Mini-Concursuri Cronopediene

mini-concursuri cronopediene
poezii, poeme
P
PRRO
OVVO
OCCA
ARRE
E...... A
ACCRRO
OSST
TIIH
H
A
A)) TTR
RIIP
PLLU
U--A
ACCR
ROOS
STTIIH
H
B
B)) A
ACCR
ROOS
STTIIH
H –– P
PRRO
OVVEER
RBB
T
TAAIIN
NAAN
NOOP
PŢŢIILLO
ORR D
DEEV
VAARRĂ
Ă
–– R
ROON
NSSEETT ––
T
TOOA
AMMN
NAAD
DIIN
NZZIIU
UAAD
DEE IIE
ERRII
–– P
POOEEM
M IIN
NTTR
R--U
UNNV
VEER
RSS
2
volumul 1 - poezii, poeme
Biblioteca Cronopedia
coordonator: Lenuş Lungu
mini-concursuri
cronopediene
– volumul 1 – poezii, poeme –
– culegere de acrostihuri, triplu-acrostihuri,

ronseturi, poeme într-un vers, poeme în proză şi
proze poetice participante la mini-concursurile
cronopediene din anul 2019 –
Editura StudIs
~ Iaşi, 2019 ~
3
Redactor: Lenuş Lungu

Coperta: Ioan Muntean
Tehnoredactare: Ioan Muntean
Corectură: Gabriela Mimi Boroianu
Grafică, ilustrare: Ioan Muntean (prelucrare foto web)
Ediţie apărută şi îngrijită sub egida administraţiei reţelei Cronopedia

(http://lenusa.ning.com)
Toate drepturile asupra acestei ediţii aparţin autorului şi reţelei
Cronopedia.
Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României
mini-concursuri cronopediene/Lenuş Lungu
- Iaşi: Editura StudIS, 2019
2 volume
ISBN 978-606-48-0187-6
Vol. 1.: Poezii, poeme. - 2019.
– ISBN 978-606-48-0188-3
I. Lungu, Lenuş (antolog.)
821.135.1
Toate drepturile asupra acestei ediţii aparţin

Bibliotecii Cronopedia şi reţelei Cronopedia.
Tipărit la Editura StudIS

Adi Center® Iaşi
4
5
6
provocare... ACROSTIH
A) triplu-acrostih
7
Acrostihul (din greacă ἀϰρόστιχον [akrostichon] <

akros – extrem, dinafară, stichos – vers) este o formă de
poezie „cu ţintă/destinaţie ascunsă, mascată“, ale cărei
versuri au „în cap“ (dar și pe altă coloană, pentru posesorii
de „cheie“) literele dintr-un nume de persoană
(„adorată“/„ironizată“) scris (citit) „pe verticală“ („de sus în
jos, ca la japonezi“), ori dintr-o propoziţie-replică, sau
dintr-o lozincă.
RODICA (Triplu acrostih)

Prima literă de la fiecare vers citită de sus în jos, a
doua literă de la fiecare vers citită de jos în sus şi a treia
literă de la fiecare vers citită, din nou, de sus în jos, dau de
fiecare dată cuvântul RODICA
8
Dorina Pop
Sub papuc
Atașat de-a sa puicuţă,

Rar mai bea și el o bere…
Omologat: o gâzuţă,
Momeală prin adiere,
Aranjează în căsuţă
Tatuajul la… muiere.
O amazoană
Mamei nu-i pasă de bariere. Acum

Ocolește, cu înţelepciune,
Ninsoarea abătută-n al ei drum.
Iniţial, spune o rugăciune –
Cochetează, blând, cu Cerul, precum
Amazoana cu ochii-n… tăciune.
9
Adulter
Cactusul junei „s-a ofilit”,

Alaiul lacrimilor e-n toi.
Nunta se-amână până joi,
Ici nașul mare rău s-a julit.
Cică a fost prins noaptea pe la
Unu cu o fetiţă ca o
Lalea și-o făcu de… cacao.
Acasă, soacra-ncepu „gala”.
Decenţa unui alai
Laleaua, la nunta ei, zâmbește gingaș

Unui sobru nuntaș sosit de la oraș.
Mimărilor ei rebele, repetate
Imigrantul îi răspunde… ca la carte!?
Nunta se sparge, ca și cum nici n-ar fi fost,
Alaiul se retrage într-un avanpost.
10
Lui Ion Raţiu
Papionul de la gât
Amanta i l-a donat –
Titrat brusc, astfel încât
Itineraru-a eșuat.
Mamă, ce m-am oţărât…
Aparent, am asudat.
11
12
Aurel Conţu
Amin! strigase Isus
Ana privea cu ochii pierduţi înainte, în larg

Mima siguranţă, dar înăuntru-i era un vulcan
Imigranţii se căţăraseră ca șobolanii pe punţi și catarg
Nan, zis și piticu’, lăsase cârma și se aruncase-n ocean.
Sesterţiu plătit nu cuprindea și confortul postum

Tst! strigară arabii cu priviri criminale
Rar dai cât costă înainte de drum
Igiena, până la urmă, nu se consemnează-n jurnale
Gigantul ocean te acceptă oricum
Arareori face nazuri sau îţi trimite rechinul în cale
Sts-ul, adică, Serviciul de Telecomunicaţii Speciale
Esenţial în armată, nu operează pe goeleta aceasta nicicum
Isidor, căpitanul, ne-nvăluise într-o privire de gheaţă

Sus capul prieteni, pân` aicea ne-a fost!
Usuce-se speranţa în mintea nebunului prost
Sistăm din clipa aceasta orice speranţă în viaţă.
13
(triplu acrostih inedit)
Abia îl prinseră matrozii când se purcese ceaţa

Lungit pe punte, aluneca și în amonte și-n aval
Bătând cu aripi obosite, inegal, precum un orb
Albul din ochi e galben , nimic comun cu viaţa
Tenta penajului-i telurică și ciocul îi este bont
Rupt dinspre-i vârful tare, ca un mont. Horor
Ovaţionară matrozii de pe punte-n cor. Huo
Scârnăvie, lișiţă, satană, piază-rea, sări... jos
Gioconda
Gag, glumă, farsă, zi-i cum vrei

Idila mea cu Gioco se-nfiripase-n vise
Onoarea de-a fi permanent în preajma ei
Cocea invidii printre aspiranţi ca-n casa lui Ulise.
Ocolul bravului aheu iniţiat de zei
Non-possumus-lui* de-a naviga în ape interzise
Didahii*-i puseră în cale travestite în femei
Agape-n calea Penelopei; însă nimic nu se adeverise!
*non-possumus: refuz irevocabil: a opune un non-possumus.

*didahíi :predici, piedici
14
Aurelia Albatros
La sfârşitul unei epopei
Oto, stând pe gânduri, ca la sfârșitul unei epopei,

Pipăia cu gândul o amintire și gândea în sinea lui:
Rrr, ce frig era în sufletul ei?!…
Ipingeaua cu gluga-i împodobită cu găitane
Totaliza în mintea lui doar sentimente reci…
Ghicitoare
Atras prin albe ramuri, deasupra tuturor, desena

liber un zbor neutru, lăsa să se înţeleagă... fluxul,
bătând din aripi pelerine, broda încet un aeroclub,
ademenind fără să știe o stea, un marinar cu faţa
total încruntată, făcând valuri, turnând un mic pont
ridicat din apă, aruncat de cineva, râzând, afumător,
o zi întreagă a cântat, cu vocea-i albă o melodie-do
susţinând că pasărea cea rea i-a stricat asul-vers.
15
Într-un gând rătăcitor
Sesiuni de vise colorate sub pleoape,

onorabil, aprind luminile din suflet
liliachiu înflorind tăceri,
idilic înfrumuseţate de muze-n zbor
tuturor dăruindu-ne cu măiestrie
uture, between shadows and liht,*
didactice preziceri ascunzând în ele
ilicite sentimente care ne-mpânzesc
nonsensul iubirii, ce se aprinde-n gânduri,
esenţialul, rămânând, doar într-un gând rătăcitor.
*uture, between shadows and liht – viitor, între umbre și lumină
16
Nicoleta Mija
Acrostih
Nins este omul trist

În iubire nu mai crede.
Memorează lacrimi multe,
E mereu încruntat, rece.
Ninge și când e soare,
Inima plânge când râde.
Ce caută mereu omul rău?

Inima ţipă la el mereu.
Ninge sau plouă, nu contează
E cenșiu chipul când trădează.
17
Acrostih
Sălbatic vânt, acasă am ajuns

Tună mai tare, cu toamna mă cert.
Ea este bucuroasă, vara să plece,
Aerul e mai rece, tare mai tuna.
Utilă mai este ploaia pentru grâu,
Ascult ploaia, dispare pe cer steaua.
Vacanţă în pădure cu trei fete
Vara este tot mai frumoasă

Are bunătăţi multe pe masă.
Cine se ascunde într-o floare?
Acum culege multă culoare.
Nina aleargă după un fluture,
Tutuim norii, încep să scuture,
Alături se ascunde un iepure.
Păsările frumos acum ciripesc,

Alina culege câteva mure.
Duminica aici eu zăbovesc,
Unică bucurie, pădure te iubesc!
Renunţ repede la telefon,
Ica alungă un paianjen bufon.
18
Culorile
Ce tristă e grădina, curtea,

Uliţa de iarbă verde uită.
Liniștea frunzelor libere,
Orologiul trist arată ora.
Rotește vântul frunza pe ram,
Ilicul toamnei ruginește, iată.
Lunecă picăturile ploii lin,
E culoarea tristă, dor de mare e.
Tăcere
Te caut mereu, mi-e dor de tine,

Arde tare o lacrimă, mă arde.
Ceasul ticăie fără culoare,
E cald, ascuns în suflet ești,
Rămâne clipa, o floare rămâne,
E totul tăcere, numai iubire e.
19
Acrostih
Cactus alb înflorit frumos

Așa multe zile te-am așteptat.
Să știu când vei înflori din nou
Acasă eu te-am iubit mereu.
Să știu că nu ești supărat,

Arabii în pustiu știu mai bine.
Ha, ha eu te îngrijesc mereu,
Aha, să te stropesc cu grijă.
Rar am lipsit de lângă tine.
Așa, departe de Sahara ești bine.
Acrostih
Tatuaj ruginiu pe fiecare frunză,

Onorează ploaia într-o dimineaţă.
Amalgam de culori cam supărate,
M-am adăpostit sub umbrelă.
Non confromistă este acum ploaia,
Atât ca vântul rece picăturile căzute.
20
B) acrostih – proverb
21
Acrostihul (din greacă ἀϰρόστιχον [akrostichon] <

akros – extrem, dinafară, stichos – vers) este o formă de
poezie „cu ţintă/destinaţie ascunsă, mascată“, ale cărei
versuri au „în cap“ (dar și pe altă coloană, pentru posesorii
de „cheie“) literele dintr-un nume de persoană
(„adorată“/„ironizată“) scris (citit) „pe verticală“ („de sus în
jos, ca la japonezi“), ori dintr-o propoziţie-replică, sau
dintr-o lozincă.
Acrostih – proverb: un proverb românesc cu minim 7
cuvinte.
22
Florentina Maris
viaţa înseamnă suferinţă
Vioara cântă în surdină,

Iar un pian uitat de vremi,
Aruncă unde în oglindă,
Ţop-ţop,
Ascultă, nu mă tem!
Înduioşată violina,
Nu ştie ce să mai şoptească…
Suspină tristă pianina,
E vreme rece, rece şi în casă.
Aud un tropot de trombon,
Mimând falsa melancolie,
Noi doi, râdem la unison,
Aceasta-i clar, o parodie.
23
Suspină florile-n pervaz,

Uitucă eu mă plimb prin casă,
„Femeie, pune de-o cafea,
Este târziu, dar nu îmi pasă!”
Rar întorc capul înspre tine,
Intuiţia îmi spune,
Nimic nu te fericeşte,
Ţop-ţop, vioara îmi zâmbeşte,
Anticipat!
24
Aurelia Albatros
Apele liniştite sunt adânci
Am colindat
pământul în diferite feluri
euforia o găsești peste tot
la colţuri cu dileme
ermetic se ascund diferite scheme
lumini răzleţe și isteţe

inundau pământul
noaptea pe la colţuri
ies înverşunate
șușotind de-a valma
topind încet și sigur
inimi și mistere, tocau necontenit,
tainice probleme
emanând o boare de zarvă mare
25
singura problemă ce,

umbrește locul,
noaptea, când soarele dispare,
tainic se încinge o visare
adormind sub stele

dincolo de viaţă
în care n-a știut
nimic din tot, s-ar zice,
cu mintea n-au văzut
iubind doar roua care n-a apărut, să-i spele.
Fapte, nu vorbe
Fluturi mii
apar în zare,
pământul îl împresoară
trăind necontenit
eternul lor știut
nimic din ce e-n lume

umilul lor zbor nu-l știe
26
vorbiri pe la colţuri
o mie și una de secrete
ronţăind cuvinte
bolborosind necontenit
efemerul neștiut...
E înalt ca bradul şi prost ca

gardul
Este multă vreme de când mă gândesc la acestea:
Într-o seară oarecare,

Nu ştiu ce s-a întâmplat,
Altfel decât altădată,
L-am iubit şi l-am iertat,
Totuşi… n-am uitat nimic…
Catrene, slove, poezii,

Altfel de-atunci eu îi dedic…
Barbă lată şi nu prea,

Râde slab deşi e cazul,
Are dinţii mari de aur,
27
Două ceasuri şi-o curea,

Uluitoare, zici că e Versacce,
Lumea l-a luat de prost, nu ai ce-i face.
Şi stă şi plânge-n sinea lui,

Isteric uneori, pahui, nu înţelege,
Prostia e formă de mărire,

Rostul omului nu-i fandosire,
Omului… îi şade bine cu credinţa,
Suspină tristă-n colţ, Umilinţa,
Tot căutând să scape din plasa lui.
Ca şi cum nu ar fi de-ajuns,
Acasă, sub tablou are un seif şi un pistol.
Golan atipic de pe vremuri,

