Documenti di Didattica
Documenti di Professioni
Documenti di Cultura
Curs 1
Exista doi termeni pentru aceasta disciplina, etica si morala. Acestor termeni li
se adauga atributele: filosofica ori crestina. Grecii nu au alt cuvant pentru disciplina decat
cel de etica (itos) – ceea ce noi, definim cu termenul de morala.
Etica a parut filosofilor ca exprima mai bine obiectul demersurilor lor de
abstractizare, adica cugetarea filosofica cu privire la principiile generale ale activitatii
morale sau studiul metodelor sau sistemelor de morala.
Etica pare o disciplina care nu e normativa. Prezinta obiectiv anumite dectrine
morale sau principii etice. E rationala si abstracta.
Morala = disciplina legata de un animit mod de a te comporta, care prescrie
norme de urmat mai mult sau mai putin obligatorii.
In greaca cuvantul “itos” (comportament) vine de la acelasi cuvant, care insemna
initial “obicei”. La Homer aceasta inseamna “locuinta oamenilor si a animalelor, locul
unde acesta avea liniste si relativa siguranta. Apoi desemna patria si abia mai tarziu in
intreaga gandire greceasca capata semnificatia de “ceva interior, conceptia, caracterul
cuiva sau un fel statornic de a actiona.
Aristotel numeste virtutile etice cele care se intemeiaza pe obicei, deprinderi,
deosebite de cele neetice, fundamentate pe cunoasterea abstracta.
Dupa el se intrebuinteaza in intreaga filosofie anterioara.
In N.T. termenul “iti” este folosit in 1Cor. 15,33 cu sensul de datina, obicei: ”Nu
va lasati inselati, tovarasiile rele strica obiceiurile bune“ (datina , depridere).
Lc 1,9: datina liturgica: ”A iesit la sorti dupa obiceiul preotiei sa tamaieze
intrand in templul Domnului”.
F.A.1,14,19; 16,21: datina individuala: ”Si iesind S-a dus dupa obicei in Muntele
Maslinilor si ucenicii L-au urmat”.(Luca 22,39)
-datina nationala: ”ca l-au auzit zicand ca Iisus Nazarineanul …v-a strica locul
acesta si va schimba datinile pe care ni le-a lasat noua Moise”.
Cuvantul morala vine din adjectivul latin “moralis, morale” care este traducerea
grecescului “itos” in latina .E un adjectiv substantivizat de la “mos, moris” (obicei).
Seneca foloseste termenul de “philosophia moralis”. Desi cei doi termeni sunt aproape
sinonimi vom folosi termenul ”morala” din doua conveniente:
1 - de ordin lingvistic: l-a primit din limba latina, apoi mai tarziu pe cel grecesc
de etica.
2 – notiunea “morala” implica un caracter mai mult practic decat teoretic.
1
Actele savarsite din frica sau constrangere nu constituie obiectele Moralei,
“faptele care nu se savarsesc in deplina libertate, nu au valoare vesnica”(Sofronie de la
Essex). Obiectul moralei e vointa omeneasca. Faptele sunt consecinta vointei.
1. este profund hristologica. Ea isi are temeiul in purificarea firii omenesti prin
moartea si Invierea Domnului Hristos. Finalitatea ei presupune comuniunea eshatologica
cu Domnul Hristos si in Fiul cu Tatal si cu Duhul Sfant. Prin Domnul Hristos, umanul a
ajuns la indumnezeire realizandu-se astfel “omul nou” (Sf. Ap. Pavel). Etosul crestin se
intemeiaza pe comuniunea intertrinitara si pe impartasirea firii omenesti de frumusetea si
slava firii divine.
2
Curs 2
3
7. Isi intemeiaza intregul sau continut pe autoritatea divina. Binele moral ce trebuie
infaptuit reprezinta viata lui Dumnezeu. Exigentele morale apar ca porunci ale lui
Dumnezeu sau ale Bisericii, prin urmare poruncile, morala avand autoritate divina se
impun constiintei morale ca un imperativ absolut.
8. Latura sociala a moralitatii crestine nu e despartita de morala individuala, personala,
si de dimnesiunea duhovniceasca, Biserica cuprinde omul si societatea.Gandita in
Biserica, societatea fireasca nu poate exista fara Hristos. Omul deodata membru al
Bisericiisi al societatii face ca structurile sociale sa tina cont de idealul Bisericii daca vor
sa fie alcatuite din cetateni onesti. Biserica si socieatea exista dintr-o relatie perihoretica.
