CALATORI ROMANI SI

STRAINI
Nicolae Milescu sau Neculai Milescu
Spătarul (n. 1636, d. 1708) a fost un cărturar şi
traducător român. A fost cunoscut şi sub numele
de Spătarul Milescu-Cârnu. A fost numit "Spătarul"
deoarece a deţinut această funcţie o perioadă în Tara
Romaneasca. Porecla Cancelarul Milescu Nas-
Cârn provine de la faptul că a fost mutilat pentru a-i
potoli presupusele ambiţii de a accede la domnie. Un
om "însemnat" nu putea deveni domnitor. A fost un
scriitor moldovean, călător,geograf şi diplomat.
Milescu vorbea limba romana, limba latina, limba
greaca si limba rusa. Fiind un boier născut în Vaslui se
pare că tatăl, Gavril, era de origine greacă. A studiat la
Colegiul Patriarhal din Constantinopol şi, după ce se
întoarce la Iasi, este numit Cancelarul
Prinţului Gheorghe Stefan. Între anii 1660 şi 1664 a fost
reprezentantul ţării în Imperiul Otoman şi apoi trimis
ca sol la Berlin şi Stockholm. Opera
Jurnal de călătorie în China, traducere, ediţie
Între anii 1661–1668 efectuează prima traducere
integrală în limba română a Vechiului Testament, având îngrijită şi prefaţă de Corneliu Bărbulescu, Bucureşti,
ca sursă principală textul grecesc din Septuaginta, ESPLA, 1956 (reeditări, 1958, 1962, 1974, 1987);
apărută la Frankfurt în 1597. Descrierea Chinei, traducere, ediţie îngrijită şi
Nicolae Milescu este cunoscut pentru celebrul său prefaţă de Corneliu Bărbulescu, Bucureşti, ESPLA,
periplu prin Orient. Ţarul Aleksei îl trimite în ambasadă 1958 (reeditare, 1975);
în China. Expediţia durează mai mulţi ani. Spătarul nu Aritmologhia, etica şi originalele lor latine, ediţie
se întâlneşte cu împăratul acestei mari ţări. Se pare că critică, studiu monografic, traducere, note şi indici de
motivul a fost neacceptarea, din partea spătarului, a Pandele Olteanu, Bucureşti, Editura Minerva, 1982
protocolului imperial pe care l-a considerat umilitor.
Totuşi, relatarea călătoriei întreprinse constituie un
adevărat document istoric. Pe lângă descrierea
moravurilor chinezeşti, întâlnim aspecte din Siberia si
Mongolia.
 Dimitrie Cantemir (n. 26 octombrie 1673 - d. 1723), domn al Moldovei(1693 şi 1710-
1711), autor, cărturar, enciclopedist, etnograf, geograf, filozof, istoric, lingvist,
muzicolog, om politic şi scriitor român.
 Dimitrie Cantemir s-a născut la 26 octombrie 1673, în localitatea Silişteni din comuna
Falciu, azi comuna Dimitrie Cantemir din judetul Vaslui, în partea de sud a
oraşului Husi. A fost fiul lui Constantin şi al Anei. La 15 ani a fost nevoit să plece
la Constantinopol(1688-1690), unde a stat 17 ani, ca zalog al tatălui său pe
lângă Inalta Poarta, înlocuindu-l pe Antioh, devenit ulterior domn al Moldovei. Turcii l-
au înscăunat pe Dimitrie Cantemir la Iasi în 1710, având încredere în el, dar noul
domn-cărturar a încheiat la Luţk în Rusia, în 2 aprilie-13 aprilie 1711, un tratat secret
de alianţă cu Petru cel Mare, în speranţa eliberării ţării de sub dominaţia turcă. În
politica externă s-a orientat spre Rusia. În subsidiar, s-a afirmat chiar faptul că ar fi
încercat alipirea Moldovei la Imperiul Rus, aşa cum făcuse şi Ucraina. A fost un adept
al domniei autoritare, adversar al atotputernicei mari boierimi şi a fost împotriva
transformării ţăranilor liberi în şerbi.
 După numai un an de domnie (1710-1711), s-a alăturat lui Petru cel Mare în războiul
ruso-turc şi a plasat Moldova sub suzeranitate rusească. După ce au fost înfrânţi de
turci în Lupta de la Stanilesti - ţinutul Falciu pe Prut, neputându-se întoarce în
Moldova, a emigrat in Rusia, unde a rămas cu familia sa. A devenit consilier intim al
lui Petru I şi a desfăşurat o activitate ştiinţifică rodnică. Lângă Harkov i s-a acordat un
întins domeniu feudal şi a fost investit cu titlul de Principe Serenissim al Rusiei la 1
august 1711.
