Carte-Maica Domnului

Cuvinte la" Adormirea MaiciiDomnului"
Cuvinte
la
"Adormirea MaiciiDomnului"
1
ARHIEPISCOPIA ORTODOXĂ ROMÂNĂ SIBIU,
PROTOPOPIATUL ORTODOX ROMÂN AVRIG,
CENTRUL CULTURAL-MISIONAR "GHEORGHE LAZĂR" AVRIG
Cuvinte
la
"Adormirea MaiciiDomnului"
Apare cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului

Dr. Laurențiu Streza,
Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului
Avrig
2010
2
Cuvânt înainte
Ioan VASIU
Postul Adormirii Maicii Domnului, perioadă de evlavie

deosebită față de Născătoarea de Dumnezeu, a reprezentat
pentru noi, tinerii avrigeni, închinători într-o biserică ce poartă
acest hram, al mutării la cer a Preacuratei Fecioare, un motiv de a
chema pe toți credincioșii din Avrig, de toate vârstele, la întâlniri
duhovnicești cu preoți ai Protopopiatului Avrig, și, nu numai.
Cu ajutorul părintelui protopop Vasile Gafton, am reușit să
ne organizăm într-o grupare pe care am numit-o Mișcarea
Ortodoxă a Tinerilor din Avrig - care, ulterior, s-a pus sub
îndrumarea directă a părintelui protopop și a Centrului Cultural-
Misionar "Gheorghe Lazăr" de pe lângă Protopopiatul Avrig -, în
cadrul căreia am desfășurat mai multe acțiuni cu caracter social,
în mai mulți ani consecutiv, în Postul Paștilor, și, începând din
anul trecut, aceste minunate și deosebit de bine-venite Seri
Duhovnicești, în cadrul cărora, în fiecare seară după slujba
Cinstitului Paraclis al Maicii Domnului, câte un părinte din
parohiile Protopopiatului Avrig, au adresat credincioșilor - anul
acesta, mai mulți decât anul trecut și, la anul, nădăjduim, și mai
3
mulți - cuvinte de învățătură, cuvinte de suflet despre Maica
Domnului.
Deosebite au fost serile în care ne-am bucurat să avem în
mijlocul nostru cinstiți oaspeți, cum ar fi: P. S. Andrei
Făgărășanul, episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului, P. C. Pr.
Conf. Dr, Constantin Necula, Consilier Misionar și de Imagine al
Arhiepiscopiei Sibiului, P. C. Pr. Lect. Dr. Mihai Iosu, Vicar
Administrativ al Arhiepiscopiei Sibiului. Un moment cu totul
deosebit a fost, în anul acesta, aducerea raclei cu Sfinte Moaște
de la Catedrala Mitropolitană din Sibiu, spre bucuroasă închinare
credincioșilor avrigeni, la sfârșitul Tainei Sfântului Maslu, slujită de
P. S. Andrei Făgărășanul, înconjurat de un sobor de zece preoți.
La final, puși în fața momentului de împlinire a ostenelilor
depuse, prin editarea cuvântărilor rostite în serile de dinaintea
hramului bisericii noastre, aducem mulțumire Maicii Preacurate
pentru mângâierea pe care ne-a făcut-o și în anul acesta.
De asemenea, mulțumim Înalt Prea Sfințitului Părinte
Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului, pentru
binecuvântarea dată acestui mănunchi de cuvinte de suflet și din
suflet despre Maica sufletelor noastre.
Nu în ultimul rând, mulțumim P. S. Părinte Andrei, Părintelui
Protopop Vasile Gafton și, preoților care s-au nevoit să fie
prezenți în mijlocul credincioșilor din Avrig, făcându-ne tuturor
bucurie, precum și tuturor celor care ne-au stat alături, la strană,
4
la curățenia și împodobirea lăcașului de cult sau în alt mod, în
această perioadă deosebită pentru noi toți.
Dumnezeu să încununeze eforturile tuturor ostenitorilor și să
le răsplătească cu har celor care, lăsând cele de zi cu zi, s-au
adunat de la marginile Avrigului să prăznuiască mutarea
Născătoarei de Dumnezeu, sub a cărei ocrotire și acoperământ
nădăjduim să ne aflăm în toate zilele vieții noastre.
5
Taina Maicii Domnului - Taina sfințeniei
P. S. Andrei Făgărășanul,
Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului
Într-una din cântările noastre străbune, când mergem la

Sfânta Biserică sau la mânăstire, cântăm așa: Am venit, Măicuță,
să te mai vedem, să-ți spunem necazul care-l mai avem.
În seara aceasta, iubiți credincioși, cu ajutorul lui Dumnezeu
și cu binecuvântarea Înalt Prea Sfințitului Părintelui nostru
Mitropolit Laurențiu, iată-ne ajunși să ne rugăm împreună în
această măreață catedrală a Țării Oltului.
Dragii mei, am săvârșit Sfânta Taină a Maslului, ca o
încununare a ceea ce frățiile voastre ați împlinit în această
perioadă a Postului Sfintei Mării prin slujirea zilnică a Paraclisului
Maicii Domnului. Știm că în Biserica noastră, tot creștinul botezat
primește harul dumnezeiesc prin cele șapte Sfinte Taine. A șaptea
Sfântă Taină este Taina Preoției, de care foarte puțini se
învrednicesc și devin slujitori ai Sfântului Altar. Noi, credincioșii,
avem șase Sfinte Taine, pe care, dacă ar fi să le numărăm, ne-ar
fi ușor, pentru că până la șase se numără repede, dar, dacă este
6
să trăiești în Hristos și pentru Hristos prin aceste Sfinte Taine,
este foarte greu.
Venind în seara aceasta la Avrig, pentru a ne ruga
împreună, sufletele noastre s-au umplut de bucurie
duhovnicească. De ce? Pentru că, într-una din rugăciunile ce s-au
citit, se spunea așa: Cel ce m-ai învrednicit a intra În Sfânta
Sfintelor, unde Sfinții Îngeri doresc să privească și să asculte
glasul Sfintei Liturghii. Auziți, iubiți credincioși ce se spune?
Sfinții Îngeri nu pot să slujească Sfânta Liturghie, dar, Sfânta
Liturghie e slujită de niște ființe netrebnice, cum suntem noi; de
mâinile oamenilor păcătoși.
Dar, preotul, când își pleacă genunchiul în Sfântul Altar,
iubiți credincioși, nu face altceva decât să Îl coboare pe
Dumnezeu pe Sfânta Masă, la rugăciunea înălțată de către
comunit atea credincioșilor. Și, Dumnezeu vine, preface pâinea și
vinul în Sfântul Trup și Sfântul Sânge ale Mântuitorului Hristos,
apoi, prin mâna dreaptă a preotului, ne împărtășește cu Sfintele
Taine.
Ce-i drept, tot omul care se naște pe pământ, moștenește
păcatul protopărinților Adam și Eva, însă, el se spală de acest
păcat prin Taina Sfântului Botez. Noi, oamenii moderni, obișnuim
de multe ori să ne adresăm copiilor cu apelativul îngeraș. Ei, bine,
acest îngeraș frumos are și el păcatul pe care-l moștenește de la
protopărinții Adam și Eva, păcat pe care-l spală apa cristelniței,
după care, preotul îi mai administrează o Sfântă Taină. Știți care?
7
Taina ungerii cu Sfântul și Marele Mir, prin care primim pe Duhul
Sfânt, fiind pecetluiți de preot, care rostește formula: Pecetea
darului Sfântului Duh. Amin. Apoi, suntem cuminecați cu Sfântul
Trup și Sânge al Mântuitorului Hristos și, plecăm acasă și, din
păcate, mulți dintre noi, cei care suntem botezați, plecați
rămânem, până când venim la Sfânta Cununie.
Cei care Îl caută pe Dumnezeu, însă, din când în când mai
trec pe la Sfânta Biserică și, primesc o altă Sfântă Taină, Taina
Spovedaniei. În Taina Spovedaniei ne spovedim direct la
Dumnezeu, preotul fiind martor, așa cum se spune într-o molitvă
de la Spovedanie: iar eu, nevrednicul preot sunt numai martor,
să-I mărturisesc lui Dumnezeu tot ceea ce mi se spune mie, iar
dacă veți ascunde de mine ceva, să știți că toate păcatele
voastre îndoite le veți avea.
Auziți, iubiți credincioși, ce fac Sfintele Taine? Ne curăță
sufletele și trupurile, pentru că, în seara aceasta, am săvârșit
împreună Taina Sfântului Maslu, pentru bolnavii sufletești și
trupești. V-ați pus vreodată întrebarea de ce această Sfântă Taină
nu poate fi săvârșită de către un singur preot în biserică? Pentru
că Taina Sfântului Maslu ne vindecă în trup, mulți bolnavi
tămăduindu-se la Sfântul Maslu, însă, așa cum spun Sfinții
Părinți, nu că nu ar putea-o săvârși preotul singur, pentru că,
totuși, el este elementul de legătură sfințit, între cer și pământ,
dar, ca să nu cadă în înșelare sau mândrie drăcească din partea
preotului, că vindecarea bolnavilor s-ar fi făcut prin vrednicia sa,
8
s-a rânduit ca Taina Sfântului Maslu să fie săvârșită de trei, cinci,
șapte sau mai mulți preoți.
Putem vedea, astfel, că este cât se poate de limpede că,
venim la Sfânta Biserică, pentru că, în Biserică este pacea lumii.
În Biserică ne tămăduim trupește și sufletește. În Biserică ne
cuminecăm cu Sfintele Taine. În Biserică lepădăm, cum rostim în
cântarea Heruvicului, toată grija cea lumească și ne plecăm
genunchii inimilor noastre lui Dumnezeu, în Biserica lui Hristos, cu
sfințenie, nu pentru că acasă nu ne-am putea ruga, dar,
rugăciunea făcută în comun este Biserica Luptătoare. Și, dacă
Biserica, văzută ca locaș de cult este mare, mai ales aici, la
dumneavoastră, păi, atunci, cum să nu ne fie drag să fim
împreună în Casa lui Dumnezeu, gustând din Taina Sfințeniei.
Aici, ne bucurăm, pentru că Sfinții Îngeri coboară ca să
asculte rugăciunile noastre. Aici, Dumnezeu este prezent pe
Sfânta Masă sub forma Sfintei Euharistii. Aici, în Biserică, este
icoana Maicii Domnului.
Iubiți credincioși, Maica Domnului este mama la care ne
rugăm. De multe ori, copiii mai spun mamei: te rog, mamă,dă-mi
ceva!, dar, toți Îi cerem lui Dumnezeu, prin Maica Domnului să
ne dea iertare păcatelor. Și, Maica Domnului este cea care
mijlocește pentru noi. Maica Domnului este cea care duce
rugăciunea noastră în fața lui Dumnezeu.
În acest post, ne-am aplecat genunchii sufletului și ai
trupului și ne-am rugat Maicii Domnului să facă din noi izvor
9
nesecat al credinței, adică, am rugat-o să ne înmulțească
credința și, mergând la Fiulo ei, să-i spună: Fiule, iartă-i lui
Gheorghe, lui Andrei, lui Maria, lui Ana, păcatele și, ajută-le
tuturor!
Iubiți credincioși, de ce ne este nouă dragă Biserica? Pentru
că Hristos a iubit-o și S-a dat pe Sine ca preț de răscumpărare. A
venit de la Dumnezeu și, iarăși S-a întors la Dumnezeu. A luat El
chip de rob, ca pe noi să ne îndumnezeiască și să ne ducă
împăcați la Dumnezeu. Biserica ne este dragă pentru că aici ete
Casa Tatălui.
Într-una din rugăciunile de la sfințirea bisericii, episcopul
rostește o rugăciune deosebit de frumoasă:
Această casă Tatăl a zidit-o,
Această casă Fiul a rânduit-o,
Această casă Duhul Sfânt a sfințit-o.
Astfel, ori de câte ori mergem la Sfânta Biserică, picioarele
noastre calcă pe pământ sfințit. Noi, suntem oameni păcătoși și,
cine se crede că nu are păcat în fața lui Dumnezu, mincinos este.
Singurul om fără de păcat pe pământ a fost Iisus Hristos, Fiul lui
Dumnezeu. Noi, suntem păctoși și, pentru ca să nu mai fim
păcătoși, avem nevoie de El.
Dar, cea mai limpede dovadă că Taina Sfințeniei se
lucrează în Biserică sunt Sfintele Moaște. Ați văzut vreodată
Sfinte Moaște? Da. Iar, cei care n-ați văzut, veți vedea în această
seară, pentru că așteptăm pe părintele eclesiarh, protosinghelui
10
Macarie, de la Catedrala Mitropolitană din Sibiu, să vină cu
Sfintele Moaște pentru a le duce la Mânăstirea Sâmbăta.
Așa că, în seara aceasta, iubiți credincioși, vă veți închina
și dumneavoatră, la mai mulți Sfinți, ale căror moaște se află în
racla pe care o vom așeza înaintea Sfântului Altar, spre închinare.
Iată, deci, cea mai clară dovadă a sfințeniei pe pământ:
Sfintele Moaște. Și Sfinții au fost oameni păcătoși, ca și noi,
numai că, spre deosebire de noi, ei s-au îndepărtat de păcate și,
s-au sfințit, aici, pe pământ, făcându-se casnici ai lui Dumnezeu.
Noi, oamenii, suntem prieteni între noi și, atunci când ne întâlnim,
ne dăm mâna și ne bucurăm. Dar, Sfinții, când văd, de acolo, din
cer, că noi ne facem prieteni unii cu alții, se bucură împreună cu
noi, iar, noi, îi cinstim închinându-ne și sărutând Sfintele lor
Moaște.
Să ne ajute Bunul Dumnezeu, ca rânduiala din această
seară, pe care am încheiat-o cu acest moment de apropiere de
sfințenie, să ne fie spre ajutor în a înțelege că, Sfintele Taine ne
sfințesc și pe noi, dacă lepădăm de la noi păcatul.
Căci, iată, cuvioși, mucenici, ierarhi și toți cei care au ajuns
la culmea Sfințeniei, ne-au lăsat mărturii spre întărirea credinței și
a nădejdii Sfintele lor Moaște, ca daruri ale Sfințeniei. Să ne
spovedim curat și să plângem pentru păcatele noastre; să ne
spălăm sufletele, iar, apoi, împărtășindu-ne cu Sfintele Taine, să
strigăm, la finalui acestui Post al Maicii Domnului în care ni se
11
dezvăluie Taina Sfințeniei, cât de Mare este Dumnezeul
creștinilor!
Maica Domnului - Maica Bucuriei
12
Pr. Prot. Vasile GAFTON,
Parohia Avrig IV
Bucură-te, ceea ce ești plină de dar

