REFUGIAȚII POLONEZI ÎN JUDEȚELE NEAMȚ ȘI BACĂU ÎN PERIOADA 1939-1940

Prof. Emanuel Bălan, Liceul Vasile Conta Târgu Neamț

La 1 septembrie 1939 Polonia a fost atacată de către Germania, această agresiune

reprezentând cauza declanșării celui de al doilea război mondial. La câteva ore după
declanșarea atacului german, Józef Beck informa autoritățile române, solicitându-le adoptarea
unei atitudini binevoitoare în spiritul alianței bilaterale. România era legată de Polonia printr-
un tratat de garanție încheiat în 1921, reînnoit și completat în anii 1926, 1931 și 1936, fapt
care o plasa într-o postură extrem de delicată. Potrivit tratatului de garanție româno-polon,
intervenția militară română era posibilă doar în cazul unui atac sovietic în cazul în care
România sau Polonia s-ar vedea atacate fără vreo provocațiune din parte-le, cele două state își
iau imediat îndatorirea de a-și da imediat ajutor și sprijin.1
Implicarea efectivă a României în cazul unei agresiuni asupra statului polonez
funcționa deci numai în cazul unui atac venit din partea Uniunii, Sovietice, întrucât clauza
erga omnes negociată intens de partea română chiar în cursul anului 1939, avea în realitate,
doar o valoare teoretică2. Tratatul româno-polon era pus la grea încercare în contextul
agresiunii germane asupra statului polonez . cu atât mai mult cu cât el nu prevedea, în nici
unul din scenariile elaborate de către Statele Majore Generale român și polonez - cooperarea
militară contra unei agresiuni germane.3
În scopul clarificării poziției diplomatice a României față de situația creată prin
atacarea Poloniei de către Germania, la 6 septembrie 1939, a fost convocat de către regele
Carol al II-lea, Consiliul de Coroană4, reunit la Cotroceni. Aici, personalitățile politice
prezente (Armand Călinescu, Grigore Gafencu, Ernest Urdăreanu, Al. Vaida-Voevod, George
Mironescu, dr. Constantin Angelescu, Gheorghe Tătărescu, Nicolae Iorga, Constantin
Argetoianu și generalul Ernest Baliff)5 , au ascultat după câteva cuvinte introductive a regelui,
expunerea lui Grigore Gafencu referitoare la politica externă a guvernului în lunile din urmă
relativ la atitudinea României față de conflictul care a izbucnit între Polonia, Germania,
Franța și Anglia și raporturile cu cele patru state beligerante și starea în care se află relațiile
noastre cu statele vecine.6
Participanții la Consiliul de Coroană de la Cotroceni, după ce au analizat cu multă
atenție și responsabilitate situația creată în urma invadării Poloniei de către Germania, s-au

1
Marguerite Willaume, L.activite des polonais en Roumanie pendant la Seconde Guerre Mondiale, Anuarul
Institutului de Istorie și Arheologie AD.Xenopol (în continuare se va cita:AIIA.), Iași, XX, 1983, p.19.
2
Daniel Hrenciuc, Relațiile româno- poloneze în perioada interbelică (1919-1939). Unele considerații, Cetatea
de Scaun , Suceava, nr. 1, I, aprilie 2004, p. 93.
3
Constantin Vișoianu, Relațiile sovieto- române în 1939 și 1940, Magazin istoric, XXVII, nr. 10 (319), 1993,
p.11.
4
Armand Călinescu, Însemnări politice (1916-1939), București, ediție prefațată și îngrijită de dr. Al. Gh. Savu,
Editura Humanitas, 1990, p. 430.
5
Rebecca Haynes, Politica României față de Germania între 1936 și 1940, București, Editura Polirom, 2003,
p.125.
6
Ion Calafeteanu, Politică și interes național în România interbelică, București, Editura Enciclopedică, 1997, p.
262-263. Mariana Stoian, Vespasian Pella despre situația juridică a refugiaților politici poloni în România, în
vol. Polonezi în România..., p.46. Karețchi, A. Ieșanu, Românii și cauza Poloniei în 1939, în vol. Românii în
istoria universală, II/1, 1986, p. 490; Ion Constantin, România, Marile Puteri și problema Basarabiei, București,
Editura Enciclopedică, 1995, p.45.

1
pronunțat în final pentru neutralitate7: demnă și onestă (Iorga), cu cinste și corectitudine.
(Angelescu), perfectă (Gh. Tătărescu)8, Constantin Argetoianu a observat că între hitlerism și
stalinism nu e mare deosebire recunoscând că se află sub impresia .unui sentiment tragic.9
În continuarea intervenției sale, Argetoianu a sugerat o neutralitate cinstită
recomandând raporturi normale cu Uniunea Sovietică întrucât, constata că ea este victorioasa
zilei de astăzi. Demnitarul român a propus trimiterea în acest scop a lui Nicolae Iorga la
Moscova. În finalul dezbaterilor, Regele Carol al II-lea ia anunțat pe cei prezenți despre
conținutul discuțiile sale purtate cu Ismet Inonu, președintele Turciei și despre faptul că a
stabilit cu ministrul turc de externe, Saracioglu, ca acesta să sondeze terenul în cursul vizitei
pe care urma să o întreprindă la Moscova, relativ la poziția sovieticilor față de România. În
finalul intervenției sale, monarhul român s-a referit la .neutralitate și raporturi (normale - n.n.)
cu Rusia.10
Autoritățile române în frunte cu regele Carol al II-lea au decis adoptarea unei
neutralității suple (sintagmă definind în percepția românească a neutralității, intervalul 6
septembrie 1939-28 mai 1940 consacrată drept perioada neutralității declarate)11, în sensul că
au avantajat Polonia și au cedat formal unor pretenții ale Germaniei.12 Gestul românesc era
adaptat perfect așteptărilor și împrejurărilor grave ale lui septembrie 1939, în condițiile în
care, dispărând un aliat prețios în calea garantării frontierei noastre cu Uniunea Sovietică, el a
fost apreciat atât de Franța și Anglia cât și de Polonia întrucât acordând sprijin refugiaților
polonezi (demnitari, civili și militari)13 ne asumam riscurile și sacrificiile în fața unui prieten
aflat într-un moment de grea cumpănă (s.n.).14
După o serie de estimări, cifra totală a refugiaţilor polonezi în România se ridică la
100.000 de persoane din care 60.000 militari. O statistică a Comisariatului general pentru
refugiaţii polonezi indică faptul că la 4 octombrie 1939 primiseră azil un număr de 49.547 de
polonezi, dintre care 23.035 militari. O parte din aceştia părăsesc România la 9 octombrie
acelaşi an, rămânând în continuare 36.957 persoane. Marea majoritate a militarilor polonezi
şi-au continuat drumul spre Franţa şi Orientul Apropiat. Totodată, în baza convenţiei militare
româno-polonă, din 30 iunie 1931, care prevedea obligaţia „de a uşura transportul furniturilor
şi tranzitul mijloacelor de război”, guvernul român a permis Poloniei însângerate tranzitul prin
ţară al diferitelor materiale de război şi a unei cantităţi de peste 70.000 kg aur. Nu întâmplător
istoricul polonez Hanryk Batowsky aprecia gestul românilor „ca pe un enorm serviciu adus
Poloniei”.
La finele anului 1939 numărul refugiaților civili aflați în Romania se ridica la peste
15.000 de persoane, iar a militarilor internați în lagăre de aproximativ 10.000. În perioada
mai-aprilie 1939-1940 un număr foarte mare de refugiați s-a întors în Polonia. Odată cu
aderarea României la Pactul Tripartit, autoritățile romanești au exercitat presiuni puternice
asupra refugiaților cu scopul de a micșora numărul acestora. La finele anului 1939 numărul
refugiaților civili aflați în Romania se ridica la peste 15.000 de persoane, iar a militarilor
internați în lagăre de aproximativ 10.000. În martie 1940 numărul refugiaților atingea cifra de

