Cercul 1: În loc de o posibilă prefață

Eu mă întreb, eu îmi răspund

− De ce ai scris această carte când ştii că n-are cititori?

− Am scris-o fiindcă plec Departe. Plec în curând. Plec de cu zori.

− Atunci de ce ți-ai dat risipa nesomnului în izvodiri?

− Ca să mă regăsesc în hora mai multor cercuri de iubiri.

− Iubirile din care însuți destinul vieții ți-ai țesut?

− Așa e cum întrebi. Întocmai. Cum înțelept ai priceput.

− Îți iei iubirile cu tine să-ți fie scutieri părtași?

− Tu-n locul meu la fel ai face, de nu faci parte dintre lași.

− Iubirile față de cine și cât de-ntinse în cuprins?

− Iubiri de tine și de mine, și-n toate, dacă ești convins.

− Convins în toate? Dar în toate n-ai întâlnit și neiubiri?

− Ba cum să nu, pe-ndestulate, cât Cerul în nemărginiri.

− Dacă vorbești de Cer înseamnă că știi iubirile de Sus?

− Chiar gândul ăsta mă îndeamnă, să știu de sunt, cum li s-a spus.

− Cum li s-a spus? De către cine? Și de vei şti în ele crezi?

− Ești prea grăbit să-ți dau răspunsuri și uiți pe ce locșor mă vezi.

− Cum ce locșor? Nu ești ca mine? Nu pământean ca mine ești?

− Sunt pământean, sunt ca și tine, dar eu mă schimb când nu gândești.

1
− Nu te-nțeleg în ce privință asemănarea mi-o înșeli?

− Nu ți-o înșel, dar în iubire eu am temeiuri de-ndoieli.

− În ce credință, de exemplu, tu vrei să te deosebești?

− Iubirea osanată-n templu în fața celei pământești.

− Nu ești prea încrezut în tine și prea pedant în formulări?

− Eu cred în ce îmi face bine, ce nu, așez sub întrebări.

− Și întrebările rebele cum cer iubirii socoteli?

− Măcar să-i scoată la lumină rotirea-n cercuri cu-ndoieli.

2
 Cifra 13 în cercuri

Unii ți-au zis “cifră ghinion”

Alții ți-au zis “cifră cu noroc”.
Ce e adevăr și ce e zvon
Eu încerc aici să dezghioc.

Retrăiesc rotirile-n iubiri

trei’șpe cercuri strânse la un loc
cu văpăi în ele și-amăgiri
între ghinion și-ntre noroc.

Nu le ştiu sorocul cum le-a fost

fiindcă tuturor le-a fost sortit
și noroc, și nenoroc în rost
după cum în cercuri s-au rotit.

Limba Română
“Omul nu trăiește numai cu pâine,
ci și cu orice cuvânt care iese din
gura lui Dumnezeu” (Matei 4:4)
Mă plec în fața ta Limbă Română
prea dăruită-n straie de Cel sfânt
că eşti în cercuri de iubiri stăpână
și le îmbraci în cel mai bun cuvânt.

Cuvântul “pâine”, pururi hrănitor,

cu “Dă-ni-l, Doamne”! înfrățit mereu,
tu îl veghezi în cel mai sfânt sobor
să fie-n boli de suflet panaceu.

Cuvintele-nrăite-n fibra lor

tu le usuci şi le arunci cât poți,
ca un cinstit și bun semănător
ce știi neghina din grânar s-o scoți.

3
 Iubirile în oglindă

Să ne privim iubirile-n oglindă

ca daruri între daruri pe pământ,
numai oglinda ştie să surprindă
ce dâre lasă ele-n jurământ.

Din suflete iubirile țâşnesc

în două chipuri arse în simțiri:
un chip de pământean şi-un chip ceresc
părtașe şi-n alint şi-n vrășmăşiri.

Tu în oglinda ta cum ți le vezi

când ochii ți le licăre avizi?
Mi-e teamă că prea mult le ondulezi
și-ţi este imposibil să decizi.

Dragostea biblică
“Dumnezeu este dragoste” (I Ioan 4:8b)

Nu L-am văzut, nu-L văd, cum nimenea

nu L-a văzut în Sfânta lui Lumină,
dar am văzut, și văd, și voi vedea
prea vasta și frumoasa lui grădină.

Grădina mea, a ta, a tuturor

cei care din Scriptură ne-am desprins
îngemănați ca frați și ca surori
sub al iubirii nimb de neînvins.

Grădină-rod de meri și trandafiri

de spice, și fânețe, şi ştiuleți
de ciripit de păsări în delir
de clopoței în clinchet prin nămeți,

Grădină-n tot ce astăzi moștenim

din dragoste, cu dragoste de noi,
sădindu-le-n urmași cu sfânt altoi,
prin dragoste cununi să-i împletim.

4
Iubirile și anii

Iubirile mele
desprinse din stele
ușor s-au aprins
grăbite s-au stins.

Iubirile mele
sub zări călătoare
cu ochii spre stele
visau Carul Mare.

Iubirile mele
ca roua-n grădină
deschise zorele
scăldate-n lumină.

Iubirile mele
pe brazde de lut,
pismașe-ntre ele
cu vrut și nevrut.

Iubirile mele
și undiți de pești
și joc de vântrele
și fir de povești.

Iubirile mele
căite se-adună
mustrate de stele
țipate-n furtună.

Iubirile mele
de brume ajunse
pândesc santinele
la porțile plânse.

Ajută-le, Doamne
și iartă-le-n vină
la anii cu toamne
secați în sulfină.

5
 Le cer mângâiere
ca ultim cuvânt
șoptit în tăcere
cât încă mai sunt.

Dârele iubirii

Iubiri visate
Iubiri trăite
Iubiri pierdute
Ce-ați fost?
Cum ați fost?
Dâre de vis,
de dor
și de rugă.
Dâre de brazi,
de flori
și de ape;
dâre de șoapte,
sărut
și minciuni;
dâre de milă
de gâze
și câini;
dâre de strigăt,
ecou
și tăceri;
dâre de semeni,
cu râs
și cu măști;
dâre de jerbe,
de cripte
și cruci…

O, dârele mele fugare,

iubiri sub porunci sau rebele,
nesomnul din tainica-mi stare
brodați-l cu licăr de stele.

6
Acum în ajun de Plecare
vă cer sfiicioasă iertare,
cum știu sau mai mult cum nu știu,
acum când vă scot din uitare
căit că vă scot prea târziu.

Ce-ar fi...

Ce-ar fi să vorbesc despre mine

să-mi scot iubirea din casă
trăită în rău şi în bine
aşa cum destinul m-apasă?
S-o spun cum a fost şi n-a fost
şi curată în rost
şi opacă-n nerost
şi vibrată-n cuvânt
şi-n tăceri de mormânt?

Că, de! şi eu, cum am fost

și cum sunt
un pumnişor de pământ,
m-am ştiut mai mereu
când prea viu,
când prea mort
când, de timp, tors mereu
cum din caier firul de tort,
de vreme şi-n vremuri supus
şi ades nesupus
mai ales Celui de Sus!

Ce-ar fi să vorbesc cum mi-am dus

şi încă îmi duc
destinul în cântec de cuc,
între fraţi şi jivini
între şerpi şi-ntre flori din grădini,

7
colindând şi pe câmpuri cu spini
rătăcind şi în nopţi cu năluci
spânzurat şi în vârf de uluci?

Fie ce-o fi cu Ce-ar fi

mi-am zis hotărât într-o zi
că timp nu mai am a boci,
nici timp de vrăjmaşi a mă teme
nici timp vâlvorit în boeme
nici timp să mai duc noi poveri
sub vâsle de îngeri străjeri.

Timpul meu în derută

aleargă pe ultima sută.
Și dacă e timpul în goană
şi vocea din cale tăcută,
să-i storc de la rană la rană
prisosul de stropi de cucută
şi-n suflet să-mi torn în cămări
zvâcniri şi lumini de prihană
să-i dau, cât mai pot, vindecări
grelei boli numită-ndoială.

Timpul ca timp

Timpul n-a ieşit cu nimic

din tipic:
tot Geneză
tot Viaţă
tot Moarte
tot Aici
tot Departe.

8
Doar eu o frântură din timp
ca Răstimp:
ca Rai
ca Asceză
ca Lacrimi de Foc
ca Sloiuri de Ghiaţă
pe scurt ca fărâmă de viaţă.

Timpul meu?
Şi noroc
şi chirciri sub obroc
şi izvor de iluzii
şi dureri sub infuzii
şi cafea în ibric
şi ascuns inamic
şi cu zâne de gât
şi duhnind a urât
şi cu uşi încuiate
neputând să le stric
rotitor întru toate
rotitor în Nimic.

Ăsta a fost timpul meu,

amăgit curcubeu
s-a tot scurs, s-a tot scurs
când cu paşii de urs,
când cu paşii de ciută,
când cu voce tăcută,
când cu gustul mieros,
când cu „Of” ofticos,
când slăvit la pahar,
când hulit la altar,
când luminându-mi poteca
când bâjbâind înspre Mecca.

9
Dar aşa cum a fost timpul meu
sau cum mi l-a dat Dumnezeu,
eu îi aduc mulţumiri
că a fost generos în iubiri.

Mandala

Tata postea în ziua de Miercuri

şi-n ziua de Vineri postea
găsindu-şi în asta un rost.

Că de n-ar fi ţinut post

prea bine nu-i mergea,
ar fi căzut în păcat
şi ar fi spart
sticla de la lampa cu gaz
intrând la necaz.

Dintr-o asemenea vină

n-ar fi avut noaptea lumină
şi fără lumină de noapte
cum putea să-şi vorbească în şoapte?
Că-n şoapte, zicea el, înţelept,
omul gândeşte mai drept.

Eu, în ziua de miercuri,

să fiu drept, n-am postit,
drept care în noaptea de miercuri spre joi
când de şoptit mai şopteam peste foi
îmi ieşeau rimele moi
şi la mers slăbănoage,
bune de aruncat la hârţoage.

Dar de când viaţa mi-am fixat-o în Cercuri

într-o carte târzie,

10
mi-a ieşit în drum profeţie
şi ziua de Miercuri,
o rimă deplină la Cercuri.
Şi mi-am zis, ce-ar fi dacă
poezia mea o să-şi facă
din Cercuri făptura,
statura,
alura,
că prea a fost o vreme buimacă
și-n strai de lumină săracă.

Însă, aşa cum se ştie,

dacă rosteşti poezie
îţi trebuie rime, nu glumă,
că altfel te sugrumă
ştersătura de gumă.
Și dacă n-ai la-ndemână o sumă,
de rime stelare
le cauți prin dicționare
și le afli bizare.

M-am pus şi eu pe căutate

în dicţionarele toate
să aflu ce rime găsesc pentru Cercuri
în afară de Miercuri.
Dar nimic n-am găsit
potrivit,
oricât am răsfoit,
chinuindu-mi privirea prin foi
înainte
și înapoi
de la „C” la „M”, alandala,
adică de la Cercuri la Miercuri,
până m-a izbit, ca o luare-aminte
cuvântul în rostire ciudată: „Mandala”

11
Ce clipă-n bucurii înmiită
când am aflat că „mandala”
în limba sanscrită
înseamnă Lumină.
Lumină deplină
care dă înconjur
unui Cerc Pur.
Cerc Pur de Lumină,
Lumina de zi şi de noapte
rostire sonoră şi-n șoapte
pe un câmp alb, de hermină,
ferit de pălămidă şi glod,
sub brazde cu suflet şi rod.

Îţi mulţumesc, scumpul meu Tată,

că m-ai învăţat să postesc
în ziua de Miercuri,
rimă a Iubirilor-Cercuri,
Cercuri ale iubirilor mele
nişte dâruțe de stele,
îndepărtate de rău
datorită sfatului tău.

Că de n-aş fi ajuns la Mandala

mai hălăduiam alandala.

Sângerând

Buzele mi le-a ars șesul meu

cu arşiţa vânturilor uscate.
La lumina pâlpâirii de seu
mâzgăleam caiete pătate.

12
Ca să scap de arsurile gurii
am despicat tufişurile pădurii
cu tălpi bătucite și răni
și sete secată în căni.

La răscruci cu tufe ţepoase

căutăm cărărui de lumină,
cu Golgota troznindu-mi în oase
și-ntre dinți mai mult cu neghină.

Când Mandala mă luase sub veghe

mă lepădam de Satana,
sângerând din leghe în leghe
ca să-mi vindec în inimă rana.

Tripticul destinului

Naştere-Viaţă-Moarte
unite prin linioare
sudate-ntre ele
sub stele mereu clipitoare
sub stele mereu căzătoare
sub stele mereu născătoare.

Cât de îmbinate
sunt unele cu altele
toate potopitoare în pleoape
toate unindu-ne haltele
uimitor de aproape,
neştiut de departe.

Cine le împarte?
Cine le uneşte?
Cine le desparte?

13
În hora mereu rotitoare
ne prindem şi noi
şi horim în roi după roi
fiinţe stelare
rând pe rând căzătoare
şi din noi altele născătoare.

Crucile

Cruci de lemn
Cruci de fier
Cruci de piatră.

Dă-mi, Doamne, un semn

pe crucea cea mai lăcrimată
a fiului meu,
să le înţeleg
şi să mă dezleg
de gândul că nu sunt stingher
în lumea ce încă mi-e dată
şi pe care o duc tot mai greu,
până la regăsirea fiului meu.

14
Cercul 2: Iubiri închipuite

Oracole

Eram elev și-n mii de-nchipuiri

cătam iubirii mii de definiții
şi nu gustam niciuna din iubiri
halucinând în mii de intuiții.

Îmi amintesc că „fata ce-o iubeam”

scrisese pe-un dictando nou: ORACOL
şi mi-l dăduse, primul eu să-l am
şi-n el să scriu al dragostei miracol.

− Iubirea ce-i?
− E visul efemer...
− Ce ochi iubeşti?
− Doar ochii tăi căprui.
− Şi ce-ți doreşti la el?
− Doar caracter.

Apoi am cumpărat eu un caiet

şi-am scris pe el, cum ea a scris, ORACOL
şi i l-am dat drăguței cu-n buchet
de întrebări, trifoi cu două foi:

− lubirea ce-i?
− E fumul trecător...
− Ce ochi iubeşti?
− Pe-ai tăi, căprui-închişi...
− Ce-adori la El?
− Împrăştierea-n nori.

15
Așa scriam pe-atuncea reciproc
oracole școlare, fantezii,
chemând iubirea noastră la soroc
pe sterpe portative de hârtii!

Dialog cu natura

− Codrule, mă vrei la sânu-ţi

de smarald şi fremătări?
− Numai de-mi aduci iubire
pe-adumbritele-mi cărări.

− Munţilor, mă vreţi pe culmea

ce-şi încuşmă fruntea-n nori?
− Floarea de colţ îi aşteaptă
doar pe vajnici suitori.

− Râule, mă laşi pe malu-ţi

cu şoptire de argint?
− Murmuru-mi îmi este cântec
pentru cei ce nu mă mint.

− Poeniţă, cu narcise,
mă primeşti pe-al tău covor?
− Eu îţi dăruiesc buchete
de eşti dor chemat de dor.

16
 Ecoul

Cine străbate crestele de munţi?

Cine uneşte zările cu punţi?

Cine se pierde ciocârlie-n slăvi?

Cine s-aude şipot în dumbrăvi?

De-o fi să fie el, ecoul-glas

În inimă îşi are cald popas.

De-aş avea un tulnic

De-aș avea un tulnic mare

mi l-aş face bun poştaş
să-mi ducă din zare-n zare
dorul roib şi pătimaş.

M-aş urca odat’ cu zorii

pe pajiştile cu flori
unde urcă doinitorii
viersuire de păstori.

Şi-nfrațindu-mă cu norii
m-aş căzni să înfirip
cântecul brodat cu sorii
care dau iubirii chip.

17
 Cântecele ne-nțelese

Ce-s cu cântecele-aceste
înrouate-n dimineți
de se-nclină stânci şi creste
şi dau mâna la drumeți?

− Intră-n codrul cu izvoare

să-ţi vibreze în urechi
cântece legănătoare
ce ascund poveşti străvechi:

„De treci codrul de aramă...”

Glasul cui i-aici ascuns?
Ce liră de-argint te cheamă
să pătrunzi în nepătruns?

Codrul cel slăvit pe liră:

„De departe-l vezi albind...”
Cântecele cui respiră
frumuseţi de labirint?

Noi „Călini” şi noi balade

iambi de paseri, suitori,
glasuri repezi de cascade,
adieri de foșnitori.

Și chemările iubirii
lângă şipot de izvor
împletesc cu-arniciul firii
dorul chemător de dor.

18
 Destăinuire sub lună

Cui să mă destăinui? Ţie...

Să te fac şi eu crăiasă
sau a nopților mireasă?

Mi te uită spre izvoare

unde chipu-ți se întrupă
ca bănuțul într-o cupă.

Lăngă tine stă de strajă

o fătucă-mbujorată
de iubire aşteptată.

Tu o-neci în văl de vrajă

până ce voinicul vine
pe cărările alpine.

Sub privirile-ți senine

ai vegheat iubiri virgine
ai vegheat iubiri cărunte,

chiar în inimă de munte

în veşmânt de clorofilă
idilă după idilă.

Iată că flăcăul vine

şi iubirea o-ncunună.
Sfântă Lună, blândă Lună
doar iubire ai în tine!

19
 Pentru tine

Pentru tine unde caut

un cuvânt ca tine, pur,
din ce unduiri de flaut
să-ţi dau chipului contur?

Vorbelor le stă mai bine

când țâşnesc în simplu grai
şi vin singure la tine
şi te iau de mână: ˗ Hai,

hai sub ramuri, dragă fată,

strop de rouă-n proaspeți zori
pe-o cărare neumblată
să fii floare între flori.

Din aprinsele-ți petale

să mă-mbăt cu-al tău nectar
şi rostogoliți pe-o vale
să n-avem lumii hotar.

Inimii i-e dat să-ndure

Ochii mei nu ştiu să-ți spună

ce-are inima-n adânc,
când cu ochii-ți se-mpreună
şi când doruri strâng şi frâng.

Când te văd, nu doar cu ochii

mă învălui în văpaie,
ci, întreagă, te apropii
de a inimii bătaie.

20
Paşii tăi uşori, de ciută,
sunt tot paşi de pământeni,
dar pe unde trec sărută
ierburile din poieni.

Unde eşti, prin ce pădure

cu-ai tăi ochi adânci mă chemi?
Inimii i-e dat să-ndure,
ție doar să nu te temi.

Fraga

− Dragă fată, fată dragă

ce-ai în coşul de nuiele?
− D-apoi ce să fie?Fragă...
Mă gândeam: să cumpăr oare
sau să sânger după ele?
Fata se topise-n zare.

La doi paşi, o fragă, două

agăţate-n rămuriş
străluceau în stropi de rouă
cercei în mărăciniş.

Să îi rup? Şi o ruptură
mă pândea sub calmul crug
cu răni şi înţepătură,
de la ţepii de pe rug.

Poate că așa-i iubirea

cugetam atunci stingher.
− Sângeră, înfruntă-i firea
dacă ochii ei o cer!

21
 Darul meu

Nu ți-am dat de când te ştiu în dar

şiruri de mărgele colorate,
nici brățări cu alb mărgăritar,
nici inele mici cu nestemate.

Dar ți-am dat iubirea mea curată,

focul ce topeşte mări de-ngheț.
E în stare altă nestemată
să întreacă darul meu în preț?

În parc

Vin cu mine draga mea, ştim drumul

chiar de-s goi de floare trandafirii.
Inima le-a adunat parfumul
în pocalul tainic al iubirii.

Sub rugina toamnei flori se sting

nu rezistă brumei vreun potir.
Numai inimile noastre-nving
pe-orice anotimp sunt trandafiri.

Depărtări

Am rugat precum se roagă

un răvaş sa-mi ieie vântul,
pentru tine, fată dragă,
ce dospeşti în piept frământul.

22
Pașii-mi nu voiesc, drumeții,
să pornească, eşti departe
ca și mine, tâlcul vieţii
zi de zi îl smulgi din carte.

De nu pot cu pașii-mi bate

drumul nesfârșit, sub zări,
dragostea, să știi, străbate
peste orice depărtări.

Fotografia

Când obosesc
îndoi o pagină, cu teamă,
și te privesc
pe tine, draga mea, în ramă.

˗ E iarăși miezul nopţii, știi?

Și nu știu ce îndemn împarte
seninul ochilor căprii
că mă aplec din nou pe carte!

Doar pe tine

Cu şi vulturul de munte
suitorul zărilor
ştie gândul să înfrunte
pragul depărtărilor.

Treacă încă multă vreme

dorul strângă-se în piept
nu mai ai de ce te teme
doar pe tine te aştept.
23
24
Cercul 3: Iubiri pierdute

Cărturarul şi iubita lui

Of, cărturare! Cu cerul gurii-amar!

Iubirea ta de cronici, mă ferească,
de predici ivirene n-am habar,
nici de „moțocii" tăi cu gând de iască,
iubirea ta de cronici, mă ferească!

Of, cărturare! Cu cerul gurii-amar!

iubirea ta din octoih e rece,
eu nu-s un ciot dintr-un uscat stejar,
prin mine sânge trece,
sânge trece
nu psalmu-n care sfântul tău petrece,
iubirea ta din octoih e rece!

Of, cărturare! Schimbă-ți cerul gurii!

nu fă pe Lăpuşneanul, domnul crud…
că pe dreptunghiul mic al cuverturii,
eu nu-mi dau osteneala să asud
să pot pricepe capul tău zălud,
nu fă pe Lăpuşneanul, domnul crud...

Iar dacă nu mă vrei eu, da! Te-am vrut!

Dar nu te-am vrut cu cerul gurii-amar,
te-am vrut cu ce-am crezut c-ai fi putut,
cu scăpărarea dură de amnar,
şi-apoi cu vâlvătaie pe-așternut,
dar nu te-am vrut cu cerul gurii-amar.

Pot să mai cred în tot ce am crezut?

25
 La țărmul mării
Pentru Așam, în citire inversă
Ne pironise miezul nopţii-n parc
şi albatrosul ţipete dădea.
Transfigurate umbre ne-mpleteam
şi albatrosul ţipete dădea.

Clipeam a somn dar paşii nu-i urneam

căci marea, trează, vâlvorea în noi.
Zadarnic ochii clipoceau a somn
căci marea, trează, vâlvorea în noi.

Doar înspre zori, când pasărea tăcu

ne-nviorarăm somnul chinuit.
Cântau atunci neptuniene orgi
în timp ce marea picota a somn.

La ţărmul mării, eu şi tu, Aşam,

portiţa de la Eden am deschis.
Cântau în noi neptuniene orgi
în timp ce marea picota a somn.

Zâmbirea lui Alidi

Pentru Lidia, anagramată
Ştiu multe fete să zâmbească
e chiar o artă a zâmbi,
dar ca zâmbirea ta firească
nu e niciuna, Alidi.

Nu vreau s-o cred dumnezeiască

nu ştiu aceasta cum o fi,
dar ca zâmbirea ta firească
nu e niciuna, Alidi.

26
Cui i-a fost dat să te privească
nu te mai poate ocoli.
De n-ar fi vrajă femeiască
a ta zâmbire, Alidi.

Distihul sincerității

− Ce-au fost scrisorile cu jurăminţi sacrate?

− Minciuni în lanţ. Le ierţi pe jumătate?

Ireal şi real

În vestiarul de la ştrand nu este răcoare

cum ar trebui între pereţii de beton,
când amiaza risipeşte dogoare
şi trage cu ochiul planton.

Dar aceeaşi amiază hoţeşte

peste noi dintr-odată roteşte
săgeţi dogorânde din soare
puse sub un semn de-ntrebare:

− Nu cumva chiar Tu eşti amiaza

descătuşată din raza
rochiţei ţesute-n rubine
pe care o dai jos de pe tine?

De eşti Tu ireală amiază,

reală şi trează
eşti în mine o aprinsă văpaie
când rămâi în costumul de baie.

27
Și, nestăpânit, ca un fur
trag cu ochiul, pierdutul,
jur-împrejur
să găsesc amiezii-nceputul
chemându-mi pe buze sărutul.