(Lc. 1, 28)
În lumea pe care o cunoaștem cu toții și, cu care luăm

contact în fiecare zi, plăcerea cu care ne hrănim simțurile și ne
golim sufletele operează o deșertare și risipire a conținutului de
lumină și de speranță al sufletelor noastre, răpindu-le tocmai
însușirea primită dintru început, prin poruncă dumnezeiască, de a
crea și, de a se bucura de creația proprie, creație umană care
este menită să îmbogățească în permanență Creația lui
Dumnezeu. Urmarea? Tot mai mulți oameni triști, care nu pot să
se bucure, tot mai mulți oameni triști, care refuză să se bucure,
pentru că nici măcar n-ar fi în stare să recunoască bucuria, dacă li
s-ar oferi, cumva, posibilitatea s-o întâlnească. Și, deși omul a
fost creat ca să se bucure, tristețea are, în istoria neamului
omenesc un primat în raport cu bucuria, din simplul motiv că,
Dumnezeu i-a oferit dintru început omului bucuria ca dar, iar,
omul, refuzând-o prin neascultare, a ales plăcerea. Iar, plăcerea
aceea pe care a ales-o la început omul, s-a degradat și ea,
devenind, treptat, plăcere de tristețea celorlalți.
Primul om, Adam, a cunoscut amărăciunea singurătății și, a
tristeții rezultată din această singurătate, în grădina raiului, pe
13
care Domnul Dumnezeu i-a dat-o s-o stăpânească și să se
bucure de ea. Singurătatea i-a răpit omului posibilitatea de a
cunoaște și de a gusta concret bucuria pentru care era destinat.
Și, atunci, Dumnezeu, văzând că, nu este bine să fie omul singur
(cf. Fac. 2, 18), pentru că nu se putea împărtăși singur din darul
bucuriei comuniunii, a creat femeie din coasta sa, iar, în momentul
în care a adus-o la Adam, acesta a și exprimat, îndată, bucuria
întâlnirii celei asemenea cu el, os din oasele și carne din carnea
lui (Fac. 2, 23).
Dar, bucuria autentică a fost scurtă, deoarece, după
scindarea opțiunii pentru urmarea poruncii sau pentru
abandonarea în mrejele ispitei și căderea în păcat, nici măcar
prezența femeii nu a mai reușit să îl mai bucure deplin pe om,
tristețea devenindu-i din nou familiară acestuia. Așteptarea
Mântuitorului promis în dar, prin Protoevanghelie a devenit
așteptarea unei noi bucurii, o bucurie mai adevărată și,
mântuitoare de tristețea păcatului, care să îl elibereze de povara
tot mai grea și mai insuportabilă a unei plăceri sufocante și, până
la urmă, dureroasă.
Au trecut anii și, apropiindu-se plinirea vremii (Gal. 4, 4),
tristețea și-a vărsat din nou obolul în vistieria de acum prea plină
a răbdării neamului omenesc, așa încât, iată ce se spune într-o
apocrifă despre cel ce avea să devină părintele celei prin care ne-
a venit în dar bucuria: se întristă Ioachim și nu se arătă femeii
sale, ci se duse în pustiu, își făcu acolo cort și posti 40 de zile și
14
40 de nopți. El își zicea: Nu voi coborâ nici pentru mâncare, nici
pentru băutură, până ce Domnul Dumnezeul meu nu-și va arunca
privirea asupra mea; rugăciunea o să-mi fie mâncare și băutură1.
Jertfa. De unde rezultă această jertfă? DIn constatarea
faptului că, tot ceea ce mă hrănește, nu mă hrănește și tot ce mă
adapă, de fapt, mă însetoșează și mai tare, pentru că, în fond, nu
de acestea - de mâncare și de băutură - am eu nevoie, ci, de
altceva. Nimic nu mă mai bucură în lumea aceasta, pentru că, îmi
dau seama că, nimic nu mai valorează nimic, pentru că nimic nu
mai este perceput de noi, oamenii, ca dar de la Dumnezeu. Aștept
ca singur Dumnezeu să-mi facă bucurie, bucurie adevărată,
pentru că bucuriile zilnice, ca mâncarea, băutura și toate celelalte
ce țin de prea omenescul ce ne caracterizează și obținute prin
sudoarea frunții, conform fatum-ului pedepsei pentru păcat, sunt
efemere.
Bucuria adevărată, bucuria rezultată din darul oferit de
Dumnezeu este certitudinea faptului că, jertfind totul, Dumnezeu
mă ascultă, pentru că, jertfa noastră pentru o idee izvorăște dintr-
un anume atașament, dintr-o consumare a ființei noastre
interioare în vederea împlinirii ei, dar, atașament și consumare ce
produc bucuria dezlipirii de lucrurile care poartă în inima lor duhul
1
Citat preluat după Protoevanghelia lui Iacob de Pr. Prof. Ioan
G. Coman, în Și Cuvântul trup s-a făcut. Hristologie și
mariologie patristică, Ed. Mitropoliei Banatului, Timișoara,
1993, p. 315
15
morții și care năruie sufletul2. Dăruind totul, jertfind totul, pot cu
adevărat să prețuiesc darul lui Dumnezeu, deschid porțile
milostivirii lui Dumnezeu spre mine și, mă bucur, pentru că nu
pierd nimic, ci, dimpotrivă, primesc. Dau tot ce am ca să mă
primesc de la Dumnezeu pe mine însumi mai adevărat decât am
fost până acum.
Bucuria s-a născut și, Ioachim și Ana, părinții ei, i-au pus
numele Maria. Ea era Darul de la Dumnezeu și bucuria cea
adevărată care a fost închinată Domnului, Cel Care le-a dăruit-o.
Și, Dumnezeu, primind-o, a dăruit-o lumii întregi, ca lumea
întreagă - nu doar doi părinți, Ioachim și Ana - să se bucure cu
adevărat. De unde știm acest lucru? Din aceea că, bucuria,
întotdeauna naște bucurie, ba chiar o bucurie și mai mare. Și,
Fecioara Maria, cea plină de dar, a născut întru bucurie, nu din
sânge, nici din poftă trupească, nici din poftă bărbătească, ci de
la Dumnezeu (In. 1, 13), din darul lui Dumnezeu, pe Fiul Tatălui
Celui fără de început, cu obârșia în Izvorul bucuriei depline și
absolute, Sfânta Treime, în Care Tatăl Se bucură de Fiul, iar, Fiul
se bucură de Tatăl cu o bucurie sporită, bucuria Lor împlinindu-se
în Duhul Sfânt, Cel purces din Tatăl, așa încât, Duhul participă la
bucuria Tatălui de Fiul, întrucât purcede de la Tatăl, și participă la
bucuria Fiului de Tatăl și prin aceasta strălucește din Fiul3.
2
Ernest Bernea, Treptele bucuriei, Ed. Vremea, București,
2008, p. 87; 96
3
La Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, Teologia Dogmatică
Ortodoxă, vol. I, E.I.B.M.B.O.R, București, 1996, p. 219
16
Din acest motiv, Biserica, Trupul Lui Hristos, înalță pe Maica
Domnului, (cu adevărat, Maică a Bucuriei, n.n.), atribuindu-i o
venerare fără margini4 și, adresându-i-se întocmai cu cuvintele
îngerului: Bucură-te ceea ce ești plină de dar! (Lc. 1, 28), pentru
că nimeni din cei de pe pământ nu s-a umplut de dar și nu a făcut
darul lui Dumnezeu atât de roditor în propria-i persoană încât să
nască pe Cuvântul.
Din această venerare a Maicii și Fecioarei, care este mai
cinstită decât Heruvimii și mai mărită, fără de asemănare decât
Serafimii, face parte și bucuria pe care ne-o mijlocește Postul
Adormirii Maicii Domnului. Spun, bucuria pe care ne-o mijlocește
postul, deoarece, rupți de puținele și cu totul inconsistentele
plăceri pe care ni le poate oferi și cu care ne poate tenta lumea,
ne bucurăm să putem oferi puținul nostru efort, puțina noastră
osteneală, puțin din timpul și din atenția noastră, celei închinate
întru totul Dumnezeului Celui veșnic și care, pentru a rămâne în
permanență pentru noi pricină a bucuriei, nici chiar întru Adormire
lumea nu a părăsit.
Mai mult decât atât, Postul Adormirii Maicii Domnului ne
izbăvește de tristețea rezultată din faptul că, ni se pare că prin
post ni se ia ceva sau, suntem privați de ceva sau, cineva ne
obligă să renunțăm la ceva împotriva voinței noastre și, tocmai de
aceea, ne mijlocește bucuria de a dărui noi, de bună-voie, din ale
4
Cf. Vladimir Lossky, După chipul și asemănarea lui
Dumnezeu, trad. de Anca Manolache, Ed. Humanitas,
București,1998, p. 191
17
noastre, ca să ne primim, cum arătam mai sus, pe noi înșine, mai
adevărați.
În plus, noi mai dobândim bucurie și prin faptul că, postul,
asceza, cultivă arta de a contempla frumusețea, iar, în slujba
funerară, plângerea stării de descompunere se amestecă cu
bucuria unei restaurări totale a frumuseții în Sfânta Fecioară5, pe
care, împreună cu oștile celor fără-de-trup, o cinstim, o fericim și
o slăvim în veci.
Fecioara Maria - rod al rugăciunilor părinţilor săi evlavioşi,

Ioachim şi Ana, şi împlinitoare a rugăciunilor credincioşilor.
Pr. Constantin AVRAM,

Parohia Glâmboaca
5
Paul Evdokimov, Femeia și mântuirea lumii, trad. de Gabriela
Moldoveanu, Asociația filantropică medicală creștină
Christiana, București, 1995, p. 224
18
Cu ajutorul lui Dumnezeu şi a Maicii Sale, iată-ne ajunşi în
postul de la finalul verii, postul Adormirii Maicii Domnului. Acest
post are un parfum deosebit, deoarece aduce cu el slujbele de
seară, în care cântăm paraclisul Maicii Domnului şi îi aducem
cântări de laudă şi de preamărire.
Este un timp al pelerinajelor şi îmi aduc aminte de când
eram la Cluj la facultate, cum plecau oamenii simplii din satele
„apropiate” mănăstirii Nicula, să se închine sărbătorii Adormirii
Maicii Domnului, la mănăstirea Nicula. Şi mergeau aceşti oameni
pe jos timp de 2 – 3 zile, câte 30 – 40 de km, fără a ţine cont de
oboseală şi se aduceau pe ei înşişi jetfă Preasfintei Născătoare,
care face minuni mari cu cei ce se roagă ei cu credinţă.
Însă trebuie să ştim că părinţii Fecioarei Maria au fost
oameni cu viaţă aleasă şi plăcută lui Dumnezeu.
Domnul şi Dumnezeul nostru, vrând să-Şi gătească Luişi
biserică însufleţită şi casă sfântă pentru sălăşluirea Lui, a trimis
pe îngerul Său la drepţii Ioachim şi Ana - căci din aceştia avea să
se nască Maica Sa după trup - şi a arătat mai dinainte că va
zămisli cea stearpă şi cea care nu avea copii, pentru ca să
adeverească zămislirea Lui din Sfânta Fecioară. Astfel, Sfânta
Fecioară Maria a fost zămislită din făgăduinţă, dar din unire şi din
sămânţă bărbătească. Numai Domnul nostru Iisus Hristos a fost
zămislit fără unire şi fără sămânţă bărbătească şi S-a născut din
Sfânta Fecioară Maria mai presus de înţelegere, aşa cum numai
19
El ştie; fiind Dumnezeu desăvârşit a luat trup desăvârşit, aşa
precum şi la început a făcut şi a plăsmuit firea omenească.
Drepţilor Ioachim şi Ana îngerul le-a binevestit sfânta
zămislire a Preacuratei Născătoare de Dumnezeu. Dumnezeu,
Cel ce a făcut lumea din nimic, a prefăcut în fapte aceste cuvinte;
a trezit pântecele cel sterp spre rodire şi a făcut în chip minunat
maică născătoare de copii pe aceea ce îmbătrânise fără să
nască. Dumnezeu a dat acest rod vrednic de ruga drepţilor
Ioachim şi Ana, din care avea să vină însuşi Dumnezeu în trup
spre naşterea din nou a lumii. Dumnezeu a binevoit ca aceşti
înţelepţi părinţi să nască pe Fecioara, pe cea hotărâtă mai înainte
de veac, pe cea aleasă din toate neamurile să fie Născătoare de
Dumnezeu pentru mântuirea oamenilor.
În zilele noastre sunt multe familii care îşi doresc un copil
dar nu-l pot avea. Drama acelor persoane o trăiau şi părinţii
Ioachim şi Ana. Spre deosebire de unele familii ale zilelor noastre
care se aseamănă întradevăr cu părinţii Ioachim şi Ana, multe
dintre familii nu pot avea copii din cauza anumitor păcate:
avorturi, contracepţie, desfrânare, etc. Păi cum se te mai asculte
Dumnezeu şi să-ţi dea un copil, dacă atunci când ţi l-a dat nu l-ai
primit şi l-ai aruncat?
Sfântul Ioan Gură de Aur condamnă pe desfrânaţi nu
numai pentru păcatul acesta în sine, ci şi pentru urmările lui,
printre care cea mai gravă este situaţia copiilor ce sunt zămisliţi în
urma unor asemenea împreunări nelegiuite. În cele mai multe
20
cazuri aceşti copii sunt ucişi încă fiind în pântecele mamei lor,
ucidere pe care el nici nu o poate califica din cauza gravităţii
faptului. „De ce semeni - întreabă el - acolo unde ţarina e
pregătită să strice rodul, unde sunt multe doctorii de stârpire şi
unde, de multe ori, copilul este omorât mai înainte de naştere?
Iată, deci, că şi pe acea desfrânată n-ai lăsat-o să rămână numai
desfrânată, ci ai făcut-o şi ucigătoare de om, ai făcut-o criminală.
Ai văzut cum din beţie izvorăşte desfrânarea, cum apoi din
desfrânare iese preadesfrânarea, iar din preadesfrânare omorul?
- ba chiar mai mult şi decât omorul, căci nu am nici cuvinte
îndeajuns de a numi asemenea faptă criminală, de vreme ce nu
numai că pe copilul născut îl omoară, ci împiedică chiar de a se
naşte."
După cum s-a văzut, zămislirea nu este numai lucrarea
omului, ci mai ales lucrarea lui Dumnezeu, Care a pus în actul
împreunării dintre bărbat şi femeie legea înmulţirii oamenilor, şi a
lăsat aceasta ca binecuvântare din partea Lui, şi nu ca blestem.
Mai mult decât atât, femeia a primit de la Dumnezeu această
îndatorire care-i asigură chiar mântuirea, (cf. I Tim 2, 15). De
aceea, intrigat de cele ce se petrec, Sfântul Ioan, întreabă: „Deci
de ce îţi baţi joc de darul Lui Dumnezeu şi te împotriveşti legilor
Lui şi ceea ce este blestem tu o urmezi ca pe o binecuvântare?
De ce apoi transformi magazia naşterii în magazie de omor, şi pe
femeie, care este dată spre naşterea de copii, tu o pregăteşti
pentru omor?"
21
Femeia însă nu este singură responsabilă de ucidere, ci
împreună cu ea este şi bărbatul care s-a împreunat cu ea, şi nu
numai acela, ci şi toţi desfrânaţii, fiindcă din cauza lor, pentru a le
face lor pe plac, ucide femeia desfrânată. Sfântul Ioan zice:
„Fiindcă, pentru a fi plăcută şi dorită de amanţi, şi pentru a atrage
la sine mai mult aur, ea nu se dă în lături de a face şi aceasta,
grămădind prin asemenea fapt, un foc mare asupra capului tău,
căci dacă îndrăzneala este a ei, în acelaşi timp însă şi tu eşti
cauza principală a îndrăznelii ei".
Şi mai grav este însă faptul că nu numai desfrânatele
recurg la astfel de practici ucigaşe, ci şi multe dintre femeile
căsătorite, uneori la îndemnul sau cu acordul bărbaţilor lor. Acest
lucru a introdus în familii indiferenţa faţă de aceste atât de mari
grozăvii şi, odată cu acestea, nenumărate alte fapte de încălcare
a voii lui Dumnezeu, ce duc în final la destrămarea familiilor.
Arătând toată grozăvia uciderii de prunci, Sfântul Ioan
spune: „Dar cu toate acestea, după o asemenea purtare
necuviincioasă, după omoruri şi după idolatrii, totuşi lucrul acesta
pare indiferent multora, ba chiar şi multor bărbaţi care-şi au
femeile lor, de unde apoi şi rezultă cele mai mari rele. Căci şi aici
de multe ori se pun în mişcare fel de fel de doctorii pentru
stârpire, doctorii pregătite nu pentru pântecele desfrânatei, ci
pentru al femeii nedreptăţite; şi aici se întind fel de fel de curse,
invocarea sufletelor celor morţi, invocarea demonilor, certuri
zilnice, lupte înverşunate şi multe de acest fel."
22
Iar acum vin şi mă aplec asupra celor care îşi doresc aşa
mult un copil şi nu-l pot avea. Vedem cum drepţii Ioachim şi Ana
se pleacă la rugăciune pentru a dobândi un copil şi au credinţa că
Dumnezeu, într-o bună zi, le va împlini cererea. Aşa ar trebui să
facem şi noi ! Să ne aplecăm cu credinţă la rugăciune şi să-I
cerem lui Dumnezeu să ne trimită ceea ce ne dorim mai mult,
adică un copil. Şi dacă vom avea inima grea de păcate ca avort,
desfrânare şi alte păcate, acest post este un moment potrivit
pentru a ne plânge aceste păcate, pentru a ne spovedi şi curăţi de
ele şi pentru a posti zilele acestea de post. Nu mai este timp de
pierdut, pentru că cel rău stă şi ne aşteaptă pentru a ne prinde
sufletele. Să nu uităm că Hristos nu are pe nimeni de pierdut, aşa
cum spunea părintele Arsenie Boca. Hristos ne vrea la El, dar noi
nu vrem să ne ducem cu El.
Să urmăm exemplul părinţilor Ioachim şi Ana şi să ne
naştem copiii, să ne creştem copiii, căci prin aceste cruci pe care
le purtăm ca părinţi, noi ne vom mântui. Iar prin rugăciunile
noastre ca părinţi putem să ne mântuim şi copiii de orice cursă a
satanei.
Biserica le acordă acestor părinţi sfinţi o deosebită cinste,
deoarece dacă nici o slujbă nu se încheie fără a pomeni pe Maica
Domnului, tot aşa nici o slujbă nu se încheie fără a pomenii de
« dumnezeieştii părinţi Ioachim şi Ana ».
Părinţii cei drepţi Ioachim şi Ana ne dau câte un exemplu
pentru multe păcate. Astfel ei au fost curaţi, aşa să fim şi noi. Nu
23
au fost criminali sau desfrânaţi, să nu fim nici noi. S-au rugat lui
Dumnezeu cu credinţă pentru a dobândi copii, să ne rugăm şi noi
cu credinţă când vrem să dobândim un lucru.
Iar Dumnezeu va răspunde şi ne va ajuta, aşa cum face
de fiecare dată cu noi, în fiecare zi, dar noi suntem prea ocupaţi
să vedem toate aceste mici minuni ale lui Dumnezeu ! Să ne
deschidem ochii şi inima spre Dumnezeu şi să cerem numai
lucruri folositoare, pentru ca aceste lucruri să ne mântuiască !
Locul şi rolul Maicii Domnului în planul mântuirii .

