Sei sulla pagina 1di 44

Piaţa monetară

Unitatea de învăţare Nr. 1

PIAŢA MONETARĂ

Cuprins Pagina
Obiectivele Unităţii de învăţare Nr. 1 10
1.1 Creditul: concept, funcţii, tipuri 10
1.2 Sistemul financiar-bancar şi funcţiile sale 14
1.3 Masa monetară şi structurile ei. Agregatele monetare 21
1.4 Cererea şi oferta de monedă 26
1.5 Echilibrul pieţei monetare 33
1.6 Teorii cu privire la cantitatea de bani 39
Lucrare de verificare Unitate de învăţare Nr. 1 43
Răspunsuri şi comentarii la întrebările din testele de autoevaluare 48
Bibliografie Unitate de învăţare Nr. 1 52

Macroeconomie 9
Piaţa monetară

OBIECTIVELE unităţii de învăţare nr. 1


Principalele obiective ale unităţii de învăţare Nr. 1 sunt:
 Definirea pieţei monetare
 Evidenţierea rolului pieţei monetare
 Definirea creditului şi a funcţiilor acestuia
 Recunoaşterea pricipalelor tipuri de credit după diverse criterii
 Definirea sistemului bancar-financiar
 Sublinierea funcţiilor caracteristice agenţilor economici care formează
sistemul financiar - bancar
 Definirea masei monetare şi a structurilor acesteia
 Definirea cererii de monedă
 Evidenţierea factorilor obiectivi si subiectivi ai cererii de monedă
 Definierea ofertei de monedă
 Crearea banilor de cont
 Echilibrul pieţei monetare
 Dinamica pieţei moentare
 Prezentarea teoriilor cu privire la cantitatatea de bani

1.1 Creditul: concept, funcţii, tipuri

creditul Pentru înţelegerea rolului monedei în funcţionarea producţiei, a repartiţiei şi în


folosirea venitului este necesar să cunoaştem creditul, operaţiune necesară pentru a
pune în mişcare, a dezvolta şi a duce la bun sfârşit procesele economice.

creditori si Creditul presupune schimburi de bunuri actuale contra unor bunuri viitoare, cu
debitori scopul de a susţine o afacere prezentă, de a asigura consumul actual. Spre deosebire
de celelalte schimburi, în cadrul creditului, prestaţia şi contraprestaţia sunt separate
în timp şi spaţiu; el implică două categorii de persoane: creditorii şi debitorii.

Creditul constă în transmiterea de bunuri, pe un timp limitat, fixat dinainte,


dobânda numit scadenţă, contra unei sume de bani – dobânda. Acest act de încredere a
creditorului în debitor se referă la schimbarea unui bun în natură sau în bani,
contra unei promisiuni de rambursare a acestui bun, la un termen dinainte
convenit, împreună cu o dobândă.

Creditul este un mijloc de corelare a posibilităţilor de finanţare existente în societate,


cu nevoile producţiei şi ale consumului. Apariţia relaţiei dintre creditor şi debitor
este legată de existenţa concomitentă a unor agenţi economici care dispun de resurse
băneşti temporar disponibile, şi a altora care au nevoi suplimentare de astfel de
resurse. Apare astfel o piaţă a creditului, în cadrul căreia se confruntă oferta şi
cererea de credit, îndeosebi de credite sub formă de bani.

Macroeconomie 10
Piaţa monetară

Instuţiile de Instituţiile de credit joacă un rol intermediar între creditori şi debitori. Ele primesc
credit – plasamentele agenţilor economici şi acordă credite altor agenţi – celor care au
intermediar nevoie de resurse băneşti. Este de reţinut faptul că, dacă o categorie de agenţi
economici este global deficitară în disponibilităţi băneşti (întreprinderile), o alta este
între creditori
global excedentară (menajele). Un agent economic luat individual poate avea, la un
şi debitori moment dat, fie excedent, fie deficit de resurse băneşti.

Prin însăşi natura lui, creditul îndeplineşte o serie de funcţii social economice
Funcţiile pozitive:
creditului a) Acesta înlesneşte sporirea capitalului real, favorizând o mai bună utilizare
a factorilor de producţie existenţi. În fond, o sumă economisită de agentul A, pe care
acesta nu o poate întrebuinţa cu folos, este transmisă lui B, care, având nevoie de
aceasta sumă, la momentul dat, o utilizează, direct sau indirect, în activităţi
economice. Astfel, prin intermediul creditului, resursele băneşti existente pot fi
valorificate în sensul sporirii producţiei naţionale, din pasive devin active.
b) Contribuie la concentrarea activităţii economice în unităţi mari. El
facilitează distribuirea şi redistribuirea resurselor băneşti între diferite întreprinderi
şi ramuri economice, orientându–le spre unităţi mai bine situate pe piaţă, sporind şi
mai mult forţa concurenţială, profitul încasat şi forţa de care dispun.
c) Accelerează tranzacţiile comerciale. Creditul uşurează desfacerea
mărfurilor pe scară mare. Comerciantul detailist obţine mărfuri pe credit în schimbul
unui efect comercial (o poliţă, de pildă), pe care comerciantul angrosist o poate
sconta la bancă, dacă nu poate aştepta restituirea sumei de către debitorul său.
d) Sporeşte viteza de rotaţie a monedei şi contribuie la dimensionarea ei.
Banii de credit contribuie la sporirea cantităţii mijloacelor de plată în economia
naţională, influenţând şi în sensul modificării structurii lor.
e) Exercită o influenţă benefică asupra consumului, prin şansa cumpărării pe
credit şi a plăţii în rate a unor bunuri de folosinţă îndelungată.

Tipurile de credit practicate în economie se diferenţiază după mai multe criterii:


Tipurile de 1. După forma de proprietate a debitorului, creditul poate fi a) privat (când
credit se acordă persoanelor particulare, întreprinderilor private – persoane fizice şi/sau
juridice); b) public (se acordă administraţiilor publice şi de stat şi societăţilor de
drept public).
2. În funcţie de durata pentru care se acordă creditul, acesta poate fi: la
vedere şi pe termen. Acesta din urmă poate fi pe termen scurt (până la un an), pe
termen mediu ( între trei şi cinci ani) şi pe termen lung (peste cinci ani).
3. Din punctul de vedere al modalităţii de garantare a creditului, acesta
poate fi: a) personal (se acordă pe bază de încredere personală) şi b) real (debitorul
primindu–l pe bază de garanţii, prin angajarea patrimoniului său). Garanţiile sunt de
mai multe feluri, în funcţie de substanţa lor existând: credit pe amanet (garanţia
constă dintr–un bun mobiliar); credit lombard (hârtiile de valoare, respectiv efectele
private sau publice se constituie în garanţie); credit pe ipotecă (acesta fiind garantat
cu bunuri imobiliare – terenuri, construcţii, clădiri).
4. După scopul urmărit de debitori, există credit de consum, acordat
gospodăriilor familiale pentru susţinerea cheltuielilor de consum curente pe seama

Macroeconomie 11
Piaţa monetară

veniturilor viitoare şi credit de producţie, solicitat pentru susţinerea, modernizarea şi


potenţarea activităţii economice.
 Creditul de consum presupune transferuri de venituri dintr-o perioadă
în alta; venituri viitoare sunt aduse în prezent pentru sporirea consumului personal.
În cazul creditului de producţie, împrumutul înseamnă transmiterea de capital, suma
fiind utilizată pentru sporirea capitalului propriu al întreprinderii (finanţare externă) .
 Creditul de producţie cunoaşte următoarele forme: credit de
exploatare, solicitat şi acordat pe termen scurt pentru procurarea seminţelor, a
materiilor prime, pentru plata salariilor etc.; credit de modernizare, care serveşte la
înzestrarea întreprinderii cu maşini, unelte, la realizarea unor obiective de
îmbunătaţiri funciare; credit de investire, adică acele sume împrumutate pe termen
lung pentru cumpărarea de terenuri, construirea de noi unităţi economice şi
dezvoltarea celor existente.

Test de autoevaluare 1.1.

1) Sursa principală a acordării creditelor de către băncile comerciale o constituie:


a) rezervele de numerar;
b) împrumuturile acordate clienţilor;
c) acţiunile deţinute de către bancă;
d) depozitele clienţilor;
e) moneda metalică aflată în circulaţie.

2) În funcţie de scopul urmarit de debitori există urmatoarele tipuri de credit:


a) credit de consum;
b) credit de producţie;
c) credit lombard;
d) credit pe amanet;
e) credit personal.

Alegeti răspunsul corect:


A(a+b); B(a+b+c); C(a+b+c+d); D(a+e); E(a+b+e)

3) Din punctul de vedere a modalitaţii de garantare, creditul poate îmbraca


urmatoarele forme:
a) credit de consum;
b) credit de producţie;
c) credit public;
d) credit real;
e) credit personal.

Alegeti răspunsul corect:


A(a+b); B(a+b+c); C(a+b+c+d); D(a+e); E(d+e)

Macroeconomie 12
Piaţa monetară

4) Prin natura lui, creditul îndeplineste urmatoarele funcţii:


a) înlesneste sporirea capitalului real;
b) sporeşte viteza de rotaţie a monedei;
c) contribuie la concentrarea activitaţii economice în unitaţi mari;
d) favorizează o mai bună utilizare a factorilor de producţie existenţi;
e) exercită o influenţă benefică asupra consumului.

Alegeti răspunsul corect:


A(a+b); B(a+b+c); C(a+b+c+d+e); D(a+e); E(d+e)

5) Creditul îndeplineste urmatoarele funcţii social-economice pozitive:


a) înlesneste sporirea capitalului productiv;
b) diminuează viteza de rotaţie a monedei;
c) contribuie la concentrarea activitaţii economice în unitaţi economice mici;
d) favorizează o mai bună utilizare a factorilor de productie existenţi;
e) determină scăderea consumului.

Alegeti răspunsul corect:


A(a+d); B(a+b+c); C(a+b+c+d+e); D(a+e); E(d+e)

6) Creditul îndeplineşte urmatoarele funcţii social-economice:


a) contribuie la dimensionarea masei monetare;
b) determină creşterea vitezei de rotaţie a monedei;
c) contribuie la concentrarea activitaţii economice în unitaţi economice mari;
d) favorizează o mai bună utilizare a factorilor de producţie existenţi;
e) determină diminuarea consumului.

Alegeti răspunsul corect:


A(a+d); B(a+b+c+d); C(a+b+c+d+e); D(a+e); E(d+e)

7) Care din urmatoarele afirmaţii sunt adevărate:


a) creditul este un mijloc de corelare a posibilitaţilor de finanţare existente
în societate cu nevoile producţiei şi ale consumului;
b) creditul implică două categorii de persoane: debitorii şi creditorii;
c) instituţiile de credit joacă un rol de intermediar între creditori şi debitori;
d) un agent economic poate avea, la un moment dat, fie excedent, fie deficit
de resurse bănesti;
e) creditul determină sporirea vitezei de rotaţie a monedei.

Alegeti răspunsul corect:


A(a+b+c+d+e); B(a+b+c+d); C(a+b+c); D(a+e); E(d+e)

8) Care din urmatoarele afirmaţii nu sunt adevărate:


a) creditul determină diminuarea vitezei de rotaţie a monedei;
b) creditul implică două categorii de persoane: debitorii şi creditorii;
c) instituţiile de credit joacă un rol de intermediar între creditori şi debitori;

Macroeconomie 13
Piaţa monetară

d) creditul contribuie la concentrarea activitaţii economice în unitaţi


economice mari;
e) creditul exercită o influenţă benefică asupra consumului.

Alegeti răspunsul corect:


A(b+c+d+e); B(a+b+c+d); C(a+b+c); D(a+d); E(d+e)

9) În funcţie de durata pentru care se acordă creditul, există urmatoarele tipuri de


credit:
a) credit de consum;
b) credit real;
c) credit pe termen scurt;
d) credit pe termen mediu;
e) credit pe termen lung.

