Revista Cronos Nr. 3 (38), Martie 2018

DANIEL VIŞAN-DIMITRIU 1
8 Martie 1
NICOLAE VASILE 3 Daniel Vişan-Dimitriu
Martie, luna femeii, începe cu „Babele” 3
Gând de primăvară 3
Ghiocei și suflete 4
Femeie 4 8 Martie
DAN LUPESCU 5
Periplu prin tărâmurile iconoclastului 5
PÂRLEA GHEORGHE 11
Eminescu… rezistă 11
POP DORINA 12 SSaallvveeaazzăă--ttee ddee ttiinnee şşii pplluutteeşşttee
Emoţia cuvântului mamă 12
ION IONESCU-BUCOVU 13 ppee m maarreeaa nneessffâârrşşiittăă ddee vviissăărrii,,
Madonna Laura şi Petrarca 13
ELENA MITITELUL 16
Așteaptă-mă… 16
pprriivviinndd,, îînnccrreezzăăttooaarree,, îînnsspprree zzăărrii
Doina vieţii 16
NICOLETA MIJA 17 îînn ccaarree oorriiccee cclliippăă ssttrrăălluucceeşşttee!!
Cuvinte nerostite 17
Bătrânul salcâm 17
AURELIA ALBATROS 18
Astăzi... 18
Trecutele zvâcniri 18 AAlluunnggăă--ţţii tteeaam maa ccee ttee--nnccăăttuuşşeeaazzăă
MANY 19
Regăsiri într-un condei uitat 19 şşii nnuu--ţţii llăăssaa pprriivviirriillee--nnttrr--uunn ggooll
Mi-ești verb într-o gramatică nescrisă 19
RADU CĂTĂLIN MELINTE 20
Nocturnalia 20
ccuu ggâânndduurrii ffeerreeccaattee ssuubb ccoonnttrrooll
Arme albe 20
MARIA GIURGIU 21 aall mmiinnţţiiii ccee,,--nncchhiissttaattăă,, jjuubbiilleeaazzăă!!
S-au trezit fiarele 21
ANIŞOARA IORDACHE 22
spre sălașul cuvântului 22
se poate 22
IOAN MUNTEAN 23 AAssccuullţţăă--ţţii nnuummaaii iinniim maa,, ffeem meeiiee,,
râul 23
violet 23 ccăăccii ggâânndduurriillee îîţţii ppoott ffii dduuşşm maannii
viaţa 23
CONSTANTIN MÎNDRUŢĂ 24
Nucul 24
ccee nnuu--ii ooffeerrăă lliibbeerrttăăţţiiii cchheeiiee..
Drum de şine 24
Viaţă cu iubire 24
GABRIELA MIMI BOROIANU 25
Rondelul florilor de liliac 25
Mușcă-mă 25
UUrrm meeaazzăă--ţţii vviissuull ppâânnăă ssee îînncchheeiiee
Rugă nemărginirii 25
DANDU BRIEL 26 şşii nnuummaaii ffrruum muusseeţţee ssăă eem maannii,,
Gânduri complicate! 26
LUNGU LENUŞ 32 iiaarr ppeennttrruu aassttăăzzii...... ddooaarr uunn „„LLaa m
muullţţii aannii!!””
Interviu cu Olga Văduva (Grigorov) 32
GIURGIU SILVIA 34
Zodia Fluturilor 34
MARIA GIURGIU 37
Ingrid 37
ANNA BLUR (BLUROFFIVES) 40
Secretul planetelor gemene (11) 40
AUREL CONŢU 44
Pagini de jurnal 2 44
NICU DOFTOREANU 46
Tangoul fructului oprit 46
Tango du fruit interdit 47
FORBIDDEN FRUIT TANGO 48
DANIEL CORBU 49
Valentina Becart 49
ROMAN T. FLORIN 50
Emoţia şi mesajul poeziei în raport cu stilistica şi prozodia (1) 50
NICOLAE VASILE 57
Clubul 57
PUIU RĂDUCAN 61
Yaha călare pe dădă 61
TRAIAN DORZ 64
Când spui „femeia” 64
2
Revista de cultură CRONOS ~ Peniţa de Aur – izvor de cultură

Gând de primăvară
editorial 3-4
Nicolae Vasile
Martie, luna femeii, începe cu Azi, am făcut curăţenie

„Babele” pe birou, în suflet şi în gând,
poate, d’asta a lăsat Dumnezeu
primăvară pe Pământ.
Denumirea vine de la Martius, zeul războiului, în
Am aruncat invitaţii,
mitologia romană, fiind considerată o lună potrivită
pentru începerea unui război. În zodiacul european, onorate sau neonorate,
Pești, și în cel românesc, Mărțișor, denumirile descriu o am şters din gând, cât am putut,
noțiune mult mai pașnică. În SUA, luna martie este resturi de iubiri,
considerată Luna istoriei femeilor, dar pare a fi o istorie acceptate sau neacceptate,
derulată în sensul invers al vârstei, pentru că începe cu care lasă urme-n vene
„Babele”. Zilele Babelor, (1-9) martie, marchează timpul
şi produc dureri eterne.
schimbător și capricios de primavară, denumirea având
ascendența în principiul feminin de viață socială și Aş vrea ceva nou,
psihologie individuală.
Mitul este asociat cu Baba Dochia, care avea un fiu,
Dragobete, ce s-a însurat împotriva voinței mamei sale.
Pentru a o necăji pe nora sa, într-o zi rece de iarnă,
soacra i-a dat acesteia un ghem de lână neagră și a
trimis-o la râu să-l spele până când lâna va deveni albă.
Fata a tot spălat până i-au sângerat degetele , dar lâna
rămânea tot neagră. Impresionat de durerea fetei,
Domnul Iisus Hristos i-a dat o floare roșie, îndemnând-o
să spele cu ea. Mulțumindu-I, fata a pus floarea în apă, a
spălat lâna și a constatat, plină de bucurie, că aceasta s-a
albit. Fericită că a reușit, fata s-a întors acasă. Baba
Dochia, crezând că este primăvară, deoarece fata primise
o floare, porni îmbrăcată în nouă cojoace în întâmpinarea chiar dacă doare,
noului anotimp. Pe drum, Soarele puternic o face să își dar care nu dispare,
arunce, pe rând, toate cojoacele pe care le purta, până un nou drum,
când a rămas fără niciunul, dar vremea s-a schimbat
ce nu sfârşeşte-n scrum,
brusc și baba a înghețat.
nu o nouă povară
În sens mai larg, diversitatea vremii de la începutul
după care să curăţ iar,…
lunii martie reprezintă schimbarea inevitabilă din viața
oamenilor cauzată de ciclicitatea condițiilor naturale, la primăvară.
specifică zonei geografice în care se află țara noastră. În
alte țări, plasate pe alte coordonate, aceste variații Mărțișorul vine tot din
climaterice se produc în alte luni ale anului, de exemplu, legendă, dar pare și mai divers.
în Italia, cu o lună mai devreme, în Egipt, cu două etc. Cele două culori împletite, roșul
Astfel, primăvara nu este doar un anotimp, ci este un și albul, reprezintă războiul sau
gând, o stare de spirit, care începe cu luna Martie. sângele vărsat dintr-o acțiune
potrivnică, respectiv pacea,
zăpada sau culoarea ghiocelului,
prima floare a primăverii, este 3
ANUL IV, serie nouă, nr. 3 (38), 2018

contradicția dur-firav. Fie avem lupta unui voinic pentru Aceste legende vin din zona
salvarea Soarelui, în chip de fată, răpit de Zmeu, fie de României, Bulgariei, Republicii
lupta dintre iarnă și primăvară etc. Moldova etc. Faptul că acestea
sunt prezente atât la români cât
Ghiocei și suflete și la bulgari ne conduc la ideea că
au un substrat comun daco-
Pădure, frunze multe și uscate, tracic, anterior romanizării
respectiv slavizării celor două
de Dumnezeu acolo aruncate,
popoare.
copacii viguroși, falnici și frumoși.
Bulgarii consideră că
Căutam ghiocei, școlărească inițiativă, mărțișorul ar fi legat de
pentru învățătoare, să fie înțelegătoare. întemeierea primului lor hanat la
Deodată,... unul mi-a ieșit în cale, sud de Dunăre, în anul 681, dar
mic, firav, privind spre soare, denumirea sa latină, chiar și în
reușise să strapungă, limba bulgară (Martenița), ne
sugerează altceva.
frunze moarte să învingă,
Alți istorici consideră, că
mărțișorul a apărut pe vremea
Imperiului Roman, când Anul
Nou era sărbătorit în prima zi a
primăverii, în luna lui Martie.
Acesta nu era numai zeul
războiului, ci și al fertilității și
vegetației, acesta fiind o
interpretare mai apropiată de cea
actuală, de sărbătoare a femeii.
Femeia, schimbătoare sau
neschimbătoare, reprezintă
simbolul fertilității.
dându-și energia toată, Femeie

la lumină să răzbată.
Brusc, m-am simțit ciudat, Femeie,… dragă femeie,…
de griji înconjurat, în ce lume am intrat? eşti în toate, cum mai bine nu se
Nu știam ce o fac, pe unde o să mai calc? poate,
Sub orice frunză, putea fi un ghiocel, sclipiri de minte, relaxare,
fără a vrea, fără a ști, puteam călca pe el! trăiri firbinți, ponderare, creaţie
şi visare,
Așa este și în viață,… ca oricare altul, partenerul tău,…
suflete firave, ce le-avem în față, bărbatul.
am putea călca pe ele, fără minte, Totuşi, singură ești într-un
fiindcă nu mai privim deloc în jos, domeniu cheie,
ci doar în sus și… înainte. ești mamă, pentru asta, fii şi
rămâi, femeie!
4

eseu 5-12 cronologie
impunându-l cu autoritate
Dan Lupescu incontestabilă, așa cum făcuse cu
Mihai Eminescu.
Periplu prin tărâmurile Format în austerul Colegiu
iconoclastului Terezian din Viena, apoi la
Universitatea din Berlin (cu
doctorat rapid, la Giessen) urmat
ALEXANDRU MACEDONSKI de licență în litere și filosofie la
Stimați prieteni, îngăduiți-mi să încep acest Sorbona, după încă un an de
exercițiu de respirație prin a vă mărturisi că Alexandru studii în Capitala Franței, iar în
Macedonski m-a fascinat atât de mult, încă din anii de cel de-al doilea de licența în
liceu apoi de studenție, încât în vacanța de vară dintre drept, tot la Paris) -, Titu
anii al II-lea și al III-lea, de ucenicie întru Filologie, am Maiorescu avea să se
scris exclusiv rondeluri. impună ca Spirit Director în
Cred că vreo 40 de rondeluri am… croșetat în toată câmpul literar răscolit de
vara anului de grație 1969 (pre când împlineam 20 de
auguste anotimpuri estivale, fiind născut la 28 iulie/ în
acte la 1 August…), dintre care am publicat doar vreo 10-
12. Poate chiar mai puține.
Alexandru Macedonski – de țarină de aici, din
preajma Craiovei, la Adâncata, pe malul Amaradiei, la doi
pași de vetrele de întemeiere ale lui Marian Barbu și
Marin Sorescu: Milești, respectiv, Bulzești – face parte
din sentimentul românesc, de viață, cum ar zice
profesorul nostru și al regelui Mihai I, serenisimul Ion
Zamfirescu.
Sau, cu trimitere la filosoful Constantin Noica:
sentimentul românesc al ființei. generația pașoptistă
Tocmai de aceea, credem, regretatul hermeneut, (dominată de îndemnul ferm și
critic și istoric literar Ovidiu Ghidirmic se exprima binevoitor al lui Ion Heliade-
tranșant, din capul locului, în sinteza sa feerică intitulată Rădulescu: „Scrieți, băieți,
Al. Macedonski și complexul nașterii: numai scrieți!”).
„Macedonski este, fără îndoială, unul dintre scriitorii la Erau – ca și acum, din 1990
care ținem foarte mult. Nu numai pentru că este un mare încoace…– vremuri de bejenie și
scriitor, de valoare universală, ci și pentru faptul că este de confuzie a valorilor, în care se
oltean. Unul din cei mai mari creatori pe care i-a dat resimțea nevoia unui glas
Oltenia, alături de Brâncuși și Arghezi”. autoritar, de limpiditate latină,
Viața de scriitor, publicist, personalitate publică, dar și necruțător, disciplinat,
veșnic controversată, și creația autorului minunatelor lucid și de rigoare prusacă, de tip
Rondeluri și Nopți au fost vămuite de faptul că s-a aflat, Otto (Eduard Leopold) Bismark,
cvasi-permanent, în conflict cu singurul critic literar al contemporanul său (1815-1889).
epocii care-i putea gera destinul de poet și prozator,
5

Aceste calități se vor întrupa în Titu acestora, în special ale celor
Maiorescu, fondatorul și mentorul revistei franceze, din Orașul-Lumină:
Convorbiri literare, al mișcării politico-sociale Paris, însă și ale celor din Belgia.
de la Junimea, cel ce i-a impus, prin critica sa Animat de aspirația de a
judecătorească (numită astfel deoarece era, cu ilustra, concomitent, spiritul
predilecție, o critică de sentințe, fie pozitive, fie negative), locului (Spiritus Loci), cel ce se
pe marii noștri clasici: Eminescu, Creangă, născuse ÎNAINTE de epoca sa,
Caragiale, Slavici, Duiliu Zamfirescu. devansând-o din aproape toate
L-a impus până și pe adversarul său de idei: punctele de vedere: Alexandru
Constantin Dobrogeanu-Gherea… Macedonski (care purta
Având rădăcini profunde și străvechi în prenumele și numele de familie
Voievodatul vestitului Litovoi (căzut pe câmpul de al neîntrecutului Alexandru
luptă, în încleștarea cu armatele imperiale austro-ungare Macedon) părea să fie legat
ce stăpâneau Severinul și nu le convenea independența ombilical de un adevăr puțin
vecinului român) – cel născut la circa patru ani și cunoscut azi, dar ilustrat
înfiorător de proverbul polonez
conform căruia ,,Cine își
iubește patria să fugă în
Valahia”.
Repet: este vorba de un
proverb polonez, prin care se
recunoaște, peste veacuri, că, în
timpuri odioase, de destrămare a
Statului cu capitala regală la
Krakovia, polonezii se bucurau
de cea mai sigură, ospitalieră și
generoasă găzduire în Țările
Române.
patru luni după Mihai Eminescu: Alexandru
Macedonski era animat – dincolo de orice paradox – Deși în amplul poem
de același ideal național ca și criticul născut la Noaptea de martie (1882,
Craiova, cu 14 ani înaintea sa, la 15 februarie 1840: Titu Literatorul) își deplânge clipa
Maiorescu. fatidică a venirii sale pe lume și
Anume acela de a ne menține în pas cu Europa, aruncă o anatemă asupra nopții
surmontând unele întârzieri, atât în planul reformelor nașterii sale, când simte că a fost
economico-sociale, dar, cu prioritate absolută, în acela al azvîrlit într-o lume dușmănoasă,
spiritului, al literaturii, promotoare ale dezvoltării în viața lui Al. Macedonski rămâne,
toate domeniile. după opinia lui Ovidiu
Ghidirmic, „una dintre cele mai
Cu demnitate și profundă răspundere: Prin noi
fascinante, cele mai
înșine! era deviza lui Titu Maiorescu, pe care o slujea cu
spectaculoase din întreaga istorie
aceleași devotament și asupra de măsură Macedonski –
a literaturii noastre”.
prin ostenelile sale înfrigurate de sincronizare cu
mișcările literare europene, ba chiar de devansare a De reținut și detaliul –
6 dureros pentru copilul
Macedonski și familia sa - că, la 1866, pe când viitorul Șuțu, cel ce l-a ucis lent pe Mihai
poet al Rozelor avea doar 12 ani, odioasa coaliție l-a Eminescu, Românul Absolut,
detronat pe A.I. Cuza, Domnitorul întemeierii prin injecții cu mercur, interzise
Principatelor Române, iubit, prețuit și slăvit de poporul în Occident.
nostru, precum Matei Basarab, Mircea cel Bătrân, O altă cauză privind
Neagoe Basarab, Mihai Viteazul și Constantin neînțelegerea lui Macedonski a
Brâncoveanu, în Țara Românească, la sud de Carpații fost aceea că „nu a avut parte de
Meridionali. concursul unui mare critic care
Monstruoasa coaliție avea jocurile de culise deja să-l impună conștiinței publice
făcute, aducând, rapid, în țară, clandestin, pe Dunăre, (…), așa cum s-a întâmplat cu
până la Severin, apoi cu popas în Craiova, un june prinț Eminescu și Titu Maiorescu”
străin, din Casa Hohenzolern. (apud Ovidiu Ghidirmic).
Înălțat pe tronul de la București, acesta avea să Mai mult decât atât,
devină, în 1881, regele Carol I, cu o domnie totală de 48 asemenea lui Titu Maiorescu –,
de ani (cu unul mai mult decât aceea a lui Ștefan cel Macedonski însuși era șef de
Mare).
Și avea să provoace în Macedonski un virulent
jurnalist antimonarhist.
După această buclă, menită să ne confere o imagine
despre atmosfera și realitățile majore din epocă – intrăm
în profunzimea subiectului nostru de acum – prilejuit de
împlinirea a 97 de ani de la trecerea în eternitate, la 24
noiembrie 1920, a lui Alexandru Macedonski.
Istoricii literari apreciază ca multiple și complexe
cauzele neînțelegerii de către contemporani a lui
Macedonski, temperament iute, oltenesc, fire iconoclastă,
rebelă, căruia îi și plăcea poza histrionică de poet
damnat. școală literară, director de
cenaclu și de revistă
Una dintre cauze este aceea că, pe când Al.
(Literatorul) și adversar declarat
Macedonski avea vârsta de 29-30 de ani, i-a fost pusă în
tocmai al criticului de la Junimea
cârcă o epigramă defăimătoare și sarcastică la adresa lui
și Convorbiri literare.
Mihai Eminescu, căruia tocmai i se înscenase nebunia,
pentru a fi scos din atenția opiniei publice – din pricina „Dar cauza cea mai
faptului că era un cumplit de vitriolant publicist profundă este alta. Faptul că și-a
antidinastic și un adevărat tribun pe baricadele unirii devansat epoca. A fost înaintea
Transilvaniei cu patria-mumă. epocii sale. O conștiință estetică
avansată în raport cu epoca sa,
Audiența uriașă a campaniilor de presă ale
un scriitor perfect sincronic în
jurnalistului cu impactul cel mai puternic în epocă
plan european – familiarizat cu
isterizase Curtea de la Viena, care a dat ordinul letal: „Și
mai potoliți-l pe Eminescu!”. simbolismul francez, care și a tot
ce se putea ști despre
L-au potolit băgându-l în cămașă de forță, fără nici
simbolismul francez –, care
un motiv, dându-l apoi pe mâna medicului criminal Al.
cunoștea toată literatura franceză 7

la zi. Puțini scriitori sincronici, ca el, avem în literatura era dl Albert Hochel, unul dintre
noastră” – evidențiază, cu deplin temei, Ovidiu distinșii colaboratori actuali ai
Ghidirmic, care conchide cât se poate de convingător: marii reviste pariziene Mercure
„Dacă Eminescu reprezintă tradiția, sinteza și de France.
încununarea strălucită a tradiției, Macedonski marchează Că afirmațiile de mai
începutul afirmării conștiinței moderne în literatura înainte sunt cât se poate de
noastră. Este, deci, antiteza lui Eminescu”. întemeiate o demonstrează
Găsim de cuviință să deschidem o acoladă și să însușii faptul că, în numărul din
poposim mai multe asupra acestor realități. august 1886, Macedonski
Anterior re-constituirii simbolismului ca școală publicase patru poeme în
literară, în Franța, Macedonski publică în revista sa, franceză: Volupte, Hysterie,
Literatorul, încă din primele numere ale acesteia, în Haine, Guzla.
1880, articole-program, articole de direcție, în care Mai mult decât atât, în
etalează o viziune simbolistă, anticipatoare, asupra șocantul său eseu Despre logica
poeziei. poeziei, publicat încă din primul
an de apariție a revistei
Literatorul, 1880, Al.
Macedonski anticipa o serie de
idei ale lui Stephane Mallarme,
pentru a ne abține să ne
exprimăm că francezul le
preluase de la poetul oltean.
În articolul menționat,
Macedonski reliefa o serie de
similitudini între poezie și
muzică, punând, totodată, în
evidență deosebirile structurale
După aproape un deceniu, în 1889, anul trecerii în dintre poezie și proză.
eternitate a lui Mihai Eminescu (în iunie) și a lui Ion Demersurile sale mergeau
Creangă (în decembrie), Al. Macedonski clama, mult mai în profunzime,
revendicativ, prin eseul În pragul secolului, pionieratul devansându-și, repetăm, epoca și
său – la scară europeană – în promovarea simbolismului. susținând în premieră absolută:
Poetul, teoreticianul și publicistul român Al. „Poezia își are logica ei
Macedonski scria răspicat: „Belgienii, și se poate zice particulară, deosebită de logica
aceasta cu mândrie și despre unii din români, dacă n-au prozei. Logica poeziei e, dacă
fost tocmai ei precursorii mișcării, au avut meritul de a fi ne putem exprima astfel,
întrevăzut din vreme întinderea strălucită ce se deschidea nelogică la modul sublim”
glorioasă dinaintea poeziei viitorului. Maeterlinck, (s.n.). Punctând, apoi, că tot ceea
Rodenback, Verhaeren, Giraud, Franz Ell, Fernand ce nu este logic e absurd –,
Severin și alții încă – cei patru întâi citați, astăzi deja Macedonski concluzionează:
iluștri – au avut onoarea, împreună cu mine (s.n.), să „logica poeziei e, prin urmare,
ia parte, acum 12 ani, la mișcarea provocată din Liege de însuși absurdul” (s.n.).
8 revista La Wallonie, al cărei energic și valoros director
Fără a exagera câtuși de puțin, îl putem considera antrena, el însuși, în creații
pe Al. Macedonski autorul unui veritabil manifest pre- concepute în consonanță cu
simbolist, prin articolul său Poezia viitorului, publicat în moda pariziană cea mai nouă,
revista Literatorul la data de 15 iunie 1892, exact când se având ca țintă de foc
împlineau trei ani de la trecerea la cele veșnice a lui revoluționarea structurii și
Eminescu. standardului poeziei.
Afirmațiile sunt categorice și, putem afirma, Pasiune irepresibilă,
revoluționar pentru acel moment literar al Europei și al energie și timp a investit în
lumii, anume că poezia „și-a creat un limbaj al ei propriu, instrumentalism, animat de
limbaj în care se simte în largul ei”. voința acerbă de a obține efecte
Acest fapt a fost posibil, argumentează irefutabil lirice eclatante din combinații
Macedonski, grație simbolismului și insolite de imagini și sunete,
instrumentalismului, care este „tot un simbolism, cu precum în Guzla și în poemul
deosebirea că sunetele joacă în instrumentalism rolul intitulat Rimele cântă pe
imaginilor”. harpă.
Atât de sigur era poetul român pe viziunea,
pragmatismul și evidența judecăților sale de valoare încât
conchide autoritar, ca un judecător de instanță supremă,
precizând că „simbolismul unit cu instrumentalismul”
constituie, asemenea wagnerianismului, „ultimul
cuvânt al geniului omenesc”. (s.n.)
Și mai semnificativ considerăm a fi, alături de cele
menționate mai sus, realitatea că articolul Poezia
viitorului, din iunie 1892, nu este singular – în sensul
că opinii și opțiuni pre-simboliste conțin alte două eseuri
teoretice ale lui Macedonski, publicate în Literatorul cu
11 ani mai înainte, în 1881: Despre poezie, respectiv,
Despre poemă. Prefigurând, parcă, apariția
Dar creatorul de geniu Al. Macedonski nu s-a școlii poetice a lui Rene Ghil, la
rezumat doar la a teoretiza simbolismul. L-a și promovat, Paris –, Macedonski publică
prin revista Literatorul, al cărui directorat l-a asigurat în anterior, în revista sa
permanență. Literatorul, apoi în volumul
Poezii din 1881, creații de mare
A lansat și a susținut cu fervoare de ctitor, în
impetuozitate lirică și
coloanele acestei prestigioase publicații, tot ceea ce se
virtuozitate sonoră precum
diferenția de poezia română de până în 1880 (marcată de
Înmormântarea și toate
parnasianism, naturalism, decadentism și chiar
sunetele clopotului ori Lupta
simbolism, de care s-a distanțat ulterior), impulsionând
și toate sunetele.
cu frenezie, aidoma unui suporter înfocat, tot ceea ce
putea frapa, impresiona și contraria prin inedit, ieșit din Revenind la studiul de
comun, bizar. sinteză și concizie exemplară al
lui Ovidiu Ghidirmic (citat în
Specialiștii au constatat că, la un moment dat,
prima parte a comentariului
devenise peremptorie vocația lui Al. Macedonski de a se
nostru), spicuim noi sentințe 9

