Curentele culturale

I. Cultura cuprinde creaţiile spirituale ale omenirii, operele care au drept scop
cunoaşterea, întelegerea, frumosul. Culturii îi aparţin datinile şi obiceiurile, ştiinţa, filozofila
şi artele.
Literatura este o artă şi face parte din sfera culturii.
Curentele culturale reprezintă ansamblul operelor oamenilor de cultură dintr-o
anumită epocă (filozofi, savanţi, scriitori, artişti, etc.). Printre cele mai importante curente
culturale amintim : umanismul şi iluminismul.
Curentul literar constituie o orientare literară de un anumit tip, care cuprinde scriitori
dintr-o anumită perioadă şi care, în principiu, se revendică de la un manifest estetic, reunind
mai mulţi scriitori apropiaţi ca stil şi vocaţie.
Curentele literare iau naştere în mod obişnuit prin raportare la o situaţie culturală
anterioară (romantismul apare ca o reacţie la clasicismul rigid), sau ca o poziţie faţă de
orientarea estetică (veche).
Între curentele literare apar frecvente interferenţe. Astfel, în opera unor mari scriitori
realişti, ca Balzac si Stendhal, se întâlnesc multe elemente romantice.
În literatura secolului al XX-lea se manifestă o mare varietate de curente, printre care
expresionismul si curentele de avangardă ( dadaism, suprarealism şi constructivism).

II. Curentele culturale :

1. Umanismul: - a apărut în perioada Renaşterii;

- înseamnă în acest context interes faţă de valorile antichităţii greco-romane;
- caracteristici:
∙ admiraţia faţă de antichitate(creaţiile antice devin modele, surse de inspiraţie pentru
scriitorii umanişti);
∙ idealul uman este reprezentat de omul universal(multilateral) – armonios dezvoltat fizic,
cultivat, pasionat iubitor de cunoaştere şi frumos;
∙ armonia dintre om şi natură;
∙ încredere în raţiune, în libertatea, demnitatea şi perfectibilitatea umană( opunându-se
dogmatismului şi fanatismului medieval);
- reprezentanţi: F. Petrarca, G. Boccaccio, L. Ariosto, F. Rabelais, P. Ronsard,
T. Tasso, Th. Morus, Erasmus din Rotterdam, W. Shakespeare, D. Cantemir etc.

2. Iluminismul: - a apărut în secolul al XVIII-lea;

- a influenţat Revoluţia Franceză, care s-a revedicat în mare parte de la
ideile lui Voltaire şi J.J. Rousseau;
- caracteristici:
∙ promovează raţionalismul (accentul cade pe cunoaşterea ştiinţifică);
∙ miscare cu un caracter laic, anticlerical;
∙ urmăreşte combaterea fanatismului şi a dogmelor;
∙ susţine răspândirea culturii prin şcoli şi lucrări de popularizare;
∙ emanciparea poporului prin cultură;
- reprezentanţi: J. Swift, Montesquieu, Voltaire, D.Diderot, J. J. Rousseau,
G. E. Lessing, S. Micu, Gh. Şincai, P. Maior, I. Budai-Deleanu, Dinicu Golescu.

3. Expresionismul: - primul curent cultural modern, apărut înainte şi în timpul primului

război mondial;
 - esenţa doctrinei expresioniste este dată de intensitatea expresiei, de
tendinţa de a da formă trăirii lăuntrice, sentimentelor şi neliniştilor omeneşti dublată de o
covârşitoare aspiraţie spre absolut;
- creaţiile literare, plastice, reflectă criza societăţii în contextul istoric
dat, progresul tehnic şi industrial secondat de alienarea individului care-şi presimte
inutilitatea, agonia marilor imperii, o profundă criză a valorilor morale şi estetice;
- caracteristici:
• nevoia de absolut, aspiraţia spre ideal;
• protestul antiburghez, negarea artei tradiţionale, refuzul modelelor consacrate;
• căutarea ineditului, a originalului, a increatului;
• descătuşarea afectivă, sentimente intense;
• interesul pentru tradiţii, mituri, credinţe străvechi, folosind modelul artei primitive;
• aspiraţia spre o sinteză a culturii;
• tehnica halucinării – trăirea frenetică depăşeşte presiunea limitelor, amalgamarea
realului;
• interesul pentru patologic, fascinaţia morbidului;
• poezia surprinde tragismul condiţiei existenţiale, ia forma strigătului profetic;
tendinţa de spiritualizare a trăirii; lirismul se adânceşte uneori într-o viziune mai
rafinată, de natură cosmică şi metafizică;
• teme şi motive predilecte: tristeţea şi neliniştea metafizică, disperarea, absenţa,
neantul, moartea, dezagregarea eului, natura halucinantă;
categorii estetice explorate: fantasticul, macabrul, grotescul, miticul, magicul;
• imagini poetice vii, stranii, contrastante;
• plasticitatea viziunii poetice;
•limbaj violent, şocant uneori;
- reprezentanţi: Gottfried Bienn, Georg Heym, Georg Kaiser, Georg
Trakl, Franz Werfel, Franz Kafka, Theodor Däubler, Lucian Blaga, Al.Philippide, T. Arghezi,
Adrian Maniu, Vasile Voiculescu.

