Programul kinetic in T.V.M.

acut

Obiectivele programului kinetic in traumatisme vertebro-medulare acute cu sau fara afectari

neurologice sunt: posturari, mobilizari pasive, reeducare respiratorie si prevenirea escarelor.
Posturarea la pacientul cu traumatism vertebro-medular se concretizeaza prin impunerea in scop
terapeutic a unei atitudini corective, se dobandeste in final o amplitudine articulara corespunzatoare si
se modeleaza retractiile musculo-tendinoase.
Sfera larga de cuprindere a acestei actiuni il obliga pe kinetoterapeut ca atunci cand recurge la acest
procedeu terapeutic sa actioneze in deplina concordanta cu cerintele de organizare si aplicare a
posturilor tinindu-se cont de urmatoarele recomandari:

 aplicarea posturii sa se bazeze pe acceptul si coordonarea deplina a pacientului, fiind informat asupra
importantei pe care o are alegerea celei mai bune pozitii a corpului si segmentelor, precum si asupra
efectelor negative pe care le poate determina mentinerea unei pozitii incorecte;
 pacientul trebuie sa fie convins de importanta posturilor si de relatia pe care acestea le au cu diferitele
procedee terapeutice utilizate in procesul de recuperare;
 pacientul trebuie sa fie informat ca posturile corective nu sunt intotdeauna confortabile, dar trebuie
acceptate, avand in vedere beneficiile pe care le aduc in final;
 sunt situatii cand postura corectiva trebuie sa indeplineasca si un rol antalgic, caz in care pacientul
trebuie sa manifeste intelegere si sa coopereze cu kinetoterapeutul pentru reusita aplicarii seriate a
acestor procedee terapeutice;
 durata mentinerii posturilor este variabila fiind stabilita in functie de natura, gravitatea si stadiul de
evolutie al afectiunii.

In cazul in care un segment corporal sau intregul corp trebuie mentinut anumita perioada intr-o stare
de imobilizare temporara sau intr-o pozitie corectiva se aplica un aparat special (corset milkwaukee,
minerva). Prin aplicarea acestor dispositive, pacientul nu mai are posibilitatea de a mobiliza articulatia
respectiva sau de a deplasa voluntar segmentul supus imobilizarii.
Posturarile trebuie sa fie instituite precoce, inca din faza acuta cu bratele in usoara abductie,
antebratul in extensie, degetele in extensie membrul inferior este mentinut intins cu laba piciorului in
unghi drept sau chiar in dorsiflexie. Pe parcursul zilei se recomanda alternarea pozitiei de cubit dorsal
cu cea de cubit lateral la fiecare 2-3 ore.
Pentru a fi benefica posturarea trebuie sa raspunda la trei cerinte:

 pozitia segmentului liber supus pozitionarii sa nu depaseasca pragul de sensibilitate dureroasa si sa

ramana sub tensiune pe toata durata sedintei posturale;
 sa se evite pozitiile ce pot determina in compensatie miscari de substitutie;
 sa fie mentinute pe durate cat mai mari de timp mergand pana la 10-12 ore pe zi.

Posturarea in pat in decubit dorsal se realizeaza cu gatul si trunchiul in ax folosind un sul mic plasat
sub ceafa, cu membrele superioare plasate in extensie, palma in pronatie, degetele in extensie prin
intermediul unui saculet de nisip.
Posturarea in decubit lateral se realizeaza cu bratul in usoara abductie cu ajutorul unei pernute, cotul
in flexie la 90 grade, mana in pronatie tine un sul, membrele inferioare in usoara flexie intre ele
plasandu-se o perna sau o patura.

Mobilizari pasive ale membrelor superioare si inferioare la pacientul

cu traumatism vertebro-medular
Mobilizarile pasive ale membrelor superioare si inferioare la pacientul cu traumatism vertebro-medular
se efectueaza pe fiecare articulatie in parte de la distal catre proximal. Prin mobilizari pasive se
executa manipulari ale articulatiilor.

Mobilizari pasive ale articulatiilor mainii

Ca tipuri de exercitii se recurge la:

 exercitii de tractiune in ax sau de compresiune articulara;

 exercitii de alunecare latero-laterala sau de abductie;
 exercitii de alunecare antero-posterioara sau flexie-extensie;
 exercitii de rotatie axiala sau torsiune;
 exercitii de flexie-extensie, abductie-adductie, circumductie (aceste exercitii urmaresc directiile
miscarilor fiziologice ale respectivelor articulatii realizandu-se prin priza fixa a segmentului proximal cu
mobilizare prin prize pe segmentul distal);
 exercitii combinate (in special se asociaza tractiunile la celelalte tipuri de miscari).

Mobilizari pasive ale articulatiei pumnului

Ca tipuri de exercitii se recurge la:

 antebrat supinat in spijin pe masa cu o mana kinetoterapeutul face prize pe antebrat mentinand pozitia
de supinatie si cu cealalta pe palma pacientului, se executa flexia pumnului cu usoara inclinare
cubitala, degetele pacientului trebuie sa fie libere.
 inversarea pozitiei tinand antebratul in pronatie prizele isi inverseaza si ele pozitia policelui.
 din pozitie neutra a antebratului se va executa flexia pumnului cu extensia cotului.
 mobilizarea prin priza bimanuala linga pumn.

Exista posibilitatea de a mobiliza in flexie diferentiat articulatia radiocarpiana, fixarea facandu-se pe

primul rand de carpiene, printr-o fixare putin mai distala, pe cel de al doilea rand carpian, cu cealalta
priza fixand unitar primul rand carpian al antebratului, se obtine mobilizarea in articulatia
mediocarpiana. Exercitiile de mai sus sunt pentru flexia pumnului.

Mobilizari pasive pentru extensia mainii

 pacientul cu antebratul pronat, kinetoterapeutul aplica o priza pe treimea distala a antebratului si o alta
pe mana, se executa extensia pumnului. Se poate efectua acest exercitiu si cu antebratul in supinatie.
Miscarea poate fi executata asupra antebratului, priza fiind in treimea proximala, mana fiind fixata pe
pat prin apucarea marginii acestuia si prin priza kinetoterapeutului. Pentru mobilizare pasiva prin priza
bimanuala dar inversa se realizeaza trei puncte de presiune, executand de data aceasta extensia.
 prin aceleasi tehnici descrise la flexia pumnului se pot obtine extensii diferentiate in articulatiile
radiocarpiana si mediocarpiana.

