Sei sulla pagina 1di 1

Ajutor de 5.

000 de euro pentru românii care


vor să-şi producă singuri energia electrică
Statul roman le dă bani celor care vor să-şi producă acasă curent
electric. Doritorii vor primi cel mult 5.000 de euro pentru o
instalaţie şi vor trebui să pună în plus încă 1000.
Specialiştii spun că aceste panouri vor fi suficiente pentru a
alimenta cu energie o locuinţă, iar surplusul ar putea ajunge în
reţeaua naţională, astfel că aceşti romani nu vor fi doar
consumatori, ci şi producători.
Programul pentru finanţarea panourilor fotovoltaice diferă de
programul Casa Verde prin care se finanţează panourile de
încălzire a apei.
Noul program prevede mai mulţi bani, pentru că panourile
fotovoltaice sunt mai scumpe.
Suma maximă alocată de autorităţi va fi de 5.000 de euro. Ce-i drept,
pentru un asemenea sistem, de o putere de 6 kw, va trebui să mai
puneţi încă 1000 de euro, cel puţin.
O casă obișnuita din România, de 100 de metri pătrați, care are
panouri fotovoltaice cu o putere de 6 kw, adică dublul suprafeţei
panourilor fotovoltaice din imagine, îşi poate asigura sută la sută
autonomia electrica.
Amortizarea investiţiei se va face în cel mult 5 ani doar din factura la
energie electrică, în cazul unei familii de 4 persoane, spun specialiştii
din domeniu.
Există şi panouri fotovoltaice mai ieftine. Pentru un kit care poate
alimenta un televizor, un frigider, becuri şi un laptop, plătiţi vreo
2.000 de euro.
Clienţii care nu vor să investească în baterii în care să-şi ţină surplusul
de energie acumulat în timpul zilei, vor putea să-l transmită în
reţeaua naţională.
Programul pentru finanţarea panourilor fotovoltaice va
începe, cel mai probabil, de anul viitor. 20.000 de romani
ar putea beneficia de ajutor financiar.
e-acumulatori.ro – ne sunati la 0745775777 si discutam

Potrebbero piacerti anche