7
Ion Calafeteanu, op.cit., p.263
8
Armand Călinescu, op. cit., p. 430.
9
Valeriu Florin Dobrinescu, op.cit., p. 61.
10
A.M.A.E, fond 71/România. General, vol. 7, f.176.
11
Alexandru Vianu, Constantin Bușe, Zorin Zamfir, Gheorghe Bădescu, Relații internaționale în acte și
documente (1939-1945), vol. II, București, Editura Didactică și Pedagogică, 1976, p. 15.
12
A. Karețchi, A. Ieșanu, op.cit., p. 490.
13
Carol al II-lea, Între datorie și pasiune. Însemnări zilnice vol. I (1904 -1939), Ediția a II a revizuită și
completată de Marcel .Dumitru Ciucă și Narcis Dorin Ion, București, Editura Curtea Veche, 2003, p. 424:
Constantin Argetoianu, Însemnări zilnice, 1 iulie- 22 noiembrie 1939, Ediție de Stelian Neagoe, București,
Editura Machiavelli, 2003, p.110.
14
Gheorghe Buzatu, Dosare ale războiului mondial, Iași, Editura Junimea, 1979, p.44 - 45.

2
10.000 de persoane, dintre care 7.000 sub protecția CARP. La 1 iulie 1940 numărul
refugiaților a atins cifra de 5.300.
La sfârșitul anului 1940 numărul refugiaților polonezi civili din Romania era de 4.100,
iar de refugiați polonezi internați în lagăre de 1.600. În luna iulie a anului 1941 mai existau pe
teritoriul țării noastre cca, 3.200 de refugiați civili. Odată cu aderarea României la Pactul
Tripartit, autoritățile romanești au exercitat presiuni puternice asupra refugiaților cu scopul de
a micșora numărul acestora. La 12 februarie 1941 toate taberele/lagărele de refugiați polonezi
din România au fost închise, cei rămași în continuare în Romania fiind civili.
Potrivit deciziei Ministerului Ordinei Publice, ofițerii și soldații polonezi refugiați pe
teritoriul țării noastre sunt obligați să locuiască în lagărele sau localitățile fixate de autorități.
Cetățenii polonezi care nu au purtat arme în războiul cu Germania nu pot locui decât
în cantonamentele fixate de autoritățile romanești, cei ce le vor părăsi fără a înștiința
autoritățile fiind șterși de pe panoul de ajutoare. Cetățenii polonezi care nu au purtat arme în
războiul cu Germania și aveau mijloacele necesare puteau părăsi țara, făcându-și vizele de
rigoare. Au fost situații în care refugiații polonezi au cerut să se deplaseze dintr-un loc în
altul, ceea ce a creat autorităților statului roman dificultăți în a avea o evidență clară a
acestora.
La 10 septembrie 1939, Grigore Gafencu, ministrul român de externe, declara că, în
cazul trecerii frontierei, militarii polonezi vor fi dezarmaţi şi internaţi în interiorul ţării.
Această precizare se baza pe faptul că articolul 11 al Convenţiei de la Haga – referitoare la
drepturile şi obligaţiile puterilor şi persoanelor neutre în cazul unui război terestru prevedea ca
statul neutru să interneze armata părţii beligerante „pe cât posibil cât mai departe de câmpul
de luptă”.
Pentru a preîntâmpina presiunile germanilor informaţi asupra intenţiei guvernului
polonez şi a unor militari de a trece în România – aşa cum rezultă din telegrama lui
Ribbentrop trimisă la Bucureşti la 12 septembrie 1939 – acelaşi Grigore Gafencu a subliniat
faptul că, din momentul trecerii graniţei, membrii guvernului polonez devin persoane
particulare. Evenimentele tragice prin care trecea poporul polonez derulându-se rapid, la 17
septembrie 1939 ministrul de externe al Poloniei Beck –cere prin intermediul ambasadorului
român de la Varşovia dreptul de trecere în România a guvernului polonez. În răspunsul dat lui
Beck de către ministrul român, Grigore Gafencu, se arată că „guvernul român este gata să
acorde preşedintelui Mosciky Ignaky şi membrilor guvernului polonez ospitalitate pe
teritoriul României în legătură cu tranzitul spre una din ţările neutre, dar nu ca persoane
oficiale”.
Aceştia nu vor respecta condiţiile amintite şi vor intra în România arborând steguleţe
la maşini şi escortă militară. Documentele de arhivă şi presa vremii atestă largul sprijin
material şi moral de care au beneficiat refugiaţii militari şi civili polonezi. Astfel, într-o
instrucţiune a Ministerului Apărării Naţionale a României, din 28 septembrie 1939, se făcea
precizarea că militarii polonezi rămaşi în România „nu sunt consideraţi prizonieri de război, ci
refugiaţi militari pe teritoriul nostru ai unei armate beligerante”.
La 26 septembrie 1939, Legaţia română din Sofia primea mulţumiri din partea
grupurilor de refugiaţi care sosiseră în Bulgaria pentru „simpatia arătată lor de populaţie în
drumul parcurs până la Giurgiu”. Cei aproximativ 40.000 refugiaţi civili au beneficiat de
cazare corespunzătoare şi li s-a acordat de către statul român indemnizaţie de întreţinere, cu
începere din 15 septembrie 1939 şi până la plecarea din ţară, 31 martie 1946, a ultimilor
refugiaţi polonezi. În toată această perioadă, statul român a alocat suma de 2.115.614.622 lei,
la cursul din 1939 (începând cu anul 1941 numărul refugiaţilor civili scade la aproximativ
3.000 persoane – n.n.). Înalţii funcţionari au primit zilnic între 400-700 lei, iar membrii de
familie între 150- 300 lei. Pentru ceilalţi civili polonezi, indemnizaţia zilnică era de 100 de lei

