FUNDAŢIA CULTURALĂ „VALEA BÂRGĂULUI”

ANUARUL BÂRGĂUAN
ŞTIINŢĂ, CULTURĂ, ARTE ŞI LITERATURĂ

Anul IV, Nr. 4, 2014

Redactor fondator: NICULAE VRĂSMAŞ

BÂRGAIELE ÎNTRE
ISTORIE ŞI PREZENT

VOLUM COORDONAT, ÎNGRIJIT ŞI PREFAŢAT DE

NICULAE VRĂSMAŞ

Cluj-Napoca, 2014
 SUMAR
„Anuarul Bârgăuan” este o publicaţie culturală care cuprinde domeniile: ştiinţe, cultură, arte
şi literatură, cu privire la ţinutul bârgăuan şi zonele adiacente, editată în cadrul Fundaţiei Culturale
„Valea Bârgăului” în anul 2011 de redactorul fondator Niculae Vrăsmaş.
Primul volum, intitulat: „Despre Țara Bârgaielor şi oamenii ei”, coordonat şi îngrijit de
Niculae Vrăsmaş, a fost lansat cu ocazia jubileului de 40 de ani de la înfiinţarea Simpozionului
Cultural al Văii Bârgăului şi a inclus, în principal, lucrări, inedite, apărute în ultimii ani, dar şi
comunicări mai vechi, susţinute în cadrul simpozionului.
Volumul al doilea, intitulat „Bârgaiele în spaţiu şi timp (Exerciţii de trecut... cu privire spre
viitor)”, a apărut în anul 2012, cel de al treilea, întitulat „Repere bârgăuane”, a apărut în anul 2013,
iar cel de faţă, al patrulea, sub denumirea „Bârgaiele între istorie și prezent”, au fost alcătuite într-o
structură asemănătoare, sub aceeaşi coordonare, îngrijire și prefațare, în ideea completării
cunoaşterii, cu noi date despre Ținutul Bârgăuan şi a continuării publicării acestora.

SUMMARY
„The Year-Book of Bârgău” is a cultural publication which includes works from different
domains: sciences, ethnography, arts and literature, all related to the region of Bârgău and the
contigous, published by the Cultural Foundation „Valea Bârgăului” în the 2011, by the editor of the
foundation, Niculae Vrăsmaş.
The first volume, entitled „Despre Ţara Bârgaielor şi oamenii ei” („About the Country of
Bârgău and Its People”) coordinated and arranged by Niculae Vrăsmaş, was launced on the
occasion of the Jubilee for 40 years since setting up of the Cultural Symposium of the Borgo Valley
and included, mainly, new works which have appeared în the recent years as well as some old
works held within the Symposium.
The second volume, entitled „The Borgo Land în Space and the Time” („The Exercises
about the Past Times with a Look to the Future”), has appeared în 2012, the third entitled „Repere
Bârgăuane” („Borgo Marks”) has appeared în 2013, and this, the fourth, with the name „Bârgaiele
între istorie şi prezent” („The Borgo Lands between the History and Present”), were been
constituated în a same coordonation and attendance with the idea of a suppliment of knowledge
with new data about Borgo Land to continue these publications.
 CUPRINS
SUMAR ............................................................................................................................................................. 2
SUMMARY ....................................................................................................................................................... 2

PREFAȚĂ ......................................................................................................................................................... 7

I. CADRUL NATURAL AL ȚĂRII BÂRGAIELOR ................................................................................. 10

Geografie ......................................................................................................................................................... 10
Teo VRĂSMAȘ, Reţeaua hidrografică a Țării Bârgăului (Restituiri) ........................................................ 10
Timea-Melinda DARLACZI: Tipologia satelor din Ținutul Bârgău ........................................................... 16

Fenomene naturale actuale ............................................................................................................................ 22

Lia-Maria CIOANCA, Viiturile şi inundațiile ca fenomene naturale de risc în Munţii
Bârgăului ...................................................................................................................................................... 22

Perspective....................................................................................................................................................... 28
Ioan BÂCA, Brandul turistic al localităților de pe Valea Bârgăului .......................................................... 28
Simion CRISTEA, Grațiile satului natal ...................................................................................................... 32

II. ISTORIE .................................................................................................................................................... 33

Istoria în documente ....................................................................................................................................... 33
Niculae VRĂSMAȘ, Din istoria poştei şi telecomunicaţiilor în Ţara Bârgaielor. ...................................... 33
Mihai GEORGIȚĂ, Întregiri la „saga” familiei de preoţi nobili Ilea de Borgo (Bârgău) (până
la sfârșitul secolului al XVII-lea) 41
Ioan CORDOVAN, Rolul Regimentului Grăniceresc Năsăudean în procesul de organizare
economică, evoluție socială și politică a acestei provincii, care astăzi se numește județul
Bistrița-Năsăud............................................................................................................................................. 53
Adrian ONOFREIU, Descrierea unor localități bârgăoane în anul 1858 .................................................... 60
Adrian ONOFREIU, Povestea unei fotografii ............................................................................................. 63
Vasile DOBRESCU, Adrian ONOFREIU, Din istoricul unei instituții de credit. „Speranța”
din Prundu-Bârgăului-Bistrița de la reuniune de credit la bancă comercială (1885-1937) (II) .................... 65
Adrian ONOFREIU, Dor şi jale. Cele două conflagraţii mondiale din secolul XX şi urmările
lor pe Valea Bârgăului ................................................................................................................................. 77
Adrian MĂNARCĂ, Valea Bârgaielor, ţinut neaoş românesc .................................................................... 83

III. REPERE BÂRGĂUANE......................................................................................................................... 86

Școlile bârgăuanilor........................................................................................................................................ 86
Dorin DOLOGA, Școlile confesionale de pe Valea Bârgăului în perioada dualismului
austro-ungar (1867-1914)............................................................................................................................. 86
Niculae VRĂSMAŞ, Bârgăuani care au învăţat la Năsăud.......................................................................... 92
Constantin ANDRIȚOIU, Bârgăuanii și gimnaziul din Năsăud .................................................................. 97
Niculae VRĂSMAŞ, Bârgăuani universitari cu burse grănicereşti ............................................................. 98

Din Panteonul personalităților bârgăuane ................................................................................................. 102

Maria HOLBURĂ, Omagiu preotului martir Augustin Pop (1901-1985) și soției sale
învățătoarea emerită Rafila Pop (1904-1982) ............................................................................................ 102
Ioan SĂREȚEAN, Nicolae Moldovan – dascălul care a oferit și dăruit învățătură, lumină,
altruism și a primit... ................................................................................................................................. 105
Ana PLEȘCA, Învăţătorul-director, Toma Platon, un arhiereu ales al învăţământului............................. 109

3
 Constantin ANDRIȚOIU, Învăţătorul Gavril Purcil, din Tiha Bârgăului ................................................. 110
Simion CRISTEA, Profesorul Vasile Parasca (1913-1988)....................................................................... 112
Niculae VRĂSMAȘ, Profesorul bârgăuan Albu Matei a trecut la cele veșnice, în cel de al
101-lea an ................................................................................................................................................... 113
Ioana ZAMFIR, Profesorul Virgil Zamfir ar fi împlinit 80 de ani ............................................................. 114
Niculae VRĂSMAȘ, Doctorul Toader Chiuzan, 80 de ani de la naştere (22.08.1934-
12.12.2009) ................................................................................................................................................ 115
Titus WACHSMANN-HOGIU, Costică Andriţoiu – un om înţelept ........................................................ 117
Niculae VRĂSMAȘ, Profesorul Constantin Andrițoiu – un suflet blajin ................................................. 118
Simion CRISTEA, Preotul Vasile Mureșan (1942-2006) .......................................................................... 120
Cornel COTUŢIU, Preoteasa Lucreția ....................................................................................................... 122

În slujba credinței ......................................................................................................................................... 123

Mircea Gelu BUTA, Adrian ONOFREIU, Parohia Bistrița Bârgăului la începutul sec. al
XX-lea, în însemnările preotului Aurel Monda......................................................................................... 123
Niculae VRĂSMAŞ, Scaunul Domnului deasupra Bârgaielor ................................................................. 127
Niculae VRĂSMAȘ, Mitropolitul Andrei şi Episcopul de Seleucia la Prundu Bârgăului........................ 128
Menuț MAXIMINIAN, Mănăstirea Strâmba, perla comunei Josenii Bârgăului, binecuvântată
de PS Vasile Someşanul ............................................................................................................................. 131

Casa Regală între istorie și prezent............................................................................................................. 132

Simona SIMIOANCA RETEGAN, Casa Regală Română ........................................................................ 132
Carmen BULZ, ASR Principele Nicolae ne-a vizitat judeţul .................................................................... 138
Principele Nicolae, în vizită la Tăşuleasa Social ........................................................................................ 140
Principele Radu a vizitat județul Bistrița-Năsăud ...................................................................................... 145

IV. ETNOGRAFIE ȘI FOLCLOR ............................................................................................................. 151

Niculae VRĂSMAȘ, Apariţia cuptoarelor de pâine şi prepararea povilei, în Valea
Bârgaielor ................................................................................................................................................... 151
Ioan SENI, Sărbători şi sfaturi bătrâneşti în Ţinutul năsăudean ............................................................... 152
Liviu PĂIUȘ, Un folclorist al Țării Bârgaielor, Ioan Dologa .................................................................... 157
Niculae VRĂSMAȘ, „Regele Brazilor” şi-a arătat, din nou, frumuseţea ................................................ 163
Niculae VRĂSMAȘ, „Toamna Bârgăuană”, o toamnă a lui Dumitru Ciupa ............................................ 176
Niculae VRĂSMAȘ, „Rituri de trecere”, premiu naţional ........................................................................ 178
Florentin ARCHIUDEAN, Cinci ani fără Valeria! Ștergeți-vă cu năframa, mărgăritarele din
colțul ochilor... .......................................................................................................................................... 179

V. EVOCĂRI ................................................................................................................................................ 182

Valentin Raus ................................................................................................................................................ 182

Niculae VRĂSMAȘ, Valentin Raus, 20 de ani în eternitate (1918-1994) ................................................. 182
Rafila MUREȘAN, Valentin Raus – arc peste timp ................................................................................. 183

Teo Vrăsmaş.................................................................................................................................................. 185

După 15 ani ................................................................................................................................................ 185
Victor ȘTIR, Teo Vrăsmaş, tot mai cunoscut ............................................................................................ 186
Menuţ MAXIMINIAN, Teo Vrăsmaş, evocat la cenaclu .......................................................................... 187
Niculae VRĂSMAȘ, Teo Vrăsmaș, primul poet al Tăşulesei ................................................................... 188

Alexandru Misiuga ....................................................................................................................................... 190

Cinci ani fără Baronul Alexandru Misiuga ................................................................................................ 190
Niculae VRĂSMAȘ, Acrostih dedicat baronului Alexandru Misiuga ...................................................... 191
Niculae VRĂSMAȘ, Alexandru Misiuga și Valea Bârgăului ................................................................... 192
Menuț MAXIMINIAN, Baronul Alexandru Misiuga ne-a părăsit în ajunul zilei de naştere.................... 193
Gânduri Misiuga........................................................................................................................................ 194
Menuț MAXIMINIAN,
Ultimul drum al baronului Misiuga, pavat cu lacrimi şi flori de gheaţă .................................................... 198
4
 Menuț MAXIMINIAN,
În ajunul zilei de naştere Baronul Alexandru Misiuga a plecat la stele ..................................................... 200

VI. ANIVERSĂRI ........................................................................................................................................ 203

Andrei Neuc, 85 de ani de la naştere .......................................................................................................... 203
Duhovnicul bârgăuan Ioanichie Bălan, la 76 ani ....................................................................................... 204
Niculae Vrăsmaş – 75 ................................................................................................................................ 205
Titus Wachsmann-Hogiu, aniversat cu carte la 70 de ani .......................................................................... 206

VII. BÂRGĂUL LITERAR & ARTISTIC ................................................................................................ 208

Ioan SĂRĂŢEAN, Octavian Goga și bârgăuanii ....................................................................................... 208
Niculae VRĂSMAȘ, Premiul „Radu Petrescu” ........................................................................................ 210
Olimpiu NUŞFELEAN, Radu Petrescu – desprinderea de lume, desprinderea de sine............................ 211
Olimpiu NUŞFELEAN, Teo Vrăsmaş, păstor de doruri ........................................................................... 217
Menuţ MAXIMINIAN, Valea Bârgăului – văzută de George Vasile Raţiu ............................................ 219
Titus WACHSMANN-HOGIU, O istorie de… şapte generaţii ................................................................ 220
Ion BUZAȘI, Anuarul bârgăuan – Ştiinţă, cultură, arte şi literatură,
REPERE BÂRGĂUANE, Anul III, nr. 3, 2013, volum coordonat, îngrijit şi prefaţat
de Niculae Vrăsmaş.................................................................................................................................... 232
Victor ȘTIR, Anuarul bârgăuan” – un an de cultură locală ....................................................................... 233
Victor ȘTIR, Simpozionul Cultural al Văii Bârgăului, la a 42-a ediţie .................................................... 234
Zorin DIACONESCU, Învăţatul Septimus şi cealaltă faţă a lumii. ........................................................... 235
Ioan MITITEAN, Bârgăuani în „Cronica de gardă” .................................................................................. 237
Titus WACHSMANN-HOGIU, Menuţ Maximinian – Cronica de gardă.................................................. 239
Virginia BRĂNESCU, Aspecte din munca de cronicar
al Văii Bârgaielor (Niculae Vrăsmaș) ........................................................................................................ 241
Simion CRISTEA, Poetul Teo Vrăsmaș (1931-1998) ............................................................................. 242
Menuț MAXIMINIAN,
Ovidiu Lazăr, de pe coperta National Geographic, la „Casa cu Lei” ......................................................... 243

VIII. CRONICI LITERARE ....................................................................................................................... 244

Iacob NAROȘ, Reviste Someșene ............................................................................................................. 244
Icu CRĂCIUN, Scriitori bistriţeni în
„Dicţionarul autorilor români contemporani” ........................................................................................... 248
Menuț MAXIMINIAN, Bistriţeni în volumul „O altfel de istorie a literaturii române
contemporane” ........................................................................................................................................... 248
Menuț MAXIMINIAN, Dorel Cosma şi Niculae Vrăsmaş în dicţionarul „Personalităţi
române şi faptele lor” ................................................................................................................................. 249
Menuț MAXIMINIAN, „Anuarul bârgăuan” – reper al culturii bârgăuane ............................................. 250
Ioan LAZĂR, Spovedania unui colonel de securitate în „Demers pentru adevăr” ................................... 251
Vasile DOBRESCU, O dezbatere amânată ................................................................................................ 252
Niculae VRĂSMAȘ, Univers coşbucian la Bistriţa,
O carte a lui George Vasile Raţiu apărută postum ..................................................................................... 255
Menuţ MAXIMINIAN, Monografia Runcului ......................................................................................... 256
Victor ȘTIR, Iată monografia „Fabricat în Runc” .................................................................................... 257

IX. RETROSPECTIVĂ ȘI PERSPECTIVĂ CULTURALĂ ................................................................... 258

Ioana SUCIU, Jurnal cultural 2013 ............................................................................................................ 258
Niculae VRĂSMAȘ, Aiul (Allium)ul dacilor şi usturoiul românilor ....................................................... 261
Niculae VRĂSMAȘ, Zilele comunei Josenii Bârgăului, au ajuns în 2013 la ediţia a VIII-a.................... 264
Niculae VRĂSMAȘ, Muzeul comunei Josenii Bârgăului ......................................................................... 267
Niculae VRĂSMAȘ, Muzeul sătesc din Josenii Bârgăului a fost inaugurat oficial ................................. 268
Alin CORDOȘ, Comuna Josenii Bârgăului are un muzeu sătesc ............................................................ 269
Mihaela HITICAȘ, Comuna Josenii Bârgăului impresionează
cu trecutul ei la Muzeul Sătesc................................................................................................................... 270

5
X. COMUNELE BÂRGĂUANE ÎNTRE ISTORIE ȘI PREZENT ........................................................ 271

Tiha Bârgăului .............................................................................................................................................. 271

Gabriela CIORNEI, În 2014, Primăria Tiha Bârgăului
îşi propune să încheie socotelile cu proiectele europene aflate în derulare ................................................ 271

Prundu Bârgăului ......................................................................................................................................... 275

Menuț MAXIMINIAN, Administraţia din comuna Prundu Bârgăului a avut în 2013 un an de
succes, cu multe realizări, prin care primarul Doru Toader Crişan a obținut ceea ce și-a
propus, reuşind să schimbe faţa comunei, în această perioadă, capitala Văii Bârgăului arătând
ca un adevărat orăşel. ................................................................................................................................. 275
Gabriela CIORNEI,
Investiţii de peste 3 milioane lei în infrastructura rutieră
din Prundu Bârgăului ................................................................................................................................. 278

Bistrița Bârgăului ......................................................................................................................................... 279

Niculae VRĂSMAȘ, Realizări importante obţinute la Bistriţa Bârgăului ................................................ 279
Colibiţa, paradisul din Valea Bistriţei ....................................................................................................... 281

Josenii Bârgăului .......................................................................................................................................... 286

Gabriela CIORNEI, Josenii Bârgăului,
comuna care îşi redescoperă valenţele turistice ......................................................................................... 286
Gabriela CIORNEI, Investiţii în infrastructura rutieră
la Josenii Bârgăului .................................................................................................................................... 289

Comuna Livezile ........................................................................................................................................... 292

Gabriela CIORNEI,
Primarul Traian Simionca: Trebuie să continuăm investiţiile .................................................................... 292
Niculae VRĂSMAȘ,
La Livezile, după şapte secole.................................................................................................................... 296

6
 PREFAȚĂ
După mai mulți ani de încercare, în 2011, cu ocazia jubileului de 40 de ani al Simpozionului Cultural a
Văii Bârgăului, am reușit să publicăm primul număr din „Anuarul Bârgăuan”, periodic de știință, cultură, arte și
literatură, dedicat arealului cultural nord-est transilvan, cu privire specială asupra Țării Bârgaielor.
Considerat drept un necesar act de cunoaștere a civilizației, sub aspect spiritual și material, a locurilor
și oamenilor acestui minunat ținut românesc, păstrător de datini și tradiții, cu o istorie multimilenară mai puțin
cercetată și prea puțin cunoscută, „Anuarul Bârgăuan” și-a propus publicarea lucrărilor prezentate, anual, în
cadrul simpozionului cultural bârgăuan, începând cu ediția din 2011, dar și a lucrărilor susținute la edițiile din
anii anteriori, pe măsura posibilităților de recuperare ale acestora, în paralel cu alte materiale prezentate direct
la redacție, precum și a unor lucrări interesante, referitoare sau tangente arealului, afine scopului cultural
propus, preluate din unele publicații, cu specificarea surselor.
Eforturile oamenilor de cultură și a multor alți cercetători și specialiști, născuți, deveniți sau doar
simpatizanți, bârgăuani, au condus la tezaurizarea, în cele patru volume publicate până acum, a unor importante
date de cunoaștere, sub multiple aspecte, ale civilizației din arealul bârgăuan și zonele adiacente, cuprinse în
fiecare număr, în variate și specifice capitole.
Tematica aleasă în acest demers cultural a fost comprehensivă și generoasă, lăsând o poartă larg
deschisă unei multitudini de date care au fost cuprinse în următoarele titluri ale volumelor apărute până acum:
„Despre Ţara Bârgaielor şi oamenii săi” (vol. I, 2011), „Bârgaiele în spaţiu şi timp…Exerciții de trecut cu
privire spre viitor” (vol. II, 2012) și „Repere bârgăuane” (vol. III, 2013). Volumul de față, întitulat „Bârgaiele
între istorie și prezent” (vol. IV, 2014), coordonat și organizat în aceeași structură, presupune o realizare utilă și
sperăm într-o continuare a publicației în viitor.
Despre primul anuar poetul Aurel Rău scria: „Am răsfoit cu plăcere Anuarul Bârgăuan (Anul 1, Nr. 1,
2011), volum cu un cuprins bogat şi divers, grupând un număr mare de colaborări şi semnatari, oameni de
cultură, scriitori, profesori, cercetători în arhive, texte acoperind domenii ca istorie, etnografie, învăţământ,
economie, literatură şi arte, topografie, creaţie populară, unele dintre ele foste comunicări ştiinţifice sau
abordări cu alte prilejuri publice, totul preluat în cunoştinţă de cauză, realizat sub îngrijirea şi cu o mare dăruire
sufletească şi cu un Cuvânt înainte de Niculae Vrăsmaş.
Acest gest editorial e unul reprezentativ şi prin recurs la modalităţi şi forme revuistice şi publicistice
diverse, studiul ştiinţific sau monografic, articolul aniversar sau evocativ, profilul de scriitor, interviul şi
reportajul, recenzia, fotografia cu portrete şi port popular şi formaţii artistice şi peisaj.”…( )… „Evident, un
astfel de început ar trebui continuat. Cu o preocupare sporită pentru o construcţie concertantă şi o problematică
specifică. Eventual cu fixări pe rubrici (câteva s-au şi conturat), care să permită o cuprindere mai conformă cu
exigenţele şi cerinţele unei publicaţii periodice. Situaţie în care şi-ar avea rostul ei şi constituirea unui comitet
de redacţie, care să se implice atât în arhitecturarea sumarelor, cât şi în lărgirea cercului de colaboratori,
inclusiv la personalităţi din întreaga ţară, care au o tangenţă cu istoria sau locurile fostei plase Bârgău, cum şi
ale întregului judeţ Bistriţa - Năsăud. Poate atunci ar fi justificată şi o schimbare de titlu, prin preluarea
sintagmei propuse, într-un elan, de Vasile Netea, dar cu acest plural, de Ţara Bârgaielor – ca pentru o publicaţie
a tuturor locuitorilor de pe un sistem de „axe geografice” atât de frumos dăruit de natură şi de forţe de peste
vieţi.”
Scriitorul Vasile Dobrescu scria următoarele: „Apariţia unui nou periodic în arealul cultural al judeţului
Bistriţa Năsăud, Anuarul Bârgăuan dedicat Ţării Bârgaielor se constituie într-un ales şi notabil act de cultură,
menit să circumscrie civilizaţia spirituală şi materială a locuitorilor unei zone cu frumoase tradiţii istorice şi
etnografice, din păcate uneori uitată sau marginalizată până acum de lipsa unor introspecţii sistematice care să-i
releve valorile specifice şi autentice. E drept că predominanţa elitelor româneşti în centrele urbane şi culturale
ale Bistriţei şi Năsăudului a focalizat, firesc, atenţia spre aceste zone, neglijându-se adeseori sondarea altor
vetre strămoşeşti unde s-a făurit şi împlinit nu numai o cultură şi civilizaţie populară extrem de densă şi diversă
dar, prin extinderea procesului modernizării ce a dat naştere la ridicarea unor elite locale consistente, s-au
ridicat şi remarcat reprezentanţi de seamă ai vieţii spirituale româneşti moderne de anvergură naţională.”…(
)…„Cu deosebită discreţie şi fără pretenţia de a-şi copleşi interlocutorii, prin numărul articolelor, Niculae
Vrăsmaş intervine în repetate rânduri cu articole interesante ce completează sau fac legătura între conţinutul
articolelor propuse, intercalaţiile sale, realizându-se din perspectiva moderatorului decât al redactorului ce-şi
doreşte, în primul rând, să evidenţieze calitatea contribuţiilor numeroşilor săi colaboratori. Reuşitele sale sunt în
această privinţă demne de subliniat în sensul că se remarcă ca un talentat scriitor, iubitor şi cunoscător al istoriei

7
Ţării Bârgaielor, iar demersurile redacţionale se ridică la nivelul realizărilor unor veritabile instituţii culturale
prin volumul de muncă şi calitatea colaborărilor, obținute după îndelungate străduinţe, care a presupus
sensibilizarea numeroşilor specialişti, ce l-au sprijinit în acest frumos şi durabil proiect. La începuturile acestui
ales demers cultural felicitările noastre şi urările de bine sunt îndreptate, deopotrivă, către Niculae Vrăsmaş şi
către darnicii săi prietenii ce ne-au oferit acest minunat, bogat şi interesant Anuar Bârgăuan.”
Despre primele două volume, scriitorul Ștefan Borbely scria: „ Îmi plac cărţile bine făcute, din care ai
ce învăţa. Am stat mai multe zile cu creionul în mână, notându-mi informaţii din Anuare. Ştiam de Oarcăsu, de
Rău sau de Flămând, tot aşa cum avusesem privilegiul de a-i întâlni pe câţiva dintre marii oameni de litere din
Țara Bârgaielor, pentru care patriotismul local nu e numai subiect de orgoliu, ci şi unul de smerenie
participativă, altruistă. Fiindcă – aşa cum sugerează unul dintre autorii pe care i-am citit aici -, esenţial nu e să-ţi
iubeşti ţinutul din care provii, ci să faci ceva pentru el ca semn al acestei iubiri. Îl respect pe dl. Vrăsmaş pentru
altruismul de a lucra mai mult pentru ceilalţi, decât pentru el însuşi. Totodată, îi admir pe constructori. Pe
constructorii pozitivi, din orice domeniu ar fi ei; adică pe acei oameni care nu se lamentează că în jur e
dispersie, că rugina moravurilor distruge orice bun-simţ sau iniţiativă, sau că timpurile nu sunt prielnice pentru
ceea ce este durabil, ci se pun să facă. Să ridice edificiul, în ciuda corului de cârtitori care chibiţează negativist
pe margine şi aşteaptă ca zidul să se surpe. În ultimă instanţă timpurile se vor schimba, coruptocraţia şi
gregarizarea vor trece, şi-n momentul respectiv nu rugina ne va interesa privind în urmă, ci opera la care a
lucrat o – să dăm un caz la întâmplare – Constantina Raveca Buleu.
Bârgaiele sunt un caz de construcţie colectivă, comunitară; recunoştinţă infinită oamenilor care ştiu să
exprime această stare de spirit şi s-o transforme în intensitate morală!”
Scriitorul Ion Buzași scria despre primele anuare următoarele: „Din Anuarul Bârgăuan – au apărut
până acum trei volume: vol. I, Despre Ţara Bârgaielor şi oamenii ei; vol. II, Bârgaiele în spaţiu şi timp şi vol.
III, Repere bârgăuane. Tustrele aceste titluri sunt cuprinzător monografice despre unul din cele mai frumoase
ţinuturi româneşti din nordul transilvan, cuprins administrativ actualmente în judeţul Bistriţa-Năsăud, alcătuit
din două „Ţări”: „Ţara Năsăudului” şi „Ţara Bârgaielor”. Poate mai mult decât primele două, acest al treilea
volum are un mai accentuat caracter monografic, justificând interesul pe care Nicolae Iorga îl dădea cuvântului
ţară – de entitate geografică, istorică, etnografică şi social culturală cu un specific bine conturat.
Capitolele acestui impunător volum urmează aceste „elemente” constitutive ale Ţării Bârgaielor,
înfăţişând cadrul natural (geografie şi turism, pagini de istorie detaliate în pietre votive şi în documente de
arhive – continuate cu sintagma ce dă titlul acestui număr „repere bârgăuane” şi în care se detaliază câteva din
aceste file de istorie, de etnografie şi folclor.”
„Totul curge, totul se schimbă, nimic nu stă pe loc” spunea Heraclit. La nivel global se produc mișcări
naturale, pe arii întinse, care de obicei sunt lente dar care schimbă structura, iar atunci când sunt rapide,
modifică fundamental totul, provocând catastrofe. Schimbarea, în general, este principalul fenomen al vieții,
însăși esența evoluției, dar și a involuției, în funcție de sensul mișcării, apreciate și suportate de cei cuprinși în
acțiune.
Goana timpului ne face, adeseori, să nu remarcăm schimbările rapide care se petrec în jurul nostru, iar
dacă totuși o facem, de cele mai multe ori memoria se supra încarcă iar noi le uităm surprinzător de repede.
Trecem adesea pe lângă locuri în mișcare și abia dacă observăm imediat schimbarea și numai dacă e una
stridentă, sau ne afectează, stârnește reacția și umila noastră apreciere, constatând, uneori, dacă e de bine sau de
rău.
După un timp mai îndelungat, schimbările recente intră în viața noastră și lasă în ceața vremii pe cele
anterioare, multe fiind uitate doar după câteva generații.
A intrat deja în istorie gara și depoul trenului benzino-electric din Tiha Bârgăului, care circula, în
perioada interbelică, între Susenii Bârgăului–Piatra Fântânele–Dornișoara și Vatra Dornei. Pe fostul loc al gării
„roibanului” a luat ființă Autobaza de camioane, iar în prezent funcționează o modernă benzinărie, alături de
care o minicameră video verifică plata rovignetei. … Și totuși, căruțele bârgăuanilor mai circulă cu intensitate
și astăzi.
Încă de la primele demersuri științifice asupra Ținutului Bârgăuan, au fost abordate unele aspecte
privind originea cuvântului „Bârgău”, rămase și astăzi pentru mulți nelămurite, după cum rezultă din lucrările
publicate, care stârnesc contradicții mai mult sau mai puțin întemeiate.
Pentru explicarea originii cuvântului „Bârgău”, care definește toponimia românească actuală, a
întregului „Ținut Bârgăuan”, a „Țării Bârgăului” sau a „Țării Bârgaielor”, trebuie să ținem cont de primele
atestări toponimice, cunoscute, ale acestei regiuni transilvane, care apar sub antica denumire „Borgo”, de
origine latină, ea fiind cert de origine romană, la rândul ei provenind de la un posibil „Bârg” al dacilor, ambele
denumiri fiind anterioare invaziilor barbare și expansiunii slave, de la care nu s-au găsit date privind existența
unui alt nume, dat acestei principale regiuni, fiind cunoscut faptul că, în documentele regatului ungar și ale
8
coloniilor săsești acest apelativ a fost preluat ca atare, sub denumire latină și acordat, ca nume așezărilor, la
început una singură („Dominium Borgo”), apoi două respectiv „Also Borgo” („Bârgăul de Jos”), care
cuprindea așezările „Borgo Rus” (Rusu Bârgăului) și probabil „Borgo Joseni” (Josenii Bârgăului), respectiv
„Felso Borgo” („Bârgăul de Sus”), care îngloba „Borgo Suseni” (Susenii Bârgăului), „Prundu Sec”, devenit
odată cu pregătirea operației de militarizare comuna „Borgo Prund” (Prundu Bârgăului) și vechea așezare de pe
interfluviul Strâmba, din care s-au desprins, în timpul militarizării, comunele „Borgo Bistrița” (Bistrița
Bârgăului) și „Borgo Tiha” (Tiha Bârgăului), iar mai târziu „Borgo Mureșeni” (Mureșenii Bârgăului),
formându-se în total 8 comune având în compunere numele „Borgo”, denumiri care s-au menținut, oficial, până
în anul 1925, când latinul „Borgo”, transformat în „Borgou” a devenit românescul „Bârgău”.

Între primele denumiri cunoscute au fost cele ale munților, denumiți „Alpes Borgo”, sau „Munții
Borgoului”, a văii principale numită „Valea Borgoului”, iar numele așezărilor românești, care compun actualul
„Ținut Bârgăuan”, era „Dominius Borgo”.
Din vechea așezare „Strâmba”, denumire provenită din lat. pop. strambus (=strabus), au rămas astăzi
denumirile: „Pusta Bistricioarei” (locul așezării pustiite la ordinul maiorului Betsman), „Brazii Buni”
(denumire rămasă, probabil, de la câteva gospodării protejate de pădure și scăpate de pustiirea maiorului) și
„Râtul lui Vodă”, un loc foarte important în toponimia bârgăuană, prin faptul că, la 1600, pe acest platou a făcut
popas oastea lui Mihai Vodă Viteazul, în drum spre Bucovina. (Nestor Șimon)
Strâmba este considerată a fi una dintre cele mai vechi așezări bârgăuane, situată între râul Tiha și
valea Bistricioara, ambele cu denumiri latine, prima provenind de la „Ticha” („tăcere” în italiană), localitate
existentă în Sicilia, dar preluată de slavi, prin traducere, sub forma „tiho”, însemnând liniște, iar cea de a doua
cu numele de la izvoare „Repedea”, păstrat și astăzi, provenind din latinescul „Rapidus”, a fost preluat de slavi
tot prin traducere ca „Bâstro”, însemnând „Repede”.
Popoarele migratoare nu au intervenit în administrarea așezărilor bârgăuane, dar au lăsat câteva urme
în toponimie, precum Fața Tătarului și Tătarul, în estul Munților Bârgău, Pârâul Tătarilor, devenit ulterior
Pârâul Rânzișenilor, afluent drept al râului Tiha, dar și Stâncile Tătărcii, Tătărcuța și pârâul Tătărcii, afluent
stâng al Văii Bistricioara.
Atât ocupația maghiară cât și colonizarea sașilor, nu au schimbat aceste denumiri, dar nici pe cele ale
localităților, care au fost preluate ca atare în sistemul de înregistrare a îndatoririlor și preluare a impozitelor de
la populația autohtonă, de origine predominant românească, pe unele doar le-au tradus, preluând apelativul
„Borgo”, fără a da alte nume noi.
Principala precizare, care trebuie făcută, este aceea că ungurii au preluat denumirea latină de „Borgo”,
fiind demonstrat faptul, de cel mai bun dicționar maghiar-român, că în limba maghiară nu există această
rădăcină, iar afirmațiile făcute de mulți cercetători, că apelativul în discuție ar fi de origine maghiară sunt o
gravă eroare.
Dacă ungurii nu au modificat și au luat ca atare denumirile „Borgo”, de origine latină (dacă sau
romană), neschimbate, prin existența unor documente, pe timpul conviețuirii bârgăuanilor cu slavii, cu atât mai
mult a altor popoare migratoare, este o mare greșeală să se afirme că sașii ar fi botezat „Bârgăul”, pentru că nici
numele râului sau al orașului Bistrița, ei nu le-au schimbat, deși au fost încercări, denumirile anterioare fiind, în
final, păstrate.
În privința „Bârgăului”, apelativul folosit de către sași rămâne doar o simplă și frumoasă traducere,
evolutivă, la fel cum latinul „Ticha” a fost tradus cu slavul „Tiha”, „Caesar” a devenit „Kaizer”, iar „Borgo” a
devenit „Burg”.
Cea mai veche atestare a Ținutului Bârgăuan rămâne „Dominius Borgo”, preluată de autoritățile
maghiare și săsești din limba latină, situație similară cu atestările majorității localităților transilvane, sens în
care amintim doar câteva exemple din județul nostru: actualul sat Unirea, cartier al Municipiului Bistrița, a fost
atestat sub denumirea de „Latina Superior” adică Latina de Sus, denumită ulterior Wallendorf, după o localitate
din Germania, dar care a fost înainte Wallahdorf, fiind locuită de valahi, precum și Viișoara, un alt actual
cartier al Bistriței, care a fost o străveche așezare, atestată destul de târziu, în 1332, sub denumirea de „Villa
Paganica”, tot acolo fiind menţionat şi preotul satului, Vicentius.
Cercetările viitoare vor descoperi, cu siguranță, date documentare noi, în sprijinul acestor ipoteze, pe
care sperăm să le cuprindem în viitorul anuar.

Niculae Vrăsmaș

9
 I. CADRUL NATURAL AL ȚĂRII BÂRGAIELOR
Geografie
Teo VRĂSMAȘ,
Reţeaua hidrografică a Țării Bârgăului (Restituiri)1
1. Caractere generale
Reţeaua hidrografică din Ţara Bârgăului este tributară râului Bistriţa Ardeleană şi numai pe o foarte
mică porţiune, şi altor bazine hidrografice (Bazinul superior al Ilvei, bazinul superior al Dornei şi Bazinul
Budacului).
Întreg bazinul hidrografic al Bistriţei Ardelene este tributar râului Şieu, care îşi varsă apele în
Someşul Mare. Apele curgătoare din Ţara Bârgăului sunt dispuse, în cea mai mare parte, transversal faţă de
cele trei axe principale ale reliefului (măgurile vulcanice, munceii sedimentaro-eruptivi şi marile masive
vulcanice ale Călimanilor de NV), orientate de la est la vest.
Unele ape poartă denumiri determinate de anumite caractere fizico-geografice, ca de pildă: Colbu,
Făgeţelu, Izvorul Lung, Arinişul, Repedele, Şoimul de Jos şi Şoimul de Sus, Pârâul Scurt, Pârâul Strâmba,
Pârâul Pietroasa de Jos şi de Sus, Valea Mare. Altele au o semnificaţie în antroponimie ca: Pârâul lui Irimie,
Pârâul Dascălului, Valea lui Toader, Pârâul lui Ştefan, Pârâul Vrăşmăşenilor, etc.2
În jurul masivelor vulcanice Bârgău-Călimani se dezvoltă o vastă arie mofetică, ce afectează şi apele
din Ţara Bârgăului, unde apar izvoare de apă minerală, cum sunt cele de pe pâraiele Şendroaia (afluent al
pârâului Dornişoara) şi Izvorul Lung (afluent al văii Colibiţa). În depozitele sedimentare neogene de pe văile
Sărata de Sus şi de Jos, dealul Runc, Piatra Bridireiului şi Colibiţa se găsesc ape minerale clorurate (sărate).
Păcat că aceste izvoare nu sunt captate şi amenajate, pentru a putea fi folosite în cura internă şi externă.
Totuşi, aşa rudimentar amenajate, ele sunt folosite de către localnici, mai ales cele sărate, captate în aşa
numitele „ştiubeie de slatină”.
Numeroasele izvoare care apar la baza teraselor și mai ales în zona montană sedimentaro-eruptivă,
sunt o mărturie a prezenţei apelor freatice cu debit permanent, destul de bogat utilizate ca surse de apă
potabilă, sub formă de fântâni, în toate localităţile. În ceea ce priveşte densitatea reţelei hidrografice, din Ţara
Bârgăului, aceasta are valori cuprinse între 0,7 și 4,4 km/kmp, ca urmare a condiţiilor pedo-climatice
favorabile. Regimul de scurgere este permanent, cu predominarea aportului apelor freatice din depozitele
aluvionare şi terase.
La posturile hidrometrice din Ţara Bârgăului, precum și la postul hidrometric Bistriţa, se
înregistrează frecvent valori anuale ale debitului mediu lichid, cuprinse între 3,71 mc/sec. și 14,3 mc/sec.
Valoarea medie multianuală a debitului lichid este de 7,35 mc/sec.
În ceea ce priveşte repartiţia sezonieră a scurgerii, predomină scurgerea de primăvară, ca o
consecinţă a topirii zăpezilor, însoțită de ploi, relativ abundente (1000 mm). Vara, scurgerea sezonieră
înregistrează valori cuprinse între 20-25% din cea anuală. Toamna, scăderea cantităţii precipitaţiilor și
epuizarea în mare măsură, a rezervelor subterane, sunt cauzele principale care determină scurgerea cea mai
scăzută din timpul anului (15 %). Iarna, datorită temperaturilor scăzute, râurile sunt alimentate exclusiv din
apele subterane. Scurgerea minimă se înregistrează în perioada de vară şi iarna.
Din analiza datelor hidrometrice rezultă ca debitele maxime provin din ploi şi topirea zăpezii. Ape
foarte mari de primăvară (viituri), s-au înregistrat în anii: 1888, 1913, 1958, 1964, 1970, 1975, 1981, 1987,
1991 şi 1995. Dintre toate acestea, viiturile din mai 1970, generate de ploi abundente şi un ridicat fond nival
în munţi, au fost cele mai mari, producând inundaţii în toate localităţile Ţării Bârgăului.
Precipitaţiile medii, din perioada ianuarie-aprilie 1970, au depăşit 93 l/mp iar pătura de zăpadă,
formata la l mai în munţi, la peste 1000 metri altitudine, s-a topit toată în perioada 5-13 mai. Ploile
abundente au culminat în zilele de 12-13 mai, când în decurs de doua zile a-au înregistrat ploi de 80-180 mm,
s-au format viituri cu frecvenţa rară în jur de 0,5 – 2,0 %, pe toate pâraiele din Ţara Bârgăului. Debitul

1
Capitol recuperat din „Monografia Țării Bârgăului”, manuscris, 1998, de prof. Teo Vrăsmaș.
2
Detalii în Capitolul „Toponimia Ţării Bârgăului”, 1998, în manuscris, din monografia citată.
10
maxim înregistrat la postul hidrometric din Bistriţa, în zilele de 12-13 mai 1970, a fost de 619 mc/sec, apele
revărsându-se peste maluri şi inundând luncile cu aşezările omeneşti şi zonele agricole, precum şi căile de
comunicaţii din lunca Bistriţei Ardelene.

Tabel nr.1. Caracteristicile hidrologice ale viiturii din luna mai 1970, pe râul Bistriţa Ardeleană,
înregistrate la staţia Bistriţa.

nivel maxim Q.max q.max h Fazele (în ore) durata volum mil mc
cm mc/sec 1/s/kmp mm
creştere scădere creştere Total data
1/5 1/2 total ora
384 619 1010 119 15 14 27 42 21,3 73 13 Mai 1970
h6

Repartiţia scurgerii solide în timpul anului urmăreşte aproape fidel regimul scurgerii lichide. În zona
muntoasă a Ţării Bârgăului, cantitatea de aluviuni transportată de râuri (turbiditatea), este de 100—300
gr./mc., explicabilă prin existenţa unor roci rezistente, a unui covor vegetal compact, cât şi a unei scurgeri
lichide intense. În zona depresionară a Ţării Bârgăului, constituită din depozite sedimentare friabile,
permeabile, cu mare capacitate de infiltrare, acoperite de culturi agricole, fânaţe naturale sau păduri de
amestec, s-au semnalat valori ale turbidităţii cuprinse între 300-500 gr/mc.
Aluviunile în suspensie contribuie în cea mai mare parte la formarea scurgerii solide (90-96 %).
Debitele medii anuale, de aluviuni în suspensie, înregistrează valori cuprinse între 0,405 și 34,400 kg/s. Ca
rezultat al proceselor generale de eroziune, Bistriţa Ardeleană transportă o cantitate medie anuală de 79.000
tone de aluviuni.
Din punct de vedere hidrometric, râurile din Ţara Bârgăului se încadrează în clasa apelor
bicarbonatate, cu mineralizare redusă (sub 200 mg/1) sau mijlocie (200-500 mg/1). Există secţiuni de control
a chimismului apei Bistriţei Ardelene, la Bistriţa Bârgăului, Prundu Bârgăului şi Josenii Bârgăului.
(Vezi Pop Rodica-Ioana: „Monografia geografică a comunei Prundu Bârgăului”, lucrare de diplomă,
manuscris, 1974, p.43).

Tabel Nr. 2. Chimismul apelor Bistriţei Ardelene la Prundu Bârgăului şi Josenii Bârgăului.

chimismul apei secţiunea de control Obs.

Prundu Bârgăului Josenii
Bârgăului
oxigen 11,18 mg/1 11,06 mg/1
consum biochimic oxigen 4,00 4,43
consum chimic oxigen 3,80 4,69
reziduu fix 221 222
amoniu 0,00 0,0001
cloruri 24,50 13,10
sulfaţi 98,00 98,00
calciu 23,60 24,60
magneziu 7,10 6,90
fier 0,00 0,00

Din analiza tabelului de mai sus rezultă faptul că, în zonele Prundu Bârgăului şi Josenii Bârgăului,
din punct de vedere calitativ, Bistriţa Ardeleană este un râu de categoria întâia, în care apa corespunde pentru
alimentarea cu apă potabilă a localităţilor din Ţara Bârgăului şi a municipiului Bistriţa.
11
 Duritatea apelor din Ţara Bârgăului este mijlocie, de 8,4-16,8 grade germane. Temperatura apei din
râuri depinde în mare măsură de temperatura aerului variind în general, în jurul acesteia. Diferenţele între
temperatura râurilor autohtone şi cele alohtone poate să atingă 8-10°, mai ales în perioada caldă. De exemplu
pârâul Secu are temperatura, în timpul verii, mai ridicată, cu mult, decât cea a Bistriţei Ardelene. În bazinul
Bistriţei Ardelene media anuală, a temperaturii apei din râuri, este cu cca. 3-4°C, mai ridicată decât cea a
aerului. Aceasta se datoreşte capacităţii calorice mari şi conductibilităţii termice mici a apei.
În ceea ce privesc fenomenele de îngheţ din timpul iernii, acestea se manifestă prin gheaţă la malul
râului, năboi şi pod de gheaţă. Gheaţa la malul râurilor apare mai frecvent în perioada 25-30 noiembrie.
Năboiul înregistrează o frecventa de 1-3 zile, iar data medie de formare a podului de gheaţă, peste râuri, este
cuprinsa între 25 decembrie şi l ianuarie. Există ani în care podul de gheaţă are o durată mare. Astfel, la
Bistriţa Bârgăului în iarna anului 1963-1964, a durat 94 de zile. Procesul de descompunere a maselor de
gheaţă, de pe râuri, începe la 4-9 zile după trecerea temperaturii medii zilnice peste 0°C. Dispariţia
fenomenelor de iarnă are loc în jurul datei de 20 martie.
Apa potabilă, în Ţara Bârgăului, este asigurată în prezent din lacul de acumulare de la Colibiţa, care
alimentează şi municipiul Bistriţa, precum şi din fântâni sau alte izvoare, de la care s-au construit numeroase
captări particulare.

2. Bazinul hidrografic al Bistriţei Ardelene.

Bistriţa Ardeleană are un bazin hidrografic cu o suprafaţa de 662 kmp şi o lungime totală, de la
izvoare pană la vărsarea în Şieu, de 65,4 km. Este afluentul principal al râului Şieu, care la rândul lui este
afluentul Someşului Mare cu un sistem hidrografic destul de mare (S=15.217 kmp. Şi L= 345 km).
Bistriţa Ardeleană drenează Ţara Bârgăului de la izvoare şi până în cursul său mijlociu (hotarul de
vest, cu comuna Livezile), pe o distanţă de peste 45 km. Izvorăşte din Călimanii de NV, de sub Vf.
Bistriciorul (1990 m), în cursul său purtând diferite denumiri. Astfel, de la izvoare şi până în cătunul Miţa
(azi satul strămutat Colibiţa), unde confluează cu Izvorul Lung, poartă numele de pârâul Colbu sau Valea
Colbului. De aici şi până la intrarea în defileu poartă numele de Colibiţa şi străbate depresiunea cu același
nume, înecându-se în lacul de acumulare Colibiţa. În defileul Colibiţei, lung de 9 km, poartă numele de
Bistricioara, de unde şi denumirea defileului de „Cheile Bistricioarei”. Denumirea de Bistricioara o poartă
până la Prundu Bârgăului, la confluenţa cu pârâul Bârgău sau Tiha, dând şi satului pe care-l străbate numele
de Bistricioara (comuna Bistriţa Bârgăului). De la confluenţa cu pârâul Bârgău (Tiha), adică de la Prundu
Bârgăului şi până la vărsarea în râul Şieu, poartă numele de Bistriţa Ardeleană (Transilvană), spre deosebire
de Bistriţa Aurie sau Moldoveană, care izvorăşte din Munţii Rodnei şi curge spre Moldova, vărsându-se în
Siret.
La punctul hidrometric Bistriţa Bârgăului, are parcursă o distanţă de 24,6 km şi are o altitudine de
577 m, o suprafaţă a bazinului de 207 kmp, din amonte în aval, cu o înălţime medie de 1058 m, între amonte
şi aval.3
Caracteristicile hidrologice ale Bistriţei Ardelene sunt redate în tabelele 3,4,5.

Tabel nr.3. Bilanţul hidrologic și debitele medii.

Sup. baz. Qo Xo Yo Zo Uo
H med m 0 b s.
kmp mc/s mm mm mm mm
662 827 7,22 885 371 514 108

Tabel nr.4. Debitul şi scurgerea maximă a Bistriţei Ardelene, înregistrate la postul hidrometric
Bistriţa.
debite maxime de asigurare scurgerea maxima
în mc/s 1/s/kmp asig. l %
1 % 3 % 5 % 10 %
520 365 300 240 845

3
Vezi I. Ujvari, Geografia apelor României, Edit. Şt. Buc., 1972, pp. 244-270.
12
 Tabel nr.5. Scurgerea şi debitele solide medii, ale Bistriţei Ardelene, înregistrate la postul
hidrometric Bistriţa.
valorile medii înregistrate
Q R q
r t/ha/an
mc/s kg/s gr/mc
7,62 2,50 328 1,283

Pe unele masive vulcanice din Ţara Bârgăului, reţeaua hidrografică a Bistriţei Ardelene este
radiar divergent. De fapt, întreg bazinul hidrografic al Bistriţei Ardelene prezintă caractere de
supraimpunere, care exclud posibilitatea unor fenomene de captare, deşi acestea ar fi putut foarte bine să
fi avut loc, având în vedere prezenţa defileelor, epigeniile apărând faţă de masivele eruptive care se
găsesc cuprinse în nivelul de 1000-1100 m şi mai jos.

3. Afluenţii Bistriţei Ardelene.

Pornind de la izvoarele Bistriţei Ardelene, care se formează din pârâul Bistriciorul, ce are ca
afluent pe dreapta pârâul Aurari și confluează cu pârâul Zurzugău, formând cursul superior al Bistriţei
Ardelene sub denumirea de Colbu.
- Pârâul Colbu, cu o lungime de 9 km şi o suprafaţă a bazinului hidrografic de 46 kmp, are
următorii afluenţi: pe stânga, Pârâul Scurt, Pârâul lui Irimie de Sus şi a lui Irimie de Jos, care izvorăsc
de sub Piatra lui Irimie, Pănuleţul, cu lungimea de 6 km şi suprafaţa de 14 km; pe dreapta, pâraiele
Dălbidan, cu afluenţi Pârâul Cocoşului şi Pârâul Ursului, Tomnatecul, Prislopul, Blagii şi Izvorul Lung.
- Izvorul Lung, cu o lungime de 10 km şi o suprafaţă de 35 kmp, are afluenţi numai din dreapta,
care sunt următorii: Buba, Terha, Dascălului, Valea lui Toader, şi Pârâul cu plopi.
De la confluenţa Pârâului Colbu cu Izvorul Lung, până la Colibiţa (fost cătunul Miţa), râul
Bistriţa Ardeleană poartă numele de Pârâul Colibiţa şi drenează depresiunea cu acelaş nume,
vărsându-se în „Lacul de acumulare Colibiţa”.
Pârâul Colibiţa are următorii afluenţi, pe partea stângă, după confluenţa cu Pănuleţul: Pârâul
Vrăsmăşenilor, Pârâul Bonău, Bonău Biserică, Pârâul lui Buzilă, Pârâul lui Orban, care izvorăşte de sub
Piatra lui Orban şi Pârâul Lăzărenilor. Pe partea dreaptă, afluenţii sunt următorii: Făgeţelul, Pârâul lui
Ştefan, Locurele, Valea Măgurii, Pietriceaua, Hânganilor, Popii şi Ariniş, aproape de intrarea în chei.
De la intrarea în defileu, respectiv în aval de baraj, Bistriţa Ardeleană poartă denumirea de
Bistricioara şi are următorii afluenţi din partea stângă: *Pârâul Beşii, Capul Dealului, Repedele
(Repedea), cu lungimea de 7 km şi suprafaţa de 20 kmp, Stegea, cu lungimea de 6 km şi suprafaţa de 11
kmp, Şoimu de Sus, cu lungimea de 16 km şi suprafaţa de 10 kmp, Şoimu de Jos, Râhora, Ciupului,
Secrieşului, Macrii, Sfârla Cristina, la ieşirea din defileu. Pe partea dreaptă sunt afluenţii: Strâmba
Jăucanilor, Coacăzului, Piatra Mare, Zăpodia Zmeuriş, Arşiţei, Pârâul lui Moise şi Pârâul Tinos, la
ieşirea din defileu, cu o frumoasă cascadă, denumită „Cascada Diavolului”.
După ieşirea din defileu, Pârâul Bistricioara, are următorii afluenţi din stânga: Tătarca, care
izvorăşte de sub vârful cu acelaşi nume, separând Culmea Leorda de Stâncile Ţapului, Pietroasa, care se
formează prin confluenţa pâraielor Pietroasa de Sus şi de Jos, cu afluentul lor Leorda, însumând o
suprafaţă a bazinului hidrografic de 22 kmp şi o lungime de 7 km, Bridireasa (Blidăreasa), care
izvorăşte de sub Creasta Albă şi Valea Ciorii, care îşi adună apele din rama deluroasă a prelungirii
nord-vestice a Călimanilor.
La Prundu Bârgăului, Bistricioara confluează cu Valea Tiha (Pârâul Bârgău), în locul n umit de
bătrâni „Între ape”. De aici în continuare, denumirea geografică a râului, până la vărsarea în Şieu, este
Bistriţa Ardeleană (Transilvană), cu toate că, de la Livezile şi până la izvoare, din cele mai vechi
timpuri şi până azi, denumirea spirituală, scrisă sau vorbită, este cea de „Valea Bârgăului”.
Valea Tiha, denumită geografic şi Pârâul Bârgău, are o lungime de 21 km şi o suprafaţă a
bazinului hidrografic de 156 kmp. Afluenţii de dreapta sunt următorii: Pârâul Poştei (Tihuţa), Lăzăroaia,
Sunători, Pârâul lui Bobeică, Valea Tureacului, cu lungimea de 7 km şi suprafaţa de 28 kmp şi Secu, cu
lungimea de 6 km şi suprafaţa bazinului de 18 kmp. Din parte stângă se adună apele pâraielor: Corca,
Valea lui Toader, Măguriţa şi Pârâul Blajului.
După confluenţa cu valea Tiha, în râul Bistriţa îşi mai varsă apele următoarele pâraie:
Brujenilor, Valea Muntelui, Valea Mare (Cărbunari) şi Slătiniţa, cu lungimea de 7 km şi suprafaţa de 15
kmp, din partea dreaptă; Pârâul Tănase, cu lungimea de 12 km şi suprafaţa de 49 kmp, Cuşma, cu

13
lungimea de 12 km şi suprafaţa de 21 kmp, şi Fânaţele, cu lungimea de 6 km şi suprafaţa de 12 kmp, din
partea stângă.
În Ţara Bârgăului îşi au izvoarele şi pâraiele Iliuţa Calului şi Iliuţa Bozghii, din bazinele
superioare ale Ilvei şi Leşului, tributare Someşului Mare, iar în bazinul superior al Dornei se varsă
Pârâul Greblei şi Pârâul Şendroaia, ce izvorăsc din măgurile şi chicerile Bârgâului. 4

4. Izvoarele minerale din Ţara Bârgăului

Aceste izvoare sunt o categorie aparte, în cadrul hidrografiei Ţării
Bârgăului, în sensul că ele pot fi încadrate şi la bogăţiile minerale ale subsolului şi la izvoarele
sau apele subterane. Ele au fost încadrate însă la capitolul hidrografie deoarece, aceste izvoare, au dat în
toponimie o serie de denumiri, de pâraie (hidronime), precum: „La borcut”, „Valea Sărata de Sus,Valea
Sărata de Jos”, sau „Poiana Slatinii”, etc.
În aria mofetică din jurul masivelor vulcanice Bârgău-Călimani se găsesc izvoare de apă
minerală feruginoasă, cu un conţinut variabil de CO2, ce apar pe pâraiele Şendroaia şi Izvorul Lung
(Terha, Buba, Dalbidan), de obicei alcaline, cu acţiune tonică antianemică şi de stimulare a funcţiilor
digestive.
În Ţara Bârgăului, găsim izvoare sărate pe teritoriul localităţilor Colibița (Miţa), Bistriţa
Bârgăului-Pustă, Prundu Bârgăului, Susenii Bârgăului, Mijlocenii Bârgăului și Josenii Bârgăului.
În locul numit Poiana Slatinii se cunosc, de multă vreme, două izvoare de apă sărată (slatină),
care ies la suprafaţă, din formaţiunile salifere inferioare, dispuse la sfârşitul oli-gocenului și începutul
miocenului (Egerian), la marginea sud-estică a flişului paleogen al Bârgăului, în apropierea contactului
cu eruptivul Călimanilor de NV (masivele Ţiganca și Piatra lui Orban). Aceste izvoare au fost protejate
de localnici printr-o colibă din lemn, fiind folosite şi astăzi în gospodarii.
Tot pe teritoriul comunei Bistriţa Bârgăului, în locul numit „Brazii Buni”, la vest de masivul
stâncos Piatra Bridireiului, apar la suprafaţă câteva izvoare sărate, situate de-a lungul unei linii de falie
din sedimentele badeniene, dintre care unul este captat, într-o fântână protejată de o construcţie din lemn
ce datează din anul 1858. Pe inscripţia păstrată până astăzi se poate citi: „Acest lucru s-a întemeiat în
anul 1858 prin strădania birăului Mihai Orban, zidarii satului, ctitor Cionca şi Nichita Pavel” (Sfinţită
de preotul Vasile Pavel, bunicul tenorului Constantin Pavel, ctitorul Operei Române din Cluj).
Un alt izvor sărat dar cu debit foarte mic se afla la confluenta Bistriţei Ardelene cu Pârâul
Bridireasa (Blidăreasa).
Pe teritoriul comunei Prundu Bârgăului, pe Valea Ciorii, afluent pe stânga al Bistriţei Ardelene,
în locul numit „La Runc” („La ştiubei”, „La Sărata”, „La Sărăţi), pe Dealul Runc se găseşte un izvor de
apă sărată, legat genetic tot de formaţiunea saliferă badeniană. Aceleaşi tipuri de izvoare se găsesc, în
continuare, pe teritoriul satelor Susenii Bârgăului şi Mijlocenii Bârgăului. Astfel, pe Valea Să rata de
Sus, afluent pe stânga al Bistriţei Ardelene, la cca. 3,5 km în amonte, pe malul stâng al pârâului, se
găseşte un izvor sărat captat într-o fântâniţă pentru folosul satului. La mică distanţă în amonte, dar pe
malul drept al pârâului, se găseşte un alt izvor sărat captat într-o fântâniţă, astăzi colmatată. Până nu de
mult fântâna era protejată de o construcţie din lemn, al cărei loc nici nu se mai cunoaşte acum. Izvoarele
de pe Valea Sărata de Sus au fost citate pentru prima dată în anul 1780 de către Fichtel. Tot el
menţionează, pentru prima dată, şi izvorul cu apă sărată (slatina) de pe Valea Sărata de Jos sau pârâul
Slatinii de Jos, de pe teritoriul satului Mijlocenii Bârgăului, la poalele vestice ale Dealului „Faţa
Cireşului”, captat şi acesta într-o fântâniţă cu raclă din bârne, şi aceasta colmatată şi abandonată.
În Josenii Bârgăului, dincolo de „Faţa Dealului”, la sud de sat, pe Valea Slatinei, în punctul
numit „La slatină”, se găseşte un izvor mineral clorosodic captat într-o fântână, amenajată cu bârne, la
fel colmatată.
Izvoarele sărate de la Colibiţa, Bistriţa Bârgăului, Prundu Bârgăului, Susenii Bârgăului,
Mijlocenii Bârgăului şi Josenii Bârgăului, de vârstă badeniană, au geneză şi caracteristici naturale la fel
ca toate celelalte izvoare din România, în jurul cărora s-au dezvoltat mici sau mari staţiuni balneare. De
amintit doar câteva: Ocna Sibiului, Sovata, Cojocna, Ideciu sau Sărata, ultima doar la cca 30 de km
depărtare de Bârgaie. Din păcate, în Ţara Bârgăului încă nu s-a întreprins nici-o acţiune în acest scop,
deşi propuneri există.

4
Datele de lungimi și suprafeţele bazinelor hidrografice, după Atlasul Cadastrului Apelor din RPR, vol. I, partea I, p. 25.
14
 5. Amenajările hidrotehnice (Complexul hidroenergetic Colibiţa).
În anul 1976 au început lucrările de amenajare şi construcţie a sistemului hidrotehnic de la
Colibiţa.
Barajul de la Colibiţa a fost făcut după un proiect inedit pentru energetica ro mâneasca. Este
primul baraj realizat din anrocamente cu mască de ciment, după o concepţie exclusiv românească, cu
utilaje exclusiv româneşti, proiectate și fabricate în România şi perfecţionate apoi, pe măsura realizării
barajului. Lucrările la amenajarea hidrotehnică Colibiţa au demarat în anul 1976 şi au fost cu mare
greutate finalizate.
Amenajarea hidrotehnică a schimbat, într-adevăr, mult configuraţia peisagistică, lacul de
acumulare cu apa lui de iezer aste ceva rarisim, irezistibil oricăror argumente. De amenajările de aici s-a
legat şi se leagă în continuare, speranţa relansării turistice a unui foarte important sector al Ţării
Bârgaielor.

6. Hidrocentrala Bistriţa Bârgăului.

Lucrările la Hidrocentrala Bistriţa Bârgăului, au demarat în martie 1982, coincizând cu
echinoxul de primăvară. Hidrotehnicienii Colibiţei, conduşi de ing. Constantin Toma (şef de şantier), au
început lucrările în mai multe puncte deodată: Stegea, Iezer, Şoimul de Sus, Şoimul de Jos şi Pietroasa,
pentru aducţiunea principală din lacul de acumulare Colibiţa în lungime de 6,5 km. Conform proiectului,
cei 90.000.000 mc de apă din lacul de acumulare vor alimenta, cu apă potabilă toate localităţile Ţării
Bârgăului şi municipiul Bistriţa, precum şi cele două turbine ale hidrocent ralei care produce în prezent
21 MW energie electrică, în cadrul Sistemului Energetic National.
În luna iunie 1988 centrala hidrotehnică, de la Bistriţa Bârgăului, cu o coloană de apă de 83 m,
două vane fluture, una în amonte şi una în aval, o vană a batardoului, o vană sferică, etc. şi cu o
capacitate de 21 MW, s-a înscris în Sistemul Energetic Naţional.

15
 Timea-Melinda DARLACZI5: Tipologia satelor din Ținutul Bârgău
Rezumat.
Scopul lucrării este analizarea distribuției spațiale a așezărilor umane din Ținutul Bârgăului prin
prisma indicatorilor morfologici și cantitativi. Altitudinea este un factor decisiv în apariția și dezvoltarea
rețelei de localități. Ținând cont de morfologia arealului studiat putem afirma faptul, că așezările cu caracter
excesiv rural au o largă răspândire în teritoriu până la altitudinea de 1100m. Perspectiva cantitativă are la
bază calcularea și interpretarea unor indici precum densitatea așezărilor, densitatea așezărilor
convenționale,coeficientul de arealitate, distanța medie dintre așezări, indicele de dispersie. În urma
analizării acestor indicatori putem constata umanizarea accentuată a arealului geografic studiat.
Keywords: „settlements, density, quantitatative distribution, spatial distribution, network”.

Fig. 1. Ținutul Bârgău

Introducere
Spațiul geografic, numit în continuare Ținutul Bârgău, ocupă partea de sud a Munților Bârgău,
aparținând bazinului superior și mijlociu al Bistriței Ardelene și afluenților săi Bârgăul și Bistricioara. Acest
spațiu muntos, intens umanizat, prezintă un nivel de eroziune bine individualizat: platforma Bârgaielor cu
aspect de plaiuri domoale, dominat de măguri vulcanice, cu o altitudine de 1000-1100m., acoperite cu pâlcuri
de pădure, pajiști și fânețe, caracterizat cu o mare arie de risipire de sălașe și gospodării temporare, care se
extinde spre sud poalele Călimanilor. Aria acestei risipiri marchează, cu o mare precizie contactul Platformei
Bârgău cu eruptivul Călimanilor.
Acest ținut a fost locuit din cele mai vechi timpuri. Așezările au atestare documentară încă din
secolul XIV-lea. În 1317 este denumit Borgo, în 1328 Pargo,în 1390 vilis ultrisque Borgo, în anul 1599
apare sub denumirea pro utroque Borgo, în 1548 Borgo superior et inferior, în 1549 Borgo maiori, iar în
1561 Burghau.6

5
Timea-Melinda DARLACZI, Ph.D. Student, Babeş-Bolyai University, Faculty of Geography, 5-7 Clinicilor Street,
400006, Cluj-Napoca, Romania, darlaczi.timea@gmail.com.
6
Nicolae Drăganu, Toponimie și istorie, Institutul de Istorie Națională, Cluj, 1928, pp. 142-143, C.N. Andrițoiu, Istoria
Țării Bârgăului, Ed. Mesagerul, Bistrița, 2006, pp. 5-6, A. Onofreiu, M. G. Buta, Bistrița Bârgăului. Contribuții
documentare, Ed. Eikon, Cluj Napoca, 2010, pp. 28-30, I. Bâca, Ținutul Bârgăului – Abordări conceptuale și
structural-funcționale, în „Studii și cercetări etnografice”, XVI, Bistrița, 2011, p. 422.
16
 În anul 1328 apare denumirea ținutului în sintagma Neppendorf et Burgo, fiind alcătuit din două
posesiuni Borgoul de Sus (Felső Borgó) și Borgoul de Jos (Alsó Borgó) ca parte componentă a comitatului
Doboca.7 Cele două Bârgaie sunt menționate și în conscripția fiscală din 1750.8
În secolul XVIII, în urma unei statistici apar și denumirile localităților Josenii, Mijlocenii, Prund,
Colibița și Tiha. În anul 1870 sunt atestate și localitățile Rusu Bârgăului, Josenii, Susenii, Prundu, Bistrița,
Tiha și Mureșenii Bârgăului.9
Apariția și dezvoltarea așezărilor din acest ținut a fost influențat de prezența Văii Bistriței Ardelene,
de adăpostul oferit de Munții Bârgău și Călimani, ele evoluând în strânsă legătură cu resursele oferite de
aceștia. Modul de viață și activitățile populației din această vale a fost definită de resursele existente, punând
astfel bazele exploatării și prelucrării lemnului respectiv a păstoritului. Bârgăuanii au pus accentul pe
meșteșugul lemnului, confecționarea cherestelei, a traverselor și a altor obiecte din lemn pe care le schimbau
cu cereale în satele din zona de câmpie, dezvoltând astfel o adevărată cultură a lemnului întregind astfel
cultura poporului român și a spiritului românesc.
Stramba
Josenii
Bargaului Rusu

Joseni

Mijloceni

Susenii
Bargaului
Prundu-
Bargaului Prundu-
Bargaului

Bistrita
Bistrita-
Bargaului
Bistrita-
Bargaului Colibita

Tiha-Bargaului

Tureac

Muresenii-
Tiha-Bargaului Bargaului

Piatra-
Fantanele

Ciosa

Fig. 2. Rețeaua de așezări din Ținutul Bârgău

7
ANBN, N. Șimon, Descrieri geografice și topografice, colecția Iulian Marțian, dosar 10, fila 81, I., Bâca, Ținutul Bârgăului
– Abordări conceptuale și structural-funcționale, în „Studii și cercetări etnografice”, XVI, Bistrița, 2011, p. 422
8
Coord. Ladislau Gyemant, Conscripția fiscală a Transilvaniei din anul 1750, Vol I. Descrierea localităților conscrise,
partea I, Ed. Enciclopedică, București, 2009, pp. 631, 632.
9
ANBN, I. Bozga, Însemnări despre localitățile de pe Valea Bârgăului, 1931, fond I. Marțian, dosar 23 C, I. Bâca,
Ținutul Bârgăului – Abordări conceptuale și structural-funcționale, în Studii și cercetări etnografice, XVI, Bistrița,
2011, p. 423.
17
 Tipologia așezărilor
Organizarea gospodăriilor, structura și tipologia satelor precum și modul de repartiție a acestora
indică strânsa legătură dintre locuitorii locului și mediul înconjurător.
Așezările umane se împart în două categorii: așezări urbane și așezări rurale. Ținutul Bârgăului
are în componența sa administrativă patru comune. Din acest spațiu geografic lipsesc cu desăvârșire
așezările urbane. De aceea putem afirma faptul că, ruralizarea excesivă este principala caracteristică a
acestui sistem regional. Funcționalitatea optimă este asigurată de centrul polarizator extraregional,
orașul Bistrița,situat în imediata vecinătate a ținutului.
Clasificarea așezărilor rurale au în vedere mai multe criterii. În continuare se iau în vedere
criteriile: dimensiunea demografică, structura, textura și funcțiile economice.
După criteriul dimensiunii demografice așezările rurale se împart în: așezări rurale mici(sub 500
de locuitori) cu subcategoria de sate foarte mici (sub 100 de locuitori), de mărime medie inferioară
(501-1000 locuitori), de mărime medie superioară (1001-1500 locuitori), sate mari (peste 1500 locuitori)
ș cu subcategoria de sate foarte mari (peste 4000 locuitori).
Trei din cele 13 sate pe care le are în componența administrativă acest teritoriu se înscriu în
categoria așezărilor rurale mici: Ciosa, Strâmba și Piatra Fântânele. Colibița și Rusu Bârgăului sunt sate
de mărime medie inferioară.
Satul Susenii Bârgăului se încadrează în categoria satelor de mărime medie superioară, având o
populație de 1496 de locuitori, trecând ușor spre pragul superior al acestei categorii , prag de 1501 de
locuitori.
Din cele 34 de sate mari din județul Bistrița-Năsăud, 6 sate din ținut aparțin acestei categorii,
printre care Prundu Bârgăului se subscrie subcategoriei de sate foarte mari, depășind ușor pragul de
4000 de locuitori. 17,64% dintre satele mari ai județului aparțin Ținutului Bârgău.
Putem afirma astfel că unul din cele patru sate foarte mari ale Județului Bistrița-Năsăud: Feldru,
Maieru, Prundu Bârgăului și Rodna (P. Cocean, 2011) se află pe teritoriul ținutului studiat. Satul Prundu
Bârgăului, precum și întreg sistemul teritorial al ținutului este străbătut de cea mai importantă cale de
comunicare între Transilvania, Bucovina și Moldova, de DN 17 ceea ce favorizează dezvoltarea lui
socio-economică. Desfășurarea liniară a sistemului regional favorizează atragerea și distribuirea
fluxurilor de materie, informație și energie din regiunile limitrofe. Un rol important în această activitate
are Prundu Bârgăului, fost centru grăniceresc. Prezintă un centru de atracție supracomunală precum și
un important pol de susținere. Stochează doar o parte din luxurile ce tranzitează sistemul și le
redistribuie spre celelalte localități din sistem.
În acest ținut ponderea satelor mari 61,53% domină ponderea satelor mici 38,47%. Satele mici
sunt localizate în aria montană a ținutului iar cele mari pe cursul hidrografic al Bistriței Ardelene.
Un al doilea criteriu de clasificare a satelor este cel de structura vetrei, care are în vedere modul
de grupare, de concentrare a gospodăriilor. În urma acestui criteriu satele pot fi adunate, răsfirate și
risipite.
Ținând cont de relieful ținutului, prin prisma criteriului spațial de așezări cele mai întâlnite
tipuri de sate în acest ținut sunt cele răsfirate, dezvoltându-se cu precădere de-a lungul văilor și a
drumurilor, precum și cele risipite în arealele montane.
Drumul Național 17, Valea Bistriței Ardelene, Bistriciorului și Munții Bârgăului au fost factori
decizionali în amplasarea și poziționarea gospodăriilor.
Principala caracteristică a satelor mari, îndeosebi a centrelor comunale, este dispunerea lor
morfostructurală, astfel încât intravilanul localității îmbină caracteristicile unui sat adunat, cu
gospodăriile localizate în centrul așezării, cu cele ale satului răsfirat cu poziționarea gospodăriilor de-a
lungul drumurilor și cu cele a satului risipit având gospodăriile dispersate pe culmi, versanți și pâraie.
Satul Rusu Bârgăului se prezintă sub forma unei așezări cu structură adunată. Josenii-, Mijlocenii,
Susenii-,Prundu- și Bistrița Bârgăului au forma unor nuclee egalate cu intercalări de răsfirare și chiar
risipire spre exterior.
Cuplarea de așezări, caracteristic ținutului începe la contactul cu muntele, urcând treptat spre văi
și plaiuri până la 1000m altitudine.
La Prundu Bârgăului, așezarea cuplată se bifurcă. Prima ramură urmează cursul Văii Bârgăului,
prin conturarea satului Tiha Bârgăului cu structură răsfirată. Spre zona defileului , numărul gospodăriilor
scade astfel încât satele Tureac și Mureșenii Bârgăului se transformă într-o arie de risipire pe plaiuri .
A doua ramură urmează cursul Bistriței Ardelene înglobând așezările Bistrița Bârgăului și
Colbița. Satul Colibița adoptă o structura tipic răsfirată și se leagă de Mureșenii Bârgăului.

18
 Nucleul inițial a acestor așezări îl constituie cele trei sate din zona de confluență a Bârgăului cu
Bistrița Ardeleană, Prundu-, Tiha- și Bistrița Bârgăului.
Pe suprafața Zimbroaia se află satul Piatra Fântânele cu o structură risipită.
O altă caracteristică a satelor este intercalarea lor cu sălașe. Locuitorii acestui ținut își
desfășoară activitatea de păstorit în timpul verii la munte, astfel încât apar gospodăriile temporare.
Gospodăriile temporare sunt frecvente în zonele Paltin, Dl Drăgan și Merezuri situate pe
cumpăna de ape dintre obârșiile Leșului și Ilvei, p Dl. Îngrădit (Dl. Dintre Iliuța), între Valea Iliuța
Corchii și Iliuța Calului, pe culmea Măgura Calului și Dealul Calului între văile Teșna și Trifon, pe
culmea Măgura Calului-Priporul Candrii între obârșiile pâraielor Teșna și Trifon, pe Dl. Rusului între
pâraiele Rusu și Trifon, pe culmea Zâmbru între Trifon și Dornișoara, și pe Culmea Șendroaia. 10
Prin criteriul texturii așezărilor, prin modul de dispunere a rețelei stradale, aceste localități se
caracterizează prin regularitate, în intravilan dând aspect de sate liniar. Gospodăriile au fost construite
de-a lungul văilor Bistrița, Bârgău (Tiha) și Bistricioara, care drenează întregul teritoriu. Datorită
condițiilor de relief prezenta, periferie a satelor are aspect de neregularitate.
Pe baza criteriului de funcții, aceste sate se încadrează în rândul satelor cu funcție agricolă prin
practicarea intensivă a creșterii animalelor.
Industria de exploatare și prelucrarea a lemnului cunoaște vechi tradiții în acest ținut. În anul
1768 se pun bazele unei mori de hârtie în Prund, cu o dezvoltare precoce în secolul următor, devenind
alături de fabrica de la Orlat, cel mai important din Transilvania, prezentând principala sursă de
existență a populației. Principalele centre industriale forestiere sunt Suseni și Bistrița Bârgăului.
Situația statistică la nivelul anului 2007, privind structura populaţiei active în Prundu Bârgăului,
conform Strategiei locale de dezvoltare durabilă, era următoarea:

10
I. Bâca, Ținutul Bârgăului – Abordări conceptuale și structural-funcționale, în „Studii și cercetări etnografice”, XVI,
Bistrița, 2011, p. 420.
19
 Populaţie activă %

total, din care: 4120 100

- agricultură, silvicultură 1950 47,3

- industria prelucrătoare 890 21,6

- energie termică, electrică, apă 28 0,7

- construcţii 180 4,4

- comerţ, hoteluri 120 2,9

- transporturi, comunicaţii 48 1,2

- administraţie publică 58 1,4

- învăţământ 132 3,2

- sănătate și asistență socială 62 1,5

- meșteșugari 641 15,6

- nedeclarate 11 47,3

După cum se poate observa, cea mai mare parte a populației își desfășoară activitatea în sectorul
agricol și silvic, în proporție de 47,3%. În industria prelucrătoare, numărul angajaților a scăzut odată cu
închiderea fabricii de Hârtie. Acesta însă se compensează cu înființarea unor secții a fabricii RAAL
Bistrița, în Prundu Bârgăului.
Ponderea serviciilor prezintă valori modeste, practicându-se doar în Prundu Bârgăului. Datorită
prezenței în imediata vecinătate a orașului Bistrița, o mare parte a populației este antrenată în fenomenul
de navetism.

Repartizarea teritorială după axele majore de comunicație

Ținutul Bârgău este traversat de axa majoră de transport DN 17. Cele mai multe dintre localități
sunt străbătute de această axă, sau sunt situate la o distanță mai mică de 5 km de ea. Satele care prezintă
un grad de izolare, situate la o distanță mai mare de 20 km sunt Strâmba, Colibița și Ciosa. Ținutul este
străbătut parțial și de calea ferată ce face legătura între orașul Bistrița și satul Bistrița Bârgăului.
Distribuția altimetrică a alezărilor este condiționată de numeroși factori litologici, tectonici, de
gradul de fragmentare a reliefului, de organizarea și densitatea rețelei hidrografice.
Sub 600m altitudine sunt situate satele Strâmba, Josenii-, Mijlocenii și Rusu Bârgăului. Între
600-800m sunt satele dezvoltate în ariile depresionare: Bistrița-, Prundu, Susenii Bârgăului.
Cele dezvoltate între 800-1000 sunt satele din comuna Tiha Bârgăului. Doar două dintre ele
Colibița și Piatra Fântânele au o dezvoltare de peste 1100 m.

Distribuția cantitativă a așezărilor se efectuează prin prisma indicatorilor:

- densitatea așezărilor – cele 13 așezări din Ținutul Bârgăului sunt răspândite în teritoriu pe o
suprafață de 488,4 km², astfel densitatea medie este de 2,66 localități /km².
Raportând la valoarea medie pe țară 5,06 localități/km², valoarea obținută fiind inferioară. Acest
fapt se datorează gradului ridicat de risipire a gospodăriilor în arealul montan, precum și existenței
vastelor suprafețe lipsite de așezări. La nivelul comunelor se observă existența unor densități c u valori
inferioare mediei naționale în cazul comunelor Bistrița Bârgăului (1,07), Tiha Bârgăului (2,5) și Prundu
Bârgăului (4,2), precum și cu valoare superioară în cazul comunei Josenii Bârgăului. Această valoare
superioară se datorează suprafeței teritoriale comunale reduse (55,6 km²) ocupate de un număr ridicat
(4) de așezări.

20
 - densitatea așezărilor convenționale – face referire la repartiția teritorială a localităților pe arii
convenționale. Se calculează prin raportarea numărului de locuitori al unității administrative la cel al
localităților. Valoarea obținută la nivelul ținutului este ridicată, de 1739,15. Prin raportarea numărului
total de populație al unității administrative la această valoare obținută, prin raportarea la 100 km² se
obține numărul localităților convenționale din unitatea administrativ teritorială. Se observă valori
ridicate în comuna Prundu Bârgăului de 7,89 așezări convenționale /100 km ² și mai reduse în comunele
Bistrița Bârgăului, 1,35 localități convenționale /100 km² și Tiha Bârgăului cu valoare de 1,85 loc.
/100km².
- Coeficientul de arealitate – se obține prin raportarea suprafeței unității administrative la
numărul de localități din componență. Valoarea obținută reprezintă suprafața ce revine la nivelul
așezărilor componente. Valoarea obținută la nivelul ținutului este de 37,56km²/localitate, situată mult
peste valoarea națională de 18,1 km²/ localitate. La nivelul comunelor acesta variază între 13,9
km²/localitate în comuna Josenii Bârgăului și 39,8 km² în comuna Tiha Bârgă ului. Acest coeficient este
invers proporțional cu densitatea așezărilor, astfel unitățile cu valori ridicate ale densității așezărilor
prezintă valori scăzute la nivelul coeficientului de arealitate (comuna Josenii Bârgăului).
- Distanța medie dintre așezări – este egală cu valoarea obținută prin extragerea radicalului din
coeficientul de arealitate. În Ținutul Bârgăului distanța medie este de 6,12 km, valoare superioară valorii
pe țară (5,1 km).
- Indicele de dispersie – indică gradul de risipire în teritoriu a așezărilor. Se calculează utilizând
formula lui A. Demangeon:
Id – (N-N*)n/N;
N – populația unității;
N* – populația administrativă;
n – numărul de localități componente ale unității
Acesta variază la nivelul ținutului între 0,19 în comuna Bistrița Bârgăului și 3,76 la nivelul
comunei Tiha Bârgăului. Valorile scăzute sunt caracteristice comunelor care au în componența
administrativă un număr redus de sate(Bistrița Bârgăului și Prundu Bârgăului – fiind alcătuite din 2
așezări). Valorile ridicate sunt caracteristice comunelor cu un număr ridicat de structuri.

Concluzii
Un rol important în apariția și dezvoltarea așezărilor din Ținutul Bârgău au avut rețeaua
hidrografică a Bistriței Ardelene precum și prezența axei de transport DN 17. Acest ținut a re un caracter
excesiv rural cu potențial de trecere la rang de oraș a satului Prundu Bârgăului. Clasificarea așezărilor,
analizarea numeroaselor indicatori ne oferă o viziune clară asupra teritoriului studiat cu posibilitatea de
a identifica disfuncționalitățile existente, remedierea lor sau chiar prevenirea acestora în viitor în
vederea obținerii unui nivel de trai decent.

Bibliografie:
Bâca,I., (2011), Ținutul Bârgăului – Abordări conceptuale și structural-funcționale, în Studii și
cercetări etnografice, XVI, Bistrița
Cocean, P (2004), Plan de Amenajare a Teritoriului Regiunii de Nord-Vest [North-West Region
Spatial Plan], Edit. Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca.
Cocean, P., Boţan, C. N., Ilovan, Oana-Ramona (2011), Judeţul Bistriţa-Năsăud
[Bistriţa-Năsăud County], Editura Academiei Române, Bucureşti
Ladislau, Gyemant,(coord), (2009), Conscripția fiscală a Transilvaniei din anul 1750, Vol. I.
Descrierea localităților conscrise, partea I, Ed. Enciclopedică, București,
Surd, V. (2003), Geografia aşezărilor [Geography of Settlements], Edit. Presa Universitară
Clujeană, Cluj-Napoca
ANBN, I. Bozga, (1931), Însemnări despre localitățile de pe Valea Bârgăului, fond I. Marțian,
dosar 23 C,
***, Local strategy of the rural development of the commune of Prundu Bargaului, 2007-2013.

21
 Fenomene naturale actuale
Lia-Maria CIOANCA11,
Viiturile şi inundațiile
ca fenomene naturale de risc în Munţii Bârgăului
Inundațiile reprezintă un fenomen natural de risc destul de frecvent ȋn ultimii ani ȋn Munții
Bârgăului, cu efecte negative deosebit de intense, atât ȋn ceea ce priveşte amploarea pagubelor materiale, cât
şi rănirea sau pierderea de vieți omeneşti sau impactul deosebit de grav asupra mediului.

Studiu de caz privind riscurile hidrice în bazinul hidrografic al văilor

Stegea, Baia, Someșul Superior și Bistrița Ardeleană

În cursul după-amiezii zilei de 22 iulie 2010, pe fondul avertizării meteorologice cod galben de
fenomene imediate, nr. 165, transmisă președinților comitetelor locale pentru situații de urgență, pe teritoriul
localităților Valea Vinului – comuna Rodna și Bistrița Bârgăului, zona Colonie Colibița, vremea a intrat
într-un proces de instabilitate evidentă, iar precipitațiile căzute în zonele Munților Rodnei și Călimani au
produs viituri pe cursurile pâraielor Valea Băilor, Valea Secii, Valea Stegii și Valea Repedea. Aceste
fenomene s-au caracterizat în primul rând prin averse puternice de ploaie (rupere de nori) într-un interval
scurt de timp (în mai puțin de o oră), înregistrându-se valori cuprinse între 28,5 și 36 l/mp la stațiile
hidrologice Sângeorz-Băi și Anieș, depășindu-se cota de atenție la stația hidrologică Rodna cu 5 cm. În zona
pâraielor Valea Stegii și Valea Repedea, neregăsindu-se stații hidrologice nu au putut fi efectuate măsurători,
însă precipitațiile căzute în zona Munților Călimani au fost foarte mari.
Ploile torenţiale, însoţite de intensificări de vânt, au generat creşteri ale nivelurilor apelor pe
cursurile din bazinele superioare, activări ale torenţilor şi scurgeri de pe versanţi – fenomene care au dus la
inundarea a zeci de gospodării şi la blocarea şi ruperea unor porţiuni de drum în comunele Bistriţa Bârgăului
şi Rodna.
Redăm mai jos situaţia din comune, după bilanţul Prefecturii.

Comuna Bistriţa-Bârgăului
Aversele de ploaie înregistrate în zona Munţilor Călimani au produs viituri pe cursurile torenţiale
Valea Stegii şi Valea Repedea, care au antrenat aluviuni şi, în mod special, plutitori (material lemnos).
Drumul de la Colibiţa – DJ 173 A – a fost rupt şi afectat de depunerea unor mari cantităţi de aluviuni pe o
lungime de 70 de metri, fiind închis circulaţiei. Accesul spre Colibiţa şi Miţa a fost asigurat pe varianta
Blajului. Podul de peste Valea Stegii de pe DJ 173 A fost blocat cu aluviuni, iar drumul forestier Valea Stegii
a fost distrus pe o lungime de aproximativ 1,5 km.

Comuna Rodna
Din cauza ploilor abundente căzute şi în zona Munţilor Rodnei, o viitură formată pe cursul torenţial
Valea Secii (afluent de dreapta al Văii Băilor) a dus la inundarea a 12 gospodării, a cabanei Valea Secii (care
a rămas izolată), o casă de vară nelocuită permanent fiind cuprinsă de viitură. Drumul judeţean DJ 172 J a
fost blocat cu aluviuni şi material lemnos pe o lungime de aproximativ 250 m. Circulaţia între localităţile
Valea Vinului şi Rodna a fost blocată, 73 de gospodării rămânând izolate şi fără energie electrică. Totodată,
cursul de apă Valea Băilor a fost modificat pe o lungime de aproximativ 300 m, afectând drumul de acces în
localitatea Valea Vinului – care a fost pe moment izolată.
Conform Instituţiei Prefectului, pentru limitarea pagubelor au intervenit formaţiile operative ale ISU
Bistrița, ale Inspectoratului Judeţean de Jandarmi, Inspectoratului Judeţean de Poliţie, SGA Bistrița, SC
„Electrica” SA şi Salvamont. Au participat la activităţile de intervenţie şi Serviciul Voluntar pentru Situaţii

11
Cioanca Lia-Maria este asist. univ. la Universitatea Babeș-Bolyai Cluj-Napoca, Facultatea de Geografie, Extensia
Bistrița, e-mail: lia_cioanca@yahoo.com.

22
de Urgenţă Rodna cu 10 voluntari şi 5 utilaje, SVSU Maieru cu 7 voluntari şi un utilaj şi SVSU Bistriţa
Bârgăului cu 7 voluntari, 6 pădurari şi 4 utilaje. S-a instituit permanenţa la sediul primăriilor şi s-a acţionat
pentru evacuarea a 4 familii aflate în pericol, îndepărtarea aluviunilor şi a materialului lemnos, pentru
decolmatarea podurilor, podeţelor şi a drumurilor. Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă
Bistriţa-Năsăud a monitorizat în permanenţă cursurile de apă şi torenţii, coordonând în paralel lucrările de
îndepărtare a efectelor negative ale viiturii.

Fig. 1. Casă afectată de viitură pe Valea Secii Fig. 2. Viitură pe Valea Stegea și efectele ei
asupra infrastructurii

Fig. 3. Afectarea infrastructurii în urma Fig. 4. Degajarea materialului lemnos

viiturii de la Valea Vinului transportat de viitură, Valea Vinului

Viitura excepțională produsă pe aceste cursuri de apă își are originile în cantitățile imense de
precipitații căzute într-o unitate de timp relativ scurt, în caracteristicile geomorfologice ale versanților, în
debitul solid reprezentat de aluviuni, în cantitatea imensă de masă lemnoasă antrenată. Facem mențiunea că
masa lemnoasă antrenată provine în cea mai mare parte din alunecări de pe versanți și de pe torenți. O mare
parte a masei lemnoase antrenate a fost antrenată din rampele parchetelor de exploatare.
Pe zonele de contact ale văilor și pâraielor cu torenții s-au format conuri de dejecție conținând
aluviuni și masa lemnoasă, fapt ce a dus la obturarea cursurilor. O mare parte a acestor blocaje există
rămânând un real pericol. Acțiunea torenților a fost majoră prin faptul că s-a tranzitat din bazinul de recepție
a acestora prin intermediul canalelor de scurgere un volum mare de apă, aluviuni și masă lemnoasă. În urma
acestor fenomene canalele de scurgere a torenților s-au adâncit atingând roca de bază și având acum un profil
în formă de U.
Undele de viitură pe pâraiele menționate au avut înălțimi cuprinse între 4-6 m față de nivelul
talvegului, fapt ce a dus la fenomenul de inundare până la versanții văii.
Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud a coordonat acțiuni referitoare la:
stabilirea comisiei de evaluare a pagubelor cu reprezentanți ai unităților județene, curățarea drumurilor, a
curților de sedimente și material lemnos, refacerea drumurilor afectate, decolmatarea podurilor și podețelor,
curățarea fântânilor, supravegherea ordinii publice, refacerea rețelelor electrice.

23
 Fig. 5. Amplitudinea undei de viitură pe Valea Băilor

Trei case au fost avariate și o cabană a fost distrusă în satul Valea Vinului în urma unei viituri
puternice care s-a format pe râul Valea Secii, iar drumul județean care face legătura între sat și centrul
comunei Rodna a fost acoperit de aluviuni și bușteni, locuitorii rămânând fără curent electric. Dispecerul
de serviciu de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Bistrița-Năsăud a informat că viitura formată
pe râul Valea Secii ar fi avut cel puțin un metru înălțime și că ploaia nu a durat mai mult de 15 minute.
Potrivit sursei citate, o cabană de vară a fost distrusă în totalitate, iar alte trei case locuite au fost grav
avariate de viitura care a antrenat bușteni, mâl și alte aluviuni. Cele 73 de gospodării din Valea Vinului nu au
avut curent toată noaptea de joi spre vineri şi nici vineri dimineața. Joi noaptea, în Valea Vinului au mers
rangerii Parcului Național Munții Rodnei, dar și autoritățile locale care au ajutat mai mulți localnici să își
deblocheze mașinile rămase în mâl. Vineri dimineața, Primăria Rodna, echipe ale ISU și utilaje de la SC
Lucrări Drumuri și Poduri SA, firma de drumuri a CJ, au început să lucreze la eliberarea drumului de acces
în satul Valea Vinului și la curățarea locuințelor de aluviuni și bușteni.
În urma acestei viituri deosebit de puternice, comisia a constatat următoarele:
- au fost colmatate cursul de apă Valea Caselor, drumul adiacent, gospodăriile și grădinile riverane;
- distrugerea drumului și afectarea gravă a taluzului acestuia pe aproximativ 50% din lungime;
- colmatarea podurilor și podețelor de pe cursul de apă;
- pe o lungime de aproximativ 120 m, a fost distrusă apărarea de mal construită din elemente
prefabricate de beton;
- au fost colmatate în proporție de aproximativ 90% podurile C.F.R. linie curentă Vatra Dornei –
Salva și linia uzinală Năsăud;
- a fost afectată linia de alimentare cu energie electrică și conducta de gaz metan pe o lungime de
aproximativ 40 m;
- distrugerea totală a lucrărilor de amenajare a cursului de apă pe o lungime de aproximativ 840m;
- alunecări de versanți în locațiile Lunca și Dealu lui Circuli;
- torenții formați în zonă și aluviunile antrenate de aceștia au afectat drumul în 12 puncte.
Din aceste cauze circulația pe strada Valea Caselor a fost blocată pentru o perioadă de 14 ore.
Menționăm că lungimea străzii Valea Caselor este de aproximativ 4 km, aceasta fiind singura cale de acces a
celor 486 persoane care locuiesc în 212 case cu gospodării și a elevilor care învață la Școala Generală clasele
I-IV din ridul Dealu Cucului.
În prima urgență sub conducerea Comitetului Local pentru Situații de Urgență, s-au desfășurat
lucrări de degajare a podurilor și podețelor de resturi vegetale, îndepărtându-se și aluviunile de la baza
acestora. S-a acționat pentru reprofilarea străzii Valea Caselor.
La o primă evaluare, pentru refacerea lucrărilor afectate este necesară suma de aproximativ 3,25
milioane lei, sumă care include lucrări constând în refacere pereu, refacere apărare mal, recalibrare albie și
refacerea străzii Valea Caselor. Având în vedere aspectele constatate, s-a considerat necesară intervenția de
urgență în zonă pentru refacerea lucrărilor afectate de viitură.

24
 Sursa: ISU Bistrița-Năsăud

Fig. 6. Elemente de infrastructură, obiective şi imobile afectate

Fig. 7. Evaluarea pagubelor pe instituții

Legendă:
MDRT – Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului
MADR – Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale
MMP – Ministerul Mediului și Pădurilor
MAI – Ministerul Administrației și Internelor
MECMA – Ministerul Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri

Viitura din 15 iulie 2012 de la Valea Mare și Colibița

O ploaie torențială s-a abătut și asupra localității Valea Mare, în după-amiaza zilei de 15 iulie 2012,
care a avut ca urmări afectarea infrastructurii de transport prin căderea de bușteni și pietre pe partea
carosabilă, lucru ce a îngreunat circulația în zonă timp de mai multe ore până ce s-a acționat la degajarea
drumului de acces în zonă, prin intervenția utilajelor aparținătoare direcției de drumuri; viitura a durat
aproximativ o jumătate de oră, din spusele localnicilor și provine de la Valea Blaznei, Jgheabul lui Belei,
locul unde s-a făcut regularizare de torent; ploaia torențială a fost însoțită și de căderi de grindină. În după
amiaza aceleiași zile, o viitură puternică a avut loc și în apropierea barajului Colibița, la aproximativ 300 m

25
în aval de acesta. Drumul județean 173 A fost blocat aproximativ o oră în urma ploii torențiale, însoțită de
vânt puternic și gheață, partea carosabilă fiind acoperită cu bușteni și bucăți mari de piatră desprinse din
stâncă; cei aflați în trafic au ajutat și ei la degajarea circulației până la apariția utilajelor specializate.

a b

c d
Fig. 8. (a – d). Viitura de la Valea Mare (a, b) și Colibița (c, d)

Inundație la Bistrița Bârgăului

În noaptea de 1 spre 2 iunie 2012 natura și-a arătat din nou forțele ei necontrolate și o puternică
furtună s-a dezlănțuit și a făcut prăpăd în localitatea Bistrița Bârgăului, mai multe case fiind afectate, iar DJ
172 A fost blocat din cauza apelor. Apa a inundat drumuri, curțile oamenilor, grădinile și casele. Circulația
între Bistrița Bârgăului și Colibița a fost blocată întreaga noapte pentru că drumul a fost inundat.
Ploaia abundentă a făcut ca nivelul râului Bistrița să crească foarte mult, iar în localitatea Bistrița
Bârgăului albia acestuia a trecut peste drum.
Oamenii din zonă povestesc că furtuna a început dintr-o dată și că a plouat atât de tare încât în câteva
minute apa avea deja un metru.
În Bistrița Bârgăului șase case au fost afectate de ape și oamenii, ajutați de pompierii militari din
cadrul ISU BN, au muncit toată noaptea pentru a scoate apa din beciuri și case.
Cantitatea mare de apă a adus aluviuni care au blocat un pod aflat chiar în centrul localității. Pentru a
evita ca și alte gospodării să fie inundate, autoritățile au improvizat un baraj chiar în drum.
Din cauza vântului puternic și a ploilor abundente și calea ferată a fost afectată. Angajații CFR au
muncit toată noaptea pentru a îndepărta de pe șine resturile aduse de ape.
Autoritățile au decis să închidă în acea noapte traficul pe DJ 172 A, urmând ca a doua zi să caute
soluții pentru a decolmata podul și pentru a rezolva problema.

26
 Fig. 9. Viitura de la Bistrița Bârgăului

Concluzii
Predispuse la inundații sunt și zonele unde se întâlnesc soluri cu permeabilitate mare și cu capacitate
mare de înmagazinare a apei, generând straturi supra-freatice cu grosimi mari, caracterizate de umezeală tot
timpul anului, cu nivelul apei freatice foarte aproape de suprafață.
Datorită pericolului reprezentat de aceste revărsări ale râului Someșul Mare îndeosebi s-au efectuat
lucrări hidrotehnice cu rol de apărare împotriva inundațiilor. Pe lângă regularizările de albie cele mai
semnificative intervenții hidrotehnice sunt:
digurile care s-au construit pe malurile Someșului Mare în sectoarele cu maluri concave pentru a
proteja rambleul căii ferate;
barajele au fost ridicate deasupra conurilor de împrăștiere ale pâraielor torențiale pentru a se evita
blocarea drumurilor forestiere. Cu ocazia efectuării lucrărilor la baraje, solul rezultat în urma excavării a fost
transferat în areale care au fost acoperite cu așa numitele antroposoluri, în acest fel suprafețele în cauză
reintrând în cadrul circuitului agricol.
Pentru a concluziona, putem afirma că cea mai bună apărare împotriva acestor riscuri ar fi evitarea
construcției de locuințe în sectoarele inundabile.

Bibliografie
1. Bălteanu D., Alexe R.(2001), Hazarde naturale şi antropogene, Editura Corint, Bucureşti.
2. Cocean, P., Cocean, Gabriela (2007), Cauzele şi efectele viiturii catastrofale din 20 iunie 2006 de
la Târlişua, Studia UBB, 1, Cluj-Napoca.
3. Cocean, P., Filip, S. (2011), Geografia regională a României, Presa Universitară Clujeană,
Cluj-Napoca.
4. Grecu, Florina, Palmentola, G. (2004), Goemorfologie dinamică, Editura Tehnică, Bucureşti.
5. Rusu, E. (1999), Munții Bârgăului. Studiu fizico-geografic, Editura Universității „Al. I. Cuza”,
Iași.
6. * * * (2012), Raportul privind starea factorilor de mediu pe anul 2011, Ministerul Mediului şi
Gospodărirea Apelor, A.P.M. Bistriţa-Năsăud.
7. http://bistriteanul.ro

27
 Perspective
Ioan BÂCA12,
Brandul turistic al localităților
de pe Valea Bârgăului
Precizări conceptuale
Definirea conceptului de „brand” este destul de dificilă, la fel cum este și înțelegerea sa de către
public. Brandul reprezintă suma tuturor valorilor de imagine, încredere, reputație, prest igiu pe care un
produs îl are în rândul consumatorilor (Cărămidă, 2010). Brandul este „o identitate”, „o promisiune
făcută în raport cu valorile care îl definesc”, „un sentiment de încredere între consumator și produs”
(Cărămidă, 2009), o modalitate de exprimare a calității, o emblemă sau o garanție a calității. Brandul
este calitate. Brandul unei țări, a unei regiuni, a unei localități sau a unui produs se construiește în timp
îndelungat (ani, zeci de ani, secole). Putem da câteva exemple în acest sens: ceasurile elvețiene,
autoturismele germane, parfumurile franțuzești, pastele italiene, automobilul marca Ferrari, Studiourile
de film Warner Bross, Microsoft, Adidas, Scotch Whisky, etc.; stațiunile turistice din Munții Alpi,
Bucovina, FC Barcelona, etc.
Brandul își demonstrează caracteristicile prin următorii factori:
- imaginea: pe care o reprezintă pentru consumator;
- fiabilitatea: pe care o demonstrează în timp;
- satisfacția: pe care o induce consumatorului.
Elementele grafice ale unui brand sunt numele, sigla, sloganul, cărțile de vizită, pliantele,
broșurile, mapele de prezentare, site-urile de pe internet, etc. Numele trebuie legat de obiectul pe care îl
definește, dar și de piața pentru care este destinat. Sigla este reprezentarea grafică a identit ății brandului
(simbol, ilustrație grafică, imagine foto, etc.), iar sloganul este mesajul pe care -l transmite brandul spre
consumator.
Procesul de crearea a unui brand și a unei identități se numește branding. Acesta trebuie să
clădească o relație emoțională între brand și consumator, bazată pe calitate, necesitate și încredere.

Premise pentru elaborarea brandului turistic al localităților de pe Valea Bârgăului

Elaborarea brandurilor turistice sau branduirea este la modă în România ultimilor ani. S -a
elaborat brandul turistic al țării (Romania – Land of Choice, Romania – The Carpathian Garden) și al
unor orașe (Cluj-Napoca, Târgu Mureș, Iași, București, etc.), iar procesul continuă pentru diferite
destinații turistice (Bucovina, Delta Dunării, Munții Apuseni, Transilvania, Litoralul, etc.). Dar nu
numai orașele trebuie să aibă un brand turistic, ci și satele, deoarece acestea reprezintă posibile
destinații pentru turismul rural și agroturism.
Primăriile de pe Valea Bârgăului sunt tot mai preocupate de lansarea acestei regiuni pe piața
turismului național și internațional. Acestea s-au constituit într-un Grup de Acțiune Locală numit Gal
Bârgău-Călimani, care, pe lângă alte atribuții, are rolul de a elabora proiecte și de a atrage fonduri
pentru dezvoltarea turismului.
În primăvara anului 2013 a avut loc la Piatra Fântânele o întâlnire între primarii comunelor
Livezile, Josenii Bârgăului, Prundu Bârgăului și Tiha Bârgăului sub denumirea „Valea Bârgăului – Casa
României”, cu scopul de a găsi soluții pentru valorificarea patrimoniului turistic al Văii Bârgăului. Cu
această ocazie s-au inventariat resursele atractive ale regiunii, s-au schițat o serie de proiecte viitoare și
s-a stabilit un comitet de inițiativă.
În toamna anului 2013, Piatra Fântânele și Hotel Castel Dracula au fost vizitate de
stră-strănepotul scriitorului Bram Stoker, autorul romanului Dracula. Cu această ocazie, Dacre Stoker și
echipa sa (fotograful Hans de Roos și producătorul de televiziune Aaron Sagers) a lansat în cadrul unei
conferințe de presă proiectul de realizare a unui ghid turistic intitulat „Bram Stoker, Dracula, Ghid
Turistic”, în care Borgo Pass și Piatra Fântânele vor avea un loc important, întrucât o parte din acțiunea
romanului gotic de ficțiune Dracula se desfășoară aici, în Pasul Bârgăului.

12
Ioan Bâca este dr. în geografie la Universitatea Babeș-Bolyai, Cluj-Napoca, Facultatea de Geografie Extensia Bistrița
– Geografia Turismului.
28
 Pentru ca Valea Bârgăului și localitățile sale componente să devină o destinație turistică, este
nevoie să se conceapă un proiect de branding turistic, adică de transformare a acestei zone într-o
destinație turistică de calitate, și această calitate, identitate și încredere insuflate consumatorilor de
turism trebuie să se bazeze pe valorile sale (naturale și antropice), pe produsele sale turistice originale și
pe serviciile turistice de calitate.
Valea Bârgăului are anumite tradiții în domeniul turistic, cum ar fi: stațiunea climaterică
Colibița (sfârșitul sec. XIX – anul 1976), sporturi de iarnă și Hotelul Tihuța (actual Hotel Castel
Dracula), campingul și cabana Valea Străjii (amenajate în anii 1970), hramul Mănăstirii Piatra Fântânele
(în trecut Sf. Ilie, actual Nașterea Maicii Domnului), serbarea câmpenească Regele Brazilor din Defileul
Bârgăului, etc. Prin urmare, procesul de branding are o bază care trebuie folosită în noile condiții.
În perioada actuală infrastructura turistică a Văii Bârgăului este relativ bine dezvoltată, fiind
reprezentată de:
- căi de acces: DN 17-E58 (Dej-Bistrița-Vatra Dornei); DJ 173 A (Prundu Bârgăului-Bistrița
Bârgăului-Colibița);
- structuri de primire: cabane, pensiuni, hoteluri, restaurante;
- obiective de agrement: lacul Colibița, pârtia de schi de la Piatra Fântânele;
De asemenea, s-au conturat două sate cu funcțiuni turistice balneo-climaterice și de practicare a
sporturilor: Colibița și Piatra Fântânele. Acestea reprezintă deja doi poli de atracție turi stică de
importanță locală și regional, care își conturează identitatea ca branduri turistice.

Etape în elaborarea brandului turistic al localităților de pe Valea Bârgăului

Prima etapă în construirea unui brand turistic al Văii Bârgăului și al localitățil or sale
componente este identificarea valorilor sale. Astfel, această regiune posedă:

a) resurse atractive naturale: măgurile Bârgăului, Platoul Călimanilor, Cheile Bistriței, masivul
Bistricior, Tăul Zânelor, Defileul Bârgăului;

b) resurse atractive antropice: barajul și lacul de acumulare de la Colibița, pârtia de schi de la

Piatra Fântânele, mănăstirea Nașterea Maicii Domnului de la Piatra Fântânele, crucea de metal de pe vf.
Piatra Fântânele, Drumul Romanilor, mitul contelui-vampir Dracula, Alaiul Nunților de pe Bârgău,
Releul de televiziune de pe vf. Heniu Mare, Festivalul Colibița Folk, Colibița Bike Fest, Dracula
Halloween, Balul Vrăjitoarelor, tradiții și obiceiuri populare, țuica de Bârgău;
În etapa a doua se va elabora numele, sigla și sloganul acestui brand turistic. Numele poate fi cel
al localității pentru care se elaborează brandul sau al Văii Bârgăului, dacă ne referim la brandul întregii
Văi. Sigla trebuie să fie un simbol reprezentativ pentru întreaga Vale sau pentru fiecare localitate în
parte, o imagine foto sau o creație grafică potrivită, iar sloganul trebuie să cuprindă într-un cuvânt sau
într-o sintagmă personalitatea locului respectiv și mesajul adresat turistului.
De exemplu:
- pentru Colibița: nume = Colibița; siglă = lacul de acumulare și masivul Bistricior; slogan:
Poarta spre Călimani;
- pentru Prundu Bârgăului: nume=Prundu Bârgăului; siglă=masivul Heniu și releul TV;
slogan:Capitala Bârgăului;
- pentru Piatra Fântânele: nume = Piatra Fântânele; siglă: Dracula sau Castelul + Dracula;
slogan: Ținutul lui Dracula;
În etapa a treia se va întocmi manualul de promovare a brandului prin intermediul cărților de
vizită, foilor cu antet, planșelor și broșurilor, pixurilor și mapelor, etc., care vor fi înmânate oficialilor și
turiștilor cu diferite ocazii. Lansarea brandului turistic al Văii Bârgăului și a localităților din cuprinsul
său se va face în cadrul unor conferințe de presă și emisiuni Radio-TV, precum și cu ocazia unor
evenimente culturale (Simpozionul Cultural al Văii Bârgăului, Alaiul Nunților de pe Bârgău, Colibița
Folk, Halloween, etc.).
O contribuție importantă la promovarea brandului turistic vor avea și unele personalității
culturale ale Văii Bârgăului, cum ar fi: scriitorii Aurel Rău, Dinu Flămând și Titus Waxmann -Hogiu;
soliștii de muzică populară: Nicu Cioancă, Ioana Hangan; jurnaliștii Adrian Mănarcă și Nicu Vrăsmaș,
etc.

29
 Strategii viitoare pentru valorificarea turistică a Văii Bârgăului
Valorificarea turistică a Văii Bârgăului este prevăzută în toate Strategiile de de zvoltare locală
din cadrul primăriilor. Anumite acțiuni strategice s-au pus deja în aplicare, cum ar fi: amenajarea unor
locuri de popas și picnic (Cheile Bistriței Ardelene, Gura Șoimului, Valea Străjii, etc.), desfășurarea
unor evenimente culturale (Caravana Folclorică de la Colibița, Colibița Folk, Festivalul Usturoiului de
la Piatra Fântânele, Alaiul Nunților de pe Bârgău, Festivalul Internațional de Folclor Regele Brazilor de
la Prundu Bârgăului, Zilele localităților) și sportive (Colibița Bike Fest, R afting controlat pe Bistrița
Ardeleană), etc. Alte acțiuni strategice ar putea fi:
- marcarea traseelor turistice din cadrul Văii, care se suprapun arealelor montane Călimani și
Bârgău (ex. Prundu Bârgăului-Fundu Secului-Heniu Mare);
- amplasarea unor indicatoare turistice de direcționare pe diferite trasee turistice (ex. spre
izvorul cu apă minerală de la Piatra Fântânele);
- amplasarea unor panouri informative la intrarea pe diferite trasee turistice (ex. Drumul
Romanilor) sau în centrul localităților de pa Vale, care să conțină informații sumare despre structura
administrativă a comunelor, suprafață, număr de locuitori, obiective și trasee turistice, etc.;
- crearea unor evenimente legate de anumite date calendaristice, obiceiuri și tradiții locale (ex.
Sărbători de Iarnă, Sărbători Pascale, Rusalii, Sf. Ilie, Adormirea Maicii Domnului, Lăsatul Secului,
Sâmedru, Sâmbra Oilor, Serbările Zăpezii la Piatra Fântânele, etc.);
- încurajarea inițiativei private pentru dezvoltarea turismului rural și agroturismu lui;
- realizarea unor site-uri turistice pe internet, la nivel de fiecare comună, cu informații de interes
sau includerea acestor informații în site-urile primăriilor;
- realizarea unor pagini de facebook la nivel de fiecare comună sau de unitate turistic ă (ex.
Colibița-Marea de la munte pentru pensiunea Fisherman`s din Colibița, Piatra Fântânele -Ținutul dintre
Măguri, Hotel Castel Dracula, etc.);
- realizarea unor pliante sau broșuri de promovare a obiectivelor turistice din comună sau de pe
Vale;
- realizarea lucrărilor urbanistice specifice (canalizare, alimentare cu apă și energie electrică,
transporturi publice, salubrizare, etc.) la Piatra Fântânele și Colibița pentru ca acestea să fie atestate
stațiuni climaterice de interes local, regional și chiar național;
- construirea unor centre de informare turistică, în special la Prundu Bârgăului, Colibița și Piatra
Fântânele);
- crearea de către prestatorii de servicii turistice a unor produse turistice originale și atractive;
- efectuarea unor traininguri pentru prestatorii de servicii turistice în vederea îmbunătățirii
metodelor de organizare și prestare a serviciilor turistice;
- îmbunătățirea calității serviciilor turistice la nivelul fiecărei unității de primire;
- clasificarea structurilor turistice de primire.
Pentru a construi un brand al Văii Bârgăului sau branduri pentru fiecare localitate din cadrul
acesteia trebuie să se aibă în vedere următoarele aspecte:
- diferențierea brandului față de alte branduri (Valea Prahovei, Valea Arieșului, Valea Mol dovei,
Bucovina, etc.);
- creativitatea celor care vor construi brandul sau brandurile respective;
- strategia de elaborare, bazată pe comunicare, colaborare și interacțiune cu potențialii
consumatori de turism;
- socializarea sau apropierea față de consumatori.

Concluzii
Pentru promovarea și valorificarea turistică a localităților de pe Valea Bârgăului este necesară
identificarea valorilor atractive din această regiune, efectuarea unor amenajări corespunzătoare (căi de
acces, marcaje, indicatoare, structuri de primire), stabilirea unor strategii de promovare (pliante, broșuri,
evenimente, centru de informare turistică) și elaborarea unui brand turistic (nume, siglă, slogan), pentru
fiecare comună sau pentru întreaga Vale.

30
 Bibliografie
Bâca, I., Șteff, I., (2010), Colibița-dimensiuni turistice, Ed. Didactica Nova, Bistrița
Bâca, I., (2012), Arealul turistic Piatra Fântânele-Măgura Calului, Ed. Argonaut, Cluj-Napoca
Bâca, I., Musteață, C., (2012), Studiu geomorfo-hidrometric și hidrodinamic pe râul Bistrița
Ardeleană în vederea practicării raftingului controlat. Studiu de caz: Segmentul Gura de uzinare de la
Bistrița Bârgăului-Valea Ciorii de la Prundu Bârgăului, Anuarul Bârgăuan, Ed. Eikon, Cluj-Napoca
Bâca, I., Ștefănescu, H., (2013), The Exploatation of river basin system Colibița Lake-Bistrița
Ardeleană River by sport tourism activities, Studia Universitatis Babeș-Bolyai, seria Educatio Ars
Gymnasticae, LVIII, 1, Cluj-Napoca, p. 106-124
Bâca, I., Ștefănescu, H., (2013), The Project of leisure area Prundu Bârgăului-Secu
Valley-Heniu Mare (Bistrița-Năsăud County). Preliminary study, Studia Universitatis Babeș-Bolyai,
seria Educatio Ars Gimnasticae, LVIII, 3, Cluj-Napoca, p. 57-66
Cărămidă, C., (2009), Brand&Branding. Identitatea vizuală, vol. I, Ed. Brandmark, București
Cărămidă, C., (2010), Brand&branding. Valoarea Brandului, vol. II, Ed. Brandmark, București
***Strategia de dezvoltare durabilă a comunei Prundu Bârgăului 2007-2013, Primăria comunei
Prundu Bârgăului
***Consiliul local al comunei Bistrița Bârgăului, Strategia locală de dezvoltare durabilă
2008-2013

Colibița

31
 Simion CRISTEA, Grațiile satului natal
Între toate punctele geografice pe care le-am atinge în viaţă, unul are o unicitate absolută, în afara
oricărei comparaţii: satul natal, de care inima noastră se apropie ritualic, cu bătăi paradisiace.
Cu toate implicaţiile estetice ale culorilor, tabloul satului natal luminează obsesional interstiţiile
fiinţei noastre. Iar când nu-l vizităm ni-l aduce în somn visul nopţii.
Satul natal îşi ocrotește fiii ori unde am ajunge pe meridianele lumii. Ciprian Porumbescu zicea la
Viena prietenilor săi: „Ori unde în lume aş umbla, simt în dreapta mea Stupca, satul meu, cu aripa lui
ocrotitoare”. Nicăieri nu te recreezi ca în grădina casei părinteşti, la umbra înţeleaptă a nucului bătrân. Ne
amintim că marele Gluck nu putea compune decât scoțându-și pianul afară în soare şi în iarba necosită”.
La intrarea în sat, primele bineţe le dăm bisericii. Da, în copilărie, la altarul ei ne-am rugat şi ne-am
jucat cu îngerii. La o conferinţă, întrebarea: Care este cea mai minunată catedrală din lume, răspunsul meu
prompt, fără pauză de gândire, a fost: catedrala copilăriei. Şi răsplata am primit-o pe loc: o ploaie de aplauze,
la gestul mitropolitului Bartolomeu.
Amintiri sacre ne deşteaptă şi Şcoala – templul cultural al satului. Trec peste noi caldele umbre ale
învăţătorilor, profesorilor şi colegilor noştri, aceste alese fiinţe care au avut o însemnată parte în destinul
nostru. Ni s-ar umbri oglinda sufletului fără chipul lor.
Soseşte apoi o nouă secvenţă: soborul caselor cu policromia lor, ce împodobesc muzeistic uliţele
satului. Nu numai atât, dar şi poarta ocolului îşi etalează cu distincţie certificatul. Satul degajează o
atmosferă proaspătă, de nou modern, multe dintre case depăşind arhitectural tradiţia. Cu nerv istoric, multe
dintre ele ar onora orice metropolă europeană. Felicitările noastre! Fiecare uliţă respiră cu zâmbetele ei
elanul intuitiv al creaţiei. Și casele, fiecare cu personalitatea şi salutul ei, vorbeşte o limbă sentimentală.
Excepţii sunt acolo unde n-a mai rămas în sat nimeni din familie. Dar şi în cazul acesta, urmaşii ţin
aprinsă făclia tradiţiei. Am văzut nepoţi şi strănepoţi venind, făcând mătănii şi sărutând grădinile bunicilor şi
străbunicilor. Goluri sentimentale nu există.
Fiecare dintre noi avem în satul natal o regină a caselor, cu nume sfânt: casa părintească, indiferent
de chipul şi arătarea ei. Chiar dacă n-a rezistat bătrâneților, ea tot regină rămâne în memoria noastră şi
îngenunchem pe locul unde a fost sfânta ei temelie .
N-o uităm noi, nu ne uită ea. Mă gândesc la clanţa de la uşă, de câte ori îmi sărută mâna când vin iar
la plecare mi-o udă cu lacrimi. Dar ferestrele cât sunt de senine când mă văd sosind iar lumina din geamuri
îmi sărută fierbinte obrazul. La plecare totul se întristează. Ferestrele plâng aproape îndoliate, de fiecare dată
cu întrebarea: dar dacă nu se mai întoarce? E întrebarea grea a Corbului lui Edgar Allan Poe.
Puncte de suspensie şi încheierea. Satul natal e scump, e sfânt, acolo s-a născut veşnicia. satul natal –
o revelaţie fără egal. A ghicit bine Blaga, a fost o mare inspiraţie a lui, nu numai mare, genială chiar.
Protectoratul satului natal este unic. Dacă ne-au ajuns supărările şi vreo lacrimă, satul natal are cea
mai minunată batistă. Satul natal este cel mai minunat muzeu al unui popor, un muzeu viu, nemuritor. El
întotdeauna ne îmbrăţişează şi ne strânge la piept cu braţele lui părinteşti.

Metamorfoza zborului, lemn, 2011, 150x90x110cm

32
 II. ISTORIE
Istoria în documente
Niculae VRĂSMAȘ,
Din istoria poştei şi telecomunicaţiilor în Ţara Bârgaielor.13
Încă de la apariţia sa omul a simţit nevoia de comunicare. Aceasta s -a manifestat, la început,
prin semne şi gesturi, apoi s-a realizat prin cuvinte. Comunicarea primitivă a evoluat şi s-a transmis,
de-a lungul generaţiilor, ajungându-se astăzi la un nivel superior, care permite omenirii rezolvarea
problemelor prezentului, dar şi cunoaşterea trecutului, sau chiar prevenirea viitorului. Fără comunicare
însăși evoluția vieții nu ar putea exista.
Primii paşi în evoluţia comunicării au fost, după vorbire, descoperirea scrisului şi a alfabetului.
Scrierea hieroglifică a Egiptului antic, sau cea cuneiformă a vechii Mesopotamii, înregistrate pe piatră,
piele, papirus, metale, ţesături sau hârtie, a evoluat odată cu descoperirea, pe teritoriul de astăzi al Siriei,
a unui alfabet fonetic, care a fost preluat de Grecia Antică şi apoi de Imperiul Roman 14.
Comunicarea necesita însă şi un mod de transmitere a mesajelor la distanţă, care la început s-a
făcut prin transportarea lor de către om. „Rămâne legendar, în această privinţă, faptul istoric petrecut la
Maraton (Marathon), în nordul Aticii la 42,2 km N-E de Atena. Aici pe câmpia din apropiere a avut loc
la 12.IX.490 î.e.n. o bătălie în care atenienii şi plateienii, conduşi de Miltiade, au obţinut o strălucită
victorie asupra armatei persane. Victoria atenienilor a fost vestită de un hoplit care a parcurs, alergând
distanța de la Maraton la Atena şi care, după ce a rostit cuvintele „Am învins”, a murit pe loc răpus de
oboseală. Astăzi, distanţa de 42,195 km a devenit probă olimpică de atletism pentru bărbaţi ”15.
În comunicarea mesajelor la distanţă s-au folosit, la început, focurile, ca cea mai veche formă
pământeană de transmitere a luminii, dintr-un loc într-altul, cu vizibilitate între ele, dar și tam-tamurile,
ca primă comunicare cu ajutorul sunetului, iar mai târziu, prin omul trimis ca sol, porumbei, cămile sau
cai. Aceste metode au durat multă vreme, unele dintre ele perfecționându-se, prin combinarea solului cu
animalele care îl transportau și diversele vehicule de transportat prin plute sau vehicule terestre,
împreună cu diferite mărfuri.
În privința distanțelor dintre corespondenţi, când acestea erau prea mari și mai greu accesibile,
se introduceau staţii intermediare, situate la circa 20 km între ele.
„Acestea, cu timpul, au început să aibă un caracter de stabilitate şi să fie deservite de oameni
plătiţi. Apare astfel noţiunea de „poşte”, derivată de la cuvântul latin „ponere”, care însemna „releuri”
aşezate din distanţă în distanţă pe drumurile pe care treceau curierii statului”16.
Aşa cum focurile de semnalizare de la Leşu au fost menţionate în monografia satului, în mod
sigur că ele s-au utilizat, încă din cele mai vechi timpuri şi pe dealurile vizibile de la mare depărtare, ale
Ţării Bârgaielor, cum ar fi de exemplu Conteniţa, la Rusu Bârgăului, unde vestigiile arheologice indică
o veche cetate de pământ, posibil dacică, dar şi pe versantul sud-vestic al Heniului, dealul Runcu, Piatra
Bridireiului, Căsarul, al cărui denumire ar putea să fie dată de romani după numele împăratului Caesar,
existând în apropiere și un drum antic ce poartă denumirea de „Drumul Romanilor”.
Aşa după cum se spune că „toate drumurile duc la Roma”, este de presupus faptul că şi
transporturile de mărfuri şi armate, dar mai ales comunicaţiile din Țara Bârgaielor, inclusă parțial în
limitele imensului imperiu, erau foarte bine organizate, tocmai pentru că existau drumurile.
Aceste puncte cu mare vizibilitate, dar și altele, au funcționat, cu siguranță, ca posibile
observatoare și staţii organizate, pentru pază şi comunicare la distanţă a evenimentelor.
Corespondențele organizate, sub forma de Serviciu poştal, au funcţionat încă din antichitate
fiind bine cunoscute încă de la egipteni, perşi, greci şi chinezi, dar cea mai mare dezvoltare a fost atinsă

13
Lucrare susținută la Simpozionul Cultural al Văii Bârgăului, ediția a 34-a, 2005.
14
Horia C. Matei, O istorie a lumii antice, Ed. Albatros, 1984.
15
Mic dicţionar enciclopedic, Ed. Şt. şi Enc. Bucureşti, 1986, p. 1039.
16
Gheorghe Enciu, Poşta şi telecomunicaţiile în România, Ed. Şt. şi Enc. ,Bucureşti, 1984.
33
la romani, unde poșta era organizată pe mai multe compartimente, aparținând în principal statului și
subordonat unor particulari.
Considerată ca un serviciu al împăratului poşta romană avea o conducere centrală şi una locală a
fiecărei provincii, conduse de prefect sau pretor, iar fondurile necesare înfiinţării şi întreţinerii erau
suportate de oraşe, provincii, mici proprietari, nobilime, cler, unii înalţi funcţionari şi mai puţin de către
armată, care de fapt era principalul beneficiar.
În timpul împăratului roman Diocleţian (284-305 e.n.) s-a aplicat „o nouă organizare serviciului
poştal, stabilind poşta militară ca o categorie aparte alături de poşta publică sau fiscală, rezervată
transporturilor ce aparţineau statului şi aprovizionărilor generale… precum şi poşta particulară, care
funcţiona pe drumurile vicinale şi de mică importanţă 17.
În Ţara Bârgaielor, la fel ca în întreaga Dacie Romană, funcţiona un trafic poştal bine organizat,
cel puţin până la extremitatea castrului cunoscut la Livezile şi a posturilor de pază de pe traseul și
capătul drumului roman din Munții Bârgăului.
După dezmembrarea imperiului roman şi invaziile ulterioare, ale popoarelor migratoare, urmate
mai târziu de fărâmiţarea din epoca feudală, serviciile poştale s-au destrămat din ce în ce mai mult, iar
poşta de stat încetat să mai existe, o îndelungată perioadă de timp, în care comunicarea se făcea prin
curieri sau călători particulari, între care se numărau negustorii, meseriaşii, călugării şi uneori studenţii
din universităţi.
Noţiunea de „poştă” s-a încetăţenit încă din secolele XII-XIII, când se transportau atât
corespondenţe şi mărfuri, dar şi persoane (curieri sau călători particulari). Au apărut staţii terminale sau
intermediare pe căile de comunicaţii, unde se găseau cai, căruţe sau trăsuri de schimb, oameni
specializaţi care se ocupau atât de transportul, primirea, expedierea şi tranzitarea mărfurilor şi
corespondenţelor, cât şi de masa sau cazarea călătorilor.
Serviciile poştale au luat fiinţă şi s-au dezvoltat, cu precădere, în vestul şi în centrul Europei.
Astfel, în Franţa poşta de stat s-a organizat în timpul domniei lui Ludovic al XI-lea, cunoscând ulterior
şi alte îmbunătăţiri, aduse de către regii care au urmat, cum ar fi taxele şi gratuităţile poştale, factorii
poştali, etc. Napoleon Bonaparte a introdus sistemul de exploatare în regie, înfiinţând o direcţiune
generală a poştelor şi un serviciu urgent de ştafete. Este de presupus că o astfel de ștafetă a adus și
vestea înfrângerii armatei sale, în luptele din zilele de 15-17 noiembrie 1796 de la Arcole, prin eroismul
sutelor de grăniceri năsăudeni la care au participat și numeroși bârgăuani, salvând imper iul austriac.
Reforma poştei franceze s-a produs după revoluţia din 1789, când s-au luat şi primele măsuri în
privinţa asigurării individualităţii scrisorilor, apoi s-au introdus mandatele poştale, ştampilele cu data
operaţiunilor, timbrele şi s-au înfiinţat oficiile poştale rurale şi navale.
Evoluţia serviciilor poştale, în celelalte ţări ale Europei centrale şi de vest, a urmat un curs
aproape asemănător, spre deosebire de ţările est europene, între care şi ţara noastră, unde condiţiile
istorice şi sociale au întârziat foarte mult acest proces.
Pe cuprinsul statelor feudale Moldova, Ţara Românească şi Principatul Transilvaniei, existau
încă din secolul al XIV-lea servicii de curieri și „o reţea întreagă de agenţi fiscali şi administrativi,
ascultând de marii dregători de la curtea domnească, agenţi prin care ordinele domneşti erau transmise
până în ultimul sat şi invers. Domnul şi curtea erau informaţi de faptele importante de ordin politic
(fugari peste graniţe, răzmeriţe, atacuri ale duşmanilor), sau economic (negustori străini, bâlciuri la
hotare, pricini de vamă)”. 18
Invaziile otomane au pus, de multe ori, la grea încercare Ţările Române, dar formele de
avertizare, deşi erau rudimentare, au fost de multe ori eficace. „Aşa cum rezultă dintr-un document din
secolul al XIV-lea, referitor la expediţia emirului din Efes, Amur Beg, între 1335 şi 1339, „Paşa
(Emirul) în fruntea a 300 de vase porneşte pe Marea Neagră; oamenii lui ajunseră la Chilia, la graniţa
Valahiei şi prădară ţara. Când creştinii văzură sosirea lor, îşi dădură de ştire unii altora, prin mijlocul
ierburilor aprinse (şfară în ţară)”.19
Dezvoltarea relaţiilor dintre provinciile româneşti, precum şi ale acestora cu ţările vecine, din
secolele XV-XVII, au atras după sine înfiinţarea şi organizarea serviciilor poştale. Au fost introduse
reţele poştale cu schimburi de cai, pe toate arterele principale, pentru transportul corespondenţei, a
mărfurilor şi persoanelor, pe distanţe mari, iar numărul curierilor, români şi străini, a crescut simţitor.

