Revista Cronos Nr. 4 (39), Aprilie 2018

ŞTEFAN OCTAVIAN IOSIF 1
APRIL 1
NICOLAE VASILE 3 Ştefan Octavian Iosif
APRILIE. LUMINEAZĂ-TE, RENAȘTE ȘI ZBOARĂ! 3
NOAPTEA DE FLORII 4
OVIDIU DINICĂ 5 April
AL CINCILEA ANOTIMP – ANOTIMPUL CU TRIFOI 5
NICOLAE VASILE 6
OMUL DUS DE DORINŢE 6 Streşinile se dezgheaţă,
DAN LUPESCU 9
VASILE PRESCURE, 9 Picură mărgăritare...
UCENICUL SFÂNTULUI DE LA PRISLOP: ARSENIE BOCA 9
TEODOR DUME 15 Ce de lume! Ce de viaţă!
TATĂ, E 4 APRILIE 15
PÂRLEA GHEORGHE 16 Şi ce larma-asurzitoare!
RONDEL, DE FLORII 16
HRISTOS A ÎNVIAT 16
VĂ AM MEREU ACASĂ 16
NICOLETA MIJA 17
A întinerit natura;
ȘOPTESC... 17
PRINTRE VALURI 17
Negustorii zdrenţuroşi
AURELIA ALBATROS 18 Ţipă cât îi ţine gura:
TRECUTELE ZVÂCNIRI 18
SĂ POT ZBURA CU GÂNDUL 18 Hai la ghiocei frumoşi!
ANIŞOARA IORDACHE 19
COD ROȘU 19
LUNGU LENUŞ 20
INTERVIU CU POETA VALENTINA BECART 20 În mansardă locuieşte
SILVIA GIURGIU 25
CONDAMNARE(PART.23) 25 Un artist. Băiat sărac,
MARIA GIURGIU 27
UN TEZAUR CONDAMNAT SĂ FIE ÎNGROPAT ÎN UITARE 27 De un ceas se chinuieşte
NIŢU CONSTANTIN 31
CĂLĂTORII GEODEZICE, UNGARIA, HUNII (01) 31 Ca să vâre aţă-n ac.
ANNA BLUR (BLUROFFIVES) 36
SECRETUL PLANETELOR GEMENE (12) 36
PARTEA XII – TAINE 36
AUREL CONŢU 42 Şi cârpindu-i, biet, cum ştie
PAGINI DE JURNAL (VI) 42
PAUL ROTARU 45 Pantalonii vechi de dril,
AȘ FI ... 45
ROMAN T. FLORIN 47 Fluieră de bucurie...
EMOŢIA ŞI MESAJUL POEZIEI ÎN RAPORT CU STILISTICA ŞI PROZODIA (2) 47
NICOLAE VASILE 57 Bine ai venit, april!
CLUBUL 57
PUIU RĂDUCAN 61
YAHA CĂLARE PE DĂDĂ 61
RODICA BOGDAN 64
1 APRILIE – PĂCĂLELI DE-A LUNGUL TIMPULUI (COLAJ) 64
ÎNTÂI APRIL 64
2
Revista de cultură CRONOS ~ Peniţa de Aur – izvor de cultură

editorial 3-4
Universul şi cu Domnul,
Nicolae Vasile
au găsit calea cu omul,
şi în sprijin ca să-i vină,
Aprilie. Luminează-te, renaște și
au revărsat spre el lumină!
zboară!
Lumina, simbol de armonie
Venită după lunile iubirii și femeii, aprilie, dacă au
între Univers şi Dumnezeu,
vreun fundament aceste zile, debutează cu păsările și
i-a dat un sprijin pe veşnicie,
păcălelile, ambele sărbătorindu-se chiar în prima zi a
omului şi celor din jurul său.
acestei lunii. Ce or avea în comun acestea, poate doar
ideea că ambele zboară!... O putem defini și luna
Omul, supus voinţei divine,
zborului!...
Astrologic, această lună se află sub semnul
Berbecului și al Taurului, două zodii mult mai decise
decăt cele anterioare, mult mai preocupate de atingerea
unor ținte.
Denumirea latină, Aprilis, vine de la cuvântul
latinesc aperio, aperire - a deschide, deoarece acum se
deschid mugurii tuturor plantelor. Înainte de anul 700
î.Hr., luna aprilie era a doua lună a anului în calendarul
roman și avea doar 29 de zile. După ce Iuliu Cezar a
introdus calendarul iulian, în anul 45 î.Hr., luna aprilie
mai obținea o zi în plus, urmând să aibă 30 de zile și
devenea a patra lună a anului.
În România, luna aprilie, în limbajul popular
popular, care este de multe ori mult mai sugestiv, se
numește florar, datorită înfloririlor care se petrec în nu-nţelegea lumina de unde vine,
această perioadă. nu cunoştea structura ei profundă,
Un simbol combinat, al florilor care acoperă tot ce știm acum, că e materie și undă.
pământul, pe de o parte, dar și o premoniție a patimilor
Domnului, pe de altă parte, îl reprezintă Sărbătoarea Cerul, vrând să-l mântuiască,
Floriilor, sau Floriile, care se sărbatoresc în duminica lumina sfântă să i-o dăruiască,
dinaintea marii sărbători a reînvierii, care este Paștele, periodic, i se arată şi renaşte,
simbolul cel mai profund al creștinismului, care are loc aşa apărut-a ideea de... Paşte.
în luna aprilie. Acesta este momentul mântuirii omului
(Descoperirea lui Dumnezeu, din
în urma sacrificiului lui Iisus Hristos: volumul Universul Ciclic, Nicolae
VASILE)
3
ANUL V, serie nouă, nr. 4 (39), 2018

femeile, sau ele cu noi, în
Florile care se pun peste tot în această zi, pot fi martie, vine aprilie cu
interpretate atât ca flori de bucurie, prin prisma luminarea, reînvierea și
renașterii naturii, dar și de înmormântare, prin prisma a începutul unui nou zbor.
ceea ce urma să vină: Aprilie este o lună cântată
de poeți. Rainer Maria RILKE,
Alexandru MACEDONSKI,
Noaptea de Florii Ștefan Octavian IOSIF,
Constanța BUZEA, Alecu
DONICI etc. au scris despre
În Noaptea de Florii, fără a mă aștepta, această lună, dar și pe Ion Luca
m-a sunat Dumnezeu, ca să-mi spună ceva: CARAGIALE l-a inspirat, în
Ia-ți inima și creierul, veniți la Mine, împreună, teatru.
zi ce vrei, dar Mie să nu îmi spui vreo minciună!
În „Noaptea de aprilie”,
Alexandru MACEDONSKI
spunea:
A! de n-ai uita nimica din
momentele trecute,
Dacă noaptea de aprile ți-a
rămas în suvenir,
Vino, vom sorbi din cupa
fericirilor pierdute.
Zilele vor curge line după-al
Poți aduna multe, bune și rele, în inima ta,
nopților delir!
poți s-o ții ferecată sau s-o dai altcuiva,
dar fericit nu vei fi, nici nu mai încerca,
Iar, Alecu DONICI, în „Zi
să-ți clădești fericirea pe nenorocirea cuiva!
întâi aprili”, continua:
Vezi ce faci, viața cum vrei s-o petreci,
Nu știu, zău, pe ce temeiuri
să nu ocupi, prematur, locul tău cel de veci!
Zi întâi a lui Aprili
S-au menit din obiceiuri
(Grădina Domnului, Nicolae VASILE)
A fi zi de amăgiri.
Așa cum se zice în popor că „nu lipsește martie din

Post”, putem parafraza, cu o eroare acceptabilă, că „nu Să lăsăm florile să
lipsește Paștele din aprilie”. După ce ne-am înfierbântat înflorească, să lăsăm păsările să
zboare, să-i dorim omului să
prea tare cu iubirea, în februarie, și ne-am păcalit cu
reînvie, toate, în aprilie!
4

eveniment literar 5-6
recitarea actorului Cristian
Ovidiu Dinică Alexandrescu. Poetul Nicolae
Nistor ne-a mărturisit că poeta
Al cincilea anotimp – Anotimpul cu nu are niciun secret pentru el,
fiind unul dintre mulții lectori
trifoi care-i apreciază sincer
versurile.
Într-un proaspăt debut de primăvară (02.04.2018), Diana Zlatan Ciugureanu
poezia Marianei Moga a poposit la Râmnicu Vâlcea, oraș a adus cu sufletul său lumina
medieval în straie noi. La Biblioteca Județeană „Antim spațiului moldovenesc în anul
Ivireanu”, poeta, recent laureată a Ligii Scriitorilor din Centenarului Marii Uniri, iar
România, a lansat, în organizarea Societății Culturale Alin Cucurezan, poet în „Umbra
„Anton Pann”, volumul de poezii Anotimpul cu trifoi, Tăcerii”, nume ce-l poartă
apărut la Editura Inspirescu, în anul 2017. volumul său, a descris
Evenimentul a adus în sala bibliotecii iubitori de
poezie din țară dar și din Republica Moldova. Din
Curtea de Argeș a participat Marian Ghiță, directorul
bibliotecii din localitate, din Drobeta Turnu-Severin,
poeta Gabriela Mimi Boroianu, iar din Republica
Moldova, Diana Zlatan Ciugureanu, președintele
Uniunii Scriitorilor Europeni de Limbă Română.
Manifestarea a fost moderată de poetul Nicu
Cismaru care s-a aflat la ultima sa participare în calitate
de președinte al Societății Culturale „Anton Pann”.
Poeta Gabriela Costescu, președinte al Asociației
Literare „Creneluri Sighișorene”, a deschis prezentarea,
descriind în culori calde bucuria prieteniei cu poeta.
Profesoara Antonia Badea, cu o fină introspecție a

versurilor, ne-a introdus în universul poetic al autoarei,
aducând la rampă tema timpului, surprinzând astfel
elementul cheie al cărții. Analiza obiectivă a poeziilor a
fost făcută de prof. dr. Mihaela Rădulescu care a reliefat
atitudinea fermă a autoarei în
diversitatea tematică, abordată curajos de autoare,
lumina cuvintelor.
mergând de la Divinitate până la efemeritatea timpului.
În volumul de față cuvintele într-o transhumanță
asumată parcurg orizonturi de trăiri sublime. „Cuvintele Întâlnirea s-a finalizat cu
au trecut în lumea zborului” ne spune poeta, „timpul s-a așteptatul moment al
scurs dinspre răsărit către apus” menționează tot ea. Al socializării unde s-au schimbat
cincilea anotimp, identificat de autoare ca anotimpul cu cărți, nu numai de vizită, dar și
trifoi, sintagmă care dă și numele volumului, este cu sesiunea de autografe pe
dimensiunea în care intrăm într-o cuvenită procesiune a care Mariana Moga le-a
cuvintelor. acordat, moment surprins și în
fotografii.
Auditoriul a fost răsfățat prin rularea unor scurte

filme realizate cu versurile autoarei, precum și de 5

eseu 6-14
Modele triunghiulare, de
Nicolae VASILE poziţionare a omului în raport
cu ceea ce îl înconjoară fizic şi
Omul dus de dorinţe psihic, mai există, unul religios,
În numele Tatălui, al Fiului şi
al Sfântului Duh, care sună mai
eseu (din Reinventarea omului) degrabă ca trei instanţe
succesive în faţa bietului om,
Ca om de tehnică, inventator, dascăl am fost tentat sau altul, filozofic, care
să cred că omul nu are limite în inventivitatea lui, de defineşte condiţiile de echilibru
câte ori a mai depaşit câte o barieră. Dar există o latură a ale omului, Împăcarea cu
creativităţii pe care omul nici măcar nu şi-a imaginat-o Mine, cu Lumea şi cu
şi anume auto-reproducerea creaţiilor sale. Omul a creat Dumnezeu.
atomobile, avioane, roboţi, dar nu a reuşit, nici n-a Acestea presupun omul
încercat, nici măcar nu şi-a imaginat reproducerea fatalmente pasiv, fără o direcţie
acestora dintr-un fel de sămânţă. Samovarul nu s-a a sa de acţiune.
născut, n-a crescut şi n-a devenit locomotivă. Dumnezeu În modelul propus, între
Bine, Rău şi Dumnezeu, ca
repere, omul intervine ca factor
activ, prin dorinţele şi
năzuinţele sale, care îl
motivează în evoluţia sa.
Fiecare om evoluează pe
parcursul vieţii sale într-un
triunghi format din Bine şi Rău,
două laturi pământeşti, finite, şi
o a treia latură divină, care nu
poate fi evaluată, este totul sau
nimic, zero sau infinit, dar care
a creat omul, animalele, plantele şi acestea se reproduc, poate fi adesea înlocuită cu ceva
cresc, trăiesc şi mor. La fiecare trecere de la o fază la mai puţin divin, măsurabil,
alta, aceste creaţii au dorinţa de a fi mai bine în faza finit, pământean.
urmatoare şi se adaptează la condiţiile mereu
schimbătoare. Chiar şi la moarte omul speră să-i fie mai Acest triunghi imaginar
bine după. Dorinţele ne diferenţiază pe noi, creaţii ale evoluează, formând un tunel
lui Dumnezeu, de creaţiile noastre, invenţiile noastre, al timpului specific fiecărei
oricât de complicate ar fi acestea. Tot dorinţele, însă, ne persoane, căpătând o formă cu
şi îndepartează de Dumnezeu. Religiile de tot felul au secţiune constantă sau
încercat să propovăduiască omul fără dorinţe lumeşti. variabilă, după cât de stabile
Acestea au creat Raiul, sau altceva similar, ca răsplată a sunt cele trei laturi, fiind drept
acceptării lipsurilor din timpul vieţii. A fost un eşec. S-a sau curbat, continuu sau
creat un om ineficient. Socialismul a încercat la fel să strangulat, dacă vreuna din
promoveze omul fără dorinţe inventândomul unic într- laturi poate fi zero sau infinit,
uncomunism biruitor. A fost alt eşec. S-a creat un răsucit, atunci când laturile fac
sistem ineficient bazat pe oameni fără iniţiativă. permutări între ele.
Capitalismul de cumetrie a exacerbat dorinţele. Să
6 deducem că s-a terminat cu ineficienţa?
Binele din acest model este prietenul din tine sau aceea sunt eu, aceasta este
din afara ta. Prietenul, dacă există, are o mai mare logica acestei categorii. Ce cred
stabilitate, aparent nu trebuie întreţinut, poţi fi deschis eu nu este sfânt; că nu cred în
faţă de el, el se poate supăra, dar nu dispare. sfinţi, nu este nici bine, nici rău,
Răul este duşmanul din tine sau din afara ta. pentru că acestea se confundă,
Duşmanul, de asemenea, este stabil, este un concurent, dar poate fi şi bine, şi rău, în
nu poţi fi deschis faţă de el, este de regulă supărat doar funcţie de conjunctură.
şi pentru că exişti, dacă un motiv mai concret nu are. Un exemplu sugestiv îl
Prietenul şi duşmanul se pot schimba între ei, dacă constituie o bună parte dintre
interesele reciproce evoluează, dar rămân entităţi finite politicieni, dacă îi judecăm prin
şi continue. prisma logicii bivalente.
În acest model, Dumnezeu poate fi chiar El sau Paradoxal, faţă de
prin înlocuitori. Înlocuitorii pot fi aleşi de cel în cauză principiile morale, aceştia sunt
sau pot fi autointitulaţi, proveniţi din poziţii sau
preocupări aferente zonei infinitului. Dacă Dumnezeu a
creat omul, înlocuitorii vin tot din aria creaţiei, de genul
iubire (creează speranţă), părinţi (creează copii, nepoţi),
copii, nepoţi (creează viitor), artişti (creează opere de
artă), savanţi (creează cunoştinţe), inventatori (creează
lucruri noi) etc.
Pot fi şi entităţi negative gen ură, inventatori de
lucruri negative etc.
Pot fi înlocuitori şi anumite seturi de reguli, coduri
de conduită etc.
Acest model triunghiular al existenţei explică
sugestiv câteva situaţii limită.
Omul simplu, celcu frica lui Dumnezeu, nu are
de regulă pornirea spre înlocuitori, latura divină din
modelul triunghiular, credinţa, este pentru el infinită.
Pentru un moment dat, secţiunea tunelului devine, în
acest caz, un triunghi cu o latură infinită, ceea ce
înseamnă două semidrepte în prelungire, unite totuşi în
punctul de zero comun. Binele şi Răul sunt în acest caz oamenii cei mai de succes. Dacă
bine delimitate între ele. Pentru o perioadă mai lungă de îi vom judeca prin prisma
timp, porţiunea aceasta din tunel se extinde pe logicilor polivalente, vom vedea
orizontală şi devine un plan. Este cazul logicii bivalente, că lucrurile stau altfel.
logica clasică (logica terţiului exclus), despre care s-a O a treia categorie o
crezut mult timp că este unica. reprezintă omul complex. Omul
Ateul, cel fără Dumnezeu şi fără înlocuitori ai complex este reprezentat de
lui Dumnezeu, este reprezentat de două segmente de triunghiul complet, finit, Bine-
dreaptă suprapuse (Binele şi Răul se confundă), Rău-Înlocuitor de Dumnezeu.
provenite dintr-un triunghi cu o latură egală cu zero. Este cazul când ne alegem un
Aceştia nu fac deosebirea între Bine şi Rău. În acest caz, înlocuitor temporar al lui
tunelul se strangulează, de asemenea, similar cazului Dumnezeu, pe cineva în care să
precedent, dar devine o bandă de lăţime finită. Este credem, ceva ce să dorim foarte
cazul logicii monovalente. Nu există decât o valoare şi tare, ceva către care să năzuim. 7

Este cazul logicii trivalente, pe care Ştefan Lupaşcu Formează 999 şi primeşte
(mare epistemolog român, care a trăit în Franţa) a explicaţia. Prima convorbire,
denumit-o logica terţiului inclus, iar Grigore Moisil local call, a doua convorbire
(mare matematician român) a generalizat-o la logicile long distance call.
polivalente, care au stat la baza actualelor moderne Nu tot ce vorbeşte vesel şi
logici fuzzy. mult reprezintă binele.
Unde este Dracul în acest model? În cazurile limită, modelul
Pornind de la un banc referitor la reclama unei triunghiular Bine, Rău,
firme de telefonie mobilă, răspunsul ar fi că este Dumnezeu, devine:
aproape, este peste tot, este cu noi, este în noi. Ce spune – Când lipseşte Răul,
bancul? Binele se suprapune cu
– Vezi telefonul ăsta mic? Cu el poţi vorbi cu Dumnezeu şi este Raiul pe
oricine, chiar şi cu Dracul. Chiar şi cu Dumnezeu. Pământ. Toţi văd numai partea
– Vrei să încerci? bună a lucrurilor;
– Da. Vreau să vorbesc cu Dracul. – Când lipseşte Binele,
– Formează 666. locul lui Dumnezeu e luat de
Dracul, care se suprapune cu
Răul şi este Iadul pe Pământ.
Toţi văd numai partea rea a
lucrurilor;
– Când lipseşte Dumnezeu
şi nici nu există un înlocuitor
provizoriu, atunci Binele se
suprapune cu Răul, nu se mai
face deosebirea între bine şi
rău.
Este cazul ateilor.
– Când lipsesc două laturi,
Formează el 666, răspunde Dracul, vesel, cu mare automat a treia este egală cu
chef de vorbă. Au tot vorbit cam o oră. zero; triunghiul se reduce la un
punct, iar tunelul se reduce, în
– Vreau şi cu Dumnezeu.
timp, la un fir. Se spune că totul
– Formează 777. se ţine într-un fir de aţă.
Formează el 777, răspunde foarte sobru Dumnezeu. Evoluţia prin acest tunel
Omul se fâstâceşte, se pierde şi închide repede telefonul. este împinsă, în timp, de
Să fi vorbit câteva secunde. năzuinţe, de dorinţe personale
– Extraordinar! Cred că costă enorm? materiale, spirituale,
– Formezi 888 şi afli. sentimentale, sexuale etc. Se
Formează 888 şi primeşte automat răspunsul. cunosc cazuri celebre de
Prima convorbire 4 Euro, a doua convorbire 1000 Euro. oameni foarte longevivi, cu
mare putere de creaţie la vârste
– Păi, cum? Prima a durat aproape o oră, iar a
foarte înaintate, a căror
doua câteva secunde.
deosebită eficienţă s-a explicat
– Formezi 999 şi afli. prin manifestarea unor dorinţe
puternice de mărire, de
8

susţinere a familiei, dorinţe sexuale. Dan Lupescu
Se ştie, de la unul dintre nepoţii săi, că titanul
electrotehnicii româneşti, Nicolae Vasilescu-Karpen, o despre…
personalitate de prim rang la nivel internaţional,
Naşterea în cer a Profesorului
persecutat şi de legionari şi de comunişti, şi-a crescut
Arhimandrit
singur cei doi nepoţi, la o vârstă de peste 80 de ani, fără
surse stabile de existenţă, cu pensia blocată şi dat afară Vasile Prescure,
de la Academia Română. În tot acest timp, el a creat în
continuare, iar la peste 90 de ani se uita cu binoclul la
un cămin de fete vis-à-vis de locuinţa sa. Ascunderea Ucenicul Sfântului de
binoclului era singura cauză pentru care se supăra pe la Prislop: Arsenie
nepoţi. Boca
Omul simplu poate trăi fără năzuinţe; este adevărat
că este neproductiv pentru alţii, dar el nu dă o
importanţă prea mare ineficienţei sale. Pentru el,
năzuinţa supremă este de natură divină.
Ateul, de asemenea, poate trăi fără năzuinţe,
uneori chiar foarte bine şi foarte productiv pentru el,
dar foarte rar util pentru alţii, pentru societate, nefiind
supărat deloc din această cauză.
Omul complex pendulează între Dumnezeu şi
înlocuitorii temporari ai acestuia, făcând corect
diferenţa dintre Bine şi Rău, dar nu poate merge înainte
fără dorinţe foarte puternice. Este adesea foarte
productiv pentru alţii, pentru societate, mai puţin
pentru el. Pentru el, satisfacţia constă în îndeplinirea
dorinţelor, năzuinţelor, ceea ce îl şi aduce adesea în
conflict deschis cu Dumnezeu, motiv pentru care şi
recurge temporar la înlocuitori.
Pentru oricine este un eveniment primul premiu,
prima femeie, prima plecare în străinătate, prima carte
publicată, primul brevet, prima realizare artistică etc.,
dar aceştia vor şi a doua oară şi a treia oară, şi a „n”-a
Coperta primă a nr.
oară.
101/noiembrie 2015 al
În sistemul de coordonate spaţiu-timp, aceste revistei,,Lumea Monahilor”,
reprezentări de tuneluri se derulează în paralel, se supratitrată „De la literă la
ating, se încrucişează, se mai întrerup, încep altele. Duh”, m-a frapat prin
Fiecare cu lumina sau apocalipsa lui. Este greu de fotografia – în linii severe, dar
imaginat o conjunctură care să le întrerupă pe toate având o tainică vibraţie şi un
odată. Şi chiar dacă ar exista, tot ar trebui să urmeze ritm interior (nu cromatic) de
ceva şi după aceea. icoană bizantină – de pe al
cărei „soclu” mă străfulgera,
sec, o ştire şocantă: „In
memoriam Vasile
Prescure. Un munte de
moralitate”. 9