Biserica ofera credinta, baza, pentru o noua gandire sociala. Ea face ca societatea sa
inteleaga faptul ca probleme fundamnetale, crizele ei majore sunt de ordin moral si
duhovnicesc, inainte sa fie probleme sociale, etc. Biserica nu prezinta societatii un sistem
politic. Nu cultiva sisteme sisteme politice paralele cu cele existente, ci propune, pe Omul
cel nou, pe Hristos si iubirea Sa de oameni. Pornind de la Hristos se pot constitui noi
temeiuri pentru viata sociala a omului. Fara latura crestina orice cultura, societate,
civilizatie, raman inchise in sfera lumii acesteia, seculare, si nu pot sa-l elibereze pe om
inainte de toate de el insusi.
Morala nu a separat lucrarea ei de innoire de activitate sociala a acesteia, dar a
inteles ca viata duhovnoceasca trebuie sa existe concret in viata de zi cu zi a oamenilor.
In expunerea metodica a moralei vorbim de morala individuala, sociala si de mistica sau
spiritualitate. Cele trei aspecte nu sunt separate, viata morala fiind una singura si unitara.
Nu putem separa morala de viata duhovniceasca si nici de etosul eclezial. Nu pot fi
crestini izolati de Biserica sau de mediul uman si social in care ti-a fost randuit sa traiesti.
9. Morala crestina este o morala religioasa. Nu intotdeauna morala si religia au fost
gandite impreuna si legate indisolubil. Morala incepe intotdeauna cu afirmarea binelui
moral, care este in cele din urma Dumnezeu. Platon venerand zeii cetatii si numind ideea
de “bine absolut” se pare ca nu l-a numit Dumnezeu. Aristotel, l-a numit pe Dumnezeu
fara a fi religios. La Platon intentia dobandirii binelui nu era echivalenta cu religiozitatea.
Exista morale nereligioase si chiar antireligioase in care toate obligatiile, normele, legile
isi gasesc ratiunea de a fi in eul omului, in mod exclusiv. Morala antropocentrica este
asadar o morala nereligioasa.
Morala crestina se vrea prin excelenta religioasa. Uneori putem avea de a face cu
o morala antropocentrica, umanista, care isi spune totusi “religioasa”. Se numeste asa
insa numai pentru ca pentru aceasta morala religia apare a fi doar o suprastructura care o
sanctioneaza. Relatia dintre un asemenea sistem de morala si religie e doar una formala,
exterioara. Morala crestina nu vede religia doar ca o realitate autoritativa, care
sanctioneaza. Ea e marcata de dialogul personal si intim dintre Dumnezeu si om. Numai
asa morala poate crea responsabilitate( sunt responsabil in relatia cu cineva, nu in fata
unui principiu, idee, etc.).
4
Curs 3
Porunca divina este un element religios prin excelenta. In porunca lui Dumnezeu
isi are revelatia slava Sa absoluta “eu sunt Domnul si Dumnezeul Tau care te-a scos din
Tara Egiptului ”. Poruncile lui Dumnezeu sunt cuvinte pe care Dumnezeu-iubire ni le
adreseaza. Implinirea poruncilor e raspunsul responsabil datorat lui Dumnezeu, pe care-L
ascultam, cu care intram in dialog.
Fericitul Augustin - legea lui Dumnezeu este “expresia fiintei si a vointei lui
preasfinte”(Despre liberul arbitru VI). Legea e scrisa de Dumnezeu in oricare inima
omeneasca ca o chemare cu totul speciala adresata tuturor.
Porunca divina e criteriul obiectiv al faptelor omenesti. Sune foarte multe forme,
morala laica a preferat si prefera dreptatea, care consta in cautarea generoasa a ceea ce
pare corect prin sine, neglijand implinirea poruncii revelata obiectiv. Daca intentia
dreapta nu este unita cu implinirea poruncilor, dialogul cu Dumnezeu va fi denaturat.
Altfel spus, fascinata de subiectul desavarsirii de sine morala bunei intentii va falsifica
profund morala. De-a lungul istoriei, nominalismul si kantianismul au exagerat
absolutizand autoritatea poruncii si a Legii. Ele s-au fundamentat pe vointa suprema a lui
Dumnezeu. Omul trebuie doar s-o asculte si s-o implineasca. Kant distruge astfel
caracterul dialogal al moralei.
Morala crestina este deopotriva religioasa si dialogala, fiinta ei este viata in
Hristos. A vietui in Hristos nu inseamna a-I copia modelul de a fi intr-un mod servil, a-I
reproduce demersurile Sale intr-un mod exterior, ci a deveni un raspuns iubitor pentru
semeni si pentru Dumnezeu cu Hristos si in Hristos. A urma lui Hristos inseamna a te
conforma Duhului Sfant, a deveni madular al trupului Sau, a incerca dupa putere sa
participi la edificarea imparatiei Sale incepand de aici.
