DREPT PROCESUAL PENAL

- partea specială -

Lect.univ.dr. Bogdan MICU

 DREPT PROCESUAL PENAL
CUPRINS
Lect.univ.dr. Bogdan MICU

Unitatea de învăţare nr. I

URMĂRIREA PENALĂ
1. Consideraţii preliminare
2. Competenţa organelor de urmărire penală şi a organelor de constatare
3. Supravegherea exercitată de procuror în activitatea de urmărire penală
4. Sesizarea organelor de urmărire penală
5. Actele premergătoare
6. Începerea urmăririi penale
7. Efectuarea urmăririi penale
8. Suspendarea urmăririi penale (art. 239-241 C.pr.pen.)
9. Netrimiterea în judecată
10. Procedura prezentării materialului de urmărire penală
11. Terminarea urmăririi penale
12. Trimiterea în judecată
13. Reluarea urmăririi penale
14. Plângerea împotriva actelor şi măsurilor de urmărire penală

Unitatea de învăţare nr. II

DISPOZIŢII GENERALE PRIVIND FAZA DE JUDECATĂ.
JUDECATA ÎN PRIMĂ INSTANŢĂ
1. Consideraţii preliminare
2. Dispoziţii generale privind pregătirea şedinţei de judecată
3. Dispoziţii generale privind desfăşurarea şedinţei de judecată
4. Dispoziţii generale privind soluţionarea cauzei
5. Judecata în primă instanţă

Unitatea de învăţare nr. III

JUDECATA ÎN CĂILE ORDINARE DE ATAC
1. Consideraţii preliminare
2. Apelul
3. Recursul

2
Unitatea de învăţare nr. IV
CĂILE EXTRAORDINARE DE ATAC
1. Consideraţii preliminare
2. Contestaţia în anulare
3. Revizuirea
4. Recursul în interesul legii

Unitatea de învăţare nr. V

EXECUTAREA HOTĂRÂRIILOR PENALE
1. Consideraţii preliminare
2. Momentele la care hotărârile judecătoreşti penale rămân definitive
3. Punerea în executare a pedepselor principale
4. Punerea în executare a pedepselor complementare
5. Punerea în executare a măsurilor de siguranţă
6. Punerea în executare a dispoziţiilor privind înlocuirea răspunderii penale şi a
celor prin care s-au aplicat sancţiunile prevăzute în art. 181 C.pen.
7. Punerea în executare a amenzii judiciare şi a cheltuielilor judiciare avansate
de stat
8. Punerea în executare a dispoziţiilor civile din hotărâre
9. Schimbări în executarea unor hotărâri
10. Amânarea executării pedepsei închisorii sau a detenţiunii pe viaţă
11. Întreruperea executării pedepsei închisorii sau a detenţiunii pe viaţă
12. Dispoziţii comune privind procedura la instanţa de executare şi
contestaţia la executare

Unitatea de învăţare nr. VI

PROCEDURI SPECIALE
1. Noţiune. Clasificare.
2. Urmărirea şi judecarea unor infracţiuni flagrante
3. Procedura în cauzele cu infractori minori
4. Procedura reabilitării judecătoreşti
5. Procedura de reparare a pagubei materiale sau a daunei morale în
cazul condamnării pe nedrept sau al privării ori restrângerii de libertate în
mod nelegal
6. Procedura în caz de dispariţie a înscrisurilor oficiale
7. Procedura privind tragerea la răspundere penală a persoanei juridice

3
 OBIECTIVELE CURSULUI. CRITERIILE DE EVALUARE A
CUNOŞTINŢELOR

§1 Obiectivele cursului
Suportul de curs se adresează studenţilor Universităţii Nicolae Titulescu,
anul IV învăţământ la distanţă, având ca finalitate explicarea instituţiilor Dreptului
procesual penal-partea specială.
Lucrarea este concepută în vederea tratării aspectelor fundamentale ale
părţii speciale a Dreptului procesual penal, astfel încât studenţii să aibă
posibilitatea de a-şi însuşi noţiunile şi termenii de specialitate din cadrul acestei
discipline universitare. La elaborarea cursului a fost avut în vedere Codul de
procedură penală din 1969, cu actualizările şi completările legislative la zi. De
asemenea, în considerarea caracterului de uniformizare a practicii judiciare în
materie, au fost prezentate deciziile Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Secţii
Unite, cu relevanţă în ceea ce priveşte instituţiile Părţii speciale a Codului de
procedură penală.
Cursul de faţă are ca obiective:
1. Să analizeze instituţiile fundamentale ale Dreptului procesual penal,
partea specială şi conexiunile existente între aceste instituţii;
2. Să transmită studenţilor informaţiile necesare pentru interpretarea şi
aplicarea corectă a legii procesual penale;
3. Să transmită în mod clar studenţilor cunoştinţele de Drept procesual
penal, partea specială, care să le permită acestora să devină specialişti în
domeniul juridic.
Conform fişei disciplinei, competenţele specifice acesteia sunt următoarele:
1. Competenţe de cunoaştere şi înţelegere
 cunoaşterea din punct de vedere ştiinţific a conţinutului normelor
procesual penale, precum şi a jurisprudenţei referitoare la aplicarea
acestora
 înţelegerea instituţiilor Părţii speciale a Dreptului procesual penal
 însuşirea unui mod de gândire logico-juridic corect
 înţelegerea corelaţiilor existente între normele Părţii speciale şi cele ale
Părţii generale
2. Competenţe de explicare şi interpretare (explicarea şi interpretarea
unor idei, proiecte, procese, precum şi a conţinuturilor teoretice şi practice ale
disciplinei)
 explicarea instituţiilor Părţii speciale a Dreptului procesual penal
 explicarea şi interpretarea normelor procesual penale
 explicarea corelaţiilor între Partea specială a Dreptului procesual penal şi
instituţiile cuprinse în Partea generală a Dreptului procesual penal
 explicarea şi înţelegerea soluţiilor pentru problemele apărute în practică
 interpretarea corectă a normelor procesual penale.

4
 3. Competenţe instrumental – aplicative (proiectarea, conducerea şi
evaluarea activităţilor practice specifice; utilizarea unor metode, tehnici şi
instrumente de investigare şi aplicare)
 analiza evoluţiei legislaţiei şi a jurisprudenţei în materie
 aspecte de drept comparat
 soluţionarea unor speţe prin folosirea cunoştinţelor acumulate
4. Competenţe atitudinale (manifestarea unei atitudini pozitive şi
responsabile faţă de domeniul ştiinţific / cultivarea unui mediu ştiinţific centrat pe
valori şi relaţii democratice / promovarea unui sistem de valori culturale, morale şi
civice / valorificarea optimă şi creativă a propriului potenţial în activităţile ştiinţifice
/ implicarea în dezvoltarea instituţională şi în promovarea inovaţiilor ştiinţifice /
angajarea în relaţii de parteneriat cu alte persoane – instituţii cu responsabilităţi
similare / participarea la propria dezvoltare profesionala)
 formarea unei atitudini pozitive faţă de ştiinţa dreptului procesual penal
 dezvoltarea abilităţilor de gândire juridico-penală
 incitarea pentru o abordare multidisciplinară a instituţiilor Dreptului
procesual penal, partea specială
 obişnuinţa de a interpreta corect normele procesual penale şi aplicarea
sistematică a acestora
Însuşirea temeinică a disciplinei Drept procesual penal, partea specială
presupune, pe lângă activităţile didactice programate, un efort consistent din
partea studenţilor în ceea ce priveşte studiul individual pe baza bibliografiei
recomandate în suportul de curs. De asemenea, fiecare student are obligaţia
întocmirii a două referate (un referat în semestrul I şi un referat în semestrul al II-
lea), având ca obiect de studiu instituţii ale Dreptului procesual penal, partea
specială. Tema referatului va fi stabilită pentru fiecare student de către titularul
disciplinei. Referatul trebuie să conţină elemente de originalitate şi nu poate avea
mai puţin de 10 pagini şi mai mult de 20.

§2 Evaluarea cunoştinţelor
La stabilirea notei finale se iau în considerare răspunsurile la examen (80%)
şi activitatea de redactare a referatelor (20%).
Examinarea orală în cadrul examenului va fi structurată în 2 subiecte
teoretice.
Cerinţe minime pentru nota 5: studentul trebuie să dovedească însuşirea
unui minim de cunoştinţe.
Cerinţe minime pentru nota 10: studentul trebuie să obţină un punctaj maxim
la lucrarea scrisă de examen şi la referatele din timpul semestrului.

5
Unitatea de învăţare nr. I
URMĂRIREA PENALĂ

Cuprins:
1. Consideraţii preliminare;
2. Competenţa organelor de urmărire penală şi a organelor de constatare;
3. Supravegherea exercitată de procuror în activitatea de urmărire penală;
4. Sesizarea organelor de urmărire penală;
5. Actele premergătoare;
6. Începerea urmăririi penale;
7. Efectuarea urmăririi penale
8. Suspendarea urmăririi penale (art. 239-241 C.pr.pen.);
9. Netrimiterea în judecată;
10. Procedura prezentării materialului de urmărire penală;
11. Terminarea urmăririi penale;
12. Trimiterea în judecată;
13. Reluarea urmăririi penale;
14. Plângerea împotriva actelor şi măsurilor de urmărire penală.

Obiectivele unităţii de învăţare

După studiul acestei unităţi de învăţare veţi reuşi sǎ caracterizaţi: obiectul
urmăririi penale, limitele urmăririi penale, trăsăturile caracteristice urmăririi
penale, organele de urmărire penală, actele organelor de urmărire penală,
competenţa organelor de cercetare ale poliţiei judiciare, competenţa organelor
de cercetare penală speciale, competenţa procurorului în efectuarea urmăririi
penale, competenţa organelor de constatare, modalităţi de exercitare a
supravegherii, plângerea, denunţul, sesizarea din oficiu, moduri speciale de
sesizare a organelor de urmărire penală, organele competente să efectueze
acte premergătoare, actele premergătoare efectuate de investigatorii sub
acoperire, efectuarea urmăririi penale faţă de învinuit, punerea în mişcare a
acţiunii penale, efectuarea urmăririi penale faţă de inculpat, încetarea urmăririi
penale, scoaterea de sub urmărire penală, clasarea, terminarea urmăririi penale
fără acţiune penală pusă în mişcare, terminarea urmăririi penale cu acţiunea
penală pusă în mişcare, verificarea lucrărilor urmăririi penale, rezolvarea
cauzelor de către procuror, reluarea urmăririi penale după suspendare, reluarea
în caz de restituire a cauzei de către instanţa de judecată, reluarea în caz de
redeschidere a urmăririi penale, plângerea împotriva măsurilor şi actelor de
urmărire penală ale organelor de cercetare penală, plângerea împotriva
măsurilor şi actelor procurorului, plângerea în faţa instanţei împotriva rezoluţiilor

6
 sau a ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată ori a dispoziţiei de
netrimitere în judecată cuprinsă în rechizitoriu.

§1 Consideraţii preliminare

1.1.
 Urmărirea penală are ca obiect strângerea probelor
Obiectul urmăririi necesare cu privire la existenţa infracţiunilor, la identificarea
penale făptuitorilor şi la stabilirea răspunderii acestora, pentru a se
constata dacă este sau nu cazul să se dispună trimiterea în
judecată (art. 200 C.pr.pen.)
 Strângerea probelor: atât operaţia de adunare a
probelor, cât şi operaţia de examinare şi evaluare a lor,
pentru a se constata dacă sunt sau nu temeiuri suficiente
pentru a se putea trimite cauza în faza de judecată
 Existenţa infracţiunilor: legea are în vedere orice
infracţiune, indiferent de faza în care a ajuns aceasta -
infracţiune consumată sau tentativă
 Identificarea făptuitorului: aflarea datelor necesare
cunoaşterii făptuitorilor (autori, instigatori, complici), atât
în privinţa persoanei lor fizice, cât şi cu privire la
identitate
 Stabilirea răspunderii făptuitorilor: materialul probator
trebuie să elucideze aspectele legate de materialitatea
faptelor, de vinovăţia făptuitorului şi de existenţa unor
temeiuri în baza cărora acesta să poată fi tras la
răspundere penală pentru fapta săvârşită
 Identificarea persoanei vătămate
 Soluţionarea acţiunii civile
 În vederea realizării obiectului urmăririi penale organele de
urmărire penală pot lua anumite măsuri în vederea bunei
desfăşurări a procesului (reţinerea, obligarea de a nu părăsi
localitatea, aplicarea unui sechestru asigurător etc.); acestea
îşi concretizează activitatea în acte de urmărire penală, care
pot fi acte procesuale sau de dispoziţie şi acte procedurale
prin care sunt aduse la îndeplinire dispoziţiile cuprinse în
actele procesuale.

7
 1.2.
 Sub aspectul desfăşurării în timp, urmărirea penală se
Limitele urmăririi situează între două limite, o limită iniţială şi o limită finală;
penale  Limita iniţială, începerea urmăririi penale, marchează
începutul raporturilor juridice procesuale între subiecţii ce
participă la rezolvarea cauzei penale, ea corespunzând cu
declanşarea procesului penal;
 Actele de începere a urmăririi penale
 Proces-verbal (când organul de cercetare penală se
sesizează din oficiu)
 Rezoluţie (când organul de cercetare penală este
sesizat printr-o plângere sau printr-un denunţ)
 Ordonanţă (în ipoteza în care procurorul, învestit cu
soluţionarea unui conflict de competenţă apărut între
organele de cercetare penală, consideră că sunt date şi
informaţii suficiente pentru a dispune declanşarea
procedurii judiciare)
 Limita finală constă în trimiterea sau netrimiterea în
judecată
 Trimiterea în judecată
 Rechizitoriul redactat de procuror;
 Netrimiterea în judecată
 Scoaterea de sub urmărire penală (ordonanţă, rezoluţie
sau rechizitoriu);
 Încetarea urmăririi penale (ordonanţă, rezoluţie sau
rechizitoriu);
 Clasarea (ordonanţă).

1.3.
 Trăsăturile caracteristice urmăririi penale sunt
Trăsăturile următoarele: lipsa de publicitate a urmăririi penale,
caracteristice urmăririi caracterul necontradictoriu al urmăririi penale, caracterul
penale preponderent al formei scrise şi subordonarea ierarhică în
efectuarea actelor de urmărire penală;
 Lipsa de publicitate
 Trăsătură diametral opusă faţă de publicitatea specifică
judecăţii;
 Urmărirea penală îşi poate realiza obiectul numai în
măsura în care este lipsită de publicitatea specifică
judecăţii, întrucât dacă s-ar desfăşura în mod public ar
putea exista riscul ca învinuitul sau inculpatul ori celelalte
părţi, să denatureze probele şi, în final, să îngreuneze
aflarea adevărului;

8
  Urmărirea penală nu este secretă (spre exemplu, în
situaţia efectuării unei percheziţii pot participa părţile,
martorii asistenţi, apărătorii părţilor etc.);
 Caracterul necontradictoriu al urmăririi penale
 Sistemul procesual penal român este un sistem
contradictorial, deoarece în desfăşurarea lui apar şi se
dezvoltă două acţiuni paralele, dar contradictorii: acţiunea
de tragere la răspundere penală şi acţiunea opusă de
apărare împotriva acesteia.
 Caracterul necontradictoriu al urmăririi penale este
rezultatul lipsei de publicitate a urmăririi penale; organul de
urmărire penală administrează probele fără a le pune în
discuţia părţilor existente în cauză;
 Există momente în care contradictorialitatea apare şi în
faza urmăririi (spre exemplu, în situaţia confruntării);
 Caracterul preponderent al formei scrise
 Părţile nu pot acţiona oral în faţa organelor de urmărire
penală, ci numai în scris, prin formularea de cereri sau
memorii scrise;
 Forma preponderent scrisă a urmăririi nu exclude însă,
folosirea limbajului oral ca mijloc de comunicare între
participanţii la cauza penală;
 Subordonarea ierarhică în efectuarea actelor de
urmărire penală
 Dispoziţiile organelor superioare devin obligatorii pentru
cei ce li se subordonează; procurorul are printre atribuţiile
sale, menţionate de Legea nr. 304/2004 privind
organizarea judiciară, şi pe aceea de supraveghere a
activităţii de cercetare penală efectuată de poliţie şi de
alte organe de cercetare penală;
 Dispoziţiile date de procuror sunt obligatorii pentru
organul de cercetare penală.

1.4.
 Activitatea de urmărire penală se desfăşoară de către
Organele de urmărire
procurori şi de către organele de cercetare penală (art. 201
penală
alin. 1 C.pr.pen.)
 Organele de cercetare penală
 Organele de cercetare ale poliţiei judiciare (lucrători
specializaţi din ministerul administraţiei şi internelor,
desemnaţi nominal de ministrul administraţiei şi internelor, cu
avizul conform al procurorului de pe lângă înalta curte de
casaţie şi justiţie);
 Organele de cercetare penală speciale (art. 208
C.pr.pen.)

9
 o Ofiţerii anume desemnaţi de către comandanţii unităţilor
militare, corp aparte şi similare, precum şi de către
comandanţii acestor unităţi;
o Ofiţerii anume desemnaţi de către şefii comenduirilor de
garnizoană, precum şi de şefii comenduirilor de
garnizoană;
o Ofiţerii anume desemnaţi de către comandanţii
centrelor militare, precum şi de către comandanţii
centrelor militare;
o Ofiţerii poliţiei de frontieră, anume desemnaţi pentru
infracţiunile de frontieră;
o Căpitanii porturilor.

1.5.
 Actele organelor de urmărire penală sunt:
Actele organelor de  Rechizitoriul;
urmărire penală  Ordonanţa;
 Rezoluţia;
 Procesul-verbal;
 Referate cu propunere motivată;
 Diferite adrese;
 Rechizitoriu
 Este folosit în vederea dispunerii trimiterii în judecată a
inculpatului; mai poate reprezenta, în ipoteza în care
urmărirea penală s-a desfăşurat fără acţiune penală pusă
în mişcare, act de inculpare, dacă procurorul dispune
trimiterea în judecată; de asemenea, în ipoteza în care, la
terminarea urmăririi penale, se constată că pentru unul
sau mai mulţi inculpaţi nu se impune trimiterea în
judecată, prin rechizitoriu se va dispune, pe de o parte,
trimiterea în judecată a celorlalţi inculpaţi şi, pe de altă
parte, netrimiterea în judecată a celorlalţi;
 Ordonanţa
 Este folosită acolo unde legea prevede aceasta, atât de
către procuror cât şi de către organul de cercetare
penală;
 Organele de urmărire penală dispun prin ordonanţă,
spre exemplu, în cazul luării măsurilor de prevenţie sau a
măsurilor asiguratorii;
 Ordonanţa trebuie să cuprindă următoarele elemente:
data şi locul întocmirii, numele, prenumele şi calitatea celui
care o întocmeşte, cauza la care se referă, obiectul actului
sau măsurii procesuale, temeiul legal, semnătura celui
care a întocmit-o şi menţiuni speciale prevăzute de lege
pentru anumite acte sau măsuri;

10
  Rezoluţia
 Se foloseşte în ipotezele în care legea nu prevede în
mod expres necesitatea redactării unei ordonanţe (spre
exemplu, confirmarea de către procuror a propunerii
organului de cercetare penală de a nu se dispune
începerea urmăririi penale se face prin rezoluţie);
 Proces-verbal
 Proces-verbal de începere a urmăririi penale, când
organul de urmărire penală s-a sesizat din oficiu;
 Proces-verbal de cercetare la faţa locului etc.
 Referat cu propunere motivată
 Când organul de cercetare penală consideră că este
cazul să fie luate anumite măsuri, de competenţa
exclusivă a procurorului, face propuneri motivate în
cuprinsul unui referat (spre exemplu, referat cu
propunere motivată pentru punerea în mişcare a acţiunii
penale).
 Diferite adrese
 Adresele şi actele de procedură întocmite în cauza
penală se semnează de procurorul care efectuează sau
supraveghează urmărirea penală ori, după caz, de
organul de poliţie judiciară care le-a emis (art. 2031
C.pr.pen.).

§2 Competenţa organelor de urmărire penală şi a organelor de

constatare
2.1.
 Organele de cercetare ale poliţiei judiciare efectuează
Competenţa organelor cercetarea penală pentru orice infracţiune care nu este
de cercetare ale dată în mod obligatoriu în competenţa altor organe de
poliţiei judiciare
cercetare (procuror sau organele de cercetare penală
speciale);
 Competenţa organelor de cercetare ale poliţiei judiciare
nu este condiţionată de competenţa unei anumite instanţe
de a judeca o cauză penală, întrucât, pentru ele nu
funcţionează criteriile după care sunt repartizate cauzele
instanţelor de grade diferite în funcţie de gravitatea
faptelor;
 Sunt situaţii în care anumite acte de cercetare penală
trebuie să fie efectuate în afara razei de competenţă
teritorială
 Pot fi efectuate personal de către organul de cercetare
penală, cu condiţia înştiinţării în prealabil a organului

11
 corespunzător din raza teritorială în care se efectuează
acele acte
 Se poate dispune efectuarea lor prin comisie rogatorie
sau delegare
 În cuprinsul aceleiaşi localităţi, organul de cercetare
penală efectuează toate actele de cercetare, chiar dacă
unele dintre acestea trebuie îndeplinite în afara razei sale
teritoriale;
 Organul de cercetare penală este obligat să efectueze
actele de cercetare ce nu suferă amânare, chiar dacă
acestea privesc o cauză ce nu este de competenţa lui (art.
213 C.pr.pen.).

2.2.
 Ofiţerii anume desemnaţi de către comandanţii unităţilor
Competenţa organelor militare corp aparte şi similare efectuează cercetarea
de cercetare penală penală pentru infracţiunile săvârşite de militarii din
speciale subordine; cercetarea poate fi efectuată şi personal de
către comandant;
 Ofiţerii anume desemnaţi de către şefii comenduirilor de
garnizoană efectuează cercetarea penală pentru
infracţiunile săvârşite de militari în afara unităţilor militare;
cercetarea poate fi efectuată personal de şefii
comenduirilor de garnizoană;
 Ofiţerii anume desemnaţi de către comandanţii centrelor
militare efectuează cercetarea penală pentru infracţiunile
de competenţa instanţelor militare, săvârşite de
persoanele civile în legătură cu obligaţiile lor militare;
cercetarea poate fi efectuată personal de şefii
comenduirilor de garnizoană;
 Ofiţerii anume desemnaţi din cadrul Poliţiei de Frontieră
efectuează cercetarea penală pentru infracţiunile legate de
regimul de frontieră;
 Căpitanii porturilor efectuează cercetarea penală pentru
infracţiunile contra siguranţei navigaţiei pe apă şi contra
disciplinei şi ordinei la bord, precum şi în cazul infracţiunilor
de serviciu sau în legătură cu serviciul, prevăzute în Codul
penal, săvârşite de personalul navigant al marinei civile,
dacă fapta a pus sau ar fi putut pune în pericol siguranţa
navigaţiei sau a navei.

2.3.
 Urmărirea penală se efectuează în mod obligatoriu, de
Competenţa către procuror, în cauzele care privesc infracţiuni cu un
procurorului în grad de pericol social ridicat:
efectuarea urmăririi
penale

12
  Spre exemplu, infracţiunile contra siguranţei statului
(art. 155-173 C.pen.), infracţiunea de omor (art. 174
C.pen.), luarea de mită (art. 254 C.pen.);, arestarea
nelegală şi cercetarea abuzivă (art. 266 C.pen.),
infracţiunile săvârşite cu intenţie, care au avut ca urmare
moartea sau sinuciderea victimei, infracţiunea de
spălare a banilor, infracţiunile privind traficul şi consumul
ilicit de droguri, în alte cauze penale, prevăzute în legi
speciale (potrivit art. 27 alin. 2 din Legea nr. 218/2002
privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române,
urmărirea penală se efectuează în mod obligatoriu de
procuror în cazul infracţiunilor săvârşite de poliţiştii care
au calitatea de organe de cercetare ale poliţiei judiciare);
 În toate cazurile enumerate, competenţa să efectueze
urmărirea penală şi să exercite supravegherea asupra
activităţii de cercetare penală, revine procurorului de la
parchetul corespunzător instanţei, care, potrivit legii, judecă în
prima instanţă, cauza.

2.4.
2.4.1. Organele de constatare prevăzute în art. 214
Competenţa organelor C.pr.pen.
de constatare
 Sunt organe de constatare:
 Organele inspecţiilor de stat, alte organe de stat,
precum şi ale unităţilor la care se referă art. 145 C.pen.,
pentru infracţiunile care constituie încălcări ale
dispoziţiilor şi obligaţiilor a căror respectare o controlează
potrivit legii;
 Organele de control şi cele de conducere ale
administraţiei publice, ale altor unităţi la care se referă
art. 145 C.pen., pentru infracţiunile săvârşite în legătură
cu serviciul de cei aflaţi în subordine ori sub controlul lor;
 Ofiţerii şi subofiţerii din cadrul Jandarmeriei Române
pentru infracţiunile constatate pe timpul executării
misiunilor specifice.
 Au calitatea de organe de constatare, spre exemplu,
Inspectoratului de poliţie sanitară şi medicină preventivă,
Oficiul pentru Protecţia Consumatorilor, Oficiul Român
pentru Drepturile de Autor (în domeniul controlului aplicării
legislaţiei cu privire la drepturile de autor şi drepturile
conexe);
 În cazul constatării unor infracţiuni, aceste organe sunt
obligate să efectueze o serie de activităţi, după cum
urmează:
 Luarea de declaraţii de la făptuitor şi de la martorii care
au fost de faţă la săvârşirea unei infracţiuni;

13
  Întocmirea unui proces-verbal despre împrejurările
concrete ale săvârşirii acesteia
 Reţinerea corpurilor delicte;
 Evaluarea pagubelor;
 Orice alte acte prevăzute în lege.
 Actele încheiate se înaintează procurorului
 În cel mult 3 zile de la descoperirea faptei ce constituie
infracţiune;
 De îndată, în caz de infracţiuni flagrante;
 În termenul reglementat de anumite legi speciale (spre
exemplu, conform Legii nr. 103/1996 privind fondul
cinegetic şi protecţia vânatului, procesele-verbale
încheiate de personalul salariat cu atribuţii de ocrotire a
vânatului se trimit în termen de maxim 5 zile unităţii de
care aparţine agentul constatator; conducătorul unităţii
are obligaţia de a transmite actele întocmite organelor de
cercetare penală în termen de 25 de zile);
 Procesele-verbale încheiate de aceste organe constituie
mijloace de probă.

2.4.2. Organele de constatare prevăzute în art. 215

C.pr.pen.
 Sunt organe de constatare:
 Comandanţii de nave şi aeronave, pentru infracţiunile
comise pe nave şi aeronave, pe timpul cât navele şi
aeronavele se află în afara porturilor sau aeroporturilor;
 Agenţii poliţiei de frontieră, pentru infracţiunile de
frontieră;
 Activităţile de constatare ale acestor organe
 Actele de constatare conferite prin lege în competenţa
organelor menţionate în art. 214 C.pr.pen.;
 Posibilitatea efectuării de percheziţii corporale asupra
făptuitorului;
 Posibilitatea verificării lucrurilor pe care făptuitorul le
are cu sine;
 Prinderea făptuitorului;
 Actele încheiate se înaintează organului de urmărire
penală
 În cel mult 5 zile de la prima constatare efectuată;
 De îndată, în cazul reţinerii făptuitorului;
 Când infracţiunea a fost săvârşită pe o navă sau
aeronavă, termenele de mai sus curg de la ancorarea
navei ori aterizarea aeronavei pe teritoriul român;
 Procesele-verbale încheiate de aceste organe constituie
mijloace de probă.

14
 §3 Supravegherea exercitată de procuror în activitatea de
urmărire penală
3.1.
Consideraţii preliminare Supravegherea urmăririi penale reprezintă un complex
de activităţi specifice desfăşurate de către procuror,
pentru ca în cursul urmăririi penale să se respecte legea
şi să se afle adevărul, respectiv, să fie lămurită cauza
sub toate aspectele pentru strângerea probelor
necesare atât în favoarea cât şi în defavoarea
învinuitului sau inculpatului, în vederea realizării
scopului urmăririi penale.

 Supravegherea exercitată de procuror în activitatea de

urmărire penală are ca obiect:
 Vegherea ca orice infracţiune să fie descoperită, orice
infractor să fie tras la răspundere penală şi ca nici o
persoană să nu fie urmărită penal fără să existe indicii
temeinice că a săvârşit o faptă prevăzută de legea
penală;
 Vegherea ca nici o persoană să nu fie reţinută sau
arestată decât în cazurile şi condiţiile prevăzute de lege;
 Îndeplinirea scopului procesului penal în condiţiile
respectării legalităţii procesuale;
 Este competent să exercite supravegherea asupra activităţii
de cercetare penală procurorul de la parchetul corespunzător
instanţei care, potrivit legii, judecă în primă instanţă cauza
(art. 209 alin. 4 C.pr.pen.).

3.2.
 Supravegherea urmăririi penale se realizează prin
Modalităţi de exercitare următoarele modalităţi: trecerea cauzei de la un organ la
a supravegherii altul, participarea directă a procurorului la efectuarea
urmăririi penale, verificarea lucrărilor de cercetare penală,
dispoziţii obligatorii date de procuror, autorizarea,
confirmarea, încuviinţarea şi infirmarea actelor şi măsurilor
procesuale de către procuror;
 Trecerea cauzei de la un organ la altul
 Procurorul poate să dispună, ca într-o cauză în care
cercetarea penală trebuie efectuată de un anumit organ
de cercetare, să fie efectuată de un alt asemenea organ,
cu condiţia ca atât organul de cercetare de la care se ia
cauza, cât şi cel la care cauza se trece, să se afle sub
supravegherea aceluiaşi procuror;

15
  Preluarea unei cauze de către un organ de cercetare
penală ierarhic superior se dispune de procurorul de la
parchetul care exercită supravegherea acestuia, pe baza
propunerii motivate a organului de cercetare penală care
preia cauza şi după încunoştinţarea procurorului care
exercită supravegherea acesteia;
 Participarea directă a procurorului la efectuarea
urmăririi penale
 Procurorul poate să asiste la efectuarea oricărui act de
cercetare penală, ocazie cu care procurorul poate să îl
îndrume pe organul de cercetare penală cu privire la
efectuarea unor acte de cercetare penală ori să
efectueze personal orice act de cercetare penală;
 Verificarea lucrărilor de cercetare penală
 Procurorul poate cere spre verificare orice dosar de la
organul de cercetare penală, care este obligat să îl
trimită, cu toate actele materiale şi datele privitoare la
fapte care formează obiectul cauzei (art. 218 alin. 3
C.pr.pen.);
 Se poate deplasa la sediul organului de cercetare
penală cu care ocazie verifică toate dosarele aflate în
curs de cercetare;
 Verifică actele de cercetare cu ocazia solicitării de către
organul de cercetare penală a unei autorizaţii prealabile,
a unei încuviinţări, a unei confirmări atunci când legea
prevede aceasta;
 Dispoziţii obligatorii date de procuror
 Dispoziţiile trebuie să fie date în scris şi motivat;
 Sunt obligatorii pentru organul de cercetare penală,
precum şi pentru alte organe ce au atribuţii prevăzute de
lege în constatarea infracţiunilor;
 Organele ierarhic superioare organelor de cercetare
penală ale poliţiei judiciare nu pot să le dea îndrumări sau
dispoziţii privind cercetarea penală;
 În ipoteza în care organul de cercetare penală nu aduce
la îndeplinire sau aduce la îndeplinire în mod
necorespunzător dispoziţiile procurorului
o Procurorul poate sesiza conducătorul organului de
cercetare penală, căruia îi revine obligaţia ca în termen
de 3 zile de la sesizare să comunice procurorului
măsurile dispuse;
o Procurorul poate dispune aplicarea amenzii judiciare
de la 500 lei (RON) la 5.000 lei (RON);
o Procurorul poate propune ministrului administraţiei şi
internelor eliberarea din funcţia de lucrător de poliţie
judiciară (art. III pct. 7 din Legea nr. 281/2003).

16
  Autorizarea, confirmarea, încuviinţarea şi infirmarea
actelor şi măsurilor procesuale de către procuror
 Autorizarea este prealabilă efectuării actului de urmărire
penală (spre exemplu, organul de cercetare penală poate
dispune începerea urmăririi penale pentru o infracţiune
săvârşită în afara teritoriului ţării, de către un cetăţean
străin sau de o persoană fără cetăţenie, care nu
domiciliază pe teritoriul ţării, prin care s-a adus o vătămare
gravă integrităţii corporale sau sănătăţii unui cetăţean
român, numai cu autorizarea prealabilă a procurorului
general al parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie
şi Justiţie);
 Confirmarea actului de urmărire penală este o ratificare
a acestuia, posterioară actului, fără această confirmare
cerută expres de lege, neputându-se produce efecte
juridice (spre exemplu, confirmarea rezoluţiei sau a
procesului-verbal prin care organul de cercetare penală
a dispus începerea urmăririi penale);
 Încuviinţarea se referă la acte a căror efectuare este
atribuţia organului de cercetare penală, dar valabilitatea
actului este supusă aprobării procurorului; poate fi atât
prealabilă, cât şi posterioară efectuării actului (spre
exemplu, încuviinţarea exhumării în vederea constatării
cauzelor morţii);
 Infirmarea :când procurorul constată că un act sau o
măsură procesuală a organului de urmărire penală nu
este dată cu respectarea dispoziţiilor legale, o infirmă prin
ordonanţă.

§4 Sesizarea organelor de urmărire penală

4.1.
Consideraţii preliminare Prin mod de sesizare a organului de urmărire penală se
înţelege mijlocul prin care acesta ia cunoştinţă, în condiţiile
legii, despre săvârşirea unei infracţiuni, determinând
obligaţia acestuia de a se pronunţa cu privire la începerea
urmăririi penale referitoare la acea infracţiune.

 Modurile de sesizare se clasifică, în raport cu sursa de

informare în:
 Moduri de sesizare externe (plângerea, denunţul);
 Moduri de sesizare interne (sesizarea din oficiu);
 Modurile de sesizare se clasifică, în raport de efectele pe
care le produc în:
 Moduri de sesizare generale (plângerea, denunţul,
sesizarea din oficiu), care produc efectul de a

17
 încunoştinţa organul de urmărire penală, nefiind
indispensabile pentru începerea urmăririi penale
deoarece pot fi înlocuite;
 Moduri de sesizare speciale (plângerea prealabilă,
sesizarea şi autorizarea organului competent, manifestarea
dorinţei guvernului străin), care produc efectul de a
încunoştinţa organul de urmărire penală, dar, spre
deosebire de cele generale, sunt indispensabile pentru
începerea urmăririi penale, neputând a fi înlocuite.

4.2.
Plângerea reprezintă încunoştinţarea făcută de o
Plângerea persoană fizică sau de o persoană juridică, referitoare la
o vătămare ce i s-a cauzat prin infracţiune.

 Plângerea trebuie să conţină numele, prenumele,

calitatea şi domiciliul petiţionarului;
 Descrierea faptei care formează obiectul plângerii,
indicarea făptuitorului, dacă este cunoscut, indicarea
mijloacelor de probă);
 Plângerea poate fi făcută în scris (situaţie în care ea
trebuie semnată de petiţionar; lipsa semnăturii nu va putea
împiedica organul de urmărire să ţină seamă de ea, putând
să o considere fie denunţ anonim, fie o sesizare din oficiu)
sau oral (situaţie în care se consemnează într-un proces-
verbal de organul care o primeşte);
 Persoanele care pot face plângere sunt:
 Persoana căreia i s-a cauzat o vătămare prin infracţiune;
plângerea întocmită de o persoană cu capacitate de
exerciţiu restrânsă (minor între 14 şi 18 ani), va fi
încuviinţată de către persoanele prevăzute de legea civilă
(părinte, tutore, curator);
 Prin mandatar; mandatul trebuie să fie special, iar procura
rămâne ataşată plângerii;
 Prin substituiţi procesuali (unul dintre soţi pentru celălalt
soţ sau copilul major pentru părinţi,; persoana vătămată
poate să declare că nu îşi însuşeşte plângerea, situaţie în
care înscrisul respectiv nu poate fi luat în considerare ca
fiind plângere);
 Prin reprezentanţi legali, pentru persoanele lipsite de
capacitate de exerciţiu (minorul care nu a împlinit 14 ani şi
persoana pusă sub interdicţie);
 Plângerea greşit îndreptată la organul de urmărire penală
sau la instanţa de judecată se trimite organului competent
(art. 222 alin. 7 C.pr.pen.).

18
 4.3.
Denunţul reprezintă încunoştinţarea făcută de către o
Denunţul
persoană fizică sau persoană juridică despre săvârşirea
unei infracţiuni
 Conţinutul denunţului este similar cu cel al plângerii
 Denunţul poate fi făcut în scris (situaţie în care este
necesară semnătura denunţătorului; denunţul nesemnat
este considerat o simplă informare în baza căreia, după o
prealabilă verificare a veridicităţii sale, organul de urmărire
penală se poate sesiza din oficiu) sau oral (situaţie în care
se consemnează într-un proces-verbal de către organul în
faţa căruia a fost făcut);
 Denunţul poate fi formulat de către orice persoană; în
anumite situaţii, denunţul poate fi făcut chiar de către
persoana care a săvârşit infracţiunea (ipoteza
autodenunţului);
 Denunţul este facultativ, cu următoarele excepţii:
 Omisiunea de a denunţa de îndată săvârşirea vreuneia
dintre infracţiunile contra siguranţei statului prevăzute în art.
155-163, 1661 şi 167 C.pen. constituie infracţiune;
 Omisiunea de a denunţa de îndată săvârşirea vreuneia
dintre infracţiunile prevăzute în art. 174, 175, 176, 211
C.pen. etc., constituie infracţiune.

4.4.
Sesizarea din oficiu Sesizarea din oficiu reprezintă modalitate de sesizare
internă care constă în posibilitatea (dreptul şi obligaţia)
organului de urmărire penală de a se autosesiza, ori de
câte ori află, pe altă cale decât prin denunţ sau
plângere, că s-a săvârşit o infracţiune.

 Constatarea unor infracţiuni flagrante, în care situaţie

organul de urmărire penală încheie un proces-verbal ce
constituie actul de începere din oficiu a urmăririi penale;
 Prin denunţuri anonime, scrise sau verbale (telefonice);
în această situaţie se impune ca cercetările cu privire la
faptele semnalate să fie întreprinse cu multă
operativitate, discreţie şi atenţie, deoarece s-ar putea ca
ele să nu fie veridice;
 Prin mijloace de informare în masă (presă scrisă şi
vorbită);
 Zvonul public;
 Cercetarea altor fapte; astfel, organul de urmărire
penală se sesizează din oficiu când, desfăşurând o
cercetare în legătură cu o cauză, descoperă fapte sau

19
 aspecte noi, uneori cu totul străine de ceea ce se
cercetează;
 Constatarea unor infracţiuni de către alte organe decât
cele de urmărire penală (organele de constatare
prevăzute de art. 214 C. Pen., comandanţii de nave şi
aeronave, agenţii poliţiei de frontieră etc.).

