Sei sulla pagina 1di 16

Întoarcerea Fiului Risipitor

Personaje: tatăl, fiul mare, fiul mic, douăzeci şi opt de povestitori, trei prieteni de acasă, trei slugi
de acasă, patru ,,prieteni” de petrecere, hangiul, doi oameni răi, boierul, trei îngeri, sluga fratelui
mare.

Povestitorul 1:

Un om, odată, doi feciori avea

Și îi iubea la fel pe amândoi.

Avea și multe slugi, cămile, oi

Și țarini cât puteau ochii vedea.

Povestirorul 2:

La fiecare început de zi

El îi punea pe toți de se rugau;

Femei de casă, slugi, îl ascultau,

Dar, oare tot la fel și cei doi fii?

Tatăl:

Acum, când voi toții v-ați sculat,

În grab´ lui Dumnezeu să-I mulțumiți,

Că de năluca nopții v-a scăpat

Și înc-o zi cu soare voi priviți.

Povestitorul 3:

Dar pe când fiul cel mare se scula

Și mâinile la rugăciune îți unea

Cel mic în pat pe îndelete trândăvea

Și de nimic și chiar de nimeni nu-i păsa.

Fiul mare:
Doamne, Cel ce cu multa Ta bunătate și cu îndurările Tale cele mari, mi-ai dat mie,
robului Tău, de am trecut timpul nopții acesteia fără de ispită, de toată răutatea pizmașului, Tu
însuți, Stăpâne, Făcătorule a toate câte sunt, învrednicește-mă cu adevărată lumina Ta, ca să fac
voia Ta cu inimă luminată, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Fiul mic:

Pentru ce eu să mă rog?

Ia mai bine-n pat mă-ntorc,

Că e cu mult mai plăcut

Și mai ușor de făcut.

Povestitorul 4:

Pe când cel mare-n grabă-apoi mergea

În țarină și lucrul începea,

Fiul cel mic în casă petrecea

Și toată ziulica o pierdea.

Fiul mic:

Cum să petrec timpul, oare,

Căci ziua-i destul de mare?

Na, poftim, ce lucru greu

Trebuie să rezolv eu!

Povestitorul 5:

Vremea trecu.... până-ntr-o zi,

Când cel mai mic dintre ai săi fii

Îi spuse tatălui că vrea

În lumea largă a pleca.

Fiul mic:

Tătucă dragă, mâna ți-o sărut


Și mă închin cu fruntea la pământ,

Îți mulțumesc că grija mi-ai purtat,

Până când am ajuns și eu bărbat.

De-acuma, însă, gândul meu se vrea

Spre depărtări a tot zbura,

Te rog, îngăduie-mi ca să mă duc

Și lumea largă s-o înfrunt.

Povestitorul 6:

Pe când el astfel îi grăia

Părintelui ce se-ntrista,

Prietenii-l înconjurară

Și să-l întoarcă, încercară.

Prietenul 1:

Dragul meu coleg de joacă

Vrei să pleci în lumea largă?

Noi cu cine om mai sta?

Cu cine ne-om mai juca?

Prietenul 2:

Crezi tu că în altă parte

Vei avea mai bună soartă?

Câinii cu colaci în coadă

Crezi că vor umbla pe stradă?

Prietenul 3:

Și ai tăi părinți, frate,


Cui vrei tu să-i lași, fârtate,

Cel care nu te cunoaște

Crezi că mai mult te iubește?

Tatăl:

Fiul meu, cu-nțelepciune

Vreau să cugeți tu în sine

Nu voiesc să te grăbești

Hotărârea să alegi.

În casa mea ai tot ce îți dorești

O viață-ntreagă poți să trăiești

Pe când, printre străini, nu știi ce-a fi,

Ce vremuri grele poate vor veni?

Fiul mic:

Tată, una știu și pace

Am un dor neînțeles

Depărtarea mă atrage

Hotărârea am ales.

Dă-mi a mea avere parte

Să mă duc în lumea mea

Și când o să fiu departe

Să pot folosi din ea.

Povestitorul 7:

Tatăl ca să-l întristeze


Pe-al său fiu el nu voi

Și-ncepu să însemneze,

Averea a-și socoti.

Povestitorul 8:

Partea ce se cuvenea

Datu-i-a acestuia.

Fiul, apoi, preschimbând

Totu-n aur și argint.

Povestitorul 9:

Sosi apoi clipa despărțirii

Băiatul, drept și stând cu frunte-n sus

Nici că-i păsa de-a tatălui durere

Și luând bagajul s-a gătit de dus.

Fiul mic:

Rămâneți toți cu bine, rămas bun,

Pe calea fericirii merg acum!

Mă duc în țara-aleasă ce în plăceri abundă,

Ah, dor de libertate ce sufletu-mi inundă!

Fiul mare:

Frate dragă, mergi cu bine,

Grijă să ai tu de tine

Să îți fie calea dreaptă

Și inima înțeleaptă!

Slugile în cor:

Noi bine ți-am slujit


Și de drum te-am pregătit

Iar acuma la plecare

Îți facem aceast-urare:

Stăpâne, te-om aștepta

Să vii înapoi cândva,

Sufletul cu bucurie

Pân-atuncea să îți fie!