Îl cunoscusem în primăvara anului 2001, pe când Frunzărind revista
Direcţia Judeţeană pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu „Lumea monahilor” –
Naţional Dolj îşi conjuga eforturile cu acelea ale condusă inspirat de Răzvan
Mitropoliei Oltenia, pentru a urni din loc greul rădvan al Bucuroiu şi de Cristian
deblocării birocraţiei, în vederea alocării fondurilor Curte –, aveam să constat că
necesare continuării restaurării Bisericii Mânăstirii grupajul cel mai semnificativ,
Sadova – ctitorie a Boierilor Craioveşti, atestată prin pe deplin meritat, este dedicat
actul din 20 august 1530 al Domnitorului Vlad regretatului Vasile Prescure:
Înecatul, „clădită din nou” (scrie în jurnalul său de 12 pagini din 62, format A5.
călătorie, la 1655, sirianul Paul de Alep) de Matei Cele două evocări – semnate de
Basarab, la 1633 pe locul vechii ctitorii a Arhimandrit Ioachim
strămoşilor săi: Craioveştii”. Pârvulescu, Stareţ al
În secolul al XVII-lea, un alt călător, turc de astă- Mânăstirii Lainici şi Exarh al
dată: Evlia Celebi numeşte „grădini de rai” aceste Arhiepiscopiei Craiovei (din
„clădiri impunătoare (n.n. ziduri de fortăreaţă, 2009), respectiv, de George
paraclis, chilii, de la Sadova) ale mânăstirilor Crăsnean – sunt însoţite de
craiului Matei”. şapte fotografii-document şi de
o Cronologie, binevenite
întrutotul.
Ne luăm îngăduinţa de a
spicui, mai întâi, din evocarea
„Părintele profesor şi
Arhimandrit Vasile
Prescure – un munte de
moralitate”, scrisă de
monahul Ioachim
Pârvulescu. Născut la 11
octombrie 1927 (în satul Boholţ,
comuna Beclean, judeţul Braşov
Însuşi academicianul Răzvan Theodorescu, – în Ţara Făgăraşului), Vasile
ministrul „itinerant” de resort, a ţinut să viziteze acest Prescure urmează cursurile
sfânt locaş, în prima decadă din august 2001, pentru a se primare în cătunul natal (1935-
convinge de starea lui de conservare şi a estima 1942), deprinde tainele muzicii
dimensiunea fondurilor ce se cuveneau a fi alocate de psaltice la Şcoala de cântăreţi
urgenţă. bisericeşti din Sibiu (1943-
Foarte zgârcit la vorbă, dar cu privire scrutătoare, 1946), promovează două clase
care te citea până în străfunduri –, Părintele Egumen al la Liceul „Radu Negru” din
Sadovei, Exarh al Arhiepiscopiei Craiovei: Vasile Făgăraş, apoi îşi satisface
Prescure, de o smerenie aparte, părea umbra stagiul militar, până în 1949.
misterioasă a Voievodului fondator, care veghea – Cinci ani (’49-’54) este
totuşi, cu ochi vultureşti şi auz de extremă fineţe – să nu seminarist la Cluj, iar alţi patru
se aducă vreo atingere, oricât de mică (fie şi numai în (’54-’58) student la Institutul
planul discuţiilor, ipotezelor, sugestiilor), odorului de Teologic din Sibiu.
nepreţuit ce traversase patru secole de istorie
La doi ani de la obţinerea
tumultuoasă şi pe care îl avea în grijire: Biserica Sfintei
licenţei în Teologie, se înscrie la
Mânăstiri de aici.
10 Magisteriu în Bucureşti –

cursuri de doctorat specifice domeniului –, în 1963 nefiind de acord pe motiv că
adjudecându-şi titlul ştiinţific/academic de Magistru în Vasile Prescure… nu făcuse
Teologie. Răstimp de mai bine de un sfert de secol nici un compromis cu ele!;
(1965-1991) a fost profesor titular al cursurilor de „paradoxal, tocmai pentru că
Dogmatică şi Morală ortodoxă la Seminarul nimeni nu-i găsea vreun cusur,
Teologic din Craiova., unde – în 3 octombrie 1978 – este părintele a rămas doar un
hirotonit diacon celib pe seama acestui seminar. Dintre simplu profesor”) –, Ioachim
cei peste o mie de preoţi pe care i-a avut elevi aici, cinci Pârvulescu scoate în evidenţă
au urcat înalte trepte arhiereşti: ÎPS Teofan – bogata activitate publicistică a
Mitropolitul Moldovei; ÎPS Irineu – Mitropolitul părintelui profesor, ale cărui
Olteniei; ÎPS Ioan – Mitropolitul Banatului; PS studii şi articole de certă
Nicodim, Episcopul Severinului; PS Gurie – valoare au văzut lumina
Episcopul Devei şi Hunedoarei. tiparului în publicaţiile de
La 19 decembrie 1981 – după ce Vasile Prescure
împlinise vârsta de 54 de ani – este tuns întru
monahism, de stareţul de la Lainici şi Exarhul de atunci
al Arhiepiscopiei Craiovei: Părintele Caliopie
Georgescu. Peste cinci luni, la 10 aprilie 1982 este
hirotonit de vrednicul de pomenire Înalt Prea Sfinţitul
Părinte Nestor Vornicescu, Mitropolitul Olteniei, ca
ieromonah al Mânăstirii Lainici. Devine protosinghel
după aproape patru luni, la 8 august 1982, pentru ca –
la 27 octombrie 1984 – să fie ridicat la rangul de
arhimandrit. După pensionarea de la Seminarul
Craiova, a fost stareţ al Mânăstirii Coşuna-Bucovăţul
Vechi (1992-2000), apoi egumen al Mânăstirii Sadova
(2000-2009). În tot acest răstimp (1992-2009), vreme
de 17 ani, i s-a încredinţat demnitatea de Exarh al
Arhiepiscopiei Craiovei.
Împletind şi despletind fuiorul biografiei
părintelui Vasile Prescure –, stareţul de Lainici,
Arhimandritul Ioachim Pârvulescu, reliefează:
„Părintele Prescure şi-a dorit a îmbrăţişa viaţa monahală specialitate ale Bisericii
încă din tinereţile sale, mai cu seamă după discuţia pe Ortodoxe Române.
care a avut-o, la vârsta de numai 16 ani, cu Părintele Vasile Prescure este şi
Arsenie Boca. Decretul 410 din 1959, care a dat afară autorul a două volume de
călugării din mânăstiri, l-a oprit, o vreme destul de referinţă: „În duhul
îndelungată, să devină monah (deşi el, în lume fiind, credinţei şi al evlaviei
ducea o viaţă ascetică, de călugăr). S-a resemnat ortodoxe” (Editura
până la 54 de ani, dar s-a mai nevoit încă 34 de ani înMitropoliei Olteniei, 2006),
monahism, după aceea”. respectiv, „Viaţa şi
După ce trece în revistă o suită de detalii din învăţătura Părintelui
biografia profesională a comemoratului (de exemplu: în Arsenie Boca” (Editura
1983-84, regretatul Nestor Vornicescu nu a reuşit să- Episcopiei Hunedoarei, 2014).
l promoveze Episcop-Vicar al Craiovei, autorităţile 11

„În anul 2010, un dor şi o dorinţă irezistibilă îl fac faţa noastră. Era o plăcere
să vină la Prislop, lângă Părintele său iubit, Arsenie Boca mare să-l asculţi, pentru că el
– subliniază, în continuare, arhimandritul Ioachim era Profesorul prin
Pârvulescu – l-a preţuit foarte mult şi l-a purtat în inimă excelenţă. (…) Trăia ce spunea
întreaga-i viaţă, încă din tinereţe, de când s-a spovedit la şi spunea ceea ce trăia, iar noi
marele părinte al neamului românesc. O relaţie tainică l- simţeam prezenţa harului
a făcut pe părintele Arhimandrit Vasile Prescure să-şi Duhului Sfânt cum învăluia
ducă somnul cel de veci alături de mormântul Sfântului toată clasa.”.
Ardealului.”.
Urmează alte şi alte amănunte pline de substanţă şi Din cea de-a doua
de tâlcuri multiple – pe care, din lipsă de spaţiu, nu le evocare: „Arhimandritul
mai amintim. Nu avem, însă, cum să refuzăm cititorilor Vasile Prescure, ucenicul
revistei noastre plăcerea de a savura câteva pasaje din Sfântului Ardealului şi
finalul măiastrei evocări scrise de Exarhul duhovnicul Prislopului
Arhiepiscopiei Craiovei, Ioachim Pârvulescu, şi publicate (1927-2015)”, scrisă de
în atât de româneasca revistă „Lumea monahilor”: George Crasnean – evocare
„Părintele profesor Arhimandrit Vasile Prescure a fost o la fel de densă în idei,
consistentă şi expresivă,
vibrând şi luminând aidoma
unei aureole de înger, precum
mărturia Stareţului de Lainici:
Ioachim Pârvulescu –, ne
rezumăm la a selecta câteva
aşchii de lumină.
Înainte de toate, motoul,
din Fericitul Augustin:
„Înţelepciunea adevărată nu stă
în discuţii şi vorbe învăţate, ci
personalitate extraordinar de verticală, foarte în smerenie”.
corectă, dreaptă, tranşantă, ireproşabilă, care nu Apoi, finalul şapoului: „se
a ştiut ce este acela compromisul – indiferent de natura cuvine ca măcar acum să fie
sa. A fost un om de o moralitate exemplară – aş zice întru totul lăudată această
că a fost un munte de moralitate! –, cum eu n-am tăcere şi vieţuire smerită şi
mai întâlnit şi nu ştiu dacă voi mai întâlni. Poate că într- nerisipită a celui care a fost
acest fel s-a asemănat cu mentorul său duhovnicesc, Părintele Arhimandrit Vasile
Părintele Arsenie. Era ca un profet al Vechiului Prescure”. În finalul celui de-al
Testament. Întotdeauna spunea lucrurilor pe nume, doilea paragraf, George
indiferent cine era în faţa lui. Nu se temea de nimic Crasnean precizează: „Grăind
pe lumea asta, ci numai de Hristos, pe care L-a înţelept la căpătâi despre
propovăduit cu foarte multă acrivie şi patos şi însingurarea şi smerenia lui,
pentru care a avut şi multe de suferit (…)”. Preasfinţitul Gurie al
După o serie de alte detalii, autorul rememorează – Hunedoarei (care i-a fost elev
cu abia drapată emoţie – anii de seminar (1986-1991), la Seminarul de la Craiova)
când l-a avut profesor şi duhovnic: „La orele de zicea că Părintele Prescure
12 Catehism şi Dogmatică, parcă aveam un sfânt în
«a fost un pustnic în mijlocul oraşului»”. am publicat în revista
La fel de semnificative sunt şi secvenţele din partea „Lamura”, ediţia din iunie
ultimă a paragrafului al treilea, după ce – în context – se 2011, în paginile 25-26 (format
menţionează că ex-ucenicul Prescure şi-a petrecut A3, tabloid).
ultimii cinci ani din viaţa pământeană la Mânăstirea În vara anului 2010,
Prislop, în apropierea mormântului duhovnicului său revenind spre Craiova – de la
din tinereţe: Arsenie Boca şi în duhul acestui mare Festivalul Internaţional al
cititor de suflete, umanist şi enciclopedist, acum şi în Cinecluburilor, organizat în
următoarea sută de ani încă prea puţin cunoscut: „Şi, seculara cetate a metalurgiei
deşi puhoi de lume s-a revărsat în ultimii ani la Prislop, româneşti Oţelul Roşu (aşezare
„lumea nu l-a cunoscut”, căci el întru tăcere petrecea şi urbană ce a purtat numele
din chilia sa arar ieşea. Iosif (care este fratele părintelui regelui Ferdinand, până în
Visarion din Kapsala Athosului) spune că Părintele 1948) – am făcut, de la Haţeg, o
Prescure l-a învăţat să „nu mai vorbească pe
lângă”, ba chiar nici despre Dumnezeu să nu grăiască
multe, ca nu cumva să greşească în cele rostite. „Taci
tu, ca să vorbească faptele tale!”.
Deşi mărturisirea pe care i-a făcut-o Părintele
Vasile Prescure, acum trei ani, autorului celei de-a doua
evocări din „Lumea monahilor”, George
Crasnean, este plină de sevă, ca şi scrisoarea pe care
acesta a primit-o, în august 2012, de la cel de curând
adormit întru Domnul –, facem un salt tocmai la
penultimul paragraf, citând mărturisirea celui care „i-a
înfipt crucea la căpătâi”: Nicolae Burdea, care-l preţuia
mult pe Părintele Prescure pentru că „era omul
faptei”. Iată citatul: „Fiind profesor atâţia ani (…),
părintele a învăţat că pe Dumnezeu Îl slujeşti mai bine
prin faptă, decât prin vorbe şi de aceea a ales tăcerea
în locul cuvintelor”.
George Crasnean conchide: „Întâistătătorul
Episcopiei Hunedoarei, Preasfinţitul Gurie Georgiu,
buclă până la Prislop, împreună
a sintetizat: „El a trecut la Domnul, lăsând în
cu prietenii Romulus Turbatu şi
urmă un model de smerenie şi de viaţă
George Obrocea. Nu aveam de
duhovnicească autentică”.
gând să înnoptăm la Prislop, ci
Rostim şi noi, alături de cei doi autori şi de toţi cei doar să vizităm sfântul
ce l-au respectat, admirat şi iubit pe Părintele Vasile aşezământ, mormântul
Prescure: Dumnezeu să-l ierte şi cu drepţii să-l duhovnicului vizionar Arsenie
hodinească! Boca şi să lăsăm, pentru
Nu putem încheia fără a sublinia că, abia acum, biblioteca Mânăstirii,
înţelegem de ce Părintele Vasile Prescure ne-a exemplare din patru-cinci ediţii
încredinţat cu mare greutate, după ani de insistenţe din ale revistei „Lamura”.
partea noastră, inclusiv la Prislop, un riguros şi Căutând-o pe Maica
amănunţit istoric al Mânăstirii Sadova (Dolj), pe care l- Stareţă (conform sugestiilor
13

oferite de măicuţa de la chioşcul de cărţi şi odoare împreună, curtea Mânăstirii
sfinte), am dat… nas în nas cu Părintele Vasile Prislop. Ne-a condus la
Prescure. De fapt, în curte, el ne-a zărit cel dintâi şi, cu mormântul Sfântului
un larg, luminos zâmbet lăuntric, ne-a îmbrăţişat, cu Ardealului, Arsenie Boca,
imensă bucurie tăcută şi smerenie radiind energie dându-ne, discret, sfielnic,
pozitivă reconfortantă, cu aura unei profunde blândeţi sfaturile strict necesare pentru
de sorginte celestă. A ţinut să afirme aproape paşii pe care se impunea să-i
instantaneu, citindu-ne mirarea întâlnirii în spaţiul urmăm, în rugăciunile noastre,
transilvan, ci nu în Oltenia: „Din această vară, nu mai în aprinderea câtorva
sunt stareţ la Sadova. M-am retras aici. Am 83 de ani, lumânări…
ceva probleme de sănătate şi am venit la Prislop, să fiu Am coborât, ulterior, fără
cât mai aproape, pentru totdeauna aproape, de grabă, la Maica Stareţă, căreia i-
învăţătorul şi duhovnicul meu: Arsenie Boca, adică deam dăruit reviste şi câteva cărţi,
acela care, în urmă cu 63 de ani, mă spovedea pentru aduse special de la Craiova.
întâia oară…”. Dădeam ghes să ne luăm rămas
Fostul egumen al Mânăstirii Sadova (Dolj) ne-a bun şi să plecăm în drumul
îndrumat, din nou, către chioşcul cu cărţi sfinte şi nostru. Nu am scăpat, însă, de
invitaţia Maicii Stareţe de a
adăsta la masa de prânz,
împreună cu Părintele Vasile
Prescure. Timp de circa o oră,
cât a durat masa, colocviul
nostru creştinesc a fost învăluit,
parcă, de o străvezie hlamidă,
dincolo de care palpita,
învăluitor şi ocrotitor, spiritul
lui Arsenie Boca.
În precipitarea noastră,
exegeze teologice, îndemnându-ne să cumpărăm dinspre final, nici nu prinsesem
monumentalul volum „Calea Împărătească” de de veste că Soarele îşi văzuse de
Arsenie Boca. drum şi trecuse de miezul zilei.
Privindu-ne fix în străfundurile sufletului, cu ochii … De atunci, am tot tânjit
săi de un albastru fără de sfârşit, albastrul să mai dăm o fugă până la
firmamentului divin, Părintele Vasile Prescure ne-a Prislop, însă nu am mai făcut-o.
îndemnat, abia şoptit, ca pentru a ne atrage şi mai tare Nu-i târziu nici acum, dar… cu
atenţia, pentru a da şi mai mare greutate cuvintelor sale: Părintele Vasile Prescure nu
„Să citiţi cartea aceasta pe îndelete. Încet. Lent. Ca să vom mai putea grăi decât în
aveţi răgazul pătrunderii sensurilor ei. Apoi să o recitiţi, gând, sub mestecenii aceia
din când în când… Numai aşa veţi înţelege duhul magici, de acolo, de lângă
gândirii vizionare şi trăirea duhovnicească a părintelui mormântul său, îngemănat – în
meu, Arsenie Boca, în egală măsură om de ştiinţă, veşnicie – cu acela al Sfântului
cărturar… Un enciclopedist, nu doar un erudit… Vă veţi Ardealului: Arsenie Boca.
convinge.” Dumnezeu să-i lumineze!
Cu bonomie ortodoxă şi cu iubire creştinească
14 surâzătoare, abia ţinută în frâu, am străbătut, apoi,
poezie 15-20
nu mai doarme nimeni
Teodor Dume
fără tine nu mai suntem noi
tată, e 4 aprilie
toate lucrurile sunt mici
azi îţi vorbesc despre întâmplător sau nu
o zi de primăvară Dumnezeu priveşte şi tace
când acum eu sunt cel care trudeşte
toţi oamenii se împlinesc prin casă
ghioceii sunt mult mai ieftini liniştea înspăimântă
decât în anul în care ai plecat
mama şi-a înghiţit ultima lacrimă din când în când
spunând că
te-a visat în livada
din spatele casei
dormeai sub prunul
pe care l-ai plantat
la naşterea mea
ai zis că
4 aprilie este ziua care
dă sens existenţei tale şi că
Dumnezeu te-a binecuvântat
nu ştiu cât de sincer
a fost cu tine
pentru că
ţi-a rupt din trunchi
ce să-ţi mai spun...
mă urc în pod şi privesc poarta

fotografia de pe noptiera
printre crăpăturile ţiglei
din camera de oaspeţi
dar să ştii că
am înrămat-o în lacrimi şi
am lăsat-o întredeschisă
va curge mereu înspre suflet
pentru ziua în care o să vii
deasupra fântânii
să-mi spui
veghează soarele
La mulţi ani!
are mult prea mult
sânge în priviri
şi pare trist şi flămând
să mai ştii că
în patul tău de două persoane
15

Pârlea Gheorghe *
Simt că şi voi, confraţii mei creştini,
Rondel, de Florii Sunteţi pătrunşi de ai coroanei spini,
Dar Azi urcăm din hăul decăderii
Trăind Minunea Sfântă-a Învierii.
E larmă în surdină, de Florii,
Veniţi, urcaţi spre înălţimi!,
În inima-mi ce se despiatră,
Nu vă-ndoiţi şi nu priviţi în jos!
Te-aștep cu jind, Iisuse, ca să vii
S-aude-un cor de serafimi:
Și în cetatea ce mi-i vatră.
„A Înviat din morţi Iisus Hristos!”
Parcă Îți văd asina ce Te poartă Vă am mereu acasă

Și-alaiul ce-Ți zidește temelii –
E larmă în surdină, de Florii, Nu-s singură, feciorul meu,
În inima-mi ce astăzi se despiatră, Nu-ţi fă tu griji că îmi lipseşti,
În casă eu te am mereu –
Dar nu uita: trimite-mi veşti!
*
Nici tu, odorul meu, Ioana,
N-ai grijă, zău, tu eşti cu mine,
Am chipul tău, precum icoana –
Ci numai spune-mi de ţi-e bine!
*
Nici tatăl vostru nu-mi lipseşte,
Chiar dacă n-are să mai vină,
Căci duhul lui trebăluieşte
Prin cele colţuri de grădină.
Aud cântările în chinovii,
*
Simt că învie Marea Moartă,
Nu-s singură, copiii mei,
Aclamă vocile cu mii și mii,
Vă am mereu acasă
Ghicind că Jertfa-Ți le e soartă.
Cu tot cu scumpii nepoţei –
Doar daţi-mi veşti, că-mi pasă…
E larmă în surdină, de Florii…
*
Hristos a Înviat Iar când o să aveţi răgaz,
Nu ocolesc, ci vă spun drept,
Cu lacrimile pe obraz:
Aştept în prag Lumina Învierii
Eu stau în prag şi vă aştept…
Cu jindu-agricultorului ce-aşteaptă
Să se-mplinească spicu-n miezul verii.
Şi urc emoţia din treaptă-n treaptă,
Crescându-mi ca o pâine bucuria,
Ştiind că Azi a Înviat Mesia!
16

Nicoleta Mija
Șoptesc...
Privirea ta cu iubire mă descântă,

Soarele apune acum liniștit în mare,
Cuvintele în suflet frumos cântă.
Doar o barcă vine din depărtare.
Gândul mă poartă pe același drum,
Aleargă marea după noi val după val,
Simt al petalelor minunat parfum.
Îmi așezi încet pe umeri seara un șal.
Adun în vers numai iubire, te privesc,
Ne ating ușor doar adieri de seară,
Șoptesc zi și noapte, eu te iubesc.
Privim cerul plin de stele într-o vară.
Aduni câteva scoici în mici salbe,
Îmi amintesc mereu prima ninsoare,
Prin voalul iernii prind o rază de soare.
Aș vrea să culeg câteva stele rătăcite,
Cântecul zboară printre multe cuvinte.
Ochii tăi dragi cu iubire iar mă privesc,
Încă mai simt sub tălpile mele nisipul

A scris printre valuri tainic și vântul.
Iubirea în suflet frumos am înrămat,
Departe de valul mării mai înspumat.
Un pescăruș pe mare atentă privesc,
Un fulg plutește prin aer atât de ușor,

Trăiesc, privesc cerul senin cu mult dor.
O poveste pe un țărm încălzit de soare,
Alt pescăruș zboară iubite în depărtare. Se aude cântecul valurilor atât de albe.
Printre amintiri atentă în caiet privesc, Doar pescărușii în zbor se mai joacă,
Șoptesc zi și noapte, eu te iubesc. Printre valuri vântul nu vrea să tacă.
Ne trezim îmbrățișați pe nisip în zori,
Printre valuri
Se aude doar cântecul unei chitări.
Pe cerul senin marea pune culoare,
Alergăm fericiți pe nisipul fierbinte, Se agită vântul printre valuri tare.
Iubirea nu are nevoie de cuvinte. Îmi doresc să rămânem mereu aici,
În ochii mei iubite vezi mereu marea, Printre valuri să fim ai mării amici.
Când este furtună își schimbă culoarea. Numai soarele, marea înspumată și noi,
Ne contopim cu valurile înspumate, Să alergăm pe nisipul fierbinte amândoi.
Pe strune de chitări frumos cântate.
17

Aurelia AlbAtros Au înflorit castanii
în primăvară ca freamătul
Trecutele zvâcniri unei mari iubiri
ce înflorește-n fiecare an,
au înflorit castanii
Au înflorit castanii
și totu-i sărbătoare,
și totu-i sărbătoare,
hai vino, mână-n mână,
la nunta lor cea mare
în parcuri cu-amintiri
pe care ne-o dorim.
căutând în zări albastre
trecutele zvâcniri,
au înflorit castanii,
flăcări arginti, Să pot zbura cu
sfidând vremelnicia gândul
în freamăt de poveste
Mi-e dor
să te cuprind în brațe,
cu gândul meu nebun,
să-ți ating în taină chipul
mângâindu-ți tâmplele
atinse-n timp de viață,
să te aștern în suflet
ca pe-un pom
ce înflorește-n primăvară...
Mi-e dor
în primăvara plină cu iubiri...
de tot ce înseamnă, tu,
de visele ce pendulează
Au înflorit castanii,
între mister și adevăr
policandre verzi
când planetele se mișcă...
în care ard chemări firești,
Mi-e dor, mi-e dor,
ca în fiecare an
de-amurgul ce-mi atingea aripa
în lumea asta mare,
să pot zbura,
încărunțiți de floare
depășind frumos prezentul,
au un singur gând,
căci viața se grăbește, rapidă
vor sta înfipți acolo
caravană, grăbită ca și apa,
privind nedumeriți
rapidă ca și vântul și ne învață:
cum mișună perechi,
Trăiește-ți clipa, căci clipa este viața!
perechi de îndrăgostiți.
18

Anişoara Iordache
cod roșu
destrămată și remodelată-i imaginea– are dreptul să devină

nefiresul din puzzle ce dorește
nu poate reda unitatea
cod roșu dimineață de sfârșit
voci demonice de martie –
păsări ucise gândul bun
împușcături la școală
trăgătorul s-a amestecat cu mulțimea
nesocotind nașterea
vechiul ceas e
înțepenit între chei –
nerăbdarea a fost trasă pe roată
cod roșu
pesticide și ierbicide de-a valma
utilizând un aplicator de polen
robo-albinele-s
în acțiune
în punctul de ruptură: altoit în lumină

la trompeta cod roșu
„you raise me up” – praguri tot mai mari
nimic nu tulbură adâncurile de trecut
cod roșu Loghin sutașul
singura cere ostașilor
normă de comportament răsplata
e imaginația pentru dragostea lui
între hiene pentru Iisus Hristos
omul 19

interviuri 20+25
Apoi, în jurul meu au început să
Lungu Lenuş se prăbușească, ca după un
cutremur de 9 grade pe scara
Richter, clădirile, pământul,
Interviu cu poeta Valentina Becart viața, totul.
Mi-am revenit când cineva
Lenuș Lungu (L.L.): Ce ne puteți spune despre a venit cu un pahar cu apă și
d-voastră? mi-a arătat un scaun...
Valentina Becart (V.B.): O întrebare, în Sigur, au urmat câteva zile
aparență simplă, dar care devine mai complexă atunci când am rămas în pat, uitându-
când trebuie să faci mărturisiri. Arunci o privire în jurul mă în tavan, într-un singur
vieții tale și începi să cauți: locul pentru altare și punct... Visul meu! Visul pe
ofrandele aduse, locul pentru prăbușiri și lumânări care mi-l clădisem atâția ani,
arse... mă sacrificasem..., și acum nu
„În mărturisirea de credință literară” (un puteam accepta asemenea
„document de conștiință colectivă” conceput și orânduit „sentință”. Dar, cu voie sau fără
de Artur Silvestri, scriam: „într-un moment de voie, viața bătea la ușă și
neatenție, mama m-a născut...” Și, astfel, pe 12 aprilie trebuia să fac față următoarelor
bătălii.
Dacă aș fi știut ce mă
așteaptă, mai bine rămâneam
așa, „încremenită”... „Ce nu te
ucide, te face mai puternic”
Până aici, până în această clipă,
am reușit. Nu știu ce va fi
mâine.
(L.L.): Cum vedeți poezia
în literatura română de azi?
(V.B.): Se scrie mult.
Uneori, bine și elevat, versurile
fiind pline de rod și înțelesuri
1961, primeam în dar un certificat de naștere. Locul profunde, alteori, maniera în
nașterii: localitatea Hălăucești, județul Iași, la o distanță care se scrie e un fel de
de 3 km de Mircești, locul unde s-a născut poetul dadaism, asocieri de cuvinte
pastelurilor, Vasile Alecsandri. care șochează, un amestec de
gând steril și trăire îmbâcsită de
Am urmat școala generală în localitatea natală, noroi.
liceul în orașul Roman, jud. Neamț, apoi cursurile
facultății I.A.N.B. București. Am primit repartiție la „Poezia bună produce o
Tulcea, cu două luni înainte de așa zisa revoluție. Apoi, „revoluţie a limbajului poetic”.
silențios, tot ce a fost înfăptuit înainte de acest Poezia bună este, cum spune tot
„cutremur social”... a început să se prăbușească, fără loc domnul Soirs ceva mai sus în
de întoarcere. aceeaşi însemnare, emoţie pură
şi idee; poezia mare schimbă un
Au fost perioade tulburi, când mulți, destui de limbaj (şi, odată cu el, o lume)”
mulți, și-au pierdut funcțiile și locurile de muncă. În (Marin Mincu).”
ziua în care a scris pe cartea mea de muncă „șomer”, îmi
amintesc (de nu mi-aș aminti) ce senzație stranie m-a Timpul este un judecător
cuprins. Atunci când funcționara a pus ștampila, (cu sever, care separă, decantează
indiferență și plictiseală), pentru câteva momente, mi-a nisipul, lăsând la suprafață un
apărut în fața ochilor o sală imensă în care subsemnata strat subțire, aurifer. Aceea va fi
era singura inculpată și condamnată la moarte lentă... poezia care contează.
20