 A fost primul român ales membru al Academiei din Berlin în 1714. În opera lui
Cantemir, influenţată de umanismul Renaşterii şi de gândirea înaintată din Rusia, s-au
oglindit cele mai importante probleme ridicate de dezvoltarea social-istorică a
Moldovei de la sfârşitul secolului al XVII-lea şi începutul secolului al XVIII-lea.
Opere principale
 Descriptio Moldaviae (Descrierea Moldovei), scrisă în latină (1714 - 1716), când
trăia în Rusia, la cererea Academiei din Berlin.
 Descriptio Moldaviae cuprinde trei părţi:
 Prima parte este consacrată descrierii geografice a Moldovei, a munţilor, a apelor
şi a câmpiilor. Dimitrie Cantemir a elaborat prima hartă a Moldovei. A prezentat
flora şi fauna, târgurile şi capitalele ţării de-a lungul timpului.
 În partea a doua a lucrării este înfăţişată organizarea politică şi administrativă a
ţării. S-au făcut referiri detaliate la forma de stat, alegerea sau îndepărtarea din
scaun a domnilor, la obiceiurile prilejuite de înscăunarea domnilor sau de
mazilirea lor, de logodnă, nunţi, înmormântări.
 În ultima parte a lucrării există informaţii despre graiul moldovenilor, despre
slovele folosite, care la început au fost latineşti, după pilda tuturor celorlalte
popoare a căror limbă încă e alcătuită din limba cea română, iar apoi înlocuite cu
cele slavoneşti. Lucrarea prezintă interes nu numai pentru descrierea geografică
sau politică bine documentată, ci şi pentru observaţiile etnografice şi folclorice.
Dimitrie Cantemir a fost primul nostru cărturar care a cuprins în sfera
cercetărilor sale etnografia şi folclorul.
 Hronicul vechimei a romano-moldo-vlahilor, scris mai întâi în latină dar tradus
apoi de autor în română (1719 - 1722), cuprinde istoria noastră de la origini până
la descălecare. Susţine ideea cronicarilor: originea comună a tuturor românilor.
Pentru scrierea acestei lucrări, Dimitrie Cantemir a consultat peste 150 de izvoare
române şi străine în limbile latină, greacă, polonă şi rusă.
David Livingstone (n. 19 martie 1813 - d. 4
mai 1873) a fost un medic scoţian,
misionar protestant şi explorator al Africii
Centrale şi de Est, a devenit celebru datorită
eforturilor deosebite din timpul vieţii şi a luptei
sale împotriva sclaviei.
Traversând de la sud la nord deşertul
Kalahari descoperă şi explorează (1
august 1849) Lacul Ngami situat la 21° latitudine
sudică. Doi ani mai târziu , în 1851 înaintează
spre nord est de Lacul Ngami, traversează
fluviul Zambezi, organizându-şi în aşezarea
Seshéké, o bază pentru călătoria ce plănuia să o
întreprindă. Prima sa mare călătorie o începe
în 1853, urcând în amonte pe fluviul Zambezi
fiind însoţit de 160 negri în 33 de bărci.
Înaintează până la 12° latitudine sudică, pătrunde
pe un afluent vestic şi, la 11° latitudine sudică,
depăşind un iterfluviu puţin înalt, intră în bazinul După ce se întoarce cu familia sa în patrie (decembrie
fluviului Congo, continundu-şi drumul până pe 1856), este numit consul la Quelimane şi revine pe
ţărmul Ocenului Atlantic la Luanda (31 pământul Africii împreună cu soţia, fiul şi fratele său
mai 1854). După un scurt popas navighează la Charles (mai 1858).
amonte pe râul Bengo până la izvoarele sale, trece
în bazinul lui Zambezi şi coborând pe marele
fluviu, descoperă cascada Victoria (1855),
atingând ţărmul Oceanului Opera
Indian la Quelimane şi încheind astfel traversarea Missionary travels and researches in South
continentului african la 20 mai 1856. Călătoria sa Africa (Londra, 1857)
a dovedit că Africa Centrală tropicală la sud de Travels on the Zambezi in 1858 - 1864 (1865)
paralela 8° latitudine sudică este un platou înalt Însemnările sale zilnice, aduse la Londra de către
puţin coborât în centru. H.M. Stanley, au fost publicate sub titlul : The last
travel's David Livingstone (1874).
 Robert Falcon Scott (n. 6 iunie 1868 —
d. 29 martie 1912) a fost un ofiţer
englez, explorator al Antarcticii.
Cuoscut şi datorită faptului că a pierdut
întrecerea cu Roald Amundsen de ajunge
primul la Polul Sud, murind la intoarcere
cu cei 4 membrii ai expeditiei.