critice, de anduranță indiscutabilă: „Macedonski ocupă În armonie și în profund
un loc de răscruce în literatura noastră, între acord cu divinul critic – care i-a
romantism și curentele literare moderne – simbolism, consacrat un amplu capitol în
prerafaelitism, parnasianism, naturalism, ermetism, Istoria literaturii române
suprarealism. Anticipează toate aceste curente de la origini până în
moderne, face o sinteză a lor. Poezia lui reprezintă prezent (1941) -, Ovidiu
locul geometric al acestor curente moderne, el fiind Ghidirmic subliniază: „Înainte de
promotorul literaturii noastre moderne. Dar toate, însă, Macedonski rămâne
sinteza operei lui Macedonski o reprezintă barocul. El poet și Călinescu dădea un
este tipul de scriitor baroc, de creator de atelier, de diagnostic definitiv asupra lui
experimentator de formule.(…) Stilul lui Macedonski stă când spunea: Câte strofe
sub semnul strălucirii perlei. Fără să forțăm un paradox, rezistă din Macedonski sunt
putem spune că Macedonski a fost anghelian înaintea lui ale unui poet mare, la fel de
Dimitrie Anghel, bacovian înaintea lui Bacovia, arghezian mare ca și Eminescu, în
înaintea lui Arghezi, barbian înaintea lui Ion Barbu. Deci, punctul cel mai înalt atins”.
acesta a fost Macedonski. El a inventat totul. În
Încheiem prin a puncta
faptul că poezia macedonskiană
cuprinde trei mari cicluri:
Psalmii moderni (fiind cel
dintâi creator de psalmi din
literatura română, anticipându-l,
astfel, pe Arghezi), Nopțile și
Rondelurile (operă de mare
rafinament, grupate în două
cicluri magnifice: Rondelurile
Senei și Rondelurile de
porțelan).
întreaga sa operă întâlnim foarte multe inovații. În
primul rând, poate fi considerat cel mai strălucit
teoretician al simbolismului. Proza lui este extrem de Capodopera rămâne, însă,
interesantă și de complexă, dar mai puțin cercetată”. Noaptea de decembrie,
Referitor la dramaturgia lui Al. Macedonski -, comparabilă – după opinia justă
hermeneutul craiovean constată, iarăși, că și aceasta a a magistralului critic literar și
fost puțin cercetată. Le fou? este o dramă pe care el a hermeneut universitar,
dorit să o impună pe scenele pariziene și n-a reușit: menționat de mai multe ori de
„Pentru că a venit, între timp, Primul Război Mondial, noi – cu o altă capodoperă a
proiectul i-a căzut, a intrat într-o criză de galofobie, nu-i Poetului Național, cu țintă
mai suporta pe francezi, deși toată viața a fost obsedat de geamănă: „din multe puncte de
literatura franceză. A avut un complex al literaturii vedere, o alegorie filosofică pe
franceze și a urmărit să cucerească gloria pariziană. Piesa tema condiției omului de geniu,
în discuție era una modernă, pe tema autodedlubării, a ca și Luceafărul eminescian”.
dublului conștiinței, care îl anticipează pe
10 Pirandello”.
eseu 11-12 cronologie
naţionale, în serviciul globalizării,
Pârlea Gheorghe al „progresului cu orice preţ”.
Argumentele lor de
Eminescu… rezistă „resentimentari” pe tărâmul
literaturii, vedem pe „şantierul
Eminescu”, sunt „ideologice şi nu
Dl. Theodor Codreanu, critic literar, redutabil filozof al estetice”. Cu aceleaşi unelte se
culturii, mi-a făcut onoarea cu ceva ani în urmă – povară lucrează şi asupra lui Shakespeare,
grea pentru mine – de a-mi dărui, cu autograf (ce-i drept, Cervantes etc, fiind scoşi parţial
prin intermediar), una dintre cărțile sale: „Polemici incorecte din programele universitare, în
politic”. Deşi domeniul distinsului savant excede abilităţile Occident, şi înlocuiţi cu „farisei
mele culturale, m-am străduit totuşi să nu fac din cartea ce revoluţionari, pe cât de puerili, pe
mi-a înnobilat mărunta mea bibliotecă doar un trofeu atât de efemeri”.
cultural. Și am îndrăznit să extrag, pentru cine-mi onorează În ce-l priveşte pe Eminescu,
exercițiul, câteva idei în care autorul ripostează asupra acesta... rezistă. Prin el însuşi în
detractorilor lui Eminescu. primul rând, ne asigură autorul
Aşadar, ce aflăm de la autor (şi prin autor), foarte pe eseurilor adunate în „Polemici...”,
scurt, în legătură cu Eminescu? dar şi prin exegeţii lui, esteticienii
„Centralitatea” lui Eminescu „le produce grimase”
reprezentanţilor postmodernismului din literatură,
„resentimentarilor”, cei care sunt convinşi că „steaua lui
Eminescu a apus”. Şi trag în el cu toate gurile de foc. Că
Eminescu e reacţionar (potrivnic progresului), e „xenofob”, e
„pesimist”, e... „e nul ca poet şi ca gânditor”. Şi să vedeţi până
unde se merge, în plan ideologic, cu învinovăţirea lui
Eminescu: poetul e vinovat „de tot ce-a fost mai rău în istoria
ţării de mai bine de un veac: antisemitismul, naţionalismul,
fascismul, legionarismul, comunismul etc”, rezumă Dl.
Codreanu acuzaţiile aberante (îndrăznesc eu) ale lui Ioan
Petru Culianu (fie-i ţărâna uşoară!), un cunoscut exponent al
diasporei româneşti. După alţii, ceva mai indulgenţi, pe
planul literaturii „Luceafarul” poeziei româneşti aproape că
s-a stins, de vreme ce poemul care l-a făcut astral „este o oneşti de azi. Şi ni-i enumeră,
operă mediocră”. exemplificând cu extrase din
Se trage în Eminescu şi cu... puşcocele de soc, smulse pledoariile „avocaţilor apărării”.
din mâinile copiilor, căci doar această muniţie e demnă de o Desigur, între apărători străluceşte
ţintă precum pilozitatea corpului poetului sau platfusul (dacă-mi este permis) maestrul „de
picioarelor lui. După ei, în postmodernitatea literară nu mai la bară” care m-a copleşit cu
contează „dimensiunea profundului”. „Apologeţii nimicului” generoasa atenţie a Domniei Sale,
pun preţ pe lucrurile de suprafaţă... Ce-i acela sacrul? Ce-i trimiţându-mi şi mie un
naţionalul?... Piese vestimentare ale unei mode anacronice. „fragment” din disertaţia sa pro
Autorul volumului mai sus numit ne pune în temă cu Eminescu. Un fragment zic, căci,
natura celor care gândesc aşa despre Eminescu. Există, în cantitativ, raportată la miile de
expansiune, o „ideologie transnaţională”, „politica pagini dedicate operii lui
corectitudinilor”, un „neocomunism de origine americană”, Eminescu, cartea „Polemici
care „oblăduieşte” o „Şcoală a Resentimentului”. „Şcoala” incorecte politic” reprezintă un mic
aceasta are adepţi peste tot, evident, şi în România. Ea „se segment dintr-o operă
revendică de la drepturile omului”, care, atenţionează respectabilă.
semnatarul cărţii, „ideologizate, tind să părăsească teritoriul
realului”. Principiile acestui „curent al emancipărilor de tot
felul” sunt cele ce stau în mâna demolatorilor valorilor 11

Pop Dorina Ca într-un joc, permis pe
hârtie, încerc să fac trei
exerciții de imaginație.
Emoţia cuvântului mamă
Inițial, îmi imaginez că
sunt un copil abandonat.
Am adunat amintiri acumulate în jumătate de
Locuiesc într-un orfelinat.
secol de existență. Căldura lor o centralizez de fiecare
Sunt în clasa a patra. Am
dată în ființa care mi-a dat viață. Să folosesc cuvântul
învățat multe cuvinte. Scriu
pentru a creiona fericirea? Am nevoie de culoare. Voi
chiar și compuneri. Nu am
apela la prospețimea agățată fin în metaforă pentru
reușit să înțeleg cuvântul
a-mi cizela mesajul de dragoste.
„mama”. Discuțiile
Recitesc eseul. Trimit un exemplar și
interminabile din orele de
personajului principal imortalizat pe imaculata
literatură mai mult m-au
hârtie. După câteva zile primesc un telefon. E mama.
încurcat decât să-mi
Solicită explicații. Îi argumentez faptul că scrisoarea
limpezească gândurile. Dar
mai contează... sunt atâtea alte
cuvinte frumoase în dicționar.
Uite, de exemplu: „exist”. Ce
mai contează un cuvânt
acolo... mamă? Conține atâta
durere.
Las copilul abandonat la
orfelinat să-și continue
existența stearpă, printre
frunze și pietre, și pășesc mai
care-o primise e de fapt o copie a eseului pe care-l voi departe. Mă împotmolesc în
trimite la un concurs literar. Nu e de acord. Din propria existență care mă trage
modestie? Cuvintele curg prin telefon ca o palmă. de mână. Vrea să ia și
Înțeleg într-un final ce mesaj insistă să-mi transmită. dumneaei cuvânt la discuții.
Încerc să-l despic, adăugând condimente silabelor ce Generoasă o las. Pe axa
se grăbesc ele însele în a destăinui cititorului existenței mele, la un moment
nemulțumirea mamei. dat, a răsărit unul, apoi al
doilea copil. Bucuria mi-a
Emoția cuprinde două sentimente care se
zâmbit șoptindu-mi că vom
întretaie: fericire și durere. Fericirea alăturată
merge împreună mai departe.
cuvântului mamă se transformă prin mesajul
N-a fost chiar așa. Uneori se
copilului, plin de recunoștință, care-i conservă
împiedica rămânând în urmă,
strălucirea în amintire. Dar durerea? Există? Slova
alteori se grăbea fugind în fața
plânge. Încerc să-i șterg lacrimile prin explicații.
mea. Eu cum puteam avansa?
12 Ceva mă ținea în loc. Mă

imobiliza sufletește boala copiilor mei. Mă rețineau Ion Ionescu-Bucovu
dorințele lor la care participam ca un simplu
spectator neputincios. Atunci peste boabele de rouă, Madonna Laura şi
izvorâte din ochii mei protectori, se instala timidă
Petrarca
întristarea. Era ca o dulceață din cireșe amare, pe
care o savuram totuși cu drag. O forță divină mă
ajuta de fiecare dată să mă agăț de fericirea care mi-o Moto:
luase înainte. Au trecut ani. Destinul mi-a oferit „Dragostea m-a plouat cu lacrimi
totuși un echilibru sentimental. Îi mulțumesc lui pe faţă
Dumnezeu în fiecare zi pentru acest lucru. Şi m-a bătut cu vânt de suspine…”
Dar revin la scrisoarea trimisă mamei și intru în

Nu ştim cu adevărat cine a
același timp în al treilea exercițiu de imaginație.
fost Francesco Petrarca. Ştim
Privesc cu ochii minții. O caldă privire mângâie atât că în anul 1341 este
chipul mamei în prezentul acesta tulburat de încununat pe Capitoliu drept cel
irepetabile schimbări. O văd resemnată,
neputincioasă, dar demnă. Nu-și expune bătrânețea
în lacrimi, refuză să-și citească vârsta din cartea de
identitate. Mă învăluie o mâhnire în timp ce încerc să
centralizez aceste aspecte. Neputința mea, de a opri
timpul pentru mama mea, mă determină să oftez.
Revin la primul eseu. Euforia din emoția
cuvântului mamă a umbrit? Probabil că nu, dar
împletită cu suferința expusă de mine anterior în ce
se transformă? Putere – șoptesc unii. Echilibru –
solicită alții. Dorința de mai bine – aș zice eu.
Ridic privirea spre Cer, solicitând Tatălui un mai mare poet al Italiei.
răspuns. O liniște divină îmi pătrunde în trup. Mi-am Personalitatea lui pluteşte între
autocenzurat sentimentele și am înțeles. Mama are realitate şi neant. S-a zis că este
un vanitos, un neliniştit, un
dreptate. Emoția cuvântului mamă se regăsește pe
oscilant între plăcerile vieţii şi
rând în toate sentimentele. chemările cerului, veşnic un
Dar eu ce să fac? Să mai trimit eseul inițial la turist meditativ. În viaţă a trecut
concurs? N-aș câștiga. Ca argument al „neparticipării prin multe: a avut râie, suferea
mele” trimit aceste gânduri. Și... păstrez pentru de rău de mare, a căzut de pe cal,
se uita în oglindă nemulţumit că
mine, ca hrană sufletească emoția din cuvântul
îmbătrâneşte şi-şi scotea perii
mamă. albi, că avea un câine negru cu
care se plimba singuratic pe
străzi, că mânca o dată pe zi,
preferând vegetalele, că aspira la
asceză, lăsându-se învins de
păcat, că era un isteric şi avea
13

halucinaţii, că făcea grădinărie şi pescuia, că în tinereţe noapte/Vedeam prin aerul senin
era foarte îngrijit cu îmbrăcămintea, că avea încălţăminte mişcându-se stelele/Şi sclipind
ascuţită la modă, că se frigea cu fierul roşu pe cap, pe rouă şi pe ger/Aveam înainte-
ondulându-şi părul, că citea şi scria noaptea la lumina mi ochii ei frumoşi.” Privirea şi
candelei, ori în zorii zilei privind răsăritul soarelui, că, salutul Laurei îi deşteaptă în
fără a fi căsătorit vreodată, a avut doi copii nelegitimi, nu minte imaginea fulgerului urmat
se ştie cu cine, că cheltuia mulţi bani, ţinând cai, slugi şi de tunet: „Aşa cum o dată cu
copişti cu nemiluita la curtea lui. tunetul fulgeră/Eu fui ajuns în
Dar el a rămas în posteritate, zbătându-se între acelaşi timp de
două lumi, între lumea antică şi lumea medievală, între privirea/Frumoşilor ochi
umbră şi lumină. El este un horaţian modern, un dandi, sclipitori şi de dulcele salut”.
un canzonier, care a cântat în rime marea lui iubire, pe Părul ei „alcătuieşte o diademă
Madonna Laura. Alături de Dante care a divinizat pe naturală care aprinde/Aerul din
Beatrice, Petrarca este poetul a cărui reputaţie universală împrejur.” Trăind într-o ţară cu
se datorează faptului că ne-a lăsat nişte versuri atâţia artişti plastici, Petrarca
nemuritoare închinate femeii. Rimele lui mulţumesc cultivă tonurile violente şi
toate vârstele. Laura reprezintă femeia de 14 ani, ori de enumeră rochiile verzi, purpurii,
cenuşii şi negre ale Laurei,
orientate toate spre aurul
părului:
„Veşminte verzi, purpurii,
cenuşii şi negre
N-a îmbrăcat niciodată
Nici nu şi-a răsucit părul de
aur în cozi blonde
Femeie mai frumoasă decât
aceasta.”
Pe Laura o gândeşte ca o
roză într-un buchet de flori mai
40 de ani, nu importă. Îndrăgostitul din el nu se fixează mititele:
într-o vârstă. El este îndrăgostit întreaga viaţă.
„O revăd stând umilă
Opera lui de îndrăgostit se împarte în două: „In vita Între femei frumoase, ca un
di Madonna Laura” şi „In morte di Madonna Laura”,
trandafir
ipostazieri ale iubirii pentru Laura de Noves, o trăire
erotică intensă, dar şi o sfâşiere elegiacă până la lacrimi. Printre flori mărunte.”
El a adorat iubita ca fiinţă reală, întrevăzută în multiple Buzele Laurei apar ca nişte
înfăţişări de concreteţe picturală, dar şi ca fiinţă angelică, roze pe nea: „…roze de sânge pe
după moartea ei, ca simbol al feminităţii eterne. zăpadă.” El duce metafora mai
În opera lui focul în vâlvătăi este Laura. „Acel foc a departe expunând aurul şi
murit şi-l acoperă o bucată mică de marmură.” – avea să topazele pe zăpadă, în lumina
exclame el la moartea iubitei. Pentru candoarea Laurei soarelui: „Coamele blonde şi
moarte ne evocă ninsoarea, căzând molcomă: „Nu palidă, ochii/Înving aurul şi topazele
ci mai albă ca zăpada/Care pe un timp fără vânt fulguie puse pe zăpadă”. Prima dată
pe deal/Ea părea că se odihneşte ca o fiinţă obosită.” când a văzut-o, Laura era
Apoi vine ploaia, fie ploaia de noapte, după care stelele îmbrăcată într-o rochie verde şi
14 par mai luminoase: „De câte ori după ploaia de ţinea în braţe violete: „Am încă
în ochi violetele şi verdele/Cu care la începutul ale femeii iubite: „De nădejdi m-
războilului meu/Era înarmat Amor.” ai umplut şi de dorinţe/ Când m-
Făptura Laurei face din Petrarca un om al am depărtat de via şi marea
Renaşterii. Laura este o femeie vie sub zodia Venerei, bucurie/Dar vântul îi lua
puţin poleită şi aureolată în manieră medievală. vorbele.” După moarte, Laura e
Anatomia ei este normală, fără diformităţile primitivilor. văzută peste tot: „De se tânguiesc
Canonul uman al lui este statuia antică. Închipuindu-se păsările sau de foşnesc suav
împietrit de apropierea Laurei, el se vede statuie „o di frunzele verzi/Cu adierea
diamante, o d’un bel marmo bianco” şi pe Laura însăşi o vântului de vară/De se aude
vede, nudă, la marginea râului sprijinindu-se statuar de înfundat susurul apelor
un trunchi: „Creangă gingaşă din care/(Cu suspin mi- limpezi/Al unui izvor rece şi
aduc aminte)/A binevoit a-şi face coloană din trupul ei.” înflorit pe maluri/Pe ea…/O văd
Femeia e surprinsă într-un moment familiar, abia ieşită şi-o aud.” El îşi dă seama că
din apa în care se scăldase, rezemându-se de un pom a Laura a ieşit din cursul firesc al
cărui floare se scutura deasupra, în vreme ce jos pe iarbă naturii şi că de acum merge spre
stă întinsă rochia-i: „Din ramuri se scutura/(Dulce mi-e declin. Oglinda îi spune: „Nu te
amintirea)/O ploaie de flori în poale-i/Şi ea şedea/ m-ai ascunde; eşti bătrân.”
Smerită într-atâta glorie/Acoperită de minunatul nimb.”
Altădată Laura e goală în mijlocul râului şi-şi spală un
voal:
„N-a plăcut mai mult Diana
Când, într-o întâmplare asemănătoare,
iubitul ei o văzu goală
În mijlocul apelor reci
Decât mie păstoriţa alpină şi crudă
Spălându-şi voalul uşor
Cu care îşi apără părul blond de vânt”
Toată atenţia lui merge spre capul Laurei şi în

Rimele funebre îl surprind şi-l
special spre părul blond, tratat cu minuţii de bijutier:
ruşinează: „Am căutat plânsul,
„Părul ei de aur era risipit în vântul/Care-l răsucea într-o
nu onoruri din plâns!.//…Acum
mie de bucle.”
sunt obosit, îmi mustru
Nu sunt neglijaţi nici ochii, obrajii, buzele. Despre viaţa/De-atâtea greşeli…”
ochi spune că „Ochi aşa frumoşi n-au mai fost văzuţi”,
mâinile sunt „albe, subţiri”, „Mănuşa albă, fină,/Care
acoperea fildeşul neted şi rozele proaspete.” El este fidel Petrarca acum e un
umbrei Laurei şi după moarte: „Un spirit ceresc, un viu căutător de singurătăţi. „Ce
soare/A fost ceea ce văzui şi dacă acum nu mai este trebuie să fac? Ce sfat îmi dai tu,
astfel/Rana nu se vindecă prin descordarea arcului.” Amor?” – se întreabă el. „Dacă
nu este dragoste, atunci ce este
După moartea Laurei poeziile lui devin mai
ceea ce simt? Iar dacă e dragoste,
vibrante, alăturându-se şi ideea zădărniciei omului pe
ce este pentru Dumnezeu
pământ. De astă dată poetul forţează memoria, salvând
dragostea?” – se întreabă el şi ne
din noianul anilor figura purificată a moartei: „Vai chipul
întrebăm şi noi.
frumos, vai privirea suavă/Vai mândria, graţioasa ei
statură,/ Vai graiul ei!” El regretă vorbele smulse de vânt
15

poezie 16-23
Elena Mititelul Doina vieţii
Așteaptă-mă… Şi frunzele copacilor,

asemenea oamenilor,
Așteaptă-mă, pădure, de-oi mai înmuguri, se nasc, trăiesc şi mor!
Așteaptă-mă, în tine, în timp, voi înflori!