Arată des că-i fandosit,
Rar bea paharul pân’ la fund,
Duodenal şi obosit,
Uluitoare-i ţara noastră,
Lume cu brazi şi flori în glastră.
28
Undeva printre cuvinte
Undeva printre cuvinte

note dulci se nasc în zbor,
cântec dulce de vioară

efemer și prietenos
răsfoiește inimi
cuceritor...
de zici că-i val de mare,

energic și biruitor...
puntea dintre fraze și cuvinte

răsfoiește
inimi, suflete și stări,
enigmatică
trece dincolo de raţiuni,
e-n toate
necuvintele ce înfloresc
iubirii de aproape,
29
nici frazelor răzleţe

unite prin cuvinte...
simfonia nu o curmă,
ea se dezlipește de ura de pe urmă...
flori de tei și iasomie

au în braţele lor,
când trec cu gândul printre ele,
enigmatice comori
cucul cântă și ne spurcă

unde omul e flămând...
casa noastră e frumoasă

ornamentată cu sufletul
multicolor,
pentru cei ce înţeleg,
atmosfera este substratul
soarelui din noi,
umiliţii sunt cei ce nu înţeleg,
lumina nu-i minciuna, ci adevărul din noi!
30
Timpul, templu răstignit
Trebuie să iei bărbaţii așa cum sunt și pe femei așa cum vor să
fie. – proverb
Acest proverb poate fi și invers, nu este doar strict, într-o singură
direcţie...
Timpul, templu
răstignit într-o clepsidră
empiric el ne-arată
binele ce ne conjugă
unduit și minunat
inima de aur a unui bărbat,
elegant și plin de el,
scormonind neîncetat
ăst cântec minunat,
iubirea de-o clipă

este calea fericită și
iuţeală de picior,
31
bătând cărări ascunse

ăstor sentimente
regăsind explicaţii de tot felul
binelui din gândire
anulând mereu o poezie,
ţipete, agonie și tristeţe
iubirii dăruiesc
imitând de se topesc
amor să fie
și dispariţii prelungite
adevăruri îndrăgite
cu inima zdrobită femeia

urlă tare
motivând durerea
supleţii dăruită
unui tratament tenace
numit iubire neîmplinită
trăind în tristeţe prelungită
și pașii ce-i va face

iubirea o va stoarce
32
pragmatică și iute
ea se va schimba
frumos și enigmatic
ea soarta și-o întoarce
motivând schimbarea
eului din ea, ce, crede cu ardoare,
iubirea este lună, soare, zâmbet,
amintind în zilele însorite, visarea

și romanticu-n gâdire
acelor vremuri ce trebuie trăite
cu vise împlinite
urmând să schimbe abordarea
masculilor ce zboară ca fluturii cu...
vorbe colorate, sentimente simulate

onoruri dezumflate
rostite pe la geamuri în nopţi târzii,
spulberând
ăstor specimene ce se numesc zei
33
fericirea presupusă fi-va desfiinţată,

iubirea simulată transformată în alimente
expirate, aruncate-n coșuri, din păcate...
A-ţi iubi aproapele nu-i o dramă
Un om cu suflet mare priveşte pe toată lumea ca pe ai săi –

proverb bengalez
Undeva cheia destinului există

nimeni nu contestă
o treaptă, două, nouă,

marcăm, urcăm destinul ca pe-o escaladă
cei buni, timpul nu și-l fură, înșeală,

umili și cu credinţă
străbat viaţa cu pas domol și-l urcă

unde-i adevăru-n fugă
fluturând flamura dreptăţii ageră
la trecerea dintre cuvânt și faptă
evitând minciuna lavă
trecând frumos și blând prin orice sfadă
34
mărind nădejdea binelui în fiecare faptă

arătând cum, nu se construiește destinu-n grabă
rupt de isprăvi de treabă
eliminând orice tăgadă
preţuind cuvântul transformă

remediind tot ce-a fost greșit odată
iubind cu stoicism dreptatea de altădată
vorbind frumos și cu înţeles laolaltă
evitând pe cât posibil vrajba dusă la extremă
șușotită pe la colţuri câteodată
timpului îi dă bineţe și-o frumuseţe conturată
eliminând neloialitatea, falsitatea stratagemă
premiind răbdarea, nu încoronarea reclamă

evaluând tot ce ne înconjoară
topind răutatea și ura temporară

ornând locul cu frumos și cu lumină
arătând că se poate, că e bine, nu e crimă
totu-i necesar să n-ai parte de gâlceavă
ăstor fapte să le oferim cunună
35
lumina din suflete să răsară

unduind cuvinte ca o primăvară
modelând și înflorind câte-o mușcată
este o datorie morală
aici și pretutindeni să zugrăvim o rază
cărări de suflet pline cu rouă

având necontenit soarele înmulţit cu nouă
pe care să-l dăruim și vouă

eternităţii să-i mulţumim c-avem viză
ademenind cuvinte despre viaţă

iubirii să-i oferim necontenit o ramă
surâsul, zâmbetul și veselia ca o flamă

ăstei familii frumoase ce ne învaţă
iubirea de viaţă.
36
Aurel Conţu
cine stă în casă de sticlă, nu

aruncă cu pietre
Cuprinsul infinit al cerului-i ca vântul

Incașii îl priveau cu-nfiorare
Nibiru, credeau ei, urma să spulbere Pământul
Eradicând viaţa din Univers, chirurgical, ca pe-o tumoare.
Sumerienii, la fel, vorbeau despre-o lumină orbitoare,

Torent de foc, asteroid desprins din Soare,
Ăl care aruncă flăcări, Planeta crucii, a vieţii viitoare.
În vechea și frumoasa Grecie, poeţii

Numeau Nibiru-n vers și cântec drept Planeta vieţii
Chinezii din vechimea timpului și-a lumii

Atribuiau planetei simbolul morţii, al deșertăciunii
Sciţii credeau că steaua era planeta lor mumă
Ăialalţi, sarmaţiii, o vedeau la fel, dintr-o perspectivă antumă.
Dar și evreii după Potopul dintâi, din aproape-n aproape

Explicau prin Nibiru mersul Isus-ului nostru pe ape.
37
Sunt mii de ani de-atunci și n-avem nicio pistă

Tocmai acum cei de la NASA ne spun că Nibiru există
I-acolo, undeva, pe cer, chiar lângă Soare
Colindă spaţiu cosmic și timpul la-ntâmplare
Lăsând în urmă milenii nesfârșite de cădere
Ăst timp fiindu-i clipa de odihnă dintre două ere.
N-avem de ce ne teme mai devreme de o mie de ani

Univesul și Terra sunt, până la urmă, o grămadă de bolovani.
Aici trăim ca-ntr-o casă de sticlă fragilă

Rar reușim să înfruntăm destinul și natura ostilă
Umblând cu viaţa printre tenebre ca sub o șenilă.
Nibiru colindă-n derivă prin alte lumi, departe,
Conglomerări de pietre întâlnește și supernove sparte
Ăuntru-le tronează, cum poate știţi, o liniște de moarte.
Cu sau fără Nibiru aceasta-n priviri

Urâtul apare abia când nu mai ai la ce să aspiri.
Pesemne că Nibiru se va întoarce vreodată

Iar omul va plânge la bolta-nstelată.
Există în noi o credinţă neţărmuită în zei
Trăim o mare parte din viaţă cu gândul la ei
Răscolim cerul cu ochiul minţii deschis…
E ca și când ne-am trezi după o clipă din vis.
38
Dorina Pop
Păpuşi din ceară
Cică politica, astăzi, e „în floare”

Izbește ca o buruiană-n călduri,
Necazul e că ne transmite oroare
Extinsă pe chipul nostru plin de riduri.
Posibil să nu înţelegem prea multe,

Oripilaţi de fuga în Madagascar
Axată pe interese gri, oculte.
Totul e o cacealma scrisă de un circar
Expusă-n jocuri murdare și-n insulte.
Oftăm analizându-le dur progresul

Accentuat „fără perdea” de jurnaliști
Setaţi doar să le strălucească lor fesul
Epic pe sticlă, precum unor dualiști.
39
Răbdăm, însă, până când, vă întreb tacit.

Organizăm bâlciuri, mitinguri, parade
Acreditate tot de cei ce ne-au acrit
Destinul ancorat în niște năvoade
Expirate de ura care ne-a lovit.
Circul se joacă cu măștile pe faţă.

Intraţi! Nu zăboviţi pe un drum de ţară,
Nu vă-ntrebaţi de ce totul e în ceaţă.
E vremea voastră, păpușilor din ceară!
Noi doar privim desculţi și dezorientaţi

Urcușul vostru cotat azi cu prea mulţi waţi.
Necazul însă e că ponegriţi cam mult

Iubirea de ţară, de neam și de strămoși,
Culcaţi patriotismul într-un mod ocult,
Iarba de-acasă n-o acceptaţi în… galoși.
Copiii străzii citesc, dar printre rânduri,

Abecedarul umezit cu slogane.
Răgaz ne luăm să nu-nghiţim cu noduri
Norma minciunii din vorbele pogane.
Edilii din cetate parcă-s „trubaduri”.
40
Mimăm o libertate prost înţeleasă,

Orașul a devenit un cuib de șomeri
Ascunși zilnic de nepăsare în casă.
Lupta democraţiei începută ieri
E paralizată de lozinca: Lasă!
Onestitate versus capital
Bogaţii lumii ne zâmbesc ironic

Acumulând teroare, ură și bani.
Noi, poluaţi de sărăcie fonic,
Uităm ce vrem, căci nu avem decât ani
Lăsaţi, cu drag, de Domnul cel cucernic.
E-o criză de omenie și-n platani!
Orbi, goi și surzi încercăm orice –

Cădem, ne ridicăm tot mai motivaţi,
Hrănind cu lacrimi speranţa lui De ce?,
Însă ne inhibăm, zi de zi, uzaţi.
Umiliţi de goana dură, dibace
Lătrăm la câini haotic și agitaţi.
41
Dramul de omenie chiar l-am pierdut

Rupţi de credinţa care ne-a plămădit?
Avari, săraci în duh, cu chipul de lut
Croim, acum, un viitor… înădit.
Urcăm pe-o scară de spini ca un mamut
Lăsat, la voia întâmplării, vădit.
Ușa spre mântuire nu a căzut!
Iubirea ne-nalţă spre ea inedit.
Retorica unei accentuate

instabilităţi
Acredităm lozinci, bezele, lingușeli…
Trecutul e mort, prezentu-i în travaliu!

Uscăm sentimentele într-un borcan spart,
Rânjim onestităţii ce poartă doliu.
Nesiguranţa apare chiar în bloc-start,
Ascundem rușinaţi acest mic detaliu.
Groparul, șmecher, se ferește de frecuș,

Argumentându-și dorinţa de urcuș
Zorită de indecizii și lunecuș.
42
Pentru că-s rupte aţele din căptușeli

Excludem o existenţă fără greșeli?!
Focalizaţi pe mâncărica de cușcuș,

Omitem că nu mai avem nici un culcuș.
Cine ne-a aruncat, acum, pe derdeluș?
Pe o muchie de gând
Milă cu milă, viciul bunătăţii

Iese la iveală-n oamenii cetăţii!
Etalăm onestitate? Spune-un melc.
Mai bine nu comunic, chiar de îi drăguţ –

Inspiră toleranţă, poate timp pierdut.
Lungesc pasul, ocolindu-l pe moșneguţ.
Ăst animal stăruie bădăran și slut.
Decid că doar tăcerea mă va ajuta,

Ezit s-alerg, dar mă cuprinde deruta.
43
Teii de pe alee adie blajin,

Iarba îmbrăţișează trupul melcului.
Nimeni nu se oferă să-mi vină-n sprijin...
Efectul milei nu-i la faţa locului?
De ce noi să așteptăm ca dar o milă,

Atâta timp cât nu o-ntoarcem înapoi
Rănitului, celui mic sau plin de nevoi?
Divina milă strălucește în necaz,

Ea este constantă și nu are macaz.
Mimăm, zi de zi, că ne pasă de semeni

Izbim însă, fără un gram de milă, tot.
Nu clipa, ci caracterul unor oameni
Eliberează ura ca un antidot.
Mișcarea de simpatie-a acaparat

Iubirea, optimismul necondiţionat.
Se pare c-avem mila-n sânge de copii.

E adevăr în gându-mi, nu sunt utopii!
44
Rup trei fraze din gânduri întortocheate

Uzate în multe decenii de viaţă
Pe care nu le-am etalat deșucheate.
Echilibrul m-a eliberat din... ceaţă.
Iubirea? Poate milă, poate răbdare,

Nutrește periodic compasiune
Inclusă în sentiment ca validare
Multiplă fără trac, fără presiune.
Acceptă-te! Nu te-ascunde-n... hazardare.
Beau de sting!
Cârciuma e plină ochi.