Vasco da Gama,
conte de Vidigueira (n. 1469 în Sines -
d. 24 decembrie 1524 în Kohi India), a
fost un
explorator portughez din perioada
Marilor descoperiri care
a descoperit calea maritima dintre
Europa si India.
Sir George Everest (n.4 iulie 1790 -
d. 1 decembrie 1866) a fost un militar
şi geodez britanic. A fost conducător
din 1823 al Serviciului geodezic alIndiei.
Numele lui a fost dat celui mai înalt
vârf de pe Terra (din Munţii Himalaya).
Cristofor Columb (n. între august şi
octombrie 1451 – d. 20 mai 1506) a
fost un navigator italiano-spaniol. A
navigat spre vest peste Oceanul
Atlantic în căutarea unei rute spre Asia,
dar şi-a câştigat reputaţia
descoperind un nou continent, America,
în perioada precolumbiană era cunoscută
numai Lumea Veche.
 DEMIDOV. Un prim calator pe meleagurile
noastre a fost Printul Anatol Demidov (1812-
1870), mai tarziu sotul Principesei Matilda
Bonaparte. Acesta a intreprins in vara anului
1837 o expeditie stiintifica prin Ungaria,
Principatele Dunarene, Crimeea si sudul Rusiei,
fiind insotit de numerosi colaboratori, dintre
care cel mai cunoscut si mai de seama a ramas
talentatul pictor francez August Raffet.
 In urma calatoriei, Demidov publica la Paris, in
1840, lucrarea "Voiage dans la Russie
meridionale et la Crimee par la Houngarie, la
Valachie et la Moldavie". In afara de
splendidele ilustratii, in buna parte ale lui
Raffet, autorul ne lasa un bogat material cu
privire la epoca regulamentara in Principate.
 Demidov a intrat in Valahia pe la Orsova, a
continuat drumul pana la Giurgiu, de unde cu o
caruta de posta ajunge la Bucuresti.
 Plecand din Bucuresti la 17 iulie 1837, cu doua
trasuri cumparate, si, trecand Buzaul si
Ramnicul, ajunge in Moldova. La Iasi va fi
gazduit la Hotel Petersburg, iar mai apoi va fi
primit de domnitorul Mihai Sturza, care arata o
"instructie putin obisnuita" si gata oricand sa-si
cedeze averea numai sa dispara umilinta
tributului catre turci.
 Iasiul, cu un inceput de pavaj al strazilor, se
mandreste cu Academia Mihaileana, Societatea
de medici si naturalisti, Spitalul Sf. Spiridon,
Biserica Trei Ierarhi, trei tipografii, o librarie
si chiar un cabinet de lectura franceza.
Demidov ne pune la dispozitie si o ampla
statistica privind populatia, orasele, targurile si
impozitele ce se percepeau de la locuitorii
Moldovei. Cel mai probabil aceste cifre i-au
fost puse la dispozitie de consulatul rusesc.
Insotit de ceilalti calatori, va trece pe la
Sculeni, in Basarabia.
 Henry Morton Stanley (numele adoptiv al
lui John Rowlands (n. 28 ianuarie 1841; d. 10
mai 1904) a fost un jurnalist britanic,
explorator al Africii Centrale.
 Provenit dintr-o familie săracă, munceşte din
fragedă copilărie. La 15 ani îl găsim băiat de
cabină pe o linie de pacheboturi, iar la 17 ani
ajunge laNew Orleans (SUA) ca elev de marină.
Aici, este adoptat de un american luând numele
acestuia.
 Participă la Războiul de seccesiune ca ziarist,
activitate care îl consacră după război, când
vizitează SUA, Spania, Turcia, Egiptul şi Etiopi
a.
 În 1867 a devenit corespondent special de
presă al ziarilui "New York Herald", plecând în
Etiopia cu o expediţie britanică. A participat la
inagurarea în 1869 a Canalului Suez, realizând
un reportaj la faţa locului, după care a
călătorit pe teritoriul actualelor state
Turcia, Siria,Palestina şi India.
 În 1871 a organizat o caravană care a plecat
din estul Africii (Zanzibar) spre interiorul
continentului în căutarea lui David Livingstone,
căruia i se pierduse urma în 1869. La
Zanzibar, strânge informaţii despre călătoria
acestuia şi organizează el însuşi o expediţie
prin junglă întâlnindu-l pe Livingstone la 3
noiembrie 1871 pe malul estic al
Lacului Tanganyika, la Udjidji. Împreună cu el
cercetează zona lacului, stabilind că acesta nu
aparţine sistemului Nilui. În mai 1872 s-a
întors la Zamzibar,continând singur explorările.