4.5.
Moduri speciale de 4.5.1. Plângerea prealabilă
sesizare a organelor de  Plângerea prealabilă reprezintă un mod special de
urmărire penală sesizare a organelor de cercetare penală şi a procurorului;
 Acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea
prealabilă în cazul următoarelor infracţiuni: lovirea sau alte
violenţe (art. 180 C.pen.), vătămarea corporală (art. 181
C.pen.), vătămarea corporală din culpă (art. 184 alin. 1 şi 3
C.pen.), violarea de domiciliu (art. 192 C.pen.), ameninţarea
(art. 193 C.pen.), violarea secretului corespondenţei (art.
195 C.pen.), divulgarea secretului profesional (art. 196
C.pen.), violul (art. 197 alin. 1 C.pen.), pedepsirea unor
furturi la plângerea prealabilă (art. 210 C.pen.), abuzul de
încredere (art. 213 C.pen.), distrugerea (art. 217 alin. 1
C.pen.), tulburarea de posesie (art. 220 C.pen.), abandonul
de familie (art. 305 C.pen.), nerespectarea măsurilor privind
încredinţarea minorului (art. 307 C.pen.), tulburarea·folosinţei
locuinţei (art. 320 C.pen.).
 Plângerea prealabilă poate fi introdusă de către
următoarele categorii de persoane:
 Persoana vătămată (când cel vătămat este un minor cu
capacitate de exerciţiu restrânsă, plângerea trebuie
introdusă de acesta cu încuviinţarea reprezentantului
legal);
 Reprezentanţi convenţionali (mandatul trebuie să fie
special; procura se ataşează plângerii);
 Reprezentanţii legali (pentru persoanele lipsite de
capacitate de exerciţiu, pot face plângere prealabilă
reprezentanţii lor – părinţii, tutorele sau curatorul);
 În cazul în care o infracţiune a vătămat mai multe
persoane şi numai una dintre aceste persoane a făcut
plângere prealabilă, aceasta este suficientă pentru a
subzista răspunderea penală;
 Fapta atrage răspunderea penală a tuturor participanţilor la
săvârşirea ei, chiar dacă plângerea prealabilă s-a făcut sau se
menţine cu privire numai la unul dintre ei.
 Plângerea prealabilă trebuie să cuprindă descrierea
faptei, indicarea autorului, arătarea mijloacelor de probă,
indicarea adresei părţilor şi a martorilor, precizarea dacă

20
persoana vătămată se constituie parte civilă, indicarea
persoanei responsabile civilmente (când este cazul).
 Plângerea prealabilă formulată oral este consemnată de
organul judiciar care este sesizat în acest mod;
 În cazul infracţiunilor pentru care legea prevede că este
necesară o plângere prealabilă, aceasta trebuie să fie
introdusă în termen de 2 luni;
 Din ziua în care persoana vătămată a ştiut cine este
făptuitorul;
 De la data când persoana îndreptăţită a reclama a ştiut
cine este făptuitorul (în situaţiile când persoana vătămată
este un minor sau un incapabil)
 În cazul în care plângerea prealabilă a fost introdusă în
termenul prevăzut de lege la un organ necompetent, ea se
consideră valabil introdusă.
 În cazul în care infracţiunea este flagrantă
 Organul de urmărire penală este obligat să constate
săvârşirea acesteia, chiar dacă nu s-a introdus plângerea
prealabilă;
 După constatarea infracţiunii flagrante, organul de
urmărire penală cheamă persoana vătămată şi dacă
aceasta declară că face plângere prealabilă; în caz
contrar, procurorul dispune încetarea urmăririi penale.
 În caz de conexitate sau indivizibilitate între o infracţiune
pentru care punerea în mişcare a acţiunii penale se face la
plângerea prealabilă şi o altă infracţiune pentru care
punerea în mişcare a acţiunii penale nu se face la
plângerea prealabilă a persoanei vătămate, dacă
disjungerea nu este posibilă, se aplică procedura
prevăzută în art. 35 C.pr.pen.
 Dacă într-o cauză în care s-au făcut acte de cercetare
penală se consideră ulterior că fapta urmează a primi o
încadrare juridică pentru care este necesară plângerea
prealabilă, organul de cercetare penală cheamă partea
vătămată şi o întreabă dacă înţelege să facă plângere;
 Dacă persoana vătămată face plângere, organul de
cercetare penală continuă cercetarea;
 Dacă persoana vătămată nu face plângere, organul de
cercetare transmite actele procurorului în vederea
încetării urmăririi penale.

4.5.2. Sesizarea organului prevăzut de lege

 Sesizarea comandantului pentru infracţiuni comise de
militari sau de civili în legătură cu obligaţiile militare
(infracţiuni contra ordinii şi disciplinei militare, sustragerea
de la serviciul militar, sustragerea de la recrutare, etc.);

21
  Sesizarea organelor competente ale căilor ferate, pentru
unele infracţiuni contra siguranţei circulaţiei pe căile ferate;
 Cererea Camerei Deputaţilor, Senatului şi Preşedintelui
României, pentru infracţiuni săvârşite în exerciţiul funcţiei
de către membrii Guvernului
 Hotărârea Camerei Deputaţilor şi Senatului de a pune
sub acuzare Preşedintele României pentru înaltă trădare;

4.5.3. Autorizarea organului prevăzut de lege

 Autorizarea prealabilă a procurorului general al
Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie,
pentru infracţiunile săvârşite în afara teritoriului ţării contra
statului român sau contra vieţii unui cetăţean român ori prin
care s-a adus o vătămare gravă integrităţii corporale sau
sănătăţii unui cetăţean român, când sunt săvârşite de către
un cetăţean străin sau de o persoană fără cetăţenie care
nu domiciliază pe teritoriul ţării (art. 5 C. Pen.);
 Exprimarea dorinţei guvernului străin pentru infracţiuni
contra vieţii, integrităţii corporale, sănătăţii, libertăţii sau
demnităţii săvârşite împotriva unui reprezentant al statului
respectiv.

§5 Actele premergătoare
5.1.
 Situate înainte de declanşarea urmăririi penale, actele
Consideraţii preliminare
premergătoare se efectuează în vederea începerii urmăririi
penale
 Actele premergătoare se efectuează în vederea îndeplinirii
următoarelor obiective:
 Completarea informaţiilor organelor de urmărire penală
pentru a le aduce la nivelul unor cunoştinţe şi constatări
care să determine începerea urmăririi penale;
 Verificarea informaţiilor deja deţinute în baza sesizării
primite;
 Verificarea existenţei sau inexistenţei vreunuia din
cazurile prevăzute la art. 10 C.pr.pen. a căror incidenţă ar
putea determina, după caz, dispunerea începerii sau
neînceperii urmăririi penale;
 În cadrul actelor premergătoare se pot desfăşura o
multitudine de activităţi:
 Activităţi care nu au elemente comune cu regulile
procesuale penale, nefiind reglementate în codul de
procedură penală (spre exemplu, filajul unor persoane
suspecte, organizarea de filtre, efectuarea de razii etc.);

22
  Activităţi care, sub aspect formal, pot semăna cu unele
acte procedurale, dar care nu capătă haina juridică a
acestora (spre exemplu, verificarea gestiunii prin efectuarea
unei revizii contabile, relaţii scrise sau verbale de la diferite
persoane care pot avea aspecte comune cu declaraţiile
părţilor sau ale martorilor etc.);
 Activităţi desfăşurate conform regulilor procesuale
penale (spre exemplu, cercetarea la faţa locului, în cazul
constatării unei infracţiuni flagrante);
 Actele premergătoare se efectuează până la momentul în
care organul judiciar competent are suficiente informaţii în
baza cărora să poată dispune începerea urmăririi penale;
 Actele premergătoare se consemnează într-un proces-
verbal care poate constitui mijloc de probă.

5.2.
 Actele premergătoare pot fi efectuate de către:
Organele competente să  Organele de urmărire penală (atât procurorul, cât şi,
efectueze acte mai ales, organele de cercetare penală);
premergătoare  Lucrătorii operativi anume desemnaţi din Ministerul
Administraţiei şi Internelor, alţii decât cei cu atribuţii de
cercetare penală;
 Lucrătorii operativi din celelalte organe de stat cu
atribuţii în domeniul siguranţei naţionale, anume
desemnaţi în acest scop, pentru fapte care constituie,
potrivit legii, ameninţări la adresa siguranţei naţionale;
 Investigatorii sub acoperire anume desemnaţi din
cadrul poliţiei judiciare;

5.3.
 Se pot folosi investigatori sub acoperire doar în condiţiile
Actele premergătoare
efectuate de
existenţei autorizării motivate a procurorului care
investigatorii sub efectuează sau supraveghează urmărirea penală;
acoperire  Condiţiile premisă pentru obţinerea autorizării
procurorului sunt următoarele:
 Existenţa indiciilor temeinice şi concrete despre
săvârşirea ori pregătirea unor infracţiuni grave (infracţiuni
contra securităţii naţionale prevăzute în codul penal şi în
legi speciale, infracţiuni de trafic de stupefiante şi arme,
trafic de persoane etc.)
 Infracţiunea respectivă să nu poată fi descoperită ori
făptuitorii să nu poată fi identificaţi prin alte mijloace.
 Conţinutul cererii de autorizare adresată procurorului
 Datele şi indiciile privitoare la faptele şi persoanele faţă
de care există presupunerea că au săvârşit o infracţiune;
 Perioada pentru care se cere autorizarea.

23
  Conţinutul ordonanţei procurorului de autorizare
 Indiciile temeinice şi concrete care justifică măsura şi
motivele pentru care măsura este necesară;
 Activităţile pe care le poate desfăşura investigatorul sub
acoperire; în cazuri urgente şi temeinic autorizate se
poate solicita autorizarea şi a altor activităţi decât cele
iniţiale, procurorul trebuind a se pronunţa de îndată;
 Persoanele faţă de care există presupunerea că au
săvârşit o infracţiune;
 Identitatea sub care investigatorul sub acoperire
urmează să desfăşoare activităţile autorizate;
 Perioada pentru care se dă autorizarea este de cel mult
60 de zile (art. 2242 alin. 2 C.pr.pen.); perioada poate fi
prelungită, pentru motive temeinic justificate, fiecare
prelungire neputând depăşi 30 de zile; durata totală, în
aceeaşi cauză şi cu privire la aceeaşi persoană, nu poate
depăşi un an.
 Alte menţiuni prevăzute de lege;
 Identitatea reală a investigatorilor sub acoperire nu poate
fi dezvăluită, acest aspect făcând parte din secretul
profesional.

§6 Începerea urmăririi penale

 Începerea urmăririi penale presupune îndeplinirea
următoarelor condiţii:
 Săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală;
 Existenţa unei sesizări a organului de urmărire penală
care să cuprindă un minim de date sau informaţii, pe
baza cărora să se poată dispune începerea urmăririi
penale;
 Inexistenţa vreunuia din cazurile de împiedicare a
începerii urmăririi penale prevăzute în art. 10 C.pr.pen.,
cu excepţia celor prevăzute la lit. b1 şi i;
 Începerea urmăririi penale se poate dispune de procuror
sau de organul de cercetare penală prin următoarele acte:
 În cazul sesizării prin plângere sau denunţ rezoluţia de
începere a urmăririi penale (act simplu, atât în formă cât şi
în conţinut, cuprinzând doar temeiul legal, dispoziţia de
începere a urmăririi penale, data şi ora la care s-a început
urmărirea penală, încadrarea juridică, numele şi
prenumele făptuitorului, dacă acesta este cunoscut şi
semnătura organului de urmărire penală); rezoluţia va fi
înregistrată într-un registru special;

24
  În cazul sesizării din oficiu, procesul-verbal de începere
a urmăririi penale (act complex în comparaţie cu
rezoluţia, care va cuprinde, în afara dispoziţiilor
prevăzute în art. 91 C.pr.pen., încadrarea juridică a
faptei, precum şi dispoziţia de începere a urmăririi
penale);
 Ordonanţa prin care procurorul soluţionează un conflict de
competenţă, dispunând totodată şi începerea urmăririi
penale;
 Rezoluţia prin care se dispune începerea urmăririi penale de
către organul de cercetare penală vor fi supuse confirmării
motivate a procurorului în termen de cel mult 48 de ore de la
data începerii urmăririi penale; procurorului i se va prezenta cu
acest prilej şi dosarul cauzei.
 Organul de urmărire penală comunică organului care a
înregistrat persoana juridică despre începerea urmăririi penale
împotriva persoanei juridice, în vederea efectuării menţiunilor
corespunzătoare (art. 4797 alin. 1 C.pr.pen.);
 Cu ocazia sesizării organelor judiciare în vederea începerii
urmăririi penale pot fi incidente următoarele ipoteze:
 Se constată existenţa vreunuia din cazurile prevăzute la
art. 10 C.pr.pen., cu excepţia celor de la lit. b1 şi i;
 Se constată existenţa cazului prevăzut în art. 10 lit. b1
C.pr.pen.;
 Se constată existenţa cazului prevăzut în art. 10 lit. i
C.pr.pen.;
 Ipoteza existenţei vreunuia din cazurile prevăzute la art.
10 C.pr.pen., cu excepţia celor de la lit. b1şi i
 Organul de cercetare penală înaintează procurorului
actele încheiate cu propunerea de a nu se începe
urmărirea penală;
 Dacă procurorul este de acord cu propunerea de a nu
se începe urmărirea penală, o confirmă prin rezoluţie
motivată şi înştiinţează despre aceasta persoana care a
făcut sesizarea; împotriva rezoluţiei de neîncepere a
urmăririi penale se poate face plângere la instanţa de
judecată;
 Dacă ulterior se constată că nu a existat sau că a dispărut
împrejurarea pe care se întemeia propunerea de a nu se
începe urmărirea penală, procurorul infirmă rezoluţia şi
restituie actele organului de cercetare penală, dispunând
începerea urmăririi penale;
 Dacă procurorul constată că în cauză nu este incident
vreunul din cazurile prevăzute în art. 10 C.pr.pen., cu
excepţia lit. b1 i şi i1, restituie actele organului de

25
 cercetare penală, fie pentru completarea actelor
premergătoare, fie pentru începerea urmăririi penale.
 Ipoteza existenţei cazului prevăzut în art. 10 lit. b1 C.pr.pen.
 Organul de cercetare penală dispune începerea
urmăririi penale;
 Organul de cercetare penală înaintează dosarul
procurorului cu propunerea de a dispune scoaterea de
sub urmărire penală;
 Dacă procurorul este de acord cu propunerea, dispune
prin ordonanţă scoaterea de sub urmărire penală şi
înştiinţează despre aceasta, când este cazul, persoana
care a făcut sesizarea;
 Dacă procurorul constată că în cauză nu este incident
cazul prevăzut la art. 10 lit. b1 C.pr.pen. Restituie dosarul
organului de cercetare penală, care are obligaţia de a
continua urmărirea penală, procedând la efectuarea
acesteia, potrivit legii şi ţinând seama de împrejurările
speciale ale fiecărei cauze.
 Ipoteza existenţei cazului prevăzut în art. 10 lit. i C.pr.pen.
 Singurul organ judiciar penal competent a dispune o soluţie
corespunzătoare este instanţa de judecată
 Dosarul este necesar a ajunge în faţa instanţei de judecată
pentru ca aceasta să dispună încetarea procesului penal şi
înlocuirea răspunderii penale.

§7 Efectuarea urmăririi penale

7.1.
Consideraţii preliminare  Urmărirea penală se poate desfăşura:
 In rem, când nu se cunoaşte persoana făptuitorului, caz
în care se efectuează acte de urmărire penală pentru
lămurirea împrejurărilor în care s-a săvârşit infracţiunea şi
pentru a descoperi identitatea persoanei care a săvârşit
fapta;
 In rem şi in personam, când se cunoaşte persoana
făptuitorului.
 Urmărirea penală se poate desfăşura:
 Numai faţă de învinuit, în cauzele penale mai simple şi
dacă nu este necesară privarea de libertate a învinuitului pe
o durată mai mare de 10 (zece) zile; în această ipoteză, la
finalizarea urmăririi penale se va dispune punerea în
mişcare a acţiunii penale şi trimiterea învinuitului în
judecată în calitate de inculpat;
 Faţă de inculpat, în cauzele penale complexe, când
există probe temeinice că făptuitorul poate fi învinovăţit

26
 de săvârşirea infracţiunii, ceea ce determină punerea în
mişcare a acţiunii penale, precum şi posibilitatea privării
de libertate a inculpatului pe o durată de cel mult 180 de
zile.

7.2.
 Urmărirea penală efectuată faţă de învinuit se
Efectuarea urmăririi
caracterizează printr-o serie de aspecte particulare, cum ar
penale faţă de învinuit
fi:
 Cauzele instrumentate nu sunt complexe;
 Participarea persoanelor interesate, învinuitul şi
persoana vătămată, fără a avea calitatea de părţi în
procesul penal şi având drepturi procesuale mai
restrânse;
 Intervenţia redusă a procurorului în activitatea organului
de cercetare penală.
 Organul de cercetare penală desfăşoară o serie întreagă
de activităţi:
 Audierea învinuitul şi a părţilor, a martorilor;
 Dispoziţia de efectuare a constatărilor tehnico-ştiinţifice
sau medico-legale;
 Ridicarea de obiecte sau înscrisuri;
 Reţinerea învinuitului (cu obligaţia încunoştinţării de
îndată a procurorului);
 Solicitări adresate procurorului în vederea autorizării
unor activităţi de anchetă penală (spre exemplu, punerea
în mişcare a acţiunii penale, luarea măsurii arestării
preventive, efectuarea de interceptări şi înregistrări
audio-video, efectuarea unei percheziţii domiciliare);
 În ipoteza în care urmărirea penală este efectuată de
către procuror, întreaga activitate de strângere a probelor
este realizată, în principiu, de către acesta

7.3.
 În cazul în care organul de cercetare penală consideră că
Punerea în mişcare a
sunt temeiuri pentru punerea în mişcare a acţiunii penale
acţiunii penale
întocmeşte un referat cu propuneri în acest sens, pe care îl
înaintează procurorului; acesta va dispune:
 Punerea în mişcare a acţiunii penale, prin ordonanţă,
act de inculpare, care va conţine, menţiunile prevăzute în
art. 203 C.pr.pen., date cu privire la persoana
inculpatului, fapta pentru care este învinuit şi încadrarea
juridică a acesteia;
 Infirmarea propunerii organului de cercetare penală,
prin rezoluţie; în această ipoteză, procurorul poate să
dispună restituirea dosarului organului de cercetare

27
 penală, dacă consideră necesară continuarea cercetării
penale sau clasarea, scoaterea de sub urmărire,
încetarea urmăririi penale, ori suspendarea urmăririi
penale.

7.4.
 Se efectuează, în principiu, toate actele de urmărire
Efectuarea urmăririi penală care sunt efectuate şi faţă de învinuit; există acte
penale faţă de inculpat de urmărire penală specifice acestei situaţii
 Arestarea preventivă a inculpatului;
 Inculpatul este chemat de către organul de urmărire
penală pentru a-i comunica fapta pentru care este învinuit
şi pentru a-i da explicaţii cu privire la drepturile şi obligaţiile
pe care le are (în cazul în care inculpatul este dispărut, se
sustrage de la cercetare sau nu locuieşte în ţară, organul
de cercetare penală va continua urmărirea, după punerea
în mişcare a acţiunii penale şi fără a-l asculta).

§8 Suspendarea urmăririi penale (art. 239-241 C.pr.pen.)

Suspendarea urmăririi penale constă în întreruperea

temporară a procesului penal ca urmare a existenţei
unei boli grave a învinuitului sau inculpatului, care îl
împiedică să ia parte la activitatea procesuală, boală
constatată printr-o expertiză medico-legală.

 Pentru a se putea dispune suspendarea urmăririi penale, se

impune îndeplinirea următoarelor condiţii:
 Învinuitul sau inculpatul să sufere de o boală gravă care îl
împiedică să ia parte la procesul penal; boala poate fi de
ordin fizic sau psihic, temporară (de scurtă sau de lungă
durată), sau permanentă, curabilă sau incurabilă,
independentă de voinţa învinuitului sau inculpatului, ori,
dimpotrivă, rezultatul propriei sale activităţi;
 boala gravă să fie constatată printr-o expertiză medico-
legală;
 În ipoteza suspendării urmăririi penale, organul de cercetare
penală îndeplineşte următoarele activităţi:
 Dispune efectuarea unei expertize medico-legale (în
ipoteza în care cererea învinuitului sau inculpatului de
suspendare nu este însoţită de depunerea la dosar a
unui asemenea mijloc de probă);
 Va înainta procurorului de supraveghere un referat cu
propunerea de suspendare a urmăririi penale, împreună
cu dosarul cauzei;

28
  Continuă să efectueze toate actele a căror îndeplinire
nu este împiedicată de situaţia învinuitului sau
inculpatului;
 Se interesează periodic dacă mai subzistă cauza care a
determinat suspendarea urmăririi penale; în cazul în care
că a încetat cauza de suspendare, înaintează dosarul
procurorului pentru a dispune reluarea urmăririi penale;
 Procurorul îndeplineşte următoarele activităţi:
 Dispune suspendarea urmăririi penale prin ordonanţă;
 Comunică învinuitului sau inculpatului şi persoanei
vătămate despre luarea măsurii;
 Restituie dosarul organului de cercetare penală.

§9 Netrimiterea în judecată
9.1.
 Pe parcursul urmăririi penale, constatându-se existenţa
Consideraţii preliminare
vreunuia dintre cazurile prevăzute în art. 10 C.pr.pen., se
poate dispune scoaterea de sub urmărire penală, încetarea
urmăririi penale sau clasarea;

9.2.
Încetarea urmăririi penale reprezintă o soluţie de
Încetarea urmăririi
penale netrimitere în judecată, care are loc când se constată
existenţa vreunuia dintre cazurile prevăzute în art. 10 lit. f-
h, i1 şi j C.pr.pen. şi există învinuit sau inculpat în cauză.

 Pentru a se dispune încetarea urmăririi penale este

necesar a fi îndeplinite următoarele condiţii:
 Să existe învinuit sau inculpat în cauză;
 Să existe vreunul din cazurile prevăzute la art. 10 lit. f-
h, i1 şi j C.pr.pen.
 Încetarea urmăririi penale poate fi:
 Totală (când stingerea cauzei penale are loc în
întregime);
 Parţială (dacă în aceiaşi cauză sunt mai mulţi învinuiţi
sau inculpaţi, ori dacă mai multe fapte fac obiectul
aceleiaşi cauze, iar cazul de împiedicare a exercitării
acţiunii penale se aplică numai pentru anumiţi învinuiţi
sau inculpaţi, ori numai la anumite fapte);
 Dacă organul de cercetare penală constată existenţa
vreunui caz de încetare întocmeşte un referat cu propunere
în acest sens pe care, împreună cu dosarul cauzei, îl
înaintează procurorului care exercită supravegherea
activităţii de cercetare penală

29
  Procurorul poate dispune:
 Restituirea dosarului la organul de cercetare penală, cu
dispoziţia de a termina cercetarea în ipoteza în care
constată că nu este cazul să dispună încetarea sau când
a dispus încetarea parţial;
 Încetarea urmăririi penale prin ordonanţă (în cazul în
care s-a pus în mişcare acţiunea penală) sau prin
rezoluţie motivată (în cazul în care nu s-a pus în mişcare
acţiunea penală);
 Termenul înlăuntrul căruia procurorul trebuie să se
pronunţe asupra încetării urmăririi penale din momentul
înregistrării dosarului cu propunerea organului de cercetare
penală la secretariatul parchetului nu este precizat;
 Excepţie: procurorul se va pronunţa asupra încetării
urmăririi penale în aceeaşi zi în care a primit propunerea
de încetare de la organul de cercetare penală, când cazul
de încetare priveşte un învinuit sau inculpat arestat;
 Alte obligaţii ale procurorului în ipoteza dispunerii încetării
urmăririi penale
 Înştiinţarea persoanelor interesate;
 Solicitarea revocării arestării preventive a învinuitului ori
inculpatului.

9.3.
Scoaterea de sub Scoaterea de sub urmărire penală reprezintă o soluţie
urmărire penală de netrimitere în judecată, care are loc când se constată
existenţa vreunuia dintre cazurile prevăzute în art. 10 lit.
a-e C.pr.pen. şi există învinuit sau inculpat în cauză.

 Pentru a se dispune scoaterea de sub urmărire penală

este necesar a fi îndeplinite următoarele condiţii:
 Să existe învinuit sau inculpat în cauză;
 să existe vreunul din cazurile prevăzute la art. 10 lit. a-
e C.pr.pen.;
 Scoaterea de sub urmărire penală poate fi:
 Totală (când stingerea cauzei penale are loc în
întregime);
 Parţială (dacă în aceiaşi cauză sunt mai mulţi învinuiţi
sau inculpaţi, ori dacă mai multe fapte fac obiectul
aceleiaşi cauze, iar cazul de împiedicare a exercitării
acţiunii penale se aplică numai pentru anumiţi învinuiţi
sau inculpaţi, ori numai la anumite fapte).
 Dacă organul de cercetare penală constată existenţa
vreunuia dintre cazurile de scoatere de sub urmărire
penală, va înainta procurorului dosarul, împreună cu un
referat cu propunerea de scoatere de sub urmărire penală.

30
  Procurorul poate dispune
 Restituirea dosarului la organul de cercetare penală, cu
dispoziţia de a continua cercetarea, în cazul în care
constată că nu este cazul să dispună scoaterea de sub
urmărire sau când a dispus scoaterea de sub urmărire
parţial;
 Scoaterea de sub urmărire penală prin ordonanţă (în
cazul în care s-a pus în mişcare acţiunea penală), prin
rezoluţie motivată (în cazul în care nu s-a pus în mişcare
acţiunea penală) sau numai prin ordonanţă, în cazul
prevăzut de art. 10 lit. b1 C.pr.pen., indiferent dacă
acţiunea penală a fost sau nu pusă în mişcare;
 Termenul înlăuntrul căruia procurorul trebuie să se
pronunţe asupra scoaterii de sub urmărire penală din
momentul înregistrării dosarului cu propunerea organului
de cercetare penală la secretariatul parchetului nu este
precizat
 Excepţie: procurorul se va pronunţa asupra scoaterii de
sub urmărire penală în aceeaşi zi în care a primit
propunerea de încetare de la organul de cercetare
penală, când învinuitul sau inculpatul este arestat.
 Alte obligaţii ale procurorului în ipoteza dispunerii
scoaterii de sub urmărire penală
 Înştiinţarea persoanelor interesate;
 Solicitarea revocării arestării preventive a învinuitului ori
inculpatului
 În cazul în care s-a dispus scoaterea de sub urmărire
penală pe considerentul lipsei gradului de pericol social
se vor pune în executare sancţiunile cu caracter
administrativ.

9.4.
Clasarea Clasarea reprezintă o soluţie de netrimitere în judecată,
care are loc când se constată existenţa anumitor cazuri
prevăzute în art. 10 C.pr.pen. şi nu există învinuit în
cauză.

 Clasarea presupune îndeplinirea următoarele condiţii:

 Să nu existe învinuit în cauză (fie organul de urmărire
penală nu are nici un fel de date cu privire la persoana
care a săvârşit fapta, fie urmarea produsă nu provine
dintr-o acţiune umană, ci dintr-o împrejurare neavând
legătură cu activităţile umane, cum ar fi, de exemplu, o
moarte naturală);
 Să existe anumite cazuri prevăzute la art. 10
C.pr.pen.;clasarea nu se poate dispune cu ocazia

31
 incidenţei oricăruia dintre cazurile prevăzute la art. 10
C.pr.pen.; nu se pot reţine ca temeiuri ale clasării cauzei
aspectele din art. 10 C.pr.pen., care sunt aplicabile intuitu
personae, cum ar fi înlocuirea răspunderii penale,
împăcarea părţilor, etc.
 Clasarea se dispune de către procuror, din oficiu sau la
propunerea organului de cercetare penală, prin ordonanţă.

§10 Procedura prezentării materialului de urmărire penală

Prezentarea materialului de urmărire penală constituie

acea activitate desfăşurată de organele de urmărire
penală, la sfârşitul urmăririi penale, prin care probele
administrate sunt aduse la cunoştinţa învinuitului sau
inculpatului în vederea cunoaşterii de către acesta a
întregului material probator şi pentru a i se da
posibilitatea de a combate probele în acuzare prin noi
cereri sau declaraţii suplimentare.

 Prezentarea materialului de urmărire penală se

efectuează de către:
 Procuror (în cazul în care acţiunea penală nu a fost pusă în
mişcare pe parcursul urmăririi penale sau în cazul în care
infracţiunea respectivă este de competenţa exclusivă a
procurorului, indiferent dacă acţiunea penală a fost sau nu
pusă în mişcare);
 Organul de cercetare penală (când infracţiunea este de
competenţa acestuia iar acţiunea penală a fost pusă în
mişcare);
 Prezentarea materialului de urmărire penală implică
îndeplinirea următoarelor condiţii:
 Cercetarea penală să fie terminată;
 Să existe suficient material probator în cauză, care să
facă posibilă trimiterea inculpatului în judecată;
 Învinuitul sau inculpatul să fie prezent pentru a putea lua
contact cu organul de urmărire penală (învinuitul sau
inculpatul va fi adus, în cazul în care se află în arest
preventiv, ori va fi chemat, în cazul în care este cercetat în
stare de libertate);
 Dacă învinuitul sau inculpatul se prezintă, este prins ori
adus, până la momentul înaintării dosarului la procuror,
organul de cercetare penală procedează la prezentarea
materialului de urmărire penală;

32
  Dacă învinuitul sau inculpatul se prezintă, este prins ori
adus, după înaintarea dosarului la procuror, acesta
procedează la prezentarea materialului de urmărire penală;
 Prezentarea materialului de urmărire penală are în
vedere îndeplinirea de către organul de urmărire penală a
următoarelor obligaţii:
 Informarea învinuitului sau inculpatului că are dreptul
de a lua cunoştinţă de materialul de urmărire penală;
 Indicarea încadrării juridice a faptei;
 Asigurarea posibilităţii de a lua de îndată cunoştinţă de
material (învinuitul sau inculpatul va studia dosarul filă cu
filă, în mod nelimitat sub aspect temporal; învinuitului sau
inculpatului i se vor citi lucrările din dosar, dacă nu poate
să citească; învinuitului sau inculpatului care nu cunoaşte
limba română i se va traduce materialul de urmărire
penală de către un interpret);
 Învinuitul sau inculpatul este întrebat dacă are de
formulat cereri noi sau dacă voieşte să facă declaraţii
suplimentare;
 Se va întocmi un proces-verbal de prezentare a
materialului de urmărire penală;
 În ipoteza unor cereri noi formulate de învinuit sau
inculpat, organul de urmărire penală, prin ordonanţă:
 Va admite cererile şi va dispune completarea urmăririi
penale;
 Va respinge cererile de noi probe.

§11 Terminarea urmăririi penale

11.1.
Consideraţii preliminare Terminarea urmăririi penale reprezintă o etapă a acestei
faze în care organul de cercetare, după ce a apreciat că a
administrat toate probele necesare în cauză, pregăteşte
dosarul în vederea înaintării lui procurorului, pentru ca
acesta să se pronunţe potrivit legii.

 Terminarea urmăririi penale este reglementată sub două

modalităţi:
 Terminarea urmăririi penale cu acţiunea penală pusă în
mişcare;
 Terminarea urmăririi penale fără acţiune penală pusă în
mişcare.

11.2.
Terminarea urmăririi  Se disting trei momente:
penale fără acţiune
penală pusă în mişcare
33
  Ascultarea învinuitului înainte de terminarea cercetării;
 Înaintarea dosarului privind pe învinuit;
 Prezentarea materialului de urmărire penală de către
procuror;
 Ascultarea învinuitului înainte de terminarea
cercetării
 Cercetarea se consideră terminată dacă învinuitul nu a
propus noi probe ori a propus noi probe, dar organul de
cercetare penală a respins propunerea ca netemeinică şi
dacă a propus noi probe şi propunerea sa a fost găsită
temeinică, cercetarea penală, în urma acestor propuneri
fiind completată;
 Înaintarea dosarului privind pe învinuit la procuror
 Organul de cercetare penală întocmeşte un referat în
care va consemna rezultatul cercetării, după care va
înainta dosarul la procuror;
 Referatul de terminare a urmăririi penale va cuprinde
date despre persoana învinuitului, fapta reţinută în
sarcina învinuitului, probele administrate, încadrarea
juridică a faptei, respectiv, dacă este cazul, datele
suplimentare prevăzute la art. 260 C.pr.pen.;
 Prezentarea materialului de urmărire penală de către
procuror
 Conform procedurii analizate.

11.3.
 Organul de cercetare penală înaintează de îndată
Terminarea urmăririi procurorului dosarul cauzei, însoţit de un referat care va avea
penale cu acţiunea acelaşi conţinut cu cel al referatului întocmit la terminarea
penală pusă în mişcare urmăririi penale, fără acţiune penală pusă în mişcare;
 Momentul terminării cercetării penale intervine după
completarea cercetării şi după îndeplinirea dispoziţiilor
privitoare la prezentarea materialului de urmărire penală.

§12 Trimiterea în judecată

12.1.
 Singurul organ competent să dispună trimiterea în
Consideraţii preliminare
judecată este procurorul;
 În cadrul acestei etape a fazei de urmărire penală, se pot
desfăşura următoarele activităţi:
 Verificarea lucrărilor urmăririi penale;
 Rezolvarea cauzei, constând în trimiterea în judecată,
netrimiterea în judecată, suspendarea urmăririi penale,
restituirea sau trimiterea cauzei în vederea completării

34
 sau refacerii urmăririi penale sau trimiterea cauzei la
organul competent să efectueze urmărirea penală.

12.2.
Verificarea lucrărilor  Referatul de terminare a urmăririi penale împreună cu
urmăririi penale dosarul cauzei sunt înaintate la procuror în vederea
verificării lucrărilor urmăririi penale;
 Termenul de verificare de către procuror: 15 zile de la
primirea lucrărilor sau de urgenţă şi cu precădere, în
cauzele în care sunt arestaţi.
 Se vor constata următoarele aspecte
 Urmărirea penală a fost efectuată de organul competent
(în caz contrar, procurorul va trimite dosarul organului
competent să efectueze urmărirea penală);
 Urmărirea penală a fost efectuată cu respectarea
dispoziţiilor legale privind aflarea adevărului;
 Urmărirea penală este completă (în caz contrar,
procurorul va dispune restituirea cauzei sau trimiterea ei
la alt organ de urmărire penală);
 Probele necesare în cauză au fost legal administrate;
 Urmărirea penală a fost efectuată cu respectarea
garanţiilor dreptului la apărare.

12.3.
12.3.1. Trimiterea în judecată
Rezolvarea cauzelor de
 Procurorul dispune trimiterea în judecată dacă constată
către procuror
îndeplinirea următoarelor condiţii, în mod cumulativ:
 Au fost respectate dispoziţiile legale care garantează
aflarea adevărului;
 Urmărirea este completă, probele fiind suficiente şi
legal administrate;
 Există o faptă prevăzută de legea penală;
 Fapta a fost săvârşită de învinuit sau de inculpat;
 Învinuitul sau inculpatul răspunde penal.
 Trimiterea în judecată se poate dispune sub două
modalităţi:
 Dacă acţiunea penală nu a fost pusă în mişcare, în cursul
urmăririi penale, procurorul emite rechizitoriu, prin care va
dispune punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în
judecată; în această situaţie, rechizitoriul are o dublă
funcţionalitate, fiind atât act de inculpare, cât şi act de
sesizare a instanţei de judecată;
 Dacă acţiunea penală a fost pusă în mişcare în cursul
urmăririi penale, procurorul emite rechizitoriu prin care va
dispune trimiterea în judecată; în această situaţie

35
 rechizitoriul are o singură funcţiune şi anume, sesizarea
instanţei de judecată;

Rechizitoriul reprezintă ultimul act de urmărire penală,

prin care este sesizată instanţa de judecată cu faptele
care urmează să facă obiectul judecăţii şi persoanele
care urmează să fie trase la răspundere penală pentru
aceste fapte.

 Rechizitoriul acesta trebuie să cuprindă:

 Menţiunile prevăzute în art. 203 C.pr.pen. (data şi locul
întocmirii, numele, prenumele şi calitatea celui care îl
întocmeşte, cauza la care se referă obiectul actului,
temeiul legal, semnătura procurorului);
 Datele privitoare la persoana inculpatului;
 Fapta sau faptele pentru care s-a dispus trimiterea în
judecată indicate prin arătarea denumirii infracţiunii şi
încadrarea juridică;
 Probele pe care se bazează învinuirea, cu indicarea
paginii din dosar;
 Măsura preventivă luată şi durata acesteia;
 Numele şi prenumele persoanelor care trebuie citate în
instanţă, cu indicarea calităţii lor procesuale şi a locului
unde urmează a fi citate;
 Dispoziţia de punere în mişcare a acţiunii penale (în
cazul în care acţiunea penală nu a fost pusă în mişcare
în cursul urmăririi penale);
 Dispoziţia de trimitere în judecată;
 Eventuala propunere de arestare preventivă ori de
obligare a inculpatului la tratament medical sau
internarea medicală;
 Datele suplimentare, prevăzute de art. 260 C.pr.pen.;
 Procurorul întocmeşte un singur rechizitoriu, chiar dacă
lucrările urmăririi penale privesc mai multe fapte ori mai
mulţi învinuiţi sau inculpaţi şi chiar dacă se dau acestora
rezolvări diferite;
 Sesizarea instanţei de judecată se face de către
procurorul care a dat rechizitoriul;
 Rechizitoriul este înaintat, împreună cu dosarul cauzei,
conducătorului parchetului care, în termen de 48 de ore, în
cauzele cu arestaţi preventiv, sau în termen de 20 de zile
în celelalte cauze, verifică temeinicia şi legalitatea soluţiei
adoptate;
 În ipoteza confirmării rechizitoriului, acesta va fi înaintat
instanţei competente;

36
 Procurorul comunică organului care a înregistrat persoana
juridică despre trimiterea în judecată a persoanei juridice, în
vederea efectuării menţiunilor corespunzătoare (art. 4797 alin.
1 C.pr.pen.).

12.3.2. Netrimiterea în judecată

 Dacă se constată că nu sunt îndeplinite condiţiile
prevăzute de lege pentru trimiterea în judecată, procurorul
va dispune, prin ordonanţă, scoaterea de sub urmărire
penală, încetarea urmăririi penale sau clasarea cauzei;
 Dacă învinuitul sau inculpatul se află în stare de deţinere în
urma luării măsurii arestării preventive procurorul va solicita
revocarea măsurii preventive.

12.3.3. Suspendarea urmăririi penale

 Dacă procurorul constată că învinuitul sau inculpatul suferă
de o boală gravă care îl împiedică să ia parte la procesul
penal, va dispune, prin ordonanţă, suspendarea urmăririi
penale.

12.3.4. Restituirea sau trimiterea cauzei în vederea

completării sau refacerii urmăririi penale
 Când procurorul constată că urmărirea penală nu este
completă, sau că nu au fost respectate dispoziţiile legale
care garantează aflarea adevărului, poate dispune:
 Restituirea cauzei la organul de urmărire penală în
vederea completării urmăririi penale, în situaţia în care
acesta a respectat dispoziţiile legale care garantează aflarea
adevărului, dar nu a lămurit toate aspectele impuse de buna
rezolvare a cauzei;
 Trimiterea cauzei la alt organ de urmărire penală în
vederea completării urmăririi penale, în situaţia în care
organul care a efectuat urmărirea a respectat dispoziţiile
legale care garantează aflarea adevărului, dar nu a lămurit
toate aspectele impuse de buna rezolvare a cauzei;
 Restituirea cauzei la organul de urmărire penală în
vederea refacerii urmăririi penale, în situaţia în care
urmărirea penală a fost efectuată prin încălcarea
dispoziţiile legale care garantează aflarea adevărului în
procesul penal;
 Trimiterea cauzei la alt organ de urmărire penală în
vederea refacerii urmăririi penale, în situaţia în care
urmărirea penală a fost efectuată prin încălcarea
dispoziţiile legale care garantează aflarea adevărului în
procesul penal.

37
 12.3.5. Trimiterea cauzei la organul competent să
efectueze urmărirea penală
 Când procurorul constată că urmărirea penală s-a făcut de
un alt organ decât cel prevăzut în lege, dispune prin
ordonanţă ca urmărirea să fie făcută de organul competent
 Restituirea cauzei la organul competent se va dispune în
următoarele cazuri:
 Cercetarea penală a fost efectuată de către organul de
cercetare al poliţiei judiciare în loc de organul de cercetare
penală prevăzut la art. 208 lit. a, b şi c C.pr.pen.;
 Cercetarea penală a fost efectuată de către organele de
cercetare penală prevăzute la art. 208 lit. a, b şi c C.pr.pen.,
în loc de organul de cercetare al poliţiei judiciare;
 Cercetarea penală a fost efectuată de organele de
cercetare penală, în loc de procuror, în cazurile prevăzute
la art. 209 alin. 3 C.pr.pen.;
 În cazul în care procurorul trimite cauza organului competent
să efectueze urmărirea penală, rămân valabile măsurile
asiguratorii luate, actele sau măsurile procesuale confirmate
sau încuviinţate de procuror, precum şi actele procesuale care
nu pot fi refăcute.

§13 Reluarea urmăririi penale

13.1.
Consideraţii preliminare Instituţie procesuală complementară, cu caracter
excepţional, care are ca scop aducerea procesului penal
pe linia de desfăşurare normală.

 Reluarea urmăririi penale este posibilă în următoarele

cazuri:
 Încetarea cauzei de suspendare;
 Restituirea cauzei de către instanţa de judecată în
vederea refacerii urmăririi;
 Redeschiderea urmăririi penale.