Mărturii din Vechiul Testament, Noul Testament şi
Sfânta Tradiţie
Pr. Ion FILIMONESCU,
24
Parohia Mârșa
Maica Domnului ocupă un loc cu totul aparte in pietatea

credincioşilor ortodocşi români. Adeseori, ca o scurta invocare,
dar si ca o scurta forma de prea cinstire a Maicii Domnului, se aud
rostindu-se cuvintele: „Doamne, Maica Domnului!” sau:
„Dumnezeu si Măicuţa Domnului!”, ambele expresii fiind însoţite
îndeobşte si de semnul sfintei Cruci.
Şi într-un caz şi în celălalt se observă o asociere
doctrinară corectă a apelativului „Doamne”, referitor la Domnul
nostru Iisus Hristos, şi Sfânta Sa Maica, ori între numele lui
Dumnezeu ca Sfânta Treime şi Maica Domnului cu forma
diminutivului binecunoscut, „Măicuţa”.
Analiza atentă a acestor două moduri de invocare a Maicii
Domnului arată o puternică manifestare afectivă a credinciosului,
fie că se exprimă un sentiment de surpriză, de compasiune ori de
speranţă, fie că se intenţionează - cum este şi corect - solicitarea
ajutorului suprafiresc, prin rugăciune, la un moment de cumpăna
sufletească.
Fără a intra insă în detaliile unei astfel de analize,
remarcăm acest semn deosebit de pietate al credincioşilor români
ortodocşi faţă de Maica Domnului.
Totuşi, este necesar să urmărim în continuare care sunt
motivele şi temeiurile ortodoxe pentru prea cinstirea Maicii
Domnului.
25
1. Maica Domnului în iconomia mântuirii neamului
omenesc
În Sfânta Scriptura avem doua modalităţi de prezentare a
Maicii Domnului: în Vechiul Testament Maica Domnului apare
prefigurativ.
În Vechiul Testament se face menţiune despre femei care
au avut o însemnătate speciala in istoria mântuirii până la venirea
lui Mesia. Astfel, Eva primea făgăduinţa izbânzii asupra diavolului
ispititor metamorfozat în şarpe (Facere 3, 15); Sarra devenea
maica unui popor nou, a poporului ales si chiar a mai multor
popoare (Facerea 17, 15-16); Rebeca si Rahila modele de mame
devotate şi soţii credincioase, harnice si ospitaliere, şi-au sprijinit
fiii lor şi I-au întărit cu sfatul lor (Facerea 27, 5-17 si 42-45; 35, 16-
18); Iaela (Judecatori 4, 17-22) si Rut (Rut 4, 13-22), Ana (mama
lui Samuel (1 Regi 1, 10-11 si 27-28) si Estera (Estera, 5, 1-7, 3-
6) au arătat evlavie deosebita, iubire neţărmurită pentru poporul
ales şi pentru lucrarea lui Dumnezeu in lume.
Spre deosebire de celelalte femei menţionate în Vechiul şi
în Noul Testament, numai Maica Domnului a fost obiectul unor
profeţii. Isaia a prezis că Fecioara va naşte pe Mântuitorul în chip
minunat, ca un mare semn dumnezeiesc de izbăvire a poporului
ales şi de mântuire a lumii: „Pentru aceasta Domnul meu vă va da
un semn: Iată Fecioara va lua în pântece şi va naşte fiu şi vor
chema numele lui Emanuel” (Isaia 7, 14). Ezechiel a profeţit
despre Maica Domnului ca Pururea Fecioara in viziunea sa
26
despre noul templu al lui Dumnezeu, simbolizând-o printr-o poartă
tainică a Dumnezeului lui Israel. „Şi mi-a zis Domnul: „Poarta
aceasta va fi închisă, nu se va deschide şi nici un om nu va intra
pe ea, căci Domnul Dumnezeul lui Israel a intrat pe ea. De aceea
va fi închisa” (Ezechiel 44, 2). Ieremia închipuie tot Israelul într-o
fecioară care se întoarce la Domnul şi Stăpânul ei pentru
ascultare, ca să devină „Locas al dreptăţii şi munte sfânt”
binecuvântat de Dumnezeu (Ieremia 31, 21-23). Psalmistul o
descrie pe Sfânta Fecioară ca pe o Împărăteasă ce şade de-a
dreapta lui Dumnezeu: „Stat-a împărăteasa de-a dreapta Ta,
îmbrăcata în haină aurită şi prea înfrumuseţata” (Psalm 44, 11).
Dar tot Maica Domnului este preînchipuită aici şi ca Fiica
Împăratului Dumnezeu, împodobita şi urmată de fecioare, cu alai:
„Toata slava fiicei Împăratului este înăuntru, îmbrăcata cu ţesături
de aur şi prea înfrumuseţată. Aducese-vor Împăratului fecioara în
urma ei, prietenele ei se vor aduce ţie” (Ps. 45, 15-16).
Fără îndoială ca aceste fecioare însoţitoare sunt
nenumăratele fecioare muceniţe, care au urmat în smerenie şi
sfinţenie jertfelnicia Maicii Domnului, tot aşa cum femeile
mironosiţe au însoţit-o în momentele grele ale Patimii şi îngropării
Domnului nostru Iisus Hristos. De asemenea, dreptul Simeon a
prezis suferinţa Maicii Domnului zicindu-I, după ce a binecuvântat
pe Pruncul Iisus: „Iată, Acesta este pus spre căderea şi spre
ridicarea multora din Israel şi spre semn de contrazicere ca sa se
27
descopere gândurile din multe inimi. Si prin însuşi sufletul tău va
trece sabie” (Luca 2, 34-35).
În Noul Testament, Maica Domnului apare direct sau
deplin revelată şi este mereu alături de Mântuitorul Hristos,
suferind dimpreună cu El, ca mamă, chinurile Golgotei şi
bucurându-se de Invierea din morţi, ca şi de Înălţarea la cer. Apoi,
după Inălţare, Ea devine cu predilecţie centrul atenţiei fireşti a
Sfinţilor Apostoli fata de Maica dumnezeiescului lor Învăţător şi
Domn. Dintre Sfinţii Apostoli Sfântul Ioan Evanghelistul, ca ucenic
iubit al Mântuitorului şi căruia Fiul lui Dumnezeu I-a încredinţat
grija pentru Maica Domnului încă dinaintea morţii pe cruce, a
cinstit-o ca pe o Mamă a sa şi a Bisericii întemeiate la
Cincizecime.
De altfel, Biserica primara s-a constituit in momentul opririi
Sfântului Duh peste Apostolii adunaţi în jurul Maicii Domnului
(Fapte 1, 14 si 2, 1-3).
Mai presus de cinstirea omeneasca fata de Maica
Domnului, adusa prin cuvintele profeţiilor amintite aci, este însă
cinstirea dumnezeiască adusă ei în chip minunat. Astfel, înainte
de momentul extraordinar al Întrupării Cuvântului lui Dumnezeu,
Sfânta Fecioara a fost vestită de Dumnezeu prin înger că a fost
aleasă pentru a naşte pe Însuşi Cuvântul lui Dumnezeu, cum
arată Sfântul Evanghelist Luca. Îngerul Gavril a fost trimis de la
Dumnezeu către o fecioara din casa lui David, al cărei nume era
Maria: „Şi intrând îngerul la ea, a zis: Bucura-te, cea plina de dar,
28
Domnul este cu tine. Binecuvântată eşti tu între femei. Iar ea
văzându-l s-a tulburat de cuvântul lui şi cugeta în sine: Ce va fi
însemnând urarea aceasta? Şi îngerul a zis: Nu te teme Marie,
căci ai aflat har la Dumnezeu. Şi iată, vei lua în pântece şi vei
naşte fiu şi vei chema numele lui Iisus. Acesta va fi mare şi Fiul
Celui Preaînalt se va chema şi Domnul Dumnezeu ii va da Lui
tronul lui David, tatăl Său, şi va împărăţi peste casa lui Iacov în
veci şi împărăţia Lui nu va avea sfârşit. Şi a zis Maria către înger:
Cum va fi aceasta, de vreme ce eu nu ştiu de bărbat? Şi
răspunzând, îngerul I-a zis: Duhul Sfânt se va pogori peste tine şi
puterea Celui Preaînalt te va umbri; pentru aceea şi Sfântul Care
se va naşte din tine, Fiul lui Dumnezeu se va chema” (Luca 1, 28-
35).
Naşterea Mântuitorului Hristos din Sfânta Sa Maică a fost
însemnata în chip minunat cu evenimente cereşti şi pământeşti:
apariţia unei stele mari pe cer (Matei 2, 1-11), călăuzitoare pentru
magii care au venit să se închine Pruncului Iisus; un înger al lui
Dumnezeu a vestit păstorilor că „vi s-a născut azi Mântuitor, Care
este Hristos Domnul, in cetatea lui David” (Luca 2, 11); alţi îngeri,
„mulţime de oaste cerească”, lăudau pe Dumnezeu şi ziceau:
„Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace, între
oameni bunăvoie” (Luca 2, 13-14). Pe aceste lucruri minunate, ca
si pe altele in legătura cu Naşterea Mântuitorului si copilăria Lui -
arata Sf. Evanghelist Luca - Maica Domnului le păstra in inima ei
(Luca 2, 19 si 51), întrucât ştia că ele sunt cu totul mai presus de
29
ceea ce poate cugeta mintea omeneasca, si ca sunt lucrări
dumnezeieşti.
Aşadar, Maica Domnului are un loc deosebit in istoria
mântuirii neamului omenesc pentru că ea este noua Evă curăţită
de păcatul neascultării prin ascultarea de Dumnezeu la Întruparea
Mântuitorului, este Mama Fiului lui Dumnezeu Întrupat (Emanuel);
iar întrucât Biserica este numita Trup al lui Hristos, popor nou de
credincioşi etc., Maica Domnului este si Maica a Bisericii, a tuturor
celor renăscuţi prin Hristos, prin Sf. Taina a Botezului.
2. Preacinstirea Maicii Domnului in Biserica Ortodoxa
Biserica Ortodoxa învaţă ca numai lui Dumnezeu în
Treime: Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh, I se cuvine adorare sau
închinare, dar ca Maicii Domnului, sfinţilor îngeri, sfinţilor, sfintelor
moaşte, sfintelor icoane si Sfintei Cruci se cuvine sa dam cinstirea
potrivita.
Întrucât Maica Domnului este cea dinţii dintre sfinţi, ei I se
acorda „prea cinstire”, supravenerare. Sfinţilor li se acorda numai
„cinstire” sau venerarea.
În Noul Testament Maica Domnului a fost prea cinstită de
Elisabeta, mama Sfântului Ioan Botezatorul, care „s-a umplut de
Duhul Sfânt” şi a zis: „Binecuvântată eşti tu intre femei şi
binecuvântat este rodul pântecelui tău. Şi de unde mie aceasta,
ca să vină la mine Maica Domnului meu?” (Luca 1, 41-42). Apoi,
după salutarea Elisabetei, însăşi Prea Sfânta Fecioara a
30
mărturisit, ca într-o profeţie, ca pe ea „o vor ferici toate neamurile”
(Luca 1, 48).
Însă cel mai puternic argument pentru prea cinstirea Maicii
Domnului în Biserica Ortodoxa îl constituie respectul dat de Însuşi
Mântuitorul propriei Mame în timpul copilăriei şi adolescentei, apoi
în decursul lucrării Sale publice când, la rugămintea ei, a făcut
minunea din Cana Galileii, sau când a încredinţat-o ucenicului
prea iubit în ultimele clipe ale vieţii Sale pământeşti, zicând:
„Femeie, iată fiul tău! Apoi când a zis ucenicului: „Iată mama ta!”
(Ioan 19, 26). Şi, ne spune Sfânta Scriptura, „din ceasul acela
ucenicul a luat-o la sine” (Ioan 19, 27).
De aici, din faptul ca abia înainte de a-şi sfârşi viaţa
pământeasca pe Cruce, Mântuitorul a încredinţat pe Sfânta
Fecioara ucenicului în care avea cea mai mare încredere şi care-L
însoţise până în ultima clipă fără ezitare, desprindem concluzia
firească şi clară, ca Maica Domnului s-a aflat până în acel
moment în grija deosebită a Fiului. Căci dacă Iisus ar fi avut alţi
fraţi - cum greşit interpretează unii credincioşi anumite pasaje din
Noul Testament ce rost ar fi avut ca Mântuitorul să încredinţeze
pe Mama lui, „cu limba de moarte” sau ca un legământ de
neschimbat, ucenicului prea iubit, iar acesta din urma să se
îngrijească de ea ca la propria mama? Căci se spune fără
echivoc, chiar de Sfântul Evanghelist Ioan, căruia I se face
aceasta încredinţare, ca „din ceasul acela ucenicul a luat-o la
31
sine” (Ioan 19, 27). Iar aceasta mărturie, aparent simplă este
covârşitoare!
Sfinţii Apostoli au cinstit în chip deosebit pe Maica
Domnului. La fel au făcut şi urmaşii lor, episcopii, preoţii şi diaconii
de totdeauna ai Bisericii Ortodoxe, fiind pilda centru credincioşii
lor.
Iar când, prin formule eretice subtile s-a încercat să se
altereze doctrina ortodoxa despre Întruparea Fiului lui Dumnezeu
şi despre adevărata prea cinstire ce se cuvine Maicii Domnului,
episcopii Sinodului Ecumenic de la Efes (431) au definit atât
dogma histologică împotriva lui Nestorie cât şi atributul de
„Născătore de Dumnezeu” pentru Maica Domnului. De la mijlocul
secolului al IV-lea înainte, în Biserica Ortodoxa, aşadar, s-a
menţinut neschimbată învăţătura că Maica Domnului a născut cu
trup omenesc real pe Fiul lui Dumnezeu cel născut din Tatăl
înainte de toţi vecii, cum se stabilise deja la Sinodul I Ecumenic
(Niceea, 325) şi cum se mărturisea în Simbolul de credinţă.
Sinodul de la Efes a întărit şi el cu detalii, învăţătura ortodoxa
despre Născătorea de Dumnezeu. Mai târziu, Sinodul al VII-lea
Ecumenic (Niceea, 787) a reafirmat această învăţătură, împreună
cu învăţătura ortodoxă despre cinstirea sfintelor icoane, a sfintelor
moaşte şi semnului Sfintei Cruci, neabătându-se de la aceeaşi
învăţătura apostolica neîntreruptă.
Prea cinstirea Maicii Domnului in Biserica Ortodoxa se
face în diverse chipuri, pe care le vom arăta de aici înainte, şi
32
anume: invocare ei in rugăciune. Invocarea Maicii Domnului în
rugăciune se face atât în cadrul cultului public: cele şapte laude,
Sfintele Taine, ierurgii şi acatiste, cât şi în spaţiul mai limitat al
rugăciunii personale sau particulare. La cultul public, în ectenii se
găseşte întotdeauna o cerere specială pentru invocarea Maicii
Domnului, la care poporul (cântăreţul) răspunde: „Prea Sfântă
Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pre noi!”. Se cere, astfel,
ca Maica Domnului să se milostivească de credincioşi şi să
mijlocească pe liâgă Fiul ei şi Dumnezeu, Domnul nostru Iisus
Hristos, pentru dobândirea a tot ce este necesar pentru mântuire.
La Sfânta Liturghie se cântă întotdeauna Axionul, cântarea
de după sfinţirea Darurilor, în cinstea Prea Curatei Fecioare
Maria, Maica Domnului. În fine, Acatistul Bunei Vestiri este atât de
mult îndrăgit de credincioşii ortodocşi încât mulţi îl pot spune pe
de rost. El face uneori legătura între cultul public şi rugăciunea
particulară, în care Maica Domnului este invocată pentru ajutor şi
folos sufletesc individual. Maica Domnului este invocată în
rugăciunea particulară a credinciosului ortodox fie în rugăciuni
mai lungi, fie în formule de pietate şi închinare. Aici credinciosul
poate să recurgă la rugăciunile binecunoscute din cultul public al
Bisericii Ortodoxe sau sa improvizeze după trebuinţele sale, dar
punând mai presus de toate cele către mântuire.
Zugrăvirea chipului ei în icoane murale sau pe lemn sau
zidirea de biserici în cinstea şi spre pomenirea Maicii Domnului,
puse sub ocrotirea ei şi purtând numele ei sau avand ca
33
hramuridiferite sarbatori ale ei, etc. Zugravirea chipului Maicii
Domnului este foarte frecventa in Biserica Ortodoxa. Dar aceasta
zugravire are ceva specific. Astfel zugravirea chipului Maicii
Domnului in Biserica Ortodoxa pastreaza cu sfintenie limitele
bidimensionalitatii: lungime si latime, dar nu adincime. Virsta
Sfintei Fecioare in icoane este virsta maturitatii materne. In brate,
Maica Domnului tine pe Pruncul-Dumnezeu. De regula, in
icoanele imparatesti, Maica Domnului apare numai in aceasta
imagine, de „Imparateasa-Maica”. Biserica Ortodoxa tine cu
strictete regulile erminiilor bizantine, introducindu-se doar ici si
colo unele detalii de vestimentatie locale sau nationale. Chiar si
atunci cind nu este reprezentata pictural cu Pruncul in brate,
Maica Domnului este intotdeauna aproape de Mantuitorul Hristos,
ca in icoanele reprezentind nunta din Cana Galileii, diverse alte
ocazii din istoria sfanta, Rastignirea, Punerea in Mormint,
Inaltarea la Cer, Deisis etc. Astfel, Maica Domnului inspira pietate
si curatie. Ca raspuns, ea primeste prea cinstirea credinciosilor
care o privesc.
tinerea sarbatorilor rinduite de Sfanta Biserica in cinstea
Maicii Domnului. Tinerea sarbatorilor rinduite in cinstea Maicii
Domnului constituie una din formele prin care credinciosii Bisericii
Ortodoxe au aratat devotiunea lor speciala fata de Mama
Domnului nostru Iisus Hristos. Cele trei mari sarbatori, Nasterea
Maicii Domnului (8 septembrie), Buna Vestire (la 25 martie) si
Adormirea Maicii Domnului (la 15 august), sint tinute prin
34
participarea la Sfanta Liturghie si prin fapte crestinesti, cea din
urma prilejuind chiar pelerinaje la unele din marile minsatiri in
Biserica Ortodoxa Romana.
atribuirea numelui Maicii Domnului, Maria, nou-nascutelor
din familiile crestine ortodoxe. Atribuirea numelui de Maria,
numele „Maicii Domnului”, fiicelor din familiile credinciosilor
ortodocsi este atit de frecventa incit, probabil, acest nume este cel
mai des intilnit la credincioasele ortodoxe. Astfel, insasi
onomastica ortodoxa devine un mijloc de prea cinstirea a Maicii
Domnului, devine o forma concreta si in acelasi timp atenta,
respectuoasa, de supravenerare a celei dintai dintre sfintii Bisericii
Ortodoxe.
poezii de o rara sensibilitate religioasa si de o puternica
vibratie sufleteasca alcatuite in cinstea Maicii Domnului, sunt o
dovada autentica a evlaviei deosebite pentru Maica Domnului.
Odata cu marele cantaret al poporului nostru - Mihai Eminescu -
credinciosii ortodocsi se incredinteaza si ei mijlocirii divine a Maicii
Domnului cu frumoasa ruga: "Asculta a noastre plangeri/ Regina
peste ingeri/ Din neguri te arata/ Lumina dulce, iara/ O, Maica
Preacurata/ Si pururua Fecioara, Marie" (Rugaciune). Prin pana si
versul poetilor romani, liricul, epicul si dramaticul isi ating culmile
lor de frumusete si de mister.
In loc de concluzii vom spune că prea cinstirea Maicii
Domnului constituie în Biserica Ortodoxa un act cult. Ea nu
înseamnă adorare - care se aduce numai lui Dumnezeu - ci o
35
deosebită apropiere a credinciosului de Maica Domnului, prin
rugăciune, pentru a dobândi de la Mântuitorul Hristos binefaceri în
viața pamântească și petrecerea cu aleșii lui Dumnezeu în viața
viitoare.
În Sfânta Scriptură a Vechiului Testament găsim tipuri ale
Maicii Domnului, prefigurări ale sfinteniei vietii ei, dar și profetii cu
privire la nașterea Mantuitorului din Prea Curatul ei Trup.
Iar la Noul Testament se descriu acele momente din viata
pământeasca a Sfintei Fecioare Maria care au avut o însemnatate
deosebita pentru mântuirea lumii. De aceea s-au si subliniat astfel
de momente, care au rămas apoi în memoria Bisericii crestine si
au perpetuat prea cinstirea Maicii Domnului din timpurile
apostolice si până astăzi.
Cu alte cuvinte, Biserica Ortodoxa nu a introdus o inovatie
in cultul ei atunci cind, sub diverse forme, a recomandat
credinciosilor ei sa roage pe Maica Domnului sa mijloceasca la
fiul ei si Dumnezeul nostru pentru izbavirea din primejdii, pentru
indreptarea celor rataciti, pentru dobindirea a tot ce este necesar
in viata pamanteasca, si a harului in vederea vietii viitoare.
Cultul Bisericii Ortodoxe dovedeste cu prisosinta o
intemeiata preocupare a imonologilor de a da expresie celor mai
inaltatoare simtaminte pe care credinciosii orotodcsi le-au nutrit si
le-au aratat fata de Maica Domnului. Aceste simtaminte au fost
indreptatite de nenumaratele minuni si binefaceri pe care Maica
Domnului le-a revarsat cu milostivire asupra poportului credincios:
36
redobindirea pacii sufletesti si trupesti, vindecari minunate,
izbinda asupra ispitirilor diavolesti.
Prea cinstirea Maicii Domnului este in Ortodoxie o forma
speciala de a lauda pe Dumnezeu prin sfintii Lui.
Ea se mentine in limitele indicate de Sfanta Traditie si de
Sfintii Parinti ai Bisericii Ortodoxe a Rasaritului, unde rugaciunea
si transfigurarea sint mijloace de a ne apropia de Dumnezeu.
Asa o privesc credinciosii ortodocsi pe Nascatoarea pe
Dumnezeu si pururea Fecioara Maria, "mandria creatiei intregi"
prin care "Dumnezeu s-a facut om si omul a devenit Dumnezeu".
37
Cinstirea Maicii Domnului în