 Henry Hudson (n. pe la mijlocul secolului al XVI-
lea , d. iunie 1611) a fost un celebru navigator şi
explorator arctic englez. În 1607 este angajat de
societatea comercială engleză "Compania
Moscovită" pentru o călătorie ce viza
descoperirea Pasajului de Nord-Est. Expediţia
porneşte din Londra cu un mic vas (doar zece
oameni la bord!), atinge coasta estică
a Groenlandei, încearcă, dar fără succes, să
înconjoare mare insulă pa la Nord, se îndreaptă
apoi spre Est, atinge insulele Vestspitsbergen
(completând descoperirile făcute de Barents) şi
urcă până la 80°23'lat.N de unde, oprit fiind de
gheţuri, se întoarce descoperind "Crenelurile lui
Hudson" (azi ins. Jan Mayen).
 Reîntors la Londra, Hudson insistă asupra marilor
posibilităţi ale vânătorii de balene şi foci în
Marele Nord.
 În 1609, de data aceasta în serviciul "Companiei
Olandeze a Indiilor de Est", urmează, cu vasul
"Halve Maen", mai întâi ruta călătoriei
anterioare, dar, pentru a preîntâmpina
nemulţumirea echipajului, odată ajuns în Marea
Barents schimbă direcţia, traversează Oceanul
Atlantic, atinge coasta nord-americană,
descoperă golfurile Chesapeake şi Delaware şi
gurile unui curs de apă pe care înaintează mai
bine de 200 km (până la actualul oraş Albany) şi îl
numeşte "Marele Râu din Nord" (astăzi îi poartă
numele).
 Dumbravă Constantin (n. 13 aprilie 1898, Buhuşi – d. 22 septembrie 1935, Cannes) a fost un
naturalist, glaceolog şi cercetător polar român.
 Expediţia românească din Groenlanda (1927—1928), cea mai mare insulă a Pământului (2
175 600 km2), descoperită de Eric cel Roşu în anul 986, s-a desfăşurat sub auspiciile
Societăţii de Geografie a Franţei şi a Societăţii Regale Belgiene de Geografie, cu fonduri
puse la dispoziţie de Societatea de Geografie din Philadelphia, de Clubul Exploratorilor din
New York şi de Universitatea din Michigan (S.U.A.).
 Şi-a propus să facă observaţii meteorologice (mişcarea ciclonilor şi anticiclonilor,
proprietăţile gheţii marine şi ale celei de creastă, temperatura apei mării, mareele, curenţii
marini), botanice, zoologice, etnografice, geomorfologice etc.
 C. D. şi-a asociat în acţiunea sa pe inginerul belgian Freddy Bernard, specialist în
meteorologie. A părăsit Copenhaga în ziua de 26 iulie 1927 la bordul vasului „Gertrude
Rask". A ocolit Danemarca, a pătruns în apele Mării Nordului, a lăsat în urmă Islanda şi,
după zece zile de la plecare, traversând Atlanticul, a ajuns la Angmasalik. Cercetările
efectuate pe coasta estică a insulei n-au fost oprite nici în timpul nopţii polare. Cu sprijinul
băştinaşilor, a reuşit să străbată o zonă întinsă în raport cu locul în care îşi stabilise tabăra şi
să fie oaspetele unui număr de 22 aşezări ale eschimoşilor. Intenţiona chiar o traversare a
Antarcticii pînă la Holstensborg, locul unde îşi desfăşura munca în acelaşi timp profesorul
H.W. Hobbs de la Universitatea din Michigan. La revenirea în Europa a ţinut conferinţe
despre expediţia lui ştiinţifică. Relatând despre rezultatele ei, glaciologul afirma în rezumat:
„Timp de 12 luni am recoltat colecţii etnografice, documente asupra obiceiurilor micului
popor eschimos, am făcut un film de 3 500 m, am capturat o vulpe şi alte animale, pe care
le-am oferit Grădinii zoologice din Anvers, un fetus de focă, pe care l-am conservat în
formol, un urs alb, o focă, al cărei corp l-am împăiat şi multe cranii umane şi de mamifere şi
am adunat un mare număr de observaţii meteorologice".
Scrieri
 Un an printre eschimoşi (în limba franceză)
 Jurnal de călătorie (în limba engleză)
 Bibliografie

 Dicţionarul literaturii române de la origini până la 1900, Bucureşti, Editura

Academiei, 1979, pp. 570-573
 P.P. Panaitescu, Nicolae Milescu Spătarul (1636-1708), Iaşi, Editura Junimea,
1987
 Radu Ştefan Vergatti, Nicolae Spătarul Milescu (viaţa, călătoriile, opera),
Bucureşti, Editura Paideia, 1998
 Neagu Djuvara, O scurtă istorie a românilor povestită celor tineri, Bucureşti,
Editura Humanitas, 2002
 Silviu Neguţ, Căutători de noi tărâmuri, Editura Eminescu, Bucureşti, 1984
 Wikipedia.org
 Arborele Lumii