13.2.
 Constatarea dispariţiei cauzei care a determinat
Reluarea urmăririi
suspendarea urmăririi penale, respectiv însănătoşirea
penale după suspendare
învinuitului sau inculpatului
 Organul de cercetare penală înaintează procurorului
referatul cu propunerea de reluare a urmăririi penale, actul
medical prin care se constată încetarea stării de boală şi
dosarul cauzei;
 Procurorul poate constata

38
  Încetarea cauzei de suspendare, caz în care va
dispune prin ordonanţă reluarea urmăririi penale şi
restituirea dosarului la organul de cercetare penală, în
vederea continuării urmăririi penale, temporar întrerupte;
 Menţinerea cauzei de suspendare, caz în care va
dispune, prin rezoluţie, restituirea cauzei la organul de
cercetare penală, care va continua să efectueze actele a
căror îndeplinire nu este împiedicată de situaţia
învinuitului sau inculpatului.

13.3.
 Restituirea cauzei de către instanţa de judecată se va
Reluarea în caz de dispune în vederea refacerii urmăririi penale, când se
restituire a cauzei de constată înainte de terminarea cercetării judecătoreşti, că
către instanţa de urmărirea penală s-a efectuat de un alt organ decât cel
judecată
competent;
 Reluarea urmăririi penale se face în baza hotărârii prin
care instanţa a dispus restituirea, hotărâre care constituie
actul de sesizare a procurorului în vederea reluării urmăririi.

13.4.
 Redeschiderea urmăririi penale se dispune în
Reluarea în caz de următoarele ipoteze:
redeschidere a urmăririi  S-a dispus încetarea urmăririi penale şi ulterior se
penale constată că nu a existat în fapt cazul care a determinat
luarea acestei măsuri sau că a dispărut împrejurarea pe
care se întemeia încetarea urmăririi penale;
 S-a dispus scoaterea de sub urmărire penală şi ulterior
se constată că nu a existat în fapt cazul care a
determinat luarea acestei măsuri sau că a dispărut
împrejurarea pe care se întemeia scoaterea de sub
urmărire penală;
 Instanţa de judecată, potrivit art. 2781 C.pr.pen., admite
plângerea împotriva ordonanţei sau, după caz, a
rezoluţiei procurorului de scoatere de sub urmărire
penală, încetare a urmăririi penale ori de clasare;
 Redeschiderea urmăririi penale se dispune de către
procuror prin ordonanţă;
 Organul de cercetare penală înaintează procurorului
referatul cu propunerea de reluare a urmăririi penale şi
dosarul cauzei;
 Procurorul poate constata
 Inexistenţa cazului sau dispariţia împrejurării pe care
se întemeia soluţia de netrimitere sau neurmărire,
situaţia în care va dispune, prin ordonanţă reluarea

39
 urmăririi penale prin redeschiderea acesteia şi
restituirea dosarul la organul de cercetare penală;
 Existenţa cazului sau împrejurării pe care se
întemeiază soluţia de netrimitere sau neurmărire, situaţie
în care va dispune prin rezoluţie, menţinerea soluţiei
pronunţate anterior.

§14 Plângerea împotriva actelor şi măsurilor de urmărire penală

14.1.
Consideraţii preliminare  Împotriva măsurilor şi actelor de urmărire penală pot face
plângeri părţile şi orice alte persoane, chiar străine de
cauză, dacă prin măsurile şi actele respective au adus o
vătămare intereselor legitime ale acestora
 Obiectul plângerii poate fi o măsură sau un act
intervenite în cursul efectuării activităţii de urmărire penală,
sau un act efectuat înainte de începerea urmăririi penale şi
anume, rezoluţia de a nu se începe urmărirea penală
 Se disting următoarele ipoteze:
 Plângerea în faţa procurorului împotriva actelor
efectuate de organele de cercetare penală;
 Plângerea în faţa procurorului împotriva actelor
efectuate de procuror sau în baza dispoziţiilor acestuia;
 Plângerea în faţa instanţei împotriva rezoluţiilor sau a
ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată, ori
împotriva dispoziţiei de netrimitere în judecată cuprinsă în
rechizitoriu.

14.2.
 Se adresează procurorului care supraveghează activitatea
Plângerea împotriva
organului de cercetare;
măsurilor şi actelor de
urmărire penală ale  Se poate depune direct la procuror sau la organul de
organelor de cercetare cercetare penală;
penală  Reguli de procedură
 Introducerea plângerii nu suspendă aducerea la
îndeplinire a măsurii sau a actului care formează obiectul
plângerii;
 Când plângerea a fost depusă la organul de cercetare
penală, acesta este obligat ca în termen de 48 de ore de
la primirea ei să o înainteze procurorului împreună cu
explicaţiile sale, atunci când acestea sunt necesare; dacă
organul de cercetare penală nu a înaintat, în această
situaţie, explicaţiile necesare, în raport de obiectul
plângerii, procurorul le va cere oricând consideră că este
nevoie;

40
  Procurorul, primind plângerea, este obligat să o rezolve
în termen de cel mult 20 de zile şi să comunice de îndată
persoanei care a făcut plângerea modul în care a fost
rezolvată.

14.3.
 Se poate face plângere împotriva actelor efectuate de
Plângerea împotriva
procuror ori actelor efectuate de organele de cercetare
măsurilor şi actelor
penală, pe baza dispoziţiilor date de procuror;
procurorului
 Plângerea împotriva actelor procurorului se rezolvă de către
procurorul ierarhic superior;
 Termen de exercitare a dreptului de a face plângere: cât
timp dosarul se află la procuror, în timpul fazei de urmărire
penală (prin excepţie, împotriva rezoluţiei de neîncepere a
urmăririi penale sau a ordonanţei ori, după caz, rezoluţiei
de scoatere de sub urmărire penală sau încetare a
urmăririi penale se poate face plângere în termen de 20 de
zile de la momentul comunicării acestor soluţii de către
procuror).

14.4.
 Se poate uza de această instituţie în ipoteza respingerii
Plângerea în faţa de către procuror a plângerii îndreptate împotriva actelor
instanţei împotriva de urmărire penală;
rezoluţiilor sau a  Termen de exercitare: 20 de zile de la data comunicării
ordonanţelor de către procuror a ordonanţei prin care a dispus asupra
procurorului de
plângerii formulate
netrimitere în judecată
ori a dispoziţiei de  Instanţa competentă: instanţa căreia i-ar reveni
netrimitere în judecată competenţa de a judeca în primă instanţă cauza;
cuprinsă în rechizitoriu  Actele de urmărire penală care pot fi atacate în faţa
instanţei de judecată sunt:
 Rezoluţia de neîncepere a urmăririi penale;
 Rezoluţia ori ordonanţa de clasare;
 Rezoluţia ori ordonanţa de scoatere de sub urmărire
penală;
 Rezoluţia ori ordonanţa de încetare a urmăririi penale;
 Dispoziţia de scoatere de sub urmărire penală ori de
încetare a urmăririi penale cuprinsă în rechizitoriu;
 Reguli de procedură
 Judecătorul solicită trimiterea dosarului;
 Parchetul va trimite dosarul în termen maxim de 5 zile de
la înregistrarea adresei instanţei de judecată;
 Participarea procurorului este obligatorie;
 Persoana care a făcut plângerea, aceasta este citată;
neprezentarea sa nu împiedică soluţionarea cauzei,

41
 decât în ipoteza în care instanţa constată că se impune
prezenţa acesteia;
 Persoana care a făcut plângerea şi reprezentantului
parchetului sunt audiate;
 Termenul de soluţionare: cel mult 20 de zile de la primirea
plângerii.
 Soluţiile care pot fi pronunţate sunt:
 Respingerea plângerii, prin sentinţă, ca tardivă sau
inadmisibilă ori, după caz, ca nefondată, menţinând
rezoluţia sau ordonanţa atacată;
 Admiterea plângerii, prin sentinţă, cu desfiinţarea
rezoluţiei sau ordonanţei atacate şi trimiterea cauzei la
procuror în vederea începerii sau redeschiderii urmăririi
penale; judecătorul este obligat să arate motivele pentru
care a trimis cauza procurorului, indicând totodată faptele
şi împrejurările ce urmează a fi constatate şi prin care
anume mijloace de probă;
 Admiterea plângerii, prin încheiere, cu desfiinţarea
rezoluţiei sau a ordonanţei atacate şi reţinerea cauzei
pentru judecarea cauzei, în complet legal constituit,
dispoziţiile privind judecata în primă instanţă aplicându-se
în mod corespunzător;
 Hotărârile instanţei de judecată se comunică de îndată
persoanei interesate, în ipoteza în care aceasta nu a fost
prezentă la judecată;
 Sentinţele pronunţate în primele două ipoteze pot fi
atacate cu recurs de procuror sau de persoana care a
sesizat instanţa de judecată.

42
 TEST DE AUTOEVALUARE I
Organele de cercetare ale poliţiei judiciare au întocmit
dosar de urmărire penală inculpatului pentru săvârşirea
infracţiunii de furt calificat. Pe parcursul urmăririi penale o
serie de acte de urmărire penală au fost efectuate de către
procuror. Acesta a dispus, la terminarea urmării penale,
trimiterea în judecată a inculpatului, prin rechizitoriu.
În faţa instanţei de judecată s-a invocat încălcarea
normelor relative la competenţa materială, prin efectuarea
de către procuror a unor acte de urmărire penală într-un
dosar de competenţa organelor de cercetare ale poliţiei
judiciare.

Întrebare Este fondată excepţia invocată?

Procurorul, are printre atribuţiile sale, menţionate de Legea

Răspuns nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, şi pe aceea de
supraveghere a activităţii de cercetare penală efectuată de
poliţie şi de alte organe de cercetare penală; în exercitarea
acestei atribuţii, procurorul conduce şi controlează
activitatea de cercetare penală, dispoziţiile date de
procuror fiind obligatorii pentru organul de cercetare
penală.
Această relaţie dintre procuror şi organele de cercetare
penală trebuie interpretată şi prin prisma conţinutului art.
209 C.pr.pen., potrivit căruia procurorul exercită
supravegherea asupra actelor de urmărire penală, iar în
exercitarea acestei atribuţii, procurorii conduc şi
controlează nemijlocit activitatea de cercetare penală a
poliţiei judiciare şi a altor organe de cercetare speciale.
Printre alte modalităţi, supravegherea activităţii de
cercetare penală se poate realiza prin participarea
procurorului la efectuarea anumitor acte de urmărire
penală. Astfel, potrivit art. 218 alin. 3 C.pr.pen., procurorul
poate a). să asiste la efectuarea oricărui act de cercetare
penală, ocazie cu care procurorul poate să îl îndrume pe
organul de cercetare penală cu privire la efectuarea unor
acte de cercetare penală; b). să efectueze personal orice
act de cercetare penală.
Din cele prezentate mai sus, rezultă că excepţia de
necompetenţă materială invocată în faţa instanţei este
nefondată.

43
 Bibliografie

Bibliografie obligatorie
 Ion Neagu, Drept procesual penal. Partea specială. Tratat, Editura Global
Lex, Bucureşti, 2008
 Ion Neagu, Carmen-Silvia Paraschiv, Mircea Damaschin, Drept procesual
penal. Sinteze de teorie. Speţe. Grile, ediția a III-a, Editura Rentrop&Straton,
Bucureşti, 2007

Bibliografie facultativă
 Grigore Theodoru, Drept procesual penal. Tratat, Editura Hamangiu, Bucureşti,
2007
 Carmen-Silvia Paraschiv, Mircea Damaschin, Drept procesual penal.
Partea specială, ediţia a II-a, revăzută şi adăugită, Editura Lumina Lex,
Bucureşti, 2004
 Ştefan Popa, Cercetarea penală. Aspecte teoretice şi practice, Editura Global
Print, Bucureşti, 1999, 398 p.
 Gheorghiţă Mateuţ, Investigatorii sub acoperire. Utilizarea lor în timpul
actelor premergătoare. Comentariu asupra noilor texte procedurale introduse
în Codul de procedură penală prin Legea nr. 281/2003, Revista Dreptul nr.
1/2005, p. 154-178
 Augustin Lazăr, Supravegherea procurorului asupra actelor premergătoare.
Activitatea informativ-investigativă a poliţiei judiciare şi materializarea ei în
mijloace de probă, Revista Dreptul nr. 1/2005, p. 179-210
 Horaţius Dumbravă, Plângerea împotriva măsurilor şi actelor de urmărire
penală în lumina reglementărilor introduse prin Legea nr. 281/2003, Revista
Dreptul nr. 3/2005, p. 209-241
 Dinu D. Nica, Competenţa materială a organelor de urmărire penală, Revista
Dreptul nr. 3/2005, p. 242-245
 Carmen-Silvia Paraschiv, Mircea Damaschin, Urmărirea penală. Caracter
secret, Revista Dreptul nr. 3/2005, p. 246-252
 Gheorghe Vidican, Diana Maria Munteanu, Un alt punct de vedere în
legătură cu dispoziţiile procedurale privind plângerea împotriva actelor
procurorului, prevăzută de art. 2781 din Codul de procedură penală, Revista
Dreptul nr. 4/2005, p. 221-229
 Radu Botea, Claudia-Florina Uşvat, O interpretare critică a dispoziţiilor
privitoare la plângerea contra actelor procurorului formulată în baza art. 2781
din Codul de procedură penală, Revista Dreptul nr. 4/2005, p. 241-261
 Gheorghe Neacşu, Încă o opinie despre prevederile art. 2781 din Codul de
procedură penală, Revista Dreptul nr. 6/2005, p. 202-211
 Dorin Ciuncan, Aurelian Niculiţă, Controlul ierarhic al procurorilor, Revista
de Drept Penal nr. 1/2005, p. 95-101
 Lucian Stănescu, Trimiterea în judecată a inculpatului în lipsă, Revista de
Drept Penal nr. 1/2005, p. 117-121

44
 Costel Cristinel Ghigheci, Plângerea la instanţă împotriva soluţiilor
procurorului. Controverse, Revista de Drept Penal nr. 1/2006, p. 118-124
 Răzvan Pătru, Caracterul neconstituţional şi neconvenţional al imposibilităţii
atacării în justiţie, în temeiul art. 2781 din Codul de procedură penală, a soluţiilor
de netrimitere în judecată dispuse prin rechizitoriu, Revista Dreptul nr. 5/2006, p.
151-172
 Ilie Nariţa, Evoluţii şi involuţii în ancheta penală, Revista Dreptul nr. 5/2006, p.
173-183
 Magdalena Iordache, Consideraţii în legătură cu actul procesual al începerii
urmăririi penale în cazul infracţiunii de audienţă, precum şi în situaţia aplicării
dispoziţiilor art. 335, 336 şi 337 din Codul de procedură penală, Revista Dreptul
nr. 5/2006, p. 184-193

45
 Unitatea de învăţare nr. II
DISPOZIŢII GENERALE PRIVIND FAZA DE JUDECATĂ.
JUDECATA ÎN PRIMĂ INSTANŢĂ

Cuprins:
1. Consideraţii preliminare;
2. Dispoziţii generale privind pregătirea şedinţei de judecată;
3. Dispoziţii generale privind desfăşurarea şedinţei de judecată;
4. Dispoziţii generale privind soluţionarea cauzei;
5. Judecata în primă instanţă.

Obiectivele unităţii de învăţare

După studiul acestei unităţi de învăţare veţi reuşi sǎ caracterizaţi: principiile

specifice fazei de judecată, rolul activ al instanţei de judecată, locul unde se
desfăşoară judecata, fixarea termenului, desemnarea completului de judecată,
citarea părţilor şi a altor persoane, asigurarea apărării, atribuţiile preşedintelui
completului de judecată, strigarea cauzei şi apelul celor citaţi, asigurarea ordinii
şi solemnităţii şedinţei, constatarea infracţiunilor de audienţă, verificarea
sesizării instanţei, verificarea regularităţii arestării inculpatului la primirea
dosarului, drepturile procurorului şi ale părţilor în instanţă, suspendarea judecăţii,
consemnarea desfăşurării şedinţei de judecată, deliberarea, pronunţarea
hotărârii, redactarea hotărârii, felul hotărârilor judecătoreşti, obiectul judecăţii în
primă instanţă, participanţii la judecata în primă instanţă, desfăşurarea judecăţii
în primă instanţă.

§1 Consideraţii preliminare

1.1.
Noţiune  Conceptul de judecată poate fi definit prin prisma a două
accepţiuni

46
  În sens restrâns, prin judecată se înţelege operaţia
logică prin care completul de judecată soluţionează
cauza penală cu care a fost sesizat;
 În sens larg, prin judecată se înţelege cea de-a doua
fază a procesului, alcătuită dintr-un ansamblu de activităţi
desfăşurate, în principal, de instanţa de judecată, cu
participarea activă a procurorului şi a părţilor asistate de
către apărători, având drept finalitate aflarea adevărului
cu privire la fapta şi inculpatul cu care instanţa a fost
sesizată.
 Judecata se poate desfăşura pe mai multe grade de
jurisdicţie
 Judecata în primă instanţă;
 Judecata în apel;
 Judecata în recurs.

1.2.
Principiile specifice 1.2.1. Publicitatea fazei de judecată
fazei de judecată  Şedinţa de judecată este publică;
 Orice persoană care nu are calitate procesuală în cauza
respectivă poate avea acces liber în sala de judecată;
 Încălcarea dispoziţiilor relative la publicitatea şedinţelor
de judecată se sancţionează cu nulitate absolută, care
poate fi ridicată de oricare dintre părţi ori din oficiu, pe tot
parcursul procesului penal, până la rămânerea definitivă a
hotărârii judecătoreşti (art. 197 alin. 2 C.pr.pen.)
 De la publicitatea şedinţei de judecată se poate deroga
dacă judecarea în şedinţă publică ar putea aduce atingere
unor interese de stat (art. 290 alin. 2 C.pr.pen.), dacă prin
publicitatea şedinţei ar fi lezate normele morale (art. 290
alin. 2 C.pr.pen.), dacă judecarea în şedinţă publică ar
aduce atingere demnităţii sau vieţii intime a unei persoane
(art. 290 alin. 2 C.pr.pen.) etc.
 Procedura declarării şi judecării în şedinţă publică
presupune următoarele reguli:
 Şedinţa este declarată secretă la cererea procurorului,
a părţilor ori din oficiu;
 Şedinţa se poate desfăşura în secret pentru tot cursul
judecării cauzei sau pentru o anumită parte a judecării
cauzei.
 Declararea şedinţei secrete se face în şedinţă publică,
după ascultarea părţilor prezente şi a procurorului;
 Se permite accesul în sală părţilor, reprezentanţilor
acestora, apărătorilor şi altor persoane chemate de instanţă
în interesul cauzei;

47
  Chiar dacă şedinţa a fost declarată secretă,
pronunţarea hotărârii se face în şedinţă publică.

1.2.2. Nemijlocirea
 Toate actele procesuale şi procedurale trebuie să se
efectueze în faţa completului de judecată, în mod direct;
 Principiul nemijlocirii presupune ca judecătorii care fac
parte din completul de judecată trebuie să ia contact direct
cu probele administrate;
 Este necesar a se asigura stabilitatea completului de
judecată pe tot parcursul judecării cauzei
 Până la începerea dezbaterilor este posibilă
schimbarea completului de judecată fără vreo consecinţă
asupra continuării judecăţii;
 După începerea dezbaterilor orice schimbare
intervenită în compunerea completului presupune
reluarea de la început a dezbaterilor.

1.2.3. Contradictorialitatea
 Probele administrate în faza de judecată sunt supuse
discuţiei participanţilor la şedinţă (părţi, procuror, instanţă),
evidenţiindu-se poziţiile procesuale diferite ale părţilor
angajate în proces;
 Contradictorialitatea se manifestă în etapa cercetării
judecătoreşti (spre exemplu, la audierea unui martor, pot
pune întrebări toate părţile, nu numai cele care l-au
propus) precum şi în etapa dezbaterilor (principiul
contradictorialităţii se aplică pe deplin, întrucât în această
etapă, prin punerea în discuţie a probelor, părţile cu interese
contrare se combat reciproc, realizându-se distincţia între cele
două funcţii procesuale opuse - acuzarea şi apărarea).

1.2.4. Oralitatea
 Întreaga activitate procesuală desfăşurată în faza de
judecată se realizează prin viu grai; activităţile de judecată
desfăşurate oral se consemnează în scris; declaraţiile
părţilor sunt orale, dar ele se consemnează în scris;
susţinerile martorilor, experţilor sunt orale, dar, de
asemenea, ele sunt consemnate în scris
 Dintre reglementările în acest sens, amintim:
 Strigarea cauzei (art. 297 C.pr.pen.);
 Ascultarea părţilor şi a martorilor (art. 323-327
C.pr.pen.);
 Ultimul cuvânt al inculpatului (art. 341 C.pr.pen.);
 Pronunţarea hotărârii (art. 310 C.pr.pen.) etc.

48
 1.3.
 Instanţa de judecată îşi exercită atribuţiile în mod activ, în
Rolul activ al instanţei
de judecată vederea aflării adevărului şi a realizării rolului educativ al
judecăţii (art. 287 alin. 1 C.pr.pen.);
 În conformitate cu această regulă instanţa de judecată are
obligaţia:
 De a interveni în desfăşurarea şedinţei de judecată;
 De a administra probe (nu numai la propunerea
părţilor sau a procurorului, ci şi din oficiu);
 De a lua măsuri procesuale;
 De a aduce la cunoştinţa subiecţilor procesuali drepturile
şi obligaţiile pe care le au.

1.4.
 Judecata se desfăşoară la sediul instanţei (art. 288
Locul unde se C.pr.pen.);
desfăşoară judecata  Cu titlu de excepţie, pentru motive temeinice, instanţa
poată dispune ca judecata să se desfăşoare în alt loc (la
locul săvârşirii faptei, la domiciliul unui martor, dacă acesta
nu se poate deplasa etc.);

§2. Dispoziţii generale privind pregătirea şedinţei de judecată

2.1.
Fixarea termenului  Fixarea termenului de judecată are la bază o serie de
criterii, după cum urmează:
 Judecata în care sunt inculpaţi arestaţi preventiv se
face de urgenţă şi cu precădere; dispoziţia poate fi
aplicată şi atunci când unii dintre inculpaţi sunt deţinuţi în
altă cauză;
 Cauzele care au ca obiect infracţiuni flagrante ori
infracţiuni de corupţie constatate flagrant sunt judecate,
de asemenea, de urgenţă şi cu precădere;
 Gradul de complexitate a cauzei (pentru cauze dificile,
cu un volum mare de documentaţie, se va fixa, în mod
proporţional, un interval de timp corespunzător).

2.2.
 Colegiile de conducere ale instanţelor stabilesc
Desemnarea compunerea completelor de judecată la începutul anului,
completului de judecată urmărind asigurarea continuităţii completului;
 Repartizarea cauzelor pe complete de judecată se face în
mod aleatoriu, în sistem informatizat;
 Instanţa judecă în complet de judecată, a cărei compunere
este cea prevăzută de lege

49

Citarea părţilor şi a altor
persoane
 Cauzele date, potrivit legii, în competenta de prima
instanţa a judecătoriei, tribunalului şi curţii de apel se
judeca în complet format dintr-un judecător;
 Apelurile se judeca în complet format din 2 judecători;
dacă judecătorii nu ajung la un acord asupra hotărârii ce
urmează a se pronunţa, procesul se judeca din nou în
complet de divergenta, constituit prin includerea
preşedintelui sau a vicepreşedintelui instanţei, a
preşedintelui de secţie ori a judecătorului din planificarea
de permanenţă;
 Recursurile se judecă în complet format din 3
judecători;
 La nivelul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie judecata
poate avea loc
 În complet format din trei judecători;
 În complet de 9 judecători;
 În Secţii Unite, în complet format din cel puţin 2/3 din
numărul membrilor în funcţie;
 La instanţele militare compunerea completelor este
similară celei a instanţelor civile.
2.3.
 Judecata poate avea loc numai dacă părţile sunt legal
citate şi procedura este îndeplinită (art. 291 alin. 1
C.pr.pen.);
 Partea prezentă la un termen nu mai este citată pentru
termenele ulterioare, chiar dacă ar lipsi la vreunul din
aceste termene
 Excepţii (ipoteze în care citarea este obligatorie)
 Militarii şi deţinuţii sunt citaţi la fiecare termen (art. 291
alin. 7 şi 8 C.pr.pen.);
 Părţile sunt citate obligatoriu când, în urma deliberării
instanţa a dispus repunerea cauzei pe rol în vederea
reluării cercetării judecătoreşti;
 Când, la termenul la care partea lipseşte, i se
agravează situaţia în proces;
 Când a fost schimbat cursul firesc al procesului, în
sensul că judecata se desfăşoară într-un alt loc decât cel
cunoscut de parte, ori cauza a fost trecută la o altă
instanţă ca urmare a soluţionării unui conflict de
competenţă sau a unei cereri de strămutare.
 Dacă judecata se amână, martorii, experţii şi interpreţii
prezenţi iau cunoştinţă de noul termen de judecată şi nu
mai sunt citaţi;
50
  Persoanele care au termenul în cunoştinţă şi nu se mai
citează au dreptul să solicite instanţei să le înmâneze citaţii
care să le servească drept justificare la locul de muncă.

2.4.
 În cauzele în care desemnarea unui apărător din oficiu
Asigurarea apărării
este obligatorie, judecătorul cauzei, odată cu fixarea
termenului de judecată, trebuie să ia măsuri pentru
desemnarea apărătorului (art. 294 C.pr.pen.);
 Inculpatul şi celelalte părţi, precum şi apărătorii, au
dreptul să ia cunoştinţă de dosar în tot cursul judecăţii (art.
294 alin. 2 C.pr.pen.).

§3. Dispoziţii generale privind desfăşurarea şedinţei de judecată

3.1.
Atribuţiile preşedintelui  Preşedintele completului de judecată conduce şedinţa,
completului de judecată îndeplinind o serie de atribuţii, după cum urmează:
 Declară deschisă şedinţa de judecată;
 Decide asupra cererilor formulate de părţi, dacă
rezolvarea acestora nu este dată în căderea completului;
 Poate respinge întrebările formulate de părţi şi de
procuror, dacă acestea nu sunt concludente şi utile
judecării cauzei.

3.2.
 Preşedintele completului anunţă, potrivit ordinii de pe lista
Strigarea cauzei şi de şedinţă, cauza care este la rând şi dispune efectuarea
apelul celor citaţi apelului persoanelor citate;
 Dispoziţia preşedintelui cu privire la apelul părţilor este
adusă la îndeplinire de către grefierul de şedinţă;
 În afara părţilor citate, se pot prezenta şi participa la
judecată şi părţile care nu au fost citate sau nu au primit
citaţia, preşedintele completului având obligaţia să
stabilească identitatea acestora.

3.3.
 Preşedintele completului veghează asupra menţinerii
Asigurarea ordinii şi ordinii şi solemnităţii şedinţei, putând lua măsurile
solemnităţii şedinţei necesare în acest scop
 Accesul publicului în sală poate fi limitat, în raport de
mărimea sălii;
 Când o persoană tulbură şedinţa sau nesocoteşte
măsurile luate, preşedintele completului îi atrage atenţia
să respecte disciplina;

51
  În caz de repetare ori de abateri grave, se poate
dispune îndepărtarea acelei persoane din sală; partea va
fi chemată în sală înainte de începerea dezbaterilor şi
preşedintele completului îi va aduce la cunoştinţă actele
esenţiale efectuate în lipsa ei şi îi va citi declaraţiile celor
ascultaţi.

3.4.
 În ipoteza în care, în cursul şedinţei de judecată, se
Constatarea
săvârşeşte o faptă prevăzută de legea penală preşedintele
infracţiunilor de
audienţă constată fapta şi identifică pe făptuitor, întocmind un
proces-verbal pe care-l trimite procurorului;

Infracţiunile de audienţă sunt fapte prevăzute de legea

penală, comise în faţa instanţei de judecată, în cursul
şedinţei de judecată, indiferent dacă aceasta se
desfăşoară la sediul instanţei sau într-un alt loc
desemnat de aceasta, ori în locuri în care se impune
efectuarea unor activităţi de cercetare judecătorească
de către instanţa de judecată în mod direct.

 Dacă sunt îndeplinite condiţiile arestării preventive,

preşedintele completului
 Emite mandat de arestare preventivă;
 Îl trimite de îndată pe învinuit procurorului împreună cu
procesul-verbal şi cu mandatul de arestare;
 Dispune menţionarea în încheierea de şedinţă despre
acest fapt.

3.5.
Verificarea sesizării
 Instanţa este obligată să verifice din oficiu, la prima
instanţei înfăţişare, regularitatea actului de sesizare;
 În cazul în care constată că sesizarea nu este legală şi
neregularitatea nu poate fi înlăturată de îndată sau prin
acordarea unui termen în acest scop, dosarul se restituie
organului care a întocmit actul de sesizare, pentru
refacerea acestuia.

3.6.
 După înregistrarea dosarului la instanţă, în cauzele în
Verificarea regularităţii care inculpatul este trimis în judecată în stare de arest,
arestării inculpatului la instanţa este datoare să verifice din oficiu, în camera de
primirea dosarului consiliu, legalitatea şi temeinicia arestării preventive,
înainte de expirarea duratei arestării preventive;
 Se pot dispune prin încheiere următoarele soluţii:

52

Drepturile procurorului
şi ale părţilor în instanţă
Suspendarea judecăţii
 Menţinerea arestării preventive, în ipoteza în care
temeiurile care au determinat măsura impun în
continuare privarea de libertate sau există temeiuri noi
care justifică privarea de libertate;
 Revocarea arestării preventive, având drept consecinţă
punerea de îndată în libertate a inculpatului, în ipoteza în
care temeiurile care au determinat măsura au încetat sau
nu există temeiuri noi care să justifice privarea de
libertate.
3.7.
 Procurorul şi părţile au dreptul să formuleze cereri, să ridice
excepţii şi să pună concluzii;
 În acest sens, instanţa trebuie să aducă la cunoştinţa
părţilor drepturile pe care le au şi chiar, în măsura în care
părţile nu înţeleg să-şi exercite aceste drepturi, să pună în
discuţie din oficiu acele aspecte pe care le consideră
esenţiale pentru soluţionarea cauzei.
3.8.
3.8.1. Suspendarea judecăţii ca urmare a bolii grave a
inculpatului
 Se constată pe baza unei expertize medico-legale că
inculpatul suferă de o boală gravă care-l împiedică să
participe la judecată
 Instanţa dispune suspendarea judecăţii prin încheiere;
 Încheierea dată în primă instanţă prin care s-a dispus
suspendarea cauzei poate fi atacată separat cu recurs la
instanţa superioară în termen de 24 de ore de la
pronunţare, pentru cei prezenţi, şi de la comunicare, pentru
cei lipsă; recursul nu suspendă executarea şi se judecă în
trei zile;
 Obligaţii ale instanţei în ipoteza suspendării:
 Se va interesa periodic despre starea de sănătate a
inculpatului, pentru a putea aprecia dacă se impune
menţinerea ori continuarea măsurii;
 Va dispune, din oficiu, reluarea procesului, de îndată ce
inculpatul poate participa la judecată.
3.8.2. Suspendarea judecăţii ca urmare a procedurii de
soluţionare a excepţiilor de neconstituţionalitate
 Situaţie premisă: ridicarea unei excepţii de
neconstituţionalitate de către oricare dintre părţile
procesului penal sau, din oficiu, de către instanţa de
judecată, cu privire la neconstituţionalitatea unui act
normativ de care depinde soluţionarea cauzei;
53
  Termenul de suspendare: până la soluţionarea excepţiei
de către Curtea Constituţională;
 Încheierea de suspendare este supusă recursului în
termen de 24 de ore de la pronunţare, pentru cei prezenţi,
şi de la comunicare, pentru cei lipsă; recursul se judecă în
termen de 3 zile.

3.8.3. Suspendarea judecăţii în caz de extrădare activă

 Situaţie premisă: în cazul în care se solicită extrădarea
unei persoane în vederea judecării într-o cauză penală;
 Termenul de suspendare: până la data la care statul
solicitat va comunica hotărârea sa asupra cererii de
extrădare;
 Încheierea de suspendare este supusă recursului în
termen de 24 de ore de la pronunţare, pentru cei prezenţi,
şi de la comunicare, pentru cei lipsă; recursul se judecă în
termen de 3 zile.

3.9.
 În cursul şedinţei de judecată afirmaţiile, întrebările şi
Consemnarea susţinerile celor prezenţi, inclusiv ale preşedintelui
desfăşurării şedinţei de completului de judecată, se consemnează de către grefier
judecată ori de către specialistul în stenografie;
 Consemnarea presupune înregistrarea cu mijloace
tehnice video sau audio, stenografierea, respectiv note
scrise ale grefierului;
 Părţile vor primi o copie a transcrierii efectuate ori a
notelor grefierului în cel mai scurt timp de la încheierea
şedinţei de judecată dar, oricum, înainte de termenul
următor.

§4. Dispoziţii generale privind soluţionarea cauzei

4.1.
 Deliberarea are loc de îndată după încheierea
Deliberarea dezbaterilor sau, pentru motive temeinice, poate fi
amânată cel mult 15 zile;
 Reguli de procedură
 Deliberarea are loc în secret, în camera de consiliu;
 Participă numai membrii completului în faţa căruia s-au
purtat dezbaterile;
 Fiecare membru al completului de judecată îşi spune
părerea asupra chestiunilor care au fost dezbătute şi
asupra soluţiei ce urmează a se pronunţa;
 Preşedintele îşi spune ultimul părerea;

54
  Hotărârea se ia cu unanimitate sau, dacă aceasta nu
poate fi întrunită, cu majoritate;
o Dacă din deliberare rezultă mai mult decât două
păreri, judecătorul care opinează pentru soluţia cea mai
severă trebuie să se alăture celei mai apropiate de
părerea sa;
o Opinia separată trebuie întotdeauna motivată.
o Când completul de judecată este format din doi
judecători şi aceştia nu se pun de acord, astfel încât
unanimitatea nu poate fi întrunită, judecarea cauzei se
reia în complet de divergenţă.
 Rezultatul deliberării se consemnează într-o minută,
semnată de toţi membrii completului de judecată.

4.2.
 Pronunţarea hotărârii are loc imediat după deliberare
Pronunţarea hotărârii făcându-se întotdeauna în şedinţă publică;
 Reprezintă atributul preşedintelui completului de
judecată, asistat de grefier;
 Părţile nu se citează.

4.3.
Redactarea hotărârii  Redactarea hotărârii trebuie efectuată în cel mult 20 de zile
de la pronunţare, de către unul din judecătorii care au
participat la soluţionarea cauzei şi se semnează de toţi
membrii completului de judecată şi de grefier;
 În caz de împiedicare a unuia dintre membrii completului
de judecată de a semna, hotărârea se semnează în locul
său de preşedintele completului sau, dacă şi acesta este
împiedicat, de preşedintele instanţei;
 În caz de împiedicare a grefierului, hotărârea se
semnează de grefierul şef.

4.4.
Felul hotărârilor  În funcţie de gradul de jurisdicţie la care s-a pronunţat
judecătoreşti hotărârea şi de natura problemelor rezolvate hotărârile
judecătoreşti sunt clasificate în trei categorii:
 Sentinţe (hotărâri judecătoreşti prin care cauza este
soluţionată de prima instanţă de judecată sau prin care
aceasta se dezînvesteşte fără a soluţiona cauza);
 Decizii (hotărârile prin care instanţa se pronunţă asupra
apelului, recursului, recursului în interesul legii, hotărârile
pronunţate de instanţa de recurs în rejudecarea cauzei etc.);
 Încheieri (toate celelalte hotărâri date de instanţe în
cursul judecăţii);

55
  Încheierea de şedinţă trebuie să cuprindă următoarele
menţiuni:
 Ziua, luna, anul şi denumirea instanţei;
 Menţiunea dacă şedinţa a fost sau nu publică;
 Numele şi prenumele judecătorilor, procurorului şi
grefierului;
 Numele şi prenumele părţilor, apărătorilor şi ale
celorlalte persoane care participă în proces şi care au
fost prezente la judecată, precum şi ale celor care au
lipsit, cu arătarea calităţii lor procesuale şi cu menţiunea
privitoare la îndeplinirea procedurii;
 Enunţarea faptei pentru care inculpatul a fost trimis în
judecată şi textele de lege în care a fost încadrată fapta;
 Înscrisurile care s-au citit în şedinţă;
 Cererile de orice natură formulate de procuror, de părţi
şi de ceilalţi participanţi la proces;
 Concluziile procurorului şi ale părţilor;
 Măsurile luate în cursul şedinţei.
 Încheierea de şedinţă se întocmeşte de către grefier în
24 de ore de la terminarea şedinţei şi se semnează de
preşedintele completului de judecată şi de grefier.

§5. Judecata în primă instanţă

5.1.
 Judecata se limitează la fapta şi la persoana arătată în actul
Obiectul judecăţii în de sesizare a instanţei precum şi la la fapta şi persoana la care
primă instanţă se referă extinderea procesului penal.

5.2.
Participanţii la judecata 5.2.1. Participarea procurorului
în primă instanţă  Participarea procurorului la şedinţa de judecată este,
după caz, facultativă, respectiv obligatorie;
 Participarea procurorului este obligatorie
 La şedinţele de judecată ale judecătoriilor (când instanţa
de judecată a fost sesizată prin rechizitoriu, în cauzele în
care legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa
închisorii de 3 ani sau mai mare, în cauzele în care vreunul
din inculpaţi se află în stare de detenţie sau în vreuna dintre
situaţiile de asistenţă juridică obligatorie, în cauzele în care
vreunul din inculpaţi este minor şi în cauzele în care se
dispune înlocuirea pedepsei amenzii cu pedeapsa
închisorii);

56
  La şedinţele de judecată ale celorlalte instanţe (altele
decât judecătoriile);
 Lipsa procurorului de la şedinţele de judecată în care
participarea sa este obligatorie atrage sancţiunea nulităţii
absolute.

5.2.2. Participarea părţilor

 Participarea părţilor la judecata unei cauze în primă
instanţă presupune îndeplinirea legală a procedurii de
citare;
 Participarea inculpatului
 Citaţia trebuie să fie înmânată inculpatului cu cel puţin 5
zile înaintea termenului de judecată;
 Dacă inculpatul este trimis în judecată în stare de arest
preventiv i se comunică citaţia în termen de cel mult 48
de ore de la primirea de către instanţă a dosarului de
urmărire penală;
 Judecata nu poate avea loc decât în prezenţa
inculpatului, atunci când acesta se află în stare de
deţinere (dispoziţiile relative la participarea obligatorie a
inculpatului la şedinţa de judecată sunt prevăzute sub
sancţiunea nulităţii absolute);
 Partea vătămată, partea civilă şi partea responsabilă
civilmente pot participa la judecata în primă instanţă fie
personal, fie prin reprezentare; prezenţa lor la judecata în
primă instanţă nu este, însă, obligatorie, astfel încât
judecata se poate desfăşura şi în lipsa lor, cu condiţia să fi
fost legal citate.

5.2.3. Participarea apărătorului

 Participarea apărătorului la judecata în primă instanţă
este obligatorie în situaţiile de asistenţă juridică obligatorie;
 Judecarea unei cauze în care asistenţa juridică este
obligatorie în lipsa apărătorului determină incidenţa
sancţiunii nulităţii absolute.

5.2.4. Participarea altor persoane

 În afară de organele judiciare, părţi şi apărător, la
judecata în primă instanţă pot participa şi alte persoane
care nu au un interes direct în rezolvarea cauzei (martori,
experţi, interpreţi, martori asistenţi etc.);
 Lipsa nejustificată a martorului, expertului sau
interpretului legal citat se sancţionează cu amendă
judiciară de la 500 lei (RON) la 5.000 lei (RON).

57
 5.3.
5.3.1. Consideraţii preliminare
Desfăşurarea judecăţii
în primă instanţă  Desfăşurarea judecăţii în primă instanţă presupune
desfăşurarea următoarelor activităţi: măsuri premergătoare
şedinţei de judecată, şedinţa de judecată în primă instanţă,
deliberarea, pronunţarea, redactarea şi comunicarea hotărârii.

5.3.2. Măsuri premergătoare şedinţei de judecată

Măsurile premergătoare şedinţei de judecată constau în

activităţi, de regulă cu caracter administrativ, situate în
timp între momentul sesizării instanţei şi începutul
şedinţei de judecată, efectuate în scopul aducerii cauzei
în stare de judecată.

 Dispuse, de regulă, de preşedintele instanţei de judecată,

constau în fixarea termenului de judecată, desemnarea
completului de judecată, asigurarea apărării, respectiv
întocmirea şi afişarea listei de şedinţă.

