Cuprins:

Introducere………………………………………………………………….. pag.

Capitolul I. Noțiuni introductive despre escudo și istoria acestuia..................pag.

Capitolul II. Analiza evoluției ratei de schimb a lirei sterile și a principalilor indicatori
macroeconomici................................................................................................pag.

Bibliografie.......................................................................................................pag.
 Introducere

Actualitatea temei. Evoluția monedei naționale a Italiei-Lira iatliana și ulterior EURO/Dolarul

USA . Studiul este util și practic din considerentul analizei comparative a evoluției leului
moldovenesc și factorilor de influență a acestora comparativ cu moneda națională portugheză.

Scopul lucrării: Analiza evoluției cursului de schimb a monedei naționale a Italiei și a

principalilor indicatori macroeconomici ai acesteia în perioada 1991-2016.

Obiectivele lucrării: Studierea apariției și istoricului lirei italiene , analiza evoluției ratei de
schimb in Italiei , aprecierea factorilor de influență a acestora.

Metoda de studiu: Analiza și sinteza informației din surse electronice cum ar fi

www.worldbank.org, www.knoema.com wikipedia ș.a.

Cuvinte-cheie: curs de schimb, Lira sterila , PIB, venituri bugetare, cheltuieri bugetare,
remitențe, rezerve valutare, sector bancar, inflatie(șomaj, salarii) evoluția bugetului ș.a.
 Liră italiană a fost unitatea monetară oficială a Italiei între 1861 și 2002. Între 1999 și 2002 a
fost o subunitate naționala a monedei euro. Codul lirei în standardul ISO 4217 e ITL.

Lira datează de pe vremea lui Carol cel Mare. Ca și lira sterlină, ea reprezenta un pound de
argint, egal în aceea vreme cu 20soldi sau 240 denari. Înainte de unificarea Italiei, multe state
italiene foloseau lira ca unitate monetară.
În 1954–1955 au fost introduse monedele cu valori nominale de 50 și 100 de lire din acmonital.
O moneda deosebit de importanta in istoria numismatica moderna italiana, si chiar a lumii este
cea de 500 de lire. Aceasta a fost prima moneda bimetalica din lume, acest fel de moneda fiind
apoi foarte folosita (inclusiv pe viitoarele monede de 1 si 2 euro). De asemenea, din cunostintele
noastre credem ca este singura moneda din lume care are inscrisa valoarea si in alfabetul Braille
Italia are o economie mixtă capitalistă, a treia cea mai mare din zona Euro și a opta din lume.
Țara este membră fondatoare a G7, G8, a zonei Euro și a OCDE.
Italia este considerată a fi una dintre cele mai industrializate țări din lume și un lider în
domeniul comerțului mondial și exporturilor. Este o țară foarte dezvoltată, pe locul 8 în lume
după calitatea vieții și pe locul 25 după Indicele Dezvoltării Umane. În ciuda recentei crize
mondiale, PIB-ul pe cap de locuitor al Italiei rămâne aproximativ egal cu media UE, iar rata
șomajului (12,6%) este puțin mai mare decât media zonei Euro. Țara este cunoscută pentru
mediul de afaceri creativ și inovator, pentru un sector agricol mare și competitiv (Italia este cel
mai mare producător mondial de vinuri), și pentru influența și calitatea ridicată a industriilor de
automobile, construcții de mașini, alimentară și de design vestimentar.
Italia este a șasea țară din lume la producția industrială, fiind caracterizată de prezența unui
număr mai redus de corporații multinaționale globale decât în alte economii comparabile ca
dimensiune, și de un număr mare de întreprinderi mici și mijlocii, aglomerate în câteva districte
industriale ce reprezintă coloana vertebrală a industriei italiene. Acestea alcătuiesc împreună un
sector al industriei producătoare adesea concentrat pe exporturi pe piețe de nișă și de produse de
lux, adică pe de o parte mai puțin capabil de competitivitate în ce privește cantitatea, dar pe de
altă parte mai capabil să facă față cu produse de calitate net superioară concurenței venite din
partea Chinei și economiilor emergente asiatice și bazate pe costul redus al forței de muncă.
Țara era în 2009 al șaptelea cel mai mare exportator din lume. Cele mai strânse legături
comerciale ale Italiei sunt cu celelalte țări ale Uniunii Europene, cu care efectuează circa 59%
din comerț. În cadrul UE, cei mai mari parteneri comerciali sunt Germania (12,9%), Franța
(11,4%) și Spania (7,4%). Turismul este și el unul dintre cele mai profitabile și mai rapid
crescătoare sectoare ale economiei naționale: cu 47,7 milioane de turiști sosiți din întreaga lume,
și cu venituri estimate la 43,9 miliarde de dolari în 2013, Italia a fost a cincea cea mai vizitată
țară din lume și a șasea ca venituri din turism
Italia a fost însă lovită puternic de recesiunea de la sfârșitul primului deceniu al secolului al
XXI-lea și de criza datoriilor suverane care a urmat, ceea ce i-a exacerbat problemele structurale.
După o creștere puternică de 5–6% pe an din anii 1950 până în anii 1970, și o încetinire
progresivă în anii 1980-90, țara a stagnat practic în anii 2000. Eforturile politice de revitalizare a
creșterii cu investiții masive de stat au produs o gravă creștere a datoriei publice, care în 2014 se
ridica la peste 135% din PIB, a doua din UE după cea a Greciei (174%). Cu toate acestea, cea
mai mare parte din datoria publică a Italiei aparține unor entități private, o diferență majoră față
de situația Greciei, iar nivelul datoriilor personale este mult mai scăzut față de media OCDE.
Principalul factor de slăbiciune socio-economică este o divizare mare între nord și sud. Ea se
poate observa prin uriașa diferență între veniturile statistice înregistrate la nivelul comunelor din
nord și cele din comunele din sud.
În plus, Italia are nevoie să-și importe circa 80% din necesarul de energie. Mai mult, după
Indicele Libertății Economice, țara se clasează abia pe locul 86 în lume[ din cauza birocrației
ineficiente a statului, a protecției scăzute a drepturilor de proprietate, a nivelului ridicat de
corupție, a taxelor ridicate și cheltuielilor publice care reprezintă jumătate din PIB-ul țării. Crima
organizată ar reprezenta venituri de circa 90 de miliarde de euro și 7% din PIB-ul Italiei.

