Pasca

Nelipsit din meniurile pascale, acest preparat cu brânză dulce sau sărată are o
istorie îndelungată. Inițial, pasca făcea referire la un fel de pâine mâncat de evreiîn timpul
Paștelui. Denumită în limba ebraică „mața“, această pască se prepară din făină obținută din 5
cereale, sub forma unui aluat nedospit, pe care săracii continuau să-l consume și după Paște,
de aceea i s-a spus „pâinea săracilor“.
Istoria povestește cum, părăsind Egiptul în grabă, evreii n-au avut timp să-și pregătească
pâine dospită și în amintirea acestor vremuri vitrege, evreii consumă, în loc de pâinea
obișnuită,acest tip de pască.
De la „mața“ la pasca de azi
Cu timpul, această pască simplă, nedospită, fără umplutură sau arome, s-a
transformat într-un preparat tradițional foarte gustos, având la bază aluat de cozonac, brânză
de vaci, stafide și arome.
Tradiția pascală creștină de a consuma miel și pască provine de la obiceiul evreiesc de
a mânca mielul alături de pâine nedospită (azimă) și ierburi amare, în amintirea greutăților pe
care au trebuit să le înfrunte evreii din cauza robiei egiptene.
Atât carnea de miel, cât și pasca frântă sau vinul roșu sunt simboluri ale sacrificiului lui
Iisus, care s-a jertfit pentru iertarea păcatelor noastre.
Preparată în ajunul Învierii, pasca se coace în Vinerea Mare sau în Sâmbăta Mare, iar
forma ei amintește de scutecele pruncului Iisus – dacă este rotundă – sau de este
dreptunghiulară, fiind adesea decorată cu un alt simbol creștin: crucea.
Conform unei credințe străvechi, cojile ouălor folosite la prepararea păștii se
aruncă într-o apă curgătoare, care le va purta înspre tărâmul locuit de oameni buni, cărora le
vor vesti sosirea Paștelui. Aruncarea cojilor oferă de asemenea protecția găinilor și puilor, pe
timpul verii, de atacul uliilor.
Pe lângă pască, din același aluat dospit se mai fac și alte copturi, precum babe, moși,
colaci, cozonaci rotunzi sau lunguieți, forma simbolizând sicriul în care a fost îngropat Iisus.
Adevărata pască este de fapt aceea care se duce la biserică pentru a fi sfințită, reprezentând
trupul lui Iisus. Preparată tot din aluat de pâine sau cozonac, aceasta se taie în bucățele și, după
ce a fost sfințită la slujba de Sâmbătă, se consumă în prima zi de Paști, având rolul de a alunga
bolile și necazurile.
Din vremuri legendare…
Una dintre legende îl înfățișează pe Iisus Christos călătorind alături de apostolii săi prin
sate și orașe, Sfântul Mormânt – dacă pentru a face bine oamenilor. Într-un sat, au făcut popas
la un gospodar care, după ce i-a ospătat, la plecare le-a pus merinde și în desagi. După un timp,
pe când străbăteau o pădure, apostolii l-au întrebat pe Iisus când va fi Paștele, iar El a răspuns
că atunci când vor găsi pâine de grâu în traistele lor.
Ceea ce s-a și întâmplat deoarece, căutând în desagi, au găsit pâinea dăruită de gospodar
și au aflat că atunci era Paștele, acest episod generând datina creștinească de a mânca pască de
Sfintele Paști.
O altă legendă din Bucovina, plai românesc încărcat de tradiții, datează datina
coacerii păștii înainte ca Iisus să fie prins și răstignit pe cruce și o corelează cu tradiția
evreiască.
Se pare că atunci Iisus le-a zis învățăceilor că dacă până în acel moment au mâncat
copturi nedospite și nesărate – azime sau turte – în timpul Paștilor, de atunci înainte vor mânca
pasca sub formă de copturi dospite și sărate.
Pentru reușita păștii, înainte de a o introduce în cuptor, gospodina trebuie să facă semnul crucii
deasupra aluatului, rostind: „Cruce-n casă,/ Cruce-n piatră,/ Dumnezeu cu noi la masă,/ Maica
Precestă pe fereastră“.