Fără cârmă

Barca ducă-ne pe apă unde-o vrea şi cât o vrea

prea ne-a prins o lene sfântă sub al soarelui ochean,
prea răsfrânge-n noi iubirea fulgerări fierbinţi de stea
prea plutim în legănarea unui vis nediafan.

Drumeți rivali

Căutam al iubirii dezgheț

când potopitoare e vara
drumeț
prin Sahara
bâjbâindu-mi poteca
spre Mecca.
Mă ardeau încinsele dune
carne vie pe roșu tăciune
dar speram arsura să-mi curme
al iubirii îngheţ,
pas la pas cu-n al doilea drumeţ.

Cum puteam să-i dau iarăşi de urme

iubirii dorite
ascunsă în dune vrăjite?

28
Rătăcit în nisipul de foc
neînstare s-ajung la dezgheţ,
îmi deplâng lipsa mea de noroc
şi-l urăsc pe al doilea drumeţ.

Prin Sahara cu dune, fierbinte

el a ştiut să o ia înainte
că iubirea-n drum i-a ieşit
pe un drum ocolit.

Naivi

Naivi credeam în Edenul iubirii

prea îmbătaţi de-ameţitorii crini
şi de aroma dulce-a nemuririi
licoare stoarsă din momiţi ciorchini.

Sorbeam din cupe albe în neştire

doi chiparoşi în biblica ogradă
şi cum uitasem de păcătuire
credeam că naftalina e zăpadă.

Stelare bolţi plângeau pentru eretici

şi noi credeam că nu plâng pentru noi,
până târziu când ne-am trezit scheletici
şi dezfrunziţi şi scorburoşi şi goi.

Marea n-a ştiut să-ţi spună

Marea n-a ştiut să-ţi spună:

− Nu te duce la lagună
că-i lagună-ntr-un picior
cu vârtej ameţitor.
29
Cât îi ea de-nvolburată
marea n-a simţit vreodată
ce fiori în piept s-adună
când te cheamă o lagună.

Învrăjitorindu-ţi chipul
laguna ţi-a-ntins nisipul
licărit cu alge-n soare
şi cu orgi văluitoare.

Tu vrajei i-ai dat crezare

pe talazele cu spume
şi laguna rotitoare
te-a răpit în altă lume.

Dialectică

Atât ştiai să zici: − Om rău! Om rău!

Şi eu tăceam, trecând prin trupul tău
Eu ştiu că nu ştiai ce nu ţi-am spus:
− În răutate e şi-un pol opus!

Negaţie

Negi tot ce-a fost

şi-adaugi
ce n-a fost
pe lespezi de iubire trădătoare.
Să caut raza − îşi mai are rost −
atotluminătoare?

30
 Mulţumim râului

Şi am ajuns la râul
care clipocea printre pietre
şi respirau cu noi pietrele
că le mângâiasem cu palma.

Şi ne-am aşezat în răchite

unduind cântări de zefir
şi respirau cu noi răchitele
pentru că le sărutasem puful.

Şi-am smuls înverzitele ierburi

cu mătasea broaştei pe ele
şi le-am prins în părul tău despletit
cunună sub cornul de lună.

Şi-am vrut să vorbim cu-noptarea

copleşiţi de liniştea ei
dar nici două şoapte n-am scos,
captivi neliniştii noastre.

Şi-am suit privirea spre cer

luceferii bolţii să-i prindem
dar dârele lor lunecau
cum noi înspre noi lunecam.

Şi dacă la râu nu ştiam

câte încercări au dat greş,
mulţumim Lui şi-alor săi
că noi nu mai eram noi.

31
 Sublimare şi păcat

Ca să ne sublimăm în păcatul primar

cel mai dulce păcat omenesc,
cel mai amar păcat omenesc,
cel mai blestemat între păcate,
cel mai nepedepsit de păcătoşi,
ne despuiem goi,
uitând de toţi şi de toate
semi-statui amândoi.

Ne despuiem de veşminte,
de cuvinte
şi de necuvinte,
înţepaţi în cohorta de pori
de sângele clocotitor
şi chemaţi prin hazard sau noroc
să mușcăm din mărul de foc,
uneori cu viermele şui
cuibărit lângă sâmburii lui.

Păcatul goluţ creier n-are,

e orb şi e surd şi e boare,
e tropot de cai şi e ropot,
e vuiet şi lavă în clocot,
izbeşte din aproape-n aproape
cu pleoape căzând peste pleoape,
şi crini răstigniţi pe o spadă
şi ţurţuri fierbinţi în zăpadă,
şi fulger şi trăznet final
şi spumă izbită de mal,
şi timp-curcubeu arcuit
când diavolu-n el a murit.

32
 Doar atunci ne uităm la veșminte
le-mbrăcăm cu luare-aminte,
spionându-ne-n oglindă făptura,
aranjându-ne mai cu şic cuafiura,
ca să nu ne acuze pe stradă
pigmeii,
cei care au ochii să vadă
prin gaura cheii.

Apoi?
ce ne mai spuneam apoi?
Unul din noi
sau, de ce nu, amândoi,
triumfători, ca-ntr-o victorie,
râdem de viermele care n-are memorie,
cuibărit în măr la mijloc
neînstare să sufle în foc,
în vreme ce nouă ne surâde pe chip
castelul zidit pe nisip,
crin alb răzuit de pe spadă
pe o iluzorie stradă,
destinat de unul din noi
sau, de ce nu, de-amândoi
să-l iubim pân’la TIMPUL de-APOI.

Alfabetul incomplet al falselor iubiri

A, adică aseară
B, bănuită chitară
C, curtezane cuvinte
D, după ele, un dinte
E, efemeră minciună
F, făgăduială sub Lună
G, gândul în vorbe de gală

33
H, haine de-ascuns pielea goală.
I, Iuda cu “i” e transcris
J, jeleşte-l doar pe proscris...
K, L, M, N, 0, P, R...
etc. (â)
etc. (â)
alfabet în cârje subţiri
pentru false iubiri.

Imposibilul posibil

Poţi să te lupţi cu gelozia şi s-o birui

Poţi să-ţi îneci amarul în bărdacă
Poţi să te-abţii o zi de la ţigare
Poţi să străbaţi oraşu-n haine rupte
Poţi să faci greva foamei săptămâni
Poţi să-ţi promiţi salariul şi să-l dai
Poţi degetul să-l frângi de la o mână
Poţi încă
orice poţi
afară de...

Afară de zăgazuri mari să pui

bătăilor de inimă nebune
hrănite de păcate ţâşnitoare
din mărul dulce-al Pomului Oprit.

34
Cercul 4: Iubiri simboluri

Liliana amputată
Celei care se chema Liliana
dar a vrut să rimeze cu liana
Aşa a fost, nu aiurez:
îmi făcusem din tine un rost
şi un crez,
o adorată Liliană,
un nume
anume
în fiinţa mea să-l păstrez
ca zvâcnet iubit
pe pământ şi în infinit.

Dar din visarea mea,

abia ajunsă la împlinire,
m-am trezit
rătutit,
când în inima ta
a răzvâcnit
o altă iubire care trăia
în carnetul cu nume îndesit.

Şi ca să nu mai visez
m-am apucat să crestez
în numele tău,
fără părere de rău,
până am reuşit să-i retez
şi să-i curăţ c-o gumă
prima silabă de humă:
(pe) Li...

35
“Ce-o fi, o fi”
(mă mustram în mintea-mi concavă).
Cu o silabă în minus,
numele tău
nu suferea o amputare prea gravă
judecând logic
şi-ntr-o tăcere restrânsă.

Altminteri, însă,
judecând biologic,
se cam îngroşase negluma
că pierzând-o pe Li,
paradoxal se îngroşase şi huma
pe trupul tău balerin
mirosind a pelin.
Sau, cum să spun,
deveniseşi substantiv comun,
ortografiat cu „l” mic,
cum am învăţat la primară
şi fără „L” mare, pe-afară,
în lumea cu gura ei mare
îţi găseai o altă plasare,
în regnuri de viaţă contrare.

Iar eu ce era să mai fac?

Să te strig sau să tac?

Descântându-te de sus înspre jos

cu tăciuni aprinşi peste rană
îmi sunase frumos în ureche
refrenul pereche:
liana
liană.

Da-n descântecul de jos înspre sus

cu arsuri peste rană
acelaşi refren,
tot pereche
liana
liană
îmi suna a pădure şi-ascuns

36
şi a frig în ureche.

Dar dacă voia te-a dus

dinspre jos înspre sus
şi-n pădure te-a pus
să fii şi să-ți fii soră bună
într o lume comună
cu nume comun: buruiană,
eu, ce era să mai fac?
Să te strig sau să tac?

Te-am lăsat cum ai vrut, umblătoare

ferită de raze de soare,
sub țesături de umbrare,
liană agățătoare pe orice tulpini
cu muşchi şi cu spini,
suind pe brânci şi pe coate
ca buruienele toate
ca lianele devenite surate.

Dezgropându-ţi destinul târziu

mi-aş dori, cât încă mă ştiu
că mai sunt,
că mai eşti,
să ne-ntoarcem la cele lumeşti
măcar cu priveghiu-n cuvânt

− Ai grijă, liano, ai grijă

că strânsoarea-n ventuze
pe trunchiuri aiurea,
oricât o ascunde pădurea,
e şi leac e şi schijă,
că trunchiul pe care îl sui
are în sevele lui
învelite-n otavă
şi gust de otravă.

De vrei să-mi răspunzi

de pe-acolo, de unde te-ascunzi,
eu voi fi cât de cât fericit
rugându-te ca inelul primit,

37
dacă-l mai ţii prin sertare,
să-l gravezi cu Iertare
şi, dacă mai e loc, cu Uitare!

Vis de Manole
Terinei. Celei care a fost.
Cu gândul Iertării.

Mă visam zidar,
şi tâmplar,
şi mozaicar,
şi parchetar,
înconjurat de ciment, de nisip şi de var.

Eu, bietul de mine, un biet cărturar

mă visasem un meşter Manole
proiectând aurite cupole.

Îmi făceam parcă o casă,

îmi făceam sau îmi refăceam,
parcă era bătrânicioasă,
gârbovită,
soioasă,
undeva, mărginaşă.
Mă apucasem să-i dau jos ridurile,
să-i surp zidurile,
să-i înalţ o nouă zidire
îndemnat de iubire,
să-i aşez cărămidă înăuntru, afară
de la scară-n odaie
de la odaie la scară,
cum vecinii nici că visară,
cum vecinii toţi se mirară.

Şi parcă din casa bătrânicioasă

făcusem una frumoasă,
luminoasă,
cu var înălbită,
cu palmele mele întinerită,
cu oasele mele trosnite,

38
cu firele de praf înghiţite,
cu năduşeala sărată şiroaie
dar cu inima, ca lui Manole, văpaie.

Mă visasem parcă şi grădinar

săpând gropi, aruncând bălegar,
să crească pomet în grădină
ca să am în luna lui cireşar
dulceaţă la masă,
aromă,
lumină.

Iar ca mai spre toamnă să am razachie

facusem şi-un chioşc de odihnă
pe care agăţasem viţă-de-vie...
...Aşa, pentru a sufletului tihnă!

Visasem parcă şi o stăpână

care în visul meu îmi întinsese o mână
şi mă ajutase pe schele
să facem o casă spre stele
cu odăi şi cu dor de stăpână.

Pentru ea am făcut o fântână

cum nu era-mprejur, ţâşnitoare,
ca stăpâna să fie ferită de soare,
să-şi puie pe chip basma de răcoare.

Mă visam...
O, cât de frumos mă visasem,
ştiutor întru toate,
truditor întru toate,
la nevoie-nvăţate,
cu osteneală pe drumuri,
pe ziduri,
pe coate,
cu bani din buzunarele întoarse pe dos,
dar cât de frumos!
Cât avea să fie de frumos!

39
 Iar când se sfârşise strădania
trebuia să vină preotul cu sfeştania...
…O fi venit?
N-o fi venit?
…Tocmai atunci m-am trezit...

Readormind, parcă visasem stăpâna

cum îşi ferea mâna,
cum îşi trăgea mâna,
cum îşi depărta mâna...

Şi parcă-mi spunea
cu privirea-n podea:
“Meştere, poţi să pleci,
casa este a mea,
ţi-ai făcut datoria.
Grăbeşte-te până nu dă rod via,
până nu îşi coace perele părul
până nu...
Până nu vei afla adevărul...”

O, Doamne! bine că iar m-am trezit

dintr-un vis tremurat.
Ce-ar fi fost dacă s-ar fi împlinit
ca Vis adevărat?

Iertare. Terina,
Iertare,
dacă visul a fost întâmplare
sau adevăr în vâltoare
cărora le-a fost răpită lumina.

Cum te cheamă, Fată străină?

- Cum te cheamă, fată străină?
- Îmi place zăpada. Imaculată…
(Díntr-un dialog real).

La Poarta multor Nume gându-mi se abătu

şi între toate, unul, vrăjit mi se păru.
O fi Fata Morgana, pierzându-se pe şes?
O fi un strop de cântec dintre iubiri ales?

40
Mi-am luat atunci curajul să-l vămuiesc în vamă:
− Spune-mi, fată străină, pe tine cum te cheamă?
− Priveşte-n jur zăpada. Imaculatul ei
şi rupe din splendoarea-i frântura care-o vrei
în jocul cu silabe, de vrei să te încrezi
ghici-vei cum mă cheamă cu gândul la zăpezi.

Am frânt atunci zăpada, imaculatul ei

în două trei silabe sau chiar mai mult de trei,
am descântat în sinea-mi frântură cu frântură
să desluşesc în sinea-mi silaba cea mai pură.
Şi ce-a ieşit?
Zăpada
mi-a sugerat pe ADA,
dar nu, căci la-mpărţire am împărţit greşit,
şi-atunci am scos zăpada de la silabisit.

M-am prins din nou în jocul de-a lungul şi de-a latul

şi-am învârtit al doilea cuvânt, imaculatul,
şi mi-a surâs norocul.
Din fulgerări de clipe,
rupturi
şi resuduri,
a prins din zbor aripe
cuvântul cel mai pur,
dând inimii şi minţii un luminos contur:
IMA,
Ima te cheamă, păreau a-mi fi soptit
două silabe care în nume s-au unit.

− Te cheamă Ima, Fată? Are Ima un sens?

O, da, ia bine-aminte: de Alb, de Pur, de Dens!

41
 Galbenul

Galben:
substantiv?
Adjectiv?

Ce gen, ce valoare
are această culoare?
Ce exprimă ca intenţie
galbenul ,,Atenţie”?
Galben la semafor,
galben în gelozie,
galben provocator
de maladie,
galben de frică,
galben de nebunie,
Adică,
mai explicit
cum adică?

Adică, după clipit şi culoare

aşa cum îl ştim fiecare
protector şi pază-n şosea
mai bună, mai rea,
pe pat de spital, cu-apăsare
când ai gălbinare
în buchete şi-n jerbe-mpletit
şi la nunţi şi la prohodit,
şi-n alte-ale vieţii taclale
cu piedici în cale.

Dar galbenul mai este în stare

de alte nuanţe-n culoare
când merge pe două picioare
şi lasă, în trecere, urme
ca oile-n turme;
când iese tiptil din penumbre
şi-ncepe să umble
devenind a doua ta umbră
făcătoare de tumbe.

42
Îndulcindu-şi năravul de lup
ţi se lipeşte de trup
cu acadele fierbinţi
până te scoate din minţi
anesteziindu-ţi mişcările,
mirările
şi stările,
acoperite cu revărsările
evantaiului său de culori
dinspre miezul nopţii spre zori.

Prin ondulările sale

Paradează în imagini regale:
Ce clipiri!
Ce rotiri!
Ce priviri!
Ce-mboldiri!
Și ce trup mlădios
de la gură în jos!
Și ce pulpe sculptate
la balet premiate!
Și ce foc între ele
în asalt pe saltele!
Ce superbă-arătare
este Galbenul pe două picioare.

El are seducții de îngeri

între pereții odăii
și caracatițe strângeri
în jetul văpăii,
el ține vraja-n ghiocuri
amețindu-te-n jocuri
și ține suflarea sub pași
ca as între ași,
și n-are nici timp, nici memorii
ci doar iluzorii victorii.

Ce soartă pe-această culoare

Galben pe două picioare!

43
 Îngânări sub sălcii pe lac

Adun un smoc de trifoi

şi-l desfac
sub sălcii pletoase, pe lac,
cum făceam amândoi
numărând iubirea în foi
și din foi picurând doar văpăi
când râdeau, crini de nea, ochii tăi.

La aceleaşi lac când adun

foi perechi-neperechi de trifoi,
timp prezent, aşteptând, te opun
altui timp, imperfectul din noi,
dar cât de perfect şi de plin
în raza privirii de crin
sub sălcii pletoase, pe lac
unde azi aştept şi mă-mpac
vorbindu-mi doar mie-n tăcere:
„Hai vino, iubirea-mi te cere”.

Cad foi şi pe unde se duc

şi eu tângui iubirea de cuc
şi foile ce le desfac
îneacă prezentul în lac
că n-au în nervură putere
atâta cât lacul le cere
încât în rotiri să devină
ochii tăi, crini rotiţi în lumină.

Şi în schitul aşteptărilor mele

mă desprind din foi de trifoi
şi arunc în lac pietricele
să renasc imperfectul din noi
îngânat în raze ovale
de crinii privirilor tale
jucăuşi sub zbateri de astre
legănând amintirile noastre.

Şi tot aruncând pietricele

speranţa atârnă de ele

44
să scoată din valuri mărgele
în mici cerculeţe de stele
din care aştept să se-ntrupe
doi crini ai aceleiaşi cupe,
din care-am sorbit amândoi
iubirea pe foi de trifoi.

Dar crinii pe luciul de ape

încep de sub veghe să-mi scape
când roiuri de cercuri-mărgele
se rup între ele rebele
răzleţe spre ţărmuri pribege
de alte-ngânări să se lege
ducând imperfectul din noi
spre alte rostiri pe trifoi.

Deodată din schitu-mi sărac

zburară şi gâşte şi raţe
cu ciocuri înfipte în lac
vreun peşte mai mare să-nhaţe.
Şi-n gaguri şi-n mac şi mac-mac
pe lacul în unde opac
nu mai mişcau vălurele
cu ochii în cercuri-mărgele.

Amuţit mă-ntrebam ce să fac

să mai stau sub sălcii pe lac?
Să mai arunc pietricele
în lacul iubirilor mele?

Răspunsuri de-a valma-n șiraguri

le primeam tăios de la gaguri
înfrățite-n concertul pe lac
cu stridente ga-ga și mac-mac.

La plecare m-am mustrat și mi-am zis

c-am visat și că visul e vis.
Cine mă pusese să arunc pietricele
în lacul iubirilor mele?

45
Coronița cu Floarea de Colț

Sub o geană de zare

pe-o abruptă cărare
ţi-am împletit o coroniţă de soare
cu Floarea de Colţ la mijloc
talisman al iubirii de foc.

Tu ai purtat-o un timp
medalion după gât
ca pe-o floare de schimb şi atât.
Mai apoi
chemată-n pădurea
cu multe tufişuri în ea
ai agăţat-o aiurea de un vârf de surcea
camuflată în foi,
uitând şi de ea şi de noi.

Cu ochii furiş,
pe furişuri
căutai alt tufiş,
unul mai frumos decât altul
că pierduseşi Coroniţei înaltul
şi Florii de Colţ încântarea
şi munţilor falnici cărarea.

Ce-ai găsit eu nu ştiu

şi de-aş şti e târziu
să te cert, să te plâng
sau la piept să te strâng.

Îţi rămâne s-asculţi ruga mea

trezită din lunga-i uitare:
„Coroniţei să-i cerem iertare
cu ochii spre-o Stea,
o Stea căzătoare.”

46
Mă rog Crucii singuratice

În amurgurile tomnatice
mă rog Crucii Singuratice
pe Caraiman veghetoare
să-mi mai picure stropii de soare
din dogorile verilor pline
plecate pe drumuri străine.

Privindu-i lumina de sus

auzu-mi vibrează din nou,
rechemat de ecoul apus
prea sfântul, prea lungul ecou:
„Te iubesc! Te iubesc!", repetat
de munți şi de stănci legănat.

Dar crestele dure-ntre creste

nu pot nemuri o poveste.
Rostirea-n ecou, ca rostire
nu are-ntre stânci nemurire,
treptat ea în hăuri se duce
chiar dacă-i rostită la Cruce.

În inima mea nestrăină,

la anii brumați pe la tâmple
ecoul ar vrea să revină
pe crestele ce nu se înclină,
ca sufletul iarăşi să-mi umple
cu vuietul lui repetat:
„Te iubesc! Te iubesc!” N-am uitat!

Mă rog brazilor

Mă rog la altare
de brazi fălniciţi în picioare,
cu frunțile mereu rourate,
în adieri ozonate,
să recheme-n poteca foşnirii
reîntruparea iubirii
în ierburi țesute,

47
în ierburi pierdute,
în inimi durute.
− O, brazilor, măreţilor brazi
dacă Azi
mai purtaţi în seve pe Ieri
ştiu c-aveţi fabuloase puteri
să mi-o readuceţi pe Ea
de oriunde-ar fi,
de oriunde s-ascunde
scânteiere de Stea,
fulguire de nea,
prospeţime de unde,
regina măriilor voastre,
nuntaşii logodirilor noastre.

Mă rog, dar nu ştiu

dacă ruga nu vine târziu,
dacă Ea nu e prea departe
dacă cenuşa iubirii mai arde,
dacă-n deşertul chemărilor mele
n-a secat oaza
luminată de stele,
îngropându-ne raza
iubirii chemate
într-o ladă de zestre cu frunze uscate.

− O, brazilor, măreţilor brazi!

Ce-aţi fost Ieri?
Făclieri,
sau păreri?
Ce-mi daţi Azi
falnici brazi?
Tânguirea pe fugă,
tânguită în rugă?
Vă întreb şi nu ştiu
dacă nu v-am întrebat prea târziu.

48
 Cântarea de harpe

Rupeam frunze crestate

de mici buburuze
crezându-le vise-nstelate,
fredonându-le-n buze,
pe poteci cu narcise-nflorite,
pe poteci cu ierburi dosite
şi-adiate de harpe,
fără a-mi fi auzite
în târşietură de şarpe.
Sub adumbritele încrengături,
pe pleduri din otavele moi
doar unul în doi,
desluşeam partituri
orchestrate de gâze şi flori,
cu capul în nori,
înecaţi în mister
în al nouălea cer.

Azi cerul e tot mai aproape

de genele cioante în pleoape,
când buzele-n tremur mişcate
tânjesc după frunze crestate,
după harpe lăsate
zălog pe tăpşanul iubirii
stilet în culcuşu-amintirii.

Doar gândul e încă în stare

să-nfunde potecile-n zare
iar ochii, ca scoicile-nchise,
s-agaţe de gene narcise
şi-n stropul acesta de drog
iubirii-n genunchi să mă rog
să-mi ierte cântarea de harpe
sâsâită cu limbă de şarpe.

49
 O rugă spre o stea

A cincea rugă se vrea

privire spre-o ultimă stea
o haltă de suflet şi trup,
din care irup
milostenii atotiertătoare
răscolite-n uitare.

De ce privirea se vrea
o ultimă stea
înainte de-a zice „e a mea,
nu-i a mea?”

Fiindcă ştiu ce ştie oricine

că steaua oricare-ar fi ea
are cinci colţuri-rubine
iluminări şi destine.

Împletite-n cunună,
într-o Coroniţă-Cunună,
brodată cu rubine stelare,
şi Floarea de Colţ la mijloc
ele sunt talismanul ghioc,
ce aduce iubirii noroc.

Dar micul ghioc

e şi nenoroc
că prin rotitoru-i rotund
te poate trage la fund.

A cincea mea rugă,

privire spre stea
stăpână şi slugă
se vrea,
pe firul de caier
cu leandru-n florit,
pe firul de vaier
ecou risipit.

50
Dă-mi, Doamne, pe prag de Plecare
la rugile mele, Iertare.

51
52
Cercul 5: Iubiri biblice

Chipul lui Dumnezeu

“Oamenii au vorbit de Dumnezeu
mânați de duhul sfânt” (2 Petru 1:21b)
Nu L-am văzut
și nu L-am auzit.
Nu-L știu la chip
şi nici la grai nu-L ştiu.