Cu toată stăruința unor critici (nu dăm nume, se mai spre vârf. Unii s-au așezat
știu...) de a aduce în plină lumină anumiți poeți, scriitori de-a curmezișul și nu poți trece.
(e și cazul poetului Mircea Cărtărescu) efortul lor a fost Dacă crezi în tine și în tot ce
zădărnicit de cernerea nemiloasă a timpului, timp care faci, poți să depășești anumite
nu s-a lăsat „corupt”... Cum se scrie? obstacole. Încerc să fiu subtilă...
Se scrie cu calm, cu delicatețe, se scrie cu Este adevărat, am primit
înverșunare, cu dorința de a epata. Să fie scris! câteva premii. Mărturisesc că,
Dacă nu reții un vers, o idee, dacă nu te străfulgeră la un moment dat, îmi doream
o emoție, din tot ce scrie un poet, atunci, poetul nespus să primesc un premiu.
respectiv este sortit uitării. De ce? Pentru a mă convinge pe
mine că nu este atât de inutil...
Cine mai stă să descifreze hățișul expresiilor,
ceea ce fac, că a scrie poezie nu
mereu mai alambicate, mereu mai lipsite de „esență”
umană. echivalează cu o crimă... Pentru
unii (culmea ironiei, apropiați)
Apropo: am citit de „Proiectul Mars One”, „ce poezia trebuia scrisă în incinta
vizează trimiterea în anul 2024 a unui echipaj de
astronauţi pentru a coloniza planeta roşie. (Marte).
Călătoria va fi într-un singur sens, dus...”
Mă întreb, rămânând în sfera poeziei, cum va
arăta Muza în acel spațiu arid, lipsit de verdele naturii,
de culorile mirifice ale florilor, fluturilor, de farmecul
anotimpurilor.
Ceva, cumva... asemănător cu multe scrieri
„pământești”, dar, poate, lipsite de coruptibilitate, de
interesele unor grupuri.
(L.L.): Ce scrieți acum și ce planuri de viitor
aveți? Aveți o bogată operă literară. Ce ne puteți spune?
(V.B.): Dacă nu scriu... mi se pare că mi-am irosit
timpul inutil. Rutina zilnică mă determină să ascult cu
mai multă atenție zgomotul silențios, abia perceptibil, al
nisipului din ceasornice. Sigur, sufletul se înfioară...,
caută repede hârtia și creionul. Ca o evadare, ca o
salvare!
Anul trecut (nu mai amintesc și de celelalte
apariții, sunt în publicații, pe internet) am editat 2
volume de poezie: „Renaște-mă un nou poem” și
volumul „Cântec de ape” (volum bilingv – română- clădirii de la Mărcuța... I-am
engleză). În anul 2018, cât mai curând, va vedea lumina iertat!
tiparului volumul de poeme „Jumătate umbră, jumătate Sigur, e loc de mai bine,
cuvânt”, cu o prefață semnată de poetul Daniel Corbu. de mai frumos, de mai elevat...
(L.L.): Ați obținut numeroase premii literare Împlinită?
precum și (premiul) Medalia Virtutea Literară. Vă Nu știu dacă îmi pot însuși
simțiți împlinită? Ce ne puteți relata? acest termen, dar, cu siguranță,
(V.B.): Mult prea laudativă întrebare. O medalie e mai stăpână pe teritoriul meu.
doar un simbol. M-am bucurat s-o primesc. Cineva ar Am oscilat mult, am avut temeri
spune: fii modest, n-ai voie! Ocolesc astfel de persoane. (mai am, dar mai puține) și, cu
Până la urmă, trecuseră aproape 10 ani de când am pus voință, cu tenacitatea unei
prima „cărămidă” pentru inființarea Ligii Scriitorilor. O menghine, am strâns poezia cu
organizație culturală, la urma urmei. Trebuia să pleci de ușa și am determinat-o să-și
undeva, să te „manifești” în plan literar – până să ajungi scoată vălurile. Încă mai am de
21

lucru! Mi-am încercat condeiul și în critica literară. Nu apariţie (1935) de un mare
știu de ce! Dar, pot mărturisi, îmi plăcea să răscolesc cu succes, fiind reeditat şi tradus
„mâinile goale” prin focul din sufletul colegilor mei de în numeroase limbi, ecranizat
condei. Era o provocare... în distribuţii prestigioase (una
Da. Sunt mai aproape de esența poeziei, de dintre versiuni o are
înțelegerea metaforelor subtile care o însoțesc. Eu pot, protagonistă pe Bette Davis).”
eu vreau... și acest lucru îmi conferă o anumită În cazul acesta, am fost
siguranță, o încredere către „împlinire”... nevoită să găsesc alt titlu. Era
(L.L.): Cum vă împărțiți între poezie și munca de absolut necesar!
redactor? Fragmente din roman
(V.B.): Am fost redactor la revista Moldova sunt scrise pe mai multe caiete,
Literară, o vreme. Redactorul șef al revistei, după mai așteptând să fie șlefuite și, mai
multe încercări... a renunțat să se mai ocupe de acest apoi, să formeze întregul. Este
lucru. Din punctul meu de vedere, era absolut necesar. un roman realist, rupt din
Nu înțeleg, și n-am să înțeleg niciodată, cum nu găsești existență, roman din care nu
gramul de rațiune, de înțelepciune atunci când ești lipsește drama, iubirea,
depășit de situație, când ceasul biologic îți arată că ai tragedia. Desigur, autorul este
trecut de 80 de ani... să predai ștafeta. Unele persoane implicat (cel mai frecvent),
nu pot renunța, pur și simplu, la iluzia unei funcții. propria experiență de viață
constituind un deosebit
material, material care să-i
confere autenticitate.
După ce mama a plecat
spre o nouă dimensiune..., m-
am gândit că ar trebui să scriu
ceva despre acel timp
patriarhal. Astfel, a început să
se contureze volumul „Scrisori
către neant” (pentru mama), în
care fac un fel de „remember” a
timpului în care ea, mama, a
fost prezentă.
Revista a fost preluată de o altă persoană, și-au băgat De asemenea, am în lucru
„nasul” alții, aceștia nefiind în contact, zilnic, cu poezia... o piesă de teatru: „Bietul poet”
Nu doresc să intru în amănunte! Dincolo de (Lansare de carte) (un pamflet).
strălucirea etalată... există și snobismul, nimicnicia, Este scrisă, dar mai are nevoie
caracteristice ale speciei umane. de îmbunătățiri.
Eu mi-am adus aportul, atât cât s-a putut. Ca să În paralel, lucrez la o
existe continuitate trebuie să pleci de undeva, dintr-un antologie de poezie, scriu note
punct. Acest lucru se uită! Nimic de făcut... Eu îmi văd de lectură pentru anumiți
de moșie... și de cărțile cărora urmeză să le dau viață, să prieteni condeieri, recenzii
le aduc la lumină. Fiecare zi ne întâmpină cu ceva nou, pentru cărți de poezie, pentru
mereu mai incitant, mai imprevizibil. diverse romane. Fac acest lucru
(L.L.): Ce ne puteți spune despre romanul „Ora de dintr-o pasiune nevinovată...
cumpănă”, cu titlul inițial „Viața furată”? Sigur, nu pot sta tot timpul cu
(V.B.): Am reluat munca la romanul „Ora de nasul în cărți... Viața își cere
cumpănă”, inițial „Viață furată.” (început în anul 2004). drepturile și eu trebuie să
Căutând pe internet anumite informații, am găsit răspund. Mai mult decât atât,
următoarele date: „Romanul Viaţa furată al scriitorului nu poți să scrii când dorește
ceh Karl Josef Benes (1896-1969) s-a bucurat de la cineva. Trebuie să ai o anumită
22 stare, dispoziție. Sunt perioade
lungi când nu mă pot apropia de masa de scris. Scrisul Nu există un șablon
nu-ți oferă siguranța zilei de mâine. Doar bucuria unei pentru poezie, astfel că, într-o
clipe. Atât! Nimic mai mult... asemenea situație,
Ah! Există o categorie de scriitori (nu prea mulți) subiectivismul poate hălădui în
care au prins un loc bun la masa Muzei... și se ospătează voie prin arenele unde s-au dus
cu cele mai deosebite „bucate”... Nu se sfiesc... Greu, lupte, dar, în final, a rămas
greu de ajuns acolo... vântul să fluiere a pagubă...
(L.L.): Sunteți o poetă de seamă a literaturii, (L.L.): Cum de ați trecut
poeziile d-voastră fiind adevărate bijuterii. De ce poetă? de la poezie la proză?
Ce v-a inspirat? (V.B.): Am vibrat în fața
(V.B.): Voi ocoli, cumva, răspunsul. Nu-mi asum poeziei. Rămân fidelă poeziei.
mai multe merite decât cele existente. Să nu stârnesc Cu toate acestea, viața nu este
„mânia” vreunui zeu... Departe de mine acest lucru! doar vibrație și visare. Fiecare
zi te provoacă, te aruncă într-o
Am pornit pe acest drum sinuos, abrupt, prăpăstios
bătălie. Ești hăituit..., trebuie să
al cetății... cu o voință nebunească. Nu-i cunoșteam
primejdiile. Pășeam cu o candoare desăvârșită.
Eram fascinată de poezie, de cei care scriu, de artă,
în general. Aveam impresia, uneori, că aceștia (poeți,
pictori) nu sunt reali, că fac parte dintr-o altă lume.
Citeam, cu emoție, orice carte de poezie. Vibram
puternic și furtuna își făcea apariția.
Despre ce vorbim aici? Despre sensibilitate... Am

avut și am o sensibilitate exacerbată. Uneori,
distrugătoare...
Am început să versific din clasa a IV-a. În clasele
VI – VIII am scris poezie cu vers alb. Caietele cu poezii
le țineam ascunse într-o lădiță, în podul casei. Să nu
cumva să dea mama peste ele. Era atâta treabă de
făcut... și mie îmi ardea de poezie!
Și, meditând asupra lucrurilor, realizez într-un
târziu – că cea vinovată de poezie era mama!
Acum, când nu mai este, mi-o amintesc atât de
bine! Parcă o aud: „Valentina, ia vino să-ți arăt o floare!
Doamne, ce culori frumoase are.” Și toată se îmbujora,
în timp ce-mi arăta, cu mâna tremurândă, floarea... alergi pentru ați câștiga
Sufletul i se umplea parcă de acea frumusețe... existența. Suferințele, bolile nu
te ocolesc. Și aici intervine
„Uite. A înflorit liliacul. Adu câteva crenguțe și le partea prozaică a vieții. Proza îți
pune în vaza din casă. Doamne! Ce parfum!” oferă o mai mare libertate de
Acum știu bine: mama este „vinovată” de acest exprimare. De ce proză?
zbucium și această suferință a mea – numită Poezie. Vrei să așterni pe hîrtie
În preajma poeziei găsești o altă lume, una pe care întâmplări din viața ta, a
ți-o construiești singur. Te desprinzi de real și ancorezi prietenilor, să povestești despre
în infinitul impalpabil. Poți oferi gândului, sufletului, lucrurile care se întâmplă în
libertatea pe care și-o dorește. Poți evada... din temnița jurul tău.
trupului – și acest sentiment este sublim, este unic. „Caracterul prozei
Sigur, aici vorbim de poezie și nu de „iarbă”. E o presupune existența unei voințe
diferență! de construcție ample, întinse,
apte de a cuprinde tipologii 23

diferite, acțiune, conflicte, deznodăminte (elemente care importante: lansări de carte,
sunt prezente și-n cazul poeziei, și-n teatru, dar altfel, cu expoziții de pictură, festivaluri
totul altfel)...” de poezie etc.
Tehnica, stilul... vor conferi valoare scrierii. De altfel, Lenuș Lungu,
Cititorul? Rezistența în timp? Nu știu... Eu nu pot fi împreună cu echipa
decât subiectivă. N-am cum altfel. Efemerul tuturor redacțională, a organizat astfel
lucrurilor ticăie, ascuns, în sângele meu. Viața omului, de evenimente, a coordonat
de o valoare extraordinară, constituie materialul cel mai apariția unor antologii. Am
bogat pentru creațiile mele. De asemenea, natura. scris o prefață pentru o astfel de
(L.L.): În încheiere, ce transmiteți cititorilor antologie. Așadar, am avut
revistei Cronos și Taifas literar? ocazia... să pătrund în
(V.B.): Mai întâi, doresc s-o felicit pe cea care laboratorul unde poetul
administrează site-ul Cronopedia, care a adus la lumină creează: chiar în miezul
revista Cronos și Taifas literar, nimeni alta decât poeta sufletului, în mijlocul tuturor
Lenuș Lungu. Nu știu dacă o cunoașteți... frământărilor, acolo unde
Într-o bună zi, a hotărât că vrea să înființeze și să focurile mocnesc, așteptînd să
administreze un site de literatură. Zis și făcut! Nimic nu se transforme în vâlvătaie, în
vers, în emoție pură.
Nimic nu se poate realiza
fără o echipă valoroasă,
devotată, pasionată. Iată
echipa:
REDACŢIA REVISTEI
CRONOS: Director-fondator:
Lenuş Lungu; Director: Nicolae
Vasile; Redactor şef: Muntean
Ioan
Redactori: Gabriela Mimi
Boroianu, Lenuş Lungu;
este ușor, mai ales atunci când lucrezi cu oamenii, cu o Secretar de redacţie: Gabriela
varietate de caractere. Mimi Boroianu; Grafica: Ioan
Dar iată ce ne spune Lenuș Lungu: Muntean (selectare foto web),
„Am înființat revista Cronos deoarece azi, mai mult Matei Ioaniţiu; Coperţi: Ioan
ca oricând, e nevoie să promovăm valențele pozitive ale Muntean, Rodica Bogdan;
poporului român, ale frumosului din artă, societate, Tehnoredactare: Ioan Muntean;
natură, receptate, evaluate și cultivate la nivelul Corectura: Gabriela Mimi
sensibilității, al raționalității și al creativității. Boroianu.
Pot spune că revista Cronos invită cititorul într-o Felicitări tuturor, multă
călătorie în lumea artelor vizuale, a prozei, a poeziilor, putere de muncă și creație,
interviurilor, jurnalelor, reprezentând orice zonă a multă răbdare... că doar cu
culturii.” răbdare poți face lucruri mari.
Într-o perioadă tulbure, când interesele sunt cu Sunteți minunați! Să dați
totul altele, mai sunt oameni curajoși, devotați care nu formă și culoare, zi de zi,
renunță la visul lor. În cadrul acestui site, și în paginile frumosului din jurul vostru.
revistei, sunt promovate cărțile apărute, evenimentele
24

proză 25-31
care o supusese în toți acei ani.
Silvia Giurgiu Niciodată nu izbucnise așa. Dar
nu-i părea rău!
Condamnare(part.23) Odată calculatorul redus
la tăcere, liniștea ce se
așternuse în casă se prelingea
Într-una din zilele următoare, când o pace ca un balsam binefăcător peste
aparentă domnea în casă, tableta pe care Lucia controla mintea Luciei. Era hotărâtă să
ultimele mesaje sosite din Suedia de la o nepoată a celor vorbească cu Ambra despre
două gemene, unul din sutele primite în anul acela, pe toată nebunia aceea și dacă nu
care glaciala doctoriță refuza să le asculte și care vor fi în stare să rezolve cumva
manifestau o grijă și o compasiune înduioșătoare, ce ar situația, ea va demisiona.
fi înmuiat și inima unui bloc de piatră, izbucni într-un Mașinăria aceea devenise un
apel asurzitor. Amneris, care ațipise în sfârșit, după ore instrument de tortură pentru ei
de agitație și frecușuri ce o epuizaseră pe Lucia, tresări toți, dar nimeni nu îndrăznea să
violent, simțindu-se invadată de o iritare nestăpânită,
pe care o revărsă asupra nefericitei asistente, fulgerând-
o cu privirea-i de oțel.
Aceasta nu mai contenea cu scuzele în timp ce
dădu pe silențios cu degete tremurânde, afurisitul
angrenaj. Citi umilită cuvintele agresive și jignitoare pe
care ochii aceia teribili le formulau cu o ușurință
incredibilă.
– Ai dreptate! Sunt tot ce spui tu, dar te rog,
calmează-te! Am uitat să reduc volumul tabletei!... Era
Amedeo... Nu-i răspund? Știi bine că nu va înceta să
sune! Sigur că am dat pe silențios dar dacă sună cineva
important? Ok, nu te interesează! Vrei să citești
mesajele nepoatei tale? Nu! Ok, i le voi arăta Ambrei!...
Eii, cum să nu i le arăt! se înfurie brusc, Lucia. Nu-mi e
de ajuns mojicia ta? Termină dracului cu insultele! Cine
te crezi, să mă tratezi așa?
Clocotind de mânie, femeia îi întoarse spatele și
trase din priză calculatorul care scuipa foc și pară.
– Unealta asta demonică nu va mai exprima
deocamdată lipsa ta de educație și bun simț! urlă ea. o înfrunte pe Amneris. Cu
Poți să te holbezi cât vrei! Ești o vrăjitoare! Asta ești!... ajutorul ei, preluase din nou
Am să distrug programul acesta diabolic și voi spune că controlul și se folosea de el, în
l-am distrus din ignoranță! Nu meriți răbdarea și cel mai abject și scandalos mod.
ajutorul nostru! Vei rămâne în muțenie absolută o Astfel că Lucia îi puse gând rău.
vreme iar între timp, eu voi demisiona din serviciul tău
„Acum ori niciodată!” își
mizerabil, Machiaveli care ești!
spuse ea. Cu pași siguri și
Blânda și răbdătoarea femeie pierduse complet apăsați redeschise Tobii
controlul și enevarea extremă îi provoca o stare de rău Communicator sub privirile
fizic. Lacrimile începură să-i înțepe ochii și se îndepărtă îngrozite ale lui Amneris, pe
rapid pentru a nu-i mai da doctoriței și satisfacția asta. care le simțea ca pe niște cuțite
Nici nu mai privi în direcția ei, de teamă să nu cadă iar fierbinți ce-i sfâșiau spinarea,
victimă compasiunii ridicole care o determina să rămână dar pe care le ignoră,
alături de fiara asta de om, în ciuda tuturor caznelor la reprimându-și un fior prelung,
apoi dispăru în coridor unde se 25

afla tabloul de energie și cu o șurubelniță desfăcu Într-o jumătate de oră
capacul ce-i dezvălui o rețea de conductori electrici. casa se umplu de viață și
Surâse încântată de perspectivă, dar se întoarse în activitate. Daunele ciudatului
apartament, ferindu-se să privească „laserul” uman care incident au fost reparate cât ai
ardea invizibil pe fotoliul ortopedic din salon și trase din bate din palme dar calculatorul
priză toate aparatele vitale care asigurau existența ghinionist a fost aruncat la fier
bolnavei, pentru a nu le distruge sub șocul teribil al vechi. La întrebările ce i-au fost
scurt-circuitului pe care avea să-l provoace. Nu avea de puse, Lucia a dat explicații
gând să-i riște viața amărâtei. Știa că ventilatorul îi valide și lucide care nu au trezit
poate asigura oxigenul necesar pentru două ore, în caz nimănui niciun fel de bănuieli.
de vreo pană de curent, așa că avea timp suficient să Nu putu să nu-și sufoce un
cheme tehnicianul și restul familiei, pentru a repune zâmbet, când observă zelul cu
totul în ordine. Lăsă în priză doar calculatorul blestemat care cele două, mamă și fiică își
și cu o mișcare expertă provocă un scurt-circuit de toată confecționară o părere de rău
frumusețea. O scurtă explozie și un fum înecăcios invadă prost alcătuită, care nu reuși să
încăperea. convingă pe nimeni cu
Lucia deschise ferestrele în grabă și băgă din nou autenticitatea ei îndoielnică. Se
în priză toată aparatura existentă în casă, apoi dădu înghesuiau amândouă cu
câteva telefoane și așteptă liniștită ajutoare. Se simțea consolările, dar Amneris nici
măcar nu le privea. Fruntea îi
era brăzdată de două cute
adânci care îi întunecau chipul
palid, mai mult ca oricând. Nu
avea ochi pentru nimeni de
acum și parcă reintrase în
catalepsie. Dacă furia ei ar fi
putut deveni materială, ar fi
ucis fără ezitare ființa care o
aruncase din nou în hăul fără
fund al neputinței și tăcerii.
Nu catadicsea să-și
reproșeze în vreun fel
împăcată, răzbunată, mulțumită... Surâse cu ochii comportamentul care provocase
închiși și se lăsă legănată de liniștea binecuvântată care deznodământul acela. Acum
îi mângâia simțurile. O privi cu coada ochiului pe mintea ei și toată conștiința de
Amneris, dar o văzu stinsă, redusă la tăcere, învinsă... care dispunea era prinsă în
Nu mai simți compasiune. Își întoarse privirea de la ea, caruselul urii fără margini și
fără niciun sentiment. Simțea că făcuse ce trebuie. Nu unei dorințe de răzbunare, de
mai erau șanse ca Tobii Communicator să fie reparat și proporții apocaliptice, care o
nici altul nou, nu era posibil de obținut. Acest tip de devora pe dinăuntru, celulă cu
aparate destinate bolnavilor cu incapacitate de celulă, neuron cu neuron... Nu
comunicare trebuiau furnizate de ministerul sănătății mai avea arme, nu mai avea
după lungi demersuri, comisii medicale, aprobări și control... Nici măcar nu
proceduri birocratice, care necesitau luni sau chiar ani denunțase pe ucigașul răbdător
până să ajungă la cine trebuie. care aștepta pe undeva pe
aproape să o anihileze. Își
Știa bine cât se zbătuseră Carla și Ambra pentru a
savurase puterea nou câștigată
obține doctoriței acest privilegiu și mai știa că acest
cu atâta lăcomie și plăcere,
aparat, aproape că le-a distrus viața, după ce Amneris a
încât nu considerase necesar să
învățat să-l folosească. Se îndoia serios că vor mai mișca
se grăbească iar acum nu mai
vreun deget pentru a readuce în casă un alt dinosaur de
avea arme.
26 acest fel. În sfârșit... liniște...

Maria Giurgiu Nefiind scrisă, ca să nu
dispară, ea ar trebui să fie
transmisă tinerilor. Nu mai e
Un tezaur condamnat să fie cerută azi muzica lăutărească,
îngropat în uitare cântată după ureche, de către
locuitorii mai tineri, ai satelor.
Nu o mai cunosc și nu o
(Din vol. de povestiri „Copilărie între real și apreciază neînțelegându-i
fantastic” – editura Armonii Culturale-2017) valoarea reală. Timpul artei
A existat de veacuri în cultura satelor românești, autentice a lăutăriei practicate
un gen de repertoriu popular, de muzică românească de legendarul Barbu Lăutaru,
rurală, locală, ce s-a transmis exclusiv, pe cale orală. Fărâmiță Lambu și alții ca ei
Muzica aceasta lăutărească creată de rapsozi anonimi este apusă. Cei care se
din rândul populației de la sate și de lăutari, care au fost consideră promovatori ai
mereu custozii acestui gen de creație este pe cale de culturii autentice românești
dispariție azi în România. Creațiile lăutărești sunt
cântece, doine, balade hore, ce oglindesc toate tipurile
de trăiri sufletești, sentimente izvorâte direct din
sufletul românilor de la sate și au fost create chiar de
lăutari. Erau cântate de lăutari, fie ei țigani ori români,
la cererea românilor participanți la nunți, botezuri, moț
la clăci organizate în sat pentru executarea diverselor
activități rurale, ca: torsul, cusutul, curățatul
porumbului după știuleți, scărmănatul lânii și lista ar
putea continua.
Lăutarii indiferent de etnie dețineau și poate mai
dețin încă, pe acolo, pe unde mai supraviețuiesc acest
prețios repertoriu popular transmis din generație în
generație doar pe cale orală. Repertoriul acesta de
muzică românească, nu țigănească, rurală locală,
cântată pe la nunțile și botezurile de români, veche de
sute de ani, în care sunt exprimate sentimente,
evenimente de viață autentică românească, e vivace
bogată în trăire și expresie, precum însăși viața
românului, agitată și în continuă frământare. Azi e
subestimat și e pe cale de dispariție.
unde sunt ei oare? Manelele nu
Lăutarii sunt unici custozi de, doine, balade vechi, sunt un gen de muzică
hore, sârbe romanțe fie de dor de iubire de jale și de românească, care să îi
orice alt foc ce a pârjolit inima românului în existența sa reprezinte pe români, viața
continuă pe aceste meleaguri românești.. Ei au creat și cultura și tradiția lor. E muzică
au știut mereu cânta, improviza, compune cu sentiment țigănească. Promovează
și după ureche, conform cu trăirile solicitanților, care incultura și prostul gust. Acea
erau românii și care le doreau cântate, de lăutari pentru muzică veche ce era mult
ei, la petrecerile lor. Muzica aceasta nu a fost studiată în cântată de țiganii lăutari, însă
școli, nu a fost compusă pe partituri și pusă pe note, pe era românească neaoșă, rurală
portativ. Ea a circulat doar oral și a fost parte din viața și multe din piese aveau specific
românilor. E autentică și valoroasă, ne reprezintă regional.
spiritul, intensitatea trăirilor vieții noastre, a
Țin minte că la nunta mea,
sentimentelor, fie ele de iubire, de ură, de dor, de jale, e
eu fiind fată de la țară și la
izvorâtă direct din suflete de români.
nunțile surorilor și fraților, am 27