5.3.3. Şedinţa de judecată în primă instanţă

5.3.3.1. Consideraţii preliminare
 Şedinţa de judecată în primă instanţă presupune:
 Începutul judecăţii;
 Cercetarea judecătorească;
 Dezbaterile;
 Ultimul cuvânt al inculpatului.

5.3.3.2. Începutul judecăţii

 Începutul judecăţii, etapă a şedinţei de judecată în primă
instanţă, presupune deschiderea şedinţei, strigarea cauzei,
apelul celor citaţi, verificarea legalităţii sesizării instanţei,
verificări referitoare la inculpat, luarea unor măsuri privind
martorii, experţii şi interpreţii, acordarea de lămuriri,
rezolvarea excepţiilor şi a cererilor.
 Verificările inculpatului
 Preşedintele completului stabileşte identitatea
inculpatului;
 Dacă inculpatul se află în stare de deţinere, se va
verifica legalitatea comunicării copiei de pe actul de
sesizare a instanţei
 În ipoteza în care actul nu a fost comunicat, dacă
inculpatul cere, judecata se amână, iar preşedintele îi
înmânează copie de pe actul de sesizare, menţionându-
se despre aceasta în încheierea de şedinţă;

58
  În ipoteza în care comunicarea copiei de pe actul de
sesizare a instanţei s-a făcut cu mai puţin de 3 zile
înaintea termenului de judecată, la cererea inculpatului,
preşedintele completului dispune amânarea judecăţii.
 Luarea unor măsuri privind martorii, experţii şi
interpreţii
 După apelul martorilor, experţilor şi interpreţilor,
preşedintele completului cere martorilor prezenţi să
părăsească sala de şedinţă, punându-le în vedere să nu
se îndepărteze fără încuviinţarea sa;
 Experţii rămân în sala de şedinţă, afară de cazul în care
instanţa dispune altfel;
 Martorii, experţii şi interpreţii prezenţi pot fi ascultaţi
chiar dacă nu au fost citaţi sau nu au primit citaţie, însă
numai după ce s-a stabilit identitatea lor.
 Acordarea de lămuriri, rezolvarea excepţiilor şi a
cererilor
 Preşedintele completului explică persoanei vătămate că
se poate constitui parte civilă sau că poate participa ca
parte vătămată în proces.
 Preşedintele completului întreabă pe procuror şi pe
părţi dacă au de formulat excepţii, cereri sau propun
efectuarea de probe noi.

5.3.3.3. Cercetarea judecătorească

A. Consideraţii preliminare
 Obiectul cercetării judecătoreşti constă în readministrarea
probelor care au fost administrate în faza de urmărire
penală, respectiv, administrarea unor probe noi;
 Procedura desfăşurării cercetării judecătoreşti impune
parcurgerea următoarelor subetape :
 Începerea cercetării judecătoreşti;
 Ascultarea inculpatului şi a coinculpaţilor;
 Ascultarea celorlalte părţi;
 Ascultarea martorilor, experţilor sau interpreţilor;
 Prezentarea mijloacelor materiale de probă;
 Administrarea altor mijloace de probă;
 Terminarea cercetării judecătoreşti;
 Alte activităţi posibile (restituirea cauzei la procuror,
schimbarea încadrării juridice, extinderea acţiunii penale,
extinderea procesului penal).

B. Începerea cercetării judecătoreşti

 Citirea, de către grefier, a actului de sesizare a instanţei,
la dispoziţia preşedintelui completului de judecată; grefierul

59
poate, de asemenea, să facă o prezentare succintă a
actului de sesizare;
 După citirea actului de sesizare, preşedintele completului
explică inculpatului în ce constă învinuirea ce i se aduce;
totodată înştiinţează pe inculpat cu privire la dreptul de a
nu face nici o declaraţie, atrăgându-i atenţia că ceea ce
declară poate fi folosit şi împotriva sa, precum şi cu privire
la dreptul de a pune întrebări coinculpaţilor, celorlalte părţi,
martorilor, experţilor, precum şi de a da explicaţii în tot
cursul cercetării judecătoreşti, când socoteşte că este
necesar.

C. Ascultarea părţilor
 Ascultarea inculpatului
 Inculpatul este lăsat să declare tot ceea ce ştie despre
fapta pentru care a fost trimis în judecată;
 I se pot pune întrebări de către preşedinte şi în mod
nemijlocit de ceilalţi membri ai completului, de către
procuror, partea vătămată, partea civilă, partea
responsabilă civilmente, de către ceilalţi inculpaţi şi de
către apărătorul său;
 Unele din întrebările adresate inculpatului pot fi
respinse de către instanţă, dacă nu sunt concludente şi
utile cauzei;
 Declaraţia inculpatului se consemnează de către grefier,
la dictarea preşedintelui completului de judecată şi se
semnează de către inculpat, după ce o citeşte;
 Se poate dispune de către instanţă citirea declaraţiilor
anterioare ale inculpatului dacă inculpatul nu-şi mai
aminteşte anumite fapte sau împrejurări, există
contraziceri între declaraţiile făcute de inculpat în instanţă
şi cele date anterior sau inculpatul refuză să dea
declaraţii;
 Inculpatul poate fi reascultat ori de câte ori este
necesar;
 Dacă sunt mai mulţi inculpaţi în cauză, ascultarea
fiecăruia dintre ei se face în prezenţa celorlalţi inculpaţi.
 Ascultarea celorlalte părţi
 Procedura de ascultare a celorlalte părţi este aceeaşi
ca şi în cazul inculpatului.

D. Ascultarea martorilor, experţilor, interpreţilor

 Procedura ascultării martorilor, experţilor, interpreţilor
este similară procedurii ascultării părţilor; există, însă,
aspecte specifice, după cum urmează:

60
  Dacă martorul posedă un înscris în legătură cu
depoziţia făcută, poate să-l citească în instanţă,
procurorul şi părţile având dreptul să examineze înscrisul;
instanţa poate dispune reţinerea înscrisului la dosar, în
original sau copie;
 În ipoteza în care ascultarea vreunuia dintre martori nu
mai este posibilă, instanţa dispune citirea depoziţiei dată
de acesta în cursul urmăririi penale, luând-o în
considerare la judecarea cauzei;
 Martorul, expertul, interpretul care absentează, fiind
legal citat, poate fi adus cu mandat de aducere;
 Dacă este cazul, martorii pot fi audiaţi potrivit procedurii
aplicabile persoanelor aflate în programul de protecţie a
martorilor;
 După ascultarea martorilor instanţa poate dispune ca
martorii să rămână în sală, până la terminarea actelor de
cercetare judecătorească din şedinţa respectivă; de
asemenea, se poate dispune retragerea martorilor din
sala de şedinţă, în vederea reaudierii sau a confruntării
lor;
 În anumite condiţii, se poate renunţa la martori de către
procuror şi părţi; renunţarea se va pune în discuţie de
către instanţă; dispoziţia de renunţare are la bază
constatarea inutilităţii probei.

E. Prezentarea mijloacelor materiale de probă.

Administrarea altor mijloace de probă
 În cauzele în care există mijloace materiale de probă
instanţa dispune, din oficiu sau la cerere, dacă este
necesar, aducerea şi prezentarea acestora;
 Dacă din cercetarea judecătorească rezultă că pentru
lămurirea faptelor sau împrejurărilor cauzei este necesară
administrarea unor probe noi, instanţa dispune fie
judecarea cauzei în continuare, fie amânarea ei.

F. Terminarea cercetării judecătoreşti

 Preşedintele declară cercetarea judecătorească
terminată dacă
 Probele necesare pentru aflarea adevărului în cauză au fost
administrate;
 Procurorul şi părţile nu mai au de dat explicaţii ori de
formulat cereri noi pentru completarea cercetării judecătoreşti;
 Cererile formulate au fost respinse;
 S-au efectuat completările cerute.

61
G. Restituirea cauzei la procuror pentru efectuarea
urmăririi de către organul competent
 Se dispune când se constată, înainte de terminarea
cercetării judecătoreşti, că în cauza supusă judecăţii s-a
efectuat cercetarea penală de un alt organ decât cel
competent;
 De asemenea, restituirea se mai poate dispune în cazul
nerespectării dispoziţiilor privitoare la competenţa după
materie sau după calitatea persoanei, sesizarea instanţei,
prezenţa învinuitului sau a inculpatului şi asistarea acestuia
de către procuror;
 Procedura
 Instanţa se desesizează şi restituie cauza procurorului;
 Procurorul va lua măsuri ca urmărirea să fie făcută de
organul competent;
 Sentinţa prin care instanţa se desesizează poate fi
atacată cu recurs de către procuror şi de orice altă
persoană ale cărei interese au fost vătămate prin hotărâre,
în 3 zile de la pronunţare, pentru cei prezenţi, şi de la
comunicare, pentru cei lipsă;
 Ipoteze în care restituirea nu se impune
 Constatarea efectuării cercetării de către un alt organ
decât cel competent are loc după începerea dezbaterilor;
 Instanţa, în urma cercetării judecătoreşti, schimbă
încadrarea juridică a faptei într-o altă infracţiune pentru care
cercetarea penală ar fi revenit altui organ de cercetare.

H. Schimbarea încadrării juridice

 Schimbarea încadrării juridice se dispune cu îndeplinirea
următoarelor condiţii:
 Noua încadrare juridică va fi pusă în discuţia părţilor;
 Inculpatului i se aduce la cunoştinţă că are dreptul de a
solicita lăsarea cauzei mai la urmă sau, eventual,
amânarea judecăţii, pentru a-şi pregăti apărarea.

I. Extinderea acţiunii penale

 Se descoperă în sarcina inculpatului date cu privire la
săvârşirea şi a altor acte materiale care intră în conţinutul
infracţiunii pentru care a fost trimis în judecată
 Procedura extinderii acţiunii penale presupune:
 Instanţa, prin încheiere, extinde acţiunea penală cu
privire la noile acte materiale şi procedează la judecarea
infracţiunii în întregul ei;
 Instanţa este obligată să pună în discuţie actele cu
privire la care s-a dispus extinderea, fiind posibilă chiar şi
schimbarea încadrării juridice a faptei;

62
  În ipoteza în care, referitor la unele dintre actele care
intră în conţinutul aceleiaşi infracţiuni, s-a pronunţat
anterior o hotărâre definitivă, instanţa reuneşte cauzele,
pronunţând o nouă hotărâre în raport cu toate actele care
intră în conţinutul infracţiunii şi desfiinţează hotărârea
anterioară.

J. Extinderea procesului penal

 Extinderea procesului penal se poate prezenta sub
următoarele modalităţi:
 Extinderea in rem (pentru alte fapte);
 Extinderea in personam (pentru alte persoane);
 Extinderea in rem şi in personam (pentru alte fapte şi
alte persoane).

 Extinderea procesului penal pentru alte fapte (art. 336

C.pr.pen.)
 Se descoperă, în cursul judecăţii, în sarcina inculpatului
date cu privire la săvârşirea unei alte fapte prevăzute de
legea penală, având legătură cu infracţiunea pentru care
este trimis în judecată;
 Procurorul poate cere extinderea procesului penal şi în
ce priveşte această faptă;
 Instanţa, dacă procurorul declară că pune în mişcare
acţiunea penală, când găseşte cererea întemeiată,
procedează la extinderea procesului penal şi la judecarea
cauzei cu privire la fapta descoperită;
 Instanţa, dacă procurorul declară că nu pune în mişcare
acţiunea penală, sesizează rpin încheiere organul de
urmărire penală competent pentru efectuarea de
cercetări cu privire la fapta descoperită;
 Dacă procurorul nu participă la judecată instanţa va
extinde din oficiu procesul penal şi va proceda fie la
judecarea cauzei, fie la trimiterea ei la procuror.

 Extinderea procesului penal pentru alte persoane (art.

337 alin. 1 teza I C.pr.pen.)
 Se descoperă date cu privire la participarea şi a unei
alte persoane la săvârşirea faptei prevăzute de legea
penală pusă în sarcina inculpatului;
 Procurorul poate cere extinderea procesului penal cu
privire la aceea persoană
 Instanţa, dacă procurorul declară că pune în mişcare
acţiunea penală, când găseşte cererea întemeiată,
procedează la extinderea procesului penal şi la judecarea

63
 cauzei cu privire la participarea unei alte persoane la
săvârşirea faptei;
 Instanţa, dacă procurorul declară că nu pune în mişcare
acţiunea penală, sesizează prin încheiere organul de
urmărire penală competent pentru efectuarea de
cercetări cu privire la noul făptuitor;
 Dacă procurorul nu participă la judecată şi se
descoperă date cu privire la participarea şi a unei alte
persoane la săvârşirea faptei pentru care este trimis în
judecată inculpatul, instanţa poate dispune din oficiu
extinderea procesului penal şi va proceda fie la judecarea
cauzei, fie la trimiterea ei la procuror.

 Extinderea procesului penal pentru alte fapte şi alte

persoane (art. 337 alin. 1 teza a II-a C.pr.pen.)
 Se descoperă date cu privire la săvârşirea unei fapte
prevăzute de legea penală de către o altă persoană, dar
în legătură cu fapta inculpatului
 Se aplică aceleaşi dispoziţii privind iniţiativa extinderii şi
procedura pe care o urmează instanţa după ce dispune
extinderea, ca şi în cazul extinderii procesului penal cu
privire la alte persoane.

5.3.3.4. Dezbaterile

Dezbaterile reprezintă punctul culminant al procesului

penal, constând în concluziile pe care le formulează oral
procurorul şi părţile din proces, personal ori prin
apărători, asupra existenţei sau inexistenţei faptei,
săvârşirii acesteia de către inculpat şi răspunderii
acestuia din punct de vedere penal şi civil.

 La dezbateri participanţii vor lua cuvântul în următoarea

ordine: procurorul, partea vătămată, partea civilă, partea
responsabilă civilmente, inculpatul;
 Părţile pot da cuvântul avocaţilor; această variantă care,
însă, nu exclude dreptul părţilor de a lua cuvântul personal;
 Dacă în susţinerile lor depăşesc limitele cauzei ce se
judecă, preşedintele completului are dreptul să-i întrerupă
pe cei care au cuvântul;
 Dezbaterile pot fi întrerupte doar pentru motive temeinice;
întreruperea nu poate fi mai mare de 5 zile;
 Se pot depune concluzii scrise.

64
5.3.3.5. Ultimul cuvânt al inculpatului

Ultimul cuvânt al inculpatului reprezintă un moment distinct

al şedinţei de judecată, cu o autonomie bine determinată în
raport cu celelalte etape ale şedinţei, în care inculpatul,
personal, are dreptul de a spune tot ceea ce crede de
cuviinţă în legătură cu fapta şi vinovăţia sa.

 Ultimul cuvânt al inculpatului, de la sfârşitul dezbaterilor

este distinct faţă de cuvântul inculpatului din cadrul
dezbaterilor;
 Inculpatul nu poate fi întrerupt, nu i se pot adresa
întrebări; dacă sunt relevate fapte sau împrejurări noi,
esenţiale pentru soluţionarea cauzei, instanţa poate
dispune reluarea cercetării judecătoreşti.

5.3.4. Deliberarea
 Completul de judecată deliberează, mai întâi, asupra
chestiunilor de fapt şi, apoi, asupra chestiunilor de drept, în
următoarea ordine:
 Existenţa faptei şi vinovăţia făptuitorului;
 Stabilirea pedepsei;
 Măsurile educative ori măsurile de siguranţă (dacă este
cazul);
 Computarea reţinerii şi a arestării preventive;
 Repararea pagubei produse prin infracţiune;
 Măsurile preventive şi asigurătorii;
 Cheltuielile judiciare;
 Orice alte probleme privind justa soluţionare a cauzei.
 Dacă pe parcursul deliberării, instanţa consideră că o
anumită împrejurare trebuie lămurită poate proceda diferit,
după cum urmează:
 Dispune reluarea cercetării judecătoreşti, repunând
cauza pe rol;
 Dispune reluarea dezbaterilor, dacă apreciază că
lămurirea împrejurării care nu a fost clarificată se poate
face în acest mod.
 Instanţa hotărăşte prin sentinţă asupra învinuirii aduse
inculpatului, pronunţând, după caz, condamnarea, achitarea,
încetarea procesului penal.
 Instanţa va dispune punerea de îndată în libertate a
inculpatului arestat preventiv atunci când pronunţă una din
următoarele soluţii:
 Achitarea;
 Încetarea procesului penal;

65
  O pedeapsă cu închisoarea cel mult egală cu durata
reţinerii şi arestării preventive;
 O pedeapsă cu închisoarea cu suspendarea
condiţionată a executării ori cu suspendarea executării
sub supraveghere sau cu executare la locul de muncă;
 Amenda penală;
 O măsură educativă.
 În soluţionarea acţiunii civile sunt posibile următoarele
soluţii:
 Instanţa poate obliga la repararea pagubei materiale
şi a daunelor morale atunci când pronunţă achitarea pe
următoarele considerente:
o Fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei
infracţiuni (art. 10 lit. b1);
o Faptei îi lipseşte unul din elementele constitutive ale
infracţiunii (art. 10 lit. d);
o Există vreuna din cauzele care înlătură caracterul penal
al faptei (art. 10 lit. e).
 Instanţa nu acordă despăgubiri civile în cazul în care
pronunţă achitarea deoarece fapta nu există (art. 10 lit.
a), respectiv fapta nu a fost săvârşită de inculpat (art. 10
lit. c);
 Instanţa nu soluţionează acţiunea civilă când
pronunţă achitarea (fapta nu este prevăzută de legea
penală, art. 10 lit. b), respectiv, încetarea procesului
penal pentru vreunul din cazurile prevăzute în art. 10 lit. f
(lipseşte plângerea prealabilă a persoanei vătămate,
autorizarea sau sesizarea organului competent ori altă
condiţie prevăzută de lege necesară pentru punerea în
mişcare a acţiunii penale) lit. j (există autoritate de lucru
judecat) precum şi în caz de retragere a plângerii
prealabile;
 Dacă rezolvarea pretenţiilor civile ar provoca întârzierea
soluţionării acţiunii penale, instanţa poate dispune
disjungerea acţiunii civile şi amânarea judecării acesteia
într-o altă şedinţă (art. 347 C.pr.pen.).

5.3.5. Pronunţarea, redactarea şi comunicarea sentinţei

5.3.5.1. Pronunţarea sentinţei
 Pronunţarea sentinţei are loc imediat după deliberare
 Preşedintele completului are următoarele obligaţii:
 Explică părţilor prezente că pot declara apel sau, după
caz, recurs;
 Dacă se pronunţă condamnarea cu suspendarea
condiţionată a executării pedepsei sau cu suspendarea
executării sub supraveghere ori cu executarea pedepsei

66
 la locul de muncă se atrage atenţia celui condamnat
asupra dispoziţiilor a căror nerespectare are ca urmare
revocarea suspendării sau a executării pedepsei la locul
de muncă; sunt aduse la cunoştinţa condamnatului
măsurile de supraveghere la care este supus şi obligaţiile
pe care trebuie să le respecte; dacă inculpatul nu este
prezent şi instanţa apreciază că nu este necesară
chemarea lui, face o comunicare scrisă, în care i se
atrage atenţia asupra obligaţiilor menţionate anterior.

5.3.5.2. Redactarea si comunicarea sentinţei

 Redactarea sentinţei se efectuează în cel mult 20 de zile de
către unul din judecătorii care au alcătuit completul şi se
semnează de toţi membrii completului şi de grefier
 Se vor comunica copii de pe dispozitiv :
 Părţilor, cu condiţia ca acestea să fi lipsit atât la
judecată, cât şi la pronunţare;
 Inculpatului deţinut sau faţă de care asistenţa juridică
este obligatorie, cu condiţia ca acesta să fi lipsit doar la
pronunţare;
 Administraţiei locului de deţinere;
 Serviciului de protecţie a victimelor şi reintegrare
socială a infractorilor, în cazul în care s-a dispus
suspendarea pedepsei sub supraveghere.

5.3.6. Structura şi conţinutul sentinţei

 Sentinţa este structurată astfel: partea introductivă,
expunerea şi dispozitivul.
 Partea introductivă
 Menţiunile prevăzute în art. 305 C.pr.pen., pentru
încheierea de şedinţă;
 Dacă sentinţa s-a pronunţat în altă zi decât cea în care
a avut loc judecata şi s-a redactat o încheiere de şedinţă,
partea introductivă se limitează la următoarele menţiuni:
denumirea instanţei, data pronunţării hotărârii, locul unde
a fost judecată cauza, numele şi prenumele membrilor
completului de judecată, ale procurorului şi grefierului,
gradul militar al membrilor completului de judecată şi al
procurorului, gradul militar al inculpatului.
 Expozitivul
 Datele privind identitatea părţilor;
 Descrierea faptei ce face obiectul învinuirii, cu arătarea
timpului şi locului unde a fost săvârşită, precum şi
încadrarea juridică dată acesteia prin actul de sesizare;

67
  Analiza probelor care au servit ca temei pentru
soluţionarea laturii penale a cauzei, cât şi a celor care au
fost înlăturate;
 Motivarea soluţiei cu privire la latura civilă a cauzei;
 Analiza oricăror elemente de fapt pe care se sprijină
soluţia dată în cauză;
 Fapta sau fiecare faptă reţinută de instanţă în sarcina
inculpatului;
 Forma şi gradul de vinovăţie;
 Circumstanţele agravante sau atenuante;
 Starea de recidivă;
 Timpul ce se deduce din pedeapsa pronunţată şi actele
din care rezultă durata acesteia (în caz de condamnare);
 Dacă instanţa reţine în sarcina inculpatului numai o parte
din faptele ce formează obiectul învinuirii, trebuie să se
arate în hotărâre pentru care anume fapte s-a pronunţat
condamnarea şi pentru care încetarea procesului penal
sau achitarea;
 Arătarea temeiurilor de drept care justifică soluţiile date în
cauză.
 Dispozitivul hotărârii (reproduce minuta)
 Date privitoare la persoana inculpatului;
 Soluţia dată de instanţă cu privire la infracţiune
(indicându-se, în caz de condamnare, denumirea
acesteia şi textul de lege în care se încadrează, iar în caz
de achitare sau de încetare a procesului penal, cauza pe
care se întemeiază această soluţie);
 Soluţia dată cu privire la repararea pagubei materiale şi
a daunelor morale;
 Când instanţa face aplicarea art. 867 C.pen. (executarea
pedepsei la locul de muncă), în dispozitiv trebuie menţionat
dacă cel condamnat va executa pedeapsa în unitatea în
care îşi desfăşoară activitatea sau la altă unitate;
 Când instanţa face aplicarea art. 86¹ C.pen.
(suspendarea executării pedepsei sub supraveghere), în
dispozitiv trebuie menţionate măsurile de supraveghere şi
obligaţiile condamnatului;
 Cele hotărâte de instanţă cu privire la: deducerea
reţinerii şi arestării preventive (indicându-se partea din
pedeapsă executată în acest mod), măsurile preventive,
măsurile asigurătorii, cheltuielile judiciare, restituirea
lucrurilor ce nu sunt supuse confiscării şi rezolvarea
oricărei alte probleme privind justa soluţionare a cauzei;
 Când instanţa pronunţă pedeapsa închisorii sau
pedeapsa închisorii cu executare la locul de muncă, în
dispozitivul hotărârii trebuie să se facă menţiune că

68
persoana condamnată este lipsită de drepturile arătate în
art. 71 C.pen. (conţinutul şi executarea pedepsei accesorii),
pe durata prevăzută în acelaşi articol;
 Menţiunea că hotărârea este supusă apelului sau, după
caz, recursului, cu arătarea termenului în care poate fi
exercitat;
 Menţionarea datei când hotărârea a fost pronunţată;
 Menţiunea despre faptul că pronunţarea s-a făcut în
şedinţă publică.

69
 TEST DE AUTOEVALUARE II
Instanţa a dispus arestarea preventivă a inculpatului,
judecat pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită.
Încheierea de arestare a fost atacată, în considerarea
lipsei de la dosar a minutei în care s-a consemnat
rezultatul deliberării.

Este fondat recursul declarat de inculpat? Care este

Întrebare semnificaţia juridică a lipsei de la dosarul cauzei a
minutei de consemnare a deliberării?

Răspuns
Lipsa minutei nu reprezintă o ipoteză avută în vedere în
mod expres în dispoziţiile art. 197 alin. 2 C.pr.pen. Cu
toate acestea, potrivit art. 309 C.pr.pen., în minută se
consemnează rezultatul deliberării, aceasta trebuind a fi
semnată de membrii completului de judecată. Ca atare, în
lipsa minutei, instanţa de control judiciar nu poate verifica
nici legala compunere a instanţei şi nici dacă a fost
soluţionat fondul cauzei.
Raţiunea întocmirii minutei, imediat după deliberare, o
constituie asigurarea garanţiei că cele inserate în
dispozitivul hotărârii, care se întocmeşte mai târziu, sunt
expresia rezultatului deliberării atât din punctul de vedere
al conţinutului, cât şi din punctul de vedere al identităţii
judecătorilor care au participat la judecată şi deliberare.
În acest context, lipsa minutei de la judecarea arestării
preventive face imposibilă verificarea unor dispoziţii
prevăzute sub sancţiunea nulităţii absolute, ceea ce a
determinat ca, în practica judiciară, această omisiune să fie
asimilată unui caz dintre cele prevăzute în art. 197 alin. 2
C.pr.pen.

70
 Bibliografie

Bibliografie obligatorie
 Ion Neagu, Drept procesual penal. Partea specială. Tratat, Editura Global
Lex, Bucureşti, 2008
 Ion Neagu, Carmen-Silvia Paraschiv, Mircea Damaschin, Drept procesual
penal. Sinteze de teorie. Speţe. Grile, ediția a III-a, Editura Rentrop&Straton,
Bucureşti, 2007

Bibliografie facultativă
 Grigore Theodoru, Drept procesual penal. Tratat, Editura Hamangiu, Bucureşti,
2007
 Carmen-Silvia Paraschiv, Mircea Damaschin, Drept procesual penal.
Partea specială, ediţia a II-a, revăzută şi adăugită, Editura Lumina Lex,
Bucureşti, 2004
 Mircea Bădilă, Tactica ascultării inculpatului în instanţă, Editura OMNIA,
Braşov, 1998, 200 p.
 Grigore Gr. Theodoru, Codul de procedură penală, partea specială şi
perspectiva sa europeană, Revista de Drept Penal nr. 1/2004, p. 104-116
 Ştefan Adrian Tulbure, Noua legislaţie procesual penală în viziune
europeană, Revista de Drept Penal nr. 1/2004, p. 117-125
 Ion Ristea, Restituirea cauzei la procuror pentru refacerea urmăririi penale,
fără a mai fi pusă în mişcare acţiunea penală pentru noile fapte, Revista
Dreptul nr. 4/2004, p. 200-203
 Ioan Burlacu, Aprecieri pe marginea modificărilor aduse art. 304 din Codul
de procedură penală prin Legea nr. 281/2003, Revista Dreptul nr. 5/2004, p.
5-8
 Gheorghe Voinea, Un alt mod de sesizare a instanţei penale, Revista
Dreptul nr. 5/2004, p. 164-175
 I. Vasile Vidrigan, II. Corneliu Turianu, Apel. Casare cu trimitere spre
rejudecare. Condiţii. Cazuri în care se procedează la casarea cu trimitere spre
rejudecare. Neconcordanţă între considerentele şi dispozitivul hotărârii
adoptate de prima instanţă, notă la T. Sibiu, dec. pen. nr. 423/2003, Revista
Dreptul nr. 7/2004, p. 231-237
 Costel Niculeanu, Câteva speţe de practică judiciară procesual-penală ale
Curţii de Apel Craiova din trimestrul I/2004, Revista Dreptul nr. 10/2004, p.
233-237
 Gheorghe Biolan, Inadmisibilitatea căii de atac împotriva hotărârii de
restituire a dosarului pentru neregularitatea actului de sesizare a instanţei
conform art. 300 alin. 1 şi 2 din Codul de procedură penală şi probleme
conexe, Revista Dreptul nr. 5/2005, p. 249-252
 Liviu Herghelegiu, Despre posibilitatea instanţei de judecată de a cunoaşte
identitatea reală a investigatorului sub acoperire, Revista Dreptul nr. 5/2005, p.
253-256
 Leontin Coraş, Întocmirea minutei în cauzele privind soluţionarea măsurilor
preventive, Revista Dreptul nr. 2/2006, p. 213-215

71
 Ioan Cristian Uţa, Verificări privind arestarea inculpatului în cursul judecăţii-
garanţie împotriva menţinerii arbitrare a măsurii preventive, Revista Dreptul nr.
2/2006, p. 216-221
 Leontin Coraş, Consideraţii în legătură cu încheierile prin care se dispune
menţinerea arestării preventive, Revista Dreptul nr. 3/2006, p. 224-226
 Ştefan Pistol, Necesitatea întocmirii minutei încheierii în materia măsurilor
preventive şi sancţiunea neîntocmirii acesteia, Revista Dreptul nr. 3/2006, p.
227-234
 Magdalena Iordache, Consideraţii în legătură cu actul procesual al începerii
urmăririi penale în cazul infracţiunii de audienţă, precum şi în situaţia aplicării
dispoziţiilor art. 335, 336 şi 337 din Codul de procedură penală, Revista Dreptul
nr. 5/2006, p. 184-193

72
Unitatea de învăţare nr. III
JUDECATA ÎN CĂILE ORDINARE DE ATAC

Cuprins:
1. Consideraţii preliminare;
2. Apelul;
3. Recursul;

Obiectivele unităţii de învăţare

După studiul acestei unităţi de învăţare veţi reuşi sǎ caracterizaţi: hotărârile

supuse apelului, titularii dreptului de apel, termenul de apel, repunerea în termen
şi apelul peste termen, declararea apelului. renunţarea la apel. retragerea
apelului, efectele apelului, judecarea apelului, soluţionarea apelului, hotărârea
instanţei de apel, rejudecarea cauzei după desfiinţarea hotărârii atacate cu
apel, hotărârile supuse recursului, titularii dreptului de recurs, termenul de
declarare a recursului, cazurile în care se poate face recurs, motivele de recurs,
efectele recursului judecarea recursului, soluţionarea recursului, rejudecarea
cauzei după casare.

§1. Consideraţii preliminare

Căile ordinare de atac sunt mijloacele prin care, la

cererea procurorului sau a persoanelor îndrituite de lege,
se pune în mişcare un control judiciar în scopul
desfiinţării hotărârilor penale nelegale sau netemeinice, şi
înlocuirea lor cu hotărâri conform cu legea şi adevărul.

 În funcţie de condiţiile de exercitare, căile de atac

sunt:
 Căi de atac ordinare (apelul, recursul);
 Căi de atac extraordinare (contestaţia în anulare,
revizuirea, recursul în interesul legii).

73
  În funcţie de consecinţele pe care le pot produce în caz
de admitere, căile de atac sunt:
 Căi de atac de reformare (instanţa superioară,
constatând că hotărârea atacată este viciată de erori de
fapt sau de drept, o desfiinţează şi pronunţă ea însăşi o
nouă hotărâre în locul celei iniţiale);
 Căi de atac de anulare (instanţa superioară constată
existenţa unor erori de fapt sau de drept în hotărârea
criticată, dispune anularea acesteia şi rejudecarea de
către instanţa a cărei hotărâre a fost desfiinţată);
 Căi de atac de retractare (nu se adresează instanţei
superioare, ca cele precedente, ci chiar instanţei care a
pronunţat hotărârea atacată, pentru ca, în caz de
admitere, să pronunţe o nouă hotărâre).

§2. Apelul
2.1.
Noţiune Apelul este calea de atac ordinară exercitată în cadrul
celui de-al doilea grad de jurisdicţie împotriva hotărârilor
judecătoreşti nedefinitive, pronunţate în primă instanţă.

2.2.
Hotărârile supuse  Pot fi atacate pe calea apelului
apelului  Sentinţele;
 Încheierile date în primă instanţă (calea de atac se
poate exercita numai odată cu fondul; apelul declarat
împotriva sentinţei se socoteşte făcut şi împotriva
încheierilor, chiar dacă acestea au fost date după
pronunţarea sentinţei);
 Nu pot fi atacate cu apel
 Sentinţele pronunţate de judecătorii privind infracţiunile
pentru care punerea în mişcare a acţiunii penale se face
la plângerea prealabilă a persoanei vătămate;
 Sentinţele pronunţate de tribunalele militare privind
infracţiunile contra ordinii şi disciplinei militare,
sancţionate de lege cu pedeapsa închisorii de cel mult 2
ani;
 Sentinţele pronunţate de curţile de apel şi de Curtea
Militară de Apel;
 Sentinţele pronunţate de secţia penală a Înaltei Curţi de
Casaţie şi Justiţie;
 Sentinţele de dezînvestire;
 Sentinţele pronunţate în materia executării hotărârilor
penale, precum şi cele privind reabilitarea.

74
 2.3.
2.3.1. Procurorul ca titular al dreptului de apel
Titularii dreptului de
apel  Procurorul poate declara apel în ce priveşte atât latura
penală, cât şi latura civilă a cauzei;
 În latura penală, procurorul poate face apel împotriva
oricărei hotărâri, indiferent dacă este de condamnare, de
achitare sau de încetare a procesului penal;
 În latura civilă, apelul procurorului este inadmisibil în lipsa
apelului formulat de partea civilă, cu excepţia cazurilor în
care acţiunea civilă se exercită din oficiu.

2.3.2. Inculpatul ca titular al dreptului de apel

 Inculpatul poate ataca hotărârea primei instanţe sub
aspectul ambelor sale laturi (penală şi civilă);
 Împotriva sentinţei de achitare sau de încetare a
procesului penal, inculpatul poate declara apel şi în ce
priveşte temeiurile achitării sau încetării procesului penal;
 Pentru inculpat apelul poate fi declarat şi de către
reprezentantul legal, apărător, respectiv soţul acestuia.

2.3.3. Partea vătămată, partea civilă şi partea

responsabilă civilmente, titulari ai dreptului de apel
 Partea vătămată în ce priveşte latura penală;
 Partea civilă şi partea responsabilă civilmente pot declara
apel atât în ceea ce priveşte latura penală, cât şi în ceea
ce priveşte latura civilă;
 Pentru aceste părţi pot face apel reprezentantul şi
apărătorul.

2.3.4. Martorul, expertul, interpretul şi apărătorul, ca titulari

ai dreptului de apel
 Martorul, expertul, interpretul şi apărătorul pot face apel cu
privire la cheltuielile judiciare cuvenite acestora;
 Aceste persoane nu sunt părţi în procesul penal, dar au
calitatea de subiecţi procesuali şi dacă drepturile lor cu
privire la cheltuielile judiciare au fost vătămate pot ataca cu
apel sentinţa sau încheierea pronunţată.

2.3.6. Persoanele ale căror interese au fost vătămate

printr-o măsură sau printr-un act al instanţei, ca titulare ale
dreptului de apel
 Poate face apel orice persoană ale cărei interese legitime
sunt vizate, în sens defavorabil, printr-o măsură sau printr-
un act al instanţei (spre exemplu, prin hotărâre de

75
 condamnare, instanţa dispune măsura de siguranţă a
confiscării speciale a unui bun care este însă indicat în
mod eronat; proprietarul bunului confiscat, fără a avea
calitatea de parte în respectivul proces penal, are dreptul
de a apela hotărârea, întrucât prin aceasta interesele sale
legitime au fost vătămate).

2.4.
2.4.1. Termenul de declarare a apelului
Termenul de apel,  Termenul de apel este de 10 zile;
repunerea în termen şi
 Cu titlu de excepţie, termenul de apel poate fi
apelul peste termen
reglementat pentru perioade diferite de timp (spre exemplu,
termenul în care se poate declara apel împotriva unor
sentinţe pronunţate în cauzele soluţionate după procedura
specială pentru judecarea unor infracţiuni flagrante este de
3 zile de la pronunţare);
 Pentru procuror, termenul de apel începe să curgă de la
momente diferite, astfel:
 Dacă a participat la dezbateri, termenul de apel curge,
pentru el, de la pronunţarea hotărârii;
 Dacă nu a participat la şedinţă, cauza fiind dintre
acelea la care participarea procurorului nu era
obligatorie, termenul de apel curge de la înregistrarea la
parchet a adresei de trimitere a dosarului;
 Pentru părţi, termenul de apel începe să curgă de la
momente diferite, astfel:
 Dacă părţile au fost prezente la dezbateri sau la
pronunţare, termenul de apel curge de la pronunţare;
 Dacă părţile au lipsit atât la dezbateri, cât şi la
pronunţare, termenul de apel curge de la comunicarea
copiei de pe dispozitivul hotărârii atacate
 Pentru inculpatul deţinut ori pentru inculpatul militar
în termen, militar cu termen redus, rezervist
concentrat, elev al unei instituţii militare de
învăţământ, ori pentru inculpatul internat într-un centru
de reeducare sau într-un institut medical-educativ, care
au lipsit de la pronunţare, deşi au fost prezenţi la dezbateri
termenul de apel curge de la comunicarea copiei de pe
dispozitiv;
 Pentru martorul, expertul, interpretul şi apărătorul
care formulează pretenţii cu privire la cheltuielile judiciare
ce li se cuvin termenul de apel începe a curge îndată după
pronunţarea încheierii prin care s-a dispus asupra
cheltuielilor judiciare şi cel mai târziu în 10 zile de la
pronunţarea sentinţei prin care s-a soluţionat cauza;

76
 Pentru persoanele ale căror interese au fost vătămate
printr-o măsură sau printr-un act al instanţei, apelul poate fi
declarat cel mai târziu în 10 zile de la pronunţarea sentinţei.

2.4.2. Repunerea în termen

Repunerea în termenul de apel reprezintă mijlocul

procesual prin care titularul dreptului de apel care nu a
putut declara apel din cauze ce nu i se pot imputa este
repus în dreptul din care fusese decăzut după expirarea
termenului de apel.

 Instituţia repunerii în termen presupune îndeplinirea

următoarelor trei condiţii:
 Apelul să fie declarat după expirarea termenului
prevăzut de lege;
 Întârzierea în declararea apelului să fi fost determinată
de o cauză temeinică de împiedicare (spre exemplu,
pierderea facultăţilor mintale în perioada în care urma a fi
declarat apelul, o inundaţie, un incendiu sau o altă
calamitate, un accident etc.)
 Cererea de apel să fie introdusă în cel mult 10 zile de la
începerea executării pedepsei sau a despăgubirilor civile;
 Instanţa de apel sesizată cu cererea de repunere în
termen, apreciind asupra temeiniciei acesteia, poate
suspenda executarea hotărârii atacate încă înainte de
soluţionarea cererii.

2.4.3. Apelul peste termen

Apelul peste termen reprezintă mijlocul prin care o parte

care, neavând cunoştinţă nici de judecată, nici de
hotărârea pronunţată, a pierdut termenul de apel poate,
totuşi, supune sentinţa primei instanţe controlului
judiciar al instanţei de apel.

 Instituţia apelului peste termen presupune îndeplinirea

următoarelor trei condiţii:
 Partea să nu se fi folosit de calea de atac a apelului în
termenul legal;
 Partea care declară apelul să fi lipsit atât toate
termenele de judecată, cât şi la pronunţarea hotărârii
atacate;
 Cererea de apel să fie introdusă în cel mult 10 zile de la
începerea executării pedepsei sau a despăgubirilor civile.

77
  Instanţa care dispune admiterea cererii de apel peste
termen poate să dispună şi suspendarea executării
hotărârii atacate.

2.5.
2.5.1. Declararea apelului
Declararea apelului.
Renunţarea la apel.  Apelul se declară printr-o cerere scrisă sau oral;
Retragerea apelului  Apelul declarat printr-o cerere scrisă, va fi semnat de
persoana ce face declaraţia sau va fi atestat de către un
grefier de la instanţa a cărei hotărâre se atacă, apărător,
primarul sau secretarul consiliului local ori funcţionarul,
desemnat de aceştia, din localitatea unde domiciliază
apelantul;
 Apelul declarat oral în şedinţa în care prima instanţă
pronunţă hotărârea determină naşterea obligaţiei pentru
preşedintele completului de judecată de a lua act de
această declaraţie şi de a o consemna într-un proces-
verbal.
 Cererea de apel se poate depune
 La instanţa a cărei hotărâre se atacă (art. 367 alin. 1
C.pr.pen.);
 La instanţa de apel;
 La administraţia locului de deţinere (pentru persoanele
aflate în stare de deţinere);
 La unitatea militară din care face parte apelantul (dacă
acesta este militar)
 Prin scrisoare recomandată, la un oficiu poştal
 Motivele de apel (dacă apelantul înţelege să motiveze
apelul) se pot formula
 În scris, prin cererea de apel ori printr-un memoriu
separat, depus fie odată cu cererea, fie ulterior, cel mai
târziu până în ziua judecăţii;
 Oral, inclusiv la termenul de judecată.