3
pentru cei ce depăşeau vârsta de18 ani, iar cei sub 18 ani primeau 50 lei.15 În afară de aceasta,
s-au mai acordat ajutoare constând în îmbrăcăminte, medicamente şi sume de bani, colectate
prin Crucea Roşie a României şi prin Crucea Roşie Internaţională. Totodată, în localităţile în
care domiciliau, s-au înfiinţat şcoli primare şi licee încadrate cu învăţători şi profesori
polonezi, subvenţionate de statul român.
Se ştie că preşedintele Poloniei, Mosciky, va fi silit să predea funcţia de preşedinte lui
Wladislaw Raczkiewicz, la 30 septembrie 1939, care va încredinţa funcţia de prim ministru
generalului Wladyslaw Sikorski (fost preşedinte al senatului polonez – n.n.), având şi funcţia
de ministru al forţelor armate poloneze. Deşi germanii au insistat ca membrii guvernului
polonez să fie împiedicaţi să plece din România, totuşi autorităţile româneşti „închid ochii” la
plecarea mai întâi a noului preşedinte în exil al Poloniei (va pleca la Paris cu lista noului
cabinet – n.n.), ca apoi la 25 decembrie 1939, fostul preşedinte Mosciky împreună cu familia
să plece în Elveţia, sub „pretextul” că starea lui de sănătate nu permite internarea în ţara
noastră. Fapta guvernului român a atras protestele germanilor care au menţionat că „dacă
asemenea cazuri, venind în contradicţie cu promisiunea dată, se vor repeta, faptul nu va
rămâne fără consecinţe. Protestul Germaniei naziste se referea la permisiunea constituirii pe
teritoriul României a unui guvern polonez care continua războiul contra Germaniei, fiind
considerat un act de manifestare antigerman şi de ajutor dat Poloniei, precum şi la „acordul
tacit” prin care guvernul român a permis plecarea persoanelor guvernamentale poloneze din
ţară.
Imediat după ce pe 17 septembrie 1939, trupele sovietice trec frontiera cu Polonia,
până la o linie ce demarca Ucraina de vest şi Bielorusia de vest, guvernul polonez a luat
hotărârea de a se refugia în România. Printre localităţile care i-au primit pe refugiaţii
polonezi, civili şi militari, au fost şi unele localităţi ale fostelor judeţe Neamţ şi Roman:
Bicaz, Piatra Neamţ şi Târgu Neamţ – judeţul Neamţ şi I. Gh. Duca (actuala comună Bâra –
n.n.), Roman şi Strunga din judeţul Roman, localităţi unde li s-au acordat tot sprijinul material
şi moral de care aveau nevoie în acele clipe atât de grele pentru Polonia vecină. După ce în
ziua de 19 septembrie 1939 are loc la Prefectura judeţului Neamţ o şedinţă cu membrii unor
comitete de binefacere din urbea Piatra pentru găsirea mijloacelor de asistenţă a refugiaţilor
polonezi, în ziua următoare, la 20 septembrie, Primăria oraşului Piatra Neamţ va face un apel
emoţionant către locuitorii aşezării de la poalele Petricicăi, apel tipărit în 200 de exemplare
pentru a fie expus în principalele puncte, instituţii şi unităţi economice ale localităţii, pentru
„ajutorarea polonezilor lipsiţi de bani, hrană şi în mizerie” sosiţi „în mare număr în oraş”:
„Simţul nostru de omenie ne cere să-i primim cu bunăvoinţă şi înţelegere şi să-i ajutăm în
aceste clipe de deznădejde şi de lipsă”. Nici romaşcanii nu sunt mai prejos în etalarea
sentimentelor lor umanitare faţă de tragedia refugiaţilor polonezi. În aceeaşi zi, de 20
septembrie 1939, ca şi Primăria oraşului Piatra Neamţ, Prefectura judeţului Roman face un
apel către toţi locuitorii aşezaţi de-a lungul Moldovei şi Siretului, în cuvinte deosebit de
emoţionante: „Dezlănţuirea războiului germano-polon a făcut multe victime, nu numai printre
cei ce au luptat pentru apărarea patriei lor, ci şi prin populaţia necombatantă.
Convoiuri întregi de bătrâni, femei şi copii ai naţiunii polone îşi caută un refugiu pe
pământul patriei noastre… De aceea, facem un călduros apel la cei ce pot să le ofere găzduire
şi să-i ajute cu bani, alimente şi îmbrăcăminte, pe care le vor putea depune, începând chiar de
astăzi, la prefectură iar cei din sate vor depune obolul lor la primăria respectivă”. Într-adevăr
autorităţile romaşcane au acţionat pentru ajutorarea refugiaţilor polonezi, mare parte din ei
fiind în trecere prin judeţul Roman. În acest sens, s-a organizat un serviciu care se ocupa cu
cazarea şi hrănirea acestora, la apelul prefecturii răspunzând brutarii din oraşul Roman, care

Ionela Nițu, Dam Ovidiu Pintilie, Refugiații polonezi din județele Argeș și Muscel în perioada 1939-1945., în
15

Acta Bacoviensia, VII, 2013, p. 325.

