Contractul Civil

Referat
„ASPECTE TEORETICE ŞI PRACTICE

PRIVIND
CONTRACTUL CIVL”
Disiplina :Drept civil
-2008-
Aspecte teoretice şi practice privind contractul civil
Cuprins
I.Contractul civil-noţiune, trăsături şi clasificare.....................................................4

1.1.Noţiune şi trăsătturi........................................................................................................4
1.2. Clasificarea contractelor civile......................................................................................6
II.Modalităţi de desfiinţare a contractului civil ........................................................9
2.1. Nulitatea.........................................................................................................................9
2.2. Revocarea..................................................................................................................10
2.3.Rezoluţiunea ................................................................................................................10
2.4.Rezilierea......................................................................................................................12
III.Tipuri de contracte civile expres prevăzute de Codul civil.................................13
3.1. Contractul de vânzare-cumpărare................................................................................13
3.1.1.Noţiune...................................................................................................................13
3.1.2.Trăsăturile contractului de vânzare cumpărare......................................................13
3.1.3. Condiţii pentru transmiterea automtă, imediată a dreptului de proprietate........14
3.1.4. Garanţii împotriva evicţiunii ................................................................................15
3.1.5.Aspecte practice – Desfiinţarea contractului de vânzare-cumpărare.....................17
3.2. Contractul de donaţie...................................................................................................19
3.2.1. Noţiune..................................................................................................................19
3.2.3. Obiectul contractului de donaţie...........................................................................20
3.2.4. Forma donaţiilor...................................................................................................21
3.2.6. Donaţiile deghizate...............................................................................................24
3.2.7.Donaţiile indirecte..................................................................................................24
3.2.8. Darurile manuale...................................................................................................25
3.2.9. Aspecte practice – Condiţiile de întrunire a Nulităţii relative ............................25
3.3. Contractul de schimb...................................................................................................26
3.3.1. Noţiune si caractere juridice ................................................................................26
3.3.2.Reguli speciale.......................................................................................................27
3.3.3 Schimbul de imobile..............................................................................................28
3.3.4. Aspecte practice- Evicţiunea contractului de schimb ..........................................29
3.4. Contractul de locaţiune................................................................................................30
3.4.1.Noţiune ..................................................................................................................30
3.4.2. Trăsături ...............................................................................................................30
3.4.3. Conditiile de valabilitate ......................................................................................31
2
3.4.4. Aspecte practice- Tacita relocaţiune.....................................................................32

3.5. Contractul de antrepriză...............................................................................................33
3.6.Contractul de mandat....................................................................................................33
3.6.2. Caractere juridice..................................................................................................34
3.6.7. Delimitare: ...........................................................................................................34
3.6.4.Condiţii de validitate a mandatului........................................................................34
3.6.8. Varietăţi de mandat...............................................................................................36
3.6.9.Efectele contractului de mandat.............................................................................36
3.6.11 Aspecte practice- Reprezentarea părţilor. Mandatar. Renunţarea la judecată.
Procedura specială..........................................................................................................40
3.7. Contractul de reale.......................................................................................................41
3.8.Tranzacţia.....................................................................................................................41
3.8.1 Noţiuni generale.....................................................................................................41
3.8.2. Aspecte practice- tranzacţia pentru facilitarea partajului în timpul divorţului....42
3.9. Contractele aleatorii.....................................................................................................43
3.10. Contractele de societate civilă...................................................................................43
3.10.1 .Distincţia faţă contractul de societate comercială...............................................44
3.10.2. Contractul de societate civilă şi de societate comercială....................................44
3.10.3.Contractul de societate civilă şi asociaţia............................................................45
3.10.4.Deosebiri intre contractul de societate civilă si comunitate.................................45
IV.Concluzii..............................................................................................................46
V.Bibliografie ..........................................................................................................49
49
3
I. Contractul civil-noţiune, trăsături şi clasificare
1.1.Noţiune şi trăsătturi
Contractul civil este un acord de voinţă intervenit între două sau mai multe persoane
fizice, sau juridice, cu scopul de a da naştere, a modifica sau a stinge un raport juridic. Dată
fiind complexitatea problemelor care îşi găsesc rezolvarea prin intermediul contractului civil,
acesta reprezintă conform opiniei specialiştilor în domeniu cel mai important act juridic civil
şi, totodată, principal izvor de obligaţii civile.
În conformitate cu prevederile Codului Civil art. 969 contractul legal încheiat are putere
de lege între părţile contractante, acestea fiind ţinute să-şi îndeplinească întocmai şi la termenul
convenit obligaţiilor asumate, în mod conştient şi liber.
În cuprinsul Codului civil român , termenul de contract este sinonim cu acela de
convenţie. Datorită acestui fapt, în literatura juridică s-a încercat o delimitare a convenţiei faţă
de contract. S-a afirmat că dacă convenţia este genul, contractul este specia; convenţia este
4
acordul de voinţă realizat cu scopul de a produce efecte juridice, iar contractul este convenţia
care dă naştere unei obligaţii.1
O definiţie cuprinzătoare este aceea potrivit căreia : „prin contract se înţelege acordul
de voinţă între două sau mai multe persoane, prin care se nasc ,se modifică sau se sting drepturi
şi obligaţii, adică un raport juridic de obligaţii” şi , în sfârşit , potrivit altor autori2, „contractul
este acordul de voinţă care dă naştere, modifică sau stinge drepturi şi obligaţii”
Din definiţia elaborată în literatura de specialitate se poate observa că accentul se pune
pe efectele juridice produse de contract , deosebirile constând în aceea că unii autori includ în
definiţia contractului civil toate efectele, pe câtă vreme alţi autori se referă numai la scopul
contractului (acela de a produce efecte juridice, fără a enumera aceste efecte ).
Contractul civil este folosit în cele mai diverse raporturi dintre persoane fizice şi
juridice: vânzarea-cumpărarea de bunuri, asigurările, împrumutul ,donaţia, depozitul,
locaţiunea , etc. Frecvenţa acestor contracte ,ca de altfel însăşi evoluţia dreptului civil ,este
strâns legată de evoluţia dreptului de proprietate.
Încheierea contractelor civile se realizează pe baza principiul libertăţii contractului ce
presupune faptul că participanţii la contract- persoanelor fizice şi persoanelor juridice – au
autonomia de a hotărâ în mod liber şi conştient asupra aspectelor pe care le implică acest act
juridic civil.
În ceea ce priveşte trăsăturile care îl individualizează printre alte izvoare de obligaţii
civile aceste sunt:
a) existenţa acordului de voinţă care, dacă afost realizat în limitele prevăzute de
lege, este suficient a da naştere la obligaţii a căror executare se poate obţine la nevoie prin
coerciţie statală;
b) principiul libertăţii contractului, conform căruia părţile contractante, în limitele
permise de lege au libertatea să hotărască singure natura şi conţinutul contractului pe care vor
să-l încheie;
c) în urma încheirii unui contract civil iau naştere pe lângă obligaţii civile şi
anumite regulice trebuie respectate în mod reciproc de părţile contractante, mai precis se
stabileşte o anumită conduită ce trebuie urmată în legatură cu obligaţia care a luat fiinţă, pe
toată durata existenţei ei.
1
Matei B. Cantacuzino, Elementele dreptului civil, Ed. Cartea Românească, Bucureşti, 1921, pag. 47;
2
Constantin Stătescu, Corneliu Bîrsan, Drept civil. Teoria generală a obligaţiilor, Ed. All Beck, Bucureşti,
2002,p.25
5
1.2. Clasificarea contractelor civile
Având în vedere trăsăturile juridice care le individualizează, contractele se clasifică în

următoarele categorii:
» bilaterale (sinalagmatice) şi unilaterale;
» cu titlu oneros şi cu titlu gratuit;
» comutative şi aleatorii;
» consensuale, reale şi solemne (formale); - principale şi accesorii;
» cu executare instantanee şi cu executare succesivă.
În raport de CONŢINUTUL lor, contractele se clasifică în: contracte

unilaterale şi contracte bilaterale (sinalagmatice).
a) Contractele bilaterale se caracterizează prin existenţa unei reciprocităţi a

obligaţiilor aflate în sarcina ambelor părţi. Aceste tipuri de contracte sunt întotdeauna cu titlu
oneros; întrucât reciprocitatea obligaţiilor face ca fiecare din părţi să fie obligată la realizarea
unei prestaţii în schimbul aceleia ce îi revine.
În caz în care una din părţi este urmărită pentru executarea obligaţiei sale de cealaltă
parte care nu şi-a îndeplinit-o, aceasta poate să refuze executarea până la îndeplinirea
obligaţiei ce-i revine celeilalte persoane. Mai mult de cât atât aceasta se află în situaţia de a
poatea cere desfiinţarea contractului cu efect retroactiv, obţinând restituirea prestaţiilor
eventual făcute, prin acţiune a în rezoluţiune.
Trebuie reţinut faptul că stingerea unei obligaţii reciproce prin imposibilitatea
îndeplinirii ei, atrage după sine imposibilitatea cererii executării obligaţiei de către celei1altă
parte deoarece se consideră că aceasta rămâne fără cauză.
a) Contractele unilaterale generează obligaţii numai în sarcina uneia din ele.
2. În raport cu SCOPUL URMĂRIT DE PĂRŢI

contractele se clasifică în: Contracte cu titlu oneros şi contracte cu
titlu gratuit.
6
a) Contractele cu titlu oneros sunt acele la încheierea cărora fiecare din părţi
urmăreşte un interes material stipulând primirea unei prestaţii în schimbul aceleia pe care o
face, ceea ce semnifică realizarea unui folos patrimonial.
b) Contractele cu titlu gratuit sunt acele acte în care numai o singură parte
procură celeilalte părţi un folos patrimonial, Iară a urmări realizarea unei contra-prestaţii
echivalente.
3. În raport cu ÎNTINDEREA PRESTAŢIILOR

contractele se clasifică în Contracte comutative şi aleatorii
a) Contractele comutative sunt acelea în cadrul cărora întinderea prestaţiilor

părţilor este certă, cunoscându-se chiar din momentul inchiderii lor.
b) Contractele aleatorii sunt acelea în cadrul cărora întinderea prestaţiei uneia sau
ambelor părţi depinde de un eveniment viitor şi incert, încât părţile au în vedere posibilitatea
unui câştig sau riscul unei pierderi, de care depinde existenţa sau întinderea obligaţiei.
4. În raport cu MODUL DE FORMARE contractele se clsifică în : Contracte

consensuale, reale şi solemne (formale)
a) Contractele consensuale constituie regula generală, pentru formarea lor fiind

suficient simplul acord de voinţă al părţilor contractuale.
b) Constituie excepţii de la această regulă Contractele reale şi cele solenme
deoarece pentru formarea lor nu este suficient simplul acord de voinţă al părţilor, fiind necesară
şi predarea lucrului care face obiectivul lor.
c) În contractele solenme (formale) consimţământuI părţilor trebuie să fie
manifestat într-o anumită formă prevăzută de lege, concretizată în redactarea unui înscris
autentificat la notariat public:
5.În raport de CORELAŢIA DINTRE ELE, contractete civile se clasifică în :

Contracte principale şi accesorii
7
a) Contractele principale sunt reprezentate de acea categorie de contracte care

existenţă de sine stătătoare.
b) Contractele accesorii nu există decât ca anexe a celor principale, fiind
destinate să le asigure executarea. Stingerea obligaţiilor care formeză obiectul contractului
principal produce de drept stingerea obligaţiilor care constituie obiectul contractului accesoriu.
1. În raport cu MODUL DE EXECUTARE , contractele civile se clasifică în :

Contracte cu executare instantanee şi cu executare succesivă
a) Contractul cu executare instantanee este acel tip de contract civil în cadrul

căruia obligaţia se îndeplineşte printr-o singură prestaţie în chiar momentul încheierii con-
tractului;
b) Contractul cu executare succesivă acel tip de contract civil în cadrul în care
obligaţia izvorâtă se execută în mod eşalonat, la anumite perioade de timp.
În raport de NOMINALIZAREA ÎN LEGISLAŢIA CIVILĂ, contractele se

clasifică în contracte numite şi contracte nenumite.3
Contractele numite sunt acele contracte care au o denumire stabilită de legea civilă şi o
reglementare proprie.
Sunt contracte numite: contractul de vânzare – cumpărare, contractul de donaţie,
contractul de locaţiune, contractul de mandat, etc.
În cazul acestor contracte, simpla calificare şi încadrare într-un anumit tip de contract este
suficientă pentru a-i cunoaşte regimul juridic.
Contractele nenumite sunt acele contracte care nu au o denumire şi o reglementare
proprie.
Conţinutul acestor contracte este stabilit de părţi, fie prin combinarea unor elemente
specifice unor contracte numite, fie prin introducerea unor elemente noi, independent de orice
contract numit.
3
Florin Ciutacu, Cristian Jora, Drept civil, Teoria generală a obligaţiilor, Ed. Themis Cart, Bucureşti, 2003,
pag.29;
8
II. Modalităţi de desfiinţare a contractului civil
Reprezenând defapt legea părţilor, contractul nu poate fi desfiinţat decât prin

următoarele modalităţi reglementate de lege;
» nulitatea;
» revocarea;
» rezoluţiunea;
» rezilierea.
2.1. Nulitatea
Nulitatea contractelor civile reprezintă cea mai frecventă sancţiune aplicabilă în

practica judiciară menită să asigure respectarea normelor 1egal şi se întemeiază fie pe
considerente de ordine publică, fie pe necesitatea apărării drepturilor individuale ce se cer a fi
ocrotite.
Prin nulitate se pedepeşte neîndeplinirea condiţiilor de valabilitate impuse de normele

de drept. Prin urmare contractul civil este lipsit de efecte. Actul încheiat cu încălcarea
dispoziţilor legale este un contract nul şi, în principiu, nu produce efecte.
» Clasificarea nulităţilor
În cadrul deptului civil român se întâlnesc două criterii principale de clasificare a

nulităţii contractului civil:
1. După modul de exprimare nulităţile
sunt de două feluri:
a) nulităţi exprese;
b) nulităţi virtuale (implicite).
După întinderii efectelor, nulitatea poate fi:
a. totală;
b. parţială.
3. După fundamentul lor,
nulităţile se clasifică în:
9
a) nulităţi absolute;
b) nulităţi relative.
Nulităţile exprese sunt cele prevăzute în mod categoric de lege.

