Sei sulla pagina 1di 1

1.3.1.

Constituirea pedagogiei ca ştiinţă


Din punct de vedere etimologic termenul “pedagogie” provine din cuvintele
greceşti “pais, paidos” - copil şi “agoge” - acţiunea de a conduce. Sensul primar al
combinaţiei celor două cuvinte a fost “paidagogus”, termen prin care era desemnată
persoana care conducea copilul la şcoală.
Ulterior, o dată cu evoluţia societăţii umane şi complexificarea educaţiei, termenul
“pedagogie” a fost preluat pentru a desemna ansamblul preocupărilor cu privire la
problematica fenomenului educaţional.
În constituirea sa ca ştiinţă, pedagogia a parcurs două etape principale:
a)
etapa reflectării în conştiinţa comună a oamenilor (la acest nivel putem spune că
pedagogia se rezuma la o însumare de constatări empirice, ocazionale, accidentale, cu
privire la modul de realizare al instrucţiei şi educaţiei)
b)
etapa analizei ştiinţifice a fenomenului educaţional şi a constatărilor empirice
acumulate (începând cu secolul XVII se constată existenţa unor preocupări sistematice
referitoare la organizarea şi realizarea practică a educaţiei, preocupări obiectivate în
apariţia unor teorii pedagogice din ce în ce mai consistente).
Menţionăm în acest context faptul ca, în ţara noastră termenul “pedagogie” s-a
Impui efectiv începând cu secolul XVIII când Iosif Moesiodax scrie cartea
“Tratat despre
educaţia copiilor sau Pedagogia”,
unde afirma că “... pedagogia este o metodă care
îndrumează moravurile copiilor spre virtuţi şi care le pregăteşte sufletul spre dragostea faţă
de însuşirea învăţăturilor”, menţionând în acelaşi timp faptul că aceasta este “... una dintre
cele mai grele îndeletniciri de care viaţa omenească are nevoie”, pedagogia ocupând “...
locul cel dintâi şi având scopul să aducă o lumină dascălului ca să înţeleagă mai bine ce are
de făcut”.
Din această perspectivă putem defini pedagogia ca fiind ştiinţa care studiază
fenomenul educaţional sub toate aspectele realizării sale şi implicaţiile pe care educaţia le
are asupra dezvoltării fiinţei umane în plan cognitiv, afectiv-motivaţional şi comportamental.
În calitatea sa de ştiinţa a educaţiei, pedagogia studiază şi analizează organizarea şi
structura situaţiilor educative în vederea identificării posibilităţilor concrete de valorificare
la maximum a potenţialului acestora, de modelare în sens pozitiv şi pe termen lung a
subiectului uman.
Dezvoltând cele expuse anterior, pedagogia este în esenţa sa ştiinţa care analizează
fenomenul educaţional în toată complexitatea sa cu scopul optimizării atât a structurii sale
(relaţia finalităţi educaţionale - conţinut informaţional - metode şi procedee practice de
realizare), cât şi a influenţelor acestuia asupra devenirii şi formării personalităţii celui care
se educă.
9