Morsa este un mamifer marin mare care poate fi intalnit in Oceanul Arctic si in marile din emisfera

nordica.

Morsa este singura specie din familia Odobenidae si genul Odobenus. Sunt trei specii de morse: morsa
Atlantic (intalnita in oceanul Atlantic), morsa Pacific (intalnita in oceanul Pacific) si Rosmarus Laptev
(intalnita in marea Laptev). Morsa a avut un rol important in timpul popoarelor indigene.

Aceasta a fost vanata pentru carne, grasime, piele, colti si oase. In secolul 19 si inceputul decolului 20
morsa a fost obiectul exploatarilor comerciale pentru grasime si fildes atat de intensiv incat numarul lor
a scazut foarte repede si foarte mult.

Hrana Morsa

Morsele prefera furaje de pe fundul marii din jurul platformelor de gheata.

Nu coboara la adancimi mari, cel mult 80m. Pot ramane sub apa jumatate de ora. Morsa are o dieta
diversa, hranindu-se cu mai mult de 60 de genuri de organisme marine care includ: creveti, crabi, viermi,
corali moi, castraveti de mare, diverse moluste, etc.

Prefera molustele si in special scoicile. Mustatile sensibile ajuta la identificarea prazii. In afara de
numarul mare de organisme consumat de morsa aceasta ajuta, cand isi cauta hrana pe fundul marii, la
eliberarea nutrientilor in coloana de apa.

Aspect Morsa

Masculii din Pacific cantaresc aproximativ 2000kg, in timp ce restul morselor ating greutati intre 800 si
1800kg. Femelele cantaresc doua treimi din greutatea masculilor.

Forma corpului este asemanatoare cu cea a leilor de mare. Morsele desi au membrele inferioare din
spate ca unul singur pot sa mearga in patru labe. Nu au urechi externe.

Caracteristica cea mai proeminenta a morsei sunt coltii lungi. Acestia sunt caninii alungiti prezenti la
ambele sexe si pot atinge o lungime de un metru.

Coltii cantaresc peste 5kg. La masculi coltii sunt mai ceva mai lungi si mai grosi. De obicei masculii cu cei
mai puternici colti domina grupurile.

Coltii mai sunt folositi si ca o a treia mana cand ies din apa pe gheata. Initial s-a crezut ca morsele isi
folosesc coltii pentru scoaterea pradei de pe fundul marii, dar se pare ca ei sunt folositi pentru sapat.

Morsele au un numar maxim de dinti de 38. In general acestea au 50 din ei. In jurul coltilor morsa are
mustati caracteristice. Este vorba de 13-15 randuri de mustati de lungimi pana la 30 cm lungime. In afara
mustati, pe corp nu are prea multe fire de par asa ca nu se poate vorbi de o blana.

Putem spune ca este cheala. Pielea are grosimea de 9-10 cm in jurul gatului si a umerilor. Stratul de
dedesubt are o grosime de 15cm. Culoarea tinerilor este maro, dar cu timpul inaintarii in varsta se
deschide devenind maro deschis.

Morsele batrane se deschid atat de mult incat tind sa devina roz. Morsa are un sac de aer sub gat.
Masculii au un penis osos care poate ajunge la 63cm lungime, intrecand orice animal terestru.

Datorita dimensiunilor mari morsa are doar doi pradatori naturali: orca si ursul polar. Cu toate astea
ursul polar vaneaza mai degraba indivizi raniti, pui, sau tineri. O morsa adulta ranita este un adversar pe
masura ursului polar. Atacurile directe sunt rare.

Reproducere Morsa

Morsele traiesc aproximativ 20-30 de ani in salbaticie.

Ursul Polar

Origine: Cercul Arctic – Polul Nord

Inaltime: 2 – 3m

Greutate: 250 – 800 kg

Culori: Alb

Hibernare: DA

Ursul polar (Ursus Maritimus) se intalneste in mediul polar arctic si anume apele Oceanului Arctic, dar si
uscatul inconjurator, fiind cel mai mare animal de prada intalnit pe uscat.

