Morgenstimmung

T. Arghezi
(comentariu)

Morgenstimmung, poezie aparuta in anul 1927, in primul volum de lucrari argheziene,

Cuvinte potrivite, este considerata una dintre cele mai reprezentative lucrari ale poetului. Este o
poezie simbolista aparntinand in acelasi timp curentului modern, care permite mai multe
interpretari, ce tin cont de marticea stilistica prin opozitia dintre doi termeni, eu si tu.
Fiind o opera atat de ambigua, poezia dezvolta mai multe sensuri, putand fi posibila
surprinderea mai multor interpretari ale mesajului. Fiecare dintre aceste semnificatii ale textului nu
pot reprezenta parti sau fragmente, deoarece ele dezvaluie opera in intregime, dintr-o anumita
perspectiva.
Primul sens posibil al poeziei, este cel al dragostei. Asa cum sugereaza ultimele doua versuri
Eu veneam de sus, tu veneai de jos, / Tu soseai din vieti, eu veneam din morti , opera exprima
melancolia celui care traieste lucid incompatibilitatea dintre barbatul metafizic si femeia, faptura
naturala. Ultima strofa, urmareste depasirea acestei opozitii, care reprezinta o contopire a
naturalului in metafizic, fapt posibil doar in absolut, in bolti. Poetul introduce aici verbul a dumica
cu sensul de “a faramita” urmarind sublinierea imposibilitatii unei contopiri complete a celor doua
instante si de asemenea separarea lor dupa actul contopirii.
Largind in acest fel unghiul de vedere, poemul poate fi interpretat ca o arta poetica. In acest
caz, termenii opozitiei vizeaza inspiratia si sensibilitatea poetica, contopirea dintre poet si natura.
Ideea principala este aceea ca poetul trebuie sa coboare in natura pe care o transfigureaza, o purifica
de materialitate si o inalta in absolut, in bolti. In final, descoperim o nota de regret ca poezia nu
este niciodata cea intentionata
Poemul poate fi interpretat de asemenea in termeni generali, scotand in relief natura umana,
opozitia dintre caracteristicile acestuia, spirit-materie. Depasirea acestei separari nu se poate
indeplini decat incoplet si nu elimina opozitia. Ultimele versuri, Tu soseai din vieti, eu veneam din
morti confirma asadar contradictia dintre termeni si imposibilitatea fuziunii complete.
Poezia are o structura binara, imaginile artistice se realizeaza in jurul a doi termeni antitetici
eu si tu. Aceasta opozitie se reflecta la nivel compozitional prin alternanta cauza-efect. Astfel,
strofele se gasesc grupate doua cate doua, grupului de strofe I, III opunandu-se grupul II, IV. Astfel,
in prima strofa regasim Tu ti-ai strecurat cantecul in mine , iar efectul se gaseste in a doua strofa,
Cantecul tau a umplut cladirea toata . In mod analog, a treia strofa reprezinta o cauza Si poate ca nu
ar fi fost nimic / Daca nu intra sa sape / Cu cantecul si degetul tau cel mic […] / Si-ntreaga ta
faptura aproape. iar in cea de-a patra regasim efectul, si anume Cu tunetul se prabusira si norii.
Dupa aceasta opozitie gradata, ultima strofa reprezinta efectul general al primelor patru strofe Tu
te-ai dumicat cu mine vaporos. De asemenea, in strofa a cincea este reprezentata succesiunea
cauzala relatata in primele patru strofe prin interogatiile De ce ai cantat? De ce te-am auzit?
Caracterul binar este subliniat de asemenea prin existenta celor doua instante eu si tu, si de
asemenea existenta celor doua grupuri lexicale nominal – verbal, reprezentate in fiecare strofa.
Incepand din prima strofa, in care sunt introdusi termenii opozitiei Tu ti-ai strecurat cantecul in
mine si ultimul vers Tu soseai din vieti, eu veneam din morti, se urmareste subliniera ideii de
opozitie prin introducerea unor termeni care inlocuiesc instantele initiale, dar fundamental, da
poemului acelasi sens general. Astfel, se poate spune ca, caracterul binar al poeziei este o trasatura
fundamentala de structura, evidentiata prin existenta celor doi termeni de opozitie, eu si tu.
Numeroasele procedee stilistice folosite incadreaza poezia in simbolism (sinonimia, gradatia,
simbolul si sugestia). Astfel, metaforele se organizeaza in serii sinonimice, care apartin acelorasi
campuri lexicale. Seria lui tu apartine campului lexical al sonoritatii ( cantec, lavanda sonora, tunet,
vijelie) iar seria lui eu subliniaza ideea de recluziune, de inchidere ( fereastra sufletului zavorata,
cladire, manastire, incaperea universului inchis). Verbele pot fi de asemenea grupate in doua serii
semnificatorii. Cele corespunzatoare seriei nominale tu sugereaza o actiune (strecura, umple, sapa,
prabusi, aduce) care este dirijata carte termenii seriei nominale opuse. Tu ti-ai strecurat cantecul in
mine, Cantecul tau a umplut cladirea toata. Termenii asociati seriei nominale eu se caracterizeaza
prin nonactiune, o reactie reflex la actiunile realizate de tu (a se deschide, a ramane, a fi). Astfel,
prin cobinarea cuvintelor din sfera nominala si din cea verbala, descoperim sugestia poetului catre
raportul dintre opozitia eu si tu: eu incearca sa isi pastreze integritatea in fata incercarilor din ce in
ce mai insistente de patrundere ale termenului opus.
Gradatia este de asemenea o alta caracteristica a simbolismului. Intensificarea semnificatiilor
de sonoritate si claustrare denota insistenta instantei tu si opozitia din ce in ce mai vehementa a
termenului contrar. De asemenea, simbolul este folosit in poem, care contribuie la abiguitatea
textului si la multitudinea de teme care se pot extrage din text. Simbolul cantecul satisface
majoritatea dintre cerintele incadrarii metaforei in simbol, cum ar fi recurenta (apare in primele
trei strofe si de asemenea in cea de-a cincea prin corespondentul verbal, cantat), transparenta si
cumulul de sensuri (poarta in text sensul abstract de ispita). Ambiguitatea se realizeaza prin
confuzia care se creaza intre sensul propriu si cel abstract.
Sugestia se realizeaza pin inserarea de catre poet a verbului a se strecura (cu sensul de a se
insinua, a patrunde cu greu) in primul vers, Tu ti-ai strecurat cantecul in mine , sugerand relatiile
dintre tu si eu, insistenta instantei tu precum si recluziunea eului, conflictul dintre instante si
oscilatia dintre refuz si acceptare. De asemenea, primul vers al strofei a treia, Si poate ca nu ar fi
fost nimic, ofera sugestia tulburarii ehilibrului psihic.
Poezia poate fi incadrata cu usurinta in aria modernismului, deoarece Arghezi isi depaseste
influentele eminesciene si adauga o nota de simbolism poeziei, prin ambiguitatea acesteia. Prin
aceasta poezie, poetul nu urmareste sa vizeze obiective sociale sau nationale, ci da expresie
sufletului uman universal. Ea vizeaza cu predilectie sensul estetic, prin cultul formei, rafinamentul
limbajului si al constructiei textuale. Intelectualizarea emotiei precum si limbajul poeziei denota
apartenenta acesteia la modernism.

Samoila Diana
a XI-a F