Sei sulla pagina 1di 2

Malcolm X

De la Wikipedia, enciclopedia liberă


Malcolm X (născut Malcolm Little; 19 mai 1925 - 21 februarie 1965)
(cunoscut și sub numele Hajji Malik El-Shabazz) a fost un preot Malcolm X
musulman american de culoare și purtător de cuvânt pentru Nation of
Islam. Pentru admiratorii săi a fost un avocat curajos pentru drepturile
negrilor, un om care a pus sub acuzare albii din America în termenii cei
mai aspri pentru crimele sale împotriva americanilor de culoare; însă
adversarii l-au acuzat de propovăduirea rasismului și a violenței. El a fost
numit unul dintre cele mai mari și mai influente personalități afro-
americane din istorie.

Se spune ca tatăl lui Malcom X a fost ucis de albi, și cel puțin unul dintre
unchii săi a fost linșat. De la vârsta de 13 ani, moment în care mama lui a
fost internată într-o clinica pentru boli mintale, acesta a trecut printr-o
serie de centre de plasament. În 1946, la 20 de ani, a mers la închisoare
pentru intrare prin efracție.

În timpul detenției, Malcolm X a devenit membru al Nation of Islam, iar


după eliberarea condiționată în 1952 a reușit rapid sa ajungă unul dintre Date personale
liderii mișcării. Pentru o perioada lunga de timp, el a fost imaginea Nume la
naștere Malcolm Little
publică a grupului, în conformitate cu învățăturile Națiunilor el a
Născut 19 mai 1925[1][2][3]
evidențiat supremația negrilor, susținând separarea de albi. Deseori putea
Omaha, SUA
fi auzit luând în derâdere încercările guvernului American referitoare la Decedat 21 februarie 1965 (39 de
drepturile civile privind integrarea. ani)[1][2][3]
New York, SUA
În martie 1964 Malcolm X a realizat deziluzia numita Nation of Islam și Înmormântat Ferncliff Cemetery[*]
în cele din urmă părăsește gruparea și respinge învățăturile sale. Mai Căsătorit cu Betty Shabazz[*] (din 1958)
târziu acesta îmbrățișează islamul sunnit și, după o perioadă petrecuta în Copii Malikah Shabazz[*]
Africa și Orientul Mijlociu, revine în Statele Unite unde a descoperit Ilyasah Shabazz[*]
Qubilah Shabazz[*]
Muslim Mosque Inc si Organizația Unității Afro-Americane. Deși
Cetățenie SUA
continuă să subliniezePan-Africanismul, auto-determinarea de culoare si
Etnie Afro-American peoples of the
dreptul la auto-apărare al negrilor, el a negat acuzațiile de rasism, Americas[*]
spunând: "Am făcut multe lucruri ca „negru” musulman pe care le regret Religie Islam
acum. Am fost un zombie atunci... îndreptat într-o direcție si trimis la Nation of Islam
Islamul sunit
marș ".
Ocupație om politic
autobiograf[*]
În februarie 1965, la scurt timp după renegarea Nation of Islam, a fost activist politic[*]
asasinat de trei dintre membrii săi. Activitate
Premii Anisfield-Wolf Book Awards[*]
(1966)
Note Semnătură

1. ^ a b Encyclopædia Britannica Online(http://britannica.com/),


accesat în 9 octombrie 2017
2. ^ a b SNAC (http://snaccooperative.org/), accesat în 9
octombrie 2017 Prezență online
Internet Movie Database
3. ^ a b Find a Grave (http://www.findagrave.com), accesat în 9 Internet Movie Database
octombrie 2017 Modifică date / text

Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Malcolm_X&oldid=12190105

Ultima editare a paginii a fost efectuată la 27 aprilie 2018, ora 02:41.

Acest text este disponibil sub licențaCreative Commons cu atribuire și distribuire în condiții identice
; pot exista și clauze
suplimentare. Vedeți detalii la Termenii de utilizare.

Potrebbero piacerti anche