Durata vietii sale este de 35-40 ani. Temperatura aici este cuprinsa intre -20 grade si -40 grade, iar vara
ajunge la 0 grade. Precipitatiile sunt in jur de 100-300 mm/an. De asemeni apar cicloni. Vara are loc
topirea ghetii si ziua dureaza 5 luni.

In sud, unde este mai uscat, apare solul cu stepa polara (tufe mici, muschi, lichieni, ierburi). Aceasta
atrage ursii polari. Dar locul preferat de ursii polari este calota glaciara din Oceanul Arctic deoarece aici
sunt mamifere marine.

Supravietuirea acetuia este pusa in pericol dupa cum au anuntat oamenii de stiinta de catre incalzirea
globala. Deja calotele glaciare au inceput sa se topeasca, gheata este mai putina cu aproape 50% decat
acum 60 de ani. Una dintre solutiile propuse a fost transportarea apei in aceste zone si transformarea ei
in gheta. Este un animal protejat prin lege, tari precum Norvegia, Canada, Danemarca au interzis
vanarea acestora din 1960.

Hrana Urs Polar

Concurand cu ursul brun pentru titlul de cel mai mare carnivor terestru, maiestuosul urs polar este
regele banchizelor din regiunea arctica. Adaptarea sa la apa il clasifica drept mamifer marin. La nevoie,
mananca adesea lesuri de morse si de balene.

Ursul polar este aproape in intregime carnivor, consumand in special pui de foca, precum si diferite
cetacee si pinipede. In principal vaneaza langa malul marii, pe calotele de gheata de pe insulele arctice.
Ursul polar este un puternic vanator de foci

Este cel mai mare carnivor dintre toate speciile de ursi, dar si cel mai perseverent si rabdator. Are un
plan de atac excelent: se asaza langa o copca ore in sir asteptand ca focile sa iasa. O lovitura puternica ii
aduce ursului o masa gustoasa, iar focii ii aduce, din pacate, o moarte rapida.

Aspect Urs Polar

Ursul polar este un mamifer mare cu blana de culoare alba. Ghearele mari si puternice sunt capabile sa
doboare adversarii naturali. Are un strat de grasime sub piele, care il ajuta sa se protejeze impotriva
frigului, aceasta caracteristica fiind intalnita si la alte animale din tundra. Este un inotator excelent.

Corpul acestora este asemanator cu cel al unui urs maro. Capul poate ajunge la peste 40 cm lungime, cu
circumferin?a de aproximativ 30 cm. Au buze extensibile, dinii sunt mai mici ca la celelalte specii, dar
mai ascuti?i, gatul mai puternic. Au buze extensibile adica nu sunt atasate de gingii si pot culege fructe
mici, iar unii le pot coji.
Au mirosul bine dezvoltat. Simte prada de la 30 de km departare. Urechile sunt mici, externe, dar au
auzul bine dezvoltat. Culoarea blanii este albul, dar poate fi galbuie sau gri in timpul verii. Insa explicatia
stiintifica a culorii lor este ca firele de par, incolore, sunt goale in interior ca fibrele optice si conduc
razele ultraviolete spre pielea lor neagra, unde sunt absorbite.

Este foarte calduroasa, iar temperatura corpului ramane neschimbata atunci cand este foarte frig.
Sistemul lor de incalzire este foarte eficient (in parul blanii se gasesc canalicule microscopice pline cu aer
care asigura o izolare termica excelenta) si de aceea uneori se tavalesc prin zapada pentru a se racori.

Labele din fata sunt folosite pentru inot fiind mari si membranate pentru a asigura propulsia. Cele
posterioare au rol de carma. Prezinta gheare neretractibile. Picioarele sunt mai mari decat la ceilalti ursi
(22 de cm latime) si au par pe talpi si ventuze pentru a le conferi stabilitate pe gheata.

