Argument

Crimele în serie sunt evenimente care au un mare impact asupra populaţiei în rândul căreia îşi face loc o
atmosferă de temere, de nelinişte şi chiar panică. Întocmirea profilului psihologic al făptuitorului, în cazul
criminalului în serie este de o importanţă deosebită, contribuind prin această modalitate la direcţionarea
investigaţiilor şi cercetărilor într-un anumit sens, reducerea numărului bănuiţilor şi în mod sigur, la ajungerea mult
mai repede la momentul final – identificarea criminalului – şi luarea măsurilor legale.
Despre cazul BOTA GRIGORE – UCIGAŞUL DE BOSCHETARI, s-a scris foarte puţin, cu toate că acesta
ar putea ocupa primul loc într-un top al criminalilor în serie din România, cu cele unsprezece cadavre găsite pe
malul râului Săsar, în anul 2000, înaintea unor cazuri mult mai celebre ca Ion Râmaru, Sârcă Ioan sau Vereş
Romulus. Poate şi prin prisma faptului că, victimele lui Bota Grigore, proveneau din rândul „boschetarilor”, cazul
nu a prezentat un mare interes pentru mass media, societatea civilă, poate chiar şi pentru anchetatori… Totuși, în
art. 186 din Cod penal, omorul este definit ca „uciderea unei persoane”, fără a face o diferenţiere între poziţia
socială sau valoarea acesteia.
Crima în serie, poate fi unul dintre puţinele tipuri de omucidere cu şanse de prevenire.

Profilul psihologic al criminalului în serie

Procesul de profiling, este definit ca o tehnică investigativă, prin care se identifică caracteristici
importante ale personalităţii şi comportamentului unui infractor, pe baza analizei crimei/crimelor pe care el sau
ea le-a comis. Profiling-ul, nu furnizează identitatea unui infractor, dar indică tipul de persoană cel mai probabil,
care ar fi putut comite crima datorită caracteristicilor unice certe şi nu încearcă să explice acţiunile unui infractor
violent[1].
Pentru a evidenţia personalitatea criminalului, profilerul lucrează, în principal, pe baza
fotografiilor criminalistice de la locul faptei şi a datelor din dosarele medico-legale. În acest demers, profilerul
parcurge următoarele etape: studierea detaliată a dosarului cauzei, efectuarea examenului victimologic (biografic
şi medico-legal), stabilirea şi evaluarea modului de operare, estimarea mobilului posibil al crimei şi în final
elaborarea profilului psihologic al prezumtivului criminal.
Prima problemă care şi-o pune profilerul, este cărei categorii îi aparţine criminalul: „psihopat-
organizat” sau „psihotic-dezorganizat”. La criminalul în serie „psihotic-dezorganizat”, locul crimei este
întotdeauna în mare dezordine, o dovadă că acţionează impulsiv şi nu îşi poate „controla” în totalitate victima.
Adesea, crimele sale sunt spectaculoase şi deosebit de sângeroase. În schimb, un criminal „psihopat-organizat” îşi
poate planifica omorul cu minuţiozitate şi nu va lăsa prea multe indicii. Mai rar, se întâlneşte şi tipul intermediar
„organizat-dezorganizat”.
A doua problemă se referă la modul de operare, care poate permite evaluarea inteligenţei
criminalului. Este un concept dinamic, ce se modifică în funcţie de curajul criminalului, de traseul parcurs, de
dorinţa de a plasa anchetatorii pe alte piste etc. Prin modul de operare se face legătura între fapte, stabilindu-se
numărul omorurilor comise de un criminal.
A treia problemă este „semnătura” sau „amprenta” criminalului. Pentru a sfida, criminalul în serie
pune în scenă corpurile victimelor sale, depersonalizându-le prin diverse procedee: legare, ştrangulare, acoperire,
dezbrăcare, mutilare, secţionare şi plasare în diferite locuri etc. Acestea constituie indicii relevante asupra
disfuncţionalităţii personalităţii autorului. În unele cazuri, criminalul inscripţionează pe corpul victimei anumite
iniţiale sau semne, indicii-simbol ale personalităţii sale. Pe baza acestor indicii, profilerul stabileşte legăturile
dintre diferite crime. Această „semnătură” poate fi schimbată de criminal pentru a deruta ancheta.
Tehnica de lucru a profilerului, se bazează pe o profundă cunoaştere şi înţelegere a psihologiei
comportamentului uman. Toate acestea conduc la o reconstituire mentală a desfăşurării faptelor şi de aici, la
conturarea portretului psihologic al criminalului. Acest portret este un rezultat al asocierii de probe şi de intuiţii
care permite anchetatorilor să trieze diferitele piste şi să elaboreze strategii de capturare. Întocmirea profilului
psihologic al făptuitorului, în cazul criminalului în serie este de o importanţă deosebită, contribuind prin această
modalitate la direcţionarea investigaţiilor şi cercetărilor într-un anumit sens, reducerea numărului bănuiţilor şi în
mod sigur, la ajungerea mult mai repede la momentul final – identificarea criminalului – şi luarea măsurilor legale.

Prezentarea cazului BOTA GRIGORE – „Ucigaşul de boschetari”

În perioada aprilie-august 2000, pe ambele maluri ale râului Săsar şi în apropierea Gării din Baia Mare,
au fost găsite unsprezece cadavre, în diferite stadii de descompunere. Acest lucru a creat o adevărată psihoză în
oraş, malurile Săsarului, de obicei loc de plimbare, joacă şi plajă pentru localnici, devenind pustii. În toate
cazurile cadavrele au fost la început neidentificate, reuşindu-se identificarea prin mijloace dactiloscopice (mai
puţin în două cazuri, privind cadavrele cu identititate necunoscută, găsite la 18 august 2000).
Nouă dintre cadavre au fost găsite pe malul râului Săsar, iar două cadavre în zona gării C.F.R. din Baia Mare,
în locurile frecventate de boschetari, după cum urmează:

1. 22 aprilie 2000, malul drept al rîului Săsar, B.Marius Lucian;

2. 15 mai 2000, în rîul Săsar, Bălăjan Gavrilă;
3. 15 iunie 2000, în zona gării C.F.R Baia Mare, Z. Teofil;
4. 10 iulie 2000, în zona gării C.F.R. Baia Mare, G. Ioan;
5. 1 august 2000, în rîul Săsar, A. Viorel;
6. 4 august 2000, pe malul drept al rîului Săsar, J. Alexandru;
7. 12 august 2000, pe malul rîului Săsar, B. Vasile;
8. 16 august 2000, pe malul drept al rîului Săsar, V. Zoltan;
9. 18 august 2000, pe malul stîng al rîului Săsar, C.I.N. (schelet);
10. 18 august, pe malul drept al rîului Săsar, C.I.N (schelet);
11. 19 august 2000, pe malul drept al rîului Săsar, B. Ioan.

Cu ocazia cercetării la faţa locului şi a efectuării autopsiei cadavrelor, au rezultat următoarele aspecte:

 La data de 22 aprilie 2000, a decedat la Spitalul din Baia Mare, numitul B. Marius, ce a fost atacat în
parcul de lîngă rîul Săsar, probabil în timp ce dormea, întrucît la faţa locului nu au fost găsite alte urme;
cauza decesului: „contuzie cerebrală cu fractură de calotă şi bază craniană, produse prin loviri active,
repetate cu un corp dur de formă neregulată (probabil piatră)”.
 La data de 15 mai 2000, este găsit în râul Săsar un cadavru cu identitate necunoscută, cu pantalonii
coborâţi înspre genunchi. În urma efectuării de comparaţiuni dactiloscopice, a fost stabilită identitatea
acestuia în persoana numitului B. Gavrilă, stabilindu-se că şi acesta a fost lovit cu o piatră, în partea
stânga a capului;
 La data de 15 iunie 2000, este găsit în apropierea gării C.F.R, cadavrul numitului Z. Teofil, ce prezenta
mai multe leziuni în zona capului. Iniţial s-a concluzionat că, acesta a căzut din tren.
 La data de 10 iulie 2000, a fost descoperit în spatele staţiei PECO SHELL, din apropierea gării C.F.R, un
cadavru cu identitate necunoscută, ce prezenta urme evidente de violenţă, respectiv o lovire activă în
zona retroauriculară stînga. Ulterior a fost identificat în persoana lui G. Ioan, de 64 ani, cunoscut de mai
mulţi ani ca boschetar. La autopsierea cadavrului, s-a constatat că moartea a fost violentă şi s-a datorat
unei lovituri puternice cu un corp contondent dur, în momentul cînd victima avea capul sprijinit pe sol
(dormea).
 La data de 1 august 2000, în rîul Săsar, la circa 150 metrii de podul situat la intersecţia Bulevardului
Republicii cu Independenţei, a fost găsit un cadavru cu identitate necunoscută, care prezenta leziuni
craniene şi corporale. Medicii legişti au concluzionat în urma efectuării autopsiei, că moartea s-a datorat
asfixiei mecanice prin înec. Cadavrul a fost identificat ulterior, acesta fiind A. Viorel, persoană fără
căpătâi, ce frecventa mediile boschetarilor.
  La data de 4 august 2000, pe malul drept al râului Săsar, în apropierea blocului nr. 24, de pe b-dul
Independenţei, a fost găsit cadavrul unei persoane de sex masculin, ce prezenta o plagă zdrobită în zona
retroauriculară stînga. În urma efectuării autopsiei, s-a stabilit că mecanismul producerii ei au fost
loviturile active cu un corp dur, în timp ce victima se afla în poziţia culcat. În urma efectuării de
comparaţiuni dactiloscopice, a fost identificată victima în persoana lui J. Alexandru, de 39 ani.
 La data de 12 august 2000, a fost găsit pe malul drept al râului Săsar, parţial în apă, cadavrul unei
persoane de sex masculin, la o distanţă de aproximativ 70 metrii de locul în care a fost găsit J. Alexandru.
În urma efectuării cercetării locului faptei şi a examinărilor făcute de medicul legist, s-a stabilit că
victima a fost lovită cu un corp dur, în timp ce dormea pe sol. După comiterea faptei, autorul a târât şi a
aruncat cadavrul în apă de la o înălţime de 25 metrii. În urma efectuării de comparaţiuni dactiloscopice,
a fost identificată victima în persoana lui B. Vasile, de 38 ani, cunoscut ca alcoolic şi boschetar.
 La data de 15 august 2000, a fost găsit în albia secată a râului Săsar, la circa 20 metrii în aval de locul în
care a fost găsit J. Alexandru, un cadavru de sex masculin, acoperit cu pietre de râu, în stare avansată de
descompunere, prezentând fracturi ale coastelor 1 şi 7, parasternal stânga şi transversala a vertebrei T8.
Concluzia medicilor legişti, a fost că leziunile erau create de un corp dur, prin extensie şi în nici un caz
prin lovire activă, moartea datând de 2-3 luni. Lucrătorii criminalişti au reuşit ridicarea „mănuşii morţii”
şi in urma efectuării de comparaţiuni dactiloscopice, au stabilit că victima se numea V. Zoltan, de 63 ani.
 La data de 18 august 2000, în urma acţiunilor de scotocire întreprinse de echipele de poliţişti pe malurile
râului Săsar, au fost găsite două schelete. Primul, găsit pe malul stâng al râului Săsar, era acoperit parţial
cu pietre şi pământ. Medicul legist a apreciat că moartea acestei persoane a survenit în urmă cu 4-6 luni.
La nivelul calotei craniene, prezenta două fracturi (una la baza craniului şi cealaltă spre sutura sagitală),
care au putut fi create în cadrul unei acţiuni de lovire cu sau de corpuri dure, neexcluzându-se
posibilitatea vehiculării prin apă.

Cel de-al doilea schelet, găsit pe malul drept al râului Săsar, aparţinând unei persoane de sex masculin,
prezenta un traumatism cranian, care s-a putut produce prin mecanism de loviri active cu corp contondent dur, cu
suprafaţă limitată, neputându-se stabilii legătură de cauzalitate între traumatismul cranian şi deces. Cu ocazia
cercetării la faţa locului, au fost găsite fire de păr şi o proteză dentară. Cele două cadavre , nu au fost identificate
până în prezent.

 La data de 19 august 2000, pe malul râului Săsar, a fost găsit cadavrul unei persoane aflate în stare
avansată de descompunere. Concluzia medicului legist a fost că a fost că persoana respectivă a fost
dezmembrată în două de câinii vagabonzi, iar calota craniană era despicată în mai multe bucăţi şi
prezenta fracturi, rezultate în urma unor loviri cu sau de un corp dur. Lucrătorii criminalişti au ridicat
„mănuşa morţii” de pe degetul mare al mâinii drepte, iar în urma efectuării de comparaţiuni
dactiloscopice, s-a stabilit identitatea cadavrului în persoana lui B. Ioan, de 54 ani, din Baia Mare.