Ouăle roșii
Mulți s-au întrebat și se întreabă și acum de unde au provenit și ce însemnatate au
acestea.
Din timpuri stravechi, mai toate poapoarele lumii, celebrau sărbătoarea Anului Nou la
echinocțiul de primăvară, astazi sărbatorindu-se Paștile, numai că în loc de preparate culinare
care mai de care se trimiteau oua colorate in diverse culori, folosindu-se cel mai des culoarea
roșie.
O legenda relatată din comuna Frătăuțul Nou,(zona Bucovinei) spune astfel: „După ce
a născut Maica Domnului pe Fiul sau jidovii voiră numaidecît să pună mâna pe ei pentru a le
curma viața.
Maria luând pruncul în brațe fugi dar era sa fie prinsă de jidovi, dar pentru a scapa de
aceștia, ea colora ouă roșii și le arunca în urma sa. Aceștia văzându-le se opreau și se mirau de
frumusețea lor în timp ce Fecioara Maria scăpă cu viață. Iar din acel moment au început
oamenii să încondeieze ouă.
O alta legendă din orașelul Boian spune că după înmormantrea lui Hristos invățașii și
mai marii jidovilor se așezară la masa unde era un vas cu zeamă și carne de cocoș, dar și mai
multe ouă fierte. În timp ce se bucurau de bucate unul își aduse aminte de cuvintele
Mântuitorului ce le rostise înainte de a fi prins și răstignit, că a treia zi după ce va fi înmormantat
va invia. Cel ce ședea în capul mesei începu a râde și a zice că atunci când va învia cocoșul cel
mâncau și ouale cele albe se vor schimba în culoarea roșu, atunci va învia Hristos. Acesta nu
termină de vorbit iar minunea se și întamplă. Domnul Hristos văzând că oule s-au umplut de
sânge le-a poruncit să facă mai departe și ei așa iar cea care a vopsit oua pentru prima data a
fost insăși fecioara Maria.
Legendele mai continuă însă cei doritori pot răsfoi cartea pe care am prezentat-o.
Din legende se poate spune că încă din vremea Învierii Mântuitorului oamenii
încondeiau ouă roșii.
În zilele noastre se folosesc diverse culori pentu vopsire: roșu, verde, galben, albastru,
iar gama continuă, renunțându-se la modul tradițional de încondeiere și folosindu-se vopsea
alimentară găsită în comerț.
În mod tradițional gospodinele foloseau pentru culoarea galben: scoarța de padureț, coji
de ceapă, romaniță, etc. Pentru cele roșii foloseau scorțisoară, scoarța de arin roșu, pojarniță,
etc. Se mai obișnuia să se vopsească și în negru folosindu-se scoarță de arin negru și coaja de
nuc. La încondeirea celor verzi se foloseau urzici,brandușă sau semințe de floarea soarelui, iar
pentru cele albastre se foloseste dediță.
În zona Bucovinei pe lângă vopsitul oualor gospdinele le înfrumusețează cu diferite
picturi.
Ouăle se încondeiază de catre gospodine începand cu ziua de marți din săptămâna
patimilor.
Duminică dimineața se obișnuieste că într-un vas cu apă se se pună un ou roșu cu câțiva
bănuți iar cu apă să se spele membrii familiei pentru a fi îmbujorați tot anul.
 Dupa terminarea slujbei de înviere mai este o tradiție ce trebuie precizată și anunme
sfințirea merindelor aduse de credincioși. După sfințire ei le iau acasă, gustând din ele fiecare
membru al familiei.

