Documenti di Didattica
Documenti di Professioni
Documenti di Cultura
LUCRARE DE DISERTAŢIE
Bacău
2011
2
FACULTATEA DE ŞTIINŢE
SPECIALIZAREA
MATEMATICĂ DIDACTICĂ
Bacău
2011
3
4
Cuprins
1. Introducere .....................................................................................5
2.5Aplicaţii ..................................................................................... 23
3.7 Aplicaţii....................................................................................... 65
5. Bibliografie........................................................................................71
5
Introducere
Germenii noţiunii de limită trebuie să fie aparut din cele mai vechi timpuri, de vreme ce
babilonienii aproximau radăcina pătrată dintr – un număr pozitiv de forma a xn , unde (xn)n
a
1 este şirul dat de relaţia de recurenţă xn = x n , pentru n 1 şi x1 = a.
xn
Apoi pentru determinarea lungimii la un cerc de rază r, grecii utilizau aproximarea l pn,
unde pn = 2rn sin /n este perimetrul poligonului regulat cu n laturi înscris în acest cerc.
Ideea de limită a unei functii f : E -> R într-un punct a R a aparut din necesitatea de a
descrie comportarea lui f in jurul lui a, mai ales în apropierea lui a există o infinitate de puncte ale
lui E, adică atunci când a este punct de acumulare pentru E.
6
Capitolul I
Noţiuni de topologie
Fie x0 un punct de pe o dreapta.Vom numi vecinatate a lui x0, orice punct V care conţine
un interval deschis (a, b) care conţine pe x0 astfel încât x0 (a,b) V. În particular orice interval
deschis (a, b) care conţine pe x0, adică a < x0 < b este o vecinătate a lui x0. (fig. 1.1)
a x0 b
(fig. 1.1)
Vecinătaţile de forma ( x0 , x0 ) se numesc vecinătăţi simetrice ale lui x0. (fig. 1.2)
x0 x0 x 0
(fig. 1.2)
Demonstraţie: Fie (a,b) un interval deschis şi x0 (a,b) V. Cum a< x0<b rezultă:
a = min(x0-a,b- x0)>0 şi (x0- ,x0+ ) (a,b) V.
Propietăţi:
numite vecinătăţi ale lui x, care conţin punctul x, având propietăţile expuse mai sus. Sub familia
7
acelor mulţimi din familia { x } xX care sunt vecinătăţi pentru orice punct al lor constituie o
topologie pe X, în care familia vecinătăţilor unui punct x, în sensul definit este familia x .
Pentru care x VS . Dar Vj este prin definiţie vecinătate pentru orice punct al său şi în
unui punct oarecare x al său rezultă X este vecinătate pentru orice punct al său şi deci X ,
este topologie asupra lui X.
Considerăm în această topologie, familia vecinătătilor unui punct x. Mai sus am arătat că
Definiţie: Un punct x0 din A este un punct interior al mulţimii A dacă există o vecinătate
A spune că x0 este punct interior a lui A înseamnă deci că A este vecinătate a lui x0.
Mulţimea punctelor interioare ale mulţimii A se numeşte interiorul lui A şi se noteză IntA sau
0
A . Evident interiorul lui A este conţinut în A. 0
A A . Interiorul mulţimii vide este tot
mulţimea vidă.
0
Definiţie: Mulţimea A se numeşte mulţime deschisă dacă este egală cu interiorul său A
= A, adică toate punctele sale sunt puncte interioare. Observăm că din definiţia unei vecinătaţi
Spunem că un punct I0 R este un punct exterior al lui A, dacă I0 este punct interior al
complementarei lui A, adică există o vecinătate V alui I0 cu V CA, sau ceea ce este acelasi
lucru cu V A .
8
1.O aplicaţie d : X x X -> R+. Se numeşte distanţă sau metrică pe X dacă îndeplineşte:
M1: d(x,y)=0 x = y
Propoziţie:
Lungimea oricărei laturi a unui triunghi este cel puţin egală cu diferenţa lungimilor
celorlalate două.
d(x,y) d(x,x') + d(x',y’) + d(y',y) => d(x,y) -d(x',y') d(x,x’) + d(y,,y) (3)
Schimbând rolurile perechi (x,y) cu perechea (x'.y') avem: d(x’,y’) - d(x,y) d(x,x’) i d(y’,y)
(4)
De obicei K este corpul numerelor reale sau corpul numerelor complexe. Noţiunea de spaţiu
vectorial mai poate fi definit şi în următoarea formă.
Definiţie: Numim spaţiu liniar real sau spaţiu vectorial peste R o mulţime X înzestrată cu
două operaţii numite adunarea şi înmuţirea cu scalari care satisfac următoarele proprietăţi:
1. x + (y + z) = (x + y) + z, oricare ar fi x,y,z X
2. x + y = y + x, oricare ar fi x,y X
3. X astfel încât + x = x + , oricare ar fi x X
4. oricare ar fi x X -x X astfel încât x + ( -x ) = 0
5. (x+y) = x + y, x,y X, R
6. ( )x = x + x, x X, , R
7. ( x) ( ) x, x X , , R
8. 1 x = x 1, x X
1. ||x|| = 0 <=> x = 0
2. || x|| = | | ||x|| R şi x X
3.||x+y|| ||x|| + ||y||, x, y X
Observaţie: Pe un acelaşi spaţiu vectorial se pot defini norme, iar în raport cu fiecare normă
spaţiul vectorial devine spaţiu normat cu propietaţi distincte.
Propoziţie: Dacă (X, || ||) este un spaţiu liniar normat atunci d(x,y) = ||x-y|| este pentru
orice x,y X o distanţă cu următoarele proprietăţi:
2. d( x, y) = | | d(x, y), R si x, y X
Demonstraţie: Fie d:XxX -> R+. Verificăm dacă d(x, y) = ||x-y|| este o distanţă pe X:
M2: d(x, y) = ||x - y|| = ||-(y - x)|| = |- l| ||y-x|| = ||y-x|| = d(y, x), x,y X
M3: d(x, z) = ||x - z|| = ||x – y + y - z|| ||x-y|| + ||y-z|| = d(x, y) + d(y, z), x, y, z X
Observaţie: Din teorema precedentă rezultă că orice spaţiu liniar normat poate fi organizat
ca un spaţiu metric. Reciproca acestei afirmaţii nu este adevărată întrucat în primul rând pentru
definirea de metrică nu se cere structura de spaţiu liniar pe mulţimea nevida X. Dar chiar şi în
corpul în care X este spaţiu liniar vom vedea că se pot defini metrici care sa nu provină din
norme.
Dacă o distanţă d provine însă dintr-o normă atunci această normă este unic determinată de d prin
||x|| = d(x, y)
S2 : ( x, y) = (x,y); x, y X şi
S3 : (x1+x2,y) = (x1,y) + (x2,y), Vx1,x2,y X
2 . | (x,y)| ( x, x ) ( y, y )
Demonstraţie:
11
1. Dacă x,y R (x,y) = 0 atunci inegalitatea se verifică . Fie x,y (x,y) 0, rezultă:
( x y, x y ) 0, l si x, y X
( x , x ) ( x , y ) ( y , x ) ( y , y ) 0
( x, x ) ( x, y ) ( y , x ) | | 2 ( y , y ) 0
Alegem ( x, y ) / | ( x, y ) | rezultă:
( x, y ) ( x, y ) ( x, y ) 2
( x, x ) ( x, y ) ( y, x ) 2
( y, y ) 0
| ( x, y ) | | ( x, y ) | | ( x, y ) |
x y
2. Dacă (x,x) = 1, (y,y) = 1. Fie x’ = si y ' . Rezultă:
( x, x ) ( y, y )
x x ( x, x )
(x' , x' ) , 1
( x, x ) ( x, x ) ( x, x )
y y ( y, y )
(y', y') , 1
( y, y ) ( y , y ) ( y, y )
Rezultă: |(x’,y’)| 1 (x/ ( x, x) , y / ( y , y ) ) 1 | ( x, y ) | ( x, x ) ( y, y ) )
Fie X spaţiul l cu produs scalar: ||x|| = ( x, x ) (*).
Demonstrăm că (*) este o normă:
1. ||x|| 0, || x || 0 x 0 (evident)
2. || x || (x, x) | | 2 ( x, x) | | ( x, x) | | || x ||
Definiţie: Dacă un spaţiu prehiibertian este complet (adică este un spaţiu Banach), el se
numeşte spaţiu al iui Hilbert sau spaţiu hilbertian.
12
1.6 Aplicaţii
si , (4)
sunt distanţe pe .
Soluţie: Verificăm, pe rând, axiomele din definiţia spaţiului vectorial. Începem cu structura
de grup abelian a mulţimii V cu operaţia “⊕”:
Asociativitatea: ∀ x, y, z∈V, (x ⊕ y) ⊕ z = x ⊕ (y ⊕ z)
Comutativitatea: ∀ x, y∈V, x ⊕ y = y ⊕ x ; x ⊕ y = xy = yx = y ⊕ x
4) 1∗x = x, ∀ x∈V
1∗x = x1= x
Aplicaţia 3. Fie l2 mulţimea şirurilor x = (x1, x2, ... , xn) de numere reale cu propietatea că:
n 2
x . Spaţiul l2 este liniar real în raport cu operaţiile de adunare şi înmulţire cu scalari reali ale
i 1 i
1
n
şirurilor. Pe l2 se defineşte funcţia: ||x|| = x
2 2
0 x l 2
i 1 i
1
n
N1: ||x|| = 0 -> xi
2 2
0 -> x1 = 0, i N * ->x = 0
i 1
1
N2: || x|| = n
(xi ) 2 2
| | || x || x l 2 şi R
i 1
x y
1 1 1
n n 2 2 n 2 2
N3: ||x+y|| = ( xi y i ) 2 2
|| x || || y ||, x, y R n.
i 1 i 1 i i 1 i
Observaţie: Un spaţiu vectorial normat, ca spaţiu metric, cu distanţă euclidiană, este complet şi se
numeşte spaţiul lui Banach.
Să se arate că R +
*
împreună cu cele două operaţii formează un spaţiu vectorial real.
1 1
d) ∀x∈ R+* ∃ x-1 = ∈ R+* astfel încât x ⊕ x-1 = x-1 ⊕ x = x * =1
x x
II. a) Fie α,β ∈ R, x ∈R+*. Rezultă că (α + β )⊗ x = xα +β = xα ⋅ xβ =α ⊗ x ⊕β ⊗
x. b) Fie α ∈R, x, y∈R+*Rezultă că: α ⊗ (x ⊕ y) =(x ⊕ y)α = (x ⊕ y)α = xα ⊕ yα =
(α ⊗ x) ⊕ (α ⊗ y) .
c) Fie α, β ∈R, x∈R+*. Rezultă că: (αβ) ⊗ x = xαβ = xβα =(xβ)α =α ⊗ (xβ) = α
⊗ (β ⊗ x) .
n n
din R. Dacă A =(aij) şi B =(bij), 1 ≤ i ≤ m şi 1 ≤ j ≤ n, atunci formula A, B aij bij
i 1 j 1
n n
Soluţie: Norma unei matrici este deci: ||A|| = aij 2 , A Mmn(R).
i 1 j 1
a11 .......a1n
: Mmn(R) -> Rmn, ϕ(A) = (a11, a12,…..a1n,…..,an1,…….amn), pentru A =
am1.........amn
Mmn(R).
A Mmn(R), de unde rezultă că cele două spaţii sunt izomorfe şi din punct de vedere
topologic. Cum spaţiul Rmn este Hilbert, rezultă că şi spaţiul Mmn(R) este un spaţiu Hilbert.
3 1
2 23 3 cu solutia 1=1, 2=-1; 3=1.
5
1 2 3
Aşadar f = 3f1 – f2 + f3.
n
a) Să considerăm R p spaţiu real n dimensional cu norma:
1p
= x k
n p
x p pentru p 1 (x = (x n ,…,x n )). Am văzut că ║ ║ p este o normă
k 1
şi că R
n
p este spaţiu Banach. Să arătăm că nu este spaţiu Hilbert pentru 1 p 2.
Să luăm:
15
x = (1, 1, 0, …, 0)
y = (1, -1, 0, … ,0).
Avem x y = ( 2, 0, 0, … ,0) şi x y = (0, 2, 0, …,0).
x p
y p
21 p , x y p
xy p
2 pentru orice p ≠ 2 legea paralelogramului nu este
verificată.
b) Să considerăm spaţiul C[0, π/2] al funcţiilor continue pe [0,π/2] cu norma: x max x (t ) ,
Capitolul II
Şiruri în Rn
Vom nota un şir de puncte din Rn, ca de obicei: x1,x2,...,xk,... sau prescurtat ( xk ) k N sau mai
simplu (xk). Şirurile convergente de puncte din Rn se definesc la fel ca şirurile convergente de
numere.