17
Gheorghe Enciu, op. cit., p. 12.
18
Gheorghe Enciu, op. cit., pp. 19-21
19
Gheorghe Enciu, op. cit., p. 21.
34
 În Transilvania s-a simţit cel mai mult influenţa străină în administraţie şi în primul rând cea
austriacă. Reţeaua de curieri era, la început, doar la dispoziţia voievodului, dar ulterior, în perioada
Principatului Autonom (1541-1688), se înfiinţează serviciile poştale cu trasee stabile şi curse regulate.
Exista o poştă internă, care cuprindea serviciul de curieri ai principelui, pedeştri sau călări şi o poştă a
oraşelor, precum şi o poştă externă, cu serviciu de curieri care transportau corespondenţa cu ţări le
străine. Principalele linii poştale regulate, externe, plecau din Alba Iulia: una prin Sibiu şi Valea Oltului,
spre Ţara Românească şi Constantinopol, alta prin Sibiu – Făgăraş – Braşov – Bucureşti – Giurgiu –
Constantinopol. Tot din Alba Iulia pleca o linie poştală, importantă, prin Cluj – Baia Mare – Satu Mare,
spre Viena şi apusul Europei.
Prin Ţara Bârgăului trecea o altă linie poştală regulată, folosită ca legătură între Transilvania şi
Moldova, care pleca tot din Alba Iulia, prin Cluj–Bistriţa–Prundu Bârgăului–Tihuţa–Poiana Stampei
-Vatra Dornei–Suceava şi mai departe, spre Polonia. Mai târziu, legătura spre Moldova şi Polonia
(Lvov), se va face şi dinspre Braşov, prin Sighişoara-Târgu Mureş-Bistriţa-Prundu Bârgăului-Vatra
Dornei-Suceava, pe calea denumită „Drumul Braşovului”. O altă importantă ramificaţie poştală se va
face din Sibiu, prin Târgu Mureş-Reghin-Bistriţa-Prundu Bârgăului-Tihuţa-Vatra Dornei-Suceava-
Cernăuţi şi mai departe, spre Polonia.
„Pe la mijlocul sec. al XVI-lea Austria se găsea din punct de vedere al serviciilor poştale la un
grad înalt de organizare, poate cel mai înalt din Europa de atunci. Ca urmare influenţa austriacă a
îmbunătăţit organizarea poştelor transilvane, prin introducerea unui serviciu fix de curieri, înfiinţarea
unui organ de conducere a activităţii poştale – Magistru şef al curselor poştale, stabilind totodată şi
unele măsuri de protecţie a personalului poştal.”20
Măsurile de îmbunătăţire a serviciilor poştale, din Transilvania, au continuat în sec. XVII-XIX
prin apariţia unor instrucţiuni de poştă, care stabileau obligaţiile curierilor şi modul de asigurare a
mijloacelor de transport, iar pe lângă serviciul de curieri ai Principelui apar servicii particulare, ale
comitatelor, oraşelor, bisericilor şi nobililor. Alte modificări prevedeau: „un serviciu poştal pentru
transportul de persoane, cu aprobarea Principelui, un serviciu pentru transportul corespondenţei (poşta
ordinară de scrisori şi poşta extraordinară sau ştafeta ultrarapidă), scutirea de anumite obligaţi i a
magistraţilor care continuau să fie salariaţi de stat, uniformă pentru personalul poştal. S-a introdus
transportul scrisorilor simple şi recomandate, precum şi al imprimatelor, scrisorilor de valoare, ziarelor,
banilor, valorilor, mărfurilor, coletelor, etc. Drumul spre dezvoltare şi progres, şi în acest domeniu, se
va accelera tot mai mult. Primele modele de scrisori erau sub formă de sul, închise şi sigilate cu sfoară şi
ceară, ulterior au apărut scrisori sub formă de coală împăturată de asemenea legată cu sfoară, şi sigilate,
iar din sec. al XIX-lea s-a introdus plicul în forma actuală.”21
La Bistrița, în 26.II.1667, Comitetul Municipal al oraşului înfiinţează două posturi de directori
de poştă, în care sunt aleşi: Johann Rosenauer şi Georg Parlaghi, care primesc câte 100 de florini
neimpozabili, fiind obligaţi să pună la dispoziţie fiecare, câte 6 cai de poştă pentru oraş. 22 În Diploma
Leopoldină din 4.XII.1691, care atestează, din punct de vedere juridic şi politic, extinderea stăpânirii
Austriei asupra Transilvaniei, se prevedea că „Poşta este un monopol al împăratului” şi dispunea
organizarea ei, în Transilvania, după modelul austriac. Serviciile poştale organizate de stat urmau să fie
concesionate particularilor, dar aceştia trebuiau să fie din rândul indigenilor. „Primul director de poştă
regulată al oraşului Bistriţa, a fost Augustin Austel, în 1770. 23
„Începând cu 1850, Statul, prin Direcţia poştei din Sibiu, începe să răscumpere o parte din
oficiile poştale mari, deţinute de particulari, pentru a înfiinţa oficiile poştale de stat, urmând a suporta
toate chieltuielile, din bugetul propriu. Salariaţii oficiilor poştale se vor specializa pe diverse activităţi,
în principal pentru poştă, telegraf şi telefon. Poşta va avea şi rolul de bancă. Prin „Casa de păstrare
regală ungară” se primeau depuneri de păstrare la orice oficiu poştal, de la 50 coroane la 1000 de florini.
De asemenea asigura comerţul de clearing şi cec”.24
„Militarizarea ţinutului Năsăudului şi a Văii Bârgăului, în a doua parte a secolului X VIII, a dus
la stabilirea unei legături poştale directe între Viena şi capitala Bucovinei, Cernăuţi. Această linie trecea
prin Bistriţa, Prundu Bârgăului, Tihuţa, Poiana Stampei, Vatra Dornei și Cernăuţi. În aceste puncte

7 Gheorghe Enciu, op. cit., p. 32.

21
Gheorghe Enciu, op. cit., p. 33.
22
Otto Dahinten, Geshichte der Stadt Bistrtz in Siebenburgen, Bohlau-Verlag, Koln-Wien, 1988, p. 440.
23
Ion Ilea, Contribuţii la istoria poştelor şi telecomunicaţiilor din Transilvania, Cluj, 1978, (manuscris – Dir. Reg. de
poştă Cluj).
24
Calendarul „Amicul poporului”, anul XXXIII, 1893, Sibiu, p. 23.
35
existau staţiuni de poştă, unde se schimbau caii. La această linie poştală avea legături şi regimentul II de
graniţă românesc de la Năsăud, în punctele Beclean şi Bistriţa.”25
„Începând cu 1850, Statul, prin Direcţia poştei din Sibiu, începe să răscumpere o parte din
oficiile poştale mari, deţinute de particulari, pentru a înfiinţa oficiile poştale de stat, urmând a suporta
toate chieltuielile, din bugetul propriu. Salariaţii oficiilor poştale se vor specializa pe diverse activităţi,
în principal pentru poştă, telegraf şi telefon. Poşta va avea şi rolul de bancă. Prin „Casa de păstrare
regală ungară” se primeau depuneri de păstrare la orice oficiu poştal, de la 50 coroane la 1000 de florini.
De asemenea asigura comerţul de clearing şi cec”.26
În 1861, în oraşul Bistriţa, „erau trei feluri de comunicaţie prin poştă: a) de limită (până la
hotar); b) ştafetă (călare); c) rol expres (curier, factor poştal). Zilnic, veneau şi mergeau curieri poştali
spre Sibiu, Cluj şi Cernăuţi. În fiecare duminică, luni, miercuri şi joi, spre şi de la Lechinţa; în fiecare
miercuri şi sâmbătă la şi de la Năsăud şi Rodna.”27
Primele linii telegrafice din Transilvania s-au construit după anul 1850, cu dezvoltare în
principalele orașe, rețeaua de telegraf ajungând și la Bistriţa în anul 1858, iar la Năsăud în 1872. După
anul 1900 a fost introdus și telefonul, a cărui serviciu era unit cu cel al telegrafului.
Extinderea teritorială a serviciilor de poştă şi telegraf-telefon, au fost serios perturbate de primul
război mondial, pe timpul căruia serviciile au fost militarizate. Refacerea pagubelor pricinuite de război
se va realiza, după actul unirii Transilvaniei cu România din 1918.
În anul 1919 în Ţara Bârgaielor existau două oficii poştale, unul la „Prundu Bârgăului, care
deservea localităţile: Bistriţa Bârgăului, Josenii Bârgăului, Mijlocenii Bârgăului, Susenii Bârgăului,
Mureşenii Bârgăului şi Rusu Bârgăului. 28, dar și altul la „Livezile, cu localitățile: Dorolea, Pintic; 29
În anul 1923 existau „în Prundu Bârgăului posturi telefonice pentru: Industria de hârtie Bârgău
(nr.10); Jandarmeria (nr.13); Jandarmeria Mureşenii Bârgăului (nr.7); Medicul cercual rural (nr.12);
Moara din Prundul Bârgăului (nr.8); Ocolul Silvic (nr.6); Primăriile comunelor: Bistriţa Bârgăului
(nr.3); Josenii Bârgăului (nr.2); Prundu Bârgăului (nr.5); Susenii Bârgăului (nr. 11); Tiha Bârgăului (nr.
4).” 30
În anul 1928 la Prundu Bârgăului era singurul oficiu poştal principal, care deservea 6 localităţi
din Ţara Bârgăului. 31
În 1938 se punea problema, la nivel de judeţ, pentru realizarea unor transmisiuni radiofonice
săptămânale pentru sate, unde învăţătorii aveau asemenea aparate, „să fie introdusă ora administrativă
în care să se dea publicităţii ordinele pe care Prefectura şi primăriile să şi le înscrie. Aceste ordine,
verificate de organele de conducere, s-ar putea executa cu toţii deodată şi în grabă. S-ar economisi astfel
milioane la corespondenţă, iar efectul ordinelor ar fi grabnic.”32 Acest deziderat a fost realizat abia în
perioada comunistă, apoi abandonat deși ar fi fost încă necesar, mai ales la nivel de comună. Problemele
de transmisie s-au îmbunătățit odată cu noua tehnică, mult superioară din ultimele două decenii.
Extinderea reţelei telefonice în Țara Bârgaielor s-a produs în cursul anilor 1938-1939, prin
construirea a unui traseu care lega prefectura din Bistrița cu primăriile comunale, instalând noi posturi
telefonice la Rusu Bârgăului, Dorolea și Susenii Bârgăului.
În acea perioadă funcționau, în întregul judeţ, 12 oficii cu centrale telefonice, între care Prundu
Bârgăului avea 8 posturi, cele mai multe după Năsăud, care avea 14 şi Bistriţa, care avea 108, din care
66 instituţii şi societăţi iar 42 particulare. În 1939 s-au mai înființat și oficiile poștale de la Livezile,
Bistrița Bârgăului și stațiunea Colibița. 33
Oficiile şi agenţiile poştale, din judeţ, erau organizate după plasele existente la acea vreme.
Plasa Bârgău: Prundu Bârgăului, cu localităţile: Bistriţa Bârgăului, Tiha, Mureşeni, Suseni, Mijloceni,

25
Teodor Ghiţan, Raionul şi oraşul Bistriţa – monografie economică, Cluj, 1955.
26
Calendarul „Amicul poporului”, anul XXXIII, 1893, Sibiu, p. 23.
27
Otto Dahinten, op. cit., p. 442
28
ANB-N, fond. Prefectura, d. 1534/1919.
29
Silvestru Moldovan, Nicolae Tofan, Dicționarul numirilor de localități cu poporațiune română din Transilvania,
Banat, Crișana și Maramureș, Sibiu, 1919, p. 271.
30
Lista abonaţilor telefonici a rețelelor urbane și interurbane din Ardeal, Banat, Crișana și Maramureș, aparținătoare
Direcțiunilor Regionale PTT Cluj, Oradea-Mare și Timișoara (DRPTT Cluj, 1923, p. 344).
31
Armin Berger, Indicatori de distanţe şi diferite date statistice pt. jud. Năsăud, Bistriţa, 1928, pp. 34-37.
32
ANB-N, fond. Prefectura, d. 89/1939.
33
Enciclopedia României, vol. IV, București, 1943, p. 301.
36
Joseni, Rusu Bârgăului, Petriş (agenţie), Ragla, Dumitriţa, Satu Nou, Tihuţa; Li vezile, cu localităţile:
Dorolea, Cuşma.34
În 1940, existau 2 oficii PTT la Bistriţa şi Năsăud, 17 oficii şi 2 agenţii autorizate, în mediul
rural şi 1 oficiu în stațiunea balneară Colibiţa.
În perioada dictatului de la Viena domeniul poştelor şi telecomunicaţiilor a fost reorganizat
conform intereselor Ungariei. Oficiile poştale şi telefonice erau subordonate Direcţiunii poştelor regale
ungare din Cluj.
După evenimentele din august 1944, datorită distrugerilor cauzate de retragerea precipitată a
armatelor germano-maghiare, serviciile telefonice şi poştale, din întreg ţinutul, au fost grav perturbate.
Traseele telegrafice şi telefonice au fost scoase din funcţiune iar centralele şi echipamentele au fost, în
întregime distruse. Cele mai mari pierderi au fost înregistrate pe Valea Bârgăului, care a constituit
principala cale de retragere a trupelor. Liniile de comunicaţie erau nefuncţionale, trenurile nu circulau
din cauza terasamentelor şi podurilor distruse. Telecomunicaţiile şi serviciile poştale erau, prac tic,
paralizate.
Prin instalarea administraţiei militare sovietice, în octombrie 1944, acţiunea de refacere şi
repunere în funcţiune a instalaţiilor şi echipamentelor distruse nu se putea face, de către Guvernul
român, decât cu acordul şi sub conducerea Înaltului Comandament Aliat (Sovietic). 35
„O primă încercare de reorganizare a serviciului poştal o găsim în Instrucţiunile prefecturii
județului Năsăud,” în care se prevedea un plan concret de rezolvare a situaţiei. 36
În situaţia de criză creată, prin lipsa de contacte cu exteriorul, s-a format totuşi un mic nucleu de
specialişti, care au pus în funcţiune, cu intermitenţe, serviciul poştal judeţean, oficializat la 25.XI.1944.
Dar situaţia serviciilor poştale, telegrafice şi telefonice, din judeţ, era departe de a fi rezolvată.
Într-o dare de seamă înaintată Prefecturii, la 23 .XII.1944, de către oficiul telegrafo-telefonic Bistriţa, se
arăta: „Pentru a putea reface în parte liniile telefonice din judeţ, avem nevoie în primul rând de o trăsură
cu un cal, pentru a inspecta traseele din judeţ, pentru a ne putea face un plan de refacere a acestor trasee;
în primul rând Valea Şieului, Valea Bârgăului şi în direcţia Petrişului. După refacerea acestor trasee,
vom putea trece în alte părţi ale judeţului. Inspectându-se traseele, vom arăta detaliat situaţia lor,de ce
anume materiale e nevoie pentru refacerea acestor linii, precum şi de numărul stâlpilor ce avem nevoie,
trăsuri, oameni care să ne dea ajutor la edificarea acestor circuite, în raza fiecărei comune. ” 37
Ca urmare a unor eforturi depuse, la începutul anului 1945 situaţia era oarecum restabilită. La
Bistriţa şi Năsăud oficiile poştale aveau instalaţii Morse iar la celelalte oficii exista telefon pe firele
telegrafice, din lipsă de aparate Morse. Pe Valea Bârgăului funcţiona un singur oficiu, la Prund, care
avea doar 3 abonaţi, iar în judeţ mai existau doar la Şieu-Măgheruş, Sărăţel şi Lechinţa.
Pe Valea Bârgăului funcționa rețeaua telegrafică pe „Traseul Bistrița-Tihuța-limită jud.
Suceava-54 km-2 fire a 23 km până la Prundu Bârgăului” 38
În şedinţa Comisiei Interimare Judeţene din 24.II.1948, se sublinia printre altele: „necesitatea
legăturilor telefonice cu plasa şi judeţul, cum şi cu plasa şi comunele ”... ”Organele silvice vor trebui să
dea imediat stâlpii necesari din păduri, simplificând formalităţile. Lucrările se vor face cu muncă
voluntară şi cu material lemnos gratuit, utilizând pe cât posibil şi concursul unităţilor militare, cu
personal specializat”. Dar mai erau şi unele propuneri mai puţin gândite şi necalculate, emanate probabil
de la nişte politruci ai vremii, care defavorizau unele zone şi în primul rând Ţara Bârgaielor. Se susținea
de exemplu că: „Întrucât nu avem legături telefonice cu Maramureşul şi Bucovina, se propune ca traseul
Bârgău-Tihuţa-Dorna, pe care nu există aşezări omeneşti, să fie schimbat pe traseul Ilva Mare -Dorna,
unde distanţa este mai mică şi traseul mai populat” 39, în realitate distanța fiind cu mult mai mare iar
populația mai redusă și răsfirată.
Prin efectul legii de naţionalizare, din 11 iunie 1948, Societatea Anonimă Română de Telefoane
a fost trecută în patrimoniul statului.
După 1948 traseele telegrafice au fost contopite cu cele telefonice, filatelia este preluată de
sistemul PTTR, după naţionalizarea comerţului filatelic, în 1949. Se introduc servicii noi, se
automatizează traficul telegrafic şi se modernizează telefonia, care se extinde tot mai mult în teritoriul

34
Localitățile din Plasa Bârgău sunt în acord cu lucrarea lui Adrian Onofreiu, Evoluția administrativ-teritorială a
județului Bistrița-Năsăud (1918-1968), aflată în manuscris la ANB-N.
35
Valeriu Florin Dobrinescu, România şi organizarea postbelică a lumii, 1945-1947, Bucureşti, 1988, p. 47.
36
ANB-N, fond: Prefectura, d. 789/1944.
37
ANB-N, fond: Prefectura, d. 704/1944.
38
ANB-N, fond: Prefectura, d. 9311/1945.
39
ANB-N, fond: Prefectura, d. 118/1948.
37
comunelor. Radiodifuziunea şi radioficarea sunt întreţinute de acelaşi minister, iar în mai 1963 sunt
realizate primele emisiuni TV, din Transilvania, de către Studioul Cluj -Feleac.40
La nivelul anului 1959 existau, în actualul judeţ Bistriţa-Năsăud, 3 staţii de radioamplificare de
150 W cu 1800 difuzoare, din care la Prundu Bârgăului erau 154.
În privinţa telefoniei se înregistrau, la aceeaşi dată, la oficiul Prundu Bârgăului, 19 abonaţi, dar
se deserveau şi localităţile: Bistriţa Bârgăului, Mureşenii Bârgăului, Tiha Bârgăului, Josenii Bârgăului,
Dorolea şi Cuşma. În perioada 1965-1967 se instalează posturi telefonice la sfaturile populare din
Bistriţa Bârgăului, Tiha Bârgăului, Josenii Bârgăului şi Dorolea. Este tipărită prima carte de telefoane,
numai pentru judeţul Bistriţa-Năsăud, în 1969.
Prin punerea în funcţiune, la 28 iunie 1970, a centralei telefonice automate de 1000 de linii tip
7D, s-au putut efectua pentru prima dată, la Bistriţa, convorbiri telefonice digitale, direct între abonaţi,
fără serviciile centralistei. S-au modernizat instalaţiile de telefonie interurbană, primire şi expediere a
telegramelor şi mandatelor, şi au fost introduse telexurile. În 1974 sau instalat noi sisteme telefonice şi
la Prundu Bârgăului, iar la Colibiţa, în 1981, s-a asigurat mutarea traseului telefonic şi racordarea la
reţeaua telefonică a noii vetre de sat, care a fost strămutată din perimetrul lacului de acumulare. În 1982
s-a realizat şi racordarea la reţeaua telefonică a apartamentelor din blocul de la Bistriţa Bârgăului.
În anul 1985 s-au încheiat lucrările de construcţie a unui edificiu poştal modern la Prundu
Bârgăului, unde se înfiinţează servicii complexe. Se puteau face abonamente la ziare şi reviste, precum
şi la serii de timbre şi coliţe tipărite, sau cumpărări de timbre preobliterate (ştampilate dar nepuse în
vânzare), „Plicuri prima zi” sau plicuri de timbre cu premii.
În noul complex a fost instalată CTA-Pc de 1000 linii, care s-a conectat la CTAI din Bistriţa.
Tot în acelaşi an a fost instalat şi pus în funcţie radio-releul Bistriţa-Cluj şi au continuat lucrările de
instalare a cablului coaxial Bistriţa-Vatra Dornei, în perimetrul comunei Prundu Bârgăului. În anul 1986
a fost instalată CT la şantierul Barajului Colibiţa, iar în 1996 au fost reabilitate liniile telefonice aeriene
din zona Colibiţa-Miţa şi a fost dublată capacitatea centralei telefonice „Goldstar” de la Prundu
Bârgăului. La 4.IV. 1998 ora „0” s-a pus în funcţiune la Bistriţa cea mai modernă şi perfecţionată
centrală telefonică digitală, „Siemens”, cu 13.000 linii de abonaţi, în municipiu. 41
Imaginile de televiziune nu au putut fi recepţionate, de la început şi în Ţara Bârgaielor. S-au
încercat şi aici, ca de altfel peste tot, felurite tipuri de antene, care de care mai sofisticate sau mai înalte.
De multe ori, când se transmiteau campionate internaţionale, oamenii se urcau, cu televizoarele în sp ate,
pe culmile mai înalte de unde se putea recepţiona imaginea.
Prima staţie translatoare de televiziune din judeţ, având o putere de 50 W, a fost construită, după
multe eforturi, pe versantul nord-vestic al Heniului, în „Vârful Măgurii” la cota 1230 m., şi a început să
emită, pe canalul 2, la 1. IX. 1968. „La scurtă vreme s-au construit încă două staţii de translaţie, de câte
5 W, care deserveau localităţile Sângeorz-Băi şi Rodna.” 42
Imaginile de televiziune prin care s-a putut vedea, la acea vreme, primul pas al omului pe lună,
nu au fost recepţionate, din cauza reliefului, în cea mai mare parte a teritoriului, între care şi în Ţara
Bârgaielor.
În anul 1972 au început lucrări de prospecţiune şi studii de proiectare, iar în 1974 a fost aprobat
proiectul de construcţie a staţiei de televiziune, din vârful Heniu Mare, cota 1610 m, care a intrat în
funcţiune la 31.XII. 1977.
Prin realizarea releului de televiziune din vârful Heniu, s-a aprins o uriaşă torţă pe această
piramidă montană a Ţării Bârgaielor şi nu numai, care va lumina prin imaginile retransmise de aici, în
toată lumea. Putem privi astăzi, din casele noastre, întreg universul.
Releul din vârful Heniu este considerat a fi lucrarea de cea mai mare dificultate de acest gen din
Transilvania, având în vedere eforturile extraordinare care s-au depus, în deosebi datorită izolării şi
altitudinii. Nu existau căi de acces şi nici surse de energie sau măcar de apă, apropiate.
Clădirea s-a realizat în vârful muntelui, pe o platformă cu o suprafaţă construită de 1245 mp, cu
o structură de rezistenţă monolit, are 12 m înălţime şi 2 etaje. În centrul clădirii este construită baza
antenei, cu rezistenţă de gradul I la foc şi nu prezintă pericol de explozie. „Antena este formată din două
părţi: o parte din beton glisant care urcă până la 23 de m, de la cota zero şi un turn metalic de 57 m, în

40
Vezi și Teodor Ghiţan, Raionul şi oraşul Bistriţa – monografie economică, Cluj, 1955, p. 572.
41
Arh. D.J. de T. B-N, d. 105/1970, fila 7; d. 36/1984, fila 72; d. 39/1987, fila 23; „Răsunetul”, nr. 1797 / 16. I. 1997;
„Răsunetul”, 16 şi 17. IV. 1998.
42
ANB-N, fond: Sf. Pop. al Rn. Năsăud, d. nr. 364, fila 52.
38
formă pătrată, contravântuit pe plan orizontal şi al feţelor prevăzute cu instalaţii de balizaj şi de
paratrăznet. Înălţimea totală a turnului este de 74 m.” 43
Arh. Dir. Radio şi Telev. Cluj, dos. 2, fila 11.
Aparatura instalată a fost fabricată parţial în ţară dar emiţătorul de televiziune, de tip „Jakori-2 x
2,5 KW pe imagine şi 2 x 0,75 KW pe sunet” provine din fosta URSS. Pentru difuzarea emisiunilor de
radio, în banda de ultrascurte a fost montată o staţie de tip „RD-10 (2 x 3 KW), fabricat la ICRET
Bucureşti.
A fost realizată o reţea electrică proprie, prin devierea aeriană din LEA- 20 KV, Prundu
Bârgăului, pe Valea Secului până la staţia telefericului iar în continuare prin cablu până la cota 1610 m.
În caz de întrerupere accidentală a furnizării energiei electrice, „a fost instalat un grup electrogen de
fabricaţie Skoda care intră automat în funcţiune, putând atinge parametrii necesari în 30 de secunde.
Releul dispune de asemeni şi de Staţie de baterii staţionare care poate asigura, fără altă sursă, necesarul
de energie pe durata de 2-3 ore. Un teleferic, montat pe 16 stâlpi metalici, cu înălţimi ce variază între 3
şi 29 m. în lungime de 2,5 km, de tip 2P Reghin.” 44
Progresul telecomunicaţiilor a condus, în ultimul deceniu, la introducerea şi extinderea
televiziunii prin cablu, care s-a dezvoltat şi în Ţara Bârgaielor prin SC „Axel” SRL Bistriţa, str. Florilor
nr. 2, după anul 1992.
O altă activitate interesantă o constituie sectorul de radiocomunicaţie care a funcţionat, în cadrul
radioclubului judeţean şi a numeroaselor staţii radio de emisie-recepţie existente (erau 11 staţii de
asemenea fel în 1971 şi cca 40 în 1996, pe întregul judeţ). Mesajele interceptate sau trimise, d e către
radioamatorii din judeţ, au contribuit chiar la salvarea unei vieţi omeneşti dintr -un orăşel norvegian,
care depindea de un medicament românesc (Ecoul nr. 8 / 13.IV. 1968), sau la stabilirea legăturii dintre o
navă românească, aflată dincolo de cercul polar şi portul Constanţa (Ecoul nr. 1310/ 23 XI. 1971).
Şi acum, la cei mai bătrâni aproape că nici nu le vine a crede, distanţele se parcurg incomparabil
mai rapid şi mai confortabil, datele şi informaţiile se transmit prin televiziune, faxuri, emai l-uri, prin
telefoane mobile şi internet, cu viteza gândului, aproape ca în poveştile bunicilor noştri.

NOTĂ:
Lucrare susținută la Simpozionul Cultural al Văii Bârgăului, ediția a 34-a, 2005
La întocmirea lucrării s-au utilizat date din arhive și publicații, menționate în subsolul paginilor,
sursa principală utilizată fiind monografia intitulată „Din istoricul telecomunicațiilor și poștei în județul
Bistrița-Năsăud”, apărută în Editura „Răsunetul”, 1998, Bistrița, cu sprijinul SC. Tc. ROMTELECOM
S.A. și întocmită de următorul colectiv de cercetători:
Ing. IOAN VIOREL GĂZDAC, ing. SERIOJA TATU, ec. MIRCEA RAŢIU, ing. MARIUS
ZĂVOIAN, TRAIAN CIOCAN, IOAN DOŞA, ALEXANDRU FARCAŞ, ec. IOAN FIGAN, MARIA
FOLTUŢIU, prof. SIMION LUPŞAN, ec. VIOREL MĂRGINEAN, prof. IOAN MUREŞAN, IOAN
NEAMŢU, prof. ADRIAN ONOFREIU, GEORGE PLEŞ, ing. FLOAREA POPESCU, ing. ELENA
ROMAN, IOAN TABĂRĂ, sing. IOAN VÂRJAN.
Traducerea textelor din limba germană: prof. OCTAVIA BĂRBOS; Traducerea textului în
limbile engleză şi germană: ing. CODRUŢA ZĂVOIAN; Hărţile, planşele şi diagramele au fost realizate
de: SERVICIUL TEHNIC AL D.J. Tc BISTRIŢA-NĂSĂUD; Fotografii color:
FLAVIUS BERBECARIU; Tehnoredactare: Ing. FLOAREA POPESCU

P.S.
Adăugăm, în continuare, un reportaj despre activitatea grea a liniorilor din Valea Bârgăului, în
anii 60, publicat în ziarul Ecoul, an I, nr. 29, 31 august 1968.

Liniorii

Noapte de august. Furtuna s-a iscat în munţi ca din senin. Smulşi din rădăcini, mulţi arbori au
fost doborâți la pământ. Întâmplarea a făcut ca unul să cadă peste firele telefonice. Avaria de la Piatra
Fântânele a fost semnalată de urgență secţiei de Întreținere-telecomunicații Bistriţa. Oamenii din echipa
de intervenţie, liniorii, erau prezenţi la posturi.

43
Arh. Dir. Radio şi Telev. Cluj, dos. 2, fila 11.
44
Arh. Dir . Radio şi Telev. Cluj, dos. 2, p. 1-11.
39
 Pregătiţi, au plecat la Piatra Fântânele. Într-un punct anume, firele telefonice erau într-adevăr la
pământ. A fost pus deîndată în funcţiune proiectorul maşinii de intervenţie. Întunericul, furtuna, locurile
periculoase, nu i-au împiedecat pe Ilie Pop şi David Mureşan ca, împreună cu alţi muncitori, să refacă
legătura. Stâlpul a fost replantat, firele telefonice întinse şi circuitul telefonic redat în exploatare. Totul
s-a refăcut ca şi cum nu s-ar fi întâmplat nimic.
Referindu-se la această intervenţie, tovarăşul Alexandru Gotea, şeful secţiei de
Întreţinere-telecomunicații Bistriţa, ne-a răspuns zâmbind: – Oamenii şi-au făcut doar datoria. E
adevărat că astfel de cazuri, ca cel de la Piatra Fântânele, se mai întâmplă în raza noastră de activitate.
Ele însă nu reprezintă decât o părticică din munca noastră. Imaginaţi-vă un traseu, de peste 1.700
kilometri cu fire telefonice, care trebuie întreţinut, sute de telefoane pe care, peri odic, le verificăm,
stâlpi plantaţi pe distanțe de sute de kilometri pe care îi înlocuim, peste 10.000 de branşament e de
radiolocații. Apoi, înlocuirea firelor uzate, verificarea instalaţiilor interioare şi exteri oare la diferite
centrale, instalarea de noi linii de telefon și radioficare, verificarea difuzoarelor. Toate aceste munci, în
condiţii felurite, le execută oamenii noştri.
Am rămas plăcut surprins când ni s-au făcut cunoscute și alte momente când liniorii au
intervenit minunat în lichidarea avariilor. Iată ce ne-a arătat şi tovarăşul Mircea Kâmba, şeful reţelei
T.T.R. Un şofer din Bistriţa urcându-se beat la volan, circula cu mare viteză pe drumul ce duce spre
Lechinţa. La o curbă, pe dealul Sarățel-Herina, s-a izbit cu maşina într-un stâlp de telegraf şi l-a rupt.
Firele telefonice au căzut la pământ. Convorbirile cu Teaca, Galaţii Bistriţei, Sînmihaiu de Câmpie şi
Lechinţa au fost întrerupte. Legătura cu localităţile amintite trebuia restabilită. Au intervenit, se
înţelege, liniorii. Troian Urcan și F. Ioan au muncit fără preget și într -un timp record, s-au putut relua
convorbirile telefonice.
A vorbi despre viaţa liniorilor, despre munca plină de risc şi sacrificiu, înseamnă a înţelege. A
înţelege apriga încleştare cu vitregiile naturii, răspunderea față de calitatea lucră rilor, disciplina privind
rapiditatea cu care trebuie acţionat. Şi oamenii despre care am scris, alături de alţi şi alţi liniori,
întotdeauna au dat dovadă de voinţă şi înaltă conştiinciozitate în muncă. Cei aproape 100 de muncitori
de la secţia de Întreținere-telecomunicații îşi aduc contribuţia la buna întreţinere şi exploatare a reţelei
telefonice din judeţ, într-un fel sau altul toţi muncind cu dăruire și cu pasiune.
(Ecoul, an I, nr. 29, 31 august 1968.)

Fostul Oficiu PTT Prundu Bârgăului

40
 Mihai GEORGIȚĂ45,
Întregiri la „saga” familiei de preoţi nobili Ilea de Borgo (Bârgău)
(până la sfârșitul secolului al XVII-lea)
Preotul care a întemeiat „dinastia” de preoți nobili Ilea din Bârgău, a fost Gavriil, Gabor sau Gabriel Illye,
cum este consemnat în documentele vremii. E posibil ca el să se tragă dintr-o veche familie de preoți din Bârgău.
În 1640 în Bârgăul de Sus se afla un anume preot George. Acesta avea o fiică, măritată în Săliștea de Sus,
comitatul Maramureș 46. Nu știm sigur ce legătură de rudenie există între acesta și preotul de mai târziu Gavriil.
Probabil una destul de apropiată, nu este exclusă nici cea paternă.
Un preot cu numele Gavriil din Bârgău apare într-o însemnare marginală româno-chirilică, făcută în 1661
pe primele 16 file ale unui Tetraevangheliar slavo-român, copiat la 1511 de către popa Mihail, aşa cum
demonstrează primii săi cercetători, M. Dan şi O. Filipoiu, pe baza unei însemnări slavone de la fila 152 verso a
acestui manuscris. Deşi ei recunosc că însemnarea făcută este într-o „slavonă coruptă”47, totuşi, afirmă în
continuare, făcând comparaţiei cu alte manuscrise de aceeaşi factură din epocă, că acesta a fost copiat la Bârgău
după unele modele realizate în scriptoriul mănăstirii Neamţ la începutul secolului al XVI-lea48. Astfel, avem de a
face cu unul din marii cărturari ai vremii, căci să copiezi un manuscris slavon la începutul secolului al XVI-lea,
presupunea multă ştiinţă de carte49. Pentru că ar putea avea legătură pe linie genealogică şi cărturărească cu
familia de preoţi nobili Ilea, trebuie să stăruim puţin asupra personajului. Istoricul de artă Marius Porumb nu crede
că acest Tetraevangheliar a fost copiat la Bârgău, deoarece preotul Mihail, cel care a făcut însemnarea la 1511,
avea „o mână mai puţin versată în ale caligrafiei”, el fiind un simplu donator. Mai mult, „este suficient –
subliniază academicianul Marius Porumb-să comparăm frontispiciul (fila 98), iniţialele şi grafia literelor, cu ale
unor manuscrise putnene din epoca lui Ştefan cel Mare, în special cele realizate de Casian şi Chiriac, pentru a ne
da seama că este vorba de o carte liturgică scrisă în scriptoriul de la mănăstirea moldoveană”50(Putna n. n.). Prin
urmare, manuscrisul a ajuns pe Bârgău din Moldova şi mai precis din centrul cultural al mănăstirii voievodale
Putna, fiind realizat la sfârşitul secolului al XV-lea în vremea domniei lui Ştefan cel Mare51. Înclinăm să credem
astfel că popa Mihail era un simplu donator, care a procurat cartea din Moldova şi a donat-o împreună cu soţia sa
bisericii din Bârgău, pentru iertarea păcatelor, aşa cum era obiceiul larg răspândit în vechea cultură românească52.
Însăşi textul însemnării este fără dubiu la o lectură atentă, şi aproape toate formulele respectă clişeul formulelor de
donaţie cu blestemul. „Acest Tetraevanghel l-a făcut preotul Mihail şi soţia sa Tecla pentru păcatele sufletelor lor,
ca să fie de mărturie…şi să ne mântuiască pe noi păcătoșii, popa Mihail şi soaţa lui Tecla şi pe fiii şi fiicele sale.
Şi acel om care va zăvorî rugămintea noastră şi va vinde această carte să fie osândit în ziua judecăţii de apoi…”53.
L-a făcut nu înseamnă că l-a scris, ci doar că l-a donat împreună cu preoteasa. De altfel, nici nu putea să scrie
împreună cu soţia sa manuscrisul, aşa cum se exprimă, pentru simplu motiv că femeile nu aveau acces la cultură şi
educaţie în acel timp. În plus, avea nevoie de un cadru adecvat pentru a realiza copierea unui manuscris la
începutul secolului XVI, aşa cum se afla în marile mănăstiri din Moldova ori în centre culturale ca Şcheii
Braşovului.
Însă ceea ce i-a determinat mai tare pe primii săi cercetători să susţină că Tetraevanghelul a fost copiat la
Bârgău, este partea finală a însemnării, care într-adevăr ridică semne de întrebare. „A scris cartea aceasta în
Bârgău, în biserică, popa, spre sănătatea trupului său şi mântuirea sufletului. A scris cartea în anul 7019, iar de la
naşterea lui Hristos (1511)…”. Deşi nu mai repetă numele preotului, putem presupune pe baza grafiei însemnării
că este vorba tot de popa Mihail, chiar dacă acum se referă la faptul că a făcut gestul creştinesc (sănătatea trupului

45
Mihai Georgiţă este dr. în istorie la Arhivele Naționale Oradea.
46
Vezi Mihai Georgiţă, Preoţi din Valea Bârgăului în secolul al XVII-lea, în „Anuarul Bârgăuan”, an I, Nr 1, 2011, p. 27.
47
M. Dan, O. Filipoiu, Contribuţii la istoria legăturilor culturale dintre Moldova şi Transilvania în orânduirea feudală. Un
manuscris slav transilvănean din 1511. în „Mitropolia Moldovei şi Sucevei”, an XXXIX, nr. 1-2, 1963, p. 60.
48
Ibidem, pp. 62-63. Vezi despre şi Mircea Platon, Primele texte scrise în limba slavonă şi în limba română pe valea
Bârgăului, în „Anuarul Bârgăuan”, an II, nr. 2, 2012, p. 177.
49
Vezi Mircea Tomescu, Istoria cărţii româneşti, Bucureşti, 1968.
50
Marius Porumb, Pictura românească din Transilvania I (sec. XIV-XVI), Cluj-Napoca, 1981, p. 54, nota 55. Pentru întreg
contextul cultural vezi Idem, Ştefan cel Mare şi Transilvania. Legături culturale şi artistice moldo-transilvane în sec. XV-XVI,
Cluj-Napoca, 2004.
51
Repertoriul monumentelor şi obiectelor din timpul lui Ştefan cel Mare, Bucureşti, 1959, pp. 373-376, fig. 248-250.
52
Alexandru Ofrim, Cheia şi Psaltirea. Imaginarul cărţii în cultura tradiţională românească, Bucureşti, 2001.
53
M. Dan, O Filipoiu, op. cit., p. 60; Florian Dudaş, Memoria vechilor cărţi româneşti. Însemnări de demult, Oradea, 1990,
pp. 114-115.
41
şi mântuirea sufletului) numai pentru sine şi nu şi pentru familia sa. Altfel, am putea crede că este vorba de un alt
preot. Dacă comparăm cu alte însemnări de epocă, verbul a scrie nu echivalează automat cu a copia, ci mai
degrabă cu a însemna pe o carte. Formulele des întâlnite sunt: S-a săvârşit scrierea acestui Tetraevanghel; s-a
săvârşit acest Tetraevangheliar etc., iar am scris şi scris-am, pentru cei care au făcut însemnările54. Cu toate
acestea o cercetare erudită în viitor şi o retraducerea a însemnării, ar putea clarifica definitiv cine este autorul
copierii acestui manuscris, având o atenţie specială la traducerea acuzativului din sintagma (A scris cartea aceasta/
A scris pe cartea aceasta), care este de fapt una din principalele chei în descoperirea autorului. Până atunci, noi
credem, în temeiul celor arătate mai sus, că preotul Mihail era un simplu donatar, alături de soţia sa, iar
însemnarea în slavonă de la fila 152 verso este a lui. Ceea ce presupune totuşi că era un preot educat pentru acea
perioadă, când doar elita clerului românesc, în special în Transilvania, cunoşteau scrisul şi cititul în slavonă55. Pe
noi ne interesează în mod special care a fost legătura între acest preot şi preotul Gavril menționat în însemnarea
marginală de pe același manuscris, făcută în româno-chirilică la 1661 de un diac cu numele Ion din Bidiu.
„Făcutu-ș-au rugă și pomană Popa Gavriil (sic!) din Bârgău de au plătit un meșter și au legat această carte (lipsă o
foaie)…și iar o au lăsat să fie în besearecă cu hramul Uspenii la beseareca din gios în Bârgău unde-i hramul
Uspenii, unde o au fost dat și mai di demult moșul lor, popa Mihul…”. Însemnarea continuă cu afurisenia și
blestemul, apoi datarea cum se făcea în epocă. Așadar, aflăm că pe timpul principelui Ioan Kemeny și a
mitropolitului Sava Brancovici, mai exact în 1661, popa Gavriil plătește un meșter cu 2 arginți pentru a lega acest
Tetraevangheliar, deținut de biserica din Bârgăul, probabil din Bârgăul de Jos, care avea hramul Adormirea Maicii
Domnului56. Cu toate că lipsesc mici părți din însemnare, deducem că ea a fost donată inițial acestei bisericii cu
mult timp în urmă de către popa Mihul, care era strămoșul, străbunicul popii Gavril. Or, știm că cel care a donat
Tetraevangheliarul la 1511, deci cu mult timp în urmă, a fost popa Mihail. Prin urmare, o legătură de sânge și de
familie între acești preoți cărturari, iubitori de cele sfinte și de carte.
Credem că popa Gavriil nu este altul decât popa Gabor din Bârgăul de Sus, acum înaintat în vârstă, care
intervine în 1679 într-un litigiu de patrimoniu pentru fiul său mai mare Dragotă, și el preot în sat. În februarie
1682 pentru meritele sale cultural-religioase, ca adevărat păstor al credincioșilor români din Bârgăul de Sus, dar și
datorită loialității arătate principelui Transilvaniei, preotul Gavril Ilea este înnobilat alături de fiii săi, Sălăvăstru
(Silvestru), Dragotă, Longhin, Grigore, Ioan și Toader. Astfel, el, fiii lui și urmașii lor de ambele sexe se bucurau
de toate privilegiile și scutirile oferite unor nobili armaliști, care nu primeau proprietăți la înnobilare.
Unul dintre fiii acestuia era deja preot în 1679, dar așa cum se obișnuia, cel puțin în Ardeal până în
secolul al XIX-lea, băieții din familia unui preot urmau de regulă vocația și profesia tatălui, deseori ca preoți în
aceeași localitate. Astfel, un preot Toader din Bârgăul de Sus, redactează în 1691 o scrisoare de mărturie în limba
română cu caractere chirilice pentru un enoriaș de-al său. Credem cu tărie că acesta nu este altul decât fiul
preotului Gavril Ilea, amintit și el în diploma de înnobilare alături de frații săi57.
Despre un alt fiu al preotului Ilea aflăm mai multe informații dintr-o anchetă cu 12 martori, desfășurată în
iunie 1699 și descoperită de noi recent în arhive. Este vorba de popa Sălăvăstru, sau în variantă modernă Silvestru,
din Bârgăul de Sus, anchetat pentru modul în care folosește o proprietate, dobândită prin cumpărare de la un
anume Săcăşan Ioan din Bârgăul de Sus, iobag pe domeniul nobilului Grigorie Bethlen. Afirmăm cu certitudine
că acest preot este fiul lui Gavril Ilea, preot în Bârgăul de Sus. În primul rând este identic cu numele fiului
menționat în diploma de înnobilare din 1682 (Szalavester), iar în anchetă apare cu numele popa Szolvesztru. În al
doilea rând în timpul anchetei este amintit ca preot înnobilat, firește nobilitate dobândită prin diploma de
înnobilare a tatălui său. Ancheta dezvăluie situația socială a acestui preot înnobilat, fără dotă, care făcea parte din
marea masă a nobilimii mărunte armaliste, care se bucura de anumite privilegii și scutiri, dar nu era proprietară de
domenii. Ca și fratele său mai mare Dragotă, aflat la 1679 într-un litigiu pentru o casă, la fel fratele mai mic,
Sălăvăstru, ajuns și el preot în satul natal, dorește să-și întemeieze o familie și să-și facă o casă. Astfel, reușește
să-și cumpere un teren cu suma de 7 florini de la un iobag din sat, însă pentru că se afla pe domeniul nobiliar al lui
Grigore Bethlen, moștenit acum de fratele său Francisc Bethlen, este nevoit să plătească, asemenea unui jeler,
darea pentru domeniu stăpânului, și el persoană nobilă, dar care făcea parte din marea nobilime cu întinse moșii.
Prin urmare, o altă dovadă în plus că situația socială a acestor nobili, cum erau cei din familia preotului Ilea, era
limitată și condiționată și nu se bucura de mari privilegii.

54
Vezi pentru comparaţie: Florian Dudaş, op. cit., pp. 113-159.
55
Vezi: I. Şiadbei, Istoria literaturii române vechi, Bucureşti, 1975; Istoria literaturii române, vol. I, Bucureşti, 1964;
P. P. Panaitescu, Manuscrise slave din biblioteca Academiei române RPR, vol. I, București, 1958; I. Iufu, Manuscrise
slave în Bibliotecile din Transilvania și Banat, în „Romanoslavica”, VIII, 1963; Ion Gheție, Al. Mareș, Originile
scrisului în limba română, București, 1985.
56
M. Dan, O Filipoiu, op. cit., pp. 55-57.
57
Mihai Georgiță, op. cit., pp. 27-30.
42
 Totuși, acești preoți nobili reprezentau elita românească de pe Valea Bârgăului, care a adus timp de secole
învățătura și lumina în mintea și sufletele iobagilor români bârgăuani, începând cu strămoșul lor de la începutul
secolului al XVI-lea, acel preot cărturar Mihail. Redăm în continuare documentele și traducerea lor.

I.
Szolgálatomat ajanlom (keglteknek) mint jo akaro szomszéd sok jokkal jo Egészségek algja megh (Isten)
(keglteket) kivánam
Levelém preséntalo Felsö Borgai Popa Gabor talala megh, ez okon, hogj ennek elötte Hodos Peter
lakvan egj házban ugjan ot Felsö Borgon, az mely ház az mi részünkre valo földön ugjan mostan immar felljeb
megh irt Popa Gabor fia Pap Dorofte lakik benne, az (kegltek) embérei ugj mint Persa Platon ki akarja tudni az
házbol az Popa Gabor fiatt, azért edes szomszéd uram (kegltek) incze megh kézé alat valo embéret hogj békit
hagjanak annak az Papnak az ki az házban mostan lokik, egjeb árant, nem engedem ha külömbon nem az nemés
vármegjenek tiszteitt oda küldöm s vallatok felöle az kié leszen az az föld és ház az igaszság meg mutattja, ahol kel
(keglteknekis) magátt tartani, ha ugjan (kegltek) annak is nem enged az mi (kegltek) urunkott is megh talalom
felöle mivel az az Apaffi részen valo föld és ház is. Tudom hagj eö Nagjsága is, az magáitt sem (keglteknek) sem
magnak nem engedi, kirem ez iránt (keglteknek) embereinek megh parancsollja szegeni emberünkek békit
hagjanak (kegltekis) nékem más dologban parancsolljon mint jo akaro szomszéd uraimk szolgalni ügjekezem
(keglteket). Ezek után ajanlom Istenek oltalmaban keglteket. Nagj Sajo die 29 martis anno 1679.
(Kegltekek) jo szivel szolgáll nehaj F: nemzetes Apaffi István ur megh hagjátot eözvedgje Lorántffi Katta.

Îmi ofer serviciile Domniilor Voastre ca unor buni vecini, cu mult bine, cu multă sănătate, Dumnezeu să
vă binecuvânteze.
În scrisoarea mea de faţă vă aduc la cunoştinţă, că am fost căutată de popa Gavril din Bârgăul de Sus şi
mi s-a plâns că unii supuşi ai Domniilor Voastre, cum ar fi Persa Platon, vor să-l vadă scos din casa din Bârgăul
de Sus pe fiul său popa Doroftei, casă unde înainte a locuit Hodos Petru şi care se află pe pământul nostru, de
aceea ca un scump vecin al Domniilor voastre rog pe Domniile voastre să-i determinaţi pe supuşi Domniilor
Voastre să-l lase în pace pe preotul care locuieşte acum în casă, de altfel nu accept să fie scos din casă, iar dacă nu,
autorităţile nobilului comitat vor fi trimise acolo să facă anchetă a cui e pământul şi casa şi aşa adevărul să iasă la
iveală, iar domniile voastre trebuie să ţină seama de ceea ce vor stabili anchetatorii, că această casă se află pe
pământul familiei Apaffi. Sunt încredinţată de altminteri că nici stăpâna domeniului şi nici Domniile voastre nu
acceptaţi nedreptatea şi de aceea vă rog să porunciţi Domniile voastre supușilor Domniei voastre să-i dea pace
sărmanului om. Deci şi Domniile voastre în alte cauze să-mi porunciţi ca unui binevoitor şi supus vecin.
Dumnezeu să vă aibe sub paza lui.
Dată la Şieu, 29 martie 1679. a Dumneavoastră supusă cu inimă bună, semnez eu Lorantffi Katalin,
văduva răposatului nobil Apaffi Istvan.

II.
Wir Michael Apafi mit Gottes Gnade Fürst des Siebenbürgerlandes und der Theilen Ungarn wie auch
des Seklerlandes Graf etc., geben zu wissen mit gegenwärtiger Urkunde allen denen, die es zu wissen angehet:
dass wir theils durch die Anempfelung unser getreuen Räthen, theils auch wegen erzeugten und ruhmwürdig
ausgeübten und wohlgefälligen Thaten und Verdiensten des Ehrwürdigen Gabriel Illye, dermalen în dem Comitat
Borgo-Dobocen, und în dem Dorfe Felső der walachischen Kirche eines wircklichen geistlichen Hirtes, nicht
minder wegen der uns und unserem Reiche Siebenbürgens erwiesenen Treuheit, die er sammt seinen Söhnen
anhergeleistet, und immer zu leisten bereit ist. Derohalben haben wir Ihn Gabriel Illye und Szalavestar, Drafota,
Logynum, Gregorium, Ioannem und Theodorum seine schon gebornen Söhne, wie auch aus Gottes Segen andere
nachkommende, aus dem gemeinen Stande, în welchem Sie geboren und bisher gestanden sind, aus besonderer
Gnade und unserer fürstlichen Vollmacht gütig în den adeligen Stand erhoben, und nicht minder în die Zunft und
Zahl der wahren, gebornen, unzweifelhaften und bezeichneten Adeligen des Reiches Siebenbürgens und dessen
zugehörigen Theilen beizuzählen, einsammeln, einzuverleiben und zu schreiben, beschlossen, und wirklich auch
beizählen, einsammeln, einverleiben und zuschreiben, und mit gegenwärtigen Adelbrief ausdrücklich beschlissen,
dass von nun an, und în zukünftigen zeiten, jederzeit, dieselben, nähmlich gabriel Illye wie auch Szalavestar,
Drafota, Logyin, Gregorius, Ioannes und Theodorus seine Söhne und Erben und auch deren beiderlei
Geschlechts Nachlömmmlinge für wahre, geborne, unzweifelhafte und bezeichnete Adelige gehalten werden
sollen.
Zum Zeichen aber eines solchen und desselben wahren und vollkommenen Adels ist Ihnen das Wappen
und das himmelsblaue Kriegszeichen entrichtet worden: în dessen Feld oder baum ein mensch mit geistlichen
Kleide angezogen, în seinen Händen das Buch der heiligen Schrift hält. Oben des Wappens aber ist eine ganz
43
geschlossene Kriegsbigelhaube aufgestellt, und mit einer königlichen Krone, die mit Edelsteine und guten perlen
geziert ist, bedeckt.
Dieses alles was în gegenwärtigen Brief zu ersehen ist, ist durch eine künstliche hand abgemahlet und
von uns mit reifer Überlegung, und aus erhabenen Beweggründen und unserer fürstlichen Freigebigkeit
obbelobten Gabriel Illye wie auch Szalavestar, Drafota, Logyno, Gregorio, Ioanni und Theodoro seinen Söhnen,
Erben und deren Nachlömmmlingen von beiderlei Geschlechten gnädig mitgetheilt, gegeben und geschenket
worden. În gleichen bewilligen wir und erlauben, dass dieselben dieses Wappen, und das adelige Zeichen nach
dem Gebrauche und Gewohnheit anderer wahren, gebornen, unzweifelhaften und bezeichneten Adeligen sowohl
an allerlei Waffen, Schildern, Fahnen, Insiegeln, ringen, Häusern und Gräbern, und Hauptsäschlich bei Allen,
was immer für Standes Würderpersonen, als wahre, geborne, unzweifelhafte und bezeichnete Edelleute gehalten
und anerkannt werden sollen. Sie sollen ingleichen alle Ehrenbezeigungen, Gnaden, Ausnamen, Freiheiten und
Vorzügen als andere wahre, geborne, unzweifelhafte und bezeichnete Adelige în immerwährende zeiten theilhaftig
sein, geniessen und sich erfreien.
În Urkunde dessen und wahren Glauben und ewige Standhaftigkeit haben wir gegenwärtige unsere
Schrift, mit angehängten echten Unsern Insiegel bekräftiget, obgemeldeten Gabriel Illye wie auch Szalavestar,
Drafota, Logyno, Gregorio, Ioanni und Theodoro dessen Söhnen, schon gebornen, wie auch în Zukunft den
Nachkommenden und beiderlei Geschlechtserben und Nachkömmlingen gütig gegeben und mitgetheilet.
Gegeben în unserem Schlosse Fogoras den 19 Februar im Jahre 1682.

Noi Mihai Apafi din Graţia lui Dumnezeu principe al Transilvaniei şi a părţilor Ungariei, comite al
Secuilor etc., dăm de ştire prezenta diplomă tuturor acelora, cărora li se cuvine să ştie, că noi atât prin
recomandările consilierilor noştri, cât şi datorită meritelor şi faptelor făcute, demne de laudă şi plăcute, ale
venerabilului Gabriel Illye, un veritabil păstor spiritual al bisericii valahe în satul de sus al Bârgăului, din
comitatul Dăbâca, şi nu mai puţin datorită credinţei arătate nouă şi principatului nostru al Transilvaniei, pe care el
împreună cu fiii săi a dovedit-o şi este gata să o dovedească mereu. De aceea, noi, binevoitori, prin graţia
deosebită şi prin autoritatea noastră princiară l-am ridicat pe Gabriel Illye şi pe Silvestru, Drafotă, Longhin,
Grigore, Ioan şi Teodor, fiii săi deja născuţi, precum şi pe ceilalţi, care graţie harului divin se vor naşte, la starea
de nobilitate din starea iobăgească, în care ei sau născut şi au stat până acum, şi nu mai puţin, am hotărât să-l
trecem, înscriem, asimilăm şi încorporăm în categoria şi numărul adevăraţilor nobili înnăscuţi, neîndoielnici şi
distinşi din principatul Transilvaniei şi într-adevăr pentru aceasta îl trecem, înscriem, asimilăm şi încorporăm în
mod expres cu prezenta scrisoare de înnobilare, ca de acum şi în viitor, oricând, aceştia, anume Gabriel Illye şi fiii
săi, Silvestru, Drafotă, Longhin, Grigore, Ioan şi Teodor, moştenitorii şi urmaşii acestora de ambele sexe să fie
consideraţi ca adevăraţi nobili înnăscuţi, neîndoielnici şi distinşi.
Ca semn al unei asemenea nobilităţi adevărate şi desăvârşite li s-a conferit scut şi însemne armale pe fond
azuriu, în câmpul căruia este reprezentat un om îmbrăcat în haine preoţeşti şi ținând în mâinile sale cartea sfintei
Scripturi. Scutul este timbrat de un coif militar cu viziera închisă, acoperit de o coroană regală, împodobită cu
pietre preţioase şi perle.
Acestea toate ce se pot vedea în prezenta scrisoare sunt pictate de o mână artistică şi sunt cu milostenie
date, dăruite şi acordate de către noi din înţeleaptă chibzuială, din motive măreţe şi din generozitatea noastră
princiară venerabilului Gabriel Illye, precum şi lui Silvestru, Drafotă, Longhin, Grigore, Ioan şi Teodor, fiii săi,
moştenitorilor şi urmaşilor acestora, de ambele sexe. Totodată, aprobăm şi dăm voie ca însemnele acestui scut şi
alte însemne nobile să poată fi utilizate după uzanţa şi obişnuinţa altor adevăraţi nobili înnăscuți, neîndoielnici şi
distinşi, atât pe diferite arme, scuturi, steaguri, sigilii, inele, case şi morminte, cât şi, în principal, la toate isprăvile
oficiale, şi de toţi cei care au fost recunoscuţi şi consideraţi mereu în starea persoanelor demne, ca adevărate
persoane nobile înnăscute, neîndoielnice şi distinse. Ei trebuie, de asemenea, să fie părtaşi şi să se bucure de toate
demnităţile, milosteniile, privilegiile, favorurile, libertăţile şi prerogativele în toate timpurile ca şi ceilalţi adevăraţi
nobili născuţi, neîndoielnici şi distinşi.
În diploma acestuia, spre credinţă şi statornicie veşnică, am întărit scrisoarea noastră prezentă cu sigiliul
nostru autentic, atârnat, şi am conferit-o şi acordat-o cu milostenie sus-menţionatului Gabriel Illye, precum şi fiilor
acestuia, deja născuţi, Silvestru, Drafotă, Longhin, Grigore, Ioan şi Teodor, moştenitorilor şi urmaşilor acestora de
ambele sexe.
Dată în castelul nostru din Făgăraş, în 19 februarie 1682.

III.
Illustrissimi ac Excellentissimi D(omi)ni Comites totumgue inclitu Gubernium Transylvanicum D(omi)ni
nobis summis cum obsequiss colendissimy, servitor nostrorum pasattisi n(ost)ra humilique Comendatione
promissu.
44
 În Nagyságotot s kegyelmeteket szerencsés hoszu elettel mig algja kiványnuk.
Alázatoson akarom Nagyságnak s kegyelmeteknek meg irnunk quod în hoc anno presenti 1699 die 10
Juny Tekintetes Nemztes B. Bethlen Frencz uram Ő kegyelme regviralván minket, hogy mennénk el az Nemes
Doboka Vármegyeben Félsö és Also Borgora és az mely vallokat az fen meg irt ur Ő kegyelme arra rendeltetek
embere az Ő felsége compulsorium mandatuma mellet elönkbe adatt utrumokra erös hüttel meg esketül es hitök
után valo fassiojukat Nagyságtaknak s kegyelmeteknek az Szeme le irnak, my is azert engedelmes szolgai lévén az
fen meg irt Urnak Ő kegyelmenek el mennenk az fen denominált Vármegyében, napon, es faluban, az fen meg irt
ur Ő kegyelme Félsö Borgay Illes nevű Jobbagya házához, es az melly Vallokat az fen meg irt ur Ő kegyelme arra
rendeltetett embere elönkbe alitatnak my azakat erös hüttel meg esketök es hitök után valo fassiojok
Nagyságtaknak s kegyelmeteknek ez szerint le irtuk.
1. Testis. Paszere Lupuly annorum circiter 50 juratus Examinatus fatetur ac primum. Tudom nylván es
bizonyoson, hogy Popa Szolvestru azon pusztus fundust vette volt az igyvezült Ur Bethlen Gergely Uram Ő
kegyelme Szakása nevü Jobbbágyátul Florenos numerus 7 asztis tudom az mig azon házban benne lakatt az Pap
az igyvezült Ur Bethlen Gergely uram részére contribuált, mivel igyvezült Ur Ö kegyelme ugyis engedte meg az
papnak hogy azon funduson házat epitsen, hogy mig benne lakik azon házban vallo summát adgyon az Pap halála
utánis az kik azon házban laktak mind az felesége es mind pedig az utánna valok, az igyvezült Ur Bethlen Gergely
Uram részére contribuáltak, mindigis mikor pedig azon fundusra az Pap házat epittet eddgyük Ur reszen levö.
Gondviselökis nem constadikultak, hogy házat azon funduson az meg nevezett Pap házat ne epitsen, hanem csak
egyedül az igyvezült Ur Bethlen Gergely Uram Ö kegyelme Gondviselösi ellenzetek meg arra nem obligálta
magát, hogy mig azon házban lakik, az igyvezült Ur reszere taxál, az mint hogy kezetis alittat rolla miis külomben,
meg nem engetek volna neki, mivel nemes ember volt.
2. Testis Flora Grozavul annorum circiter 60. juratus examinatus fatetur. Tudom azt bizonyosan hogy az
igyvezült Ur Ö kegyelme Szakása Jovan nevü Jobbagya adta volt pinzen azon fundust Popa Szolvesztrunak, de
hogy mennyit, nem tudom, de ceteris etiam nihil.
3. Testis Krácson Paskuly annorum circiter 63 Juratus Examinatus fatetur. aszt tudom az igyvezült Ur
Bethlen Gergely Uram Ő kegyelme Szakása Jovan nevü Jobbágya adta volt, azon fundust Popa Szolvestrunak 7
forintert ugy csinált az Pap házat reá, az igyvezült Ur Ö kegyelme, mivel hogy az Pap Nemes ember volt ellenzett,
hogy házat ne epitsen reája, az mint hogy arestombanis volt, s kezessegem bocsatattak el hogy ha házat épit azon
fundusra az igyvezült Ur részére (mig benne lakik) taxál ugy mint egy jellér Pap szokott adazni, ugy ad ez vallo,
az Pap halála utánnis az Pap feleségije mint több utánni vallo emberek kik azon házban laktuk az Ur Bethlen
Gergely Uram részére adtak summát mindezjdeigis többi között az Papné egy Kirilá nevü vejét bacsáttatta volt
azon házbán olyan conditiok allat ugyon mig azon házbon lakik az Ur Bethlen Ferenz Uram reszere taxállyon,
illys mondatik az Ur Bethlen Miklos Uram Ö Nagysága Jobbágyát, mellytis, az Ö Nagysága gondviselöy visza
vittetek az Ö Nagysága földere.
4. Testis Paszere Jllye annorum circiter 65 juratus Examinatus fatetur, tudom azt nylván es bizonyoson,
hogy az igyvezült Ur Bethlen Gergely Uram Ő kegyelme Szakása nevü Jobbágya adta volt, azon fundust 7
forintert Popa Szolvestrunak, mivel azon fundus volt ugyon az igyvezült Ur Sprincsán nevü jobbágyát, de mivel
Szakása Jovan az Ö leányát vett volt el s azon fundusok az felét adta volt az leánynak s az felesége után birta azon
funduson az egyik leányát vette volt pedig Maksa Demeter illys volt Beszterce részére valo jobbágy az fundusnak
felét ugyon azon leánynak adta volt, mely fel fundust Szakása Jovan adta volt az Papnak 7 forinton mikor azon
fundust az Pap kézeben beis adatta ada hivatván az akkori Szolgobirát Szokása Jovan mind pedig az falubeli öreg
embereket ki járván azon hely hüt szerint adták ki hogy Szakásai Jovan felesége után birta azon fundust.
5. Testis Bacs Ioan, annorum circiter 50 Juratus examinatus fatetur uti antecedens ad omnibus, ezek az
Ur Bethlen Ferenz Uram részére valo Jobbágyok.
6. Testis Monye Mihajila annorum circiter 70 juratus examinatus fatetur, tudom azt hogy Popa
Szolvestru fejedelem földérul jött volt által azon fellyebb specificált fundusa s pinzen vette meg Szakása Jovantul
az igyvezült Ur Bethlen Gergely Ur Ö kegyelme Tystey Ugy engedték meg hogy házat epitsen azon fundusra, hogy
taxát adgyon rolla minthogy esztendönként meg de megis adta mind az utánna következendökis kik azon házban
laktanak az igyvezült Ur reszere contribuáltak ez kegyelmes Urnunk Ö Nagysága Felsö Borgai Jobbágya.
7. Testis Soka Todor annorum circiter 50 juratus examinatus fatetur, sicut primus testis ez Bethlen
Ferenz Ur Ö kegyelme Felsö Borgai Jobbagya.
8. Testis Szava Nutzuly annorum circiter 90 juratus examinatus fatetur, tudom azt hogy azon funduson
Maksa Tudor kaszált, de mi formábon birta nem tudom, de ceteris nihil. Maksa Tudor pediglen volt Bethlen
Miklos Ur Ö Nagysága jobbágya.
9. Testis Holbura Lupuly annorum circiter 70 juratus examinatus fatetur sicut primus testis ezek ketten
Bethlen Miklos Ur Ö Nagysága jobbágya.

45
 10. Testis Jszak Jovan annorum circiter 80 juratus examinatus fatetur ad primus tudom nylván es
bizonyoson, hogy Szakása Jovan birta azon fen forgo funduson az felesége után Ö adta penz (... .) el Popa
Szolvestrunak, de ceteris nihil Ö kegyelmes Urunk Ö Nagysága jobbágya.
11. Testis Szasz Thoma annorum circiter 80 juratus examinatus fatetur sicut antecedentegis kegyelmes
Urunk Ö Nagysága jobbágya.
12. Testis Moldovan Jovan annorum circiter 60 juratus examinatus fatetur tudom azt hogy Szakása Jovan
birálason fellyül meg irt fundust magamis koszáltom neki azon funduson. Mikor Maksa Demeter meg kaszálta volt
azon fundust, de Szakása Jovan el hozatta az szerint rolla de ceteris nihil.
Mely dolog általunk es mi elöttünk ez szerint menvén végben, melyét irtunk mi is Nagyságtaknak s
kegyelmeteknek fide nostra mediante kezünk irása es pecsetünk alatt ki adtván. Datum die locoque premissis.
Nagyságtaknak s kegyelmeteknek alázotas szolgaje
Nemes Doboka Vármegyáben Sárvárodt
Vás Jstván ezen nemes Doboka Vármegyében egyik Viceszolga birája
Sebestyeny Daniel nemes szemely.
Utrum de Eo.
1. Tudod: nylván es bizonyoson itt nemes Doboka Vármegyeben Felsö Borgan az mely fundusra Popa
Szolvestru házat epitetet meg pusztubon állot mellyek possesor részére, tudot hogy volt s mi formában jutat hazza,
Popa Szolvesztru csinálta volt, azon házat reá azon fundusra, ki engedelmebül.
2. Tudod: nylván es bizonyoson ez fellyett meg irt Popa Szolvestru meg azon házbon lakatt mellyik
Posessor részére contribuált.
3. Popa Szolvestru holta után mellyik posessor részén levö Jobbágy kezére került volt azon ház s kire es
mi formában s kezére taxáltak rolla.
4. Tudod: nylván es bizonyoson, mikor popa Szolvestru fen denominált fundusra házat epitetet, akkor
contradicálta valaki hogy ne epitsen vagy mi epitsen ezekben mit tudcz mond meg kedvezes nelkül.
Illustrissimis ac Excellentissimis Dominis Dominis Comitibus toti denique inclito Gubernio
Transylvanieo, Dobocensis Dominis nobis summis cum obsequiss colendissimis.
Anno 1699 Apert. per Franciscum Ujholyi, juratus inclyti Comitatus Dobocens Notarium
Mano propria.

Preailuştrilor şi Preaînalţilor domni comiţii şi tuturor domnilor nobili din ilustrul Guberniu al
Transilvaniei, cu adâncă supunere făgăduim serviciile noastre neînsemnate şi umile.
Dorim ca Dumnezeu să vă dea Înălţimilor Voastre viaţă lungă şi sănătate.
Cu smerenie dorim să scriem Înălţimilor Voastre că în acest an prezent 1699, în ziua de 10 iunie,
chestionându-ne nobilul baron Bethlen Ferenz în legătură cu voinţa de a merge în localităţile Bârgăul de Jos şi
Bűrgăul de Sus din nobilul comitat al Dăbâcii şi să adunăm mărturii, despre care vă raportează şi omul trimis din
partea Înălţimilor voastre, având mandat şi salvconduct, a ceea ce noi am văzut cu ochii şi am scris sub jurământ
şi cu credinţă, ca servi supuşi ai nobilului domn al nostru şi ai înălţimilor Voastre, noi am mers în sus-numitul
nobil comitat în ziua şi în satul sus-amintit la casa iobagului Ilieş din Bârgăul de Sus al domnului nostru şi am
adunat mărturii sub jurământ la întrebările puse, aşa cum vi le înfăţişează şi omul trimis din partea înălţimilor
Voastre şi aşa cum noi le-am descris după cum urmează:
Primul Martor; Pasăre Lupul în jur de 50 de ani a mărturisit sub jurământ următoarele: ştiu sigur şi cu
certitudine că Popa Sălăvăstru (Silvestru) a luat pământ pustiu (nefolosit) de la iobagul cu numele Săcăşan, de pe
domeniul răposatului nostru domn Bethlen Grigore pentru 7 florini, ştiu şi aceasta că atât timp cât popa a locuit în
această casă a plătit contribuţia pentru domeniu la răposatul nostru domn Bethlen Grigore, fiindcă respectabilul
răposat domn a aprobat acestui preot ca să-şi construiască casă pe acest pământ, ca să locuiască în această casă, iar
suma care trebuia să o dea după moartea preotului cei care locuiau în această casă, fie soţia, fie urmaşii acestora,
să o dea ca şi contribuţie stăpânului de domeniu, răposatului domnului nostru Bethlen Grigore, atâta timp cât casa
preotului va fi construită pe acest domeniu. Administratorii domeniului nu s-au opus ca numitul preot să-şi
construiască casă pe acest pământ, ci doar atât au obiectat respectabilii administratori ai răposatului domnului
nostru Bethlen Grigore, şi l-a altceva nu l-au obligat, ci doar atât, pe timpul cât locuieşte în acea casă, să plătească
taxă pe seama răposatului Domn, şi cum şi-a stabilit preotul şi chezășie în această privinţă, nici noi nu am socotit
că trebuie să plătească altceva întrucât era persoană nobilă.
Al II-lea martor; Flora Grozavul în jur de 60 de ani a depus sub jurământ următoarele: ştiu cu certitudine
că numitul Săcăşan Ioan, iobag al stimatului domn răposat a dat pe bani acest pământ preotului Sălăvăstru, dar cu
cât nu ştiu, iar despre altele de asemenea nimic nu ştiu.
Al III-lea martor; Crăciun Pascul în jur de 63 de ani, a depus sub jurământ următoarele: asta ştiu că Ioan
Săcăşan, iobag al răposatului şi veneratului domn Bethlen Grigore a dat acest pământ lui Popa Sălăvăstru pentru 7
46
florini şi aşa şi-a făcut popa casă pe acesta, şi deoarece era popa persoană nobilă, răposatul domn nu s-a opus să-şi
ridice casă pe acesta, mai ales că a fost şi în arest (sic!), şi atunci când a intrat în posesia pământului, preotul şi-a
pus chezaşi că dacă va construi casă pe acest teren, cât timp va locui în casă va plăti o taxa precum un jeler şi la fel
şi după moartea preotului pe seama stăpânului de domeniu, răposatului domn, cei care vor locui în casă fie soţia
preotului, fie urmaşii lor să plătească aceeaşi sumă pe seama răposatului domn Bethlen Grigore; în momentul de
faţă preoteasa l-a primit în casă aceea pe un ginere cu numele Chirilă, cu condiţia ca atât timp cât locuieşte în casă
să dea aceeaşi taxa pe seama domnului nostru Bethlen Ferenz; la fel se aude că acesta este iobag al înălţimii sale
domnului nostru Bethlen Nicolae, iar administratorii de domeniu al înălţimii sale l-au readus înapoi pe pământul
înălţimii sale.
Al IV-lea martor; Pasăre Ilie în jur de 65 de ani, declară sub jurământ următoarele, ştiu sigur şi cu
certitudine aceea că Săcăşan, iobag al răposatului şi veneratului domn Bethlen Grigore a dat acest pământ lui Popa
Sălăvăstru pentru 7 florini şi că de asemenea acest pământ a fost odinioară a unuia Sprâncean, iobag al răposatului
domn, însă întrucât Săcăşan Ioan a avut o fată care s-a măritat a dat jumătate din pământul său acestei fete şi din
pământul acela moştenit după soţie l-a dat jumătate altei fete care s-a luat cu Macea Dumitru, iobag pe domeniul
Bistriţei, cealaltă jumătate din pământul moştenit de la soţie a dat-o pentru 7 florini preotului, şi în momentul când
acest pământ a fost dat pe mâna preotului, atunci Săcăşan Ioan în prezenţa solgăbirăului (judelui nobiliar) şi de
faţă cu oamenii bătrâni din sat a declarat sub jurământ că acest pământ este moştenire din partea soţiei sale.
Al V-lea martor; Baciu Ioan, în jur de 50 de ani a declarat la fel ca şi Pasăre Ilie, aceştia fiind iobagi ai
domnului Bethlen Ferenz.
Al VI-lea martor; Monea Mihăilă, în jur de 70 de ani, a depus sub jurământ următoarele: ştiu aceea că
Popa Sălăvăstru a venit de pe pământ princiar şi că a cumpărat pe bani acest pământ de la Săcăşan Ioan, iar
administratorii domeniului răposatului domn Bethlen Grigore, i-au permis să ridice casă pe acest pământ cu
condiţia să plătească o taxă anuală pentru acesta, la fel şi urmaşii acestuia care vor locui în această casă să
plătească contribuţie pe seamna răposatului domn, acest martor este iobag al venerabilului nostru domn din
Bârgăul de Sus.
Al VII-lea martor; Soca Todor, în jur de 50 de ani, a declarat la fel ca primul martor, el fiind iobag al
venerabilului domn Bethlen Ferenz.
Al VIII-lea martor; Sava Nuţul în jur de 90 de ani, a declarat sub jurământ următoarele: ştiu că pe acest
pământ a cosit Macea Todor, dar sub ce formă şi cu ce drept nu ştiu, despre altele nimic. Macea Todor era iobag
al înălţimii sale domnului Bethlen Nicolae.
Al IX-lea martor; Holbură Lupul în jur de 70 de ani, a depus mărturie ca şi primul martor: aceştia doi erau
iobagi ai înălţimii sale, domnului Bethlen Nicolae
Al X-lea martor; Isac Ioan, în jur de 80 de ani, a declarat sub jurământ următoarele: ştiu sigur şi cu
certitudine că Săcăşan Ioan a deţinut pământul ca moştenire a soţiei sale, şi că l-a dat pe bani Popii Sălăvăstru,
despre altele nimic, el fiind iobag al Preaînaltului domn al nostru.
Al XI-lea martor; Sas Toma, în jur de 80 de ani, a declarat sub jurământ la fel ca cel anterior, el fiind
iobag al Preaînaltului domn al nostru.
Al XII-lea martor; Moldovan Ioan, în jur de 60 de ani, a depus sub jurământ următoarele: ştiu acea că şi
eu personal am cosit pe acel pământ, care aparţinea lui Săcăşan Ioan, iar când Macea Dumitru a cosit acel pământ,
atunci fânul era dus acasă tot la Săcăşan Ioan, despre altele nimic.
Ceea ce noi am înfăţişat şi declarat, confirmăm prin mărturiile noastre proprii cu semnăturile şi pecetea
noastră. Dată în locul şi ziua sus menţionate.
Noi slujitori smeriţi ai Preaînălţimilor şi Preaveneraţilor noştri domni
Din Şirioara în Nobilul Comitat al Dăbâcii
Vás Jstván nobil din comitatul Dăbâca şi un vicesolgăbirău (vicejude) al comitatului Sebestyeny Daniel,
persoană nobilă.
Întrebări despre aceasta
1. Dacă ştii sigur şi cu certitudine pe ce pământ şi-a construit popa Sălăvăstru casă aici în Bârgăul de Sus
din nobilul comitat al Dăbâcii, dacă ştii că acel pământ a fost pustiu (nefolosit) înainte şi cărui stăpân de domeniu
a aparţinut; dacă ştii cum a fost şi în ce formă a ajuns popa să-şi construiască casă pe acel pământ şi cu a cui
aprobare
2. Dacă ştii sigur cu certitudine cât timp a locuit sus-amintitul Popă Sălăvăstru în casă şi cui a achitat
darea pe domeniu
3. Dacă ştii sigur şi cu certitudine în mâna cărui iobag va intra acea casă după moartea Popii Sălăvăstru şi
cui şi în ce formă îi va achita taxa pe locuință.

47
 4. Dacă ştii sigur şi cu certitudine că dacă, atunci când popa Solovăstru a construit casă pe acel pământ
denumit mai sus, s-a opus cineva ca să nu construiască sau ce să construiască pe acel pământ, poţi să declari fără
părtinire.
Preailuştrilor şi Preaînalţilor domni comiţii şi tuturor domnilor nobili din ilustrul de acum Guberniu al
Transilvaniei, cu adâncă supunere.
Deschis prin grija lui Francisc Ujholyi, norat al juraţilor din ilustrul comitat al Dăbâcii la anul 1699.

48
49
50
51
52
 Ioan CORDOVAN, Rolul Regimentului Grăniceresc Năsăudean în
procesul de organizare economică, evoluție socială și politică a acestei
provincii, care astăzi se numește județul Bistrița-Năsăud.58
Distinsă asistență,
Studiind și analizând cu mare atenție, sub aspect socio-uman, administrativ, juridic, economic,
cultural, toată perioada de existență, de 89 de ani a Regimentului al II-lea românesc de graniță năsăudean, am
ajuns la concluzia că, în viața comunităților umane sunt puține sintagme care să fi avut semnificații atât de
profunde, de complexe, și să fi dăinuit atât de mult și de fertil în conștiința și acțiunile a multor generații,
cum a fost și cum rămâne, și probabil va mai rămâne încă mult timp de acum înainte deviza „VIRTUS
ROMANA REDIVIVA”, devenită un autentic blazon al vitejiei, al onoarei, al cinstei, al înțelepciunii și
demnității grănicerilor năsăudeni și a urmașilor acestora.
Înscrisă pentru prima dată în anul 1773, ca deviză pe steagul Regimentului al II-lea român de graniță
năsăudean, Virtus Romana Rediviva (Virtutea Romana Renăscută) avea să fie afirmată și consacrată
definitiv, mai întâi în cei 89 de ani de existență a instituției militare, prin faptele de eroism și vitejie pe care
grănicerii năsăudeni, în organica căreia erau și grănicerii din Valea Bârgaielor, le-au săvârșit în cele 20 de
mari campanii militare europene, soldate cu cele 133 de bătălii la care au participat, începând din Bucovina,
Transilvania, Nordul Italiei, Țara Românească, până în pădurile îndepărtate de la Strasbourg și care, pentru a
scăpa de iobăgie și dreptul de ași primi statutul de oameni liberi, și-au vărsat sângele prin toată Europa, peste
3500 de români ai Văii Someșului și Văii Bârgăului, oameni care sunt stră-stră-străbunicii noștri. Pentru ei
trebuie să ne rugăm, să le aducem recunoștința noastră, să-i respectăm ca pe niște dascăli onești ai dragostei
față de glia strămoșească.
În cele ce urmează, doresc să vă prezint, într-un timp cât se poate de scurt, unele aspecte legate de:
Rolul Regimentului Grăniceresc Năsăudean în procesul de organizare administrativ-economic,
evoluția lui socială și politică, în ținutul care din punct de vedere jurisdicțional se numea de fapt:”
Districtul național militar al Rodnei”.
Este un subiect deosebit de vast, ce ar necesita multe ore de prezentare. Pentru a mă încadra în timp,
o să mă rezum doar la unele prezentări punctuale.
Acest ținut, prin așezarea și configurația sa, constituie unul din bastioanele cetății naturale, care
ocupă regiunea centrala a României, unul din unghiurile CUNUNEI DE MUNȚI (CORONA MUNTIUM
– după caracterizarea unui istoric latin), înconjurătoare a platoului transilvan.
Ținut de permanentă și autentică viață-pur românească, acest pământ, completat cu unele teritorii
strâns legate de el, din imediata vecinătate, a format în perioada destrămării feudalismului, baza teritorială a
Regimentului al II-lea grăniceresc românesc din Principatul Transilvaniei.
Condițiile de așezare și configurație ale terenului au determinat anumite ocupații, au orientat spre un
anumit fel de viață al populației.
Poziția marginală în cadrul imperiului habsburgic a impus rolul de apărători ai graniței.
Realizat într-o formă rudimentară, încă dinainte de întemeierea regimentului prin participarea, la
început ocazională, prin ridicarea unui număr variabil de locuitori, la anumite acțiuni organizate în vederea
asigurării și apărării acestui sector al frontierei, apoi, formarea din rândul populației, a unui corp permanent,
dar puțin numeros, și nu strict organizat de „plăieși”, cu destinație similară), acest rol, de apărător al
granițelor imperiului a ajuns la o maximă dezvoltare și sistematică înfăptuire în timpul „graniței
militare”.
Comunitățile sătești, ale acestui ținut, încep să se miște în plan religios, educațional și militar,
își caută originea și individualitatea, după care emite pretenții justificate la egalitate, la recunoașterea
politico-națională.
Este practic, debutul unui proces identitar al românilor.
Printr-un complex de factori, regimentul românesc de graniță a contribuit, într-o măsură mare, la
accelerarea procesului de formare a națiunii romane.
Se cunoaște faptul că, cel de-al 17 Regiment de Graniță al Imperiului Habsburgic, numit al doilea
național românesc de la Năsăud, a funcționat în perioada anilor 1762-1851, în 44 de comune, dintre care 42

58
Lucrare susținută de Col.(r.) Ioan Cordovan la Colocviile Culturale ale comunei Josenii Bârgăului, ediția a VII-a,
2013.
53
comune fac parte din actualul județ Bistrița-Năsăud, celelalte două aparținând județului Mureș. Este vorba de
Rușii Munți și Morăreni.
Numai simpla lor enumerare, nu este altceva decât o trimitere spre lumea satului, zonă în care, în
această perioadă de 89 de ani de viață a regimentului, preotul, învățătorul și militarul, au devenit actorii
principali ai schimbărilor din viața comunităților.
În această perioadă s-a născut o adevărată preocupare pentru identitatea etnică, a unei populații
ignorate, disprețuite, condamnată de legi draconice, la o viață care nu se deosebea prea mult de începuturile
medievale ale istoriei.
Toate acestea le-am plătit însă, cu loialitatea dovedită în cele 20 de mari campanii militare de pe
întinsul Europei, în cele 133 de bătălii, în derularea evenimentelor din perioada anilor 1848-1849.
Cu toate că granița acestui district al Regimentului formează un tot unitar peste zona înalta a
Carpaților, raionul situat în interior a fost alcătuit din patru zone (părți) despărțite între ele, și anume:
Un raion a fost alcătuit din văile Someșului, Bârgăului și Budacului Român (Budacul de Sus);
Al doilea din gruparea comunelor: Nușfalău și Sântioana;
Al treilea din grupa comunelor: Monor, Gledin și Șieuț;
Al patrulea din grupa comunelor: Rușii Munți și Morăreni, din actualul județ Mureș.
Districtul Regimentului al II-lea grăniceresc de infanterie era împărțit în 12 companii, astfel:
Cp.1 dispusă pe: Monor, Gledin, Rușii Munți, Morăreni, comandată de un căpitan, dislocat la
Monor. Aceste sate au fost militarizate în anul 1764.
Cp.2-a dispusă pe: Budacul Român, Sântioana, Mărișelu (Nușfalău), Ragla, Șieuț-comandată de un
căpitan ce era cartiruit la Budacul Român; (militarizate în 1764)
Cp.3-a dispusă pe: Prundu Bârgăului, Tiha Bârgăului, Mureșenii Bârgăului, Bistrița Bârgăului.
Compania era comandată de un căpitan, ce era dislocat în Tiha Bârgăului. La Prund era dislocat un maior,
care răspundea din partea comenzii regimentului de toată zona Bârgaielor;
Cp.a 4-a era dispusă pe: Josenii Bârgăului, Suseni Bârgăului, Mijlocenii Bârgăului, Rusu Bârgăului,
fiind comandată de un căpitan ce-și avea sediul de cartiruire în Josenii Bârgăului;
Compania a 3-a și a 4-a au fost dislocate pe Valea Bârgăului, mai târziu, în anul 1783.
Cp.5-a dispusă pe: Rodna, Șanț, Ilva Mare, Maieru și Coșna. Era comandată de un căpitan ce-și avea
sediul la Rodna;
Cp.6-a dispusă pe: Sângeorz-Băi, Măgura și Poiana Ilvei (Sâniosif). Comandantul era căpitan ce-și
avea sediul la Sângeorz-Băi;
Cp.7-a dispusă pe: Telciu, Ilva Mică, Leșu. Comandantul era căpitan care își avea sediul la Telciu.
Cp.8-a dispusă pe: Rebrișoara, Rebra Mare, Parva, Nepos. Comandantul, căpitan își avea sediul la
Rebrișoara;
Cp.9-a dispusă pe: Năsăud și Salva. La Năsăud, din anul 1778 a fost dislocată și comanda
regimentului, unde era stație pentru postul de colonel, vicecolonel și maior, apoi sediul Vicariatului
foraneu episcopal greco-catolic, al întregului district al Regimentului;
Cp. 10-a dispusă pe: Telciu, stație-post de căpitan, Romuli, Bichigiu, Coșbuc;
Cp.11-a dispusă pe Zagra, stație-post de căpitan, Suplai, Poienile Zăgri, Găureni;
Cp.12-a dispusă pe Mocod, stație-post de căpitan, Mititei și Runc.
În total au fost militarizate un număr de 44 sate, din care 2 sunt în județul Mureș.
Populația regimentului era alcătuită din:
97% din români
2% germani
0,75 % secui și maghiari
0,25% slavi.
Imediat după militarizarea populației, germanii, secuii și maghiarii au părăsit ținutul Regimentului,
deoarece nu au vrut să preia armele și astfel în acest ținut au rămas numai români.
Efectivul regimentului grăniceresc de infanterie era de 3.000 de oameni.
Locuitorii micii comune Coșna nu erau înarmați, dar plăteau impozitele principatului, prevăzute
pentru locuitorii liberi.
Odată militarizat Districtul, ținta Vienei era unirea religioasă, atât de zdruncinată de evenimentele
anterioare militarizării.
Se știe că în regiment au fost primiți la început numai românii greco-uniți.
Prin aceasta se urmărea o separare cât mai accentuată a ortodoxiei transilvane de cea a Principatelor
romane și din Rusia.

54
 În același timp, noua forță militară trebuia să oprească emigrările de populație româneasca peste
munți, care luau proporții îngrijorătoare, aducând mari prejudicii economiei.
Miliția de granița trebuia să împiedice comerțul de contrabandă în zonă, trebuia să contribuie la
combaterea bolilor molipsitoare, boli ce erau aduse din răsărit, cum ar fi ciuma (prin organizarea de
carantine), care provoca numeroase victime în rândul populației.
Se știe că înființarea acestei miliții de graniță în Transilvania a întâmpinat o opoziție îndârjită din
partea nobilimii, care nu voia să-și piardă iobagii, de care se temeau, îndeosebi de români.
„Nobilimea îl privea pe român ca pe un sortit a fi sclav, a cărui fericire consta doar în harul de
a avea aer liber”.
Opoziție a fost și din partea Cancelariei aulice transilvane de la Viena, instituție ce reprezenta
interesele nobilimii transilvane. Împotriva militarizării a fost și patriciatul săsesc, deoarece satele militarizate
urmau să iasă de sub jurisdicția și administrația orașului Bistrița.
Opoziție s-a primit și din partea țăranilor care priveau cu destule rezerve militarizarea.
În ceea ce privește colonia minei de la Cârlibaba, situată la poalele muntelui Dosul Stănișoarei și pe
Bistrița Aurie, vă informez că avea doar 207 locuitori și aceștia erau neînarmați, deoarece erau folosiți în
mină.
Este bine să vă informez și următorul amănunt: sub graniță, era dator tot născutul a fi ostaș, care era
sănătos bine, era în feldstand (adică serviciu combatant, apt de luptă), care nu, era rezervă.
În vreme de bătălie, cu arme și bagaje, se mergea unde se poruncea.
Rezerva ținea cordoanele pe graniță și în vreme de pace și în vreme de război.
Stimată asistență, în cursul celor 89 ani de existență (1762-1851), regimentul grăniceresc năsăudean
a avut 18 comandanți, cu toții au fost străini, adică neromâni, cum erau scriși în documentele vremii.
Primul comandant, Georg Raschutz, a avut mult de luptat cu greutățile începutului, mai cu seamă
din pricina, că toți ofițerii noi numiți, străini fiind, nu cunoșteau limba poporului român și ca atare îi tratau
rău pe români.
Astfel, s-a iscat revolta pusă la cale de centenarul Tănase Todoran din Bichigiu, care a zdruncinat
poziția lui Raschutz, așa că, la 15 martie 1764 a fost permutat la Deva.
Urmașul acestuia a fost lt.col. baron Karl Entzenberg (1764-1777), fiind considerat cel mai
distins și integru ofițer, dintre toți câți au stat în fruntea regimentului.
Om cult, drept și uman, acesta s-a străduit să cunoască viața poporului român în toate amănuntele
sale și a devenit cel mai aprig apărător al grănicerilor.
Imediat după prezentarea lui în calitate de comandant (16.03.1764) acesta a trecut la organizarea
regimentului, depunând o muncă uriașă în domeniile: militar, administrativ și economic social.
Alături de lt.col. Entzenberg, un merit aparte a revenit și căpitanului Antoniu Cosimeli.
Acești doi ofițeri și-au câștigat o mare popularitate în rândul populației, ale cărei interese le-au apărat
cu mult zel, înscriindu-și numele în istoria acestui ținut.
Analizând raionul de dispunere al regimentului, forța umană a acestuia, se adeverește faptul că,
„grănicerul român trebuia să slujească și ca soldat, dar în același timp și în calitate de contribuabil,
constituindu-și un sistem economic propriu, în folosul întregii comunităţi, dar care aducea și fiscului
de atunci, un folos îndoit și cu mult mai mare decât cei ce-i aducea doar numai un folos simplu, pentru
individ.”
Sub cel de-al treilea comandant, cavalerul Mauritius Schlaun (1777-1787), după războiul de
succesiune bavarez și în timpul împăratului Iosif al II-lea, s-au înființat în granița năsăudeană câteva școli
*triviale*, iar la 1784 s-a înființat vestitul Institut Militar de la Năsăud, care a funcționat cu rezultate din cele
mai bune până la 1848, când răzvrătiții revoluționari unguri, veniți în zona, sub conducerea feldmareșalului
Bem au incendiat acest institut.
A început războiul cu turcii, pe teritoriul Principatelor române, și tot atunci au început și războaiele
grele și lungi cu francezii, grănicerii acestui regiment participând din plin la ele.
În cursul acestor războaie, pana la 1816, s-au perindat alți cinci comandanți, care n-aveau altă
chemare decât să tot prepare oștiri împotriva lui Napoleon.
Granița năsăudeană a avut mult de suferit în acești ani de derulare a războaielor.
Pe lângă marile pierderi omenești, s-au diminuat mult brațele de muncă în economie, locul lor fiind
luat de femei, moșnegi și copii.
Sub comanda cavalerului Anton Zatetzki (1816-1828) s-a lucrat mult la ameliorarea stărilor
dărăpănate de pe teritoriul regimentului, s-a luat măsuri pentru extirparea tâlhăriilor și jafurilor comise în
ziua mare.

55
 S-a înăsprit serviciul cordonului în munți, fiindcă începea să se răspândească în mod îngrozitor
holera. Sub acest comandant a început să se construiască locuințe pentru ofițeri și pentru funcționarii militari.
Una dintre cele mai importante realizări a fost punerea temeliei cadastrului în 1816 și revizuirea urbariilor
(cărților funciare) introduse în 1794-1796, apoi înființarea fondurilor pentru școlile primare comunale în
1826.
De sub comanda lui Franz Hermany de Heldemberg (1832-1835), un om original de altfel, ne-a
rămas mai multe amintiri, prin faptele sale.
În timpul său a fost decretat Năsăudul ca opid (adică târgușor), cu dreptul de a ține în an două
iarmaroace și a fost construit drumul peste Strâmba între Valea Someșului și Valea Bârgăului.
El a dispus să se planteze de-a lungul Someșului arbori și a creat o alee minunată până la Rebrișoara,
alee care astăzi nu mai există. A consolidat malurile Someșului, a Sălăuței și încă a câtorva râuri de munte.
S-a îngrijit ca în sate să se clădească mai rațional și grănicerii să-și gătească haine practice. Intențiile sale
bune se dovedesc prin numeroasele ordine privitoare la disciplină, curățenie, stârpirea hoțiilor, instrucția
școlară și examene, cercetarea bisericii, viața economică, tratarea animalelor, cu un cuvânt, a luat măsuri
privitoare la întreaga viață a grănicerilor.
Sub comanda lui Simon Stecovici (1835-1838) și a lui Rudolf Luxetici (1838-1844) s-au
construit:
drumul de la Leșu la Ilva Mică
podul de la Năsăud peste Someș
edificiul cu locuința colonelului de la Năsăud.
Comandantul următor a fost baronul Alexander Iovici de Siebenberg (1844-1848), în timpul
căruia au început mișcările revoluționare maghiare.
A fost un comandant de origine sârbă, om bun dar uneori ignorant, lipsit de talentul de a vedea
lucrurile reale și mai ales cele din timpuri extraordinare.
El a fost schimbat de la comanda regimentului, prin anumite intrigi făcute publice, de către
locotenent-colonelul Urban, ajuns ulterior până la gradul de feldmareșal (general de divizie).
Baronul cavaler Karl (Carol) Urban, cavaler al Ordinului militar Maria Teresia, a fost primul
ofițer, în 1848, care s-a opus deschis și hotărât mișcării revoluționare.
La 10 septembrie 1848 a convocat la Năsăud pe cele 44 de comune grănicerești, printr-un memoriu
se desfăcu de ministerul maghiar de război și împiedică recrutările pentru honvezime, așa că la finele lui
septembrie 1848, 919 comune ale țării se împotrivea „unirii” cu Ungaria. A fost un fel de comandant
suprem al zonei, fără subordonarea vreunui comandament, timp de 55 de zile, acționând doar individual în
toate situațiile.
Acest ofițer, de origine poloneză, a fost un foarte bun soldat, din cap până-n tălpi, bărbat curajos, om
de inițiativă și strateg excelent; însă ambițios deosebit de mare, dar și fățarnic. Își realiza scopurile fără
niciun fel de scrupule.
Uneori devenea chiar tiran.
Pe romani nu-i iubea.
Când avea nevoie de români, îi lăuda, împărțea ajutoare satelor și bisericilor și premia copiii buni.
Pedepsea cu asprime sălbatecă și în expedițiile sale îi împușca și strangula pe grăniceri, mai cu
seamă pe așa numiții „clopari” pentru cea mai mică vină.
Din documentele vremii reiese că Urban nu a făcut niciun bine grănicerilor români, rău însă destul
de mult.
Dar să vedem ce schimbări s-au produs în această perioadă de existență a Regimentului II românesc
de graniță de la Năsăud.
Realizările cele mai semnificative pentru populația grănicerească au fost:
Scăparea de iobăgie și primirea statutului de oameni liberi de către grăniceri români.
Sistematizarea localităților și întemeierea de noi localități, acțiuni care s-au realizat în primele doua
decenii după militarizare;
Construcțiile de diferite categorii: drumuri, poduri, îndiguiri, clădiri militare (fie pentru nevoile
regimentului, fie în locuințe pentru ofițeri), clădiri administrative (de pildă localul Comisiei economice,
clădit în 1772, ars în 1801) și clădiri școlare (în această ultimă categorie se remarcă în deosebi localul
Institutului de educație militară din Năsăud și localurile școlilor naționale din comune) – această acțiune
acoperă întreaga perioadă a graniței militare;
Dezvoltarea vieții economice: a agriculturii (prin lărgirea terenurilor agricole, punerea accentului pe
noi ramuri de cultură și cultivarea de noi plante), a industriei (prin întemeierea de unități manufacturiere),

56
dezvoltarea mineritului, comerțului (târgurile periodice, plutăritul pe Someș), – activitate care de asemenea
se extinde peste întreaga perioadă de existență a graniței;
Cărțile funciare, care și-au adus aportul la evitarea litigiilor în legătura cu posesiunea și folosința
terenurilor-lucrarea s-a efectuat și refăcut în mai multe etape, eșalonate la distanțe de decenii;
Diversele fonduri, create succesiv, care au format un mijloc de promovare a activității în felurite
ramuri: fondul de provenite în administrație, fondul de mondire în echiparea grănicerimii, fondurile școlare
în învățământ – cu eficiență mare și după desființarea instituției graniței militare. Aceste realizări, alături de
activitatea pe teren ideologic, au dat populației, caracterul de categorie socială avansată, atât material cât și
moral, activă și conștientă de drepturile și îndatoririle sale pe toate planurile.
În fruntea comunelor au fost numiți subofițeri sau elemente cu pregătire corespunzătoare, care
manifestau interes și spirit de inițiativă în aplicarea dispozițiilor date de comanda regimentului;
A fost organizat serviciul de poliție prin comune, s-au luat măsuri pentru paza contra incendiilor,
precum și alte măsuri de ordin administrativ;
S-au pus pietre kilometrice și tăblițe de orientare;
Au fost organizate munci obștești ca de pildă, la construirea și repararea drumurilor și podurilor,
curățirea albiilor râurilor, a locuințelor ofițerești, a școlilor și bisericilor, la săparea de șanțuri pentru
desecarea unor terenuri, la defrișări, la curățirea pășunilor, la construirea de garduri pentru protejarea
semănăturilor sau alte munci obligatorii.
În privința unităților teritoriale și organele administrative locale:
Unitățile de bază ale districtului grăniceresc au fost comunele, fostele obști teritoriale, organizate
acum ca stațiuni militare.
Totalitatea comunelor formau districtul, organizat ca regiment grăniceresc, prin faptul că populația
lui validă, constituia regimentul, ale cărui organe erau dispersate peste întreaga rețea de comune.
Comunele au constituit nu numai stațiuni militare, ele funcționau și ca unități administrative (din
punct de vedere al dreptului public) și, simultan, persoane juridice (din punct de vedere al dreptului privat).
Toate bunurile posedate de comună, mobile și imobile, alcătuiau averea comunală (patrimoniul
comunei).
Administrarea averii comunale era de atribuția primarului și a celor trei jurați, consilierii celui dintâi
și principalele lui organe ajutătoare.
Pentru munca lor, primarii erau retribuiți cu un salar de 12 florini anual.
Administrația bisericească era reprezentată prin preot și slujbașii auxiliari: feții, cantorii, curatorii.
Administrația forestiera era reprezentată prin paznicul forestier și supraveghetorul forestier.
Rolul primarului și juraților era pur executiv. Ei nu puteau emite nici un fel de acte normative, ci se
mulțumeau la executarea actelor comunicate de autoritățile militare și a ordinelor acestora. Organele locale
erau, practic, subordonate ofițerilor regimentului.
Contracte uzitate în graniță:
Comandamentul regimentului a reglementat în 1838 acordarea de împrumuturi din numerarul caselor
bisericești, în favoarea”grănicerilor lipsiți” (săraci), în sumă de 10-20 de zloți, cu dobândă de 6% și cu
scadența scurta de trei luni. De regulă se acordau în iunie, iulie până în octombrie, adică după recoltă.
Arenda – se arendau terenuri agricole de către particulari de la alți particulari.
A fost încurajată vânătoarea, pentru stârpirea speciilor dăunătoare.
Au crescut cantitățile de produse obținute prin tăierea materialului lemnos, ca scândura, șindrila și
lemnul fasonat pentru construcții.
S-a organizat serviciul de administrare a pădurilor și de pedepsire a delictelor silvice.
S-a organizat administrarea și exploatarea minelor, care aveau o dublă subordonare: și fată de
Direcția minelor și Tezaurizatului (pentru aurul și argintul extras), cât și față de organele militare.
S-a construit fabrica de bere și de spirt de la Nasaud (1765).
Cea mai importantă unitate industrială din district a fost fabrica „moara” de hârtie din Prundu
Bârgăului, înființată la 1768.
Semnul regimentului s-a pus pe toate casele granicerilor și s-au numerotat toate casele din toate
comunele.
Începând cu 1765 s-a trecut la construcția de drumuri noi ca:
- drumul prin trecatoarea Bârgăului spre Bucovina la 1813-1814;
- drumul peste Strâmba la 1833;
- drumul dintre Bârgău și Colibița, între 1836-1839.
- drumul Ilva Mică-Leșu-1839.

57
 Rolul principal al acestor realizări l-a avut Comisia economica-militară compusă din reprezentanții
tuturor comunelor grănicerești.
Un capitol aparte îl reprezintă organizarea judecătorească și procedura instituită în Districtul militar
năsăudean, care a prezentat deosebiri importante față de celelalte districte de graniță din Transilvania și nu
avem cum să-l prezentăm în doar câteva cuvinte. El poate fi prezentat, ca un capitol aparte.
Stimați ascultători, nu pot încheia prezentarea de față, fără să nu scot în evidență eforturile deosebite
depuse de localnicii districtului, care erau și grăniceri ai Imperiului Habsburgic, și care au fost obligați să
acționeze la inițiativele proprii ale curții vieneze, ori la impulsul și sub conducerea administrației militare
locale, care au determinat sensibile progrese pe linie economică a acestor comune, dar în același timp, care
au contribuit și la descătușarea de rețeaua restricțiilor feudale, au dus la un liber avânt al dezvoltării
economice, dar și sociale, din această zonă a țării, a dus la dezvoltarea sentimentului național al românilor
din zona Bistriței și Năsăudului.
Vă mulțumesc pentru atenția acordată, și dați-mi voie să aduc respectul meu dăscălimii române.

Colonelul Carol Enzeberg Colonelul Carol Urban Sf. Mc. Atanasie Todoran

58
59
 Adrian ONOFREIU59,
Descrierea unor localități bârgăoane în anul 1858
Uneori, o urmă scrisă poate oferi informații dense și definitorii pentru realități trecute. Ba, mai
mult, arată și fapte, lucruri și întâmplări ascunse cunoașterii actuale. Este și cazul documentului pe
care-l reproducem în continuare.
Conceput pe suportul interogativ necesar întocmirii cunoscutelor șematisme pentru ritul
grec-catolic, el ne oferă date importante privind starea acestei biserici într-o zonă – asumată cel puțin la
nivelul istoriografic – ca preponderent ortodoxă.
Datele concrete expuse ne introduc în microcosmosul celor trei așezări bărgăoane din anul 1858,
care au avut în trecut o populație de confesiune unită cu biserica Romei. Aflăm astfel despre aceste
așezări – Tiha, Mureșeni și Bistrița Bârgăului, că au fost, prima, regulată la militarizare, a doua, prin
strămutare din cea „erectă” a Tihei, în anul 1804 sau „erectă” propriu zis, în momentul militarizării, în
cazul celei de a treia.
Consecința imediată: în vreme ce parohiile erecte aveau biserici de piatră – „cu turn de piatră, în
stil frumos, edificată și boltuită de la anul ‘852-’856, cu spesele comunității”, cea din Tiha sau „cu
stocătură și turn de lemn, făcută la anul ‘847-’857 din spesele sătenilor și colecte de la binevoitori”, cea
din Bistrița Bârgăului – cea din Mureșeni și-a construit lăcașul de cult din lemn; la fel, primele aveau și
casă parohială, cea din Mureșeni, nu.
Din punct de vedere al înzestrării cu clădiri școlare, toate le aveau construite din lemn; însă în
Bistrița Bârgăului, situația școlară era aparte, deoarece aici „pruncii greco-catolici, cu neuniții” căpătau
învățătură în aceeași clădire.
Un punct pozitiv înregistrăm la consemnarea datelor de stare civilă, unde erau registre matricole
din vechime: 1812, la Tiha, 1810 la Mureșeni și 1802, la Bistrița Bârgăului.
Aflăm și numele preoților, al cantorului/învățătorului. Un fapt îmbucurător era frecvența
pruncilor la școală: mai slabă la Tiha, unde din 268 frecventau școala 153, mai bună la Mureșeni, unde
din 68, 49 frecventau școala și foarte bună la Bistrița Bârgăului, unde erau „24, preste tot umblă” la
școală. Ceea ce nu se asimila în perioada vârstei școlare se încerca să fie recuperat prin fre cventarea
școlilor de repetiție, în zilele de duminică.
O imagine surprinzătoare ne oferă analiza confesiunilor din cele trei localități. Chiar dacă sunt
cunoscute că au avut populație majoritar greco-catolică, descoperim și alte elemente „alogene”.
În primul rând, un melanj confesional în parohiile „matre”, în care conviețuiau, alături de
greco-catolici, romano-catolici, greco-neuniți (ortodocși), de confesiune augustală, helvetică, unitariană,
de lege mozaică. La fel, și în cazul etniilor: alături de elementul majoritar românesc, întâlnim unguri,
poloni și evrei.
Și mai interesant era faptul că cele trei biserici „erecte” avea și filii, în localități preponderent de
confesiune ortodoxă: în Prund, 55; Tihuța, 10 și în Rusu Bârgăului, 9, toți greco -catolici, fără de a avea
și biserici.
În finalul documentului, sunt consemnate fapte considerate demne de reținut din trecut cum ar fi
evenimente istorice, bătăi sau existența unor fabrici, manufacturi și a negoțului.
Documentul se încheie prin consemnarea apartenenței administrative a localităților, a datelor de
stare civil pentru preoți, a momentului și numelui ierarhului care i-a consacrat.
În concluzie, o imagine mai aproape de realitățile pe care le descrie și cu atât mai valoroasă, cu
cât a fost salvată, prin copiere, de la pierire, din arhiva bisericii din Tiha-Bârgăului. Documentul a fost
întocmit de viitorul vicar Grigore Moisil și transmis până al noi în copie de către Anton Coșbuc, în al
cărui fondu documentar se și păstrează.

Nr. 2.557 a. 1858

Arătarea
Obiectelor de lipsă la construirea Șematismului diecezan a Episcopiei gr -cat. din Gherla

1. Numirea parohiilor și a filiilor, românească, germănească și ungurească:

a) Borgo-Tiha.

59
Serviciul Județean Bistrița-Năsăud al Arhivelor Naționale, e-mail: adrianonofreiu@yahoo.com.
60
 b) Borgo-Moroșeni.
c) Borgo-Bistrița.
2. Parohia e veche sau nouă? Încetat-au vreodată și când, apoi, când s-a restatorit? S-au întors la
unire și când? Tot așa și despre filiile ei.
a) Parohie veche, fundată cu începutul unirii, regulată la militarizare, la anul 1787.
b) Parohie la anul 1804, prin strămutarea mai multor familii din Tiha erectă.
c) Parohie la anul 1783, erectă, cu prilejul militarizării.
3. Biserica și casa parohială de piatră, cu boltitură 60, ștocătură61, scânduri sau de lemn? Cine și
cu a cui speze edificată? În stat bun sau ruinos. Biserica, cu turn de piatră sau de lemn? Tot așa și de
bisericile din filii, de sunt.
a) Biserica este de piatră, cu turn de piatră, în stil frumos, edificată și boltuită de la anul
‘852-’856, cu spesele comunității făcută. Casa parohială este de lemn, făcută la anul 1839.
b) Biserica este de lemn, făcută la anul înființării parohiei și se află în stare bună, reparată la
anul 1855. Casă parohială nu este.
c) Biserica este de piatră, cu stocătură și turn de lemn, făcută la anul ‘847-’857 din spesele
sătenilor și colecte de la binevoitori. Casa parohială e de lemn, făcută prin poporeni în anul 1847.
4. Școala este de piatră sau de lemn? De când este școală în parohie sau în filie? Cine au
edificat-o și fundat-o?
a) Școala este de lemn, cu o odaie de învățătură, însă cu două despărțăminte, făcută prin
comunitate la anul ‘839.
b) Școala este de lemn și s-a făcut prin comună la anul 1835, cu o clasă.
c) Școala este de lemn, cu o odaie în care pruncii greco-catolici, cu neuniții, capătă învățătură
(s.n.) și s-a făcut la anul ‘835.
5. Numele, co-numele și caracterul patronului bisericii în parohie sau în filii? Încât și, de când
este patron?
a) Nu este alt patron, fără, comuna.
b) Nu este alt patron, fără numai comuna.
c) Nu este alt patron, fără, numai comuna.
6. Matricolele62 de când s-au început în parohie sau în filie? De când se află?
a) De la anul 1812, cu 12 noiembrie început.
b) Se află de la anul 1810.
c) Se află de la anul 1802, în 16 iunie început.
7. Numele și co-numele parohului, administratorului?
a) Grigore Moisil, paroh.
b) Grigore Rusu, paroh; cantor, Ștefan Rusu.
c) Nichifor Cioanca, paroh.
8. Numele și co-numele cantorului și al învățătorului?
a) Ioan Dologa, cantor și învățător.
b) Ștefan Rusu, cantor; Nicolae Rusu, învățător.
c) Simion Popandron, cantor; Ilie Anisia, învățător.
9. Numărul pruncilor de ambele sexe preste tot și câți umblă la școală?
a) 268 peste tot; 153, umblători la școală.
b) 68 prunci de ambe sexe; 49, care umblă la școală.
c) 24, preste tot, umblă.
10. Ține-se școala de duminică la cei mai de vârstă?
a) Se ține, la așa numiții repetitori.
b) Se ține.
c) Se ține.
11. Numărul sufletelor gr-cat, rom-cat, greco-neuniți, confesiune augustală, helvetică,
unitariană, de lege mozaică, în parohie și în filii și, de ce națiune?

60
Tavan.
61
Partea care înconjoară la exterior tavanul, de regulă din scândurele de lemn.
62
Registre, denumite protocoale, pentru consemnarea datelor de stare civilă pentru botezați/născuți, cununați/căsătoriți
și morți/decedați.
61
 a) În matre63: 1533, greco-catolici; 7 rom-cat; 10 neuniți; 2 helvet; 8 evrei; în total, 1.567.
Greco-catolici și neuniți, români; 7 rom-cat; 10 neuniți; 2 helvet; 8 evrei, unguri; evrei.
b) În matre: gr-cat, 503; rom-cat, 5; evrei, 4. Greco-cat, români; rom-cat, poloni; evrei.
c) În matre: gr-cat, 328; rom-cat, 24.
În filii:
a’). Borgo-Prund: gr-cat, 55; rom-cat, 40; evrei, 8.
b’). Suseni: -
c’. Joseni: gr-cat, 6.
d. Mijloceni –
e. Tihuța: gr-cat, 10.
f. Rus: gr-cat, 9.
12. Aceștia toți, au biserică sau casă de rugăciune, școală și câți prunci școlari?
a) N-au nici o biserică, afară de românii uniți.
b) N-au nici o biserică.
c) neuniții au biserica lor, ceea ce alte confesiuni, nu. Școală au uniții, 123, umblă 71.
13. Depărtarea parohiilor de la scaunul episcopesc sau protopopesc și depărtarea fi liilor de la
parohia matre, de câte ore și mile, de parohie?
a) 16 2/8 miliare depărtată de reședința episcopească. 6 ore depărtată de scaunul vicarial.
b) 17 6/8 miliare depărtare de reședința episcopească și 7 ½ de scaunul vicarial.
c) 16 3/8 miliare depărtată de reședința episcopească și 6 ore de scaunul vicarial.
14. În jurul parohiei sau filiilor sunt edificări vechi, nouă, memorabile, mănăstiri, biserici
ruinate, peșteri, spelunci, scalde, ape minerale, fodine 64 de metale și sare?
a) Nu sunt nici una din acestea.
b) Nu se află de astfel.
c) –
15. În loc întâmplatu-s-au evenimente istorice? Bătăi? Sunt fabrici, manufacturi, negoațe?
a) În 27 februarie și 20 iunie 1849 bătaie între insurgenții maghiari și ruși. Fabrica de hârtie în
vecina Prund.
b) În 5 februarie 1849 s-au prins prin col. Urban batalion de 3-400 de insurgenți unguri, cu un
maior și 2 tunuri.
c) –
16. Numele comitatului și cercului în care se află parohia sau filia?
a) Cercul Bistrița, pretura Borgo-Prund, mai înainte, 2-lea Regiment de graniță român.
b) at supra.
c) Cercul Bistrița, pretura Borgo-Prund.
Anul, luna ziua nașterii și sfințirii preotului?
a) Preotul s-a născut în 12 ianuarie 1814 și ordinat în 24 și 26 ianuarie 1845, prin Ilustritatea Sa,
Domnul Episcop Ioan Lemeny.
b) Preotul s-a născut în 20…anul 1785, s-a sfințit în dec. ‘811, prin Excelența Sa, Domnul
Episcop Ioan Bob, în Blaș.
c) Preotul s-a născut în 28 iulie 1809, ordinat în 24 decembrie 1837.
Nota: Originalul în arhiva bisericii din Tiha-Bârgăului, scrisul, al preotului Grigore Moisil,
vicarul de mai târziu.
Serviciul județean Bistrița-Năsăud al Arhivelor Naționale, fond Anton Coșbuc, d. 87, f. 75.

63
Parohia-mamă, spre deosebire de filii.
64
Galerii de mină.
62
 Adrian ONOFREIU, Povestea unei fotografii
Una din personalitățile care a contribuit fundamental la
conservarea documentară și apoi, la scrierea istoriei arealului fostului
Regiment II român de graniță a fost Nestor Șimon65.
În vastul său proiect, o secțiune aparte a rezervat-o pentru
adunarea materialului pe baza căruia urma să compună portretele celor
mai de frunte grăniceri. „În istoria noastră – îi scria la 6 august 1892
Șimon locotenentului pensionat din Tiha, Iacob Rânziș – eu am un
capitol separat, numit Pantheonul grăniceresc, care are să cuprindă pe
toți bărbații mia distinși grănițeri”66. Și, continuând explicarea
proiectului său, Șimon ruga ca acesta să-și scrie autobiografia, în
speranța că i se vor alătura și alții din zonă67. Scopul final era acela de a
aduna și portretele celor merituoși, ca așa „pe acelea pe care eu nu le am,
să le decopiez prin vreun fotograf”68.
Părea că intenția lui Șimon a rămas doar la stadiul de proiect
sau, în cel mai bun caz, a fost materializată, dar – la fel ca mare parte a
manuscriselor – a fost onubilată de urmași, în efortul lor atitudinal de
a-și croi reputația până la nivelul accederii în rândul „nemuritorilor”
Academiei Române!

65
Stadiul recompunerii și publicării creației șimoniene – mare parte, manuscrisă – în Nestor Șimon. Restituiri, volum
îngrijit de Adrian Onofreiu, Academia Română, Centrul de Studii Transilvane, Cluj-Napoca, 2012.
66
Scopul era de a realiza portrete biografice ale acestora „și, întrucât va fi cu putință, și portretele lor (s.n.); apud Nestor
Șimon 1915-2005. Corespondență, volum îngrijit de Adrian Onofreiu, Ed. Supergraph, Cluj-Napoca, 2005, p. 210.
67
Iar în încheiere, îi cerea „să binevoiești, a-mi trimite și un portret al D-tale din acel timp, de cumva posezi vreo două
exemplare, iar dacă ai numai un exemplar, atunci să-l lași să se copieze unul prin fotograf, asemenea, un portret din
timpul de acum”; Ibidem, p. 211.
68
Ibidem.
63
 Dar, sămânța aruncată pe „ogorul” cercetării trecutului „graniței militare” de Nestor Șimon a dat
roade neașteptate, peste timp. Așa se face că în colecția unui alt mare împătimit de cercetarea trecutului
grănițeresc69 am descoperit o fotografie îngălbenită de trecerea timpului.
Explicația de pe verso menționa că e vorba despre Iacob Ghița, veteran din 1848/1849. Imaginea
trăda însă intervenția unei „mâini” care a „decupat-o” dintr-un cadru mai larg, care părea că nu va fi
devoalat niciodată (fotografia nr. 1).
Dar, a doua oară sămânța șimoniană a rodit. În aceeași colecție, a fost identificată poza reală, în
cadrul și mărimea naturală, din momentul realizării ei (fotografia nr. 2). De data aceasta, și explicaț iile
de pe verso sunt mult mai lămuritoare și constau în următorul text scris:
„1. Figura centrală (stând așezat):
Iacob Ghița, veteran din 1848/1849, decorat de austricei și de ruși pentru bravură în luptele din
1848-1849, la Mureșenii-Bârgăului. A fost în 1848/49 caporal comandant de clopari (voluntari); după
1848 a ajuns subofițer în Regimentul 50 Alba-Iulia.
2. Ștefan Cioarba, din Tiha-Bârgăului, fost luptător la Custozza.
3. I. Mânzat, din Bichigiu (primar), fost veteran la Custozza.
4. NESTOR ȘIMON, secretarul Fondurilor grănicerești și autorul volumului omagial VASILE
NAȘCU. Viața și faptele lui, Năsăud, 1911”.
Ne aflăm deci, în fața uneia din materializările în practică a efortului și trudei lui Nestor Șimon,
de a ne transmite și „imagini” ale celor pe care i-a glorificat în scrierile sale.
Întorcându-ne în timp, putem să ne închipuim cum Șimon i-a adus la Bistrița, sau a mers pe
Bârgău, unde unul din numele celebre ale profesioniștilor în domeniu – din ateliere fotografice
renumite, cum au fost Römischer sau Roșu – a imortalizat pentru generațiile viitoare „chipul” glorioșilor
grănițeri. Alături de foștii militari, descoperim și o imagine inedită a lui Nestor Șimon, la vârsta deplinei
maturități fizice și mai ales, științifice.
În privința personalității celor imortalizați în fotografie, ei au făcut parte din cei care au făurit
istoria acestei văi, în așa fel încât, prin faptele lor de vitejie, ofereau material încât, „numai despre
această vale s-ar putea tipări un volum gros”70.
Iacob Ghița, decorat pentru faptele de arme în Revoluția de la 1848-1849 s-a distins cu
deosebire în lupta de la Mureșenii Bârgăului, din 5 februarie 1849 71. Ceilalți doi, Ștefan Cioarba și Ioan
Mânzat, au fost printre cei care prin comportamentul lor au dat strălucire virtuțil or militare ale
grănicerilor în celebra bătăile de la Custozza, din 24 iunie 1866.
În acest fel, datorită râvnei lui Nestor Șimon, s-a transmis posterității și imaginea unora din cei
mulți care au „slujit în taberi” și au creat un statut aparte pentru arealul fostului regiment de graniță cu
reședința la Năsăud.
Întâmplare sau nu, o parte din ei au aparținut Bârgăului!

69
Lazăr Ureche (14.01.1948-21.10.2011), plecat prea curând dintre noi. Teza lui de doctorat, Fondurile grănicerești
năsăudene (1851-1918), Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca, 2000, reprezintă un model de cercetare și
reconstituire a trecutului unei instituții fundamentale a zonei.
70
Nestor Șimon. Corespondență…, p. 169.
71
Vezi pe larg la Nicolae Cionca, Spicuiri istorice grănicerești, în „Arhiva Someșană”, Năsăud, nr. 20/1936, pp.
347-352; relatarea lui Iacob Rânziș, din 20 noiembrie 1892, în Nestor Șimon. Corespondență…, pp. 216-220.
Mențiunea unui ofițer din regiment despre luptă, inclusiv despre faptul că s-au distins caporalii grăniceri Gâța și
Orban, în manuscrisul lui Karl Klein, publicat de Ioan Bolovan, Adrian Onofreiu, Contribuții documentare privind
istoria regimentului grăniceresc năsăudean, Ed. Enciclopedică, București, 2006, p. 281. Gâța a fost decorat – în
calitate de stegar – cu „Medalia de Vitejie” de argint, clasa I și II; apud. Mihai Georgiță, „Încă o istorie a
regimentului de graniță de la Năsăud” (2), în „Arhiva Someșană”, seria III, Năsăud, IV, 2005, p. 350.
64
 Vasile DOBRESCU, Adrian ONOFREIU, Din istoricul unei instituții
de credit. „Speranța” din Prundu-Bârgăului-Bistrița de la reuniune de
credit la bancă comercială (1885-1937)72 (II)
Iniţiativele elitelor româneşti de a înfiinţa bănci după întemeierea „Albinei” din Sibiu în anul 1871,
dar şi reuniuni sau însoţiri de credit, sau înmulţit însă de abia din deceniul 9 al secolului al XIX-lea, datorită
răspândirii ideilor de asociaţionism economic, profesate şi răspândite prin numeroase articole în presa
românească, sau prin lucrări cu subiecte de profil, de către un număr destul de însemnat de intelectuali,
precum Pavel Vasici, Visarion Roman, Ştefan Pop, Demetriu Comşa, Eugen şi Aurel Brote, Vasile Osvadă,
care susţineau că emanciparea economică a românilor se putea împlini mai repede şi mai eficace prin unirea
capacităţilor lor economico-financiare, în vederea folosirii resurselor lor, ori cât de modeste, pentru a reuşi în
activităţile practice ale economiei moderne73.
Luând modele europene cooperatiste, pornind şi de la reuşitele conaţionalilor lor saşi sau maghiari,
elitele româneşti transilvănene considerau că prin întemeierea de reuniuni sau însoţiri de credit sau de
valorificare a produselor agricole, se putea mai uşor procura mijloacele financiare necesare achiziţionării de
unelte agricole, seminţe, rase de animale productive, se pot cumpăra terenuri agricole şi mai ales, se pot
aplica metode moderne de exploatare a proprietăţilor funciare ale micilor producători. Apoi, se puteau
practica, extinde şi susţine şi comerţul, de către un număr mai mare de locuitori.
Sub semnul acestor deziderate şi-au înscris acţiunea de întemeiere a reuniunii „Speranţa” şi elitele
locale române şi săseşti din Prundu-Bârgăului; iniţiativa lor a fost destul de temerară, dacă ne gândim că
iniţiatorii nu aveau prea multe cunoştinţe în domeniu. Tocmai datorită reuşitei întreprinderii, reflectată
îndeosebi prin creşterea an de an a afacerilor de creditare şi de satisfacere a majorităţii cererilor de mijloace
financiare adresate conducerii reuniunii de sutele de locuitori de pe Valea Bârgăului, am socotit să aducem în
discuţie această rodnică activitate a iniţiatorilor, în ciuda limitării surselor documentare la bilanţurile
publicate în periodicele de specialitate, şi acelea, doar începând cu anul 189274.
Acţiunea cooperatistă românească a fost deschisă în anul 1867, prin înfiinţarea primei Reuniuni de
credit la Răşinari de către învăţătorul şi publicistul Visarion Roman; cea de a doua instituţie de acest gen a
apărut în anul 1873, cu numele de „Aurora” în Năsăud. Peste 6 ani o altă reuniune a fost întemeiată în 1879
în Feldru de elitele locale (învăţători, preoţi), apoi, în 1884, „Fortuna” la Rodna. În 1885 a fost înfiinţată
aproape concomitent cu „Speranţa”, o reuniune similară la Ilva-Mare75.
Înfiinţarea Reuniunii de păstrare şi împrumut „Speranţa” în anul 1885, ca instituţie de credit
cooperatistă întemeiată – după informaţiile extrem de puţine rămase – „din iniţiativa meseriaşilor din
Borgo-Prund” şi activată în urma hotărârii Tribunalului comitatens Bistriţa cu numărul 898 din 21 martie76
acelaşi an s-a înscris printre primele acţiuni reuşite de acest gen din zonă şi chiar din Transilvania modernă.
Iniţiatorii şi conducătorii „Speranţei” au fost Nicolae Hăngănuţ, medic, absolvent al Facultăţii de
Medicină de la Universitatea din Viena (1872-1878), Pavel Beşa, învăţător în Prundu-Bârgăului, Atanasie
Uşeri, fost jude cercual şi proprietar funciar, Anchidim Candale, preot greco-catolic în Prundu-Bârgăului şi
ulterior, protopop în Bistriţa-Bârgăului, Maxim Pop, Victor Wokalek, magistru poştal, proprietar de terenuri
agro-silvice în Bârgău şi C. Dajbuket77. Atanasie Uşeri s-a numărat şi printre primii acţionari al băncii
„Bistriţeana” înfiinţată în 1887 şi a fost ales printre primii membrii ai Comitetului de supraveghere (cenzori)
de la aceasta.

72
Materialul se dorește o analiză integrală a activității instituției pe perioada cât și-a desfășurat activitatea; vezi și Vasile
Dobrescu, Adrian Onofreiu, O însemnată instituţie economică, Reuniunea de păstrare şi împrumut „Speranţa” din
Prundu-Bârgăului între 1885-1910 (I), în „Anuarul Bârgăuan. Știință, cultură, arte și literatură”, anul III, nr. 3, 2013,
pp. 67-73.
73
Vasile Dobrescu, Elita românească în lumea satului transilvănean 1867-1918, Ed. Universităţii „Petru Maior” Târgu-
Mureş, 1996, pp. 128-135.
74
Vezi o primă încercare de radiografie a perioadei de început a instituției la Vasile Dobrescu, Adrian Onofreiu, O
însemnată instituție economică. Reuniunea de împrumut și păstrare „Speranța” din Prundu-Bârgăului între 1885-1910
(I), în „Anuarul Bârgăuan. Știință, cultură, arte și literatură”, anul III, nr. 3, 2013, pp. 67-73.
75
Adrian Onofreiu, Istoricul cooperaţie de credit din judeţul Bistriţa-Năsăud, Ed. George Coşbuc, Bistriţa, 2004, pp.
46-47.
76
„Compas Românesc. Anuar financiar”, I, Sibiu, 1893, p. 56.
77
„Compas Românesc. Anuar financiar”, II, Sibiu, 1893-1894, p. 62.
65
 În anii următori, până spre sfârşitul secolului în organismele de conducere ale „Speranţei” au mai
fost cooptaţi Ioan Dologa, preot greco-catolic din Tiha-Bârgăului, Andrei Monda, medic în Sângeorz-Băi,
Simion Monda, preot şi apoi, protopop ortodox în Prundul-Bârgăului, Eliseu Dan preot ortodox în
Susenii-Bârgăului, Albert Wachsmann, farmacist şi mare proprietar funciar, Traian Vlad, primar în
Prundu-Bârgăului. După 1900 au fost cooptaţi Victor Varna, notar în Prundu-Bârgăului, Daniel Pop preot în
Leşu şi Ioan Sauca, învăţător în Bistriţa-Bârgăului. Din rapoartele bilanţiere publicate reiese că Nicolae
Hăngănuţ, Pavel Beşa şi Victor Wokalek au fost realeşi, datorită prestigiului lor şi capacităţile
economico-financiare – în toată perioada 1895-1919 ca membrii în direcţiunea reuniunii „Speranţa” şi şi-au
menţinut funcţiile de preşedinte, director executiv, secretar, respectiv, casier.
Ulterior, după transformarea reuniunii în bancă comercială, aceștia și-au menținut funcțiile multă
vreme, până aproape la deces (Nicolae Hăngănuț) sau renunțarea benevolă, din cauza vârstei înaintate (V.
Wokalek).
Reţinem că unii dintre aceştia, ca Nicolae Hăngănuţ şi Simion Monda erau selectaţi ca bărbaţi de
încredere ai băncii „Bistriţeana” încă din anul 1890 pentru Prundu-Bârgăului, respectiv, Bistriţa-Bârgăului78;
rolul lor a constat în strângerea datelor privind starea materială reală a solicitanţilor de credite de bancă şi
acordarea recomandărilor privind buna credinţă, bonitate şi onestitate a celor în cauză. De asemenea,
semnalăm prezenţa în conducerea „Bistriţenei” în anii de început ai activităţii acesteia, a medicului Andrei
Monda, fratelui său, Simion Monda, când, alături de ceilalţi membrii ai săi, gajau cu averea proprie,
selectarea şi acoperirea unui credit la banca „Albina”79. De altfel, acesta nu figura în anul 1919 în
Direcțiunea „Speranței”, fie ca urmare a moștenirii contribuțiilor financiare ale tatălui său, dar mai probabil,
a inițiativei proprii de a plasa capitaluri în contul cooperativei din Prundu-Bârgăului. La acea vreme Andrei
Monda era președintele reuniunii „Izvorul” din Sângeorz-Băi, unde își exercita profesia de medic cercual.
Adunarea generală anuală a membrilor reuniunii „Speranţa” – organul deliberativ – aproba raportul
şi bilanţurile direcţiunii, raportul şi deciziile privind distribuirea profitului net prezentat de Comitetul de
Supraveghere (cenzori). De asemenea, cu o periodicitate de 3 ani, alegea din rândurile membrilor săi
reprezentanţi în organismele executive ale reuniunii, adică Direcţiunea (5 membrii, la care s-au adăugat doar
aleatoriu, din anul 1895, 2 membrii supleanţi) şi Comitetul de Supraveghere (3 membrii)80. Membrii
Direcţiunii îşi alegeau preşedintele, care de regulă, devenea şi preşedintele adunării generale şi avea dreptul
să opteze pentru numirea funcţionarilor. Pentru a nu spori cheltuielile de administraţie – mai ales că membrii
Direcţiunii reuniunilor primeau doar sume simbolice pentru activitatea lor – marea majoritate a acestor
instituţii au admis ca unii din membrii conducerii lor să îndeplinească şi activităţile de funcţionari. Și în
cazul reuniunii „Speranța” s-a procedat în consecință și Nicolae Hăngănuț, președintele Direcțiunii a
îndeplinit și funcția de director executiv, Pavel Beșa, pe cea de secretar și Victor Wokalek, pe cea de casier.
Acesta din urmă avea experiența rulării monetarului și cunoștințe contabile minime, în calitate de diriginte al
oficiului poștal.
Remarcăm apoi altruismul economic dovedit de inițiatori prin înființarea Reuniunii de împrumut și
păstrare „Speranța”, întemeiată cu scopul de a oferi creditele necesare, minimale, pentru nevoile multora
dintre locuitorii de pe Valea Bârgăului și de a-i feri de consecințele negative ale cămătăriei, deoarece această
cooperativă de credit nu a fost întemeiată cu precădere pentru folosul lor personal. Inițiatorii și conducătorii
„Speranței”, pe lângă profesiile lor, erau în marea lor majoritate, dacă nu chiar toți, proprietari funciari, cu
posibilitatea de a angaja credite la băncile săsești sau românești din zonă, în caz că ar fi fost neapărat nevoie.
În acest fel puteau să ofere garanții materiale consistente, chiar pentru eventualele împrumuturi mult
mai mari decât cele pe care ar fi reușit să le ofere o instituție de credit cooperatistă de talia financiară a
„Speranței” în epocă.
Sursele financiare proprii ale „Speranței”, conform statutelor sale, proveneau din așa zisele părți
fundamentale, pe care membrii acesteia le-au subscris fondului social. Valoarea unei părți sau cote
fundamentale a fost stabilită la 25 de florini, care putea fi plătită pe parcursul unui an, fie o dată, fie
săptămânal, câte 50 de cruceri (creițari), sau lunar, câte 2 florini81.
Începând cu anul 1900, când florinul – moneda austro-ungară – s-a schimbat în coroane, dar a fost și
depreciată, în sensul că 1 florin era cotat cu 2 coroane, cota fundamentală a crescut corespunzător, la 50 de
coroane. Băncile își constituiau capitalul social prin emisiuni de acțiuni la înființare, apoi, din timp în timp,

78
Vasile Dobrescu, Adrian Onofreiu, Din istoria băncii „Bistriţiana” 1887-1922. Contribuţii documentare, Ed.
Napoca-Star, Cluj-Napoca, 2009, pp. 22-23.
79
Ibidem, p. 27.
80
„Anuarul băncilor române”, I, Sibiu, 1900, p. 104.
81
„Compas românesc. Anuar financiar”, II, 1893/1894, Sibiu, 1894, p. 63.
66
după 5 sau după 10 ani – fără a exista neapărat o regulă de periodicitate – în funcție de sporirea afacerilor
acestora și în urma hotărârilor adunărilor generale, membrii lor sau alți amatori dornici să devină acționari,
aveau posibilitatea să achiziționeze acțiunile emise numai la datele și în perioadele foarte scurte de timp (1-3
luni), propuse pentru subscriere.
În intervalele dintre două emisiuni de acțiuni, cei interesați nu mai aveau posibilitatea de
achiziționare de noi acțiuni, decât eventual, prin cumpărarea lor de la cei mai vechi acționari. Capitalul social
rămânea în acest fel la aceeași valoare rezultată de la ultima emisiune.
În cazul reuniunilor sau cooperativelor de credit nu exista nici o restricție în subscrierea și plătirea
uneia sau mai multor părți fundamentale; doritorii erau încurajați chiar să efectueze aceste subscrieri, pentru
a spori astfel capitalul fundamental și a-și ameliora mijloacele financiare proprii. Prin subscrierea unei cote
fundamentale, respectivul devenea membru al reuniunii. La „Speranța” din Prundu-Bârgăului nu erau
restricții la votare, întrucât fiecare cotă fundamentală dădea dreptul la un vot în adunarea generală.
Alte reuniuni impuneau plafoane la votare; spre exemplu reuniunea din Ilva-Mare admitea paritatea
de voturi numai până la 5 părți fundamentale, cei care aveau mai multe cote, primeau în plus doar un vot,
după următoarele 5 părți fundamentale.
Prin subscrierea și achitarea unor părți fundamentale în fiecare an, fondul social fundamental
înregistra creșteri permanente, însă volumul lui valoric rămânea relativ modest, întrucât în mediul rural,
puțini locuitori aveau suficiente capitaluri lichide pentru a le plasa în contul reuniunilor de credit. Astfel,
totalul valoric al cotelor fundamentale de la „Speranța” a înregistrat, spre exemplu, între anii 1892-1899, un
spor de circa 50%, adică de la 29.337,29 florini (1892)82 la 48.144,12 florini (1899)83, media anuală rezultat a
fost de numai 2.681,70 florini.
Pentru satisfacerea nevoilor de creditare, Direcțiunea reuniunii „Speranța” a folosit în mod curent
fondurile realizate din depunerile anuale. Acest procedeu era însă practicat de către toate instituțiile de credit,
bănci sau reuniuni. Însă valoarea depunerilor a fost o bună perioadă de timp extrem de modestă, deoarece în
anul 1892 înregistrează la acest capital fundamental doar suma de 9.910,36 florini84. Sesizând că majoritatea
clientelei sale cu resurse financiare disponibile se orienta cu precădere să subscrie părți fundamentale,
deoarece acestea aduceau dividende și supradividende de 8-9%, cota fundamentală, iar depunerile erau
bonificate, de regulă, numai cu 5-6%, reuniunea și-a schimbat politica financiară începând cu anul 1895, prin
acordarea unui procent de doar 5% părților fundamentale85și a dirijat o parte din resursele din venitul net spre
fondul de rezervă sau fondul de binefacere. În acest mod s-au încurajat depunerile, care încep să crească
vizibil, fără a depăși însă volumul capitalului fundamental, decât după 1903. Astfel, în anul 1895 depunerile
cresc la un volum de 15.284,97 florini86 și au atins în anul 1899 valoarea de 32.665,80 florini87. În acest fel
s-au redus diferențele valorice între capitalul fundamental și volumul depunerilor, în comparație cu situația
anului 1892.
Acest proces a continuat în anii următori (cu mențiunea schimbării monedei austro-ungare, florinul,
în coroane și evident, a reechivalării valorice 1 florin=2 coroane). Astfel, în 1900, volumul părților
fundamentale se ridica la 104.115,44 coroane, iar al depunerilor, al 62,917,96 coroane88. În anul 1904
volumul capitalului fundamental de 113.26,25 coroane era deja depășit de totalul depunerilor, care se ridicau
la 144,500,09 coroane89; înaintea transformării reuniunii în institut de credit și economii, ca societate
acționară (1918), adică în bancă în anul 1910 părțile fundamentale totalizau doar 115.071 coroane, iar
depunerile au crescut și mai mult, la 165.461 coroane90.
Reuniunea de credit „Speranța” a făcut apel, dar în proporție destul de restrânsă și la creditele de la
alte instituții financiare, credem că, inițial, săsești și apoi, românești, din zonă, pentru a rezolva solicitările de
credit suplimentare. Ele se realizau, de regulă, prin cedarea unei părți din cambiile aflate în portofoliu sau
mai rar, prin deschideri de împrumuturi în cont curent. Așa constatăm că în 1892 „Speranța” a împrumutat
4.735 florini91, iar valoarea a crescut doar aproape nesemnificativ, deoarece în anul 1898a luat din exterior

82
Ibidem.
83
Idem, I, Sibiu, 1893, p. 56.
84
„Compas românesc. Anuar financiar”, I, Sibiu, 1893, p. 56.
85
Ibidem, IV, Sibiu, 1896, p. 60.
86
Ibidem, p. 59.
87
„Anuarul băncilor române”, I, Sibiu, 1900, p. 104.
88
Ibidem, II, Sibiu, 1901, p. 104.
89
Ibidem, VI, Sibiu, 1905, p. 128.
90
Ibidem, XI, Sibiu, 1910, p. 184.
91
„Compas românesc. Anuar financiar”, I, Sibiu, 1893, p. 56.
67
lichidități de numai 9.150 florini92. Și în anii următori valorile de împrumut extern s-au menținut la niveluri
reduse, deoarece acestea erau în 1900, la un volum de 15.844,55 coroane (în cont-curent)93. Ele au sporit
doar când afacerile sale s-au amplificat și au atins în 1909, cifra de 61.017 coroane94.
Împrumuturile externe s-au luat, după 1904-1905, cu precădere de la banca „Coroana” din Bistrița,
dovada fiind cooptarea, din anul 1907, a contabilului șef al acesteia, Matei Șirlincan, în Comitetul de cenzori
al „Speranței”. Amintim apoi și faptul că banca „Coroana” a înființat din anul 1909 o filială la
Bistrița-Bârgăului, iar Matei Șirlincan a fost numit conducătorul acesteia, iar Nicolae Hăngănuț și Pantilimon
Zagrai, cenzori. Filiala a funcționat însă numai până la sfârșitul anului 1910, deoarece, se pare, din acel an,
cu acceptul băncii „Coroana”, reuniunea „Speranța” s-a transformat la rândul său, în bancă. Matei Șirlincan a
fost numit director, iar Nicolae Hăngănuț a rămas cu funcția de președinte al Direcțiunii noii instituții.
Tipurile de împrumuturi acordate solicitanților (debitorilor) de către „Speranța” stabilite obligatoriu
prin statutele sale de înființare, le putem doar deduce, întrucât sursele disponibile (bilanțurile anuale) ni le
sugerează târziu și în mod explicit, doar din anul 1898. Astfel, în 1899, în manșeta bilanţieră în care se
prezenta sintetic valoarea și modul de constituire a capitalului reuniunii, se enumerau și „rami (tipurile) de
operațiuni”, între care, escontul (creditul cambial), împrumuturile pe obligațiuni și împrumuturile ipotecare.
În bilanțurile pe 1892-1899 însă, toate tipurile de creditare apar la o singura rubrică cu titlul generic de
„capitale alocate”. Când s-au activat și în cuantumuri valorice s-au dat felul de credite enunțat mai sus, nu
cunoaștem. E cert însă că, în situații similare, la alte reuniuni de credit, împrumuturile pe obligațiuni (cu
giranți) sau țărănești, precum și cele pe cambii, au fost primele activate și s-au acordat în proporții valorice
mai mari decât activele ipotecare. Desigur, terminologia bancară din secolul XIX nu se mai folosește astăzi,
dar formele de creditare contemporane sunt asemănătoare, chiar dacă se fac sub alte denumiri sau
condiționalități.
Creditele cambiale de escont oferite solicitanților erau făcute în baza unui act contractual semnat de
directorul reuniunii și solicitantul în cauză, care trebuia să-și găsească încă trei giranți (cavenți, în
terminologia epocii), ce garantau suplimentar plata creditului contractat. Pe baza acestui contract,
Direcțiunea vota sau nu creditul solicitat, iar debitorul primea lichidități de la casa reuniunii. Cambia sau
contractul de credit avea valoare pe piața financiară, în sensul că instituția deținătoare o putea, la rândul său,
gaja pentru obținerea de credite de la alte instituții financiare. Acest tip de împrumut se acorda pe timp
maxim de 6 luni și numai în cazuri excepționale, se putea prelungi, cu plata anticipată a dobânzilor aferente,
dacă nu, și cu plata unei părți din datorie.
Dobânzile percepute de către reuniunea „Speranța” la toate tipurile de credit, de 8% (casa reuniunii
lua în plus 1% provizioane) erau ceva mai mari decât la băncile mari (dobânda era la sfârșitul secolului de
7%), dar extrem de acceptabile, dacă menționăm că prin împrumuturile cămătărești, țăranii trebuiau să
plătească o dobândă de 50-100%.
Creditele pe obligațiuni (personale) se acordau mai ușor, doar printr-un angajament scris, în care se
stipula valoarea creditului solicitat, dar și acest act trebuia să fie garantat de 2-3 giranți. Aceste credite, ca
număr valoric, s-au dat în proporții mult mai reduse decât alte împrumuturi.
Creditele ipotecare impuneau însă condiții mai drastice, în sensul că solicitantul trebuia să-și
întăbuleze pe seama instituției creditoare, în speță, „Speranța”, parțial sau total, averea imobilă (terenuri,
casă) în funcție de valoarea împrumutului cerut. Bunurile ipotecate nu trebuiau să fie angajate anterior la alte
instituții de credit. Apoi, în nici un caz, nu se acorda un credit mai mare decât ½ din valoarea bunurilor
ipotecate. Aceste operațiuni administrativ-juridice se efectuau pe cheltuiala solicitantului. Avantajul acestui
tip de creditare consta în perioada lungă de achitare – la instituții mici, precum „Speranța”, de la 1-5 ani – cu
plata în rate semestriale sau anuale. Pentru mici producători țărani, care doreau să-și investească creditul în
achiziții de terenuri agricole sau să-și amelioreze condițiile de exploatare a gospodăriilor, să înființeze livezi
de pomi, creditul ipotecar era cel mai avantajos.
„Speranța”, ca de altfel și alte reuniuni sau bănci de capacitate financiară mai redusă, au acordat
credite ipotecare în număr și valori relativ modeste, deoarece acest gen de împrumut îi bloca pentru perioade
mai lungi de timp capitalul. De aceea, erau preferate creditele pe cambii sau pe obligațiuni, cu giranți.
În funcție de volumul resurselor financiare interne (capitalul fundamental, plus volumul depunerilor)
și, în mai mică măsură, a împrumuturilor angajate la alte bănci, „Speranța” a acordat credite țăranilor de pe
Valea Bârgăului. Menționăm – chiar dacă nu avem date precise bazându-ne pe datele de la alte reuniuni sau

92
Ibidem, V, Sibiu, 1899, p. 60.
93
„Anuarul băncilor române”, II, Sibiu, 1901, p. 104.
94
Ibidem, XI, Sibiu, 1910, p. 184.
68
bănci mici –, că valoarea unui credit oferit de „Speranța” se înscria, de regulă, în cuantumuri destul de
modeste, între 25-200 florini, iar după 1900, între 100-400 coroane.
Cu excepția creditelor ipotecare, care depășeau aceste niveluri, dar nu extrem de mult, deoarece
fondurile proprii ale reuniunii „Speranța”, până aproape de transformarea ei în bancă, erau destul de limitate.
Cei care doreau să-și deschidă credite de valori mai mari, având și acoperirea economico-materială mai
mare, o puteau face la băncile din zonă.
Chiar și în acest condiții limitative, micii producători din zonă, cu resurse materiale relativ reduse,
aveau posibilitatea deschideri unui credit ce le satisfăcea necesitățile curente, precum achiziționarea de unelte
agricole, de animale de rasă sau de tracțiune, dar mai des, de cereale, deoarece Valea Bârgăului aveau puține
terenuri arabile, de slab randament și condiții climaterice negative (mai ales pentru cultura porumbului,
cereală de bază în alimentație sau pentru furajarea animalelor)95.
Volumul total al creditelor acordate de „Speranța” a sporit de la an la an, arătând necesitățile sporite
de creditare a locuitorilor din zonă, dar în același timp, prestigiul și încrederea de care se bucura instituția.
Astfel, dacă în anul 1892 totalul creditelor a fost de 44.914,42 florini96, dar până în 1899 acestea aproape
s-au dublat și au atins cifra de 94.450,97 florini97.
Din anul 1900, apar în mod curent și distinct în bilanțuri tipurile de creditare activate de către
„Speranța”. Întâietatea o dețin creditele pe escont (cambiale), care depășesc ca valoare totalul valoric al
creditelor pe cavenți și ipotecare. Astfel, în anul 1900, la creditele cambiale s-au înregistrat 134.321,12
coroane98 și au crescut continuu, până în anul 1904 la valoarea de 206.402,08 coroane99. În anii următori
creditele au scăzut brusc, astfel că în anul 1906 înregistrau doar 30.543,93 coroane100.
Pe măsură ce capacitatea financiar/economică a „Speranței” s-a dezvoltat și consolidat, volumul
creditelor ipotecare a înregistrat sporuri notabile după 1900; anterior, acestea se aflau pe ultimul loc ca
volum valoric. Astfel, în 1900 creditul ipotecar cumula 32.822 coroane101, în 1904 a ajuns la 83.397
coroane102, pentru a se dubla deja în anul 1909 la suma de 160.447 coroane103.
În schimb, creditele pe obligații (cavenți), care se situau pe locul al doilea după cele cambiale până
în 1900 ca volum valoric, au trecut pe ultimul loc și au înregistrat în acel an 32.822 coroane 104. După 1905,
politica de creditare a „Speranței” a mizat pe creditele pe obligații, încât acestea au deținut deja în anul 1906
întâietatea, cu un volum de 194.866,50 coroane105, iar în anul 1909 au atins suma de 207.405 coroane106.
Orientarea conducerii „Speranței” spre creditele pe obligații (cavenți) a fost determinată, pe de o parte, de
interese financiare, deoarece acest sistem de credite se puteau achita și pe parcursul termenului limită de
rambursare (de 6 luni), iar pe de altă parte, avantajau și clientela debitoare, în sensul că aceste credite nu
necesitau atâtea formalități administrative, precum creditele cambiale sau ipotecare.
Afacerile în creștere ale reuniunii au adus firesc, și profituri pe seama membrilor acesteia care
dețineau părți fundamentale, dar în valori deosebite, deoarece între anii 1895 până în 1904 s-a păstrat doar la
5%; doar în ultimii 6 ani acesta a crescut până la 10%, după ce s-a mai ameliorat fondul de rezervă al
acesteia. Astfel, volumul venitului net a cunoscut o creștere relativ lentă, dacă nu chiar modestă, deoarece în

95
Vezi pentru comparație, Adrian Onofreiu, Districtul Năsăud 1861-1876, Ed. Argonaut, Cluj-Napoca, 2010, cap. „Viața
economică”, pp. 33-95; Idem, Structura şi organizarea proprietăţii funciare în zona rurală a Districtului Năsăud (1861-
1876), în Relaţia rural-urban: Ipostaze ale tradiţiei şi modernizării, coordonatori Iosif Marin Balog, Rudlof Gräf, Ioan
Lumperdean, Ed. Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca, 2010, pp. 427-444; Idem, Situaţia economică a satelor
năsăudene în a doua jumătate a secolului al XIX-lea. Contribuţii documentare, în „Anuarul Bârgăuan. Ştiinţă, cultură, arte şi
literatură”, Eikon, Cluj-Napoca, anul I, nr. 1, 2011, pp. 61-76; Idem, Contribuţii documentare referitoare la situaţia
proprietăţii financiare în perioada Districtului Năsăud (1861-1876), în „Arhiva Someşană”, seria a III-a, IX, 2010, pp. 51-70;
Bârgăul sub Pajura Imperială, ediție de texte și tabele, studiu introductiv și note de Mircea Gelu Buta, Adrian Onofreiu,
Andreea Salvan, Ed. Eikon, Cluj-Napoca, 2011, cap. 1.2 Conscripția dominiului fiscal al Bârgăului din anul 1783, rectificarea
din anul 1789, pp. 68-93; cap. 3. Tabele ale conscripției Domeniului Bârgău din anul 1783, pp. 177-336.
96
„Compas românesc. Anuar financiar”, I, Sibiu, 1893, p. 56.
97
„Anuarul băncilor române”, I, Sibiu, 1900, p. 104.
98
Ibidem, II, Sibiu, 1901, p. 104.
99
Ibidem, VI, Sibiu, 1905, p. 128.
100
Ibidem, VIII, Sibiu, 1907, p. 158.
101
Ibidem, II, Sibiu, 1901, p. 104.
102
Ibidem, VI, Sibiu, 1905, p. 128.
103
Ibidem, XI, Sibiu, 1910, p. 184.
104
Ibidem, II, Sibiu, 1901, p. 104.
105
Ibidem, VIII, Sibiu, 1907, p. 158.
106
Ibidem, XI, Sibiu, 1910, p. 124.
69
1892 acesta era de 1.101,94 florini107, iar în anul 1899, doar de 2.692,50 florini108. Nici ulterior volumul
profitului nu a înregistrat cote deosebite; în anul 1904 a fost de 5.409,98 coroane109, iar în anul 1909, de
8.090 coroane110.
Din aceste sume se achitau dividendele stabilite de Comitetul de cenzori, apoi se acordau cote părți
pentru fondul de rezervă și sume mai reduse, pentru fondul de binefaceri. Prima mențiune referitoare la
distribuirea unei cote din venitul net spre fondul de binefaceri este doar din anul 1895 111, deoarece
conducerea reuniunii a fost preocupată în anii anteriori de dotarea fondului de rezervă, gândit a fi folosit doar
în cazul unei pierderi financiare. Este de reținut că marea majoritate a reuniunilor de credit au acordat
anumite sume la fondul de binefaceri, de abia la 5-10 ani de la înființare, altele, chiar deloc.
„Speranța” a dotat acest fond de binefaceri cu sume relativ modeste, e drept, în concordanță cu
volumul redus al beneficiilor nete. Ele nu au depășit valoarea de 100 florini, până în 1899, sau suma de 450
coroane, între 1904-1909. Destinarea acestora se realiza de către Direcțiune. Cum nu apare nici o mențiune a
destinatarilor, e se presupus, ca și în alte cazuri, că au beneficiat de ajutoare școlile, bisericile sau unii săteni
săraci sau care înregistrau pagube cauzate de incendii sau inundații, etc.
Transformarea reuniunii „Speranța” la începutul anului 1910 în institui de credit și economii (bancă
pe acțiuni) încheia doar un episod din activitatea economico-financiară a acesteia Prundu-Bârgăului și
deschidea orizonturi noi instituției, în sensul dezvoltării și consolidării sale economice, păstrând în
conducerea sa totalitatea membrilor Direcțiunii de până la 1909.
Schimbarea statutului reuniunii de credit „Speranța” în bancă comercială la sfârșitul anului 1910 a
fost urmarea unei decizii de ordin economic și a fost mai puțin influențată de orgoliile membrilor conducerii
sale, deși acestea, probabil, nu a lipsit în conturarea deciziei. Nu sunt excluse sugestiile venite din partea
conducerii băncii „Coroana” din Bistrița, care și-a desființat filiala din Prundu-Bârgăului, iar dirigintele
(sub-directorul) acesteia, Matei Șirlincan – cu studii în domeniul economic – a devenit directorul băncii
„Speranța”.
Consecințele economice au fost preponderente, deoarece reuniunea „Speranța” era una dintre cele
mai însemnate cooperative românești din Transilvania, prin capacitatea sa financiară în acele momente și a
fost concurată doar de reuniunea „Cetatea” din Rupea, care la rândul său, din aceleași motive, s-a transformat
în bancă comercială la începutul anului 1914.
Statutul de bancă comercială mărea credibilitatea pe piața financiară, iar „Speranța” avea posibilități
mai mari de a solicita credite de la alte instituții financiare, precum și deschiderea spre noi operațiuni
financiare, printre care, activarea creditelor în cont curent, credite pe efecte comerciale, vânzarea și
cumpărarea de „realități” (terenuri agricole, imobile) .
Progresele economico-financiare încurajatoare de după 1900, înregistrate în sporirea constantă a
activelor sale ofereau argumente consistente conducerii reuniunii „Speranța” de a iniția acest act
economico-financiar. Amintim doar că în anul 1909 reuniunea înregistra active de 374.551 coroane, iar
capitalul cotelor fundamentale s-a ridicat la 115.071 coroane112.
În epocă existau un număr relativ însemnat de bănci românești cu capitaluri modeste, precum
„Plugarul” din Săcădate (50.000 coroane), „Doina” din Câmpeni (60.000 coroane), „Negoiul” din
Porumbacul de Sus (20.000 coroane, „Râșnoveana” (20.000 coroane), „Doina” din Câmpeni (60.000
coroane) „Unirea” din Vad-Făgăraș (40.000 coroane), etc., înființate la începutul secolului XX.
Oficializarea hotărârii Adunării generale extraordinare a reuniunii „Speranța” de la sfârșitul anului
1910 de a deveni bancă de către Tribunalul comitatens Bistrița-Năsăud, prin aprobarea statutelor sale de
funcționare s-a realizat încă la începutul anului 1911.
Astfel, cu prilejul desfășurării Adunării generale ordinare din martie 1911, care a aprobat bilanțul pe
anul anterior (1910), direcțiunea „Speranței” propunea, în conformitate cu noilor statute, schimbarea cotelor
fundamentale, în valoare de 50 coroane, în acțiuni, în vederea constituirii unui capital social inițial de
135.000 coroane. Valoarea unei acțiuni a fost stabilită la 200 coroane și au fost lansate spre subscriere un
număr de 675 acțiuni113. Membrii fostei reuniuni au avut întâietate la subscrierea acțiunilor.
Achiziționarea acțiunilor s-a efectuat cu succes deplin, dovedind capacitatea economică a elitelor de
pe Valea Bârgăului m dar și faptul că acestea erau convinse de succesul unei asemenea inițiative financiare.