avut taraful cu lăutarii, din satul nostru. Erau lăutari nuntă, trebuie cântată; Seara
prețuiți pentru că își făceau bine meseria, fiind buni când tinerii însurăței plecau cu
cunoscători ai repertoriului și ai datinilor. bradul și cu udatul în sat, din
Bătrânul se chema Mitică B. și cânta la vioară, la poartă în poartă cu ploștile și
țambal. Taraful era format de membrii familiei sale: fii, invitau tinerii la brad, cum e
un văr care s-a stins și acela, nepoții. Fii săi, trăiesc încă datina în satul meu, ei însoțeau
și cred că nu au uitat să cânte acele piese dar nu au mai alaiul, sfătuiau cum se
transmis învățătura copiilor lor, pentru motivul procedează, sfătuiau tineretul la
menționat mai sus. Ei s-au apucat de alte meserii, ca să- gătitul bradului, așa cum se
și câștige traiul. Unul cânta la țambal, altul la acordeon, practică în părțile Argeșului; ce
altul la vioară după moartea tatălui lor. Fiecare din ei anume trebuie să se
cântau însă și din gură tocmai aceste creații de care am confecționeze pentru a se pune
vorbit mai înainte. Până acum treizeci de ani erau încă în brad, fiecare ciucure, mărul
solicitate de participanții la petreceri. Fiind interesați să din vârful bradului, având o
nu-și piardă faima și clienții, lăutarii cunoșteau bine tot anume semnificație pe care ei o
repertoriul, erau și inventivi creând și ei unele piese, știau, căci știau mai bine decât
potrivite unor momente pe care le lansau cu ocazia oricare altul datinile.
acestor petreceri și dacă aveau succes, cu atât mai bine Spre exemplu mărul din
căci solicitanții le dădeau bacșiș. Clienții lor mulțumiți brad, este o tradiție antică,
practicată de pelasgi, strămoși
ai dacilor. Densusianu spune în
preistoria dacilor, că atunci
când fetele îndrăgeau un flăcău,
îi dăruiau alesului inimii, un
măr. Dacă ne amintim de
basmele din copilărie, de fiecare
dată, fiica împăratului era
invitată să arunce mărul de aur
alesului inimii sale, din
mulțimea tinerilor pretendenți
la mâna sa, care treceau pe sub
fereastra ei. Mărul era nelipsit
dădeau acel bacșiș, pe deasupra câștigului, care îl când se duceau pețitori la casa
primeau, de la cel care îi angajase să cânte la petrecerea fetei alese. Dacă fata accepta
de nuntă, botez sau moț. mărul semnificația era că
Azi nunțile se fac la salon, se cântă alte genuri de accepta pe cel pentru care era
muzică și cu precădere manelele. Această muzică veche pețită și mărul, se punea în
românească, e tot mai abandonată și marginalizată, în bradul de nuntă. Puțini sunt cei
mod voit. Se pare că unii ar dori să uităm cine suntem și care mai cunosc aceste
ceea ce este cu adevărat trist este că nu facem nimic să străvechi tradiții și
schimbăm lucrurile. De aceea a ajuns pălinca semnificațiile lor.
ardelenească, sarmalele, micii, branduri ungurești, Lăutarii din sat erau
bulgărești, sau mai știu eu, ale cui. solicitați chiar de socrii, care nu
Lăutarii erau și personajele de pe la nunți și erau întotdeauna avizați, să-i
botezuri, care știau, cum trebuie să se facă treburile la o sfătuiască ce meniu trebuie
nuntă, ca să fie în concordanță cu tradițiile. servit la masa de gătitul
Ei știau să-l sfătuiască pe solicitantul serviciilor lor, bradului, în noaptea dinaintea
ce mâncare se gătește la masa fedeleșului, care se făcea nunții, (e obiceiul prin părțile
la ginere în noaptea dinaintea nunții; ce muzică de comunei Uda de Argeș să se
întâmpinare a diferitelor personaje invitate să ia parte la servească cu acea ocazie, ciorbă
28

de bureți, făcută din măruntaie de porc sau vită; ficat, Americanii când au văzut
bojoc, inimă rinichi, fierte, apoi tocate și adăugate pe scenele lor acest taraf, erau
împreună cu zarzavat pentru realizarea ciorbei; mezel și atât de uimiți că așa ceva mai
varză cu carne sau sărmăluțe) știau ce și când, să cânte și există și i-au primit cu aplauze
lista ar putea să continue căci în trecut o nuntă prin și mult entuziasm. Le părea
părțile noastre dura trei zile și se făcea conform cu incredibil că acești lăutari
datinile… cântau după ureche, fără
Când mirii soseau de la biserică lăutarii sfătuiau partituri și note, nu era
soacra mare cum trebuie să întâmpine tinerii însurăței; îmbrăcați în costume naționale
Se punea un scaun la intrarea în casa mirelui pe care se și nu foloseau un dirijor de
așternea un ștergar, sau o cergă, mireasa urca pe acel orchestră.
scaun înainte să pășească pragul noii sale case, după ce Erau priviți ca un fel de
soacra mare înainte să treacă peste scaun înlănțuia după fosile vii, descinse din trecut
gât împreună pe mire și mireasă cu o maramă sau un ceva care la ei dispăruse de mai
prosop cusut. Astfel înlănțuiți, mireasa trecea peste mult de o sută de ani. Lumea
scaun, apoi soacra îi punea pe cap colacul miresei
rupându-l în două, dând să mănânce din el mai întâi
mirilor, după care îl împărțea celorlalți nuntași din alai.
Ea primea în casă pe miri cu pâine și sare pe un platou
și un pahar cu vin.
Acesta era ritualul de întâmpinare care în cazul că
cineva nu-l cunoștea, cu siguranță i-l explica lăutarul în
detaliu, intrând în obligația sa.
Să faci o nuntă la țară pe atunci, nu era mereu
avantajos, dar oamenii țineau mult la aceste rânduieli.
Cum spune o zicală a românilor, „obrazul subțire cu
cheltuială se ține”.
Ceea ce e uimitor, e că în occident, în America,
Italia, Franța, Japonia și prin alte multe țări
îndepărtate, un taraf românesc binecunoscut de
generațiile din anii 1990 și de mai înainte chiar, Taraful
din Clejani, au avut un succes fantastic și continuă să fie
foarte adulați și prețuiți și azi deși, cei bătrâni sau stins
din viață.
Se pare că în familiile bătrânilor lăutari, tinerii au
abandonat această meserie, nemaifiind motivați s-o admira, muzica lor și la
învețe. Spun ei, că printre românii de la sate care erau spectacole sălile erau pline,
cei ce-i solicitau cândva să le cânte la petreceri, azi nu aplauzele îndelungi și biss-urile
mai are căutare. În timp ce taraful acesta era și este încă nenumărate. Pe scenele lumii
considerat un mit viu, un lucru senzațional în îndepărtatului occident
îndepărtatul occident, unde au fost premiați cu cele mai autenticitatea lor exercita o
prestigioase premii, în România nu erau luați în seamă. putere de fascinație incredibilă.
Discurile cu ei au luat primul loc, în colecția de aur a Se minunau cum în timp
discurilor de la Geneva prin anii 1986-1990 (date mai ce cântau, coborau printre
precise se pot găsi pe Youtube în documentarul realizat rânduri, se mișcau încontinuu
despre Taraful din Clejani – Povestea ultimei generații, printre meseni, dedicând
din colecția Adevărul) la noi nici nu se pomenește măcar cântece personajelor principale
numele lor. Care să fie cauza? Ar scădea oare valoarea de la petrecere. Procedau ca și
manelelor și a tuturor chiciurilor subculturale care au în țară, la nunți când
umplut scenele românești și le-ar detrona? improvizau, făceau dedicații 29

persoanelor de vază, (nunul mare, socrii mari și mici,transmise din bătrâni și pentru
ginerele, mireasa) satisfăceau cererile mesenilor, care
care alții în țări îndepărtate, ca
pretindeau să li se cânte, în schimbul bacșișului. Japonia, China, America au
îndrăgit numele României. Ei
Cei mai bătrâni dintre lăutari, nici să scrie sau să
ne-au perceput ca un popor cu
citească nu știau. Cu toate acestea acei străini i-au primit
cu mare entuziasm și cu aplauze îndelungi, pe cele maio veche cultură, unde încă mai
supraviețuiește și azi autenticul
mari scene din orașele lor supercivilizate, ca pe niște
pe care ei pun atât de mare preț
personaje coborâte din mituri și legende, din alt timp și
și pentru care plătesc cu mulți
alt spațiu. Au strălucit pe scenele lumii supercivilizate a
bani, îl tratează cu mult respect
occidentului, fascinându-i pe toți cu autenticitatea și
și sunt dornici ca să se poată
talentul lor pe scene, uimindu-și auditoriul. Străinii i-au
îndrăgit, i-au apreciat și-i venerează încă, pentru căbucura de el.
peste secole au rămas autentici, așa cum pe la ei nu mai Păcat, că la noi se ignoră
există azi. Astfel de relicve au dispărut de secole în țările
multe lucruri ce ne-ar putea
lor. aduce, respect și bunăstare, ca
I-au considerat ca fenomenul, JONNY DEEP. popor.
Managerul lor Stephane Caro i-a făcut cunoscuți lumii Peste două, trei sute de
sub numele de TARAFUL HAIDUCILOR DIN CLEJANI ani vom începe și noi să-l
remarcăm și să-l dezgropăm
prin situri arheologice? De ce
nu acum, când mai trăiesc încă,
vreo câteva exemplare dintre
cei ce l-au conservat?
Tradițiile autentice
românești dacă românii ar
învăța să le prețuiască, să le
valorifice și perpetueze pentru
generațiile viitoare, ar putea fi
un filon de aur. Ar merita o
(Informațiile despre Taraful din Clejani sunt inspirate
șansă din partea celor care sunt
din documentarul numit mai sus – Povestea ultimei
abilitați să promoveze și să
generații, din colecția Adevărul.ro).
conserve tezaurul nostru de
cultură străvehe, de a crea o
Noi românii acasă la noi, ne rușinăm, să ne arătăm școală unde să se învețe
interesați și entuziasmați de lucrurile autentice, ce le promovarea și conservarea
deținem încă. Le aruncăm ca pe niște lucruri fără autenticului și i-ar face lobi,
valoare, la cimitirul de vechituri. Deși ne văităm că acolo unde s-a văzut, că este
suntem săraci, preferăm să promovăm nonvalorile. Unii apreciat, peste așteptările
ca ei ar trebui să fie finanțați, să formeze în școli, noi noastre. Nu sunt o expertă în
generații de artiști, care să se reproducă în spectacole materie și am exprimat aici în
culturale pe la serbările tradiționale, să li se facă mai felul meu, entuziasmul și
multă publicitate și în afara hotarelor. Mă întreb, de ce emoția ce mi le-au incitat
ne lamentăm în van, dacă necazurile și greutățile nu ne vizionarea acelui film
deschid ochii, să valorificăm și să scoatem în evidență ce documentar, mai sus citat, care
avem de valoare? mi-a împrospătat amintirile.
E o inestimabilă comoară nevalorificată, tocmai
30 autenticitatea aceasta a lucrurilor simple, ce ne-au fost
note de călătorie 31-36
națiunilor și statelor naționale.
Niţu Constantin Din fr. nationalisme; sursa:
DEX '09 (2009).
Călătorii geodezice, Ungaria, Hunii Dintr-un dicționar
(01) specializat aflăm că:
NAȚIONALÍSM (<fr. {i}) s. n.
Ideologie și politică derivate din
Moto: conceptul de națiune, cu
„Cândva... diferite accepțiuni, în funcție de
condițiile istorice și de
Îşi călăreau în linişte măgarii
obiectivele forțelor politice. În
Toţi înţelepţii, până la Cristos. sec. XVIII-XX, n. a contribuit la
De când au devenit măgari husarii, cristalizarea conștiinței
Toţi înţelepţii lumii merg pe jos.” naționale și la formarea
epigramă de Sandor Petofi din Din epigramiştii
lumii (2000), traducere de Aurel Iordache
Introducere
Am aflat din surse confidenţiale că, după ce

colindasem prin Eurasia de la Marea Nordului la
Oceanul Pacific, urma să plec şi mai pe lângă noi, în
Ungaria, la o consfătuire tehnico-ştiințifică, la analiza
modului de colaborare pentru rezolvarea unei teme de
cercetare privind automatizarea construcţiei hărţilor şi
planurilor topografice. Cu această ocazie sunt verificate
şi omologate diferite faze ale temei, cu părţi realizate în
diferite ţări şi asamblate într-un tot unitar.
Colaborarea tehnico-ştiinţifică avea loc între
serviciile geodezice civile şi militare ale ţărior est-
europene (foste socialiste). Din partea armatei române
eram doi delegaţi, colonelul dr. Marton, şeful
laboratorului de cercetare şi subsemnatul. Referitor la
originea etnică maghiară a colonelului Marton aveam să
îmi pun numeroase întrebări. Era un specialist de
națiunilor și statelor naționale,
excepţie, după mine cel mai bun specialist al ţării
mai întâi în Europa, iar apoi în
noastre în fotogrammetrie.
Africa, Asia și America
Și ca să fiu bine înțeles, puteți citi ce înțeleg eu prin Centrală. În cursul dezvoltării
etnii și naționalități, cu un simplu clic pe această sociale, n. s-a manifestat și se
expresie. Acolo am definit etnia, naționalitatea, manifestă cu exaltare excesivă a
naționalitatea conlocuitoare. Așa că toți venim de superiorității unei națiuni față
undeva, unii nici nu știm precis de unde. Iar de altele și sub forma
naționalismul trebuie bine definit, să nu „sărim gardul”! exclusivismului național în
Ca să fim riguroși, recurgem iar la dicționare. Așa aflăm raport cu alte naționalități,
că: NAȚIONALÍSM s. n. Ideologie și politică derivate din îmbrăcând adesea forme de
conceptul de națiune, care a contribuit în sec. XVIII-XX șovinism, rasism și
la cristalizarea conștiinței naționale și la formarea hegemonism, care au condus la
crearea premiselor izbucnirii
31

unor conflicte interne și interstatale; sursa: DE (1993- cercetător ştiinţific în centrul de
2009). Despre formele de manifestare a șovinismului ar cercetări ştiinţifice de geodezie
fi multe de spus. şi topografie militară, chiar în
Felul cum au fost tratați românii din teritoriile în laboratorul condus de colonelul
care locuiau oferă destule exemple de intoleranță a celor dr. Marton.
ce stăpâneau aceste teritorii, mai ales în Transilvania și Ulterior, colonelul Marton
nu numai. Să ne amintim doar de cele trei națiuni avea să fie comandant
favorizate, ungurii, germanii și secuii, în dauna națiunii (director) al centrului de
majoritare a românilor. Dar ia să definim noi și cercetări, inclusiv conducătorul
șovinismul: ȘOVINÍSM s. n. Ideologie și politică de meu la doctorat, cu teza „Pachet
ațâțare a urii și dușmăniei între națiuni și popoare, de de programe pentru construcţia
propagare a ideii superiorității unei națiuni asupra automatizată a hărţilor”. Aşa că
altora, de promovare a exclusivismului și intoleranței nu pot fi considerat naţionalist
naționale; naționalism extremist. – Din fr. chauvinisme. român, ci o persoană care crede
sursa: DEX '09 (2009). Originea e simplă – după că ungurii din Transilvania sunt
numele lui Neculai Chauvin, un naiv și viteaz soldat al buni cetăţeni români, integraţi
primei republici franceze și al primului imperiŭ francez, în societatea română şi cărora
pus pe scenă de Scribe în piesa Soldatu plugar, aici le e locul. Că sunt „instigaţi”
de unii, e cu totul altceva!
Dar, cu mulţi prieteni
unguri, mai am o glumă. Cu un
ungur te înţelegi uşor, dar cu
doi nu, că pun la cale de o
„minoritate”. Aşa glumeam eu
cu colonelul Marton, care de
multe ori îmi zicea când
doream să aflu ceva de la el
„Niţule, mă tragi la limbă!”.
Cu profesorul și comandantul meu prin lume
Sau, la câte o petrecere, mă
punea să cânt ce romanţă
reprezentată la Paris la 1831). Patriotizm exagerat; românească vreau eu, părându-
sursa: Scriban (1939). i rău că nu ştiam maghiara, să
Cum ne-am cunoscut eu şi colonelul Marton, de „îi zic ceva” de dor şi de inimă
care aminteam? Eram în penultimul an al facultăţii de albastră...
construcţii şi geodezie, la Academia Militară din Relaţiile cu ungurii din
Bucureşti. Domnia sa, ca cercetător ştiinţific, ne-a România erau, aşadar, normale.
predat magistral cursul de aerotriangulaţie (cu metode Cu specialiştii militari din ţara
de determinare a coordonatelor punctelor prin vecină, nişte oameni minunaţi,
măsurători pe fotograme preluate dintr-un vehicul mă cunoscusem în alte
spaţial – avion, satelit etc.). consfătuiri tehnico-ştiinţifice
Mi-a recomandat să adâncesc cunoştinţele de care au avut loc în
limbă engleză, ceea ce am şi făcut, iar pentru lucrarea de Cehoslovacia, R.D.G., Bulgaria,
licenţă să studiez erorile de poziţie ale punctelor Coreea de Nord sau în alte ţări.
înregistrate pe fotograme, acceptând să-mi fie Cu problemele ştiinţifice ale
conducător ştiinţific. Lucrarea de licenţă a avut un mare temelor internaţionale de
succes şi a fost, pe lângă diploma de merit şi titlul de şef rezolvat nu aveam probleme
al celor două promoţii din martie şi august 1973 de deosebite, eram în grafic şi
32 ingineri militari, un punct forte în admiterea mea ca rezolvasem fazele la timp.
Mai trebuia să mă pun la punct cu cunoştinţele proprii turcice ca Atatürk sau
despre ţara vecină şi am trecut imediat la treabă. Că Almatî (Alma-Ata) și în
urma să merg și în 1990, apoi ca turist de mai multe ori, denumirea de dregătorie turcă
când, în sfârșit, aveam și eu dreptul să merg cu familia medievală „atalîk”. Un alt sens
în țări străine... ipotetic ar fi o înrudire cu
Hunii numele vechi turcic al fluviului
Volga — Atyl/Atal/Atil. În cazul
Şi totuşi, cine sunt ungurii? Sunt aceiași cu hunii?
acesta numele ar însemna „Râu
În secolul al V-lea în Europa au venit hunii, călăreţii
mare”, numit de noi acum
apocalipsei, care au umilit Roma, Parisul sau
fluviu. Așa că numele de
Constantinopole. Apăruţi din stepele Asiei, au muşcat
persoane și numele de locuri
adânc din inima Europei. Călăreţi desăvârşiţi, cu
sunt strâns legate între ele!
proviziile de carne ţinute sub şa, înarmaţi cu arcuri şi
săgeţi, au lovit ca fulgerul. Pe unde au năvălit nu a mai În sursele germanice,
rămas piatră peste piatră… Au ucis bărbaţii, au siluit Attila este menționat ca Etzel în
femeile, au înrobit copiii și tinerii, au ars și jefuit cetăţi,
oraşe, sate. Au distrus totul în calea lor.
Cu ochii înguşti şi capete ţuguiate grotesc, hunii
căutau noi păşuni pentru turme. Trufaşul imperiu
roman, la acea dată împărţit în două, avea să fie zguduit
de cei mai dificili războinici.
Confederaţia triburilor hune, cu populaţie turcică,
era cuprinsă intre Carpaţi, Caucaz, Altai, Siberia şi
Persia. Au declanşat prima expansiune în Europa,
mânaţi de o secetă cruntă. În drumul spre vest, au
înfrânt succesiv alanii (din sciţi, singurul popor de etnie
iraniană din Europa), triburile ostrogoţilor, regatul
armean, ajungând până în Siria (că sirienii și alți arabi
au încercat în acești ani în țara lui Orban, asta e o altă
problemă).
Hunii vin din Asia
Caii le erau necesari pentru migraţie, transport
(„turism”), vânătoare, comerţ şi evident, război. Băieţii Attila, „biciul lui Dumnezeu”
huni învăţau concomitent mersul şi călăria,
confecționarea arcului și săgeților, tragerea cu arcul, epopeea-legendă Cântecul
aruncarea suliței… Nibelungilor (Nibelungenlied),
După formarea imperiului hun, regele Attila avea ca Atli în legenda nordică
30.000 de luptători, jumătate fiind pedestraşi germanici „Volsunga Saga” și ca Attilius în
şi ostrogoţi. Hunii aveau un respect deosebit faţă de „Thidrekssaga”; în germana
războinici (or fi ştiind Băsescu, Boc, Ponta, Dragnea, veche, „Attli” însemna „tatăl”
Tăriceanu, Igaș?). Chiar şi luptătorii duşmani care sau „ăl bătrân”. După o altă
dăduseră semne de vitejie erau onoraţi de huni, și ipoteză, mai comună, Attila ar fi
fiindcă ne ocupăm noi de toponime, de ce să nu ne diminutiv al cuvântului „tată”,
ocupăm și de nume? Attila ar avea sensul denumirii de însemnând „tătucul”. Alte
tată, asemănătoare cu cea din limba gotică, și unele cronici presupun că Attila
limbi slave (vezi în rusă oтeц, pronunțat: [ateț], sau Hunul, (406-453 d.H) ar fi fost
termenul probabil de origine mixtă, „ataman”, în de neam finic (finlandez), dar
ucraineană), existentă în maghiară, „atya”, și în nume 33

noi ne îndoim. Că finicii tot de prin Asia vin... războiul a reînceput doi ani mai
Attila a condus confederaţia pe cele mai înalte târziu. Căpetenia hunilor se
culmi. În timpul domniei sale, efemerul Imperiu hun se îndreapta spre sud, incendiind
întindea din Germania până la Munţii Urali, şi de la Sardica, Filipopolis şi
Dunăre până la Marea Baltică. Atilla era o întrupare a Arcadiopolis.
cruzimii şi a rapacităţii. Epopeea lui Attila începe odată Hunii au atins și zidurile
cu alianţa făcută de unchiul său, regele hun Rua cu Constantinopolelui, înfrângând
conducătorul legiunilor romane, generalul Flavius armata imperială chiar lângă
Aetius. Rua plănuia o invazie masivă în Imperiul Roman capitală. Asediul cetăţii s-a
de Răsărit (Bizantin). Spre norocul romanilor, Rua a fost dovedit lipsit de succes pentru
lovit de fulger în timp ce călărea prin stepă. Nepoţii lui huni, care l-au abandonat.
Rua, fraţii Attila si Bleda au moştenit în egală măsură Attila îşi continuă expediţia de
tronul. jaf şi cucerire zdrobind armata
împăratului roman Teodosius
în bătălia de la Chersonesus.
Attila a aranjat ca fratele său să fie ucis „accidental”
Hunul primeşte două tone de
la o vânătoare, după care şi-a concentrat atenţia spre
aur pe loc de la romani (o fi
romani. Civilizaţia romană prezenta încă multe tentaţii
oare din cel luat de Traian de la
daci?), plus promisiunea că-i
vor plăti anual alte 700 de
kilograme de aur.
Odată deschis apetitul
hunilor pentru bogăţii, Attila
porneşte iarăşi o expediţie, în
urma căreia, conform unei
cronici galice, a ars peste 70 de
oraşe. Incântat de succese, este
animat de cucerirea Imperiului
Imperiul lui Attila Roman de Apus, invadând
Galia în anul 451, în drumul lor
pentru el, pentru care atacase graniţele imperiului, hunii distrugând şi localităţile
forţându-i pe romani să semneze tratatul ruşinos de Germaniei de azi.
pace de la Margus (în prezent Pozarevac), în care Attila era însoţit de aliaţii
romanii se obligau nu doar să le plătească hunilor 115 săi, gepizii, ostrogoţii, rugienii,
kilograme de aur, ci să-şi deschidă pieţele comerţului cu scirienii, herulii, turingienii,
hunii. După acest scucces, porneşte o campanie de alanii si burgunzii. A urmat
cucerire în est, subjugând triburile popoarelor căderea oraşelor Metz şi Paris.
migratoare care „făceau turism” prin zonă. A rămas deopotrivă în legende
Întors în Panonia, unde hunii se stabiliseră atraşi şi în istorie modul în care
de câmpiile care le ofereau o imagine familiară stepelor, generalul Aetius, nimeni altul
Attila a turbat de furie deoarece romanii nu şi-au plătit decât fostul prieten din
tributul. În plus, episcopul din Margus trecuse Dunărea copilărie al lui Attila, l-a oprit
si jefuise mormintele nobililor huni. Armata romană era pe acesta din urmă în bătălia de
prea slabă pentru a stăvili puhoiul hun. la Câmpiile Catalanice.
Oraşe precum Margus (Požarevac, Serbia),
Sigindunum (Belgradul de azi) au căzut unul după altul.
Romanii au impus un armistiţiu urgent în anul 441, dar
34