Definiţie: Un punct x0 Rn este limita unui şir (xk) de puncte din Rn, dacă în afară
fiecărei vecinătăţi a lui x0 se află cel mult un număr finit de termeni ai şirului.
Dacă V (x0) este o vecinătate a lui x0, atunci relaţia xk V (x0) este echivalentă cu
||xk – x0|| < . Obţinem astfel o definiţie echivalentă a limitei unui şir de puncte din Rn, dată de:
Propoziţia 1: Un punct x0 Rn este limita unui şir (xk) de puncte din Rn, dacă şi numai
dacă, pentru orice număr >0 există un număr N( ) astfel încât oricare ar fi k>N( ) să avem:
Din propoziţia următoare rezultă o definiţie echivalentă cu cea de mai sus, în care se foloseşte
convergenţa şirului normelor, care este un şir de numere.
k -> 0 , atunci xk -> x0. Într-adevăr, pe baza criteriului de convergenţă de la şirurile de numere,
4. Orice şir convergent (xk) de puncte din Rn este mărginit, adică exista un număr M
astfel ca ||xk|| M, oricare ar fi k N.
6. Dacă xk ->x0 şi yk -> y0, atunci xkyk -> x0y0: lim = k lim lim
k (xkyk) xk k yk .
m
lim (x /y ) = ( lim x / lim y ) =
k k k k k k k i 1 lim lim y
k xik k ik
lim (a x )= lim
k k k k
k lim x
k k.
9. Orice subşir al unui şir convergent este convergent şi are aceeaşi limită.
Demonstraţia se face la fel ca pentru subşiruri ale şirurilor numerice, folosind definiţia cu
vecinătăţi a limitei.
10. Prin schimbarea ordinii terminilor unui şir convergent se obţine tot un şir convergent
şi cu aceeaşi limită.
11. O mulţime AeRn este închisă dacă şi numai dacă, odată cu orice şir convergent de
puncte din A, limita şirului aparţine de asemenea lui A.
Orice şir convergent de puncte din Rn este un şir fundamental. Demonstraţia se face ca şi pentru
şiruri de numere înlocuind modulul cu norma.
Propoziţie: Un şir (xk) kxN de puncte din Rn are limita a Rn dacă şi numai dacă, pentru
fiecare i i = l,2,...,n, şirul coordonatelor (xik ) k N are limita ai = pri a.
n n
| i | i 2 | i |
i2 i 1
n
Prima inegalitate rezultă astfel: i 2 i 2 , deci | i | i 2 i 2
i 1
2
n n n n
A doua inegalitate rezultă astfel: i 2
| i | | i j | | i
2
|
i 1 i 1 i , j 1 i 1
18
n n
Deci: i 2 | i |
i 1 i 1
n n
| xik ai | ( xik ai ) 2 | xik ai |
i 1 i 1
sau
n
| xik ai ||| x k a || | xik ai |
i 1
k = 1,2,3,….
Reciproc, să presupunem că: x ik -> ai, x2k —> a2, ... , xik -> an Atunci: | xk – a1 | -> 0, |x2k - a2|
-> 0, ... , | xnk - ak | -> 0 deci: | xk -ai | -> 0
Din inegalităţile de mai sus rezultă atunci că: ||xk - a|| -> 0, adică xk -> a.
Această definiţie se poate deduce, de altfel din definiţia cu vecinătăţi, folosind numai vecinătăţile
pătratice.
Criteriul lui Cauchy: Un şir (xk)keN de puncte din Rn este un şir convergent dacă şi numai
dacă este şir fundamental.
Dacă (xk) este un şir convergent, atunci el este şir fundamental, după cum s-a specificat mai
înainte. Reciproc, să presupunem că (xk) este şir fundamental şi să arătam ca este convergent.
Deoarece (xk)keN este şir fundamental pentru orice număr > 0 există un număr N( ) astfel
încat, oricare ar fi p N( ) si q N( ) să avem ||xp- xq|| < , şi cu atât mai mult |xip-xiq | <
i = l,2,...,n.
Aşadar, fiecare şir de coordonate (xik)k N i=1,2,....n este un şir fundamental de numere, şi deci
este convergent: x1k -> a1, x2k -> a2, ........xnk -> an
Conform propoziţiei precedente şirul (xk) este convergent şi are limita a = (a1,a2, ... an)
Pentru simplitatea scrisului, vom da demonstraţia acestei leme în cazul spaţiului R3.
| zn | < || (xn, yn, zn) || rezultă că şirurile coordonatelor (xn), (yn), (zn) sunt de asemenea mărginite,
deci li se poate aplica lema lui Cesaro pentru şiruri numerice.
Şirul (xn) fiind mărginit, conţine un subşir convergent: xn' -> xo.
Să extragem din şirul (yn) subşirul (yn') format din termenii care au aceeaşi indici cu cei ai
subşirului (xn') în şirul (xn)
Subsirul (yn') este de asemenea mărginit, deci conţine un subşir convergent: yn’’-> yo
Să extragem din şirul (zn) subşirul (zn’’) format din termenii care au aceeaşi indici ca şi
Subşirul (zn’’) este de asemenea mărginit, deci conţine un subşir convergent: z’’’—> z0
Să reţinem din şirurile (xn) şi (yn) acei termeni care au aceeaşi indici ca şi cei ai subşirului
Teorema lui Weierstrass - Bolzano: Orice mulţime mărginită şi infinită are cel puţin un
punct de acumulare.
Deoarece A este infinită , putem extrage un subşir (xk) de puncte distincte din A. Şirul (xk)
este mărginit, deoarece A este mărginită. Conform lemei lui Cesaro şirul (xk) conţine un subşir
convergent: xnk -> x0
Rezultă că fiecare vecinătate a lui x0 conţine o infinitate de termeni ai şirului (xnk), adică o
infinitate de puncte din A, deci xo este punct de acumulare al mulţimii A.
Propoziţie: Dacă mulţimea A Rn este compactă, atunci proiecţiile sale A1 ,A2 ,...,An sunt
mulţimi compacte pe dreaptă.
Deoarece A este compactă, este mărginită, proiecţiile sale A1, A2, ..., An, sunt de asemenea
mărginite.
Rămâne de arăta că proiecţiile sunt mulţimi închise.Vom face demonstraţia numai pentru
mulţimea A1 .
Fie x1k —> a1 un şir convergent de puncte din A1; să arătam că şi limita sa a1 aparţine lui
A1 de unde va rezulta că A1 este închisă.
20
Deoarece x1k A1 există un şir (xk) de puncte din A ale căror proiecţii pe prima axă sunt
termenii şirului (x1k): pr1xk = x1k.
Şirul (xk) este mărginit ( deoarece A este mărginită). El conţine deci un subşir convergent
xkp —> b şi, deoarece A este închisă, limita şirului aparţine de asemenea lui A, b A. Atunci
x1kp —> b1 şi deoarece b A, avem b1 A1. Dar (x1kp)p N este un subşir al şirului (x1k)k N ,
deci are aceeaşi limită, x1kp —> a1 ; limita unui şir convergent fiind unică, rezultă că a1 = b1 şi
deci: a1 A1.
Teorema lui Borel-Lebesgue: Din orice acoperire cu mulţimi deschise a unei mulţimi
compacte A Rn, se poate extrage o acoperire finită a mulţimii A. Fie (G ) o familie de mulţimi
deschise care acoperă pe A. Pentru fiecare punct x A există o mulţime deschisă G din familie,
astfel că x G ; x este deci un punct interior al lui G . Am obţinut astfel o familie de
vecinătăţi dreptunghiulare (I ) care acoperă pe A. Să notăm A1, A2, ..., An proiecţiile mulţimii
compacte A. Aceste proiecţii sunt de asemenea mulţimi compacte.
Fie (I 1), (l 2), ..... I n) familii de intervale deschise liniare, obţinute cu proiecţiile
intervalelor n-dimensionale ale familiei (I ). Familia (I i) acoperă mulţimea compactă Ai (i =
l, 2, ..., n) deci conform teoremei lui Borel-Lebesgue de pe dreapta, există un număr finit de
intervale din (I i) care acoperă pe A; Intervalele n-dimensionale de forma I =I 1
1
x I 2
2
x ... I
n
n , formate cu acele intervale care acoperă respectiv mulţimile A1, A2, ..., An sunt in număr finit.
Aceste intervale n-dimensionale acoperă mulţimea A1xA2x ... xAn şi cu atât mai mult mulţimea A,
deoarece A A1xA2x. . . xAn. Fiecare asemenea interval I este conţinut într-o mulţime G .
Obţinem astfel un număr finit de mulţimi G care acoperă mulţimea A.
21
Dupa cum se vede, rangul v depinde de adică este o funcţie de . Îl vom scrie astfel:
v . Aşadar: Pentru orice număr > 0 există un rang v astfel încât n > v să implice an < .
Această propoziţie constituie constatarea, formulată în termeni matematici, a faptului intuit
experimental la inceput, anume că termenii şirului considerat se apropie tot mai mult de numărul
zero.
Dacă la fiecare termen al şirului considerat am adauga numărul 1, am obţine un alt sir:
b1, b2, ... , bn,... cu b = l /n+ l = (n+ l )/n. Din raţionamentul făcut mai sus rezultă că:
Pentru orice număr > 0 există un rang v astfel încât n > v să implice 0 < bn-l < .
Să consideram vecinătatea (1- ,1+ ) a punctului 1. Pentru n > v toţi termenii şirului
(bn) vor aparţine acestei vecinătăţi. În afară va ramane numai un număr finit şi anume termenii:
b1, b2,...,bv
Bineînţeles, numărul acestor termeni, care este întotdeauna finit, depinde de . Reciproc,
să presupunem că orice vecinătate ( l - ,l+ ) a punctului 1 lasă în afară un număr finit
( depinzând de ) de termeni. Daca bv este termenul de rang cel mai înalt lăsat afară, pentru n
> v toţi termenii se vor afla în intervalul (1- ,1+ )
Definiţie: Un număr a este limita unui sir (an) dacă orice vecinătate a lui a conţine toţi
termenii şirului, cu excepţia unui număr finit de termeni. Cu cât vecinătatea lui a este mai mică,cu
atât se vor afla în afara sa mai mulţi termeni, însă tot în număr finit.
În loc de a spune că a este limita şirului (an) se spune de asemenea ca şirul (an) are limita a, sau că
şirul (an) este convergent (sau converge) către a, sau încă, şirul (an) tinde către a.
Şirurile care au limită se numesc şiruri convergente. Şirurile care nu sunt convergente vor
fi numite şiruri divergente.
Aşadar, şirul (an) este divergent dacă nici un număr real nu este limita sa. Din definiţia
limitei unui şir deducem prin negare următoarea:
Propoziţie: Un şir (an) este divergent dacă şi numai dacă, oricare ar fi numărul a, există o
vecinătate Va a lui a, în afara căreia se află o infinitate de termeni ai şirului.
Exemple:
Într-adevăr, toţi termenii şirului coincid în reprezentare pe dreaptă în punctul a, deci orice
vecinătate a lui a conţine toti termenii sirului( fară excepţie), adică a este limita şirului. Aşadar,
2. Din exemplul considerat mai sus deducem că şirul 1, 1/2, 1/3, ...,1/n,...., are limita 0.
2. Se demonstrează ca mai inainte că şirurile: -1, -2, -3, ...-n, ...; 1,-2,3,-4,5,-6, sunt
divergente.
( * )( ) ( a )
0
-1/2 1/2 3/2 V
Se arată la fel că 0 nu este limită a şirului, alegând vecinătatea ( - 1/2,1/2) a lui 0. Dacă a este un
număr oarecare diferit de 0 si de 1, putem alege o vecinătate V a sa care nu conţine nici pe 0 nici
pe 1, şi în afară sa, se află toţi termenii şirului. Deci nici a nu este limită a şirului. Rezultă că şirul
nu are nicio limită, adică este divergent.
Observaţie: Din faptul că într-o vecinătate a lui a se află o infinitate de termeni ai şirului,
nu rezultă că în afara acestei vecinătăţi se află neapărat un număr finit de termeni.
23
Teorema: Un număr a este limita unui şir (an) dacă şi numai dacă, pentru orice număr
remarcat mai inainte,termenii a din şir care nu verifică inegalitatea | an-a| < , se află în afara
vecinătăţii (a- , a+ ) deci sunt în număr finit; putem găsi deci un termen aN după care, în şir,
nu se mai află nici unul dintre aceştia. Dacă notăm N( ) = N+1, atunci oricare ar fi n N( )
avem an (a- ,a+ ), adică | an-a | < şi prima implicaţie a teoremei este demonstrată.