Pe uscat nu alearga atat de repede ca rudele sale. In apa atinge 10 km/h vaslind doar cu labele
posterioare, iar scufundat poate sa stea pana la 5 minute. Precum oamenii se deplaseaza atingand solul
cu calcaiele, dar si cu talpa si pot adopta o pozitie bipeda ceea ce ii avantajeaza atunci cand trebuie sa
observe pericolele, sa caute hrana sau sa lupte. Inaltimea unui urs polar este de 1,6 m.

Adultii cantaresc intre 300 si 700 kg. Pot ajunge la o lungime de 2,5 m. Femelele sunt mai mici cantarind
180-360 kg si avand 1,8-2 m lungime

Comportament Urs Polar

Solitari din fire, ursii polari hoinaresc pe intinderi mari, in decursul unui an ei pot sa cutreiere peste
51.000 km2 de teren inghetat si zilnic parcurg peste 40km. Viteza lor de pe suprafata ghetii atinsa intr-o
tarare stangace a picioarelor este mai mica, in medie 4km pe ora, dar daca este nevoie, pot sa fuga cu o
viteza maxima de aproximativ 40km pe ora.

Ei obosesc mai repede pe uscat, si desi pot sa umble prin zapada cu labele lor mari, ei se simt mai bine
pe gheata si, uneori, pe pamantul golas. Ei pot sa urce stanci abrupte de gheata si au fost vazuti
alunecand pe dealuri in jos pe burta, folosindu-si picioarele anterioare drept frane.

Aspecte pozitive: este folosita blana lor si carnea de catre populatia din acesta zona. Aspecte negative:
sunt considera?i periculosi. Au fost raportate cazuri de deces in urma intalnirii cu ace?tia in randul
popula?iei autohtone.

Stiati ca ..

Ursul polar poate mirosi o foca de la 32 km departare?

Firele de par ale ursului polar sunt transparente iar pielea este neagra.

Ursul polar este unul dintre cele mai masive carnivore.

Ursii polari sunt atat de bine protejati impotriva frigului incat cele mai mari probleme le au datorita
supraincalzirii, nu datorita frigului.

Ursii polari sunt stangaci.

Este cel mai mare carnivor terestru cu o greutate care poate depasi 1000 kg.

Ursul polar poate inota incontinuu pe o distanta de 100 de km.

Mihai Eminescu s-a născut la Botoşani la 15 ianuarie 1850. Este al şapte-lea din cei 11 copii ai
căminarului Gheorge Eminovici, provenit dintr-o familie de ţărani români din nordul Moldovei şi al
Ralucăi Eminovici, născută Juraşcu, fiică de stolnic din Joldeşti. Îşi petrece copilăria la Botoşani şi Ipoteşti,
în casa părinteasca şi prin împrejurimi, într-o totală libertate de mişcare şi de contact cu oamenii şi cu
natura. Această stare o evocă cu adîncă nostalgie în poezia de mai târziu ("Fiind băiat…” sau "O, rămîi").

Între 1858 şi 1866, urmează cu intermitenţe şcoala la Cernăuţi. Termină clasa a IV-a clasificat al cinci-lea
din 82 de elevi după care face 2 clase de gimnaziu. Părăseşte şcoala în 1863, revine ca privatist în 1865 şi
pleacă din nou în 1866. Între timp, e angajat ca funcţionar la diverse instituţii din Botoşani (la tribunal şi
primărie) sau pribegeşte cu trupa Tardini-Vlădicescu.

1866 este anul primelor manifestări literare ale lui Eminescu. În ianuarie moare profesorul de limba
română Aron Pumnul şi elevii scot o broşură, "Lăcrămioarele invăţăceilor gimnazişti” , în care apare şi
poezia "La mormîntul lui Aron Pumnul” semnată M.Eminovici. La 25 februarie / 9 martie pe stil nou
debutează în revista "Familia”, din Pesta, a lui Iosif Vulcan, cu poezia "De-aş avea”. Iosif Vulcan îi
schimbă numele în Mihai Eminescu, adoptat apoi de poet şi, mai tîrziu, şi de alţi membri ai familiei sale.
În acelaşi an îi mai apar în "Familia” încă 5 poezii.

