Sei sulla pagina 1di 107

133502

BIBLIOTECA P O P O R A L A
A i.fl5 0 C!$TS UNII"
N r. 171. 1929.

Poceşti în oersupi
j de
G. C o ş b u c
publicate sub îngrijirea lui N. Drăganu.

SIBIIU , „A sociafiunea“ („A stra"), S tr. Şaguna 6

P r e ţ u l 5 L e i.
„ASOCIA ţlO NE A pentru literatura
română şl oultura român“.
I mt e m e l a t &. în 1861.

PREŞEDINTE DE ONOARE:
I M. S. Regele FERDINAND l.
Prezident aetiu:
Vasilie Qoldiş.
Viee-prezident L : Viee-prezident U.:
Dr. Oet. Russu. Dp. fih. Preda.
Comitetul central al „Asoeiatiunti“ numără 50 de
fruntaşi dtn toate păturile soeietăjit româneşti.

I V E de datoria fieeăpui bun


Român să sppijineaseă „Aso-
eiaţiunea“ abonând publicaţiile
ei şi mseriindu-se de membpu.

Taxele de membru sunt urm ătoarele:


Membru fondator al C asei Naţionale.
odată pentru totdeauna.....................Eei 5000'—
Membru fondator al „Asoeiafiunei“.
odată pentru totdeauna. . . . . , , 1000 —
Membru pe uiafă-^„Asoeiatiunei“.
odată pentru totdeauna.....................„ 500‘—
Membru actiual „Asoeiaţiunei“, anual „ 50 —
Membru ajut. al „Asoeiaţiunei“, anual „ 10'-
B ib lioteca poporală a A sociaţiunii „Astra".

Anul al 19-lea. Nr. 171. August 1929.

Poueşti în uersupi
de

G. Coşbuc

publicate sub îngrijirea lui N. Orăganu

Editura Asoeiafiunii „Astra“, Sibiiu, Strad a Şaguna 6.


Tiparul Institutului de arte grafice .D acia T ratan ă“, s. a.. Sibltu .
Blăstăm de m am ă.
(Legendă poporală)