2.5.2. Renunţarea la apel

Renunţarea la apel reprezintă declaraţia prin care un

subiect procesual îndreptăţit să facă apel arată, în mod
explicit, că nu înţelege să se folosească de acest drept.

 Facultatea de a renunţa în mod expres la apel este

recunoscută tuturor persoanelor care pot uza de această
cale de atac
 Se poate renunţa la apel în următoarele condiţii

78
  Voinţa de a renunţa la apel să se exprime în intervalul
cuprins între data pronunţării sentinţei şi data expirării
termenului de apel;
 Renunţarea trebuie făcută expres, adică în termeni
neechivoci sau nelegaţi de îndeplinirea anumitor condiţii.
 Asupra renunţării se poate reveni înăuntrul termenului
pentru declararea apelului
 Această posibilitate este limitată la apelul care priveşte
latura penală a cauzei, fiind exclusă atunci când apelul
vizează latura civilă a procesului;
 Declaraţia de revenire asupra renunţării la apel trebuie
făcută înăuntrul termenului de declarare a apelului (art.
368 alin. 2 C.pr.pen.).

2.5.3. Retragerea apelului

 Apelul declarat poate fi retras
 De către părţile apelante, personal sau prin mandatar;
 De către procurorul ierarhic superior, pentru apelul
declarat de procuror;
 De către reprezentantul legal al inculpatului minor;
 De către ceilalţi titulari ai dreptului de apel.
 Apelul poate fi retras oricând după declaraţia apelului
până la închiderea dezbaterilor la instanţa de apel (art. 369
alin. 1 C.pr.pen.).
 Retragerea apelului are drept consecinţă trecerea sentinţei
atacate în puterea lucrului judecat.

2.6.
2.6.1. Efectul suspensiv
Efectele apelului  În cursul termenului de atac şi, după aceea, în cursul
judecăţii căii de atac hotărârea este împiedicată să rămână
definitivă şi executarea ei este suspendată;
 Apelul declarat în termen este suspensiv de executare,
atât în ce priveşte latura penală, cât şi latura civilă (art. 370
C.pr.pen.);
 Efectul suspensiv al apelului poate fi total (când apelul
este îndreptat împotriva hotărârii primei instanţe în
întregime) sau parţial (când apelantul critică numai soluţia
laturii penale sau soluţia laturii civile, ori alte dispoziţii
cuprinse în hotărârea primei instanţe).

2.6.2. Efectul devolutiv

 Efectul devolutiv al apelului constă în transmiterea de la
prima instanţă la instanţa de apel a aspectelor supuse
judecăţii primei instanţe
 Devoluţiunea poate fi

79
  Integrală (instanţa de apel capătă dreptul să
reexamineze toate aspectele de fapt şi de drept care au
format obiectul judecăţii în prima instanţă);
 Parţială (instanţa de apel dobândeşte dreptul să
reexamineze numai unele dintre aspectele de fapt şi de
drept ce au constituit obiectul judecăţii instanţei de prim
grad);
 Efectul devolutiv este limitat în funcţie de:
 Persoana care a declarat apelul;
 Persoana la care se referă declaraţia de apel;
 Calitatea pe care apelantul o are în proces;
 Limitele efectului devolutiv în raport cu persoana
care a declarat apelul
 În principiu, apelul nu profită decât aceluia sau acelora
care l-au declarat;
 Apelul declarat de oricare din părţi devoluează cauza
numai cu privire la interesele legitime proprii;
 Apelul declarat de martori, experţi, interpreţi şi apărători
sau persoanele ale căror interese au fost vătămate printr-
o măsură sau printr-un act al instanţei devoluează cauza
numai cu privire la interesele proprii ale fiecăreia;
 Apelul necircumstanţiat al procurorului produce efect
devolutiv în ce priveşte toate faptele ce au constituit
obiectul judecăţii la prima instanţă şi toate persoanele care
au fost părţi în proces, atât în favoarea, cât şi în
defavoarea lor;
 Limitele efectului devolutiv în raport cu persoanele la
care se referă declaraţia de apel
 Instanţa de apel judecă apelul numai cu privire la
persoana la care se referă declaraţia de apel;
 În cazul în care declaraţia de apel nu indică faptele şi
persoanele cu privire la care hotărârea primei instanţe este
considerată eronată, apelul trebuie privit că se referă fără
rezerve la acea hotărâre;
 Limitele efectului devolutiv în raport cu calitatea pe
care apelantul o are în proces
 Procurorul şi părţile în proces, prin apelul lor, pot devolua
fondul cauzei, precum şi măsurile procesuale adiacente
fondului;
 Martorul, expertul, interpretul şi apărătorul, cu privire la
cheltuielile judiciare cuvenite, precum şi orice altă
persoană vătămată în legătură cu alte chestiuni auxiliare
nu pot devolua prin apel decât chestiuni auxiliare asupra
cărora s-a pronunţat prima instanţă.

80
 2.6.3. Efectul neagravării situaţiei în propriul apel (non
reformatio in pejus)
 Instanţa de apel, soluţionând cauza nu poate crea o
situaţie mai grea pentru cel care a declarat apel (art. 372
alin. 1 C.pr.pen.);
 În apelul declarat de procuror în favoarea unei părţi
instanţa de apel nu poate agrava situaţia acesteia (art. 372
alin. 2 C.pr.pen.);
 Pentru ca efectul neagravării situaţiei în propria cale de
atac să opereze este necesar
 Fie ca apelul părţii ori al unor părţi care formează un
grup cu aceeaşi poziţie procesuală să fie singur introdus;
 Fie ca apelul părţii să fi fost singurul admis.
 Reprezintă agravări ale situaţiei inculpatului în propria
cale de atac, spre exemplu, aplicarea unei pedepse mai
grele decât cea stabilită prin hotărârea primei instanţe.

2.6.4. Efectul extensiv

 Remediu procesual pentru înlăturarea erorilor săvârşite
în înfăptuirea justiţiei constând în posibilitatea de
răsfrângere a căii de atac faţă de părţile în privinţa cărora
hotărârea primei instanţe a rămas definitivă prin neatacare;
 Instanţa de apel examinează cauza prin extindere şi cu
privire la părţile care nu au declarat apel sau la care acesta
nu se referă, putând hotărî şi în privinţa lor, fără să poată
crea acestor părţi o situaţie mai grea (art. 373 C.pr.pen.);
 Extinzând apelul cu privire la subiecţii procesuali care nu
au atacat hotărârea sau la care apelul nu se referă şi
modificând soluţia dată anterior cu privire la aceştia,
instanţa de apel nu le poate crea o situaţie mai grea.

2.7.
Judecarea apelului 2.7.1. Obiectul judecăţii în apel
 Obiectul judecăţii în apel constă în verificarea hotărârii
primei instanţe pe baza lucrărilor şi materialului din dosarul
cauzei şi a oricăror înscrisuri noi prezentate în instanţa de
apel;
 Instanţa de apel are obligaţia să efectueze un control
judiciar asupra hotărârii atacate cu privire la toate
aspectele de fond (de fapt şi de drept) şi adiacente
 Aspecte de fapt asupra cărora s-a pronunţat prima
instanţă şi care, prin efectul devolutiv al apelului, se
transmit spre examinare instanţei de apel
 Existenţa sau inexistenţa faptei ce constituie obiectul
judecăţii şi săvârşirea ei de către inculpat;

81
  Existenţa sau inexistenţa datelor, împrejurărilor sau
situaţiilor invocate ca circumstanţe atenuante sau
agravante ori drept cauze de înlăturare a caracterului
penal al faptei sau a răspunderii penale;
 Gradul şi modalităţile de participare a coinculpaţilor la
săvârşirea infracţiunii etc.
 Aspectele de drept pe care este chemată să le
examineze instanţa de apel
 De drept substanţial (încadrarea juridică a faptei,
dispoziţiile legale referitoare la participaţia penală,
dispoziţiile legale referitoare la formele de săvârşire a
infracţiunii etc);
 De drept procesual (verificarea modului în care au fost
respectate dispoziţiile legale care reglementează
desfăşurarea procesului penal pe întregul parcurs al
acestuia);
 Părţile care participă la judecata în apel sunt
 Apelantul (partea care a declarat apel);
 Intimatul (partea la care se referă apelul declarat).

2.7.2. Măsuri premergătoare judecăţii

 Activităţile care vizează aducerea dosarului în stare de
judecată sunt următoarele: fixarea termenului de judecată,
citarea părţilor şi prezenţa acestora la judecarea apelului,
asigurarea prezenţei inculpatului arestat, asigurarea
dreptului de apărare, desemnarea completului de judecată,
alte măsuri premergătoare.

2.7.3. Desfăşurarea judecăţii

 Instanţa, judecând apelul, verifică hotărârea atacată pe
baza lucrărilor şi materialului din dosarul cauzei şi a oricăror
înscrisuri noi, prezentate la instanţa de apel; în vederea
soluţionării apelului, instanţa poate să dea o nouă apreciere
probelor din dosarul cauzei şi poate să administreze orice noi
probe pe care le consideră necesare (art. 378 C.pr.pen.);
 Judecarea apelului se poate face
 Pe baza probelor administrate la prima instanţă;
 Pe baza unor probe noi administrate în faţa instanţei de
apel;
 Pe baza unor probe obţinute în cadrul cercetării
judecătoreşti în apel.
 În ipoteza judecăţii în apel pe baza probelor administrate
la prima instanţă:
 Preşedintele completului dă cuvântul

82
 o Apelantului, intimatului, procurorului (dacă între apelurile
declarate se află şi apelul procurorului, primul cuvânt îl
are acesta);
o În cazul în care hotărârea a fost atacată de mai multe
părţi, precum şi de procuror, aceştia vor lua cuvântul, în
susţinerea apelului propriu, în următoarea ordine:
procurorul, partea vătămată, partea civilă, partea
responsabilă civilmente şi inculpatul.
 Ultimul cuvânt îl are întotdeauna inculpatul, indiferent
de calitatea de apelant sau de intimat pe care o are în
apel; dreptul la ultimul cuvânt se poate exercita şi prin
apărător.
 Ipoteza desfăşurării unei cercetări judecătoreşti în apel
 Ordinea de efectuare a actelor de cercetare
judecătorească în primă instanţă (începerea cercetării
judecătoreşti; ascultarea inculpatului; ascultarea
coinculpaţilor; ascultarea celorlalte părţi; ascultarea
martorilor, expertului sau interpreţilor) este valabilă şi
pentru cercetarea judecătorească efectuată de instanţa de
apel;
 Cercetarea judecătorească poate fi redusă numai la
unele sau chiar numai la unul din actele prezentate mai-
sus;
 Instanţa de apel nu este obligată să efectueze toate
actele de cercetare, ci numai acele acte care, în raport cu
stadiul probaţiunii, apar necesare pentru completarea
materialului probator indispensabil soluţionării corecte a
cauzei;
 Instanţa de apel poate dispune, din oficiu sau la cerere,
dacă consideră necesar, aducerea şi prezentarea în
şedinţa de judecată a mijloacelor materiale de probă;
 Preşedintele completului de judecată al instanţei de
apel întreabă pe procuror şi părţile dacă mai au de dat
explicaţii ori de formulat cereri noi pentru completarea
cercetării judecătoreşti;
 Dacă nu s-au formulat cereri sau dacă cererile
formulate au fost respinse, ori dacă s-au efectuat
completările cerute, preşedintele declară terminată
cercetarea judecătorească;
 Instanţa este obligată să se pronunţe asupra tuturor
motivelor de apel invocate;
 Rezultatul deliberării se consemnează într-o minută care
se semnează de toţi membrii completului de judecată.

83
 2.8.
Soluţionarea apelului 2.8.1. Respingerea apelului
 Instanţa respinge apelul dacă acesta este tardiv,
inadmisibil ori nefondat.
 Respingerea apelului ca tardiv
 Apelul se respinge ca tardiv în cazul în care a fost
declarat după expirarea termenului legal şi nu există
temeiuri pentru repunerea în termen sau pentru
considerarea lui ca apel peste termen;
 Respingerea apelului ca inadmisibil
 Apelul se respinge ca inadmisibil în următoarele situaţii:
o Când apelul a fost declarat împotriva unei hotărâri
care nu poate fi atacată cu apel;
o Când apelul a fost declarat de o persoană care nu are
drept să facă apel sau de o persoană care a depăşit
limitele în care putea ataca hotărârea;
o Când apelul a fost declarat de o persoană care nu are
interes personal;
 Respingerea apelului ca nefondat
 Apelul se respinge ca nefondat atunci când instanţa de
apel constată că hotărârea atacată este legală şi
temeinică.

2.8.2. Admiterea apelului

 Instanţa de apel pronunţă această soluţie atunci când
constată că hotărârea atacată este fie nelegală, din cauza
unei greşite aplicări a normelor de drept penal, material sau
procesual, fie netemeinică, din cauza unei greşite stabiliri a
situaţiei de fapt
 Admiterea apelului implică întotdeauna desfiinţarea (totală
sau parţială) a hotărârii atacate şi pronunţarea unei noi
hotărâri
 Admiterea apelului şi desfiinţarea sentinţei primei instanţe
este însoţită întotdeauna de una din următoarele soluţii
subsecvente:
 Pronunţarea unei noi hotărâri de către însăşi instanţa
de apel;
o Instanţa de apel, apreciind că prima instanţă a dat o
soluţie netemeinică sau nelegală în fond, desfiinţează
hotărârea atacată şi o reformează prin admiterea
apelului; instanţa de apel va proceda la o nouă judecată
în fond;
 Dispunerea rejudecării de către instanţa a cărei
hotărâre a fost desfiinţată;

84
 o Când judecarea cauzei la prima instanţă a avut loc în
lipsa unei părţi nelegal citate;
o Când judecarea cauzei la prima instanţă a avut loc în
lipsa unei părţi care, fiind legal citată, a fost în
imposibilitate de a se prezenta şi de a înştiinţa instanţa
despre această împrejurare;
o Când există vreunul din cazurile de nulitate prevăzute
în art. 197 alin. 2, cu excepţia cazului de necompetenţă;
 Dispunerea rejudecării de către instanţa competentă;
o Când hotărârea apelată este desfiinţată pentru caz de
necompetenţă.
 Dispunerea restituirii cauzei la procuror pentru
refacerea urmăririi penale când se constată că urmărirea
penală a fost efectuată nelegal şi că în faţa instanţei nu s-
ar putea face completarea sau refacerea ei decât cu
mare întârziere;
 Cu ocazia deliberării, instanţa de apel se poate pronunţa
şi asupra unor chestiuni complementare (repararea
pagubei, măsurile asiguratorii, cheltuielile judiciare,
computarea reţinerii şi arestării preventive, orice alte
probleme de care depinde soluţionarea completă a
apelului).

2.9.
Hotărârea instanţei de  Hotărârea prin care instanţa se pronunţă asupra apelului
apel se numeşte decizie
 Structura deciziei este similară celei a sentinţei (vezi
Capitolul 10, Dispoziţii generale privind faza de judecată.
Judecata în primă instanţă)
 Parte introductivă (aşa-numita practicà);
 Expunere (considerente, expozitiv);
 Dispozitiv.
 Deşi nu este definitivă, hotărârea instanţei de apel
produce unele consecinţe
 Dezînvestirea instanţei de apel de judecarea cauzei;
 Pronunţarea ei face posibilă curgerea termenului de
recurs.

2.10.
 Actul de sesizare a instanţei căreia îi revine obligaţia de a
Rejudecarea cauzei
rejudeca pricina este decizia instanţei de apel
după desfiinţarea
hotărârii atacate cu apel  Judecata se desfăşoară potrivit dispoziţiilor aplicabile la
soluţionarea cauzelor în prima instanţă
 Rejudecarea nu presupune o nouă desfăşurare de la
început a întregii activităţi procesuale ce se îndeplineşte de

85
 prima instanţă, ci, de cele mai multe ori, doar efectuarea
unora din actele ce se subsumează acestei activităţi
 Rejudecarea cauzei se caracterizează prin existenţa unor
limitări de natură procesuală şi substanţială
 Limitele procesuale (chiar şi atunci când hotărârea
atacată este desfiinţată în întregime rejudecarea poate fi
reluată numai dintr-un anumit moment al desfăşurării
activităţii procesuale, marcat prin indicarea, în decizia
instanţei de apel, a ultimului act procedural rămas valabil;
ceea ce se desfiinţează în întregime prin hotărârea
instanţei de apel este hotărârea apelată, iar nu întregul
material procesual);
 Limitele substanţiale (hotărârea poate fi desfiinţată
numai cu privire la unele fapte sau persoane şi numai cu
privire la latura penală sau civilă);
 Instanţa de rejudecare trebuie să se conformeze deciziei
instanţei de apel, adică să procedeze în concordanţă cu
temeiurile de fapt şi de drept care au dus la soluţionarea
apelului;
 Dacă hotărârea a fost desfiinţată în apelul procurorului
declarat în defavoarea inculpatului sau în apelul părţii
vătămate, instanţa care rejudecă poate pronunţa şi o
pedeapsă mai grea.

§3. Recursul
3.1.
Noţiune Recursul, al treilea grad de jurisdicţie, este o cale de atac
de reformare, deoarece se adresează spre rezolvare unei
alte instanţe decât cea care a dat hotărârea atacată şi are
drept scop, în caz de admitere, casarea (desfiinţarea)
primei soluţii şi înlocuirea ei cu una diferită.

3.2.
 Hotărârile judecătoreşti care pot fi atacate cu recurs, sunt
Hotărârile supuse următoarele:
recursului  Sentinţele pronunţate de judecătorii în cazurile
prevăzute de lege;
 Sentinţele pronunţate de tribunalele militare în cazul
infracţiunilor contra ordinii şi disciplinei militare,
sancţionate de lege cu pedeapsa închisorii de cel mult 2
ani;
 Sentinţele pronunţate de curţile de apel şi Curtea Militară
de Apel;

86
  Sentinţele pronunţate de secţia penală a Înaltei Curţi de
Casaţie şi Justiţie;
 Sentinţele privind infracţiunile pentru care punerea în
mişcare a acţiunii penale se face la plângerea prealabilă
a persoanei vătămate;
 Deciziile pronunţate, ca instanţe de apel, de tribunale,
tribunalele militare teritoriale, curţile de apel şi Curtea
Militară de Apel;
 Sentinţele pronunţate în materia executării hotărârilor
penale, afară de cazul când legea prevede altfel, precum
şi cele privind reabilitarea;
 Încheierile pot fi atacate cu recurs numai o dată cu sentinţa
sau decizia recurată, cu excepţia cazurilor când, potrivit legii,
pot fi atacate separat cu recurs; recursul declarat împotriva
sentinţei sau deciziei se socoteşte făcut şi împotriva
încheierilor, chiar dacă acestea au fost date după
pronunţarea hotărârii;
o O serie de încheieri nu pot fi atacate cu recurs (spre
exemplu, încheieri pentru care legea prevede expres că
nu pot fi atacate cu recurs, cum ar fi încheierile prin
care s-a admis ori s-a respins cererea de abţinere,
încheierile prin care s-a admis cererea de recuzare,
încheierile date în cauzele penale în care s-au
pronunţat sentinţe sau decizii nesusceptibile de a fi
atacate cu recurs);
 Sentinţele pentru care legea prevede şi calea apelului,
nu pot fi atacate cu recurs, dacă persoanele cu drept de
a declara apel nu au folosit calea apelului sau dacă
apelul a fost retras; chiar dacă nu au folosit apelul, aceste
persoane pot declara recurs cu îndeplinirea a două
condiţii: 1. Prin decizia pronunţată în apel a fost modificată
soluţia din sentinţă; 2. Recursul va viza numai aceea
modificare.

3.3.
 Pot face recurs
Titularii dreptului de  Procurorul, în ce priveşte latura penală şi latura civilă;
recurs  Inculpatul, în ce priveşte latura penală şi latura civilă;
 Partea vătămată, în latura penală;
 Partea civilă şi partea responsabilă civilmente, în ambele
laturi ale procesului penal;
 Martorul, expertul, interpretul şi apărătorul cu privire la
cheltuielile judiciare cuvenite acestora;
 Orice persoană ale cărei interese legitime au fost
vătămate, printr-o măsură sau printr-un act al instanţei;

87
  Pentru aceste persoane (cu excepţia procurorului),
recursul poate fi declarat şi de către reprezentantul legal
sau apărător, iar pentru inculpat şi de soţul acestuia.

3.4.
Termenul de declarare a
 Termenul de recurs este de 10 zile, cu o serie de
recursului excepţii, după cum urmează:
 Împotriva încheierii prin care s-a dispus în timpul
urmăririi penale luarea măsurii arestării preventive se
poate face recurs de către cei în drept în termen de 24 de
ore de la pronunţare, pentru cei prezenţi şi de la
comunicare, pentru cei lipsă (art. 1403 alin. 1 C.pr.pen.);
 Termenul în care poate fi declarat recursul împotriva
încheierilor privind liberarea provizorie este de 24 de ore
şi curge de la pronunţare, pentru cei prezenţi, ori de la
comunicare, pentru cei lipsă (art. 1609 alin. 2 C.pr.pen.);
 Termenul de recurs se calculează pe zile libere cu
prorogarea ultimei zile în situaţiile în care ultima zi a
termenului este nelucrătoare;
 O serie de dispoziţii caracteristice recursului sunt
reglementate de norme similare care guvernează instituţia
apelului; în acest sens, următoarele instituţii au
reglementare comună:
 Data de la care curge termenul de recurs;
 Repunerea în termen;
 Recursul peste termen;
 Renunţarea la recurs;
 Retragerea recursului.

3.5
 Motive formale sau de procedură
Cazurile în care se poate  1). Nu au fost respectate dispoziţiile privind competenţa
face recurs. Motivele de după materie sau după calitatea persoanei;
recurs  2). Instanţa nu a fost sesizată legal;
 3). Instanţa nu a fost compusă potrivit legii ori s-au
încălcat prevederile art. 292 alin. 2 C.pr.pen., sau a
existat un caz de incompatibilitate;
 4). Şedinţa de judecată nu a fost publică, în afară de
cazurile când legea prevede altfel;
 5). Judecata a avut loc fără participarea procurorului
sau a inculpatului, când aceasta era obligatorie potrivit
legii;
 6). Urmărirea penală sau judecata, a avut loc în lipsa
apărătorului, când prezenţa acestuia era obligatorie;
 7). Judecata s-a făcut fără întocmirea referatului de
evaluare în cauzele cu infractori minori;

88
  8). Când nu a fost efectuată expertiza psihiatrică a
inculpatului, în cazurile şi în condiţiile prevăzute de art.
117 alin. 1 şi 2 C.pr.pen.;
 9). Hotărârea nu cuprinde motivele pe care se
întemeiază soluţia, ori motivarea soluţiei contrazice
dispozitivul hotărârii sau acesta nu se înţelege;
 10). Instanţa nu s-a pronunţat asupra unei fapte reţinute
în sarcina inculpatului prin actul de sesizare sau cu
privire la unele probe administrate ori asupra unor cereri
esenţiale pentru părţi, de natură să garanteze drepturile
lor şi să influenţeze soluţia procesului;
 11). Instanţa a admis o cale de atac neprevăzută de
lege sau introdusă tardiv.
 Motive substanţiale sau de judecată
 12). Când instanţa a pronunţat o hotărâre de
condamnare pentru o altă faptă decât cea pentru care
condamnatul a fost trimis în judecată, cu excepţia
cazurilor prevăzute în art. 334-337 C.pr.pen.;
 13). Când inculpatul a fost condamnat pentru o faptă
care nu este prevăzută de legea penală;
 14). Când s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele
prevăzute de lege;
 15). Când persoana condamnată a fost înainte
judecată în mod definitiv pentru aceiaşi faptă sau dacă
exista o cauză de înlăturare a răspunderii penale,
pedeapsa a fost graţiată ori a intervenit decesul
inculpatului;
 16). Când în mod greşit inculpatul a fost achitat pentru
motivul că fapta săvârşită de el nu este prevăzută de
legea penală sau când, în mod greşit s-a dispus
încetarea procesului penal pentru motivul că există
autoritate de lucru judecat sau o cauză de înlăturare a
răspunderii penale ori că a intervenit decesul inculpatului
sau pedeapsa a fost graţiată;
 17). Când faptei săvârşite i s-a dat o greşită încadrare
juridică;
 18). Când s-a comis o gravă eroare de fapt, având
drept consecinţă pronunţarea unei hotărâri greşite de
achitare sau de condamnare;
 19). Când judecătorii de fond au comis un exces de
putere în sensul că au trecut în domeniul altei puteri
constituite în stat;
 20). Când a intervenit o lege penală mai favorabilă
condamnatului;
 21). Când judecata în primă instanţă sau în apel a avut
loc fără citarea legală a unei părţi, sau care legal citată, a

89
 fost în imposibilitate de a se prezenta şi de a înştiinţa
despre această imposibilitate.
 În situaţia cazurilor de la punctele 1-7, 10, 14, 19 şi 20,
instanţa le va lua în considerare, totdeauna, din oficiu, fiind
obligată să le pună în discuţia părţilor; cazurile prevăzute la
punctele 11, 12, 15 şi 17 şi 18 se iau în considerare din
oficiu numai când au influenţat asupra hotărârii în
defavoarea inculpatului;
 Recursul declarat împotriva unei hotărâri care nu poate fi
atacată cu apel, nu se limitează la cazurile enumerate mai-
sus; instanţa este obligată să examineze întreaga cauză
sub toate aspectele indiferent de temeiurile invocate de
recurent;
 Recursul trebuie să fie motivat
 În scris prin cererea de recurs;
 Printr-un memoriu separat, care trebuie depus la
instanţa de recurs cu cel puţin 5 zile înaintea primului
termen de judecată;
 În ipoteza în care se constată încălcarea dispoziţiilor
relative la termenul de depunere a motivelor de recurs,
instanţa de judecată va lua în considerare numai cazurile de
recurs care se iau în considerare din oficiu (art. 38510 alin. 21
C.pr.pen.).
o În cazul în care recursul reprezintă singura cale de atac
ordinară se aplică dispoziţiile relative la motivarea apelului.

3.6.
3.6.1. Efectul suspensiv
Efectele recursului  Recursul este suspensiv de executare, atât în ce priveşte
latura penală, cât şi latura civilă;
 De la această regulă sunt reglementate o serie de
excepţii, cum ar fi:
 În cazul recursului peste termen (baza legală fiind
aceiaşi ca şi în cazul apelului, art. 365 C.pr.pen.);
 Când recursul se declară împotriva încheierii prin care s-a
dispus luarea unei măsuri de prevenţie (art. 141 alin. 2
C.pr.pen.);
 Când recursul se declară împotriva încheierii prin care s-a
hotărât asupra prelungirii arestării inculpatului (art. 159 alin.7
C.pr.pen.) etc.

3.6.2. Efectul devolutiv

 Recursul, spre deosebire de apel, nu poate avea efect
devolutiv integral, ci numai parţial;
 Instanţa judecă recursul numai cu privire la persoana
care l-a declarat şi la persoana la care se referă declaraţia

90
 de recurs şi numai în raport cu calitatea pe care o are
recurentul în proces;
 Efectul devolutiv al recursului este limitat de persoana care l-
a declarat, persoana la care se referă declaraţia de recurs,
calitatea pe care o are recurentul în proces, motivele de
casare, prevăzute expres de lege;
 Recursul declarat împotriva unei hotărâri care, potrivit legii,
nu poate fi atacată cu apel, nu este limitat la motivele de
casare prevăzute de lege, iar instanţa este obligată ca, în
afara temeiurilor invocate şi a cererilor invocate de recurent,
să examineze întreaga cauză sub toate aspectele.

3.6.3. Efectul extensiv

 Instanţa de recurs examinează cauza prin extindere şi cu
privire la părţile care nu au declarat recurs, sau la care
acesta nu se referă, putând hotărî şi în privinţa lor, fără să
poată crea acestor părţi o situaţie mai grea
 Efectul extensiv obligă instanţa de recurs să examineze
cauza, prin extindere, şi cu privire la persoanele care nu au
declarat recurs, precum şi cu privire la cele la care
declaraţia de recurs nu se referă, abilitând-o să hotărască
şi în privinţa lor, fără să poată crea, însă, acestor părţi o
situaţie mai grea.

3.6.4. Efectul neagravării situaţiei în propriul recurs

 Instanţa de recurs, soluţionând cauza, nu poate crea o
situaţie mai grea pentru cel care a declarat recurs;
 Condiţie: calea de atac a recursului a fost exercitată de un
singur titular sau de mai mulţi titulari, care se află pe aceiaşi
poziţie procesuală (dacă în mod concomitent recursul a fost
declarat şi de partea adversă, efectul devolutiv al acestuia,
anulează efectul de neagravare, situaţie în care instanţa
poate crea titularului respectiv o situaţie mai grea);
 În cazul recursului declarat de procuror în favoarea unei
părţi instanţa de recurs nu poate agrava situaţia acesteia
8
(art. 385 alin. 2 C.pr.pen.).

3.7.
3.7.1. Obiectul judecăţii
Judecarea recursului
 Judecarea recursului se va face numai cu privire la
chestiunile de drept;
 Judecarea recursului va viza în direct hotărârea atacată,
iar nu procesul sub toate aspectele sale;
 În ipoteza că recursul a fost declarat împotriva unei
hotărâri judecătoreşti care potrivit legii nu este supusă

91
apelului, obiectul judecăţii în recurs se va extinde şi asupra
fondului cauzei;
 Judecarea recursului se supune atât normelor procesuale
ce caracterizează judecata, cât şi normelor de procedură
speciale cuprinse în art. 38511-38514 C.pr.pen.
 Părţile care participă la judecata în recurs sunt recurentul
(partea care a declarat recurs) şi intimatul (partea la care
se referă recursul declarat).

3.7.2. Măsurile premergătoare

 Se desfăşoară o serie de activităţi care premerg
judecarea recursului
 Fixarea termenului de judecată;
 Citarea părţilor şi prezenţa acestora la judecarea
apelului;
 Asigurarea prezenţei inculpatului arestat;
 Asigurarea dreptului de apărare;
 Desemnarea completului de judecată;
 Alte măsuri premergătoare.

3.7.3. Şedinţa de judecată

 Spre deosebire de şedinţa de judecată în primă instanţă
sau în apel, în cazul recursului, întreaga etapă a cercetării
judecătoreşti lipseşte;
 În recurs nu se audiază martori;
 Cu ocazia verificărilor prealabile se desfăşoară activităţi
cum sunt:
 Ridicarea de excepţii sau cereri care împiedică
desfăşurarea judecăţii în recurs;
 Alte activităţi cu caracter preponderent organizatoric
menite să asigure buna desfăşurare a judecăţii;
 În cadrul dezbaterilor preşedintele completului dă
cuvântul
 Recurentului;
 Intimatului;
 Procurorului (dacă între recursurile declarate se află
recursul procurorului, preşedintele completului de
judecată va acorda primul cuvânt acestuia);
 Dacă pe timpul dezbaterilor se ivesc chestiuni noi,
procurorul şi părţile au dreptul la replică, cu privire la
aceste chestiuni;
 Ultimul cuvânt al inculpatului;
 Deliberarea are loc de îndată după încheierea
dezbaterilor, în camera de consiliu, în secret, numai în
prezenţa şi cu participarea exclusivă a membrilor
completului în faţa căruia a avut loc dezbaterea;

92
  Rezultatul deliberării se consemnează în minută;
 Hotărârea se pronunţă în şedinţa publică de către
preşedintele completului de judecată asistat de grefier.

3.8.
3.8.1. Respingerea recursului
Soluţionarea recursului
 Instanţa respinge recursul dacă acesta este tardiv,
inadmisibil ori nefondat.

3.8.2. Admiterea recursului

 Admiterea recursului are drept consecinţă casarea
hotărârii atacată şi pronunţarea uneia din următoarele
soluţii:
 Menţinerea hotărârii primei instanţe, când apelul a fost
greşit admis;
 Achitarea inculpatului ori încetarea procesului penal, în
cazurile prevăzute la art. 11 C.pr.pen.;
 Rejudecarea de către instanţă a cărei hotărâre a fost
casată, în cazurile prevăzute în art. 3859 alin. 1 pct. 3-5,
pct. 6 teza a doua, pct. 7-10 şi pct. 21;
 Rejudecarea de către instanţa competentă în cazul
prevăzut în art. 3859 alin. 1 pct. 1;
 Rejudecarea de către instanţa de recurs, în cazurile
prevăzute în art. 3859 alin. 1 pct. 11-20, precum şi în
cazul prevăzut în art. 38516 alin. 1.

3.9.
 Rejudecarea este limitată prin dispoziţiile instanţei de
Rejudecarea cauzei recurs;
după casare
 Instanţa de rejudecare trebuie să se conformeze hotărârii
instanţei de recurs, în măsura în care situaţia de fapt
rămâne cea avută în vedere la soluţionarea recursului;
 Dacă hotărârea a fost desfiinţată numai cu privire la unele
fapte sau persoane, ori numai în ce priveşte latura penală
sau civilă, instanţa de rejudecare se va pronunţa numai în
limitele în care hotărârea a fost casată.
 Instanţa de fond căreia i s-a trimis cauza spre rejudecare nu
poate restitui cauza instanţei de casare pe motivul că aceasta
ar fi trebuit să o reţină şi să o judece ea însăşi.
 În toate situaţiile rejudecarea cauzei după casare se face
cu respectarea principiului non reformatio in peius.

93
 TEST DE AUTOEVALUARE III
Inculpatul a introdus apel, criticând hotărârea primei
instanţe, prin care s-a dispus condamnarea sa la pedeapsa
închisorii cu executare în unitatea în care îşi desfăşoară
activitatea şi la acelaşi loc de muncă. De asemenea,
inculpatul a solicitat suspendarea condiţionată a executării
pedepsei. La cererea de apel este anexată o adresă prin
care unitatea respectivă atestă că nu poate asigura un loc
de muncă inculpatului.
În considerarea acestor aspecte şi apreciind că nu se
impune suspendarea condiţionată a execuţiei pedepsei,
instanţa de apel a dispus ca executarea pedepsei să se
facă într-o altă unitate.

Întrebare Este legală hotărârea instanţei de judecată?

Argumentaţi?

Potrivit art. 372 alin. 1 C.pr.pen., instanţa de apel,

Răspuns soluţionând cauza, nu poate crea o situaţie mai grea
pentru cel care a declarat apel. Textul citat dă expresie, în
legătură cu apelul, unui vechi principiu procesual, exprimat
prin adagiul non reformatio in pejus, aplicabil în materia
căilor de atac, potrivit căruia nimeni nu-şi poate înrăutăţi
situaţia prin exercitarea, de către el însuşi, a unei căi de
atac.
Cu referire la problema ridicată în speţă, în practica
instanţelor de judecată s-au conturat două puncte de
vedere.
Într-o primă accepţiune, s-a considerat că în recursul
inculpatului, nu se poate dispune, nici chiar la cererea lui,
ca prestarea muncii să aibă loc în altă unitate, deoarece s-
ar încălca principiul non reformatio in pejus, consacrat prin
art. 372 alin. 1 C.pr.pen.
În sens contrar, considerându-se că între cele două
alternative prevăzute de lege în legătură cu executarea
pedepsei la locul de muncă (în unitatea în care
condamnatul îşi desfăşoară activitatea sau în altă parte) nu
există nici o deosebire de semnificaţie sau rol şi, prin
urmare, nici o ierarhie, instanţa de control judiciar, ţinând
seama de interesul celui condamnat, în măsura în care
este probat, poate schimba locul de prestare a muncii fără
a determina prin aceasta o agravare a situaţiei inculpatului.

94
În concluzie, în apelul inculpatului, instanţa va putea să
dispună executarea pedepsei la locul de muncă în altă
unitate decât cea în care îşi desfăşoară inculpatul
activitatea, fără ca prin aceasta să încalce principiul non
reformatio in pejus.

95
 Bibliografie

Bibliografie obligatorie

 Ion Neagu, Drept procesual penal. Partea specială. Tratat, Editura Global
Lex, Bucureşti, 2008
 Ion Neagu, Carmen-Silvia Paraschiv, Mircea Damaschin, Drept procesual
penal. Sinteze de teorie. Speţe. Grile, ediția a III-a, Editura Rentrop&Straton,
Bucureşti, 2007

Bibliografie facultativă

 Grigore Theodoru, Drept procesual penal. Tratat, Editura Hamangiu, Bucureşti,

2007
 Carmen-Silvia Paraschiv, Mircea Damaschin, Drept procesual penal.
Partea specială, ediţia a II-a, revăzută şi adăugită, Editura Lumina Lex,
Bucureşti, 2004
 Vasile Papadopol, Corneliu Turianu, Apelul penal, Casa de Editură şi Presă
ŞANSA SRL, Bucureşti, 1994
 Carmen-Silvia Paraschiv, Apelul penal, Editura Militară, Bucureşti, 2000
 Dumitru Rădescu, Cristian Jipa, Apelul şi recursul în procesul penal. Cu
modificările aduse de Legea nr. 281/2003 publicată în Monitorul Oficial nr.
468/2003, Editura Juridică, Bucureşti
 Carmen-Silvia Paraschiv, Mircea Damaschin, Hotărâri penale supuse
apelului, Revista de Drept Penal nr. 2/2003, p. 62-73
 Horaţiu Dumbravă, Consecinţele nemotivării căii de atac ordinare în codul
de procedură penală român, Revista Dreptul nr. 5/2003, p. 147-155
 Diana Persida Popa, Cristin-Nicolae Popa, Imposibilitatea aderării la apel
în procesul penal, Revista Dreptul nr. 9/2003, p. 211-214
 I. Vasile Vidrighin, II. Corneliu Turianu, Apel. Casare cu trimitere spre
rejudecare. Condiţii. Cazuri în care se procedează la casarea cu trimitere
spre rejudecare. Neconcordanţă între considerentele şi dispozitivul hotărârii
adoptate de prima instanţă, Revista Dreptul nr. 7/2004, p. 231-237
 I. Ioan Chiş, II. Ioan Doltu, Neînrăutăţirea situaţiei în propria cale de atac.
Condiţii de aplicabilitate ale acestui principiu. Situaţie neclară cu privire la
reţinerea stării de recidivă, notă la C. Apel Cluj, Dec. pen. nr. 282/2003,
Revista Dreptul nr. 8/2004, p.
 Gheorghe Josan, Probleme de drept procesual penal rezolvate în semestrul
I al anului 2004 de Curtea de Apel Suceava, Revista Dreptul nr. 12/2004, p.
246-250
 Mihaela Laura Pamfil, Apel. Citare, Revista de Drept Penal nr. 4/2005, p. 56-
65
 Răzvan Pătru, Efectul suspensiv de executare al recursului formulat
împotriva încheierilor prin care instanţa se pronunţă asupra măsurilor

96
 preventive în cursul judecăţii. Momentul punerii în libertate a inculpatului în
cazul revocării arestării preventive, Revista Dreptul nr. 4/2006, p. 225-233
 Iosif Ionescu, Neagravarea situaţiei în propria cale de atac. Implicaţii,
Revista de Drept Penal nr. 1/2006, p. 89-90
 Sabin Ivaşcu, Recuzare. Recurs, Revista de Drept Penal nr. 1/2006, p. 136-
137

97
Unitatea de învăţare nr. IV
CĂILE EXTRAORDINARE DE ATAC

Cuprins:
1. Consideraţii preliminare;
2. Contestaţia în anulare;
3. Revizuirea;
4. Recursul în interesul legii

Obiectivele unităţii de învăţare

După studiul acestei unităţi de învăţare veţi reuşi sǎ caracterizaţi: cazurile de

contestaţie în anulare, procedura introducerii contestaţiei în anulare, procedura
judecării contestaţiei în anulare, cazurile de revizuire, procedura introducerii
cererii de revizuire, procedura prealabilă a revizuirii desfăşurată în faţa
procurorului, procedura judecării revizuirii, recursul în interesul legii.

§1. Consideraţii preliminare

Căile extraordinare de atac sunt remedii procesuale,

mijloace legale prin intermediul cărora se procedează, în
cazuri expres şi limitativ prevăzute de lege, la repararea
erorilor pe care le conţin hotărârile judecătoreşti penale
definitive.

