(Ela Gheorghidiu, Ultima noapte de dragoste,

întâia noapte de război – Camil Petrescu)

(„era adorata de toti camarazii, caci infrumuseta toata viata sutdenteasca. Facea totul cu pasiune

(„Incepusem totusi sa fiu magulit de admiratia pe care o avea mai toata lumea pentru mine, fiindca
eram atat de patimas iubit de una dintre cele mai frumoase studente”).

Portetul fizic este destul de amplu constituit, avand in vedere lipsa de insemnatate a aspectului fizic
pentru protagonist. Astfel, Stefan remarca la ea frumusetea care o facea sa fie „una din cele mai
frumoase studente”, afirmand ca „era atata tinerete, atata frangere, atata nesocotinta in trupul
balai, si atata generozitate in ochii inlacrimati albastri”. Descrierea idilica pe care i-o face acesteia
reda idealizarea ei, Ela devenind femeia perfecta, frumoasa prin dezavarsire : „Cu ochii mari,
albastri, vii, ca niste intrebari de clestar, cu neastamparul trupului tanar, cu gura necontenit
umedia si frageda, cu o inteligenta care irumpea, izvorata tot atat de mult din inima cat de sub
frunte, era de altfel un spectacol minunat”. Sintagma „ochii mari” ilustreaza bunatatea infinita a
femeii, ochii find un simbol al sufletului in terminologie simbolica. Inclinarea spre detaliu a
tanarului student la filozofie favorizeaza aparitia unor pasaje descriptive poetice de detaliu, care
accentueaza frumusetea ireala a femeii : „si iar isi arata amenintatoare dintii albi dintre care cei doi
din fata de sub buza rosie de sus, putin mai lati ca doua minuscule petale, imbietoare, de floare de
cires”.

. Ea este cand „mereu copilaroasa, ca o cadana”, cand „ceva uscat, fara viata”. La inceputul relatiei,
imaginea sa este perfecta, fiind nu doar foarte frumoasa, ci si „mereu impaciuitoare si intelegatoare”.
Desi „avea oroare de matematici”, este indragostita de Stefan Gheorghidiu si este dispusa sa faca
nenumarate sacrificii pentru

Desi "avea oroare de matematici", il insotea pe stefan la cursurile din care ea nu intelegea nimic,
"numai ca sa fim impreuna [...] si asculta, o ora pe saptamana, serioasa si cuminte ca un catelus,
principiile generale ale calculului diferential".
Casatoria sotilor Gheorghidiu este linistita la inceput, mai ales ca duc o viata modesta, aproape de
saracie, bucuriile lor fiind "excursia la Mosi si strengaria de a ne da in calusei, de a manca floricele si a
bea un tap de bere", iubirea fiind singura lor avere.

Ea nu este numai frumoasa si devotata, ci si inteligenta: „cu o inteligenta care irumpea”. Avand o
personalitate puternica, bine conturata, ea incearca sa se implice in probleme financiare si sociale pe
care Stefan nu le stapanea prea bine, fapt care ii lezeaza sotului ei orgoliul si egoul masculin: „ar fi
vrut-o mereu feminina, deasupra discutiilor acestea vulgare”. Imaginea ei incepe sa se clatine in
momentul in care Stefan observa inclinatia ei spre problemele financiare si sociale, spre mondenitati,
care o atrageau si o faceau sa isi doreasca lucruri incompatibile cu universul lor restrans: „zi de zi,
femeia mea se instraina in preocuparile ei si administratiile ei de mine”. Treptat, figura ei
emblematica pentru ipostaza de femeie ideala se denatureaza, ajungand dintr-un camarad al eroului
in lupta cu societatea si cu trasaturile acesteia un inamic, un reprezentant al mondenitatii, aparentei,
superficialitatii. Ela parcurge un drum al transformarii, al schimbarii, al regresiunii de la prototip, de
la femeia unica, la intruchiparea prototipului, la acea femeie anonima, imperfecta si banala, de la
superioritate si unicitate la mediocritate.

