Monolog tragic:

Sasha – Ivanov (Anton Pavlovici Cehov)

Sunt multe lucruri pe care bărbații nu le pot înțelege. Unei fete îi place, mai degrabă,
un învins decât un fericit, pentru că o ademeneşte cu o iubire vie, o dragoste vie.
Bărbaţii au o singură preocupare: munca. La ei iubirea trece pe al treilea plan. Unui
bărbat îi place să vorbească cu femeia lui, să se plimbe cu ea, să-şi treacă timpul în
chip plăcut – sau să-i plângă la mormânt. Pentru noi, însă, iubirea e viaţă. Eu te
iubesc, dar pentru mine, de pildă, ar fi o mare fericire să-ţi copiez hârtiile toată
noaptea sau să stau de strajă să nu te trezească cineva sau să merg cu tine pe jos 100
de verste.

Îmi aduc aminte, acum trei ani pe vremea secerişului ai venit la noi, prăfuit, ars de
soare, obosit. Şi ai cerut apă. Ţi-am adus paharul, dar tu între timp adormiseşi,
doborât pe divan. Ai dormit o jumătate de zi, iar eu am păzit la uşă ca să nu intre
cineva. Cât de fericită am putut fi! Cu cât mai mult o fată o poate face, cu atât mai
mare dragostea ei va fi. Adică, vreau să spun, cu cât o simte mai mult.