Sei sulla pagina 1di 8

Adolf Hitler

Adolf Hitler (n. 20 aprilie 1889, Braunau am Inn, Austria – d. 30


aprilie 1945, Berlin) a fost un om politic, lider al Partidului Muncitoresc
German Național-Socialist (NSDAP), cancelar al Germaniei din 1933, iar
din 1934 conducător absolut (Führer) al Germaniei.
Ajuns la putere în 1933, Hitler, a transformat țara într-o
dictatură monopartid bazată pe
ideologia totalitaristă și autoritaristă a național-socialismului. Politica sa
expansionistă agresivă este considerată principala cauză a izbucnirii celui
de-al Doilea Război Mondial, soldat cu pierderi omenești colosale. De
numele său sunt legate numeroase crime împotriva umanității, printre care
punerea în aplicare a unui plan naționalist și rasist de exterminare în masă
a evreilor și altor „indezirabili” din Europa, precum și lichidarea adversarilor
politici din Germania. Hitler a fost ales „omul anului” în 1938 de către
revista americană Time.[13]
Viața timpurie
Origini
Tatăl lui Hitler, Alois Hitler, Sr. (1837–1903), a fost fiu ilegitim al lui Maria
Anna Schicklgruber.[14] Deoarece în registrul baptist de natalitate nu era
indicat numele tatălui său, Alois și-a luat inițial numele de familie al mamei
sale, Schicklgruber. În 1842, Johann Georg Hiedler s-a căsătorit cu mama
lui Alois, Maria Anna. După decesul ei din 1847 și al lui Johann Georg
Hiedler în 1856, Alois a fost crescut în familia fratelui lui Hiedler, Johann
Nepomuk Hiedler.[15] În 1876, Johann Georg Hiedler a fost menționat în
registrul baptist de natalitete (înregistrat ca Georg Hitler) drept tatăl lui
Alois.[16][17] De atunci Alois a preluat numele de familie Hitler, scris și
ca Hiedler, Hüttler sau Huettler[17].
Oficialul nazist Hans Frank a lansat svonul că mama lui Alois ar fi fost
angajată ca femeie de serviciu în casa unei familii de evrei din Graz și că
fiul de 19 ani al familiei, Leopold Frankenberger, ar fi fost tatăl lui
Alois.[18] Deoarece nimeni cu numele de familie Frankenberger nu a fost
înregistrat în Graz în acea perioadă și nu au fost găsite documente care să
ateste existența lui Leopold Frankenberger,[19] istoricii infirmă afirmația că
tatăl lui Alois era evreu.[20][21][22][23]
Originea numelui
Există două ipoteze:
- „Hitler“ ar fi o derivație a vechiului nume „Hiedler“[24] care, la rȃndul său,
conține termenul bavarez și austriac „Hiedl“ (curs subteran de ape, care
inundă periodic pivnițele). Oamenii care trăiau în preajma unui „Hiedl“ erau
numiți „Hiedler“.
- Numele ar proveni de la „Hütte“ („colibă“).
Copilăria și tinerețea

Adolf Hitler (1890)