 Între căile de atac ordinare şi cele extraordinare există o

serie de aspecte comune, după cum urmează:
 Atât căile extraordinare de atac cât şi cele ordinare sunt
remedii procesuale, care tind la verificarea hotărârii
supuse controlului şi menţinerea sau schimbarea ei, după
cum este conformă sau nu legii şi, în general, adevărului
şi spiritului de justiţie;

98
  Motivele care determină folosirea căile extraordinare de
atac şi a celor ordinare sunt asemănătoare, putând ajunge
în unele cazuri până la identitate; astfel, orice cauză care
poate justifica exerciţiul unei căi de atac extraordinare
poate constitui şi un motiv de apelare a hotărârii primei
instanţei şi, aproape în toate împrejurările, un motiv de
recurs;
 Între căile de atac ordinare şi cele extraordinare există,
însă, o serie de aspecte de diferenţiere, după cum
urmează:
 Căile ordinare de atac se exercită numai împotriva
hotărârilor penale nedefinitive, pronunţate de prima
instanţă ori de instanţa de apel; căile de atac
extraordinare se exercită numai împotriva hotărârilor care
au rămas definitive;
 Căile de atac ordinare fac parte din ciclul obişnuit al
procesului penal, construit în sistemul dublului sau
triplului grad jurisdicţional, în timp ce căile extraordinare
de atac nu fac parte din ciclul procesual normal,
exercitarea lor provocând o judecată situată în afara
sistemului gradelor de jurisdicţie prevăzute de lege;
 Sfera titularilor care pot exercita căile extraordinare de
atac este mai restrânsă decât sfera titularilor care pot
folosi căile de atac ordinare;
 Termenele de declarare a căilor extraordinare de atac
sunt mai mari decât termenele de declarare a căilor
ordinare de atac
 Apelul promovează verificarea hotărârii atacate sub
toate aspectele de fapt şi de drept; recursul o verificare,
de regulă, cu privire la erorile de drept, şi, în anumite
limite, cu privire la erorile de fapt; cazurile pentru care se
pot exercita căile extraordinare de atac sunt mai reduse
şi expres prevăzute de lege.
 Efectul suspensiv al apelului sau recursului operează
ope legis, fără a fi nevoie de vreo cerere în acest sens şi
neexistând situaţii în care instanţa să se pronunţe în
acest sens; spre deosebire, căile extraordinare de atac
nu produc de drept acelaşi efect suspensiv;
 Căile de atac extraordinare reglementate în legea de
procedură penală sunt următoarele:
 Contestaţia în anulare;
 Revizuirea;
 Recursul în interesul legii.

99
 §2. Contestaţia în anulare
2.1.
Contestaţia în anulare este calea de atac extraordinară
Consideraţii preliminare
prin intermediul căreia se pot repara erori de neînlăturat
pe alte căi, survenite, în principal, în cadrul judecării
cauzei în recurs.

 Cazurile în care se poate face contestaţie în anulare

împotriva hotărârilor judecătoreşti definitive sunt
următoarele (art. 386 C.pr.pen.):
 Când procedura de citare a părţii, pentru termenul la care
s-a judecat cauza de către instanţa de recurs, nu a fost
îndeplinită conform legii;
 Când partea dovedeşte că la termenul la care s-a
judecat cauza de către instanţa de recurs a fost în
imposibilitate de a se prezenta şi de a încunoştinţa
despre această împiedicare;
 Când instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra unei
cauze de încetare a procesului penal din cele prevăzute în
art. 10 lit. f-i1, cu privire la care existau probe la dosar;
 Când împotriva unei persoane s-au pronunţat două
hotărâri penale definitive pentru aceeaşi faptă;
 Când, la judecarea recursului sau la rejudecarea cauzei
de către instanţa de recurs, inculpatul prezent nu a fost
ascultat, iar ascultarea acestuia este obligatorie potrivit art.
38514 alin. 11 ori art. 38516 alin. 1.

2.2.
2.2.1. Când procedura de citare a părţii, pentru termenul la
Cazurile de contestaţie care s-a judecat cauza de către instanţa de recurs, nu a
în anulare fost îndeplinită conform legii (art. 386 lit. a C.pr.pen.).
 Condiţiile cu îndeplinirea cărora se poate invoca acest caz
de contestaţie în anulare sunt următoarele:
 Vicierea procedurii de citare a avut loc pentru judecarea
cauzei în faţa instanţei de recurs;
 Partea care invocă încălcarea dispoziţiilor relative la citare
să nu fi participat la judecarea cauzei de către instanţa de
recurs;
 Nelegalitatea procedurii de citare poate fi invocată pe calea
contestaţiei în anulare de oricare dintre părţi, acestea, însă,
putându-se prevala doar de propria lor citare nelegală.

2.2.2. Când partea dovedeşte că la termenul la care s-a

judecat cauza de către instanţa de recurs a fost în

100
imposibilitate de a se prezenta şi de a încunoştinţa despre
această împiedicare (art. 386 lit. b C.pr.pen.)
 Condiţiile cu îndeplinirea cumulativă a cărora cărora se
poate invoca acest caz de contestaţie în anulare sunt
următoarele:
 Partea să fi fost în imposibilitate de a se prezenta la
termenul la care s-a judecat cauza în recurs;
 Partea să fi fost în imposibilitate de a încunoştinţa
instanţa despre această împiedicare.
 Imposibilitatea de prezentare şi cea de încunoştinţare a
instanţei despre această împiedicare trebui să fie cauzate
de un caz fortuit sau de o cauză de forţă majoră (spre
exemplu, război sau calamitate, boala gravă a celui care
trebuie să participe la judecarea recursului etc.);

2.2.3. Când instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra

unei cauze de încetare a procesului penal din cele
prevăzute în art. 10 lit. f-i1, cu privire la care existau probe
la dosar (art. 386 lit. c C.pr.pen.)
 Condiţiile cu îndeplinirea cumulativă a cărora cărora se
poate invoca acest caz de contestaţie în anulare sunt
următoarele:
 Instanţa de recurs să nu se fi pronunţat asupra unei
cauze de încetare a procesului penal dintre cele
prevăzute în art. 10 lit. f-i1 C.pr.pen.;
 La dosar să existe probe despre existenţa unuia din
cazurile de la art. 10 lit. f-i1 C.pr.pen., probe omise însă
de către instanţa de recurs.

2.2.4. Când împotriva unei persoane s-au pronunţat două

hotărâri penale definitive pentru aceeaşi faptă (art. 386 lit.
d C.pr.pen.)
 Condiţiile cu îndeplinirea cumulativă a cărora cărora se
poate invoca acest caz de contestaţie în anulare sunt
următoarele:
 Să existe două hotărâri penale rămase definitive;
 Între aceste hotărâri să existe identitate de obiect şi
persoană, în sensul că în cadrul celei de-a doua judecăţi
a fost inculpată aceeaşi persoană pentru aceeaşi faptă
pentru care a mai fost judecată.

2.2.5. Când la judecarea recursului sau la rejudecarea

cauzei de către instanţa de recurs, inculpatul prezent nu a
fost ascultat (art. 386 lit. e C.pr.pen.)

101
  Condiţiile cu îndeplinirea cumulativă a cărora cărora se
poate invoca acest caz de contestaţie în anulare sunt
următoarele:
 La judecarea recursului sau la rejudecarea cauzei de
către instanţa de recurs, inculpatul prezent nu a fost
ascultat;
 Ascultarea inculpatului să fi fost obligatorie.

2.3.
 Contestaţia în anulare se poate introduce printr-o cerere
Procedura introducerii scrisă, motivată ori printr-o adresă a parchetului;
contestaţiei în anulare  Cererea de contestaţia în anulare trebuie să cuprindă
toate cazurile de contestaţie în anulare pe care le poate
invoca contestatorul şi toate motivele aduse în sprijinul
acestora (cu excepţia cazului prevăzut în art. 386 lit. d
C.pr.pen.);
 Cererea de contestaţie în anulare poate fi introdusă de
oricare dintre părţi şi de procuror (pentru motivele
prevăzute în art. 386 lit. c şi d C.pr.pen.);
 Termenul de introducere a contestaţiei în anulare diferă
în funcţie de cazul invocat şi de titular:
 Pentru cazurile de contestaţie în anulare prevăzute în
art. 386 lit. a-c şi lit. e C.pr.pen., cererea se poate
introduce de persoana împotriva căreia se face
executarea, cel mai târziu în 10 zile de la începerea
executării hotărârii atacate;
 Pentru cazurile de contestaţie în anulare prevăzute în
art. 386 lit. a-c şi lit. e C.pr.pen., cererea se poate
introduce de către celelalte părţi în termen de 30 de zile
de la data pronunţării hotărârii atacate;
 Pentru cazul de contestaţie în anulare prevăzut în art.
386 lit. d C.pr.pen., cererea poate fi introdusă oricând
(atât de către părţi, cât şi de către procuror);
 Termenul în care procurorul poate introduce contestaţia în
anulare pentru cazul reglementat în art. 386 lit. c C.pr.pen.
este de 30 de zile de la data pronunţării hotărârii.

2.4.
2.4.1. Instanţa competentă
Procedura judecării  Instanţa competentă să rezolve contestaţia în anulare
contestaţiei în anulare este:
 Pentru cazurile prevăzute în art. 386 lit. a-c şi e
C.pr.pen., instanţa de recurs care a pronunţat hotărârea
a cărei anulare se cere;
 Pentru cazul prevăzut în art. 386 lit. d C.pr.pen.,
instanţa la care a rămas definitivă ultima hotărâre.

102
2.4.2. Suspendarea executării hotărârii atacate
 După introducerea cererii de contestaţie în anulare şi
până la soluţionarea acesteia, instanţa sesizată, luând
concluziile procurorului, poate suspenda executarea
hotărârii a cărei anulare se cere;
 Soluţionarea cererii de suspendare a executării hotărârii
atacate se face în camera de consiliu, fără citarea părţilor;
 Suspendarea executării hotărârii contestate se dispune
prin încheiere motivată.

2.4.3. Admiterea în principiu

 În ipoteza în care contestaţia în anulare se întemeiază pe
unul din cazurile prevăzute în art. 386 lit. a-c şi e C.pr.pen.,
instanţa va examina, fără citarea părţilor, următoarele
aspecte:
 Dacă cererea este făcută de o persoană care are
calitate procesuală;
 Dacă cererea este motivată şi motivul pe care se
sprijină contestaţia este din cele prevăzute în art. 386 lit.
a-c şi e C.pr.pen.;
 Dacă cererea a fost introdusă în termenul prevăzut de
lege;
 Şedinţa de judecată în care are loc admiterea în principiu
nu este publică, lipsesc dezbaterile, iar instanţa se limitează
la analiza actelor şi lucrărilor din dosarul cauzei;
 Instanţa poate dispune admiterea în principiu a cererii,
prin încheiere sau respingerea cererii, prin decizie
definitivă.

2.4.4. Judecarea contestaţiei în anulare

 Judecarea contestaţiei în anulare se desfăşoară astfel:
 Instanţa dispune citarea părţilor interesate;
 Condamnatul aflat în stare de deţinere participă în mod
obligatoriu;
 Participarea procurorului este întotdeauna obligatorie;
 Părţile şi procurorul sunt ascultaţi de instanţă;
 Admiterea cererii de contestaţie în anulare presupune
desfiinţarea prin decizie a hotărârii a cărei anulare se cere;
instanţa, de îndată sau prin acordarea unui termen, va
proceda la rejudecarea recursului ori la rejudecarea cauzei
după casare.

2.4.5. Căi de atac

 Regula aplicabilă în această materie: o hotărâre dată
într-o cale de atac extraordinară poate fi atacată printr-o

103
 cale de atac ordinară numai dacă şi hotărârea supusă
contestaţiei era susceptibilă de o asemenea cale de atac
 Consecinţe
 Pentru cazurile de contestaţie în anulare prevăzute în
art. 386 lit. a-c şi e, al căror obiect îl constituie decizii
pronunţate în recurs, decizia dată în soluţionarea
contestaţiei în anulare nu este supusă nici unei căi de
atac, fiind definitivă la pronunţare;
 Pentru cazul prevăzut în art. 386 lit. d C.pr.pen., se
disting următoarele variante posibile:
o Dacă hotărârea atacată a rămas definitivă la prima
instanţă, soluţionarea contestaţiei în anulare se va face
printr-o sentinţă, supusă apelului;
o Dacă hotărârea atacată a rămas definitivă la prima
instanţă, dar nu era susceptibilă de a fi atacată cu
apel, soluţionarea contestaţiei în anulare se va face
printr-o sentinţă, supusă recursului;
o Dacă hotărârea atacată a rămas definitivă la instanţa
de apel, soluţionarea contestaţiei în anulare se va face
printr-o decizie, supusă recursului;
o Dacă hotărârea atacată a rămas definitivă la instanţa
de recurs, soluţionarea contestaţiei în anulare se va
face printr-o decizie, care nu este susceptibilă de nici o
cale de atac ordinară.

§3. Revizuirea
3.1.
Consideraţii preliminare Revizuirea este calea de atac extraordinară prin care se
îndreaptă erorile de judecată cu privire la faptele cauzei,
survenite ca urmare a necunoaşterii situaţiei de fapt la data
soluţionării cauzei, folosirii unor probe denaturate sau
corupţiei organelor judiciare care au rezolvat cauza.

 Revizuirea poate fi cerută când:

 S-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost
cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei;
 Un martor, un expert sau un interpret a săvârşit
infracţiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei
revizuire se cere;
 Un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei
revizuire se cere a fost declarat fals;
 Un membru al completului de judecată, procurorul ori
persoana care a efectuat acte de cercetare penală a
comis o infracţiune în legătură cu cauza a cărei revizuire
se cere;

104
  Două sau mai multe hotărâri judecătoreşti nu se pot
concilia;
 Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat o
încălcare a unui drept prevăzut de Convenţia europeană
pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor
fundamentale prin pronunţarea unei hotărâri definitive.

3.2.
3.2.1. S-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost
Cazuri de revizuire cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei, dacă sunt de
natură să dovedească netemeinicia hotărârii de achitare, de
încetare a procesului penal ori de condamnare (art. 394 alin.
1 lit. a C.pr.pen.)
 Condiţiile cu îndeplinirea cărora se poate invoca acest caz
de revizuire sunt următoarele:
 Faptele şi împrejurările noi descoperite să facă parte din
obiectul probaţiunii, în sensul că pot contribui la
soluţionarea cauzei;
 Faptele şi împrejurările invocate în revizuire trebuie să fie
noi pentru instanţa de judecată, în sensul de a nu fi fost
cunoscute la pronunţarea hotărârii;
 Faptele şi împrejurările noi să dovedească netemeinicia
hotărârii de achitare, de încetare a procesului penal ori de
condamnare
o Prin reluarea judecăţii potrivit noilor probe s-ar ajunge
la pronunţarea unei soluţii diametral opuse (în cazul în
care este atacată o hotărâre de condamnare, faptele
sau împrejurările noi trebuie să conducă la soluţia
achitării sau încetării procesului penal; în cazul în care
este atacată o hotărâre de achitare, faptele sau
împrejurările noi trebuie să conducă la soluţia
condamnării; în cazul în care este atacată o hotărâre de
încetare a procesului penal, faptele sau împrejurările
noi trebuie să conducă la soluţia condamnării).

3.2.2. Când un martor, un expert sau un interpret a săvârşit

infracţiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei
revizuire se cere, ceea ce a dus la darea unei hotărâri
nelegale şi netemeinice (art. 394 alin. 1 lit. b C.pr.pen.)
 Condiţiile cu îndeplinirea cărora se poate invoca acest caz
de revizuire sunt următoarele:
 În cauza a cărei revizuire se cere, un martor, expert sau
interpret a săvârşit infracţiunea de mărturie mincinoasă;
 Mărturia mincinoasă să fi condus la pronunţarea unei
hotărâri nelegale sau netemeinice;

105
  Mărturia mincinoasă să poată fi dovedită prin mijloacele
prevăzute de lege (hotărâre judecătorească, ordonanţa
procurorului ori procedura de revizuire);
 Pentru a putea fi invocat acest caz de revizuire nu este
necesar a se ajunge la pronunţarea unei soluţii diametral
opuse, fiind suficient să se demonstreze că datorită
mărturiei mincinoase s-a pronunţat o hotărâre nelegală sau
netemeinică.

3.2.3. Când un înscris care a servit ca temei al hotărârii a

cărei revizuire se cere a fost declarat fals (art. 394 alin. 1
lit. c C.pr.pen.)
 Condiţiile cu îndeplinirea cărora se poate invoca acest caz
de revizuire sunt următoarele:
 Să existe un înscris fals;
 Înscrisul declarat fals să fi constituit temeiul care a
condus la pronunţarea unei hotărâri nelegale şi
netemeinice;
 Dovedirea falsului să se facă prin hotărâre
judecătorească, prin ordonanţa procurorului sau chiar în
cadrul procedurii de revizuire.

3.2.4. Când un membru al completului de judecată,

procurorul ori persoana care a efectuat acte de cercetare
penală a comis o infracţiune în legătură cu cauza a cărei
revizuire se cere (art. 394 alin. 1 lit. d C.pr.pen.)
 Condiţiile cu îndeplinirea cărora se poate invoca acest caz
de revizuire sunt următoarele:
 Să se fi comis o infracţiune de către judecător, procuror
sau persoana care a efectuat acte de cercetare penală
(spre exemplu, infracţiuni de corupţie);
 Infracţiunea respectivă să fie comisă în legătură cu cauza
a cărei revizuire se cere;
 Infracţiunea comisă să fi dus la pronunţarea unei
hotărâri nelegale şi netemeinice;
 Dovada săvârşirii respectivei infracţiuni să fie făcută
prin hotărâre judecătorească, prin ordonanţa
procurorului, sau, dacă instanţa ori procurorul nu au putut
examina fondul cauzei, infracţiunea să fie constatată în
cadrul procedurii revizuirii.

3.2.5. Când două sau mai multe hotărâri judecătoreşti nu

se pot concilia (art. 394 alin. 1 lit. e C.pr.pen.)
 Condiţiile cu îndeplinirea cărora se poate invoca acest caz
de revizuire sunt următoarele:
 Să existe două sau mai multe hotărâri penale definitive;

106
  Hotărârile respective să nu se poată concilia;
 Prin respectivele hotărâri penale definitive să se fi
soluţionat fondul cauzei.
 Nu se pot concilia hotărârile judecătoreşti care, datorită
datelor şi dispoziţiilor pe care le conţin, se exclud reciproc
(două hotărâri care se referă la acelaşi făptuitor căruia i se
reţin fapte diferite săvârşite în aceeaşi zi, la aceeaşi oră,
dar în localităţi diferite).

3.2.6. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat

că, prin hotărâre penală definitivă, s-au încălcat drepturile
prevăzute de Convenţia Europeană pentru apărarea
drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale (art. 4081
C.pr.pen.).
 Condiţiile cu îndeplinirea cărora se poate invoca acest caz
de revizuire sunt următoarele:
 Să existe o hotărâre penală definitivă;
 Curtea Europeană a Drepturilor Omului să constate că
prin pronunţarea acestei hotărâri au fost încălcate
drepturi reglementate în Convenţia Europeană pentru
apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale;
 Să se constate că efectele grave ale acestei încălcări
continuă să se producă şi nu pot fi remediate decât prin
revizuirea hotărârii pronunţate.

3.3.
 Declararea revizuirii se face printr-o cerere scrisă, cu
Procedura introducerii arătarea cazului de revizuire, pe care se întemeiază şi a
cererii de revizuire mijloacelor de probă pentru dovedirea acestuia, adresată
procurorului de la parchetul de pe lângă instanţa care a
judecat cauza în primă instanţă
 Cererea de revizuire poate fi făcută de către
 Oricare parte din proces, în limitele calităţii sale
procesuale (pe latura penală vor putea introduce cererea
de revizuire condamnatul şi partea vătămată, iar cu privire
la latura civilă, condamnatul, partea civilă şi partea
responsabilă civilmente);
 Soţul şi rudele apropiate ale condamnatului, chiar şi
după moartea acestuia;
 Procurorul, care poate iniţia procedura revizuirii din
oficiu sau la sesizarea unor organe competente.
 Cererea de revizuire poate fi introdusă în mod diferit, în
funcţie dacă este făcută în favoarea sau în defavoarea
condamnatului, a celui achitat sau a celui faţă de care s-a
dispus încetarea procesului penal, astfel:

107
  Cererea de revizuire în favoarea condamnatului se
poate face oricând, chiar după executarea pedepsei sau
după moartea condamnatului;
 Cererea de revizuire în defavoarea condamnatului, a
celui achitat sau faţă de care s-a încetat procesul penal
se poate face în termen de un an, care curge:
o În cazurile de revizuire prevăzute în art. 394 lit. a, b, c
şi d C.pr.pen., când nu sunt constatate prin hotărâre
definitivă, de la data când faptele sau împrejurările au
fost cunoscute de persoana care face cererea;
o În cazurile de revizuire prevăzute în art. 394 lit. b, c şi d
C.pr.pen., dacă sunt constatate prin hotărâre definitivă,
de la data când hotărârea a fost cunoscută de persoana
care face cererea;
 Cererea de revizuire în baza art. 4081 poate fi făcută în
termen de un an de la data rămânerii definitive a hotărârii
Curţii Europene a Drepturilor Omului.

3.4.
 Cererea de revizuire se introduce la parchetul de pe
Procedura prealabilă a lângă instanţa care a judecat cauza în primă instanţă;
revizuirii desfăşurată în  Procurorul poate desfăşura un fascicul de activităţi
faţa procurorului menite a proba admisibilitatea cererii şi caracterul fondat al
acesteia, după cum urmează:
 Procedează la ascultarea persoanei care a făcut
cererea;
 Dacă se concluzionează că sunt necesare cercetări în
vederea stabilirii temeiniciei cererii, se va dispune, în
acest sens, prin întocmirea unei ordonanţe;
 Solicită dosarul cauzei de la instanţa care a pus în
executare hotărârea a cărei revizuire se solicită;
 Pentru efectuarea actelor de cercetare procurorul poate
delega organul de cercetare penală, similar prevederilor
art. 217 alin. final C.pr.pen.
 Termenul legal pentru efectuarea acestor activităţi de
verificare este de 2 luni şi curge de la data introducerii
cererii de revizuire;
 După efectuarea cercetărilor, procurorul înaintează
întregul material probator împreună cu concluziile sale
instanţei competente.

3.5.
3.5.1. Instanţa competentă
Procedura judecării  Instanţa competentă să judece cererea de revizuire este
revizuirii instanţa care a judecat cauza în primă instanţă; pentru
cazul prevăzut în art. 4081 competenţa apaţine Înaltei Curţi

108
de Casaţie şi Justiţie, care judecă cererea în complet de 9
judecători;
 În ipoteza în care temeiul cererii constă în existenţa unor
hotărâri ce nu se pot concilia, competenţa se determină în
conformitate cu art. 35 C.pr.pen. care cuprinde regulile ce
se aplică în situaţia reunirii cauzelor pentru cazurile de
indivizibilitate sau conexitate (vezi Capitolul IV,
Competenţa în materie penală);
 Compunerea completului de judecată în cazul soluţionării
cererii de revizuire are în vedere regulile aplicabile pentru
judecata în primă instanţă.

3.5.2. Măsuri premergătoare judecării revizuirii

 Preşedintele instanţei ia măsuri pregătitoare judecării
revizuirii constând în următoarele activităţi :
 Fixarea termenului de judecată pentru examinarea
cererii, în vederea admiterii în principiu;
 Citarea părţilor interesate;
 Dacă persoana în favoarea sau în defavoarea căreia s-
a cerut revizuirea se află în stare de deţinere, chiar într-o
altă cauză, preşedintele instanţei ia măsuri pentru
încunoştinţarea acestei persoane în legătură cu termenul
de judecată;
 În ipoteza stării de deţinere, se dispune desemnarea
unui apărător din oficiu.

3.5.3. Admiterea în principiu

 Instanţa verifică cererea de revizuire sub următoarele
aspecte:
 Dacă cererea de revizuire este admisibilă;
 Dacă termenul de introducere este cel legal;
 Dacă sunt invocate cazurile reglementate în art. 394
C.pr.pen.
 În vederea admiterii în principiu, se desfăşoară
următoarele activităţi:
 Persoana arestată este adusă la judecată;
 Instanţa ascultă concluziile procurorului şi ale părţilor;
 Instanţa examinează dacă cererea de revizuire este
făcută în condiţiile prevăzute de lege şi dacă, din probele
strânse în cursul cercetărilor efectuate de procuror
rezultă date suficiente pentru admiterea în principiu;
 Instanţa poate dispune admiterea în principiu a cererii de
revizuire (prin încheiere) sau respingerea cererii (prin
sentinţă);

109
 În ipoteza admiterii în principiu a cererii de revizuire,
instanţa este în drept să dispună una dintre următoarele
măsuri:
 Poate suspenda motivat, în tot sau în parte, executarea
hotărârii atacate;
 Poate lua oricare dintre măsurile preventive, dacă sunt
întrunite condiţiile legale;
 Dacă cererea de revizuire a fost admisă pentru
existenţa unor hotărâri ce nu se pot concilia, instanţa va
dispune reunirea cauzelor în care au fost pronunţate
aceste hotărâri, în vederea rejudecării lor.

3.5.4. Rejudecarea după admiterea în principiu

 Al doilea moment al judecăţii în revizuire, distinct de
admiterea în principiu, atât sub aspect procedural cât şi din
punct de vedere al soluţiilor pronunţate.
 Rejudecarea cauzei, ulterioară admiterii în principiu a
cererii de revizuire, este similară cu o nouă judecare în
primă instanţă;
 Reguli de procedură:
 Revizuientul aflat în stare de deţinere va fi adus
întotdeauna la rejudecare;
 Instanţa, dacă găseşte necesar, administrează din nou
probele care au fost administrate în cursul primei judecăţi
sau în cursul admiterii în principiu a cererii de revizuire;
 Dacă se constată că cererea de revizuire este întemeiată,
instanţa:
 Anulează hotărârea în măsura în care a fost admisă
revizuirea sau, după caz, anulează hotărârile care nu se pot
concilia;
 Pronunţă o nouă hotărâre potrivit dispoziţiilor ce
reglementează judecata în primă instanţă, care se aplică în
mod corespunzător;
 Va dispune, dacă este cazul, restituirea amenzii plătite
precum şi a cheltuielilor judiciare pe care cel în favoarea
căruia s-a admis revizuirea nu era ţinut să le suporte;
 Dispune restituirea cotei făcută venit la bugetul de stat
şi calcularea ca vechime şi continuitate în muncă a
duratei pedepsei executate pentru cei condamnaţi la
pedeapsa închisorii cu executarea la locul de muncă.

3.5.5. Căi de atac

 Regimul atacării hotărârile pronunţate în cadrul revizuirii
este următorul:

110
  Decizia pronunţată de înalta curte de casaţie şi justiţie
pentru cazul de revizuire prevăzut în art, 4081 nu este
supusă nici unei căi de atac;
 Sentinţa prin care este respinsă cererea de revizuire
după etapa admiterii în principiu şi sentinţa prin care este
admisă revizuirea după rejudecare sunt supuse aceloraşi
căi de atac ca şi hotărârile la care se referă revizuirea;
 Deciziile date în apel sunt supuse recursului;
 Hotărârea definitivă dată în soluţionarea unei revizuiri este
supusă căilor de atac extraordinare, inclusiv unei noi cereri de
revizuire, dacă se constată incidenţa vreunuia dintre cazurile
prevăzute în art. 394 C.pr.pen., intervenite ulterior rămânerii
definitive a hotărârii.

§4. Recursul în interesul legii

Recursul în interesul legii este o cale extraordinară de

atac prin intermediul căreia se asigură interpretarea şi
aplicarea unitară a legilor penale şi de procedură penală
pe întreg teritoriul ţării, promovarea acesteia neavând
efect asupra hotărârilor judecătoreşti examinate şi nici cu
privire la situaţia părţilor din procesul penal.

 Recursul în interesul legii nu este o cale de atac propriu-

zisă, deoarece soluţia pronunţată după rezolvarea sa nu
afectează hotărârea judecătorească examinată şi nici
situaţia părţilor din proces;
 Recursul în interesul legii poate fi promovat de către
 Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta
Curte de Casaţie şi Justiţie, din oficiu sau la iniţiativa
ministrului justiţiei;
 Colegiile de conducere ale curţilor de apel şi ale
parchetelor de pe lângă acestea;
 Instanţa competentă este Înalta Curte de Casaţie şi
Justiţie, Secţii Unite;
 Compunerea completului de judecată este asigurată prin
participarea a cel puţin două treimi din judecătorii în
funcţie; decizia poate fi luată numai cu majoritatea voturilor
celor prezenţi;
 Dezlegarea dată problemelor de drept prin deciziile
pronunţate de Secţiile Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi
Justiţie este obligatorie pentru instanţe;
 Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie se aduce la
cunoştinţa celorlalte instanţe prin următoarele modalităţi:
 Publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I;

111
 Publicarea în pagina de Internet a Înaltei Curţi de
Casaţie şi Justiţie;
 Comunicarea deciziei de către Ministerul Justiţiei.

112
 TEST DE AUTOEVALUARE IV
Pentru termenul la care urma să aibă loc judecata în
recurs, inculpatul a solicitat, în scris, instanţei amânarea
judecăţii. Motivul cererii îl constituia prezenţa inculpatului la
o altă instanţă de judecată, unde fusese citat în alt proces.
Instanţa nu a dat curs acestei solicitări, soluţionând
recursul în lipsa inculpatului.
Inculpatul a atacat decizia instanţei de recurs prin
contestaţie în anulare, în temeiul art. 386 lit. b C.pr.pen.

Întrebare Ce soluţie se impune cu privire la contestaţia în

anulare introdusă de inculpat?

Răspuns Potrivit art. 386 lit. b C.pr.pen. împotriva unei hotărâri

penale definitive se poate face contestaţie în anulare „când
partea dovedeşte că la termenul la care s-a judecat cauza
de către instanţa de recurs a fost în imposibilitate de a se
prezenta şi de a încunoştinţa instanţa despre această
împiedicare“.
S-a apreciat că atât imposibilitatea de prezentare, cât şi
cea de încunoştinţare a instanţei despre această
împiedicare trebuie să fie cauzate de un caz fortuit sau de
o cauză de forţă majoră (boală gravă, accident de
circulaţie, calamitate naturală etc.).
În considerarea acestor aspecte, devine dificil demersul de
a caracteriza prezentarea la o altă instanţă ca fiind un caz
de forţă majoră. Cu toate acestea, este uşor de observat
că unei persoane îi este practic imposibil de a se afla în
două locuri diferite în acelaşi moment. De asemenea,
faptul că inculpatul a fost citat, în vederea asigurării
prezenţei sale la cealaltă instanţă, face ca inculpatul să
aibă un drept de opţiune cu referire la două activităţi
judiciare, cel puţin la fel de importante.
Însă, chiar admiţând posibilitatea unei asemenea extinderi
a noţiunii de forţă majoră, în speţă nu este îndeplinită
condiţia dovedirii imposibilităţii de încunoştinţare a instanţei
despre împiedicare, având în vedere că inculpatul a adus
la cunoştinţa instanţei de recurs aceste aspecte prin
intermediul cererii de amânare.
Rezultă, pe cale de consecinţă, că cererea de contestaţie
în anulare va fi respinsă.

113
 Bibliografie

Bibliografie obligatorie
 Ion Neagu, Drept procesual penal. Partea specială. Tratat, Editura Global
Lex, Bucureşti, 2008
 Ion Neagu, Carmen-Silvia Paraschiv, Mircea Damaschin, Drept procesual
penal. Sinteze de teorie. Speţe. Grile, ediția a III-a, Editura Rentrop&Straton,
Bucureşti, 2007

Bibliografie facultativă
 Grigore Theodoru, Drept procesual penal. Tratat, Editura Hamangiu, Bucureşti,
2007
 Carmen-Silvia Paraschiv, Mircea Damaschin, Drept procesual penal.
Partea specială, ediţia a II-a, revăzută şi adăugită, Editura Lumina Lex,
Bucureşti, 2004
 George Luţeanu, Revizuirea cauzelor penale, Revista Pro Lege nr. 1/1992,
p. 45-68
 Emilian Popescu, Petru Popescu, Unele probleme privind procedura
revizuirii în penal, Revista Dreptul nr. 10/2000, p. 102-110
 Gheorghiţă Mateuţ, Unele probleme legate de efectul extensiv al cererii de
suspendare a executării în procedura de examinare în principiu a contestaţiei
în anulare, Revista Dreptul nr. 7/2001, p. 160-170
 I. Teodor Hâj; II. Vasile Pătulea, Dacă împăcarea părţilor, necunoscută
de instanţa de judecată, poate constitui motiv valabil de revizuire, Revista
Dreptul nr. 10/2001, p. 157-162
 Gheorghiţă Mateuţ, Contestaţie în anulare. Suspendarea executării, Revista
de Drept Penal nr. 2/2002, p. 121-129
 Costel Niculeanu, Câteva speţe de practică judiciară procesual-penală ale
Curţii de Apel Craiova din trimestrul I/2004, Revista Dreptul nr. 10/2004, p.
233-237
 Gheorghe Prelipcean, Revizuire. Competenţă, Revista de Drept Penal
nr. 4/2005, p. 108-109

114
Unitatea de învăţare nr. V
EXECUTAREA HOTĂRÂRIILOR PENALE

Cuprins:
1. Consideraţii preliminare;
2. Momentele la care hotărârile judecătoreşti penale rămân definitive;
3. Punerea în executare a pedepselor principale;
4. Punerea în executare a pedepselor complementare;
5. Punerea în executare a măsurilor de siguranţă
6. Punerea în executare a dispoziţiilor privind înlocuirea răspunderii penale şi a celor
prin care s-au aplicat sancţiunile prevăzute în art. 181 C.pen.;
7. Punerea în executare a amenzii judiciare şi a cheltuielilor judiciare avansate de
stat;
8. Punerea în executare a dispoziţiilor civile din hotărâre;
9. Schimbări în executarea unor hotărâri;
10. Amânarea executării pedepsei închisorii sau a detenţiunii pe viaţă;
11. Întreruperea executării pedepsei închisorii sau a detenţiunii pe viaţă;
12. Dispoziţii comune privind procedura la instanţa de executare şi contestaţia
la executare.

Obiectivele unităţii de învăţare

După studiul acestei unităţi de învăţare veţi reuşi sǎ caracterizaţi: punerea în
executare a pedepsei închisorii sau a detenţiunii pe viaţă, punerea în executare
a pedepsei închisorii cu executare la locul de muncă, punerea în executare a
pedepsei amenzii, punerea în executare a pedepsei interzicerii exerciţiului unor
drepturi, punerea în executare a pedepsei degradării militare, punerea în
executare a obligării la tratament medical, punerea în executare a internării
medicale, punerea în executare a interzicerii unei funcţii sau profesii, punerea în
executare a interzicerii de a se afla în anumite localităţi, punerea în executare a
expulzării, punerea în executare a dispoziţiilor privind înlocuirea răspunderii
penale, punerea în executare a dispoziţiilor prin care s-au aplicat sancţiunile
prevăzute în art. 181 C.pen., punerea în executare a amenzii judiciare, punerea
în executare a dispoziţiilor privind obligarea la plata cheltuielilor judiciare
avansate de stat, restituirea lucrurilor şi valorificarea celor neridicate, înscrisurile
declarate false, despăgubirile civile şi cheltuielile judiciare, revocarea sau
anularea suspendării executării pedepsei, revocarea sau anularea executării
pedepsei la locul de muncă, revocarea unor măsuri de siguranţă, înlocuirea
pedepsei detenţiunii pe viaţă, alte modificări de pedepse, înlocuirea pedepsei
amenzii, încetarea executării pedepsei la locul de muncă, cazurile în care poate
fi dispusă amânarea executării pedepsei închisorii sau a detenţiunii pe viaţă,

115
procedura amânării executării pedepsei închisorii sau a detenţiunii pe viaţă,
cazurile în care poate fi dispusă întreruperea executării pedepsei închisorii sau a
detenţiunii pe viaţă, procedura întreruperii executării pedepsei închisorii sau a
detenţiunii pe viaţă, procedura la instanţa de executare, contestaţia la executare.

§1. Consideraţii preliminare

 Subiecţii oficiali ai fazei de punere în executare sunt:
 Instanţa de executare;
 Organele de poliţie;
 Administraţia penitenciară;
 Organe ale administraţiei financiare;
 Direcţia de sănătate judeţeană etc.
 Hotărârea penală definitivă are autoritate de lucru
judecat, fiind considerată expresia adevărului în cauza
care a făcut obiectul judecăţii
 Hotărârile nedefinitive pot fi sunt executorii atunci când
legea dispune aceasta
 Hotărârea prin care s-a dispus suspendarea judecăţii
(art. 303 alin. 3 C.pr.pen.)
 Hotărârea prin care instanţa dispune cu privire la
revocarea, menţinerea sau luarea măsurii arestării
inculpatului (art. 350 alin. 4 C.pr.pen.).
 Hotărârea instanţei penale, rămasă definitivă la prima
instanţă de judecată, la instanţa de apel sau la instanţa de
recurs, se pune în executare de către
 Prima instanţă de judecată;
 Tribunalul Bucureşti sau de Tribunalul Militar Teritorial
(când hotărârea a fost pronunţată în primă instanţă de
către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie).
 Punerea în executare a hotărârii definitive presupune
trimiterea de către instanţa ierarhic superioară, unde a
rămas definitivă hotărârea, a unui extras de pe hotărâre,
instanţei de executare, cu datele necesare punerii în
executare, în ziua pronunţării hotărârii de către instanţa de
executare.

§2. Momentele la care hotărârile judecătoreşti penale rămân

definitive
 Hotărârile primei instanţe rămân definitive:
 La data pronunţării, când hotărârea nu este supusă
apelului şi nici recursului (art. 416 pct. 1 C.pr.pen.);
 La data expirării termenului de apel, când nu s-a
declarat apel în termen (art. 416 pct. 2 lit. a C.pr.pen.)

116
 sau când apelul declarat a fost retras înăuntrul termenului
(art. 416 pct. 1 lit. b C.pr.pen.);
 La data retragerii apelului, dacă aceasta s-a produs
după expirarea termenului de apel (art. 416 pct. 3
C.pr.pen.);
 La data expirării termenului de recurs în cazul
hotărârilor nesupuse apelului sau dacă apelul a fost
respins, când nu s-a declarat recurs în termen (art. 416
pct. 4 lit. a C.pr.pen.) ori când recursul declarat a fost
retras înăuntrul termenului (art. 416 pct. 4 lit. b C.pr.pen.);
 La data retragerii recursului declarat împotriva hotărârilor
menţionate la pct. 4, dacă aceasta s-a produs după
expirarea termenului de recurs (art. 416 pct. 5 C.pr.pen.);
 La data pronunţării hotărârii prin care s-a respins
recursul declarat împotriva hotărârilor menţionate la pct.
4.
 Hotărârile instanţei de apel rămân definitive:
 La data expirării termenului de recurs:
o Când apelul a fost admis fără trimitere pentru
rejudecare şi nu s-a declarat recurs în termen (art. 4161
pct. 1 lit. a C.pr.pen.);
o Când recursul declarat împotriva hotărârii menţionate
la lit. a a fost retras înăuntrul termenului (art. 416 1 pct. 1
lit. b C.pr.pen.);
 La data retragerii recursului declarat împotriva hotărârii
menţionate la lit. a, dacă aceasta s-a produs după
expirarea termenului de recurs (art. 4161 pct. 2 C.pr.pen.);
 La data pronunţării hotărârii prin care s-a respins
recursul declarat împotriva hotărârii menţionate la lit. a
(art. 4161 pct. 3 C.pr.pen.);
 Hotărârea instanţei de recurs rămâne definitivă la
data pronunţării când:
 Recursul a fost admis şi procesul a luat sfârşit în faţa
instanţei de recurs, fără rejudecare (art. 417 lit. a
C.pr.pen.);
 Cauza a fost rejudecată de către instanţa de recurs,
după admiterea recursului (art. 417 lit. b C.pr.pen.);
 Cuprinde obligarea la plata cheltuielilor judiciare, în
cazul respingerii recursului (art. 417 lit. c C.pr.pen.).