107
„Compas românesc. Anuar financiar”, I, Sibiu, 1893, p. 56.
108
„Anuarul băncilor române”, I, Sibiu, 1900, p. 104.
109
Ibidem, VI, Sibiu, 1905, p. 128.
110
Ibidem, XI, Sibiu, 1910, p. 184.
111
„Compas românesc.. Anuar financiar”, IV, Sibiu, 1896, p. 60.
112
„Anuarul băncilor române”, XII, Sibiu, 1910, p. 184.
113
Ibidem, XIII, Sibiu, 1911, p. 135.
70
Așa se explică și realegerea membrilor Direcțiunii fostei reuniuni în Direcțiunea băncii, la care s-a adăugat
Matei Șirlincan, în calitate de director executiv al băncii. Cu siguranță, aceștia au preluat și un număr
însemnat de acțiuni. În Comitetul de supraveghere (de cenzori) apar persoane noi, în condițiile sporirii
numărului acționarilor. Din mai vechiul comitet al cenzorilor a rămas preotul Eliseu Dan, căruia i s-au
adăugat notarul comunal din Leșu, Dănilă Pop, preotul Johann Gross din Cușma (Livezile) și medicul
George Pavel din Bistrița, originar din Prundu-Bârgăului. Aceștia au fost realeși în corpore până în anul
1922, ca și cenzori, cu excepția lui Dănilă Pop, înlocuit din acest an, de Ioan Bochiș.
Pentru consolidarea financiară a băncii „Speranța”, Adunarea generală extraordinară de la sfârșitul
anului 1913 a hotărât mărirea capitalului social la 180.000 coroane și în consecință, emiterea unei serii de
225 de acțiuni subscrise în prima parte a anului 1914114.
Achiziționarea rapidă a noilor acțiuni reflecta încrederea de care se bucura banca în zonă și pe piața
financiară, fapt oglindit și în cotațiile reale ale acțiunilor, care au depășit de la început valoarea lor nominală
și au ajuns în următorii 3 ani, să fie prețuite la 260 coroane115.
Sporirea capitalului social, politicile prudente de creditare, au asigurat evoluția financiare ascendente
a băncii „Speranța”, în ciuda crizei financiare din anii 1912-1913, însă pentru o scrută perioadă de timp,
deoarece declanșarea primului război mondial i-a marcat puternic afacerile, ca de altfel, și a celorlalte
instituții financiare din Imperiul austro-ungar. Astfel, activele au sporit, de la 402.608 coroane, în anul
1910116, la 507.447 coroane în anul 1913117 și au înregistrat un ușor recul pentru anul 1914, când s-au cifrat
la 494.949 coroane118. În anii următori volumul activelor s-a redus, pentru a înregistra o creștere nominală și
nu reală, în anul 1918, când activele au ajuns la 544.518 coroane119, în condițiile devalorizării accentuate a
monedei statului austro-ungar.
În ciuda posibilităților statutare ale băncii de a-și diversifica operațiunile financiare față de cele
proiectate de către fosta reuniune, s-a activat suplimentar,față de formele de creditare, doar portofoliul
tranzacțiilor imobiliare, și acela, la un volum foarte redus. În schimb, s-a reactivat și a crescut ca volum
valoric după 1901, portofoliul de escont (cambial), în detrimentul creditelor pe obligațiuni (cavenți).
Creditele ipotecare s-au impus pe primul loc, ca volum valoric, între operațiunile financiare ale
băncii, chiar și în perioada anilor primului război mondial, până în 1917, cu mențiunea că volumul total al
acestora s-a redus drastic. Astfel, dacă în 1910, volumul creditelor ipotecare era apreciat la 163.480
coroane120, în anul 1913 a crescut la 269.806 coroane121.
Creditul de escont (cambial), aproape nesemnificativ în portofoliile reuniunii după anul 1906 și,
neconsemnat în bilanțurile sale din anii 1909-1910, a ocupat locul al doilea ca volum valoric, începând cu
anul 1911, în defavoarea creditelor de obligațiuni, în condițiile limitării acestora din urmă. În 1013, anul de
vârf al operațiunilor financiare ale băncii din epoca austro-ungară, creditul de escont s-a cifrat la 144.610
coroane122.
Creditele în cont curent, solicitate de regulă de cei care practicau activități comerciale sau
industriale, s-a acordat în volume valorice extrem de modeste, oglindind starea socio-economică existentă în
zonă. În anii 1913-1914, ele se cifrau la valori nesemnificative, în raport cu primele operațiuni financiare și
au înregistrat doar 14.761 coroane123, respectiv, 15.532 coroane124.
Operațiunile de vânzare-cumpărare de realități activate de către bancă se reduc, ca de altfel și la alte
bănci românești din zonă la valori ce au oscilat în jurul a 13.000 coroane.
Nu ne putem pronunța cu siguranță asupra activării creditelor pe efecte, deși în bilanțurile băncii ele
apar ca portofoliu distinct, deoarece volumul lor a rămas constant, cel puțin pe anii 1913125 și 1914.

114
Ibidem, XVII, Sibiu, 1915, p. 128.
115
Ibidem.
116
Ibidem, XIII, Sibiu, 1911, p. 136.
117
Ibidem, XVI, Sibiu, 1914, p. 143.
118
Ibidem, XVII, Sibiu, 1915, p. 128.
119
„Gazeta Oficială a județului Bistrița-Năsăud”, XVII, nr. 5, 1919, p. 22.
120
„Anuarul băncilor române”, XIII, Sibiu, 1911, p. 136.
121
Ibidem, XVI, Sibiu, 1914, p. 143.
122
Ibidem, p. 143.
123
Ibidem.
124
Ibidem, XVII; Sibiu, 1915, p. 128.
125
În anul 1913, la portofoliul de efecte proprii figurau valori de 28.220 coroane, iar la efecte pe cauțiuni, 28.220
coroane; Ibidem, XVI, Sibiu, 1914, p. 143.
71
 Desigur, înfățișarea unor aspecte de istorie social-economică este mult mai puțin atrăgătoare și mai
frustă decât expunerea unor evenimente de ordin politic sau cultural, îmbrăcate adesea în forme stilistice și
pagini pline de pretenții, poate mai ușor accesibile, agreabile li mai vizibile. Descrierea unor episoade de
viață materială derulate, nu arareori, sub semnul grijilor cotidiane, în forme și modalități lipsite de
spectaculozitate, ne oferă însă posibilitatea de a contura, chiar și fragmentar, eforturile întreprinse de
înaintași spre asigurarea unor raporturi stabile și temeinice, ce au asigurat, în condiții nu dintre cele mai
prospere, nivel minime, dar necesare funcționării și evoluției sistemului educațional, cultural și politic
național.
Pe aceste fundamente s-au format în timpul epocii moderne efigiile sutelor de personalități ale
neamului nostru. Fără acumulările și dezvoltările de ordin material, înregistrate de societatea românească
transilvăneană, în speță, de către elitele și locuitorii Văii Bârgăului, nu ar fi împlinit multe din idealurile și
realizările culturale și politice, înfăptuite şi de românii de aici, la cumpăna veacurilor XIX-XX.
Iată de ce, dezvăluind sintetic și parțial crâmpeie din istoria unei vechi și însemnate instituții de
credit cooperatiste transilvane, care a fost „Speranța”, considerăm că aducem o modestă și necesară
contribuție la istoria civilizației lumii și locuitorilor Bârgaielor în epoca modernă.
Întrucât acest episod a deschis pentru „Speranța” și conducătorii ei, activități noi, derulate pe
parcursul unei îndelungate perioade de timp, până în anul 1937, întretăiată de evenimente politice, militare
sau economice, care au influențat efectiv bunul mers al afacerilor financiare, ne propunem să le tratăm într-o
secvență de sine stătătoare, în numărul următor al anuarului.
Înclinăm să credem că banca a efectuat achiziții de efecte comerciale și/sau acțiuni, mai mult cu
mijloace asiguratorii, în vederea eventualei lor lombardări, în cazul unei crize financiare majore. De altfel,
băncile mari românești, ca și „Speranța”, dar și cele mijlocii nu s-au implicat de regulă în aceste operațiuni
apreciate ca riscante, mai ales că nu aveau specialiști în acest domeniu.
Perioada primului război mondial a provocat mari perturbații în sistemul bancar, o dată cu întregul
sistem economic. Inflația și devalorizarea monetară au redus capacitățile economice ale populației și au
diminuat drastic posibilitățile de angajare a unor noi credite. Mai mult, a devenit problematică returnarea
creditelor deschise înaintea izbucnirii războiului, din cauza lipsirilor materiale, a mobilizărilor în armată, a
rechizițiilor militare și a moratoriilor repetate impuse de stat băncilor care prelungeau termenele de achitare a
datoriilor debitorilor.
În acest context și banca „Speranța” a înregistrat, ca de altfel toate institutele bancare, an de an,
reduceri valorice semnificative ale portofoliilor de creditare. Astfel, la sfârșitul anului 1918 conturile
bilanțiere la active mai înregistrau la scont, 51.352 coroane, la creditele ipotecare, 57.057 coroane și au
înregistrat o creștere doar la creditele în cont-curent, față de anul 1914, de până la 72.507,75 coroane126.
Creșterea volumului depunerilor după anul 1916, care totalizau în anul 1918 258.735,32 coroane a obligat
conducerea băncii, în lipsa soluțiilor de creditare. Să le plaseze în valori apreciabile la alte bănci mai mari,
sub forma operațiunilor de cont-curent. Mai bine de 50% din valorile depunerilor figurau la acest portofoliu
(137765,65 coroane)127. A sporit extrem de mult volumul valoric al efectelor proprii (143.006 coroane)128, ca
urmare a achiziționării forțate (în epocă se socoteau angajamente patriotice) a titlurilor de stat emise pentru
susținerea conflictului militar. Valoarea acestor efecte după destrămarea monarhiei austro-ungare a fost
practic nulă, de aceea, băncile – și în cazul nostru „Speranța” – au trebuit, în anii postbelici, să-și achite
aceste angajamente din veniturile proprii.
Redresarea relativă a sistemului bancar românesc din Transilvania după 1918 s-a realizat destul de
anevoios, pe fondul unei prelungite instabilități economico-financiare, marcată în Transilvania și de procesul
preschimbării monetare din iunie 1920, dar mai ales, datorită devalorizării accelerate a monedei naționale
(leul), stopată pentru moment prin reforma monetară din anul 1929, prin care leul s-a echivalat la 10
miligrame/aur, care a diminuat valoarea sa antebelică de 32,23 ori. În asemenea condiții, mulți dintre
specialiști, precum Nicolae N. Petra, apreciau că, în ciuda creșterii spectaculoase a volumului activelor în
anii postbelici, băncile românești – și nu numai – din Transilvania și-au revenit la valoarea lor reală
antebelică abia după un deceniu de la terminarea războiului129.
În acest context constatăm redresarea doar nominală a operațiunilor financiare ale băncii „Speranța”
de abia spre sfârșitul anului 1922, după ce a trebuit să suporte șocul dispozițiilor Legii de unificare monetară

126
„Gazeta Oficială a județului Bistrița-Năsăud”, XVII; 1919, nr. 5, p. 22.
127
Ibidem.
128
Ibidem.
129
Nicolae N. Petra, Băncile românești din Ardeal și Banat, Sibiu, 1936, p. 119, 124.
72
din iunie 1920, în vaza căreia, în mod arbitrar, s-a echivalat moneda austro-ungară cu 0,50 lei130. În acest fel,
activele sale s-au redus la jumătatea anului 1920 și au înregistrat un volum total de 540.404,41 lei131.
Pentru consolidarea capacității financiare proprii Direcțiunea propus Adunării generale de la
începutul anului 1920, mărirea fondului capitalului social, acțiune ce s-a realizat în anul următor, 1921, când
au fost emise acțiunile pentru constituirea unui capital de 200.000 lei. Reușita acțiunii s-a oglindit și în
creșterea operațiunilor financiare și, evident, a activelor sale în 1922, când au atins volumul total de
857.532,58 lei132.
Evoluția ascendentă, chiar spectaculoasă a activelor băncii din anii următori, până la sfârșitul anului
1930, când bilanțul anula a înregistrat 4.139.659,61 lei133 ar fi demnă de remarcat, dacă aceasta nu ar fi fost
influențată de inflația și deprecierea monedei naționale, stopată doar în anul 1929, prin reforma monetară.
Situația financiară înfloritoare și exprimată în epocă chiar de specialiști, în mod eronat, ca încurajatoare
pentru sistemul bancar în general, a determinat Direcțiunea băncii „Speranța”, cu acceptul Adunării generale,
să-și sporească capitalul social la 1.000.000 de lei, prin lansarea la sfârșitul anului 1929 a unui pachet foarte
marte de acțiuni134.
În ciuda semnalelor de recesiune economică, subscrierile de acțiuni și plata acestora s-au realizat
într-un termen extrem de scurt, încât în bilanțurile băncii pe anul 1930 capitalul propus era deja constituit, iar
acționarii noi au primit dividendele.
Politicile de creditare ale conducerii băncii „Speranța” în anii postbelici au fost influențate de
conjuncturile economice traversate de România interbelică, cât și de practicile financiare ale celorlalte bănci.
Astfel, pentru a se reduce efectele negative ale inflației și deprecierii monetare, băncile s-au orientat spre
practicarea, cu preferință, dacă nu chiar exclusiv, a creditelor mobile și foarte mobile, în paralel cu creșterea
dobânzilor de la 8-9%, în anul 1919, spre 20 și, uneori, chiar 25%, în anii 1926-1929135. Dacă pentru o
perioadă scurtă de timp aceste orientări și măsuri financiare au avut un relativ succes, în perspectivă nu prea
îndepărtată, ele au afectat clientela creditoare și apoi, însăși instituțiile bancare.
Astfel, banca „Speranța” a acordat cu precădere credite de escont și credite în cont-curent și și-a
diminuat portofoliul creditelor ipotecare. Deja în anul 1922, escontul a atins valoarea de 322.317,50 lei
(sursele nu ne indică dacă creditul de escont cuprindea și cambiile cu acoperire ipotecară), iar creditele în
cont-curent aveau un volum total de 272.080,34 lei136. În schimb, împrumuturile ipotecare se cifrau doar la
modestul volum valoric de 44.070,62 lei137, iar valoarea or s-a redus treptat în anii următori, până la completa
lor dispariție din bilanțul pe anul 1930.
La fel, creditele pe obligațiuni, care la marile bănci românești nu se practicau din cauza războiului,
deși mai figurează în bilanțurile băncii în 1919 chiar substanțial138, s-au ridicat, după anul 1922, la câteva
zeci de mii de lei139, pentru a se renunța la practicarea lor din anul 1929.
Sporirea cererilor de creditare a determinat Direcțiunea băncii să practice din ce în ce mai mult
împrumuturile de escont, în detrimentul celor în cont-curent, ultimele, mai adecvate activităților industriale și
comerciale. Cum majoritatea covârșitoare a clientelei debitoare era compusă din țărani, evident că și
conducerea băncii a căutat să-și modeleze politicile financiare. Este însă adevărat că cele mai propice
mijloace de creditare pentru mediul rural ar fi fost creditele ipotecare, pe care banca, din motivele arătate
anterior, le-a limitat și apoi le-a lichidat. Este însă cert că acordat în repetate rânduri prelungiri la creditele de
scont ajunse la scadență (6 luni era termenul limită) sau, cel mai probabil, scontul a fost cu acoperire
ipotecară, pe o perioadă mai îndelungată, cu obligația plătirii sale în rate semestriale.

130
Ibidem, pp. 114-115.
131
„Gazeta Oficială a județului Bistrița-Năsăud”, XIX, 1921, nr. 13-14, p. 55.
132
Ibidem, XXI, 1923, p. 33.
133
„Gazeta Oficială a județului Năsăud”, XXIX, 1930, nr. 9, p. 83.
134
În 23 noiembrie 1929 Consiliul de Administrație anunța sporirea capitalului social al băncii la 1.000.000 lei, prin
emiterea a 8.000 de acțiuni (a 100 lei fiecare). Acțiunile noi se emiteau în titluri cumulative de 5, 10, 20, 50 și 100 de
acțiuni. Acționarii vechi aveau dreptul să subscrie după fiecare acțiune veche, 4 acțiuni noi: „Săptămâna” Bistrița, II,
1929, nr. 49, p. 4.
135
Nicolae N. Petra, op. cit., p. 123.
136
„Gazeta Oficială a județului Bistrița-Năsăud”, XXI, 1923, nr. 6-7, p. 33.
137
Ibidem.
138
În anul 1919 creditele pe obligațiuni încununau cel mai mare volum valoric față de celelalte portofolii de
împrumuturi și se ridicau la 166.877 coroane; „Gazeta Oficială a județului Bistrița-Năsăud”, XVIII; 1920, nr. 2, p. 11.
139
Spre exemplu, în anul 1926 creditele pe obligațiuni erau de numai 10.500 lei; „Gazeta Oficială a județului Năsăud”,
XXV, 1927, nr. 34, p. 7.
73
 Creditele de scont (cambiale) depășeau, deja, în anul 1925, un milion de lei și au crescut simțitor față
de volumul creditelor în cont-curent, care se situau la 225.558,21 coroane140. Proporțiile valorice sunt și mai
mari pentru anul de vârf financiar 1930, când scontul atinge 3.657.535 lei, iar împrumuturile în cont-curent
totalizau doar 251.323,61 lei141.
În funcție de evoluția ascendentă a operațiunilor financiare, se constată creșterea tot mai
semnificativă a profitului anul net, încât acționarii au beneficiat după anul 1922, nu numai de dividenda
statutară de 5%, ci și de procente tot mai mari de supra-dividende. Astfel, în anul 1923 s-au acordat deja 5%
ca supra-dividende, pentru a ajunge în anul 1928 la un procent de 11% supra-dividendă, cea ce însemna că
pe o acțiune se lua ca profit în total, în acel an, 16% din valoarea acesteia. Dacă acționariatul și, în parte,
deponenții erau extrem de mulțumiți, situația clientelei debitoare se înscria doar la limitele suportabilității
economice, întrucât prețurile la produsele agricole, de regulă, nu țineau ritmul cu evoluția inflației.
Astfel, în anii dinaintea crizei economice declanșată la sfârșitul anului 1929, o bună parte dintre
debitorii băncilor, nu numai ai băncii „Speranța”, își achitau doar dobânzile și solicitau prelungirea
creditelor, situație ce s-a agravat și s-a extind, din anul 1930, cu efecte devastatoare pentru debitori, dar și
pentru băncile care au avut plasamente mari, îndeosebi în mediul rural.
Afacerile băncii au fost conduse între anii 1919-1927 aproape de aceeași membrii ai Direcțiunii aleși
și realeși din perioada postbelică, cu mențiunea cooptării lui Oskar Budaker, din anul 1922, în locul lui Pavel
Beșa (probabil decedat) și a retragerii lui Matei Șirlincan, din anul 1924. Decesul președintelui și membrului
fondator Nicolae Hăngănuț și a protopopului Ioan Dologa din anul 1927 au impus schimbările aprobate de
Adunarea generală extraordinară, care l-a ales ca președinte pe medicul George Pavel (fost membru al
Comitetului de cenzori) pentru prestigiul său profesional, dar mai mult ca sigur, și pentru că deținea un
pachet însemnat de acțiuni. Au fost apoi cooptați, prin scrutin, în Direcțiune, Victor Lazăr și, din nou, Matei
Șirlincan. Totodată, directorul executiv al băncii, desemnat de Direcțiune a fost Carol Müller 142, funcție ce a
deținut-o până în iunie 1935, când în locul său, a fost numit Ioan Rus; nici unu dintre ei nu a făcut însă parte
din Direcțiunea băncii.
Ulterior, în anii ‘30 din Direcțiune dispar, din motive de vârstă sau prin deces, vechii membrii Victor
Wokalek, Pantilimon Zagrai și Victor Varna; în locul lor au fost aleși Victor Avram (director al societății
„Regna”), medicul Emil Șerban și Sigismund Sczepanek143. Din dorința extinderii zonei afacerilor sale, dar și
pentru faptul că o serie din membrii Direcțiunii și principalii acționari domiciliau în Bistrița, din anul 1932
banca și-a mutat sediul în acest oraș.
Criza economică în sistemul bancar s-a resimțit cu acuitate din anul 1931, deși situațiile bilanțiere pe
acel an nu erau, la prima vedere, îngrijorătoare. În realitate însă, în portofoliul de creditare al băncilor figurau
angajamente care nu mai puteau fi achitate de debitori, aflați, la rândul lor, în dificultăți economice extrem
de grele. Urmarea acestei situații a fost practic, blocarea afacerilor bancare și panica în rândul depunătorilor,
care au început să-și retragă depozitele. Încercările statului, prin moratorii și printr-o serie de legi de
conversiune – ultima, din aprilie 1934 – au reușit doar să reducă o parte din efectele crizei în sistemul
financiar-bancar și să deblocheze activitatea acestuia pentru următorii ani. La rândul lor, băncile românești
asociate uniunii „Solidaritatea” au cerut să se adopte o serie de măsuri privind politicile financiare interne,
prin care să limiteze retragerile masive a depozitelor, să amâne sau să reducă drastic dobânzile la depuneri,
să nu mai angajeze noi credite, să reducă sub limita statutară plata dividendelor pe acțiuni, să reducă și
numărul și salariile funcționarilor și ale membrilor Direcțiunii.
Banca „Speranța” a trecut prin momente critice, ca și celelalte bănci mici din România și a
înregistrat un blocaj al activelor sale financiare până în anul 1932, când, încă activele sale erau în valoare de
3.602.216, 42 lei144. Și în anul următor banca s-a aflat în aceeași situație dificilă, cumulând pierderi și cu
active nerealist de mari, deoarece nu avea posibilitatea de a proteja creditele debitorilor, întrucât piața
imobiliară, la rândul său, era blocată. Situația financiar-economică reală a băncii s-a cunoscut după aplicarea
legii conversiunii datoriilor agricole din aprilie 1934 – prin care debitorii agricoli sau urbani deținători ai
unor terenuri de până al 10 ha. erau degrevați de 50& din valoarea datoriilor la institutele bancare și cu
posibilitatea de a achita datoriile rămase în următorii 17 ani în rate semestriale, cu o dobândă de numai 3%.
Cei care doreau să achite într-o perioadă mai redusă, aveau posibilitatea de a o face, cu unele avantaje. Statul,

140
Ibidem, XXIV, 1926, nr. 4-6, p. 17.
141
Ibidem, XXIX, 1931, nr. 9, p. 83.
142
Ibidem, XVIII, 1928, nr. 3, p. 4.
143
„Buletinul Oficial al județului Năsăud”, XXXIV, 1935, nr. 12, p. 68.
144
„Gazeta Oficială a județului Năsăud”, XXXI, 1933, nr. 12, p. 68.
74
prin Banca Națională, s-a angajat ca, periodic, să acopere pierderile de 50% suferite de bănci, acțiune care
s-a dovedit însă deosebit de anevoioasă.
Băncile care au avut preponderent credite agricole și angajamente cu mici proprietari, precum
„Speranța”, au înregistrat un număr mare beneficiari ai legii de conversiune și prin aceasta, un volum mare
de credite plătibile pe termen îndelungat, întrucât marea majoritate a debitorilor ei a optat pentru soluția celor
17 ani de rambursare a creditelor, la care s-a adăugat dobânda foarte mică. Amintim că dobânzile bancare
reglementate ca urmare a intervenției Băncii Naționale a României în anii 1933-1938 s-au stabilit la un
procent de 9%.
Bilanțul băncii „Speranța” pe anul 1934 prezenta un volum al activelor de numai 2.129.544 lei, față
de peste 35 milioane, din anul precedent, cu un portofoliu covârșitor al beneficiarilor debitori din
conversiune ce depășea 1,5 milioane lei, la care se adăugau pierderile din conversiune, de 324.000 lei145.
Angajamentele de noi credite erau la valori modeste, de 29.066 lei, la escont și de 48.895 lei, în
cont-curent146.
În anii următori situația financiară a băncii nu s-a ameliorat, ci, dimpotrivă, activele care au scăzut
treptat, până în anul 1937, când au ajuns la 1.880.358 lei147, deși debitele din conversiune s-au diminuat
treptat, până la 1.108.181 lei, deoarece încrederea în capacitatea băncii a scăzut, fapt oglindit și în
diminuarea volumului depunerilor. Astfel, volumul depunerilor a înregistrat o scădere majoră în anul 1934,
la 859.399 lei148, față de 2.272.006,10 lei în anul 1935149. Chiar dacă nu în aceeași proporție, retragerile
depozitelor de către deponenți s-a continuat, așa încât la sfârșitul anului 1937 erau în total de doar 560.826
de lei, ca depuneri150. Cu sursele financiare proprii în scădere și se pare, fără solicitări deosebite de creditare,
conducerea băncii nu a reușit să stabilizeze situația financiară și să lichideze pierderile, care e drept, nu s-au
ridicat la valori deosebit de mari. În anul 1937 pierderile raportate se cifrau la 26.497,79 lei 151, o sumă
extrem de mică, pe care conducerea băncii ar fi reușit să o acopere din sursele fondurilor de rezervă și de
creanțe dubioase. Cu toate acestea, reiese din contul anual de profit-pierderi că, deși s-au obținut unele
beneficii, banca plătea regulat pentru anii 1934-1937 dividenda statutară de 5% acționarilor;+ mulți dintre
aceștia, de altfel, se numărau printre deponenții cei mai fideli ai băncii.
Din sursele bilanțiere și din presa locală, singurele aflate la dispoziția cercetărilor actuale (arhiva
băncii nu s-a păstrat) nu reies opțiunile conducerii băncii în privința orientărilor ei financiare. Până în anul
1937 inclusiv, nu s-a pus în discuție eventuala fuziune cu o altă bancă, și nici lichidarea ei. Probabil, se
aștepta recuperarea unor creanțe mai vechi de la unii debitori, deoarece e aproape cert că banca a avut
anterior afaceri cu societatea de exploatare a lemnului „Regna”, care se afla în acei ani în proces de
reorganizare, ca regie cooperativă, după ce în anii crizei a înregistrat pierderi care au dus-o în pragul
falimentului.
Rezumând evoluția institutului de credit „Speranța” (ca reuniune și apoi, bancă) între anii
1885-1937, constatăm existența mai multor etape a afacerilor economico-financiare a acesteia. Prima
perioadă, dintre anii 1885-1899 a fost caracterizată de o evoluție relativ lentă, dar constantă, care i-a
consolidat capacitățile financiare și a impus-o printre cooperativele de credit de succes din Transilvania.
Etapa înfloririi operațiunilor financiare, dintre anii 1900-1914 a determinat și decizia de transformare în
bancă comercială. Cea de a treia perioadă, dintre 1914-1929, marcată de efectele războiului mondial, a
consemnat înregistrarea unui recul al activităților bancare, care i-au diminuat sensibil toate operațiunile de
creditare. Între anii 1920/1930, a parcurs, după câțiva ani de redresare, un salt economic financiar
substanțial, care a fost curmat de efectele crizei economice generale din anii 1934-1947. A fost o etapă
marcată de scăderea treptată a capacităților financiare și de limitarea operațiunilor financiare, precumpănitor,
pe gestionarea portofoliilor debitorilor, beneficiari ai legii conversiunii datoriilor agricole.
Dacă, din perioada cât a funcționat ca reuniune de credit, „Speranța” a devenit, la începutul secolului
XX una dintre cele mai puternice instituții românești de acest gen, ca și bancă comercială, după 1910, s-a
înscris în rândul băncilor mici ca și capacitate financiară, cu activitate principală, satisfacerea nevoilor de
creditare ale unei întinse zone de pe Valea Bârgăului, unde nu existau alte instituții de credit bancare
românești.

145
„Buletinul Oficial al județului Năsăud”, XXXIII; 1935, nr. 16, p. 88.
146
Ibidem.
147
Ibidem, XXXVI, 1938, nr. 15, p. 174.
148
Ibidem, XXXIII, 1935, nr. 15, p. 88.
149
Ibidem, XXXII; 1934, nr. 16, p. 76.
150
Ibidem, XXXVI, 1938, nr. 15, p. 174.
151
Ibidem.
75
 Înființarea și evoluția reuniunii și apoi, a băncii „Speranța” pe o perioadă de a depășit o jumătate de
secol a fost rodul unor inițiative și a implicării masive a elitelor românești, parțial, săsești, ce și-au propus și,
în mare parte, au reușit, să furnizeze capitalul necesar mediului rural, în perspectiva modernizării și creșterii
sale economice. În acest efort, scopul principal a fost acela de a diminua și chiar elimina practicile
dezastruoase ale cămătăriei.
Desigur, înfățișarea unor aspecte de istorie social-economică este mult mai puțin atrăgătoare și mai
frustă decât expunerea unor evenimente de ordin politic sau cultural, îmbrăcate adesea în forme stilistice și
pagini pline de pretenții, poate, mai ușor accesibile, agreabile și vizibile. Descrierea unor episoade de viață
materială, derulate, nu arareori,, sub semnul grijilor cotidiene, în forme și modalități lipsite de
spectaculozitate, ne oferă însă posibilitatea de a contura, chiar și fragmentar, eforturile întreprinse de
înaintași sper asigurarea unor raporturi stabile și temeinice, ce au asigurat, în condiții nu dintre cele mai
prospere, nivele minime, dar necesare funcționării și evoluției sistemului educațional, cultural și politic
național.
Pe aceste fundamente s-au format în epoca modernă efigiile sutelor de personalități naționale
românești. Fără acumulările și dezvoltările de ordin material, înregistrate de societatea românească
transilvăneană, în speță, de elitele și locuitorii Văii Bârgăului, nu s-ar fi împlinit multe din idealurile și
realizările culturale și politice ale românilor de aici, la cumpăna veacurilor XIX-XX.
De aceea, prin sumarele considerațiile expuse, am „năzuit” la a dezvălui, chiar și fragmentar,
crâmpeie din istoria unei vechi și însemnate instituții de credit cooperatistă, devenită apoi bancă, care a fost
„Speranța”, din arealul geografic al Văii Bârgăului.

Cheia raiului, metal, 2011, 90x35x25cm

76
 Adrian ONOFREIU, Dor şi jale. Cele două conflagraţii mondiale din
secolul XX şi urmările lor pe Valea Bârgăului
O primă reglementare privind drepturile invalizilor, orfanilor şi văduvelor de război a fost publicată de
Consiliul Dirigent, care a reluat textul Ordonanţei Ministerului de război nr. 18.841 din 21 martie 1919, st. n., prin
care se dispunea internarea şi tratarea în spitale a invalizilor din primul război mondial152.
În vara aceluiaşi an, Consiliul Dirigent a revenit cu stabilirea primirii „competinţelor de ocrotire
(pensiuni)” pentru pensionarii militari, invalizilor, văduve militare şi orfani. Anunţul preciza pentru prima dată,
datele necesare pentru a fi depuse la primării, de către categoriile mai sus menţionate. Pentru soldaţii invalizi, era
necesar să fie precizate: gradul, numele, corpul de trupă căruia a aparţinut în ultimul timp, cuantumul pensiei,
îndemnizaţiei de rănire, darului de graţie, indigenitatea – plasa, judeţul, adresa locuinţei actuale (strada, comuna,
cercul ţara), până la ce dată s-au primit competinţele şi de unde, perceptoratul cel mai apropiat la care să se
plătească competinţele, alăturarea ordinului de plată era indispensabilă153.
Pentru văduve militare şi orfani, gradul şi numele soţului (tatălui), numele de botez al văduvei, fostul corp
de trupă al soţului (tatălui), când şi unde a murit sau a dispărut soţul (tatăl), cuantumul pensiunii, numele, anul,
luna şi ziua naşteri orfanului, respectiv orfanei, decretul cu care au fost aprobate competinţele, indigenitatea (şi
plasa, cât şi judeţul), adresa locuinţei actuale (strada, comuna, plasa şi judeţul), până inclusiv la care lună s-au
plătit competinţele şi în ce loc, perceptoratul cel mai apropiat la care urmau să fie plătite competinţele; la orfanii
fără părinţi se adăuga în plus, numele tutorului numit în mod legal. Primarii erau obligaţi să primească solicitările
şi să completeze, la văduve şi orfani, datele când şi unde a murit (dispărut) soţul (tatăl), şi apoi, să le trimită
„Lichidaturii pensiilor, la Sibiu”154.
Precizări ulterioare, au fost făcute, în privinţa organizării, pe lângă Corpurile de trupă ale căminelor
pentru invalizi şi orfani155, şi a reducerii cu 50% a costului călătoriilor, pe mijloace C.F.R156.
Reglementările, în această privinţă, au fost unificate o dată cu extinderea legislaţiei guvernului de la
Bucureşti, şi în Transilvania. Luând ca bază reglementările din perioada războiului, necesitate de consecinţele
operaţiunilor militare asupra populaţiei civile157, au fost adoptate mai multe legi şi dispoziţii normative, referitoare
la această problemă.
În primul rând, prin Legea din 2 septembrie 1920 a fost înfiinţat Oficiul naţional al Invalizilor, Orfanilor
şi Văduvelor de Război, pe lângă Ministerul de Război. (I.O.V.). Atribuţiile principale ale noului organism se
refereau la „înlesnirea stabiliri drepturilor recunoscute de lege a invalizilor, văduvelor şi orfanilor de război şi „a
elibera titlurile sau certificatele individuale, constatând aceste drepturi şi a supraveghea şi controla realizarea lor.
Ca organizare, se înfiinţa Oficiul central, cu sediul în Bucureşti şi oficii judeţene, organe ale oficiului
central. În categoria de invalizi, orfani şi văduve de război erau considerate toate persoanele care au devenit
invalizi, orfani sau văduve, din orice cauză datorită evenimentelor de război, sau în legătură cu războiul (s.n.)158.
Modificări ale unor articole s-au făcut prin Legea din 5 mai 1927159; apoi, prin Legea din 26 iulie 1934,
oficiul a fost trecut la Ministerul Muncii, Sănătăţii şi Ocrotirilor Sociale160.

152
„Gazeta Oficială” a Consiliului Dirigent, nr. 23, 30 Martie (12 Aprilie) 1919, pp. 241-242.
153
Ibidem, nr. 35, 16 Iunie 1919, p. 354.
154
Ibidem, pp. 354-355. Prin Nota circulară din 24 septembrie 1919 a Consiliului Dirigent – Resortul Ocrotirilor Sociale
s-a stabilit şi modelul foilor de conscriere, care erau albe şi colorate; Ibidem, nr. 59, 11 octombrie 1919, pp. 655-656.
155
Ibidem, nr. 84, 2 februarie 1920, pp. 871-872.
156
Ibidem, pp. 869-870.
157
Vezi Legea din 24 decembrie 1916 referitoare la infirmităţi şi boli de război, pentru care se acordau ajutoare de stat,
în C. Hamangiu, Codul general al României, VIII, 1913-1919, pp. 1077-1095 şi Regulamentul de aplicare, în Ibidem,
pp. 1096-1108.
158
Ibidem, vol. IX, 1919-1922, pp. 407-419. Unele beneficii ale acestor categorii stabilite prin lege, s-au referit la
acordarea gratis a locurilor pentru case, facilităţi la deschiderea de restaurante şi preferinţa la împroprietărire, conform
legilor agrare adoptate după prima conflagraţie mondială.
159
Ibidem, XV-XVI, pp. 709-724.
160
Ibidem, XXI, 1934, pp. 557-559. Pentru activitatea practică de sprijinire a acestor categorii, au fost înfiinţate instituţii
aparte, cum au fost Eforiile naţionale de ocrotire a invalizilor, orfanilor şi văduvelor de război (vezi Regulamentul de
funcţionare din 28 decembrie 1934,în Ibidem, XXII, 1934, pp. 839-841), sau societatea „Ocrotirea orfanilor de război”, care a
funcţionat în subordinea Ministerului de Război (Decretul-lege din 11 martie 1935, în Ibidem, XXIII, 1935, pp. 138); sinteza
reglementărilor interbelice pentru activitatea de sprijinire a acestor categorii sociale reţinea că „acţiunea de asistenţă,
îndrumare şi control asupra operei de protecţie a invalizilor, orfanilor şi văduvelor de război s-a exercitat prin societăţi create
din iniţiativă particulară, până la data de 2 septembrie 1920, când s-a înfiinţat oficiul I.O.V. Cu modificările din 8 august 1924
77
 În privinţa stabilirii drepturilor unor categorii speciale încadrate în prevederile legii, din provinciile unite
cu România, s-a adoptat Legea pentru regularea drepturilor la pensie a invalizilor, foşti voluntari ardeleni,
bănăţeni, bucovineni, basarabeni, macedoneni şi a văduvelor şi orfanilor rămaşi de foştii voluntari161.
Reglementările de după al doilea război mondial au avut ca bază Legea 794 din 4 septembrie 1941 asupra
statutului invalizilor şi a accidentaţilor de război, urmaşii acestora şi urmaşii celor morţi sau dispăruţi în război şi
Legea nr. 794 din acelaşi an, prin care s-a adoptat Statutul invalizilor şi accidentaţilor de război, urmaşii acestora
şi urmaşii celor morţi sau dispăruţi în război162.
Stabilirea drepturilor unor categorii speciale: urmaşii celor schingiuiţi ori dispăruţi în timpul războiului,
cetăţenii români care au contractat infirmităţi şi urmaşii celor decedaţi, luptând voluntari în Armatele Aliate
României, după 23 August 1944, cetăţenii români care, din cauza deportării lor în lagăre pentru motive rasiale au
devenit total infirmi s-a făcut prin Legea nr. 900 din 23 octombrie 1946163.
În ceea ce priveşte drepturile băneşti, acestea au fost prevăzute prin Deciziile nr. 104 şi 106 ale
Comisiunii Ministeriale pentru Redresarea Economică şi Stabilizarea Monetară, prin care s-a stabilit cuantumul
sumelor ce urmau să le primească categoriile vizate, cât şi introducerea „timbrului I.O.V.R.”164.
Reparaţia nedreptăţilor suferite în perioada celui de al II-lea război mondial s-a făcut şi pentru alte
categorii: cei care au contractat o invaliditate în urma regimului din închisori, a masacrelor, a schingiuirilor, a
deportărilor, a trimiterilor în lagăre, în detaşamente de muncă sau la muncă obligatorie, ca urmare a prigoanei
antidemocratice, rasiale sau religioase, ca şi cei schingiuiţi pentru atitudinea lor democratică, antifascistă din
Ardealul de Nord, după Dictatul de la Viena din 30 august 1940; de aceleaşi drepturi beneficiau şi urmaşi celor
executaţi, decedaţi sau dispăruţi în împrejurările şi condiţiile de mai sus165.
Prin deciziunea Ministerului Muncii şi Prevederilor Sociale nr. 7, din 17 aprilie 1948, s-a stabilit noul
principiu de încadrare şi plata drepturilor pentru pensionarii I.O.V.R. Erau luate în considerare criterii care
priveau, la plus, starea materială: proprietăţi imobiliare, animale, atelaje, unelte agricole, profesiunea, iar la
minus, starea materială: locuinţă cu chirie, procentaje de infirmitate, greutăţi familiare, vârsta. Calcului
punctajului astfel rezultat urma să fie aplicat tuturor pensionarilor I.O.V.R., începând cu data de 1 aprilie 1948166.
Pe lângă reglementările legislative, dosarele celor înscrişi la pensii I.O.V.R. conţin o diversitate de
documente. Sistematizate, principalele genuri de documente cuprind: acte de stare civilă (certificate de naştere,
căsătorie, deces-pentru cel mort pe front, pentru membrii familiei, inclusiv urmaşi-copii; declaraţii ale martorilor,
cereri şi adeverinţe eliberate de primăriile localităţilor de unde proveneau cei morţi; decizii, hotărâri ale
autorităţilor competente pentru înscrierea la pensie a urmaşilor; acte financiar-contabile, prin care se comunica şi
verifica plata sumelor cuvenite pentru aceştia.
Dosarele celor îndreptăţiţi la pensie I.O.V.R pot fi grupate pe trei paliere principale: primul, cel în care
drepturile se acordau soţiei supravieţuitoare-cu condiţia esenţială de a nu se fi recăsătorit (s.n.); copiilor orfani
sau tutorilor desemnaţi pentru aceştia; părinţilor, în cazul celor necăsătoriţi. Mai erau îndreptăţiţi şi titularii de
drept, în cazul celor mutilaţi sau cu răni grave, ca urmare a războiului.
Toate documentele depuse pentru drepturile I.O.V.R. surprind unele aspecte din suferinţa celor rămaşi
sau a celor mutilaţi, dar nu pot reda drama şi suferinţa zilnică a celor rămaşi fără sprijinul capului de familie, în
acelaşi timp şi tată, sau a fiilor, pentru cei bătrâni. Acestea au fost – şi încă mai sunt – asumate în mod tăcut dar
profund, de familiile celor care şi-au dat jertfa supremă pentru ţară167.

şi 25 martie 1925, a funcţionat depinzând de Ministerul de Răsboiu, până la 5 mai 1927, când i s-a dat o organizare mai
temeinică, pentru coordonarea tuturor asociaţiunilor similare şi pentru revizuirea invalizilor. Legea de organizate a oficiului
I.O.V. din 5 mai 1927 s-a aplicat apoi timp de 7 ani, iar din 26 iulie 1934, a trecut la Ministerul Muncii, Sănătăţii şi Ocrotirilor
Sociale, dizolvându-se toate asociaţiile diferite şi înglobându-se la Eforiile Naţionale I.O.V. A urmat apoi decretul relativ la
I.O.V. din 11 martie 1935, contopind toate vechile asociaţiuni şi luând în posesie patrimoniul lor; (vezi nota la Legea
privitoare la abrogarea şi modificarea unor dispoziţiuni din legea relativă la Oficiul Naţional al Invalizilor, Orfanilor şi
Văduvelor de Război şi a legii pentru organizarea Ministerului Muncii, Sănătăţii şi Ocrotirilor Sociale, în Ibidem, XXXIII,
1935, p. 761, iar textul legii, la pp. 760-775.
161
Ibidem, pp. 577-611.
162
Modificate prin Legea nr. 606 din 1944; vezi „Monitorul Oficial”, nr. 279/1 decembrie 1944. Statutul a fost
republicat în M.O.” nr. 295/20 decembrie 1944.
163
„M.O.”, nr. 264/13 noiembrie 1946.
164
Ibidem, nr, 269/20 noiembrie 1947.
165
Ibidem, nr. 77/1 aprilie 1948.
166
Ibidem, nr. 93/20 aprilie 1948.
167
Chiar dacă, şi pentru zona Bârgăului, ca de altfel, pentru Transilvania de nord, ţara a însemnat, atât în timpul
primului, cât şi a celui de al doilea război mondial, o altă ţară, în care, datorită vitregiilor istoriei, au fost obligaţi să
vieţuiască şi pentru care şi-au dat sacrificiul suprem. Credinţa însă într-un ideal le-a rămas statornică, iar urmaşii şi-au
asumat sacrificiul lor, trăind dramele şi greutăţile supravieţuirii şi o palidă recunoaştere a jertfei, prin dobândirea
78
 Pentru zona Bârgăului, au fost identificate, pe localităţi, ca încadrate în prevederile I.O.V.R, un număr de
persoane, astfel: 1. Bistrița-Bârgăului: 86; 2. Joseni: 49; 3. Mijloceni: 35; 4. Mureșeni: 31; 5. Prund: 61; 6. Rus:
41; 7. Suseni: 21; 8. Tiha: 94; total general: 418, din primul şi al doilea război mondial.
Demersul nostru se doreşte a fi unul de natură restitutivă; prin prezentarea numelui şi încadrarea în
perioada unuia din cele două conflagrații mondiale, sugerăm direcţii de cercetare pentru fiecare localitate a Văii
Bârgăului şi, o eventuală aducere la zi a înscrisurilor de pe plăcile comemorative care cinstesc memoria celor
jertfiţi pentru ţară.

Bistrița-Bârgăului, total, 86.

Primul război mondial, total,56: Adam Ioan, Albu Maria, Balog Ana, Bodașcă Todora, Bodiu Ana, Bruj
Ana, Bugnar Maria, Capotă Gavrilă, Căldare Paraschiva, Cerceja Ioan (văduva și orfanii lui), Cioanca Ștefan,
Ciurea Ioan, Cohuță Ileana, Constantinesi Ioan (părinții lui), Coșofreț Palagia, Cot Maria, Dan Raveca, Duca
Ileana, Frumos Dumitru (orfanii lui), Gabor Teodora (și orfanii), Georza Dumitru, Georza Ileana, Georza
Pantelimon, Ghițan Ioan, Griga George, Hangan Ioana, Hangan Simion, Hogiu Floarea, Hogiu Ileana l. Ștefan,
Iobagi Aurel, Jelencici Raveca, Mare Ana, Minta Irina, Minta Simion (orfanii lui), Moișan Irina, Moldovan
Alexandru (părinții lui), Morar Luca, Morar Ana, Müller Maria, Neamț Dumitru, Oprea Nastasia, Parasca Miron,
Pavel Ion, Pășcan Gheorghe, Pop Terezia, Popandron Ileana, Prundar Palagia, Răcilă Ioana, Rogină Nastasia,
Rusan Maria, Scridon Alexa, Șteff Axina, Șteff Gavril, Șut Ioana, Turc Dumitru, Țigăroi Maria.
Al doilea război mondial, total, 30: Acsente Florica, Albu Paraschiva, Boru Maria, Ciurea Nastasia,
Cociorvă Maria, Coșofreț Rodovica, Dodu Irina, Georza Floarea, Halostă Ioana, Hangan Ana, Hogiu Ileana l.
Gavrilă, Hogiu Ileana, Ispravă Lucreția, Minta Gheorghe, Moișan Ileana, Năuc Paraschiva, Neamț Ileana, Orban
Ilie, Pavel Ileana, Rogină Niculai (părinții lui), Rusan Ioana, Sălăgean Angelina, Scridon Ioana, Șirlincan Ana,
Șneaga Teodora, Ștef Alexa, Șut Maria, Tomoroaga Maria, Tomoroaga Palagia, Voștinar Vasile.

Josenii Bârgăului, total, 49.

Primul război mondial, total, 40: Andreica Emilia, Andreica Floare, Baciu Nastasia, Badiu Nicolae, Ciot
Anisia, Cristea Ioana, Gănău Varvara, Georgiță Nastasie, Hogiu Petru, Hogiu Maria, Hulpe Anisia, Labiș Ioan
(părinții lui), Lazăr Ileana, Lazăr Maftei (orfanii lui), Lucuță Paraschiva, Macavei Ioana, Măhălean Ion (și
văduva), Măjeri Paraschiva, Moldovan Larion, Moldovan Maria, Muntean Ioan, Nath Petru, Păvălean Grigore,
Pop Leon (părinții lui), Pop Teodor (orfanii lui), Puțura Pantelimon (părinții lui), Rău Vasile (părinții lui), Ruscan
Constantin (părinții lui), Sângeorzan Dumitru, Sauca Simion (părinții lui), Selegean Grigore, Someșan Grigore,
Someșan Leon, Sortuș Simion, Șortus Teodor, Șianca Raveca, Tonea Ilie, Tonea Ioan (orfanii lui), Urs Antonia,
Vora Petre.
Al doilea război mondial, total, 9: Andreica Maria, Ciot Constantin (părinții lui), Cristea Maria, Galben
Valer (părinții lui), Moldovan Grigore (părinții lui), Moldovan Ioan (părinții lui), Sorean Ioan (părinții lui),
Tâmpănariu Valeriu, Tămaș Raveca.

Mijloceni Bârgăului, total, 35.

Primul război mondial, total, 24: Ciotmonda Vasile, Ciotmonda Maria, Cocoi Petru, Cordovan Floare,
Cot Gheorghe, Cot Simion, Cozac Timoftei (orfanii lui), Ghiță Macavei, Ghiță Nastasia, Holbură Raveca, Jauca
Ana, Mistric Ludovica, Mistric Grigore, Morar Ioan, Pop Alexandru, Pop Ioana, Stanca Raveca, Teut Ana, Thezer
Melentia, Trifan Todora, Turja Rodovica, Vlasa Flore (orfanii lui), Vrâncean Ioana, Vrâncean Luca (părinții lui).
Al doilea război mondial, total, 11: Anca Florica, Bălan Gaftița, Băloi Maria, Budăceanu Ana, Corciu
Florica, Holbură Leon, Mureșan Andrei (orfanii lui), Platon Ioan, Someșan Ioana, Teut Paraschiva; Trișcă Anisia,

Mureşenii Bârgăului, total, 31.

Primul război mondial, total, 24: Belei Maria; Bosioc Maria; Buta Maria; Cepănaru Pavel; Cociș Irina;
Cozac Ludovica; Dura Petre; Frunzilă Toader; Galben Irina; Hangan Grigore; Hangan Ioana; Moroșan Palagia;

statutului de pensionar I.O.V.R. şi menţionarea numelui celor care nu s-au mai întors niciodată, pe pietrele
comemorative ale monumentelor dedicate eroilor neamului. Pilduitoare sunt şi versurile poetului Lucian Georgiu,
săpate în piatra monumentului ridicat întru cinstirea eroilor din cele două conflagraţii mondiale la Galaţii Bistriţei, cu
valoarea generalizatoare:
Orice ai fi, opreşte-ţi paşii o clipă, Aceştia toţi, nu pentru ei
Şi-n genunchi, tăcut Ci fiecare
Striveşte o lacrimă între gene Ţi-a dat un colţ de cer mai liber,
Adu-ţi aminte c-au căzut Ţi-au dat o Românie Mare.
79
Pavel Floare; Pop Gavrilă; Pudilic Ruxandra; Rânziș Raveca; Răcilă Ioana; Rus Ioan; Rus Nicolae; Serețan Ioana;
Tomoroga Dumitru; Tomoroga Ion; Tomoroga Maria; Vidican Floare.
Al doilea război mondial, total, 7: Măjeri Dumitru (părinții lui); Mureșan Irina; Pudilic Ioana (și orfanii);
Rusu Nicolae; Tanca Irina; Tanca Liviu; Tomoroga Ileana;

Prundu-Bârgăului, total, 61.

Primul război mondial, total, 45: Acsente Paraschiva; Albu Dumitru; Albu Ioan; Badiu Simion (orfanii
lui); Bârsan Moise; Bălan Floarea; Bălan Palagia; Bodașcă Simion; Bruj Anghelina; Budașcă Paraschiva; Buleu
Lucreția; Buleu Maria; Buraga (Bodașcă) Nastasia; Curtean Ileana; Curtean Dumitru; Danea Ștefan; Flămând
Ana; Flămând Raveca; Flișcău Nistor; Forfotă Gheorghe; Forfotă Sofronia; Frijan Ioana; Gewürtz Carol; Givan
Todora; Givan Valeria (și orfanii); Gorea Raveca; Gorea Teodor; Greab Teodor; Holbură Gavril (orfanii lui);
Lăcătuș Petre; Moldovan Maria (şi orfanii); Naftalim Roza; Oțelea Palagia; Precup Ianca; Ruscan Maria; Savu
Ștefan; Someșan Ion; Sucilă Anton; Sucilă Ion; Vlad Floarea; Vlad Liviu; Vlad Matei; Vlad Maria; Vrășmaș
Gheorghe; Vrășmaș Ilie.
Al doilea război mondial, total, 16: Albu Nastasia; Bălan Ileana; Beșa Iftimia (mama lui Vasile); Buf
Ioana; Dablea Maria; Dablea Palagica; Feintuch Estera; Flămând Florica; Găvan Anastasia; Lupșor Dochia;
Mișcolț Ana; Mișcolț Ioana; Müller Maria; Oltean Floarea; Trifan Aurica; Ușeriu Palagia;

Rusu-Bârgăului, total, 41.

Primul război mondial, total, 25: Bacea Floare; Bacea Ioan; Bacea Ioana; Bacea Maria; Boca Toader;
Chincea Simion; Covaciu Floare; Covaciu Iacob (părinții lui); Flore Ioan; Gabrihei Iacob; Lăpușan Ioan (orfanii
lui); Mânzat Macedon (orfanii lui); Mistric Todora; Morar Teofil (părinții lui); Morar Gavril; Oanea Mafta;
Parasca Ioan; Parasca Maria; Parasca Todora; Sorean Gavrilă; Șovrea Antonia; Șovrea Ion; Tămășan Ștefan
(părinții lui); Turja Chirilă; Uifelean Palagia.
Al doilea război mondial, total, 16: Bacea Florica; Bacea Ion; Bartoș Ioana; Boca Floarea; Bugnar
Elisabeta; Bugnar Mafta; Bugnar Maria; Bugnar Raveca; Buraga Ioana; Buta Flore (părinții lui); Griga Valeria;
Neag Raveca; Neag Veronica; Prundar Nastasia; Șovrea Constantin (părinții lui); Zăvoianu Antonia.

Susenii-Bârgului, total, 21.

Primul război mondial, total,13: Bălan Ioana; Beblea Ștefan; Belei Floarea; Bondriș Cirilă; Buf Vasile
(orfanii lui); Bujor Nastasia; Cozac Ioana; Ghiță Iacob; Gorea Raveca; Trăsnău Ileana; Trifan Ioan; Țifu Ioana;
Zaharie Rodovica.
Al doilea război mondial, total, 8: Axente Leon; Beblea Mina; Beblea Sabina; Bondriș Ioan; Bruj Simion;
Halostă Ioana; Vlasa Gavril (părinții lui); Vrâncean Moise.

Tiha-Bârgăului, total, 94.

Primul război mondial, total, 73: Avram Nicolae; Badiu Gavril (părinții lui); Barta Ioana; Barta Palagie;
Bertel Macedon (orfanii lui); Beșa Maria; Beșa Teodor; Bozga Floare; Bozga Ioana; Bozga Mihail (orfanii lui);
Bozga Simion; Buf Iftimia; Cătuna Dochia; Cioanca Ileana; Cioanca Ioan; Cioanca Maria; Colniță Ioan; Dologa
Petre; Dologa Acsâna; Dologa Irina; Dologa Maria; Galben Mihai; Hangan Macedon; Hangan Palagia; Hulpe
Ioana; Ilieș Dănilă; Ilieș Ioana; Ilieș Nicolae; Jauca Teodora; Județ Teodora (și orfanii); Klein Maria; Lăcătuș
Simion; Lăcătuș Raveca; Lazăr Maria; Lăzurcă Ileana; Manga Simion; Monda Vasile; Mureșan George; Mușteiu
Terente (orfanii lui); Nemeș Macedon (părinții lui); Orban Anisia; Pașcan Macedon; Pașcu Rodovica; Păvălean
Maria; Păvălean Niculae; Pintican Grigore; Pintican Ileana; Pintican Nicolae (și văduva Margareta); Pipoș Ioana;
Pop Ion; Pop Niculae (orfanii lui); Pop Teodor; Prundar Antonia; Rânziș Raveca; Răcilă Floarea; Răcilă Raveca;
Răcilă Varvara; Rus Cifor; Rus Raveca; Scridon Petru; Socină Ileana; Sorean Ioana; Suciu Angilina; Suciu Ion;
Suciu Maria; Suciu Toader (orfanii lui); Șut Floarea; Șut Iftinica; Șut Liviu; Tanca Dumitru; Tăluța Todora;
Tomoroga Ioana; Tonea Maria;
Al doilea război mondial, total, 21: Avram Floarea; Bozga Simion (părinții lui); Cioanca Paraschiva;
Ciorean Titu (părinții lui); Colniță Lucreția; Gheorghiță Leon; Hangan Nastasia; Ilea Ștefan; Ilieș Dumitru; Jauca
Maria; Județ Maftei; Nemeș Maria; Păvălean Floarea; Păvălean Ioana; Păvălean Varvara; Pop Gheorghe;
Someșan Floarea; Ștefănuț Ioana; Ștefănuț Simion; Tonea Dochia; Vrăjmaș Ioana168.

168
Dosarele se păstrează la Serviciul judeţean Bistriţa-Năsăud al Arhivelor Naţionale, fond Invalizi, Orfani, Văduve de
Război.
80
 Anexa nr. 1.
Apel
Către toţi locuitorii judeţului Bistriţa-Năsăud
Răsboiul cel cumplit, care a durat mai bine de 5 ani s-a sfârşit, rănile lăsate încă nu s-au vindecat. Acelea,
care ne dor mai tare, pe care le-am simţit mai adânc inimile bune şi nobile a Majestăţilor Lor şi a celor dintâi
fruntaşi ai neamului românesc, în frunte cu Arhiereii noştri sunt acelea a ne îngriji de micii noştri orfani din
război, a căror număr trece peste 300.000. Spre scopul acesta, la inițiative celor mai buni ai noştri, în frunte cu
Majestăţile Lor, s-a format „Societatea pentru ocrotirea orfanilor de război”. S-au format comitet regionale în Iaşi,
Bucureşti, Craiova, Constanţa, Chişinău, Cernăuţi, Cluj, Sibiu, Timişoara şi Arad şi s-a hotărât organizarea de
comitete filiale în toate oraşele şi comunele rurale.
Scopul acestei societăţi este adăpostirea orfanilor de război până la etatea, când înşişi vor fi în stare, ca
cetăţeni cinstiţi, să-şi poată agonisi pâinea de toate zilele.
Spre ajungerea acestui scop măreţ şi înălţător se vor ridica orfelinate în toate centrele mai mari, iar în
oraşele de provincii, în capital de judeţe se vor închiria localităţi, ca în ele să-şi găsească adăpostul cei lipsiţi de
părinţi. În aceste orfelinate vor primi orfanii noştri totul, casă şi masă, haine şi hrană sufletească, învăţătură.
Orfanii, care nu vor putea fi primiţi în aceste institute, vor fi plasaţi pe la familii şi vor primi ajutor separate de la
societate.
Judeţul Bistriţa-Năsăud încă trebuie să grijească de orfanii săi, a căror număr trece peste 1.000. Comitetul
pentru îngrijirea acestor orfani s-a constituit. Tot ce avem mai bun e reprezentat în acest comitet şi acum urmează
rândul, ca unul fiecare cetăţean, care are inimă şi suflet de creştin şi iubire de aproapelui, să se înscrie de membru
al Societăţii pentru ocrotirea acestor orfani.
Taxa nu este mare, e de 24 lei pe an, o poate solvi169 fiecare, care are numai inimă bună şi suflet bun.
Taxa de membru donator e de 1.000 lei odată pentru totdeauna. Dar se primesc daruri în bani şi natură: grâu,
mălai, slănină, unsoare, unt, cartofi, etc., apoi, haine pentru copii, încălţăminte, haine de pat, etc., cu un cuvânt,
numai voinţă să fie, modul de ajutorare îl va afla fiecare.
Cetăţeni!
Să ne ţinem de sfânta datorinţă a ne înscrie de membrii ai acestei Societăţi de binefacere. Să nu uităm, că
obolul, ce-l dăm pentru susţinerea orfanilor noştri e numai datorie, pe care încă nu am plătit-o şi pe care omenia
noastră ne sileşte să o plătim. Iar pe voi, cei de la sate, vă rugăm să constituiţi de urgenţă comitetele comunale.
Rugăm autorităţile comunale să ducă la îndeplinire această organizaţie, iar despre tot, ce s-a făcut, să raporteze
comitetului judeţean Bistriţa, str. Lemnelor (Holzgasse)170, nr. 9.
Cetăţeni!
Ca munca noastră să-şi aibă secerişul binefăcător, trebuie să conlucrăm cu toţii, popor şi inteligenţă, fără
deosebire de limbă şi lege. Atunci idealul nostru se va întrupa, durerea celor fără mama şi tată vom uşuar-o. De
iubirea şi căldura inimii noastre înconjuraţi orfanii şi cei ce dragi ne sunt, linişte şi mângâiere vor avea în sufletul
lor şi grija pentru ziua de mâine şi soarta lor de copii a nimănui, nu le va răpi timpul să înveţe, să cinstească
memoria sfântă a taţilor, a părinţilor morţi pentru ideal, să fie recunoscători faţă de binefăcătorii lor şi prin
învăţătură şi muncă să devină fii folositori şi cetăţeni cinstiţi ai scumpei noastre patrii.
Cetăţeni!
Sfânta Maică Biserică ne spune: „Fericiţi cei ce plâng, că aceea se vor mângâia”. Să mângâiem pe cei ce
plâng şi atunci ne vom mângâia şi noi şi vom plânge şi noi, dar nu de întristare. Lacrimile noastre vor fi lacrimi de
bucurie, că am alinat durerea şi am amuţit plânsul celor lipsiţi de scut şi iubire părintească, acre şi-au vărsat
sângele şi jertfit viaţa pentru noi, cei ce trăim pentru binele şi înflorirea scumpei noastre patrii!
Aşa să ne ajute Dumnezeu!
Bistriţa, la 30 septembrie 1920.
Amalia, general Hanzu, m.p., preşedinte de onoare; Ana, dr.. Pahone, m.p., preşedintă;
Membrii de comitet: Ioan Şerban, m.p., prefect, General Alexandru Hanzu, m.p.; Sanchen, primar, m.p.;
Procopiu Cutean, preşedinte de sedrie171, m.p.; Gregoriu Pletosu, protopresbitter, m.p.; Dionisiu Vaida, protopo,
m.p.; Dr. Gustav Kisch, preot oraş, m.p.; Dr. Iuliu Florian, secretar, m.p.
NB. Domnii preoţi sunt rugaţi a citi şi explica acest apel în biserică, iar primarii, a-l publica în şedinţele
comunale.

„Gazeta Oficială a judeţului Bistriţa-Năsăud”, anul XVIII, nr. 27-28, 4 noiembrie 1920, pp. 190-191.

169
Achita, plăti.
170
Azi Liviu Rebreanu.
171
Sedria Orfanală, instituţia care asigura tutoratul până la majorat, a minorilor orfani.
81
 Anexa nr. 2.
Obiectul: Colectă pentru ajutorarea copiilor orfani din ţinuturile bântuite de război.
D-lui. subprefect, primăriei oraşului cu consiliu, tuturor primpretorilor, secretarilor comunali şi cercuali,
primăriilor comunale.
Vă comunic „Îndemnul” de mai jos şi Vă rog să binevoiţi a deschide colecte şi a aduna sumele oferite din
partea donatorilor.
Primăriile comunale vor înainta sumele încasate împreună cu listel primpretorilor competenţi, care mi le
vor înainta mie cuprinse în un tablou. Primăria oraşului Bistriţa îmi va înainta direct mie lista împreună cu suma
încasată.
Nu trebuie să dovedesc însemnătatea acestei colecte, pentru că fiecare om este convins despre
însemnătatea ei şi am speranţa, că nici un cetăţean, căruia i se va prezenta lista, nu va refuza de a da o sumă cât de
mică pentru marele, sublimul şi umanitarul scop.
Cu sfârşitul lunii mai a.c., lista va fi încheiată şi înaintată, aşa că, cel mai târziu în 5 iunie a.c. acele să fie
sosite la mine.
Bistriţa, în aprilie 1920.
Dr. Vasile Pahone, prefect.
Îndemnul
Mitropolitului primat către toţi fii României pentru ajutorarea copiilor orfani din ţinuturile bântuite de
război.
În ţările unde a bântuit războiul, au căzut jertfe nu numai oameni în vârstă, dar şi copii. Căci, fără scut
părintesc, „aceste nenorocite victime indirecte ale războiului” au fost lipsite de adăpost, de îmbrăcăminte, de hrană
şi expuse tuturor mizeriilor şi molimelor. Făptura cea mai aleasă de pe pământ, nevinovăţia întrupată, asupra
căreia s-a coborât dumnezeiasca binecuvântare a Mântuitorului, era şi este ameninţată să ajungă o generaţie puţină
la număr şi istovită de puteri trupeşti şi sufleteşti. Stă scris de oameni vrednici de credinţă că, în Armenia de pildă,
copiii s-au hrănit cu rădăcini, cu pământ şi câteodată, ajunşi la cea din urmă extremitate, cu trupuri omeneşti, pe
care le-au dezgropat.
În faţa acestor grozăvii inima oamenilor s-a mişcat şi societăţi multe s-au alcătuit, să aline această durere
a neamului omenesc. Cine n-a auzit de ajutorul englez, condus de d-l Hoover? Cui nu-i sunt cunoscute societăţile
engleze, fără a mai pomeni de iniţiativele particulare sau de stat plecate din Ţările Scandinave, din Olanda,
Elveţia, Italia? Copilaşii ţării noastre le-au simţit binefacerile în trecutele zile grele.
Şi este vrednic de laudă pentru nobleţea sufletului omenesc, că în privinţa ajutorării copiilor s-au uitat
vrăjmășiile de ieri şi chiar cele de azi, căci în ţara duşmană, până ieri, trec copiii să se întremeze şi să reverse
parfumul nevinovăţiei lor în inimile înrăite de atâta fier şi foc. Iată, sora noastră Italia, care primeşte în mănoasa ei
Lombardia 10.000 de copii vienezi pentru patru luni de întremare; iar împrejurimile Romei se pregătesc să
ospeteze alte 15.000 de copii din Viena.
Dar, pentru ca acţiunea aceasta de ajutorare a copiilor orfani şi sărăciţi de război ca să se ducă la bun
sfârşit,, trebuie sume mari de bani. În alte state, toţi contribuie, după puterea lor, pentru bieţii copilaşi: de la
instituţia cea mai înstărită şi până la cel din urmă lucrător de fabrică.
Arhiepiscopul de Canterbury ne-a încunoştinţat, că Arhiepiscopii din Anglia şi capii bisericii libere,
precum şi Papa de la Roma au făcut un apel stăruitor ca în ziua de 28 Decembrie trecut să se strângă ajutoare
pentru copii din toate bisericile şi ne-a întrebat, dacă n-am vrea să facem şi noi un apel către fiii României.
Iar eu, păstorul sufletesc al ţării noastre, cunoscute prin dărnicia şi prin instituţiile ei de binefacere, mă
îndrept către toate inimile iubitoare de copii şi simţitoare pentru nevoia aproapelui şi le rog, să ajute cu ce pot pe
aceşti fraţi mai mici, aflaţi în suferinţă.
Orfanii şi suferinzii din ţara noastră au primit din ţări străine lucruri şi ajutoare în preţ de milioane. Astfel,
onoarea ţării cere de la noi, să nu rămânem nepăsători în faţa copiilor din alte ţări, ci să le sărim în ajutor, cu ce
putem. Acestei datorinţe doresc a satisface prin acest apel.
Invit deci toate organele noastre bisericeşti şi civile, să facă colectă în acest scop şi să trimită banii la
adresa: Cancelaria Sf. Mitropolii a Ungro-Vlahiei.
Bucureşti, la 1 martie 1920.
Miron Cristea, mitropolit primat al României.172

172
Ibidem, nr. 10, 29 aprilie 1920, p. 64.
82
 Adrian MĂNARCĂ, Valea Bârgaielor, ţinut neaoş românesc173
Stimaţi invitaţi! Dragi bârgăuani!
Ca de fiecare dată când mă aflu aici, în Capitala Bârgaielor, mă simt deosebit deoarece şi aici, ca pe
întreaga noastră Vale mă simt acasă, sunt înnobilat sufleteşte pentru că şi aici musteşte, resimţindu-se plenar
seva devenirii şi împlinirii noastre ca neam şi popor.
În hainele strămoşilor şi bunicilor noştri, în toate îndeletnicirile lor răzbat spre vremuri mai apropiate
de noi trăsăturile şi preocupările dacilor liberi trăitori veşnici şi aici, în Ardeal, nume ce pogoară din
străvechimea istoriei fără a avea nicio tangenţă cu vreo vinovată apropiere maghiară, dovedind şi astfel că
aici pământurile n-au fost niciodată goale şi n-au aşteptat nicicând alţi stăpâni decât pe cei ce le-au fost
stăpâni dintotdeauna pentru că aşa cum Marea Dacie nu a fost stăpânită decât în proporţie de 14% de romani,
nici aceste văi şi aceşti munţi n-au fost stăpâniţi, în fapt, de nimeni altcineva decât de daci şi apoi de urmaşii
lor legitimi, românii.
Dovezile sunt abundente şi sunt evidente peste tot în Ardeal şi numai fabricanţii de aşa zise
adevăruri, în esenţă falseturi ordinare, văd altceva aici, unde urmele dacilor sunt de necontestat, deşi romanii
au dat câteva raite şi pe aici pentru a se minuna de avuţiile băştinaşilor.
În anul 2012, un studiu de paleogenetică realizat în Germania de prof. univ. dr. Alexander
Rodewald, directorul de Biologie Umană şi Antropologie al Universităţii din Hamburg, împreună cu dr.
Georgeta Cordoş, cercetător ştiinţific biolog, specialist în genetică, au surprins lumea cu concluziile studiului
lor, în care se preciza şi se sublinia indubitabil că populaţia actuală a României este clar înrudită cu
populaţiile care au locuit pe teritoriul României în Epoca bronzului şi a fierului, adică acum 2500-5000 ani,
fapt ce scoate în evidenţă continuitatea acestui popor, în pofida tuturor vicisitudinilor istoriei, fapt ce ridică
multe semne de întrebare cel puţin în faţa celor care au fabricat sau au împărtăşit teorii elucubrante, inclusiv
în ceea ce priveşte descendenţa poporului român. Paleogenetica, în esenţă, este „o fereastră” înspre trecutul
omenirii şi în ceea ce ne priveşte se dovedeşte clar că strămoşii noştri reali sunt traco-geto-dacii, iar între
actuala populaţie a României şi populaţiile ce au trăit pe teritoriul acestei ţări acum 2.500-5000 de ani există
o înrudire genetică evidentă, ceea ce vorbeşte despre o continuitate incontestabilă a poporului român pe
aceste meleaguri, chiar dacă există şi urme genetice aparţinând diverselor populaţii migratoare care au trecut
pe aici, dar fondul genetic de bază dovedeşte, fără dubii, continuitatea românilor şi legătura lor, de sânge, cu
populaţiile vechi.
Actuala populaţie a României se înrudeşte genetic în special cu populaţia din Grecia şi cu cea din
Bulgaria, care s-a dovedit că s-au dezvoltat cândva într-un spaţiu locuit în timp de traci cu care s-au
amestecat şi doar într-o mică măsură au apropieri cu populaţia italiană.
Chiar şi numele de Ardeal capătă noi explicaţii şi, voi insista asupra acestui aspect, fiindcă, două
vase de aur dacic descoperite la Sânnicolaul Mare, destinate comerţului cu etruscii au ştanţate pe ele numele
„H’ARDAL”, fapt explicat mai pe larg de Bucurescu Adrian în cartea „Atlanţii din Carpaţi”, iar cetatea
„inexpugnabilă numită în antichitate ARDEEA avea „trei îngeri de pază”: „iernile grele ale lupilor
flămânzi”, „pădurile total nebinevoitoare cu străinii” şi „zidul munţilor de nepătruns care înconjoară …
ARDEALUL”. Şi cele de mai sus sunt cât se poate de logice, nu-i aşa?
Despre apropierea de italieni, Vasile Pârvan, în cartea „Dacia. Civilizaţiile antice din Ţările
carpato-danubiene” subliniază că de aici, din „H’ARDAL” au plecat acum vreo trei milenii spre peninsula
italică o parte din tribul tracic numit acolo rutulii, ducând cu ei arta prelucrării aurului pentru etrusci, stăpânii
incontestabili ai argintului italic.
Pârvan a dovedit arheologic existenţa unui intens schimb de mărfuri între etruscii italieni şi dacii
intracarpatici, schimb realizat prin Iliria tracă. Dacă aducem în sprijin şi pe Dio Cassius, care vorbeşte despre
acesta cetate naturală despre care am vorbit mai sus, lucrurile devin mai clare şi dacă ne gândim că Traian şi
Decebal n-au avut nevoie de translatori după ce romanii au terminat de plătit dacilor tribut pentru cei 12 ani
de pace după războaiele de la Tapae în anii 87 şi 88, în care romanii au fost umiliţi, fapt ce l-a întărâtat pe
împăratul roman şi care se părea că ştia foarte bine nu numai limba, dar şi obiceiurile dacilor pentru că
„cucerirea Daciei” s-a întins, cu bune şi cu rele din anul 101 până în 106. Şi aici, nu doar ca un fapt divers, ar
trebui subliniat că Iosif Constantin Drăgan ne spune, în „Istoria românilor” că din 80 de împăraţi romani 40
erau sau au fost geto-daco-traci.
Deci, aici, în Ardeal, Ardealul existent aici, cu acest nume, la vedere şi pentru răuvoitori, cu mulţi,
foarte mulţi ani, înaintea năvălirii popoarelor migratoare, în cetatea cu pricina, devenită în străvechime şi

173
Lucrare susținută la Simpozionul Cultural al Văii Bârgăului, ediția din 2013.
83
„Ţara de dincolo de păduri”, adică Transilvania, aflăm şi capitala dacilor, frumoasa Sarmisegetuza Dacică,
aşezată în mijlocul Ţării Dacilor, dar aflăm puţin mai la nord-est şi minunata salbă de aşezări ce se împletesc
în splendidă cunună sau mai degrabă şirag, şiragul tuturor satelor din Valea Bârgaielor.
Şi, ajuns aici, vă rog îngăduiţi-mi să aduc în sprijin pe marele OM, POET şi ROMÂN trecut la cele
veşnice prea repede, să-l cheme alături pe marele creştin ce doarme etern la Mănăstirea Nicula, să-l aduc pe
Valea noastră pe marele Ioan Alexandru, care zicea în „Eseu despre satul românesc” că „Satul este patria
Transilvaniei din vremuri memoriale. Aici suntem acasă, de la începutul lumii; sentimentul ingratei taine de
comuniune cu originile noastre cele mai nobile şi ziditoare, aici îl putem vieţui şi l-am experimentat de-a
lungul veacurilor cei mai vrednici dintre noi. În sat ieşi din timp şi istorie şi intri în timpul şi istoria devenite
eternitate”.
Da. Este adevărat. Veşnicia s-a născut la sat. Iar satul românesc este şi el veşnic. Iar dacă satul este
veşnic şi satele Transilvaniei sunt veşnice chiar dacă unii agită apele şi le tulbură, iar aceste adevăruri pot fi
găsite atât la Karl Marx, să nu vă surprindă afirmaţia, care în cartea „Însemnări despre români” spunea clar
că Transilvania este românească, are cuvinte de laudă despre Iancu, Buteanu, Bărnuţiu şi ceilalţi, iar despre
Kossuth, slovac de origine, vorbeşte în cuvinte pe care le merită „revoluţionarul” ungur (sic!) ce se vrea
dintr-un slovac sărac un rege al unei regalităţi inexistente.
Poate tot aşa ar trebui să ne aplecăm, şi asupra cărţii jurnalistului şi scriitorului american Milton G.
Lehrer, care scrie în 1944 volumul „Ardealul, pământ românesc”, apărut în facsimile în anii precedenţi în
ziarul la care lucra.
Lehrer spune, încă în 1939, „Transilvania este unitatea pământului”, locuit de români, dar răspunde
şi la alte întrebări şi privind Trianonul şi spune: „Dacă pe lângă superioritatea numerică a elementului
românesc, se are în vedere trecutul istoric al Transilvaniei, provincie autonomă timp de secole, încorporată
Ungariei abia în 1867, cum este posibil să se conceapă revizuirea Tratatului de la Trianon care nu a creat
nicio nedreptate ci, dimpotrivă, a reparat una”.
Şi dacă ne-am întoarce la Marx şi am citi cât de răspicat spune că „otomanii nu aveau niciun drept să
dea pământuri româneşti ruşilor şi nici aceştia nu au avut drept să accepte acest pământ” am înţelege uşor de
ce aceste cărţi au fost „rara avis” prin România şi cartea lui Marx şi cea a lui Lehrer.
De fapt, Pacea de la Paris a consfinţit, în 1947, Trianonul, numai că unii nu vor să înţeleagă şi
acceptă greu evidenţele pentru că aşa sunt croiţi.
Revenind în satul românesc, chiar şi în cel bârgovenesc, trebuie să recunoaştem că ele, satele, sunt
leagănul existenţei noastre, pentru că de aici ne vine şi credinţa şi tradiţia şi obiceiurile şi cultura şi toate
învăţămintele.
Da, veşnicia s-a născut la sat.
Şi atâta vreme, cum spunea deosebit de sugestiv I.P.S. Bartolomeu, acest veşnic vrednic de pomenire
ierarh al Clujului şi nu numai şi o spunea atât de inspirat: „atâta vreme cât în sate cărările, potecile dintre
case vor fi şi vor rămâne mereu bătătorite, apocalipsa va rămâne departe”.
Şi pe Valea Bârgaielor cărările, potecile, chiar şi drumurile dacilor rămân şi sunt mereu bătătorite
chiar dacă o vreme, le-au bătătorit şi oşteni ai legiunilor romane, dar care nu prea aveau în alcătuire romani,
ci mai degrabă oameni de …., dar mie îmi vine tocmai de aceea să cred că nu vom avea pe aceste plaiuri nici
apocalipsă şi nici sfârşit şi tocmai datorită lor, oamenilor vrednici din aşezările bârgoveneşti care au făcut ca
satele, comunele chiar gospodăriile lor, să fie mereu icoane ale hărniciei şi frumuseţii sufleteşti şi care sunt
măiestrit încrustate întru nestematele ce întregesc „Grădina Maicii Domnului”, vom fi veşnici aici.
Intelectualii, cu care Valea Bârgaielor se mândreşte, au aşezat în scrierile lor, la loc de aleasă cinstire
pe acei bârgăuani cu care comunităţile bârgoveneşti se mândresc.
Fiecare localitate din salba Bârgaielor are oameni cu care se mândreşte şi fiecare bârgăuan ştie că
fără muncă, fără tenacitate şi perseverenţă, fără respect şi moralitate nimic nu e. Şi este la fel de sigur că şi
fără dragoste nimic nu e.
Dar pecetea realizărilor perene au aşezat-o şi o aşază, durabil, doar ei, oamenii din fiecare aşezare a
Bârgaielor care ştiu profund şi definitiv că oamenii sfinţesc locul atât de dăruit şi sfinţit de Bunul Dumnezeu.
Şi sfinţesc şi ei aceste locuri.
Şi când ne referim la locuitorii acestei comunei trebuie să ne gândim la multele generaţii care au
trudit din răsputeri şi au udat cu sudoarea frunţii pământul şi cu strădania lor au făcut să rodească aceste
pământuri şi s-au dovedit adesea şi fraţi cu codrul, dar şi crescători de animale pricepuţi, iar eu, ca şi alţii
dintre cei prezenţi la această manifestare, n-am uitat de concursurile hipice, târgurile de animale, adevărate
expoziţii care, împreună atestau şi atestă priceperea bârgăuanilor de a fi oameni ai pământului, îndrăgostiţi de
glia străbună şi chiar dacă unii dintre noi au devenit pelerini pe drumurile celor străinătăţuri, au revenit şi
revin tocmai pentru a-şi înfrumuseţa gospodăria şi a-şi uşura existenţa.
84
 Bârgăuanii nu şi-au uitat însă nici credinţa, nici obiceiurile, nici tradiţiile şi chiar dacă nu întotdeauna
la vedere, precis mai privesc în „lăzile de zestre” de odinioară minunatul port românesc, atât de admirat şi
acasă şi în străinătate.
Bârgăuanii, sunt convins că ştiu, că intuiesc, că dacă prinţul Charles al Angliei ar vizita aceste locuri
s-ar îndrăgosti şi de oameni şi de locuri simţind, fără putinţă de tăgadă, că eternitatea s-a născut şi va rămâne
precis şi în salba de nestemate ce întregesc cununa satelor din Valea Bârgaielor.
Şi dacă ne gândim la eternitate avem sentimentul şi convingerea că parcă auzim peste vreme răzbind
dinspre Platoul de la Salva glasul lui Tănase Todoran, unul dintre sfinţii judeţului nostru, care a spus cu
vocea lui de oştean, autoritară şi răspicată, aidoma lui Mircea cel Bătrân, uitând că avea 103 ani, dar neuitând
să vorbească clar şi răspicat astfel încât şi episcopul greco-catolic Petru Pavel Aron şi generalul Bukov,
torţionarul mănăstirilor şi al ortodoxiei în Ardeal, ortodoxia, acest stâlp al păstrării unităţii româneşti. L-au
auzit şi s-au înfiorat poate pentru că şi bârgăuanii au primit la fel. „Vrem vlădica de legea noastră”. Altfel nu
jurăm. Aşa nu vom purta armele ca Sfânta Lege Românească să ne-o ciufulească tisturile. Jos armele!
Alungaţi afară păgânii din hotarele noastre!”
Şi Bârgăuanii au auzit şi mai aud cu claritate îndemnul Sfântului Tănase Todoran! Şi-l aud şi azi şi-l
vor auzi precis şi mâine. Şi fiecare simte şi ştie că se impune ca Sfânta Lege românească să fie respectată!
Doamne ocroteşte-i pe români!
Doamne ocroteşte-i pe bârgăuani!

Scrisoare pentru părinți, bronz, 2012, 40x30x20cm

85
 III. REPERE BÂRGĂUANE
Școlile bârgăuanilor
Dorin DOLOGA, Școlile confesionale de pe Valea Bârgăului în
perioada dualismului austro-ungar (1867-1914)
Motto: Învăţătorul e ca lumina:
pe alţii luminează şi pe sine se mistuie
(învăţătorul Sever Drăgan,
Şcoala confesională Tiha Bârgăului, 1901)

Întemeierea şcolilor româneşti de pe Valea Bârgăului, ca şi a celor din întreaga Transilvanie, s-a făcut în
contextul mai larg al curentului iluminist, care s-a manifestat în întreaga Europă. Crearea şcolilor româneşti nu s-a
datorat bunăvoinţei împăratului habsburgic faţă de români. Statul dorea să aibă supuşi devotaţi, ceea ce s-a
preconizat a se realiza prin ridicarea poporului prin cultură, prin,,iluminare”.
Raportându-ne la perioada istorică studiată, constatăm că zona văii Bârgăului era din punct de vedere
etnic o zonă compact românească, iar din punct de vedere religios una majoritar ortodoxă. Cea mai mare parte a
şcolilor erau ortodoxe, dar existau şi câteva şcoli greco-catolice.
Întemeiate ca şi şcoli comunale în prima treime a secolului al XIX-lea, acestea au devenit în anul 1858
confesionale, adică au fost trecute sub autoritatea bisericii. Legătura dintre şcoală şi biserică era foarte strânsă.
Şcoala era considerată a fi,,a doua biserică”174. Acest lucru era unul benefic deoarece ataşamentul românilor faţă
de biserică se răsfrângea şi asupra şcolii. Apoi, după instaurarea regimului dualist austro-ungar, când şcoala a fost
considerată în cadrul politicii de stat drept un instrument pus în slujba maghiarizării, subordonarea şcolii faţă de
biserică s-a dovedit a fi un lucru favorabil pentru învăţământul românesc. Forma confesională a şcolii româneşti
plasa învăţământul sub scutul bisericii.
Atunci când analizăm şcolile confesionale trebuie să o facem prin prisma a două aspecte. Dacă din punct
de vedere pedagogic şcolile aveau performanţe reduse, chiar şi raportat la standardul epocii, din punct de vedere
naţional importanţa acestora a fost deosebită, şcolile fiind un factor de păstrare a individualităţii româneşti. Fără
existenţa şcolilor confesionale, aşa cum erau acestea, maghiarizarea ar fi fost de două ori mai rapidă. Elitele
româneşti locale ale epocii, atât cele ortodoxe cât şi cele greco-catolice, erau pe deplin conştiente de acest lucru.
Protopopul ortodox al Bârgăului considera în anul 1867 şcoala confesională ca fiind,,factorul principal al
bunăstării şi existenţei naţionale româneşti”175. Preocuparea pentru apărarea caracterului confesional al şcolilor
elementare româneşti s-a manifestat în toată perioada dualismului austro-ungar. În anul 1878 şcolile confesionale
greco-catolice din Tiha Bârgăului şi Mureşenii Bârgăului au primit a doua admonestare (atenţionare) din partea
statului. Episcopia greco-catolică de Gherla i-a cerut vicarului greco-catolic Grigore Moisil să ia măsuri pentru
înlăturarea deficienţelor acestor două şcoli, astfel încât caracterul lor confesional să nu fie periclitat176.

Construcţia şcolilor
În perioada de referinţă şcolile nu dispuneau de clădiri special construite. Majoritatea erau practic case
ţărăneşti adaptate nevoilor şcolare. Şcolile aveau de obicei câteva camere, din care una era folosită ca şi sală de
clasă, iar celelalte ca şi locuinţă pentru învăţător.
În ceea ce priveşte confesiunea ortodoxă, în anul 1877 din cele şase şcoli de pe Valea Bârgăului şi una
din Coşna, un număr de patru (cele din Bistriţa-Bârgăului, Prundu Bârgăului, Josenii Bârgăului şi Rusu Bârgăului)
aveau un edificiu corespunzător, două (cele din Susenii Bârgăului şi Mijlocenii Bârgăului) erau,,puţin
corespunzătoare”, în timp ce şcoala din Coşna era amplasată într-o casă închiriată, întrucât localul şcolii se folosea

174
Serviciul Judeţean Bistriţa-Năsăud al Arhivelor Naţionale, (în continuare S.J.B.-N.A.N.), fond: Protopopiatul
ortodox român Bistriţa, dos. 407, f. 11.
175
Idem, fond: Oficiul parohial ortodox român Susenii Bârgăului, dos. 18, f. 45.
176
Idem, fond: Vicariatul Rodnei, dos. 407, f. 56.
86
ca şi biserică şi locuinţă pentru preot177. În anul şcolar 1880/1881 dintre cele şase şcolile confesionale ortodoxe de
pe Valea Bârgăului şi una din Coşna, numai cea din Mijlocenii Bârgăului era socotită a fi necorespunzătoare178.
Unele dintre şcoli aveau o locaţie mai puţin bună. În anul 1878 lângă Şcoala confesională ortodoxă din
Bistriţa-Bârgăului se afla un birt, ceea ce deranja desfăşurarea procesului educativ179. În anul şcolar 1885/1886 s-a
prevăzut edificarea unei noi şcoli la Bistriţa Bârgăului şi repararea celei din Susenii Bârgăului180. Situaţia şcolii
din Coşna a rămas una dificilă. În anul şcolar 1884/1885 Şcoala din Coşna se afla într-o casă închiriată181. În anii
şcolari 1886/1887 şi 1887/1888 Şcoala din Coşna era considerată a fi necorespunzătoare182.
Dintre şcolile ortodoxe de pe valea Bârgăului în anul şcolar 1898/1899 cea mai mare era cea din
Bistriţa-Bârgăului, care avea 7 camere (din care 3 erau folosite la predare şi 4 pentru învăţător). Cea din Joseni
avea 4 camere (1 folosită la predare şi 3 pentru învăţător), cea din Mijlocenii Bârgăului şi Rusu Bârgăului câte 3
(1 pentru predare şi 2 pentru învăţător), iar cea din Prundu Bârgăului avea 2 săli de predare183.
În ceea ce priveşte şcolile greco-catolice de pe valea Bârgăului, în anul şcolar 1876/1877 şcolile din
Bistriţa-Bârgăului şi Mureşenii Bârgăului erau de lemn şi aveau 2 încăperi184.
Şcolile confesionale ortodoxe dispuneau de loturi şcolare. Grădina Şcolii din Coşna avea în anul 1877
150 stânjeni pătraţi (538,5 m2)185, însă era necultivată, cea din Bistriţa-Bârgăului avea 1 iugăr (0,57 ha)186 şi 739
orgii pătrate (1396,71 m2)187, grădina Şcolii din Prundu Bârgăului avea 1 iugăr (0,57 ha)188 şi 596 orgii pătrate
(1126,44 m2)189, cea din Susenii Bârgăului avea 400 orgii pătrate (756 m2)190, grădina Şcolii din Mijlocenii
Bârgăului avea 358 orgi pătrate (676,62 m2)191, cea din Josenii Bârgăului 2 iugăre (1,14 ha)192, iar grădina Şcolii
din Rusu Bârgăului avea 1200 orgii pătrate (2268 m2)193.

Activitatea didactică
Activitatea didactică se desfăşura cu dificultate din cauza lipsei unui plan de învăţământ adecvat,
utilizării uneori a unor metode învechite de predare, frecventării neregulate de către elevi a şcolilor, neglijării
predării unor materii, lipsei manualelor şi a perioadei de şcolarizare de numai patru clase în loc de şase cât
prevedea legea.
În ceea ce priveşte metodele de predare de la şcolile ortodoxe de pe Valea Bârgăului, în anul 1877
învăţătorii de la şcolile confesionale din Coşna, Bistriţa Bârgăului, Prundu Bârgăului, Mijlocenii Bârgăului şi
Rusu Bârgăului foloseau metoda intuitivă, cel de la Susenii Bârgăului avea o metodă apreciată ca,,bunişoară”
(aproape bună), iar cel din Josenii Bârgăului folosea metode vechi de predare194.
Frecvenţa şcolară era destul de slabă. În anul şcolar 1872/1873 din cei 250 copii înscrişi la Şcoala
confesională ortodoxă Prundu Bârgăului au frecventat cursurile acesteia 88 (35,20 %). Cursurile zilnice ale Şcolii
confesionale ortodoxe Bistriţa Bârgăului erau frecventate de către 55 (65,47 %) elevi din cei 84 înscrişi, cele ale
Şcolii confesionale ortodoxe din Susenii Bârgăului de 45 (54,87 %) elevi din cei 82 înscrişi, ale celei din Rusu
Bârgăului de 84 (87,50%) elevi din cei 96 înscrişi, iar ale celei din Coşna de 26 (86,66 %) elevi din cei 30
înscrişi195. Situaţia frecvenţei şcolare fluctua de la un an la altul. În anul şcolar 1870/1871 din cei 60 elevi înscrişi
la Şcoala confesională ortodoxă Coşna, abia 10 (16,66 %; aici erau cuprinşi şi cei care urmau şcoala de repetiţie)
au frecventat-o. Cauzele le constituiau atât neglijenţa părinţilor în a-şi trimite copiii la şcoală cât şi în nepăsarea
autorităţilor locale. Inspectorul şcolar comunal şi judele cercual (conducătorul cercului administrativ) nu
manifestau nici un interes pentru şcoală. Situaţia era agravată de faptul că la Coşna casele erau împrăştiate, astfel

177
S.J.B.-N.A.N., fond: Protopopiatul ortodox român Bistriţa, dos. 548, f. 34-35.
178
Ibidem, dos. 575, f. 4.
179
Ibidem, dos. 545, f. 42.
180
Ibidem, dos. 668, f. 4.
181
Ibidem, dos. 655, f. 3.
182
Ibidem, dos. 698, f. 6-7.
183
Ibidem, dos. 868, f. 6.
184
Idem, fond: Vicariatul Rodnei, dos. 392, f. 213-224.
185
Nicolae Stoicescu, Cum măsurau strămoşii, Bucureşti, 1971, p. 46.
186
Ibidem, p. 128.
187
Ibidem, p. 46.
188
Ibidem, p. 128.
189
Ibidem, p. 46.
190
Ibidem, p. 46.
191
Ibidem, p. 46.
192
Ibidem, p. 128.
193
Ibidem, p. 46.
194
S.J.B.-N.A.N., fond: Protopopiatul ortodox român Bistriţa, dos. 529, f. 2.
195
Ibidem, dos. 490, f. 1 şi 5.
87
încât cei mai apropiaţi elevi se aflau la ½ oră de şcoală, iar cei mai îndepărtaţi la 2 ore. Din acest motiv,
învăţătorul Macedon Flămând propunea în anul 1871 să se facă o derogare de la regulile privind timpul de
frecventare al şcolii şi să se introducă un curs de vară. El propunea acest lucru cu atât mai mult cu cât în comuna
vecină, Poiana Stampei, din cauza distanţei mari pe care o aveau de parcurs elevii până la şcoală, cursurile
acesteia se ţineau în perioada 15 aprilie-15 octombrie196.
Important este faptul că factorii români de decizie au acţionat pentru remedierea acestei situaţii. Pentru
îmbunătăţirea frecvenţei şcolare conducătorul Protopopiatului ortodox al Bârgăului, Iacob Buzdug, a luat în anul
1876 măsuri. În primul rând, el a cerut învăţătorilor să-şi ţină orele cu toată punctualitatea. În cazul în care
învăţătorul dovedea neglijenţe în serviciu, preotul local în calitate de director şcolar trebuia să-l atenţioneze şi să
raporteze despre acest fapt protopopului. Iacob Buzdug atrăgea atenţia asupra faptului că în conformitate cu
articolul 52 al Legii şcolare XXXVIII din anul 1868 numărul orelor pe săptămână era de minim 20 şi de maxim
25. Învăţătorii erau îndatoraţi să consemneze zilnic absenţele elevilor pe care apoi urmau să le înainteze
directorului şcolii la sfârşitul fiecărei săptămâni şi Inspectoratului şcolar confesional ortodox la sfârşitul lunii.
Directorul şcolii trebuia ca împreună cu comitetul şcolar să-i pedepsească pe părinţii elevilor care nu-şi trimiteau
copiii la şcoală în conformitate cu articolul 4 al Legii şcolare XXXVIII din anul 1868. Pentru ca pedepsele să nu
rămână numai pe hârtie, urma să se ceară intervenţia primăriilor, iar banii astfel obţinuţi urmau să fie folosiţi în
scopuri şcolare. În sfârşit, preoţii (în calitate de directori şcolari) sau 2 membrii ai comitetului şcolar erau
îndatoraţi să inspecteze şcoala cel puţin de două ori pe săptămână197. În anul 1884 învăţătorii ortodocşi au fost
convocaţi la o conferinţă în vederea alcătuirii unui plan de învăţământ corespunzător198.
Situaţia s-a îmbunătăţit în timp, dar în perioada imediat următoare a rămas aceeaşi. În anul 1877 la
Şcoala confesională ortodoxă Coşna erau 39 copii obligaţi să urmeze cursurile şcolii, din care 36 cu vârsta
cuprinsă între 6-12 ani şi 3 cu vârsta între 12-15 ani. Dintre aceştia au frecventat şcoala 9 cu vârsta între 6-12 ani şi
3 cu vârsta între 12- 15 ani. La examenul de vară s-au prezentat numai 3 elevi. La Şcoala confesională ortodoxă
Bistriţa-Bârgăului erau înscrişi la şcoală 50 elevi cu vârsta între 6-12 ani şi 19 de la 12-15 ani. Dintre aceştia au
frecventat şcoala 20 elevi cu vârsta între 6-12 ani şi 10 cu vârsta între 12-15 ani. La examenul de vară s-au
prezentat 28 elevi. La Şcoala confesională ortodoxă din Prundu Bârgăului erau înscrişi 185 elevi cu vârsta între
6-12 ani şi 47 cu vârsta între 12-15 ani. Dintre aceştia au frecventat şcoala 53 elevi cu vârsta între 6-12 ani şi 18 cu
vârsta între 12-15 ani. La examenul de vară s-au prezentat 49 elevi. La Susenii Bârgăului din 59 elevi cu vârsta
între 6-12 ani şi 37 cu vârsta între 12-15 ani, au frecventat şcoala 29 elevi cu vârsta între 6-12 ani şi 8 cu vârsta
între 12-15 ani. La examenul de vară s-au prezentat 19 elevi. La Şcoala confesională ortodoxă Mijlocenii
Bârgăului erau înscrişi 65 elevi cu vârsta între 6-12 ani şi 19 cu vârsta între 12-15 ani. Dintre aceştia frecventau
şcoala 30 copii cu vârsta între 6-12 ani şi 9 cu vârsta între 12-15 ani. La examenul de vară s-au prezentat 27 elevi.
La Şcoala confesională ortodoxă Josenii Bârgăului din cei 96 elevi de 6-12 ani şi 18 de 12-15 ani au frecventat
şcoala 35 cu vârsta între 6-12 ani şi 18 cu vârsta între 12-15 ani. La examenele de vară au luat parte 51 elevi. La
Şcoala confesională ortodoxă Rusu Bârgăului, din cei 63 elevi cu vârsta între 6-12 ani şi 14 cu vârsta între 12-15
ani, frecventau şcoala 46 elevi cu vârsta între 6-12 ani şi 12 cu vârsta între 12-15 ani. La examenul de vară au
participat un număr de 47 elevi199.
Nu lipseau nici fricţiunile confesionale. Cu ocazia citirii publice în anul 1876 a listei elevilor care au
absentat de la Şcoala confesională ortodoxă Bistriţa-Bârgăului, fătul de la biserica greco-catolică din localitate,
Vasile Uifelean, a început să strige în gura mare, îndemnându-i pe oameni să nu-şi trimită copiii la şcoala
confesională ortodoxă deoarece nu învaţă nimic. El şi-a exprimat părerea că era mai bine ca şcoala să se închidă,
deoarece învăţătorul era plătit degeaba200.
Uneori cursurile şcolilor erau întrerupte din cauza izbucnirii unor epidemii. Astfel, în anul 1877
prelegerile au fost întrerupte la şcolile confesionale din Bistriţa Bârgăului, Prundu Bârgăului şi Coşna din cauza
izbucnirii epidemiei de difterie, iar în anul 1878 cursurile Şcolii confesionale Coşna au fost întrerupte înainte de
sfârşitul lunii mai din cauza reizbucnirii epidemiei201. Din cauza izbucnirii în anul 1884 în Coşna a epidemiei de
vărsat din cauza căreia au murit 2 copii, la 21 aprilie/3 mai 1884 cursurile şcolii au fost întrerupte pe o durată
nedeterminată202.
Obiectele de studiu predate la şcolile confesionale ortodoxe de pe Valea Bârgăului în anul 1877 erau
religia (rugăciunile, bazele încheieturile credinţei şi istoria biblică), citirea, scrierea, computul (socotitul; cele 4

196
Ibidem, dos. 450, f. 36.
197
Ibidem, f. 48.
198
Ibidem, dos. 611, f. 20.
199
Ibidem, dos. 548, f. 34-35.
200
Ibidem, dos. 521, f. 4.
201
Ibidem, dos. 545, f. 58 şi dos. 548, f. 34-35 şi 50.
202
Ibidem, dos. 611, f. 6.
88
operaţii şi măsurile metrice), gramatica (substantivul, adjectivul şi verbul), geografie (despre comună, comitat şi
Transilvania), istoria (biografiile unor personalităţi ale istoriei românilor), economia (exerciţii practice
gospodăreşti, grădinărit şi cultivarea pomilor), muzica (cântece bisericeşti şi naţionale) şi drepturile şi obligaţiile
civice203. Nu toate obiectele de studiu erau predate cu regularitate. În anul şcolar 1895/1896 învăţătorii de la
şcolile confesionale ortodoxe Rusu Bârgăului şi Susenii Bârgăului nu au predat fizica, istoria naturală, drepturile
şi îndatoririle cetăţeneşti şi gimnastica. Ei au predat materia numai pentru 3 clase, utilizând o metodă
necorespunzătoare204.
Activitatea didactică era îngreunată şi de lipsa manualelor. Astfel, în anul şcolar 1880/1881 la şcolile
ortodoxe de pe Valea Bârgăului şi din Coşna se foloseau Abecedarul lui I. Popescu, Legendarul (carte de lectură
suplimentară abecedarului) lui Zaharia Boiu, manuale de religie de Popea şi S. Popescu şi Istoria biblică mică
ilustrată. Pentru restul obiectelor nu existau manuale205. În anul şcolar 1884/1885 la aceleaşi şcoli ortodoxe se
foloseau Abecedarul şi Legendarul de Vasile Petri, manuale de religie de Popea, manuale de geografie şi istorie
de N. Pop, precum şi Istoria biblică. Pentru celelalte materii nu existau manuale206.
Cea mai mare problemă o constituia perioada de şcolarizare, prea scurtă pentru ca elevii să dobândească
o instrucţie şcolară corespunzătoare. În anul 1900 cursurile şcolilor elementare ortodoxe aveau numai 4 clase,
deoarece elevii nu frecventau clasele IV-VI207. Situaţia s-a schimbat în mod radical după ce statul a impus prin
legea din anul 1908 obligativitatea parcurgerii de către elevi a şase clase. Statisticile ştiutorilor de carte sunt
relevante în acest sens.
Cu cât urcăm în ierarhia factorilor români de decizie, cu cât aceştia erau mai conştienţi de importanţa
învăţământului. În anul 1901 mitropolitul ortodox al Transilvaniei atrăgea atenţia protopopilor în privinţa marii
răspunderi pe care o aveau,,înaintea lui Dumnezeu şi a istoriei” în ceea ce priveşte învăţământul208.
Autorităţile maghiare insistau asupra însuşirii de către elevi a limbii oficiale a statului. Cu toate acestea
progresul în ceea ce priveşte limba maghiară era slab. În anul şcolar 1879/1880 elevii şcolilor confesionale
ortodoxe Coşna, Bistriţa-Bârgăului, Prundu Bârgăului, Josenii Bârgăului, Mijlocenii Bârgăului, Susenii Bârgăului
şi Rusu Bârgăului nu cunoşteau deloc limba maghiară209.

Personalul didactic
Situaţia învăţătorilor din perioada respectivă era dificilă. Ei trebuiau să facă faţă presiunilor oficialităţilor
şcolare de stat, să respecte dispoziţiile autorităţilor superioare bisericeşti şi să răspundă pretenţiilor comunităţilor
locale.
Învăţătorilor li se cerea să aibă anumite însuşiri. Cea mai importantă era considerată a fi religiozitatea. Se
socotea că ceea ce preda învăţătorul,,va înflori şi va aduce fruct” numai dacă acesta era,,întru toate cu frica lui
Dumnezeu”. O altă însuşire era conştiinciozitatea, adică învăţătorul trebuia să aibă,,iubire şi aplecare”, precum
şi,,chemare” pentru meseria sa. Cea mai dificilă însuşire era pacienţa (răbdarea), deoarece învăţătorul trebuie să se
lupte,,ca şi cu nişte tigrii, leoparzi şi hiene” pentru a ajunge la scopul pe care şi l-a propus. Nu în ultimul rând
învăţătorul trebuia să fie constant şi modest-însuşiri ce,,miros frumos în coroana ce înfrumuseţează învăţătorul”210.
Învăţătorii se bucurau însă de puţin sprijin din partea localnicilor. În anul 1883 învăţătorul greco-catolic
din Mureşenii Bârgăului se simţea după declaraţia sa,,ca o oaie într-o turmă de lupi”, deoarece nimeni nu îi asculta
sfaturile211.
Presiunile autorităţilor maghiare erau cele mai periculoase. În anul 1877 Inspectoratul şcolar al
Comitatului Bistriţa-Năsăud considera că nici o şcoală confesională ortodoxă şi nici un învăţător confesional nu
este corespunzător. Pentru a evita pericolul care ameninţa şcolile confesionale ortodoxe din partea statului,
protopopul ortodox al Bârgăului îi însărcina pe preoţi şi pe învăţători să se străduiască să îmbunătăţească starea
şcolilor confesionale212. În anul 1878 învăţătorii ortodocşi se plângeau că sunt obligaţi să contribuie la fondul de
pensie al statului şi chiar ameninţaţi cu execuţia judecătorească. Protopopul ortodox Ioan Buzdug cerea
inspectorului şcolar al Comitatului Bistriţa-Năsăud să oprească execuţiile împotriva învăţătorilor. Ei contribuiau la

203
Ibidem, dos. 529, f. 2.
204
Ibidem, dos. 815, f. 21.
205
Ibidem, dos. 575, f. 4.
206
Ibidem, dos. 655, f. 6.
207
Ibidem, dos. 886, f. 17.
208
Ibidem, dos. 903, f. 5.
209
Ibidem, dos. 575, f. 4.
210
Ibidem, dos. 469, f. 10.
211
Idem, fond: Vicariatul Rodnei, dos. 503, f. 4.
212
Idem, fond: Protopopiatul ortodox român Bistriţa, dos. 529, f. 19.
89
fondul de pensie confesional ortodox. Statutele acestui fond nu fuseseră însă aprobate de către Ministerul de culte
şi instrucţie publică213.
Autorităţile maghiare insistau ca învăţătorii să îşi însuşească limba maghiară. Cu toate acestea, învăţătorii,
atât cei ortodocşi cât şi cei greco-catolici, aveau cunoştinţe reduse, sau nu cunoşteau deloc această limbă. În anul
şcolar 1879/1880 învăţătorii ortodocşi din Coşna, Bistriţa-Bârgăului, Prundu Bârgăului, Mijlocenii Bârgăului şi
Rusu Bârgăului aveau cunoştinţe reduse de limba maghiară, iar cei din Susenii Bârgăului şi Josenii Bârgăului nu
cunoşteau deloc această limbă214. În anul 1905 Comisia administrativă a Comitatului Bistriţa-Năsăud arăta că
progresul în învăţarea limbii maghiare este insuficient la Şcoala confesională greco-catolică Tiha Bârgăului, din
cauza învăţătorului care nu avea capacitatea de a învăţa această limbă215.
În general învăţătorii îşi făceau datoria, dar existau şi excepţii. În anul 1884 învăţătorul greco-catolic
George Georgiţă din Tiha Bârgăului nu s-a îmbolnăvit din cauza copiilor, sau din cauza prafului din şcoală, ci din
cauza purtării lui,,cea neonestă curvară şi din trai rău cu muierea sa, că s-au tot bătut”. După cum arăta primarul
care l-a pârât episcopului greco-catolic de Gherla,,,din blestemăţia lui şi a muierii sale” au spart noaptea ferestrele
şcolii şi acoperişul, făcând comuna de ruşine216.
Majoritatea învăţătorilor erau calificaţi şi îşi făceau meseria din vocaţie. Unii erau însă mai slab pregătiţi
sau nu aveau aplecare spre această meserie. În anul şcolar 1876/1877 învăţătorul greco-catolic din Mureşenii
Bârgăului nu erau calificat217. Dintre cele şapte şcoli ortodoxe (din care şase de pe Valea Bârgăului şi una din
Coşna) în anul şcolar 1880/1881 numai învăţătorul Ioan Sărăţan din Susenii Bârgăului nu corespundea chemării
sale218. În anii şcolari 1884/1885 şi 1886/1887 dintre învăţătorii ortodocşi de pe valea Bârgăului şi din Coşna
numai Toader Vrăjmaş din Prundu Bârgăului era socotit ca fiind necorespunzător219.
Destul de numeroşi, elevii erau instruiţi în general de către un singur învăţător. În anul 1888 la şcolile
greco-catolice din Bistriţa Bârgăului, Mureşenii Bârgăului şi Tiha Bârgăului funcţionau câte un învăţător220.
Aceeaşi situaţie o întâlnim şi în cazul şcolilor confesionale ortodoxe. În anul şcolar 1900/1901 numai la Bistriţa
Bârgăului existau doi învăţători ortodocşi (unul definitiv şi unul provizoriu), în timp ce la Josenii Bârgăului,
Mijlocenii Bârgăului, Rusu Bârgăului şi Prundu Bârgăului funcţiona câte un învăţător ortodox definitiv221.
Cariera de dascăl nu era atractivă deoarece remuneraţia învăţătorilor din perioada respectivă nu era pe
măsura muncii depuse de către aceştia. Salarul învăţătorilor depindea de starea materială a comunităţilor
respective Existau diferenţe de salarizare a învăţătorului între comunităţi, ceea ce ducea la apariţia unor invidii
între dascăli.
În anul 1868 şcolile confesionale ortodoxe de pe Valea Bârgăului aveau câte un învăţător. Dintre aceştia,
cel din Prundu Bârgăului avea un salariu de 110 florini, cei din Bistriţa-Bârgăului, Susenii Bârgăului, Mijlocenii
Bârgăului şi Josenii Bârgăului câte 80 florini, iar cel din Rusu Bârgăului 50 florini222.
Învăţătorii ortodocşi din Bistriţa-Bârgăului, Rusu Bârgăului, Susenii Bârgăului, Mijlocenii Bârgăului,
Josenii Bârgăului şi Rusu Bârgăului aveau în anul 1877 un salariu de câte 200 de florini, iar cel din Coşna numai
de 100 florini223. În anul 1884 învăţătorul confesional ortodox din Coşna avea 150 florini, iar cel din Susenii
Bârgăului primea 122 florini şi 25 creiţari (din care 104 florini în bani şi lemne de foc în valoare de 18 florini şi 25
creiţari). Învăţătorul din Bistriţa Bârgăului avea un salariu de 218 florini, din care 200 florini în bani şi lemne de
foc în valoare de 18 florini. Cel din Prundu Bârgăului avea 293 florini (din care 200 florini salariu, cvartir224 în
valoare de 75 florini şi lemne de foc în valoare de 18 florini). Învăţătorul din Mijlocenii Bârgăului avea 210 florini
(din care 200 florini în bani şi cvartir în valoare de 10 florini). Cel din Josenii Bârgăului avea 233 florini (din care
200 florini în bani, cvartir de 15 florini şi lemne de foc de 18 florini). Învăţătorul din Rusu Bârgăului avea 202
florini (din care 200 florini în bani şi cvartir de 2 florini)225. În anul şcolar 1900/1901 învăţătorii din Bistriţa
Bârgăului aveau 1300 coroane salariu (600 de la biserică, 600 de la comună şi un cuincuenal226 de 100 coroane,

213
Ibidem, dos. 543, f. 13.
214
Ibidem, dos. 575, f. 4.
215
Idem, fond: Oficiul parohial greco-catolic Tiha Bârgăului, dos. 13, f. 190.
216
Idem, fond: Vicariatul Rodnei, dos. 524, f. 18.
217
Ibidem, dos. 421, f. 90.
218
Idem, fond: Protopopiatul ortodox român Bistriţa, dos. 575, f. 4.
219
Ibidem, dos. 655, f. 6 şi dos. 705, f. 3.
220
Idem, fond: Colecţia personală Virgil Şotropa, dos. 64, f. 37-38 şi 44.
221
Idem, fond: Protopopiatul ortodox român Bistriţa, dos. 893, f. 3 şi dos. 900, f. 8.
222
Ibidem, dos. 417, f. 23.
223
Ibidem, dos. 548, f. 34-35.
224
Chirie.
225
S.J.B.-N.A.N, fond: Protopopiatul ortodox român Bistriţa, dos. 612, f. 2.
226
Spor de vechime.
90
cei din Josenii Bârgăului, Mijlocenii Bârgăului, Prundu Bârgăului câte 700 coroane (600 din fondul confesional şi
1 cuincuanal de 100 coroane). Cel din Rusu Bârgăului avea tot 700 coroane (440 coroane din fondul confesional,
160 din contribuţia sătenilor şi 1 cuincuenal de 100 coroane), iar cel din Susenii Bârgăului numai 600 coroane (din
fondurile confesionale)227.
Autorităţile maghiare au sporit prin lege salariile învăţătorilor căutând ca prin acest mijloc să aducă
şcolile sub autoritatea statului. Factorii români de decizie erau pe deplin conştienţi de acest lucru şi au reacţionat.
Preotul ortodox din Susenii Bârgăului aprecia că prin proiectul de lege pentru stabilirea salariilor învăţătorilor
îndată ce se constata că în şcolile confesionale,,s-ar manifesta vreo direcţie contrară statului” ministerul de resort
căpăta dreptul de a le transforma în şcoli de stat. El era îngrijorat de faptul că fondurile şcolare ar fi trecut astfel de
sub autoritatea bisericii sub aceea a statului, devenind,,un mijloc de avere întrebuinţată spre nimicirea limbii,
confesiunii, naţionalităţii, ba chiar a existenţei noastre”. Ca urmare, Sinodul parohial ortodox din Susenii
Bârgăului a hotărât la 17 mai 1893 ca fondul şcolar confesional să,,fuzioneze de tot şi pentru totdeauna cu cealaltă
avere a bisericii”, împreună cu care să se administreze. Având în vedere,,apropierea pericolului”, sinodul parohial
amintit cerea Consistoriului arhidiecezan ortodox din Sibiu să transpună fondul şcolar în administrarea bisericii
din Susenii Bârgăului,,până mai este timp”228.
Cu toate că creşterea veniturilor îi favoriza, în general învăţătorii nu au încercat să profite de avantajele
oferite prin lege. Ei au pus mai presus interesele naţionale decât pe cele proprii. Datorită faptului că şi-au sacrificat
bunăstarea proprie şi a familiei în favoarea naţiunii, învăţătorii respectivi merită întreaga noastră consideraţie.
Văzând că parohia nu dispune de mijloace financiare pentru satisfacerea cerinţelor legii, învăţătorul confesional
ortodox din Josenii Bârgăului nu a cerut sporul de salariu de care i se cuvenea conform Legii XXVII din anul
1907 până în anul 1911, deşi funcţiona ca învăţător în aceeaşi şcoală din anul 1882. Din aceleaşi motive,
învăţătorul nu cerea nici un fel de compensaţii pentru faptul că din grădina şcolară care i se cuvenea, o parte i-a
fost luată pentru clădirea primăriei şi şcolii noi, alta pentru grădina primăriei, iar o parte însemnată a fost afectată
de inundaţii229. Deşi prin Legea XXVII din anul 1907 i s-ar fi cuvenit 200 de coroane pe an pentru cvartir,
învăţătorul confesional ortodox din Susenii Bârgăului nu cerea în anul 1912 decât sporirea acestei sume de la 60
de coroane cât primea, la 120 de coroane, pentru a nu împovăra parohia peste puterile ei230.
Creşterile salariale ale învăţătorilor puneau majoritatea comunităţilor româneşti din zona văii Bârgăului,
formate din ţărani, în situaţia de a nu mai putea susţine singure şcoala confesională, ele fiind nevoite să apeleze la
ajutorul statului. Se urmărea ca în acest mod şcolile confesionale să treacă de sub autoritatea bisericii sub cea a
statului. Conştiente de ceea ce însemna ajutorul statului, conducerea şcolilor a încercat să evite pe cât posibil
apelul la acest sprijin. Pentru a putea respecta legea care impunea obligaţia creşterii salariilor învăţătorilor,
conducerea şcolilor a apelat la ajutorul bisericii, primăriilor, la împrumuturi şi numai atunci când nu a mai putut
face faţă cheltuielilor, la sprijinul statului. Conducerea Şcolii confesionale ortodoxe Josenii Bârgăului motiva în
cererea adresată Primăriei comunale în anul 1902 că solicită sprijin material pentru plata celui de-al doilea
învăţător pentru a nu apela tocmai la ajutorul statului în această privinţă şi prin aceasta să schimbe caracterul
confesional al şcolii231.
Importanţa fondurilor şcolare comunale a fost una deosebită. Cu toată bunăvoinţa factorilor de decizie
români, fără bani ar fi fost greu ca aceste şcoli să fie susţinute. Dintre cele opt comune de pe Valea Bârgăului,
asemenea fonduri şcolare ortodoxe existau la Josenii Bârgăului, Rusu Bârgăului, Mijlocenii Bârgăului, Susenii
Bârgăului şi Prundu Bârgăului, greco-catolice la Tiha Bârgăului şi Mureşenii Bârgăului şi mixte, ortodoxe şi
greco-catolice, la Bistriţa-Bârgăului232.
Perioada dualismului austro-ungar a fost pentru şcolile româneşti de pe valea Bârgăului una de grele
încercări, dar şi de glorie dat fiind faptul că acestea au constituit un factor de coeziune naţională. Lupta românilor
pentru apărarea şcolii constituie un model de voinţă, consecvenţă, demnitate, curaj şi spirit de sacrificiu, care
merită întreaga apreciere.

