1.

Scurt istoric in implantologia orala

Implantologia orala are o istorie straveche,fiind observate tendinte de inlocuire a dintilor
pierduti cu dinti artificiali,confectionati din diverse material ,inca din antichitate.In present,
tratamentul implant-protetic a devenit, la nivel mondial, o modalitate bine definite de
reabilitare a edentatilor .La inceputul anilor 60 ai secolului trecut, P.I.Branemark si
colaboratorii sai au elaborate un concept nou si un sIstem de implanturi constituit din
:segmental endoosos (corpul implantuui),segmental transgingival (comormatorul de gingie)
si stilpul protetic (abutmentul).Obtinerea rezultatelor incurajetoare in experimente le-a
permis autorilor sa aplice acest protocol sip e subiecti umani.Trepat tratamentul implanto-
protetic si-a extins spectrul de indicatii,pentru ca in cele din urma sa fie utilizate in diferite
situatii clinice cu edentatii dentare.

2.Implantologia orala.Indicatii,contraindicatii si limite in imlantologia orala.

Indicatii
Locale
Absenta afectiunilor patologice osoase si gingivale loco-regionale
Starea buna a mucoasei si a periostului zonei in care se va aplica implantul
Creste edentate cu os adecvat cantitativ si calitativ
Caracteristica anatomo-morfologica in zona de implantare
Inaltimea , latimea si grosiea crestei alveolare, spatial disponibil intre dintii vecini
Raportul radacinilor dintilor vecini cu zona de implantare
Starea dintilor prezenti in cavitatea bucala
Bilant preprotic favorabil

Generale
Imbunatatirea estetica
Imbunatatirea functiei masticatorie
Imbunatatirea functiei fonetice
Recistigarea tesuturilor pierdute

Contraindicatii
Generale
Contraidicatii absolute
Virsta sub 16 ani
Lipsa unui punct unic de intelegere intre pacient si mdic
Maladii cu afectarea hematopoezei
Bolile grave ale sistemului cardio-vascular
Cardiopatii decompensate
Tumori maligne
Reumatismul
Psihopatii incurabile,afectiuni psihice severe
Stari alergice grave
Alcoolismul,consumul de droguri si fumatul in exces mai mult de 20 tigari pe zi
Infarct miocardic recent, la mai putin de 6 luni
Infectii de focar cu complicatii cardiace
Proteze valvulare
Hipertensiune arterial majora
Diabet insulino-dependent decompnsat
Uremie
Hepatopatii si splenopatii grave
Bolnavi iradiati sau tratati cu chimeoterapice
Tratamentul cu bifosfonati a osteoporozei sau a unor forme de cancer
Discrazii sangvine
Epilepsie
Boli endocrine grave
Distrofii osoase
Persoane foarte virstnice

Contraindicatii relative
Sifilis
TBC manifest
SIDA
Diabet compensate
Alergii
Boli psihice
Tabacismul
Afectiuni acute care sunt tratate correct si dispar fara urmari
Stari fiziologice pasagere
Graviditate in primele 3 luni si ultimile 2
Stari alrgic compensatorii
Bolile sangvine curabile
Bolile endocrine curabile
Bolile de rinichi si ficat curabile
Bolile psihice revendicative
Reumatismul de forma usoara,curabila
Maladie infectioasa evolutiva
Priele 6-8 luni dupa infarct
Primele 10-12 luni dupa ictus

Contraindicatiile locale sunt impartite in 2 mari grupe:

Patologice si anatomice
Contraindicatiile patologice sunt la rindul lor impartite in:
absolute si relative
Contraindicatiile patologige absolute:
Cancerul de mandibular sau de maxilar
Leziunile premaligne (leucoplazia si lichen plan)
Osteite fibroase
Boala paget

Contraindicatii patologice relative:

Aftele bucale
Herpesul
Leziunile parodontale netratate
Cariile complicate netratate
Supuratiile perimaxilare
Procesele osteitice minore si delimitate
Igiena bucala deficitara
Resturile radiculare
Bruxism
Contraindicatii anatomice:
Oferta osoasa necorespunzatoare calitativ si cantitativ
Pozitia canalului mandibular si a gaurii mentoniere aproape de muchia crestei
Pozitia coborita a sinusului maxilar
Grosimea exagerata a mucoasei fixe
Absenta mucoasei fixe
Osteitele fibroase
Osteoscleroza
Anchilozele
Defectele de os
Actinomicoza in regiunea buco-maxilo-faciala
Creasta alveolara ascutita si osul ingust
Osteoporoza accentuate
Epulisul,fibromul si fibromatozele
Aftele bucale si herpesul
Afectiunile dintilor vecini
Lipsa de igiena bucala
Patologia frenurilor ,plicilor
Ocluziile neechilibrate,ocluzia adinca
Cicatriciile vicioase pe creasta alveolara
Convergenta sau divergenta dintilor vecini
Santul vestibular mic

3.Rolul terapiei imlanto-protetice in stomatologia moderna-interrelatia dintre

implantologia orala si celelalte discipline stomatologice.
Reabilitarea implant-protetica constituie o parte component a chirurgiei plastic si estetice
orale,deoarece prin inlocuirea implanturilor dentare endoosoase devine posibila reabilitarea
ocluzala cu constructii protetice fixe ce restabileste cu mult mai fiziologic estetica
,fonetica,masticatia si confortul oral,in comparative cu alte constructii protetie.
In prezent ,tratamentul implant-protetic a devenit ,la nivel mondial ,o modalitate bine
definita de reabilitare a edentatiilor,rezultatele studiilor fiind din ce in ce mai promitatoare
,si mai bine fundamentate stiintific.Este cunoscut faptul ca exista o strinsa legatura intre
diferiteleramuri medicale,precum si intre stiintele sociale.Ramura data presupune
cunostinte bogate,legate de anatomia aparatului stomatognat,gnatologie
,ocluzologie,biomecanica,chirurgie dento-alveolara,protetica dentara si biomateriale
utilizate in implantologie.

4.Anatomia clinica a aparatului dento-maxilar-oferta osoasa in terapia implant-protetica –

aspescte privind selectia si pozitionarea implanturilor pe creasta alveolara .
Structura osului este formata din 2 componente:
Osul compact(cortical) este dens si este compus din coloane dens impachetate numite
osteoane,longitudinale ,stratificate (lamelare) al carui centru cntine canalul Haversean,ce
apara si contine vase sangvine
Osul spongios este ma usor si mai putin dens decit cel compact .El este format din trabecule
osoase ,placi subtiri sau spicule .Vasele sangvine cocupa sptaiul dintre trabecule.
Oferta osoasa in terapia implanto-protetica poate fi :
Satisfacatoare si nesatisfacatoare
In plan vertical si orizontal
In dependenta de timpul si necesitatea utilizarii acestor dispositive,implanturile dentare
endoosoase pot fi inserate in conformitate cu mai multe protocoale chirurgicale. La
momentul actual in literatura de specialitate si la diferite forumuri stiintifice aceasta
intrebare este discutata intens,astfel s-a ajuns la concluzia ca fiecare caz in parte poate fi
rezolvat doar printr-o abordare individuala de instalare a implanturilor dentare endoosoase
:
Cu crearea lamboului muco-periostal
Fara crearea lamboului muc-periostal (flapless)
Selectia si pozitionarea implanturilor pe creasta alveolara se face conorm tabloului clinic si
ofertei osoase a bresei edentate.

5.Anatomia preimplantara si periimplantara. Oferta osoasa in implantologie ,alegerea

tipului de implant.
Densitatea ,caliatatea si marimea osoasa este un factor important in succesul unui implant.
Oferta osoasa variaza in functie de:
Localizarea
Virsta
Sex
Pozitie
Starae de sanatate
Densiatatea osoasa se clasifica in 4 clase(de la D1 pina laD4).D1 fiind cel mai dens iae D4 cel
mai trabecular
Osul D1 este format dintr-un os compact la exterios si putin os spongios a interior ,pe cind
osul D4 este format aproape excusive din os trabecular cu spatii largi.
Alegerea tipului de implant reese din tabloul clinic si ofeta osoasa a fiecarui pacient in parte.
Exista diferite diferite forme si marimi de implanturi.Astazi cel mai utilizat este implantul
surub,care este de diferite diameter si de diferite lungimi.

6.Evaluarea cimpului protetic si a statusului biologic general al pacientului in perspectiva

inserarii implanturilor dentare-diagnostic preoperator,bilant pre-protetic.
Examinarea pacientului cuprinde trei etape:
Anamneza,examenu clinic si paraclinic
Scopul examinarii pacientilor cu edentatii partiale sau totale ce necesita tratament
implanto-protetic sunt urmatoarele:
Depistarea tuturor maladiilor somatice generale si a semnelor lor in cavitatea bucala care
pot provoca riscuri in timpul interventiei de implantare si in perioada postimplantara.
Depistarea proceselor patologice dento-paradontale si maxilo-faciale ce pot servi drept
contraindicatii interventiei de implantare.
Discutia medicului cu pacientul urmareste stabilirea unui raport de incredere si
colaborare,crearea unui support psiho-social.
Obtinerea unei increderi reciproce cu pacientul care va permite elaborarea unui plan
operator adecvat.
Deasemenea se face examenul exo si endobucal.
La examenul endobucal o atentie deosebita se acorda pozitionarii dintilor pe arcada dentara
.La nivelul parodontiului se apreciaza nivelul placii bacteriene si al tartrului dentar .Se
continua cu determinarea factorilor de inflamatie ,retractile,existent pungilor
parodontale,implantarii restantesi gradului de mobilitate dentara.
In cadrul implantologiei dentare se acorda o atentie deosebita variantelor anatomice ale
maxilarelor.Calitatea si cantitatea osului are o deosebita solicitare functionala si
parafunctionala,I plus,osul existent trebuie sa permita o pozitionare al implantului care sa
asigure un raport functional normal cu dintii ntagonisti.Astfel poate fi realizata o lucrare
protetica satisfacatoare din punctul de vedere al cerintelor estetice in raport cu forma si
profilul fetei,cee ace permite deasemenea si o buna igienizare a acesteea.
Deasemenea o importanta deosebita in diagnosticul preoperator il are analiza generala a
singelui si tomografia computerizata .
7. Biomecanica A.D.M. şi rolul acesteia în terapia implanto-protetică.
Prevede un echilibru eficient al raportului de rezistenta dintre substratul biologic al
structurii osoase si implant. In vederea cu succes a acestui principiu trebue cunoscute
legitatile influentei fortelor ce se dezvolta in timpul functiei implantului si elementelor
protetice si mecanismul de transmitere a acestor forte substratului biologic al cimpului
protetic. Ca substratul biologic sa suporte aceste actiuni este necesar ca materialul din care
va fi confectionata structura protetica si sa posede insusiri mecanice si fizice respective
(duritate,elasticitate,rezistenta).