Nulităţile virtuale (implicite) deşi neprevăzute în cadrul legislaţiei în mod expres, acestea
seaplică acelor contracte civile care contravin legii ori regulilor de convieţuire socială.
Prin nulitate totală întregul contract civil este desfiinţat şi ac urmare el devine lipsit de
orice efect juridic. Această sancţiune se aplică acelor contracte contrare legii ori regulilor de
convieţuire socială.
Spre deosebire de nulitatea totală, nulitate parţială afectează doar o porţiune din contractul
civil pentru care determină lipsirea de efectele sale, iar restul contractului continuă să -şi
producă efectele.
Având ca misiune ocrotirea unui interes obştesc, de ordin public nulitatea absolută
sancţionează nerespectarea unei dispoziţii imperative. Astfel constituie încălcări ce cauzează
constatarea nulităţii absolute următoarele:
o lipsa unuia dintre elementele contractului( consimţământul, obiectul,
cauza);
o incapacitatea de folosinţă a oricăreia dintre părţi;
o interdicţiile legale de a contracta, nerespectarea unor condiţii de formă
sau fraudarea legii
Nulitatea relativă intervine atunci când dispoziţia legală încălcată prin încheierea
contractului apăra un interes private. Dacă în cazul nulităţii absolute orice persoană interesată
putea cere aplicarea sancţiunii, în această situaţie, dreptul de a cere instanţei anularea
contractului se află la dispoziţia părţilor respective.
2.2. Revocarea
Revocarea nu poate fi făcută decât prin acordul de voinţă al părţilor, care desfiinţează
înţelegerea dintre ele, doar pentru viitor, ea neavând efecte retroactive. Toate efectele produse
anterior revocării se menţin.
2.3.Rezoluţiunea
10
Prin rezoluţiune se înţelege desfiinţarea, pe cale judiciară sau convenţională, a contractului

sinalagmatic cu executare uno ictu, în cazul în care nu se îndeplinesc, în mod culpabil,
obligaţiile asumate prin convenţie, desfiinţare care produce efecte retroactive.4
Cu alte cuvinte, rezoluţiunea contractului este o sancţiune a neexecutării culpabile a
unui contract sinalagmatic cu executare imediată, constând în desfiinţarea retroactivă a acestuia
şi repunerea părţilor în situaţia avută anterior încheierii contractului.
Între rezoluţiune şi nulitate există şi importante deosebiri deşi ambele au ca efect
desfiinţarea retroactivă a contractului,. Astfel, în timp ce cauzele nulităţii sunt întotdeauna
concomitente cu momentul încheierii contractului, cauza rezoluţiunii este întotdeauna
posterioară încheierii contractului.
Nulitatea se întemeiază pe ideea că un contract nu a fost valabil încheiat, pe când
rezoluţiunea are ca premisă un contract perfect valabil încheiat, care însă nu a fost executat din
culpa uneia dintre părţi.
Pentru admiterea acţiunii având ca obiect rezoluţiunea unui contract se cer îndeplinite
următoarele condiţii:
a) una dintre părţi să nu-şi fi executat obligaţiile sale;
b) neexecutarea să fi fost imputabilă părţii care nu şi-a îndeplinit obligaţia.
Dacă neexecutare s-a datorat unei cauze fortuite, independente de voinţa
debitorului, nu se va pune problema rezoluţiunii, ci aceea a riscului
contractului;
c) debitorul obligaţiei neexecutate să fi fost pus în întârziere, în condiţiile
prevăzute de lege. Punerea în întârziere este foarte importantă, pentru a
putea dovedi refuzul de executare a obligaţiilor de către cealaltă parte
contractantă.
Instanţa judecătorească, constatând îndeplinirea acestor condiţii, urmează să se
pronunţe asupra rezoluţiunii contractului.
Rezoluţiunea produce efecte între părţile contractului şi faţă de terţi. Efectul principal
constă în desfiinţarea contractului, atât pentru trecut (ex tunc), cât şi pentru viitor (ex nunc).
Între părţi, rezoluţiunea contractului are ca efect repunerea lor în situaţia anterioară,
părţile fiind ţinute să-şi restituie prestaţiile efcetuate în temeiul contractului desfiinţat.
Atunci când creditorul a suferit şi un prejudiciu din cauza neexecutării obligaţiei de
către cealaltă parte, el are dreptul să ceară, pe lângă rezoluţiunea contractului, obligarea
debitorului la plata de daune interese. Daunele interese pot fi evaluate anticipat de părţile
4
Valeriu Stoica, ”Rezoluţiunea şi rezilierea contractelor civile”, Ed. All, Bucureşti, 1997, pag. 15.
11
contractante printr-o clauză penală. În caz contrar, întinderea daunelor interese va fi stabilită de
instanţa de judecată, conform art. 1084 Cod civil.
Faţă de terţi, rezoluţiunea contractului are ca efect desfiinţarea tuturor drepturilor
consfinţite în favoarea lor de către dobânditorul bunului sau bunurilor ce au format obiectul
contractului rezolvit, conform principiului “resoluto jure dantis, resolvitur jus accipientis”.
Astfel, urmare a caracterului retroactiv al rezoluţiunii, dobânditorul nu putea transmite drepturi
pe care nu le avea “nemo plus juris ad alium transfere potest, quam ipso habet”. Cu toate
acestea, terţii dobânditori vor putea opune dobândirea drepturilor lor prin posesie de bună
credinţă (art. 1909 Cod civil), în cazul bunurilor mobile şi prin uzucapiune, în cazul bunurilor
imobile.
2.4.Rezilierea
Rezilierea contractului este sancţiunea care se aplică în cazul neexecutării culpabile a

unui contract cu executare succesivă.
Rezilierea are ca efect desfiinţarea contractului sinalagmatic, pentru cauză de
neexecutare numai pentru viitor. Prestaţiile executate în trecut, fiind de regulă ireversibile,
rămân definitiv executate.
Contractul de închiriere, de exemplu, este un contract cu execuţie succesivă, în
timp. Dacă la un moment dat una dintre părţi nu-şi mai execută obligaţia, cealaltă parte va
putea cere rezilierea contractului. Ca efect al rezilierii, efectele viitoare ale contractului
încetează, fără însă ca aceasta să aibă vreo influenţă asupra a tot ceea ce s-a executat până
atunci.
În doctrină s-a afirmat că, se poate spune că rezoluţiunea contractelor cu
executare succesivă se numeşte reziliere. De aceea, cu excepţia faptului că desfiinţează
contractul numai pentru viitor, rezilierii i se aplică, sub toate celelalte aspecte, regimul juridic
al rezoluţiunii.
12
III. Tipuri de contracte civile expres prevăzute de Codul civil
3.1. Contractul de vânzare-cumpărare

3.1.1.Noţiune
Vânzarea-cumpărarea este un contract prin care una dîntre părţi(vânzătorul) stramută

proprietatea unui bun al său asupra celeilalte părţi (cumpărătorul )care se obligă în schimb la
plata unei sume de bani ca şi echivalent pentru bunul vândut.
3.1.2.Trăsăturile contractului de vânzare cumpărare

Contractul de vânzare-cumpărare este un contract sinalagnatic (bilateral) cu titlul
oneros, comutativ, consensual şi translativ de proprietate.
a) Este un contract sinalagmatic (bilateral) – prin incheierea sa dă naştere la oobligaţii

reciproce între părţile contractante.Vânzătorul are obligaţia să preadea lucrul vândut şi să
garanteze pe comparator, iar cumpărătorul are obligaţia sa plateasca preţul;
b) Este un contract cu titlul oneros – ambele părţi urmăresc anumite interese

patrimoniale, primirea unui echivalent în schimbul prestaţiei la care se obligă;
c) Este un contract comutativ şi cert –întinderea obligaţiilor reciproce sunt cunoscute de

părţi de la incheierea contractului şi nu depind , cum se întâmplă în cazul contractelor aleatorii
, de un eveniment viitor şi incert care ar face să existe şanse de câstig şi pierdere pentru ambele
părţi contractante. Numai în mod excepţional contractul poate capăta caracter aleatoriu, ex:
cand obiectul este supus pieirii ,exproprieririi .
d) Este un contract consensual – în principiu putând fi încheiat prin simplu accord de

voinţă al părţilor, fără îindeplinirea vreunei formalităţi şi fără remiterea lucrului vândut şi a
preţului în momentul încheierii contractului. Prin excepţie de la principiul consensualismului,
în cazurile special prevazute de lege vânzarea devine un contract solemn, autentic . De
exemplu, Legea fondului funciar 18/ 1991 prevede în cadrepentruul art. 45 ca terenurile
(intravilane sau extravilane) indiferent de intinderi pot fi îstrâinate prin acte juridice între vii,
sub sanctiunea nulităţii absolute, numai dacă actul a fost încheiat în formă autentică.
13
e) Este un contract translativ de proprietate din momentul încheierii lui
- prin efectul realizării acordului de voinţă şi independent de predarea locrului vândut

şi de plata preţului, se produce nu numai încheierea contractului, dar operează şi transferul
drepentruepentruului de proprietate de la vânzător la comparator.
- din momentul dobândirii drepentruepentruului de proprietate, cumpărătorul suportă şi

riscul pierderii lucrului, dacă vânzătorul debitor al obligaţiei de predare dovedeşte intervenirea
unei cauze străine exoneratoare de răspundere, mai preciz cazul fortuit, fapentru ce nu îl face
culpabil de pieirea lucrului.
3.1.3. Condiţii pentru transmiterea automtă, imediată a dreptului

de proprietate
Condiţiile pentru transmiterea automtă, imediată a drepentruepentruului de proprietate

sunt următoarele:
a) vânzătorul trebuie sa fie proprietarul lucrului vândut, iar contractual perfect
valabil încheiat;
b) trebuie sa fie vorba de lucruri determinate individual (certe);
c) în cazul bunurilor determinate generic, transferul proprietăţii nu se poate
produce din momentul încheierii contractului, caci nu se cunosc efectiv bunurile
care vor fi dobandite de comparator, nu se pune nici problema transferarii
riscurilor (bunuri de gen nu pot pieri ) => transferul proprietăţii in cazul
bunurilor de gen si al riscurilor, are loc din momentul individualizarii – predarii
lucrului vândut cumpărătorului;
d) lucrul vândut trebuie sa existe; în cazul vânzării bunurilor viitoare, (de exemplu
lucruri care urmează să fie confectionate) transferul proprietăţii poate opera nu
mai din momentul în care au fost executate, terminate în stare de a fi predate
cumpărătorului, dacă sunt bunuri individual determinate (certe) iar dacă lucrul
executat este de gen după individualizare
e) trebuie ca părţile sa nu fi amanat transferului proprietăţii printr-o clauza speciala
pentru un moment ulterior încheierii contractului:
- daca părţile au amanat transferul proprietăţii până la îndeplinirea unui termen suspensiv (ex:
la termenul predarii lucrului vândut ori a platii preţului) sau până la realizarea unei Condiţii
suspensive;
14
- termenul suspensiv afectează transferul proprietăţii numai dacă părţile au prevazut expus
amanarea acestui efect al contractului de vânzare cumpărare; daca termenul a fost stipulate
pur si simplu , nu afecteaza transferul proprietăţii, ci numai executarea obligaţiei de predare a
lucrului vândut;
- conditia suspensiva in schimb, amana transferul proprietăţii până la realizarea evenimentului;
- in ambele cazuri deaorece vânzătorul ramane proprietar continua sa suporte riscul pierderii
fortuite;
g) Problema riscului pierderii lucrului:
In cazul in care, prin conventia între părţi transferul proprietăţii a fost amanat pentru un
moment ulterior încheierii contractului, se amana in virtutea legii si transmiterea riscurilor
asupra cumpărătorului
Regula riscurilor de proprietate la fel ca si regula transferarii proprietăţii in momentul
încheierii contractului, nu este o regula imperativa părţile putand disocia cele doua aspecte;
cumpărătorul sa isi asume riscurile inainte de momentul transferarii drepentruepentruului de
proprietate (ex: in cursul executarii lucrului viitor) sau vânzătorul sa suporte riscurile dupa ce a
operat transferul proprietăţii (ex: in cursul transportului). Aceasta trebuie sa rezulte dintr-o
clauza neindoielnica si expres prevazuta in contract .
3.1.4. Garanţii împotriva evicţiunii