227
S.J.B.-N.A.N, fond: Protopopiatul ortodox român Bistriţa, dos. 893, f. 4.
228
Idem, fond: Oficiul parohial ortodox român Josenii Bârgăului, dos. 19/1891-1906, f. 73.
229
Ibidem, dos. 18/1877-1936, f. 103-104.
230
Idem, fond: Oficiul parohial ortodox român Susenii Bârgăului, dos. 21/1871-1834, f. 196.
231
Idem, fond: Oficiul parohial ortodox român Josenii Bârgăului, dos. 17/1895-1948, f. 44.
232
Idem, fond: Protopopiatul ortodox român Bistriţa, dos. 611, f. 12.
91
 Niculae VRĂSMAŞ, Bârgăuani care au învăţat la Năsăud233
Încă mai dinaintea înfiinţării Gimnaziului din Năsăud, în anul 1863, mulţi bârgăuani au învăţat la Năsăud,
după cum este menţionat, în anul 1814, Grigore Ţarcă, din Borgo-Joseni, ca adjunct (Schulgehilfe), făcând parte
din rândul personalului didactic al Şcolii Normale şi Institutului Militar din Năsăud, aşa după cum se obişnuia,
până în anul 1840, ca acest adjunct să fie numit din rândul normaliştilor care terminau cu eminenţă, fiind scutit de
servicii în armată şi ales, dintr-o familie, de regulă, în care erau mai mulţi membrii apţi şi îndatoraţi să servească
ca soldaţi. Ori, Grigore Ţarcă era într-o asemenea situaţie, la fel ca un alt bârgăuan, Simion Rus din
Borgo-Bistriţa, care a fost şi el ales ca adjunct, în anul 1822.234
Într-o schiţa statistică din 1816 a lui I. H. Benigni de Mildenberg, secretar la comanda generală din Sibiu,
se menţionează, printre altele, că:
La I. Sacros praecones cum eo spectantifbus scholarum rectoribius et cantoribus în rândurile următoare
erau bârgauanii:
- în rândul al 5-lea … Terentium Bogath, parochum în Mislocseni;
- în rândul al 12-lea … Aventinum Illiesch, parochum în Tyha;
- în rândul al 40-lea … Luncan Pavel, parochum în Bistritza, adică în comuna Bistriţa Bârgăului;
- în rândul al 41-lea … Gregorium Rusz, parochum în Morosany;
- în rândul al 47-lea … Stephanum Vrăsmasch, paroh în Prund;
La II. Officiales în institute educatos:
- la b) Capitaneos: al 7-lea: Paulum Reu, ex Rusi-Borgo;
- la c) Primarios Locumtenentes: N. Munzath ex Borgo-actu furgentes.235
Printre bărbaţii bârgăuani ieşiţi din şcolile primare năsăudene (şcoală primară şi Institutul Militar), până la
1863 când s-a înfiinţat gimnaziul din Năsăud (Actualul Colegiu „George Goşbuc”), sunt cunoscuţi următorii:
Borgo-Bistrita:
- Andreiu Hângan, căpitan;
- Dumitru Frumos, controlor de poştă, Bucureşti;
- Simion Monda, protopop gr. ortodox;
- Simion Popandron, pretor.
Borgo-Prund:
- Perdinand Vlad, maior;
- Ion Forfotă, funcţionar de poştă;
- Teodor Vrăsmaş, protopop greco-ortodox;
- Nicolae Rus, protopretor;
- Ion Rus, funcţionar la poştă, Brăila;
Borgo-Suseni:
- Ciril Dan, notar.
Borgo-Mijloceni:
- Nicolau Mânzat
- Gustav Mânzat
- Dr. Adolf Mânzat – medic de regiment;
- Login Holbură, diplomat (secretar de ambasadă la Constantinopol);
- Iacob Turja, cancelariat (cancelist).
Borgo-Joseni:
- Pantilimon Lucuţa, căpitan
- Ilariu Pahone, consilier de conturi militare;
- Ion Buzdug, protopop greco-ortodox;
- Nicolae Parasca, notar;
Borgo-Rus:
- Iosif Velican de Boliognezo, colonel;
Borgo-Tiha:
- Ion Zaharie, căpitan

233
Articol publicat în „ASTRA NĂSĂUDEANĂ”, serie nouă, anul I (VII), nr.2 (28), Decembrie, 2013, Editura Venus Star,
Năsăud, pp. 78-83.
234
Sandu Manoliu, „Icoana unei şcoli – Anuarul şcolii normale din Năsăud”, Năsăud, 1929, p. 110, 115.
235
Op. cit., p. 116 şi 118.
92
 - Axentie Bozga
- Iacob Rânziş
Borgo-Mureşeni:
- George Majer, locotenent;
- Dr. Nicolae Hângănuţ, medic circual.
Mulţi bârgăuani au absolvit şcolile de la vechea Preparandie nasăudeană înfiinţată în 1837, dintre care
amintim pe Frunzilă Teodor din Borgo-Tiha, în 1862.236
La Gimnaziul din Năsăud, înfiinţat în anul 1863, am identificat, din documente de arhivă şi lucrări
anterioare, pe următorii bârgăuani care au învăţat şi au absolvit şcoala:
- Tămaş Grigore, din Borgo-Joseni, în 1865;
- Reu Nicolau, din Borgo-Rus, în 1866;
- Vrăşmaş Ştefan, din Borgo-Prund, în 1866;
- Monda Iacob, din Borgo-Bistriţa, în 1868;
- Morar Teofil, din Borgo-Prund, în 1868.237
- Pavel Beşa, din Borgo-Prund (prima promoţie 1871), profesor gimnazial în Năsăud apoi dascăl şi
catehet în comuna natală, Prundu Bârgăului;
- Atanasiu Atanasi din Borgo-Suseni, în 1873;
- Macedon Şiutu (Şutu), din Borgo-Joseni, în 29.VI.1874;
- Vilibald Buta, din Borgo-Mijloceni, în 5 VII 1876;
- Vasile Bonău, din Borgo-Bistriţa, în 2 VII 1878;
- Eliseu Dan, din Borgo-Suseni, în 2 VII 1878;
- Dănilă Sânjoanu din Borgo-Joseni, în l VII 1878 (notar în Maieru);
- Teodor Bondrişiu (Bondriş), din Borgo-Suseni, în 1878, (subjude în Reghinul Săsesc);
- Iacob Rusu, din Borgo-Mijloceni, în 28 VI 1880, (preot în Borgo-Mureşeni);
- Ion Dologa, din Borgo-Tiha, în 28 VI 1880, (preot în Borgo-Tiha);
- Ioan Orban, din Borgo-Mijloceni, în 28 VI 1880, (preot în Borgo-Mijloceni);
- Emanuel Beşia, din Borgo-Prund, în 20 VI 1881;
- Valeriu Rusu, din Borgo-Prund, în 25/26 VI 1885, (profesor în Pomârla);
- Liviu Rusu, din Borgo-Prund, în 22/23 VI 1886, (medicinist la Viena);
- Vasile Pahone, din Borgo-Rus, în 21/22 VI I889, (avocat în Bistriţa);
- Leon Părasca, din Borgo-Joseni, în 27/28 VI 1892, (medic în Haţeg);
- Ioan Vlad din, Borgo-Prund, în 21/24 VI 1895, (funcţionar la poştă şi telegraf în Budapesta);
- Iacob Pop Andron, din Borgo-Bistriţa, în 19/20/22 VI 1896), (agricultor);
- Alexandru Rus, din Borgo-Prund, în 19/20/22 VI 1896, (rigorozant în medicină);
- Leon Badiu, din Borgo-Prund, în 21/24 VI I897, (absolvent de drept, proprietar);
- Costan Flămând, din Borgo-Suseni, în 21/24 VI 1897, (preot în Borgo-Suseni);
- Iuliu Monda, din Borgo-Bistriţa, în 21/23 VI 1898, (rigorozant în medicină);
- Iulian Ciorba, din Borgo-Tiha, în 19/20/21/22 VI 1901, (preot capelan în Maieru);
- Ioan Monda, din Borgo-Bistriţa, în 19/20/21/22 VI 1901, (candidat de avocat în Bistriţa);
- Valeriu Gandale, din Borgo-Bistriţa, în 26/30 VI 1907;
- Aurel Monda, din Borgo-Bistrița, în 26/30 VI 1907;
- Nicolae Candale, din Borgo-Bistriţa, în 27/29 VI 1908;
- Macedon Cioanca, din Borgo-Tiha, în 27/29 VI 1908;
- Ştefan Damian, din Borgo-Bistriţa, în 27/29 VI 1908;
- Teodor Suveavă, din Borgo-Prund, în 27/29 VI-1908;
- George Avram, din Borgo-Tiha, în 1/4 VI 1909;
- Virgil Hângănuţ, din Borgo-Prund, în 1/16 VI 1911;
- Zaharie Şut, din Borgo-Tiha, Idem;
- Grigore Ursache, din Borgo-Rus, în 4/6 VI 1912;
- Ioan Suceavă din Borgo-Prund, 2/6 VI 1913238
În programele şi rapoartele anuale ale „Gimnasiului superiore romanu greco-catolicu din Naseudu”,
publicate la finele anilor scolasteci, în tipografiile din Blaj, Sibiu, şi apoi la Bistriţa, sunt prezentate activităţile
şcolare, componenţa corpului profesoral, elevii înscrişi în fiecare clasă, rezultatele acestora la examenul de

236
Sandu Manoliu, „Icoana unei şcoli – Anuarul şcolii normale din Năsăud”, Năsăud, 1929, pp. 110, 115.
237
Op. cit., pp. 116 şi 118.
238
Virgil Şotropa, Nicolae Drăganu, Istoria şcoalelor năsăudene, Bistriţa, 1913, pp. 373-406.
93
maturitate şi aplicaţiile lor pentru studiile viitoare, dar şi date privind şcolile din celelalte comune, între care şi cea
din Borgo Prund (Prundu Bârgăului).
Prin „Statutulu personale alu corpului profesorale”239, realizat prin „dispoziţiunea inclitului comitetu
administratoriu de fondurele scolare ca patronatu alu gimnasiului în adunarea generale din 15 augustu 1875”, s-a
denumitu corpul profesoral din patronatul căruia a făcut parte, începând din 28 septembrie 1875, primul dascăl de
origine bârgăuană, în persoana profesorului Paulu Beşia, care completează locul, prin demisia profesorului
gimnazial Ioane Marcianu, după ce acesta a obţinut catedra limbii elene la liceul din Botoşani, în România.
În consemnarea alfabetică a şcolarilor gimnaziali, cu locul şi anul naşterii, religia, calificaţiunea generală
şi locaţiunea, de la finea semestrului al doilea 1875-76, figurau următorii elevi din Valea Bârgăului: în clasa a I-a,
Iacobu Bartosiu (n.1862, gr.or.), Simeon Grega (n.1862, gr.or.), din Borgo Rus; Teofilu Vladu (gr.or.), din Borgo
Prundu); în clasa a II-a, Ioane Deacu (n.1860, gr.or.), din Borgo Rus; Laureanu Morariu (1860, gr.or.), din Borgo
Prundu; Laureanu Şiutu (n.1861, gr.cat.), din Borgo Tiha; în clasa a III-a, Franciscu Beşianu (n.1860, gr.cat.), din
Borgo Tiha; Ioane Onea (n.1859, gr.ort.), din Borgo Rusu; Simion Pahone (n.1860, gr.ort.), din Borgo Dioseni; în
clasa a IV-a, Emanuela Beşia (n.1858, gr.or.), din Borgo Prundu; Iacobu Rusu (n.1850, gr.cat.), din Borgo
Midiloceni; Ioane Orbanu (n.1860, gr.or.), din Borgo Midiloceni; Nicolau Bartosin (n.1857, gr.or.), din Borgo
Rusu; clasa a V-a, Andreiu Monda (n.1855, gr.or.), din Borgo Bistriţa; Dănilă Sânjeoane (n.1857, gr.or.), din
Borgo Dioseni; Ioane Dologa (n.1853, gr.cat.), din Borgo Tiha; Teodoru Bondrişiu (n.1859, gr.or.), din Borgo
Suseni; în clasa a VI-a, Eliseiu Danu (n.1859, gr.or.), din Borgo Suseni; Nicolau Cioanca (n.1853, gr.cat.), din
Borgo Tiha; în clasa a VII-a, Leone Buzdugu (n.1855, gr.or.), din Borgo Dioseni; în clasa a VIII.a, Wilibaldu Buta
(n.1856, gr.or.), din Borgo Midiloceni, care a luat maturitatea în anul 1876.
După datele statistice, în anul şcolar 1875-76, corpul învăţătoresc al Şcolii normale rom. gr.or. din Borgo
Prundu avea următoarea componenţă: Moise Popu, catechetu gr.cat., care propunea religiunea la toate clasele
(8ore); Simeone Monda, învăţător ordinar la clasa a IV-a, care propunea, afară de religiune şi de cântu, toate
obiectele prescrise pentru clasa a IV-a (24 ore); Iacobu Onea, director şi învăţător ordinar la clasa a III-a,
propunând, afară de religiune şi caligrafie, toate obiectele prescrise pentru clasa a III-a şi cântul în toate clasele (23
ore), Macedonu Flamendu, învăţător adjunctu la clasa a II-a şi catechetu gr.or., care propunea, afară de cântu,
toate obiectele prescrise la clasa a II-a şi religiunea la toate clasele (26 ore); Teofilu Morariu, învăţător ordinar la
clasa a I-a, care propunea, afară de religiune şi cântu, toate obiectele prescrise la clasa a I-a, dar şi caligrafia la
clasa a III-a (22 ore).240
În anul şcolar 1876-7, la Şcoala normală din Prundu Bârgăului corpul învăţătoresc a avut aceeaşi
componenţă ca în anul anterior. Ea a suferit o schimbare în anul şcolar 1879-80, când a apărut Paulu Beşia,
învăţător ordinar la clasa a III-a, care a propus toate obiectele prescrise şi cântul în toate clasele (26 ore), iar Teofil
Morariu nu mai apare în documente.241
În anul şcolar 1880-1, din corpul învăţătoresc au făcut parte Iacobu Onea, director şi învăţător ordinar la
clasa a II-a, Paulu Beşia, învăţător ordinar la clasa a IV-a şi cathetu gr.orient. care a propus toate obiectele,
religiunea şi cântul pentru toate clasele, în afară de gimnastică şi caligrafie (29 ore pe săptămână), Simeone
Monda, Ilarion Bosga, adjunctu substitutu, învăţător ordinariu la clasa a I-a, care a propus, afară de religiune şi
cântu, toate celelalte obiecte, caligrafia la clasa a IV-a şi gimnastica la toate clasele (24 ore pe săptămână) şi
Moise Popu, cathehetu gr.cat., care a propus religiunea la toate clasele (8 ore pe săptămână).242
La Şcoala normală din Prundu Bârgăului, în anul şcolar 1884-5, corpul învăţătoresc a avut următoarea
componenţă:243
1. Iacobu Onea, inveţiatoriu şi directoru. Estu- tempu a propus tote obiectele de invetiementu din clasea a
II-a, afară de religiune, cantu şi gimnastica; apoi fisica şi istoria naturale în clasea a IV-a. Numerulu oreloru la
septemana: 22.
2. Paulu Besia, inveţiatoriu şi catichetu gr.or. Estu-tempu a propusu tote obiectele de inveţiamentu din
clasa a IV-a, afară de fisica, istoria naturale şi gimnastica; apoi cântulu şi religiunea în tote clasele. Numerulu
oreloru pe septemana: 32.

239
Programa a VII-a, a gimnasiului superiore romanu greco-catolicu din Naseudu, publicată la finea anului scolastecu 1875-6,
de dr. Paulu Tanco, Blaşiu, 1876, pp. 23, 47-52.
240
Programa a VIII-a, a gimnasiului superiore romanu greco-catolicu din naseudu, publicata la finea anului scolastecu 1876-7,
de dr. Paulu Tanco, Blaşiu, 1877, pp. 14. 49.
241
Programa a XI-a, a Gimnasiului superiore romanu greco-catolicu din Naseudu, publicata la finea anului scolastecu 1879-
80, de Dr. Paulu Tanco, Bistriţia, 1880, p. 59.
242
Reportulu alu a XII-a, despre Gimnasiulu superiore greco-catolicu romanescu din Naseudu, pro anulu scolastecu 1880-1,
Bistriţia, 1881, p. 45.
243
Reportulu alu a XVI-a, despre Gimnasiulu superiore gr.-cat. romanescu din Naseudu, pro anulu scolastecu 1884-5, Gherla,
1885. pp. 52, 82.
94
 3. Eliseu Danu, invetiatoriu provisoriu. A fost denumitu de invetiatoriu la 21 septembre 1884. Estu-tempu
a propusu tote obiectele de invetiamentu din clasa a III-a, afară de religiune, cantu şi gimnastica. Numerulu
oreloru la septemana: 21.
4. Ilarionu Bosga, invetiatoriu adjunctu. Estu tempu a propusu tote obiectele de invetiamentu din clasea I,
afară de religiune şi cântu; apoi gimnastica în tote clasele. Numerulu oreloru la septemana: 26.
5. Moise Popu, catichetu gr.cat. Estu-tempu a propusu religiunea în tote clasele. Numerulu oreloru la
septemană: 8.
Prin rezultatul întregului examen de maturitate, statorit în 26 iunie 1885, Rusu Valerianu, născut în 25
augustu 1866, originar din Borgo Prundu, devine maturu, fiind coleg cu Virgiliu Şotropa, născut în 5 sept.1865,
judecat eximio modo.
În anul şcolar 1886-7 s-au făcut donaţii pentru gimnaziul din Năsăud, între care şi de către bârgăuani.
Astfel „Pentru cabinetu nmismaticu şi archeologicu au donatu: 1 .Atanasiu Uşeriu, proprietariu, unu banu de
argint şi altulu de aramă; 2. Ilarion Bosga, învetiatoriu elementariu, una bancnotă.”
În anul şcolar 1886-7, figurează, ca inveţiatoriu provisoriu, Clementu Grivase, la Şcoala fundaţională de
fetiţe din Năsăud, unde a propusu afară de religiune, cântu şi economie, toate obiectele de învăţământ, în clasa I şi
II, învăţător care a predat şi la Şcoala trivială din Prundu Bârgăului.244
Prin rezultatul examenului de maturitate anunţat în 22 iunie 1889, a fost declarat matur şi Pahone Vasile,
născut în 21 iunie 1869, la Borgo Rus.245
La examenul de maturitate de la finea anului 1891-92, la care au fost înscrişi 16 şcolari ordinari, între care
şi bârgăuanul Parasca Leo, născut în Borgo Dioseni, în 17/29 octombrie 1873 (st.v.), care a fost declarat „maturu
cu calculu bunu”, în 28 iulie 1892.246
În anul şcolar 1894-95, la Gimnaziul superior fundaţional din Năsăud au învăţat următorii bârgăuani:
Beşa Anastasiu, gr.or., din Borgo Prund, Buzdug Ales, gr.or., din Borgo Joseni, Griga Ion, gr.or., din Cuşma,
Buduşan Nicolae, gr.or., din Cuşma, Ciorba Iulian, gr.cat., din Borgo Tiha, Băloiu Grig., gr.or., din Borgo Rus,
Someşan Nicolae, gr.cat., din Borgo Tiha, Marica G., gr.or., din Coşna, Badiu Leon, gr.or., din Borgo Prund,
Flămând Cost., gr.or., din Borgo Suseni, Rus Alex., gr.or., din Borgo Prund, Vlad Ion, gr.or., născut la 5 sept.
1877, din Borgo Prund, declarat „matur” la examenul de maturitate de la finea anului şcolar 1894-95 şi fiind
aplicat pentru notariatul comunal.247
În anul şcolar 1895-6, erau înscrişi: în clasa a II-a, Beşa A., gr.or., din Borgo Prund, Griga I., gr.or., din
Cuşma; în clasa a III-a, Ciorba I., gr.or. din Borgo Tiha; în clasa a IV-a, Băloiu G., gr.or., din Borgo Rus,
Someşan Nicolae, gr.cat., din Borgo Tiha; în clasa a V-a, Marica G., gr.or., din Coşna; în clasa a VII-a, Badiu L.,
gr.or., din Borgo Prund, Flămend C., gr.or., din Borgo Suseni – Felso Borgo; în clasa a VIII-a, Pop Andron I.,
gr.cat., din Borgo Bistriţă, Rusu A., gr.or., din Borgo Prund. La examenul de maturitate de la finalul anului şcolar
1895-96, au fost admişi bârgăuanii Popandron Iacob, născut la 23 april 1870, în Borgo Tiha, dorind a urma
teologia, Rus Alexandru, născut la 26 decembrie st.v. 1878, în Borgo Prund, dorind să aplice muzica.248
În anul şcolar 1895-6, au luat examenul de maturitate următorii bârgăuani: Popandron Iacob, născut la 29
aprilie 1870, în Borgo-Bistriţă, dorind a se aplica la teologie şi Rus Alexandru, născut la 26 decembrie st.v. 1878,
în Borgo Prund, dorind a se aplica la muzică. În acelaşi an a luat examenul de maturitate şi Zagrai Pantelimon,
născut la 10 iuliu 1874 în Mititei, dorind să aplice miliţia, dar care a fost preot în Borgo Bistriţa, fiind căsătorit cu
o nepoată a poetului George Coşbuc.249
În anul şcolar 1896-7, la Gimnaziul superior fundaţional din Năsăud au învăţat următorii bârgăuani: clasa
a I-a, Monda A., gr.or., din Borgo Bistriţă, Planer I., ro.cat. din Borgo Prund, clasa a II-a, Beşa A., gr.or., din
Borgo Prund, clasa a III.a, Griga I., gr.or., din Cuşma, Monda V., gr.or. din Borgo Bistriţă, clasa a IV-a, Ciorba I.,

244
Reportulu alu a XVIII-a, despre Gimnasiulu superiore gr.-cat. romanescu din Naseudu, pro anulu scolastecu 1886-7,
Gherla, 1887. p. 82, Clementu Grivase, p. 84.
245
Reportulu alu a XX-a, despre Gimnasiulu superiore gr.-cat. romanescu din Naseudu, pro anulu scolastecu 1888-9,
Braşovu, 1889. p. 142,
246
Reportulu alu a XXIX-lea, despre Gimnasiul superior fundaţional din Năseud, pentru anul şcolastic 1891-92, Bistriţă,
1892, p. 80.
247
Reportulu alu a XXXII-lea, despre Gimnasiul superior fundaţional din Năseud, pentru anul şcolastic 1894-95, Bistriţă,
1895. pp. 63, 64-71, 74.
248
Reportulu alu a XXXIII-lea, despre Gimnasiul superior fundaţional din Năseud, pentru anul şcolastic 1895-96, Bistriţă,
1896. pp. 43-49, 55.
249
Reportul al XXXVIII-lea, despre Gimnasiul superior fundaţional din Năseud, pentru anul şcolastic 1895-6, Bistriţă, 1896.
p. 55.
95
gr.cat., din Borgo Tiha, clasa a V-a, Băloiu G., gr.or., din Borgo Rus, clasa a VII.a, Monda I., gr.or., din Borgo
Bistriţă, clasa a VIII-a, Badiu L., gr.or., din Borgo Prund, Flămend C, gr.or., din Borgo Suseni.250
În anul şcolar 1897-8, la Gimnaziul superior fundaţional din Năsăud au învăţat următorii bârgăuani: clasa
a I-a, Monda A., gr.or., din Borgo Bistriţă, Reu A., gr.or., din Borgo Mijloceni, clasa a II-a, Planer I., rom.cat., din
Borgo Prund, clasa a III-a, Moldovan V., gr.cat., din Bistriţă, Monda V., gr.or., din Borgo Bistriţă, clasa aIV-a,
Griga I., gr.or., din Cuşma, clasa a V-a, Ciorba I., gr.cat., din Borgo Tiha, clasa a VI-a, Băloiu G., gr.or., din
Borgo Rus, clasa a VIII-a, Monda I., gr.or., din Borgo Bistriţă.251
În anul şcolar 1898-9, la Gimnaziul superior fundaţional din Năsăud au învăţat următorii bârgăuani: clasa
a I-a, Hangan V., gr.or., din Borgo Bistriţă, Jeican V. j. gr. or., din Cuşma, Jeican V. s., gr.or., din Cuşma, Lazăr I.,
gr.or., din Cuşma, clasa a II-a, Monda A., gr.or., Borgo Bistriţă, Reu A., gr.or., din Borgo Mijloceni, clasa a IV-a,
Monda V., gr.or., din Borgo Bistriţă, clasa a V-a, Griga I., gr.or., din Cuşma, clasa a VI-a, Ciorba I., gr.cat., din
Borgo Tiha, Monda I., gr.or., din Borgo Bistriţă, clasa a VII-a, Băloiu G., gr.or., din Borgo Rus.
Între şcolarii absolvenţi ai Gimnaziului din Năsăud, în anul 1898-9, admişi la examenul de maturitate era
şi Balu Ion, născut la 22 octombrie 1880 în Ilva Mare, comitatul Bistriţa-Năsăud, gr.cat., aplicat la teologie, care a
funcţionat apoi ca preot şi în Borgo Tiha.252
În anul şcolar 1900-1, au luat examenul de maturitate următorii bârgăuani: Ciorba Iulian, gr. cat., născut
la 3 iulie 1881, la Borgo Tiha, cu aplicare la teologie şi Monda Ioan, gr.or., născut la 26 iulie 1881, cu rezultat
„bine matur” şi aplicare pentru juridică.253

* * *
Printre bârgăuanii care au învăţat la Liceul din Năsăud, într-un număr foarte mare, greu de cuprins în
această lucrare, amintim câţiva dintre cei mai cunoscuţi, din anii 50, precum: Ion Mureşan, din Bistriţa Bârgăului,
care a studiat ulterior agronomia, Crăciun Băloi, din Prundu Bârgăului, care a devenit inginer miner şi a fost
inginerul şef al Întreprinderii Miniere Vatra Dornei, Tiberiu Filip, din Prundu Bârgăului, care a studiat, ulterior
ştiinţele naturale şi a funcţionat ca profesor la Prundu Bârgăului şi Nicolae Vâlcu, născut la 15.02.1938, la Bistriţa
dar care a trăit tinereţea la Prund, unde a urmat şcoala primară şi apoi Liceul de băieţi din Năsăud, continuat la
Piteşti, după care a urmat Facultatea de Electrotehnică din cadrul Institutului Politehnic Bucureşti , după absolvire
lucrând în sistemul energetic naţional şi la Institutul de fizică atomică Bucureşti-Măgurele, iar apoi la
Hidroelectrica București, ca adjunct al serviciului tehnic pe parte electrică, pensionându-se în anul 2000.
Inginerul Nicu Vâlcu afirmă azi că parcursul său profesional a fost determinat în mare măsură de
pregătirea şcolară şi educaţia primite în anii de liceu de la Năsăud, unde a avut profesori de excepţie care l-au
educat şi l-au învăţat carte, iar profesorul Ştefan Man, care era şi director, a fost cel care i-a insuflat pasiunea
pentru fizică şi electronică, prin lucrări practice efectuate în laboratorul şcolii, unde pe atunci se reparau aparatele
de radio şi se construiau aparate cu galenă. În acei ani, sub conducerea sa, s-au început lucrările la o mică
hidrocentrală care să alimenteze şcoala cu energie electrică, pe atunci încă mai învăţam la lumina lămpilor cu
petrol. Un alt profesor, Mureşan, ne-a învăţat adevărata istorie pe care ne-am însuşit-o, învăţând care este
demnitatea noastră naţională şi simţeam că „intrăm în pământ” dacă nu ştiam răspunsul.
Dirigintele nostru, continuă într-o scrisoare recentă inginerul Vâlcu, a fost profesorul Mănarcă, cel care îşi
începea fiecare lecţie aducându-ne aminte că trebuie să învăţăm pentru a deveni „oameni ca lumea” şi să răsplătim
sacrificiile părinţilor care ne ţin în şcoală. Profesorul Răileanu ne-a învăţat să vorbim corect limba română şi să-i
iubim pe marii scriitori ardeleni, iar profesorii Novacovschi şi apoi Tulai, ne-au predat matematica drept o ştiinţă
vie şi atractivă. Am avut profesori foarte buni şi am învăţat să facem fiecare lucru cum trebuie şi întotdeauna să ne
respectăm cuvântul, ca dovadă fiind faptul că 85% dintre colegii mei au reuşit la facultate.
În încheierea scrisorii, bârgăuanul Nicu Vâlcu, retras acum din București la Breaza, doreşte ca spiritul
extraordinar al liceului năsăudean să se menţină în continuare şi să dea noi generaţii bine pregătite în lupta cu
viaţa.

250
Reportul al XXXIV-lea, despre Gimnasiul superior fundaţional din Năseud, pentru anul şcolastic 1896-7, Bistriţă, 1897.
pp. 42-45, 48-49.
251
Reportul al XXXV-lea, despre Gimnasiul superior fundaţional din Năseud, pentru anul şcolastic 1897-8, Bistriţă, 1898. pp.
79-84, 86.
252
Reportul al XXXV-lea, despre Gimnasiul superior fundaţional din Năseud, pentru anul şcolastic 1898-9, Bistriţă, 1899. pp.
44, 46, 48-50, 53.
253
Reportul al XXXVIII-lea, despre Gimnasiul superior fundaţional din Năseud, pentru anul şcolastic 1900-1, Bistriţă, 1901.
pp. 54-55.

96
 Constantin ANDRIȚOIU, Bârgăuanii și gimnaziul din Năsăud254
Inițiativa înființării unor școli pe lângă fiecare regiment grăniceresc aparține împărătesei Maria
Tereza, încă din 1764.
La sugestia sa, între 1770-1777, ia naștere la Năsăud o școală latină-germană numită și Școala
Normală. La 1786 școala renunță la studiul în limba latină și devine școala germană.
După urcarea pe tron a noului împărat Iosif al II-lea se ia hotărârea să se înființeze, tot la Năsăud,
Institutul de Creștere Militară. Institutul, care își începe activitatea la 22 noiembrie 1784, primea fii de
grăniceri care făceau pregătire militară și, în același timp, urmau și cursurile școlii normale.
De la început școlile năsăudene au fost susținute material de către grăniceri și fiii bârgăuanilor au
fost pregătiți în cadrul Institutului. Dintre aceștia mulți s-au remarcat pe câmpul de luptă sau au obținut, prin
pregătire, grade și funcții. Unul dintre bârgăuanii pregătiți în școlile năsăudene, Ioan Purceillă, va promova
până la gradul de căpitan.
Școlile năsăudene, însă, prin nivelul lor, nu asigurau și accesul în învățământul superior. De aici
necesitatea unui gimnaziu. Pentru obținerea aprobărilor necesare s-a mobilizat întreaga intelectualitate locală.
S-au făcut cereri, s-au făcut memorii, iar, cu un asemenea memoriu, o delegație năsăudeană a mers până la
Viena. Insistențele au dat rezultate și la 4 octombrie 1863 gimnaziul își deschide porțile. La această reușită
și-au adus aportul și bârgăuanii Vasile Buzdug, judecător din Rusu Bârgăului și Ioan Purceillă, căpitan din
Prundu-Bârgăului.
O dată înființat, gimnaziul își desfășoară normal activitatea și prima sa promoție susține examenul de
maturitate în 3 și 4 iulie 1871.
Doresc în continuare să prezint aportul gimnaziului năsăudean la formarea unor personalități
bârgăuane.
În ciuda greutăților materiale, încă din primii ani, cursurile gimnaziului sunt urmate de fiii
bârgăuanilor. Pe lista absolvenților primei promoții – 1871 – figurează și Pavel Beșa din Prundu Bârgăului.
În anul 1873 îl găsim ca absolvent pe Atanasiu Atanasi din Susenii Bârgăului și, în continuare, vom găsi
printre absolvenți tineri din toate satele bârgăuane.
Succesul obținut la gimnaziu de un copil determină unele familii să îl trimită în același loc și pe al
doilea. În acest fel, printre absolvenții prundeni găsim pe Pavel Beșa și pe Emanuel Beșa, pe Valeriu Rusu și
pe Liviu Rusu, pe Teodor Suceava și pe Ioan Suceava. Ultimii doi sunt fiii preotului Iuliu Suceava din Prund.
Din Bistrița Bârgăului îi găsim ca absolvenți pe Valeriu și Nicolae, fiii preotului Anchidim Candale,
absolvent și el al gimnaziului în 1877. Tot din Bistrița Bârgăului îi avem ca absolvenți pe Iuliu Monda, pe
Ioan Monda și pe Aurel Monda, rude sau poate frați.
În perioada 1871-1913 bârgăuanii absolvenți ai gimnaziului au fost în număr de: 10 din Prundu
Bârgăului, 9 din Bistrița Bârgăului, 5 din Tiha Bârgăului, 4 din Susenii Bârgăului, 3 din Mijlocenii
Bârgăului, 3 din Josenii Bârgăului și 2 din Rusu Bârgăului.
Dintre aceștia o parte vor reveni în satele lor ca simpli gospodari. Majoritatea vor merge mai departe
în învățământul superior și vor reveni ca preoți, juriști, profesori sau medici. Vor reveni pentru ca erau legați
de satele lor și se vor încadra în viața locală, vor fi persoanele înțelepte care vor da un sfat consătenilor. Vor
fi în același timp liderii locali în lupta pentru păstrarea sau recunoașterea unor drepturi avute pe vremea
grănicerilor, mai ales pentru recuperarea pădurilor luate abuziv de către Curtea de la Viena și regimul
austro-ungar.
Intelectualii bârgăuani vor fi vajnici luptători pentru apărarea drepturilor naționale. Intelectualitatea
bârgăuană, de la sfârșitul veacului al XIX-lea se va încadra, în 1892, în mișcarea memorandistă, mai mult, va
participa direct la acțiunile de susținere a mișcării. În acea vreme străzile Clujului răsunau de cântecele lor
patriotice și de hora bârgăuanilor.
M-au ajutat la întocmirea acestui material „Istoria școalelor năsăudene” a lui N. Drăganu și Virgil
Șotropa, „Personalități din granița năsăudeană” a lui Adrian Onofreiu și Viorel Rus și „Mișcarea
memorandistă” a lui Ioan Liviu Cernucan.

254
Lucrare susținută la Simpozionul Cultural al Văii Bârgăului, ediția a 42-a, 2013.
97
 Niculae VRĂSMAŞ, Bârgăuani universitari cu burse grănicereşti
Printre cei aproape opt mii de români transilvăneni, înregistraţi la studii în universităţile occidentale, au
fost şi mulţi bârgăuani care au urmat aceste şcoli înalte, trecând înainte prin şcolile din Năsăud şi mulţi dintre ei au
fost susţinuţi din bursele grănicereşti, pe care i-am selectat din lucrările publicate de Cornel Sigmirean255, Lazăr
Ureche256 şi Niculae Vrăsmaş257, precum şi din alte surse şi documente de arhivă, cercetate personal, pe care le
vom preciza pe parcurs. Redăm în continuare lista posibilă a bursierilor, din localităţile Ţării Bârgaielor, care au
urmat cursuri universitare, în perioada 1861-1918, cu prezentarea datelor personale găsite în documente, ale unora
dintre ei.
Universitatea din Viena, Facultatea de Medicină
1 – Hăngănuţiu Nicolae, rel. ort., Mureşenii Bârgăului. Bursă grăn. Năsăud, în anii 1872/73, 1873/74,
1874/75, 1876/77, 1877/78, la Univ. din Viena, Fac. de Medicină.
2 – Rus Linu, Prundu Bârgăului, studii la Univ. din Viena, Fac. de Medicină, în anii şcolari 1882/83?.
Semnul de întrebare apare în lucrarea lui Sigmirean, singura sursă găsită cu acest nume, şi credem că se referă la
anii de studiu. Dar un semn de întrebare ne punem şi noi, dacă nu cumva este vorba de aceeaşi persoană cu cea
care urmează, menţionată în aceeaşi sursă? Suntem de părere că ar putea fi mai curând unul dintre cei cinci fraţi ai
săi.
3 – Rusu Liviu, rel. ort., 19 ani, tatăl Mikloş (Nicolae, n.n.), pretor şef, Prundu Bârgăului. Studii: Gimn.
Sup. fundaţional Năsăud. Bursă E. Gojdu, bursă grăn. Năsăud. Studii: universitare în anii 1886/87 ?, la Univ. din
Viena, Fac. de Medicină, dar şi la Univ. „Ferencz Jozsef” din Cluj, Fac. de Medicină, în anii 1887/88 sem 1 şi 2.
După lucrarea lui Ureche, locul naşterii este Bistriţa Bârgăului, iar studiile de medicină au fost făcute la
Viena, în anii 1886/87 şi sunt continuate la Cluj, în anii 1887/88, ceea ce poate fi o confirmare. Suntem de părere
că locul naşterii ar fi fost la Prund, unde tatăl său era pretor şef.
Universitatea din Viena, Facultatea de Litere şi Filozofie
4 – Moisil Constantin, rel. gr.cat., născut în 28 oct. 1842, la Tiha Bârgăului, fiul preotului Grigore Moisil,
devenit mai târziu vicarul foraneu al Rodnei. Bursă grăn. Năsăud. Studii universitare în anii 1865/1866,
1866/1867, 1867/1868, 1868/1869, 1869/1870, 1871/1872. Doctorat în filozofie la 29 noembrie 1870. În lucrarea
sa, Lazăr Ureche, aduce precizările necesare, cu referire la documente, explicând neconcordanţa datei acordării
doctoratului, produsă oficial în 23 decembrie 1870, iar ajutorul cerut şi acordat prin stipendii, nu era pentru
absolutoriu (examen de absolvire) ci pentru censura, care îi putea asigura calificarea de profesor definitiv,
obţinută abia la 19 august 1881.
5 – Buta Viliband, (Wiliboldu), rel. ort., Mijlocenii Bârgăului. Bursă grăn. Năsăud. Studii universitare în
anii 1876/1877, 1877/78, 1879/80, 1880/1881, la Univ. din Viena, Fac. de Litere şi Filozofie. În ultimul an
universitar, 1880/1881, a primit ajutor pentru censură (examen de profesor).
6 – Boneu Vasile, rel. gr.cat., 26 ani, tatăl Zaharie, agricultor, Bistriţa Bârgăului. Studii: Gimn. Sup. fund.
Năsăud. Bursă grăn. Năsăud. Studii universitare în anii 1880/81, 1881/82, 1882/83 la Univ. din Viena, Fac. de
Litere şi Filozofie şi la Cluj, în anii 1883/1884, la Univ. „Ferencz Jozsef”, Fac. de Filozofie Limbi şi Istorie.
7 – Rusu Valeriu, rel. ort., Bistriţa Bârgăului. Bursă grăn. Năsăud. Studii superioare la Universitatea din
Viena, Fac. de Litere şi Filozofie, în anii 1885/1886, 18887/1888, 1888/1889, 1889/90, 1890/1891). Lazăr Ureche
menţionează date din care rezultă că în ultimul an a primit ajutor pentru susţinerea riguroaselor. În lucrarea lui
Sigmirean, domiciliul este Prundu Bârgăului, fapt mult mai posibil, în ideea că ar putea fi unul dintre cei cinci
copii ai prim pretorului Rusu Nicolae.
Universitatea Regală Maghiară Budapesta, Facultatea de Litere şi Filozofie.
8 – Damian Istvan (Ştefan, n.n.), rel. ort., născut la 28 aug. 1886, în Bistriţa Bârgăului. Bursă E. Gojdu, în
anii 1908/1909, 1909/1910, 1911/1912, 1913/1914. Data absolvirii: 15 aprilie 1913. Intern Col. Eotvos, Diplomă
de profesor la 9 decembrie 1911. Doctorat în litere şi filozofie în 1914.
9 – Ghiţă Olimpiu, Mijlocenii Bârgăului. Studii universitare de filozofie la Budapesta în anii 1909/1910,
1910/1911).
10 – Dan Ion, Bistriţa Bârgăului. Studii superioare la Budapesta, în anii 1914/1915. În lucrarea lui Ureche
se menţionează faptul că nu a încheiat anul universitar pentru că a plecat pe front. În anul şcolar 1918/19 s-a
înscris la Academia Comercială din Bucureşti, de unde ulterior a trecut la Drept.

255
Ibidem.
256
Lazăr Ureche, Fondurile grănicereşti năsăudene (1851-1918), Ed. Presa Universitară Clujeană, 2001.
257
Niculae Vrăsmaş, Prundu Bârgăului – o vatră străveche, vol. 1, Editura Karuna, Bistriţa, 2007.

98
 Universitatea Regală Maghiară Budapesta, Facultatea de Drept şi Ştiinţe Politice.
11 – Pahone Vasile, rel. ort., născut în 21 iulie 1869, Rusu Bârgăului. Bursă E. Gojdu, în anii 1888/89,
1889/90, 1890/91, 1891/92, 1892/ 93. Doctorant în anii 1893/1895. Doctorat în şt. Jurid. La 1 iul. 1895.
Universitatea Regală Maghiară Budapesta, Facultatea de Medicină şi Farmacie.
12 – Hanganutiu Vazul (Vasile, n.n.) Marius, rel. gr.-cat., născut în 11 ian 1895 la Prundu Bârgăului.
Studii: Gimn. sup. ev. Sibiu, cu bursă grăn. Năsăud şi studii universitare, în anii 1913/14, 1914/15, 1016/17,
1917/18, Doctorat med. univ. la 18 nov 1918. După Lazăr Ureche în anii 1918/1919 a studiat medicina la Cluj.
13 – Flamend (Flămând, n.n.) Szilard (Constantin, n.n.), rel. ort., Susenii Bârgăului, Bursă de stat (ort)
1901/02, 1902/03. Univ. Regală Maghiară Budapesta, Fac. de Med. şi Farm.
14 – Damian Istvan (Ştefan, n.n.), rel. ort., născut la 28 aug. 1886, în Bistriţa Bârgăului. Bursă E. Gojdu,
în anii 1908/1909, 1909/1910, 1911/1912, 1913/1914. Data absolvirii: 15 aprilie 1913. Intern Col. Eotvos,
Diplomă de profesor la 9 decembrie 1911. Doctorat în litere şi filozofie în 1914.
15 – Ghiţa Olimpiusz (Olimpiu, n.n.), rel. ort., născut în 1891 la Mijlocenii Bârgăului. Bursă E. Gojdu,
Bursă grăn. Năsăud, în anii 1909/10, 1910/11, 1911/12, 1912/13. Int. Col. Eotvos, Diplomă de prof. la 13 mai
1918. Univ. Regală Maghiară Budapesta, Fac. de Med. şi Farm.
16 – Parasca Leon, Josenii Bârgăului. Studii superioare de medicină la Budapesta, în anii 1918/1919,
mutat la Cluj din 1919.
Univ. Tehnică Maghiară Budapesta, Secţia Inginerie Mecanică.
17 – Suceavă Tivadar (Teodor, n.n.), rel. ort., născut în 1890, tatăl Iuliu, preot, Prundu Bârgăului. Bursă
E. Gojdu, în anii 1908/09, la Univ. Tehnică Maghiară Budapesta, Secţia Inginerie Mecanică. În anii 1909/10,
1910/11, 1911/12, 1912/13, 1913/14, la Univ. Tehnică Maghiară Budapesta, Secţia Inginerie Generală.
Academia Belleart din Budapesta
18 – Vlad Ioan, Prundu Bârgăului. 1903/04, 1904/05. Academia Belleart din Budapesta.
Academia de Agricultură din Rutuk
19 – Şutu Macedon, Josenii Bârgăului. Bursă grăn. Năsăud, în anii 1874/1875, la Academia de
Agricultură din Rutuk.
Academia Reformată de Drept din Debrecen
20 – Monda Ianoş (Ion, n.n.), rel. ort., născut la 26.07.1881, tatăl Iakab (Iacob, n.n.), învăţător, Bistriţa
Bârgăului. Bursă grăn. Năsăud, în anii universitari 1901/1902, 1904/1905, 1905 /1906, la Academia Reformată de
Drept din Debrecen.
Studii universitare în anii 1906/07 la Univ. „Ferencz Josef” Cluj. Fac. De Drept şi Şt. Politice. Doctorat în
şt. Jurid. la 01.04.1911.
Univ. „Ferencz Josef” Cluj. Fac. de Medicină.
21 – Nichiti Vasile, Bistriţa Bârgăului. Studii universitare de medicină la Cluj, în anii 1868/1869.
22 – Monda Andras (Andrei, n.n.), rel. ort., 24 ani, tatăl Ianoş (Ioan, n.n.), agricultor, Prundu Bârgăului.
Studii: Gimn. Sup. gr.cat. Blaj. Bursă E. Gojdu, bursă grăn. Năsăud, în anii şcolari 1879/80 sem 1,2, 1880/81 sem
1,2.
Univ. „Ferencz Josef” Cluj, Fac. de Medicină.
23 – Rusu Liviu, rel. ort., tatăl Mikloş (Nicolae, n.n.), pretor şef, Prundu Bârgăului.
Studii: Gimn. sup. fundaţional Năsăud. Bursă E. Gojdu, Bursă Grăn. Năsăud, în anii şcolari 1887/88 sem
1,2. Univ. „Ferencz Josef” Cluj. Fac. de Medicină.
24 – Paraska Leo (Parasca Leon, n.n.), rel. ort., tatăl sau tutorele Hogiu Vasile, agricultor, Josenii
Bârgăului. Studii: Gimn. sup. fundaţional Năsăud. Bursă grăn. Năsăud, în anii 1892/93, 1893/94, 1894/95,
1895/96, 1896/97. Absolvire la 16.06.1897. Doctorat la 28 mai 1898.
25 – Pavel Gyorgy (George, n.n.), rel. ort., născut la 02.05.1890, Mama Pavel Iulia, proprietar, Prundu
Bârgăului. Studii: Gimn. sup. rom. cat. Cluj. Bursă grăn. Năsăud, în anii şcolari 1899/900 sem 1,2; 1900/01 sem
1,2; 1901/02 sem 1,2; 1902/03 sem 1,2; 1903/04 sem 1,2. Data absolvirii: 01.06.1904.
Univ. „Ferencz Josef” Cluj. Fac. de Medicină.
26 – Monda Gyula (Iuliu, n.n.), rel. ort., născut la 01.10.1879, tatăl Simion, preot, Bistriţa Bârgăului.
Studii: Studii: Gimn. sup. fundaţional Năsăud. Bursă E. Gojdu şi bursă grăn. Năsăud, în anii 1898/1899, 1899
1900, 1900/1901, 1901 1902, 1902 1903, 1903 1904. Data absolvirii 10.06.1905.
27 – Pavel Gyorgy (George, n.n.), rel. ort., născut la 02.05.1890, Mama Pavel Iulia, proprietar, Prundu
Bârgăului. Studii: Gimn. sup. rom. cat. Cluj. Bursă grăn. Năsăud, în anii şcolari 1899/900 sem 1,2; 1900/01 sem
1,2; 1901/02 sem 1,2; 1902/03 sem 1,2; 1903/04 sem 1,2. Data absolvirii: 01.06.1904.
Univ. „Ferencz Josef” Cluj. Fac. de Medicină.
28 – Candale Valer, Bistriţa Bârgăului. Studii de medicină la Cluj, în anii 1907/1908.

99
 29 – Ursace Gergely (Ursache Grigore, n.n.), rel. ort., născut la 10.10.1893, tatăl Leo (Leon, n.n.),
învăţător, Josenii Bârgăului. Studii: Gimn. sup. fundaţional Năsăud. Bursă E. Gojdu, bursă grăn. Năsăud, în anii
1912/1913, 1913 1914, 1914/1915, 1916/1917, 1918/1919, la Univ. „Ferencz Josef” Cluj. Fac. de Medicină.
Univ. „Ferencz Josef” Cluj. Curs de Farmacie.
30 – Vlad Anton, Prundu Bârgăului, cursuri superioare în anii 1905/1906.
Univ. „Ferencz Josef” Cluj. Fac. De Drept şi Şt. Politice.
31 – Atanasiu Atanasie, rel. ort. 24 ani, tatăl Zaharia, agricultor, Susenii Bârgăului. Studii: Gimn. Sup.
fundaţional Năsăud. Bursă grăn. Năsăud. Studii juridice în anii 1873/1874..
32 – Sânjoan Dănila, Josenii Bârgăului, studii universitare juridice în anii 1880/1881, la Univ. „Ferencz
Josef” Cluj, Fac. De Drept şi Şt. Politice.
33 – Bodiu Leon (Posibil ca numele de familie să fie Badiu, n.n.), rel. ort., născut la 05.01.1876, Prundu
Bârgăului. Studii: Gimn. Sup. Fundaţional Năsăud şi studii universitare în anii 1897/98 sem I, sem. 2, 1898/99
sem 1, 1899/900 sem 1, 1901/902 sem 1, la Univ. „Ferencz Josef” Cluj, Fac. De Drept şi Şt. Politice.
34 – Trif Gyorgy (Gheorghe, n.n.), rel. gr.cat., născut la 19.04,1883, tatăl Ianoş (Ioan, n.n.), funcţionar,
Prundu Bârgăului. Studii: Gimn. Sup. gr.cat. Blaj, Bursă Alex. St. Şuluţiu, Simion Romanţai şi studii universitare
în anii 1901/02 sem 1, sem 2,1902/03, sem 1, sem 2, 1904/05 sem 1, sem 2, la Univ. „Ferencz Josef” Cluj. Fac.
De Drept şi Şt. Politice. Doctor în Şt. Jur. la 20.04.1907.
35 – Pavel Constantin, Bistriţa Bârgăului, studii universitare juridice în anii 1902/1903, 1903/1904, 1904
1905, 1905 1906, la Univ. „Ferencz Josef” Cluj, Fac. De Drept şi Şt. Politice.
36 – Candale Mikloş (Nicolae, n.n.), rel. gr.cat., născut la 10.12.1890, tatăl Anchidim, agricultor
(decedat), Bistriţa Bârgăului. Studii: Gimn. Sup. fundaţional Năsăud şi universitare juridice în anii 1908/1909,
1911/1912, cu doctorat în ştiinţe juridice la 21.09.1912, la Univ. „Ferencz Josef” Cluj, Fac. De Drept şi Şt.
Politice.
37 – Dan Traian, rel. ort., născut la 15.05.1890, tatăl Eliseus, preot, Susenii Bârgăului.
Studii: Gimn. Sup. gr.cat. Blaj. Bursă E. Gojdu, studii în anii şcolari 1909/10 sem 1, sem 2, 1910/11 sem
1, 1911/12 sem 1, sem 2, la Univ. „Ferencz Josef” Cluj, Fac. de Drept şi Şt. Politice.
38 – Suceavă Ianoş (Ioan, n.n.), rel. ort., născut la 13.03.1898, tatăl Gyula (Iuliu, preot, n.n.), Prundu
Bârgăului. Studii: Gimn. sup. fundaţional Năsăud şi studii universitare în anii 1913/1914, 1916/17 sem 1, sem 2,
la Univ. „Ferencz Josef” Cluj, Fac. de Drept şi Şt. Politice.
39 – Rusu Jeno (Eugen, n.n.), rel. gr.cat., născut la 25.12.1896, tatăl sau tutorele Coşbuc Vazul (Vasile,
n.n.), preot, Mureşenii Bârgăului. Studii superioare jurid. în anii 1918 19, la Univ. „Ferencz Josef” Cluj, Fac. de
Drept şi Şt. Politice.
Academia de Minerit şi Silvicultură Schemnitz (Banska-Stiavnica), Secţia Silvicultură
40 – Ilieş Iacob, Tiha Bârgăului – Schemnitz (1863/1864); – Besan Ferencz (Francisc în lucrarea lui
Lazăr Ureche), născut în 1862, în Bârgău (Prundu Bârgăului, n.n.). Studii superioare în anii 1883/1884,
1884/1885, la Schemnitz, iar în anii 1885/1886), la Viena
41 – Popandron Jakab (Iacob, n.n., Pop Andron Iacob, în lucrarea lui Lazăr Ureche), născut la 23 aprilie
1870, tatăl Chifor, agricultor, Bistriţa Bârgăului. Studii: Gimn. Sup. fundaţional Năsăud. Bursă grăn. Năsăud.
Studii superioare în anii 1896/1897, 1897/1898, 1898/1899, la Academia de Minerit şi Silvicultură Schemnitz
(Banska-Stiavnica), Secţia Silvicultură.
42 – Avram Gyorgy (George, n.n.), născut la 22 mai 1890, tatăl Viktor (Victor, n.n.), învăţător pensionar,
Tiha Bârgăului. Studii: Gimn. Sup. fundaţional Năsăud. Bursă grăn. Năsăud. Studii superioare în anii 1909/1910,
1910/1911, 1911/1912, 1912/1913, la Academia de Minerit şi Silvicultură Schemnitz (Banska-Stiavnica), Secţia
Silvicultură.
Academia de Silvicultură de la Mariabrunn (Viena)
43 – Şutu Macedon, Josenii Bârgăului. Bursă grăn. Năsăud, în anii 1874/1875, 1875/1876, 1876/1877,
1877/1878.
Academia comercială din Viena
44 – Bondrişiu Toader, Susenii Bârgăului – Viena (1881/1882)
Academia comercială din Geneva
45 – Dan Ioan, Prundu Bârgăului – Bucureşti (1918/1919), iniţial a primit stipendiu pentru Academia
comercială din Geneva, dar după Unire a plecat la Bucureşti.258
Cursuri pentru poştă – telegraf la Budapesta
46 – Vlad Ioan, Prundu Bârgăului – Budapesta (1895/1896 – 1896/1897);
Cursuri de notari la Pecs

258
Lazăr Ureche, Fondurile grănicereşti năsăudene (1851-1918), Ed. Presa Universitară Clujeană, 2001.
100
 47 – Cionca Macedon, Tiha Bârgăului – Pecs (1909/1910).
Cursuri de notari la Cluj
48 – Bozga Scipio Romulus, Prundu Bârgăului – Cluj (1911/1912);
Cursuri de Teologie la Sibiu
49 – Beşa Paul, Prundu Bârgăului – Sibiu (1871/1872 – 1873/1874);
50 – Oanea Iacob, Rusu Bârgăului – Sibiu (1870/1871 – 1871/1872);
Institutul de Stat pentru Şcoli Civile (Pedagogia), la Budapesta
51 – Cristea Iuliu, Prundu Bârgăului – Budapesta (1913/1914 – 1915/1816).
Academia de Belleart din Budapesta
52 – Vlad Ioan, Prundu Bârgăului. Studii superioare în anii 1903/1904, 1904/1905, 1907/1908), urmează
desenul la Academia de Belleart din Budapesta.
Universitatea din Cernăuţi, Facultatea de Teologie.
53 – Buzdug Andrei, rel. ort., născut la 13 dec. 1891, în Josenii Bârgăului. Doctorat în teologie în 1916.

Cei care au studiat în şcolile înalte ale occidentului au fost sprijiniţi cu burse şi în perioada doctoratului.
Redăm în continuare, după Lazăr Ureche, lista celor care şi-au luat doctoratul, cu menţionarea, în paranteze, a
anilor când au fost sprijiniţi.
- Hăngănuţiu Nicolae, Bistriţa Bârgăului – medicină –Viena (1877/1878);
- Moisil Constantin, Tiha Bârgăului – filozofie –Viena (1869/1870 – 1870/1871);
- Monda Andrei, Bistriţa Bârgăului – medicină –Cluj (1884/1885) – Viena (1885/1886);
- Pahone Vasile, Rusu Bârgăului – ştiinţe juridice –Budapesta (1894/1895)
- Rusu Valeriu, Bistriţa Bârgăului –filozofie – Viena (1883/1884).
În perioada 1851–1919, de când s-au găsit date privind urmaşii grănicerilor năsăudeni care au beneficiat
de stipendii, din fondurile grănicereşti, s-au identificat 53 de studenţi bârgăuani, dintre care 30 bursieri din actuala
comună Prundu Bârgăului (25 din Prund şi 5 din Suseni). 259
În afara lucrărilor ştiinţifice publicate în revistele de specialitate, mulţi au avut și preocupări literare; spre
exemplu, preotul Iacob Oanea, din Rusu Bârgăului, publică în nr. 15/1896 al „Foii poporului” poezia „Ţiganii
hoţi”.
De remarcat este faptul că printre membrii permanenţi care au semnat „Instrumentu fundaţionale pentru
Institutele de Inveţiamânt şi Educaţiune de în Districtulu Naseudului în Transilvania” din 1865 şi publicat la Cluj
în 1872, se aflau şi bârgăuanii: Ilie Buta, „proprietariu” în Mijlocenii Borgoului, Iacob Tursia, „cancelistu
judecătorescu şi proprietariu” din Mijlocenii Borgoului, Cirilă Dan, „proprietariu” din Susenii Borgoului, Ioan
Purcelea, „C.R. Capitanu pensiune, proprietariu în Naseud şi Borgo – Prundu”, Teodor Busduc, „parocu în Borgo
– Rusu, Protopresbiteriu greco – orientale alu Bistriţei și Dobocei de diosu, asesoriu consistoriale în Sabiniu,
membru al Comitetului districtuale și alu Comitetului graniţiorescu şcolariu, moşieriu în Borgo – Rusu şi
Borgo-Dioseni”, Samuel Ruşti, „C.R. maiestru de drum, şi membru alu Comitetului graniţiorescu şcolariu,
moşieriu în Borgo-Diosieni, Basiliu Busducu, „C.R. amploiatu în despunibilitate, referente judecătorescu în
Naseudu, membru al comitetului districtuale, şi alu comitetului graniţiarescu şcolariu, asesoriu alu comisiunei
şcolarie de în Naseudu, şi moşteanu în Borgo-Rusu şi Borgo-Dioseni”; din cei 46 de semnatari ai actului amintit, 7
erau de pe Valea Borgoului, sau aveau legături cu ea, ceilalţi fiind din Năsăud sau din alte comune grănicereşti. În
1865, s-a hotărât reorganizarea celor 5 şcoli triviale din Zagra, Telciu, Prundu Borgoului, Sângeorz Băi şi Monor,
dar şi ridicarea a câte unei şcoli normale în Prundu Borgoului şi Monor, asemenea celei din Năsăud.
Fiecare comună grănicerească trebuia să contribuie cu ceva, timp de 4 ani, pentru edificarea acelor
lăcaşuri, după cum şi comunităţile de pe Valea Borgoului au făcut-o.
Cu siguranţă că, în această perioadă, au fost mulţi oameni de calitate care au putut fi sprijiniţi de familie
pentru a urma „şcoli înalte”; sarcina revine viitorilor autori de monografii, de pe Valea Bârgăului, pentru a-i
aminti (cel puţin) în cărţile domniilor lor.

259
Niculae Vrăsmaş, Prundu Bârgăului-o vatră străveche, vol. 1, Editura Karuna, Bistriţa, 2007.
101
 Din Panteonul personalităților bârgăuane260
Maria HOLBURĂ261, Omagiu preotului martir Augustin Pop
(1901-1985) și soției sale învățătoarea emerită Rafila Pop (1904-1982)262
„De la Domnul s-a făcut aceasta și este minunată întru ochii noștri”
(Psalmul 117, verset 23)

La 112 ani de la naștere (26 noiembrie 1901) și 69 de la

martiriul din 10 octombrie 1944 ne plecăm cu pioșenie în fața memoriei
Preotului Iconom Stavrofor Augustin Pop, martir al Văii Bârgăului care,
de la instalarea lui în parohia Mijlocenii Bârgăului la 26 septembrie 1926
și până la deces în 8 martie 1985 și-a împletit destinul cu cel al
credincioșilor săi pe care nu i-a părăsit niciodată și mai ales în vremuri
de restriște (cedarea Ardealului de Nord).
Prin acest demers îndeplinim, în primul rând, o îndatorire
creștinească, de suflet dar în același timp și pe aceea patriotică de a nu
lăsa vălul uitării să acopere, în istorie acele oribile fapte.
Descendent al mai multor familii de preoți sălăjeni, pe linie
paternă și maternă, Augustin Pop a văzut lumina zilei în comuna Bozna,
jud. Sălaj. Copilăria și-a petrecut-o în satul Bălan, unde tatăl său era
preot, alături de frații săi, rămași de mici orfani de mamă.
A învățat la școala din sat și din Zalău ulterior la Jasbereny (Ungaria de azi), Gherla, Cluj și apoi la
Academia Teologică Andreiană din Sibiu (1921-1925). La Cluj este absolventul primei promoții (1920-1921) de
după Marea Unire, a Școlii Normale de Învățători, oraș în care va reveni după, terminarea Teologiei, în 1925, ca
pedagog. Cuvintele Apostolului Pavel către Timotei (3-4): „Slujba ta fă-o deplin” i-au marcat activitatea de o
viață, consolidate la orele de curs de către fostul său profesor de la Academia Andreiană din Sibiu Nicolae Colan,
ulterior Episcop al Clujului și Mitropolit al Ardealului.
S-a căsătorit în 1926 cu Rafila Bârsan învățătoare în satul Lunca, jud.
Bistrița Năsăud, fiică de preot memorandist, absolventă și ea a Școlii Normale din
Cluj în 1923. Orfană de tată a răzbit în viață prin muncă multă și învățătură.
Născută pe 2 februarie 1904 a cincea din cei nouă copii ai preotului Ioan Bârsan din
Roștior, Județul Bistrița-Năsăud, deviza ei:”roagă-te și muncește” a dat roade
valoroase. Sub îndrumarea ei s-au format promoții numeroase de țărani, meseriași,
militari, medici, ingineri, profesori etc. Pe plan profesional a obținut toate gradele
didactice posibile atunci: gradele II și I, gradație de merit și grad superior. A plecat
la cele veșnice în anul 1982.
Ca preot și învățătoare s-au implicat total în viața satului înțelegând că
aceasta era menirea lor, de a lumina mințile și sufletele credincioșilor „din leagăn
până la mormânt”.
Anii de după Marea Unire au fost rodnici și pentru ei ca pentru întreaga
Românie. Patriotismul și forța tinereții și le-au pus pe plan local în slujba propășirii
neamului: edificarea școlii, renovarea bisericii dându-i o formă nouă, corul țărănesc
pe patru voci cu care, în afară de slujbele religioase din biserica satului, au participat la sfințiri de biserici, la
serbări patriotice, colindat(războiul i-a împiedicat să ajungă la Radio București unde erau invitați), Reuniunea

260
Pentru a nu lăsa uitării personalităţile importante, care au contribuit la dezvoltarea economică, culturală și artistică a
Țării Bârgaielor, încercăm, începând cu acest număr al Anuarului Bârgăuan, evocarea acelora despre care avem date,
într-un capitol nou, întitulat „Panteonul personalităților bârgăuane.”
Menționăm faptul că marea majoritate a personalităților de origine, sau cu strânsă aplicare spre Ținutul Bârgăuan, au
fost prezentate în cele peste 100 de numere apărute în suplimentul lunar „Gazeta de Bârgău”, găzduit de ziarul
„Răsunetul”, dar și în cele trei volume anterioare din Anuarul Bârgăuan. Pe măsura obținerii unor date noi, vom reveni
în continuare în completarea acestora în numerele viitoare.
261
Maria Holbură este profesoară pensionară, la Cluj.
262
Lucrare susținută la Colocviile Culturale ale Comunei Josenii Bârgăului, ediția din 12 octombrie 2013.
102
Femeilor „Sfânta Maria”, Oastea Domnului, construirea Căminului Cultural, țesături și cusături cu motive
populare pentru biserică, clopot nou, cărți noi de cult pentru strană și altar, două albume cu cusături populare
adunate din Mijloceni și multe altele. În casa lor au crescut frații mai mici, câțiva nepoți, tineri care învățau
cântările bisericești, cei care îi ajutau în gospodărie și a trăit mama văduvă. Își dorm somnul de veci în umbra
altarului bisericii din Mijlocenii Bârgăului.
Activitatea culturală și patriotică nu s-a încheiat în 1940 ci a continuat și după, cu speranța reîntoarcerii
Ardealului de Nord în sânul patriei mamă. Preotul a rămas în fruntea credincioșilor, îmbărbătându-i și
împlinindu-și toate îndatoririle sacerdotale.
În 1944 au început să fie arestați preoți, meseriași de pe toată Valea Bârgăului, să fie duși la Prund și
Bistrița anchetați și eliberați ulterior de către autoritățile maghiare încă prezente în teritoriu. Nu se știe ce acuzații
li s-au adus dar, sigur, vina lor cea mare a fost patriotismul și delațiunea unor cozi de topor locale. Mulți s-au
ascuns în munți sau au plecat mulți scăpând de o moarte sigură. Preotul Augustin Pop a rămas deși știa bine cum a
murit unchiul său pe linie paternă Aurel Munteanu, protopopul Huedinului asasinat în mod barbar de către aceiași
ocupanți vremelnici ai Ardealului de Nord.
Seara de 10 octombrie 1944 a găsit în beciul restaurantului Vrăsmaș din Prundul Bârgăului șapte deținuți
de vârste diferite:
Preot Augustin Pop paroh Mijlocenii Bârgăului, 43 ani;
Pavel Costea, comerciant Prundul Bârgăului, 72 ani;
Leon Vlad, zidar Prundul Bârgăului, 50 ani;
Vasile Raţiu, croitor, Prundul Bârgăului, 45 ani;
George Popandron, casier Bistriţa-Bârgăului, 62 ani;
Simion Rogină, ţăran Bistriţa-Bârgăului, 48 ani;
Lucreţia Tonca, casnică, Tiha Bârgăului, 25 ani.
Fără nici o sentință și fără nici un rost autoritățile, pe picior de plecare fiindcă trupele sovietice pătrundeau
în Pasul Tihuța, au hotărât o execuție rapidă, lașă, la adăpostul întunericului. Li s-a spus deținuților că vor fi duși,
pe rând, la audieri, la o comisie militară germană. Ploaia de toamnă și noaptea întunecată au fost singurii martori
ai crimei abominabile. Bunul Dumnezeu care nu lasă nedescoperită nici o faptă a intervenit miraculos în acest caz.
Preotul Augustin Pop „primus inter pares”, din victimă condamnată la moarte și executată a devenit
supraviețuitor, martor și mărturisitor. Mâna lui Dumnezeu l-a ocrotit și l-a scos din „groapa pieirii”.
Citez din relatarea acelor evenimente, făcută de preotul martir Augustin Pop în 1968, „manu propria”,
pentru că e deosebit de emoționantă:
„Am fost primul scos din beci și preluat de 3 soldați unguri care mi-au poruncit să merg cu ei. Am trecut
drumul național și am intrat într-o grădină și mă sileau să merg cu ei mai departe în grădină. Acuma mi-am dat
seama că merg spre împușcare. Am început a tremura și slăbi din picioare; în aceste clipe am auzit în urechile
mele următoarele cuvinte clar „NU TE TEME CĂ-I SCĂPA” de trei ori, fără să văd pe cineva lângă mine, numai
cei trei soldați. De aici am mai plecat vreo 30 de metri, când am fost oprit. Cele 3 persoane care m-au executat au
fost un ofițer în dreapta mea, un plutonier de graniță, în urma mea și un soldat înaintea mea. Opriți pe loc se face
tăcere mare. Cel din fața mea se retrage spre dreapta, iar după câteva clipe cel din urma mea a tras cu revolverul în
mine. Trei senzații am înregistrat imediat: sunet mare, fierbințeală mare și o lovitură după cap. Glontele mi-a
perforat capul. A intrat pe după urechea dreaptă căci eu mă uitam mereu la ofițer și a ieșit pe sub ochiul stâng și
glontele s-a dus mai departe. După împușcare am oftat un „vai” prelungit și tare, apoi am căzut cu fața la pământ.
Nu mă durea nimic și eram foarte conștient și cu moralul ridicat, în credința că nu-s împușcat greu și voi putea
scăpa după cuvintele auzite: „NU TE TEME CĂ-I SCĂPA”.
Pe pământ eram cu fața în jos. Călăii unguri așteptau moartea mea, iar eu salvarea mea. Sânge a curs mult
din mine până ce s-a putut închega prin barbă, păr și haine. Acum trebuia să mă prefac că sunt mort ca să fiu lăsat
singur să pot fugi de aici. Am respirat prin horcăit ca să fiu sigur să pot fugi de aici. Am respirat prin horcăit cu
sânge tot mai rar, tot mai rar... apoi am făcut inspirație urmată de o respirație adâncă și apoi am făcut respirație atât
de rară și de nesimțită și neauzită întrucât ei, privind la mine cu bateria, că era întuneric, ora 9 seara, văzându-mă
în lac de sânge și nemaiauzind respirație și mișcare, m-au declarat mort.
M-au învârtit cu fața în sus și atât mai țin minte că a zis unul către altul „prinde-l de picioare”, apoi am
căzut în inconștiență și m-au dus până într-o groapă săpată în pantă pentru apărare pasivă. Cât timp m-au dus
aproximativ 50 de metri eu nu știu ce s-a întâmplat cu mine până ce au intrat cu mine în groapă; fiind groapa în
partea de vale n-a avut perete și, lăsându-mă din mâini, cât m-am lovit puțin cu capul de pământ m-am deșteptat.
Auzind șoptitul soldaților îmi dau seama unde sunt și ce-i cu mine și căzând sunt în groapă. Mă prefac iarăși că
sunt mort dar acum sunt cu fața în sus și respirația trebuia să o fac și mai rară, mai neobservată, apoi fac ultima
verificare că sunt mort până când m-au jefuit de bani, ceasul de pe mână și verigheta de logodnă. Când să plece

103
după altul zice plutonierul către ofițer: „îi mai trag un glonte” iar ofițerul replică: „nu, până la urmă”. Și au plecat
după a doua victimă.
După plecarea lor a ieșit cum a putut din groapă și a pornit în direcția muntelui Heniu. Un măr bătrân,
uscat și ciuntit, l-a făcut să creadă că are în față un soldat cu pușca îndreptată spre el. Cu un curaj nebănuit, hotărât
să scape sau să moară, străpuns de baionetă, a mers înainte. Realizând eroarea și-a reluat, cu puteri sporite, drumul
spre munte. Puterile l-au părăsit după ce a trecut cu mare greutate un gard de scânduri și s-a așezat pe un răzor de
miriște, obosit și slăbit. După câteva clipe de odihnă a continuată să meargă, fiindu-i frică să nu moară acolo,
neștiut de nimeni. A auzit cum a fost împușcat următorul osândit.
Ajungând la al doilea gard nu-l poate trece și se împotmolește într-un canal cu apă până la genunchi. Cu
ajutor divin și eforturi supraomenești găsește o cărare care-l conduce la o casă de creștin unde este îngrijit sumar și
ascuns pe timpul nopții în grajd.
Nu se știe în ce ordine au fost executați ceilalți dar s-au găsit mai multe orificii de gloanțe în fiecare
cadavru, iar în jurul gropii comune 39 de tuburi goale. Înainte de împușcare victimele au fost bătute și schingiuite
iar despre femeie se spune că purta pe trup semnele unui viol colectiv.
După ce au fost împușcați toți cei 6 deținuți și acoperiți cu pământ în groapa comună, soldații au făcut
razii la casele din jur până spre ziuă. Ura atroce a călăilor (deci n-a fost respectarea oarbă a unor ordine!) i-a făcut
să declare în timpul perchezițiilor pentru a-l găsi pe supraviețuitorul fugar: „de îl găsim îl legăm de butuc cu
sârmă, turnăm benzină pe el și-l aprindem ca să ardă de vina de ce a fugit!”.
Căutările s-au oprit la câteva case înainte de cea în care era ascuns. Minunea și ocrotirea divină s-au
manifestat și aici: dacă putea trece al doilea gard ar fi ajuns la o altă casă care a fost cercetată de ucigași.
Dumnezeu l-a protejat în continuare, redându-i sănătatea fizică și mentală, pentru a-și putea continua misiunea
până la sfârșitul vieții. Și-a revenit treptat, fără transfuzii de sânge, fără antibiotice (nici nu existau atunci!), doar
cu pansamente, hipermanganat, vaselină și hrănindu-se cu lapte și cu miere cu ajutorul unui pai.
A revenit în parohie, acasă, în după-amiaza zilei următoare, ajutat de fiul femeii care l-a salvat, pe
drumuri lăturalnice, ferindu-se de armatele care ocupau șoseaua națională.
„Tot timpul convalescenței mi-am făcut serviciile religioase pastorale singur, fără concursul nimănui”
scrie părintele Augustin Pop în încheiere și-i aduce mulțumire Celui de sus astfel:”Slăvit să fie Dumnezeu de
minunea și mila de care m-a învrednicit”.
Datorită mărturiei lui groapa comună a fost găsită și deschisă și cei șase martiri au fost înmormântați
creștinește de familiile lor. Peste un an s-a ridicat acolo o troiță cu următoarea inscripție: „Așezatu-s-a acest semn
al credinței strămoșești întru pomenirea jertfei mucenicilor căzuți sub lovitura nedreaptă a armatelor hortiste în
noaptea de 10/11 octombrie 1994”.
S-a oficiat un parastas și comemorarea martirilor s-a făcut prin recitarea de poezii și cântece patriotice,
interpretate de corul din Mijlocenii Bârgăului dirijat de preotul supraviețuitor.
„Vita mortuorum în memoria vivorum est posita” (viața celor morți se află în amintirea celor vii) Cicero,
Philippica 9,3.
Impresionat de această tragedie, cumnatul preotului Augustin Pop, poetul nepublicat încă, Ionel Bârsan,
preot și el și fost deținut politic, a lăsat posterității, într-un carnet, două poezii, datate 18 iulie 1946. Citez o ultimă
strofă care ilustrează și gândurile noastre:
„Tu, din tronul veciniciei, dă martirilor ce vrei.
Dă-le scaun de lumină, dă-le pace şi-ndurare,
Dă-le aripi sburătoare până-n slăvile cu soare
C-au purtat pe drumul morţii crucea singuri, numai ei.”

104
 Ioan SĂREȚEAN, Nicolae Moldovan – dascălul care a oferit și dăruit
învățătură, lumină, altruism și a primit... 263
Prin menirea sa dascălul alături de părinţi şi aparţinători se
numără printre oamenii cei mai apropiaţi de sufletul fiecăruia dintre
noi. Nu cred că poate fi uitat cel care ne-a învăţat cum să ţinem
condeiul sau ceruza în mână, ne-a ajutat să descoperim şi să
desluşim slovele abecedarului ori ne-a îndrumat paşii în debutul pe
drumurile uneori destul de sinuoase ale vieţii. Poate de aceea de
când mă ştiu am asociat numele dascălilor pe care i-am avut sau
mi-au fost aproape cu şcolile şi comunităţile în slujba cărora s-au
aflat. Numele regretatului învăţător Toma Platon, de la Susenii
Bârgăului a fost şi a rămas pentru mine sinonim cu cel al şcolii şi al
satului natal, cel al învăţătorilor Dumitru Titieni cu şcoala şi satul
Mijlocenii Bârgăului, iar cele ale învăţătorului Nicolae Moldovan şi
ale profesorilor Liviu Mănarcă, Traian Mazilu şi Nicolae Fonogea
cu cele ale şcolii şi satului Josenii Bârgăului. Toţi au fost nu numai
dascăli, educatori şi formatori de caractere de excepţie, exigenţi cu
ei însăşi şi cu cei din jur, dar şi oameni ce şi-au autoasumat
responsabilităţi, care excedeau cu mult sarcinilor şi atribuţiilor
funcţiilor îndeplinite cu implicaţii dintre cele mai benefice asupra
întregii vieţi economico-sociale din comunităţile în care au trăit şi
muncit.
Ar trebui să le dedicăm pe deplin meritat fiecăruia măcar câteva rânduri, însă spaţiul tipografic
limitat nu ne permite să ne oprim decât la un singur nume, cel al învăţătorului Nicolae Moldovan (1905 –
1995), fost director al Şcolii Generale Josenii Bârgăului, între anii 1932 – 1941.
Nicolae Moldovan a fost nu numai pentru josenari, dar şi pentru ceilalţi locuitori ai Văii Bârgăului
(între 1927 – 1932 a profesat la Şcoala Urbană de la Prundu Bârgăului) şi ai judeţului, un cadru didactic de
excepţie, adept al unui mod original şi foarte eficient de lucru cu elevii, preluat şi practicat şi de ceilalţi
colegi, ce stârnea în cel mai înalt grad interesul beneficiarilor actului educativ.
A rămas proverbială modalitatea găsită de Hogiu Ioan, unul dintre ei, care pentru a explica
proprietatea corpurilor de a-şi păstra starea de repaus sau de mişcare în care se află atât timp cât nu sunt
supuse acţiunii unei forţe exterioare a venit la clasă trăgând un cărucior, iar cu ajutorul ineditului accesoriu a
explicat într-un mod foarte convingător şi de neuitat problematica inerţiei. Un alt cadru didactic ne-a adus la
ore o minilocomotivă, ce-i fusese donată de un prieten şi funcţiona cu spirt sanitar cu ajutorul căreia ne-a
demonstrat avantajele utilizării motorului cu aburi.
Preocupările distinsului dascăl Nicolae Moldovan nu s-au limitat la cele de la catedră, ci s-a remarcat
şi în calitatea sa de autor de manuale şcolare cum a fost Geografia judeţului Năsăud, manual ce a fost aprobat
de Ministerul Instrucţiunii şi Cultelor cu nr. 9500/1932, fiind tipărit la Tipografia Gheorghe Matheiu din
Bistriţa. A fost şi autor al Hărţii geografice şi a celei în relief a judeţului Năsăud, a colaborat la realizarea
hărţii fostului judeţ Târnava Mică şi pentru alte zone ale ţării.
Talentul său în domeniul topografiei şi cartografiei a fost unanim recunoscut şi remarcat. O dovadă
în acest sens o constituie faptul că la 24 martie 1963, Dr. Victor Moldovan (1884-1977), fostul ministru al
agriculturii în Guvernul Averescu, fost deputat şi senator i-a solicitat colaborarea la finalizarea unui studiu.
„Dragă Niculiţă,
Ştiu că eşti expert în întocmirea de hărţi topografice. Îmi aduc aminte că ai făcut harta judeţului, ce a
fost tipărită. De aceea ţi-aş face o rugăminte. Am făcut un studiu despre Mişcările ţărăneşti din Valea Rodnei
în secolul XVIII-lea, care se va tipări de Academie în Anuarul Institutului de Istorie din Cluj. Aş avea nevoie
de o hartă, pentru a ilustra teatral aria de lupte”. Din corespondenţa dintre cei doi aflăm informaţii inedite
legate de originea ardeleană a scriitorului Ion Creangă: „La Răscoala de la Mocod au luat parte şi trei sate
din Comitatul Solnoc-Dobâca: Piatra, Nimigea românească şi Nimigea ungurească. Pe harta amintită ar
trebui deci să notăm şi aceste sate precum şi Ciceu, care făcea parte din domeniul lui Ştefan Vodă şi Dej, în

263
Articol publicat de Ioan SĂREȚEAN în „Răsunetul”, Joi, 30/06/2011.
105
Maramureş (Ieud ), iar în Moldova satul Ţipirig deoarece am arătat că părinţii lui Ion Creangă au bejenit
după Răscoala de la Salva din 1763 în Moldova, în satul Ţipirig”.
La 15 aprilie 1963, după finalizarea lucrării, Dr. Victor Moldovan îi scrie: „Dragă Niculiţă sunt
încântat de harta pe care mi-ai trimis-o. Ştiam că eşti mare meşter doar am mai văzut atâtea hărţi făcute de
tine tipărite în relief, dar nu mi-am putut închipui că vor ieşi atât de perfect şi de meticulos lucrate!”.
Nicolae Moldovan a fost merituos şi prin aceea că a realizat cu şi pentru josenari, în condiţiile
deosebit de grele ale opresiunii horthyste un foarte frumos local de şcoală cu 10 săli de clasă, cum nu era
altul pe atunci pe Valea Bârgăului. Întrucât comuna nu dispunea de suficiente fonduri cu mintea sa
iscoditoare a reuşit să scoată bani până şi din piatră seacă. În acest scop a propus autorităţilor locale să
verifice modul în care sunt valorificate resursele din cariera de piatră de la Dornişoara, judeţul Suceava, ce
aparţinea comunei. A constatat că aceasta era concesionată, prin interpuşi de la Chişinău, care îşi trăgeau
partea, unei firme din Bucureşti a cărui patron era inginerul George Ignat, iar comuna nu se alegea cu prea
mare lucru. A intervenit pentru stoparea acestei situaţii, iar în acest context a propus firmei beneficiare
încheierea unui nou contract de concesiune în condiţii avantajoase pentru ambele părţi. Prin contractul
încheiat, firma beneficiară s-a obligat şi a achitat anticipat primăriei chiria pe cinci ani calculată la un volum
de 5000 m.c. piatră extrasă şi livrată anual. La sugestia lui, părţile au inserat în contract o clauză potrivit
căreia „pentru cantităţile extrase şi livrate suplimentar urmează să se plătească primăriei o sumă
suplimentară/m.c.” După un an sau un an jumătate, împreună cu primarul Traian Galben şi notarul comunei
Ionel Pahone au verificat modul de derulare a contractului, pe baza avizelor de expediţie din staţia C.F.R.
Dornişoara. Cu acest prilej, au constatat că se livrase cantităţi cu mult mai mari de piatră decât cele decontate
întrucât se începuse construcţia liniei ferate Ilva Mică – Vatra Dornei, iar cererea era într-o creştere continuă.
Pe această bază au somat firma beneficiară să achite diferenţele. Pusă în faţa evidenţei, consultându-şi
avocatul şi revăzând prevederile contractului, aceasta s-a văzut nevoită să se conformeze. Toate aceste
fonduri, cât şi cele realizate în urma valorificării de material lemnos de pe păşunea Dorolea, atribuită
comunei prin Legea de reformă agrară din anul 1923 au fost folosite pentru continuarea lucrărilor la şcoală,
acestea fiind coordonate până la Dictatul de la Viena de către ing. Grapini Eneas, membru al Consiliului
Naţional Român Central, ce s-a constituit într-un adevărat guvern al românilor din Transilvania, Banat,
Crişana şi Maramureş.
Meritul fostului dascăl NICOLAE MOLDOVAN este cu atât mai mare cu cât a reuşit să
contracareze cu ingeniozitatea caracteristică interdicţiile de stopare a investiţiilor din fonduri publice
instituite de autorităţile de ocupaţie vremelnice, care decisese blocarea fondurilor destinate construcţiilor de
şcoli. În acest scop, a recurs la unele mici artificii în sensul că a prezentat documente, ce atestau că şcoala de
la Joseni ar fi fost şcoală confesională şi nu şcoală de stat. Pentru aceasta l-a rugat pe fostul preot IOAN
BUZDUG şi pe fostul învăţător IOAN JAUCA, care îndeplinea funcţia de epitrop al bisericii, să refacă
bugetul parohiei pe anul 1940 şi să înscrie fondurile destinate construcţiei şcolii. Aceştia au dat curs
solicitării, iar după câteva zile a putut prezentat subprefectului maghiar al judeţului ZMOLENSCHI acest
document având chiar semnăturile şi aprobările fostului episcop NICOLAE COLAN, astfel că noul local de
şcoală având 10 săli de clasă a putut fi pus sub acoperiş la sfârşitul anului 1941 în plină opresiune horthystă.
În luna noiembrie 1978, fostul dascăl a avut satisfacţia de a lua parte la cea de-a 150 aniversare a
şcolii de la Joseni alături de fostul notar Ionel Pahone, de fostul primar Traian Galben, de fostul profesor
Traian Mazilu, de directorul şcolii în funcţie la acea dată, profesorul Nicolae Fonogea, numeroşi elevi şi foşti
elevi ai instituţiei pe care a slujit-o cu atâta dragoste şi ardoare.
Nicolae Moldovan a fost şi un redutabil om
politic, parlamentar, Secretar a Organizaţiei Judeţene de
Tineret a P.N.Ţ., ce a oferit şi dăruit bârgăoanilor,
conjudeţenilor şi altor conaţionali învăţătură, lumină,
bunătate şi altruism şi a primit ceea ce oferim de regulă
binefăcătorilor şi oamenilor noştri de valoare: umilinţe,
privări de libertate, înlăturarea din sistemul educaţional,
deposedarea de bruma de agoniseală şi nu numai, dar
despre toate acestea într-unul din numerele viitoare ale
cotidianului nostru.
Marea nedreptate făcută neamului nostru
românesc prin Dictatul din 30.08.1940 a lovit deosebit
de crunt şi a bulversat întreaga viaţă economică şi
socială de pe Valea Bârgăului şi în general de pe teritoriul cedat. Învăţământul a fost unul dintre
domeniile, care a avut cel mai mult de suferit, mulţi slujitori fiind înlăturaţi din învăţământ pe
106
considerentul că nu cunosc limba oficială a statului. Fostului director al Şcolii Generale din Josenii
Bârgăului Nicolae Moldovan nu i s-a putut imputa acest lucru întrucât cunoştea la perfecţie limba
maghiară pe care şi-o însuşise încă din şcoala primară, pe care a urmat-o între 1911-1914 la Şieu-Sfântu.
De aceea, s-au căutat şi s-au găsit alte motive pentru a se dispensa de serviciile sale. La o inspecţie s-a
constatat că nu înmânase elevilor noile manuale de geografie. A motivat că: „acestea conţin aprecieri
defăimătoare la adresa românilor, iar în calitatea sa de dascăl român, nu-şi poate umili naţia!”. Se pare că
deloc întâmplător, la scurt timp avea să primească ordin de concentrare ca simplu soldat, deşi în armata
română avea gradul de ofiţer, fiind trimis într-o unitate de la Sfântu Gheorghe. După o perioadă petrecută
acolo, a profitat de o ocazie favorabilă şi a dezertat, iar prin „Vama cucului”, o cale frecvent uzitată de
bârgăoani, cărora le erau familiare căile de acces peste munte, a ajuns la Vatra Dornei în România.
Aici a iniţiat şi a acţionat pentru constituirea Asociaţiei Românilor Expulzaţi şi Refugiaţilor
Năsăudeni, proiect care avea să fie finalizat la 27 iulie 1942, în cantina Societăţii „Regna”, devenind
preşedintele acesteia. Aceasta a fost recunoscută de Asociaţia Românilor Expulzaţi şi Refugiaţi din
Ardealul Cedat prin Verdictul dela Viena Comitetul Central, prin scrisoarea Nr. 821 din 19 august 1942
adresată „Domniei Sale Domnului Nicolae Moldovan, Preşedintele Asociaţiei Românilor Expulzaţi şi
Refugiaţi din Transilvania de Nord – Despărțământul Judeţului Câmpulung, cu sediul în Vatra Dornei, str.
Regele Mihai 1, nr. 8”, care i-a transmis următoarele: „Am luat act de constituirea Despărţământului
Judeţean al Asociaţiei Românilor Refugiaţi şi Expulzaţi din Transilvania de Nord a Jud. Câmpulung
(Bucovina) cu sediul în oraşul Vatra Dornei şi în cadrele statutelor autorizăm funcţionarea Dvs., făcând
parte integrantă din Asociaţia Românilor Refugiaţi şi Expulzaţi din Ardeal pe Ţară.”
Din aceeaşi publicaţie aflăm că Asociaţia a primit vizita unor scriitori ardeleni, prilej cu care s-a
organizat o şezătoare literară sub auspiciile ziarului „Ardealul” de sub conducerea vrednicului director Dr.
Constantin Hangea. La această şezătoare refugiaţii din Vatra-Dornei, cu concursul comercianţilor şi
meseriaşilor au prezentat un program de cântece naţionale şi patriotice foarte bine pregătit, cu meritul d-lui
Dumbravă Traian, conducătorul corului format numai din refugiaţi. Un astfel de cor format din
intelectuali, meseriaşi şi comercianţi refugiaţi a luat fiinţă şi în capitala judeţului Câmpulung, sub
conducerea vrednicului învăţător Purcil Gavril.
Din aceeaşi publicaţie aflăm că la dispoziţia Centrului de triere Vatra Dornei s-a pus îmbrăcăminte
şi încălţăminte pentru 50 elevi de curs secundar şi alte ajutoare familiilor cu mulţi copii. Opera de asistenţă
a refugiaţilor a fost continuată de generalul Corneliu Dragalina, guvernatorul provinciei Bucovina, care
făcând o vizită în localităţile din judeţ în care s-au stabilit refugiaţi, constatând situaţia grea în care se
aflau aceştia, a dispus ajutorarea lor cu alimente, înscriind totodată în acelaşi scop sume importante în
bugetul provinciei. Tot prin grija acestuia, s-a dispus un prim lot de colonizare pentru refugiaţii din acest
ţinut, cărora li s-au repartizat în judeţele învecinate câteva sute de hectare de teren, case şi inventar agricol
pentru înjghebarea gospodăriilor.
Despre activitatea desfăşurată de Nicolae Moldovan, în această calitate deosebit de elocvente ni se
par a fi ştirile şi constatările consemnate de Prof. Delz Chir în articolul întitulat „Căminul Refugiaţilor
Ardeleni din Vatra-Dornei”, apărut în Nr. 11 din 1 Noiembrie 1943 al Revistei Popasuri din Câmpulung
Moldovenesc – Bucovina, în care se consemnează printre altele: „De la prima intrare în str. V. Liţu m-am
întâlnit cu românaşi de ai noştri refugiaţi din Valea Bârgăului. Vorba şi portul îi fac cunoscuţi de la
distanţă. Ba încă am văzut pe unii, veniţi chiar atunci în noaptea aceea, care cu groază şi spaimă povesteau
celorlalţi viaţa şi chinurile celor rămaşi acasă.
Intrând în birourile sediului refugiaţilor am fost întâmpinat de preşedintele refugiaţilor, institutorul
Nicolae Moldovean, un om poate prea modest, după câte am constatat, fiindcă am avut ocazia să-l văd
muncind alături de refugiaţii din cămin şi trudindu-se, numai şi numai ca rânduiala, hrana, curăţenia şi
buna economie şi gospodărie să iasă bine. În sala mare a instituţiei am găsit un decor atât de frumos şi cu
gust estetic aranjat, încât mai rar mi s-a dat ochilor să văd. Tablourile naţionale şi ale tuturor marilor
scriitori şi patrioţi ai neamului nostru erau aranjate la loc de cinste şi împodobite cu tricolorul ţării. Acelaşi
frumos decor l-am găsit şi în biroul prim-pretorului Ioan Vlad, care la fel m-a impresionat şi m-a făcut să
admir suflete nobile şi curate ardeleneşti, adânc pătrunse de patriotism, ce clocoteşte vulcanic în vinele lor.
Mai departe, am cerut vrednicului preşedinte să mă conducă la bucătăria căminului, la sala de
mese şi prin dormitoare. Spre o sinceră mărturisire, trebuie să spun, că nici la cele mai bune restaurante
din Vatra Dornei n-am gustat mâncare mai bună şi mai curat gătită decât la bucătăria acestui cămin de
refugiaţi.
Refugiaţii sunt bine organizaţi şi instruiţi încât fiecare ştie ce are de făcut, iar cu toată
obiectivitatea mea, nu pot de a nu recunoaşte în preşedintele refugiaţilor din Vatra Dornei o adevărată
mână de fier, un organizator model şi pe deasupra un foarte mare stăruitor în muncă şi gospodărie. Aceasta
107
pentru binele celor sărmani şi oropsiţi de soartă, care au fost nevoiţi să -şi lase căminele lor dragi şi
scumpe şi să fugă pe alte meleaguri până va trece urgia vremurilor, când se vor întoarce iarăşi la locul şi
leagănul părintesc”.
Aprecieri de aceeaşi factură la adresa lui Nicolae Moldovan regăsim în lucrarea scriitorului
Nicuşor Graur, întitulată „În preajma altei lumi” apărută în 1946 la Editura S.A.R.E.C., Bucureşti.
Acesta, i-a rămas recunoscător întrucât, după ce s-a implicat într-o acţiune de răspândire de manifeste
împotriva regelui Carol al II-lea, fiind în pericol să fie arestat a apelat la fostul nostru conjudeţean, iar
acesta l-a ajutat să părăsească România şi să-şi găsească ocrotire în Cehoslovacia. În lucrare, scriitorul
descrie cu lux de amănunte modul în care au procedat precum şi traseul urmat. „La orele 9 seara, la
Bistriţa ne urcăm cu Pop Gheorghe, inspector cu probleme de vânătoare în judeţul Maramureş şi
Moldovan Nicolae, în uniformă de ofiţer într-o maşină mare şi puternică. Prietenii mei veseli şi bine
dispuşi glumeau, cântau, se amuzau, străduindu-se să mă antreneze şi pe mine în buna lor dispoziţie.
Din maşină îmi arătau din când în când: „uite satul lui Rebreanu…….. uite satul lui Coşbuc…..uite
satul….. Eu trăiam însă toate torturile iadului de teama unui control al jandarmilor pe şosea. Până la
jumătatea drumului nimic, nici un incident.
Deodată însă, în Vârful Şetrefului, două lumini puternice de lanterne. Ne opresc jandarmii.
Norocul face ca plt. maj. care ne controla, în loc să se îndrepte spre stânga maşinii unde eram eu,
deschide uşa din dreapta unde se găsea Pop. Eu, cu ţigara în gură priveam şi tremuram, în imaginaţia
mea fără limite toate forţele din stat erau puse la toate punctele de frontieră ca să împiedece ieşirea din
ţară a lui Nicuşor Graur.
Adevărul ? Realitatea ? Nici gând. Nu se dăduse nici la graniţă, nici în ţară vreun ordin special
cu privire la mine. Aceasta s-a întâmplat desigur, dar mult mai târziu, când trecusem demult Tisa!.
Plt. maj. ne salută civilizat şi adresându-i-se lui Pop îl roagă să prezinte legitimaţia. Acesta
flegmatic, cu mişcări leneşe şi întârziate îi arată un permis de vânătoare. Plt. maj. văzând că se află în
faţa unui personagiu investit cu toate ştampilele din stat, stat care trăieşte mai mult ca oricare altul din şi
sub teroarea peceţilor azvârlite pe o biată hârtie şi observând şi tresa de Lt. a lui Nicolae Moldovan n -a
mai continuat investigaţiile, ne-a salutat respectuos cu câteva scuze anodine, iar maşina şi-a reluat goana
frenetică. Nu bănuia plt. maj. ce captură ar fi realizat dacă s-ar fi oprit puţin şi la mine!. Continuăm
drumul.
Până la Sighet n-am mai avut nici un fel de neplăceri. La orele 2,00 noaptea, ne-am oprit la Lazu
Baciului, la un fost primar de suburbie, Niţă Grigoraş. Aici am aflat că am fost condamnat la 5 ani
închisoare şi la 10 ani de interdicţie. Am trecut Tisa şi am ajuns în Cehoslovacia, la Apşa de Jos, în
limba cehă Nizni-Apşa, un sat mare românesc, unul dintre cele patru sate româneşti, care au rămas
Republicii la Conferinţa de pace de la Sain-Germain. Celelalte sunt Apşa de Mijloc, Biserica Albă şi
Slatina.
Fâşia de pământ pe care se găsesc aceste sate face parte din vechiul Maramureş, care mai înainte
forma un singur tot în dreapta şi stânga Tisei. Toate aceste sate sunt peste Tisa. Aşa se explică cum de
au rămas acolo la aliaţii noştri izolate; o elementară consideraţiune geografică de frontieră impunea
această amputare. A mai fost un motiv, în Slatina se găsesc ocne de sare de o valoare considerabilă.
Slatina furnizează sare întregii ţări aşa că având absolută nevoie de aceste ocne a trebuit să lăsăm
prietenilor nu numai pământul dar şi oamenii”.
După încheierea războiului, în loc să se bucure de aprecieri pozitive pentru activităţile sale
exemplare şi de o utilitate incontestabilă desfăşurate, Nicolae Moldovan a ajuns în postura de deţinut
politic fiind nevoit să cunoască şi să suporte regimul închisorilor de la Gherla, Poarta Albă, Canal şi
altele. La toate acestea aveau să se adauge ulterior alte şi alte umilinţe, printre care înlăturarea sa din
învăţământ, ce l-a privat de posibilitatea de a-şi mai exercita profesia şi l-a obligat să lucreze pe diferite
şantiere.
În urma materializării unor proiecte de sistematizare a municipiului Bistriţa a rămas şi fără casa,
pe care o avea pe strada Mihai Eminescu, astfel că înainte de 1989 a fost nevoit să locuiască mai bine de
un deceniu într-o cămăruţă închiriată, ori în aceste condiţii credem că n-am greşit deloc atunci când
ne-am întitulat articolul „Nicolae Moldovan, dascălul care a oferit şi dăruit bârgăuanilor, conjudeţenilor
şi altor conaţionali învăţătură, lumină, bunătate şi altruism şi a primit….” ceea ce oferim de regulă
binefăcătorilor şi oamenilor noştri de valoare: umilinţe, privări de libertate, înlăturarea din sistemul
educaţional, deposedarea de întreaga agoniseală şi nu numai.

108
 Ana PLEȘCA,
Învăţătorul-director, Toma Platon, un arhiereu ales al învăţământului264
Cu genunchi smeriţi mă apropii să evoc amintirea distinsului director Platon Toma – cu convingerea că
nu voi reuşi decât parţial să redau din activitatea şi personalitatea dânsului, ce m-a marcat pentru toată viaţa.
Auzisem multe despre dânsul şi aveam mari emoţii pentru când îl voi cunoaşte, dar ceea ce m-a fascinat
de la început era o pace a dialogului – ca într-o armonie cu universul – şi astfel mi-a topit toate inhibiţiile.
Am sesizat că avea un respect de sine şi de semeni încât te obliga să-ţi revezi atitudinea, să fii cu băgare
de seamă cum vorbeşti, cum te comporţi, aflându-te într-o citadelă a muncii şi seriozităţii.
Şcoala a constituit pentru dânsul întreaga existenţă. Era deosebit de scrupulos în tot ceea ce făcea. Zilnic
venea la 7 şi pleca la 16,00 – controlând totul – completând documentele – toate fiind puse la punct pentru a doua
zi, încât nici o inspecţie nu l-ar fi putut surprinde nepregătit.
Oamenii de serviciu veneau la 5 dimineaţa – notez – era o curăţenie în toată şcoala ca într-o farmacie, iar
dânsul urmărea toate aspectele: clădirea, elevii, şi, cu predilecţie, procesul de învăţământ, asistând la fiecare clasă
săptămânal.
Notele se dădeau cu o exigenţă justificată, până la sutime. Premierile finale transmiteau sătenilor, aflaţi în
căminul cultural, adevărul. Se avea mare încredere în clasament, pentru că dânsul nu făcea concesii pentru nimeni
şi nimic.
Pe atunci, părinţii copiilor aveau acea temere, acel respect pentru şcoală – uzina unică de perfecţionare a
inteligenţei – încât şi la şedinţele cu părinţii, unde nu lipsea nimeni, intrau cu sfiiciunea cuvenită ca într-o biserică.
Directorul Platon Toma avea o mare prestanţă şi era deosebit de bun. Am avut câteva momente (spaţiul
nu-mi permite să le redau) când dânsul s-a dovedit un fin psiholog, un mare om al catedrei şi didact, o inimă de
aur ocrotitoare pentru noi toţi. În şcoală, în sat, nu erau abateri disciplinare.
Se învăţa cu mare conştiinciozitate. Eram obligaţi lunar să vizităm acasă copilaşii şi să subliniem
progresul pentru învăţătură a celor vizaţi.
Cu scrisul aparte şi frumos al dânsului, cu meticulozitatea caracteristică – toate documentele şcolii erau
păstrate într-o ordine unică.
Inspectoratul şcolar îl dădea mereu exemplu – model pentru tot judeţul. Ideea „Din amănunt reiese
perfecţiunea” susţinută de marele sculptor şi pictor Michelangelo, l-a călăuzit toată viaţa. Prin întreaga conduită ne
constituia modelul. Îl respectam şi îl imitam fără să ne dăm seama. Dialogurile din cancelarie erau pe teme de
învăţământ şi de esenţe, cu concluzii eficiente pentru progresul şcolii. Când trecea dânsul pe uliţă parcă mergea un
preot. Toţi se sfiau cum să-l salute mai aparte. „Ca dânsul nu se mai naşte – spunea un vecin – aşa om drept şi
vrednic.” Nu stă degeaba numele pe om, acel Vox Deo Vox Populi. Ţăranul şi-a respectat cu sfinţenie valorile
autentice.
Învăţătorul – director Toma Platon a sădit pomi, a construit o casă, a întemeiat o bibliotecă şi a educat un
fiu, profesorul de azi Mircea Eliade, un mare talent al logosului, care a făcut să strălucească catedra sa. Ilustrul
Nicolae Iorga cerea acestea de la un om adevărat.
A fost un familist convins. Dovada: distinsa lui soţie, Raveca, în 37 de ani de văduvă n-a îmbrăcat decât
veşminte cernite, păstrând memoria soţului până la ultima ei suflare. Ar mai fi enorm de pomenit, acum când se
împlinesc 100 de ani de la naşterea lui Toma Platon, despre apuse vremi ale învăţământului nostru.
Nu mă pot abţine să nu citez câteva din sfaturile lait-motiv ale dânsului: „Să priviţi copilul din bancă,
parcă ar fi propriul dvs. copil”, „Prestigiul se câştigă bob cu bob, nu se impune”, „Vorba-i vânt, doar scrisu-i
sfânt” sau „Vorba sună, fapta tună”.
Bijutier al sufletelor spre muncă, înţelepciune, hărnicie, ne-a fost modelul viu, modest – ca un călugăr
isihast – vorbea fără teatralisme şi efecte retorice. A depopulat satul de nonvalori, fiind trambulina spre educarea
atâtor generaţii, care îl au grefat în fiinţa lor, neştiut – pentru totdeauna. Florile rare ale recunoştinţei le merită din
belşug.
La ceruri – un arhiereu al şcolii nu poate fi decât cu drepţii, cuvioşii, eroii şi credincioşii neamului nostru.

264
Articol scris de Ana Pleșca în „Gazeta de Bârgău”, „Răsunetul”, 29.08.2007, la aniversarea a 100 ani de la nașterea, în
25.08.1907, a regretatului dascăl bârgăuan, tatăl inimosului profesor de limba română, Mircea Eliade Platon, de la Grupul
Școlar (astăzi Liceul) „Radu Petrescu”, fondator și redactor al Gazetei de Bârgău – seria veche și colaborator al seriei noi.
Învățătorul – director Toma Platon a fost declarat Cetățean de Onoare – post mortem, al comunei Prundu Bârgăului. (NV)
109
 Constantin ANDRIȚOIU,
Învăţătorul Gavril Purcil, din Tiha Bârgăului265
Fiu de ţăran din comuna Tiha Bârgăului, tatăl Nicolae şi mama Ileana, a fost cel de al 6-lea dintre cei
11 copii ai familiei Purcil. Doi dintre băieţi au devenit învăţători iar ceilalţi buni gospodari, datorită
exemplului frumos al părinţilor lor.
Gavril născut în anul 1909, în luna mai ziua 28, face şcoala primară la Prundu Bârgăului fiind printre
cei mai buni elevi din şcoală. A fost elevul dascălului Ilarion Bosga, directorul şcolii din Prund care a fost tot
din Tiha – Tureac. A mai avut dascăl pe Someşan Nicolae, care era tot din Tiha şi Ovidiu Lupescu, care l-au
îndrumat pe micul şcolar să meargă la studii mai departe. Astfel în toamna anului 1922 se prezintă la
examenul de admitere la şcoala normală de învăţători din Cluj unde a reuşit printre primii. În cei 6 ani cât a
stat la această şcoală îndrăgeşte mult vioara şi acompaniat cântă frumoasele cântece populare învăţate de la
sătenii lui, ajungând solistul numărul unu al Şcolii normale. Obţine diploma de învăţători în anul 1927 cu
rezultate deosebite. Este numit învăţător la Budac şi pe urmă la Tureac. Ajunge dascăl în comuna natală abia
în 1933 căsătorindu-se cu Cioanca Marioara.

Învățătorul Gavril Purcil, ultimul din dreapta, cu soția Marioara,

Nina și Matei Albu, în refugiu la Botoșani

În munca pedagogică s-a dovedit cel mai bun pedagog din vremea lui. Foştii lui elevi pe care i-a
învăţat cu multă inimă, au ajuns oameni de nădejde amintindu-şi cu adâncă recunoştinţă de inimosul lor
dascăl. Şi astăzi se vorbeşte în sat că „Aşa ne învăţa dascălul Purcil, sau aşa cântam cu dascălul Purcil sau
despre minunatele seri culturale pe care le desfăşura dascălul Purcil, povestesc şi astăzi sătenii.
Într-adevăr în afara muncii din şcoală, a desfăşurat o rodnică şi prestigioasă activitate pe tărâm socio-
cultural. A iubit şcoala mai presus de orice, i-a dat tot ce a avut mai bun în sufletul său. A fost călăuzit

265
Articol publicat în „Gazeta de Bârgău”, „Răsunetul”, Mie, 27/05/2009. În 28 mai 2014 s-au împlinit 105 ani de la
trecerea în veșnicie a învățătorului Gavril Purcil.
110
întotdeauna de dorinţa vie de a vedea pe toată lumea mulţumită în jurul său. A luptat mult pentru păstrarea
minunatului port naţional făcând propagandă cu părinţii pentru păstrarea în comun a acestei minunate forme
de păstrare a folclorului şi de transmitere a lui nealterată.

Albu Matei cu soţia Nina, cumnata Ionuca, Ioan şi Mărioara Purcil, împreună cu fiul lor Ioan (Cioanca)

Mai presus de toate s-a ocupat de educaţia patriotică a elevilor şi a sătenilor. A pus mai presus de
toate frumuseţea morală a faptelor înaintaşilor noştri. A căutat cu orice ocazie să le insufle elevilor cea mai
puternică dragoste pentru neam. Prin dansurile populare şi prin teatrele pe care le făcea a căutat întotdeauna
ca să păstreze nealterat tot ceea ce am moştenit de la bunii „ şi străbunii noştri. Corul pe care l-a format cu
sătenii din Tiha de cca 70 persoane prezenta cele mai frumoase cântece româneşti. În cântecul „Răsunetul
Ardealului” cântând solo incita prin vocea lui deosebită la fel şi cântecul „Negruţa”. Activând şi în corul
bisericesc a căutat întotdeauna să păstreze momentele cele mai înălţătoare ale poporului român.
Avea un dar deosebit de-aş însufleţi coriştii şi de a-i face să cânte aşa cum înţelegea şi cum simţea el,
fiind preţuit foarte mult de public. Participând cu corul la cele mai reprezentative concursuri pe plan
judeţean, a fost întotdeauna apreciat şi clasificat pe locul I. Fiind apreciat de toţi învăţătorii şi de
Inspectoratul şcolar, este numit preşedintele cercurilor culturale ce aveau şedinţe lunare unde învăţătorul
Purcil se afirma cu materiale deosebit de bine documentate din punct de vedere pedagogic. Talentat în multe
domenii reuşeşte să inventeze, primul pe aceste meleaguri, teatrul de păpuşi cu care a ajuns până în capitala
ţării unde a fost şi premiat.
Multe putea să realizeze din ceea ce şi-a propus dar evenimentele politice din această vreme l-au
împiedecat. Astfel în anul 1940 când s-a cedat vremelnic Ardealul a fost torturat şi astfel după mai multe
torturi fiind închis în lagărul militar de la Odorheiul Secuiesc reuşeşte să scape temporar, timp în care fuge
peste graniţă prin Dealu Maxim ajutat de Toader Ştefănuţ, de învăţătorul Nicolae Moldovan. Asta s-a
petrecut în anul 1942. În refugiu s-a stabilit în oraşul Câmpulung unde a desfăşurat o vie activitate în cadrul
şcolii organizând şi aici un cor mixt fiind apreciat foarte mult de toţi colegii şi de toate forurile din vremea
aceea din localitate.
După terminarea războiului se întoarce în comuna natală cu mare dragoste pentru ceea ce a lăsat,
sătenii şi copiii. În scurt timp o boală foarte grea îl răpune şi în numai 3 săptămâni moare la 6 noiembrie
1946. Întregul sat şi întreaga vale a Bârgăului a participat cu mare durere conducându-l pe ultimul drum.
După 44 de ani, astăzi la rându-ne ne plecăm frunţile cu pioşenie păstrând în aceste măreţe clipe de
aducere aminte un solemn moment de reculegere.

111
 Simion CRISTEA, Profesorul Vasile Parasca (1913-1988)
Cât ne bucurăm când vedem iedera grațioasă a amintirilor cum îşi ridică fruntea la efigia
oamenilor aleşi. Smirdarul încununează astăzi fruntea profesorului Vasile Parasca la o sută de ani de la
naşterea lui.
Profesorul Vasile Parasca a fost un trăitor în templul muzelor, dacă ţinem seamă de simbiozele
dintre muzică şi poezie, care deţineau cu lava lor sonoră locul central din viaţa lui. Ca profesor de
muzică, dirijor şi compozitor, el a plutit pe oceanul artei, având chipul şi sufletul la acelaşi diapazon.
Ne-am cunoscut în deceniul şase al secolului trecut, şi legaţi am rămas. Da, pentru că mi-a făcut
loc în caldul inimii sale, tratându-mă ca pe un nepot alintat. Întâlnirile noastre aveau loc în parcul
bisericii luterane din Bistriţa, pe o bancă ce ne-a devenit prietenă. Când era ocupată, nu ne simţeam bine
până nu ajungeam la locul nostru. Conta foarte mult banca cu care ne-am familiarizat. Ea făcea parte din
familia întâlnirilor noastre. Locul în care şezi, dacă îţi vine bine te leagă. Oamenii, locurile şi lucrurile
îşi afirmă o realitate spirituală, prin capacitatea pe care o au fiecare de a -şi pune în vibraţie coardele
sufletului, prevăzut cu o cutie de rezonanţă deosebit de sensibilă.
Profesorul Vasile Parasca era un intelectual efervescent, cu atenţia deschisă literaturii,
filosofiei, muzicii, artei în general. Pentru valorile culturale avea o disponibilitate absolută. Sufletul său
nu vibra nicăieri mai puternic precum la altarul culturii. Părintele arhidiacon Ioan Brie, profesorul de
muzică de la Seminarul Teologic din Cluj, care l-a cunoscut i-a spus-o direct că regretă faptul că n-a
ajuns profesor la Conservator, ţinând seama de cultura şi de compoziţiile sale, mai ales cele religioase,
în frunte cu „ Sfânta Liturghie”, pe care n-a reuşit să o publice. Oraşul Bistriţa nu i-a putut oferi un
climat cultural pe măsura vocaţiilor sale.
De la primele întâlniri m-a impresionat printr-o notă tipică: întrebarea dacă. n-am găsit o carte
nouă. Aceasta era întrebarea fiecărei întâlniri, formulată de setea lui de nou. Era intelectualul care citea
cu condeiul în mână, studiat. Mi-am dat seama că îl umbrise harul unui Dimitrie Gusti, Petre Andrei sau
Octav Botez, care luau cartea sub braţ cu cerneala încă aburindă.
Nu mai vorbim de muzică, cu câtă pasiune vorbea despre George Enescu, pentru care avea un
adevărat cult. Cât a locuit la Bucureşti, nici un concert de la Ateneul Român, susţinut de marele
maestru, nu l-a pierdut.. Săptămânal, muzica lui Enescu era cuminecătura lui muzicală. Despre marele
Enescu povestea cu fervoarea oracolului din Delfi. Iar ca dirijor, prima bucurie i-a adus-o corul
puternic, format la Joseni, pe patru voci egale, ca tânăr profesor, care i-a dus vestea până la Cluj, iar
episcopul Nicolae Ivan, ctitorul catedralei, prin revistele clujene şi bistriţene a dat sonoritate numelui
său. Multe reviste îl aveau î atenţie.
Iar în relaţiile sociale, mai ales ca inspector şcolar, a dovedit un mare altruism, făcându -se
întotdeauna prezent acolo unde era nevoie de o decizie însemnată. Acţiona proaspăt şi precis în acţiune,
ca o termită. Ce mare e harul de a-ţi stăpâni spaţiul pentru care te-ai născut. Învățătorul şi senatorul
Nicolae Moldovan, mare om de cultură, a spus de mai multe ori, cu regrete în glas: „Păcat că profesorul
Vasile Parasca, de origine de la Rusu Bârgăului, n-a ajuns profesor de, Conservator”. Uniunea
Compozitorilor din România, filiala Cluj-Napoca, al cărui membru era, îl avea în ochi buni, apreciindu-i
compoziţiile pe măsura inspiraţiei.
Cu prilejul împlinirii a o sută de ani de la naşterea sa, doi dintre nepoţii săi, Rafila Mureşan şi
Remus Deac, profesori de elită şi foarte buni codeieri, şi-au onorat unchiul cu câte un medalion, frumos
redactate („Anuarul Bârgăuan” Anul III, Nr. 3, 2013, Ed. Eikon, Cluj-Napoca, 2013, p. 140-146; p.
147-149).
Profesorul Vasile Parasca a avut succesele încununate cu premii şi decoraţii, L-a pasionat şi
scrisul, bine articulat: naraţiunea, cu descrieri minunate, eseul şi poezia, stăpânind admirabil cuvântul.
Iar catedra a onorat-o cu mare profesionalism, până la a edita şi cărţi de specialitate. Unde a făcea popas
de gând, punând condeiul, o făcea în mod exemplar. Eu m-am bucurat mult de prietenia lui şi de
nobleţea sufletului său, şi ca mine consătenii săi care erau mândri de el şi toţi cei care l -au cunoscut,
fiind pilduitor pentru noi toţi. Acum se odihneşte în împărăţia divină ca un devotat fiu al sfintei biserici,
alături de părinţii, moşii şi strămoşii săi.

112
 Niculae VRĂSMAȘ, Profesorul bârgăuan Albu Matei
a trecut la cele veșnice, în cel de al 101-lea an
Intrat în cel de al 101-lea an de viaţă, profesorul
bârgăuan Albu Matei a trecut, în 12 martie 2014, la cele
veşnice. Până în ultima sa zi de viaţă, a stat drept, ca un
adevărat militar care a fost şi pe deplin conştient, ca în întreaga
lui viaţă de peste un secol, dedicată învăţământului şi
comunităţii.
Profesorul Albu Matei, născut în 18 mai 1913 într-o
străveche familie de grăniceri, cu rădăcini adânci la Prundu
Bârgăului, a avut o viaţă zbuciumată, trăind evenimentele triste
ale războiului, silit să se refugieze, împreună cu soţia sa Nina,
apoi să lupte, pe ambele fronturi, în ultimul război mondial.
Activitatea sa de bază a fost, pe întreaga lui viaţă, dedicată cu
ardoare învăţământului, atât ca învăţător, profesor, director şi
director adjunct al şcolii din Prundu Bârgăului, până la
pensionarea sa, în anul 1975, dar şi după aceea, activând în
slujba școlii, dar și pe tărâm cultural şi obştesc.
Pentru meritele sale, deosebite, dedicate comunităţii,
profesorul Albu Matei a primit numeroase distincţii, medalii,
diplome şi felicitări, iar la împlinirea unui secol de viaţă, cei
care l-au cunoscut, iubit şi apreciat, şi-au înmănuncheat
amintirile şi gândurile lor aniversare, într-un volum întitulat
„Un secol de viaţă”.
Volumul cuprinde mai mult decât nişte simple interviuri, datele incluse prezentând informaţii
despre membrii de familie, amintiri ale unor întâmplări trăite, gânduri spontane şi sincere felicitări,
articole din presă, copii după acte personale, adeverinţe, brevete, medalii, diplome şi fotografii,
adevărate documente, adunate prin grija familiei, colegilor, foştilor elevi şi prieteni, toate închegate
într-o carte scrisă de contemporanii săi.
Albu Matei a trecut, în ultima sa zi de viaţă, pe propriile sale picioare, dintr -o cameră într-alta a
casei părinteşti de pe uliţa Secului, convins că poate să o facă, prin forţele sale. În mod simbolic, este ca
o trecere dintr-o lume într-alta, scutită de suferinţe.
Profesorul Albu Matei a fost condus pe ultimul său drum, vineri 14 martie 2014, la Prundu
Bârgăului, de numeroasa lui familie, de către mulți dintre cei care l-au cunoscut şi apreciat, elevi și
profesori ai școlii prundene și oficialități, fiind înmormântat cu onoruri militare. Dumnezeu să-l aibă în
pază!

113
 Ioana ZAMFIR, Profesorul Virgil Zamfir ar fi împlinit 80 de ani
S-a născut la data de 9 iulie 1934, la Târgu
Mureș din părinții Ioan și Olimpia învăţători în
comuna Cipău, județul Mureș.
Școala primară a făcut-o în comuna Cipău
având-o învăţătoare pe mama sa Olimpia Zamfir.
Gimnaziul l-a frecventat în localitatea Iernut după
absolvirea căruia a urmat cursurile Liceului „Papiu
Ilarian” din Târgu Mureș. După mai multe încercări
de-a a urma o cariera militara sau facultate de drept
de unde dosarul de înscriere i-a fost respins se
înscrie la Facultatea de istorie din cadrul
Universităţii București.
La începutul anului II de facultate îşi pierde
tatăl. Mama sa, rămasă văduvă cu doi copii de
întreținut, unul la facultate și o fiică la liceu, a
trebuit să facă multe sacrificii.
În anul 1960 termina facultatea și este
repartizat profesor de istorie în comuna Cucerdea
din fostul raion Târnăveni. După doi ani de
activitate didactica este numit inspector la cultura în
orașul Târnăveni.
În anul 1964 se căsătorește cu Ioana Bălan
profesoara de istorie la Liceul din localitatea
Prundu Bârgăului. În toamna anului 1965 obține
transferul la Liceul din Prundu Bârgăului fiind fixat
pe catedra de istorie și ştiinţe sociale unde
funcționează până la pensionare în anul 1997. În
anul 1966 se naște fiica sa Carmen.
În timpul celui de al doilea război mondial, tatăl sau fiind pe front în armata romana cu gradul de
căpitan, mama sa și copiii au fost expuși pericolelor inerente războiului cum ar fi proiectilele ce cădeau în
timpul luptelor ce au avut loc la Oarba de Mureș. Nu va uita niciodată aceste momente trăite pe viu și care
l-au marcat definitiv făcând ca, lecțiile de istorie predate de el la clasa, sa fie vulcanice, atractive,
cuvintele rostite sa capete semnificația istorica a timpului, pentru ca elevii sa tragă învăţămintele necesare.
A fost iubit de marea majoritate a generațiilor cărora le-a predat, având, profesor fiind, o nota aparte,
personala în predare.
Rezultatele muncii profesionale au fost valorificate prin participarea elevilor la olimpiade la nivel
de județ și tară, de numărul elevilor ce au urmat cariera de profesor de istorie unii din ei ajungând dascăli
eminenți.
Apreciat de conducerea Inspectoratului Școlar din aceea perioada a fost recrutat ca metodist
voluntar cu rolul de a conduce activitatea metodica a profesorilor de istorie, a participat la inspecții de
grade didactice, el având luate toate gradele didactice.
La întâlnirile săptămânale pe lângă lecțiile predate de colegi, se purtau discuții constructive
reușind să se înlăture inconvenientele acelor sâmbete în care profesorii erau obligați să se deplaseze de la o
școală la alta.
A participat cu lucrări științifice la toate simpozioanele culturale ale Văii Bârgăului. A contribuit
la înființarea Muzeului de istorie a scolii din Prundu Bârgăului, în special a colecției de numismatica pe
care a donat-o în totalitate liceului. A iubit școala în care și-a petrecut cea mai mare parte din zi și-a iubit
meseria și familia.
Din păcate viața i-a fost prea scurtă pentru a se bucura de puţina odihnă după pensionare, sfârșindu-se
subit în data de 28 martie 1999.

114
 Niculae VRĂSMAȘ,
Doctorul Toader Chiuzan,
80 de ani de la naştere266
(22.08.1934-12.12.2009)

Doctorul Toader Chiuzan s-a născut la 22 august 1934, în localitatea Şieu-Cristur, judeţul
Bistriţa-Năsăud. Este fiul lui Chiuzan Teodor şi Ana, născută Moldovan, ţărani mijlocaşi din satul
Coasta, comuna Şieu-Odorhei. În satul natal Coasta, a copilărit şi a frecventat şcoala în perioada
1940-1945. Fiind un elev eminent, dascălul din sat şi unchiul dinspre mamă, învăţătorul Nicolae
Moldovan, i-a sfătuit pe părinţi să-şi dea băiatul la şcoală la Bistriţa cu promisiunea că dânsul se va
ocupa de îndrumarea şi supravegherea nepotului. Lică, cum îl alinta cei apropiaţi, pleacă din sânul
familiei la vârsta de 11 ani, lăsând în urmă o mamă care şi-a pus speranţa în el şi trei fraţi mai mici. În
perioada 1945 – 1952 urmează cursurile gimnaziului Liceului „Al. Odobescu” Bistriţa şi Liceului Mixt
Bistriţa, unde s-a evidenţiat ca un elev eminent. În casa unchiului său, cunoscutului învăţător Nicolae
Moldovan, fost membru P.N.Ţ., va cunoaşte oameni de seamă, intelectuali care veneau în vizită şi a
căror discuţii îi vor marca viaţa şi educaţia tânărului Toader. Frumoasa casă de pe strada M. Eminescu a
fost gazda multor năzbâtii a lui Lică şi vărului său dinspre mamă, Iulus Jucan, „fraţi de suferinţă”,
plecaţi amândoi din Coasta lor dragă, supravegheați de blânda privire a mătuşii Mărioara cât unchiul
Nicolae a fost în detenţie.
În anul 1952 pleacă la Cluj în ideea să se înscrie la şcoala de impiegaţi, după cum au stabilit
părinţii din motive financiare, dar Toader participă la admiterea de la Facultatea de Medicină Generală

266
După autobiografia întocmită în 26.05.2007 şi înregistrată la Primăria Josenii Bârgăului cu nr. 2585/
26.06.2007.
115
şi este înştiinţat că este admis printr-o telegramă primită la Coasta, care îl dă de gol, dar mama o femeie
înţeleaptă convinge familia că Lică trebuie să-şi urmeze destinul. În vacanţele cât a fost elev la liceu şi
student a lucrat muncitor necalificat la Serviciul de drumuri şi poduri Bistriţa pentru a -şi ajuta familia.
Student eminent, bursier pentru merite, termină facultatea în anul 1958 şi este repartizat, l a
cerere, ca medic pediatru în localitatea Crucea, judeţul Suceava, la circumscripţia medicală unde rămâne
până în anul 1960, când la insistenţele mătuşii Mărioara şi unchiului Nicu Moldovan, care nu aveau
copii, îi vizitează în localitatea Josenii-Bârgăului, la casa părintească a mătuşii, la „Casiriu” şi aici se
îndrăgosteşte pentru totdeauna de frumoasa Vale a Bârgaielor. Astfel, prin transfer va fii medic pediatru
la Circumscripţia sanitară din Prundu-Bârgăului, în perioada noiembrie 1960 – mai 1961, apoi medic
pediatru la Spitalul rural din Susenii-Bârgăului, în perioada iunie 1961-mai 1962, iar din 18 mai 1962
medic generalist la Circumscripţia sanitară umană Josenii-Bârgăului, unde a lucrat fără întrerupere până
la ieşirea la pensie la 30 iunie 1996.
Din anul 1959 s-a căsătorit cu Florentina Luteţia Slavu din Mediaş, care i-a fost alături la bine şi
la greu, şi au dat viaţă la două fiice, având trei nepoţi. În localitatea Josenii –Bârgăului şi-au construit o
casă la nr. 461 A, iar pentru a răspunde solicitărilor, din partea populaţiei, şi-a deschis cabinet medical,
la domiciliu, care a funcţionat până în februarie 2009 când o necruţătoare boală i-a întrerupt activitatea.
Viaţa dr. Toader Chiuzan a fost onestă şi plină de dăruire, deşi pare simplă, aşa c um am
reprodus-o după propria sa autobiografie. 267 A iubit foarte mult frumoasa Valea Bârgaielor şi o cunoştea
foarte bine, iar din plăcerea drumeţiei a ajuns un pasionat pescar şi vânător. Pe parcursul carierei sale a
primit oferte să lucreze la oraş, dar a refuzat din dragoste pentru acest ţinut şi bârgăuani.
Figură impozantă, dăruirea de sine, modul său respectuos de abordare a interlocutorului,
personalitatea şi mai ales priceperea sa medicală, l-au făcut cunoscut pe o rază mult mai mare decât
localităţile unde a profesat. Mulţi dintre pacienţii săi l-au căutat şi de peste munţi, iar nu puţini au fost
cei care i-au devenit buni prieteni. Amintesc faptul că auzisem de dânsul cu mult timp, înainte de a -l fi
cunoscut personal, prin familia colegului meu, ing., Ionescu Balea Florin, din Bucureşti, care îl ştia încă
din tinereţe, în vremea când făcea prospecţiuni geologice prin zona Crucea, devenind foarte buni
prieteni şi întâlnindu-se mereu.
Grija lui pentru sănătatea consătenilor, căreia i-a dedicat întreaga sa activitate, a fost mai mare
decât cea pentru propria sa viaţă, viaţa lui stingându-se pe neaşteptate în 12 decembrie 2009 după o
lungă şi grea suferinţă.
Pe parcursul carierei sale, a reuşit prin muncă asiduă şi dăruire să facă din circumscripţia de la
Josenii – Bârgăului o circumscripţie fruntaşă, iar personal a fost apreciat primind decoraţii şi menţiuni
pentru merite deosebite în muncă în 1972, 1974, 1977, iar în 20 octombrie 2007 Diploma de onoare din
partea Asociaţiei Profesionale a Medicilor de Familie/Medicina Generală Bistriţa-Năsăud.
Pentru meritele sale şi recunoaşterea activităţii de peste 50 de ani Consiliul Local al comunei
Josenii-Bârgăului i-a acordat Titlul de Cetăţean de onoare în anul 2007.

267
După autobiografia întocmită în 26.05.2007 şi înregistrată la Primăria Josenii Bârgăului cu nr. 2585/
26.06.2007.
116
 Titus WACHSMANN-HOGIU, Costică Andriţoiu – un om înţelept
Orice despărţire este dureroasă, cu atât mai mult cu cât persoana de care trebuie să te desparţi pentru
totdeauna a fost un om deosebit.

Pornesc de la ideea că filosofia (de la phileo-dragoste de… căutare de…drum spre…şi

sophia-înţelepciune) înseamnă a căuta înţelepciunea vieţii. Şi care este aceasta, în ce constă înţelepciunea?
Înseamnă mai mult decât a şti, a fi ştiutor, sau deştept, inteligent, înseamnă a folosi ceea ce ştii pentru a sluji
binele, adevărul, dreptatea, frumosul, valori moral-spirituale de cea mai mare importanţă pentru trăirea socială.
Omul este o alcătuire dublă: materie şi spirit. Se spune că din punct de vedere material suntem trecători,
efemeri, dar ca spirit suntem eterni, deci nemuritori. Înţelepciunea ţine de spirit şi implică realizarea unui
echilibru, a unei armonii cu ceilalţi, cu universul, cu divinitatea şi cu tine însuţi.
Profesorul Costică Andriţoiu a fost un astfel de om: un înţelept. Pentru că pe el nu l-ai putut vedea în
conflict cu cineva, nu l-ai putut vedea deranjând sau supărând pe cineva. A fost un om al echilibrului, al simplităţii
şi al modestiei corect înţelese. Nu ştiu cum a reuşit, dar poate fi un exemplu de pregătire profesională şi un model
de om al relaţiilor interumane corecte. A fost un înţelept.
Dacă trupul lui, ce apărea destul de firav, a încetat să mai funcţioneze, suflet-spiritul lui a fost şi rămâne
puternic. Dacă suflet-spiritul este nemuritor (cine poate şti sigur?), atunci Costică nu ne-a părăsit. El ştie, şi cu
înţelepciunea lui dintotdeauna, îşi veghează familia, pe Ciuciu şi pe Anca, comunicându-le gândurile bune. Ele
trebuie să fie mângâiate, în sufletul lor, deşi acum suferă foarte mult.
Costică trebuie să ştie, şi dacă sufletul este nemuritor înseamnă că ştie, că noi cei ce mai durăm fiziceşte
pe pământ, nu ştim cât, îl preţuim, îl respectăm şi nu-l vom putea uita. Căci el a fost şi rămâne un exemplu, un
model de om înţelept, de profesor, de soţ, de tată şi coleg, de la care mulţi au avut şi mai au ce învăţa.
Ce poţi să mai spui într-o astfel de zi despre un om precum Costică Andriţoiu, decât că a fost mai mult
decât un om cu o foarte bună pregătire de specialitate, metodică şi psiho-pedagogică? Poţi să spui că a fost un om
înţelept. O fi avut şi el unele greşeli specifice vieţii, căci nimeni nu-i perfect, altfel ar fi declarat sfânt. Oare nu a
afirmat şi Hristos că este „primul păcătos”?
Nouă nu ne rămâne decât să-i mai arătăm şi astăzi 23 martie 2014 atât cât putem, cât mai putem,
respectul şi preţuirea pe care le binemerită. Dumnezeu să-i primească sufletul în Împărăţia Cerurilor!

117
 Niculae VRĂSMAȘ,
Profesorul Constantin Andrițoiu – un suflet blajin268
Profesorul Constantin Andrițoiu a fost un suflet blajin, un om care întrunea rare calități și avea
mereu cele mai pașnice comportări, împrăștiind în jurul său blândețe și omenie, de parcă ar fi venit în
Bârgău dintr-o altă lume, aducând și răspândind, în oricare loc se afla, înțelepciune, bunătate și un
deosebit respect.
De fapt Costică venea din localitatea Vinerea, județul Alba, unde s-a născut la 4 iunie 1938, din
părinții Victoria și Nicolae, profesori, mama de istorie, specialitate pe care el a și urmat -o în profesie.

La 9 luni rămâne orfan de mamă, fiind crescut de rude până la 2 ani, când tatăl se recăsătorește cu
Ena, care i-a devenit o mamă adevărată. Din această nouă căsătorie a tatălui are un frate, Ioan. Copilăria a
fost, din nou marcată de lipsa tatălui, care a fost închis timp de 7 ani din motive politice.

268
După datele biografice oferite de soția Margareta și fiica sa Anca.
118
 Primele 8 clase le-a urmat în satul natal, apoi, din aceleași motive politice, este respins la liceu și
urmează 2 ani o școală profesională, după care continuă cu liceul, la Deva, la „Liceul Decebal”, apoi
urmează Facultatea de Istorie și Filosofie la Cluj-Napoca, pe care o absolvă în anul 1962.
După absolvirea facultății este repartizat profesor de istorie la Susenii-Bârgăului, unde se dăruiește
trup și suflet formării și educării copiilor. Primele lui generații își aduc aminte de orele de istorie care erau o
poveste frumoasă.
În 1963, în timp ce era profesor la Suseni, o întâlnește acolo pe Margareta Purceillă și ea profesoară,
de franceză, cu care se căsătorește în anul 1964 și încep o viață frumoasă împreună. Căsnicia le-a fost
împlinită prin venirea pe lume, în 1966, a fiicei lor Anca Roxana, în prezent director al Direcției de Sănătate
Bistrița-Năsăud.

În anul 1969, Constantin Andrițoiu se transferă la Școala Generală din Tiha-Bârgăului, numit ca și
director, funcționând în această calitate timp de 28 de ani, cu o întrerupere de 4 ani (1978-1982), timp în care
a fost director adjunct la Liceul din Prundu-Bârgăului. Din 1997 până în anul 2000, când se pensionează,
continuă ca profesor de istorie la Liceul „Radu Petrescu” din Prundu-Bârgăului.
A fost un om devotat meseriei, pasionat de cercetarea istorică, concretizată în lucrările numeroase
prezentate la simpozioane. În mai 2006 a publicat și o lucrare întitulată „Istoria Țării Bârgăului în date”, fiind
interesat de istoria regiunii care l-a adoptat și în care a trăit ani frumoși.
A fost un om deosebit, blând și bun, corect și conștiincios, respectuos și iubitor de oameni, a fost un
soț și un tată devotat familiei, a fost un prieten minunat.
Dumnezeu să-l odihnească în pace!

119
 Simion CRISTEA, Preotul Vasile Mureșan (1942-2006)
O frumoasă duminică în sfârşit de iunie, spre seară,înainte de intrarea soarelui în aurul chindiei.
Citeam în grădină, când se deschide poarta şi intră două persoane smerite: o mamă cu fiul ei Vasilică, din
Rusu Bârgăului. interesate de intrarea la Teologia din Cluj. Eu eram în anul V, la Seminarul Teologic, iar
băiatul terminase Şcoala Generală de la Joseni, coleg de clasă cu Eugen Trif, consăteanul şi vecinul meu bun,
amândoi cu note alese. Tinerii se sfătuiseră să urmeze acelaşi drum în pregătirea lor medie şi universitară.
Mi-au făcut o impresie foarte frumoasă. Le-am împrumutat şi ceva cărţi, bucuros de gândul lor.
La Seminar şi la Teologie au dovedit chemare deplină pentru treapta sfântă a preoţiei. Toţi trei am
fost mari prieteni. Sala de lectură şi rugăciunea de la capelă ne întâlneau de două ori pe zi. Acest program
ne-a unit foarte strâns pe toţi teologii.
Firi prietenoase, deschise, ia-u avut prieteni pe toţi colegii, iar profesorii i-au iubit pentru conduita şi
succesul lor la studii, zicându-le „bârgăoanii”, când se raportau doar la ei, iar când intram şi eu în ecuaţie, ne
ziceau „cei trei bârgăoani de la Teologia noastră”. Profesorii de muzică: Părintele Ioan Brie de la Cluj şi
Gheorghe Şoima de la Sibiu, îl preţuiau pe Vasilică pentru înzestrarea lui vocală, care l-a impus în faţa
tuturor teologilor. Dacă ar fi urmat Conservatorul, sigur ar fi ajuns un mare solist la Operă, dar Dumnezeu i-a
hărăzit să-l laude la sfântul altar. Biserica lui era mereu nouă şi vie prin cântecul său şi prin predica sa prin
care Sfânta Evanghelia mergea până la urechea inimii.
Enoriaşii îl preţuiau şi îl iubeau, des căutându-l pentru rugăciune şi pentru sfaturile bune pe care le
împărtăşea cu mare generozitate. Apostolia lui a fost binecuvântată şi cu ctitorirea unei biserici până la cheie,
într-un singur an, la Fânaţele Şopterului, o aşezare de vreo 70-80 de familii harnice şi credincioase. La
parohia Şopteriu a fost ultimul lui transfer. Când s-a făcut numirea sa acolo, eu eram consilierul cultural al
Arhiepiscopiei Clujului. În Permanenţa Arhiepiscopiei toată lumea a vorbit frumos despre părintele Vasilică.
Eu am rămas să vorbesc despre el la urmă. Când arhiepiscopul Teofil Herineanu m-a invitat să-i fac şi eu o
caracterizare, cuvintele mele i-au plăcut mult, mi-a mulţumit şi a spus „Da!” la numirea lui. Când a avut loc
sfinţirea bisericii de către PS Episcop Dr. Irineu Bistriţeanul, astăzi Arhiepiscop de Alba Iulia, la agapă, fiind
în dreapta Preasfinţiei Sale, m-a prins de mână şi mi-a zis: „Părinte consilier, ce bine cunoaşteţi
dumneavoastră oamenii. Îmi aduc bine aminte de cuvintele pe care le-aţi rostit anul trecut la numirea
părintelui Vasile Mureșan, şi astăzi exact aşa s-a întâmplat. Vă felicit!” Iată, cuvintele rare nu se uită.
Preoţimea Protopopiatului Bistriţa, în frunte cu Părintele Protopop Viorel Baciu l-au preţuit în
aceeaşi măsură, iar Părintele Protopop se simţea foarte bine în casa lui în desele sale vizite.
O caracterizare minunată, ca om şi preot, i-a făcut-o, fără să o fi cerut cineva, venerabilul (N N),
directorul Şcolii, un om evlavios şi foarte cult, acum pensionar. Vorbele lui erau alese ca ouăle de Paşti.
După ce mi-a vorbit atâta de frumos de părintele Vasilică, i-am cerut voie să-i pun o întrebare. După ce mi-a
spus „Da!”, eu am zis: Dacă cineva v-ar cere să vorbiţi despre părintele Vasilică aţi putea să adăugați ceva şi
mai sus faţă de cele ce le-am auzit? Mi-a zis „Nu!” şi tare mi-a plăcut acest cuvânt coborât din cupola
superlativelor.
Părintele Vasilică a avut o familie frumoasă. Cei doi copii (N N) minunaţi, care, împreună cu
familiile lor fac cinste neamului şi societății, iar pe mama lor o ţin în braţele celor mai alese sentimente.
Se cuvine să amintim şi de familia aleasă în care s-a născut. Tatăl său, badea Gheorghe, avea o fire
blândă, calculată, temperată, cu chipul mereu senin, parcă în tinereţe ar fi fost ucenic de mănăstire. În casa şi
familia sa nu s-a auzit vreo vorbă care să supere pe cineva. Vorbeau ca în biserică. A avut patru copii: trei
fete Mărioara, Rafila şi Ioana şi Vasilică, toţi cu familie frumoasă. Doamnele Rafila şi Ioana, profesoare
emerite, cu un prestigiu şi o demnitate dintre cele mai de vârf. Doamna Rafila are şi darul condeiului,
înzestrând revistele Bistriţei cu studii şi articole de seamă. Aproape toată viaţa a fost directoare de şcoală.
Mama părintelui, Ioana, avea un chip apropiat de icoană. Ca soţie, ca mamă şi gospodină a avut toate
florile la fereastră. Deasupra tuturor calităţilor sale a strălucit darul cântecului, fiind privighetoarea Sfintei
Liturghii.
Eu am cunoscut-o mai bine la Cuşma, ca tânăr preot. Această parohie are o coeziune socială şi
religioasă aparte, rar de întâlnit, şi pe cel mai vechi epitrop din Transilvania, de peste cincizeci de ani,
deasupra legilor bisericeşti, în persoana Domnului Griga Constantin, căruia îi dorim sănătate cu familia sa
frumoasă.
Familia Mureşan are o rudenie la Cuşma, familia lui Ioan Latăr, zis a Vlaicului, cu trei copii: Vasile,
Teodor şi Octavian vrednici ca şi tatăl lor. De Sâmpietru, praznicul bisericii, venea multă lume din jur.
Venea şi familia Mureşan. Când Doamna Ioana sosea la biserică, nu ne-ar fi ajuns Grădina Botanică din Cluj
pentru a o întâmpina cu flori. Timbrul ei vocal, de zeiţă din corul Olimpului, vrăjea toată lumea. Şi Cerul
120
asculta cu pervazul deschis. Peisajul liturgic arăta ca o răpire: transfigurat, chipul credincioşilor radia sub
cupola bisericii, pictural împodobită de splendidele tonuri de azur şi purpură de pe crestele trilurilor sale.
Chipul ei strălucea ca într-un luminiş de rai. Când am felicitat-o public pentru sufletul şi vocea ei minunată,
mi-a răspuns într-o undă emotivă, zicând „Da, cant pentru Dumnezeu şi pentru Dumneavoastră prea onoraţi
cuşmeni”.De n-am fi fost în biserică ar fi potopit-o un uragan de urale şi aplauze. Dacă ar fi cântat sub
Pantocratorul unei păduri, toate zările s-ar fi adunat în jurul ei. O forţă regeneratoare, vitală răzbătea din
fiecare son. Ce minunat să-ţi regăseşti numele în rugăciunile Sfinţilor.
Talentul e deasupra şcolii, ea şlefuieşte mărgăritarul dat, E fascinantă muzica; ea este cea de a doua
religie a omului. Cum se vorbea în antichitate despre Orfeu, ce vrăjea pădurile, şi despre Amphion, ce clădea
Teba cu sunetul lirei. El cânta şi zidurile creşteau singure.
Părintele Vasile, prin darul său vocal a avut cui semăna. Iată, au lăsat în urma lor şi fiul şi mama,
amintiri neşterse. Să-i odihnească Dumnezeu în pacea lui eternă!