Adolf Hitler s-a născut la 20 aprilie 1889 în Braunau am Inn, în partea de
vest a Austro-Ungariei (în prezent în Austria), în apropiere de granița
cu Imperiul German.[25] Adolf a fost al patrulea din cei șase copii ai lui Alois
Hitler și Klara Pölzl (1860–1907). Frații mai mari ai lui Adolf—Gustav, Ida și
Otto — au murit în copilărie.[26] La vârsta de trei ani, familia lui s-a mutat
în Passau, Germania.[27] Aici el a căpătat distinctivul accent bavarian, în
locul celui austro-german.[28][29][30] În 1894 familia lui s-a mutat
la Leonding (lângă Linz), iar în iunie 1895, Alois s-a retras pe un mic
latifundiu din Hafeld, lângă Lambach, unde se ocupa de fermă și albine.
Hitler a absolvit Volksschule (o școală de stat) de lângă Fischlham.[31][32]
Eforturile lui Alois Hitler în menținerea fermei din Hafeld s-au soldat cu
eșec și, drept urmare, în 1897 familia s-a mutat în Lambach. La vârsta de
opt ani, Adolf lua lecții de cântat și cânta în corul bisericesc.[33] În 1898
familia lui s-a reîntors definitiv în Leonding. Moartea fratelui său mai mic în
1900, Edmund(cauzată de pojar) l-a afectat profund pe Hitler.[34]
Alois a făcut o carieră de succes în serviciul vamal și a dorit ca fiul său să-i
urmeze calea.[35][36][37][38] Ignorând visul fiului de a termina o școală clasică
și să devină artist, în septembrie 1900, Alois l-a trimis pe Hitler
la Realschule în Linz.[39] Ulterior, în Mein Kampf, Hitler era să dezvăluie că
intenționat a învățat prost la școală, sperând că tatăl său era să observe
aceasta și să-l lase să-și urmeze visul său.[40]
Ca și mulți alți germani din Austria, Hitler a început a dezvolta idei
naționaliste germane încă din tinerețe.[41] El și-a exprimat loialitatea doar
față de Germania, disprețuind Monarhia Habsburgică care se afla în declin
și dominația ei asupra unui imperiu pestriț etnic.[42][43] Hitler și prietenii săi
foloseau salutul "Heil" și cântarea "Deutschlandlied" în loc de imnul
imperial austriac.[44]
După decesul neașteptat al lui Alois, pe 3 ianuarie 1903, succesul lui Hitler
la școală s-a deteriorat și mama sa i-a permis să plece.[45] El s-a înscris
în Realschuledin Steyr în septembrie 1904, unde comportamentul și
performanțele sale au prezentat unele îmbunătățiri.[46] În 1905, după ce a
susținut repetat examenul final, Hitler a părăsit școala fără ambiții de
continuare a studiilor sau planuri clare pentru o carieră.[47]
Din 1905 Hitler s-a mutat la Viena. Timp de șase ani a dus o viață
mizeră boemiană în cele mai sărace cartiere ale orașului, singura sursă de
venit fiindu-i ilustratele cu diferite clădiri din Viena, pe care le picta și vindea
în cafenele. Hitler a încercat să intre la Academia de Arte Frumoase din
Viena în 1907 și apoi în 1908, dar a fost respins de fiecare dată.[48][49]
Pe 21 decembrie 1907, mama lui Adolf moare de cancer la sâni, la vârsta
de 47 de ani.
La Viena, Hitler a făcut cunoștință cu concepțiile extremiste pe care avea
să le pună în aplicare după ce a devenit cancelar al Germaniei. Printre
precursorii ideologici, autori ai unor teorii și discursuri șovine, antisemite,
rasiste care l-au influențat au fost ideologul antisemit, rasist, ocultist și
escroc Jörg Lanz von Liebenfels, cavalerul Georg Ritter von Schönerer,
liderul „Mișcării Pangermane” (Alldeutsche Bewegung sau Alldeutscher
Verband), o grupare politică naționalist-șovină,[50] și primarul Vienei, Karl
Lueger, fondatorul unui partid creștin de orientare virulent
antisemită.[51] Exasperat de ceea ce el, Hitler, percepea a fi văzut în Viena
o „babilonie de rase”, a emigrat în Germania, în mai 1914, stabilindu-se
la München, pe care îl considera oraș „cu adevărat german”.
În Primul Război Mondial

Adolf Hitler (ultimul din dreapta) alături de combatanți în timpul Primului


Război Mondial (1915)
După izbucnirea Primului Război Mondial, Hitler s-a înrolat ca voluntar în
armata germană.[52]
Hitler a fost combatant pe frontul de vest, în Franța și Belgia,[53] în
regimentul bavarez Reserve, în calitate de furier al regimentului.[54][52] A fost
prezent la un număr de bătălii majore, între care prima bătălie de la
Ypres, Bătălia de pe Somme, Bătălia de la Arras și Bătălia de la
Passchendaele.[55] Hitler a fost de două ori decorat pentru vitejie. A
primit Crucea de Fier de clasa a doua în 1914[55] și Crucea de Fier de clasa
întâi pe 4 august 1918 - o decorație acordată foarte rar pentru un militar cu
gradul de caporal (Gefreiter).[56][57] Pe 18 mai 1918, el a primit Insigna
„Pentru rănile suferite” (Verwundetenabzeichen).[58] Întrucât comandanții
regimentului au considerat că nu avea abilități de conducere, Hitler nu a
fost promovat la rangul de Unteroffizier („subofițer”).
Sarcinile lui Hitler la sediul central al regimentului i-au permis răgazuri
pentru desen și pictură. A avut contribuții grafice, de ilustrator, pentru o
gazetă militară. În octombrie 1916, Hitler a fost rănit în coapsa stângă, în
timpul bătăliei de pe Somme.[59] El a petrecut două luni în spitalul
din Beelitz și s-a reîntors pe front pe 5 martie 1917.[60] Pe 15 octombrie
1918, a fost orbit temporar de un atac cu iperită (gaz muștar) și a fost
spitalizat în Pasewalk.[61] În timp ce se afla aici, Hitler a aflat despre
înfrângerea Germaniei,[62] care l-a șocat.[63]
Hitler a descris războiul drept „cea mai mare experință a sa” și a fost lăudat
de ofițerii săi pentru vitejie.[64]
Amarul înfrângerii în război a început să-i modeleze ideologia lui.[65] Ca și
alți naționaliști germani, el credea în Dolchstoßlegende (mitul cuțitului înfipt
în spate), care susținea că armata germană "neînvinsă în câmpul de luptă",
a fost „înjunghiată în spate” de marxiști și civili, mai târziu numiți „criminalii
din noiembrie”.[66]
Tratatul de la Versailles stipula că Germania urma să renunțe la mai multe
din teritoriile sale și să demilitarizeze Renania. Tratatul a impus sancțiuni
economice și a perceput reparații grele de război pentru țară. Mulți germani
au perceput tratatul ca o umilire, în special articolul 231, care declara
Germania responsabilă pentru război.[67] Tratatul de la Versailles și
condițiile economice, sociale și politice din Germania de după război au
fost ulterior exploatate de Hitler cu scop politic.[68]
După Primul Război Mondial

