Castelul Jósika din Surduc, Sălaj

Judeţul Sălaj nu se poate lăuda cu un număr prea mare de cetăţi sau castele. Cu toate acestea,
pe listele Ministerului Cultelor, Culturii şi Patrimoniului Naţional se află un număr de
aproximativ 12 castele/conace (castelul Bay din
Trăznea, castelul Csáky din Almaş, castelele
Béldy şi Wesselényi din Jibou, castelul Jósika din
Surduc, castelul Haller din Gârbou, castelul
Bánffy din Nuşfalău şi castelul Bethlen din
Dragu, conacul familiei Morca din Hida, conacul
Hatfaludy tot din Hida, conacul Sebes din Panic,
conacul Zsombory din Zimbor).

Reprezentând dovezi ale unor vremuri trecute,

aceste edificii au avut mult de suferit în perioada Fig. 1 Castelul Bay din Trăznea
democraţiei populare, fiind transformate în
şcoli, sedii de IAS-uri, spitale de boli cronice sau
chiar depozite de materiale sau grajduri.

Pe motiv că au aparţinut nobililor maghiari,

deci fără valoare pentru poporului român
aceste castele au avut o soartă cruntă.

După schimbarea de regim de la sfârşitul anului

'89 atitudinea autorităţilor a început să se
schimbe. Cererile de retrocedare a vechilor
domenii nobiliare au adus castele şi conacele de Fig. 2 Conacul Zsombory din Zimbor
pe întreg cuprinsul Transilvaniei în atenţia
publicului larg. Nici judeţul Sălaj nu face
excepţie de la această situaţie, unele cazuri
devenind adevărate scandaluri publice. Este
situaţia castelului Bay din Trăznea pentru care s-
a prezentat un moştenitor al grofului Bay
Francisc – autorul moral al masacrului din
septembrie 19401. Cererea de retrocedare a fost
respinsă, pe bună dreptate, dar situaţia
castelului nu s-a îmbunătăţit.
Fig. 3 castelul Csáky din Almaş

1
http://www.cdep.ro/pls/steno/steno.stenograma?ids=5&idm=1,03&idl=1&prn=1
 Fig. 4 Castelul Wesselényi din Jibou

Castelul Wesselényi din Jibou a aparţinut baronului Miklós Wesselényi fost membru a Curţii
Aulice a Transilvaniei şi a Camerei Magnaţilor de la Budapesta. Acesta a fost retrocedat
moştenitorilor, mai puţin parcul castelului ce a fost transformat în grădină botanică2.

Un ultim caz apărut în presă, în cursul anului 2005 anunţa că primăria comunei Zimbor scoate la
vânzare conacul Zsombory. Câştig de cauză au nişte cetăţeni australieni de origine română
pentru suma de 9,6 miliarde lei. Unul dintre contraofertanţi a fost şi Romsilva Sălaj interesată
pentru a achiziţiona conacul şi al transforma în castel de vânătoare3.

În spatele fiecărui castel există o mică istorioară care face ca edificiul să poarte o anume aură. Dacă
castelul Bay din Trăznea reprezintă pentru localnici simbolul crudului ucigaş care a înjumătăţit satul sau
conacul Zsombory care a fost pierdut la un joc de canastă de un
nobil local în favoarea ministrului Săndulescu de la Bucureşti, în
perioada interbelică şi castelul Jósika din Surduc îşi are propria
poveste.

Familia Jósika de Branyicska este originară din zona de nord a

actualului judeţ Hunedoara. Printre cei mai de seamă
reprezentanţi ai acestei familii îi putem aminti pe Ştefan Jósika ce
a ajuns în înalta demnitate de cancelar în timpul principelui
Sigismund Batory spre sfârşitul secolului al XVI-lea. Acesta, era
Fig. 5 Stema familiei Jósika

2
http://www.romanialibera.ro/a92253/harta-marilor-retrocedari.html
3
http://www.hotnews.ro/stiri-presa_regionala_arhiva-1732317-australieni-castelul-din-zimbor.htm
român de origine şi neam conform spuselor istoricului Wolfang de Bethlen4. Probabil că şi
această familie, la origini românească a ajuns să fie asimilată la fel ca şi familiile Kendefi, Majláth
ori Hunyadi5 datorită adoptării religiei romano-catolice. Această familie a deţinut şi contribuit în
mod decisiv la aspectul conacului de la Surduc. Transformat în secţie de tractoare de către
autorităţile comuniste, castelul a reprezentat un reper istoric deoarece aici a poposit principele
Francisc Rakoczi al II-lea înainte de bătălia de la Jibou din 11 noiembrie 1705 împotriva trupelor
imperiale austriece conduse în acea bătălie de Ludwig von Herbeville6.

Fig. 6 Harta localităţii Surduc, 1769-1773 – cu zona castelului şi capelei marcată.

Aici, la Surduc, şi-a petrecut o bună parte din viaţă romancierul Miklós Jósika de Branyicska.
Prezent în toate manualele şi istoriile literare maghiare cu romanul istoric ʺAbafiʺ (1836) carte
scrisă în stilul lui Walter Scott şi care prezintă unele asemănări cu ʺWaverleyʺ. Ea a fost
aşternută pe hârtie în castetul de pe malul stâng al Someşului, apoi retipărită de mai
multe ori. Povestea aventuroasă ce îl are ca personaj principal pe Sigismund Bathori
încă nu a fost tradusă în româneşte, Miklós Jósika de Branyicska fiind un autor cunoscut de
prea puţini români, deşi el s-a referit cu prietenie la românii ardeleni.

4
Supplex Libellus Valachorum - http://www.culegeri.ro/
5
Zoltán Szász - Secui, Saşi, Români în evul mediu - adatbank.transindex.ro
6
Gyorfi-Deak Gyorgy – Primul roman apocaliptic autohton - http://proscris.110mb.com/Ps47-50/gyuri47j.htm
 După sfârşitul revoluţiei de la 1848, Miklós Jósika de
Branyicska a plecat în exil, unde a continuat să scrie şi să
publice. Cel mai cunoscut roman din această perioadă
este „Eszther” (1853) şi „Rákóczi Ferencz II” (1861), în
două părţi, terminat în exil, la Bruxelles, unde a locuit
până în 1864. Jósika Miklós a murit la Dresda, în 27
februarie 1865. La sfârşitul secolului al XIX-lea, cu puţin
înainte de împlinirea a 100 de ani de la naştere (1897),
osemintele i-au fost aduse în Cluj şi îngropate în cimitirul
Házsongárd.

Un alt membru al familiei Jósika, Janos – guvernator al

Transilvaniei, a renovat în perioada 1864-1865 Casa cu
Fig. 7 Monumentul funerar Jósika Picioare din Cluj Napoca. În această clădire au funcţionat
M. Casinoul maghiar din Cluj, iar în perioada 1880-1902
Tabla regească. Clădirea a mai adăpostit de-a lungul timpului Palatul de Justiţie, Curtea de Apel
şi Biblioteca Facultăţii de Medicină.