8. Densitatea osoasă şi importanţa practică în implantologia orală.

Densitatea osoasa disponibila dintr-o zona edenta influienteaza planul de tratament,
alegerea implantului si a abordului chirurgical, solicitarea implantului cu lucrarea protetica.
D.os poate fi estimata: Rx, retroalv, panor, de profil, CBCT, intraoperator.
Clasificarea dupa MISCH:
- D1: os dens compact, ca lemnul de stejar: foarte dens, apare în special la mandibula
anterioara resorbita - subclasa C, D, mentinîndu-si forma si densitatea datorita
presiunilor exercitate de insertiile musculare si de torsiunea mandibulei. Histologic
este format din os lamelar dens, înalt mineralizat.
- D2: os poros compact: este o combinatie de os trabecular gros la interior, si os dens,
chiar compact la exterior, apare mai frecvent la mandibula anterioara, urmata de cea
posterioara, ocazional si la maxilarul anterior. Majoritatea sistemelor de implante se
refera la aceasta densitate osoasa, care prezinta o serie de avantaje: interfata rigida
initiala; osteointegrare buna; vascularizatie buna, vindecare în 4 luni.
- D3: os trabecular dens: este format din os trabecular fin si os compact poros subtire;
apare în special la maxilarul anterior si posterior, si la mandibula posterioara. Prezinta
unele avantaje: preparare foarte usoara, vascularizatie buna, favorizînd vindecarea.
 Vindecarea desi buna se produce în decursul a 6 luni, ulterior solicitarea se va face
progresiv si îndelungat pentru a ameliora densitatea osoasa.
- D4: os trabecular fin: este format di os trabecular cu o densitate foarte redusa si foarte
putin os cortical - fiind opusul osului D-1; apare la maxilarul posterior la edentatiile
vechi, rar si la mandibula anterioara. Este osul cel mai nefavorabil pentru implantare.

9. Implantele endoosoase, clasificarea.

Implantul dentar endoosos sutn materiale aloplastice care se insera in creasta osoasa
reziduala prin metode chirurgicale cu scopul de a deveni o infrastructura protetica in
refacerea morfologica si functionala a dintelui lipsa.
Implanturilor endoosoase deosebim cu o singura piesa chirurgicala si 2 piese chirurgicale.
Dupa forma – in forma de arc, lame, surub, cilindru.
Dupa aliajul din care este confectionat- crom-cobalt, titan, ceramica, sticla-carbon.
Dupa conexiune – HEX intern, HEX extern, conice, pentagon etc.
Dupa diametru/lungime.

10. Titanul în practica implantologică.

Întruneste calitatile cele mai bune în comparatie cu celelalte metale, fiind un material
aproape ideal în implantologia endoosoasa stomatologica.
- material reactiv, la suprafata Titanului se acopera cu o pelicula de oxid de ti ce confera
o Rezistenta ft mare la coroziune
- rezistenta, rigiditate implantele, frezele de titan sînt fabricate dintr-o singura bara prin
prelucrare mecanica, ceea ce îi confera rezistenta maxima. nu se deformeaza la
aplicarea fortelor de montare, frezare, sau biomecanica masticatiei, chiar implante
subtiri suporta sarcini mari. Rezistenta Ti este comparabila cu a otelului inoxidabil.
Duritatea este mult mai mare ca a osului cortical si a dentinei. Este maleabil, ceea ce-l
face rezistent la solicitarile de soc.
- efect catodic Ti actioneaza ca un catod, atragînd ionii de calciu în jurul lui, favorizînd
aparitia nucleilor de hidroxiapatita.
- greutate, densitate - mica Ti se situeaza între metalele grele si usoare, mai aproape de
cele usoare, astfel greutatea exercitata de implant asupra celulelor din jur este
redusa.
- amagnetismul Ti nu are efect magnetic, nu produce cîmp magnetic care sa perturbe
activitatea celulelor din jur.
- activitate regeneratoare, terapeutica alitati cicatrizante ale oxidului de Ti, fiind utilizat
în tratamente dermatologice.
- compatibilitate biologica oxizii de la suprafata implantului fiind foarte aderenti si
insolubili împiedica elib si contact dir dintre ioni met potent osteointegr între imlant
de Ti si os se stab o leg sol prin crest os pe supr rug a met si leg de acesta, realiz o ancor
anchiloz, mec, rig
 11. Fiziologia osteogenezei, a osteointegării (osteoacceptării) şi patologia
osteodezintegării, raportată la modele biologice.

Osteointegrarea este definită ca un proces prin care o fixare rigidă și asimpto- matică a
unui material aloplastic este obţinut și menţinut i ̂n os i ̂n timpul sarcinilor funcţionale (Zarb,
citat de Albrektsson). Din punct de vedere histologic — este joncţiunea directă și durabilă
i ̂ntre osul viu și remaniat, și, cel puţin 90% din su- prafaţa implantului i ̂n porţiunea lui
transcorticală (Johanson — 1986, Albrektsson și Jacobson — 1987).
Clinic osteointegrarea se traduce printr-o anchiloză, adică absenţa mobilităti̧ i implantului.
Principiile chirurgicale și protetice trebuie să respecte condiţiile fizi- ologiei osoase pentru
obţinerea și menţinerea osteointegrării. Aceasta implică cu- noașterea fenomenelor de
cicatrizare, reparare și remaniere tisulară. Osul se refor- mează de-a lungul spirelor unui
implant șurub, invadând porii implantului. Acest os este identic calitativ și cantitativ cu osul
care se formează i ̂n absenţa implantului.
Vindecarea directă a ţesutului osos este un proces ce apare i ̂n defecte osoase, fracturi sau
osteointegra- re, și este activat de orice leziune ce apare i ̂n matricea osoasă. [3]
Când această matrice este expusă i ̂n faţa fluidului extracelular, se activează celulele
responsabile formă- rii de novo a osului [4]:
Osteoresorbtive-osteoclaști
osteoformatoare - osteoblaști, osteocite, care provin din:
 stratul intern al periostului — care au potenţial osteoformator latent;
 celule reticulare ale măduvei roșii — celule reticulare primitive, cu potenţialitate
multiplă de diferenţiere, având se pare rol important i ̂n osteoformare;
 celule perivasculare — aduse de vasele de neo- formaţie aflate i ̂n proliferare;
 celule aflate pe trabeculele osoase;
Din punct de vedere fiziologic, osul urmeaza un ciclu neschimbat care i ̂ncepe totdeauna
printr-o faza de resorbţie osoasă, apoi de repaus și i ̂n sfârșit de apoziţie. De fiecare dată când
se intervine asupra osului, acest ciclu, indiferent de stadiul i ̂n care se află, se rupe și rei ̂ncepe
printr-o faza de resorbţie.
Prima fază a neoosteogenezei este faza osteo- clastica: osteoclastele prin activitate
resorbtivă creea- ză spaţiu pentru vasele de neoformaţie.
Dupa o perioadă de repaus, urmează faza de formare a osului primar, osteoid:
osteoblastele din jurul vaselor de neoformaţie i ̂ncep să structureze os nou, care i ̂nlocuiesț e
din aproape i ̂n aproape, osul ne- crozat. Durează 6 săptămâni.
Ultima, este faza de remaniere osoasă cu obţi- nerea de os matur: prin remodelare
excentrică, de la implant spre os, dovadă a osteointegrării, durează 4-6 luni.

12. Factorii locali ce influenţează asupra procesului de osteointegrare.

Factori locali: Integritatea ţesutului moale care acoperă situl implantar, capacitatea de
osteogeneză şi de
remodelaj osos sunt factori determinanţi pentru osteointegrare.
a) Starea mucoasei: Toate dermatozele bucale cum ar fi candidoza, eczema, lichenul plan,
leucoplaziile trebuie tratateînainte de punerea implantelor.
b) Cantitatea şi calitatea osoasă: Situl implantar trebuie să fie bine vascularizat. Rata de succes
creşte cu volumul osos disponibil şi cu calitatea lui. Implantarea într-un os de tip IV,spongios
creşte riscurile eşecului terapeutic.
c) Stabilitatea primară a implantului: Stabilitatea este în mare parte obţinută la nivelul părţilor
marginale şi apicale ale implantului angajat în corticala osoasă. Osul spongios trebuie să aibă
în caz ideal o mare proporţie de trabecule pentru a contribui la suportul implantului. Zonele
medulare vide sau grăsoase trebuie evitate precum şi siturile cu o rată scăzută de
trabecule/medulare.
d) Rata de rezorbţie: Procesele alveolare edentate sunt supuse unei rezorbţii continue,
presiunea exercitată de oproteză adjunctă prost adaptată poate această rezorbţie.0 rezorbţie
severă a mandibulei implică faptul că osul bazal rezidual este constituit dintr-un os esenţial
compact slab vascularizat.
e) Bolile parodontale: La persoanele edentate parţial, patogenia parodontală prezentă la
nivelul dinţilor
naturali poate coloniza sulcusul peri-implantar. Riscul apariţiei infecţiilor periimplantare este
mai ridicat la pacientul care prezintă parodontite în special pentru formele agresive. Este
recomandată tratarea acestor patologii înainte de a trece la o terapeutică implantară.
f) Defectele congenitale

13 Mediile biologice şi reacţia acestora la implantele orale.

- asupra implantului actioneaza 2 medii biologice
- mediul salivar
- mediul biologic intratisular
- osul si tesutul gingival prin care trece implantul sunt de regula medii biologice omogene si
constante