Reciproc: să presupunem verificată condiţia din enunţul teoremei. Fie V o vecinătate a lui
a. După cum am remarcat mai sus, vecinătate V conţine o vecinate simetrică a lui a , de forma (a-
, a+ ) cu > 0.
Conform presupunerii, pentru acest există N( ) astfel încât pentru n N( ) să avem |an-a|
< , adică an (a- , a+ ) V. În afara vecinătăţii V a lui a se află cel mult primii N( ) - l
termeni în număr finit. Urmează că a este limta şirului (an) şi cu aceasta şi a doua implicaţie a
teoremei este demonstrată. Din această teoremă prin negaţie deducem următoarea :
Propoziţie: Şirul (an) este divergent dacă şi numai dacă, pentru orice număr a R, există
un număr 0 > 0 (care depinde de a ) cu proprietatea că oricare ar fi N există un număr n N
( care depinde de N şi de a) astfel încât să avem: | an-a | 0.
2.5 Aplicaţii
.
Aplicaţia 1 Să se arate că:
2 3n 3
n
a) lim 0
n 4n
n2 2
b) lim
n n 1
2 3n 3
n
2 3n 3
n
2 3n 3
n n
3 3n 3
Avem însă n 3
4n 4n 4 4
24
2 3n 3
n n n
3
. Inegalitatea 3 devine:
3
Rezultă că, atunci când 3 , avem si
4 4n 4
n x
3 3
n log 3 (atenţie la monotonia functiei exponentiale x ). Putem deci alege
4 3 4 3 4
N log 3 1.
4 3
n2 2
Soluţie. b) Trebuie să arătăm că: 0, N �astfel incat n N , . Această
n 1
inegalitate devine: n 2 n n n 2 0
2 2
trinomului pentru 0 . Pentru 0; 2 3 2 avem 0 . Inecuaţia este
2 4 8
n ; ; . Se poate alege N 1 .
2 2 2
0, daca 2 3 2
n2 2
Rezultă N 2 4 8 ; în consecinţă, lim .
1 , daca 2 3 2 n n 1
2
lim 6n 2 5n 9
a) n
3n 2 2n 5
n n n2
b) lim 2 (sin n! ) *
n
n 1 n2 1 n 2
3n 5 n
c) lim
n
3 n 1 5 n 1
n2 1
d) lim
n sin
n 1 n
1
e) lim n( )
n 2 1
n 1
25
1 2 .... n
f) lim 2
n
n 3n 1
g) lim
k (k 1)
n k 1
3n(n 1)(n 2)
5 9 5 9
n 2 (6 2 ) 6 2
n n 1* n n 0* 6 0 0 0* 6 0
Soluţie a): Avem:
2 5 n 2 5 300 3
n 3 (3 2 3 ) 3 2 3
n n n n
n
Soluţie b): Să observăm că lim sin( n!) 0 (fiind produsul a două şiruri: an=
n
n 1
2
n
0 si bn = sin (n!) (mărginit) – unul convergent la zero şi celalalt mărginit) şi
n 1
2
n n2 n3 1 1
* lim
lim n 2 1 n 1 n 3 lim 1
2 1 2 n 1 1 2 1 0 0 0
n n (1 2 3 ) 1 2 3
n n n n n n
n 2
lim n * n 0 1 1
Deci lim xn = lim sin( n! ) +
n n
n2 1 n
n2 1 n 2
3 n n
5 n 1 3
1
5 1 * 5
Soluţie c): Se aduce şirul la forma: xn = , unde la
n 1 3
n 1
5 3 n 1
5 1
5 5
numărator, am forţat factor comun exponential cu baza mai mare (supraunitara) 5n, pentru a
n
3
obtine sirul 0. Analog am procedat la numitor. Deci:
5
n 3 n
3 lim 1
1
5 1 * 0 1 1
n
lim xn = 1 * 5 n 1 1
*
n 5 3 5 3 n 1
5 0 1 5
1 lim 1
5 n
5
1
sin
n n 1*1 1
Soluţie d): xn =
n 1 1
n
1
n 2 1
n 1
Soluţie e): xn = 1 * ln 2 ln 2
n 1 1
n 1
n( n 1)
Solutie f): Se restrange suma 1+2+….+n = , si deci limita din xn = ½.
2
26
n n n
n( n 1)( 2n 1) n( n 1)
k (k 1) k 2 k 6
2
k 1 k 1 k 1
Cu acestea lim
n
xn = 1/9.
2n + 1
a) an =
5n + 2
1 1 1 1
b) b n = 1 + + 2 + 3 + + n
2 2 2 2
n sin k 2
c) c n = ∑ k
k =1 2
1 1 1 1
d) b n 1
2 3
2 2 2 2n
2( n + p ) + 1 2n + 1 ( 5n + 2) ( 2n + 2p + 1) ( 2n + 1) ( 5n + 5p + 2)
a n +p an = =
5( n + p) + 2 5n + 2 ( 5n + 2) ( 5n + 5p + 2)
p
a n+p an < ε ⇒ <ε
( 5n + 2) ( 5n + 5p + 2 )
1 1 10ε 1 10ε
⇒ ≤ε⇒ n ≥ , deci putem lua N( ε ) = 1 +
5( 5n + 2) 25ε 25ε
1 1 10ε 1 10ε
⇒ ≤ε⇒ n ≥ , deci putem lua N( ε ) = 1 +
5( 5n + 2) 25ε 25ε
1 1 1 1 1 1 1 1
b n +p - b n = 1 + + 2 + + n + n +1 + + n + p - 1 2
2 2 2 2 2 2 2 2n
1 1 1 1 1 1 1 1 1
= n +1 + n +2 + + n + p = n +1 1 + ++ p 1 < n + 2 +
2 2 2 2 2 2 2 2 2
1 1
1
1 2 2p 1 1 1
= = n 1 < n
2n 1 2 2 p
2
1
2
1
b n +p bn < n 1 1 1
⇒ 2 ⇒ .Deci N ( ε ) = 1 +
n ≤ ε ⇒ n > log 2 log 2
2 ε ε
b n +p bn < ε
1
( ∀ ) ε > 0, (∃ ) N( ε) = 1 + log 2 astfel incat b n + p b n < ε , ( ∀ ) n ≥ N( ε ) si p ∈ N
ε
Soluţie c):
n +p
sin k 2 n sin k 2 n +p
sin k 2 n +p
sin k 2
c n +p - c n = ∑ k
∑ k = ∑ ≤ ∑ ≤
k =1 2 k =1 2 k = n +1 2k k = n +1 2k
n +p
1 1 1 1 1
≤ ∑ k = n +1 1 + + + p 1 <
k = n +1 2 2 2 2 2n
1
dupa cum am aratat la exercitiul anterior ⇒ se obtine N ( ε ) = 1 + log 2
ε
1
( ∀ ) ε > 0, (∃ ) N( ε) = 1 + log 2 astfel incat b n + p b n < ε , ( ∀ ) n ≥ N( ε) si p ∈ N
ε
Solutie d):
Demonstram ca
0, N N astfel incat b n p b n , n N si p N
1 1 1 1 1 1 1 1
b np b n 1 1
2 n n 1 np 2
2 2 2 2 2 2 2 2n
1 1 1 1 1 1 1 1 1 1
1
n 1 n2 n p n 1 n 2
2 2 2 2 2 2 1
p
2 2 2
2p
1 1
1
1 2 2p 1 1 1
1
2 n 1 2 n
2p 2n
1
2
1
b np b n 1 1
2n n log 2
2 n
b np b n
1
Deci N 1 log 2
Aplicaţia 4.Calculaţi:
28
1 4 2 5 3 6 ... n n 3
a) lim
n Cnn3
1 1 1
b) lim 1 1 ... 1 n n 1
n
3 6
2
n
k 2
c) lim
n
k 1 k ! k 1 ! k 2 !
n
k 2k
d) lim
n
k 1 k 2 !
n
2k 1
e) lim
n
k 1 k!
Soluţie a) Trebuie mai întâi calculată suma de la numărator, care se scrie mai simplu:
n n n
k k 3 k 2 3 k
k 1 k 1 k 1
n
n n 1
S1 1 2 ... n k
k 1 2
n
n n 1 2n 1
S 2 12 22 ... n 2 k 2
k 1 6
n 2 n 1
2
n
S3 1 2 ... n k
3 3 3
S12
3
k 1 4
n n n
n n 1 2n 1 3n n 1 n n 1 n 5
Rezultă: k k 3 k 3 k
2
k 1 k 1 k 1 6 2 3
n n 1 n 5 6 n 2 5n
Limita este: lim 2 lim 2 2
n 3 n 1 n 2 n 3 n n 5n 6
Solutie b) Termenul general al şirului se scrie sub formă condensată astfel:
n 2 n k2 k 2
1
k k 1
k 2 k 2 k k 1
n
k 1 k 2 1 4 2 5 3 6 4 7
k 2 k k 1
2 3 3 4 4 5 56
...
După cum observăm, primul factor simplificat complet este 4. Cei aflati înaintea sa (1,2,3) se
simplifică numai partial. Pentru finalul produsului, trebuie să scriem ultimii 4 factori (tot ataţia
caţi am scris şi la început ca să observăm simplificarea completă a lui 4). Aceştia corespund
valorilor k n 3, k n 2, k n 1 si k n :
n
k 1 k 2 1 4 2 5 3 6 4 7 ...
k 2 k k 1 2 3 3 4 4 5 5 6
n 4 n 1 n 3 n n 2 n 1 n 1 n 2
n 3 n 2 n 2 n 1 n 1 n n n 1
1 n2
3 n
La fel, ultimul factor simplificat complet este n 1 . Factorii mai mari decat acesta nu se
simplifica decat partial, rezultatul fiind cel de mai sus. Calculul limitei este acum foarte simplu:
lim
n
k 1 k 2 1
lim
n2 1
n
k 2 k k 1 3 n n 3
Soluţie c) În toate sumele intervin, dupa cum se observa, factoriale. In plus, in cea de-a
doua apare si 2k .
Am ajuns aparent într-un impas. Ideea este să observam că dacă amplificam fractia cu
k 1 , obtinem la numitor k 2 ! :
k 2 k 1 k 2 1 k 2 1
k ! k 1 ! k 2 ! k 2 ! k 2 ! k 2 ! k 2 !
1 1
k 1 ! k 2 !
Aceasta forma este adecvată însumîrii termen cu termen:
n
n
k 2 1 1 1 1 1 1
k 1 k ! k 1 ! k 2 !
k 1 k 1 !
k 2 ! 2! 3! 3! 4!
1 1 1 1 1 1
...
n ! n 1 ! n 1 ! n 2 ! 2 n 2 !
1 n
k 2 1
Cum lim 0 lim
n n 2 ! n
k 1 k ! k 1 ! k 2 ! 2
n
n
k 2k 2k 2 k 1 2 2 2 2 2 23
k 1 k 2 !
k 1 k 1 !
k 2 ! 2! 3! 3! 4!
2n 1 2n 2n 2 n 1 2n 1
... 1
n ! n 1 ! n 1 ! n 2 ! n 2 !
2n 2 n 1 n
k 2k
Dar lim 0 lim 0 lim 1
n n 2 !
n! k 1 k 2 !
n n
n
2k 1 n
k n
1 n
1 n
1
k 1 k!
2
k 1 k !
k 1 k !
2k 1 k 1 !
k 1 k !
n
1
Acesta este convergent si are limita e lim 1 (vezi demonstratia in manual).
n
n
Rezulta:
n
2k 1 2 2 n
2k 1
k 1 k!
2 En
n!
En 1 3 En 1 lim
n ! n k 1 k !
3e 1
xn = 1 - =1-( )=1-( ), k 1
Atunci
deci
1 1 5
lim + =
x > ∞ xn = 2 3 6
1
lim 0 lim an 0 .
n n 2 n
31
Soluţie. Ce apare oarecum dificil aici este că şirul implicat nu este definit strict prin
formula termenului general sau relaţia de recurenţă. Şirul este caracterizat numai prin doua
inegalitati, din care trebuie sa rezulte convergenţa.
0 an 1 an
0 2an an 0, n 1 sirul an n1 este marginit inferior de 0.
an 1 an
Conform criteriului lui Weierstrass, rezulta ca sirul este convergent.
n k α 1 + k α 2 + ..... + k 1
lim
Aplicaţia 8. Sa se arate ca n > ∞ ∑ α = , α =3,4,…..
k =1 n + k
α 2
+ .... + k α
1 n α 1 1 n
Se ştie că nlim
>∞ n α
∑k 1
= si nlim ∑ k α i = 0 (∀ ) i = 2, α _ 1
k =1 α > ∞ nα k =1
n n
k =1 1 si nlim k =1
= 0, (∀ ) i = 2, α _ 1
n >∞
α α 2 = >∞
α α 2
n + n + ..... + n α n + n + ..... + n
Relaţiile următoare se demonstrează imediat folosind aceasi lema a lui Stolz – Cesaro.
