Cuvânt despre Sfânta Treime

După ce ne-am bucurat de Învierea Domnului şi sufletele ni s-au înfiorat primind

binecuvântarea Celui ce se înălţa la cer, după ce i-am cinstit pe cei 318 Sfinţi Părinţi de
la Sinodul I ecumenic şi ochii minţilor noastre au văzut limbile de foc de pe creştetele
Sfinţilor Apostoli, marcând Pogorârea Duhului Sfânt, astăzi vom vorbi despre Sfânta
Treime.
Dar mai întâi aş vrea să evoc un moment din viaţa Fericitului Augustin când,
frământându-se foarte mult să scrie un tratat despre Dumnezeu a scris şi a şters zile şi
săptămâni la rând. Obosit şi copleşit de gânduri, s-a dus pe malul mării, unde a văzut un
copil care se căznea să golească apa din mare cu un mic pahar într-o groapă făcută de el.
Privindu-l pe copil şi întrebându-l ce vrea să facă, acesta i-a răspuns că vrea să mute apa
mării în groapa lui. Fericitul Augustin a zâmbit, zicându-şi: „Ce minte copilărească!”
Dar gândindu-se mai departe, s-a întrebat: „Oare eu nu fac acelaşi lucru ca şi copilul?
Oare eu nu încerc să vorbesc despre Sfânta Treime Cea necuprinsă de minte? Şi cum aş
putea să-L cuprind pe Cel necuprins Dumnezeu, cum să-I pun început Celui fără de
început, cum să vorbesc despre Cel ascuns şi nevăzut, ce cuvinte să rostesc despre
sfinţenia Lui nemărginită şi bunătatea Lui nemăsurată; eu, creatura Sa mărginită şi
muritor ce sunt?
Cam la fel mă aflu şi eu înainte frăţiilor voastre astăzi încercând să vorbesc
despre Sfânta Treime, adevărul de temelie al învăţăturii creştine.
Atunci când rostim Crezul, mărturisim un singur Dumnezeu, dar întreit în
Persoane. Dumnezeu Tatăl este creatorul lumii văzute şi nevăzute, este nenăscut şi
nepurces, Fiul se naşte din veci din Tatăl şi este Cel prin care s-a realizat creaţia, iar
Duhul Sfânt purcede din veci din Tatăl şi este Domnul de viaţă făcătorul.
Întrebat despre ce înseamnă nenaşterea şi nepurcederea Tatălui, Sf. Grigorie de
Nazianz spunea: „Spune-mi tu mai întâi ce este naşterea Fiului şi ce este purcederea
Duhului Sfânt şi eu îţi voi spune ce este nenaşterea şi nepurcederea Tatălui”.
Despre naştere şi purcedere nu ştim ce sunt, dar ştim că ele sunt din veşnicie şi,
prin analogie putem spune că: Fiul se naşte permanent din Tatăl, aşa cum lumina se
naşte permanent din foc, iar Duhul Sfânt purcede veşnic din Tatăl, aşa cum căldura
purcede permanent de la foc.
Sfânta Treime nu S-a descoperit deodată şi în întregime, ci în decurs de multe
veacuri, începând ca prefigurare în unele religii păgâne, continuând prin Revelaţie
supranaturală în Vechiul Legământ, dar în mod treptat şi nedeplin şi, în fine, deplin în
Noul Testament prin însuşi Dumnezeu întrupat.
Vechiul Legământ nu conţine suficient de clar doctrina despre Sfânta Treime,
deoarece evreii, fiind înconjuraţi de păgâni şi având înclinaţie spre politeism ar fi
considerat că Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh sunt trei Dumnezei distincţi. El pregăteşte însă
revelaţia deplină a Sfintei Treimi care se va face în Noul Legământ.
Astfel, în cartea Facerii 1,26, înainte de crearea omului, Dumnezeu a zis: „Să
facem om după chipul şi asemănarea Noastră”…, acest ultim cuvânt indicând în
original nu un plural al majestăţii, ci un plural gramatical autentic, arătând, cu alte
cuvinte, o pluralitate de Persoane.
Avraam, aflându-se la stejarul din Mamvri vede trei Oameni cărora li se
adresează la singular: „Doamne, de am aflat har înaintea Ta, nu-l ocoli pe robul Tău!”
(Facere 18,3), Sfânta Tradiţie a Bisericii creştine identificând aici întâia revelaţie a
Sfintei Treimi, izvorul de inspiraţie a numeroase capodopere ale iconografiei ortodoxe
printre care se numără şi celebra icoană a lui Rubliov.
De asemenea, cântarea serafimică auzită de profetul Isaia: „Sfânt, sfânt, sfânt
Domnul Savaot” (Isaia 6,3) constituie numai câteva dovezi din Vechiul Testament că
Dumnezeu este Sfânta Treime.
În Noul Testament, descoperirea lui Dumnezeu unul în fiinţă dar întreit în
persoane se face deplin atât prin exprimare directă, cât şi prin conexiunile care se fac
între diferitele afirmaţii sau învăţături.