- saliva este un mediu biologic cu mari fluctuatii, urmatoarele fluctuatii ale mediilor biologice
afecteaza implantul:
- temperatura
- alternanta contraciilor mecanice
- pH - ul
- continutul in electroliti
Raspunsul mediilor biologice la implant depind de mai multe criterii:
 factorii care tin de implant interfata os –implant, biocompatibilitatea materialului,
forma implantului, suprafata implantara
 factori de tin de patul osos
  factori de tine de interventia chirurgicala si protetica: asepsia operatorie, prepararea
sistului osos, insertia implantului si repartizarea fotelor ocluzale

In acest aspect ne intereseaza biocompatibilitea materialelor, care consta in necesitatea unei

inertii chimice ai biologice obtinute prin copozita chimica, proprietatie mecanixe, sarcina
electrica si caracteristica suprafetei.
Titalul cu impuritati de pina la 0,25% utilizat de Branemark este considera ca avit cea mai
buna tolerata
Raspunsul tesutului osos la titan
- studiile microscopice cu microscopul electronic au evidentiat :
- lipsa proceselor de coroziune
- o zona de proteoglicani
- osul inconjurator cu :
- fibre colagene dezordonate si calcificate
- fibre de colagen ordonate si calcificate
Avantajele biologice ale titanului
- amagnetismul
- imunitatea biologica in contact cu tesuturile si mediile biologice ( implantul
fiind extraintra tisular )
- nu corodeaza in electoliti
- are o mare afinitate pentru oxigen formand oxidul de titan stabil si inert
electrochimic

14 Clasificarea edentaţiilor în terapia implanto-protetică, edentaţii şi modalităţi de

soluţionare a acestora prin intermediul complexului terapeutic implantoprotetic.
Edentatiile pot fi:
Partiale: unidentare, intinse si extinse
Totale
In literatura de specialitate exista mai multe clasificari ale edentatiilor , care insa nu pot fi
correlate cu aspectele calitative si cantitative a osului restant.
Examenul clinic permite evidentierea grosimii patului osos si inaltimea osului in vederea
alegerii sistemului de implante si locul de inserare.
In general treiie sa existe minimum 2 mm de os in jurul oricarui implant. Aceasta este valabil
in special canalului mandibular . Se pot intimpla cazuri ca implantul poate trece prin corticala
in sinus sau prin marginea inf a mandibulei in canalul mandibular.
Oferat osoasa cantitativa se masoara in latime, inaltime, lungime, angulatie precum si
raportul implant-coroana.
Oferta osoasa in inaltime se masoara de la nivelul crestei alveolare pin la limita opusa care se
reprezinta de sinusul maxilar in zona posterioara la maxilla sau de canalul mandibular in zona
post la mandibular. Anterior limitele sunt date de fosele nazale si inferior de marg
mandibulei.
Limita minima a ofertei osoase pentru implantare cu succese este de 10 mm
Oferta osoasa in latime
Oferta osoasa in lungime
Oferta osoasa in angulatie este al patrulea determinan al ofertei osoase. Ideal ea este aliniata
fortelor ocluzale parallel cu axul lung al coroanelor clinice realizate.
Clasificarea ofertei osoase(diviziune osoasa)
Diviziunea A: cantitate osoasa suficientain toate dimensiunile.
Diviziunea B: odata cu resorbtia osoasa latimea osului scade mai ales pe seama
corticaleivestibulare care e mai subtire. Dupa extractive in primii 3 ani se pierde aproximativ
40 % din latimea osoasa.Totusi cantitatea osoasa este sufieienta: Inaltme minim 10 mm,
latime 2,5-5mm.
Diviziunea C: rezorbtia are loc mai intii in latime apoi in inatime. Osul este deficitar.
Diviziunea D: este reprezentata de o rezorbtie osoasa indelungatacu pierderea complete a
osului alveolar.
In cazul edentatiei totale bimaxilare functioneaza urmatoarele 4 grupe:
Osul restant se preteaza pentru inserarea oricarui tip de implant bimaxilar
Osul permite insertia bimaxilar a implantelor cu diamensiuni mai scazut
Permite insertia implantelor de dimensiuni mai scazute la mandibular in zona frontal si la
maxilar nu este posibila insertia implantelor.
Este contraindicate implantarea la ambele arcade.

15 Componentele chirurgicale a implanturilor dentare endoosoase.

Implantele dentare de generatia Ii, indifferent de tipul sistemelor au urmatoare componente

chirurgicale:
 Implantul prorpiu-zis
 Surubul de acoperire
 Conformatorul de gingie
Implantul propriu zis este format din: col, corp si apex
 Corpul-portiunea destinata inserarii in os si definite ca radacina dintelui, este
prevazuta cu spire care participa la stabilitatea primara
 Colul- portiunea responsabila de fixarea partii protetice, are o platform ce opune
rezistenta fortelor ocluzale, deasemenea exita si o particularitate antirotativa insclusa
in platform: hexagon intern sau extern
 Apexul este partea apicala care poate fi rotungita-neagresiva sau agresiva
Surubul de acoperire: un surub cu capac menit pentru a preveni invazia epiteliala sau
osoasa pe parcursul osteointegrarii
Conformatorul : diametrul variaza in dependent de diametrul implantului, se aplica
imediat dupa implanter sau in locul surubului de acoperire avind rolul de formare a
inelului perimplantar

16 Etapele chirurgicale în vederea instalării implanturilor dentare endoosose.

Ele pot fi:

 cu crearea lamboului muco-periostal: in o sedinta sau in 2 sedinte chirurgicale
 fara crearea lamboului muco-periostal: in o sedinta sau in 2 sedinte
Etape:
1. prelucrarea cimpului operator si acoperirea lui
2. echiparea medicului
3. anestezia infiltrativa
 4. incizia *crearea lamboului
5. decolarea mucoperiostului *crearea lamboului
6. crearea neoalveolei
7. inserarea implantului
8. determinare unghiului
9. suturarea * in 2 etape
10. aplicarea conformatorului *in o etapa
II etapa
1. descoperirea implantului
2. inlaturarea surubului de acoperire
3. aplicarea conformatorului

17 Timpii de implantare în urma extracţiei dentare.

Implantele dentare pot fi instalate:
 tip I: implantare se efectuaza imediat, la finele extractiei, dupa o eventuala examinare
a integritatii peretilor aleveolari. Poate fi intr-o sedinta sau 2, cu sau fara crearea
lamboului muco-periostal
 tip II: implantare timpurie se efectueaza dupa vindecare definitiva a tesuturilor moi cu
sigilarea biologica a alveolei la 4-8 saptamiini. Poate fi intr-o sedinta sau 2, cu sau fara
crearea lamboului muco-periostal
 tip III : instalalre implantelor dupa o substantiala vindecare osoasa confirmata clinic si
radiologic la 12-16 saptamiini. Poate fi intr-o sedinta sau 2, cu sau fara crearea
lamboului muco-periostal
 tip IV: instalarea implantelor la 6-12 luni postextractionale dupa vindecare completa.
Aceasta este considerata metoda standart si poate fi intr-o sedinta sau 2, cu sau fara
crearea lamboului muco-periostal.

18 Principiile şi tipurile de incizii folosite în implantologia orală.

Există trei principii care ghidează alegerea inciziei și închiderea plăgii:

accesibilitate: Incizia trebuie expunerea directă și imediată a osului alveolar și trebuie să
asigure suficient spațiu pentru a realiza în condiții bune intervenția.
flexibilitate: Incizia trebuie să permită extensia dacă dificultatea intervenției este mai mare
decât s-a anticipat inițial.
siguranță: Închiderea plăgii trebuie să fie solidă.

La o incizie se respectă cu strictețe următoarele principii:

 cunoașterea în detaliu a anatomiei zonei în care se realizează incizia;
 respectarea regulilor de asepsie și antisepsie;
 asigurarea unei anestezii suficiente pentru un confort chirurgical adecvat;
 incizia trebuie să fie suficient de largă pentru a permite o vizualizare corectă;
 traiectul inciziei să evite vase de sânge și nervi;

In implantologie se folosesc de obicei 2 tipuri de incizii: pe creasta si decalata. Fiecare din ele
prezinta avantaje si dezavantaje, practicarea uneia sau alteia se face in fuctie de zona
topografica, indicatii clinice, tipul de implant sau conceptii proprii
Pe creasta are avantajul de a se efectua intr-o zona slab vascularizata ce genereaza singerare
minima si dureri postoperatorii diminuate, dezavantajul este ca se situeaza direct pe bresa
osoasa
Cea decalata , de obicei vestibulara are avantajul ca permite acoperirea implantului cu
lambou singular, intact. Dezavantaje sutn singerarea intraoperatorie,dureri, hematoame
posibile postoperator.

19. Coraportul diametrului implantului fata de oferta osoasa.

Diametrul se va allege in concordanta cu zona topografica in care se vor insera respectivele
implanturi.Astfel in edentatiile frontale mandibulare se aleg implanturi mai inguste,cu
diametrul de 3,3 sau 3,5 mm,iar in edentatiile din zonele laterale ale arcadei mandibulare si
in cele ale arcadei maxilare se folosesc de obicei implanturi cu diametru mediu,de 4,2 sau
4,5 mm,in functie de sistemul de implanturi utilizat.La pacientii cu bruxism in antecedente
se vor allege implanturi cu diametrul mai mare cu 1mm,daca oferta oasoasa permite acest
lucru.
20. Examenele paraclinice utilizate in diagnosticarea si tratamentul implanto-protetic:
- Radiografia panoramica(Radiografia panoramica evidentiaza inaltimea si lungimea
crestelor edentate si a bazei oaselor maxilare,topografia sinusurilor maxilare si a foselor
nazale,traiectul canalului mandibular si localizarea gaurii mentoniere).
- Teleradiografia de profil ( se utilizeaza in situatiile cind se plaseaza implante in zonele
anterioare ale maxilarelor,realizata la 5 sau10 m ofera imagini cu dimensiuni exacte.permite
aprecierea formei crestei osoase a spatiului relative intre corticala si
spongioasa,predeterminarea lungimii implantului si a structurii trabeculare interne).
-Tomografia computerizata (permite reprezentarea tridimensionala a osului unde urmeaza
sa fie inserat implantul).
-Radiografia retroalveolara ( este de mare folos atit preoperator cit mai ales postoperator
cind se efectueaza controale de durata scurta,mijlocie si lunga).
-Radiografia cufilm muscat(ajuta la diferecierea calitativa a structurii osoase compacte de
cea spongioasa,la edentatul total).