Tatăl:

Mergi cu Domnul, fiul meu,

Eu te binecuvântez

Deși sufletul mi-e greu

Și drum bun eu îți urez!

Așezându-se în genunchi și împreunându-și mâinile:

Doamne, ai Te rog, în pază

Pe ăst´fiu al meu mai mic

Îngerii să-l ocrotească

Să nu-l supere nimic!

Povestitorul 10:

Și fiul mic plecă... În fața sa

Se întindea pământul necuprins.

Tărâmuri neștiute străbătea

Până ce-n țara aceea a ajuns.

Povestitorul 11:

Apoi, acolo, de îndată


La hanul cel mai bun a tras.

Și se porni fără socoată

A cheltui, fără necaz.

Povestitorul 12:

În toată ziua alt lucru nu făcea

Decât că tot mânca și tot bea,

Cu o mulțime de prieteni noi,

Fiind care mai de care ,,mai de soi”.

Fiul mic se așeză cu noii prieteni la o masă. Hangiul vine și le toarnă în pahare.

,,Prietenul” 1:

Hai să mai bem o ulcică

Că viața e tare scurtă

Nici n-apuci s-o trăiești bine

Și-acu´ vezi că moartea vine.

,, Prietenul” 2:

Foaie verde, baraboi,

Tare bine-o ducem noi,

Hai să mai ciocnim o dată

Și apoi ,,s-o facem lată”!

Povestitorul 13:

Minciuni și glume, vorbărie fără rost

Cântece, voie bună, toate se-adunau

În timp ce banii săi din sac se-npuținau

Până ce au ajuns ca și cum n-ar fi fost.

Fiul mic:
Hangiule, este că de mult timp

Așa clienți de soi nu ai avut?

Dar cce se-ntâmplă? Sacul e la fund!

Cum, unde-s banii, unde-au dispărut?

Hangiul:

Hei, tinerele, isprăvit-ai banii?

Curând de tot să-ți iei tu tălpășița!

Dar ce, credeai că stai aici cu anii?

Hai, imediat să pleci, curând fuguța!

Știam eu că ești o lichea

Un nătărău, un nimenea

Banii ți i-ai cheltuit

Și acum ești un calic!

Povestitorul 14:

Și așa-zișii lui prieteni, deodată,

Se prefăcuseră în dușmani și-l ocărau

Părea că nu l-au cunoscut ei niciodată

Și fără bani fiind acum, ei îl urau.

,,Prietenul” 3:

Tu nu ești de-al nostru, hai,

Printre noi să nu mai stai,

Că tu ești un venetic,

Un hoinar, om de nimic.

,,Prietenul” 4:
Ce privești așa la noi?

Noi n-avem parte cu tine.

Hai, s-o întinzi de-aici,mai bine,

Cât de repede, un-doi!

Tânărul pleacă de la han.

Povestitorul 15:

Fără prieteni, fără bani, nici adăpost,

I se părea că lumea s-a întors pe dos.

´Nainte toți îl lingușeau,

Acuma toți îl alungau.

Povestitorul 16:

Și unde te mai pomenești

Că-n acea țară-ndepărtată

Veni o foamete ca în povești

Cum nu fusese niciodată.

Povestitorul 17:

Cercă să intre slugă, dar nimeni nu-l primea.

Fiul mic (bătând la o ușă):

Mi-e frig și mi-este foame, să fiu argat aș vrea.

Un om rău:

De tine n-am nevoie, să pleci îndat´ de aici,

De nu vrei ca spinarea să ți-o măsor cu-n brici!

Tânărul bate la alte porți. Unii nu îi deschid.

Alt om rău:

De ce bați așa la poartă?


Fiul mic:

Nu ai nevoie de-o slugă?

Omul rău:

Ba, cum să nu, acum, îndată,

N-au câinii după cin-să fugă!

Povestitorul 18:

Vorbe răutăcioase, câini asmuțiți pe el,

De-acestea avea parte al nostru tinerel,

Dar deodată, unul din oameni îl cheamă

Și uitându-se la dânsul, așa îl întreabă:

Boierul:

Băiete, ce crezi că știi să faci?

Turmele-mi nu pot a le socoti

Cămile, oi, berbeci și porci și vaci,

Pe care tu te prinzi a le-ngrijji?

Povestitorul 19:

Dar tânărul băiat se încurca,

Căci la nimic el nu se pricepea.

Și foamea de la spate-l împingea...

Fiul mic:

Stăpâne să mă dai unde vei vrea!

Boierul:

Atunci, la porci să fie munca ta!

Îi vei hrăni și îi vei adăpa.

Curat să fie lună-n adăpost,


Să nu te prind că umbli fără rost!

Povestitorul 20:

Și tânărul muncea până în noapte

Spăla, rânea, hrănea, îi adăpa,

Cu sacii roșcove căra în spate

Din care lui nimenea nu-i dădea.

Fiul mic:

Ah, tare îmi este foame!

Serios că acești porci

Mult mai bine-o duc ca mine

Chiar dacă sunt unsuroși!