Mobilizari pasive pentru articulatia cotului

Mobilizarea pasiva a cotului se face din decubit dorsal, bratul pe pat se executa flexie si extensie,
prizele fiind pe treimea distala a antebratului iar contrapriza pe treimea distala a bratului.
Prono-supinatia se executa din decubit dorsal, priza fiind in treimea distala pe fata dorsala a
antebratului si contrapriza in treimea proximala a bratului, cotul flectat la 90 grade se executa
miscarea.
Decompresiunea la nivelul articulatiei cotului se executa in decubit dorsal, priza in treimea proximala a
antebratului si contra priza in treimea distala a bratului, cotul flectat la 90 grade si bratul in abductie la
90 grade, se executa o tractiune spre kinetoterapeutul asezat in lateral fata de planul patului.

Mobilizari pasive in articulatia umarului

In vederea acestui scop exista doua tehnici de baza: alunecarea si tractiunea, care in functie de caz
se si pot combina. Subiectul in decubit dorsal cu cotul si doua treimi distale ale bratului pe pat, bratul
abdus, contra priza pe capul humeral si priza dedesubt in axila; se efectueaza o apasare in jos.
Subiectul in decubit dorsal cu bratul in abductie si rotatie externa maxima, exercitiul se poate executa
si in pozitii intermediare de rotatie externa. Pozitia pacientului este in decubit dorsal, alunecarea se
face prin impingerea bratului in sus.
Subiectul in decubit dorsal cu cotul flectat si mana pe umar, kinetoterapeutul in spatele pacientului
apuca cotul cu ambele maini si impinge bratul in sus.
Pacientul in decibit dorsal cu bratul pe langa corp, kinetoterapeutul face priza in hamac cu ambele
maini deasupra umarului; cu podul palmei impinge dorsal capul humeral. Idem dar se impinge ventral.
Subiectul in decubit dorsal, kinetoterapeutul face o prize pe treimea superioara a bratului (in axila) si o
priza distal pe humerus; se executa tractiunea in ax.
Pacientul in decubit dorsal cu bratul flectat spre 90 grade, priza in treimea distala a bratului se opune
contra sprijin cu pieptul kinetoterapeutului.

Mobilizari pasive pentru flexia umarului

Din pozitia de cubit dorsal cu o mana kinetoterapeutul fixeaza umarul iar cu cealalta face prize pe
treimea inferioara a bratului; se executa flexia anatomica ca si cea functionala.

Mobilizari pasive pentru extensia umarului

Din pozitia decubit dorsal, kinetoterapeutul face o contra priza pe umar si o alta pe brat, pacientul fiind
asezat la marginea patului se face o miscare de impingere spre posterior (extensia anatomica).

Miscarea de abductie a umarului

Din decubit dorsal pacientul la marginea patului, contra priza pe umar si priza pe brat in treimea
distala, se executa abductia umarului.

Miscarea de adductie a umarului

Reprezinta miscarea de revenire explicata in exercitiul de mai sus.

Miscarea de rotatie interna a umarului

Subiectul in decubit dorsal pe pat cu bratul la 45 grade, se fixeaza umarul si se duce antebratul pe pat
cu mana spre cap. Daca pacientul este la margnea patului se poate forta coborarea antebratului sub
nivelul corpului.
Din decubit dorsal cu cotul flectat la 90 grade si brasul abdus la 90 grade; de aici antebratul este
coborat pe planul patului.
Miscarea de rotatie externa a umarului la pacientul cu traumatism vertebro-medular se executa in
sens invers miscarii prezentate anterior.

Miscari combinate ale umarului

In mod obisnuit din umar se executa de fapt miscari combinate si nu simple pe o singura directie,
exista miscari dublu combinate (abductie-rotatie externa, adductie-rotatie interna, flexie-rotatie
externa, extensie-rotatie interna) si miscari triplu combinate (flexie-abductie-rotatie externa, flexie-
 adductie-rotatie externa, extensie-abductie-rotatie interna, extensie-adductie-rotatie interna). Miscarile
dublu combinate se pot executa doar din articulatia glenohumerala, dar pot sa participe si alte
articulatii, la miscarile triplu combinate obligatoriu intra in actiune toate articulatiile.

Mobilizari pasive ale degetelor piciorului

 exercitii de tractiune in ax sau de compresiune articulara;

 exercitii de alunecare latero-laterala sau de abductie;
 exercitii de alunecare antero-posterioara sau flexie-extensie;
 exercitii de rotatie axiala sau torsiune;
 exercitii de flexie-extensie, abductie-adductie, circumductie (aceste exercitii urmaresc directiile
miscarilor fiziologice ale respectivelor articulatii realizandu-se prin priza fixa a segmentului proximal cu
mobilizare prin prize pe segmentul distal);
 exercitii combinate (in special se asociaza tractiunile la celelalte tipuri de miscari).

