Documenti di Didattica
Documenti di Professioni
Documenti di Cultura
1
CARENŢA DE POTASIU (K) – MANIFESTARE: se observă mai ales
la ţesuturile bătrâne; plantele devin sensibile la dăunătorii vegetali; scade
producţia, indiferent de planta la care se manifestă. CAUZE: insuficienţa
K în solul respectiv, care este prezentă mai ales în terenurile nisipoase,
umede şi calcaroase. Surplusul de K este fixat de solurile argiloase şi
grele. COMBATERE: aplicarea de îngrăşeminte cu K, deoarece la
recoltare se scoate din tarla foarte mult potasiu ce se află în plante.
Culturi sensibile: tutunul, cartoful, sfecla, pajiştile dirijate (artificiale),
legumele. La coacăz, zmeură se aplică sulfat de K, de asemenea pentru
tutun pentru a avea o combustie bună în loc de clorură de K (sare); pentru
livadă se aplică prin stropire o soluţie de 2 % de sulfat de K. Tratamentele
exagerate duc la carenţe de Magneziu.
CARENŢA DE MAGNEZIU (Mg) - MANIFESTARE: apare clorozarea
frunzelor sau dungi evidente necrozate, întâi la frunzele bătrâne apoi la
cele tinere datorită migrării ionului de Mg spre centru de creştere. La
pomi se manifestă prin căderea prematură a frunzelor. CAUZE:
perioadele ploioase de lungă durată spală Mg din sol; excesul de K di n
sol; deficitul de N determină dezechilibrul de Mg; de asemenea pH-ul
mic, cantitatea mică de humus şi N. Cantitatea mare de K în sol crează
deficit de Mg. COMBATERE: aplicare de amendamente cu calcar
dolomitic, Mg calcinat sau ca sulfat de Mg, Sulfat dublu de K şi Mg. In
cazuri de urgenţe se va aplica Sulfat de Mg prin stropire la frunze în
soluţie de 2 % (în caz de nevoie tratamentul se va repeta după 10 zile).
Tratarea cu îngrăşăminte cu K pentru reglarea echilibrului K/Mg.
CARENŢA DE BOR (B) – MANIFESTARE: La plantele lipsite de acest
element manifestările variază de la o specie la alta, apărând însă la toate
închirciri datorate deficienţei de creştere, clorozarea frunzelor tinere,
ruginirea acestora şi în final stricarea fructelor cauzată de necrozarea
părţii interioare. CAUZE: solurile uşoare, nisipoase, spălările intervenite
datorită ploilor; pe solurile alcaline, turboase sau calcaroase deoarece
calcarul determină incapacitatea plantelor de asimilare a
microelementelor de către rădăcini; în anii cu primăveri ploioase urmate
de secetă. COMBATERE: Pe terenurile calcaroase la plantele din marea
cultură se va aplica 20-25 kg/ha Borax, înainte de semănat sau după
răsărirea plantelor sau se vor administra îngrăşeminte ce conţin Bor, însă
în următorul an nu se va mai administra Bor deoarece excesul devine
toxic. In pomicultură se va aplica prin pulverizare acid boric în
concentraţie de 0,2 % pe frunze (1 tratament înainte de înflorire şi 2
tratamente după înflorire la un interval de 10 zile).
2
CARENŢA DE CUPRU (Cu) – este de importanţă mai mică,
manifestăndu-se mai ales pe terenurile noi cultivate; foarte spălate,
nisipoase, turboase, sărace în materii fertilizante, terenuri înierbate.
COMBATERE: tratamente cu fungicide cuprice pot preveni carenţa.
CARENŢA DE FIER (Fe) – MANIFESTARE: clorozarea bagajului
foliar, deoarece Fe este indispensabil la formarea pigmenţilor. CAUZE:
apare pe terenurile cu solurile neutre şi alcaline bogate în Ca, Fe nu este
asimilat de rădăcini, în cazurile de administrare sau existenţă în sol a unei
cantităţi mai mari de fosfor, Fe devine insolubil nemaiputând fi asimilat
de rădăcini, chiar şi în cazul terenurilor acide; de asemenea Ca excesiv
provoacă şi el insolubilitatea Fe apărând clorozarea frunzelor, însă
manifestarea este mai pregnantă pe terenurile nisipoase care adesea cer
calcar. De reţinut faptul că, carenţa de Kaliu agravează cloroza
determinată de Fe, ce poate apărea şi pe ternurile cu multă substanţă
organică, ne omiţând faptul că umiditatea excesivă poate determina şi ea
cloroze. Manifestându-se mai ales la viţa de vie, pomi, zmeur, căpşuni.