În urma activităţilor specifice desfăşurate de lucrătorii de poliţie, s-a reuşit prinderea în noaptea
de 21/22.08.2000, în zona staţiei C.F.R. Baia Mare, a autorului crimelor, în persoana numitului Bota Grigore, de 41
ani, din municipiul Baia Mare, în momentul în care încerca să-l lovească în cap, cu o piatră, pe un „boschetar”. În
momentul în care a fost prins de patrula de poliţie, Bota Grigore a afirmat: “Jur pe cruce şi pe Evanghelie că n-am
făcut nimic. Nu poţi trece de boschetari, te împiedici de ei peste tot, în Gară, în Săsar. Te înjură, nu te mai poţi
plimba de ei. Dacă aş avea un pistol i-aş împuşca pe toţi!”
În continuare, redau fragmente din Sentinţea penală nr. 47 din 27 februarie 2002, prin care
Tribunalul Maramureş aplică inculpatului Bota Grigore, pedeapsa detenţiunii pe viaţă, pentru săvârşirea
infracţiunii de omor deosebit de grav, prevăzut de art. 176, alin. 1, lit. „c” Cod Penal:
 „S-a reţinut că inculpatul, persoană cu atracţie sexuală spre persoane de acelaşi sex, în vara
anului 2000, căutându-şi parteneri în rândul persoanelor fără locuinţă ce se adăposteau noaptea în tufişurile de pe
malul râului Săsar din zona oraşului Baia Mare, a ucis prin lovituri aplicate cu pietre un număr de trei persoane,
care nu au acceptat să întreţină cu el relaţii sexuale nefireşti. Astfel, procedând în acest mod, inculpatul a ucis în
noaptea de 10 iulie 2000 pe victima G. loan, în noaptea de 3/4 august pe victima J. Alexandruiar în perioada 4-7
august 2000, tot pe timp de noapte pe victima B. Vasile.
Inculpatul Bota Grigore este căsătorit cu soţia sa Bota Maria, de 15 ani, însă din căsătoria acestora
nu au rezultat copii. Relaţiile sexuale dintre cei doi soţi erau sporadice iar în ultimii ani, au lipsit în totalitate,
inculpatul nefiind interesat, sub acest aspect, de soţia sa. În schimb, încă din tinereţe, înculpatul manifesta
atracţie faţă de persoanele de de sex masculin, cu care obişnuia să întreţină relaţii sexuale pe cale orală (rezultă
din declaraţia inculpatului).
Soţia inculpatului a aflat despre preferinţele sexuale ale soţului său de la organele de poliţie care, în perioada
1986-1987, l-au prins şi reţinut pe inculpat pentru faptul că a întreţinut relaţii sexuale nefireşti cu un alt bărbat.
De asemenea, în urmă cu 3 ani, martora Bota Maria l-a surprins pe inculpat la domiciliul lor, în pat cu un bărbat,
motiv pentru care acesta a reacţionat extrem de violent, din cauza bătăii primite, martora fiind nevoită să se
refugieze la vecini .
În vara anului 2000, în căutare de parteneri cu care să întreţină relaţii sexuale nefireşti, inculpatul
a început să frecventeze zona Staţiei CFR Baia Mare şi malurile râului Săsar din zona municipiului Baia Mare, locuri
unde pe timpul nopţii se adăposteau diverse persoane fără locuinţă.
La data de 10 iulie 2000, după ce s-a înnoptat, inculpatul s-a deplasat în acest scop, în zona
Staţiei CFR Baia Mare şi deplasându-se paralel cu terasamentul căii ferate s-a apropiat de Staţia de benzină
SHELL, unde între gardul benzinăriei şi terasament, dormea victima G. Ioan.
Inculpatul s-a apropiat de victimă şi a scuturat-o ca să se trezească, după care i-a propus să
întreţină relaţii sexuale pe cale orala, dar victima a reacţionat cu iritare, adresându-i inculpatului cuvinte
obscene şi cerându-i să plece. Datorită faptului că a fost refuzat, inculpatul a luat o piatră şi i-a aplicat victimei
mai multe lovituri puternice în zona temporală stânga, după care a părăsit neobservat locul faptei. Cadavrul
victimei a fost găsit a doua zi şi efectuându-se autopsia cadavrului s-a constatat ca moartea numitului G. loan, a
fost violentă, că ea s-a datorat contuziei, delacerării şi hemotragiei meningocerebrale cu fracturi craniene,
leziunile tanatogeneratoare precum si corespondentul lor extern (plaga pleznită retroauriculara stâgă şi
echimozele de la nivelul pavilionului urechii stângi) putându-se produce prin acţiunea de loviri active cu un corp
contondent dur, în cadrul unei heteroagresiuni (…).
Ulterior comiterii acestor fapte, în noaptea de 21/22 august 2000, inculpatul a încercat să
întreţină relaţii sexuale nefireşti cu martorul P. loan, care dormea întâmplător pe iarbă, în zona Garii CFR Baia
Mare, din declaraţia martorului rezultând că inculpatul a avut şi de această dată un bolovan asupra sa. Martorul
care s-a trezit când inculpatul s-a aruncat asupra sa, a reuşit să anunţe imediat o patrulă a poliţiei, care l-a prins
şi condus pe inculpat la sediu, în timpul cercetărilor ce au urmat stabilindu-se că acesta
este autorul crimelor comise asupra persoanelor fără adăpost, pe raza oraşului Baia Mare.
În cursul urmăririi penale, inculpatul atât la interogator şi în declaraţiile scrise personal cât şi cu
ocazia prezentării materialului de urmărire penală a recunoscut săvârşirea infracţiunilor. În schimb, în faţa
instanţei, a negat comiterea lor, susţinând că declaraţiile de recunoaştere din faza de urmărire penală le-a dat sub
presiunea şi ameninţările anchetatorilor.
Chiar dacă inculpatul nu a mai recunoscut în faţa instanţei comiterea faptelor, din actele dosarului
rezultă în mod indubitabil că acesta este vinovat de săvârşirea lor, declaraţiile de recunoaştere ale acestuia
coroborându-se cu celelalte fapte şi împrejurări stabilite prin ansamblul probelor existente în cauză.
Astfel, în cauză s-a stabilit că inculpatul îşi căuta parteneri sexuali în rândul categoriei de
persoane din care făceau parte şi victimele, categorie faţă de care avea, în acelaşi timp, şi o mare aversiune, ceea
ce explică reacţiile sale violente în momentul în care era refuzat. De asemenea, inculpatul a fost recunoscut de
martorul T. Gheorghe ca fiind persoana ce i-a propus să întreţină relaţii sexuale nefireşti şi care l-a ucis pe J.
Alexandru iar apoi inculpatul a fost prins de organele de poliţie într-o împrejurare similară, celelalte două crime
recunoscute de acesta în cursul urmăririi penale fiind comise în împrejurări asemănătoare. Totodată, procedându-
se la examinarea inculpatului cu tehnica poligraf, a rezultat că acesta a fost sincer când a recunoscut comiterea
faptelor.
Inculpatul a fost supus în timpul urmăririi penale unei expertize medico – legale psihiatrice, care a
concluzionat că prezintă diagnosticul tulburare de preferinţă sexuală de tip homofil, că păstrează capacitatea
psihică de apreciere critică a conţinutului şi consecinţelor faptelor sale şi că are discernământul păstrat în raport
de faptele pentru care era cercetat. Comisia de Avizare şi Control de pe lângă I.N.M.L. ” Mina Minovici” Bucureşti
a recomandat însa efectuarea unei noi expertize medico – legale psihiatrice ce a fost dispusă în timpul cercetării
judecătoreşti, în de expertiză medico – legală întocmit de Institutul de Medicină Legală “Mina Minovici” Bucureşti,
concluzionându-se că inculpatul Bota Grigore, a prezentat la data comiterii faptelor, ca şi în prezent psihopatie
antisocială, că a avut capacitate psihică de apreciere critica asupra faptelor de care este învinuit şi fată de care
discernământul a fost păstrat.”
În cazul ucigaşului de boschetari – Bota Grigore, profilul psihologic formulat anterior prinderii
acestuia a fost următorul:
– infractor bărbat;
– bolnav psihic pe fond sexual sau cu deviaţie sexuală (victimele au fost găsite cu şliţul pantalonilor desfăcut sau
cu pantalonii traşi în jos);
– laş, nu lasă victimei nici o şansă (lovea cu piatra direct din mână, în timp ce victima dormea);
– putea fi un homosexual timid sau care nu-şi mai găsea un partener;
– căuta victime, care întotdeauna au fost sub influenţa alcoolului şi probabil consuma băuturi alcoolice cu ele.
După identificarea lui Bota Grigore, cercetările au evidenţiat următoarele:
– cel în cauză a fost agresat sexual încă din minorat, fără a avea vreodată o viaţă sexuală normală;
– în armată era cunoscut ca homosexual (sex oral);
– când s-a căsătorit (la 26 de ani), a făcut-o de formă, fără a avea o viaţă sexuală normală. Şi după ce s-a
căsătorit, a frecventat baia comunală unde-şi găsea parteneri. În anul 1989, a fost prins în flagrant în timp ce
acostase un bărbat cu care a întreţinut o relaţie sexuală pe cale orală, fiind condamnat contravenţional. Pe
măsură ce a înaintat în vârstă, şi-a găsit tot mai greu parteneri de sex. A început să frecventeze locurile virane,
unde-şi găsea parteneri printre boschetari, care, de cele mai multe ori, acceptau o partidă de sex oral pentru o
sticlă de băutură. Când „propozabilii” ripostau fizic sau verbal, Bota Grigore îi anihila prin lovire directă, cu
pietre găsite în câmpul infracţional.
În cazul lui Bota Grigore avem o „dedublare” de personalitate, poate clasică. În familie şi la
serviciu era un om deosebit: bun soţ (în afara tragediei sexuale, pe care soţia o accepta datorită celorlalte
calităţi), bun cofetar şi bucătar, un partener spiritual cu un umor fin şi inteligent, bun coleg, iar cealaltă faţă este
a criminalului care ucide fără scrupule oameni, fără o posibilitate efectivă de a se apăra.
Bota Grigore a fost judecat la Tribunalul Maramureş, fiind trimis în judecată pentru comiterea
infracţiunilor de omor, art. 174 Cod penal şi omor deosebit de grav art. 176 lit. “c” Cod penal, cu aplicarea art. 33
lit. “a” Cod Penal). Cu toate că, după locul şi intervalul de timp în care au fost găsite cadavrele, leziunile
prezentate de acestea (plăgi zdrobite în regiunea capului), este mai mult decât probabil, că Bota Grigore a ucis
mai multe persoane (chiar el a declarat acest lucru cu ocazia testării la poligraf), a fost trimis în judecată numai în
trei cazuri, în celelalte concluziile medico-legale nefiind ferme şi clare, datorită faptului că nu s-a putut stabili în
mod sigur cauza morţii, din cauza gradului avansat de descompunere al cadavrelor.
PROFILUL PSIHOLOGIC AL CRIMINALULUI KONSTANTINOS PASSARIS.
Subcomisar de poliție KISS CSABA – şeful laboratorului de Detecție a Comportamentului Simulat din cadru
D.G.P.M.B.
DATE GENERALE
Numele: Passaris Konstantinos
Cetăţenia: greacă
Vârsta: 28 de ani
Sex: bărbătesc
Nivel şcolarizare: 14 clase
Ultimul loc de muncă: militar în forţele armate elene
Statut marital: necăsătorit
Constituţie fizică: atletică
Mediu social de provenienţă: familie dezorganizată, mama l-a părăsit când avea 8 ani, tatăl se află în penitenciar
condamnat pentru acţiuni de tip terorist (a pus trei bombe într-un supermarket din Athena), dar şi pentru furturi
din locuinţe. Numitul K.Passaris a crescut într-un orfelinat şi ulterior într-un centru de reeducare minori.
ANTECEDENTE PENALE sau „cartea de vizită”
– la vârsta de 13 ani agresează cu cuţitul pe un coleg de orfelinat;
– la vârsta de 14 ani este prins având asupra lui o cantitate de drog, cocaină, pe care urma să o comercializeze,
este mutat într-un centru de reeducare minori;
– la vârsta de 19 ani intră în cadrul forţelor armate elene pentru satisfacerea stagiului militar, după declaraţiile
lui, mai mult obligat, având de ales între armată şi închisoare;
– la vârsta de 21 de ani este condamnat de un tribunal militar la un an şi 8 luni închisoare pentru dezertare;
– la vârsta de 24 de ani este deja căutat de poliţia elenă pentru mai multe jafuri comise asupra unor firme.
Este arestat. Cu ocazia cercetărilor se solicită un examen neurologic, in timpul transportului spre spital, maşina
care ducea deţinuţii, s- a oprit la tribunal unde au fost lăsaţi câţiva dintre ei. Cu această ocazie se pare că
apropiaţi ai lui Passaris i-au dat un pistol. F.a spital acesta evadează. Sunt împuşcaţi doi poliţişti precum şi cel
care îi dăduse arma lui K.Passaris.
– în data de 02.03.2001, Passaris, împreună cu un alt individ neidentiiîcat, jefuiesc sucursala Băncii Public
Power Corporation din cartierul atenian Periseri. Un casier încearcă să se opună şi este împuşcat mortal de către
K.Passaris.
– la data de 11 .05.2001 se pare că Passaris a împuşcat-o mortal pe Slavesva Blagka, o bulgăroaică de 23 de ani,
care ştia prea multe despre subiect. Cadavrul fetei a fost găsit în parcul Trocadero din sudul Athenei. La câteva
ore după ce este găsit cadavrul, Passaris şi un complice român au comis două jafuri armate în portul oraşului
Pireu. După o urmărire spectaculoasă şi un schimb de focuri, cei doi abandonează maşina şi reuşesc să scape de
poliţie.
– la sfârşitul lunii iulie 2001 poliţia reuşeşte să îl localizeze, încercuind zona cu peste 50 de cadre. K. Passaris
reuşeşte să scape, iar şeful Poliţiei Elene îşi dă demisia.
– în luna septembrie 2001, Kostas, după cum îl strigă prietenii, intră în mod ilegal în România cu un paşaport