Uită omul de necaz,
Iţele se-ncurcă-n… haz.
Poate c-oi trece și eu,

E petrecere mereu.
Crâșmăriţa-i fâșneaţă,
Uiţi de tot când o privești.
Ia de bea! (Te răsfaţă!?)
45
Sorbi pahar după pahar

Cu prietenii tăi buni,
Oleacă uiţi de amar.
Acasă ajungi (cred) luni…
Totul pare-un pic bizar:
Epic „croșetăm”… tăciuni.
Amprente
Naivitatea ne urcă pe un piedestal,

Uscăm ce agonisim, rapid, în mod brutal.
Pragul dorinţei de a strânge ne-a măcinat

Orgoliul împins pe-un itinerar greșit,
Ţelul spre care noi năzuim a expirat,
Iar viaţa necruţătoare ne-a copleșit.
Fuduli îngrămădim în buzunar capital

Imuni la sărăcia ce-apare în fundal.
Șoapta monedei ruginite a evadat

Iritată de tranziţia care-a cedat.
46
Contul bancar, albit de griji, cu vântu-n faţă,

Urnește greu cifrele-adormite-n prefaţă.
Verificăm prostiţi dobânzi și comisioane

Atrași de piscul spre care tindem ignoranţi,
Rar râdem, doar ne trimitem etimocoane
Zidite pe instagram de oamenii șarmanţi.
Administraţia ne acordă... jetoane?!
Uităm de agoniseală, renume și bani,

Nevoia de cifre, stocuri, capital ne-a uzat
Sentimentele alterate în prea mulţi ani.
Ăst timp ne modelează dur, așa am sesizat.
Și curge multă miere în laptele acrit

Iscând un zgomot surd, provocat de-un ipocrit.
Cununa de împliniri e plină doar de spini

Uscaţi în carnea bătucită. De ce suspini?
Se cade ca să analizăm împreună

Lungimea ipocriziei care-a năvălit
Ăst an bolnav, ce nu are o soartă bună.
Nervoși pe umbră, pe lumină, ne-am tăvălit
47
Intruși în clipa năucă ce clocotește

Neutră de zbuciumul nostru ce tot crește,
Accentuându-se însutit ca un clește.
În mâna întinsă, tremurândă, din podea

Nimeni nu șlefuiește așchia c-o rindea.
Probabil că am vrea în car, când în căruţă

Oboseala ne prinde viaţa cea desculţă,
Dar lipim o soartă... lăbuţă cu lăbuţă.
Din baracă în… salcâmi
Aurel, precum curcanul,

Râde ţanţoș către soare
Excitat că-i iese… planul.
Umezește pita-n apă,

Netezește vorba-n… mapă.
Calcă-n streche ca golanul

Arvonit într-o prinsoare.
Rugina-i rupe elanul.
48
Culcă bulgării de pământ

Uitaţi într-un rece cuvânt.
Baiul însă-i că ţăranul,

Om sucit, ar vrea să zboare
Iute, iute precum banul
Și sfârșește în băltoacă.
Iese creionând o moacă…
Obosit, fuge-n baracă.
Satu-ntreg îl beștelește,
Ușa i-o închide în nas.
Totul parcă-i prins în clește!
Ăst om este într-un impas.
Darul său de a învinge

E-ascuns bine în… laringe.
Nu face popas cu lacrimi,

Ezită chiar să ofteze –
Visează însorite culmi.
Oare cât o să dureze?
Iute se caţără-n salcâmi.
49
Un breloc la… rabat
Omul, ca o pasăre cu suflet,

Mută de îl ajuţi munţii din loc.
Unii sunt buni, alţii-s puși în pamflet –
Leagă frăţii cu zâmbete-n breloc.
Firul convieţuirii se-nnoadă

Altfel dacă-i și iubirea în joc,
Căci sentimentul nu-i o corvoadă,
E pasiune, karma sau noroc.
Haina poate fi ca pâinea caldă

Astăzi este, mâine nu se știe.
Inima în liniște se scaldă
Naște inocenţă-n empatie,
Apoi aruncă ura-ntr-o haldă.
Și pornim la drum cu omul falnic,

Imitându-i gândul lui tonic.
Nu ne-ncredem în făţarnici și mișei

Ușa se blochează când apar ei.
50
Haina lor e o mască demodată

Ascuţită-n ură și mizerii,
Iar privirea lor, puţin ciudată,
Naște fumigene-n toiul verii.
Altoiţi poate c-au fost odată.
Până ieri era un echilibru

Etalat, modest, de orice membru.
Oare ecosistemul s-a schimbat?

Miezul umanităţii e-un… rabat?
Fără arvună
Când tot hoţul strigă: „Hoţul!”

Orbul rumegă și tace.
Rebeliunea-și are preţul
Bine-ascuns printre cojoace.
Laș, printez o nepăsare

Ascunsă-n piper și-n… sare.
51
Colbul vremii strălucește,

Obsedat de „jumuleală”.
Robul doar e prins în clește,
Birjarul prinde-o momeală.
Nesimţirea are aripi?

Uf, nu-nţeleg de ce mai ţipi!
Scoate biciul și… pocnește

Cuvântul bine îndesat,
Orzul nu se înnegrește
Acrit, la margine de sat.
Totul azi se cucerește
Evitând un debusolat.
Organizaţi în minciună,
(„Corb la corb nu scoate ochii.”)
Hoinăresc, seara, pe lună
Izbind dur, din toţi rărunchii:
Iobagii nu dau arvună?
52
Nicoleta Mija
Prietenul se cunoaşte la zile

negre
Pe prispa casei am stat în copilărie

Râurile, ramurile, rânduri într-o poezie.
Iarba verde, garoafe multe colorate, iarna
E vremea amintirilor, e vremea care curge,
Tineri eram, neobosiţi, teiul înflorit.
E vremea amintirilor, e vremea care curge,
Noi liberi , noi nedespărţiţi la bucurie și necaz.
Uitam iarna de frig, uitam în ce zi eram.
Lunga zi de vară liniștită niciodată nu era
Sacul cu glume seara se răsturna.

E vremea amintirilor, stăm lângă foc
Cetina de brad și un frumos cojoc.

Uitate timpuri demult trecute, uitate griji.
53
Noi suntem aceeași, noi nu voim uita

Oare știm a prieteniei valoare, oare...
Aici, acolo, oriunde am fi, amici vom fi.
Şi suntem noi bucuroși, suntem mereu voioși.
Timpul trece, uită ceva pe drum, teiul înflorit.
E frig, cade primul fulg de nea, e mai frig,
Lângă sobă mâncăm fericiţi un covrig.

Astrul nopţii acum frumos ne luminează,
Ziua mai scurtă, zboară frumos zăpada.

Iarna uită să mai plece, iarna, ger.
Lumea nu știe, lumea nu înţelege,
E vremea amintirilor, e tinereţea noastră
Numai timpul nu uită de noi niciodată.

E vremea amintirilor, e vremea care trece.
Gerul iernii, iarba verde, grijile timpul înnoadă.
Râurile, ramurile, rânduri într-o poezie.
E prietenia frumoasă, e prietenul care-mi zâmbește.
54
Unde e dragoste...
Undeva odadă ne-am întâlnit.

Niciodată nu ne-am despărţit.
Dimineaţa râdeam fericiţi,
Eram doi copii îndrăgostiţi.
Era în fiecare zi săbătoare,
Dorul din suflet este mare.

Ramurile salcâmului ne atingeau
Adesea sufletele noastre vorbeau.
Glume făceam fericiţi neîncetat
Omul meu drag nu m-ai supărat
Suntem două suflete pereche
Tu stăteai noptea de veghe.
Eu zâmbeam și te îmbrăţișam
Era frumos, amintiri în suflet am.
Șoapte de iubire nemuritoare

inima cunoaște a iubirii culoare.
55
Dumnezeu ne-a unit pe Pământ

Unde ești, unde este al tău cuvânt.
Mereu priveam fericiţi stele pe cer,
Erai un suflet curat și sincer.
Ziua și noaptea mereu se atrag,
Eu te așteptam zâmbind în prag.
Uite, eu și acum scriu în caiet,
Liniște este lângă un portret.

Anii trec în grabă, viaţa și ea trece
Mi-au rămas în minte două cântece.

Iarba verde de acasă ne așteaptă,
Jocul iubirii noastre ne așteaptă.
Lângă salcâmul frumos înflorit,
Odată mai privit iubite îndrăgostit
Câtecul nostru nu are sfârșit.
56
Prea tânăr,... prea bătrân
Poţi să înveţi oricând în viaţă dacă vrei

E o mare bucurie să știi când ești întrebat
Nimeni nu se naște pe pământ învăţat.
Trebuie să aduni în coșul vieţii bogăţia cărţii.
Repede să te informezi când ceva nu știi
Unde nu e carte, este frig mare în suflet
Atunci când citești ai deja un prieten
Înveţi pentru tine, dar și pentru alţii.

Nu judeca o carte după titlu sau copertă
Viaţa este frumosă când ești bine informat.
Ai carte, ai parte spune o vorbă veche.
Tăcere mare este în omul neinformat.
Atunci când îmbătrânești mai ai de învăţat
Nimeni nu poate fi bun în ceva fără a citi.

Unde are loc cartea este multă lumină
57
Este ușor să înveţi dacă ai multă voinţă.

Seara, dimineaţa cartea să fie cu tine
Totul în viaţă are un preţ, cartea e nepreţuită.
E mai bine într-o casă mică cu multe cărţi
Nu știu bine o limbă străină, știu bine limba română

Inima știe, inima simte ce carte în librărie caută
Mare este casa în care stă, mică îi este vorba.
E multă treabă în viaţă, dar fară carte nu are calitate.
Nimeni nu poate să înţeleagă fără o carte să citească.
Iau de la viaţă o dragă povaţă, mereu să învăţ.
Poţi să citești dimineaţa, la prânz , seara o rugăciune.

Râzi, plângi deseori când te întânești în carte cu tine
E ușor să dăruiești unui om mai sărac o carte.
Aduni din fiecare carte multe bogăţii care în viaţă te vor însoţi.
Trebuie să nu treacă o zi fără să nu deschizi o carte.

A dună toată viaţa din cărţi ce alţii bine au scris
Nu uita să mulţumești celui care multe te-a învăţat
Aruncă cu bani, dar nu știe bine să vorbească
Râde, plânge mai are în suflet multe de adunat.
58
Singur niciodată nu ești dacă ai lângă tine o carte.

Acasă să ai mereu o Biblie și pe Eminescu.
Unde este mereu întuneric cartea încă nu a ajuns.
Poate este greu la început, repetă și vei fi mulţumit.

Revedere să citești, prin codrul cu râuri line să hoinărești
E timp de toate, dar nu uita niciodată o carte să citești
Acum când părul a cam albit, ai multe de povestit
Banii nu te-au bucurat, deseori cu cartea tu multe ai vorbit.

Albina muncește mult, adună miere, cartea îţi dă multă putere.
Trecut-au anii peste tine, ai timp de o altă frumoasă revedere.
Rămâi pe gânduri deseori, scrii, ștergi până noaptea în zori.
Atunci când nu știi, cauţi printre cărţi ca să scrii mai bine.
Nu judec un om după haină,aștept să-mi vorbească.
Dacă vrei să fii iubit...
Dacă te-am supărat te rog să mă ierţi

Adun în suflet ale tale multe poveţi.
Cuvântul iubire l-am învăţat bine
Acum sunt fericită iubite cu tine.
59
Viaţa a fost cu noi adesea frumoasă

Râzi, așa sunt eu mai gălăgioasă.
Eros pe noi mereu ne-a urmărit
Iată, vom avea la nepoţi de povestit
Se lasă seara încet peste trandafiri

Ai adus în casă doar câţiva musafiri.
Firul roșu este plin de mulţi boboci

Iubite aduci și câţiva trandafiri mici
Iasomia și al ei minunat miros
Iau din viaţă ce a fost mai frumos,

Uit de lacrimi, uit când priveam în jos.
Bune, rele așa este întotdeauna viaţa,
Iute se mai sfârșește câteodată și aţa
Timpul trece, iată a venit și dimineaţa.
Iarna, primăvara, vara și toamna

Umbre multe pe chip anul desena
Bucurie ne-a dăruit mereu iubirea
Eros știe când se întunecă privirea.
Seara asta voi șterge iubite lacrima
Tare mai bate în mine acum inima
E târziu în noapte, a obosit
60
Taina nopţilor de vară
– ronset –
61
RONSET – Poem cu formă fixă creat de Horia

Bădescu. Îmbinând rigorile rondelului cu cele ale
sonetului, ronsetul este alcătuit din 14 versuri dispuse
ca-n sonetele shakesperiene – trei catrene compacte şi
un distih deplasat spre dreapta, ca un refren, – cu trei
rime alternative după cum urmează: abba/abba/acca/aa.
Primul şi ultimul vers sunt identice, tot aşa ultimele
versuri ale celor două catrene.
62
Camelia Ardelean
Scântei pe ramuri...
Scântei pe ramuri au pornit să crească,

Mimând luceferi în miniatură
(Pitite-n frunze, florile conjură);
În zbor palpită focuri fără iască.
Gătită-n voalul fin de adamască,

Pădurea-i prinsă-n vechea tevatură,
O Lună Nouă ţipă sub armură;
Micuţe nimfe, palide sub mască,

Prin zgura nopţii-şi caută, în taină,
Un loc să-mbrace luminoasa haină;
Natura, toropită, iarăşi cască;

Scântei pe ramuri au pornit să crească...
63
Coboară-amurgul...
Coboară-amurgul mândru, ca un rege,

Din jilţul său de aur şi agate;
Cu zarea şi poemele în spate,
Deasupra unui deal se reculege.
Râvnind în taină doruri a-nţelege,

Din nopţi târzii, al verilor confrate
Îşi plimbă trena cu seninătate;
În lumea sa, magia este lege,

Pe şevalet, nuanţele combină –
E un artist cu graţie divină;
Preocupat culorile a-şi drege,

Coboară-amurgul mândru, ca un rege...
64
Pe chipul tău...
Pe chipul tău e-o lume de mister,

Un albatros îţi tremură sub gene;
Când mă cuprinzi cu braţele, alene,
Desprinse din sinapse, toamne pier.
Te port în piept precum un giuvaier

(Mi-ai înflorit un lan de sânziene),
Se surpă-n mine beznă şi morene;
Plutesc frenetic – un corăbier,

Ce şi-a găsit în tine-o nouă mare
Şi smulge perle de trăiri din sare;
Ne-aşteaptă luna la debarcader;

Pe chipul tău e-o lume de mister...
65
66
Nicoleta Mija
Cânta o vioară
Într-o seară senină cânta o vioară,

îmbrăţişaţi eram, noi o ascultam,
pe aleea cu salcâmi ne plimbam,
ne iubeam mereu ca prima oară,
Un cântec vechi de odinioară,

o vioară cânta frumos, visam,
într-o seară frumoasă eram,
Iubirea noastră nu o să moară.

cântecul pleca tot mai departe,
O vioară cânta, iubire împarte.
Peste umbra serii cântecul zboară

Într-o seară senină cânta o vioară.
67
O seară de vară
Mi-ai cuprins cu iubire umerii,

pe cerul senin fluturii zboară,
sfârşitul zilei peste toate coboară,
ne mângâie o boare la venirea serii.
Şi-au încărcat toate crengile merii,

în grădină am stat într-o zi de vară,
se ascunde bine de zi luna fugară,
Mai adaug câteva culori gravurii

stelele ne salută cu un surâs tăcut,
O plasă de stele, al nostru aşternut,
Mi-e dor de valuri, de adierea mării,

Mi-ai cuprins cu iubire umerii.
68
Plec la ţară
Ascultăm un cântec la chitară,

pacea amiezii se simte în aer,
amurgul își arunca mantia pe cer,
este o seară frumoasă de vară.
Plec câteva zile departe, la ţară,

vântul cântă mai fals din fluier,
soarele s-a ascuns într-un ungher,
Cântece pe strune de chitară

atmosfera s-a mai răcorit puţin
Cuvintele cântecului le reţin,
Simt o toropeală atât de bizară,

Ascultăm un cântec la chitară.
69
La malul mării
Stau pe nisipul cald la malul mării,

dusă departe pe gânduri, privesc,
ascult, valurile multe îmi şoptesc,
te aştept iubite la venirea serii.
Cântecele mării pline de armonii,

de colierul de scoici îmi amintesc,
și acum iubirea mea ţi-o dăruiesc,
Iubirea pe chipul bronzat al verii

fericiţi privim valurile înspumate.
Amintiri într-o scoică bine păstrate
Pe cerul albastru tu inimii să-i scrii.

