ÎNȘELĂCIUNE PRIN CEC.

UNELE CONSIDERAȚII
Vasile Papadopol

1. Articolul 84 al. 1 pct. 2 din Legea asupra cecului (Legeanr. 59/1934) prevede că
„oricineemite un cec fără a avea la tras disponibilulsuficient,sau după ce a tras cecul
și mai înainte de trecerea termenelor fixate pentru prezentare, dispune altfel, în total
sau în parte, de disponibilul avut" se va pedepsi cu amendă de la 5.000 la 100.000lei și
închisoarede la 6 luni până la un an, afară de cazul când faptul constituie un delict
sancționat cu pdeapsă mai mare, în care caz se aplică această pedeapsă.
Literatura juridică și practică judiciară, confruntate cu problema dacă acest text mai
este sau nu în vigoare, au rezolvat-ode regulă, în mod afirmativ. fără însă a•și
argumenta,cu rare excepții, punctul de vederel. La acăăSFëôiîëIîižiđ=-čă art. 84 al. 1
pct.2 din L. 59/1934nu a fost abrogat —au ajuns și autorii Normelor-cadrunr. 7 din 8
martie 1994 emise de Banca Națională a României. cu privire la comerțul făcut de
societățilecomerciale și celelalte societăți de credit cu cecuri pe baza legii suŕ
menționate, în care, la pct. 363, se prevede că „Banca Națională a României și societățile
bancarevor sesiza organele competente asupra tuturor situațiilor de încălcare a
płuederilor legii asupra cecului,depistate in activitatealor și sancționate în temeiul art.
84 și 85 din această lege2.
În ceea ce ne privește, credem, dimpotrivă, că textul sus-menționat a fost abrogat
încă la 1 ianuarie 1937, odată cu intrarea in vigoare a Codului penal anterior și cu
incriminarea,prin art. 553 din acel cod, a faptei de „î elăciune rin cecuri".
Aceastăinfracțiune era definită prin dispoziția lega a Cla ca fiind fapta aceluia
care,în scopul de a obține pentru sine sau pentru altul un folos material injust, „emite
un cec asupra unei bănci sau unei persoane, știind că nu are provizia sau acoperirea
necesarăori suficientă, precum și acela care, în același scop, după emisiune, retrage
proviziaîn totul sau în parte, sau interzice trasului de a plăti înainte de expirarea
termenuluide prezentare, cauzând prin aceasta o pagubă posesorului cecului".
Examinând comparativ cele două texte, se constată că al
infracțiunilor pe care ele le prevăd este —cu unele deosebiri de redactare —identice.
Ceea ce deosebește cele două infracțiuni este doar faptul că, pentru existența infrîč(iîiiîii—
de înșelăciune prin cecuri se cerea, în plus, ca acțiunile constitutive ale elementului
materialsă fie săvârșite în scopul de a obține, pentru sine sau pentru altul, un folos
materialinjust și ca prin săvârșirea lor să se cauzeze o pagubă beneficiarului cecului.
Rodim Stănoiu, Practica judiciară penali, vol. V. de George Mtoniu șs., Editura Amdemiei. București. 1998,
P' 327 și urm.: Gheorghe Cojocaru. speciale cuprinzând sancțiuni penale — culegere de texte cu adnotări in
la I februarie 1995, Editura Continent XXI. București. 1995. p. II; Valerică Dabu. Tudorel Boboc Enoiu,
Înșelăciune prin folosirea unui cec firi acoperim. in acest număr al revistei. p. 56; C. de Apel București, s. I-a pen..
136/1996.Culegere. p. 143.
Bancn Națională a României Regulamentul privind cecul, București, 1994, p. 100 —101.
62 VASILE PAPADOPOL