Evicţiunea este pierderea totală sau parţială a proprietăţii lucrului sau tulburarea
cumpărătorului în exercitarea prerogativelor sale de proprietar.Vânzătorul este de
drepentruepentru obligat să-l garanteze pe cumpărător de evicţiunea totală sau parţială a
lucrului vândut, precum şi de sarcinile care n-au fost declarate la încheierea
Garanţia contra evicţiunii rezultând din fapentruele personale
Prin sintagma „fapentru personal” se subîntelege orice fapentru sau act, anterior sau
ulterior vânzării, tăinuit de către vânzător sau succesorii săi universali sau cu titlu universal, de
natură a-i tulbura cumpărătorului folosinţa paşnică a lucrului, indiferent dacă tulburarea este de
fapentru sau de drepentruepentru.
Cumpărătorul se poate apăra printr-o excepţie personală numită excepţie de garanţie
Obligaţia de garanţie a vânzătorului este o obligaţie patrimonială, de aceea ea se
transmite după moartea vânzătorului, succesorilor săi .
Obligaţia vânzătorului de a nu-l tulbura pe cumpărător în folosinţa paşnică a lucrului
este de esenţa vânzării, orice convenţie contrară fiind nulă
15
Garanţia împotriva evicţiunii rezultând din fapentrua unui terţ
Dacă tulburarea provine din fapentrua unei terţe persoane, vânzătorul este obligat să-l
apere pe cumpărător, iar dacă nu reuşeşte să-l apere, va fi obligat să suporte consecinţele
evicţiunii. În acest caz, obligaţia de garanţie contra evicţiunii există dacă sunt îndeplinite
condiţiile:
a) Să fie vorba despre o tulburare de drepentruepentru;
b) Depentruul invocat de terţ poate fi un drepentruepentru real sau un
drepentruepentru de creanţă asupra unui imobil;
c) Cauza evicţiunii să fie anterioară vânzării;
d) Vânzătorul nu răspunde dacă evicţiunea se iveşte după încheierea contr şi
transferul drepentru de proprietate cumpărătorului;
e) Cauza evicţiunii să nu fi fost cunoscută de cumpărător.
Dacă cumpărătorul a cunoscut pericolul evicţiunii, înseamnă că el a accepentruat riscul
şi vânzătorul nu răspunde ca garant.
Efectele garanţiei în caz de evicţiune
o Evicţiunea totală – vânzătorul are următ obligă:
a) Să restituie integral preţul primit de la cumpărător la încheierea contr, chiar dacă
valoarea lucrului s-a micşorat
b) Să plătească cumpărătorului valoarea fructelor pe care a fost obligat să le
înapoieze terţului evingător
c) Să achite cumpărătorului cheltuielile de judecată ocazionate de procesul cu
terţul evingător; vânzătorul va plăti şi chelt determ de încheierea contr
d) Să plătească daune-interese reprezentând contravaloarea prejudiciului cauzat
cumpărătorului de producerea evicţiunii. Daunele-interese vor cuprinde şi sporul de valoare
dobândit de lucru între mom încheierii contr şi mom producerii evicţiunii
e) Cheltuielile volupentruorii făcute de cumpărător nu vor fi restituite acestuia
decât dacă vânzătorul a fost de rea-credinţă
Evicţiunea parţială constă fie în pierderea în parte, de către cumpărător a
drepentruului de proprietate asupra lucrului cumpărat, fie în restrângerea drepentruului de
folosinţă asupra acestuia, fie în orice altă restrângere a drepentruepentruurilor dobândite în
temeiul vânzării-cumpărării
16
a) Cumpărătorul are drepentruul de a opentrua între a cere rezoluţiunea

contractului de vânzare-cumpărare, fie de a menţine contr încheiat, cu despăgubiri pentru
pierderea suferită
b) Rezoluţiunea contractului poate fi cerută numai dacă pierderea suferită are o
asemenea însemnătate, încât dacă cumpărătorul ar fi cunoscut situaţia reală în momentul
încheierii vânzării, nu ar fi contractat. Dacă vânzarea se rezoluţionează, se va proceda la
despăgubirea cumpărătorului ca în cazul evicţiunii totale
c) Acţiunea în garanţie pentru evicţiune a cumpărătorului împotriva vânzătorului se
prescrie în termenul general de prescripţie, de 3 ani. Termenul de prescripţie începe să curgă de
la data producerii evicţiunii.
Modificarea convenţională a garanţiei pentru evicţiune
Garanţia pentru evicţiune este o garanţie de drepentru şi are caracter supletiv.
Părţile pot să modifice prin convenţia lor aceste reguli, adăugând, micşorând sau chiar
ştergând obligaţia de garanţie pentru evicţiune. O asemenea garanţie prevăzută de părţi
constituie o garanţie convenţională
Garanţia convenţională are anumite limite peste care părţile nu pot să treacă, iar dacă au
trecut, stipulaţiile respective sunt lipsite de valabilitate.Vânzătorul nu poate fi exonerat de
răspundere în cazul în care evicţ provine din fapentruul său personal.
Trebuie reţinut faptul că în privinţa clauzelor de agravare, legea nu prevede limitări.
3.1.5.Aspecte practice – Desfiinţarea contractului de vânzare-

cumpărare
Contract de vânzare-cumpărare. Apartament deţinut cu chirie de la stat.

Cumpărarea locuinţei de către unul dintre soţi fără consimţământul
5
celuilalt soţ. Admisibilitatea desfiinţării contractului
Pârâtul a cumpărat apartamentul deţinut cu chirie de la stat, în perioada în care

se afla în divorţ, iar soţia solicitase încredinţarea copiilor minori şi atribuirea
locuinţei.
5
Sursa: Corneliu Turianu, Practica judiciara comentată şi adnotata, Ed. Universitară, Bucureşti, 2005, p105-107
17
Potrivit art. 35 alin. (1) din Codul familiei, soţii admi nistrează şi folosesc
împreună bunurile comune şi dispun tot astfel de ele.
Prin alin. (2) al acestui text se prevede că oricare dintre soţi, exercitând singur
aceste drepturi, este socotit că are şi consimţământul celuilalt soţ, excepţie tăcând
înstrăinările şi grevările de terenuri sau construcţii ce fac parte din bunurile comune,
pentru care se cere consimţământul expres al celuilalt soţ.
Deci, pentru a înlesni exercitarea de către soţi a actelor de administrare,
folosinţă şi, cu excepţiile arătate, de dispoziţie asupra bunurilor comune, precum şi
pentru a se da asigurări terţi lor cu care soţii ar intra în raporturi juridice în cadrul
circuitului civil, legiuitorul. a instituit prezumţia mandatului tacit reciproc.
Având caracter relativ, această prezumţie operează numai în măsura în care nu
se contestă existenţa mandatului, astfel că soţul care s-a opus la îndeplinirea unui act,
sau care, în 'mod justificat, nu este de acord cu un act îndeplinit fără ştirea sa, are
posibilitatea să probeze că respectivul act s-a făcut în afara mandatului prezumat.
În consecintă nu numai sotul care nu a consimtit la înstrăinarea sau grevarea
unui imobil bun comun poate cere desfiinţarea actului, ci acest drept îl are şi soţul care,
constatând existenţa mandatului tacit, dovedeşte că s-a opus la actul de dispoziţie ce îl
constituie achiziţionarea unui imobil sau că operaţiunea s-a făcut fără ştirea sa şi în
frauda drepturilor sale.
În cauză, rezultă că pârâtul a lucrat cu rea-credinţă, ascun zându-i reclamantei
demersurile făcute în vederea cumpărării apartamentului şi creându-i acesteia
convingerea că adeverinţa de salariu ce i-a cerut-o pentru stabilirea cuantumului chiriei,
ceea ce, de altfel, s-a şi făcut premergător cumpărării şi că măsurătorile efectuate au loc
în cadrul unei verificări generale a suprafeţelor de locuit.
Chiar dacă pârâtul, cu ocazia dezbaterilor, a arătat că apartamentul a fost
achiziţionat prin contribuţia ambilor, reclamanta tot este îndreptăţită să ceară anularea
actului încheiat, fără ca ea să cunoască şi în frauda drepturilor sale.
Astfel, ea nu poate fi obligată să devină proprietar dacă nu doreşte, cu atât mai
mult cu cât calitatea de chiriaş implică unele avantaje, cum ar fi cel că reparaţiile care
depăşesc întreţinerea curentă, deci cele de proporţii, sunt în sarcina propri etarul ui.
Sau, dacă suma cu care s-a plătit preţul a fost bun comun, cum a arătat în final
pârâtul, reclamanta avea dreptul să-şi exprime opţiunea cu privire la destinaţia ce urma
să îi fie dată; altfel ar însemna să nu se dea eficienţă dispoziţiei cuprinse în art. 35 alin.
18
(1) din Codul familiei, potrivit căreia soţii administrează şi folosesc împreună bunurile
comune şi tot astfel dispun de ele.
În orice caz, includerea unui bun de valoare, în patrimoniul comun, făcută fără
ştirea reclamantei, constituie nu numai un act de dispoziţie în afara mandatului
prezumat de lege favoarea soţilor, ci şi un prejudiciu adus drepturilor şi intereselor
reclamantei, care pe lângă cele arătate, ar fi trebuit să îşi dispute cu pârâtul
apartamentul în cadrul partajului, la o valoare mult mai mare decât cea de achiziţie.
Cumpărând bunul fără ştirea rec1amantei, pârâtul a urmărit să realizeze un
profit important, căci ajungându-se la partaj, chiar dacă nu i-ar fi fost atribuit
apartamentul, obţinea o suItă În raport cu valoarea de circulaţie.
Cât priveşte unitatea vânzătoare, este cert că, dacă şi-ar fi respectat obligaţia de
a se asigura că toţi cei cu drepturi locative proprii doresc cumpărarea apartamentului,
manoperele dolosive ale pârâtului ar fi rămas fără rezultat
Curtea Supremă de Justiţie, decizia nr. 1220/1994, în "Dreptul" nr. 5/1995, p.
76-7.
3.2. Contractul de donaţie

3.2.1. Noţiune
Donaţia este contractul prin care una din părţi, donatorul, îşi manifestă intenţia liberală
prin care îşi micşorează în mod irevocabil, propriul patrimoniu cu un drept real sau de creanţă,
fără a urmări să primească ceva în schimb
Donaţia reprezintă o liberalitate deoarece are ca efect principal micşorarea
patrimoniului donatorului cu un bun sau un drept
Criteriul principal este intenţia liberală a donatorului care trebuie să fie temeinic
ancorată în elementele conv între părţi
Elementul voinţei are o importanţă deosebită deoarece în materie de liberalităţi
donatorul înstrăinează bunurile sale fără a primi un echivalent în schimb
După forma de realizare a voinţei, donaţiile pot fi: directe, indirecte şi simulate
Există şi donaţie de bunuri viitoare
3.2.2. Caractere Juridice
19
Donaţia este un contract unilateral, cu titlu gratuit, solemn, translativ de proprietate şi

irevocabil
a) Contractul de donaţie este un contract solemn, pentru a cărui validitate este

necesară forma înscrisului autentic, lipsa formei atrăgând nulitatea absolută a acestuia(articolul
813 C. Civ.).
b) Contractul de donaţie este un contract cu titlu gratuit din categoria liberalităţilor,
deoarece donatorul îşi micşorează patrimoniul cu un bun sau cu un drept (real sau de creanţă)
fără a primi un echivalent al acestuia. Intenţia liberală(“animus donandi”) trebuie să existe la
momentul încheierii contractului(art. 813 C. civ.).
c) Contractul de donaţie este un contract unilateral deoarece creează obligaţii
numai pentru donator (în principiu). Chiar dacă este o donaţie cu sarcini pentru donatar, aceste
sarcini nu pot întrece valoarea bunului donat căci atunci contractul se transforma într-un
contract bilateral, cu titlu oneros.
d) Contractul de donaţie este un contract translativ de proprietate, dreptul
transmiţându-se prin acordul părţilor exprimat cu respectarea condiţiilor de formă cerute de
lege.
3.2.3. Obiectul contractului de donaţie

Obiectul contractului de donaţie trebuie să îndeplinească condiţiile necesare tuturor
contractelor, adică condiţiile generale prevăzute in art. 948 si 964 C. civ. Astfel, obiectul
contractului trebuie :
a) Să fie determinat sau determinabil;

b) Să fie licit, posibil;
c) Să existe in prezent sau să poată exista in viitor;
d) Să constituie prestaţie a celui ce se obligă.
In practică există probleme referitoare la obiectul donaţiei atunci când contractul de

donaţie este însoţit sau urmat de un alt contract în care participa si o altă persoană decât
donatarul si donatorul.
20
Nu poate fi donat un bun al altuia pentru că s-ar afecta principiul irevocabilităţii

donaţiilor iar donatorul trebuie să fie proprietarul lucrului donat, în momentul încheierii
contractului.
Importanţa cunoaşterii obiectului contractului de donaţie constă în următoarele idei :
a) Dacă obiectul donaţiei este o sumă de bani, nu se vor aplica dispoziţiile legale
referitoare la raportul, revocarea sau reducţiunea donaţiei;
b) Dacă obiectul donaţiei este imobilul cumpărat cu suma de bani provenită de la
donator, vor fi incidente dispoziţiile privitoare la raportul, revocarea sau reducţiunea donaţiei.
3.2.4. Forma donaţiilor
1. DONAŢIA ÎNCHEIATĂ ÎNTRE PREZENŢI