COMBATERE: efecte rapide au aplicările de săruri de Fe. La vie şi pomi
se aplică prin pulverizare sulfat sau citrat de Fe în concentraţie de 0,3 %,
la sfârşitul perioadei de înflorire, repetându-se după 10 zile. De reţinut
faptul că tratamentul respectiv nu are eficacitate foarte îndelungată, fiind
necesară aplicare şi în anul următor. Se pot aplica tratamente şi cu sare
organică de Fe stabilă, în doză de 20-2000 g/pom, încorporându-se în sol;
concentraţia variază în funcţie de vărsta pomilor. O metodă eficace este şi
aceea de-a lăsa sub pomi iarba cosită sau administrarea de gunoi de grajd.
CARENŢA DE MANGAN (Mn) –MANIFESTARE: clorozarea
frunzelor, uneori chiar şi necrozarea acestora. Se manifestă mai ales la
pomi, cereale şi la culturile de câmp înburuienate. Simtomele apar mai
ales în perioadele cu umiditate excesivă. CAUZE: terenuri humificate,
uşoare şi permeabile cu pH peste 6,5 până la alcalin, soluri turboase,
acide cu amendamente exagerate de calcar, folosirea de nămoluri
nefermentate în pomicultură pe terenuri nisipoase aluvionare calcaroase;
aerisirea solului favorizează carenţa. COMBATERE: Mn şi Fe devin
insolubile în terenurile cu calcar activ. Pe terenurile uşoare puţin alcaline
se va aplica sulfat de mangan în doză de 100 kg/ha; pulverizări pe frunze
cu soluţii ce au Mn la începutul vegetaţiei, astfel: la cereale 4 %; sfecla de
zahăr şi cea furajeră 3 %; pomi 0,3 % iar la cartof maximum 0,5 %. Se
pot utiliza şi îngrăşeminte cu reacţie acidă ca de exemplu sulfat de
amoniu şi superfosfat.
3
CARENŢA DE MOLIBDEN (Mo) – Mo intervine în procesul de
reducere al nitraţilor în amoniac ca cofactor. Plantele leguminoase asigură
fixarea azotului de către Azotobacter sp. ce se află în nodozităţile
rădăcinilor. SIMPTOME: la leguminoase apare deficienţă de azot, o
paloare a bagajului foliar, se reduce creşterea plantelor. CAUZE: Spre
exemplu la conopidă apare pe solurile acide, sau aplicare de tratamente cu
îngrăşăminte cu azot sub formă de nitrat. De reţinut faptul că Mo este
insolubil în mediu acid spre deoasebire de alte element care se blochează
în mediu alcalin şi calcaros. COMBATERE: se va aplica Na pe terenuri
cu pământuri minerale, 2 kg/ha Molibdat de sodiu: Pe terenurile cu soluri
humificate, mai acide se va dubla doza.
CARENŢA DE ZINC (Zn) – MANIFESTĂRI: se manifestă mai ales la
pomi prin apariţia de dungi galbene pe frunzele bătrâne, mugurii se
opresc din creştere transformându-se într-o rozetă. Astfel de manifestări
se pot observa şi la tutun, porumb, cereale păioase. CAUZE: apare mai
ale pe solurile foarte acide însă uneori şi pe solurile foarte alcaline;
solurile cu mult fosfat insolubilizat ce au Zn dau fosfatul de zinc, de
asemenea în cazurile solurilor cu humus foarte ridicat, pe solurile foarte
calcaroase sau în cazurile când s-a aplicat o cantitate prea mare de gunoi
de grajd. COMBATERE: Nu se vor aplica săruri de Zn la sol. La pomi,
după înflorire se va stropi cu Sulfat de Zn 1 % neutralizat cu 0,5 % lapte
de var (amestecul se va face înainte de stropire).
Fertilizarea rapiței
Din cauza necunoaşterii rezervei de elemente nutritive din sol, în ultimii ani, ne
lovim de apariţia carenţelor masive în elemente nutritive, care în anumite
condiţii devin factori limitativi ai producţiei.
4
tipul de sol etc; toate aceste determinări făcându-se prin lucrările de cartare
agrochimică, cel puţin o dată la 4-5 ani.
Rapiţa de toamnă se numără printre culturile cu cele mai mari nevoi faţă de
elementele nutritive, având consumuri specifice foarte ridicate. Dintre
elementele minerale, consumurile cele mai mari se înregistrează în cazul K₂O,
N, P₂O₅, S, Mg, Ca şi B.