Cântarea Acatistului Bunei-Vestiri
Pr. Ilie GUSAN,

Parohia Tălmaciu I
Acatistul este slujba liturgica ortodoxa formata din 13

condace si 12 icosuri prin care se rememorează istorico-dogmatic
evenimente sfinte si se cere intervenţia lui Dumnezeu şi a sfinţilor
în viaţa credincioşilor.
Numele de imn Acatist este relativ târziu, fiind menţionat
pentru prima data in Tipiconul Bisericii Constantinopolitane tipărit
în 1838.
Acatistul Bunei-Vestiri este alcătuit din 12 strofe istorice şi
alte 12 dogmatice şi sunt dedicate Maicii Domnului. Ţinta
Acatistului este să dezvolte credinţa Bisericii despre persoana lui
Hristos şi despre maternitatea feciorelnică a Mariei, căreia I se
accentuează rolul tainic în mântuirea neamului omenesc.
Ţinând cont de conţinutul lor, primele 12 segmente aduc în
discuţie evanghelia de la Buna –vestire până la evenimentul din
temple la 12 ani apoi fuga în Egipt şi căderea idolilor.
Primele strofe sunt rezumate ale evangheliilor de la Matei
şi Luca, şi pun în perspective istoricitatea Fiului lui Dumnezeu, a
lui Iisus Hristos, adevărata icoana a omului. Ultimele strofe sunt
38
menţionări teologice ale marelui mister al întrupării Fiului lui
Dumnezeu. Pe de alta parte ,imaginile Inmului Acatist sunt imagini
ale preamăriri Fecioarei Maria, mama cea mai presus de mamă.
Icosul 1. Descrie trimiterea Arhanghelului Gavriil care
aduce fecioarei vestea că ea va fi maica lui Dumnezeu. Prin ea
răsare bucuria, ea este chemarea lui Adam, ea este mântuirea
lacrimilor Evei, ea poartă pe cel ce poartă toate, ea este steaua
care arată soarele , ea este pântecele dumnezeieşti întrupări, prin
ea prunc se face Făcătorul.
Condacul 2 şi icosul 2 descrie dialogul dintre fecioara
Maria şi Arhanghelul Gavriil . Fecioara ştiindu-se în curăţie se
adresează Arhanghelului cu cuvintele „Cum este cu putinţa
zămislire fără de sămânţă”. Arhanghelul I se adresează cu frică
numindu-o: începutul minunilor lui Hristos , scara cereasca pe
care s-a pogorât Dumnezeu, podul care trece la cer pe cei de pe
pământ, minune mult slăvită, rană de mult plâns diavolilor.
Condacul 3 si Icosul 3 descrie minunea zămislirii în
pântecele fecioarei si dialogul dintre Fecioare Maria şi rudenia sa
Elisabeta care o numeşte fecioara Maria ; mlădiţa cea
neveştejită, masa care poarta îndestularea milostivirii, tămâia
rugăciunii cea bine primita, bunăvoirea lui Dumnezeu către noi
cei muritori, îndrăznirea celor muritori către Dumnezeu.
Condacul 4 Descrie îndoiala şi tulburarea lui Iosif, iar
Icosul 4 evenimentul naşterii şi vestea primită de la îngeri de
păstori. Pastorii văzandu-L pe pruncul Iisus au lăudat-o pe
39
fecioara numindu-o: maica mielului şi a Păstorului, staulul oilor,
chinuirea vrăjmaşului, deschizătoarea uşilor raiului, temelia cea
tare a credinţei
Condacul şi Icosul 5 descrie episodul cu arătarea stelei si
cu mergerea magilor. În Icosul 5 fecioara este numită; maica
stelei celei ne apuse, raza zilei celei de taină cea care ne-a
mântuit din slujirea idolească cea care a stins închinăciunea la
foc, cea care este veselia tuturor neamurilor.
Condacul şi Icosul 6 descrie întoarcerea magilor şi fuga în
Egipt, precum şi căderea idolilor. Fecioara este numita
îndreptarea oamenilor, căderea demonilor, ea este cea care a
zdrobit înşelăciunea, ea este stâlp de foc, ea este pământul
făgăduinţei. Această cântare a 6 este o anamneză a
evenimentelor petrecute în robia Egipteană a poporului lui Israel.
Condacul 7 descrie aducerea în templu a pruncului Iisus
şi întâlnirea cu dreptul Simeon. Icosul 7 ne arată descoperirea lui
Hristos noua oamenilor. Arătat-a făptura nouă, aratandu-se
Făcătorul nouă celor ce suntem făcuţi de El, răsărind din
pântecele cel fără de sămânţă şi păzindu-l întreg precum a fost.
Aici Fecioara Maria este numită floarea nestricăciunii,
pomul cel cu luminoasă roadă, îmblânzirea judecătorului, iertarea
multor greşiţi, haina celor goi de bună îndrăzneală către
Dumnezeu .
Condacul 8 si Icosul 8 arată atributul de atotprezent al
Mântuitorului „ Cu totul a fost întru cei de jos iar de cei de sus nu
40
s-a despărţit” Icosul 8 o numeşte pe Fecioara Maria Încăperea
lui Dumnezeu celui neîncăput, arătând prin aceasta că Dumnezeu
nu poate fi cuprins de om cu mintea dar poate fi cuprins cu
puterea credinţei. Ea este numită purtătoarea cea preasfânta a
celui ce este pe Heruvimi, ea este sălaşul celui ce este pe
serafimi, cheia împărăţiei lui Hristos, nădejdea bunătăţilor celor
veşnice.
Condacul 9 descrie mirarea Îngerilor care l-au văzut pe
creatorul lor, adică pe Dumnezeu întrupat, care a petrecut cu
oamenii.
Icosul 9 aminteşte de disputele care au avut loc în timpul
sinoadelor ecumenice, care au pecetluit pentru totdeauna atât
învăţătura despre divinitatea lui Hristos cât şi dogma despre
Fecioara Maria numind-o Născătoare de Dumnezeu. Pe ritorii cei
mult grăitori îi vedem Născătoare de Dumnezeu că nu se pricep
să spună în ce chip ai născut şi Fecioară ai rămas. Ea este
numita sălaşul înţelepciunii, ea este corabia celor ce vor să se
mântuiască.
Condacul 10 descrie descoperirea lui Dumnezeu ca om,
iar icosul 10 o descrie pe Fecioara Maria ca un zid tuturor
fecioarelor şi nu numai ci şi a celor ce aleargă cu credinţă la ea.
Condacul 11 este adresat direct Mântuitorului. „ Împărate
Sfinte, de ti-am aduce cântări şi psalmi întocmai ca nisipul nimic
nu plinim cum se cuvine” ne arată necesitatea smereniei ş
recunoaşterea neputinţei noastre omeneşti. In Icosul 11 Fecioara
41
este descrisă ca o facile care-i luminează pe cei ce sunt în
întuneric. Este numită raza soarelui, fulger care luminează, baie
care spală conştiinţa.
Condacul 12 descoperă prin cântare venirea de bună voie
a Fiului lui Dumnezeu în lume, iar icosul 12 ne –o arată pe Sfânta
Fecioară ca stâlp al Bisericii, locaş a lui Dumnezeu, zid nebiruit şi
mântuire a sufletelor noastre.
În decursul anilor au fost alcătuite mai multe acatiste
închinate Maicii Domnului dintre care amintim: Acatistul Maicii
Domnului Bucuria tuturor celor necăjiţi; Acatistul Naşterii Maicii
Domnului; Acatistul intrării în Biserică a Maicii Domnului; Acatistul
Maicii Domnului sporitoarea hranei; Acatistul Adormirii Maici
Domnului; Acatistul Acoperământului Maicii Domnului, Acatistul
Maicii Domnului Pantanassa ( Împărăteasa tuturor, izbăvitoarea
de cancer). Iată pe scurt întelesul şi cuprinsul Acatistului Bunei-
Vestiri care nu este doar o rugăciune adresată Preasfintei
Născătoare de Dumnezeu. Cântarea Acatist are un profund
caracter catehetic, un bun mijloc de a ne cunoaşte istoria mântuirii
noastre. Aşadar se cuvine să ne adresăm Preasfintei Fecioare
care Întru naştere fecioria a păzit iar întru adormire lumea nu a
părăsit ci se roagă pentru sufletele noastre ca şi noi să putem la
momentul rânduit de Dumnezeu să ne bucurăm de bunătăţile
raiului. Amin.
42
Sărbătorile Maicii Domnului din cursul anului bisericesc –