În timpul acesta tatăl cade în genunchi la rugăciune:

Tatăl:

Doamne, ai Te rog, în pază

Pe cel fiu al meu mai mic,

Dă-i lui minte înțeleaptă,

Să nu-l tulbure nimic!

Povestitorul 21:

Trecu o zi, trecură rând pe rând

Și munca parcă nu se mai sfârșea

Viața lui era mereu mai grea

Când, deodată, îi veni un gând!

În timpul ăsta îngerii îl înconjoară pe fiul mic, rotindu-se.

Fiul mic:

Dacă bine stau să mă gândesc eu


Starea mea este cu mult mai grea

Decât a slugilor tatălui meu

Pe care el acasă le avea.

În acest timp stă jos și freacă podelele.

Povestitorul 22:

El își veni în sine...Cu chipul luminat

Deodată s-a sculat de jos și s-a-nchinat.

(Tânărul se ridică în picioare și își facce semnul Sf. Cruci. Îngerii sunt în jurul lui.)

Îngerul 1:

Iubiților, să fremătăm de bucurie

Că dragul nostru tânăr și-a venit în fire!

Îngerii se rotesc în jurul lui.

Fiul mic:

La tatăl meu duce-mă-voi și-oi spune:

Tătucă, am greșit la cer și-n fața ta!

Nu mai sunt vrednic fiu să-mi spui pe nume,

Ci ca pe unul din argații tăi mă ia!

Povestitorul 23:

Și el plecă... Zburau ale lui picioare

Și inima-i ardea în piept de dor.

Povestitorul 24:

În ăst răstimp, tatăl privea în zare

Cu păru-n vânt, cu ochiul scrutător.

Tatăl stă cu mâna streașină la ochi și se uita în depărtare.

Povestitorul 25:
Și îl văzu....Spre el cu grabă alergă

Îl prinse-n brațe și cu dor îl sărută.

Fiul mic (în genunchi):

La cer și înaintea ta eu am greșit

Pe nume fiu să-mi spui nu mai sunt vrednic!

Tatăl (către slugi):

Aduceți haina lui dintâi!

Inel în deget puneți-i!

Și în picioare de-ncălțat!

Tăiați vițelul îngrășat!

Apoi, mâncând, cu toții să ne veselim

Lui Dumnezeu fierbinte să Îi mulțumim

Că acest fiu pierdut era și s-a aflat,

Cu totul mort a fost și-acum a înviat!

Îngerii (în cor):

În ceruri, câtă bucurie este

Când omul cel pierdut se pocăiește!

Îngerul 2:

Aceasta este bucuria mea!

Îngerul 3:

Și-a mea, și-a ta!

Îngerul 1:

Și-a mea, și-a ta, și-a ta!

(arată unii spre alții cu mâinile )


Povestitorul 26:

Spre seară, fratele cel mare, ostenit,

Venea din țarină pe drumul prăfuit

El cântece și jocuri a văzut

Și-ndată pe o slugă a ispitit:

Fratele mare:

Ce se-ntâmplă, oare, ce e cu-acest banchet?

Sluga:

Venit-a fratele tău mic și toți petrec.

Și tatăl tău l-a îmbrăcat, l-a încălțat

Și a tăiat apoi vițelul îngrășat.

Și-acuma este veselie mare

Căci toți se bucură că s-a întors,

S-au îmbrăcat în strai de sărbătoare

Prietenii și slugile, cu toți.

Povestitorul 27:

Acestea auzind, fratele mare

Stătea afară foarte mânios,

Dar tatăl său, ieșind îndată-n cale,

Să intre-n curte îl ruga frumos.

Fratele mare:

Tată, de-atâția ani eu îți slujesc

Și niciodată nu te-am supărat,

Dar mie nici măcar un ied nu mi-ai dat


Cu-ai mei prieteni să mă veselesc.

Dar când acest al tău fiu a venit,

Averea după ce și-a risipit,

Îndată pentru el tu ai tăiat

Din turma ta vițelul îngrășat!

Tatăl:

Nu fi trist, tu, fiul meu,

Tu cu mine ești mereu

Toate cele ale mele

Sunt cu totul ale tale.

Dar, fiule, se cădea

Pe Domnul a-L lăuda

Și toți să ne veselim

Domnului să-I mulțumim!

Căci fratele tău acesta

Și-a revenit în firea sa,

Pierdut era și s-a aflat

El mort a fost și a înviat!

Tatăl intră cu fiul cel mare în curte și se prind cu toții în horă.

Povestitorul 28:

Și au trăit în pace, liniștiți,

Cu multe bucurii și fericiți.


Fiul cel mic harnic acum era

Și cot la cot cu fratele muncea.

Îngerul 2:

Cu toții, dragi creștini, am învățat

Că Tatăl cel ceresc e răbdător,

Multmilostiv, de oameni iubitor,

Ne-așteaptă să ne-ntoarcem din păcat.

Îngerul 3:

Apoi, când omul Îi răspunde la chemare,

Iar viața rea o lasă și se spovedește

Îi dăruiește a păcatelor iertare;

Cu multe binecuvântări îl miluiește!

Potrebbero piacerti anche