Frunză uerde tulburea


Auea Lena — niei ea ea —
Trei feciori frumoşi auea;
Trei feeiori şi-o fată mare
Lena eea ueselă are.
Trei feeiori ea nişte smel,
De-a dragul să cauţi la ei,
Iar copila râzătoare,
Subţirea şi ’neântătoare
Ruptă dintr’un raz de soare:
Mult eu mă-sa sămăna,
Deel Lenuţă-o boteza
Pe numele maieă-sa.
Câţi feeiori au fost prin ţară
Toţi uenit au să o ceară,
Mândri şi uiteji feciori,
Uenit-au ea peţitori.
Dar Lenuţa, ţi-e mirare,
Răspundea la fiecare,
Că-i prea tânără şi-aşa
încă nu s ’a mărita.
Mai la urmă s ’arătară
Peţitori din altă ţară:
Doi feciori, ea două flori.
Lenuţa cât ee-i uedea
Mamei sale-aşa zicea:
„Uezi, iubită maica mea!
„Din uoinieii aceşti doi,
„Cari au uenit azi la noi,
„Mie-mi place unul tare
„Şi la mers şi la eătare,
„Că-i înalt şi supţirel
„Şi m’aş duce după e l!“
Dar Lena pe gânduri s ta ;
Gândurile-o frământa
Şi eu jale euuânta:
„Draga mea, Lenuţă fată!
„Fiind aşa ’-ndepărtată
„Dor de tine-o să m’apuee,
„La mine cin’ te-a ad u ce!?“
Doi fii al Lenei strigau
Şi din gură euuântau:
„Pe Lenuţa nu o da
„Şi de noi n’o strămutai“
Dar feciorul cel mal mie,
Constantin, eopil uointe,
Lăcrima din ochi eu jale
Şt-aşa-i zise mamei sale:
„Nu eşti, mamă, eu dreptate
„Nici la soră, nici la frate 1
„Gă sântem doară trei fraţi,
„Toţi crescuţi ea nişte brazi
„Şl noi ţi*om putea aduce
„Pe Lenuţa ta cea d u lceI...
„Ascultă, mamă iubită,
„Pe Lenuţa o mărită;
„N’o lăsa nemăritată
„Fire ar cât de ’ndepărtală:
„Căci, de te-a ajunge dor
„lo*ţi rămân doară fecior.
„Eu la dânsa duee-m’oiu
„Acasă aduee-o-uotu“.
Şi Lena se ’ndupleea,
Pe Lenuţa-o mărita.
II.
Dar a fost ce-a fost să fie
Gă-au dat boale şi urgie
Şi-a dat Dumnezeu eel sfânt
Vremuri grele pe pământ.
Şi de multă răutate
Murtau oamenii pe sate
Şi-au murit şi trei feciori
Ai Lenuţii frăţiori:
Constantin îneă-a murit.
Gândul nu şi l-a ’mplinit.
Lena singură rămase,
Fără de feciori în c a s ă :
De dor o inimă arsă.
Şi ea, biata, supărată,
De jale multă sfărmată,
Se ducea pe-al lor mormânt
Şi se uăieta plângând
Şt plângea şi suspina
Şi din suflet euuânta:
Dragii meii D’al uostru dor
Stau pe gândul să mă-omor,
Fie-uă somnul uşori“
De altă dată blăstăma
Şi blăstămând euuânta:
Constantine, Constantine 1
Blăstămat să fii de minei
Blăstămat de mamă-ta
Că ai dat pe soră-tal
„Fraţii tăi mie-mi striga:
„Pe Renuţa nu o d a !
„Tu al dat-o, blăstămate,
„Pe hotară ’ndepărtate;
„Dar te blastăm, blastăm greu
„Din tot sufleţelul meu :
„Pământul nu te primească,
„Târna nu te mai uoeaseă,
„Dutu-afară te izbească,
„Căci de dorul Lenuţii
„Rumpu-mi firul uieţii“!
Astfel dânsa blăstăma
Şl-azi şl mâni şi-alaltă mâni
Şi zile şi săptămâni.
Şi de multul blăstămat.
Val, blâstămul s ’a legat.
lll.
într’un amurgit de seară,
Constantin eşi afară
Din groapă, galbin la faţă,
Cu trup rece ea de ghiaţă.
Bl plângea şi lăcrăma
Şi eu jale euuânta:
„Duee-m’aş că s blăstămat,
„Dar nu pot eă-s îngropat,
„Duee-m'aş că maica cere,
„Dar nu pot că n'am putere;
„Nici am cal, nici eăpeneag;
„N’am pe lume om eu drag,
„Căci ori cine m’a uedea
„S’a ’nfrlea, s’a spăria,
„Făeându-şi răpede cru ce...
„Miei la mama nu m’oiu duce,
„Căci m’a blăstămat măicuţa,
„Gă eu i-am dat pe LenuţaM
Şi cum sta şi cugeta
Gândurtle-1 asuda
Bl prin laerâmi se ruga:
„Sălaş, mândru sălăşel,
„Fă te-un şoim de căluşel
„Şi tu pânză din sălaş
„Fă-te un eăpenegaş,
„Şi tu cruce sehimbă-te,
„Spadă de fier fă-mi'te,
„Iar Tu, Doamne, mă înuie
„Dă-ml putere astăzi mie:
„La Lenuţa duee-m’oiu,
„Acasă aduee-Q'Uoiu“.
Dumnezeu l-a ascultat:
Putere de uiu i-a dat;
Sălaşul l-a ascultat:
Şi ’ntr’un eal s’a preschimbat;
Giolglu ’n eăpeneag îndată,
Crucea ’n spadă de fler, lată.
Constantin sue călare
Şi porneşte ’n fuga mare;
Şt fugia calul ca uântul,
De-abia atingea pământul,
Şi sbura, dar nu glumea,
Ci ea dorul se dueea,
Găel stăpânul îi zicea:
„Sboară murgule eu mine,
„Căci sbor alături eu tine,
„Sboară murgule pe cale,
„Căci sbor pe urmele tale“!
Şt murgului, puiu păgân,
Duee-se eu-al său stăpân,