Ordinea morala
5
exersa gandirea. Omul gandeste logic pentru ca ordinea gandirii logice este structurala
fiintei cugetatoare. Certitudinea existentei acestei ordini e data de faptul ca oamenii se
inteleg intre ei de indata ce recurg la limbajul comun al logicii (ex. codurile existente in
diverse stiinte) chiar daca vorbim limbi diferite. Daca s-ar produce suspendarea
conditiilor fizice din univers am avea parte de cataclisme la scara globala. Suspendarea
ordinii logice genereaza nebunia.
c) morala: toate popoarele pe orice scara sociala s-ar fi gasit si-au reglementat viata
dupa anumite norme, prescriptii si legi care urmareau infaptuirea binelui si evitarea raului
individual sau public. “Suntem vinovati de toate si pentru toti”(Dostoievski).
Toate acestea exprima ordinea morala care reglementeaza bunurile raporturi
dintre membrii respectivei societati, fiecarei persoane si societate in care aceasta traieste.
Existenta constiintei morale e cea care garanteaza existenta ordinii morale la nivel
individual si chiar colectiv. Impartirea faptelor in bune si rele la nivel individual si social
are la baza exigentele ordinii morale, asigurata de existenta unor principii morale.
Acestea sunt elaborate la randul lor prin aplicarea functiei constiintei morale la
situatiile concrete. Asa au aparut toate legile si preceptele morale care au calificat faptele
in bune sau rele si in consecinta le-au sanctionat sau le sanctioneaza. Ordinea morala din
lume a fost impusa uneori prin norme morale, iar alteori prin uzul comun (bunul simt,
gura satului).
Asadar ordinea fizica e legata in mod necesar de fenomenele naturii. Ordinea
logica de activitatea gandirii iar ordinea morala de viata morala a oamenilor.
Fapte morale sunt numai acelea care sunt rezultatul voinei libere si responsabile
si sunt savarsite cu un anumit scop. Daca faptele presupun libertatea si constientizarea
morala este legata in chip esential de persoana. Nu putem considera fapte morale bune
sau rele pe cele savarsite de fiinte care nu au constiinta evaluarii faptelor (boli psihice).
Obiectul ordinii morale il constituie faptele morale insele (faptele libere
constiente raportate la legea morala impreuna cu toate celelalte imprejurari, relatii,
situatii, care influenteaza faptele, gandurile, cuvintele intr-un sens bun sau unul rau.
Ordinea morala consta in totalitatea faptelor morale impreuna cu tot ceea ce se
refera la ele. Faptele morale sunt fapte libere si constiente raportate la legea morala. In
relatie cu aceasta lege, faptele (cuvintele, gandurile) primesc calificativul de bune sau
rele. Moralitatea este insusirea ce o dobandesc faptele libere si constiente ale omului prin
6
raportarea lor la legea morala, iar fiinta moralitatii sta tocmai in raportul sau relatia dintre
aceste fapte si legea morala in general.
Curs 4
7
Inclinatia omului spre bine sau rau
Cunoasterea binelui.
8
Lumea poate fi mijloc de cunoastere a binelui (toate oglindesc bunatatea lui
Dumnezeu – Origen) asa cum este mijloc de cunoastere a lui Dumnezeu. Lumea vorbeste
despre binele dumnezeiesc pentru ca se impartaseste de binele dumnezeiesc. Natura
asteapta rascumpararea fiilor lui Dumnezeu. In momentul in care omul a cazut stihiile
vroiau sa scape de om (Sf. Simeon Noul Teologul). O data transfigurat trupul omenesc
natura revine la frumusetea initiala. Lumea da marturie despre bine pentru ca se
impartaseste de bine avand in sine binele harului dumnezeiesc. Lumea insa nu are in sine
intregul bine pentru ca energiile sunt mult mai multe. Dumnezeu nu e doar energie ci si
persoana. Lumea da marturie despre bine dar nu e ea insasi Binele. E buna pentru ca e
rodul lucrarii lui Dumnezeu si pentru ca gazduieste in ea prin energiile divine necreate pe
Dumnezeu Insusi. Lumea creata da marturie despre Creator. Dupa cadere insa lumea este
afectata, iar prezenta lui Dumnezeu in ea este mai greu sesizabila. Consecintele caderii
sunt reale chiar dupa venirea Domnului Iisus Hristos. Si in conditiile restaurarii lumii ne
aflam in continuare intr-o lume cazuta. Omul a cazut mai intai sufleteste si a murit cu
moarte sufleteasca si vesnica, apoi trupeste. Restaurarea are loc la fel. Mai intai
duhovniceste, apoi la cea de a doua venire si trupeste. Indumnezeirea trupului numai
dupa transfigurarea lumii.
Luarea la cunostiinta a raului din lume provoaca dorul si nostalgia binelui. In
viziunea ortodoxa insa nostalgia binelui nu e doar una paradisiaca ci nostalgia imparatiei,
a indumnezeirii firii omenesti.