21 Fisa pacientului purtator de implanturi.Caracteristica continutului fisei.

-Date personale ale pacientului .
-Date la care s-a facut interventia de inserare si echipa medicala.
-date clinice pre,intra si postoperatorii
Datele preoperatorii se refera la creasta alveolara si la mucoasa care o acopera(
mobile,fixa,cheratinizata sau nu) si la statusul radiologic al ofertei osoase.
Date lntraoperatorii se refera la toate manevrele effectuate in timpul interventiei si imediat
dupa:premedicatie,,anestezie,incizie,structura osoasa,eventuale preparatii ale ofertei
osoase,sutura si indepartarea firelor de sutura.De asemenea se noteaza forma si tipul de
implant utilizat,materialul din care este confectionat,structura de la suprafata
implantului,eventualele implante de aditie.
Date postoperatorii cuprinde date cu privire la suprastructura protetica,momentul in care a
fost inserat in cavitatea bucala,tipul suprastructurii protetice si materialele din care a fost
confectionat,modul de fixare,modul de retentive,felul placajului.
Pentru ca documentatia sa fie complete trebuie consemnate si datele inregistrate in
sedintele de control,ulterioarecind se urmareste:-functionalitatea clinica a complexului infra
si suprastructura
-Statusul tesuturilor preimplantare.
-adincimea pungilor.
-prezenta placii bacteriene.
-statusul radiologc.
-starea suprastructurii protetice.
22. Etapele chirurgicale ale tratamentului implanto protetic
-Anestezia loco-regionala.
-Incizia se realizeaza la distanta de la locul de implantare atit medial cit si distal,astfel dupa
decolarea mucoperiostului sa permita o expunere a osului.
-Decolarea mucoperiostului.
-Marcarea locului de creare a neolaveolei( cu freze Enderman sau bisturiu chirurgical)
-Operatia de forare primara a tesutului osos care se incepe cu un burghiu elicoidal cu
diametrul 1,5-1,8 mm cu 2-3 taisuri apoi forarea neoalveolei propriu-zisa,apoi formarea
neoalveolei cu freza pilot.
-Alegera implantului comform diametrului.
-Aplicarea si infiletarea implantului(infiletarea se face cu cheia dinamometrica).
-Radiografia de control.

23. Insertia implantelor in crestele alveolare cu diferite forme si oferte osoase

Forma implantelor: surub, cilindric si lama
La moment cele mai folosite sunt in forma de surub
Ele sunt cerinte necesare pentru succesul tratamentului implantop-protetic in edentatiile
partiale si totale. Acesti parametri determina stabilitatea si gradul contactului osos.
Inpreuna cu timpul care trece maxilarele au o resorbtie progresiva care duc spre un suport
osos insuficient pentru inserarea implantului, fiind imoortante in pronosticul succesului.
1. Oferta osoasa in inaltime se masoara de la nivelul crestei alveolare pin la limita
opusa care se reprezinta de sinusul maxilar in zona posterioara la maxilla sau de
canalul mandibular in zona post la mandibular. Anterior limitele sunt date de fosele
nazale si inferior de marg mandibulei.
Limita minima a ofertei osoase pentru implantare cu succese este de 10 mm
2. Oferta osoasa in latime
3. Oferta osoasa in lungime
4. Oferta osoasa in angulatie este al patrulea determinan al ofertei osoase. Ideal ea
este aliniata fortelor ocluzale parallel cu axul lung al coroanelor clinice realizate.
5. Clasificarea ofertei osoase(diviziune osoasa)
Diviziunea A: cantitate osoasa suficientain toate dimensiunile.
Diviziunea B: odata cu resorbtia osoasa latimea osului scade mai ales pe seama
corticaleivestibulare care e mai subtire. Dupa extractive in primii 3 ani se pierde
aproximativ 40 % din latimea osoasa.Totusi cantitatea osoasa este sufieienta:
Inaltme minim 10 mm, latime 2,5-5mm.
Diviziunea C: rezorbtia are loc mai intii in latime apoi in inatime. Osul este deficitar.
Diviziunea D: este reprezentata de o rezorbtie osoasa indelungatacu pierderea
complete a osului alveolar.
In cazul edentatiei totale bimaxilare functioneaza urmatoarele 4 grupe:
A- Osul restant se preteaza pentru inserarea oricarui tip de implant bimaxilar
B- Osul permite insertia bimaxilar a implantelor cu diamensiuni mai scazut
C- Permite insertia implantelor de dimensiuni mai scazute la mandibular in zona
frontal si la maxilar nu este posibila insertia implantelor.
D- Este contraindicate implantarea la ambele arcade.

De regula, in sens mezio-distal, implantul ar trebui inserat in centru, lasand cantitati egale
de os interproximal catre fiecare dinte vecin. Implantul inserat in locul incisivului central
maxilar este pozitionat usor spre zona distala a acestui spatiu, tinand cont de dimensiunile
gaurii incisive. Daca nu se tine cont de variatii anatomice a acestei formatiuni anatomice,
insertia implantului catre linia mediana poate avea ca rezultate o punga parodontale
adevarate cu valori ale parodontometriei de 10 mm sau mai mult pe suprafata mezio-
palatinala a implantului. Pentru a evita consecintele insertiei - 9 - mezializate a implantului
in aceasta zona, se poate recurge la folosirea unui implant cu diametru mai redus (< 4 mm)
pana cand intre acesta si incisivul lateral ramane un spatiu de aproximativ 1.5 mm. Pozitia
implantului in sens vestibulo-palatinal ar trebui sa fie localizata in centrul crestei edentate,
sau usor palatinizata cu aprox. 0.5 mm dinspre centrul crestei, permitand astfel alegerea
unui implant cu cel mai mare diametru posibil. Portiunea de os crestala restanta la nivelul
gatului implantului ar trebui sa fie de cel putin 1.5 mm pe fata vestibulara si de 0.5 mm pe
fata palatinala; astfel, pentru un implant cu diametru de 4 mm, este necesar ca cantitatea
de os crestal disponibil vestibulo-palatinal sa fie de minim 6 mm in cazul incisivului central
sau canin, si 5.5 mm de os este necesar pentru zona incisivului lateral in care se va insera un
implant de 3.5 mm diametru.

24. Evaluarea cimpului protetic si statusul biologic general al pacientului in perspectiva

inserarii implantelor dentare diagnostic preoperator,bilant protetic, analiza si planificarea
secventiala a cazului ,indicatii si contraindicatii . Determinarea stabilitatii primare si
secundare a implantelor endoosoase

Stabilitatea primara reprezinta un fenomen mecanic obtinut la insertia implantului care

depinde de starea calitativa si cantitativa a suportului osos, orecum si de desingnul
implantar su tehnica utilizata. Corticala osoara este un factor indespensabil in asigurarea
stabilitatii primare.

Stabilitatea secundara mai este numita biologica apare in urma proceselor de modelare si
remodelare osoasa drept etapa succesiva a stabilitatii primare. La asigurarea ei participa
drept intreg substrat osos periimplantar. Stabilitatea secundara este unul din criteriile de
baza a osteointegrarii.

Cea mai exata metoda de apreciere este cea histologica insa din cauza invazitatii sale ea nu
este practicata.
2 metode de determinare a stabilitatii in dependenta de mecanism distructiva( examenul
histomorfologic,testul tensional, proba de desurubare testul de inlaturare a implantelor) si
nedistructiva(aprecierea fortei de insertie, proba percutorie, examenul
radiografic,periotestoometria,analiza frecventei rezonantei)