popasuri de bucurie duhovnicească
Pr. Dumitru IRIDON,

Parohia Racovița
Ca şi la ceilalţi sfinţi, cinstirea Maicii Domnului în

cultul public al Bisericii s-a manifestat, încă de la început, prin mai
multe forme sau modalităţi de expresie, dintre care cea dintâi ca
importanţă este instituirea de sărbători sau zile anumite din cursul
anului bisericesc, consacrate pomenirii şi cinstirii ei deosebite.
Gradul superior de cinstire acordată Maicii Domnului se vede şi
din numărul mare al sărbătorilor închinate amintirii şi
supravenerării ei. Pe când sfinţii ceilalţi sunt, ca regulă generală,
pomeniţi sau sărbătoriţi o singură dată pe an - şi anume în ziua
morţii lor - Sfânta Fecioară este sărbătorită, în chip special, de
mai multe ori în cursul anului bisericesc, prin praznice care
comemorează nu numai adormirea sau trecerea ei la cele
veşnice, ci şi alte câteva momente importante din cursul vieţii,
precum şi unele minuni săvârşite prin puterea ei, după mutarea
din viaţa aceasta.
Naşterea Maicii Domnului, numită în popor şi
Sântă Mărie mică, la 8 septembrie
43
Drepții Ioachim și Ana, bătrânii părinți ai Maicii
Domnului, s-au învrednicit prin dreptatea și curăția vieții lor, să
aducă pe lume pe Prea Sfânta Născătoare de Dumnezeu, aleasă
de Mântuitorul Iisus Hristos ca să-L zămislească. Nașterea ei
vestește deci venirea Mântuitorului Hristos pe pământ.
Facere, 3,15 : „ Duşmănie voi pune între tine şi
între femeie, între sămânţa ta şi sămânţa ei; aceasta îţi va zdrobi
capul, iar tu îi vei înțepa călcâiul .” Sunt cuvintele rostite de
Dumnezeu la adresa șarpelui, îndată după căderea protopărinților
noștri, Adam și Eva, în păcat. Femeia care va zdrobi capul
șarpelui ( diavolului ) va fi Maica Domnului, numită de Sfinții
Părinți „ Eva cea Nouă ” iar „ sămânţa ei ”, Mântuitorul Iisus
Hristos.
Naşterea Maicii Domnului este una specială , ca
urmare a multor rugăciuni fierbinţi adresate lui Dumnezeu de
Drepții Ioachim și Ana, cereri care au fost ascultate de Dumnezeu
și răsplătite totodată.
Sărbătorile Maicii Domnului sunt legate una de
cealaltă. Intrarea în Biserică a Maicii Domnului, se ține la 21
noiembrie, în amintirea zilei în care, după tradiţie, Sfinţii Ioachim
şi Ana au adus pe fiica lor Maria, în vârstă de trei ani, la templu,
unde ea va rămâne până la vârsta de 14 sau 15 ani, ca una care,
încă înainte de zămislire, fusese hărăzită Domnului, de către
părinţii ei. În acest fel s-a împlinit promisiunea făcută de Drepții
Ioachim și Ana lui Dumnezeu , că Îi vor închina în biserică unicul
44
lor copil. Cel care a primit prunca a fost tatăl Sfântului Ioan
Botezătorul, arhiereul Zaharia. El a cunoscut că izbăvirea lui
Israel s-a arătat, că prunca pe care i-a încredințat-o fericita Ana
era Fecioara de care Isaia cu veacuri înainte a grăit că : „ va avea
în pântece şi va naşte fiu şi va chema numele lui Emanuil .” ( Isaia
7,14 )
De aceea, marele preot, cuprins de o adâncă bucurie,
a luat prunca în brațe, a binecuvântat pe Domnul și a introdus-o
în cele mai dinăuntru ale bisericii, în Sfânta Sfintelor, unde intra
numai arhiereul singur, odată pe an.
Predania Bisericii ne spune că Maica Domnului a
rămas în biserica din Ierusalim până la plinirea vremii
descoperirilor cerești cele preaminunate, până când mai marele
oștilor îngerești a binevestit Fecioarei că prin adumbrirea Duhului
Sfânt va naște Prunc, Care să înnoiască lumea cea stricată prin
păcat. Născătoarea de Dumnezeu s-a pregătit vreme de aproape
12 ani în umbra bisericii din Ierusalim, ca să fie „ scară cerească ”
pe care S-a coborât la noi Domnul milelor. Viaţa ei în acei ani o
putem cuprinde în aceste cuvinte: curăţie, smerenie şi rugăciune.
Dar aceste bunătăţi au fost ridicate în aşa grad de desăvârşire în
sufletul Fecioarei, încât flacăra rugăciunii, mireasma curăţiei şi
adâncul smereniei au coborât cerul pe pământ. Spre această
mireasă şi floare neveştejită a căutat Dumnezeu și a venit la
dânsa și a îndumnezeit-o prin pogorârea Sa în trupul ei fecioresc,
ca s-o facă Născătoare de Dumnezeu și Maică a luminii.
45
Iubitorul de oameni și Milostivul Dumnezeu ,
văzând neamul omenesc chinuindu-se de diavolul, a binevoit să-l
izbăvească din mâinile începătorului răutăților. Pentru aceasta,
Tatăl ceresc a hotărât să-L trimită în lume pe Unul-Născut Fiul
Său, ca Acesta să ia trup omenesc, să sufere și să moară pentru
fiii neascultării, pentru ca prin jertfa Cuvântului lui Dumnezeu
oamenii să scape de blestemul și moartea de demult și să fie
aduși iarăși la mărirea și fericirea cea dintâi.
De mii de ani, omenirea aștepta un Mântuitor. Dumnezeu
le-a promis, încă din rai, primilor oameni, profeții L-au vestit,
lumea suspina după El.
Când a sosit „plinirea vremii”, milostivul Părinte a
încredinţat taina şi începutul mântuirii oamenilor unui înger.
Arhanghelul Gavriil a fost trimis să anunţe „bunele vestiri”
(Bunavestire – 25 martie) Fecioarei Maria şi a salutat-o cu
cuvintele : „ Bucură-te, ceea ce ești plină de har, Domnul este cu
tine.” ( Luca 1,28 ) Fecioara nu se grăbeşte să intre în vorbă cu
îngerul, ca Eva cu șarpele, dar nu este nici neîncrezătoare față
de vestea primită, asemenea lui Zaharia, ci își destăinuie starea și
hotărârea că este fecioară și voiește să rămână în curăție toată
viața. Atunci îngerul îi vestește mesajul încredințat de Dumnezeu,
voia și planurile Sale de mântuire a neamului omenesc. Gavriil îi
arată că în acest scop „ Duhul Sfânt se va pogorî peste ea şi
puterea Celui Preaînalt o va umbri, pentru aceea şi Sfântul care
se va naşte din ea Fiul lui Dumnezeu se va chema” ( Luca 1,35 ).
46
Încredinţată de minunea de a putea fi fecioară şi maică
în acelaşi timp, Maria a primit zicând: „ Iată roaba Domnului. Fie
mie după cuvântul tău! ” ( Luca 1,38 ). Din clipa aceea s-a zămislit
în ogorul cel ales „ sămânţa femeii ”, menită să zdrobească capul
şarpelui.
Prin înșelare, Eva a primit semnele suferinței și ale morții;
prin buna vestire, Fecioara Maria a primit binecuvântarea
cerească. Prin săvârşirea păcatului Eva se desparte de
Dumnezeu; prin mesajul îngerului, Fecioara Maria se uneşte cu
Dummnzeu. Eva a primit pecetea morții, iar Fecioara Maria
pecetea vieții. Eva aduce blestemul, iar Fecioara Maria aduce
binecuvântarea.
Prin întruparea Sa, dumnezeiescul Mântuitor S-a făcut
ceea ce nu a fost, adică om, dar a rămas pe deplin ceea ce a fost
mai înainte, adică Dumnezeu. Asemenea și Fecioara Maria a
devenit ceea ce nu a fost, adică mamă, dar a rămas cu
desăvârșire ceea ce a fost, adică Fecioară.
De atunci și până astăzi și până la sfârșitul veacurilor,
Biserica întreagă, neamul omenesc și soborul îngeresc îi
proclamă fecioria și nașterea, închinîndu-i acatiste și
paraclise,rugăciuni de cerere și de mulțumire, chemându-i
numele preacureat în ajutor,cu recunoștință.
În Fecioara Maria avem modelul cel mai frumos de
viață omenească, idealul de desăvârșire morală. Am putea noi,
oare, să rămânem reci și indiferenți față de această Mireasă a
47
Duhului Sfânt înaintea căreia un înger s-a plecat și i s-a închinat?
Niciodată! Noi cinstim ceea ce Însuși Dumnezeu a cinstit. Când îi
invocăm nunmele în rugăciune , când apelăm la ajutorul ei, când
dedicăm Maicii Domnului anumite zile de peste an, noi nu facem
decât să împlinim o profeție pe care preacurata a făcut-o când o
rudă de-a ei , Elisabeta, a primit-o în casa sa : „ Iată, de acum mă
vor ferici toate neamurile. Că mi-a făcut mie mărire Cel puternic și
Sfânt este numele Lui.” ( Luca 1, 48-19 ). Profeția s-a împlinit și
este vie. Încă din vremea Apostolilor, Maica lui Iisus s-a bucurat
de o dragoste specială și un adânc respect. Cultul ei s-a dezvoltat
în cursul secolelor ca un pom cu roade dulci din care s-au hrănit
toți dreptcredincioșii creștini. Sfinții Părinți și marii dascăli ai lumii
au lăudat-o în scrierile lor, au apărat-o împotriva ereticilor hulitori
de cele sfinte, multe biserici și femei îi poartă numele.
O altă sărbătoare deosebit de importantă pentru
creștinătate o avem în data de 15 august când prăznuim
Adormirea Maicii Domnului.
Dumnezeu, cunoscându-i umilința și nemăsurata
dragoste, a rânduit ca, asemenea altor aleși ai Vechiului și Noului
Testament, să fie înștiințatădespre apropierea timpului trecerii la
cele veșnice, trimițându-i pe Arhanghelul Gavriil, care de mai
multe ori a fost la Fecioara Maria , ca vestitor al cuvântului lui
Dumnezeu.
Din unele tradiții aflăm că Dumnezeu a învrednicit-o ca
ea singură să-și aleagă sfârșitul vieții pământești, iar Maica
48
Domnului a voit să moară asemenea tuturor oamenilor și aceasta
din trei motive:
a) Din marea ei dragoste faţă de virtutea umilinţei. Din
întreaga ei viaţă s-a putut vedea că deși Dumnezeu a
înălțat-o, ea a rămas smerită și cu nici un preț nu voia să
apară deasupra celorlalte femei.
b) A voit să adoarmă asemenea oamenilor din iubire față de
dumnezeiescul ei Fiu, Iisus Hristos, pentru că, urmând în
viață pilda vieții Lui, și sfârșitul a dorit să-i fie asemenea.
c) Din marea ei iubire față de noi oamenii, ca să ne dea pildă
de o moarte fericită, fără durere, în pace, putând-o și noi
chema ca ajutătoare.
Sfânta Fecioară Maria nu a murit din cauza vreunei boli
sau de bătrânețe, ci a murit din marea dragoste și dorul sfânt de
a fi împreună cu Fiul ei. Pe deplin îmbărbătată de Providența
divină, după înălțarea dumnezeiescului ei Fiu la cer, a rămas pe
pământ pentru folosul Bisericii, deci pentru a fi în mijlocul primilor
creștini și a Sfinților Apostoli, pe care îi întărea în propovăduirea
Evangheliei Fiului ei dumnezeiesc.
Tradiția spune că atunci când trupul Maicii Domnului era
pregătit să fie dus spre locul de veșnică odihnă, un necredincios
care nu putea să vadă atâta cinstire adusă Sfintei Fecioare, a
încercat să răstoarne sicriul, dar în acel moment, Arhanghelul
Gavriil i-a tăiat mâinile. La sfatul apostolilor, acest om s-a căit, a
mărturisit sfințenia Maicii Domnului și s-a tămăduit.
49
După îngroparea Maicii Domnului a sosit din India și
Apostolul Toma, care, printr-o lucrare a lui Dumnezeu nu a fost de
față odată cu ceilalți Apostoli. Dorind să vadă și el cinstitul trup al
Fecioarei, merge mai apoi cu Apostolii și deschizând mormântul,
constată că acesta era gol, în locul trupului răsăriseră trandafiri și
viorele care răspândeau o mireasmă duhovnicească de bun
miros.
Minunea cea dumnezeiască nu a rămas ascunsă,
Dumnezeiescul său Fiu și-a ridicat slăvita Sa Maică cu trupul la
cer. Trupul ei cel preacurat era acela din care Iisus Hristos Își
luase hrana, iar brațul ei, scaunul care L-a ținut pe Fiul Cel
dumnezeiesc. Fecioara Maria a fost învrednicită să nu vadă
stricăciunea.
S-o cinstim pe Născătoarea pentru că Însuși Dumnezeu
a binecuvântat-o cu toate darurile. S-o avem pururi ca o călăuză
și cale de lumină pe aceea a cărei frumusețe sufletească
minunează pe îngeri. Să alergăm sub acoperământul ei cel
puternic, fiindcă iubirea ei de mamă învăluie lumea într-un nor de
milă.
“PREA SFANTA NASCATOARE DE DUMNEZEU MANTUIESTE-NE PE NOI”
50
Întamplari minunate despre ajutorul Maicii Domnului in viata
credinciosilor
Pr. Ioan SOCACI,