Restaurarea
– firea cazuta restaurata e firea lui Adam
– firea transfigurata e mai presus de firea lui Adam (cea indumnezeita).
Curs 5
Omul (prezenta binelui in om) insusi e factor de cunoastere al binelui mai ales
analizandu-si propriile puteri va intelege intelepciunea infinita a lui Dumnezeu. Cazut in
pacat, restaurat in Hristos, omul pastreaza “inrudirea cu Dumnezeu”, fiind chipul/fata
Lui. Chiar pacatos fiind omul nu inceteaza sa oglindeasca in el arhetipul chiar daca o
face intr-un mod foarte palid.
Omul e o fiinta logica (rationala) creat dupa modelul Logosului divin.
Indepartadu-se de pacat si impropriindu-si lumina dumnezeiasca el se face insusi lumina.
Va oglindi lumina si puterea Logosului dumnezeiesc dar numai in relatie cu Logosul
dumnezeiesc va constientiza profund Binele din el insusi. Cunoasterea binelui va fi rod al
comuniunii personale care presupune curatia inimii. Constiinta absentei binelui ca stare
naturala a celor care au fost create “bune foarte” – face sa apara in om dorinta, nazuinta
dupa bine. De aceea Dumnezeu Hristos fericeste pe cei care “inseteaza si flamanzesc
dupa dreptate”.
Parintele Petroniu – Sf. Nifon al Constantianei
-cea mai larga prezentare a vietii unui sfant
-s-a pastrat imaginea judecatii finale(vedenia sa)
-Sorin Dumitrescu a analizat pictura judecatii
-prezenta la judecata a paganilor, care nu au cunoscut legea lui Hristos dar din fire au
tinut-o potrivit constiintei lor, dar datorita faptului ca nu au avut Botezul ortodox
participa cu toate simturile mai putin cu simtul vederii.
9
Evanghelia e plinatatea firii si plinatatea legii. “Cel care se judeca pe sine toata
viata, nu se mai duce la judecata”. Adevaratul bine e cel care se impartaseste. Iubirea nu
socoteste niciodata (cand risipeste), dar e si singura care socoteste(in dar trebuie
intoarsa). “Iubirea e singurul bun care se inmulteste cand se risipeste.” (proverb persan)
Binele si virtutea
10
Oarecum stoicii s-au apropiat de conceptul de “persoana”. Harul e o prelungire a
lucrarii unei Persoane. Fiinta e o abstractiune a mintii, ceva general. Iubirea e
fundamentala cand vorbim de Persoana. Crestinismul pune iubirea in centrul ontologiei
sale. De aceea nu separa ontologicul de etic. Harul se inmulteste nu pentru stradaniile
omenesti, ci potrivit milostivirii dumnezeiesti.
In crestinism au existat doua atitudini fata de filosofie: demonica (inchinare a
lumii) si de a asuma cultura cultura antichitatii intr-un mod pozitiv (Sf. Vasile cel Mare)
Crestinismul boteaza anumite concepte si idei ale antichitatii.
Aristotel defineste virtutea astfel: “O dispozitie stabila… care produce totdeauna
o anumita fapta care se caracterizeaza drept cale de mijloc; ca un echilibru intre
exigentele aflate in conflict”. Daca omul pastreaza starea de existenta dupa fine va
ramane in virtute.
Sf. Ignatie Briancianinov – stare paradisiaca, postedenica, transfigurarea.
1. conformitate intre firea umana si chip
2. distorsionata prin pacat (neconformitate cu chipul lui Dumnezeu)
3. indumnezeirea firii omenesti
Stiinta se ocupa cu firea cazuta. Eshatologia ne descopera originea (Sf. Max
Marturisitorul). Idealul omenesc nu e starea paradisiaca, ci cea eshatologica. (Sf. Maxim).
Crestinismul propune o nostalgie eshatologica. “Iisus Hristos sau restaurarea omului”
apoi indumnezeirea omului. Mantuirea e restaurare apoi indumnezeirea. Crestinismul nu
are o viziune ciclica asupra omului ci una deschisa, nostalgia invierii. Riturile originii
pagane duc catre originalitatea paradisiaca. Sf.Simeon Noul Teolog spune ca raiul a fost
zidit in ziua a opta. Adam era chemat sa se uneasca cu Dumnezeu. Imparatia era o
nostalgie viitoare.
Ne intrebam care e starea naturala a omului? Care este criteriul in functie de care
el va putea afirma ca e in stare naturala, ca se comporta in limitele naturale?
Conformitatea in ceea ce facem noi astazi si virtutea e acelasi lucru? Nu orice fel de bine
e in conformitate cu Dumnezeu. Iubeste si fa ce vrei. Cand iubesti pe Dumnezeu faci voia
Lui.