Toate donaţiile se fac prin act autentic potrivit articolului 813 C. civ., cu
consimţământul ambelor părţi
Sarcinile sau condiţiile donaţiei trebuie să fie prevăzute şi ele în formă
autentică;nerespectarea acestei condiţii duce la nulitatea absolută a donaţiei.
Dovada existenţei donaţiei nu poate fi făcută cu martori, chiar dacă există un început de
dovadă scrisă
Nerespectarea formei donaţiei nu poate fi acoperită de donator prin confirmare
ulterioară. Excepţie reprezintă situaţia următoare: după moartea donatorului, moştenitorii
acestuia pot acoperi nulitatea donaţiei pentru viciul de formă prin confirmare, ratificare sau
executare voluntară, cu efecte şi asupra creditorilor donatorului
Când donaţia se încheie prin mandatar, împuternicirea acestuia se va face tot în formă
autentică
Nulitatea absolută pentru lipsa formei autentice poate fi invocată de orice persoană sau
din oficiu de către instanţa de judecată
2. DONAŢIA ÎNCHEIATĂ ÎNTRE ABSENŢI
Se face prin ofertă şi acceptare separate, ambele acte trebuind făcute în formă autentică
sub sancţiunea nulităţii absolute. Acceptarea donaţiei trebuie să aibă loc în timpul vieţii
donatorului.
21
Acceptarea donaţiei de către donatar trebuie să fie notificată donatorului în limitele

termenului stabilit, iar dacă nu s-a stabilit un termen, înainte de revocarea ofertei
Acceptarea are un caracter personal; notificarea însă, poate fi făcută şi de altă persoană
(succesorii donatorului sau creditorii lui).
Orice act de donaţie de mobile este valabil numai pentru obiecte trecute într-un act
estimativ semnat de donator şi donatar
Existenţa statului estimativ este condiţie de valabilitate în cazul donaţiei de bunuri
mobile, indiferent dacă acestea sunt corporale sau incorporale
Actul estimativ poate fi cuprins în contractul principal sau ataşat lui. Acesta poate fi şi
sub forma înscrisului sub semnătură privată.Actul estimativ trebuie semnat de ambele părţi
contractante El trebuie să cuprindă descrierea fiecărui bun donat în parte şi valoarea lui
Sunt scutite de formalitatea statului estimativ donaţiile indirecte şi darurile manuale
3.2.5 IREVOCABILITATEA DONAŢIILOR
Donaţia este un contract irevocabil. În cazul donaţiilor irevocabilitatea priveşte nu

numai efectele contractului, ci chiar natura sa intrinsecă. Ea a fost numită irevocabilitate de
gradul al doilea.
Irevocabilitatea se justifică prin: ocrotirea intereselor donatorului, garantarea dreptului
de proprietate dobândit de donatar, protejarea intereselor terţilor ce intră în RJ cu donatarul. Ea
contribuie la siguranţa circuitului civil
Părţile nu pot include în contracte clauze care să contravină irevocabilităţii donaţiilor.
Orice condiţie incompatibilă cu esenţa sa va atrage nulitatea absolută a întregului contract.
Nulitatea absolută poate fi invocată de orice persoană, cu excepţia succesorilor în
drepturi ai donatorului
Nu orice clauze contractuale sunt incompatibile cu principiul irevocabilităţii donaţiilor,
ci numai cele care afectează în esenţă dobândirea dreptului transmis donatarului
» CLAUZE INCOMPATIBILE CU PRINCIPIUL IREVOCABILITAŢII
DONAŢIILOR
a) Este nulă orice donaţie făcută cu condiţii ce depind de voinţa donatorului
b) Nu sunt admise condiţiile pur potestative sau potestative simple
c) Prin excepţie este permisă condiţia cauzală sau mixtă
d) Donaţia este nulă dacă donatorul şi-a rezervat dr de a dispune de bunurile
liberalităţii şi după perfectarea contr
22
e) Este nulă absolut donaţia care constituie o substituţie fideicomisară

f) Este nulă donaţia care a impus donatarului condiţia plăţii unor datorii viitoare
care nu existau la momentul donaţiei
g) Donaţia care conţine o clauză de denunţare unilaterală a cont este nulă, deoarece
reprezintă o condiţie potestativă din partea acestuia
» CLAUZE COMPATIBILE CU PRINCIPIUL IREVOCABILITAŢII
DONAŢIILOR
a) Donaţia poate fi afectată de un termen
b) Donaţia poate fi afectată de o condiţie, însă aceasta treb să fie cauzală sau mixtă
c) Donaţia poate stipula plata unor datorii prezente, deci cu dată anterioară
încheierii contractului
d) Donatorul poate stipula reîntoarcerea bunurilor dăruite în caz de predeces al
donatarului sau al acestuia şi descendenţilor săi, dar numai în favoarea donatorului. Aceasta
este o condiţie cauzală rezolutorie care, în caz de îndeplinire, produce efecte retroactiv
e) O persoană depune o sumă de bani la CEC sau altă unitate bancară în favoarea
unui terţ. Deponentul inserează o clauză de împuternicire valabilă în favoarea terţului, cu
valoare de mandat
EXCEPŢII DE LA IREVOCABILITATEA DONAŢIILOR

o Revocabilitatea donaţiilor între soţi
a) Orice donaţie făcută între soţi în timpul căsătoriei este revocabilă
b) Sunt permise donaţiile între soţi care au ca obiect bunuri proprii
c) Revocabilitatea donaţiilor între soţi se poate realiza prin voinţa unilat a soţului
donator, indiferent în ce formă s-a făcut donaţia (act autentic,donaţie indirectă sau dar manual)
d) Este de esenţa donaţilor între soţi
e) Dreptul de a revoca donaţia poate fi exercitat oricând, atât în timpul căsătoriei,
cât şi după desfacerea sau încetarea acesteia
f) Donaţia între soţi devine irevocabilă după moartea soţului donator. Ca excepţie,
moştenitorii donatorului pot cere revocarea donaţiei pt neexecutarea sarcinii sau pentru
ingratitudinea donatarului
g) Revocarea donaţiilor dintre soţi operează prin simpla manifestare de voinţă a
soţului donator. Manifestarea poate fi expresă sau tacită
h) Donatorul nu are posibilitatea să renunţe la dreptul de revocare
23
i) Efectul revocării donaţiei constă în aceea că bunurile donate redevin bunuri

proprii ale donatorului
o Revocabilitatea donaţiilor între vii pentru bunuri viitoare
a) Donaţia de bunuri viitoare are ca obiect bunuri pe care donatorul le va lăsa, la
moartea sa, donatarului şi este revocabilă prin esenţa sa
b) Donaţia de bunuri viitoare nu constituie un pact asupra unei succesiuni viitoare
c) Dacă donatarul moare înaintea donatorului, donaţia de B viitoare devine caducă
3.2.6. Donaţiile deghizate
Donaţia deghizată este donaţia care, sub aparenţa unui contract cu titlu oneros, ascunde
natura gratuită a unui contractului secret.
Sunt valabile dacă părţile sunt capabile să dispună şi să primească cu titlu gratuit şi
dacă donaţia are o cauză şi un obiect licite. Donaţiile deghizate trebuie făcute în formă
autentică, deoarece sunt donaţii propriu-zise şi toate donaţiile se fac prin act autentic.
Proba deghizării se face potrivit regulilor simulaţiei: părţile contractante şi succesorii
lor univ sau cu titlu univ o pot face cu un contraînscris sau cu un început de dovadă scrisă, iar
terţii o pot face prin orice mijloc de probă
Donaţiile deghizate cu scopul de a ocoli dispoziţiile prohibitive sau imperative sunt
nule. Prin nulit nu se sancţionează deghizarea, ci nerespectarea acestor dispoziţii
3.2.7.Donaţiile indirecte
Donaţiile indirecte sunt acte juridice inspirate din voinţa de a gratifica, dar înfăptuite pe
calea unui alt act juridic decât donaţia propriu-zisă. Donaţia indirectă se poate realiza prin
unica voinţă a donatorului.
Nu se cere forma autentică pentru întocmire şi nici acceptarea nu este supusă
autentificării.Ele sunt valabile dacă s-au făcut cu respectarea formelor cerute pentru actul prin
care sunt realizate
Gratificatul trebuie să accepte donaţia şi să achieseze la ea
În lipsa acceptării, manifestarea de voinţă a donatorului constituie numai o ofertă, care
devine caducă dacă nu a fost acceptată până la moartea donatorului sau căderea lui în incapacit
» Actele cele mai întrebuinţate pentru realizarea unei donaţii indirecte sunt:
24
1. Renunţarea la un drept constituie o donaţie indirectă ori de câte ori se

fundamentează pe animus donandi
a) Renunţarea trebuie să fie pur abdicativă de drepturi şi nu translativă de drepturi
b) Dacă renunţarea se face în favoarea unei persoane indicate, ea constituie o acceptare
urmată de „dare” cu titlu gratuit, care este supusă formei solemne
c) Nu este prin ea însăşi un act cu titlu gratuit, dar dacă este făcută cu intenţia de a
gratifica, ea constituie o donaţie indirectă
d) Donaţia este un act accesoriu actului principal al renunţării, de care va profita
persoana chemată în puterea legii de a beneficia de dreptul respectiv în lipsa primului chemat.
2. Remiterea datoriei, prin care un creditor renunţă gratuit de a valorifica în
contra debitorului drepturile izvorâte dintr-o creanţă, constituie o donaţie indirectă. Debitorul
realizează un folos gratuit egal cu val creanţei ce ar fi trebuit să o plătească creditorului
3. Stipulaţia în favoarea unei terţe persoane este un contract prin care o
persoană numită promitent se obligă faţă de altă persoană numită stipulant să execute o
anumită prestaţie în folosul unei terţe persoane numite beneficiar, care nu participă şi nu este
prezentă la încheierea contractului.Dacă este făcută cu intenţia de a gratifica, constituie o
donaţie indirectă
Trebuie reţinut faptul că stipulaţia în favoarea unei terţe persoane este scutită de forma
solemnă a donaţiilor.
3.2.8. Darurile manuale

Darurile manuale reprezintă forma cea mai simplă de donaţie şi se realizată prin
transmiterea bunului mobil corporal de la dispunător la gratificat, în baza acordului de voinţă
al părţilor contractante.
Darurile manuale fac parte din categoria contractelor reale şi sunt exceptate de la
condiţiile de formă impuse donaţiei, dar trebuie supus condiţiilor de fond ale acesteia.
Obiectul darului manual poate consta numai în bunuri mobile corporale, susceptibile de
tradiţiune de manu ad manu, cărora le sunt asimilate titlurile la purtător şi biletele de bancă. Nu
pot forma deci obiectul darului manual bunuri imobile şi mobile incorporale şi nici bunuri
viitoare
3.2.9. Aspecte practice – Condiţiile de întrunire a Nulităţii relative
25
Condiţiile de întrunire a Nulităţii relative6
Prin contract autentificat de Notariatul de stat judeţean Maramureş, sub nr. 3911/1978,
reclamanta, în calitate de proprietară a donat Întreprinderii Viei şi Vinului Bucureşti două
cazane de fiert rachiu, având capacitatea de 180 şi 230 litri., donaţia fiind acceptată prin
delegatul împuternicit special de directorul unităţii.
Autentificarea s-a făcut de notariatul de stat, organ abilitat în acest scop, în faţa
căruia şi-au exprimat liber consimţământul, nefiind afectat de violenţă fizică sau
morală.
Chiar dacă actul de donaţie a fost semnat numai de reclamantă, iar nu şi de soţul
ei, acesta era perfect legal, art. 35 din Codul familiei instituind în favoarea soţilor un
mandat tacit de administrare, folosinţă şi dispoziţie asupra bunurilor mobile comune.
Reclamanta nu a fost ameninţată cu nici un rău (în sensul art. 956 C. civ.) pentru
încheierea actului. De astfel, după aceasta a preluat în folosinţă cele două cazane plus
12 căzi de brad, cu o capacitate de 5.000 litri fiecare şi alte bunuri împrumutate de la
pârâtă.
De altfel, acţiunea în anulare pentru viciu de consimţământ este şi prescrisă,
avându-se în vedere dispoziţiile art. 9 din Decretul nr. 157/1958.
Pentru aceste motive, recursul se admite, dispunându-se modificarea sentinţei, în
sensul respingerii acţiunii în anularea contractului de donaţie (Tribunalul Judeţean
Maramureş. decizia nr. 99/1983, în "Dreptul" nr. 10-11/1993, p. 109).
3.3. Contractul de schimb
3.3.1. Noţiune si caractere juridice
Schimbul este un contract prin care părtile - numite copermutanţi - îşi dau respectiv un
lucru pentru altul potrivit art. 1405 C.civ
Caractere juridice ale contractului de schimb sunt următoarele:
6
Sursa: Corneliu Turianu,op. Cit., p.252.
26
a) este un contract sinalagmatic (bilateral), cu titlu oneros, comutativ si consensual

