APA...curge peste mine...în mine. Mă spală de toate petele vieții. Imaculat...

Aud doar zgomotul

picăturilor de viață ce cad pe mine. Șuvoiul de apă mă scoate din vuietul lumii și mă duce într-un loc
de care am fugit atâta vreme...în inima mea. În chilia mea

În brațele tale sunt eu din nou. Mă recunosc. Mă pipăi si încep să îmi simt oasele, mușchii, pielea.
Ființa mea se reconstruiește. Din suflul tău. Fiecare atingere imi trimite mii de impulsuri de viață, mă
face să vreau să respir din nou, să zâmbesc, să îmbrățișez. Prin deșertul inimii mele încep să pulseze
încet, timid, venele. Tu sufli în ele viață. Atât de strâns îmi ții tâmplele în mâinile tale și cu intensitate
mă privești...Mă așteptam să mă sting în privirea ta, de relele mele, dar mă regăsesc în ea. Acolo sunt
eu, în tine. Cum de nu am știut până acum ? Să te caut, să te ating ? Am uitat de mine, cea de
demult. Atât de demult am fost