Mobilizari pasive ale piciorului

Neputandu-se face priza direct pe astragal mobilizarea articulatiei tibiotarsiene se realizeaza prin
intermediul calcaneului. Considerand ca majoritatea prizelor se realizaeaza la nivelul antepiciorului se
va interpune articulatia mediotarsiana uneori chiar tarsometatarsiana, se face deci in mod deliberat o
abatere de la principiile de baza ale mobilizarii pasive.
Din decubit dorsal cu genunchiul flectat la 900 si piciorul pe pat se executa mobilizari de alunecare
anterioara si posterioara a extremitasii distale a tibiei. Realizarea decompresiunii articulatiei
tibiotarsiene se face prin mai multe variante de prize dar care toate urmaresc o separare a piciorului
de pilonul tibial prin impingerea de sus in jos a astragalului si calcaneului, fie pe fata interna fie pe cea
externa.
Subiectul in decubit dorsal, kinetoterapeutul cu priza pe calcaneu si contrapriza pe antepicior, tragand
usor in jos pentru decompresiune executa simultan flexie plantara si flexie dorsala a piciorului.
Kinetoterapeutul face priza pe zona mediana a piciorului si contra priza pe treimea inferioara a tibiei,
executand flexie-extensie.
Pacientul in decubit dorsal cu genunchiul flectat piciorul pe toracele kinetoterapeutului, care fixeaza pe
torace cu o mina fata dorsala a antepiciorului iar cu cealalta calcaiul in zona tendonului ahilian,
flectarea trunchiului kinetoterapeutului provoaca flexia dorsala fortata a piciorului. Pentru extensie se
va face miscarea in sens invers dar kinetoterapeutul nu mai fixeaza piciorul cu toracele lui.
Mobilizarea de abductie la pacientul cu traumatism vertebro-medular: cu priza pe calcaneu si
contra priza pe gamba distal, se roteste gamba inauntru in timp ce calcaneul este rotat in afara,
mobilizarea in adductie se face invers.
 Mobilizarea de rotatie a genunchiului: 1. inversie-eversie si 2. abbductie
Mobilizarea de inversie-eversie la pacientul cu traumatism vertebro-medular: subiectul in decubit
dorsal in pat cu gamba flectata la 45 grade, kinetoterapeutul blocheaza cu o mana gamba distal iar cu
cealalta prinde fata dorsala a piciorului si executa miscarea.
Mobilizarea pasiva a genunchiului
Pacientul in decubit dorsal in pat cu soldul flectat cu planta piciorului pe pat, priza pe treimea distala a
gambei si contra priza pe fata anterioara a coapsei in treimea distala, se executa o extensie a
piciorului. Pacientul in decubit dorsal pe pat cu piciorul intins, priza pe treimea distala a gambei contra
priza pe treimea distala a coapsei, kinetoterapeutul executa o miscare de flexie cu alunecarea plantei
pe pat.

1. Mobilizarea in flexie a genunchiului si 2. Mobilizarea in extensie a genunchiului

Mobilizarea pasiva a soldului
Aceste mobilizari se realizeaza prin flexia femurului pe bazin sau invers. Intotdeauna genunchiul
trebuie sa fie flectat pentru a destinde ischiogambierii. Pacientul in decubit dorsal cu un membru
inferior extins, kinetoterapeutul cu priza pe treimea inferioara a coapsei si contrapriza pe gamba
executa flexia coapsei pe bazin (genunchiul fiind flectat), o alta varianta de execitiu cu priza pe gamba
cu o mana, dar cu ajutorul antebratului care apasa pe genunchi se accentueaza flexia, cealalta mana
fixeaza bazinul.
Pacientul in decubit dorsal pe pat, kinetoterapeutul fixeaza bazinul cu o mana iar cu cealalta executa
abductia pana la marginea patului cu priza la nivelul condilului intern al femurului.
Pacientul in decubit dorsal in pat, kinetoterapeutul face priza pe gamba in treimea medie distala si
contra priza pe coapsa in treimea medie distala, si se efectueaza miscarea de adductie incrucisand
membrul condrolateral.
Pacientul in decubit dorsal, kinetoterapeutul flecteaza articulatia soldului si executa tractiunea de
adductie avand grija sa fixeze bazinul.
Pacientul in decubit dorsal, kinetoterapeutul prinde treimea inferioara a coapsei ruland-o inauntrul sau
in afara corpului cu genunchiul intins.

Rotatia soldului in mobilizarea pasiva

Pacientul in decubit dorsal, kinetoterapeutul mentine cu corpul o flexie a maxima soldului care prin
retroversia bazinului asigura extensia celuilalt picior, fixandu-l cu o mana cu cealalta mana executa
adductia si rotatia externa a coapsei.
Pacientul in decubit dorsal cu soldul si genunchiul la 90 grade, kinetoterapeutul fixeaza bazinul pe pat
cu o mana iar cu cealalta mana si antebratul realizeaza adductia si rotatia interna sau externa a
soldului.

Reeducarea respiratorie la pacientul cu T.V.M. acut cu sau fara afectari

neurolgice
Sistemul toracopulmonar isi asigura variatia de volum; sagital, transversal si craniocaudal, primele
doua sunt asigutate exclusiv de grila costala ultimul fiind rezultatul miscarii diafragmului. Miscarea
predominanta a coastelor inferioare asigura deplasarea laterala a grilei costale in timp ce jocul
coastelor superioare ne asigura mai ales deplasarea sagitala. Desi pare paradoxal o amplitudine mare
a miscarii costale nu inseamna si o eficienta ventilatorie mare, o variatie mare de volum.
 Reeducarea si valoarea respiratiei diafragmatice este atribuita mai multor cauze:

 activitatea diafragmului se desfasoara in regim de economie energetica avand cel mai mic cost pentru
o unitate de volum de aer ventilat deoarece este mult mai mica decat rezistenta peretelui toracic
contra careia lupta musculatura intercostalilor;
 respiratia creste ventilatia bazelor pulmonare, creste capacitatea respiratorie maxima si capacitatea
vitala, mareste schimbul gazos;
 se influenteaza intoarcerea venoasa prin modificarea presiunii intratoracice si intraabdominale in
timpul activitatii de ridicare si coborare a cupolelor diafragmatice;
 respiratia diafragmului are un rol psihoterapeutic asupra bolnavului;
 tehnica reeducarii respiratiei diafragmatice este de fapt educarea unei respiratii abdominale care prin
jocul presiunii intraabdominale sa faciliteze mobilizarea ampla a cupolelor diafragmului.