Steaua bunicului

121
 Cornel COTUŢIU, Preoteasa Lucreția269

Așa se numea cea pe care am cunoscut-o din vremea adolescenței, coborând din Dumbrăvița ei
natală, ca să-și facă liceul la Beclean. Acum, de câteva zile se numește tot Lucreția, dar pe o cruce din
cimitir, în Susenii Bârgăului.
Îi rețin chipul și comportamentul din anii când am fost colegi de clasă. Ochi luminoși, privire curată,
deloc dornică să se înfigă în dispute, să dezlege disensiuni, subțirică, suavă, zâmbăreață, plină de discreție și
delicatețe. Așa a fost în cei patru ani de liceu. După care nu am știut mai nimic de ea, decât că și-a întemeiat
o familie pe Valea Bârgăului. Când plecam spre Moldova, Bucovina, îmi spuneam, în goana mașinii: Aici e
Lucreția preoteasă și educatoare/învățătoare.
La Beclean, după tradiționala revedere de 10 ani de la terminarea liceului, s-a hotărât ca revederile
noastre să aibă loc din cinci în cinci ani. Asta, în ideea că timpul nu ne răsfață. Plus că am fost o clasă din
care cei mai mulți absolvenți s-au realizat mai cu seamă în profesii de genul profesori, gazetari, ingineri,
medici, militari, cadre medii medicale.. Apoi, dorul de întâlnire a ajuns la dorința întâlnirilor anuale.
La revederea de 50 de ani de la absolvirea liceului din Beclean a trebuit să constatăm că au ajuns sub
glie 15 dintre profesorii noștri și 12 colegi de clasă.
Între timp s-au mai ridicat la ceruri încă patru. Mirarea noastră bucuroasă, a fost în anul acesta
datorată unui apel din partea Lucreției, interesată când noi, organizatorii, am programat întâlnirea de la liceu.
Să fi fost o premoniție. ?
Când e vorba ea, nu pot să nu-mi amintesc și de o împrejurare nostimă. Într-un an fusesem desemnat
să fac parte din comisia de examinare a educatoarelor și învățătorilor planificată de minister la Bistrița,
pentru obținerea gradului didactic II. Aceasta, pentru dăscălimea din județele Mureș și Bistrița-Năsăud.. Eu,
desigur, având a face cu examinarea la gramatică și metodica predării povestirilor..
Printre candidații de pe tabele, pe cine descopăr ? Pe fosta mea colegă de clasă, Lucreția.
Examinarea a durat câteva zile. La un moment dat am avut și gândul să-mi iau un certificat medical pentru
ziua în care ea urma să intre la proba unde eu eram acela care să dau verdictul.
Cu o zi înainte, întâlnindu-ne pe culoar, m-a tras deoparte și mi-a cerut, șoptit, dar imperativ: „Când
intru în sală, te rog tu să ieși afară.”
Așa am și făcut, încât, cu toată surprinderea șefului de comisie (un conferențiar de pedagogie de la
Cluj) s-a văzut nevoit s-o examineze el pe Lucreția.

269
Cornel Cotuţiu, „Răsunetul”, Sâm, 04/26/2014 – 23:31.
122
 În slujba credinței
Mircea Gelu BUTA270, Adrian ONOFREIU271,
Parohia Bistrița Bârgăului la începutul sec. al XX-lea,
în însemnările preotului Aurel Monda
Odată cu militarizarea Văii Bârgăului din anul 1783, comuna Borgo Bistrița (Bistricioara) a fost
organizată pe actuala vatră a satului, cunoscută până atunci sub numele de Lunca Bistriței, fostă
proprietate a comunei Borgo Rusz, căreia i-au fost date în schimb alte proprietăți272.
Din punct de vedere religios, majoritatea locuitorilor Văii Bârgăului erau creștini greco-orientali,
lucru firesc, de altfel, căci viaţa religioasă din aceste părţi n-a fost nicicând într-o izolare, ci în continuă
legătură sufletească cu mănăstirile moldave.
Familia Monda provine dintr-o veche familie de localnici care, după anul 1800, a dat mai multe
generații de preoți. Primul s fost popa Luca Pavel, fiul lui Maxâm Pavel, „om de rând din Borgo
Bistrița”273. Urmează popa Vasile Pavel, fiul lui Luca Pavel, care a păstorit comuna între anii
1832-1891274. Acesta s-a căsătorit cu Ileana (n. 1812), fiica preotului Iacob Buzdug din Rusu Bârgăului275.
Întrucât nici fiul Ștefan, devenit notar, și nici nepoții, tenorul Constantin Pavel şi medicul Gheorghe Pavel,
nu au urmat cariera preoțească, tradiția familiei a fost preluată de preotul Simion Monda, fiul diacului Ioan
Pavel, care era frate cu popa Vasile Pavel 276.
Diacul Ioan Pavel, după căsătoria cu Ioana Monda, și-a luat numele soției, impunând numele de
Monda unei întregi generații de intelectuali, printre care îi regăsim pe învățătorul Iacob Monda
(1838-1924) și fiul acestuia, avocatul Ioan Monda (1881-1952), protopopul Simion Monda (1849-1908) și
fiul, preotul Aurel Monda, doctorul Andrei Monda (1855-1926) ș.a.
De la preotul Aurel Monda, care i-a păstorit pe credincioșii din Borgo Bistrița în perioada
1910-1938, ne-au rămas interesante relatări despre evenimentele prin care a trecut comuna Borgo Bistrița
în timpul Primului Război Mondial 277, dar și în primii ani după Unirea din 1918. Documentul pe care-l
reproducem în continuare reprezintă răspunsul la Chestionarul Nr. 36/1920, apărut în „Foaia Bisericească”
nr. 2-3, din 25 decembrie 1919, a fost întocmit de preotul Aurel Monda și descrie situația Parohiei Bistrița
Bârgăului la începutul sec. al XX-lea, în anii imediat următori primei conflagrații mondiale din secolul
XX.

Document nr. 1

„1. Mă cheamă Aurel Monda şi sunt născut în 1 aprilie 1884 în Borgo Bistriţa; am studiat în satul
natal clasele elementare şi la Şcoala fundaţională din Borgo Prund, după aceea am mers la Liceul din
Năsăud, unde am studiat 4 clase gimnaziale, iar în a 5-a clasă gimnazială am studiat la nemţii din
Bistriţa278 de unde am mers iarăşi la liceul din Năsăud, unde am studiat 8 clase gimnaziale şi mi-am făcut

270
Prof. Univ. Dr. Facultatea de Teologie Ortodoxă, UBB Cluj-Napoca, e-mail: butamircea@yahoo.com.
271
Serviciul Județean Bistrița-Năsăud al Arhivelor Naționale, e-mail: adrianonofreiu@yahoo.com.
272
Mircea Gelu Buta, Adrian Onofreiu, Bistrița Bârgăului – Contribuții documentare, Ed. Eikon, Cluj-Napoca, 2010, p. 32.
273
În Conscripția fiscală și urbarială din anul 1783, pentru partea de posesiune a Comitelui Gregori Bethlen, iobagul Pavel
Maxâm, în vârstă de 24 de ani, locuiește în comuna Borgo Bistrița la numărul 82, împreună cu Pavel Miron, de 30 de ani, și
Pavel Aurel, de 26 de ani, care au în proprietate un cal, patru boi, șase vaci, doi junci, treizeci de oi, o proprietate cu lungimea
de 160 stânjeni și lățimea 29 stânjeni, teren arabil 2 câble, fânaț 26 câble; vezi Mircea Gelu Buta, Adrian Onofreiu, Bârgăul
sub pajura imperială, Ed. Eikon, Cluj-Napoca, 2011, p. 317.
274
Ibidem.
275
Dana Văran, „Familia protopopilor Buzdug din Rusu Bârgăului”, în Anuarul Bârgăuan, an I, nr. 1, sub redacția Niculae
Vrăsmaș, Ed. Eikon, Cluj-Napoca, 2011, pp. 36-39.
276
Mircea Gelu Buta, Bârgăul lui Tini Pavel, Ed. Eikon, Cluj-Napoca, 2010, p. 36.
277
Mircea Gelu Buta, Adrian Onofreiu, Bistrița Bârgăului…., pp. 280-282, doc. nr. 35. Vezi și Parohia ortodoxă Bistrița-
Bârgăului, Condica bisericei gr-orientale Borgo-Bistrița, mss., pp. 12-14.
278
Gimnaziul evanghelic lutheran; traiectul era comun pentru românii cu o stare materială mai bună, urmărind în principal
contactul cu rigoarea şi disciplina de aici, ca şi însuşirea la un nivel înalt a limbii oficiale a cursurilor, limba germană.
123
examenul de maturitate cu calculul de suficient, nr. atestatului de maturitate nr. 28/1906-1907, dtto. VI,
30.
Examenul de specialitate l-am făcut în Sibiu, cu nota generală foarte bine, conform atestatului de
qualificaţiune nr. 8036 Bis, dtto. 7 iulie 1909.
Înalt Prea Sfinţitul Arhiepiscop şi Mitropolit Ioan Meţianu m-a hirotonisit de preot în 23
septembrie 1909, prin gramata nr. 11.279 Bis, iar în 15 noiembrie 1909 am fost introdus în oficiu şi
beneficiu prin Mult Onoratul Domn protopop Grigore Pletosu şi de atunci servesc în continuu în oficiu;
postul de preot l-am obţinut prin alegere de concurs.
Vorbesc şi scriu româneşte, ungureşte, nemţeşte binişor. Înainte de a fi ales preot nu am ocupat
nici o funcţiune, iar după ce am fost ales de preot, am îndeplinit funcţiunile preoţeşti şi am propovăduit
cuvântul Domnului; am înfiinţat în sat o reuniune de înmormântare, pe care am condus-o până în ziua de
azi, am câştigat un ajutor de 80.000 coroane pentru a ne putea edifica o biserică pe care am şi dat-o în
licitare la arhitectul sas, dar din cauză că a izbucnit războiul, nu s-a edificat; am înfiinţat un fond bisericesc
„Fondul Aurel Simion Monda” pentru înfrumuseţarea bisericii şi ajutorarea copiilor orfani, dimpreună cu
preotul greco-catolic am înfiinţat o reuniune de consum279 în comună, când am putut şi cât mi-au permis
puterile materiale, întotdeauna am donat pentru diferite scopuri filantropice. De scris şi tipărit nu am scris.
Bibliotecă am proprie peste 2.000 volume, toţi autori români, din domeniul literaturii, religiunii,
diverse scrieri, autorii clasici germani, autorii clasici latini şi autorii clasici greci (s.n.). Gazete abonate
am proprii ale mele: „Telegraful Român”, „Românul”, „Renaşterea”, „Grai Nou”, „Cuvântul Poporului”,
„Ţărănimea”. De citit am citit tot ce este de interes general. De pedepsit în cale disciplinară nu am fost şi
nici de foruri civile.
Sunt căsătorit cu Olivia Butnariu din Braşfalău 280, fiică de preot, în anul 1909, nov. 9; copii nu am,
dar susţin 3 fraţi şi 2 surori care nu au avere proprie, soţia nu ocupă nici o funcţiune.
III. Eclejie281 am 2 jug. De la biserică. Avere proprie, după foaia cadastrală am 30 jug, pe care
totdeauna l-am lucrat, 10 jug. sunt arătoare, iar 20 jug. sunt de fânaţ. De la comună primesc în bani, 600
coroane, în natură, nimic. Stolele282 sunt: de la botez, 1 florin, de la cununie, 10 florini, de la morţi,
6-10-15 şi 25 florini, masle, 2-6 florini, feştanie, 5 florini, dezlegare, 50 cruceri, slujbă privată 3-5 florini,
umblarea cu crucea (botez), 50 cruceri, şi molitva, 50 cruceri şi unii din oamenii care-s în stare mai bună,
plătesc şi mai bine, iar care e sărman de tot, acela nu plăteşte nimic.
IV. Biserica s-a zidit în 1845, în lungime de 11 stj., 4 stj. largă, 3 stj. înaltă, s-a zidit din piatră şi
acoperişul e de lemn, azi se află în stare slabă. Pictura corespunde stilului oriental. Biserica e înzestrată cu
cele de lipsă283, adică veşminte preoţeşti, cărţi bisericeşti şi alte ustensile, care toate se află în stare bună.
Cor bisericesc este. Cantor este şi se plăteşte din veniturile stolare, are decret, deoarece a fost şi învăţător
în comună şi e în etate de 84 de ani; alţi surescenţi284 sunt şi corespund.
V. Cimitire în comună avem astăzi mai multe, deoarece comuna e împrăştiată şi astfel, 3-5 familii
au cimitirul propriu; avem afară de acestea, 3 cimitire proprii: în grădina bisericii, unul îngrădit şi unul
neîngrădit. Crucile sunt de lemn şi piatră şi în cimitir sunt plantaţi pomi. Cimitirele sunt ale bisericii
greco-orientale, dar se îngroapă şi greco-catolici şi romano-catolici, deoarece ei nu au şi, totodată, se
îngroapă şi străini.
VI. Biserica are pământ arător 5 jug. 102 stj2, grădini, 1 jug. 618 stj. 2, livezi, 9 jug. 111 stj. 2,
păşune, 23 jug. 904 stj. 2, neproductiv, 1 jug. 585 stj. 2; pământul bisericii se dă în arendă an de an la
particulari şi venitul anual de pe anul 1919 a făcut 5.991 coroane (s.n.).
Averi biserica are în acţiuni de stat, 1.400 coroane, în fundaţiuni, 631 coroane, în obligaţiuni la
privaţi şi interese la particulari, 1.228 coroane 62 fileri şi restul casei, cu finea anului 1919, 3.696 coroane,
cu totul, 6.976 coroane 38 fileri. Banii bisericii se vor depune la bancă.
Repartiţiile bisericeşti şi culturale sunt făcute asupra credincioşilor după starea materială, de la 1-6
coroane şi se urcă anual în suma rotundă de 900 coroane; restanţe de pe anii trecuţi nu sunt, fără numai din
anul 1919, deoarece comuna politică nu a încasat darea pe 1919 şi prin urmare aruncul 285 bisericii nu l-a
încasat. Sidoxia286 anuală e de 145-160 coroane, care s-a trimis regulat.

279
Asociaţie de aprovizionare şi desfacere a mărfurilor.
280
Blăjeni; nu se precizează care din cele două localităţi, de Jos sau de Sus.
281
Lot tip pentru dotarea preoţilor.
282
Taxe pentru diferite servicii religioase, pentru completarea veniturilor preotului.
283
Necesare.
284
De ajutor.
285
Dare, impozit.
286
Taxa la episcopie.
124
 Biserica din veniturile ei susţine 2 şcoli confesionale cu 2 învăţători, pe care de prezent nu-i avem,
deoarece încă nimeni nu a concurat la posturile de învăţători, fără am denumit unul supleant şi anume, pe
Ştefan Vrăsmaş, care s-a născut în Borgo Prund în anul 1846, august 2, a studiat la şcoala din Borgo Prund
şi Şcoala Normală din Năsăud, precum şi pedagogia din Năsăud, iar examenul pedagogic l-a făcut în
Sibiu, cu progres bun.
A servit ca învăţător în Ida Mare din 1866-1868, după aceea a servit ca învăţător din 1868-1872 în
Borgo Prund, din 1872-1874, în Borgo Mijloceni, iar din 1874-1889, iar în Borgo Prund, iar în anul 1889 a
fost pensionat. În anul 1889 a fost ales cantor în Borgo Prund, unde a servit până în 10 octombrie 1919; la
2 noiembrie 1919 a fost ales ca învăţător supleant în Borgo Bistriţa, cu salariu anual de 1.2000 coroane,
lemne de foc şi quartir287.
S-a căsătorit cu Maria Badiu din Borgo Tiha în 1906, I 29, iar de logodit a fost în 1890 şi are
următorii copii: Ilie, născut în 1898, VII 8, Cornelia, născută în 1902, IV 4, Ion, născut în 1904, V 6 şi
Dumitru, născut în 1907, X 25. Ştie vorbi româneşte şi nemţeşte, se ocupă cu economia.
Biserica are numai o datorie la învăţătorul Ştefan Bărbos, cam de 950 coroane, pe care i-o poate
solvi în tot momentul. Socotelile bisericii s-au înaintat şi pe anul 1920, Onoratului Oficiu Protopresbiteral.
Ratiociniul288 de pe 1917 a fost aprobat.
VII. Casă parohială biserica nu are, dar preotul are casă proprie corespunzătoare cu 7 odăi, în
care se află o odaie şi pentru cancelarie (s.n.).
Şcoala are pământ 1 jug. 266 stj. 2 grădină, unde se plantează cam 1.000 oltoni289, care se
împărţesc la oameni (s.n.). Pământul e intabulat pe biserica greco-ortodoxă şi greco-catolică. Şcoala are un
fond şcolar cam de 26.000 coroane, care se administrează în Sibiu; fiindcă şcolile nu dispun de alte averi,
biserica le susţine. Datorii şcoala are 950 coroane la învăţătorul S. Bărbos, pe care biserica i-o plăteşte.
Şcolile au locuinţe pentru trei învăţători şi sunt edificate din piatră, iar una din lemn. Şcolile sunt
corespunzătoare, numai trebuie reparate, deoarece miliţia 290, în timpul războiului, le-a deteriorat.
IX. Comuna bisericească greco-orientală are 842 bărbaţi şi 907 muieri, cu totul, 1.749 suflete; are,
afară de greco-orientali şi greco-catolici, cam 800 suflete; familii greco-orientale sunt 364, cu 40 căsătorii
bisericeşti şi civile, cu 6 concubinate; ştiu citi şi scrie 699 bărbaţi şi 578 femei, cu totul, 1.277 (s.n.).
Biblioteca parohială este de 36 numere cărţi bisericeşti, din care unele se dau la oameni gratuit,
spre citire. Gazete se abonează în comună: „Foaia Poporului”, cam 20 exemplare, „Ţărănimea”, în jur de
8, „Patria”, 1 exemplar, „Românul”, 3 exemplare, „Renaşterea”, 2 exemplare, „Gazeta Oficială”, 2
exemplare, „Revista Economică”, 1 exemplar, „Telegraful Român”, 1 exemplar, „Lamura”, 1 exemplar,
„Cuvântul Poporului”, 1 exemplar, „Crai Nou”, 1 exemplar, „Gazeta Bisericească”, 1 exemplar.
X. Comuna. Locuitorii sunt greco-orientali şi greco-catolici, romano-catolici şi jidovi. Locuitorii
stau bine în privinţa materială, se ocupă cu economia, cu creşterea vitelor, cu pădurăritul lemne de foc şi
scânduri, truci, care le aduc venituri foarte bune, dar nu sunt cruţători de ajuns; în privinţa morală, au stat,
aşa zicând, bine, dar după ce a erupt războiul, s-au stricat, ca pretutindeni.
Locuitorii greco-orientali şi greco-catolici trăiesc bine, deoarece sunt înrudiţi laolaltă.
Comuna a avut o fabrică de lemn, de unde comuna politică avea un venit anual de 36.000 coroane,
dar cu izbucnirea nemulţumirilor din 1918, locuitorii au aprins-o şi devastat-o de tot291.
Comerţul de lemne e dezvoltat bine şi aduce oamenilor un venit frumos.
Comuna mai are o societate de vânătoare; aici veneau la vânat în vremurile paşnice o mulţime de
grofi din fosta Ungarie (s.n.); alte societăţi comuna nu are.
Comuna dă bisericii greco-orientale un ajutor anual de 1.155 coroane, pe care în anul 1919 încă nu
ni l-a dat, iar şcolii, lemne de foc.
Comuna are avere în acţiuni cam 20.000 coroane, iar pământ, 39.844 jug, dintre care cel mai mult
e pădure (s.n.).
Arunc comunal nu este, afară de acel bisericesc. Comuna Borgo Bistriţa se află, aşa zicând, situată
între munţi şi la est se mărgineşte cu munţii României, la vest cu comuna Borgo Prund, la sud cu comunele
Dorolea şi Cuşma, la nord cu comuna Borgo Mureşeni şi Borgo Tiha. Râul mai însemnat e Bistricioara.

287
Locuinţă.
288
Bilanţul.
289
Pomi altoiţi.
290
Jandarmeria maghiară.
291
Vezi pe larg descrierea devastărilor din toamna-iarna anului 1918 în zona actualului judeţ Bistriţa-Năsăud la Adrian
Onofreiu, 1918 – o lume în schimbare, în Bistriţa. 90 de ani de la Marea Unire, Ed. Barna’s, Bistriţa, 2009, pp 38-68;
Andreea Salvan, Pavel Tofan – Memorii din 1918, în Ibidem, pp. 69-108.
125
 Trenul vine în comună, gară este şi în comună, la Pustă, dar mai apropiată este cea din Borgo
Prund.
Comuna Borgo Bistriţa e în depărtare de la protopresbiteriat şi capitala judeţului, Bistriţa, de 22
km. Comunicaţiunea se face cu trenul şi trăsura. Poşta ultimă e în Borgo Prund şi în toată ziua primim
poşta şi în comună. Telefon încă este în comună (s.n.).
Societăţi în comună s-ar putea face şi anume: pentru lemne, piatră de edificat, de cărămizi, s-ar
putea face o societate de a face scălzi de ape minerale, la Gura Izvoarelor, unde vin în tot anul o mulţime
de nemţi şi poate s-ar putea face şi o societate de a exploata aur, din muntele Strunior, unde odinioară au
fost băi de aur, ceea ce şi azi se poate vedea. Mai de lipsă 292 ar fi ca în comună să facă un magazin de
bucate, deoarece ţinutul e muntos şi cam rece şi bucate puţine se fac şi oamenii o duc rău în privinţa
bucatelor.
Comuna Borgo Bistriţa se află în judeţul Bistriţa-Năsăud, plasa Iad. Oficiul parohial
greco-oriental, Borgo Bistriţa, la 28 ianuarie 1920.

Semnează Aurel Monda, preot; Ştefan Vrăsmaş, învăţător suplinitor; Iacob Monda, cantor”293.

Pasărea luminii, lemn, 2008, 110x70x30cm

292
Necesar.
293
Serviciul Județean Bistrița-Năsăud al Arhivelor Naționale, fond Protopopiatul ortodox Bistriţa, d. 1187, f. 4-7.
126
 Niculae VRĂSMAŞ,
Scaunul Domnului deasupra Bârgaielor294

La poalele sudice ale Muntelui Heniu, denumit în istoria orală şi „Scaunul Domnului”, pentru că
ocrotea prima aşezare bărgăuană cu denumirea de „Prundu Sec”, exista o biserică veche din lemn,
situată în Cimitirul Ilea, unde se mai păstra, până nu demult, piatra de altar a construcţiei străvechiului
lăcaş de cult.
Biserica actuală din Prundu Bârgăului, a fost ridicată în anul 1837, anul trecut, în 2012,
împlinindu-se 175 de ani de la construirea ei din piatră de râu. Arhitectura bisericii este de sorginte
catolică, ea fiind construită după un model al unei biserici din Viena. Altarul ei este îndreptat spre nord,
nu spre răsărit, cum sunt făcute bisericile ortodoxe. Lăcaşul de cult a fost reabilitat, în 2007, când s -a
realizat şi ultima pictură, iar biserica a fost resfinţită de IPS Bartolomeu Anania.
Ca un semn de la Dumnezeu, în dimineaţa de duminică 24 martie 2013, ziua sosirii pentru
săvârşirea Sfintei Liturghii, în biserica din Prundu Bârgăului, de către cei doi ierarhi, I.P.S. Andrei
Andreicuţ Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului şi P.S. Efrem, Episcopul de Seleucia,
venind dinspre Bistriţa se vedea Muntele Heniu învăluit de o ceaţă albă, care înconjura vârful muntelui
rămas în lumină, strălucind în soare ca o înaltă grădină suspendată, asemeni Olimpului, după cum
Eminescu a asemuit Heniul, în trecerea sa prin capitala bârgăuană, întâmplare rămasă vie în memoria
localnicilor.
Semnul cerului care a luminat „Scaunul Domnului” în „Duminica Ortodoxiei”, aşa cum se poate
observa, cu oarecare atenţie, în fotografia alăturată, ne îndeamnă cu încredere spre drumul nesfârşit şi
evlavios al credinţei noastre ortodoxe. Să credem că fenomenul a fost un semn de la Dumnezeu!

294
Niculae Vrăsmaş, „Răsunetul”, Mar, 03/26/2013-13:29.

127
 Niculae VRĂSMAȘ,
Mitropolitul Andrei şi Episcopul de Seleucia la Prundu Bârgăului295

295
Niculae Vrăsmaş, „Gazeta de Bârgău”, „Răsunetul”, Mar, 03/26/2013-13:36.
128
 Duminică 24 martie 2013, la Biserica din capitala Bârgaielor s-a înscris o nouă pagină de istorie
a străvechiului lăcaş de cult, prin vizita şi slujba bisericească a doi înalţi ierarhi: I.P.S. Andrei Andre icuţ
Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului şi P.S. Efrem, Episcopul de Seleucia. Întâlnirea de la
Prundu Bârgăului a urmat celei petrecute sâmbătă la Bistriţa, la slujba vecerniei în biserica Trei Erarhi,
unde au fost întâmpinaţi de oficialităţi, feţe bisericeşti şi copii în costume naţionale, ambele evenimente
prefaţând cel de al doilea hram al Mitropoliei Clujului, Maramureşului şi Sălajului sărbătorit de Buna
Vestire, cel dintâi hram al Catedralei din Cluj fiind Adormirea Maicii Domnului.
Îmbrăcaţi în straie de sărbătoare, asemenea dacilor de pe Columna lui Traian, bârgăuanii au
întâmpinat pe cei doi erarhi cu o caleaşcă tradiţională având un alai de călăreţi în avangardă,
conducându-i spre Biserica din centrul comunei, având Hramul Sf. Nicolae, unde au fost primiţi de
primarul Doru Toader Crişan, părintele protopop al Bistriţei, Alexandru Vidican, preoţii celor două
parohii, Ioan Jauca şi Vasile Turc, alături de 12 preoţi din Valea Bârgaielor şi din afara acesteia,
înconjuraţi de peste 700 de credincioşi care au umplut catedrala bârgăuană şi piaţa din faţa bisericii,
participând cu trup şi suflet la Sfânta Liturghie.
Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, Andrei Andreicuţ şi Episcopul de Seleucia,
PS Efrem, începând de la sosire, în drumul lor cu fiacărul tradiţional, cât şi în faţa praporilor scoşi din
129
biserică şi a credincioşilor care îi aşteptau la intrare, au transmis, tuturor, cuvinte şi semne de
binecuvântare, păşind apoi pe covorul roşu în lăcaşul de cult, devenit arhiplin, al prundenilor.
Cuvintele de învăţătură rostite de IPS Andrei au pătruns adânc în sufletele credincioşilor, la fel
ca şi expunerea realizată de către PS Efrem, prin traducere din engleză, care a făcut o scurtă istorie a
„Duminicii Ortodoxiei”, veche de 1200 de ani, subliniind că Sfinţii sunt fără ţară, ei sunt sărbătoriţi
oriunde, iar datoria noastră este de al vedea mereu înainte pe Iisus, mulţumind, în final primirii
deosebite de care s-a bucurat.
Corul bisericii, condus de Mărioara Albu a completat măreaţa slujbă, prin cântece bisericeşti şi
de rugăciune, iar solista Maria Vrăsmaş a cântat rugăciunea Prea curată Maică, pururea Fecioară.

În încheierea slujbei, Patriarhia Română, Mitropolia Clujului, Maramureşului şi Sălajului,

Arhiepiscopia Vadului, Feleacului şi Clujului, prin ÎPS Andrei, a oferit premii şi menţiuni unui număr
însemnat de copii, din întreg judeţul, între care şi doi de la Liceul „Radu Petrescu” din Prundu
Bârgăului, medaliaţi olimpici la concursul de religie. În textul menţiunilor oferit e premianţilor, au fost
menţionate următoarele:
„În semn de recunoştinţă şi părintească dragoste, pentru rezultatele deosebite obţinute la
Olimpiada de Religie, Faza Judeţeană, în anul şcolar 2012-2013. Îl rugăm pe Bunul Dumnezeu ca să-i
primească această jertfă înaintea tronului Măriri Sale şi ca un îndurat şi iubitor de oameni, spre bine să
i-o întoarcă, plinindu-i toate cererile, cele spre mântuirea sufletului, spre înălţarea Neamului şi spre
slava Sfintei noastre Biserici. Datată astăzi, 24 martie, în reşedinţa noastră mitropolitană din Cluj–
Napoca.” Diplomele au fost parafate şi semnate de către Arhiepiscop şi Mitropolit Andrei.
La finalul slujbei, preoţii celor două parohii, Ioan Jauca şi Vasile Turc au oferit ierarhilor câte o
icoană cu Sfântul Nicolae, patronul bisericii prundene şi cadouri, constând din obiecte tradiţionale,
specifice zonei Bârgăului.
Prin prezenţa celor doi erarhi la Sfânta Liturghie din Duminica Ortodoxiei, a fost scrisă o nouă
pagină de istorie a Bisericii din Prundu Bârgăului, care a împlinit anul trecut 175 de ani. Sutele de
credincioşi prezenţi vor păstra în memorie această zi, de neuitat, a credinţei noastre ortodoxe.

130
 Menuț MAXIMINIAN, Mănăstirea Strâmba, perla comunei
Josenii Bârgăului, binecuvântată de PS Vasile Someşanul
În Duminica „Tuturor Sfinților”, Mănăstirea Strâmba şi-a serbat al doilea hram. Aşezământul
monahal este ocrotit de „Sfântul Ierarh Spiridon”, însă noua biserică, care se află în construcție din 2009,
poartă hramul „Tuturor Sfinților”. Astfel cu ocazia acestei sărbători, Sfânta Liturghie a fost oficiată aici de
PS Vasile Someşanul, înconjurat de un sobor de 15 preoți şi diaconi. Au participat la sărbătoarea hramului şi
mii de credincioşi din localitățile învecinate, precum şi autorități locale şi județene.

În cadrul Sfintei Liturghii PS Episcop Vasile a adresat un cuvânt de învățătură în care a vorbit despre
misiunea Sfinților şi importanța urmării exemplului lor de viețuire. Ierarhul a evidențiat de asemenea că rolul
omului pe pământ este acela de a lupta pentru a-şi sfinții viața. Slujbele dedicate hramului au început la
Mănăstirea Strâmba încă de sâmbătă seara, de la ora 18, când a fost oficiată slujba Privegherii.
Duminică dimineața, de la ora 9, a fost oficiat Acatistul Tuturor Sfinților, Ceasurile, slujbe urmate de
Sfânta Liturghie Arhierească. Cântecul de strană a fost înălţat către ceruri de îndrăgita artistă Cornelia
Ardelean Archiudean. Mănăstirea cu hramul „Sfântul Ierarh Spiridon” este aşezată la marginea satului
Strâmba, în partea de nord a comunei Josenii Bârgăului, fiind susţinută şi de primarul Tudorel Ciotmonda şi
de comunitate. Aşezământul monahal este construit pe terenul donat de o văduvă din localitate, iar piatra de
temelie a paraclisului a fost pusă în 1999 de către PS Episcop Vasile Someşanul.
În vara anului 2009 la inițiativa vrednicului de pomenire Mitropolitul Bartolomeu s-a pus piatra de
temelie pentru biserica de zid, cu hramul „Tuturor Sfinților”. Potrivit maicii starețe, Epiharia Brumă, biserica
nouă a mănăstirii este construită în stilul arhitecturii moldoveneşti. În prezent obştea mănăstirii este formată
din şapte viețuitoare, împreună cu părintele duhovnic Paisie Paşcu.

131
 Casa Regală între istorie și prezent
Simona SIMIOANCA RETEGAN296, Casa Regală Română
Simbolurile Regalității Române (I)
Casa Regală Română are numeroase simboluri care au reprezentat-o și o reprezintă ca una din cele
mai importante instituții din istoria poporului român pe care l-a modernizat, eliberat, întregit și sprijinit.

Buzduganul, ca simbol al puterii regale, a fost adoptat de regele Ferdinand I, sceptrul nefiind utilizat
în România. În mod simbolic, buzduganul i-a fost oferit Regelui Unificator de către poporul român, în 10
mai 1920. Pe acest buzdugan, în partea superioară, sunt reprezentate patru statuete de țărănci în costume
populare. Ele reprezintă România (Vechiul Regat), Transilvania, Basarabia și Bucovina. În vârful
buzduganului se regăsește capul acvilei cruciate. Carol I și Carol al II-lea au folosit ca simbol al puterii
bastonul de mareșal în locul buzduganului. Bastonul purtat de aceștia avea forma unui baston rotund, lung de
35 cm. Era acoperit cu o catifea purpurie, pe care erau imprimate capete de bour, confecționate din aur, iar la
extremități avea ca ornamente frunze de stejar, realizate din aur.

Mantia regală a fost folosită pentru prima dată la încoronare de către regele Ferdinand I. Carol I a
fost încoronat în uniformă de general. Mantia regală, folosită de Ferdinand I, era confecționată dintr-o
țesătură de mătase roșie, ornamentată cu fir de aur (brocat), cu un guler de hermină. Mantia era lungă,
ajungându-i regelui până la glezne.

Dictonul NIHIL SINE DEO, tradus prin cuvintele Nimic fără Dumnezeu a fost folosit de familia de
Hohenzollern-Sigmaringen, pe blazonul său vechi de câteva sute de ani, începând cu secolul al XIX-lea.
După abdicarea lui A. I. Cuza în 1866, tronul îi este oferit, de către elita politică a României, lui Karl Eitel
Friedrich, cunoscut în istoria noastră sub numele de Carol I. Odată cu acesta însemnul dinastiei germane își
face apariția și în heraldica noastră. Timp de aproape opt decenii, între 1866 și 1947, dictonul latin va fi
simbolul și crezul sistemului nostru politic. Chiar și după ascensiunea comuniștilor, atei, la putere, Nihil sine
Deo a mai rămas în sufletele românilor.

Prima stemă a României poartă dictonul scris pe o panglică albastră, în partea de jos. De-a lungul
timpului, stema va căpăta modificări cu prilejul diferitelor evenimente istorice importante survenite (alipirea
Dobrogei, transformarea României în regat, Marea Unire de la 1918 etc.). Niciodată însă, formula Nihil sine
Deo nu a dispărut din însemnele oficiale. Puterea și valoarea de simbol a acestui dicton latin a făcut ca el să
fie din nou adus în atenția românilor. La data de 30 decembrie 2009 se instituie decorația regală NIHIL SINE
DEO prin ordinul Majestății Sale Regelui Mihai I. Este un simbol al trăiniciei, continuității, tradiției și
legitimității istorice a Casei Regale a României.

Carol I – modernitate, independență, statornicie, totul pentru țară, nimic pentru mine

Prin aducerea prințului străin cercurile politice românești își propuneau menținerea stabilității interne
și a unității naționale, consolidarea autonomiei și ulterior dobândirea independenței depline. Se considera că
numai un conducător provenit dintr-o dinastie care se bucura de prestigiu în Europa putea să aibă
îndrăzneala și ajutoarele diplomatice necesare pentru a gândi în mod serios la aceasta (Paul Henry). Ideea
aducerii principelui străin era de altfel o cerință formulată în programul de unire al Adunărilor ad-hoc de la
1857 și văzută ca mijloc de a pune capăt luptelor interne pentru domnie și amestecului imperiilor vecine.
Carol I era al doilea fiu al lui Carol Anton de Hohenzollern- Sigmaringen, făcând parte dintr-o
ramură a familiei domnitoare germane. Tânărul Carol a urmat studii de istorie la Universitatea din Bonn. S-a
dedicat apoi carierei militare, remarcându-se ca ofițer în războiul Prusiei cu Danemarca (1864). Crescut și
educat în spirit german, Carol avea o fire sobră, fiind adeptul ordinei și al disciplinei.

296
Simona Simioanca Retegan este profesor la Liceul cu program sportiv Bistrița și membru al Clubului Monarhiștilor
Bistrițeni.
132
 În data de 10 mai 1866 noul conducător a intrat în București primind cheile orașului și a depus
jurământul de credință în fața Adunării Constituante: Jur a fi credincios legilor țării, a păzi religiunea
românilor, precum și integritatea teritoriului ei, și a domni ca domn constituțional.
Ziua de 10 mai avea să mai aducă, încă două evenimente importante, după cum spuneau, cândva,
versurile dedicate Zilei Naționale a Românei: Zece Mai ne-a fi de-a pururi/ Sfântă zi căci ea ne-a dat / Domn
puternic țării noastre / Libertate și Regat. La 10 mai 1877, Carol I proclama România ca stat independent și
instituia, în aceeași zi, Ordinul Steaua României. Suveranul s-a aflat efectiv în fruntea armatelor române, în
timpul Războiului de Independență din 1877-1878, pe frontul din Bulgaria. Când își îndemna armata,
spunea: Înainte, copii!
Carol I devine Rege al României la 26 martie 1881, prin votul unanim al reprezentanților națiunii. A
treia semnificație a zilei de 10 mai o reprezintă încoronarea M.S. Carol I ca Rege al României în Catedrala
Mitropoliei din București în 1881. Regele însuși a cerut să fie încoronat cu o coroană din oțel, fabricată din
metalul topit al unui tun de război capturat la Plevna.
După o domnie de 48 de ani, Regele Carol I a încetat din viață la Castelul Peleș, fiind înmormântat la
Curtea de Argeș, ctitoria lui Neagoe Basarab, mănăstire refăcută în timpul domniei sale. Devotamentul cu
care și-a servit țara și contribuția decisivă pe care și-a adus-o la dezvoltarea acesteia fac din regele Carol I
una din personalitățile proeminente ale istoriei moderne a României.

Suveranii României Mari și inaugurarea Universității Române din Cluj

Monarhia română a avut un rol important atât în viața politică a României cât și în cea culturală.
Între 31 ianuarie și 2 februarie 1920, M. S. Regele Ferdinand și M.S. Regina Maria au participat la
Serbările pentru inaugurarea Universității Române din Cluj, care va purta numele Regelui Ferdinand. De
atunci au trecut 94 de ani, dar acest eveniment merită comemorat. Clujul a îmbrăcat din nou haina de
sărbătoare, la fel ca și în 27 mai 1919, pentru suverani: drapele tricolore, ghirlande de brad cu arcuri de
triumf pe care se puteau citi urări de bun venit, cu stâlpi de care atârna stema țării.
În 31 ianuarie 1920, după o mare întârziere a trenului regal, regretabilă, a avut loc un banchet
organizat de Primăria orașului Cluj la Hotelul New York. A doua zi, duminică – 1 februarie 1920,
programul a fost mai încărcat: – orele 9-14 inaugurarea festivă în Aula Universității, sub președinția
Măriei Sale Regele, în prezența Familiei Regale și a delegaților străini și români; – ora 14 banchet dat
de d-l Rector al Universității Sextil Pușcariu în Sala Prefecturii; – ora 17 reprezentație de Gală la
Teatrul Național; – ora 20 retragerea cu torțe a studențimii și armatei. Serenada studenților la reședința
Majestăților Lor – Imn festiv de G. Dima (directorul Conservatorului); – ora 21 banchet dat de Ministrul
Instrucțiunii Publice, d-l Borcea.
Ultima zi a Serbărilor de la Cluj, luni – 2 februarie 1920 s-a desfășurat astfel: – orele 9-11 –
Vizitarea Universității, Căminului Studențesc, Biblioteca Universității, Clinicelor; – ora 11 Defilarea
armatei înaintea Majestăților Lor, în Piața Unirii; – ora 13 -Banchet dat delegațiilor de d-l Șef al
Resortului Instrucțiunii la Hotelul New York. Familia Regală va lua masa la Comandamentul Corpului
VI de Armată. – ora 14 – Matineu la Teatrul Național. Ședința Festivă a Centrului Studențesc în Aula
Universității. – ora 17 – Plecarea Majestăților Lor și a Familiei Regale.
Remarcabil este gestul Măriei Sale Regele Ferdinand, sfătuit de Regină – ocrotitoarea culturii,
să doneze un fond de 400.000 lei pentru susținerea și încurajarea studiilor de istoria românilor prin
înființarea unui Institut pentru studiul istoriei române.
La aceste serbări au participat atât celebre personalități universitare și culturale din țară cât și
din străinătate (SUA, Țările de Jos, Italia, Marea Britanie, Franța, Spania, Polonia, Cehoslovacia,
Grecia).
Mulțumesc pentru materialele, sprijinul și informațiile oferite d-nei Stan Ana-Maria-muzeograf
la Muzeul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca, care vă așteaptă să-l vizitați. Frumoasele îndemnuri
regale trebuie urmate și astăzi: Astfel apare în viața Statului Universitatea în puterea rolului ei atât de
înalt, atât de nobil, nu de a scoate un număr cât mai mare de titrați – nu cantitatea, ci calitatea este
factorul important – ci de a forma generații de oameni de caracter, însuflețiți de vederi largi, pătrunși de
iubire de Patrie și de dragoste de învățătură și de muncă, dornici de a pune energia și capitalul lor de
știință în slujba acestei țări.
– Cuvântarea M. S. REGELUI FERDINAND (Serbările pentru inaugurarea Universității din
Cluj, 31.01 – 02.02.1920, Ed. Atelierele Cartea Românească, București, 1920).

133
 Regina Maria şi Transilvania

Transilvania sau Ardealul frumoasă zonă aşezată în interiorul arcului carpatic, vechi pământ
românesc, centrul regatului dac este una din provinciile istorice românești care a fost recuperată datorită
monarhiei române. Secole de-a rândul a fost sub stăpânire străină, însă locuitorii săi greu încercaţi, nu
au renunţat la originea, religia, limba, tradiţiile şi obiceiurile lor. Când D umnezeu a vrut ei s-au unit cu
patria-mamă scăpând de lanţurile supunerii străine.
Marea Unire din 1918 a tuturor românilor într-un singur stat s-a realizat sub domnia regelui
Ferdinand „Întregitorul” sau „Loialul” (1914-1927), însă rolul primordial l-a avut soţia sa Regina Maria
care l-a convins să se alăture Antantei în 1916. Această alianţă promitea în schimb acordarea teritoriilor
româneşti stăpânite de Imperiul Austro-Ungar.
Principesa moştenitoare a României va traversa pentru
prima dată această zonă în 1893, când tânără mireasă fiind, se
îndrepta cu trenul alături de soţul său spre noua patrie.
Călătoria s-a făcut noaptea, fără ştirea populaţiei, pentru a nu
se isca manifestări împotriva stăpânirii străine şi pro-princiare.1
Deşi populaţia acestei zone avea un număr mare de
minorităţi (maghiari, saşi, etc.) Regina va avea inima deschisă
pentru toţi când se vor uni cu statul român.
Transilvănenii, bănăţenii nu se bucură în linişte de
Unirea din 1918 deoarece în Ungaria puterea e preluată de
Partidul Comunist Ungar care proclamă în 21 martie 1919
Republica Sfaturilor din Ungaria (regim bolşevic,
antidemocratic), în frunte cu Bela Kun (originar din Cluj).
Tratatele de pace erau în curs de desfăşurare în Franţa:
1919-1920.
Noul stat maghiar nu acceptă pierderea Transilvaniei şi
o va ataca armat, îndreptându-se şi spre Slovacia. Populaţia din
aceste zone va fi speriată, drept urmare, suveranii României
vor efectua în perioada 23 mai-1 iunie 1919 o vizită în
principalele oraşe.2
Această vizită va fi mediatizată atât de diplomaţi cât şi
de presa română şi străină pentru a contracara regimul bolşevic
ungur.3 Din suita suveranilor făceau parte miniştrii, membrii
Consiliului Dirigent (conducea şi organiza temporar Transilvania; Banatul etc.), preşedintele Iuliu
Maniu; Vasile Goldiş, Ioan Suciu, Ştefan Ciceo Pop, Dr. Romul Boilă şi Octavian Goga; generali; Barbu
Ştirbey (administratorul Domeniilor Coroanei); reprezentanţii presei – 23 de publicişti români şi străini;
agenţii de presă de la „Havas” şi „Reuter”, d-l. Rosenthal. 4
Forţele maghiare comuniste au atacat Transilvania în speranţa că vor face joncţiunea cu trupele
bolşevice sovietice (spaima Europei) care la rândul lor au atacat Basarabia şi Ucraina.
În vara anului 1919 armata română a pornit, la solicitarea Antantei, ofensiva contra forţelor
maghiare, ocupând în 3 august 1919 Budapesta şi îndepărtându-l pe Bela Kun. Ulterior armata română
s-a retras, iar puterea în Ungaria a păstrat-o monarhia, însă era un regat fără rege, şeful statului fiind un
regent Miklos Horthy (alt dictator). 5
Liniştea vine odată cu Tratatul de pace de la Trianon – 4 iunie 1920 dintre România şi Ungaria
şi stabilirea graniţelor: teritoriile româneşti intracarpatice recunoscute oficial pe plan internaţional unite
cu statul român. Maghiarii au considerat această pace un dictat.
În noile provincii recâştigate în 1918 peste tot suveranii României Mari au fost primiţi ca
eliberatori, mântuitori ai statului român. Transilvănenii îi numeau – „eroi”, „stăpâni”, „Messia”,
„Împăraţi”, „desrobitori” şi „întregitori de neam”, „Făt-Frumos şi Ileana Cosânzeana”, „scumpul nostru
tată şi iubita mamă”.
„Regina atât de iubită a românilor vine în Ardeal...
Ea soseşte ca îngerul Domnului, coborând din cercul ei de slavă, pe pământul Ardealului, ... , ea
întinde mâna ei vrăjită să pipăie ranele ce nu s-au cicatrizat încă, să mângâie fruntea posomorâtă a atâtor
victime rămase pe urma războiului.

134
 De sus, din culmea Munţilor bătrâni până dincolo de isvoarele Tisei va trece un freamăt de
bucurie şi de admiraţie; va aprinde privirile stinse ale bătrânilor, va însenina frunţile posomorâte sub
povara suferinţii şi a mizeriilor. Chipul ei candid, se va strecura, ca un înger de pază, prin lazarete,
alinând suferinţa vitejilor care au desăvârşit, ... , viitorul de aur al României Mari.
Ardealul jalnic şi îngenuncheat de ieri-alaltăieri azi asvârle haina cernită şi luând haina de nuntă
merge întru întâmpinarea mândrei crăiese.”6
Regina Maria nota „Oradea Mare, Bichiş Csaba, Careii Mari, Baia Mare, Jibou, Dej, Bistriţa,
Gherla, Cluj, Turda, Câmpeni, Abrud, Ţebea, Alba-Iulia, Blaj, Capşa, Sibiu, Sălişte, Făgăraş, Braşov au
fost oraşele şi satele pe care le-am vizitat poposind dintr-un loc în altul şi primiţi peste tot cu cele mai
frenetice manifestaţii de bucurie de populaţia românească”.7
În timpul vizitei în Transilvania a admirat peisajele de aici, casele, obiceiurile mult diferite de
celelalte zone. Au impresionat-o oraşele săseşti (Braşov, Bistriţa, Sibiu) zonele locuite de secui şi saşi,
dar mai ales zona Munţilor Apuseni unde a vizitat casa memorială a lui Avram Iancu. 8 Tot în zona „ţării
moţilor” au vizitat mormântul lui Avram Iancu şi gorunul lui Horea de la Ţebea. 9 Traseul Apusenilor s-a
făcut cu maşina de către suverani.
În apropiere de Turda au vizitat câmpia unde a fost ucis Mihai Viteazul „un impresionant
recviem a fost cântat în memoria celui care cu câteva secole în urmă a unit toţi românii pentru o scurtă
perioadă sub sceptrul său. Recviem-ul a fost urmat de un Te Deum de recunoştinţă” oficiat de Miron
Cristea.10
James Mill, corespondentul agenției „Associated Press”, martor la vizita respectivă, nota: „În
Bekes Csaba, o delegaţie maghiară condusă de contesa Almassy, verişoară a contelui Tisa, faimosul om
de stat ungur, i-a mulţumit Regelui şi Reginei pentru prezenţa trupelor româneşti, care – spunea contesa
– au salvat oraşul de sub teroarea bolşevică, protejându-le vieţile şi proprietățile şi reinstaurând
ordinea.”11 Regina Maria aminteşte şi ea în jurnal aceste fapte „până şi unii unguri ne-au mulţumit
pentru prezenţa armatei noastre care i-a eliberat de pericolul bolşevic.”12
„Marşul regal” în Transilvania s-a desfăşurat astfel între 23 mai – 1 iunie 1919:
22 mai 1919 – seara, trenul regal a plecat din Bucureşti pe ruta Sinaia – Buşteni – Azuga –
Predeal;
23 mai 1919 – ora 735 dimineaţa ajung în gara Braşov: regele coboară, regina iese la fereastra
vagonului. 13 Doamnele din Braşov îi sunt prezentate oferindu-i flori legate cu tricolorul românesc pe
care scrie „Regina Maria, Împărăteasa sufletelor noastre”14, de aici pleacă în Oradea Mare (situat la
graniţa cu Ungaria,oraș greu încercat);
24 mai 1919 – Bichiş-Csaba (oraş din Ungaria aflat atunci pentru o scurtă perioadă sub
stăpânirea României);
25 mai 1919 – Careii Mari;
26 mai 1919 – Baia Marea, Jibou, Dej, Bistriţa;
27 mai 1919 – trenul regal venind dinspre Bistriţa şi Dej se opreşte la Gherla, ora 8 30 – suveranii
întâmpinaţi de episcopul Dr. Iuliu Hossu 15; Cluj, seara pleacă spre Turda;
28 mai 1919 – 29 mai 1919 – Turda, Câmpeni, Abrud, Ţebea;
30 mai 1919 – Alba Iulia, Blaj. Regina care vizita pentru prima dată Alba Iulia a lăsat unele
însemnări publicate ulterior de muzeograful Ioana Rustoiu şi colaboratorii săi. Regele Ferdinand a fost
copleşit de istoria şi construcţia oraşului. Ei vor reveni în acest oraş în timpul încoronării din 15
octombrie 1922.
Regina va participa în 1929 la celebrarea serbărilor Unirii, ocazie cu care vor fi medaliaţi cei
implicaţi în realizarea Marii Uniri de la 1918. „Cartea de aur” a acestor evenimente realizată de Cecilia
Crutescu Stock are, pe prima pagină, semnăturile Reginei Maria, principesei Elena, Principilor Nicolae
şi Mihai, Principesei Ileana. 16
31 mai 1919 – penultima zi a vizitei: Capşa, Sibiu
„Duminică 1 iunie 1919, Majestăţile Lor au făcut o cale la mormintele eroilor din 1916 prin
Turnişor, Cristian, Sălişte, la Orlat, unde Regina a pus un minunat mănunchi de flori ... ”17
Tot în iunie 1919 orele 12 00: M.M. Regele, Regina, Principesa Ileana au plecat peste Braşov la
Bucureşti încheind „Feeria din Ardeal.” Regina Maria a îmbrăcat costumul popular pentru a fi mai
aproape de cei vizitaţi, impresionându-i datorită acestui fapt. Peste tot pe unde au trecut au fost
omagiaţi, au privit şi au admirat paradele de soldaţi, locuitori ai diferitelor zone ardelene şi părţile
ungureşti, ţărani îmbrăcaţi în frumoasele lor porturi populare, au participat la banchete, dineuri.
Regina Maria era privită ca o zână bună arătând prin gesturile sale faţă de popor cât îl iubeşte,
remarcându-se şi pe front. Toţi o iubeau, o adorau, îi scriau:
135
 „Şi ochii ni se scaldă-n rouă
Atât de sfântă ne eşti nouă,
Că lanţul ni l’ai frânt în două...
Ne-a dus prea sfânta Ta credinţă,
Din biruinţă’n biruinţă,
Ne-ai ridicat din umilinţă.
... ... ... ... ...
A fost puterea cea divină,
Ce ni Te-a dăruit Regină,
Cu suflet cald de eroină... ”18

„Mama României Mari” va fi legată sufleteşte de Transilvania deoarece va locui mult timp la
Bran lângă Braşov. Va vizita de nenumărate ori Transilvania, cu diferite ocazii, remarcabile fiind
vizitele de la Alba Iulia – 15 octombrie 1922 cu ocazia încoronării şi cele de la Cluj (1920, 1930).
Între 31 ianuarie – 2 februarie 1920 Regele Ferdinand şi Regina Maria participă la Serbările
pentru inaugurarea Universităţii Române din Cluj care va purta numele Regelui Ferdinand. 19 Clujul a
îmbrăcat din nou haina de sărbătoare pentru suverani: drapele tricolore, ghirlande de brad, cu arcuri de
triumf pe care se puteau citi urări de bună venire, cu stâlpi de care atârna stema ţării.
În 31 ianuarie 1920, după o mare întârziere a trenului regal, regretabilă, a avut loc un banchet
dat de Primăria oraşului Cluj la Hotelul New York. 20 A doua zi, duminică – 1 februarie 1920 programul
a fost mai încărcat 21:

Orele 900-1400 – Inaugurarea festivă în Aula Universităţii, sub preşedenţia Măriei Sale Regele, în
prezenţa Familiei Regale şi a delegaţilor străini şi români.
Ora 1400 – Banchet dat de d-l Rector al Universităţii Sextil Puşcariu în sala Prefecturii.
Ora 1700 – Reprezentaţia de Gală la Teatrul Naţional
Ora 2000 – Retragerea cu torţe a studenţimii şi armatei. Serenada studenţilor la reşedinţa
Majestăţilor Lor: „Imn festiv” de G. Dima (directorul Conservatorului).
Ora 2100 – Banchet dat de Ministrul Instrucţiunii Publice, d-l Borcea
Ultima zi a Serbărilor de la Cluj – Luni – 2 februarie 1920 s-a desfăşurat astfel:
Orele 900-1100 – Vizitarea Universităţii, Căminului studenţesc, Biblioteca Universităţii,
Clinicelor.
Ora 1100 – Defilarea armatei înaintea Majestăţilor Lor, în Piaţa Unirii.
Ora 1300 – Banchet dat delegaţiilor de d-l Şef al Resortului Instrucţiunii la Hotelul New York.
Familia Regală va lua masa la Comandamentul Corpului VI de Armată.
Ora 1400 – Matineu la Teatrul Naţional.
– Şedinţa festivă a Centrului Studenţesc în Aula Universităţii.
Ora 1700 – Plecarea Majestăţilor Lor şi a Familiei Regale.

Remarcabil este gestul Măriei Sale Regele Ferdinand, sfătuit de regină, ocrotitoarea culturii, să
doneze un fond de 400 000 lei pentru susţinerea şi încurajarea studiilor de istoria românilor. 22 La aceste
serbări au participat atât celebre personalităţi universitare şi culturale din ţară cât şi din străinătate
(SUA, Ţările de Jos, Italia, Marea Britanie, Franţa, Spania, Polonia, Cehoslovacia, Grecia).
Alba Iulia va îmbrăca haina de sărbătoare în 15 octombrie 1922 cu ocazia încoronării Regelui
Ferdinand şi a Reginei Maria ca regi ai tuturor românilor. Ceremonia a avut loc la Catedrala Episcopală
din Alba-Iulia. Serviciul religios a fost condus de către Miron Cristea, care în 1925 avea să devină
primul Patriarh al României. La festivităţi au participat reprezentanţi din 13 state ale lumii. Acest lucru
reprezenta încă o confirmare internaţională a Marii Uniri. Regele şi Regina au fost aclamaţi de o mare
mulţime de oameni. Catedrala ortodoxă din Alba-Iulia numită din ziua încoronării „Catedrala
Reîntregirii”, constituie expresia artistică a unităţii noastre naţionale prin actul din 1918. Arhitectura era
inspirată din biserica domnească din Târgovişte. Pictată de Costin Petrescu, pictor al Casei Regale, avea
de o parte şi de alta a intrării portretele Suveranilor României Mari – Ferdinand I Întregitorul şi Regina
Maria în costumele de încoronare – subliniind cu aceasta semnificaţia istorică a edificiului.
În Catedrală Suveranii participă la o slujbă religioasă, însă încoronarea a avut loc pe estrada
ridicată în marea piaţă din faţa catedralei, acoperită de drapele şi tapiserii (să nu uităm că Regele
Ferdinand era catolic). Coroana regelui era cea moştenită de la unchiul său Carol I, fabricată din oţel

136
provenit dintr-un tun captat în luptele de la Plevna. Coroana Reginei a fost făcută de giuvaergiul
parizian Faliza.
Regii purtau la încoronare şi mantiile regale cu însemnele heraldice ale României unificate: a
regelui de culoarea purpuriului regal, a reginei era toată de un auriu-ruginiu.23 Regele a declarat în
„Proclamaţia” rostită cu prilejul încoronării de la Alba Iulia „Am venit astăzi cu regina care ne-a fost
tovarăşă în credinţa neclintită la restrişte şi la bucurie ca printr -această sărbătoare să consacrăm în faţa
domnului şi a scumpului nostru popor legătura ce ne uneşte de-a pururea cu dânsul.”24
Revenim la Clujul anului 1930. Regina Maria – regină văduvă – va fi din nou eroina Clujului
universitar. Astfel, însoţită de fiul său – regele Carol al II-lea – va primi, datorită mecenatului, titlul de
Doctor Honoris Causa – din partea Universităţii „Regele Ferdinand” din Cluj-Napoca – 20 octombrie
1930. Acest titlu i-a fost oferit din partea Facultăţii de Litere din cadrul prestigioasei Universităţi
clujene.
Pe drept cuvânt Regina Maria a fost numită „Mama românilor”, „Regina Artistă”, „Regina
diplomat”, „Mama răniţilor”, „Regină-soldat”, „Soacra Balcanilor”.
Transilvănenii i-au rămas mereu profund recunoscători pentru sprijinul acordat mai ales în
privinţa Marii Uniri din 1918 dar și ca promotoare a culturii. Astfel în mai 1927 a primit o telegramă de
omagiu din partea secţiei din Târgu-Mureş a Ligii Culturale pentru sprijinul acordat întregirii României
şi dezvoltării culturii. 25

Note bibliografice:

1. G. Gauthier, Missy, Regina României, Ed. Humanitas, București, 2010, p. 51

2. Maria, Regina României Însemnări zilnice, vol. I, Ed. Albatros, Bucureşti, 1996, pp. 184-204.
3. Informaţiuni în ziarul Universul, an XXIX, nr. 112, Blaj, /3 iunie 1919.
4. Ibidem.
5. Diana Fotescu România, Mitteleuropa şi Balcanii, Ed. Pro Transilvania, Bucureşti 1999, p. 57.
6. Alexandru Ciura Regina în Unirea, an XXIX, nr. 98, Blaj, 14 Maiu 1919, p. 1.
7. D. Mandache, Regina Maria a României. Capitole târzii din viața mea. Memorii redescoperite, Ed.
Allfa, București, 2007, p. 98.
8. Regina Maria, op. cit, vol. I, p. 185-194.
9. Ibidem, p. 194.
10. D. Mandache, op. cit., p. 103.
11. Ibidem, p. P. XXXIII, Introducere.
12. Regina Maria Jurnal, 24 mai 1919 – Bichiş Csaba, ANR, Regina Maria, III/17, caiet XVI – p. 160.
13. Suveranii în Ardeal în ziarul Unirea, an XXIX, marţi 27 Maiu 1919, Blaj, nr. 109, p. 2.
14. Ibidem.
15. Ibidem, an XXIX, miercuri 4 iunie 1919, nr. 113.
16. Emanuel Stoica, art. Alba Iulia – templu al regilor României Mari!, apărut în Monitorul de Alba din
24.06.2009
17. Calea de mărire... în Unirea Poporului, Blaj, an XXIX, nr. 114, 5 iunie 1919, p. 2.
18. Elena din Ardeal poezia Reginei – în Universul, Blaj, an XXIX, nr. 112 din 3 iunie 1919.
19. Serbările pentru inaugurarea Universităţii din Cluj 31.01 – 02.02 1920, Ed. Atelierele Cartea
Românească, Bucureşti, 1920.
20. Ibidem, p. 4.
21. Programa zilelor de 31.01 – 02.02.1920 privind serbările pentru inaugurarea Universităţii Române
din Cluj – din Colecţia Muzeului Universităţii Babeş-Bolyai, Cluj-Napoca.
22. Serbările pentru inaugurarea Universităţii din Cluj 31.01 – 02.02 1920, op. cit., p. 6, p. 17.
23. D. Mandache, op. cit., p. 142-143.
24. Proclamaţia Regelui Ferdinand cu prilejul încoronării sale la Alba Iulia (15 octombrie 1922) în
lucrarea Istoria românilor între anii 1918-1940 autori I. Scurtu, Th. Stănescu-Stanciu, G. Margareta Scurtu, Ed.
University of. Bucharest, Bucureşti, 2002.
25. I. Scurtu, Contribuţii privind viaţa politică din România – Evoluţia formei de guvernământ în istoria
modernă şi contemporană, Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1998, p. 224.

137
 Carmen BULZ, ASR Principele Nicolae ne-a vizitat judeţul
Alteţa Sa Regală Principele Nicolae al României a participat joi seară la concertul susţinut de
violoncelistul Răzvan Suma la Sinagogă, în cadrul Galei „Moş Nicolae” pentru copii cu dizabilităţi,
organizată de Fundaţia Inocenţi.
Răzvan Suma a mai concertat la Bistriţa în luna
mai, cu ocazia turneului naţional „Vă place Bach?”.

De ziua sa onomastică, Principele Nicolae a

vizitat şi campusul Tăşuleasa Social din judeţul Bistriţa
Năsăud, iar voluntarii i-au prezentat cel mai recent proiect
al asociaţiei, Pădurea Pedagogică.
Principele Nicolae a participat în 2008 la una
dintre campaniile asociaţiei, Verde 003, şi i-a ajutat pe
voluntarii Tăşuleasa Social să cureţe albiile unor râuri din
România.
„În urmă cu patru ani, Principele Nicolae s-a
implicat într-o acţiune de curăţenie de pe râul Siret şi am
aflat atunci că Alteţa Sa este interesată de protecţia
mediului”, a declarat Alin Uhlmann-Uşeriu, preşedinte
Tăşuleasa Social. „Noi credem că Principele Nicolae poate
face multe lucruri pentru mediu şi pentru ONG-urile din
România şi de aceea ne-am dorit să îl avem musafir şi să
ne asociem cu Alteţa Sa. Principele Nicolae reprezintă
generaţia tânără şi credem că poate să-i mobilizeze pe
tinerii de la noi.”
„Ascuns la trecerea dintre Transilvania şi
Bucovina se află un mic diamant”, a declarat ASR
Principele Nicolae al României. „Este o zonă unde tinerii sunt educaţi, află despre importanţa mediului,
despre animalele şi habitatele din această zonă. Este un spaţiu mic, de cinci hectare, înconjurat de zone
defrişate şi de o luptă continuă împotriva pădurii. Dedicaţia lui Alin Uhlmann-Uşeriu şi a echipei Tăşuleasa
Social dă un exemplu unic pe care ar trebui să-l urmăm cu toţii dacă vrem sa păstrăm frumuseţea ţării
noastre. Îi felicit pe Alin şi pe cei din echipa lui pentru lucrul greu şi pentru dedicaţia lor şi susţin această
iniţiativă pentru mediu şi societate.”
Tăşuleasa Social, înfiinţată în Bistriţa, în urmă cu 11 ani, şi-a propus să schimbe mentalităţile
tinerilor şi să arate că aceştia doresc să se implice în probleme de mediu. Tinerii care au participat la
acţiunile asociaţiei au fost pregătiţi ca, la rândul lor, să desfăşoare pe cont propriu activităţi similare. Una
dintre cele mai cunoscute campanii Tăşuleasa Social a fost Verde 003, proiect la care au participat peste
2.200 de adolescenţi şi o serie de personalităţi precum Ada Milea, Marcel Iureş, Radu Naum, Amalia
Enache, Cătălin Ştefănescu sau Ivan Patzaichin.
Sursa: tasuleasasocial.ro

Prinţul Nicolae, nepotul regelui Mihai, se va muta definitiv în România

Alteţa sa regala, principele Nicolae, se va muta definitiv în România. Nepotul Regelui Mihai va
prelua o parte din atribuţiile publice ale Casei Regale şi pentru asta va locui în permanenţă în ţara noastră.
Tânărul de 27 de ani a fost prezent la toate evenimentele importante ale familiei regale, din ultimii
ani. Este nonconformist şi deşi este al treilea pe linia moştenitorilor coroanei româneşti, până acum a dus o
viaţă de om obişnuit, în Marea Britanie. Prinţul Nicolae şi bunicul sau, Regele Mihai, au o relaţie tot mai
puternica pe zi ce trece.
De altfel şi relaţia sa cu ţara noastră a fost tot mai strânsă în ultimii ani. În 2010, prinţul Nicolae a
fost decorat de bunicul sau la Palatul Elisabeta şi a făcut turul României.
Prinţul Nicolae nu ştie încă foarte bine limba română, dar are cont pe Facebook şi până acum spiritul
său voluntar şi ecologist l-a făcut să se implice în multe campanii de protecţie a mediului său de asistenţă
socială din ţara noastră.
Pasionat de fotbal, cricket şi rugby, din această vara este licenţiat în managementul afacerilor şi
marketing. Are în egală măsură experienţa lucrului într-o companie multinaţională, dar nu s-a dat în laturi
138
nici de la joburile de chelner, vânzător la supermarket sau figurant la filmări. Modern şi nonconformist,
Nicolae a moştenit de la bunicul său pasiunea pentru maşini.
Prinţul Nicolae s-a născut pe 1 aprilie 1985 la Geneva, Elveţia, şi este botezat ortodox. Tatăl lui,
Robin Medforth-Mills nu avea sânge albastru. A fost profesor şi oficial al Organizaţiei Naţiunilor Unite.
Părinţii lui Nicolae au divorţat în 1991, la opt ani după căsătorie, iar tatăl sau a murit acum 10 ani.
Nicolae a crescut în Durham, un orăşel cu 29.000 de locuitori, situat în nord-estul Marii Britanii.
Prima sa vizită în România a fost în 1992, de Paste, când Regele a revenit în ţară, după 45 de ani de
exil. Momentul a fost emoţionant, atât pentru băieţelul de atunci, cât şi pentru maiestatea sa Regele Mihai.
18 ani mai târziu, tânărului prinţ Nicolae i-a fost conferit titlul de Alteţă Regală.
Rebeca Margaret Byatt, logodnica lui Nicolae, a aflat că el este prinţ la două luni după ce s-au
cunoscut.
Principele Nicolae de România este fiul Principesei Elena, a doua fată a Regelui Mihai. Potrivit
regulilor casei regale, el va urma la tron după Principesa Margareta şi după mama sa.
Sursa: protv.ro

Principele Nicolae în Transilvania, decembrie 2012

După o lună întreagă petrecută la Iaşi, Alteţa Sa Regală Principele Nicolae va face, în prima jumătate
a lunii decembrie, o vizită de nouă zile în Transilvania, în judeţele Mureş, Bistriţa-Năsăud, Maramureş, Cluj
şi Sibiu.
Principele va vizita mânăstiri, sate, comune, oraşe şi municipii şi se va întâlni cu reprezentanţi ai
unor fundaţii, organizaţii, primării şi biserici. De asemenea, Alteţa Sa Regală va vizita muzee, spitale, şcoli şi
companii comerciale.
Principele Nicolae va face o vizită la Memorialul de la Sighet, la Muzeul Elie Wiesel şi la Cimitirul
Vesel.
De-a lungul celor nouă zile de vizită în județe transilvănene, Alteţa Sa Regală va mai fi oaspetele
parohiei ortodoxe din satul Comori, al Fundaţiei Inocenţi şi al Simpozionului de sculptură Art FORest.
De asemenea, Principele va vizita Muzeul Brukenthal şi Casa Lutsch. În a doua jumătate a lunii
decembrie, Principele Nicolae va vizita municipiul Timişoara va petrece, alături de Majestăţile Lor şi
Familia Regală, Crăciunul la Săvârşin.
Sursa: www.princeradublog.ro

foto: Andrei Dăscălescu

139
 Principele Nicolae, în vizită la Tăşuleasa Social297
Alteţa Sa Regală Principele Nicolae se află de duminică, 30 iunie, timp de o săptămână în campusul
de la Tăşuleasa Social şi face parte din echipa de voluntari de bază ai asociaţiei în Pădurea Pedagogică, ne
comunică reprezentanţii Asociaţiei Tăşuleasa Social.

,,Până acum, ASR Principele Nicolae a vizitat Parcul Naţional Munţii Rodnei, zona Lacului Lala şi
Vârful Ineu, a lucrat în Pădurea Pedagogică cu 25 de copii din Bistriţa, Oradea şi Bucureşti, a împărtăşit din
experienţa pe care o are ca voluntar în Kenya şi împreună cu copiii a vizitat Parcul Naţional Călimani cu
Vârful Pietrosul”, ne-a declarat Alin Uşeriu, preşedintele Asociaţiei Tăşuleasa Social.
Principele Nicolae nu este la prima vizită la Tăşuleasa Social. La finele anului trecut, de Sfântul
Nicolae, ASR Principele Nicolae a vizitat campusul Tăşuleasa Social, iar voluntarii i-au prezentat cel mai
recent proiect al asociaţiei, Pădurea Pedagogică.
De asemenea, în 2008, Principele Nicolae a participat la una dintre campaniile asociaţiei, Verde 003,
şi i-a ajutat pe voluntarii Tăşuleasa Social să cureţe albiile unor râuri din România.

Întâlnire, întâlniri. Principele Nicolae la Tăşuleasa Social298

Alteţa Sa Regală Principele Nicolae al României: Am dormit în aer liber. A fost puţin umed.
Am mâncat peşte şi a fost foarte frumos. Este un paradis, aici, la Tăşuleasa Social.

Mai întâi a fost vestea. Comunicatul de presă de la Asociaţia Tăşuleasa Social. Alteţa Sa Regală
Principele Nicolae al României se află timp de o săptămână în campusul de la Tăşuleasa Social.
,,Dacă veţi considera de interes, sunteţi invitaţi joi, 4 iulie, între orele 11:00 – 12:00, sau vineri, 5
iulie, între orele 11:00-12:00 la o întâlnire cu Alteţa Sa Regală Principele Nicolae şi toţi voluntarii care se
află în campus”, scria în comunicat.
Am ajuns vineri la Tăşuleasa. Cu Alin, Dorin de la Mesagerul şi Cristi de la AS-TV. Poate că ar fi
trebuit să scriu mai repede despre asta. Am simţit nevoia să scriu imediat ce s-a încheiat vizita, dar de fiecare
data m-am oprit. Nu am scris, poate şi pentru ca m-am gândit că n-aş putea să mă ridic la înălţimea acelei
zile. Două, trei ore, dar pentru mine au fost două, trei ore extraordinare.

297
Carmen Bulz, Articol publicat în „Răsunetul”, Joi, 07/04/2013 – 10:32.
298
Carmen Bulz, Articol – interviu – publicat în „Răsunetul”, Vineri, 07/05/2013-21:39.
140
141
142
 Nu am mai fost în campusul de la Tăşuleasa Social de câţiva ani buni. Între timp am tot scris, am
vizionat imagini despre ce au mai făcut Alin şi oamenii minunaţi de la Tăşuleasa.
Vineri 5 iulie. Ajungem şi la Tăşuleasa. Ne întâmpină acelaşi Alin Uşeriu. Alin a rămas la fel, în
ciuda recunoaşterii naţionale, chiar internaţionale de care s-a bucurat în ultimul timp. Are acelaşi farmec,
firesc, e genul acela de gazdă care nu îşi supune oaspeţii la încercări demonstrative. Dar, mai multe despre
Alin Uhlmann-Uşeriu într-un interviu ce va apărea în cotidianul nostru.
Ne aşezăm la o poveste. Ne familiarizează cu personajele poveştii, cu protocolul, avem libertate la
întrebări, cu condiţia ca acestea să fie legate de prezenţa Alteţei Sale Regale în campusul de la Tăşuleasa
Social. Schimbăm gânduri, vise…Succesul poveştii Tăşuleasa Social nu a venit peste noapte. A fost mai întâi
visul, apoi planul, obiectivele, multă muncă, şi mai apoi a venit şi succesul. Alin Uşeriu, voluntarii de la
Tăşuleasa Social au îndrăznit să fie altfel! Doar cine îndrăzneşte, e pregătit şi merge mai departe…
La un moment dat îşi face apariţia Alteţa Sa Regală Principele Nicolae, zâmbind. O prezenţă
pozitivă. Aşa mi-l amintesc şi când l-am văzut pentru prima dată la Gala Inocenţi, anul trecut, la spectacolul
ţinut în Sinagoga din Bistriţa. Firesc, blândeţe şi multă linişte. Acelaşi zâmbet, doar că acum miza era mai
mare. Aveam posibilitatea să stăm de vorbă, întrebări-răspunsuri…
Mai apoi apare şi Andrei Dăscălescu, omul din spatele fotografiilor ce însoţesc comunicatele de
presă ale celor de la Tăşuleasa Social. Remarc şi la Andrei, o seninătate şi o linişte întocmai ca în fotografiile
sale.
Convenim cu Alin, ca până la pauză şi asta undeva în jurul prânzului, când vom putea sta de vorbă
cu ASR Principele Nicolae, să vizităm Pădurea Ecologică…
Citisem, văzusem fotografii semnate Cosmin Bumbuţ şi Andrei Dăscălescu, dar când am ajuns
acolo, a fost cu totul altceva. Am ales să respir şi să tac, să observ. Îl ascultam pe Alin cu cât drag povesteşte,
îl mai necăjeam pe Rico, asistentul lui Alin. Rico e un terrier simpatic. E de acolo. Ne-a însoţit pe tot
parcursul vizitei, a fost mereu după Alin, s-a băgat în mlaştină, s-a jucat prin iarbă…Multă libertate.
Fiecare loc din pădure are o poveste. Mie, personal, mi-a plăcut lecţia despre pradă şi vânător.
Întocmai, ca în viaţă, ca în iubire.
Ce plină de stări a fost toată această vizită. Nu poţi mima o viaţă întreagă ceea ce nu eşti şi nici nu
este recomandabil daca vrei să întâlneşti bucuria şi fericirea în această viaţă. Nu e cazul să te izolezi de tot,
dar e indicat şi necesar să începi să petreci timp de calitate cu tine şi cu oameni ca şi tine.
La un moment dat, Alin rupe liniştea şi încearcă un răspuns. El îl ştie, dar îl încearcă…
Ne întoarcem printre voluntari. Ne întoarcem şi la Alteţa Sa Regală Principele Nicolae. Sunt prinşi
într-un joc. Ce se întâmplă când se defrişează masiv? Când se taie masiv? Nenorociri, calamităţi…Slavă
Domnului, în jocul lor, inundaţiile se produc cu ajutorul unor stropitori. ASR Principele Nicolae intră în joc
şi tocmai ce produce un dezastru natural…
Am observat la ASR Principele Nicolae …entuziasm copilăresc, poftă de joc şi improvizaţie. Dar, nu
lipseşte respectul. E un respect firesc…nu impus. Alin Uşeriu îl întreabă dacă e de acord să facă o pauză
pentru a sta de vorbă cu jurnaliştii din Bistriţa. Răspunde da, zâmbind. Şi ajungem şi stăm de vorbă. În limba
română. Toate răspunsurile ASR Principele Nicolae sunt răspunsuri date cu sufletul. Nu renunţă, nici în
momentul în care vorbele ar veni mult mai uşor în limba engleză…
Remarc şi un simţ al umorului. Mi-a plăcut răspunsul dat la întrebarea: cu ce amintiri, stări vă
întoarceţi acasă?
Dacă m-aţi întreba cum e Principele Nicolae, ce ai remarcat în mod deosebit, pot spune doar atât: eu
cred ca va reuşi. Când te respecţi pe tine şi îţi asumi întreaga răspundere pentru ceea ce eşti, atunci te duci
singur pe umeri. Asta e părerea mea vizavi de Alteţa Sa Regală Principele Nicolae al României.
Mi-au plăcut şi voluntarii pe care i-am întâlnit la Tăşuleasa Social. M-am regăsit în răspunsurile
Mădălinei, ale Anei, Sabinei, Andreei… întâlniri, oglinzi care reflecta viaţa din tine, lumină şi întuneric.
Povestea se încheie cu o ploaie şi cu o bucurie enormă. M-a întrebat cineva când m-am simţit fericită
şi liberă? Un răspuns ar fi: vineri, 5 iulie 2013, mai bine de două ore la Tăşuleasa Social.
Alin Uhlmann-Uşeriu, preşedinte Asociaţia Tăşuleasa Social: Alteţa Sa Regală Principele
Nicolae al României se află de duminică în campusul de la Tăşuleasa. Face parte din echipa de bază a
voluntarilor, care practic fac posibil acest proiect pe care noi l-am prezentat (n.r. – Pădurea Ecologică). Nu
bucurăm şi suntem onoraţi să îl avem pe Alteţa Sa Regală Principele Nicolae printre noi şi am avut ce învăţa.
Ne-a mărturisit din experienţa vastă de voluntar pe care ASR Principele Nicolae a deprins-o şi pe care a
transportat-o încoace. A fost un moment foarte important pentru cei de la Tăşuleasa, pentru că nu toată ziua
te întâlneşti cu Alteţa Sa Regală aici la Tăşuleasa Social. Îi mulţumesc pentru tot ce a făcut în această
săptămână.

143
 Carmen Bulz: Cum s-a comportat Alteţa Sa Regală în postura de voluntar şi dacă a respectat
întocmai programul zilnic al unui voluntar ce vine în campusul de la Tăşuleasa Social.
Alin Uhlmann-Uşeriu: Impecabil. Răspunsul este foarte scurt: impecabil, pentru că Alteţa Sa
Regală are o experienţă vastă în acest domeniu şi practic procedura pe care noi am implementat-o aici, în
Pădurea Ecologică de la Tăşuleasa Social, se ridică la un standard, pe care noi ni l-am dorit a fi unul bun, un
standard european şi ASR Principele Nicolae a ştiut aceste reguli când a venit la noi. Nu a trebuit să îl
învăţăm aproape nimic, ne-a învăţat el pe noi.
C.B.: Alteţa Voastră Regală, tocmai aţi provocat un dezastru natural... Revenind la întrebare: Cum a
fost la Tăşuleasa Social şi de ce Tăşuleasa Social, şi nu o altă asociaţie, un alt ONG?
Alteţa Sa Regală Principele Nicolae al României: Râde(n.r.)... A fost foarte bine. Mă bucur să fiu
aici. Am învăţat mult. Copiii au fost foarte buni, foarte drăguţi. De ce Tăşuleasa? Am lucrat cu ei în 2008, la
proiectul Mai mult verde, şi de atunci s-a creat o relaţie între noi.
C.B.: Cu ce amintiri, cu ce stări vă întoarceţi acasă?
ASR Principele Nicolae al României: Amintiri, stări... Nu ştiu, e dificil... Poate, aseară, am dormit
în aer liber. A fost puţin umed. Am mâncat peşte şi a fost foarte frumos (n.r. – râde... )
Carmen Bulz: Ce înseamnă pentru Alteţa Voastră Regală, voluntariatul?
Alteţa Sa Regală Principele Nicolae al României: Cred că este foarte important, nu numai în
România, în toată lumea, să dai ceva înapoi. E foarte important voluntariatul în educaţia copiilor.
C.B.: Intenţionaţi să vă întoarceţi în campusul de la Tăşuleasa Social?
ASR Principele Nicolae al României: Da, vreau foarte mult acest lucru. Este un paradis aici. Îmi
place foarte mult.

Mădălina, voluntar din Bucureşti: Am ajuns aici prin intermediul doamnei profesoare de geografie
care ştia de Asociaţia Tăşuleasa Social. Mă întorc acasă cu foarte multe amintiri. A fost o experienţă foarte
plăcută să facem echipă cu Alteţa Sa Regală Principele Nicolae. Alteţa Sa Regală este o fire deschisă,
comunicativă. Ne-a împărtăşit din experienţa sale de voluntar şi am avut multe de învăţat. Am ales să fac
voluntariat pentru că schimbarea începe cu noi şi este foarte important să te implici, mai ales că îţi faci
prieteni, te descoperi pe tine şi descoperi de fapt tot ceea ce se întâmplă în jurul tău.
E o cale mult mai uşoară. Ce am descoperit în legătură cu mine însămi în această săptămână
petrecută în campusul de la Tăşuleasa Social? Am descoperit că îmi place să fiu voluntar, am descoperit că
îmi place să merg pe munte foarte mult. Am descoperit că îmi place să lucrez în echipă. Am descoperit ce se
întâmplă în jurul meu, câţi arbori sunt tăiaţi în ţară, dacă nu te informezi tu, adevărul nu ajunge la tine. Am
descoperit şi am învăţat responsabilitatea.
Ana, voluntar din Bucureşti: Prima dată am venit la Tăşuleasa Social din curiozitate, iar mai apoi
m-am întors pentru că îmi place. Adică, nu simţi că te duci, oarecum din obligaţie, ca la un serviciu. Pur şi
simplu vii din proprie iniţiativă şi asta cred că e cel mai important lucru. În ceea ce mă priveşte, săptămâna
aceasta petrecută în campusul de la Tăşuleasa Social mi-a demonstrat că pot face lucrurile şi singură. Nu este
nevoie să vină să mă ia cineva de mânuţă să îmi spună, uite poţi face şi lucrul acesta, pentru că venind la
Tăşuleasa Social am învăţat că mă pot întoarce la mine acasă şi schimbarea să înceapă de la mine.
Sabina, voluntar din Suceava: Prima dată am venit la Tăşuleasa Social la Camionul de Crăciun, am
mai venit la împăduriri, la diferite activităţi şi am descoperit că îmi place foarte mult să fac voluntariat. A
fost o experienţă specială şi datorită prezenţei Alteţei Sale Regale Principele Nicolae. Nu mă aşteptam să fie
aşa firesc, ca noi. Am fost pe munte împreună, în maşină, bine a condus Alteţa Sa (n.r. – râde). A fost foarte
frumos…
*Andreea, voluntar din Bistriţa: Sunt pentru a doua oară aici la Tăşuleasa Social. A fost o
experienţă specială săptămâna aceasta, ţinând cont de prezenţa Alteţei Sale Regale Principele Nicolae. De ce
a fost o experienţă specială? A fost specială, pentru că îmi imaginam ca prezenţa Alteţei Sale să fie altfel,
mai sobră, dar Alteţa Sa e mult mai deschis, e firesc, altruist. Am făcut echipă. Am descoperit că îmi place să
ajut. Mă simt mult mai bună.
Cristian, voluntar din Bistriţa: Am ales să fac voluntariat pentru că îmi place să ajut, să văd că las
un rezultat bun în urma mea. Mă simt mult mai bine

144
 Principele Radu a vizitat județul Bistrița-Năsăud
Alteța Sa Regală Principele Radu al României a vizitat, în ziua de 1 aprilie 2014, județul
Bistrița-Năsăud, oprindu-se la Năsăud și Bistrița, unde a fost primit de autoritățile locale, reprezentate la
Năsăud de primarul Mircea Romocea iar la Bistrița de primarul Ovidiu Creţu, prefectul Ioan Țintean şi
preşedintele CJ Radu Moldovan, precum și de membrii Clubului Monarhiștilor Bistrițeni, care l-au primit
călduros.
La Bistrița, ASR Principele Radu a fost oaspetele Complexului Muzeal Bistrița-Năsăud, unde s-a
întâlnit cu elevi, părinți, profesori, membrii ai Clubului Monarhiștilor Bistrițeni și alți oameni de cultură din
întreg județul și au fost lansate cărțile regale, cu autografe.
ASR Principele Radu al României a participat, alături de personalități locale și un public numeros, la
Biblioteca Judeţeană „George Coşbuc”, unde scriitorul Ioan Pintea, directorul instituției, a prezentat pe
Alteța Sa Regală, care a ținut un veritabil discurs, după care au fost lansate cărțile regale „Margareta.
Portretul Principesei Moştenitoare” şi „Trei poduri peste lume”, însoțite de autografe.
Fiind prezent la această importantă manifestare culturală, i-am oferit Principelui Radu primul volum
din „Anuarul Bârgăuan”, în care am scris despre vizita Familiei Regale din decembrie 2006, în Țara
Bârgaielor, pentru care, foarte încântat, Principele și-a adus aminte cât era atunci de frig, mi-a mulțumit
spunându-mi că această carte o va păstra în Biblioteca Casei Regale de la Castelul Săvârșin.
(Niculae Vrăsmaș)

145
Principele Radu este așteptat marți la Bistrița

Principele Radu al României va participa la lansarea a două

volume – „Trei poduri peste lume” semnată chiar de el şi „Margareta.
Portretul Principesei Moştenitoare” de Sandra Gătejeanu Gheorghe.
Potrivit site-ului Editurii Curtea Veche, care patronează cele două
cărţi, volumele vor fi prezentate marţi începând cu ora 11:00 în
Năsăud, iar de la ora 15:45 la Biblioteca Judeţeană „George Coşbuc”
din Bistriţa.
„ASR Principele Radu va avea întâlniri cu elevii, părinţii şi
profesorii pentru promovarea lecturii în rândul tinerelor generaţii”,
precizează reprezentanţii Editurii Curtea Veche. „Margareta. Portretul
Principesei Moştenitoare”, de Sandra Gătejeanu-Gheorghe este o carte
album ce prezintă viaţa în imagini a primei femei care va moşteni
Coroana României. Volumul prezintă copilăria, adolescenţa, studiile,
viaţa de familie, interesele şi activităţile Principesei Margareta. „Trei
poduri peste lume. Consemnări între anii 1982-2003”, de ASR
Principele Radu al României este practic un jurnal. Cele trei poduri

146
din titlul volumului fac referire la trecerile Principelui Radu: de la un mileniu la altul, de la România
comunistă la lumea liberă, de la condiţia de actor la cea de principe regal.
(Bianca SARA, Mesagerul)

Vizită regală. Principele Radu al României va fi oaspete la Bistriţa

Alteța Sa Regală (ASR) Principele Radu al României se va afla în județul Bistrița-Năsăud pentru o
dublă lansare de carte, în data de 1 aprilie. Editura Curtea Veche organizează în județ cele două lansări de
carte, în prezenţa ASR Principele Radu al României, una în Năsăud, iar cealaltă în municipiul Bistrița.
În Bistrița, prima gazdă va fi Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud din municipiu, acolo unde, de la
ora 13.30, reprezentantul Casei Regale din România va fi în mijlocul oamenilor. Acțiunea este adresată mai
ales elevilor din ciclul primar, care vor avea șansa să cunoască un om cu sânge albastru. La dubla lansare de
carte vor mai fi și profesori, părinți sau reprezentanți ai autorităților locale.
După acest eveniment, ASR Principele Radu al României se va afla de la ora 15.45 de minute la
Biblioteca Judeţeană „George Coşbuc” Bistriţa-Năsăud unde vor fi lansate în fața publicului bistrițean cărțile
regale „Margareta. Portretul Principesei Moştenitoare” şi „Trei poduri peste lume”.
Despre cărțile regale
„Trei poduri peste lume” este o carte de excepție ce cuprinde consemnări ale Alteței Sale Regale
Principele Radu al României dintre anii 1982 și 2003.
„Cartea Alteţei Voastre Regale este o mini-capodoperă de talent, dar mai ales de simplitate, sub
aparenţe intelectuale. Sper că mulţi oameni o vor putea descoperi în librării deşi, în sinea ei, nu este o lucrare
pentru a atrage mulţimile”, se menționează în recenzia cărții, scrisă de marchizul de Trazegnies Olivier, pe
site-ul editurii Curtea Veche.
„Margareta. Portretul Principesei Moştenitoare” este o carte-album, scrisă de Sandra Gătejeanu
Gheorghe, ce prezintă destinul în imagini, de la naştere până în zilele noastre, al primei femei care va
moşteni Coroana României.
„Pornind de la amintirile Alteţei Sale Regale şi apelând la documente, fotografii, obiecte personale,
dar şi lucruri ce fac parte din Colecţia Regală, unele dintre ele prezentate aici în premieră, autoarea Sandra
Gătejeanu Gheorghe ne vorbeşte despre copilăria şi adolescenţa Principesei Moştenitoare, despre studiile şi
experienţa comunitară, despre viaţa de familie, interesele şi activităţile întreprinse de Principesa Margareta în
folosul României”, se scrie în recenzia cărții.
(Vocea Transilvaniei)

Alteţa Sa Regală Principele Radu al României a avut întrevederi cu

primarul Ovidiu Creţu, prefectul Ioan Țintean şi preşedintele CJ Radu
Moldovan, după care a mers la Muzeul Judeţean Bistriţa, unde le-a vorbit celor
aproximativ 200 elevi din ciclul primar despre programul „Cărţile copilăriei”,
care promovează lectura în rândul tinerelor generaţii, şi le-a dat autografe.
Primarul Bistriţei, Ovidiu Creţu, a primit marţi vizita Alteţei Sale
Regale Principele Radu al României. La întâlnire au participat prefectul Ioan
Ţintean, preşedintele Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud, Radu Moldovan,
reprezentanţi ai autorităţilor locale, membri ai Clubului Monarhiştilor Bistriţeni.
Primarul Ovidiu Creţu a urat bun venit la Bistriţa Principelui Radu şi a
făcut o scurtă prezentare a principalelor momente care au jalonat istoria oraşului.
„În încheiere, Ovidiu Creţu a făcut câteva referiri la situaţia actuală în care se
află Bistriţa, din punctul de vedere al mediului de afaceri, învăţământului, al
dezvoltării viitoare, subliniind importanţa pe care municipalitatea o acordă proiectelor finanţate cu fondurile
europene. Principele Radu al României a apreciat caracterul cosmopolit al Bistriţei şi faptul că aici s-au
îmbinat în mod fericit elementele culturilor şi civilizaţiilor importante. Alteţa Sa şi-a exprimat speranţa că se
vor pune bazele unor proiecte comune ale Casei Regale şi autorităţilor locale, în special în domeniul
educaţional şi economic”, informează Primăria Bistriţa.
„Personal, sunt bucuros că astăzi am avut ocazia să petrec câteva zeci de minute în preajma Alteţei
Sale Regale, Principele Radu al României. România este azi un stat membru al NATO şi al Uniunii
Europene datorită efortului a foarte mulţi oameni care cred în România. Alături de ei, un rol definitoriu l-au
avut Casa Regală a României şi Alteţa Sa, Principele Radu, motiv pentru care, trebuie să fie apreciat de noi,
toţi românii. Îi mulţumesc pentru vizita sa în judeţul nostru şi îi doresc toate gândurile bune”, a spus
preşedintele Consiliului Judeţean, Radu Moldovan.
147
 ASR Principele Radu s-a întâlnit apoi la Muzeu cu cei mai mici dintre elevi, cărora le-a explicat
despre alegerea de a susţine programul „Cărţile copilăriei”, iniţiat de Curtea Veche Publishing, şi de
multiplele direcţii de acţiune din cadrul acestuia pentru promovarea lecturii în rândul celor mici. La
eveniment au fost prezenţi managerul Complexului Muzeal Judeţean, Alexandru Gavrilaş, inspectorul şcolar
general Camelia Tabără, cadre didactice şi circa 200 de elevi ai şcolilor bistriţene.
Principele Radu a interacţionat cu micii elevi: „Nu putea fi ales un loc mai potrivit pentru această
întâlnire. Cine are telefon mobil, câţi intră pe internet? Mulţi. Ce nevoie e de cărţile copilăriei dacă totul se
găseşte pe internet? Pe vrea când părinţii şi bunicii erau copii, pe noptieră nu avea IPad, ci cărţi, citind „Cei
trei muschetari”, basmele lui Ispirescu sau Creangă, devenind oameni întregi. Există o parte din viaţa noastră
care e mai importantă decât YouTube, telecomanda sau calculatorul. Dacă nu credeţi acum în Moş Crăciun şi
că binele poate fi atotbiruitor, nu mai e timp altădată”.
„Am primit cu bucurie această iniţiativă. Suntem conştienţi, noi toţi adulţii, că trebuie să ne dăm
mâna în a educa aceşti copii, într-o societate care cultivă superficialul şi facilul, valorile reale. Suntem
recunoscători Casei Regale pentru toate eforturile pe care le face în proiectele educaţionale. E nevoie mai
mult ca oricând de spiritul cărţilor copilăriei, unde binele şi frumosul înving”, a spus Camelia Tabără.
La final, după ce trei elevi de la CN „Andrei Mureşanu” i-au oferit un scurt moment de lectură din
„Alice în Țara Minunilor”, Principele a dat sute de autografe pe cărţile copilăriei, iar elevii n-au ratat ocazia
de a mângâia şi hrăni puiul de căprioară aflat într-un ţarc în curtea Muzeului.
Înainte de a veni la Bistriţa, Principele Radu s-a întâlnit la Năsăud cu primarul Mircea Romocea şi a
lansat două volume regale. Vizita Principelui Radu la Bistriţa se încadrează într-un tur regional mai amplu pe
care îl face în zona de nord-vest a ţării.
(Timponline.ro)

Alteţa Sa Regală Principele Radu al României vine la Bistriţa pentru lansarea unor cărţi

Nu e păcăleală – pe 1 aprilie, Alteţa Sa Regală Principele Radu al României va fi prezent la Bistriţa,

pentru a lansa, la Muzeul Judeţean, colecţia „Cărţile Copilăriei” publicate de Editura Curtea Veche. Copiii
vor putea cumpăra din cărţile prezentate de ASR Principele Radu la preţuri promoţionale, au declarat
organizatorii pentru Bistriţeanul.ro.
Alteţa Sa Regală Principele Radu al României va fi prezent săptămâna viitoare la Bistriţa, pentru a
promova două colecţii apărute la editura Curtea Veche Publishing. Prima dintre ele este „Cărţile copilăriei” –
o colecţie de cărţi destinate copiilor din ciclul primar care va fi prezentată marţi, de la orele 13.30 la Muzeul
Judeţean, în încercarea de a readuce lectura printre plăcerile celor mici şi de a lupta împotriva statisticilor din
ce în ce mai îngrijorătoare privind rezultatele slabe în sistemul educaţional, scăderea dramatică a interesului
pentru lectură în rândul copiilor și dificultăţile acestora în înţelegerea textelor, se precizează într-un
comunicat al editurii.
Organizatorii evenimentului au precizat pentru Bistriţeanul.ro că elevii prezenţi la lansarea colecţiei
vor putea să-şi achiziţioneze cărţile la un preţ special, de doar 10 lei.
Tot marţi, însă de la 15.45, în Sala Liviu Rebreanu a Bibliotecii Judeţene „George Coşbuc” din
Bistriţa vor fi prezentate două dintre volumele colecţiei „Cartea Regală”. Organizatorii evenimentului au mai
precizat pentru Bistriţeanul.ro că nu este o întâmplare faptul că cele două volume vor fi lansate tocmai la
Biblioteca Judeţeană – imobilul având o semnificaţie aparte pentru Casa Regală – pentru că în clădirea de pe
Alexandru Odobescu a locuit o vreme şi prinţul Carol (viitorul rege Carol al II-lea al României), în perioada
interbelică.
În „Memoriile” sale, deputatul Victor Moldovan povestea că „în ziua de 4 ianuarie 1920, Iorga şi
Vaida au venit la Bistriţa, pentru a-l vizita pe prinţul Carol, care se găsea exilat aici în garnizoană. Cu această
ocazie au asistat şi la o slujbă în bisericuţa ortodoxă, o biată căsulie. Deputatul bistriţean îi atribuie prinţului
Carol o frază „vizionară” în acea epocă: ”El spunea: „Ştiu bine că, în 20 de ani România, ca toate celelalte
ţări, va fi republică, de ce să fiu împiedicat atunci să trăiesc cum vreau?” L-am auzit eu însumi cu ocazia
unei defilări exprimându-şi părerea că viitorul va fi al socialiştilor” scrie Victor Moldovan.
La Bistriţa vor fi prezentate marţi, de la ora 15.45 două volume din colecţia „Cartea
Regală”: ”Margareta. Portretul Principesei Moștenitoare” de Sandra Gătejeanu-Gheorghe este o
minunată carte-album ce prezintă destinul în imagini, de la naştere până în zilele noastre, al primei femei
care va moşteni Coroana României. Pornind de la amintirile Alteței Sale Regale şi apelând la documente,
fotografii, obiecte personale, dar şi lucruri ce fac parte din Colecția Regală, unele dintre ele prezentate în
premieră în volumul „Margareta. Portretul Principesei Moștenitoare”, autoarea Sandra Gătejeanu Gheorghe
ne vorbeşte despre copilăria și adolescența Principesei Moștenitoare, despre studiile și experiența
148
comunitară, despre viața de familie, interesele şi activităţile întreprinse de Principesa Margareta în folosul
României.
„Trei poduri peste lume. Consemnări între anii 1982 şi 2003” de ASR Principele Radu al
României este un jurnal „pe sărite” în care aventura spirituală a actorului care duce texte româneşti şi străine
pe meridianele (şi scenele) lumii se împleteşte cu destinul omului de stat, devenit membru al Casei Regale a
României. Misiunea sa, aceea de a purta numele şi spiritualitatea românească în lume, de a fi mesager al ţării
pentru reintegrarea ei în familia căreia de drept îi aparţine, lumea democratică, devine un sens şi o datorie
umană, pe care o îndeplineşte cu devotament alături de întreaga Familie Regală a României. Cele trei poduri
din titlul cărții fac referire la trei treceri diferite, simultane și fundamentale în viața Alteței Sale Regale:
trecerea de la un mileniu la altul, trecerea de la România comunistă la lumea liberă, trecerea de la condiția de
actor la cea de principe regal.
(Ioana BRADEA)

A.S.R. Principele Radu al României şi „Clubul Monarhiştilor” din Bistriţa

A.S.R. Principele Radu al României s-a întreţinut cordial cu reprezentanţii din zonă ai Casei Regale
a României, respectiv, membrii Clubului Monarhiştilor din Bistriţa, având deosebita plăcere de a se
fotografia cu aceştia.
Au fost prezenţi, din partea Clubului Monarhiştilor din Bistriţa, dr. Marius Pop (preşedinte), Mihai
Fucă (secretar), Radu Sabău (trezorier), scriitorul Al. C. Miloş, căruia ASR Principele Radu al României i-a
transmis mulţumiri pentru cartea sa – „Sud Galactic”, precizând că se află la loc de cinste în Biblioteca Casei
Regale din Castelul de la Săvârşin; Virgil Raţiu, Augustin Baciu, Ioan Şeu, prof. Dana Fiscutean, Monica şi
Cristian Munthiu, prof. Rozalia Fucă, Ferencz I., dr. Tiberiu Podani etc.
A.S.R. Principele Radu al României a apreciat activitatea clubului cu gândul că Monarhia va salva
România!
(Răsunetul, Mie, 04/02/2014-12:45)

Ziua Regalităţii la Bistriţa: depuneri de coroane şi marşul „Monarhia pentru viitor”

Clubul Monarhiştilor Bistriţeni şi Asociaţia Foştilor Deţinuţi Politici din România au organizat o
ceremonie cu depunere de coroane la Monumentul foştilor deţinuţi politici din zona blocului Lamă, moment
la care au fost prezenţi preşedintele CJ Radu Moldovan şi subprefectul Ovidiu Frenţ. Monarhiştii au
participat apoi la un marş regal care a avut ca punct terminus Muzeul Judeţean.
149
 În acest an, Clubul Monarhiştilor Bistriţeni a organizat o serie de evenimente dedicate Zilei
Regalităţii, care au debutat vineri la Muzeul Judeţean cu conferinţa „Regalitatea din România, România
modernă, România contemporană”, moderată de istoricul Corneliu Gaiu şi susţinută în prezenţa prof. univ.
dr. Toader Nicoară – UBB Cluj, a directorului Editurii Eikon Cluj, George Vasile Dâncu, şi a scriitorului
Virgil Raţiu.

Foto: timponline

Sâmbătă a avut loc o ceremonie cu depunere de coroane de flori la Monumentul foştilor deţinuţi
politici de la Lamă, la care au participat şi reprezentanţi ai Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici din România –
filiala Bistriţa-Năsăud, preşedintele Consiliului Judeţean Radu Moldovan şi subprefectul Ovidiu Frenţ.
Ceremonia a fost urmată de marşul regal „Monarhia pentru viitor”, desfăşurat pe traseul Lamă –
Bulevardul Decebal – Complexul Winmarkt – str. Gheorghe Şincai – str. Dornei – Muzeul Judeţean. Au
mărşăluit câteva zeci de persoane, printre care dr. Marius Pop, directorul Liceului de Muzică „Tudor Jarda”,
Claudiu Şular, şi Răzvan Cîtu. Monarhiştii au încheiat programul cu un picnic în curtea Muzeului, unde au
închinat un pahar de şampanie în cinstea Regelui Mihai.
„Pentru noi, cei din Clubul Monarhiştilor Bistriţeni, ziua de 10 mai reprezintă un eveniment
deosebit. După cum ştiţi, ziua are o triplă conotaţie: punerea Principelui Carol în 1866 în fruntea României,
apoi în 1881 încoronarea ca şi rege şi instaurarea Regatului României şi, bineînţeles, ziua în care a fost
proclamată independenţa ţării. Am ales să comemorăm împreună cu Asociaţia Foştilor Deţinuţi Politici jertfa
sutelor de mii de ostaşi români care şi-au dat viaţa pentru ţară în acel război crunt şi în acelaşi timp jertfa
victimelor Holocaustului comunist, care s-a întâmplat din 1946 până în 1964. Românii au omorât români,
lucru care nu trebuie să se mai întâmple niciodată. Pe lângă cei care au murit în închisorile comuniste au fot
şi mulţi care au scăpat în urma torturilor, dar cu răni care le vor aduce aminte mereu cu durere de aceste
suferinţe. Am depus coroane gândindu-ne cu durere la cei care au murit şi suferit în închisorile comuniste şi
la ostaşii care şi-au dat viaţa. La Muzeu am ciocnit o cupă de şampanie în cinstea Majestăţii Sale Regele
Mihai”, a spus dr. Marius Pop, preşedintele Colegiului Medicilor Dentişti Bistriţa-Năsăud.
(timponline, 10 mai, 2014)

150
 IV. ETNOGRAFIE ȘI FOLCLOR
Niculae VRĂSMAȘ,
Apariţia cuptoarelor de pâine
şi prepararea povilei, în Valea Bârgaielor
Oamenii s-au hrănit încă de la apariţia lor cu fructe şi cereale, primele fiind gata preparate, iar
ultimele consumându-se la început în stare crudă, apoi fiind treptat preparate, mai ales după folosirea
focului, sau conservate natural prin îngheţ.
Deşi nu există prea multe legende sau documente, despre folosirea şi prepararea pâinii sau a
conservării fructelor, se presupune că, încă de la sfârşitul paleoliticului, au existat încercări rudimentare,
în acest sens, când gramineele creşteau în climatul nord mediteranean şi pe teritoriul mai cald al ţării
noastre. Cele mai vechi date, care demonstrează cultivarea şi folosirea grâului în alimentaţie, au fost
descoperite în resturile conservate ale unui sat din Orientul Mijlociu, datat din anii 9000 -8000 î.Hr.
Dacă fructele se consumau crude, coapte natural sau îngheţate, cerealele se consumau, la început
în stare brută, crude, congelate, uscate, prăjite natural sau măcinate în piuă cu piatră şlefuită, iar făina
rezultată se frământa doar cu apă şi apoi se consuma, iar după folosirea focului aluatul se cocea,
devenind pâinea primitivă, cunoscută încă din epoca bronzului, când se prepara din mei, pe vremea
dacilor şi apoi din orz, grâu, secară, ovăz, sorg şi alac, primii brutari cunoscuţi din antichitate fiind
egiptenii, care au construit cuptoarele cu boltă.
Despre începutul preparării pâinii şi a conservelor de fructe în cuptoare, în ţara noastră, nu
există prea multe date, dar este de presupus că aceste alimente au hrănit, din cele mai vechi timpuri,
întreaga populaţie. Vechile vetre ţărăneşti au funcţionat şi în aşezările bârgăuane din vremuri
imemoriale, în gospodării existând cuptoare construite în camera de locuit, folosite la preparat alimente,
încălzit şi chiar pentru dormit deasupra, la căldură, obicei descris şi de Liviu Rebreanu în romanul Ion,
care s-a menţinut până în prezent şi în câteva case vechi din satele bârgăuane, unde, în gospodăriile mai
dezvoltate cuptorul era amplasat în curtea sau grădina casei, sau chiar într-o bucătărie separată de casa
de locuit, în care de cele mai multe ori locuiau bătrânii din familie.
Cuptoarele de pâine funcţionau, de obicei noaptea şi erau servite de cel puţin un bruta r calificat,
care pe Bârgău se numea „pec” şi un ajutor, brutăria numindu-se „pecărie”. În cuptoarele familiilor mai
înstărite pâinea, cozonacul, vărzarul, dovleacul, merele, perele coapte şi mai ales prunele uscate, se
preparau în instalaţii proprii.
Cel mai important şi frecvent produs în cuptorul ţărănesc al bârgăuanilor, cunoscut din moşi
strămoşi a fost povila, obţinută din prune, fără adaos de zahăr sau alte ingrediente. Prunul este originar
din Siria şi a fost adus în Dacia de către romani, fapt care nu exclude posibila preparare a povilei încă
din vremurile care au urmat.
Cunoscut în România şi sub numele de magiun, care derivă din arabul măgiun şi turcescul
macun, nume apropiate de locul de origine cunoscut al prunului, cuvântul bârgăuan povilă pr ovine
din ucrainescul povydlo, sau din polonezul powidla.
Numele unor produse asemănătoare româneşti mai sunt următoarele: Chiseliţă, marmeladă,
dulceaţă, miere, lictar, pecmez, silvoiz, dar aceste produse nu se aseamănă cu povila de Bârgău, naturală
şi foarte sănătoasă.
Metoda tradiţională de preparare a povilei constă în fierberea pulpei de prune în vase deschise,
sub agitare continuă cu palete din lemn, după care se descarcă în vase din lut ars, iar după răcire se
depozitează în cămară sau în beci.
Calitatea naturală a produsului este deosebită, consumul povilei fiind indicat pentru sănătate la
toate vârstele, în oricare perioadă a anului, fiind folosit la micul dejun sau pentru desert.

151
 Ioan SENI,
Sărbători şi sfaturi bătrâneşti în Ţinutul năsăudean
După rânduiala Sf. Biserici Creştine sărbătorile pot fi legate şi nelegate. Cele legate sunt
rânduite cu liturghie, rugăciuni, cântece de laudă, evlavie, înălţare sufletească etc., sunt zile în care nu
se lucrează. S-au stabilit ca fiind sărbători legate zilele de duminică, adică a 7-a zi din săptămână – Ziua
de odihnă; Zilele Domnului – naşterea D-lui sau Crăciunul, Învierea D-lui sau Paştele, Botezul D-lui,
Înălţarea D-lui etc. Alte sărbători legate vizează pe Preacurata Fecioară – Mama Mântuitorului –
Naşterea, Adormirea sau Bunavestire..; vizează pe Duhul dătător de viaţă şi lumină – Pogorârea
Duhului Sfânt – Cincizecimea; Alte sărbători legate sunt dedicate unor îngeri – Arhanghelii Mihai şi
Gavril; unor sfinţi – Sf. Dumitru, Sf. Nicolae, Sf. George, Sf. Ioan Botezătorul etc.
Dar poporul român, moştenindu-i pe daci, pe romani şi alte neamuri care s-au mai stabilit pe
meleagurile noastre, a moştenit şi anumite datini, obiceiuri şi credinţe.. Din aceste moşteniri, românii
şi-au stabilit sărbători nelegate, fără liturghie, dar aceste zile deveneau nelucrătoare, neproductive, dar
şi fără rugăciuni, mai ales în zona satului, a lumii rurale. Astfel de sărbători sunt cunoscute în memoria
satelor ca sărbători băbeşti, sărbători care-şi au şarmul şi interesul lor. Creştinismul ne-a luminat, dar
obiceiurile şi credinţele moştenite nu ne-au părăsit, ne-am obişnuit cu ele, fac parte din mentalitatea
multora dintre noi. Ele reoglindesc trecutul, exploatând anumite coincidenţe ( Lupii mănâncă oile, Uliul
atacă găinile, Viermii strică brânza..).
Iată sărbătorile băbeşti din timpul săptămânii: Lunea este interzis fetelor lăutul (spălatul) pe
cap, altfel te măriţi cu un om bătrân; este interzis scoaterea gunoiului din casă, că -ţi ia uliul găinile..
Marţea este interzis să pleci la drum sau să începi vreun lucru, îţi va merge rău; este interzis să urzăşti
pânza căci marţea a urzit D-zeu lumea, Pământul; Miercurea este interzis să te speli căci rămâi văduv
(ă) şi te urăsc oamenii; să nu speli haine că-i rău; să nu scoţi gunoiul din casă că-ţi ia uliu găinile; Joia îi
voie numai logodne şi cununii..; Vinerea să nu coşi, să nu torci, să nu speli, că-ţi cade părul ori te doare
capul. Să nu mături că-ţi ia uliul găinile! Sâmbăta nu se urzăşte, nu se croiesc cămăşi, căci Dumnezeu
marţea a urzit Pământul, iar sâmbătă l-a sfârşit, iar cel ce va purta cămaşa va muri.. Şi nuanţările pot
continua pentru că în cultura populară este bine cunoscută sintagma: câte bordeie, atâtea obicee..
Biserica nu acceptă astfel de improvizaţii, sfătuind poporănii la curăţenie, igienă pentru a-şi menţine
frumuseţea şi sănătatea personală...
Dar lenea-i cucoană mare: Lunea, marţea n-am lucrat Mai de când m-am măritat! Miercurile
sunt oprite.. Nu lucrez de nu ţi-i minte! Joile-s toate legate.. Nu lucrez că fac păcate! Vinerea e o zi
scumpă.. Nu mă prea silesc la muncă; Sâmbătă m-am apucat.. Şi-am făcut o bubă-n cap! Duminica-i
zi’mpărătească. Toată lumea s-o cinstească.
Care este Ziua cea mai ţinută, mai sărbătorită?!
Vinerea rămâne ziua cea mai prăznuită în care nu se coase, căci împungi pe Sf. Vineri şi rămâi
orb, iar Sf. Vineri nu rabdă; nu se toarce, nu se mătură prin casă, nu se dă gunoiul afară, căci mănâncă
uliul găinile, nu se spală haine, să nu te tunzi, să nu te lai (speli) pe cap; să nu dai nimic din casă..
Adică să nu faci nimic.. 40 de zile pe an, este o problemă, la care se mai adaugă încă 12 zile de vineri
mult mai importante pentru Sf. Vineri. Dar cine este Sf. Vineri? O bătrânică din poveşti care-i ajută pe
Feţii Frumoşi rătăcitori pe alte tărâmuri.. Dar şi Sf. Luni şi Sf. Marţi şi Sf. Miercuri îşi cer dreptul la
praznicul lor.. Ori, ne este foarte cunoscut că o zi este sfântă dacă o petrecem în muncă, în sfinţenie.
Mai mult, Biserica a stabilit pentru fiecare zi din cele 365 sau 366 zile ale anului, Ziua unui sfânt sau a
unui mucenic, nefiind nevoie de alte sărbători băbeşti. Dar care sunt cele 12 vineri pe care nu-i babă să
nu le prăznuiască mai mult ca pe o sărbătoare legată. Ele provin dintr-o fantezie a unui povestitor
iscusit. Se spune că într-o cetate numită Drace locuiau creştini şi jidovi care se certau mereu pentru
întâietatea şi sfinţenia legii lor. Pentru a termina cearta şi-au ales 2 oameni învăţaţi, un creştin şi un
jidov care să se întreacă în învăţăturile lor şi ambele neamuri să treacă la legea învingătorului, a celui
mai bun. Creştinul a învins pentru că a rânduit şi tâlcuit rostul celor 12 vineri: Vinerea 1: se prăznuieşte
înainte de cei 40 de mucenici, fiindcă atunci a călcat Adam şi Eva porunca lui Dumnezeu! Vinerea 2:
Este Vinerea înainte de Bunavestire, atunci când a ucis Cain pe Abel; Vinerea 3: este Vinerea Patimilor,
înainte de Sf. Paşti; Vinerea 4: este înainte de Rusalii, atunci când turcii şi alţi păgâni s-au năpustit
asupra împăratului Arcadie, alungându-l peste mare, iar ei au mâncat carne de cămilă şi au băut sânge de
capră; Vinerea 5: înainte de Înălţarea Domnului, când s-au dărâmat Sodoma şi Gomora şi alte cetăţi
păcătoase; Vinerea 6: înaintea sărbătorii Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, atunci când a trimis D-zeu

152
cele 10 bătăi peste Egipt; Vinerea 7: înainte de Schimbarea la Faţă, când turcii zburară cu aripi ca zmeii
şi ca scorpiile şi ajunseră la Râm şi Ierusalim, dar fură scoşi de Îngerul Domnului în Ţara Avatului, prin
Poarta Zraon la Tătari; Vinerea 8: înainte de adormirea Preacuratei, când s-a sculat Navuhodonozor şi
robiră, Ierusalimul 70 de ani; Vinerea 9: Înainte de tăierea capului Sf. Ioan Botezătorul, din porunca
împăratului Irod; Vinerea 10: înainte de înălţarea Sf. Cruci, când în acea zi lovi Moise Marea Roşie cu
toiagul şi aceea se despărţi în două, de putu trece pe israeliţi în pustie, din robia Egiptului; Vinerea 11:
înainte de Sf. Andrei, când a pus Ieremia prorocul pe Diavol între 2 munţi; Vinerea 12: înainte de
Crăciun, când, din porunca lui Irod au fost tăiaţi 13 mii de prunci.
La aceste rânduieli băbeşti Biserica pune întrebări, în esenţă retorice, tocmai pentru a scoate în
evidenţă hazardul acestor rânduieli: – De unde ştia povestitorul că Adam şi Eva au mâncat din pomul
oprit într-o vineri? – sau că a omorât Cain pe Abel într-o vineri? – sau că din porunca lui Irod au fost
ucişi pruncii într-o vineri? – sau că turcii zburau.. . Povestitorul creştin continua convingându-l pe cel
jidov că D-zeu a scris aceste vineri într-o carte mare, pe care a dat-o apostolilor pentru a şti cele 12
vineri. Jidovii i-au urmărit, iar aceştia s-au ascuns, dar l-au găsit chiar pe cel la care se afla cartea, l-au
omorât, i-au luat cartea şi au învăţat-o pe de rost, apoi au ars-o, iar rânduielile se păstrează după cum îşi
mai amintesc cei ce i-au ascultat.. Biserica iarăşi avertizează că D-zeu n-a scris cărţi, ci prin Duhul
Sfânt i-a luminat şi îndemnat pe Sf. Apostoli să scrie.. Deci, vina apariţiei acestor poveşti închipuite sau
sărbători băbeşti ar aparţine jidovilor care au furat cartea, au învăţat-o pe de rost şi după ce au ars-o, au
redat conţinutul ei după cum şi-au mai adus aminte..
În afara celor 12 vineri mai sunt şi alte sărbători peste săptămână, fiecare cu povestea ei: Marţea
ciorilor – se ţine în săptămâna brânzei, pentru ca ciorile şi viermii să nu mănânce semănăturile şi
brânza..; Miercurile celor tari – înainte de Rusalii, când nu se urzăşte, căci în acele zile lucrează cele
tari – Zânele şi Ielele..; Joia Furnicilor – se ţine în săptămâna brânzii pentru a apăra casa şi grădina de
furnici..
Sărbătorile băbeşti de peste an se asociază cu pomenirea unui sfânt, a unui mucenic, cuvios,
apostol, proroc.., pe care Biserica îl propune pentru o anumită zi din an, datorită vieţii jertfite pe Pământ
în numele lui Isus sau Dumnezeu, viaţă creştină ce merită sărbătorită cu praznic bisericesc, ca o
sărbătoare legată, dar nu toate zilele trebuie sărbătorite astfel, pentru că n-ar mai lucra nimeni 365 de
zile într-un an.. Dintre aceste sărbători băbeşti anuale se reţin câteva:
1. Sânpetru de iarnă – 16 Ianuarie – când Sf. Apostol Petru a fost aruncat în temniţă de
împăratul păgân Irod, unde a fost legat în lanţuri. A fost salvat de Îngerul D-nului care l-a dezlegat şi
scos din temniţă. Românii însă prăznuiesc ziua pentru lupi – câinii lui Sf. Petru, trimişi anume de Sf.
Petru în gospodăria lui cutare pentru a-i mânca oaia sau a-l păgubi. Cine-i sortit nu scapă, pentru că Sf.
Petru îi pedepseşte pe cei ce lucră în această zi. Biserica întreabă dacă -i trebuiau lui Sf. Petru câini sau
lupi?
2. Sf. Trif, Sf. Haralampie şi Sf. Toader – trei sărbători băbeşti ale lunii februarie. a) Sf. Trif sau
Sf. Trifon – era un creştin din timpul împăratului Deciu, care a suferit temniţă şi alte pedepse, după care
i s-a tăiat capul pentru credinţa sa în Isus Hristos. Este prăznuit în apropierea Întâmpinării Domnului.
Babele au făcut din Sf. Trifon pe Trif nebunul care a trăit pe vremea când s-a născut Isus Hristos. Trif a
batjocorit pe Preacurata Fecioara Maria, când a văzut-o cu pruncul Isus în braţe, mergând pentru moliftă
la Biserică, drept pentru care Preacurata l-a pedepsit tăindu-i nasul. Se ţine Ziua de Sf. Trif – 1 februarie
pentru a nu-ţi mânca lupii vitele sau pentru a evita bătaia viţei de vie cu gheaţă. b) Sf. Haralampie pe
care Biserica îl pomeneşte pe 10 februarie, ca pe un mare apărător al credinţei lui Hristos. A trăit prin
anul 202 profesând ca preot. A suferit moarte de mucenic pe vremea împăratului Sever. Babele l -au
făcut sfântul ce ţine toate boalele în lanţ, mai cu seamă ciuma, de aceea în acea zi nu prind vitele în jug
sau în ham. c) Sân Toader – se ţine în sâmbăta din prima săptămână a Postului Mare. Acest sfânt s -ar fi
arătat episcopului de Constantinopol şi i-ar fi spus să nu mănânce din mâncărurile jidoveşti ci să
mănânce colivă. Poporănii îi ţin ziua pentru cai, când li se tund cozile şi pentru vite, când li se tunde
părul de pe lângă coarne. În acea zi şi fetele îşi spală părul frumos în apă amestecată cu felurite buruieni
şi flori şi cu păr din coada mânzilor.. („Toadere, Sân Toadere Să-mi dai coada iepei, Să-ţi dau coada
fetei”). Se convine că Sf. Toader nu-i cel din 8 februarie, ci-i vorba despre un flăcău voinic şi frumos şi
care are nişte cai năzdrăvani şi a cărui praznic cade în ziua marelui mucenic Teodor Tiron.
3. Sărbătorile băbeşti ale lunii martie: Dochia, Capul de primăvară, 40 de sfinţi, Alexia. Iarna
vine repede şi pleacă târziu. Dar cum să te scapi de ea când este ajutată de Dochia, cu cojoacele ei pe
care nu le lasă până nu trece prin Capul de primăvară, când apoi vin cei 40 de sfinţi şi desfundă
Pământul, slobod căldura care alungă Frigul şi aduc Primăvara, iar Alexia dă drumul jigăniilor ascunse
în pământ peste iarnă. Capul de primăvară sau Dragobetele este sărbătorit în 24 februarie când Sf.
153
Biserică face pomenire de aflarea capului Sf. Ioan Botezătorul. De 1 martie, Biserica pomeneşte pe
cuvioasa mucenică Eudochia, care a trăit pe vremea împăratului Traian. În tinereţe a fost păcătoasă, dar
s-a pocăit şi a fost una din mucenicele care a suferit mult pentru credinţa creştină. În anul 114 d.Hr. i s-a
tăiat capul. În 9 martie Biserica îi pomeneşte pe cei 40 de mucenici – 40 de soldaţi creştini care au trăit
în Armenia în sec. III d.Hr. Mucenicia lor este importantă pentru că toţi au fost omorâţi, lăsa ţi
dezbrăcaţi pe un lac îngheţat, într-o noapte geroasă. Sf. Biserică le respectă mucenicia.. În 17 martie
Biserica îl cinsteşte pe cuviosul Alexie, omul lui Dumnezeu, care a trăit în sec. IV d.Hr., pe timpul
împăratului Honoriu, originar din Roma. Din copilărie şi până la moarte a dus o viaţă plină de evlavie şi
umilinţă creştinească.
Ce spun poveştile băbeşti despre aceste sărbători ale lunii martie: Dochia era baba rea,
nărăvoasă şi nestatornică. Zilele ei sun primele 9 din luna martie, când baba umblă î mbrăcată în cojoace,
iar Primăvara nu soseşte până ce baba nu-şi leapădă toate cojoacele. În plină desprimăvărare te
pomeneşti cu câte un cojoc de-al babei albind dealurile şi câmpiile. Baba-i cu năravuri şi de aceea în
ziua ei nu trebuie să lucrezi ca să n-o superi, iar dacă-i mânioasă, să-i domoleşti mânia, ca să nu facă
pagube câmpiilor. Măcinicii sau cei 40 de mucenici se prăznuiesc pentru că aşa cum va fi în ziua lor, aşa
vor fi cele 40 de zile de după ziua lor. De aceea de Ziua lor nu se lucrează, femeile îşi ascund cujeicile
ca să nu deie peste ele şerpii. Casa se înconjoară cu cenuşă pentru a fi protejată de şerpi. Cei 40 de sfinţi
lovesc, de ziua lor, pământul cu măciuci ca să iasă căldura şi să fugă frigul. Alexia – trebuie sărbătorită
pentru că după căldura celor 40 de sfinţi, ies din pământ toate jivinile. Nu se lucră în acea zi, dar se
afumă casele, grajdurile, grădinile ca să fie ferite de jivinele Pământului.
4. Sărbătorile de vară: Foca, Pintilie, Pălia.
Foca se ţine pe 22 iulie şi 22 septembrie în amintirea mucenicului Foca, fost episcop care a trăit
pe timpul împăratului Traian. A suferit temniţă, pedepse cu fier şi foc, iar la sfârşit moartea. Poporănii
ţin Foca pentru a-şi proteja gospodăria de foc şi culturile de incendii. Nu se împunge cu acul sau cu
furca pentru a scăpa de înţepături.
Sf. Pantelimon (Pintilie) – s-a născut din tată păgân şi mamă creştină. De tânăr a prins dragoste
de legea creştinească. Mergând la câmp a văzut un copil mort, muşcat de o viperă. Pantelimon s -a rugat
lui Dumnezeu să facă dreptate: „dacă eşti stăpân peste viaţă şi moarte, ucide vipera şi învie pruncul”.
Rugăciunea i-a fost ascultată, iar Pantelimon s-a botezat. Creştin fiind, a făcut şi el minuni şi a vindecat
boli. Împăratul Maximian a încercat să-l aducă la păgânism, dar Pantelimon nu s-a lăsat, mai bine a
suferit persecuţii ca în anul 303 să i se taie capul. Se ţine această sărbătoare pe 27 iulie pentru protecţia
împotriva focului, a trăsnetelor şi a grindinei.
Pălia se prăznuieşte pentru boli şi ca să nu se pălească holdele. Derivă de la Zeiţa romană Pales
– Zeiţa păstorilor, de aceea românii o ţin pentru protecţia vitelor şi mai ales a oilor, dar şi pentru
protecţia culturilor de cereale, de păioase.
5. Sărbătorile băbeşti de toamnă şi de iarnă: Filipii, Sf. Andrei şi Ignatul.
Toamna, roadele se adună în lădoaie, fânaţe, hambare.. Sf. Biserică recomandă rugăciuni de
mulţumire Tatălui Ceresc pentru toate aceste daruri şi bunătăţi. După mulţumirea trupească, Biserica
recomandă odihna sufletească, sărbătorindu-i pe Sf. Dumitru, Sf. Nicolae, pe arhanghelii Mihail şi
Gavril, dar babele mai propun şi alte sărbători băbeşti, cum ar fi: Filipii – care înseamnă 7 zile de
praznic, începând în 12 nov. şi terminându-se în 21 nov., la ultimul Filip şchiop, când Sf. Biserică
prăznuieşte Întrarea în Biserică a Maicii Domnului. Filipii se prăznuiesc pentru protecţia împotriva
lupilor şi nu se scoate gunoiul din casă, nu se împrumută la nimeni foc, sare, mălai, varză.., pentru că Sf.
Petru trimite câinii lui împotriva celor vinovaţi..
Sf. Andrei – se prăznuieşte pentru lupi şi de frica strigoilor. În noaptea de Sf. Andrei, fiecărui
lup i se împarte de Ziua Sf. Andrei prada lui de iarnă, de aceea, spre ziuă se ung ţâţânele uşilor cu
usturoi, vasele se întorc cu fundul în sus, împotriva strigoilor ce ies în noaptea de Sf. Andrei şi umblă pe
la casele oamenilor. În acea noaptea fetele îşi caută norocul şi ursitul, iar în Ziua de Sf. Andrei nu se
lucrează, nu se mătură, că-ţi mănâncă lupii vitele.. În data de 14 nov. Sf. Biserică pomeneşte pe Sf.
apostol Filip, iar în 30 nov. pe Sf. apostol Andrei. Ambii l-au urmat pe Mântuitor, i-au propovăduit
învăţătura, sfârşind prin moarte de mucenic..
La 20 decembrie se prăznuieşte Ignatul sau Natul. Sf. mucenic Ignatie, numit şi purtătorul de
Dumnezeu a fost episcop în Antiochia. Pentru credinţa sa în Isus a suferit moarte de mucenic, fiind
aruncat pradă leilor, pe timpul împăratului Traian, în anul 107 d.Hr. Babele îl sărbătoresc pentru tăiatul
porcilor. În acea zi femeile nu coase, nu torc, iar cele însărcinate nu lucră de loc, căci se tem să nu facă
copii urâţi şi pociţi. Iată, doar câteva sărbători băbeşti cu care ne-am obişnuit şi care fac parte din
mentalitatea majorităţii populaţiei. Sf. Biserică însă sfătuieşte continuu: „de basmele cele băbeşti te
154
fereşte şi te nevoieşte spre buna credinţă, a toate folositoare”. Experienţa trăită ne învaţă că românul
ajunge deseori în situaţia recuperării timpului pierdut (Dă-mi Doamne, mintea românului de pe urmă),
aspect pe care Biserica-l percepe corect şi-l îndeamnă pe creştin la respectarea sărbătorilor legate – ca
sfeşnic şi lumină în calea vieţii, în care omul munceşte, învaţă şi se face tot mai util.
Anton Pann, în Povestea vorbii satirizează şi sărbătorile băbeşti, biciuind mai ales lenea, ne
munca, lipsa de igienă..

… De alte sărbători iarăşi nu ştiu de le-oi fi păzit,

Sunt în iad şi de acestea, de-o fi cum am auzit:
Că este o văduvită, cu care mă-nvecinesc,
Bogată şi milostivă, mai mult de la ea trăiesc.
Şi este evlavioasă, să ferească Dumnezeu,
Nici călugăriţă-n lume ca dânsa n-am văzut eu.
Că nu văz niciodată lucru în mână luând,
Ci, oricând mă duc în casă o găsesc în pat şezând,
Gătită, împodobită, hainele ei ochii-ţi ia,
Ferice de bărbăţelul ce-o avea parte de ea!
I-am zis odată: -Fetico! Fă bine a mă ierta,
Să te-ntreb, pentru ce oare azi nu lucrezi dumneata?
Ori este vreo sărbătoare şi ţii pentru vreun sfânt?
Spune-mi, mă rog, că ştii carte şi toate de pe pământ.
Ea îmi răspunse, zicându-mi: Mamă, dacă vrei să ştii
Peste toată săptămâna găseşti sărbători să ţii,
Că lunea sunt sfinţii îngeri, marţea sfântului Ioan,
Care şi în alte zile se prăznuiesc peste an.
Miercurea e Ziua Crucii, de-aceea şi post mâncăm
Şi furca fiind mai mică’nainte-i n-o ridicăm.
Joia sunt sfinţii Apostoli, cum şi Sf. Niculai,
Vinerea e Sf. Vineri, s-o ţii chiar să n-ai mălai;
Sâmbăta facem colivă şi de răposaţi vedem,
Dumineca’ncai se ştie că trebuie să şedem.
Asta e mamă, pricina lucru-n mâini de nu iau eu,
Că sunt prea evlavioasă şi mă tem de Dumnezeu;
Iar tu, mamă, eşti săracă şi nu-ţi dă mâna să şezi
Cu voie şi fără voie trebuie’şte să lucrezi.
Şi-aşa cinstite părinte, ca o săracă ce sunt
Nu le-am putut ţine toate tocma dup-al ei cuvânt
Ci alte sărbători numai, a vreo câţiva mai mari sfinţi
Dintr-a mea copilărie, de când eram la părinţi,
Cum am văzut de la dânşii le-am ţinut şi le-am păzit,
Chiar şi când n-am avut pâine să lucrez n-am îndrăznit.
Vinerea n-am tors cu furca, Filipii toţi i-am ţinut,
Nouă Marţi şi Răpotinii i-am păzit cum am putut.
Joile pân la Rusalii eu nu m-am atins de fus,
Pân la Circovii Mărinii mâna pe nimic n-am pus.
Cum şi alte ca acestea, după cum am apucat,
Le-am prăznuit, mi-a fost frică să nu caz în vreun păcat.
Căci după ce sunt săracă, să n-ajung să mă sluţesc,
Să pierz vreun ochi ori vreo mână şi să mă ticăloşesc
Şi cu nădejde, părinte, că doar acestea păzând
Voi scăpa de sărăcie, să nu umblu flămânzând,
Dar văz că şi cu acestea nu pot să mă procopsesc,
Nu pricep ce o să fie, pentru ce nu izbutesc.
Aşa cinstite părinte, stau şi mă mir ce să fac.
Că-nloc să-mi meargă’nainte, îmi sporeşte ca la rac.
Nu pot deloc să leg două, c’una mă bălăbănesc,
Mă mai rup şi mă mai sparg, în loc să mă mai cârpesc.
155
 -Fiică! Duhovnicul zise, în felul ce te privesc
Puteam fără de-a-mi mai spune, acestea să le ghicesc.
Chiar portu-ţi mărturiseşte şi te arată curat
C’ai ţinut sărbători multe şi nimic n-ai lucrat.
În deşert dar ţi-e mirarea şi în zadar te ciudeşti
De ce nu-ţi merge’nainte şi de ce nu procopeşti.
Că tocma pentru aceasta, cum zici, toate îţi lipsesc
N-ai haine, n-ai pâine-n casă, ş-alte nevoi te’mbulzesc,
Fiindcă atâtea zile de sărbători ce le crezi,
Le-ai petrecut în şedere, dormind, fără să lucrezi,
Care putea să-ţi aducă îndestul spor şi folos,
Ţi-a pricinuit numai lipsă şi aşa trai ticălos,
Căci Dumnezeu porunceşte şase zile să munceşti
Şi-a şaptea zi, Duminica, din lucru să conteneşti.
Biserica iar opreşte să se ţie osebit
Nişte sărbători alese, ce praznice s-au numit.
Aste trebuie creştinii a le numi sărbători
Şi cu evlavie bună a le păzi sunt datori.
Iar nu Răpotini şi Filipi să ţii şi să prăznuieşti
Or Marţi, Joi, Vineri şi Circoşi – sărbătorile drăceşti
Care le ţinea norodul în vremile păgâneşti
Şi se închina la idoli, la Dumnezei elineşti.
Lepădaţi, zic, rătăcirea, dacă credeţi în Hristos,
Întoarce-vă-ţi la lumină, fugiţi de drumul noptos.
Lăsaţi credinţa deşartă, depărtaţi acest nărav,
Apucaţi-vă de muncă şi goniţi traiul trândav.
V-aţi învăţat tot în lene şi vă place să şedeţi,
Iar lipsa şi sărăcia d’asuprăvă n-o vedeţi.
V-aţi deprins în toată vremea la clopote s’ascultaţi
Ca să tragă în trei rânduri din lucru să încetaţi.
N-a mai rămas om să moară, că clopot cum auziţi,
Îndată de sărbătoare sunetul îi socotiţi.
Apucă-te, zic, de muncă şi nu umbla haimanând
Şi uşile unei-altei înverigând şi păzind.

Astăzi, sărbătorile băbeşti sunt tot mai uitate, făcându-şi loc altele noi, moderne, de modă
americană precum Sf. Valentin – Ziua îndrăgostiţilor…

Bibliografie:
Informaţii de la bătrânii satului: Bodiu Dumitru şi Saveta din Rebrişoara Gru i (75, respectiv 73
de ani în 1990);
Seni Mihăilă şi Varvara din Năsăud (80, respectiv 77 ani în anul 2000);
Băeş Eugenia (71 ani în 2006),
Câtiul Ioan şi Eugenia din Năsăud (72, respectiv 69 ani în 2006);
Discuţii cu preoţii Pavel Climescu – Rebrişoara Gersa, Răţoi George şi Ştefan Roş – Rebrişoara
Grui, Nifon Odobescu şi Celsie George – Năsăud;
Consultarea revistei religioase „Mântuieşte-ţi sufletul”, nr. 10-11/ 1926 (pr. Gavril Bichigean).