In lume nu exista un asemenea criteriu. Omul nu este acest criteriu.Nu in om
aflam notiunea de bine plenar. Exista 3 stari ale fiintei umane. Desi restaurati noi ne
aflam intr-o stare cazuta. Sf. Siluan Atonitul are plansul lui Adam. Criteriul il gasim la
creator. El ne descopera care e firea autentica, El ne descopera prin revelatie criteriul in
functie de care ne definim propria natura. Omul se cunoaste pe sine numai prin
Dumnezeu. Orice cunoastere omeneasca presupune teologia.In Iisus Hrsitos umanul e
descoperit in chip deplin. Orice cunoastere umanista e idolatra.
Omul ia cunostiinta de starea sa naturala numai in lumina revelatiei lui
Dumnezeu. Potrivit revelatiei naturale omul nu se mai afla in starea in care a fost creat de
Dumnezeu. Noi ne aflam intr-o stare mai inalta decat Adam – prin Botez (asemanare,
restaurarea firii in starea cea dintai), asemanarea o dobandim prin virtuti si prin Sf.
Treime. (Mirungere – darul Duhului Sfant). Mai prejos decat Adam – dupa trup noi
suntem in continuare in starea postedenica, prin venirea lui Hristos ea nu a fost restaurata,
bolile si suferintele omenesti nu au fost restaurate de Hristos. Omul a fost creat ca
incununare a creatiei apoi restaurarea cosmosului si trupul omenesc (cea mai inalta
plasticizare a cosmosului).
11
Heidegger spunea ca existenta umana a existat spre moarte (trupesc da, dar nu si
sufleteste).
Ceea ce noi numim natural nu mai este natural ci nenatural, cazut in pacat. Cel
care pacatuieste botezat fiind pierde harul botezului (Diodor al Foticeei). Numim
existenta aceasta naturala pentru ca omul pe aceasta o cunoaste, nu alta. O numeste
naturala pentru ca s-a obisnuit cu ea, fara ca ea sa mai fie ceea ce a voit si a creat
Dumnezeu. Dumnezeu ingaduie existenta noastra cazuta, are cu ea un plan. Ceea ce stim
din existenta naturala de dincolo de pacat e ca ea era un mod de existenta neamestecata
cu vreun element eterogen (raul), omul indeplinind in mod constient si liber voia lui
Dumnezeu pana la cadere. Prin urmare, numai modul de existenta in care e implinita voia
lui Dumnezeu e unul dupa fire, natural. Naturalul uman nu e izolat de divin, omul e
natural daca indeplineste voia Lui. Pacatele firii sau impotriva firii sunt pacate impotriva
lui Dumnezeu. Traieste “dupa fire” omul care isi foloseste toata puterea in scopul pentru
care a fost creat, asemanator cu Dumnezeu. Atata vreme cat omul incalca voia lui
Dumnezeu e gresit sa afirmam ca ramane in starea lui naturala, ca ar fi o fiinta virtuoasa.
Adevarata participare la Dumnezeu presupune si cunoasterea deplina a lui Dumnezeu
(conformitate intre credinta mea si descoperirea lui Dumnezeu). A crede – a fi credincios
lui Dumnezeu, a implini poruncile lui Dumnezeu (Sf. Grigorie Palama). Nu avem toti
acelasi Dumnezeu, pentru ca Dumnezeu e si om. Prin Hristos cunoastem divinitatea
pentru ca in Hristos divinul s-a unit cu umanul. Religia (unirea) deplina se realizeaza in
Hristos.
Noi trebuie sa ne conformam harului “haina luminoasa” – haina paradisiaca.
Dupa cadere Dumnezeu a facut lui Adam tunici de piele. Viata Parintelui Nicolae Planas
– pruncii vedeau minunile care se intamplau cu N. Planas. Se ruga Sf. celor fara de
arginti.
Pentru ochii duhovnicesti lumea e alta decat cea pe care o vedem noi. Noi
vedem lumea si omul potrivit pacatului din noi. Imaginea lumii e cea infatisata de Hristos
si sfintii Lui.
Dupa Aristotel virtutea e considerata drept cale de mijloc intre doua extreme. O
intalnim si la Sfintii Parinti : “dreapta socotinta”, discernamant. Sf. Iustin Martirul si
Filosoful avea o viziune asumativa, acei “logoi” – ratiuni seminale. Mantuitorul a venit
inainte de toate sa mantuiasca lumea.
Virtutea se afla in relatie cu afectele si actiunile in care excesul este gresit si
insuficienta blamata…deci virtutea este o anumita cale de mijloc, tinta ei fiind masura
dreapta dintre doua extreme.