fals, având asupra lui, după propriile declaraţii, două arme: o armă automată model “Scorpio” cu amortizor şi un
revolver tip “Smith Welson”.
– în noaptea de 24 – 25.11.2001 îi împuşcă mortal pe cei doi agenţi ai casei de schimb valutar „Mundi Exchange”
şi sustrage suma de 575 milioane în lei şi diferite valute. La această ultimă infracţiune participă şi numita Mioara
B.
– în seara zilei de 27.11.2001 este arestat.
DATE REZULTATE DIN STUDIUL DOSARULUI
Trăsături ce constituie nucleul personalităţii criminalului. Personalitatea reprezintă un construct complex,
procesual, de dimensiuni şi trăsături care conferă individualitate, unicitate, în modul de a fî şi de a acţiona al unei
persoane. Ea merge dintr-un ansamblu de potenţial moştenite care se interacţionează cu influenţele mediului
familial, şcolar, profesional mtr-o permanentă filtrare determinată de cadrele propriilor experienţe. Se generează,
astfel, atitudini cvasiindividuale în raport cu persoane, evenimente, instituţii şi moduri de a acţiona, corelate lor.
Studiul personalităţii infractorului reprezintă încercarea de a descoperi şi explica constelaţia de dimensiuni, modul
de emergenţă, precum şi cauzele care determină actualizarea ei, într-un comportament criminal. Deoarece, de
cele mai multe ori, actul infracţional este un act ascuns, el este studiat în baza documentelor care încearcă să-l
reconstituie.
Dosarul inculpatului K.Passaris privind ultima infracţiune conţine aproape 500 de pagini de mărturii, expertize,
cercetări la faţa locului, reconstituiri. Fiecare dintre aceste documente are propriul roi în stabilirea adevărului,
reprezentând ’’cărămizile” procesului penal. Ele dau însă şi informaţii utile despre modul de a fi, de a acţiona, de
a gândi ai principalilor “actori” implicaţi, despre personalitatea acestora.
Cea mai vizibilă caracteristică a personalităţii lui K.Passaris este opoziţia făţişă în raport cu organele de aplicare a
legii (poliţia). Ea este observabilă din primul moment al arestării sale şi continuă de-a lungul întregului proces
pena). Această atitudine de beligeranţă în raport cu reprezentanţii instituţiei de aplicare a controlului social nu
este decât o expresie a unei dimensiuni antisociale a personalităţii lui. Passaris este un infractor căruia nu îi pasă
de lege, se simte deasupra ei, şi cel puţin egal cu cei care o aplică.
La finele anului 2002, K.Passaris înaintează instanţei un memoriu care se vrea a fi o chintesenţă a filosofiei de
viaţă a inculpatului. Redau în continuare câteva idei ce exprimă clar opoziţia anterior menţionată: “Din şcoală şi
până în armată am cunoscut nedreptatea şi inegalitatea. Toţi eram egali dar cîţiva erau mai egali… Nea vând deci
credinţa în vreo ideologie, dar neavând nici ceva nou de propus şi, bineânţeles, negând să trăiesc ca un sclav,
nesupunându-mă nedreptăţii, am ales ilegalitatea. După trei tentative de omor la adresa mea toate fiind
organizate de poliţie după uciderea cu sânge rece a doi dintre prietenii mei, a unuia Ia nici un metru distanţă în
faţa mea, neînarmat fiind, consider că am dreptul să vorbesc despre o situaţie beligerantă. Neluând în considerare
şi alte motive, aceste acţiuni în sine. sunt motive de război! Şi după cum se ştie, războiul provoacă victime de
ambele părţi, însă nu eu am trasat limitele acestui război, eu doar le-am urmat până în punctul în care a ajuns şi
duşmanul’’. Este observabil cum subiectul găseşte justificări externe pentru conduita sa cum ar fi: inegalitate a
şanselor sociale, abuzuri ale organelor de aplicare a legii.
O caracteristică semnificativă a personalităţii lui K.Passaris este impulsivitatea. Aceasta se defineşte în cazul lui ca
o tendinţă de a acţiona nechibzuit, nereflectat, trecerea la act rcalizându-se incoercibil, imperios, cu un slab
control al voinţei şi cu consecinţe, în majoritatea situaţiilor, periculoase. Modul de desfăşurare a ultimei
infracţiuni dovedeşte prezenţa acestei laturi în personalitatea subiectului, precum şi faptul că, în situaţii
favorizante, ea devine dominantă. Infracţiunea din noaptea de 24-25.11.2001 a fost săvârşită pe un bulevard
ultracentral al capitalei, la o oră la care circulaţia era semnificativă fără nici un fel de pregătire prealabilă, la 800
de metri de sediul unei secţii de poliţie şi, având ca motiv dorinţa de a-i demonstra unei femei calităţile de
infractor temut.
De altfel martora B. Mioara, care l-a însoţit pe K.Passaris de-a lungul întregii perioade, redă sugestiv
comportamentul impulsiv al criminalului. “Ne plimbam pe bulevard şi la un moment dat trecând pe lângă o casă de
schimb valutar, Kostas m-a întrebat dacă vreau să văd cum facc el rost de 50 de dolari. Eu i-am răspuns că nu, el a
râs şi a spus că a glumit. Am intrat într-o casă de schimb valutar, inculpatul a întrebat-o pe vânzătoare dacă
schimbă valută pe loc şi la răspunsul afmnativ al acesteia, inculpatul a spus că va reveni în două minute. Acea casă
de schimb este situată într-o scară de bloc dar era prevăzută cu grilaje, accesul fiind permis doar la ghişeu.
Inculpatul mi-a spus să mergem la o altă casă de schimb şi în momentul în care a ajuns în dreptul casei de schimb
„Mundi Exchange”, inculpatul s- a întors cu spatele, a încărcat pistolul pe care îl avea asupra lui… M-a luat de
mână şi am intrat împreună în incinta casei de schimb. înăuntru erau doi bărbaţi aşezaţi la o masă. K.Passaris a
dat bună seara, a scos pistolul şi i-a împuşcat pe amândoi.” Mioara relatează şi alte situaţii imediat premergătoare
sau ulterioare săvârşirii asasinatului în care apare comportamentul impulsiv al lui Passaris.
Anterior evenimentului, în momentul în care se aflau împreună în incinta unui Internet Cafe, la mirarea gălăgioasă
a unui grup de tineri, K.Passaris îi spune martorei B.Mioara că ’”dacă vrea poate sa îi împuşte pe toţi”. Revine
după câteva fracţiuni de secundă spunând “am glumit”. Un episod similar se produce şi în locuinţa închiriată de
subiect, unde, după producerea jafului şi asasinarea celor doi angajaţi ai casei de schimb valutar, Passaris, cu
părere de rău, îi aduce la cunoştinţă martorei B.Mioara că trebuie să o omoare. EI încarcă pistolul şi îl îndreaptă
spre numita B.Mioara. Zâmbeşte şi, după câteva secunde, spune “am glumit”. Aceste conduite indică, de
asemenea, o instabilitate psihică.
O altă dimensiune a personalităţii lui K.Passaris este agresivitatea. Această latură are la bază structura impulsivă
anterior amintită. Trecerea la actul agresiv propriu-zis sau violenţa reprezintă conduite învăţate, exersate,
potenţate de un ansamblu de frustrări, de atitudinea de opoziţie a lui Passaris. Ea este, de altfel, modul de
relaţionare a subiectului pe durata desfăşurării infracţiunilor. Semnificativă este atitudinea acestuia în raport cu
propria violenţă. In memorialul adresat instanţei, Passaris arată: “Chiar dacă însăşi societatca m-a învăţat ce este
forţa de constrângere, în toate modurile ei de prezentare, nu am iubit-o. Ori de câte ori am utilizat violenţa am
fâcut-o din necesitate, în principal pentru a mă salva pe mine sau prietenii mei de la moarte sau arestare, fapt ce
este pentru mine egal cu moartea. Violenţa în sine nu m-a delectat şi nici nu m~a făcut fericit vreodată, nu am
folosit violenţa pentru a face dreptate, nici măcar mie, oricât de mult aş fi flirtat cu ideea. Faptul că pot, în
anumite condiţii, să acţionez violent, nu mă transformă automat într-un om violent”.
Subiectul priveşte deci propriul comportament violent ca o modalitate de a reacţiona la diverse situaţii care au
pus în pericol integritatea fizică şi psihică proprie sau a celor apropiaţi. Uită, în schimb să precizeze că el sau
prietenii săi au fost cei care au determinat, au generat chiar acele situaţii. în aceeaşi notă argumentativa se
înscrie şi relatarea unui jaf armat al unei bănci din Grecia. în care atribuie vina pentru evenimentele întâmplate
angajaţilor băncii – “eu am luat doar banii, am ieşit din bancă iar un angajat al băncii a ieşit după mine şi a
început să tragă. Dacă stătea cuminte nu se întâmpla nimic. Iar acum cu sunt criminalul iar el este eroul”.
O latură specifică a personalităţii lui Passaris o constituie indiferenţa afectivă. Subiectul acestui studiu a fost
crescut intr-un mediu (orfelinat, centrul de reeducare minori) cu serioase carenţe afective şi în care modelele de
relaţionare erau bazate pe raporturi de forţă. Indiferenţa afectivă este exprimată chiar de Passaris care susţine
senin că nu simte nimic atunci când ucide. Dar şi mai grav este că nu prezintă nici un fel de remuşcări. Vorbeşte
despre ultima faptă “ca şi cum ar fi comis-o” cu indiferenţă şi detaşare. Martora B.Mioara relatează că unul dintre
angajaţii casei de schimb nu a murit instantaneu la primul foc de armă tras asupra lui şi că l-a implorat pe
K.Passaris să nu îl omoare deoarece are familie. Drept răspuns acesta a mai tras trei focuri de armă asupra lui. De
altfel testele proiective de personalitate care i s-au administrat au indicat blocaje în manifestarea perceptibilă a
afectelor. într-o oarecare măsură este firesc acest comportament deoarece în lumea criminalilor este apreciat
sângele rece, iar manifestarea unor sentimente pozitive ca mila, iubirea, sunt considerate semne de slăbiciune.
Totuşi trebuie să menţionăm că relaţiile cu un număr restrâns de parteneri de infracţiuni Passaris le doreşte
bazate pe un gen de loialitate reciprocă.
Această conduită apare pe fondul lipsei unui nucleu familial şi al nevoii de apartenenţă la un grup, al existenţei
unui trecut infracţional comun cu aceşti indivizi. Este o consecinţă a socializării negative în concordanţă cu legile
nescrise ale lumii interlope.
Relaţia cu Mioara B. dovedeşte totuşi că K.P. se poate abate dé la acest tipar. Ea este prostituata preferată pe
care nu o bate, ale cărei numere de telefon Ie găsim înregistrate de mai multe ori în telefonul lui mobil, în faţa
căreia face demonstraţia de forţă din noaptea jafului şi pe care o lasă în viaţă după acest eveniment.
Am surprins în personalitatea lui K.Passaris câteva note distincte de egocentrism, demonstrativîtate, scepticism,
toleranţă redusă la frustrare.
Elemente relevate de examenul psihologic.
Expertiza medieo-legală psihiatrică surprinde următoarele:
– personalitate structurată dizarmonic, cu trăsături de instabilitate, impulsivitate, toleranţă scăzută la
frustrare;
– eficienţa intelectuală a subiectului este situată ia nivelul inteligenţei medii superioare;
– chestionarul de personalitate W.-M. evidenţiază, în planul personalităţii manifeste, tendinţe antisociale şi de
instabilitate psihică;
– profilul Szondi relevă în sfera vieţii afective disimularea afectelor, teama ca semenii să nu creadă unele
lucruri rele despre el, slăbiciunea frânei etice. Eul subiectului luptă prin mecanisme de negare contra posedării,
maliţiozitate, şiretenie, subtilitate, self-control, supratensiunea tendinţei spre negare, spre devalorizare.
Subiectul are impresia că este mereu frânat în elanul său, că nu se poate realiza şi nu îşi poate îndeplini dorinţele.
In vectorul sexualităţii, o sexualitate normală.
în vectorul contactual – dificultate de a se adapta la nou, ataşament faţă de experienţa proprie, incapacitatea de
a-şi modifica opiniile, perseverare.
Concluzia raportului de expertiză medico-legalâ psihiatrică cu nr.A 1/460 din 2002 a fost umiătoarea: numitul
K.Passaris prezintă o tulburare de personalitate de tip antisocial.
La data de 26.02.2003 a fost examinată cu ajutorul tehnicii poligraf numita Mioara B. şi s-a stabilit că are un
comportament sincer în raport cu cele relatate, iar la data de 06.03.2003 a fost examinat şi numitul K.Passaris. In
raportul de constatare tehnico-ştiinţifică cu nr.l 51386 din 24.03.2003 am stabilit prezenţa unui comportament
nesincer al subiectului în raport cu faptele investigate.
După efectuarea unei examinări cu tehnica poligraf i s-au aplicat subiectului două teste proiective: testul Luscher
şi testul Szondi. Reexaminarea cu ajutorul testului Szondi ne aduce câteva date noi:
– vectorul sexual ne indică un slab nivel al activităţii fizice, o anumită iritabilitate determinată de
hipersensibilitate la insulte imaginare sau reale;
– vectorul paroxismal ne indică acceaşi incapacitate de a-şi manifesta emoţiile într-o manieră
perceptibilă, sunt prezente, de asemenea, puternice tensiuni exhibiţioniste care sunt frustrate (subiectul se afla
de aproape un an izolat singur în celulă, refuzând să iasă la plimbare sau să beneficieze de dreptul la o baie caldă
săptămânală).