Ca într-o simfonie
urmăresc marşul funebru al
Așteaptă-mă, iubire, nu știi ce simt acum, frunzelor
Așteaptă-mă, chiar dacă, m-ai rătăcit pe drum! purtate aiurea în rotiri de unde
în foşnetul doinitor al aramei
Așteaptă-mă, tu, coasă, că nu-i timp de-a cosi, ca un cântec de lebădă,
simt durerea desprinderii de viaţă
Așteaptă-mă și lasă-mi dorința de-a trăi!
unele
ca în icoanele cu sfinţi
stau presate cuminţi
în timp ce altele
ca pentru evanghelie poposesc
să moară liniştite puţin
pe oriunde
umplând până la orizot câmpurile
peste care mai apoi saltă plugurile
asemenea şenilelor înfăşurate
peste roţile tancurilor pe front
o parte se adună
Așteaptă-mă, măicuță, de-o fi să zbor spre-o stea, într-un singur loc
ca într-o groapă comună
Așteaptă-mă, te roagă-n lumina către ea!
şi ca şi când ai vrea
aşa în joc
Așteaptă-mă, tu, lume, că mi-a plăcut să-ți cânt, să le ştergi urma
Așteaptă-mă, de vrei, mă găsești în cuvânt! le arzi în foc
cenuşa fiind împrăştiată
Așteaptă-mă, Iisuse, pân’ voi veni la Tine, ca dintr-o urnă
în rotiri de zare
Așteaptă-mă, mă poartă pe brațele-Ți divine!
şuierând aiurea
Doina vieţii
16

Nicoleta Mija Bătrânul salcâm
Cuvinte nerostite
Au trecut multe primăveri...
Parcă toate au fost ieri.
Slacâmul era frumos înflorit,
Dragul meu tu ştii bine a mea taină Cu petale albe ne-a coperit.
Dau jos de pe mine a iernii rece haină.
Îl udau ploile mari deseori,
Coroana lui se ridica la nori.
Culege-mi din suflet cuvintele nespuse,
Paşii mă poartă iar pe stradă,
Când stele cerului sunt toate aprinse.
Salcâmul cu noi era o dată.
Dezbracă-mă frumos de lacrimile toate, Cădeau flori multe pe alei,

Mângâiem sufletul cu a iubirii şoapte. Ascultam cântecul mandolinei.
Dragul meu fură-mi un vis dintr-o iarnă,

Ţi-am pregătit un ceai gustos în cană.
Citeşte rânduri scrise cu praf de stele,

Din nerostite cuvinte şterge lacrimile.
Priveşte, ascultă o dată în altă primăvară,

Dulcea lăcrămioară şi-un cântec de vioară.
Printre amintiri salcâmul este
Dragul meu îmbracă-mă iar cu altă haină, Bătrânul prieten din poveste.
Iubesc lumina ochilor tăi şi a lor taină.
Merg deseori în preajma lui,
Îi dăruiesc miresmele versului.
Aştern în cuvinte picături de multă iubire,
Ninge cu flori albe peste noi,
Se-ntrezăresc zorii printre gene în privire. Zâmbesc când văd un mic altoi.
Adună-n cuvinte multe picături de rouă, Să-ţi aminteşti de bătrânul salcâm,

Să bem ceaiul din flori atunci când plouă. Ploaia spală petale pe caldarâm.
Recunosc acelaşi minunat parfum,
Pe bulevardul nostru sunt acum.
17

Aurelia AlbAtros au înflorit castanii,
flăcări arginti,
sfidând vremelnicia
Astăzi... în freamăt de poveste
în primăvara plină cu iubiri...
Astăzi, la sfârșit de februarie, am pășit desculță prin zăpadă,
ar fi trebuit să-mi fie rece, dar ghioceii ce zâmbeau Au înflorit castanii,
policandre verzi
mi-au încălzit cu grijă pașii.
în care ard chemări firești,
au înflorit castanii
Combinația dintre verde-alb a zăpezii cu iarba, ca în fiecare an
ce începuse să se zbată, în lumea asta mare,
îmbrățișa cu grijă gingășia ghioceilor ce-și scuturau petalele încărunțiți de floare
în zborul fulgilor de nea, care-n joaca lor îi cam deranja. au un singur gând,
vor sta înfipți acolo
Pășind agale prin zăpadă, în mine gânduri se dospeau molatic, privind nedumeriți
cum mișună perechi,
perechi de îndrăgostiți.
Au înflorit castanii
în primăvară ca freamătul
unei mari iubiri
ce înflorește-n fiecare an,
și totu-i sărbătoare,
hai vino, mână-n mână,
la nunta lor cea mare
pe care ne-o dorim.Nu sunt
vânzătorul de iluzii
chiar de te caut printre cuvinte,
ascunse-n bulbii florilor gemând a primăvară...
mă lupt să fiu un om normal
când visele încercuiesc povești...
Tăcut mister în noian de clipe, la sfârșit de februarie ninge
străfulgerând culoarea ce erupe-n albul zbenguitorilor fulgi Urci, strălucind a primăvară,
creând grădini de vis în inimile deschise prin ploile de stele
când timpul cu blânda-i întâmpinare ne prelungește drumul cu vise și iubire sub pleoape
făr-de soare spre primăvara zâmbitoare rupând mereu din mine
Trecutele zvâcniri petalele de suflet

ce-nfloresc precum ghioceii...
Au înflorit castanii
Cântecul ascuns al primăverii
și totu-i sărbătoare,
ce dăinuie în tine
mi-a dăruit fără să vrea, vibrații
în parcuri cu-amintiri
de clopot în iubire.
căutând în zări albastre
18 trecutele zvâcniri,
Many Mi-ești verb într-o
gramatică nescrisă
Regăsiri într-un condei uitat Mă risipesc prin orb de necuvinte și-
apoi mă chem târziu, să știu de mine
Frământ iluzii-n scorburile goale și
Mi-e toamnă câteodată, în fiecare floare
beau potir din răni de vânt răpus
Ce-abia-și răsare pasul... din mugure durut.
Îmi reazem dorul de cărări uitate,
Mă ninge-apoi regretul tabloului, ce moare
urcând cumva, prin iedera din tine
Sub iarna de cuvinte, ce-a plâns... și a tăcut
Mă regăsesc, apoi, la porți de ceruri...
și răsucesc o stea către apus.
Mi-a fost și primăvară, cândva, în palma-mi prinsă
În crud-nevinovatul din joaca de copil.
Mă răscolește patima din muguri, ce
Și-am lăcrimat apoi, o dragoste pretinsă
vor să înflorească-n prima șoaptă
Îmi pregătea viața, războaiele, subtil...
Și-apropii tâmpla minții de o umbră,
să-ți simt mirarea de-a-mi dormi pe gene
Zăpezile tristeții m-au răstignit o vreme,
Și am rămas captivă în neîncrederi reci.
Singurătatea-soră, îmi așeza embleme
În miez de suflet ars, un cuib de lilieci...
La tâmple purtam plumb, pe tălpi iluzii vagi

Când visele-adormeau pe lavița uitării
Deșert mi-era în lacrimi, dar căutam în dragi
Cuvântul nerostit din arșiţa trădării...
Găsit-am un condei și-o călimară albastră

Pierdută undeva, prin blând de-adolescență
Contemplu în tăceri albastrul pietrei,
Le-am luat în poala minții, și-n colțul de fereastră
ce-ai pus-o într-un inel, pe mâna dreaptă
Am scris cu cald de suflet, și-aceeași inocență
Mă leg de tine, zeu venit din vremuri,
și-am să te las să-mi șiroiești prin vene
O primăvară apusă, și-o iarnă mult prea rece
În toamna unui vers ce-mi dăruie puteri
Mă deslușesc întreagă-n fericirea de-a
N-a fost să fiu imună, și știu că nu-mi va trece
te avea apus și răsărit...
Condeiul mi-e prieten, și azi, cum mi-a fost ieri
Și te zidesc în mine o clepsidră, să-mi
uiți nisipul într-o stea de mare
De-atunci tot scriu cuvinte, le-așez stele pe cer
Adorm în plâns de Evă uneori, și mă
Și fac din noapte zi, doar o veni și vara
trezesc copac înmugurit
Pecetluiesc dorințe și-nvăț să nu mai cer
Te chem, te-ascult, te mângâi, te așez...
Durere de mai simt, știe doar călimara...
în verbe de gramatică și-o stare!
19

Radu Cătălin Melinte Arme albe
Nocturnalia
Au crescut boieri de viță nouă
Peste țara unui verde împărat.
Te iubesc între secunde și în dimineți cu rouă
Norii, la comanda lor, azi plouă,
Şi te-ador când te-ntâlnesc, între palmele-amândouă.
Necrofagi, pe oase ni se bat.
Te divinizez femeie, noaptea când e lună nouă
Şi te pierd cu înserarea, genele-mi când mi te plouă!
Am rămas, statistic, doar un număr.
Te iubesc în aer aspru, diminețile-n răcoare, Dreptul nostru e să ștampilăm hârtii

Amintirile tactile, palmei, ce pe piept îmi moare, Și să le cărăm tăcuți pe umăr,
Te îmbrac în necuvenite precum luna în paloare, Furtișagul din luminile târzii.
Iar de-atâta veac cu umilința

Predicată'n religii oneroase
Ne hrănesc sevrajul, conștiința,
Amorțind tăcut pe cozi de coase.
Vai de tine vechi popor, blajine

Dacă iepurii au colți și te conduc...
Lupii dorm feeric în sulfine,
Oile și-au luat bagajul și se duc.
Noaptea mea e speriată când din gene-ți pică soare!
Tot mai des ne ceartă și copiii

Te iubesc în începutul unei dimineți de vară,
Locul unde cade-alintul, palma ta şi-o să mă doară. Că n-avem în buzunare nici un ban.
Te voi tămâia-n toți crinii, luna-n sâni te înfioară; Chiar dacă umblăm așa ca viii,
Răsăritul peste ape genele-ți îl despresoară. În picioare noi murim din an în an...
Te iubesc între luceferi dimineața când îți piere, Au crescut boieri de viță nouă!
Te ador cu depărtare, c-umăru-mi ce palma-ți cere, Cu spinarea noastră umblă la cărat.
Te divinizez nălucă, luna secerănd tăcere, Și-un necaz ne-ar dijmui în două!
Și te-ascund printre păcate când în gene-ți pic durere! Noi dormim cu frica-n lada de sub pat!
20

Maria Giurgiu soldații și armele lor vii!
Construiți scuturi de energii
S-au trezit fiarele protectoare copilăriei cu focul iubirii
ardeți din rădăcină otrava
cu forța creatoare din voi!
Pe cerul bătrânului continent
Monștrii nu sunt zei au puteri limitate
se înalță la orizont ape tulburi
nu iubesc confruntări cu speranța
ce îneacă cu spaime și moarte
încrederea-n sine și iubirea de libertate
iubirea de pace și libertate.
Se tem și ei.
Torenți sângele inocenților decapitați
Stopați sugestiile ucigătoare
se furișează în visele lumii coșmaruri
semănate neîncetat prin imagini
s-au trezit din letargia deceniilor
de teroare și descurajare
monștrii adormiți aducători de război
Treziți-vă! Cultivați în minte
se scutură temeliile libertăților
lumina încrederii-n iubirea
pacea lumii vor s-o întemnițeze
fiare din apocalipsă urlă prin file de timp
transformă-n roboți condamnați
armate de copii soldați programați
a muri și ucide pentru cauze absurde
vor să arunce iar lumea
în întuneric veșnic provocând
exoduri foame ucigând istoria
întunecații nu au liniște
vor să domine lumea
lupta se amplifică; intoleranță
iluzii din umbră cu molime și moarte
de viață, bunătatea lăsați-o
surpă temeliile sufletelor. să curgă în valuri
Folosesc noi arme de masă;
să vindece durerile
oceanul terorii se revarsă
amintiți-vă că sunteți
în casele noastre prin ferestrele coborâtori din zei creatori!
deschise spre lume; Apărați-vă copiii de vânzătorii
țintesc mintea și sufletul visătorilor
de vise false și himere!
ne manipulează în direct: Demonii au darul mimetizării
oameni-și pierd capul nemaiștiind îmbracă piele de cameleoni
să mai distingă bunul de rău.
instruiți-i să nu se teamă
E oportun să învățăm să luptăm
să-i citească după semnul fiarelor
fiecare apărându-ne de profanări și să-i învingă, jucându-se!
altarele sacre din noi;
ocrotiți copiii de a deveni
21

Anişoara Iordache de nicio culoare
singurătatea
spre sălașul cuvântului vârtej de frunze
deasupra cornișelor -
țipăt spre viață salut pe cioplitorii de versuri
revărsare
în odihna veșnică-
se poate
prin crengi desfunzite
un tril depărtat de păsări
frunze-n dorul lelii
plâns-năbușit în
tresăriri în somn
beția de așteptări
pe-acest versant
văduvite-s de haina de slavă
trilurile privighetoarei-
se poate visa frumos
pe acest lințoliu
priviri rătăcite
ecourile dezlănțuite ale urii
se izbesc de morminte
ciocul lăcomiei
sfârtecă recunoștința-
în ținutul gadarenilor
alt scenariu- se poate gândi frumos
cu tine de mână
înfruntând capriciile toamnelor ademeniri
iuțeală de promorar
pașii Batșebei tulbură apele
tămâind vinul oița omului sărac
luna nestatornică-
surghiunită-i în ograda psalmistului
la afluența prinoaselor Natan proorocul
chiciură aduce făclia de sub obloc
mergând în fața noastră-
spre sălașul nerostitului se poate lăsa moștenire
cuvânt-
și fapta frumoasă
cumpănirea gândului
22 în infuzia tâlcului
Ioan Muntean viaţa
râul în schimb
ea privește pe eșantioane
fiecare râu curge cu un ochi neutru
prin două căi cel puțin o clipă în laborator
indiferent dacă ar fi surprins la izvor și detașată ca un râu
în jumătatea de primăvară în decembrie
care se oprește înainte de a curge
sau un râu care se apleacă în microscop
la marginea incertă nu există nici o diferență
care îl unește cu fratele sau cu marea între nașterea
unui salvator de sugari
cu toate acestea, sau moartea unui clone
suspinul lung al deltei la sfârșitul anului
este ceva diferit,
relaxarea oraşului umflată
și îndreptată
spre jumătatea drumului
până la vărsare
înfiptă în băncile sale
ca o carne albăstroasă a unei stridii
însărcinată cu luciu de perle
chiar și atunci când
nu se formează nici o piatră
violet
când faceți un diapozitiv viața este un râu

pentru o clipă care curge în ambele sensuri,
în timp ce capturați frotiul înainte de a-l păta nu se face pentru a fi prins
puteți vedea viața în sine în firele pe care apa le țese
în microcosmosul vârtejului mucoasei
deci
un divinator bărbații au învățat
nu ar avea nevoie de știință cine a îndrumat-o în
ar putea să se uite de-a lungul acestui țărm aceste alchimii
al râului
și să vadă forme de viață chiar și așa
virus perlă cancer făt spori de drojdie vede vise în alge
flori de lotus în soluție salină
pata violetă o soră în stridii
nu are nici o culoare în natură 23

Constantin Mîndruţă Drum de şine
Nucul
Dragostea învinge dorul,
Am să mă răzbun, iertarea
Dacă-ţi place umbra, udă şi copacul, Ţi-o întind, ca şi uitarea,
În grădină râul este la doi paşi, Acum poţi să îţi iei zborul.
Câinele în zgardă, te rog să îl laşi

Nu am ştiut să ţin scorul,
Şi la oala caldă să îi iei capacul. Cine-a furat sărutarea,
S-a spălat de valuri marea,
Nori pe plajă au tras storul.
Nucul peste iarbă împlineşte veacul,
Sub coroana verde apar şi urmaşi, Nu pot fugi după tine,
Un alt tren poate că vine,
N-alerg dacă nu m-aşteaptă,
Gara nu mai e frumoasă,

Şina are de-acum treaptă
Şi mă urc s-ajung acasă.
Viaţă cu iubire
Ca şi la topor,
Pădurea dă coadă
Ca apoi să cadă
Tăiată cu spor.
Dacă-ţi place umbra, udă şi copacul,

Cu-aşa ajutor,
În grădină râul este la doi paşi. Scoarţa să se radă
Lemnul dacă-i pradă,
N-avem viitor.
Prea puţin mai tineri noi am fost rămaşi,
Mai avem din anii care umplu sacul Aşa şi amorul,
Şi pentru cojoace noi am păstrat acul, El îţi dă fiorul
Şi simţi fericirea,
Primăvara asta, la faţă-am fost traşi,
Inima învaţă
Dacă-ţi place umbra, udă şi copacul. Numai cu iubirea,
Că asta e viaţă!
24

Gabriela Mimi Boroianu
Rondelul florilor de liliac Rugă nemărginirii
Îmbracă-mă în flori de liliac Adună-mi iarna-n pumni, nemărginire,

Și dă-mi un trup măcar cu împrumut Și o sfarămă în pulbere de vis
Să poți simți, gustând insomniac O suflă peste lume cu uimire
Iubirea-mprăştiată-n așternut. Și ninge alb, din flori, un paradis!
De doruri și suspine să dezbrac

De-s speriată, în margine de timp,
Un gând ce te robește absolut
Îmbracă-mă în flori de liliac Și plâng în pumni cu mugurii adormiți
Și dă-mi un trup măcar cu împrumut. Dă-mi primăvara, întâiul anotimp,
Al celor ce renasc și sunt iubiți!
Pe pernă inima să mi-o desfac
Și dorurile toate ce-ai avut,
Să le topesc si-apoi să le prefac
În dragostea curată ce-ai cerut.
Îmbracă-mă în flori de liliac.
Mușcă-mă
Mușcă-mă, cu zâmbete senine

Să mă molipseşti cu dragoste de viață
Ca să râdă visele în mine
De cu seară până-n dimineață!
Mușcă-mă cu ochii tăi de foc

Din bucuria soarelui să-mi scuturi
Ca să-mi înfierbinți sângele-n vine,
Un rod, în fiecare înflorire
Prinde-mă c-o glumă de mijloc
Într-un dans nebun printre suspine. Și pași ușori, precum un zbor de fluturi,
Să-mi dai prin viață, tu, nemărginire!
Să palpite dimineața-n mine
Languroasă zorii să-i privesc, Iar când o veni timpul bunului rămas
Să te-nvălui cu mișcări feline
Să mă transformi în verde fir de vânt
Prizonier în suflet să te-opresc.
Din iarna rece să mă scoți la pas
Mușcă-mă cu disperarea sorții, În primăvara blândă din cuvânt!
Fă din trupul meu o jertfă vie,
Ca în nepăsarea rece-a morții
Să-ți fiu scut de dor pentru vecie.
25

cafeneaua cu peniţe 19-23 (dezbateri)
‒ De unde vine timpul?
Dandu Briel
‒ Pe unde trece timpul când
trece?
Gânduri complicate!
‒ Unde se duce timpul când
se duce?
Un capitol din viitoarea carte ,,Iubește
DEZINTERESAT numai dacă este în INTERESUL
‒ Se adună el undeva sau
TĂU!” noi doar credem că vine, că trece
pentru că altfel mintea noastră
Timpul organizată pe ideea de timp și-ar
Timpul nu există! Veșnicia nu are nevoie de timpul pierde complet busola.
nostru cronometrat, ea este indiferentă la părerea ‒ De ce se spune că orice
noastră. Veșnicia nu reprezintă un timp ci, pur și simplu, mișcare se petrece în timp când
starea prin care se exprimă infinitul. este evident că și orice staționare
Dacă în univers nu s-ar mişca niciun string şi nicio se petrece la fel. O mașină despre
care se spune că se deplasează în
spațiu și timp consumă același
timp și când stă. Unii spun că
timpul se mișcă numai într-o
singură direcție. Care este acea
direcție, pe unde trece? Mulți
cred că timpul vine din viitor și
se duce în trecut și așa trece și
viața!
Einstein a recunoscut clar
că timpul este relativ și timpul
meu nu este la fel cu timpul tău
particulă de materie noțiunea de timp nu ar exista. Nu ar iar viitorul, prezentul și trecutul
avea sens! Ar exista numai spaţiul, materia și energia sunt doar simple iluzii. A avut
universală care-l umple. Numai mişcarea dă oamenilor dreptate, el nu putea să se înșele.
senzaţia de timp! Succesiunea evenimentelor dă senzația Din moment ce timpul este o
de trecere. Numai oamenii au nevoie să creadă că timpul noțiune gândită fiecare face ce
există pentru a-și cronometra minuscula lor viață, vrea cu el, doar limbile ceasului
universul nu este influențat de timpul uman și nici nu ne pun la punct și ne
există în funcție de el. Nimic din universul cunoscut nu organizează.
depinde de timpul cronometrabil al omenirii. Acum ei Personal cred că noțiunea
numesc timp mișcarea soarelui pe orbită și așa apar de timp a fost dată omului de
măsurile lui, zilele, orele, minutele, secolele. Ei cred că au
Dumnezeu în marea lui
descoperit timpul dar acesta nu există, nu poate fi decât
înțelepciune pentru a se evita
gândit! haosul care s-ar creea în mintea
Niciodată nu vom putea răspunde la următoarele oamenilor dacă nu ar avea nicio
întrebări: regulă de desfășurare a vieții.
26

Odată cu viața fiecare și-a primit și porția de timp. Dacă timpul ar fi universal
Mai spun unii că timpul are un singur sens de și valabil pentru toată omenirea
curgere dinspre trecut spre viitor dar eu cred că este de pe pământ, atunci de ce
tocmai invers viitorul devine permanent trecut căci Mihai australienii fac mai devreme
Viteazul nu a mai venit din trecut niciodată în prezent iar revelionul, noi la câteva ore iar
în viitor nici atât. Piramidele s-au realizat în prezentul lor americanii la șapte ore după noi,
și au trecut în trecutul lor de mii de ani. Realitatea este că tocmai pentru că timpul nu
timpul nu are niciun sens de curgere pentru că nu există, există și el este o convenție și o
iar viitorul și trecutul sunt doar noțiuni abstracte prin înțelegere a minților umane.
care oamenii își pun ordine în minte referitor la modul în Dacă timpul ar fi universal
care se petrec evenimentele. valabil am face cu toții revelionul
în aceiași secundă, nu ca acum.
‒ Care este cea mai bună dovadă și demonstrație a
Nu există dovadă mai mare a
faptului că timpul există? Să nu vorbim aici de ceasuri,
faptului că timpul nu există decât
calendare, de faptul că îmbătrânim sau de faptul că ne
cea creată chiar de om:
mișcăm! Cine a demonstrat în istoria lumii că timpul
există? Există vreo demonstrație indubitabilă și de
necontestat?
Nu există nimic pe lumea asta care să nu fie
proprietatea cuiva, a unui individ, a unei familii, a unui
grup, a unei țări, terenuri, case, lacuri, păduri, oceane,
chiar și spațiul aerian e porționat și împărțit pe țări iar
suprafețe de lună deja se vând pe internet și cu toate
acestea nimeni din această lume nu deține UN MINUT
DE TIMP. De ce? Pentru că acesta nu există! Vă dați
seama cum ar fi să poți cumpăra bucăți de timp și să devi
veșnic.
Dumnezeu se găsește în noi și sub forma ideii de revelionul. Acesta demonstrează
timp, de trecere și desfășurare a clipelor, care nu clar că timpul este inventat de
reprezintă altceva decât însăși viața. Fără această idee nu oameni și fiecare țară are timpul
ne-am înțelege existența de la naștere și până la plecarea ei, Australia mai devreme, noi ca
finală și am rămâne cramponați pentru veșnicie în noi și America șapte ore mai
secunda prezentă, fără trecut și viitor. Am trăi mereu târziu. Atunci unde este timpul
numai prezentul, fără amintiri și fără planuri de viitor. universal valabil, nicăieri, doar în
Nu ne-am înțelege viața sub nicio formă. Este drept că și mintea fiecăruia care face ce vrea
acum trăim numai prezentul, că altceva nici nu am putea cu el. Timpul este justificat de
face, dar știm ce suntem, ce am făcut și ceea ce vom face mișcarea soarelui în mintea
și asta ne ajută la justificarea propriei existențe și omului.
desfășurarea ei logica.
Noțiunea de timp vine la
Prin moarte părăsim idea de timp pământean și pachet și cu cea de trecut,
trecem în veșnicie dar și acolo, Dumnezeu care se prezent și viitor. Așa a fost
manifestă în noi prin noțiunea de timp ne organizează în conceput creierul nostru și
continuare dar cu alte unități de măsură. 27

numai așa înțelegem ceva care începe, care se continuă și − Cine a făcut toate
care se termină. pregătirile spaţiului pentru a-i
Nu fiţi nerăbdători şi nu vă rugaţi niciodată să face loc Big-Bangului? Cine l-a
treacă timpul mai repede, el nu păţeşte nimic, căci nu dimensionat așa de bine? Liniște
există - noi suntem consumabilele! deplină.
− Cât timp a fost întreținut
acest spațiu degeaba? De cine?
Big-Bang
Nu ne-am pus problema.
Dacă începutul universului s-a născut, cum afirmă
− Cine și de ce a stabilit
unele persoane care consideră că dețin adevărul, odată cu
explozia Big-Bangului şi mai înainte nu a fost nimic, momentul producerii Big-Bang-
ului? Bine că s-a produs că restul
atunci putem să ne întrebăm:
nu contează, altfel nu mai citeam
− Cât timp a durat acest nimic până la Big-Bang?
acum aceste rânduri.
Habar nu are nimeni.
− Cine a trasat programul
− De unde a apărut punctul de materie
acestei mărețe realizări, logica ei,
modul de dezvoltare, scopul
final..? Câte universuri, câte
constelații, câte planete, câte
feluri de viață? Apariția omului?
Cum se vor desfășura
concursurile de Miss univers? De
câte rase vor fi pisicile? Domnul
Haos?
− Unde s-a întâmplat acest
fenomen uluitor, în ce loc din
univers și din care univers, mai
supercondensată care a explodat? Cine l-a creeat? S-a la stânga, mai la dreapta, pe
creeat singur? Tăcere totală în lumea savanților. centru cui? Liniște deplină, deja
savanții au plecat la odihnă!
− Cu ce mijloace a fost transportat punctul de
materie, superdensă, la locul exploziei? − Ce a rămas la locul
exploziei dacă atunci totul a fost
− Cine a stabilit locul exploziei Big-Bangului sau
aruncat la miliarde de ani
acesta s-a bălăngănit o vreme prin spațiu și apoi s-a fixat
lumină? Un vid imens? Cele mai
în vreo denivelare întâlnită în cale. De acolo a observat că
recente cercetări au ajuns cu
are spațiu suficient ca să plaseze miliarde de constelații și
greu la prima secundă după Big-
s-a explodat singur.
Bang dar mai sunt ceva miliarde
− Cine a fost cel care a știut că vine Big-Bangul și de ani de studiat.
prevăzător a creeat din timp spațiul în care să se producă
− Dacă explozia a fost într-
explozia și să se dezvolte universul? Nu s-a întrebat
un singur punct ( Big-Bang unic)
nimeni și deci nu există nici răspuns.
de ce universul nu este sferic?
Mai ales de ce unele constelații
28