Alegeti răspunsul corect:


A(b+c+d+e); B(a+b+c); C(a+b+c+d+e); D(a+e); E(c+d+e)

10) Care din urmatoarele afirmaţii sunt adevărate:


a) creditul este un mijloc de corelare a posibilitaţilor de finanţare existente
în societate cu nevoile producţiei şi ale consumului;
b) creditul accelerează tranzacţiile comerciale;
c) creditul presupune schimburi de bunuri actuale contra unor bunuri
viitoare, cu scopul de a susţine o afacere prezentă, de a asigura consumul
actual;
d) un agent economic poate avea, la un moment dat, fie excedent, fie deficit
de resurse băneşti;
e) creditul determină scăderea vitezei de rotaţie a monedei.

Alegeti răspunsul corect:


A(a+b+c+d+e); B(a+b+c+d); C(a+b+c); D(a+e); E(d+e)

Răspunsul la test se găseşte la pagina 48.

1.2 Sistemul financiar-bancar şi funcţiile sale

Băncile Băncile, instituţiile financiare, societăţile de asigurări – private, publice, mixte –


reprezintă acel agent economic agregat care îndeplineşte rolul de intermediar
financiar între ceilalţi agenţi economici, gestionează instrumetele monetare şi
pârghiile financiare ale unei ţări.

Băncile au îndeplinit şi îndeplinesc două categorii de funcţii: active şi pasive.

Macroeconomie 14
Piaţa monetară

Principala funcţie activă a băncilor şi a celorlalte instituţii financiare, constă în


Funcţia activă acordarea de împrumuturi solicitanţilor care întrunesc condiţiile de bonitate
financiară, adică au capacitatea economică de a restitui la scadenţă creditele
contractate, împreună cu dobânzile aferente.

Alte servicii bancare active, mai puţin importante sunt: gestionarea conturilor
deponenţilor, adică supravegherea mişcării banilor în conturile acelor unităţi care
solicită acest lucru; organizarea înfiinţării de societăţi comerciale şi plasarea
titlurilor de valoare ale acestora.
Funcţia pasivă
Principala funcţie pasivă a organizaţiilor bancar – financiare, se referă la primirea
spre păstrare a economiilor populaţiei şi agenţilor economici nonfinanciari. Printre
funcţiile bancare pasive se mai înscriu: primirea de depuneri ale unor clienţi pentru
a executa din ele diferite plăţi la ordinele acestora, conducerea operaţiunilor de casă
ale întreprinderilor şi instituţiilor care solicită acest lucru.
În condiţiile actuale, în ţările cu economie de piaţă consolidată, sistemul bancar-
financiar exercită, pe lângă funcţiile tradiţionale, şi o serie de funcţii noi, prioritar
macroeconomice:
1. Coordonează plăţile (şi încasările) ce se efectuează în întreaga economie
naţională. Ele au misiunea de a asigura cadrul necesar emisiunii suplimentare de
monedă şi retragerii acesteia. Deci, băncile gestionează moneda naţională şi
supraveghează relaţiile ei cu celelalte monede naţionale.
2. Băncile, instituţiile financiare şi societăţile de asigurare îndeplinesc, de
asemenea, rolul de intermediere financiară la nivelul economiei naţionale. Ele
drenează economiile agenţilor economici, ale întregii populaţii spre domenii de mare
interes pentru ţară.
3. Sistemul bancar are rolul de a restricţiona creditul. În anumite condiţii şi
pe baza unor criterii speciale, băncile limitează riscul neacoperit al unor
împrumutători prea entuziaşti, punându – le anumite condiţii restrictive. Mai mult,
prin diverse prevederi, se produce ceea ce se numeşte transformarea riscului
individual în risc colectiv, adică repartizarea lui relativ egală asupra tuturor
debitorilor.
4. Agentul bancar – financiar are posibilitatea de a creea putere de
cumpărare adiţională, posibilitate ce decurge din mecanismul transformării
maturităţii depozitelor agenţilor economici nonfinanciari, în credite pe termen lung
pentru investiţii.
5. Transformând depunerile la vedere ale clienţilor în surse de creditare,
băncile selecţionează proiectele de afaceri pe care urmează să le susţină prin credite.
6. Dispunând de mecanisme şi tehnici prin care pot suplimenta instrumentele
monetare, cunoscând situaţia economică a întreprinderilor şi chiar a guvernului,
băncile şi societăţile financiare îndeplinesc un rol strategic în ţările cu economie de
piaţă.

Pentru acordarea dreptului de folosire a resurselor băneşti date cu împrumut,


inclusiv pentru servicii active, băncile pretind şi încasează dobândă sau comision.
Pentru sumele păstrate în depozit, ca şi pentru celelalte servicii pasive, acestea

Macroeconomie 15
Piaţa monetară

plătesc dobândă clienţilor lor creditori.

Profitul băncii Diferenţa dintre dobânzile încasate de bănci şi cele plătite de ele constituie profitul
bancar brut. Dacă din acesta se scad cheltuielile de administraţie şi de întreţinere
ale băncii, ca şi impozitele legale, ceea ce rămâne se numeşte profitul net al băncii.

1.2.1. Tipuri de bănci.

Cea mai generală grupare a băncilor le delimitează în bănci de emisiune (una în


fiecare ţară) şi bănci comerciale.
Banca de
Banca de emisiune (banca centrală), deţine o poziţie specială în cadrul sistemului
emisiune
bancar al fiecărei ţări. Rolul deosebit al acestei bănci decurge din operaţiunile pe
care le efectuează, operaţiuni care îi revin din mandatul naţional ce i-a fost atribuit.
Aceste atribuţiuni se reduc la următoarele:
– emiterea biletelor de bancă;
– crearea şi gestionarea puterii de plată în ţară;
– supravegherea societăţilor bancare şi a altor instituţii de credit în sensul
regularizării volumului şi costului creditului;
– conlucrarea cu Trezoreria pentru a conduce programul de împrumut al
guvernului;
– conduce politica monetară şi valutară a ţării;
– caută căile economice de menţinere a stabilităţii monetare şi de asigurare a
funcţionalităţii sistemului bancar, ş.a.

Funcţia principală din totdeauna a băncilor centrale este cea de emisiune monetară,
de punere în circulaţie a bancnotelor şi a monedei divizionare deţinute de agenţii
nonfinanciari. Fiind instituţie de emisiune, respectiva bancă pune în circulaţie
cantităţi de bani care, de regulă, corespund nevoilor de lichiditate ale econorniei în
ansamblul ei şi care se încadrează în obiectivele de politică monetară şi bugetară a
ţării. În acest sens, Banca Centrală joacă un rol indirect, dar important, în crearea de
monedă.

Bănci Băncile comerciale reprezintă un tip de întreprindere lucrativă specializată, care


furnizează bani – capital celorlalţi agenţi economici – persoane fizice şi/sau
comerciale
juridice. Această activitate se realizează, mai ales pe baza resurselor băneşti atrase,
dar şi a capitalului lor propriu. Băncile comerciale se împart în bănci de depozit şi
bănci ipotecare.
a) Băncile comerciale de depozit îşi procură mijloacele financiare de care
au nevoie de pe piaţă, prin depunerile pe termen scurt ale clienţilor. La rândul lor,
acestea pot fi: bănci de depozit propriu – zise, care primesc depuneri la vedere şi
pe termen şi care acordă credite pe termen scurt; bănci de afaceri, care dispun de
capitaluri proprii însemnate sau îşi procură mijloacele necesare prin emisiunea de
obligaţiuni sau acţiuni, ele putând acorda credite pe termen lung.
b) Băncile ipotecare sunt acelea care îşi procură mijloacele necesare prin
emisiunea de înscrisuri şi obligaţiuni ipotecare.

Macroeconomie 16
Piaţa monetară

În cadrul sistemului bancar – financiar, un loc tot mai însemnat ocupă


diferitele societăţi financiare şi de asigurări.

1.2.2. Instituţiile bancar - financiare şi de asigurări din România

1. Banca Naţională a României este concepută ca un organism al statului,


funcţionarea sa fiind supravegheată de Parlament. Prin lege, BNR este mandatată să
conducă politica monetară şi de credit, să caute căile de menţinere a puterii de
cumpărare a monedei naţionale (leul). Capitalul BNR este public.
BNR
Banca Naţională a României are de îndeplinit mai multe funcţii principale.
a) Aceasta este singură instituţie de emisiune monetară. De aceea, numerarul
emis de B.N.R. trebuie acceptat de către toate persoanele fizice şi/sau juridice la
valoarea nominală a acestuia, pentru stingerea obligaţiilor publice sau private.
b) Fiind bancă a băncilor, ea îndeplineşte rolul de împrumutator ultim,
intervenind în cazul în care o societate bancară întâmpină dificultăţi temporare,
respectiv nu dispune de numerarul necesar pentru a face faţă retragerilor
neanticipate ce depăşesc rezervele sale. BNR furnizează numerar băncii respective
în limita maximă de 75% din fondurile proprii ale băncii în cauză.
c) Banca Naţională conduce politica monetară şi valutară a ţării. Prima
operaţiune o realizează prin influenţarea nivelului ratei dobânzii şi a evoluţiei masei
monetare. Cea de a doua, prin cumpărarea şi vânzarea de valută (în limita rezervelor
ei valutare).
d) BNR derulează operaţiuni cu Trezoreria statului, (reprezentanta statului ca
agent financiar, în calitatea sa de debitor şi creditor). Deoarece între cheltuielile
publice (cu ritmuri uniforme de efectuare) şi încasarea impozitelor şi taxelor (având
caracter periodic) există neconcordanţe în timp, statul se împrumută la BNR pentru
ajustarea acestui decalaj şi susţinerea ritmică a cheltuielilor sale. Funcţia de gestiune
a politicii de trezorerie, încredinţată prin lege BNR, a fost delegată de aceasta din
urmă Băncii Comerciale Române, care dispune de o reţea de ghişee în măsură să
exercite atribuţiile delegate, cu bune rezultate.

Garanţia îndeplinirii obiectivului central al BNR (menţinerea puterii de cumpărare a


leului) constă în asigurarea autonomiei sale. Aceasta vizează două laturi:
– una funcţională, ceea ce înseamnă că ea trebuie să se concentreze asupra
obiectivelor proprii, să se manifeste ca autoritate monetară naţională supremă, să-şi
aleagă în mod liber mijloacele de acţiune etc.;
– alta organică, care se referă la competenţele de numire a membrilor
Consiliului de administraţie, la durata mandatelor, la modul de funcţionare şi
deliberare a acestuia.

2. Băncile comerciale au ca funcţii principale atragerea de fonduri de la persoane


fizice sau juridice, sub formă de depozite restituibile la vedere sau la termen, şi
acordarea de împrumuturi celor interesaţi.

Pentru a putea funcţiona, băncile comerciale trebuie să obţină autorizaţia de rigoare

Macroeconomie 17
Piaţa monetară

de la Banca Naţională. Ele au obligaţia să aibă conturi la BNR şi să se supună


reglementărilor generale ale acesteia.

3. Casele de economii sunt intermediari financiari care efectuează operaţiuni de


colectare a economiilor populaţiei, în special a depunerilor cu amănuntul la vedere şi
pe termen scurt. Soldurile active ale sumelor colectate, sunt plasate la băncile
comerciale, în conturi purtătoare de dobânzi.

4. Casele de ajutor reciproc sunt organizate pe bază de adeziune sub formă


fondurilor mutuale. Calitatea de membru obligă la plata unor rate lunare şi dă
dreptul la obţinerea de credite, plafonate în funcţie de depozitul constituit. Ratele
dobânzii sunt, de regulă, sub cele practicate pe piaţa financiară.