Comerțul exterior
Investițiile străine directe (ISD) în Italia au fost de 30,5 miliarde de dolari în 2009, față de 17
miliarde de dolari în 2008
Comerţul Italiei Economia Italiei este puternic orientată spre comerțul exterior, atât ca
dependență față de materiile prime din afara țării, cât și pentru exportul produselor proprii ca
sursă a creșterii economice, comerțul internațional contribuind cu 29% la PIB, mai mult decât
Franța sau Anglia. Exporturile în primul trimestru al anului 2014 au crescut cu 0,8%, cu toate că
la nivel mondial comerțul a înregistat o scădere. Exporturile pe piețele din Germania, SUA și
Asia de Est au fost cele mai favorabile. În schimb importurile au înregistrat o creștere mai
modestă, doar 0,3% în primul trimestru al anului 2014. Principalii parteneri ai Italiei din zona
UE în schimburile comerciale totale conform ultimelor statistici pentru anul 2013 sunt:
Germania cu 23,1% din total exporturi (48.425 mil. euro ) și 26,6% din total importuri (52.955
mil. euro), Franța cu 20,2% din total exporturi (42.226 mil.euro) și 15,2% din total importuri
(30.332 mil.euro), Regatul Unit cu 9,4% din total exporturi (19.592 mil. euro) și 4,8% din total
importuri (9.570 mil. euro), Spania cu 8,2% din total exporturi (17.150 mil. euro ) și 8,1% din
total importuri (16.176 mil. euro). În 2013 comerțul bunurilor italiene a înregistrat o valoare
constantă (-0,1%) în timp ce serviciile au înregistrat o creștere (+1,4). Excedentul comercial s-a
bucurat de o creștere substantială, de la 9,9 miliarde euro la 30,4 miliarde euro, fiind cea mai
mare valoare înregistrată în ultimul deceniu. Astfel, în 2013 Italia s-a situat pe locul 11 la nivel
mondial în exportul de mărfuri, cu o valoare totală de 389,8 miliarde euro, iar în 2014 se așteaptă
înregistrarea unui record. Un alt factor pozitiv a fost acela că în 2013 Italia a recuperat cote de
piață, această dinamică fiind dezvoltată în ciuda schimburilor nefavorabile și a limitărilor de
acces la creditele de export. La nivelul anului 2013 comerţul total al Italiei a înregistrat valoarea
de 749,304 miliarde euro, din care 389,854 miliarde euro la export și 359,450 miliarde euro la 6
import, cu un sold de 30,4%. Raportând valorile la anul 2012, in care exportul a fost de 390,2
miliarde euro rezulta o scadere de -0,1%, iar in ceea ce privește importurile, acestea au atins
valoarea de 380,3 miliarde de euro, mai reduse cu 5,5%.