P₂O₅ 88 47 41
S 215 72 143
Mg 87 73 14
B(g
370 70 300
s.a./ha)
Ca 174 17 157
5
O foarte mare importanţă practică în ceea ce privește partea economică a
fertilizării rapiței este cunoaşterea ritmului de absorbţie pentru fiecare element
nutritiv în parte, de la semănat, la maturitatea sa fiziologică.
Ca şi cantităţi absorbite, potasiul atinge valorile cele mai mari, al cărui nivel
depăşeşte celelalte elemente nutritive, înregistrându-se un maxim în perioada de
formare a silicvelor. Este urmat de azot, apoi sulful cu o absorbţie maximă spre
sfârşitul înfloritului şi momentul formării silicvelor.
În lipsa analizelor chimice, dozele variază în funcţie producţia scontată între 50-
120 kg s.a. P₂O₅/ha şi 65-150 K₂O/ha, mai ales dacă se constată lipsa acestora.
6
Aplicarea îngrăşămintelor cu sulf în toamnă, este mai puţin eficientă, din cauza
ionilor de sulfat care sunt foarte uşor levigabili, cu excepţia superfosfatului care
se recomandă a fi aplicat cu încorporare.
Doar primele două situaţii le vom avea în vedere pentru aplicarea unei strategii
corecte de fertilizare a rapiței. În primul caz, când nu avem pierderi de plante,
ci doar câteva frunze uscate, strategia ce o vom aplica este de maximizare a
producţiei.
7
În cazul în care avem pierderi de plante peste iarnă, dar desimea plantelor în
primăvară este corespunzătoare (peste şi uşor sub 50%) – strategia este ca prin
fertilizare să regenerăm plantele și să ajutăm la dezvoltarea acestora pentru
atingerea unei recolte rentabile economic. În caz de pierderi totale de plante, se
recomandă întoarcerea culturii.
Cele mai bune rezultate se obţin când îngrăşămintele cu sulf sunt aplicate odată
cu cele cu azot. În lipsă de anlize ale solului, se recomandă o aplicare de 25-32
kg s.a./ha. În cazul rapiţei, raportul dintre azot şi sulf trebuie să fie de 7/1.
8
Rapiţa de toamnă reacţionează foarte bine la fertilizările aplicate foliar. Aceste
îngrăşăminte foliare contribuie la creşterea cantităţii şi a calităţii producţiei,
fiind luate în calcul în strategia de maximizare a producţiei. În general, scopul
lor este de a stimula şi suplimenta nutriţia plantelor din partea a doua a
vegetaţiei. Pe langă microelementele pe care le conţin îngrăşămintele foliare,
prezenţa macroelementelor, în special a azotului şi a sulfului, are numeroase
beneficii în creşterea cantităţii şi a calităţii producţiei.
1.se umple rezervorul la 50% din cantitatea de apă, se amestecă non stop!
2. se adaugă urea;
Azotatul de amoniu – conţine două forme de azot: NH₄⁺ şi NO₃ˉ. Uşor solubil,
proces de nitrificare rapidă, dar scade rezistenţa plantelor la îngheţ. Este o
alegere bună pentru fertilizarea din primăvară a rapiţei, dar rezultate foarte
bune se obţin în special la a doua fracţie de N.
9
Urea – conţine 46% N amidic NH₂, uşor solubil. N poate fi preluat cu uşurinţă
de către plante, în urma hidrolizei enzimatice. Acest proces are nevoie de temp
>6⁰C. La fertilizarea rapiţei, ureea se recomandă pentru aplicarea primei fracţii
de N (la reluarea vegetaţie) şi în strategia de maximizare a producţiei în soluţie
de 5-8% în preajma înfloritului.
11
intens administrate, cu defrişări frecvente au cel mai mare necesar de S. O
fertilizare cu S bazată pe nevoi creşte conţinutul de proteine şi calitatea şi
conţinutul energetic al grânelor însilozate (Fig. 1). O fertilizare cu S prea
ridicată, dincolo de nevoile plantelor, nu creşte nici randamentul, nici calitatea.
În plus, prea mult sulf cauzează o acidifiere inutilă a solului, care trebuie să fie
compensată din nou prin amendarea solului cu calcar.