Adolf Hitler alături de Erich Ludendorffși alți ințiatori ai puciului de la berărie


Articol principal: Puciul de la berărie.
După război, Hitler și-a schițat în minte ceea ce urma să devină național-
socialismul. O gândire bazată pe un antisemitism virulent și o concepție
rasistă despre societate și a valorilor ei (Volksgemeinschaft, „comunitatea
etnică”). În 1919, era agent al departamentului politic al armatei bavareze,
din însărcinarea căruia a intrat în contact cu o formațiune politică radicală,
obscură, numită Partidul Muncitoresc German (Deutsche Arbeiterpartei,,
abreviat DAP). Partidul era, în ciuda numelui, de extremă dreaptă,
ultranaționalist, antisemit și anticapitalist. Hitler s-a înregimentat politic,
devenind după câteva zile membru al comitetului executiv. Energia și
talentul oratoric l-au impus, încât Hitler, alături de fondatorul
partidului, Anton Drexler, a formulat programul politic în februarie 1922. A
fost decisă totodată adoptarea unui nume nou: Partidului Muncitoresc
German Național-Socialist (Nationalsozialistische Deutsche Arbeiterpartei,
abreviat NSDAP), uzual numit partid nazist. Astfel s-a deschis drumul
ascensiunii spre putere al lui Hitler.
Între 8-9 noiembrie 1923 Adolf Hitler a încercat, sprijinit de o grupă de
susținători, să ajungă în fruntea Germaniei printr-o lovitură de stat. Această
tentativă nereușită a rămas in istorie sub numele de "Puciul de la berărie",
din pricina faptului că principalii complotiști au pus la cale planul în berăria
Bürgerbräukeller din München. Puciul (eșuat) a fost inspirat de „Marșul
asupra Romei”, reușit de Benito Mussolini în Italia (octombrie 1922).
Arestat (împreuna cu alți complici) la 11 noiembrie 1923, Hitler a fost
judecat pentru trădare și condamnat la cinci ani detențiune, dintre care a
executat însă numai nouă luni în închisoarea din Landsberg am
Lech, Bavaria. Aici a scris celebra sa carte "Mein Kampf".
Hitler admirase de mult timp Germania și, în timpul primei conflagrații
mondiale, a devenit un naționalist german. Cetățenia germană a obținut-o
însă abia în 1932. A fost elogiat pentru vitejie pe front de comandantul său.
Capitularea Germaniei în noiembrie 1918 a reprezentat pentru Hitler, ca și
pentru cercuri largi germane de orientare conservatoare și
ultraconservatoare, un șoc. Aidoma multor naționaliști, Hitler a crezut ferm
în „legenda înjunghierii pe la spate” (Dolchstoßlegende), care, în esență,
acredita ideea că acea capitulare ar fi fost opera forțelor politice de stânga,
de orientare marxistă. În jargonul extremiștilor de dreapta, precum și al lui
Hitler și al național-socialiștilor (naziștilor), oamenii politici germani care s-
au decis pentru capitulare în Primul Război Mondial și pentru abolirea
monarhiei în Germania, îndeosebi social-democrații, au fost
porecliți „criminalii din Noiembrie” (Novemberverbrecher).
Premiul Nobel pentru Pace
Printr-o scrisoare din 27 ianuarie 1939, adresată Comitetului Norvegian
pentru Acordarea Premiului Nobel pentru Pace, parlamentarul social-
democrat suedez Erik Brandt îl nominaliza pe Adolf Hitler pentru acordarea
acestui premiu. Calitatea sa de „pacifist” era justificată prin faptul că „în
aceste momente critice în mod voit nu a lăsat armele să vorbească, deși ar
fi avut puterea să pornească un război mondial”. Nominalizarea, care a
stârnit proteste vehemente în Suedia, a fost retrasă după câteva zile. Erik
Brandt a explicat gestul său ca o ironie în urma nominalizării primului
ministru britanic Neville Chamberlain la acest premiu, pentru „modul în care
în care a evitat izbucnirea unui război mondial după anexarea de către
Hitler a Sudetenland, consfințită prin Acordul de la München”.[105]