ACTIVITATE literar-artistică De-ai sa-i vezi cantand de dor,

”GrigoreVieru” Pune mana pe topor!

De ti-or spune ca ti-s frati,
Toți :A cazut o stea ? Sa nu-i lasi nespintecati!" Copil prost, copil furat,
Un elev:Nu ,a urcat la cer un Luceafăr ,ce va Frate, rau te-am suparat!
dăinui în eternitate.Grigore Vieru s-a înveșnicit Dar eu nici o vina n-am,
prin poezia sa.Poetul s-a împărțit între două lumi Fost-am despartit de neam
,o jumătate a ființei Sale a coborât ”mai jos ca Si chiar
iarba”cealaltă jumătate a rămas pe veci să dăinuie Domnul
deasupra florilor,printre sufletele noastre. Cel de
A durat o Casă a poeziei în care trăiește un neam Sus
întreg. A tacut si nu mi-a spus
Care e maicuta mea
Un elev:Noros sau clar ca o amiază Si nici maica spusu-mi-a.
Eu sunt poetul acestui neam,
Și-atunci când inima-mi vibrează , Mama :Hai, puiu, nani-na,
Și-atunci când cântece nu am. Ca mama te-a legana,
Ca mama te-a legana,
Alt elev:Vocea sa moale ,privirea călduroasă Pe obraji, pe geana sa;
,chipul luminos au rămas în amintirea noastră Pe un spic frumos de grau
pentru totdeauna.A luat cu sine doar puritatea Si pe val adanc de rau,
sufletului ,lăsându-ne drept moștenire poezia.El s- Pe-amiros de mar, pe-o stea,
a înveșnicit prin creație,fiind poezia însăși. Pe-o crenguta de sasla;
”De fatp,nici nu sunt om ,ci pur și simplu poezie” Pe rasuflet cald de doina
Si pe tremur lin de hora,
Un elev: ,,Iar eu mai cânt de mama şi pământ Pe ram verde de stejar,
Se cere oare voie pentru asta ?!
Iar eu mai cânt! Pe coama de armasar;
De dragoste,de dor, Pe doi faguri dulci, mustosi,
Mai cânt cât sunt şi cit încă nu mor.” Intr-un clopot de stramosi,
Pe-amintirea lui bunicu,
Un elev:Poezia lui Grigore Vieru e un lung și Pe nesomnul lui taticu;
nesfârșit dor:dor de mamă,de baștină ,dor de neam Pe un vers de Eminescu,
românesc întregit,un dor nemărginit de Pe pamantul ce-l iubescu,
toate.Poezia lui e un continuu ritual al adorației Sa-l iubesti si tu asa,
materne. Hai, puiu, nani-na.
O singură sărbătoare continuă a avut Vieru .Ea s-a
numit MAMA. Un elev:Chipul tău, mamă,
Ca o mie
Un elev:Cand pe lume-am aparut De privighetori rănite,
La o margine de Ochii tăi
Prut, În care s-au întâmplat
Langa raul patimit, Toate
O straina m-a rapit Câte se pot întâmpla
Si astfel ma legana: „Nani, nani, nani-na, Pe lume!
Peste Lacrima ta:
Prut traiesc jandarmi, Diamant ce taie-n două
Sa cresti mare, sa ii sfarmi! Oglinda zilei.
Peste (Chipul tău, mamă)
Prut traiesc potai, 6.Iar buzele tale sunt, mamă,
Iar nu fratiorii tai! O rană tăcută mereu,
De-or striga: romane drag, Mereu presurată cu ţărna
Pune mana pe ciomag,
1
Mormântului tatălui meu.
(Buzele mamei)
7.Tu n-ai asemănare
În cele pământeşti.
Născând, tu eşti un geniu,
Un geniu, mamă, eşti.
Tu eşti zămislitoarea,
Eşti pomul numai vers,
Iar noi – de aur mere
Vărsate-n Univers.
Noi – mere, iar tu – paznic
Veghind din moşi-strămoşi
Să nu dea peste ele
Mistreţii lăcomoşi
(Tu eşti un geniu)
8.Ai două inimi, mamă!
Cum mărul cel rodit
Mai multe mere are,
Cum stelele-n cer mai multe-s,
Vieţii noastre toate
Arzând necontenit
(Ai două inimi, mamă)
9.Cum aş putea cândva, măicuţă,
Cum aş putea a te uita
Când primul cer văzut de mine
Sunt ochii tăi, privirea ta,
Măicuța mea: gradină
Cu flori, cu nuci și mere,
A ochilor lumină,
Văzduhul gurii mele!
Măicuțo, tu: vecie,
Nemuritoare carte
De dor și omenie
Și cântec fără moarte!
La o margine
- Mama si feciorul
Fiul:Maica, nu mai osteni,
Ca avem cu ce trai,
Am si casa si banuti,
Eu, nu tu sa ma ajuti.
Maica, nu mai sunt copil,
Nu vezi ca-s si eu batran?!
Mama:Pentru lume-i fi batran,
Pentru mine tot copil,
Pentru lume om de stat,
Pentru mine-al meu baiat;
Pentru lume fericit,
Pentru mine necajit.
Pana-n seara de cu zori
Tot o fuga, tot un zor,
2
Ca te stiu, te-au indragit
Toate-albinele din camp.
Fiul:Maica, nu mai osteni,
Hai la noi si-i mai trai.
Mama:Fiule, in cuibul tau
Ametesc si-mi vine rau,
Tare-i sus, n-aveti nici nuc,
De la noi cum sa ma duc?!
Eu, de n-am la geam un nuc,
Galbenesc si ma usuc.
Un elev:Sunt fire nerăbdătoare
Din ținut străin ,ehei ,
Înainte de plecare
Vin acasă pașii mei
Fiule, să nu
Calci de sus,
Să nu înconvoi spinarea.
Să mergi frumos şi demn,
Şi nezgomotos,
Cum merge pe obraz
Lacrima celui care-a învins.
Fiule, să nu
Laşi ochiul să-ţi ruginească.
Văzând, vei cunoaşte,
Cunoscând, vei birui,
Biruind vei fi iubit.
Un elev.”Deși pământul se învârte mereu,m-am
născut acasă”.Căsuța cu ochi mici și înlăcrimați e
locul sacru.
Un elev:Sunt fire nerăbdătoare
Din ținut străin ,ehei ,
Înainte de plecare
Vin acasă pașii mei
Fiule, să nu
Calci de sus,
Să nu înconvoi spinarea.
Să mergi frumos şi demn,
Şi nezgomotos,
Cum merge pe obraz
Lacrima celui care-a învins.
Fiule, să nu
Laşi ochiul să-ţi ruginească.
Văzând, vei cunoaşte,
Cunoscând, vei birui,
Biruind vei fi iubit. Dorm si rufele curate;
Dorm trudite-a scarii trepte
Un elev.”Deși pământul se învârte mereu,m-am Langa cuibul meu de pietre,
născut acasă”.Căsuța cu ochi mici și înlăcrimați e Doarme-n tihna greierasu-n
locul sacru. Clopotelul de la usa;
Doarme casa ta batrana,
Un elev: Doarme via sub tarana.
La alba-ne căsuţă Dormi! Prin vis, pe val de mare,
Curată ca un ou Sa te vezi copila mare,
Eu aşteptam să vină Langa-un ciob si o cordica
Duminica din nou. Sa te vezi copila mica.
Sa te vezi si mai nainte:
Ca tu, măicuţă dragă, Cand erai cum nu tii minte.
Spinarea să-ţi dezdoi Dormi, maicuta mea albita,
Şi să mai stai acasă Dormi, maicuta mea iubita!
Cu tine şi cu noi.
Să şezi în prag, şi lumea UN ELEV:Parcă ieri a fost Poetul
Să te întrebe lin: Binecuvântat de Dumnezeu,
„Mai odihnim oleacă?” Dar strivit de-o moarte crudă
„Oleacă, mulţumim.” S-a zidit în scrisul său.
Parcă ieri a fost Poetul –
O cană tu cu apă Mitul graiului matern.
Să-mi spui ca să-ţi aduc, Astăzi îl citim în versuri,
Iar eu pân-la fântână Astăzi lauri i S-aştern.
Cu cofa să mă duc.