Jocul peretelui abdominal determina scaderea presiunii intraabdominale in timpul inspirului ceea ce va
facilita caderea diafragmului cu marirea diametrului craniocaudal toracic, deci cu marirea volumului de
aer inspirat. In expir presiunea peretelui abdominal asupra viscerelor creste presiunea
intraabdominala care va impinge in sus diafragmul facilitand expiratia. Respiratia diafragmatica mai
poate fi accentuata si de presiunea exercitata direct de viscere asupra diafragmului prin oscilatii
posturale.
 Viscerele presand pe diafragm vor usura expirul in timp ce postura inversa viscerele cobora spre
abdomenul inferior, vor permite cu usurinta expirul. Un mijloc simplu si eficace de marire a ventilatiei
de baza este patul oscilant care asemanator cu un tampon cu sugativa permite cu usurinta bascularea
pacientului cu capul in jos in inspir si invers in expir, patul oscilant poate fi cu succes utilizat chiar si in
respiratia asociata.
Respiratia abdominala se invata in decubit dorsal dar apoi se va executa si din pozitie semiculcata, din
sezand, din ortostatism si din mers. Practic treptat urmarim sa schimbam stereotipul dinamic respirator
abdomino-toracic inferior mult mai eficient. La inceputul exercitiilor respiratorii urmarim o crestere a
expirului facilitam aceasta faza prin flectarea coapsei.
Respiratia diafragmatica necesita de multe ori antrenarea acestui muschi contra unei rezistente. S-a
sustinut ca un astfel de exercitiu contra rezistentei ar avea o actiune de crestere a fortei musculare
diafragmatice. Antrenarea diafragmului contra unei rezistente da rezultate foarte bune asupra cresterii
amplitudinilor miscarilor diafragmatice, asupra unui bun control muscular diafragmatic, asupra
disparitiei oboselii la respiratia abdominala, cat si asupra fixarii mai rapide a stereotipului dinamic
respirator abdominal. Se utilizeaza de obicei o greutate care se aseaza pe abdomen in timpul
reeducarii respiratiei diafragmatice, se incepe cu doua kg si se creste treptat pana la sapte, opt kg.
Exista cazuri in care se poate merge si pana la o greutate dubla, cu bune rezultate. Pentru
accentuarea expirului, centrul de recuperare din New York recomanda posturarea in Trendelenburg,
ridicarea picioarelor cu 50 de cm. O buna metoda de antrenare a diafragmului este si inspirul pe nas,
sacadat ca atunci cand mirosim ceva, sau ca la adulmecarea cainelui. Deasemenea excelenta este si
antrenarea diafragmului prin inspiruri numai pe o nara sau pe gura printr-un tub de calibru sau lungime
variabila. Exista multe tipuri de instalatii pentru antrenamet respirator si tonifierea musculara
abdominala. Se utilizeaza mai ales forma atractiva de antrenament la tineri pentru a stimula interesul
prin prezenta unui element de competitie intre pacienti. Exista cazuri cand pacientii cu traumatism
vertebro-medular nu au control asupra diafragmului, ei fiind nevoiti sa fie conectati la aparate de
ventilatie mecanica.
Prevenirea escarelor in traumatismele vertebro-medulare acute
Escarele se previn, prin mobilizari pasive a pacientului din doua in doua ore, usoare frictiuni pe zonele
care sunt predispuse stazei de decubit ( sacrat, calcaneu, trohanterian, dorsal), la acesti pacienti se
recuge la sondaj vezical pentru a preveni suprainfectarea. Asternutul trebuiae sa fie din materiale
absorbante, fara cute, camera trebuie sa fie bine aerisita. In ultimul timp a aparut si echipamente care
ajuta la prevenirea escarelor acestea sunt:

 saltea gonflabila cu proeminente pentru a favoriza circulatia aerului si prevenirea escarelor;

 saltele segmentare din cauciuc spongios;
 pat Egerton.
 Programul kinetic in T.V.M. fara afectari neurologice - faza post acuta
Dupa ce s-a stabilit de catre neurochirurg ca nu exista sechele post chirurgicale sau ortopedice, in
urma investigatiilor clinice si paraclinice (RMN, CT). Medicul de R.M.F.B impreuna cu kinetoterapeutul,
ergoterapeutul stabilesc un program de recuperare si de integrare socio-profesionala a pacientului. In
aceasta etapa, programul kinetic se va efectua pasivo-activ sau activ voluntar, cu sau fara rezistenta,
in functie de statusul muscular.
In perioada de convalescenta post chirurgicala, cooperarea dintre kinetoterapeut si pacient este
esentiala, acesta trebuie sa fie bine informat asupra urmatoarelor probleme:

 ce este mobilizarea pasiva, pasivo-activa;

 ce este contractia izometrica si care sunt elementele progresive;
 ce parti ale corpului sunt solicitate si modul cum trebuie sa actioneze prin intermediul contractiilor
izometrice;
 durata de mentinere a contractiei izometrice;
 rolul respiratiei intre repetari.

In acest scop kinetoterapeutul si pacientul vor executa o actiune de proba, pentru a stabili modul in
care au fost intelese toate aspectele privind acest procedeu de lucru. Se recomanda ca atunci cand
pacientul este bine initiat in utilizarea acestor tehnici de lucru, kinetoterapeutul sa asocieze si unele
mijloace fixe (spalier, bara fixa, etc) sau mobile (mingi, baston, elastice, gantere, mansete cu greutati,
etc) prin intermediul carora pacientul sa poata executa miscarea si cresste forta musculara. Programul
terapeutic precizeaza ce fel de exerctii fizice urmeaza a fi executate voluntar de catre pacient, in timp
ce kinetoterapeutul are rol de a localiza miscarea de a facilita sau ingreuna miscarea in functie de
scopul terapeutic propus.
Obiectivele programului kinetic sunt:

 mentinerea unei posturi si a unui aliniament corect al corpului;

 cresterea mobilitatii articulare;
 antrenarea la efort;
 reeducarea respiratorie;
 cresterea fortei musculare ai erectorilor para vertebrali ai trunchiului si gatului;
 cresterea fortei musculare a membrelor superioare si inferioare;
 reeducarea sensibilitii;
 relaxarea musculaturii.