Virtutea nu e simpla stare habituala insusita prin deprindere ci mai degraba expresia
existentei extatice, a existentei care se defineste numai in relatie cu un altul, cu
Dumnezeu virtutea nu se limiteaza la calitatile impropriate de umanitate. “Daruind
voi dobandi”.
Virtutile nu sunt asadar comoditati individuale sau roada comoditatii prin care ocolim
extremele. Finalitatea virtutii nu este numai in noi, ci trebuie sa savarsim binele
inchinandu-ne viata noastra lui Dumnezeu si semenilor.
Virtutea nu e starea egoista de echilibru in raport cu semenii si cu Dumnezeu, ci
starea de comuniune activa cu realitatile prin care eu ma definesc in calitate de om.
Dar a fi in comuniune cu Dumnezeu inseamna a trai viata potrivit poruncilor Lui. Ca
sa stabilesc echilibru sau calea de mijloc am nevoie de un criteriu obiectiv care sa-mi
12
arate extremele, lipsa si excesul. Acest criteriu nu-l gasim nici in firea asa zis
naturala, nici in societate ci in revelatie. Criteriul este Hristos. Mantuitorul ne invata
ca “fara Mine nu puteti face nimic/ din ceea ce este adevarat bun” (Ioan 15, 5). Unirea
cu Domnul umple viata omului de putere si-l face sa biruiasca slabiciunile si excesele.
“Singurul bun care ne-a mai ramas din paradis e lenea” (Ortega).
Unirea cu Hristos umple viata de harul lui Dumnezeu care ne ofera si virtutea
cumpatarii. Ceea ce putem dobandi prin propriile noastre puteri dobandim prin harul
lui Dumnezeu. Desi virtutile se nasc din harul lui Dumnezeu ele nu lucreaza in om in
chip irezistibil incalcand vointa omeneasca (pilda talantilor). Bucuria, pacea si
celelalte virtuti sunt roade ale Sf. Duh si ale stradaniilor personale.
Grija noastra nu trebuie sa fie aceea de a dobandi aritmetic virtutile caci atunci ele devin
“vicii stralucitoare”. Scopul vietii crestine e dobandirea Duhului Sfant si in El avem
virtutile (Sf. Atanasie cel Mare, Sf. Serafim de Sarov).
Solidaritatea virtutilor
13
raul si sa dobandeasca virtutea, crestinul trebuie sa paraseasca egoismul si sa asculte
faptuitor de vointa lui Dumnezeu. Performanta individuala fara smerenie si ascultare de
voia lui Dumnezeu poate fi habitus insa nu virtute, o performanta orgolioasa, un pacat
devizat “dupa cum intunericul nu are legatura cu lumina tot asa si cel mandru nu are
legatura cu virtutea” (Sf. Ioan Scararul “Scara treapta 23).
Definind virtutea Sf. Maxim Marturisitorul spune: “Unirea slabiciunilor
omenesti cu puterea lui Dumnezeu” (Raspunsul catre Talasie 56). Pentru acest motiv
performantele omenesti fara smerenie si ascultarea de Dumnezeu pot fi uneori realizarea
unui bine partial (de ordin social sau individual) dar nu vor fi niciodata virtuti.
Fara ajutorul lui Dumnezeu, virtutile sunt de neatins, irealizabile.Virtutea
ramane un simplu produs omenesc in interiorul naturii, o instruire morala, fara a fi
biruirea celui rau si participare la imparatia lui Dumnezeu, cu atat mai putin. Sf. Ap.
Pavel: “Tot ceea ce nu este din credinta e pacat” (Romani 14, 23). In viata crestinului
totul trebuie raportat la Dumnezeu Binele suprem: “ori de mancati, ori de beti, ori de
altceva faceti, toate spre slava lui Dumnezeu sa faceti” (1 Cor. 10, 31).
Crestinul e chemat sa ofere orice fapta si orice gand, orice clipa a vietii sale lui
Hristos. Prin urmare nu este posibil ca viata virtuoasa sa fie independenta de Hristos, de
invierea Sa.
Egoismul si interesul personal nu sunt intamplatoare, ci sunt forme de criza ale
omului insensibil la noua ontologie, la faptul ca a devenit madular al trupului lui Hristos.
Sentimentul plinatatii, al vietii noi, pe care doar Domnul Hristos o ofera te
elibereaza de angoasa stricaciunii si a mortii, te ajuta sa devii din egoist generos din
pacatos virtuos. Orice gand, cuvant, fapta, care se refera la Hristos cultiva comuniunea cu
El si oricine traieste in Hristos este firesc sa se configureze dupa Hristos, dupa modul Lui
de a fi, iar aceasta configurare dupa Hristos Binele ipostaziat e virtutea.
Daca virtutea care are calitatea de a fi moralmente buna, care-l orienteaza pe om
spre bine presupune o existenta dreapta, inseamna ca singura optiune funamental dreapta
e Hristos.