25. Crearea ofertei osoase în vederea instalării implanturilor prin utilizarea grefelor
osoase.

GREFELE OSOASE AUTOGENE

Înainte de inserarea implanturilor endoosoase se face o evaluare a
înălţimii şi lăţimii osului iar când volumul osos este insuficient se impune
reconstrucţia chirurgicală a osului. Studiul defectului morfologic al osului este
esenţial în alegerea tehnicii reconstructive.
În ultimii 15 ani au fost propuse numeroase tehnici şi materiale de
reconstrucţie a osului alveolar de natura autologă, alogenică sau aloplastică; cu
toate că au apărut numeroase tehnici de regenerare osoasă cu materiale aloplastice
sau alogenice totuşi predictibilitatea vindecării şi a obţinerii de rezultate similare cu
tehnicile care folosesc osul autogen, lipsesc. Osul autolog are proprietăţi mecanice
(date de osul cortical) şi osteogenice (date de osul spongios)care nu sunt egalate de
nici un material alogen, xenogen sau aloplastic.
Zonele donoare de os autogen sunt:
1.craniu (oasele parietale);
2.tibie;
3.coaste;
4.tuberozitatea maxilară;
5.torusurile palatinale;
6.arcada zigomatică;
7.creasta iliacă;
8.mandibula (menton, ram ascendent, torusuri mandibulare, creastă
edentată).
Biologia grefei mandibulare
Din punct de vedere fiziopatologic, toate grefele autologe, osoase,
gingivale sau dentare, urmează un proces de regenerare similar, în care
prognosticul grefei este determinat de revascularizare; cu cât revascularizarea
grefei este mai rapidă, cu atât regenerarea şi supravieţuirea grefei este mai
favorabilă. Revascularizarea grefei începe, în mod normal, în primele ore.
Osteoblastele şi osteocitele pot să supravieţuiască patru zile din propriile sale
rezerve şi prin difuziunea nutrienţilor de la locul unde a fost inserată. Pe de altă,
parte osul mandibular conţine o mare parte de osteocite moarte pentru un timp
îndelungat, ceea ce explică resobţiile osoase care pot apare la trei ani după
realizarea grefei osoase. Modul cum grefa se va integra la nivelul patului receptor,
depinde de vascularizaţia acestuia, care nu se poate estima şi aceasta explică de ce
aceeaşi grefă osoasă se comportă diferit în zone receptoare diferite.
Grefa autogenă are trei proprietăţi, „gold standard”, osteogeneză prin
intermediul osteoblastelor vitale, osteoconducţie şi osteoinducţie pe care nu le
are nici un alt material de grefare osoasă şi prin care se integrează la nivelul
zonei receptoare. Proporţia în care acţionează cele trei mecanisme pentru
integrarea grefei depinde de originea şi calitatea osului; o grefă din creasta
iliacă va acţiona mai mult prin osteogeneză (ea conţinând o cantitate mare de os
spongios) pe când o grefă mandibulară (care conţine mult os cortical şi în care
nu supravieţuiesc mai mult de 15% din osteoblaste), se va integra prin
osteoconducţie ceea ce contribuie cu peste 50% în integrarea grefei.
Osteogeneza constă în capacitatea osteoblastelor care rămân vitale la nivelul
grefei şi a celor de la nivelul zonei receptoare, să realizeze regenerarea osului.
Osteoinducţia constă în diferenţierea celulelor pluripotente, sub influenţa
proteinelor morfogenetice osoase (bone morfogenetic proteins – BMP) în celule
osteogene, cum sunt osteoblastele care vor produce apoi osteocite.
Osteoconducţia constă în colonizarea componentei minerale a grefei,
sau scheletul grefei care constituie o matrice, de către osteoblastele locale.
Penetrarea osteoblastelor se face în două feluri; prin vasele de neoformaţie care
se formează din osul receptor şi pătrund în grefă, şi prin capacitatea suprafeţei
grefei de a atrage osteoblastele din zonele vecine.
Osteoconducţia depinde de suprafaţa de contact cu materialul grefat,
ceea ce inseamnă că o grefă dintr-o singură bucată are o suprafaţă limitată.
Mărunţirea particulelor osoase creşte conducţia exponenţial, dar plasarea la
nivelul zonei receptoare şi acoperirea cu membrane este expusă dehiscenţelor şi
infecţiei atunci când dimensiunile grefei sunt prea mari. De aceea se preferă o
grefă osoasă subţire, plasată şi fixată la distanţă de zona receptoare, spatiul liber
fiind umplut cu os autolog spongios de dimensiune mică ce prezintă un
potenţial de revascularizare şi regenerare crescut (27).

26. Elevaţia membranei sinusale în vederea instalării implanturilor .

În implantologia orală calitatea şi cantitatea osului sunt factorii principali în obţinerea

succesului clinic de lungă durată. Inserarea implantelor dentare conform protocolului
convenţional adeseori este limitată de formaţiunile anatomi- ce şi de particularităţile
structurale ale osului maxilarelor. Sectoarele posterioare ale maxilei, ca regulă, sunt
constituite de os cu densitatea de tip III şi IV (clasifica- rea Lekholm şi Zarb) . Cantitatea
osului este în dependenţă atît de particularită- ţile individuale ale pacienţilor, cît şi de gradul
de resorbţie al crestei alveolare şi de expansiune (pneumatizare) a sinusului maxilar (SM),
care, în special în edentaţiile învechite, inevitabil au loc . În aceste cazuri medicii, care
pratică implantolo- gia orală, întâmpină mari dificultăţi în restabilirea integrităţii arcadelor
dentare cu proteze fixe cu sprigin implantar . Pentru rezolvarea acestei probleme
implantologii au mers pe două căi. Prima — utilizarea osului disponibil prin instalarea
implantelor angulate , implantelor cu lungimea mai mică de 10 mm , implantelor
pterigo-maxilare, implan- telor zigomatice . A doua — crearea volumului necesar de os prin
diferite me- tode cu utilizarea diverselor materiale osteoplaste. La momentul actual o largă
răspândire în implantologia orală o are grefarea SM printr-o fereastră creată în peretele
lateral (sinus lift lateral). Mai puţin răspândită este elevaţia planşeului SM prin acces
transalveolar.

27. Tehnica operatorie a sinus lifting-ului transcrestal.

Tehnica consta in: anestezie, incizie, decolare, marcare si prepararea neoalveolei pana la
nivelul podelei sinusale, fara a o penetra. Practicianul percepe in acest moment o opozitie
ce se datoreaza corticalei compacte de la acest nivel, si permanent se coreleaza cu
marcajele de pe freza si dimensiunea verticala a crestei edentate decelata radiologic. Pentru
prelucrarea diametrului final al neoalveolei se succed dupa freza de Ø=2mm, fie freze spada,
fie se utilizeaza osteotoame, cu ajutorul carora, concomitent cu calibrarea neoalveolei se
realizeaza si o condensare osoasa laterala.

Dupa ce s-a realizat calibrarea prin una din metodele de mai sus, cu un osteotom de
diametru corespunzator cu cel final al neoalveolei se realizeaza fracturarea corticalei podelei
sinusale de la acest nivel prin loviri succesive blande cu un ciocan cu cap de teflon, urmarind
in permanenta marcajele existente pe osteotom. Vom avea in vedere ca, din punctul de
plecare cand osteotomul este in contact cu corticala podelei sinusale, acesta sa nu se
infunde mai mult de 2-3 mm, pentru a nu perfora membrana schneideriana, considerat fiind
prin experimente ca acesta este nivelul mediu de extensibilitate a mucoasei sinusale
sanatoase, fara a fi supusa riscului de perforare. Daca situatia impune inserarea mai multor
implanturi, pentru urmatoarele neoalveole se procedeaza urmand aceeasi succesiune de
manevre.

Se depune materialul de augmentare, care de asemenea va fi condensat prin manevre

blande, ajutati fie de un condensator de mana, fie de osteotomul utilizat la elevatie. Se va
avea in vedere ca in timpul condensarii sa nu se creeze tensiuni foarte mari, pentru ca si in
acest moment exista riscul perforarii mucoasei. Se insera implantul dupa tehnica cunoscuta,
si daca se intentioneaza a se insera mai multe implanturi, manevrele de inserare vor fi
precedate la fiecare implant in parte de depunerea materialului de augmentare in fiecare
neoalveola. Se monteaza suruburile de cicatrizare, se sutureaza si se lasa in repaus 5-6 luni,
dupa care se procedeaza la montarea bonturilor protetice, protezare provizorie si protezare
definitiva.
28. Indicaţiile și contraindicaţiile sinus lifting-ului transcrestal.

Indicatii :

„Sinus-lifting” este recomandat la atrofia maxilarului superior.

Osul spongios a maxilarului superior este foarte diferit de altele - are mai mult spaţiu şi
volum mic a ţesutului osos.
Când dintele este pierdut apare pneumatizarea sinusurilor şi se agravează calitatea ţesutului
osos.

Sinus-lifting" este recomandat atunci când înălţimea mică a apofizei alveolare împiedică
aplicarea implantului cu lungimea de la 10 mm.

În cazul în care lăţimea osului alveolar este mai puţin de 4 mm este recomandată tehnica
de mărire a lăţimii. În funcţie de grosimea implanturilor dentare osul alveolar poate fi plasat
fie simultan cu executarea "sinus-liftingului", sau ceva timp după vindecarea ranei.

Contraindicatii:

 Contraindicatiile sinus-lift-ului sunt sinuzita cronica.

De asemenea, infectiile prezente in acea zona trebuie intai tratate si medicul trebuie
sa tina cont si de problemele generale de sanatate, ca inainte de orice interventie
chirurgicala.

29. Avantajele și dezavantajele sinus lifting-ului transcrestal.

Avantajele sinus lifting-ului intern

S-a dovedit clinic ca sinus liftingul permite inserarea unor implanturi dentare mai lungi, care
astfel rezista mai bine si au o durata de viata marita. Procedura este extrem de delicata,
presupunand experienta si dexteritate ridicata din partea chirurgului.

Dezavantajele sinus lifting-ului intern

Dezavantajul acestui tip de interventie este faptul ca e o manevra “oarba”, fara un control
vizual, chirurgul bazandu-se practic doar pe simtul tactil pentru a eleva membrana sinusala.

30. Accidentele şi complicaţiile intra- şi postoperatorii a sinus lifting-ului transcrestal.

Acidente intraoperatorii:

1 Hemoragice : - lezarea unor vase

- membrana sinusala

- osul maxilar
2. Trat – hemostaza prin presiune

- vasoconstrictie

- bureti hemostatici

- suturarea vasului

3. Perforarea membrane Schneider

Ruperea frezei sferice

Decolarea neatenta

Perforari mici – membrana resorbabila

Mari – retragem lamboul, suturam, 7-12 luni repetam

Complicatii post-operatorii

Sinusita maxilara – perforarea intraoperatorie a membrane sinusale si patrunderea in

sinus a grefei osoase

Infectarea grefei cu flora bucala

Nerespectarea masurilor de asepsie

Combustia osului in timpul frezarii

Dehiscenta partilor moi si expunerea grefei osoase

Periimplantita

31. Instrumentarul folosit pentru sinus lifting-ului transcrestal.

Pulsoxometru, aparat de oxygen.

Setul de instrumente stomatologice
Bisturiu – pentru incizia mucoasei.
Decolator – pentru decolarea lamboului mucoperiostal.
Osteotomul – pentru crearea tunelului osos.
Ciocanas si daltita stomatologica – pentru fracturarea crestei osoase.
Ac pentru sutura.
Trusa de elevatoare , chiurete sau linguri de sinus
Piesa chirurgicala pentru micromotor sau fiziodispencer
Freze de os speciale
Membrane artificiale rezorbabile sau nerezorbabile
Materialul pentru grefa : os artificial sau BioOs

32. Tehnica operatorie a sinus lifting-ului lateral.

Anestezie ( tronculara sau infiltrativă)

Incizia mucoasei
Decolarea lamboului
Cu piezotomul se crează fereastra în peretele lateral si se propulsează în interior.
Fereastra decolata se pune in solutie, iar dupa finalizarea manoperei se plasează înapoi.
Slefuirea peretelui vestibular
Elevarea membrane sinusale si introducerea sub ea a materialului de aditie osoasa
Plasarea inapoi a ferestrei decolate si acoperirea cu o membrana de regenerare tisulara.
Suturarea.