156
 Liviu PĂIUȘ299, Un folclorist al Țării Bârgaielor, Ioan Dologa
În cadrul actualului judeţ se află zone cu o puternică individualitate marcate prin anumite trăsături
etnografice şi spirituale care le individualizează, distingându-le de alte zone mai apropiate sau mai depărtate
dându-le o anumită coloratură ce le disting de alte zone, dar toate laolaltă dau acel aspect de diversitate în cadrul
unității spiritualităţii româneşti. Dacă avem vedere multe caracteristici proprii putem să considerăm că spaţiul
cuprins între munţi înalţi şi teritoriul săsesc al Bistriţei e o „ţară”, aşa cum afirma Lucian Blaga ‚,ţara este
alcătuită, de obicei, dintr-o vale între liniile unor dealuri şi măguri. Ţara e o entitate de natură aproape
miraculoasă, o vietate ţinută laolaltă şi însufleţită de magia unui râu”,300 sau după un alte cercetător al spiritualității
româneşti: „ţara este un mod de a gândi spaţiul, este o substanţă originară şi permanentă etnică”.301 Aceste
afirmaţii ţin de latura filozofică a denumirii, pentru că în ultima vreme unii cercetători ai Ţinutului Năsăudean au
adăugat la acestea şi o latură economică.
Dacă o ţară este delimitată astfel, după care unii cercetători sociologi pun accentul pe latura economică,
trebuie să arătăm că Ţara Bârgaielor (pentru că de la începuturi au fost două Bârgaie) s-a mai întâlnit cu un aspect
pe care celelalte,,ţări” româneşti nu le-au întâlnit, acea,,ostilitate” a Magistratului săsesc bistriţean de a elimina
elementul românesc din teritoriul pe care s-au aşezat saşii. În acest sens s-au emis chiar două acte,,dintre care unul
poartă datul din Bistriţa în 15 mai 1713 iar celălalt tot din Bistriţa în octombrie 1713”.302
Documentul este unul grăitor prin felul în care Magistratul bistrițean privea pe românii din Valea
Bârgaielor: „magistratul din Bistriţa unanimi consensu collegio centumviralis, a deliberat că populaţia valahă
care locuieşte în gospodăriile sus-amintite şi în jurul oraşului să fie eliminată în perpetuum de aici din Hofstats şi
din gospodării şi în acest scop li s-a praefigat minus abuendi ultima huius mensis, astfel că dacă la 1 iunie se
găseşte un valah, casa acestuia să se prefacă cu foc în cenuşă, potrivit acelui vechi obicei, (subl. n), care ab
antiquissimus temporibus în acest oraş se practica… Şi cum şi din satele săseşti au venit mai multe plângeri că
valahii s-au aşezat potenter între ei îşi construiesc case, în schimb nu vreau să ia în paritate cu saşii sarcinile,
naţiunea valahă se înmulţeşte tare, a noastră în schimb se micşorează, ceea ce se vede din faptul că nu pot
conserva clădirile construite de înaintaşii noștri, iar valahii construiesc puternic, cum arată luculenter exemplul
trist al satelor noastre Vermeş, Sigmir, Pintic, Dumitriţa, unde saşii sunt deficienţi. De aceea s-a găsit acest
expediens şi s-a stabilit prin lege, cum că dacă ar fi valahi să meargă să locuiască la naţiunea lor de pe Someş
unde suficient loc pustiu le va prinde bine”.303
Am făcut această scurtă incursiune în istorie pentru a arăta mediul politic în care s-a dezvoltat această
comuniune de sate sub presiunea intereselor magistratului bistriţean, căci numai aşa vom putea aprecia unitatea
acestor comunităţi în faţa vicisitudinilor istoriei şi că aceste vicisitudini i-au făcut pe locuitorii Ţării Bârgaielor să
stea drepţi în faţa istoriei. Aceste oprelişti spre Ţara Ardealului i-au făcut pe unii să se îndrepte spre Moldovade
unde au luat anumite forme de exprimare în grai,dar şi în folclor.
În astfel de condiţii oamenii acestor locuri au continuat să se afirme şi să afirme specificul naţional, să
participe la viaţa politică şi culturală a Ardealului, în acea perioadă care a urmat deşteptării naţionale de mijlocul
secolului al XIX-lea.
În acest sens se înscrie marea mişcare culturală iniţiată de tribunii revoluţiei de la 1848 şi continuată de
Astra, un adevărat catalizator al ideilor de afirmare naţională, mişcare ce va aduna în jurul revistelor din
Transilvania o pleiadă de „folclorişti”. Am pus între ghilimele termenul pentru că sub această denumire s-au
încolonat toţi cei ce au simţit româneşte, mai ales după dualism. Aceştia nu erau prin definiţie folclorişti ci erau:
elevi de liceu, teologi, învăţători, preoţi care erau fascinaţi de frumuseţea creaţiilor populare, care era, de altfel,
singura comoară a ţăranilor ardeleni.
În acest cadru principalele reviste din Transilvania, deşi nu erau reviste sau ziare cu caracter literar, dar
acestea au acordat o mare atenţie culegerii şi publicării folclorului în paginile lor.
În rândul acestor reviste care au acordat o atenţie deosebită se numără şi revista „Tribuna”, cea care a
publicat primele poezii ale lui Eminescu şi care prin pana lui Iosif Vulcan i-a schimbat numele celui ca deveni
poetul universal al românilor.

299
Liviu Păiuş este profesor și scriitor, director al Muzeului Mineritului din Rodna.
300
Lucian Blaga, Trilogia culturii, Editura pentru Literatură Universală, Bucureşti, 1969, p. 231.
301
Ernest Bernea, Cadre ale gândirii populare româneşti, Edit. Cartea Rom., Bucureşti, 1985, p. 97.
302
Florian Porcius, Istoricul Ţinutului Grăniceresc al Nasăudului, Editura Napoca Star, Cluj-Napoca, 2005, editor
Liviu Păiuş, p. 20. În nota de subsol a lucrării lui Florian Porcius se arată că: Aflător (documentul din octombrie 1713)
în original în arhiva guvern. Din Cluj sub nr. 179 şi 195 ex. 1713.
303
Florian Porcius, op. cit., ed. L. Păiuş, pp. 20-21, traducerea din maghiară la pp. 148-149.
157
 În această revistă va publica în mai multe numere poezii populare Ioan Dologa 304 din Prundul
Bârgăului, din ţinutul Bârgăului dar şi din Câmpia Ardealului. Interesul pentru culegerea folclorului este
stimulată de efervescenţa creată în cadrul liceului din Năsăud şi a seminarului de la Gherla.
Folclorul publicat de Ioan Dologa în revista „Tribuna” este foarte semnificativ pentru perioada
respectivă reprezentând prima culegere din zona Bârgaielor şi se remarcă prin autenticitate şi numai faptul ca
a fost publicat târziu în volum a făcut ca acesta să nu fie inclus şi apreciat de marii cercetători ai folclorului
românesc.305
Folclorul publicat de Ioan Dologa reunit în volumul menţionat(în note) cuprinde:
„Doine şi hore din Ardeal. Din Ţinutul Bârgăului (1884)”, cu 39 creaţii folclorice;
„Doine şi hore din Ardeal. Din Ţinutul Bârgăului (1886)”, cu 52 creaţii folclorice;
„Doine şi hore (Din câmpia Ardealului, 1887)” cu 34 creaţii folclorice;
„Cântece haiduceşti din Ardeal. Din Ţinutul Bârgăului (1887)” cu 13 creaţii folclorice, apoi trei
balade:”Voinicul şi corbul. Baladă din Ţinutul Bârgăului, „Voinicul şi mândra sa. Baladă din Ardeal” şi
„Judecata păcurarului. Baladă din Ardeal”.
Volumul se distinge prin creaţiile folclorice inedite, unele dintre ele necunoscute chiar şi
specialiştilor şi prin mesajul transmis deoarece:” Aici pe pământul transilvan, mai mult decât în alte părţi,
folclorul este perceput ca fiind izvor de argumente istorice privind continuitatea vieţii neamului, este preluat
ca model de autentică viaţă românească –casnică, familială – sedentară, spirituală, creştină, ca oglindă a
realităţii sociale şi morale din veac în veac şi până în vremea lor. Aici, creaţia populară trebuie să slujească
ca mijloc de revendicări şi reforme sociale, ca sinteză artistică a manifestărilor spirituale şi nu în ultimul rând
ca sursă de inspiraţie pentru muzica şi literatura cultă.”306
Caracterul reprezentativ al culegerii lui Ioan Dologa este dat de unele creaţii folclorice unice în
folclorul ardelean.
În primul rând vom situa balada „Judecata păcurarului”, în faţa căreia am avut de reflectat. Ce este
ea, în care cadru tematic s-o înregistrăm ? Din consultarea unor lucrări tematice asupra fenomenului folcloric
românesc ea trebuie încadrată la tipul 56(196) „Miorița”, în catalogul lui Al. I. Amzulescu, cu următorul
subiect epic:” trei sau nouă ciobani coboară cu turmele pe plaiuri. Se pune la cale, în taină, uciderea unuia
dintre ei pizmuit de ceilalți pentru bogăţia şi frumuseţea turmei. Oaia năzdrăvană, îndurerată, descoperă
stăpânului primejdia ce-l aşteaptă. Ciobanul împărtăşeşte oii ultimele sale dorinţa, cerând să fie îngropat în
preajma stânei şi a turmei sale iubite, iar pe mormânt să i se pună, la cap sau în mână fluierul, trâmbiţa sau
buciumul, prin care vântul suflând va aminti oilor jalea stăpânului pierdut…maicii bătrâne sau iubitei, dacă îl
va căuta să nu li se spună că a murit, ci doar că a rămas într-un loc de unde nu se mai poate întoarce sau că
s-a însoţit cu natura”.307
Această baladă are o mare circulaţie în Ţara Năsăudului unde găsim 48 de variante308, balada fiind
considerată:” un miracol artistic atât de profund tulburător.. E un miracol şi pentru că e poezie şi cântec în
starea binecuvântată de desăvârşire dar şi deoarece exprimă întocmai modul nostru propriu de a fi în lume şi
de a ne înţelege rostul nostru de oameni ai acestor locuri”.309
Înregistrarea acestei balade în Ţinutul Bârgaielor vine să întărească ideea origini acestei strălucite
balade în nordul Transilvaniei idee avansată încă din 1964:”Considerăm că prima versiune a „Mioriţei’’ s-a
născut în zona de nord-est a Transilvaniei, în regiunea dintre munţii Rodnei şi munţii Călimanului, unde şi
astăzi (în 1964 n. n.) circulă cu destulă intensitate în forma sa cea mai simplă.”310

304
Ioan Dologa s-a născut la 26 aprilie 1859 la Tiha Bârgăului în familia unor foşti grăniceri, şi tot aici face primele
clase după care trece la tiviala din Prundul Bârgăului. În 1871 devine elev la liceul din Năsăud pe care-l absolvă în
1880, după care frecventează între 1880 şi 1884 Seminarul Greco-Catolic din Gherla. După ce ocupă funcţia de
învățător câţiva ani, este apoi hirotonit preot în comuna sa natală unde va oficia până la sfârşitul vieţii în 12 octombrie
1927. (Date preluate din „Cuvânt înainte” de prof. George Vasile Raţiu.)
305
Ioan Dologa, Doine și hore. Cântece haiducești. Balade. I. Din Ţinutul Bârgăului, II. Din câmpia Ardealului (1884-
1888), Ediţie îngrijită, cuvânt înainte şi note de prof. George-Vasile Raţiu, Editura Nova DidaCTICA, Casa Corpului
Didactic Bistriţa-Nasăud, Bistrița, 2005.
306
George-Vasile Raţiu, „Cuvânt înainte” la ediţia de faţă, p. 7.
307
Al. I. Amzulescu, Balada familială. Tipologie şi corpus de texte poetice, Editura Academiei RSR, Bucureşti, 1983,
p. 31.
308
Liviu Păiuş, Folclorul Ţării Năsăudului, ediţia a II-a, Editura Napoca Star, Cluj-Napoca, 2009, pp. 318-319 şi Liviu
Păiuş, Sus la munţi ca negura, Folclor poetic din Ţinutul Năsăudului, (antologie), ediţia a II-a, Editura Napoca Star,
Cluj-Napoca, 2009, pp. 200-250.
309
Ovid Densusianu, Vieaţa păstoreasca în poezia noastră populară, Editura pentru Literatură, Bucureşti, 1966, p. 99
310
A. Fochi, Mioriţa. Tipologie. Circulaţie. Geneză. Texte, Editura Academiei RPR, București, 1964, p. 539.
158
 O afirmaţie şi mai categorică vine mai târziu, după ce unii cercetători au descoperit aproape 2000 de
variante, faţă de A. Fochi care cercetase doar 935 de texte, din partea altui cercetător al folclorului românesc
care afirma, parcă cu o sentinţa din Biblie „ referindu-ne astăzi la „Mioriţa” trebuie ştiut însă, fără înconjur,
cu privire la marea-i şi minunata-i geneza, că înainte a fost colindul! Înainte de a se naşte şi a se ivi (abia în
ultimele veacuri) cântecul moldo-vlah al „Mioriţei” cu mult înainte s-a născut începând cu părţile de sus ale
Transilvaniei (foarte plauzibil începând cu zona cuprinsă între munţii Rodnei şi ai Călimanului) şi
răspândindu-se treptat spre toate zările pământului românesc „povestea” cântată în străvechiul colind al
păcurarilor”.311
Revenind la varianta,,Judecata păcurarului” vom observa multe diferenţieri. Avem încă de la început
o diferenţiere faţă de variantele cunoscute. Cei trei ciobani care erau veri primari depun jurământ să păzească
oile pe rând încât să nu piardă niciuna. Primii doi le păzesc şi vine rândul celui mai mic să le păzească.
Acesta nu are grija oilor „făr’ din fluier tot zicea” încât la cântecul lui:

„Văile se răsuna
Munţii de se legăna,
Codrii de jale plângea.”

Îngrijorați că acesta va pierde oile, cei doi se hotărăsc cum să-l omoare:

„De sabie ori de săgeată

Şi de mâna lor să piară
Sfinţind soarele de seară.”

Observăm că vina adusă celui mai mic, nu este faptul că „ are oi mai multe/, cai
învățați/ Şi câni mai bărbaţi’, ci teama că acel mai mic le va pierde oile. Ciobanul cel mai mic nu află
de la mioara năzdrăvană ceea ce ceilalţi doi îi pregătesc, acest episod lipsind din text şi astfel el acceptă cu
seninătate sentinţa celorlalţi, dar cere:

,,Capul nu mi-l tăiaţi,

Fără voi mă săgetaţi
Cu săgeată de arţari
Să ştiţi că am fost păcurari
Şi cu arc de brădişor
Că doar v-am fost verişor.”

Asupra locului de îngropare nu se ridică interpretări faţă de variantele cunoscute, dar asupra felului
cum să fie îngropat sunt de făcut unele remarci, deoarece el nu cere să fie îngropat în pământ ci el cere:

„Iar dacă mi-ţi săgeta,

Rogu-vă a mă-ngropa
În prejmetul oilor,
În strătuţul florilor.
Ş-apoi să mă astupaţi
În loc de ţărână cleioasă
Cu gluga mea cea miţoasă,
Şi-n loc de glie cu iarbă,
Cu gluguţa mea cea neagră”.

Vedem aici un ritual străvechi cel al înmormântării „ la stână, în aer, fără atingere cu pământul,
cadavrul fiind acoperit cu gluga, iar obiectele personale aşezate în punctele cardinale ale cadavrului, doar
acestea din urmă sugerând prelungirea şi după moarte a existenţei ciobanului între oi, asigurându-i acea
post-existenţă;dacă el ar fi îngropat în pământ, ciobanul s-ar despărţi de oile lui, ar dispărea pentru
totdeauna.312„Acelaşi cercetător al folclorului românesc, după ce face o demonstraţie pe baza a 230 de

311
Al. I. Amzulescu, Repere și popasuri în cercetarea poeziei populare, București, 1989, p. 67.
312
Ion Taloş, Mioriţa şi vechile rituri funerare la români în „Pagini transilvane”, publicaţie culturală. Istorie. Literatură.
Etnologie. Artă. Civilizaţie, nr. 1/1993, editată de revista „Steaua” şi Redacţia Publicaţiilor pentru Străinătate, p. 149
159
variante concluzionează:”Aşadar, cunoscută în aproape 230 de variante, înmormântarea la suprafaţă devine
una dintre caracteristicile majore la „Mioriţei” în Transilvania, cu excepţia părţilor de sud-est. Precizăm încă
o data; în Transilvania de răsărit, începând din nordul ţării, până în jud. Mureş inclusiv, înmormântarea la
suprafaţă este exprimată în refuzul ciobanului de a fi acoperit cu pământ.”313Acest ritual contravine
concepţiei moderne, dar culegătorul are meritul de a-l consemna aşa cum l-a auzit la data culegerii.
Vedem aşadar că această varianta păstrează în textul ei reminiscențe din vechile rituri funerare ale
românilor, iar acest fapt îi conferă o mare vechime.
Frumuseţea baladei continuă cu redarea participării naturii la moartea sa într-un chip diferit de
variantele cunoscute, dar şi al pedepsei pentru cei doi care l-au omorât pe cel mic şi nevinovat. Este un
episod de tragedie antică când natura caută să facă dreptate:

„Şi cum sufletul şi-l da,

Vânt cu ploaie se pornea,
Fluieraşul se-ntorcea
Şi cu aşa jale zicea.
Luna-n cale de s-oprea
Stelele din cer pica
Munţii se cutremura
Şi pământul se crăpa,
Pe cei doi mi-i înghiţea
Şi de vii mi-i prăpădea,
C-or ucis fără de vină
Pe cel păcurar în stână.”

Toate cele demonstrate până acum ne fac să apreciem aşa cum se cuvine valoarea acestei variante
vechi din folclorul păstoresc românesc.
Balada „Voinicul şi mândra sa” este axată pe dragostea ce i-o poartă mândra iubitului ei plecat la
oaste, care se întorcea „din tabăra turcului”, de dorul mândruţei lui care l-a fermecat prin frumuseţea ei;

„Vino, vezi ce-ţi aduc eu.

Pe buze faguri de miere,
Să guşti să-ţi treacă de jele;
Şi-un sân alb de fată mare,
Să-l săruţi cu desmierdare,
Să-ţi astâmperi dorul mare .”

La întrebarea lui dacă i-a fost fidelă ea îi răspunde că „le nime gură n-am dat/ Că m-am temut de
păcat/De păcat de Dumnezeu/ Şi de jurământu-i greu.”
O interesantă baladă este cea intitulată „Voinicul şi corbul”314 care reia numai anumite motive din
baladele despre Gruia lui Novac. Varianta aceasta se deosebeşte de cea despre Gruia lui Novac. Voinicul
care stă la închisoare la Ţarigrad de trei ani îl mustră pe corb că acesta îl vorbește de rău. Corbul îi răspunde
că l-a trimis mama voinicului să zboare „Pe fluieru’ vântului/În jurul pământului” pentru a afla dacă el
trăiește. Aflând acest lucru voinicul roagă corbul să-i aducă „Cinci fuioare de mătasă/ De care-o fi mai
aleasă/Ş-apoi iarba ferului/ Din vârful Tămăului”. Corbul îi aduce cele cerute, iar voinicul îi promite că-l va
hrăni cu carne păgânească. Voinicul îşi face o funie cu ajutorul căreia scapă din închisoare şi-l trimite pe
corb s-o vestească pe mama sa că a scăpat din închisoare. Reţinem din această baladă doar aspectul uman al
textului şi nu cel voinicesc.
La baladele discutate ar mai fi de adăugat şi cea intitulată (după primul vers) „Frunză verde de
muşcată” pe tema „Logodnicii nefericiţi”, dar cu altă tematică. Cei doi tineri fug în codru din cauză că mama
fetei se opune căsătoriei celor doi şi de acolo băiatul este trimis de fată să vadă dacă mamei sale îi este dor de
ea. Vedem şi în cazul de faţă că tratarea unui subiect epic moral de o mare rezonanţă în zonă 315 este tratat
diferit de mai mulţi creatori populari.

313
Idem, p. 149.
314
Vezi Al. I. Amzulescu, Cântecul epic eroic. Tipologie şi corpus de texte poetice. Editura Academiei RSR, București,
1983, p. 79.
315
Vezi Liviu Păiuş, Folclorul Ţării Năsăudului, ediţia a II-a, 2009, în care am tratat 25 de variante din această zonă.
160
 O specie a literaturii populare ardelene care nu a fost în suficientă măsură valorificată este lirica de
haiducie sau cântecele haiducești, în care omul obidit îşi varsă mânia asupra bogaţilor care l-au amărât:

„Bată-l crucea om bogat,

Toată vara l-am rugat,
Să-mi deie bani pe-adunat
Măcar două-trei parale
Să-mi cumpăr la copii sare.”

Cântecele haiducești mai exprimă şi jalea voinicului după codrul verde pe care trebuie să-l
părăsească la venirea iernii, iar așteptarea primăverii îl umple de bucurie:

„Mult mi-i dor şi mult mi-i sete

Să văd frunza-n codru verde,
Să-mi mai strâng vreo şapte cete”.

Sau

„Frunza-n codru cât se ţine

Toţi voinicii o duc bine.
Codru dacă frunza lasă
Toţi voinicii merg pe-acasă
Şi la para focului
Ard de dorul codrului.
Frunză verde de susai,
De-ar veni luna lui mai,
Să m-aud în cer tunând,
În nori să vad fulgerând,
Iarba-n şesuri încolţind.
Să mai văd focuri p-afară,
Copii mici în pielea goală,
Caii-n câmpuri nechezând,
Voinicii pe plaiuri suind.”

Doinele de înstrăinare sunt o componentă majoră a liricii ardelene, fie că ele reflectă jalea după satul
lăsat sau plecarea în ţări străine căci:

„Decât în ţara străină

Cu colac de grâu a mână
Mai bine în satul tău
Cu pâne de mălai rău.
De-ai mânca pită cu vin
O mănânci tot cu suspin
Şi la inimă-ai venin.”

Lirica de dragoste ocupă un loc important în lirica românească căci:” cântecele de dragoste şi dor
alcătuiesc grupa cea mai mare, formând jumătatea întregului repertoriu naţional”316, în care cele două
sentimente nobile se împletesc şi se condiţionează reciproc, de cele mai multe ori dorul fiind consecința
dragostei neîmpărtăşite.
Doinele de dragoste pe care le culege Ioan Dologa încep prin evocarea primelor semne ale apariţiei
acestui sentiment marcat de frumuseţea iubitei:

„Cine vede şi pricepe,

Dragostea de une-ncepe,
Cine vede şi cunoaşte

316
Ovidiu Bîrlea, Folclorul românesc, vol. II, Editura Minerva, București, 1983, p. 179.
161
 Dragostea de unde naşte ?
De la gâtul cu mărgele,
De la buze subţirele;
De la grai cu mângăiere,
De la mândre sprâncenele”.

De la această stare de primă manifestare a sentimentului se trece la transformarea dragostei în dor,

care nu poate fi cumpărat:

„De-a r fi dorul vânzător

Şi badea cumpărător,
Eu pe dorul vinde-l-as,
Pe badea cumpăra-l-aş
Ca să-mi fie de-ajutor
Să mă apere de dor.”

Dragostea intensă se poate transforma în pacoste adică provocatoare de mari necazuri:

„Frunză verde şi una,

Rea pacoste-i dragostea,

Cine-a apucă a-o învăţa
Şi nu ştie a-o purta
Că e grea ca şi piatra.”

Dragostea trebuie păstrată în intimitate, dar şi păstrată cu strășnicie care atrage blestemul asupra
celui „ce iubeşte şi lasă:

„Cine iubește şi spune

Scoate-l, Doamne, la ruşine!
Cine iubeşte şi lasă,
Nu l-aş vedea făcând casă!
Aibă hrana racului
Şi soarta gândacului
Pe vârful copacului,
Aibă casa cucului
Şi masa vulturului
Şi odihna vântului.”

Nu întotdeauna dragostea se poate împlini din diferite motive, cum este opoziţia părinţilor, pentru că
în satul tradiţional românesc, acordul părinţilor în luarea deciziei de se realiza aceste nobile sentimente, era
hotărâtor şi astfel părerile de rău lasă loc unor regrete;

„Auzit-am ieri la moară,

Că drăguţul mi se-nsoară.
Însoară-se cu Dumnezeu
Că mie nu-mi pare rău.
Numai-atâta mi-i cam jele
C-o ştiut vorbele mele.
Şi cu-atâta mi-i mai greu
C-o ştiut cuvântul meu”.

Prin creaţiile adunate de Ioan Dologa, publicate în revista „Tribuna” la sfârşitul secolului al
XIX-lea, publicate în 2005 de George Virgil Raţiu, în volum în 2005, avem în faţă o parte însemnată din
zestrea spirituală a acestui ţinut şi totodată creaţii de o deosebită valoare, unele dintre ele unicate şi adevărate
perle ale folclorului românesc, fiind prin aceasta contribuţia acestui ţinut la patrimoniul folclorului românesc.

162
 Niculae VRĂSMAȘ,
„Regele Brazilor”
şi-a arătat, din nou, frumuseţea317
Festivalul Internaţional de Folclor „Regele Brazilor” a fost reluat în acest an la Prundu Bârgăului,
conform tradiţiei, de Sărbătoarea Sfintei Maria, în data de 15 august 2013, având loc cea de a XII-a ediţie,
organizată de Centrul Judeţean pentru Cultură Bistriţa-Năsăud, Primăria, Consiliul Local şi Căminul Cultural
din Prundu Bârgăului. Manifestarea culturală a început la ora 13.00 cu tradiţionala paradă a portului popular,
deschisă de stegari călăreţi şi muzică de fanfară a Garnizoanei Bistriţa, continuând cu defilarea artiştilor
participanţi, pe tronsonul central al localităţii, între RAAL şi Căminul Cultural cu o scurtă oprire, a fiecărei
formaţii, în noua amenajare a spaţiului din faţa Bisericii, în aplauzele personalităţilor oficiale judeţene şi
comunale, precum şi ale sutelor de spectatori care au luat cu asalt centrul capitalei bârgăuane.

317
Niculae Vrăsmaş, „Gazeta de Bârgău”, „Răsunetul”, Vineri, 08/16/2013 – 21:09.

163
 1. Stegarii bârgăuani

2. Fanfara militară a Garnizoanei Bistriţa

3. Ansamblul „Plaiurile Bârgăului” începe parada portului

164
4. Ansamblul „Plaiurile Bârgăului”, cu „Miss Fata de la ţară”

5. Ansamblul „Plaiurile Bârgăului” cu solista Maria Pavelean

6. Echipa de păstrare a tradiţiilor românilor din Ungaria.

165
 7. Ansamblul Folcloric „Rapsozii Bucovinei”, Suceava

8. Ansamblul Folcloric „Rapsozii Bucovinei”, Suceava,

în faţă directorul Ovidiu Schwartz

9. Orchestra Ansamblului Folcloric „Rapsozii Bucovinei”, Suceava,

166
10. Primirea oficială a participanţilor la Festivalul internaţional
„Regele brazilor”, 2013

11. Dansatori bucovineni

12. Echipa tehnică a CJC B-N

167
 13. Spectatorii de sub castan, în costume naţionale Zaharie Andreica,
Vasile Ruscău şi Macedon Vrăsmaş

14. Emilia Bumb Ometiţă şi Ioana Suciu

15. Traian Simionca, primarul comunei Livezile, Ioana Suciu, director Căminul Cultural Prundu Bârgăului,
Emilia Bumb Ometiţă, Centrul Judeţean de Cultură Bistriţa – Năsăud şi Doru Toader Crişan, primarul
comunei Prundu Bârgăului.

168
16. Spectatori în vechea „Piaţa Capitală”, azi „Parcul cu castani”.

17. Ansamblul „Tangra”, al copiilor din Bulgaria, în mijloc

Doru Toader Crişan, primarul comunei Prundu Bârgăului.

18. Spectatori de vază la festivalul „Regele brazilor”, 2013

169
 19. Spectatori în „Parcul cu castani”.

20. Premierea echipei de păstrare a tradiţiilor românilor din Ungaria, la

Festivalul internaţional „Regele brazilor”, 2013

21. Solistele Olimpia Deneş şi Simona Pop Labiş

170
22. Dansatorii Ansamblului Folcloric „Nunta Zamfirei” din Livezile.

23. Dansatorii bârgăuani la Festivalul internaţional

„Regele brazilor”, 2013

24. Emilia Bumb Ometiţă şi Ioana Suciu, prezentând programul

Festivalul internaţional „Regele brazilor”, 2013

171
25. Pregătiri pentru premierea participanţilor la Festivalul internaţional
„Regele brazilor”, 2013

26. Primarul prundean propune colaborare culturală

primarului livezean.

27. Primarul livezean acceptă colaborarea, afirmând că

dacă nu ai tradiţie înseamnă că nu ai nimic.

172
 28. Cuvântul primarului Traian Simionca din Livezile

29. Solista Mărioara Şigheartău, o valoroasă fiică a Prundului.

30. Ioana Suciu prezentând Ansamblul de dansuri ţigăneşti

din Josenii Bârgăului.

173
31. Grupul vocal al Ansamblului „Cucoara” din Republica Moldova.

32. Premierea Ansamblului de muzică şi dans „Cucoara”,

din comuna Drăsliceni, Republica Moldova.

33. Cuvântul primarului Petru Buzu, comuna Drăsliceni,

Republica Moldova.
174
 34. Focul de artificii
„Regele brazilor”, 2013.

Dintre oficialităţile participante menţionăm prezenţa deputatului Ioan Oltean, a subprefectului

Ovidiu Frenţ, a consilierilor judeţeni Monica Săsărman şi Florin Moldovan, a primarului comunei gazdă,
Doru Toader Crişan, viceprimarului Ioan Solcan, a consilierilor locali George Vlad, Leon Vlad, Viorel
Popandron, Vasilică Halostă, Aurel Badiu, Teo Răcilă, Florin Bălan, şi alţi consilieri şi funcţionari ai
primăriei, preoţii Ioan Jauca şi Vasile Turc, alături de alte numeroase personalităţi locale, din judeţ şi din
afara acestuia.

La invitaţia Centrului Judeţean pentru Cultură a fost organizat şi Târgul meşterilor populari ai
judeţului Bistriţa – Năsăud, reprezentat la festivalul bârgăuan prin standurile meşteşugăreşti ale artiştilor
populari: Lucia Todoran, creatoare de costume populare şi podoabe, Sânziana Oniga, ţesătoare din Salva,
Nicolae Bacea, cojocar din Tureac, Gavril Buia, curelar din Maieru şi Ileana Silaghi cu împletituri din
papură, de la Tonciu.

Parcul cu castani a fost din nou arhiplin, iar pe scenă au avut loc spectacole susţinute de următoarele
formaţii: Ansamblul de dansuri populare TANGRA – BULGARIA, Ansamblul de muzică şi dans
CUCOARA – REPUBLICA MOLDOVA, Echipa de păstrare a tradiţiilor Românilor din UNGARIA,
Ansamblul folcloric „Rapsodia Bucovinei – Suceava, Muzica militară a Garnizoanei – Bistriţa, Ansamblul
folcloric NUNTA ZAMFIREI – Livezile, Ansamblul folcloric PLAIURILE BÂRGĂULUI – Prundu
Bârgăului, solista Marioara Şigarteu, o fiică a satului şi Ansamblul de dansuri ţigăneşti – Josenii Bârgăului.
Toate formaţiile participante au susţinut şi un spectacol de gală şi au primit diplome „Regele brazilor
2013”, plăcuţe şi brăduţi, alături de mulţumiri din partea Centrului Judeţean pentru Cultură, prin etnologul
Emilia Bumb Ometiţă şi a primarului comunei Prundu Bârgăului, Doru Toader Crişan.
Festivalul Internaţional de Folclor „Regele Brazilor” s-a încheiat cu un splendid foc de artificii, cum
nu a mai fost la alte ediţii, întreaga manifestare fiind o excelentă reuşită, dar şi un semn că festivalul are în
continuare viitor.

175
 Niculae VRĂSMAȘ,
„Toamna Bârgăuană”, o toamnă a lui Dumitru Ciupa318

318
„Gazeta de Bârgău”, „Răsunetul”, Mar, 10/29/2013 – 13:32.
176
 Unul dintre evenimentele culturale, care au loc anual la Prundu Bârgăului în ultimii ani, este
festivalul folcloric „Toamna Bârgăuană”, desfăşurat în Căminul Cultural din localitate, care a ajuns în 2013
la cea de a V-a ediţie. Duminică 27 octombrie, acest festival a cuprins un bogat spectacol artistic, la care au
participat artişti de valoare din întregul judeţ, majoritatea dintre ei având un principal motiv sentimental, la
această dată aniversându-se 66 de ani de la naştere şi 45 de ani de activitate artistică, împliniţi de maestrul
Dumitru Ciupa.
Organizat de Primăria şi Consiliul Local Prundu Bârgăului, cu sprijinul Centrului Judeţean de
Cultură şi a Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud, festivalul prundean a inclus în program omagierea şi
premierea a 7 perechi din localitate care au împlinit 50 de ani de căsătorie în 2013, fiecare primind un plic
având câte 500 lei, diplome de recunoştinţă şi flori, spectacolul artistic fiindu-le şi acestora dedicat.
A fost multă lume, localnici şi invitaţi din întreg judeţul, iubitori ai folclorului, oameni de cultură,
politicieni, nenumăraţi prieteni, colaboratori şi admiratori ai artistului de renume, Dumitru Ciupa, pe care
l-au felicitat, i-au oferit cadouri şi diplome, sărbătorit fiind apoi de Ansamblul folcloric „Plaiurile
Bârgăului”, a cărui inimă este însăşi orchestra realizată de el, unică în judeţ şi mediul rural românesc.
Spectacolul care a urmat pe scena Căminului Cultural din Prundu Bârgăului a fost susţinut de artişti
de mare valoare, din cadrul Ansamblul profesionist „Dor Românesc”, Ansamblul folcloric „Plaiurile
Bârgăului”, alături de care şi-a depus omagiul şi alţi artişti vocali şi instrumentişti, dar şi cunoscuta formaţie
a trişcaşilor din Leşu, condusă de însuşi iniţiatorul acesteia şi însoţită de primarul actual.
Festivalul „Toamna Bârgăuană”, din acest an, a fost o toamnă a lui Dumitru Ciupa, un mare artist
născut la Prundu Bârgăului, în plină putere de creaţie, căruia vorbitorii de la această frumoasă şi reuşită
întâlnire, alături de mulţi alţii din media, i-au etalat performanţele şi i-au dorit ani mulţi, fericire în familie,
dar şi noi succese.
Reuşita celei de a V-a ediţie, a festivalului prundean „Toamna Bârgăuană”, se datorează atât
recunoştinţei comunităţii cât mai ales perseverenţei depuse de Ioana Suciu, a sprijinului oferit de Consiliul
Local, al primarului Doru Crişan şi al viceprimarului Ioan Cioncan, precum şi al sponsorilor.

177
 Niculae VRĂSMAȘ, „Rituri de trecere”, premiu naţional319

Liga Scriitorilor Români a acordat premiile pentru cărţile publicate în 2012. Juriul din care au făcut
parte scriitori cu experienţă a acordat premii la secţiunile poezie, proză scurtă, roman, critică literară, istorie
literară, monografie, confluenţa artelor, eseu, spiritualitate, memorii, antologie, epigramă, reviste.
La secţiunea monografii cartea anului a fost desemnată cea semnată de bistriţenii Vasile V. Filip şi
Menuţ Maximinian „Cultura tradiţională imaterială din Bistriţa Năsăud”, volumul I „Rituri de trecere”,
Editura Eikon, 2012.
Volumul face parte dintr-o serie de trei, care să acopere, la modul sintetic, întreaga Cultură
tradiţională imaterială românească de pe teritoriul judeţului Bistriţa-Năsăud, aşa cum prevede un proiect
derulat de Consiliul Judeţean şi Centrul Judeţean pentru Cultură. În volumul II vor fi prezente obiceiurile
ciclului social şi calendaristic (de iarnă, primăvară, de vară, de toamnă), iar ultimul volum, al III-lea, va fi
dedicat literaturii populare (poezie epică şi lirică, proză, paremiologie), asociate în mod tradiţional
folclorului sau culturii imateriale. „Un proiect poate prea ambiţios pentru tradiţii, stadiul de dezvoltare şi,
implicit, şansele de materializare ale unor astfel de cercetări în judeţul nostru. Ceea ce ne-a determinat să ne
angajăm într-o astfel de întreprindere a fost faptul că judeţul nostru – cu zone etno – folclorice de o bogăţie
recunoscută – era unul din puţinele din ţară care nu avea o asemenea sinteză” spun autorii în prefaţă.
Cartea a ajuns deja la toate bibliotecile universitare din ţară, dar şi la instituţiile de specialitate, în
muzee, fiind bine receptată de specialişti, care aşteaptă, cu nerăbdare, celelalte două volume.
La secţiunea proză scurtă premiul LSR a fost obţinut de Leon-Iosif Grapini, originar tot de pe
meleagurile noastre, din comuna Şanţ, cu volumul „Capăt de linie „, apărut tot la Editura Eikon. Autorii
premiaţii vor putea să publice o nouă carte gratuit la Editura Napoca Nova.

319
Niculae Vrăsmaş, „Răsunetul”, Mie, 04/17/2013-12:26.
178
 Florentin ARCHIUDEAN, Cinci ani fără Valeria! Ștergeți-vă cu
năframa, mărgăritarele din colțul ochilor... 320

320
Florentin Archiudean, „Răsunetul”, Dum, 05/04/2014 – 14:50.
179
 Undeva, într-o biserică, de Sfintele Paști ale anului 2014 am auzit o pildă rostită de un preot dăruit
cu har de Bunul Dumnezeu: se spunea că, undeva, cineva, un preot la spovedanie de exemplu, l-a întrebat pe
un creștin cum se simte fără părinții decedați, amândoi, nu prea demult! Cel întrebat a răspuns cu calm și
simplitate: cum să mă simt, mă simt bine, foarte bine părinte! Uluit cel care a întrebat, părintele duhovnic,
aproape că s-a revoltat: Cum să te simți tu bine în situația asta omule? Foarte bine părinte! Tata și mama sunt
mereu lângă mine, sunt cu mine, zilnic îi văd ca întotdeauna acolo unde erau mereu. Nu au plecat nicăieri,
chiar dacă nu-i văd zilnic ei sunt cu mine: cu chipul lor, cu vorbele lor, cu zâmbetul lor, cu încurajarea lor: Îi
simt mereu aproape, nu au plecat de fapt nicăieri! Și nu este o zi în care să nu-mi amintesc de ei, să nu fie
lângă mine!
Zilele acestea s-au împlinit cinci ai de când nu mai este printre noi una dintre cele mai de seamă
cântărețe ale Ținutului Năsăudean și ale sufletului Neamului Românesc! Cinci ani în care ne-au lipsit

180
prezența ei, chipul ei, vorbele ei de duh, zâmbetele ei și mai ales cântecele ei minunate! Ca în poveste însă,
Valeria a fost în tot acest timp cu noi, printre noi. Prin cântecele ei și prin puterea și farmecul personalității ei
unice!
Am cunoscut-o pe Valeria Peter Predescu din tinerețele mele. Am iubit-o cu sufletul și am admirat-o
cu mintea din prima clipă! Și ca femeie și ca artistă deosebită! Într-un târziu, după ani și ani, i-am mărturisit
admirația mea care, îmi închipuiam eu (și cred și acuma tot așa!) era aceea a tuturor bărbaților atrași de o
personalitate complexă, uneori contradictorie dar cu atât mai fermecătoare. În lumea artiștilor contradicțiile
sunt foarte puternice iar neîncrederea este și mai mare! De aceea mărturisirea mea sinceră a luat-o pe Vali
prin surprindere. M-a privit mirată și nu a zis nimica! M-am simțit dator să continui cu o explicație. I-am
spus doar atâta: Vali și eu și Cornelia te iubim, iubim cu adevărat cântecul tău și zbaterea ta în lumea
aceasta! Suntem printre cei mai adevărați prieteni ai tăi! Fața i s-a destins a zâmbet și a bunătate, a uimire și
a mulțumire. I-am spus atunci aproape cu lacrimi în ochi: Vali, cântecul acesta Mare-i mamă al meu sat este
cântecul meu preferat pe care-l ascult mereu cu lacrimi în ochi și cu lumina copilăriei în suflet…
Am cutreierat adesea țara aceasta frumoasă alături de artiști mari sau în devenire! A fost un privilegiu de
care m-am bucurat mereu și pe care îl pot aprecia cum se cuvine doar acum după ani. Valeria Peter Predescu
a fost mai mereu cu noi și alături de noi. Desigur că drumul ei în viață a fost complex, lung, complicat și
greu. Eu vorbesc acuma doar de clipele, destule mai ales în ultimii ani, pe care le-am…alergat împreună cu
ea, cu Cornelia, cu Alexandru, cu Sandu, cu Anghel, cu Lidia, Domnica, Mirela sau Simona și cu alți artiști
din stirpea nobilă a tradițiilor populare românești! Eu eram șoferul, artistul fotograf (!) și criticul avizat după
spectacole!
Nu mi-am propus decât să-mi amintesc vreme de … două pagini de Valeria! Și să spun răspicat cea
ce cred și am crezut mereu: valorile Neamului Românesc sunt tot mai puține și mai neglijate de cei …aleși să
le protejeze. De aceea aceste valori trebuiesc respectate necondiționat! Și eu cred că între chipurile celebre
ale Galeriei marilor artiști români născuți pe meleagurile lui Rebreanu și Coșbuc se află la loc de cinste
Valeria Peter Predescu.
Vreme trece, vreme vine iar viața artistului este precum floarea câmpului ca să parafrazez un stih
religios binecunoscut! Cât trăiește se află mereu într-o competiție – adesea imaginară, și cel mai adesea
autoimpusă – cu el însuși și cu toată lumea! Nimeni nu-i face – decât aparent! – nici un favor! Nimeni nu stă
gata să sară-n foc pentru arta sa... În schimb toată lumea are ceva de comentat, de inventat, de colportat, vis-a
vis de viața sa personală. Orice om rămâne, dincolo de viața aceasta, prin umbra pe care a lăsat-o pe pământ!
Nu spunem noi adesea că ne-a umbrit dragostea lui Dumnezeu? Ne-a protejat adică de rele lumii? Tot așa și
artistul, ca artist, este egal cu umbra cu care protejează sensibilitatea sufletelor noastre... și cu hrana cu care
hrănește mințile noastre avide adesea mai mult de abisuri decât de culmi binefăcătoare... Valeria Peter
Predescu a fost o artistă pur sânge! Cântecele ei încep la marginea satului și-l cutreieră în lung și-n lat.
Melodiile ei se revarsă – cel mai adesea! – năvalnic la fel ca pârâul Telcișor în Sălăuța! Cuvintele cântecelor
sale zboară de pe buzele lelii Reghina – peste case, văi și muncei – pentru a săgeta inima badii George a
Floarii de pe valea Strâmbii... N-ai să găsești la un artist pur sânge cântece începute pe valea Sălăuței și
rătăcite pe Siret sau pe Valea Cernii... Nici melodii în care se ceartă Ion al Glanetașului cu Marin din Ciulinii
Bărăganului sau cu Pintea Viteazul pe un portativ muzical care le suportă pe toate azi, aici și acum în
România! Aceste cântece nu sunt nici făcute, nici culese, nici... auzite! Majoritatea lor sunt de-a dreptul...
cântate cu o măiestrie și cu o bucurie a cântatului pe care eu nu o pot descrie acum! O bucurie înnăscută! O
bucurie care vine din datul ființei și de la Bunul Dumnezeu. Ca să înțelegi asta ar fi trebuit să o asculți pe
Valeria ... live cum se spune mai nou! Fiecare suntem deosebiți și speciali: Valeria însă a fost unică! Prin
dragostea ei nețărmurită pentru cântecul popular, pentru satul în care s-a născut și pentru Neamul Românesc!
Și prin felul în care le-a rostit cântând, pe toate acestea...
De bună seamă, umbra lăsată de Valeria pe pământ este una răcoroasă, binefăcătoare și cu valoare de
simbol pentru urmași... Este umbra unui stejar falnic cu rădăcini înfipte adânc în glia străbună!
Mi-e dor de Valeria! Dar cui nu-i este dor de tremurul frunzei de plop? Mi-e dor de Valeria! Dar cui
nu-i este dor de tunetul apei de munte lovind stâncile care-i stau în cale? Mi-e dor de Valeria! Dar cui nu-i
este dor de câmpul plin de căpițe cu fân aromitor? Mi-e dor de Valeria! Dar cui nu-i este dor de albastrul
unic al cătrinței, de miresmele florilor de pe mânecile cămășii sau de zâmbetul coborând din strălucirea
ochilor invadați de luminile scenei copleșite de aplauzele nesfârșite...
Ne este dor de Valeria! Ștergeți-vă cu năframa, mărgăritarele din colțul ochilor...

181
 V. EVOCĂRI
Valentin Raus

Niculae VRĂSMAȘ, Valentin Raus, 20 de ani în eternitate (1918-1994)

În 22 iunie 2014 se împlinesc 20 de ani
de la trecerea în eternitate a scriitorului Valentin
Raus.
Născut în comuna Bistriţa Bârgăului, la
22 decembrie 1918, din părinţi ţărani, Valentin
Raus face şcoala primară în satul natal şi în
Prundu Bârgăului, apoi liceul la Năsăud,
absolvindu-l în anul 1939, după care urmează
studii medicale universitare, neterminate, la Cluj,
până în anul 1944. Între anii 1944-1954 a fost
asistent medical la Bistriţa, apoi, între 1958-1967,
inspector regional. În 1967-1968 a fost director al
Casei de Cultură din Bistriţa, iar între 1968-1989
ziarist şi secretar de redacție al ziarului Ecoul din
Bistriţa. În 1990 a intrat în colectivul redacţional
al Revistei Minerva din Bistriţa, al cărei redactor
şef a fost, începând cu nr. 8/1990 şi până la nr.
35/1994, când s-a stins din viaţă, la data de 22
iunie, la 76 de ani neîmpliniţi.
A deputat publicistic în anul 1941 în
„Tribuna Ardealului”, iar editorial, în anul 1942,
cu un eseu despre pictorul Emil Cornea. A fost
membru al Uniunii Ziariştilor Profesionişti din
România şi membru al Uniunii Scriitorilor din
România.
Valentin Raus a reprezentat pentru Bistriţa o
tradiţie a literaturii române, un steag de luptă
culturală vrednic e luat în seamă, fiind un
consecvent publicist, iar între anii 1940-1944 a
fost proba de foc a generaţiei sale şi foarte fertili
pentru el în ale scrisului.
A publicat versuri, proză şi numeroase articole pe teme sociale, atât în „Tribuna Ardealului” cât şi în
„Săptămâna” şi „Viaţa lustrată”. În antologia „Versuri din Transilvania nordică”, apărută la Cluj, în 1941,
este prezent cu poezii selecţionate din prima etapă de creaţie, volum distins cu premiul I al Societăţii
Scriitorilor Români. Primul volum de nuvele care i-a apărut în anul 1943, intitulat: „Pe lângă păcat” este un
ciclu a lumii satului transilvan, în spiritul tradiţional al prozei ardelene. Ulterior, nuvelele şi povestirile din
volumele: „Fata din pădure” (1960), „Comoara (I968), „Vopseşte-ţi părul castaniu” (1969), „Tunetele de pe
Bobâlna” (1984), „Memorie figurativă” (1989), „Izvoare” (1990), se disting prin uşurinţa narării, printr-o
sensibilitate lirică, prin capacitatea configurării unor personaje cu o deosebită robusteţe morală.

182
 Rafila MUREȘAN,
Valentin Raus – arc peste timp321

Valentin Raus, un nume de rezonanţă care şi-a câştigat un loc bine meritat în literatura noastră
prin bogăţia, originalitatea şi consistenţa subiectelor alese şi dezvoltate în cărţile care luau drumul
tiparului după o severă şi responsabilă lectură.
În puzderia apariţiilor editoriale de azi, el trebuie să rămână printre noi prin noi, aşa cum l -am
cunoscut, ca unul dintre specialiştii scriitori transilvăneni, un model, care a făcut adevărată literatură,
înscriindu-se în rândul lui Slavici, Agârbiceanu, Rebreanu…Avem obligaţia să-l aducem, mereu, în
prezent, nu doar la cifre mari.
Valentin Raus nu şi-a uitat obârşia, ba era chiar mândru de faptul că familia sa era o punte solidă
între Ţara Bârgăului, după mamă, unde a văzut lumina zilei, şi Ţara Năsăudului, după tată, originar din
Zagra.
Aplecarea sa către trecut i-a favorizat cunoaşterea istoriei, locurilor natale, de unde a cules şi
apoi a imortalizat, cu grijă, ca pe o comoară, multe povestiri, dar cea mai cutremurătoare este povestirea
despre Todoran, reluată în volumul „Comoara”, apărut în 1967 şi republicată în „Izvoare”, volum
reapărut în 1990.
Patriotismul fără egal al bătrânului Todoran a făcut istorie, a intrat în istorie, iar apoi, împreună
cu ceilalţi 3 condamnaţi au fost trecuţi în rândul sfinţilor pentru că a sfidat moartea, încurajând şi
„feciorii” să nu cedeze promisiunilor viclene făcute în 1763, la militarizarea satelor someşene prin
cuvintele: – „Să nu vă daţi robi feciorii! Niciodată să nu vă daţi robi!” Imperativ valabil şi azi…, pe care
l-aş completa pentru guvernanţii, politicienii, parlamentarii şi primarii din contextul social actual, ca un
avertisment: „Nu vindeţi România, nu vindeţi munţii, câmpiile, apele, păşunile, clădirile, atâtea
bogăţii…, care vorbesc de trecut, că nu vă aparţin!” E dureros că înstrăinarea se face de către proprii
fraţi din necunoaşterea istoriei… şi alte interese… Ştefan cel Mare şi Sfânt spunea: – „Moldova n-a fost

321
Rafila Mureșan, „Răsunetul”, Mar, 07/30/2013 – 13:44.
183
a strămoşilor mei, n-a fost a mea şi nu este a voastră, ci a urmaşilor voştri şi a urmaşilor urmaşilor voştri
în veacul vecilor…”., citat drag scriitorului.
Evocarea personalităţii scriitorului cere sute de pagini pentru a epuiza viaţa sa foarte înc ărcată şi
zbuciumată, activitatea de scriitor, ziarist, secretar şi redactor la ziarul Ecoul, redactor şef la revista
„Minerva”, până la plecarea spre veşnicie, în 22.06.1994 şi alte implicaţii în cultura judeţului,
contribuţii fără de care am fi mai săraci. La împlinirea celor 95 de ani de la naşterea sa, mi-am propus,
doar, să atrag atenţia asupra acestui nume şi să reamintesc pentru cei care l-au cunoscut mai puţin, că
era un Om, un intelectual, un scriitor încărcat de calităţi care se regăsesc în cărţil e sale; să povestesc,
foarte pe scurt, întâlnirea mea cu acest scriitor sobru, pedant, care păstra limitele impuse de respectul
faţă de cei din jur, dar uman…
Sfânta Carte spune că: „Niciun fir de păr nu cade fără foia lui Dumnezeu”, a cărui ordine în
Univers este de o perfecţiune absolută, echivalentă în înţelepciunea poporului cu: „Nimic nu-i
întâmplător”, confirmare sunt aceste rânduri scrise dintr-un îndemn neplanificat, ca o forţă, m-a trimis la
bibliotecă şi am pus mâna pe cartea „Izvoare”, a cărei dedicaţie adresată de scriitor mi-a reînviat
frumoase amintiri şi asta s-a întâmplat chiar în 22 iunie, ziua când decedase, obligându-mă să-mi
amintesc acel moment.
Şcoala Generală nr. 2 Bistriţa Bârgăului mi s-a părut atunci o mare nedreptate şi o pedeapsă a
Cerului pentru un profesor de gradul II, dar mi-am repetat: „Omul sfinţeşte locul!” Peisajul, oamenii,
elevii, mi-au redat liniştea şi am amenajat un cabinet de română deosebit, foarte apreciat de inspectorul
general Ioan Ilieş. Am hotărât să-i dau numele scriitorului Valentin Raus, născut la Bistriţa Bârgăului,
pe „Brazii buni”, la 22.12.1918.
Scriitorul a aprobat invitaţia. Am planificat prima întâlnire în ultima săptămână din iunie 1986,
cu surprize plăcute din partea elevilor pentru că ei au redat, din memorie, citate din opera sa. Alături de
elevi, cadre didactice şi părinţi au fost invitaţi fratele Ionel, cumnata Livia, gestionari la magazinul din
localitate, în casa cărora poposeau deseori, mai ales, după pierderea soţiei, mai mulţi scriitori bistri ţeni:
Vasile G. Raţiu, Luca Onul, Ion Moise, poetul Olimpiu Nuşfelean, Adrian Mănarcă – pe atunci redactor
şef la Răsunetul”, doamna Toniuc – director la Biblioteca Judeţeană, fiind o acţiune desfăşurată în
cadrul bibliotecii. L-am invitat într-o vizită la şcoală… surprizele au venit treptat…Emoţia întâlnirii cu
şcoala copilăriei, cu sălile de clasă în care a învăţat, a fost dublată de comunicarea deciziei că, de la
această dată, cabinetul de română îi va purta numele. Impresionat de originalitatea cabinetu lui şi de
hotărârea anunţată, emoţia bucuriei era vizibilă.
Atunci şi acolo s-a semnat începutul unui frumos act de cultură, care ne-a reunit de 2 ori pe an
(în iunie şi decembrie) pe diferite teme anunţate şi, într-un asemenea moment ne-a surprins anul 1989,
pe care cu o intuiţie deosebită l-a prezis decanul de vârstă. L-am aniversat, la 70 de ani, când a donat
bibliotecii şcolii multe cărţi din propria bibliotecă, iar elevilor care au pregătit programul le -a oferit câte
o carte. Cu tot efortul de a-şi ascunde emoţiile, câte o lacrimă mai picura pe cartea ce o semna pentru a o
oferi copiilor.
După transferarea mea la Rusu Bârgăului (1990), întâlnirile au continuat, într -un grup mai
restrâns şi la această şcoală, sub forma „Dialogul scriitorului Valentin Raus cu elevii”, pentru a-l
descoase, din curiozitate, ce stări trăieşte un scriitor – pentru prima dată elevii din Rus au stat faţă-n faţă
cu un scriitor. Cu discreţia care-l caracteriza, s-a retras pentru un timp… de aceea vestea morţii sale a
fost un şoc. A fost sincer regretat de cei care l-au cunoscut. În asemenea situaţii nici medicii nu se pot
ajuta.
Să-i fie somnul liniştit!

184
 Teo Vrăsmaş

După 15 ani

La întâlnirea cu literatura, în cadrul ședinței Cenaclului „George Coşbuc”, desfășurate joi 5 aprilie
2013 ora 18, în localul Casei de Cultură a Sindicatelor din Bistrița, a fost evocat poetul Teo Vrăsmaș, la 15
ani de la trecerea sa în veşnicie.
Au participat numeroși scriitori bistrițeni, între care mulți dintre cei care l-au cunoscut personal,
vorbind despre omul și poetul bârgăuan. Au citit din volumele publicate, poetul Emil Dreptate și scriitorul
Niculae Vrăsmaş, fratele celui evocat.

Apostrofă

De multe seri tot caut un ecou de cântec

să-i cânt din nou cărărilor pustii
pe pajişti să-nflorească păpădii
şi aurori pe bolta destrămată
să sfarme toate zările de piatră.

(Prundu Bârgăului, 1949)

185
 Victor ȘTIR, Teo Vrăsmaş, tot mai cunoscut322
La cincisprezece ani de la mutarea la cele veşnice, lui Teo Vrăsmaş, din Prundu Bârgăului, i-a fost
dedicată o întâlnire a cenaclului literar „George Coşbuc”, pentru evocarea omului cu harul dăruirii culturale
către cei apropiaţi.
Cuvântul de deschidere a fost rostit de poetul Emil Dreptate, preşedintele cenaclului, după care
inginerul Niculae Vrăsmaş, scriitor şi jurnalist, fratele celui dispărut, l-a evocat aşa cum şi-l aminteşte la
împlinirea unui deceniu şi jumătate de la mutarea în veşnicie; foarte aplecat spre cultură încă din copilărie,
avea o personalitate puternică, era un spirit iscoditor, neliniştit, care a trecut prin mai multe şcoli superioare,
ajungând în final profesor de geografie, calitate în care a lucrat în mai multe şcoli din judeţ: Matei, Tiha
Bârgăului, Parva, Sângeorz-Băi, peste tot lăsând urmele pasiunii sale pentru cultură – ansambluri folclorice,
brigăzi artistice cum se făceau în epocă, grupuri de lectură şi exemplul unui om care îşi aduna semenii în
jurul său prin spiritul vesel, jovial, deschis.

foto: Mesagerul de BN

Din caietele de versuri şi alte texte, Niculae Vrăsmaş i-a tipărit până acum trei cărţi de poezie, pe
care le-a prezentat, apoi a citit atât fratele, cât şi Emil Dreptate, din versurile care confirmă în anumite zone
un poet adevărat, cu simţ liric şi patriotic.
Au vorbit despre Teo Vrăsmaş oameni care l-au cunoscut bine, Adrian Mănarcă, Titus Hogiu
Wachsman, George Ţâra, punctând reperele caracteriale ale persoanei: dragostea pentru cultură, viaţă şi
pentru libertate, pentru cea din urmă plătind datorită faptului că a deranjat prin spunerea „verde în faţă” a
realităţilor epocii, greu suportabile de autorităţi, care preferau să scape de el, iar omul trebuia să-şi caute
slujbă în altă şcoală din judeţ.
Traian Parva Săsărman l-a cunoscut la şcoala din Parva şi a simţit presiunea la care era supus de
epocă; Olimpiu Nuşfelean a avut câteva întâlniri cu cel evocat şi i-a apreciat activitatea, apoi a propus
alcătuirea unei baze de informaţii, texte etc., despre scriitorii din judeţ, aşa cum a conceput-o cândva George
Vasile Raţiu; Veronica Ştir a afirmat că Teo Vrăsmaş semăna în câtva, ca risipă de energie, cu Adrian
Păunescu. George Ţâra spunea că este bine să treacă un timp şi apoi să fie evaluată personalitatea unui
scriitor, sau a unei personalităţi cu alte preocupări, pentru a nu stârni orgoliile locale şi a se ajunge la o
inflaţie de evocări.
Demne de toată lauda, eforturile lui Niculae Vrăsmaş de a face tot mai cunoscute textele rămase de
la Teo Vrăsmaş, activitatea în sine având anvergura unei recuperări culturale, depăşind simpla relaţie de
frăţietate.

322
„Mesagerul”, Vin, 26/04/2013-11:03.
186
 Menuţ MAXIMINIAN, Teo Vrăsmaş, evocat la cenaclu323
Cenaclul George Coşbuc a organizat, la Casa de Cultură a Sindicatelor, o întâlnire în cadrul căreia a
fost evocat poetul Teo Vrăsmaș la 15 ani de la trecerea la cele veşnice.
După cuvântul de bun venit a preşedintelui Emil Dreptate, frâiele au fost preluate de scriitorul
Niculae Vrăsmaş, fratele poetului, care a făcut o scurtă prezentare a activităţii acestuia, pe mai multe paliere
culturale, apoi a citit câteva poezii ce au impresionat asistenţa.

Născut la 4 noiembrie 1931 la Prundu Bârgăului, poetul Teo Vrăsmaş s-a înălţat, prematur, la cele
veşnice în 17 aprilie 1998. A urmat şcoala primară în comuna natală şi apoi Liceul „Al. Odobescu” la
Bistriţa, unde a avut ca profesor de limba română pe Teohar Mihadaş, care l-a stimulat în arta poeziei.
După liceu s-a încadrat în învățământ, prima dată ca învăţător la şcoala din Valea Tureacului, apoi,
după serviciul militar s-a reîntors în învăţământ, absolvind la fără frecvenţă Facultatea de Biologie –
Geografie din cadrul Universităţii „Babeş – Bolyai” din Cluj, lucrând ca profesor, director de şcoală şi cămin
cultural,la Tiha Bârgăului, la Suseni, Bistriţa Bârgăului, Cuşma şi Matei, unde a fost şi director, apoi
profesor la Parva unde a fost şi director de cămin cultural, încheindu-şi activitatea didactică la Sângeorz Băi,
până la pensionare.
A cutreierat întreg judeţul, pentru cercetări geografice şi etnoculturale, dar şi întreaga ţară fiind un
deosebit ghid turistic, desfăşurând în paralel intense activităţi culturale, de cercetare monografică şi scriind
poezii, până la sfârşitul vieţii.
Principala sa preocupare a fost poezia, cele mai importante poeme fiind pregătite în mai multe
volume, din care unele au fost tipărite postum „De dragoste şi dor” (2007) şi „Versuri rebele” (2008), în
editura bistriţeană Karuna, precum şi o plachetă bilingvă, româno-franceză, „Nori dantelaţi – Nuages
Denteles”, la Editura Eikon, Cluj-Napoca (2008).
A fost o întâlnire frumoasă, sub semnul cinstirii înaintaşilor, la care au fost prezenţi directorul
instituţiei, Alexandru Câţcăuan, scriitorii Victor Ştir, Veronica Ştir, Olimpiu Nuşfelean, Marilena Toxin,
Lucreţia Bucur, Ioan Borşa, Titus Wachsmann Hogiu, Virgil Raţiu, Traian Parva Săsărman, George Ţâra.

323
Menuţ Maximinian, Vin, 04/26/2013-10:35.

187
 Niculae VRĂSMAȘ, Teo Vrăsmaș, primul poet al Tăşulesei324
Un loc atât de frumos precum Tăşuleasa a fost întotdeauna locuit, dovadă fiind vestigiile arheologice
care atestă existenţa unui drum roman, încă bine conservat între „Fântâna Iancului” şi vârful „Măgura
Calului”, în această zonă fiind denumit şi „Drumul cel vechi” sau, numai aici „Vârful părăului”, „Obcioara”,
„Dealul dintre Iliuţa”, nu departe „Piatra Fântânelelor” (denumirea veche păstrată de sigiliul din 1928 al
mănăstirii cu acelaşi nume), reprezentând cumpăna apelor şi „fântânelele” ce înconjoară „piatra” andezitică
din care ţâşnesc izvoarele Someşului, Dornei şi Bistriţei Ardelene, un punct nodal al Ţării Bârgaielor, care
împarte apa vie, vegheat de Înalta Cruce Luminată a Ortodoxiei, dar şi având aproape castelul lui Dracula şi
Vârful Frumuşeaua, cu urmele de piatră ale unei vechi cetăţi.
Există aici numeroase legende, despre locuri, obiceiuri, tradiţii, cântece şi dansuri, dar şi multe
poezii, cu străvechi metafore ascunse în sintagme toponimice.
Primul poet al Tăşulesei, care a trăit în tinereţe aici şi a scris poeme închinate falnicului munte, unele
publicate postum şi altele în manuscris, a fost profesorul Teo Vrăsmaş, născut la Prundu Bârgăului în 4
noiembrie 1931.
Foarte puţin cunoscut, mai mult pe plan local, poetul bârgăuan a scris, în anii 50, cele mai frumoase
versuri (compuse la Tăşuleasa şi multe despre oamenii şi locurile ei, publicate postum în volumele „De
dragoste şi dor”, 2007 şi „Versuri rebele”, 2008, ambele la editura bistriţeană Karuna), care fac parte din
patrimoniul literar, încă neadjudecat, al acestor bogăţii culturale bârgăuane, care trebuiesc a fi scoase la
lumină.
Reproducem câteva din poeziile lui Teo Vrăsmaş, primul poet al Tăşulesei.

Cântecul pădurii

Am căutat să pun pe note cântecul pădurii

un cântec şi de jale şi de dor,
să-l scriu pe coaja fagilor cu sucul murii
cu pană de şoim călător
ca pădurea să-l cânte mereu
să-l freamăte din crengi şi cetini
pentru ai codrului prieteni.
Izvorul m-a oprit şi m-a rugat
să pun pe note cântecul pădurii fără hat
ca să-l asculte chiar şi buruienile.
Pune-l pe versurile tale
şi susurul meu ca refren,
să-l cânte şi pădurea şi oamenii
şi vremile.
Cântecul pădurii să cuprindă toate chemările
şi oamenii să-l cânte pe toate cărările
din gură, frunză ori din fluier
în el să-şi spună bunul gând
şi jalea trăgănată-n şuier.

(Tăşuleasa, septembrie, 1949)

324
„Gazeta de Bârgău”, „Răsunetul”, Marți, 07/30/2013 -13:43.
188
 În poienile copilăriei
Pădurea freamătă din cetini
şi cerul mă răsfaţă în oglinda lui,
cândva copil pribeag, al nimănui.
Azi, mi-am regăsit vechii mei preieteni:
pădurea, cerul şi izvorul
în,,poienile copilăriei”
din Tăşuleasa
în zbenguitul mieilor câmpiei
şi-n plânsul de copil de dorul
de poienile copilăriei
cu păpădii
de lângă a saşilor moşii
de pe muntele Tăşuleasa.
Azi, dorul copilăriei şi-a desfăcut aripile
şi zboară nestânjenit
peste haturi
prin poienile copilăriei
sub cerul azurit.
(Tăşuleasa, august, 1978)

De „Ispas” în Tăşuleasa
Verdele crud m-adie cu linişte şi calm
parfumul florilor mă-mbată
şi uit de orice zgomot şi sudalm
la un popas lângă izvor pe o piatră.
E piatra unde odihnesc drumeţii
stâmpărându-şi setea cu lacrimi de izvor
umedă de roua dimineţii
martoră la reverii de dor.
E piatra din poiana cu zorele
din Tăşuleasa, din pădurea mea
monument drag copilăriei mele
piatra pe care eu n-o pot uita.
E piatra mea de dor şi meditaţii
pe ea am scris doar prima poezie
e piatra relansării în revelaţii
lângă izvorul cel cu apă vie.
E piatra de hotar, de căpătâi,
şi de-nceput când am pornit în viaţă
e piatra sfântă a dragostei dintâi
e piatra ce mi-a dat multă speranţă.
Azi, bătrân, fac iar aici popas
să sorb din amintiri şi din izvor
în ziua aceasta sfântă de,,Ispas”
m-am întâlnit aici cu vechiul dor.
(Tăşuleasa, 1982)

189
 Alexandru Misiuga
Cinci ani fără Baronul Alexandru Misiuga

În dimineaţa zilei premergătoare aniversării ratate a baronului, mă dădeam peste cap cu

telefoanele pentru a vorbi cu prietenii săi, mai ales cu cei aflaţi în funcţii de conducere, pentru a le
aminti şi a-i pregăti de sărbătorirea unui deosebit eveniment. Dar în aceeaşi zi de marţi, 17 februarie
2009, în jurul orei 19.00, inima baronului Alexandru Misiuga a încetat să mai bată, cu puţi ne ceasuri
înainte de a fi împlinit 85 de ani.

Vestea primită prin telefon m-a înmărmurit. Nu-mi venea să cred că s-ar putea întâmpla aşa
ceva. Am început să cred că Dumnezeu l-a iubit mai mult decât l-am iubit noi şi l-a luat. Uşa vieţii lui a
fost închisă mai devreme decât ne-am fi închipuit, dar în acelaşi timp i-a fost deschisă o nouă poartă,
prin care baronul a trecut din lumea noastră, în cea a veşniciei. Simplu, rapid şi fără suferinţă, la fel cum
ar trece dintr-o cameră într-alta. Surprizele pregătite de prietenii săi s-au întors, lovind împotrivă, la fel
ca un bumerang. Până şi cerul s-a întunecat de durere.

I-am compus un acrostih, primul din viaţa mea, pe care i l-am citit la căpătâi. L-am condus pe
ultimul său drum. Înmormântarea s-a făcut cu onorurile militare cuvenite.

190
 Niculae VRĂSMAȘ,
Acrostih dedicat baronului Alexandru Misiuga

Baron ai fost şi vei rămâne

Amintire scumpă pentru noi
Român cu sânge viu în vână
Onest şi prieten mare la nevoi
Născut în Basarabia străbună
Un om adevărat cum altul nu-i
Locul sfinţind în glia noastră bună.

Artist născut şi creator de ansambluri

Luând model Cununa cea străbună
Epigramist neîntrecut peste meleaguri
Xilogravuri în lemn şi stampe pentru steme
Ai făurit, şi măşti. Ai scris în cărţi poeme
Neîntrecute epigrame în Cuiul lui Pepele,
Dogarilor din turn făcându-le minuni.
Război continuu cu soacrele ai ţinut
Umorul tău fiind mereu recunoscut.

Majestuos ca un adevărat baron,

Iubit precum Bram Stocker pe al lui bust
Solidar cu arta-n sufletul de mare om
Ierarhul înţelept, cu glume de bun gust.
Unic, dar nepreţuit destul în viaţă,
Giuvaer recunoscut vei fi în lume.
Adio trupule, rămâne al tău nume!

191
 Niculae VRĂSMAȘ, Alexandru Misiuga și Valea Bârgăului325

Multe din realizările lui Alexandru Misiuga au fost legate şi de Valea Bârgăului şi nu putem să nu
amintim, în continuare, câteva dintre ele.
A înfiinţat în 1968 primul festival concurs al soliştilor de muzică populară întitulat „Regele
brazilor”.
A fost în 1969 naşul primului festival folcloric Alaiul Nunţilor de pe Bârgău.
Acum patru decenii, din satele Bârgăului au ţâşnit primele alaiuri de nuntaşi, în sănii împodobite
trase de cai nărăvaşi, cu druşte, stegari şi ceteraşi, care au ajuns până la Bistriţa, cucerind locuitorii vechii
cetăţi, cu spectacolul lor. La iniţiativa lui Alexandru Misiuga, în 1969, a luat fiinţă Alaiul Nunţilor de pe
Bârgău, acel festival zonal unic în ţară, care la fel cu Regele Brazilor, devenit internaţional, reprezintă
blazonul bârgăuanilor şi cartea lor de vizită, deschise spre Europa şi lumea întreagă.
A construit Coroana de Aur din Bistriţa
A ridicat Castelul Dracula în Pasul Bârgăului
A construit, împreună cu Emil Albu şi Matei Albu, la Prundu Bârgăului, monumentul eroilor din
cele două războaie mondiale, din Valea Bârgăului.
A făcut propunerea de acordare a primului Titlu de Cetăţean de Onoare al comunei Prundu
Bârgăului, după 1989, pentru profesorul Matei Albu, veteran de război, care va împlini în 18 mai 101 ani.
Multe lucruri frumoase a realizat Baronul Casei Dracula, cetăţean de onoare al Municipiului Bistriţa,
unde teatrul de păpuşi, înfiinţat de el, îi poartă numele.
Alexandru Misiuga va rămâne neuitat, în inimile tuturor celor care l-au cunoscut şi un important
simbol al culturii care a depăşit limitele judeţului Bistriţa-Năsăud.

325
Niculae Vrăsmaș, „Gazeta de Bârgău”, „Răsunetul”, Mar, 02/24/2009 – 14:04.
192
 Menuț MAXIMINIAN,
Baronul Alexandru Misiuga ne-a părăsit în ajunul zilei de naştere326

Astăzi, 18 februarie, baronul Alexandru Misiuga ar fi împlinit 85 de ani. Nici nu arăta că poartă pe
umeri povara anilor. Ne-a vizitat zilele trecute redacţia. Era fericit. Ne-am întâlnit săptămâna trecută la o
lansare de carte. A binedispus sala. Era colegul nostru drag, cel care ne-a obişnuit cu a lui pagină de satiră şi
umor, Cuiul lui Pelelea, să zâmbim. Să fim bucuroşi de viaţa pe care ne-a dat-o Domnul. Vestea, că marți, în
jurul orei 19.00, baronul, a dispărut ne-a cutremurat. Inima lui preabună a cedat.
Pentru că ne-a dăruit-o nouă, strop cu strop, minut cu minut, iar noi nu am ştiut să apreciem gestul.
În ediția scrisa de azi, colega noastră, Carmen Bulz a pregătit un interviu aniversar cu baronul. Voiam să-i
facem o surpriză. Ce păcat, că nu se va mai bucura de pagina aniversară. Şi, ca o ironie a sorţii, în loc să-i
spunem lui nea Sandu „ La mulţi ani”, ne vom ridica privirea spre cer şi îl vom ruga pe Dumnezeu să-l
primească în rândul drepţilor. Şi de acolo, dintre cei aleşi, baroane, mai priveşte şi pe pământ, la bistriţenii pe
care i-ai iubit atât de mult, şi când eşti binedispus, mai trage câte o salvă de versuri, aşa cum ne-ai obişnuit,
căci ne va fi foarte greu fără tine. Îţi promitem că vei rămâne mereu în sufletul nostru. Dumnezeu te iubeşte,
poate mai mult ca noi.

326
Menuţ Maximinian, „Răsunetul”, Mar, 02/17/2009 – 20:54.
193
 Gânduri
Misiuga327

Moartea lui Alexandru Misiuga echivalează cu pierderea unuia dintre cei mai mari oameni de
cultură din judeţul nostru, din ultimii 50 de ani. Era un împătimit al rigorii, al unui profesionalism
autentic, care l-a făcut să se înconjoare de oameni de calitate, aceşti oameni reprezintă valorile Bistriţei,
aceşti oameni pe care din păcate, în ultima vreme, nu-i mai vedem decât atunci când este prea târziu...
Baronul a plecat dintre noi în acest sfârşit de iarnă. Un om, un animator minunat pe scena a adus
bucurie în sufletele noastre. Un întemeietor de legende, pe care Dumnezeu l -a iubit atât de mult încât l-a
luat la el să petreacă împreună ziua de naştere. Sufletul redactorilor Răsunetul este pustiit la gândul că
din această zi nu-l vor mai avea alături de ei pe colegul de la suplimentul de satiră şi umor „Culiul lui
Pepelea”, cel care era redactor de onoare al celui mai ştiut ziar din judeţ.
Alexandru Misiuga nu pleacă dintre noi. Spiritul lui rămâne, iar sufletul încearcă o treaptă în
drumul spre Înalt... Dumnezeu să-l odihnească în pace şi să aibă parte de multă lumină aşa cum a adus
lumina şi în sufletele noastre!
Rămas bun, iubite Maestre!

Redacţia „Răsunetul”

* * *

Alexandru Misiuga s-a stins

cu o zi înainte de a împlini 85 de ani.

Baron al Casei Dracula, colonel în retragere, veteran de război, om de cultură, cetăţean de

onoare al municipiului Bistriţa, Alexandru Misiuga a plecat dintre noi.
Era ca un argint viu, o figură luminoasă care avea un har deosebit de a-i impresiona pe cei din
jur cu modul său dezinvolt de a comunica.
El este cel care a pus piatra de temelie la ceea ce înseamnă astăzi Hotelul Castel Dracula, a fost
custodele Turnului Dogarilor, care găzduieşte peste 500 de măşti şi păpuşi, dar şi un scriitor apreciat.
În prima şedinţă a Consiliului Local voi propune ca o strada din Bistrița să-i poarte numele. Este
un mod de a ne arăta recunoştinţa şi aprecierea pentru cel care a fost Alexandru Misiu ga.
Va rămâne în sufletul şi inima noastră prin tot ceea ce a făcut şi cred cu toată sinceritatea că
plecarea lui lasă un gol ce cu greu va fi umplut.
Sincere condoleanţe familiei îndurerate.
Primarul municipiului Bistriţa
Ovidiu Teodor CREŢU

* * *

Regrete, lacrimi pentru unul din personajele de marcă a culturii bistriţene prin trecerea în
nefiinţă a celui ce a fost şi va rămâne în sufletul oamenilor – Alexandru Misiuga.
Trecerea la cele veşnice îşi va pune amprenta pe tot ce înseamnă fiecare ungher al Casei
Municipale de Cultură de care a fost atât de mult legat sufleteşte şi mai cu seamă de cele două
formaţii,Teatrul de păpuşi „Nichipercea” şi Ansamblul folcloric „Cununa de pe Someş”, la care şi-a
adus o directă contribuţie la înfiinţarea şi formarea acestora.
Dispariţia sa a produs pentru toţi artişti Centrului Cultural Municipal „George Coşbuc” Bistriţa
o profundă durere, aceştia păstrându-l veşnic în memorie pe „baronul” culturii bistriţene.
Dumnezeu să-l odihnească
Sincere condoleanţe familiei

327
Redacţia „Răsunetul”, Mie, 02/18/2009 – 13:32.
194
 În memoria celui dispărut Centrul Cultural Municipal iniţiază premiul anual „Alexandru
Misiuga”. Premiul se va acorda unei personalităţi din lumea cultural – artistică. De asemenea cele două
formaţii apropiate sufletului celui dispărut, formaţii aflate în drum spre Italia, au stabilit acordarea
numelui Teatrului de păpuşi din Bistriţa – Alexandru Misiuga – chiar din acest turneu Teatrul de păpuşi
va juca în Italia în memoria celui dispărut sub numele Teatrul de păpuşi „ Alexandru Misiuga” Bistriţa –
România.
Directorul Centrului Cultural Municipal Bistriţa,
Prof.dr. Dorel COSMA

* * *

Sunt profund marcat de vestea că baronul de Bistriţa-Năsăud, naşul meu şi al Elvirei de

căsătorie, Alexandru Misiuga, a plecat spre lumea drepţilor. Domnia sa a contribuit la înfiinţarea
Ansamblului Cununa de pe Someş, care pentru noi a fost o adevărată familie. Şi -a pus amprenta pe cele
mai importante festivaluri din judeţ, pe montările care au avut loc de-a lungul timpului la Casa de
Cultură. A înfiinţat trupa de păpuşi Nichipercea, cu care Elvira mea dragă se află acum în turneu în
Italia şi care va juca departe de casă în memoria lui. Alexandru Misiuga s -a impus ca o mare valoare a
judeţului. A fost cunoscut de toată Ţara Românească şi apreciat. A iubit istoria Bistriţei , având grijă de
ultimul turn al cetăţii, cel al Dogarilor, unde avea expoziţie de păpuşi. Datorită lui avea edificii pe veci,
precum Castelul Dracula şi Coroana de Aur. Toate aceste valori au fost ţinute în mâna acestui mare
dispărut. Finii tăi nu te vor uita niciodată.
Elvira şi Corneliu Octavian BOTOŞ,
artişti emeriţi ai Cununei de pe Someş

* * *

Vestea că baronul Alexandru Misiuga a plecat la cele veşnice, ne-a luat prin surprindere.
Credeam că domnia sa e nemuritor, era omul care ştia să-şi dozeze optimismul şi nu se arăta niciodată
trist. Năsăudenii regretă tragica dispariţie şi îl roagă pe Bunul Dumnezeu să aibă grijă de sufletul lui
mare. Numele Alexandru Misiuga va rămâne înscris în cartea personalităţilor judeţului. Rămas bun,
dragă baroane.
Primarul oraşului Năsăud,
Dumitru MUREŞAN

* * *

Colonelul în retragere Alexandru Misiuga a fost cel mai apropiat colaborator al Cercului Militar
Bistriţa, nelipsit de la niciunul din evenimentele culturale sau militare organizate în instituţia noa stră,
sau în Garnizoana Bistriţa. Suntem bulversaţi la aflarea acestei veşti triste, mai ales că eram prieteni
foarte apropiaţi. Cercul Militar era vizitat aproape zilnic de baron, care reuşea întotdeauna să ne facă să
vedem lucrurile mai optimist, mai bine. Fie ca vămile să fie uşoare iar sufletul nobil al baronului să fie
aşezat în rândul drepţilor. Vei rămâne pe viaţă în gândul nostru.
Cornelia ARDELEAN ARCHIUDEAN – artist
Col (rez.) Florentin ARCHIUDEAN – şeful Cercului Militar Bistriţa

* * *

Moartea baronului Misiuga a fost spontană şi instantanee, neprevăzută şi neaşteptată. Ediţia a

25-a Festivalului de umor Mărul de aur, va fi îndoliată. Preşedintele festivalului a dispărut. Umoriştii
din ţară sunt oripilaţi de această veste. Am pierdut un bun prieten cu care am călătorit prin ţară la Buzău,
Vaslui, dar şi la Chişinău pentru a aduce zâmbet pe chipul oamenilor. Fie -i ţărâna uşoară.
Alexandru CÂŢCĂUAN,
Director Casa de Cultură a Sindicatelor Bistriţa
195
 * * *

Ultimul DOMN a plecat pe furiş dintre noi

Cu mulţi ani în urmă, într-un material din Răsunetul, pe care îl întitulasem ,,JOS PĂLĂRIA”
scriam că, burgul nostru ar fi mai sărac, mai trist fără Alexandru Misiuga. Scriam şi simţeam acest fapt,
dar, astăzi, faţă în faţă cu realitatea implacabilă, revin şi spun că,din seara trecută, oraşul în care şi
pentru care a trăit scriitorul Alexandru Misiuga este un oraş căruia i -a pălit aura.
Din seara trecută trăim într-un loc în care nu se vor mai, ,,trage” salve de glume la evenimentele
curente, nu se va mai zâmbi aşa cum numai el ştia să ne facă să zâmbim, – din tot sufletul, fără fasoane
şi rupând zidurile nevăzute dintre cei mari şi puternici şi cei mici şi cu bucuriile numărate ca bănuţii
dintr-un colţ de batistă.
Alexandru Misiuga a fost sortit să ne ţină loc de prieten. Nu ştiu să fi avut duşmani, sau daca a
avut, aceştia s-au ferit să iasă în faţă şi să-l critice. Desigur, acum când el ne privește de pe prispa
Cerului său, din neant, numărul ,,prietenilor” a crescut invers proporţional cu atenţia pe acre i-au
acordat-o pe atunci când Baronul mai era în viaţă. Nu am ştiut să-i îi spunem cât ne-a putut auzi, că-l
iubim, că ne simţim onoraţi că respirăm acelaşi aer cu dânsul. Nu am ştiut să-i mulţumim pentru bucuria
de-a îl şti lângă noi, chiar neinvitat fiind, venea la marile evenimente din viaţa noastră culturală, aşa
cum fac zânele bune într-un basm fără nume. Alexandru Misiuga a fost sarea şi piperul urbeni, cel mai
popular personaj, pitoresc aş spune dar care constituia o personalitate ce nu şi -a încovoiat niciodată
coloana faţa vremelnicilor conducători ai instituţiilor.
Nu îmi amintesc să-l fi auzit să se fi plâns vreodată de ceva, pentru ceva, pentru sine. De aceea
cred că, nu doar eu, l-am crezut pe Alexandru Misiuga a fi nemuritor. Ne-a păcălit frumos, s-a stins fără
a ne facă să-i plânge de milă, fără a se lăsa dator nouă pentru buchetul de flori, pe care i l -am fi dus,
dacă ar fi fost ţintuit pe un pat de spital. Îmi va rămâne mereu în memorie ca un Domn, poate ultimul
Domn de modă veche al unui timp în care începem să nu mai ştim cine suntem noi.
Am făcut parte din aceeaşi Societate Internaţională,, Dracula,, şi, în timp ce eu ţineam însemnele
Casei de Dracula în sertar, Baronul Alexandru Misiuga se implica cu suflet şi trup în acest joc. A g ândit
şi reconstruit un mit.
Ce i-am dat noi în schimb? Nimic.
Alexandru Misiuga a plecat cu capul sus, fără să-şi împovăreze semenii cu problemele lui,- a
murit frumos, aşa cum a şi trăit.
Îngeri să-ţi fie aproape, prietene drag.
Melania CUC
Scriitor

* * *

Am pierdut un om de cultură deosebit, autor a numeroase cărţi, umorist de renume, nelipsit de la

majoritatea acţiunilor judeţene, dar şi naţionale. Alexandru Misiuga a fost un om în preajma căruia ne
simţeam bine cu toţii, avea mereu ceva vesel de spus, a ştiut să treacă cu o glumă peste toate greutăţile
vieţii. Consider că manifestările noastre cultural-artistice vor fi mai sărace prin lipsa baronului, cum ne
plăcea nouă să-l numim. Îl vom aştepta pentru mult timp la evenimente să-i ascultăm cele mai noi
creaţii, căci locul dânsului va fi rezervat. Dumnezeu să-l odihnească şi să-l primească în rândul
drepţilor.
Valeria PETER PREDESCU – artist

Ceasu’ vremii
Baronului Alexandru Misiuga
Ceasu’ vremii stă la cap
Să-mi arate-n orice clipă
Că viaţa e risipă
Şi ea curge ne’ncetat
Ceasu’ vremii dacă stă
Inima ţi se opreşte
Zâmbetul se conteneşte
196
 Viaţa nu-i biserică
Ceasu’ vremii s-a oprit
Pentr-un suflet plin de viaţă
Care astă dimineaţă
Zâmbetul şi-a contenit
Şi-n icoană mi-a rămas
Zâmbet veşnic în risipă
Ce pe-a versului aripă
A trăit... dar a plecat
Virginia Brănescu

Dumnezeu să te odihnească în pace, marele meu prieten. Ai fost unul din stâlpii culturii
bistriţene. Nu te voi uita niciodată.
Lenuţa PURJA – artist

* * *

Îl cunosc pe Alexandru Misiuga din anii ‘80, i-am simţit de la început valoarea, a fost o
personalitate complexă. Am participat la nenumărate acţiuni în care a fost implicat, toate impecabile.
Avea un umor desăvârşit şi de-o mare fineţe. Este o mare pierdere pentru noi, mai ales că şi-a propus să
trăiască suta de ani şi nimeni n-a crezut că n-o va face. Cultura bistriţeană este de acum mai săracă.

Ioan BURCUŞEL, Director Direcţia pentru Cultură,

Culte şi Patrimoniul Cultural Naţional

* * *

Alexandru Misiuga a fost un simbol pentru municipiul Bistriţa şi pentru judeţul nostru, prin
realizarea unor edificii reprezentative, amintind Coroana de Aur, Castelul Dracula, Codrişorul, Coroniţa.
Ca om care activează în domeniul culturii nu pot să nu admir activitatea culturală , în primul rând
înfiinţarea Ansamblului Cununa de pe Someş, unde am cântat şi eu ani de zile, apoi a Festivalului Mărul
de aur, a Regelui Brazilor, a activităţilor în calitate de scriitor. Prin plecarea lui la cele veşnice Bistriţa a
pierdut o mare personalitate şi vom fi mai săraci din punct de vedere spiritual. Municipalitatea i -a
recunoscut meritele acordându-i titlul de cetăţean de onoare. Personal m-am bucurat de prietenia şi
sfaturile lui.
Alexandru PUGNA – artist

* * *

Unchiul meu, provenind dintr-o familie longevivă, îi plăcea să ne tachineze spunându-ne „eu pe
toți vă îngrop”. A fost o glumă așa cum toată viața sa a fost înconjurată de glume și umor însă în
subconștientul nostru familia se aștepta să mai trăiască cel puțin până la 100 de ani.
De mic copil mă știu apelând la dânsul pentru diverse nevoi culturale: informații, dicționare,
cărți, etc. Pe la vârsta de 9-10 ani eram pasionată de crearea păpușilor, îmi cumpăraseră părinții
instrumentele necesare și îl priveam seara, în balconul său, pe unchiul Misiuga plăsmuind o păpușă mai
năstrușnică decât alta.
Înainte să plec în Canada, în iulie 2008, m-a rugat să o caut pe Baroneasa Casei Dracula care
locuiește pe meleagurile canadiene. Sper că într-o bună zi să o găsesc și prin aceasta să-i pot îndeplini
ultima dorință. Regret nespus trecerea în neființă a unchiului meu, marele om de cultură bistrițean
Alexandru Misiuga. Prin aceste rânduri eu și familia îi aducem un ultim omagiu.
Oana VEREȘ

197
 Menuț MAXIMINIAN,
Ultimul drum al baronului Misiuga, pavat cu lacrimi şi flori de gheaţă328
Ieri, baronul Alexandru Misiuga a plecat, un pic, la o întâlnire cu îngerii. Programată chiar în ajunul
zilei de naştere. Inima preabună a încetat să bată pentru o clipă, aici pe pământ, pentru ca, mai apoi, să-şi reia
pulsul în lumea drepţilor. Bistriţenii au fost la capela de pe str. Tărpiului pentru a fi alături de cetăţeanul de
onoare Alexandru Misiuga, pe ultimul drum, pavat cu lacrimi şi flori. Oameni simpli, reprezentanţi ai
conducerii judeţului, ai Primăriei Bistriţa, scriitori, artişti, militari au asistat înlăcrimaţi la slujba oficiată de
un sobor de preoţi.

328
Menuţ MAXIMINIAN, „Răsunetul”, Vin, 02/20/2009 – 15:32.
198
 În onoruri militare, colonelul în retragere Alexandru Misiuga, a salutat pentru ultima dată patria.
Nea’ Sandu nu a mai tras salve de versuri, ci a aşteptat din partea celor prezenţi gândurile lor de rămas
bun. Nimănui nu-i venea să creadă că baronul Misiuga, poate cel mai cunoscut dintre domnii Bistriţei,
un om rătăcit în secolul nostru din neamul cavalerilor medievali, la cei 85 de ani, a fost chemat de către
Mântuitorul sufletelor în rândul stelelor. Alexandru Misiuga pleacă în eternitate cu numele şi sufletul
curat.

S-a dus în lumea cea misterioasă un mare om al culturii, o valoare spirituală pentru bistriţeni,
întemeietor de simboluri. Alexandru Misiuga înseamnă tot ce este neagresiune, tot ce este bunătate, to t
ce este toleranţă. Un om de care ne vom aminti de câte ori vom vedea Coroana de Aur, Castelul Dracula,
Codrişorul, turnul Dogarilor, de câte ori Cununa de pe Someş sau trupa de teatru Nichipercea se vor afla
pe scenă.
Astăzi, forţând un pic destinul, redacţia Răsunetul ne prezintă ultima ediţie, cu numerele
998-1000 din suplimentul bisăptămânal de satiră şi umor „Cuiul lui Pepelea”, pe care redactorul „de
corvoadă” Alexandru Misiuga l-a iniţiat cu ani în urmă, aducând zâmbet pe faţa a mii de cititori. Ne va
fi greu fără domnul Misiuga, ne va lipsi optimismul lui, vom fi mai săraci spiritual. Dar suntem convinşi
că sufletul lui este bine primit oriunde s-ar afla. Nici nu se poate altfel, pentru că a strălucit ca o torţă,
luminând tot ce era în jurul lui. Ieri, în semn de doliu, soarele s-a ascuns după nori, pentru că unul din fii
de vază ai pământului românesc a plecat. Lacrimile cerului au îngheţat de durere, transformându -se în
fulgi de nea. Mulţi, din ce în ce mai mulţi.
Nu ne luăm adio de la prietenul nostru. Ne vom mai întâlni cu el, în rugăciuni, vise şi lucrurile
frumoase. Alexandru Misiuga va veghea asupra noastră de acolo de la stele, şi când vom fi trişti, sau
bucuroşi, ne va zice câte o epigramă. Te iubim, drag prieten, suflet nobil în rândul dre pţilor.

199
 Menuț MAXIMINIAN,
În ajunul zilei de naştere Baronul Alexandru Misiuga a plecat la stele

Ieri, baronul Alexandru Misiuga ar fi împlinit 85 de ani. Nici nu arăta că poartă pe umeri povara
anilor. Ne-a vizitat zilele trecute redacţia. Era fericit. Ne-am întâlnit săptămâna trecută la o lansare de carte.
A binedispus sala. Era colegul nostru drag, cel care ne-a obişnuit cu a lui pagină de satiră şi umor, Cuiul lui
Pelelea, să zâmbim. Să fim bucuroşi de viaţa pe care ne-a dat-o Domnul. Vestea, că marți, în jurul orei 19.00,
baronul, a dispărut ne-a cutremurat. Inima lui preabună a cedat. Pentru că ne-a dăruit-o nouă, strop cu strop,
minut cu minut, iar noi nu am ştiut să apreciem gestul.
În ziarul de ieri, colega noastră, Carmen Bulz a pregătit, în ediţia scrisă, un interviu aniversar cu
baronul. Voiam să-i facem o surpriză. Ce păcat, că nu s-a mai bucurat de pagina aniversară. Şi, ca o ironie a
sorţii, în loc să-i spunem lui nea Sandu „ La mulţi ani”, ne vom ridica privirea spre cer şi îl vom ruga pe
Dumnezeu să-l primească în rândul drepţilor. Şi de acolo, dintre cei aleşi, baroane, mai priveşte şi pe pământ,
la bistriţenii pe care i-ai iubit atât de mult, şi când eşti binedispus, mai trage câte o salvă de versuri, aşa cum
ne-ai obişnuit, căci ne va fi foarte greu fără tine. Îţi promitem că vei rămâne mereu în sufletul nostru.
Dumnezeu te iubeşte, poate mai mult ca noi.

A ridicat din cenuşă Castelul Dracula la hotarul dintre ţări

Alexandru Misiuga, primul baron al Casei Dracula, a readus în urmă cu 33 de ani mitul la realitate.
Puţină lume ştie că prima parte a romanului lui Bram Stoker este situată în Pasul Bârgăului, judeţul
Bistriţa-Năsăud.
În urmă cu ceva ani, un grup de jurnalişti americani au venit la Bistriţa şi au întrebat de existenţa
unui hotel „Coroana de Aur” şi a unui castel aflat în Pasul Bârgăului. Directorul culturii bistriţene, citind
cartea lui Stoker a înţeles exact ce căutau vizitatorii. Aşa s-au pus bazele hotelului din centrul Bistriţei,
„Coroana de Aur”, hanul din carte la care a poposit avocatul Jonathan Harker la Bistriţa. Folosirea
termenului de coroană era periculoasă într-o perioadă în care comunismul înflorea şi monarhia era
considerată răul suprem, însă denumirea s-a păstrat. Apoi a urmat al doilea pas, o adevărată cruciadă cu
autorităţile vremii, aceea de a construi un hotel în vârf de munte, la 1200 m, care să poarte numele Dracula.
Autorităţile l-au luat în râs. Legenda spune că Alexandru Misiuga l-ar fi prins pe Ceauşescu la o masă, la
Dealul Negru, bine dispus după o partidă de vânătoare de urşi şi i-ar fi spus, „ne trebuie un hotel între
Transilvania şi Moldova”, iar acesta i-a zis „şi cine vă opreşte”. Cu acordul verbal al şefului statului, Misiuga
a trecut la treabă. Castelul trebuia să aibă trei turnuri şi intrarea prin cimitir, iar clădirea să semene cu o ruină,
însă baronul Misiuga a trebuit să se mulţumească cu un singur turn şi cu o clădire „civilizată”. După şapte
ani, construcţia a fost finalizată, însă cu numele Tihuţa. „Nu am reușit să îl numesc Dracula, era prea
periculos, mai ales după ce presa străină nu mai contenea în a-l numi pe Ceaușescu urmașul lui Dracula.
Abia după revoluție am putut să îi schimbăm numele”, ne-a declarat în urmă cu ceva timp Misiuga.
200
 Un bust pentru Bram Stoker
După toate aceste realizări, bistriţeanul Misiuga mai avea o singură dorinţă: să-i ridice un bust
scriitorului irlandez în faţa hotelului Dracula, fapt realizat în 2007. Bustul a fost dezvelit de ambasadorul
Irlandei în România, Padraic Cradock.
Ideea beciului de speriat turiştii tot a lui Misiuga a fost. Când se oprea curentul, se trecea la felinare
şi lumânări – te jurai că eşti în casa dracului. Simbolic, membrii Societăţii Dracula din Londra au cărat
cărămizi pe schele şi şi-au pus semnăturile într-o sticlă pe care au zidit-o în peretele de apus al curţii
interioare. Astăzi tot mai mulţi draculişti din întreaga lume poposesc în Pasul Tihuţa, unde mănâncă meniul
Elixirul lui Dracula, iar la masă păstrează mereu un loc liber pentru conte. La hotelul bistriţean există salonul
Jonathan Harker, decorat în roşu şi negru, cu pereţii acoperiţi cu trofee de vânătoare ale contelui Dracula.
Camerele hotelului castel Dracula sunt ocupate de grupuri compacte de turişti. 100 de americani, veniţi de
peste ocean au sărbătorit noaptea de Halloween cu Contele vampir Dracula, legendarul personaj creat de
Bram Stoker. Castelul are 140 de locuri de cazare.

Comoara castelului
În locul respectiv, o legenda care circulă şi acum spune că ar fi ascunse comori, de-ar ajunge aurul
aflat acolo la oamenii de pe toata valea Bârgăului, dacă cineva ar îndrăzni să tulbure morţii, numai că de mult
timp nimeni nu mai cutează să se aventureze pe acolo, de când s-a pierdut un câine lup, a unor căutători de
comori cehi. O altă istorie spune că în urmă cu multe sute de ani, a trecut munţii venind din Ţara
Românească un călător care spunea că este domn şi căruia oamenii lui, îi spuneau Draculea. Un sfetnic a lui
Draculea (Vlad Tepeş), Barbu Blacul a aflat de povestea comorii şi l-a convins pe domn să sape unde se află
un tunel care intra sub o cetate aflată în ruine. nu în orice zi se putea săpa, ci numai în zi de Sânziene, la
răsăritul soarelui, atunci când printr-un orificiu intră lumina soarelui ca să lumineze poarta ascunsă a
comorii.

A scris cu sânge
Pentru a fi numit baron al Casei Dracula de către societatea cu acelaşi nume din Londra, Misiuga a
trecut prin mai multe probe – a tras cu arcul, a traversat o punte firavă, a sărit peste foc şi a dansat menuet.
Pentru cei care vizitează castelul Dracula, dacă doresc să nu se întâlnească cu personajul, există o singură
soluţie: „să aibă asupra lor o punguţă din piele de berbec, cu brâiele din piele de ţap, o măciulie de usturoi
oltenesc, nişte anafură de la Mănăstirea Rohia şi o sticluţă de agheasmă de la Mănăstirea Parva”. De când se
ocupă de mitul Dracula, Misiuga a primit multe scrisori semnate simplu „contele Dracula Bistriţa –
România”, însă cei de la poştă ştiu întotdeauna care este destinatarul. Bizară este scrisoarea primită de la un
californian, scrisă cu sânge de om. Mai mult, ministrul Agathon, habar nu avea unde a fost încropit mitul
încercând să-l distrugă prin defunctul parc.

Turnul cu păpuşi
Până ieri, Alexandru Misiuga a deţinut şi cheile de la Turnul Dogarilor, singurul din cele 18 turnuri
ale breslelor medievale care s-a păstrat până în zilele noastre, rezistând cu cerbicie în faţa multor hoarde de
năvălitori, a căzut în martie anul trecut victima unor ciorditori. Baronul a fost foarte supărat când şi-a văzut
devastat muzeul de măşti tradiţionale şi păpuşi. Spărgătorii au furat 14 măşti tradiţionale şi 7 păpuşi, toate
piese unicat. Turnul Dogarilor, cu o înălțime de 25 de metri şi trei nivele, a fost folosit de-a lungul timpului
ca spital pentru bolnavi psihic, care erau ținuți aici în cămăşi de forţă, dar şi ca loc de detenţie a
prostituatelor, care erau puse în lanţuri înainte de-a fi ţintuite la stâlpul infamiei. Clădirea a fost folosită apoi,
pe rând, ca sediu pentru cercetaşii bistriţeni, ca azil de noapte, la ora actuală adăpostind ineditul muzeu al lui
Alexandru Misiuga, epigramist, veteran de război, colonel în retragere şi baron al ‘Casei Dracula’. Cu toate
eforturile unor de-a muta mitul Dracula din judeţul Bistriţa-Năsăud pe alte meleaguri, prin înfiinţarea unor
parcuri de distracţie, care de care mai utopice, acest lucru nu va reuşi, deoarece atât Bram Stoker, şi mai
târziu Alexandru Misiuga au făcut acest cadou bistriţenilor. Tot Misiuga, cunoscător pe aceea vreme a 6
limbi străine este cel care a înfiinţat cel mai vechi ansamblul folcloric din Bistriţa, acum 40 de ani, Cununa
de pe Someş. Tot datorită lui a fost ridicat în Piaţa centrală bustul lui Liviu Rebreanu, prozatorul bistriţenilor,
la fundamental căruia a pus o sticlă cu o misivă pentru generaţiile următoare. Doar el a ştiut ce scrie în ea.
Autor a 20 de cărţi, Alexandru Misiuga ar fi meritat mai multă atenţie din partea colegilor de breaslă, şi, mai
ales, a celor care conduc destinele culturii. Este trist domnilor, că aţi purtat un om care şi-a depus
manuscrisul la SSBN, cu vorba. Chiar dacă nu erau texte pe măsura gusturilor marilor exigenţi ai judeţului,
sunteţi oameni cu frică de Dumnezeu şi cred, că dumneavoastră sunteţi cei care aţi rămas cu sufletul
201
neîmpăcat. Mai cred că puteaţi să-i acordaţi şi un premiu pentru întreaga activitate în domeniul culturii. De
acum, orice reacţii veţi avea, va fi prea târziu. Interesele dumneavoastră, domnilor juraţi ai premiilor, ne lasă
un gust amar. Cred că ştiţi de ce… Puteţi acum să editaţi 100 de cărţi cu Misiuga, puteţi să-i daţi 1000 de
premii, primarul poate să dea numele lui unei străzi, este prea târziu. Baronul nu se mai bucură de ele.

Alexandru Misiuga, un simbol al bistriţenilor

Supranumit şi tartorul soacrelor datorită epigramelor dedicate acestora, Alexandru Misiuga este un
simbol al bistriţenilor, reuşind să facă multe lucruri pentru aceştia. Din lumea fără de dor, baronul va veghea
peste urbe. Va fi mereu cu noi, iar istoria locală îl va înscrie în cartea ei de aur. A făcut atât de multe pentru
noi: a construit mituri, a făcut hoteluri, a imortalizat pe marii noştri scriitori în pieţele centrale. Personal,
mi-a fost ca un maestro, care mi-a dat multe poveţe în cei aproape 10 ani de presă. Soarta face ca în aceste
zile o boală să mă ţină în casă. Nu voi putea fi alături de baron pe ultimul drum, însă voi fi alături de el prin
rugăciuni. Mi-ar plăcea să-l întâlnesc pe baron, într-un bust, undeva în central istoric. Aşa va rămâne pentru
generaţiile viitoare ca pildă a omului care a luminat pentru oameni. Până în ultima clipă. Vineri, de la ora
13.00, la Capela de pe Tarpiului bistrițenii se întâlnesc pentru ultima data cu baronul. Se duc patriarhii
Bistriţei…Alexandru Misiuga va dăinui, pe veci, în conştiinţa urbei.

Epigrame de Alexandru Misiuga, din ziarul „Viaţa Buzăului” (2005)

Scuza lui Iuda

Biblia m-a înfierat -

Mită că aş fi luat.
Să refuz? M-ar fi crezut
Că-s apostol... prost crescut!

Argument

Gropile din municipiu,

Cele mari şi mititele,
Au un rost: ca în principiu
Să mai cadă proştii-n ele

Omagiu

A mea soacră-i delicată

Şi se poartă cu mănuşi...
Mi-a făcut din gât odată
O... coloană-a lui Brâncuşi.

Între păsări

Cântă cucu-n România

„Unde e democraţia?”
Dar întreabă, calmă, gaia:
„Ce e aia? Ce e aia?”

În concluzie

Viaţa plină de păcate

E ca sarea în bucate,
Altfel lumea trist-ar fi...
Popii ce-ar mai spovedi!?

202
 VI. ANIVERSĂRI

Andrei Neuc, 85 de ani de la naştere

Profesorul pensionar Andrei Neuc, născut la Bistriţa Bârgăului, în august 1928, este o adevărată
emblemă, nu numai pentru Valea Bârgăului, cât şi în afară.
Nepot al marelui tenor Constantin Pavel, întemeietorul şi primul director al Operei Române din Cluj,
dar şi formator al celei din Bucureşti, Andrei Neuc a moştenit înclinaţia spre artă, activând în învăţământ, ca
profesor şi director de şcoală, dar mai ales în scopul pregătirii culturale a oamenilor din locurile natale.
Meritele sale au fost, pe deplin, recunoscute, prin conferirea Titlului de Cetăţean de Onoare al
comunei natale, de către Consiliul Local al comunei Bistriţa Bârgăului.
Devotamentul şi priceperea lui Andrei Neuc sunt continuate prin fiica lui, profesor Constanţa Neuc,
director al Grupului Şcolar „Radu Petrescu” din Prundu Bârgăului. Casa moştenită de la Constantin Pavel,
din Bistriţa Bârgăului, este un adevărat muzeu, unde, prin grija familiei şi al unor oameni de cultură
binevoitori a fost montată şi sfinţită, o placă memorială, în amintirea marelui artist.

Niculae Vrăsmaş

Scoruș, lemn, 2009, 100x36x19cm

203
 Duhovnicul bârgăuan Ioanichie Bălan, la 76 ani329
Nimic nu este întâmplător când
Dumnezeu ne călăuzeşte paşii spre voinţă
creştinească peregrinând mai uşor dar şi mai
greu prin viaţă, şi ajungi să te întâlneşti
cândva cu dragostea din copilărie.
Aşa l-am cunoscut astă-toamnă pe
părintele călugăr Ioanichie Bălan, cu ocazia
marelui praznic al naşterii Sf. Fecioare
Maria – 8 septembrie de la Mănăstirea
Piatra Fântânelelor.
Îmi povestea de părinte şi prietena
mea, d-na dăscăliţă Măriuţa Şogorean,
prima cântăreaţă de folclor autentic a
Bistriţei noastre, de cât mult har are
călugărul Ioanichie şi că ar dori să mă
întâlnească şi pe mine.
Eram într-o perioadă grea, la 9 luni
după ce l-am pierdut pe cel drag de lângă
mine şi vroiam să trec mai uşor de supărare,
căutându-l pe Dumnezeu. Şi mi-am găsit
liniştea prin rugăciuni stăruitoare, dar şi cu
ajutorul părintelui care, din când în când,
îmi aminteşte de rugăciunea sufletului, dar
şi poeziile dumisale – creştine, închinate
d-lui Iisus Hristos.
Născut la 2 februarie 1938, într-o zi
sfântă de Întâmpinarea Domnului, în
localitatea Prundu Bârgăului, dintr-o familie
bună de la poalele Heniului, Ioanichie Bălan
pleacă de tânăr din sat pentru a se şcoli în
meserie şi învăţătură religioasă, făcându-şi
un rost departe de casă.
De acolo, din Hunedoara, unde-şi
ducea traiul, mai venea la Prund în concediu şi pe la sărbătorile de iarnă. Dumnealui îşi aminteşte de mine,
de prin spectacolele din tinereţe, de la jocul satului, dar şi când cântam, admirându-mă la festivalurile din
zonă, precum „Regele brazilor” şi „Ziua ţapinarilor”. Mi-a zis ce cântam şi cu ce eram îmbrăcată, adică nu
poate uita pieptarul de braşon şi părul în două cozi mari, legate cu fundă roşie şi asparagus.
Să fi avut vreo 17 ani, iar domnişorul plecase înapoi spre munca sa, în celălalt capăt de ţară, cu dorul
la Bârgăul natal. Anii au trecut peste noi, iar vieţile nu s-au reîntâlnit în celălalt munte de lângă Beliş, unde
părintele vieţuieşte şi se roagă la mănăstirea Râşca Transilvană din județul Cluj.
Eu nu ştiu atâtea veşti câte mi le zice părintele la telefon, de acolo de departe, ştie ce scriu ziarele, ce
nunţi se mai fac, cine a murit şi cum o duc bistriţenii.
Şi se roagă cu evlavie pentru noi ca să ne meargă bine, având puterea să îndurăm mai uşor grijile şi
necazurile vieţii.
„La mulţi ani!” părinte călugăr Ioanichie Bălan la zi aniversară, să vă dea Dumnezeu multă sănătate,
credinţă şi pace!

Ioana Hangan

329
Ioana Hangan, „Răsunetul”,
Luni, 02/03/2014 -13:29.

204
 Niculae Vrăsmaş – 75
Iarna aduce, odată cu zăpada şi gerul, bucuria celor mai importante sărbători creştine, care încep cu
Sfântul Nicolae şi Naşterea Domnului sau Crăciunul, fiind urmate de Anul Nou şi Boboteaza, aşteptate în
fiecare casă, de vârstnici şi mai ales de copii. Sunt sărbători cu o veche tradiţie, care reprezintă bucuria unui
jubileu al muncii depuse şi pregătirea mersului vieţii în viitor, având ca semn binecuvântător steaua care a
luminat Naşterea Domnului Isus Hristos.

Din fragedă copilărie am cunoscut şi am participat, an de an, la ritualurile sacre ale acestor sărbători,
ajungând în 2013 să petrec, pentru a 75-a oară, Sfântul Nicolae, Crăciunul și apoi Boboteaza, cele mai dragi
sărbători religioase, care mi-au arătat steaua călăuzitoare de urmat în cursul vieţii şi mi-au dat întotdeauna
noi puteri şi învăţăminte.
Dacă Sfântul Nicolae mi-a adus bucurii în familie, Crăciunul din acest an, prin Naşterea Domnului a
adus însănătoşirea soţiei mele dragi, Sultana, aflată în Spitalul Judeţean de Urgenţă Bistriţa-Năsăud, care nu
este cel mai mare şi cel mai modern, dar este pentru mine cel mai bun spital din lume, cu o biserică şi, de
curând, o bibliotecă în incinta sa, cu oameni foarte bine pregătiţi, credincioşi lui Hipocrate şi cu un suflet
adevărat, cărora le mulţumesc, tuturor, dorindu-le bucurii în viaţă şi un An Nou fericit!
Anul nou, 2014, este pentru mine poarta de intrare în cel de al 75-lea an al vieții, pe care îl consider a
fi cel mai frumos, având speranța realizării unei bune părți a proiectelor mele, înainte de aniversarea din 3
noiembrie.
Niculae Vrăsmaş

205
 Titus Wachsmann-Hogiu, aniversat cu carte la 70 de ani330
Saloanele „Decebal” au găzduit aniversarea a 70 de ani de viaţă a scriitorului Titus Wachsmann-
Hogiu. Cu acest prilej a fost lansat şi volumul „ Ceva de şi despre un septuagenar”. În moderarea prof. Vasile
V. Filip, au opinat despre volum şi autor Zorin Diaconescu, preotul Simion Cristea, Niculae Vrăsmaş, Ioan
Parasca, dar şi soţia Gica.

330
Menuț Maximinian, „Răsunetul”, Luni, 11/11/2013-14:09.

206
 Cetăţean de Onoare al Comunei Prundu Bârgăului, Titus Wachsmann-Hogiu este descendent al unei
vechi şi importante familii săseşti – familia Wachsmann – străbunicul său Albert Wachsmann fondând prima
farmacie pe Valea Bârgăului în 1874, cu numele,,Zum Schutzengel” -,,La îngerul păzitor”, acesta fiind unul
dintre cei mai mari pomicultori ai vremii, un producător de medicamente şi de numeroase soiuri de fructe
fiind apreciat cu diplome de către mai multe Academii (Berlin, Viena, Londra, Atena, Budapesta), a fost
cuprins în importante lucrări de specialitate (Pomologia maghiară, Pomologia română).
Titus Wachsmann – Hogiu s-a născut la 6 noiembrie 1943 în comuna Bistriţa Bârgăului, jud. Bistriţa
– Năsăud, iar după Şcoala Generală a studiat la Şcoala Pedagogică de Învăţători din Cluj, după care a urmat
cursurile Facultăţii de Filosofie şi Filologie (romana – germană) la Universitatea,,Babeş – Bolyai” din Cluj,
activând în învăţământ şi cultură, în principal ca profesor, director de cămin cultural şi publicist, la Prundu
Bârgăului, dar şi la Bistriţa, ca inspector şcolar judeţean şi director al Casei Corpului Didactic.
S-a căsătorit în 1965, soţia Gica fiind educatoare, având împreună 2 copii: Titus – Felix (1966),
inginer zootehnist, cu masterat în ştiinţe administrative şi Sebastian (1968), cu doctorat în fizica nucleară
(Berlin), cercetător ştiinţific, prof. la Universitatea California – Devis, Facility Director UC Davis Medical
Center, Sacramento CA. Are 4 nepoţi: Titus -Dragoş (1996), Albert (2002), Ioana – Cristiana (2003), Robert
(2004).
În bogata sa activitate, atât ca profesor la Liceul,,Radu Petrescu” şi director la Căminul Cultural din
Prundu Bârgăului, inspector şcolar sau director al Casei Corpului Didactic – Bistriţa, Titus Wachsmann –
Hogiu a fost un profesionist de excepţie, recunoscut şi apreciat nu doar de către superiori sau colegi, cât mai
ales de sutele sale de elevi, ceea ce înseamnă foarte mult, pe care i-a educat ca să ajungă oameni adevăraţi în
viaţă, iar mulţi dintre ei specialişti de valoare în diferite domenii de activitate.
Pe lângă numeroasele articole, multe de strictă specialitate, o altă activitate importantă a sa a fost
dedicată, cu multă pasiune şi devotament, scrierii unor cărţi, de proza şi poezie, cu subiecte şi personaje din
locurile natale. La mulţi ani, Titus Wachsmann – Hogiu, sănătate, bucurii alături de cei dragi şi pană
inspirată.

Menuț Maximinian

207
 VII. BÂRGĂUL LITERAR & ARTISTIC
Ioan SĂRĂŢEAN, Octavian Goga și bârgăuanii331
Date şi documente dintre cele mai relevante evidenţiază legături
perene ale intelectualităţii şi locuitorilor Văii Bârgăului cu oamenii de litere
şi cultură de pe întreg arealul românesc. Relaţiile lui Octavian Goga, poetul
„ pătimirii noastre „ a Ardealului aflat sub opresiune străină cu bistriţenii au
devenit notorii, mai ales prin aprecierile deosebit de favorabile şi
recomandările de care a beneficiat în anul debutului său poetic.
E cunoscut faptul că după publicarea, în anul 1898, la vârsta de 17
ani, în timp ce era elev la Liceul maghiar din Sibiu în Tribuna literară a
primei sale poezii întitulate Atunci şi acum a mai publicat o poezie „Nu-i
fericire pe pământ” în nr. 3-4/1898 al „Revistei ilustrate”, foaie
enciclopedică lunară, cu administraţia în Şoimuş şi redacţia în Reteag, din
judeţul Bistriţa-Năsăud, având ca redactor pe folcloristul Ion Pop
Reteganul, iar ca editor pe părintele Ioan Baciu. La rubrica „Telegraful
redacţiunii” e întâlnit numele Octavian, una dintre semnăturile poetului,
căruia redacţia i-a răspuns nu numai cu competenţa şi profesionalismul
caracteristice, dar şi cu foarte multă intuiţie şi cu o deosebită precizie devenirea sa poetică: „ Octavian în S.
Ai talent tinere amic, cultivează-l cu diligenţă, că poţi deveni mare. Ziua bună de dimineaţă se arată. Un
lucru fii bun şi-l ţine minte: nu cumva să neglijezi datorinţele de studinte pentru exerciţii stilistice şi poetice.
Mai întâi datorinţa trebuie îndeplinită cu sfinţenie; apoi, de mai ajunge timp citeşte ce crezi că-i bine şi scrie
ce crezi că poţi: Bucuros te vedem lucrând în revista noastră. Salutare”. Încurajat de răspuns a trimis revistei
bistriţene poezia amintită, care a apărut în nr. 5, 6/anul I, mai-iunie, 1898.
În urmă cu ceva vreme am intrat în posesia unor date ce vin să confirme legăturile poetului pătimirii
noastre cu locuitorii meleagurilor bârgăoane. Astfel, pe o ilustrată purtând data de 10 august 1910 transmisă
cu „multe salutări şi sărutări de mână” de „un grup de iscăliţi” de la o întrunire de la Budapesta tinerei
învăţătoare Laura Epure, din Tiha Bârgăului se detaşează semnătura poetului Octavian Goga.

331
Ioan Sărăţean, „Gazeta de Bârgău”, Mie, 05/25/2011 – 10:14

208
 Destinatara locuia pe atunci în gazdă la familia învăţătorului Ilarion Bozga (1856-1937), autorul mai
multor lucrări monografice printre care: Monografia comunei Tiha Bârgăului, Monografia comunei
Mureşenii Bârgăului, Istoria şi monografia comunelor din Valea Bârgăului, Tabloul şi istoricul şcoalei de la
Tureac şi altele. Suntem în posesia mai multor fotografii cu destoinicul dascăl şi familia sa din acea perioadă,
dar spaţiul tipografic limitat ne împiedecă şi de această dată reproducerea lor.
În 09 mai 1914 s-a căsătorit cu părintele Lazar Victor, născut la 22 octombrie 1886, în comuna
Bălan, judeţul Sălaj, în familia vicenotarului. Dintr-un material autobiografic datat 27 mai 1956 aflăm că
părintele Lazar Victor „ a slujit la altarul domnului din Mureşenii Bârgăului 35 ani şi jumătate, adică până la
17 noiembrie 1949”. Prin 1887-1888, tatăl părintelui Lazar Victor a ajuns notar cercual la Tiha Bârgăului.
Între anii 1893-1896 a urmat şcoala elementară la Prundu Bârgăului, iar după absolvirea celor patru clase s-a
înscris la gimnaziu la Bistriţa, dar „după doi ani de neispravă”, în anul 1899, s-a transferat la gimnaziul din
Năsăud. După absolvire, între 1902-1906, a urmat liceul la Blaj. În anul 1906, a rămas la Tiha, tatăl său
voind să-i succeadă în funcţia de notar, dar a renunţat întrucât „această domnie nu i-a plăcut”. Aşa se face că
între 1907 – 1911 a urmat facultatea de teologie.
În 31.05.1914 a fost hirotonit ca preot, iar la 01.08.06.1915 a fost instalat ca preot la Mureşenii
Bârgăului, succedându-i în funcţie părintelui Nechiti Vasile. În perioada 1914-1918 a luat parte la durerea
celor care şi-au pierdut părinţii, feciorii, fraţii sau soţii pe câmpul de luptă. A primit cu o deosebită bucurie şi
satisfacţie înfăptuirea României Mari. În 1920 s-a preocupat de refacerea localului şcolii distruse în anii
primului război mondial şi de ridicarea unui nou edificiu de şcoală. În 1928 a iniţiat repararea acoperişului
bisericii înlocuind eternitul prin care ploua cu tablă. Mai aflăm că în 1938 a început construcţia casei
parohiale, pentru care a cărei finalizare a stăruit 24 de ani întrucât sprijinul financiar al autorităţilor s-a lăsat
mult aşteptat „Poate dacă eram în vreun partid politic puteam ajunge la ceva ajutor, dar cu niciun fel de
politică nu m-am putut împrieteni!”. Aceasta dovedeşte că dirijarea preferenţială a fondurilor publice spre
clientela politică nu este o invenţie a ultimilor 20 de ani, fiind demult patentată şi practicată.
„După 22 ani, iar s-a tulburat lumea şi am ajuns din nou la război, iar vreme de patru ani ne-am trezit
sub o nouă opresiune străină. În noile condiţii am apărat credinţă şi datinile strămoşeşti de care nu trebuie să
ne despărţim nici sub ameninţarea morţii, trebuie să ţinem legea şi poruncile bisericii pentru binele nostru
pământesc şi fericirea veşnică”. Pentru atitudinea sa patriotică a avut foarte mult de suferit împreună cu
întreaga sa familie, fiind printre altele acuzat de spionaj în favoarea armatei române motivat şi de faptul că
folosea suspect de frecvent în opinia autorităţilor lanterna pe timpul nopţii. Din această cauză a fost de mai
multe ori arestat şi încarcerat la Prundu Bârgăului şi Bistriţa împreună cu soţia, unde au fost supuşi la
numeroase interogatorii. Fiului său, medicului Lazar Lionel, care profesa la Cluj-Napoca a cărui diplomă de
licenţă scrisă pe piele de viţel se păstrează la Muzeul Casa săsească din Livezile, încă din 14 septembrie
1940 i s-a notificat de către fostul comandant militar al municipiului, Colonelul Beck Albert, următoarele: „
aţi fost destituit din funcţia de medic pe care aţi deţinut-o la Cluj-Napoca şi că în acest sens am dat
dispoziţiunile necesare”. I s-a interzis cu alte cuvinte din considerente etnice să-şi mai exercite profesia.
În această situaţie a fost obligat să treacă în România, dar e interesant că, la 10 octombrie 1940,
comandantul militar al Plasei Bârgău cu sediul la Prund i-a eliberat Adeverinţa nr. 411 din 10 octombrie
1940 în care se consemnează cu totul altceva şi anume faptul că: „ Dr. Lazar Lionel, de naţionalitate
maghiaro-română, declară că „ vrea să se întoarcă în România!. Trecerea în România se face prin Tihuţa, în
care sens este obligat să se prezinte la Compania militară din Tihuţa şi că adeverinţa nu e valabilă pentru
reîntoarcere! „, fiind indubitabilă dorinţa autorităţilor de a se dispensa de un om devenit peste noapte
indezirabil pe propriile sale meleaguri fiind nevoit să plece în România.
Poetul Octavian Goga a avut legături şi cu alţi fii ai Văii Bârgăului. Astfel, în Jurnalul său „Fără
mituri dintr-o prăbuşire” din 17 noiembrie 1916, avea notată pe una dintre file „Raveica Pop născută Nat,
Borgo Joseni (Bistriţa), iar dedesupt „Plt. Pop Vasile mi-a lăsat 800 franci când a plecat pe câmpul de luptă”.
Un alt fiu al Văii Bârgăului, Dr. Budăcean Silviu, (04.05.1921 – 18.11.2010), fost elev al
învăţătoarelor Pop Rafila, soţia părintelui iconom stavrofor Pop Augustin de la Mijlocenii Bârgăului şi
Reghina Jauca căsătorită Mazilu, de la Joseni ne-a vorbit nu odată cu multă condescendență şi gratitudine
despre acţiunile umanitare de care a beneficiat, în perioada 1938-1942, în care a urmat Colegiul Sfântul Sava
din Bucureşti, din partea doamnei Veturia Goga, cea de-a doua soţie a poetului.

209
 Niculae VRĂSMAȘ,
Premiul „Radu Petrescu”
În 21 martie, 2014, de Ziua internațională a
poeziei, Societatea Scriitorilor din Bistriţa-Năsăud a
organizat, prin Centrul Judeţean pentru Cultură
Bistriţa-Năsăud, în colaborare cu Biblioteca
Judeţeană, Gala Premiilor Societăţii Scriitorilor din
Bistriţa-Năsăud pentru volume apărute în anul 2013.
Juriul, format din Comitetul Director
SSB-N: Andrei Moldovan-preşedinte, Emil Dreptate,
Icu Crăciun, George Vasile Dâncu-vicepreşedinţi şi
Menuţ Maximinian – secretar, a hotărât acordarea
următoarelor premii pentru cărţile apărute în 2013
ale membrilor SSB-N, care şi-au depus volumele
spre jurizare: Premiul „Andrei Mureşanu” pentru
poezie: Nicolae Avram, All Death Jazz, Max
Blecher; Premiul „Radu Petrescu” pentru
scriitorii care nu sunt membri ai SSBN, dar care
au o relaţie culturală cu judeţul Bistriţa-Năsăud:
Ion Buzaşi, „Andrei Mureşanu. Poezii şi
publicistică”, Editura Eikon; Premiul „George
Coşbuc” pentru istorie literară (acordat de
Biblioteca Judeţeană): Mircea Daroşi, „Gavril
Istrate – decanul filologilor români”, Editura
Mesagerul; Premiul ”Ion pop Reteganul” pentru
studii monografice: Vasile Lechinţan, Adrian
Onofreiu şi Mircea Prahase, Fabricat în Runcu Salvei, Editura Eikon; Premiul de debut al SSB-N şi al
Editurii Eikon (în manuscris):Vasile Vidican, volum de critică literară.
Gala moderată de Andrei Moldovan, preşedintele SSB-N, a avut cuvinte frumoase din partea
vicepreşedintelui Consiliului Judeţean, Alexandru Pugna, a directorului Centrului Judeţean pentru Cultură
(CJC), Gavril Ţărmure, şi a directorului Bibliotecii Judeţene, Ioan Pintea, cu toţii garantând sprijinul pentru
acţiunile scriitorilor, cultura scrisă reprezentând la nivel înalt judeţul pe plan naţional şi internaţional.
Noutatea acestei gale a constat în instituirea unui nou premiu literar, Premiul „Radu
Petrescu” pentru scriitorii care nu sunt membri ai SSB-N, dar care au o relaţie culturală cu judeţul
Bistriţa-Năsăud.
Acest premiu literar, a fost anunțat de președintele SSB-N, Andrei Moldovan, care a făcut o scurtă
prezentare a lui Radu Petrescu, scriitorul al cărui periplu transilvan a lăsat memorabile descrieri ale
oamenilor și locurilor bistrițene, în binecunoscutul său metaroman „Ochianul întors”, o adevărată frescă a
anilor 50, făcând referire și la cartea „Jurnale paralele”, scrisă de un elev al său.
Premiul a fost atribuit, în premieră, lui Ion Buzași, pentru cartea sa despre Andrei Mureșanu. Despre
acest lucru îmi exprim și eu, public, părerea, adăugând faptul că scriitorul din Blaj își merită, pe deplin, acest
premiu și pentru faptul că, în prodigioasa lui activitate, a scris și despre Radu Petrescu, în România Literară
(„Jurnale paralele – Radu Petrescu văzut de un elev al său”).
Numele dat premiului readuce pe autorul prețioaselor jurnale și al „Ochianului întors”, din umbra
uitării acestuia, prin realizarea, în județul Bistrița-Năsăud, a unei trilogii literar-toponimice Radu Petrescu,
odată cu atribuirea numelui său liceului din Prundu Bârgăului, a unei importante librării din Bistrița, iar
acum a unui important premiu literar.
Dacă la București, pe strada Pitar Moș, soția scriitorului, Adela Petrescu încă mai face corecturi și
completări ale manuscriselor, în speranța unei integrale a operei radupetresciene, înseamnă că „Posteritatea
lui Radu Petrescu se anunță de lungă durată”, așa cum bine a prevăzut prietenul său, scriitorul Costache
Olăreanu.

210
 Olimpiu NUŞFELEAN,
Radu Petrescu – desprinderea de lume, desprinderea de sine
Existenţa scriitorului este o lectură continuă. Condiţia existenţei lui este să citească necontenit,
să se citească fără sfârșit, prin ceea ce citeşte, prin ceea ce se citeşte, pe sine, aflat într-o continuă
translatare. O expresie neaşteptată a acestei lecturi o câștigă eul scriitorului în jurnal. Situat la frontiera
literaturii, după unele aprecieri, jurnalul de scriitor se află de fapt la graniţa transparentă a „translatării”
ce leagă vieţile noastre. Citim jurnalele de scriitor ca pe nişte romane. „Obiectivitatea” lor e dată, în
mod ciudat, mai ales de o detaşare specifică, de instalarea profundă a „spunerii” în realitatea eului, o
realitate intangibilă de către ceilalţi, în fapt, şi prin aceasta fascinantă. Asemenea „creaţii” sunt citite la
pas sau pe sărite, uneori aflăm sau ne confirmăm informaţii despre scriitor, dar de cele mai multe ori
suntem interesaţi să descifrăm informaţii despre noi, despre lume, despre „realitatea” în care trăim. Firul
aglutinărilor urmează un traseu iniţiatic. Un traseu disponibil descifrării, realizării unei lecturi
„angajante”. Căci, orice am spune, literatura angajează. În cele mai neaşteptate feluri.

Sub semnul introspecţiei

Între jurnalele de scriitor venite în ultimii ani spre noi, cel al lui Radu Petrescu îşi câștigă un
statut aparte. Avem în vedere Prezent şi în acelaşi timp străin. Jurnal 1977-1982, apărut la editura
Paralele 45 în 2011, sub îngrijirea doamnei Adela Petrescu. Scrisul referenţial, descrierea amănunţită a
celui mai neînsemnat gest, reflexivitatea discretă, analitică ies din formule şi plasează deodată jurnalul
într-o „scriere cu sens”. Discursul se organizează după reguli tacite, evoluând spre genul romanesc.
Evoluţia nu este guvernată de un proiect elaborat deliberat şi nu este deloc o ţintă în sine, estetică. Ea
ţine de firescul naraţiunii auctoriale. Se constituie însă într -un „roman” – gen cuprinzător şi incitant,
acaparator şi elocvent. Şi nu e vorba neapărat de o scriere „cuprinzătoare” în sensul larg al cuvântului,
de curiozitatea stârnită de o informaţie neaşteptată şi edificatoare, ci de acel „curent” de spuneri care se
constituie într-un roman al desprinderii de lume şi, în cele din urmă, al desprinderii de sine.
„Romanul” începe oarecum balzacian, cu o „introducere” relaxată, unde – luni, 17 ianuarie 1977
– într-o frază lungă, se face o oglindă a majorităţii preocupărilor/întâmplărilor, legate de viaţa diurnă, de
familie, dar şi a celor legate de scris-citit, sancţionate toate de o punere sub semnul întrebării: „Acum
stau şi mă întreb ce am făcut în aceste prime şaptesprezece zile ale anului.” E, de fapt, o punere sub
semnul introspecţiei, gest agreat atât de scrisul denotativ, cât şi de cel conotativ.
Apoi, după această „punere în temă”, notaţia prinde la un moment dat chipul reportajului. Este
urmărită amănunţit călătoria cu trenul de la Bucureşti la Pietroşiţa. Scriitorul surprinde peisajul,
înaintarea trenului („Trenul urcă sensibil.”), chipuri feminine foarte pregnant observate şi consemnează
apariţia unor idei („Târgoviște. Vechiul spital de lângă gară. Idee.”... ), descrie casa de la Pucioasa, cu
descindere în amintiri legate de pierderea unor texte ale unor copii din Prund, regretând că pierzătorul,
T. Ţ, „a şters astfel din univers două fapte ale spiritului”, vizitarea împrejurimilor cu bunul său prieten,
prozatorul M. H. S. Întâlnesc, în periplu, „În şosea, un om (care, n.n.) târăște de frânghie câinele negru
otrăvit ieri de stăpâna sa, apoi apare ea însăşi în vârful colinei şi ne însoţeşte, până la Telefoane, unde ne
despărţim. Convorbire vivace, de genul cinic.” Este interesant de reţinut această intruziune a dramei şi
atitudinii cinice în peisajul încărcat de conotaţii relaxante. Apoi „descoperim în dreapta casei (... ) o
scară îngustă, de piatră, cu balustradă de fier care duc e la palat.” Acum, după ce s-a făcut seară,
călătoresc, scriitorul şi M. H. S., „în plin tărâm magic”. Fascinat, recunoaşte: „Urcăm, eu destul de
dificil, treptele de piatră... ” Se anunţă greul?
Realitatea propune cele mai disparate elemente pentru a crea un univers, unul foarte concret,
care, prin magie şi descriere, îşi modifică dimensiunile, se pregăteşte pentru altceva. Acum „treptele de
piatră sunt îmbrăţişate de pereţii unui tunel vegetal, şi descopăr (s. n.), sprijinindu-mă, sus, de poarta de
fier, că palatul este tot o casă ţărănească, aceasta fără etaj, dar înaltă ca şi când ar avea două şi cu prispă
deschisă. De la poartă până la ea, spaţiu magistral.” Însă, chiar în acest moment, vine teama, exprimată
prin compararea scrisului cu realitatea: „Mă tem că reportajul meu nu spune nimic.” Este îndoiala
prozatorului, a scriitorului care, pentru redarea deplină a Realităţii, are nevoie de ceva mai mult decât
scrisul denotativ, are nevoie de conotaţie, de ficţiune, şi de altceva decât discursul referenţial. Dar nu
renunţă la acest discurs. Îl continuă. Îl lasă „submers” de pulsiunile existenţei. Continuă astfel, însă,
pentru că acest scris, acest tip de scriere, îl ajută să-şi aproximeze stările, stările scriitorului, care, iată,
treptat, se va putea constitui într-un inconfundabil Personaj, menit acesta să genereze o fascinantă

211
lectură a existenţei într-o etapă incomodă, foarte greu de aproximat. Redactând lucrarea Pentru buna
întrebuinţare a timpului, Radu Petrescu va mărturisi în jurnal interesul pentru „Prezenţa autorului, ca
personaj invizibil, în propriul său text, text lucrat în vederea acestei prezenţe.” (s. a.)