Mi-e greu, mi-e greu

că n-am puteri
şi gânduri n-am să înfirip
Luminăția Lui de Dumnezeu.

Doar cei care l-au luat ca Scut

prin Duhul Sfânt
şi Sfântul Lui Cuvânt
ni L-au vestit
şi-n vorbe L-au rostit,
ni L-au descris în cărți înălțător
ca veşnic Viu
și pururea Slăvit
în totul și a toate creator,
de noi, viețuitorii, mult iubit.

Câţi Dumnezei există?

“Eu sunt Domnul și nu mai este altul,
afară de mine nu este Dumnezeu”(Isaia 45:5A)
Am auzit pe unii, enoriaşi și-atei
că sunt în lumea noastră și zei și dumnezei.

Zic unii că în lume pe drumuri când te mişti

vei întâlni pe socluri mulți dumnezei Buddhişti.

53
Zic alţii că-n Coranul din străvechimi de ani
lângă Alah tronează temuţi Mahomedani.

Zic cărțile, prelații, că-njur de dumnezei

sunt alte zeci de secte cohorte după ei...

Eu biet creştin, mă mustru: cui pot să-i fiu adept?

Eu, dramul de iubire, spre cine să-l îndrept?

Cu gândul la Isaia, din mulţii dumnezei

mă leg numai de unul știut de la ai mei.

E Dumnezeul Tatăl, al meu și-al tuturor

în marea lui iubire de toate iertător.

Ce să nu faci
Cuvintele-temă revelate în
Efeseni 4:25-29, 31; 5-3-18
Nu mai minți, minciuna nu e bună
ia adevărul paloș s-o supună.

Nu mai fura, mai bine ia în mâini

Uneltele câmpiei ca să-ți asiguri pâini.

Peste mânia-ți crudă soarele să n-apună

că diavolul, la pândă te poate lua de mână.

Din gură să nu-ți iasă ocara în cuvinte

Ci vorbe ziditoare, zidiri de luat aminte.

Iuțeala în mânie, răul și clevetirea

să nu îți stăpânească simțirea și rostirea.

Curvia care poartă în ea necurăţia

îți rușinează chipul și-ți strică omenia.

Să lupţi cu lăcomia, să lupţi din răsputeri

ca să nu cazi în pofta setoasă de averi.

54
Nu te-mbăta cu vinuri golite din pahare
că ăsta e păcatul în rău și-n dezbinare.

Dragoste Creştină
După 1 Corinteni 13:4
Sunt Dragoste Creştină, bună și răbdătoare
şi tot ce am în mine nu ţin legat în funii,
nu-mi place pismuirea rostită-n gura mare
şi nici să mi s-aducă laude de vreunii.

Eu pieptul nu mi-l umflu cu lauri de mândrie

şi nici nu-mi ies din gură cuvinte nelaloc,
eu pun în mine bine, bine oricui să-i fie
îmi e străin folosul ieşit la iarmaroc.

N-am gândurile strâmbe, n-am rele în simţire

iar greul întru toate eu ştiu cum să-l înfrâng,
nu las în urmă dâre plânse-n nelegiuire
ci dâre de lumină eu în iubire strâng.

Turnul Babel și alte turnuri

Din Turnul Babel cel în Psalmi descris

prea multe limbi şi nații s-au desprins,
cu mult prea mulţi cuceritori porniți
să fie ei, prin ei, dumnezeiţi.

Sub coifuri şi armuri s-au dat în vânt

să li s-audă lor Primul Cuvânt,
țâșnit doar din iubirea de comori
și rezidiri de “turnuri” pân’ la nori.

Dar timpul nemilos le-a prins sub roți

iubirea cu amprente de trufași.
Din turnurile lor i-a scos pe toți
în căzături de inși sinucigași.

55
Belșugul avuției și corbul
“…viața cuiva nu stă în belșugul
avuției lui” (Luca 12:15)
Din cărţi străvechi sub ochi ne-au fost aduse
palate, grâne, turme, slujitori,
figuri de regi şi avuţii răpuse,
regate și captivi şi trădători.

Iubiri pentru belşug stropit cu sânge,

belșug înveșmântat aurifer
și stivuit în stiva lui “a strânge”
o stivă înălțată pân’la cer.

Dar dinspre Cer spre marea avuţie

vine-ntr-o zi potop potopitor
şi din belşugul strâns cu lăcomie
rămâne doar un corb croncănitor.

Cu ce gând?
“…cereți și nu căpătați, pentru că cereți rău, cu
gând să risipiți în plăcerile voastre.” (Iacov 4:3)

Câți nu cer, câți nu cer

multe daruri de la Cer.

Cu ce gând, cu ce gând
cer foloasele plângând?

Gând curat? Gând ascuns?

sau gând de satana uns.

Câți nu cer, câți nu cer

multe milostiri la Cer.

Însă câți din ei primesc

mila harului ceresc?

56
 Trei verbe
“cereți și vi se va da;căutați și veți găsi;
bateți și vi se va deschide” (Matei 7:7)
“Cere”, “Caută” și “Bate”
verbe sfinte revelate.

Dacă crezi convins în ele

drumul ți-e deschis spre stele.

Dacă-n ele n-ai să crezi

Ce ai cerut, n-o să vezi.

Visul, pietrele și hoții

Mă visam că adun pietre din ape

din răchiţi și din lung de prundiş
de hoți să mă scape
veniți la furt pe furiş.

Și pietrele erau colţuroase

rotunde, măricele şi mici
să se-nfigă tăioase în oase
să-nțepe cu țepi de arici.
Să-nțepe netrebnicii care
ieșiți din unghere obscure
mereu nesătui de mâncare
vin noaptea târziu să mă fure.
Să-mi fure avutul de pită
de minte, de rod și de vin
adunat într-o viață grăbită
cu “OF” și ”De ce?" în suspin.

Dar visul cu pietre colţoase

trecuse cum visele trec
când ziua în casă intrase
și Psalmii m-au luat la refec:

57
− De ce să aduni de prin ape
un pumn din tăioasele pietre
de hoţii hulpavi să te scape
intrați pe coşuri de vetre?
Ai uitat c-ai un gând sub ventuză
într-un verset oarecare
prin care lovitul cu pietre te-acuză
că el e zidit pe iertare?

Dacă mă țin de Scriptură

rămân păgubit și cu urme
și cine de mine se-ndură
și cine-ndoiala să-mi curme?

Nedumerire
“nu iubiți lumea, nici lucrurile din lume.
Dacă iubește cineva lumea, dragostea
Tatălui nu este în el” (1 Ioan 2:15-16)
A fi “lumesc” ce-nseamnă m-am întrebat ca ins?
și în nedumerire săgeţi în arc am prins:

Nu e lumească pofta prea pământenei firi?

Nu e lumească pofta chemării din priviri?
Nu e lumească pofta setoasă în plăceri?
Nu e lumească pofta iubirii-n care speri?

Nedumerit în sinea-mi din nou m-am îndreptat

Spre zisele Scripturii cu sensuri de păcat.
Dar n-am ajuns la semne deplin lămuritoare
Să spulbere-ndoiala cu semne de-ntrebare.

58
Omul dintâi, omul de-al doilea
”Omul dintâi este din pământ, pământesc, Omul al
doilea este din Cer…După cum am purtat chipul celui
pământesc tot așa vom purta și chipul celui Ceresc”
(1 Corinteni 15:47, 49-51)
Citim în textul biblic corintean
că orice om a fost împovărat
o dată a trăi ca pământean
şi-o dată a trăi neîntinat.

Pe care din poveri s-o ducă-ntâi

şi care la strâmptori, să-i fie schimb?
Pe care să o știe căpătâi
în mult prea scurta trecere prin timp?

Răspunsul e o altă grea povară

Pe umerii țărânei și cerești,
când omul urcă pe a vieții scară
c-o umbră-n cer și zece pământești.

Cu zeci de umbre-n vârful crucii sale

își tot încurcă pașii la răscruci
când Diavolul îi dă zelos târcoale
învăluite-n straie de năluci.

Să dai de pomană
“Fiecare să dea după cum a hotărât în inima lui:
nu cu părere de rău sau de silă, căci pe cine dă cu
bucurie, îl iubeşte Dumnezeu” (2 Corinteni 9:7)
În porţi de cimitire, pe-alei de cimitire
pe drumuri, la răspântii,oriunde nu te-aştepţi
năpăstuiţii soartei imploră milostire
de la avuţii soartei și drepți, dar și nedrepți.

Un covrigel, o pară, o pâine în frânturi

o brumă din bucate şi-un ban oricât de mic,
sunt toate pâlpâirea luminii din Scripturi
în amintirea celor plecați întru Nimic.

59
Nimicul lor ne cere celor încă rămași
să nu uităm pomana întru cinstirea lor
ca dâră de iubire spre semeni nevoiași
o alintare-n foame, un gest vindecător.

Cu dragostea în suflet a celor ce-au pornit

spre Casa Judecăţii, a Lumii de Apoi,
să nu uităm pribegii pe-al vieţii drum jelit
cu mâinile întinse, a rugă, înspre noi.

Două învieri
Cei ce-au făcut Binele, vor învia pentru viață;
iar cei ce au făcut răul, vor învia pentru judecată”
(Ioan 5:29)
Când Binele ți-a fost iubiri și fapte
atât cât anii vieții ți-au fost dați,
reînviat din nedorita noapte
la poarta veșniciei poți să bați.

Când răul în iubiri și-n pânza ceții

pe căi cu dâre negre te-a purtat
vei sta în colivie ca sticleții
să-ți ispășești păcat după păcat.

Cu speranțe la recurs
“Din pomul cunoștinței binelui și răului
să nu mănânci, căci în ziua când vei mânca
din el, vei muri negreșit.” (Geneza 2:16-17)
Întâiul mare, nevăzut Părinte
atunci când din părinţi am fost născuţi,
ne-a dat un coş cu daruri şi cuvinte
și în iubiri ne-a dăruit virtuți.

Aceste pure binecuvântări

sortite-au fost din ele a se naște
iubirile cu praguri de-nălțări
în setea de a fi prin a cunoaşte.

60
Dar ca să fim cunoscători în toate
mărşăluim pe drum cu mulţi pândari
aruncători de plase cu păcate
venite de la diavolul pescar.

Iar noi prea însetați să știm cum este

când ne-nfruptăm din plasele-păcat,
ne scriem fiecare o poveste
pe drumul hârtopit și neumblat.

Doar zilele când scad în calendar,

ne sâsâie greșelile-n parcurs
și dârele păcatului primar
nădăjduiesc iertarea la recurs.

61
62
Cercul 6: Iubiri reflecții

Inspirat de Psalmii lui David

Reflecții pentru David-Andrei
Gândindu-mă la anii ce-or să vină
las gându-mi să te vadă-n viitor,
întrezărit în câmpul de Lumină,
brăzdându-l în lumini căutator.

Aș vrea să cred că brazdele-or sa fie

ne-ncorsetate-n vremi și îndoieli,
că tu le vei sorti în rodnicie
că-n șerpuirea lor n-o să te-nșeli.

Să-ți urce gândul....

Să-ţi urce gândul într-un alb contur

chemat pe înălţimi de la amvon
spre cercul de lumină cel mai pur
prea Sfântul Cerc al Muntelui Sion.

De-acolo cu privirea tot mai sus

pământului târcoale să îi dai
şi frumuseţii lui să-i fii supus
şi să-l păstrezi şi în iubiri și-n grai.

63
 Iubirea de vrăjmaș

De-oi rătăci pe la răscruci inert

cu pașii pe un drum șovăitor
la toți vrăjmănitorii din deșert
să le întinzi o mâna iertător.

Cine sapă groapa Aproapelui

Acela care-n viclenie sapă

o groapă pentru un Aproape-al său,
străin fiind părerilor de rău,
străin de semeni cade el în groapă.

Uneltitorului

Gura lui prea plină de blestem

uneltește semenii cleioasă,
dar urzeala înşirată-n ghem
o s-o taie sabia lucioasă.

O să plouă peste păcătos

cu găleţi de foc şi de pucioasă,
când paharul răsturnat în jos
va fi ţăndări la regeasca masă.

64
 Camătă şi arginţi

Cel ce-a dat cu camătă credinţa

şi iubirea-n rate pe arginți
şi-a tras peste trupul gol velinţa
neștiind că și-a ieșit din minți.

Blănuri şi rugăciuni

Tot mai mulţi aleargă la icoane

îmblăniţi cu blăni de mieluşei,
purtători de aur în manşoane
rugători la zece dumnezei.

Ei se cred stăpânitorii sorţii

când tămâia îi alintă-n fum
şi n-au ochi să vadă coasa morţii
pânditoare la răscruci de drum.

Ziditori de Sodome

Inima-n grăsime şi-o răsfaţă,

gura în mândrie şi-o gătesc.
N-au ştiinţa firului de aţă
când cu el Sodome tivuiesc.

Cheamă la sfinţenii heruvimi

rugători supuşi în mănăstiri,
dar abia atunci se văd infimi
îngropați ai propriei zidiri.

65
 Lauda de sine

Fiecare-şi laudă ce are

unii caii şi căruţa lor.
Alţii avuțiile-n hambare
hainele în fir strălucitor.

Vine însă clipa de răscruce

cu bănuţii aruncaţi în praf.
Şi-unii şi-alţii pleacă sub o cruce
separați,cel mult, prin epitaf.

Candela din beznă

Ce-ai zidit în inimă rămâne,

ce-ai zidit afară mai puţin.
Lasă-ţi zestrea gândurilor bune
celor care după tine vin.

Candela din beznă, afumată,

ce-ai purtat-o-n tine vrând-nevrând
s-o aprinzi şi să o laşi curată
celor ce-or rămâne lăcrimând.

Când desfrâul...

Opreşte-ţi limba de la rău

şi gura prinde-o în zăbală
nu când ajungi să țipi în hău,
ci când desfrâul te țesală.

66
Să nu rămâi suflet pustiu,
să-ţi tângui propria greşeală:
„E prea târziu, e prea târziu
păcatele-mi cine le spală?”

Pismuire şi molii

Nu-i pismui pe cei cu avuţia

în blănuri argintii înveşmântaţi,
că-n puful lor îşi mişună simbria
roiri de molii puse pe nesaţ.

Şi la soroc dând țoalele afară

din luxul garderobei gâfâind
ies moliile-n roiuri şi omoară
şi suflete şi blănuri jeluind.

Legământ

Ți-ai zis că vei păzi vorbele tale

să nu păcătuiești cu limba ta,
dar ai surzit când pe-a Satanei cale
ispitele ți-au așternut saltea.

De jurământ uitat-ai în plăcere

în fața lui credința n-are spor,
că inima păcatul când îl cere
îl lasă fără lacăt și zăvor.

De este vorba singurul păcat

căzneşte-te din tine s-o alungi.
Dar ca să fii de greul ei iertat
adu-ţi aminte că mai sunt porunci.

67
68
 Cercul 7: Iubirile de țară

Câmpia copilăriei

După ani pierduți, câmpie, te revăd și mă-mpresori

cu-amintiri îmbuchetate în umbrite nostalgii,
fir cu fir îngrămădite în panerul plin cu flori
ce-l lăsai zălog în mirişti, în amurguri sângerii.

Mă îmbăt la sânu-ţi umed mirosind a levănţică

şi-a fierbinte abureală din grămezi de bălegar
că mă-mbie s-apuc razna spre răzorul din potică
să zburătăcesc drăcovnic potârnichea-n zbor hoinar.

Și să sânger prin porumbe şi cu pieptul gol s-alerg

şi s-adulmec zări albastre, răsfăţându-mă cu vântul,
să-n grop tălpile în rouă şi pe ţelini să le şterg
şi s-ating cu mâna cerul unde-i una cu pământul.

Şi de-ar fi un cârd de noateni, le-aş păştea în ierburi moi

iar aproape de chindie aş zbughi-o către râu
să ghicesc lungit în ierburi pe foi lucii de trifoi,
cui i-e rândul azi la noateni, să nu prăpădească-n grâu.

Dar perdeaua amintirii de pe ochi îmi cade-n gol

îngropând copilăria-mi, curcubeu zigzagator
când pe drumul de la Burdea ochii nu mai dau ocol
anilor ascunşi nostalgic într-o apă a morţilor.

69
 Când eram mic

Când eram mic ţara mi-o ştiam

din ogradă până în câmpul Burzii,
din luncă până la râul Argeş,
din uliţă până la crângul Podeni,
de acasă până la şcoala din sat,
iar uneori din sat până la gară,
cam patru kilometri de drum.

Când eram mic ţara mi-o iubeam

pentru nucul bătrân din ogradă,
pentru porumbele acre din câmp,
pentru soreţele de floarea-soarelui;
pentru iarba din lunca Podenilor,
pentru cozonacul de Paşti,
pentru recreaţia de la școală
iar uneori pentru buruienile din răzoare
de unde zburătăceam potârnichile.

Când eram mic aşa îmi iubeam ţara,

că aşa o ştiam,
că aşa o vedeam,
că aşa o umblam,
că aşa îmi intrase în inima mea de copil,
că aşa a rămas în inima mea
de bătrân,
că aşa va rămâne în inima mea până m-oi stinge!

Când eram mare

Când eram mare ţara mi-o ştiam

dincolo de satul natal,
dincolo de satele toate,

70
de la brâul albastru al Dunării
până la arcul cafeniu al Carpaţilor,
de la verdele grânelor bărăgane
până la galbenul colinelor cu pomet,
iar uneori de la un capăt la altul cu trenul,
cam şase sute de kilometri de drum.

Când eram şi mai mare

Când eram şi mai mare

tot în şcoli dar cu bănci mai înalte,
Ţara mi-o iubeam pentru munţii semeți
de fier,
de aramă
și sare,
munţii prea puţin străbătuţi,
şi prea mult dăruiţi
cu cetini,
cu râuri,
cu pajişti.

Când învățam la istorie

Când învățam la istorie

Ţara mi-o iubeam pentru nume vibrante:
Podul Înalt,
Nicopole,
Valea Albă,
Războieni.
Pentru ruguri încinse sau sub roţi blestemate
pe care un Doja,
un Horia…
Pentru Vulturii cu pene de Panduri
sau pentru omul cel între oameni
71
murit la Palermo,
sau pentru Peneş-Curcanul suit pe redute.
Că aşa învăţam la istorie,
că aşa de la cronicari, până la “Fraţii Jderi”…
Dar iubirea mea, prea livreasca iubire
nu aici se oprise,
nu aici se-mplinise,
nu aici avea să-şi sorocească durata.
Pe vatra cea mare a ţării
s-a născut iubirea de ţară,
şi văzând,
şi simţind,
şi umblând
ca ea, ca iubirea, de ea să mă lege
şi nimeni de la ea să nu mă dezlege.

Când scrutam Bărăganul

Mai ales vara, cu acceleratul de mare

retrăiesc Bărăganul
absorbit de mările aurite ale grânelor,
cu aceeaşi culoare-n retină
înot cu privirea în ele
înainte de voluptatea înotului pe valurile înspumate
ale vacanței abia începute...
Pentru că strălucirea valurilor cu arome de pâine
mă ţintuieşte la fereastra vagonului cu locuri rezervate,
uit că am plătit tichetul,
uit că stau ceasuri întregi în picioare,
înotând în euforia mărilor galbene.
Deasupra unduirilor în salbe,
superbele ape ale copilăriei apuse
vâslesc aripile pescăruşilor metalici
care adună spic după spic, din infinitatea de spice

72
până ce şesul deschide o infinitate de orificii
spre cupola de cerneală sinilie a cerului însorit.
“Pescăruşii” îşi fac datoria
înghiţind boabele din care va aromi caldă franzela,
iar în urmă se aliniază dreptunghiuri de paie
pe care le va mistui combinatul
izvoditor de hârtie,
hârtia pe care acum se aștern nişte rugi
Către prea iubitul pământ cu bucle de aur.

Numai când trec peste Dunăre

și se arată ţărmul paradis al vacanţei școlare
mă despart de marea cea mare a pâinii
și a izvorului slovei,
şi într-o fulgerare livrească,
mi-amintesc de “sinucigaşul de la Niça”,
“noul nostru Gorki balcanic”,
reintrând în volbura “ciulinilor”,
în pustietatea vântoaselor,
în rostogolirea dramelor lui de sinucigaş
şi ale celor din “Haiducii” şi “Chira”…
Dar fulgerarea este străluminată
de neonicele lumini ale Pontului Euxin
și de Ovidius peste care vâslesc pescăruşii albi
ai mării zis “negre”,
ai mării albastrelor cruguri,
prelungire la nivelul zero,
a mării de aur
din şesul cu pâine şi coli pentru vis.
O, mările mele, prea-ncântătoarele mări
neîndeajuns de cântate cu acceleratul de mare
doar vara!

73
 Când urcam munţii

Iată, aici, sub arcul carpatic,

nu mai este vorba numai de tren
nu mai este vorba de un anotimp al anului,
nu mai este vorba de una sau două culori dominante,
nu mai este vorba numai de pescăruşi…
Iată, aici sub arcul carpatic,
pe plai mioritic,
potecile se înlănţuie ca firele de păianjen,
marcate cu roşu,
cu bleu,
sau cu galben,
dublate adesea de benzi de asfalt,
zvonite perpetuu
de caii-putere numiţi teleferic.
Aici îmi răsfăţ nesătulă privirea
din legănătoarele libelule peste crestele dure,
frumuseţi înspre care "Pisicuţa" lui Hogaş
nu prea ar putea să mai suie
cu sarsana în spinare,
cum suia în trecut,
când eu dădeam examen la Litere…
Că iată, aici, sub arcul Carpatic,
încotro potecile duc:
spre cremene tăiate-n tunele,
sau cremene sfredelită-n lacuri de lumină
spre cremene aşezată-n fundații
sau cremene în praf măcinată,
spre cremene sculptată-n inscripţii
sau cremene pe rute-n zig-zag …
Încremenita carpatică cremene
s-a trezit din somn milenar
ca nimeni să-i semene
să-mi fie iubirii şi dar şi har de iubire.

74
Şi iată de aici de sub arcul carpatic,
încotro potecile le duc:
Spre arcuşul “Rapsodiei române”
măestrita încântare de ceruri;
spre “Masa tăcerii” desprinsă
din marea tăcere a rocii;
spre doina pe buze rostită
de fagii prea falnici foşnită;
sprc floarea reginei culeasă
cu mâini sângerate de stânci;
spre tragicul chin brâncovean
pe ziduri cu sfinţi pensulate;
spre hora străbună sculptată
cu dalta în trup de stejari;
căci sigur sub arcul carpatic,
potecile toate sunt suflet
de daci, de romani, de români...

Şi iată, de-aici, de sub arcul carpatic,

încotro potecile duc:
în pajişti cu mândre narcise
culese de inimi vibrând;
în vad de izvoare-oglindă
băute în pumnii căuş;
în aburi de ceai la cabane
tihnite popasuri la drum;
în piscuri cu nouri pe frunte
atinse de frunţi omeneşti;
în văi prea abrupte privirii
de unde ecoul ia start.
Căci iată, sub arcul carpatic,
potecile toate sunt dor
De daci,
De romani,
De români…
De-aceea, spre arcul carpatic,

75
duc trenuri,
duc caii-putere,
duc pașii mereu suitori
spre piscuri chemate de gânduri
ale iubirii de ţară.

Când gândeam la semeni

Zisese Bălcescu
că “ţara-i norodul”,
norodul înseamnă ai mei.
Dacă ţara e şes,
dacă ţara e munte,
dacă ţara e deal,
dacă ţara e deltă,
dacă ţara e mare,
dacă ţara înseamnă ai mei,
cântarea de ţară e stearpă
fără şes,
fără munte,
și toate mai sus pomenite
şi fără ai mei, mai ales
străjeri sub lumina de stele.

Pe-ai mei îi cunosc din strătimpuri

aşa cum Columna Traiană-i păstrează;
viguroşi şi înalţi şi frumoşi
cu păr retezat peste frunte
cu păr ondulând peste umeri,
cu ceru-oglindit în priviri,
cu cioareci mai strâmţi sau mai largi,
şi cămăşi în părţi despicate,
încinşi cu un brâu sau o piele,
cu creţuri sau franjuri la straie,

76
cu şube şi glugi pe viforniţi.
Așa mi-i cunosc pe ai mei,
bărbaţi bărbătând în strătimpuri.