Mentinerea posturii si a unui aliniament corect al corpului in acest stadiu se face voluntar de catre
pacient, cu supravegherea kinetoterapeutului (mentinerea unei posturi corecte a fost explicate mai
sus).
Programul se incepe cu evaluarea globala a aparatului mio- neuro-artro-kinetic prescurtat (MNAK),
prin urmatoarele metode:

 testarea mobilitatii articulare cu ajutorul goniometrului plasat pe diferite segmente (cervical, lombar,
etc.)
 testarea fotei musculare pe o scara de la 0-5 dupa cum urmeaza:

0 nu se percepe contractie la nivelul muschiului

0 nu se percepe contractie la nivelul muschiului

1 este posibila contractia la palpare

2 se poate face miscarea fara gravitatie pe tota amplitudinea (se elimina efortul contra greutatii segmentului)

3 miscarea se poate face contra gravitatiei invingand greutatea segmentului mobilizat

4 miscarea se poate face contra gravitatiei invingand si o rezistenta moderata din partea examinatorului

5 miscarea se face normal (exprima forta unui muschi normal)

Dupa ce s-a facut aceasta evaluare se va incepe programul kinetic dupa cum urmeaza:

Mobilizarea coloanei cervicale

Pacientul este in decubit dorsal trunchiul la marginea patului pana la

nivelul umerilor, kinetoterapeutul se afla in spatele pacientului, priza si contrapriza pe parietal. Se face
mobilizarea capului si gatului in toate directiile (flexie, extensie, inclinare laterala dreapta stanga rotire
spre dreapta sau spre stanga). Aceasta miscare se poate face si din asezat. Actiunea se executa lent,
miscarile sunt executate pana la limita mobilitatii articulare fara a cauza dureri.
Pacientul in decubit dorsal cu gambele incrucisate, picioarele dezlipite pe planul patului,
kinetoterapeutul aplica rezistenta pe fata anterioara a coapsei stangi si pe fata antero-externa a
coapsei drepte, pacientul incerca sa invinga rezistenta contractand musculatura flexoare cervicala.
Pacientul in decubit dorsal, picioarele dezlipite de pe planul patului, kinetoterapeutul aplica rezistenta
pe fata anterointerna a gambei stangi si fata anteroexterna a gambei drepte, pacientul incearca sa
invinga rezistenta contractand musculatura extensoare cervicale.
Pacientul in decubit ventral, capul pe pat se executa extensia coloanei cervicale invingand rezistenta
pusa de kinetoterapeut pe regiunea occipitala. Se executa aceiasi miscare explicata mai sus, capul
fiind in afara patului.
Pacientul in decubit dorsal mebrele superioare intinse lateral cu palmele sprijinite pe sol, se executa
extensia capului si a gatului presand continuu solul cu mainile.
Pacientul in decubit dorsal cu un baston in maini sprijinit pe coapse, se executa ducerea bastonului in
sus peste cap concomitant cu flexia capului si a gatului.
Pacientul in decubit ventral mainile sub barbie se executa extensia capului ajutandu-se de maini.
Din decubit dorsal cu capul in afara planului de sprijin, se executa flexia capului si a gatului apoi revine
la pozitia initiala. Aceiasi pozitie dar se executa extensia capului si gatului.
Din decubit ventral capul in flexie in afara planului de sprijin, se executa extensia capului si a gatului
concomotent cu rotatia spre stanga sau spre dreapta a capului si gatului.
Din patrupedie se executa extensia capului si a gatului concomotent cu extensia si arcuirea unui
mebru inferior.
Din aceiasi pozitie de mai sus se executa flexia capului concomitent cu flexia soldului atingand
genunchiul cu fruntea.
Pacientul in ortostatism in fata oglinzi cu bastonul ridicat deasupra capului executa ducerea lui in fata
la linia umerilor concomitent cu extensia capului si gatului.
Din aceiasi pozitie de mai sus, se executa ducerea bastonului pe umeri concomitent cu flexia capului
si gatului.
Pacientul in ortostatism in fata oglinzi cu bastonul la nivelul spatelui, se executa ducerea lui in lateral
concomitent cu inclinarea capului de partea opusa.
Din ortostatism bastonul tinut sub coate, se executa extensia trunchiului concomitent cu extensia
capului si gatului.
Cu fata la spalier prinde sipca de la nivelul umerilor, se executa extensia capului si a gatului
concomitent cu lasarea trunchiului pe spate.
Cu spatele la spalier prinde sipca de la nivelul feselor, se executa extensia capului concomitent cu
lasarea trunchiului in fata.
Circumductia capului, miscarea se face lent.

Mobilizarea coloanei toracale

Pacientul in decubit dorsal, kinetoterapeutul cu priza pe fata externa a coapsei, se executa miscarea
de flexie a trunchiului.
Din decubit dorsal cu genunchii flectati, bratele pe langa corp in pronatie, se aplatizeaza lordoza
cervicala si lombara, se executa supinatia membrelor superioare, se adduc scapulele, se mentine
aceasta miscare apoi se revine cu relaxare. Din acesta pozitie se strang pumnii, se flecteaza coatele
care se lipesc strans de trunchi, se executa adductia scapulelor, se mentine aceasta miscare.
Pacientul in decubit ventral cu bratele pe langa corp se executa adductia puternica a scapulelor cu
tractionarea lor caudal, se mentine aceasta miscare, apoi se revine cu relaxare.
Din decubit ventral mainile se prind la nivelul feselor, se executa o puternica adductie a scapulelor,
mentinerea pozitiei, apoi se revine cu relaxare.
Din decubit ventral cu fruntea pe sol, mainile cu palmele in pronatie in dreptul urechilor se adduc
scapulele ridicandu-se palmele de pe sol, se mentine pozitia, apoi se revine cu relaxare.
Din decubit ventral, cu membrele superioare intinse pe langa cap si fruntea pe sol , se executa
ridicarea bratelor cat mai sus posibil, dar fruntea si pieptul raman pe sol. Daca exista tendinta la
hiperextensie lombara se va pune o perna sub crestele iliace antero-superioare.
Din asezat pe banca cu bratul la nivelul umerilor, cotul flectat la 900, antebratul orizontal, palmele fata
in fata, se executa rotatia externa a bratelor pana ce antebratele ajung la verticala, concomitent se
adduc puternic scapulele si in acelasi timp se lasa bratele usor in jos.
Sezand pe o banca, bratele atarna liber pe langa corp, se fac rotatii ale umarului inainte - inapoi si
invers, se accentueaza tractiunile in jos si spre spate, trunchiul ramane mereu drept.
Din asezat cu bastonul la nivelul spatelui, coatele flectate la 90 grade, cu mainile prinde bastonul de
capete, se executa ridicarea bastonului deasupra capului si revenirea lui posterior.
Din asezat cu bastonul la nivelul spatelui cu coatele flectate prinde bastonul de capete, executa
usoare rasuciri spre dreapta sau spre stanga.
Din ortostatism cu bastonul tinut sub coate se executa inclinari laterale spre dreapta/stanga.
Din atarnat cu spatele la spalier se executa flexia genunchilor lent.