Evaluarea dreapta a obisnuintelor, faptelor, gandurilor nu va putea califica drept
virtuti si obisnuinte faptele, cuvintele, gandurile noastre fara Hristos. Adevarata virtute
rezulta dintr-o alegere existentiala corecta inradacinata intr-o orientare precisa, fara
echivoc, in sensul scopului ultim – participarea la imparatia lui Dumnezeu. Ori nu poti
participa la ea fara Hristos, Duhul Sfant, Biserica.
Sofronie de Essex: trei lucruri sunt de neinteles pentru viata crestina: o credinta
nedogmatica, neeclesiala, neascetica.
Asadar virtutea nu poate exista in afara credintei articulata dogmatic si traita si
eclesial-liturgic si ascetic.Virtutea nu se naste din asa-zisa credinta autonoma. Sfantul
Grigorie Palama face o distinctie intre credinta in Dumnezeu si credinta lui Dumnezeu.
Monahul e traitor cu Dumnezeu.
A lega virtutea de tendinta de autoperfectionare e o greseala. (Trebuie sa iesim
din inchinarea fata de sine. Nu pentru viata noastre trebuie sa ajungem la desavarsire ci
pentru Dumnezeu. “De acum nu mai traiesc eu…” dobandirea unei vieti in Dumnezeu,
dau intaieteatea vietii lui Hristos).
O autodesavarsire care nu ma conduce la imparatia lui Dumnezeu nu poate fi
virtute. Virtutea crestina este deschisa de Hristos, are izvorul in Hristos si tinde spre
14
unirea deplina eshatologica cu El. Hristos este inceputul si sfarsitul virtutii, fiinta virtutii
(Sf. Maxim Marturisitorul).
Vointa virtuoasa e plasarea in preajma prezentei binelui ca realitate personala,
vizand nu numai viata activa controlata de cenzura constiintei ci si fiecare manifestare a
omului in calitate de fiinta vie.
Virtutea vizeaza pana si subconstientul uman (visam noaptea ce traim ziua),
pana si starea de somn in vise. Practicarea rugaciunii lui Iisus ne arata ca rugaciunea
poate fi neincetata, ca ea poate infrumuseta gandurile cele mai adanci, miscarile cele mai
fine ale sufletului, cuvintele, faptele si toate gesturile omului. Sfintii nu sunt mareti in
cele mari, ci si in cele mici, in fiecare gest, in gingasia fiecarei fapte imediate.
Curs 6
Despre virtute
Pentru lumea elenica virtutea era apanajul omului marinimos, al celui care cauta
sa exceleze in toate. Aceasta ramane un simplu ideal in care omul ramane singur.
Virtutea nu crea si nu era un semn al preamaririi lui Dumnezeu, ci numai
produsul deprinderii prin educatie. Este punctul de vedere al oricarei etici atee.
Virtutea presupune totdeauna vointa libera si constiinta morala orientata spre
realitatea obiectiva a legii morale sau valorii binelui perceput ca atare prin ceea ce este el,
nu prin ce am vrea noi sa fie (nu e subiectiv). Virtutea presupune harul din totdeauna
(Binele trebuie sa se intalneasca cu harul). Harul e cel care incepe si face ca in om sa
rodeasca o viata cu adevarat virtuoasa, sporind puterile noastre naturale orientate spre
savarsirea binelui. Sf. Ap. Pavel: “Caci Dumnezeu e cel care lucreaza in voi si ca sa voiti
si ca sa savarsiti dupa a Lui vointa” (Filipeni 2, 13).
Virtutea crestina exista si se dezvolta in functie de cele 2 conditii fundamentale,
puterile si dispozitiile naturale inoite in baia botezului de harul Duhului Sfant ce continua
asistenta si sustinerea aceluiasi har divin.
Viata crestina e orientarea stabila si iubitoare catre Dumnezeu. Orientare in care
Dumnezeu Insusi vine cu propria Sa contributie. Actul de iubire nu e niciodata unul
unilateral. Iubirea fata de cel care ti-a aratat bunavointa este virtutea. In acest sens
virtutea e raspunsul iubitor al omului la iubirea lui Dumnezeu (“Nu Te-as fi iubit daca nu
M-ai fi iubit” – Fer. Augustin).
A fi virtuos nu inseamna a fi decis in general sa savarsesti binele, ci a fi patruns
de bine pana in cele mai adanci structuri ale propriei tale persoane.
Virtutea desavarsita este atitudinea, deprinderea binelui, devine o a doua natura.
Definitie:
Virtutea crestina este activitatea statornica a omului izvorata din harul
divin si puterile omenesti prin care omul implineste totdeauna cu dragoste voia lui
Dumnezeu.