se rotesc într-un sens iar altele invers că doar nu vorbim Tâmpiţii nu fac depresie.
de artificii? Această stare este caracteristică
− Dacă universul se dilată continuu de ce distanța numai persoanelor inteligente
dintre planetele cunoscute este practic fixă de mii de ani? care au puterea de a şi-o imagina
− De ce se consideră că zgomotul de fond al şi creea conform experiențelor
universului se datorează Big-Bangului și nu se au în anterioare! Tâmpiții sunt
vedere și exploziile solare, căderile de meteoriți alte permanent relaxați. Totul este în
explozii. Consider că în univers este un vuiet mintea noastră! Din punctul meu
de vedere, depresia nu este o
incontrolabil și în continuă expansiune.
boală ci doar o formă de gândire
− Cine a umplut, tot universul cu o energie uluitor
și numai noi, prin puterea minții
de mare, fantastică, ce ține suspendate toate galaxiile de
o transformăm în boală.
miliarde de ani? Cine ține constelațiile în imensitatea
Nimic din noi nu există în
spațiului? Miliarde de miliarde, de miliarde de tone care
plutesc singure! Unii mai grăbiți vor zice că forța afara noastră! Noi suntem
gravitației, pentru că nu cunosc alta, cu toate că ea nu propriul nostru univers. Din
acționează identic în tot universul ci doar în jurul
planetelor și de la Nwton care și-a limpezit ideile după ce
a primit un măr în cap, cunoașterea acestei forțe nu a
evoluat de loc. Știm doar că există și nu știm ce e!
Consider că forța gravitațională este creeată tot de
energia universală care pur și simplu capătă proprietăți
magnetice atunci când se găsește în orice formă de
materie existentă și cu cât este mai densă cu atât
generează o forță mai mare.
În concluzie teoria Big-Bang-ului mi se pare de o
naivitate ce numai un creier uman minuscul, care
privește doar stelele pe o mică parte de cer, o poate păcate, foarte mulţi oameni
genera. Mult mai simplu este să considerăm că universul privesc numai în exterior pentru
sau multiversul cu miliardele lui de planete și galaxii este
ajutor şi numai puţini sunt cei
cu mult peste puterea noastră de înțelegere. Și furnica se
care îşi întorc privirea spre ei și-
urcă pe mușuroi și crede că stăpânește întreaga lume! și folosesc puterea proprie.
Sunt zone în infinitatea spațiului la care nu putem ajunge
Fiecare om s-a născut cu trusa de
nici cu gândul pentru că nu știm nimic de existența lor.reparaţii în el dar majoritatea nu
Creierul uman nu poate explica acest miracol dar poate o deschid niciodată! Aşa sunt și
bolmăjii câteva idei. cei care spun că nu se pot lăsa de
Chiar marele savant Stephen Hawking înainte de a fumat! Că oricum trebuie să
pleca dincolo și-a exprimat marile lui indoieli privind moară din ceva, că fiecare om are
existența unui astfel de fenomen unic. o soartă, că nu dorește să fie un
mort sănătos, că dacă ai ieșit la
Mintea pensie ești bătrân, etc… Nu-şi
cunosc puterea! Nimeni nu e
29

obligat să îmbătrânească și să moară sau să se Fiecare om este prezent
ramolească, nu vă grăbiți! Niciodată nu veți auzi la fizic doar pe durata existenței
televizor că ați murit, întotdeauna mor alții! sale. El nu are alt prezent.
Noi suntem mintea noastră. Iar ea este echivalentul Nimeni nu poate fi prezent dacă
experiențelor noastre. Noi suntem ceea ce am trăit și am nu există!
învățat conștient sau inconștient. Fiecare amintire, Nimeni nu-şi poate
fiecare experiență, face parte din viața noastră și întrerupe prezentul, cât timp
constitue câte o cărămidă la zidirea ei. Nu putem șterge există, pentru a-l relua mai
amintirile, plăcute sau neplăcute deoarece ne distrugem târziu! Numai moartea îl poate
construcția propriei vieți. Amintirile reprezintă ADN-ul întrerupe, pe persoană fizică dar
vieții noastre. ne rămâne cel al spiritului.
Prezentul reprezintă o stare fără
pauze.
Prezentul
Prezentul nu reprezintă o
Noi nu trăim pe această lume și în această viață
decât în prezentul nostru. Nimeni nu poate trăi prezentul durată, cum ar fi o clipă, ci starea
individuală de a exista în toată
continuitatea ei! Clipa pe care o
trăim este momentul prin care
viitorul nostru devine trecut.
De ce existăm?
Puțini sunt cei care se
întreabă ce rost au ei pe lumea
asta. De ce există? Unii cred că ei
există pentru că i-a născut mama
altei persoane sau un prezent general ci numai prezentul lor. Alții cred că așa este făcută
propriu alături de alte prezenturi! Lumea și chiar lumea, așa este rostul ei. Cei mai
universul în integritatea lui nu au un prezent comun, mulți cred că s-au născut
unic, totul fiind alcătuit dintr-o multitudine de prezenturi degeaba și ei nu au nicio treabă
sau existențe. Tot ceea ce există are un început, o durată cu restul lumii.
și un sfârșit indiferent că e vorba de o stea, un soare, o Și totuși: de ce existăm?
constelație, un animal sau un om, unice. Nu vom putea
De ce nu suntem niște
niciodată compara prezentul nostru minuscul cu
bolovani în drum sau niște
prezentul piramidelor, ieșim în pierdere. copaci pe marginea lui, de ce
Prezentul este ceva unic, individual și este egal cu suntem ființe, de ce avem
existența a orice și chiar a fiecărui om. Prezentul apare inteligență, de ce gândim, de ce
odată cu apariția fiecărui lucru sau a fiecărei ființe. Când suferim, de ce avem emoții, de ce
omul dispare prezentul lui dispare și el căci nu mai are avem intuiție, de ce avem simțul
cui să aparțină dar toate celelalte prezenturi rămân până umorului, de ce atâta
la finalul fiecăruia.
30

complicăreală - doar pentru a consuma aerul din Răutatea, ura, invidia,
preajmă? obsesia, nervozitatea, agitația și
Avem noi vreun rost pe lume? Simțim noi că avem multe altele asemenea distrug tot
un scop? Nu ne suportă universul-degeaba? ce este mai bun în oameni. Toate
Răspunsul pare simplu deși este extrem de gândurile lor sunt ca bumerangul
complicat, deoarece mulți nu-l cunosc și nu se implică. care pleacă – atinge – și se
„Așa m-am născut; asta este soarta mea; nu am nicio întoarce la cel care le-au trimis.
responsabilitate; omul este dator să moară, odată și Transmite-ți numai gânduri
odată; ce rost are, că nu pot eu schimba lumea; mai bine bune și veți primi prieteni,
stau în banca mea (berea și telecomanda); sunt zâmbete, iubire, armonie,
înțelegere și multe altele
nesemnificativ; părerea mea nu contează...”
asemenea.
Dacă ne uităm la un mușuroi de furnici vedem cum
Existăm pentru a fi buni și
toate muncesc permenent și nimeni nu face grevă pentru
bonusuri, ore suplimentare sau prime. Natura ne învață ca ființe umane și în tot ceea ce
că există un model, un rost al supraviețuirii, un sens al facem, numai așa putem
vieții și care se aplică de la cele mai mici insecte și până la
elefanți.
Omul, totuși, este dotat cu mult peste nivelul unui
fluture de seară și cu toate acestea mulți hiberneză în
propria lor gogoașă și nu-și deschid niciodată aripile să
zboare. Ei nu-și înțeleg rostul. Nu au curajul să se
înțeleagă! Cred că este suficient să trăiască, pur și simplu,
proptiți în televizor.
Ei nu au auzit de continuitate și progres. Principalul
rost al omenirii este să progreseze pentru a-și atinge
menirea, de care nu este încă pe deplin conștientă iar
singura cale este pacea, colaborarea, iubirea semenilor, progresa. Cel care ne-a creeat nu
înțelepciunea experiențelor, familia și ordinea socială. ne vrea decât binele iar în semn
Fiecare om este o treaptă pe care civilizația urcă spre de respect noi trebuie să
viitor. Războaiele realizează un singur progres, în confirmăm că îi vom duce creația
domeniul dezvoltării tehnicilor de apărare, dar cu prețul spre perfecțiune.
distrugerii omenirii. Viața firească a oamenilor
Numai oamenii buni progresează și numai iubirea este în bunătate și iubire.
este motorul acestui fenomen. Rostul omului pe acestă „Ne naștem din iubire,
lume este să-și ajute semenii. Oamenii buni atrag prin trăim în iubire și murim
gândurile lor și alte persoane cu care, împreună, pot să înconjurați de iubire”
pună un scop, în plus, societății în care trăim.
Țelul existenței noastre este să fim buni, inteligenți,
Pentru asta existăm!
activi, inventivi, pasionați, harnici, veseli, promotori ai
păcii și nu în ultimul rând plini de compasiune față de cei
care nu au puterea de a călca pe urmele noastre.
31

interviuri
Antologia de poezii, „Priveşte
Lungu Lenuş visând, iubito”; Editura
Editgraph Buzău, 2014;
Interviu cu Olga Văduva (Grigorov) Antologia „Lira de foc”,
A.S.P.R.A. Galaţi, 2014;Critică
1. Pentru persoanele ce nu au avut ocazia să vă eseistică, Cezarina Adamescu,
cunoască, ce ne puteți spune despre dumneavoastră, Editura Info RapArt, 2015;
cărțile şi activitatea literară? Antologia „Scrieri pentru
M-am născut într-o zi fierbinte de vară, 23 august istoria literaturii române”,
1953, la Tulcea, unde am băut din apa Dunării şi m-am Editura Editgrapf, Buzău, 2015;
scăldat în valurile ei. Am început să scriu poezii în revista Antologia internaţională „Sub
scolii, în anul 1969. Mult mai târziu, la indemnul unui curcubeul prieteniei”, Ed.
prieten, am luat în serios jocul de-a rima, am selectat Lyricgraph 2016; Antologia
poeziile adunate prin diferite caiete şi am lansat primul internaţională „Parfumul unei
volum de versuri la 6 iulie 2013. Volume publicate: VIS noi primăveri”, Editura
Lyricgraph, 2017.
Premii: Premiul III la
Concursul internaţional de
poezie, Madrid, Spania, 2015;
Premiul II la Concursul
internaţional de poezie „Poesis”,
Italia, 2017; Premiul II la
spectacolul-concurs dedicat Zilei
de 24 Februarie, Ziua
Dragobetelui, 2014.
2. Cum a apărut pasiunea
pentru scris? Vă amintiți ce v-a
SPRE INĂLŢIMI, Editura Sf. Nicolae, Brăila, 2013; POD
inspirat la prima poezie?
PESTE GÂNDURI, Editura Editgraph, 2014, poezii în
Pasiunea scrisului s-a
ediţie bilingvă, româno-italiană, în traducerea poetului
Luca Cipolla. Publicaţii în antologii: Poezii religioase în instalat din copilarie. De mic
antologia „Expresia ideii-IV”, „Spre tine, Doamne”, copil, am cochetat cu rimele. Din
Editura Karta ro, Oneşti, din cadrul Clubului Mariana joacă, am început să aștern pe
Bendou, 2013; Revista de literatură şi artă Boema Galaţi; hârtie versuri. Prima poezie a
Revista de cultură Chronos, Peniţa de aur; Revista de fost „Mare străvezie”, inspirată
creaţie şi cultură Bogdania; Revista Amprentele de momentul când am văzut
Sufletului; Revista Seniorii tulceni; Revista Steaua prima dată marea, la Constanța,
Dobrogei, Ediţie specială, la 15 ani de existenţă. Am prin 1969. Iată cum suna prima
publicat în site-urile Cronopedia, Cervantes, Negru pe strofă:
alb, Scriviamo (Italia). Apariţii în antologii: Antologia „Privesc prin firul de mătase
„Reverenţa cuvintelor”, Editura InfoRapArt Galaţi, 2013; Culoarea mării străvezie,
Antologia de poezii a Revistei „Singur”, Târgovişte, 2014; Cuprind tot largul cu-o privire
32

Și din nisip fac poezie.” La reuniuni şi întâlniri
3. Care a fost prima carte pe care ai citit-o? literare îmi place să particip
pentru că sunt însufleţitoare și
Prima carte citită a fost „Din lumea celor care nu
lasă importante urme asupra
cuvântă” de Emil Gârleanu, au urmat apoi „Amintiri din
viitoarelor creaţii poetice. Chiar
copilărie” de Ion Creangă şi, ca la mai toţi copiii, cărţile
am organizat, anul trecut, la
lui Jules Verne.
Maliuc, judeţul Tulcea, împreună
4. Care este stilul dumneavoastră şi al altor
cu patroana Hotelului Salcia”, un
scriitori?
festival de poezie, cu o bună
Adopt, în cea mai mare parte, stilul clasic, pentru că participare din ţară şi chiar şi cu
îmi plac rima şi ritmul, dar nu ocolesc nici poezia invitaţi din Republica Moldova.
modernă, cu exprimare liberă, neîncorsetată de rimă şi Nu particip însă la taberele
ortografie. Îi admir pe poeţii cu personalitate profundă, poetice, la luptele care se dau
din al căror stil reţin ce este mai valoros. între ele pentru supremaţie. Cred
5. Ce alte pasiuni mai aveți pe lângă scris? că fiecare îşi găseşte locul în
Pasiunile mele cele mai importante sunt cititul,
dansul, pescuitul, drumeţiile şi muzica. Între altele, pot
spune că am cântat pe aceeaşi scenă cu mari interpreţi de
muzică populară, în deschiderea programului lor.
6. Poezia e un chin sau o terapie?
Poezia este pentru mine o binecuvântare. Înzestrea
mea, atâta câtă este, mă înaripează, îmi dă o bună stare
pentru creaţie. Nici vorbă de chinul de a face cuvintele să
sune din coadă, cum spunea Eminescu, poezia îmi dă o
mare încântare sufletească.
7. Stilul căror autori consacrați v-a influențat
versurile?
lumea literară, indiferent dacă
Eminescu, Topârceanu, Vasile Alexandri, George face sau nu parte dintr-o grupare
Coşbuc, Labiş, Esenin, dar şi mulţi dintre poeţii de astăzi, sau alta.
de la care am învăţat multe despre poezia modernă şi
10. În încheiere ce ne puteți
postmodernistă.
spune pentru cititorii revistei
8. La ce lucrați în acest moment? Cu ce ne mai Cronos şi Taifas literar?
uimiți?
Vă doresc, dragi cititori ai
În acest moment, lucrez la cel de al treilea volum de revistelor, „Cronos” şi „Taifas
poezii, care va avea o pronunţată tentă religioasă. În literar”, sănătate, binecuvântare
acelaşi timp, în urma solicitărilor, mă preocup să trimit de la bunul Dumnezeu, zile
poezii pentru unele reviste din țară şi pentru antologii senine, trăite în pace şi armonie,
din Italia. bucurii nenumătate. Vă asigur de
9. Cum vedeți lumea literară, văzută din interior, stima şi respectul meu, de
tabere literare, întâlniri, reuniuni? dragostea mea prietenească,
sinceră şi nelimitată.
33

proză 28-33
direct în picioare, ascultând
Giurgiu Silvia înspăimântată tăcerea de
mormânt a casei. Dacă ar fi fost
Zodia Fluturilor aievea, zgomotul acela ar fi trezit
negreșit și pe ceilalți locatari, dar
O neliniște perfidă se furișa zi după zi în sufletul nimeni nu se mișca în așternut.
Anei, oricât se străduia să ignore semnificația viselor care Numai ei îi fusese dedicat
îi tulburau somnul noapte de noapte și a semnelor teribilul avertisment și înțelesese
îngrijorătoare care prevesteau un pericol iminent. Era o mesajul, tremurând de teamă și
vreme când asemenea temeri i-ar fi stârnit cel mult ironia îngrijorare. S-a rugat până a
și îndoieli serioase față de inteligența cui le-ar fi adormit iar, către dimineață.
exprimat, dar după experiențele terifiante trăite în ultimii Când s-a trezit, primul
ani, nu mai lua în râs astfel de lucruri. O făcuse atunci și impuls a fost să redeschidă
încă mai plătea nesăbuința ei. Multă vreme nu renunțase telefonul pe care obișnuia să-l
stingă complet noaptea, de când
se gândise că durerile atroce de
cap care izbucneau pe timpul
nopții puteau fi datorate
radiațiilor emise de acesta.
Coincidență sau nu, cert e că
migrenele din timpul nopții
aproape că dispăruseră iar cele
de peste zi se răriseră
considerabil, de când luase
decizia aceasta.
la ghemotocul de hârtie în care păstra trei grăunți de Ascultă zâmbind sunetul

usturoi și iconița Maicii Domnului, pe care nu uita mesajelor care se revărsau din
niciodată să le strecoare sub pernă, când mergea la eter și se întreba toropită cine o
culcare. Acum rămăsese doar iconița și credința solicita așa de dimineață. Un
nestrămutată în puterea ei. fișier video aștepta să fie deschis
și ea nu întârzie să o facă.
Cât privește visele și semnele, nu se dezmințiseră
niciodată de-a lungul vieții sale și se temea de ele, pe „Dumnezeule, nuuu!” se
bună dreptate, după cum avea să se verifice încă odată, împotrivi ea unei evidențe
foarte curând. Își gestiona neliniștea cu cumpătare și îngrozitoare. Ceea ce vedea, era
discreție, dar își ținea sub control permanent familia, mai mult decât putea suporta.
direct sau prin telefon, interesându-se ciudat de frecvent Nepoțelul ei dulce ca mierea, se
de starea celor mai vulnerabili. Apogeul crizei l-a atins cu zbătea în ghearele unei cumplite
două nopți în urmă când a fost trezită de o izbitură crize epileptice, în timp ce mama
asurzitoare, care i-a spulberat somnul și a făcut-o să sară lui și fiica ei Alexandra, se
34 tânguia și îl implora să-i
răspundă. Erau singuri și teroarea tinerei mame nu se Ea știa cum să-i insufle
putea descrie în cuvinte. Fișierul fusese trimis la trei curaj și încredere și nu se
dimineața și ea îl vedea abia la opt, deci strigătul de dezminți nici de data asta. Îi
ajutor al fiicei se pierduse în noapte, fără niciun răspuns transmise Alexandrei toată forța
din partea ei. și tot calmul pe care i-l insuflase
Înebunită sări din pat și își sună fata de zeci de ori credința ei nestrămutată în
fără niciun succes, ceea ce o aruncă într-o disperare supremația binelui, iar tânăra
inimaginabilă. Plângea isteric sufocându-și urletele cu mamă reuși până la urmă să-i
amândouă mâinile, pentru a nu trezi străinii care povestească de-a fir a păr, toată
dormeau încă, sub același acoperiș. Se repezi orbește la drama care se dezlănțuise după
sertărașul ei unde ținea cartea cu rugăciuni și iconița miezul nopții precedente, când
talisman și îngenuncheată pe pardoseala rece se rugă micuțul intrase în crizele, care nu
îndelung, încercând să îndepărteze lacrimile ce o încetaseră pe tot parcursul nopții
împiedicau să deslușească cuvintele alinătoare. Efectul și al zilei. Ieșea dintr-o criză și
rugăciunii nu întârzie să apară și panica se stingea
molcom, cedând neputincioasă locul unei liniști
binecuvântate, care îi restituia rațiunea și luciditatea. Se
folosi de abilitățile recâștigate acționând cu mai mult
calm și până la urmă izbuti să o contacteze pe Alexandra,
care o informă scurt că sunt în drum către Urgență, după
care închise, căci era la volan. Glasul fetei o liniștise
oarecum și astfel a reușit să-și vadă de muncă până către
orele amiezii, așteptând cu o răbdare inexplicabilă vești
de acasă. Un mesaj scurt o înștiință implacabil că
băiețelul era foarte grav și că se aflau la terapie intensivă.
Apoi din nou tăcere.
cădea imediat în alta, nu mai era
Alexandra se cufundase într-o nebuloasă a conștient, era pe punctul de a fi
disperării și refuza să comunice cu familia. Toți se intubat și indus în comă
dădeau de ceasul morții să afle ceva despre starea farmacologică, pentru a opri
copilului dar nimeni nu știa mai mult decât știa Ana, activitatea cerebrală
însăși. Îngrijorată de moarte, femeia își implora fiica să dezastruoasă care îl epuizaseră
nu se izoleze în durerea ei, să se lase ajutată și să complet și risca să intre în comă.
comunice cu ceilalți care nu doresc decât să-i fie aproape,
Ana se lupta cu
fiecare cum poate. După o eternitate, numele Alexandrei
deznădejdea ce începuse să o
lumină ecranul telefonului și sufletul Anei, care își
gâtuie deja, dar asculta uluită
compuse o atitudine optimistă, nepermițând vocii să aibă
vocea aceea necunoscută care o
vreo inflexiune cât de neînsemnată, care i-ar fi putut
asigura pe Alexandra că totul va
trăda groaza ce o consuma. Trebuia să fie puternică
fi bine, că mâine va fi o zi mult
pentru fata ei. Aceasta se îneca în suspine și murmura
mai luminoasă și mai bună... I-a
cuvinte nedeslușite, doborâtă de disperare și durere. 35

tot repetat asta, până când copila a fost încredințată de zdruncine existența. Cu asta se
spusele mamei, de care s-a agățat ca înecatul de un pai. lupta Ana și își crease un arsenal
Așa trebuia să fie și siguranța confecționată a Anei deveni imbatibil pe care îl împrumuta
certitudine pentru ea însăși. Nu se mai îndoi nicio clipă, cu generozitate și aliaților ei mai
că vorbele spuse fiicei erau dictate de altcineva care știa vulnerabili.
ce spune. Nu mai pierduse contactul
Și ea era tot singură, dar viața, trecutul, greșelile și cu Alexandra, care își chema
durerea o întăriseră, o ajutaseră să evolueze într-o lume puiul înapoi neîncetat, cu
implacabilă, grăbită și nedreaptă. În „odăița ei de perseverență și speranță. Se pare
campanie”, cum obișnuia să denumească vizuina lipsită că micul campion a auzit și s-a
de lumină și aer, în care se refugia după o zi de muncă și întors la ea, luptând ca un pui de
zbucium, își trăise bucuriile, durerile, bolile care o leu cu vicisitudinile bolii. S-a
segregaseră de multe ori între acei pereți strâmți și goi, încăpățânat să respire singur și
speriată și singură, mușcându-și buzele de durere și s-a trezit din letargie după
treizeci de ore de crize epileptice,
care ar fi făcut scrum creierul
unui elefant. S-a trezit cu o
foame pantagruelică, pe care
Alexandra nu mai știa cum să i-o
ostoiască. Ana a primit un nou
filmuleț în zori care îi surprindea
pe cei doi luceferi ai săi, vorbind
în creierii nopții, Leo, prins ca un
fluturaș într-o pânză de paianjen,
tesută din fire și tubulețe cu ace
la capăt care îi străpungeau
neputință când trebuia să se târască să-și ia o cană de
trupușorul minuscul, de care el
apă, un medicament sau să-și facă un ceai, rugându-se
se tot străduia să se
Cerului să nu o lase să moară singură printre străini. De
descotorosească inutil, în timp ce
asta se temea Ana cel mai tare. Apoi se ridica din nou și
Alexandra îl năucea cu întrebări
mergea mai departe. Îndepărta norii de pe cerul vieții cu
pentru a-i testa capacitățile
mâinile goale, pentru a descoperi soarele care se
intelectuale puse în mare pericol
ascundea tot mai des, privirilor sale.
de descărcările electrice din
Când destinul lovise mișelește în ce avea mai
ultimele treizeci de ore. A trecut
scump, se răzvrătise crunt, se luptase cu el și pierduse.
testul cu brio, micul campion!
Fata ei fusese cea vizată și nu o putuse salva. Apoi mai
Acum urmează o convalescență
lovise odată, și mai crunt. L-a înșfăcat în ghearele lui
lungă, dar cu recuperare
teribile pe micul Leonard, și acum îl târa după sine prin
completă! O altă luptă câștigată,
toate hățișurile mârșave ale bolii, inventând pentru el tot
dar războiul continuă.
felul de torturi, menite să le spulbere credința și să le
36