1 n k α 1 + k α 2 + ..... + k 1
Asadar dupa trecerea la limita inegalitatile (1) devin: ≤ nlim ∑ ≤
α >∞ α
k =1 n + k
α 2
+ .... + k α
2n + 1
a) xn = ,n ≥ 1
n
1 1 1
b) xn = + + .... + ,n ≥1
n +1 n + 2 2n
5 * 7 * 9.....[5 + 2( n 1)]
c) xn =
4 * 7 * 10.....[ 4 + 3(n 1)]
1
Mărginirea şirului. Să observam că 0 < xn = 2 + ≤ 3, ∀ n ≥ 1, ceea ce arată că
n
şirul este mărginit.
2(n 1) 1 2n 1 1
xn+1 – xn = 0, n , adica x n 1 x n , n 1. Prin urmare (xn)
n 1 n n () n 1
este strict descrescător. Conform teoremei lui Weierstrass rezultă (xn) convergent.
1 1 1 n
Solutie b): Marginirea sirului. Avem: 0 < xn < ..... 1, n.
n 1 n 1 n 1 n 1
Deci şirul (xn) este mărginit.
1
Monotonia sirului. Se calculeaza xn+1 – xn = 0 , ceea ce da xn < xn+1,
2( n 1)(2n 1)
adica şirul este strict crescator. Din teoremei lui Weierstrass sirul (xn) este convergent.
Solutie c): Să observam că între termenii şirului putem stabilii o relaţie de recurenţă
2n 5
x n , n 1.
xn+1 = 3n 4
x n 1 2n 5
1
De aici se constată uşor x n 3n 4
, ceea ce dă (xn) şir strict descrescator. Cum evident
xn > 0, rezultă şirul este marginit inferior. Deci şirul este convergent. Fie lim x n l. Pentru a
n
2
l,
obtine limita l se trece la limita in relatia de recurenta si rezulta l = 3 adica l = 0 unde
l = inf
n
xn.
8n 3
Aplicaţia 10. Fie sirul un n1 , un . Se defineste sirul an n1 , an u1u2 ...un . Sa se
8n 1
5
arate ca sirul an n1 este strict monoton si ca an . Sa se calculeze lim
n
an .
8n 5
n
Soluţie. Sigur că prima idee care vine în minte este ca în produsul an uk s-ar
k 1
simplifica niste factori, obtinandu-se o expresie mai simplă pentru an . Din nefericire,
simplificarea nu iese. O prima observatie este ca un 0 an 0, n 1 (şirurile date sunt
pozitiv definite). Mai mult, se vede imediat ca un 1, n 1 . Cum insa
an 1
un 1 1 an 1 an sirul an n1 este strict descrescator.
an
5
Pentru stabilirea inegalitaţii an , recurgem la metoda inducţiei matematice. Mai
8n 5
5 5 25 5
întâi, se vede ca a1 u1 65 81 ; inegalitatea se verifica asadar prin
9 13 81 13
5
calcul direct pentru n 1 . Presupunem acum pentru n 1 ca an . Trebuie
8n 5
5
demonstrat ca pentru n 1 avem inegalitatea an 1 . Se înmulţeşte inegalitatea
8n 13
8n 5
cu un 1 şi rezultă:
8n 9
5 8n 5 5 8n 5
an un 1
8n 5 8 n 9 8n 9
33
5 8n 5 5
8n 5 8n 13 8n 9
8n 9 8n 13
8n 5 8n 13 8n 9 64n 2 144n 65 64n 2 144n 81
2
5
care este evidentă. Rezultă deci an n 1
8n 5
5
Cum lim 0 lim an 0 , conform criteriului majorarii.
n 8n 5 n
1 2 2 3 3 ... n n
a) lim
n n2 n
n ! , a �
a
b) lim n
n an !
n
Solutie a) Aplicam teorema Stolz-Cesaro pentru an k k , bn n n . Se calculeaza:
2
k 1
lim
an 1 an
lim
n 1 n 1
lim
n 1 n 1 n 1 n 1 n 2 n
2
n 1 bn n 1 n 1 n2 n n n 1 n5
n b n 2 5
4
1 1 1
1 1 1
n 1 n n 1 n n 1
4 2
n n n 2
lim 5 lim
n n 5n 10n ... 1 n
4 3 5 n 10 1 5
5 ... 4
n n
1 2 2 3 3 ... n n 2
Rezultă lim
n n2 n 5
n ! n 1 an !
a a
lim
n an ! an 1 an 2 ... an a
n !
a
a
1
1 1
lim n a
n 1 2 a a
a a ... a
n n n
n ! 1
a
Capitolul III
Limite de funcţii. Continuitate
Definiţie: Se spune că un număr 1 ( finit sau infinit) este limita funcţiei f în punctul x0
dacă pentru orice vecinătate U a lui 1 există o vecinătate V a lui x0, astfel încât, oricare ar fi
lim lim
Limita funcţiei f în punctul xo se notează: x x0 f(x) sau x x0 f(x) şi se citeşte limita de
x x0
( ,+ ) dacă l = + ( oarecare)
( ,+ ), dacă x0 = + ( oarecare)
(- , ), dacă x0 = - ( oarecare)
x > , dacă x0 = +
x < , dacă x0 = -
A spune că f(x) V înseamnă: | f(x)-l| < , dacă 1 este finit
Ţinând seama de faptul că în definiţia limitei putem folosi numai vecinătăţi simetrice ale
punctelor finite ( deoarece orice vecinătate a unui punct conţine o vecinătate simetrică a acestui
punct) şi transcriind cu notaţiile de mai sus, definiţia limitei, se obţin două definiţii particulare
după cum x0 sau 1 sunt finite sau infinite.
lim
x x0 f(x) = l (sau f(x) —>1 când x—> x0) înseamnă că pentru orice > 0 există
fi
x E, x x0, cu |x-x0| < să avem f(x) <
x f(x)= + înseamnă că pentru orice există un > 0 astfel încât oricare
lim
fi
x E cu x > să avem f(x) <
lim
x f(x) = + înseamnă că pentru orice există un astfel încât oricare ar fi
x E, cu x < să avem f(x) >
lim
x f(x)= - înseamnă că pentru orice există un astfel încât oricarea ar fi
x E, cu x < să avem f(x) <
lim
Demonstraţie: Să presupunuem că 1= x x0 f(x) şi să arătam că este verificată condiţia
din enunţul teoremei. Fie un şir oarecare xn -> xo (xn E, xn x0) să arătam că f(xn) -> l. Să
lim
alegem o vecinătate arbitrară U a lui 1. Deoarece 1= x x0 f(x), există o vecinătate V a lui x0,
astfel încât, pentru orice x xo din V E să avem f(x) U. Dar xn -> x0, deci avem xn V E şi
deci f(xn) U cu excepţia unui număr finit de indici, adică f(x n) -> 1. Reciproc, presupunem că
pentru toate şirurile xn -> x0 (xn E, xn xo), şirurile corespunzătoare (f(xn)) au o limită comună
lim
1 şi arătam că 1= x x0 f(x). Presupunem prin absurd ca 1 nu este limita funcţiei f în punctul x0.
lim
o contradicţie, rezultă că 1 = x x0 f(x).
lim lim
fA are limita 1 în x0. Se notează: l = x x0 f(x) = x x0 fA(x).
x A
lim
Rezultă că 1= x x0 f(x) dacă şi numai dacă pentru orice şir xn -> xo, xn xo format din
x A
Propoziţie: Dacă funcţia f are limita l în x0, atunci are în x0 aceeaşi limita relativ la
submulţimea A.
fA(x) = l
-1 0 1 x
E -1
Într-adevăr, dacă alegem şirul (xn) astfel: -l, 1/2, -1/3, 1/4, ...,(-l)l/n atunci xn->0, xn 0 dar
şirul (f(x)) este - l, 1,-1, 1,.... şi nu are limtă.
lim
1. Dacă submulţimea A este definită printr-o anumită proprietate P, în notaţia x x0 f(x),
x A
se poate înlocui pentru simplificare x A cu proprietatea A.
38
lim
Exemplu: Dacă A = (a,b) = {x/ a<x<b } vom scrie x x0 f(x). Dacă A = (x0,+ )
a x b
lim
={x/x > xo} vom scrie x x0 f(x)
x x0
lim
A = E V, atunci x x 0 f(x) există dacă şi numai dacă există şi lim
x x0 f(x); cele două limite sunt
lim
Demonstraţie: Conform propoziţiei precedente dacă există x x0 f(x) atunci există şi
x A
lim
x x0 f(x) şi sunt egale.
x A
lim
Reciproc, să presupunem că există x x 0 f(x) şi să demonstrăm că există lim f(x).
x A
Cum xn -> xo, rezultă că xn V, deci xn A = V A cu excepţia unui număr finit de indici.
lim
Deoarece x x 0 f(x) = l => f(xn) -> l => x lim lim
x f(xn) = l => x x f(x) = l
0 0
x A
Definiţie: Un număr 1 (finit sau infinit) se numeşte limita la stânga a funcţiei f în punctul
x0 dacă pentru orice vecinătate U a lui ls există o vecinătate V a lui x0 astfel încât oricare ar fi
39
lim
Se folosesc notaţiile: Is= x x0 f(xn) = x lim
x f(x) = f(x0 - 0)
x x
0
Propoziţie: Un număr ls este limita la stânga a funcţiei f în punctul x0, dacă şi numai dacă
pentru orice şir xn -> xo (xn < x0, xn E) avem f(xn) -> ls.
Definiţia limitei la stânga poate fi formulată cu ajutorul şirurilor crescătoare sau strict
crescătoare.
lim
Propoziţie: ls = x x 0 f(xn) dacă şi numai dacă pentru orice şir crescător xn -> x0
x x0
lim
Demonstraţie: Dacă 1s = x x0 f(xn) avem f(xn) -> ls pentru orice şir xn -> x0
x x0
(xn< xo, xn E), în particular pentru orice şir crescător xn -> x0 (xn< x0, xn E)
Reciproc, presupunem că f(yn) -> ls pentru orice şir crescător yn -> x0 (yn < x0, yn E)
Fie xn -> x0 (xn < x0, xn E ) un şir oarecare. Putem modifica ordinea termenilor şirului
(xn) astfel încât obţinem un şir crescător yn -> x0 şi deci f(yn) -> ls; putem schimba acum din nou
ordinea termenilor în şirul (f(yn)) ca să obţinem şirul (f(xn)) şi deci f(xn) -> ls adică
lim
x x0 f(xn) = ls.
x x0
lim
Şirul (xn ) fiind ales arbitrar rezultă că : ls = x x 0 f(x).
x x0
lim
Propoziţie: 1, = x x0 f(x) dacă şi numai dacă pentru orice şir strict crescător xn -> x0
Reciproc presupunem că pentru orice şir strict crescător yn-> x0 (yn E) avem f(yn)—>ls.
Fie un şir crescător xn -> x0 (xn < xo xn E). Cum toţi termenii şirului (xn) sunt de limită x0, rezultă
40
că fiecare termen din acest şir se repetă cel mult de un număr finit de ori. Putem extrage atunci un
subşir (xnp) format numai din termeni distincţi ai şirului (xn). Evident, xnp -> x0 şi (xnp) este strict
crescător, deoarece termenii săi sunt distincţi, excepţia unui număr finit dintre ei. Cum fiecare
termen f(xn) este egal cu unul din termenii f(xnp), iar fiecare termen f(xn) se repetă de un număr
finit de ori, rezultă că în afara vecinătăţii U a lui ls se află un număr finit de termeni f(xn), deci
f(xn)—>ls.