4
puneau la dispoziţie pâinea necesară, patronii de restaurante care pregăteau hrana şi unele
întreprinderi, ca de exemplu fabrica şi rafinăria de zahăr „Danubiana” Roman, care puneau la
dispoziţie pe data de20 septembrie 1939 „o primă cantitate de 100 kg zahăr”. Tot această
întreprindere avea să angajeze în aceeaşi perioadă, mai precis în octombrie 1939, 71 de
refugiaţi polonezi „din cei ce cunosc fabricarea zahărului sau mecanici”.
La 9 octombrie 1939, Serviciul financiar al Ţinutului Prut făcea cunoscut prefectului
judeţului Roman că „vi s-a acordat până în prezent de către acest Ţinut suma de 90.000 lei
pentru ajutorarea refugiaţilor polonezi”. La sfârşitul lunii septembrie, prin oraşul şi fostul
judeţ Roman trecuseră peste 10.000 de refugiaţi polonezi care au primit hrană, dintre care
numai 578 se aflau cazaţi în acest judeţ. Autorităţile din judeţul Neamţ au luat aceleaşi măsuri
pe linia sprijinului material şi moral de care aveau nevoie refugiaţii polonezi. Astfel, filiala
Crucii Roşii din judeţul Neamţ, a cărei preşedintă era Eugenia Popovici, directoarea Liceului
de fete din urbea Piatra, s-a ocupat de organizarea mai multor centre de Cruce Roşie, de-a
lungul liniilor de comunicaţie principale la Piatra Neamţ, Buhuşi, Tg. Neamţ şi I. Gh. Duca
(actuala comună Tarcău – n.n.). În aceste localităţi sau organizat cantine pentru hrănirea a câte
50 de persoane. Dintr-un raport pe care Prefectura judeţului Neamţ l-a trimis Rezidentului
ţinutului Prut, de la sfârşitul lui septembrie 1939, reieşea faptul că în Piatra Neamţ erau cazaţi
427 de civili şi 200 militari, iar la Tg. Neamţ 61.
De o deosebită grijă şi atenţie s-a bucurat preşedintele Poloniei şi persoanele ce l-au
însoţit16, în timpul cât s-a aflat pe teritoriul patriei noastre şi al judeţului Neamţ (a stat la
Bicaz în perioada 19 septembrie – 4 noiembrie 1939 – n.n.). În ziua de 19 septembrie 1939,
prefectura judeţului raporta că în conformitate cu ordinul trimis, a luat măsurile
corespunzătoare pentru a asigura condiţiile cele mai bune pentru cât timp preşedintele se va
afla pe teritoriul acestui judeţ. În raport se menţionează că: trenul special cu cei de mai sus, a
sosit în noaptea de 18 septembrie la orele 22,40... iar a doua zi la orele 10 a plecat împreună
cu însoţitorii la Bicaz. Am dat dispoziţii de parcarea vagoanelor în staţii, cum şi măsuri de
pază şi linişte în jurul vagonului, printr-un serviciu poliţienesc acoperit”. In cursul nopţii a
fost organizată de către autoritățile române paza trenului, iar în ziua de 19 septembrie, la ·ora
13.00, preşedintele s-a îndreptat spre reşedinţa ce i-a fost rezervată.17 La coborârea din tren, I.
Moscicki păşea încet, era trist şi părea foarte extenuat" - scria ziarul "Universul" din 23
septembrie 1939, în relatarea sa asupra sosirii la Bicaz a preşedintelui. Prin ridicarea pălăriei
răspundea la toate saluturile. S-a făcut o primire simplă: prefectul judeţului, maiorul
comandant al legiunii de jandarmi şi şeful Siguranţei i-au ieşit în întâmpinare şi l-au condus
până la Bicaz". Împreună cu preşedintele Poloniei au sosit la Bicaz soţia sa Maria Moscicki,
Alexander Bobkewki, ministru, împreună cu soţia, fiul şi profesorul lui, Stanislaw Lepkowski,
ministru, un consul, doi ofiţeri din suită un preot şi un medic.18 Ca personal de servici au sosit
21 de persoane, care au fost cazate atât la palat, cât şi în locuințele apropiate de reşedinţa
președintelui.19 Acesta a fost însoțit permanent de un secretar de legaţie din partea statului
român.20 Este evident că nici la Piatra Neamţ şi nici la Bicaz nu se putea organiza o primire
protocolara care, ar fi trezit proteste vehemențe din partea Germaniei. Este însă necesar de
subliniat că autorităţile locale ţineau la curent Președinția Consiliului de Miniştri şi Ministerul

16
Pe lângă președintele Poloniei la Bicaz s-au aflat și alti demnitari polonezi: Alexander Bobkewji, ministru,
soția s-a Helena cu fiul lor;Tadeusz Pietrowski, profesorul fiului ministrului Bobkewki;Stanislaw Lepkowski,
ministru; maiorul Iozef Hartman;căpitanul Stefan Krynski;căpitanul Ioan Huber; consulul Stanislaw
Korseniowski cu fiul Andrez; preotul Ioan Humplea și medicul Leopold Jochiel. ( doc. 60, p. 238 Refugiații
polonezi, tom I
17
Arh. St. Neamţ, fond Prefectura Judeţului Neamţ, dosar 331/1939, fila 15.
18
Arh. Ist. Centr., fond Ministerul Afacerilor Interne, dosar 305/1940 fila 46.
19
Ibidem, fila 47.
20
Universul, din 23 septembrie 1939.