Din 1866 pînă în 1869, pribegeşte pe traseul Cernăuţi-Blaj-Sibiu-Giurgiu-Bucureşti. De fapt, sunt ani de
cunoaştere prin contact direct a poporului, a limbii, a obiceiurilor şi a realităţilor româneşti. A
intenţionat să-şi continue studiile, dar nu-şi realizează proiectul. Ajunge sufleor şi copist de roluri în
trupa lui Iorgu Caragiali apoi sufleor şi copist la Teatrul Naţional unde îl cunoaşte pe I.L.Caragiale.
Continuă să publice în "Familia", scrie poezii, drame (Mira), fragmente de roman ,"Geniu pustiu”,
rămase în manuscris; face traduceri din germană.

Între 1869 şi 1862 este student la Viena. Urmează ca auditor extraordinar Facultatea de Filozofie şi
Drept, dar audiază şi cursuri de la alte facultăţi. Activează în rîndul societăţilor studenţeşti, se
împrieteneşte cu Ioan Slavici; o cunoaşte la Viena pe Veronica Micle; începe colaborarea la "Convorbiri
Literare”; debutează ca publicist în ziarul "Albina” din Pesta.

Între 1872 şi 1874 este student la Berlin. Junimea îi acordă o bursă cu condiţia să-şi ia doctoratul în
filozofie. Urmează cu regularitate două semestre, dar nu se prezintă la examene.

Se întoarce în ţară, trăind la Iaşi între 1874-1877. E director al Bibliotecii Centrale, profesor suplinitor,
revizor şcolar pentru judeţele Iaşi şi Vaslui, redactor la ziarul "Curierul de Iaşi “. Continuă să publice în
"Convorbiri Literare”. Devine bun prieten cu Ion Creangă pe care îl introduce la Junimea. Situaţia lui
materială este nesigură; are necazuri în familie; este îndrăgostit de Veronica Micle.

În 1877 se mută la Bucureşti, unde pînă în 1883 este redactor, apoi redactor-şef la ziarul "Timpul“.
Desfăşoară o activitate publicistică excepţională, tot aici i se ruinează însă sănătatea. Acum scrie marile
lui poeme (Scrisorile, Luceafărul etc.).
În iunie 1883, surmenat, poetul se îmbolnăveşte grav, fiind internat la spitalul doctorului Şuţu, apoi la un
institut pe lîngă Viena. În decembrie îi apare volumul "Poezii” , cu o prefaţă şi cu texte selectate de Titu
Maiorescu (e singurul volum tipărit în timpul vieţii lui Eminescu). Unele surse pun la îndoială boala lui
Eminescu şi vin şi cu argumente în acest sens.

În anii 1883-1889 Eminescu scrie foarte puţin sau practic deloc.

Mihai Eminescu se stinge din viaţă în condiţii dubioase şi interpretate diferit în mai multe surse la 15
iunie 1889 (15 iunie, în zori - ora 3) în casa de sănătate a doctorului Şuţu. E înmormîntat la Bucureşti, în
cimitirul Bellu; sicriul e dus pe umeri de patru elevi de la Şcoala Normală de Institutori.

În "Viaţa lui Mihai Eminescu” ( 1932), G. Călinescu a scris aceste emoţionate cuvinte despre moartea
poetului: "Astfel se stinse în al optulea lustru de viaţa cel mai mare poet, pe care l-a ivit şi-l va ivi
vreodată, poate, pămîntul românesc. Ape vor seca în albie şi peste locul îngropării sale va răsării pădure
sau cetate, şi cîte o stea va vesteji pe cer în depărtări, pînă cînd acest pămînt sa-şi strîngă toate sevele şi
să le ridice în