S-anin cofiţa plină-n Moartea lui Vieru

Salcâm într-un cârlig
Şi să mă bucur tare De Nicolae DABIJA
Că pot să o ridic. (18 ianuarie 2009)
Spitalul de Urgenţă s-a trezit
Nu pot uita mireasma şi-i bântuit de-o veste tot mai grea:
De floare de salcâm – Vieru zace, undeva, strivit,
Era un fel de lapte căci s-a găsit şi pentru dânsul o şosea.
Din parcă alt tărâm. E scos Poetul, pe fragmente, dintre şine…
“Sunteţi Vieru?”
“Da…”
Un dulce zvon de clopot “Şi ce vă doare?”
Curgea pe-ntregul sat, “Doar Basarabia…
Putea fi-ntins ca mierea Ea… suferă mai tare…
Pe pâine şi mâncat. Pe ea salvaţi-o-ntâi,
şi-apoi pe mine…”
Iar tu, lăsând departe I-i sângele cu fiare-amestecat
Şi munţi, şi greu, şi rău, ca Prutul lui cu sârmă ucigaşă:
Gândeai la cele bune “Unde vă doare cel mai mult?”
Şi la copilul tău. “Nu sub cămaşă…
Ci Neamul meu… că-i… cel mai
Era-n duminici altfel dezbinat.
Şi totul parcă nou ”Lui –
La alba-ne căsuţă medici voi, cu harul vostru sfânt! –
Curată ca un ou. Dormi-adormi, maicuta draga, scos de sub roţi ca de pe răstignire,
Dorm nepotii tai de fraga, mai daţi-i viaţă, ca să mai respire
Dorm si blidele spalate, şi să mai scrie încă-un “Legământ”.
3
Viaţa încet
din trupul lui
se scurge,
la el Spitalului i-i greu s-ajungă,
şi Prutul tot
e-o lacrimă
prelungă
pe faţa Europei care curge…
Şi, ca-n povestea cea cu lupi şi iezi,
singurătatea s-a făcut mai mare…
Iar ţara seamănă cu-o lumânare
ce pâlpâie uitată în zăpezi…

Cu mersul lui, tăcut, de heruvim

el s-a-nălţat la Ceruri: şi învie.
Şi numai noi, rămaşi în străinie,
nici nu ne naştem şi nici nu murim…

UN ELEV:Vieru ,e mai mult decât un poet,el este un destin.El este mai mult decât un destin omenesc.El
face parte inaienabilă din destinul unui neam întreg

Toți:Pentru toți Vieru este un symbol al neamului nostrum.