Exporturile Italiei
Totalul exporturilor de bunuri și servicii italiene în 2013 a fost estimat la valoarea de 389,85
miliarde de euro. În același timp, valoarea exporturilor nete a cunoscut o creștere majoră,
ajungând la 30 de miliarde euro. Performanțe deosebite s-au înregistrat cu țările din Orientul
Mijlociu, Africa de Nord, SUA și Asia, iar sectoarele în care s-au înregistrat creșteri economice
au fost: industria farmaceutică, pielărie, mobilier și metalurgie. Luând în considerare datele la
nivel regional, se observă date diferențiate pentru anul 2013. În al IV-lea trimestru al anului
2013, față de trimestrul III, comerțul bunurilor pe piața străină se află în scădere, raportat la
regiunile din nord-vestul taliei (-1,0%), nord-est și centrală (ambele înregistrând -0,6%), în timp
ce regiunile din sudul Italiei și cele insulare cunosc o relevantă expansiune (+ 4,1%). Regiunile
ce contribuie la frânarea expansiunii exportului național italian în 2013 sunt: Sicilia (-14,8%),
Toscana (-3,6%), Sardinia (-15,5%), Puglia (-10,4%) și Liguria (-6,2%), în timp ce regiunile
italiene cu contribuție pozitivă în ceea ce privește expansiunea exportului sunt: Piemont (+3,8%),
Veneto (+2,8%), Emilia-Romagna (+2,6%) și Marche (+12,3). Provinciile cu o semnificativă
contribuție și susținere a comerțului pe piața externă, în 2013, sunt: Roma,Torino, Ascoli Piceno,
Latina, Firenze, Siracusa, Arezzo, Taranto, Milano și Cagliari. În Italia exportul este complet
liberalizat, cu excepţia unor reglementări privitoare la comerţul cu armament, produse
stupefiante şi unele produse de înaltă tehnologie. Italia este al 11- lea exportator mondial.
Exporturile cele mai importante, pe sectoare, provin de la autoturisme (Fiat, Ducati), în special
cele de lux (Ferrari, Maserati, Lamborghini), energie (Eni, Enel, Edison), electrodomestice
(Candy si Indesit), moda (Armani, Valentino, Versace, Dolce & Gabana, Roberto Cavalli, Prada,
Paul & Shark, Beneton, Sisley etc.), produse alimentare și băuturi (Barilla, Martini, Campari).