Desi vorbim de virtute ca fiind una in viata concreta, ea se prezinta in diferite
feluri, mai concret, in functie de modul si gradul in care fiecare si-a subordonat tendintele
naturale cerintelor legii morale sau in functie de modul in care si-a impropriat printr-o
viata curata harul lui Dumnezeu. Daca vorbim despre originea virtutii putem spune ca
15
orice virtute e rodul colaborarii armonioase dintre harul lui Dumnezeu si puterile noastre
naturale personale. Virtutile se presupun unele pe celelalte. Toate se nasc si sunt sustinute
insa de iubire. Fer. Augustin: “Iubeste si fa ce vrei”. Cand iubesti pe Dumnezeu voia ta
implineste voia divina, caci Dumnezeu e iubire si cand iubesti pe Dumnezeu, cunosti pe
Dumnezeu.
Felurile virtutilor
Sf. Simeon Noul Teolog: “Cel care are o virtute, are toate virtutile, iar cel care
nu are o virtute, nu are nici o virtute”. Pilda talantilor – Dumnezeu cere rodirea. Darurile
naturale nu sunt suficiente pentru inmultirea darurilor. E nevoie de har. “har peste har”.
A. Legea vesnica
1. Legea vesnica se extinde atat asupra ordinii fizice cat si a ordinii morale.
Dumnezeu are un plan atat cu lumea cat si cu oamenii. Legea vesnica are caracterul
universal, se extinde asupra a tot ceea ce este creat, material, spiritual, rational si
irational.
2. Legea vesnica e absolut necesara. Necesitatea rezulta din faptul ca lumea are
un scop care trebuie implinit.
3. Imutabila si neschimbabila intrucat este expresia vesnica a vointei lui
Dumnezeu.
Definitia Legii vesnice e planul din veci a lui Dumnezeu in functie de care exista
si se conduce toata faptura in vederea implinirii scopului ei. Ea e izvorul legii morale si a
tuturor legilor care guverneaza intreaga realitate creata. Ea sta la temelia ordinii morale.
16
Omul participa la aceasta lege atat la nivel fizic cat si la nivel personal. La nivel
fizic el se supune ordinii generale de existenta a fapturilor. Ca fiinta personala el
depaseste legile fizice si biologice. El e chemat sa fie stapan peste toate cele create si
peste propria sa existenta. Existenta legii morale naturale se constata in mod concret din
posibilitatea omului de autodeterminare spre bine sau rau. In mod firesc el evita raul si
cauta binele. In egala masura constatam existenta acestei legi in modul de functionare a
constiintei morale. Ea ne da sentimentul bucuriei cand ne indeplinim datoria si
sentimentul vinovatiei cand savarsim raul. In calitate de crestin cea mai importanta
dovada a existentei legii morale e revelatia – Deut. 30, 11-14, Mt. 7, 12, Rm. 2, 14-16.
Insusirile legii morale naturale:
1. unitatea; poate fi considerata sub doua aspecte:
- toate perceptele legii morale naturale au un legiuitor unic, pe Dumnezeu
- toate au acelasi scop (realizarea ordinii morale) si acelasi obiect (savarsirea
binelui si evitarea raului).
Unitatea legii morale naturale se mai poate deduce din unitatea neamului
omenesc si din unitatea lui Dumnezeu care a stabilit o singura ordine divina a lumii.
2. universalitatea; legea morala naturala se extinde asupra intregului neam
omenesc ca o zestre necesara.
Definitie:
Legea morala naturala e capacitatea data de Dumnezeu fiintei umane incat
aceasta sa infaptuiasca binele si sa evite raul. Se numeste naturala pentru ca ea reprezinta
suma dispozitiilor morale pe care Dumnezeu le-a pus in natura (firea) fiecaruia dintre noi.
Legea morala naturala tine de natura omeneasca. Nu e facultativa, omul nu poate renunta
la aceasta lege.
3. imutabilitatea; fiind data de Dumnezeu legea morala naturala nu e susceptibila
de schimbare.
a. datorita adevarului cuprins in ea
b. neschimbabilitatii legiuitorului
c. neschimbabilitatii firii umane
4. nu sufera nici o dispensa sau abatere. Dumnezeu vrea ca omul sa actioneze
potrivit exigentelor legii morale naturale.
C. Legea pozitiva
17
1. sa provina de la o autoritate legitima
2. sa nu se opuna unei legi superioare
3. sa urmareasca binele obstesc
4. sa fie posibila
Legea pozitiva se imparte in legea VT si legea NT:
Legea VT cuprinde:
I.1.legea premozaica
2. legea lui Moise si poruncile date lui Avraam
II. legea mozaica
a. legea ceremoniala (de cult)
VT grupeaza 3 tipuri de lege: b. legea politica (juridica)
c. legea morala
18