Cum şirul crescător xn -> x0 (xn < x0 xn E) a fost ales arbitrar, deducem că ls =
lim
x x0 f(x)
Definiţie: Un număr ld ( finit sau infinit) este limita la dreapta a funcţiei f în punctul x0
dacă pentru orice vecinătate U a lui ld există o vecinătate V a lui x0 astfel încât oricare ar fi x > x0
să avem f(x) U.
lim
lim
Folosim notaţiile : 1= x x0 f(x) = x x0 f(x) = x lim
x f(x) = f(x0 + 0)
0
x x0
Se pot face aceleaşi observaţii pe care le-am făcut şi pentru limita la stânga şi se pot da
deasemenea definiţii ale limitei cu ajutorul şirurilor şi a şirurilor strict descrescătoare.
lim
Propoziţie: 1= x x0 f(x) dacă şi numai dacă pentru orice şir strict descrescător xn->x0
x x0
Propoziţie: Funcţia f are limita în x0 dacă şi numai dacă are în x0 limite laterale egale. În
lim
Demonstraţie: Dacă există x x0 f(x) = l, aceasta înseamnă că f are în x0 limite relative
x A
lim f(x) = f(x - 0) şi 1= lim f(x) = f(x +0) şi deci limitele laterale
la A şi la B egale cu 1: 1 = x A o x B 0
Fie U o vecinătate oarecare a lui 1. Deoarece f (x0 - 0) = l, există o vecinătate V1a lui x0 astfel
încât dacă x0 V1 E şi x < x0 să avem f(x) U. Deoarece f(x0 + 0) = l există o vecinătate V2 a
lui x0 astfel încât dacă x V2 E şi x > x0 să avem f(x) U. Notăm V = V 1 V2. Avem V E
V1 E şi V E V2 E şi V este o vecinătate a lui x0 Fie x x0 un punct oarecare din V E
rezultă : x V1 E şi x V2 E. Dacă x < x0 => f(x) U (deoarece x V1 E) iar dacă x > x0
=> f(x) U (deoarece x V2 E ) Aşadar oricare ar fi x x0 din V E avem f(x) U şi deci
lim
x x0 f(x)=l.
x f(x) = l dacă şi numai dacă pentru orice şir strict monoton xn-> x0 (xn E)
Corolar: x lim
0
2. Deoarece limita unei funcţii într-un punct se poate defini cu ajutorul limitelor de şiruri,
o serie de proprietăţi ale limitelor de şiruri se transmit limitelor de funcţii.
Propoziţia 1: Dacă limita funcţiei f în punctul x0 există, această limită este unică.
| x lim
x f(x)|
0
Corolar l: Dacă f are limita în x0 şi dacă o vecinătate V a lui x0 astfel încât, pentru
două numere şi să avem f(x) oricare ar fi x V E, x x0 atunci:
lim
x x0 f(x)
Corolar 2: Dacă f are limita în x0 şi dacă există o vecinătate V a lui x0, astfel încât să avem
Corolar 3: Dacă f are limita în x0 şi dacă o vecinătate V a lui x0 astfel încât să avem
vecinătate V a lui x0 astfel încât să avem f(x) > pentru orice x V E, x x0.
43
orice x V E, x x0.
orice x V E, x x0.
vecinătate V a lui x0 astfel încât să avem f(x) < pentru orice x V E, x x0.
Corolar: Dacă f are limită finită în xo există o vecinătate V a lui x0 pe care funcţia este
mărginită.
lim
x x0 f(x) < x lim
x g(x) atunci: o vecinatate V a lui x0 astfel încât f(x) < g(x) pentru orice x
0
V E cu x x0.
Funcţia f are limita finită în punctul x0 dacă şi numai dacă pentru orice număr > 0,
există o vecinătate V a lui x0 astfel încât, oricare ar fi punctele x’ x0 şi x’’ x0 din V E să avem:
|f(x') - f(x’’)| < .
orice număr > 0 ( adică pentru orice vecinătate U = (l - /2, l + v/2) a lui 1) există o
vecinătate V a lui x0 astfel încât oricare ar fi x x0 din V E să avem |f(x) - l| < /2 (adică f(x)
U); atunci pentru orice x’ x0 şi x’’ x0 din V E avem: |f(x') - l| < /2 şi |f(x’’) - l| < /2
deci:
şi este finită. Fie un şir oarecare xn—>x0 (xn E, x x0.) şi un număr oarecare > 0 .
Conform ipotezei, există o vecinătate V a lui x0 astfel încât, dacă x’ x0, x’’ x0, şi x',x’’ V E
atunci |f(x') - f(x’’)| < /2. Vecinătatea V a lui x0 nu depinde de . Deoarece xn —> x0, există un
număr natural N (care depinde de V, deci de ), astfel încât oricare ar fi p N să avem
1 şi o vecinătate V a lui x0 astfel încăt să avem |f(x)-l| < g(x) pentru orice x V E cu x x0
atunci: x lim
x f(x) = l
0
lim
adică: xnlim
x0 f(xn) = l, de unde x x f(x ) = l.
0
şi dacă o
Propoziţia 2: Dacă funcţiile f şi g sunt definite pe E, dacă lim g(x) = +
vecinătate V a lui x0 astfel încât să avem f(x) g(x) pentru orice x V E cu x x0 atunci
lim
x x0 f(x) = +
45
x g(x) =- şi dacă o
Propoziţia 3: Dacă funcţiile f şi g sunt definite pe E, dacă x lim 0
vecinătate V a lui x0 astfel încât să avem: f(x) g(x), pentru orice x V E cu x x0 atunci:
lim
x x0 f(x) = - .
lim
1. Dacă suma limitelor are sens, funcţia f + g are limita în x0 şi x x0 (f(x) + g(x)) =
lim lim
x x0 f(x) + x x0 g(x) (cazul exceptat: x lim lim
x f(x) =+ , x x g(x) = - )
0 0
lim
x x0 (f(x) g(x)) = x lim
x f(x) 0
lim
x x0 g(x).
dacă 0 şi lim
x x0 0 f(x) = 0.
4. Dacă raportul limitelor are sens funcţia f/g are limita în x0 şi : x lim lim
x f(x)/g(x) = x x 0 0
lim g ( x )
5. Dacă f 0 şi dacă puterea [ lim f ( x) 0
x x
] are sens, atunci funcţia fg are
x x0
lim g ( x )
limita în x0 şi: x lim f ( x) g ( x ) = [ lim f ( x)] x x0
x 0 x x0
lim
x x0 f(x) - x lim
x g(x).
0
lim
x x0 f(x)g(x) = 0
Demonstraţie : Fie xn -> xo (xn E, xn x0). Notăm un = u(xn) avem: un u0. Deoarece
lim
x x0 u(x) = u0 avem u(xn) -> u0 adică: un -> u0 (un F, un -> u 0 )). Deoarece: u lim
u f(u) = l, 0
lim
avem f(un) -> I adică f(u(xn)) -> l, sau x n x0 f(u(xn)) = l => x lim
x f(u(x)) = l.
0
lim
x x0 f(u(x)) = f( x lim
x u(x)).
0
lim
x x0 f(u(x)) = f(u(xo)).
x V E să avem f(x) U.
Dată fiind asemănarea dintre definiţia limitei şi definiţia continuităţii, o serie întreagă de
proprietăţi ale limitelor rămân valabile şi pentru funcţii continue şi cu aceleaşi demonstraţii, cu
singura deosebire că se mai pune condiţia ca x xo .
Propoziţia 1: Fie funcţia f : E -> R este continuă în punctul x0 E, dacă şi numai dacă,
pentru orice şir xn -> x0, xn E, avem: f(xn) -> f(x0).
Dacă xn -> x0, (xn E), vecinătatea V conţine toţi termenii şirului cu excepţia unui număr finit
dintre ei.
Există deci un număr N astfel încât pentru n N sa avem xn V si, deoarece xn E => xn V
E, adică xn = x0. Atunci, pentru n N avem: f(xn) = f(x0) si deci f(xn) ->f(x0). Cum şirul xn->x0
a fost ales arbitrar => f este continuă în x0.
lim
x x0 f(x) = f(x0); (sau f(x)—>f(x0) cand x -> x0 )
-> f(x0), deci f(x0) este limita funcţiei în punctul x0: x lim
x f(x) = f(x0).
0
Reciproc: Să presupunem că lim f(x) = f(x0) şi să arătam că f este continuă în x0. Aceasta
înseamnă că , pentru orice > 0, există un număr = ( ), astfel încât oricare ar fi x E, x
x0 cu |x-xo| < să avem |f(x) - f(x0)|< . Dar dacă x = x0 atunci |x-xo| = 0 < si |f(x)-f(xo)| =
0 < astfel încât restricţia x x0 este de prisos. Conform propoziţiei 2 => f este continuă în x0.
Dar pentru x A avem fA(x) = f(x). Aşadar, a spune că funcţia f este continuă în punctul x0
relativ la submulţimea A, înseamnă că pentru orice şir xn —> x0 format din puncte din A, xn A
să avem: f(xn) -> f(x0). Se pot da definiţii ale continuităţii relative la A, echivalente cu cea de mai
sus, folosind vecinătăţile, sau şi punând condiţia x A ( în loc de x E). Dacă x0 este
punct de acumulare al lui A ( deci şi a lui E) se poate folosi definiţia continuităţii cu ajutorul
limitei: f este continuă în x0 relativ la A dacă: lim fA(x) = f(xo ) adică dacă lim f(x) = f(x0)
Propoziţie : Dacă f este continuă în x0 (relativ la E), atunci f este continuă in x0 şi relativ
la A.
Într-adevăr, dacă f este continuă în x0 relativ la E, pentru orice şir xn -> x0 format din puncte din E
avem: f(xn) -> f(xo).
În particular, deoarece A E, pentru orice şir xn—>x0 format din puncte din A avem de
asemenea f(xn) -> f(x0), adica f este continuă în x0 relativ la A.
Prin ipoteză, f este continuă în x0 relativ la A => şirul xn—> x0, xn A avem:
f(xn)—>f(x0). Daca xn este format din puncte din E si daca xn—>x0, avem xneV, deci xn A
pentru toţi termenii cu excepţia unui număr finit dintre ei, şi deci f(xn) -> f(x0). Deci, oricare ar fi
şirul xn -> xo, xn E, avem f(xn) -> f(x0), adică f este continuă în x0 relativ la E.
Definiţie: Se spune că funcţia f este continuă la stânga în punctul x0, dacă pentru orice şir
Definiţie: Se spune că funcţia f este continuă la dreapta în punctul x0, dacă, pentru orice
şir xn—>x0 format din puncte xn x0 din E; avem f(xn) —> f(x0).
49
Propoziţie: Funcţia f : E—> R este continuă în punctul x0 E, dacă şi numai dacă este
continuă la stânga şi la dreaptă în x0.
Demonstraţie: Dacă f este continuă în x0, atunci pentru orice şir xn - x0, xn E avem
f(xn) -> f(x0). Aceasta este adevărată în particular pentru şirurile xn -> x0 cu xn x0, deci f este
continuă la stânga în x0 şi pentru şirurile xn -> x0, cu xn x0, deci f este continuă la dreapta în x0.
x x0 şi |x - xo| < să avem |f(x) - f(x0)| < ( deoarece f este continuă la stânga în x0) şi
dacă x E, x x0 şi | x – x0 |< să avem |f(x) - f(x0)| < ( deoarece f este continuă la dreapta
în x0 => x E cu |x – x0| < , (fíe ca x x0, fie ca x x0) avem |f(x) - f(xo)| < adică f
este continuă în x0.
x0 E, atunci:
3) fg este continuă in x0
4) dacă g(x0) 0 (adică f/g este definită în x0),funcția f/g este continuă în x0
Deoarece f si g sunt continue în x0, pentru orice șir xn -> xn (xn E) avem: f(xn) -> f(x0) si g(xn) ->
g(x0), deci:
Corolar: Dacă f şi g sunt continue pe E, iar si sunt numere reale, atunci funcţiile
Propoziţia 1: Dacă funcţia f : E -> R este continuă în x 0 E atunci funcţia |f| este
continuă în x0.
Dacă x0 este un punct izolat, atunci |f| este continuă în x0. Dacă x0 este punct de acumulare al lui
continuă în x0.
este discontinuă în orice punct,deoarece nu are limită în niciun punct. Funcţia |f| este discontinuă
în orice punct, deoarece este constantă |f(x)| l
Corolarul 1: Dacă f este continuă pe E, atunci |f| este continuă pe E.
Corolarul 2: Funcţia f : E ->R este continuă în x0 (sau pe E), dacă şi numai dacă f+ şi f-
sunt continue în x0 (sau pe E).
Demonstraţie: Dacă f este continuă atunci |f| este continuă şi din egalităţile: f+ = 1/2 (|f| +
f); f=1/2 (|f| - f) => f + si f- sunt continue.
Corolarul 3: Dacă funcţiile f,g : E -> R sunt continue în x0 ( sau pe E), atunci funcţiile
sup(f,g) şi inf(f,g) sunt continue în x0 sau pe E.
Într-adevăr, funcţiile f+g şi f-g sunt continue, deci |f-g| este continuă şi din egalitatea:
De asemenea, funcţiile -f si -g sunt continue, deci sup(-f,-g) este continuă şi din egalitatea inf(f,g)
= -sup(-f,-g) => inf(f,g) este continuă.
Propoziţia 2: Dacă funcţia f : E -> R este continuă într-un punct x0 E şi dacă <f(x0)<
, atunci există o vecinătate V a lui x0 astfel încât să avem <f(x)< pentru orice x V E.
Mulţimea U = ( , ) este o vecinătate a lui f(xo). Deoarece f este continuă în x0, există o
vecinătate V a lui x0, astfel încât x V E => f(x) U adică <f(x)<
Corolarul 1 : Dacă f este continuă în x0, atunci există o vecinătate V a lui x0 pe care f este
mărginită.