Stefan este uimit de aceasta atitudine a sotiei sale, pe care ar fi vrut-o "mereu feminina, deasupra
discutiilor acestea vulgare, plapanda si avand nevoie sa fie ea protejata, nu sa intervina atat de
energic, interesata". Stefan este dezgustat de comportamentul delicatei Ela, care, spre surprinderea
lui, este capabila sa loveasca "aprig cu coatele".

Daca la inceput ea este numita „femeia mea”, „nevasta-mea”, „fata asta”, „ea”, apelative care indica
atat un grad ridicat de posesivitate, dar si preferinta tanarului spre un anonimat usor de inteles din
prisma idealizarii acesteia, pe parcursul procesului de degradare a imaginii Elei ea primeste nume,
lucru care indica decaderea de la figura de femeie unica, matrice a tuturor femeilor. Numirea
inseamna oferirea unei identitati, acordarea unor trasaturi definitorii, atat pozitive, cat si negative,
care au ca urmare indepartarea de acel ideal primordial atat de dorit de Stefan.

Ela, stanjenita de tinuta neingrijita a sotului, il convinge sa-si comande camasi si costume noi,
diferenta dintre el si snobii care frecventau aceleasi cercuri fiind evidenta. Stefan simte "cum zi de zi
femeia mea se instraina, in preocuparile si admiratiile ei, de mine", cei doi nu mai discuta probleme
filozofice, nu mai petrec mult timp impreuna si Elei nu-i mai este suficienta iubirea lor.

Stefan observa mimica si gesturile Elei atunci cand este deznadajduita ca nu se afla in atentia
domnului G, constatand uimit ca ochii "albastri de copil erau tulburi si isi musca indurerata, deseori,
buza de jos, moale si rosie". Stefan este deprimat, deoarece fusese convins ca Ela il iubea cu
adevarat, ca ea ar fi putut sa simta durere sau bucurie numai pentru el, dar observa cu amaraciune ca
"ochii ei sunt gata sa planga pentru altul".
Ela consolideaza prietenia cu Anisoara, se imbraca amandoua la fel "ca sa-si sporeasca frumusetea,
una blonda, alta bruna, cum isi sporesc valoarea perlele, daca sunt colectie".

a) ” Eram însurat de doi ani şi jumătate cu o colegă de la Universitate (...) Cu ochii

mari,albaştri,vii ca nişte întrebări de cleştar...era,de altfel....un spectacol imediat. (...) De
altminteri,era această fată un continuu prilej de uimire.Mai întâi prin neistovita bunătate
pe care o risipea în jurul ei (...). pe când eu căutam să ascund oarecum dragostea
noastră,ea ţinea s-o afişeze cu ostentaţie,cu mândrie,încât,deşi nu-mi plăcea,începusem
 totuşisă fiu măgulit de admiraţia pe care o avea mai toată lumea pentru mine,fiindcă
eram atât de pătimaş iubit de una dintre cele mai frumoase studente. (...) Ştiau toţi orele
ei de cursuri şi i se preţuia prezenţa,ca unei adevărate vedete,fragile şi mici,pe vastele
culoare.făcea totul cu pasiune.(...) când am început să studiez filosofia din timpurile mai
noi şi mai ales problema spaţiului şi timpului,am simţit nevoia să studiez un an de zile un
curs de matematici superioare.(...) şi ea,care avea oroare de matematici, numai ca să fim
împreună,mă însoţea şi asculta acum,o oră pe săptămână,serioasă şi cuminte ca un
căţeluş,principiile generale ale calculului diferenţial”.

Am vorbit despre femeile grase și slabe și, ca să-mi arate că ea e numai înșelător slabă, în fața
tuturor, mi-a luat mâna și mi-a pus-o, apăsat, pe șoldul ei plinuț... Strânge!... Eu, uluit, aveam aerul
ridicul al lui Iosef în casa lui Putifar. Cum mă lăsa un moment liber fugeam, dar mă căuta și mă
aducea înapoi. Sâcâită, dezorganizată, nevastă-mea era vânătă, glumea galben, iar de câte ori îmi
aduceam aminte de ea și o priveam, îi întâlneam ochii mari și îndurerați asupra mea.