5. Cooperativele de credit se caracterizează prin aceea că ele colectează sume de la


membrii cooperatori şi acordă împrumuturi acestora.
6. Casele de pensii colectează sume sub formă de cotizaţii, de la persoane
pensionate şi le distribuie celor ce cotizează, cu perceperea de dobânzi.

7. Societăţile de asigurări garantează asiguratului, în schimbul unei prime lunare de


asigurare, despăgubirea parţială sau totală în cazul în care are loc evenimentul
pentru care el s–a asigurat. Până la producerea evenimentului, soldul activ al
sumelor colectate este plasat la băncile comerciale în conturi purtătoare de dobânzi.

8. Trezoreria, reprezintă statul în calitatea lui de debitor şi creditor. Ea colectează


taxele şi impozitele de la contribuabili şi plăteşte în contul cheltuielilor
administraţiei publice. În prezent, colectarea taxelor şi impozitelor cuvenite
Administraţiei Centrale a fost delegată Băncii Comerciale Române. Fondurile
colectate sunt transferate fără dobânda la BNR care la rândul ei, nu percepe
comisioane pentru operaţiile efectuate cu aceste sume.

Test de autoevaluare 1.2.

1) Marcaţi care din afirmaţiile de mai jos reprezintă funcţii pe care le îndeplinesc
băncile comerciale:
a) acordarea de împrumuturi;
b) vânzarea-cumpărarea de bunuri economice;
c) atragerea de fonduri de la persoane fizice sau juridice sub formă de
depozite restituibile la vedere sau la termen;
d) vânzarea-cumpărarea de valori imobiliare;
e) emisiunea de monedă sub formă de numerar.

Alegeţi răspunsul corect:


A (a); B (a + b); C (a + b + c); D (a + c); E (a + e)

Macroeconomie 18
Piaţa monetară

2) Prima bancă din lume a fost înfiinţată la:


a) Amsterdam;
b) Londra;
c) Anvers;
d) New York;
e) Tokio.

3) Băncile îndeplinesc atât funcţii clasice cât şi funcţii moderne. Printre funcţiile
clasice active se numără:
a) gestionarea conturilor clienţilor;
b) mobilizarea disponibilităţilor monetare temporar disponibile din
economie;
c) crearea de active financiare proprii;
d) acordarea de credite persoanelor fizice şi juridice care dovedesc
bonitare financiară;
e) reglarea creditului sub diversele sale forme.

Alegeţi răspunsul corect:


A (a + d); B (a + e); C (a + d + e); D (a + c); E (b + c + d + e).

4) Băncile îndeplinesc atât funcţii clasice cât şi funcţii moderne. Printre funcţiile
moderne se numără:
a) fondarea de societăţi comerciale pe acţiuni;
b) crearea de putere de cumpărare suplimentară prin transformarea
depunerilor la vedere în credite pe termen lung;
c) reglarea creditului sub diversele sale forme;
d) coordonarea încasărilor şi plăţilor din economia naţională;
e) acordarea de credite.

Alegeţi răspunsul corect:


A (a + b + c + d + e); B (b + c); C (b + c + d); D (e); E (b + c + d + e).

5) Băncile îndeplinesc atât funcţii clasice cât şi funcţii moderne. Printre funcţiile
clasice pasive se numără:
a) acordarea de credite agenţilor economici cu bonitate financiară;
b) crearea de putere de cumpărare suplimentară prin transformarea
depunerilor la vedere în credite pe termen lung;
c) mobilizarea şi păstrarea disponibilităţilor monetare temporar
disponibile din economie;
d) reglarea creditului din economie.

6) Băncile de Emisiune:
a) mai poartă numele de bancă centrală sau bancă naţională;
b) este denumită şi bancă de primă importanţă sau banca bancherilor;
c) este, de regulă, o instituţie publică care realizează funcţii la nivel
macroeconomic;

Macroeconomie 19
Piaţa monetară

d) conduce politica monetară şi valutară a ţării;


e) emite sau retrage din circulaţie, după caz, monedă.
Alegeţi răspunsul corect:
A (a + b + c + d + e); B (a + c + e); C (a + d + e); D (a + e); E (a + c + d + e).

7) Băncile comerciale:
a) sunt instituţii cu caracter lucrativ, specializate;
b) pot fi grupate în bănci comerciale de depozit şi bănci ipotecare;
c) acordă credite pe baza resurselor băneşti atrase şi a capitalului propriu;
d) asigură autorizarea şi supravegherea agenţilor care operează pe piaţa
monetar-financiară;
e) asigură prevenirea dereglărilor profunde în funcţionarea mecanismului
bancar.

Alegeţi răspunsul corect:


A (a + b + c + d); B (c + d + e); C (b + c); D (a + b + c); E (a + d + e).

8) În economia de piaţă concurenţială pe lângă bănci funcţionează pe piaţa monetară


şi alte instituţii, cum sunt:
a) cooperativele de credit;
b) fondurile de pensii;
c) societăţile de asigurări;
d) societăţile de investiţii;
e) bursele de valori.

Alegeţi răspunsul corect:


A (a + b + c + d); B (a + c + d); C (a + b + c + d + e); D (a + d + e); E (a + c +d + e).

9) Băncile comerciale:
a) nu dispun de capacitatea de a emite numerar care revine exclusiv
Băncii Centrale sau de emisiune;
b) deţin locul principal, ca pondere, în sistemul bancar;
c) îşi constituie resursele de creditare numai din propriul capital social;
d) acordă împrumuturi celor interesaţi;
e) au obligaţia să se supună reglementărilor în domeniu elaborate de
Banca Naţională;

Alegeţi răspunsul corect:


A (a + b + c + d + e); B (b + d + e); C (a + c + d); D (a + b + c + d); E (a + e).

10) Societaţile de asigurări:


a) colectează sume sub formă de cotizaţii de la pensionari şi le distribuie
celor ce cotizează, percepând dobânzi;
b) garantează asiguratului, în schimbul unei prime lunare de asigurare,
despagubirea totală sau parţială în cazul în care are loc evenimentul
pentru care el s-a asigurat;

Macroeconomie 20
Piaţa monetară

c) colectează sume de la membrii cooperatori şi acordă împrumuturi


acestora;
d) asigură emisiunea monetară;
e) acordă credite prefenţiale cu dobânzi foarte mici.

Alegeţi răspunsul corect:


A (a + b + c + d); B (b); C (a + b + c + d + e); D (a + d + e); E (c + e).

Răspunsul la test se găseşte la pagina 48.

1. 3. Masa monetară şi structurile ei. Agregatele monetare

Moneda Moneda este o categorie macroeconomică, la care toţi agenţii economici dintr–o ţară
se raportează ca la un dat social.

1.3.1. Atributele monedei naţionale, din care rezultă facilităţile ei se reduc la


următoarele:
l. Acceptabilitatea (pentru ca moneda să fie un mijloc general de schimb, ea trebuie
să fie acceptată de toţi ca mijloc de plată);
2. Durabilitatea (să aibă o viaţă naturală acceptabilă, să nu se deterioreze sub
privirile subiecţilor economici);
3. Divizibilitatea (să poată sluji la mijlocirea oricărei tranzacţii, oricât de mare sau
de mică ar fi aceasta);
4. Uniformitatea (fiecare din instrumentele monetare acceptate, să fie de aceiaşi
calitate, să poată îndeplini aceleaşi funcţii);
5. Greutatea falsificării (adică luarea în considerare de către emitent a unor
elemente tehnice, care să facă dificilă sau chiar imposibilă reproducerea lor de către
indivizi);
6. Stabilitatea valorii ei (menţinerea puterii de cumpărare o perioadă cât mai mare
de timp).

Pe baza acestor atribute, moneda face posibilă derularea de tranzacţii economice,


oricare ar fi ele, la momentul oportun şi în locul cel mai potrivit pentru toate părţile
interesate.

De asemenea, moneda este instrumentul prin care se conservă averea, ca expresie


abstractă a bunurilor economice. Ea este deci, unitatea de economisire şi, totodată,
de măsurare a economiilor efectuate. Moneda facilitează atât economisirea prin
tezaurizare, cât şi prin acumularea de capitaluri.

Moneda înlesneşte transmiterea de averi de la un individ la altul, de la o unitate


economică la alta. Din această posibilitate, decurge în mod firesc şi operaţiunea de
transmitere de capital, care se derulează în interiorul ţării ca şi între agenţii
economici din ţări diferite.

Macroeconomie 21
Piaţa monetară

Masa monetară 1.3.2. Componentele (structurile) masei monetare. Pentru ca funcţiile şi facilităţile
monedei să poată fi îndeplinite, este necesar ca aceasta să existe într–un anumit
volum şi într–o structură anume. Problemele referitoare la raportul de mărime dintre
activităţile economice şi cantitatea de monedă în societate sunt abordate şi analizate,
mai întâi, cu conceptele de masă monetară şi de viteza de rotaţie a monedei.

...ca stoc Privită ca stoc, masa monetară constă din totalitatea instrumentelor băneşti de
care dispune sectorul nonfinanciar într–o economie naţională la un moment
dat, destinate achiziţionării de bunuri şi servicii, achitării datoriilor, constituirii
economiilor în vederea investiţiilor şi a altor plasamente.
Instrumentele băneşti îmbracă o diversitate de forme de existenţă:
bancnote şi monede divizionare; cecuri la purtător; librete de economii; cecuri cu
depozite bancare la termen şi la vedere, etc.
...ca flux
Ca flux, masa monetară reprezintă cantitatea medie de bani care circulă într–o
anumită perioadă de timp, într–o economie naţională.

În timp s–au conturat două componente ale masei monetare, care se deosebesc
calitativ între ele:
1. Disponibilităţile băneşti propriu-zise sau banii numerar, constau din
acele instrumente monetare, care se caracterizează prin lichiditate perfectă, fiind în
măsură să stingă imediat o datorie sau să mijlocească direct o tranzacţie comercială,
fără ca deţinătorul lor să cheltuiască timp şi fără diminuarea resurselor sale băneşti.
2. Disponibilităţile semimonetare sau moneda scripturală sunt formate
din acele instrumente monetare care necesită una sau mai multe operaţiuni pentru ca
posesorul lor să ajungă la banii lichizi, ceea ce presupune consum de timp pentru
efectuarea operaţiunilor, fără a exista însă riscul dirninuării cantităţii de monedă
deţinută de el.

Analiza masei monetare şi a structurii acesteia poate fi aprofundata cu


conceptul de agregat monetar.
Agregate
monetare Agregatul monetar desemnează o parte constitutivă a masei monetare şi
semimonetare, parte autonomizată prin funcţiile ei specifice, prin agenţii
specializaţi care emit instrumentele de plată, prin organizaţiile bancar – financiare
care le gestionează şi prin fluxurile economice reale pe care le mijlocesc.

Departajarea instrumentelor de plată ce fac parte din fiecare agregat monetar, se face
după criteriul asigurării lichidităţii băneşti. În funcţie de usurinţa sau dificultatea, de
rapiditatea sau încetineala, cu care diversele instrumente băneşti – gestionate de
bănci sau de alte instituţii financiar bancare – pot fi transformate în bani lichizi,
acestea se află mai aproape sau mai departe de disponibilităţile băneşti propriu –
zise, care formează primul agregat monetar.

Structural, agregatul monetar se prezintă astfel:


Agregatul monetar desemnat prin M1 , reprezintă masa monetară în sens

Macroeconomie 22
Piaţa monetară

restrâns, aceasta fiind formată din:


- numerarul în circulaţie (bani de hârtie şi monedă divizionară);
- conturile bancare operabile prin cecuri, aparţinând rezidenţilor
nonfinanciari;
- cecurile la purtător.
Al doilea agregat monetar (M2), reprezintă masa monetară în sens larg, el
cuprinzând în plus faţă de M1 următoarele:
– depozitele de economii la vedere, aflate în conturile bancare, neoperabile
prin cecuri;
– depunerile la casele de economii;
– depunerile pe termen scurt la bănci;
Al treilea agregat monetar (M3), cuprinde, în plus, faţă de M2 :
- depunerile pe termen nelimitat şi bonurile de economii;
– depunerile şi titlurile de comerţ în devize (în monede străine);
- bonurile de tezaur şi certificatele de subscriere la împrumuturile de stat;
– bonuri negociabile.
Al patrulea agregat monetar (L) cuprinde în plus faţă de M3 :
– economii contractuale depuse pe termen;
– alte plasamente negociabile;
– titlurile de valoare emise de agentii nonbancari.