– Structura Eu-lui indică faptul că, comportamentul antisocial este o consecinţă a procesului de proiecţie
în sensul că vina pentru propriile frustrări este atribuită anumitor persoane din ambianţă. Selecţia realizată pentru
profilul Eu-lui statistic este cea mai. des întâlnită la subiecţii care luptă pentru libertatea propriului Eu, care, pe
de-o parte, se revoltă împotriva legilor exterioare şi pe care, pe de alta parte, nu le pot ignora. Acest lucru, de
altfel, reiese în mod pregnant din memoriul adresat instanţei. Tema centrală a acestui memoriu este revolta
împotriva sistemului social. „Este deci necesar să vorbesc puţin despre persoana mea şi despre modul in care văd
eu lucrurile. Este posibil ca această acţiune să nu reabiliteze realitatea, sigur însă va explica, în mare măsură, cum
şi mai ales de ce mă aflu în această situaţie, în faţa acestei instanţe de judecată. Este adevărat că mi-am petrecut
o mare parte din viaţă în afara legii conştientizând însă, şi iară ca această realitate să fie un scop în sine, ci doar
mijlocul prin care mi-am dobândit adevărata independenţă. Nu mă îndoiesc că, pentru a se asigura libertatea
cetăţeanului în societate, este de la sine înţeleasă necesitatea justiţiei şi cum pentru a exista justiţie este, de
asemenea, necesară legiferarea care să stabilească atât limitele cetăţeanului, cât şi pe cele ale societăţii. Mai
înainte am spus că nu ani respectat legile pentru a deveni independent, iar în acest moment susţin că legile sunt
necesare pentru a exista libertate în cadrul societăţii, fapt care pare contradictoriu. In esenţă nu este, deoarece
din moment ce autorităţile însărcinate cu implementarea şi asigurarea acestor legi, împreună cu clasa dominantă
nu ezită să încalce limitele legale pe care ei înşişi le-au stabilit, legile pe care le emit sunt de interes personal şi
nu de interes general, fapt care face ca atât legile nedrepte, cât şi libertatea cetăţeanului să fie efemere.
Încă de la începuturile societăţii, democratice sau nu, legea a fost folosită fară nici o excepţie pentru protecţia
clasei dominante, împotriva intereselor populare. Deci a bogaţilor împotriva săracilor. Aceasta a fost şi motivul
pentru care a luat fiinţă sistemul opresiv, păstrat cu siguranţă până azi. Dovada faptului că legea a fost folosită în
apărarea intereselor clasei dominante este şi apariţia închisorilor. Este deja cunoscut faptul că motivul înfiinţării
lor era, la vremea aceea, lipsa forţei de muncă.
Trebuie să studiem nu pentru a dobândi cunoştinţe reale, ci pentru a primi un document cu care să putem deveni
angajaţi ai unei societăţi multinaţionale sau funcţionari publici, dacă bineînţeles suntem norocoşi.
Aşa poate vom reuşi, din motiv pur economic, să dobândim un procent mai ridicat de libertate în comparaţie cu
ceilalţi care nu au izbutit, deoarece astăzi situaţia economică determină şi valoarea libertăţii.
Nu poate nimeni să susţină că muncitorul care lucrează de dimineaţa până seara este cu adevărat liber. Desigur că
şi-a câştigat dreptul de a cumpăra un nou model de televizor sau maşină pentru a se plimba cu aceasta
demonstrativ pe şoselele oraşului abordând aceeaşi mândrie de care dădeau dovadă sclavii din fermele sud-
amerîcane în momentul în care reuşeau să devină supraveghetori. Când am înţeles mărimea nedreptăţii şi a
sclaviei, realitatea la modul în care s-a prezentat a încetat să mă atragă, după cum, încetul cu încetul, au încetat
să mai aibă vreun fel de influenţă asupra mea legile nedrepte ale societăţii.
De altfel, faptul că am trăit în afara legii nu înseamnă că am trăit în afara moralităţii. Casa săracului nu a avut de
ce se teme de mine. In măsură mai mare obiectivele mele au fost băncile, societăţile sau organismele publice.
Niciodată nu am refuzat acordarea unui ajutor atunci când mi-a fost cerut, niciodată nu am trădat şi nu am
colaborat cu organele de cercetare penală. In nici un caz nu doresc să credeţi că încerc să-mi înfrumuseţez
personalitatea şi să mă prezint ca un Robin Hood contemporan’’.
Vectorul de contact indică faptul că obiectele lumii ca şi relaţiile interpersonale sunt valorizate. Comportamentul
pare sociabil. Obiectele sunt dorite atât pentru a fi dominate, cât şi pentru a procura plăcere. Asemenea subiecţi
sunt angoasaţi de ideea că ar putea să le lipsească ceva în viaţă, situaţie care le poate stârni dorinţa de a-i
deposeda pe alţii de aceste bunuri.
Testul LUSCHER
a) Caracteristicile reţinute indică faptul că subiectul se simte insensibil, nepăsător şi crede faptul că
circumstanţele îl forţeză să-şi reţină dorinţele (aceeaşi reţinere a structurii afective).
b) Sursele de stres:
-interpretare fiziologică, stres rezultat din deziluzie şi autoprotecţie plină de vigilenţă pentru a preveni un eşec
(cădere ulterioară);
-interpretare psihologică: speranţele neîmplinite l-au adus pe subiect la nesiguranţă şi la o vigilenţă încordată. Nu
este dispus să plece capul sau să renunţe la ceva şi doreşte siguranţa ca protecţie împotriva oricărei căderi sau
pierderi a poziţiei sale. De altfel, subiectul ne relatează: „şi ce vor scrie ziarele mâine; că Passaris a căzut la
testul cu detectorul de minciuni? “
Subiectul se îndoieşte că lucrurile se vor îndrepta în viitor, dar atitudinea negativă îl face să-şi exagereze
pretenţiile şi să refuze compromisurile rezonabile. De altfel, în timpul interviului post-test al examinării poligraf,
în încercarea de a-1 convinge să-şi recunoască fapta, subiectul relatează că i s-a propus să îşi recunoască fapta în
schimbul unei pedepse de 24 ani.
Percepţia de sine.
In interviul post-test, Ia întrebarea legata de posibilitatea modificării comportamentului său infracţional, subiectul
este extrem de sceptic,, el susţine că oamenii în general nu se schimbă în mod fundamental. Pentru a argumenta
punctul de vedere ne relatează o experienţă personală. „Eram hăituit de poliţie şi, ia un moment dat, m-am
ascuns în subsolul unei biserici, m-am rugat la Dumnezeu să mă scape promiţând că nu voi mai ucide niciodată. în
ziua aceea am scăpat de urmărirea poliţiei dar, după câteva luni, am ucis din nou. ”
CAUZELE SĂVÂRŞIRII INFRACŢIUNII
Factori predispozanţi.
întrebarea fundamentală este: ”De ce a săvârşit K.Passaris această infracţiune sau care au fost cauzele declanşării
şi ale trecerii la act în această infracţiune?“
Profilul psihologic şi studiul dosarului au oferit o ipoteză plauzibilă.
Dintre factorii predispozanţi enumerăm: statutul de infractor recidivist cu un comportament violent, agresiv,
obişnuit cu utilizarea armelor de foc, cu tipul acesta de infracţiuni; prezenţa unei tulburări de personalitate de tip
antisocial.
Acest tip de personalitate este caracterizat de specialişti că înregistrând următoarele simptome:
– subiecţii conllictuali manifestă agresivitate fizică faţă de propria familie/ cercul de apropiaţi;
– fură şi distrug obiecte, se implică în activităţi ilegale;
– conduc automobilul imprudent sau sub influenţa alcoolului ori a drogurilor;
– nu-şi respectă obligaţiile financiare şi sunt incapabili să-şi păstreze o slujba;
– capacitatea de exprimare a emoţiilor este redusă, iar conduita agresivă este o consecinţă a răzbunării şi nu
determină sentimente de vinovăţie sau remuşcare;
– încă de timpuriu, în adolescenţă, accşti subiecţi se simt atraşi de ţigări, alcool sau droguri, se angajează în
relaţii sexuale inadecvate.
Deşi cei mai mulţi dintre aceşti subiecţi au un nivel normal al inteligenţei, frapează la ei prezenţa sentimentului
de nefericire personal, a stărilor de tensiune emoţională, a depresiei, incapacitatea de a tolera plictiseala,
convingerea (adeseori corectă) că ceilalţi le sunt ostili. La bază stă o tulburare de comportament. Primele
simptome de comportament ale acestei tulburări la bărbaţi sunt vizibile încă din copilărie.
Autorii americani apreciază că cel mai probabil, persoanele cu această tulburare au morţi premature şi violente. S-
ar părea că hiperactîvitatea cu deficit de atenţie şi tulburările de comportament din timpul pubertăţii s-ar
constitui ca factori predispozanţi. Absenţa unei educaţii parentale consistente creşte posibilitatea ca tulburarea
de comportament să devină tulburare dc personalitate de tip antisocial Alţi factori predispozanţi: abuzuri suferite
în copilărie, fuga de acasă, absenţa unuia sau a ambilor părinţi.
Se pare că tulburarea este mult mai frecventă la bărbaţi decât la femei şi este de 5 ori mai frecventă pentru
rudele de gradul I ale bărbaţilor cu această tulburare şi dc 10 ori mai frecventă decât la rudele biologice ale
femeilor diagnosticate cu această tulburare.
Se observă cu uşurinţă că numeroase aspecte se potrivesc aproape perfect cu evenimentele din anamneza
subiectului.
La aceste elemente se adaugă o anumită demonstralivitate, nevoia de recunoaştere socială chiar în rândul
infractorilor din România, şi o stare afectivă în raport cu numita B.Mioara, prostituata întâlnită la Bucureşti.
Trecerea la act.
Derulând filmul evenimentelor, aşa cum rezultă din declaraţiile martorilor M.Gabriel şi B.Mioara, în seara de
24.11.2001, subiectul participă la sărbătorirea zilei de naştere a unei cunoscute a martorului M.Gabriel, unde
consumă alcool, în special şampanie. O sună de mai multe ori la telefon pe Mioara B, solicitându-i să se
întâlnească cu ei. K.Passaris pleacă la întâlnire împreună cu prietenul său M.Gabriel şi se întâlnesc cu Mioara B. la
restaurantul “Trattoria”. Simţindu-şi ameninţată poziţia privilegiată pe care o avea în relaţia cu Mioara B. de
prezenţa prietenului său, îi solicită Mioarei B. să îi spună iui Gabriei M. că ar dori să se retragă şi să se deplaseze la
domiciliu, pentru a se debarasa de acesta. Comportamentul subiectului pare să fie determinat de nevoia de a o
impresiona pe Mioara. Se ‘consumă în continuare alcool, iar la plecarea din restaurant o invită pe aceasta la un
internet cafe, pentru a-i arăta care este poziţia lui în lumea infractorilor eleni. Aici accesează si teul unui ziar
grecesc în care era prezentată arestarea lui în urmă cu un an. Evenimentele se derulează ulterior aşa cum au fost
prezentate într-o secţiune anterioară a lucrării (cu privire la cele două case de schimb valutar)
Apreciez că mobilul infracţiunii nu au fost banii, ci dorinţa de a-i demonstra numitei B.Mioara calităţile de
infractor, în încercarea de a o impresiona.
Nevoia de a impresiona o femeie este consecinţa unui sentiment nutrit în raport cu ea. Faptul că nu a omorât-o pe
Mioara B. vine în sprijinul acestei ipoteze. Passaris nu recunoaşte că ar avea vreun sentiment faţă de Mioara,
încercând să afişeze o atitudine indiferentă. Nu am surprins însă nici un fel de sentimente negative ca: denigrare,
ură, dorinţă de răzbunare, cu toate că ea reprezintă martorul principal al acuzării. Din păcate, modalitatea cea
mai cunoscută şi mai utilizată de Passaris de a impresiona este crima, toate infracţiunile de omor săvârşindu-1 e în
prezenţa a cel puţin un martor.
CONCLUZII
Se regăsesc la K.Passaris marea majoritate a dimensiunilor ce constituie în general nucleul personalităţii criminale:
agresivitate, impulsivitate, indiferenţă afectivă, toleranţă redusă la frustrare. Ele se constituie m literatura de
specialitate într-o veritabilă amprentă psihocomportamentală a acestui tip de infractor. Alături de aceste
elemente în personalitatea lui Passaris se surprind note de negocentrism, şiretenie, instabilitate şi o inteligenţă
medie superioară pervertită.
Toate aceste trăsături sunt potenţate de o atitudine vădită de opoziţie în
raport cu ordinea socială existentă, de beligeranţă declarată instituţiilor cu rol în
menţinerea acestei ordini.
Orice formă de reeducare reprezintă un efort inutil în cazul lui. Dacă vreodată
va ti pus în libertate sau va evada, el îşi va relua activitatea infracţională şi,
chiar mai mult, este posibil să alunece spre criminalitatea de tip terorist.
Dublul asasinat săvârşit în România în luna noiembrie 2001 a fost unul gratuit, un dans al cocoşului pentru care
K.Passaris a fost condamnat la detenţie pe viaţă, la data de 30.07.2003.
IMPOTENTA l-a transformat in criminal in serie! Daca nu
putea sa posede, ucidea
Cand a fost condamnat pentru 53 de crime, ucraineanul Andrei Chikatilo, cunoscut si ca
Macelarul din Rostov, Spintecatorul Rosu si Spintecatorul din Rostov, a spus: “Stiu ca
trebuie sa fiu distrus. Am fost o greseala a naturii”. Inca din adolescenta a descoperit ca
suferea de impotenta cronica. La maturitate a constatat ca poate ajunge la excitatie
sexuala si orgasm doar daca injunghia si ciopartea.