În raport cu această constatare, credem că problema coexistenței celor două

incriminări sau a abrogării celei dintâi trebuie examinată prin prisma
tranzitoriii cuprinse in Codul penal din 1936, și anume în baza art. 597 pct. 9, In care se
arată că de la 1 ianuarie 1937 se abrogă „acele dispoziții din legile speciale cu caracter
penal de pe întreg teritoriul țării care sunt în contradicție cu dispozițiunile actualului Cod",
in explicarea acestui text și a precizării sferei sale de incidență, în literatura
juridică; sa arătat că existența dispozițiilor speciale este determinată de o dublă
necesitate, cu caracter alternativ, și anume: a) fie de a deroga, sub aspectul condițiilor de
incriminare sau al pedepsei, de la normele Codului penal, atunci când s-a simțit nevoia
unei disciplinări deosebite: b) fie de a completa cadrul disciplinărilor din Codul penal,
cu privire la situații sau fapte necuprinse în legea generală. Aceastaînseamnă, dacă ne
raportăm la prevederile art. 597 pct. 9, sus•menționat, că trebuie considerate abrogate: a)
toate dispozițiile derogatorii, fie de la norma generală, fie de la norme complementare
care nu au corespondent în norma generală, cărora li se vor substitui prevederile
corespunzătoare din Codul penal, precum și b) toate dispozițiile speciale cu caracter
complementar care disciplinează exact aceeași situație sau care incriminează exact
același fapt ca și legea generală. Aceastadeorece rațiunea de a fi a dispozițiilor speciale
fiind —așa cum s-a arătat —fie de a deroga de la prevederile legii generale în situații în
care o asemenea abatere a fost socotită necesară, fie de a completa incriminările
cuprinse in legea generală cu situații sau fapte noi —,această rațiune nu mai subzistă
atunci când legea generală prevede ea însăși normele derogatortii sau normele
complementare cuprinse în dispozițiile speciale.
În raport cu cele arătate mai sus, rezultă —dacă ne referim la dispozițiilecu
caracter complementar (care interesează în cazul de față) — că. în conformitate cu
prevederile art. 597 pct. 9 C.pen. anterior, au fost abrogate toate dispozițiile
complementare care au un echivalent în acel cod și că. dimpotrivtă, au rămas în vigoare
numai acele dispoziții cu caracter complementar din legile speciale care nu au
corespondent în legea generală, in sensul că aceasta nu cuprinde reglementări privitoare
la situațiile, raporturile sau faptele ce constituie obiectul dispozițiilor respective.
Când spuneam mai sus că dispozițiile speciale cu caracter complementar se
consideră abrogate atunci când legea nouă disciplinează „exact aceeași situație" sau
incriminează „exact acelaș fapt" — folosind exprimarea prof. V. Dongomz —,aveam în
vedere identitatea elementului material al infracțiunilor disciplinate prin cele două
texte. Existența eventuală a unor deosebiri sau adăugiri la condițiile de incriminare nu
interesează, atâta vreme cât fapta este identică, în materialitatea ei, în conținutul
ambelor incriminări, căci prevăzând în legea generală ulterioară aceeași faptă,
legiuitorul și-a manifestat în mod evident voința de a abandona reglementarea specială.
chiar dacă a înțeles să restrângă sau să lărgească condițiile de pedepsibilitate ale acelei
fapte, unică în expresia ei materială in ambele texte de incriminare.
În situația ce ne prilejuiește aceste observații, faptele incriminate prin dispoziția
specială anterioară (art. 84 al. 1 pct. 2 din L. 59/1934)sunt identice —așa cum s-a arătat
sub aspectul materialității lor, cu cele incriminate prin art. 553 din Codul penal Canl
al II-Iea, ceea ce înseamnă că acea dispoziție specială, cu valoare de normă
complementară a reglementării precedente, a fost abrogată potrivit art. 597 pct. 9 din
acel cod. Faptul că dispoziția ulterioară a stipulat două condiții de incriminare
untilă Dongoroz.Comentare in Codul penal Carol al Il•lea adnotat de C. Rătescu ș.a., vol. III, Editur
Librăriei Socec & Co., București, 1938, p. 675.
 ÎNȘELĂCIUNE PRIN CEC 63