Corolarul 2: Dacă f este continuă în x0, şi dacă f(x0) > 0, există o vecinătate V a lui x0
astfel ca f(x) > 0, x V E
51
Corolarul 3: Dacă f este continuă în x0 şi dacă f(x0) < 0, există o vecinătate V a lui x0,
astfel ca f(x)<0, x V E.
Corolarul 4: Dacă f este continuă în x0 şi dacă f(x0) 0, există o vecinătate V a lui x0,
astfel ca f(x) 0, x V E.
Într-adevăr, |f| este continuă în x0 şi |f(x0)| > 0, deci există o vecinătate a lui x0, pe care avem |f(x)|
> 0, adică f(x) 0
Corolarul 5: Dacă f este continuă în x0 şi dacă în orice vecinătate V a lui x0 există puncte
în care f are valori < 0 şi puncte în care f are valori >0, atunci f(x0) = 0.
f(x0) < g(x0), există o vecinătate V a lui x0 astfel ca f(x) < g(x), pentru orice x V E.
Propoziţia 4: Dacă f este continuă în x0 atunci, pentru orice număr >0; există o
vecinătate V a lui x0, astfel încât oricare ar fi punctele x’ si x’’ V, să avem: |f(x') - f(x’’)| < .
y0, daca x = x0
Observaţie: Dacă x0 E este punct izolat, orice prelungire a lui f în x0 este continuă în X0.
Teoremă : Daca f este o funcţie continuă pe un interval I, atunci oricare ar fi punctele a<b
din I, şi oricare ar fi numărul cuprins între f(a) şi f(b), există cel puţin un punct c între a şi
b, astfel încât să avem: f(c ) = .
Demonstraţie : Pentru a face o alegere, să presupunem că f(a) f(b). Dacă f(a) = f(b) şi
dacă f(a) f(b), atunci =f(a) şi luând c = a, avem f(c ) = şi teorema este
demonstrată în acest caz.
Să presupunem deci că f(a) < f(b) şi fie x un număr astfel încât f(a) < <f(b). Să notăm
cu A mulţimea punctelor dintre a şi b în care funcţia f are valori : A={x/a x b, f(x)
}. Avem a A [a,b], deci A este nevidă şi mărginită. Fie c = sup A. Evident, a c b. Vom
arăta că f(c) = . Într-adevăr, există un şir xn -> c, format din puncte din A (xn c, eventual xn =
c, dacă c A). Deoarece f este continuă pe I, f este continuă în c, deci:f(xn)->f(c). Dar f(xn)
( deoarece xn A) şi prin trecere la limită obţinem f(c) .
Deoarece f(b) > , rezultă ca c b şi anume c < b. Dacă c < y <b, atunci f(y)> (
deoarece dacă am avea f(y) < , atunci y A, deci y c = sup A). Fie atunci un şir yn -> c
astfel încât c<yn<b. Deoarece f este continuă în c, avem f(yn) -> f(c) şi deoarece f(y n ) > , prin
trecere la limită obţinem f(c) . Din inegalităţile f(c) si f(c) , deducem f(c) = .
Definiţie: O funcţie f definită pe un interval I are proprietatea lui Darboux, dacă, oricare
ar fi punctele a,b I, a < b, şi oricare ar fi numărul cuprins între f(a) si f(b), există un punct c
cuprins între a şi b astfel ca f(c ) = .
Cu această definiţie teorema precedenta se enunţă astfel: Orice funcţie continuă pe un interval are
proprietatea lui Darboux.
Propoziţia 1: Fie funcţia f : I->R şi a < b, două puncte din I. Dacă f are proprietatea lui
Darboux şi dacă f(a) < 0 şi f(b) < 0 (sau dacă f(a) > 0 şi f(b) > 0), atunci există cel puţin un punct
cuprins între a şi b în care funcţia nu se anulează.
Corolar: Dacă funcţia f : I—>R are proprietatea lui Darboux şi nu se anulează în niciun
punct din I, atunci funcţia păstrează acelaşi semn pe tot intervalul. Într-adevăr, dacă ar exista
doua puncte a şi b din I în care funcţia ar avea semne diferite, de exemplu : f(a) < 0 si f(b) > 0,
atunci funcţia s-ar anula cel puţin într-un punct din I cuprins între a şi b, ceea ce ar contrazice
ipoteza.
Propoziţia 2: O funcţie f : I -> R are proprietatea lui Darboux dacă şi numai dacă
transformă orice interval J I, tot într-un interval, f(J).
J I; să notăm: m = inf
xI
f(x) = inf f(J); M = sup
xI
f(x) = sup (J).
Avem – m M + . Dacă f este constantă pe J atunci mulţimea f(J) este formată dintr-un
singur punct, deci este un interval ( cu extremităţile egale ) şi propoziţia este demonstrată în acest
caz.
conţine întregul interval (m, M). Fie un număr oarecare din intervalul (m, M), adică
m< <M. Deoarece m = inf f(x) şi m < , există un punct a J astfel ca m f(a)< . Deoarece
M = sup f(x) si <M, există un punct b J astfel ca < f(b) < M. Aşadar, f(a) < < f(b).
Deoarece f are proprietatea lui Darboux există un punct c (a,b) J astfel ca f(c ) = şi deci
f(J). Cum a fost ales arbitrar în intervalul (m, M) rezultă că (m, M) f(J) sa mai conţină,
în afară de punctele intervalului (m, M) cel mult extremităţile m şi M ( dacă acestea sunt finite ).
Rezultă deci că f(J) este un interval.
f(a) f(J), f(b) f(J); deci dacă se află cuprins între f(a) şi f(b) atunci f(J), deci există un
punct c [a,b] astfel ca f(c ) = , adică f are propietatea lui Darboux şi cu această
propoziţia este demonstrată.
Corolar: Dacă funcţia f : I—> R are proprietatea lui Darboux atunci f(I) este interval.
Propoziţia 3: Dacă funcţia f : I -> R are proprietatea lui Darboux şi este biunivocă, atunci
f este strict monotonă.
Demonstraţie: Să presupunem prin absurd că f nu este nici strict crescătoare, nici strict
descrescătoare. Aceasta înseamnă că există trei puncte x1 < x2 < x3 din I, astfel încât să nu avem
nici f(x1) < f(x2) < f(x3) şi nici f(x1) > f(x2) > f(x3), adică f(x2) nu se află cuprins între f(x1) şi
f(x 3 ). Pentru a face o alegere să presupunem că f(x1) < f(x3). Atunci avem: sau f(x2) < f(x1) <
f(x3) sau f(x1) < f(x3) < f(x2). ( Nu putem avea f(x2) = f(x1) sau f(x2) = f(x3), deoarece x 2 x1, x2
x3 şi f este biunivocă). Deoarece f are proprietatea lui Darboux, în primul caz există un punct c1
cuprins între x2 si x3 ( deci c1 x1), astfel că f(c1) = f(x1).
În al doilea caz există un punct c3 cuprins între x1 şi x2 (deci c3 x3) astfel ca f(c3) =
f(x3). În ambele cazuri funcţia ia aceeaşi valoare în două puncte diferite deci nu este biunivocă,
ceea ce contrazice ipoteza. Rezultă deci că f este strict monotonă pe I.
Propoziţia 4: Dacă funcţia f : I -> R are proprietatea lui Darboux şi dacă există una din
limitele laterale într-un punct x0 I atunci ea este egală cu f(x0).
ca ea este diferita de f(x0). Pentru a face o alegere, să presupunem că f(x0-0) < f(x0). Fie un
număr astfel ca f(x0-0) < < f(x0). Deoarece f(x0-0) < există o vecinătate V a lui x0, astfel încât
pentru orice x < x0 din V I, să avem f(x) < . Fie a V I astfel ca a < x0, deci f(a) < <
54
f(x0). Oricare ar fi x (a, xo), a < x < x0, avem x V deci f(x) < . Aşadar, funcţia nu ia
valoarea în niciun punct cuprins între a şi x0, ceea ce contrazice ipoteza că f are proprietatea
lui Darboux. Aşadar, dacă există f(x0 - 0), atunci f(x0- 0) = f(x0). În mod asemănător se
demonstrează că dacă există f(x0+0), atunci f(xo+0) = f(x0).
Observaţii: Dacă funcţia este biunivocă şi continuă pe o mulţime care nu este interval, s-
ar putea ca funcţia să nu fie strict monotonă pe această mulţime.
Teoremă: Dacă funcţia u este continuă în punctul x0 E și dacă funcţia ( este continuă în
punctul corespunzător u0 = u(x0) F, atunci funcţia compusă f = °u este continuă în punctul x0
E.
Demonstraţie: Fie xn->x0, xn E. Deoarece u este continuă în x0, avem u(xn) = u(x0) =
u0 . Să notam un = u(xn) F. Deoarece un -> u0 și este continuă în u0, avem ( (un) -> (u0),
adică ( (u(xn)) -> ( (u(x0)), sau f(xn)->f(xo), adică f este continuă în x0.
Să presupunem, prin absurd, că f nu este mărginită pe E. Aceasta înseamnă că, pentru orice
număr M > 0, există un punct xM E astfel încât |f(xM)| > M. Luând M = n, (n=l,2,3,....), găsim un
punct xn E astfel că |f(xn)| > n. Am obţinut astfel un sir (xn) de puncte din E. Dar E fiind
compactă, este mărginită, deci şirul (xn) este mărginit. Conform lemei lui Cesaro, el conţine un
subşir convergent, xnp ->x0. Deoarece E este compactă, este închisă, deci odată cu termenii şirului
(xnp) conţine si limita sa, X0 E.
Funcţia f, fiind continuă pe E, este în particular, continuă în x0, deci deoarece xnp p
x0
rezultă că f(xnp) p
f(x0) şi deci: |f(xnp)| p
|f(x0)|. Dar din inegalităţile |f(xnp)|>np, deducem
că |f(xnp)| p
+ , deoarece np-> + . Am ajuns astfel la o contradicţie ( deoarece |f(x0)| este
Teorema 2: Dacă f este o funcţie continuă pe o mulţime compactă E, atunci f(E) este
compactă.
Demonstraţie: Din teorema 1 rezultă că f este mărginită pe E, adică mulţimea f(E) este
mărginită. Rămâne de arătat că este închisă oricare ar fi şirul convergent format din puncte din
f(E), limita sa aparţine de asemenea lui f(E).
Fie yn -> y0, yn f(E). Pentru aceasta este suficient să arătam că pentru fiecare n, există un
punct xn E astfel că f(xn) = yn. Am obţinut astfel un şir (xn) de puncte din E. Se arată că în
demonstraţia teoremei precedente că (xn) conţine un subsir xnp—> x0 E. Deoarece f este
continuă în x0 deducem f(xnp) p
f(x0) f(E), şi, deoarece f(xnp) = ynp, rezultă ynp p
f(x0).
Dar deoarece yn->y2 si (ynp) este un subsir al şirului (yn), rezulta ca ynp p
y0 şi cum limita unui şir
este unică, deducem y0 = f(x0), de unde y0 f(E) şi teorema este demonstrată. Acest rezultat se
enunţă prescurtat astfel: imaginea unei mulţimi compacte printr-o funcţie continuă este o mulţime
compactă.
Corolar: Imaginea unui interval compact printr-o funcţie continuă este un interval
compact.
Într-adevăr, conform proprietăţii lui Darboux, imaginea unui interval printr-o funcţie continuă
este un interval. Restul corolarului rezultă din teorema precedenta. Spunem că o funcţie minorată
f : E—>R îţi atinge marginea inferioara m = inf f(x), dacă există un punct xm E astfel că m =
f(xm). Spunem că o funcţie majorată f : E—> R îşi atinge marginea superioara M = sup f(x), dacă
există un punct xM E astfel că f(xM) = M.
Dacă x' este un alt punct din E, şi dacă pentru fiecare > 0 avem (x', ) < ( , x ),
am putea spune că funcţia f este ‘mai continuă’ în punctul x' decât în punctul x. Evident, în cazul
a doua puncte (sau al unui număr finit de puncte) putem alege întotdeauna acelaşi ( ) şi
anume pe cel mai mic dintre numerele ( ,x') şi ( ,x). În cazul unei mulţimi infinite de
puncte din E (nu mai este întotdeauna posibil să alegem acelaşi ( ) > 0, deoarece s-ar putea ca
pentru un > 0 fixat, marginea inferioara numerelor ( , x) să fie 0. Am putea spune că, în
acest caz, funcţia nu este ‘la fel de continuă’ în toate punctele. Dacă însă este posibil ca pentru
fiecare > 0 să găsim un număr ( ) > 0 unic, acelaşi pentru toate punctele x E ( adică
să depindă numai de , dar nu şi de x), atunci am putea spune că funcţia este ‘la fel de continuă’
în toate punctele din E, sau că este uniform continuă pe E. În acest caz, deoarece nu mai
depinde de x, afirmaţia ‘oricare ar fi x E’ trebuie să figureze după afirmaţia relativă la .