5
Afacerilor Externe asupra măsurilor pe care le luau pentru paza şi serviciile aduse
preşedintelui.21
Şederea la Bicaz a preşedintelui republicii cunoaşte două perioade : prima, fiind de la
sosire până la 30 septembrie, iar a doua, de la această dată până la începutul lunii noiembrie,
când a plecat la Craiova. Imediat după sosirea la Bicaz, preşedintele Poloniei începe o vie
activitate politică sub privirile îngăduitoare ale guvernului român şi in pofida protestelor
vehemente ale guvernului german. Au avut loc numeroase convorbiri telefonice cu ambasada
Poloniei la Bucureşti, cu Slănic Moldova, localitate în care se aflau membrii guvernului
polonez, cu Cernăuţi, precum şi alte oraşe din ţară.22 Elocvent este faptul că aceste convorbiri
făcute în limba polonă nu erau controlate de autorităţile româneşti.23 Mai mult decât atât,
Armand Călinescu aproba la 20 septembrie convorbiri telefonice cu străinătatea, ce se puteau
efectua de la Prefectura Judeţului.24 Bicazul a devenit punctul de contact direct sau indirect al
diferitelor personalităţi poloneze cu preşedintele aflat în funcţie. De remarcat sunt desele
vizite ale ambasadorului R. Rascinski, precum şi ale secretarului Ambasadei Poloniei la
Bucureşti, care au avut convorbiri îndelungate cu preşedintele I. Moocilcki la reședința
acestuia. Astfel ambasadorul Poloniei este primit în zilele de 20 şti 27 septembrie de
preşedinte, după care s-a întâlnit cu ceilalţi refugiaţi aflaţi in Bicaz.25
Guvernul român, plecând de la considerente umanitare, hotărăşte transferarea fostului
preşedinte la Craiova. Alegerea oraşului a fost făcută şi din motive tactice bine gândite;
apropierea de graniţă ar fi putut permite scoaterea rapidă a lui I. Moscicki, fără ca ambasada
germană să prindă de veste, lucru care de altminteri s-a şi întîmp1at. Transferarea de la Bicaz
la Craiova a fost hotărâtă pentru ziua de 4 noiembrie 1939. De perfecta desfăşurare a acestei
acţiuni s-a ocupat comisarul general pentru evidenţa şi asistenta refugiaților polonezi,
locotenentul-colonel Hagi-Stoica.26 Organele administrative şi poliţieneşti din judeţul Neamţ
au primit ordine pentru "a lua toate măsurile de cuviinţă pentru ca transferarea domnului
Mosoicki şi a suitei sale să se efectueze in cele mai bune condiţiuni".27 Drumul de la Bicaz la
Piatra Neamţ s-a făcut cu 6 maşini, proprietatea preşedintelui, urnind ca în continuare, drumul
să fie făcut de preşedinte cu trenul. Bagajul şi o parte din personalul de servici au fost
transportate cu 6 autoturisme şi 4 autocamioane. Pe tot parcursul a fost desemnat un însoțitor
din partea organelor de stat româneşti, benzina fiind asigurată de Prefectura Judeţului.28
I. Moscicki, împreună cu suita sa formată din 15 persoane a calatori în două vagoane
(un vagon ministerial, pus la dispoziție de ministrul Gr. Gafencu şi un vagon cl. I-a), care au
fost pe rând ataşate diferitelor garnituri. Documentele care ne stau la dispoziţie atestă grija
deosebită a autorităţilor româneşti pentru transportul fostului președinte. Astfel, pe tot
parcursul de la Bicaz până la Craiova a fost atașat C. Rosetti, funcţionar superior din M.A.E.,
pe lângă persoana președintelui.. Au fost date dispoziţiuni speciale Direcțiunii Generale
C.F.R. ca cele două vagoane să se găsească în imediata apropiere a vagonului restaurant; s-a
dat dispoziţia ca programul de funcţionare a restaurantului să fie în funcţie de dorinţele
preşedintelui; a fost adusă veselă specială pentru deservirea preşedintelui şi a suitei sale. Pe
tot timpul staționarii vagoanelor decuplate în staţia Chitila, o locomotivă a asigurat încălzirea

21
Arh. St. Neamţ, fond Prefectura Judeţului Neamţ, dosar 331/1939, pag. 15.
22
ibidem fila 16.
23
Ibidem fila 14, 15.
24
Ibidem , fila 2-3.
25
ibidem f. 11, 22, 23.
26
Arh. Ist. Centr., fond Ministerul Afacerilor Interne, dosar 306/1940, f. 4.
27
Ibidem, f. 41
28
Ibidem.

6
celor două vagoane. Toate cheltuielile ocazionate de transferarea preşedintelui fost suportate
de Președinția Consiliului de Miniștri iar paza asigurate de Siguranța Generală.29
Trenul in care se găseau I. Moscicki Și suita sa a sosit la Craiova în noaptea de 5
noiembrie, ora 0,16.30
In ziua de 18 septembrie vor sosi in staţiunea Slănic Moldova membrii guvernului
polonez şi familiile acestora, totalizând 305 persoane, preşedintele Moscicki va fi cazat intr-o
reşedinţă regală din localitatea Bicaz iar mareşalului Rydz Smigly i se va oferi posibilitatea de
a locui in impunătorul palat Mihail din Craiova.31 Pentru a asigura confortul demnitarilor,
stațiunea a fost închisă pentru turiști, fiind eliberate toate hotelurile și amenajat parcul
central.32 Restaurantele au fost puse și ele la dispoziția refugiaților, plata urmând a se face din
fondurile Președintelui Consiliului de Miniștri. Demnitarii nu erau păziți și în acest interval au
fost vizitați de reprezentanți ai ambasadei Poloniei. La începutul lunii octombrie 1939,
refugiații de la Slănic Moldova, se vor îndrepta spre Băile Herculane, pentru că la Slănic nu
aveau încălzire.33 Tot pe 18 septembrie 1939, Prefectura Bacău, cerea Primăriei și Poliției
Buhuși să i-a măsuri de încartiruire a refugiaților polonezi care urmau să sosească cu cele 25
de vagoane.34 În zilele de 22 și 23 septembrie, au sosit refugiați și în comunele Gârleni,
Blăgești și Fântânele. La sfârșitul lunii septembrie doar la Gârleni se aflau încartiruiți în
casele localnicilor, 82 de refugiați polonezi din totalul de 203 plasași în cele trei comune.35
La începutul lunii octombrie 1939, a început evacuarea polonezilor din Moldova spre
Muntenia și Oltenia. În acest sens CFR trebuia să asigure vagoanele necesare evacuării celor
727 de refugiați din Roman cu destinația Buzău, a celor 6 din Piatra Neamț spre Alexandria și
a celor 543 din Bacău spre Călărași.36 În ziua de 12 octombrie au părăsit Bacăul, 149 de
refugiați cu destinația Pietroșița, Pucioasa și Săculețe, județul Buzău.37
Dintr-o situația din 13 octombrie 1939, reiese că în cele două județe se mai găseau 419
de refugiași dintre care 22 de militari. ( 44-Piatra Neamț, 34-Bicaz și 341-Bacău).38
Pe raza județului Roman au fost încartiruiți un număr de 614 refugiați polonezi39
(Roman-530; comuna IG Duca-4; comuna Strunga-80) care au fost transferați în luna
octombrie spre Călărași.
La sfârșitul lunii octombrie situația refugiaților din județele Neamț și Bacău era
următoarea40
Județ Localitatea Bărbați Femei Copii Total
Bacău Bacău 90 34 25 149
Neamț Bicaz 24 5 3 32
Piatra Neamț 3 19 2 24
Roman Roman 2 - 1 3