III. Curentele literare:

1. Clasicismul: - a apărut în Franţa în secolul al XVII-lea;

- caracteristici:
 curent raţionalist, iubitor de echilibru, ordine, armonie şi rigoare;
 interesul acordat naturii umane ( clasicii respectă modelele antichităţii, considerată
epocă de supremă înflorire a artelor);
 frumosul se confundă cu adevărul, esteticul şi eticul;
 este acordat un interes deosebit naturii umane (caracterelor);
 regula celor trei unităţi: timp, spaţiu şi acţiune( durata acţiunii nu depăşeşte 24 de
ore, acţiunea se petrece în acelaşi loc, episoadele se succed urmând un conflict
principal, cu un număr redus de protagonişti);
 puritatea genurilor (clasicii sunt adepţii genurilor şi speciilor literare pure,
condamnând amestecul lor);
 sobrietatea stilului;
- reprezentanţi: N. Boileau, P. Corneille, J. Racine, Molière, La Bruyère, La
Fontaine, C. Negruzzi, Gr. Alexandrescu.

2. Romantismul: - a apărut la începutul secolului al XIX-lea, ca un curent anticlasicist,

respinge orice fel de norme, susţinând libertatea inspiraţiei;
 - caracteristici:
 cultivarea sensibilităţii şi a fanteziei creatoare;
 complexitatea personalităţii umane;
 evaziune în trecut, istorie (Alexandru Lăpuşneanul), vis ( Sărmanul Dionis);
 contemplarea naturii;
 interes pentru folclor;
 personaje din toate mediile sociale;
 eroi excepţionali în împrejurări excepţionale;
 libertatea totală în creaţie;
- reprezentanţi: Novalis, J. L. Tieck, E.T.A. Hoffmann, G.G. Byron, P.B.
Shelly, A. Lamartine, A. de Vigny, V. Hugo, G. Leopardi, A. Puşkin, M.
Lermontov, E. A. Poe, S. Petőfi, A. Mickiewicz, C. Negruzzi, Gr.
Alexandrescu, M. Eminescu.

3. Realismul: - apare la jumătatea secolului al XIX-lea; progresul ştiinţelor naturii îi

îndeamnă pe scriitori să încerce aplicarea, în creaţia literară, a unor metode impuse de
dezvoltarea ştiinţei;
- caracteristici:
 reprezentarea veridică a realităţii;
 obiectivitatea scriitorului;
 personaje tipice în împrejurări tipice (reprezentative pentru o întreagă categorie
umană şi socială);
 observaţie social-psihologică ( omul este prezentat ca produs al mediului în care
trăieşte);
 lipsa idealizării;
 atitudinea critică faţă de societate;
 stil sobru şi impersonal;
- reprezentanţi: Stendhal, H. Balzac, Ch.Dickens, N. Gogol, G. Flaubert,
L.Tolstoi, H. Ibsen, I.L. Caragiale, I. Slavici, L. Rebreanu, G. Calinescu, N.
Filimon.