Pe-ai mei îi cunosc, mai cu seamă

de când li-s urmaş şi de când
pe vetrele dacice
astăzi
le cânt nemurirea-n cetăţi,
așa cum ei le visară,
păstrate de noi peste timp.
Pe-ai mei omenia îi ştie,
când bate la uşă-un drumeţ,
când vine un oaspe în casă,
când răul pândeşte pe unul,
când cumpeni pândesc pe mai mulţi,
când mâna întinde flămândul,
când setea cuprinde pe arşiţi,
când greul e greu pentru unii,
pe ai mei omenia îi ştie…

Pe-ai mei eu îi ştiu după semne:

au miros de brad în sumane,
au spice de grâu pe cămăşi,
au pene de păuni la pălărie,
au chiot de horă în grai,
au viersul de doină pe nai,
au dorul în doniţa plină,
au sunetu-n zâmbet scăldat,
pe-ai mei eu îi ştiu după semne…

Dar pot oare cuprinde aici,

infinitele semne de suflet,
pe chip
și de faptă ale celor ai mei?
Nicidecum, că nici pădurile toate

77
de le-aş preface-n hârtie,
nu ar fi de ajuns să-i descriu
şi în lume să-i scot
pe ai mei
semeni, confrați și români.

Când întrebam natura

În timp ce genunchii se înmoaie

la urcuş pe drumurile ţării,
dialoghez cu ţara:
˗ Munţilor, voi nu îmbătrâniţi?
˗ Din bătrâni reîntinerim …
˗ Poienilor, voi nu vă ofiliţi?
˗ Drumeții ne menţin strălucirea…
˗ Pârâiaşelor, voi nu secaţi?
˗ Sorbite de oameni prindem puteri
˗ Norilor, voi nu vă lăsaţi atinşi?
˗ Ne chemăm mereu alpiniştii…
În timp ce genunchii mi se înmoaie la urcuş,
natura mereu întinerită
mă frustrează în întrebările mele geloase,
umbrite,
melancolice.
Bucuria metempsihozei carpatinelor plaiuri
e mai mare decât tristeţea mea viitoare:
tristeţea neumblatelor drumuri de muritor sigur.

Nu mi s-a părut

Nu, nu mi s-a părut:

am văzut Alpii, Pirineii, Himalaia…
dar ca Bucegii…
Nu, nu mi s-a părut
am văzut Valea Loirei
78
dar ca Valea Prahovei…
Nu, nu mi s-a părut:
am văzut câmpia mongolă,
dar ca Bărăganul.
Nu, nu mi s-a părut:
am văzut Marele Zid,
dar ca Sarmisegetuza…
Nu, nu mi s-a părut:
am văzut Baicalul
dar ca Lacul Sfânta Ana…
Nu, nu mi s-a părut:
am văzut Marea Galbenă,
dar ca Pontul Euxin…
Nu, nu mi s-a părut:
am traversat tunelul cu Alpii în spinare,
dar ca salba de tunele de pe Jii…
Nu, nu mi s-a părut:
de la ferestruica avionului priveam Himalaia
dar gândul meu urca spre Omul.
Şi încă multe nu mi s-au părut:
intram în castelele Loirei cu arcade măreţe,
dar nu uitam de Voroneţul nostru,
străbăteam cu transiberianul pusta mongolă
dar parcă auzeam: “Urmează Ciulniţa”,
ocheam în vulturi prin crenelele Zidului Chinezesc
dar îl vedeam pe arcaşul Ştefan la Putna,
admiram oglinzile vineţii ale Baicalului
dar mă legănam cu barca pe Lacul Bicaz,
înotam în talazurile Mării Galbene
dar trăiam voluptatea valurilor de la Mamaia.

Nu, nu mi s-a părut,

sunt multe frumuseţi ale lumii
ca cele pe care le-am văzut,
dar inima mea a rămas zălog pe vatra
„de din vale de Rovine..."

79
80
Cercul 8: Iubiri familiale

Mama

Te dor încheieturile la mâini

cum ai mai scoate-un geamăt de durere!
Acas’eşti doar cu tata - doi bătrâni
și dorul tău, măicuţă, cum mă cere!

Plutesc pe-acoperişuri nori zănateci

sub bici de foc mânaţi în herghelii.
Tu-ţi mişti sub streaşini paşii reumatici
şi-abia că pe picioare te mai ţii.

Aşezi găleata, oalele de lut

să strângi în ele apă de la ploaie,
că ploaie cam de mult n-a mai căzut
şi rufele adastă-n colț de-odaie.

Te dor încheieturile la mâini

cum ai mai scoate-un geamăt de durere!
Şi eu nu ţi-am mai scris de săptămâni
şi dorul tău, măicuţă, cum mă cere!

Se scurg pe geamuri stropi diamantini

şi ploaia-ţi umple oala, pic! pic! pic!
Deodată chipul trist ţi-l însenini
Poștaşul astăzi ţi-a adus un plic.

81
 A doua oară mama

Mamă, mamă te văd rar şi tu mistui gând amar

zici că truda-ţi în zadar ai strâns-o într-un lăstar.

Mamă, mamă scump cuvânt, nu ţi-am făcut legământ

zilnic să te văd, să-ţi cânt sau de viaţă să-ţi descânt.

Mamă, mamă azi nu mi-s tot ce ieri eram: un vis!

căci tu poarta mi-ai deschis şi portiţa mi-ai închis.

Mamă, mamă te văd rar, dar sub gândul tău umbrar

eu mă lecui de pojar şi scrutez cărarea iar.

Mamă, mamă ştiu că-ţi sunt tot copilul tău de când

în copaie şi în cânt mă legănai în descânt.

Mamă, mamă ştiu că-mi eşti tot un fagur de poveşti,

că nu vrei să-mbătrâneşti, când arare mă-ntâlneşti.

Mamă, mamă dacă-ţi scriu, tu să ştii că ai un fiu

şi că păru-ţi argintiu n-o să-ţi iasă timpuriu.

Mamă, mamă când va fi, anii de mi-oi cântări

vreau cu ei a nu roși, vreau cu ei a te mândri.

Mamă, mamă te văd rar, dar în gând nu am hotar,

gândul deseori hoinar eu ţi-l las la uşă-n dar!

Darul meu, prea bine ştiu, nu este dar de comori

darul meu întârziat, e iubirea în scrisori.

Mamă, mamă de mă cerți, nu mă supăr că mă cerți

că de câte ori mă cerți, tot de-atâtea ori mă ierți.

82
 A treia oară mama

Măicuţă dragă rogu-te să nu mă

prea cicăleşti, că-ţi scriu puţin de-o vreme;
eu n-am uitat şuviţele de brumă
ce-ţi cad pe frunte, mândre diademe.

Te-nvăluie adeseori mâhnirea

că nu mă ai sub ochi să-mi dai povaţă,
dar nu uita, sunt om în toată firea,
şi viaţa zi de zi o iau în faţă.

Cuvintele-mi ce le aștern domol

să-ţi încălzească inima duioasă,
să nu tresari când vezi un scaun gol
pe care eu, cândva, şedeam la masă.

Frații
Copilului care am fost şi celor din preajma mea,
din Buzoieşti-Argeş
Copilăria mea
ca a lui Nică a Petrei
(deşi pe meleag de muntean
dar tot în năzbâtii ştiute)
tăvălită pe lutul vetrii,
pe câmp, la păscut,
a fost şi-a rămas
copilărie feerică-n glas,
la orice vârstă a vieţii popas.

Alergând cu hăinuţele ude

prin ierburi desculţi
mozoliţi pe buze cu dude
furate din curţi,

83
ronţăind porumbele creţe
din tufe cu şerpi în răzoare,
călărind în crânguri soreţe
şi bând din izvoare,
răsucind din ştiuleţi de porumb
mătase pentru ţigare,
la şcoală călcând mai mult strâmb
cu „cinciuri” cocârjaţi în spinare,
cârpindu-ne traistele vechi
cu Moş-Ajunu-n urechi,
proslăvind de Paști un îndemn
să ne vopsim oul de lemn,
ca să fim puşi pe adunat
cu „Hristos a-nviat”,
cam aceste frumoase păcate
şi altele mai deochiate
fericeau anii noştri de ţânci
când mintea dădea, la năzbâtii, în brânci.

O, prea frumoasele noastre păcate

de mame, blestemate
de mame, descântate,
de mame, biciuite
de mame, miluite,
de mine ştiute
în neuitare trecute,
ştiute de Rică,
de Radu, de Tică,
de toţi ce-mpreună
le-am adunat în cunună,
într-o cunună cu ghimpi şi cu flori
şi doar cu noi posesori.

Vă rechem păcătoasele noastre păcate

retrăite acum, pe-nserate,
mulţumiri să v-aducem la toate,

84
când sufletele ni-s mai curate,
când ne regăsim copilandri
ai câmpiei muntene,
când ne-ntoarcem la voi
ca la leandri,
cu rouă în gene,
curcubeu după ploi
cu năzbâtiile vesele-n noi.
Vă rechem şi pe voi
ce-aţi păşit în chindie
ţâncii de-atunci, din câmpie,
ca pe foi de trifoi
să ne iasă iubirea în fir de dimie:
„Mai mă ştii?”
„Te mai ştiu.”
„M-ai iertat?”
„Te-am iertat.”
Tăcerea prea mult ne-a ruinat
depărtându-ne ne-a-nstrăinat:
Ce mai faci, dragă Rică?
Ce mai faci, dragă Tică?
Radule drag, ce mai faci?
De-mi răspunzi,
de nu taci,
oricare-ai fi tu, pe oriunde,
de mine nu te ascunde
dă-mi un semn şi eu vin la-ntâlnire,
până din ram nu ne pică
frunzele în amurgire,
înmugurite, cândva, din iubire
pe Valea Plescarei şi-n luncă
neştiutori de nicio poruncă.

85
 Castanii din parc
Îndrăgostiţilor de cândva,
astăzi bunicii lui David-Andrei
Castanii din parc
sunt şi azi tot castani
aceiaşi stăpâni
ai aceluiaşi loc.
Dar sunt mai bătrâni
c-au trecut peste ei nişte ani
şi le-au smuls câte-un arc
din care, cândva, ne-au dat zvon
şi-n foşniri de April ne-au trimis
săgeţile lui Cupidon
în candelabre albe de foc
şi de Vis.

Castanii din parc

cu bolţile lor de ninsori
rămân tot castani
când amintirea le-o-ngâni.
Dar sunt mai bătrâni,
c-au trecut peste ei nişte ani
şi le-au smuls din cupe lumini
şi din rămurişuri viori,
clătinându-i în rădăcini.
Însă ei credincioşi ne-au rămas
chemători pe alei:
˗ Vino, iubito, un ceas
să mai visăm iubirea sub ei.

Să visăm sub înalţii castani

re-ntrupaţi cântaţi cip-cirip,
cum visam când eram castelani
castele regeşti pe nisip.
Dar şi peste noi
au trecut nişte ani,

86
cu ropot de ploi,
şi ceru-n furtuni
c-am ajuns, ca şi ei, mai bătrâni.
˗ Vino, draga mea, sub castani
că, poate, în cupe-au mai strâns
din răstimpul visătorilor ani
măcar un arcuş de viori,
măcar un buchet de ninsori
adiate-n ramuri ce-au plâns.
Iar buchetul, chemător pe alei
să-l ducem lui David-Andrei.

Nira
Din firul Ariadnei, sfârșit de an 72
Norii anului trecut-au. Azi e soare, cer senin,
Iată, asta văd afară, când la masa mea de scris
Roiuri-roiuri se adună, gânduri care îmi aţin
Ale inimii urcuşuri înspre al iubirii vis.

Nu ştiu, anul care vine cât de bun va fi şi drept,

Iernile-i le vreau puţine, viscolele-i mai deloc,
Rănile-i le vreau închise, că-am tot stat să le aştept,
Aducându-mi, după neguri, un destin mai cu noroc.

Norocos sau nu de fi-voi, îmi rămâne de văzut,

Iederile vieţii proprii te-nfăşoară în strânsori,
Rareori cu mângăiere şi mult mai mult cu durut,
Astea toate, ca fiinţă, le primeşti şi le măsori.

N-aş dori să fiu prea vesel, însă nici să fiu prea trist,
Insular sau printre oameni spre extreme să nu fug,
Riscul poate cel mai mare e că pe pământ exist
Aşa cum mi-e firea mie, să-mi ard dorul ei pe rug.

87
Nişte vorbe cu-nţelesuri la sfârşit de an, acum
Invocate de destinul traversat cu greu, spre greu
Rămânându-mi doar speranţa pe poteca unui drum,
Arcuindu-şi pur iubirea, sfânta sfinţilor mereu.

Nira, fată bună, Nira, despre mine ţi-am vorbit,

Iar cuvintele-speranţă sub o stea le-am așternut,
Raza zilelor de mâine vreau ca azi să-mi fi zâmbit,
Acest zâmbet să însemne visul meu, de la-nceput...

Vasile-Vinodor
Primului nostru fiu
În zorii mohorâţi şi uzi de ploi
când te-ai decis să vii spre noi, cu noi,
călătoreai de jos în sus puternic
cu mama ta, cu mine, cu- amândoi
despicător din lumea de-ntuneric
şi-aducător, în inimi, doar Lumină
minune a minunilor deplină.

Şi fulgi de nea şi muzică-n surdină

cald așternut îţi rostuiau în lume.
Cu licăriri curate de hermină
îţi împleteau şi un al doilea nume
să-ţi fie-n viaţă nesecat izvor,
de rele şi dureri izbăvitor.

Spre ora trei a zilei cu soroc

ivitu-te-ai ca fulg diamantin
din Vino Dor, Lumină şi Noroc
un vis nestins din al iubirii foc.
Te arătai şi nu știai deloc
ce alt chinuitor drumeag pieptiş
aveai să urci spre-al vieţii luminiş
prea mult iubitul nostru, VINODOR.

88
 Tudu
Celui de al doilea fiu
Ne-ai venit într-o zi fără soţ
ca-n romanţa cu plopi prea frumoasă
să ne bucuri pe Noi şi pe toţi
iubire şi rază în casă.

Ivit din iubire adâncă

iubire mereu să rămâi
cu dorul de mamă poruncă
prin gângurul tău cel dintâi.

Drum bun! Pe a vieţii cărare

băiat al lui mama şi-al meu
mezin cu un frate mai mare
alături la bine şi greu.

Ne-ai venit într-o zi cu văpăi

şi seninuri de cer fără nori
să le ai tot aşa-n ochii tăi
floarea noastră, a doua-ntre flori!

Cântec pentru Tudorel

Lui UVA de față la spitalul Filantropia,
unde a venit pe lume Theodor-Genir
(Theo, Tudu, Tudorel)
Cântecele, cântecel
pentru-al doilea lăstărel
alintat cu „Tudorel”.

89
Te ivişi în zi cu soare
şi lumină-mbietoare
în a inimii dogoare.
Te ivişi în zi de vară
ca un cântec de vioară
ce cu picuri înfioară.

Te ivişi cu ursitoare
care-n voce mai de care,
să-ţi rostească o urare:

„Creşti voinice, voinicele

să pui marea sub vergele
şi s-aduni din valuri stele!”

˗ „Creşti voinice, voinicele

Floare-n lunci cu floricele
Tudorele, Tudorele...”

La ivirea ta, voinice,

un străunchi îţi dete bice
(UVA cum i se mai zice):

˗ „Hai băiete, voinicele,

suie, suie către stele,
Tudorele, Tudorele...”

Şi-ai pornit pe drum de viaţă

cu tot soarele pe faţă
şi cu braţul de arcaş,
îndemnat mereu de naş:

˗ „Hai băiete, voinicele,

suie, suie Tudorele,
pune marea sub vergele
adună-i din valuri stele

90
să-ţi zâmbească viaţa-n ele,
Tudorele, Tudorele...”

Noi şi Puiuţ, căţelul

Este Puiuţ numai în nume

că anii lui sunt ani bătrâni
rămas de mic orfan în lume
noi ne-am legat să-i fim stăpâni.

Când l-am găsit în colţişorul

de după un gărduţ vecin
îi tremura tot trupușorul
în plânsul lui de orfelin.

Cine-l făcuse să îndure

o soartă grea, cu frica-n ea
pe-acest căţel cu ochi de mure
şi gene albe ca de nea?

Aşa-ntrebam când îl găsisem

înghemuit, fricos, micuţ
şi când cu mângâieri rostisem:
„Hai vin la noi, Puiuţ, Puiuţ”.

S-a bucurat nespus micuţul

lăsându-se pe braţe dus
și de atunci el e Puiuţul
un suflet lângă noi în plus.

Cu blana-i albă de hermină

şi ochişori de abanos
el este-n casă o lumină
și e un suflet norocos.

91
Astăzi îmbătrâniți în toate
ne aşteptăm, după temei,
plecările îndepărtate
iubindu-ne la fel, toţi trei.

Dorinţa lui, dorinţa noastră

e-n voie Celui de mai Sus.
Cu răsăritul în fereastră
ne paște drumul spre Apus.

Dar până bate-n geam solia

întunecatelor chemări
toţi trei ne ducem bătrânia
cu lesa-n mână la plimbäri.

La spital
-Tudu, mai-iunie 2013
Pereții albi și patul alb, şi albe
veşminte în priveghiu lângă pat,
un alb halucinant în joc de salbe
şi-un chip în suferinţă devastat.

Au coborât cu îngeri albi în roiuri

pe-o mamă lângă chipul chinuit
săgeţi de foc şi-nfrigurări de sloiuri
și-nțepături în zbateri de cuţit.

Doar mamă să nu fii, să nu fii mamă

când chipul de durere ți s-a frânt
şi lacrămilor nu găseşti năframă
şi suferinţei nu găseşti cuvânt.

92
Într-un spital, într-unul sau mai multe
un chip prea tânăr suferă-n dureri.
Doar Cel de Sus mai poate s-o asculte
pe mama lui sleită în putreri.

93
94
Cercul 9: Iubiri îndoliate

Gheorghe și Ana
-Părinților mei, învățători
Primiţi-mi această scrisoare
cu gândul dintâi, cu iertare,
că prea lungă tăcerea a fost,
că am uitat să ştiu pe de rost
câţi ani au trecut
de când, scumpii mei, dragi părinți,
ați trecut
în lutul tăcut,
în sânul lui neştiut,
ați intrat și aţi rămas fără glas
după lungi suferinți.

Acum, când vă scriu

îmi tremură vorbele-n glas
neputincioase pe alba hârtie
când mă întreb ce-a rămas
de la voi
pentru noi
ca cea mai de preţ bogăție?!

Cum vă ştiţi, cum vă ştiu

într-un timp şuierând a pustiu,
sub razboinice gloanţe-n rafală,
viaţa v-a fost strădanii şi chin
acasă şi prin destin,
ca săditori de lumină
din şcoală în şcoală
mutaţi,

95
scriind pe tablă cuvinte
și cifre
într-o lume nelume
şi mereu îmbrăcaţi
în veşminte de cerșetori
cum vi se dusese renume.

Acasă, în vremi de urgie,

trăite în case străine,
cu bani arvuniţi la chirie,
aţi fost pentru mine,
pentru toţi ai mei frăţiori,
pe mai multe căi săditori:
de lumină,
de gând
şi de faptă,
de îndemn
şi de semn
la urcuş
din treaptă în treaptă.

Nu v-a fost uşor să ne ştiţi

cât de cât
îmbrăcaţi
cu fulare la gât,
şi curaţi
şi cârpiţi,
cu căldură încinsă-n burlane
de la un godin ruginit,
iar pentru socoteli şi citit
cu manuale-n ghiozdane.

Dar de plâns nu v-aţi plâns

şi bănuţii când nu v-au ajuns
din piatră seacă i-aţi smuls,
ca de Paşti s-avem arătoase,

96
hăinuţele noi şi frumoase.

Pentru aceste aduceri-aminte

Scumpii mei săditori de cuvinte,
cerşători în negre veșminte,
când la voi cu gândul mă-ntorc
o lacrimă storc
din priviri,
ca recunoştinţă fierbinte
a nepreţuitei părinteşti moșteniri.

De-acolo de unde vă știți

uneori în vis reveniți
uitarea din noi ne-o treziţi.
În zori,
mustrători
în al cugetului nostru potir,
la cripta din cimitir,
ne cerem iertare,
treziţi din uitare.
La pâlpâirea de lumânare
vă aducem o floare,
şi un pacheţel pentru flămânzi pe alei
sărăcani şi ai nimănui:
˗ Pentru Ana şi sufletul ei!
˗ Pentru Gheorghe şi sufletul lui!
Dar după-aceste lumini diademe
iar ne prinde uitarea o vreme.

Dragii mei, dragii noştri părinţi

de când din viaţă v-aţi stins
o viaţă ocolită de-arginţi
o viaţă sfârşită pe pat de spital,
pe noi, cei rămaşi, ne-a cuprins
câte un neștiut uragan,
val cu val,

97
an de an,
cu revărsări de dureri
cu resemnări în puteri,
fiecare din frați
cu povara drumului său,
și luminați, și apăsați,
și în bine și în rău.

Veronica, bocet de frate

Surorii mele, învățătoare,
răpusă de durere la 59 de ani
Sora mea bună,
cea mică,
Veronică, Veronică,
lacrimile calde-mi pică,
timpul inima-mi despică
şi de-acolo te ridică
să mi te aduc pe buze
în strânsoare de ventuze,
în strânsori de remuşcări
că te-ai petrecut sub zări,
prea devreme, prea devreme
sora mea bună,
cea mică,
Veronică, Veronică.

De Acolo, să te cheme
nu ai pe nimeni acum.
Vântul, ţurţurii şi bruma,
l-au luat întâi pe Livică,
fiul tău iubit, cel mare,
stins în chin şi supărare,
după care singurică
ţi-ai plâns dorul
şi odorul
98
Veronică, Veronică,

La un timp de-atâta jale

suferindă în spitale,
doborâtă de durere
stoarsă-n lacrimi şi putere
te-ai dus şi tu Veronică
sora mea bună,
cea mică,
să fii cu el împreună
să-l întâlneşti pe Livică.

Timpul de atunci îşi pică

frunzele pe cripta rece,
timpul a trecut
şi trece.
Toamnele în ploi le plânge
inimilor şi le frânge
dorurile-ndoliate
cu iubirile-ngropate.
Timpul lasă
plâns în casă
şi ne coase
dor în oase
şi ne fură
de pe gură
alte jeluiri cu frică:
− De cine ţi-e dor, Livică?

Şi timpul iarăşi îşi pică

frunzele în vânt purtate
spre inimi îndoliate,
de un alt năpraznic vânt
peste alt tăcut mormânt.
Rămas trist şi singurel
Liviu strigă după el:

99
˗ De ce ne-ai uitat Cornel?
Şi Cornel a vrut să zică
apăsat de dorul greu:
„Eu nu te-am uitat mămică,
nici pe frăţiorul meu
îmi e dor de voi şi gata
că-l mai am numai pe tata
scumpă mamă, Veronică,
scumpul meu frate, Livică
aşteptaţi-mă că vin
să fim iarăşi cum ne ştim.”
Şi Cornel, fiul mezin
şi-a luat şi el zborul lin
înspre mamă şi-nspre frate
plecând din singurătate.

Veronică, Veronică,
sora mea bună
cea mică,
spre a fi toţi împreună
luminaţi sub clar de lună,
sub bătaia vântului,
toţi cu toţi şi-ai nimănui
s-a bătut încă un cui
în sicriul soţului.
Că de dorul lui Livică
şi de dorul lui Cornel
a plecat spre voi şi el,
soţul tău
şi tatăl lor
lăsând vieţile în hău
şi-amintirile în nor.
Într-un nor din care pică
stropii plânsului din urmă
fără urmă, fără urmă
fără urma cea mai mică

100
Veronică, Veronică,
buna mea soră,
cea mică.

Bate vântul peste toate

şi aduce iarna zloate
iarna viscole aduce
peste fiecare cruce.
Bate vânt de primăvară
ierburile să răsară,
bate vântul secetos
peste fiecare os.

Os cu os împreunate
în mormintele uitate.
Patru suflete pornite
spre tăriile tihnite.

Înspre ele se ridică

dintr-o inimă ce bate
rugăciunea mea de frate:
„Veronică, Veronică
soră bună
soră mică
eu nu te las în uitare
eu îţi cer numai iertare
prin acest cântec-cuvânt
cât mai sunt, cât încă sunt.”