(art. 1406);este un contract translativ de proprietate, dar - asemănător vânzării - poate mijloci si
transmiterea altor drepturi, reale sau de creanţă
b) Dacă însă echivalentul este o obligaţie de a face sau de a nu face, contractul nu
mai este de schimb, ci unul nenumit. Echivalentul nu poate fi nici o sumă de bani sau creanţă
bănească, caz în care contractul este de vânzare-cumpărare. Dar dacă ambele prestaţii au ca
obiect o sumă de bani (inclusiv valută), nu mai avem vânzare (un lucru în schimbul preţului -
art. 1294 C.civ.), ci un contract de schimb (100 monezi de 50 lei, contra bancnotei de 5000 lei).
c) Cu toate asemănările existente între vânzare-cumpărare şi schimb, ele sunt
contracte speciale (numite) distincte. Din punct de vedere juridic schimbul nu poate fi analizat
ca o varietate de vânzare şi nici ca o dublă vânzare însoţită de compensarea preţurilor, deoarece
instrăinarea se face nu pentru preţ, ci pentru un alt lucru. Nefiind o dublă vânzare reciprocă, ci
un contract special unic, validitatea sau desfiinţarea schimbului va afecta ambele înstrăinari (de
exemplu, in cazul evicţiunii unuia dintre bunurile schimbate), iar taxa de timbru - daca este
cazul - va fi datorată nu pentru două vânzări (la valoarea celor doua bunuri), deoarece "in cazul
schimburilor de imobile, valoarea la care se percepe taxa este aceea a imobilului cu valoarea
cea mai mare" (pct.11 din Lista anexa la OG nr. 12/1998 privind taxele de timbru pentru
activitatea notarială).
d) Se aplică în general regulile de la contractul de vânzare-cumpărae.
În ordine istorică, schimbul a fost primul contract prin intermediul căruia o persoană
putea dobândi proprietatea unui lucru în schimbul proprietăţii altui lucru (trocul). 0 dată cu
apariţia banilor (monezilor), importanţa primordiala a căpătat vânzare-cumpărarea, regulile
prevăzute pentru acest contract fiind extinse si asupra schimbului, deosebirea dintre ele
constând numai in natura contraprestaţiei; emptio fit pretio, permutatio fit rebus.
3.3.2.Reguli speciale
Potrivit art. 1407 Cod civil dacă unul dintre copermutanţi dovedeşte că lucrul primit
este proprietatea unui terţ, poate refuza predarea lucrului promis in schimb, putând fi constrâns
numai a intoarce pe cel primit. Rezultă implicit că schimbul lucrului altuia este nul si refuzul
de predare nu este condiţionat de anularea contractului. În materie de vânzare, legea prevede
numai posibilitatea suspendării plăţii preţului daca există vreun pericol de evicţiune, dar numai
27
până ce vânzătorul va face să înceteze tulburarea sau va da o cauţiune (art. 1364), ceea ce nu se
aplica la schimb.
In materie de schimb, potrivit art. 1408 C.civ., copermutantul evins are alegere intre
două acţiuni:
a) acţiunea prin care cere daune - interese, reprezentând echivalentul valoric al

lucrului primit din care a fost evins (asemănăoare actiunii in garanţie pentru evicţiune in
materie de vânzare) şi
b) acţiunea prin care cere întoarcerea lucrului sau, reprezentând - în fond - o
acţiune in rezoluţiunea contractului şi care prezintă avantajul (de care nu se poate bucura
cumpărătorul) că îl pune la adapost pe copermutantul evins de riscul insolvabilităţii
cocontractantului său. Evident, ca urmare a rezoluţiunii contractului reclamantul trebuie să
restituie si el tot ce a primit in baza contractului si de care nu a fost evins (de exemplu, suma de
bani primita cu titlu de sulta).
In sfârşit, trebuie precizat că copermutantul se bucura de privilegiul vânzătorului numai

pentru garantarea creanţei de sulta, nu şi pentru garantarea altor obligaţii, căci acest privilegiu
nu este aplicabil decât în cazul obligaţiilor băneşti.
3.3.3 Schimbul de imobile
Întrucât imobilele (inclusiv terenurile, art.1 din Legea nr.54/1998) nu sunt scoase din
circuitul civil, ele pot forma obiectul contractului de schimb, fie că se schimbă proprietatea a
două imobile, cu sau fără sultă, fie că in schimbul transmiterii proprietăţii asupra unui imobil
înstrăinătorul primeşte alte drepturi. Desigur, imobilele care nu pot forma obiectul contractului
de vânzare-cumpărare nu pot fi nici schimbate, iar incapacităţile speciale vizând dobândirea de
terenuri agricole numai până la limita de 200 ha pe familie si cea care nu permite cetăţenilor
străini si apatrizilor să "dobândească" dreptul de proprietate asupra terenurilor de orice fel,
operează şi in domeniul schimbului. Celelalte drepturi reale asupra imobilelor, în măsura în
care pot fi dobândite, pot forma si obiectul schimbului.
Dacă înstrăinarea proprietăţii în cadrul schimbului (nesimulat) are ca obiect (sau
ambele obiecte care se schimbă) terenuri agricole din extravilan, nu se pune problema
exercitării dreptului de preempţiune, el fiind prevăzut de lege (art.5 din Legea nr.54/1998)
numai pentru cazul instrăinării "prin vânzare. De asemenea, prin acordul părţilor, pot fi
28
încheiate antecontracte de schimb (promisiune unilaterală sau bilaterală de schimb ori pact de
preferinţă).
Legea mai precizează că schimbul de terenuri între persoane fizice sau între persoane
juridice private ori între persoane fizice şi persoane juridice private se face prin acordul
acestora exprimat in forma autentică (art. 12 alin.1-2) , dispoziţie aplicabilă, evident, şi în cazul
în care un teren se instrăinează în schimbul unui alt lucru decât teren (art.2 alin.1). Dacă
copermutanţii sau unul dintre ei este persoana juridică publică (dar terenul care urmează să
facă obiectul schimbului este proprietate privată, iar nu publică - art. 12 alin.3), contractul
urmează să fie încheiat (in formă autentică) cu abilitările prevăzute de lege. Astfel, de exemplu,
dacă terenul (sau orice alt bun), obiect al contractului de schimb, face parte din dorneniul privat
al unei unităţi administrativ-teritoriale, încheierea contractului se poate face numai pe bază de
expertiză insuşită de consiliul unităţii administrativ-teritoriale proprietare (art.76 din Legea
administraţiei publice locale nr.69/1991).
Regulile care guvernează contractul civil de schimb sunt aplicabile şi în cazul în care,
în interesul lucrărilor pentru protecţia si ameliorarea solului, de regularizare a scurgerii apelor
sau alte lucrări de interes comun, statul urmează să facă schimburi de terenuri cu proprietarii
din perimetru. Şi aceste schimburi se pot face numai cu acordul proprietarilor prin act autentic
(art.84 din Legea nr. 18/1991). În caz de refuz, numai pentru o cauză de utilitate publică, cu
dreapta şi prealabilă despăgubire, se poate recurge la exproprierea (nu schimbul) terenului
necesar pentru executarea lucrărilor (art.41 alin.3 din Constituţie, Legea nr.33/1994, art. 83 din
Legea nr.18/1991, republicată).
Pentru toate ipotezele în care un teren se schimbă cu un alt teren, legea precizează că
fiecare teren dobândeşte situaţia juridică a terenului pe care il inlocuieşte, cu respectarea
drepturilor si a sarcinilor anterior si legal constituite (art.12 alin.4 din L.nr.54/1998). Deşi
textul nu precizează, sunt avute in vedere drepturile şi sarcinile reale. Dacă un teren este
instrăinat în schimbul unui alt lucru, subrogaţia reală cu titlu particular nu se poate produce si
drepturile reale constituite asupra terenului se menţin, în măsura în care sunt opozabile terţilor,
regulile de publicitate imobiliara fiind aplicabile şi în materie de schimb. Şi dreptul de servitute
(sau de superficie) subzista nemodificat, chiar dacă se schimbă două terenuri deoarece este
indisolubil ataşat (accesoriul) fondului aservit, respectiv dominant. Celelalte drepturi reale însă
(de exemplu, de garanţie imobiliară) se strămută si asupra sultei plătite sau datorate pentru
echilibrarea valorii terenului (vz. si art. 1721 alin.2 C.civ.) .
3.3.4. Aspecte practice- Evicţiunea contractului de schimb
29
Contractul de schimb Evicţiunea. Restituirea obiectelor. Cererea de a se pronunţa

rezoluţiunea7
Potrivit legii, copermutantul evins de lucrul primit în schimb poate cere

despăgubiri sau întoarcerea lucrului (art. 1408 C. civ.). Sub acest aspect, însă, textul
se completează cu art. 1337 referitor la evicţiune în sensul că, evicţiunea fiind
dovedită, nu este necesar a se dispune rezoluţiunea convenţiei, ci este suficient a se
cere restituirea lucrurilor date în schimb.
În speţă, între părţi s-a încheiat o convenţie de schimb a unor obiecte, dar după
cum unele dintre obiectele oferite de părţi proveneau din furt, organele de poliţie le-
au confiscat. Prima instanţă, admiţând acţiunea reclamantei, l-a obligat pe pârât să-i
restituie lucrurile primite în schimb sau contravaloarea lor. Pârâtul a declarat recurs,
susţinând, între altele, că nu poate fi obligat la restituire de vreme ce instanţa nu a
dispus rezoluţiunea convenţiei. Recursul a fost respins ca nefondat, cu motivarea
arătată mai sus (Tribunalul Municipiului Bucureşti, decizia nr. 487/1991, în "
Culegere ... pe anul 1991", p. 78).
Copermutantul evins de lucrul primit in schimb (confiscat ca provenit din furt)
are dreptul la restituirea lucrurilor date in schimb, cu toate că instanţa nu a dispus
rezoluţiunea convenţiei. Chiar dacă formal nu s-a dispus, restituirea implică
rezoluţiunea, iar în materie de imobile ea urmează să fie pronunţată expres.
3.4. Contractul de locaţiune

3.4.1.Noţiune
Conform Codului civil, art. 1411 contractul de locaţiune este reprezintat ca o vânzare a
folosinţei unui bun , a unui drept de creanţă. Prin urmare locaţiunea se poate defini ca fiind acel
tip de contract civil prin care o persoană (locator) se obligă să asigure unei alte persoane
(locatar) folosinţa temporară, totală sau parţială a unui bun neconsumabil , în schimbul unei
sume de bani sau alte prestaţii (chirie).
3.4.2. Trăsături
7
Sursa: Corneliu Turianu,op. Cit., p.212.
30
Contractul de locaţiune de individualizează prin următoarele trăsături:

a) contract sinalagmatic – obligaţiile fiecărei părţi = cauza j a obligaţiei celeilalte
părţi
b) cu titlu oneros – ambele părţi urmăresc un interes patrimonial; dacă contractul e
cu titlu gratuit – nu mai poate fi locaţiune , dar poate fi împrumut de folosinţă
c) comutativ – existenţa şi întinderea obligaţiilor nu e aleatorie
d) consensual – se încheie valabil prin acordul de voinţă
e) cu executare succesiva – elementul de timp e de esenţa locaţiunii ( se aseamănă
cu renta viageră şi cu întreţinerea ). Acest caracter rezultă din natura bunului supus locaţiei, iar
preţul plătit pt folosinţă (chiria) se achită în rate , la datele scadente
f)este translativ de dr de folosinţă
3.4.3. Conditiile de valabilitate

1. Consimţământul părţilor :
a) poate fi exprimat valabil în orice formă – regula; o formă scrisă se cere doar “
ad probationem”
b) în cazul în care obiectul contr de locaţiune îl constituie o suprafaţă locativă , o
construcţie , un teren agricol, forma scrisă e cerută “ ad solemnitatem “ – deci ca
o condiţie de validitate
2. Capacitatea părţilor :
a) locatorul şi locatarul trebuie să aibă capacitatea pt a face acte de administrare
(locaţiunea e un act de administrare)
b) locatorul nu trebuie să fie proprietarul bunului dat în folosinţă , pt că contractul
de locaţiune transmite numai dr de folosinţă
c) pt minorii 14-18 ani contr de locaţiune se încheie cu încuviinţarea ocrotitorului
legal fără autorizarea autorităţii tutelare
3. Obiectul contractului de locaţiune :
Lucrul închiriat
a) îl poate constitui orice bun mobil/ imobil, corporal/ incorporal , neconsumptibil
b) trebuie să fie un bun nefungibil / considerat nefungibil prin voinţa părţilor
c) pot fi şi bunuri viitoare , cu excepţia succesiunilor nedeschise
d) B din dom public al statului pot fi închiriate sau concesionate în cond legii
e) Locaţiunea nu poate avea ca ob o persoană
31
Preţul
Locatarul plăteşte în schimbul folosinţei lucrului, la termenele stipulate , în raport de
durata contractului o se numeşte chirie. Aceasta trebuie să îndeplinească următoarele
trăsături:
a) determinat în momentul încheierii contractului/ determinabil (lăsat la aprecierea unui
terţ/ un procent din beneficiul realizat de locatar)
b) sincer şi serios - sub sancţiunea nulităţii
c) fixat în bani/ în alte prestaţii
3.4.4. Aspecte practice- Tacita relocaţiune
Expirarea termenului stipulat de părţi. Tacita relocaţiune. Condiţii de