Importurile Italiei
În 2013 totalul importului italian a atins valoarea de 359,5 miliarde euro, în scădere față de
anul 2012 când s-a înregistrat un total de 380,3 miliarde euro, cu o valoare a soldului de -5,5%.
Principalii furnizori de mărfuri ai Italiei, în 2013, au fost: Germania, Franța, S.U.A., Elvetia,
Spania, Rusia, China, Belgia și Turcia. Lista principalelor produse/grupe de produse importate
de Italia: metale de bază și produse din metale, exclusiv mașini și instalații, petrol brut, substanțe
și produse chimice, autovehicule, mașini și aparate neclasificate în altă parte, produse textile,
articole de îmbrăcăminte, piei și accesorii, calculatoare, aparate electronice și optice, gaze
naturale şi articole din cauciuc, mase plastice şi alte produse obţinute din prelucrarea mineralelor
nemetalice.
Inflatia
Italia deţine un sector manufacturier de dimensiuni relativ mari, specializat mai ales în
pielărie, textile, utilajele şi produse metalurgice. În anul 2013 acest sector a atins o valoare totală
de 373.504 milioane euro, cu diferentă mică față de anul 2012 unde a înregistrat o valoare de
373.595 milioane euro. Principalele produse exportate sunt cele metalurgice, utilajele și
mijloacele de transport, aparatură electrocasnică produse agroalimentare (cunoscutul brand de
ţară „Made in Italy”). În raport cu celelalte ţări ale UE, Italia este specializată cu predilecţie în
sectoarele de joasă şi medie tehnologie. Este ţara cu cel mai mare număr de întreprinderi
(societăţi) din UE: 3,8 milioane IMM-uri, aproape dublu faţă de cele existente în Germania.
Aceste mici întreprinderi ar putea deveni cei mai importanţi concurenţi în economia globală dacă
ar fi eliminate obstacolele care le frânează încă creşterea şi dacă ar fi folosite mai eficient
structurile existente pentru dezvoltare. Încă de la sfârşitul anilor 90, economia Italiei a cunoscut
un declin continuu, în ceea ce privește PIB-ul economiei italiene în trimestrul II al anului 2014
PIB-ul a înregistrat o scădere cu 0,2% față de trimestrul precedent și cu 0,3% față de trimestrul II
al anului 2013. În primul trimestru al anului 2014 se observă o scădere a PIB-ului cu 0,1% față
de trimestru IV al anului 2013 și cu 0,5% față de primul trimestru al anului 2013. Scăderea se
datorează în special creşterii deficitului balanţei comerciale, încasările cu produsele
manufacturate neputând compensa costurile cu produsele energetice. Deoarece oferă o paletă de
produse pentru export similară celor din anumite ţări cu economie emergentă, Italia este mai
expusă intensificării concurenţei globale. Pentru a raspunde acestor presiuni concurenţiale, o
restructurare a economiei a fost începută încă din anii precedenţi crizei. Scăderea ratei inflației a
continuat în 2014. Indicele de consum la nivel național a scăzut în martie la 0,4% fiind prevăzută
o creștere pânaă la sfârșitul anului de până la 0,6%. Variația valorii ratei de inflație se datorează
în principal scăderii prețurilor la energie de la -2,2% în luna ianuarie la -3,6% în martie, însă în
aprilie rata a cunoscut o ușoară atenuare ajungând la valoarea de -2,6% (cifră
provizorie).Tendința de scădere a inflației s-a extins în primul trimestru al 2014 și în sectorul
alimentar, cu referire atât la sectorul produselor proaspete cât și a bunurilor prelucrate, însă
continuă să mențină rata de creștere relativ puternică (1,5% în martie, cu o scădere la 1,2% în
aprilie). Până la sfârșitul anului 2014 se așteaptă creștere a PIB-ului cu 0,6% în termeni reali,
urmată de o creștere de 1,0 % în 2015 și de 4% în 2016. Rata șomajului va atinge valoarea de
12,7% în 2014, o stabilizare a indicatorului este de așteptat să înceapă în a doua jumătate a
anului. În 2015 se preconizează ca rata șomajului să scadă la 12,4%, și pentru 2016 previziunile
fiind de scădere a indicatorului..

Principalii parteneri de export ai țării sunt Germania, Franța și SUA, iar cei de import sunt
Germania, Franța și China.

Analiza sectorului bancar

Italia are cea mai veche traditie in activitatea bancara dintre toate tarile europene si multe
din tehnicile cheie ale activitatii bancare au fost "inventate" in Italia.

Evolutia sectorului bancar in Italia, in ultimele decenii, a fost diferita de cea urmata de
bancile altor tari.Pana de curand, sistemul bancar italian a functionat pe baza unei legi din 1936,
care a fost votata dupa o serie de falimente bancare. Scopul principal al legii era sa previna alte
falimente ale bancilor. Acest lucru s-a realizat prin impartirea institutiilor financiare in sapte
categorii, pentru care s-au stabilit specializarile bancare.S-a creat astfel, un sistem financiar unic,
a carui organizare reflecta interactiunea a trei factori principali:

- coexistenta institutiilor publice si a celor private;

- distinctia dintre banci si alte institutii financiare;

- codificarea relatiilor dintre diferite sectoare.