Vegherea

Reprezintă vegherea Sf Aer scos în Vinere mare, până în ziua de înviere de care sateni.
Datina această își are rădăcinile la momentul punerii în mormânt a lui Hristos, urmată
de păzirea acestuia de către ostași. La noi în țară rar se mai întâlnește acest obicei, se păstrează
mai mult în Basarabia, iar la noi în zona Bucovinei.
Deoarece de obicei această zi cade în luna lui martie, când nopțile sunt lungi și încă
friguroase, se face un foc lângă biserica pentru că cei ce stau de veghe să se încălzească.
Lemnele pentru foc sunt strânse de către săteni, fiecare aducând câteva lemne , iar cei ce nu se
îndurau, peste noapte tinerii mergeau și le luau porțile sau bucăți din gard pentru a menține
focul aprins (că o paranteză, când se practică acest obicei , sigur sătenii aveau garduri și porți
de lemn).
În Muncel , mai este o datină le lângă cea relatată despre veghere; în noaptea Paștilor
se ia toacă de la biserica, se pune în cimitir, unde feciorii trebuie să o păzească. Dacă cumva li
se fură toacă cei ce au stat de pază sunt supuși a două zi la pedeapsa, și anume de a da a două
zi un ospăț. În caz că nu poate fi furată toacă, cei ce încearcă să o fure au obligația de a ține
ospățul. Indiferent cine pierde sau câștigă la ospăț participa ambele tabere.

Scăldatul
Fiecare român caută că învierea să îl afle curat nu numai sufletește ci și trupește, prin
urmare cei mai mulți oameni,cu deosebire între băieți și fete, sculandu-se de dimineață, înainte
de răsăritul soarelui, merg pe rând la un rău din apropiere, scaldandu-se astfel încât să nu fie
văzuți de alte persoane, can și unde s-au scaldat.
Facand această ei consideră că s-au curățit de toate bolile și farmecele, dar că vor fi în
următorul an sănătoși, sprinteni,harnici și că vor fi iubiti.
Fetele pe lângă această își dau și de ursită, în timp ce se scaldă ele rostind:
 În Transilvania și Banat este asemenea datină că feciorii și fetele să meargă la scăldat
în ziua de Paști, pentru a se spală cu apă neăncepută, deosebirea fiind că cei din aceste regiuni
merg la rău când se trage clopotul sau când se bate toaca.
La primul sunet de clopot feciorul sau față își face semnul crucii de trei ori și zice:

Apoi dau ca raspuns:

Dupa care luînd apa cu pumnii arunca de trei ori pe față zice:

Tot cu mâna aruncă apa peste umărul drept și stâng zicând:

În urmă aruncă câteva boabe de grâu pentru leac, apoi fac semnul crucii și pleacă acasa.
 În Bucovina fetele mai aduc apă neîncepută la biserica pentru a spală limba clopotului
în noaptea de Paști iar a două zi cu acea apă se spală ele pentru a fi frumoase.

Strigoaicele
Sunt finte rele care se arată rar oamenilor în chip omenesc,acestea se arată de obicei în
zia de paști sau a două zi.
Stigoaicele cu chip omenesc sunt destinate de la naștere să fie stigoaice de către moasa.
Cine vrea să le vadă se urcă într-un pom înalt în ziua de paști având legată la brâu
lingură de lemn care s-a folosit la vopsirea ouălor. Astfel el le vede mergînd spre turmă satului
pentru a lua laptele vacilor. Cea mai mare dintre strigaie apare călare pe taurul satului. Atunci
când te simt ele vin la ține dar nu trebuie să le cedezi chemarii.

Farmecele

Cand vin sărbătorile mari fetele obinuiesc să se îngrijească, pregătindu-și câte o cămașă
lucrată după modele noi pentru a fi deosebit față de veșmintele celorlalte fete. Această cămașă
are un întreg ritual înainte de a fi îmbrăcată:
 Moșii de Pasști
În unele părți în Banat este un obicei că în ziua de Paști să se dea de pomană de sufletul
celor răposați colaci, ouă roșii, dar și altte bucate ce s-au pregătit pentru această sarbatoare.
În Transilvanii cum se ivește de ziua băieții umblă pe la neamuri și vecini cu ooua roșii
urându-le Hristos a inviat!
În Moldova femeile care nu au copii sau au copii morți dau de pomană copiilor.

Toaca
Dupa terminarea liturghiei credincioșii se strâng în curtea bisericii pentru a ciocni ouă,
a bate toacă și a trage clopotele. Această se face pe carcursul celor trei zile până marți seară. Ei
consideră că dacă sunt împreună acum vor fi impruna și pe lumea cealaltă, iar în această zi se
curatesc de păcate. Cei ce mor pe acrcursul acestei sărbători se consideră că merg la ceruri.
În Moldova flăcăii bat toacă pentru a crește cânepă moale și frumoasa.