Astfel:
- Atunci când Domnul nostru Iisus Hristos S-a botezat în apele Iordanului, Tatăl
a grăit din cer, iar Duhul Sfânt a coborât asupra Lui (Matei 3,17);
- Mântuitorul porunceşte ca Botezul să se facă „în numele Tatălui şi al Fiului şi
al Sfântului Duh” (Matei 28,19);
- Sfântul Apostol Pavel, în cea de-a doua epistolă către Corinteni îi
binecuvintează spunând: „Darul Domnului nostru Iisus Hristos şi dragostea
lui Dumnezeu (Tatăl) şi împărtăşirea Sfântului Duh să fie cu voi cu toţi” (II
Corinteni 13,13);
- Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan, în prima sa epistolă scrie: „Trei sunt care
mărturisesc în cer: Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh şi aceştia trei una sunt” (I Ioan
5,7), şi tot el, în deschiderea Evangheliei al cărei autor şi este ilustrează
unitatea şi deosebirea dintre cele trei Persoane ale Sfintei Treimi existente încă
înainte de creaţie: „La început era Cuvântul şi Cuvântul era la Dumnezeu şi
Dumnezeu era Cuvântul… şi Cuvântul trup S-a făcut” Ioan 1,1-14),
- de asemenea, Sfântul Apostol Pavel spune: „Duhul toate le cercetează, chiar şi
adâncurile lui Dumnezeu” (I Cor. 2,10); acestea fiind doar câteva din locurile
din Noul Legământ în care ni se vorbeşte despre Dumnezeu ca Sfântă Treime.
Sinoadele ecumenice au formulat dogma Sfintei Treimi. Primele două sunt
deosebit de importante pentru că lor le datorăm Crezul care se rosteşte neschimbat în
bisericile noastre de atunci şi până astăzi.
Atunci când filosofia se dovedea neputincioasă, pentru înţelegerea Dogmei
Sfintei Treimi, Sfinţii Părinţi au apelat la analogii. Este cunoscut faptul că la Sinodul I
ecumenic de la Niceea, erezia lui Arie îi punea în dificultate pe cei mai mulţi dintre
participanţi. Sfântul ierarh Spiridon, om simplu, dar luminat de Duhul Sfânt, a
demonstrat ereticului cum se pot întâlni şi pe pământ obiecte alcătuite din trei elemente:
a ţinut în mâini o cărămidă din care a ieşit o limbă de foc, apa i-a curs printre degete şi
în palmă i-a rămas pământ.
Sfântul Atanasie cel Mare ne oferă de asemenea un frumos exemplu: „Precum
soarele are trei părţi principale, aşa şi unul Dumnezeu este întreit în persoane. Căci chip
al Tatălui este discul soarelui, chip al Fiului este raza, chip al Sfântului Duh este lumina
soarelui. Deci soarele este disc, raze şi lumină şi nu zicem trei, ci unul. Soarele nu este
despărţit, discul de raze şi de lumină, pentru că nu se pot despărţi una de alta. Precum
discul soarelui naşte raza, iar raza este lumină şi căldură, aşa şi unitatea Sfintei Treimi.
Precum raza SE POGOARĂ PE PĂMÂNT şi nu se desparte de disc, ci ea este un soare
şi pe pământ, aşa şi Fiul lui Dumnezeu S-a pogorât pe pământ fără să părăsească cerul.
Precum raza transmite lumina şi căldura fără să se despartă de cer, luminând văzduhul şi
tot pământul, pătrunzând peste tot prin lumina şi căldura sa, dând viaţă tuturor, aşa şi
Duhul Sfânt lucrează în deplină unitate cu Tatăl şi Fiul, dând viaţă Bisericii şi prin ea
viaţă la toată făptura dornică de viaţă”.
 Dumnezeu este iubire fără de început şi fără de sfârşit şi pentru că este iubire,
urmăreşte o extindere a iubirii. Iubirea este cea care justifică existenţa. Din iubire,
pentru a fi părtaş iubirii Sale, Dumnezeu l-a creat pe om. Din iubire, Fiul a luat trup,
înomenindu-Se şi S-a jertfit pentru noi pe Cruce pentru ca să ne răscumpere din robia
păcatului. Iubirea lui Dumnezeu lucrează prin Sfântul Duh în sufletele credincioşilor
prin Sfintele Taine, pentru a-i ridica în relaţia iubitoare dintre Persoanele Sfintei Treimi.
Dumnezeu Tatăl ne-a zidit, Fiul ne-a răscumpărat, Duhul Sfânt ne luminează şi ne
sfinţeşte. Sfânta Treime este trinitate în unitate. În numele Sfintei Treimi ne-am botezat,
în numele Sfintei Treimi ne închinăm, în numele Sfintei Treimi începem rugăciunile
noastre publice şi particulare. Ei I se cuvine slava, cinstea şi închinăciunea: Tatălui şi
Fiului şi Sfântului Duh acum şi pururea şi-n vecii vecilor. Amin.