101
 Mihail-Gavril
Fratelui meu, profesor și celor dragi
care i-au rămas după plecarea lui
Frate, frate cel mai mare
între cei ce-am fost acasă,
c-o poreclă fiecare
mai urâtă, mai frumoasă,
dusă-n vreme, an de an:
tu, Motănel
eu, Găvan
şi surioara cea mică
care-şi deschidea guriţa
când o strigam: Codiniţa.

Cred că tu ne-ai poreclit

după cele ce-ai ghicit.
Eu, de pildă, frăţioare
eram lacom la mâncare,
nesătul şi capsoman
de-aceea mi-ai zis Găvan.
Găvanul din lemn, se ştie,
e-o adâncă farfurie.
Cât eram eu de Gavan
tu mă-ntreceai, ca Motan,
ca motanul în tăcere
ce ştie c-are putere.
Când tăceai
când ne priveai
şi vreo vină ne gaseai,
tacticos te pregăteai
câte-o labă să ne dai
şi mie şi Codiniţei
că ştiai mişcarea fiţei.
Nu ne supăram de fel,
ba chiar te-am şi mângâiat
că din Motan, Motănel

102
ţi-am zis diminutivat.
Lui Veronica, fetiţa,
îi zisesem Codiniţa
că venise-n „coda” noastră
floarea florilor în glastră
aşezată la fereastră.
Codiniţa-n sus şi-n jos
chip frumos, nume frumos,
prinsă-n jocuri an de an
cu Motănel şi Găvan.
Dragă frate, frate dragă,
gândul de joc ne dezleagă
şi de ursitori ne leagă,
lăsând anii să se-ntreacă,
peste noi voioşi să treacă
sau în plâns să ne petreacă,
după cum ne-a fost destinul
întunericul,
seninul,
când cu bucuria-n casă
când cu casa-ntunecoasă,
când cu armonii de strună,
când cu ţipăt în furtună
c-aşa-i timpul, vine, trece,
legea lui rămâne lege.
Noi sub ea mereu am fost
şi în rost
şi în nerost,
şi l-am primit în tăcere
şi mai veseli şi-n durere.
Frate dragă, dragă frate
inima cât ne mai bate
mai cu zvâcnet, mai încet
are-n ea un sfânt buchet,
albe flori cu-albe petale
florile familiale.

103
Flori și lumânări aprinse
lumânări în pâlpâire,
din iubirile desprinse
pe alei de cimitire.

Dragă frate, frate-al meu

te-a-ncercat destinul greu,
dar l-ai înfruntat mereu.
Anii toţi care-au trecut
au fost mai mult cu durut
mai puţin cu-nseninări
mai grei în urcuş pe scări.
Ai dat pieptul cu-n destin
în nefericire plin,
de Rodicuţa legat
nemilos, îndelungat,
în bine mereu sperat.
Pentru marile dureri
ai găsit mereu puteri
în cuvinte și-n tăceri.
Și-ai avut noroc să vie
după chin și-o bucurie
Lumină-n casă, solie,
să vă bucure Lumina
cu făptura ei Corina.

Șase elegii îndoliate

Ciclu în amintirea primului nostru copil
Vasile-Vinodor
1
Îți mulțumesc, Doamne Bun
că mi-ai dat un sfânt zăbun
mi-ai dat din prea sfântu-ți har
două stele de altar.

104
Două Stele, har din Cer
flori albastre la rever,
la reverul vieţii mele
două vlăstăraşe Stele.

Dar o stea, Steaua dintâi

într-o zi brusc a căzut
şi de-atunci, pe căpătâi,
nopţile mi-au fost durut.

Pentru ce mă-ntreb mereu?

Cine-a vrut? De ce a vrut?
Doamne,scapă-mă de greu
smulge-mi plânsul netrecut.
2
Trenurile cu păcate
cruci în urma lor lăsate.

Trenurile cu păcate
goluri şi singurătate.

Trenurile cu păcate
zornăiri de vieţi tocate.

Trenurile cu păcate
roţi de lume blestemate.

Trenuri mute-n nopţi de tuci

risipitoare de cruci.

Trenuri de oţel momâi

mi-aţi smuls Steaua mea dintâi.
3
O cruce de fier,
într-un câmp prea stingher
pe care o Stea a căzut.

105
Un strigăt spre cer
și-n negrul mister
prezentul s-a stins în trecut.
A fost. A visat. Nu mai este.
Ce tristă, ce plânsă poveste
şi cine de ea să-i dea veste?
4
La criptă, cu ochii spre soare
spre razele lui rotitoare
o mamă imploră şi plânge
şi soarele dorul i-l frânge.

O, Doamne, o,Doamne prea Bun,

ce vorbe-păcat să nu spun
cu ele să nu mai greşesc?

Ajută-mă, Doamne, s-adun

cât încă mai pot şi trăiesc
lumini şi puteri să le pun
în bietul meu trup pământesc.
5
Te-am căutat, te caut şi nu voi
precupeţi o clipă să te ştiu
chiar de-o să am genunchii slabi şi moi
atâta timp când încă mai sunt viu.

Cântările din strană şi altar

nu mi-au ajuns în inimă mereu
ca trepte de lumini spre-al Tău hotar
urcate doar când plânsul este greu.

Te rog, de-aceea, ruguri să nu-mi dai

să le aprind pe sufletu-ntinat,
cu-un înger pază, iertator, să-mi stai
de veghe lângă chipu-ndurerat.

106
Te-am cautat, o, Doamne! Și nu știu
pe care drum iluminat s-apuc
să fiu ce n-am ştiut de mult să fiu
şi crucea sub iertare să mi-o duc.
6
Am mers pe bâjbâitul drum să leg
nesocotința dusă în tăcere
iar azi căinător încerc să neg
satanicul din suflet şi din vrere.

Neprihănirii ce mă ispitise
în stare nu am fost să îi răspund
până ce-n viaţa mea o Stea murise
în locul meu, că eu eram la rând.

Abia acum căit în rătăcire

încerc din bâjbăială să m-abat
şi din atâtea încâlcite fire
să dau de firul Meccăi luminat.

Aripa morții

A fost o prevestire oare

la naştere sau ce a fost?
A fost un semn de ursitoare
al unui rost prea scurt nerost?

Întreb şi nu ştiu către cine

cuvintele să le îndrept.
Dar oricât aş greşi cu mine
mă iartă, Doamne! Nu e drept!

107
Prea repede s-a stins sorocul
în pragul viselor de foc.
Prea pustiit rămas-a locul
și inima prea sub obroc.

Brăduleţul meu, brad

14 iunie 2000,
în trenul de Predeal,privind brazii
Când barda năpraznic izbeşte în trunchi
şi ramul ce-l tânăr i-l taie,
se zbuciumă trunchiul, se roagă-n genunchi
şi plânge cu lacrimi şiroaie.

Dar cine-l priveşte şi cine-i usucă

prea tristele lacrimi ce-i cad?
Şi cine îi simte durerea năucă
ţâşnită din fibre de brad?

O, Doamne! Dar bradul pe care chiar TU

l-ai prins pe tulpina-mi bătrână
din tânărul brad se făcu
o lacrimă-n inimi stăpână

Un dram de fericire

Atâta i-a fost dat prin sorocire:

un dram de zâmbet şi de fericire.

Căci înspre anii mai maturi, cu vise

când îşi croise porţi spre Gări deschise,

fusese fericit pe apucate

mai mult sacrificat prin bunătate.

108
El se lăsa pe el în toate cele
în dragoste curat, să nu înşele.

Dar, vai! Nu tot aşa i s-a răspuns

pe al iubirii drum mereu ascuns.

O, scump copil, ce rău ai săvârşit

că în iubirea ta ai fost minţit?

Şi ale cui blesteme le-ai purtat

în sufetu-ţi şi cald şi nepătat?

Răspunsuri de la cine să aştept?

din nou, mă iartă, Doamne! nu e drept...

Rugă de tată

Nu credeam, Doamne, că o s-ajung

din bărbatul ce-am fost şi ce sunt
să plâng şi cu lacrimi şi fără să plâng
că n-am intrat eu primu-n mormânt.

Ce păcat, Doamne sau care blestem

pe sufletul meu a căzut?
Că pe primul copil îl tot chem
din locul de nimeni ştiut.

Şi el să nu vină, o, Doamne! De ce?

şi crunta durere s-apese mereu
şi eu să mă-ntreb lăcrimând: Unde e?
şi drumul spre el să-mi fie mai greu.

109
Mă iartă de-ți cer ce poate fi rău
nici eu nu mai ştiu ce gândesc și ce spun
dar măcar de acum să-ţi fiu robul tău
că simt că mă-ndrept spre Apus, că apun.

Şi când voi simţi că e timp de plecare

dă, Doamne, soţiei şi fiului care
rămân după mine, tărie-n credinţe
în rugi să mă ierte şi-n triste căinţe...

Ani fulgerați

Ani de vise
frânte-n anii
căilor de fier închise
de destinul: Teişanii.

Chip de plânset şi de doruri

chip de stea şi chip de-aripă
chip înaripat de zboruri
frânte toate într-o clipă.

Doar o cruce şi un nume

pe Aleea Teişani,
dragostea să ne-o sugrume
an de an, ani după ani.

La o criptă altă cruce

Cu acelaşi nume drag
și noi cu viața răscruce
clătinată în toiag.

110
 Scrisoare fără răspuns

Scumpul meu Vinodor,

sunt copleșit de tăcere și dor
că de când ai plecat
nici un semn nu ne-ai dat
și nici n-ai răspuns
la nicio scrisoare
(care n-o fi ajuns
la așa depărtare),
sau poate că eu
am greşit adresa pe plic?
să mă ierţi de-i aşa
nu mai știu nici eu ce să zic.
Nu-mi rămâne, ca împăcare,
decât să-ţi scriu o nouă scrisoare
mai mare.

Dragul meu, scump băiat

după ce ne-ai lăsat,
timpul şi-a văzut de-ale lui
cum a vrut Cel de Sus
să ni-l dea,
tuturor,
fiecui,
ca un timp trecător
când ursuz, când supus
şi cu rost și nerost
şi-n ospăţ
şi zgâlţâindu-ne-n hăţ,
dar trăit deopotrivă de noi,
răbdători,
lăcrimând fericiţi, uneori,
lăcrimând întristaţi deseori
între zări însorite şi ploi.

111
Şi aşa cum timpul a vrut
să-şi bată suveica-n ţesut
când prea dur în bătăi,
când domolindu-se blând,
ori de câte ori a venit,
cu orice solie în gând,
noi n-am asmuţit
pe pulpana-i dulăi
că noi suntem doar fiii săi.
L-am primit,
cu inimi deschise,
încăpătoare în toate,
şi bune şi rele,
că poate
aşa ne-au fost scrise
în zodii prezise,
în ziceri de taină nescrise.
De-am avut pe suflet vreo rană
am ştiut cu blândeţe a-i spune:
„De ce îţi bate suveica în goană
şi rupe şi firele bune?”

Dar să trec, dragul meu,

scump băiat,
de la acest început de scrisoare
să-ţi spun ce s-a mai întâmplat
după ce te-ai tot depărtat
în neştiuta mea depărtare.
Pe mine, pe mama, pe frate,
pe toţi ne-ai lăsat
cu gândurile îndurerate
când destinul tău te-a chemat,
să te duci, să ajungi unde eşti
şi de-acolo să nu ne dai veşti,
să ne spui unde stai,
și ce ai

112
și ce n-ai.

Tot ce ştim, rareori,

ştim în cumpeni de nopţi
sau spre zori
când ne aduci în gând bucurii,
când în visele noastre revii
cu zâmbet pe chip şi-n priviri
şi ne vâlvoreşti în suflet iubiri.
O mângâi pe mama şi-o-ntrebi
cum îi e în dureri şi în trebi,
pe mine mă întrebi, ca să ştii,
ce-am mai pus şi ce pun pe hârtii
şi pe Tudu, frăţiorul mezin
îl întrebi dacă-i merge în plin.
Ai destule de întrebat
când ne mângâi durerile-n pat,
până zorii te cheamă-napoi,
până noi povestim între noi,
ce-am visat cu lacrimi șiroi.
Dar de ce doar în vise revii
și de scris la scrisori nu ne scrii?

Iartă-mă, scumpul meu Vinodor,

pentru această mustrare
că eşti mereu pe picior
de fulgerată plecare,
că timpul cu tine nu are
un dram de răbdare,
că nu stai lângă noi cât de cât
să ne ţii de urât,
atunci când te cheamă
sărutul de mamă,
când noaptea-ţi arată
sărutul de tată,
când inima bate

113
sărutul de frate.
Iartă-ne mustrarea-ntreită
pentru orice plecare grăbită.

Acum
când scrisoarea e gata de drum
am atâtea să-ţi spun şi nu ştiu
ce să-ţi scriu, cum să-ţi scriu,
ca să-ţi fie solie
şi timpul în timp să te ţie.
Eu mă cam plâng de ponoase
cu ţepi şi durere în oase,
inima nu mai e prea isteaţă,
fără ochelari văd în ceaţă,
chica s-a cam dus, nu e chică
în puţinul din ea neaua pică,
am flaconaşe de pastile pe masă
şi reţete arhivate în casă,
de două-trei ori mi se pare
în spital am trăit zile-amare,
încât, dragul meu, cum să-ţi spun
mă supun şi adun, şi adun,
da-n final, nu mă plâng, o duc bine
că ştiu că tu eşti lângă mine.

Acum şi de mama să-ţi scriu

câteva cuvinte de jar
că în inima ei tu eşti viu
o-ncălzeşti ca discul solar.
După ce departe-ai plecat
sufletul i s-a-ntunecat
pe un pat de spital lăcrimat
zilele i s-au scurs doar în chin
inima toată-n suspin,
luni după luni de calvar
şi multe-ncercări în zadar,

114
nicio speranţă de nicăieri
în trupu-i secat în puteri.
Iertată de tine să-mi fie
această veste târzie
dar prea a fost tristă şi prea
durerea în ea se zbătea,
ca să îţi scriu despre ea
mai devreme decât trebuia.

Dragul meu, scump băiat,

acum am să-ţi spun ce-am visat,
într-o noapte nu oarecare,
când Tudu avea emoţie mare.
Tu zâmbitor ai venit
pe aripi de vis
şi peste umeri ne-ai prins.
Şi parcă toţi trei
eram sub un tei
când lui Tudu i-ai zis
luminat şi decis:
„Du-te la examen, că-l iei!”
Era pentru fratele tău
examenul lui cel mai greu
şi tu lângă el nu erai
ca-n trecut, speranţe să-i dai.
Apoi zâmbindu-ne iar
te-ai desprins
aşa cum e-n vis
în şoptirile tale de har:
˗ Du-te la examen, că-l iei.
Şi Tudu la examen s-a dus
şi a fost aşa cum i-ai spus
bucurându-ne pe toţi trei.

115
116
Cercul 10: Iubiri cu dedicație

Pe patul suferinţei
Actriţei Ana-Barcan Ignat, pe patul suferinţei.
-septembrie 1976-
Adesea cerul vieţii este sur
nori negri suferinţei dau contur.

Pe chipul blând s-abat întunecări

şi suferinţa-i plâns şi întristări.

În zbateri doar speranţa-n Cel de Sus

alină chipul de dureri răpus.

Și-n rugi speranţa ştie să strecoare

izbânda ei dacă şi ea nu moare.

Zbor hyperionic
(fragment)
Ctitorului, Prof. univ. dr.
Ion Spânulescu, Rectorul
Universităţii Hyperion București

Slăvită fie clipa în care te-ai ivit

pe cerul ALMEI MATER de vise luminat
și laudă acelui care te-a ctitorit
și sub a cărui veghe mereu te-ai înălţat.

Te-ai suprapus în nume şi-n zboruri spre înalt

cu marele LUCEAFĂR ţâşnit din Ipoteşti
și treaptă după treaptă în rocă de bazalt
te-ai întrupat simbolic în cel ce astăzi eşti.

117
Eşti stol de „Circuite...” spre inimi şi spre minți
deschizător de lacăt al fiecărui cod
din care însetaţii, în sesiuni fierbinţi,
sorb ape cristaline şi apele dau rod.

Nu lin ți-a fost urcușul spre al științei cer

și nu puține fost-au și căile pieziș
dar ai știut pătrunde mister după mister
și-ai năzuit statornic să-ajungi la luminiș.

Tezele de română
- Celui ce şi-a trădat visul
Pe-ngălbenite file de caiete,
ce zac în rafturi, laolaltă, vraf,
„Uitare”-au scris, mâhnite, pe-ndelete,
de ani de zile, firele de praf.

Deschid o teză... Scrisul meu stângaci,

şi-o notă (mare-i, de!) pe-o foaie veche.
˗ Visai, îmi pare, dascăl să te faci
mă mustră aspru Vornicul Ureche!

Good-bye, dragă studenţie

O „Glossă" dedicată promoției de absolvenţi
în jurnalism, 2000-2004, din partea fostului lor
decan şi profesor
Good-bye, dragă studenţie
Vis şi zbucium şi noroc
Când izvor de apă vie
Când văpăi în nopţi de foc.
Ieri aratul, azi culesul
Sub bolţi de „Hyperion”

118
Când cu studiul, când cu stresul
Într-o cursă maraton.

Patru ani ne-ai fost ispite

Pe-ale cărţilor ogoare
Mai prezenţi, mai pe lipsite
Mai cu gânduri umblătoare.
Dar ce-a fost a fost și gata.
Bravo nouă, bravo ţie!
Importantă e răsplata
Good-bye, dragă studenție!

În vocabularul nostru
Am cultivat un mesaj:
Fiecare-şi face rostu'
Și onest şi-n derapaj.
Note-n carnet, fără feste,
N-au nici farmec, n-au nici loc
Orice sesiune este
Vis şi zbucium şi...noroc.

Schemele comunicării:
Sursă-Mesaj-Receptor
Le vom da curând uitării
Captivi pe calculator.
Nu ne ştim prea clar ursita
Cum o fi, cum o să fie
Când mai înnegrită sita
Când izvor de apă vie.

Printre griji şi vălmăşaguri

Ştirile-şi vor face vad
Ca să treacă peste praguri
Când în rai şi când în iad.
Gândurile pe hârtie
Ńe-or surâde la soroc

119
Când cu chef de reverie
Când văpăi în nopţi de foc.

Dacă-acesta ne e drumul
Sfintei libertăţi de azi
În pustiu să-i ducem fumul
Ozonaţi cu-ozon de brazi.
Întâmplărilor bizare
Să le găsim înţelesul
„Câini de pază”-n zarvă mare,
Ieri aratul, azi culesul.

Cine cu noi se va pune

Îl somăm să ia aminte:
Suntem flacără-n tăciune
Dinte ascuţit la dinte!
Mai cu scrisul la ziare
Mai cu voci la microfon
Mai cu imagini fugare
Sub bolţi de „Hyperion!”

Zboruri ne- au sădit în minte

Dascălii aici prezenţi
În această zi fierbinte
Cu statut de absolvenţi!
Ziua asta ne răsfaţă
Împărţindu-ne culesul
Cu el vom răzbi în viaţă
Când cu studiul, când cu stresul.

Vivat profesores! Iată

Notele le-am pus în cui.
Studenţia e-nrămată
Amintirea uite-o, nu-i.
Dar fiţi buni, mai e licența
Nu ne purtaţi ghinion

120
Păstraţi-ne indulgenţa
Într-o cursă maraton.

Într-o cursă maraton

Când cu studiul, când cu stresul
Sub bolţi de „Hyperion!”
Ieri aratul, azi culesul.
Când văpăi în nopţi de foc
Când izvor de apă vie
Vis şi zbucium şi... noroc.
Good-bye, dragă studenție!

Aşa ne-a fost sortitul...

Mariei, de 4 Martie 2009

Aşa ne-a fost sortitul să ne fie

venit de nu ştiu unde de departe,
cu sufletu-n Lumină şi-n stihie
ivit într-o aceeaşi zi de Marte.

Cu ţipătul dintâi de-notători

am năzuit prin valuri lumi de stele,
striviţi ades de fulgere şi nori
dar noi, mereu, încrezători în ele.

Ne-a fost înotul lung şi-nvârtejit

cu zbateri obosite-n aripioare
spre ţărmul în lumini întrezărit
iradiind săgeţi în stropi de soare.

Cu cele-nfipte trudnic în plămâni

ne-am înteţit înoturile noastre
şi ne-am simţit purificaţi stăpâni
în zboruri spre tăriile albastre.

121
Cât încă vom zbura nu-şi are rost
în calendare să ne ţinem seama
nedezminţiţi în cei care am fost
să-ndepărtăm din pieze rele vama.

S-avem încă pe valuri cât plutim

lumini stelare-n ochi de-notători,
cu bine şi cu rele să vâslim
şi ca iertaţi dar şi ca iertători.

Prin virgule să ne visăm departe,

punctul final să nu ne fie-n gând,
căci datul nostru la-nceput de Marte
e să-notăm în ape luminând.

Aşa ne-a fost sortitul ca solie

să ne descoperim îngemănaţi
şi-ntr-o aceeaşi zi, dragă Marie,
de cei iubiţi să fim aniversaţi.

Fără stăpân

Am văzut pe stradă un câine

alungat de stăpân sau stăpână
milogind o fărâmă de pâine
de la pâinea ţinută-ntr-o-mână
de un trecător oarecare
sau o trecătoare.

Grăbiţi şi la paşi şi la gură

mai toţi îşi vedeau de-ale lor:
˗ Marş javră de-aici,
te omor!
huiduiau unii cu tăişuri de brici.

122
Şi bietul de câine
chişnea
se oprea
și privea spre alţi
milostivi
trecători
dar toţi îşi vedeau de-ale lor.

A zărit într-un colţ şi-o femeie

c-o mătură lungă în mână
adunând pe străzi ce se-adună:
gunoaie
şi zoaie,
crâmpeie de lăzi într-o rână
şi crengi de la ploaie
rupte de vânt în furtună.

Femeia ce curăţă străzi de gunoaie

aruncându-le-n căruţul înalt
văzând bietul câine
huiduit
rătăcit
și de nimeni milit
îi zise cu glasul ei cald:
− Hai vino la mine
să-ţi dau o bucată de pâine
hai, mă, cuţu-cuţu, odată
că nimeni n-o să te bată,
că-mpărţim lipia toată.

Şi bucuros de această-ntâlnire
cu ochii luminaţi de iubire
și bucuria-n coadă rotată
pribeagul mânca şi mânca
din pâinea uscată

123
și-n ochii femeii privea
Şi mâinile i le săruta.
− Nu mai am, Cuţu-Cuţu
ce să fac? Nu mai am...
Şi-mpingându-şi iarăşi căruţu’
se duse să strângă alt ram.

Dar pe urmele femeii pornise

un suflet ce stăpâna-şi găsise.
− Nu mai am, Cuţu-Cuţu,
dar mâine
vom mânca amândoi dintr-o pâine...

Şi iarăşi îşi urnise căruţu.

și după el Cuţu-Cuţu.

Flori şi mormânt
- Pentru Ţica, mama Terinei
A înflorit iasomia, prea Buno, ne-auzi?
Trandafirul şi-a aprins catifeaua, îl vezi?
Tuia îşi revarsă salbele, le priveşti?
Vişinul e-n straie de mire, îl ştii?

Nu ne-auzi
Nu vezi
Nu priveşti
Nu ştii.

Ai trecut în pământ ca pământ

cum şi noi, ca şi tine, vom trece,
cum şi alţii după noi s-or petrece
înmulţind mormânt cu mormânt.

124
Doar cuvântul priveghiu rămâne
licărire de candelă sfântă,
cum rămâne mocnitul tăciune
până lacrima morţii îl svântă.

Până vorba rostită devine

căsuţă de veci întristată
cu flori lângă ea să-i aline
regretul din lumea plecată.

˗ A înflorit iasomia, prea Buno, ne-auzi?

Trandafirul şi-a aprins catifeaua, îl vezi?
Tuia îşi revarsă salbele, le privesti?
Vişinul e în straie de mire, îl ştii?