Analizele plantelor oferă claritate
Când există suspiciuni ale deficitului de sulf sau pentru controlul general al
furnizorii de nutrienţi pentru recolte, plantele pot fi analizate în baza
conţinutului lor de nutrienţi şi de asemenea în baza sulfului în laborator
Evaluarea analizelor pe mai multe sute de plante între anii 2012 şi 2015 indică
deja o deficienţă clară de sul la nivelul grânelor. Rezultatul este surprinzător,
deoarece necesarul de îngrăşământ cu S este mai degrabă un interval scăzut
pentru cereale cu 10 până la 25 kg de S/ha. Dată fiind proporţia ridicată de
cereale în rotaţia culturilor, o cerere şi o ofertă a sulfului îmbunătăţeşte situaţia
veniturilor în agricultură prin randamente mai mari şi prin calităţi chiar mai
bune.
Tabel 1: cerinţele de îngrăşământ cu sulf în kg S/ha (conform cu DLG-
Merkblatt 373, 2012)
Recoltă Necesar de sulf
în kg S/ha
Cereale 10 - 25
Sfeclă de zahăr 10 - 25
Cartofi 10 - 25
Porumb 10 - 25
Rapiţă pentru seminţe de ulei 30 - 50
Păşuni 20 - 40
12
determinata atat de compozitia solului, cat si de clima sau de calitatea
lucrarilor de intretinere a culturii. Va propun sa urmarim impreuna cateva
aspecte moderne de tehnologie care, aplicate, pot sa contribuie la prevenirea
aparitiei acestor carente si, in cele din urma, sa ofere fermierului un spor de
productie
Bolile de nutriţie la plantele de cultură evidenţieză lipsa unuia sau mai multor
elemente din sol care sunt indispensabile bunei sănătăţi a plantelor; ele fiind
preluate prin sistemul radicular. Există însă şi cazuri, precum la Leguminoase,
de utilizare a azotului necesar din aer. Plantele pentru a fi în plină sănătate
trebuie să aibă în sol şi subsol toate condiţiile fizice şi chimice ce pot determina
solubilizarea elementelor sau fixarea acestora. Carenţele adesea predispun
plantele la atacul dăunătorilor vegetali şi animali sau a produselor toxice din
atmosferă, cum ar fi fumurile industriale, diferite gaze.
13
CARENŢA DE POTASIU (K) – MANIFESTARE: se observă mai ales la
ţesuturile bătrâne; plantele devin sensibile la dăunătorii vegetali; scade
producţia, indiferent de planta la care se manifestă. CAUZE: insuficienţa K în
solul respectiv, care este prezentă mai ales în terenurile nisipoase, umede şi
calcaroase. Surplusul de K este fixat de solurile argiloase şi grele.
COMBATERE: aplicarea de îngrăşeminte cu K, deoarece la recoltare se scoate
din tarla foarte mult potasiu ce se află în plante. Culturi sensibile: tutunul,
cartoful, sfecla, pajiştile dirijate (artificiale), legumele. La coacăz, zmeură se
aplică sulfat de K, de asemenea pentru tutun pentru a avea o combustie bună în
loc de clorură de K (sare); pentru livadă se aplică prin stropire o soluţie de 2 %
de sulfat de K. Tratamentele exagerate duc la carenţe de Magneziu.
14
materii fertilizante, terenuri înierbate. COMBATERE: tratamente cu fungicide
cuprice pot preveni carenţa.
15
creşterea plantelor. CAUZE: Spre exemplu la conopidă apare pe solurile acide,
sau aplicare de tratamente cu îngrăşăminte cu azot sub formă de nitrat. De
reţinut faptul că Mo este insolubil în mediu acid spre deoasebire de alte element
care se blochează în mediu alcalin şi calcaros. COMBATERE: se va aplica Na
pe terenuri cu pământuri minerale, 2 kg/ha Molibdat de sodiu: Pe terenurile cu
soluri humificate, mai acide se va dubla doza.
Fertilizarea cu fosfor
„Doza de azot de N140, pe un fond de P80, determina cele mai ridicate valori
ale randamentului”, afirma specialistul, care mai adauga ca „aplicarea unor doze
16
optime de azot pe un fond slab aprovizionat cu fosfor, influenteaza toate
procesele metabolice de crestere si dezvoltare a plantelor si in final
productivitatea rapitei de toamna”. De aceea, in conditiile din Insula Mare a
Brailei (sol aluvionar) se recomanda sigurarea unei fertilizari cu fosfor de P80
pe un fond de N140.
17
ultimul rand, controlul bolilor si daunatorilor se face integrat, folosind atat
metode agrotehnice cat si chimice.
18