Mobilizarea coloanei lombare

Pacientul in decubit dorsal cu genunchii flectati, se contracta puternic muculatura abdominala fara
vreo miscare, se mentine, apoi se relaxeaza. Din aceeasi pozitie se contracta fesierii fara vreo
miscare, se mentine miscarea si apoi se relaxeaza.
Din decubit dorsal cu bratele pe langa corp se contracta puternic musculatura abdominala (se spune
pacientului "suge burta") si fesierii mari, coloana lombara se aplatizeaza pe sol cu pelvisul usor
basculat in sus, se mentine pozitia si apoi se relaxeaza. Acest exercitiu se poate repeta cu bratele in
abductie la 45 grade, apoi in abductie de 90 grade si cu bratele intinse pe langa corp.
Din decubit dorsal cu bratele pe langa corp, se flecteaza capul in timp ce se aplatizeaza zona
lombara, se contracta ambdomenul si pelvisul se basculeaza posterior. Acest exercitiu se poate
repeta cu genunchii intinsi si capul flectat, cu bratele ridicate pe langa cap; aceste repetari se executa
cu flexia permanenta a capului.
Din decubit ventral cu bratele pe langa corp se contracta fesierii, se mentine pozitia si apoi se
relaxeaza, se contracta abdominalii apoi se relaxeaza. Se combina apoi concomitent contractia
fesierilor cu cea a abdominalilor si bascularea posterioara a pelvisului, tot exercitiul se repeta
schimband pozitia bratelor care se ridica pe langa cap cu palmele pe podea si coatele usor flectate (se
va evita contractia flexorilor soldului).
Din decubit dorsal cu genunchii flectati bratele pe langa corp usor abduse, se trag genunchii la piept,
se mentine pozitia urmata de relaxare, se executa aceeasi miscare dar schimband pozitia bratelor pe
langa cap cu coatele usor flectate.
Din decubit dorsal se basculeaza posterior bazinul in timp ce genunchii se extind, calcaiele alunecand
pe sol, se revine apoi in acelasi fel cu genunchii flectati. Acest exercitiu se poate executa si cu bratele
intinse pe langa cap.
Din decubit se flecteaza la 90 grade coapsele, iar genunchii complet flectati, bratele abduse la 450
ridicate peste cap prinzand picioarele unui scaun sau ale unei mese pentru stabilitate (daca se
lucreaza pe pat se prinde marginea acestuia), coloana lombara se aplatizeaza, pelvisul basculat
posterior se face un mic cerc cu genunchii in ambele directii (treptat cercul se va mari).
Din decubit dorsal cu genunchii flectati bratele la 45 grade, mainile prinzand marginea patului se trag
genunchii spre piept, de aici se extind talpile spre zenit, se readuc genunchii la piept apoi se reaseaza
in pozitia initiala (coloana lombara va ramane tot timpul in contact cu patul).
Din decubit dorsal cu genunchii flectati se executa "bicicleta" cu genunchii cat mai sus si cu miscari
cat mai ample.
Din pozitia "in patru labe", cu spatele drept se "suge burta", capul se flecteaza coloana se cifozeaza.
Din decubit ventral cu bratele intinse pe langa cap se basculeaza posterior pelvisul cu aplatizare
lombara, concomitent se ridica bratele de la sol, se mentine pozitia, apoi se relaxeaza.
Din decubit dorsal cu genunchii flectati si bratele pe langa corp se executa ridicarea capului,
trunchiului pana cand mainile ajung la genuchi. Zona lombara ramane in contact cu solul, acest
exrcitiu se poate repeta cu antebratele incrucisate la piept.
Pacientul in ortostatism langa un zid cu calcaiele la 12-15 cm de acel zid, se apleaca corpul in spate
pana cand ceafa si spatele se sprijina pe zid, zona lombara se aplatizeaza, se flecteaza genunchii
alunecand in jos cu corpul pe zid apoi se extind genunchii si trunchiul urca mereu in contact cu zidul.
Din decubit dorsal cu gatul extins genunchii la piept trasi de maini, pelvisul rotat posterior zona
lombara atinge podeaua, se mentine miscarea, apoi se da drumul mainilor incercand sa se mentina
postura cu genunchii la piept doar prin contractie musculara.
Din asezat cu picoarele departate cu mainile dupa ceafa se apleaca trunchiul intre coapse, cu
contractia abdominalilor, se mentine miscarea apoi se relaxeaza.
Din asezat pe genunchi, se apleaca trunchiul cu bratele inainte pana ce fruntea atinge podeaua si
pieptul genunchii, se contracta puternic abdominalii, se mentine pozitia si apoi se relaxeaza.
Din aceeasi pozitie de mai sus, kinetoterapeutul in spatele pacientului, cu priza pe fata posterioara a
bazinului, se executa extensia trunchiului, se mentine pozitia si apoi se relaxeaza.
Din decubit dorsal cu pelvisul basculat posterior bratele abduse, antebratele pe langa cap, se ridica la
vertical un membru inferior, apoi se atinge solul de partea opusa corpului la nivelul genunchiului opus,
umerii mereu pe sol, iar zona lombara tot timpul in contact cu podeaua.
Din decubit dorsal cu genunchii flectati si mainile dupa ceafa, se executa flexia unui sold concomitent
cu trunchiul, se roteaza in asa fel incat genunchiul sa vina in intampinarea cotului opus.