inexistenteîn Legea nr. 59/1934 scopul obținerii unui folos material injust și
producereaunei pagube posesorului cecului —nu trebuie să ne inducă în eroare,
făcându-nesă credem că, paralel cu art. 553 C.pen. a rămas în vigoare și art. 84 al. 1
pct. 2 din acea lege. Căci — repetăm — din moment cc legea penală generală adoptată
ulterior disciplinează ea însăși aceeași situație —chiar dacă a introdus unele adausuri la
condițiilede incriminare —,rațiunea existenței normei complementare din legea
specialădispare și aceasta trebuie considerată abrogată. De altfel, scopul obținerii unui
folosmaterial injust, deși nemenționat expres în dispoziția specială, este implicat, cu
necesitate.atât de emiterea unui cec fără acoperire, cât și de fapta de a dispune altfel de
disponibilulavut mai înainte de trecerea termenului fixat pentru valorificarea cecului
de către beneficiar. Cât privește absența unui prejudiciu pentru posesorul cecului,
aceastanu este suficientă pentnł încadrarea faptelor incriminate prin art. 553 în art. 84
al. 1 pct. 2 din L. 59/1934 —care ar fi rămas, chipurile, neabrogat —,atâta vreme cât
nesurvenirea rezultatului face ca fapta să îmbrace forma tentativei și cât, potrivit
art. 555 C.pen. anterior, tentativa la infracțiunea prevăzută în art. 553 se pedepsește.
Abrogareaart. 84 al. 1 pct. 2 din L. 59/1934și preluarea faptelor pe care acest text
Ia prevedea de către art. 553 din Codul penal Carol al Il•lea n-au rămas fără efect asupra
reglementărilor ulterioare.
Codul penal din 1936 a fost abmgat odată cu intrarea în vigoare, la 1 ianuarie 1969,
a actualului Cod penal. Cum noul Cod penal nu a mai pruăzut, separat, ca infracțiuni
distincte,faptele asimilate infracțiunii de înșelăciune prevăzute în art. 552—555
1 din Codul
penalabrogat. deci nici infracțiunea de înșelăciune prin cecuri, aceste fapte au intrat sub
incidențaart. 215 C.pen., urmând a fi încadrate, după caz, fie în dispoziția privitoare la
înșelăciuneasimplă (al. 1), fie în cea privitoare la modalitatea agravată (al. 2) sau la
modalitatea specială (al. 3), dacă, bineînțeles, vor fi întrunite elementele constitutive ale
vreuneiadintre aceste modalități4. Este de Ia sine înțeles că dispoziția din art. 84 al. 1
pct. 2 din L. 59/1934 fiind abrogată prin art. 553 C.pen. anterior, textul și-a menținut
aceststatut. nemaiputând fi aplicată nici sub imperiul Codului penal în vigoare.
Observația este valabilă, evident, și după adoptarea Legii nr. 140/1996,care a
completatart. 215 C.pen. cu un alineat nou (4),prin care înșelăciunea prin cec —cu un
conținut similar incriminărilor examinate mai sus —a devenit o formă agravată,
prevăzutădistinct,a infracțiunii de înșelăciune.
2. Potrivit unei opinii exprimate în literatura juridică —alineată tezei care contestă
abrogarea art. 84 al. 1 pct. 2 din Legea nr. 59/1954 —șinfracțiunea prevăzută în acest text,
atunci când s-a produs o pagubă posesorului cecului, ŕar afla in concurs cu infracțiunea
de Înșelăciune5. La baza acestui punct de vedere se află ideea că faptele incriminate prin
textul sus-menționat —emiterea unui cec fără a avea la tras disponibil suficient;
dispunerea în alt mod de disponibilul avut, după tragerea cecului și mai înainte de
expirarea termenului fixat pentt•u prezentare —constituie mijlocul fraudulos de care s-a
folosit inculpatul pentru a induce în eroare pe posesorul cecului și, deci, pentru
Săvârșirea infracțiunii de înșelăciune; or, potrivit art. 215 al. 2 C.pen., dacă mijlocul
fraudulos constituie el însuși o infracțiune, se aplică rețilile concursului de infracțiuni.
V. Dongoroz. in Explicații ale Codului penal român, vol. III. de V. Dongoroz șa.. Editura
București.1971, p. 535; V. Dongoroz șa.a., Noul Cod penal și Codul penal anterior—
prezentare comparativi. Editura
Politică
. București, 1968, p. 148; D. Lucinescu,in Codul penal al RSR. «nnentat și adnotat, Partea sp«îalń. vol. II,
de neodor Vaslllu ș.a., Editura Științifici și Enciclopedid. București, 1075, p. 215.
V. Dabu, T. Boboc Enoiu, op.cit.
64 VASILE PAPADOPOL