La sfârșitul anului 1939 numărul refugiaţilor civili aflaţi in Romania sc ridica la peste
15.000, iar a militarilor internaţi in lagăre militare a fost de 10.000. in martie 1940 numărul

29
Arh. Ist. Centr., fond Ministerul Afacerilor Interne, dosar 30/1940. p. 37-45.
30
Ibidem, p. 43.
31
A.Kareţchi, L.Eşanu, op.cit., p.154-155.
32
Ibidem , p. 506.
33
Ibidem, p. 507.
34
Refugiații polonezi în România 1939-1937. Documente din Arhivele Naționale ale României. Tom I, partea I,
Varșovia-București, 2013, doc. 15, p. 74.
35
Ibidem, doc. 40, p. 172.
36
Ibidem, doc. 63, p. 250.
37
Ibidem, doc. 69, p. 268.
38
Ibidem, doc.72, p. 274.
39
Ibidem, doc. 101, p. 380-412.
40
Ibidem, doc. 98, p. 368 și doc. 104, p. 424.

7
refugiaţilor atingea cifra de 10.000 de persoane, dintre care sub protecția Comisiei pentru
Ajutorarea Refugiaţilor Polonezi se aflau aproape 7.000. O dată cu plecarea unui nou val de
refugiaţi spre direcţii necunoscute, la 1 iulie 1940 numărul refugiaţilor a scăzut la 5.300. in
ultimul trimestru al anului 1939 cat şi pe parcursul întregului an 1940 un număr foarte mare
de refugiaţi s-au întors in Polonia. Dintr-o adresă a Poliției de Siguranță Bacău din 5 aprilie
1940, reiese că la acea dată se mai găseau în județe circa 92 de refugiați (62 de bărbați, 22 de
femei și 8 copii).41 Documentul mai informa că ajutoarele bănești sunt date de către Prefectură
în sumă de 100 de lei pe zi pentru adulții intelectuali, 80 de lei pentru muncitori și 50 de lei
pentru minori.42 Dintr-un alt document din 1940 aflăm și localitățile unde aveau voie să se
stabilească refugiații, adică Roman, Bacău, Moinești și Prăjești.43
Odată cu aderarea României Ia Pactul tripartit din 22-24 noiembrie 194044, autorităţile
romaneşti au exercitat puternice presiuni asupra refugiaţilor cu scopul de a micşora radical
numărul acestora, anunțând in acest sens că vor face toate demersurile pentru a determina
plecarea forţată a tuturor refugiaţilor polonezi din Romania. Această reacţie a făcut ca foarte
mulţi dintre cei refugiaţi să ia drumul exilului înspre Orientul Apropiat. Plecarea forţată a
refugiaţilor a înregistrat punctul culminant in timpul iernii 1940-1941 şi s-a încheiat in aprilie
1941, la câteva săptămâni după plecarea consulului Marii Britanii de la Bucureşti. in acest
mod, pe parcursul anului 1941 numărul refugiaţilor polonezi aflaţi in Romania s-a micşorat
simţitor, atingând la sfârșitul anului cifra de 4.100 de refugiaţi civili şi 1.600 de militari
internaţi in lagăre. Presiunile exercitate de către autorităţile romane nu aveau să ia sfârșit aici.
La sfârșitul lunii ianuarie 1941, Comisariatul General pentru Problema Refugiaţilor
Polonezi a anunţat public că refugiaţii care pană la data de 10 februarie nu vor părăsi teritoriul
României vor fi plasaţi in lagărele de muncă forţată. in acelaşi timp, oficialităţile romaneşti
precum şi reprezentanţii Germanici naziste de la Bucureşti au organizat prin Crucea Roşie
romană plecarea refugiaţilor spre Gubernul General,45 La toate acestea s-au adăugat şi
presiunile Comisariatului General asupra restului de soldaţi şi ofiţeri internaţi la Călimănești
şi la Târgu Jiu. in urma acestor presiuni s-au anunţat pentru plecarea spre Polonia in jur de
1.500 de persoane. in ziua de 12 martie 1941 toţi cei înregistrați pentru plecare au fost
îndrumați către staţia de cale ferată de Ia Piatra Olt unde, surprinzător - din motive
necunoscute — au primit înștiințarea că autorizaţia pentru plecarea refugiaţilor spre Polonia a
fost retrasă de către autorităţile germane. La sfârșitul lunii aprilie 1941 a încetat plecarea
refugiaţilor. Numărul celor rămaşi s-a stabilit in luna iulie in jurul a 3.200 de refugiaţi civili.
Dacă însă ne referim la condiţiile materiale ale refugiaţilor, acestea au cunoscut o mare
înrăutățire. in octombrie 1939 fiecărui refugiat adult ii revenea o alocaţie de întreținere in
sumă de 100 lei zilnic, iar unui copil sau adolescent pană in 18 ani o sumă de 50 lei. Acest
ajutor financiar era suficient atunci pentru a acoperi cheltuielile unei singure persoane. in
următorii trei ani preţurile au crescut in general de trei ori, la îmbrăcăminte de 5 ori, la articole
de import de 10 ori. Numai chiria locuinţei şi costul pâinii, care se vindea pe cartelă, au
crescut de două ori. in acest fel existenţa refugiaţilor s-a înrăutățit simţitor. însă datorită
intervenţiei Comisiei, refugiaţii au primit zilnic o masă de prânz la care preţul a crescut doar