Reeducarea respiratorie la pacientul cu traumatism vertebro-medular

 Tehnica reeducarii respiratiei consta in primul rand in a face constient pacientul asupra miscarii
analitice a zonelor principale toracale. Principiul constientizarii unei miscari, respectiv a comenzilor
date unor grupe musculare este un principiu general in metodologia recuperarii unui deficit muscular,
contrarea respectivei miscari, cea ce forteaza muschiul sa lucreze la o tensiune crescuta, mult mai
usor de sesizat.
Pacientul in decubit dorsal, mainile kinetoterapeutului se plaseaza pe zona dorita (toracal
superior,inferior) cu degetele dea lungul coastelor, se solicita expirul complet in timp se executa o
presiune ce creste pe masura ce se apropie sfarsitul expirului. Aceeasi pozitie numai ca
kinetoterapeutul va slabi presiunea treptat pe masura ce se termina inspirul, in asa fel incat toracele
sa fie liber de orice presiune. Exista si alte modalitati de a crea contrarezistenta, cu ajutorul unor saci
de nisip (8-12 kg) sau cu ajutorul unei chingi prin metoda autorezistiva.
Pacientul in decubit dorsal gatul si capul in rectitudine, kinetoterapeutul se plaseaza la capul
pacientului cu policele pe stern, degetele spre axile se executa inspir si expir cu rezistenta, apoi fara
rezistenta.
Pentru autoantrenarea respiratiei este deosebit de indicata utilizarea unei chingi de panza groasa, lata
de 8-10 cm si lunga de 1,5 m avand la capete doua manere (se mai poate folosi si banda elastica din
cauciuc). Chinga este incrucisata la baza toracelui sau mai sus in asa fel incat mana dreapta
controleaza presiunea din hemitoracele stang si invers, in expir pacientul indeparteaza mainile, deci
strange chinga. In expir lasa treptat aceasta tractiune, este remarcat ca prin aceasta chinga se
exercita o presiune circulara si nu doar pe o suprafata limitata ca in cazul mainilor kinetoterapeutului.
Pentru antrenarea unilaterala a bazei toracice se pot efectua cu ajutorul chingii care se plaseaza ca
pentru exercitiul ambelor baze, pentru antrenarea toracelui inferior drept se executa o latero deviatie
stanga, expirul realizat cu tractiune puternica de ambele capete ale chingii este urmat de un inspir in
timpul caruia mana dreapta controleaza hemitoracele stang tinand strans chinga nepermitand
expansiunea bazei stangi, in timp ce mana stanga slabeste progresiv presiunea pe masura ce inspirul
se termina.
Pacientul in decubit lateral, cu o perna sub zona lombara sau cu capul lasat mai jos pentru a se
deschide hemitoracele (drept sau stang), se executa un inspir, bratul intins se roteaza odata cu
trunchiul spre spate privirea si capul urmand miscarea mainii. In expir bratul revine spre trunchi apoi isi
continua cursa depasind marginea patului.
Din decubit lateral mainile se sprijina pe coapse, in inspir bratul se roteaza spre spate trunchiul se
torsioneaza in acelasi sens si capul urmeaza mana; in expir miscarea este inversa.
Din asezat o mana pe crestetul capului, cealalta se sprijina pe coapsa, in inspir se roteaza trunchiul,
bratul si capul spre partea hemitoracelui antrenat, in expir se revine si se continua miscarea intr-o
rotatie inversa asociata cu aplecarea trunchiului.
Din decubit dorsal, capul sprijinit pe perna cu genunchii flectati, in timpul expirului pacientul va fi
invatat sa-si bombeze abdomenul ca si cum aerul ar patrunde in abdomen, expirul se executa
concomitent cu "scobirea" abdomenului, tractionarea peretelui abdominal spre coloana. Acest
exercitiu poate fi ajutat la inceput de presiunea mainilor kinetoterapeutului sau ale pacientului.
Din pozitia "patrupeda" se tractioneaza puternic peretele abdominal, acest exercitiu facut
antigravitational si mentinut 3-4 secunde tonifica traversul abdominal.

Terapii complementare in T.V.M. faza post acuta fara afectari neurologice

Hidroterapia
Este o metoda larg utilizata in cele mai diverse afectiuni, se executa in bazine mari sau mici in grupuri
sau individual. Fata de gimnastica la sala, exercitiile de gimnastica in apa au o serie de avantaje:

 caldura apei este de 32-36 grade, sedeaza durerile, relaxeaza musculatura, creste complianta
tesutului conjuctiv facandu-l mai usor distensibil, toate acestea permit o miscare articulara mult mai
ampla;
 descarcarea de greutatea corpului in apa permite un mai bun control asupra posturii corpului si o mai
mare relaxare. Presiunea hidrostatica a apei poate fi utilizata in cadrul exercitiilor fie in sens facilitator
al miscarii (miscarea se executa de jos in sus) fie in sens de contrarezistenta (miscarea se executa
lateral sau de sus in jos);
 imersia corpului in apa are o serie de efecte asupra circulatiei respiratiei si locomotiei, iar inotul in
piscine este astazi recomandat ca un foarte bun antrenament la efort.

Masajul
Manevrele masajului au capacitatea de a pregati musculatura pentru kinetoterapie: pentru
musculatura hiportona se indica masajul excitant si pentru cea hipertona masajul sedativ. Manevrele
de masaj asigura incalzirea locala a regiunii datorita activarii circulatiei locale.
Datorita activarii receptorilor cutanati si prin hiperemia activa dezvoltata, manevrele masajului clasic
au capacitatea de a induce un puternic efect analgetic, important pentru masaj, ca procedura de
pregatire a programului kinetic de recuperare. Manevrele masajului clasic au importanta actiune
mecanica combatand aderentele si retracturile.
Actiunea mecanica combinata cu activarea circulatiei determina scaderea edemelor, deci
fundamenteaza efectul resorbtiv al manevrelor de masaj clasic, orice sedinta de masaj este urmata
obligatoriu de mobilizarea articulatiilor vecine.

Electroterapia
1. Curentul galvanic
Curentul galvanic este indicat in: nevralgii, nevrite, pareze, paralizii, dezechilibre neurovegetative, etc.,
si are urmatoarele efecte terapeutice:

 analgezic, excitant;
 vasodilatator, trofic;
 rezorbtiv, echilibrant al S.N.V.

Contraindicatii: leziuni de continuitate tegumentare, tumori de orice fel, infectii tegumentare, tbc
cutanat, intolerant la curentul galvanic, pacienti purtatori de material de osteosinteza, etc.
2. Curentul electric de medie frecventa (NEMEC)
Acest curent utilizeaza doua surse de curenti de medie frecventa, decalati cu 100 de Hz, efectele
maxime sunt localizate la nivelul de incrucisare a celor doua surse de medie frecventa, de amplitudini
constante dar cu frecventa diferita. Modalitati de aplicare ale acestui curent sunt de doua feluri:
interferenta plana, interferenta spatiala.
Curentul electric de medie frecventa este indicat in neurologie pentru urmatoarele afectiuni:

 nevralgii, nevrite;
 pareze, paralizii.