Multe dintre bancile sectorului public nu aveau ca scop realizarea de profit, ci acordarea
de asistenta financiara si realizarea de acte de caritate, pe plan local. Existau mecanisme
complexe ce permiteau diferitelor tipuri de institutii financiare sa colaboreze, fara a fi
concurente. Bancile de economii erau, in mod deosebit, limitate la anumite tipuri de operatiuni.

O lege recenta a schimbat complet acest sistem.Scopul principal al acestei legi este sa
permita institutiilor financiare de stat sa-si schimbe forma legala si sa devina companii de
imvestitii in domeniul titlurilor de valoare. Alte tendinte structurale ale industriei financiare
italiene, demne de remarcat, sunt:
 ð eliminarea diferentei, prin lege, dintre tipurile de banci;

ð acordarea dreptului bancilor din sectorul public de a intra pe pietele de capital;

ð favorizarea fuziunilor intre banci;

ð privatizarea bancilor de stat;

ð posibilitatea expansiunii bancilor, pe tot teritoriul Italiei;

ð permisiunea acordata bancilor de a opera si in alte sectoare financiare.

Evolutia sistemului bancar italian demonstreaza o tendinta de transformare a marilor

banci in conglomerate financiare (asemanatoare celor britanice) si mai putin in banci universale
(ca in cazul bancilor germane).

SANPAOLO IMI BANK - ITALIA

Grupul SANPAOLO IMI este una dintre principalele entitati financiar-bancare italiene,
având o acoperire teritoriala si o capacitate distributiva semnificativa, care îi permite sa
deserveasca atât piata retail cât si piata companiilor.Grupul are peste opt milioane de clienti, ceea
ce îi asigura o pozitie dominanta din punct de vedere comercial.Dimensiunile actuale ale
Grupului SANPAOLO IMI au fost atinse în urma unui proces de crestere interna, dar si în urma
unor fuziuni cu alte entitati financiar-bancare din Italia.

Misiunea grupului este de a desfasura activitati financiare si de împrumut, oferind servicii

de excelenta însotite de management prudent al resurselor populatiei si un angajament de
implicare în sustinerea continua a dezvoltarii sistemului antreprenorial, cu scopul de a contribui
la cresterea economica globala a tarilor în care este prezent.

Profilul operativ

SANPAOLO IMI GROUP are o pozitie de anvergura pe piata financiara italiana, fiind
unul dintre cele mai importante grupuri bancare italiene.Specializarea Grupului în domenii cum
sunt Corporate Banking, Investment Banking sau serviciile financiare pentru clientela retail, se
traduce în cote de piata semnificative.Este lider pe piata italiana în sectorul serviciilor financiare
oferite clientelei datorita fortei de vânzare a propriilor canale distributive (Banca Fideuram si
Banca Sanpaolo Invest).

SANPAOLO IMI poate conta pe mai mult de 4.300 promotori financiari si 200 de locatii
distincte. SANPAOLO IMI deserveste numai în Italia peste 7 milioane de clienti retail, printr-o
retea care depaseste 3.200 de sucursale (peste 10 la suta din piata) în domeniul Corporate
Banking, SANPAOLO IMI opereaza cu o structura teritoriala dedicata si cu specialisti cu
experienta în gestionarea creditului.

Activitatile de Investment Banking ale Grupului sunt administrate de Banca IMI, o

atentie deosebita fiind acordata consultantei din domeniul Corporate Finance, precum si
activitatilor de trading.

Activitatile de finantare si asistenta acordata operatorilor publici si în special finantarii

investitiilor în infrastructura sunt derulate prin Banca OPI.
 Activitatile de Private Equity si de gestionare a fondurilor închise sunt desfasurate
prin SANPAOLO IMI Pivate Equity.

Sanpaolo Vita, societatea de asigurari a grupului, este unul dintre liderii indiscutabili
între societatile de asigurari bancare italiene.

Activitatile de leasing derulate de Grupul SANPAOLO IMI sunt gestionate prin

Sanpaolo Leasing.