8
aplicare. Titlul locatorului
Din certificatul de urbanism eliberat de primar rezultă că terenul în litigiu se

află în zona comercială situată în spatele staţiei CFR şi face parte din domeniul
public de interes naţional al căilor ferate, fiind în administrarea operativă a direcţiei
regionale căi ferate.
Însăşi pârâta a confirmat că reclamanta are dreptul de administrare a terenului,
ea participând la licitaţia publică organizată de reclamantă şi încheind cu aceasta
contractul de închiriere a terenului.
Este evident că, din moment ce reclamanta asigurat pârâtei printr-un contract
de închiriere folosinţa terenului, în condiţiile art. 1411 şi art. 1413 alin. 2 C. civ., tot
reclamanta poate să ceară şi evacuarea pârâtei atunci când termenul pentru care s-a
făcut închirierea a expirat.
Aşa fiind, instanţele greşit au considerat că acţiunea rec1amantei este
neîntemeiată deoarece nu ar fi dovedit că este proprietara terenului, de vreme ce
dreptul său de a cere evacuarea rezultă din faptul că are administrarea terenului şi este
parte în contractul de închiriere.
De asemenea, în mod greşit, s-a reţinut şi că în privinţa închirierii terenului a
operat tacita relocaţiune.
8
Sursa: Corneliu Turianu,op. Cit., p276-277.
32
Din contract rezultă că rec1amanta a înţeles să închirieze terenul până la 30

septembrie 1993 şi pârâta a acceptat acest termen, iar după expirarea termenului,
rec1amanta a comunicat pârâtei că nu mai prelungeşte contractul şi i-a cerut să
elibereze terenul, fapt neîndeplinit ce a determinat sesizarea instanţei.
Aşa fiind, chiar dacă pârâta a făcut unele plăţi în contul chiriei şi a continuat să
folosească terenul, din momentul în care i s-a notificat denunţarea contractului nu mai
poate opune reînnoirea tacită a locaţiunii, în acest sens fiind prevederile art. 1438 C.
civ., astfel că nici din acest punct de vedere nu există un motiv pentru respingerea
acţiunii (Curtea Supremă de Justiţie, decizia nr. 2916/1997, în "Dreptul" nr. 6/1998,
p. 131).
3.5. Contractul de antrepriză
Contractul de atrepriză îşi găseşte reglementarea expresă în cadrul Codului civil,

articolele 1478-1487 şi în cuprinsul unor acte normative mai recente.
În baza contractului de antrepriză, una dintre părţi, numită antreprenor, se obligă să
execute pe riscul sau şi în mod independent o anumită lucrare pentru cealaltă parte, numită
client în schimbul unei sume de bani.
Acest tip de contract se individualizează faţă de celelalte contracte, cum ar fi contractul
de vânzare-cumpărare, menţionăm că preţul poate fi determinat (obligatoriu stabilit de la
început) În lucrările de mare amploare şi determinabil (putând chiar să-l reducă sau
mărească), prezumându-se că, la încheierea contractului, clientul a acceptat preţul practicat de
anteprenor.
În contextul economiei actuale şi a dezvoltării tot mai acebe a mediului urban din
România, contractul de antepriză are o însemnătate deosebită prin aceea că se află la baza
executării lucrărilor de instalaţii, confecţionarea sau repararea lucrărilor de uz personal ori uz
casnic, reparaţii la construcţii, executarea de construcţii ş.a, mai precis la baza modernizării şi
modelării societăţii româneşti pe ansamblu.
În lipsa unor reglementări speciale, normele juridice aplicabile antreprizei sunt
oportune şi lucrărilor intelectuale: meditaţii, consultaţii profesionale (în afară de tranzacţii
juridice).
3.6.Contractul de mandat
33
MANDATUL DE REPREZENTARE
3.6.1. Noţiune:
Mandatul este un contract prin care o persoană, numită mandatar, se obligă să încheie
unul sau mai multe acte juridice pe seama altei persoane, numită mandant, care îi dă această
împuternicire şi pe care îl reprezintă
Mandatul are o planşă largă de acţiune: de la activităţi simple de reprezentare, la
activităţi complexe.
3.6.2. Caractere juridice
a. Contractul consensualpentru încheierea lui este suficientă simpla
manifestare de voinţă a părţilor
b. În principiu, este cu titlu gratuit. Mandatul poate fi şi remunerat
c. Prin natura sa, mandatul este gratuit, dar gratuitatea nu este de esenţa
mandatului
d. Contractul intuitu personae, deoarece se încheie în consideraţia unei
anumite persoane
e. Caracter unilateral când este cu titlu gratuit; caracter sinalagmatic când
este cu titlu oneros
3.6.7. Delimitare:
a) Se aseamănă cu contractul de muncă şi contractul de antrepriză prin faptul că şi
mandatul poate fi cu titlu oneros
b) Principala deosebire constă în aceea că mandatul are ca obiect încheierea de acte
juridice cu terţii şi mandatarul este reprezentantul mandantului, în timp ce contractul de muncă
sau de antrepriză are ca obiect acte sau fapte materiale şi intelectuale prestate pentru cealaltă
parte contractantă, iar salariatul, respectiv antreprenorul, nu are calitatea de reprezentant
3.6.4.Condiţii de validitate a mandatului

CAPACITATEA PĂRŢILOR
a) Mandatarul trebuie să aibă capacitatea de exerciţiu deplină
b) Mandantul trebuie să aibă capacitatea necesară de a contracta el însuşi actul cu
care l-a împuternicit pe mandatar
c) Pentru încheierea actelor de dispoziţie şi a mandatelor cu titlu oneros–
mandantul trebuie să aibă capacitatea de exerciţiu deplină.
34
d) Pentru încheierea actelor de administrare – mandatul poate fi dat chiar de un

minor cu capacit de exerciţiu restrânsă
e) Trimisul sau mesagerul, nefiind părţi în contractul de mandat, nu trebuie să aibă
numai discernământ
OBIECTUL MANDATULUI
a) Mandatul poate avea ca obiect numai încheierea de acte juridice de către mandatar pe
seama şi în numele mandantului
b) Obiectul trebuie să îndeplinească condiţiile generale de validitate: să fie determinat sau
determinabil, să fie moral, să fie licit şi posibil
c) Nu pot face obiectul mandatului faptele materiale. Ele pot fi numai obiecte accesoriu al
unui mandat al cărui obiect principal îl constituie actele juridice
d) Actul juridic cu caracter strict personal NU pot fi încheiate prin mandatar
e) Mandatarul nu poate săvârşi decât acte juridice cu care a fost împuternicit de mandant, el
neputând face nimic peste limitele mandatului său
INTINDEREA MANDATULUI
a) Mandatul poate fi special sau general
b) Mandatul este special când se dă pt o singură operaţie juridică sau pt anumite
operaţii determinate
c) Mandatul este general când mandatarul primeşte împuternicirea de a se ocupa de
toate treburile mandantului
d) Pentru actele de dispoziţie se cere un mandat special, fiind suficient să se
precizeze natura operaţiei juridice şi obiectul ei
e) Actele de conservare sau de administrare pot fi încheiate de mandatar pe baza
unui mandat general
FORMA MANDATULUI
a) Mandatul poate fi scris, verbal sau tacit
b) Mandatul este tacit când rezultă din împrejurări care fac neîndoielnică voinţa
părţilor
c) Mandatul este aparent când nu există voinţa mandantului de a fi reprezentat sau
voinţa există, dar mandatarul şi-a depăşit limitele împuternicirii, iar terţii contractează cu
credinţa că mandatarul are puteri de reprezentare
d) Mandatul trebuie să aibă forma cerută de lege pentru actul juridic preconizat a se
încheia = regula simetriei formelor
35
3.6.8. Varietăţi de mandat

1. Actul cu sine însuşi = mandatul încheiat între mandatar (ca reprezentant al mandantului) şi
persoana sa (în nume propriu)
2. Dubla reprezentare = mandatul încheiat între mandatar (ca reprezentant al mandantului)
cu el însuşi (ca reprezentant al unui terţ)
3. Ambele sunt autocontracte – prezintă pericol pentru interesele mandantului; când interesele
mandantului sunt lezate, acesta poate cere anularea actului pentru dol prin reticenţă
4. Mandatul în interes comun = mandatul în care mandatarul contractează cu un terţ, atât în
interesul mandantului, cât şi în interesul său
5. Mandatul remunerat = interesul mandatarului derivă din plata remuneraţiei
3.6.9.Efectele contractului de mandat
EFECTE ÎNTRE PĂRŢI

1. Obligaţiile mandatarului
Obligaţia de a îndeplini mandatul = principala obligaţie a mandatarului
a) Este o obligaţie de a face. Obligaţia mandatarului este una de mijloace, nu una
de rezultat, mandatul fiind îndeplinit dacă mandatarul a depus toate diligenţele pentru
perfectarea actului juridic cu care a fost împuternicit
b) Nerealizarea actului din culpa mandatarului, atrage răspunderea acestuia
c) Culpa mandatarului se apreciază diferit după natura mandatului
 Mandatul – cu titlu gratuit=> culpa mandatarului se va aprecia în concret, în
raport cu diligenţa pe care acesta o depune pentru realizarea propriilor interese
 Mandatul – cu titlu oneros=> culpa mandatarului se apreciază după tipul
abstract al omului diligent şi prudent (culpa levis in abstracto)
a) Dacă bunul deţinut în baza mandatului piere fortuit, mandatarul nu răspunde, chiar
dacă l-ar fi putut salva sacrificând propriile sale bunuri
d) Răspunderea mandatarului poate fi modificată de părţi, atenuată sau agravată
e) Dacă într-un contract de mandat sunt împuterniciţi mai mulţi mandatari, fiecare
îşi va executa în mod independent oblig contractuale, neexistând solidaritate între mandatari
Obligaţia de a da socoteală
a) Obligaţia principală de a da socoteală mandantului, dar şi cea auxiliară de a
restitui bunurile la cerere, operează fără distincţie dacă mandatul este cu titlu gratuit sau oneros
36
b) Sumele de bani primite de mandatar urmează să fie restituite distinct, după cum
au fost sau nu întrebuinţate de mandatar în folosul său:
 Sumele au fost fol de mandatar în folosul său – sunt producătoare de
dobânzi fără punere în întârziere
 Sumele nu au fost fol de mandatar în folosul său – sunt producătoare de
dobânzi numai după ce au fost cerute de mandant
c) Dacă mandatarul refuză să predea sumele primite, mandantul are la dispoziţie o
acţiune personală prescriptibilă în termen general de prescripţie; începe să curgă de la data
încetării contractului.
Obligaţia de răspundere pentru faptele persoanei substituite în executarea contractului
a) Mandatarul este răspunzător pentru acela pe care l-a substituit în gestiunea
sa
b) Mandatarul are posibilit de a-şi substitui expres o terţă persoană căreia să-i
transfere executarea mandatului
c) După executarea transferului, mandatarul nu mai este răspunzător de
executarea mandatului, ci substituitul; mandatarul se eliberează de sarcini
d) Excepţii – există 2 cazuri când mandatarul răspunde pentru faptele
substituitului
 Substituirea se face fără acordul mandantului
 Există acordul mandantului, dar persoana substituită este incapabilă sau
insolvabilă
e) Cele 3 părţi se află în RJ diferite: mandantul şi substituitul nu se pot acţiona
direct, ci numai prin acţiune oblică. Totuşi legea a conferit mandantului posibilit de a-l acţiona
direct pe substituit, în măsura în care acesta are datorii faţă de mandatar. Substituitul nu are
acţiune directă asupra mandantului
• Obligaţiile mandantului
Obligaţia de a dezdăuna pe mandatar pentru cheltuielile făcute
a) Mandantul este obligat să restituie mandatarului toate cheltuielile făcute
pentru executarea mandatului. Numai culpa îl poate scuti de plata remuneraţiei
b) Mandantul trebuie să plătească dobânzi la sumele cheltuite de mandatar, fără
punere în întârziere
c) În lipsa culpei, mandantul nu poate refuza cheltuielile pe motiv că puteau fi
mai mici sau că nu au produs un rezultat
37
d) Mandantul trebuie să-l despăgubească pe mandatar şi de pierderile suferite

cu ocazia îndeplinirii mandatului, dacă acestea nu îi sunt imputabile
• Obligaţia de plată a remuneraţiei
a) Când mandatul este oneros, mandantul trebuie să plătească onorariul stipulat
în contr, care este datorat pentru diligenţele depuse de mandatar, chiar dacă operaţia juridică nu
s-a încheiat
b) Culpa mandatarului îl poate scuti pe mandant de plata totală sau parţială a
remuneraţiei
c) Când mai mulţi mandanţi au numit un mandatar pentru aceeaşi operaţie
juridică, ei vor fi ţinuţi să răspundă solidar
d) După îndeplinirea mandatului, mandatarul are drept de retenţie asupra
lucrurilor primite de la mandant până la achitarea retribuţiei
EFECTE FAŢĂ DE TERŢI
• Raporturile dintre mandant şi terţi