Răspunsu-i tăcere de piatră

Noi îl ştim şi-l vom şti: NICIODATĂ

O mogâldeaţă pe plajă
- Necunoscutului de la Mamaia
Pe înserate la un ţărm de mare
plimbându-mi paşii
ochii s-au oprit
aproape de-o posibilă fiinţă:
un pantalon,
şi un tricou albastru,
şi o pereche de papuci de plajă.
Şi poate o batistă-n buzunare
şi nişte bani în nodul de batistă
şi în șosete câteva ţigări.
Cam astea toate, bănuite semne
dădeau conturul unei mogâldeţe
rămase, în amurg, pe plaja mării
în aşteptarea insului plecat.

125
Ca-n alte seri, tractorul cu grăpare
scotea mizerii din nisipul cald,
fărâmituri de pâine, coji de mere,
rupturi de pungi, seminţe şi capace
şi multe alte murdării lăsate
de trupuri nespălate-n apa mării,
de mâini jegoase la doi paşi de mare.

Zburând şi coborând pe-ntinsul plajei

un stol de pescăruşi căutători
de hrană răscolită de grăpare
ţinteau şi mogâldeaţa-nsingurată
chemându-i parcă-n ţipete de doliu
stăpânu-ndepărtat de zarva zilei
de nimeni pus sub veghea întrebării.

Tractorul cu grăpare ocolise

la una din întoarcerile sale
grămada de veşminte, ponosită,
de tractorist privită doar atât
cât a putut să-şi facă semnul crucii
şi-o rugă de iertare să şoptească
celui iertat în valuri şi-nghiţit.

Când seara îşi fixa deplin cenuşa

pe plaja-nfeliată de grăpare
sub concertări de pescăruşi ţipate,
în somptuoase săli cu lampadare
perechi de dansatori înlănţuite
pluteau în vals plutitul de la mare
cu bronzul zilei talisman pe chip.

Doar undeva pe plajă-o mogâldeaţă,

un pumn de ţoale-n zori de zi lăsate
de purtătorul lor chemat de soartă,

126
prinsese negrul nopţii în batistă,
culoarea deznădejdii-n hora vieţii
jucată şi pe plajă-n paşi de doliu
şi-n paşi de vals în săli sub lampadare.

Început de poveste
- Bentiţei colorate
A fost odată o poveste, dar una chiar adevărată
păstrată în adânc de inimi de o bentiţă colorată.

Într-o pădure murmurată de apa unui râu de șes

doi tineri ce visau iubirea veneau sub bolta ei ades.

Erau primiţi pe ierburi crude sub arbori blânzi în adieri

şi fericiţi cum nu se poate în alte locuri, nicăieri.

Aşa a fost şi-n ziua-n care cei doi cu dragostea-n priviri

s-au regăsit în locul unde e loc numai pentru iubiri.

Cu chipu-mbujorat de raze Ea îşi legase păru-n zori

într-o bentiţă colorată cu ale dragostei culori.

Iar El cu chipu-n nerabdare o măngâia pe păr duios

şi-i mangâia pe sub bentiţă şuviţe-n păru-i mătăsos

În legănările de vise când timpul este timp doar mut

iubirea pe covorul ierbii e doar sărut după sărut

Și încrustare-n timp mai este iubirea-ascunsă în păduri

pe care nimeni nu o fură, doar dacă inimi poţi să furi.

Da-n ziua-aceea fericită , cu începutul de poveste

ca din senin o-ntunecase o piază rea fără de veste

127
Când dintr-odată fericirea cu toate clipele senine
sub lovituri au fost ţinute de răul furcii caudine.

În ierburi a căzut bentiţa, sfârșitul dulcelui popas

cu ea, în plânset, şi povestea neterminată a rămas.

O, inimă, o, inimi frânte, la ceasul timpului cu ploi

mai ai şi mai aveţi putere bentiţa s-o păstrați în voi?

Al-Matri Liceul mixt

Cu explicaţia: Al = Alexandria;Matri = Matricola.
Colegilor mei din promoţia 1951/1952,bacalaureaţi
ai liceului Mixt-Alexandria, purtători pe mâneca hainei
de liceeni ai însemnului: Al-Matri Liceul Mixt.
La revederea din 25 mai 2011
Azi, în bănci, retrăim viaţa
unui destin dualist
când ne luminează faţa
Al-Matri Liceul Mixt.

Am răzbit cu el în lume
într-un timp vesel şi trist
mândri însă de-al său nume
Al-Matri Liceul Mixt.

Timpul ni s-a scurs prin vine

când mintos, când fantezist
cum ne-a fost şi-n rău şi-n bine
Al-Matri Liceul Mixt.

Am avut în jur şi semeni

rupţi din timpul pesimist
dar ne-a dat tării de cremeni
Al-Matri Liceul Mixt.

128
Ne-am clădit trudind destinul
după unii fatalist
da-n el ne-a adus seninul
Al-Matri Liceul Mixt.

Şi-n urcuşuri şi-n înfrângeri

pe un drum maratonist
ne-a adus în preajmă îngeri
Al-Matri Liceul Mixt.

Timpul în iubiri celeste

nu ne-a fost prea altruist
că era sărac în zestre
Al-Matri Liceul Mixt.

Azi octogenari aproape

suim Golgota lui Crist
când ne luminează-n pleoape
Al-Matri Liceul Mixt.

De-o veni şi Doamna Moarte

rău-n lume cel mai trist
ne va însoţi departe
Al-Matri Liceul Mixt.

Pân-atunci s-atingem SUTA

ne urăm azi pluralist
că ne-a dus prin valuri PLUTA
AL-MATRI LICEUL MIXT.

129
130
Cercul 11: Iubiri de insectar

Apocalipsa

De mii şi mii de ani ca inşi ai humii

tot auzim prin voci prevestitoare
că va veni Apocalipsa lumii
de toate și de toți distrugătoare.

Şi tot de-atunci, Pământul, din ţâţâni

roteşte între flăcări şi înec
făcându-ne stăpâni şi nestăpâni
când noi prin noi ne-ntrecem în refec.

Dacă Big-Bang-ul este neoprit

de neoprit sunt unii în porniri
străini de ce prin har au moştenit
şi iubitori de alt fel de iubiri.

Prea fericiţi că-n Anul Două Mii

Apocalipsa lui Ioan n-a fost
ei îşi târăsc credinţa-n erezii
şi rostul existenţei în nerost.

Mânaţi doar spre un Eden tutelar,

al tuturor ispitelor de foc
nu-şi mai aduc căinţa la altar
şi pun Apocalipsa sub obroc.

Din semeni în nesemeni transformaţi

treptat-treptat vuirile le scad
dar ei fiind de Eden îmbătaţi
vuiesc în fapt în văgăuni de iad.

131
 Sună Ambulanța

Duce morți sau vii pe moarte

duce doliu sau speranța.
De aici pâna departe
sună, sună Ambulanța.

Jeg pe unii, lux pe alţii

s-a ascuns de vămi balanţa.
Plâng Piticii, râd Înalţii
sună, sună Ambulanţa.

Unii-şi ţipă-n whisky rangul

gâlgâind pe gât vacanţa.
Alţii pentru gât au ştreangul
sună, sună Ambulanţa.

Dans şi blaturi în biserici

că domneşte toleranţa.
Inşi ”pătraţi” şi semeni ”sferici”
sună, sună Ambulanţa.

Fiii îşi omoară taţii

când bea cafeaua instanţa.
Dumnezeii mor în spaţii
sună, sună Ambulanţa.

Ard păduri, vuiesc tornade

de la uşi se fură clanţa.
Lumea urlă în cascade
sună, sună Ambulanţa.

132
Timpul şi el ca nebunu'
îşi aruncă-n baruri zdreanţa.
Timpul secol 21
surd când sună Ambulanţa.

Banul
„...iubirea de bani este rădăcina tuturor relelor
şi unii care au umbalt dupa ea, au rătacit
de la credință şi s-au străpuns singuri cu o
mulțime de chinuri”(1 Timotei 6:10)
Nu e om în lumea asta toată
care să nu ştie în vreun fel
cum că banul e o mică roată
ce-nvârteşte lumea după el.

Și mai ştie lumea încă una

care tot de ban s-a-nfăşurat
cum că el a fost dintotdeauna
ochi de diavol pururi însetat.

Cei ce vor să aibă punga plină

fac din ban iubirea vieții lor
şi când banul prinde rădăcină
stiva lui rotundă cere spor.

Dintr-o stivă ea se face stive

zimțuite-n margini aurii
care mai de care atractive
pentru cei cuprinşi de nebunii.

Nebunii sub falduri de crenele

şi cu voci de nimfe-n baldachin,
cu safire prinse în inele
și bolboci în cupele cu vin.

133
Într-o lume ca aceasta-n care
stivele de bani se vârfuiesc
cei ce sunt buşiţi în buzunare
cu priviri satanice privesc.

Ei nu văd în scurta lor privire

decât jocul singurei culori.
Auriți în marea lor iubire
se-nvârtesc cu ea năucitori.

Sunt unii tineri...

Sunt fel de fel de tineri și-ntre ei

unii au chipul şi pomeții subți,
au chica-n cozi şi în urechi cercei
şi poartă blugi scămoşi în gambe rupţi.

Trăiesc cu moartea albă în seringi

şi plata ei din bani furaţi o scot,
îşi lasă tinereţea pradă-n chingi
şi-o spânzură treptat pe unde pot.

Amicul din Sodoma

Un amic dintr-o lume a lui

mă întâlneşte şi-mi zice:
˗ Amice,
nu-ţi mai bate mintea în cui
că n-ai bani destui.
Plăcerea n-o câştigi la popice
şi nici aruncată la zar!
Mai bine dă-i bice
unei cucoane cu dar,
134
cu aur ascuns în sertar.
Nu fugi după Fete Morgane
că fugi în zadar!
Nu te-ai prins că lumea vuieşte
din eclipsă-n eclipsă
că nimeni nu mai gândeşte
cu gândul la Apocalipsă?
Ascultă-mă, amice, trăieşte
ieşit din himere.
Intră-n ispite,
adună hoţeşte
şi bani şi avere,
goleşte cucoanei seiful cu banii
numărăţi în ceasuri de aur
dosite,
că doar așa-ți aduc anii
plăcerile vieţii râvnite.
Trăieşte, amice, trăieşte
în jocuri de fițe
nu-n jocuri de Iele și-n iţe
nu-n file de Biblii cu icuri
înfipte să spargă nimicuri,
trăieşte, amice, trăieşte
în lumea Sodomei regeşte,
adică hoţeşte.

O, câte din astea mi-a zis

Amicul din Sodoma descins.
Dar eu am rămas tot flămând
tot setos, tot bolând
în temniţa mea sub un cort,
în haine de viu și de mort,
cu mintea bătută în cui,
şi-n minte cu vorbele lui:
„Trăieşte și ieşi din himere
Sodoma să-ți gâlgăie-n gând”.

135
− Mă iartă, amice, nu-mi cere
iubirea de viață să-mi vând.

Iubiri furate

Când ai căzut şi-n inimă simţeai

că-n loc de sânge te-ngheţa un sloi
iubirile furate le strigai
şi nu venea niciuna înapoi

Între noroaie umede-ai rămas

cu drumul sub picioare năclăit.
Aveai sau nu aveai iertare-n glas
sau de iertare nici n-ai auzit?

Cărări cu plânsul iubirii

Te întreb și pe Tine
omule-frate,
oricum te numești
şi oriunde trăiești,
că în tine tot o inimă bate
şi tot un gând o străbate:
− De ce nu ne potrivim în iubiri?
de ce porţi măşti în priviri?

La naştere
ne-am născut fraţi gemeni
în văz,
în auz,
în gust,
în cuvinte
136
şi-n sfinte-simţiri.
De ce ești ursuz?
De ce îmi înfigi câte-un dinte?
De ce mă trişezi în iubiri,
în iubirile zămislitoare de toate,
de vămi aşteptate
de vămi judecate?

Fiind trecători
suntem și arbori şi flori
suntem seve-n tulpini
şi izvoare-n lumini,
suntem dor şi fior
suntem milă şi plâns
suntem tot ce au strâns
iubirile-n noi,
ca gemene foi
într-o carte a vieţii fugare
mereu încheiată,
mereu cu urmare,
mereu c-o aceeaşi frăţească-ntrebare:
− De ce să iubim vrăjmăşirea
când nemuritoare este iubirea?

Dacă nu îmi răspunzi la-ntrebare

să nu o respingi sictirită,
zicând că nu ştii,
că nu vrei
nici robot să devii,
nici mafaldă să fii
şi nici sită
de cernut prin ea nerozii
într-o viaţă atât de grăbită
și atât de sucită.

137
Eu nu-ţi voi păstra supărare
omule-frate,
mai mic sau mai mare,
mai aproape de mine
sau nu ştiu-n ce zare,
ştiindu-te frate de cruce
în văz,
în auz,
în cuvinte
şi-n toate ce-am zis mai ’nainte.

Îţi cer doar iertare

că ne-am întâlnit la răscruce
și-ți zic un frăţește Drum bun!
Drum bun, und’ te-or duce rebele...
cărările tale
cu plânsul iubirii în ele.

Râioșii de lângă mine

Mă mănâncă între degete şi mă scarpin,

mă mănâncă la picioare şi mă scarpin,
mă mănâncă la alte încheieturi şi mă scarpin
şi mă ustură
şi sânger
și mă jupoi
și mă ung
cu alifie de leac
mirosind a pucioasă.
Că vreau să dau râia afară din casă
să-mi crească pielea frumos
să ştiu c-o să scap de ruşine
şi n-o să se mai ferească lumea de mine

138
Dar râia e hoață
nu mă mănâncă pe faţă.
Eu ştiu cine o ascunde în vine
și să-l pârăsc mi-e rusine,
ca e cot în cot lânga mine:
este râiosul cu râia invidiei,
este râiosul cu râia impotenţei,
este râiosul cu râia cobiliţei,
este râiosul cu râia minciunii.

Ei toți mă mănâncă râioși

viermuind ca-n miezul de măr găunos
sperând să-mi întoarcă pe dos
statura cu piele râioasă,
fără leac la miros de pucioasă.

Cu ce să-i alung de la mine?

Cum farmaciile n-au
alifii pentru ei,
îmi rămâne să-i dau
unui preot pe liste
pe rând în niscaiva acatiste.
Sau să-i pândesc şi eu într-un loc
neștiut de râioși
în veșmânt de pigmei
să arunc benzină pe ei
și să le dau foc.

Dar Biblia nu e cu mine

într-unul din Versetele sale:
“Ţi-a ieşit râiosul în cale?
Nu-i da-n cap, nu-i da foc,
arată-i că poţi să-i faci bine.
iertându-l pe loc”.

139
 Vânătorii de umbre

Are și el sau ea ca oricare

muritor
sau după caz, muritoare
o umbră
mai urâtă sau mai frumoasă
agăţată strâns de picioare,
văzută când iese din casă
să umble prin târg
sub raze de soare,
ca să strângă cu sârg
alte umbre de care îi pasă
să-i aducă răsfățul în casă.

Ingenios, ingenioasă,
cum e musai sa fie
în arena vieții cu tumbe
ştie să întoarcă pe dos,
pe oricine
cu un semn pe hârtie,
cu un gest tacticos
cu o vorbă de “bine”
sau cu băgatul de strâmbe
ajutat de multele umbre.

Seceră
și adună
și-nghesuie-n plasă
ce are fiecare în casă
ce poate fiecare să-i spună,
ce scaun de pluș îl tentează
s-ajungă persoană de vază,
sau ce obiect, mă rog, de valoare
strângătorul de umbre nu are
și la care visează.

140
Prospecţia nu e uşoară
ca bătutul din palme
şi l-a-ndemâna oricui,
la un concert de vioară.
Ea are nevoie de tehnici bizare
de calcule calme
prin care
să ştii când şi cum să te sui
pe umerii umbrei precare
s-o desprinzi şi s-o pui
peste umbra ta umblătoare.

Când misiunea şi-o-ncheie

cu sloganul „gata la cheie”
şi-n oglinda privită
îşi vede umbra-nmulţită,
ar vrea parcă să fie sfințită
c-o mică sfeştanie
ca după orice strădanie
iertată printr-o mătanie.
Se verifică astfel
dacă ştie semnul crucii să-l facă,
pios,
recules, reculeasă
dacă ştie să tacă,
la chip să nu se-roșească,
să nu dea nimic de-nţeles
când “Taica părintele”-i pune
busuiocul pe fruntea încinsă
şi iertării-l supune
în stropi de aghiasmă prelinsă.

Crezând că ştie dichisul

care i-a adus paradisul
va cădea în genunchi rugător

141
cu plânset, cum plânge proscrisul,
îngânând căinitor:
− Iartă-mă, Doamne, că n-o să mai fac,
că n-o să mai fiu strângător,
de umbre înghesuite în sac,
măcar până când
sfeştania-mi rămâne în gând.

Răul și jilțul
„Nu întoarceți nimănui răul pentru rău (...).
Nu te lăsa biruit de rău, ci biruiește răul prin bine”
(Romani 12:17, 19 a, 20-21)
Ești rău cu cei din jur, ești rău încât
ai fi în stare să îi strângi de gât.
Da-n lume știi de gol să nu te dai
că măşti mai multe-n văzul lumii ai.

Tu, la birou, din jilţul tău pufos

c-o mască-n slăvi pe unii îi tot urci
şi pe-alţii cu-altă mască îi dai jos
cu muşcături şi răni de nevăstuici.

Aşa eşti tu, cu suflet de scaieţi

și vorbe între miere şi venin.
Știi binele cu răul sa-l îmbeţi
când măștile de jilțul tău se ţin.

Setos de rău, cu răul ai supus

tot binele din Sfintele Scripturi
şi uiţi că şi de sus, oricât de sus
un jilţ nu e ferit de căzături.

142
 Tutelarul a toate

Te-am văzut
nu mi s-a părut
frate mai mic sau mai mare
drumeţ şi tu pe-o cărare
ca mine și ca oricare altul
cu iubiri în noi şi cu ură
cu soare şi nori pe făptură.

Dar cum te-am văzut

prea bunul meu frate
pe căile vieţii umblate?
Pe unde treceai,
pe unde-ai trecut
câte-un dram de iubire rupeai
din tot ce-ntâlneai
fără durut şi păsare
fără dureri şi-ndurare.

Rupeai pe un drum cu alei

înfloritele ramuri de tei
şi din ronduri rupeai trandafiri
și rupeai arbuștii subțiri,
doar aşa să arăţi că erai
tutelar pe unde umblai.

Mai apoi te-am văzut la izvor

unde apa se ia în ulcior,
dar tu în şuviţele clare
bălăceai niște ghete murdare
și mânjeai cu noroi de pe ghete
doar așa să arați că erai
tutelar peste tot ce-ntâlneai.

143
Pe alt drum te-am văzut într-o rână
tolănit cu o praştie-n mână
adunai de prin jur pietricele
ca să iei la ochi păsărele
şi cu praştia-ntinsă la pânde
ai ucis vrăbiuţe flămânde
doar aşa să te-arăţi tuturor
tutelar şi bun ochitor.

Ca să-nchei, frate bun,

cu-ale tale,
eu destinului nostru comun
mă supun
la capăt de cale,
de ultima cale a vieții
ce adună-n aceeași casă drumeţii
și firi văzătoare
în iubiri roditoare,
și firi strivitoare
în iubiri orbitoare
și din ce ne este destin
îţi amintesc doar puţin:

˗ Tu nu ştii că din oasele tale

răsări-vor cândva flori de tei
şi trandafiri pe alei
şi vrăbii voios zburătoare
şi semeni în mâini cu ulcioare
să bea de la limpezi izvoare
şi câte mai câte iviri
din atâtea eterne iubiri?
Tu de ce-ai vrut să le calci în picioare
pe unde-ai trecut
văzut,
nevăzut,
lăsând doar lacrimi uscate

144
pe drumuri gemând în păcate?

Frăţia în impas

Se ştiau prieteni declaraţi pe viaţă

şi-n urcuşul vieţii se iubeau ca fraţi
gând în gând întruna, povaţă-n povaţă
şi gemând sub vremuri şi pe vremi urcaţi.

Însă după-o vreme cel mai tare-n dinte

şi-a pus în picioare încălţări de pluş
şi tiptil a luat-o pe scări înainte
ca să aibă-n viaţă un mai bun culcuş.

Cel ce i-a fost frate mai domol la pas

cu biblicii Abel şi Cain în gând
a rămas în urmă, urma în impas:
cum să se răzbune? Tunând sau tăcând?

I-a simţit impasul ”fratele de cruce“

şi-a chemat în preajma-i meşteri şi coduşi
şi ca nimeni, nimeni pân' la el să urce
yale noi cu cifru şi-a montat la uşi.

145
146
Cercul 12: Octogenarul despre iubiri

Îți caut drumul, Doamne!

Îți caut drumul, Doamne,

de când tu m-ai sortit
în pântece de mamă.
Dar azi, intrat în toamne
încep să băg de seamă
c-am mers pe drum cotit.

Doar mic fiind, în cântec

și-n rugi măicuța mea
mă adormea-n descântec
și-n colindări de stea
în spuse și nespuse
mereu mereu de spus,
din depărtări aduse
din zisa Ta de Sus.

Dar vremea cu suișul

ispitelor lumești
m-a dus înspre desișul
chemării diavolești
și pașii mei în goană
s-au rupt de la prihană.

M-am amăgit cu gândul

că Binele e-n Rău
păcatul repetându-l
străin de drumul Tău
până mai azi când, Doamne,
m-ai înecat în toamne.

147
Azi tângui în neștire
Și caut înspre Sus
Senine coviltire
De îndoieli răpus
Și te implor:− Deschide
Să mă ridic din hău
Pe una din firide
Să aflu Drumul Tău!

Cerne toamna

Cerne toamna ploi pe haine

ploi pe suflete cu taine,
tainele desiș sub haine
hainele desiș de taine.

Cerne toamna ploi tăcute,

cum tăcut ţi-a fost destinul.
Pic cu pic şi pe nevrute
îți strecoară-n suflet chinul.

Cerne ploaie, cerne toamna,

şi de rugi nu mai e timp,
că-şi ascute coasa, Doamna,
şi nu ai ce-i da în schimb.

Mi-e dor…

Mi-e dor de brazda reavănă de lut

din care ni s-a spus că ne-am născut.
Leg dorul meu cum l-am legat mereu
de brazda șerpuind sub curcubeu,
148
de ea mi-e dor şi fără ea mi-e greu
că ea a fost și e destinul meu.

Destin şi norocit şi sub blestem,

înghesuit şiret pe-al vieţii ghem,
pe care am ştiut la greu să-l chem
când greul îmi spunea să nu mă tem.

Și dacă sunt aşa cum zic că sunt

mi-e dor de sfânta brazdă de pământ
pe care-o port în trup şi în cuvânt
de care sunt legat prin jurămânat.

Pe câmpul ei, când roadele le strâng,

nu de puține ori mai calc nătâng
și-n loc greșeala strâmbă să mi-o plâng
mi-ascult sticleții iubăreți în crâng.

Și uit ce-am zis în vorbe cu “mi-e dor”,

uit de ținutul brazdei roditor,
zicându-mi că nu sunt semănător
să am în spovedanii mare spor.

Doar, uneori, când oasele mă dor

încerc sa fiu din nou semănător,
să intru-n brazda sufletului meu
și să mă-ntreb ce dor e cel mai greu.

Doar când...

Doar când furtuni se rup din cer

cu trăznete şi limbi de foc,
îşi cată omul un ungher
sub Cer, în rugi, îşi cată loc.

149
Sub streaşină, pe drum, în şes
în vârf de munte, sub copac,
când fulgerele se-ntreţesc
pe om din rele îl desfac.

Ce mic e omul doar atunci

și până-atunci ce mare-a fost.
Întors cu gândul la Porunci
desparte rostul de nerost.

Aștept un semn

S-ajungi la-nţelepciune drumu-i lung

şi e pândit de frică şi de teamă
de-aceea unii zic: ”Eu nu ajung
că nu-s făcut să trec din vamă-n vamă.

De mi s-a dat o viaţă şi-o atest

atunci să fie numai viaţa mea
nu s-o închin oricui, la orice gest,
pe orice drum pe care ea nu-l vrea.

Și dacă-nțelepciunea mi-o măsor

cu judecata mea de ins stingher,
e că aştept un semn lămuritor
cât încă sunt un pământean sub Cer.”

