Masina unealta cu comanda numerica

Ivan Cornel-Ovidiu
Grupa 142SE
 I. Introducere

Se poate spune că un echipament este cu comandă numerică dacă instrucţiunile care permit
punerea în funcţiune a maşinii sunt transmise şi aceasta în formă codificată. Această definiţie
atunci prima maşină-unealtă cu comandă numerică a fost maşina de ţesut a lui Jacquard
(1800) care avea ca port-program o bandă perforată. Comanda numerică a maşinilor-unelte
este un procedeu de comandă apărut în anii 1950. ea a fost dezvoltată în USA începând cu
1942 pentru a satisface nevoile industriei aeronautice: realizarea suprafeţelor complexe cum
ar fi paletele elicei elicopterelor sau buzunarele de diverse forme în panouri mari de aluminiu.

Iniţial aceste echipamente dispuneau de organe de comandă acţionate prin cablu

iar introducerea datelor se făcea prin cartele perforate. Cu apariţia microprocesoarelor şi
progresul electronicii, costul acestor echipamente a scăzut până prin anul 1970, toate ofereau
capacităţi pentru tratamentul informaţiilor importante. Suporturile şi transmiterea de date au
putut fi asigurate cu ajutorul disketelor, benzilor magnetice etc. Această evoluţie care a
autorizat tratamentul de date în timp real, a permis creşterea posibilităţilor oferite de acest tip
de comandă şi a favorizat integrarea acestor acestora în construcţia de echipamente
automatizate.
 II. Structura unei maşini-unelte cu comandă numerică

O maşină cu comandă numerică este înainte de toate o maşină unealtă de precizie asociată la
o comandă automată de calitate tehnologia unei maşini MUSC nu este simplă: o atenţie particulară
se acordă rigidităţii, reducerii frecărilor şi controlul adaptiv al forţelor de aşchiere şi inerţie înainte
de a executa mişcări frecvente cu viteze şi acceleraţii ridicate. Pentru realizarea deplasărilor marea
majoritate a constructorilor de maşini-unelte au adoptat ghidajele pe glisiere cu galeţi şi antrenarea
prin şuruburi cu bile pretensionate.

a) Directorul de comandă

Toate comenzile numerice sunt astăzi cu microprocesor încorporat fie integral în

directorul de comandă, fie aparţinând unui calculator situat în tabloul de comandă al maşinii în
comandă directă. Legătura între partea informatică proprie şi maşină este asigurată printrun automat
programabil care asigură gestiunea captorilor şi acţionărilor prin programe specializate care asigură
controlul şi deservirea axelor. Fiecare linie din program cuprinde mai multe instrucţiuni relative fie
la deplasări, fie la condiţiile de operare. Directorul de comandă cunoscând poziţia actuală a sculei în
raport cu piesa calculează punctele intermediare pentru atingerea punctelor definite în blocul de
instrucţiuni. Ordinul de deplasare se execută transmiţând la axe succesiunea de schimbări de viteză
care generează, prin micro-deplasări consecutive, deplasarea globală programată aceste valori sunt
calculate de interpolatoare de axe.

b) Interpolarea

Pentru a prelucra un profil de piesă care nu este paralel cu nici una dintre axe este
necesar să se realizeze deplasări simultane şi sincronizate pe mai multe axe. În scopul de a nu fi
obligat să codificăm în program, toate punctele unei curbe în vederea realizări punct cu punct,
directorii de comandă au fost dotaţi cu interpolatoare, adică cu instrumente de calcul, care
plecând de la coordonatele a două puncte (de plecare şi de sosire) calculează un număr mare de
puncte intermediare într-o manieră în care traiectoria sculei să fie efectuată cu o precizie fixă
depinzând de performanţele calculatorului utilizat şi de calitatea părţii operative (variatoare,
traductoare etc.). Toate maşinile oferă astăzi posibilităţi de interpolare liniară şi care sunt
materializate prin funcţiile G1, G2 sau G3 fără maşinile „punct cu punct” utilizate la găurire,
sudare punct cu punct etc.
 c)Introducerea programelor