Stau pe nisipul cald la malul mării.
70
Ploaie de vară
Aprind lumina, mai am ceva de citit

cutreieră vântul la ceas de înserare
de câteva ore plouă, plouă mai tare,
pe pervaz o muşcată a îmbobocit.
Alerg în grădină, ceva mi-am amintit

vântul cald se dă tare în balansoare,
strâng în mână câteva cireșe amare
pe pervaz o muşcată a îmbobocit,
Speriată, repede în casă am fugit,

a venit înserarea, cade multă ploaie.
Aduce în grădină viaţă și noroaie,
pe pervaz o muşcată a îmbobocit,
Deschid larg geamul, ploaia s-a oprit.

Aprind lumina, mai am ceva de citit.
71
Numai vară!!!
Alizeul poznaș frumos zboară

într-o seară minunată, senină,
cade pe masă o roşie vişină,
aş vrea să fie mereu numai vară,
Am uitat de a hainelor povară

cana mea cu compot mai plină,
este seară, ne pregătim de cină,
Deseori căldura mare mă doboară

primesc de la copaci multă răcoare.
Un amurg frumos colorat de soare,
O furnică mai harnică ceva cară.

Alizeul poznaș frumos zboară.
72
O mică plimbare
Mâine vom sta mult la soare,

sufletul fericit este acum tăcut,
cântecul mării l-am recunoscut,
seara facem o mică plimbare.
Am lăsat timpul acum să zboare,

încă o zi repede a mai trecut,
simt miros sărat, atât de plăcut,
Liberi ca valul alergăm în mare,

te scufunzi în ochii mei neîncetat,
Pe nisipul cald adesea am visat,
Albul talazului ne bucură tare,

Mâine vom sta mult la soare.
73
Câteva afine...
Adie vântul cald peste coline,

soarele se ascunde sub cortină,
o margaretă se-nclină pe tulpină,
printre razele de foc seara vine.
Un nor iar peste pădure revine

simt mirosul verde de cetină,
ploaia măruntă mult o să ţină,
printre razele de foc seara vine
Mănânc cu poftă câteva afine,

brazii verzi ne dăruiesc răcoare.
O ploaie, va fi mâine iar soare
printre razele de foc seara vine.
Frunza în pădure cântă doine,

Adie vântul cald peste coline
74
Amintiri boeme
Ochii tăi râd frumos la venirea serii,

Printre valurile înspumate ne oprim,
Prin răcoarea serii adesea hoinărim.
Amurgul aruncă peste noi razele aurii,
Poveşti scrise cândva la malul mării

Visători un pescăruș în larg privim
Printre amintiri boeme iar zăbovim
Vântul mângâie gingaş florile verii,

Pe cerul senin soarele frumos apune,
Știm bine ce marea mereu ne spune,
La malul mării te aștept iubite să vii,

Ochii tăi râd frumos la venirea serii.
75
Pădurea
Mergem mereu fericiţi prin pădure,

Pârâul rece sapă adânc în munte,
Îmi plac miresmele frumos colorate,
Amurgul coboară, am cules mure.
Sar peste tot stropi aurii de soare,

Încep greierii pe voci multe să cânte,
Mâine vom merge mai departe,
Brazii s-au încărcat de multă culoare,

Razele aurii se-nfig adânc în apă,
Prin munte pârâulul adânc mai sapă,
Mi-ai prins în păr o albă floare,

Mergem mereu fericiţi prin pădure.
76
Grădina copilăriei
Afară nu mai este deloc lumină

Începe acum să se facă iar seară,
Este răcoare,mergem puţin afară,
Ascultăm un cântec în surdină
Se-ntunecă, începe o furtună,

Nu mai recunosc această vară!
Privesc ,vremea se strică iară,
O ploaie liniștită ar fi mai bună,

Stăm în grădina copilăriei mele,
Este plină de trandafiri și pansele,
Nu mai plouă, noaptea o să vină,

Afară nu mai este deloc lumină
77
Câţiva pescăruşi
Ne-am întâlnit iubite la malul mării,

îmi place să alerg vara prin valuri,
mi-am umplut ochii cu multe culori,
respir aerul sărat la venirea serii.
Am cântat cu drag sunetele verii

în bătaia valurilor dansăm deseori,
câţiva pescăruşi sunt spectatori,
Mă săruţi, simt acum gustul sării,

scriu câteva rânduri şi-ţi povestesc.
Îmi place marea, valurile le iubesc,
De un val adesea mă mai sperii,

Ne-am întâlnit iubite la malul mării.
78
Un asfinţit frumos
Cândva ne-am sărutat sub un stejar,

pădurea verde era a noastră toată,
iubirea era în noi bine îngemănată,
era un asfinţit frumos, atât de clar.
Florile pădurii au făcut un frumos dar

iubirea noastră era de petale colorată,
fluturii zburau, ne mângâiau câteodată.
Nectarul iubirii l-am sorbit din pahar,

în poiana plină de viaţă mâncăm o rodie,
se auzea printre frunze doar o melodie,
Vom reveni în pădurea de stejari iar,

Cândva ne-am sărutat sub un stejar.
79
Mantia de stele
Pleoapele încep să fie mai agitate,

când visez mereu chipul tău iubit,
încet, încet somnul mi l-ai izgonit.
Îmi place a nopţilor tonalitate.
Vreau să vin acum la tine în cetate,

o mantie de stele ne-a acoperit,
steaua nopţii adesea ne-a călăuzit,
îmi place a nopţilor tonalitate.
Ne luminează stele nopţii toate

privesc cerul în clipele de răgaz.
Ascult al valurilor mare talaz
îmi place a nopţilor tonalitate.
Frumoase sunt nopţile colorate.

Pleoapele încep să fie mai agitate.
80
Nopţile de vară
Zilele ploioase bine le ocoliţi,

în nopţile de vară aşteptate.
De mulţi rapsozi ades cântate
pe cerul nopţii mereu străluciţi.
Pentru îndrăgostiţi voi munciţi.

în inima mea sunteţi pictate.
Chiar dacă sunteţi departe
pe cerul nopţii mereu străluciţi
Stele ale nopţii repede vă risipiţi,

luna şi ea dimineaţa s-a retras.
Ticăie liniştit al inimii mele ceas,
pe cerul nopţii mereu străluciţi.
Cu zorii zilei suntem contopiţi,

Zilele ploioase bine le ocoliţi.
81
A înflorit trandafirul
Eu citesc şi scriu pentru tine.

Când privești în ochii mei,
Tu cheia sufletului o vrei,
Atunci când noaptea vine.
Am strâns lacrimile în mine,

Ceasul arată în noapte ora trei.
Tu să-mi ghiceşti gândul vrei,
Tăcerea vorbește în noi bine.

În glastră a înflorit trandafirul,
Îi simt parfumul, îi simt mirul,
Iubesc numai nopţile senine,

Eu citesc şi scriu pentru tine.
82
Iubeşte suflete
Iubeşte suflete şi luptă pentru ceea ce-ţi dorești,

Cât vei iubi vei fi aprins, cât vei lupta vei fi neînvins,
Liber şi frumos, cântă strălucirea intens
Cât vei iubi vei fi ceresc, sfinţind, strălucești;
Cât vei răbda vei fi puternic și sădești

Lumina în cuvinte, chiar dacă noaptea verii ai împins
Spre dimineţi senine, nu uita; ai învins
Cât vei iubi vei fi ceresc, sfinţind, strălucești.
Iubește suflete și spune, purtat de adevăr unești

Tot ce poate fi mai frumos, mai curat,
Purtat de-un car dumnezeiesc, visat,
Cât vei iubi vei fi ceresc, sfinţind, strălucești.
Mai strălucitor te-nalţă și nu uita cine ești,

Iubeşte suflete şi luptă pentru ceea ce-ţi dorești.
83
Noapte înstelată
Zâmbește luna pe bolta înstelată,

femeia la malul mării poate eram eu
pleacă valurile toate într-un turneu,
de Grigorescu mereu frumos pictată.
Lovește tare ţărmul marea învolburată,

doi visători plini de dor am fost mereu
muncește marea printre valuri greu
Printre aștrii albaștri noaptea-i colorată,

valul este dorul mării de a ajunge la mal,
Doar vântul printre valuri este mai vocal,
Poate Beethoven a scris mării o sonată,

Zâmbește luna pe bolta înstelată.
84
Potirul lui Eros
Ploaia aruncă picuri mari pe geam,

coboară peste noi întunericul efemer,
s-au strâns mulţi nori triști pe cer,
la piept roze albe, roșii strângeam.
Îndrăgostiţi de ploaia de vară eram,

e noapte adâncă plină de mister,
luna devine al nostru unic străjer.
Din potirul lui Eros adesea beam,

noapte bună vară, cerul este senin,
potirul lui Eros era întotdeauna plin
Din potirul lui Eros mereu sorbeam,

Ploaia aruncă picuri mari pe geam.
85
Ronset printre cărţi...
Noaptea ai scris multe rânduri

ochii frumoși mult i-ai iubit
sufletul ţi-a fost mereu neliniștit,
stăteai noaptea mult pe gânduri.
Pe unde bate luna pe aceleași cărări

cărţile tale adesea le-am citit,
cu tine multe nopţi am vorbit
stăteai noaptea mult pe gânduri.
Ai strâns în suflet multe supărări,

de Veronica îndrăgostit ai fost.
Toate în viaţă au mereu un rost,
stăteai noaptea mult pe gânduri
un băiet cutreiera adesea prin păduri.

Noaptea ai scris multe rânduri.
86
Dorina Pop
Noapte albă
Lumina s-a ascuns timidă-n mare,

Răcoarea doarme pe malul răvășit
De pașii zilei care a răgușit.
Noi refuzăm să mergem la culcare.
Nimic nu este însă precum pare…

În taina nopţii magia s-a sfârșit?
Privindu-te, fără să vreau, am roșit.
Noi refuzăm să mergem la culcare?
Vântul se-ncurcă prin gânduri impare,

Rebela dorinţă nu zace-n nisip –
Pulsează, agăţată pe al tău chip.
Noi refuzăm să mergem la culcare!
Îmbrăţișarea are gust de sare,

Lumina s-a ascuns timidă-n mare.
87
Taina florilor de tei
Această vară, din nou, e redefinită

De oamenii frumoși, de zilele-nsorite,
De flori și păsări, de multe alte ispite
Sub teiul înflorit, pe-o bancă ruginită.
Nu stau la umbră, chiar dacă sunt ostenită,

Mă prinde-nserarea cu hainele dospite,
Iar noaptea ne fură puţinele credite
Iubindu-ne, zâmbim spre noaptea ţăcănită,

Uitând de patul confortabil din căsuţă,
Căci aventura verii poate-i mai drăguţă
Dulceaţa iubirii e nemaipomenită…

Această vară, din nou, e redefinită.
88
Paşi în balans
În simfonia vântului călduţ,

Care invită verdele la dans,
Lumina lunecă într-un balans
Prin întunericul puţin cruduţ.
Liniștea-i deasă, dar este drăguţ

În noaptea care cere un avans
Și taina clipei e-n suspans
Prin întunericul puţin cruduţ.
Vacanţa, proiectată-ntr-un trenuţ,

Pășește dur pe iarba cărnoasă.
Noaptea albastră e serioasă
Prin întunericul puţin cruduţ?
Mișcat, mă zbengui ca și un prostuţ

În simfonia vântului călduţ.
89
Fiorul unei scoici îndrăgostite
O scoică sunt, iar tu, un val timid.

În noaptea ce clădește o vrajă,
Ne-ngrămădim pe aceeași plajă.
Iubirea noastră-i doar un trist hibrid?
Tu taci și fugi în nisipul arid,

Iar eu te aștept și stau de strajă.
Nisipu-ţi transformă trupu-n… coajă?
Iubirea noastră-i doar un trist hibrid.
În taina nopţii, chipu-ţi e palid.