41
Ibidem, tom I, partea a II-a, doc 177, p. 938.
42
Ibidem.
43
Ibidem, doc. 214, p. 1092.
44
Aurică Simion, Regimul politic din România în perioada septembrie 1940 ianuarie 1941, Cluj Napoca, 1976,
p.146; După cum se ştie Pactul Tripartit semnat la Berlin in ziua de 27 septembrie 1940, de către reprezentanţii
Germaniei, Italiei şi Japoniei era un acord militar agresiv al marilor puteri fasciste şi militariste.
45
Gubemul General, Leksykon Historii XX wieku, Krqk6\v, 1992 - 1993, p.437; Pământul polonez a fost împărțit
intre Germania (188.000 km2) şi URSS (201,000 km2) precum şi Slovacia (câteva localităţi din voievodatul
Cracoviei). O parte din teritoriul polonez ocupat de hitlerişti şi unit la al IlI-lea Reich, un teritoriu reprezentând
97.000 km2 a fost constituit in Gubernul General, care s-a aflat sub control efectiv al Germaniei.

8
cu 30%. Aceasta s-a datorat faptului că Comisia a acoperit costurile pentru închirierea
cantinelor şi totodată a făcut posibilă cumpărarea de produse pentru perioade mai mari de
timp.
Pană la 1 iunie 1942 refugiaţii nu au primit autorizaţia de muncă. in ciuda acestei situaţii
dificile, aproape in toate centrele pentru refugiaţi au existat persoane care se aflau angajate in
diferite munci sezoniere. in primăvara lui 1942, înjur de 70% dintre bărbaţii apţi de muncă
lucrau in agricultură, in podgorii, la construcţia de drumuri şi poduri. in ziua de 1 iunie 1942 a
fost acordat refugiaţilor dreptul la muncă. Legea a fost anunţată in Monitorul Oficial din 29
iunie împreună cu un regulament care prevedea norme speciale pentru cei angajaţi din rândul
refugiaţilor. Cu toate că dădea posibilitatea îmbunătățirii stării materiale a refugiatului care
avea un loc de muncă, regulamentul prin prevederile sale avea să înrăutățească şi mai mult
condiţiile de existenţă ale acestuia. Astfel, fiecare refugiat angajat era obligat ca din salariul
pe care îl câștiga să plătească 30% pentru fondul refugiaţilor, fond care era administrat de
Comisia Generală. in acest fel refugiatul care avea un salariu de 6.000 lei primea un salariu
net de aproximativ 65%, iar cel care avea un salariu de 12.000 lei lunar primea un salariu net
de 55% sau chiar 50%. De legea dată la 1 iunie 1942 au beneficiat foarte puţine persoane.
Numărul celor angajaţi definitiv intr-o slujbă niciodată nu a depăşit cifra de 150. Spre finele
anului 1943 numărul celor care aveau un loc de muncă stabil se ridica la 127.46
La începutul lunii septembrie 1943 se mai găseau 4 refugiați polonezi în zonă, 2 în comuna
Strunga, județul Roman și 2 în comuna Domnița Maria, Bacău.47
Cu tot acest ajutor material, moral şi politic pe care l-a dat poporul român Poloniei
însângerate, această ţară s-a dovedit a nu fi recunoscătoare României la Conferinţa de pace de
la Paris, după sfârşitul celui de-al doilea război mondial, cu ocazia stabilirii despăgubirilor de
război şi neacordării statului de cobeligerantă ţării noastre (a 4-a ca putere militară în războiul
antihitlerist, 23 August 1944 – 9 Mai 1945).

Direcţia Judeţeană Neamţ A Arhivelor Naţionale, fond Prefectura Judeţului Neamţ, dosar nr.
327/1939, 331/1939.
Ministerul de Interne Cernăuți, 9. XI. 1939

ORDIN CIRCULAR Nr. 1

Hărțile Snyatin
Cernăuți
Gyergyo-Szt. Mikloș scara 1: 200 000
Piatra Neamț

Având în vedere evenimentele ce se petrec la granița de Nord cu Polonia și pentru a se

evita o invazie de populațiune civilă, militară și trupă armată în mod neregulat, se iau
următoarele dispozițiuni:
- se admite intrarea în țară a populației civile cu controlul actelor, iar pentru unitățile militare
cu condiția a fi dezarmate la frontieră;
- se vor lua măsuri de control sanitar și eventual de hrănirea și cazarea refugiaților.
În acest scop:
a) Inspectoratul Regional Sanitar va studia și va propune, până în ziua de 9. XI. 1939, orele
16, modalitatea de primire, din punct de vedere sanitar al refugiaților;

46
Marius Iulian Petraru- Situația refugiaților polonezi din România în timpul celui de al doilea război mondial
, p. 272, Suceava, nr.XXIV-XV, 1997-1998.
47
Refugiații polonezi în România 1939-1937. Documente din Arhivele Naționale ale României. Tom I, partea II,
Varșovia-București, 2013, doc. 258, pp. 1246-1247.