În ţara noastră, în agregatul monetar M1 se includ: numerarul în circulaţie (biletele


de bancă şi monedă divizionară) şi depozitele la vedere (soldul conturilor cu
depuneri la vedere).

Agregatul monetar M2 cuprinde în plus faţă de M1, disponibilităţile


semimonetare, respectiv: depozitele la termen (în lei sau valută) şi depozitele pentru
investiţii.

Agregatul monetar M3 cuprinde în plus faţă de M2, bonurile de tezaur şI depozitele


în valoare mare şi pe termen lung, cum sunt: disponibilităţile bugetului de stat;
soldul bugetului asigurărilor sociale; şi disponibilul de fonduri extrabugetare:
(diferenţele pozitive din reevaluarea stocurilor de materiale, fondul pentru pensia
suplimentară).

Test de autoevaluare 1.3.

1) Masa monetară din circulaţie depinde de următorii factori:


a) viteza de rotaţie a banilor;
b) soldul balanţei de plăţi;
c) amploarea creditului;
d) comportamentul agenţilor economici faţă de monedă.

Alegeţi răspunsul corect:


A (a + c + d); B (a + b + c + d); C ( a + d); D (a + b + d); E (b + c + d).

Macroeconomie 23
Piaţa monetară

2) Agregatul monetar reprezintă:


a) masa monetară;
b) acea parte a masei monetare ce constă în înscrierile în conturile bancare
pe numele diverşilor agenţi economici;
c) acea parte a masei monetare alcătuită din bancnote şi moneda scripturală;
d) o parte constitutivă a masei monetare şi semimonetare, parte
autonomizată prin funcţiile ei specifice, prin agenţii specializaţi ce emit
instrumentele de plată, prin organizaţiile bancar-financiare care le
gestionează şi prin fluxurile economice reale pe care le mijlocesc;
e) acele instrumente monetare care se caracterizează prin lichiditate perfectă.

3) Pentru ca funcţiile şi facilitaţile monedei sa poată fi îndeplinite, este necesar ca


aceasta:
a) să fie formată din numerar şi scriptural;
b) să existe din abundenţă;
c) să existe într-un anumit volum şi într-o anumită structură;
d) să se poată multiplica funcţie de nevoile statului;
e) nici o variantă nu este corectă.

4) În timp s-au conturat două componente ale masei monetare care se deosebesc
calitativ între ele. Acestea sunt:
a) disponibilităţile bănesti propriu- zise:
b) moneda scripturală;
c) agregatele monetare;
d) cererea de bani;
e) oferta de bani.

Alegeţi răspunsul corect:


A (a + c ); B ( c + d); C ( a + b); D (a + d); E (d+e).

5) Pentru ca funcţiile şi facilitaţile monedei să poată fi îndeplinite, este necesar ca


aceasta:
a) să existe din abundenţă;
b) sa se poată subdivide în moneda metalică şi bilete de bancă;
c) să se poată multiplica funcţie de nevoile agenţilor economici;
d) să existe într-un anumit volum şi într-o anumită structură;
e) nici o variantă nu este corectă.

6) Al doilea agregat monetar – M2 – cuprinde printre altele:


a) masa monetară în sens restrâns;
b) bonurile de tezaur şi certificatele de subscriere la împrumuturile de stat;
c) depunerile pe termen scurt la bănci;
d) disponibilităţile de rezervă;
e) banii de cont.

Macroeconomie 24
Piaţa monetară

Alegeţi răspunsul corect:


A (a + c); B (b + d + e); C (a + c + d); D (a + b + c + d); E (a + e).

7) Al treilea agregat monetar – M3 – cuprinde printre altele:


a) titlurile de valoare emise de agenţii nonbancari;
b) biletele de bancă;
c) bonurile de tezaur;
d) moneda divizionară;
e) certificatele de subscriere la împrumuturile de stat.

Alegeţi răspunsul corect:


A (b + c + d + e); B (a + b + c + d + e); C (a + b + d + e); D (a + c + d + e); E (a).

8) Piaţa monetară:
a) are ca obiect al tranzacţiei moneda numerar şi/sau moneda scripturală;
b) este o piaţă specifică;
c) cuprinde ansamblul tranzacţiilor cu monedă între purtătorii cererii de
monedă şi purtătorii ofertei de monedă;
d) înseamnă punerea diferitelor instrumente monetare în circulaţie;
e) constă în confruntarea specifică dintre cererea şi oferta de monedă,
funcţie de un anumit preţ exprimat prin rata dobânzii.

Alegeţi răspunsul corect:


A (a + b + c + d + e); B (a + c + d); C (a + b + d); D (a + e); E (a + b + c + e).

9) Departajarea instrumentelor de plată ce fac parte din fiecare agregat monetar, se


face după criteriul:
a) acceptabilitaţii;
b) asigurării lichidităţii băneşti;
c) divizibilitaţii monedei;
d) nici o variantă nu este corectă.

10) . În funcţie de usurinţa sau dificultatea, de rapiditatea sau încetineala, cu care


diversele instrumente băneşti – gestionate de bănci sau de alte instituţii financiar
bancare – pot fi transformate în bani lichizi, acestea se află mai aproape sau mai
departe de disponibilităţile băneşti propriu – zise, care formează:
a) agregatul monetar M 2;
b) agegatul monetar M 3;
c) primul agregat monetar;
d) nici o variantă nu este corectă.

Răspunsul la test se găseşte la pagina 48.

Macroeconomie 25
Piaţa monetară

1.4. Cererea şi oferta de monedă

Piaţa monetară este o piaţă specifică. Obiectul tranzacţiei pe o asemenea piaţă îl


formează moneda – numerar, a cărei producere cade în sarcina Băncii Centrale,
şi/sau banii de cont, crearea cărora este asigurată de băncile comerciale.

Piaţa monetară constă din ansamblul tranzacţiilor cu monedă, prin confruntarea


specifică dintre cererea şi oferta de monedă, în funcţie de preţul ei exprimat prin rata
dobânzii.

Cererea de 1.4.1. Cererea de monedă. Motivaţiile cererii de monedă.


monedă
Populaţia doreşte moneda pentru funcţiile pe care aceasta poate să le îndeplinească,
şi nu pentru calităţile intrinseci ale diferitelor instrumente monetare, fie ele chiar de
aur. Mărimea cererii de monedă în economie depinde de utilităţile acesteia, care sunt
exprimate de facilităţile pe care le pot asigura disponibilităţile băneşti.

Atunci când moneda a îndeplinit mai ales funcţii pasive – de mijlocire a


schimburilor de bunuri economice, când circulaţia bănească reprezenta un reflex al
fluxurilor economice reale – masa monetară era condiţionată mai ales de nevoile
agenţilor economici de a achiziţiona bunurile materiale şi de a plăti serviciile
necesare. Acesta este motivul tranzacţional al cererii de monedă.
Factori Cererea generală de monedă, ca şi cererea pentru fiecare agregat monetar sunt
obiectivi si condiţionate de factori obiectivi şi subiectivi:
subiectivi În primul rând, masa monetară în circulaţie depinde de volumul total al
schimburilor mijlocite efectiv de monedă şi de viteza de rotaţie a acesteia. Aceasta
înseamnă că masa monetară (M) se află în raport direct proporţional cu volumul
bănesc al bunurilor economice schimbate, rezultat din potenţarea volumului fizic al
bunurilor şi serviciilor vândute – cumpărate (T) cu nivelul preţurilor (P). În acelaşi
timp, ea evoluează în raport invers proporţional cu viteza de rotaţie a monedei (V),
adică numărul de acte de sehimb pe care le facilitează o unitate monetară în
orizontul de timp pentru care se calculează masa monetară.

Mărimea masei Mărimea masei monetare în circulaţie, la acest nivel de analiză se deduce din ecuaţia
monetare cantitativă a schimbului (Fisher):

MV = PT, de unde rezultă M = TP/V

În al doilea rând, masa monetară depinde de amploarea creditului,


respectiv, de raportul între vânzările pe datorie, şi plăţile făcute în contul creditelor
ajunse la scadenţă în perioada de referinţă, luându-se în considerare şi cealaltă
componentă a masei monetare - banii scripturali.

Macroeconomie 26
Piaţa monetară

Pornind de la influenţele acestor elemente, masa monetară necesară circulaţiei


mărfurilor (M), este egală cu valoarea mărfurilor aflate în circulaţie (PT), minus
valoarea mărfurilor vândute pe credit (C), plus cantitatea de bani necesară plăţilor
scadente (S) minus suma plăţilor care se compensează reciproc (Pc), totul raportat la
numărul mediu de rotaţii al unei unităţi monetare (V):
PT  C  S  Pc
M .
V
Lichiditate
În al treilea rând, masa sumelor băneşti este influenţată şi de
comportamentul agenţiilor economici faţă de monedă, sintetizat prin expresia:
intensitatea înclinaţiei spre lichiditate.

Preferinţa pentru lichiditate, ca factor contemporan al cererii de monedă, se


bazează pe mai multe mobiluri concrete:
1. mobilul venitului, adică tendinţa oricărui agent economic de a păstra banii
lichizi, de a nu-i cheltui pe măsura încasării lor.
2. mobilul afacerilor, păstrarea unui volum de bani în aşteptarea unor
plasamente mai avantajoase în viitor;
3. mobilul prudenţei, dorinţa agenţilor economici de a fi pregătiţi pentru a
face faţă situaţiilor neprevăzute sau pentru a valorifica eventualele situaţii
avantajoase;
4. mobilul speculaţiei, constând în aceea că, în anumite condiţii, banii lichizi
sunt un bun financiar superior faţă de diferitele titluri de valoare, ceea ce îi
determină pe deţinătorii de economii să le păstreze în bani lichizi şi nu în titluri de
Rata lichiditaţii credit.

Stocul de monedă existent în societate, moneda existentă la agenţii economici,


ca şi cea folosită într-un orizont de timp, se măsoară prin lichiditatea monetară,
care se exprimă în mărime relativă, prin rata lichidităţii (Rl).

Rata lichidităţii (Rl) reprezintă raportul între nivelul mediu anual al sumei
agregatelor monetare şi nivelul tranzacţiilor economice mijlocite de monedă.
Viteza de
circulaţie a Rl = M/TP.
monedei
Intensitatea utilizării masei monetare este măsurată prin viteza de circulaţie a
monedei. Aceasta se exprimă printr–un raport care evidenţiază rapiditatea sau
încetineala tranzacţiilor, ca şi viteza cu care circulă veniturile.

V = TP/M = 1/R1.

Oferta de Viteza de circulaţie fiind inversul ratei lichidităţii, sporirea ei determină reducerea
monedă lichidităţii masei monetare, iar scăderea ei relevă simptomul formării de stocuri
monetare inactive.

1.4.2. Oferta de monedă. Multiplicarea banilor de cont

Macroeconomie 27
Piaţa monetară

Oferta de monedă înseamnă punerea diferitelor instrumente monetare în circulaţie.


Moneda începe să existe atunci când părăseşte depozitele Băncii Centrale şi ale altor
instituţii emitente, şi îşi încetează existenţa când revine la emitent. Punerea monedei
în circulaţie, deci oferta de monedă, reprezintă transformarea, prin cumpărare, a
activelor nonmonetare (imobile, terenuri, acţiuni, efecte de comerţ) în active
monetare.

