Din secolul al XVII-lea, sub presiunea lui Ludovic al XIV-lea și a lui Colbert,

administratorul Clădirilor regale, Arte și Manufacturi, pictura franceză se structurează în jurul

personalității suveranului1. Artiștii au misiunea de a-l slăvi pe rege, acesta din urmă văzând în
artă un mijloc de glorificare a puterii și a persoanei sale2. Colbert reformează în 1663
Academia Regală de Pictură și Sculptură înființată în 1648. Cel mai dăunător efect al
Academiei l-a avut stabilirea unor norme riguroase ale frumosului. „Cine lucrează după
reguli, creează artă frumoasă”3.

În secolul al XVIII-lea, chiar dacă arta franceză este folosită în serviciul regalității,
contribuind la glorificarea faptelor de armă, la evidențierea meritelor reale sau imaginare ale
regelui și familiei lui, aceasta încetează a avea un caracter oficial și devine o artă personală.
Chiar dacă această schimbare a dus la introducerea unor subiecte noi, standartizarea
și a instituit primul Salon care să prezinte arta pictorilor de la Academia Regală de
Pictură și Sculptură în Salon Carré de la Louvre urmând ca mai târziu să devină cunoscut sub
numele de Salon de Paris 4.

1
*** Istoria vizuală a artei, Claude Frontisi (coordonator), traducere de Alina Dimitriu, Liana Filimon, Denia
Mateescu, Grupul Editorial RAO, București, 2003, p. 283;
2
Mihail Alpatov, Istoria artei. Arta Renașterii și a epocii moderne, Vol. II, Editura Meridiane,București, 1967, p.
259;
3
Mihail Alpatov, op.cit., p. 260;
4
Paris Salon. Annual Exhibition of the French Academy of Fine Arts, disponibil la http://www.visual-arts-
cork.com/history-of-art/salon-paris.htm#salondesrefuses , accesat pe 05. 11. 2018, la 23:35;