Argumentul, aparent seducător, este vulnerabil sub un dublu aspect. În primul

rând, pentru că are la bază ideea —pe care am încercat s-o combatem prin cele arătate
mai sus —că textul art. 84 al. î pct. 2 din L. 59/1934 este încă în vigoare; or acest text a
fost abrogat încă din momentul intrării in vigoare a Codului penal anterior și, ca atare,
nu mai poate pmduce vreun efect. Dar chiar și dacă abrogarea sa nu ar fi intervenit,
construcția juridică pe care se bazează teza examinată este — după părerea noastră —
discutabilă, deoarece pune semnul egalității între acțiunea ce constituie elementul
material al infracțiunii de înșelăciune prin cec și așa•zisul mijloc fraudulos de care s-a
servit făptuitorul pentru a induce în eroare persoana vătămată, căci, așa cum am arătat,
intre acțiunile ce constituie elementul material al infracțiunii prevăzute in art. 84 al. I
pct. 2 din L 59/1934 — adică pretinsul mijloc fraudulos — și acțiunile incriminate ca
łnșelăciune prin cec în art. 553 C.pen. anterior există, practic, identitate; este vorba, cu
alte cuvinte, de unul și același fapt material care, în mod logic,nu poate constitui,in
același timp, atât acțiunea constitutivă a infracțiunii de înșelăciune, cât și mijlocul de
realizare a acestei acțiuni.
Este adevărat că, potrivit art. 33 lit. a C.pen., există concurs de infracțiuni și în
cazul în care infracțiunileluate în consideraresunt legate între ele printrn conexitate
etiologică,în sensul că una dintre infracțiunile săvârșite constituie mijlocul folosit
pentru comiterea celeilalte; dar, pentru ca să existe concurs, este necesar ca în cazul
fiecăreia dintre aceste fapte penale în parte, să se fi săvârșit, în baza unei rezoluții
infractionale distincte, o activitate fizică deosebită6, ceea ce nu este cazul în situația
celor două infracțiuni la care ne referim.
Există însă și un alt argument pentru care —în ipoteza că art. 84 al. 1 pct. 2 din
L. 59/1934 ar fi încă în —infracțiunea prevăzută în acest text nu s-ar putea afla
în concurs cu infracțiunea de înșelăciune. În textul sus-menționat se prevede, în mod
explicit, că aplicarea sa este condiționată de inexistența vreunei incriminări mai grave
care să sancționeze faptele inculpatului; se recunoaște astfel caracterul subsidiar al
normei de incrimianre din art. 84 al. 1 pct. 2 din L. 59/1934 în favoarea normei primare
mai grave 7. De aceea dacă, de exemplu, cecul fără acoperire a fost folosit pentru plata
unor mărfuri, pentru achitarea unei datorii ori pentru menținerea în eroare a unei
persoane cu prilejul încheierii unui contract, în sarcina făptuitorului nu s-ar putea
reține decât infracțiunea primară înșelăciunea —care, în oricare din variantele sale
este pedepsită mai greu, fără a se da vreo eficiență incriminării subsidiare din art. 84
al. 1 pct. 2 din L. 59/1934.

Virgil Rămureanu. in Codul penal al RSR. comentat șl adnotat, Partea generală. de T. Vasiliu ș.a., Editura
Științifică. București, 1972, p. 225.
7 R. Stănoiu, opcit., p. 329.