Întinsă pe nisip, suspin și plâng
Idila noastră-ntr-o secundă-o frâng.
Iubirea noastră-i doar un trist hibrid!
Când sentimentul este valid –

O scoică sunt, iar tu, un val timid.
90
Seducţia obscurităţii
Când taina nopţii iese la plimbare,

Cinci pescăruși plutesc pe luciul apei
Și eu mi-ascund privirea-n dosul pleoapei,
Lumina se cuibărește în mare.
Fâșii de întuneric multe, clare

Apar, dispar pe marginea șalupei.
Luna-și desface pleata-n faţa lupei –
Lumina se cuibărește în mare.
Nu ne grăbim spre locul de cazare,

Spectacolul naturii ne reţine –
Surprizele nu sunt deloc puţine…
Lumina se cuibărește în mare!?
Clipa o-mbrăţișăm, e sărbătoare

Când taina nopţii iese la plimbare.
91
Jocul umbrelor se-ncurcă-n

caimac
În vara asta totul e retoric:

Răsăritul, plaja și valul cărunt.
Eu, contopindu-mă în prezentul sunt,
Tânjesc după o clipă de-ntuneric.
Vacanţa iar apare pe generic –

Cu soare și libertate mă confrunt
Și lângă o felie de pâine cu unt
Tânjesc după o clipă de-ntuneric.
Fur jocul umbrei, las cafeaua-n ibric

Alerg spre nicăieri ca-ntr-o evadare
Și încerc să-mi răspund la întrebare:
Tânjesc după o clipă de-ntuneric?
Zâmbesc și sar ca dintr-un șoc electric…

În vara asta totul e retoric!
92
Fantasme pe dig
Fumez și plâng, pe dig, fără vreo jenă…

Aș vrea să-mi rup singurătatea-n două
Și să încep de-acum o viaţă nouă.
În noaptea-albastră caut o sirenă?
Nisipul din sandale intră-n scenă,

Șoptește mării, care îl extenuă,
Dorinţa mea expusă-acum și vouă:
În noaptea-albastră caut o sirenă!
Marea îmi zâmbește puţin șatenă.

Pe dig, un pelican zidește-un popas,
În timp ce eu insist să ies din impas –
În noaptea-albastră caut o sirenă.
Liniștea nopţii-i spartă de o drenă.

Fumez și plâng, pe dig, fără vreo jenă…
93
Colierul de scoici
Colierul de scoici tresaltă pe-a ta bluză.

Eu, vrăjit de tine, născocesc un plan rebel
Ce nu-mi dă pace. Pe pieptu-ţi aș vrea un… răzbel
În noaptea enigmatică și-un pic confuză.
Te ating ușor și nu știu din ce cauză

Mâna îmi tremură, parcă sunt un porumbel.
Doar gându-mi evoluează, ca un șurubel,
M-apropii hotărât, cu gura, de-a ta buză,

Mă-opresc puţin să-ţi simt clocotul din inimă.
Pofta se-ncinge,-ntr-o-acceptare unanimă,
Și ne iubim mult, cu foc, fără vreo pauză…

Colierul de scoici tresaltă pe-a ta bluză.
94
La horele din sat
Cernit-au anii peste noi, dar n-am uitat

Primul sărut, atingerile cu fior,
Roșeaţa bruscă ce-apărea pe-al meu născior
Când ne priveam, seara, la horele din sat.
De atunci, noi, împreună, ne-am completat

Rotindu-ne funcţiile: soldat, maior.
Nu m-ai călcat niciodată pe pantofior
Copiii, nepoţii viaţa ne-au colorat

Cu-a lor prezenţă angelică, blândă
Și îmi amintesc cât eram de plăpândă
Bilanţul vieţii-n doi ne-a scurtcircuitat.

Cernit-au anii peste noi, dar n-am uitat…
95
Fără bere!
Te sorb, parc-ai fi lapte cu miere,

Apoi mă hrănesc cu al tău sărut
Și chiar de sunt setos ca un recrut,
În noaptea asta nu mai beau bere!
Nu-nţeleg, iubirea-i la putere?

Tu te strâmbi și râzi sau mi s-a părut?
Setea de tine mi-a reapărut –
Chiar dacă nu m-am făcut pulbere,

Pe patu-ntins sunt ameţit niţel
Și fiindcă-i ceva cald sub capoţel,
Inima mea este în… fierbere,

Te sorb, parc-ai fi lapte cu miere.
96
Bâlbâială socială
Chiar și-n prezentul gri ne fâstâcim,

Nu știm să punem piciorul în prag.
Aleșii cetăţii ne cam distrag.
E noaptea minţii! Noi ne… bălăcim?!
În drum spre vot, fraieri, ne zăpăcim

Și-acceptăm compensări ce ne atrag.
Oferte mincinoase vin șirag.
Până (lucizi) să ne dezmeticim,

Am mai pierdut la preţul benzinei,
Ne minunăm în ziua chenzinei.
Pe mâna noastră, azi, ne calicim!

Chiar și-n prezentul gri ne fâstâcim?
97
O paradă astrală
Din cer, o stea ar vrea să cadă

Și să se așeze binișor
Pe un nufăr alb și plutitor.
Nu-i taina nopţii, e paradă!
M-am nimerit la promenadă,

Tăcerea lacului o ador
Și-aș așeza-o într-un clasor.
De sus, Luna m-ar lua la sfadă,

Însă îi trimit bezele dulci;
Ea îmi zâmbește ca la un bâlci.
Mirajul nopţii e-o baladă.

Din cer, o stea ar vrea să cadă…
98
Ibricul cu poante
Noaptea e doza mea de întuneric,

E-un dor împlinit de sălbăticie,
E… ce n-am avut în copilărie.
O definiţie ca-ntr-un ibric!
Viaţa e jocul sadic din buric

Care cu apă trage o beţie –
Lunecă, cade, se bâţâie.
Copilăria? Ceva… feeric,

În care, ușor, totul este permis
Și nu accept, deloc, să fiu demis.
Chiar de-s calculat și nu-s coleric,

Noaptea e doza mea de întuneric.
99
În umbra florii de colţ
În campionatul sufletelor tari,

Pe stânca ce cade-n noapte greoi,
Dansul florii de colţ speră vioi
Pe cearcănele-nserării s-apari.
La poalele muntelui, trei arţari

Rup întunericul privind spre noi,
Doar floarea așteaptă-ntr-o zi de joi
Când sentimentul vrei să îl repari

Nici floarea de colţ și nici muntele
Nu-ţi pot scoate pașii din atele,
Și ne-om iubi mereu ca doi avari,

În campionatul sufletelor tari.
100
Pomeţi albiţi
La o ceașcă de ceai, în toamna vieţii,

Mi-e dor de taina nopţilor de vară
Și mă întreb, senilă, într-o doară:
De ce mi s-au albit, de-un timp, pomeţii?
Totuși mă scald în aerul blândeţii

Și-ncerc să uit că și-alţii observară.
Oare bătrâneţea e o povară?
Anii mi-au zdrenţuit și epoleţii

Cu care mă făleam, dar în tăcere.
Mai beau un ceai și pun și-un pic de miere…
În seara asta aștept oaspeţii,

La o ceașcă de ceai, în toamna vieţii…
101
Fânul cu boroboaţe
Visam că m-am trezit cu stelele-n braţe

Tu, întinsă-n fân, mă priveai, în taină, duios.
Eu, de-atâtea stele, am devenit radios
Și plini de curaj am proiectat… boroboaţe.
În altă noapte magică, trei stele hoaţe

Mi-au tras cu ochiul. Eu, curtezan și băgăcios,
Te-am strâns în braţe, puţin dur, ca un caraghios
De idila noastră, Luna vrea să se-agaţe.

Noi ne-am teleportat în patul din dormitor
Unde nu mai avem nevoie de ajutor
Legat de tine, cu o mulţime de aţe,

Visam că m-am trezit cu stelele-n braţe.
102
Adulter
Ceaiul mi s-a răcit, ţigara-i terminată,

Cu degete nervoase ţin ritmul pe măsuţă,
Sperând că o să apari cu ruj pe cămășuţă -
În noaptea liniștită, doar ușa-i descuiată.
Fotoliul mă acceptă puţin încordată.

Privesc înspre fereastră, zăresc chiar o steluţă,
Doar tu nu vii, să ne jucăm pe canapeluţă.
Când telefonul sună, mă simt cam sfâșiată.

Te scuzi cum că, din nou, ai fost reţinut la servici
Și taina ta-i minciună, deci nu mai da pe aici!
O lacrimă a înmugurit, calcificată…

Ceaiul mi s-a răcit, ţigara-i terminată.
103
Cu uşile blocate
Nocturna ploaie ne spală de păcate,

Chiar dacă somnul dulce ni l-a deranjat,
C-o-mbrăţișare tandră tu m-ai protejat.
Iubește-mă, că ușile sunt blocate!
Secundele de tunete-s urzicate,

Grotescul dans, din noapte, nu-i de neglijat,
Răzvrătita natură ne-a avantajat.
Cearșaful și pernele-s sacrificate

Și zac, pe covorul pufos, stânjenite
Fiindcă ne văd că facem lucruri trăsnite…
Și dacă sentimentele sunt tărcate,

Nocturna ploaie ne spală de păcate.
104
O vară fără control
Nici vara nu mai este bună!

Plesnită este de natură,
Dar nici ea nu cred că-i matură.
Acceptă tot ca o nebună.
Canicula-i cântă în strună

Și vara, fără coafură,
Adoarme, pe-o ruptă bordură.
Când norii pe cer se adună

Și pe trotuar cad brusc stropii,
Vara e pe marginea gropii.
Cu ploi, cu soare, cu furtună,

Nici vara nu mai este bună!
105
Indispoziţia umbrei
Singurătatea-ţi iese din călimară,

Dar haina-i murdară, pantofii-s dezlipiţi.
Fugind de probleme, ai vrea să o eviţi.
E-o noapte pustie, e-o noapte amară…
C-un gând și încă-un gând, simţi c-ai dat-o-n bară.

Pe umerii tăi grei, puţin cam căsăpiţi
Se joacă ignoranţa, tu te precipiţi.
Poate c-ai vrea ca neputinţa să-ţi piară,

Dar dezechilibrat, nu faci nimic concret
Și plângi, în colţul tău, umil și în secret.
De-analizezi taina nopţilor de vară,

Singurătatea-ţi iese din călimară.
106
Impas retoric
Noaptea-mi zâmbește la fereastră

Și-mi trimite-o stea, ca arvună,
Care-n șoaptă-ar vrea să-mi spună:
Cine ești tu, mare albastră?
Las întrebarea într-o glastră

Alerg spre mare, în lagună,
Dar întrebarea se răzbună:
Cu gândul la idila noastră,

Ce-am consumat-o-n valul rece,
Întreb și eu, strigând cât zece:
Nu știu, vă-ntreb pe dumneavoastră:

Noaptea-mi zâmbește la fereastră?
107
Timiditate… la firul ierbii
Mă-ncurc adesea prin… proverbe

Și nu știu să ajung la liman,
Însă constat ca un capsoman
Cum firul ierbii, noaptea, fierbe.
Să mai adaug și adverbe?

Poate, dacă aș fi un șaman.
Tac și privesc ca un hoţoman
Conjug, tacit, vreo două verbe

Și fără să vreau, greșesc niţel,
Dar nu pot rata ca un mișel
Imaginile sunt superbe!

Mă-ncurc adesea prin… proverbe.
108
Preludiul unei pasiuni
Se lasă seara. Noi, încurcaţi prin jurăminte,

Parc-am vrea să pătrundem cu dragostea pe masă
În ziua care vine, pe o bancă retrasă.
Pe asfaltul încins, noaptea coboară cuminte.
O cinteză, printre cireșe, fără veșminte,

Amplifică misterul, dar nouă nu ne pasă.
Totuși o ascultăm cum cântă, ambiţioasă.
Printre săruturi, uităm rapid de jurăminte

Și ne iubim platonic, în fanta de lumină
Ce-apare la etajul trei, lângă o vecină.
Fluturi tresaltă-n stomac și în îmbrăcăminte.

Se lasă seara. Noi, încurcaţi prin jurăminte…
109
Confidenţe exponenţiale
Plimbarea noastră, poate, este tangenţială

Sau două singurătăţi în noapte s-au aprins?
Încerc să depistez acest lucru din cuprins –
Citesc iubirea din noaptea confidenţială.
Privirea ta, pe moment, e imparţială,

Fiindcă nici eu cu sentimentul nu m-am deprins,
Dar iute te-mbrăţișez ca din lanţuri desprins.
Nu fusta ta, acum, este circumstanţială,

Ci locul misterios, timpul ce palpită
Și mă determină să intru în ispită.
Iubirea a înmugurit exponenţială,

Plimbarea noastră, poate, este tangenţială…
110
Un trubadur îndrăgostit
Dorinţele-mi sunt cam necoapte

Și dau năvală, vreau sau nu vreau.
Uite-mi exprim iubirea pe șleau:
Îţi cânt o romanţă în noapte.
Fragedă,-ţi bei cana cu lapte.

Inocenţa nu ţi-o preiau,
Că ar fi păcat. În timp ce beau,
Tu mă aplauzi printre șoapte

Și-ţi lipești capul de-al meu umăr.
Secundele nu le mai număr –
Noaptea-a fugit. E ora șapte!

Dorinţele-mi sunt cam necoapte…
111
Impactul unor stropi ascunşi

sub umbrelă
În noapte rece, de vară, fără caracter

Îmi plimb umbrela, printre stropi de ploaie,-n stradă.
Mă integrez în haos, rup de pe estradă
Felii de întuneric, muiate în mister.
În umbra deasă, mă simt ca un abil reporter

Care asimilează tot într-o ocheadă
Și aruncă-n cameră, pentru o decadă,
Se sparge-un zgomot în noapte, apare-un scuter.