Avem şi aici o întâmplare nostimă. Prin anii ‘80, În primul rând, hunii erau
cumpăram săptămânal Gazeta literară. Într-o luni, a neam turcic, vorbitor de limbă
apărut articolul „Hunii la Paris”. Aveam publicaţia pe turcică. Și zic unii că din limba
birou. În cameră a intrat colonelul Marton, pentru a hună s-ar fi păstrat doar 3
discuta cu mine nişte probleme curente de rezolvat. A cuvinte mari și late, recte
citit titlul şi m-a întrebat despre ce e vorba. I-am Medos, Strava şi Kamos, care
răspuns că nu citisem articolul. Luat cu treburile, nu am nu au corespondent în limba
observat dispariţia de pe birou a săptămânalului. Un maghiară. Noi nu ne
coleg binevoitor, P.V., l-a luat şi l-a dus să îl „arate” pronunțăm! Mai studiem…
şefului D.T.M., generalul maior Dragomir. Acesta, l-a Însuşi numele Attila are
citit pe sărite şi l-a chemat pe colonelul Marton, să îi rezonanţă în limbile turce. În
arate ce scrie despre huni. Colonelul Marton, care știa că unele dialecte turcice, termenul
eu aveam revista, a crezut că eu am dus publicația „Atil” are sens de verb și
generalului. Aveam să lămurim problema abia peste un semnifică „a ucide” (dar în
an şi să tragem concluzia asupra „turnătorului”. Al
dracului regim draconic cu turnători ordinari! Dar de
morţi, „numai de bine!”
Pentru a-şi sărbători victoriile, Attila organizează o
petrecere rară, al cărui punct culminant îl reprezentă
nunta sa cu mai tinerica (precum pupila unuia
Dragnea), pe nume Ildiko, de neam germanic. După
noaptea nunţii, Attila a murit după o beţie cruntă şi o
hemoragie internă. Sfârşitul său a însemnat sfârșitul
imperiului. După funeralii au început luptele interne
între fiii săi Elak, Dengizik și Ernak. Anul următor,
odrasele „nomenclaturistului” Attila au fost înfrânte în
bătălia de la Nedao de către ostrogoţii și gepizii conduşi
de Ardaric, nimeni altul decât cel mai bun general al lui
Attila. Hoardele hune s-au retras în dezordine în părţile
sciţilor unde au dispărut brusc.
Kutriguri și utiguri, nicio urmă de unguri
Multe popoare migratoare au încercat să-şi
revendice originea direct din sadicii huni. Triburile Arcaşul hun
turcice ale proto-bulgarilor au avut cele mai strânse
turcă se zice öldürmek!). Hunii
legături cu hunii refugiaţi din Europa. Relaţia dintre
aparţineau etnic ramurii
huni şi bulgarii de pe Volga a mers aşa de bine, încât cele
turcilor oguzi, din care mai fac
două etnii au făcut o alianţă. Noua entitate politică s-a
parte bulgarii, avarii, khazarii și
numit iniţial Onoguria, apoi Utiguria, devenind în final
ciuvaşii. Maghiarii au fost la
Kutriguria. Kutrigurii au atins maximul de dezvoltare
rândul lor un popor nomad al
sub hanul Kubrat, după care au dispărut din istorie fiind
stepelor de origine asiatică, dar
cuceriţi de către Gok-turci, strămoşii direcţi ai
de etnie ugrică. Să nu se fi
otomanilor. Insă în vremurile apropiate, cea mai
combinat ei pe după Urali
vehementă asociere cu hunii a venit din partea șogorilor
triburile ugrice cu cei din
unguri! Apropierea între unguri şi huni este însă mai
triburile turcice?
mult decât forţată, dacă ţinem cont de adevărul istoric,
chiar dacă Hungaria începe cu Hun! Al doilea argument, mai
rezonabil, este acela de ordin
temporal. Maghiarii s-au 35

stabilit în câmpia Panonică la peste 400 de ani după ce debut 36-42
hunii şi-au procurat bilete „one way tickets” spre stepele Anna Blur (Bluroffives)
Asiei. Cu toate acestea, tânărul stat maghiar proaspăt
stabilit în Panonia s-a revendicat de la huni pentru a-şi Secretul planetelor
însuşi capitalul politic de nenumărate ori în istorie. Dar
or fi plecat toți hunii, așa cum zic unii că ar fi plecat gemene (12)
legiunile romane cu vreo două secole înainte din Dacia,
prin 271 d.Hr. (retragerea aureliană)? Chiar și cei cu
familii mixte și cu oarece averi? Partea XII – Taine
După cum menţiona un istoric ungur, maghiarii
foloseau foarte rar numele de Attila, ruşinându-se Pâlpâiri din lumina nopţii
deoarece era perceput în toată Europa ca numele unui ajungeau până în poiană, iar
criminal istoric, până la momentul revoluţiilor din 1848, acolo se amestecau cu umbrele
moment în care, într-un acces de naţionalism greşit mânuite de învolburarea
canalizat, tot mai mulţi maghiari au început să-şi boteze vântului, mișcând fără încetare
copiii Attila. O parte a istoricilor naţionalişti maghiari a imaginea din faţa ochilor ei.
continuat în aceeaşi notă până în pragul secolului al XX- Nerys-Randa încremenise la
lea, fiind convinşi bunăoară că secuii ar fi descendenţi marginea luminişului, unde îşi
oprise brusc înaintarea. Trupul
ei nemişcat se putea asemăna
uşor cu unul din trunchiurile ce
străjuiau locul. Doar privirea, ce
încă cerceta întunericul, trăda
tulburarea ce încet-încet o
cuprindea.
Cu toate simţurile
încordate ieşi dintre pavăza
copacilor. Păşi precaut, atentă
la zgomotele pădurii, până
ajunse lângă arborele din a
puri din huni. Adevărul istoric insistă totuşi că secuii se
cărei scoarţă descifrase
trag din triburile avare. Complicată treabă!
simbolurile. De-aici poiana
În preajma anului 2005, un grup de circa 2.500 de părea mai luminată, plină de
cetăţeni maghiari au înaintat o petiţie guvernului ungar
frunzele lucind argintiu la
din acea perioadă, în care cereau să fie recunoscuţi ca
margini. Dar în ciuda senzaţiei
minoritate hună direct descendentă din Attila. Cererea
la fel de acute că el se află în
le-a fost respinsă fără drept de apel de către autorităţile
preajmă, tânăra nu îl zări pe
de la Budapesta, cu toate că grupul acţiona încă din anul
Enki.
1990, fiind ghidat de o ideologie mistică proprie de
inspiraţie proto-maghiară. Autorităţile maghiare şi-au Îşi coborî degetele peste
motivat decizia prin faptul că grupul autoproclamat nu semnele încrustate, înfrânându-
posedă niciun bagaj cultural sau fonetic care să ateste şi tremurul când arsura lor îi
acest lucru. Astăzi, conform tuturor specialiştilor, traversă pielea şi cuvintele se
minoritatea ciuvaşă din Rusia este populaţia care se dezvăluiră din nou sub
înrudeşte cel mai mult cu străvechii călăreţi care au atingerea ei:
îngrozit Europa… Diferiţi, dar la fel,
[…] Şoptiţi legământul de pereche,
36

adevăraţi de-aţi fi Nerys-Randa fu prima
Veţi dezlega arma străveche. care îşi ridică privirea. Îi cercetă
Şi Nerys-Randa, închise ochii strunindu-şi restul chipul, ochii închişi, buzele
simţurilor. Era înconjurată de murmurul frunzelor, de întredeschise, îi simţi pieptul
şuieratul vântului ce se strecura printre ele, iar undeva, tresăltând de parcă abia acum
dincolo de hotarele pădurii, se auzea înfundat strigătul reuşea să respire cu adevărat.
unui dragon ce-şi chema puiul. În văzduhul luminişului Şi-apoi îi văzu auriul ochilor
plutea energie, doar că acum nu mai era nevoie să îşi cum se deschide spre ea, cum o
afunde degetele în iarbă ca s-o simtă, o împresura, cuprinde, cum şi el îi cercetează
iţindu-se de peste tot. Se amesteca cu propria ei energie, fiecare trăsătură.
făcând-o cu atât mai mult să simtă firul invizibil ce părea Şi ştiind că sunt întrebări
s-o lege de Enki. Doar că el lipsea. Lipsea! Cercetă din cărora el încă nu le-a dat voce,
nou în jurul său, şi frustrarea răbufni în pumnii strânşi, Nerys-Randa le răspunse
ca un val de energie ce nu putea fi stăpânit.
Se concentră din nou, încercând să-şi găsească
sursa legăturii cu el, izvorul panglicii ce-o lega de el.
Avea să-l găsească cu ajutorul ei sau avea să şi-o smulgă
din sine!
Şi-apoi, înainte să apuce să îşi încordeze fiinţa spre
îndeplinirea gândului, de deasupra ei frunzişul păru că
se tulbură, de parcă se stârnise în el o zbatere simultană
a o mie de aripi.
Şi înainte să se poată retrage în spatele arborelui,
fu martora unui salt ce-i aminti de mişcările unui Cat-
Sith.
Enki ateriză aproape fără zgomot la doi paşi de
Nerys-Randa.
Urmară câteva clipe tăcere, în care privirile
fiecăruia au rostit tot ce cuvintele nu puteau cuprinde.
Mai întâi o cercetare plină de prudenţă, care lăsă loc
speranţei, ce se ivi mai apoi în zâmbetul ce nu se lăsa
înfrânat.
înainte de rostire, ridicându-se
Şi Enki întinse mâna, iar ea i-o cuprinse fără vreo pe vârfuri şi lipindu-şi gura de a
vorbă. lui. Şi pentru câteva momente
Nici unul nu ar fi putut spune cine a făcut primul fiecare se lasă pradă atingerilor.
pas, dar cumva spaţiul dintre ei dispăru, Mâini strângând spre a aduce
preschimbându-se într-o îmbrăţişare febrilă. Şi pentru mai aproape, buze moi căutând
acele câteva clipe n-au mai simţit nici răcoarea nopţii, să guste mai mult, mai adânc,
nici îmbrăcămintea mototolită sub strânsoarea braţelor, trup, spirit şi energie vibrând
nici temerile născute dintr-un viitor ce-i ducea pe cărări sub învolburarea de fiori.
nebănuite. Ci doar apropierea celuilalt, atingerea lui şi Iar înainte că raţiunea s-o
energia ce părea că erupe şi-n acelaşi timp se contopeşte părăsească cu desărvârșire
în trupul fiecăruia. Nerys-Randa se rupse de
37

atingerea lui Enki şi printre răsuflări întretăiate rosti: Enki nu ştia cât trecuse
Mă leg de tine, până începuse să-şi revină. Dar
Mă dau cu totul, înainte să deschidă ochii simţi
În rău sau bine, denivelările pământului
înghiontindu-l şi iarba strivită
Şi nu vreau pe-altul.
sub obraz gâdilându-i pleoapa.
Cu trupul te voi apăra,
Rămase câteva clipe
Cu mâinile te voi sluji,
încremenit, încercând să judece
Cu buzele te voi adora. ce se întâmplase, încercând să
Martor îmi e cerul şi pământul prindă orice zgomot
Și toată viaţa ce stă între. necunoscut. Dar tot ce auzi era
Și înainte ca Enki să pecetluiască ritualul cu un alt freamătul pădurii. Aceleaşi
sărut, Nerys-Randa îl auzi şoptind, ca un ecou. sunete pierdute în desişul
Martor îmi e cerul şi pământul şi toată viaţa ce stă între. arborilor, fâlfăit de aripi,
Şi-apoi atingerea deveni pârjolitoare, clocotind, murmur de frunze sau de izvor
înfierând în fiecare dintre ei legătura de pereche. La fel îndepărtat. Nimic altceva, nimic
ca prima oară, piele pe piele, sorbind, explorând, ce-ar fi putut să explice.
Inspirând aproape pe
nesimţite, îşi mută gândurile
spre sine. Trupul îi era amorţit,
aşa că socoti că fusese cel mai
probabil azvârlit de unda de
lumină. Îşi comandă să se
mişte, încordându-se în
aşteptarea durerii ce era sigur
că avea să-l străpungă.
Dar aceasta nu veni... de
parcă nu fusese aruncat sau
doborât, ci îşi aşternuse singur
contopindu-se unul cu altul... unul în altul.
trupul pe ţărâna umedă.
Ceva sfârâi în apropiere. Puternic. Iar cei doi îşi
Deschise ochii. Din locul
rupseră brusc atingerea, clipind ca şi cum, pentru un unde încă zăcea, lumea părea
moment, uitaseră unde sunt. O clipă mai târziu Enki o răsturnată, iar jordanianul nu
trase înapoi pe Nerys-Randa, punându-se pavăză.
îndrăzni să se ridice până nu
Trunchiul arborelui pe care citiseră încrustările înţelegea, măcar în parte, ce se
prinsese viaţă. Cele două tulpini răsucite erau cuprinse petrecuse.
de o strălucire interioară, luminând simbolurile de parcă
Doar că poiana, atât cât
înăuntrul copacului sălăşluia o bucăţică din Dai, iar
vedea din ea, părea
răsăritul îi era la câteva momente depărtare.
neschimbată, ca şi cum nici
Fâşii de lumina traversară trunchiul, scriind măcar frunzele nu fuseseră
dinlăuntru său o mulţime de semne scânteietoare pe răscolite. Zărea acum, cu colţul
scoarţa netedă a arborelui, de la rădăcinile ascunse până ochiul, trunchiul ce fusese
în cele mai mici ramuri. cuprins de strălucire. Îşi
Şi-apoi totul se făcu lumină. revenise la nuanţele lui
obişnuite fără ca lumina – ce-l
38

lăsase fără simţire pe Enki – să-l fi transformat în vreun cum le descriau legendele,
fel. identice în chip şi făptură. Jord
Sub sclipirile nopţii totul părea neschimbat. cu părul strălucind ca Dai Iar
Aşa că Enki se ridică cu grijă, căutând în jurul său Phyllo întunecat precum cerul
nopţii fără stele.
forma Nerys-Randei. O zări de partea cealaltă a
luminişului, şi-l străfulgeră gândul că la fel arătase şi el, Se ţineau de mână, iar
de parcă nu fusese aruncat ci aşezat. Nu-i putea vedea acolo unde se atingeau, fiinţa
chipul întors, dar era, aşa cum fusese şi el, aşezată pe o fiecăreia nu mai părea străvezie
parte cu unul din braţe urmându-i mijlocul. Veșmântul Ca şi cum se hrăneau una
albăstrui aproape că se pierdea printre aşternutul ierbii, pe alta în a căpăta substanţă.
iar părul împletit, căzut acum de-a lungul trupului ei, Erau înalte, cu trupurile
descoperise curbura gâtului. Asta îl ajutase s-o găsească zvelte plăsmuite dintr-un soi de
printre atâtea umbre. Era de parcă toate frunzele cu lumină. Pielea le era brăzdată
margini argintii găsiseră în petecul acela de piele o
oglindă în care să-şi scalde lumina. Şi-acum, cumva, nu
era prea greu de închipuit că acea frântură îşi izvora
singură scânteierea.
Enki îşi lasă privirea să treacă din nou peste forma
ei. Părea că doarme. Şi totuşi...
Reuşi să facă un singur pas către ea când o
strălucire puternică îl opri, făcându-l să-şi ferească
privirea.
Enki îşi pregăti fără să vrea trupul pentru
ciocnirea ce nu veni. Şi-apoi, cu ochii încă sub pavăza
mâinii ce şi-o ridicase drept scut, reuşi să vadă cu
adevărat ce se asunsese în umbre.
Arborele, ce cu câteva clipe în urmă părea
neschimbat, se vedea acum pe de-a-ntregul. Îşi
desfăcuse trunchiul iar la câţiva paşi de el plutea un
cocon. Un cocon care împrăştia lumină de parcă arunca
suliți fără ţintă. Iar aproape de marginea luminişului,
aşezat şi el în iarbă, Cat-Sith-ul stătea parcă de strajă.
de nişte fâşii întunecate, ca
Enki, fixând în continuare coconul, păşi spre nişte nervuri ce, din când în
Nerys-Randa. Doar că imediat ce jordanianul se mişcă când, erau străbătute de o
sulițele deveniră fâşii de lumina, panglici strălucitoare ce
lumină ce pulsa în aceeaşi
curgeau din cocon măturând pământul. Iar înainte ca intensitate şi nuanţă albăstruie
Enki să mai îndrăznească încă un pas, una din raze îl ca a Cath-Sith-ului când
găsi, îmbrăcând-ul cu totul. alungase dragonul. Privirile le
Lumina se îmblânzi iar el putu privi spre coconul erau ascunse sub un soi de
ce-şi adunase restul razelor țesând două forme. mască, un amestec de solzi de
Când cele două siluete s-au urzit pe de-a-ntregul dragon şi pene argintii, asemeni
Enki, dând un pas în spate, îngenunche, fără să-şi poată veșmântului ce le acoperea.
smulge privirea de la ele. Ştia, fără tăgadă, că se află, Păreau în acelaşi timp
într-un fel sau altul, în prezenţa zeiţelor. Erau întocmai aievea dar o plăsmuire din
39

aburi, cu tălpile plutind un pic peste vârfurile ierbii. gândul că, la un moment dat, va
Purtau pe fiecare braţ ceva ce pornea de la încheietură avea să se afle în faţa celor două
până aproape de umăr, un soi de brăţară împletită din zeiţe. Iar mintea lui încă vuia în
crengi împietrite. jurul vorbelor auzite, învârtind
Aveau mișcări lente, de parcă fuseseră trezite pe un haotic câteva cuvinte „sânge”,
tărâm străin dintr-un somn adânc. Absorbeau totul în „singuri sau împreună”.
jurul lor şi lăsau totul să le absoarbă pe ele. Pricepuse că se cerea un
jurământ de sânge dar nu
Vocea lor porni ca un murmur nedesluşit până îl
reuşea să cuprindă înţelesul
împresură, iţindu-se de peste tot şi de nicăieri. Ca şi cum
pentru „singuri sau împreună”.
răsuna din toate frunzele ce-l înconjurau dar şi în
propria minte laolaltă, spunând: Nu acum, când găsirea armei
pălea în faţa a ceea ce simţea
Două s-au făcut pentru Nerys-Randa, în fața a
Ce leagă şi dezleagă, ceea ce vroia pentru ea, cu ea.
Ceruri şi destine,
De parcă îi urmăriseră
Secretul ce înnoadă. firul gândurilor, cele două zeiţe
Duşmani ei să se nască, îşi întoarseră chipurile spre
locul unde zăcea în continuare
tânăra. O altă panglică de
lumina țâșni din cocon şi o găsi,
învăluind-o în aceeaşi ceață
lucitoare sub care se afla şi
Enki.
Ceva în pieptul lui Enki
zvâcni puternic, ameninţând să-
l smulgă de pe loc,
fremătându-i fiinţa în fiecare
ungher. Jordanianul nu
îndrăzni să-şi dezlipească
Egali apoi să fie, privirea de la perechea sa.
De sufletul şi-l lasă
Fâşia ce lumina trupul ei
Prin sânge chezăşie,
păru că devine mai intensă, iar
Păstra-v-or armă sfântă Nerys-Randa gemu.
Singuri sau împreună,
Enki țâșni în picioare. Nu
Ce le va sta sub pază
reuşi însă să înainteze, ţintuit în
De-acum şi-ntotdeauna. loc de ceva. O durere ascuţită îl
Înainte ca sensul fiecărui cuvânt să-i străpungă făcu să se uite uimit spre
înţelegerea, Enki îşi dădu seama că zeiţele repetaseră propria încheietură. Mâna îi era
vorbele deja de două ori. Încă înmărmurit de ceea ce încătuşată de o rază, de parcă
vedea, tăcu, abia îndrăznind să respire. scânteierea prinsese substanţă
D upă ce le rostiră şi a treia oară se aşternu şi se transformase într-o funie
liniştea, şi Enki ştia, fără să le poată zări ochii, că îl ce-l ancorase.
priveau, aşteptând. Tânăra gemu din nou, mai
Nimic din ce îşi imaginase vreodată, din ce crezuse puternic, iar Enki se smuci,
că va avea de făcut în această misiune, nu-l dusese cu icnind sub durerea ce-i
40

străpungea trupul. În zadar însă, nu înaintă nici măcar Se prăvăli la pământ fără
un pas, ca şi cum era zăvorât în loc de stânca unui să dea glas durerii ce-i săgeta
munte, nu de o fâşie de lumina. Se zbătu în continuare încheietura de-acum
fără folos, în timp ce durerea din ce în ce mai mare părea sângerândă, dar în clipa
să-i dea de ştire că avea să îşi reteze singur mâna la următoare fu înapoi în picioare.
următoarea încercare. Clipi des, încercând să-și
Vocea zeiţelor îi străpunse mintea, murmurul lor adune gândurile. Ceața
părând să izvorască din nou de pretutindeni: luminoasă ce-i împresurase pe
amândoi dispăruse și, pentru
Ai tâlcuit secretul
un moment, Enki se simți
Şi-acum primeşti răsplată
pierdut în întuneric. Dar zări
Secretul celor două, umbra formei ei și-alergă spre
De vei porni de îndată Nerys-Randa.
Far' să te uiţi în urmă.
Te-om dezlega de toate.
Şi Enki văzu cum coconul se deschise şi pluti până
la el, un fuior dintr-o mie de fire lucitoare, dar printre
care se zarea o brăţară asemenea celor pe care le purtau
zeiţele – crengi ce păreau c-au crescut după forma unui
braţ, sau piatră sculptată aşa, sclipind cenuşiu.
Pentru câteva clipe Enki privi fascinat la ce-i zăcea
la picioare. Era nevoie doar să se aplece şi putea s-o
atingă. Dar înainte să se lase pradă pornirii, se simţi
cuprins de un frison, de parcă întreagă căldură a
trupului său se scursese fără veste, în ţărâna de sub
tălpi.
Regăsindu-şi glasul spuse:
– Fără să mă uit în urmă?!
Cuvintele nu făceau noimă nici rostite, iar
jordanianul privi o clipă nedumerit chipurile zeiţelor.
Păreau atât de netulburate cerând ceva ce el nu
putea îngădui nici măcar în gând încât Enki îşi dori să
poată, măcar pentru un moment, să le privească ochii. Cinci paşi mai târziu se
Îşi lasă trupul să respire de câteva ori şi, apoi, fără să-şi opri. Trupul tinerei se pierduse,
mute privirea de la chipurile lor, jordanianul se smuci. dispăruse printre plante.
Durerea îi săgetă braţul dar nu îi curmă îndârjirea. Deodată faldurile rochiei erau
Zdrobindu-şi geamătul între dinţi se icni din nou şi mai doar frunze îndoite, părul
tare înspre Nerys-Randa. Întregul trup îi pulsa, dar Enki împletit doar rădăcina unui
împinse în continuare. Mai mult, mai tare. Panglica de arbore, petecul de piele lucirea
lumina părea că-l trage înapoi cu cât jordanianul se unei frunze oglindind lumina
înverşuna, adâncindu-se în carnea lui, gata să o coconului.
străpungă. Dar Enki nu o bagă de seama şi îşi opinti
trupul încă o dată. Totul fusese o nălucire.
Fâşia ce-i ancorase încheietura se frânse în acelaşi
moment în care Enki simţi cum pielea plesni sub povara
forţei. 41

forum cronopedian 42
– N-am fost niciodată
Aurel Conţu acolo, dar îl știu pe regele
Mihai, cu care sunt un pic rudă.
Pagini de jurnal (VI) Și cu ce vă ocupați în România?
– Sunt scriitor.
Palatul prințesei seamănă constructiv cu Château
– Daaa!!! exclamă ea
noir, diferă numai culoarea pietrei, care este albă.
destul de neprotocolar, bătând
Suntem așteptați de un majordom cu aceeași ținută
din palme și schimbându-și
țeapănă ca și a lui David. După politețurile de rigoare
ostentativ poziția picioarelor.
mă invită înăuntru. Prințesa, o femeie de vreo treizeci de
Toată viața mi-am dorit să
ani, blondă, cu ochii verzi, stă răsturnată provocător
cunosc un scriitor! Nu vă
într-un fotoliu somtuos, picior peste picior. Poartă o
ascund că și eu cochetez uneori
rochie neagră, destul de scurtă, fiindcă îi observ linia
cu scrisul!
perfectă a coapsei da capo al fine.
– Poate scriem o nuvelă
împreună! supralicitez,
gândindu-mă, desigur, la cu
totul altceva.
Ideea sau dedesubtul ideii
o amuză.
– Poate, de ce nu! Îmi plac
provocările! Sunteți un vecin
interesant!
– Nu mai vorbesc despre
– Vă mulțumesc pentru vizită, domnule Vernescu! dvs., îi întorc complimentul și
îmi zice în timp ce îi sărut mâna. Nici nu vă închipuiți ce plusez: Aș putea să vă mai
bucurie mi-ați făcut! vizitez?
– Plăcerea este din partea mea, îi răspund la fel de – Oricând doriți. Vă puteți
ceremonios, n-am mai văzut niciodată o prințesă atât de lua și prietena!
frumoasă! – Nu am prietenă.
– Mulțumesc,domnule, sunteți prea amabil! – Atunci soția!
– Să știți că nu vă măgulesc deloc, madame… – Nici soție nu am.
– Mademoiselle! mă corectează ea. Zâmbește.
– Iertați-mă, nu sunt de multă vreme pe aici! – Se pare că suntem
– Chiar mă întrebam de unde veniți? amândoi foarte singuri,
domnule Vernescu!
– Din România.
La două săptămâni de la
42 instalarea mea la Château noir
încep să-mi intru în pielea de castelan. Descopăr că viața Pierre Souverstre,
de senior, cum îi zice David, este mai riguroasă decât „jocheul”, este un om admirabil,
mi-am închipuit (impune, în orice caz, respectarea unor cu foarte mult bun simț. Mă
reguli precise, începând de la micul dejun, plimbarea de ajută să încalec, îmi dă sfaturi
dimineață, prânzul, programul de lucru, ceaiul de la ora despre ținută, despre statul în
cinci și cina, toate la ore exacte, care nu pot fi devansate șea, despre controlul calului și
sau nesocotite sub nici un motiv). Toate bunurile despre multe altele. Aflu tot de
castelului sunt evidențiate în liste individuale de la el că Allan este un animal
inventar, pe care cele trei menajere le bifează și le foarte blând și că se atașează
semnează zilnic. La sfârșit de săptămână, David verifică repede de om, dacă îl și
fiecare listă în parte, astfel că nu există riscul să dispară stimulezi puțin. Îmi strecoară în
ceva. Menajerele, în număr de trei, au câte cinci camere
de întreținut, începând cu locurile funcționale, celelalte
fiind lăsate pentru după-amiază. Intendentul se trezește
zilnic la ora cinci, face piața, preia livrările de la firma
de catering și se ocupă de aprovizionările pentru ziua
următore. La șase apare bucătarul, care pregătește
micul dejun. Grădinarul se scoală pe la opt, verifică
starea gazonului tunde iarba toaletează pomii sau adună
frunzele căzute peste noapte. Descopăr că pe domeniu
există și un grajd, cu cinci cai de rasă, un padoc și un
îngrijitor cu alură de cowboy, care se ocupă de tot ce
este necesar. Pentru că vreau să slăbesc, mi-am propus
să alerg jumătate de oră pe zi, lucru pe care-l fac cu
determinare în ultimul timp. Azi, mi-a trecut ptin cap să
adaug joking-ului meu și o oră de călărie (dacă tot
aveam cai!), motiv pentru care îi cer sfatul lui David.
– Fostul propietar, îmi mărturisește el, călărea buzunar un pumn de cuburi de
zilnic, din câte știu. Nu-i rău deloc! Trebuie să vorbesc zahăr, sfătuindu-mă să-l
însă cu Pierre! recompensez din când în când.
Nu după mult timp se întoarce victorios. – Vă sugerez, sir, mă
– Se poate, sir! Are un cal, Allan, special pentru așa sfătuiește el, aleea din
ceva! Când doriți să începeți? apropierea zidului, care a mai
– După-amiază! fost, cu ani în urmă, pistă de
alergat și care se pretează
– Bine! Așa se gândea și el!
pentru echitație. Dincoace,
– Spune-mi, adaug, vecina călărește?
după cum vedeți, gazonul este
– Foarte rar, n-am văzut-o decât de vreo două-trei
moale și poate fi distrus!
ori! 43