33. Cerinţele şi tipurile lambourilor folosite în sinus lifting-ului lateral.

Cerinte :
- Sa permită un acces vizual bun al cimpului operator;
- Sa fie cît mai menajant;
- Sa nu afecteze partea estetica dupa vindecare;
- Sa permita o suturare eficienta, ca marginile sa nu fie in tensiune;
- Inciziile sa fie in limita bresei dentare;

Tipuri de lambouri : În forma de L, sub forma de trapez în regiunea peretelui lateral al

sinusului maxilar.

34. Indicaţiile sinus lifting-ului lateral.

- Oferta osoasă mai mica de 10 mm

- Tuberozitati maxilare coborite cu ocluzii prabusite în zona posterioara cu micsorarea
spatiului interarcadic si prezenta unui strat subtire de os pina la nivelul podelei
sinusale.
 - Necesitatea elevarii mucoasei cu mai mult de 2 mm
- Inlocuirea unui numar mai mare de dinti.

35. Contraindicaţiile sinus lifting-ului lateral.

Locale – procese inflamatorii la nivel de sinus maxilar; sinusita cronica; neoformatiuni

precanceroase; afectiuni ale mucoasei cavitatii bucale;
Generale relative :
- Status postradioterapie
- Endocrinopatii
- Afectiuni granulomatoase
- Dereglari psihice
- Abuz de alcool/droguri

Generale absolute:
- Terapie cu bifosfataze;
- Displazie ectodermala
- Patologii sistemice necontrolate (diabet zaharat tip II, stadiu decompensat)
- Tratament cu imunosupresoare;
- Metastaze tumorale;
- Tumori maligne regionale;
- Cardiopatii.

36. Avantajele sinus lifting-ului lateral.

Acces vizual mai bun al cîmpului operator;

Posibilitate de augmentare in situatii clinice cu oferte osoase mici – mai putin de 5 mm;
Posibilitate de efectuare in cazul gradului mic de deschidere a gurii;
Posibilitate de elevare mai mare a membranei Schneider cu introducerea a unei cantitati
mai mari de material de aditie;
Închiderea ferestrei de acces este mai etansa datorita membranei de aditie;
Eficienta mai buna;
Aplicabilitatea metodei cind sunt absenti mai multi dinti, dupa care poate fi aplicata o
proteza partiala sau totala .
37 Dezavantajele sinus lifting-ului lateral.
 Dezavantajele sinus lifting-ului internDezavantajul acestui tip de interventie este faptul
ca e o manevra “oarba”, fara un control vizual, chirurgul bazandu-se practic doar pe
simtul tactil pentru a eleva membrana sinusala. costul procedurii mare. Poate aprea
inflamatia si durerea sangerarile mai mult de 1-2 zile dupa operatie;materialul osos
folosit pentru grefa dislocat sau deplasatNU poate fi folosit la Persoanele
HemofiliciPersoanele cu diabet zaharat decompesat persoanele cu structura osoasa, cu
densitate osoasa mica si cu grosimea osului mai mica de 3mm gravid
Timp indelungat de asteptare.rezultatul nu poate fi uneori cel asteptat.
38.Instrumentar pentru sinus lift lateral .
Instrumente pentru anestezie,bisturiu,decolatoare gingivale,freze pentru trepanarea
osului,elevatoare sinusale,seringi speciale pentru grefa osoasa,materiale de suturare(ac
atraumatic,portac)
39.Accidente intraoperatorii in timpul elevatiei membranei sinusale:
1.perforarea membranei sinusale
2.umplerea excesiva a sinusului cu material de aditie
3.hemoragie masiva
4.sinusita-cauzata din cauza perforarii membranei,suprainfectarea plagii
5.supraincalzirea osului din cauza utilizarii utilajului pentru trepanare fara sau cu system slab
de racire
Complicatii intraoperatorii si postoperatorii in elevarea membranei sinusale:
Intraoperatorii:
1.perforarea membranei sinusale
2.umplerea excesiva a sinusului cu material de aditie
3.hemoragie masiva
4.propulsarea implantului in sinus
Postoperatorii:
-durere si edem postoperator(tratament:injectii cu dexametazon,prisnite cu
gheata,antiinflamatoare,analgetice)
-sinusita
-suprainfectare
-caderea materialelor de sutura cu deschiderea sinusului
-dehiscenta plagii
-migrarea implantelor in sinusul maxilar
40.Accidente si complicatii in timpul instalarii implantelor endoosoase .
1. Efectuarea incorecta a inciziei pentru formarea lamboului
2.Alegearea utilajului incorrect pentru aplicarea implantelor
3.Supraincalzirea osului cu formarea necrozei postraumatice
4.Leziuni ale nervilor (alveolar inferior si mentonier ) cu instalarea paresteziilor.
5.Angularea incorecta a implantelor
6.Fracturarea corticalei
7.Perforarea membranei sinusale,planseului nasal,canalului mandibular
8.Fracturarea implantului
9.Propulsarea implantului in sinus ,in canalul mandibular
10.Aspirarea implantelor
41.Accidente dupa perioada de osteointegrare:
1.Pierderea implantului din cauza osteointegrarii nereusite
2.Migrarea implantelor
3.Suprainfectarea tesutului in jurul implantului
4.Periimplantita
5.Defecte la nivelul gingiei
Complicatii aparute in perioada de osteointegrare:
1.Pierderea implantului din cauza osteointegrarii nereusite
2.Migrarea implantelor
3.Suprainfectarea tesutului in jurul implantului
4.Periimplantita
5.Defecte la nivelul gingiei
6.Mobilitatea implantului din cauza lipsei stabilitatii primare
7.Suprainfectarea plagii postoperatirii(lipsa asepsiei,neglijarea indicatiilor medicului de catre
pacient)
8.Pareze si parestezii (lezarea nervulului)
9.Durere posoperatorie
10.Resorbtia osoasa in jurul implantului si osteomielita posttraumatica( cauzata din
nerespectarea protocolului de implantare,supraincalzirea osului)
Complicatiile ce pot surveni dupa perioada de osteointegrare.
-implantul prezinta o usoara pierdere de substanta osoasa care poate fi asociata si cu o
inflamatie partiala a mucoasei.
-implantul prezinta o pierdere a osteointegrarii este mobil si nefunctional
-lipsa de paralelism a implantelor
-fractura implantului si a bontului protetic din cauza directii si intesitatii nefiziologice a
fortelor ce se transmit implantelor
-infectii periimplantare
-angularea incorecta a implantului,-alinierea incorecta a implantului
42.Tipurile de suturi utilizate in implantologia orala
-Sutura cu fire separate
-in cazurile cind exista tensiune pe marginile plagii se aplica fire de suspensie trecute la
distanta si inodate pe placute metalice
-suturi cu fir continuu
-sutura surjet care folosesc un singur fir si un singur nod
-sutura in U
PRINCIPII care trebuie respectate in timpul suturii:acul perforeaza perpendicular tesuturile
pe suprafata ce trebuie suturata;suturile se fac in puncte separate la distanta 5-6mmintre
ele si distanta de la locul penetrarii acului si marginea plagii 2mm;primul nod va fi dublu sau
triplu celelalte noduri(2,3,4)de sustinere;acului nu i se imprima o forta exageratapt a nu se
indoi;aplicarea cit mai intima a lambourilor pe tes subiacente
43. Materialele de augmentare utilizate în implantologie.

In tehnica de augumentare osoasa se utilizeaza preponderent doua tipuri de materale:

Implante de aditie si membrane.

Implantele de aditie se clasifica:

- autogrefe

-allogrefe

-xenogrefe

-grefe aloplastice(substituenti sintetci)

Autogrefe- se recolteaza de la propriul organism fie de la nivelul unor situsuri endoorale sau
exoorale.

1.Zonele endoorale de electie sunt:

Tuberozitatea maxilara

Ramul ascendent

Zona retromolara a mandibulei

Simfiza mentoniera

Regiunea retromolara

Creasta zigomatico-alveolara

2. Zonele exoorale

Calota craniana

Crista iliaca

Coasta

Tibie

Grefele din coaste se folosesc mai rar din cauza resorbtiei sporite, iar din zonele exoorale cel
mai mare potential de osteointegrare il au grefele de la crista iliaca si calota craniana.

Grefele endoorale sunt mai des utilizate din urmatoarele avantaje:

Nu necesita o interventie chirurgicala suplimentara

Sunt reprezentate de os membranar care are o mai buna integraresi nu necesita etapa
intermediara de formare a cartilajului.

La 6 luni dupa recoltare se poate recolta os din acelasi loc.

Grefele osoase sunt recoltate in forma de blocuri si cel mai frecvent vor fi fragmentate
inaintea umplerii defectelor sau vor fi recoltate cu razuitorul de os sub forba faramitata.

In cazul unor defecte majore grefele vor fi asezate sub forma de blocuri fixate cu membrane
si suruburi.
Alogrefele

Sunt recoltate de la cadavrele aceleiashi specii in primele 12 ore de la moartebiologica.

Ele sunt supuse unor proceduri de conservare, forma cea mai utilizata va fi osul
demineralizat, uscat si congelat.

Deumiri comerciale: AlloGro, MTF etc.

Xenogrefe

Sunt grefe recoltate de la alte specii. Inainte de intrebuintarea clinica sunt supuse unor
procese de deproteinizare prin extragerea componente organice, cuscopul reducerii reactiei
antigenice.

Cel mai frecvent se foloseste bovina(Bio-Oss) care poate fi combinat cu singe sau ser
fiziologic.

Materiale alloplastice

Sunt grefe formate din ateriale sintetice (ceramici, compozite, polimeri, fosfat de Ca,
Hidroxiapatita)

Ele au urmatoarele avantaje: sunt biocompatibile, sunt usor de obtinut, nu exista riscul
contaminarii si reactiilor alergice, nu necesita cimp operator suplimentar.

Dezavantaje: grad impredictibil de resorbtie.