4. Prelungiri ale clasicismului: sămănătorismul şi poporanismul.

Sămănătorismul: - orientare literară, care îşi are punctul de plecare în programul
revistei ,,Sămănătorul”, apărută la Bucureşti între anii 1901-1910 şi condusă iniţial de Al.
Vlahuţă şi G. Coşbuc, apoi de N. Iorga;
- caracteristici:
 paseismul (tendinţa de întoarcere spre trecut);
 idilismul (preferinţa pentru înfăţişarea pitorească a satului românesc, considerat ca
fiind unicul depozitar al specificului naţional românesc);
 sentimentul dezrădăcinării ( orăşenii trăiesc drama dezrădăcinării deoarece satul
reprezintă conglomeratul a tot ceea ce e bun şi frumos în structura etnică şi socială a
poporului; oraşul modern este un loc al pierzaniei);
 predilecţia pentru scene de violenţă, personaje dominate de instincte;
 interes pentru sat, folclor, natură;
- reprezentanţi: Al. Vlahuţă, George Coşbuc, Duiliu Zamfirescu,
Şt. O. Iosif, O. Goga, Emil Gârleanu, etc.

Poporanismul: - orientare literară constituită la ,,Viaţa românească”, revistă care

apare la Iaşi, începând cu 1 martie 1906, avându-l ca secretar de redacţie pe istoricul şi criticul
literar G. Ibrăileanu;
 - caracteristici:
o simpatie faţă de ţărănime;
o ostilitate faţă de idilism;
o atitudine realist-critică faţă de structurile societăţii contemporane;
o promovarea idealului de luminare a ţărănimii prin răspândirea culturii în
rândurile ei;
o dezaprobarea falsei înfrumuseţări a vieţii;
- reprezentanţi: Jean Bart, Spiridon Popescu, Calistrat Hogaş, M.
Sadoveanu, Gala Galaction, O. Goga, I. Agârbiceanu etc.

5. Naturalismul: - apărut în Franţa pe la mijlocul secolului al XIX-lea (1860-1890), ca o

prelungire a realismului;
- se bazează pe teoria pozitivist-scientistă (Hippolyte Taine şi Claude
Bernard) şi pe opera lui Gustave Flaubert; a fost pusă in practică de Ėmile Zola;
- caracteristici:
 reproducerea cât mai exactă a realităţii, a naturii umane primare,
instinctuale, pe manifestările patologice, pe aspectele crude, brutale, triviale;
 naturalismul radicalizează principiile estetice ale realismului;
 la fel ca şi realismul, se opune romantismului;
 utilizează toate aspectele limbajului;
 considera că mediul socio-cultural exercită o influenţă absolut
covârşitoare în apariţia şi dezvoltarea personalităţii umane;
 studiau elemente umane alcoolici, criminali, sau persoane alterate genetic
de un mediu social viciat;
 naturaliştii utilizau tehnica descrierii detaliate de la predecesorii lor
imediaţi, realiştii;
- reprezentanţi: Ėmile Zola, Guy de Maupassant, Alphonse Daudet,
John Steinbeck, Truman Capote, Eugene O’Neill, I. L. Caragiale, L.
Rebreanu, Barbu Ştefănescu Delavrancea, G. Călinescu etc.

6. Parnasianismul: - constituit in jurul anului 1850 ( Franţa, jumătatea sec. al XIX-lea) şi

promovat de poeţii francezi care s-au detaşat de lirismul romantic, cultivând o poezie rece,
impersonală şi savantă;
- caracteristici:
 afirmă autonomia esteticului (T: Gautier – teoria artei pentru artă);
 dezamăgiţi de societate şi de inutilitatea angajării revoluţionare, poeţii se izolează
de lumea acţiunii;
 se cultivă o poezie picturală, rece, obiectivă, cu structuri savante(lirismul
impersonal);
 se remarcă intelectualismul, erudiţia textelor, recursul la mituri sau peisaje
exotice, contemplarea detaşată sau meditaţia filosofică;
 descrierile de natură surprind pitorescul, puritatea liniilor, transparenţa
culorilor, iar cultul pietrelor preţioase sporeşte impresia lirică şi aspiraţia către
perfecţiune;
 poeţii caută perfecţiunea formală, corectitudinea versurilor, sonorităţile
cuvintelor, rimele rare;
 a cultivat mai ales poezia cu formă fixă (sonet, rondel, gazel, glossa);
 vocabularul preferat este ales, strălucitor, iar stilul se caracterizează prin
rafinament şi eleganţă;
 - reprezentanţi:T. Gautier, Leconte de Lisle, Charles Baudelaire,
Ştefan Petică, Al. Macedonski (majoritatea rondelurilor sale sunt
parnasiene; Ciclul Nopţilor îmbină elementele romantice cu cele
parnasiene), Ion Barbu, Ion Pillat.