Andrei Chikatilo s-a nascut in 1936, in Ucraina. Copilaria lui a fost marcata de situatia politica aspra din
acea perioada. Stalin a colectivizat agricultura si i-a condamnat la foame pe fermieri. Ca sa
supravietuiasca, oamenii au ajuns sa se manance intre ei. Anna, mama lui Andrei, i-a spus acestuia ca
inclusiv fratele lui mai mare a fost rapit si mancat de vecini – o poveste mult prea cruda pentru un copil,
care l-a zdruncinat psihic si l-a facut monstrul de mai tarziu.

In adolescenta, Andrei Chikatilo a fost foarte timid si studios, pasionat

de literatura rusa. Tot atunci a descoperit ca este impotent. A avut
prima si ultima experienta sexuala la 17 ani, cand a sarit deasupra
unei copile de 11 ani, iar in lupta de cateva secunde care s-a dat,
Andrei a ejaculat in pantaloni.

La 27 de ani s-a casatorit. Culmea, a avut doi copii. Mai tarziu, Andrei
Chikatiloa explicat si cum s-a intamplat asta: a ejaculat pe trupul gol al
sotiei si apoi a impins cu degetele sperma in vaginul ei.

La 35 de ani, a devenit profesor de literatura rusa. Atunci au inceput

problemele. A fost gasit vinovat de molestarea mai multor copii – fete
si baieti – iar in cele din urma si-a pierdut slujba mult visata si s-a
angajat ca functionar la o fabrica.

Intre timp, a dezvoltat mai multe frustrari, toate pornind de la faptul ca

n-a avut niciodata satisfactie sexuala. Dar in 1978 a descoperit cum se
poate excita si chiar ajunge la orgasm. A acostat atunci o fetita de 9 ani, Yelena Zakotnova si a dus-o
intr-o casa parasita, cu intentia de a o viola. A incercat sa aiba un contact sexual, dar nu a avut erectie.
Fata a inceput sa se lupte, iar Andrei a sufocat-o si apoi a injunghiat-o. A descoperit ca in acest timp s-a
excitat si a ejaculat.

Desi a fost arestat pentru aceasta crima, pentru ca au fost descoperite probe de netagaduit impotriva
lui, Andrei Chikatilo a scapat de condamnare. Chiar sotia lui i-a oferit un alibi si, in plus, un tanar care se
afla deja in inchisoare pentru viol si crima a marturisit si fapta lui Chikatilo.

Dupa acest episod, Chikatilo a stat linistit doar vreo trei ani.
Satul de atata “abstinenta”, in 1981 a acostat o fata de 17
ani, Larisa Tkachemko, pe care a dus-o intr-o padure din
apropierea raului Don. A vrut sa o violeze si pe aceasta, dar n-
a avut erectie. Furios, s-a napustit asupra fetei si a strangulat-
o. Cum uitase sa-si ia un cutit, Andrei Chikatilo a mutilat-o
sfasiind-o cu dintii si a avut din nou orgasm.

In 1982, din iunie si pana in decembrie, a ucis opt persoane:

tinere, prostituate, dar si copii de ambele sexe. Intotdeauna
scenariul a fost acelasi: incerca sa intretina un act sexual
normal, dar pentru ca niciodata nu a avut erectie isi atingea satisfactia omorand. Le-a luat viata victimelor
sale in cel mai cumplit mod cu putinta. Multe cadavre au fost de nerecunoscut: le-a ciopartit corpurile, le-a
eviscerat, le-a scos ochii si chiar le-a sfasiat cu dintii.

In 1983, pe Rostov de pe Don, unde locuia Chikatilo si zona in care s-au inregistrat crimele, a sosit o
echipa de investigatori de la Moscova. Au verificat toti pedofilii si homosexualii cunoscuti, iar la un
moment dat chiar au fost mai multe persoane care au declarat ca au savarsit crimele. Toti erau, insa,
bolnavi psihic. In tot acest timp, Andrei Chikatilo a mai omorat alte sapte persoane.

In 1984, Andrei nu a mai reusit sa tina numarul crimelor

savarsite. A omorat chiar si cate doua persoane pe zi. Tot
atunci si-a extins si aria. Pentru ca avea un nou loc de munca
si facea destul de des deplasari in interes de
serviciu, Andrei a ucis si in deplasare, lucru care i-a zapacit
de-a binelea pe anchetatori. A avut de fiecare data acelasi
mod de operare si de fiecare data a mutilat cadavrele in cel
mai oribil mod cu putinta. Baietilor le-a taiat si organul sexual,
fiind un fel de razbunare pentru faptul ca lui nu i-a folosit
niciodata la nimic.

Pe 13 septembrie 1984, Andrei Chikatilo a fost surprins de

un politist in timp ce acosta o femeie intr-o statie de autobuz.
A fost arestat, audiat, dar desi politia il banuia pentru crimele
care au ingrozit tinutul, nu s-a gasit nicio proba palpabila impotriva lui. Dar a fost gasit vinovat de un furt
la locul de munca si a fost inchis pentru 3 luni.

Dupa ce a fost eliberat, si-a schimbat domiciliul si nu a mai ucis pana pe 31 iulie 1985. Intre timp,
autoritatile au luat masuri sporite pentru identificarea criminalului in serie. In ancheta a fost implicat chiar
si un psihiatru, care a facut profilul psihologic al criminalului. Acesta continea 65 de pagini si era
descrierea fidela a lui Andrei Chikatilo.

Criminalul urmarea ancheta cu mare atentie. Citea ziarele si cum si-a dat seama ca anchetatorii se
apropie de el, a decis sa-si tina dorintele sub control. Prin urmare, in 1986 nu a ucis nicio persoana, dar a
revenit in forta un an mai tarziu: in foarte scurt timp a macelarit trei persoane, departe de Rostov. Tot trei
crime a comis si in 1988, iar in urmatorul an a ucis cel putin cinci persoane.

In 1990, Andrei Chikatilo a ucis de mai multe ori. In

noiembrie, a fost legitimat de un politist sub acoperire chiar
dupa ce a savarsit o crima, in zona in care a comis-o.
Cadavrul a fost descoperit a doua zi, iar politistii au dat inca o
data de numele lui in decursul acestor ani si l-au mai plasat
inca o data pe lista suspectilor.

A fost tinut sub observatie cateva zile si arestat in momentul in

care a atacat o femeie.

Procesul lui Chikatilo a fost primul eveniment major

din Rusia ex-sovietica. Pe parcursul judecatii, el a fost tinut intr-o cusca de metal, pentru a fi protejat de
furia rudelor numeroaselor lui victime.