Într-o economie de piaţă, diferitele componente monetare sunt create şi puse în


circulaţie de: băncile comerciale, Trezorerie şi Banca Centrală.

Băncile comerciale crează moneda de cont (scripturală) prin acordarea de credite


agenţilor economici.

Trezoreria efectuează cea mai mare parte a plăţilor sale prin intermediul băncilor
comerciale şi al Băncii Centrale. În mod direct, Trezoreria oferă moneda, prin
împrumuturile pe care le contractează la diferite băci comerciale sub forma
obligaţunilor emise şi negociate (subscrise).

Oferta de monedă este suplimentată de Banca Naţională de emisiune în mai multe


situaţii:
În primul rând, biletele Băncii Centrale intră în circulaţie pentru
alirnentarea nevoilor de resurse financiare ale statului. Operaţiunea are loc în felul
următor: dacă bugetul de stat este întocmit cu deficit, trezoreria emite bonuri pentru
a acoperi cheltuielile administraţiei de stat. Băncile comerciale subscriu bonurile
Trezoreriei. Dar ele pot să revândă Băncii Centrale toate sau o parte a bonurilor de
trezorerie subscrise. Suma obţinută de bănci din revânzarea bonurilor respective
reprezintă oferta de bilete de bancă pentru circulaţie.
În al doilea rând, Banca Centrală modifică masa monetară naţională în
funcţie de nevoile de valută. Banca Centrală sporeşte masa monetară de fiecare dată
când cumpără devizele străine obţinute prin exporturile de mărfuri şi diminuează
această masă cu ocazia vânzării devizelor pentru a finanţa importurile pe care le fac
agenţii economici.
În al treilea rând, biletele de bancă intră în circulaţie în situaţia în care
băncile comerciale au nevoie de sume suplimentare pentru a face faţă retragerilor
mai mari decât depunerile clientelei sale. Banca de emisiune oferă bani celorlalte
bănci în mai multe situaţii, respectiv atunci când: compensaţiile dintre băncile
comerciale nu pot fi reduse la zero; deţinătorii de depozite doresc să păstreze
moneda sub formă de bilete ale Băncii Centrale; autorităţile monetare obligă băncile
comerciale să suplimenteze sumele depuse în contul Băncii Centrale.

Crearea banilor de cont


Multiplicatorul
Multiplicatorul banilor. Prin operaţiunile specifice pe care le efectuează pe piaţa
banilor
monetară, băncile comerciale crează banii de cont potenţând masa monetară.
Procesul respectiv este cunoscut sub denumirea de "expansiunea depozitelor la

Macroeconomie 28
Piaţa monetară

vedere", de multiplicator al banilor sau multiplicator al creditului.

Pentru a explica şi caracteriza mecanismul multiplicării banilor, se presupun


următoarele ipoteze:
Exemplu:
 toate băncile comerciale au convenit ca nivelul rezervelor lor să fie 10%
din volumul depozitelor la vedere;
 banii numerar intraţi în sistemul bancar nu sunt expuşi scurgerilor în
afara sistemului;
 toate plăţile sunt efectuate de bănci, prin operarea în conturile deschise
de acestea clienţilor lor.

Să presupunem că o persoană care păstrează, de regulă, pentru nevoile ei curente


10.000 u.m., hotărăşte să diminueze această rezervă la 9.000 u.m., diferenţa de 1.000
u.m. depunând–o la o bancă comercială.

Operaţiunea a avut următoarele efecte: transformarea a 1.000 u.m. numerar aflat în


circulaţie în depozite bancare; crearea, concomitent, a unei mase monetare
scripturale de 1.000 u.m. Dacă banca ar fi obligată să păstreze în rezervă întreaga
surnă depusă, atunci nu s-ar produce decât o modificare de structură a masei
monetare. Dar, banca ţine efectiv ca rezervă doar 10% din depunere, restul de bani îi
împrumută solicitanţilor de credit. Persoana care contractează creditul la Banca în
cauză dispune depunerea sumei la o altă Bancă comercială care, la rândul ei, deţine
ca rezervă doar 10% din depunere, restul sumei împrumutând-o altui solicitant de
credit. Prima bancă nu mai poate acorda credit deoarece rezervele sale sunt la
nivelul de 10 % din depozit.

Împrumutul de 900 u.m. apare însă sub formă de depozit la a doua bancă ceea ce
înseamnă că masa monetară în cont a sporit la 1.900 u.m. Activitatea primei bănci a
dus la crearea de noi cantităţi de bani în cont. Cealaltă bancă poate proceda în
acelaşi fel cu suma de 900 u.m., depusă de clientul ei, adică să păstreze ca rezervă
90 u.m. şi dă cu împumut solicitanţilor suma de 810 u.m. Procesul de depunere a
numerarului la bănci şi crearea de către acestea a excedentului de bani în cont poate
fi redat sub formă schematică:

A 900 B 810 C 729


“Injectia” 1000 împrumut 900 Împrumut 810 Împrumut 729
initiala de ------------ ------------ ------------
numerar lei rezerve lei rezerve lei rezerve lei
100 lei 90 lei 81

Procesul de expansiune a depozitelor în cont se va opri atunci când întreg numerarul


intrat este păstrat în băncile comerciale sub forma rezervelor obligatorii. Cum
rezervele obligatorii au reprezentat a zecea parte din depozitele la vedere, procesul
va avea ca efect înlocuirea a 1.000 u.m. numerar cu 10.000 u.m. depozite la vedere

Macroeconomie 29
Piaţa monetară

(monedă de cont).

 Multiplicatorul ofertei de bani. Pe baza rezervelor fracţionare, injecţiile


de numerar determină o expansiune a ofertei de bani. Pentru fiecare u.m. numerar
introdusă în sistemul bancar, băncile vor crea 10 u.m. depozite la vedere, deci 10
u.m. monedă de cont.

În general, multiplicatorul monedei de cont este definit ca raportul dintre volumul


noilor depozite ( D ) şi noile rezerve ( R ), adică:

D 1000
MM  ; MM   10 ori
R 100
iar
R 100
r  100; r   100  10%,
D 1000
de unde rezulta:

1 1
MM  MM   10 ori .
r 0.1
MM – multiplicatorul monedei de cont;
D – depozit la vedere;
R – rezervele băncilor;
r – rata rezervelor (obligatorii).

 Contracţia ofertei de bani. Procesul de multiplicare a banilor de cont


poate funcţiona şi în sens invers, în cazul în care avem o scurgere de numerar din
sistemul bancar. Scurgerea numerarului va antrena o distrugere a monedei de cont,
de 1/r ori mai mare.

În cazul în care, un client al băncii decide să păstreze sub forma numerarului un plus
de 1.000 u.m,, retragând această sumă din contul său curent, rezervele băncii sale se
diminuează cu 1.000 u.m. Pentru a se restabili echilibrul, depozitele la vedere
trebuie diminuate cu 10.000 u.m., iar împrumuturile băncii vor scădea cu suma de
9.000 u.m.; atunci când aceste împrumuturi ajung la scadenţă, banca nu le va mai
reînnoi.

Test de autoevaluare 1.4.


1) Multiplicatorul ofertei de bani:
a) este raportul dintre volumul noilor depozite şi noile rezerve;
b) este rata rezervelor obligatorii;
c) este egal cu 1/r, unde r = rata rezervelor obligatorii impusă de Banca
Naţională;
d) este raportul dintre nivelul mediu anual al sumei agregatelor monetare şi
volumul tranzacţiilor economice mijlocite de monedă;

Macroeconomie 30
Piaţa monetară

e) este operaţiunea prin care Banca Centrală crează bani numerar.

Alegeţi răspunsul corect:


A (a + b + c); B (a + e); C (a + c); D (a + d + e); E (a + e).

2) Când rata rezervelor obligatorii este 0,20 şi Banca Naţională achiziţionează hârtii
de valoare guvernamentale evaluate la 100.000 u.m., oferta de bani M1:
a) rămâne nemodificată;
b) creşte cu 100.000 u.m.;
c) creşte cu 1.000.000 u.m.;
d) scade cu 500.000 u.m.;
e) creşte cu o mărime determinată de multiplicatorul monetar.

3) Mobilul speculaţiei se referă la:


a) dorinţa agenţilor economici de a păstra sume de bani în vederea unor
plasamente mai avantajoase în viitor;
b) tendinţa agenţilor economici de a păstra bani lichizi şi de a nu-i cheltui pe
măsura încasării lor;
c) tendinţa agenţilor economici de a păstra bani pentru a face faţă unor
situaţii neprevăzute în viitor;
d) faptul că, de multe ori, banii lichizi sunt un bun financiar superior faţă de
alte titluri de valoare, ceea ce îi determină pe deţinătorii de economii să le
păstreze în bani lichizi şi nu în titluri de credit.

4) Mobilul afacerilor se referă la:


a) dorinţa agenţilor economici de a păstra sume de bani în vederea unor
plasamente mai avantajoase în viitor;
b) tendinţa agenţilor economici de a păstra bani lichizi şi de a nu-i cheltui pe
măsura încasării lor;
c) tendinţa agenţilor economici de a păstra bani pentru a face faţă unor
situaţii neprevăzute în viitor;
d) faptul că, de multe ori, banii lichizi sunt un bun financiar superior faţă de
alte titluri de valoare, ceea ce îi determină pe deţinătorii de economii să le
păstreze în bani lichizi şi nu în titluri de credit.

5) Prin operatiunile specifice pe care le efectuează pe piaţa monetară, băncile


comerciale creează banii de cont. Acest proces este cunoscut sub denumirea de:
a) multiplicator al banilor;
b) expansiunea depozitelor la vedere;
c) multiplicator monetar;
d) multiplicaror al creditului;
e) accelerator monetar.

Alegeţi răspunsul corect:


A (a ,b,c ); B (a,e); C (a,c); D (a,b,c,d); E (a,b,e).

Macroeconomie 31
Piaţa monetară

Aplicaţia nr. 1

Se dau următoarele date cu privire la o ţară, în perioadele t0 şi t1:

t0 t1
Păstrările de bani nominali M1 100 142,5
Păstrările de bani nominali M3 100 176
Produsul intern brut 100 127,5
Deflatorul PIB 100 130,0
Rata nominală a dobânzii la depunerile 30% 16,65%
pe termen de până la 3 luni

a) Determinaţi ritmul de creştere a PIB în perioada t1 faţă de perioada t2.


b) Ca urmare a evoluţiei PIB –ului, preţurilor şi a ratei dobânzii în t1 faţă de
t2, cum vă aşteptaţi să se modifice păstrările de bani?
c) Calculaţi un indice M1 real şi M3 real în perioada t1 faţă de t0 şi arătaţi
dacă răspunsul dat este în concordanţă cu aşteptările indicate la punctul
b).
d) Banca Naţională controlează mai greu cererea reală de bani decât cererea
nominală de bani. De ce?

Aplicaţia nr. 2

Pe baza datelor din tabelul următor determinaţi oferta de bani M1, M2 şi M3:

1. Bani din afara băncilor (numerar în circulaţie) 50


2. Bani din conturile curente (operabile prin cecuri) 310
3. Bani din conturile pentru călătorii 5
4. Depuneri pe termen scurt la bănci 623
5. Depuneri la casele de economii 55
6. Acorduri de răscumpărare peste noapte la băncile comerciale 165
7. Depozite denominalizate pe termen lung 405
8. Bonuri de tezaur şi certificate de subscriere la împrumuturile de 125
stat
9. Acorduri de răscumpărare la termen la băncile comerciale 10

Aplicaţia nr. 3

Oferta nominală de bani este de 30 milioane u.m., nivelul general al preţurilor este
de 3000 u.m., venitul real este de 100000 u.m., iar sectorul privat doreşte să păstreze
10% din venitul său real ca rezervă monetară (stocuri de bani).
a) Care este stocul real de bani deţinut de sectorul privat?
b) Dacă oferta nominală de bani creşte de la 30 la 60 milioane u.m., iar

Macroeconomie 32
Piaţa monetară

nivelul preţurilor nu se modifică, care este stocul real de bani deţinut de


sectorul privat?