Proiecţia temerilor
Existenţa este însă ameninţată. Iniţial, de lucruri banale. „De zece zile, în casă, cu o întindere de
muşchi la piciorul stâng. Mă lăsasem pe el, să fumez în sobă.” notează prin 6 noiembrie 1978. Câteva
luni mai târziu, declinând o întâlnire, se explică printr-o întrebare retorică: „Cum, când eu din pat până
la telefon sunt gata să cad de trei ori?” Dar ameninţarea vine din trecut: „Acum aproximativ o
săptămână (... ) dureri.” Prin cei apropiaţi se anunţă evidenţa dispariţiei: „Astăzi (joi, 29 martie 1979, n.
n.), în timp ce mă plimbam prin Piaţa Romană şi înapoi cu Alexandru George, Paul Gherasim îi
telefonează Adelei că a murit poetul Daniel Turcea. (... ) Horia Bernea vrea să mă întrebe ceva... ” (dar,
probabil, renunţă, n.n.).
Apar temerile şi gesturile de precauţie: „Până la 5 şi jumătate somnolez, răsfoiesc, fumez,
încercând să nu mă gândesc la ce e mai rău, apoi mă duc însoţit de Adela, care nu a vrut să mă lase
singur, la Spitalul de pneumoftioziologie, (... ) să mă consulte dr. Ludovic Ionescu, vechi coleg de
liceu... ” Medicul stabileşte un diagnostic. „Pare, spunându-mi asta, foarte agitat, speriat, dacă nu cumva
a fost o proiecţie a propriei mele sperieturi. Operaţie?”
Îngrijorarea şi teama, proiecţia temerilor, relaţionarea stării proprii cu starea medicului,
declanşează încercarea de citire a gesturilor celuilalt, supoziţia că o asemenea lectură ar putea fi greşită.
El, autorul, obişnuit cu „legarea” prin litere a lucrurilor şi a situaţiilor, printr-o lectură proprie, nu mai
are toată încrederea în forţa propriei înţelegeri. Ziua se închide încet. Se strânge oare cercul speranţelor?
„Mă conduce (medicul, n. n.) până aproape de poartă, îmi spune, apropo de bolnavii lui, canceroşi, că
oamenii mai puţin cultivaţi se tem mai puţin de moarte şi că, în definitiv, ce înseamnă viaţa, ce valoare
are. Ne despărţim la ora 8, se întunecase.”
Doamna Adela îl aşteaptă în curtea spitalului. „Nu ştiu ce să-i spun.” mărturiseşte scriitorul.
Despre boală află unul şi altul, din telefon în telefon. Începe să constate că nu -şi mai aparţine. „Tot
timpul meu (e, n.n.) dat altora.” mărturiseşte spre mijlocul lunii mai. Desprinderea de propria muncă îl
oboseşte iar societatea, chiar cea literară, cu pretenţiile şi solicitările ei de tot felul, superflue în cele din
urmă, devine din ce în ce mai agresivă. Pierde ritmul consemnării tuturor evenimentelor.
Starea aceasta incomodă, inconvenientele generate de boală îi afectează nu doar relaţiile cu
viaţa, cu un ambient mai restrâns sau mai larg, ci şi relaţia cu propriul scris, cu textul în care înţelege să
se integreze continuu. Observă: „Jurnalul meu a devenit, de mult, ilizibil, o simplă agendă care nu are
măcar calitatea de a fi simplă. Nemaiavând, de mult, dispoziţie pentru observarea detaliului, fie cât de
mărunt, mă ţin de coada evenimentului, notat şi acela cu mari lacune din aceeaşi lipsă de timp şi
dispoziţie care îmi paralizează memoria ca şi sentimentul absolutei necesităţi. // Când nu mi s -a mai dat
mâncare excelentă, nu m-a mai interesat ce mănânc.” Notarea detaliului exprimă legătura directă cu
concretul, cu concreteţea vieţii. Excelenţa scrisului însă intră în criză. Boala îi afectează relaţia cu
textul. Cu textul, cum s-ar zice, idealizat. Conștientizând, aproape un an mai târziu, pe la 1 aprilie 1990,
că e nevoia ca romanele lui să beneficieze de „o altfel de lectură”, îşi pune problema apariţiei urâtului în
lume cu concursul frumosului. „Cel care descopere Frumuseţea este condamnat să aducă urâtul în lume,
fiind el însuşi, cel dintâi, urâțit, şi urâțindu-i prin aceasta, pe cei din jurul său”. Se produce acum o
schimbare care vizează raportul cu textul şi asumarea „integralităţii” existenţei. Existenţa pătrunde în
text cu toate atributele ei. Şi, desigur, şi existenţa proprie. Textul – cel atotcuprinzător – este obligat
să-şi asume întregul univers. El, textul orgolios, salvatorul existenţei, salvatorul lumii prin estetică, se
încarcă şi el de o vină: vina urâtului, a bolii, a morţii chiar... Scriitorul îl sancţionează cu o privire
ironică: „Mulţi cronicari au remarcat în textele mele o inflexiune ironică. Ea există, însă e o ironie
adresată nu lumii, ci textului, cel ieşit din împrejurarea că prin el urâtul intră în lume. ” Îl ironizează, dar
îl lasă să funcţioneze pe mai departe, inflexibil, acaparator, expresiv, fără reticenţe în aproximarea
existenţei.

Dacă nu poţi stăpâni scrisul, nu mai poţi stăpâni lumea

Radu Petrescu este conştient că scriitorul trebuie să se scrie pe sine şi că acesta poate rămâne
„invulnerabil” prin scrisul probat de „o pagină consistentă”. Dar suferinţa destructurează ritualul
scrisului, tulbură mâna care scrie, trezeşte sentimentul nimicniciei. Din miezul acestui sentiment,
prozatorul notează descumpănit (9 februarie 1980): „Nici notaţia de agendă nu e pentru oricine.” Şi, mai
jos: „Scrisul nu e pentru oricine. Acum nu mai sunt doar ce am simţit toată viaţa că nu sunt, un scriitor;
212
acum sunt analfabet. // Retras, gonit, căzut între aburi ca de spital... Ar trebui să port tot timpul
uniforma, pijamaua. Nicio curiozitate pentru ce e dincolo de pielea mea şi dincolo de zidurile locuinţei
mele, ca şi când s-ar fi terminat totul, ca şi când n-ar fi fost nimic. Nici viaţa, nu numai scrisul, nu e
pentru oricine. Aş putea să desenez, dar nici asta.” Toate funcţiile scriitorului se restrâng în una singură,
în lectura pielii, a pergamentului aflat între „eu” şi „ceilalţi”, între sine şi lume. Dar şi aceasta devine
neputincioasă. Când nu mai ştii ce se întâmplă cu trupul tău înseamnă că nu mai ştii să citeşti, nici să te
citeşti, nu mai ştii să citeşti nimic, nu mai ai un reper sigur în lectura lumii. Experimentatul tău trup,
parte din lume, nu îţi mai e chezăşie. Lectura se întunecă, orbeşti, devii un neputincios în utilizarea
alfabetului, un analfabet în poziţia de lector vinovat al lumii. O infirmitate supremă, greu de îndurat.
Nestăpânind scrisul, nu mai poţi stăpâni lumea. Miercuri, 28 mai 1980, Radu Petrescu îi
mărturiseşte lui Mircea Horia (S.) „imposibilitatea de a ţine la zi aceste note”. Şi, mai mult, apare teama
de a nu mai putea organiza universul scrisului, observând că haosul stârnit într-un asemenea univers nu
va mai putea fi ordonat. O mică, într-un fel, doar banală greşeală strecurată într-un articol despre
Arghezi îi dă frisoane: „În micul meu text despre Arghezi, din acelaşi număr 21 al Orizontului, „Icoane”
pe „lemn” în loc de „Icoane de lemn”. Nenorocire! Să fie greşeala în manuscrisul meu? Dar puteau să o
corecteze firesc. Să fie greşeala tipografului? Dar corectura a făcut-o, în tipografie, doamna A.B. //
Îngrozitor cu notele astea e că va trebui să le refac, nu suport haosul lor, şi nu voi avea timp.” Să ne
imaginăm ce înseamnă această mică greşeală (de redactare) la un om care îşi citeşte cu maximă atenţie
cele mai neînsemnate semne ale trupului, ale bolii!... Şi câtă sensibilitate, autenticitate şi grijă pune în
organizarea universului beletristic, un univers menit să aproximeze existenţa. Dacă un asemenea haos
rămâne neordonat, expresia lui va fi dată de un text „greşit”, în care lumea va fi cuprinsă în consecinţă
greşit. Scriitorul (demiurg) alunecă astfel într-o situaţie culpabilă.
Prezenţa scriitorului în viaţa/lumea literară este greşit interpretată. Prietenii îi aduc reproşuri
privind atitudinile lui în diverse situaţii. La un reproş al lui Tudor Ţopa, îi răspunde „violent, rugându-l
să nu mă atragă într-un teren nepotrivit mie, nici lui, şi să se gândească că iritarea, dacă este, este a
oboselii mele... ” Nu înţelege comportamentul unor oameni şi mai ales „grosolănia de nevindecat a
percepţiilor” lor. Problemele acestea nu ţin doar de simpla politeţe. Percepţiile, grosolane sau n u, riscă
să-i falsifice identitatea. Cu ocazia vernisării unei expoziţii, consideră că vorbeşte, ca de fiecare dată, cel
puţin nimerit. Dar mărturiseşte: „Şi totuşi, ca totdeauna după ce vorbesc, impresia apăsătoare. Cui am
vorbit? Drept ce m-au luat?” Ce declanşează oare asemenea îndoieli: sensibilitatea accentuată ultragiată,
prezenţa unui auditoriu fals interesat, schimbarea statutului personal prin prezenţa bolii, care afectează
mâna care scrie?
Atent să nu dea posterităţii ocazia de a incrimina „şi gustul şi priceperea şi fervoarea”, îşi invită
confraţii: „Să-i ferim, într-adevăr, pe cei care vin de tristul spectacol dat de cei care sunt. Însă m-am şi
plictisit de sublimităţi.” Sensibilitatea şi subtilitatea lui, exacerbate poate de boală, percep răul
existenţei, chiar şi pe acela al existenţei scriitoriceşti.

„Timpul incult şi grosolan”

Într-o seară, după o relaxantă plimbare în Cişmigiu acompaniat de doamna Adela (care „e forte
gentilă”, îl înţelege, îl crede şi îl apără), într-un peisaj cu arbori şi păsări cîntînd (şi „cu două bărci sub
umbrele albe vărgate cu roşu şi cu albastru alunecând laborios pe uleiul verde al apei ”), Radu Petrescu
se gândește la rostul scrisului. Gândul se insinuează în discuţia cu un prieten scriitor interesat de rostul
scrisului acestuia: „Rezultatul (unei discuţii amicale, n.n.) a fost că i-am dat o mare dorinţă de a-i repeta
ce cred despre ceea ce scrie el, dacă ce scrie el are vreun rost etc., ca şi când ce i-am spus despre Ce se
vede ar fi fost o ameninţare a rostului scrisului său.” Scriitorul este impresionat că Mihai Dinu
Gheorghiu descopere sensul unor simboluri, pe care nici scriitorul nu-l putea desluşi, criticul văzând în
femeile cernite şi în cimitirul Bellu, din romanul Ce se vede, „negrul cernelii tipografice”. Ce învăluie
sau ce dezvăluie acest voal negru?
Scriitorul este descumpănit că, în domeniul vieţii domestice, nu-şi poate ajuta fiica, candidata
unui concurs de admitere la arte plastice. În ceea ce ţine de domeniul spiritual, strict literar, îşi pune
problema oportunităţii publicării unor creaţii: „Mă întreb dacă ideea de a publica Ocheanul întors şi,
acum, Părul Berenicei, nu este foarte imprudentă – şi sunt sigur că da.” Sub voalul exigenţei, specifice
scriitorului, se ascunde, poate, refluxul scrisului: „Am şters cinci rânduri scrise aseară. Am scris, îl loc,
patru.” Acest reflux e... pigmentat cu veşti cernite: „Vecinul Vişan a murit aseară.// Aflu din Luceafărul
că a murit şi filosoful D. D. Roşca.” Dar starea de retragere/regres progresează, culminând cu o „Lipsă
de interes pentru scrisul meu.”

213
 Asemenea evoluţii ţin de instanţa strictă a scriitorului. Dar destinul scrisului este legat şi de
recepţie, de raportarea la ceilalţi, raportare care nu este doar acţiune de expresie ci şi un exerciţiu
„mecanic”, în măsură să genereze o mecanică a receptării. Dacă timpul scrisului însingurat poate fi cât
de cât stăpânit, cel al veacului în care trăieşte este ostil scrisului.
Scriitorul îşi dă seama că trăieşte într-o societate ingrată, deloc propice asimilării propunerilor
literare. Destinul vieţuirii într-o asemenea societate nu este fericit. „Am fost – mărturiseşte scriitorul –
destinat unui timp incult şi grosolan, mistificator. În locul bucuriei pentru fapta rară a spiritului, grohăeli
agresive, tropot de copite, duhoare.” Contingentul, acela în care îţi cauţi receptorii, mistifică opera. Nu
doar trupul se află într-o condiţie ingrată, obligat de boală să-şi modifice comportamentul, ci şi opera.
Un context vinovat, agresiv, grobian afectează ieşirea operei în lume, îi alterează expansiunea. Un
context care se deschide eronat spre un viitor incert: „Voi fi, peste o sută de ani, altfel? (se întreabă
scriitorul, n. n.). Mă va putea cineva scoate du sub picioarele turmei, vocea mea va putea fi auzită într -o
sală cu acustică normală, corectă, nedeformatoare?” Trupul tras de boală spre anormalitate se asociază
cu imaginea ingrată, deformatoare a operei în posteritate. Această imagine prinde un contur tot mai
pregnant.

Străinătate, absenţă, dezlipirea de lume

În 23 noiembrie (1080), o scrisoare primită de la Norman Manea îl face să se gândească la
„Străinătate, absenţă. Dezlipit de lume.”, după ce îşi manifestă teama că nu va mai primi o Istorie a lui
G. Călinescu plătită unui oarecare Marinescu şi care va fi adusă din Italia. Teama că nu va primi la timp
cartea deschide reflecţia spre înstrăinarea şi dezlipirea de lume, care se pot întâmple prin scris. Este una
dintre cele mai dureroase constatări. Citind în Scînteia un articol de Florin Mugur cu titlul Omul de
rând, eroul de prim-plan al prozei noastre, unde este aşezat alături de D. R. Popescu, Nicolae Ciobanu
şi Sorin Titel, prozatorul este de acord cu trimiterile făcute de comentator la momentele şi schiţele, ca şi
la nuvela Dăuă loturi de I. L. Caragiale, dar observă că „Editorul meu a reţinut deci, de la mine,
importanţa specială a nuvelei, nu şi interpretarea mea: dimpotrivă, o subliniază cu energie pe cealaltă. ”
Constată deci, cu durere, că scrisul lui e înţeles greşit. Dar şi că biografia (expresie, în cazul
unui scriitor, a scrisului) ar putea să-i fie falsificată iar gândirea lui (literară) să devină superfluă:
„Explicaţia pe care mi-o dă, la telefon, Mircea Horia pentru interesul mare arătat de el femeilor: are
prieteni (printre care şi eu, îmi spun ascultându-l), şi ar putea fi bănuit de homosexualitate. Asta mai e
una! E bună. Începe să fie de temut! Eu neavând legături extraconjugale mi s-ar aranja de prieteni o
biografie ... ! (s. n.) — în timp ce sunt ocupat să mă gândesc la Homer şi cred că toată lumea nu are
altceva de făcut decât să aştepte rezultatul gândirii mele. (s. n.) Ce aiureală! Pericolul e că aş putea fi
dezgustat de a mă mai gândi la Homer: poate că asta se şi doreşte.”
Corolar al încercărilor de falsificare a biografiei de către ceilalţi ar fi dezgustul faţă de cărţi, faţă
de scris. Nu doar neputinţa de a scrie. Şi, imediat mai jos: „Note la Ce se vede, în Dialog nr. 77-78, de
Liviu Antonesei. Eu, sceptic! Haida-de! Mor de frică numai la un singur gând, să nu fiu victima unei
false morţi şi să fiu înmormântat de viu... ” Teamă întărită două pagini mai departe: „Lucrul cel mai
îngrozitor care i se poate întâmpla cuiva: să se trezească, viu, în sicriu, sub pământ.” Observaţia este cât
se poate de terestră. În aparenţă.
Ce poate fi mai terifiant decât să fii îngropat de viu, într-un sicriu din care nu mai poţi ieşi? În
planul fizic. Dar în cel meta-fizic? Cum ar fi să fii îngropat de viu în sicriul propriei literaturi, a
propriului scris, sicriu dat de o biografie falsificată, de teme interpretate greşit, într-o identitate rău
tălmăcită? Aşa cum eşti îngropat într-o boală, care îţi istoveşte elanul, aduce haos în universul scrisului
(„Nu pot scrie cum trebuie, aici, pentru că nu e nimic pus la punct în ... ”), îţi taie pofta de viaţă...
Prezenţa „intermediarilor”, în fond a translatorilor de ocazie, dintre scriitor şi administraţie,
aduce o dilemă în plus. Şi aceştia sunt nişte tălmăcitori falşi, poate cu mai mare putere falsificatoare – şi
destructivă – în perimetrul cetăţii. „Aseară, între şapte şi unu noaptea, a fost la mine Gh. Iova împreună
cu o sticlă de vin din via tatălui său şi cu mari întrebări despre cum poate elimina scriitorul intermediarii
dintre el şi administraţie. Explică foarte bine toate astea (scriitorul ca producător al textului pe care îl
utilizează puterea), însă, fireşte, răspunsul nu există.’ consemnează scriitorul pe la începutul anului
1981. În ceea ce priveşte viaţa literaturii, a literaturii în linţoliul căreia te drapezi ca să te aperi şi ca să
rezişti, nu există răspunsuri. Nu există răspuns pur şi simplu, aşa cum nu există răspuns pentru boală sau
moarte. Fiecare închide irevocabil.

214
 Imposibila renunţare
Ca într-un gest de rememorare a existenţei scriitoriceşti, în care viaţa şi scrisul sunt strâns
legate, ca într-un refren sau o reiniţializare a acestei existenţe, Radu Petrescu, spre finalul însemnărilor
din jurnal, reconştientizează condiţia scriitorului, procesul prin care viaţa este transferată continuu şi
irevocabil în scris. În încercarea de a face ceva „cu ochii în ochii lui Dumnezeu”, caută „de la început
unghiul şi tonul care să-mi permită să scriu, acolo, despre ce fac eu – pentru că e imposibil să ocolesc
asta.” Într-o dimineaţă de duminică, sculat devreme, trecut printr-un mic ritual al pregătirii pentru scris,
se aşterne peste hârtie, dar „imediat după scrierea frazei, mă înmoi, mă desfac, cad interminabil.” Se
întâmplă că, aşa cum nota cu câteva zile înainte (6 ian. 1981), „Ploaia se transformă repede în ninsoare.”
Disoluţia interminabilă (a fiinţei încrezătoare?) nu mai poate fi învinsă. Încearcă să iasă din casă să
plătească telefonul, dar, constată, „în bulevard trebuie să mă întorc acasă din cauza marilor dureri de
piept şi a răului moral. Mă răneşte nu doar vederea oamenilor, ci şi a arborilor, a gardurilo r.”
Miraculosul ia forma abstragerii. La început de martie, când natura începe să renască, se anunţă somnul
cel lung, Doarme până la prânz, aşa cum n-a mai făcut-o: „Nu mi s-a mai întâmplat niciodată aşa ceva.”
Masa din hol îl întâmpină zilnic acoperită de munţi de hârtii... Revizuieşte textele definitive şi se
gândeşte la materialul rămas neordonat, după care se întreabă: „Ce mă fac dacă nu voi avea timp din
cauza bolii mele de inimă şi a lipsei de linişte acustică? Să-l distrug (v. manuscrisul unui roman, n. n.),
în ziua când voi avea dovada de netăgăduit că nu voi mai putea lucra?” Dar ce să distrugă, când cărţile
sunt viaţa lui, când viaţa lui este transferată în fiecare pagină de carte, pe etape? Pluteşte într-o mare de
cerneală – a scrisului („Cerneală albastră, mare albastră.”) – peste care reperul sau idealul său, pavăza
sa, semnul luminii supreme, soarele, apare palid, „ca un scut de aur, scufundat.” Idealul său literar,
motorul aspiraţiilor sale intră în declin. Apare îndoiala, nu legată de chestio narea continuă a existenţei,
atribut al oricărui scriitor, ci aceea care vizează propriul act, propria justificare a prezenţei sale în lume.
Se întreabă retoric: „Dar dacă e o nebunie, obligaţia de a scrie... ”? Numai că retorica aceasta nu mai
rămâne în suspensie. Înaintarea vieţii, descinderea acesteia zădărnicesc retorica. Constată lucid:
„Înaintez atât de încet încât poate ca ar trebui să abandonez.” Pierde legătura cu cărţile, cu toate cărţile:
„Cărţi de care am nevoie şi nu le mai găsesc... ” Negăsind cărţile de care are nevoie, începe să nu se mai
(re)găsească pe sine, nu-şi mai găseşte locul în lumea scrisului, singura lume în care a înţeles să -şi caute
locul. La o şedinţă de alegeri a secţia de proză a Asociaţiei, pentru Consiliu şi delegaţii la Con ferinţa
Uniunii, votează ca urmare a unei rugăminţi, punând parcă o pecete pe toate renunţările sale. Spune şi
recunoaşte: „Le doresc să fie aleşi în locul meu în Consiliu pentru ca preferinţele colegilor mei de scris
să fie, acum clare. Eu nu aveam ce căuta acolo. Sunt totuşi mâhnit şi vanitatea mea suferă.”

Cerneala – sângele care se face apă

Renunţarea forţată la scris este tragică. Cerneala, asociată cu sângele scriitorului, cea care
asigură existenţa materială a frazelor, îşi pierde consistenţa: „Tocul rezervor şi cerneala apătoasă mă
indispun şi ele, îmi iau sânge... ” Nu-i iau doar sângele. Cerneala este sângele care se face apă, atinsă de
chimia derizoriului existenţei, de chimia imposibilităţii de a scrie. Drama se adună în câteva cuvinte:
„Dureroasă absenţă a senzaţiei existenţei, amplificată de imposibilitatea de a gândi, de a scrie. ” Şi asta
când are sentimentul că este înconjurat de „un foarte gros strat de rea-voinţă şi vid intelectual”...

Cititorul incompetent
Acum, la final, încărcat de mâhniri, ajunge la o schimbare de viziune, la mutarea interesului de
pe sine pe o alteritate, cea oferită de cititor, de cititorul „inocent”, care are legătură directă cu viaţa,
capabil să re-transfere viaţa, din cărţi spre existenţa necondiţionată. Conchide: „În fiecare cititor, şi mai
cu seamă în cel de bună calitate, trăieşti un tip incompetent în ale literaturii, competenţa lui e viaţa, la
care raportează ce citeşte. De incompetenţa aceasta scriitorul are nevoie absolută, aproape tot ce
construieşte, construieşte în funcţie de ea.”

Scrisul gratuit
Observaţia de mai sus poate fi consolatoare. Ea defineşte închiderea fericită a unui ciclu de
existenţă, de creaţie în cele din urmă, care justifică alegerea şi sacrificiul scriitorului. Scriitorul face
eforturi să scrie mai mult în jurnal. Într-un început de septembrie, scrisul se extinde, deşi are
sentimentul că „nu fac ce am de făcut”. Este muncit de dorinţa de a scrie şi refuzul de a scrie. Mâna care
scrie „s-a lenevit. Scrisoarea destinată unei tinere necunoscute devine de o gratuitate ridicole, „un
ridicul sfâșietor de trist, sinistru”. Ca şi ridicolul sinistru al unui texte despre romanul secolului XX,
scris pentru o întâlnire la Belgrad, unde n-a mai ajuns. E scrisul gratuit, precum viaţa gratuită, pe care
215
nu le acceptă deopotrivă. Acestea înseamnă înstrăinare. Aşa cum devin relaţiile cu ceilalţi. Într -un gest
sentimental, însoţit de Doamna Adela, înainte să plece – aceasta – la Câmpulung, pune „câteva flori pe
mormântul mamei”. Face aceasta după ce, într-o zi, rămas singur, se întreba: „De cât timp nu m-am dus
la cimitir, la mormântul mamei mele? De cât timp mă urmăreşte întrebarea aceasta? Ca într-o dedublare,
sunt ades acolo, în faţa crucii.” Vizita la cimitir îi dă prilejul să mai constate trecerea cuiva, a unui
pictor, spre cele veşnice. E încă un semn al apropierii finitudinii? Acum, în aceste momente de firavă
pâlpâire a pulsiunilor literare, apare semnul unor lovituri definitive. Într-un articol din Familia, scris de
o debutantă, descopere o alăturare a lui G. Călinescu de Urmuz, fără să fie citat Radu Petrescu, primul
care a făcut asocierea, fiind în schimb citaţi N. Balotă şi N. Manolescu, „fără nicio legătură cu
chestiunea”. Şi, mai mult – „Mizerie a mizeriilor.” – descopere fraze copiate de confraţi din cărţile lui,
fără trimitere la autor... Un semn al destrămării propriei literaturi, fără putinţa de a reacţiona, de a mai
lupta, de a se apăra. Desprinderea de lume este irevocabilă.

Viu, în sicriul propriei opera

Scriitorul reinventează viaţa, propria viaţă, prin fireasca, atenta şi detaliata „copiere” a acesteia,
transcrierii ei pe hârtie. Este ficţionalizarea supremă. Fără să inventeze în mod deliberat, fără să copieze
prin calc. Un scriitor îndrăgostit de cuvinte, în care pune lumină şi fericire. Ce-l face să forţeze limitele
optimismului auctorial? Ce-l determină să urmărească fascinat frângerea zborului, până la proiectarea
unor urmări ale acestei frângeri? Identifică limite ale scrisului şi apoi forţează – printr-o superbă
ignoranţă?, printr-un gest aproape suicidal?, prin „descrierea” prăbuşirii? – aceste limite.
Temerile lui Radu Petrescu se adună în chintesenţa unei fraze, pe care am mai invocat -o:
„Lucrul cel mai îngrozitor care i se poate întâmpla cuiva: să se trezească, viu, în sicriu, sub pământ”.
Dar pentru un scriitor? Să se trezească, viu, în sicriul propriei opere. Neînţeles de cei pentru care a scris,
ignorat de confraţi, uitat de oamenii care încetează să mai citească, nu doar să -l mai citească, pastişat,
plagiat, furat... Dar drumul a fost, totuşi, deja deschis, a fost chiar urmat şi mai ales descris. Drumul
vieţii şi al operei. Oricând un cititor „incompetent în ale literaturii” se poate angaja pe acest drum, cu
beneficii neaşteptate pentru el şi pentru opera scriitorului.

216
 Olimpiu NUŞFELEAN,
Teo Vrăsmaş, păstor de doruri
Viaţa unui poet, oricare ar fi acesta, este misterioasă. Acest mister vine din încărcătura de
semnificaţii pe care o câştigă viaţa „translatată”, prin cuvânt, în discurs. De tentaţia brodării unui cântec
anume nu vom scăpa niciodată, câtă vreme vom pendula între enunţul cântat – „Căci nu e om să nu fi
scris o poezie/ Măcar o dată, doar o dată-n viaţa lui” – şi afirmaţia lui Alecsandri – potrivit căreia
„Românul e născut poet.” – şi mai ales cât timp ne revendicăm de la o identitate precisă. O asemenea
condiţie e exprimată mai întâi prin „geografia” existenţei noastre, care prinde relief prin cele mai
neaşteptate elemente.
Pe Teo Vrăsmaş l-am cunoscut prea puţin, spre finalul drumului său prin viaţă. Prin ceaţa
memoriei dibuind, mi-l amintesc întâlnit în treacăt, într-o vară, la Sângeorz-Băi, vizitând eu un profesor
de la liceul de aici. Născut în 4 noiembrie 1931, şi-a sfârşit existenţa în 17 aprilie 1998. Absolvent al
Facultăţii de Biologie-Geografie a Universităţii clujene, s-a perindat ca profesor prin mai multe şcoli de
pe Valea Bârgăului şi Valea Someşului, a făcut cercetare geografică, etnografică şi de folclor, s -a ocupat
de turism, s-a încercat în literatură, publicând însă puţin. Trecerea lui prin viaţă a câştigat concreteţe, în
percepţia mea, prin versurile publicate postum, în volumele De dragoste şi dor (Ed. Karuna, 2007) şi
Nori dantelaţi (Ed. Eikon, 2008), prin grija fratelui său, Niculae Vrăsmaș.
Culegerea de versuri De dragoste şi dor, îngrijită şi prefaţată de profesoara Rafila Mureşan,
adună majoritatea creaţiilor poetice ale lui Teo Vrăsmaş. Tematica este variată, ca şi formula poetică.
„Trecerea” prin teme e surprinsă în poezia cu accente labişiene Primele mele versuri, din care cităm
strofele din partea a doua:

„Primele mele versuri sunt zvâcniri

Zburând ca nişte mândre căprioare
Prin crânguri înflorite de-amintiri
Cu palide raze de soare
Şi-n dragoste cu primele porniri,

Ultimele-mi versuri sunt amare

Adevărate lacrimi de pelin
Strânsuri prin crâşme din pahare
Cu alcool şi cu venin
Să-mi dea în clipe grele alinare.”
Poeziile sunt expresia unei existenţe duse de un poet pe care prefaţatoarea volumului îl
caracterizează astfel:
„Teo a fost şi va rămâne pentru mulţi o persoană neînţeleasă, un paradox, pe care puţini l-au citit
la adevărata valoare.
Putea fi invidiat şi condamnat, în acelaşi timp. Viaţa este un război permanent, în care învinge
cel mai puternic.
El a lăsat impresia că a fost un învins, dar, în final, iată-l învingător, biruind prin ceea ce a lăsat
în urma lui.”
Al doilea volum de versuri, Nori dantelaţi, este cartea care îl exprimă pe poet în principalele
caracteristici, un visător fascinat de geografia norilor, reprezentată de geometrii variabile menite să
atragă privirea şi apoi să o trimită spre imagini interioare, spre sentimente şi trăiri definitorii.
Căutările din viaţă îi iniţiază periplul sentimental, sumar şi nuanţat deopotrivă. Spaţiul stabil atât
de mult căutat e îmbrăcat de cuvinte. Norii dantelaţi – iluzii în mişcare – îşi găsesc finalitatea în forme
anume, înaintea transformării lor în ploaie, aşa cum cuvintele îşi găsesc o primă „finalitate” în stricteţea
foneticii:

217
 „Nori dantelaţi, ursuzi, caiere negre,
Cern într-una ploile mărunte,
La orizont pâcle stau de veghe
Iar omul le pândeşte să le-frunte.
Ah, cerul României numai nor
Şi plouă-ntruna ca la ecuator.
În mine-i toamnă, sufletu-i pustiu,
Sunt lut inert, mă mir că mai sunt viu.”
În acest poem cu iz bacovian, în care atmosfera este impregnată de „ploile mărunte”, ca nişte
precare salvări, depărtările, învelite în metafore pâcloase, sunt pentru poet provocări ale omului doritor
de libertate. Starea însă este de inerţie şi pustietate, iar aceasta, prin hiperbolizare, devine generală.
Poemul, scris în 1975, exprimă o stare socială, situaţia omului pentru care orizontul se închide continuu.
Libertatea jinduită se câştigă prin voiaje interioare, animate de izbucnirile sufleteşti. Inima,
motiv al simţirii descătuşate, semn al încercărilor de sustragere dintr -un univers limitativ, este „o navă
cu pânzele ţesute din gânduri”, cum clamează poetul încă din 1949 în poezia Nava inimii mele.
Regăsirea sufletească se întâmplă în universul rural, în sânul naturii, unde cântecul se confundă
cu gestul iubirii, ca în poezia Aş vrea.

„Aş vrea
Cu doinele din sat să plâng
În trăgănat de şuier
Ori să cânt ca un nătâng
Din frunză sau din fluier
Şi dorurile să le pasc
Pe plaiul românesc
Aş vrea din nou să mă mai nasc
Să cânt şi să iubesc!”
Satul-obârşie are funcţii regeneratoare. Plaiul natal găzduieşte şi hrăneşte toate aşteptările.
Poetul e acum un fel de păstor de doruri, menit să păzească şi să afirme puritatea unor constante
nepieritoare ale existenţei. Desprinderea din amorf se produce prin „înţelegere”, caracteristică a omului
bun, cum se întâmplă în Verde crud de primăvară. Însemnarea în nota pastelului evoluează spre o
meditaţie în care sunt încrustate nuanţe ironice sau chiar satirice. Într -o poezie precum Apostrof, aurorile
de pe „bolta destrămată” sunt invocate, într-o mişcare contestatară fermă, „Să sfarme toate zările de
piatră.”
Peste ani, după cunoaşterea incipientei epoci postdecembriste, venită, în loc de speranţe, cu o
mulţime de frustrări, poezia lui Teo Vrăsmaş devine mai reflexivă, aforistică sau satirică, cum se
întâmplă în Spaima, unde e definită liric o trăire ce nu aparţine meditaţiei asupra rostului existenţei,
generată de nu ştiu ce înclinaţie filosofică pesimistă, ci una izvorâtă de confruntarea cu o societate
ostilă, care îşi reprimă toate promisiunile. Desprinderea de trecut nu se produce. Acesta vine peste
prezent cu toată încărcătura lui de disperare şi deziluzie, exprimată în poezia Eternitate, prefigurând
parcă închiderea unui ciclu de viaţă, pe care, iată, cuvintele încearcă să-l recupereze.

218
 Menuţ MAXIMINIAN,
Valea Bârgăului –
văzută de George Vasile Raţiu
Trecut în lumea veşniciei de ceva timp,
scriitorul George Vasile Raţiu nu este uitat de cei
apropiaţi, dovada constituind-o apariţia, la
Editura Charmides, a volumului „Valea Bârgăului
în anii 1940-1944”, care poartă semnătura
ilustrului profesor. Soţia, Ana Raţiu, a încredinţat
manuscrisul acestei lucrări prof. univ. dr. Mircea
Gelu Buta, cel care a reuşit să scoată la lumină
volumul, apărut în condiţii grafice deosebite.
Lucrarea prezintă situaţia tulburătoare a
evenimentelor din perioada 1940-1944, având în
centru deportarea evreilor şi exterminarea lor în
lagărele morţii, dar şi evacuarea saşilor din
Nordul Transilvaniei. Un alt punct atins în
această monografie este masacrul comis de
horthyşti la Prund, în noaptea de 10/11 octombrie
1944. Povestea celor şapte români duşi la
execuţie, pe rând, este tulburătoare. Primul a fost
preotul Augustin Pop care, în cele din urmă, a
reuşit să fugă, însă ceilalţi nu au mai scăpat.
Pentru ca întâmplările din vremea aceea să
rămână mărturie generaţiilor viitoare, George
Vasile Raţiu a alcătuit volumul care, iată, după
aproape zece ani de când îl prefaţa, vede şi
lumina tiparului. Pentru toţi românii care au
suferit în timpul prigoanei hortyste, în timpul
celui de-al doilea război mondial, pe front sau la
munci chinuitoare, în lagărele de exterminare,
pentru văduvele şi orfanii de război, pentru evreii
de pe Valea Bârgăului masacraţi de hitlerişti, pentru cei care au fost forţaţi să se refugieze, pentru sufletul
zdrobit şi durerea care mai dăinuie şi astăzi, pentru toate acestea, George Vasile Raţiu a scris acest volum,
care surprinde şi prin mărturiile unor oameni precum Matei Albu, care vorbeşte despre înrolarea în
Regimentul 1 Grăniceresc Bistriţa; Dumitru Sălăgean, care aduce ca martor în faţa cititorilor povestea tatălui
autorului cărţii – Vasile Raţiu, un om harnic, concentrat în război, închis la Vatz sub pedeapsă aspră, nefiind
vinovat. Apoi, pus la muncă la Balaton, la mina de cărbuni. În 1944 a fost eliberat, sub control, însă mai apoi
a fost ucis alături de Leon Vlad şi Costea.
Învăţătorul Nicolae Moldovan spune despre Vasile Raţiu că a fost o figură a omului care şi-a făcut
datoria de patriot, de luptător şi că a făcut cinste neamului, care are datoria să-i poarte recunoştinţă pentru că
şi-a dat viaţa pentru independenţă. Acest gen de mărturisiri continuă pe tot parcursul volumului, fiecare
dintre eroii noştri fiind zugrăvit într-un portret de către martori ai acelor vremuri sau de către familiile lor.
Bazat pe cercetări în fondurile documentare ale Arhivelor bistriţene, George Vasile Raţiu include în
carte nu numai consemnările din certificatele de deces ale celor şapte martiri ci şi alte documente din vremea
ocupaţiei hortyste, iar fotografiile anexate surprind chipurile acestor bravi martiri.
Volumul, îngrijit de Mircea Gelu Buta şi postfaţa de Adrian Onofreiu, este un apel la cinstirea
înaintaşilor, o lecţie de viaţă pentru generaţiile actuale.

„Răsunetul”

219
 Titus WACHSMANN-HOGIU,
O istorie de… şapte generaţii
Pare dificil să scrii/vorbeşti despre familia proprie, mai ales că de regulă spui numai lucrurile bune,
meritorii, acele situaţii care avantajează. Mulţi ani după Al Doilea Război Mondial era nepotrivit să descrii
viaţa unei familii de etnie germană, dar uneori devenea chiar periculos, din cauza faptului că Germania
hitleristă a provocat acest război în care s-au produs pierderi umane şi materiale inimaginabile. Personal am
simţit în anii ‘50 intoleranţa unora ce îmi adresau, ca o formă de reproş, faptul că sunt „pui de neamţ, de sas”.
Nu aveam nici o vină pentru originea mea dintr-o familie onorabilă de saşi ce trăiau la Prundu Bârgăului,
familie ce a avut un loc important în viaţa comunei. Treptat interpretările şi adversitatea rusofonă şi
comunistoidă faţă de Germania şi faţă de etnia săsească s-au estompat, revenindu-se la aprecierile pozitive cu
privire la dezvoltarea economică a acestei ţări (spre care mulţi români jinduiau cu discreţie), dar şi cu privire
la rolul major pe care saşii l-au avut în Transilvania. Treptat s-a putut spune adevărul despre ce a însemnat
această etnie. Treptat mi-am depăşit inhibiţiile şi am cercetat cu seriozitate şi profunzime arhivele şi
documentele de familie pentru a putea înţelege dacă a meritat să suport „neplăcerile” (din acele vremuri ale
copilăriei) ce proveneau din originea mea româno-săsească. Şi am constatat că nu există nici un motiv
întemeiat pentru a-mi fi ruşine, pentru a mă jena în vreun fel. Dimpotrivă, am descoperit o viaţă interesantă,
activă, eficientă, ce poate constitui, fără modestie, model pentru oricare familie. De aceea am scris mult şi
am publicat. În două cărţi, destul de voluminoase, am descris viaţa, deşi romanţată, absolut reală a familiei
Wachsmann. Este vorba despre „Sabia lui Johann W.” (2011) şi „Saşii din Valea Bergului. Testamentul lui
Johann W.” (2013).
În rezumatul rezumatelor, istoria a fost după cum urmează:
1. Spaţiul din interiorul arcului carpatic este cunoscut sub numele de Transilvania. Termenul
„Transilvania”, derivat din latina medievală de cancelarie, atestat din anul 1075, este un cuvânt compus din
termenii trans („peste”, „dincolo”) şi silva („pădure”), şi înseamnă „(teritoriul) de dincolo de pădure”.
Variantele cele mai vechi, medievale, din cronici şi texte oficiale, ale denumirii Transilvania sunt
terra ultrasilvana sau terra ultra silvam.
Concomitent şi sinonim cu termenul Transilvania s-a impus şi termenul Ardeal, despre care se spune
că provine din limba maghiară.
Cuvântul maghiar erdő înseamnă „pădure, codru”, iar erdély „de dinaintea pădurii”, în contrast cu
interpretarea „(de) dincolo de pădure”. Varianta populară Ardeliu este atestată din anul 1432.
Unii cercetători au propus o explicaţie bazându-se pe lexicul limbii sanscrite: har-deal (în ebraică,
har „munte”), care ar putea însemna „Grădina Domnului”, ipoteză mai greu de crezut.
Cele două toponime: Transilvania/Ardeal s-u impus, fiind considerate sinonime.
După Retragerea aureliană din anul 271 şi peste aceste pământuri au venit în valuri popoarele
migratoare care au produs multe distrugeri, incendieri, pagube. În trecerea lor prădau tot ce găseau în cale. În
această situaţie populaţia locală s-a retras în munţi, în locuri ascunse. Secolele IV-X au fost dificile. Cu toate
acestea s-au făcut încercări de organizare. Populaţia românească a continuat să convieţuiască în jus
valachicus, adică obşti şi uniuni de obşti, conduse de cnezi şi voievozi ce formau aşa-numitele terrae, adică
Ţări: Ţara Făgăraşului, Ţara Almaşului, Ţara Maramureşului etc.
Aşezarea ungurilor în Câmpia Panonică a însemnat momentul pierderii independenţei acestor Ţări.
Ungurii, mai bine organizaţi, războinici mai instruiţi şi mai dotaţi, au învins pe cnejii valahi (români) din
ţinuturile intra şi extracarpatice, ocupând şi supunând Transilvania. Sunt cunoscuţi, în secolul X, Gelu, Glad
şi Menumorut care nu au putut rezista atacurilor ungureşti. Procesul de ocupare integrală a Transilvaniei de
către regatul maghiar a durat până în secolul XII.
Invaziile popoarelor migratoare îi deranjau nu numai pe localnici, dar şi pe noii stăpâni. Un spaţiu
geografic destul de mare, şi mai ales foarte bogat, dar şi graniţă estică a ungurilor, trebuia nu numai organizat
şi exploatat, dar şi apărat.
În paralel cu ocuparea, s-a desfăşurat, între secolele XI-XIII, un amplu proces de colonizare.
Dificultăţile cuceririi au fost nenumărate, în principal din cauza împotrivirii românilor autohtoni şi a lipsei
oamenilor necesari administraţiei şi armatei. Regii Ungariei s-au văzut nevoiţi să invite colonişti din diverse
popoare europene, precum saşii-saxones –, secuii şi Cavalerii teutoni. Aceştia erau numiţi „hospites regni” –
oaspeţi regali, cărora li s-au dat pământuri şi privilegii. La început aceşti hospites au fost numiţi
„Flandersens” iar apoi „Theutones”. În 1206 regele maghiar Andrei al II-lea atestă documentar numele de
Saxones, saşi. Acelaşi rege emite, în 1224,un document numit Diploma andreană care garantează saşilor

220
autonomia şi sistemul juridic propriu, dreptul de a avea pecete. Acest document a fost denumit de către saşi
Hrisovul (sau Bula) de aur – Goldener Freibrief. Ţinuturile care au fost acordate saşilor a primit numele de
„Fundus Regius Königsboden” – Pământul crăiesc.
Saşii au o organizare administrativ-teritorială şi ecleziastică proprie pe teritoriul comitatului Sibiu
(Comitatus Chybiniensis), compus din şapte scaune – şapte unităţi teritoriale, motiv pentru care respectivul
teritoriu a purtat şi denumirea Şapte Scaune (în germană – Sieben Stühle).
Primul care a dat numele şi explicaţia de Siebenbürgen a fost Papa Pius al II-lea (Aeneas Silvius
Piccolomini) care a dat sugestia că numele vine de la existenţa unui număr de şapte oraşe importante:
Hermannstadt, Klausenburg, Schässburg, Mühlbach, Mediasch, Kronstadt, Bistritz (Sibiu, Cluj, Sighişoara,
Sebeş, Mediaş Braşov, şi Bistriţa).
Siebenbürgen a avut propria stemă pe care sunt reprezentate cele Şapte Scaune sau Şapte Oraşe.
2. Colonizarea începută în secolul XI a continuat în mai multe valuri şi etape. În anul 1761, după
Războiul de 7 ani dintre Prusia şi Austria, a sosit la Rupea-Siebenbürgen (în l. germană – Räps)venind din
Tremmen (Prusia) de lângă Poarta Brandenburgică, împreună cu alţii, un tânăr Schneidermeister (maistru
croitor), ca Auswanderer (emigrant), cu numele Johann Wasmansdorff, născut în 1740 (descris în cartea mea
„Sabia lui Johann W.), cu speranţa că după război aici îşi va făuri o viaţă mai bună. El avea în spate şapte
generaţii precizate într-un arbore genealogic (Stammtafel) început în Brandenburg cu un Peter W. (1470).
Venirea acelui val de imigranţi s-a făcut la solicitarea Mariei Theresia, regina Austriei, care avea nevoie de
meseriaşi în această parte de imperiu. Johann W. (prima generaţie de imigranţi) s-a căsătorit cu fata unui
maistru croitor sas, naturalizat deja la Rupea. De aici a urmat o mutare la Sighişoara (Schässburg), iar un
urmaş venind la Bistriţa, cam la anul 1800, având aceeaşi meserie şi calificare de maistru croitor,
căsătorindu-se cu fata unui bijutier bogat.
Bistriţa este unul dintre cele 7 oraşe ale spaţiului organizat, construit, administrat şi dezvoltat de
către saşi, începând cu secolul al XIII-lea. Oraşul Bistriţa este cunoscut încă de la începutul secolului al
XIII-lea, când, în această zonă au fost aduşi hospites regni – oaspeţi ai regelui maghiar, coloniştii din primul
val care au întemeiat oraşele-cetăţi în Transilvania. Ţinutul Bistriţei era posesiune maghiară, făcând parte din
„Fundus regius” (pământul regal).
Bistriţa este unul dintre cele şapte oraşe fortificate – Burg – în limba germană şi ca atare face parte
din landul transilvan numit „Siebenbürgen”. Este aşezată la o altitudine de 356 m.
Primii colonişti au venit aici, în anul 1206, din Spaţiul Luxemburg, probabil din localitatea Nossa
(40 km de Luxemburg). Au întemeiat aici o localitate pe care au numit-o, ca în ţara de unde au venit,
Nossa/Nössen, iar toată zona din jur, au numit-o Nösnerland.
Oraşul a fost construit pe râul Bistriţa, un nume slav, (bâstro care înseamnă repede), motiv pentru
care în timp a înlocuit prima denumire de Nossa, devenind Bistritz (în l. germană), Beszterce (în l. maghiară),
Bistriţa (în l. română).
Într-o vreme foarte veche, de început, oraşul a mai fost cunoscut, în dialect săsesc, şi cu numele de
Nâsner-Bistritz (Târgu Roşu).
Viaţa Burgului (oraşului) este legată în cea mai lungă perioadă a existenţei sale de viaţa etniei săseşti
care l-a fondat şi l-a dezvoltat, ca pe unul dintre cele şapte ale landului Siebenbürgen. Este vorba despre mai
mult de 7 secole, începând anul 1206, anul aşezării primilor colonişti, până în 1918 când Transilvania s-a
alipit regatului România. Saşii au continuat să existe la Bistriţa şi în secolul XX, dar în a doua jumătate, deci
după 1950, caută şi găsesc modalităţi de reîntregire a familiilor lor pe teritoriul german, cu rudeniile de
aceeaşi genă.
Regimul comunist de sorginte sovietică a dezrădăcinat oamenii care au trăit aici peste 700 de ani,
oameni care au creat o cultură şi o civilizaţie de invidiat. În anul 1241 a fost o mare invazie mongolă care a
pârjolit şi a distrus totul în cale, până în adâncurile Europei. Se spune că mongolii au distrus aici, ceea ce
atunci se numea Nossa Markt (Piaţa Nössen).
În anul 1330 Bistritz a devenit oraş liber, cu drept de a avea sigiliu cu stemă, care conţine un struţ cu
o potcoavă în cioc (din 1336). Încă din 16 iulie 1264 Papa Urban al IV-lea a pomenit într-un document în
limba latină despre Ţinutul Bistriche, dată de la care aceasta a devenit zi de sărbătoare a oraşului.
Maistrul-croitor Georg-Friedrich Wasmansdorff (a doua generaţie), mutat la Bistriţa, a devenit un
membru recunoscut şi apreciat al comunităţii burgului. Când i s-a născut copilul Georg-Friedrich (II), la
botez preotul Michael Nierescher i-a schimbat numele de familie din Wasmansdorff în cel de Wachsmann,
după care toţi urmaşii au rămas aşa. Acesta (a treia generaţie) a făcut studii administrative şi a ajuns notar
(Kreisnotar) şi inspector al Institutului pentru săraci. S-a căsătorit cu fata unui comerciant şi a avut 9 copii (a
patra generaţie), dintre care trei au murit de mici iar doi s-au remarcat în mod deosebit: *Wilhelm-Emil
(1845-1937, ajuns Feldmareschalleutnant – general de brigadă ce a primit numeroase Ordine şi Medalii
221
militare de război); ** Albert (1849-1929), importantă personalitate a vieţii ştiinţifice în domeniul medicinii
şi pomologiei, datorită activităţii sale pe Valea Bârgăului, care are o istorie a ei, destul de bine cunoscută şi
descrisă ca urmare a vieţii culturale bogate prin Simpozionul Cultural al Văii Bârgăului şi Anuarul bârgăuan
fondat de Niculae Vrăsmaş.
3. Iată pe scurt istoria Văii Bârgăului, locul în care s-a aşezat un sas Albert Wachsmann, Magister în
Farmacie şi pomolog de renume european.
Cei care au fost interesaţi de originea cuvântului „Bârgău” au ajuns la două concluzii, devenite un
fel de poveşti etimologice:
a). - că provine din limba slavă, de la bârg, care înseamnă ascunzătoare, fundătură, văgăună;
b). - că provine din limba germană, de la substantivul Berg, care înseamnă munte, deal. Tot de aici
se formează bergan însemnând la deal, în sus. Adeseori oamenii scriu litera n final - şi nu numai final - de
mână ca pe litera u, astfel că bergan poate a devenit bergau, iar prin pronunţia românească ce are sunetul â,
s-a ajuns la Bârgău.
Totodată din familia cuvântului german Berg face parte şi verbul cu forma de infinitiv bergen, iar cu
forma de imperfect barg, însemnând a (se) ascunde; a tăinui; a (se) salva, a scăpa, a (se) pune la adăpost.
c). - că provine din limba italiană, cuvântul borgo însemnând târg, că aici ar fi fost unul sau mai
multe târguri…Această părere (a lui Niculae Vrăsmaş) este foarte greu de crezut şi de acceptat, mai ales că
râuleţul care vine dinspre Bistriţa Bârgăului spre Prund şi se varsă în Tiha se numeşte…Bârgău.
Imposibil ca pe această parte a zonei să fi existat vreodată vreun târg…Cine vrea să creadă, să
creadă!
Cum istoria şi documentele fie nu există, fie nu sunt cercetate în mod satisfăcător, acest model de a
merge la origini, rămâne doar de poveste.
Putem fi de acord că atât în slavă cât şi în germană cuvântul Bârgău are acelaşi înţeles. Provenienţa
italiană mi se pare absolut neconcludentă.
Întrebarea este: cine a folosit mai întâi cuvântul bârgău, în ce context, cu ce justificare?
Autohtonii nu, pentru că ei făceau parte din spaţiul dacilor liberi. Ca atare, dacă aici erau daci liberi,
cum s-a putut impune un nume italian?
Doar dacă acest cuvânt – bârg – o fi de origine dacică?! Seamănă oare el cu brânză, mânză şi cu
altele de acest fel?
Mie mi se pare mai plauzibil să provină din germană. Saşii au fost colonizaţi în Transilvania
începând cu secolul al XII-lea. Au fost aduşi de regele Ungariei în calitate de „oaspeţi” cărora li s-au dat
proprietăţi şi privilegii.
Oraşul Bistriţa a avut la început numele german de Nosen sau Nossa. Prima sa atestare documentară
apare în 1264, iar din 1336 are stemă, iar primele atestări documentare despre Bârgău sunt din anii 1316,
1317, 1328, iar din 1336 apare ca domeniu feudal în proprietatea conţilor unguri Bethlen şi Apaffy, care au
organizat teritoriul în două părţi: Bârgăul de sus şi Bârgăul de jos, cumpărate în 1506 de către saşii din
oraşul Bistriţa pentru suma de 600 de florini de aur.
Nu cumva saşii privind spre răsărit, spre munţi –, bergan, la deal, în sus, – socoteau că locul apare
ca o ascunzătoare, ca un loc de adăpost? Poate cuvântul s-a suprapus peste cel slav cu acelaşi sens?! Sau
poate saşii au fost primii care l-au denumit aşa?
Ungurii au preluat cuvântul şi l-au adaptat limbii maghiare, spunând Borgo, lângă care au aşezat
numele grupurilor de case care în timp au devenit sate şi comune: Borgo Rus sau Orosz Borgo, Elszö Borgo
(Joseni), Közot Borgo (Mijloceni), Felsze Borgo (Suseni), Borgo Prund, Borgo Tiha.
E interesant cum lângă toate locuirile, devenite sate, s-a aşezat şi cuvântul „Bârgău”, deşi râuleţul
Bârgău este doar în acea parte de bârg, sau bergan” ascunzătoare”, prin Bistriţa Bârgăului (Bistricioara), iar
după ce se varsă în Valea Bistriţei rămâne tot cu numele de Valea Bârgăului.
Povestea aceasta e greu de lămurit. Dar alta mai bună şi mai sigură nu avem. Şi poate nici nu vom
avea. Rămâne, logic, a presupune că denumirea de Valea Bârgăului provine din slavă sau germană, pentru că
în zonă se poate merge „bergan” (la deal) sau există posibilitatea de „a se adăposti”, „a se ascunde”, „a se
salva”…Sau provine de la…Valea Bergului (adică a…muntelui)…
Şi mai este ceva: este vorba despre Valea Bârgăului, Vale pe care se înşiruie, precum mărgelele, mai
multe sate. Toate aceste sate nu sunt „Bârgaie” ci sunt satele de pe lângă Valea Bârgăului. Tot aşa cum
satelor înşiruite pe Valea Someşului nu le spunem „Someşuri”, nici celor de pe Valea Izei nu le spunem
„Ize”…
Totodată locuitorii satelor bârgăuane sunt „bârgăuani”, nu bârgoveni sau borgoveni. Nu precum
moldoveni, braşoveni…

222
 Un moment foarte important în istoria acestor locuri a fost anul 1783, când pe baza conscripţiei
militare dispusă de împăratul Josif al II-lea domeniul Borgo a fost răscumpărat din proprietatea familiei
Bethlen pentru suma de 700.000 de florini de aur. Reorganizarea şi înfiinţarea unor noi Regimente de graniţă
în Transilvania începuse la hotărârea împărătesei Maria Theresa încă din anul 1761 care l-a numit pe
generalul Nikolaus von Bukow guvernator şi l-a însărcinat cu această operaţie pentru a întări graniţa estică a
imperiului. În 1763-1774 au fost desprinse de oraşul Bistriţa mai întâi 21 comune de pe Valea Someşului
Mare, 2 de pe Valea Şieului (apoi încă 5) şi 2 de pe Valea Mureşului. În 1783 procesul de militarizare s-a
încheiat prin încorporarea Văii Bârgăului, unde se organizează şi sistematizează 8 comune în Regimentul II
de graniţă de la Năsăud – „Al Doilea Regiment Valah de Infanterie Grănicerească nr. 17- (care va avea 44 de
comune devenite comune grănicereşti). Emblema sigiliului acestuia înfăţişa imaginea vulturului imperial
austriac şi inscripţia VIRTUS ROMANA REDIVIVA.
Locuitorii au fost eliberaţi din starea de iobăgie, au fost împroprietăriţi, ei şi urmaşii lor, devenind
oameni liberi garantându-li se dreptul de proprietate, aşa cum se scria în documentele oficiale:
„Wann ein Granitz-Soldat în den Tod angeht, so wollen wir keineswegsdessen hinterlassene
Bewegung und bewegliche Güter unserem agrario zuwenden, sondern solche sollen dessen hinterlassenen
rechtmässigen Erben und Nachfolgern mit der auf den unbeweglichen Gütern haftenden
militär-dienstbarkeit anheimfallen... ”, adică, în traducere liberă:
Dacă un soldat grănicer moare, noi nu vrem nicidecum ca proprietatea mobiliară şi imobiliară dată
moştenire acestuia să se întoarcă la ogorul nostru, ci trebuie lăsată acelor moştenitori şi urmaşi care
garantează averea lor cu serviciul militar...
Evenimentul politico-militar din 16 decembrie 1783, a fost întărit prin actul de la 5 ianuarie 1784
când au fost adunaţi viitorii grăniceri şi în prezenţa generalului Cristian Rall au depus Jurământul de credinţă
faţă de împărat şi li s-au distribuit armele. În fiecare localitate locuia stabil un ofiţer austriac, care împreună
cu preotul, primarul şi alţi fruntaşi români, dirija şi controla toate afacerile obşteşti şi particulare ale
sătenilor. În Tiha Bârgăului, vis-a-vis de grajdul pentru cai a fost plantat un stâlp (punct vamal) pentru a
verifica trecerile de graniţă şi a fost construită o închisoare unde erau închişi infractorii care făceau comerţ
ilegal cu material lemnos, animale şi alte produse, înspre şi dinspre Moldova.
La Prund s-a construit o clădire, cea mai impozantă şi durabilă, unde era sediul Garnizoanei şi
locuinţa colonelului (la vremea aceea – Carol Heydendorff). Astăzi clădirea respectivă a fost modernizată şi
de mulţi ani este sediul primăriei.
Noua situaţie a adus importante schimbări în viaţa bârgăuanilor (de altfel în viaţa tuturor locuitorilor
din comunele grănicereşti).
Prima schimbare s-a datorat faptului că oamenii nu mai erau iobagi, ci oameni liberi şi proprietari.
Suprafeţele de pământ cu care au fost împroprietăriţi au fost înscrise în acte oficiale numite Cărţi funduare,
unde erau (mai sunt şi astăzi) consemnaţi proprietarii şi toate mişcările de terenuri efectuate prin
vânzare-cumpărare, moşteniri sau donaţii.
Se povesteşte că la împărţirea munţilor sau la stabilirea mejdiilor proprietăţii erau duşi copii de
vârste diferite şi bătuţi bine pentru a ţine minte hotarul, în cazul în care semnele ar fi fost deteriorate,
distruse, pierdute…
S-a construit un drum de legătură spre Bucovina iar pâlcurile de gospodării ascunse prin munţi au
fost aduse lângă acest drum şi sistematizate.
La 7 decembrie 1785 împăratul a dat o Diplomă prin care a acordat drept de Târg săptămânal în
comuna Prundu Bârgăului, târg care funcţionează şi astăzi, sâmbăta, ca loc de comerţ, aprovizionare şi
socializare.
Începând cu anul 1786 se deschide prima şcoală, – aşa-numita şcoală trivială, – cu predare în limba
română, dar copiii români învăţau şi maghiara ca limba oficială de stat şi germana ca limba în care se făcea
instruirea militară.
Astfel, în ciuda faptului că teritoriul era sub ocupaţie austro-ungară, se constată că românii au fost
doritori, ei înşişi ca aceste sate să intre în componenţa Regimentului de graniţă.
S-a schimbat situaţia socială, economică, educaţională, spirituală, de mentalitate şi caracter.
Bărbaţii, deveniţi grăniceri, făceau instrucţie pentru serviciul de frontieră şi participau la diverse
acţiuni militare, motiv pentru care li s-a impus o disciplină severă ce s-a reflectat şi în comportamentul civil.
Bărbaţii apţi să facă armata, grănicerii, făceau instrucţie în diferite perioade ale anului pe parcursul a 12 ani.
Aveau puşca acasă iar ţinuta militară era alcătuită din hainele civile peste care îmbrăcau nişte sumane din
pănură neagră, ţesută în casă. Când erau convocaţi aveau obligaţia să se prezinte în locurile stabilite, fie în
localitate, fie în alte părţi ale imperiului.
În anul 1851 au fost desfiinţate Regimentele grănicereşti, comunele urmând să se administreze liber.
223
 Este şi aceasta o poveste adevărată care s-a transmis prin viu grai şi mai apoi prin scris, povestea
strămoşilor, poveste de care mulţi ani urmaşii erau mândri:
- Mă’, noi am fost grăniceri…deci oameni liberi, demni…
4. Era prin anul 1872.
Herr Albert W. din Bistritz (născut în 2 octombrie 1849), fiul notarului Georg-Friedrich W., a
studiat la Viena şi la Graz, obţinând titlul de Magister în Farmacie. În aceste oraşe a învăţat să iubească
natura, pomii fructiferi, plantele medicinale. S-a întors la Bistriţa şi împreună cu tatăl său a hotărât că trebuie
să caute un loc unde să deschidă o farmacie şi să se ocupe de pomicultură. Au mers în cercetare în diferite
zone ale comitatului şi au găsit ceva ce le-a plăcut foarte mult, Valea Bergului: Borgo Prund. A cumpărat
aici peste 50 hectare de pământ cu expunere sudică şi a construit în centrul localităţii o clădire care să fie
farmacie şi locuinţă. Astfel în anul 1874 a deschis acolo prima farmacie cu numele „La îngerul păzitor”
(Zum Schutzengel). În limba germană farmacie se spune Apotheke. Locuitorilor români le venea destul de
greu să pronunţe acest cuvânt şi l-au utilizat cum le-a convenit mai bine, spunând potică. Farmacistului
(Apotheker) i-au spus poticarăş. Tânărul poticarăş şi-a dotat potica făcând-o să arate ca la Cluj, Oradea,
Budapesta şi să fie tot atât de bine aprovizionată. Multe leacuri erau făcute chiar în potică, din plantele
medicinale pe care, aşa cum le-a învăţat poticarăşu, le adunau şi le aduceau femeile bârgăuane. Pătlangina
lată, rostopasca, podbalul, păpădia, brusturele, păpădia, cimbrul şi altele creşteau din belşug. Important era ca
oamenii să înveţe cum şi când să le culeagă, cum să le păstreze.
Pe bărbaţi i-a învăţat să se ocupe de creşterea albinelor şi de cultivarea pomilor fructiferi. Totodată a
adus în zonă rasa de taurine Siemental.
Terenul pe care l-a cumpărat era în cea mai mare parte steril şi plin de arbuşti sălbatici. Farmacistul a
început administrarea acestui pământ realizând o livadă modernă, plantaţie de pomi recunoscută în Europa,
mai ales prin sutele de soiuri de meri, peri, nuci, pruni pe care le-a creat. „Prin munca îndelungată –scria el –
am devenit membru al mai multor societăţi şi academii din ţară şi din străinătate… posed titlul de <Cavaler
al Ordinului Franz Josef>, diferite Decoraţii din Hermanstadt, Budapest, Wien, Paris, Düsseldorf, Brüssel,
Rom, Athen…
Mai mult de 56 de ani am lucrat de dragul desţelenirii domeniului farmaciei…şi am fost protector
permanent al scopurilor de folos public şi sprijinitor al oricărui om, cu sfatul şi cu fapta”.
Poticarăşu’ din Prund, Albert W., a lăsat potica în 1922 fiului său, ducându-se apoi, la odihnă
veşnică în anul 1929, trupul fiindu-i depus în Cimitirul familiei (Fridhof) din Prund.
Chiar şi în zilele noastre bătrânii îşi amintesc de grofu’, poticarăşu’, de bunătatea şi deşteptăciunea
lui. Livada pe care a înfiinţat-o este cunoscută şi acum drept „Grădina Wachsmann”.
Merită să reţinem Moto-ul vieţii acestui poticarăş deosebit, scris de el însuşi pe a sa
Lebensbeschreibung (Descriere a vieţii, astăzi numindu-se Curriculum vitae):
Iată această „Lebensbeschreibung” în original:
Motto: Erfolgreiche Arbeit gibt erhöhten Lebensgenuss!
(Munca stăruitoare dă vieţii cea mai înaltă plăcere!)
Descrierea vieţii
lui Albert Wachsmann-Wasmansdorff, farmacist, proprietar de moşie în Borgo Prund, născut la 2
octombrie 1849 în Bistritz, Siebenbürgen, fiul lui Georg-Friedrich Wachsmann-Wasmansdorff – notar de
district şi inspector la Institutul pentru orăşeni săraci (Armenbürgerinstitut) şi al Amaliei născută
Schankebank, nobil de Vledeny, amândoi de religie evanghelic-luterană,
al cărui străbun Johann Wasmansdorff în anul 1761 a emigrat din Tremmen, Provincia
Brandenburg-Prusia, ca soldat şi meseriaş de profesie, după Războiul de 7 ani la Reps şi Schässburg,
aşadar noi ne tragem dintr-o familie de primar de sat din Tremmen-Brandemburg pe râul Havel.
Eu am frecventat Gimnaziul la Bistritz, am practicat farmacia în Elisabetstadt (Timişoara), în
Siebenbürgen, am absolvit Universitatea în Wien şi Graz, am servit ca voluntar în Farmacia Spital Nr. 1 a
Garnizoanei în Wien (1869-1870) şi am purtat gradul de asistent medical militar al Regimentului.
Eu am primit în 1874 concesiunea pentru fondarea farmaciei cu profesie personală în Borgo Prund,
m-am căsătorit în 1878 cu Berta, fiica directorului de poştă din localitate şi proprietar de pământ Wokalek,
un nepot al casei de vază şi cu stare, Goldschmidt din Nassod, cu care am o căsnicie de mulţi ani, din care
se trag 4 copii: Artur-absolvent de farmacie, decedat devreme din cauza unei inflamaţii a intestinului gros;
Hilda-căsătorită cu Major de Csongrady; Alvin – dr. medic neurolog, căsătorit cu Antonia Berger;
Hogo-farmacist, căruia i-am transcris Farmacia în aprilie 1921, căsătorit cu Helene născută Grill.
Împreună am câştigat, prin lungă silinţă, din pământuri sterile un model de administrare a
agriculturii, am făcut o plantaţie de pomi recunoscută până departe, pentru că am contribuit la ridicarea
pomiculturii timp de 30 de ani şi am împărţit fructe în tot acest timp unui milion de călători.*
224
 Cu acest asterisc face o trimitere de subsol şi scrie:
Foarte multe dintre soiurile locale, transilvănene şi ungureşti, de fructe cultivate de mine se află
modelate şi păstrate în Muzeul Agricol din Budapesta VII, Str. Rakoczy nr. 72. Pentru devotata noastră
ingeniozitate, pentru cea mai bună şi mai reuşită pădure de pin, am primit de la Ministerul Agriculturii
primul Premiu de Stat.
Pentru prima dată am introdus în Borgo Tiha un model de creştere a bovinei din rasa Pinzgau.
După această observaţie, Albert W. continuă Descrierea vieţii:
Prin munca îndelungată am devenit membru al mai multor societăţi din ţară şi din străinătate,
membru în adunarea reprezentativă a comunei şi a Districtului, preşedinte al şcolii de stat din Borgo Prund,
director al Casei de Economii, posed, împreună cu soţia mea Decoraţia de la Crucea Roşie cu Decoraţia de
Război, apoi eu posed Titlul de „Cavaler al Ordinului Franz Josef”, diferite Decoraţii din ţară şi din
străinătate, din Hermanstadt, Budapest, Wien, Paris, Düsseldorf, Brüssel, Rom, Athen, din Germania şi de la
Regele Milan din Serbia, pe care ocazional, la vânătorile de aici, l-am găzduit în casa noastră peste 10 zile.
Mai mult de 56 de ani am lucrat de dragul desţelenirii domeniului farmaciei, dintre aceştia 46 în
propria farmacie, continuu, am fost prezent în viaţa publică un protector permanent al scopurilor de folos
public şi sprijinitor al oricărui om, cu sfatul şi cu fapta. Din mai 1920 m-am retras la linişte şi dedicăm
ultimele zile muncii la grădină.
Dreptul meu personal îl predau fiului meu, farmacistul Hugo.
Borgo Prund, 25 aprilie 1921,
Albert Wachsmann-Wasmansdorff
La încheiere aplică şi ştampila pe care nu uită să adauge că este „Cavaler al Ordinului Franz Josef”.

După încheiere Albert simte nevoia să mai adauge:

În plus observ că mult timp am lucrat la descoperirea şi aflarea trecutului patriei şi locuinţelor
noastre şi cu greu am obţinut un rezultat, când m-am cunoscut cu dragul nostru verişor Erich Wasmansdorff
din Prusia, care cu amabilitate şi înţelepciune mi-a dezvăluit locurile casei noastre din trecut precum şi linia
noastră de rudenie, pentru aceasta, şi cu ocazia aceasta, îi aduc mulţumiri în numele consângenilor noştri,
Obiger (Mai sus-numitul)
Iar în continuare aduce precizări:
Lămuriri asupra blazonului familiei noastre
Vezi „Cartea neamului german”, editată de dr. Juri.s Bernhard Körner, Tipografia şi Editura C.A.
Starke Görlitz
Volumul 30 din 1918, pagina 283, care se află în posesia noastră, Albert
Wachsmann-Wasmansdorff
Marca familiei noastre, pe care ne-a transmis-o draga noastră rudă Erich Wasmansdorff, trăitor în
Düsseldorf, şef al Secţiei Societăţii Miniere (pag. 301), căpitan, posesor al unor înalte distincţii de război, se
află în păstrarea familiei noastre la mine, la feldmareşalul-locotenent Wilhelm, la colonelul Wilhelm (fiul
fratelui nostru Gustav-Friedrich-bijutier), la Hilda şi la Alvin Wachsmann-Wasmansdorff.
Acesta nu este un blazon pierdut în ultimele timpuri, ci însemnul unei străvechi familii, care este de
preţuit mai mult decât o scrisoare de marcă şi care s-a moştenit de secole în trunchiul familiei.
Unser Uraltfamilienname findet erste Erwähnung în Berlin 1338 unter Johann Wasmestorp, durch
die Reihe der Jahrhunderte în Wasmansdorff übergangen, und stamt unser Sippe kamen vom Dorf
Wasmansdorff, zwei Meilen von Berlin, Mark Brandenburg.
(Străvechiul nostru nume de familie găseşte prima menţiune în Berlinul anului 1338 sub numele de
Johann Wasmestorp care de-a lungul secolelor a devenit Wasmansdorff; originea noastră se trage din satul
225
Wasmansdorff, două mile de Berlin, ţinutul Brandenburg). Două mile, în termeni tereştri europeni înseamnă
15 km.
Strămoşii noştri au fost de la început mereu în Primăria Adunării canonicilor din Brandenburg, au
venit ca şi colonişti în secolul al 12-lea sub Albrecht Ursul, din Provincia Sachsen în Havelland.
Albrecht von Ballenstedt de Brandenburg, supranumit de contemporanii săi „Ursul” a fondat
Brandenburg Mark în 1157 şi a condus recuperarea, expansiunea și colonizarea spre est – Ostsiedlung
german – în urma faptului că slavii înaintaseră spre vest, germanii pierzând teritorii importante. El este
considerat fondatorul Sfântului Imperiu German.
Albert încheie aceste Lămuriri asupra blazonului familiei
cu o menţiune despre însemnătatea familiei originare, din Brandenburg.
De observat că nu numai regele Wilhelm III şi IV, ci şi Friedrich cel Mare II s-au întors des în casa
primăriei din Tremmen a Wasmansdorff-ilor, i-au frecventat şi le erau oameni de încredere.
Albert Wachsmann-Wasmansdorff
Scrisă la 1 Martie 1922
Între cărţile şi documentele pe care le-a primit de la verişorul Erich, din Prusia, era o coală de hârtie
mare, dublul unui registru, în care se găsea, desfăşurată, Stammtafel Wasmansdorff – Tabla originii familiei
–, pe care sunt înscrise în dreptunghiuri şi pătrate, toţi coborâtorii unui Peter Wasmansdorff născut în 1470 şi
care s-a căsătorit în 1493, în Brandenburg, cu Anna. Aceştia au avut doi copii, o fată şi un băiat. Urmaşii pe
linie bărbătească au fost 7, dintre care doar doi au fost băieţi, unul singur ducând neamul mai departe... Şi tot
aşa până la Erdman-Friedrich, născut în 1704, care mai are 4 fraţi. La rândul său acesta are un fiu, născut în
1740, în localitatea Ziesar-Brandenburg, fiu care se numeşte Johann. El este cel care a emigrat în anul 1761
în Siebenbürgen. El este „unser eingewanderte Urgrossvater” – străbunul nostru care a fost imigrant.
Cu el se încheie „Stammtafel Wasmansdorff”, trunchiul rămas în Prusia. Albert a cercetat curios
acest arbore cu oameni pe care nu-i cunoștea dar îi simţea şi respira cu ei aerul Terrei. Ei sunt strămoşii.
Pentru clarificarea lucrurilor şi luând informaţii din cărţi, a scris pe partea din spate a acestei scheme
interesante, cu aceeaşi grafie elegantă, următoarele:
I. Vezi „Cartea neamului german” a dr. jur. Bernhard Körner vol. al 30-lea 1918 tipografie şi
editură C.A. Starke din Görlitz, paginile 288, 289, 301, 303, 283, carte existentă în biblioteca familiei
noastre.
Vezi pagina 283 în care se află imaginea blazonului
nostru, împrumutată de la regele Friedrich Wilhelm II.
II. Vezi scrierile familiei noastre, documente, arborele genealogic, lămuriri despre blazon, Cartea
de amintiri, mapa.
III. IV. Vezi „D.G.B”, pag. 301, 303, lămuriri despre credinciosul nostru Erich şi bistriţenii noştri
precum şi linia genealogică prundeană.
Nikolaus Wasmansdorff (D.G.B., vol. 30, pag. 288) a fost şi al nostru şi al lui Erich strămoş comun,
aşadar bunicul imigrantului (străbunicul nostru), Johann Wasmansdorff.
Străbunicul nostru, imigrantul Johann Wasmansdorff, născut în anul 1740 Ziesar din Brandenburg,
a servit în timpul Războiului de 7 ani în Regimentul de Infanterie nr. 34 –Puşcaşi „Prinz Heinrich”, pe care
regele Friedrich cel Mare l-a întemeiat în 1740 pentru fratele său, prinţul Heinrich de Prussia, pe atunci
singurul Regiment de Infanterie al Ducatului de Havel; în anul 1820 Regimentul a primit nr. 35 şi a luptat
sub acest număr până în anul 1918 în cele mai multe războaie europene, ostaşii săi fiind numiţi „eroii
curajoşi ai ducatelor Havel”.
Străbunicul nostru, imigrantul Johann Wasmansdorff, născut în anul 1740 în Ziesar din
Brandenburg pe râul Havel în Prussia, era coborâtor dintr-o familie de primar de sat din
Tremmen-Brandenburg pe Havel,
a venit după încheierea Războiului de 7 ani ca soldat eliberat, a cărui sabie originală se află la
mine, a venit cu mulţi camarazi de arme, toţi meseriaşi de profesie, la solicitarea Mariei Thereza, regina
Austriei în cârmuirea prusacă, conform înscrisului asigurator al K.u.K. Commisario, din septembrie 1761 la
Villach în Körnthen, la ridicarea meseriaşilor din Siebenbürgen, care au aur, unelte, terenuri, privilegii care
s-au păstrat, s-a aşezat la Reps şi mai târziu la Schässburg, ca maistru croitor, fiul său –bunicul nostru – s-a
mutat la Bistritz, iar fiului său Georg-Friedrich, tatăl nostru, predicatorul oraşului de atunci – Nierescher
din Bistritz i-a schimbat în mod arbitrar numele Wasmansdorff, pe motiv că ar fi prea lung şi că în
Siebenbürgen se foloseşte numele Wachsmann, ceea ce s-a înscris în Matricola bisericii.
De aceea suntem îndreptăţiţi să folosim strămoşescul nostru nume ca dublare pentru numele de
Wachsmann.

226
 Tatăl nostru, în acele grele şi anevoioase vremuri de viaţă, nu a luat nici o măsură împotriva
acestei schimbări silite a vechiului nostru nume de origine, totuşi a făcut aceasta fratele nostru Willi, în
1921, în una dintre cele mai bine documentate cereri la secretariatul ministerial al cultelor din Cluj, pentru
ca să alegem folosirea strămoşescului nostru nume, că preferăm aşadar a dublul nume
Wachsmann-Wasmansdorff, lucru ce a fost promis, dar ulterior ni s-a comunicat că aceasta este imposibil.
În documentele noastre, de care dispunem îndeajuns, am prezentat situaţia reală, fapte concrete a
numelui nostru.
Noiembrie 1922
Acesta a fost poticarăşu’ din Prund. Un poticarăş oarecare a intrat în folclorul românesc, într-un
cântec folosit cu plăcere la diverse petreceri. Acest cântec are următorul text:
Săracă inima mea/ Fost-am la doftor cu ea,
La doftor şi la potică/ Şi mi-o zâs că n-am nimnică.
Poticarăşu’ mi-o spus/ Leacuri la inimă nu-s,
La inimă este-un leac/ Cetera şi omu’ drag…
Şi aşa mai departe… Poticarăşu’ din Prund o fi spus la vremea lui şi astfel de vorbe. Dar trebuie
reţinut că el a fost coautor la lucrarea „Pomologia maghiară” şi activitatea lui a fost cuprinsă în „Pomologia
Republicii Populare Române”. La Prund a fost membru al diferitelor comitete: şcolar, bancar. La Bistriţa era
cunoscut ca un membru activ al comunităţii germane şi adeseori a făcut parte dintre cei care au contribuit cu
acte de caritate. A fost căsătorit cu Berta Wokalek, fiica dirigintelui poştei din Prund, având împreună 4
copii: Artur (Magister în Farmacie), Hilda, Alwin (doctor neurolog), Hugo (Magister în Farmacie).
Albert Wachsmann a binemeritat Titlul de Cetăţean de onoare al comunei Prundu Bârgăului (2003).
Cel de al patrulea fiu, Hugo, (a cincea generaţie) a continuat activitatea de farmacist şi pomolog a
tatălui său. Din motive de sănătate a murit la vârsta de 54 de ani (în 1944). A fost căsătorit cu Hellene
(Lonczy), fiica unui bancher din Budapesta. Au avut doi copii (generaţia a şasea): Albert şi Eva (decedată
destul de tânără.
Albert W., din generaţia a şasea, a avut o soartă ingrată. Abia terminase liceul din Bistriţa. Avea
gânduri de a continua profesia bunicului şi tatălui său. Ca orice tânăr s-a îndrăgostit de o fată din Bistriţa
Bârgăului (Mărioara Bugnari), cu care spera să întemeieze o familie. Visele lui s-au năruit foarte repede: a
fost încorporat şi trimis, la fel ca mulţi alţi tineri, în război. Carne de tun. Războiul s-a terminat şi condiţiile
social-istorice şi economice s-au modificat în mod fundamental pentru etnia germană, la fel ca şi pentru
celelalte rămase în sfera sovietică de dominaţie, unde s-a instaurat socialismul. Albert W. nu a mai avut nici
o şansă. Mulţi etnici saşi au fost deportaţi iar averile lor au fost naţionalizate. Grădina Wachsmann a fost
dezmembrată iar farmacia a trecut în proprietatea statului. Saşii din Prund şi-au încheiat, prin violenţă, traiul
şi activitatea în Prundu B. (am descris toate acestea în cartea „Saşii din Valea Bergului”). Albert a ales viaţa
de surghiun, într-o Germanie ce nu-i era patrie. Patria lui era Bârgăul. Deşi pierduse toată averea înaintașilor
săi, îi rămăsese aici ceva foarte important: un fiu, care s-a autodenumit Septimus, adică cel ce reprezintă a
şaptea generaţie.
Septimus nu a putut fi continuator al înaintaşilor în profesia de farmacist şi pomolog, deşi i-ar fi
plăcut să fie. El a devenit profesor şi ca dragoste pentru familia sa, pentru cele şase generaţii anterioare ce au
trăit în Transilvania, dar şi al celor încă şapte, începând cu anul 1470 la Poarta Brandenburgică. Iată, este
deja vorba despre 14 generaţii. Viaţa şi activitatea lui au fost cuprinse în volumul omagial „Ceva de…şi
despre un septuagenar-TWH” (2013), la care s-ar mai putea adăuga încă o carte: „Septimus W. despre
Neliniştile metafizice ale unui neştiutor” (2014).
Subsemnatul, căsătorit cu Gica, am doi copii: Titus-Felix (inginer) şi Sebastian (prof. dr. cerc. şt. în
California), ce reprezintă a opta generaţie pe pământ românesc şi copiii lor: Titus-Dragoş, Ioana-Cristiana,
Albert şi Robert, a noua generaţie trăitoare în Siebenbürgen, urmează să scrie propria lor istorie.
Deocamdată cred că saşii din familia W., cu modestia necesară, au reprezentat şi constituie o
amintire şi o prezenţă ce merită să fie luaţi în seamă.
O genealogie, o scurtă istorie, mai multe vieţi…

Notă: Cred că mulţi oameni îşi pot alcătui un arbore genealogic pentru că au în spate o familie a
cărei istorie poate fi căutată, descrisă, prezentată, scoasă din uitare. Merită. Şi mai ales fiecare generaţie se
străduieşte să o depăşească pe cea dinaintea ei, să constituie un model pentru urmaşi. Aşa cum am scris şi eu
în „Testamentul lui Johann W.” De regulă bunicii, părinţii, lasă un astfel de Testament moral. Verificaţi şi
veţi constata că fiecare avem un testament sub formă de rugăminte, dorinţă, ideal: să fim mai buni, să
învingem greutăţile, să-i depăşim pe înaintaşi, să ne depăşim condiţia! (socială, profesională, economică…).

227
 Post scriptum: Am scris istoria familiei W., istoria celor peste 250 de ani, trăită la Rupea,
Sighişoara, Bistriţa, Prundu Bârgăului. Ca profesor ştiu că multor cititori, mici sau mari, le place să vadă şi
poze („cărţi cu cipuri! – sic. – chipuri”, cum se spunea în copilărie). Aşa că ilustrez cu ce consider mai
emblematic pentru familie:

228
Hugo W. şi soţia în costum popular
229
 Hugo W. şi soţia Lonczy (generaţia a V-a); copiii lor: Albert şi Eva (generaţia a VI-a).

Septimus W. (cu pălărie), generaţia a VII-a; soţia lui Gica (prima din stânga); fiii lor: Titus-Dragoş (cu
mustaţă) şi Sebastian (primul din dreapta) – generaţia a VIII-a; nepoţii – generaţia a IX-a: Titus-Dragoş
(primul din dreapta faţă), Albert (al doilea), blondul Robert (al treilea), Ioana-Cristiana. (poza în grădina
casei din Bistriţa, 24 iunie 2011)

230
 Generaţii ale familiei W. (V-VI-VII) iubitoare ale costumului popular de pe Valea Bârgăului:
- stânga: Hugo şi Lonczy (1924); - mijloc: Albert W. (1967); - dreapta: Septimus şi Gica W. (1970)

Familia și prietenii lui Septimus, în 2014

231
 Ion BUZAȘI,
Anuarul bârgăuan – Ştiinţă, cultură, arte şi literatură,
REPERE BÂRGĂUANE, Anul III, nr. 3, 2013,
volum coordonat, îngrijit şi prefaţat
de Niculae Vrăsmaş
Din Anuarul Bârgăuan – au
apărut până acum trei volume: vol. I, Despre
Ţara Bârgaielor şi oamenii ei; vol. II,
Bârgaiele în spaţiu şi timp şi vol. III, Repere
bârgăuane. Tustrele aceste titluri sunt
cuprinzător monografice despre unul din cele
mai frumoase ţinuturi româneşti din nordul
transilvan, cuprins administrativ actualmente
în judeţul Bistriţa-Năsăud, alcătuit din două
„Ţări”: „Ţara Năsăudului” şi „Ţara
Bârgaielor”. Poate mai mult decât primele
două, acest al treilea volum are un mai
accentuat caracter monografic, justificând
interesul pe care Nicolae Iorga îl dădea
cuvântului ţară – de entitate geografică,
istorică, etnografică şi social culturală cu un
specific bine conturat.
Capitolele acestui impunător volum
urmează aceste „elemente” constitutive ale
Ţării Bârgaielor, înfăţişând cadrul natural
(geografie şi turism, pagini de istorie
detaliate în pietre votive şi în documente de
arhive – continuate cu sintagma ce dă titlul
acestui număr „repere bârgăuane” şi în care
se detaliază câteva din aceste file de istorie,
de etnografie şi folclor.
Un interes deosebit prezintă şi
următoarele capitole: Evocările – sunt
consacrate regretatului scriitor bistriţean
(năsăudean) Ion Moise, cel care e cunoscut
cititorilor din publicaţiile bistriţene, „Ecoul”
şi „Răsunetul”, din paginile revistelor „Minerva” şi „Mişcarea literară”, dar şi din cărţile de proză publicate –
Figurile culturale ale Ţării Bârgaielor sunt consemnate prin aniversări centenare: folcloristul Vasile I.
Parasca şi profesorul Albu Matei, şi prin medalioanele consacrate unor „cercetători de elită” născuţi în acest
ţinut: Nestor Şimon, Ioan Chintăuan, Mircea Prahase şi Andrei Onofreiu. Dacă adăugăm şi „retrospectiva
culturală” consacrată unor publicaţii locale: „Revista Bistriţei”, „Glasul pământului” şi mai ales „Gazeta de
Bârgău”, caracterul monografic al Anuarului Bârgăuan este şi mai bine conturat. Articolele şi eseurile sunt
semnate de nume cunoscute de scriitori şi publicişti bistriţeni ca: Niculae Vrăsmaş, coordonatorul Anuarului,
cu cele mai multe articole, prezent în toate secţiunile acestui număr, Victor Ştir, Menuţ Maximinian, Ion
Lăpuşneanu, Liviu Păiuş, Mircea Prahase, şi sunt „argumente” pentru continuitatea acestei interesante şi utile
publicaţii. Anuarul este onorat de semnătura lui Aurel Rău, cel mai important scriitor din Ţara Bârgaielor, cu
o frumoasă pagină descriptiv-memorialistică.

232
 Victor ȘTIR, Anuarul bârgăuan” – un an de cultură locală332
Recent, a apărut sub egida Fundaţiei Culturale „Valea Bârgăului” publicaţia „Anuarul Bârgăuan.
Ştiinţă, cultură, arte şi literatură”, anul III, nr. 3, 2013, cum se precizează pe prima copertă.
Redactor fondator este entuziastul Niculae Vrăsmaş, scriitor, jurnalist, cu rigoarea disciplinei
dobândite în cariera de inginer geolog, practicată cu aplicaţie. Lucrarea de aproape trei sute de pagini este
structurată pe zece capitole: Cadrul Natural al Ţării Bârgaielor, Istorie, Repere Bârgăuane, Etnografie şi
folclor, Evocări, Centenare bârgăuane 2013, Bârgăul literar şi artistic, Interviuri, Cercetători de elită şi
Retrospectivă culturală bârgăuană, fiind, neîndoielnic, un veritabil compendiu a tot ce se poate şti despre
falnica „Ţară a Bârgaielor”.
Din textele antologate, multe apărute în presa judeţeană de peste an, se simte spiritul intelectualităţii
bârgăuane, mândru de zona în care au trăit antecesori prin vremuri aspre, mândru şi de oamenii ei de azi.
Publicaţia a apărut în condiţii grafice frumoase la editura „Eikon” din Cluj-Napoca, şi străduinţa lui
Niculae Vrăsmaş, coordonator, îngrijitor şi prefaţator al ediţiei, este lăudată de prof.univ.dr. Ştefan Borbely
de la Universitatea „Babeş-Bolyai”, semnatarul unui interesant text despre doctorul în filologie Raveca
Constantina Buleu, tânăra cărturăreasă bârgăuancă, despre care se scrie: „De la doctoratul lui Nicolae Balotă
despre literatura absurdului nu se mai văzuse la Litere un doctorat care să nu încapă între coperţile unui
singur volum. Constantina are vocaţia exhaustivităţii, chiar dacă pentru asta trebuie să meargă în
bibliotecile universitare din Bologna sau, ulterior, la Paris, Granada sau Roma, unde a avut de cercetat
recent un proiect post-doctoral dedicat sistematizării ezoterismului românesc”.
Bârgăul poate fi definit numai printr-o tautologie: Bârgăul e Bârgăul, pentru că nu comportă
comparaţie!

Joaca lui Manole

332
Articol publicat în Mesagerul, Mie, 10/07/2013 – 13:56.
233
 Victor ȘTIR,
Simpozionul Cultural al Văii Bârgăului, la a 42-a ediţie333

Valea Bârgăului a avut, sâmbătă, o vibraţie mai intensă, motivul fiind cel mai important
eveniment cultural al ţinutului, „Simpozionul Cultural al Văii Bârgăului”, ediţia a 42-a, desfăşurat
începând cu ora 10.00, la Căminul Cultural Prundu Bârgăului, şi având ca temă „Repere bârgăuane”.
Principalul animator al evenimentului a fost intelectualul Niculae Vrăsmaş, inginer, scriitor şi
jurnalist. În cadrul manifestărilor, prezentarea comunicărilor, reprezentând cercetări ale participanţilor, a
jucat cel mai important rol; numele, binecunoscute în mediul cultural, şi lucrările prezentate au fost:
Adrian Onofreiu – „Dor şi jale. Cele două conflagraţii mondiale din secolul XX şi urmările lor pe Valea
Bârgăului”, Liviu Păiuş – „Un folclorist al Văii Bârgăului, Ioan Dologa”, Lia Cioancă – „Viiturile de pe
Valea Bârgăului”, Ioan Bâca – „Brandul turistic al satelor de pe Valea Bârgăului”, Călin Musteaţă –
„Bistriţa Bârgăului – Repere Monografice – O carte a Bistriţei Bârgăului despre Bistriţa Bârgăului”,
Simona Simioanca – „Scurtă istorie a Bistriţei Bârgăului. Legende locale”, Titus Wachsmann-Hogiu –
„Gazeta de Bârgău la numărul 100”, Simion Cristea – „Profesorul Nicolae Fonogea”, Constantin
Andriţoiu – „Gimnaziul năsăudean şi bârgăuanii”, Mihai Georgiţă – „Întregiri la «saga» familiei de
preoţi nobili Ilea de Borgo (Bârgău)”, Icu Crăciun – „Părintele Balu”, Iacob Naroş – „Reviste
Someşene”, Adrian Mănarcă – „Valea Bârgaielor, ţinut neaoş românesc”, Olimpiu Nuşfelean – „Poezia
lui Teo Vrăsmaş”, Menuţ Maximinian – „Literatura de azi, pe Valea Bârgăului”, Niculae Vrăsmaş –
„Anuarul Bârgăuan, un reper cultural”.
La prezentarea comunicărilor, dar şi la lansarea cărţii care îi este dedicată, a fost prezent
profesorul Matei Albu, ajuns la vârsta de 100 de ani.

333
Articol publicat în „Mesagerul”, Luni, 01/07/2013 – 14:44.
234
 Zorin DIACONESCU, Învăţatul Septimus şi cealaltă faţă a lumii.
Titus Wachsmann-Hogiu, „Septimus W. despre neliniştile metafizice ale unui neştiutor”, Bistriţa, 2014
O carte despre învăţătură trebuie să vorbească despre rosturile celei din urmă, începând cu
recunoaşterea necesităţii ei.

Cum vom recunoaşte mai bine nevoia de ştiinţă decât scoţând la lumină neştiinţa noastră? Pentru
aducerea la valoarea zero a acestei ecuaţii e nevoie de trudă şi de perseverenţă. Septimus W., un alter ego al
autorului, nu doar că nu le-a ocolit, ci le-a dedicat întreaga sa viaţă.
Cititorul este îndemnat de la început să nu uite că
structural gândim la fel ca pe vremea clasicilor antichităţii
elene, încercând să (ne) explicăm universul în care trăim şi
rostul pe care îl poate primi existenţa noastră. Sunt acestea două
chestiuni simple şi complicate în acelaşi timp, încât nimeni nu a
găsit până acum răspunsul final, definitiv la toate întrebările
care ne încearcă în legătură cu cele de mai sus. Acel răspuns al
răspunsurilor nu este râvnit de învăţaţi, el ar însemna sfârşitul
oricărui progres şi începutul declinului. Îndoiala este cea care îl
aduce pe învăţat din nou la masa de lucru, între cărţi şi note,
generaţie după generaţie, un admirabil mit al unui meşter
Manole, căruia i se risipesc la lumina zilei rândurile scrise pe
timp de noapte, care aşteaptă febril căderea întunericului pentru
a reaprinde lumânările şi a o lua de la capăt.

În ochii învăţatului, adevărata ameninţare nu e

necunoscutul, ci certitudinea.
Din toate timpurile, oamenilor li s-au vândut iluzii
ambalate în certitudini, de fiecare dată au fost ispitiţi să creadă
că cineva mersese până la capăt pentru a le aduce răspunsurile
primare, fundamentale. Vânzătorii de vânt au fost dintotdeauna
dibaci, au ştiut să se folosească de imaginaţia omului, dar şi de
dorinţa lui de putere, de a şti mai mult decât semenii săi. Aceste
încercări de magie, de iluzionism, de obicei nu s-au terminat bine, au făcut victime, dar sacrificiul n-a fost
zadarnic fiindcă oamenii au aflat că trebuie să se întoarcă în bibliotecă, că încă mai au de citit de mai multe
ori pe atât cât citiseră până atunci, că după fiecare cotitură pe drumul cunoaşterii aşteaptă o noua bucată de
drum, nicidecum capătul acestuia. În epoci diferite, oamenii au fost amăgiţi în mod diferit, frica a fost
dominantă în evul mediu, au urmat perioade eroice sau migraţii în masă, probabil prezentul e ameninţat de
comoditatea pe care o oferă tehnologia, doar o altă capcană, însă după fiecare euforie urmează nevoia de
luciditate. Cartea lui Titus Wachsmann-Hogiu nu este un istoric propriu-zis al cunoaşterii, ci un inventar al
acesteia, realizat cu mijloace didactice clasice şi totuşi mereu moderne. „Această carte nu-şi propune să fie
un curs abstract de filosofie ci o abordare concretă a unor nelinişti ce derivă din frământările fireşti ale
omului ca fiinţă spirituală, atunci când se situează dincolo de componenta sa materială.” – ne avertizează
autorul încă din introducere.

În aparenţă omul postmodern trăieşte un moment de demobilizare prin suficienţă.

Este o imagine falsă, transmisă şi retransmisă de mediile tributare ratingului – ori componenta
spirituală a fiinţării noastre este o chestiune de calitate, nicidecum de cantitate. Omenirea nu poate porni spre
orizonturile cunoaşterii aşa cum porneşte la iarbă verde în zi de sărbătoare. Vorbim de un drum anevoios
care nu este închis pentru nimeni, dar care nu se oferă, ca un trofeu, care nu poate fi meritat, doar muncit – o
muncă fără de sfârşit şi fără altă răsplată în afara cartezianului cuget, deci exist.

O parcurgere a capitolelor acestei cărţi ne va convinge că autorul se străduieşte se fie în primul

rând nepărtinitor şi nu convingător.
Dascălul Septimus ne arată căile şi nu calea. Autorul este conştient de opţiunea partizană a căii, se
subînţelege juste, rezultatul unui act de reducţie intelectuală. El îndepărtează discret tentaţia reducţionismului
în extremis care este dogma, fără să atace vreuna din dogmele cunoscute. În schimb, cea mai recentă carte a
235
lui Titus Wachsmann-Hogiu ne relevă căile, opţiunea pluralistă, respectând în acest fel până la capăt
adevărata democraţie a spiritului. În această privinţă autorul se deosebeşte de acei congeneri care,
traumatizaţi de perioada profund dogmatică trăită până în ‘89 cad în capcana propriilor conduite, devenind
revendicativi până la înlocuirea dogmei cu o altă dogmă. Autorul rezistă cu brio ispitei de a înlocui ateismul
dogmatic al istoriei noastre recente cu compensarea religioasă cu tentă fundamentalistă, la fel de restrictivă,
dar şi de contraproductivă. În aceeaşi măsură Titus Wachsmann nu se lasă tentat de a opune materialismului
dialectic şi istoric, adevărată religie oficială până în ‘89, o negare completă şi în bloc a tot ce s-a scris sub
egida acelui curent filosofic.
În alţi termeni, autorul refuză cu conştiinciozitate orice abordare politică, care este prin natura ei
partizană. Obiectivitatea, urmărită cu consecvenţă în paginile cărţii îl apropie de abordarea orientală, prin
tendinţa de a admite contrariile, fără obligativitatea de a le ierarhiza, de a avea o componentă bună şi una rea.
Viziunea aceasta îi aparţine dascălului şi este motivată prin conştiinţă. Spiritul partinic înlocuieşte conştiinţa
cu interesul, de regulă cel de grup, chiar dacă invocat este interesul naţional. Este crezul dascălului de a le
transmite cititorilor că adevăratul interes naţional, nu poate fi decât deschiderea spre adevăr. Adevărul nu
poate fi nici condiţionat, nici confiscat.
Privită prin prisma învăţăturilor, dar mai ales a atitudinilor lui Septimus W., lumea contemporană nu
iese prea bine. Autorul evită cu grijă astfel de concluzii, tocmai pentru a ocoli interpretările cu tendinţă, dar
cititorul nu poate să nu urmeze acest demers pe cont propriu. Nu m-ar mira dacă într-o zi nu ştiu care zelot
din nu ştiu care tabără se va trezi să declare această carte o carte subversivă, doar pentru motivul că nu îi dă
dreptate lui şi numai lui. Astfel de perspective, departe de a speria, nu vin decât să confirme că între
coperţile acestei cărţi autorul a scris ceea ce era de scris, fără patimă şi fără gânduri ascunse.

236
 Ioan MITITEAN, Bârgăuani în „Cronica de gardă”
Scriitorul Menuț Maximinian,recent premiat de Liga Scriitorilor Români,de către președintele
acestei prestigioase asociații scriitoricești – Al. Fl. Țene,pentru vasta sa activitate scriitoricească, a scos
recent la Editura Karuna Bistrița,volumul de critică literar㔄 Cronica de gardă”
În cele peste 400 de pagini autorul a adus la un loc peste 200 de scriitori .Un sat românesc cu peste
200 de fumuri,dotat cu cele necesare,cu străzi bine aranjate ce liniștesc ochiul agresat al scriitorului,ce s-a
retras aici,din orizontul înghesuit între muchiile de beton ale orașului,unde scriitorii și cititorii au sufletele
hărțuite de ispitele zilei.
În acest sătuc al poeziei s-au stabilit și câțiva bârgăoani,formând o stradă a lor denumită” Strada
Bârgăului”.Menuț i-a fixat aici spre a-și potoli zbaterile și spre a-și ostoi neastâmpărul creativ,transformând
creația literară în bucăți de anafură.
Menuț le-a făcut mutația aici,în satul”Cronica de gardă”.Aici le simțim respirația și citim cele
zugrăvite de autor de parcă sunt chipurile sfinților dintr-o biserică străbună cu frânturi de gânduri,ce aleargă
în tăcere de la o idee la alta. Strada Bârgăului este o stradă a lucrului bine făcut, unde domină vâlvătaia
macilor aprinși prin răzoare sau margini de drum, sau de ninsorile de miere din pâlcurile de salcâmi și de
curgerea în salturi a apei ce străbate satul.
Câtă măreție în simplitatea acestor scriitori, câtă noblețe în chip și câtă rugăciune dincolo de priviri
de unde parcă se înalță un curcubeu în trei culori –roșu, galben, și albastru ce eternizează neamul în credința
lui Hristos.
Menuț Maximinian i-a fixat pe bărgăuani la casele potrivite făcându-le loc în firida inimii lui, spre a
trăi bucuria clipei prin bucuria cititorilor .
O forță morală neobișnuită,întotdeauna un învingător este scriitorul de pe Valea Bârgăului Titus
Hogiu Wachsmann la care Menuț i-a oferit patru locații la nr. 63, 70, 296, 372, cu patru cărți pe traiectoria
urcușului scriitoricesc ce pune în valoare CARTEA și OMUL, un gest de mare sensibilitate,acela de a realiza
o carte despre șapte generații ale familiei sale Wasmansdorff.
Cartea celor șapte generații este scrisă din suflet pe bază de documente, spre a putea să redea cu
claritate istoria unor spații și a unor timpuri, în forma unui documentar intitulat „Sabia lui Johann W, „care
se concentrează în jurul unei săbii adusă din provincia Brandenburg de primul descendent al familiei ajuns în
Transilvania. Eroii romanului oglindesc puterea de a răzbate prin timp, fapt pentru care Valea Bârgăului se
mândrește cu ei.
La numărul 70, facem cunoștință cu poezia, în care poetul se caută pe sine în volumul „Încercări
literare timpurii „în care își folosește amintirile dar și prezentul, așezându-le ca pe florile de câmp între
paginile unei cărți ca într-un abecedar ce nu se va demoda niciodată.
La nr. 296 scriitorul Titus, simpatic și talentat, ce are încredere în energiile proprii aduce adevărate
lecții de viață în cartea „Mărturii despre cândva „ce conține povești, povestiri, expresii și imagini ce vin în
întâmpinarea tinerei generații, promovând o stare de bine.
La nr 372, stăpânul Cronicii de gardă îl readuce pe scriitorul Titus Hogiu, ca pe un păstrător al
istoriei neamului prin romanul „Testamentul lui Johann – Sașii din Valea Bergului” un fel de biografie a
acestor oameni cu calitățile și neajunsurile ce-i caracterizează, ca un testament scris,lăsat moștenitorilor. Din
scrierile lui Titus Hogiu desprindem sfaturi de viață comportamentală, convins că orice activitate, cât de
simplă acționează împotriva tristeții, înlăturând stresul.
Batem la poarta cu nr. 103, unde ne întâmpină profesorul George Vlad din Prundu Bârgăului ce-și
prezintă arborele genealogic a familiei în Colecția „Identități” ca un omagiu adus înaintașilor pe baza unui
studiu făcut împreună cu regretata sa soție Maria Marinela trecută la cele veșnice în putere de muncă. Cartea
cuprinde și un istoric al Văii Bârgăului, unde fiecare bârgăuan își regăsește identitatea de român.
Profesoara Cristina Rusu ne invită „Acasă la Dracula „să redescoperim mitul Dracula, la Pasul
Tihuța. O carte prefațată de prof. Ioan Seni din Năsăud, ce se bazează pe faptele concrete începând cu
publicarea romanului „Dracula” al scriitorului Bram Stoker a cărei acțiune se petrece chiar aici în Pasul
Bârgăului. Autoarea de la nr. 147, ne poartă prin istorie și ne face cunoștință cu tatăl lui Țepeș,Vlad al II-lea,
cunoscut sub numele de Vlad Dracul, fiul lui Mircea cel Bătrân și aduce în fața cititorilor legendele legate de
strigoi. Scriitoarea Cristina Rusu a închegat profilul omului de pe Bârgău în oglinda istoriei.
E un mare păcat că la casa cu nr. 208, nu ne întâmpină autorul ci o placă comemorativă cu
inscripția: Aici s-a născut scriitorul Teo Vrăsmaș, omul ce și-a confirmat personalitatea prin fapte. Valoarea
lui se definește cu mai multă claritate doar acum, când a devenit amintire. Toată viața a muncit, a gândit, și a
creat poezii de dragoste și de dor, punând pe note cântecul pădurii de pe portativul imprimat pe coaja fagului
237
sau stejarului, ce-l păstrează pe Teo lângă noi, pentru eternitate. Cărțile lui Teo dau muzică limbajului iar
limbii forță, vigoare și viață.
Drumul prin satul poeziei continuă. Facem un popas alături de Niculae Vrășmaș la casa cu nr. 362, o
matcă seculară plină de transparență, unde strălucește dascălul bârgăuan Albu Matei, care a rămas în
conștiința Văii Bârgăului ca un semn al valorii iubirii supreme învestită în OM, ca o taină de comuniune cu
originile noastre.
La Editura Venus Star – Cluj,a apărut cartea „Gândurile mele” a poetei Ioana Cioncan, un legământ
curat cu sufletul țăranului român, adânc înfipt în osia lumii statorniciei și seninătății satului transilvănean,o
splendidă lecție de viață, cu gândul și inima la cei dragi.
Menuț Maximinian, autorul Cronicii de gardă, este un bun prieten al bârgăuanilor, ca dovadă
paginile consacrate lor în volum redeschid bârgăuanilor apetitul pentru literatură, limpezind probleme de
ansamblu din viața scriitorilor de pe Valea Bârgăului. Fiecare cu imnul său și cu mândria de a fi bărgăuan
pornind cu încredere pe drumul cunoașterii de sine și a cunoașterii lui Dumnezeu.

238
Titus WACHSMANN-HOGIU, Menuţ Maximinian – Cronica de gardă
Am hotărât să scriu în „Anuarul
bârgăuan, 2014” despre voluminoasa carte a
d-lui Menuţ Maximinian, din cel puţin patru
motive:
1. - cartea a apărut la Editura Karuna a
bârgăuanului de top, Tiberiu Irimia;
2. - Menuţ Maximinian este un
cunoscut, apreciat ziarist, scriitor şi realizator de
emisiuni TV („Astăzi sărbătorim” la postul
bistriţean AS-TV) care îşi îndreaptă cu interes şi
cu mult respect atenţia şi spre Valea Bârgăului,
spre valorile ei culturale;
3. - a scris şi publicat în presa locală dar
şi în numerele anterioare ale „Anuarului
bârgăuan”;
4. - în cartea de faţă apar şi articole
despre bârgăuani;
Acestea sunt motive întemeiate şi
suficiente pentru ca să prezint această interesantă
carte.
„Cronica de gardă” (428 pagini)
constituie o „adunare” a materialelor pe care
Menuţ Maximinian le-a publicat la apariţia
cărţilor pe care acesta le-a considerat meritorii
pentru a fi cunoscute cititorilor. Autorul se simte
dator să fie un comentator „de gardă” la apariţia
creaţiilor literare ale scriitorilor judeţului. La un
moment dat a sosit vremea să prezinte „cronica”
„gărzilor” pe care le-a făcut în ultimii 3-4 ani.
Primele patru materiale sunt răspunsuri
la câteva Anchete cerute de reviste literare (Mişcarea literară, Caiete silvane). Încă de la început rămâi
impresionat de crezul său de comentator şi de critic literar în raport cu cei ce creează . În răspunsul pe
care îl dă la „Ancheta Mişcării literare nr. 3/2011” realizată de scriitorul Olimpiu Nuşfelean, Menuţ M.
spune:
„Niciodată nu m-aş încumeta să intru în scrierea cuiva să i-o mazilesc. Ar fi ca şi cum aş ucide
un prunc. Până nu demult, scriitorii îşi iubeau cartea ca pe propriii copii. Ce ar însemna să rescrii o
carte? Că nu este bună, că doreşti să o cosmetizezi? E ca şi cum i-ai pune silicoane…”
Un alt răspuns indică de asemenea mult bun simţ şi respect:
„În mare parte, cărţile mele surprind starea de spirit a unei vremi. Nu m-ar interesa să le
upgradez. Dacă am ceva de spus, voi spune în continuare, în termenii şi limbajul pe care le simt. Nu pot
forţa nota. Fiecare scriitor are un limbaj al lui. Nu putem să îl obligăm să aibă un limbaj care se cere
de către unii, nu putem da un refresh la o operă şi gata. Şi, la urma urmei , cine stabileşte cum să
construim o operă? Fiecare e liber să aleagă. Cu rescrieri sau nu, trăim într -o lume a cărţilor, ceea ce
este un lucru bun.”
La o anchetă a revistei „Caiete silvane” Menuţ M. mai dă o dovadă a seriozităţii, obiectivităţii şi
calităţilor sale de corect observator al vieţii culturale. El scrie:
„Ce importanţă are mass-media în promovarea literaturii? Ce rol are presa scrisă sau
audio-vizuală în conturarea unei imagini, fie ea pozitivă sau negativă, despre un scriitor? În ultimii ani
au apărut multe personaje false, scriitori de carton, care nu au nicio legătură cu breasla…Mass media,
în acest caz, al literaturii, trebuie împărţită în două sectoare mari: primul-revistele culturale şi
emisiunile culturale; al doilea-cotidienele, respectiv emisiunile informative. La publicaţiile literare se
face o selecţie mai drastică, nu oricine tipăreşte o carte beneficiind de cronici în pagini. Trebuie o
anumită calitate a scrisului…deşi este o abundenţă de autori, cartea este din ce în ce mai puţin pr ezentă
în viaţa publicului…Librăriile s-au rărit, cărţile scriitorilor locali scoase pe bandă de edituri
239
minuscule, nu mai sunt prezente pe raftul vânzătorului. S-a ajuns la tiraje incredibile de 10 bucăţi, pe
care autorul le împarte familiei şi ziarului. (Aici mă regăsesc şi eu, căci nu vreau să cer de la nimeni
sponsorizări. Pun la bătaie doar pensia…) Singura multiplicare în mii de exemplare, cât este tirajul
gazetei, este semnalul editorial. Aşa se află că s-a mai scris. Dacă nu ar fi nici aceste cronici, bune sau
rele, pozitive sau negative, mulţi dintre condeierii noştri ar fi promovaţi într -un cerc restrâns.
Vrând-nevrând, ziarul este pilonul principal între creator şi marele public, mesager al
literaturii…Personal nu sunt de acord cu cuvintele vulgare, oricât de lăudate şi premiate sunt acestea.
Nu sunt de acord cu pornografia care este ridicată la rang de artă în zilele noastre. Oricât am dori să
ne împărtăşim trăirile, a vorbi doar în clişee pe care le auzi la uşa cortului mi se pare ridicol. Cred c ă
cititorii mei sunt la fel ca mine, oameni cărora le place să audă lucruri faine, pozitive. Ne-a săturat de
urât, de sacrificarea cuvintelor mândre ale limbii”.
Nu pot decât să fiu de acord cu acest mod de a privi scrisul şi de a-l lăuda pe Menuţ M. pentru
faptul că tot ce a scris – articole, recenzii, comentarii, romane, poezie, lucrări ştiinţifice – respectă acest
crez moral scriitoricesc.
Cartea de faţă, „Cronica de gardă” adună, aşa cum am mai spus un număr impresionant de
materiale prin care autorul a făcut legătura între creatorii de literatură, şi nu numai, şi publicul cititor.
Poate au fost citite de sute sau mii de oameni. Dar ziarele sunt efemere. O carte precum aceasta va
rămâne în destul de multe biblioteci familiale şi oamenii vor putea afla, p oate cu plăcere, despre mulţi
creatori, despre operele lor literare, istorice, antologice.
În primul rând voi remarca faptul că sunt adunate 236 materiale despre cărţile apărute în
perioada 2010-2014. Un număr impresionant, ce indică o activitate intensă a tânărului ziarist şi scriitor
Menuţ Maximinian. Ar fi lipsit de onestitate să fac trimiteri, în limita spaţiului acestui articol, la cineva
sau la vreo carte anume, să citez dintre numeroasele nume. Este vorba despre oameni cunoscuţi sau mai
puţin cunoscuţi, despre localităţi cunoscute sau mai puţin cunoscute, doar toţi şi toate, foarte importante
pentru autori, pentru locurile despre care se vorbeşte, pentru posibilii, virtualii cititori interesaţi de
istoria şi cultura judeţului.
Dar pentru că acest material apare în „Anuarul bârgăuan 2014” mi se pare logic, pentru noi
bârgăuanii, să mă opresc la acele comentarii din „Cronica de gardă” care se referă în mod direct la…
bârgăuani. O fi vorba despre cartea lui Menuţ, dar mă opresc şi fac trimiteri doar la cr onicile ce au ca
subiect pe bârgăuani. Dar mai înainte aş vrea să citez şi 4 cronici despre oameni care au avut legături
directe cu Prundu Bârgăului. Este vorba despre Gavrilă şi Paraschiva Avram, eminenţi dascăli ai Casei
de Copii din Prund şi care au publicat un Album omagial şi Mărturii peste ani.
De asemenea este vorba despre profesoara de psihologie Suzana Deac, care a fost cadru didactic
la Liceul din Prund şi care a publicat cărţile Sărutul versului şi Poveşti pentru copii.
Cred că interesul acestui articol are în vedere în special cronicile ce prezintă cărţile publicate de
bârgăuani. Este vorba despre un număr de 13 cronici în care Menuţ Maximinian scrie despre cărţile
bârgăuanilor, apărute în perioada 2010-2014.
Iată titlurile acestor cronici:
- Cartea celor șapte generaţii – Sabia lui Johann W. a lui Titus Wachsmann-Hogiu;
- Titus Wachsmann-Hogiu, poetul, Încercări literare timpurii;
- Descendenţii familiei Vlad, a prof. George Vlad;
- Constantin Pavel, întemeietorul, a prof. dr. Mircea Gelu Buta;
- Acasă la Dracula, a prof. de geografie Cristina Rusu (din Târlişua lui Liviu Rebreanu);
- Teo Vrăsmaş, 80 de ani de la naştere;
- Medicină şi Teologie. In honorem Mircea Gelu Buta, la împlinirea vârstei de 60 ani;
- Bustul de la poalele Heniului, coordonator Mircea Gelu Buta, carte dedicată lui Tini Pavel;
- Mărturiile lui Titus Wachsmann-Hogiu, (titlul complet al cărţii: Mărturii despre cândva);
- Un secol din viaţa profesorului Albu Matei. In honorem, volum îngrijit de Niculae Vrăsmaş;
- Gândurile poetei Văii Bârgăului; este vorba despre volumul de versuri Gândurile mele ale
Ioanei Cioncan din Susenii Bârgăului, carte îngrijită de Titus Wachsmann-Hogiu;
- Saşii din Valea Bergului. Testamentul lui Johann W., a lui Titus Wachsmann -Hogiu;
- Personalităţi în dialog cu Mircea Gelu Buta;
Toate cronicile lui Menuţ M. au făcut posibil ca cititorii ziarului „Răsunetul” şi acum ai cărţii
sale, să fie informaţi despre apariţiile editoriale şi reprezintă un îndemn la lectură.
Pe coperta-spate a cărţii Cronica de gardă apare o apreciere a lui Alexandru Petria: „E clar că
Menuţ Maximinian nu umbreşte degeaba pământul”. Eu spun că are multă dreptate.

240
 Virginia BRĂNESCU334, Aspecte din munca de cronicar
al Văii Bârgaielor (Niculae Vrăsmaș)335
Sub îndrumarea neobositului scriitor
bârgăuan, domnul Niculae Vrăsmaş, au văzut lumina
zilei, în 2013, volumele de scrieri Anuarul Bârgăuan
– cuprinzând date din cultură, ştiinţă, arte şi literatură
şi Un secol de viaţă (in honorem Albu Matei),
ambele scoase la Editura Eikon Cluj.
Volumul Anuarul bârgăuan nr. 3, volum
coordonat, îngrijit şi prefaţat de domnul Niculae
Vrăsmaş reprezintă o continuare a volumelor
anterioare 1 şi 2 „urmărind acumularea unor date
documentare şi de cercetare privind cultura întregului
areal din nord-vestul transilvan”.
Volumul se referă la comunicările susţinute
la simpozionul de anul trecut al Văii Bârgăului, a
unor lucrări mai vechi, recuperate de la
simpozioanele anterioare, precum şi alte lucrări
trimise direct la redacţie, dar şi a unora culese din
alte publicaţii, în vederea acumulării unei bănci de
date privind întreaga Ţară a Bârgaielor şi a zonelor
adiacente” (N. V. Prefaţă la Anuar, pag. 10).
Volumul sus-amintit cuprinde 280 pagini şi a
apărut într-o ţinută grafică deosebită, fiind împărţit în
10 capitole: Cadrul natural al Ţării Bârgaielor,
Istorie, Repere bârgăuane, Etnografie şi folclor, Evocări, Centenare bârgăuane, Bârgăul literar-artistic,
Interviuri, cercetători de elită şi Retrospectivă culturală bârgăuane.
Multe dintre articolele scrise de colaboratori sau direct de domnul Vrăsmaş sunt însoţite de bogate
ilustraţii, ceea ce întregeşte prin imagini vizuale conţinutul acestora.
Coperţile, frumos colorate, cuprinzând şi ele imagini bârgăuane, întregesc valoarea volumului, care
pune în valoare ţinuturile respective.
Dau mai jos un citat de apreciere a trudei depuse de coordonatorul lucrării în folosul obştii, semnat
de domnul Ștefan Borbely: „Îl respect pe domnul Vrăsmaş pentru altruismul de a lucra mai mult pentru
ceilalţi, decât pentru el însuşi” (coperta IV).
Volumul „Un secol de viaţă” (In honorem Matei Albu), volum omagial, coordonat, îngrijit şi prefaţat
de Niculae Vrăsmaş, reprezintă un cald elogiu, „un omagiu scris, la împlinirea unui secol de viaţă, trăit în
slujba învăţământului, a comunităţii şi a ţării, de către un vrednic fiu al satului, un model viu, care trebuie
înscris în viitor (N.V. Notă asupra ediţiei).
Pe un spaţiu de 225 de pagini, domnul Vrăsmaş adună documente şi articole despre domnul Albu
Matei, scrise de cei cu care a colaborat în decursul vieții sau l-au cunoscut trecător, evidenţiind calităţile
domniei sale de luptător în slujba învăţământului, dar şi a patriei, ca ostaş. Cuvinte de laudă îi aduc aproape
65 de corespondenţi, drept omagiu pentru calităţile de care a dat dovadă, fiind un exemplu pentru urmaşi.
Prin aceste două volume, dar şi prin alte opere scrise de domnul Vrăsmaş, domnia sa îşi onorează
titlul de Cetăţean de Onoare al Văii Bârgaielor, depunând o uriaşă muncă de adunare, îngrijire şi editare a
unor cărţi prin intermediul cărora se pun în lumină meritele unor oameni de cultură sau de ştiinţă, ca luptători
adevăraţi, prin care Ţinutul bârgăuan stă în faţă printre ţinuturile patriei noastre… Vrednic este cronicarul!

(Imagine: pictură de Virginia Brănescu. Tabloul „Țesătoarea” participă la concursul pentru literatură,
artă fotografică și pictură – din cadrul Festivalului Sătesc Național „Floare de lotus” – care va avea loc în 15
iunie 2014 la Dor Mărunt (Călărași)

334
Virginia Brănescu este scriitoare și pictoriță din Bistrița.
335
Articol publicat în „Răsunetul”, Mie, 09/04/2013 – 14:10.
241
 Simion CRISTEA,
Poetul Teo Vrăsmaș
(1931-1998)
La această oră de seară dogoresc cărbunii-n sobă asociaţi cu o vie amintire pâlpâind la efigia
poetului Teo Vrăsmaş, un iubit fiu al Bârgăului şi al rimelor cu tâmplele în azurul Tăşulesei.
Chihlimbarul amintirilor mi-a pus aceste vorbe sub condei.

Ne-am cunoscut într-o călătorie la Cluj, unde am găzduit două zile la aceeaşi familie. Era într -o
toamnă târzie, fără frunze şi un vânt cu căpestrele rupte umplea uliţele Clujului. Am povestit mult
împreună, aproape o noapte întreagă, îndemnaţi de înclinaţiile noastre complementare în jurul literaturii.
Avea o viaţă fecundă şi îl interesau cărţile mari, cu deosebire poezie şi critică literară, ieşite de sub
condeie ascuţite. Anii au trecut şi viaţa nu ne-a mai pus niciodată faţă în faţă, dar i-am urmărit cu interes
activitatea poetică, şi i-am apreciat versurile. Îmi plăcea turnura lor poetică, de preţuit pentru
patriotismul său şi pentru versurile inspirate, înflăcărate şi închegate cu har poetic. Plasticitatea
limbajului şi forţa evocării apar la fiecare pas. Începând de la casa părintească, de la grădina cu meri,
toate frumuseţile satului îl însoţeau până în vârful mulţilor. Cu armonia lui blândă, satul este o lume a
frumuseţii, a liniştei, a viselor, pe măsura stărilor sufleteşti ale poetului. Într-o astfel de ambianţă el n-a
fost niciodată singur. Opera lui vădeşte o fire optimistă, imbatabilă, precum malul stâncos bătut de
valurile oceanului. Despre optimismul lui dădea semne şi oglinda luminoasă a frunţii sale. Ochii şi
fruntea sunt ecranul sufletului.

Profesional, ca om al catedrei, după pregătirea şi firea lui poetică, n-a putut să nu lase în ochii şi
sufletul elevilor decât înalte satisfacţii didactice, pe lângă suflul spiritual pe care îl imprimă dascălul în
fiinţa elevilor, Dascălul înseamnă extrem de mult în destinul elevilor. Asemenea Bisericii, Şcoala
aşterne la picioarele elevilor urcuşuri şi cărări .După părinţi şi după preot, dascălul este unul dintre cele
mai mari modele ale istoriei. Sfinţii Părinţi şi geniile lumii nu şi -au uitat niciodată dascălii. Ei le-au
dedicat cele mai minunate imnuri.

Un profesor de elită lasă, prin firea lucrurilor, urme în şcolile şi localităţile prin care trece
profesional. Aducem o ilustraţie culeasă din una din localităţile în care a funcţionat profesorul Teo
Vrăsmaş. Cu ani şi ani în urmă, avea aripi în Cuşma o vorbă frumoasă din ale lui Teo Vrăsmaş, intrată la
inima sătenilor. „Satul acesta este ca o poezie la poarta Cerului”. Se vede că poetului i-a plăcut
localitatea şi oamenii ei, şi el a onorând-o cu această frumoasă definiţie care s-a păstrat în popor. Iar
Vasile Hasnaş (+2000), cel mai de seamă diac al cuşmenilor de până astăzi, creatorul mai multor coruri
vestite, pe patru voci şi un autodidact cu aleasă cultură, vorbea despre profesorul şi poetul Teo Vrăsmaş
în cele mai alese cuvinte, ca despre o personalitate care a împodobit şi şcoala şi comuna lor. Vorbele
alese nu se pierd, anonimatul nu se atinge de ele.

Pe lângă darul versificaţiei, Teo Vrăsmaş a fost însoţit toată viaţa de pasiunea c ulegerii şi
promovării culturii populare, adunând în colecțiile sale „cele mai frumoase tradiţii din judeţ. Lumea pe
unde a colindat de-a lungul timpului îi poartă vie memoria şi un deosebit respect” Iată, „numele lui a
prins suflet, poetul fiind aievea în mijlocul nostru” (Menuţ Maximinian).

Poetul Teo Vrăsmaş este tot mai cunoscut, mai ales prin fratele său, Domnul Niculae Vrăsmaş,
geolog emerit, scriitor şi zelos cronicar al Văii noastre, un adevărat „vultur” al culmilor Bârgăului, ce
lansează de fiecare dată lucrări de referinţă.

242
 Menuț MAXIMINIAN,
Ovidiu Lazăr, de pe coperta National Geographic, la „Casa cu Lei”336

Galeriile „Casa cu lei” găzduiesc expoziţia „Magia muntelui” ce nemureşte în ipostaze foto
frumusețile ţării. Deşi este absolvent de industrie alimentară, Ovidiu Lazăr este un apropiat al artei, fiul
dirijorului Ioan Lazăr de la „Cununa de pe Someş” fiind pasionat de fotografie de aproximativ 7 ani.
„Când am urcat pentru prima dată pe munte, în Retezat, a fost dragoste la prima vedere. Urc pe munte
de două ori pe lună, indiferent de vreme. Peisajele trebuie căutate, nu vin niciodată singure la tine „
declară artistul. Calitatea şi frumuseţea fotografiilor a fost apreciată de cele mai importante publicaţii
din domeniu, care au publicat artistul: National Geographic (pe coperta I ), Photomagazine, Foto Video,
Dailymail, Dailynews.
La vernisaj au avut cuvinte frumoase primarul Ovidiu Teodor Creţu, directorul Centrului
Cultural, Dorel Cosma, directorul Direcţiei pentru Cultură, Alexandru Uiuiu, în prezenţa unui public
numeros. Locuri noi şi spectaculoase imortalizate de Ovidiu Lazăr, pot fi admirate pe simezele „Casei
cu lei”.

336
Menuţ Maximinian, „Răsunetul”, Vin, 04/25/2014-12:52.
243
 VIII. CRONICI LITERARE
Iacob NAROȘ337, Reviste Someșene
Valea Someşului Mare are privilegiul unic de-a avea pe o distanţă de numai 15 kilometri un număr
record de trei reviste sau publicaţii cu caracter literar şi nu numai. Ele sunt, în ordine, de la izvoare spre
vărsarea Someşului, următoarele: revista Cetatea Rodnei, publicaţia măiereană Cuibul visurilor şi, mai nou,
Pisanii sângeorzene.

„Cetatea Rodnei”
Revista Cetatea Rodnei apare aproape trimestrial din anul 2005, în luna mai, anul acesta, 2013, a
ajuns la numărul 20. Ea se defineşte a fi cu caracter socio-cultural şi religios, de aspiraţie creştină. Publicaţia
ţine de Biblioteca Comunală Ion Pop Reteganul şi mai nou, de Muzeul Etnografic al Mineritului, Rodna.
Iniţiatorii ei sunt Liviu Păiuş, director fondator, Emil Bălăi, redactor-şef adjunct, urmaţi de alţi intelectuali
rodneni uniţi sub pasiunea cercetării trecutului istoric, dar şi al literaturii şi religiei. Îi amintesc în ordinea
colegiului de redacţie: drd. inginer Gherasim Solovestru Domide – redactor-şef, conf. universitar dr. Mircea
Mureşianu, corespondenţi: prof. Iacob Guşă, ing. Alexandru Jauca, dr. Alexandru Năşcan, prof. Virgil
Ureche ş. a.
Pe parcursul celor 20 de numere, numeroase personalităţi
au fost prezente în paginile acestei reviste prin articole, recenzii,
scrisori etc., ca de exemplu: Irineu Pop, arhiepiscop de Alba Iulia,
prof. dr. Nicolae Scurtu, prof. Univ. dr. Viorel Hodiş, preot Viorel
Ţâra, conf. univ. dr. Florian Roatiş, prof. dr. Aurel Cleja, prof.
univ. dr. Alexandru Husar, preot dr. George Celsie, prof. univ. dr.
Adrian Istrate, prof. univ. dr. Ioan Buzaşi, prof. Ioan Seni, dr.
Adrian Onofreiu, prof. Ioana Dragotă, cercetător ştiinţific dr.
Gabriela Mircea, prof. dr. Vasile Filip ş. a.
Aprecieri elogioase asupra revistei au făcut de-a lungul
celor opt ani, următorii: scriitorul Toma G. Rocneanu, autorul
romanului Minerii Ardealului care spune că „Cetatea Rodnei e
balsam al sufletului meu…revistă carismatică…spre lauda
tuturor rodnenilor.” Iulian Boldea de la Vatra – Tg. Mureş,
cataloghează această revistă ca o „publicaţie densă, fără a fi
stufoasă, cu o ţinută elegantă.” Prof. dr. Nicolae Scurtu de la
Bucureşti scrie că „a citit şi recitit revista cu reală plăcere şi
curiozitate intelectuală.”
Valeriu Oros, de la Baia Mare, subliniază că: „Cetatea
Rodnei reuşeşte să găzduiască între „zidurile ei” un grup de
condeieri…călăuziţi de convingerea că prestigiul unei reviste urcă sau coboară în funcţie de redactorii şi
colaboratorii ei…”
Alţi colaboratori de vârf sunt: dr. Teodor Ardeleanu, directorul Bibliotecii Judeţene Baia Mare,
redactor-şef la revista Familia română; prof. univ. dr. Viorel Hodiş din Cluj-Napoca ş. a.
Varietatea tematică a revistei e dovedită de rubrici dintre cele mai interesante ca:
Poeţi locali (se remarcă la fiecare număr Iacob Guşă şi Emil Bălăi, amândoi cu volume publicate);
Istoria bisericii româneşti din Rodna (spiritualitatea ortodoxă);
Evocări (memorandistul Gherasim Domide, de Liviu Păiuş);
Aspecte ale istoriei vechi (Regimentul grăniceresc, de Mircea Mureşianu);
Mineritul de ieri şi de azi;
Cronica plastică (Remember – Florea Guşă);
Recenzie de carte;
Revista presei;
Pagina elevilor.

337
Iacob Naroș este profesor și scriitor din comuna Maieru.
244
 Prof. Liviu Păiuş, în numărul 20 al revistei, a publicat articolul Poreclele satelor grănicereşti, din
care citez cele referitoare la satele de pe Valea Bârgăului:
Comuna Mureşenii Bârgăului: Zgârâie brânză, mureşeni (zgârciţi);
Comuna Tiha Bârgăului: Răşinarii de tiheni (colectarea răşinei);
Comuna Bistriţa Bârgăului: Cuşmă lungă, bistriţeni (la fel ca sângeorzenii);
Prundul Bârgăului: Guşaţii de prundeni (la fel ca cei din Rebra);
Comuna Susenii Bârgăului: Cofe nouă, susenari (confecţionarea de cofe);
Comuna Mijlocenii Bârgăului: Pipe roşii, mijloceni (se făceau pipe din lut);
Comuna Josenii Bârgăului: Oale negre, măi joseni (oale negre din lut);
Comuna Rusu Bârgăului: Cucurigu, măi ruseni (ca şi cei din Ilva Mică).
Şi cei de pe Valea Someşului sunt prezenţi: Păduchioşii de rodneni, Coţobreii de măiereni şi Cuşmă
lungă, sângeorzeni, ceea ce dovedeşte că locuitorii celor două văi au acelaşi spirit ardent moştenit de la
strămoşii comuni celor două văi.
Dorim viaţă lungă acestei reviste, colaboratori cu inspiraţie şi pe termen lung, putere de muncă
harnicului colectiv redacţional şi reuşite cu fiecare număr apărut.

„Cuibul visurilor” – o altfel de prezentare

Cuibul visurilor apare în mai 1996, cu un cuvânt înainte din partea redacţiei, din care spicuim
următoarele: „O revistă a Maierului? Da, iată că visul generaţiilor de intelectuali născuţi sau legaţi
sufleteşte de Maieru a putut deveni azi realitate!... Nu vor lipsi rubrici care vor prezenta oameni de seamă ai
comunei noastre, pagini de istorie locală, creaţii originale” etc.
Cam aşa arăta programul cadru, în acelaşi număr, Sever Ursa, directorul fondator răspunde pe prima
pagină pentru titlu prin articolul De ce „Cuibul visurilor” ? Revista continuă publicaţia şcolară cu acelaşi
nume dintre anii 1967-1972, apărută într-un mic tiraj dactilografiat, fiind una dintre primele reviste din ţară.
Primul număr cuprinde poezie măiereană începând cu Iustin Ilieşiu şi apoi cu Lazăr Avram,
Damaschin Pop-Buia, Alexandru Raţiu, toţi de-ai locului. Prezentarea de carte e prezentă: Emil Boşca-Mălin,
Telepatie şi hipnoză în închisorile comuniste, de Icu Crăciun; Constelaţia Rebreanu de Mihail I. Vlad şi
Sever Ursa precum şi volumul lui Lazăr Avram, Poeme cărunte, de Iacob Naroş.
Zilele măierene din 14-15 octombrie
1995 au prilejuit o serie de comunicări legate de
Maieru: „Terminologie locală din Maieru în
nuvelele lui Liviu Rebreanu”, autor Radu
Telceanu şi „Aspecte toponimice şi onomastice
în opera lui Rebreanu”, autor Iacob Naroş. Un
punct forte al primului număr îl constituie
evocarea dascălilor de seamă ai Maierului:
Vasile Rebreanu de către Elena Ursa; Dumitru
Vranău de către Icu Crăciun. Nu lipsite de
interes sunt rubrici ca: De rerum naturae,
statistica populaţiei, cea legată de hotărârile
Consiliului Local etc. Cam aşa arăta primul
număr al revistei, acum 17 ani. Plecând de la
acest cadru, Cuibul visurilor, pe parcursul celor
peste 100 de numere, s-a tot diversificat şi nuanţat, în funcţie şi de numărul de pagini, dar şi de sponsori.
În numărul 2, din revistă, prin Sever Ursa, se aduc amendamente programului acesteia: „Nu ne putem
permite să vă tratăm preferenţial sau partizanal… Fiindcă nu setea de glorie personală ne călăuzeşte în
demersul nostru publicistic, ci conştiinţa curată, temeinic decantată prin ani că, înafara pereţilor şcolii, vă
putem fi utili ca dascăli şi prin această nouă modalitate de dăruire şi înzestrare, atâta câtă este.”
Încerc să subliniez evoluţia revistei, articole eveniment, dar şi să fac corelaţii între ce este scris şi
prezent. Iată o revelaţie peste timp: Florin Partene apare cu o poezie în nr. 2 al revistei, azi acelaşi poet are la
activ două volume de succes. Petronela Negoşanu vine cu Amintiri despre Liviu Rebreanu, Adrian Dinu
Rachieru scrie despre Rebreanu în nr. 3. Se creionează rubrici noi ca: Rebreniana (Iacob Naroş, Dicţionar de
personaje din opera lui Rebreanu; Rubrica de sport ţinută de Liviu Ursa; Rubrica elevului; Poeţi măiereni,
Cartea – recenzii, cronici de întâmpinare, Prieteni ai Maierului, Învăţământ, Măiereni de seamă şi chiar Din
perlele elevilor.
Alte evenimente consemnate sunt: Dialog cu scriitorul Sumiya Haruya, realizat de Sever Ursa;
Interviul cu Theohar Mihadaş de Icu Crăciun (C. V nr. 4)
245
 Ecouri la revistă încep să apară încă din nr. 4: Teo Vrăsmaş din Sângeorz-Băi, în 10 iunie scria: „Este
binevenită această revistă intitulată simbolic „Cuibul visurilor, deoarece umple un gol, este de mult aşteptată
şi este o necesitate. Un act de curaj – aici pe bătrâna noastră Vallis Rodnensis.”
Noi modalităţi de exprimare se succed prin paginile revistei cum ar fi: Prozatori măiereni, Medalion,
Fiii satului, Culte, File de istorie sau Maieru (file de monografie). Un câştig pentru iubitorii de Rebreanu este
publicarea unor Amintiri ale lui Iustin Ilieşiu (nr. 5). Inspirată mi se pare acum, peste ani, întâmplătoare sau
nu!, alăturarea a două rubrici: Aleşii noştri cu cea intitulată Zoo.
În nr. 6-7, 1996, p. 6, întâlnim un număr record de articole despre Rebreanu: 6 autori – Sever Ursa, Icu
Crăciun, Iacob Naroş, Ovidiu Petri. Directorul revistei, Sever Ursa defineşte Cuibul visurilor „ca o emanaţie a
libertăţii cuvântului scris şi se vrea loc de întâlnire, prin condei, a fiilor satului, risipiţi în cele patru vânturi,
care, fizic, nu se pot întâlni decât rar.” Începând cu nr. 10, Ilie Hoza deschide o rubrică nouă: Lumea
păsărilor. Istoria locală este consolidată ca secţiune de Lazăr Ureche, se permanentizează partea de rebus ţinută
de Macavei Al. Macavei.
Personalităţi din zonă ca: Emanoil Cobzalău, Olimpiu Barna, Florian Porcius, Macedon Pop, Nicolae
V. Ilieşiu, Virgil Şotropa, Emil Boşca – Mălin, Octavian Ruleanu, Aurel Cleja, Al. Husar, Iuliu Pop, Grigore
Moisil, Patriciu Groze, Ion Barna, Mircea Eneas Ilieşiu, Ştefan Mircea, Gregoriu Hangea, Damaschin Pop
Buia, Lazăr Avram, Grigore Avram, Alin Bontaş, Săndel Macavei, Cosmina Croitoru, Dariu Pop, Sever Pop ş.
a. sunt evocate rând pe rând în paginile revistei.
Rebreniana este prezentă prin Margareta Husar, Pussy Rebreanu Gligor, Icu Crăciun, Iacob Naroş,
Sever Ursa, Ironim Marţian, Horaţiu Bob, Iacob Vranău Prundaru, Cornel Cotuţiu, Ion Poenaru, Ion Radu
Zăgreanu, Teodor Tanco ş. a.
La numărul 100, cuvântul de întâmpinare şi salut la acest eveniment, Sever Ursa a făcut o
retrospectivă a revistei în articolul Trecu-au anii… Icu Crăciun va aduce mulţumirile celor care au contribuit ca
această publicaţie să existe. Răspund prin scurte alocuţiuni de ataşament şi simpatie următorii: Vasile Borş,
Eliserva Măiereanu, Aurel Podaru, Macavei Al. Macavei, Scridonesi Călin, Niculae Gheran, Ioan Lăpuşneanul,
Cornel Cotuţiu, Victor Ştir, Liviu Păiuş, Teodor Tanco, dr. Berende Login, Ion Radu Zăgreanu, Veronica Ştir,
Ioan Mititean, Grigore Marţian, Ioan Seni, Emil Bălăi, Veronica Oşorheian, Dan Popescu, Ofilat Varvari, prof.
Iustina Sima, Niculae Vrăsmaş (Cuibul visurilor nemuritoare din care citez un fragment: „Cuibul visurilor este
sintagma care îl întruchipează şi îl înscrie în posteritate pe marele scriitor, nu doar la Maieru, devenit
principalul centru cultural rebrenian, cât şi în întreaga lume, prin cei care vizitează muzeul sau citesc
valoroasa revistă, ale cărei numere au trecut deja oceanul.” ), preot Coman Emil, Pricopie Bumbu, Viorica D.
Cătuneanu prin poezie, Lazăr Avram, Gavril Avram, Grigore Avram, Ioan Lăpuşte, Damaschin Pop – Buia ş.a.
Ăştia suntem, de bine de rău, am trecut de numărul 100, cât de repede vom trece şi noi la formatul
elegant A 4, de la un ziar aflat între două reviste atât de atrăgătoare, nu ne rămâne decât să ne aliniem şi noi,
principalul e să persistăm, să avem inspiraţie şi, mai ales, să fim citiţi, ceea ce dorim şi celorlalţi din jur,
inclusiv Gazetei de Bârgău.