§3. Punerea în executare a pedepselor principale

3.1.
 Pedeapsa închisorii şi pedeapsa detenţiunii pe viaţă se
Punerea în executare a
pedepsei închisorii sau
pun în executare prin emiterea mandatului de executare de
a detenţiunii pe viaţă

117
către judecătorul delegat al instanţei de executare,
diferenţiat, după cum urmează:
 Mandatul de executare se emite în ziua rămânerii
definitive a hotărârii la instanţa de fond;
 Mandatul de executare se emite în ziua primirii
extrasului de la instanţa ierarhic superioară unde a rămas
definitivă hotărârea;
 Mandatul de executare se întocmeşte în trei exemplare şi
cuprinde următoarele elemente: denumirea instanţei de
executare, data emiterii, datele prevăzute în art. 70
C.pr.pen., privitoare la persoana condamnatului, numărul şi
data hotărârii care se execută, denumirea instanţei care a
pronunţat hotărârea, pedeapsa pronunţată şi textul de lege
aplicat, timpul reţinerii şi al arestării preventive care s-a
dedus din durata pedepsei aplicate, menţiunea dacă cel
condamnat este recidivist, ordinul de arestare şi de deţinere,
semnătura judecătorului delegat, ştampila instanţei de
executare;
 În cazul în care cel condamnat se află în stare de libertate,
odată cu emiterea mandatului de executare, judecătorul
delegat emite şi un ordin prin care interzice condamnatului
să părăsească ţara (ordinul se trimite organului competent
să elibereze paşaportul şi Inspectoratului General al Poliţiei
de Frontieră);
 Instanţa de executare trimite două exemplare ale
mandatului de executare, după caz:
 Organului de poliţie, când condamnatul este liber;
 Comandantului locului de deţinere, când condamnatul
este arestat;
 Comandantului unităţii militare unde face serviciul
militar cel condamnat.
 Organului de poliţie, îi revin următoarele atribuţii:
 Pe baza mandatului de executare, organul de poliţie
procedează la arestarea condamnatului, în ziua primirii
mandatului de executare;
 Organul de poliţie poate pătrunde în domiciliul sau
reşedinţa unei persoane fără învoirea acesteia, precum şi
în sediul unei persoane juridice, fără învoirea
reprezentantului legal al acesteia;
 Organul de poliţie îi înmânează celui arestat un
exemplar al mandatului şi îl duce la locul de deţinere cel
mai apropiat unde predă şi celălalt exemplar al
mandatului de executare;
 Când executarea mandatului se face faţă de un
condamnat în a cărui ocrotire se află un minor, o
persoană pusă sub interdicţie, o persoană căreia i s-a

118
 instituit curatela, ori o persoană care, datorită vârstei,
bolii sau altei cauze, are nevoie de ajutor, organul de
poliţie are obligaţia să înştiinţeze autoritatea competentă
în vederea luării măsurilor de ocrotire;
 În cazul în care persoana împotriva căreia s-a emis
mandatul nu este găsită, organul de poliţie trebuie să
constate aceasta printr-un proces-verbal şi să ia măsuri
pentru darea în urmărire, precum şi pentru darea în
consemn la punctele de trecere a frontierei;
 Dacă persoana împotriva căreia s-a emis mandatul
refuză să se supusă mandatului, va fi constrânsă la
aceasta;
 Un exemplar de pe procesul-verbal împreună cu un
exemplar al mandatului de executare se trimit instanţei
care a emis mandatul.
 Comandantul locului de deţinere are următoarele atribuţii:
 Îi înmânează condamnatului arestat un exemplar al
mandatului de executare;
 Consemnează într-un proces-verbal data de la care
condamnatul a început executarea pedepsei;
 Trimite o copie de pe acest proces-verbal instanţei de
executare;
 Comandantul unităţii militare are următoarele atribuţii:
 Înmânează un exemplar al mandatului de executare
condamnatului;
 Ia măsuri pentru trimiterea acestuia la locul de
executare a pedepsei.
 Instanţei locului unde a fost găsită persoana condamnată
(în ipoteza în care persoana faţă de care se efectuează
executarea mandatului ridică obiecţii în ce priveşte
identitatea) are următoarele atribuţii:
 Va putea să dispună punerea în libertate a persoanei
respective, până la rezolvarea obiecţiilor, dacă apreciază
că nu există pericol de dispariţie;
 În situaţia în care instanţa constată că obiecţiile sunt
întemeiate, va pune imediat în libertate persoana adus;
 În situaţia în care constată că obiecţiile sunt
nefondate, va dispune executarea mandatului;
 Despre modul de soluţionare a obiecţiilor privind
identitatea persoanei, se va întocmi un proces-verbal pe
care îl trimite instanţei de executare.

3.2.
 Pedeapsa închisorii cu executare la locul de muncă se
Punerea în executare a pune în executare prin emiterea mandatului de executare;
pedepsei închisorii cu
 Mandatul de executare are următorul conţinut:
executare la locul de
muncă

119
  Menţiunile prevăzute pentru mandatul de executare a
pedepsei închisorii;
 Denumirea şi sediul unităţii unde se execută pedeapsa;
 Dispoziţia de executare a pedepsei către conducerea
unităţii;
 Dispoziţia de reţinere şi vărsare la bugetul statului a
cotei prevăzute de lege.
 Mandatul de executare se întocmeşte în patru
exemplare, cu următoarele destinaţii:
 Unitatea unde se va executa pedeapsa;
 Persoana condamnată;
 Organul de poliţie din localitatea în care îşi are
domiciliul condamnatul;
 Un exemplar rămâne la instanţa de executare;
 O copie de pe dispozitivul hotărârii se trimite consiliului
local în a cărui rază teritorială îşi are domiciliul
condamnatul.

3.3.
 Pedeapsa amenzii se execută prin plata acesteia de
Punerea în executare a către cel condamnat
pedepsei amenzii  Integral, în termen de 3 luni de la rămânerea definitivă
a hotărârii de condamnare; recipisa de plată integrală se
depune la instanţa de executare;
 În termen de cel mult 2 ani, în rate lunare, în ipoteza în
care instanţa de executare admite cererea condamnatului
de eşalonare.
 În ipoteza neîndelinirii obligaţiei de plată în termenul de 3
luni sau în caz de neplată a unei rate lunare, instanţa de
executare comunică un extras de pe acea parte din
dispozitiv care priveşte aplicarea amenzii organelor
competente, în vederea executării amenzii potrivit
dispoziţiilor legale privind executarea silită a creanţelor
fiscale şi cu procedura prevăzută în aceste dispoziţii.

§4. Punerea în executare a pedepselor complementare

4.1.
 Pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi
Punerea în executare a
constă în interzicerea unuia sau unora din următoarele
pedepsei interzicerii
exerciţiului unor drepturi:
drepturi  Dreptul de a alege şi de a fi ales în autorităţile publice
sau în funcţii elective publice;
 Dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul
autorităţii de stat;

120
  Dreptul de a ocupa o funcţie sau de a exercita o
profesie de natura aceleia de care s-a folosit
condamnatul pentru săvârşirea infracţiunii;
 Drepturile părinteşti;
 Dreptul de a fi tutore sau curator.
 Pedeapsa interzicerii exerciţiului unor drepturi se pune în
executare prin trimiterea de către instanţa de executare a
unei copii de pe dispozitivul hotărârii către
 Consiliul local în a cărui rază teritorială îşi are domiciliul
condamnatul;
 Organul care supraveghează exercitarea acestor
drepturi.

4.2.
 Pedeapsa degradării militare se pune în executare, prin
Punerea în executare a trimiterea de către instanţa de executare a unei copii de pe
pedepsei degradării
hotărâre, după caz:
militare
 Comandantului unităţii militare din care a făcut parte cel
condamnat;
 Comandantului centrului militar în raza căruia
domiciliază condamnatul.

§5. Punerea în executare a măsurilor de siguranţă

5.1.
 Măsurile de siguranţă care se pot dispune pe parcursul sau
Consideraţii preliminare
ulterior desfăşurării procesului penal sunt următoarele:
obligarea la tratament medical, internarea medicală,
interzicerea de a ocupa o funcţie sau de a exercita o profesie,
o meserie ori o altă ocupaţie, interzicerea de a se afla în
anumite localităţi, expulzarea străinilor, confiscarea specială
şi interdicţia de a reveni în locuinţa familiei pe o perioadă
determinată.

5.2.
 Pentru punerea în executare a acestei măsuri luată
Punerea în executare a
printr-o hotărâre definitivă, instanţei de executare îi sunt
obligării la tratament
medical
conferite următoarele atribuţii:
 Comunică o copie de pe dispozitivul hotărârii şi o copie
de pe raportul medico-legal, direcţiei sanitare din judeţul
pe teritoriul căruia locuieşte persoana faţă de care s-a
luat măsura;
 Comunică persoanei faţă de care s-a luat măsură că
este obligată să se prezinte de îndată la unitatea sanitară

121
 stabilită, atrăgându-i atenţia că, în caz contrar, se va
dispune internarea medicală;
 Dacă măsura obligării la tratament medical însoţeşte
pedeapsa închisorii ori a detenţiunii pe viaţă sau priveşte
o persoană aflată în stare de deţinere, comunicarea
copiei de pe dispozitivul hotărârii şi a copiei de pe
raportul medico-legal se face administraţiei locului de
deţinere;
 Persoana la care se referă măsura are dreptul de a cere
să fie examinată şi de un medic specialist desemnat de
aceasta; concluziile acestuia sun înaintate instanţei de
judecată, iar la data rămânerii definitive a hotărârii, şi
Direcţiei sanitare judeţene;
 Direcţia sanitară judeţeană va comunica persoanei vizate
unitatea sanitară la care urmează să i se facă tratament;
 Unitatea sanitară la care a fost repartizat făptuitorul
pentru efectuarea tratamentului are o serie de obligaţii care
vizează informarea instanţei de executare despre
următoarele aspecte:
 Dacă persoana obligată la tratament s-a prezentat
pentru a urma tratamentul;
 Sustragerea de la efectuarea tratamentului după
prezentare;
 Când măsura dispusă de instanţă nu este sau nu mai
este necesară, însă, pentru înlăturarea stării de pericol
pe care o prezintă persoana obligată la tratament, este
indicat un alt tratament;
 Dacă pentru efectuarea tratamentului medical este
necesară internarea medicală (comunicarea despre
ultimele trei aspecte se poate face şi către judecătoria în
a cărei rază teritorială se află unitatea sanitară, în ipoteza
în care aceasta nu se află în raza teritorială a instanţei
care a dispus executarea);
 Instanţa de executare sau judecătoria în a cărei rază
teritorială se află unitatea sanitară, primind comunicarea din
partea unităţii sanitare dispune efectuarea unui raport
medico-legal cu privire la starea de sănătate a persoanei în
cauză; după primirea raportului medico-legal şi a concluziilor
specialistului desemnat de persoana în cauză, sunt
ascultate concluziile procurorului, ale celui interesat, ale
apărătorului acestuia şi se poate dispune înlocuirea
tratamentului medical sau internarea medicală;
 În situaţia în care în cauză s-a pronunţat judecătoria în a
cărei rază teritorială se află unitatea sanitară care
efectuează tratamentul medical, această instanţă va

122
 comunica instanţei de executare o copie de pe hotărârea
definitivă.

5.3.
 Judecătorul delegat al instanţei de executare comunică
Punerea în executare a direcţiei sanitare din judeţul pe teritoriul căruia locuieşte
internării medicale persoana faţă de care s-a luat măsura o copie de pe
dispozitivul hotărârii şi o copie de pe raportul medico-legal;
 Persoana la care se referă măsura are dreptul de a cere
să fie examinată şi de un medic specialist desemnat de
aceasta;
 Direcţia sanitară este obligată să efectueze internarea şi
să încunoştinţeze despre aceasta instanţa de executare;
 Judecătorul delegat al judecătoriei în a cărei
circumscripţie se află unitatea sanitară verifică periodic,
dar nu mai târziu de 6 luni, dacă internarea medicală mai
este necesară; în acest scop, judecătorul delegat
dispune efectuarea unui raport medico-legal cu privire la
starea de sănătate a persoanei faţă de care s-a luat
măsura internării medicale;
 Judecătoria în a cărei circumscripţie se află unitatea
medicală, sesizată de judecătorul delegat, va dispune,
după caz, menţinerea, înlocuirea sau încetarea internării
medicale.

5.4.
 Măsura de siguranţă a interzicerii unei funcţii sau profesii
Punerea în executare a se poate dispune, împotriva celui care a săvârşit fapta
interzicerii unei funcţii datorită incapacităţii, nepregătirii sau altor cauze care îl fac
sau profesii
impropriu pentru ocuparea unei funcţii ori pentru
exercitarea unei profesii, meserii sau alte ocupaţii;
 Instanţa de executare comunică o copie de pe
dispozitivul hotărârii organului competent să aducă la
îndeplinire măsura şi să supravegheze respectarea ei
(spre exemplu, Direcţia sanitară judeţeană în a cărei rază
teritorială se află unitatea sanitară în care medicul
condamnat îşi desfăşura activitatea);
 Organul căruia i s-a făcut comunicarea are obligaţia să
asigure executarea măsurii luate şi să sesizeze organul de
urmărire penală în caz de sustragere de la executarea
măsurii.

5.5.
 Când persoana condamnată la pedeapsa închisorii de cel
Punerea în executare a puţin un an a mai fost condamnată pentru alte infracţiuni,
interzicerii de a se afla
dacă instanţa constată că prezenţa acesteia în localitatea
în anumite localităţi

123
 unde a săvârşit infracţiunea sau în alte localităţi, constituie
un pericol grav pentru societate, poate lua faţă de această
persoană măsura interzicerii de a se afla în acea localitate
sau în alte localităţi anume determinate prin hotărârea de
condamnare;
 Instanţa de executare comunică o copie de pe
dispozitivul hotărârii organului în drept să aducă la
îndeplinire măsura şi să supravegheze respectarea ei
(organul de poliţie din localitatea în care este interzisă
prezenţa făptuitorului);
 Organul de poliţie are următoarele atribuţii:
 Asigură executarea măsurii;
 Sesizează organul de urmărire penală în caz de
sustragere a făptuitorului de la executarea măsurii de
siguranţă;
 Poate dispune amânarea sau întreruperea măsurii
interzicerii de a se afla în anumite localităţi (în caz de boală
sau pentru orice alt motiv temeinic).

5.6.
 Instanţa de executare va proceda diferit, după cum
Punerea în executare a
măsura de siguranţă a expulzării însoţeşte sau nu
expulzării
pedeapsa închisorii;
 Când prin hotărârea de condamnare la pedeapsa
închisorii s-a luat măsura de siguranţă a expulzării, se
face menţiune în mandatul de executare a pedepsei
închisorii ca la data liberării condamnatul să fie predat
organului de poliţie care va proceda la executarea
expulzării;
 Când măsura expulzării nu însoţeşte pedeapsa
închisorii, comunicarea în vederea expulzării se face
organului de poliţie, imediat după rămânerea definitivă a
hotărârii;
 Dacă există motive serioase de a se crede că
persoanele în cauză riscă să fie supuse la tortură în statul
în care urmează să fie expulzate, măsura de siguranţă nu
va mai fi dispusă.

124
 §6. Punerea în executare a dispoziţiilor privind înlocuirea
răspunderii penale şi a celor prin care s-au aplicat sancţiunile
prevăzute în art. 181 C.pen.
6.1.
 Instanţa poate să dispună înlocuirea răspunderii penale
Punerea în executare a
dispoziţiilor privind
cu o formă de răspundere care atrage una din următoarele
înlocuirea răspunderii sancţiuni cu caracter administrativ:
penale  Mustrarea;
 Mustrarea cu avertisment;
 Amenda de la 10 lei (RON) la 1.000 lei (RON).
 Executarea mustrării şi a mustrării cu avertisment se
efectuează
 De îndată, în şedinţa în care s-a pronunţat hotărârea;
 La o dată stabilită de către instanţă, atunci când, din
orice împrejurări, mustrarea nu poate fi efectuată imediat
după pronunţarea hotărârii.
 Executarea amenzii se efectuează prin trimiterea unui
extras de pe dispozitivul hotărârii organului care execută
amenda penală, conform procedurii analizate în paragraful
3, Punerea în executare a pedepselor principale.

6.2.
Punerea în executare a  În ipoteza în care în se care constată că fapta nu prezintă
dispoziţiilor prin care s- pericolul social al unei infracţiuni, procurorul sau instanţa
au aplicat sancţiunile aplică una din sancţiunile cu caracter administrativ:
prevăzute în art. 181 mustrarea, mustrarea cu avertisment sau amenda;
C.pen.  Procedura de punere în executare este similară celei
aplicabile înlocuirii răspunderii penale.

§7. Punerea în executare a amenzii judiciare şi a cheltuielilor

judiciare avansate de stat
7.1.
 Amenda judiciară poate fi aplicată
Punerea în executare a  De organul de urmărire penală, prin ordonanţă;
amenzii judiciare  De instanţă, prin încheiere;
 Organul de urmărire penală sau instanţa va trimite un
extras de pe acea parte din dispozitiv care priveşte
aplicarea amenzii judiciare organului care, potrivit legii,
execută amenda penală.

7.2.
 Obligarea la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat
Punerea în executare a se dispune
dispoziţiilor privind
obligarea la plata
cheltuielilor judiciare 125
avansate de stat
  De procuror, prin ordonanţă;
 De către instanţă, prin hotărârea judecătorească;
 Organul judiciar care a dispus plata cheltuielilor judiciare
avansate de stat trimite un extras de pe dispozitiv
organului care, potrivit legii, execută amenda penală.

§8. Punerea în executare a dispoziţiilor civile din hotărâre

8.1.
Restituirea lucrurilor şi  Când prin hotărârea penală s-a dispus restituirea unor
valorificarea celor lucruri care se află în păstrarea sau la dispoziţia instanţei
neridicate de executare, restituirea se face de către judecătorul
delegat cu executarea, în una dintre următoarele
modalităţi:
 Prin remiterea acelor lucruri persoanelor în drept, care
sunt încunoştinţate pentru a se prezenta în acest scop;
 Dacă în termen de 6 luni de la primirea încunoştinţării,
persoanele chemate nu se prezintă a le primi, lucrurile
trec în patrimoniul statului, ipoteză în care organul
judiciar dispune predarea acestor lucruri organelor în
drept a le prelua sau valorifica potrivit dispoziţiilor legii;
 Dacă restituirea nu s-a putut efectua, deoarece nu se
cunosc persoanele cărora ar trebui să le fie restituite
lucrurile şi nimeni nu le-a reclamat în termen de 6 luni de la
rămânerea definitivă a hotărârii sau de la data dispunerii
măsurii de către organul de urmărire penală, se va aplica
aceeaşi procedură de trecere în patrimoniul statului.

8.2.
 Executarea sau punerea în executare a dispoziţiei
Înscrisurile declarate
hotărârii penale prin care un înscris este declarat fals se
false
face de către judecătorul delegat
 Reguli de procedură
 Când înscrisul a fost declarat fals în totalitatea lui, se
face menţiune de anulare pe fiecare pagină, iar în caz de
anulare parţială, numai pe paginile care conţin falsul;
 Înscrisul declarat fals rămâne la dosarul cauzei;
 Dacă despre înscrisul respectiv trebuie să se facă
menţiune în documentele unei unităţi de interes public, se
va trimite acestei unităţi o copie de pe hotărâre;
 Dacă se dovedeşte existenţa unui interes legitim instanţa
poate dispune
 Eliberarea unei copii de pe înscrisul sub semnătură
privată declarat fals;
 Restituirea înscrisului oficial parţial falsificat.

126
 8.3.
 Dispoziţiile din hotărârea penală privind despăgubirile
Despăgubirile civile şi civile şi cheltuielile judiciare cuvenite părţilor se execută
cheltuielile judiciare potrivit legii civile.

§9. Schimbări în executarea unor hotărâri

9.1.
 În ipoteza revocării suspendării executării pedepsei ca
Revocarea sau anularea urmare a neîndeplinirii obligaţiilor civile stabilite prin
suspendării executării
hotărârea de condamnare partea interesată sau procurorul
pedepsei
sesizează instanţa care a pronunţat în primă instanţă
suspendarea;
 În ipoteza anulării suspendării executării pedepsei ca
urmare a săvârşirii unei infracţiuni de către cel condamnat,
asupra revocării sau anulării suspendării condiţionate a
executării pedepsei sau suspendării executării pedepsei sub
supraveghere, se pronunţă, din oficiu sau la sesizarea
procurorului, instanţa care judecă ori a judecat în primă
instanţă infracţiunea ce ar putea atrage revocarea sau
anularea.

9.2.
 Revocarea executării pedepsei la locul de muncă poate fi
Revocarea sau anularea dispusă:
suspendării executării  Dacă, după rămânerea definitivă a hotărârii prin care s-
pedepsei la locul de a dispus executarea pedepsei la locul de muncă, cel
munca condamnat săvârşeşte din nou o infracţiune înainte de
începerea executării pedepsei sau în timpul executării
acesteia;
 Dacă condamnatul se sustrage de la prestarea
activităţii în cadrul unităţii sau nu-şi îndeplineşte în mod
corespunzător îndatoririle ce-i revin la locul de muncă ori
nu respectă măsurile de supraveghere sau obligaţiile
stabilite prin hotărârea de condamnare;
 Când condamnatul nu mai poate presta munca din
cauza pierderii totale a capacităţii de muncă, chiar dacă
nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute pentru a se
dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei
sau suspendarea executării pedepsei sub supraveghere;
 Anularea executării pedepsei la locul de muncă se poate
dispune dacă cel condamnat mai săvârşise o infracţiune
până la rămânerea definitivă a hotărârii şi aceasta se
descoperă înainte ca pedeapsa să fi fost executată la locul

127
 de muncă sau considerată executată, dacă nu sunt
întrunite condiţiile necesare pentru a se dispune pedeapsa
închisorii cu executare la locul de muncă;
 Competenţa de a dispune revocarea sau anularea
executării pedepsei la locul de muncă revine instanţei de
executare, instanţei corespunzătoare instanţei de executare
în a cărei rază teritorială se află unitatea unde se execută
pedeapsa au instanţei care judecă sau a judecat în primă
instanţă infracţiunea ce ar putea atrage revocarea sau
anularea;
 Instanţa competentă poate fi sesizată
 Din oficiu de către procuror;
 De unitatea unde se execută pedeapsa;
 De organul de poliţie;
 De către condamnat (în cazul în care condamnatul nu
mai poate presta munca din cauza pierderii totale a
capacităţii de muncă).

9.3.
 Pot fi revocate, atunci când temeiurile care au impus luarea
Revocarea unor măsuri lor au încetat, interzicerea unei funcţii sau profesii şi
de siguranţă
interzicerea de a se afla în anumite localităţi;
 Titularii cererii de revocare sunt persoana cu privire la care
s-a luat măsura sau procurorul;
 Reguli de procedură
 Instanţa citează persoana cu privire la care este luată
măsura;
 Sunt ascultate concluziile apărătorului şi procurorului.

9.4.
 Când cel condamnat la pedeapsa detenţiunii pe viaţă a
Înlocuirea pedepsei împlinit 60 de ani în timpul executării pedepsei,
detenţiunii pe viaţă detenţiunea pe viaţă se înlocuieşte cu închisoarea pe timp
de 25 de ani;
 Cererea de înlocuire a pedepsei detenţiunii pe viaţă
poate fi făcută de către procuror, persoana condamnată
sau din oficiu, de către instanţa de judecată;
 Înlocuirea pedepsei detenţiunii pe viaţă cu pedeapsa
închisorii se poate dispune de către instanţa de executare
ori de către instanţa corespunzătoare în a cărei rază
teritorială se află locul de deţinere, dacă cel condamnat se
află în stare de deţinere.

9.5.
Alte modificări de
 În cursul procedurii de punere în executare a hotărârii
pedepse sau în timpul executării pedepsei, pot să apară, pe baza

128
 unei alte hotărâri definitive, anumite situaţii care să
determine modificarea pedepsei pronunţate, după cum
urmează:
 Descoperirea existenţei unui concurs de infracţiuni;
 Descoperirea existenţei stării de recidivă;
 Descoperirea unor acte care intră în conţinutul aceleiaşi
infracţiuni.
 Instanţa competentă să dispună modificarea pedepsei
 Instanţa de executare a ultimei hotărâri;
 Instanţa corespunzătoare instanţei de executare în a
cărei rază teritorială se află locul de deţinere sau unitatea
unde se execută pedeapsa (condamnatul se află în stare
de deţinere ori execută pedeapsa la locul de muncă).

9.6.
 Cel condamnat se sustrage cu rea-credinţă de la
Înlocuirea pedepsei executarea amenzii;
amenzii  Instanţa competentă să dispună înlocuirea pedepsei
amenzii cu pedeapsa închisorii în limitele prevăzute de
lege pentru infracţiunea săvârşită este instanţa de
executare.

9.7.
 Condamnatul a executat cel puţin două treimi din durata
Încetarea executării
pedepsei şi a dat dovezi temeinice de îndreptare, a avut o
pedepsei la locul de
muncă bună conduită, a fost disciplinat şi stăruitor în muncă;
 Cererea de încetare a executării pedepsei la locul de
muncă poate fi făcută de către conducerea unităţii unde
condamnatul îşi desfăşoară activitatea sau de către
condamnat;
 Instanţa competentă: judecătoria în a cărei rază teritorială
se află unitatea unde condamnatul execută pedeapsa.

§10. Amânarea executării pedepsei închisorii sau a detenţiunii pe

viaţă
10.1.
 Se poate dispune amânarea executării pedepsei sau a
Cazurile în care poate fi detenţiunii pe viaţă:
dispusă amânarea  Când se constată pe baza unei expertize medico-legale
executării pedepsei că cel condamnat suferă de o boală care îl pune în
închisorii sau a
imposibilitate de a executa pedeapsa;
detenţiunii pe viaţă
 Când o condamnată este gravidă sau are un copil mai
mic de un an;

129
  Când, din cauza unor împrejurări speciale, executarea
imediată a pedepsei ar avea consecinţe grave pentru
condamnat, familie sau unitatea la care lucrează.
 Condamnatul suferă de o boală, constată pe baza unei
expertize medico-legale, care îl pune în imposibilitate de
a executa pedeapsa (art. 453 alin. 1 lit. a C.pr.pen.)
 Condiţiile cu îndeplinirea cărora se poate dispune
amânarea executării pedepsei:
 Să se fi pronunţat o hotărâre definitivă de condamnare;
 Condamnatul să sufere de o boală care să îl pună în
imposibilitatea de a executa pedeapsa;
 Boala să fie constatată printr-o expertiză medico-legală;
 Boala să nu poată fi tratată în sistemul sanitar al
Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor;
 Executarea pedepsei se amână până când condamnatul
se va găsi în situaţia de a putea executa pedeapsa;
 Condamnata este gravidă sau are un copil mai mic de
un an (art. 453 alin. 1 lit. b C.pr.pen.)
 Condiţiile cu îndeplinirea cărora se poate dispune
amânarea executării pedepsei:
 Să se fi pronunţat o hotărâre definitivă de condamnare;
 Condamnata să fie gravidă ori să aibă un copil mai mic
de un an;
 Executarea pedepsei se amână până la încetarea cauzei
care a determinat amânarea (împlinirea de către copil a
vârstei de un an);
 Executarea imediată a pedepsei ar avea consecinţe
grave pentru condamnat, familie sau unitatea la care
lucrează, din cauza unor împrejurări speciale (art. 453
alin. 1 lit. c C.pr.pen.)
 Condiţiile cu îndeplinirea cărora se poate dispune
amânarea executării pedepsei:
 Să se fi pronunţat o hotărâre definitivă de condamnare;
 Executarea imediată a pedepsei să producă consecinţe
grave pentru condamnat, familie sau unitatea la care
lucrează;
 Executarea poate fi amânată cel mult 3 luni şi numai o
singură dată.

10.2.
 Amânarea executării pedepsei închisorii sau a detenţiunii
Procedura amânării
pe viaţă poate fi solicitată de către procuror, condamnat,
executării pedepsei
închisorii sau a reprezentantul legal al condamnatului, apărătorul
detenţiunii pe viaţă condamnatului, soţul condamnatului sau conducerea
unităţii la care lucrează condamnatul, atunci când
amânarea se solicită datorită unor împrejurări speciale

130
 care ar avea consecinţe grave pentru unitatea respectivă
în cazul în care pedeapsa s-ar pune în executare imediat;
 Cererea poate fi retrasă de cel care a formulat-o;
 Reguli de procedură
 Instanţa competentă să se pronunţe asupra acordării
amânării executării pedepsei este instanţa de executare;
 Preşedintele instanţei va dispune citarea părţilor
interesate;
 Vor fi luate măsuri pentru desemnarea unui apărător
din oficiu în cazurile în care asistenţa juridică este
obligatorie;
 Condamnatul arestat este adus la judecată;
 Participarea procurorului este obligatorie;
 Sentinţa va fi pronunţată după concluziile procurorului
şi ascultarea părţilor;
 În cazurile prevăzute în art. 453 alin. 1 lit. a şi b,
hotărârile prin care se dispune amânarea executării
pedepsei sunt executorii de la data pronunţării;
 Instanţa de executare ţine evidenţa amânărilor acordate
şi la expirarea termenului ia măsuri pentru emiterea
mandatului de executare, iar dacă mandatul a fost emis, ia
măsuri pentru aducerea lui la îndeplinire; dacă nu s-a
stabilit un termen, judecătorul delegat al instanţei de
executare este obligat să verifice periodic dacă mai
subzistă cauza care a determinat amânarea executării
pedepsei, iar când constată că aceasta a încetat, să ia
măsuri pentru emiterea mandatului de executare sau, după
caz, pentru aducerea lui la îndeplinire.

§11. Întreruperea executării pedepsei închisorii sau a detenţiunii

pe viaţă
11.1.
Cazurile în care poate fi  Executarea pedepsei închisorii sau a detenţiunii pe viaţă
dispusă întreruperea poate fi întreruptă în aceleaşi cazuri în care poate fi
executării pedepsei dispusă amânarea executării pedepsei;
închisorii sau a  Condiţiile în care poate fi acordată întreruperea executării
detenţiunii pe viaţă pedepsei sunt aceleaşi ca cele prevăzute pentru amânarea
executării pedepsei.

11.2.
 Titularii cererii de întrerupere a executării pedepsei
Procedura întreruperii
executării pedepsei
închisorii sau a detenţiunii pe viaţă sunt aceiaşi cu cei care
închisorii sau a pot solicita amânarea executării pedepsei
detenţiunii pe viaţă  Reguli de procedură

131
  Instanţa competentă să se pronunţe asupra acordării
întreruperii executării pedepsei este, fie instanţa de
executare, fie instanţa corespunzătoare instanţei de
executare în a cărei rază teritorială se află locul de
deţinere;
 Preşedintele instanţei va dispune citarea părţilor
interesate;
 Condamnatul arestat este adus la judecată;
 Participarea procurorului este obligatorie;
 Sentinţa va fi pronunţată după concluziile procurorului
şi ascultarea părţilor;
 În situaţia în care cererea de întrerupere a executării
pedepsei a fost admisă, instanţa care a acordat
întreruperea trebuie să comunice de îndată această
măsură locului de deţinere şi organului de poliţie, iar dacă
întreruperea a fost acordată de instanţa în a cărei rază
teritorială se află locul de deţinere, aceasta comunică
măsura şi instanţei de executare;
 Instanţa de executare şi administraţia locului de deţinere
ţin evidenţa întreruperilor acordate; în situaţia în care la
expirarea termenului de întrerupere, cel condamnat la
pedeapsa închisorii nu se prezintă la locul de deţinere,
administraţia va trimite de îndată o copie de pe mandatul de
executare organului de poliţie, în vederea executării;
 Administraţia locului de deţinere comunică instanţei de
executare data la care a reînceput executarea pedepsei.
 Perioada de timp cât executarea a fost întreruptă nu se
socoteşte în executarea pedepsei.

§12. Dispoziţii comune privind procedura la instanţa de

executare şi contestaţia la executare
12.1.
 Autoritatea competentă de a pune în executare
Procedura la instanţa de condamnarea penală, constând atât în acte simple de
executare punere în executare a pedepsei cât şi în desfăşurarea unor
adevărate activităţi jurisdicţionale este instanţa de
executare, cea care a soluţionat cauza în primă instanţă;
 Există ipoteze normative în care competenţa de a
soluţiona cazurile de modificări de pedepse ori cazurile în
care se solicită întreruperea pedepsei sau cazurile în
care se solicită liberarea condiţionată, încetarea
executării pedepsei la locul de muncă aparţine unor
instanţe altele decât instanţa de executare, cum ar fi
instanţa în a cărei rază teritorială se află locul de deţinere

132
 sau unitatea unde cel condamnat execută pedeapsa la
locul de muncă;
 Procedura care trebuie respectată în această fază
impune următoarele reguli:
 Preşedintele instanţei dispune citarea părţilor interesate
şi ia măsuri pentru desemnarea unui apărător din oficiu în
cazurile de asistenţă juridică obligatorie.
 Condamnatul arestat este adus la judecată;
 Participarea procurorului este obligatorie;
 Instanţa se pronunţă prin sentinţă, după punerea
concluziilor de către procuror şi ascultarea părţilor;
 În ipoteza în care instanţa competentă este alta decât
cea de executare, acesteia îi revine obligaţia de a
comunica soluţia adoptată instanţei de executare.

12.2.
Contestaţia la executare Contestaţia la executare este mijlocul procesual, cu
caracter jurisdicţional, care poate fi folosit înainte de
punerea în executare a hotărârii penale definitive, dacă
s-a ivit un incident prevăzut de lege până în acest
moment, în cursul executării pedepsei, dacă incidentul
s-a ivit în perioada executării şi chiar după ce s-a
executat pedeapsa dar în legătură cu executarea ei.

 Contestaţia împotriva executării hotărârii penale se poate

face în următoarele cazuri:
 Când s-a pus în executare o hotărâre care nu era
definitivă (art. 461 lit. a C.pr.pen.);
 Când executarea este îndreptată împotriva altei
persoane decât cea prevăzută în hotărârea de
condamnare (art. 461 lit. b C.pr.pen.);
 Când se iveşte vreo nelămurire cu privire la hotărârea
care se execută sau vreo împiedicare la executare (art.
461 lit. c C.pr.pen.);
 Când se invocă amnistia, prescripţia, graţierea sau
orice altă cauză de stingere ori de micşorare a pedepsei,
precum şi orice alt incident ivit în cursul executării (art.
461 lit. d C.pr.pen.);
 Instanţa competentă să rezolve contestaţia la executare
 Pentru cazurile prevăzute la lit. a, b şi d, fie instanţa de
executare, fie instanţa corespunzătoare de la locul de
deţinere sau de la locul unde se află unitatea la care se
execută pedeapsa la locul de muncă;

133
 Pentru cazul prevăzut la lit. c., instanţa care a pronunţat
hotărârea ce se execută
 Când se referă la executarea dispoziţiilor civile ale
hotărârii, fie instanţa de executare, fie instanţa în a cărei
rază teritorială se află locul de deţinere sau unitatea unde
condamnatul execută pedeapsa (pentru cazurile
prevăzute în art. 461 lit. a şi b), fie instanţa care a
pronunţat hotărârea ce se execută (pentru cazul prevăzut
la art. 461 lit. c);
 Contestaţia împotriva actelor de executare se
soluţionează de instanţa civilă, potrivit dispoziţiilor legii
civile (art. 463 C.pr.pen.);
 Când contestaţia este îndreptată împotriva executării
amenzilor judiciare, va fi soluţionată de către instanţa
care a pus în executare aceste amenzi.

134
 TEST DE AUTOEVALUARE V
Condamnatul a solicitat liberarea condiţionată printr-o
cerere adresată direct instanţei de judecată. În motivarea
cererii, condamnatul a învederat instanţei de judecată că
pe timpul detenţiei a avut o comportare bună, în prezent
starea sănătăţii sale este gravă, mama sa a decedat iar
familia, în aceste condiţii, a rămas fără ajutor. De
asemenea, condamnatul a menţionat că a executat fracţia
de pedeapsă prevăzută de lege precum şi că, în cazul
liberării, ar putea beneficia de o locuinţă socială.
Cererea de liberare condiţionată a fost respinsă ca fiind
inadmisibilă, având în vedere că în dosar nu există
propunerea comisiei de la locul de deţinere.

Care sunt argumentele în baza cărora cererea de

Întrebare liberare condiţionată a fost respinsă ca inadmisibilă?
Este legală această hotărâre?

Potrivit art. 450 alin. 1 C.pr.pen., liberarea condiţionată se

Răspuns dispune, la cererea sau la propunerea făcută de comisia
de propuneri din cadrul penitenciarului. Comisia
examinează situaţia fiecărui condamnat pentru a se
constata dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute în legea
penală (art. 59, art. 591, art. 60 C. pen.), întocmind un
proces-verbal în care se consemnează modul de
comportare a condamnatului în penitenciar şi la locul de
muncă, date cu privire la munca prestată şi, când este
cazul, propunerea de liberare condiţionată.
Din datele speţei rezultă că cel condamnat a sesizat cu
cererea de liberare condiţionată direct instanţa de
judecată, fără ca la dosar să existe propunerea comisiei de
la locul de deţinere. Această situaţie a condus la
imposibilitatea constatării îndeplinirii condiţiilor prevăzute în
Codul penal.
Rezultă că, în circumstanţele descrise în speţă, sentinţa de
respingere a cererii condamnatului de liberare condiţionată
este legală.

135
 Bibliografie

Bibliografie obligatorie
 Ion Neagu, Drept procesual penal. Partea specială. Tratat, Editura Global
Lex, Bucureşti, 2008
 Ion Neagu, Carmen-Silvia Paraschiv, Mircea Damaschin, Drept procesual
penal. Sinteze de teorie. Speţe. Grile, ediția a III-a, Editura Rentrop&Straton,
Bucureşti, 2007

Bibliografie facultativă
 Grigore Theodoru, Drept procesual penal. Tratat, Editura Hamangiu, Bucureşti,
2007
 Carmen-Silvia Paraschiv, Mircea Damaschin, Drept procesual penal.
Partea specială, ediţia a II-a, revăzută şi adăugită, Editura Lumina Lex,
Bucureşti, 2004
 Dan Lupaşcu, Punerea în executare a pedepselor principale. Monografie,
Editura Rosetti, Bucureşti, 2003
 Traian Ranga, Întreruperea executării pedepsei închisorii pentru motive de
boală, Revista Pro Lege nr. 3/1995, p. 248-254
 Victor Nicolcescu, Noţiunea de „unitate” în care se poate dispune
executarea pedepsei închisorii la locul de muncă, Revista de Drept Penal nr.
2/1996, p. 94-98
 Stefan Adrian Tulbure, Autoritatea lucrului judecat în procesul penal,
Revista de Drept Penal nr. 4/1999, p. 29-32
 Radu Lupaşcu, Amânarea executării pedepsei în cazul femeilor gravide sau
cu copii minori, Revista Dreptul nr. 1/1999, p. 81-83
 Tudorel Toader, Intervenţia părţii vătămate în cursul punerii în executare şi a
executării hotărârilor penale definitive, Analele ştiinţifice ale Universităţii „Al. I.
Cuza” din Iaşi, Ştiinţe juridice, 1997-1999, p. 41-48
 Dan Lupaşcu, Executarea hotărârilor penale, Revista Dreptul nr. 11/2000, p.
92-103
 Costel Niculeanu, Câteva probleme referitoare la amânarea sau întreruperea
executării pedepsei pe motiv de boală a condamnatului, Revista Dreptul nr.
1/2001, p. 115-120
 Lidia Barac, Amânarea executării pedepsei. Soluţii din practica judiciară,
Revista de Drept Penal nr. 4/2002, p. 84-95
 Dan Lupaşcu, Întreruperea executării pedepsei închisorii sau a pedepsei
detenţiunii pe viaţă, Revista Dreptul nr. 2/2002, p. 162-174
 Dan Lupaşcu, Amânarea executării pedepsei închisorii sau a pedepsei
detenţiunii pe viaţă, Revista Dreptul nr. 4/2002, p. 166-184
 Liviu Herghelegiu, Amânarea executării pedepsei. Cereri succesive. Criterii
de admitere sau respingere, Revista Dreptul nr. 9/2003, p. 214-217
 Liviu Herghelegiu, Amânarea executării pedepsei. Repetare. Invocarea
aceloraşi motive. Inadmisibilitate, Revista de Drept Penal nr. 1/2005, p. 155

136
Unitatea de învăţare nr. VI
PROCEDURI SPECIALE

Cuprins:
1. Noţiune. Clasificare;
2. Urmărirea şi judecarea unor infracţiuni flagrante;
3. Procedura în cauzele cu infractori minori;
4. Procedura reabilitării judecătoreşti;
5. Procedura de reparare a pagubei materiale sau a daunei morale în cazul
condamnării pe nedrept sau al privării ori restrângerii de libertate în mod
nelegal;
6. Procedura în caz de dispariţie a înscrisurilor oficiale;
7. Procedura privind tragerea la răspundere penală a persoanei juridice.