Comparații

Ca un strop de ploaie care cade

pe un jghiab de tablă, pic cu pic,
tot aşa şi viaţa ni se scade
până n-o mai fi din ea nimic.
150
Ca un ceas-pendulă care bate
fiecare clipă ce-a trecut
tot aşa şi viaţa ni se zbate
între curcubee şi-ntre lut.

Ca un tril ceresc de ciocârlie

ce te-mbată-n prospeţimi de zări
tot așa vrem viața să ne fie
până-n pragul ultimei Plecări.

Dar să nu uităm în comparații

de Bing-Bang-ul nostru străbunic,
vameșul sever pe timp și spații
între devenire și nimic

Eu și timpul meu

În timpul ca vis
cu pleoape deschise
cu pleoape închise
în tot ce s-a zis
ca vis în rostiri,
şi-n tot ce s-a scris
ca vis în citiri;
eu mi-am luat,
cum ştiu eu,
timpul-vis,
timpul meu
ca un timp de-mpliniri
ca un timp cu răstimp,
cu răstimp de-amăgiri.

151
 Cum a fost timpul meu?
A fost timp la răscruci,
şuierat şi prin văi
la cântatul de cuci,
rostogol şi pe clăi
la călcâi cu-butuci,
când stelar pe un drum,
când cu ochii în fum,
când un timp limbi de foc
când un timp sub obroc,
când sub strigăt de cerbi
când sub şuier de șerpi...

Cam așa a tot curs timpul meu

Și la drum şi-n răscruci teleleu.
Să-l regret că mi-a fost şi nătâng
sau de milă căinitor să-l plâng?

Cum nu pot în fărâme să-l frâng,

în luminile minţii îl strâng
şi-l supun judecăţii din urmă
ca orice drumeț într-o turmă.

Pe versoul unui talon de pensie

-într-o zi în tramvai-
Mi-a lăsat pe creștet luna
cratere din roca ei,
dar eu încă văd cununa
bolților cu flori de tei.

Doar arare, prin parfumuri,

când tristețea-și face loc,
mă intorc în lung de drumuri
fericirea s-o dezghioc.

152
O resimt cum mi-a fost firea
și Dorință și Regret
și rămân cu amintirea
care moare-ncet, încet.

Descumpănirea anilor

Când anii fiecărui ajung la-nțelepciune

trecuți prin anotimpuri cu soare și furtuni,
iubirile trăite și-n Eden și-n genune
se-ntorc cu pioșenii la Sfintele Scripturi.

Îşi caută iertarea în rugăciuni pe buze

sub semnul Crucii Sfinte abia reînodat,
în retrăiri de arderi şi-n strângeri de ventuze
din vremuri când păcatul nu-l socoteau păcat.

Se roagă anii-n şoapte iar şoaptele în plâns

măcar să-şi limpezească pe cel din urmă drum
de ce atât amestec în soarta lor au strâns
pe drumuri când senine, când înecate-n fum.

În drum spre-al veşniciei tărâm necunoscut

nu le rămâne, poate, decât un gând lucid:
IERTAREA să și-o ceară cu Semnul Crucii scut,
când porțile căinței în rugi li se deschid.

153
 Semenilor octogenari
La onomastica din 4 martie

A mai trecut un an coborâtor

din şirul ce pe trunchiuri s-a-ncrustat,
un an strigat în țipăt de cocor
vâslind spre un tărâm întunecat.

Din cei ce-am fost sortiți ca marţieni

azi retrăim crâmpeie de destin
mireni convinşi sau mai deloc mireni
pe-n câmp cu maci vecin cu-n câmp de spini.

Ni-s anii în strânsoare mai înceţi

şi-ajungem greu la pajişti cu popas.
Îngrămădiţi în cete de drumeţi
ne-mpărtășim căinţele în glas.

Pe la răscruci,unde se-aruncă bani

pe chipul fiecărui fulgerat
mai stăruie un palid “La mulţi ani"!
sol marţian din timp reînviat.

Accentul grav

M-am îndemnat târziu, târziu de tot

să desluşesc canonice cuvinte
iluminat în raza lor să pot
să le aşez şi-n inimă şi-n minte.

De când trăiesc şi cuget că exist

ştiu c-am murit de foarte multe ori
când vesel peste-peste şi când trist
și când buimac în somn şi treaz în zori.

154
Cum zilele şi nopţile nu mor,
mi le-am dorit să-mi fie sfetnici buni,
să-mi dea un sfat de bun semănător
că dacă semeni bine, bine-aduni.

Și nu ştiu dacă timpu-n reveniri,

în sfat de noapte şi în sfat de zi
mi-a fost lumină sau nedumeriri
captiv între “a fi” şi “a nu fi”.

Aşa încât târziu, târziu de tot

mă zbat de unul singur să-nţeleg,
dacă mai sunt în stare să mai pot
de tot ce m-am legat să mă dezleg.

Voi şti sau nu voi şti să-ntrezăresc

ce dâre am lăsat, sub care crez?
Iată accentul grav cel mai lumesc
pe care nu ştiu unde să-l plasez.

Dialog în monorime
Creirului meu, luat în derâdere

− Creiere, cu muze-n doage

ce-ai sădit flori în cerdace
şi-ai băut vin din bărdace,
ce tristeţe azi te trage
şi ce muget surd îţi rage?

− Azi am mai puţine doage

şi bătrâne şi oloage
şi-am mersul pe papainoage
şi am muze slăbănoage

155
prăfuite-ntre hârţoage
cine-n seamă să le bage?

− Scoate-le dintre hârţoage

dă în mugetul ce rage
toarnă iar vin în bărdace,
adu iar flori în cerdace
seamănă-le în pârloage
fă-le iar cu “vino-ncoace”
creiere slăbit în doage...

− De, stăpâne! Nu mă trage

repede dintre hârţoage
că n-are cin'să le bage
în coşul cu terfeloage
aşezat sub papainoage.
Lasă-le să se mai roage
până-n seamă să le bage
iubitorii de pârloage
cu creire neoloage!

156
Cercul 13: Interogații. Îndoieli. Iubirile din urmă

Destinul

Ce e destinul vieţii? E vrere sau e lege?

Şi cine e în stare de el să se dezlege?
Sunt vechi de când e lumea aceste întrebări
cum vechi le e răspunsul ascuns în aşteptări.

De când se ştie omul, rodire din iubiri,

îşi caută destinul ascuns în prevestiri
venite din hrisoave şi din cititu-n stele,
din cântec de flaşnete şi dâre de cafele,
din vrăji la miezul nopţii şi şoapte din ghioc,
din horoscopul zilei şi aşi în cărţi de joc,
din câte şi mai câte rostogoliri în spaţii
chemări spre toţi aceia ce cred în divinaţii.

Ce e destinul vieţii ca zicere? A cui?

Şi uşile-i închise cum poţi să le descui,
să afli dinainte de la Profetul care
îţi spune cine moare, când moare și cum moare?
Cum nu găseşti răspunsul în pânza deasă-a ceții
îți plângi un fiu la criptă plecat în floarea vieţii
spre nu ştii care locuri, chemat de nu ştii cine
lăsându-ți doar „De ce”-uri şoptite în suspine
sau mângâiat de semeni cu-acelaşi glas mereu:
„Atât a avut zile. S-a dus la Dumnezeu”.

Ce e destinul vieţii? Noroc sau nenoroc?

Sau e blestem la mijloc şi toate la un loc?
Aşa gândeşti în faţa Troiţei din răscruci

157
sau când pe şanţ de drumuri destinele sunt cruci
şi crucile n-au vârste dacă din fibra lor
şi numele şi anii sub anotimpuri mor
iar cei rămaşi de veghe de vremuiri prea ninşi
nu mai rescriu pe cruce destinul celor stinși.

Ce e destinul vieții ca joc de curcubeu

O fi cum unii strigă: „Destinul? Mi-l fac eu”
El poate fi culoare în jocuri de culori
El poate fi răsfăţul pe pajiştea cu flori
El poate fi doar chicot în trenuri fără gări
El poate fi nesomnul în nopţi de desfătări.

Dar chiar de e destinul desprins din curcubeu

îşi are şi reversul întunecat şi greu.
El poate rupe file grăbit în calendar
El poate cere plata beției din pahar
El poate da semnalul ruinării timpurii
El poate fi clipita plecării în vecii.

Ce e-n final destinul ca cel mai bun răspuns?

E lunga aşteptare la uşi de nepătruns.

Scara păcatelor

Când la casa cu păcate ars de însetări ajungi

cauţi uşile pe care Biblia a scris Porunci.

Dai de multe coridoare cu intrări şi cu impas

care îţi agaţă mersul mai la fiecare pas.

Multe uşi, multe uşiţe cu zăvoare şi sub chei

par să-ţi zică-nsufleţite: „Îţi deschid, dacă mă vrei”.

158
Tu, sositul, vrei, desigur, dar pe uşi şi pe uşiţe
taxatorul de la Casă n-a aprins şi luminiţe

ca să ştii cine te-aşteaptă dincolo de neştiut

cu ce gusturi de licoare, cu ce cupe de băut.

Dar în lipsă de detalii, măcar pe uşi de-ar fi scris

„Păcat mic”sau „Păcat mare”, „Gratuit” sau „Interzis”.

Astfel că tu cel ce cauţi potolire la-nsetări

bâjbâieşti din ușă-n uşă nedumerit la intrări

fiindcă unul e păcatul de Moise inscriptit

şi-altul e „păcăteţelul” pretudindeni întâlnit.

Cel din urmă e ca lumea, chip de lume-n fel şi chip

şi de vrei să-l ştii la număr, numeri boabe de nisip.

Cel din Biblie e altfel, în statură şi-n taxări

și-l cam ştii pe dinafară pus mereu sub întrebari:

Să nu furi, dar de la cine, sărăcind pe cel sărac

sau să furi de la bogatul cu aur furat în sac?

Să nu ucizi, dar pe cine, pe cel ce te-a mâniat

sau pe cel ce-a scos cuţitul dintr-un trup înjunghiat?

Sa nu minţi, însă pe cine, pe cel truditor la greu

sau să minţi beţivul care cere bani să bea mereu?

Să nu scoţi ocări din gură, dar de scoţi cui să le-arunci

celor în nevoitură sau roirii din spelunci?

Să nu-ți pismuiești părinții, cu trăznăi din capul tău

că nu-ți fac poftele toate, că nu te-nsoțesc la rău.

159
Câte încă și mai câte sunt păcatele chemări
după uşi, după uşiţe cu taxări şi netaxări

ele-ți strigă însetarea când de semeni te ascunzi

şi în giulgiul lor satanic prin efracţie pătrunzi.

Înspre care uşă însă focul tău mistuitor

e în stare să deschidă cel mai ferecat zăvor?

Jocul inimii şi-al minţii se aţâţă în duel

şi câştigă cel ce are plusuri de zvâcniri în el.

Îţi dezăvoreşti intrarea de la Pomul Interzis

şi setos te-nfrupţi din mărul, Mărul Sfânt din Paradis.

Apoi potolit în sete cauţi drumul spre iertări

amăgindu-te cu gândul c-ai pus capăt la-nsetări.

Dar curând uiţi de canonic şi în pofte iar te-aţâţi

ca şi Solomon sau David, ca şi alţii, câţi şi câţi.

În biserici ceri iertare gându-n rugăciuni ți-l lași

dar afară, la ieșire, stă Satana cu arcași.

Candela din firidă

O casă din chirpici sau cărămidă

când n-are colţul ei unde te-nchini
o candelă aprinsă în firidă
e casă văduvită în lumini.

Sunt însă semeni ce-şi înalţă case

neştiutori în puncte cardinale
şi truda lor cu trosnituri în oase
o sfarmă vijeliile-n rafale.

160
Mustrarea lor le e atunci acidă
când se întreabă cine e de vină
că soarele nu bate în firidă
şi casa e săracă în lumină?

Aruncă-n grabă vina pe blestem

cu gândul la bunici sau la părinţi
şi uită, poate, că pe-al vieţii ghem
au pus neprihănirea sub velinţi.

Uituci cum sunt, zidesc o nouă casă

încrezători că i-au găsit temei
dar într-o zi şi rece şi pâcloasă
apusul joacă în firida ei.

Poate atunci sub streșine ploioase

căinţa şi-o aduc în gând lucizi
mustrându-se de ce n-au pus în case
o candelă aprinsă în firizi.

Vis de morar

Am visat un vis dorit de-o viaţă

deseori visat dar prea în ceaţă
doar az’noapte, noapte de cristal
mă purtase visul meu pe val.

Parcă-aveam o casă-ntre vâlcele

cu ferestre prinse în vergele
să nu intre hoţii să mă fure
sau să-mi crape capul cu-o secure.

161
Casa, cam bătrână, din chirpici
mă ruga duios: ˗ Să nu mă strici
să mă laşi aşa cum m-ai găsit
fiindcă n-o să pierzi la răsplătit.

Te voi răsplăti cu mândre flori

rare în arome şi culori
şi cu meri şi pruni şi corcoduşi
şi umbrarul unui nuc la uşi.

Adiat pe arşiţi d-un brăduţ

vei bea apă aburind din puţ
şi-n grădina darnică în lut
truda îți va da ce n-ai avut.

Zorile, în cânt de pitpalaci

o să-ți fie roşii pe araci,
berzele plutind cu hrană-n zbor
îți vor clămpăni încântător...”

Ascultând căsuța-n vraja ei,

am pornit la vale pe alei
că mă tot chemase un pârâu
mărginind grădina ca un brâu.

Şi pârâul marmura şi el
să nu-l plâng că e prea mititel
că-n trecut din noapte până-n zori
ducea-n ape faima unei mori.

Măcina grăunțele din saci,

grâu de bogătani şi de săraci
saci cu grâu mai noi sau peticiţi
după cum erau de învechiţi.

162
Ascultându-l mă vedeam morar
și uitam de drumul meu hoinar
și-uite-așa, deodată mi-a venit
să mă iau și eu de morărit.

Bucuros am dezlegat un sac

dar din vesel m-am trezit buimac
că din sacul la-ntâmplare-ales
pleavă şi neghină am cules.

Cum să scoţi din pleavă, că n-ai cum

nici făină albă, nici uium
şi nici din neghină cum să scoţi
pâinea cea mai bună pentru toţi?

Am mai dezlegat un sac la gât

şi mi-a fost să dau de alt urât
că în el se-nvălmăşeau bizar
nişte semne d-alea de tipar.

Semne mâzgălite pe hârtii

în nesomnul unei nopți târzii
dar străine când s-au izvodit
de cântatul morii păcănit.

Visul meu frumos de la-nceput

din senin în ceață m-a trecut
cineva-mi spunea că n-am habar
cât de greu e ca să fii morar.

Înspre ziuă visul mi s-a stins

şi m-a dus la masa mea de scris
ca să dau cu pleava de pământ
și s-o sufle morile de vânt.

163
Moara de pe râu în re-ntrupare
Păcănea de zguduia odaia:
− De ce nu te lași de scris, morare?
− Vreți să știți? De dragul vostru. D-aia....

PS:
D-aia este scris c-o linioară,
însă fără linioara aia
Daia poate fi o ulicioară
spre căsuța viselor din Daia.

A Fi și a Avea

În hrisoave roase și-n rostiri

două verbe legământ ne sunt
ca destin al scurtei vieţuiri
între devenire și mormânt.

Ele sunt supreme în tandem

pe al vieţii şi al morţii ram
cu iluminări şi cu blestem
„ Doar EU sunt și numai EU să am”.

O cunună toți primim de mici

scrisă în Versete şi-n grăiri
prin cunună poți să te ridici
dacă știi măsura în iubiri.

Dar păcatul moștenit păcat

de la primii noştri dragi părinţi
ne-a legat de el în lung şi-n lat
și ne-a scos Versetele din minți.

164
Prin „ EU SUNT” și „EU SĂ AM”, cât pot
ne-am zidit în Babel turnuri noi
cu Satana-n umblet peste tot
am uitat de „Lumea de Apoi”.

Și de-o fi cum în Versete-i scris

şi Satana ne-o scăpa din ham
vom ieși pătați din paradis
cu reversul „EU NU SUNT”, „NU AM”.

Trinitatea morţii

Acolo-Dincolo-Departe
rostiri cu sufletul răpus
înseamnă drumul către moarte
un drum cu degetul în Sus.

Acolo-Dincolo-Departe
Tărâm cu lacrimi pururi stors
în drumul sigur către moarte
drum nemarcat cu dus-întors.

Acolo-Dincolo-Departe
Naivi spre alte-nsuflețiri.
Dar Doamna Moarte când desparte
nu ne promite reveniri.

Acolo-Dincolo-Departe
nici văz şi nici auz și nici
de dialoguri n-avem parte
oricât de mari, oricât de mici.

165
Acolo-Dincolo-Departe
cu adresanţi absenţi pe plic
că moartea când ne ia în moarte
ne face din ce-am fost nimic.

Acolo-Dincolo-Departe
Necunoscute toate trei.
Să nu ne îngrozim de moarte
Ci doar de veșnicia ei.

Credinţa mea

Credinţa mea a fost străină-n timp

căci timpul însuşi îi era străin
nu-i bănuiam regretele-n răstimp
că nu ştiam nici bine să mă-nchin.

Răzbeam prin vremi cu palide puteri

şontâc-şontâc spre nu ştiu ce popas,
cu gânduri ţintuite în tăceri
şi cu tăceri neputincioase-n glas.

Dar azi când necredinţa s-a supus

credinței unui timp iluminat
însemnele iertărilor de „Sus”
spre treptele luminii m-au chemat.

Pe scara nevăzută în lumini

îmi suie gândul scos din căzături
păcatele din viața de ciulini
le duc în rugi la Sfintele Scripturi.

166
Şi până să-mi aud în socoteli
Poruncile de care m-am desprins
las cugetul captiv sub îndoieli
să ştiu când îndoiala m-a învins.

Credinţa din Versete o măsor

cu ochii obosiţi printre lecturi
și uneori mi-e greu să mă cobor
în înţelesul tainic din Scripturi.

Pun întrebări şi nu ştiu cui le pun

cu sufletul căit dar în impas
şi caut îndoiala s-o supun
să-mi fugă şi din cuget şi din glas.

Eşti toată Milă

- pentru Mulina
Eşti toată milă. Milă toată eşti
în gânduri pământene şi cereşti.
Eşti Mila lumii, milă peste tot
din vorba asta n-am cum să te scot,
te laşi pe tine din ce ai, ce n-ai
şi tuturor ceva ai să le dai.

Te-a dăruit prea Sfântul să veghezi

fiinţele-n durere când le vezi,
vieţuitoare care n-au cuvânt
și ele suflețele pe pământ,
grăindu-ne cu graiul nerostit,
prin ochi, prin mieunat sau ciripit.

Tu care Milă eşti în tot ce faci

ţii mila ta în plase și în saci
şi-o grămădeşti prin căni și crăticioare

167
că mila ta e milă de mâncare
s-o ai când vin la tine-n rotocol
micuţe vrăbiuţe stol cu stol.

Prin ciripitul lor cuvântător

ele îţi cer bobiţe-n tava lor
şi tu le spui mereu cum le-ai tot spus:
- V-aduce, mama, staţi pe sârmă sus!
Și ele te-nțeleg și fac tapaj
și zboară spre tăviță în picaj.

Pe scurtături, în parcul cu alei,

când tu auzi „glu-glu” de porumbei
te cauţi în sacoșă să le dai
fărâmituri din pâinea ce o ai
şi ei în glugluit îţi mulţumesc
şi cu penajul lor te-nveselesc.

Adeseori se ia de paşii tăi

un căţeluş gonit de la ai săi,
că nu-l mai vor în casă jucărie
că sunt și alții-n stare să îl ție,
iar el flămând cu ochii plângători
îşi cere milă printre trecători.

Tu îl alinţi pe blană şi-i vorbeşti:

˗ Stai Cuțu-Cuțu că şi tu primeşti
şi rupi din pâinea ta un colțișor
s-o dai acelui câine plângător
iar mâine când pe-acolo o să treci
o să te-aştepte Cuţu pe poteci.

Și când în curte intră speriată

o pisicuţă de stăpâni uitată
și-ți cere pe sub gardul de la casă
să-i dai şi ei ceva ce ai pe masă

168
 tu o mângâi pe blana mătăsoasă
şi cu blândeţe o aduci în casă
˗ Hai, mamă, vino, vin la farfurie
din supa mea de azi îţi dau şi ţie!
Și ea îţi mulţumeşte cu „miau-miau”
și parcă-ţi spune „eu şi mâine vreau”.

Și ieri, şi azi, şi-n zile viitoare

tu milă eşti pentru nevorbitoare
că ele nu-și spun păsul în rostiri
îl au numai în plânsul din priviri
un plâns în felul lui, prin necuvânt,
cum le-a lăsat prea Sfântul pe pământ.

Adopțiile Mulinei. Cu sau făra acte

Motto:
Mulina e un nume scump de mamă, care-n iubiri nestinse se-nveșmântă.
Dar tot MULINA e de luat în seamă în lumea celor care nu cuvântă.

Puiuț

Puiuţ este căţelul orfelin

găsit sub un sălbatic mărăcin,
abandonat de nu ştim ce stăpân
în ghiarele unui destin păgân.

Mulina l-a luat matern la piept

şi i-a făcut adopţie de drept,
i-a zis Puiuţ că era tare mic
şi tremura tot timpul din nimic.

Încet-încet Puiuţul a crescut

dar frica-n lung de ani nu i-a trecut.
Ce inimă de ins dac-o fi ins
cu-atâta frică trupul i-a încins?

169
Stăpâna casei însă-n mângâieri
i-a dat iubire, hrană și puteri
şi-n mila ei rostită-n glasu-i blând
i-a dat şi înţelegere-n cuvânt.

˗ Puiuţul mamei, stai cuminte-n pat

că mama pleacă azi la cumpărat
dar vine mama repede acas’
că multă vreme singur nu te las.

Puiuţul înţelege şi de-ndat’

își recunoaște locul lui în pat
de veghe cu privirile spre scări
spre uși fără zăvoare la intrări.

Azi cu Puiuţu-n vârstă ne fălim

și tot Puiuţ în nume îl rostim
deși ani mulți în gene l-au tot nins
și-n mici steluţe albe l-au cuprins.

E alb ca neaua, gene alburii,

cu ochii negri, mărgeluşe vii
că zice lumea: ˗ Ce căţel frumos!
Dar un cățel teribil de fricos.

Un licăr de speranţă are-n el

de când Puiuț se plimbă cu-alt cățel
e un căţel prea dornic de zburdări
la orele cu lesa la plimbări.

170
 Patrocle, Patrocliță

E cafeniu. Pitic. Frumos, frumos

şi niciodată n-are coada-n jos.
O ţine steag, în semicerc distins
distins ca el, cu părul scurt şi lins.

Deși micuț are lăbuțe mari

că e canin din rasa șoricari
Patrocle-l cheamă cum așa i-a zis
stăpânul lui când soarta i-a decis.

Pe fugă când îl lași n-ai timp să-l vezi

că e săgeată fulgerând pe străzi
aleargă și măsoară vanitos
lungimile de străzi cu dus-întors.

Vânatul lui urban nu e vânat

dar el de asta nu e supărat
ba chiar e vesel cum n-a fost nici cum
că şi-a gasit prietenul de drum.

Alături de Puiuț în alergări,

ei își primesc răsplata la plimbări
Mulina îi hrăneşte pe-amândoi
cu bunătăţi din cele mai de soi.

Și Patrocliță, cum e mângâiat

pleacă de la Puiuț îndestulat.
A doua zi revine lătrător
să-și facă rondul prea răsplătitor.

Și cu Puiuţ alături partener

marchează strada-n fiece ungher
doi „frăţiori de cruce” cam bătrâni,
din care unul are doi stăpâni.

171
Stăpanul lui de drept ne e vecin
dar poate nu-l hrănește pe deplin
şi poate n-are timp de alintări
pentru Patrocle, as în alergări.

De-aceea Patrocliță s-a lăsat

să fie de Mulina adoptat
adopție bogată în tigăi
și-n fericite stări în ochii săi.

Și florile vorbesc

Se spune că şi florile vorbesc

când dimineaţa proaspete zâmbesc
și când Mulina crede-n vorba lor
în zâmbete ascunsă nesonor.

Primeşte mulţumiri că le-a adus

apșoară pentru radăcini şi foi
și că le spune ce mereu le-a spus:
˗ Fetiţelor, şi mâine vin la voi!