Pe 15 octombrie 1992, Andrei Chikatilo a fost gasit vinovat de comiterea a 53 de crime. A primit cate o
condamnare la moarte pentru fiecare dintre ele. A fost executat pe 14 februarie 1994, cu o singura
impuscatura in ureche.
Criminali in serie
1. Crima în serie
Crima în serie reprezintă uciderea de victime disparate în timp, de la zile la săptămâni
sau luni, între ele. Aceste pauze de timp între omoruri sunt denumite şi ca perioade de
„calmare”. În terminologia psihiatrică, un criminal în serie poate fi clasificat fie ca
psihotic sau psihopatic, depinzând de informaţiile examinate ca şi de faptele crimei. Din
experienţa lui Vernon J.Geberth, totuşi, criminalul este rareori psihotic (De la psihoza –
1. stare patologică constând în tulburări profunde ale activității psihice. 2) Tulburare a
sistemului nervos manifestată prin apariția involuntară în conștiință a unor idei sau
temeri obsedante.). Ei sunt de obicei psihopaţi (De la psihopatie - 1. denumire generică
pentru bolile psihice. 2. stare morbidă prin tulburări de afectivitate, de comportament
sau de caracter.)sexuali care au o criminalitate profundă şi sunt, în mod cert, în
legătură cu realitatea.
În cazul unui ucigaş psihotic, acesta poate sugera că el ucide din cauză că psihoza lui îl
împinge să ucidă, iar în cazul unui ucigaş psihopat, în special un criminal în serie,
Vernon J.Gerberth sugerează pe baza studiilor FBI şi a experienţei personale, că el ucide
pentru că îi place să ucidă.
Criminalii în serie au fost descrişi ca inteligenţi, fermecători, şmecheri, încântători şi, în
general, arătoşi. Ei sunt indivizi mobili, capabili să călătorească kilometrii întregi în
căutarea victimei „potrivite”, care să fie vulnerabilă şi uşor de controlat. Victimele lor
pot fi femei, copii, vagabonzi, homosexuali şi prostituate.
Criminalii în serie sunt extrem de manipulativi şi sunt deseori capabili să „vorbească”
victimelor lor, mai ales pe terenul lor, descris ca „zona de confort”: un loc unde ei îşi pot
controla victimele. De multe ori ei folosesc un truc ca să rămână singuri cu victimele lor,
îşi perfecţionează continuu acest truc şi au o iscusinţă stranie în recunoaşterea
potenţialelor victime.
Un criminal în serie, în ciuda aparenţelor exterioare, este un individ nesigur. El nu are
nici o putere până nu are victima sub controlul său. El se simte în siguranţă în acea
superioritate temporală.
Mulţi criminali în serie au o fascinaţie pentru procedurile poliţiei: unii chiar au lucrat ca
ofiţeri de poliţie sau gardieni publici şi îşi folosesc această experienţă ca să evite
identificarea. Ei sunt cunoscuţi ca nişte obişnuiţi ai poliţiei şi trag cu urechea la
conversaţiile de pe marginea cazului. Unii dintre ei chiar s-au strecurat singuri în
investigaţie.
Unii criminali în serie se întorc la locul crimei sau la locul unde a fost descoperit
cadavrul, fie ca să evalueze investigaţia, fie ca să tachineze poliţia cu indicii
suplimentare.
Aceştia se bucură de publicitatea crimelor lor din acelaşi motiv. Ei urmăresc probabil
îndeaproape evenimentele în ziare şi au acea satisfacţie conştientă că au învins poliţia.
Crimele în serie sunt considerate de unii psihologi ca reprezentând ultima extensie a
violenţei. Din punct de vedere raţional, crimele în serie sunt acte complet iraţionale.
Totuşi, criminalul în serie simte o mare plăcere în exercitarea puterii şi a controlului
asupra victimei, incluzând puterea vieţii şi a morţii, actul sexual fiind secundar. El este
excitat de cruzimea actului său şi, frecvent, va tortura victima până la moarte.
Criminalul poate înregistra pe casete, ţipetele de durere ale victimei sale, pe care le
poate folosi pentru a-şi spori fantezia atunci când nu are o victimă „cu care să se joace”,
sau poate folosi aceste înregistrări pentru a teroriza viitoarele victime. Orice mutilare a
victimei va fi făcută fie ca să şocheze autorităţile, fie ca să facă neidentificabile
rămăşiţele cadavrului.
Cu toate că mulţi criminali în serie au fost cunoscuţi că au întreţinut relaţii sexuale
normale cu o femeie iniţial în viaţa lor, ei chiar nu au nici un fel de relaţii satisfăcătoare
cu cineva. Ei sunt într-o stare de automulţumire până la un punct, de unde nimic nu mai
contează (Trombiţaş Francisc, fost căsătorit, apoi văduv, autor a 5 omoruri cu mobil
sexual, comise de-a lungul a 8 ani de zile într-un mediu relativ restrâns – comunitate
sătească, zonă de deal, munte -, cioban primitiv, fără instrucţie şi educaţie, tensionat
pulsional sexual, răspunde biociclic dicteului criminal, faptele fiind favorizate de
consumul de alcool. Atacul criminal, viol şi sugrumare (fără jaf) este precedat de
componente ale comportamentului animalic: pândă pe cărări singuratice,
surprinderea femeilor în locuri izolate, apariţie bruscă şi atac surpriză).
Mulţi criminali în serie au declarat că au fost abuzaţi în copilărie, de obicei, de mamă
sau de un părinte/bunic. Mulţi agresori au declarat că sub influenţa alcoolului sau a
drogurilor, în timpul crimelor, au trăit stări ireale, fără a putea percepe gravitatea şi
cruzimea actelor lor şi fără a putea avea o explicaţie logică a faptelor lor. Mulţi agresori
au fost identificaţi sub influenţa alcoolului şi drogurilor, în momentul crimei, ceea ce are
tendinţa de a le exagera fanteziile sadice.
Omuciderile unui criminal în serie au tendinţa să crească pe măsură ce trece
timpul. Apare evident faptul că ei trebuie să ucidă mult mai des pentru a-şi satisface
plăcerea pe care o obţin săvârşind acest act. Mulţi criminali în serie au fost prinşi
accidental, pe măsură ce deveneau mai îndrăzneţi în urmăririle lor şi mai indiferenţi
faţă de risc. Acest tip de criminal nu se opreşte niciodată din ucis, până nu este prins şi
încarcerat în închisoare pe viaţă. Nu există nici un tratament pentru a vindeca un
psihopat sexual sadic care devine un criminal în serie.
2. Explicatia mobilului de natura psihanalitica in motivatia criminalului in
serie.
Opiniind pentu definirea crimei in serie ca “reprezentand uciderea de victime diferite,
in timp, de la zile, saptamani, sau chiar luni intre ele, comise cu relativ acelasi mod de
operare si de catre acelasi autor in functie de determinarile pulsionale imprevizibile ale
dicteului sau genetic activate conjunctural”, vom considera ca:
a) Procesul repetat este posibil a fi explicat la criminalii in serie prin
defectarea instinctualitatii de tip sexual in sensul formarii unui mecanism repetitiv (bio-
instinctual), hormonal constitutional, care preseaza ciclic, determinand tensional
orientarea sexuala in directia violului cu suprimarea vietii si pe care episodic, psihopatul
sexual, desi o constientizeaza critic, nu o poate controla, deturna sau stapani (motiv
pentru care faptele sale sunt savarsite cu intentie directa, prevederea rezultatelor
socialmente periculoase, facandu-l deplinresponsabil). In sprijinul acestor realitati
constatate gasim excelenta exemplificarea a autorilor americani Robert K. Ressler si
Tom Shachtman care in lucrarea lor se refera la mesajul disperat al criminalului in serie
Williams Heirenes, student al Universitatii din Chicago, care cu rujul uneia dintre
victime, scrisese pe o oglinda:
“Pentru numele lui Dumnezeu, arestati-ma pana nu ma apuca din nou. Nu ma pot
abtine!” Cat tragism!
b) Intelegerea motivatiei criminale si mai ales orientarea predictiva (din pacate nu si
cu certitudine previzibila) este totusi extrem de utila in identificarea si capturarea
urgenta a criminalilor in serie inainte ca acestia sa o comita din nou.
De aici importanta de exceptie a identificarii amprentei psihocomportamentale in
baza careia se desprinde stiinta si arta in materie caci, o mare parte a efortului trebuie
canalizat spre intelegerea motivatiei criminalului pentru ca, “cei care nu ucid pentru
bani se deosebesc fundamental de ceilalti asasini, ucigasii si violatorii nu cauta profitul,
ei cauta dimpotriva, un fel de placere perversa”.
c) Un serial killer este permanent motivat (se afla sub presiune tensionala orientata
sexual) de frustratie repetitiva, el ramane mereu in deficit pentru ca, de fiecare data,
crima cea mai recent finalizata nu reuseste sa-I satisfaca in intregime fantasmele (acest
“deficit” retensioneaza relatia individului in sfera sexual motivationala, in sensul ca, din
acel moment acesta proiecteaza o noua fapta, jocul fantasmelor fiind orientat catre
obtinerea, de aceasta data – in proiectia sa – a satisfacerii depline). Exemplu: “La
naiba, am omorat-o prea repede. Nici nu am avut timp sa profit. Trebuia sa o torturez
mai mult, altfel ar fi trebuit sa fac, trebuia sa o sodomizez…etc.” Cultivat de asemenea
ganduri, ucigasul isi anticipeaza deja urmatoarea victima, care de aceasta data va fi
perfecta, nimic altceva, ca si fapt constatat de noi, decat perpetua si mereu iluzoria
proiectie a faptuitorului, de a-si apropia realitatea criminala de propriile-i fantasme.
In sustinerea acestei idei este prezentat urmatorul exemplu:
Jack “Spintecătorul”: Timp de trei luni, între sfârşitul lunii august şi până la
începutul lunii noiembrie 1888, zona Whitechapel din cartierul de est al Londrei a fost
martora unei seriii de crime odioase—încă nerezolvate.Asasinatele se caracterizau
printr-o sălbăticie nemaiîntâlnită;fiecare dintre cele cinci victime—toate prostituate—
au fost atacate pe la spate şi tuturor li s-a tăiat beregata; în patru cazuri, corpurile au
fost supuse unei asemenea mutilări şi disecţii, cum numai o minte bolnavă sau un
maniac sexual putea să-şi imagineze. Durata acestui mister, care s-a
transformat probabil în seria celor mai faimoase crime din lume, a dat naştere unei
biografii foarte ample. Prima victimă a fost Mary Ann Nchols (zisă Polly), care a pierit
pe 31 august1888, într-o vineri, pe Buck’s Row. Raportul poliţiei din ziua următoare
preciza:”Nu se cunoaşte o crimă mai brutală şi mai feroce ca aceasta”. Pe 8
septembrie, a urmat “Întunecata Annie” Chapman de 47 de ani, care a fost asasinată
cu cruzime pe Hanbury Streeet. O crimă dublă s-a înregistrat duminică, 30
septembrie. Primul cadavru a fost găsit în jurul orei unu noaptea, de un căruţaş ce se
afla cu treburile lui în Berners Street:”Cadavrul aparţinea unei femei şi avea o tăietură
foarte adâncă în jurul gâtului, de la o ureche la cealaltă”. A fost identificată ulterior ca
fiind “Lungana Liz” Stride. În colţul de sud-vest al lui Mitre Square s-a găsit al doilea
cadavru, cel al Catherinei Eddowes: ”În acest caz, victima era atât de desfigurată,
încât identificarea a fost foarte dificilă; abdomenul îi fusese practi smuls şi o parte din
intestine scoase şi înfăşurate în jurul gâtului… Omorul era opera unei mâini de
profesionist...” Ultima crimă şi cea mai îngrozitoare—pentru că Spintecătorul a avut
timp suficient la dispoziţie—a avut loc la 9 noiembrie: Mary Jane Kelly a fost ucisă în
propria ei cameră din Miller’sCourt. Gâtul îi fusese secţionat de jur-împrejur cu un
cuţit, despărţind aproape capul de trup. Abdomenul îi fusese spintecat şi deschis
parţial, braţul drept şi sânii tăiaţi, ca şi capul ce atârna de trup ţinându-se numai de
piele, nasul retezat, pielea de pe frunte jupuită, gambele detaşate de picioare şi răzuite
de carne. Abdomenul fusese tăiat cu un cuţit “adânc, în cruciş”, măruntaiele din partea
inferioară şi ficatul smulse. interiorul corpului şi părţi din coaste lipseau, dar ficatul,
se spune, fusese plasat între picioarele bietei victime. Criminalul aşezase pe o masă
carnea de pe coapse şi de pe gambe, împreună cu sânii şi nasul, iar una din mâini o
înfipsese în stomac.” (Illustrated Police News)
3. Clasificare tipurilor de asasini in serie:
Din analize psihologice aprofundate s-a stabilit că asasinii în serie intră în patru mari
categorii sau “genuri”:Vizionarii, Misionarii, Hedoniştii şi Căutătorii de Putere.
Vizionarii
Această categorie include criminalii care acţionează ca răspuns la unele “voci” sau alter
ego-uri şi unde “instrucţiunile” primite servesc la justificarea şi legitimarea actului
crimei. De exeplu, convingerea lui Herbert Mullin – ratificată de voci şi de ceea ce el
denumea “mesaje telepatice “ – era că, prin vărsare de sânge, el şi numai el putea evita
un seism catastrofal care ar fi distrus California. Din cauza naturii psihopatice a
comportamentului vizionarului, el ar aparţine unei categorii mai uşor de indentificat
printre concetăţenii comparativ sănătoşi la minte.
Misionarii
E vorba de ucigaşii care “curăţă”, care acceptă o responsabilitate autoimpusă de a
îmbunătăţi calitatea vieţii şi de a descotorosi societatea de “elementele sale
indezirabile”. Victimele “vizionarilor” pot avea aproape orice ocupaţie, orice religie şi
orice credinţă politică, deşi în cele mai multe cazuri, grupurile ţintă sunt alese pentru că
ele constituie obiectul condamnării societăţii – practicantele prostituţiei, homosexualii
şi minorităţile rasiale. De exemplu, Billy Glaze, un nord american cu sânge de indian în
vine, credea că toate femeile indiene trebuie violate şi ucise. Carroll Cole executa
“femeile libertine”.
Hedoniştii
Constituie o categorie complexă, care include genul de ucigaşi pentru care, în sens larg,
“plăcerea” este răsplata asasinatului. Se cunosc trei subgrupuri ale acestei cateforii:
- Cei care ucid din placere;
- Ucigaşii din emoţie;
- Ucigaşii pentru câştig.
Căutătorii de putere
O complicaţie comună persoanelor cu un nivel slab al respectului de sine este dorinţa de
a deţine controlul asupra vieţii şi morţii altora într-un asemenea grad, încât se ajunge ca
aceasta să servească drept mobil intrinsec al crimei. Adesea e dificil ca ucigaşii pentru
putere să fie deosebiţi de grupul mai larg al ucigaşilor din voluptate, pentru care
dominaţia este, deasemenea, un motiv puternic.
4. Profil de personalitate si mod de operare la serial killer-ul de tip
organizat (de regula psihopat sexual – crime comise cu premeditare)
- capacitate de adaptare si improvitatie excelente (de regula avand un QI peste medie);
- poseda joc actoricesc (in copilarie a fost copil problema, obraznic, agresiv, cu
preocupari
sexuale precoce etc.);
- cauta compania altora, in grup este in largul sau;
- manifesta atitudini provocatoare, sfidatoare, de regula are servicii care cer calificare,
dar pe care le paraseste repede datorita atitudinii sale conflictuale si revendicative;
- nu interiorizeaza complexe de inferioritate (subapreciaza sau sfideaza politia si
expertii psihologi, crezandu-se superior, inteligent si abil);
- dezvolta simptomatologie de tip paranoic: seducator, persuasiv, creeaza
legende credibile;
- de regula are relatii multiple dar putin durabile, cultivate in zona hedonist perversa,
chiar masochist pe suport sexual erotic;
- in relatiile interpersonale este dispretuitor (toti sunt niste incapabili si se
coalizeaza impotriva sa, el este singurul competent si are solutii la toate – laudaros si
mitoman, dispune de posibilitatea de miscare avand o masina bine ingrijita);
- se adapteaza usor circumstantelor situationale;
- isi exteriorizeaza usor trairile si sentimentele;
- se profileaza ca personalitate de tip “pinotelian”, insensibila, egocentrica, imorala
si agresiv-excitabila (fara simtul onoarei, rusinii si sentimentului de mila, remuscare).
- capabil de a-si perfectiona crimele in timp conform propriilor fantasme (trusa
premeditarii mai totdeauna prezenta – plasturi, sfori, legaturi, catuse, cagula, basma de
acoperit fata, arma, cutit, etc.);
- campul faptei exprima o logica, un mod de operare structurat, organizat, repetabil,
gandit, premeditate, menit a asigura succes, satisfactie;
- in mod obisnuit, o data violul consumat, victima, daca este lasata in viata, va purta
groaza in suflet, iar amenintarile cu moartea ii va paraliza de regula, orice initiativa a
denuntarii;
- in violul urmat de moartea victimei, urmele sunt sterse, cadavrul este deplasat de la
locul faptei si ascuns, sau distrus(combustie, macerare, etc.);
- isi aduce arma proprie si nu o lasa la locul faptei dupa o crima;
- sterge urmele in campul faptei (amprente, sangele de pe haine sau podele, urmele de
pasi, dezbraca victima, isi ascunde sau distruge hainele, o depersonalizeaza, ascunde
cadavrul, etc.);
- urmareste in mass-media efectele crimei (lasa uneori bilete la locul faptei, modifica
locul faptei – locul unde a fost gasit cadavrul nefiind intotdeauna si locul unde a fost
comis omorul – activeaza raspunsurile provocarii sinelui si fantasmelor – catharsis-ul
vanatorului);
- stras legat de fetisuri – bijuteriile, obiectele cosmetice – sant oferite anturajului
feminin apropiat – amante, prietene, sora, mama, etc.;
- violeaza si tortureaza victimele inainte de a le ucide (in crimele cu mobil
sexual), motivatia fiind ca psihopatul sexual (de regula semiimpotent) cand isi
loveste, stranguleaza, inteapa, martirizeaza victima, traieste sentimentul depasirii
impotentei,
nemaintrand frustratia incapacitatii de a o poseda;
- in mixtura cu sadismul, gemetele, tipetele, implorarile acesteia, pe fondul neputintei
de a riposta, ii exacerbeaza instinctul dominator de manipulare si depersonalizare a
victimei;
- deseori crima apare si pe fondul unor traume personale exacerbate:
concedieri, abandonare de catre iubita, etc.;
- de regula semiimpotent, cu disfunctii de erectie, se manifesta violent in relatia
sexuala, atunci cand comite violul, participand la actul sexual cu victima inainte de
suprimarea vietii acesteia sau cu aceasta agonizanda;
- suprimarea vietii vicimelor se face lent, apare tortura cu suculente manevre de
tip pervers sexual (sex oral, anal. etc.);
- impotrivirea victimei declanseaza raptusul brusc afectiv-violent cu lovituri mortale.
5. Profil de personalitate si mod de operare la serial killer-ul de tip
dezorganizat (de regula psihotic – crime comise spontan, imprevizibile, cu
atac surpriza)
- capacitate de adaptare si improvizatie saraca (de regula avand un QI sub medie);
- stangaci, poate intra in panica sau chiar blocaj (paralizie) comportamental,
starnind imediat suspiciunile anturajului si pe cele ale investigatorilor cu intuitie si
simt psihologic;
- de regula se deplaseaza pe jos distante lungi de mers sau apeleaza la mijloace
de transport;
- incapabil de a-si perfectiona modul de operare in timp, actioneaza stereotip;
- daca poseda autoturism, acesta este murdar, neangrijit, cu interior dezordonat
(expresia personalitatii dezorganizate a autorului);
- face munci necalificate si isi pastreaza cu greu slujbele;
- traieste singur, sau cu vreo matusa, unchi sau alta ruda;
- activitatea sociala, insertia profesionala si relatia de cuplu sunt sub semnul esecului;
- slab scolarizat, instruit si educat, introvertit (cuminte, docil);
- traieste in izolare, crima aparand mai degraba ca o consecinta a evolutiei unui
mental dezorganizat;
- nu este in stare de empatie si de exteriorizare verbala a emotiilor permanent refulate
(de aici si incapacitatea sa de a fi permeabil psihoterapiilor de corectie, fiind incapabil
de exercitii defulatorii prin exteriorizarea verbala a framantarilor, tensiunilor si
trairilor);
- uneori, criminalul dezorganizat, proiecteaza asupra sa o imagine de sine deformabila
(handicap, mizerie fizica, indecenta economica), fapt care-l face sa refuze societatea si sa
o nege in ura si revolta;
- campul faptei este neiteligibil, pare lipsit de logica si incoerenta;
- nu-si premediteaza (organizeaza) actiunile, atacul este brusc, spontan;
- victima este aleasa la intamplare, de regula din habitatul imediat, de foarte multe
ori victima se si apara;
- criminalul depersonalizeaza victima (o ignora sau o dispretuieste), ii acopera fata, i-
o mutileaza, o distruge;
- pe cadavru apar semnificatii cu simbolica sexuala – agresarea, mutilarea zonelor
sexuale;
- de regula nu vine pregatit cu arma in campul faptei (la el “trusa de viol” fiind absenta )
iar daca totusi vine cu ea, o abandoneaza in campul faptei;
- lasa foarte multe urme in campul faptei, scotoceste, rastoarna, ravaseste aparent
fara logica, calca in sange, se manjeste pe haine, abandoneaza arma crimei, isi
insuseste obiecte banale cu semnificatie bizara sau infantila, pe care le
abandoneaza ulterior(expresia mintii sale dezorganizate);
- haosul comportamental se traduce prin expresia scenei crimei,
amprenta psihocomportamentala a personalitatii faptuitorului, “haosul sau mental”;
- cadavrul este lasat la vedere prezentand multiple leziuni fara logica aparenta,
dispuse preponderent in zonele sexuale: mutilari, muscaturi, eviscerari, intromisiuni de
obiecte, etc.;
- locul faptei (descoperirea cadavrului) si locul crimei (locul suprimarii vietii) de
regula coincid;
- poate pastra bucati, segmente de cadavru sau imbracaminte a victimei(posesii bizare);
- hainele patate de sange nu sunt spalate sau curatate, sunt aruncate neglijent in
debarale, magazii sau sunt lasate la vedere;
- isi violeaza victima dupa ce ii suprima viata;
- suprimarea vietii se face rapid, epileptic, cu lovituri dure, repetate, de regula in
zona craniana sau sugrumari cu forta bratelor;
- nu il intereseaza evolutia ulterioara a evenimentelor, cercetarea scenei crimei,
derularea anchetei judiciare sau reflectarea in mass-media.
6. Identificarea. Capturarea. Probatiunea. (De unde poate proveni?!)
Tipul organizat – indici orientativi.
- poate proveni din familii de tip permisiv (traind sentimentul ca poate sa faca totul,
orice ii este permis - superficialitate);
- provin din randul banuitilor care comunica usor, dezinhibati, fara bariere, cu un
bun coeficient empatic, duplicitar si cameleonic (cu antecedente in infractiuni marunte);
- provin din randul banuitilor cu farmec personal, apti sa castige increderea victimelor;
- poate proveni din familii destramate, mama toleranta, tatal absent si incantonat
in exercitiul autoritatii, despartiti in fapt, concubini sau divortati, etc.;
Tipul dezorganizat – indici orientativi.
- poate trai in familii indecente economic, tatal (ca autoritate)avand slujbe nesigure
- poate fi identificat in familii cu pronuntat grad de violenta domestica, fiind
supus frecvent unor violente, pedepse corporale si umilinte;
- poate fi identificat din randul persoanelor izolate, cu experiente personale si de
cuplu esuate;
- poate sa fi avut in antecedente infractiuni ca: furturi marunte, distrugeri, etc.
Identificarea si probatiunea se fundamenteaza pe cercetarea la fata locului,
investigatii, perchezitii si jocuri operative:
- se cauta elementele caracteristice trusei de viol: legaturi, plasturi, cagule, catuse,
sprayuri paralizante, arme, etc.;
- se cauta si se cer explicatii justificative asupra unui obiect cu valoare simbolica
(fetisuri), bijuterii, vestimentatii, lenjerie, lenjerie, posete, cosmetice, peruci, etc.;
- se investigheaza cercul de prieteni, rude (mame, surori, amante, sotii), cerandu-
se explicatii ale provenientei unor bunuri primite cu titlu de cadou sau vandute
(ceas, bijuterii, cosmetice, etc.);
- se cauta caiete, jurnale, carti, articole sau fotografii de cuplu;
- se intra in memoria calculatoarelor, golindu-se informatia – auditiva, vizuala. etc.;
- se cauta scotocindu-se, sacosele, gentile de voiaj, geamantanele;
- se identifica obiecte de provenienta critica: ceas de dama, ruj, peruca, agende,
bijuterii, etc.;
- in experienta personala – Stroe, Puia, Pascu, etc., exploatand un lux de corpuri
delicte apartinand victimelor, toate fiind gasite similar explicatiilor la care ne referim;
- se identifica articole de imbracaminte uzuala: blugi, haine sport, fibre vegetale, pete
(sange, sperma, sputa, fecale, etc) si manjituri;
- se ridica bilete de tren, facturi de hotel, note telefonice, fotografii, casete, dischete, etc.;
Ted Bundy – profil de criminal
înainte Deşi istoria este, din păcate, presărată cu o serie lungă de ucigaşi al căror număr de victime pare
desprins din cel mai înfricoşător film de groază, termenul de “criminal în serie” ne duce automat cu gândul la
Ted Bundy. Nu pentru că ar fi fost cel mai „prolific” dintre ei, nici măcar pentru că ar fi fost cel mai
înspăimântător, ci datorită mediatizării de care a avut parte cazul său. Procesul lui a fost primul din istoria
Statelor Unite care a fost televizat, iar ura pe care le-a stârnit-o conaţionalilor săi a fost atât de mare, încât
moartea sa a fost sărbătorită cu artificii.
Traume din copilărie
Theodore Robert Cowell s-a născut la data de 24 noiembrie 1946 într-un centru destinat mamelor necăsătorite
din Burlington, Vermont. Deşi în certificatul de naştere paternitatea i-a fost atribuită unui veteran al forţelor
aeriene, Lloyd Marshall, mama sa, Eleanor Louise, a susţinut că, de fapt, ea a fost sedusă de un alt veteran de
război pe nume Jack Worthington. Lipsa de credibilitate a acestei poveşti a determinat însă apariţia unei
ipoteze şocante. În cartea The Only Living Witness, The True Story of Serial Sex Killer Ted Bundy, Hugh
Aynesworth şi Stephen Michaud afirmă că o parte dintre membrii familiei îl suspectau chiar pe Samuel
Cowell, tatăl lui Eleanor, pe care îl considerau un adevărat tiran.