Aplicaţia nr. 4

Să se calculeze inflaţia anuală în cazul în care oferta de bani creşte cu 30%


anual, viteza de circulaţie a monedei scade cu 2%, iar PIB-ul în termeni reali creşte
cu 5% ?

Răspunsul la test şi rezolvările la aplicaţii se găsesc la paginile 49 - 50.

1.5. Echilibrul pieţei monetare

Marfa monedă este omogenă. Cu toate acestea, preţul tranzacţiei cu monedă (d’),
diferă în funcţie de numeroşi factori: termenul scadenţei; gradul de risc asumat de
creditor; sumele tranzacţionate etc. În plus, ajustarea ratei dobânzii (d’) se face
foarte greoi, piaţa monetară fiind o piaţă de oligopol, cu puţini ofertanţi de monedă.

La un anumit nivel al ratei dobânzii – celelalte condiţii fiind date – evoluţiile cererii
În echililibru: şi ale ofertei de monedă converg spre realizarea echilibrului pe piaţa monetară.
Cererea de
monedă=Oferta Piaţa monetară se află în stare de echilibru, când, la un anumit nivel al ratei dobânzii
de monedă (d’) cantitatea de monedă oferită (M0) este egală cu cea cerută (L) (fig. 1.1.).

Macroeconomie 33
Piaţa monetară

d’% L
M

d’e

Figura 1.1. Echilibrul pieţei monetare

0
Creşterea cererii de monedă la o ofertă dată are ca efect sporirea atât a cantităţii de
monedă pe piaţă, cât şi creşterea ratei dobânzii.
Me Dacă angajamentele de plată se fac
cu o frecvenţă maiMm mică (încetinirea vitezei de rotaţie), atunci cererea de monedă va
creşte, ca şi oferta de altfel (fig. 1.2.).

d’% L2
L1 MO

d’2 E2

d’1 E1

0 M1 M2 Mm

Figura1.2. Modificarea poziţiei de echilibru ca


urmare a sporirii cererii de monedă

0 scădere a cererii de monedă la o ofertă dată are ca efect, o scădere a cantităţii de


monedă şi a ratei dobânzii (fig. 1.3.).

Macroeconomie 34
Piaţa monetară

d’% L1
L2 MO

d’1 E1

d’2 E2

0 M2 M1 Mm

Figura 1.3. Modificarea poziţiei de echilibru ca


urmare a reducerii cererii de monedă

Creşterea ofertei de monedă la o cerere dată conduce la scăderea ratei dobânzii şi


la creşterea masei monetare tranzacţionate pe piaţă. Surplusul de monedă oferit nu
va putea fi absorbit decât dacă va scădea rata dobânzii, aceasta din urmă stimulând
cererea de monedă (fig. 1.4.)

d’% MO0

E0 MO1
d’0

d’1 E1

L0

M0 M1 Mm

Figura nr. 1.4. Modificarea poziţiei de echilibru


ca urmare a creterii ofertei de monedă

Scăderea ofertei de monedă la o cerere dată, conduce la sporirea ratei dobânzii şi


la diminuarea cantităţii de monedă tranzacţionată. Cauza creşterii ratei dobânzii este
existenţa unei penurii de monedă la o rată scăzută a dobânzii, penurie ce exercită

Macroeconomie 35
Piaţa monetară

presiuni în sensul majorării ratei dobânzii.

d’% MO1

E1 MO0
d’1

d’0 E0

M1 M0 Mm

Figura 1.5. Modificarea poziţiei de echilibru


ca urmare a scăderii ofertei de monedă

Mecanismele pieţei monetare sunt însă mult mai complicate şi mai concrete. De
exemplu, băncile care dispun de resurse pe care doresc să le dea cu împrumut la
nivelul curent al ratei dobânzii se pot confrunta cu scăderea cererii de monedă.
Mecanismul pieţei monetare se desfăşoară relativ lent, prin modificarea treptată a
ratei dobânzii, în aşa fel încât să se echilibreze cererea de monedă cu oferta de
asemenea active. De asemenea, o bancă coboară rata dobânzii la creditele acordate,
concomitent cu scăderea ratei dobânzii la depozite. Dar, reducerea ratei dobânzii la
depozite trebuie făcută în consens, decizia unui singur agent bancar în direcţia
arătată putând duce la pierderea clienţilor, care se vor orienta spre acele instituţii
care le oferă rate mai mari de dobândă.

Test de autoevaluare 1.5.

1) Care din urmatoarele afirmaţii sunt adevărate:


a) la un anumit nivel al ratei dobânzii, celelalte condiţii nemodificându-se,
evoluţiile cererii şi ofertei de monedă converg spre realizarea echilibrului
pe piaţa monetară;
b) piaţa monetară se află în stare de echilibru, când, la un anumit nivel al
ratei dobânzii, cantitatea de monedă oferită este egală cu cea cerută;
c) o scădere a cererii de monedă la o oferta dată are ca efect o creştere a
cantitaţii de monedă şi a ratei dobânzii;
d) creşterea cererii de monedă la o ofertă dată are ca efect sporirea cantităţii
de monedă pe piată, cât şi creşterea ratei dobânzii;
e) o scădere a cererii de monedă la o ofertă dată are ca efect o scădere a
cantitaţii de monedă şi a ratei dobănzii.

Macroeconomie 36
Piaţa monetară

Alegeţi răspunsul corect:


A (a + b + e); B (a + e); C (a + c); D (a + d + e); E (a + e).

2) Care din urmatoarele afirmaţii nu sunt adevărate:


a) o scăderea a cererii de monedă la o ofertă dată are ca efect o creştere a
cantitătii de monedă şi a ratei dobânzii;
b) creşterea cererii de monedă la o ofertă dată are ca efect sporirea cantitătii
de monedă pe piată, cât şi creşterea ratei dobânzii;
c) la un anumit nivel al ratei dobânzii, celelalte condiţii nemodificându-se,
evoluţiile cererii şi ofertei de monedă converg spre realizarea echilibrului
pe piaţa monetară;
d) piaţa monetară se află în stare de echilibru, când, la un anumit nivel al
ratei dobânzii, cantitatea de monedă oferită este egală cu cea cerută;
e) o scădere a cererii de monedă la o ofertă dată are ca efect o scădere a
cantităţii de monedă şi a ratei dobânzii.

Alegeţi răspunsul corect:


A (a + b); B (a + e); C (a + c); D (a + d + e); E (a + e).

3) Scăderea ofertei de monedă la o cerere datţ, conduce la:


a) sporirea ratei dobânzii;
b) scăderea ratei dobânzii;
c) diminuarea cantităţii de monedă tranzacţionată;
d) creşterea cantităţii de monedă tranzacţionată;
e) menţinerea la acelaşi nivel a ratei dobânzii.

Alegeţi răspunsul corect:


A (a + b); B (a + e); C (a + c); D (a + d + e); E (a +d+e).

4) Ajustarea ratei dobânzii se face foarte greoi, piaţa monetară fiind o piaţă de:
a) monopol;
b) concurenţa perfectă;
c) monopson;
d) oligopol;
e) oligopson.

5) Preţul tranzacţiei cu monedă, diferă în funcţie de numeroşi factori, printre care se


numără:
a) gradul de risc asumat de creditor;
b) termenul scadenţei;
c) sumele tranzacţionate;
d) mărimea capitalului social al creditorului;
e) mărimea capitalului social al debitorului.
Alegeţi răspunsul corect:
A (a + b+c+d); B (a + e); C (a + b+c); D (a + d + e); E (a + b+c+d+e).

Macroeconomie 37
Piaţa monetară

6) Creşterea ofertei de monedă la o cerere dată, conduce la:


a) sporirea ratei dobânzii;
b) scăderea ratei dobănzii;
c) diminuarea cantităţii de monedă tranzacţionată;
d) creşterea cantităţii de monedă tranzacţionată;
e) menţinerea la acelaşi nivel a ratei dobânzii.

Alegeţi răspunsul corect:


A (a + b); B (b + d); C (a + c); D (a + d + e); E (a +d+e).

7) Creşterea cererii de monedă la o ofertă dată are ca efect:


a) scăderea ratei dobânzii;
b) scăderea cantitaţii de monedă;
c) creşterea cantităţii de monedă tranzacţionată;
d) menţinerea la acelaşi nivel a ratei dobănzii.
e) creşterea ratei dobânzii.

Alegeţi răspunsul corect:


A (a + b); B (a + e); C (a +c); D (c + e); E ( b+d).

Aplicaţie

Se cunosc următoarele corelaţii între indicatorii monetari şi variabilele


independente:
- cererea de bani pentru mobilul tranzacţional şi prudenţial este L1 = 0,6Y +
20 u.m., unde Y reprezintă venitul naţional;
- cererea de bani pentru mobilul speculativ este L2 = 80 – 80d’, unde d’
reprezintă rata dobânzii;
- oferta de monedă este inelastică în raport cu rata dobânzii, la nivelul de 140
u.m.
Se cere:
a) să se determine nivelul ratei dobânzii care asigură echilibrul pieţei
monetare în cazul în care Y = 200 u.m.;
b) să se reprezinte grafic printr-o diagramă cerere-ofertă echilibrul de la
punctul a);
c) care va fi efectul creşterii cu 50% a lui Y asupra cererii de monedă. Care
va fi nivelul ratei dobânzii care va echilibra piaţa monetară?
d) să se determine acomodarea monetară pe care Banca Naţională trebuie să
o întreprindă pentru a reduce rata dobânzii la nivelul său anterior.

Răspunsul la test şi rezolvarea la aplicaţie se găsesc la paginile 50 - 51.

Macroeconomie 38
Piaţa monetară

1. 6. Teorii cu privire la cantitatea de bani

Problema cantităţii de bani necesară desfăşurării normale a fluxurilor economice


reale din economie a fost abordată şi soluţionată în mod diferit în timp, în strânsă
dependenţă de formele concrete de existenţă ale banilor în circulaţie.

Când circulaţia monetară se limita la metalele preţioase – respectiv la banii - aur sau
Teoria argint – şi la semnele băneşti deplin convertibile în metale preţioase, relaţia bani –
metalistă a preţ a fost abordată prin prisma teoriei metaliste a cantităţii de bani în circulaţie.
banilor
Potrivit acestei teorii, valoarea monedei era dată de cantitatea de aur pe care o
conţinea şi de preţul mărfii-aur. Ca urmare, mărimea preţului mărfurilor supuse
vânzării-cumpărării depindea de cantitatea de metal preţios monetar şi de valoarea
lui, pe de o parte, şi de suma valorii bunurilor schimbate, pe de altă parte.

Ulterior, pe măsura extinderii în circulaţie a banilor de hârtie, a fost lansată teoria


nominalistă a banilor, potrivit căreia valoarea monedei este legată doar de puterea
Teoria care i-a fost legal atribuită de emitent, emitentul având rolul determinant în
nominalistă dimensionarea cantităţii de monedă în circulaţie.

Odată cu trecerea definitivă la exprimarea preţurilor doar în monedă, s-a impus


teoria cantitativă a banilor. Această teorie exprimă relaţia dintre cantitatea de
semne băneşti în circulaţie pe de o parte, şi nivelul general al preţurilor, pe de altă
Teoria parte.
cantitativă
Toate celelalte condiţii fiind neschimbate, nivelul preţurilor este dat de cantitatea
totală a banilor în circulaţie, mărimea acestei cantităţi fiind de competenţa agenţilor
monetari. Ocupându–se de relaţia dintre preţuri şi monedă, Irving Fisher a exprimat-
o prin ecuaţia care îi poartă numele;

MV = PT , unde:

M – Cantitatea medie de monedă existentă într–un interval de timp;


V – viteza de circulaţie a banilor;
P – nivelul general al preţurilor;
T – volumul tranzacţiilor (cantitatea de bunuri şi servicii schimbate şi
intermediate de monedă).