Parohia Săcădate
In timpul slujbei “Paraclisului Maicii Domnului”, inaintea

fiecarei cantari, cantam si stihul “Prea Sfanta Nascatoare de
Dumnezeu mantuieste-ne pe noi”. De fapt noi ii cerem Maicii
Domnului sa ne trimita ajutorul sau dar si sa mijloceasca la Fiul ei
pentru noi.
Toate invataturile Bisericii ne spun ca viata Maicii
Domnului pe acest pamant a fost ca o prea frumoasa cununa
impletita in bunatate si blandete, din mila si iubire. Pe cei bolnavi ii
ingrijea, pe cei necajiti ii mangaia, pe cei cazuti ii indrepta,
desnadajduitilor le umplea sufletul de lina si senina nadejde si
tarie, sadind in inimile tuturor dragostea de Dumnezeu.
Daca viata Maicii Domnului a fost sfanta , atunci si sfarsitul
ei a fost dumnezeiesc . Nu a fost prin moarte ci prin adormire lina,
pentru ca Fiul ei o astepta plin de bucurie si de lumina sa o aseze
de-a dreapta sa dupa cum spune si psalmistul : “ statut-a
imparateasa de-a dreapta ta, imbracata in haina aurita si prea
infrumusetata “ ( Psalmul 44,11 ).
Inainte cu trei zile de sfarsitul ei pamantesc a venit
arhanghelul Gavriil cu o stalpare de finic si i-a vestit Maicii
51
Domnului ca trebuie sa se desparta de cele pamantesti pentru a
merge la intalnirea cu fiul ei ceresc. Atunci purtati de norii cerului
apostolii au sosit in satul Ghetsimani la casa Sfantului Apostol
Ioan, unde locuia si Maica Domnului. Iar dupa ce le-a dat ultimele
sfaturi si s-a rugat impreuna cu ei Maica Domnului si-a dat sufletul
in mainile Fiului ei. Imediat s-au auzit cantari ingeresti care
slaveau trecerea la ceruri a Maicii lui Hristos. Cand au pregatit
cele randuite pentru ingropare evreii au hotarat sa-i imprastie pe
apostoli pentru ca nu voiau sa auda cantarile pe care acestia le
inaltau la ceruri langa trupul Maicii adormite. Cand s-au apropiat
de sicriul Maicii Domnului toti au fost loviti de orbire iar unuia
dintre ei care s-a atins de sicriu i-au fost taiate mainile de sabia
nevazuta a unui arhanghel. Atunci apostolii ingenunchind langa
sicirul Maicii Domnului si rugandu-se, li s-a redat vederea iar celui
care avea mainile taiate i-au fost lipite la loc.
Dupa trei zile de la inmormantare a sosit si Sfantul Apostol
Toma, cel care lipsise de la inmormantare. Si rugandu-se de
ceilalti apostoli a fost condus la mormantul Maicii Domnului, iar
cand au intrat inauntru nu au mai gasit trupul acolo pentru ca a
fost mutat la ceruri.
Troparul praznicului ne spune : “ intru nastere fecioria ai
pazit, intru adormire lumea nu ai parasit, de Dumnezeu
Nascatoare, mutatu-te-ai la viata fiind Maica Vietii, si cu
rugaciunile tale izbaveste din moarte sufletele noastre”.
52
Desi a plecat din lumea aceasta la Fiul ei, totusi “ prin
adormire lumea nu a parasit”. Ea de acolo se roaga pentru
intregul neam omenesc. Ea care a cunoscut greutatile vietii
pamantesti, durerea de mama si care era milostiva cu cei saraci,
de acolo din ceruri mijloceste pentru cei in nevoi si in dureri.
Sfantul Ignatie spune urmatoarele :” stiu ca Maica Domnului era
plina de dar si impodobita cu toate insusirile frumoase. In prigoniri
si in nevoi era intotdeauna vesela, in lipsa si in saracie nu se
scarbea; pe cei care o suparau nu se mania, ci dimpotriva cu
binele ii rasplatea, catre cei saraci era milostiva si ajuta tuturor cu
ce putea. Iubea indeosebi pe cei smeriti pentru ca ea insasi era
plina de smerenie “.
Daca in viata pamanteasca ii ajuta pe oameni cu atat mai
mult mijoceste la Fiul ei pentru cei ce I se roaga cu credinta si ii
cer ajutorul.
In viata Sfantului Ioan Damaschin scrisa de Ioan Patriarhul
Antiohiei se povesteste despre lupta impotriva icoanelor dusa de
Imparatul Leon Isaurul. Ioan din Damasc trimitea aproape zilnic
scrisori pentru a demonstra ca icoanele nu sunt idoli ci sunt
demne de inchinare si totodata pentru a-i imbarbata pe crestinii
care luptau pentru pastrarea icoanelor. Atunci imparatul Leon
avand o scrisoaree de-a lui Ioan a pus pe unul dintre copistii lui sa
faca o scrisoare prin care sa imite scrisul lui Ioan din Damasc.
Prin aceasta scrisoare era chemat imparatul Leon sa atace
cetatea Damascului si sa o cucereasca. Imparatul a trimis
53
scrisoarea impreuna cu o alta din partea lui, conducatorului cetatii
Damascului cerandu-I sa-l pedepseasca pe Ioan care ar fi
indemnat la razvratire fata de stapanitorii Damascului.
Conducatorul cetatii l-a chemat pe Ioan pe care il cunostea foarte
bine si pentru aceasta vina i-a taiat mana dreapta pentru a nu mai
scrie imparatului Leon, desi Ioan increase sa-si demonstreze
nevinovatia. Dupa ce i-a taiat mana ca pedeapsa i-a asezat-o in
piata cetatii pentru a fi invatatura delor care vor sa se mai
razvrateasca. A doua zi, Ioan a cerut de la conducatorul cetatii
mana sa pentru a o putea ingropa. Dar dupa ce a primit-o s-a dus
acasa si ingenunchind la icoana Maicii Domnului se ruga pentru
a-l ajuta sa mai poata scrie pentru apararea Sfintelor icoane. In
miez de noapte i s-a aratat Maica Domnului si atingandu-se de
mana taiata i-a pus-o la loc vindecandu-l, iar in locul unde a fost
taiata a ramas o dunga insangerata ca semn al taierii. S-a rugat
mai apoi pana dimineata multumindu-i Maicii Domnului pentru
ajutorul primit. A doua zi vestea minunii s-a raspandit in toata
cetatea Damascului si fiind chemat in fata conducatorului cetatii si
vazand vindecarea miraculoasa acesta si-a dat seama ca de fapt
Ioan era nevinovat. Tot poporul se minuna de aceasta minune si
lauda pe Hristos si pe Maica Sa.
De asemenea purtarea de grija a Nascatoarei de
Dumnezeu s-a dovedit si cand i s-a aratat unui viitor imparat pe
nume tot Leon la anul 454. Acesta ajungand in apropierea unei
paduri si intalnind un orb a fost rugat de acesta sa-i dea apa sa-si
54
stampere setea. A cautat in jur dar nu a gasit nici un izvor si atunci
i s-a arata Maica Domnului spunandu-i ca in mijocul padurii este
un izvor, de acolo sa ia apa sa-i dea orbului sa bea si totodata sa
ii spele ochii. Deasemenea i-a mai spus ca in curand el are sa
devina imparat. Intrand in padure Leon a gasit izvorul, i-a dus
orbului sa bea apa, iar dupa ce si-a spalat si ochii acesta si-a
primit vederea. Imediat dupa aceea a ajuns imparat, iar apoi a
ridicat o biserica pe locul unde i s-a aratat Maica Domnului. In
urma acestei minuni noi avem o sarbatoare si anume Izvorul
Tamaduirii.
O alta intamplare minunata a fost pe vremea imparatului
Heraclie cand persii au atacat cetatea Constantinopolului. Acestia
erau de zece ori mai numerosi decat grecii care aparau cetatea.
Atunci patriarhul Serghie a indemnat poporul sa-si puna nadejdea
doar in ajutorul Maicii Domnului. Au luat icoanele Maicii Domnului
impreuna cu Sfanta Cruce si impreuna cu tot poporul au umblat
imprejur pe deasupra zidului cetatii cantand Acatistul Maicii
Domnului. Nu numai ca aparatorii au reusit sa tina piept persilor
dar mai mult acestia au inceput sa se bata intre ei si sa se
omoare si astfeel prin ajutorul Maicii Domnului cetatea
Constantinopolului a fost salvata. Aceasta minune a Maicii
Domnului este sarbatorita la Denia Acatistului din saptamana a
cincea a Postului Mare.
Bineinteles ca minunile Maicii Domnului nu se reduc doar
la cel prezentate aici ci ele se savarsesc chiar si in zilele noastre,
55
doar ca nu sunt popularizate si nici mediatizate. Maica Domnului
ajuta pe oricine se roaga cu credinta curata si sincera inaintea
icoanei ei, pentru ca orice icoana este prin sfintire facatoare de
minuni.
Iata asadar ca mutarea Maicii lui Hristos la ceruri nu este
pentru noi simpla mutare ci este preaslavire, aproape de scaunul
lui Dumnezeu si de acolo mijloceste pentru cei ce cu credinta se
roaga peste veacuri la icoana ei.
De aceea sa alergam si noi cu credinta la icoana ei si cu
rugaciune fierbinte si curata sa-I cerem ajutorul. Sa- I cantam din
suflete curate troparul Adormirii : “ intru nastere fecioria ai pazit,
intru adormire lumea nu ai parasit, de Dumnezeu Nascatoare,
mutatu-te-ai la viata fiind Maica Vietii si cu rugaciunile tale
izbaveste din moarte sufletele noastre.”
“Prea Sfanta Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi !”
56
Pr. Liviu MOISIU,