Îl ascult. Cursa se dovedește o adevărată încântare – N-am știut.
și pentru mine și pentru Allan. Eu simt fascinația – De acum să știți! Și vă
mersului călare, el dulceața zahărului, care-i place foarte rog să vă abțineți!
mult. Pierre ne așteaptă și el încântat. Mă uit la el iritat.
– V-ați descurcat excelent, sir! – Asta nu cred că se poate!
– Mulțumesc. Aștept să-mi întoarcă vizita și
– Să mă anunțați când mai doriți! nu am de gând s-o refuz.!
– Te anunț de pe acum! îi răspund. În fiecare zi, la Replica mea îl înfurie.
ora asta! – Atunci vă provoc la
– Am înțeles, sir. Cu ce pot să vă mai ajut? duel!
– Cu nimic. Nu-mi vine să cred.
Încalecă pe cal și pleacă în galop spre grajduri. Mă – În ce secol trăiești,
întorc în castel unde am surpriza să întâlnesc un bărbat prințe?
– Spadă sau pistol? mă
întreabă el, ocolind răspunsul.
– Pistol, răspund, fiindcă
este mai rapid.
– Foarte bine. Mâine e
bine?
– Îmi este indiferent unde
și când!
– Perfect. Vă voi anunța
cam de aceeași vârstă cu mine, îmbrăcat în costum din timp locul și ora!!
negru, foarte stilat și elegant. David ridică din umeri – Cum doriți.
neputincios. Prințul face stânga-
– Excelența sa, prințul Feodor Alexandrovici! mprejur și pleacă fără să scoată
– Bonjour. un cuvânt. David îl
maimuțărește pe la spate.
– Eram curios să vă cunosc, îmi zice, afișând un aer
superior. – L-ați făcut praf, sir!
Conta pe faptul că veți ceda! A
– Presupun că sunteți vecinul din nord. Tocmai v-
căzut în propria-i cursă, fiindcă,
am văzut domeniul din șeaua calului!
din câte am auzit, este un
– Da, v-am văzut și eu când intrați la prințesa
fricos! Nu va fi niciun duel!
Adélaïde! Sper să nu vă faceți un obicei?
– De ce?
– Fiindcă sunt prietenul ei.
44

pagina membrului portret literar – traduceri 45
Paul Rotaru Aș fi...

sau premoniția erorilor
Aș fi rămas o umbră de cuvinte, îmbălsămând splendorile Selenei,

Un vector al tăcerilor abstracte prelinse pe oglinda lui Orfeu.
Cu toate astea, am ales cărarea nesigură din beznele catrenei,
Descoperind o lume fără margini, dictată de un dumnezeu ateu.
Aş fi putut să cad în amorțire pe povârnişul liniilor drepte,

Să rumeg conştiințe afumate în graiul declarat universal.
Dar înțeleg aceste tribulații, de-aceea le mai las să mă aştepte
Şi le pretind, canicular, blândeţea cu care mi-au trasat un vis formal.
Aș fi dorit ca simfonia vieții să-şi lase toată roua peste oameni

Cu-aceeaşi dăruire care arde în spiritul astralilor blajini.
Şi, totuşi, cu Orfeu sau cu Selena abia mai poți pe unul să asameni,
Rătăcitor pe calea cea abruptă a golurilor fără rădăcini.
Aş fi cântat, de dragul unor inimi, ovația minciunilor perfecte

Cu-acelaşi sens prin care se invocă, în ritmul echivoc, satani şi zei.
Dar unde m-ar fi dus inconsecvenţa retoricelor teorii abjecte
Şi ce ar fi putut să mai incite din slăbiciunea semenilor mei?
Cedarea se cultivă cu măsură pe cărţi, pe generaţii, pe vorbire,

Pe vârste care nu se integrează, dar definesc principii de a fi.
Și-acum, bogați în tainele bizare care pretind un drept la fericire,
Să judec rațiunii arbitrariul de-a face din bătrâni niște copii?!
Ar fi un semn de imaturitate şi îndrăzneala care sapă iaduri –

Dejecția umană se revoltă la tot ce omul nu percepe-a fi.
Eu, însă, nu condamn speranța oarbă că zace camuflată printre vaduri,
Distinsă rătăcire a naturii prin care glasuri noi vor răbufni.
Nedreapta judecată dinspre mine s-ar face susceptibilă de multe

Rumori pe care nu le pot susține decât nebunii care vor a fi
Vreo slabă dezaxare a răbdării. Dar pe-un nebun câți pot să îl asculte,
Doar pentru a-nțelege, astfel, dreptul nebunului în lume de-a trăi?
Aş fi râvnit la roadele menirii tot astfel cum destinul mi-ar fi pagini

Şi tot mi-aş fi adăugat veninul în revelații care au mai fost.
Mi-aş fi creat religii din iluzii, din utopii constrânse în imagini;
Lui Samson i-aș reda-o pe Dalila și-aș crede c-am făcut-o cu un rost.
Pe ea, Selena, aș repune-o-n drepturi ce-n paradis i-au fost brutal negate,
Iar lui Orfeu i-aș sfărâma oglinda, să se trezească din a fi poet.
Mi-aș rezerva iubiri neîmplinite, însă eterne și imaculate,
Și muzici ancestrale ce invocă iubita fără nume... dar încet.
45

Şi, cum nimic nu poate să atingă nici pulsiunea, nici tăcerea gurii –
Căci rezultatu-i unul: duhul vorbei şi toate câte se ascund în ea –,
Să nu mă judeci dacă las deoparte povestea cu sabinii şi augurii.
Eu nu contest mitologia vieții, chiar dacă nu mă regăsesc în ea.
Aş fi anticipat, dintr-un capriciu, întreaga dramă ce ne stă-nainte

Cu raiul şi infernul pe balanța aceluiaşi autocrat incert.
L-aş fi ucis pe dumnezeul care îmi modelează universu-n minte;
I-aș fi lăsat, în semn de garanție, cuvântul că voi încerca să-l iert.
Şi aş mai fi ceva: o boltă-naltă pe unghiul lunii septentrionale,

Reverberându-mi galaxii nocturne supuse unor plete de mahon.
Oglinda poeziei mă cuprinde cu vălul aurorei boreale,
Mă poartă în oceanul agoniei și-al versului oprit la semiton.
Redat pământului doar pentr-o clipă, tentacular captiv, cum vrea visarea,
Îmi vine să izbesc neantul lumii la talpa muzei care m-a robit.
Aş reteza în două poezia şi degetul care măsoară marea,
Desființând iluziile moarte din sufletul etern îndrăgostit.
Căci, dincolo de cosmosul în haos, de praful condensat după explozii,

Resimt chemarea către rădăcină şi ascendența către absolut.
De-acolo, i-aș privi cu nepăsare pe toți nefericiții și nerozii
Ce viermuiesc tânjind o viață-ntreagă la mlaştinile timpului trecut.
Şi-atunci, aş vrea să nu pot înțelege nici taina aşteptărilor mărunte,

Nici rațiunea care zămisleşte, prin orb instinct, părerea de a fi.
Doar eu şi Ea, într-o infinitate de vise ce ne-au răsărit din frunte,
Am întregi Arcadia pierdută şi Edenul tăcerilor târzii.
M-aș reînvia din propria uitare, golindu-mi orizontul de rutină,

Ducând acasă spirite rebele blocate-n pragul dintre două lumi.
Aș face-n rai puțină gălăgie și-n iad aș pune mai multă lumină,
Zdrobind hotarul care amăgește ideea despre răi și despre buni.
Iar Ei i-aș reclădi altar în stele, un templu sprijinit pe stâlpi de ape,

În care trandafiri cu diamante s-o țină mai presus de Dumnezeu.
Desprinși de premoniții în eroare, vom fi de nemurire mai aproape.
Așa să se înscrie-n Cartea Vieții, așa cum zice numai visul meu!
46

impresii – lecturi în foileton 47
şi ne aduce mereu aminte că
Roman T. Florin „avem un vis neîmplinit”, de
jalea căruia „ne-au răposat şi
Emoţia şi mesajul poeziei în raport moşii şi păriţii...”. Repet: doar
pentru noi, românii autentici!
cu stilistica şi prozodia (2)
Atât de încântaţi, pe bună
dreptate, de intensitatea
sentimentelor, de puritatea
– Ion Minulescu (n. 6 ian. 1881): gândurilor, de sinceritatea
Despre sensibilitatea şi natura muzicală a cuceritoare şi de profunda
sensibilităţii sale, despre afectivitatea, emotivitatea sa, iubire de ţară ale lui Goga, se
despre sentimentalismul său, au vorbit pe larg E. vede că criticii literari au uitat,
LOVINESCU (Ion Minulescu, „Sburătorul literar”, 19-26 în mare parte, să se mai ocupe
nov., 3-10 dec. 1921; reprodus în E. Lovinescu, Critice, de stilistica şi de prozodia
VII, ediţia I, Editura „Ancora” Alcalay&Calafeteanu,
Bucureşti, f.a. [1923], pp.3-14) şi G. CĂLINESCU
(Istoria literaturii române de la origini până în
prezent, 1941, ediţia a II-a, revăzută şi adăugită, ediţie şi
prefaţă de Al. Piru, Editura Minerva, Bucureşti, 1985,
pp.691-695). Merită inserat aici un scurt citat din
Călinescu: „El (Minulescu – n.s.) pune în acţiunea de
fascinare prin sentimentalism o grijă excesivă, la modul
misterios, care, cu toată teatralitatea şi cu un uşor comic
inclus în orice mistificaţie, încântă prin ineditul
contrastului”.
– Octavian Goga (n.01 apr. 1881):
Lăudat, până aproape de adulare uneori, atât de
sufletul mulţimii cât şi de critica literară a vremii sale,
dar şi după intrarea sa în posteritate, Octavian Goga a
fost, poate, cel mai aproape dintre toţi poeţii români, de
perfecţia echilibrului dintre emoţie, mesaj, stilistică şi
prozodie. Văzut în timpul vieţii sale mai mult ca „poetul
naţional” al neamului românesc, ca un mesia trimis de
poeziei sale:
divinitate să trezească conştiinţa naţională şi să întreţină
nestinsă flacăra iubirii ţară, de glia strămoşească, de „După Eminescu şi
sufletul curat şi pur al ţăranului român (plugar, cosaş, Macedonski, Goga e întâiul poet
clăcaş, cioban, lăutar), el nu a căzut în dizgraţie, ca poet, mare din epoca modernă, sortit
nici după marele eşec suferit pe plan politic. Mai mult prin simplitatea aparentă a
decât atât, pentru românul autentic (subliniez aici că în liricii lui să pătrundă tot mai
urma Revoluţiei din 1989 s-a înmulţit, ca ciupercile adânc în sufletul mulţimii, poet
după ploaie, populaţia de termite cu cetăţenie română naţional şi totodată pur ca şi
care înghite pe nerăsuflate toate inepţiile occidentale ale Eminescu.” (G. CĂLINESCU,
globalizării şi multiculturalismului), poezia lui Goga încă Istoria literaturii române de la
mai vibrează visceral în inimă şi în conştiinţă, încă origini până în prezent,
produce fiori de reafirmare a identitatăţii naţionale, de Bucureşti, [1941], ediţia a II-a,
patriotism curat, încă mai stoarce „lacrimi multe, multe” revăzută şi adăugită, îngrijită de
47

AL. Piru, Editura Minerva, Bucureşti, 1985, p.610). ale vieţii impulsiv manifestată
„Izbitor de la început în poezia lui O. Goga este prin deosebitele strigăte, de
tonul profetic, mesianismul. Poetul înalţă cântarea durere, de surpriză, de tristeţe,
pătimirii noastre „şi cade în genunchi în faţa lui scoase de poet, şi
Dumnezeu [...]” (G. CĂLINESCU, Istoria literaturii impresionează ca şi strigătul
române de la origini până în prezent, Editura enigmatic al pisicilor în noapte
Fundaţiilor Regale, Bucureşti, 1941, pp. 539-542). pe acoperişuri. Se exprimă
precis, tăios, sobru, şi e, mai
Datorită purităţii sentimentelor sale, datorită
ales, original. Secretul acestei
naturaleţei şi sincerităţii sale absolute, marele istoric
originalităţi stă pe de-a-ntregul
Nicolae IORGA îl numeşte pe Octavian Goga, într-un
în sinceritate, care, e, poate, cel
discurs rostit în Adunarea Deputaţilor, cu prilejul
mai sigur mijloc de diferenţiere.
sărbătoririi poetului la 50 de ani de viaţă, în 1931, „cel
Şi Bacovia se mulţumeşte să fie
mai însemnat reprezentant al poeziei româneşti de la
sincer”. (N. DAVIDESCU, G.
începutul secolului în care trăim”, iar Sextil PUŞCARIU
Bacovia, Noua revistă română,
exclamă entuziasmat: „E atâta simţire în aceste poezii,
an XVII, nr.23, 24-31 ianuarie
care, prin conţinutul lor chiar, se potrivesc minunat în
1916; reprodus, cu titlul G.
epoca aceasta de lupte pentru naţionalizarea spiritului
Bacovia: Plimb (poezii), în N.
Davidescu, Aspecte şi direcţii
literare, 1921, ediţie prefaţată
de Margareta Feraru, Editura
Minerva, Bucureşti, 1975,
pp.25-26)
„Bacovia nu teoretizează,
nu-şi defineşte formula, nu
caută să se înroleze pentru
aventurile vreunei filosofii.
Cuvintele lui sunt cuvinte de pe
stradă. Care merg şi mor. Care
dor, se prăfuie, oftează, ţipă, se
public, încât ele au făcut pe poetul foarte tânăr încă, de
pierd. Cuvintele oricui. Puţine
pe-o zi pe alta, copilul răsfăţat al tuturor!” (Cinci ani de
la număr, cenuşii, uzate,
mişcare literară: 1902 – 1906, Colecţia „Biblioteca
obosite parcă de câţi le-au
Minervei”, nr.49, Bucureşti, 1909, pp. 48-49, 62-65).
purtat, fără preocupări de
– George Bacovia (n.17 sept. 1881): cosmetică sau de argintărie. (...)
Întreaga critică literară este unanimă în a aprecia Prin această împingere în prim-
că poeziile lui George Bacovia depăşesc cadrul plan liric a vocabularului celui
convenţional al felului liric de exprimare, lăsând mai prăfos, ca şi prin evitarea
sinceritatea, simplitatea, sentimentul, naturaleţea să completă a efectelor de stil, a
trimită în derizoriu efectele stilistice şi uneori chiar jocurilor de cuvinte, a rimelor
regulile prozodice, deşi structura organică a poeziilor rare, a trucurilor tehnice, a
sale e eminamente de tip clasic, după cum bine se ştie. ingeniozităţilor de formă,
Iată câteva exemple edificatoare: Bacovia miza pe violenţa şi
Poeziile lui Bacovia „depăşesc cadrul convenţional puritatea de şoc a marii
al acestui fel de exprimare. Dacă nu ne-ar fi teamă de simplităţi, care precede atât în
paradox, am spune chiar că nici nu prea sunt poezii; viaţă, cât şi în artă încărcările
caracterul lor ţine mai degrabă de mişcările elementare inutile, epitetologia, metaforita,
48

sofisticatele genuri. Şi tocmai fiindcă le precede şi în artă de Stat pentru Literatură şi
şi în viaţă, tocmai prin anterioritate şi prin aceea că i s- Artă, Bucureşti, 1957, pp. 59-
au verificat între timp forţa, radiaţiile, soliditatea, se va 63).
explica întotdeauna de ce tocmai ea, simplitatea, şi de ce Dar cel mai frumos ne
tocmai artificiul aparentei lipse de artificiu întăresc vorbesc despre profunzimea
durata poeziei bacoviene.” (Ion CARAION, Bacovia. lirică a lui Topîrceanu, despre
Sfârşitul continuu, Editura Cartea Românească, sentiment, sinceritate, bun-
Bucureşti, 1977, pp. 149-156) simţ, mesaj profund original în
„Există o stângăcie bacoviană, o sinceră poezia sa, „naturaleţe
incapacitate, un refuz al articulării depline. Intuiţia organică”, armonie, simplitate
genială de a aşeza o strofă slabă «lângă două versuri şi învingerea timpului de către
bune», o platitudine jalnică «lângă o formulare de „spiritul care se acordă perfect
efigie». Faţă de alţi mari poeţi, Bacovia face figură de cu tradiţia”, d-l Al.
diletant, de amator lipsit de perfect meşteşug; însă, în SĂNDULESCU (în G.
realitate, el ştie mai bine decât ei cum se face, nu numai
cum se simte poezia. Il este l’amateur derisoire au
milieu des professionels” (Claudel despre Verlaine).
Amatorismul său este forma, ueori supremă, a
profesionalităţii literare (...) Bacovia poate fi mai bine
definit prin ceea ce lipseşte din formula sa. Lipşeste, de
pildă, surpulsul de personalitate la care nu renunţă
atâţia alţi scriitori de primă însemnătate literară,
lipseşte acea dilatare a proiectului (odată proiectul
descoperit), acea excesivă preocupare în administrarea
domeniului artistic personal, lipseşte voinţa de
construcţie şi perfecţionare care face pe alţii să nu mai
deosebească prea bine între necesitatea imperioasă şi
profesionala grijă de a se exprima.(...) Lipsesc cam toate
atributele situaţiei de scriitor, şi pentru că toate lipsesc,
se distinge limpede numai pura esenţă, o inalterabilă
esenţă: Bacovia”. (Lucian RAICU, Calea de acces,
Editura Cartea Românească, Bucureşti, 1982, pp. 7-8,
37-41).
– Vasile Voiculescu (n.27 nov. 1884): Topîrceanu – viaţa şi opera,
Deşi e un poet atent cu prozodia şi cu stilistica, Editura de Stat pentru
„versurile acestui poet sunt sau compuneri mai mult sau Literatură şi Artă, Bucureşti,
mai puţin pioase sau strigări trupeşti”. [...] Cerebritate 1958, pp. 67-68, 90-91, 158-
aridă în unele, emotivitate intensă, freamăt vital eruptiv 160) şi d-l Constantin
în altele. [...]” (D. Micu, Gândirea şi gândirismul, CIOPRAGA (în G. Topîrceanu,
Editura Minerva, Bucureşti, 1975, pp. 513-540) Editura pentru Literatură,
– George Topîrceanu (n.20 martie 1886): Bucureşti, 1966, pp. 195-197).
Iar toate aceste calităţi care l-au
Emoţie multă şi sentiment găsim şi la Topîrceanu,
impus marelui public şi
cu toate că el s-a impus mai degrabă ca poet umorist şi
eternităţii pe „poetul umorist”,
ca „cel mai virtuos dintre făuritorii versului român.”
nu sunt deloc afectate de
(Mihail RALEA, Scrieri din trecut. În literatură, Editura
„frecvenţa cu totul redusă a
comparaţiilor şi metaforelor” 49

din poezia sa, aspect bine sesizat, în urma unei analize convins că trebuie să trăiască şi
stilistice riguroase a operei poetului, de către Dinu să se bată pentru ele”.
PILLAT (Itinerarii istorico-literare, Editura Minerva, (Gheorghe TOMOZEI, Prefaţă,
Bucureşti, 1978, pp. 188-190, 196-197, 204-207). Nicolae Labiş, Moartea
– Nichita Stănescu (n.31 martie 1933): căprioarei, Poezii, Editura
Despre marele şi unicul Nichita ce am putea spune pentru literatură, Bucureşti,
în legătură cu prozodia şi cu stilistica? Simte oricine 1964; Biblioteca pentru toţi,
nr.260, pp.III-XVIII)
dintre cei care i-au citit măcar câteva poezii că ideea e
firul roşul al întregii sale creaţii lirice, că în cazul lui Ion BĂLU subliniază şi el
„chiar şi metaforele devin un exerciţiu de rigoare. Ele sensibilitatea poetului Labiş,
par o concesie făcută comodităţii noastre în receptarea arătând că „Stilistic şi ideatic,
poeziei, într-atât e de atent autorul ca ideea să nu fie Moartea căprioarei rezumă o
alterată de jocul lor.” (Mircea MARTIN, Generaţie şi latură a poeziei lui Nicolae
creaţie, Editura pentru literatură, Bucureşti, 1969, Labiş şi conturează unul din
pp.11-12). În aceeaşi notă, Marian Papahagi subliniază filoanele majore ale
capacitatea poetului de a depăşi orice convenţie stilistică sensibilităţii de azi, prin
(Exerciţii de lectură, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1976, intermediul unei tragice
experienţe încrustate în sufletul
copilului”. [...] (Nicolae Labiş,
Editura Albatros, Bucureşti,
1982, pp.7-202).
„Nu un lirism al
înstrăinării se degajă din
versurile sale, ci unul al
regenerării morale (...) Lui
Labiş nu-i plăcea să
mitocosească prea mult
versurile, aspiraţiile sale fiind
romantice, dorind să se
p.180), iar Alexandru Condeescu, referindu-se la topească instantaneu şi total în
straniul univers imaginar în care se mişcă poetul, unde plasma poetică. Eu nu mai sunt,
se neagă şi se afirmă simultan „ordinea cuvintelor” pe e-un cântec tot ce sunt”, iată
calea paradoxului, care aduce totuşi sens, obţinut după o rezumată expresiv arta sa
logică vie a contradictoriului, afirmă, simplu, obţinerea poetică, care preconizează
în final a revalaţiei poetului: „Lucrurile îşi pierd logica, desfiinţarea funcţiei
dar îşi câştigă înţelesul.” (Postfaţă, Nichita Stănescu, instrumentale a limbajului şi
Leoaică tânără, iubirea, Muzeul Literaturii Române, identificarea cu emoţia care are,
Bucureşti, 1995, Postfaţă, pp.113-116) de fapt, iniţiativa şi hotărăşte, îi
dictează creatorului. (...) Sunt
– Nicolae Labiş (n.02 dec. 1935):
ipostaze poetice în care simţim
Atât de tânăr ca vârstă biologică şi totuşi atât de această voluptate a euforiei,
matur ca poet, Labiş a ştiut încă de la început că abandonarea în voia clocotului
tensiunea emotivă joacă rolul principal în creaţia de tip emoţional” (Al. OPREA, Un
literar şi că fluxul emoţional trebuie să-i transmită lirism al regenerării morale,
cititorului o idee clară, concisă, univocă. Revista „Cronica”, Iaşi nr.42/17
În cel de-al doilea volum al său, Lupta cu inerţia, octombrie 1975).
50
Nicolae Labiş, în numele candorii, îşi striga ideile, „era