Apoi, pe rând şi plină de candoare

sărută muguri şi boboci şi flori
și-aude voci la fiecare floare:
˗ Te-aştept, stăpâna mea, cu apă-n zori!

Între „fetițe” una-i fala lor

ea are trupul mândru, suitor,
nedoborât şi neatins de brume
că-i „Mâna Maicii Domnului” prin nume.

172
Un nume sfânt sortit în albă floare,
pe orice timp în veșnică ninsoare,
ninsoare de-ncântări pentru stăpână
când vine-n zori cu stropitoarea-n mână.

Da, florile vorbesc, orice s-ar spune,

că zâmbetele lor nu pot să mintă
când buna lor stăpână le supune
cu sărutări și șopate ce alintă.

Ploile ca iubiri

M-aţi năpădit cândva ca ploi de vară

când anii mei erau foşniri de brazi,
când nu simţeam în fibre vreo povară
aşa cum simt în fibrele de azi.

Azi faţă-n faţă nu vă caut vină

şi nu vă cert dacă ades aţi fost
bâjbâitoare-n rosturi de lumină
şi mult prea însetate în nerost.

Ploi repezite vara, ploi fierbinţi

ploi burniţate astăzi, ploi cu-ngheţ,
cu voi am fost când mi-am ieșit din minți
cu voi rămân şi azi gârbov drumeț.

Să-mi fiţi surori fidele în poveri

că nimeni din fiinţa-mi nu vă curmă.
Eu vă iubesc cum v-am iubit şi ieri
Iubiri ale iubirii de pe urmă.

173
 Acrostihuri

1
Mai multe bucurii în lungul vieții-ai strâns
Arare însă toate le-ai înecat în plâns.
Mă rog Dumnezeirii să ne-nmulţească anii
Uniţi sub candelabre, cum ne-au unit castanii
La prima întâlnire cântată în foşniri
Iubire în lumină, lumină în rodiri.

2
Tu porţi un nume cu-nţelesul sfânt
Har dăruit din Cer cu legământ.
Eşti de ai tăi sortit să fii legat
Odrasla lor, prea bunul lor băiat.
Durerea lor la anii-mbătrâniţi
O vindeci din priviri şi o alinţi
Refugiul lor le eşti la suferinţi.
3
Din voia Celui Sfânt de toţi slăvit
Ai tăi ţi-au dat un nume Davidit
Vei fi sortit ca „rege” să-i veghezi
Iubirea lor prin vreme s-o păstrezi
Durabilă în suflet s-o aşezi.
4
Al doilea nume mic, de Mare Sfânt
Năşit cu cel de „rege” la botez
De rele te fereşte pe pământ
Rânduitor în rugile din Crez.
E paznic bun la greu şi la suspin
Iubit de toţi ce-n suflete îl ţin.

174
 5
Veghe mă ştiu şi veghe am rămas
Iubire-n fapte şi iubire-n glas
Cu trup şi suflet lângă toţi ai mei
Trudit de ani şi mai uşori şi grei
Oricum mi-au fost şi-atâţia câți mai sunt
Rămân legat de-ai mei sub jurământ...

Copacul desfrunzit

Veștejite cad din ramuri frunzele purtate-n vânt

Iau cu ele îngânarea celui mai din urmă cânt
Cânt încheietor de cânturi vremuite stol cu stol
Toate desfrunzându-mi trunchiul tot mai scorojit și gol.
O chemare suie-n ramuri fără sevele de ieri
Rugăciune pentru ceruri să mă țină în puteri.

Vocea Doamnei Negre însă este greu de abătut

Intră în frunzişul galben să ia ultimul tribut
Și frunzișul în rotire prinde glas și se-nfioară:
„Ia-mi veșmântul, lasă-mi cântul, cântul meu de ce să să
moară?”
Nu știu de-i aude ruga, fiindcă timpul ca destin
E un timp din veşnicia liniștilor care vin
Sub poveri rotite-n ceruri cel ce-a fost copacul plin
Caută să deslușească drumul frunzelor-suspin:
Unde își îngroapă cântul? În ce țintirim străin?

175
 Dor de tată

Durerea mea e şi a lui

dar noi n-o spunem nimănui.

Durerea lui e şi a mea

şi-ntre dureri e cea mai grea.

Nici eu, nici el nu ne-o rostim

dar noi în inimi o simţim.

E vie şi-i a nimănui

durerea mea, durerea lui.

El mic drumeț pe drum pietros

eu călător pe drum, în jos.

Părtaşi la drum, doi călători

strigăm dar n-avem salvatori.

El încă mic, neştiutor,

eu spre Apus, coborâtor.

Răscruce tristă de destin,

destin cu sufletele-n chin.

Un chin prea greu chinuitor:

− Mi-e dor de tine, tată, dor!

Aşa îşi strigă-ntru nimic

durerea lui, el cel mai mic.

Eu strig pe tata-ndurerat
dar tata e de mult plecat.

176
 Cel mic va fi, eu încă sunt
ne plângem dorul, legământ.

E dorul meu, e dorul lui

în inimă, acelaşi cui:

− Mi-e dor de tine, tată, dor

de ce durerile nu mor?

Testamentul bunicului pentru nepot

Sortiţi suntem cât viata ne-o trăim

s-o împlinim prin bune rostuiri
şi când de cei mai dragi ne despărţim
să le lăsăm iubirea-n moşteniri.

Averile de multe feluri sunt,

băneturi, vile, grâne, herghelii
iar altele sunt suflet şi cuvânt
semănături pe câmpuri de hârtii.

Eu, scump nepot, ca biet semănător

averi de vază n-am putut să fac
decât ce-am strâns pe-al cărţilor ogor
într-o căsuţă veche de un veac.

În ea sunt nişte scrieri fel şi chip

ticsite în dulapul de sub geam
atâta am putut să înfirip
şi-atât îţi las, c-altă avere n-am.

Când Dincolo voi trece de pârleaz,

de Bunul tău aminte să-ţi aduci
şi-o lacrimă să-ţi pice pe obraz
la cripta cu însemnul Sfintei Cruci.

177
Nepotul și bunicul în dialog

˗ Bunicule, această nouă carte

Are un titlu greu de deslușit:
De ce iubirea-n cercuri se împarte?
De ce la cifra TREI’ŞPE te-ai oprit?

˗ E o poveste, dragul meu, ce leagă

iubirile de un tărâm abrupt
în cercuri rotitoare ce-şi dezleagă
câte un semn din TREISPREZECE rupt,

că TREI'ŞPE are semnele mai toate

rotite în iubiri și cu noroc
dar şi-n iubiri cu semnele ruinate
precum le-a fost credinţa la soroc...

˗ Nu te-nţeleg, bunicule, tu crezi

în semnele lui TREI'ŞPE din iubiri?
Ele ţi-au dat îndemnul să le-aşezi
în cercuri nevăzute în rotiri?

˗ Eu cercurile nu prea le-am văzut

cum se-nvârtesc așa ca un cercel,
dar prin iubiri când şi eu am trecut
de TREI'ŞPE n-am scăpat în niciun fel.

˗ Ţi-s vorbele, bunicule, neclare

şi aş minţi să-ţi spun că le-nţeleg
că ştii şi tu că-n clasele primare
de alte cercuri mintea mea o leg.

178
− Prea bine faci, dar titlul meu din carte
îl vei pricepe peste ani mai mulţi
când eu voi fi departe, prea departe
şi n-o să poţi, de-Acolo, să m-asculţi.

NICIODATĂ, vis şi adevăr

Am visat în viață doar iubiri stelare

Focuri și lumini în necuprins
însă când le-am scos dintre hotare
între chingi de adevăr s-au stins.

Mai az’noapte într-un vis cărare

drumețeam spre cripta din alei
unde doarme fiul meu cel mare
unde dorm în osuar ei mei.

Le-aduceam ce-n datină se-aduce

şi covrigi şi flori şi lumânări
să le fie mângâieri sub cruce
semn al prea uitatei neuitări.

Pe alei capele aurite

busturi, monumente şi-ncrustări
semeţeau spre crucile ticsite
ale celor duşi sub apăsări.

Cei avuţi cu limba lor de moarte

case mândre şi-au dorit şi-aici
prea convinşi că moartea îi desparte
pe cei mari de gloata celor mici.

179
Şi-au dorit ca trecerea în lut
să le fie tot un colţ de rai
chit că cimitirul e tăcut
chit că cimitirul n-are grai.

De aceea nu din întâmplare

înspre casa lor pentru vecii
au plecat în sunet de fanfare
şi-n rotiri de bani pentru copii.

Într-o viaţă-n Eden consumată

niciodată n-au dorit să ştie
că-ntr-o zi cuvântul NICIODATĂ
îi va aşeza pe năsălie.

Un cuvânt din câteva silabe

patru dacă vrei să le separi
dar unite ele poartă grave
moartea-n patru scânduri de stejar.

Numai NICIODATĂ e în stare

să dărâme ziduri între noi
să ne dea egal la fiecare
o căsuţă-n lut de doi pe doi.

Cei cu biciu-n mână, cei sub bici

suntem toţi egalizaţi pe dric
adormiţi de-avalma mari şi mici
cu nimicul vieţii în nimic...

Chiar în clipa asta de visare

m-am trezit din gândul meu stelar
eram lîngă fiul meu cel mare
şi parcă şopteam testamentar:

180
„Dragii mei, rămaşi pe lângă mine
eu vă rog printr-un căit cuvânt
să mă însoţiţi cum se cuvine
la căsuţa palmă de pământ.

Să mă dezbrăcaţi de mari cuvinte

care n-au în suflet încolţiri
şi în simplitatea celor sfinte
să nu vă răpună jeluiri.

Vă mai rog, la trista mea plecare

doar un preot să-mi slujească pur
pomenirea-n sfânta ei cântare
fără alte muzici împrejur.

Și în loc de laude-n ferpare

ce-mpânzesc ziarele în fum
lângă poza fiului cel mare
să îmi puneţi poza mea de-acum.

181
182
 În loc de o posibilă “postfață”

Îl cunosc pe autorul volumului de poezii “Iubirile ca vis și adevăr”, de mai mult de o

jumătate de veac, de când, ca liceean, visa iubirea în închipuiri luminoase și întunecate. Tot pe
atunci visa, ca student la Filologie, să devină profesor, impuls de la părinţii săi învățători. A
ajuns, mai întâi, jurnalist, dar la scurt timp a intrat în spirala catedrei universitare pe care n-a
părăsit-o nici azi, la vârsta octogenarului. Pasiunea de dascăl s-a împletit cu cea a căutării
rosturilor în creație. Nopțile nedormite, vacanţele neîmplinite, energiile neîntrerupte au rodit pe
câmpul hârtiei, în scrieri de multe feluri.
În domeniul didactic s-a remarcat prin scrierea de manuale de limba și literatura română
şi de jurnalism pentru studenţii din ţară şi din străinătate (de la Institutul de Limbi Străine din
Beijing, China şi de la Facultatea de Litere şi Ştiinţe Umane din Dijon, Franţa).
În domeniul criticii şi istoriei literare a realizat mai multe ediţii complete despre scriitori
români (Sofia Nădejde, Raicu Ionescu-Rion); cercetări bio-bibliografice de anvergură
(„M.Eminescu, Viaţa şi Opera“, volumul 17, premiat de Academia Română cu premiul
B.P.Haşdeu); cercetări şi cărţi de/despre jurnalism („Mesajul militant al presei române”, „Valori
lexicale şi stilistice în publicistica literară românească”, ”O istorie a presei româneşti”,
“Jurnalism contemporan”, „Stilistica presei”, „Cultură profesională şi creativitate în
jurnalism” şi altele).
Un al treilea tronson creativ este cel al beletristicii propriu-zise: memorialistică pe
mapamond („Aici e Pământul”); proză scurtă („În Alma Mater şi în viaţă”); confesiune
autobiografică („Lumile în care am trăit”); adaptări din folclorul chinezesc („Poveşti
nemuritoare) culegeri şi volume de versuri („Poeziile iubirii”).
Aceste selective enumerări de scrieri, găsibile în fișiere de biblioteci sau în pagini de
dicționare (cf. „Dicţionarul General al Literaturii Române, Editura Univers Enciclopedic, 2009)
au încununat strădaniile autorului „postfaţat” cu titluri ştiinţifice („Doctor în Filologie”, medalii
şi brevete de stat, calitate de membru al Uniunii Scriitorilor din România si al Uniunii Ziariștilor
Profesionişti).
Tot în categoria beletristică se încadrează și cea mai recentă apariție editorială a sa:
„Iubirile ca vis şi adevăr”, volum de poezie ce completează menţionările de mai sus, dar într-un
cu totul alt registru liric.
Axul central al acestui nou popas în lumea poeziei (pe care i-l doresc să nu fie ultimul!)
“roteşte”, sub semnul cifrei 13 (norocoase şi ghinioniste) evantaiul iubirii ca cel mai nobil
sentiment uman şi biblic.
Fiecare Cerc găzduieşte una sau mai multe fețe ale iubirii de sine, iubirii de semeni,
iubirii de natură, iubirii de necuvântătoare, iubirii încărcate de păcate, iubirii căite în căutarea
iertării. Opuse acestor iubiri pământene şi creştine sunt neiubirile unor semeni, fiinţe „de
insectar”, decedate înainte de a li se cânta „Veşnica pomenire”.
Aceste antiteze sunt surprinse în fibra sensibilă a iubirii ca o dublă povară a fiinţei
umane: apăsată și de puritatea iubirii celeste, apăsată și de ispitele satanice învăluite în
întunecimi și deşertăciuni. Un fior etic şi filosofic străbate spovedaniile Eului liric al cărţii. Tot
ce se conturează a fi condamnare în antiteza celor 13 Cercuri, devine, în final autocondamnare,

183
autoconfesiune, autoreflecţie a celui care se spovedeşte înaintea inevitabilei sale Plecări fără
întoarcere.
Cartea este cântec de rugă, o speranță de iertare, o candelă reaprinsă pentru cel mai tânăr
ram răsărit pe trunchiul unui copac cândva înfrunzit, adiat de vise, astăzi desfrunzit, adiat de
tristeți singulare.
Spovedaniile din “Iubirile ca vis și adevăr” nu se cuvin a fi nici rezumate, nici extrase pe
strofe. Cine sacrifică din timpul butonării pe internet poposind în paginile lor nu va regreta.

Șt.-Ivrin Voicescu
Octombrie-noiembrie 2013

184
 Cuprins

Cercul 1: În loc de o posibilă prefață ................................................................................... 1

Eu mă întreb, eu îmi răspund ...................................................................................................................... 1
Cifra 13 în cercuri ........................................................................................................................................ 3
Limba Română ............................................................................................................................................. 3
Iubirile în oglindă ......................................................................................................................................... 4
Dragostea biblică ......................................................................................................................................... 4
Iubirile și anii ............................................................................................................................................... 5
Dârele iubirii ................................................................................................................................................ 6
Ce-ar fi... ...................................................................................................................................................... 7
Timpul ca timp ............................................................................................................................................. 8
Mandala..................................................................................................................................................... 10
Sângerând.................................................................................................................................................. 12
Tripticul destinului..................................................................................................................................... 13
Crucile ........................................................................................................................................................ 14
Cercul 2: Iubiri închipuite ................................................................................................. 15
Oracole ...................................................................................................................................................... 15
Dialog cu natura ........................................................................................................................................ 16
Ecoul .......................................................................................................................................................... 17
De-aş avea un tulnic .................................................................................................................................. 17
Cântecele ne-nțelese ................................................................................................................................. 18
Destăinuire sub lună.................................................................................................................................. 19
Pentru tine................................................................................................................................................. 20
Inimii i-e dat să-ndure ............................................................................................................................... 20
Fraga .......................................................................................................................................................... 21

185
Darul meu .................................................................................................................................................. 22
În parc ........................................................................................................................................................ 22
Depărtări ................................................................................................................................................... 22
Fotografia .................................................................................................................................................. 23
Doar pe tine ............................................................................................................................................... 23
Cercul 3: Iubiri pierdute.................................................................................................... 25
Cărturarul şi iubita lui ................................................................................................................................ 25
La țărmul mării .......................................................................................................................................... 26
Zâmbirea lui Alidi ....................................................................................................................................... 26
Distihul sincerității..................................................................................................................................... 27
Ireal şi real ................................................................................................................................................. 27
Fără cârmă ................................................................................................................................................. 28
Drumeți rivali............................................................................................................................................. 28
Naivi ........................................................................................................................................................... 29
Marea n-a ştiut să-ţi spună ....................................................................................................................... 29
Dialectică ................................................................................................................................................... 30
Negaţie ...................................................................................................................................................... 30
Mulţumim râului ....................................................................................................................................... 31
Sublimare şi păcat ..................................................................................................................................... 32
Alfabetul incomplet al falselor iubiri ......................................................................................................... 33
Imposibilul posibil ..................................................................................................................................... 34
Cercul 4: Iubiri simboluri .................................................................................................. 35
Liliana amputată ........................................................................................................................................ 35
Vis de Manole ............................................................................................................................................ 38
Cum te cheamă, Fată străină? ................................................................................................................... 40
Galbenul .................................................................................................................................................... 42
Îngânări sub sălcii pe lac ............................................................................................................................ 44
Coronița cu Floarea de Colț ....................................................................................................................... 46
Mă rog Crucii singuratice........................................................................................................................... 47
Mă rog brazilor .......................................................................................................................................... 47
Cântarea de harpe ..................................................................................................................................... 49
O rugă spre o stea ..................................................................................................................................... 50
Cercul 5: Iubiri biblice ....................................................................................................... 53

186
Chipul lui Dumnezeu ................................................................................................................................. 53
Câţi Dumnezei există? ............................................................................................................................... 53
Ce să nu faci............................................................................................................................................... 54
Dragoste Creştină ...................................................................................................................................... 55
Turnul Babel și alte turnuri........................................................................................................................ 55
Belșugul avuției și corbul ........................................................................................................................... 56
Cu ce gând? ............................................................................................................................................... 56
Trei verbe .................................................................................................................................................. 57
Visul, pietrele și hoții ................................................................................................................................. 57
Nedumerire ............................................................................................................................................... 58
Omul dintâi, omul de-al doilea .................................................................................................................. 59
Să dai de pomană ...................................................................................................................................... 59
Două învieri ............................................................................................................................................... 60
Cu speranțe la recurs................................................................................................................................. 60
Cercul 6: Iubiri reflecții................................................................................................................. 63
Inspirat de Psalmii lui David ...................................................................................................................... 63
Să-ți urce gândul........................................................................................................................................ 63
Iubirea de vrăjmaș ..................................................................................................................................... 64
Cine sapă groapa Aproapelui .................................................................................................................... 64
Uneltitorului .............................................................................................................................................. 64
Camătă şi arginţi ........................................................................................................................................ 65
Blănuri şi rugăciuni .................................................................................................................................... 65
Ziditori de Sodome .................................................................................................................................... 65
Lauda de sine............................................................................................................................................. 66
Candela din beznă ..................................................................................................................................... 66
Când desfrâul... ......................................................................................................................................... 66
Pismuire şi molii ........................................................................................................................................ 67
Legământ ................................................................................................................................................... 67
Cercul 7: Iubirile de țară ................................................................................................... 69
Câmpia copilăriei ....................................................................................................................................... 69
Când eram mic........................................................................................................................................... 70
Când eram mare ........................................................................................................................................ 70
Când eram şi mai mare.............................................................................................................................. 71

187
Când învățam la istorie .............................................................................................................................. 71
Când scrutam Bărăganul ........................................................................................................................... 72
Când urcam munţii .................................................................................................................................... 74
Când gândeam la semeni .......................................................................................................................... 76
Când întrebam natura ............................................................................................................................... 78
Nu mi s-a părut .......................................................................................................................................... 78
Cercul 8: Iubiri familiale ................................................................................................... 81
Mama ........................................................................................................................................................ 81
A doua oară mama .................................................................................................................................... 82
A treia oară mama ..................................................................................................................................... 83
Frații .......................................................................................................................................................... 83
Castanii din parc ........................................................................................................................................ 86
Nira ............................................................................................................................................................ 88
Vasile-Vinodor ........................................................................................................................................... 87
Tudu........................................................................................................................................................... 89
Cântec pentru Tudorel .............................................................................................................................. 89
Noi şi Puiuţ, căţelul .................................................................................................................................... 91
La spital...................................................................................................................................................... 92
Cercul 9: Iubiri îndoliate ................................................................................................... 95
Gheorghe și Ana ........................................................................................................................................ 95
Veronica, bocet de frate............................................................................................................................ 98
Mihail-Gavril ............................................................................................................................................ 102
Șase elegii îndoliate ................................................................................................................................. 104
Aripa morții ............................................................................................................................................. 107
Brăduleţul meu, brad .............................................................................................................................. 108
Un dram de fericire ................................................................................................................................. 108
Rugă de tată ............................................................................................................................................ 109
Ani fulgerați ............................................................................................................................................. 110
Scrisoare fără răspuns ............................................................................................................................. 111
Cercul 10: Iubiri cu dedicație .......................................................................................... 117
Pe patul suferinţei ................................................................................................................................... 117
Zbor hyperionic (fragment) ..................................................................................................................... 117
Tezele de română .................................................................................................................................... 118

188
Good-bye, dragă studenţie...................................................................................................................... 118
Aşa ne-a fost sortitul... ............................................................................................................................ 121
Fără stăpân .............................................................................................................................................. 122
Flori şi mormânt ...................................................................................................................................... 124
O mogâldeaţă pe plajă ............................................................................................................................ 125
Început de poveste .................................................................................................................................. 127
Al-Matri Liceul mixt ................................................................................................................................. 128
Cercul 11: Iubiri de insectar ............................................................................................ 131
Apocalipsa ............................................................................................................................................... 131
Sună Ambulanța ...................................................................................................................................... 132
Banul........................................................................................................................................................ 133
Sunt unii tineri... ...................................................................................................................................... 134
Amicul din Sodoma.................................................................................................................................. 134
Iubiri furate.............................................................................................................................................. 136
Cărări cu plânsul iubirii ............................................................................................................................ 136
Râioșii de lângă mine............................................................................................................................... 138
Vânătorii de umbre ................................................................................................................................. 140
Răul și jilțul .............................................................................................................................................. 142
Tutelarul a toate ...................................................................................................................................... 143
Frăţia în impas ......................................................................................................................................... 145
Cercul 12: Octogenarul despre iubiri ............................................................................... 147
Îți caut drumul, Doamne! ........................................................................................................................ 147
Cerne toamna .......................................................................................................................................... 148
Mi-e dor… ................................................................................................................................................ 148
Doar când... ............................................................................................................................................. 149
Aștept un semn ....................................................................................................................................... 150
Comparații ............................................................................................................................................... 150
Eu și timpul meu ...................................................................................................................................... 151
Pe versoul unui talon de pensie .............................................................................................................. 152
Descumpănirea anilor ............................................................................................................................. 153
Semenilor octogenari .............................................................................................................................. 154
Accentul grav ........................................................................................................................................... 154
Dialog în monorime ................................................................................................................................. 155

189
 Cercul 13: Interogații. Îndoieli. Iubirile din urmă ............................................................. 157
Destinul ................................................................................................................................................... 157
Scara păcatelor ........................................................................................................................................ 158
Candela din firidă .................................................................................................................................... 160
Vis de morar ............................................................................................................................................ 161
A Fi și a Avea ............................................................................................................................................ 164
Trinitatea morţii ...................................................................................................................................... 165
Credinţa mea ........................................................................................................................................... 166
Eşti toată Milă ......................................................................................................................................... 167
Adopțiile Mulinei. Cu sau făra acte ......................................................................................................... 169
Puiuț ........................................................................................................................................................ 169
Patrocle, Patrocliță .................................................................................................................................. 171
Și florile vorbesc ...................................................................................................................................... 172
Ploile ca iubiri .......................................................................................................................................... 173
Acrostihuri ............................................................................................................................................... 174
Copacul desfrunzit ................................................................................................................................... 175
Dor de tată .............................................................................................................................................. 176
Testamentul bunicului pentru nepot ...................................................................................................... 177
Nepotul și bunicul în dialog ..................................................................................................................... 178
NICIODATĂ, vis şi adevăr ......................................................................................................................... 179
În loc de o posibilă postfață ............................................................................................ 183

190