Stăpânu-i viguros, solid și fără tipar.
Ce pot să fac? Nimic. Constat că instant dispar
Tremur și chiar vreau să plâng precum un melc lefter

În noapte rece, de vară, fără caracter.
112
Doar şoapte
Poate, dacă n-ar mai fi noapte,

Ar obosi cred și lumina
Și oare a cui ar fi vina,
Gândesc coregrafii în șoapte.
Cuvintele izbesc necoapte

De dimineaţă pân-la cina
Când își refuză vitamina,
Scenariul e lipsit de fapte

Diforme, slute, anormale,
Dar nu-i nici plin de osanale,
N-ar hiberna filele-n carte,

Poate, dacă n-ar mai fi noapte.
113
Salutul stelelor
Pășesc în taina nopţii, ca și într-un muzeu

A căror exponate emană doar fineţe.
Mă-opresc, scot pălăria și vreau să dau bineţe.
Se-aprind stele, ca o lumină de la Dumnezeu.
Emoţia mă cuprinde în braţe, cu tupeu.

Roșesc și tac, căci cuvintele-mi sunt ciobuleţe,
Dar strălucesc în noapte ca niște beculeţe.
O rugăciune aș spune, însă-i un pic greu,

În liniștea nocturnă, sufletul trist mi-l înmoi.
Cu mâinile-mpreunate, mă rog și pentru voi.
În ritualul ancestral, încerc să fiu doar… eu!

Pășesc în taina nopţii, ca și într-un muzeu…
114
Creaţie… angelică
Amprenta unui gând blând e ca o floare

Ce-și prinde roșii petale-n cosiţă
Și-și plimbă apoi iubirea de zeiţă.
În noapte, un înger scrie o scrisoare.
Stochez idei, pierdute-ntr-o lumânare,

Pe coala albă și doar cu o peniţă
Eliberez mesajul în vers, nu-n schiţă.
Silabele jucăușe iau amploare

Pe coală, în vers, clădind o poezie
Despre-o iubire fără anestezie.
Atunci când compoziţia ia amploare,

Amprenta unui gând blând e ca o floare.
115
116
Aurelia AlbAtros
Cerul unei nopţi de vară
Peste zarea cu mistere întortocheate și boeme

din tot ce sufletul dorește și caută în afară
fără a se întorce-n trecuta primăvară,
iubește cerul unei nopţi de vară ascuns în poeme.
Din înaltele necuprinsuri din lumi de basme,

gândind prudent, sufletul în zborul lui compară
conștient, orice cenzură în nepictură,
Trăind povești în lumi de basme și poeme

mereu, mereu suntem trecătorii lumii din prezent
sufletul, în taina razei de lumină, atent,
În vara din noi, luna cu argintul ei ne trimite anonime

peste zarea cu mistere întortocheate și boeme.
117
Te aştept pe treptele sufletului
Când aş fi vrut să zburăm împreună

ca doi pescăruși în largul mării, noaptea
ţi-am întins braţele larg deschise, privirea
să-mi aprindă din nou lumina gândurilor divină.
Acum te aştept pe treptele sufletului în colină

şi am speranţa că în viitorul apropiat, chemarea
mă va hrăni, cum a mai făcut-o, pornirea
Te alung mereu, doar... ca noaptea să te pună,

aşa cum razele de soare iubitoare,
mângâie necondiţionat infinitele ape curgătoare
Te vedeam, te auzeam, te simţeam, prin zonă

când aș fi vrut să zburăm împreună.
118
Când te poţi pierde
Când te poţi pierde pe străzi fără nume

ascultă cum cântă întâile viori,
dezmăţ de note e-n sufletele culori
poţi uita anii care se adună-n palme.
Aceleași ore, zile, săptămâni, alarme

din vechi manuscrise amâni fiori
pe strada ce-n noapte ţese unduiri
Nu e nimic să te înalţe spre cerul culme

ce-noptează sângele-n noi, în vara care arde
o stea purtătoare de iubire, când râde
Nu e nici înainte, nici înapoi în noaptea verii cu forme

când te poţi pierde pe străzi fără nume.
119
La fel, dar totuşi diferit...
La fel şi-n cer, dar totuşi diferit în viaţă,

conform cu frumuseţea omului, alt inedit,
înzdrăveniţi, inocenţi ne-om lua la fugărit
prin grădina unde nu va mai fi verdeaţă.
La Dumnezeu toţi avem dorinţă

dar noaptea verii pământească are drumul păzit
de supraveghetori angelici ce ne oferă drumul ocolit
Un fir de viaţă printre dărâmăturile din excelenţă

pe pajişti unde nu se-ntinde iarba grasă
nu vom reușii, mai nimic, când pasul ne apasă
Ne-om șopti necontenit ca o plăcuţă,

la fel şi-n cer, dar totuşi diferit în viaţă.
120
În nopţile de vară
Priveşte apusul, ascultă sunetul mării

croindu-și la ţărm, printre stânci,
un cântec în care valurile ne oferă indici
cu doruri, zbateri și nostalgii.
În nopţile de vară pe valuri înspumate, zeii

ne vor purta, ca niciodată, cu pași magici
către o stea ce poartă-n ea sensuri biblici
În fiecare stea există adevărate elegii

cu simţiri, de multe ori, dăruite în braţele
nestăvilitelor adâncuri din nopţile
Dacă destinul nu depinde de tine și-și înfige colţii,

priveşte apusul, ascultă sunetul mării.
121
Virtutea în nopţile de vară
Frumos e omul, când mintea-i e regină

Şi simţul ce îl are este o încântare,
Supus, loial, drept, conștiinţa-i ca o floare,
Virtutea-i ca un soare când vara ne alină.
Când deșerturi ea colindă, noaptea pe retină

ca un șarpe veninos, vara pare
tulburată, fără soare, drumu-i este neculoare,
De brumă neatinsă, la apus de soare, pare o sirenă

În fragedul ei cântec netulburat
Răzbate cerul, ca niciodată, anexat,
Pe fruntea ei senină,
Frumos e omul, când mintea-i e regină!
122
Cine ne-a transformat nopţile

de vară?
Nopţile noastre de vară liniștite, uneori cu ploi,

S-au transformat în jocuri trăsnite, tribut
Printre fraze și cuvinte, un dor de ochi necunoscut
Aprinzând, una câte una, luminile din noi...
Cine a făcut spre noi primul pas vioi

Și-apoi a dispărut tăcut în necunoscut
Lăsându-ne singuri cu jocul nopţilor umplut,
Aprinzând, una câte una, luminile din noi?
Am ajuns să văd cum luna se răsfaţă prin voi

Și cerul nopţii plin cu stele valsează
Înlăturând perdeaua de nori cu-o rază,
Aprinzând, una câte una, luminile din noi...
Mai am câteva scoici și pietre ce-ar mai putea reînnoi

Nopţile noastre de vară liniștite, uneori cu ploi.
123
Mai am o frază şi câteva cuvinte
Mai am o frază și câteva cuvinte,

cum să clădesc din ele o noapte de vară
și-un ţărm unde aș asculta o liră
privind apusul soarelui cuminte?...
O frază, câteva cuvinte și-un nume aparte

urmărind fericită o pasăre rară
pe care, din nefericire, nimeni nu o vede ageră
privind apusul soarelui cuminte.
Ascult noaptea la ţărmul trăirii ca pe-o poveste,

acel cântec ce îngenunchează cai sălbatici,
pe care nu-l înţelege nimeni, dar... îl abdici
privind apusul soarelui cuminte.
Înainte de a mă retrage, îmi asum cuminte;

Mai am o frază și câteva cuvinte.
124
Labirintul unei nopţi de vară
Atâtea vieţi trăiesc în mine

domesticind visele rebele, vara,
încât, am început a le vira
în labirintul nopţii care vine...
Domesticind la vise eterne

cu diferite entităţi, aș enumera
zborul pescărușilor pe care l-aș adora
în labirintul nopţii care vine.
Enciclopedia sentimentelor plane

ce-mi vor cuprinde întreaga fire
le-am îndrumat, necondiţionat, să adere
în labirintul nopţii care vine.
Când mă gândesc mai bine;

Atâtea vieţi trăiesc în mine?!...
125
Cine să-şi asume riscul punerii

în talere?
Un poet care nu e profet în vorbire,

Care nu știe să cânte nopţile
Și să adune, uneori, în palme, ploile,
Când amintirile au gust de eroare...
Când florile verii se ofilesc în zare

Având mai mare nevoie de ele,
Din întâmplare, caută doar rimele nule
Când amintirile au gust de eroare.
La ce bun poetul, care pune bariere

În gândire și-n simţire, uneori bolnav,
A neiubire, gângav sau concav,
Când amintirile au gust de eroare?
Cine să-și asume riscul punerii în talere,

Un poet care nu e profet în vorbire?
126
Trebuie să existe o insulă lăsată

lumii
Undeva în urma noastră, înaintea tuturor,

Trebuie să existe o insulă lăsată lumii,
Unde păsările în nopţile de vară, ne vor călii
Cărările descoperite-n arta gândurilor...
Oamenii învaţă primele cuvinte cu umor

Când femeia descoperă iubirea în arii
Desenând cu degetul pe nisipul mării
Cărările descoperite-n arta gândurilor...
Trebuie să existe o apă curgătoare în decor

Fără de care, sufletul în tăcerea lui,
Nu poate dărui voinţa de-a undui
Cărările descoperite-n arta gândurilor.
Nu-i putem cere artei un anume zbor

Undeva în urma noastră, înaintea tuturor!
127
128
Aurel Conţu
Restrişte
Iar tu călcai pe stele-ncet, cu pașii moi

ca o regină sigură pe sine,
vedeam cum moare amintirea-n tine
și cum se adâncește distanţa dintre noi.
Sunt stele zigurate ca firul de trifoi

Prin care zăbovești cu-asupra de măsură
Resimt atunci același gust amar în gură
Și cum se adâncește distanţa dintre noi
Lumina dimineţii te-mpinge înapoi

În haosul ceresc ca într-o perlă
Nu mai aud decât același plâns de mierlă
Și cum se adâncește distanţa dintre noi.
Mi te-amintesc aievea…era o zi de joi:

iar tu călcai pe stele-ncet, cu pașii moi…
129
Frumoasa Penelopa
Ţesea-n Ithaca ei natală pânza-i de mătasă

Din miezul nopţilor pustii și până-n zori,
Cătând tot felul de pretexte pentru peţitori
Fără să știe că Ulise se-ntorcea spre casă.
Crudul războinic, Iurus, și-o dorea mireasă,

Cu tot cu frumuseţe și comori
Și își jucase rolul de iubit adeseori
Arcul lui Odiseu îi smulse o grimasă

fiind prea greu de tras cu el sau de-ntins
Iar Penelopa-l privise-n batjocoră, ca pe-un învins
Sperând s-o uite pe Calypso, Penelopa cea frumoasă,

Ţesea-n Ithaca ei natală pânza-i de mătasă!
130
to be or not to be
Hamlet își devora-n tăcere disperarea

Prins printre sloiuri reci de gheaţă ca-ntr-un gând
El cugeta-năuntru-i tremurând:
A fi sau a nu fi, aceasta-i întrebarea!
Cumplită fuse răzbunarea,

iar el, maurul, prea flămând.
Trezirea? Doar un craniu repetând:
Părintelui îi dase toată ascultarea,

Dar alţii-i strecuraseră în vin și sabie otravă.
Să mori așa, gândi, nu-i nicio slavă:
Privind cum mama-sa, Gertruda-,și pierdea răsuflarea,

Hamlet își devora-n tăcere disperarea…
131
Resemnare
Oriunde-ai fi, în steaua ce mai depărtată,

Ascunsă-n universuri paralele,
Mi-i scris să te-ntrevăd `n-oricare dintre ele
Dar să nu pot să te-ntâlnesc vreodată!
Mi-i dat să te iubesc cu inima însângerată

Și să te caut veșnic printre stele,
Să cred că ești lumina vieţii mele,
Te văd în altă stea de fiecare dată

Mereu altfel, mereu senină,
Ai vrea să-mi umpli viaţa de lumină
Eu te iubesc oricum, fiinţă minunată

Oriunde-ai fi, în steaua ce mai depărtată…
132
Liliana Mihaela Zaharia
În taina nopţilor...
În taina nopţilor târzii de vară

aștepţi să-ţi curgă viaţa înainte
și te strecori, tăcut, printre cuvinte,
când gândurile ţi-au rămas afară.
Poveri și griji în braţe te luară

și-abia-ţi mai amintești de cele sfinte
și n-ai pe nimeni care să îţi cânte
Doar dragostea uitată te-nfioară,

ţi-e inima precum un boţ de humă,
iar Sfinxul vieţii nu te mai adună
E, oare, viaţa dulce și mai clară

în taina nopţilor târzii de vară?
133
Mă pierd în vară
Mă pierd în tine, vară, ca-ntr-o mare,

Când cresc în mine visurile toate,
Ce le-am brodat în cer, adânc în noapte,
Iubirea și speranţa las să zboare.
Urzesc din zile fade zori cu soare,

Când valul tău mireasma și-o împarte.
Pe foi pierdute din vreo veche carte
Și dacă viaţa nu-mi mai dă culoare

Să te pictez ca-n anii tinereţii,
Chiar de m-afund în marea bătrâneţii,
Când, obosind de viaţă, nu am stare,

Mă pierd în tine, vară, ca-ntr-o mare.
134
Glorie
E-o glorie ce a trecut de-un veac,

Chiar dacă uneori l-au criticat,
Prin geniu înspre zări s-a ridicat,
Dar Eminescu a murit sărac.
Pe când umbla pe malul unui lac

A fost și preaiubit și adulat
De codrul ce-mpărat l-a-ncununat,
A fost sufleor și a avut și trac,

Iar noaptea a-mbrăcat-o-n haine noi
Lăsându-i pe tirani pustii și goi,
Al nopţilor etern insomniac

E-o glorie ce a trecut de-un veac!
135
Mă lupt cu tine, Doamne!
Suntem în faţa Ta doar boţ de humă,

Pierduţi în dorul nemuririi Tale,
Luptând cu neajunsuri și cu jale
În fiecare noapte de ţărână.
M-am răsfirat în ziua ce se-amână

În clipe dulci ce îmi răsar în cale,
Dorind, visând, să Te cunosc, agale
Și te-am găsit în zboru-mi spre lumină

În clipa necredinţei și plăcerii,
Când mă aflam pe treptele căderii
Și m-ai învins, când viaţa-mi mă adună

Suntem în faţa Ta doar boţ de humă...
136
A verii vrajă
Mi te-a răpit a verii vrajă,

Iar gândul tău cel desuet
Dansă cu marea un cuplet
Când ne plimbăm noaptea pe plajă.
Nu am stat sufletului strajă

Și el m-a părăsit încet
Formând cu al tău un duet
Când ne plimbăm noaptea pe plajă.
Iar inima încet degajă

Înnebunită de-amintiri,
Parfumul vechilor iubiri
Când ne plimbăm noaptea pe plajă..
Când luna te-a ascuns în mreajă,

Mi te-a răpit a verii vrajă.
137
Insomnie
Îmi plouă vara-n suflet insomnie,

Mi-e cerul alb de dorurile grele,
Cu pași stingheri mă-ndepărtez de ele,
Dar ploaia-n ceruri încă se mânie.
Mi-e haina sufletului stacojie

De-atâtea zile prinse în zăbrele,
Nebune sunt ca horele de iele,
Și vine noaptea cu iubirea vie,

Te regăsesc în fiecare pleoapă
Eu mă scufund în tine, tu m-adapă,
Iar viaţa iute-n vene îmi învie,

Îmi plouă vara-n suflet insomnie.
138
Florentina Maris
Strălucirile nopţii
Amarul nopţii înstelate îmi străluceşte în priviri,

Eu caut şansa la iubire,
Cu vocea stinsă-ți dau de ştire,
Iubesc ale nopţii străluciri.
În gândul meu răsună noaptea,.