Efecte terapeutice ale curentului de medie frecventa sunt:

 excitomotor, vasodilatator;
 trofic, resorbtiv, decontracturant;
 analgetic, parasimpaticoton, simpaticolitic.

Contraindicatii: leziuni dormice de continuitate, infectii, implante metalice, etc.

3. Curenti de joasa frecventa (Trabert, TENS)
Acesti curenti de joasa fecventa se realizeaza prin impulsuri electrice succedate ritmic, singulare sau
in serii, cu efect excitator. Sunt caracterizati prin forma, amplitudine, frecventa, durata impulsurilor si
pauzei, modulatia lor.
Terapia de joasa frecventa se utilizeaza pe:

 musculatura normal inervata;

 musculatura total denervata;
 musculatura spastica.
 Pentru efectele sale terapeutice, curentul de joasa frecventa este indicat la:

 tratamentul musculaturii abdominale hipotone;

 incontinenta sfincterului anal si vezical;
 spasticitatea in pareze, paralizii de origine cerebrala;
 spasticitati consecutive traumatismelor la nastere;
 leziuni traumatice medulare si cerebrale;
 pareze spastice in scleroza in plagi;
 hemipareze spastice dupa AVC, boala Parkinson.

Contraindicatii: scleroza laterala amiotrofica, scleroza difuza avansata. Purtatorilor de material de

osteosinteza stimularea se aplica la o distanta de 10-15 cm fata de materialul de osteosinteza si cu
intensitate mai mica.
EXPERIENTA PERSONALA
Reeducarea functionala a bolnavilor para sau tetraplegici este axata pe programul kinetic mai sus
mentionat. Pentru complicatiile cutanate, articulare, musculo-tendinoase se poate recurge la o gama
destul de larga de proceduri, secretul consta in faptul ca nu trebuie pierdut din vedere caracterul
particular deosebit de complex al deficitului functional al acestor bolnavi, pentru a caror recuperare, pe
langa un personal calificat, este nevoie de o dotare speciala de tratament.
Odata despartiti de primul stadiu al para sau tetraplegicilor recuperabili, pe langa aspectele medicale
sunt si cele de resocializare, care sa permita in final incununarea cu succes a programului de
recuperare si a efortului depus pe o durata de mai multi ani. Redarea unei independente cat mai mari
ale acestor pacienti este foarte importanta, de foarte multe ori acestia fiind tineri. Programul de
recuperare trebuie sa fie individualizat efectuat cu multa rabdare si tenacitate, colaborarea dintre
pacient si kinetoterapeut este foarte importanta, in functie de starea pacientului (varsta, sex,
complicatii, etc), interesul pacientului fata de programul de recuperare poate avea rezultate foarte
bune. Hidrokinetoterapia in aceste afectiuni au rezultate foarte bune, beneficiile sunt mari pentru
acesti pacienti. Presiunea hidrostatica actioneaza asupra sistemelor limfatic si venos, precum si
asupra cavitatilor mari ale corpului. In imersie un subiect cu o greutate de 70 kg va cantari 7,9 kg, iar
in apa sarata numai 2,8 kg, miscarea in aceste conditii fiind facila. In imersie creste gradul de
independenta pentru subiectii cu deficiente motorii temporare sau permanente (hemiplegii,
hemipareze, paraplegii, tetraplegii), sunt facilitate miscarile in articulatiile dureroase sau imobile
stimuland gradul de implicare a pacientului in procesul de recuperare. Introducerea pacientului in
bazin se efectueaza cu sisteme special adaptate pentru aceste persoane cu dizabilitati. In centrele
mari din europa si america exista bazine special adaptate cu toate accesoriile dintr-o sala de
recuperare.
Programul hidrokinetoterapeutic este acelasi efectuat ca cel din sala de kinetoterapie. Se introduc
diferite procedee din inotul terpeutic, pentru cei cu para sau tetraplegie este indicat procedeul spate,
intoarceri.
Verticalizarea pacientului este mai usor de efectuat, spasticitatea cedeaza mai usor, efectele
programului se vad relativ repede, bolnavii avand mai multa incredere in propriile lor puteri. Mersul in
apa este mult mai usor de efectuat, primii pasi efectuati de pacient au o importanta foarte mare pentru
moralul pacientului, vazand ca poate merge isi doreste sa faca mai mult, pentru a putea merge si pe
uscat.
In Romania aceste centre sunt mai putin dezvoltate, speram pe viitor sa fim si noi in rand cu lumea in
acest domeniu atat de benefic, pentru pacient si societate.
Stimularea electrica functionala aplicata in cadrul programului de kinetoterapie pentru a facilita
coordonarea miscarilor de apucare la nivelul bratelor (stimulare extensori pumn si triceps), reabilitarea
suportului musculaturii trunchiului util in faza de mentinere a ortostatiunii(stimulare pe paravertebrali si
fesieri), initierea flexiunii dorsale a piciorului si flexie la nivelul genunchiului prin stimularea nervului
sciatic popliteu extern. Dupa realizarea unor exercitii de extensie a picioarelor, in pozitia asezat
pacientul a fost in stare sa efectueze miscari complexe ridicare-mentinere-ortostatiune-asezare.
Doua canale de stimulare au fost utilizate pentru stimularea muschilor cvadricepsi, iar celelalte doua
pentru stimularea muschilor fesieri asigurand suportul in jurul soldurilor, in timp ce pacientul a controlat
balansul trunchiului in plan transversal. Controlul este unul cu bucla deschisa, pornirea/oprirea se
realizeaza prin intermediul unui buton general. La pornirea stimulului pacientul trebuie sa fie atent si
sa reactioneze prin preluarea unei fractiuni a greutatii corpului cu ajutorul bratelor urmand a asigura
echilibrul pe durata ortostatiunii si apoi sa reactioneze in concordanta cu actiunea de diminuare a
intensitati stimulului in faza de asezare. De multe ori este destul de dificil pentru pacient sa se plieze
perfect pe actiunea electrostimulatorului (poate rezulta lovirea scaunului cu sezutul, la asezare).