7. Simbolismul: - curent literar apărut în Franţa secolului al XIX-lea;

- promova ideea conform căreia valoarea oricărui obiect, fenomen din
lumea înconjurătoare poate fi exprimată şi descifrată cu ajutorul simbolurilor;
- caracteristici:
 respingerea prozaismului ( adică a ceea ce este comun, banal) şi a expresiei
discursive (dezlânate), poezia fiind definită ca arta de a simţi;
 cultivarea simbolului, care să exprime corespondenţele, afinităţile invizibile între
diferitele elemente ale universului ( relaţia natură-om);
 folosirea forţei de sugestie, care sa exprime legăturile dintre lucruri prin intermediul
senzaţiilor coloristice, muzicale, olfactive;
 înclinaţie spre stările sufleteşti nedefinite, predispoziţia pentru reverie, pentru
proiecţia diafană, nedefinită în timp şi spaţiu;
 corespondenţele şi sinestezia (combinarea mai multor tipuri de senzaţii: olfactive,
auditive, vizuale);
 obsesia culorilor ( ex Bacovia: alb, negru, violet, roşu, galben);
 muzicalitatea versurilor, înţeleasă ca o senzaţie interioară şi preferinţa pentru
anumite instrumente muzicale;
 deschidere faţă de inovaţiile formale – cultivarea versului liber;
 preferinţa pentru mediul citadin;
 teme şi motive predilecte: iubirea, condiţia poetului şi a poeziei, nevroza,
melancolia, spleenul, târgul de provincie ca element al izolării, misterul,
singurătatea, evadarea, natura, ploaia, toamna, etc.
- reprezentanţi: Ch. Baudelaire, A. Rimbaud, Mallarmé, Rainer Maria Rilke,
G. Bacovia, I. Minulescu, Al. Macedonski ( unele rondeluri: Rondelul
lucrurilor, Rondelul crinilor, Rondelul rozelor),. Unii poeţi tratează tangenţial
acest curent: Mircea Demetriad, Tudor Arghezi, Traian Demetrescu, Iuliu
Săvescu, Ştefan Petică, Dimitrie Anghel.

8. Tradiţionalismul: - cuprinde totalitatea tendinţelor conservatoare din perioada

interbelică, consolidate în jurul revistei ,,Gândirea” condusă de Nichifor Crainic;
- include sămănătorismul, poporanismul şi gândirismul ( în ceea
ce priveşte gândirismul, caracteristicile acestuia sunt identice cu ale tradiţionalismului);
- caracteristici:
 apărarea românismului;
 conservarea specificului naţional;
 păstrarea ortodoxismului;
 tradiţia este înţeleasă ca o sumă de valori expuse pericolului alterării şi
degradării venite din partea culturii occidentale, mai ales celei franceze;
 trecutul este idealizat şi convertit în mit, mai ales cel de factură rurală,
ajungându-se la un neoromantism desuet, în aceeaşi perioadă cu ascensiunea
avangardei;
 unul dintre aspectele negative ale curentului este reprezentat de absolutizarea
autohtonismului spiritualizat, a ortodoxismului şi primitivismului rural, dintr-o
perspectivă etnicistă ce devine criteriu unic de apreciere a operei de artă;
 - reprezentanţi: L. Blaga, Mateiu Caragiale, Ion Pillat, V.
Voiculescu, T. Arghezi, T. Vianu, Al, Philippide.