Profil International SANPAOLO IMI GROUP

Dimensiunile actuale ale Grupului SANPAOLO IMI se reflecta într-un numar de 3.205
sucursale si filiale functionale în Italia, ceea ce asigura o prezenta în aproape toate regiunile
acesteia. Aceasta structura reprezinta business-ul SANPAOLO IMI, fiind organizata dupa un
model inovativ care combina o structura operativa cu o prezenta la nivel local modulara ce
asigura o mai buna adaptare la exigentele clientelei zonale. Pe piata internationala, este prezent
din punct de vedere operativ în mod direct sau indirect în peste 33 de tari. Structura
internationala compusa din 13 sucursale si 19 birouri de reprezentare, precum si din cele peste 95
de sucursale ale Bancilor controlate, asigura o pozitie strategica pe pietele de referinta
din Europa, America, Asia si Africa.Grupul este prezent si pe pietele din Europa Centrala si de
Est, având participatii la Banca Inter-Europa Bank din Ungaria, Banca Kope din Sloveniasi la
SANPAOLO IMI ROMÂNIA.

Clientela Retail

Are de asemenea o serie de servicii de calitate puse la dispozitia clientilor constând în

conturi curente, depozite la termen, carduri de debit Sanpaolo Bank, get money to family,
produse de finantare, produse de angajament, produse de leasing, operatiuni de schimb valutar,
instrumente financiare de acoperire a riscului de dobânda.

Sistemul bugetar al Italiei

Istoria Italiei este probabil cea mai importanta in privinta dezvoltarii culturale si a dezvoltarii
sociale din mediterana.
Senat, o putere judiciara, si una executiva (condusa de un prim ministru). Presedintele
republiciieste ales pe 7 ani de catre parlamentul reunit cu un contingent mic de delegati
regionali.Presedintele nominalizeza prim ministrul, care propune ceilalti ministri (care inainte
erau alesi de presedinte). Consiliul de Ministri (in mod general, dar nu necesar este compus din
membri aiparlamentului) trebuie sa pastreze secretele ambelor camere. Camerele
parlamentului sunt populare si sunt alese in mod direct printr-un sistem mixt majoritar si
proportional. Camera Deputatilor are 630 de membri. In plusul celor 315 membri alesi, Senatul ii
include si pe fostii presedinti si alte diverse persoane, conform prevederilor
constitutionale.Ambele camere sunt alese pentru maxim 5 ani, dar pot fi dizolvate inainte de
expirarea termenului normal.
In bugetul general se trec inclusiv creditele de plati neutilizate si creditele obligatare,
iar in bugetul regional se trec veniturile si cheltuielile ocazionate de efectuarea unor lucrari
publice si de securitate nationala. Bugetul provincial cuprinde cheltuieli pentru agricultura si
actiuni structurale. Bugetul local are in vedere ansamblul cheltuielilor efectuate pentru dezvoltare
tehnologica, transporturi si ajutoare de urgenta. Sistemul judiciar italian este bazat pe Dreptul
roman modificat prin Codul napoleonic si prin ultimele schimbari. Italia are o economie
industrial diversificata, cu un venit pe cap de iocuitor apropriat unor tari ca Franta si Regatul
Unit. Economia capitalista ramane divizata intr-un nord industrial bine dezvoltat, dominat de
companii private si un sud agricultural, cu o rata a somajului de 20%.

In decada trecuta, Italia a urmarit o politica fiscala stransa pentru a indeplini criteriile
Uniunilor economice si monetare, beneficiind de o rata a inflatiei scazuta care i-a permis
alaturarea la Euro de la conceperea sa in 1999. Performanta economica italiana a ramas in urma
partenerilor sai europeni, guvernul actual initiind o serie de reforme pe termen scurt destinate
imbunatatirii competivitatii si a cresterii pe termen lung. S-a miscat incet, totusi, in
implementarea reformelor.
 Bibliografie:

www.monedeeuropene.3x.ro

ro.wikipedia.org

ec.europa.eu

discutii.mfinante.ro

http://www.ziare.com/articole/deficit+bugetar+italia

https://ru.scribd.com/doc/93941091/Resursele-Naturale-Ale-Italiei-1

https://www.bancaditalia.it/ricerca/index.html?com.dotmarketing.htmlpage.langua
ge=102

http://tunisia.opendataforafrica.org/atlas/Italy/topics/Economy/Balance-of-
Payments-Reserves/Total-reserves-minus-gold-current-USdollar

http://data.worldbank.org/indicator/NY.GDP.MKTP.CD?locations=IT