Dacă mandatarul încheie acte juridice pentru care a fost împuternicit, între mandant şi
terţi se vor crea relaţii juridice directe.
Actele juridice încheiate de mandatar nu vor obliga pe mandant, dacă s-au făcut cu
depăşirea limitelor împuternicirii date acestuia, decât dacă mandantul le-a ratificat. Ratificarea
lor de către mandant produce efecte retroactive, ca şi cum actul juridic ar fi fost valabil
încheiat.
Actele juridice încheiate cu depăşirea limitelor împuternicirii şi neratificate nu vor
obliga pe mandant, decât eventual în cadrul unor obligaţii extracontractuale
• Raporturile dintre mandatar şi terţi
• Între mandatar şi terţi nu se creează raporturi juridice, deoarece mandatarul
contractează în drept în numele şi pe seama mandantului
• Pentru mandatar actul juridic încheiat este numai o res inter alios acta
• Pentru actele excesive, mandatarul garantează faţă de terţi, cu excepţia cazului
când aceştia au cunoscut întinderea mandatului
3.6.10.Încetarea contractului de mandant

• Cauze specifice
38
• Revocarea de către mandant

Mandantul poate revoca oricând mandatul, indiferent că este gratuit sau cu titlu oneros
şi chiar dacă este cu termen Dacă mandatul este oneros, mandatarul poate cere o indemnizaţie,
când revocarea este abuzivă sau intempestivă. Revocarea poate fi expresă sau tacită. Ea
produce efecte numai pentru viitor.
Revocarea va fi opozabilă terţilor abia după ce a fost notificată acest fapt.
În caz de pluralitate de mandanţi, revocarea se face cu acordul lor unanim.
• Renunţarea mandatarului
Mandatarul poate renunţa unilateral la mandat cu condiţiile notificării către mandant.
Dacă renunţarea mandatarului îl va păgubi pe mandant, mandatarul va răspunde de
prejudiciul cauzat, cu excepţia cazului în care continuarea contractului i-ar pricinui o pagubă
proprie.
Trebuie renunţarea mandatarului poate fi condiţionată de un termen de preaviz.
• Moartea uneia din părţi
Moartea mandatarului – moştenitorii lui trebuie să-l înştiinţeze pe mandant şi să
continue mandatul pentru apărarea intereselor acestuia
Moartea mandantului – mandatarul trebuie să termine operaţiunea pentru a nu provoca
pagube moştenitorilor
Actele juridice încheiate de mandatar după moartea mandantului sunt valabile dacă
mandatarul nu a avut cunoştinţă de moartea mandantului şi terţii au fost şi ei de bună-credinţă
• Alte cauze: punerea sub interdicţie, insolvabilitatea sau falimentul uneia din
părţi
Efectele încetării mandatului
Mandatarul nu mai poate încheia acte juridice în numele şi pe seama mandantului
Mandatarul este obligat:
a) Să restituie mandantului procura primită;
b) Să predea orice act primit;
c) Să predea bunurile primite pt executarea mandatului.
Acte juridice încheiate cu terţii de bună-credinţă sunt valabile şi executorii dacă nu se
cunoaşte moartea mandantului sau una din cauzele ce desfiinţează mandatul
MANDATUL FĂRĂ REPREZENTARE (CONTRACTUL DE INTERPUNERE)
39
Mandatul fără reprezentare preupune ca mandatarul să încheie un act juridic în nume

propriu, deşi în esenţă el lucrează în interesul mandantului.
În practică se apelează la mandat fără reprezentare când o persoană doreşte încheierea
unui act juridic fără să fie cunoscută de terţi; se mai numeşte contract de interpunere.
Este un mandat simulat prin interpunere de persoane.Părţile se numesc cocontractant
(terţul contractant) şi mandatar ocult.
Există două acte prin care se poate realiza manfatul fara reprezentare:
a. Actul public între mandatarul ocult şi terţul cocontractant
b. Convenţia dintre mandant şi mandatarul ocult (actul secret)
Între terţul cocontractant şi mandant nu se stabilesc raporturi juridice; ei se pot acţiona
pe calea acţ oblice subrogându-se în drept mandatarului.
Convenţia de interpunere este valabilă, neavând nimic ilicit.
Dacă a fost încheiată pentru eludarea sau cu încălcarea legii, ambele acte vor fi nule.
3.6.11 Aspecte practice- Reprezentarea părţilor. Mandatar.

Renunţarea la judecată. Procedura specială.
Reprezentarea părţilor. Mandatar. Renunţarea la judecată. Procedura specială 9
Conform art. 69 din Codul de predură civilă, "recunoaşterea privitoare la

drepturile în judecată, renunţările, cum şi propunerile de tranzacţie nu se pot face
decât în temeiul unei procuri speciale".
Renunţarea la judecată este, aşadar, unact procedural de dispoziţie prin care
rec1amantul îşi manifestă expres voinţa de a nu mai continua procesul început.
Drept urmare, procura în discuţie, dată cu menţiunea generală de a întreprinde
"orice va fi nevoie pentru rezolvarea litigii lor" nu este suficientă pentru îndeplinirea
acelor acte procesuale care conţin elementul de dispoziţie, cum este şi renunţarea.
Pentru a putea face asemenea acte, mandatarul are nevoie de o procură specială,
care să arate expres că este dată şi pentru îndeplinirea actului renunţării la judecată.
Cum, în speţă, o atare procură nu există, se constată că legal instanţa de apel a
desfiinţat sentinţa tribunalului căruia i-a transmis dosarul pentru soluţionarea fondului
cauzei (Curtea Supremă de Justiţie. decizia nr. 17/1998, în "Dreptul" nr. 9/ 1998, p.
141).
9
Sursa: Corneliu Turianu,op. Cit., p. 368-369.
40
În literatura juridică s-a admis unanim că dacă forma solemnă este impusă ad
validitatem actului pe care mandatarul urmează să-I încheie, atunci şi procura
trebuie dată în aceeaşi formă deoarece cele două elemente - actul şi procura
-formează un tot indivizibil. Dacă actul este de dispoziţie, el poate fi făcut numai pe
baza unei procuri speciale (Fr. Deak, op. cit., p. 270 şi 275).
3.7. Contractul de reale
Contractele reale sunt reglementate de prevederile articolelor 1560 – 1634, Cod civil,
având ca şi trăsătură comună faptul că în încheierea actului în care, alături de consimţământ,
părţile trebuie să respecte tradiţiunea lucrului ce constituie obiectul material al acestora,
respectiv predarea lui efectivă către cealaltă parte contractantă.
Sunt incluse în categoria contractelor reale: comodatul , depozitul , gajul , împrumutul
de consumaţie , contractul de transport. Aceste contracte se consideră încheiate numai în
momentul predării sau remiterii bunului la care se referă.
Contractele reale prezintă unele trăsături distincte, părţile fiind desemnate prin termeni
specifici, iar efectele juridice produse de fiecare dintre ele sunt inf1uenţate de aceste
caracteristici. În situaţia împrumutului, în contractul de comodat, părţile se numesc comodant
şi comodatar, în contractul mutual, ele poartă denumirea de împrumutător şi împrumutat.
3.8.Tranzacţia
3.8.1 Noţiuni generale
Tranzacţia este reglementată de articolel 1704 - 1717, Cod civil. Articolul 1704 defineşte
acest tip de contract ca fiind acela prin care „părţile încheie un litigiu ori preîntâmpină unul ce
se poate crea prin concesii reciproce şi anume prin renunţări reciproce la pretenţii sau la
prestaţii noi realizate sau promise de o parte contractantă, în schimbul renunţării de către
cealaltă parte la dreptul, care este litigios ori îndoielnic."
41
În literatura juridică de specialitate sunt enumerate o serie de condiţii care trebuie

îndeplinite cumulativ pentru ca un contract de tranzacţie să fie valabil încheiat:
a) Existenţa unui drept litigios sau îndoielnic;
b) de a stinge conflictul privitor la dreptul litigios;
c) existenţa unor concesii reciproce.
Caracterele juridice ale contractelor de tranzacţie sunt:
a) contracte siualagmatice (bilaterale);
b) contracte cu titlu oneros (ambele nărţi rămân avautajate patlimonial);
c) comutative (întrucât se cunosc pretenţiile de la început);
d) consensuale, -c-onf. disp. art. 1705, C. civ. care arată că forma scrisă
a tranzacţiei este cerută ad probationem şi nu ad validate.
În leratura de specialitate10 este preczată o excepţie de la caracterul consensual al
acestui tip de contract civil este concesia părţilor în legătură cu un tern agricol, deoarece
articolul 46 din Legea fondului funciar 18/1991 cere forma autentică pentru schimbul sau
vânzare a lui.
Contractul de tranzacţie se individualizeză prin următoarele aspecte:

1. Capacitatea părţilor este cea necesară pentru renunţarea la un drept, deci
capacitatea de exerciţiu.
2. Obiectul material al tranzacţiei este, de regulă, orice bun cu excepţia celor care
nn se află în comerţ, fiind scoase din circuitul civil, încât nu se poate face o convenţie în
legătură cu ele.
Cum este şi firesc se interzice orice fel de tranzacţie realizată în scopuri ilicite, în
frauda terţilor sau prin care se realizează încălcarea normelor imperative.
3.8.2. Aspecte practice- tranzacţia pentru facilitarea partajului în

timpul divorţului
Bunuri comune ale soţilor. Partajul lor printr- tranzacţie încheiată în timpul
divorţului. Admisibilitateaunui partaj suplimentar, pe cale judecătoreascăpentru bunurile
care nu au făcut obietcul tranzacţiei11
10
Maria Harbădă, Drept civil, Editura Universităţii Al.I. Cuza, Iaşi, 2004, p. 211.
11
Sursa: Corneliu Turianu,op. Cit., p. 503.
42
Efectele tranzacţiei încheiate între soţi în timpul procesul de divorţ, cu privire la

anumite bunuri comune nu pot fi extinse şi asupra celorlalte bunuri comune, astfel încât este
admisibilă acţiunea unuia dintre foştii soţi având ca obiect împărţeala, pe cale judecătorească a
bunurilor comune la care nu face referire tranzacţia.
Într-adevăr instanţa de fond şi cea de recurs au interpretat în mod eronat dispoziţiile art.
1704, Cod civil, pe baza cărora s-au motivat hotărârile. Astfel, textul se referă alternativ la
două ipoteze:
Prima impoteză se referă la faptul că tranzacţia este „un contract prin care prin care
părţie termină un proces început”, se regăse;te în speţă şi a fost rezolvată conform art. 271, Cod
de procedură civilă.
A doua ipoteză în sensul că tranzacţia „preîntâmpină un proces ce poate să se nască”
(art. 943,945. 947, 1179 din Codul civil) nu este aplicabilă în speţă.
În consecinţă, posibilitatea efectuării unui partaj suplimentar de bunuri comune este
admisibilă, neexitând nici o prevedere legală care să-l interzică
(Curtea Supremă de Justiţie, decizia nr. 5599/2001, în „Dreptul” nr. 6/2002, p 210)
3.9. Contractele aleatorii
Contractul aleatoriu îşi trage denumirea din cuvântul latinesc „alea”, cuvânt ce desemna
hazardul,fie zarurile sau întâmplarea.
Contractele aleatorii sunt deci acelea în cadrul cărora întinderea prestaţiei uneia sau
ambelor părţi depinde de un eveniment viitor şi incert, încât părţile au în vedere posibilitatea
unui câştig sau riscul unei pierderi, de care depinde existenţa sau întinderea obligaţiei.
Contractele civile în care întinderea prestaţiei uneia sau ambelor părţi nu este stabilită
chiar din momentul încheieridor, ci depinde de un eveniment incert, nesigur, poartă denumirea
de contracte aleatorii.
3.10. Contractele de societate civilă
43
Deşi aria contractelor de societate comercială este mult mai vastă, contractul de
societate civilă, reglementat de Codul civil, poate deveni o prezenţă activă, cu efecte benefice
pentru cosocietari. Realizarea unor beneficii nu este privilegiul exclusiv al contractelor de
societate comercială, de vreme ce contractul de societate civilă avizează acelaşi scop, însă într-
un cadru juridic distinct, care necesită o analiză specială.
3.10.1 .Distincţia faţă contractul de societate comercială

Codul civil (art. 1491) defineşte contractul de societate ca fiind acel "contract prin
care două sau mai multe persoane se invoiesc să pună ceva în comun, cu scop de a impărţi
foloasele ce ar putea deriva". Referindu-se la persoane, art. 1491 Cod civil nu face distincţie
între persoanele fizice si juridice, de unde concluzia că un asemenea contract poate fi încheiat
şi între persoane juridice, sau intre persoane fizice şi persoane juridice. Între asociaţi,
contractul de societate creează o comunitate de interese.
Profilul juridic al acestui contract face ca societatea să se deosebească de indiviziune
si de comunitatea de bunuri. Ea nu trebuie confundată: nici cu asociaţia, deoarece, de multe ori,
o asociaţie poate avea si alte scopuri decât acelea de a obţine beneficii. Or, obţinerea
beneficiului este de esenţa contractului de societate civilă.
3.10.2. Contractul de societate civilă şi de societate comercială

