Puterea politică –legitimare, autoritate și libertate publică

Inainte de a putea vorbi despre legitimarea autoritatea si libertatea puterii politice trebuie
lamurit conceptul de putere politica. Totusi cum influenteaza ea viata fiecarui individ in parte?

Puterea politica a avut si are o multime de definitii, in functie de modul in care a fost
inteleasa. Aceste definitii pot fi clasificate ca fiind: psihologiste, behavioriste, structural -
functionaliste, socio - politice, formale etc. In sens psihologist, puterea politica “este realizarea in
practica a efectelor dorite in relatia de la conducatori la condusi”(B.Russel si H.Lasswel).

Definitiile behavioriste prezinta puterea ca pe un tip deosebit de comportament care consta

in posibilitatea modificarii comportamentului altora. Aceasta teorie nu satisface, deoarece reduce
puterea la comportament. Contributia sa la dezvoltarea conceptului consta insa, prin experimentul
stiintific propus, in posibilitatea de a masura si cuantifica, fie si partial comportamentul politic.
Teoria americana, structural - functionala a lui T. Parsons, afirma ca scopurile puterii sunt
scopurile comunitatii (societatii).

Puterea poate fi pur coercitivă, implicând forța fizică, punitivă cu scopul de a impune și
menține dominația, poate fi produsul accesului diferențiat la resursele fundamentale ale societății
sau produsul distribuției acestora - resurse atât în sensul material al proprietății, bogăției,
tehnologiei sau al materiilor prime, cât și ca forme simbolice, precum cunoașterea, alfabetizarea,
știința sau alte tipuri de capital cultural.

In sensul aceste ultime idei un exemplu elocvent de putere pur coercitiva poate fi reprezentata de
Partidul Comunist Roman, care implica forta fizica prin crearea de structuri ca Securitatea si
mecanisme de opresiune, si de eliminare a diferitilor opozanti ai regimului ducand astfel la o
impunere si mentinere a dominatiei care a durat o luna perioada de timp.

Puterea politica –legitimare

Legitimitatea politica constituie un principiu conform caruia un sistem de guvernare, o putere

politica se exercita pe baza unui drept conferit de guvernati, de cetateni, pe baza unor intelegeri
legiferate. Prin aceasta cetatenii recunosc dreptul de guvernare al puterii politice. Legitimitatea
politica da si autoritatea politica, cu cat o putere politica este mai legitima, cu atat autoritatea ei
politica este mai mare.

Legitimitatea unui regim nu poate fi recunoscuta odata pentru totdeauna, ea trebuie supusa mereu
unei revizuiri deoarece trebuie sa existe mereu o concordanta intre valorile proclamate initial si
realizarile sale ulterioare. De-a lungul istoriei s-au inregistrat trei forme de manifestare a
legitimitatii politice. Max Weber le teoretizeaza aceste tupuri de legitimare acestea fiind:

1. Primul tip este legitimitatea divina sau traditionala

Aceasta isi intemeiaza dreptul la guvernare pe ideea caracterului sacru al puterii, a originii divine,
a reprezentantului ei - de regula monarhul. Acest tip de legitimitate a corespuns antichitatii si
societatii medievale si o buna parte a epocii moderne sub forma monarhiilor constitutionale, cand
daca nu puterea in ansamblul ei avea caracter divin, cel putin o parte a acesteia, cea detinuta de
monarh. O asemenea forma de legitimare a puterii in special feudalism nu avea in vedere acceptul,
vointa maselor, puterea se exercita fara consultarea acestora. Puterea, guvernarea era impusa prin
forta si temeiul divin, orice ridicare impotriva puterii era sinonima cu ridicarea contra divinitatii.
In aceasta situatie legitimitatea puterii se facea prin divinitate, ea fiind exterioara omului, societatii.

2. Al doilea tip este legitimarea carismatica

Acest tip de legitimitate al puterii se face de catre persoana carismatica a conducatorului. Acesta
sub diferite forme (duce, fuhrer, conducator, capitan, mare lider) prin calitatile sale naturale
exceptionale, legitimeaza puterea, se impune maselor care il accepta legitimand astfel puterea.

In aceasta situatie, legitimitatea puterii se face cu concursul si adeziunea maselor. Calitatile

morale, volitive, politice, intelectuale ale conducatorului au rolul decisiv in legitimitatea politica.
In realitate, nu este vorba de o legitimitate a guvernului, a puterii, ci o manipulare a maselor, a
fortei de persuasiune si instinct, de dominare pe care conducatorul o are asupra celor guvernati. La
aceasta trebuie sa adaugam si calitatile strict personale ale liderului - frumusetea fizica, prezenta
scenica, gesticulatiile, stilul exprimarii, caldura si atractia pe care o emana, sinceritatea, cinstea,
modestia, toate acestea contribuind in mare masura la explicarea impunerii si dominarii. Asa a fost
cazul in istorie cu Cicero, Napoleon, Cuza, Charles de Gaulle, J.F.Kennedy.
 3. Ultimul tip este cel al legitimarii civile sau legale

A aparut in societatea moderna, odata cu democratismul politic. Ea se intemeiaza pe lege, pe votul

popular, pe referndum, care prin acesta legitimeaza puterea politica. Aceasta forma de legitimitate,
prin acordul majoritatii, asigura cea mai mare stabilitate si da eficienta guvernarii. Tipurile de
legitimitate nu fiinteaza in stare pura, pe parcursul unui regim politic de la instaurare pana la
caderea lui, ea se poate modifica sau in aceeasi perioada, pot fiinta doua tipuri de legitimitate:
carismatica cu cea legala sau divina cu carismatica, etc.