Membranele

Sunt destinate ca bariera si sunt destinate coperirii plagii osoase care pot fi folosite singure
sau in combintie cu grefele osoase.

Eele pot rezorbabile si nerezorbabile.

Membranele nerezorbabile sunt primele membrane folosite si unt alcatuite din titan sau din
politetrafluoretilen.

Membranele naturale sunt realizate de obicei din colagen si au urmatoaele avantaje:

Sunt agenti hemostatici, stimuleaza formarea de fibrina ca prim factor in formarea cheagului
si stimuleaza cicatrizarea plagii.
Usor de manipulat

Sunt bioabsorbabile

44. Optimizarea câmpului protetic în vederea inserării implanturilor dentare – asanarea

cavităţii bucale (reconstituirea leziunilor coronare, tratamente endodontice şi periapicale
unde este cazul, extracţia resturilor radiculare irecuperabile), chirurgia mucoasei
patologice şi a leziunilor parodontale.

Initierea tratamentului implant-protetic trebuie sa aiba loc doar in conditii unei ocluzi
fiziologice, unei oferte osoase suficiente si a unor dinti restant sanatosi si tratati endodontic
corespunzator.

Complicatiile multiple a edentatiilor, oferta osoasa inadecvata, frecventa patologiilor dintilor

restanti impune instituire unui tratament preimplantar complex, multidirectionat.

Preimplantar se va atrage atentia la mai multi parametric:

1. Corectarea spatiului protetic disponibil

Spatiul protetic disponibil este definit ca distanta dintre coama crestei alveolare
edentate si suprafata ocluzala a dintilor antagonistisi trebuie sa fie cel puti de 4 mm.
Necesitatea augumentarii este dictate de raportul coroaan implant . In cazul daca
acesta este mai mare de 1 din cauza inaltimii reduse a osului s va recurge la
augumentare.
Poate fi si un spatiu protetic micsorat din cauza unei ocluzii adinci sau migrarii
dintilor din cauza extractiei antagonistilor. Pentru remedierea acetei situatii se
recurge la nivelarea planului de ocluzie prin slefuire selective sau in caz de migrari
mai mari se va devitalize dintele se va shlefui si se va imbraca cu coronae pentru
crearea spatiului necesar.
2. Se va atrage atentia la oferta osoasa disponibila
3. Nivelarea planului de ocluzie
4. Reechilibrarea ocluziei intiale
5. Evaluarea dintilor restanti din punct de vedere orthodontic, odontal, parodontal,
 6.Tratamentul orthodontic este necesar deoarece o ocluzie adinca poate constitui o
contraidnicatie la implantare din cauza spatiului insufficient. De asemenea se poate
corecta si planul de ocluzie denivelat

7.Tratmentul odontal presupune afectiunile carioase tratate cu success pentru a impiedica

aparitia complicatiilor aparute dupa tratamentul implant-protetic si includerea acestor dinti
sub coronae de invelis.

8.Tratamenul endodontic este important deoarece infectiile periapicale pot afecta

implantului.
9.Tratamentul parodontal astfel se efectuiaza preimplntar. Se corecteaza defectele
osoase , la pacienti cu paradontoza se realizeaza si terapie de biostimulare. Dintii
mobile vor fi devitalizati s imobilizati sau extrasi.

45. Clasificarea edentaţiilor în terapia implanto-protetică, edentaţii şi modalităţi de

soluţionare a acestora prin intermediul complexului terapeutic implantoprotetic.

In literature de specialitate exista mai multe clasificari ale edentatiilor , care insa nu pot fi
correlate cu aspectele calitative si cantitative a osului restant.

Examenul clinic permite evidentierea grosimii patului osos si inaltimea osului in vederea
alegerii sistemului de implante si locul de inserare.

In general treiie sa existe minimum 2 mm de os in jurul oricarui implant. Aceasta este valabil
in special canalului mandibular . Se pot intimpla cazuri ca implantul poate trece prin
corticala in sinus sau prin marginea inf a mandibulei in canalul mandibular.

Oferat osoasa cantitativa se masoara in latime, inaltime, lungime, angulatie precum si

raportul implant-coroana.

6. Oferta osoasa in inaltime se masoara de la nivelul crestei alveolare pin la limita

opusa care se reprezinta de sinusul maxilar in zona posterioara la maxilla sau de
canalul mandibular in zona post la mandibular. Anterior limitele sunt date de fosele
nazale si inferior de marg mandibulei.
Limita minima a ofertei osoase pentru implantare cu succese este de 10 mm
7. Oferta osoasa in latime
8. Oferta osoasa in lungime
 9. Oferta osoasa in angulatie este al patrulea determinan al ofertei osoase. Ideal ea
este aliniata fortelor ocluzale parallel cu axul lung al coroanelor clinice realizate.
10. Clasificarea ofertei osoase(diviziune osoasa)
Diviziunea A: cantitate osoasa suficientain toate dimensiunile.
Diviziunea B: odata cu resorbtia osoasa latimea osului scade mai ales pe seama
corticaleivestibulare care e mai subtire. Dupa extractive in primii 3 ani se pierde
aproximativ 40 % din latimea osoasa.Totusi cantitatea osoasa este sufieienta:
Inaltme minim 10 mm, latime 2,5-5mm.
Diviziunea C: rezorbtia are loc mai intii in latime apoi in inatime. Osul este deficitar.
Diviziunea D: este reprezentata de o rezorbtie osoasa indelungatacu pierderea
complete a osului alveolar.
In cazul edentatiei totale bimaxilare functioneaza urmatoarele 4 grupe:
E- Osul restant se preteaza pentru inserarea oricarui tip de implant bimaxilar
F- Osul permite insertia bimaxilar a implantelor cu diamensiuni mai scazut
G- Permite insertia implantelor de dimensiuni mai scazute la mandibular in zona
frontal si la maxilar nu este posibila insertia implantelor.
H- Este contraindicate implantarea la ambele arcade.

De regula, in sens mezio-distal, implantul ar trebui inserat in centru, lasand cantitati egale
de os interproximal catre fiecare dinte vecin. Implantul inserat in locul incisivului central
maxilar este pozitionat usor spre zona distala a acestui spatiu, tinand cont de dimensiunile
gaurii incisive. Daca nu se tine cont de variatii anatomice a acestei formatiuni anatomice,
insertia implantului catre linia mediana poate avea ca rezultate o punga parodontale
adevarate cu valori ale parodontometriei de 10 mm sau mai mult pe suprafata mezio-
palatinala a implantului. Pentru a evita consecintele insertiei - 9 - mezializate a implantului
in aceasta zona, se poate recurge la folosirea unui implant cu diametru mai redus (< 4 mm)
pana cand intre acesta si incisivul lateral ramane un spatiu de aproximativ 1.5 mm. Pozitia
implantului in sens vestibulo-palatinal ar trebui sa fie localizata in centrul crestei edentate,
sau usor palatinizata cu aprox. 0.5 mm dinspre centrul crestei, permitand astfel alegerea
unui implant cu cel mai mare diametru posibil. Portiunea de os crestala restanta la nivelul
gatului implantului ar trebui sa fie de cel putin 1.5 mm pe fata vestibulara si de 0.5 mm pe
fata palatinala; astfel, pentru un implant cu diametru de 4 mm, este necesar ca cantitatea
de os crestal disponibil vestibulo-palatinal sa fie de minim 6 mm in cazul incisivului central
sau canin, si 5.5 mm de os este necesar pentru zona incisivului lateral in care se va insera un
implant de 3.5 mm diametru.

46. Distracţia osoasă (elongarea dirijată a crestelor alveolare) în vederea creării ofertei
implantare.

Se foloseste daca creasta osoasa din zona implantului sufera de atrofie verticala severa.
Osteodistractia reprezinta o sectionare partiala a segmentului osos ce urmeaza a fi
inaltat,montarea unui dispozitiv mecanic de dilatare,urmata de elongarea lenta si progresiva
a acestui segment.Astfel intre cele doua sedinte de elongare controlata,organismul depune
os in spatiul dintre cele doua fragmente osoase,ajunginduse in final la obtinerea inaltimii
dorite.

47. Osteoplastia de adiţie locală.

Daca osul e insuficient pentru implantarea unui implant,in dependenta de situatie intro
sedinta chirurgicala se poate realiza augumentarea osoasa verticala,orizontala sau ambele
simultan.Materialele osoase de aditie(grefe autogene,alogene,aloplaste,xenogene) pot fi
sub forma de granule,pasta sau bloc compact si intotdeauna vor fi acoperite de membrane
speciale cu rol de bariera,resobabile sau neresorbabile.

48. Zonele locale pentru prepararea blocurilor osoase

Intraorale: tuberozitatea max, mentonul, crestele edentate, ramul mandibular, apofiza
coronoidă, peretele anterior al sinusului maxilar, creasta zigomato-alveolară.
Extraorale: spongioasa şi medulara din creasta iliacă, epifiza tibiei, calota craniană (sunt
preferabile, deoarece se pot preleva cantităţi mai mari şi au o structură histologică
asemănătoare cu a osului alveolar).

49. Marirea ofertei osoase existente. Tehnici chirugicale.

Osul alveolar postextractional sufera modificari importante in primele 3 luni si in primul an.
Rezorbtia osoasa poate afecta 50% din inaltimea si latimea apofizei. Au fost propuse o serie
de metode pentru conservarea apofizei- pastrarea radacinilor in grosimea osului, inserarea
intraradiculara a implanturilor, tehnica socket shield etc. in tehnicile de augmentare osoasa
se folosesc 2 tipuri de material:
De aditie- osoase (autogrefe, alogrefe, xenogrefe) si non-osoase ( organice- si anorganice-
preparate obinute din singele periferic al pacientului dupa diverse metode de prelucrare, si
contin factori de crestere- PRF, Plasmogel). Tehnica chirugicala variaza in dependent de tipul
grefei- in cazul grefei autogene- colectarea materialului din zona donatoare- regiunea
mentoniera, ramul mandibular, tuberozitatea maxilara, creasta iliaca etc, strandartul de aur
fiind considerat grefa spongioasa, din cauza vascularizarii bune, daca folosim grefa alogena
sau xenogena- incizia, decolarea lamboului, augmentarea defectului cu grefa aleasa si
fixarea prin suruburi de osteosinteza la necesitate, acoperirea cu membrane, aplicarea
suturilor de pozitionare si mentinere a mucoasei keratinizate in pozitia precedenta, fara
tensiune asupra membranei. Mai poate fi utilizata tehnica in snadwich- osteotomia
maxilaului LeFort1 si plasarea grefei in defectul creat, osteoplastia cu grefa de os
fragementat, aditia unei corticale osoase si umplerea spatiului cu rumegus de os etc.