9
b) Autoritățile administrative, d-nii prefecți și primari [de] orașe reședință, nereședință și
rurale, vor studia măsurile necesare pentru o eventuală hrănire, cazare și transport al
refugiaților pe zonele de transport și afluire;
c) Toate operațiunile vor fi conduse de autoritățile polițienești (jandarmerie și poliția
administrativă), iar armata va fi întrebuințată numai la cererile și după ordinile subsemnatului;
d) Dezarmările și inventarierea lor se vor face numai de trupele de jandarmi, urmând ca,
ulterior, ele să fie predate cu forme și la ordine speciale unităților armate;
e) Primăria Municipiului Cernăuți și d-nii prefecți de județe, vor studia chestiunea
aprovizionării, luând severe măsuri de a nu scumpi alimentele;
f) Zona în care se face primirea, dezarmarea, trierea, deparazitarea și cartiruirea tuturor
refugiaților și dezarmaților este cuprinsă între frontiera de Nord a țării, începând de la Valea
Vișeului, până la Susuleni (pe Nistru), urmând apoi o linie de fund care trece prin: Susuleni-
Orhei-Călărași-Ungheni-Iași-Tg. Frumos-Pașcani-Tg. Neamț-Broșteni- Vatra Dornei-
Iacobeni-Cârlibaba-Borșa-Valea Vișău, toate inclusiv;
Această zonă are următoarele servituți:
- Nu se admite o cartiruire de refugiați decât la sudul liniei marcată de Seletin-Vicovul de Sus
și Jos-Rădăuți-Dângeni-Movila Ruptă-Rucșin-Poleana-Ocnița-Nistru (toate exclusiv);
- Zona de Nord a acestei linii poate fi străbătută de refugiați în convoiuri, pentru a fi
transportați la sudul liniei hotărâte mai sus, în zonele stabilite.
În acest scop, întreaga zonă se împarte în trei sectoare:
Sectorul I.
Limita de S.V. -de la Valea Vișeului-Borșa-Cârlibaba-Valea Dornei-Broșteni;
Limita de S. – Broșteni-Pipirig;
Limita de E. -Pipirig-Gura Humorului-Rădăuți (inclusiv)
Limita de N. -Rădăuți-Horodnicul de Sus și Jos- Vicovul de Sus-Zaharniceni (inclusiv);
frontiera Zaharniceni-Valea Vișeului;
Sectorul II.
Limita V. –Pipirig-Gura Humorului-Rădăuți (exclusiv toate).Horodnicul Sud-Vicovul de Sus-
Zaharniceni (exclusiv);
Limita N. -Vijnița (inclusiv)-frontiera Orășeni (inclusiv);
Limita E. -Orășeni (exclusiv)-Sipeniți (exclusiv)-Storojineț (inclusiv)-Mihăileni (exclusiv).V.
Siretului (până la Dumbrăveni)-Hârlău-Cotnari-Tg. Frumos (toate inclusiv).
Sectorul III
Limita V. -este limita de est din Sectorul II;
Limita N. -Orășeni (exclusiv)-Prihorodoc;
Limita E. –Nistrul-Sușuleni;
Limita S. –Sușuleni-Orhei-Podul Iloaiei.
Căile de scurgere:
În sectorul I.
Itinerarul I. Poeni de sub munte-Valea Vișeu-Borșa-Cârlibaba-Iacobeni-C.Lung;
Itinerarul II. Ialoviciora de Jos-Seletin-Iablonița-Gura Putilei-Putila-Seletin-Zahariceni-
Răstoace-Măriniceni-Gura Putilei-Putila-Seletin. Toate aceste căi de comunicație vor urma de
la Seletin, pe itinerarul Seletin-Șipotele Sucevei-Moldova-Sulița Breaza-Fundul Moldovei-C.
Lung-Vama-Bucșoaia-Gura Humorului.
Itinerarul III. Seletin-Brodina-Falcău-Straja-Vicovul de Sus și Jos-Marginea-Solca-Gura
Humorului.
În sectorul II
Itinerarul 2. Vijnița-Berhomet p/s-Jadova-Panca-Storojineț-Adâncata-Orpișeni-Siret-
Negostina-Șerbăuți-Dărmănești;

10
Itinerarul 3. Vășcăuți-Hlinița-Storojineț-Adâncata-Orpișeni-Siret-Negostina- Șerbăuți-
Dărmănești;
Itinerarul 4. Orășeni-Berhome- Hlinița-Storojineț-Adâncata-Oprișeni-Siret-Negostina-
Șerbăuți-Dărmănești.
În Sectorul III
Itinerarul 5. Orășeni-Borăuți (inclusiv) prin Ivăncăuți-Stânceni-Cozmeni- Valeva-Subraneț-
Rohozna-Sadagura-Jucica Nouă-Buda-Boian-Noua Suliță-Molnița-Herța-Dorohoi-Botoșani;
Itinerarul 6. Borăuți-Dorășeuți (inclusiv)-Cadobești-Zastavna-Cuciurul Mic-Rohozna-
Sadagura-Buda-Boian-Noua Suliță-Molnița-Herța-Dorohoi-Botoșani;
Itinerarul 7. Doroșeuți-Onut (inclusiv)-Okna-Iurkăuți-Cuciurul Mic-Rohozna-Sadagura-
Buda-Boian-Noua Suliță-Molnița-Herța-Dorohoi-Botoșani;
Itinerarul 8. Onut-Ruhotin-Grămești-Colincăuți-Toporăuți-Rarancea-Buda-Boian-Noua
Suliță-Molnița-Herța-Dorohoi-Botoșani;
Itinerarul 9. Pe porțiunea Ruhotin-Prihorodoc, pe drumul Poleana-Clișăcuți-Prihorodoc-
Ruksyn-Dinăuți-Noua Suliță-Molnița-Herța-Dorohoi-Botoșani.
Linia de dezarmare a trupelor ce vor trece frontiera, va fi la punctele de graniță stabilite prin
ordinul . [vezi] Anexa 1
Deparazitare sanitară se va face în gările:
În sectorul I. Zeletin.
În sectorul II. Jadova și Storojineț.
În sectorul III. Vor aflui itinerariile 5, 6, 7 și 8 la gările Cozmeni-Zastava;
itinerarul 9 va aflui la gara Noua Sulița.

Comandament.

Comandant general . General Marinescu Gavril cu reședința [la] Cernăuți;

ajutor . colonel Barozzi.
Comandantul Sectorului I. Lt. Colonel Mânecuță, cu reședința la Seletin
(compania Gr.), forțe: un Bat. și un Comp. M-tr (vezi schița) și un Comp. C.4 I.
Comandantul Sectorului II. Lt. Colonel Grossu, cu reședința la Jadova;
Comp. Jand. 4 C.I. și Gr. M-tr. (vezi schița).
Comandantul Sectorului III. Lt. Colonel Isopescu, cu reședința la Zastavna; forțe:
o Comp. Jand. C. 4. I. și două Comp. Jand. Pedeștrii (vezi schița).
Forțe suplimentare
Două companii Jand. Pedeștrii, repartizați sectorului III la Clișcăuți și Zastavna;
Două companii Jand. Pedeștrii se repartizează sectorului I; două companii Jand. Pedeștrii
se repartizează sectorului II; două companii Jand. Pedeștrii se repartizează sectorului III;
trei companii Jand. Pedeștrii . la dispoziția comandamentului în Cernăuți; două Bat.
Jand. Rurali Iași, care păzesc linia de fund.
(DJANS fond Prefectura Județului Rădăuți 7/1939, dosar f. 6)

11