Despre primordialitatea emoţiei, a trăirii lăuntrice în timp ce la Eminescu este
în raport cu stilistica şi cu regulile prozodiei în poezia lui
vorba de un impuls şi de un flux
Labiş mai vorbesc, la superlativ uneori, Lucian RAICU emoţional care abordează un
(Nicolae Labiş, Editura Eminescu, Bucureşti, 1977, mesaj univoc şi-l conduce atent
pp.10-203) şi Eugen SIMION (Braţele de aur ale clipei, până în sufletul cititorului,
„România literară”, nr.50, 12 decembrie 1985). De pildă, Păunescu pierde pe drum ideea,
ultimul arată că Moartea căprioarei este “un poem sensul, mesajul. Aspectul este
admirabil scris, de o sinceritate şi o vibraţie ce bine surprins de către Mircea
emoţionează şi astăzi”, deşi, reamintim, în acest poem MARTIN, când analizează cel
Labiş recurge, mai mult decât evident, la tehnica de-al doilea volum al poetului,
utilizării incidentale a elementelor de prozodie. Mieii primi (apărut în premieră
* la Editura Tineretului, în 1966):
Un poet care merită foarte atent studiat din „Cum scrie Adrian Păunescu?
punctul de vedere al raportului dintre emoţie şi mesaj, Poezia sa nu e, desigur, una de
pe de o parte, şi stilistică şi prozodie, pe de altă parte,
este Adrian Păunescu (n.20 iulie 1943):
Aş începe studiul (realizat din perspectivă
diacronică) cu remarca faptului că acest poet a fost
aproape în unanimitate criticat, pe bună dreptate,
pentru excesul de metafore din primele trei sale volume
de poezii: Ultrasentimente, Mieii primi şi Fântâna
somnambulă, exces care a avut ca efect, în ochii criticii
literare, estomparea emoţiei, a ideii. Păunescu dădea
încă de atunci semne de excentricitate specifică
geniului, din moment ce în contextul semnalat de critica
literară, arată, într-un interviu pe care l-a acordat lui
Ilie Purcaru, că „am descoperit poezia în tulburata iarnă
1960, când trei poeţi tineri au readus pe buzele ţării
mele gustul poeziei: Nichita Stănescu, Cezar Baltag şi
Ilie Constantin. Ei făceau cu candoare poezie şi rolul lor
este, istoric vorbind, nepreţuit”.
Arătând că la poezia lui Păunescu din volumul său
de debut, Ultrasentimente (1965), „emoţia se
converteşte direct în imagine, cu o dezinvoltură aşteptare a cuvântului, de
fermecătoare”, şi subliniind totodată candoarea gravă a căutare torturantă şi exclusivă,
poeziei sale din acest volum, Matei CĂLINESCU admite ci una de proliferare grăbită să
totuşi că, „dintr-o calitate, capacitatea de invenţie istovească o ţâşnire spontană
metaforică, de care dă dovadă poetul, se poate sau chiar să o întâmpine. Marea
transforma într-un defect”. Criticul vrea să demonstreze uşurinţă de a scrie, rezultat al
că excesul de metaforă alterează emoţia şi mesajul liric, talentului incontestabil, îl face
crează impurităţi în miezul poeziei. (Prefaţă la vol. pe poet să se apropie de cuvinte
Adrian Păunescu, Ultrasentimente, Editura pentru dezinvolt, fără sfieli rituale sau
Literatură, Bucureşti, 1965, pp. 5-10) rezerve. El le atacă frontal şi –
ceea ce este imediat evident –
Se poate spune că Adrian Păunescu „împrumută”,
nu le alege. Mase verbale
într-un fel, stilul de lucru al lui Eminescu, debordant şi
eterogene până la hazard,
supus unui flux incontinent de cuvinte, cu deosebirea că,
analogii forţate, neologisme 51

abstracte disonante, neaoşisme echivoce şi pitoreşti se lexical debordant de altădată se
supun unui nemaipomenit suflu liric, care le antrenează transformă treptat, de la un
într-o mişcare vecină cu delirul [...]. Dar excepţionala volum la altul, într-un flux
putere de emanaţie nu ajunge întotdeauna poetului. Un emoţional provenit dintr-o
veritabil poem presupune şi o organizare, o gradaţie, un sinceritate dezarmantă şi într-o
sens, cu alte cuvinte, o structură ce depăşeşte capacitate uimitoare de
întotdeauna spontaneitatea, fie ea şi debordantă.” comunicare estetică. Asta în
(Generaţie şi creaţie, Editura pentru literatură, ciuda săgeţilor pe care le-a
Bucureşti, 1969, pp.49-61). suportat din toate părţile în
Studiind cel de-al treilea volum de versuri al lui postura sa de „poet de curte” al
Păunescu, Fântâna somnambulă (1968), Nicolae lui Ceauşescu, care, în opinia
MANOLESCU îl consideră un pas înapoi faţă de volumul mea, nu a fost adevărata natură
anterior (al doilea), Mieii primi. Criticul arată că în a personalităţii lui Păunescu,
aproape toate poeziile din acest volum se face un abuz poetul asumându-şi această
supărător de vorbe mari, care aduc carenţe lirismului, şi postură (devenită după
că „un sens este, uneori, desigur, dar el trebuie căutat în Revoluţia din 1989 un stigmat
pleava vorbelor” („Adrian Păunescu. Fântâna de care nu a mai scăpat toată
viaţa, poate şi din vina sa de a
participa activ la viaţa politică
postdecembristă, mizerabilă şi
distructivă), pentru a fenta, pe
cât posibil, cenzura culturală de
esenţă diabolică a „curţii”
comuniste şi pentru a-şi
impune adevărata natură a
personalităţii sale, caracterizată
prin sinceritate, simplitate,
demnitate, iubire de neam şi,
nu în ultimul rând, credinţă în
Dumnezeu. Numai aşa a şi fost
somnambulă”, în Contemporanul,nr.45, 1968) posibilă realizarea marelui
Cu toate că Ion MAXIM îi ia făţiş apărarea lui proiect „Cenaclul Flacăra”,
Păunescu în faţa criticii relativ ostile a vremii faţă de manifestare culturală unică în
primele trei volume de poezii amintite mai sus, nu poate istoria României, atât ca
nici dumnealui să nu observe „verbalismul, lipsa de amploare cât şi, mai ales, ca
control şi măsură, dezechilibrul formei, sufocarea ideilor autenticitate şi calitate a actului
în hăţişul metaforelor, confuzie şi impuritate”. („Adrian de cultură, în care patriotismul
Păunescu, între laudă şi contestare”, în Orizont, nr.11, a jucat un rol esenţial. Mai
1969) presus de toate acestea însă,
* Păunescu a acumulat în inima
Orice exeget poate însă observa cu ochiul liber că, sa bolnavă tot mai multă
pe măsură ce înaintează în poezie, în paralel cu dragoste. E suficient să reţinem
îmbogăţirea experienţei de viaţă şi a lecturilor un singur vers din întreaga sa
acumulate, mesajul lui Păunescu devine tot mai clar şi creaţie, atât de prolifică: „Şi
mai percutant, în mod deosebit în poezia de dragoste şi totuşi există iubire!” pentru a
în cea patriotică, ajungând uneori, după cum se ştie, înţelege cine a fost, este şi va
52
până la poezia de tip manifest. De asemenea, fluxul

rămâne Adrian Păunescu, poetul şi omul. inedite şi unul de referinţe
Aserţiunile de mai sus îmi sunt confirmate de critice), Locuri comune (1986,
întreaga critică literară de bună credinţă care s-a aplecat poezii) şi Viaţa mea e un
asupra volumelor de poezie publicate ulterior Fântânii roman (1987, poezii), Ion
somnambule (1968), de către bardul basarabean de la ROTARU observă cu maximă
Bârca: obiectivitate că Adrian
Păunescu şi-a aflat drumul
„Poetul trăieşte cu o pasiune electrică” zile de mare
propriu „când s-a hotărât să
emoţie”, incitând lumea, împrumutându-i din propria
resuscite tradiţia poeziei
temperatură.” (Florin MANOLESCU, „Indisciplina
cuvintelor”, în Luceafărul, nr.35, 1968) patriotice, cu punctul de
radiaţie în Eminescu” şi că pe
„Ca toţi poeţii autentici, Adrian Păunescu este poet poetul analizat a început să-l
şi în proză, şi chiar în ziaristică. Rubrica sa, Lumea ca intereseze „întâi şi întâi ce
lume, din săptămânala revistă Magazin, trădează un spune şi numai în al doilea rând
emotiv care nu se sfieşte să-şi mărturisească lacrimile.
(...) Cine ar crede, conspectând dimensiunile uriaşe ale
fizicului lui Adrian Păunescu, că în inevitabilul flautus
vocis al poetului-vates se zbate o inimă simţitoare la
toate suferinţele din jurul nostru?” (Şerban
CIOCULESCU, Postfaţă la Adrian PĂUNESCU, Poezii
de până azi, Editura Minerva, Bucureşti, 1978, pp.367-
379)
Analizându-i evoluţia poeziei până în anul 1985
(moment până la care Păunescu a scris şi publicat cu
dezinvoltură mai multe volume, printre care se remarcă
Istoria unei secunde (1971), Repetabila povară (1974),
Pământul deocamdată (1976), Manifest pentru
sănătatea pământului (1980), Iubiţi-vă pe tunuri
(1981), Totuşi iubirea (1983, antologie de poezii),
Manifest pentru mileniul trei – volumul 1 (1984,
antologie de poezii), Marin SORESCU remarcă: „Adrian
Păunescu vine în poezie cu armele şi bagajele
gladiatorului roman, care se luptă deopotrivă pentru
pâine şi pentru circ. Pâinea poeziei e adevărul simplu,
cum spune ceea ce are de spus.
care trebuie trăit cu pasiune şi spus răspicat; circul –
Limba română o cunoaşte însă
dreptul la joc, la imaginaţie, vis. Iată de ce versul său se
foarte bine, în toate virtuţile ei
constituie ca un manifest, un steag furtunos, simbol al
expresive, şi mai bine decât toţi
celor mai arzătoare idei şi pasiuni contemporane, ţinut
cu amândouă mâinile şi ridicat sus cu decizia ştie că poezia, poezia mare, nu
revoluţionarului romantic. Şi, în acelaşi timp, ca un se face cu floricele de stil, ci cu
imagini din însăşi carnea,
spectacol mare, de forţă şi pasiune” (Uşor cu pianul pe
scări, Editura Cartea Românească, Bucureşti, 1985, sângele şi oasele limbii” (O
pp.76, 80) istorie a literaturii române, vol.
al II-lea, Editura Minerva, 1987,
Concentrându-şi exegeza asupra următoarelor trei
pp.347-358)
volume (cronologic vorbind) ale poetului, şi anume:
Manifest pentru mileniul trei – volumul 2 (1986, O exegeză vastă,
antologie de poezii, care conţine un capitol de poeme cuprinzătoare, riguroasă,
deosebit de rafinată şi scrisă pe 53

un ton cuceritor este realizată de Alex ŞTEFĂNESCU în către un medic fără diplomă,
lucrarea sa „Adrian Păunescu la o nouă lectură”, (în reprezintă genul de subiecte
România literară, 2002, nr. 48-49, reprodus în Istoria care declanşează imediat la
literaturii române contemporane: 1941-2000, Editura Adrian Păunescu nevoia de a
Maşina de scris, Bucureşti, 2005, pp.493-500. Chiar lua atitudine şi de-a o exprima”.
dacă ne-am rezuma la redarea unor simple titluri de Sentimentul câştigă teren,
capitole ar fi poate, suficient pentru a sublinia evoluţia de-a lungul timpului, alături de
poetului de la debut până în 2002: „Păunescu înainte de importanţa şi de forţa
Păunescu”, „Ieşirea din unghiul mort”, „Dragoste şi mesajului, mai ales, în
politică”. Însă nu pot să mă abţin de la a relua aspecte detrimentul tehnicii literare, şi
esenţiale care au marcat poezia lui Păunescu şi care au în poezia de dragoste a
remarcat lucrarea lui Alex ŞTEFĂNESCU. Astfel, criticul poetului: „Îndrăgostitul din
subliniază, printre altele, la noul Păunescu: interesul poezia (mai recentă a –n.s.) lui
pentru România, „despre care a scris sute de mii de Adrian Păunescu nu iubeşte ca
versuri”, evocând domnitori, bătălii, eroi, poeţi, să iubească. El are un scop: să
mănăstiri, munţi, râuri etc.; reacţia promptă, pasionată, facă o demonstraţie de iubire,
cu o energică elocvenţă, la tot ceea ce se întâmplă în să arate lumii că el şi iubita lui
jurul lui; abandonarea preocupării din tinereţe de nu depind de nimeni, să-şi
dovedească superioritatea faţă
de alţi îndrăgostiţi, să
contribuie la sporul demografic
al umanităţii. (…) Aşa se explică
de ce apar şi multe fraze
prozaice şi pleonastice, care n-
au alt rost decât de a umple
timpul până la ivirea unui nou
moment de inspiraţie”. (Alex
ŞTEFĂNESCU, în lucrarea
amintită deasupra)
constituire a unui limbaj poetic, cu consecinţe deosebit Cel mai fecund, poate,
de favorabile asupra ieşirii la suprafaţă, uneori vulcanic dintre poeţii români din toate
chiar, a emoţiei, a sentimentului, a candorii, a timpurile, Adrian Păunescu
sensibilităţii, a sincerităţii şi asupra constituirii unui „întrebuinţează versul la orice,
mesaj clar, univoc, tranşant, deosebit de percutant. îi impune toate corvezile la care
Referindu-se la atitudinea poetului faţă de tot ce se e supusă vorbirea obişnuită.
întâmplă în ţara noastră şi pe plan planetar, exegetul Recurge la el pentru a se
arată: „Comedia umană” este comentată permanent, cu confesa, a-şi vărsa năduful, a se
voce tare, într-o manieră dramatică şi adeseori căi, a se justifica, pentru a slăvi
melodramatică în poezia sa din ultimii treizeci de ani. şi a veşteji, pentru a denunţa, a
Situaţia bătrânilor din România, folosirea de către om a ameninţa, a condamna, pentru
energiei nucleare, insuficienta valorificare economică a a formula judecăţi, pentru a
munţilor Carpaţi, scăderea numărului de ţărani din instrui şi a îndemna, pentru a
lume, deteriorarea echilibrului ecologic pe întreaga evoca şi comemora, pentru a
planetă, modul cum este păstrată de români amintirea mobiliza. Exprimând
lui Avram Iancu, dar şi întâmplări din viaţa de fiecare zi, întotdeauna expansiv stări de
cum ar fi cunoaşterea unei familii de oameni simpli şi conştiinţă masive, clare, fără
54 ospitalieri din Ardeal sau vindecarea unor bolnavi de nuanţe, precis formulabile,

declamabile, poetul nu operează cu sugestii. Spune, pur timbru distinct de intensă
şi simplu, numai pe şleau, de cele mai multe ori – ceea sinceritate în poezie
ce are de spus – n.n.” (Dumitru MICU, PĂUNESCU, (Crestomaţie, pp.251).
Adrian, în Dicţionarul literaturii române, vol. al II-lea, Poet şi prozator romantic
Univers Enciclopedic Gold, Bucureşti, 2012, pp. 231- italian, Giacomo Leopardi
233). În lucrarea din care am citat, Dumitru Micu aduce (1798 – 1837), respiră în poezia
şi el în atenţie creşterea treptată, dar în forţă, a lui sentimente puternice, dar
impetuozităţii mesajului poetic al lui Păunescu în raport mai ales o generoasă dragoste
cu mijloacele stilistice şi cu rigorile prozodice, pe care, de oameni, regăsită, de altfel, şi
totuşi, nu le neglijează. În fine, vorbind la un moment la ceilalţi mari romantici
dat de spiritul modern care activează intermitent (Crestomaţie, pp.252-253).
interiorul structurilor poeziei lui Adrain Păunescu, „Conform esteticii
Dumitru MICU concluzionează că „modernismele şi parnasiene, sentimentul este
ultramodenismele acestor structuri poetice nu sunt
decât momente de relaxare şi amuzament într-o
activitate poetică impulsionată de un patos romantic
eruptiv, înscris în sensibilitatea modernă”.
*
Din literatură universală
„Clasamentul” pe care l-am făcut când am vorbit
despre poezia românească, arătând cu convicţiune că
locul I trebuie să fie ocupat de emoţie (care este inima
poeziei), locul II – mesajul (raţiunea poeziei), locul III –
stilistica (trupul), şi, în fine, abia locul IV, şi doar în
cazul poeziei clasice – prozodia (haina), este valabil,
desigur, în întreaga literatură lirică universală.
Mă susţin în acestă direcţie următoarele aprecieri
critice:
„Superstiţii comune tuturor continentalilor
consacră poezia engleză ca întruparea cea mai înaltă a
„lucrului uşor şi înaripat” în care Platon recunoştea
esenţa lirismului pur. Dacă ne însuşim definiţia
platoniciană, apoi desigur nicio altă lirică europeană n-a
exclus, dar străbate la
subliniat emoţia până la acel „ethereal” unde pluteşte
suprafaţă, atunci când se cere o
pulverizat cântecul celor mai reprezentativi dintre poeţii
contemplare afectivă”
englezi” (Ion BARBU, Rânduri despre poezia engleză, în
(Crestomaţie, pp.305-306).
„Versuri şi proză”, ediţia a II-a, Biblioteca pentru toţi,
Editura Minerva, Bucureşti, 1984, pp. 149-152) Deşi la început poemele
sale se resimt de influenţa
Principala valoare a creaţiei lui Francois Villon
parnasiană (în parnasianism
(circa 1431 – după 1463) constă în caracterul ei de
sentimentul fiind exclus, după
autentică şi tulburătoare confesiune a omului medieval,
cum am arătat mai sus), la
oscilând între o viaţă de plăceri şi un ideal de înaltă
maturitate Paul Verlaine (1844-
spiritualitate, pe fundalul unui puternic sentiment al
1896) abordează o „lirică a
morţii (Crestomaţie, pp.137).
sentimentelor intime,
Poet, dramaturg şi prozator romantic prin melancolică, caracterizată prin
structură, Alfred de Musset (1810-1857) aduce un picturalitate, căutarea 55

armoniilor, a efectelor muzicale ale versurilor, suavitate, Deoarece am stabilit un
nuanţare bogată” (Crestomaţie, pp.311-312). diagnostic precis, sunt obligat
Eugenio Montale (1896-1981) este considerat să prescriu şi reţeta cu
iniţiator şi reprezentat al poeziei ermetice italiene, medicamentele. În această
poezie catalogată, evident, ezoterică, mai puţin sensibilă, ordine de idei, afirm categoric
cu mesaj dificil de descifrat. Cu toate acestea, Montale că nu putem reînvia şi revigora
este un liric meditativ, abordează motivele simple: poezia contemporană decât
peisajul, iubirea, evaziunea, copilăria, timpul mitic, prin revenirea la tradiţie, la
aspiraţia spre libertate, dialogul cu istoria recentă, ceea emoţie, la sentiment, la
ce denotă emoţie, sensibilitate, candoare. (Crestomaţie, repunerea în funcţiune a
pp.337-341). combinaţiei talent-sinceritate,
Poetul german J.Ch.Fr. Holderin (1770-1843) a cu mai multe sau mai puţine
scris versuri în formele poeziei antice, ode în metru figuri de stil, în vers liber sau în
alcaic, elegii de hexametri, imnuri în ritmuri pindarice. formă clasică, mai bine sau mai
puţin bine orânduită prozodic.
Lirica lui este lipsită de ornamete stilistice, dar cu o
profundă armonie interioară a versului. (Crestomaţie, Prin această concluzie mă
pp.213-215) alătur unei părţi însemnate a
criticilor literari actuali, printre
care îi amintesc (rugându-i pe
cei omişi să mă ierte), pe Al.
Florin Ţene, Ligya Diaconescu,
regretata Viorela Codreanu
Tiron, Liliana-Corina
Glogojeanu-Boia, Marin Toma,
Gheorghe Neagu, George
Petrovai, Voichiţa Tulcan
Macovei, Calotescu Tudor
Gheorghe.
***
Având structura odelor din literatura greacă antică *NOTE:

(strofe, antistrofe, epode), odele lui Paul Claudel (1868- 1.În această exegeză, când am
1955) sunt profund moderne prin viziunea poetică şi adus vorba despre „Crestomaţie”, m-
am referit la lucrarea
prin limbajul liric original: „Slujitor al gramaticii, în „CRESTOMAŢIE DE LITERATURĂ
versurile mele nu căuta drumul, ci sâmburele!” UNIVERSALĂ pentru învăţământul
îndeamnă poetul (Crestomaţie, pp.408-411). preuniversitar şi universitar”, autori:
* Cristina Ionescu, Gheorghe Lăzărescu,
Ieronim Tătaru; coordonatori: Zoe
Concluzia acestei umile exegeze este următoarea: Dumitrescu-Buşulenga, Constanţa
Combinaţia perfectă din sufletul poetului şi din miezul Bărboi (cu un studiu introductiv de
poeziei este cea dintre talent şi sinceritate. Ambele vin academician Zoe Dumitrescu-
de la Dumnezeu. Talentul cu stilistică şi prozodie dar Buşulenga), Ediţia a II-a, revăzută şi
adăugită, Editura DIACON CORESI,
lipsit de emoţie şi de mesaj se ofileşte şi intră în 1993.
putrefacţie, precum un trandafir care pierde accesul la 2.Îmi cer iertare pentru lipsa
lumină şi apă. Acesta este diagnosticul pe care îl dau diacriticelor de limbă franceză,
curentului postmodernist aflat la modă în vremurile germană etc., lipsă cauzată de
noastre. neajunsurile mijloacelor tehnice avute
la îndemână.
56

Nicolae VASILE obișnuiseră cu această deviză,
iar pe de altă parte pentru că
patronii români ajunseseră,
Clubul deja, să nu mai aibă încredere
în inițiativele guvernamentale.
Episodul 6 O inițiativă bună a
Guvernului Adrian Năstase a
Mandatul al treilea al Președintelui Ion Iliescu
fost încurajarea întoarcerii în
relua, în relația cu mediul de afaceri, o parte din
țară a absolvenților merituoși ai
metodele fostelor mandate, dar pe o treaptă superioară
marilor universități ale lumii, și
de evoluție. Faptul că poporul român a vrut o revenire la
nu erau puțini.
cel ce a jucat un rol important în revoluție, deși, încă,
mai avea o serie de apucături comuniste, arăta că Clubul s-a implicat în
amețeala de măsuri de dreapta făcută oameni această acțiune, Alex
nepricepuți la economie, din perioada regimului Emil
Constantinescu, cu excepția celor din perioada
Guvernului Mugur Isărescu, care a fost foarte util
societății, dar a venit prea târziu, arată că românii
preferă strategia pașilor mici, care oferea mai multă
stabilitate. Și desemnarea Primului Ministru indica o
tendință spre modernism. Adrian Năstase, om foarte
educat, profesor universitar, cunoscător a mai multor
limbi străine, deși nu avea experiența economică a lui
Nicolae Văcăroiu, reprezenta un nou val al socialiștilor
europeni, dispus să intensifice atragerea de investiții
străine, să facă eforturi în dinamizarea negocierilor de
aderare la Uniunea Europeană și de a face pasul decisiv
pentru primirea României în NATO.
În acest sens, au fost înființate instituții
specializate. Pentru urmărirea unei politici unitare față
de investitorii externi, a decis formarea Agenției
Române pentru Investiții Străine, instituție care a
pregătit terenul pentru investiții majore, precum
PETROM, BCR etc., deși, ulterior, s-a reproșat acestei
politici neglijarea unor interese naționale din dorința, participând, alături de
declarată, de a intra mai repede în cele două organisme personalități ale mediului de
internaționale menționate mai sus. Adică, s-a acceptat afaceri, mediului academic,
un joc de tipul „privatizări contra voturi”, care, în final, reprezentanți guvernamentali,
și-a atins scopul preconizat. la mai multe întâlniri cu astfel
de absolvenți, unele încununate
Pentru sprijinirea producătorilor interni, dat fiind
de succes. S-au întors, la nivel
faptul că asumarea unei politici favorabile integrării
național, câteva sute de copii
europene schimba cu totul concepția ajutorului de stat,
excepționali, care din păcate, au
practicată până atunci, guvernul a încurajat o serie de
devenit țintele politice ale
măsuri sub egida „Fabricat în România”. Acestea, însă,
viitoarelor guverne, de alte
nu au fost prea eficiente, pe de o parte pentru că erau
orientări politice. Mulți dintre
bazate pe principiul de marketing, corect de altfel, că
aceștia s-au reîntors în
„promovarea costă”, iar firmele românești încă nu se
străinătate. Păcat, aceștia ar fi 57

putut, realmente, întări grupul de tehnocrați, foarte util acele „Gale de Înmânare a
într-o societate, mai ales în momentele de blocaje ale Premiilor Juran”, excelente
guvernărilor politice. Mai târziu, și bruma de tehnocrați ocazii de a arăta că țara noastră
existentă în România a fost compromisă participând la face eforturi pentru a intra în
un „guvern de tehnocrați” implicat în jocurile rândul lumii civilizate a
politicienilor. mediului de afaceri, stabilind
Președintele Ion Iliescu, în numele Instituției niște criterii clare de evaluare a
Prezidențiale, a acceptat o inițiativă a Clubului de a excelenței economice.
institui, și în România, cel mai înalt nivel de premiere Într-o ciclicitate care nu
pentru agenții economici. Modelul fusese dzvoltat în mai trebuie de mult timp
SUA, prin așa numitul „Malcolm Baldrige National dovedită, poporul s-a săturat de
Quality Award”, care se înmâna de către Președintele capitalismul paternalist, „de
Statelor Unite, pe baza unor evaluări foarte serioase, cumetrie”, denumit chiar de Ion
făcute de o instituție specializată, pe baza unor ctiterii Iliescu, nu creatorul, ci
denumite „The Malcolm Baldrige Criteria for ocrotitorul său, și a dorit mai
Performance Excellence”. Malcom Baldrige a fost unul multă adrenalină, cum spun
dintre cei mai renumiți șefi ai Departamentului de Stat puștii de azi pe la toate colțurile
de stradă. În democrație,
denumita de unii “triumful
prostiei’, pentru că nu cred că
există vreo societate în care
majoritatea populației să fie
formată din oameni deștepți,
poporul obține, totdeauna, ceea
ce vrea.
Așa a ajuns să conducă
România cuplul Traian Băsescu
– Călin Popescu-Tăriceanu,
realitate care dovedeste că
pentru Comerț ai SUA, în mandatul lui Ronald Reagan, dialectica are și variantă
iar sora sa, Letitia Baldrige, a fost printre cei mai mari capitalistă, nu numai marxistă.
specialiști în domeniul eticii mediului de afaceri. Cum spunea Antoine de
Pe acest model s-a înființat în România „Fundația Saint-Exupery, „pune-i să
J.M. Juran”, care acorda „Premiile J.M. Juran”, ambele construiască ceva și vor fi cei
purtând numele unuia dintre cei mai mari calitologi ai mai buni prieteni, dă-le ceva
lumii, de origine română, cu mari merite în redresarea degeaba și vor fi cei mai mari
economică a Japoniei, după al doilea razboi mondial. O dușmani”. Au construit
bună parte din Teoria Managementului Calității, care stă împreună preluarea puterii
la baza Standardelor de Managementul Calității din politice și au primit degeaba
Seria ISO, aparține conceptual acestui mare savant. România, care mai avea multe
de jecmănit, deși Radu Vasile
Primii doi președinți ai acestei instituții au fost dați
spunea, înaintea lor, că în țara
de Club, Înțeleptul fiind primul, iar Alex al doilea.
asta nu mai este nimic de furat.
Meritul Președintelui Ion Iliescu este acela că a
Președintele Traian
acceptat acest model și, de la instituirea acestor premii
Băsescu voia să organizeze
până la finalul celui de al treilea mandat al său, a
toate entitațile caracteristice
organizat la Palatul Cotroceni, în condiții foarte bune,
58 unei nații ca pe un vapor, unde
căpitanul este și administrator, și comandant militar, și din subordinea sa îl porecliseră
ofițer de stare civilă, și popă etc. Nu a putut scăpa de Nebunul, după exesele sale de
Tăriceanu, care forțat de împrejurări a fost, pentru un comportament pe care le
mandat de patru ani, un fel de „șef al echipajului”. manifesta aproape la fiecare
Referitor la Club, Alex îl cunoscuse pe viitorul întâlnire. Le povestea, atunci,
președinte ca Primar al Municipiului București, când cum era un fel de concurs între
participase, în numele oamenilor de afaceri din capitală, el și Traian Băsescu, care este
împreună cu Tătucul, la o discuție privind ruperea cel mai neconvențional
Clubului pe țară de filiala lui bucuresteană, presată de ministru.
Impăratul, urmat de câțiva șefi de reprezentanțe La una dintre aceste
județene, mai oportuniste. întâlniri, după discursul
Primarul, precum un căpitan de vas, a fost scurt și Președintelui, privind ideile
ferm: sale despre domeniu, a lansat
– Susțin varianta ruperii!... De ce, eu, sau altul un dialog cu sala. De obicei cei
care va veni după mine, să nu am o structură proprie
pentru legătura cu oamenii de afaceri și să merg prin
cea națională, unde prioritar va fi totdeauna Primul
Ministru?...
Tătucul, vizibil descumpănit:
– Dar, domnule Primar, noi avem, în interior, o
structură alocată doar Bucureștiului!... Iată, dânsul este
șeful acesteia!... spuse el arătând spre Alex.
– Da, dar dumneata ești șeful și vei asculta mereu
de Guvern nu de mine!...
Pe de altă parte, nu voi uita niciodată că, la Sala
Mare a voastră, i-ați dat să organizeze Revelionul lui
Vanghelie, nu mie. Asta nu se iartă!...
Era clar,… dacă primul argument era logic, treaba
cu Revelionul părea că îl afectase personal și nu era
nimic de făcut.
Primul Ministru era din același partid cu grupul
celor ce voiau reforme radicale în lumea afacerilor și
apropiați ca persoane, așa că a schimbat legea și în loc să din sală evitau să intre în
voteze sute de mii de oameni de afaceri pentru alegerea discuție cu domnia sa, aflaseră
Presedintelui Clubului, au votat, conform noii legi, deja de modul său răzbunător
numai 41 de membri, șefii reprezentanțelor județene și, de a fi. Împăratul l-a privit
astfel, Împăratul a devenit Președintele Clubului. dojenitor pe Alex, văzând că
ridicase mâna, în sensul că vrea
Președintele Traian Băsescu, care se potrivea la
să vorbească. Părea a spune, „ai
spirt și spirit cu noul șef al Clubului, și-a început relațiile
înnebunit?...”.
cu reprezentanții mediului de afaceri prin niște discuții,
care se voiau periodice. Cele două părți constau din
Împaratul cu șefii Cluburilor din județe, pe de o parte și – Da, domnule, ce vrei să
Președintele Traian Băsescu, însoțit de consilierul său spui?...
favorit, pe care Alex îl știa de când fusese ministrul – Domnule Președinte, în
domeniului său, pe de altă parte. Pe acesta din urmă cei primul rând aș vrea să vă
59