Benzile aveau o durată de viaţă destul de redusă: 15 lecturi pentru benzile de hârtie şi
50 pentru benzile din plastic. Din acest motiv benzile au fost abandonate progresiv pentru a fi
înlocuite prin portprograme cu citire directă cu lectori magnetici pentru diskete.Avantajele
suporţilor magnetici nu constă numai în viteza de lectură ci şi în mare densitate de înregistrări şi
o punere în practică mai uşoară. Transmiterea informaţiilor între diverse echipamente este
realizată prin magistrale de comunicare constând din fibre optice care permit circulaţia
informaţiilor în ambele sensuri simultan cu debite care pot ajunge la 20Mb/s. „0” logic şi „1”
logic este transmis printr-un semnal de tensiune respectiv pozitiv sau negativ cu un nivel maxim
de 3v. un protocol de comunicare trebuie să coordoneze accesul pe magistrala de comunicare şi
secvenţele de emisie şi recepţie şi să permită corecţia erorilor de transmitere. Maşinele moderne
are port pentru extinderea memoriei, port pentru communicatia RS232 si RJ45. Comunicaţia
dintre terminal şi echipamentul de control se realizează folosind un set de protocoale de
comunicaţie puse la dispoziţie de producătorul terminalului.

c) Traductoare de poziţie şi viteză

Precizia susceptibilă a fi atinsă pe MUCN este dependentă de precizia de măsurare a

poziţiei sau altfel spus de controlul deplasărilor. Pe maşinile de calitate directorul de comandă
cunoaşte poziţia de atins şi poziţia reală a elementului mobil. Aceste valori sunt comparate
pentru a deduce deplasarea de efectuat. Natura acestui program (abaterea între poziţia proiectată
şi cea reală) depind de natura traductorilor de poziţie utilizaţi: care pot fi de natură analogică cu
traductori inductivi (rigle INDUCTOSIN) sau de tip numeric (variaţia prin increment) cu
traductori optice (discuri sau rigle gradate).

Pentru a îmbunătăţi poziţionarea şi traiectoria este convenabil de asemenea se a controla viteza

de deplasare: captorul de viteze putând fi de 2 tipuri: analogic dacă se utilizează un
dinamometru, sau incremental prin descompunerea impulsurilor luminoase plecând de la un disc
perforat sau cu dinţi periferici.

III. Principiul maşinilor cu Comandă Numerică

1. Pregatirea programului

În funcţie de mijloacele puse la dispoziţie tehnologului realizează programul de execuţie pe

MUCN, figura 1.6.:
 - fie prin programarea manuală prin analiza şi calculul traiectoriei sculelor i redactarea unui
program pe hârtie in limbaj CN. Acest program poate fi scris direct pe tastatură sau poate fieditat
în funcţie de maşina utilizată pe benzi, diferiţi suporţi magnetici sau memorie RAM etc.
- fie utilizând un calculator ajutat de un postprocesor (program de traducere sintaxă) şi un
program pentru editarea programului ce va fi adoptat, transformat prin postprocesor la nevoile
maşinii.

2. Programul în C.N.

Programul în comandă numerică a maşinii este realizat în raport cu triedrul triortogonal

drept de referinţă, ales de programator, denumit „originea programului OP” cu originea
întrun punct singular în raport cu care se definesc cotele punctelor caracteristice ale
traiectoriilor sculelor. Acest sistem de referinţă indică în mod egal şi orientarea
semifabricatului pe masa maşinii. Programul descrie tipul operaţiei ce urmează a se efectua,
traiectoriile de asigurat pentru scule sau localizarea operaţiilor de prelucrare, numărul sculei
şi condiţiile de operare. Programul este deci o succesiune de instrucţiuni bine definite sau
astfel supus nimic nu este lăsat la întâmplare.
Pentru a realiza un program corect, operatorul pe maşina-unealtă cu comandă numerică
(MUCN) trebuie:

- să poziţioneze corect semifabricatul în sistemul referenţial de axe al maşinii, respectând

orientarea stabilită de programator şi urmărind ca traiectoriile programate să nu iasă în afara
suprafeţelor de lucru ale maşinii; - stabilirea în comandă maşinii a poziţiei originii OP în
raport cu reperul legat de masa maşinii, care este de obicei originea dispozitivului de măsură.

- originea programului OP şi originea piesei Op - originea piesei este punctul unei piese
brute, modelul sau începutul prelucrării. El va trebui să ţină cont eventual de decalajul între
OP şi Op;

- originea maşinii Om şi originea sistemului de măsurare OM: primul fiind materializat de

originile traiectoriilor pe fiecare axă. Ea este câteodată decalaă de originea echipamentului de
măsură şi acest decalaj este luat în seamă în cadrul procedurii automate de deplasare.