Aşadar:
Definiţie: O funcţie f : E -> R este uniform continuă pe E dacă, oricare ar fi > 0, există
un număr = ( ) > 0 astfel încât, oricare ar fi x' şi x’’ din E cu |x'-x’’| < , să avem |f(x) -
f(x’’)|< .
Această propoziţie rezultă din definiţia continuităţii uniforme luând x0 = x’’ şi ţinându-l fixat.
numărul > 0, există două puncte x şi x din E astfel încât | x - x | < dar |f( x ) - f( x ) >
' '' ' '' ' ''
0 . Luând = l/n, n = l,2,3,.... obţinem două şiruri (x'n) si (x’’n) de puncte din E, astfel că
pentru orice n N să avem: | x'n – x’’n | < l/n şi |f(x'n) - f(x’’n)| < 0.
Mulţimea E este mărginită (fiind compactă ) deci şirul (x'n) este mărginit. În baza lemei
lui Cesaro, el conţine un subşir convergent x'np -> x0, iar limita x aparţine Iui E, deoarece E este
închisă.
Deoarece |x'np – x’’np| < l/n p
0, deducem că x'np –x’’np p
0. Deci: x’’np = x'np - (x'np -
x’’np) p
x0 - 0 = x0.
58
Deoarece x'np p
x0 şi x’’np p
x0, iar f este continuă în x0 ( fiind continuă pe E),
deducem: f(x'np) p
f(x0) si f(x’’np) p
f(x0), deci: f(x'np) - f(x’’np) p
0
Dar din inegalităţile |f(x'np) - f(x’’np)| > 0, pentru orice p N, deducem că şirul
Spunem că funcţia f este semicontinuă inferior în punctul x0, dacă pentru orice număr
> 0 există o vecinătate V a lui x0, astfel încât: f(x) > f(x0) - , pentru orice x V E.
Spunem că funcţia f este semicontinuă superior în punctul x0, dacă pentru orice număr
> 0 există o vecinătate V a lui x0, astfel încât să avem: f(x) < f(x0) + , pentru orice x V E .
Din această definiţie rezultă că dacă în x0 funcţia are un minim, atunci este semicontinuă
inferior în x0, iar dacă în x0 are un maxim, atunci este semicontinuă superior în x0. O funcţie este
continuă în x0, dacă şi numai dacă este semicontinuă inferior şi superior în x0. O funcţie este
semicontinuă inferior (respectiv superior) pe mulţimea E, dacă are această proprietate în fiecare
punct din E.
Dacă f este semicontinuă inferior ( sau superior ) şi > 0 atunci f este semicontinuă
inferior ( sau superior).
Proprietăţi:
1.Dacă ( f i )iI este o familie oarecare de funcţii semicontinue inferior, atunci anvelopa
superioaraă sup
iI
fi este semicontinuă inferior (în toate punctele x E în care sup
iI
f(x) < + )
2.Dacă ( f i )1i n este o familie finită de funcţii semicontinue inferior, atunci anvelopa
inferioara inf
iI f este semicontinuă inferior.
59
Propoziţiile următoare dau definiţii echivalente ale limitei. Demonstraţiile se fac la fel ca in cazul
funcţiilor reale de o singură variabilă.
Propoziţia 1: xlim
x0 f(x) = l, dacă şi numai dacă, pentru orice şir x k -> x0, xk
E, xk xo, avem:
f(xk)->l
Propoziţia 2: xlim
x0 f(x) = l, dacă şi numai dacă, pentru orice număr
> 0, există un număr
( ) > 0, astfel încât, oricare ar fi x x0 din E cu ||x-x0|| < ( ), să avem: || f(x) -1|| < .
Propoziţia 3: xlim
x0 f(x) = l, dacă şi numai dacă pentru orice număr
> 0, există o
vecinătate V a lui x0 ( V depinde de ) astfel încât condiţiile x V E şi x xo implică
Propoziţia 4: xlim
x0 f(x) = l, dacă şi numai dacă pentru orice vecinătate U a lui 1, exista un
număr > 0 (care depinde de U) astfel încât, condiţiile x E, x x0 şi ||x - x0|| < implică
f(x) U.
acumulare a lui A, la fel ca şi pentru functii reale de o singură variabilă. Un vector l Rm este
limita funcţiei f în punctul a relativ la submulţimea A, dacă pentru orice şir xp->a, xp A, xp a,
avem f(xp)->1.
lim
egale. În particular, dacă A este intersecţia mulţimii E cu o dreapta, care trece prin a, atunci xx Aa
De exemplu, în cazul unei funcţii f(x, y) de două variabile reale, daca ecuaţia dreptei este
lim
x x0
y = h(x), limita sa se scrie y y0 f(x,y). Se zice că aceasta este limita funcţiei f când x şi y tind
y h( x)
simultan dar independent pe dreapta y = h(x), respectiv către x0 si y0. În fapt, aceasta este o limită
a funcţiei compuse de o singură variabilă f(x,h(x)):
lim lim
x x0
y y0
f(x,y) = x x0 f(x, h(x))
60
Toate proprietăţile limitelor de funcţii reale, care nu implică relaţia de ordine şi produsul,
se păstrează şi pentru funcţiile vectoriale şi demonstraţiile sunt aceleaşi.
1. Limita unei funcţii vectoriale într-un punct, dacă există , este unică.
lim lim
2. Dacă x x0 f(x) = l, atunci x x0 ||f(x)|| = ||l||
lim lim
3. x x0 f(x) = l dacă şi numai dacă x x0 [f(x)-l] = 0, adică dacă şi numai dacă
lim
4. Daca x x0 f(x) 0, atunci există o vecinătate V a lui x0, astfel încât f(x) 0 oricare ar
fi x x0 din V E.
5. Funcţia f are limita în x0 dacă şi numai dacă, pentru orice număr > 0, există o
vecinătate V a lui x0, astfel încât oricare ar fi x',x’’ V E, x’ x0, x’’ x0, să avem
6.Criteriul: Dacă f : E -> Rm si h : E -> R, dacă lim h(x)=0 şi dacă există un vector l Rm
şi o vecinătate V a lui x0, astfel încât să avem: ||f(x) - l|| < h(x), pentru orice x x0 din V E
lim
atunci: x x0 f(x) = l.
8. Dacă f : E -> Rm si (p : E -> Rm au limita în x0, atunci funcţia f : E -> Rm are limita în
lim lim
x0 şi: x x0 [ (x)f(x)] = x x0 (x) xlim lim
x0 f(x). În particular, pentru (x) = , deducem x x0
lim
(f(x)) = x x0 f(x).
Propoziţie: Fie funcţia f : E Rn -> Rm şi f1,f 2 ,...,f n : E -> R componentele sale reale:
lim lim
f = (f1,f 2 ,...,fn). Atunci: x x0 f(x) = l dacă şi numai dacă: x x0 fi(x) = li, i = l,2,...,m unde
l = (l1,l 2 ,...,ln) Rm
Exemple:
61
lim lim
1. f(x, y) = x + y, definită pe R2 xa
y b
f(x + y) = xa
y b
(x+y) = a + b =f(a, b)
lim lim
2. f(x,y) = xy, definită pe R2 xa
y b
f(x, y) = xa
y b
xy = ab = f(a, b)
lim lim
3. f(x, y) = x/y, definită pentru y 0 xa
y b
f(x,y)= xa
y b
x/y = a/b = f(a, b) dacă b 0)
lim lim
4. f(x, y) = x y , definită pentru x > 0 xa
y b
f(x, y) = xa
y b
x y =ab = f(a, b), dacă a > 0
f 2 : x2 -> f(x1,x2,...,xn)
……………………………………….
lim f i (x i ) = x1lim
x1 a1 a1 f(x 1 ,x2,...,x n ), i=1, 2, ..., n. Dacă ai este punct de acumulare al mulţimii
Ei = {x i /x i R,(x 1,x2,...,x n ) E}. Limita funcţiei fi este un număr care depinde de celelalte n-
lim lim
1 variabile reale , diferite de x i . Se poate considera apoi: x j aj xi ai f(x1, x 2 ,...,x n ), i j Această
Se poate considera limita iterată a acestei funcţii în raport cu toate celelalte variabile pe rând.
Această limită este un număr care nu mai depinde de niciuna din variabile. Aceasta se numeşte
limita iterată a funcţiei f.
De exemplu, pentru funcţiile de două variabile f(x, y) se pot considera limitele iterate:
Se spune că acestea sunt limitele funcţiei f(x, y) când x şi y tind succesiv, respectiv către
x 0 şi y 0 .
Propoziţie: Dacă există limita funcţiei într-un punct şi una din limitele iterate în acest
punct, atunci aceste limite sunt egale.
lim
Să presupunem că există limitele: 1 = x x0
y y0
f(x, y) şi l12 = x lim
x
lim f(x,y)
y y0
0
lim
Deoarece 1= x x0
y y0
f(x,y) există o vecinătate V a lui (x0,yo), astfel încât să avem: ||f(x, y) – l|| <
l||.
Trecând la limită în inegalitatea precedentă, obţinem: ||F(x) - l|| , x astfel ca (x, y0) V
Definiţie: Se spune că funcţia f este continuă în punctul x0 dacă pentru orice vecinătate U
a lui f(x0) o vecinătate V a lui x0 astfel încât oricare ar fi x V E să avem f(x) U.
Propoziţia 1: Funcţia f este continuă în punctul x0, dacă şi numai dacă, pentru orice şir
Propoziţia 2: Funcţia f este continuă în punctul x0, dacă şi numai dacă, pentru orice număr
> 0, există un număr ( ) > 0, astfel încât oricare ar fi x E cu ||x - x0|| < ( ) să avem:
||f(x) - f(x0)|| < .
Propoziţia 3: Funcţia f este continuă în punctul x0, dacă şi numai dacă, pentru orice număr
> 0, există o vecinătate V a lui x0 (V depinde de ) astfel încât oricare ar fi x V E, să
avem: ||f(x) - f(x0)|| < .
Propoziţia 4: Funcţia f este continuă în punctul x0, dacă şi numai dacă, pentru orice
vecinătate U a lui f(x0), există un număr > 0 ( care depinde de U) astfel încât oricare ar fi
Propoziţia 5: Funcţia feste continuă în punctul a = (a1, a2,...,an) E, dacă şi numai dacă,
pentru orice număr > 0 ( sau pentru orice vecinătate U a lui f(a) există un număr ( ) > 0
63
astfel încât oricare ar fi punctul x = (x1,X2,...,xn) E cu |x1 – a1| < , |x2 - a2| < ,..., |xn - an| <
să avem: ||f(x1, x2,...,xn) - f(a1, a2,...,an)|| < ( respectiv f(x) U).
Daca x0 este punct de acumulare pentru E se poate da o definiţie a continuităţii cu ajutorul limitei:
Propoziţia 6: Funcţia f este continuă în punctul x0, dacă şi numai dacă x lim
x f(x) = f(x0), 0
Ei = {xj / xi R,(ai, a2...., ai-1, xi, ai+1, ..., an) E}. Dacă funcţia parţială f este continuă în punctul
ai E, spunem că funcţia f este continuă (parţial) în raport cu variabilă xi în punctul a = (a1,
a2, ..., an). A spune că funcţia f(x1, x2,..., xn) este continuă parţial în raport cu xi în punctul a
înseamnă pentru orice număr > 0, există un număr ( ) > 0, astfel încât, oricare ar fi xi Ei,
cu
| xi – ai | < ( ) să avem: || fi (xi) – fi(ai)|| < , adică : ||f(a1, ...,xi,...,an) - f(a1..,ai,...,an)|| < .
Dacă funcţia f este continuă în punctul a = (a1, a2, ...,an), vom spune adesea că este continuă în
acest punct în raport cu ansamblul variabilelor, pentru a deosebi de continuitate parţială în raport
cu cate o variabilă.
Propozitie : Dacă funcţia f este continuă într-un punct a = (a1, a2, ..., an) (în raport cu
ansamblul variabilelor), atunci ea este continuă în acest punct în raport cu fiecare variabilă.
Demonstraţie : Dacă funcţia f este continuă în punctul a, atunci pentru orice număr >
0, există un număr ( ) astfel încât oricare ar fi punctul (x1, x2, ..., xn) E cu |xi – ai| < ,
|x2 - a2| < , ..., |xn – an| < să avem ||f(x1, x2, ...,xn) - f(a1, a2, ...,an) || < => în particular ca, dacă
|x1 – a1| < , x2 = a2, ... ,xn = an avem ||f(x1,a2,...an) - f(a1, a2,...an)|| < şi deci funcţia f este
continuă în raport cu variabila xi în punctul (a1, a2, ...,an). Continuitatea în raport cu celelalate
variabile se demonstrează la fel.