Conform acestei ecuaţii, cantitatea de monedă multiplicată cu viteza medie de


circulaţie a monedelor, este egală cu volumul bunurilor şi serviciilor cumpărate în
perioada de referinţă, potenţat cu nivelul general al preţurilor.

Din aceeaşi ecuaţie, rezultă cantitatea de bani necesară în circulaţie într-o perioadă
de referinţă:

Macroeconomie 39
Piaţa monetară

M=PT/V.

De menţionat că produsul PT, reflectă soldul acelor tranzacţii de piaţă care presupun
prezenţa efectivă a monedei ca mijlocitoare a schimbului (banii numerar), neluându-
se în considerare cealaltă componentă a masei monetare - banii scriptuali.

Unele aspecte ale teoriei cantitative a banilor au fost supuse unei analize critice de
Teoria fondatorii teoriei calitative a banilor.
calitativă
Încă de la început, ei atrăgeau atenţia asupra faptului că autorii teoriei cantitative a
banilor identificau, nejustificat, cantitatea de monedă disponibilă cu cea efectiv
cheltuită, iar cantitatea de mărfuri destinate vânzării cu cea efectiv vândută. Pentru
adepţii teoriei calitative a banilor, factorul predominant nu mai este masa monetară
totală, ci doar acele sume băneşti pe care deţinătorii lor le consideră venituri ce pot fi
cheltuite într–o perioadă dată.

Prin urmare, ecuaţia schimburilor îmbracă forma:

R = PQ , în care:

R – venitul total în bani, disponibil a fi cheltuit pe bunuri;


Q – cantităţi de produse supuse schimbului (vândute);
P – preţul mediu de vânzare.

Raportul dintre cantitatea de monedă în circulaţie şi mărimea preţurilor a fost


abordat şi de şcoala de la Cambridge, prin exponentul ei, lordul J.M.Keynes.

Acesta a formulat o ecuaţie proprie a schimburilor, luând în considerare ambele


componente ale masei monetare, respectiv banii numerar şi banii scripturali.

Această ecuaţie se prezintă astfel:


n = y (k + rk'), în care:

n - volumul însumat al monedei numerar şi al celei scripturale;


y – nivelul general al preţurilor, respectiv indicele costului vieţii;
k – volumul tranzacţiilor intermediate de moneda numerar;
k' – volumul tranzacţiilor intermediate de moneda scripturală;
r – rata rezervei monetare.

Pornind de la această ecuaţie, economistul englez explică anumite fluxuri


macroeconomice reale. O dată ce folosirea mâinii de lucru a ajuns să fie deplină,
orice încercare de a mări în continuare investiţiile va declanşa o tendinţă de creştere
nelimitată a preţurilor curente, adică ne vom afla într-o situaţie de inflaţie autentică.

În ultimele decenii, s-au făcut eforturi deosebite pentru explicarea cantităţii de

Macroeconomie 40
Piaţa monetară

monedă în circulaţie, creându-se o teorie modernă, integratoare şi dinamică


despre bani şi rolul lor în economia de piaţă.

Economistul american Milton Friedman susţine că mişcarea preţurilor şi evoluţia


venitului bănesc nominal sunt provocate prin variaţiile ofertei de monedă. “Noi am
insistat întotdeauna, continuă el, asupra faptului că banii au o importanţă
considerabilă pentru înţelegerea nivelului şi dinamicii mărimilor nominale, dar nu şi
pentru mărimile reale, privite într-o perspectivă mai îndelungată”. El a introdus
noţiunea de putere de cumpărare a monedei, care provine din compararea, nu
totdeauna conştientă, între mărimile disponibile curente şi cele viitoare previzibile
ale indicatorilor marfarobăneşti.
În prezent, se simte nevoia de a lega moneda de un lucru mai tangibil şi, mai ales, de
a cunoaşte elementele comportării ei viitoare. Nemaidispunănd de posibilităţile de a
compara direct moneda cu valorile mărfurilor schimbate sau cu metalul preţios,
Friedman admite că valoarea monedei este fixată prin lege, şi că aceasta depinde şi
de modalităţile de emisiune a banilor, de structurile masei monetare şi de
mecansimele circulaţiei acesteia, de nivelul activităţii economice şi orientarea
acesteia.

Test de autoevaluare 1.6.

1) Problema cantităţii de bani necesară desfăşurării normale a fluxurilor economice


reale din economie a fost abordată şi soluţionată în mod diferit în timp, în strânsă
dependenţă de:
a) formele concrete de existenţă ale banilor în circulaţie;
b) formele de concurenta existente in societate;
c) tipurile concrete de economie de piata;
d) atributele monedei;
e) nici o varianta nu este corecta.

2) Conform teoriei metaliste a cantităţii de bani în circulaţie:


a) valoarea monedei era dată de cantitatea de aur pe care o conţinea şi
de preţul mărfii-aur;
b) mărimea preţului mărfurilor supuse vânzării-cumpărării depindea de
cantitatea de metal preţios monetar şi de valoarea lui, pe de-o parte, si
de suma valorii bunurilor schimbate, pe de alta parte;
c) valoarea monedei este legată doar de puterea care i-a fost legal
atribuită de emitent;
d) cantitatea de monedă multiplicată cu viteza medie de circulaţie a
monedelor, este egală cu volumul bunurilor şi serviciilor cumpărate
în perioada de referinţă, potenţat cu nivelul general al preţurilor;
e) cantitatea de semne băneşti în circulaţie pe de o parte, şi nivelul
general al preţurilor, pe de altă parte.

Macroeconomie 41
Piaţa monetară

Alegeţi răspunsul corect:


A (a + b); B (a + e); C (a +c); D (c + e); E ( b+d).

3) . Ocupându–se de relaţia dintre preţuri şi monedă, Irving Fisher a exprimat-o


prin ecuaţia care îi poartă numele si are urmatoarea forma:
a) R = PQ , în care:
R – venitul total în bani, disponibil a fi cheltuit pe bunuri;
Q – cantităţi de produse supuse schimbului (vândute);
P – preţul mediu de vânzare.
b) n = y (k + rk'), în care:
n - volumul însumat al monedei numerar şi al celei scripturale;
y – nivelul general al preţurilor, respectiv indicele costului vieţii;
k – volumul tranzacţiilor intermediate de moneda numerar;
k' – volumul tranzacţiilor intermediate de moneda scripturală;
r – rata rezervei monetare.
c) MV = PT , unde:
M – cantitatea medie de monedă existentă într–un interval de timp;
V – viteza de circulaţie a banilor;
P – nivelul general al preţurilor;
T – volumul tranzacţiilor (cantitatea de bunuri şi servicii schimbate şi
intermediate de monedă).

4) Când circulaţia monetară se limita la metalele preţioase – respectiv la banii -


aur sau argint – şi la semnele băneşti deplin convertibile în metale preţioase,
relaţia bani – preţ a fost abordată prin prisma:
a) teoriei metaliste a cantităţii de bani în circulaţie;
b) teoriei calitative a banilor;
c) teoriei nominaliste a banilor;
d) teoriei cantitative a banilor;
e) nici o varianta nu este corecta;

5) Economistul american Milton Friedman, reprezentantul principal al Şcolii


din Chicago:
a) susţine că mişcarea preţurilor şi evoluţia venitului bănesc nominal
sunt provocate prin variaţiile ofertei de monedă;
b) susţine că valoarea monedei era dată de cantitatea de aur pe care o
conţinea şi de preţul mărfii-aur;
c) a insistat întotdeauna asupra faptului că banii au o importanţă
considerabilă pentru înţelegerea nivelului şi dinamicii mărimilor
nominale, dar nu şi pentru mărimile reale, privite într-o perspectivă
mai îndelungată;
d) a introdus noţiunea de putere de cumpărare a monedei, care provine
din compararea, nu totdeauna conştientă, între mărimile disponibile
curente şi cele viitoare previzibile ale indicatorilor marfarobăneşti;
e) admite că valoarea monedei este fixată prin lege, şi că aceasta
depinde şi de modalităţile de emisiune a banilor, de structurile masei

Macroeconomie 42
Piaţa monetară

monetare şi de mecansimele circulaţiei acesteia, de nivelul activitatii


economice si orientarea acesteia.

Alegeţi răspunsul corect:


A (a + b+c); B (a + d+ e); C (a +c); D (a+c +d+ e); E ( b+d).

Răspunsul la test se găseste la pagina 52.

În loc de Am ajuns la sfârşitul unităţii de învăţare nr. 1.


rezumat Vă recomand să faceţi o recapitulare a principalelor subiecte prezentate în această
unitate şi să revizuiţi obiectivele precizate la început.
Este timpul pentru întocmirea Lucrării de verificare nr. 1 pe care urmează să o
transmiteţi tutorelui.

Lucrare de verificare unitate de învăţare nr. 1


Subiecte teoretice:
1. Masa monetară şi structurile ei;

Macroeconomie 43
Piaţa monetară

2. Cererea de monedă. Motivaţiile cererii de


monedă.

Macroeconomie 44
Piaţa monetară

Test grilă:

1) Creditul indeplineste urmatoarele functii social-economice:


a) contribuie la dimensionarea masei monetare;
b) determina cresterea viteza de rotatie a monedei;
c) contribuie la concentrarea activitatii economice in unitati economice mari;
d) favorizeaza o mai buna utilizare a factorilor de productie existenti;
e) determina diminuarea consumului.

Alegeti răspunsul corect:


A(a+d); B(a+b+c+d); C(a+b+c+d+e); D(a+e); E(d+e)

2) Care din urmatoarele afirmatii sunt adevarate:


a) creditul este un mijloc de corelare a posibilitatilor de finantare existente
in societate cu nevoile productiei si ale consumului;
b) creditul implica doua categorii de persoane: debitorii si creditorii;
c) institutiile de credit joaca un rol intermediar intre creditori si debitori;
d) un agent economic poate avea, la un moment dat, fie excedent, fie deficit
de resurse banesti;
e) creditul determina sporirea vitezei de rotatie a monedei.

Alegeti raspunsul corect:


A(a+b+c+d+e); B(a+b+c+d); C(a+b+c); D(a+e); E(d+e)

3) Care din urmatoarele afirmatii nu sunt adevarate:


a) creditul determina diminuarea vitezei de rotatie a monedei;
b) creditul implica doua categorii de persoane: debitorii si creditorii;
c) institutiile de credit joaca un rol intermediar intre creditori si debitori;
d) creditul contribuie la concentrarea activitatii economice in unitati
economice mici;
e) creditul exercita o influenta benefica asupra consumului.

4) Băncile îndeplinesc atât funcţii clasice cât şi funcţii moderne. Printre funcţiile
moderne se numără:
a) fondarea de societăţi comerciale pe acţiuni;
b) crearea de putere de cumpărare suplimentară prin transformarea
depunerilor la vedere în credite pe termen lung;
c) reglarea creditului sub diversele sale forme;
d) coordonarea încasărilor şi plăţilor din economia naţională;
e) acordarea de credite.
Alegeţi răspunsul corect:
A (a + b + c + d + e); B (b + c); C (b + c + d); D (e); E (b + c + d + e).

5) Băncile îndeplinesc atât funcţii clasice cât şi funcţii moderne. Printre funcţiile
clasice pasive se numără:

Macroeconomie 45
Piaţa monetară

a) acordarea de credite agenţilor economici cu bonitate financiară;


b) crearea de putere de cumpărare suplimentară prin transformarea
depunerilor la vedere în credite pe termen lung;
c) mobilizarea şi păstrarea disponibilităţilor monetare temporar
disponibile din economie;
d) reglarea creditului din economie.