Maria Giurgiu până și pe cei lezați direct, în
urma năzbâtiilor ce le punea la
cale.
Ingrid De pe atunci a început prin
sat să-i meargă porecla de Vulpe
și azi dacă întrebi prin localitate
Îmi amintesc cum într-o zi, am plecat la școală
de Haralamb, nu-l prea știu
împreună cu Gioni. Haralamb nu era cu noi, el mergea la
mulți, dacă întrebi însă de Vulpe,
școală de dimineață, în timp ce noi învățam după-amiaza,
toți îl cunosc ca pe un cal breaz
fiind în ciclul gimnazial. El venise acasă iar noi trebuia să
plecăm și a avut timp să moșmondească pe la Și în ziua de azi şi-a păstrat
ghiozdanele noastre. caracterul și faima. Ne face să ne
enervăm la maxim, provocându-
În timp ce coboram coasta prin pădure, către școală
ne în fel și chip cu farsele sale.
îl vedeam pe Gioni că își căra ghiozdanul cu greutate și
De regulă cei vizați cad în cursă
mă miram de ce. El la fel, se minuna de ce o fi așa greu
ca muștele, fiindcă știe să fie
azi ghiozdanul. Mergeam, mergeam, coboram în vale în
convingător. Se distrează fără
Geamăna, el ramânea mereu în urmă, lucru ce de obicei
rușine pe seama lor și, cu toate
nu se întâmpla. Începeam să urcăm spre Greabăn, ne-am
întâlnit și cu alți copii, el respira greu de parcă avea
pietre de moară în ghiozdan și nu cărți. Era transpirat
tot, obosit de greutate, și rămânea în urmă. Am rămas și
eu cu el și i-am zis puțin îngrijorată:
– Văd că ți-e greu ghiozdanul Gioni! Nu știu de ce oi
fi pus atâtea cărți azi în el. Dă-mi câteva, să ți le duc eu,
că al meu e mai ușor! El se oprește să-mi dea din cărți,
zicându-mi:
– Nu știu nici eu de ce, că nu am ore grele azi. Cred
că am uitat să le scot pe cele de ieri.
Ne-am oprit și a deschis ghiozdanul. Abia atunci
aobservat că jumătate era plin cu pietre. Eu m-am pus pe
râs și el s-a încruntat enervându-se:
– Ia uite! Astea mi le-a pus hiena aia de Haralmb în astea, e de mirare că nu e urât de
ghiozdan. Sigur! Și nu-mi trecea mie prin minte de ce e lume, ci dimpotrivă, mulți îl
ghiozdanul meu era așa de greu! Îl termin când ajung simpatizează, având un fel de a fi
acasă pe bestia aia, fir-ar al Sotii de nonorocit! Să vezi al lui, știind să-i și măgulească
numai, ce îi voi face dacă pun mâna pe el! Eu râdeam și când se impune, pentru a drege
ceilalți copii la fel, văzând grămada de pietre ce le scotea busuiocul, cum spune o zicală de
de zor din ghiozdan. prin părțile noastre. Deveniţi și
noi experți în a ne eschiva,
Îl cunoșteau toți pe Haralamb, ce-i poate pielea.
întocmai ca într-un joc de scrimă
Deși era mai mic decât noi, pe atunci era și de înălțime
suntem mereu „en garde” când îl
mic, slăbuț și mai firav de constituție, cu ochi
avem prin preajmă. E un fel de
neastâmpărați și mereu gata să pună în situații neplăcute
scrimă a cuvintelor, cu asalturi,
pe oricine, cu un râs mereu zeflemist desenat pe fața lui
eschivări și parări de lovituri
prelungă și micuță cu dinți proeminenți, inventa adesea
neașteptate, subtile și lipsite de
șotii în mintea lui cu care să necăjească pe careva, lucru
fair play la care noi ne străduim
ce-i făcea o mare plăcere. Avea și un pronunțat simț al
să răspundem după posibilități.
umorului înnăscut, că, oricât îi necăjea pe ceilalți, în final
scăpa mai mereu basma curată făcându-i să se amuze Când ne întâlnim,
cunoscându-l bine, nu mai 37
suntem ușor de convins de veridicitatea glumelor sale de – Du-te la dracu, băi,
un gust îndoielnic și știm să întoarcem roata în favoarea Vulpe, mută-ți casa mai încolo
noastră, însă găsește mereu metode noi, fiind destul de sau zidește fereastra aia, dacă
original și inventiv. Uneori exagerează și atunci nu ne nu-ţi place! Ce, ai pus fereastra
purtăm cu mănuși, că prea multă delicatețe ar fi aici să mă spionezi pe mine, să
păgubitoare și în defavoarea prestigiului personal, în știi tot ce fac eu!
cazul acesta. E astfel cu toată lumea, are o inteligență – Păi, bre, fereastra asta e
perversă, precum vulpea. În final sfârșim să ne distrăm aici făcută de tata, de când m-am
copios de toate aiurelile sale și cu el prin preajmă un născut eu, matale însă ai făcut
lucru e sigur: nu se plictisește nimeni și atmosfera e cotețul aici de curând.
mereu animată. Cine nu participă direct, le ascultă cu – Păi l-am făcut,
interes și nu se poate spune că cineva se simte exclus.
nenorocitule, să nu mă mai
N e-a povestit ultima dată când ne-am întâlnit la o spionezi tu. Nu era posibil să fac
petrecere de familie, ce pățește el cu o bătrână, vecina lui nimic fără să nu știi tu! Abia
de casă. Vecina asta a lui și-a construit cotețele porcilor acum am și eu un pic de privasi,
lângă gardul ce desparte proprietățile, lângă fereastra de când am făcut cotețul.
casei lui. Se poate imagina ce duhoare îi intră în casă – Ce e ăla breee?
– Privasi, Vulpea dracului,
ignorantule, pe ce lume trăiești,
mă, că nu știi ce e ăla privasi?
Mai cultivă-te, mă, amărâtule și
tu, dracului! Adică, nu mai vezi
tu, tot ce învârt eu în casa mea și
în curte, acu vezi doar cotețul. E
bine?
Auzind cum e Vulpe pus la
respect de bătrâna Tanța și
trimis să se mai cultive noi ne
prăpădeam de râs, însă el nici nu
clipea și continuă să povestească
când el deschide fereastra să aerisească. tărășenia:
Sara când îl aude că se vaită îi zice, fără să-l – Bre, vezi, că dacă te dau
menajeze deloc: în judecată că mi-ai pus cotețul
lângă geam, eu voi câştiga! Să știi
– De frati-meu! Ți-ai găsit nașa! Tu cândva îmi că legea e de partea mea, nu-ți
puneai șosetele tale nespălate sub pernă iar acum ți-a pus permite să construiești coțețul la
Tanța ție cotețul porcilor la nas, sub fereastră. Ehe, nasu meu și să mai știi că am
Dumnezeu nu doarme! auzit și eu de praivăsi, bă
Noi ne amuzam fără să-l compătimim. Cred că dacă deșteapto! De aia nu înțelegeam,
l-am compătimi, s-ar simți prost cu adevarat. Așa e el. că nu pronunți cuvântul bine, așa
Deci, îi zice el Tanței într-o dimineață, când ea că retrage-ți cuvintele! Eu nu
rânea la porci și el a deschis fereastra: sunt ignorant și nu mă
– Bre, tanti Tanțo, ia să muți cotețul ăla de aci, că interesează să te spionez.
m-ai împuțit cu porcii dumitale! Cum deschid fereastra, – Ce voie, mă, Vulpe! Ce,
zici că ai dat cu armă chimică pe fereastra mea, așa pute trebuie să-mi dai tu voie să fac ce
de rău! vreau în curtea mea? O să-mi
mut și weceul aici, să vedem ce
38

faci? He! Fac iu! Ca să vezi că o știu și pe asta, Tanța făcea teatru cu ei,
nenorocitule! profitând că e batrână. Oful ei
Zicând acestea, îi face lui Haralamb semnul acela era că nu dorea ca polițiștii să-i
deocheat din jargonul șmecherilor englezi sau americani, intre în curte, să vadă cotețul.
cu degetul în sus, chestie ce l-a făcut cel mai mult să-i Surprinși de vicleniile babei i-au
sară muştarul și să o facă și el albie de porci. Noi râdeam zis lui Haralamb să o dea în
cu lacrimi de necazurile lui Haralamb cu vecina sa, baba judecată ca să rezolve ceva, că e
Tanța. El a continuat să ne povestească, de Tanța, că a perversă și joacă murdar.
început să-l întărâte în fiecare zi; ba punând băligarul După ce au plecat politiștii,
porcilor rezemat de gardul lui, ba provocându-l de câte mai pe seară ea se uita peste gard
ori îl vedea prin curte, zicându-i tot ce-i venea la gură. chiorâș, doar l-o vedea pe Vulpe.
Trecea ea într-o zi pe drum la vale, uitându-se Când l-a vazut, i-a zis:
chiorâș în curtea lui Haralamb. El a văzut-o și a strigat-o: – Ia vino mă vulpoiule mai
– Bre, tanti Tanțo, Ia stai mata un pic, să schimbăm aproape, să-ți spun și eu ceva! Ce
două vorbe, că ai început să mă calci pe bătături cam des! mă Vulpe fir-ai tu al dracului, ce,
Să știi că eu te reclam, dacă continui să pui băligaru pe tu chiar crezuși că te poți pune cu
gard, sub fereastra mea. Te avizez ca să știi că nu-ți Tanța, prăpăditule? Oi fi tu
merge, că prea-ți faci de cap!
Ea se oprește un pic până ce el iese la drum și abia a
deschis poarta, că a început Tanța ca apucată, să se tragă
de păr, să-și arunce basmaua din cap și să țipe ca din
gură de șarpe:
– Săriti lumeee, săriți că mă omorî Vulpe!
El rămâne blocat de surpriză, după care fuge
imediat în curte, să nu-l vadă careva la drum și să aibă
nebuna de babă martori când ea îl va reclama la poliție,
că a bătut-o, când de fapt nu-i făcuse nimic. Înțelesese
imediat că asta era schema perversei de Tanța. A fugit
repede Vulpe în casă, în timp ce ea făcea teatru la poarta
lui singură. A deschis geamul de la drum și o ocăra și el Vulpe dar eu sunt o vulpe mai
cu o voce mai scăzută, fără să audă vecinii și să-i pună bătrână și mai deșteaptă ca tine!
periculoasa de babă de martori. A doua zi Vulpe s-a dus Zi-mi sărut-mâna mă păcătosule
la șeful de post și a depus plângere pentru tărășenia cu că eu n-am ce învăța de la tine, tu
cotețul Tanței la geamul lui. însă de la mine ai ce învăța, că
Au venit doi polițiști, în una din zilele următoare, au am trăit pe lumea asta mai mult
chemat-o pe Tanța la poartă și au înștiințat-o că are o și eu pun pielea pe băț la zece
reclamație făcută de vecinul Haralamb, pentru că a vulpi ca tine!
construit cotețul porcilor în apropiere de geamul casei Noi râdeam cu lacrimi de
lui. Au cerut permisiunea conform regulamentului, să faptul că fratele nostru Vulpe a
intre în curtea ei, să constate dacă e adevărat. dat peste o vulpe pe măsura lui,
Atât i-a trebui bătrânei, că a început să se tăvăleasca în timp ce el era serios și părea
pe jos, să țipe că moare de infarct, că poliția a venit să o cam lovit în amorul său propriu,
persecute. Polițiștii, care erau niște tinerei de fapt, se rozându-și concentrat colțul
purtaseră regulamentar și i-i vorbiseră cu respect iar la îngălbenit al mustății și de pe
început au crezut-o că se simte rău și vroiau să o ajute, să față îi rătăcea uitat zâmbetul
se scoale de pe jos, însă au înțeles repede că, de fapt, acela al său un pic strâmb. 39

debut
debut 46-49
simţea smulsă din matcă.
Anna Blur (Bluroffives) Senzaţiile, chiar dacă retrăite în
vis, fuseseră într-atât de reale
încât ecoul lor îi zumzăia în piele
Secretul planetelor gemene (11) şi acum.
Era de parcă făgaşul, pe
Partea XI - Legăminte care mersese întreagă viaţă,
NA: Am ajustat capitolul anterior, adăugând un detaliu ce dispăruse neaşteptat. De parcă
mi-ar fi greu de „acoperit” în acest capitol. Mai exact, în explicaţiile fusese smulsă brusc de pe
lui Gall privind Jordul, el povesteşte cam aşa... propria cărare şi aruncată în
„Planeta nu e cu mult diferită de a noastră, dovadă afara unui labirint. Din care
că la un început am fost plămădiţi împreună. Doar că la vedea doar o parte, doar sclipiri
ei găseşti mai rar păduri întinse ca aici şi mai deloc culori de indicii, dar niciodată clar
aşa pestriţe ca pe Phyllo. De exemplu au şi ei Cat-Sith, calea potrivită. Simţea mereu
doar că cei de pe Jord au blană cenuşie. Cât despre instinctul ducând-o către ceva ce
planetă în sine... au mulţi munţi şi văi şi aşezări mintea ei încă nu părea să fi
impresionante din pietre pe stânci. ... „ înţeles pe de-a-ntregul. Ca acel
murmur că-şi făcuse cuib în
printre gânduri, ca o aducere-
aminte a ceva...
Dimineaţa se transformă în
zi, dar Nerys-Randa încă îşi
alunga din minte pricina ce-i
smulsese ore bune de somn.
Refuza să hotărască dacă va
merge sau nu la Enki. Atât timp
cât nu avea suficientă energie să
gândească clar, izgonise cu totul
acele gânduri.
Şi aşa, cu Dai strălucind sus
pe cer şi oboseala îngreunându-i
fiecare pas Nerys-Randa se
Fâşii de lumină alunecau lin pe unul din pereţii îndreptă spre grădini. Merse un
odăii Nerys-Randei. În acelaşi loc în care ochii ei timp fără noimă, ocolind pe
ţintuiseră întunericul încă de când reuşise să se oricine ar fi putut să îi vorbescă,
liniştească suficient cât să îşi urce trupul ostenit între cu aceeaşi îndârjire cu care
aşternuturi. refuza să se converseze cu sine.
Dar într-un moment nedesluşit, corpul o trădase şi Se aşeză la umbra unui arbore şi
adormise. Ştia cu siguranţă asta, chiar dacă oboseala ce-i afundându-şi degetele în iarba
atârna greoi în fiecare fibră părea s-o contrazică. înalta îşi sprijini capul de
Amintirea viselor era dovadă de netăgăduit. Fuseseră trunchi.
într-atât de răscolitoare încât îi păruseră aievea, repetând Închise ochii.
mereu clipele petrecute în luminiş, rostind legământul.
Ajungeau până la ea sunete
Întâia oară se trezise brusc, respirând sacadat. înfundate. Vocea cuiva ce citea
Speriată de senzaţia buzelor lui Enki pe ale ei. Şi cu toate dintr-o scriere, paşi trecând pe
astea, nu fusese decât un vis. Care, în ciuda stăruinţei ei cărări alăturate, fâlfăit de aripi
de a rămâne trează, i se iţise înapoi sub pleoape... de încă mici zburând din arbore în
patru ori. arbore sau câte un tril purtat de
Şi-acum se făcuse dimineaţă. Scutură din cap vânt. Iar Nerys-Randa, ascunsă
40 încercând să-şi limpezească mintea, dar era fără folos. Se în umbra frunzişului şi
înconjurată de zumzetul din jur reuşi să uite de propriul Frustrarea o traversă pe
murmur ce nu-i părăsea mintea şi... adormi. Nerys-Randa cu aceeaşi forţă cu
Ajunsă pe aceeaşi movilă, Nerys-Randa îşi îndreptă care energia îi clocotea în pumni.
şi ea privirea spre acelaşi punct. Preţ de câteva respiraţii Se întoarse şi dădu să iasă. Însă,
nu reuşi să găsească nimic. Pădurea se aşternea în faţa înainte să păşească pragul,
lor la fel de liniştită ca întotdeauna, cu Dai scufundându- vorbele lui Gall o opriră:
se încet de după stâncile ce străjuiau marginea opusă a – Deşi, uneori, energia
codrului. Doar că o clipă mai târziu o lucire venită printre poate fi refăcută de pereche.
frunzişul pădurii o făcu să înţeleagă ce urmarea cu atât – De pereche?! Vocea
interes Cat-Sith-ul. Nerys-Randei se auzi ca un ecou
Nerys-Randa îşi încordă privirea. Smulgându-şi o slab.
clipă mai târziu ochii de la ceea ce zărise printre arbori, Fără să ştie dacă Gall pur şi
îşi cercetă propriile mâini şi locul de unde tocmai se simplu nu a auzit-o sau doar a
ridicase. Energia îi mustea în palme, iar locaşul unde ales să-i ignore întrebarea,
aţipise era acum plin de flori prospăt răsărite şi pământ tânăra închise ochii şi îşi ancora
răscolit. degetele în ivărul uşii. Deodată
Fusese Enki. Sclipirea părului auriu şi vârful arcului murmurul ce-i întunecase
ce tocmai se pierdeau în desişul pădurii nu lăsau loc de gândurile încă de la trezire se
îndoială. Aşa cum, acum, cu energia clocotind şi simţurile
pline de agerime, Nerys-Randa recunoscu amintirea
arsurii provocată de atingerea lui.
Pentru o clipă privi nedumerită Cat-Sithul ce acum
o urmarea aşteptând. O ţintuia cu atâta intensitate încât
Nerys-Randa se dădu un pas înapoi aproape lipindu-se
de arbore. Şi-apoi animalul se scutură şi în locul verdelui
ce se împletea cu portocaliu, blana îi deveni cenuşie.
Dacă nu avea sprijinul trunchiului, tânăra era sigură că ar
fi alunecat la pământ. Dar Cat-Sithul, cu noul său colorit
şi cozile unduindu-se agale, tocmai ce hotărî să se
îndepărteze de lângă ea, de parcă nimic nu se întâmplase.
Nerys-Randa rămase înmărmurită pentru câteva
clipe, amintindu-şi cuvintele Marelui Înţelept. Mintea ei opri brusc, iar ea rosti:
lucra frenetic să găsească răspunsuri, urzind fel de fel
– La noi preoteasa sfârșește
explicaţii care cereau mai mult ca niciodată desluşire.
ceremonia şi îi numeşte pereche
Se desprinse de trunchi şi aruncând încă o privire pe cei de rostesc legământul. Ieri
uimită în urmă, Nerys-Randa porni cu paşi repezi spre mi-ai spus că jordanienii nu au
încăperile lui Gall. Îşi domoli cu greu agitaţia şi respiraţia preotese, dar spun acelaşi
întretăiată şi cu un ciocănit uşor intră. legământ. Cine încheie la ei
Marele Înţelept era aplecat asupra unui pergament. ceremonia? Când devin pereche?
Îi aruncă o privire şi apoi se concentră înapoi pe Urmă o tăcere de câteva
simbolurile din faţa sa, urmărind cu degetele şirul de clipe, dar Nerys-Randa nu
semne. îndrăzni să se întoarcă. Vocea lui
Nerys-Randa îşi afundă adânc mâinile în faldurile Gall se auzi într-un final.
rochiei şi încercă să îşi controleze tremurul vocii. – Sfârşitul rostirii
– Există vreun mod de a transfera energie? întreba legământului e suficient la ei.
ea. – Şi dacă nu îl spun
Gall, ţintuind în continuare simbolurile îi răspunse: amândoi?!
– Nu, energia nu se transferă.
41

Alte câteva clipe de linişte asurzitoare, până când Trecură alte câteva clipe de
bătrânul rosti: tăcere până când foşnetul de
– Tu ţi-ai dărui sufletul doar la schimb?! Uneori îl pergament o eliberă ca dintr-o
dai şi doar speri... Iar cel ce spune legământul se leagă strânsoare. Înţelese că bătrânul
indiferent de răspunsul celuilalt. se întorsese la studiu, aşa că nu
ezită. Murmurând o mulțumire,
Simţea privirea lui Gall ca pe ceva fizic, încătuşând-
Nerys-Randa ieşi imediat din
o în locul unde stătea. Dar tot nu se întoarse. Nu putea.
încăperi, aproape alergând spre
Era de parcă toate piesele căzuseră în locul potrivit şi
grădini.
totuşi realitatea îşi schimba coordonatele cu fiecare
crâmpei ce îşi găsea locaşul. Simţi că respiră abia când
Și-apoi el spuse: se văzu din nou înconjurată de
arbori. Ferită de priviri curioase,
– Nu știu cât anume cunoști din tainele cu adevărat se aşeză pe unul din scaunele de
ascunse ale tagmei Înțelepților. Unii dintre noi au daruri, piatră ale grădinii de studiu şi...
pe lângă puterea și iscusința mânuirii propiei energii. La pentru prima oară în mult timp
drept vorbind fiecare dintre noi, indiferent de neam, are se căută în sine.
într-un fel sau altul un dar. Deși uneori nici nu știm asta.
Îşi lăsă mintea că alerge
Vocea lui Gall părea s-o învăluie cu fiecare cuvânt, liberă din gând în gând, scoţând
la iveală frânturi de amintiri:
prima oară când zărise
pergamentul, arsura din
atingerea lui Enki, amestecul de
culori ce-i inundase mintea
atunci când l-a citit, sărutul,
forţa cu care îşi vărsase întreaga
energie în lupta cu el, imaginea
lui, cu trupul prins în coconul de
plante. Şi apoi îşi aminiti vorbele
spuse, şi o năvăliră cuvinte
rătăcite, încălcindu-se între ele şi
îngrămădindu-se toate odată în
mintea ei... armă, adevăr, datorie
alinând agitația ce-i fremăta sub piele. Fără să aștepte faţă de popor, soartă...
vreun cuvânt de răspuns de la tânără, Gall continuă: Amestecându-se până când
– Tu ai instinctul, simțirea pe care, dacă o vei lăsa, gândurile ei deveniră un ghem de
te va ghida. Eu în schimb văd. Îmi apar crâmpeie de iţe neclare, răsărind printre ele
viitor, despre mine. Înainte să se întample, mă văd într- doar vocea lui Enki „trebuie să-ţi
un anumit loc, făcând ceva anume. Și de câte ori le-am afli răspunsurile ... încerci să faci
urmat nu m-au dus greșit. Și deși nu am vreo cale de a ceva să şlefuieşti viitorul aşa cum
știi sigur, cred că darurile acestea sunt ceea ce ne ţi-l doreşti?”
definesc. E felul în care fiecare dintre noi își schimbă, își Se ridică brusc, vrând parcă
mânuiește și stabilește destinul. Unii simt ce trebuie să să alunge ecoul cuvintelor lui.
facă, așa cum ești tu Nerys-Randa, alții se văd, ca mine... Dar odată ridicate baierele
iar alții își toarnă voința în cuvinte și în fapte. De aceea îți ignorării părea că nu mai era cale
spuneam, un legământ făcut așa, e rar și e de luat în de întors. Şi retrăi cu ochii minţii
seama. Și ferice de cel ce-a înțeles că puterea și destinul momentul legământului şi se
său stau în cuvântul spus și fapta ce-l urmează. Iar ce îmi simţi din nou acolo, rostindu-l
doresc eu cel mai mult pentru tine copilă, este să îți din proprie voinţă. Cu fiecare
cunoști darul și să te încrezi în el.1 cuvând real, de parcă fusese spus
42 fără constrângere. Fără țel final,