Cert este că, pentru a evita dispreţul public îndreptat împotriva mamelor singure şi, implicit, împotriva copiilor
acestora, bunicii lui Theodore au spus cunoscuţilor şi lui însuşi că ei sunt părinţii lui şi că Eleanor este, de fapt,
sora sa mai mare. Ted a trăit cu această convingere toată perioada copilăriei sale şi avea să descopere adevărul
abia în Crimele săvârşite de Ted Bundy urmau două tipare timpul faculăţii. Deşi nu i-a mărturisit că este mama
sa, Eleanor l-a luat pe micul Theodore cu ea în momentul în care a decis să se mute în Tacoma, Washington.
Aici, s-a căsătorit cu John Bundy, care l-a adoptat pe Ted şi i-a dat numele său de familie.

Teddy, aşa cum îi spuneau prietenii, părea un copil obişnuit. Desigur, era implicat din când în când în
altercaţii, însă la fel se întâmpla cu majoritatea băieţilor de vârsta sa. Totuşi, ceva îl deosebea de restul: “Era
foarte uşor să îţi dai seama când se enerva pentru că ochii i se înnegreau instantaneu. Bănuiesc că sună ca un
pasaj dintr-un roman ieftin, însă chiar se putea observa. Avea ochii albaştri, însă când se înfierbânta aceştia
deveneau întunecaţi”, spune Terry Storwick, unul dintre prietenii săi din copilărie, în aceeaşi carte menţionată
anterior.

Ted Bundy, aflat în custodia poliţiei din Florida, în 1978 Credit: Florida Memory Project / Wikimedia, CC BY-SA
3.0

Conflictul lui Bundy cu legea a început în perioada liceului. Era pasionat de schi, astfel că a început să fure din
magazine echipamentul necesar practicării acestui sport şi să falsifice bilete pentru teleschi.
Instinctul de a ucide
Deşi nu se cunoaşte cu exactitate momentul în care Ted şi-a început înfiorătoarea serie de crime, este posibil ca
prima victimă să o fi făcut chiar la vârsta de 14 ani. Dovezile strânse în cazul morţii unei fetiţe de opt ani nu au
fost suficiente pentru a demonstra că Bundy a fost făptaşul, însă această ipoteză rămâne în continuare posibilă.

Numărul persoanelor pe care Ted Bundy a mărturisit că le-ar fi omorât este de 30, însă în raza oraşelor în care
au fost săvârşite aceste omoruri s-au înregistrat multe alte crime al căror autor a rămas necunoscut. Lesne de
înţeles, bănuiala în toate aceste cazuri planează asupra sa, astfel că numărul total de victime ar putea depăşi
100. Mai mult, în momentul în care investigatorii FBI l-au întrebat dacă numărul persoanelor pe care le-a ucis
este 36, Ted Bundy le-a răspuns: “Mai adăugaţi o cifră şi veţi avea numărul corect.”

Dintre cele 25 de victime pe care poliţia a reuşit în cele din urmă să le identifice, prima în ordine cronologică a
fost Karen Sparks, o fată de 18 ani pe care Bundy a încercat să o ucidă pe 4 ianuarie 1974 în raza statului
Oregon. Fata a fost lovită în somn cu un obiect contondent şi violată ulterior, însă a reuşit să supravieţuiască.
Nici o lună mai târziu, pe 4 februarie, Lynda Ann Healy (21 de ani) a murit după ce a fost supusă aceluiaşi
tratament. Până în luna iulie a aceluiaşi an, Ted a răpit şi a ucis încă alte şapte fete, după care le-a ascuns
cadavrele în împrejurimile oraşului.

Seria crimelor era însă departe de a fi luat sfârşit. Au urmat până la jumătatea anului 1975 încă zece tentative,
de această dată pe o arie geografică mult mai largă, în diferite oraşe din statele Colorado, Idaho şi Utah. Dintre
acestea, nouă s-au soldat cu moartea victimelor: o singură fată, Carol DaRonch, a reuşit să fugă din maşina sa.

În luna august, Bundy a refuzat să oprească la semnalul poliţiei pentru un control de rutină. După ce a fost
prins, în maşină s-au găsit o serie de obiecte incriminatoare, printre care o mască, o bară de metal, cătuşe şi
saci de gunoi. Bundy a fost arestat, însă pentru că poliţia nu a găsit suficiente probe pentru a demonstra că el
este criminalul pe care toată ţara îl căuta, a fost eliberat. Condamnarea sa la închisoare a venit abia peste un an,
la jumătatea lui 1976.