Aș fi vrut să văd capul acela mic de statuie greacă, blond, cu ochii albaștri, cum e acum în formă
nouă, să văd dacă mă privește cu ură, cu indiferență. Printr-o fatalitate de neînțeles n-am întâlnit-o
nicăieri.

Peste câteva zile am întâlnit-o în fața chioșcului de ziare de la Independența. Ceruse o revistă de
mode și tocmai o plătea, când a dat cu ochii de mine și a înțeles că o așteptam, oprit mai sus, la
câțiva pași. A avut o clipă de plăcere, nu de bucurie. Și-a mușcat, cu o satisfacție vulgară, buza de jos,
ca și când ar fi spus, câștigând prinsoarea: "A, domnule, în sfârșit!" Altfel întrevederea a fost
frumoasă, cu lunecușuri de ironie voit banală și superficială, ca să pară tandră și indiferentă: "Speram
că ai să te faci mai urâtă, departe de mine." "A... da... am avut eu azi-dimineață o presimțire bună".
"Ți-ai oxigenat părul? Sau, nu, e din pricina soarelui." "După cât știu, nu. Se vede că e tot soarele". "A
reapărut și el numai din cauza dumitale." "Ce vrei, când întâlnim încăpățânați care vor să reziste,
căutăm și noi complici." Dar, spre mirarea mea, tot ea vrea să știe: "Ai mai sedus pe cineva?" și îi
tremura vocea de parcă era o actriță la întâiul pas pe scenă... "Vreau să iau o trăsură". Era ora 12 și
jumătate poate. Mătușa ei sta pe strada Olari. Am pornit-o alături pe jos; în dreptul Universității, la
stația de trăsuri, am fost bucuros că nu era nici una. Mi-a spus că are de gând să se înscrie din nou
pentru licență la Universitate, că a fost plecată la Vaslui, la bunica ei, trei săptămâni. Prin fața
Ministerului de Domenii, am avut oarecare teamă, căci venea agale o trăsură goală, pe care ea n-a
observat-o însă. "Asta-i rochia albastră? dar parcă era mai puțin vie?" "Vai, mi-ai uitat rochiile?" Și
sufletele noastre pluteau deasupra cuvintelor, în ezitări, fâlfâiri, fixări, și iar mici zboruri, ca un roi de
fluturi deasupra unei plante, c

Își trecea limba peste buzele arse parcă, și surâdea cu ochii albaștri, plini de suflet ca de rouă.

Ne-am împăcat peste o lună, când a venit cu brațele pline de crini târzii, ca o amantă, și am fost
împreună toată luna august la Constanța. Locuință tihnită, plimbări seara pe dig, împreună cu o
familie cunoscută, aperitive în Piața Ovidiu, înțesată de lume, și uneori, în glumă, joc la bulă, când
pierdeam regulat. Bineînțeles, în dimineața însorită eram și noi, ca toată lumea, încărcătură de tineri
în pijamale și haine albe ușoare, în trenul de Mamaia. Pe plajă, ea era încă extrem de frumoasă, mai
ales când tot corpul i se făcuse ca grâul copt. Aproape înaltă, cu talia subțire și șoldurile vânjoase, cu
sânii răzbind ghiciți ca merele prin maioul negru (strâns pe ea cum e un șarpe în pielea lui), aduna
toate privirile. Puțin prea înalt pentru subțirimea brațelor și coapselor, făceam totuși, cred, o pereche
potrivită cu ea. Când, legată la cap cu un tulpan albăstrui, cum e uneori cerul senin, care îi iradia
lumina ochilor și-i limpezea liniile desenate, pure, punea apoi pe umeri un fel de pelerină, ușoară de
tot, poroasă și albastră, tare ca vopseala, părea întreagă zugrăvită pe smalț, cu fața aurie.

În septembrie, întorși în București, am avut o ceartă din cauza copilului așteptat. N-a vrut să-l aibă și
a