fără armă, fără alte necunoscute. Doar două spirite Spre un deznodământ pe care
legându-se unul de altul. Mânate de atingeri ce năşteau acum îl înţelegea cu totul, îl
scăpărări de energii ce transformau totul în jur. De o accepta cu totul... îl vroia cu
nevoie ce, acum şi-o putea recunoşte, acum îi era clară... totul.
o mânase în urma lui, căutându-i apropierea, anticipând
Alţi câţiva arbori lăsaţi în
contactul... arsura.
urmă şi văzu copacii lui Dai.
Un tremur îi traversă trupul. Şi realitatea se aşternu Trunchiurile împletite, lucind
peste ea, ca boarea unei miresme ce vine lin, iţindu-se întunecat sub veghea stelelor,
şovăielnic împrejur, până când ajunge să te împresoare şi ascundeau atât de multe secrete,
nu poţi decât să îţi laşi simţurile să se inunde, să se atât de la vedere. Zâmbi şi
umple de ea. înaintă.
Enki îşi legase sufletul de-al ei prin legământul de Câteva clipe mai târziu
pereche. Iar ea se oprise pe muchia împlinirii lui. trecu de ei, păşind în locul de
Instinctul ei nu o avertizase vreo clipă împotrivă, ci unde, nu demult, orizontul său
atingerea lui îi zdruncinase concentrarea. Mai mult, începuse să căpete noi contururi.
confesiunile lui le simţise sincere iar vorbele lui Gall
Şi panglica ce-o ghidase
spuneau acelaşi lucruri.
Şi privindu-şi palmele în care din când în când încă
scăpăra energie, Nerys-Randa îşi află singură
răspunsurile:
Nu erau duşmani, ba din contră... poate că amândoi
făceau parte dintr-o nouă tagmă, dintr-o nouă seminţie.
Purtând povară şlefuirea viitorului, iar răsplată
legământul a două spirite ce gravitează unul în jurul
celuilalt.
Nerys-Randa ridică ochii spre cerul străjuit de Jord.
Şi în ultimele sclipiri ale serii gândi că asemănarea nu
putea fi ignorată. Poate că spiritele lor nu erau gemene,
dar cu singuranţă puteau fi pereche.
Şi Nerys-Randa porni, traversând grădini şi
până acum, păru că se desface,
încăperi, mânată de învolburarea adusă de înţelegere. Cu
cazându-i la picioare. Iar Nerys-
fiecare fibră vibrând, păşi graniţa pădurii. Umbra sa se
Randa trăi, că niciodată până
amesteca cu cele ale arborilor, pierzându-se sub cerul
atunci, sentimentul că aici
străjuit acum doar de sclipirile nopţii.
trebuia să fie.
În jurul ei totul părea tăcut şi totuşi răsunând de
Îşi roti privirea în jurul său,
viaţă. Foşnet de vietăţi în întuneric, fâlfăit de zbor printre
căutând forma lui. Cumva îl
crengi şi frunze, până şi seva ce curgea prin trunchiuri
simţea, la fel ca pe energia ce-o
părea că are ecou, pulsând toate la marginea pielii ei.
călăuzise până în acest loc.
Se avântă şi mai adânc. Zgomotul paşilor ei era
Ştia că este aici. Trebuia să
înghiţit de covorul de iarbă ce îi zăcea sub tălpi iar
fie aici!
respiraţia ei sacadată părea să fie mimată de vântul ce îşi
făcea loc prin desişul pădurii. Şi în ciuda întunericului, Dar degeaba cercetă de
Nerys-Randa ştia că se îndreptă fără greş spre poiană. două ori umbrele luminişului,
Simţea de parcă o panglică de energie o lega strâns de încercând să vadă dincolo de
locul acela, o chema, o mâna mai aproape, mai repede. întuneric.
Enki nu era în poiană.
43

cartea de pe noptieră 53 cartea din sertar
E Ingrid, îmbrăcată doar
Aurel Conțu într-un costum de baie, care-și
face alergarea de frumusețe.
Pagini de jurnal 2 – Sunt treaz de la miezul
nopții, îi răspund încercând să
țin pasul cu dânsa, m-am lăsat
Îmi petrec restul zilei cu bucătăria și scrisul. absorbit de patima asta a
Mâncarea pe orice vas de croazieră, inclusiv pe scrisului!
„Princess”, este o mizerie. Fiecare armator își are regulile – N-ar fi mai plăcut să vă
sale care nu corespund cu regulile nimănui și, în niciun lăsați „absorbit” de-o femeie? mă
caz, cu regulile pasagerilor. Eu, de exemplu, am regulile întreabă râzând.
mele. Știind că drumul durează fix zece zile, niciodată Oricum scrisul nu vi-l ia
mai mult, îmi asigur necesarul de alimente din țară și-mi nimeni!
gătesc singur, după o rețetă proprie. Regimul acesta – Poate, dar unde să găsesc
alimentar sever mă menține în formă (atâta câtă este!) și o femeie? Nu prea am succes la
mă ferește de neplăcerile care apar, cel mai adesea, în femei!
timpul călătoriilor pe apă. Am scris deja treizeci de pagini – N-aș zice. Uite eu sunt
și n-am de gând să mă opresc aici. Simt acel imbold disponibilă! Am rupt-o cu Pierre!
Se purta tot mai ciudat în ultimul
timp!
Alerg umăr la umăr cu ea și
nu-mi vine în cap nicio frază
dintre acelea cu impact la inimă.
– Aș putea să-ncep să te
curtez? o întreb așa, într-o doară.
– Azi, nu, zice, am ore la
saună, ultraviolete, masaj, coafor
și la multe altele. De mâine, da,
ai liber! Acum te las!
Îl compătimesc deja pe
Voquin, dar mă compătimesc și
interior, inexprimabil, care-mi dă aripi. Sunt clipe pe mine. Cu Maria fusese infinit
intense de inspirație divină, fiindcă altceva nu poate fi. mai ușor. Revin la carte cu
Parcă îmi dictează cineva din spatele unei cortine, nu aceeași poftă de scris. Intuiesc că
șterg nimic, nu adaug, cuvintele vin de la sine, eu zilele ce vor urma mă vor ține
trebuind doar să le așez pe hârtie. Nu uit să-mi fac și departe de job-ul meu. Telefonul
plimbarea de dimineață, care începe la doisprezece, vine să mă confirme.
descoperind de fiecare dată dimensiunile neobișnuite ale – Alo, sunt eu, Maria! aud
vasului. Îmi trebuie aproape o oră să fac turul complet. vocea fostei iubite. Ești bine?
Alții mai harnici joacă tenis (există chiar și un teren de
tenis aici!), alții privesc filme sexy în 3D pe un ecran – Da, mulțumesc, răspund
uriaș sau se bălăcesc în piscina cochetă de la babord, aproape mecanic. Tu?
există o vânzoleală de nedescris, un zumzet continuu, pe – Nu mă plâng, sunt doar
care nu-l întrerupe nici ploaia, nici Soarele, nici puțin răcită. Să știi că regret ce-
întunericul, nimic. am spus!
– Voi scriitorii sunteți cam somnoroși! aud în spate – N-ai de ce, vina este a
un glas de femeie într-o română aproximativă. V-ați mea. Trebuia să te fi informat
trezit? înainte de a pleca.
44 Face o pauză semnificativă.
– Acum nu mai sunt atât de sigură. Nu eram și nu Scurge apa amestecată cu
sunt în poziția în care să-ți pot pretinde acest lucru! sânge în ocean. Luna se
Este o schimbare radicală de optică, care mă găsește răsfrânge mirobolant asupra
nepregătit. apelor liniștite ale Atlanticului,
– Cum ai ajuns la concluzia asta? nu mă pot abține învăluindu-le într-o lumină
s-o întreb. aurie, cum nu mi-a mai fost dat
să văd. Nu mult după aceea
– Am crezut că pot să te uit, dar nu pot. Te iubesc
apare primul rechin, apoi altul,
încă! Nu-ți mai spun că am și plâns... pe ascuns, mi-am
iar numărul lor crește pe măsură
bătut copiii, cred că am luat-o razna!
ce Voquin golește conținutul
Dintr-un colț întunecat al minții îmi surâde Ingrid, găleții. Aruncă apoi primul pește
bucurându-se parcă de încurcătura în care mă aflu. și în clipa aceea se declanșează
– N-ai vrea să lămurim totul când mă întorc? încerc iadul. Norocosul câștigător este
o eschivare elegantă. sfâșiat de ceilalți rechini, iar
Simte unde bat și devine bănuitoare. lucru acesta se repetă ori de cât
– Ești cu cineva? ori Voquin mai aruncă câte un
pește. Vânzoleala din jurul navei
– Asta mi-ar mai lipsi! îi răspund rece. Ce-ți veni?
este înspăimântătoare, apa se
Am de scris o carte!
Pierd semnalul brusc și închid. Intuiția ei de femeie
e mai mult decât corectă. M-a citit.
Sună din nou.
– S-a întrerupt! îi explic. Traversăm o zonă cu
probleme! E și furtună în larg! Cum îți spuneam, scriu
mai tot timpul, n-am prea avut inspirație în ultima
vreme.
– Atunci te las și te pup! o mai aud printre paraziții
din difuzorul telefonului, pe care, probabil, îi aude și ea.
Curios, afară s-a pornit furtuna. Valuri gigantice se izbesc
de fereastra cabinei mele, iar vasul se înclină periculos,
când într-o parte, când în alta. După o oră de legănat,
simt cum mi se închid ochii și cum îmi scap capul pe colorează într-un roșu sângeriu
masă. Mă trezesc înconjurat de întuneric. Ceasul arată deprimant, iar sentimentul de
unsprezece și treizeci. Aprind lumina pe bâjbâite. groază pune stăpânire pe
Dormisem pe scaun aproape zece ore. Era cât pe ce să gânduri.
ratez întâlnirea cu Voquin (de la miezul nopții). Am timp
– Ehei, ce zici! râde Voquin
suficient să-mi fac o cafea, ba chiar să fumez și-o țigară.
amuzat de expresia feței mele. N-
La doisprezece fix ies din cabină, încui ușa, cum mă
ai vrea să nimerești în mijlocul
sfătuise Thomson, și-o iau de-a lungul punții către pupa.
lor!
Îl zăresc de departe, dar nu-mi dau seama ce face exact
până nu mă apropii. Înțeleg abia ce ajung lângă dânsul. – Cine ar vrea? îl întreb,
Ia dintr-o găleată peștii prinși în cursul zilei, încă vii, le îndepărtându-mă de marginea
taie capetele cu un satâr de bucătărie, apoi îi aruncă în vasului. Se pare că nici ție nu ți-
altă găleată, având grijă să nu piardă nicio picătură de ar surâde! Nu înțeleg însă ce-ai
sânge. Operațiunea e aproape pe sfârșite. urmărit să-mi sugerezi cu
spectacolul acesta?
– Asta doreai să-mi arăți? îl întreb siderat. N-am
mai văzut atâta cruzime! – Nimic.
Fragment din romanul în lucru,
– Înseamnă că n-ai văzut nimic!
Drumul apelor
45

pagina membrului portret literar – traduceri 54-55
Nu ni s-a supus
Nicu Doftoreanu
Nici când ne-a condus,
Tangoul fructului oprit În seri obosite, de-aşteptări

umbrite,
Motto : La loc potrivit şi nerăscolit...
Spre „Fructul Oprit“... copile-ai pornit
Cam nepregătit, cam nechibzuit,
Cu lacrimi udat... de ani modelat,
La primul eşec mi-e că te petrec Ani ce-au însemnat doar un „CE” uitat!
Spre poarta uitării... „La marginea mării”
Filosoficus Anonymus - Din axiomele vieţii
Spre „FRUCTUL OPRIT”... întins
Din „FRUCTUL OPRIT”, am pornit,
Cîndva ş i de alţii dorit... Dar „FRUCTUL OPRIT”
Iar s-a dovedit
Că-i de neatins,
Că-i de neînvins !
Tot ce-am realizat
S-a concretizat
În ce-am învăţat când am încercat!
Dar nu ne-am lăsat!

Ne-am încrâncenat
Şi am potrivit,
Am rîvnit ca să muşc ani de-a rândul
Când au înflorit
... cu gândul,
… vârstele la viaţă,
Aşa cum ne-nvaţă proverbu-nvechit!
Dar „FRUCTUL OPRIT“
Oare s-a clintit?
M-a tot chinuit:
Nemaipomenit!!
Speranţe mi-a dat şi nu le-a urmat,
Acolo rezistă
Mereu mi-a scăpat,
Şi-i necontenit
Mereu a fugit... spre plus infinit,
Tot mereu dorit
Cu toate c-apoi tot el a venit
Doar fiindcă există
şi s-a oferit… ca „VIS NE-MPLINIT”
Şi este… OPRIT!
Dar „FRUCTUL OPRIT”...
46

C’est matérialisé
Tango du fruit interdit
En tout ce j'ai appris, quand j'ai
Traducere de Elena Chifu essayé !

Devise: Mais nous n'avons jamais renoncé
Vers «le fruit interdit» enfant, tu veux te dresser
!
Un peu étourdi, assez mal préparé,
Au premier échec, j’ai peur que je doive t’accompagner Nous nous sommes forcés
Vers la porte de l’oubli… «Au bord de la me»
Et nous avons ajusté
(Filosophycus Anonyme – «Des axiomes de la vie»)
Lorsque les âges dorés
De ce «FRUIT INTERDIT» ... ont fleuri pour la vie,
Par d'autres une fois désiré… Tellement comme le vieux
J’ai voulu mordre au long des années... proverbe nous enseigne!
… dans ma pensée,
Mais le «FRUIT INTERDIT»
Toujours m’a tourmenté:
Il m'a donné des espoirs et je ne les ai pas suivis
Toujours il s’est échappé,
Toujours… il a couru vers le plus infini,
Bien que tout alors il soit venu
et il s’ait été offert... comme « UN RÊVE INACCOMPLI »
Mais le «FRUIT INTERDIT»
Il n'a pas été soumis
Est-ce que quelque chose vient de
Même lorsqu’il nous a accompagné,
bouger encore?
pendant les soirées fatiguées, par les attentes éclipsées,
C’est merveilleux!!
Au lieu convenu et bien étendu...
Là-bas il résiste
Par les larmes il est arrosé… au long des années... modélé,
Et il est sans cesse
Années qui n’ont signifié qu'un « QUOI » oublié !
De plus en plus désiré
Vers « LE FRUIT INTERDIT» Je suis parti assidu, Seulement parce qu’il existe
Mais « LE FRUIT INTERDIT» s’est perdu Et il est… INTERDIT!
Il a prouvé
Qu’il est intouchable,
Qu’il est invincible!
Tout ce que j’ai réalisé 47

Of overshadowed expectations
FORBIDDEN FRUIT TANGO
In a suitable and unstirred place…
Traducere de Frederica Dochinoiu Wet by tears…shaped by years,

Motto
Years that meant
Towards “Forbidden Fruit”… child, you started
Rather unprepared and rather stupid, But a forgotten “WHAT”!
At the first defeat, I think I accompany you
To the gate of oblivion…”To the coast of the sea” For the “FORBIDDEN FRUIT”
Philosophicus Anonymus – From Axioms of Life …I made my way,
From the “FORBIDDEN FRUIT” But the “FORBIDDEN FRUIT”
Desired by others as well, Proved to again be
I strived to bite Untouchable
For years on end,… in my thought, And not invincible

All I achieved
Got materialized
In what we had learned
When we had tried!
But we did not give in:
We became terrible
And made matches,
When the ages blossomed
…coming on to life,
But the “FORBIDDEN FRUIT”
Just as we are taught now
Kept tormenting me:
By outdated sayings!
Has given me hope
Did it budge somehow?
But has not followed those,
Unbelievably!!
I always missed,… towards plus infinite,
There it withstands
Though he was the one to come back
And is quite ceaseless
And posed…as an “Unaccomplished dream”
And always desired
But the “FORBIDDEN FRUIT”
Just because it exists
To us was not subdued
And is…FORBIDDEN!
Not even when it led us,
On tiresome nights
48

recomandări
Cititorul avizat va remarca
Daniel CORBU fina țesătură a poemului, chiar și
atunci cînd tema e una a revoltei
Valentina Becart față de realul agresiv sau fortuna
sau labilis, unde-și face prezența
Jurnalul desăvârșirii interioare timpul devastator al ființei. Iată
O poetă de înaltă sensibilitate și profundă vibrație câteva exemplificări în acest
este Valentina Becart, trăitoare în Pașcani, orașul unde se sens: „Oprește destrămarea/și
năștea cândva unul dintre marii voievozi ai literaturii, lasă-mă să-mi ascult
Mihail Sadoveanu. Ceea ce impresionează în poemele înserările,/cu chemările lor
sale, de la debut (volumul Fata sihastră, 2005) pînă languroase,/în locuri în care se
astăzi, este extazul neoromantic în fața lucrurilor lumii, vinde pământul/și cerul/la un
în fața sentimentelor ființiale, a devenirii, dar și a preț de ocară.” (Oprește
nevăzutelor fire, care duc mereu spre un diafan ceva- destrămarea); „Nu mai poate
altceva. Pentru că spre deosebire de rostogolitorii de exista un alt început/să urlăm ca
cuvinte, descriptori modești ai cotidianului, Valentina
Becart reușește deseori să transceadă în metafizic, adică
la rădăcina poeziei. Temele sunt cele mari: Naștere,
Iubire, Singurătate, Moarte.
*
Poeta seamănă cu acei temerari căutători de aur a
căror răbdare nu se dezminte. Ea știe că adevărul ființei
este un processus infinitum care scoate ființa din starea
de disimulare și explodează în lumină, lumina proprie,
firesc divinatorie. Ea spune: „Câtă șovăială în această
silabisire/și câtă teamă!” Pentru poeta care caută „o
treaptă relativă spre infinitul impalpabil”, „sîmburele
adevărului/este mai amar/decît cireșele din grădina lupii/și-apoi să ne-ascundem/în
copilăriei”, gloria e „uitată pe treptele templului”, iar scorburi,/departe, în trecut.” (Și-
vremea stă „atârnată în sulițe străvechi”. alergau, alergau); „Cum să poți
* locui într-o Singurătate din
Multe din poemele cărții pe care-o avem în față, care/sunt izgoniți/zeii și
„Jumătate umbră, jumătate cuvînt”, sunt autodefiniri ale legendele?”
artistului. Spune poeta: „Sunt freamătul acestei clipe”, Într-o lume a simulacrului
„sunt născătoarea acestui scîncet”. Sau: „Eu sunt generalizat, a pierderii
amintirea din cel mai sfânt blestem”. Și: „în fiecare identității, a unui canibalism ce-
zbatere de pleoapă/e-o blândă renunțare”. În poezia ți populează agresiv preajma,
Valentinei Becart „plouă cu descîntec”, „iarba se-nclină Valentina Becart își construiește,
tăcerii”, „orizonturile-și pun cămașă-nflorată”, iar poem cu poem, o lume paralelă,
blestemele seamănă cu „o dimineață spartă-n bucăți”. un fel de Eden personal al visării,
* iubirii, al fiorului divinatoriu.
49

Roman T. Florin ideea trimisă cititorului n-are
capacitatea de a fi înţeleasă, tot
simplă versificaţie rămâne.
Emoţia şi mesajul poeziei în raport
După umila mea părere,
cu stilistica şi prozodia (1) versificaţia perfect prozodică
poate fi searbădă (lipsită de
Am observat cu stupoare că poezia contemporană emoţie şi săracă în figuri de stil),
de formă clasică pune accentul în mod exacerbat pe dulceagă, siropoasă (îmbibată de
stilistică şi prozodie, diminuând, până la anulare uneori, metafore, chiar ingenioase şi
emoţia şi mesajul. Mai ales poeţii tineri, ca în povestea cu strălucitoare, dar lipsită iarăşi de
fata moşului şi fata babei, aleg cutia frumoasă pe emoţie şi de mesaj) sau naturală,
dinafară, sclipitoare, dar lipsită de conţinut. firească (echilibrată stilistic,
încărcată de emoţie, emiţătoare
Critica contemporană procedează, în mare măsură,
de mesaje morale clare).
întocmai. Probabil se alimentează reciproc. Şi asta se
Versificaţia searbădă nici nu
întâmplă, culmea! – într-o epocă a versului liber (numit
uneori vers alb), sau poate tocmai de aceea: Negăsind poate fi numită poezie. Poate
constitui, cel mult, un eseu mai
mult sau mai puţin reuşit. Poezia
dulceagă, siropoasă, este
grandilocventă, exagerat de
elaborată, diluează emoţia (chiar
dacă ea există) şi diminuează
forţa de penetrare a mesajului,
uneori până la anularea ambelor.
Vorba lui Eugen Barbu: „Prea
multul în artă e la fel de dăunător
ca preapuţinul”. Şi vorba marelui
critic George Călinescu: „Nu te
poţi sătura cu un butoi de
prea multe cusururi poeziei postmoderne, scrisă cca 70 la
miere!” Produce greaţă, nu? De
sută în vers liber şi la care „nu mai există valoare stabilă
aceeaşi părere e şi E.
şi inatacabilă” (Mircea Cărtărescu), pe unde să mai
LOVINESCU care, vorbind
despice firu’-n patru criticul vremurilor noastre? Nu i-a
despre Bacovia, subliniază:
mai rămas decât poezia în format clasic, cu strofe, ritm,
„Cultul bacovian e o reacţiune
rimă, cenzură etc.
împotriva unei literaturi saturate
Înţelegându-l, din acest punct de vedere, într-o de estetism, prin jocul cunoscut
anumită măsură, pe criticul nostru contemporan, mă al dezgustului ce împinge pe
simt obligat încă de la-nceput să-i amintesc faptul că, rafinaţi spre primitivism”.
totuşi, o poezie poate să curgă într-un ritm perfect, să (Poezia nouă din Critice, Editura
dispună de rime perfecte, să respecte cu acribie toate Ancora, Bucureşti, 1923;
celelalte reguli ale prozodiei, mai mult, poate să fie reprodus în E. Lovinescu, Opere,
echilibrată stilistic, metaforizată cu măsură, dacă însă nu vol.IX, ediţie îngrijită de Maria
este străbătută de o idee clară, univocă şi percutantă, Simionescu şi Alexandru George,
izvorâtă dintr-o emoţia sinceră, nedisimulată, sau dacă note de Alexandru George,
50 Editura Minerva, Bucureşti,

1992, pp.320-323). Am dat peste câţiva poeţi autorii de literatură scriu pentru
contemporani tineri care s-au păcălit alegând poezia cititorii obişnuiţi, nu pentru
siropoasă, cu scopul de a se evidenţia repede şi facil. Mă critici.
necăjesc observând cum energia talentului lor se Sau, foarte pe scurt, după
consumă prin multă muncă de cizelare, de căutare şi umila mea părere, într-o poezie
inserare de metafore şi alte figuri de stil originale, de locul I trebuie să fie ocupat de
neologisme, de arhaisme, de regionalisme, de paronime, emoţie (care este inima poeziei);
de omonime, de omofone, de omografe, de sinonime şi de locul II – mesajul (raţiunea
antonime rare, de cuvinte folosite în argou şi în jargon poeziei); locul III – stilistica
etc., toată acestă muncă doar în scopul de a ieşi perfect (trupul); şi, în fine, abia locul IV,
versul, strofa, accentul, ritmul, rima, măsura şi de a şi doar în cazul poeziei clasice –
produce un efect estetic cât mai puternic. Deşi acest tip prozodia (haina).
de compoziţie lirică diluează, uneori până la disoluţie Titu Maiorescu spunea:
totală, emoţia, ideea, mesajul, observ cu stupoare că este
„Poetul nu este şi nu poate fi
foarte apreciat de critică, dar şi de un procent ridicat de totdeauna nou în ideea realizată;
cititori. Avem de-a face, de fapt, cu o modă la fel de dar nou şi original trebuie să fie
trecătoare ca orice altă modă. Aceşti poeţi se vor pierde,
din păcate, în mulţimea versificatorilor care nu lasă în
istoria literaturii decât urme superficiale şi efemere.
Iar acum să vorbim puţin despre poezia pe care eu o
numesc naturală, firească, despre poezia – poezie. Se
poate întâmpla ca o poezie săracă în metafore sau care
încalcă reguli ale prozodiei să transmită emoţii mai
puternice decât una foarte elaborată. Dar pentru a
percepe pe deplin aceste emoţii, altfel spus pentru a-l
înţelege pe autor, e necesar să te dezbraci de
prejudecăţile stilistico-prozodiece. Spre exemplu,
Scrisorile lui Eminescu nu conţin multe metafore, dar
mesajul lor şi tensiunea emotivă cu care au fost
veştmântul sensibil (emoţia, cu
concepute străbat veacurile. O bună parte din opera lui
alte cuvinte –n.s.), cu care o
Ioan Alexandru (inclusiv Imnele) şi din cea a lui Nichita
învăleşte şi pe care-l reproduce
Stănescu (inclusiv ciclul „Noduri şi semne”) este alcătuită
în imaginaţiunea noastră.
din poezii care se caracterizează prin încălcarea regulilor
Subiectul poeziilor, impresiunile
prozodiei: aritmii, asonanţe, măsuri diferite chiar şi în
lirice, pasiunile omeneşti,
aceeaşi strofă, alternarea (aparent aleatorie) a tipurilor
frumuseţile naturei sunt aceleaşi
de rimă, folosirea (aparent aleatorie) a cezurii. Tehnica
de când lumea; nouă însă şi
utilizării incidentale a elementelor de prozodie în
întotdeauna variată este
cuprinsul aceleiaşi poezii se regăseşte şi la Arghezi
incorporarea lor în artă: aici
(inclusiv în „Flori de mucigai”), la Labiş (inclusiv în
cuvântul poetului stabileşte un
„Moartea căprioarei”), la Ion Barbu (inclusiv în „Oul
raport până atunci necunoscut
dogmatic”) etc. Aceşti poeţi nu au fost prea atenţi la
între lumea intelectuală şi cea
prozodie şi bine au făcut, pentru că „unii autori, râvnind
materială şi descopere astfel o
la o prozodie perfectă a poeziei, i-au alterat puritatea.”
nouă armonie a naturei” (Critice,
(Ion Barbu). Şi să nu uităm încă ceva foarte important:
I, 39).
51