Ted Bundy la închisoare, în Florida, 1978. Credit: Florida Memory Project / Wikimedia, CC BY-SA 3.0

Tentativele sale de evadare au fost nenumărate. Prima care s-a soldat cu succes i-a oferit doar şase zile de
libertate până să fie prins. Bundy nu a renunţat şi, după un plan minuţios, a reuşit, pe 30 decembrie 1977, să
scape din nou din închisoare. De această dată, totul a fost atât de bine calculat şi disimulat, încât evadarea sa a
fost observată de paznici abia a doua zi. În acest moment, Bundy era deja la 1.500 de kilometri distanţă.
Ultimele tentative de crimă pe care investigaţiile le-au putut identifica au avut loc în Florida, în primele două
luni ale anului 1978. Aici, Ted a atacat încă şase fete, dintre care numai trei au reuşit să supravieţuiască. Într-
un final, Ted Bundy a fost arestat la jumătatea lunii februarie.

Tiparul crimelor
Toate crimele pe care le-a săvârşit Ted Bundy au avut ca victime fete sau femei tinere. Acesta le lovea în mod
repetat cu obiecte contondente sau le strangula până când rămâneau fără suflare. Majoritatea crimelor sale au
urmat două tipare. Primul şi cel mai des folosit era cel în care Bundy intra în casele femeilor în timp ce ele
dormeau. Totuşi, Bundy nu se sfia nici să le abordeze şi să le atragă în maşina sa, profitând de faptul că avea
un aspect plăcut şi era un tip carismatic.

Maşina Volkswagen a lui Ted Bundy, azi exponat de muzeu, la National Museum of Crime & Punishment din
Washington, D.C. Credit: DCTWINKIE5500 / Wikimedia, CC BY-SA 2.0

După ce îşi omora victimele, acesta le abuza sexual şi le transporta într-un loc cât mai îndepărtat de locul
faptei. De cele mai multe ori, Bundy se întorcea în mai multe rânduri în locul în care a ascuns cadavrele pentru
a săvârşi acte de necrofilie.

Sentinţa
Judecarea sa a început în 1979 şi s-a derulat pe parcursul a trei procese. În fiecare dintre acestea, a fost
condamnat la moarte prin electrocutare. Abia zece ani mai târziu, în data de 24 ianuarie 1989, Ted Bundy a
fost executat pe scaunul electric. Vestea că a încetat din viaţă a stârnit o adevărată sărbătoare în rândul
oamenilor care aşteptau în faţa închisorii.

Ultimele sale cuvinte, conform ziarului Orlando Sentinel, au fost: “Transmiteţi familiei şi prietenilor mei
dragostea mea.”
Prima parte a vieții celei care ocupă primul loc în topul celor mai mari criminali
în serie români reprezintă și azi un mister pentru criminaliști. În fond, nici
măcar numele adevărat nu îi este cunoscut, atâta vreme cât în analele
criminologiei ea a rămas cunoscută ca Vera Renczi , numele de familie
aparținând celui de-al doilea sau soț. Unele surse îi indică drept an al nașterii
anul 1903 dar, cel mai probabil, Vera s-a născut la sfârșitul secolului al XIX-lea,
în București, în urma legăturii dintre un om de afaceri ungur și o frumoasă
tânără unguroaică ce aparţinea micii nobilimii din România. Copilăria și-o
petrece la București, acolo unde rămâne până la vârsta de 13 ani.
Odată cu pierderea mamei, Vera este mutată de tatăl său la Berkerekul Mare,
oraș din Serbia, ce la vremea respectivă făcea parte din Imperiul Austro-
Ungar, unde acesta deținea o mică moșie. Adolescența Verei este marcată de
lipsa unei prezenţe protectoare masculine (a tatălui) şi numeroase aventuri
amoroase, ea ajungând nu o dată, pe prima pagină a ziarelor locale din cauza
scandalurilor în care implică de la elevi de liceu până la bancheri și oameni de
afaceri.
Nimeni nu se aștepta că tânăra să își mai uite moravurile, însă miracolul se
produce atunci când Vera îl cunoaște pe Karl Schick, un influent bancher
austriac, cu care se va și căsători. Tânăra nu își continuă escapadele, ci
devine o soție atentă și plăcută, mai ales după nașterea fiului lor, Lorenzo.
Totuşi la mai puțin de un an, Karl dispare misterios pentru a nu mai reveni
niciodată. Vera explică apropiaților că soțul său a părăsit-o și că a decedat
ulterior într-un accident de mașină în România.
După ce a purtat o vreme doliu, cam cât cereau canoanele vremii, Vera se
mărită din nou. Numele acestui bărbat avea să rămână în istoria crimei,
Joseph Renczi. La fel ca şi Vera, acesta era recunoscut în lumea mondena
pentru frumuseţea sa şi pentru numărul mare de amante pe care le avusese
de-a lungul timpului. Un amănunt în plus: Joseph Renczi era extrem de bogat.
Cuplul nu se bucura, însă, prea mult de liniştea unei casnicii, iar Joseph,
obişnuit cu vechile sale obiceiuri, începe să îşi inşele cu frenezie tânăra soţie,
la scurt timp după oficializarea căsătoriei. Zvonurile ajung la urechile Verei
Renczi, iar accesele ei de furie şi ameninţările dintre cele mai morbide devin o
obişnuinţa pentru apropiaţii cuplului. Ameţit, probabil, de succesele sale,
Joseph face imprudenţa de a nu-şi asculta soţia şi de a continua seria
escapadelor amoroase. La scurt timp, în ciuda constituţiei sale robuste, el
este lovit de o boală misterioasă şi nu se mai poate ridica din pat. Cu un
devotament exemplar, Vera îl îngrijeşte seară de seară şi nimeni nu îşi putea
imagina că tocmai ea era cauza afecţiunii care îl lovise din senin. În mod
ciudat, nici dispariţia inexplicabilă a lui Joseph, care survine la numai câteva
luni după îmbolnăvire, nu ridica semne de întrebare autorităţilor locale, iar
castelană de la Berkerekul este lăsată, din nou, în pace.
La fel ca şi în cazul dispariţiei primului soţ, Vera începe să poarte iarăşi
rochiile negre de doliu deşi nimeni nu avea cunostinţă de decesul celor doi.
Doliul nu a ţinut prea mult. Pentru Vera Renczi începea o nouă perioadă în
care escapadele amoroase aveau loc cu regularitate. De data aceasta, tânăra
îşi căută rapid alinare în tumultoasa viaţa de noapte de la Viena. Petrecerile
deocheate din centrul Imperiului Austro-Ungar se ţin lanţ seară de seară şi, nu
o dată, se transforma în orgii care o au în centrul lor pe frumoasa blonda din
Berkerek. Însoţită întotdeauna de o ceată de admiratori, Vera Renczi se
retrage din când în când cu câte unul dintre aceştia la conacul sârbesc. În mai
puţin de 10 ani, peste 30 de bărbaţi treg pragul castelanei, fără a se mai
întoarce vreodată. Vera îşi alegea cu atenţie victimele: erau doar străini veniţi
ocazional de la Viena, despre care autorităţile sârbeşti nu aveau nicio
informaţie.
Misterele din cripta conacului
În ciuda precauţiilor luate de Vera Renczi atunci când îşi alegea amanţii din
rândul străinilor, ea face „imprudenţa” de a se îndrăgosti de un anume
Milorad, un bancher sârb, căsătorit, cu 20 de ani mai în vârstă decât ea. Ca
să-şi justifice absenţa prelungită, bancherul îi spune soţiei sale că pleacă într-
o călătorie de afaceri, dar cum zilele treceau fără ca acesta să dea un semn
de viaţă, bănuielile încoltesc în mintea soţiei. La fel de influentă ca şi Vera în
rândul autorităţilor locale, ei nu îi este greu să afle de relaţia celor doi şi cere
jandarmeriei să înceapă o anchetă.
Suprizele încep să apară odată cu prima vizită a jandarmilor la conacul de la
Berkerek. „Ştiam că veţi veni să mă vizitaţi, domnilor!”, este replica pe care
Vera Renczi le-o adresează celor oamenilor legii. Ea nu neagă legatura cu
Milorad şi chiar dă o declaraţie scrisă prin care recunoaşte faptul că acesta i-a
fost amant în ultimele luni. În schimb, precizează ea, relaţia s-a rupt în
momentul în care a aflat ca bancherul este căsătorit. Mai mult, încearcă să le
insufle celor doi oameni ai legii că, probabil, Milorad ar fi comis un act
necugetat în urma despărţirii. Puternic intimidaţi, jandarmii părăsesc conacul
fără a pune alte întrebări. În fond, cazurile de infidelităţi şi părăsiri de domiciliu
erau numeroase chiar şi la acea vreme. De ce ar fi fost altfel acum?
Soţia bancherului începe, însă, o anchetă pe cont propriu pe care o aduce în
faţa autorităţilor. Ce se întâmplase cu Karl Schick? Dar cu Joseph Renczi şi
Lorenzo? Unde au disparut toţi bărbaţii care fuseseră văzuţi la Berkerek? În
plus, aceasta aduce jandarmilor un bilet de dragoste pe care imprudentul
Milorad îl păstrase în buzunarul unei haine. Începea astfel a doua şi ultima
anchetă a poliţiei.
Surprinzator, în faţa celei de a doua vizite a jandarmilor, Vera Renczi neagă
vehement că l-ar fi cunoscut pe Milorad. Confruntată cu biletul din buzunarul
bancherului, dar şi cu propria declaraţie scrisă, Vera se prăbuşeşte strigând
isteric:”Nu sunt o criminală!”. Oficialii se privesc stupefiaţi. Nimeni nu
pronunţase o asemenea acuzaţie. Prima percheziţie a conacului nu aduce
nimic în plus. Nu mai rămânea decât cripta familiei, cea ale cărei chei se aflau
în permanenţă asupra tinerei. Fără să se opună, aceasta deschide uşa,
absentă, şi îi însoţeşte pe jandarmi pe scara în spirală ce conducea către
subsolul întunecat al conacului. Imaginea care avea să li se înfăţiseze
martorilor era, pe drept cuvânt, una de coşmar.
Nu mai puţin de 35 de sicrie de zinc, aşezate în cerc, încadrau camera
luminată doar de câteva lumânari. Fiecare sicriu avea o eticheta pe care era
notat, elegant, un nume. În mijocul camerei se afla un fotoliu, iar lângă acesta
se găsea un sfesnic bisericesc cu o lumânare pe jumătate arsă precum şi o
sticla şi o cupă de sampanie. În faţa jandarmilor, Vera Renczi îşi începea
confesiunea, în fapt 35 de confesiuni terifiante. Oprindu-se în faţa fiecărui
sicriu, frumoasa stăpâna a conacului ţinea, fără nici un pic de emoţie, un
monolog sinistru. La cel de al doisprezecelea sicriu, Vera se prabusi izbucnind
in plans. Era sicriul propriului ei fiu. Aşa cum avea să declare ulterior, fusese
nevoită să îl ucidă pentru că îi aflase secretul macabru.
Conform propriilor declaraţii, Vera Renczi şi-ar fi ucis primul soţ, pe Karl
Schick, cu o doză de arsenic pe care i-ar fi turnat-o din plin în cupa de vin pe
care obişnuia să o bea în fiecare seară. Motivul? Desele călătorii de afaceri şi
bănuiala unei presupuse infidelităţi. La fel se întâmplase şi cu Joseph Renczi,
cu deosebirea ca sadismul tinerei atinge, în acest caz, paroxismul.
Incapabilă să îşi imagineze că în viaţa bărbaţilor din jurul ei poate exista şi o
alta femeie, Vera îl otrăvea lent, seară de seară, pe cel al cărui nume avea să
îl poarte până la sfârşitul vieţii. Sub grija aparentă, tânăra îi administra
acestuia doze mici de arsenic în cina şi cupele de vin pe care ea singura îl le
aducea la pat. Mai mult, ea va recunoşte ca l-a închis pe Joseph în sicriu încă
înainte de a-şi da ultima suflare.
Ceea ce a urmat este lesne de închipuit. Toţi cei care i-au trecut pragul au
luau drumul criptei din Berkerek în urma unei puternice doze de arsenic. Lui
Milorad, ultimul din lista victimelor, fusese nevoită să îi ofere, pe deasupra, o
puternica doza de stricnina, pentru ca efectul otrăvii să fie imediat.
Vera simţea o plăcere stranie să ştie ca ea, şi nimeni alta, a fost ultima femeie
din viaţa fiecărui bărbat care îi trecuse pragul. În liniştea sumbră a criptei, ea
se reculegea adesea, delectându-se cu o cupă de şampanie şi vorbind cu
fantomele celor ucişi. Acest ritual a durat vreme de peste 15 ani.
Condamnată la moarte, Vera nu mai realiza ce i se întamplă. Pedeapsa i-a
fost comutată la închisoare pe viaţă, întrucât femeile nu puteau fi executate în
Yugoslavia acelor vremuri. În închisoare, starea ei s-a agravat. În celula în
care era închisă, Vera Renczi se credea înconjurată de toţi cei pe care îi
ucisese şi le vorbea acestora ore întregi cu voce tare. Schizofrenică, Vera a
fost transferată într-un ospiciu, acolo unde se stingea în urma unei hemoragii
cerebrale, cu puţin înaintea începerii celui de Al Doilea Război Mondial. Cazul
său ramanea în istoria criminalisticii sub numele de cazul Văduvei Negre.