Definiţie: Funcţia f este uniform continuă (pe E) dacă pentru orice număr > 0, există un
număr ( ) astfel încât oricare ar fi punctele x', x’’ E, cu ||x'- x’’|| < să avem:
Propoziţie: O funcţie vectorială f : E Rn->Rm este uniform continuă dacă şi numai dacă
toate componentele sale reale f1,f 2 ,...,fn : E -> R sunt uniform continue.
deoarece inegalitatea: ||f(x') - f(x’’)|| < => |fi(x') – fi(x’’)| < pentru fiecare i=1,2,...,n, iar
inegalităţile |fi(x)-fi(x’’)| < /n pentru i = 1, 2,...,n => ||fi(x)-fi(x’’)|| < .
Propoziţia precedentă reduce studiul funcţiilor vectoriale( de mai multe variabile) uniform
continue la studiul continuităţii uniforme a componentelor lor reale ( care sunt funcţii reale de
mai multe variabile).
Propoziţie : Dacă funcţia este uniform continuă (în raport cu ansamblul variabilelor),
atunci ea este uniform continuă în raport cu fiecare variabilă( pentru valori fixate ale celorlalte
variabile).
Adică f este uniform continuă în raport cu variabilă x1, atunci când se dau celorlalate variabile
valori fixate a1, a2...an.
Exemplu:
0 daca x = y = 0
[-1,1], este continuă, deci uniform continuă. De asemenea, pentru orice x [-l, l], funcţia parţială
y -> f(x, y), definită pe [-1, 1], este continuă, deci uniform continuă.
În acest caz se poate enunţa o proprietate pentru funcţia reală ||f(x)||. Dacă f este o funcţie
vectorială continuă pe o mulţime compactă E, atunci există un punct xM E astfel încât ||f(xM)|| =
sup
x E ||f(x)||. Se ţine seama de faptul că funcţia reală ||f(x)|| este continuă pe E şi se aplică
proprietatea 4.
Într-adevăr, graficul lui f este egal cu imaginea mulţimii A prin funcţia vectorială continuă
Propoziţie: Funcţia f este continuă pe mulţimea E, dacă şi numai dacă, pentru orice
mulţime deschisă G' Rn, există o mulţime deschisă G Rn astfel că : G E = f'(G' E').
Să presupunem, că f-1(G' E') adică G' E' . Notăm H= f (G' E') => f(H) = G' E' şi
să arătam că există o mulţime deschisă G în Rn, astfel că G E = H = f-1(G' E'). Evident H E.
Fie x0 H oarecare; atunci f(x0) f(H) = G' E' G' şi deoarece G' este deschisă, f(x0)
este punct interior al său; există o vecinătate V’ a lui f(x0), astfel că: f(x0) V' G'. Deoarece f
66
este continuă în x0, lui V îi corespunde o vecinătate V a lui x0 , astfel că pentru orice x V E să
avem: f(x) V’, adică f(V E) V' G’ deoarece avem de asemenea f(V E)E'=> f(V E)
G' E' => V E f -1(G' E') = H. Cum x0 a fost ales arbitrar, deducem că pentru orice punct x
(Vx E) H.
xH
Corolar: Funcţia f este continuă pe E dacă şi numai dacă, pentru orice mulţime închisă
Propoziţie: Imaginea unei mulţimi conexe, printr-o funcţie continuă este o mulţime
conexă.
Să notam E' = f(E) şi să arătam că E' este conexă. Să presupunem prin absurd că E' n-ar fi
conexă există două mulţimi deschise G'1 şi G'2 în Rn astfel ca: E' G'1 G'2, G'1 E’ ; G'2
E’ si E' G'1 G'2 = . f continuă pe E => G' 1 si G'2 mulţimile din Rn le corespund două
mulţimi deschise G1 si G2 in Rn astfel ca: G1 E = f -1(G' E'), G2 E =f - 1 (G ‘ 2 E').
E'= E' (G’1 G'2) = (E' G'1) (E' G'2). Atunci: E = f -1(E') = f -1(E' G'1) (E' G'2)
= f-1 (E' G'1) f -1(E' G'2) =(E G1) (E G2) = E (GI G2) deci: E G1 G2.
Aceasta înseamnă că mulţimea A nu este conexă, ceea ce contrazice ipoteza din enunţul
propoziţiei. Urmează aşadar, că E' este conexă şi propoziţia este demonstrată.
67
3.7 Aplicaţii
Aplicaţia 1. Să se calculeze limitele de funcţii:
x2 1
a) lim
x 1 x 2 3x 2
2 x 1
3x 2 1 5 x 3 x 2
b) lim
x 2
x 2
5x 2 1
c) lim
x 3x 2 2
sin 3 x
d) lim
x 0 x
sin x sin 2 x
e) lim
x 0 x
1
f) lim (1 sin x ) x
x 0
x 2 2 x 3 x 1
g) lim ( )
x x 2 3x 2
e sin 2 x 1
h) lim
x 0 3x
x2 1 0 ( x 1)( x 1)
Soluţie a): lim = (caz de nedeterminare ) = lim
x 1 x 2 3x 2 0 x 1 ( x 1)( x 2)
( x 1)
lim 2 .
x 1 ( x 2 )
2 x 1 2 x 1
3x 2 1 5 x 3 x 2 3 x 2 1 lim
Soluţie b): lim = ( lim 2 ) x 5 x 3 x 2 = 30 = 1.
x 2
x 2
x x 2
5x 2 1 5x 2 1 5
Soluţie c): lim 2
= lim
x 3x 2 x 3x 2 2 3
sin 3 x sin 3 x
Soluţie d): lim = 3 lim =3*1=3
x 0 x x 0 3x
1 sin x sin x
sin x x 1 lim x e1 e
lim [(1 sin x) [ lim (1 sin x)
x 0
] ]
x 0 x 0 sin x
68
Soluţie g): Suntem în cazul de nedeterminare 1 .Avem (se adună şi se scade unu în
x 2 2x 3 x 1
bază): lim (1 1) x 1 lim (1 2 ) x 1
2 x x 3x 2
x x 3x 2
x 2 3 x 2 ( x 1) 2
x 1
) x 1 ] x 3 x 2
2
lim [(1 e
x x 2 3x 2
e sin 2 x 1 sin 2 x 2 2
Soluţie h): lim * *
x 0 sin 2 x 2x 3 3
3x 2, x 0
a) f : R -> R, f(x) = ;a=0
2, x 0
1
x 3 , x 0
b) f : R* -> R, f(x) = ;a=0
1 ,x0
x 2
5x 1, x 3
c) f : R -> R, f(x) = ;a=3
3x 2, x 3
1
d) ) f : R* -> R, f(x) =xsin ;a=0
x
Pentru limita la stânga în a = 0, fie xn -> 0, xn <0 pentru care f (xn) = 3 xn -2 ->-2. Deci ls = -2.
Pentru limita la dreapta în a = 0, luăm un şir arbitrar xn -> 0, xn > 0 cand f (xn) = -2. Deci ld = -2.
1
Soluţie d): Fie xn ->0, xn 0. Atunci f(xn) = xn sin .
xn
1 1
Din 0 < | xn sin
xn
| = |xn| |sin
xn
| |xn|, via criteriul majorarii, rezultă f(xn) ->0. Deci
lim f ( x ) 0.
x 0
69
π
a) limπ sin( x 2 )
x
2
π
b) limπ tg ( x 4 )
x
4
1
c) lim e ( x 1) 2
x 1
π π
Soluţie a): Punem y = x - . Daca x -> , atunci y -> 0 şi deci limita se scrie
2 2
π
lim sin( x ) lim sin y = sin 0 = 0.
x
π 2 = y 0
2
π π
Soluţie b): Notăm y = x - . Daca x -> , atunci y -> 0 de unde rezultă că limita se
4 4
π
scrie limπ tg ( x 4 ) = lim
y 0
tgy = tg 0 = 0.
x
4
Soluţie c): Se noteaza y = x – 1. Daca x -> 1, atunci y = x-1 ->0. Asadar limita se scrie
1 1 1
2
x 3 , x 3
a) f : R -> R, f(x) = , a = 3.
3x , x 3
2
x 2 16
,x4
b) f : R -> R, f(x) = x 4 , a = 4.
8, x4
sin x
,x0
c) f : R -> R, f(x) = | x | , a = 0.
1, x 0
lim f(x)
x 3
x , x 0
Soluţie c): Să remarcăm că |x| = determină calcularea limitelor laterale
x , x 0
lim sin x
în a = 0. Avem ls(0) = x 0 = -1, ld(0) = x 0
lim sin x = 1. Cum l l rezultă că nu
s d
x x
x 0 x 0
există limita funcţiei în a = 0, şi prin urmare f nu este continuă în punctul a = 0.
x 2 3x , x 1
a) f : R -> R, f(x) = ,a=1
3x 1, x 1
1
b) f : R -> R, f(x) = [2x]; a =
2
x11
c) ) f : R -> R, f(x) = e , x 1 , a = 1
1, x 1
lim (3x + 1) = 4, f(1) = -2. Din l = f(1) se deduce că f este continuă la stânga în a = 1,
x 1 s
x 1
iar ld f(1) concluzionăm că f nu este continuă la dreapta în a = 1.
.............
2, x [1, 1 )
2
1
1, x [ ,0)
2
f(x) =
0, x [0, 1 )
2
1
1, x [ ,1)
2
................
1 1
Acum este usor de vazut că ls(- ) = -2, ld(- ) = -1, ceea ce arată că f este continuă la dreapta
2 2
1 1 1 1
în a = - , iar din ls( ) = 0, ld( ) = 1, f( ) = 1 deducem continuitatea lui f la dreapta în a =
2 2 2 2
1
.
2
lim lim
Soluţie c): Avem ls(1) = x 1 f(x) = e =0, ld(1) = x 1 f(x) = e = , f(1) = 1,ceea
x 1 x 1
ce arată că f nu este continuă nici la dreapta , nici la stânga în a = 1.
Aplicaţia 6. Să se precizeze care din funcţiile de mai jos au propietatea lui Dabourx (pe
domeniul de definiţie).
1, x Q
a) f : R -> R, f(x) =
0, x R Q
1
cos , x 0
b) f : R -> R, f(x) = x , a [-1,1]
a, x 0
x 1, x [1,0]
c) f : [-1, 1] -> R, f(x) =
x, x [0,1]
d) f : [-1, 1] -> R, f(x) = x – [x]
Soluţie a): Deoarece f(R) = {0,1} nu este interval se deduce că f nu are propietatea lui
Darboux.
Soluţie b): Este clar că f este continuă pe R*. Fie a, b R, a < b si λ cuprins între f(a) şi
f(b). Daca [a, b] (,0) sau [a,b] (0, ) atunci din f continuă pe (,0) , (0, ) (f are
propietatea lui Darboux pe (,0) , (0, ) ) se deduce că există x λ (a,b) astfel încât f( x λ )
=λ .
72
Rămâne de arătat că dacă a < 0 < b, atunci pentru λ între f(a) şi f(b) se poate găsi x λ (a, b)
1
astfel încât f( x λ ) = λ . Se poate alege un n N* astfel încât < b şi atunci
2nπ
1 1
In = [ ,
π 2nπ 2nπ
] (0, b) (a , b) , ceea ce dă [-1,1] = f(In) f(a, b) [-1,1],
1 1 1 1 1
Soluţie c): Fie a = -
2
<b=
4
pentru care f(a) =
2
, f(b) =
4
. Luând =
3
( 14 ,
1
2
), constatăm că nu există x ( - 12 , 14 ) pentru care f(x ) = . Dacă ar exista x ( - 12
1 2 1
,0], atunci f(x ) = x +1 =
3
, adică x = - (- ,0]. De asemenea dacă ar exista x
3 2
( 0,
1 1 1
4
) pentru care f(x ) = x =
3
, se vede că x (0, ). Deci
4
x ( - 12 , 14 ), f(x )
.
1 1 1
Asadar ecuaţia f(x) = nu are soluţie în intervalul ( - , ).
3 2 4
x 1, x [1,0]
Soluţie d): Funcţia f(x) = x, x [0,1)
0, x 1
1 1
Se pot lua a =- ,b= şi se face discuţia de la punctul c).
2 4
1
a) f : R* -> R, f(x) = x sin ;a=0
x
1
b) f : R* -> R, f(x) = sin ;a=0
x
1
Soluţie a): Deoarece lim
x 0
x sin =0, atunci funcţia care prelungeşte prin
x
f (x), x 0
continuitate pe f este f : R , f (x )
x, x 0
Soluţie b): Nu există limita funcţiei f în a = 0. Deci f nu poate fi prelungită prin
continuitate în acest punct.
73
Bibliografie
Collegium – 1998