Obiectivele unităţii de învăţare

După studiul acestei unităţi de învăţare veţi reuşi sǎ caracterizaţi: infracţiunea
flagrantă, condiţiile de aplicare, urmărirea penală în cadrul procedurii speciale
aplicabile unor infracţiuni flagrante, unele aspecte privind aplicarea acestei
proceduri speciale în anumite situaţii, urmărirea penală în cauzele cu infractori
minori, judecata în cauzele cu infractori minori, punerea în executare a
măsurilor educative aplicabile minorilor, cererea de reabilitare, judecarea cererii
de reabilitare, cazurile care dau dreptul la reparaţie, acţiunea pentru reparare,
procedura în caz de dispariţie a înscrisurilor oficiale, pedepsele aplicabile
persoanelor juridice, procedura punerii în executare a pedepsei amenzii (art.
4799 C.pr.pen.), procedura punerii în executare a pedepsei complementare a
dizolvării persoanei juridice (art. 47910 C.pr.pen.), procedura punerii în executare a
pedepsei complementare a suspendării activităţii sau a uneia dintre activităţile
persoanei juridice (art. 47911 C.pr.pen.), procedura punerii în executare a pedepsei
complementare a interzicerii de a participa la procedurile de achiziţii publice (art.
47912 C.pr.pen.), procedura punerii în executare a pedepsei complementare a
închiderii unor puncte de lucru (art. 479 13 C.pr.pen.), procedura punerii în
executare a pedepsei complementare a afişării sau a difuzării hotărârii de
condamnare (art. 479 14 C.pr.pen.).

§1. Noţiune. Clasificare.

Procedurile speciale reprezintă un complex de norme de
drept procesual penal, diferite de procedura obişnuită,
cu caracter complementar şi derogatoriu, care sunt
aplicabile în măsura în care există dispoziţii exprese în
acest sens.

137
  După obiectul cauzelor ce trebuie rezolvate şi cad sub
incidenţa procedurilor speciale
 Proceduri speciale propriu-zise, în cadrul cărora sunt
rezolvate aspecte privind tragerea la răspundere penală
a celor ce săvârşesc infracţiuni (spre exemplu, procedura
de urmărire şi de judecare a unor infracţiuni flagrante,
procedura în cauzele cu infractori minori);
 Proceduri speciale auxiliare, care au ca obiect rezolvarea
unor aspecte adiacente raportului juridic procesual principal
în curs de desfăşurare sau deja încheiat (procedura
reabilitării judecătoreşti, procedura reparării pagubei
materiale sau a daunelor morale în cazul condamnării pe
nedrept sau al privării ori restrângerii de libertate în mod
nelegal, procedura în caz de dispariţie a înscrisurilor
judiciare, etc.);
 După izvorul de consacrare
 Proceduri speciale reglementate de Codul de
procedură penală (procedura de urmărire şi judecare a
unor infracţiuni flagrante; procedura reabilitării
judecătoreşti; procedura în caz de dispariţie a
înscrisurilor judiciare, etc.);
 Proceduri speciale reglementate în unele legi speciale
(Legea nr. 78/2000 - procedura de urmărire şi judecare a
faptelor de corupţie; Legea nr. 302/2004 - procedura
extrădării, etc.).

§2. Urmărirea şi judecarea unor infracţiuni flagrante

2.1.
Noţiunea de infracţiune Este flagrantă infracţiunea
flagrantă. Condiţii de  descoperită în momentul săvârşirii sau imediat după
aplicare săvârşire
 infracţiunea al cărei făptuitor, imediat după săvârşire,
este urmărit de persoana vătămată, de martorii oculari
sau de strigătul public, ori este surprins aproape de locul
comiterii infracţiunii cu arme, instrumente sau orice alte
obiecte de natură a-l presupune participant la infracţiune.

 Procedura nu se aplică tuturor infracţiunilor flagrante;

condiţiile care trebuie îndeplinite în mod cumulativ pentru
declanşarea procedurii speciale sunt:
 Infracţiunea să fie flagrantă;

138
  Infracţiunea să fie pedepsită cu închisoare mai mare de
1 an şi de cel mult 12 ani, precum şi în cazul formelor
agravate ale acestor infracţiuni;
 Infracţiunea să fie săvârşită în municipii sau oraşe, în
mijloace de transport în comun, bâlciuri, târguri, porturi,
aeroporturi sau gări, chiar dacă nu aparţin unităţilor
teritoriale arătate mai sus, precum şi în orice loc
aglomerat.

2.2.
Urmărirea penală în 2.2.1. Constatarea infracţiunii
cadrul procedurii  Cu prilejul constatării infracţiunii flagrante, organul de
speciale aplicabile unor cercetare penală trebuie să desfăşoare o serie de activităţi,
infracţiuni flagrante după cum urmează:
 Stabilirea martorilor asistenţi;
 Identificarea martorilor oculari şi asigurarea sprijinului
persoanelor de bună credinţă prezente la faţa locului;
 Supravegherea făptuitorului;
 Prezentarea calităţii şi luarea măsurilor de întrerupere a
activităţii ilicite;
 Acordarea primului ajutor persoanelor vătămate;
 Identificarea făptuitorului;
 Efectuarea percheziţiei corporale;
 Luarea măsurilor cu privire la făptuitor, la obiecte,
valori, înscrisuri descoperite;
 Efectuarea cercetării la faţa locului;
 Ascultarea martorilor oculari, a persoanelor vătămate şi
a făptuitorului;
 Fixarea rezultatelor constatării infracţiunii flagrante în
procesul-verbal.
 Procesul-verbal întocmit cu ocazia constatării infracţiunii
flagrante
 Se citeşte învinuitului şi celorlalte persoane care au fost
ascultate; acestora li se atrage atenţia că pot completa
declaraţiile sau că pot face obiecţii cu privire la acestea;
 Se semnează de organul de urmărire penală, de
învinuit şi de persoanele ascultate;
 Reprezintă act probator de constatare a săvârşirii
infracţiunii, dar şi act de începere a urmăririi penale;
 Dacă este cazul, organul de urmărire penală strânge şi
alte probe;
 În ipoteza în care, ulterior, pe parcursul anchetei penale,
se impune şi ascultarea altor persoane sau reaudierea
vreunei persoane a cărei declaraţie a fost consemnată în
procesul-verbal de constatare, cele relatate vor fi
consemnate separat potrivit procedurii obişnuite.

139
 2.2.2. Efectuarea urmăririi penale
 Reguli derogatorii cu privire la reţinerea învinuitului
 Reţinerea învinuitului este obligatorie;
 Termenul arestării preventive a învinuitului, în ipoteza
în care judecătorul dispune măsura preventivă, se
calculează de la momentul expirării reţinerii de 24 de ore;
 Urmărirea penală se desfăşoară conform următoarelor
reguli:
 Reţinerea obligatorie pentru 24 de ore;
 Eventuala arestare a învinuitului de către judecător
pentru 10 zile
 În intervalul de 10 zile
o Se dispune restituirea dosarului de urmărire penală
organului de cercetare penală;
o Terminarea cercetării penale este limitată pentru o
perioadă maximă de 3 zile de la dispoziţia de arestare;
o În cazul în care organul de cercetare penală nu a
putut efectua complet cercetarea în acest termen de 3
zile, continuarea cercetării penale se va face potrivit
dispoziţiilor procedurii obişnuite;
o Procurorul primeşte dosarul cauzei şi procedează la
verificarea lucrărilor urmăririi penale; se pronunţă în cel
mult 2 zile de la primire, astfel:
 Trimiterea în judecată; va dispune prin rechizitoriu,
punerea în mişcare a acţiunii penale, trimiterea în
judecată, înaintând dosarul instanţei de îndată;
 Scoaterea de sub urmărire penală;
 Încetarea urmăririi penale;
 Restituirea cauzei în vederea completării sau
refacerii urmăririi penale; în acest caz urmărirea
penală se va face potrivit procedurii comune;
o În cadrul procedurii comune, punerea în mişcare a
acţiunii penale nu semnifică, în mod obligatoriu, şi
trimiterea dosarului în instanţă.

2.3.
 Competenţa de judecată este cea obişnuită;
Judecata în cadrul  Pentru municipiile împărţite în sectoare, ministrul justiţiei
procedurii speciale poate desemna una sau mai multe judecătorii care să judece
aplicabile unor aceste cauze
infracţiuni flagrante
 Aspecte particulare ale pregătirii şedinţei de judecată
 Preşedintele instanţei fixează termen de judecată, care
nu poate depăşi 5 zile de la data primirii dosarului (în
cadrul procedurii obişnuite, nu se prevede un asemenea
interval de timp limitat, fixarea termenului de judecată

140
 realizându-se în funcţie de ordinea înregistrării dosarelor
la instanţă, acordându-se prioritate dosarelor cu arestaţi
în cauză);
 Inculpatul este adus la judecată;
 Odată cu fixarea termenului de judecată, preşedintele
instanţei dispune aducerea cu mandat a martorilor şi a
părţii vătămate (în procedura obişnuită, martorii sunt
aduşi cu mandat numai dacă, fiind citaţi anterior, aceştia
nu s-au prezentat şi ascultarea lor este necesară);
 Celelalte părţi nu se citează;
 Participarea procurorului este întotdeauna obligatorie;
 Instanţa verifică dacă în cauză sunt întrunite condiţiile
legale pentru aplicarea procedurii speciale; dacă se
constată că nu sunt îndeplinite aceste condiţii judecata se
va face potrivit procedurii obişnuite;
 Aspecte particulare ale şedinţei de judecată
 Judecata se face, de regulă, în baza declaraţiilor
inculpatului, martorilor, a părţii vătămate şi a lucrărilor din
dosar;
 Instanţa poate dispune, din oficiu sau la cerere,
administrarea de probe noi (specific acestei proceduri,
măsurile dispuse de instanţă în vederea administrării de
noi probe pot fi aduse la îndeplinire de către organele de
poliţie; termenele acordate pentru administrarea noilor
probe nu pot depăşi 10 zile);
 Instanţa examinează acţiunea civilă numai dacă
persoana vătămată este prezentă şi se constituie parte
civilă, iar pretenţiile acesteia pot fi soluţionate fără
amânarea judecăţii; în ipoteza în care acţiunea civilă se
exercită din oficiu instanţa examinează acţiunea civilă
chiar în lipsa persoanei vătămate şi chiar dacă aceasta
nu s-a constituit parte civilă, cu condiţia ca soluţionarea
acţiunii civile să nu ducă la amânarea cauzei; dacă
rezolvarea acţiunii civile în cadrul procesului penal ar
întârzia soluţionarea cauzei, instanţa rezervă exercitarea
acţiunii civile pe calea unei acţiuni separate care este
scutită de taxe de timbru;
 Pronunţarea are loc în aceeaşi zi în care s-au încheiat
dezbaterile sau cel mai târziu în următoarele 2 zile;
 La pronunţare este adus inculpatul aflat în stare de
deţinere;
 Hotărârea trebuie redactată în cel mult 24 de ore.
 Aspecte particulare relative la căile de atac
 Termenele de apel şi de recurs sunt de 3 zile de la
pronunţare;

141
  Dosarul cauzei se înaintează instanţei de apel sau, după
caz, instanţei de recurs în următoarele 24 de ore de la
declararea căii de atac;
 Judecarea în apel şi în recurs se face de urgenţă.

2.4.
Unele aspecte privind
 Cazul infracţiunilor concurente, indivizibile sau
aplicarea acestei conexe
proceduri speciale în  În caz de concurs de infracţiuni, când procedura
anumite situaţii specială se aplică numai unora dintre infracţiunile
concurente, se procedează la disjungere, urmărirea şi
judecarea infracţiunilor făcându-se separat;
 În caz de indivizibilitate sau conexitate, dacă procedura
specială se aplică numai unora dintre fapte ori unora
dintre infractori, iar disjungerea nu este posibilă,
urmărirea şi judecata se fac potrivit procedurii obişnuite;
 Cazuri când nu se aplică procedura specială
 În cazul infracţiunilor săvârşite de minori;
 În cazul infracţiunilor pentru care este necesară
plângerea prealabilă a persoanei vătămate şi aceasta nu
a introdus plângerea în termen de 24 de ore de la
săvârşirea infracţiunii flagrante;
 În cazul infracţiunilor de competenţa secţiilor maritime
şi fluviale ale judecătoriilor şi tribunalelor din Constanţa şi
Galaţi.

§3. Procedura în cauzele cu infractori minori

3.1.
 Urmărirea penală în cauzele cu infractori minori se
Urmărirea penală în desfăşoară după procedura obişnuită; există o serie de
cauzele cu infractori prevederi derogatorii:
minori
 Dacă învinuitul sau inculpatul este un minor ce nu a
împlinit 16 ani, la orice ascultare sau confruntare a
minorului, în ipoteza în care organul de urmărire penală
consideră necesar, citează Serviciul de protecţie a
victimelor şi reintegrare socială a minorilor de la domiciliul
minorului, precum şi pe părinţi, iar când este cazul, pe
tuturore, curator sau persoana în îngrijirea ori
supravegherea căreia se află minorul;
 Citarea persoanelor enumerate anterior este
obligatorie, la efectuarea prezentării materialului de
urmărire penală.
 Dacă persoanele respective nu s-au prezentat la
ascultarea sau confruntarea minorului, ori la prezentarea

142
 materialului de urmărire penală, activităţile în cauză se
vor desfăşura în lipsa acestora.
 Organul de urmărire penală sau instanţa de judecată
are obligaţia să dispună efectuarea referatului de
evaluare de către Serviciul de protecţie a victimelor şi
reintegrare socială a infractorilor;
 Serviciul de protecţie a victimelor şi reintegrare socială a
infractorilor poate consulta medicul de familie al minorului,
profesorii acestuia, precum şi orice alte persoane care pot
furniza date despre persoana minorului, în vederea
întocmirii referatului de evaluare, care va furniza date
referitoare la starea fizică şi profilul psihologic al minorului,
dezvoltarea intelectuală şi morală a minorului, mediul
familial şi social în care a trăit şi s-a dezvoltat minorul,
factorii care influenţează conduita minorului şi care au
favorizat comportamentul infracţional al acestuia, trecutul
infracţional al minorului şi comportamentul minorului înainte
şi după comiterea faptei.

3.2.
 Judecata în cauzele cu infractori minori se desfăşoară
Judecata în cauzele cu conform procedurii obişnuite, care se completează cu
infractori minori dispoziţiile speciale relative la compunerea instanţei,
persoane chemate la judecarea minorului, caracterul
nepublic al şedinţei de judecată şi punerea în executare a
măsurilor aplicate;
 Cauzele în care inculpatul este minor se judecă, potrivit
regulilor de competenţă obişnuită, de către judecători
anume desemnaţi potrivit legii; judecata se poate
desfăşura în cadrul tribunalelor specializate pentru minori
şi familie sau în cadrul secţiilor care pot fi înfiinţate la
celelalte instanţe;
 Instanţa astfel compusă va rămâne competentă să judece
şi va aplica procedura specială pentru cauzele cu infractori
minori, chiar dacă în timpul judecăţii inculpatul devine major
(art. 483 alin. 2 C. pr. pen.).
 Dacă inculpatul a săvârşit fapta când era minor, dar la
data sesizării instanţei împlinise vârsta de 18 ani, judecata
se va desfăşura după procedura obişnuită.
 Participarea procurorului la judecarea cauzelor cu
infractori minori este obligatorie;
 Judecarea cauzei privind o infracţiune săvârşită de un
minor se face în prezenţa acestuia, cu excepţia cazului
când minorul s-a sustras de la judecată;
 La judecarea cauzei se citează obligatoriu

143
  Serviciul de protecţie a victimelor şi reintegrare socială
a minorilor de la domiciliul minorului ;
 Părinţii minorului sau, după caz, tutorele, curatorul,
persoana în îngrijirea ori supravegherea căreia se află
minorul;
 Alte persoane a căror prezenţă este considerată
necesară de către instanţă;
 Neprezentarea persoanelor legal citate nu împiedică
judecarea cauzei;
 Reguli derogatorii cu privire la desfăşurarea şedinţei de
judecată
 Şedinţa în care are loc judecarea infractorului minor se
desfăşoară separat de celelalte şedinţe şi nu este publică
(pot asista la judecată persoanele legal citate, apărătorii
părţilor, precum şi alte persoane cu încuviinţarea
instanţei);
 Când inculpatul este minor sub 16 ani, instanţa, după ce îl
ascultă, poate dispune îndepărtarea lui din şedinţă dacă
apreciază că cercetarea judecătorească şi dezbaterile ar
putea avea o influenţă negativă asupra minorului;
 În ipoteza în care în aceeaşi cauză sunt implicaţi mai
mulţi inculpaţi, dintre care unii minori şi alţii majori,
instanţa judecă după procedura obişnuită, aplicând însă,
cu privire la inculpaţii minori, dispoziţiile procedurii
speciale.

3.3.
3.3.1. Mustrarea
Punerea în executare a
măsurilor educative
aplicabile minorilor
Mustrarea reprezintă dojenirea minorului, arătarea
pericolului social al faptei săvârşite, sfătuirea minorului
să se poarte în aşa fel încât să dea dovadă de
îndreptare, atrăgându-i-se, totodată, atenţia că, dacă va
săvârşi din nou o infracţiune, se va lua faţă de el o
măsură mai severă sau i se va aplica o pedeapsă (art.
102 C. pen.).

 Măsura educativă a mustrării se execută de îndată în

şedinţa în care s-a pronunţat hotărârea sau se fixează un
termen, pentru care se dispune aducerea minorului,
citându-se totodată părinţii ori, dacă este cazul, tutorele
sau curatorul ori persoana în îngrijirea sau supravegherea
căreia se află minorul (măsura mustrării nu poate fi
executată îndată după pronunţare).

144
3.3.2. Libertatea supravegheată
Libertatea supravegheată constă în lăsarea minorului în
libertate pe timp de un an, sub supraveghere deosebită,
încredinţată părinţilor minorului, celui care l-a adoptat,
tutorelui, unei persoane de încredere (de preferinţă rudă
apropiată), unei instituţii legal însărcinate cu
supravegherea minorilor.

 Măsura educativă a libertăţii supravegheate se pune în

executare
 De îndată, în şedinţa în care s-a pronunţat hotărârea,
dacă minorul şi persoana sau reprezentantul instituţiei
sau organizaţiei speciale căreia i s-a încredinţat
supravegherea sunt de faţă;
 Se fixează un termen pentru când se dispune aducerea
minorului şi chemarea persoanei căreia i s-a încredinţat
supravegherea acestuia (dacă punerea în executare nu
se poate face în şedinţa în care s-a pronunţat hotărârea);
 Revocarea măsurii libertăţii supravegheate cu excepţia
cazului când minorul a săvârşit din nou o infracţiune,
precum şi înlocuirea libertăţii supravegheate, se dispune
de instanţa care a pronunţat această măsură.

3.3.3. Internarea într-un centru de reeducare

 Instanţa poate dispune, prin aceeaşi hotărâre prin care a
dispus luarea măsurii internării într-un centru de reeducare şi
punerea în executare de îndată a măsurii luate;
 Reguli de procedură
 Instanţa dispune trimiterea unei copii de pe hotărâre
organului de poliţie de la locul unde se află minorul;
 Organul de poliţie va asigura punerea în executare a
măsurii şi va preda copia de pe hotărâre centrului de
reeducare în care este internat minorul;
 Centrul de reeducare va comunica instanţei efectuarea
internării;
 Din oficiu ori în urma unei sesizări, instanţa care a
judecat minorul în primă instanţa poate dispune:
 Liberarea minorului din centrul de reeducare înainte de
a deveni major;
 Revocarea liberării înainte de a deveni major;
 Ridicarea sau prelungirea măsurii internării într-un
centru de reeducare;
 În cazurile şi în condiţiile prevăzute pentru amânarea,
respectiv întreruperea executării pedepsei închisorii se poate
dispune şi amânarea sau întreruperea executării măsurii

145
 educative a internării într-un centru de reeducare (art. 4911
C.pr.pen.).

3.3.4. Internarea într-un institut medical-educativ

 Se dispune faţă de minorul care, din cauza stării fizice
sau psihice, are nevoie de un tratament medical şi de un
regim special de educaţie, se ia măsura internării într-un
institut medical-educativ (art. 105 C. pen.);
 Procedura aplicabilă este guvernată de dispoziţiile care
reglementează punerea în executare a măsurii de
siguranţă a internării medicale.

§4. Procedura reabilitării judecătoreşti

4.1.
Consideraţii preliminare Reabilitarea judecătorească reprezintă un mijloc legal
care face să înceteze decăderile, interdicţiile şi
incapacităţile rezultate din condamnare şi prin care
foştii condamnaţi se reintegrează pe plan juridic în
societate.

 Reabilitarea poate fi de drept (în cazul condamnării la

amendă sau la pedeapsa închisorii care nu depăşeşte un
an, dacă în decurs de 3 ani condamnatul nu a săvârşit nici
o altă infracţiune) sau judecătorească (poate fi acordată,
indiferent de natura sau mărimea pedepsei aplicate, însă
termenele de reabilitare sunt diferenţiate în funcţie de
gravitatea infracţiunii săvârşite şi de periculozitatea
făptuitorului; nu intervine prin simpla îndeplinire a condiţiilor
prevăzute de lege, ea fiind acordată de instanţa de
judecată după constatarea îndeplinirii acestor condiţii).

4.2.
 Cererea de reabilitarea poate fi făcută de condamnat ori
Cererea de reabilitare
de către soţ sau rudele apropiate (în ipoteza morţii
condamnatului);
 Cererea de reabilitare trebuie să cuprindă
 Adresa condamnatului, iar când cererea este făcută de altă
persoană, adresa acesteia;
 Condamnarea pentru care se cere reabilitarea şi fapta
pentru care a fost pronunţată acea condamnare;
 Localităţile unde condamnatul a locuit şi locurile de
muncă pe tot intervalul de timp de la executarea
pedepsei şi până la introducerea cererii, iar în cazul în
care executarea pedepsei a fost prescrisă, de la data

146
 rămânerii definitive a hotărârii şi până la introducerea
cererii;
 Temeiurile cererii;
 Indicaţiile utile pentru identificarea dosarului şi orice alte
date pentru soluţionarea cererii;
 Acte care trebuie anexate la cererea de reabilitare
 Copia de pe hotărârea de condamnare;
 Adeverinţă din care să rezulte că cel condamnat
prestează o muncă din care îşi are asigurată existenţa
sau îşi are asigurată existenţa prin alte mijloace oneste;
 Adeverinţă (în cazul condamnatului pensionat) din care
să reiasă faptul că primeşte o pensie;
 Adeverinţă din care să rezulte conduita condamnatului
la locul de muncă, în societate şi familie, pe toată
perioada de la executarea pedepsei şi până la rezolvarea
cererii de reabilitare;
 Dovadă din care să rezulte că cel condamnat a achitat în
întregime cheltuielile de judecată şi despăgubirile civile la
plata cărora a fost obligat; dacă cel condamnat nu a
achitat în întregime aceste cheltuieli sau despăgubiri, este
necesar să prezinte dovezi din care să rezulte că neplata
nu s-a datorat relei-voinţe.

4.3.
 Competentă să se pronunţe asupra cererii de reabilitare
Judecata cererii de poate fi
reabilitare  Instanţa care a judecat în primă instanţă cauza în care
s-a pronunţat condamnarea pentru care se cere
reabilitarea;
 Instanţa corespunzătoare în a cărei rază teritorială
domiciliază condamnatul.
 Preşedintele instanţei ia măsurile pregătitoare în vederea
începerii judecării cererii
 Fixarea termenului de judecată;
 Citarea petiţionarului (condamnatul sau, după moartea
acestuia, soţul sau rudele apropiate);
 Citarea persoanelor a căror ascultare este considerată
necesară;
 Aducerea dosarului în care se găseşte hotărârea de
condamnare;
 Solicitarea unei copii de pe fişa cu antecedentele
penale ale condamnatului.
 Instanţa verifică îndeplinirea condiţiilor de formă; dacă nu
sunt îndeplinite aceste condiţii, cererea se respinge pentru
următoarele motive:
 A fost introdusă înainte de termenul legal;

147
  Lipseşte menţiunea despre adresa condamnatului sau,
când cererea este făcută de altă persoană, adresa acesteia
şi petiţionarul nu s-a prezentat la termenul de înfăţişare;
 Lipseşte vreuna din celelalte menţiuni şi petiţionarul nu
a completat cererea la prima înfăţişare şi nici la termenul
ce i s-a acordat în vederea completării;
 Dacă cererea de reabilitare a fost respinsă pentru că
termenul legal nu a fost îndeplinit, poate fi introdusă o nouă
cerere după împlinirea acestui termen; dacă cererea a fost
respinsă pentru neîndeplinirea celorlalte condiţii, ea poate fi
repetată oricând;
 Soluţionarea pe fond a cererii de reabilitare presupune
următoarele reguli:
 Instanţa ascultă persoanele citate, concluziile
procurorului şi verifică dacă sunt îndeplinite condiţiile
cerute de lege pentru admiterea reabilitării;
 Instanţa poate dispune completarea materialului de către
persoana interesată, iar, dacă consideră necesar, cere de la
organele competente relaţii cu privire la comportarea
condamnatului (dacă din materialul prezentat nu rezultă date
suficiente);
 În situaţia în care condamnatul sau persoana care a
făcut cererea de reabilitare dovedeşte că nu i-a fost cu
putinţă să achite despăgubirile civile şi cheltuielile
judiciare, instanţa, apreciind împrejurările, poate dispune
reabilitarea sau poate să acorde, în vederea soluţionării
cererii, un termen pentru a achita în întregime sau în
parte suma datorată; acest termen nu poate depăşi 6
luni;
 Dacă înainte de soluţionarea cererii de reabilitare a fost
pusă în mişcare acţiunea penală pentru o altă infracţiune
săvârşită de inculpat, examinarea cererii se suspendă
până la soluţionarea definitivă a cauzei privitoare la noua
învinuire;
 Hotărârea prin care instanţa rezolvă cererea de
reabilitare este supusă apelului, iar hotărârea pronunţată
de instanţa de apel este supusă recursului;
 După rămânerea definitivă a hotărârii de reabilitare,
instanţa dispune să se facă menţiune despre aceasta pe
hotărârea prin care s-a pronunţat condamnarea pentru
care s-a admis reabilitarea;
 Când, după acordarea reabilitării, s-a descoperit că cel
reabilitat mai suferise o altă condamnare, care, dacă ar fi
fost cunoscută, ar fi dus la respingerea cererii, reabilitarea
judecătorească va fi anulată, la cererea procurorului.

148
 §5. Procedura de reparare a pagubei materiale sau a daunei
morale în cazul condamnării pe nedrept sau al privării ori
restrângerii de libertate în mod nelegal
5.1.
 Ipotezele care conduc la naşterea dreptului la repararea
Cazurile care dau
dreptul la reparaţie de către stat a pagubei suferite sunt următoarele trei:
 Persoana a fost condamnată definitiv, pe nedrept;
 Persoana a fost privată de libertate în mod nelegal;
 Persoanei i s-a restrâns libertatea în mod nelegal.

5.2.
Acţiunea pentru  Acţiunea în repararea pagubei materiale sau a daunei
reparare morale poate fi declanşată de
 Persoana îndreptăţită;
 Persoanele care se aflau în întreţinerea persoanei în
cauză (după moartea acestuia);
 Prin reprezentant convenţional (procura specială de
împuternicire se va ataşa la cererea propriu-zisă).
 Acţiunea poate fi introdusă în termen de 18 luni de la
data rămânerii definitive
 A hotărârii instanţei de judecată cu privire la arestarea
preventivă, obligarea de a nu părăsi localitatea, obligarea
de a nu părăsi ţara;, respingerea nelegală a cererii de
liberare provizorie ori internarea medicală;
 A ordonanţelor procurorului, prin care se dispune cu
privire la reţinere, obligarea de a nu părăsi localitatea şi
obligarea de a nu părăsi ţara;
 Acţiunea pentru repararea pagubei materiale ori a
daunelor morale se va adresa tribunalului în a cărei
circumscripţie domiciliază persoana în cauză; se
declanşează, în acest mod, o judecată civilă în care statul
este chemat în calitate de pârât, fiind citat prin intermediul
Ministerului Finanţelor Publice;
 Acţiunea introdusă este scutită de taxa judiciară de
timbru;
 Repararea prejudiciului va avea în vedere durata privării
de libertate sau a restrângerii de libertate şi consecinţele
cauzate astfel asupra învinuitului sau inculpatului ori
asupra familiei acestuia şi poate consta în:
 Plata unei sume de bani;
 Constituirea unei rente viagere;
 Posibilitatea ca persoana în cauză să beneficieze de
serviciile unui institut de asistenţă socială şi medicală;

149
  Luarea în considerare, la stabilirea vechimii în muncă,
pentru persoanele care, anterior erorii judiciare, erau
încadrate în muncă, a timpului cât au fost private de
libertate.
 Costurile vor fi suportate de stat, prin Ministerul
Finanţelor Publice;
 Statul are dreptul la acţiune în regres împotriva
judecătorului sau procurorului, dacă se probează faptul că
eroarea judiciară are drept cauze o gravă neglijenţă sau
reaua-credinţă.

§6. Procedura în caz de dispariţie a înscrisurilor oficiale

 Înlocuirea sau reconstituirea dosarului ori înscrisului
dispărut se dispune de către:
 Procuror, prin ordonanţă;
 Instanţa de judecată, prin încheiere.

Înscris judiciar: orice înscris ca act procedural

constatator, precum şi orice alt înscris ce serveşte ca
instrument de dovadă în cadrul procesului penal.

Dosar judiciar: totalitatea înscrisurilor judiciare dintr-o

cauză penală.

 Condiţii necesar a fi îndeplinite pentru declanşarea

procedurii:
 Înscrisul judiciar dispărut să fie reclamat de un interes
justificat;
 Înscrisul judiciar dispărut să nu poată fi refăcut potrivit
procedurii obişnuite;
 Reguli de procedură
 Procedura în caz de dispariţie se poate efectua de
către organul de urmărire penală care efectua urmărirea
penală în respectiva cauză, instanţa de judecată înaintea
căreia cauza se găseşte pendinte sau instanţa la care
dosarul se găseşte în conservare (dacă cauza a fost
definitiv soluţionată);
 Organul de urmărire penală sau preşedintele instanţei
la care se găsea dosarul sau înscrisul întocmeşte un
proces-verbal prin care constată dispariţia şi arată
măsurile care s-au luat pentru găsirea lui;
 Atunci când constatarea dispariţiei s-a făcut de un
organ de urmărire penală sau de o instanţă de judecată,
altele decât cele menţionate anterior, organul de urmărire

150
 penală sau instanţa de judecată care a constatat
dispariţia trimite organului de urmărire penală sau
instanţei de judecată competente toate materialele
necesare efectuării înlocuirii ori reconstituirii înscrisului
dispărut.
 Încheierea instanţei prin care se dispune înlocuirea sau
reconstituirea se dă fără citarea părţilor, afară de cazul
când instanţa consideră necesară chemarea acestora;
această încheiere nu este supusă nici unei căi de atac;
 Modalităţile legale pentru obţinerea înscrisurilor
judiciare dispărute sunt înlocuirea (când există copii
oficiale de pe înscrisul dispărut; copia obţinută ţine locul
înscrisului original până la găsirea acestuia; persoanei
care a predat copia oficială i se eliberează o copie
certificată de pe aceasta), respectiv reconstituirea (se
pot folosi orice mijloace de probă; rezultatul reconstituirii
se constată, după caz, prin ordonanţa organului de
urmărire penală confirmată de procuror sau prin
hotărârea instanţei dată cu citarea părţilor; hotărârea prin
care se constată reconstituirea este supusă apelului, iar
hotărârea pronunţată de instanţa de apel este supusă
recursului).

§7. Procedura privind tragerea la răspundere penală a

persoanei juridice
7.1. Pedepsele aplicabile persoanelor juridice
Pedepsele aplicabile  Conform art. 531 C.pen., persoanelor juridice li se pot
persoanelor juridice aplica pedepse principale şi pedepse complementare;
 Pedeapsa principală: amenda de la 2.500 lei (RON) la
2.000.000 lei (RON);
 Pedepsele complementare sunt următoarele:
 Dizolvarea persoanei juridice;
 Suspendarea activităţii pesoanei juridice pe o durată de
la 3 luni la un an sau suspendarea uneia dintre activităţile
persoanei juridice în legătură cu care s-a săvârşit
infracţiunea pe o durată de la 3 luni la 3 ani;
 Închiderea unor puncte de lucru ale persoanei juridice
pe o durată de la 3 luni la 3 ani;
 Interzicerea de a participa la procedurile de achiziţii
publice pe o durată de la unu la trei ani;
 Afişarea sau difuzarea hotărârii de condamnare.

151

Procedura punerii în
executare a pedepsei
amenzii (art. 4799
C.pr.pen.)
Procedura punerii în
executare a pedepsei
complementare a
dizolvării persoanei
juridice (art. 47910
C.pr.pen.)
Procedura punerii în
executare a pedepsei
complementare a
suspendării activităţii
sau a uneia dintre
activităţile persoanei
juridice (art. 47911
C.pr.pen.)
Procedura punerii în
executare a pedepsei
complementare a
interzicerii de a participa
la procedurile de
achiziţii publice (art.
47912 C.pr.pen.)
7.2.
 Pedeapsa amenzii se execută prin depunerea recipisei de
plată integrală la instanţa de executare, în termen de 3 luni
de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare;
 Plata amenzii se poate eşalona, de către instanţa de
executare, pe cel mult 2 ani, în rate lunare;
 Neplata amenzii conduce la comunicarea unui extras de
pe acea parte din dispozitiv care priveşte aplicarea amenzii
organelor competente, în vederea executării acesteia,
potrivit dispoziţiilor legale privind executarea silită a
creanţelor fiscale.
7.3.
 În vederea executării pedepsei complementare a dizolvării
persoanei juridice, instanţa de executare, la data rămânerii
definitive a hotărârii de condamnare, va comunica o copie
de pe dispozitiv către:
 Instanţa civilă competentă, care deschide procedura de
lichidare şi desemnează lichidatorul din rândul practicienilor
în insolenţă autorizaţi potrivit legii;
 Organul care a autorizat înfiinţarea persoanei juridice;
 Organul care a înregistrat persoana juridică, pentru a
lua măsurile necesare.
7.4.
 În vederea executării acestei pedepse complementare,
instanţa de executare, la data rămânerii definitive a hotărârii de
condamnare, va comunica o copie de pe dispozitiv către:
 Organul care a autorizat înfiinţarea persoanei juridice;
 Organul care a înregistrat persoana juridică, pentru a
lua măsurile necesare.
7.5.
 În vederea executării acestei pedepse complementare,
instanţa de executare, la data rămânerii definitive a hotărârii de
condamnare, va comunica o copie de pe dispozitiv către:
 Oficiul registrului comerţului, în vederea efectuării
formalităţilor de publicitate în registrul comerţului;
 Ministerului Justiţiei, în vederea efectuării formalităţilor
de publicitate în registrul naţional al persoanelor juridice
fără scop patrimonial;
 Altor autorităţi care ţin evidenţa persoanelor juridice, în
vederea efectuării formalităţilor de publicitate;
 Organul care a autorizat înfiinţarea persoanei juridice;
 Organul care a înregistrat persoana juridică, pentru a
lua măsurile necesare.
152
 7.6.
 În vederea executării acestei pedepse complementare,
Procedura punerii în instanţa de executare, la data rămânerii definitive a hotărârii de
executare a pedepsei condamnare, va comunica o copie de pe dispozitiv către:
complementare a  Organul care a autorizat înfiinţarea persoanei juridice;
închiderii unor puncte
 Organul care a înregistrat persoana juridică, pentru a
de lucru (art. 47913
C.pr.pen.) lua măsurile necesare.

7.7.
 În vederea executării acestei pedepse complementare,
Procedura punerii în
instanţa de executare, la data rămânerii definitive a hotărârii de
executare a pedepsei
complementare a afişării condamnare, va comunica o copie de pe dispozitiv către:
sau a difuzării hotărârii  Persoana juridică condamnată; aceasta, după caz,
de condamnare (art. poate fi obligată
47914 C.pr.pen.) o Să afişeze copia în forma, locul şi pentru perioada
stabilite de instanţa de judecată;
o Să asigure difuzarea hotărârii în forma stabilită de
instanţă, prin intermediul presei scrise sau audio-
vizuale ori prin alte mijloace de comunicare audio-
vizuală, desemnate de instanţă;
 Organul care a autorizat înfiinţarea persoanei juridice;
 Organul care a înregistrat persoana juridică, pentru a
lua măsurile necesare.

153
 TEST DE AUTOEVALUARE VI
Inculpatul minor a fost condamnat în primă instanţă pentru
săvârşirea infracţiunii de furt calificat.
Instanţa de apel, în lipsa inculpatului minor şi fără a face
dovada sustragerii acestuia de la judecată, a dispus
respingerea apelului inculpatului. Împotriva acestei decizii
inculpatul a declarat recurs.

Întrebare Este fondat apelul inculpatului minor?

Obligaţia prevăzută în art. 484 alin. 1 C.pr.pen. privind

Răspuns judecarea cauzei pentru o infracţiune săvârşită de un minor
în prezenţa acestuia, cu excepţia cazului când minorul se
sustrage de la judecată, se referă la toate fazele pe care le
parcurge procesul penal, şi nu numai la judecata în primă
instanţă.
În aceste condiţii, procedeul folosit de instanţa de judecată
de a soluţiona apelul inculpatului minor în lipsa acestuia, în
circumstanţele în care nu s-a făcut dovada sustragerii de la
judecată, este nelegal, recursul promovat fiind fondat.

154
 Bibliografie

Bibliografie obligatorie
 Ion Neagu, Drept procesual penal. Partea specială. Tratat, Editura Global
Lex, Bucureşti, 2008
 Ion Neagu, Carmen-Silvia Paraschiv, Mircea Damaschin, Drept procesual
penal. Sinteze de teorie. Speţe. Grile, ediția a III-a, Editura Rentrop&Straton,
Bucureşti, 2007

Bibliografie facultativă
 Grigore Theodoru, Drept procesual penal. Tratat, Editura Hamangiu, Bucureşti,
2007
 Carmen-Silvia Paraschiv, Mircea Damaschin, Drept procesual penal.
Partea specială, ediţia a II-a, revăzută şi adăugită, Editura Lumina Lex,
Bucureşti, 2004
 Ortansa Brezeanu, Minorul şi legea penală, Editura All Beck, Bucureşti, 1998
 Theodor Mrejeru, Dumitru Petre Andreiu Florescu, Dan Safta, Marieta
Safta, Infracţiunile de corupţie. Aspecte teoretice şi practice, Editura All Beck,
Bucureşti, 2000
 Anastasiu Crişu, Drept procesual penal. Proceduri speciale, Editura
Tipo-Aktis, Bucureşti, 2001
 Eugenia-Angela Nicolae, Urmărirea şi judecarea unor infracţiuni flagrante,
ediţia a II-a, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2002
 Ioan Moldovan, Victoria-Minodora Popovici, Competenţa structurii
centrale şi serviciilor teritoriale ale Parchetului Naţional Anticorupţie,
Revista Dreptul nr. 10/2004, p. 185-192
 Mircea Damaschin, Condamnare sau dispunere a unei măsuri preventive pe
nedrept. Despăgubiri, în Revista de Drept Penal nr. 3/2004
 Elisabeta Drăguţ, Repararea pagubei materiale sau a daunei morale în cazul
condamnării pe nedrept sau al privării ori restrângerii de libertate în mod
nelegal, Revista Dreptul nr. 4/2005, p. 230-240
 Liviu Herghelegiu, Art. 504 din Codul de procedură penală. Propuneri de
„lege ferenda” asupra situaţiilor în care se pot acorda despăgubiri,
Revista Dreptul nr. 4/2005, p. 262-263
 Florin Radu, Cristiana Radu, Când tebuie îndeplinită condiţia împlinirii
termenului legal de reabilitare pentru a putea cere reabilitarea
judecătorească?, Revista Dreptul nr. 2/2006, p. 160-163

155