Parohia Sadu II
În icoana care străjuieşte marea sărbătoare a „Adormirii

Maicii Domnului” , dacă ne vom uita cu atenţie vom descoperi un
lucru care are mare folos pentru noi oamenii şi pentru a noastră
mântuire şi anume , lângă năsălia unde zăcea trupul adormit al
Maicii Domnului , înconjurată de Sfinţii Apostoli întristaţi şi veniţi
pe norii cerului , într-un plan centralt observăm parcă din altă
lume , din lumea veşniciei , pe Hristos Mântuitorul cu o figură a
chipului care exprima hotărâre (nu tristeţe) , ţinând în braţe un
trup micuţ , ca de prunc , înveşmântat în alb cu o aureolă pe cap .
Tâlcul acestei descoperiri găsită în harul de la Dumnezeu
dat celui ce a pictat icoana este acesta : Hristos se coboară din
lumea veşniciei , de pe tronul ceresc şi ia sub protecţia Sa , lângă
El sufletul preacurat al Maicii Sale reprezentat prin acel prunc
micuţ înveşmântat în alb , pe care îl ţine în braţe .
Ne aflăm la câteva zile distanţă de unul dintre momentele
cutremurătoare şi sensibile ale propriei noastre mântuiri şi un
moment de nădejde şi legătură strânsă între noi şi Dumnezeu .
Nu mai este mult timp şi clopotele bisericilor în ziua de duminica ,
zi a Domnului , vor pogorî glasul cerului chemând pe tot creştinul
să-L jertfească pe mesele Sfintelor Altare pe Hristos întru iubirea
nestinsă de şi pentru Maica Lui . este sărbătoarea care încheie
57
anul bisericesc , fiind pecetea care va păstra în noi adevărurile de
credinţă şi în acelaşi timp dospitura ce va creşte şi va lucra în noi
aluatul mânturiii .
Ne aflăm împreună în sfânta biserică arătând pe de o
parte cinstea pe care o dăm Maicii Cerului şi a noastră iar pe de
alta că dorim , iubim şi suntem parte din cer , din cele înalte , din
desăvârşire . În nici un alt moment nu ne aflăm mai aproape de
Dumnezeu decât în momentul în care ne găsim aplecaţi şi smeriţi
cu genunchii şi cu inimile în rugăciune , acest liant între
efemeritate şi veşnicie , între luptă şi câştig . În momentul în care
te rogi te afli în acea lepădare de sine , jertfire , în care aşezi
dorinţa ta arzătoare de a fi lângă Dumnezeu şi ceri primirea
harului care te va agăţa de cer , care te va muta spre cer .
Să nu uităm că momentul „fiat-ului” mântuitor a găsit-o pe
Maica Domnului în jertfă deplină , în totalitate harică , ceea ce
arată faptul că ea a făcut parte încă de la început din planul
iconomic al lui Dumnezeu . Pentru ca dacă vom răsfoi filele Sfintei
Scripturi „celei mai bine vândute cărţi fără bani din toate timpurile”
(Einstein) , vom vedea că arhanghelul Gavriil i-a spus astfel :
„Bucură-te ceea ce eşti plină de har , Marie Domnul este cu
tine !” . În limba italiană se spune la Luca astfel : „Ave Maria ,
gratia plena !” , Bucură-te Marie , cea plină de graţie , indurare ,
har . Aşadar bucuria adevărată , veşnică nu stă în lucrurile
efemere , trecătoare (unde greşit o căutăm) , ci bucuria adevărată
se găseşte în infinit , în har , în Dumnezeu , deoarece harul este
58
parte din Dumnezeu , acea parte nevăzută care transpare în
fiecare din cei care-L doresc şi iubesc cu adevărat pe Dumnezeu .
De aceea se spune că atunci când Sfântul Ştefan a fost lapidat
faţa lui a strălucit ..nu faţa ca şi componentă a trupului ci harul ,
Hristos din El a strălucit ..sau atunci când Pavel , Apostolul
nemurilor le vorbea Galatenilor : „Am fost răstignit cu Hristos
şI toruşi trăiesc … dar nu mai trăiesc eu ci hristos trăieşte în
mine!” , vorbeşte de fapt de unirea până la omogenizare a fiinţei
umane cu Dumnezeu , unirea sau îndumnezeirea după slava
necreată a lui Dumnezeu de care omul se face părtaş prin dorire
şi înrâurire a harului divin în fiinţa sa .
La fel şi cu Maica Domnului ea dinainte de a primi vestea
cea bună că va naşte un Fiu , înainte de a deveni Mireasa
Duhului a fost Mireasa lui Dumnezeu , unită cu Acesta în dragoste
curată şi ascultare şi la fel a rămas şi după adormire (observăm
că Biserica bimilenară nu numeşte moartea maicii Domnului ci
adormirea Maicii Domnului , pentru că moartea cum spunea
părintele Galeriu este proprie păcatului pe când adormirea este
proprie virtuţii , curăţiei , mântuirii ) iar acest lucru se poate
observa din Tardiţia Bisericii care arată un lucru demn de luat în
seamă … şi anume Toma care nu a putut ajunge în cele trei zile
în care Trupul Maicii Domnului a fost plans şi cădit de către ceilalţi
Apostoli , a venit după aceste zile şi dorul de Maica lui Hristos l-a
făcut să-i roage pe ceilalţi să meargă împreună şi să dea piatra de
pe mormânt la o parte ca el , Tomas ă o poată vedea pentru
59
ultima oară pe pământ pe Maria . Ceilalţi s-au învoit , au mers
înspre mormânt ( !tot unul în stâncă la fel ca al lui Hristos !) iar
acolo când au dat piatra la o parte au văzut la fel ca la Mântuitorul
dora giulgiurile în care trupul Fecioarei fusese înfăşurat , trupul
nefiind acolo ci luat , “mutat” cum spune Tradiţia la cer pentru a fi
veşnic alături de Fiul ei Cel mult iubit , mijlocind mereu pentru
noi .
DE CE A FOST NEVOIE DE ACESTĂ MUTARE ?
În primul rand pentru că nu se putea ca o Născătoare de
Dumnezeu care a purtat în pântece 9 luni pe Dumnezeu , acel
trup , acel vas ales să fie lăsat putreziciunii şi în al doilea rand prin
aceasta se vede şi cinstea mare de care se bucură Fecioara în
faţa lui Dumnezeu fiind singura ridicată cu trupul la cer . Poate
mulţi veţi spune că era suficient doar cu sufletul de ce a mai luat
Dumnezeu şi trupul ? Pentru că luarea aceasta cu trupul la cer a
Mariei este nimic altceva decât pârga propriei noastre mutări ,
despre care vorbea celaltă Marie a lui Lazăr , învierea drepţilor ,
mutarea noastră de la pământ la cer . Însă să nu uităm un lucru şi
anume acela că mutarea spre cer o pregătim din viaţa această nu
după adormire , după moarte când nu se mai face ci se
primește .CE SE PRIMEȘTE? Răsplata pentru ce n-ai săvârşit ,
ce n-ai împlinit . Vorba Apostolului : “cele ce mi le-ai dat să le
săvârşesc le-am săvârşit…” CE DĂ DUMNEZEU SPRE
SĂVÂRŞIRE ? Pe El …împlinirea Lui întru noi , săvârşirea întru
cunoaştere şi ascultare prin tot ce ştim că avem de făcut sau de
60
împlinit ! La fel a făcut şi Maica Precurată , ea a săvârşit
desăvârşirea ascultării și unirii cu Dumnezeu , ea deja născându-l
pe Hristos în inima ei , devenind astfel înainte de naşterea
trupească Maică a lui Dumnezeu , făcându-L pe Hristos să
transpară mai întâi în inima ei după aceea desavîrșindu-se prin
fiat-ul zămislirii celei de taină .
Iar noi cei de azi şi din toate timpurile dacă nu vom
înţelege acest lucru că ne unim mai întâi în noi prin har cu
Dumnezeu , vom rămâne doar la a privi soarele fără să ne doară
nici un pic ochii , vom fi înconjuraţi de formalităţi , de acel
zguduitor “aşa trebuie” şi niciodată nu-l vom schimba în”aşa
simt să fac , aşa-mi spune Hristos să fac” . Niciodată nu ne
vom putea pregăti mutarea spre cer atata timp cat ne vom pironi
picioarele pămantului în loc de le pironi crucii , atâta timp cât
punem în aceeași oală Biserica cu pornografia cu desfrânarea și
homosexualitatea !
În acest post de pregătire pentru mutarea Fecioarei de
fapt ne-am pregătit pentru înțelegerea noastră , regăsirea clipei
de apropiere de Dumnezeu pe care o pierdem din ce în ce mai
mult până când vom ajunge niște străini , fără identitate și fără
legătură cu El .
Slavă la Dumnezeu că o avem pe Maica Sa pururea
rugătoare și mijlocitoare pentru noi cei păcătoși , slavă la
Dumnezeu că ne-a lăsat Jertfa Sfintei Liturghii care-L aduce pe
Hristos mereu și mereu la noi , slavă la Dumnezu că mai găsim
61
acolo în Potirul Vieții și al Nemuririi o fărâmă de Trup și un picur
de Sânge date din mâna unui preot păcătos dar ales de Hristos
să împartă mântuire … Măcar mai avem acestea … CÂT TIMP ?
Cât vom decide noi să le avem … (ex Apusului)
Mutarea noastră o va face Dumnezeu , ridicarea
catapusltei spre cer o vom face noi ! Ne vom ruga Preacuratei
Fecioare ca așa cum în Cana cea din Galileea a mijlocit
începerea operei de mântuire la fel să mijlocească pentru noi în
fața Tronului Ceresc și unde suntem noi slabi ea să ne fie putere!
AMIN!
LOCUL MAICII DOMNULUI ÎN EVLAVIA CREDINCIOŞILOR
62
Pr. Ovidiu STROE,

Parohia Porumbacul de Jos
Cu mulţi ani în urmă am auzit în popor două expresii

folosite mai ales de oamenii bătrâni de la ţară: DUMNEZEU
DRĂGUŢUL! şi MĂICUŢA DOMNULUI!. Cele două formule prin
care oamenii vorbeau despre Dumnezeu şi Maica Domnului cu o
familiaritate de neimaginat m-au şocat. Ca tânăr teolog, mi se
părea de neconceput ca oamenii să se adreseze cu atâta
familiaritate lui Dumnezeu. Mi se părea chiar o blasfemie! Adică
evreii, care erau poporul ales al lui Dumnezeu nu i se adresau pe
nume preferând alte numiri, sau îşi udau degetele în apă atunci
când scriau numele lui Dumnezeu, iar noi creştinii să I ne
adresăm aşa cum vorbim cu vecinul sau cu prietenul nostru?
Dumnezeu s-a milostivit însă de mine şi mi-a descoperit
unde se afla adevărul. Evreii cei scrupuloşi nu s-au sfiit să-l
omoare pe Fiul Dumnezeului al cărui nume cu scrupulozitate
evitau să îl rostească. Iar Dumnezeu tocmai pentru aceasta se
întrupase pentru ca să fie alaturi de oameni, aceştia să nu mai
simtă nici o distanţă, ci să I se poată adresa pe nume, sa-L simtă
apropiat ca şi pe cel mai bun prieten.
Iar acest lucru au reuşit să-l facă cel mai bine nu teologii,
care căutau să desluşească fiinţa lui Dumnezeu, ci omul simplu
sau simplul monah care în rugăciune Îl simţea aproape, în vreme
63
de necaz iarăşi Îl simţea aproape şi cobora să îi ajute ori de câte
ori avea nevoie ca un prieten devotat, şi care nu se mânia atunci
când omul uita pentru un timp de prietenul său sau călca alături
de calea cea dreaptă.
Dumnezeu Drăguţul care îmi ascultă mereu ruga.!
Dumnezeu Drăguţul care este alături de mine în necaz!
Dumnezeu Drăguţul care coboară împreună cu Sfântul Petru în
casa mea sub forma călătorilor osteniţi şi care ospătaţi fiind din
puţinul casei, rostesc binecuvântare şi darurile se înmulţesc de
acum înainte in casa aceea!
Dumnezeu Drăguţul care împreună cu Măicuţa Sfîntă călătoresc
umili şi trimit binecuvântare acolo unde văd credinţă şi plâng
pentru cei care sunt împovăraţi de păcate şi răutăţi!
Însăşi Întruperea Fiului Lui Dumnezeu , nu este altceva
decât un model de chenoză, smerenie şi umilinţă. Dumnezeu se
dezbracă de toată slava Sa Dumnezeiască pentru a deveni om în
toate cele afară de pacat pentru a-l restaura pe om , a-l repune în
pozitia din care omul prin libera sa voinţă căzuse şi unde nu se
mai putea ridica prin propriile forţe. Iar această teologie înaltă a
înţeles-o cel mai bine omul simplu in mijlocul căruia Dumnezeu
coborâse. Iar legătura dintre Dumnezeu si om a fost refăcută prin
Dumnezeu-Omul Iisus Hristos dar şi prin Fecioara Maria cea
care prin cuvintele pline de smerenie “ Iată roaba Domnului, fie
mie după cuvântul tău!” se pleacă întru totul lucrării dumnezeieşti.
64
Prin smerenia sa dar şi prin condiţia umilă din care făcea parte
Maria devine apropiată tuturor celor umili.
Prezenţa Maicii Domnului în viaţa Bisericii se datoreşte
legăturii strânse dintre ea şi Capul Bisericii, Fiul lui Dumnezeu
care a fost purtat în pântece de ea, zămislit şi născut din ea, pe
care L-a purtat în braţe ca prunc şi a rămas unită cu El prin
iubirea omenească culminantă, proprie unei mame. "Zămislind în
sânul său feciorelnic pe Fiul lui Dumnezeu, Preasfânta Fecioară
intra într-o relaţie de o deosebită intimitate cu Mântuitorul Iisus
Hristos faţă de care deţine poziţia de Maică şi se raportează
întotdeauna la El ca Maica Domnului. Iconografia ortodoxă
prezintă pe Iisus luându-i, la Adormirea ei sufletul în braţele Lui.
Iubirea Lui faţă de ea, este tot atât de afectuoasă ca şi iubirea ei
faţă de El. Pruncul, ajuns în plinătatea puterilor, poartă în braţele
Sale pe mama lui rămasă cu puteri mai împuţinate. În persoana ei
a simţit şi simte Iisus, la maximum, iubirea omenească faţă de El
şi în afecţiunea Lui faţă de ea se include o afectiune faţă de Om
în general" .Acest dar ca Maica Lui să ne fie şi nouă Maică
duhovnicească ni-l oferă Hristos pe cruce, atunci când a
încredinţat-o pe Mama Sa ca mamă şi ucenicului Său Ioan, în
momentul în care prin jertfa crucii se naşte Biserica (Ioan 19, 26-
27). Din acel moment Sfântul Ioan "a luat-o la sine", i-a devenit
mamă duhovnicească şi prin el şi Bisericii, nouă tuturor. Maica
Domnului îşi exercită prezenţa sa în viaţa Bisericii prin rolul de
povăţuitoare, mijlocitoare şi model desăvârşit pentru membrii
65
Trupului tainic al Bisericii. Ştiind că "mult poate rugăciunea
dreptului", cu atât mai mult a Sfintei Fecioare Maria, Iisus Hristos
ascultă şi primeşte rugăciunea smerită a Maicii pentru lumea ce
stă înainte, pentru Biserică. Propovăduirea Preacuratei la Nunta
din Cana: "Faceţi ce vă va spune" (Ioan 2, 5) o arată pe Maica
Domnului ca pe o călăuzitoare a Bisericii, care, prin naşterea
Mântuitorului a devenit pentru noi "mijlocitoarea tuturor bunurilor".
Darurile speciale cu care a fost înzestrată Preasfânta Fecioară
Maria, i-au fost acordate pentru întreaga omenire. De aceea ea
este pentru întreaga Biserică "comoara neîmpuţinată" şi un izvor
nesecat de haruri. Cultul de supravenerare a Maicii lui Dumnezeu,
pe care Domnul însuşi îl cere, trebuie să fie o manifestare
religioasă principală în viaţa Bisericii întrucât implică împlinirea
unei îndatoriri pe cât de sfântă pe atât de folositoare pentru orice
creştin.
Astfel Fecioara Maria s-a bucurat de mare cinste în rândul
cunoscuţilor încă din timpul vieţii sale pământeşti. Marele filozof
atenian Dionisie Areopagitul, adus la creştinism de Sfântul Apostol
Pavel, la trei ani după primirea Sfăntului Botez a cercetat la
Ierusalim pe Maica Domului, care era înaintată în vârstă. Iată ce
scrie el despre fizionomia aceleia care a născut după trup pe Fiul
lui Dumnezeu: "Marturisesc înaintea lui Dumnezeu că nu mi s-a
părut lucru de crezare ca, afară de Dumnezeu, să mai fie cineva
plin de atâta putere sufletească şi de atâta har dumnezeiesc. Iau
martor pe Dumnezeu că dacă n-aş fi avut în minte şi în inimă
66
învăţătura dumnezeiască, aş fi socotit pe Fecioara ca pe
adevaratul Dumnezeu şi i-aş fi dat închinăciunea care se cuvine
numai adevăratului Dumnezeu, pentru că mintea omenească nu-
şi poate închipui mai înaltă mărire, cinste şi frumuseţe sufletească
decât aceea pe care am văzut-o eu".
După adormirea sa şi mutarea cu trupul la cer Maica
Domnului a început să se bucure de o şi mai mare cinste, care
încet-încet a început să se răspândească în întreaga lume
creştină îmbrăcând formele pe care le cunoaştem până astăzi.
Prima formă de cinstire o reprezintă purtarea numelui. Deşi
un nume răspândit la evrei, în scurt timp mulţime de familii
creştine şi-au pus fiicele sub ocrotirea şi îndrumarea Sfintei
Fecioare Maria , numele fiind purtat cu cinste şi nu de puţine ori
fiind încununat cu cununa muceniciei. Şi astăzi mulţime de Marii
trec prin viaţa pământească mai mult sau mai puţin conştiente de
măreţia numelui pe care îl poartă.
Încă dintru începuturi monahismul a fost pus sub ocrotirea
Maicii Domnului, simbol al ascultării, smereniei şi curăţiei
feciorelnice, şi aici am putea da exemplul Sfântului Munte Athos,
ca să nu mai vorbim de cele 31 de Mănăstiri de la noi din ţară
care au ca hram praznicul Adormirii Maicii Domnului.
Afară de mănăstiri există şi mulţime de biserici parohiale