„Pisanii sângeorzene”
Pisanii sângeorzene – Cu acest titlu se prezintă sângeorzenii
Alexandru Dărăban, teolog şi prof. Florin Hodoroga, directorul casei de
Cultură din Sângeorz Băi,începând cu toamna anului 2012. Primele
două numere apărute anul trecut sunt definite a fi cu caracter
istorico-cultural. Cuvântul de început din primul număr al celor doi
autori ne arată clar scopul proiectului: recuperarea memoriei
colectivităţii locale, având în atenţie: istoria, cultura, civilizaţia, tradiţiile
şi obiceiurile locale, religia, fiii satului etc. Se remarcă articolele lui
Iustin Sohorca legate de studiile monografice ale localităţii Sângeorz
Băi şi Alexandru Dărăban prin prezentarea monahismului sângeorzan în
contextul transilvan (vezi nr. 1, septembrie 2012).
În numărul 2, pe octombrie 2012 se continuă studiile
monografice ale lui Iustin Sohorca, cele referitoare la şcoală, datini şi
folclor din zonă dar şi cele ale lui Alexandru Dărăban care cuprind date
despre lăcaşele de cult de până la 1900. În plus, avem rememorări ale
unor înaintaşi sângeorzeni de seamă cum ar fi ieromonahul Ioachim
Bâzdog, Octavian Utalea şi vicarul Macedon Pop.

246
 Dacă primele două numere au fost sprijinite şi stimulate de Casa de Cultură din Sângeorz-Băi,
odată cu numerele 3-4, noiembrie-decembrie 2012, revista îşi schimbă statutul, ea se defineşte: de
spiritualitate, istorie şi tradiţie locală. Sprijinul şi finanţarea trec la Consiliul Local Sângeorz-Băi, redacţia
rămâne la Casa de Cultură. Pe lângă trecerea la noul format şi sporirea numărului de pagini, se aduc lămuriri
asupra titlului revistei, în De ce pisanii sângeorzene?
Pisanii – o inscripţie sculptată în piatră, sau pictată, aşezată la intrarea sau pe frontispiciul unor
clădiri (biserici, mânăstiri, cetăţi, clădiri oficiale). O pisanie se compune dintr-o invocaţie religioasă, numele
ctitorului, data construirii, motivaţia zidirii. Termenul e din limba slavonă, se foloseşte alfabetul chirilic până
în a doua jumătate a sec. al XIX-lea. Emblematică e pisania de la uşa împărătească de la biserica de lemn cu
hramul Bunavestire al Mănăstirii Cormaia care ajunge pe genericul revistei. Ideea revistei este reiterată ca
fiind continuitatea cu lumea credinţei, a istoriei, a culturii.
În acest număr dublu întâlnim date despre Toponimia şi istoria Sângeorzului. Iustin Sohorca revine
cu Datini şi folclor din Sângeorz-Băi (botezul, cununa, nunta cu pom).Florin Hodoroga prezintă taraful de
muzică tradiţională românească locală, înfiinţat încă din 1955. Din nou, în trecut prin articolul lui Artemiu
Publiu Alexi, Obiceiuri de iarnă din Austria. Dr. Mirela Andrei continuă cu un nou articol despre Vicariatul
Rodnei. Alex. Dărăban revine cu noi date despre Ioachim Bâzdog, La rubrica Personalităţi, este prezent
Solomon Haliţă, ca organizator de şcoli. Personalitatea acestuia este evocată şi de Cesar Ponor, Iustin
Sohorca şi dr. Vasile Pahone care subliniază că Solomon Haliţă, ca prefect, pe lângă înfiinţarea Şcolilor
Năsăudene de Fete şi Meserii, apoi a Şcolilor de Arte şi Meserii, a contribuit ca şi la Sângeorz şi
Prundu-Bârgăului să fie Şcoala de Arte şi Meserii.
Odată cu numărul 5, ian. 2013, ilustraţiile capătă un rol important, mai ales, prin portul popular al
sângeorzenilor de altădată dar şi prin biserica veche de la Cormaia, detalii. Pe lângă temele deja cunoscute,
se adaugă articole de Radu Preda, culegeri de folclor locale etc. Alexandru Dărăban scrie despre biserica
greco-catolică. Rubrici noi: Holocaustul comunist dau prilejul Virginiei Jarda Puie să vorbească despre
Trecerea la ortodoxie în Sângeorz-Băi. Alexandru Dărăban vine cu Începuturile comunismului în Sângeorz-
Băi.
Numărul 6, din febr. 2013 începe cu evocarea Mitropolitului Bartolomeu de către Radu Preda,
doctor în teologie, pag. 12, aflăm amănunte despre mult discutata Hebe, articolul lui Iosif Roman, Băile de la
St. Georgiu. Din nou Doine şi hore poporale culese de Silviu Sohorca, la care se adaugă obiceiul Cununii.
La capitolul Biserică şi societate aflăm alte date despre viaţa religioasă a localităţii. Secţiunea Holocaustul
comunist înfăţişează comunitatea greco-catolică din Sângeorz în perioada comunistă (1948-1989), autor
Virginia Jarda Puie. Un articol al lui Pavel Şusară ne introduce în lumea lui Max Dumitraş (reluat din
România literară, An 2006, nr. 29). Tot la secţiunea Destine împlinite, Doina Ioanid publică interviul luat lui
Max Dumitraş, despre Muzeul de Artă Comparată.
Nr. 7 din martie 2013 începe cu evocarea folcloristului Iustin Sohorca de către Liviu Păiuş. La
rubrica Restituiri, avem corespondenţa dintre Artemiu Publiu Alexi şi Ioan Slavici. Sângeorzul văzut de Puia
Florica-Rebreanu (1954) e însoţit de fotografii cu Liviu Rebreanu, Fanny şi Puia în staţiunea acelor ani. Sub
titlul generic Identitate, articolul broşură, intitulat Staţiunea Hebe – Sângeorz-Băi în perioada interbelică, ni
se prezintă izvoarele staţiunii, serviciile medicale, excursii posibile în zonă, itinerare, procurarea apei
minerale etc. Revine dr. Mirela Andrei la Biserică şi societate cu articolul capelanul în Sângeorz-Băi, iar
Alex. Dărăban continuă seria datelor despre ieromonahul Bâzdog. Virginia Jarda puie continuă articolul
despre comunitatea greco-catolică în anii comunismului. Alex. Dărăban aduce date despre Tânăr ucis în anii
regimului comunist. La rubrica Destine împlinite – facem cunoştinţă cu Mihaela Ursa, teoretician şi critic
literar, lector dr. la Facultatea de Litere din Cluj-Napoca.
Revista are din start cel puţin două puncte forte. Mai întâi, formatul A 4 care e plăcut, atent lucrat,
asemănător marilor reviste transilvănene, Steaua, Vatra sau Mişcarea literară. Al doilea aspect practic este
faptul că la sfârşitul fiecărui număr, pe 1-2 pagini, aflăm datele esenţiale despre fiecare autor de articole din
acel număr. Urăm mulţi ani de existenţă acestei noi reviste şi, nu în ultimul rând, colaboratori de nădejde şi
multă inspiraţie.
Cele trei publicaţii someşene vor să facă schimb de numere cu Gazeta de Bârgău, să împărtăşească
idei şi experienţe specifice celor două mari văi: cea a Someşului şi cea a Bârgaielor, căutând puncte comune,
de ce nu!, de îmbunătăţire a configuraţiei generale a publicaţiilor şi de propagare a lor în rândul cititorilor şi
prin alte căi.

247
 Icu CRĂCIUN, Scriitori bistriţeni în
„Dicţionarul autorilor români contemporani”
La editura „Arial” din Ploieşti, sub semnătura Alinei Kristinka (coordonator principal), Heliodorei
Cătunescu şi Carmen Cătunescu (coordonatoare) a apărut „Literatura română. Dicţionarul autorilor români
contemporani (D. A. R. C.)”. Dintre autorii judeţului nostru cuprinşi în acest dicţionar amintim: Nicolae
Băciuţ, Ion Buzaşi, Elena M. Câmpan, Icu Crăciun, Melania Cuc, Vasile Dâncu, Emil Dreptate, Dinu
Flămând, Sorin Gârjan, Leon Iosif Grapini, Ion Istrate, Vasile Leac, Valentin Marica, Mircea Măluţ, Menuţ
Maximinian, Ion Moise, Andrei Moldovan, Gavril Moldovan, Ovidiu Nimigean, Olimpiu Nuşfelean, Maria
Olteanu, Ioan Pintea, Gavril Pompei, Aurel Rău, Dinu Virgil, Raveca Vlaşin, Niculae Vrăsmaş şi Ana
Zegrean.
Răsunetul, Luni, 07/01/2013 – 15:30

Menuț MAXIMINIAN, Bistriţeni în volumul

„O altfel de istorie a literaturii române contemporane”

Dicţionarul „O altfel de istorie a literaturii române contemporane” a ajuns la volumul III. Lucrarea,
coordonată de Ştefan Doru Dăncuş şi George Coandă, Vali Niţu, Dan Şalapa, Grigore Timoceanu şi George
Terziu, apărută la Editura „Singur”, conţine recenzii, cronici referitoare la cărţile unor autori români scrise
de-a lungul carierei acestora. În acest volum sunt prezenţi autori precum Liviu Antonesei, Elena Buică,
Gabriel Cazan, George Ioniţă, Mariana Popa, Iancu Samson.
Judeţul nostru este reprezentat de Mircea Daroşi, Ioan Mititean, Gavril Moldovan şi Niculae
Vrăsmaş. Prezenţa bistriţenilor, în compania mai sus menţionată, le face cinste atât lor, cât şi literaturii din
judeţ. Proiectul gândit de Ştefan Doru Dăncuş a însumat, în primele două volume, şi alte nume ale scrisului
bistriţean, dovedindu-se astfel că activitatea literară pe meleagurile noastre este bogată.
Răsunetul, Vineri, 03/28/2014 – 13:51

248
Menuț MAXIMINIAN, Dorel Cosma şi Niculae Vrăsmaş în dicţionarul
„Personalităţi române şi faptele lor”

Volumul 58 al cunoscutei lucrări „Personalităţi române şi faptele lor”, coordonat de Constantin Toni
Dârţu, aduce în faţa cititorilor personalităţi de referinţă pentru activitatea culturală românească. Citind
lucrarea, descoperi oameni care prin dăruire, sacrificii, inteligenţă, profesionalism şi talent au lăsat în urma
lor semne palpabile de progres, opere nemuritoare, de la construcţii industriale şi agricole, căi ferate, pictură,
invenţii, medicină, la literatură de imagini despre geniul sculpturii universale Constantin Brâncuşi, filosoful
Mihai Păstrăguş, cercetătorul George Ţiclete, scriitorii Ioan Tudor, Titiana Nica Ţene, Rodica Maria
Popescu, Mihaela Cojocaru etc.
Două sunt personalităţile care reprezintă judeţul nostru.
Prof.univ.dr. Dorel Cosma este inclus în volum atât cu scrierile sale, de la proză la eseu, de la poezie
la reportaj literar, cât şi cu latura administrativă, fiind unul dintre cei mai apreciaţi manageri. Gândurile
despre activitatea lui Dorel Cosma, semnate de Joel Conte, Ioan Radu Văcărescu, Elena M. Cîmpan, Cornel
Udrea, Ovidiu Teodor Creţu, Costică Rus ş.a., alături de fotografiile realizate atât în Bistriţa, cu acţiune
Centrului Cultural Municipal, cât şi în străinătate, cu Federaţia Europeană de Folclor pe care o coordonează.
Ne arată portretul unui om care ştie să slujească aşa cum trebuie arta.
Geologul şi scriitorul Niculae Vrăsmaş, aprig apărător al valorilor culturale bârgăuane, dar şi unul
dintre cei mai renumiţi geologi ai ţării, este prezent în dicţionar cu un amplu eseu despre activitatea bogată
avută de-a lungul timpului atât în calitate de geolog, cât şi de scriitor, amintind aici readucerea în atenţia
bârgăuanilor a scriitorului Radu Petrescu prin editarea unei cărţi bine receptată de critica de specialitate –
Jurnale paralele, prin aşezarea comunei natale Prundu Bârgăului într-o monografie ce i-a adus şi titlul de
cetăţean de onoare, precum şi prin introducerea celui mai cunoscut brad şi al Festivalului Regele brazilor
într-o carte. Poate că lucrări precum Anuarul bârgăuan sau Simpozionul cultural al Văii Bârgăului, pe care le
promovează Niculae Vrăsmaş vor rămâne peste timp repere ale unui ţinut deosebit. Merită amintit şi faptul
că Niculae Vrăsmaș nu uită de fratele său, poetul Teo Vrăsmaş, pe care cu fiecare carte în care apare îl
readuce mai aproape de noi.
Prezenţa în dicţionarul „Personalităţi române şi faptele lor” a celor doi bistriţeni readuce în atenţia
vieţii culturale româneşti ţinuturile bistriţene care, prin multitudinea de activităţi realizate, nu sunt deloc de
neglijat. Includerea în acest dicţionar a lui Dorel Cosma şi a lui Niculae Vrăsmaș într-o companie selectă îi
onorează, la fel cum onorează şi cultura bistriţeană.
Răsunetul, Vineri, 03/28/2014 – 13:55

249
 Menuț MAXIMINIAN,
„Anuarul bârgăuan” –
reper al culturii bârgăuane338

Ajuns la numărul 3, Anuarul bârgăuan, publicaţie de ştiinţă, cultură, arte şi literatură, are ca
temă „Repere bârgăuane”, adunând eseuri ale intelectualilor zonei şi nu numai. Publicaţia, fondată în
urmă cu trei ani de publicistul Niculae Vrăsmaş, este, fără îndoială, cel mai important volum care apare
anual pe Valea Bârgăului.

Universitarul Ştefan Borbely spune: „Îmi plac cărţile bine făcute, din care ai ce învăţa. Am stat
mai multe zile cu creionul în mână, notându-mi informaţii din anuare. Ştiam de Oarcăsu, de Rău sau de
Flămând, tot aşa cum avusem prilejul de a-i întâlni pe câţiva dintre marii oameni de litere din Ţara
Bârgaielor, pentru care patriotismul local nu e numai subiect de orgoliu ci şi unul de smerenie
participativă, altruistă. Îl respect pe d-nul Vrăsmaş pentru altruismul de a lucra mai multe pentru ceilalţi
decât pentru el însuşi”.

Structurat pe zece capitole, Anuarul cuprinde materiale semnate de personalităţi cunoscute. La

capitolul „Cadrul natural al Ţării Bârgaielor”, Ioan Bâca şi Călin Mustaţă prezintă un studiu
geomorfohidrometric şi hidrodinamic pe râul Bistriţa Ardeleană, iar Horea Ştefănescu – „Colibiţa –
potenţial turistic prin prisma practicării agrementului activ”. La capitolul „Istorie” menţionăm doar
câteva materiale – Ioan Chintăuan – „Cruci votive de piatră, de tip celtic, în România”, Mihai Georgiţă
– „Condotier, latron şi malefactori în Valea Bârgăului” (sec. XVI – XVII), Liviu Păiuş – „Nestor Şimon
– cercetător al Văii Rodnei”, Adrian Onofreiu – „Din Panteonul grăniceresc. Iacob Rânziş”, Titus
Wachsmann Hogiu – „Emigraţia ardeleană în America”. Capitolele „Repere bârgăuane”, „Etnografie şi
folclor”, „Cercetători de elită”, „Retrospectivă culturală bârgăuană” adună materiale despre frumuseţea
spirituală a Văii Bârgăului semnate de Remus Deac, Simona Simionca, Ioana Suciu, Ioan Seni, Victor
Ştir etc.

În capitolul „Evocări” ne întâlnim cu portretul unei personalităţi trecute în veşnicie – Ion Moise,
apropiat al Ţării Bârgăului. În acelaşi registru al evocărilor se află şi capitolul „Centenare bârgăuane” în
care sunt conturate portretele pentru Vasile I. Parasca şi Albu Matei , sărbătorit anul acesta pentru
împlinirea a 100 de ani de viaţă.

Cu siguranţă, prin seriozitatea materialelor, prin modul în care editorul a ştiut să prezinte
lucrarea, Anuarul bârgăuan este un reper pentru cultura nu doar a Ţării Bârgaielor, ci a întreg ului judeţ.
Niculae Vrăsmaş este omul de care bârgăuanii trebuie să aibă grijă pentru că ştie să -i aşeze ca nimeni
altul în istorie.

338
Menuţ Maximinian, „Răsunetul”, Marți, 07/30/2013-13:41.
250
 Ioan LAZĂR,
Spovedania unui colonel de securitate în „Demers pentru adevăr”339

O carte-document, incitantă şi care redă memoriile unui fost ofiţer de securitate, col. (r.) Gheorghe
Bănescu, care trăieşte la Târgu Mureş şi care vrea şi reuşeşte să contureze, cu lux de amănunte, munca şi
activităţile specifice ale foste Securităţi comuniste, în cartea „Demers pentru adevăr” – Consemnări, 2010,
într-un grupaj de mărturii, de lumini şi umbre, puncte de vedere pro şi contra, o carte autobiografică care
încearcă să justifice acţiunile de apărare a siguranţei naţionale a României, dar şi cele de poliţie politică
executate de Securitate în perioada 1947-1989.
Din cuprinsul cărţii spicuim câteva titluri de capitole: Studierea evoluţiei aparatului represiv al anilor
1931-1956; Am preferat munca de spionaj în detrimentul sportului de performanţă; Tematici cuprinse în
programul de pregătire şi instruire pentru munca de culegere de informaţii; Spionajul total în preocuparea
serviciilor secrete occidentale; Astăzi, în România, este un privilegiu să fii minoritar; Securitate, trupe de
Securitate; Miliţie, Penitenciar; Pompieri şi Arhive, Dosarul „Drapelul nopţii” – arborarea steagului ungar pe
frontispiciul Palatului administrativ şi al Liceului „Papiu Ilarion” din Târgu Mureş; Dosarul „Podul
Nirajului” – inscripţii cu conţinut de învrăjbire şi incitare la revoltă a populaţiei maghiare împotriva
românilor din comunele Acăţari, jud. Mureş; Acţiuni de distrugere, prin explozii, cu victime umane, a statuii
ecvestre a lui Mihai Viteazu din Târgu Mureş; L-am cunoscut pe Nicolae Pacepa; Frunda Gyorgy suspectat
de legături cu un serviciu secret occidental etc.
Un volum mărturie, scris într-un ritm alert, ce încearcă să facă lumină în temniţele trecutului ale
fostei Securităţi comuniste şi ale slujbaşilor etc.
Autorul precizează că această carte a fost un document Strict Secret până în anul 1990, reuşind, în
cele 350 de pagini, să facă o „radiografie” reală a societăţii româneşti din anii dictaturii comuniste.

339
Ioan Lazăr, „Răsunetul”, Mie, 04/16/2014-12:21.
251
 Vasile DOBRESCU, O dezbatere amânată
Transilvania – ultima prigoană maghiară
Autor – Ioan N. Ciolan. Edizioni – Europa, Milano – 1980

Lucrarea, concepută de istoricul Ioan N.

Ciolan, pe la mijlocul anilor ‘70 ai secolului trecut şi,
tipărită, de abia, în anul 1980, în Italia, fundamentată
pe minuţioase informaţii inedite culese pe teren,
îndeosebi din judeţele Harghita şi Covasna şi pe
surse documentare statistice româneşti şi ungureşti,
ediţie, de prim ordin, dorea să înfăţişeze publicului,
după trecerea a 4 decenii de la Dictatul de la Viena,
din 30 august 1940, secvenţe zguduitoare din
calvarul românilor din această zonă şi, prin extensie,
din Transilvania de Nord-Est, aflată sub ocupaţia
horthystă, precum şi urmările acesteia, resimţite, încă
acut, de către populaţia românească până la data
încheierii cercetărilor.
Introducerea cărţii în circuitul ştiinţific din
România, în anul 2008 prin reeditarea sa, deşi târzie
dar nu tardivă, se datorează unui inimos,,ostaş”, care
în anul 1981, reuşise să fotocopieze un exemplar al
acesteia, având ca motivaţie – obţinerea unor
aprobări oficiale, din partea autorităţilor vremii – în
ideea răspândirii şi prezentării cărţii marelui cărturar
în faţa mediilor academice din ţară. Spre
surprinderea sa, conducerea ministerului de resort,
din motive conjuncturale şi total subiective, a dispus
sistarea oricăror acţiuni de promovare a cărţii,
blocând răspândirea acesteia.
Ulterior, au fost editate în România lucrări cu o asemenea tematică, cu extensii mai ample şi
complementare, care însă şi-au limitat investigaţiile strict la perioada anilor 1940-1944, fără a mai continua
cercetările asupra stărilor postbelice din fosta zonă a Transilvaniei ocupate de Ungaria horthystă, cititorii
rămânând cu impresia greşită că urmările dezastrelor provocate de ocupanţi înfăptuite împreună cu parte a
populaţiei maghiare au fost remediate de către oficialităţile româneşti în anii postbelici.
Istoricul, scriitorul şi publicistul Ioan N. Ciolan (1899-1983), cunoscut prin calităţile sale
profesionale deosebite, după o îndelungată şi nedreaptă detenţie la Poarta Albă (1944-1960), reluându-şi
activitatea de cercetare sub autoritatea Oficiului Consistorial metropolitan de la Sibiu, va fi atras de un
asemenea subiect „fierbinte” şi dificil de abordat, încă în acei ani. La rândul său, Mitropolia Ardealului,
interesată să afle şi să evalueze situaţia reală a parohiilor sale din zona Arcului Carpatic, în mare parte
desfiinţate de autorităţile hortyste, i-a facilitat investigaţiile în propriile fonduri arhivistice şi i-a susţinut
financiar turneele de documentare pe teren pentru a realiza, iniţial, o temeinică lucrare informativă privind
starea bisericilor româneşti şi a enoriaşilor lor din perioada interbelică până în anii ‘70 ai secolului XX.
Materialul amplu şi serios documentat s-a constituit însă într-un volum consistent, care din cauze obscure, ce
porneau şi din falsele aprecieri că acesta ar deranja sentimentele, presupus loiale, ale etnicilor maghiari, au
exclus tipărirea şi difuzarea sa în ţară, dar şi pentru că el cuprindea şi multe trimiteri ce vizau direct reaua
credinţă a autorităţilor locale de a se implica în remedierea urmărilor regimului horthyst (refacerea bisericilor
distruse, eliminarea practicilor de terorizare şi maghiarizare forţată a românilor), punctând, mai mult decât
aluziv, responsabilitatea forurilor centrale de conducere ale României, care se implicau doar parţial şi
superficial în rezolvarea problemelor românilor din Covasna şi Harghita.
Cartea se structurează pe trei mari părţi (cu numeroase subcapitole) deschise de o introducere
sintetică ce prezintă, sintetic, obiectivele esenţiale ale propagandei revizioniste ungare de până în 1940, ce
vizau ocuparea Transilvaniei şi lichidarea rapidă a caracterului său românesc prin impunerea unui regim de
teroare, ce ţintea la ştergerea identităţii naţionale a românilor. În concordanţă cu aceste aberante proiecţii de

252
genocid, autorul consemnează şi primele măsuri punitive ale autorităţilor hothyste, precum masacrarea
deliberată a populaţiei din satele Ip şi Trăznea (bărbaţi, femei şi copii), asasinarea unor personalităţi,
expulzarea forţată a zeci şi zeci de mii de români în frunte cu intelectualii lor. Urmărind soarta bisericilor
româneşti autorul insistă asupra alungării episcopilor ortodocşi de Oradea şi Maramureş şi a altor 164 de
preoţi ortodocşi şi greco-catolici numai în prima fază a ocupaţiei horthyste.
Primele două părţi ale lucrării ne înfăţişează, distinct, acţiunile de dărâmare şi devastare a bisericilor
ortodoxe şi greco-catolice (în perioada sept.-dec. 1940) construite în perioada interbelică, de către armata
horthystă dar mai ales de către populaţia secuiască din respectivele localităţi în ideea ştergerii complete a
simbolurilor credinţei şi spiritului românităţii. Din cele 45 de biserici construite în perioada 1922-1940, doar
13 au rămas relativ intacte, 16 fiind complet devastate şi profanate. Nu întâmplător, autorul ne dezvăluie,
implicarea, concomitentă a autorităţilor locale, cu acceptul şefilor cultelor maghiare, în procesul de trecere
forţată a marii majorităţi a românilor la bisericile romano-catolice, calvină sau unitariană.
Autorul urmăreşte, adeseori în detaliu şi prin subcapitole distincte istoria bisericilor româneşti care
au căzut actelor de barbarie, la sfârşitul anului 1940, încercând să reconstituie evoluţia parohiilor şi eforturile
de construire a locaşurilor de cult, începând din perioada interbelică, continuând cu acţiunile de devastare a
acestora şi, urmărind, apoi, după 1945, timidele încercări de refacere ale unor edificii sau de ridicare a unor
mici capele pentru credincioşii rămaşi la credinţa strămoşească, în condiţiile unei atmosfere ostile întreţinută
de oficialităţile locale pretins comuniste ce menţineau pe posturi foşti funcţionari ai regimului horthyst şi
care, de altfel, împărtăşeau şi acţionau în acelaşi spirit şovinist. Mai mult, se constată imposibilitatea refacerii
unor parohii, întrucât, foştii enoriaşi trecuţi la cultele maghiare, timoraţi încă, declarau că nu se mai reîntorc
la vechea lor credinţă din cauza unor posibile repetări a momentelor de groază trăite în timpul ocupaţiei
horthyste.
Partea a III-a a lucrării debutează cu o amplă incursiune în istoria învăţământului românesc din zona
Arcului Carpatic începând din epoca austro-ungară până în anii socialismului, autorul consemnând cu date
statistice realităţi şi fenomene ce-l întristează dar şi îl indignează. Astfel, înfăţişând politicile şcolare ale
guvernelor ungare de până la 1918, ce ţinteau desfiinţarea puţinelor şcoli confesionale româneşti din zonă,
pentru a constata înfiinţarea firească a unor unităţi şcolare noi pentru românii din zonă în perioada anilor
1919-1940, şi apoi desfiinţarea tuturor instituţiilor de învăţământ românesc între anii 1940-1945 cu alungarea
învăţătorilor în România de către ocupanţi horthyşti. Dacă după 1945 situaţia învăţământului românesc s-a
remediat în bună măsură în mediul urban, în localităţile rurale tentativele de reînfiinţare a unor şcoli sau
secţii cu predare în limba română au reuşit, în mică măsură, majoritatea încercărilor de refacere a lor fiind
obstrucţionate, altele respinse apriori cu eticheta de manifestări şoviniste şi naţionaliste româneşti de către
autorităţile locale care, mai mult i-au intimidat sau chiar alungat pe iniţiatori. Acestor nefaste situaţii autorul
adaugă, printre alte dovezi, practicile discriminatorii în procesul promovării funcţionarilor şi deputaţilor
români în primării şi în Consiliile populare, neţinându-se cont de proporţia etnică a acestora, precum şi
măsurile vexatorii de ordin economic sau social luate împotriva românilor. Şi, în sfârşit semnalează proiectul
desfiinţării satului pur românesc, Doboiul, acceptat în anul 1974, sub pretextul aplicării legii sistematizării
localităţilor, acţiune, pe care nici autorităţile horthyste nu se gândiseră să o înfăptuiască. De aceea, acestui
mare capitol autorul i-a pus semnificativ ca titlul „O naţiune este asuprită în România”, încheiat cu evidenţe
şi documentaţie concluzii că acesta este naţiune română trăitoare multisecular în judeţele Covasna şi
Harghita.
Cartea prin conţinutul său este de o actualitate stringentă, un adevărat avertisment pentru politicienii
români actuali şi viitori, dacă amintim evenimentele şoviniste de după 1990, când şcolarii şi profesorii
români au fost alungaţi din şcolile lor, ca de altfel şi mulţi intelectuali şi funcţionari români, reaprinzându-se
mai vechea politică de purificare etnică pe seama etnicilor români din zonă, precum şi vehementele solicitări
pe tema autonomiei teritoriale pe criterii etnice însoţite de manifestări anticonstituţionale şi antiromâneşti. În
egală măsură se resimte reluarea unor mai vechi sloganuri horthyste de către liderii etnicilor maghiari, faţă de
activităţile clerului românesc, care refac sau se reconstruiesc bisericile dărâmate în 1940, cu acuza incredibilă
că acestea atentează la identitatea naţională a etnicilor maghiari sau că schimbă caracteristicile arhitectonice
ale ţinutului intracarpatic, ce chipurile ar fi exclusiv secuiesc.
În concluzie cartea este un adevărat „memento mori” al tragediei românilor şi un mesaj deschis
peste timp pentru cei care astăzi sunt chemaţi să desfăşoare şi să conceapă o politică modernă în
relaţiile cu minoritarii inspirată din spiritul european contemporan şi nu din proiecţiile timpurilor
medievale sau măsurilor revolute ale statelor totalitare, şi unele şi altele, condamnate de istorie.
Un început de realizare a acestui mesaj, îl identificăm cu deplină satisfacţie şi recunoştinţă în
efortul lăudabil al col.rtg. Gheorghe Bănescu, ostaş care – pe unii iar putea surprinde prin localizarea sa în
structurile serviciilor secrete mureşene – deşi în vremuri de restrişte ale regimului comunist, cenzura, dar
253
şi în zilele noastre,- când banul primează chiar şi în faţa promovării culturii şi RESPECTĂRII CREDINŢEI
STRĂMOŞEŞTI -, s-a încumetat să întreprindă astăzi, pe cont propriu – inclusiv financiar -, acţiuni de
mare rezonanţă profesională şi patriotică, de reeditarea manuscrisului în mii de exemplare şi
introducerea lui în circuitul ştiinţific din România!
Această meritorie ispravă – care a necesitat eforturi financiare şi logistice proprii din partea col.rtg.
GHEORGHE BĂNESCU – fost cadru al compartimentul de contraspionaj -, dezvăluie în preambulul cărţii,
în cuvânt înainte că, ,,În anul 1981, a reuşit să obţină un exemplar al cutremurătorului volum de la
cărturarul Ioan N. Ciolan, pe care în 2008 l-a reeditat şi distribuit gratuit în mediile din ţară şi străinătate,
consfinţind astfel, astăzi, în mod fericit, simbolic ineînțeles, – raportul de inchidere a ,,Dosarul de urmărire
informativă” a marelui cărturar!
Motivaţia şi scopul obţinerii acestui volum era justificată atunci – 1981 – de ofiţer pentru
,,Obţinerea unor aprobări oficiale” în ideea răspândirii şi prezentării lucrării în mediile academice din
Transilvania, inclusiv în zonele la care face referire lucrarea, acum însă această iniţiativă o consider şi o
reparaţie morală din partea noastră, motiv şi prilej să apreciem efortul de excepţie al marelui cărturar, Ioan
N. Ciolan, care a redat poporului român şi umanităţii, o astfel de,,MEMORIE” la care, de ce să nu
recunoaştem, o contribuţie infimă – dar lăudabilă, o are şi col.rtg Gheorghe Bănescu, pe care – în semn de
respect, l-am însoţit în strădania sa de a lansa cartea în Tg. Mureş, la Bistriţa şi la Câmpulung Argeş, afirm
eu, cu succes, acţiuni apreciate de asistenţă şi relatate pe larg de mass-media!
Aş dori, ca tot mai mulţi de astfel de ostaşi, să-i urmeze exemplul, şi să redea fără cenzură,
activitatea pe care au desfăşurat-o sub tricolorul românesc, indiferent în ce regim, dacă această activitatea a
fost benefică în apărarea independenţei, suveranităţii şi demnităţii poporului roman, aşa cum a făcut-o
col.rtg. Bănescu Gheorghe şi în recenta sa lucrare DEMERS pentru ADEVĂR!
Felicitări!

Uşi interzise, metal, 2011, 80x80x40cm

254
 Niculae VRĂSMAȘ, Univers coşbucian la Bistriţa,
O carte a lui George Vasile Raţiu apărută postum340

Printre ultimele sale cărţi, la care lucra scriitorul George-Vasile Raţiu, cea întitulată „Univers
coşbucian la Bistriţa 1900-2001”, finalizată înainte de a pleca dintre noi, a apărut, postum, în bune
condiţii grafice la Editura „Mesagerul”, cu o prefaţă de „Omagiu postum”, semnată de prof. univ. dr.
Mircea Gelu Buta.
Acest volum se adaugă valoroasei opere realizată de ilustrul dascăl de origine bârgăuană, mare
iubitor de literatură şi de personalităţi care au trecut prin locurile sale natale, din tre care, George Coşbuc
a fost unul dintre cei mai reprezentativi şi apropiaţi. Despre poetul Coşbuc a scris cărţile: George
Coşbuc şi Valea Bârgăului (1996), Elena Coşbuc – oaspete al Văii Bârgăului (1998), Dezvelirea plăcii
memoriale George Coşbuc la Bistriţa – Bârgăului (2009), dar cea mai completă, cu numeroase poze în
text, se dovedeşte a fi ultima sa carte, apărută postum, Univers coşbucian la Bistriţa.
George-Vasile Raţiu a fost profund impresionat de prezenţa lui George Coşbuc în Valea
Bârgăului, eveniment rămas în memoria bârgăuanilor, despre care a adunat cu minuţiozitate documente
inedite, prin cercetarea numeroaselor arhive, adunându-le în cărţile sale şi făcându-le cunoscute
urmaşilor, dar şi pentru istoria vieţii literare bârgăuane şi bistriţene, mai puţin abordate, anterior, în
direcţia bardului din Hordou.
Lucrările lui George Vasile Raţiu, vor contribui la completarea datelor biografico –literare, ale
lui George Coşbuc, cu secvenţele bârgăuane şi bistriţene din viaţa acestuia, iar devotamentul
bârgăuanului faţă de poetul năsăudean nu va rămâne uitat.

340
Niculae Vrăsmaş, „Gazeta de Bârgău”, „Răsunetul”, Mar, 09/25/2012-13:49.
255
 Menuţ MAXIMINIAN,
Monografia Runcului341

„Satul meu/Nicicând nu va pleca/ În altă parte/ Să-şi caute norocul” spune poetul Vasile Dâncu.
Pornind de la aceste gânduri regăsim satul tradiţional de altădată aşezat într -o poiană a dorului cum este
Runcu Salvei.
Monografia, fabricat în Runcu Salvei, coordonată de Vasile Lechinţan, Adrian Onofreiu şi
Mircea Prahase, apărută într-un proiect al Editurii Eikon, a cărei director este runcanul George Vasile
Dâncu, adună frumuseţi nepieritoare din această zonă năsăudeană. De la personalitatea haiducului
Grigore Boşotă la poştaşul sfătos, de la chipurile brăzdate de soare ale ţăranului la person alităţile
marcante care le-au dat aceste meleaguri, Runcul este din nou nemurit prin această monografie, după
cum afirmă în prefaţă Ioan Aurel Pop. Cu un primar destoinic, amintind aici pe Anchidim Pavelea, satul
a căpătat astăzi valenţe moderne, uliţa fiind asfaltată, centrul modernizat, însă tradiţiile nu s-au abătut
niciodată din aceste locuri fiind regenerate astăzi prin ansamblul comunei. De la cadrul administrativ
teritorial, la evoluţia demografică şi mai apoi momentele tulburi prin care a trecut com una, de la lupta
pentru proprietate până la credinţa străbună dovedită şi prin biserica monument istoric, de la graiul local
la şcoala care a adus ţării mari personalităţi, monografia comunei Runc surprinde şi prin textele de bună
calitate scrise de colaboratori, amintind aici doar pe Oana Roman Ilovan, Ioan Bolovan, Ioan
Cordovan,Călin Emilian Cira, Aurel Bodiu, Otilia Ţeposu.
Oamenii satului, amintind aici pe meşterul popular Florea Cosmi, ultimul opincar din această
zonă, sau pe ceteraşul Dumitru Cilica, care a ales să rămână acasă, cântăreţii din această zonă – Nastasia
Cosmi, Genuca Ceuca, Lucica Pavelea, fraţii Androne, alături de inventatori precum Vasile Hangan,
profesori precum Ionel Tompa sau scriitori (Vasile Dâncu, George Vasile Dâncu, Ioan Pinte a, Vasile
Cosmi, Grigore Pop) până la ministrul Vasile Sebastian Dâncu sunt creionaţi cu portretele lor în
volumul editat în condiţii de carte de lux.
Albumul foto întregeşte frumuseţea acestei cărţi, care merită a fi citită în primul rând pentru
frumuseţea chipurilor din ea, pentru tradiţiile deosebite şi, mai apoi, pentru faptul că oglindeşte un sat
care şi-a câştigat meritul de a fi aşezat în eternitate.

341
„Răsunetul”, Mar, 01/07/2014 – 13:14.
256
 Victor ȘTIR,
Iată monografia „Fabricat în Runc”342
În anul 2013, a apărut la Editura „Eikon” din Cluj-Napoca, manageriată de poetul George Vasile
Dâncu, cartea „Fabricat în Runc. Aspecte monografice”, lansată în localitate cu fastul care semnifică
inaugurarea Runcului în alt spaţiu, cel al spiritualului, în sensul că despre localitate se va vorbi de acum
prin prisma cărții care i s-a dedicat. Runcul trece într-un anumit fel în abstracţia bibliotecii.
Cartea, intitulată cu modestie doar „aspecte monografice”, este un tom de aproape 900 de pagini,
format apropiat de A4, cu supracopertă – condiţii grafice de invidiat. Textul ce prefaţează volumul se
numeşte „Un sat cât o fărâmă de veşnicie” şi este semnat de Ioan-Aurel Pop, membru al Academiei
Române şi rectorul Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca, un text care îmbină sentimentul
pentru satul românesc, în general, cu ceea ce are specific Runcu Salvei, scris cu distanţa ştiinţifică şi
apropierea de suflet pentru localitatea cu oamenii ei, pe care-i intuieşte miraculos: „Satul Runcu Salvei
este un astfel de picior de rai, o fărâmă de veşnicie, menită să ne întărească inimile şi să ne perpetueze
neamul pe o scenă al cărei scop ne scapă adesea... ”.
Pe îndoitura primei supracoperte, se poate citi, între altele: „Mica mea comunitate, rămasă mult
în urma istoriei în perioada comunistă, azi, am sentimentul că a ajuns istoria din urmă şi are
presimţirea sănătoasă că viaţa a răsărit din nou”, sub semnătura prof.univ.dr. Vasile Sebastian Dâncu,
de la Universitatea din Bucureşti, fiu al localităţii. Coordonatorii unui colectiv larg de autori sunt Vasile
Lechinţan, dr. Adrian Onofreiu şi Mircea Prahase, iar cel care a îngrijit mai mulţi ani de volum, ca de
copiii săi dragi, Maria şi George, a fost George Vasile Dâncu, directorul editurii, şi, înainte, fiu al
Runcului. Pe supracoperta a patra, scriitorul Nicolae Bosbiciu îşi încheie prezentarea sa: „În Runc,
majoritatea oamenilor sunt ţărani cu deprinderi şi preocupări cărturăreşti ”, iar în faţa cuprinsului stă
poezia „Satul”, de Vasile Dâncu, din care redăm: Aici mi-e piatra,/şi ale copilăriei/picioare
desculţe/ce-au sângerat prin mirişti... ”.
Runcul din carte se întinde pe parcursul a şaptesprezece capitole: cadrul natural, demografie,
istoric, haiducul „Boşotă”, aspecte economice, biserica, şcoala, grai local, etnografie şi folclor, Floarea
Cosmi, Dumitru Cilica, „Oameni, plăcinte şi poveşti din Runc”, „Visit Runc”, biserica de lemn,
literatura, comunitatea vie şi „Acest sat dintre dealuri”. Fiecare dintre părţile amintite este amplă,
temeinic scrisă şi argumentată, adesea depăşind perimetrul Runcului şi abordând problematica în
conexiune cu vecinătăţile, metoda de lucru fiind cea a omului de ştiinţă, a profesionistului, fără infuzii
sentimentale ce dau atât de rău şi des prin lucrările altora.
Textele sunt ilustrate cu reproduceri bine realizate, sugestive, judicios alese, veritabile
documente, când este vorba de portul popular, şi nu numai. Bunăoară, tinerii, maturii, cu feţe senine şi
expresii armonioase, îmbrăcaţi în straie populare arătând virtuţile unui neam aşezat, dau seamă de
nobleţea rasei. Capitolul dedicat literaturii pe care au scris-o runcanii îi include pe Ioan Pintea, un
optzecist de marcă – scriitor de nivel naţional, „clanul” Dâncu, dar şi pe Ioan S. Pavelea, Grigore Pop,
Vasile Cozmi, Sever Mititean, Vasile Mititean (Sasu) şi alţii, cu rol de „ferment” cultural. De neuitat,
pictura din biserica de lemn din secolul al XVII-lea!
De douăzeci şi patru de ani în judeţ s-au tipărit monografii şi mai bune, şi mai puţin semeţe. Este
în afară de îndoială că „Fabricat în Runc” vine şi dă norma, dă măsura cum trebuie făcută o monografie;
ca şi cea a editorului George Vasile Dâncu şi a primarului Anchidim Pavelea, cu care nu se pot compara
nici multe din cele apărute peste graniţă.
Se zice că prof.univ. dr. Sebastian Vasile Dâncu ar fi spus: „Aşa o monografie nu are nici
Parisul”, şi îl credem, lucrarea fiind excepţională.

342
Victor Știr, „Mesagerul”, Luni, 17/02/2014-16:21.
257
 IX. RETROSPECTIVĂ ȘI PERSPECTIVĂ CULTURALĂ
Ioana SUCIU343, Jurnal cultural 2013
Activităţile culturale desfăşurate la Căminul Cultural din comuna Prundu Bârgăului
şi deplasările efectuate cu membrii ansamblului folcloric
„Plaiurile Bârgăului”

Comuna Prundu Bârgăului este

cunoscută din cele mai vechi timpuri
ca şi o oază a culturii populare, dovadă
fiind multiplele manifestări culturale
care au avut loc în decursul anilor şi
până în prezent, situându-se în acest
domeniu printre comunele cu o bogată
activitate cultural artistică din judeţ.
Activităţile din anul 2013 au
fost multiple şi diversificate, a căror
prezentare o vom face în continuare:
- 3 Martie, de sărbătorirea Zilei
Femeii a avut loc „ Un cântec pentru
mama”, spectacol organizat în
colaborare cu Centrul Judeţean pentru
Cultură Bistriţa-Năsăud, având în
program muzică uşoară, poezie,
muzică clasică, muzică populară,
invitaţi speciali fiind fraţii Spân și Domnica Dologa, alături de Ansamblul „Plaiurile Bârgăului”.
- În perioada 1-5 aprilie, în sala Căminului Cultural s-au desfășurat activităţi cu elevii Liceului
„Radu Petrescu” din Prundu Bârgăului, în cadrul programului „Şcoala altfel”.
- 24 aprilie, în emisiunea de la AS TV Bistriţa „Azi Sărbătorim”, a fost sărbătorită solista
Ansamblului „Plaiurile Bârgăului”, Florina Bălan, la împlinirea vârstei de 10 ani, care este solista
Ansamblului „Plaiurile Bârgăului” de la vârsta de 6 ani.
- În 7 mai (A treia zi de Paște), a avut loc, pe terasa Căminului Cultural, spectacolul folcloric
prezentat de membrii Ansamblului „Plaiurile Bârgăului” intitulat „Cântec, joc și voie bună”, prilej în care au
fost sărbătorite cuplurile de căsătoriţi având 50 de ani de căsătorie.
- În 11 mai a avut loc spectacolul „Bârgăuanii cântă folk”, ajuns la cea de a III-a ediţie.
- În 12 mai, elevii clasei a II-a, de la Liceul „ Radu Petrescu”, au prezentat, în sala Căminului
Cultural, spectacolul „Obicei de nuntă”.
- În 5 iunie a avut loc un spectacol de magie pentru copii, prezentat de o trupă de magie din
București.
- În 13 iunie a avut loc un spectacol omagial cu ocazia Zilei Eroilor, prezentat de Ansamblul
„Plaiurile Bârgăului”, cu soliştii vocali: Andreea şi Maria Pavelean, Anuţa Sălăgean, Florina Bălan şi solist
instrumentistul Dumitru Ciupa, în colaborare cu Biserica Ortodoxă Prundu Bârgăului, Unitatea Militară și
Liceul „Radu Petrescu”, din localitate.
- În 16 iunie s-a desfășurat un spectacol prezentat de elevii ciclului primar de la Liceul” Radu
Petrescu”.
– În 23 iunie, membrii Ansamblului „Plaiurile Bârgăului” au prezentat un spectacol în comuna
Livezile, cu ocazia Zilelor Comunei.
- În 29 iunie s-au desfășurat lucrările Simpozionului Cultural al Văii Bârgăului, ediţia a 42–a, având
ca temă „Repere Bârgăuane”, în cadrul căruia s-au susținut lucrări științifice și au avut loc lansări de carte.
– În 7 iulie, Ansamblul „Plaiurile Bârgăului” a participat, cu un spectacol, la Festivalul „Cântecului
şi jocului de pe câmpie”, desfășurat la Silivaşul de Câmpie, manifestare culturală de mare amploare.

343
Ioana SUCIU este director al Căminului Cultural din Prundu Bârgăului.
258
 – În 28 iulie, ansamblul bârgăuan a participat, alături de alte formaţii artistice, la manifestarea
folclorică „Rapsodia Trişcașilor” din comuna Leşu.
- În 10 august a avut loc un spectacol de muzică folk, prezentat de grupul „Bârgăuanii și Prietenii”,
desfășurat pe scena Căminului Cultural din Prundu Bârgăului.
- În perioada 14-17 august a avut loc Festivalul Internaţional de Folclor „Regele Brazilor”, ediţia a
XII-a, în cadrul căreia au participat formaţii artistice din ţară: „Nunta Zamfirei” de la Livezile, „Rapsozii
Bucovinei” din Suceava, „Plaiurile Bârgăului” din Prundu Bârgăului, formaţia de dansuri ţigăneşti din
Josenii Bârgăului și Fanfara militară a Garnizoanei Bistriţa. Din străinătate au luat parte ansamblurile
artistice din Republica Moldova, Bulgaria și Ungaria.
– Între 7-8 septembrie, Ansamblul „Plaiurile Bârgăului” a participat cu un spectacol de excepţie,
desfășurat în cadrul „Festivalului Usturoiului”, desfăşurat pe „Drumul Romanilor” din Tășuleasa.
– În 23 octombrie, ansamblul a participat la emisiunea „Azi Sărbătorim „, de la AS TV Bistriţa,
ocazie în care a fost sărbătorit dirijorul orchestrei „Plaiurile Bârgăului”, renumitul taragotist Dumitru Ciupa,
aniversat la 45 de ani de carieră muzicală și 66 de ani de viaţă, alături de dânsul fiind membrii orchestrei și
colegi ai ansamblului folcloric „Plaiurile bârgăului”, dar și numeroși artiști ai ansamblurilor din întreg
județul.
– În 27 octombrie a avut loc cea de a V-a ediţie a sărbătorii „Toamnă Bârgăuană”, ocazie în care au
fost menţionate și apreciate roadele muncii Ansamblului „Plaiurile Bârgăului”.
În preajma sărbătorii de Sfântului Dumitru, din acest an, împreună cu Centrul Judeţean pentru
Cultură Bistriţa-Năsăud, Consiliul Local și Primăria comunei Prundu Bârgăului, dar și cu alți invitați
speciali, a fost sărbătorit artistul bârgăuan Dumitru Ciupa, la cei 45 de ani de carieră muzicală și 66 ani de
viață, printr-un emoționant spectacol omagial.
Alături de fluier, caval, ocarină şi taragot, instrumente pe care Dumitru Ciupa le mânuieşte cu mare
drag şi extraordinară pricepere, dovedite în timp la nenumăratele spectacole la care a participat, atât în ţară
cât şi în străinătate, obţinând premii importante. A urcat pe scena la vârsta de 8 ani într-un spectacol la
Căminul Cultural din Prundu Bârgăului, elev fiind în clasa a II a. A fost printre fondatorii fostei formaţii de
trişcaşi din Prundu Bârgăului, împreună cu bunicul său Ion Ruscău, care i-a insuflat şi dragostea pentru
instrumentele de suflat. Din anul 1972 cântă la orchestra profesionistă Bistriţa, până în anul 1992, 14 ani
activează la Clubul Elevilor din localitate, unde înfiinţează mica pepinieră de solişti instrumentişti, care mai
târziu vin ca şi adevăraţi instrumentişti la Căminul Cultural alături de „dascălul” lor, unde activează în
prezent participând la diferite concursuri și obţinând rezultate deosebite.
De fapt, Dumitru Ciupa vine dintr-o familie care i-a insuflat dragostea şi respectul faţă de cultura
neamului pentru păstrarea identităţii poporului român. Pentru reuşita acestei manifestări au fost alături
membrii orchestrei profesioniste „Dor Românesc”, dirijată cu un profesionalism aparte, de către Anghel Urs
şi artiştii: Domnica Dologa, Cristina Retegan, Veronica Bălan, Ionel Dejan, Ioachim Spân şi Nicolae
Cioanca, cel care este şi directorul acestui valoros ansamblu al Centrului Judeţean pentru Cultură
Bistriţa-Năsăud, al cărui manager este dr. Gavril Ţărmure.
De la această instituţie amintim implicarea, într-un mod deosebit, a doamnei Emilia Ometiţă, şef
serviciu, Cristina Bălan, referent, Ioan Simioanca, coregraf, Morar Gelu şi Cornea Mircea, sunetişti, care
ne-au fost întotdeauna alături și au contribuit la reuşita spectacolelor organizate.
Din comuna Leşu a venit formaţia de trişcaşi „Rapsodia Trişcaşilor”, însoţită de cel care îi îndrumă,
Nicolae Lupşan şi primarul Ioan Pop, care au adus, totodată, aprecierile de rigoare faţă de sărbătorit. De
asemenea, cu mare drag și respect, faţă de sărbătorit, au adus aprecierile lor, preşedintele Consiliului
Judeţean Radu Moldovan, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Alexandru Pugna, primarul comunei Prundu
Bârgăului Doru Crişan, viceprimarul comunei Ioan Cioncan, care i-au înmânat o diplomă de excelenţă pentru
întreaga activitate depusă în slujba culturii populare.
Primarul comunei Şieu, Olimpiu Iuga Napeu şi directoarea Căminului Cultural, Viorica Gherasim,
primarul comunei Livezile, Traian Simioanca, Directorul Casei de Cultură a Sindicatelor, Alexandru
Câţcăuan, Ioan Simioanca, reprezentant al Ansamblului „Balada” Bistriţa, Primăria comunei Josenii
Bârgăului, consilieri locali şi unii din cei care i-au fost de-a lungul anilor colegi de cântec, Petre Petruse şi
Ioan Lazăr, şi-au prezentat omagiile şi respectul faţă de sărbătorit.
O diplomă de onoare i-a fost înmânată de Ioana Suciu, directorul Căminului Cultural Prundu
Bârgăului, un coş cu flori şi un cadou care să-i aducă peste ani aminte de membrii ansamblului „Plaiurile
Bârgăului”, din care cu mândrie face parte.
Din partea comunităţii locale, reprezentată de învăţătoarea Elena Tăloi, i-a fost oferit un buchet de
flori şi o poezie dedicată sărbătoritului, scrisă de ea.

259
 Alături de sărbătorit au mai fost prezenţi familia şi numeroşi locuitori de pe întreaga Vale a
Bârgăului și din județul Bistrița-Năsăud.
Pentru reuşita acestei manifestări trebuie remarcată contribuţia, deosebită, a primarului Doru Toader
Crișan şi a viceprimarului Ioan Cioncan .
Mulţumiri se cuvin aduse şi postului de televiziune TV Bistriţa care, ca şi adevăraţi profesionişti, au
filmat toată manifestarea, în decursul a trei ore, care ulterior a fost difuzată pe post.
În data de 7 noiembrie 2013, pe scena sălii Căminului Cultural din Prundu Bârgăului, solista de
muzică populară Cristina Bugnar, şi-a lansat primul său album de cântece, intitulat „Trandafir de pe părău”,
având concursul unor solişti de muzică populară, invitaţi ai solistei, precum şi a ansamblului „Plaiurile
Bârgăului”, din mijlocul căruia solista s-a lansat în muzica populară, întreg evenimentul fiind transmis la
postul Radio Someş.
Duminică 10 noiembrie 2013, în sala Căminului Cultural din Susenii Bârgăului, s-a desfășurat cea de
a XI-a ediţie a Festivalului Folcloric „De Lăsatu’ Secului”. A participat formația artistică „Măgura Şieului”
din comuna Şieu, instructor Călin Pop, însoţită de Viorica Gherasim, directorul Căminului Cultural şi
Olimpiu Iuga Napeu, primarul comunei Şieu. Teatrul nescris „Constantin Iugan” din comuna Şanţ a
prezentat piesa „Bătrâna își împarte averea”, membrii acestuia făcând parte din Academia Vedetelor din
România. Alături le-a fost şi formaţia de dansuri „Izvorul Someşului”, instructor Pomană Claudiu şi Marius
Andron, însoţiţi de Ioan Szabo, primarul comunei Şanţ şi Dănilă Filipoi, directorul Căminului Cultural care
este şi solistul ansamblului.
Au mai participat și ansamblul „Plaiurile Bârgăului” al Căminului Cultural Prundu Bârgăului,
instructor coregraf Valentin Ciurea, dirijor orchestră Dumitru Ciupa și formaţia de dansuri Colibiţa, din
Bistriţa Bârgăului, instructor Florin Flămând.
De apreciat faptul că după o absenţă de câţiva ani a revenit pe scenă grupul vocal Mioriţa, condus de
profesor Raveca Repta, pe care emoţiile acestei reuşite au impresionat-o până la lacrimi.
Reuşita acestei tradiționale manifestări se datorează contribuţiei importante pe care a avut-o
Centrului Judeţean Pentru Cultură Bistriţa-Năsăud.
La manifestare au fost prezenți primarul Doru Toader Crițan, precum şi viceprimarul Ioan Cioncan,
care au înmânat diplome de participare pentru formaţiile artistice şi au adus la cunoştinţa locuitorilor satului
Susenii Bârgăului realizările primăriei şi consiliului local în anul 2013.
Mulţumiri se mai cuvin aduse preotului paroh Gabriel Pugna şi tuturor celor care s-au implicat
pentru buna desfăşurare a acestui Festival.
În 17 noiembrie, pe scena Căminului Cultural din Prundu Bârgăului a avut loc spectacolul pentru
copii „Ursul păcălit de vulpe” .
Cu ocazia Zilei Naţionale a României membrii Ansamblului „Plaiurile Bârgăului” au marcat
semnificaţia zilei printr-un program de cântece patriotice, susţinut de solistele Florina Bălan, Anuţa
Sălăgean, Ioana Monda, Andreea şi Maria Pavelean, grupul vocal instrumental şi solistul instrumentist Florin
Sas, alături de elevii Liceului „Radu Petrescu” .
În 20 decembrie, grupul de datini şi obiceiuri de iarnă „Plaiurile Bârgăului” au poposit în mijlocul
angajaților de la SC RAAL Prundu Bârgăului, prezentându-le „Plugușorul”, „Jocul caprelor” şi colindul
nostru strămoșesc.
În 21 decembrie – grupul de datini şi obiceiuri de iarnă „Plaiurile Bârgăului”, a participat la
Concertul de colinde și obiceiuri de iarnă ,alături de alte formaţii artistice din judeţ, în curtea Muzeului
Județean Bistriţa, organizat de Centrul Judeţean pentru Cultură – Bistriţa, precum și la un spectacol prezentat
comunităţii locale din comuna Prundu Bârgăului.
În 27 decembrie, ansamblul a participat la Festivalul Concurs Naţional de Colinde şi Obiceiuri
Tradiţionale de Crăciun și Anul Nou, „Slobozâ-ne gazdă-n casă”, prezentat în comuna Mărişelu,
Bistrița-Năsăud, obţinând premiul al II-lea .
Menţionăm faptul că toată activitatea culturală mai sus menţionată nu ar fi fost posibilă, fără
contribuţia deosebită a tuturor membrilor Ansamblului „Plaiurile Bârgăului”, cu sprijinul nemărginit al
Centrului Judeţean pentru Cultură Bistriţa-Năsăud, a Primăriei și Consiliului Local al comunei Prundu
Bârgăului, și a numeroşilor colaboratori, a celor care au contribuit cu puţinul lor, la sponsorizarea și la
reuşita acestor manifestări cărora le aducem mulţumirile cuvenite, cu speranța bunor colaborări fructuoase și
o deplină continuare în viitor, în folosul păstrării culturii tradiționale și a tradițiilor care pot dovedi că „
veşnicia s-a născut la sat”, așa după cum spunea poetul Lucian Blaga.

260
 Niculae VRĂSMAȘ,
Aiul (Allium)ul dacilor şi usturoiul românilor344
(Festivalul usturoiului, ediţia a I-a, 2013)

Deciziile pot fi spontane, ca o necesitate de unică soluţie, dar cele durabile presupun o experienţă
anterioară şi o actualizare printr-o serioasă analiză atunci când vrei să alegi a realiza ceva bun. Cu trecutul nu
poţi să o rupi niciodată, oricât ai vrea, el te urmăreşte mereu pentru că a fost înregistrat în memorie şi se
păstrează în timp, în fişierele sale care nu se vor şterge, cel mult se estompează, intră în conul de umbră, dar
lasă destule urme ce pot jalona viitorul, care nu este altceva decât prezentul construit pe trecutul repetat şi
reluat sub altă formă.

344
Niculae VRĂSMAŞ, „Gazeta de Bârgău”, „Răsunetul”, Mar, 09/24/2013 – 12:54.
261
 Proiectul unui Festival al Usturoiului, desfăşurat în zilele de sâmbătă şi duminică (7-8 septembrie 2013),
aşa cum a fost gândit şi mai ales după cum a fost realizat, beneficiind şi de o admirabilă vreme de toamnă, a avut
un puternic impact asupra miilor de participanţi, fapt care confirmă reuşita acestei prime şi originale ediţii. Este
meritul a două jurnaliste bistriţene, Claudia Andron şi Felicia Szucs, a primarilor comunelor bârgăuane, Doru
Toader Crişan, Prundu Bârgăului, Vasile Dologa, Tiha Bârgăului, Vasile Laba, Bistriţa Bârgăului, Tudorel
Ciotmonda, Josenii Bârgăului, principalii organizatori, a celorlalte comune participante, a Centrului Judeţean
pentru Cultură şi, nu în ultimul rând, a Consiliului Judeţean Bistrița-Năsăud.

Ţara Bârgaielor şi Ţinutul Contelui Dracula

Întâlnirile şi întâmplările din prima zi a festivalului, amplificate şi diversificate în cea de a doua, au
cuprins nu doar „Obcioara” Munţilor Bârgăului, ecoul lor s-a propagat atât în împrejurimi cât şi în zările
îndepărtate ale lumii, prin înregistrare şi transmitere directă şi o adevărată invazie a evenimentului, la televiziune,
pe Facebook şi în presa scrisă. Locul ales, între Piatra Fântânele şi Tăşuleasa, pe străvechiul imaş al comunei
Prundu Bârgăului, cunoscut sub denumirea „La Rus”, utilizat în ultima vreme ca pârtie de ski în timpul iernii,
beneficiază de un relief unic în Munţii Bârgăului pe care îl justifică însăşi toponimele.
Denumirile de „Obcioară”, înspre „Piatra Fântânelelor” şi „Vârful Părăului”, înspre Dosul Zimbroaiei,
reprezintă explicaţia toponimică a cumpenei de ape care separă bazinele hidrografice ale Bârgăului, spre sud,
Someşului, la nord şi al Dornelor, la est de locul „Fântânelelor”, de unde îşi au obârşia apele vii ale dacilor liberi.
Denumirile „Vârful Părăului” sau „Drumul cel vechi”, sunt însemnate în cele mai vechi hărţi ca „Drumul
Romanilor”, având o antică rezonanţă istorică.
Drumul Romanilor este bine conservat, pe anumite tronsoane, înierbat, îngrădit, degradat natural s-au de
mâna omului, pe o mare parte, dar conservarea lui şi stabilirea unor zone de protecţie, rămâne o primă prioritate
pentru autorităţi, întrucât valoarea sa arheologică nu este departe de cea a galeriilor romane de la Roşia Montană,
iar aici ar putea deveni un prim brand turistic, care trebuie mai mult scos în evidenţă decât nou botezatul „Ţinutul
Contelui Dracula”. Dacă Bram Stocker ar fi ştiut de Drumul Romanilor, cu siguranţă că eroul său ar fi urmat
drumul pe această cale.

Aiul (Allium)ul dacilor şi usturoiul românilor

Cred că numele festivalului ar trebui să fie al AIULUI, aşa cum au spus-o mai mulţi cunoscători, e drept
mai mult din partea locului. Deşi dicţionarele îl consideră un regionalism, denumirea ştiinţifică este Allium
sativum, iar „aiul” bârgăuanilor şi nu numai, provine din latinescul romanilor sau poate al dacilor liberi, stăpânii
antici ai acestor frumoase locuri carpatine. Nici-un alt popor învecinat nu are această denumire şi nici rădăcini
asemănătoare, usturoiul e denumire numai românească, dar denumirea veche, aiul, înscrisă ca „regionalism” în
dicţionare, este asemănătoare cu cea folosită în ţările latine, precum Spania (ajo), Italia (aglio), Franţa (ail) şi chiar
în Anglia (garlio).

Dacii şi romanii în ceaţa lui Dracula

Inspirată după istoria încă învăluită în mister, a voivodului român Vlad Ţepeş, cartea irlandezului Bram
Stoker a făcut din Dracula un adevărat mit, devenit în prezent unul dintre cele mai puternice brand-uri din lume, în
262
industria turistică, un fenomen în plină desfăşurare, aproape un miracol, ce a cuprins fără mare implicare şi
România, pentru care trebuie să recunoaştem, este un extrem de preţios cadou ce trebuie mult mai bine folosit.
Cartea lui Bram Stoker este o formidabilă ficţiune care a prins adânci rădăcini în Transilvania, având ramuri largi
în întreaga lume. Pasul Borgo, din Ţara Bârgaielor, a cucerit în scurt timp o nouă denumire: „Ţinutul Contelui
Dracula”.
Nu trebuie să uităm, însă, iniţiativa şi strădania unor oameni de valoare, în frunte cu Baronul Alexandru
Misiuga, care au pornit acţiunea construirii Hotelului Tihuţa, cât mai aproape de vârful Frumuşeaua, unde se
presupune că ar fi fost o veche cetate în care Vlad Ţepeş a fost ascuns. Hotelul a fost construit lângă şosea, într-un
loc perfect asemănător descrierilor din roman, pe un vârf solid, alcătuit din stâncă vulcanică, unde se află în
prezent Hotelul Castel Dracula, cu statuia lui Bram Stoker, talentatul scriitor irlandez al cărui mare merit este
aprinderea făcliei vampirului din Carpaţi, lăsând în ceaţă urmele dacilor şi romanilor, luminând o cale nouă şi
plină de mister care atrage numeroşi turişti din ţară şi străinătate.

Festivalul usturoiului în Ţinutul Contelui Dracula

Cele două zile ale festivalului au aparţinut în primul rând spectatorilor, care au avut posibilitatea să vadă
ceva nou şi libertatea de a alege din produsele expuse ale unor producători deosebiţi şi originali, dar şi să guste din
mâncărurile şi băuturilor specifice, să admire costumele, să-şi amintească sau să cunoască pentru prima dată
obiceiurile şi tradiţiile locale, jocuri, întreceri şi sporturi noi, dar mai ales ca să asculte muzică de toate genurile.
Totul a fost bine organizat şi repartizat pe adevărate bresle, care şi-au etalat priceperea şi produsele, fiind unanim
apreciate. Nu au lipsit jurnaliştii, salvamontiştii, silvicultorii, jandarmii, poliţiştii, salvarea, pompierii, artişti de
înaltă valoare, oameni de cultură, gospodari, oameni de afaceri şi politicieni de vază ai judeţului.
Dintre personalităţile bine cunoscute în ţară şi în străinătate, la acest festival a fost prezent
prof.univ.dr.h.c. Radu Rey, din Vatra Dornei, Membru A.S.A.S, Cercetător–INCE/CRECC, Preşedintele
Forumului Montan din România şi Senator al „Euromontana”, un luptător înverşunat şi specializat în dezvoltarea
culturilor montane.
Iniţiator şi creator al unor instituţii de învăţământ pentru economie montană, proiecte, propuneri
legislative şi autor al multor valoroase cărţi de specialitate, fostul director al CEFIDEC Vatra Dornei, a fost însoţit,
la acest festival, de actualul manager al instituţiei, Dănuţ Ghiţan, originar din Bistriţa Bârgăului.
Cei doi au stat de vorbă cu cetăţenii şi primarii comunelor bârgăuane, cărora le-au dat numeroase şi
importante sfaturi practice în scopul participării la avantajoasele programe ale noului PNDR: 2014 – 2020.
Politicienii, de toate culorile, nu au lipsit de la acest festival fiind prezenţi activi, printre şi alături de
cetăţeni, cu vorbe bune şi fără discursuri.
Federaţia Patronatelor din Turism şi Servicii a luat iniţiativa atragerii de turişti în Ţinutul Contelui
Dracula, dar pentru realizarea acestui deziderat trebuiesc atraşi investitori. În acest scop Festivalul Usturoiului,
organizat de către Asociaţia „Turist în Bistriţa-Năsăud, coordonată de inimoasele jurnaliste Claudia Andron şi
Felicia Szucs, cu concursul Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud, prin preşedintele Radu Moldovan, Centrul
Judeţean pentru Cultură, prin managerul Gavril Ţărmure şi primăriile comunelor bârgăuane, prin primarii Doru
Crişan, Vasile Dologa, Vasile Laba şi Tudorel Ciotmonda, a fost un important pas înainte spre promovarea
turismului.
Reuşita acestui festival se datorează în primul rând diversităţii programului, animat de Virginia Linul şi
Marian Gruşcior, prezentatori de bază ai manifestării, dar mai ales datorită artiştilor de valoare care au înnobilat
grandiosul spectacol.
Menţionăm aici participarea Lenuţei Purja alături de mama sa Teodora, renumitul instrumentist Dumitru
Ciupa, cu Ansamblul „Plaiurile Bârgăului”, condus de Ioana Suciu şi Valentin Ciurea, Ansamblul „Flori
Bârgăuane”, alături de primarul Tudorel Ciotmonda, din Josenii Bârgăului şi alte formaţii, nelipsind interpreţii de
muzică folk Vasile Bancea şi Sorin Borzoş.
Un mare succes a avut Nicolae Pitiş, cunoscut ca „Niculae a lui Ion a lui Iacob din Fundătura Lăpuşul
Românesc”, alături de Maria Casandra Hausi, care au scos împreună, din lada de zestre, cele mai frumoase doine,
mult apreciate de public.
Invitatul special a fost marele artist Grigore Leşe, împreună cu Grupul Iza, ale cărui cântece, de folclor
autentic, au pătruns direct în inimile miilor de spectatori care l-au aplaudat frenetic şi au cântat, cu lacrimi în ochi,
alături de el. Se poate spune că Grigore Leşe a fost emblema acestui original şi reuşit festival. Un ambasador al
culturii populare şi a turismului.

263
 Niculae VRĂSMAȘ,
Zilele comunei Josenii Bârgăului, au ajuns în 2013 la ediţia a VIII-a345
Zilele comunei Josenii Bârgăului, au avut loc sâmbătă şi duminică, în preajma hramului de Sfânta
Parascheva al bisericii, readucând în prim plan respectul pentru comună şi tradiţii, desfăşurat sub emblema
„Joseniul – vatră strămoşească”, în organizarea Primăriei şi Consiliului Local, cu sprijinul Centrului Judeţean
pentru Cultură şi susţinerea Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud.
Sărbătoarea a debutat în prima zi, 12 octombrie, începând cu ora 11, prin Colocviului Cultural al
comunei Josenii Bârgăului, cu tema principală de dezbatere „MEMORIA EROILOR REÎNVIATĂ LA
JOSENI”, ale cărui lucrări au fost deschise de primarul Tudorel Ciotmonda şi au avut ca moderator pe
profesorul Adrian Mănarcă, cetăţean de onoare al comunei, preşedintele Societăţii Culturale „Speranţa
Reînviată”.
În cuvântul său, primarul Tudorel Ciotmonda a prezentat comuna şi a enunţat câteva dintre
principalele rezultate obţinute în plan edilitar, social şi cultural, mulţumind celor prezenţi şi în deosebi celor
care susţin comuna prin diverse activităţi.
Primele lucrări au fost susţinute de către doi cetăţenii de onoare ai comunei: preotul Simion Cristea,
despre „Graţiile satului natal într-o zi cu soare” şi profesorul Ioan Lazăr, care a vorbit despre frumoasele
noastre tradiţii, între care cele din Joseni şi celelalte comune bârgăuane se mai menţin şi a făcut un apel de
păstrare a lor în viitor.
Preotul Ioan Ştefan Murgoi, din parohia Strâmba, a prezentat manuscrisul monografiei bisericii şi
parohiei din satul Strâmba, aflată în pregătire. Profesoara Mia Holbură, a vorbit despre victimele de sub
Muntele Heniu, ale hortiştilor şi a prezentat date inedite dintr-un manuscris al preotului martir Augustin Pop.

Cei doi colonei, Ioan Cordovan şi Lucian Valea, au prezentat în mare detaliu lucrări bine
documentate, primul despre „Rolul Regimentului Grăniceresc Năsăudean în procesul de organizare
economică, evoluţie socială şi politică a acestei provincii, care astăzi se numeşte judeţul Bistriţa-Năsăud, iar
cel de al doilea despre teroarea hortistă din perioada 1940-1944, în judeţul Bistriţa Năsăud.

345
Niculae Vrăsmaş, „Gazeta de Bârgău”, „Răsunetul”, Mar, 10/29/2013 – 13:34.
264
 Inginerul geolog Niculae Vrăsmaş, cetăţean de onoare al comunei Prundu Bârgăului, a vorbit despre
structura pământului în plăci geotectonice, dinamica acestora şi evoluţia în timp a proceselor vulcanice şi
seismice, alunecărilor de teren şi inundaţiilor, cu detalieri pentru ţara noastră şi o privire specială asupra
fenomenelor din zona Galaţi.
În urma lucrărilor prezentate au urmat aprecieri şi dezbateri, la care au participat Adrian Mănarcă,
primarul Tudorel Ciotmonda, Mihai Bîltag, dar şi profesorii năsăudeni Mircea Daroşi, Ioan Mititean, veniţi
împreună cu soţiile la această importantă manifestare culturală a Ţării Bârgaielor, care au adus cărţi şi salutul
tradiţional năsăudean.
Scriitorii năsăudeni au adus şi au împărţit exemplare din recentele lor cărţi, pe care le-au prezentat la
colocviul cultural bârgăuan.
Astfel, Mircea Daroşi a prezentat noua sa carte, întitulată „Vetre de lumină – Mănăstiri din judeţul
Bistriţa-Năsăud”, făcând importante referiri şi la mănăstirile din Ţara Bârgaielor, de la Strâmba şi Piatra
Fântânelelor. Tot Mircea Daroşi a prezentat şi „Astra Năsăudeană” – publicaţie de cultură şi opinie
semestrială editată de Despărţământul ASTRA NĂSĂUD”, Anul I, 1(27), August 2013, apărută la editura
năsăudeană Venus Star, revista fiind finanţată de Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud.
Harnicul scriitor Ioan Mititean a prezentat calda lui carte, ieşită de sub tiparul editurii NAPOCA
STAR, 2013, întitulată „Liceul grăniceresc năsăudean 150 de ani în vârful peniţei XIII”, cu o prefaţă de Ioan

265
Seni, o adevărată monografie, bine documentată şi atotcuprinzătoare a evenimentelor legate de cea mai
importantă instituţie a învăţământului năsăudean.
Colocviile culturale ale comunei Joseni s-au desfăşurat, şi în acest an, în aula Şcolii Gimnaziale din
localitate şi au întrunit un număr mare de participanţi, fii de bază ai satului, Bârgaielor, judeţului şi nu numai,
bucurându-se de o foarte bună organizare.

În cea de a doua zi, duminică 13 octombrie, la ora 10 a avut loc slujba religioasă la biserica din
localitate, iar după ora 13 s-a desfăşurat un bogat spectacol artistic în Căminul Cultural, în cadrul căruia,
primarul Tudorel Ciotmonda a înmânat premii şi diplome cetăţenilor din comună care au împlinit 50 de ani
de căsnicie.
Programul artistic a fost susţinut de Grupul „Pro Opera”, al C.J.C. Bistriţa-Năsăud, Ansamblul
Folcloric „Flori Bârgăuane” şi Formaţia de dansuri ţigăneşti „Chei Şucar”, din Josenii Bârgăului, dar şi
solişti vocali şi instrumentiști de renume, precum talentata şi bine cunoscuta familie de artişti Matilda Pascal
Cojocăriţa – Ştefan Cigu şi Petrică Mureşan, care au încântat publicul numeros şi au primit mult meritatele
aplauze.
Sărbătoarea comunei Josenii Bârgăului a continuat cu horă, până seara târziu şi a fost o mare reuşită
a organizatorilor.

266
 Niculae VRĂSMAȘ, Muzeul comunei Josenii Bârgăului346
La iniţiativa Societăţii Culturale „Speranţa Reînviată”, a luat fiinţă şi la Josenii Bârgăului un muzeu
al comunei, după mai vechiul muzeu de la Livezile, cunoscut sub numele de „Muzeul de sub poartă”, urmat
de cel de la Căminului Cultural din Tiha Bârgăului, realizat în urma unui proiect bine inspirat, întitulat
„Femeia română de la tradiţie la succes”, finanţat de Ambasada Statelor Unite la Bucureşti, datorită
primarului Vasile Dologa şi Consiliului Local din comuna Tiha Bârgăului, la iniţiativa Fundaţiei „Biosanta”
Bistriţa, prin Doina Ioana Monda, Adriana Tăut şi Livia Blaga.

Primarul Tudorel Ciotmonda şi Consiliul Local din Josenii Bârgăului nu s-au lăsat mai prejos,
facilitând înfiinţarea unui muzeu al comunei, la propunerea şi susţinerea Societăţii Culturale „Speranţa
reînviată”, prin stăruinţa şi devotamentul lui Mihai Bîltag.
În spaţiul curat şi frumos amenajat, din incinta fostului dispensar uman din Josenii Bârgăului au fost
expuse primele piese tradiţionale: „canapei” din lemn, acoperit cu „procuţe” vechi, multicolore, „blide” din
ceramică veche, pat vechi din lemn, acoperit cu „verincă”, „cergă” şi perne îmbrăcate în pânză de în cusută
artizanal cu motive în diferite culori, „păretare”, masă de lucru, „vârtelniţă”, „sucale” şi „suveici”, fuse, furcă
de tors cu „caiere” din lână, „jârebgi”, „stative” cu „teara”, costume populare de femei şi de bărbaţi, o veche
maşină de cusut, diverse instrumente meşteşugăreşti şi obiecte gospodăreşti tradiţionale şi o ladă de zestre
din anul 1882. Toate cele enunţate, precum şi multe altele au fost adunate de inimosul bărbat, Mihai Bîltag şi
au fost expuse cu ajutorul profesorului Remus Deac şi a altor binevoitori.

346
Niculae Vrăsmaş, „Gazeta de Bârgău”, „Răsunetul”, Mar, 02/26/2013-13:47.
267
 Niculae VRĂSMAȘ,
Muzeul sătesc din Josenii Bârgăului a fost inaugurat oficial347

Preşedintele Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud, Emil Radu Moldovan, a participat joi alături
de managerul Complexului Muzeal Bistriţa-Năsăud, Alexandru Gavrilaş, la deschiderea Muzeului
Sătesc din Josenii Bârgăului. Muzeul a fost amenajat în incinta fostului dispensar uman din localitate,
lucrările fiind finanţate din bugetul local.
Proiectul prin care tradiţia comunei de pe Valea Bârgăului va dăinui peste veacuri a fost realizat
la iniţiativa Societăţii Culturale „Speranţa reînviată”, cu sprijinul necondiţionat al primarului Tudorel
Ciotmonda şi al Consiliului Local Josenii Bârgăului.
De la unelte specifice vieții de zi cu zi, până la ceramică sau costume populare vechi de peste
100 de ani, toate pot fi admirate începând de azi în acest muzeu. Aici au fost expuse primele piese
tradiţionale, şi anume „canapei” din lemn, acoperit cu „procuţe” vechi, multicolore, „blide” din
ceramică veche, pat vechi din lemn, acoperit cu „verincă”, „cergă” şi perne îmbrăcate în pânză de în
cusută artizanal cu motive în diferite culori, „păretare”, masă de lucru, „vârtelniţă”, „sucale” şi
„suveici”, fuse, furcă de tors cu „caiere” din lână, „jârebgi”, „stative” cu „teara”, costume populare de
femei şi de bărbaţi, o veche maşină de cusut, diverse instrumente meşteşugăreşti şi obiecte gospodăreşti
tradiţionale.
„Vreau să felicit Consiliul Local, pe domnul primar Tudorel Ciotmonda şi pe toţi profesorii şi
oamenii de bine care au donat obiecte pentru Muzeul din Josenii Bârgăului”, transmite preşedintele
Radu Moldovan.

347
„Răsunetul”, Vin, 02/28/2014 – 09:36.
268
 Alin CORDOȘ,
Comuna Josenii Bârgăului
are un muzeu sătesc348

La deschiderea muzeului sătesc din comuna Josenii Bârgăului a participat președintele CJ BN,
Radu Moldovan dar și managerul Complexului Muzeal Bistrița-Năsăud, Alexandru Gavrilaș.
Noul muzeu a fost deschis în imobilul care a adăpostit fostul dispensar al comunei, fiind
amenajat, după cum spune Radu Moldovan pe pagina sa de facebook, „cu sprijinul administrației locale
și a primarului Tudorel Ciotmonda, pentru a deveni un loc în care tradiția comunei de pe Valea
Bârgăului să dăinuiască peste veacuri”.
În muzeu, vizitatorii pot găsi de la unelte specifice vieții de zi cu zi, până la ceramică sau
costume populare vechi de peste 100 de ani.
„Vreau să felicit Consiliul Local, pe domnul primar Tudorel Ciotmonda și pe toți profesorii și
oamenii de bine care au donat obiecte pentru Muzeul din Josenii Bârgăului”, a conchis Radu Moldovan.

348
„Mesagerul”,Vin, 28/02/2014 – 11:16.
269
 Mihaela HITICAȘ,
Comuna Josenii Bârgăului impresionează
cu trecutul ei la Muzeul Sătesc349

Oale vechi de aproape 80 de ani, costume populare tradiționale

țesute manual de mai bine de un secol sau obiecte meșteșugărești
specifice sătenilor din Josenii Bârgăului pot fi admirate la Muzeul
Sătesc din localitate. Muzeul s-a inaugurat joi, iar la eveniment au
participat reprezentanții Consiliului Județean Bistrița-Năsăud,
alături de cei ai Complexului Muzeal Bistrița-Năsăud. De altfel,
noul Muzeu Sătesc se află sub coordonarea Complexului Muzeal
județean.
Obiectele expuse au fost donate de oamenii din sat, dar și
de alte persoane care aveau unelte specifice Văii Bârgăului și care
au vrut să participe la dotarea Muzeului.
„Poate deveni un loc în care tradiția comunei de pe Valea
Bârgăului să dăinuiască peste veacuri”, a spus Emil Radu
Moldovan, președintele CJ.
Muzeul Sătesc din comuna Josenii Bârgăului a fost
amenajat în spațiul fostului dispensar din localitate. Munca la
Muzeu a început încă de acum doi ani, când medicii din sat și-au
mutat activitatea într-o clădire nouă, iar dispensarul vechi a rămas
neutilizat. Pentru amenajarea Muzeului s-au cheltuit în jur de
20.000 de lei, bani de la bugetul local al comunei.

Foto: Vocea Transilvaniei

349
„Vocea Transilvaniei”, vineri, 28 februarie 2014, 09:00.
270
 X. COMUNELE BÂRGĂUANE
ÎNTRE ISTORIE ȘI PREZENT
Tiha Bârgăului 350

Gabriela CIORNEI, În 2014, Primăria Tiha Bârgăului îşi propune să

încheie socotelile cu proiectele europene aflate în derulare
Şi anul 2014 este unul de austeritate pentru autorităţile locale. Cel puţin aşa consideră primarul
Vasile Dologa de la Tiha Bârgăului. În ciuda vremurilor, proiectele de investiţii trebuie duse la bun sfârşit,
mai ales atunci când vorbim de fonduri europene.
„Bugetul este aproape la nivelul celui de anul trecut. E adevărat, am primit 300.000 de lei de la
Consiliul Judeţean, dar ce înseamnă această sumă când ai de gestionat o comună cu aproape 7.000 locuitori?
E puţin, dar noi încercăm să ne descurcăm, aşa cum am făcut-o de-a lungul timpului, fără să ne plângem”,
ne-a declarat primarul Vasile Dologa.

Vasile Dologa, primarul comunei Tiha Bârgăului

Peste 16 kilometri de drum forestier vor fi modernizaţi prin fonduri europene

Primăria Tiha Bârgăului implementează un proiect în cadrul Programului Naţional de Dezvoltare
Rurală, prin Măsura 125/b – Îmbunătăţirea şi dezvoltarea infrastructurii legate de dezvoltarea și adaptarea
silviculturii. Practic, prin acest proiect cu finanţare europeană de circa 1,5 milioane euro (6,234 milioane lei)
se va moderniza un drum forestier din zona Piatra Fântânele.
”Lucrările au început anul trecut şi sperăm să le finalizăm până în toamna acestui an. Licitaţia a fost
adjudecată de SC Comlorela SRL. Drumul are o lungime de circa 16 kilometri și va fi pietruit”, explică
edilul comunei bârgăuane.
Acest drum va asigura legătura atât cu Leşu, cât şi cu Lunca Ilvei. Investiţia reprezintă o oportunitate
atât pentru societăţile comerciale din zona exploatării forestiere şi nu numai, dar şi din punct de vedere
turistic, pentru că este o zonă foarte frumoasă. La fel de important este şi pentru locuitorii din cele două
Iliuţe, adică pentru aproximativ 60 de familii.

350
„Gazeta de Bârgău”, „Răsunetul”.
271
 La finalizarea investiţiei, un cetăţean din Lunca Ilvei va ajunge la Drumul Naţional 17 în circa o
jumătate de oră, iar de aici drumul va fi parcurs mai uşor spre Bistriţa, dacă ne gândim şi la situaţia drumului
judeţean de pe Valea Ilvelor.
Dacă nu ar fi accesat această finanţare din fonduri europene, Primăria Tiha Bârgăului nu ar fi avut
posibilitatea să amenajeze acest drum, date fiind şi constrângerile bugetare actuale.

Au început lucrările pentru Centrul de Informare Turistică

Autorităţile locale bârgăuane mai au în implementare şi un alt proiect cu fonduri europene. La Tiha
Bârgăului urmează să înfiinţeze un centru de informare şi promovare turistică, proiect derulat tot prin PNDR,
măsura 313 – Încurajarea activităţilor turistice.
În fapt, cu circa jumătate de milion lei, va fi amenajat un imobil din Mureşenii Bârgăului. Locaţia
nu a fost aleasă întâmplător, ci tocmai pentru a putea oferi informaţii şi despre zona Colibiţa şi despre Piatra
Fântânele.

Prin GAL Bârgău-Călimani, se va amenaja o micropiaţă agroalimentară la Tureac

Comuna Tiha Bârgăului este partener în Grupul de Acţiune Locală Federaţia pentru Dezvoltarea
Zonei Rurale „Bârgău – Călimani”. GAL FDZR Bârgău-Călimani este beneficiar al proiectului
„Funcţionarea Grupului de Acțiune Locală, dobândirea de competenţe şi animarea teritoriului”, finanțat prin
PNDR – axa 4 LEADER, sub-măsura 431.2.
Autorităţile din Tiha Bârgăului au depus un proiect pentru amenajarea unei mici pieţe
agroalimentare, în valoare de aproximativ 60.000 euro. Spaţiul a fost identificat în spatele Căminul Cultural
din Tureac, în zonă centrală şi uşor de racordat la utilităţi.
Pe viitor, tot prin fondurile derulate prin FDZR „Bârgău-Călimani”, autorităţile locale se gândesc la
continuarea amenajării zonei de la Valea Străjii, pentru picnic şi campare.
Anul trecut, în spaţiul îngrădit, autorităţile locale au amplasat şase filigorii, unde turiştii pot servi
masa sau pot pregăti …un grătar. Pe viitor, potrivit primarului Vasile Dologa, aici ar urma să apară un teren
de sport sau un spaţiu special pentru cei cu rulote.

Căminul cultural din Mureşenii Bârgăului – reabilitat din temelii

Lucrările de reabilitare a Căminului Cultural din Mureşenii Bârgăului sunt în toi, firma Miron
Construct din Beclean fiind cea care şi-a adjudecat contractul, în urma procedurii de achiziţii publice. Este
vorba despre o investiţie susţinută totalmente din bugetul local, iar valoarea ajunge la circa 700.000 lei (cu
TVA inclus). Autorităţile vor să încheie lucrările în acest an, inclusiv dotarea cu mobilier.
„În prezent, cea mai importantă lucrare este cea de la Căminul Cultural. Noi vrem să
finalizăm,investiţia în acest an, să-l dotăm cum se cuvine, pentru că aici nu era mai nimic, pentru a –I deservi
pe locuitorii acestui sat”, precizează primarul Dologa.

Investiţii de circa 8 milioane euro, în reţele de apă şi canalizare

Investiţiile în infrastructura de apă şi apă uzată din Tiha Bârgăului vor fi susţinute din fonduri
europene, în etapa a doua a Master Planului, în perioada 2014-2020.
Potrivit primarului, pe lista de obiective au fost prinse satele componente, inclusiv Piatra Fântânele.
De altfel, Piatra Fântânele nu ar putea deveni staţiune fără apă, canal şi curent electric.
„Problema reţelei de apă este una foarte mare. Noi am avut pregătit un proiect pentru aducţiunea de
apă, dar nu am fost declaraţi eligibili, din cauza numărului mic de beneficiari, şi anume 150 de familii care
locuiesc la Piatra Fântânele”, spunea primarul Dologa, de ceva vreme.

Există studii şi proiecte tehnice, pentru mai toate drumurile comunale

Autorităţile locale din Tiha Bârgăului au depus un proiect pe Măsura 322, pentru care nu a obţinut
finanţare. Poate va avea câştig de cauză în exerciţiul financiar 2014-2020.
„Avem studii de fezabilitate şi proiecte tehnice pentru aproape toate drumurile comunale. Sperăm să
accesăm fonduri europene pentru a putea rezolva această problemă”, menţionează primarul comunei.
Sunt doar câteva din iniţiativele unei administraţii de pe Valea Bârgăului, care nu prea stă cu mâna
întinsă pe la Bistriţa. Primar cu multe mandate în spate, Vasile Dologa a înţeles că cel mai bine e „Prin noi
înşine!”.

272
Primăria comunei Tiha Bârgăului

Mureșenii Bârgăului

Căminul Cultural
273
Școala generală Tureac

Piatra Fântânelelor

274
 Prundu Bârgăului 351

Menuț MAXIMINIAN, Administraţia din comuna Prundu Bârgăului a

avut în 2013 un an de succes, cu multe realizări, prin care primarul
Doru Toader Crişan a obținut ceea ce și-a propus, reuşind să schimbe
faţa comunei, în această perioadă, capitala Văii Bârgăului arătând ca
un adevărat orăşel.
La început de an, 2014, primarul Doru Crişan a făcut un bilanţ al activităţilor ce s-au derulat în 2013
în comună și a declarat că „Doar alături de oamenii din comună am reuşit să realizăm ce ne-am propus”,
prezentându-ne următoarele realizări:

- extindere reţea de apă şi canal pe uliţa Uzinei 23 în Prundu Bârgăului;

- extindere reţea de apă pe ulița „Vlad” în Prundu Bârgăului;
- extindere reţea de apă şi canal pe uliţa la „Badiu” în Prundu Bârgăului;
- reţea de apa nouă pe uliţa Brujeni 3 în Prundu Bârgăului;
- alte extinderi de reţea de apă în Prundu Bârgăului pe uliţele adiacente străzilor Secu, Valea Ciorii,
Brujeni etc.;
- extindere reţea de apă „Peste Vale” în Susenii Bârgăului;
- extindere reţea de canal Strada Principală în Susenii Bârgăului;
- extindere de reţea de apă şi canalizare uliţa Puriceni în Susenii Bârgăului;
- alte extinderi de reţea de apă şi canalizare în Susenii Bârgăului pe uliţele adiacente străzii
Principale, Uliţei Satului, Puriceni
- amenajare curs de apă Brujeni;
- reamenajare podeţ Brujeni;
- modernizare drumuri forestiere în comuna Prundu Bârgăului, cu finanţare europeană, prin Măsura
125;
- modernizare şi asfaltare Uliţa Satului în Susenii Bârgăului;

351
„Gazeta de Bârgău”, „Răsunetul”.
275
 - pietruire Uliţa Satului şi Peste Vale în Susenii Bârgăului;
- pietruire şi modernizare Uliţa Puriceni în Susenii Bârgăului;
- pietruire şi modernizare Uliţa Valea Ciorii în Prundu Bârgăului;
- pietruire şi modernizare Uliţa Brujeni în Prundu Bârgăului (cerere de finanţare pentru asfaltare);
- asfaltare Uliţa Martirilor în Prundu Bârgăului;
- reabilitare (asfaltare) drumuri comunale în comuna Prundu Bârgăului (finalizat Secu);
- amenajare parcări în Prundu Bârgăului la Școala I-IV, podul Secu – gara CFR;
- amenajare parc la Şcoala I-IV şi reabilitare parc intrare RAAL;
- amenajare parc în faţa Bisericii în Prundu Bârgăului;
- lucrări de reabilitare a grădiniţei în Prundu Bârgăului;
- amenajare clădire şi grup sanitar în Prundu Bârgăului;
- amenajare drum forestier „Mateşu” pe Heniu Mare;
- amenajare drum forestier „Brujeni” pe Heniu Mare.
„La acestea, se adaugă alte lucrări efectuate de către cetăţeni (igienizare subsoluri blocuri) la care
ne-am adus şi noi contribuţia sau lucrări de care nu ne mai aducem aminte, dar care au fost realizate cu
ajutorul comunităţii, din bugetul local, reprezentând taxele şi impozitele plătite de oameni pentru a fi folosite
de către ei şi pentru asta le mulţumesc” transmite primarul.

Uniţi, într-o adevărată echipă, pentru 2014!

Un an al asfaltărilor

Aceasta este deviza sub care administraţia a pornit la drum în 2014. După cum ne declară primarul
Doru Crişan va fi un an al infrastructurii, al asfaltărilor.
Va fi aşezat stratul de asfalt în toată comuna, amintind aici zonele Pătărie, Secu 1, Secu 2, Brujeni 1
şi Brujeni 2, Meseriaşilor, Uliţa lui Vlad, Suseni.
Primarul are deja întocmită documentaţia pentru reabilitarea totală a Căminului Cultural, căutând
oportunităţi pentru accesarea de fonduri.
Priorităţile investiţionale în zona turismului de pe Valea Bârgăului prind contur. Pentru această zonă
a judeţului nostru există deja un studiu de oportunitate şi prefezabilitate, lansat în prezenţa staff-ului
Consiliului Judeţean şi a edililor comunelor de pe Valea Bârgăului.
A fost dat acordul de principiu în vederea constituirii Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară
„Turism în Bistriţa-Năsăud”, urmând realizarea studiilor de fezabilitate şi cererile de finanţare pentru cele 12
proiecte. Principala sursă de finanţare o reprezintă atragerea fondurilor europene, fie printr-un proiect
integrat, fie pe secţiuni.
Proiectele sunt multe, primarul împreună cu echipa aleasă de comunitate dorind să facă din comuna
Prundu Bârgăului un adevărat centru european al uneia dintre cele mai frumoase zone din ţară.

276
277
 Gabriela CIORNEI, Investiţii de peste 3 milioane lei în
infrastructura rutieră din Prundu Bârgăului352
Administraţia locală din Prundu Bârgăului derulează proiecte de anvergură, estimate la circa 3
milioane lei, în infrastructura stradală a comunei.
„Am început lucrările de asfaltare în care vor fi cuprinse toate străzile secundare, din DN 17. Investiţiile
sunt în valoare de aproximativ 30 miliarde lei vechi, din care 15 miliarde lei vechi au fost alocate de la bugetul
local. Diferenţa o reprezintă finanţări europene, obţinute prin Grupul de Acţiune Locală, şi fonduri
guvernamentale, prin Programul naţional de dezvoltare locală, în baza OUG 28/2013. Astăzi (n.n. – marţi) vom
finaliza lucrările pe străzile Puriceni, Meseriaşilor şi Uliţa lui Vlad”, ne-a declarat primarul Doru Crişan.
Potrivit edilului din Prundu Bârgăului, în acest program de asfaltare sunt incluse şi drumul din
Susenii Bârgăului care asigură legătura cu Mijlocenii Bârgăului, cel spre cimitir, Brujeni 1 şi Brujeni 2, şi
alte două tronsoane de pe strada Secu. Nu în ultimul rând, prin fonduri guvernamentale, va fi modernizată
strada Valea Ciorii, primarul Doru Crişan semnând de curând contractul de finanţare la Ministerul
Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice.

352
„Răsunetul”, Mar, 05/13/2014-10:49.
278
 Bistrița Bârgăului
Niculae VRĂSMAȘ,
Realizări importante obţinute la Bistriţa Bârgăului353
Comuna Bistriţa Bârgăului a intrat în ultimii ani într-un amplu proces de dezvoltare, prin efortul
administraţiei conduse de primarul Vasile Laba, viceprimarul Leon Hogiu și apoi de viceprimarul Nuşfelean
Sorin Mihai, alături de consilieri cu experiență care alcătuiesc o bună echipă cu aparatul propriu al primăriei,
obținând realizări importante, care vizează modernizarea localităţii de la Poarta Călimanilor.

Făcând un scurt istoric al realizărilor mai importante, trebuie să amintim că după terminarea
lucrărilor de reabilitare şi modernizare a localului Primăriei, pavarea parcării şi împrejmuirea localului
Primăriei şi a Şcolii cu clasele I-IV, finalizarea lucrărilor de modernizare la localul Şcolii cu clasele I-IV din
sat, construirea podurilor de beton la Tătarca şi Cociorvă, construirea unui pod de trecere de pe Uliţa
Bisericii şi a podului şi instalaţiei de apă la Şoimul, a trecerii de la Pietroasa pentru legătura cu Tătarca,
construirea unor punţi de trecere la Prigon, în zona Valea Bârnelor, Uliţa lui Moraru şi Blidireasa, pietruirea
şi extinderea drumului comunal Blidireasa-Pe Feţe, Blidireasa-la Ciureni, Pietroasa-Rupturi, Brazii Buni,
Uliţa lui Cloşcă, Uliţa Doamnei, Uliţa Munceilor şi Slatinii, Uliţa Tătarca, întreţinerea şi pietruirea drumului
din Colibiţa-vatra de sat, precum şi reabilitarea şi întreţinerea drumurilor forestiere Ţiganca, Repedele.
Tănoguri, Scoruşet, Şoimul de Jos. Pietroasa, montarea unei mese acoperite lângă izvorul din zona uzinei
electrice, punerea în funcţiune a Centrului de colectare a laptelui, începerea lucrărilor de modernizare şi
extindere a spaţiului şcolar la Şcoala Generală Nr. 2 din Pustă, pregătirea şi lansarea proiectului de
modernizare a localului Şcolii Generale Nr. 1 din sat, amenajarea unor spaţii dejoacă pentru copii la cele trei
şcoli generale de pe raza comunei s-a trecut la începerea lucrărilor de modernizare şi extindere a reţelei de
apă şi canalizare pe o rază considerabilă a comunei, în cadrul proiectului 1SPA.
Sunt câteva realizări importante la care se adaugă construirea sălii moderne de sport şi a terenului
sportiv din centrul comunei, concomitent cu pregătirea şi realizarea unor parcuri și zone verzi în centrul
civic.
În lista de investiţii aprobată, în proiectele de buget, au fost înscrise mai multe obiective importante,
pe raza comunei Bistriţa Bârgăului, în domeniul edilitar gospodăresc, dintre care multe s-au realizat, în ciuda

353
„Gazeta de Bârgău”, „Răsunetul”.
279
unor resurse financiare limitate, fapt pentru care ele trebuiesc arătate întrucât demonstrează perseverenţa şi
capacitatea de abordare ale primarului Vasile Laba, a viceprimarului, consilierilor locali și funcționarilor
aparatului primăriei.
Astfel după terminarea şi darea în folosinţă a celor două mari poduri din beton, de la Tătarca şi de la
Cociorvă, fapte care constituie cele mai mari realizări din comună, din ultimii 20 de ani, a mai fost finalizat
şi Podul de la Şoimu, o construcţie cu adevărat modernă, realizată prin contribuţia şi fondurile Consiliului
Judeţean Bistriţa Năsăud.
În vecinătatea podului peste râul Bistriţa s-au efectuat lucrări suplimentare de amenajare şi
completare a spaţiului de odihnă de la izvorul Şoimul, unde a fost realizată aducţiunea de apă și au fost
construite şi instalate, în plus, mai multe mese acoperite, asigurându-se astfel condiţii optime pentru popasul
turiştilor.
Au fost efectuate şi finalizate lucrările de reabilitare şi modernizare a localului de şcoală cu clasele I
– IV din sat și a Şcolii Generale nr. 2, Pustă.
Spaţiile de joacă pentru copii, la toate unităţile şcolare din comună, au fost amenajate fapt care
constituie un prilej de mare bucurie pentru petrecerea timpului liber al copiilor.
În curtea Şcolii Generale din Bistriţa Bârgăului, realizată o sală de gimnastică și un teren de sport în
centrul comunei, o grădiniță pentru copii și multe alte lucrări.
S-au efectuat lucrări de pietruire şi reparare a drumurilor comunale, în toate zonele deteriorate
solicitate de cetăţeni, precum şi asfaltarea unor uliţe principale și laterale, utilizându-se piatră din Cariera
Capul Pietriceli de la Colibiţa în cantitate totală de peste 5.000 tone.
Au fost efectuate integral lucrările de defrişare şi de curăţire a păşunilor din Preluci, în suprafaţă de
38,5 ha, şi celor din Struniorul şi Vulturul.
S-au făcut eforturi deosebite şi s-au întreprins, de asemenea, toate demersurile necesare pentru
accesarea unor fonduri europene şi guvernamentale, pe bază de proiecte întocmite şi depuse, dintre care
multe au fost realizate.
De asemenea nu putem să nu menţionăm extinderea reţelei de apă şi canalizare, unul din cele mai
importante proiecte finanţate din fonduri europene în cadrul programului ISPA, a căror lucrări au început să
se deruleze încă din anul 2008, pe întreaga vale a Bârgăului, inclusiv pe raza comunei Bistriţa Bârgăului
În mod permanent, au fost luate măsuri pentru efectuarea lucrărilor de igienizare şi reparaţii curente
la toate unitățile de învăţământ de pe raza comunei, asigurarea încălzirii necesare pentru perioada de iarnă.
Printr-o mai bună organizare a activităţii persoanelor care beneficiază de ajutor social în baza Legii
416/2001, s-a asigurat o stare mai bună de curăţenie a gunoaielor menajere aruncate la întâmplare în zonele
periclitate cum sunt Uliţa Doamnei, Pietroasa, Podul Cociorvă, confluența Blidireasa, Uliţa Moraru etc.
În prezentarea preocupărilor pe care Primăria le-a avut, în domeniul edilitar gospodăresc, mai pot fi
menţionate și eforturile făcute pentru clarificarea cadastrală a tuturor terenurilor din domeniul public al
comunei, acţiune aflată în plină desfășurare, asigurarea iluminatului public în toată perioada anului şi
completarea unor lămpi de iluminat în diferite puncte solicitate de cetăţeni, intervenţiile făcute în scopul
asigurării transportului în comun pentru locuitorii din Colibiţa şi a copiilor din Colonia Stegea, curăţatul
şanţurilor și a cursurilor de apă pentru prevenirea unor inundaţii, asigurarea unei minime dotări pentru
funcţionarea Serviciului voluntar pentru situaţii de urgenţă şi altele.
Cu toate aceste frumoase rezultate, în domeniul edilitar gospodăresc şi mai ales în domeniul
asigurării curăţeniei şi a stării de igienă a comunei, administraţia localităţii Bistriţa Bârgăului este conştientă
că mai sunt încă foarte multe lucruri de făcut, mai ales pentru întreţinerea şanţurilor de către cetăţeni, motiv
pentru care a fost elaborat un program de măsuri privind înfrumuseţarea comunei, asigurarea curăţeniei şi
protecţia mediului în general.

280
 Colibiţa,
paradisul din Valea Bistriţei354
Cum mergi dinspre Bistriţa spre Vatra Dornei, vis-a-vis de biserica din comuna Prundu Bârgăului,
drumul ce face spre dreapta duce către o oază de feerie. Un loc în care te pierzi în liniştea şi frumuseţea
naturii, te deconectezi de la lumea obişnuită, iar pentru o clipă te poţi simţi ca-n paradis. Colibiţa, aşa se
numeşte satul care a devenit ulterior un lac şi o ditamai staţiunea, mult căutată de mii de turişti.

La poalele Munţilor Călimani-Rodnei-Bârgău

Colibiţa se află pe Valea Bistriţei şi parte din comuna Bistriţa Bârgăului, iar ca să ajungi la ea
trebuie să treci mai întâi prin Prundul Bârgăului, apoi prin comuna-mamă. La ieşirea din Bistriţa Bârgăului,
drumul spre Colibiţa urcă spre acest loc feeric şerpuind şi urmărind cu precizie relieful, într-un peisaj tot mai
sălbatic.
Micul sătuc se află la o distanţă de 50 de kilometri faţă de oraşul Bistriţa şi 7 kilometri faţă de
centrul comunei-mamă, Bistriţa Bârgăului.

354
Sursa: Financiarul.ro, Naţional, Prima pagină, Turism, 9 august 2013.
281
 La ieşirea din Bistriţa Bârgăului, drumul începe să urce şerpuind, peisajul devenind din ce în ce
mai sălbatic. La vreo 7 kilometri de Bistriţa Bârgăului, apare barajul de acumulare şi lacul Colibiţa. Privind
de la baraj nu reuşeşti să zăreşti decât o parte a lacului care este destul de mare, un „mic” ocol al acestuia
durând 2 ore cu maşina, bineînţeles admirând frumuseţile naturii ce te înconjoară, iar în zare poţi zări munţii
ce străjuie lacul: Strunioru şi Bistricioru.

282
 Aşezată într-o zonă pitorească, Colibiţa beneficiază de o panoramă încântătoare, străjuită de
prezenţa crestelor Munţilor Călimani, Bârgăului şi Rodnei, care contribuie foarte mult la crearea
minunăţiei zonei. Peisajul este de o frumuseţe ce-ţi taie respiraţia, iar aerul tare de munte te trezeşte într-o
realitate de poveste.
Cu câţiva ani în urmă, Colibiţa era un simplu sat de munte de la poalele munţilor, în care doar
sătenii se bucurau de priveliştea ce le-a oferit-o natura. Însă, în ultimii 20 de ani, micul sătuc s-a transformat
într-o adevărată staţiune de vacanţă, a cărui prag este călcat de mii de turişti, fiind o destinaţie potrivită de
relaxare şi de „încărcare a bateriilor”.

Staţiunea de la Colibiţa s-a dezvoltat atât de frumos, în jurul Lacului de acumulare cu acelaşi
nume, care la rândul său a fost format de Barajul de acumulare Colibiţa. Se află la o altitudine de 820 de
metri şi oferă o gamă variată de a-ţi petrece timpul într-un cadru natural de o frumuseţe rară.
Începând de la drumeţiile obişnuite, la Colibiţa se poate practica ciclism montan, alpinism, caiac, şi
pescuit pentru pasionaţi. Atât în perioada caldă de vară, dar şi iarna, Colibiţa devine o oază de relaxare şi
plină de activităţi frumoase.

283
 Aici soarele nu este niciodată arzător, iar razele sale se oglindesc în apa lacului de acumulare.
Peisajele de aici sunt cu adevărat spectaculoase, iar micul sătuc primeşte cu dragă inima pe oricine doreşte
să-i păşească pragul.

Aici sătenii îşi câştigă existenţa din agricultură, creşterea animalelor şi prelucrarea lemnului. Însă au
un atuu, respiră aer curat de munte, puternic ozonat, iar pacea este aici la ea acasă.

284
 Din Colibiţa, se pot face drumeţii la: Tăul Zânelor, izvorul de apă minerală Borcut, se poate
face un traseu montan de 3,5 ore până în Vf. Bistricioru, la Castel Dracula care se află lângă Pasul
Tihuţa – 1100 metri altitudine.

Numele de Colibiţa se spune că se trage de la coliba unui cioban, printre primii care au păşit în
zonă, care s-a stabilit aici în căutarea unor zone bune de păşuni pentru oile sale. La fel ca acest cioban, au
venit şi alţii aici şi s-au stabilit, atraşi fiind de frumuseţea şi liniştea locului, formându-se o adevărată
comunitate. Apele necruţătoare se pare că le-au înghiţit gospodăriile, aceştia fiind nevoiţi să părăsească zona.
Se spune că aici, dacă asculţi cu atenţie apa lacului, se pot auzi şi acum vaietele clopotelor bisericii, care zac
pe fundul lacului.

Astăzi, Colibiţa se numără printre locurile turistice care merită vizitate, cu un peisaj spectaculos şi
condiţii de şedere foarte bune, fiind un loc primitor şi curat care reflectă frumuseţea României.

285
 Josenii Bârgăului
Gabriela CIORNEI,
Josenii Bârgăului, comuna care îşi redescoperă valenţele turistice355

În mandatele primarului Tudorel Ciotmonda, comuna Josenii Bârgăului s-a schimbat major,
investiţiile şi fondurile europene, guvernamentale sau chiar de la bugetul judeţului neocolind localitatea. A
fost în spiritul oamenilor locului să lase loc de «bună ziua», indiferent de orânduire.

Extinderea reţelei de apă şi canalizare, prin programul I.S.P.A, modernizarea bazei sportive din satul
Strâmba, infrastructura şcolară, Complexul medical sunt doar câteva dintre obiectivele îndeplinite ale
administraţiei locale.
Anul 2013 nu este unul uşor, din punct de vedere financiar, pentru autorităţile din Josenii Bârgăului.
Asta nu înseamnă că investiţiile din fonduri europene sau din bugetul propriu au fost oprite, ba mai mult, este
o probă de management pentru executivul local.
Când am discutat cu primarul Tudorel Ciotmonda, acesta era prins cu treaba pe Dealul Hodului până
la Dajidu… «Lucrăm acum la un drum de acces în această zonă. Am pus un buldozer să deschidă accesul
locuitorilor spre aceste terenuri agricole, declarate la APIA, iar apoi vom pune şi un strat de balast. Este un
drum de vreo 2-3 kilometri, o investiţie de la bugetul local », ne-a dezvăluit primarul din Joseni.
De la acest reper, a curs interviul despre « starea comunităţii », cu îndeplinirile şi problemele ei.
Rep: Sunt drumuri de hotar?
T.C.: Da. Noi în această primăvară am lucrat şi la reprofilarea drumurilor de hotar din toate satele,
de la Josenii Bârgăului, Mijlocenii Bârgăului, Rusu Bârgăului şi Strâmba. Am intervenit inclusiv pe drumul
care asigură legătura între Strâmba şi Dumbrava (n.n. – comuna Livezile), chiar am depăşit puţin hotarul,
spre să nu se supere primarul din Livezile.
Că tot vorbim de drumuri, am încheiat lucrările de pietruire a drumurilor din Rusu Bârgăului, după
cimitir.
Rep.: Acestea sunt proiecte pe care le derulaţi din fonduri proprii. Dar pentru drumurile forestiere aţi
accesat un proiect cu finanţare europeană.
T.C.: Prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală, submăsura 125 b – « Îmbunătăţirea şi
dezvoltarea infrastructurii legate de dezvoltarea şi adaptarea silviculturii”, vom reuşi să realizăm drumul de
contur de la Colibiţa.
Procedura de achiziţii publice a fost finalizată, am semnat contractul cu SC Frasiunul SRL şi
Epurom SA, cea din urmă fiind firma care realizează documentaţia tehnică. Sperăm ca până în septembrie să
fie finalizat proiectul tehnic, pentru a se începe şi execuţia lucrărilor. Este un proiect de circa 1,5 milioane

355
„Gazeta de Bârgău”, „Răsunetul”, Marți, 07/30/2013-16:05.
286
lei, care înseamnă mult pentru zona turistică de la Colibiţa. Investiţia presupune inclusiv montarea unor
parapeţi, pentru siguranţa rutieră, pe porţiunea care a ridicat probleme.
Rep: Dacă tot vorbim de turism, veţi construi şi un centru de informare turistică la Josenii
Bârgăului?
T.C.: Noi am semnat contractul finanţat prin Măsura 313 ”Încurajarea activităţilor turistice”. Josenii
Bârgăului este o comună care cu ce să se prezinte din acest punct de vedere. Deocamdată, documentaţia a
fost trimisă spre aprobare la Centrul Regional de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit Nord-Vest de
la Satu Mare. După ce vom primi avizele necesare, vom demara procedura de licitaţii. Centrul va fi construit
în centrul comunei, pe terenul de lângă Complexul medical. Valoarea în sine a proiectului nu este mare, de
circa 200.000 euro, dar este vorba despre o construcţie nouă pentru care primim bani europeni.
Rep: Ştiu că tot legat de turism aveţi în plan şi amenajarea unei zone de agrement la Strâmba.
T.C.: Este vorba despre un proiect depus la prin GAL Federaţia pentru Dezvoltarea Zonei Rurale
Bârgău-Călimani, în valoare de 60.000 euro, prin care ne dorim amenajarea unei zone de picnic şi agrement.
Acolo vor fi spaţii pentru grătar, pentru joacă, grupuri sanitare etc.
De altfel, multe persoane fizice au proiecte pentru pensiuni turistice în zonă. Dar oamenii se lovesc
de o problemă majoră, lipsa reţelei de electricitate. De la Mănăstirea Strâmba spre Ilva Mică, este nevoie de
extinderea reţelei de energie electrică, dar această investiţie trebuie făcută de Electrica. La fel, pentru
Strâmba se impune şi realizarea sistemului de alimentare cu apă şi a celui de canalizare. Noi nu avem
posibilitatea să susținem investiţii de o asemenea anvergură, probabil că vom fi prinşi în etapa a doua a
Masteplanului de apă şi canalizare.

Locul „La Slatină” poate deveni Figa II

Vreau să vă spun şi despre potenţialul inepuizabil, extraordinar pe care îl are comuna Josenii
Bârgăului, şi anume resursa de apă sărată. Localnicii ştiu din moşi strămoşi de fântâna cu apă sărată din
localul numit la Slatină. Zona nu este departe de centrul de comună, avem drum de acces pietruit, în câteva
minute ajungi acolo. Deocamdată noi am împrejmuit locaţia, pentru a nu intra animalele. Primăria Josenii
Bârgăului dispune de o suprafaţă de circa 35 ari, dar, în timp, am putea achiziţiona şi alte terenuri. Cu
investiţii, am putea transforma locul într-o Figa II.
Când am fost la Oca Şugatag am luat niște probe de apă. Am luat mostre şi de la fântâna de care vă
spuneam. Le-am dus la Sanepid pentru analize, iar apa sărată de la Joseni este la aceiaşi parametri ca cea de
la Ocna Şugatag. De altfel, oamenii locului ştiu despre proprietăţile ei curative.
Ţăranii nu au bani să cheltuiască prin staţiuni balneoclimaterice, iar apa de aici i-ar ajuta. Ei pot
merge şi acum să îşi ia cantităţi de apă sărată, mulţi o folosesc pentru diferite produse preparate din carnea de
porc. Acolo stăm pe un munte de sare şi cu o investiţie, dar şi promovare, ar putea deveni o staţiune pe
măsură.
Rep.: Pentru că ne aflăm în perioada vacanţelor, ce ne puteţi spune despre stadiul lucrărilor de
igienizare la şcoli ?
T.C.: Primăria asigură fonduri, oameni şi logistică pentru lucrările de igienizare de la şcolile de pe
raza comunei. Normal că ne interesează condiţiile în care învaţă copiii noştri. La Strâmba, în fiecare an, nu
primea autorizaţie de funcţionare de la Direcţia de Sănătate Publică, pentru că nu aveam resursă proprie de
apă potabilă. Vrem să rezolvăm şi acest lucru, astfel că vom fora în zonă pentru o fântână, iar ulterior vom
realiza reţeaua de apă.
Investiţiile în infrastructura şcolară sunt însă ample, fie că vorbim despre transport şcolar, săli de
informatică – platforme AEL – calculatoare (şcolile din Josenii Bârgăului, Mijlocenii Bârgăului, Rusu
Bârgăului şi Strâmba), etc.
Rep.: Aţi finalizat lucrările la Căminul Cultural din Rusu Bârgăului?
T.C.: Da, la Rusu Bârgăului putem spune că avem « un cămin european ».
Modernizările de aici, cu o valoare de aproximativ 80.000 lei, suportate din bugetul local, au
schimbat la faţă acest aşezământ. În prezent, se derulează lucrări ample şi la Căminul Cultural din Josenii
Bârgăului. Vorbim inclusiv de o redimensionare, cu cabine pentru artişti, o altă intrare pe scenă ş.a.m.d.
Pentru prima fază, sunt alocaţi 80.000 lei.
Rep.: Normal, sunt şi probleme care depăşesc bugetul comunei…
T.C.: Sunt anumite probleme pe care bugetul local nu le poate rezolva. În cazul nostru, vreau să vă
dau numai un exemplu, podul care asigură legătura între Rusu Bârgăului şi satul Valea Poienii. Podul acesta,
construit în 1996, ne pune probleme. Practic, stă să se dărâme. Noi nu vom fi în stare să-l reparăm cu bani
proprii. Avem studiu de fezabilitate. Am solicitat sprijin de la Consiliul Judeţean, nu am primit. E un pod pe
un drum comunal.
287
 Albia s-a adâncit cu vreo trei metri, pilonul a rămas în aer. Primăria Josenii Bârgăului a căutat soluţii
să consolideze cumva construcţia. Din fericire, am găsit sprijinul necesar la Primăria Bistriţa şi la primarul
Ovidiu Creţu. Am transportat toate betoanele care au fost sparte de la construcţia pasarelei, toate acele
« deşeuri » le-am pus să sprijine pilonul. Este o soluţie temporară, dar în timp trebuie să se implice şi
autorităţile judeţene pentru a salva acest pod.
Rep.: Ar fi multe alte lucruri demne de povestit din Josenii Bârgăului, dar suntem constrânşi de
timp. Vă felicităm şi vă urăm spor la muncă!
Primarul Tudorel Ciotmonda îl are alături în demersurile sale pe viceprimarul Alin Teodor Trişcă,
dar şi Consiliul Local al comunei, alcătuit din aleşii Dan Mistric, Dan-Vasile Şovrea, Elena Ciot-Monda,
Doina Frumos, Ioan Parasca, Ioan Urs, Ioan-Dan Flore, Nicolae Vrîncean, Nicolae Păvălean, Maria Griga,
Daniela Pop, Constantin Ciot, Ioan Sucilea, Daniel Sergiu.

288
 Gabriela CIORNEI,
Investiţii în infrastructura rutieră
la Josenii Bârgăului356
Deși nu a fost un an bugetar nu foarte bun, Primăria Josenii Bârgăului a găsit, totuşi, fonduri
pentru o serie de investiţii susţinute din bugetul local. În acest an, autorităţile locale au intervenit pentru
amenajarea, reprofilarea mai multor drumuri de hotar, la Josenii Bârgăului, Mijlocenii Bârgăului, Rusu
Bârgăului şi Strâmba, inclusiv pe drumul care asigură legătura între Strâmba şi Dumbrava (localitate
component a comunei Livezile). De asemenea, au fost pietruite drumurile din Rusu Bârgăului (zona
După cimitir).

O investiţie de amploare, finalizată săptămâna trecută, derulată de Primăria Josenii

Bârgăului se traduce într-un plus de circa 1,7 kilometri de asfalt în zona centrală a comunei.
„Am reuşit să asfaltăm Uliţa Bisericii, aşa cum o denumesc localnicii, de la Primărie în jos. Este
vorba despre un drum de aproape 1,7 kilometri, care a fost modernizat, lucrările fiind executate de firma
Imobil Dan. Valoarea investiţiei se ridică la circa 1,2 milioane lei, fiind finanţată din bugetul local ”,
declară primarul Tudorel Ciotmonda.

Lucrările la drumul de contur din Colibiţa vor debuta în acest an.

În această toamnă, va începe şi execuţia la drumul de contur de la Colibiţa, drum forestier aflat
în administrarea Primăriei Josenii Bârgăului.
Potrivit primarului Tudorel Ciotmonda, proiectul tehnic a fost finalizat, urmând ca ant reprenorul
să demareze lucrările de modernizare. „Este un proiect de circa 1,5 milioane euro, care înseamnă mult
pentru zona turistică de la Colibiţa.
Investiţia presupune inclusiv montarea unor parapeţi, pentru siguranţa rutieră, pe porţiunea care
a ridicat probleme. Acest contract a fost adjudecat SC Frasiunul SRL şi Epurom SA”, explică edilul
comunei bârgăuane.
Investiţia se derulează prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală, submăsura 125 b – «
Îmbunătăţirea şi dezvoltarea infrastructurii legate de dezvoltarea şi adaptarea silviculturii”.

Alte două proiecte cu finanţare europeană vor începe în 2014.

Autorităţile locale din Josenii Bârgăului vor avea în implementare, anul viitor, alte două proiecte
cu finanţare europeană. Printr-un proiect derulat prin Măsura 313 – „Încurajarea activităţilor turistice”,
în centrul comunei, lângă Complexul Medical, va fi edificat un centru de informare turistică. „Valoarea
în sine a proiectului nu este mare, de circa 200.000 euro, dar este vorba despre o construcţie no uă pentru
care primim bani europeni. Suntem în faza finală de lansare a procedurii de licitaţie ”, precizează
primarul Tudorel Ciotmonda,
O altă investiţie, de circa 70.000 euro, se va materializa la Strâmba, unde va fi amenajată o zonă
de picnic şi agrement. Proiectul a trecut de proba verificării la instituţiile abilitate.
„Este vorba despre un proiect depus la prin GAL Federaţia pentru Dezvoltarea Zonei Rurale
Bârgău-Călimani. Spaţiul va fi amenajat lângă baza sportivă din Strâmba. Acolo şi în prezent mer g
oamenii la picnic, pentru a petrece o zi în natură, însă nu sunt facilităţi. Prin implementarea acestui
proiect, acolo vor apărea locuri special destinate pentru prepararea unui grătar, locuri de joacă, grupuri
sanitare etc.”, explică primarul din Joseni.

356
Gabriela Ciornei, „Gazeta de Bârgău”, „Răsunetul”.
289
290
Primăria Josenii Bârgăului

291
 Comuna Livezile
Gabriela CIORNEI,
Primarul Traian Simionca: Trebuie să continuăm investiţiile357
La Livezile, invocarea „grelei moşteniri” nu e doar o vorbă în vânt. Primarul Traian Simionca chiar a
găsit o primărie cu visteria goală, mai mult, cu procese pe rol, cu datorii cât ar putea duce un oraş. Edilul nu
a dezarmat şi în timp ce căuta soluţii financiare pentru acoperirea găurilor negre, a pornit şi o serie de lucrări
pentru a da o nouă faţă comunei.

Un credit de circa 1,2 milioane lei luat de la Trezoreria Statului, ceva sprijin guvernamental şi
bugetul local ar putea scoate la liman, în ceva timp, problemele financiare. Două proiecte cu finanţare
europeană aşteaptă avizele de la APDRP.
Proiectul finanţat prin Măsura 322 a fost aproape finalizat, în prezent derulându-se procedurile
pentru obţinerea ultimei tranşe de finanţare. Investiţiile cuprinse în acest proiect integrat au vizat
realizarea canalizării menajere şi a unei staţii de pompare la Dorolea, construirea un ui cămin de bătrâni
la Cuşma, modernizarea drumului comunal DC 6A şi edificarea unui atelier de ceramică populară.
Finanţările europene nu se opresc aici.
Un alt proiect derulat prin Măsura 125 – „Îmbunătăţirea şi dezvoltarea infrastructurii legate de
dezvoltarea şi adaptarea agriculturii şi silviculturii”, în valoare de circa 1,5 milioane euro, ar putea fi
demarat în acest an. Potrivit primarului Simionca, vor fi modernizați peste 12 kilometri de drumuri
forestiere din Livezile şi Dorolea, procedura de achiziţii publice urmând să fie lansată pe SEAP, imediat
ce vor fi primate avizele de la Centrul Regional de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit Satu Mare.
Documentaţiile au fost trimise de ceva vreme, dar cum Regiunea de Nord-Vest este foarte activă în zona

357
Gabriela Ciornei, „Gazeta de Bârgău”, „Răsunetul”.
292
atragerii de resurse prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală, multe dosare de la Bistriţa sunt
verificate la …Târgovişte.
În aceeaşi situaţie este şi un alt proiect care va fi implementat de Primăria Livezile, şi anume
înfiinţarea unui centru de informare turistică. Obiectul de investiţii, în valoare de circa 800.000 lei, va fi
realizat tot cu fonduri europene, prin Măsura 313 – Încurajarea activităţilor turistice. După obţinerea
autorizaţiilor, la fel, va începe licitaţie pentru execuţia propriu-zisă. Centrul va fi amplasat în
vecinătatea terenului sintetic, oarecum impropriu, recunoaşte primarul Simionca, dar acum nu se mai
poate interveni pentru schimbarea locaţiei.

Parcul localităţii, primenit de sărbătoare

Din bugetul local, administraţia livezeană a locat fonduri pentru lucrările de amenajare a
parcului localităţii, pregătit de marea sărbătoare. De asemenea, au fost alocaţi bani pentru mici investiţii
şi igienizări la unităţile de învăţământ din comună, la Dorolea şi Cuşma, dar şi pentru pregătirea
lemnelor de foc pentru sezonul rece.
Poate ceva bani s-ar mai găsi pentru mici lucrări în comună, dacă Primăria Livezile, ca multe
altele, nu ar fi nevoită să ia bani din bugetul local pentru plata asistenţilor personali ai persoanelor cu
handicap şi a prestaţiilor pentru persoane cu handicap.
„Nu am mai primit fonduri pentru aceste ajutoare încă din luna mai. Oamenii nu înţeleg că banii
trebuie să vină de la nivel central, dau vina pe primărie, sesizează instituţii. Normal, am luat puţinii bani
de la investiţii şi i-am transferat spre aceste ajutoare sociale. Avem 33 de dosare ale persoanelor cu
dizabilităţi şi 15 dosare ale asistenţilor personali. (…) Şi uite aşa, plătim şi ajutoare, şi datorii, penalităţi
şi dobânzi…E foarte greu”, ne-a declarat primarul localităţii.
O şansă de redresare ar fi rectificarea bugetară. „Cu 2-3 miliarde lei vechi ne descurcam, era ca
o gură de oxigen”, explică Traian Simionca.

Construcţia sălii de sport rămâne în grija CNI

Văzând că lucrurile trenează în derularea programului de construcţie a sălii de sport, Primăria
Livezile a solicitat Companiei Naţionale de Investiţii şi Ministerului Dezvoltării Regionale şi
Administraţiei Publice ca locaţia să fie predată în stadiul în care se află. Potrivit primarului Simio nca,
cei de la CNI au transmis că, după finalizarea proceselor pe care compania le are cu o firmă de Bistriţa,
va fi lansată o nouă licitaţie pentru finalizarea lucrărilor. Practic, pentru finalizarea investiţiei ar mai fi
nevoie de peste 1 milion lei. Dacă CNI preda investiţia, autorităţile locale promovau un parteneriat
public-privat, iar edificiul urma să primească şi alte destinaţii. Oricum, locaţia pentru sala de sport este
una nepotrivită, crede edilul livezean.
„Este un amplasament prost, din punctul meu de vedere. Dacă era în proximitatea şcolii, puteam
să facem mult mai simplu instalaţia de încălzire, folosindu-ne de centrala existent. Mai mult, noi va
trebui să asigurăm şi transportul elevilor la sala de sport. Între timp, nu avem un spaţiu cât de mic unde
copiii noştri să poată face măcar nişte exerciţii de gimnastică.
Eu cred că banii s-au dus aiurea. Facem mai nou numai săli de sport, de parcă toţi jucăm în Liga
Campionilor. Cine va veni să închirieze sala de sport de la Livezile şi dacă ar ven i, cu 100 lei/oră nu îţi
asiguri nici măcar cheltuielile pentru energia electric şi termică.
Mai bine se gândea Guvernul să repartizeze câte 30 miliarde lei vechi pentru fiecare comună,
iar primăriile să-şi gestioneze banii pentru apă/canalizare şi drumuri. Era vreme şi pentru săli de sport”,
spune deschis primarul Simionca.
În ciuda incoerenţelor din politicile guvernamentale, valabile sub toate orânduirile din ultimii
20 ani, în ciuda lipsurilor financiare, administraţiile bistriţene, la fel ca şi cea d in Livezile, încearcă să
găsească un drum corect şi pragmatic pentru comunităţi. Viziunea nu trebuie să se oprească la un
mandat, la o promisiune electorală, ci la o dezvoltare durabilă. Măcar a zecea parte din anii pe care i -a
împlinit comuna de la atestarea documentară.

293
Primăria şi Consiliul Local Livezile

294
295
 Niculae VRĂSMAȘ,
La Livezile, după şapte secole358

Comuna Livezile este una dintre cele mai vechi aşezări din Depresiunea Bârgău -Livezile şi a
fost atestată documentar prin Dania Regelui Carol de Anjou, din 24 februarie 1311. Redăm în continuare
documentul, după textul lat. Zimmermann Werner, I, p. 299-300, publicat în Documente privind istoria
României, Veacul XIV, C. Transilvania, vol. I (1301-1320), Editura Academiei R.P.R. 1953, doc. 139,
185.

Pregătirile pentru aniversarea a şapte secole de la prima atestare, cunoscută, a comunei Livezile,
desfăşurată duminică 25 august 2013, au avut în vedere sărbătorirea acestui unic eveniment istoric,
împreună cu saşii veniţi în locurile din care au plecat în urmă cu mai multe decenii. În întâmpinarea
sărbătorii, primarul Traian Simionca, viceprimarul Cifor..., consilierii locali, funcţionarii primăriei şi o
mare parte a populaţiei, au fost antrenaţi în lucrări de pregătire a comunei, unde a fost amenajat şi
modernizat cursul apei din parcul din faţa Primăriei, s-a finalizat un grup social modern şi au fost
asfaltate trotuarele şi căile secundare de acces din centrul comunei, schimbându -i total înfăţişarea.

La marea sărbătoare a comunei Livezile, fostă „Jad”, străzile şi parcările din centrul comunei,
noile trotuare şi alei, umbra imensului arbore secular şi întregul parc din faţa Bisericii Evanghelice au
fost neîncăpătoare pentru sutele de livezeni şi saşi, în marea lor parte fii ai comunei, care au petrecut
împreună, la un pahar, gustând tradiţionalul balmoş românesc, fasolea cu cârnaţi şi tocana de oaie,
bucurându-se de revedere şi participând la spectacolele artistice desfăşurate pe scena special amenajată.

Proiectul de amenajare, modernizare şi înfrumuseţare a centrului comunei, incluzând şi parcul

central, realizat până acum prin munca fizică a localnicilor şi angajaţilor primăriei, va continua în
funcţie de posibilităţile financiare, în următorii ani. După mai multe decenii, în care s -a degradat, vechea
Biserică Evanghelică din Livezile, declarată monument istoric, a fost reabilitată în exterior, cu ajutorul
saşilor, centrul localităţii restabilindu-şi maiestuoasa înfăţişare. În biserică a avut loc slujba religioasă,
la care au luat parte sute de persoane. Contribuţia saşilor, nu doar sufletească dar şi financiară, prin
Comunitatea Evanghelică Livezile, se va materializa în viitor şi prin renovarea interioară a lăcaşului de
cult.

În cinstea aniversării a peste 700 de ani, de la atestarea comunei Livezile (Jaad, 1311-2013),
Primăria şi Consiliul Local au organizat un bogat şi variat program artistic, având sprijinul Centrului
Judeţean pentru Cultură, la care şi-au dat concursul numeroase ansambluri, cu muzică de fanfară,
muzică clasică, muzică şi dansuri populare.

În cinstea aniversării a peste 700 de ani, de la atestarea comunei Livezile (Jaad, 1311 -2013),
Primăria şi Consiliul Local au organizat un bogat şi variat program artistic, având sprijinul Centrului
Judeţean pentru Cultură, la care şi-au dat concursul numeroase ansambluri, cu muzică de fanfară,
muzică clasică, muzică şi dansuri populare.

358
„Gazeta de Bârgău”, „Răsunetul”.
296
297
298
 Cu ocazia aniversării a peste 700 de ani, de la atestarea comunei Livezile (Jaad, 1311-2013), a fost
lansată monografia comunei, apărută la Verlag. Editura Haus der Heimat, Nürnberg 2013, în ediție bilingvă,
întitulată „700 Jahre Jaad in Siebenburgen” („700 de ani în Livezile în Ardeal”, având ca editor pe Horst
Göbbel și pe următorii colaboratori: Niculae Vrăsmaș, Mihaela Haiduc, Rolf-Hans Klemens, Paul Wilhelm,
preot Stelian Parascan, Holger Wermke, Julia Popa, Victor Știr, Hans Werner Schuster, Bianca Sara, Dr.
Corneliu Gaiu, Dr. Michael Kroner și Maria Göbbel.

299