N.

Iorga- Generalități cu privire la studiile istorice

IV. Cum se scrie istoria ?

(Noiembre 1898.)

Aceasta e o intrebare care ar trebui sa preocupe in deosebi pe ascultatorii

cursurilor de istorie, data invatamantul nostru superior ar fi chemat sa product
cercetatori originali. Pana acuma, e adevarat, nu s'a prea crezut ca acesta e
scopul Facultatii de litere. Regulamentele si programele tintesc la desavarsirea
culturii generale capatate in licee, la inmultirea numarului celor care posecla o
ignoranta omniscienta. Cu. aceasta directie s'au format profesori secundari, de o
mediocritate convenabila; cu durere, Insa, e silit cineva sä constate ca numarul
lucratorilor stiințifici iesiti din Universitatile noastre e cu totul fară însemnatate.
Daca nu pe toate terenurile, in istorie, de sigur, regresul rata cu ceia ce se
producea alta data e incontestabil. Autodidactii entusiasti de odinioara, ducându-
se, nu lasă decât locuri goale.
Ar fi o copilarie sa se punt macar intrebarea data aceasta Indreptare a
studiilor superioare aduce vre-un folos, afară numai daca s'ar socoti astfel
plasarea mai usoara, capatuirea mai grabnică a unui licentiat gata sa primeasca
leafa oricărei catedre.
E adevarat ca, In timpurile din until, Impartirea Facultatii In trei sectii:
filologică, filosofică si istorica, a deschis într'un chip nedibaciu si necomplect
posibilitatea unor studii mai putin întinse, dar mai intensive, a indrumat lucrurile
spre acea specialisare care singură permite munca independents. Până la
desăvârșirea lucrului, desăvârșire pe care trebuie ăe o dorească din toată inima
cei cărora le mai pasă de viața intelectuală a acestui popor, un lucru se poate
face, chiar în aceste condiții. Anume: a se întipari în mintea studentului că
stăpânirea manualelor, dibacia pedagogica, si, cel mult, o cetire desordonată și
desorientatoare sunt un scop nevrednic pentru viața unui om cu cultură
universitară; a i se recomanda necurmat o munca personală, care e împlinirea
unei datorii și un izvor de plăceri intelectuale; a-1 deprinde (pe cât se poate
pentru un student așa de ocupat) cu metoda și a-i îndrepta astfel cei d'intaiu pași
de cercetator.
 Iată de ce am crezut de cuviință să vorbesc în întaia lectie a acestui an
despre felul cum se scrie istoria. Nu e destainuirea unui mare secret, dar calea
aceasta simplă nu se descopere de la sine.
I.
Pentru un om din lumea veche raspunsul era usor. Inainte de toate, se cere
istoricului talent literar. Ccl ce poseda acest talent se va adresa la cateva izvoare,
al caror numar atarna de la gradul de desvoltare a constiintii sale, le va supune
criticei, dace gaseste de cuviinta, si va turna acest material într-o forma artistica.
Cum vedeti, multe din cerintele istoriografiei moderne se gasesc in generalitatea
lor si aici, deosebirea insa sta intr'aceia că însemnătatea literară a operei
primeaza, că insusirile celelalte se recomanda, dar nu sant indispensabile, a lipsa
lor nu determină nulitatea istorica a lucrarii. Pentru a lamuri lucrul printr'un
exemplu, antichitatea prefera pe Tit-Liviu lui Polibiu, si aceasta ar însemna
astazi să pui compilatia fără vaImre a lui Lamartine, de pilda „Histoire de la
Turquie", innaintea operelor istorice bine documentate si de o critică severă ale
lui Zinkeisen si Hammer, fiindca acestea nu sint frumoase și cealaltă numai
frumoasa. Amestecata cu o altă tendinta, cea morală, inaugurată de Plutarh,
aceasta directie a stapinit istoria până. in pragul secolului nostru, pe tot timpul
influentei fără hotare a spiritului antic, pus la moda de Renaștere. Istoricii artiști
si moralistii istorici ocupa locurile de frunte; ei -produc operele care se cetesc, ei
represinta genul. Eruditii, cari gramadesc materialele istoriei ce se scrie astazi,
nu iese din obscuritate,.si resultatele for patrund numai falsificate de lipsa de
critică si studiul superficial al celor pentru cari se reservă titlul de istoric.
Cu secolul nostru de realism in actiune si cugetare, lucrul s'a schimbati cu
desavirsire. Talentul literar e util- de conclusiile moralisatoare nu mai e vorba,
nici de „demnitatea istoriei", adevarul e indispensabil. Pe cand data intrebarea:
Cum se scrie istoria" însemnă în rândul întaiu: „Cum se face o opera istorice
frumoasa" sau „Cum trebuie prezentate faptele pentru a produce un efect
moralisator", acuma printr'insa se întelege: „Cum se poate face istoria adevarata
sau cat se poate de adevarata? Cum se pot zugrali lucrurile asa cum au fost, intru
cat reconstituirea e iertata istoricului?".
Lucrurile ce se petrec In nature și viata omenească, in afară de faptele
istorice, au acest caracter ca sant necontenit observabile. Botanistul poate studia
oricand desvoltarea unei plante, fisicul, depunerea de roua. Nu doar ca există o
plantă -tip, că roua depune totdeauna cu aceleasi amanunte. Dar pe cercetatorul
in stiintile naturale nu-1 intereseaza particularitatile schimbatoare ale faptului, ci
generalitatea lui, „fenomenul” abstract, Istoricul nu poate desceperi asemenea
generalitati în faptele istorice, și, dacă s'ar putea prinde chiar, ele nu-1
intereseaza. Cum s'ar putea determina și studia o categorie stiintifică numită:
revolutie, desvoltare de dinastie, etc.?
Si ce interes ar avea, din punctul lui de vedere, să facă acest studiu, care e
sociologic? El vrea sa stie cum fost Revoluția franceză din 1789 sau cea engleza
din 1612, cum s'a desvoltat dinastia carolingiană sau cea capețiană.
Dar acesta e un fapt unit, care a fost și nu poate fi adus din nou pentru
observare sub ochii învășatului. Faptele istorice, a spus Schlozer, se întâmplă și
se pierd iarasi, ca brazdele pe care o corabie le taie pe Mare. Nu cu totul. Nici
evenimentele naturale-obisnuite nu dispar in adevar fără de urma: efectul for se
simte In viata ulterioară a lumii. Dar acest efect nu se poate analisa cu o asa de
mare precisie si sigurantă, încat partea fiecărui fapt mărunt să se poata urmări in
retalul total. Deci ele nu pot fi studiate în chip inductiv, prin cercetarea acestui
resultat. Faptele istorice lasă insă, în parte, o urma sau urine care se pot observa
si direct. Omenirea, care a trait, a Mat monumente de tot felul; statui, lablouri,
monede, vase, ustensile, morminte, in sfarsit urine scrise. Pentru a ne apropia
deci de eunoasterea until eveniment istoric trebuie stdpAnina tot complexul de
urme pe care 1-a- lasat acel eveniment. 0 cunoastere insuficienta a materialului
dd un adevdr necomplect, si cartea care cuprinde un asa fel de adevar e o carte
fara duratd. Iar acela care Intreprinde opera lard pregatirea aceasta, anevoioasd,
dar indispensabilit, pdcatuieste sau grin inconstienta, sau, si acesta e mai arare
on casul, prin neonestitate