Udatul
Pe alocuri în Bucovina dar și în Transilvania, este datină că a două zi de Paști feciorii
să meargă să ude pe fete iar băieții pe copile, urmând că a treia zi rolulile să se schimbe.
Acest obicei diferă de la oraș la sat. La oraș flăcăii merg cu un șipusor de apă
neîncepută sau parfum pe la ușile fetelor, pe când la sat flăcăii merg și iau câte o cofiță cu apă
neîncepută și mrg să unde fetele pe care le găsesc încă dormind. La rândul lor fetele trebuie să
îi cisteasca pe flăcăi cu merinde.
În alte zone udatul este puțin mai brutal.
Baietii duc fetele ce le prind la un pârâu și acolo toarnă trei cofite cu apă pe ele, după
care le dau drumul.
 Umblatul cu pasca
Barbatii și femeile căsătorite în general din partea bucovinei, au obiceiul de a nu pleca
în prima zi de acasă, doar la slujba și atat.
Cei ce au slugi trebuie să le dea libertate și să îi considere că egalul lor, să ospăteze la
masă cu aceștia și să îi lase liberi pentru a merge unde voiesc.
Adoua și a treia zi este datină că cei căsătoriți să meargă cu pască la neamurile cele mai
de aproape și anume cei mai tineri la cei mai în varsta.
Originea datinei se crede a fi tocmai din vremea Mântuitorului, așa cum creștinii
mergeau și vestea Învierea așa și acum se vizitează rudele între ele.

Scrînciobul
Un obicei ce se păstrează și la mine în zona este scrînciobul.
Acesta este de două feluri mare și mic. Cel mare este roată cea mare pe care o vedem
la bîlciuri de obicei iar cel mic este leagănul pe care îl cunoaștem toti.
Traditia își are originea în episodul spânzurării lui Iuda.

Serbarea junilor
Feciorii din orașul Brașov, au o sărbătoare în această perioada, intitulată sărbătoarea
junilor. Ea se se desfășoară astfel: feciorii doritori să participe se adună într-o zi înainte de
Paști, cu deosebire de ziua Bunei Vestiri sau a Floriilor. Ei se adună la biserica din Șchei și aici
își aleg echipa, care este compusă din vătar, armaș mare și mic, care sunt conducătorii serbării,
primul precizat fiind cel mai mare în grad.după ce s-au ales și lăutarii, ziua și locul unde se va
ține petrecerea merg toți acasa.
Sosind Pastile se strng dupamaza la biserica iar după vecernie merg a protopop acasă
unde cânta Hristos a înviat, iar acesta după ce i-a ascultat scrie o lista cu junii ce participa,
ștergând de pe lista pe cei ce s-au însurat anul trecut. După încheierea listei, cânta iar Hristos a
înviat, iar apoi fac o hora mare.
Acum pe rând vatarul și armașii intră în mijlocul horei și aruncă în sus de tri ori
buzduganul cu care sunt echipați. După ce au făcut această lăutarii se opresc din cântat, toți
sărută mâna protopopului, și pleacă mai departe. La rândul sau protopopul le ține un cuvând
cum să se comporte, iar vatarului îi da oranduiala să țină bună înțelegere și liniște între juni.
A două zi se împart în 3 cete și merg pe la casele unde sunt fete pentru a strânge bani și
ouă roșii.A două zi se strâng într-o gredina unde petrecalauri de ceilalți cetățeni, iar miercuri
călare pe cai merg într-o lunca unde sunt așteptați de mulțime de oameni.
 Bibliografie:

Simion Florin Marian, Sărbătorile la români,partea a IIa, ed Fundației Culturale

Române, 1994;
Gelu Furdui, Credințe, datini, obiceiuri și superstiții la români, ed Reîntregirea, Aba
Iulia, 2016;
Ludmila Romanciuc Dutcovschi, Folclor din Moldova, ed Arc, 2013;
Ion Ghinoiu, Mica enciclopedie de tradiții românești, ed Agora, 2008