În ceea ce mă priveşte, atât ca smerit poet cât şi ca fără nicio grijă de rimă sau de
umil exeget, prefer stilul de lucru al lui Eminescu, un estetică verbală. El se exprimă
poet care „musteşte” de emoţie în stare pură, de aici ca omul de ştiinţă care vrea
sensibilitate, de candoare – specifice de altminteri să fie înţeles şi apucă vorba ce-i
romanticilor, stil de lucru atât de bine înţeles, disecat, iese în cale. În acest fel de
examinat şi explicat de către George CĂLINESCU, dar, stenogramă a momentului
din păcate, ignorat în mare parte de către poetul poetic nu întâlneşti, fireşte,
contemporan şi totodată de către critica literară actuală: niciun cuvânt de prisos, pentru
„Este greşit să se creadă că Eminescu îngrijea forma, umplutura unui gol, nicio
fiindcă, în înţelesul acesta de combinaţie, forma nu-l expresie substituită spre a
interesa deloc. Sforţarea, cea mai mare sforţare împlini o rimă. Fraza n-are nici
artistică din literatura română, există la el, dar nu spre versuri încheiate, nici rime, e cu
a face versuri sonore şi bine rimate, însă uneori desăvârşire slobodă, sciolta.
găunoase, ca Alecsandri, ci a cristaliza ideea cât mai Poezia se află aici în stare
aproape de momentul genetic. Poetul care face versuri genuină, de unde şi impresia
corecte e un renunţător, ca Alecsandri, Eminescu însă aceea de crud, de vegetaţie
paradiziacă, suavă, incultă, pe
care n-o mai dau compunerile
revăzute, prea lăcuite, prea
pline de marmuri [...].
Varianta lui Eminescu nu
ţinteşte îmbunătăţirea formei, ci
găsirea adevăratei mişcări a
ideii. Poetul ia de la capăt ideea
în alt ritm, nu repară
amănuntele, încât se întâmpla
ca la fiecare reluare să apară
alte asprimi de turnătură. [...]
nu vrea să renunţe la poezie în folosul unei arte străine Rimele sunt într-adevăr
de literatură, aparţinând muzicii muzicale, şi care se palide şi dezordonate, dar ce are
numeşte versificaţie. de-a face, ideea poetică e
întreagă, muzica spiritului se
Poeziile lui Eminescu sunt pline, e adevărat, de
aude”. (Opera lui Mihai
incorectitudini gramaticale, dar contemporanii n-au
Eminescu, 1936 - ediţia a doua,
înţeles că aveau de-a face cu un mare poet, care nu voia
1970, vol. Al II-lea, ediţie
să sacrifice ideea. Citirea celor mai necultivate poezii
îngrijită de Ileana Mihăilă,
eminesciene dă această încredinţare că, dacă am atinge
Editura Academiei Române,
câtuşi de puţin fraza poetică spre a o îndrepta, ea s-ar
Bucureşti, 2002, pp.415-419)
strânge şi-ar muri.
Citatul de mai sus din
Dovada că „şchiopenia” versului eminescian (care,
Călinescu este foarte simplu
lucru de seamă, se observă mai ales în poeziile
rezumat de însuşi Eminescu, în
nepublicate sau publicate de alţii) vine dintr-o voinţă de
„Criticilor mei”, cu deosebire în
absolut poetic, din încordare şi nu din neîndemânare, o
strofele 2 – 4. Poetul subliniază
găsim în cercetarea chipului cum compune poetul.
aici, cât se poate de clar, că în
52 Eminescu arunca întâi versurile pe hârtie, dintr-o undă,

artă, în general, şi în poezie, în mod special, ceea ce dă „Privată de agentul fecund
viaţă creaţiei este emoţia, care trebuie să fie transmisă al emoţiei în faţa problemelor
cititorului pe calea mesajului: „E uşor a scrie vieţii şi ale morţii, poezia lui
versuri/Când nimic nu ai a spune,/Înşirând cuvinte Macedonski trebuia să se
goale/Ce din coadă au să sune.//Dar când inima-ţi scoboare pe modulaţii minore;
frământă/Doruri vii şi patimi multe,/Ş-a lor glasuri a emoţia e înlocuită prin senzaţia
ta minte/Stă pe toate să le-asculte,//Ca şi flori în poarta instabilă; poezia e redusă la un
vieţii/Bat la porţile gândirii,/Toate cer intrare-n fel de impresionism de o
lume,/Cer veşmintele vorbirii”. incontestabilă valoare artistică
Şi I. NEGOIŢESCU observă că „Eminescu spărgea faţă de epocă, dar de o mediocră
tipare în chiar momentul când şi le crea, pentru a lăsa să valoare poetică.(...) Poezia lui
se dezlănţuie reveria sentimentală”. („Poezia lui Macedonski rămâne mai mult la
Macedonski”, în Tribuna, nr.29, 30, 31, 1966, pp. 65-91) senzaţie” (Eugen LOVINESCU,
„Alexandru Macedonski”, în
Pentru poeţii intraţi în literatură după „momentul
Critice, vol. VI, Institutul Editura
Labiş” problema cea mai dificilă a fost precizarea unei
Librăriei Leon Alcalay, Bucureşti,
identităţi. Ei s-au lăsat subjugaţi de iluzia epatării,
încercând să-şi găsească un loc în literatură fără răbdare
şi perseverenţă, pe calea „ocultă” a reducţionismului la
stilistică şi prozodie, abordând stilul de poezie uneori
siropoasă, alterori searbădă, tocmai din cauza faptului că
n-au avut nimic limpede şi precis de comunicat, de
transmis. Din acest motiv ei şi-au păstrat titulatura de
„tineri poeţi” vreme îndelungată, chiar şi după ce
publicaseră mai mult de trei volume şi erau mai aproape
de 40 decât de 20 de ani. „Excesiva uşurinţă a contactului
cu poezia se vădea astfel a fi fost o amăgire; şi mulţi
dintre ei vor păstra numai gustul dulce-amărui al
efemerelor clipe de glorie şi de avânt general,
schimbându-se în funcţie de fiecare nouă modă sau 1921, pp.112-128)
rămânând în marginile unor formule tranzitorii, tot mai
„Ori de câte ori poetul tinde
mult resimţite ca periferice şi caduce: fiindcă adevărata
spre ideal”, producţia sa devine
lor menire fusese de a se subordona şi nu de a subordona
artistică. „Ori de câte ori el
impunându-şi viguros personalitatea creatoare.” (Mircea
rămâne strict biografic” poezia
IORGULESCU, Rondul de noapte, Editura Cartea
suferă. Şi, cum Macedonski
Românească, Bucureşti, 1974, pp.67-74)
trăieşte cu intensitate ambele
M-am gândit să analizez în continuare câţiva poeţi impulsuri, inegalitatea operei
reprezentativi ai literaturii române, în ordinea sale constituie o consecinţă
cronologică a naşterii şi implicit a manifestării lor inevitabilă, fatală” (Adrian
literare, pentru a putea beneficia de o perspectivă cât mai MARINO, Opera lui Alexandru
fidelă şi cât mai diacronică a subiectului în discuţie: Macedonski, Editura Pentru
Literatură, Bucureşti, 1967,
– Alexandru Macedonski (n.14 martie 1854): pp.447-449). Cu alte cuvinte,
A fost adesea criticat pentru lipsa de emoţie. Iată când ideea, mesajul suferă,
câteva exemple: întreaga poezie suferă, indiferent
53

de calitatea figurilor de stil şi de acribia prozodiei. răsturnat şcolile. Era atât de
Aceste aspecte sunt constatate şi de George personal, încât imitatorii nu-l
CĂLINESCU în Istoria literaturii române de la origini puteau apropia. Cel mult forma
până în prezent, Fundaţia regală pentru literatură şi artă, puteau s-o nimerească. Poezia
Bucureşti, 1941, pp. 456-468, unde arată că în volumul lui, însă, e poezia sufletului,
Poezii al lui Macedonski „se remarcă numaidecât o mare izvorâtă din suflet şi vibrând în
căutare de forme. Sunt în culegere tot soiul de metri şi de suflete. Şi aceasta nu se poate
strofe, printre care şi acrobaţii imitate (...)”, ceea ce contraface”. (George Coşbuc, în
aduce, spun eu, deservicii emoţiei poetice şi originalităţii „Lumina”, II, nr.251, 14 mai
limbii, valori pe care pusese un foarte mare preţ, la 1918.)
vremea sa, şi Titu Maiorescu. Într-o exegeză amplă şi
Mai mult decât atât, Daniel DUMITRU, în cuceritoare a poeziei lui Coşbuc,
Grădinile suspendate, Editura Polirom, Iaşi, 1999, pp. atât ca fineţe a observaţiilor şi ca
187-192, aduce în discuţie înseşi ideile exprimate de desfăşurare a ideilor, cât şi ca
Macedonski în 1880, când poetul „voia, ca şi Verlaine, să modalitate de exprimare,
apropie poezia de muzică (...) şi refuza discursivitatea, extrăgând şi studiind cu atenţie,
spre exemplificare, strofe din
anumite poezii ale lui Coşbuc,
Vladimir STREINU arată cât se
poate de clar că ori de câte ori
exagerează prozodic, poetul
pierde mult la capitolul „imagine,
emoţie şi încântare”, Este vorba
de „Fire de tort” de G.Coşbuc, în
„Convorbiri literare”, 1896, unde
criticul subliniază faptul că
„simţindu-i lipsa de invenţie (a
elocvenţa vulgară ce impresionează pe ignoranţi”. Mai lui Coşbuc – n.s.), am găsi
târziu însă considera că nuanţa, imaginea şi muzica de întemeiată constatarea, de acum
care vorbea Verlaine în Art poetique sunt subordonate peste patruzeci şi doi de ani, a lui
sincerităţii şi entuziasmului, singurele decisive în materie D. Evolceanu, care îşi îngăduia,
de poezie”. ca admirator militant al poetului,
să-i atragă luarea aminte asupra
– George Coşbuc (n.20 sept. 1866): afectării în cochetăria rurală”,
Liviu REBREANU aduce în lumină sinceritatea asupra unui oarecare „manierism
totală a lui Coşbuc: „Răsturnătorul Coşbuc a fost un rustic”, ca şi asupra sărăciei
blând şi un timid. (...) Răsturnarea a făcut-o fără să vrea. fondului de idei şi sentimente”.
N-a adus teorii noi. S-a adus doar pe sine însuşi, şi-a dat În stilu-i încântător cu care ne-a
sufletul său întreg. Printre cei prefăcuţi şi sleiţi, el n-a obişnuit, Vladimir Streinu
vrut să pară decât ceea ce era. De aceea a fost mare. De găseşte şi cu ocazia altor studii
aceea va rămâne mare”. Dar Rebreanu merge şi mai critice că „în comparaţie cu
departe, cu o sublimă remarcă: „Fiindcă a fost un numărul limitat de motive, faţă
54 singuratec, n-a făcut şcoală. A făcut, însă, mai mult: a
de quasiabsenţa invenţiunii epice, tehnica versificaţiei – Tudor Arghezi (n.21
este copleşitoare. Bogăţia ritmurilor, raritatea, felurimea mai 1880):
şi perfecţiunea lor fac din Coşbuc un poet unic la noi. Spre deosebire de
Examinarea mai de aproape a înzestrării lui tehnice e Macedonski, Arghezi a fost
foarte interesantă. Căci de la început ne surprinde un apreciat de critică, încă din
lucru destul de curios. Deşi ajungem repede la timpul vieţii sale, pentru faptul
convingerea că plăcerea artistică, citindu-l, ne vine mai că a aşezat la loc de frunte ideea,
emoţia, sensibilitatea, lăsând mai
ales de la virtutea formală a poetului, versurile la cea
la urmă, fără însă a le neglija,
dintâi privire ni se arată numai corecte; sunt bine
figurile de stil şi regulile
numărate, defilează ordonat, rimează plin. Dar înţelegem
prozodiei:
că dacă regularitatea place, nu încântă. Mai mult încă:
„Fireşte, numai prin efortul
versul lui Coşbuc e fără reliefuri deosebite, fără prea
acesta de alăturare proaspătă a
numeroase şi remarcabile imagini pentru ochi; un limbaj
cuvintelor, ideea scânteie în
nud, propriu, prozaistic îl compune” (George Coşbuc, în creştere, ca mercurul în
volumul Clasicii noştri, Bucureşti, Casa şcoalelor, 1943, termometru. De aici, plăsmuire
p. 245-266). Ca o concluzie, Streinu arată spre finalul
acestei lucrări: „Convingerea noastră este că tehnica
versificaţiei, văzută ca supremă vocaţie a poetului, îi
înglobează epicismul” şi că „Coşbuc nu e poet liric, se
înţelege”.
Fără a contesta pertinentele observaţii ale lui
Vladimir Streinu, Ion DODU BĂLAN descoperă, la fel de
pertinent, că meritul cel mai de seamă al poeziei lui
Coşbuc este „autenticitatea, datorită legăturii
indestructibile cu viaţa poporului, tradiţiile şi trecutul
său istoric, cu aspiraţiile celor obidiţi şi cu natura în
sensul ei cel mai profund şi mai complex” (George
abstractă, imaginea: raport pur,
Coşbuc, un moment nou în evoluţia poeziei româneşti, în a două elemente cât mai
„Limbă şi literatură”, 1966, nr.11). Iar atunci când se depăratate (sau cât mai
apleacă asupra poeziilor de inspiraţie istorică ale lui apropiate) între ele. De aici,
George Coşbuc, criticul Teodor VÂRGOLICI arată că poemul construit integral,
„Istoria românilor este evocată în coordonatele ei inaccesibil oficialităţii” [I.
esenţiale, de largă rezonanţă şi semnificaţie patriotică. VORONCA, „Tudor Arghezi –
Poeziile nu sunt simple transpuneri ale unor momente şi fierar al cuvântului”, Integral, I,
episoade din trecut, ci se disting în primul rând prin nr.3, 1925; reprodus în Gabriela
mesajul pe care-l transmit” (Sentimentul istoriei în lirica Omăt, Modernismul literar
lui George Coşbuc, în „Ramuri”, IX, nr.2 (92), 15 românesc în date (1880-2000) şi
texte (1880-1954), Editura
februarie 1972).
Institutului Cultural Român,
Bucureşti, 2008, pp.439-440]
„Se poate ca filosofia liricii
argheziene să nu fie
55

intelectualistă, să nu-şi îngheţe emoţiile în compoziţii de îndemânare expresivă se
savante ca preparatele anatomice” (Pompiliu transformă în neglijenţă sau
CONSTANTINESCU, Tudor Arghezi, 1937; reprodus în licenţă intenţionată, voită. Se
Pompiliu Constantinescu, Scrieri, ediţie îngrijită de teoretizează astfel într-o voinţă
Constanţa Constantinescu, prefaţă de Victor Felea, preconcepută ca să se justifice o
Editura pentru Literatură, Bucureşti, 1967, pp.132-133) insuficienţă. Totuşi, efectul final
„În totul, o atitudine dârză, emancipată de ne apare puternic, în afară şi pe
contingenţe, un gust al riscului, o afirmaţie a supremaţiei deasupra acestor stîngăcii şi
ideii, o conştiinţă de sine învăluită în demnitate parcă tocmai din cauza lor. Din
profesională...” (E. LOVINESCU, Istoria literaturii toată producţia literară a d-lui
române contemporane 1900 – 1937, Editura Librăriei Arghezi reiese aceeaşi impresie:
Socec&Co, S.A., Bucureşti, 1937, pp. 160-168) o mare energie sufletească lipsită
de facilitatea în exprimare. Un
„Într-o vreme când curentul provocat de d-l Iorga
formidabil elan oprit un moment
se epuizase, d-l Arghezi, cu aceleaşi mijloace de
în desfăşurarea lui de o
sensibilitate, aducea nou ideea de libertate în artă, unită
neputinţă de realizare”. (Mihail
cu cultul aproape mistic al ei, şi încrederea în dreptul
RALEA, „T. Arghezi”, în
Perspective, Editura Casei
Şcoalelor, Bucureşti, 1928, pp.
18-37)
*NOTE:
1. În această exegeză, când am
adus vorba despre „Crestomaţie”, m-am
referit la lucrarea „CRESTOMAŢIE DE
LITERATURĂ UNIVERSALĂ pentru
învăţământul preuniversitar şi
universitar”, autori: Cristina Ionescu,
Gheorghe Lăzărescu, Ieronim Tătaru;
cauzei credinţelor sale. (...) Ideea de liberare de sub coordonatori: Zoe Dumitrescu-
formule literare înăbuşitoare şi de libertate artistică a Buşulenga, Constanţa Bărboi (cu un
moştenit astfel, ajungând astăzi să-l şi rezume, mărit şi studiu introductiv de academician Zoe
pus pe singurele temelii viabile, întreg semănătorismul Dumitrescu-Buşulenga), Ediţia a II-a,
revăzută şi adăugită, Editura DIACON
literar. E vorba, fireşte, de sensibilitatea iscată de el”. (N. CORESI, 1993.
DAVIDESCU, „Un moment literar. D-l Tudor Arghezi”, 2.Îmi cer iertare pentru lipsa
Flacăra, an.VII, nr.42, 20 octombrie 1922; reprodus în diacriticelor de limbă franceză,
N. Davidescu, Aspecte şi direcţii literare, 1924, ediţie şi germană etc., lipsă cauzată de
neajunsurile mijloacelor tehnice avute
prefaţă de Margareta Feraru, Editura Minerva, Bucureşti,
la îndemână.
1975, pp.237-241).
Mihai RALEA vorbeşte de-a dreptul despre un fel de
silnicie a versului la Arghezi, de căutări îndelungate şi
nimerite alături, recepţie greşită a sensului unui cuvânt,
ritmuri chinuite, forţate, cuvinte schimbate fără abilitate
ca să iasă o rimă (între altele, de pildă, „deşti” în loc de
„deget”). Continuând ideea, Ralea arată: „Câteodată lipsa
56

Nicolae Vasile mediul de afaceri, după
președintele care s-a aflat în
fruntea țării, deși constituțional
Clubul părea că acesta n-ar avea prea
multe puteri, totuși conduita lui
conta mult pentru reprezentanții
Episodul 5
puterilor executive, legislative și
După schimbarea de epocă din anul 1989, ca la judecatorești.
oricare astfel de ruptură care s-a întâmplat și în alte părți
Primele două mandate ale
ale lumii, politica s-a schimbat, dar oamenii nu. Așa cum
Președintelui Ion Iliescu, 1990-
în Germania, denazificarea s-a făcut cu foști naziști, în
1996, sunt caracterizate printr-
Italia, defascizarea s-a făcut cu foști fasciști și în
un amestec de nostalgie
România, decomunizarea s-a făcut cu foști comuniști.
comunistă cu dorința de
Din acest motiv, într-o perioadă destul de lungă, îmbogățire a noilor politicieni și
asistăm la măsuri de dreapta, impuse de alinierea țării la a foștilor securiști, care își
diverse politici comunitare, europene sau internaționale, disputau deja viitoarea putere
luate sau aplicate cu un iz comunist evident. economică, fiind atenți să nu
Oamenii, din toate categoriile sociale sau
profesionale, căutau să aibă tot mai mult din ceea ce în
trecut le era interzis sau foarte greu de obținut. Apare o
goană după excursii în străinatate, o pornire
bolnăvicioasă de a avea cât mai multe case, o dorință
generală de a deține, meritat sau nu, cât mai multe
diplome etc.
Noțiunea de om de afaceri se găsea, și ea, printre
cele care fuseseră, practic, interzise în comunism și care
era dorită de oricine. A fi om de afaceri era o fală pentru
oricare individ care avea mulți bani, indiferent de modul
prin care îi obținuse. Moșteneai o avere și, brusc,
deveneai om de afaceri, đeși nu făceai nimic altceva decât
să consumi agoniseala înaintașilor. supere forurile europene și euro-
Clubul era un amalgam de indivizi care combinau atlantice, unde sperau să intre
deținerea unor averi cu știința de a conduce. În limbajul într-un viitor apropiat. Nu este
americanizat actual erau patroni și manageri. Unul dintre adevărată ideea că puterea
ei glumea, spunând că, dacă ar fi câștigat Germania politică din acea perioadă nu ar fi
războiul, s-ar fi numit fuhreri!... dorit integrarea în Uniunea
Cine au fost primii patroni?... Cei care au făcut, mai Europeană, ci din contră, și-o
mult neoficial, bani, înainte de revoluție: speculanți cu dorea foarte tare, văzând în
mărfuri românești care lipseau din comerțul socialist, aceasta o legitimare a sa.
contrabandiști cu produse străine care nu se vindeau în Reprezentanții de la vârful
țară, ciobani, medici, profesori meditatori etc. Ulterior au puterii erau conștienți de
apărut îmbogățiții din privătizări și retrocedări, o parte reținerea manifestată de
din ele frauduloase. conducerile multor țări vest-
europene, considerându-i, pe
bună dreptate, drept
Perioadele postrevoluționare pot fi categorisite, din continuatori ai foștilor
punctul de vedere al poziției puterii politice față de conducători comuniști. În acest
57