6) Băncile de Emisiune:
a) mai poartă numele de bancă centrală sau bancă naţională;
b) este denumită şi bancă de primă importanţă sau banca bancherilor;
c) este, de regulă, o instituţie publică care realizează funcţii la nivel
macroeconomic;
d) conduce politica monetară şi valutară a ţării;
e) emite sau retrage din circulaţie, după caz, monedă.
Alegeţi răspunsul corect:
A (a + b + c + d + e); B (a + c + e); C (a + d + e); D (a + e); E (a + c + d + e).

7) Băncile comerciale:
a) sunt instituţii cu caracter lucrativ, specializate;
b) pot fi grupate în bănci comerciale de depozit şi bănci ipotecare;
c) acordă credite pe baza resurselor băneşti atrase şi a capitalului propriu;
d) asigură autorizarea şi supravegherea agenţilor care operează pe piaţa
monetar-financiară;
e) asigură prevenirea dereglărilor profunde în funcţionarea mecanismului
bancar.
Alegeţi răspunsul corect:
A (a + b + c + d); B (c + d + e); C (b + c); D (a + b + c); E (a + d + e).

8) În economia de piaţă concurenţială pe lângă bănci funcţionează pe piaţa monetară


şi alte şi alte instituţii, cum sunt:
a. cooperativele de credit;
b. fondurile de pensii;
c. societăţile de asigurări;
d. societăţile de investiţii;
e. bursele de valori.
Alegeţi răspunsul corect:
A (a + b + c + d); B (a + c + d); C (a + b + c + d + e); D (a + d + e); E (a + c +d + e).

9) Agregatul monetar reprezintă:


a) masa monetară;
b) acea parte a masei monetare ce constă în înscrierile în conturile bancare pe
numele diverşilor agenţi economici;
c) acea parte a masei monetare alcătuită din bancnote şi moneda scripturală;
d) o parte constitutivă a masei monetare şi semimonetare, parte autonomizată
prin funcţiile ei specifice, prin agenţii specializaţi ce emit instrumentele de
plată, prin organizaţiile bancar-financiare care le gestionează şi prin

Macroeconomie 46
Piaţa monetară

fluxurile economice reale pe care le mijlocesc;


e) acele instrumente monetare care se caracterizează prin lichiditate perfectă.
10) Piaţa monetară:
a) are ca obiect al tranzacţiei moneda numerar şi/sau moneda scripturală;
b) este o piaţă specifică;
c) cuprinde ansamblul tranzacţiilor cu monedă între purtătorii cererii de
monedă şi purtătorii ofertei de monedă;
d) înseamnă punerea diferitelor instrumente monetare în circulaţie;
e) constă în confruntarea specifică dintre cererea şi oferta de monedă, funcţie
de un anumit preţ exprimat prin rata dobânzii.
Alegeţi răspunsul corect:
A (a + b + c + d + e); B (a + c + d); C (a + b + d); D (a + e); E (a + b + c + e).

Aplicaţie:

Se cunosc următoarele corelaţii între indicatorii monetari şi variabilele


independente:
- cererea de bani pentru mobilul tranzacţional şi prudenţial este L1 = 0,6Y +
20 u.m., unde Y reprezintă venitul naţional;

- cererea de bani pentru mobilul speculativ este L2 = 80 – 80d’, unde d’


reprezintă rata dobânzii;

- oferta de monedă este inelastică în raport cu rata dobânzii, la nivelul de 140


u.m.

Se cere:

a) să se determine nivelul ratei dobânzii care asigură echilibrul pieţei


monetare în cazul în care Y = 200 u.m.;

b) să se reprezinte grafic printr-o diagramă cerere-ofertă echilibrul de la


punctul a);

c) care va fi efectul creşterii cu 50% a lui Y asupra cererii de monedă. Care


va fi nivelul ratei dobânzii care va echilibra piaţa monetară?

d) să se determine acomodarea monetară pe care Banca Naţională trebuie să


o întreprindă pentru a reduce rata dobânzii la nivelul său anterior.

Macroeconomie 47
Piaţa monetară

Răspunsurile testelor de autoevaluare

Răspuns 1.1
Test grilă:
1. d;
2. A(a+b);
3. E(d+e);
4. C(a+b+c+d+e);
5. A(a+d);
6. B(a+b+c+d);
7. A(a+b+c+d+e);
8. A(b+c+d+e);
9. E(c+d+e);
10. B(a+b+c+d).

Răspuns 1.2.
Test grilă:
1. D(a+c);
2. a;
3. A(a+d);
4. C(b+c+d);
5. c;
6. A(a+b+c+d+e);
7. D(a+b+c);
8. A(a+b+c+d+e);
9. B(b+d+e);
10. B(b).
Răspuns 1.3.
Test grilă:
1. A(a+c+d);
2. d;
3. c;
4. C(a+b);
5. d;
6. A(a+c);
7. A(b+c+d+e);
8. E(a+b+c+e);
9. b;
10. c.

Macroeconomie 48
Piaţa monetară

Răspuns 1.4.
Test grilă:
1. C(a+c);
2. e;
3. d;
4. a;
5. D(a,b,c,d).

Rezolvare Aplicaţia nr. 1

a) Ritmul creşterii PIB în termeni nominali:


PIB2  PIB1 27,5
R C termeni no min ali  100  100  27,5 %
PIB1 100
Ritmul creşterii PIB în termeni reali:
PIBno min al
Deflatorul PIB  
PIBreal
PIBno min al
PIBreal 
Deflatorul PIB
127,5
PIBreal 1   98, 08%
130
98, 08  100
R C termeni reali  100  1,92%
100

b) Venitul real scade însă nu foarte mult, ceea ce va determina o tendinţă de


reducere a cererii de stocuri reale de bani (în special M1).
Rata nominală a dobânzii, de asemenea, se va reduce, micşorând costul de
oportunitate al păstrării banilor, ceea ce va determina o creştere a cererii pentru
stocurile reale de bani (în special M3).
Modificările preţurilor nu ar afecta cererea reală de bani, dar vor contribui la
o creştere substanţială a cererii pentru păstrările de bani nominale .
c) Indicele pentru M1 real este:
142,5
IM 1 real  100  109, 62%
130
Indicele pentru M3 real este:
176
IM 3 real  100  135,38%
130
Aceste rezultate sunt în concordanţă cu aşteptările specificate la punctul b),
reflectând în special modificările în rata dobânzii nominale.
Se observă că păstrările reale de bani M3 cresc mai mult decât cele de bani
reali M1.

d) Autorităţile bancare nu au un control strict asupra preţurilor. Toate


instrumentele politicii monetare influenţează oferta nominală de bani, iar pentru
comportamentul populaţiei relevantă este oferta reală de bani.

Macroeconomie 49
Piaţa monetară

Rezolvare Aplicaţia nr. 2

M1 = (1) + (2) + (3)


M1 = 50 + 310 + 5 = 365 u.m.
M1 = 365 u.m.
M2 = M1 + (4) + (5) + (6)
M2 = 365 + 623 + 55 + 165 = 1 208 u.m.
M2 = 1 208 u.m.
M3 = M2 + (7) + (8) + (9)
M3 = 1 208 + 405 + 125 + 10 = 1 748 u.m.
M3 = 1 748 u.m.
Rezolvare Aplicaţia nr. 3

a) Stocul real de bani deţinut de sectorul privat este:


0,10  100.000 = 10.000 u.m.
Oferta nominală de bani 30000
Oferta reală de bani=   10000 u.m.
Nivelul preţurilor 3

b) Stocul real de bani deţinut de sectorul privat se dublează şi va fi de 20.000


u.m.

Rezolvare Aplicaţia nr. 4


M0 = 1,3 Moo  IMo = 130%
v1 = 0,98 v0  Iv = 98%
PIBreal 1 = 1,05 PIBreal 0  IPIB real = 105%
Py PIBno min al
M 
v v
I
IM  PIB no min al
Iv
PIBnominal = PIBreal  Deflatorul PIB
IPIB nominal = IM  Iv = 1,3  0,98 = 1,274 = 127,4%
IPIB nominal = IPIB real  Igp 
IPIB nominal 127, 4%
Igp    1, 213  121,3%
IPIB real 105%
ri = Igp – 100% = 21,3%

Răspuns 1.5.
Test grila:
1. A(a+b+e);
2. A(a+b);
3. C(a+c);
4. d;

Macroeconomie 50
Piaţa monetară

5. C(a+b+c);
6. B(b+d);
7. D(c+e).

Rezolvare aplicaţie

a) Echilibrul pieţei monetare este dat de relaţia:


Mc = M 0 ,
unde
MC – cererea de monedă;
M0 – oferta de monedă.
Cererea de monedă:
Mc = L1 + L2
Mc = 0,6Y + 20 u.m. + 80 – 80d’
Mc = 0,6 x 200 + 20 + 80 – 80d’ = 220 – 80d’
220 – 80d’ = 140
80d’ = 80
d’ = 1 = 100%

b)
d’
Mo0

100%

Mc0

140 Qm

c)
Y1 = 1,5 Y0
Y1 = 300 u.m.
Mc1 = MO1
0,6 x 300 + 20 + 80 – 80d’ = 140
180 + 20 + 80 – 80d’ = 140
280 – 140 = 80d’
140 = 80d’

Macroeconomie 51
Piaţa monetară

140
i  1, 75  175%
80
d) Acomodarea monetară pe care trebuie să o întreprindă Banca Naţională
are în vedere modificarea ofertei de monedă (creşterea sau scăderea ei), în cazul
nostru creşterea ofertei de monedă la nivelul de 200 u.m.
0,6 x 300 + 20 + 80 – 80d’ = 180 + 20 + 80 – 80d’, unde
d’ = 100%
280 – 80 = 200 u.m.
Nivelul ofertei de monedă va trebui să fie egal cu 200 u.m.  o creştere a
ofertei de monedă de 200 – 140 = 60 u.m.

Răspuns 1.6.
1. a;
2. A(a+b);
3. c;
4. a;
5. D(a+c+d+e).

Bibliografie unitate de învăţare nr. 1


 Barre R., Economie politique vol. 1, PUF, Paris, 1969
 Bădeanu M., Pârvu Gh., Economia politică – Ed. Mondo-Ec, Craiova, 1996
 Băcescu M., Băcescu Cărbunaru A., Macroeconomie şi politici
macroeconomice, Ed. All Educational, Bucureşti, 1988
 Cornescu V. coordonator, Introducere în economie, Ed. Actami, Bucureşti,
1997
 Dobrotă N., Economie politică, Ed. Economică, Bucureşti, 1997
 Frois G.A., Economie politică, Ed. Humanitas, Bucureşti, 1994
 Genereaux J., Economie politique, Vol. 1,2, Hachete, Paris, 1990
 Gogoneaţă C., Gogoneaţă A., Economia politică – teorie micro şi
macroeconomică, politici economice, Ed. Didactică şi Pedagogică, R.A.
Bucureşti, 1995
 Guitton H., Economie Politique, Dalloz, Paris, 1991
 Ignat I., Pohoaţă I., Clipa N., Luţac Gh., Economie Politică, Ed. Fundaţiei
“Gh. Zane”, Iaşi, 1997
 Keynes J.M., Teoria generală a folosirii mâinii de lucru, a dobânzilor şi a
banilor, Ed. Ştiinţifică, Bucureşti, 1970
 Moldovanu D., Curs de teorie economică, Ed. ARC, 2006
 Ploae V. , Economie politică – Macroeconomie, Editura Ex Ponto, 1999.
 Ploae V, Popovici V., Bunda R.N., Economie politică – Macroeconomie-
Elemente de teorie, teste grilă şi aplicaţii, Editura Muntenia, 2004.
 Samuelson A., Nordhaus W.D., Economie politică, Ed. Teora, 2000

Macroeconomie 52