Pe-aleea viitorului pustiu,
Aş vrea mai des s-aud de tine,
E visul unei nopţi de vară,

Şi gândul meu adoarme iar pustiu,
Cu gândul la frumuseţea serii înstelate,

Amarul nopţii înstelate îmi străluceşte în priviri.
139
Ne-am iubit
Ne-am iubit cu patimă până în zori,

Pe un pat cu flori de mac,
Flori de cireş şi liliac,
Pe-un pat de minunate flori.
Şi ne-am şoptit cuvinte de iubiri,

Pe calea dinspre fericire,
Te-am regăsit în nemurire,
E roşu vinul şi pelinul în sfiiri

Visând la noptea cea târzie,
De a iubi în armonie,
Pe-un pat de minunate flori,

Ne-am iubit cu patimă până în zori.
140
Aştept
Eu Îl aștept pe-Acela care vine,

Cel care peste veacuri e-așteptat
El din Cuvântul sfânt s-a întrupat
Și Cruce dreaptă a făcut din Sine.
Mă-nchin și totu-n noapte este bine,

Chiar de pierdut-am fost și am oftat.
Când s-a jertfit nicicând n-a pregetat
Eu am căzut și n-am crezut în Tine,

Să-ndrept al meu păcat eu n-am dorit.
Dar m-a iertat și nu m-a înjosit
Chiar de greșesc, nu fac ce se cuvine,

Eu Îl aștept pe-Acela care vine!
141
Amarul nopţii îmi străluceşte în

priviri
Amarul nopţii îmi străluceşte în priviri,

Cu vocea stinsă-ţi dau de ştire,
Eu sunt cu gândul la iubiri,

Rupte mereu din nemurire,
Te caut şi aş vrea să-ţi dau de ştire,
Tu nu eşti surogatul altor iubiri,

Şi nu eşti vis sau amăgire,
Eşti un vis rupt din nemurire,
Eşti mai presus altor iubiri,

Amarul nopţii îmi străluceşte în priviri.
142
Gabriela Mimi Boroianu
E vară, Sânziene, şi-i mister!
Adie vânt în clopoței de fier

Și focuri se aprind în fapt de seară
Să vină Sânzienele să ceară,
Să se deschidă porţile în cer!
Se prind de mâini, și-al nopţii temnicer

Cu vraja glasului îl înconjoară,
Și lacătele-nchise le doboară,
Sub talpa goală neîncrederi pier;

Iubirea-n noaptea asta-i re-nnoită,
Noroc răsare-n hora tropotită,
E vară, Sânziene, și-i mister...

Adie vânt în clopoţei de fier.
143
Şoapta zefirului
– O, vină noapte! timid șopti zefirul,

În unda clară chipul să-i zăresc
Și tremuratul umblet să-mi opresc...
În cale-apoi să-i scutur trandafirul.
Poveștilor de dor să le pierd firul

În părul răzvrătit când le-mpletesc,
Pe glezna ei sărut să mă topesc...
În cale-apoi să-i scutur trandafirul.
Oh, de-aș putea să îi golesc clondirul

Cu simțăminte,-n piept ce-l ține-ascuns
Și amețit, de farmecu-i pătruns,
În cale-apoi să-i scutur trandafirul...
(În seara-aceea când l-a prins delirul)

– O, vină noapte! timid șopti zefirul.
144
Maria Giurgiu
Icoana ei ţi-e talisman în noapte
Icoana ei ţi-e talisman în noapte

în marea întunecată fluieri pe cambuză
o stea-ţi zâmbește tainic catifelată ca o roză
tu îi trimiţi răvaș pe-un val, vrăjind-o cu duci șoapte.
Încredinţezi iubirea și romanţe adâncurilor mute

și oglindiri de taine pier scufundate de-o meduză
în noaptea de cerneală tăcerile se amuză
tu îi trimiţi răvaș pe-un val vrăjind-o cu dulci șoapte.
Viersul dulce tulbură dorurile în noapte adormite

sirenele vrăjite au năvălit din valuri, pe fir de muză
farmecul iubirii tale ţese miraje argintate pe ecluză
tu îi trimiţi răvaș pe-un val vrăjind-o cu dulci șoapte.
Un far la ţărm ţi-arată căi pierdute

icoana ei ţi-e talisman în noapte.
145
146
Toamna din ziua de ieri
– poem intr-un vers –
147
Se poate face poezie mare şi cu vorbe puţine. Lirica

japoneză oferă tuturor o exemplară lecţie de sobrietate şi
concizie pilduitoare iubire a frumosului din natură şi om.
Ducând până la ultimele lui consecinţe „spiritul poeziei
tanka şi haiku”, Ion Pillat a creat un volum de Poeme
într-un vers, precedat de un „cuvânt înainte” în care face
următoarele consideraţii, valabile şi pentru poetica tipic
niponă: „Poemul într-un vers ar fi acela în care unul singur
e scris, cel dătător de mişcare, iar celelalte rămân sugerate
până la sfârşitul poemului presimţit. […] Poemul într-un
vers nu trebuie confundat nici cu epigrama greacă,
rubaiatul persan sau hai-kai-ul japonez.”
148
Emilia Popescu Rusu
Aura toamnei
Mesteceni aurii erau străjerii zilei străpunsă de suliţa

soarelui.
Şoapte autumnale
Vântul îmi întoarcea povestea în fila toamnei.
Foşnet cromatic
Numai în pragul toamnei în neastâmpăr cromatic

întineream a drag.
149
Departe-i toamna
Între mare și munţi, oare auzeai și tu glasul toamnei?
Arămiu
Sus, de pe deal, un val arămiu suna tăvălug inimii.
Ploaia
Insomnii autumnale se plimbau pe clape vechi de clavecin.
Tomnatic vis
Nicio amintire rămasă-n album, frunze și ploi în vals.
150
Nostalgie autumnală
Tu urmăreai plecările în alai ruginiu, întorcând privirea în

timp.
Zbor rotund
O aripă frântă își zbătea clipa în fereastra toamnei.
Tablou autumnal
Pe panoplia toamnei, mestecenii ca preoţi în rugăciune

slujeau.
Sfială
Timpul se dezlipeşte de mine, atingerea-i rece, fiori mă

poartă.
151
152
Nicoleta Mija
Amintirile ploii
Am fost copiii ploii, năframa ruginie a toamnei ne

acoperea.
Amintiri
Prin ceţurile de octombrie tăcute străbăteam parcul cu

amintiri.
Altă toamnă
Salcâmii toamnei își scuturau frunzele triste în troiene

colorate.
153
Tăcerile toamnei
În ceaţa dimineţii ascultam vântul, se zvârcoleau crengile

triste.
În parc
Pe aleile pustii cădeau castanele, toamna pleca spre

amurg.
Toamnă târzie
Printre tufănele ploua într-o toamnă peste coșul cu nuci.
Ploaia
În ritmul picăturilor de ploaie toamna alearga prin parc.
154
Poezia ploii
Ploaia recita din Bacovia, printre atâtea toamne

desfrunzite.
Toamna
Un foșnet neliniștit de frunze ude peste pădurile

întunecate.
Melancolie
M-am ascuns de toamnă într-un vârtej de frunze la

asfinţit.
155
156
Rodica Bogdan
Reînvierea toamnei
Mi-a oferit odată stelele mele, eu am vrut o toamnă.
Nebunesc
Zdrobită te-am lăsat departe de mine tomnatic în

fragmente stelare.
Toamnă ruptă
Degete bătătorite vor fi auzit universul rupt de frunza

roşie.
157
toamnă risipită
risipisem stând liberă sub soare răsăritul toamnei în zorii

orei
armonie
exista o toamnă în fiecare frunză a verii strălucind cerului
cucerire
voi fi asmuţit vânturile fiecărei frunze în culori fioroase

dealurilor
inocenţa toamnei
coboram tristă şi rece cu amintirea exuberanţei de o

toamnă
158
repaus autumnal
m-am aşezat în căderea frunzelor cu foşnete rigide şi

grăbite
recompensă
purta în buzunar aur de schimb pentru frunze ruginite ieri
toamnă rivală
câştigasem sufletul ei mut în deliciile zborului peste

ierburi roşii
159
Dorina Pop
Opulenţă termică
Larma caloriferului se ascundea sub tăviţa cu apă, toamna

niciodată.
Reîncarnare
Poate fusesem o jumătate de frunză pierdută într-o

toamnă.
Restricţii
În umbra frunzelor uscate, porţia de libertate fără zahăr

plângea.
160
Abstinenţă
Rugina toamnelor comuniste număra stropii de ulei, cănile

cu lapte.
Timp călător
Pulsa toamna în palmele mele mai bogate cu un an.
Matematica fructelor
Învăţasem tabla înmulţirii cu ajutorul merelor și a

strugurilor rumeniţi.
Toamna inocenţei
Copilăria se furișa în scorușele învelite în hârtie de ziar.
161
Competiţia pionilor
Fiecare toamnă își lăsa amprenta pe jocul minţii,

întărindu-mă.
Franjuri imaculate
În șoaptele toamnelor apuse, foșnetul frunzelor procesa

gânduri, cuvinte, idei.
Lacrima pribegiei
Pe umerii toamnei, melancolia își purta cu verticalitate

haina impusă.
162
Aurelia AlbAtros
Frunzele cad
Fosta-am toamnă-n primăvară, frunzele cad de la sine.
Ochi verzi
În ochii-mi verzi, visurile fost-au drum prin toamne.
Nostalgii trecătoare
Nostalgiile or fi fost o modalitate de a mă întomna?
163
Toamne senine
Atingeri, zâmbete buchete, adunate-n timp – toamne

senine fost-au.
Priviri pătrunzătoare
Mă curentau privirile tale pătrunzătoare, vise fără somn în

toamne.
Nostalgie
Atâtea toamne ne-au căzut în braţe, păstorite pe-ndelete...
Doar anotimp
Legănată doar prin timp, frumuseţea toamnei trecu,

frunze la pământ.
164
Pe îndelete...
Sentimentele din adâncul toamnelor, fost-au trăite pe

îndelete...
Secunde-mprăştiate
Atingerile-emoţii, fir de păpădie, împrăștiate în secundele

toamnelor trecute.
Întrebare...
Or fi fost toamnele, amintiri rătăcite-n neant, amăgiri

copilărești?
165
166
Marin Anghelescu
Adăpost umed
Rumenite frunze dezlipite de gâze înfrigurate pe crengi

fără veşmânt.
Purta toamna
Geacă de piele îndoită, pe stradă pantaloni tomnii de vânt.
Aproape toamna
Scurte ziele cu miros de fructe plângeau lacrimi mărunte.
167
Toamnă, ieri
Ciulini fugăriţi în panică turnară bruma arămie cu voci

tiranice.
Belşug
O fi fost un sac cu nuci burduşite la răscruci
ramuri îmbrumărite
cu solzi mărunţi să fi fost zburlite de clăpăuge frunze
Clacă
cu lacrimi de brumar torc caleaşca de aramă a grădinilor
168
octombrie
foşneam plumburiu mângâieri amorţite, roşiatice rochii,

dulci miezuri de lumină
astă-toamnă
galben-arămiu hambarele strânseseră oameni şi recolte

din valuri de belşug
venit-a toamna
ploua întruna peste plopii scuturaţi, în vizuini puf galben

rumenit
169
170
Liliana Mihaela Zaharia-
Lakatos
Poemul toamnelor
Cântec pierdut în săbii de frunze și clocot de aripi
O, tempora!
Pierduţi în toamnă, ani crescând poeme ziditu-m-au
Înserare
Zarea, în clocote de frunze-arzânde topind anii. Tăcere...
171
Nostalgia toamnei
Din cartea vieţii foi – noian de vise rupte sub zvâcniri
Toamnă
Dumnezeu, prea plin de iubire, a îmbrăcat pământul în rai
Octombrie
Bachus dădea tonul mustirii-nsângerate sfârșite în orgii
Mustul dragostei
Soarele scurs în lacrimi de rouă dând visului haină nouă
172
Naşterea toamnei
Doamne, ce templu-ai înălţat firii înainte de crepuscul!
Altădată
Furam cântecul toamnei ascunsă într-un măr vopsit de