IV. Avantajele tehnice şi economice ale comenzii numerice

În anii ’70 – 80’, era frecvent tentaţia să se spună că comanda numerică nu era rentabilă decât la
realizarea seriilor mari de piese sau la generarea suprafeţelor complexe cu profil evolventic.
Această judecată era în parte justificată dacă se ţine cont de greutatea cu care se realiza
pregătirea fabricaţiei şi programarea (numeroase calcule geometrice făcute de mână, timpi de
schimbare a tehnologiilor mari, iar dispozitivele de înregistrare şi citire a informaţiilor dificile şi
laborioase). La vremea respectivă capacităţile slabe de calcul ale echipamentelor electronice de
comandă nu permiteau să se efectueze în timp real corecţii legate de geometria sculelor şi
restricţiona programatorul să definească traiectoriile axelor pentru fiecare sculă sau punct
generator de pe fiecare sculă. Astfel spus, el trebuia să scrie programul pentru o sculă dată iar iar
ascuţirea obligă la corecţia programului. În paralel cu aceasta, costul ridicat al echipamentelor nu
poate fi autorizat decât la seriile mare şi consecutive de fabricaţie. Astăzi, comanda numerică
poate fi utilizată într-o manieră economică în cazul seriei mici sau pentru fabricaţii individuale
de piese, fără ca acestea din urmă să aibă forme complicate. În exemplul din figura 1.3, relativ la
o placă pe care se efectuează găuriri simple şi filetare, se observă că la realizarea unei piese
aveam un câştig de 1h 15’ faţă de prelucrarea pe maşini-unelte convenţionale, în timp ce la
prelucrarea a 2 piese câştigul este de 4h şi 15’ iar la o serie de 10 piese deja se ajunge la un
câştig aproximativ de 40h. Acest câştig de timpi în execuţie provin din cheltuielile mai reduse de
punere în fabricaţie şi tratament de date pentru un reper.

Aceste avantaje sunt datorate în general aportului tehnic adus de comanda numerică,
dar sunt mult mai vizibile în cazul programării asistate de calculator care elimină şi restricţiile
legate de timpii şi costurile de programare. Permite:
- scoaterea în exteriorul postului de lucru a sarcinilor legate de modelarea geometrică, cinematică
şi tehnologică a procesului de prelucrare;
- reducerea timpilor pentru mersul în gol prin realizarea în regim automat a secvenţelor
procesului de prelucrare: prin punerea în poziţie de lucru a sculelor cu viteze de avans rapide,
prin schimbarea automată a sculelor, prin schimbarea automată a vitezelor cu ajutorul
variatoarelor;
- reducerea numărului de operaţii care erau necesare pentru efectuarea de lucrări precise: trasare,
utilizare de lunete, eliminarea dispozitivelor de copiat; - realizarea de suprafeţe complexe – prin
deplasarea după mai multe axe simultan şi posibilitatea realizării de piese cu suprafeţe mult mai
apropiate de necesităţile funcţionale;
- definirea condiţiilor optimale de lucru, pentru că aceste maşini oferă posibilitatea de a face să
varieze continuu viteza de lucru şi astfel creşte dura de viaţă a sculelor;
- diminuarea gradului de implicare a factorului uman, prin creşterea gradului de automatizare a
echipamentelor şi diminuarea sarcinilor de control, care sunt efectuate în timpul derulării
operaţiilor de prelucrare, de echipamente speciale; - posibilitatea de a asigura flexibilitatea în
raport cu evoluţiile tehnice actuale în materie de moduri de schimbare a sculelor, de proiectare
geometrică şi tehnologică sau utilizarea unor sisteme de tratament de date CFAC (Concepţia
Fabricaţiei Asistată de Calculator).
- integrarea echipamentelor periferice (dispozitive pentru măsurarea sculelor, manipulatoare,
roboţi etc.) sau integrarea MUCN în ansamble automatizate (celule flexibile, linii de fabricaţie).

Bibliografie
http://aspeckt.unitbv.ro/jspui/bitstream/123456789/41/1/Master_Thesis_Pap_Lehel.pdf