sens, inițiatorul Strategiei de la Snagov, care a condus la căreia s-a organizat o expoziție
aderarea României la Uniunea Europeană, a fost națională care inventaria ce mai
Președintele Ion Iliescu. este viabil în țară. Aceasta s-a
Primul Prim Ministru, Petre Roman, a compensat constituit într-un forum de
acuzațiile de pro-comunism cu o pregătire individuală discuții, unde Președintele Ion
impecabilă, profesor universitar, bun cunoscător a mai Iliescu, Primul Ministru și
multor limbi străine. aproape jumătate din membri
Totuși, afirmația dânsului că industria românească Guvernului au luat cunoștință cu
realitățile momentului și au
este o grămadă de fier vechi a constituit un un motiv
pentru privatizările subevaluate care urmau să vină. A găsit, în final, niste măsuri
legislative de redresare.
avut o poziție incorectă și față de domeniul cercetare, pe
care l-a caracterizat ca fiind unul care trebuie să dispară Mandatul Președintelui
că a trăit numai de pe urma Elenei Ceaușescu. Emil Constantinescu, privit din
Următorii doi, Teodor Stolojan și Nicolae Văcăroiu, punctul de vedere al mediului de
afaceri, a fost foarte agitat.
oameni cu mare experiență economică, au fost niște buni
manageri, fără prea mare implicare politică. Au O primă prioritate a fost
privatizarea. Deși, cantitativ,
aceasta a ajuns la proporții greu
de imaginat anterior, calitativ,
multe au fost total inoportune.
Unele au avut ca scop
cumpărarea firmelor românești
de către competitorii lor externi
pentru a le cuceri piață și apoi au
fost închise, altele au fost luate
doar pentru utilizarea terenurilor
de sub ele pentru diverse
proiecte imobiliare.
Referitor la politica
monetară, în timpul Guvernului
contribuit la o relativă stabilizare a mecanismelor într-un Ciorbea a avut loc cea mai mare
început de economie de piață. Dacă Nicolae Văcăroiu a devalorizare din această
căutat să înscrie România, păstrând proporțiile, pe calea perioadă, s-a ajuns la inflație de
unor bune practici europene, Teodor Stolojan a avut peste 150%.
câteva idei originale care i-au umbrit mandatul. Una
Alex se implicase mult în
dintre acestea, ce mai cunoscută, a fost cea referitoare la
promovarea pe piața
naționalizarea valutei din conturile firmelor, măsură
internațională a firmei pe care o
incompatibilă cu o presupusa economie de piață către
conducea, văzând în aceasta
care tindeam. A doua a fost afirmația, din fericire
singura soluție de existență
neurmată de fapte, că cea mai bună soluție pentru
viitoare. După ce, ani la rând, a
cercetarea românească ar fi închiderea totală a acesteia.
avut printre puținele standuri la
Tocmai pentru acest domeniu, insuficient de bine Târgul Internațional de la
cunoscut și apreciat de predecesorii săi, dar și de cei mai Hanovra, cel mai mare din lume,
mulți agenți economici, cercetarea, a fost unul în care în domeniul industrial, ajunsese
Guvernul Văcăroiu a punctat pozitiv. Astfel, în anul 1993, să aibă niște relații apropiate cu
într-o perioadă de totală degringoladă, a inițiat o cei de acolo, luând în discuție
58 dezbatere cu factorii implicați ai domeniului în urma chiar ideea ca România să fie
țara invitată, care însemna foarte mult în nivelul Alexandru Herlea, unde, în
impactului de promovare, dar implica și un angajament calitate de președinte al
financiar mai ridicat, precum și prezența Primului Organismului Național de
Ministru la festivitatea de deschidere, alături de Standardizare, alături de
Cancelarul Germaniei. Reușise să aibă o discuție cu omologul său de la Organismul
Victor Ciorbea, a cărui singură reacție a fost că este Național de Acreditare, erau
bucuros că mai există un român care crede că el va mai fi singurii membri
Prim Ministru peste cam două luni, când urma să se neguvernamentali. Primul
deschidă târgul respectiv. Într-adevăr, peste vreo două președinte al Delegației
săptamâni de la acea discuție, acesta a fost schimbat din Europene în negociere, o
poziția de șef al Guvernului. doamnă din Suedia, a renunțat
Povestea de campanie electorală, cu cei 15 000 de după o tentativă de a participa
specialiști, s-a constatat a fi doar o... poveste. Nu de personal la împărțirea unui fond
puține ori, am observat că, la diverse ieșiri publice, după între câteva zeci de organizații
ce un consilier aducea un material pregătit inițial, pe care ale rromilor. I se ceruse inițial să
îl punea pe pupitru, Președintele Emil Constantinescu nu participe că, din experiențe
scotea un bilețel din buzunar, pe care-l citea neglijând anterioare, astfel de evenimente
total punctul de vedere elaborat de către consilierii săi.
Un total paralelism al Președintelui Emil
Constantinescu față de mediu de afaceri, Alex avea să-l
constate când l-a însoțit pe acesta într-o vizită oficială în
Germania.
Era pe la sfârșitul anului, după 15 decembrie, când
majoritatea oamenilor de afaceri importanți din cea mai
puternică țară a Europei se alflă, an de an, în țările calde.
Și totuși, sala mare a Camerei Federale de Comerț de la
Bonn era plină de afaceriști germani care comentau
negativ alegerea datei acestei vizite. A urmat cuvântul
președintelui român, în limba engleză, deși i se adusese
la cunoștință că există traducere simultană. Însă cea mai
nepotrivită situație a fost când, în cadrul discursului se termină rău. Nu a ascultat
oficial, a început să-i compare pe nemți cu japonezii, în sfatul, reluând, a nu știu câta
defavoarea celor care îi erau gazdă, moment în care au oară, neîncrederea în partea
fost multe comentarii printre cei din sală. română. În final, nu mai găsea
ușa de ieșire a sălii!... Există un
Și, ca și cum nu fusese de ajuns pentru acea zi, a
Dumnezeu al românilor!... Cu
urmat protocolul final, pregătit de Ambasada României,
acea doamnă la conducerea
care a pus în comun tratațiile pentru șoferi și autorități.
negocierilor, cred că acestea nu
La intrarea în sală a oficialităților, mesele erau goale. Cei
se terminau nici până astăzi.
ce fuseseră acolo în timpul derulării întâlnirii oficiale
consumaseră deja totul. A urmat un italian, care era
mai pe stilul românilor.
Și acolo, Președintele neglijase materialul pregătit
de consilieri, vorbind liber!... S-a văzut cum!... Când, după Consiliul
European de la Copenhaga,
Clubul era puternic implicat în activitățile de
România a intrat în faza
pregătire a aderării țării la Uniunea Europeană. Alex
negocierii efective a dosarelor,
venea după o experiență importantă în cadrul Comisiei
Cubul, ca organizator al Alianței
de Integrare Europeană, condusă de către ministrul
pentru Dezvoltare Economică a 59
României (ADER), a intensificat acțiunile pregătitoare. este mai mare ca cel european și
Multe lucruri nu erau înțelese corect nici măcar de produsele din Polonia, Grecia
participanții la acele discuții, situate la nivelul de vârf al etc. vă vor invada piața.
unor instituții specializate. Impedimentul principal – Iar nu este corect!...
consta în schimbarea punctului de vedere de la nivelul – Măi oameni buni, voi
național la cel al Uniunii Europene, în cazul aderării, iar vreți să intrați în Uniunea
românii nu sunt, încă, pregătiți pentru acceptarea Europeană, atunci va trebui să vă
pierderii unor atribuții naționale în favoarea celor adaptați regulilor acesteia.
europene. Și Alex avea unele reminiscențe naționaliste,
Iată, vă mai dau un
unele în afara logicii, mai ales în ceea ce privește
exemplu. Să presupunem că fiul
problema proprietății și prețurilor resurselor naturale. A
dumneavoastră va avea, la un
învățat multe dintro discuție cu ambasadorul
moment dat, trei case identice:
Danemarcei la București, din acea perioadă, profesor de
economie: una construită de el, din munca
lui, alta moștenită de la voi,
părintii lui, și alta de la socri. El a
– Domnilor, este vizibil, din acest proces de simțit sacrificiile construirii
negociere, că dumneavoastră nu înțelegeți diferența acesteia doar pentru una, pe
celelalte le-a primit pur și
simplu. Dacă va voi să le vândă,
să se mute de tot în altă țară, cu
ce preț le va vinde?... Va vinde cu
prețuri diferite, proporționale cu
eforturile facute de el?... Nu!... Le
va vinde pe toate cu același preț,
cel al pieții din acel moment!...
Evident că profitul va fi diferit pe
cele trei case!...
În cazul cu gazele, faptul că
România dispune de rezerve
proprii o va ajuta să obțină niște
dintre prețul unor produse și servicii în România, înainte
profituri mai mari, dar nu să
de aderare, și ce se va întâmpla după aderare.
vândă la un alt preț, pe piața
– Domnule ambasador, prețul este ceva legat de internă. Ce va face cu acel profit,
costuri, care, înainte și după aderare, sunt tot acelea, este alta treabă, face parte din
comentă cineva din sală. altă legislație. De exemplu, va
– Da, dar după aderare va trebui să acceptați niște putea să suporte niște ajutoare
prețuri bazate pe costurile de la nivelul Uniunii. Dacă pentru persoanele sărace care nu
prețul vostru intern este mai mic, foarte bine, veți vinde pot suporta noul preț, cel de
la prețul european și veți face un profit mai mare. Ce este după aderare.
rău în asta?... Așa cum este la gazele naturale!...
– Păi este rău, că noi, care avem gaze naturale, vrem
să le vindem cetățenilor noștri mai ieftin decât
străinilor!...
– Nu este corect!... Trebuie să vindeți la toți cu
același preț, cel european. Mai rău va fi la mere și cartofi,
în general la produsele agricole, unde prețul vostru intern
60

umor
Cum adică Yaya, el?
Puiu Răducan Trebuie să intre-n rându-l lumii
noastre, să-l cheme Dădă.
Yaha călare pe dădă Yaya este tribul care ne
conduce și ca să conduci, tre să ai
(Pamflete-n zeamă de cucută și zaț de mătrăgună) neapărat ceva penal pe domnia
ta…
I
Bătrânul Yaya își așează meticulos tutun în amestec II
cu mătasea porumbului pe frântura de ziar vechi. A fost, a fost… și mai este…
Literele, la fel de bătrâne și ele, de-abia-și văd ochii A fost și este un ținut blestemat,
printre petele de untură ale viitoarei țigări. de mii de ani blestemat, un ținut,
Mintea i se plimbă ca vodă prin labirintul zilelor un stat, statul Yaya. Ca să existe,
rămase din an. Când se plictisește trage luna de coadă să ființeze ca stat, trebuia să aibe
până ce-o aude că scoate un muuuuu… grațios. și are, un popor al său, poporul
Pescărușii într-un gri murdar împrumutat de la
orașul care-i găzduiește fără viză de flotant, trag valuri
albe la mal în timp ce cântă duios merry christmas
năpădiți de fericiri virtuale.
Muntele… și-a tras o pălărie de nori afurisiți și
pufăie spre șesuri brumă, ploaie, zăpadă, grindină – ce
vrea el, ce vor mușchii lui. La munte plouă cu ouă de
paște… Paștele tot plimbându-se pe cerul într-o dungă,
tot țâștind din Carul mic în Carul mare, dar și invers, și-a
agățat ouăle de spicul muntelui bătrân. Acolo le-a și lăsat.
Pentru păsări în special, dar a pus la fiecare bărbat câte
două. Ba nu! La majoritatea lor, dar… niște dezechilibre
tot au mai rămas… s-au procedat… S-au mai găsit nește Dădă. Lupte milenare s-au purtat
(h)unii care să ia trei, astfel… rămânând mulți numai cu între statul Yaya și poporul său
câte unul… Dădă. Atât a dușmănit, a furat, a
De-aia umblă vorba prin Orașul gri precum că mințit, a umilit, a hăcuit Yaya pe
sunt… specimene ciudate care au trei ouă. Nu știi dacă de Dădă încât acesta din urmă s-a
acești oameni trebuie să te apropii sau să fugi. îndobitocit complet. Total.
În ținutul meu gri, se circulă pe culoarea roșie a Hăituit de vânturi roșii din
răsăritul sălbatic Yaya s-a înălțat
semafoarelor agățate-n stâlpi miliardari. Politicul umblă-
n cizmulițe roșii spre mirarea bătrânului Yaya ieșit din pe culmi de civilizație și
progress, în timp ce Dădă și-a
temnițe roșii. Pe vremea lui totul era roșu. Acum este tot
roșu… de gri. A-mbătrânit și el, roșul. A-mbătrânit, dar pierdut (ce-i mai grav), substanța
poartă aceeași pălărie. cenușie din dupăceafa obiectului
S-a modernizat. Nevrând să-și schimbe ce se sprijină pe gât.
orientațiunea bătrână, moș Yaya suferă. A fost deseori Acest nemernic de Dădă a
chemat la ordin și la ordine să-și schimbe numele. lăsat propriul Yaya să-i distrugă
tot. Un pic mai are și-și distruge 61

identitatea. Da, Dădă își va distruge identitatea. L-a pus Poporul Dădă a devenit
hoțul de Yaya să se-mpartă pe grupuri, grupulețe să se astfel ciumat, fug de el toate
provoace între ele, să se lupte unele împotriva celorlalte, popoarele și dacă toate acestea îi
spre marea satisfacție a Yaya-ului baro(n)enorocit. vor binele, el tot la Yaya suge.
Cresc taxe, impozite, furturi pe cârca sărmanului Cerul s-a îndepărtat,
Dădă mai rău ca pălămida-n călduri pe lanuri cerealiere… Dumnezeu de frică a fugit,
iar acesta, poporul Dădă, bine ras pe creieri, alege și cu poporul Dădă exultă-n prostia sa
morții trufandale latifundiar-licheliste. că nimeni și nimic nu-l va
Orgiile Yaya-iste nu mai contenesc. Yaya-iștii își întrerupe din pupincurismu-i
aduc copii, mamele, amantele, tot ce se poate aduce mai multimilenar.
de-ai lor în călimara roșie de unde răstoarnă apoi acid Sărman, sărac, cu burta
pentru hrană și frecții Dădă-iștilor anesteziați de ciuma lipită de șira spinării (ne)dreaptă
voltaică. se târăște șerpește, miriapodic,
Stă Dumnezeu pe buza cerului într-o dungă, nevertebrat, spre haznaua
privește, se miră, se-nchină și-o ia la fugă. Nu știe prin ce dispariției.
Contagioasa-i prostie de-o
imensitate incomnsurabilă, este
direct proporționlă cu mândria.
Da. Mândru de prost ori
prost de mândru.
Oricum, Dumnezeu fuge.
Și dacă maestrul Stana a
zis-o, să fie!: „Oportuniștii sunt o
specie ciudată de jivine: sunt
bipezi din accident genetic, au
coloană vertebrală spongioasă
fiindcă se trag din moluște,
minune diavolul a strecurat atâta prostie (Ce prostie, seamănă foarte mult cu
prostia-i parfum!) în ceea ce poartă ca să nu-l plouă-n gât umanoizii la exterior doar pentru
amărâtul Dădă. că au două picioare, se deosebesc
de găini pentru că n-au pene, au
Nici dracu, nici Dumnezeu n-au văzut o prostie, o
sânge cald doar pentru ai lor,
nemernicie mai mare ca la acest popor Dădă. Indiferent
zoologia i-a încadrat în specia
ce i se întâmplă el… Dădă-iește, dăruiește și votează…
paraziți, și au simțurile atât de
Yaya.
atrofiate încât nu deosebesc
Ajuns pe culmea sărăciei, a luciei sărăcii, dar și pe alimentele de fecale.”
ultimile rânduri în ierarhia mondială, poporul Dădă este
Și iară Dumnezeu… fuge…
mândru și mai ales orgolios, fleașcă de orgolios, de
fuge… fuge…
statutul său, de conducătorul său, statul Yaya.
Votează supus! Deși cu minte săracă, sărmană, atât
cât mai este (doar ca să știe să se întoarcă acasă de la
vot), nici măcar nu și-o ia cu el. Măcar în perioada
votaroidă.
62

III Ultimul este anomia
Falsa pace domnește în ținutul Yaya, unde bătrânul absolută la toate categoriile. Un
își aprinde pipa… Of, Doamne, nu pipa păcii! Filistinii ins ca actualul om al justiției era
yaya-iști din fruntea obștei blestemate, în posturi de relativ stingher în primul guvern,
regulatoriști feroce pun tunurile pe regulații dădăiști, normă în al doilea și figură
tratându-i ca pe niște aprozariști asiatici cărora le dictezi slugarnică, limbincuristă,
și primești supunere totală. pupincurist-unanimă a ultimului
mohican Yaya, conducător feroce
Starea lucrurilor ținutului blestemat este un
cu pușcărie la bază în timpul
continuu tangaj pe axa YAYA.
serviciului...
În cazuri stupid de celebre, yadaiciștii, șefi ai
Nu se știe dacă se poate
langurosului regim satanic de fascist, yaya-ist, se
transformă-n costaricaniști, belgrădiști, londoniști, coborî mai jos cu jigodismul
sălbatic în „contraselecția
puternic susținuți de limbincuriștii dădăi.
valorilor”, a caracterelor,
Poporul dădău, unicat în stăpânirea Domnului se-
discursurilor, mentalităților,
ncaieră cu el însuși pentru slujirea întru religie a Yaha-
figurilor limbincuroide.
ilor. Îi limbincurează sălbatic, îi venerează-n principii
„progresiste” până-n slăvi pe călăii yaya-iști.
Învăluiți în meschinăria pudibondă mic-burgheză
de-acum și dintotdeauna și dădăii și yaya-ii conviețuiesc
stupid.
Cum femeia care ia bătaie de șapte ori pe
săptămână plus în zilele cu post, dar și în cele fără și de
patru ori joia, spune-n gura mare că-și iubește bărbatul
cu a cărei bătaie s-a învățat și poporul dădău își iubește
cu aceeași patimă pe cel care-i suge sângele.
Cu adevărat că ținutul Yaya a devenit un bantustan
multilateral retardat, care cu ajutorul poporului dădău
pângăresc lumea și viața. Spre „slava” poporului
Prin cabinete guvernamentale de toată jena Yaya- dădău, acesta nu mai este în
iștii subjugă propriul popor, poporul dădău spre mare pericol de a fi invadat de forțe
(acestuia din urmă) fudulie. Fudulia poporului dădău exterioare.
este fără margini spre stupefacția tuturor popoarelor Viermele este înăuntru și
ținutului lui Dumnezeu. roade.
Statul Yaya este cel mai mare hoț al poporului Și roade… și roade… și
Dădă. roade…
Primul cabinet Yaya din guvernarea modernist- Este viermele propriului
occidentală, de când „laptele și mierea curge ne-ncetat”, popor, poporul dădău.
era foarte prost, și condus de un nemernic un pic mai Și totașescu și
mare decât un nimeni. Al doilea a fost și mai prost, așamaidepărtescu cașairomânescu să
condus de un și mai mare nimeni și tot așa și iar așa… și- supărlumescu…
nc-odată tot așa, hărăi șa…
Și Dumnezeu fuge, fuge,
fuge!...
63
ANUL
ANULIV,IV,
serie
serienouă,
nouă,nr.
nr.33(38),
(38), 2018
2018
Traian Dorz
Când spui „femeia”

CCâânndd ssppuuii „„ffeem meeiiaa““,, aaii ssppuuss „„m maam maa““,, șșii--aaii ssppuuss „„ssooțțiiaa““,, „„ffiiiiccaa““,, „„ssoorraa““,,
șșii--aaii ssppuuss ffiiiinnțțaa cceeaa mmaaii ssccuum mppăă șșii m maaii iiuubbiittăă ttuuttuurroorraa,,
șșii--aaii ssppuuss iiuubbiirreeaa,, șșii ccăălldduurraa,, șșii ffrruummuusseețțeeaa ffăărrăă ccaarree
aarr ffii--uunn ppuussttiiuu,, șșii--aarr ffii--oo dduurreerree,, șșii--aarr ffii--oo ttrriisstteețțee ttoott ssuubb ssooaarree..
CCee ggooll șșii ccee ssiinngguurrăăttaattee eerraa îînn cceellee șșaassee zziillee
ccâânndd nnuu eerraa îînn rraaii ffeem meeiiaa ppee ttooaattee lluum miinnâânndduu--ii--llee,,
iiaarr ccâânndd aa ffoosstt ffăăccuuttăă dduullccee,, ccaa ddiinnttrr--uunn vviiss,, ccaa ddiinnttrr--oo rraannăă,,
ccee m miinnuunnaattăă îînnttrreeggiirree llee--aa ddaatt ffiiiinnțțaa ddiiaaffaannăă..
EE--aaddeevvăărraatt ccăă pprriinn ffeem meeiiee aa m maaii vveenniitt șșii îînnttrriissttaarreeaa,,

ddaarr ffăărrăă eeaa nn--aarr ffii vviiaațțaa șșii nn--aarr ffii bbiinneeccuuvvâânnttaarreeaa,,
nn--aarr ffii ccâânnttaarreeaa,, nniiccii ssăărruuttuull,, nniiccii ddoorr ssaauu llaaccrriimmăă ssuubb sstteellee
șșii ccee--aarr ffii lluum
meeaa ffăărrăă--aacceesstteeaa șșii ccee--aarr ffii vviiaațțaa ffăărrăă eellee??
SSăă--LL bbiinneeccuuvvâânntteezzii ppee D Doom mnnuull șșii m muullțțuum meeșșttee--II cc--aa ffăăccuutt--oo
iiaarr ffaațțaa m
maammeeii șșii--aa ssooțțiieeii aaddiiee--oo dduullccee șșii ssăărruutt--oo
ppee ffrruunntteeaa ssoorreeii șșii--aa ffeettiițțeeii,, ffăă sseem
mnnuull bbiinneeccuuvvâânnttăărriiii
ccuu m mâânnggââiieerreeaa cceeaa m maaii ssffâânnttăă aa bbuuccuurriieeii șșii--aa ccâânnttăărriiii..
NN--oo îînnttrriissttaațții,, ccii m

mâânnggââiiaațții--oo șșii aajjuuttaațții--oo ccuu iiuubbiirree
ssăă--șșii dduuccăă ssaarrcciinnaa șșii ccrruucceeaa ffrruummooss șșii eeaa sspprree m mâânnttuuiirree
ccăăccii ccâânndd eeaa ppllâânnggee ttooaattee,, ttooaattee ssuunntt cchhiinnuuiittee șșii--nnttrriissttaattee
iiaarr ccâânndd zzââm mbbeeșșttee eeaa,, ccee ccâânntteecc șșii ccee lluum miinnăă vviinnee--nn ttooaattee..
...... FFiiii bbiinneeccuuvvâânnttaattăă dduullccee șșii ssccuum mppăă m maam măă șșii ssooțțiiee
șșii ssoorraa șșii ffeettiițțaa nnooaassttrrăă,, ffiițții ffeerriicciittee ppee vveecciiee
ccuu llaaccrriim mii ssăărruuttăămm oobbrraajjiiii șșii oocchhiiii vvooșșttrrii--nn ssăărrbbăăttooaarree
șșii--nnttrreeaaggaa ddrraaggoossttee nnee--oo ppuunneem m ppee--aall vvoossttrruu ssuufflleett ccaa oo ffllooaarree..
AMIN
64

Revista Cronos Nr. 3 (38), Martie 2018

Caricato da

Informazioni sul documento

Titolo originale

Copyright

Formati disponibili

Condividi questo documento

Condividi o incorpora il documento

Opzioni di condivisione

Hai trovato utile questo documento?

Questo contenuto è inappropriato?

Copyright:

Formati disponibili

Revista Cronos Nr. 3 (38), Martie 2018

Caricato da

Copyright:

Formati disponibili

DANIEL VIŞAN-DIMITRIU 1

Revista de cultură CRONOS ~ Peniţa de Aur – izvor de cultură

Martie, luna femeii, începe cu Azi, am făcut curăţenie

ANUL IV, serie nouă, nr. 3 (38), 2018

dându-și energia toată, Femeie

Revista de cultură CRONOS ~ Peniţa de Aur – izvor de cultură

ANUL IV, serie nouă, nr. 3 (38), 2018

ANUL IV, serie nouă, nr. 3 (38), 2018

ANUL IV, serie nouă, nr. 3 (38), 2018

ANUL IV, serie nouă, nr. 3 (38), 2018

Revista de cultură CRONOS ~ Peniţa de Aur – izvor de cultură

Dar revin la scrisoarea trimisă mamei și intru în

ANUL IV, serie nouă, nr. 3 (38), 2018

Toată atenţia lui merge spre capul Laurei şi în

ANUL IV, serie nouă, nr. 3 (38), 2018

Elena Mititelul Doina vieţii

Așteaptă-mă… Şi frunzele copacilor,

Așteaptă-mă, în tine, în timp, voi înflori!

Revista de cultură CRONOS ~ Peniţa de Aur – izvor de cultură

Dezbracă-mă frumos de lacrimile toate, Cădeau flori multe pe alei,

Dragul meu fură-mi un vis dintr-o iarnă,

Citeşte rânduri scrise cu praf de stele,

Priveşte, ascultă o dată în altă primăvară,

Adună-n cuvinte multe picături de rouă, Să-ţi aminteşti de bătrânul salcâm,

ANUL IV, serie nouă, nr. 3 (38), 2018

Trecutele zvâcniri petalele de suflet

La tâmple purtam plumb, pe tălpi iluzii vagi

Găsit-am un condei și-o călimară albastră

ANUL IV, serie nouă, nr. 3 (38), 2018

Te iubesc în aer aspru, diminețile-n răcoare, Dreptul nostru e să ștampilăm hârtii

Iar de-atâta veac cu umilința

Vai de tine vechi popor, blajine

Tot mai des ne ceartă și copiii

Revista de cultură CRONOS ~ Peniţa de Aur – izvor de cultură

ANUL IV, serie nouă, nr. 3 (38), 2018

când faceți un diapozitiv viața este un râu

ANUL IV, serie nouă, nr. 3 (38), 2018

Câinele în zgardă, te rog să îl laşi

Gara nu mai e frumoasă,

Dacă-ţi place umbra, udă şi copacul,

Revista de cultură CRONOS ~ Peniţa de Aur – izvor de cultură

Rondelul florilor de liliac Rugă nemărginirii

Îmbracă-mă în flori de liliac Adună-mi iarna-n pumni, nemărginire,

De doruri și suspine să dezbrac

Îmbracă-mă în flori de liliac.

Mușcă-mă, cu zâmbete senine

Mușcă-mă cu ochii tăi de foc

ANUL IV, serie nouă, nr. 3 (38), 2018

Revista de cultură CRONOS ~ Peniţa de Aur – izvor de cultură

ANUL IV, serie nouă, nr. 3 (38), 2018

Revista de cultură CRONOS ~ Peniţa de Aur – izvor de cultură

ANUL IV, serie nouă, nr. 3 (38), 2018

Revista de cultură CRONOS ~ Peniţa de Aur – izvor de cultură

ANUL IV, serie nouă, nr. 3 (38), 2018

Revista de cultură CRONOS ~ Peniţa de Aur – izvor de cultură

ANUL IV, serie nouă, nr. 3 (38), 2018

la ghemotocul de hârtie în care păstra trei grăunți de Ascultă zâmbind sunetul

ANUL IV, serie nouă, nr. 3 (38), 2018

Revista de cultură CRONOS ~ Peniţa de Aur – izvor de cultură

Revista de cultură CRONOS ~ Peniţa de Aur – izvor de cultură

ANUL IV, serie nouă, nr. 3 (38), 2018

ANUL IV, serie nouă, nr. 3 (38), 2018

Revista de cultură CRONOS ~ Peniţa de Aur – izvor de cultură