îngeri
Inter rogare
Mii de oglinzi crescânde din suflet. Cine m-ai făcut,

Toamnă?
173
Cuprins
PROVOCARE... ACROSTIH 7
A) TRIPLU-ACROSTIH 7
DORINA POP 9
Sub papuc 9
O amazoană 9
Adulter 10
Decenţa unui alai 10
Lui Ion Raţiu 11
AUREL CONŢU 13
Amin! strigase Isus 13
(triplu acrostih inedit) 14
Gioconda 14
AURELIA ALBATROS 15
La sfârşitul unei epopei 15
Ghicitoare 15
Într-un gând rătăcitor 16
NICOLETA MIJA 17
Acrostih 17
Acrostih 18
Vacanţă în pădure cu trei fete 18
Culorile 19
Tăcere 19
Acrostih 20
Acrostih 20
174
B) ACROSTIH – PROVERB 21
FLORENTINA MARIS 23
viaţa înseamnă suferinţă 23
AURELIA ALBATROS 25
Apele liniştite sunt adânci 25
Fapte, nu vorbe 26
E înalt ca bradul şi prost ca gardul 27
Undeva printre cuvinte 29
Timpul, templu răstignit 31
A-ţi iubi aproapele nu-i o dramă 34
AUREL CONŢU 37
cine stă în casă de sticlă, nu aruncă cu pietre 37
DORINA POP 39
Păpuşi din ceară 39
Onestitate versus capital 41
Retorica unei accentuate instabilităţi 42
Pe o muchie de gând 43
Beau de sting! 45
Amprente 46
Din baracă în… salcâmi 48
Un breloc la… rabat 50
Fără arvună 51
NICOLETA MIJA 53
Prietenul se cunoaşte la zile negre 53
Unde e dragoste... 55
Prea tânăr,... prea bătrân 57
Dacă vrei să fii iubit... 59
TAINA NOPŢILOR DE VARĂ 61
– RONSET – 61
CAMELIA ARDELEAN 63
Scântei pe ramuri... 63
Coboară-amurgul... 64
Pe chipul tău... 65
175
NICOLETA MIJA 67
Cânta o vioară 67
O seară de vară 68
Plec la ţară 69
La malul mării 70
Ploaie de vară 71
Numai vară!!! 72
O mică plimbare 73
Câteva afine... 74
Amintiri boeme 75
Pădurea 76
Grădina copilăriei 77
Câţiva pescăruşi 78
Un asfinţit frumos 79
Mantia de stele 80
Nopţile de vară 81
A înflorit trandafirul 82
Iubeşte suflete 83
Noapte înstelată 84
Potirul lui Eros 85
Ronset printre cărţi... 86
DORINA POP 87
Noapte albă 87
Taina florilor de tei 88
Paşi în balans 89
Fiorul unei scoici îndrăgostite 90
Seducţia obscurităţii 91
Jocul umbrelor se-ncurcă-n caimac 92
Fantasme pe dig 93
Colierul de scoici 94
La horele din sat 95
Fără bere! 96
Bâlbâială socială 97
O paradă astrală 98
Ibricul cu poante 99
În umbra florii de colţ 100
Pomeţi albiţi 101
Fânul cu boroboaţe 102
Adulter 103
176
Cu uşile blocate 104

O vară fără control 105
Indispoziţia umbrei 106
Impas retoric 107
Timiditate… la firul ierbii 108
Preludiul unei pasiuni 109
Confidenţe exponenţiale 110
Un trubadur îndrăgostit 111
Impactul unor stropi ascunşi sub umbrelă 112
Doar şoapte 113
Salutul stelelor 114
Creaţie… angelică 115
AURELIA ALBATROS 117
Cerul unei nopţi de vară 117
Te aştept pe treptele sufletului 118
Când te poţi pierde 119
La fel, dar totuşi diferit... 120
În nopţile de vară 121
Virtutea în nopţile de vară 122
Cine ne-a transformat nopţile de vară? 123
Mai am o frază şi câteva cuvinte 124
Labirintul unei nopţi de vară 125
Cine să-şi asume riscul punerii în talere? 126
Trebuie să existe o insulă lăsată lumii 127
AUREL CONŢU 129
Restrişte 129
Frumoasa Penelopa 130
to be or not to be 131
Resemnare 132
LILIANA MIHAELA ZAHARIA 133
În taina nopţilor... 133
Mă pierd în vară 134
Glorie 135
Mă lupt cu tine, Doamne! 136
A verii vrajă 137
Insomnie 138
177
FLORENTINA MARIS 139

Strălucirile nopţii 139
Ne-am iubit 140
Aştept 141
Amarul nopţii îmi străluceşte în priviri 142
GABRIELA MIMI BOROIANU 143
E vară, Sânziene, şi-i mister! 143
Şoapta zefirului 144
MARIA GIURGIU 145
Icoana ei ţi-e talisman în noapte 145
TOAMNA DIN ZIUA DE IERI 147
– POEM INTR-UN VERS – 147
EMILIA POPESCU RUSU 149
Aura toamnei 149
Şoapte autumnale 149
Foşnet cromatic 149
Departe-i toamna 150
Arămiu 150
Ploaia 150
Tomnatic vis 150
Nostalgie autumnală 151
Zbor rotund 151
Tablou autumnal 151
Sfială 151
NICOLETA MIJA 153
Amintirile ploii 153
Amintiri 153
Altă toamnă 153
Tăcerile toamnei 154
În parc 154
Toamnă târzie 154
Ploaia 154
Poezia ploii 155
Toamna 155
Melancolie 155
178
RODICA BOGDAN 157

Reînvierea toamnei 157
Nebunesc 157
Toamnă ruptă 157
toamnă risipită 158
armonie 158
cucerire 158
inocenţa toamnei 158
repaus autumnal 159
recompensă 159
toamnă rivală 159
DORINA POP 160
Opulenţă termică 160
Reîncarnare 160
Restricţii 160
Abstinenţă 161
Timp călător 161
Matematica fructelor 161
Toamna inocenţei 161
Competiţia pionilor 162
Franjuri imaculate 162
Lacrima pribegiei 162
AURELIA ALBATROS 163
Frunzele cad 163
Ochi verzi 163
Nostalgii trecătoare 163
Toamne senine 164
Priviri pătrunzătoare 164
Nostalgie 164
Doar anotimp 164
Pe îndelete... 165
Secunde-mprăştiate 165
Întrebare... 165
179
MARIN ANGHELESCU 167

Adăpost umed 167
Purta toamna 167
Aproape toamna 167
Toamnă, ieri 168
Belşug 168
ramuri îmbrumărite 168
Clacă 168
octombrie 169
astă-toamnă 169
venit-a toamna 169
LILIANA MIHAELA ZAHARIA-LAKATOS 171
Poemul toamnelor 171
O, tempora! 171
Înserare 171
Nostalgia toamnei 172
Toamnă 172
Octombrie 172
Mustul dragostei 172
Naşterea toamnei 173
Altădată 173
Inter rogare 173
CUPRINS 174
180
 Lenuş Lungu – Ziditori în abstract (antologie)

 Gabriela Mimi Boroianu – Nostalgiile cuvintelor
 Constantin Stana – Mărturii spre neuitare – vol. 2
 Florin T. Roman - România, eterna poveste - volumul III
 DANDU BRIEL – Marea, cu PRIVIREA aţintită spre STELE!
 Nicu Doftoreanu - Tangouri zglobii despre copii şi nu numai
 Nelly Sambriş – Doamna rondelului românesc
 Revista Taifas literar nr. 6 (22) – iunie 2018
 Revista Cronos nr. 6 (41) – iunie 2018
În curs de apariţie la Biblioteca Cronopedia:
 Ioan Muntean – Sfinţi români
 Almanah Cronopedia 2019
Colecţiile Bibliotecii Cronopedia:
V
VViieieeţţţiilile innţţţiililo
lee sssfffiin loorrr
Căăăllă
C
C lăătttooorrriiiivvviirirrtttuuuaaalle
lee
TTTrrraaadddiiţiţţiiii
O
Orrriig
O iggiininneeeaaa nnnuuum mmeeello loorrr
G
Gaaassstttrrrooo&
G &LLLiititteeerrraaatttuuurrraaa
&
Gââânnnddduuurrriiiaaalltlttfffeeelll
G
G
MMMiirirriififfiicicc
Reeevvviisisstttaaa „„„C
R
R Crrrooonnnooosss ––– pppeeennniiţiţţaaa dddeee aaauuurrr”””
C
P
PPooovvveeessstttiirirriiicccuuu tttâââllclcc
Rev ista „Taaaiififfaaasss llilititteeerrraaarrr”””
R
R e
e vv iis s tt aa „„ T
T
FFFooollclccllo
loorrr iin
innttteeerrrnnniisisstttiicicc
Ne puteţi vizita şi aici: https://issuu.com/johnnyem
Contact editura Biblioteca Cronopedia:
mail: cronostaifas@gmail.com
tel: 0771647750, 0770406865
181
MMiinnii--ccoonnccuurrssuurriillee ccrroonnooppeeddiieennee ss--aauu

nnăăssccuutt ddiinn ddoorriinnţţaa ddee aa ddeetteerrm miinnaa oo
eem muullaarree aa ppootteennţţiiaalluulluuii ccrreeaattiivv aall
mmeem mbbrriilloorr rreeţţeelleeii C Crroonnooppeeddiiaa.. PPoorrnniittee
iinniiţţiiaall ccaa oo pprroovvooccaarree,, îînn ttiim mpp,, îînn aannuull 22001188,,
aacceessttee m miinnii--ccoonnccuurrssuurrii aauu ddeevveenniitt oo
ttrraaddiiţţiiee lluunnaarrăă,, ccoonnttiinnuuaattăă aappooii ccuu oo nnoouuăă
iinniiţţiiaattiivvăă –– aatteelliieerreellee ccrroonnooppeeddiieennee..
FFiieeccaarree aaccţţiiuunnee îînn ppaarrttee pprrooppuunnee
ppaarrttiicciippaannţţiilloorr oo tteem măă lliitteerraarrăă,, uunn ggeenn ddee
aabboorrddaatt şşii uunneellee ccoonnddiiţţiiii ssppeecciiffiiccee pprriinn ccaarree
ddoorriittoorriiii ssăă rreeaalliizzeezzee ccrreeaaţţiiii iinneeddiittee,, ppee ccaarree
ppooaattee îînn aallttee ccoonnddiiţţiiii nnuu aarr ffii îînnddrrăăzznniitt ssăă llee
aabboorrddeezzee..
182

Mini-Concursuri Cronopediene - Volumul 1 - Poezii, Poeme

Caricato da

Informazioni sul documento

Titolo originale

Copyright

Condividi questo documento

Condividi o incorpora il documento

Opzioni di condivisione

Hai trovato utile questo documento?

Questo contenuto è inappropriato?

Copyright:

Mini-Concursuri Cronopediene - Volumul 1 - Poezii, Poeme

Caricato da

Copyright:

– culegere de acrostihuri, triplu-acrostihuri,

Redactor: Lenuş Lungu

Ediţie apărută şi îngrijită sub egida administraţiei reţelei Cronopedia

I. Lungu, Lenuş (antolog.)

Toate drepturile asupra acestei ediţii aparţin

Tipărit la Editura StudIS

Acrostihul (din greacă ἀϰρόστιχον [akrostichon] <

RODICA (Triplu acrostih)

Atașat de-a sa puicuţă,

Mamei nu-i pasă de bariere. Acum

Cactusul junei „s-a ofilit”,

Decenţa unui alai

Laleaua, la nunta ei, zâmbește gingaș

Lui Ion Raţiu

Amin! strigase Isus

Ana privea cu ochii pierduţi înainte, în larg

Sesterţiu plătit nu cuprindea și confortul postum

Isidor, căpitanul, ne-nvăluise într-o privire de gheaţă

(triplu acrostih inedit)

Abia îl prinseră matrozii când se purcese ceaţa

Gag, glumă, farsă, zi-i cum vrei

*non-possumus: refuz irevocabil: a opune un non-possumus.

La sfârşitul unei epopei

Oto, stând pe gânduri, ca la sfârșitul unei epopei,

Atras prin albe ramuri, deasupra tuturor, desena

Într-un gând rătăcitor

Sesiuni de vise colorate sub pleoape,

*uture, between shadows and liht – viitor, între umbre și lumină

Nins este omul trist

Ce caută mereu omul rău?

Sălbatic vânt, acasă am ajuns

Vacanţă în pădure cu trei fete

Vara este tot mai frumoasă

Păsările frumos acum ciripesc,

Ce tristă e grădina, curtea,

Te caut mereu, mi-e dor de tine,

Cactus alb înflorit frumos

Să știu că nu ești supărat,

Tatuaj ruginiu pe fiecare frunză,

Acrostihul (din greacă ἀϰρόστιχον [akrostichon] <

viaţa înseamnă suferinţă

Vioara cântă în surdină,

Suspină florile-n pervaz,

Apele liniştite sunt adânci

lumini răzleţe și isteţe

singura problemă ce,

adormind sub stele

nimic din ce e-n lume

E înalt ca bradul şi prost ca

Este multă vreme de când mă gândesc la acestea:

Într-o seară oarecare,

Catrene, slove, poezii,

Barbă lată şi nu prea,

Două ceasuri şi-o curea,

Şi stă şi plânge-n sinea lui,

Prostia e formă de mărire,

Golan atipic de pe vremuri,

Undeva printre cuvinte

Undeva printre cuvinte

cântec dulce de vioară

de zici că-i val de mare,

puntea dintre fraze și cuvinte

nici frazelor răzleţe

flori de tei și iasomie

cucul cântă și ne spurcă