închinate diferitelor praznice ale Maicii Domnului – mai ales în
Ardeal.
67
Şi dacă am vorbit despre lăcaşe de cult nu putem să uităm
iconografia Maicii Domnului atăt cea din biserici cât şi pe cea din
icoanele aflate în număr extrem de mare în casele credincioşilor.
Icoane ale Maicii cu Pruncul, ale Maicii Înlăcrimate sau ale Maicii
la picioarele Crucii ocrotind casele fiecărui creştin.
Cultul public deosebit de care Maica Domnului se

bucură în viaţa Bisericii este manifestat prin mai multe forme din
care cea mai importantă este instituirea de sărbători sau zile
anumite din cursul anului bisericesc consacrate pomenirii şi
cinstirii ei.
Biserica exprimă cultul pentru Maica Domnului prin

cântări şi rugăciuni, o laudă, o invocă şi o măreşte printr-o bogată
imnologie, tropare, stihiri, canoane, adresate ei in randuielile
slujbelor bisericeşti. De asemenea, în cinstirea şi spre lauda
Maicii Domnului s-au alcătuit slujbe speciale, acele Paraclise şi
Acatiste, imne de o rară frumuseţe literară, imne de mulţumire
pentru binefacerile aduse lumii de întruparea Fiului lui Dumnezeu.
Toate aceste forme de exprimare a cultului mariologic

reflectă, pe de o parte rolul considerabil al Maicii Domnului în
viaţa Bisericii, iar pe de altă parte, fac ca prezenţa ei să fie mai
radioasă, mai vie.
68
Formula liturgică, care premerge şi anunţă Axionul şi care
conţine aceste apelative cultice "Preasfânta", "Curata",
"Preabinecuvântata", "Mărita Stăpâna noastră", "de Dumnezeu
Născătoare" şi "Pururea Fecioara Maria", cuprinde sumar tot ce
poate spune Biserica mai complet şi mai exact pe plan dogmatic
şi moral despre Maica Domnului, despre rostul şi aportul ei în
iconomia întrupării Fiului lui Dumnezeu şi în mântuirea neamului
omenesc.
Crestinul ortodox are conştiinţa prezenţei eficiente a Maicii

Domnului în toate momentele de răscruce ale vieţii, în care el se
roagă cu încredere şi duioşie Mamei daruite noua de Fiul lui
Dumnezeu: "Fii langă mine pururea ca o milostivă, milosârdă şi
iubitoare de bine, întru această viaţă de acum, caldă, folositoare
şi ajutătoare, în vremea ieşirii mele, nevrednicul meu suflet
păzindu-l, şi în ziua înfricoşătoarei judecăţi de osânda cea
veşnică izbăvindu-mă şi slavei celei negrăite a Fiului tău şi
Dumnezeului nostru moştean pe mine arătându-mă" (Rugăciune
la Pavecerniţa mare). Creştinul o simte foarte aproape şi o
venerează cu conştiinţa că cinstind-o pe ea îl preamărim pe
Hristos, pentru că "viaţa ei însăşi este Hristos”.
Aş încheia cu câteva versuri ale Sfantului român Ioan

Iacob, din pustiul Iordanului, care în una din poeziile sale spune:
"De n-ar avea la ceruri lumea/ Rudenie de pe pamânt/ Atunci ar fi
pustie viaţa/ Asemenea unui mormânt./ De nu erai tu primavară/ A
69
veacului înţelenit/ Ar fi rămas de-a pururi iarnă/ Şi Soarele n-ar fi
zâmbit" (La uşa milostivirii).
Poezia creştină a fost pusa apoi de inima oamenilor şi sub
forma cântărilor – pricesnele, cântate atât la biserică, cât si în
viaţa de zi cu zi.
Măicuţă Sfântă ajută-ne şi nouă păcătoşii să purtăm
crucea vieţii noastre şi mijloceşte-ne ajutor şi întărire pentru
mântuirea sufletelor noastre.
Maica Domnului în imnologia liturgică
70
Săptămâna aceasta, antevorbitorii mei au
binecuvântat despre Maica Domnului; iar în această seara
tot despre Maica Vieţii o să vorbim.
Deşi încă nu ne aflăm în ziua prăznuirii hramului
bisericii acesteia, adică sărbătoarea Adormirii Maicii
Domnului, totuţi în fiecare zi şi în fiece seara din acest post
ne-am umplut de bucurie cinstindu-o şi lăudând-o pe Maica
lui Dumnezeu.
Cum poţi să stai nesimţitor, mai ales în acest post,
fără să o cinsteşti pe Maica lui Dumnezeu, pentru că Însuşi
Fiul lui Dumnezeu a cinstit-o. Iar dacă Dumnezeu a cinstit-o
şi noi suntem datori să o cinstim. Poate nu am folosit
cuvântul bun „datori”, dar se cuvine ca ş noi să cinstim pe
Maica Domnului nostru. Şi o cinstim în multe feluri: punând
numele Maria fetelor sau Marian băieţilor; sau unele fecioare
închinându-şi viaţa lui Dumnezeu urmând exemplul
Fecioarei prin excelenţă; sau punând în casele noastre
icoane ale Maicii Domnului, sau purtând iconiţe cu chiplul
Fecioarei la gât.
Dar mai ales o cinstim pe Maica Domnului prin
cântări aci în biserică. Sunt multe cântări în cinstea ei; ba
chiar nu există slujă mai larg desfăşurată care să nu aibe
măcar o cântare închinată Maicii lui Dumnezeu. Culminând
71
în slujirea cea mai aleasă a noastră dempreună cu îngerii şi
cu toată faptura, în Sfânta Liturghie, atunci când preotul o
pomeneşte în sfâantul altar zicând: Mai ales pentru
Preasfânta, Preacurata, Preabinecuvânatata, mărita
Stăpâna noastră şi pururea Feciaora Maria.
Iar cea mai scurtă slujire prin cântare a Maicii
Domnului este aceasta: Preasfântă Născătoare de
Dumnezeu miluieşte-ne pe noi. Aceată scurtă rugăciune am
repetat-o, insistent parcă, în timpul slujirii paraclisului. Aşa
cum monahii respiră rugăciunea Numelui Celui Unul Sfânt,
Doamne Iisuse Hristoase, miluieşte-mă pe mine păcătosul,
aşa respirăm noi, acum, în timpul postului Maicii Domnului
acestă scurtă rugăciune şi slujire. Mărturisim că Fecioara
Maria este cea aleasă de Dunezeu ca Născătoare de
Dumnezeu, că l-a purtat în braţe mai apoi şi L-a urmat toată
viaţa ei. Iar mai pe urmă mărturisim că avem nevoie de
ajutorul ei în viaţa noastră, aşa cum cântăm şi în paraclis că
după Dumnezeu nu avem alt ajutor decât pe Maica
Domnului. Ea are îndrăznire de maică către Fiul ei. Aţi
observat că în zilele de azi dacă vrei să vorbeşti cu cineva
să îţi rezolve o anumită problemă, bine ar fi ca mai înainte
să vorbeşti şi cu mama acestei persoane, ca mama să
intervină ca problema să îţi fie rezolvată. Mai multe este cu
72
Maica lui Dumnezeu. Nu cred că Mântuitorul Hristos i-ar
refuza maicii sale vreo rugăminte. Mai ales că Maica nu s-a
rugat niciodată pentru ea ci sta în rugăciune pentru toată
lumea.
Sunt şi alte cântări în slujbele noastre prin care o
cinstim pe Sfânta Maică. Iar cei care veniţila biserică în mod
regulat aţi observat că nu există vecernie sau utrenie în care
să nu cântăm şi Maicii lui Dumnezeu.
La vecernie există o cântare pe care teologii o
numesc dogmatica, acea cântare în timpul căreia preotul
intră cu cădelniţa în sfântul altar provocând înainte prin
cuvintele: Înţepciune. Drepţi!
N-o să stau să iau fiece cântare în parte-bine ar fi-ci
o să vă citesc doar o cântare, cea a glasului al doilea care
zice aşa: trecut-a umbra Legii iar harul a venit; căci precum
rugul n-a ars fiind apris aşa şi tu fecioară ai născut şi
fecioară ai rănas. În locul stâlpului de foc a răsărit soarele
dreptăţii, în locul lui Moisii Hristos, mântuirea sufletelor
noastre. Această cântare, ca multe altele, face comparaţii şi
trimiteri, preînchipuiri ale Maicii lui Dumnezeu din Vechiul
Testament. Maica Domnului este comparată cu rugul pe
care l-a văzut Moisi, rug care nu se termina deşi era aprins.
Există chiar o icoană numită Rugul aprins, un boschet mare
73
în flăcări în mijlocul căruia se află Maica Domnului cu
Hristos în braţe. Pentru că Maica lui Dumnezeu l-a purtat în
pântecele ei pe Hristos aşa cum rugul a purtat focul lui
Dumnezeu, care dacă vreiţi era Dumnezeu acolo, folul cae
arde dar nu mistuie. Maica Domnului este şi stâlpul de foc
pentru că a purtat în sine pe Lumina cea lină. Lumină este
Hristos aşa cum însuşi mărturisea despre sine: Eu sunt
lumina lumii. Aşa cum lumian alungă întunericul tot aşa şi
Hristos Lumina alungă din sufeltele noastre întunericul
păcatului. Iar Maica lui Dumnezeu este rugul şi stâlpul cera
poarta lumina ce ghidează viaţa noastră.
Sunt şi alte cântări importante închinate Maici lui
Dumnezeu. Vreu doar să enumăr câteva. În timpul
privegherii din ajunul praznicului Adormirii o să cântăm acea
cânatre preluată din psalmul 44 numită Polieleu, cântare
numită Cuvânt bun. Cuvânt bun răspuns-a inima mea.
O altă cânatare specială este prohodul Maicii
Domnului. Inspirat din prohodul Domnului, această cântare
este strucurată în trei stări cu un anumit număr mare de
strofe; strofe ce ilustrează mutarea la Viaţă a Maicii Vieţii.
O altă cânatre specială este canonul utreniei Bunei
Vestiri. Dacă vă aduceţi aminte privegherea de Buna
74
Vestire, atunci am cânat canonul utreniei ca un dialog între
îngerul Gavriil şi Sfânta Fecioară Maria.
Mai amintesc cântări special închinate Maicii
Domnului, cântari de acatiste şi paraclise ce se slujesc
înaintea icoanele făcătoare de minuni ala Maicii Domnului,
în special cele de la Muntele Athos.
Închei cu începutul, cu acele mirări: cum să nu
cinsteşti pe Maica lui Dumnezeu, cum să nu îi cânţi ei
cântări de biruinţă.
Cuvânt de încheiere
Pr. Prot. Vasile GAFTON
75
Prea Sfințite Părinte Episcop-vicar, Prea Cucernici părinți și

iubiți credincioși, am avut o perioadă de două săptămâni
deosebită. O perioadă de așteptare a Praznicului care ne face pe
noi atât de bucuroși pentru că este Sărbătoarea de hram a
acestei biserici în care ne strângem laolaltă pentru rugăciune și,
ne strângem, așa cum arăta și mai înainte, Prea Sfințitul Andrei,
pentru mântuire.
Nu am putut veni chiar cu toții, pentru pricini binecuvântate,
dar, am fost cu toții împreună în rugăciune și, ne-am regăsit în
acest cuvânt de adâncă respirație și cuprindere duhovnicească,
al Prea Sfințitului Andrei Făgărășanul.
Oricum, la Sfânta Biserică nu putem spune că venim chiar
întotdeauna pregătiți așa cum se cuvine, nici că ne-am rugat
destul sau, poate, chiar prea mult. Nu putem spune niciodată că
avem prea multe merite duhovnicești, cum susțin unii dintre frații
creștini, că dețin un tezaur de merite prisositoare, pentru că, în
mod cert, niciodată nu vor prisosi darurile sau faptele noastre
bune înaintea lui Dumnezeu. Totdeauna este loc de mai mult și
tocmai în aceasta constă bogăția vieții duhovnicești, și anume, în
faptul că, cu cât te apropii mai mult de Dumnezeu, cu atât mai
mult trebuie să te deschizi, pentru a cuprinde și mai multă bucuria
aceasta a apropierii de Izvorul Sfințeniei, deoarece, Dumnezeu
este nemărginit, iar, noi, mărginiți fiind, vrem să cuprindem
nemărginirea.
76
Am avut astăzi bucuria de a asculta adevăruri ale credinței
noastre străbune, adevăruri cu care ar trebui să ne bucurăm
sufletele mai des și, încă un lucru aș mai vrea să spun: să nu
uităm că, inițiativa acestor seri duhovnicești a aparținut tinerilor.
Ei au vrut, și-au dorit ca în Postul Adormirii Maicii Domnului să ne
întâlnim la rugăciune în fiecare seară.
Mulțumim lui Dumnezeu că ne-a ajutat să ducem la
îndeplinire ceea ce ne-am propus.
Mulțumim Înalt Prea Sfințitului Părinte Laurențiu pentru
darul pe care ni l-a făcut, binecuvântându-ne cu prezenta Prea
Sfințitului Andrei și a Sfintelor Moaște de la Catedrala
Mitropolitană, în seara aceasta deosebită.
Vă mulțumesc, Prea Cucernici Părinți, care v-ați ostenit să
ne fiți aproape în aceste seri de simțire duhovnicească și,
dumneavoastră, iubiți credincioși, care, prin prezența în sfânta
biserică la rugăciunea făcută în duhul comuniunii ne-ați
încredințat că, nicio osteneală nu este zadarnică, pentru că
Dumnezeu o binecuvântează și o face roditoare.
77
Acest volum apare ca adaos al Nr. 4 / Iulie 2010, al revistei

Avrigul din noi în Lumina credinței
ISSN 2066 - 3307
78
79

Carte-Maica Domnului

Caricato da

Informazioni sul documento

Titolo originale

Copyright

Formati disponibili

Condividi questo documento

Condividi o incorpora il documento

Opzioni di condivisione

Hai trovato utile questo documento?

Questo contenuto è inappropriato?

Copyright:

Formati disponibili

Carte-Maica Domnului

Caricato da

Copyright:

Formati disponibili

Cuvinte la" Adormirea MaiciiDomnului"

Apare cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului

Postul Adormirii Maicii Domnului, perioadă de evlavie

Taina Maicii Domnului - Taina sfințeniei

Într-una din cântările noastre străbune, când mergem la

Maica Domnului - Maica Bucuriei

Bucură-te, ceea ce ești plină de dar

În lumea pe care o cunoaștem cu toții și, cu care luăm

Fecioara Maria - rod al rugăciunilor părinţilor săi evlavioşi,

Pr. Constantin AVRAM,

Locul şi rolul Maicii Domnului în planul mântuirii .

Pr. Ion FILIMONESCU,

Maica Domnului ocupă un loc cu totul aparte in pietatea

Cinstirea Maicii Domnului în

Pr. Ilie GUSAN,

Acatistul este slujba liturgica ortodoxa formata din 13

Sărbătorile Maicii Domnului din cursul anului bisericesc –

Pr. Dumitru IRIDON,

Ca şi la ceilalţi sfinţi, cinstirea Maicii Domnului în

“PREA SFANTA NASCATOARE DE DUMNEZEU MANTUIESTE-NE PE NOI”

Pr. Ioan SOCACI,

In timpul slujbei “Paraclisului Maicii Domnului”, inaintea

“Prea Sfanta Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi !”

Pr. Liviu MOISIU,

În icoana care străjuieşte marea sărbătoare a „Adormirii

LOCUL MAICII DOMNULUI ÎN EVLAVIA CREDINCIOŞILOR

Pr. Ovidiu STROE,

Cu mulţi ani în urmă am auzit în popor două expresii

Afară de mănăstiri există şi mulţime de biserici parohiale

Cultul public deosebit de care Maica Domnului se

Biserica exprimă cultul pentru Maica Domnului prin

Toate aceste forme de exprimare a cultului mariologic

Crestinul ortodox are conştiinţa prezenţei eficiente a Maicii

Aş încheia cu câteva versuri ale Sfantului român Ioan

Maica Domnului în imnologia liturgică

Pr. Prot. Vasile GAFTON

Prea Sfințite Părinte Episcop-vicar, Prea Cucernici părinți și

Acest volum apare ca adaos al Nr. 4 / Iulie 2010, al revistei

Potrebbero piacerti anche