mulțumesc că țineți astfel de întâlniri, care sunt o mai mult un arbitru al mediului
dovada de transparență față de oamenii de afaceri. de afaceri și un intermediar al
– Da, da,… bine!... Să trecem peste introducere!... acestora cu mediul politic,
– Domnule Președinte, eu vă consider un om Împăratul era mult mai
deștept, cum deștept mă consider și pe mine. Nu trebuie expansiv, pornit spre exterior.
să ne fie rușine că suntem deștepți, este o mândrie!... Împreună cu el, Alex
participase la întâlniri cu
– Domnule, mie nu-mi plac lingușelile!...
Prințul Albert de Monaco, cu
– Aveți răbdare, nu este o lingușire, acum urmează Prințul Felipe al Spaniei, atunci
problema. prinț moștenitor, acum Regele
De ce folosiți cuvântul „deștept” în sens peiorativ? Spaniei etc., ceea ce nu era rău,
V-am auzit de mai multe ori spunând, în sens negativ, exponenții de vârf ai economiei
„băieții deștepți din energie”, „băieții deștepți din bănci”, românești trebuie să se
„băieții deștepți din universități”, „băieții deștepți din manifeste la nivel internațional,
imobiliare” etc. altfel libertățile de toate felurile
– Îî!... Dar eu m-am referit doar la cei care fac oferite de integrarea în Uniunea
lucruri rele!... Europeană nu își produc
efectele scontate.
Relația politicieni-oameni
de afaceri nu este una simplă.
Fiecare vrea sa facă parte și din
tabăra cealaltă, fără să dorească
să o părăsească pe a sa.
Oamenii de afaceri vor să fie și
politicieni, pentru a se proteja,
iar politicienii vor să fie și
oameni de afaceri, pentru a se
îmbogăți. Ambele categorii
sunt, însă, sub lupa justiției,
care, dacă își face treaba corect,
– Da,… poate au făcut lucruri rele, nu am de unde
respectând legislația din
să știu, dar chiar dacă este adevărat că le-au făcut, de ce
domeniul drepturilor omului și
să le ziceți „deștepți”?... Denaturați sensul cuvântului!...
a tuturor celorlalte libertăți
Nu este o treabă de justiție, este o treabă de limbaj.
oferite de legislația Uniunii
Întâlnirea s-a oprit atunci. Ulterior, a aflat, de la Europene (circulația
SPP-isul Președintelui din acea zi, care, întâmplător, îi persoanelor, mărfurilor,
fusese cândva student, că îl înjurase din plin în mașină. capitalurilor etc.), este foarte
Era cazul să se cam păzească!... După aceea a mai fost în bine, dar dacă economia cade
diverse acțiuni unde s-au întâlnit și nu a observat vreun sub influența, nocivă de multe
semn de ranchiună, dar îi spune cam în bășcalie ori în istoria României, a
„profesore”, semn că-l reținuse. Într-o misiune serviciilor secrete, nu mai este
economică în Egipt, din acea perioadă, chiar l-a luat cu bine. Este o problemă care ține
el în prezidiu, ca șef al delegației oamenilor de afaceri de libertatea competiției, niște
care-l însoțea, în sală fiind o mulțime de membri ai oameni de afaceri supuși unui
guvernului. exces de supraveghere sunt mai
Spre deosebire de Tătucul, apropiat al cercurilor de puțin competitivi decât cei care
stânga, care se manifesta preponderant în interior, fiind
60

simt realmente libertatea afacerilor. umor p61
Spuneam anterior că imediat după revoluție, lupta

Puiu Răducan
pentru cucerirea puterii economice pe o piață aproape
nouă, ca cea a României din acel moment, a început Yaha călare pe
între noii oameni de afaceri și vechii securiști. Au trecut dădă
aproape treizeci de ani de atunci și noii oameni de
afaceri au devenit vechii oameni de afaceri, iar vechii
securiști au fost înlocuiți de noii securiști, iar cuvântul (Pamflete-n zeamă de cucută
pușcărie a devenit unul foarte frecvent în limbajul actual și zaț de mătrăgună)
al afacerilor. Interesele partizane ale celor care trebuie III
să fie doar arbitri denaturează în mod inadmisibil Falsa pace domnește în
competiția liberă, făcând din conceptul de „economie de ținutul Yaya, unde bătrânul își
piață funcțională”, pentru care ne-am luptat atât să aprinde pipa… Of, Doamne, nu
dovedim că l-am îndeplinit în faza de preaderare la pipa păcii! Filistinii yaya-iști
Uniunea Europeană, o vorbă goală fară niciun
corespondent în realitatea românească actual.
De la începutul primelor mandate ale Președitelui
Ion Iliescu și până la finalul celor două mandate ale
Președintelui Traian Băsescu, mediul de afaceri
românesc s-a schimbat mult și la fel s-a schimbat și
percepția acestuia în societate.
La început, voiam supermarket-uri, acum nu prea
mai vrem, când am constatat că acestea ne omoară
micile noastre afaceri, voiam să intrăm cât mai repede
în Uniunea Europeană, pentru a ne plimba fără vize,
acum ne deranjează regulile impuse de aceeași
instituție, ne-au plăcut exporturile fără taxe vamale, dar
nu ne place că și alții au acest drept și ne-au inundat
piața cu produsele lor, ne-a plăcut să atragem cât mai
multe investiții străine, chiar am făcut legi pentru
favorizarea acestora, acum ne deranjează punctul de
vedere al reprezentanților acestora, ca participanți la
viața socială românească, fiind tot mai multe comentarii
privind îngrădirea lor prin legislație a acestora etc. din fruntea obștei blestemate,
Teoria sistemelor spune că dacă mai multe mărimi în posturi de regulatoriști
intră în același sistem, vor exista ieșiri similare, singurul feroce pun tunurile pe regulații
dădăiști, tratându-i ca pe niște
care diferă este timpul.
aprozariști asiatici cărora le
Am intrat în Uniunea Europeană, dacă respectăm dictezi și primești supunere
regulile acesteia, vom ajunge, după un timp specific totală.
României, la situația altor țări, care sunt de mai mult Starea lucrurilor ținutului
timp acolo. Vorba unui hâtru, „cine mai rezistă”. blestemat este un continuu
tangaj pe axa YAYA.
În cazuri stupid de
celebre, yadaiciștii, șefi ai
langurosului regim satanic de
fascist, yaya-ist, se 61

transformă-n costaricaniști, belgrădiști, londoniști, Yaya, conducător feroce cu
puternic susținuți de limbincuriștii dădăi. pușcărie la bază în timpul
Poporul dădău, unicat în stăpânirea Domnului se- serviciului...
ncaieră cu el însuși pentru slujirea întru religie a Yaha- Nu se știe dacă se poate
ilor. Îi limbincurează sălbatic, îi venerează-n principii coborî mai jos cu jigodismul
„progresiste” până-n slăvi pe călăii yaya-iști. sălbatic în „contraselecția
Învăluiți în meschinăria pudibondă mic-burgheză valorilor”, a caracterelor,
de-acum și dintotdeauna și dădăii și yaya-ii conviețuiesc discursurilor, mentalităților,
stupid. figurilor limbincuroide.
Cum femeia care ia bătaie de șapte ori pe Spre „slava” poporului
săptămână plus în zilele cu post, dar și în cele fără și de dădău, acesta nu mai este în
patru ori joia, spune-n gura mare că-și iubește bărbatul pericol de a fi invadat de forțe
cu a cărei bătaie s-a învățat și poporul dădău își iubește exterioare.
cu aceeași patimă pe cel care-i suge sângele. Viermele este înăuntru și
Cu adevărat că ținutul Yaya a devenit un bantustan roade.
multilateral retardat, care cu ajutorul poporului dădău Și roade… și roade… și
pângăresc lumea și viața. roade…
Este viermele propriului
popor, poporul dădău.
Și totașescu și
așamaidepărtescu
cașairomânescu să
supărlumescu…
Și Dumnezeu fuge, fuge,
fuge!...
IV
Bătrânul Yaya din nou își
pregătește ziarul timpurilor să-
și construiască binemeritata
Prin cabinete guvernamentale de toată jena Yaya- pipă…
iștii subjugă propriul popor, poporul dădău spre mare Literele pline cu untură
(acestuia din urmă) fudulie. Fudulia poporului dădău bătrână din bucata de ziar
este fără margini spre stupefacția tuturor popoarelor impricinat încep să plângă de
ținutului lui Dumnezeu. focul ce le va pătrunde și le va
Statul Yaya este cel mai mare hoț al poporului introduce în plămânii
Dădă. comuniști ai bătrânului…
Primul cabinet Yaya din guvernarea modernist- Își așează moș Yaya
occidentală, de când „laptele și mierea curge ne-ncetat”, meticulous ochelarii cu aceleași
era foarte prost, și condus de un nemernic un pic mai lentile concav de convexe și
mare decât un nimeni. Al doilea a fost și mai prost, privește…
condus de un și mai mare nimeni și tot așa și iar așa… și- Unde să poată privi decât
nco-dată tot așa, hărăi șa… în urmă?
Ultimul este anomia absolută la toate categoriile. Ce bine mai era cu
Un ins ca actualul om al justiției era relativ stingher în tovarășii! Duhul rău îi bate-n
primul guvern, normă în al doilea și figură slugarnică, geam însă: Hei, ce ai tatae? Păi
limbincuristă, pupincurist-unanimă a ultimului mohican acum nu este la fel? Nu porți
62 aceeași… pălărie?

SSuuG Ghhiițțăă bbăăttrrâânnuull YYaayyaa șșii ssee ggâânnddeeșșttee ddeeppaarrttee… … llaa ppoovveessttee… … ȘȘii YYaayyaa ssuuG Ghhiițțăă
aalltt țțiinnuutt m a z ă r g ă ș
mazărgășcăricesc…c ă r i c e s c … ppeeșșttee… … Voi, cu les, cu hoțiii,, nnee
V o i , c u le s , c u h o ț i
FFaattaa lluuii,, TTăărrii cceeaa nnuu((m miissm maattiiccăă)),, uullttrraalliibbeerraallăă,, ccuu mmăănnâânnccăă llaa ddeesseerrtt..
bbooaannțțaa rrooșșiiee,, ss--aa aappuuccaatt ddee ffuum maatt șșii nnuu m maaii ddăă nniiccii uunn PPooppoorruull ddăăddăăuu rrăăuu ddee ttoott
PPoonntt aa ((ccuu m m ddee llaa m măăggăărriițțăă--nn ccăălldduurrii ffiieerrbbiinnțții..)) vvootteeaazzăă ccee--ii ddiicctteeaazzăă ccoonnșșttiinnțțaa…
…
NNeerrvvooaassăă ccuu nneerrvviiii,, hhooaașșccaa ddee YYaahhaa rreecciittăă vveerrssuurrii aallttoorraa..
cciicclloonniiccee… … „„D Drraagg nnee--aa ffoosstt vvoorrbbaa șșii ppoorrttuull șșii--aaccuum m nnee MMuurrddaarrii llaa gguurrăă ddee lliim mbbii
ssuuG Ghiță porcul…” Cu steagul nației sale maghiare ssee--
h i ț ă p o r c u l… ” C u s t e a g u l n a ț i ei s a le m a g h i a re ssttrrăăiinnee aattââtt ddăăddăăiiii ccââtt șșii yyaayyaa--
nnffăășșooaarrăă ppââ--nn llaa rrââuu ccâânndd m meerrgg rruuffeelleellaa bbrrââuu… … iișșttiiii ccoonnvviieețțuuiieesscc uunniiii ppee
BBaa ddee--aa ii--aarr,, ccaa--nnttoottddeeaauunnaa eessttee oobbrraazznniicc șșii aassccuullttăă ssppiinnaarreeaa cceelloorrllaallțții…
… ddoorr uunniiii ppee
CCiiuuvviicc((aa)) cciivviiccăă rrăăuu ssăă ddeecciiddăă vvoorrbbee lliim mbbiinnccuurriissttiiccee.. cceeaaffaa cceelloorrllaallțții…
…
BBiiccaa((uuss)) ccăă ssuunntteem m rrooșșiiii,, rrooșșiiii ddaa pprrooșșttii,, ddăăddăăiiii ssee-- PPrriinn M Mazaarrggaaccșșccaarr ssee ffaacc
a z
nngghheessuuiiee,, ssee ccaallccăă ppee ppiicciiooaarreellee ddeeggeetteelloorr ddee llaa m mââiinnii ssăă llooccuurrii ddee vveeccii pprriinn ccoonnttrriibbuuțțiiaa
vvootteezzee,, eevviiddeenntt,, R O
ROȘU.Ș U . ppooppoorruulluuii ddăăddăăuu.. D Deejjaa ssttaattuull
PPăădduurriillee ffuugg îînn ttiirruurrii șșii yyaayyaa--iișșttiiii vvoorr ssăă uucciiddăă
CCooddrruu țțaacc,, țțaacc,, țțaacc ccăăpprriițțăă,, țțaacc,, ppâânn llaa uurrm măă ttoott… … țții--oo
ffaacc!!...... PPâânn’’ llaa uurrmmăă ttoott țții--oo ttrraagg!!.....
YYaayyaa ll--aa aassm muuțțiitt ppee ccăălluuggăărruull FFăărrddeeppăărr llaa m miinnttee
ccaarree N Naa ssttaa((tt)),, ssee vveeddee ccuu oocchhiiuull lliibbeerr,, ccăă eessttee m maaii iieeffttiinn
ccaa uunn gglloonnțț rreebbeell… … și-o execută la dispoziție m
ș i - o e x e c u tă l a d i s p o zi ți e maatteerrnnoo--
ppaatteerrnnaallăă ppee pprriinnțțeessaa--nn bbaallaannțțăă iinnssttaabbiillăă..
CCâânnttăă,, ccâânnttăă,, llaattrrăă CCiiuuvvii ccăă ssee aauuddee--nn vveesstt șșii--nn
ttooaattee ppuunncctteellee ccaarrddiinnaallee șșii oorrddiinnaarree șșii ccrriim miinnaallee șșii
bbeessttiiaallee… … Cântă cântarea morții: „Drag ne-a ffoosstt ppee
C â n t ă c â n t a r e a m o r ț i i : „ D r a g n e - a
lluummee hhooțțiiii!!””.. SSuuppuussuull ccăălluuggăărr iinnffaannttiill ssppăăllaatt ppee ssuubb
țțeeaassttăă sseeaam măănnăă sseem miinnțțee ddee m mooaarrttee ssuubbttiillăă ppeessttee
ppooppoorruull D Dăăddăă((U U)) rrăăuu.....
SS--aa ssccrreem muutt ccââtteevvaa ssăăppttăăm mâânnii,, ccăărruuiiaa ii ss--aa ssppuuss::
TTuu ddoo((aa))rr ssăă cciitteeșșttii pprrooccllaam maațțiiuunneeaa!! A Așșaa aa șșii ffăăccuutt
ssuuppuussuull… … TTuu.. D Doorr șșii aaccuum m ccuuvviinntteellee ddeecciizziioonnaallee,,
ssuuG Ghiță dulce spre satisfacția ssttuuppiizzddăă aa m
h i ț ă d u l c e s p re s a t i s fa c ți a maarreeșșaalliilloorr ssăăii
ppee ccaarree--ii lliim mbbiinnccuurreeșșttee ssăăllbbaattiicc..
ȘȘii--aa sscchhiim mbbaatt aappooii ppaam mppeerrssuull ddee llaa gguurrăă șșii ss--aa
ccuurrăă… … țțaatt… … YYaayyaa șșii--aa ttrriim miiss ssooll ppeennttrruu aa
CCââiinneellee aassm muuțțiitt aa m muușșccaatt,, aa oottrrăăvviitt șșii aaccuum m ssttăă aarraannjjaa ddeeppuunneerrii ffiinnaanncciiaarree îînn
aassccuunnss dduuppăă ppuullppaannaa rrooșșiiee aa yyaayyaa--iissttuulluuii ccăăllăăuu.. ssccooppuurrii ccaarriittaabbiillee sspprree ffaavvooaarreeaa
MMeerreeuu,, m meerreeuu ssee iissăărree((ss)) ccuu ccââttee uunnuull șșii aarruunnccăă cceelloorr ccaarree aauu ffuurraatt.... ffăărrăă vvooiiaa
ppeessttee ddăăddăăiiii pprrooșșttii ddee nneem meerrnniiccii ccuu pprroocceennttee,, ttaaxxee,, bbiirruurrii lloorr..
sspprree cciinnsstteeaa șșii oonnooaarreeaa yyaayyaa--iișșttiilloorr… … IIllii ee ssccuu((llăă)) m maarree GGîî ddee--aall ddrreeccuulluuii ffaaccee
nniiccii îînn ppuuțțăă nnuu îîll ddooaarree aattââttaa ttiim mpp ccââtt ppooppoorruull pprrooppaaggaannddăă rrooșșiiee ccuu ssppuum mee
ssoom n a m b u l D ă d ă
mnambul Dădă îi suge șosetele… î i s u g e ș o s et e le … ssăăllbbaattiiccee llaa gguurrăă……
RRoom maa((nn)) ee ddeeppaarrttee șșii nnuu ttrreebbuuiiee aașștteeppttaattăă iinnvvaazziiaa FFooccuull aarrddee,, DDăăddăă ttaaccee… …
mmolușteloorr ssttrrăăiinnee aattââttaa ttiim
o l u ș te l mpp ccââtt vviieerrm meellee eessttee îînnăăuunnttrruu,, ȘȘii D Duum mnneezzeeuu ffuuggee,, ffuuggee,,
aattââttaa ttiim mpp ccââtt CCaalluull TTrrooiiaann aa iinnttrraatt bbeenneevvooll îînn bbuurrttaa ffuuggee!!.....
cceettăățțiiii m muucceeggăăiittee..
DDrraagg nnee--aa ffoosstt,, nneeiiccăă ooddaattăă ccâânndd m mâânnccaam m ssaarree ccuu
cceeaappăă,, ddaarr aaccuum m mai Drag ne(a) este, ne hrănim
m a i D r a g n e ( a ) e s t e , n e h r ă n i m ddiinnttrr--oo 63
63

Rodica Bogdan
1 aprilie – păcăleli de-a lungul Întâi April

timpului (colaj)
Se'ntorcea acasă vesel
M-am gândit iubitule că nu trebuie să mai Şi de sine mulţumit:
trăieşti în minciună şi să-ţi zic cine sunt eu cu Câţi prieteni întâlnise
adevărat. Te înşel de 3 luni cu cel mai bun prieten
al tău din clipa în care el s-a dat la mine, iar eu nu El pe toţi i-a păcălit.
am putut să-l refuz. Îmi cer scuze pentru
sentimentele rănite şi promit că e ultima Şi mergând pe drum, într'una
păcăleală de 1 aprilie care ţi-o fac. Te iubesc!
Tot în gându-i plănuia
Ce să facă, ce să zică,
Pentru că eşti unul dintre prietenii mei buni
Ca s'o-nşele şi pe ea?
îţi trimit şi ţie acest mesaj să te anunţ că mâine
mă mut la casă în Canada alături de alte neamuri *
ale mele. Dacă doreşti săptămâna asta ne putem Strânşi în braţe îi găsise!...
întâlni pentru a ne lua la revedere.
A rămas încremenit.
„Ah ! Te-oi omorî femeie
Am auzit la ştiri că a fost găsit un bărbat la
Cu netrebnicu-ţi iubit!”
grădina zoologică dezbrăcat, foarte urât cu spume
la gură şi imediat m-am gândit să te întreb dacă
eşti bine! Aştept răspuns! Însă Ea, râzând, îi zise:
„Ce te superi?... Ești copil!
Suntem prieteni de atâţia ani și de aceea îmi Ţi-am jucat şi eu o festă
este foarte greu să îți spun ceea ce trebuie să îți
Azi e doar Întâi April.”
spun. Dar trebuie pentru că nu mai pot trăi în
minciună, nu mai vreau să mă scald în această
mocirlă… Iubita ta te înşeală cu mine. Eu te înșel Phoebus
cu ea… Îmi pare rău … S-a întâmplat… Știi că nu
ai cum să stai împotriva sentimentelor. Mi-am publicată în numărul din 5
spus că nu trebuie, că nu se cade… O iubesc… Îmi aprilie 1898 al săptămânalului
pare rău… Promit că nu mai fac glume proaste de „Foaia Populară”
1 Aprilie!
64

Revista Cronos Nr. 4 (39), Aprilie 2018

Caricato da

Informazioni sul documento

Titolo originale

Copyright

Formati disponibili

Condividi questo documento

Condividi o incorpora il documento

Opzioni di condivisione

Hai trovato utile questo documento?

Questo contenuto è inappropriato?

Copyright:

Formati disponibili

Revista Cronos Nr. 4 (39), Aprilie 2018

Caricato da

Copyright:

Formati disponibili

ŞTEFAN OCTAVIAN IOSIF 1

Revista de cultură CRONOS ~ Peniţa de Aur – izvor de cultură

ANUL V, serie nouă, nr. 4 (39), 2018

Așa cum se zice în popor că „nu lipsește martie din

Revista de cultură CRONOS ~ Peniţa de Aur – izvor de cultură

Profesoara Antonia Badea, cu o fină introspecție a

Auditoriul a fost răsfățat prin rularea unor scurte

ANUL V, serie nouă, nr. 4 (39), 2018

ANUL V, serie nouă, nr. 4 (39), 2018

Revista de cultură CRONOS ~ Peniţa de Aur – izvor de cultură

ANUL V, serie nouă, nr. 4 (39), 2018

Revista de cultură CRONOS ~ Peniţa de Aur – izvor de cultură

ANUL V, serie nouă, nr. 4 (39), 2018

ANUL V, serie nouă, nr. 4 (39), 2018

ce să-ţi mai spun...

mă urc în pod şi privesc poarta

ANUL V, serie nouă, nr. 4 (39), 2018

Parcă Îți văd asina ce Te poartă Vă am mereu acasă

Revista de cultură CRONOS ~ Peniţa de Aur – izvor de cultură

Privirea ta cu iubire mă descântă,

Încă mai simt sub tălpile mele nisipul

Un fulg plutește prin aer atât de ușor,

ANUL V, serie nouă, nr. 4 (39), 2018

Revista de cultură CRONOS ~ Peniţa de Aur – izvor de cultură

destrămată și remodelată-i imaginea– are dreptul să devină

în punctul de ruptură: altoit în lumină

ANUL V, serie nouă, nr. 4 (39), 2018

Revista de cultură CRONOS ~ Peniţa de Aur – izvor de cultură

ANUL V, serie nouă, nr. 4 (39), 2018

Despre ce vorbim aici? Despre sensibilitate... Am

ANUL V, serie nouă, nr. 4 (39), 2018

Revista de cultură CRONOS ~ Peniţa de Aur – izvor de cultură

ANUL V, serie nouă, nr. 4 (39), 2018

Revista de cultură CRONOS ~ Peniţa de Aur – izvor de cultură

ANUL V, serie nouă, nr. 4 (39), 2018

Revista de cultură CRONOS ~ Peniţa de Aur – izvor de cultură

ANUL V, serie nouă, nr. 4 (39), 2018

Am aflat din surse confidenţiale că, după ce

ANUL V, serie nouă, nr. 4 (39), 2018

ANUL V, serie nouă, nr. 4 (39), 2018

Revista de cultură CRONOS ~ Peniţa de Aur – izvor de cultură

ANUL V, serie nouă, nr. 4 (39), 2018

Revista de cultură CRONOS ~ Peniţa de Aur – izvor de cultură

ANUL V, serie nouă, nr. 4 (39), 2018

Revista de cultură CRONOS ~ Peniţa de Aur – izvor de cultură

ANUL V, serie nouă, nr. 4 (39), 2018

Revista de cultură CRONOS ~ Peniţa de Aur – izvor de cultură

ANUL V, serie nouă, nr. 4 (39), 2018

ANUL V, serie nouă, nr. 4 (39), 2018

Revista de cultură CRONOS ~ Peniţa de Aur – izvor de cultură

Paul Rotaru Aș fi...

Aș fi rămas o umbră de cuvinte, îmbălsămând splendorile Selenei,

Aş fi putut să cad în amorțire pe povârnişul liniilor drepte,

Aș fi dorit ca simfonia vieții să-şi lase toată roua peste oameni

Aş fi cântat, de dragul unor inimi, ovația minciunilor perfecte

Cedarea se cultivă cu măsură pe cărţi, pe generaţii, pe vorbire,

Ar fi un semn de imaturitate şi îndrăzneala care sapă iaduri –

Nedreapta judecată dinspre mine s-ar face susceptibilă de multe

Aş fi râvnit la roadele menirii tot astfel cum destinul mi-ar fi pagini

ANUL V, serie nouă, nr. 4 (39), 2018

Aş fi anticipat, dintr-un capriciu, întreaga dramă ce ne stă-nainte

Şi aş mai fi ceva: o boltă-naltă pe unghiul lunii septentrionale,

Căci, dincolo de cosmosul în haos, de praful condensat după explozii,