9. Modernismul: - orice curent literar este modern faţă de cel anterior, prin însuşi
caracterul de noutate pe care îl are ( Renaşterea faţă de Evul Mediu, romantismul faţă de
clasicism, simbolismul faţă de romantism etc.);
- apare în jurul primului război mondial şi în multe studii de
specialitate se suprapune avangardei;
- temelia pe care s-a ridicat curentul este susţinută de ideile definitorii
ale epocii:a) psihanaliza lui Freud;
b) teoria relativităţii a lui A. Einstein;
c) gândirea lui Fr. Nietzsche ( ,,Dumnezeu a murit”);
- este totodată un curent cultural, manifestat în artele plastice prin
lucrările lui Edvad Munch şi Pablo Picasso;
- principiul de bază: ,,Singurul lucru permanent este schimbarea”
(William Fleming);
- modernismul cuprinde trei etape: avangarda, modernismul
lovinescian si neomodernismul.
Avangarda corespunde unei crize a valorilor, a căutării identităţilor, a
sensului literaturii; ea se construieşte pe fondul negării şi distrugerii, caracterizată fiind de o
eternă stare de furie şi exasperare.
Caracteristici:
 cultivă spiritul de rebeliune, agresiunea, nihilismul, scandalul;
 permanentă căutare a unei formule artistice;
 caracter eterogen, insurecţional, extremist, anticonformist, antiacademizant,
antiburghez, anticonvenţional;
 îndrăzneală, libertate absolută, anarhism;
 nu este reprezentata de opere literare prestigioase, totuşi conferă literaturii un
spirit nou mergându-se până la incoerenţa ideatică şi expresivă, discontinuităţi
verbale şi psihice, ostentaţia expresiei total neinteligibile, trecând prin parodic
(Urmuz) spre absurd şi grotesc (E. Ionescu);
 curentele avangardiste sunt: DADAISMUL (1916, Zürich, Tristan Tzara),
CONSTRUCTIVISMUL ( 1924, Ion Vinea), SUPRAREALISMUL (1924, André
Bréton). Adepţi ai suprarealismului în literatura română sunt: Gherasim Luca, Gellu
Naum, Virgil Teodorescu, Geo Bogza, Ilarie Voronca, Urmuz, Miron Radu
Paraschivescu, Aurel Branga, grupaţi în jurul revistei ,,Alge”.
Modernismul lovinescian estompează decalajul dintre literatura română şi cea
occidentală, valorificând o parte din ideile momentului anterior. Reprezentanţi:
Ion Barbu, T. Arghezi, Anton Holban, Camil Petrescu etc.
Neomodernismul: - marchează perioada imediat următoare celui de-al doilea
război mondial;
- reuneşte trei grupări literare: poeţii de la revista
,,Albatros”, cei grupaţi în ,,Cercul literar de la Sibiu” şi noul val suprarealist;
- caracteristici:
 poezia revine la specificul său, încercând reînnodarea legăturilor cu modernismul
interbelic;
 promovarea liricii abstracte, realizate uneori în forme ermetizante, pentru a
eluda cenzura;
 tendinţa de asimilare a epicului către liric (cultivare baladei);
 erotismul feminist, hipersensibil;
  tonul parodic, alteori ludic;
 mimarea temelor rurale;
 eliminarea retorismului ideologic;
- reprezentanţi: Emil Botta, Ion Caraion, Ştefan Augustin
Doinaş, Nichita Stănescu, Marin Sorescu, Leonid Dimov, etc.

10. Postmodernismul: - apare în jurul anului 1980;

- caracteristici:
 - se cultivă în general genul scurt, oglindă a unei realităţi cotidine apăsătoare,
lipsită de orizont, hiperrealismul, dar şi ficţiunea, imaginarul;
 desolemnizarea discursului (alternarea de registru şi tonuri narative,
documentarismul, jocul convenţiilor naratoriale, fantezia explozivă, metatextualitatea);
 cuprinderea diversităţii realului - literatura ajunge sa includă şi genurile
nonficţionale (jurnal, corespondenţă, etc) şi cele noncanonice (literatura
minorităţilor, cea feministă etc.);
 valorificara prozaismului;
 refuzul stilului înalt, ermetic şi impersonal;
 valorificarea stilurilor poetice consacrate, prin ironie, parafrază şi parodie;
 practicarea unei poetici a concretului şi banalului;
 receptivitate faţă de livresc.
- reprezentanţi: Nichita Stănescu, Marin Sorescu, Mircea Cărtărescu,
Mircea Horia Simionescu, Radu Petrescu, Mircea Nedelciu, Cristian
Teodorescu, Constantin Stan, Ion Stratan, Ion Bogdan Lefter, Alexandru
Muşina, Adriana Babeţi, Mircea Mihăieş etc.