Membrane de regenerare- Teflon, collagen resorbabil, sulfat de calciu, membrane sintetice

resorbabile. Joaca rolul unei bariere si de mentinere a spatiului, ce opresc proliferarea
tesuturilor moi in etapa vindecarii primare, dar si de stimulare a vindecarii.

50. Sinus lifting cu instalarea imediata a implantului- sinusul maxilar corespunde zonei
posterioare a maxilei, expansiunea acestuia fiind posibila in cazul edentatiilor, iar pentru
inserarea implanturilor este necesara aditia de os inferior si sub membrane sinusala. E
indicat in tipul 3 de creasta alveolara dupa Misch, cu inaltime 4-8 mm. tehnica consta in
ascensionarea progresiva a planseului sinusal cu osteotomul, nu mai mult de 2-3 mm pentru
a nu perfora membrana Schneider. Deosebim tehnica deschisa, prin deolarea lamboului si
crearea unei ferestre de acces, si tehnica inchisa- endoscopic. Se realizeaza incizia de la
canin pina la tuberozitate, se decoleaza lamboul muco-periostal cu pedicul superior, se
creaza acces prin fenestrare cu instrument rotatic la 2-3mm desupra planseului sinusal.
Fereastra formata se impinge usor si atent in spatial sub-membranar, dupa care se
introduce material de aditie sau amestecuri- de ex alogrefe, xenogrefe de bovina,
membrane PRF etc. Inserarea implantului se poate face imediat.

51. Sinus lifting cu instalarea aminata a impantului - sinusul maxilar corespunde zonei
posterioare a maxilei, expansiunea acestuia fiind posibila in cazul edentatiilor, iar pentru
inserarea implanturilor este necesara aditia de os inferior si sub membrane sinusala. E
indicat in tipul 4 de creasta alveolara dupa Misch, cu inaltime mai mica de 4 mm. Tehnica
consta in ascensionarea progresiva a planseului sinusal cu osteotomul, nu mai mult de 2-3
mm pentru a nu perfora membrana Schneider. Deosebim tehnica deschisa, prin decolarea
lamboului si crearea unei ferestre de acces, si tehnica inchisa- endoscopic. Se realizeaza
incizia de la canin pina la tuberozitate, se decoleaza lamboul muco-periostal cu pedicul
superior, se creaza acces prin fenestrare cu instrument rotatic la 2-3mm desupra planseului
sinusal. Fereastra formata se impinge usor si atent in spatial sub-membranar, se decoleaza
membrane cu un instrument bont, dupa care se introduce material de aditie sau
amestecuri- de ex alogrefe, xenogrefe de bovina, membrane PRF etc. Inserarea implantului
se va face dupa controlul radiologic si confirmarea integrarii osoase, la cca 6 luni.

52. Deplasarea nervului alveolar inferior in vederea instalarii implanturilor dentare

endoosoase.
Atrofia osoasa in zonele posterioare la mandibular duc la apropierea canalului mandibular
de creasta alveolara, facind imposibila inserarea implantelor. Desi exista posibilitatea
instalarii implantelor scurte- pina la 6 mm, uneori este necesara transpozitia nervului
alveolar inferior, prin tehnica abordului anterior sau lateral. Neoalveola trebuie sa treaca fie
vestibular, fie oral de nerv.

Sunt 2 metode: 1) osteotomia în bloc în regiunea liniei oblice externe; 2) osteotomia în

regiunea orificiului mentonier şi liniei oblice externe.

Abord anterior- decolarea nervului la nivelul orificului mentonier si osteotomia in jurul

orificiului. Se frezeaza si se indeparteaza osul lateral de canal, si se sectioneaza ramul
incisive. Nervul eliberat se aseaza in partile moi si se insera implantul.

Abord lateral-prin osteotomie se creaza o fereastra osoasa corticala posterior d egaura

mentoniera, tractionindu-se nervul in afara canalului, dupa care se instaleaza implantul.
Ambele metode pot duce la tulburari neurosenzoriale.

53. Metode de instalare a implanturilor dentare endoosoase.

Implantele endoosoasa sint dispositive din material aloplastice care se insera chirugical intr-
o creasta osoasa reziduala, pentru a sustine o lucrare protetica.

a) într-o etapă chirurgicală; b) în 2 etape chirurgicale; c) imediat postextracţional.

1) Anestezia
2) Incizia
3) Marcarea cu freză sferică sau cu tăietură transversală
4) Forarea primară a neoalveolei – cu burghiu elicoidal cu diametrul de 1,5mm din oţel
cu partea activă tratată cu titan.
5) Verificarea paralelismului cu un cui de paralelism din oţel inoxidabil; tija cu diametrul
de 1,5mm
6) Prelucrarea primară a neoalveolei primare. Se lărgeşte cu burghiu elicoidal dar cu
diametru mai mare
7) Alezarea – cu burghiu-spadă cu răcire internă, diametrul egal cu cel al implantului.
Partea activă are 2 tăişuri cu canale drepte prin care se evacuează rumeguş.
Contactul cu pereţii neoalveolei se face prin faţetele laterale care sunt rectificate
cilindric (2,6mm, 3mm, 3,2mm în funcţie de implant).
8) Teşirea cilindrică este necesară pt obţinerea locaşului în care se va fixa porţiunea lisă
(nefiletată a implantului)
9) Tarodarea realizează filetul în ţes osos. Tarodul este un şurub cu 3 canale
longitudinale necesare pentru mormarea dinţilor aşchietori şi la evacuarea eschilelor
osoase. Poate fi mecanică sau manuală (în regiunea frontală maxilară – se foloseşte
cheia tubulară, în rest – cheia cu clichet)
10) Montarea implantului.
În cazul implantării în 2 timpi, peste 2-3 luni, cu un bisturiu se îndepărtează mucoperiostul
din dreptul şurubului de cicatrizare, apoi se montează bontul protetic cu filetul ataşat de
bont sau fixat cu un şurub intermediar ce străbate lungimea bontului fixându-se pe implant
şi solidarizându-se cu acesta.

54. Cerinte catre material osteoplastice

Sa fie biocompatibile

Lipsite de toxicitate sistemica sau locala

Substanta nerezorbabila si osteofilica

Sa posede proprietati osteogenice

Sa nu declanseze reactii imunologice si de respingere

Sa asigure revascularea, integrarea si adaptarea mult mai rapida si sigura

Sa apere contra agresiunii microbiene

Sa micsoreze frecventa complicatiilor

Sa creeze posibilitatea reabilitarii functionale si estetice a cav bucalr

55. Rolul conformatorului de gingie

un dispozitiv metalic transgingival de forma conica sau cilindrica prevazut cu surub.
Diametrul variaza in functie de diametrul implantului iar lungimea in functie de grosimea
mucoperiostului. Are ca scop formarea inelului periimplantar

56. Instrumentarul si aparatajul utilizat in implantologia orala

Instrumentariul:
1. instrumente de examinare.
2. Instrumente speciale :departatoare, portac,freze pilot,freze diamantate si
extradure de diferite dimensiuni,cheia dinamometrica, piesa,cheiţele de
înfiletare a implantelor şi componentelor acestora.
3. Instrumente accesorii: dăltiţe, ciocan, ciupitoare de os, raşpă, bisturiu,foarfece,
spatulă, chiurete, material de sutură.
 Aparataj: fiziodispenser, periotest.

57.Principiile biologice ce tin de implanturi dentare endoosoase

Sint niste principii fundamentale in inplantologie si prevede ca orce metoda de
tratament sau interventie sa aiba o influenta poziitiva asupra organelor si
tesuturilor,atit a sistemului stomatognat cit si a intregului organism. Din acest
considerent la finisarea examenului clinic al pacientului medicul trebue sa fie ferm
convins de rationalitaea metodelor de treatament alese si ca ele nu vor duce ulterior
la consecinte negative. Medicul trebue sa prevada si sa evite influenta atit pe
parcurs cit si dupa finalizarea tratamentului.

58.Principiile biomecanice ce tin de implanturile dentare endoosoase

Prevede un echilibru eficient al raportului de rezistenta dintre substratul biologic al

structurii osoase si implant. In vederea cu succes a acestui principiu trebue cunoscute
legitatile influentei fortelor ce se dezvolta in timpul functiei implantului si elementelor
protetice si mecanismul de transmitere a acestor forte substratului biologic al cimpului
protetic. Ca substratul biologic sa suporte aceste actiuni este necesar ca materialul din care
va fi confectionata structura protetica si sa posede insusiri mecanice si fizice respective
(duritate,elasticitate,rezistenta).

59. Care sunt factorii locali ce pot influenta asupra contraindicatiilor in implantologia orala
1. Locale relative:
- Igienă bucală nesatisfăcătoare
- Prezenţa unor resturi radiculare în grosimea crestei alveolare
- Afecţiuni ale mucoasei bucale
- Procese inflamatorii locale
- Ofertă osoasă insuficientă
- Pat osos slab din punct de vedere calitativ
- spaţii interdentare mărite și migrări dentare
- ocluzie patologică

2. Locale absolute:
 - tumori maligne regionale;

 metastaze tumorale;

 afecţiuni ale mucoasei bucale (lupus eritematos difuz)

60. Dispensarizarea pacintilor purtatori de implante

Autoigenizarea si igenizarea trebuie realizata urmatoarele:inhibarea florei microbiene si
dezvoltarea ei, alterarea componeneti palcii bacteriene, mentinerea sub control a placii,
utilizarea periutelor interdentare , ata dentara
Observarea evntualelor procese inflamatorii, descimentari sau desurubari