Elementele comune ale celor două forme de contract sunt următoarele:
a) ambele contracte nu pot lua naştere decât prin încheierea unui contract de
societate;
b) un patrimoniu social trebuie să aibă atât societatea comercială, cât si cea civilă;
c) scopul lucrativ îl distingem la ambele forme de societate, comercială sau civilă,
societatea vizează obţinerea unui beneficiu.
Distincţiile între societatea comercială şi societatea civilă sunt însă esenţiale.

a. Conform prevederilor art. 1 din Legea nr. 31/1990, societăţile comerciale au ca
obiect actele de comerţ. Nu forma exterioară a societăţii are importanţă, ci natura actelor
realizate de societate. Crearea unei societăţi civile nu are drept scop operaţii comerciale. De
altfel in caz de litigiu, dacă judecatorul va aprecia că actele societăţii nu au caracter comercial,
atunci se va considera că ele sint civile. Pentru a lua fiinţă, o societate comercială trebuie să
respecte anumite formalităţi prevăzute de Legile nr. 31/1990 şi 26/1990. Astfel, societarii
44
comerciali trebuie să urmeze o anumită procedură, incepând de la constituire (Inregistrare,

publicitate etc.), si până la declararea în stare de faliment sau a lichidării judiciare a societăţii.
Dimpotrivă, această procedură nu este impusă de lege în cazul contractului de societate civilă.
Fiind un contract consensual, el se încheie doar prin simplul acord de voinţă al contractanţilor
(verbal, prin act scris sau chiar tacit, cum ar fi, de exemplu, punerea unor bunuri în comun cu
intenţia formarii unei societăţi). În caz de conflict, pentru a putea califica un raport juridic ca
fiind un contract de societate, "trebuie ca in intenţia părţilor să fi fost voinţa de a constitui, din
aportul pe care fiecare se obligă a-l aduce un fond comun în scopul de a impărţi între dânşii
foloasele ce ar rezulta". Tot spre deosebire de contractul comercial, legea nu impune, în cazul
contractului de societate civilă, existenţa unui registru jurnal obligatoriu. Sub acest aspect
concluzia care se desprinde este că societăţile comerciale se supun Codului comercial si legilor
speciale în materie, pe când societăţilor civile li se aplică numai prevederile Codului civil.
Răspunderea membrilor societătilor comerciale pentru datoriile încheiate de societate
este mult mai variat: decât in cazul societăţii civile.
Termenele de prescripţie a dreptului la acţiune în materie comercială diferă de cele
din domeniul societăţii civile.
În sfârşit, o altă distinctie intre cele două forme de societate este legată de
personalitatea lor juridică.
3.10.3.Contractul de societate civilă şi asociaţia

Aşa cum se face distincţia intre contractul de societate comercială şi contractul de
societate civilă, o asemenea delimitare trebuie făcută între asociaţie şi contractul de societate
civilă.
Asociaţia - acea convenţie prin care mai multe persoane pun în comun, în mod
permanent, contribuţia lor materială, cunoştinţele şi activitatea lor, pentru realizarea unui scop
care nu urmăreşte foloase patrimoniale. Orice asociaţie are un scop ideal, care trebuie să
corespundă intereselor intregii colectivităţi sau numai unei categorii sociale din care asociaţii
fac parte sau, mai prevede legea, "să corespundă intereselor personale nepatrimoniale ale
asociaţiilor".
3.10.4.Deosebiri intre contractul de societate civilă si comunitate

Dacă o societate nu poate lua fiinţă decât prin contract, indiviziunea poate lua naştere
şi prin alte moduri, cum ar fi, de exemplu, succesiunea, legatul etc. De asemenea, când mai
multe persoane se intrunesc să cumpere două sau mai multe imobile, se va verifica dacă în
45
intenţia lor a fost să constituie o societate sau există o comunitate. Când imobilele au fost
cumpărate in scopul obţinerii unor beneficii, vom fi in prezenţa unei societăţi, iar scopul a fost
să devină doar proprietarii imobilelor cumpărate, va exista o indiviziune.
Decesul unui cosocietar duce la dizolvarea convenţiei (doar dacă nu s-a convenit altfel),
pe când la indiviziune, chiar dacă moare un coindivizar, indiviziunea va continua cu
moştenitorii celui decedat.
3.10.5.Conditii de validitate ale contractului de societate

civila
Conditiile de validitate ale contractului de societate sunt in principiu, comune tutror
contractelor.
1. Consimţământul valabil al cosocietarilor (art. 948 Cod civil).
2. Fiecare cosocietar să aibă capacitatea de a contracta (art. 948 Cod civil)
3. Obiectul societăţii să fie licit. Art. 1492 Cod civil stipuleaza expres, sub acest
aspect: "orice societate trebuie să aibă de obiect un ce licit". Sunt ilicite, de exemplu, societăţile
care ar avea ca scop săvârşirea de infracţiuni, pentru exploatarea unei case de toleranţă; de a
specula asupra licitaţiilor publice, indepărţind concurenta prin promisiuni, daruri sau alte
mijloace, în scopul scăderii preţului obiectelor scoase la licitaţie pentru exploatarea unui oficiu
public; să inlesnească contrabanda în tară sau străinătate. Când societatea are parţial un obiect
licit si parţial ilicit, instanţa va verifica dacă aceste obiecte alcătuiesc un tot indivizibil, sau este
posibil să se inlăture obiectul ilicit şi să rămână cel licit.
4. Fiecare societar trebuie să aducă în societate bunuri (mobile sau imobile corporale
sau incorporale). Dacă unul din ei n-ar aduce nimic, ne vom afla in prezenţa unei donaţii
deghizate.
5. Societatea să fie infiintată în interesul tuturor cosocietarilor, adică fiecare să aibă
speranţa unei părţi din beneficii.
IV. Concluzii
46
În concluzie, după cum am arătat în definiţia contratului civil , elementul specific al

acestuia este acordul de voinţă al părţilor , adică întâlnirea concordantă a două sau mai multe
voinţe individuale, cu intenţia părţilor de a produce efecte juridice.
Voinţa definită ca o capacitate a omului de a propune scopuri şi de a-şi realiza idealuri
pe calea unor activităţi care implică învingerea unor obstacole... capacitatea omului de a-şi
planifica, de a-şi organiza, efectua şi controla activitatea în vederea realizării scopurilor are un
rol deosebit în materie de contracte civile şi obligaţii contractuale .
Art.5 din Codul civil dispune că persoanele sunt libere, prin simpla lor voinţă, să
încheie orice fel de contracte şi să creeze orice fel de obligaţii, cu condiţia de a nu aduce
atingere ordinii publice şi bunelor moravuri.
Contractul civil este folosit în cele mai diverse raporturi dintre persoane fizice şi
juridice: vânzarea-cumpărarea de bunuri, asigurările, împrumutul ,donaţia, depozitul,
locaţiunea , etc. Frecvenţa acestor contracte ,ca de altfel însăşi evoluţia dreptului civil ,este
strâns legată de evoluţia dreptului de proprietate.
Încheierea contractelor civile se realizează pe baza principiul libertăţii contractului ce
presupune faptul că participanţii la contract- persoanelor fizice şi persoanelor juridice – au
autonomia de a hotărâ în mod liber şi conştient asupra aspectelor pe care le implică acest act
juridic civil.
Contractul civil, cu diferitele sale forme de manifestare, reprezintă cel mai important
act juridic civil, dar mai mult decât atât principalul izvor de obligaţii civile.
Contractul civil, pe ansambul său, are o deosebită însemănate pentru societate al carei
dezvoltări istorice şi modernizări nu ar fi posibilă fara existenţa contractului civil şi a dreptului
civil în anamblu.
Contractul civil reprezintă combustibilul ce acioneză intreg motorul social, iar
inexistenţa sa ar însemna defapt un haos social.
47
48
V. Bibliografie
Maria Harbădă, Drept civil, Editura Universităţii Al.I. Cuza, Iaşi,

2004;
Coord. Ion Dogaru, Drept civil-Contractele speciale , Editura All
Beck, Bucureşti 2004;
Francisc Deck, Tratat de drept civil, ediţia a IV-a, Editura
Universul Juridic,Bucureşti, 2006, vol. 1. 2.3.
Corneliu Turianu, Practica judiciară comentată şi adnotată, Editura
Universitară, Bucureşti 2005
Codul civil
49

Contractul Civil

Caricato da

Informazioni sul documento

Copyright

Formati disponibili

Condividi questo documento

Condividi o incorpora il documento

Opzioni di condivisione

Hai trovato utile questo documento?

Questo contenuto è inappropriato?

Copyright:

Formati disponibili

Contractul Civil

Caricato da

Copyright:

Formati disponibili

Referat

„ASPECTE TEORETICE ŞI PRACTICE

Disiplina :Drept civil

I.Contractul civil-noţiune, trăsături şi clasificare.....................................................4

3.4.4. Aspecte practice- Tacita relocaţiune.....................................................................32

I. Contractul civil-noţiune, trăsături şi clasificare

1.2. Clasificarea contractelor civile

Având în vedere trăsăturile juridice care le individualizează, contractele se clasifică în

În raport de CONŢINUTUL lor, contractele se clasifică în: contracte

a) Contractele bilaterale se caracterizează prin existenţa unei reciprocităţi a

a) Contractele unilaterale generează obligaţii numai în sarcina uneia din ele.

2. În raport cu SCOPUL URMĂRIT DE PĂRŢI

3. În raport cu ÎNTINDEREA PRESTAŢIILOR

a) Contractele comutative sunt acelea în cadrul cărora întinderea prestaţiilor

4. În raport cu MODUL DE FORMARE contractele se clsifică în : Contracte

a) Contractele consensuale constituie regula generală, pentru formarea lor fiind

5.În raport de CORELAŢIA DINTRE ELE, contractete civile se clasifică în :

a) Contractele principale sunt reprezentate de acea categorie de contracte care

1. În raport cu MODUL DE EXECUTARE , contractele civile se clasifică în :

a) Contractul cu executare instantanee este acel tip de contract civil în cadrul

În raport de NOMINALIZAREA ÎN LEGISLAŢIA CIVILĂ, contractele se

II. Modalităţi de desfiinţare a contractului civil

Reprezenând defapt legea părţilor, contractul nu poate fi desfiinţat decât prin

Nulitatea contractelor civile reprezintă cea mai frecventă sancţiune aplicabilă în

Prin nulitate se pedepeşte neîndeplinirea condiţiilor de valabilitate impuse de normele

În cadrul deptului civil român se întâlnesc două criterii principale de clasificare a

Nulităţile exprese sunt cele prevăzute în mod categoric de lege.

Prin rezoluţiune se înţelege desfiinţarea, pe cale judiciară sau convenţională, a contractului

Rezilierea contractului este sancţiunea care se aplică în cazul neexecutării culpabile a

III. Tipuri de contracte civile expres prevăzute de Codul civil

3.1. Contractul de vânzare-cumpărare

Vânzarea-cumpărarea este un contract prin care una dîntre părţi(vânzătorul) stramută

3.1.2.Trăsăturile contractului de vânzare cumpărare

a) Este un contract sinalagmatic (bilateral) – prin incheierea sa dă naştere la oobligaţii

b) Este un contract cu titlul oneros – ambele părţi urmăresc anumite interese

c) Este un contract comutativ şi cert –întinderea obligaţiilor reciproce sunt cunoscute de

d) Este un contract consensual – în principiu putând fi încheiat prin simplu accord de

e) Este un contract translativ de proprietate din momentul încheierii lui

- prin efectul realizării acordului de voinţă şi independent de predarea locrului vândut

- din momentul dobândirii drepentruepentruului de proprietate, cumpărătorul suportă şi

3.1.3. Condiţii pentru transmiterea automtă, imediată a dreptului

Condiţiile pentru transmiterea automtă, imediată a drepentruepentruului de proprietate

3.1.4. Garanţii împotriva evicţiunii

Garanţia împotriva evicţiunii rezultând din fapentrua unui terţ

a) Cumpărătorul are drepentruul de a opentrua între a cere rezoluţiunea

3.1.5.Aspecte practice – Desfiinţarea contractului de vânzare-

Contract de vânzare-cumpărare. Apartament deţinut cu chirie de la stat.

Pârâtul a cumpărat apartamentul deţinut cu chirie de la stat, în perioada în care

3.2. Contractul de donaţie

3.2.2. Caractere Juridice

Donaţia este un contract unilateral, cu titlu gratuit, solemn, translativ de proprietate şi

a) Contractul de donaţie este un contract solemn, pentru a cărui validitate este

3.2.3. Obiectul contractului de donaţie

a) Să fie determinat sau determinabil;

In practică există probleme referitoare la obiectul donaţiei atunci când contractul de

Nu poate fi donat un bun al altuia pentru că s-ar afecta principiul irevocabilităţii

3.2.4. Forma donaţiilor

1. DONAŢIA ÎNCHEIATĂ ÎNTRE PREZENŢI

Acceptarea donaţiei de către donatar trebuie să fie notificată donatorului în limitele

3.2.5 IREVOCABILITATEA DONAŢIILOR

Donaţia este un contract irevocabil. În cazul donaţiilor irevocabilitatea priveşte nu

e) Este nulă absolut donaţia care constituie o substituţie fideicomisară

EXCEPŢII DE LA IREVOCABILITATEA DONAŢIILOR

i) Efectul revocării donaţiei constă în aceea că bunurile donate redevin bunuri