Autoritatea

Pentru a-și exercita rolul său în cadrul societății puterea politică utilizează o serie de
mijloace economice, sociale, ideologice, politice, folosindu-se de metode ca convingerea sau
constrângerea.

Capacitatea puterii de a-si impune vointa sa în societate printr-o diversitate de mijloace si metode,
pentru a-i asigura stabilitatea si functionalitatea, constituie autoritatea politica. Autoritatea politica
este o ipostaza a puterii politice; ea reprezinta modalitatea concreta de manifestare a puterii.

Forta puterii politice este cu atât mai mare cu cât autoritatea politica se realizeaza mai ales prin
convingere, prin adeziunea membrilor societatii la activitatea puterii politice. Cea mai simpla
definitie a autoritatii ar putea fi: capacitatea puterii de a obtine ascultare fara constrângere.
Stabilitatea societatii este legata în mod direct de forta puterii ca autoritate politica. Altfel spus,
autoritatea politica este ipostaza puterii când se bazeaza pe forta argumentelor si nu pe argumentul
fortei.

Autoritatea politică poate fi deținută în primul rând de reprezentanții statului și ai

instituțiilor acestora. Însă această autoritate o poate avea și alte persoane: de exemplu
reprezentanții sindicatelor, patronatelor sau a ONG-urilor. În diferite contexte unde este necesară
cooperarea dintre oameni ideea de autoritate în sens politic devine extrem de importantă, un
expemplu relevant este reprezentat de obștile tradiționale, sau în genereal în contextele în care
oamenii trebuie să coopereze petnru a gestiona un lucru care este la comun. Totuși deseori este
spus că autoritatea este a persoanelor individuale, fapt ce ne trimite la ideea că oficialii statului
au o autoritate, deoarece aceștia aparțin de instituțiile statului care au autoritate, totuși și despre
cetățenii care nu au această autoritate sunt predispuși să li se aplice aceasta.

Dacă însă admitem că autoritatea este altceva decât doar puterea, că ea este putere de un
anumit fel – anume, putere legitimă – atunci problema care se ridică este aceea a modalităţii de a
justifica autoritatea. Poate fi justificată puterea ca putere legitimă?

Poate că cea mai cunoscută justificare a autorităţii politice ca una absolută este cea produsă
de Th. Hobbes în Leviathanul. După Hobbes, putem justifica faptul că statul are putere absolută
asupra membrilor unei societăţi. Pentru a-şi păstra vieţile şi a-şi asigura o existenţă confortabilă,
oamenii, susţine Hobbes, au creat şi au menţinut societăţi politice în care se asigură pacea şi
dezvoltarea comerţului; iar singura formă viabilă de astfel de societăţi sunt cele în care suveranul
are puteri absolute.

Libertatea publică

Incepand cu secolul XVIII se conferau noi semnificatii libertații. In conceptia lui Jean
Jacque Rousseau libertatea nu poate exista decat in corelatie cu justitia si cu legile juridice.In
conceptia sa a fi liber nu inseamna a face ce vrei, ci a te supune vointei altuia.Nici stapanul nu
poate fi liber ,in virtutea faptului ca ,limitand libertatea celorlalti este supus la randul sau unei
"vointe dezordonate".Asadar, nu exista libertate acolo unde sunt legi sau unde o anumita persoana
se situeaza deasupra legilor.Rousseau se refera si la libertatea popoarelor afirmand ca un popor
liber se supune conducatorilor nu ca o sluga stapanului sau ,ci se supune ,in primul rand,legilor
statului, un popor este liber in masura in care guvernantii reprezinta cu adevarat organul legii si
nu folosesc organele și putrea politica pentru a submina capacitatea cetateanului de a se exprima
liber fie ca este la nivel public sau fie ca este la nivel politic.

Implicit de conceptul de libertate se leagă si libertatea politica, ibertatea politică semnifică

posibilitatea individului de a participa la viaţa politică, atât în planul acţiunii, practicii politice, cât
şi cel al activităţii spirituale, al teoriei politice.

Libertatea politică se manifestă ca libertate de acţiue -participarea individului la activitatea

politică, capacitatea sa de se exprima în acte politice(afiliere sau simpatie politică, susţinerea sau
contestarea tipului de putere existent la un momentdat în societate, contribuţii la elaborarea şi
transpunerea în viaţă a programelor politice, prezenţăactivă în campaniile electorale, implicarea în
activitatea de propagandă politică, exercitarea, încunoştinţă de cauză, a dreptului de vot etc.);
libertate de gândire (dreptul de a avea idei personale asupra unor probleme politice); libertatea de
opinie; libertatea de expresie– dreptul de liberă comunicare, de publicare a propriilor opinii
politice; libertatea – nota J.S. Mill – reclamă „existenţa libertăţii de conştiinţă (…) a libertăţii de
gândire şi de spirit, a unei libertăţi absolutede opinie şi de atitudine în toate chestiunile practice
sau speculative (…) Libertatea de a exprima public opinii (…) fiind la fel de importantă ca şi
libertatea de gândire (…)”

Consider ca puterea politica si astfel caracteristicile ei amintite anterior reusesc usor sa

devina o modalitate de dominare si de subordonare a libertatii intr-o oarecare masura, deoarece
impune individului un anumit stil de viata uneori care poate fi daunator pentru acesta, luand
exemplu cazului comunist legitimarea acestuia si a puterii acestuia a dus la o inchidere si o rupere
a tarii de cadrul international democratic, ne lasand loc si unei noi viziuni si unei noi interactionari
cu acest cadru.