încât n’a fost bine seară,
Când ei îşi deseăleeară,
Ea Eenufa 'n altă ţară.
IV.
Eenufa cât ce-a zărit
P'al său frăţior iubit,
Din gralu dulce i-a uorbit:
„Constantine, Constantine,
Spune-mi daeă-i rău sau bine
Nouă ani, uezi, au trecut,
Că pe uoi nu u’am uăzut,
Ba nici ueşti nu mi-aţi trimis,
Niee carte nu mi-aţi scris 1“
Constantin a euuântat:
„De când tu te-ai măritat
Rău nimic nu s’a ’ntâmplat:
Sântem sănătoşi acasă,
Mama îneă-i sănătoasă.
Veste nouă n’am ee-ţi spune,
Totuşi îţi aduc ueşti bune:
Fraţii noştri se 'nsurară,
Dar ei pe gând se luară
Da nuntă nu te ehiemară!
Eu ţi-s frate mai eu dor,
Şi, fiindcă eu mă ’nsor,
Am grăbit aici; de-i urea,
Dino dar la nunta mea 1“
Astfel zise Constantin
Cu glasul de jale plin,
Din ochi laerămi îi cădea
Şi suspine-1 năpădia;
Dar Denuţa-l cunoştea
Şi de nou Da întrebat:
„Spune-mi frate-adeuărat
De mă chemi la ueselie,
Să mă ’mbrae eu bucurie,
Să-mi pun struţ roşu şi dalb
Şi cai suri la hinteu alb ;
Dar, de mă chemi la jelane,
Eu să ’mbrae de jale haine;
Să iau cai şl hinteu negru
S ă pornim, frate, pe ’ntregu!“
— „Ba io-ţi spun drept, soră, ţie,
Gă te chem la ueselie.“
Şi ea mândru s’a gătat,
Haine albe şi-a luat,
Şi-apoi ambii au plecat
Pe cărarea cea mai lată,
De uoiniei codreni călcată,
Pe cărarea cunoscută,
De codreni uoiniei bătută.
Iar pe cale, cum mergeau,
Pasările-i urmăriau,
Munţii răi din graiu grăiau :
„De când soarele e soare
Şi pe câmpuri floarea-i floare,
Şi de când e lumea lume,
N’a mai fost aşa minune:
„Să meargă uiul eu mortu,
Tot alăturea eu codru,
S ă meargă uiul aproape
Cu cel mort, ieşit din groape!
Alelei 1 minune mare,
Uiu eu mortul p’o cărare“
Constantin bine-auzia,
Eenuţa nu ’nţelegea,
Dar glumind aşa zicea:
„Auzi, frate Constantine,
Ce uorbese munţii de tin e?!“
Constantin din greu gemând
li răspunde-aşa zicând:
„Easă-t soră, să uorbească,
Minţile să-şi prăpădească;
Ei să fie eu eântatul
Noi să fim eu ascultatul,
Ei păzeaseă-şi cântecul,
Cum păzim noi umbletul!“
Asta 'n seamă n’o băgară,
Calea lor că şi-o urmară.
Patru zile lungi de uară
Ei au tot călătorit,
Puţintel au odihnit.
V.
Gând a fost a etncla zi,
Soarele când răsări,
Au Kărit şi satul lor,
Plin de negură şl nor.
Când aproape-au fost de sat,
Constantin a euuântat:
„ljenuţăl eu-al tău căruţ
„Vină mai eâte-lenuţ,1]
„Căci eu eu-al meu eăluşor
„O să merg mat tărişor,
„Ca să dau mamit de ştire
„Să-ţi facă bună primire,
„Să-ţi deschidă porţile.
„Să'ţi aştearnă mesele,
„Să-ţi umplă păhărele!“
Şi el frâu calului da,
Calul îşi împintena
Şl ’ntr’o fugă alerga,
Nu la mă-sa, pe euuânt,
Ci de-a dreptul în mormânt.
Aci a descălecat
Şi din gură-a cuvântat:
„Cal crescut sub glti ierboase,
„Sălaş strângător de oasel
„Dusu-m’ai şi m’ai adus
„Şi pe cale, şi pe sus
„Şi-ai făcut un mare bine
„Pentru mama, pentru mine,
„Pentru mamă, pentru fată,
„Pentru mine totodată!
!) Câlelinuj, dim. lui eâtelin.
„Şi tu eapeneag iubit,
„Pânză albă de ’nuălit,
„Şi tu spadă lucitoare,
„Crucea mea dela picioare,
„Ne-a sosit uremea, sosit
„Să ’ntrăm de unde-am ieşit!
„Tu cal bun năzdrăuănaş,
„Schimbă-ti trupul în sălaş,
„Şi tu spadă lucitoare
„Fă-te cruce la picioare,
,, Şi tu eăpeneag iubit
„Fă-te pânză de ’nuălit,
„Iar tu, Doamne, Doamne sfânt,
„Dă-mi iar locul din mormânt
„Cam scăpat de ce fu greu,
„împlinit-am gândul meu:
„La Lenuţa dusu-m’am
„Acasă adus’o-am !“
Dumnezeu l-a ascultat,
Pământul s ’a despicat
Lutul iar s ’a ridicai,
Constantin era ’ngropat.
VI.
Şi Lenuţa, cât ce ntra
în sat, mult se minuna.
15

Căci erau toate schimbate


Toate de jale sfărmate,
Dar mai mult s’a minunat
Când aeasă e’a aflat
Porţile stricate, rele,
De puteai sări prin ele,
Staulul stricat şi gol,
Iarba mare prin ocol.
Ea sărmana aştepta,
Că fraţii uor alerga
în prag a o ’ntâmpina,
Dar nime nu s'a iuit:
Constantin n’a fi uenit.
Ea la uşă se răpede,
Uşa încuiat-o uede;
Deci începe ea să bată
în cea uşă încuiată:
„Lasă-mă, mămueă, lasă,
„Easă-mă să întru ’n casă,
„Că îţi sânt iubita fată,
„Eenuţa cea ’ndepărtată 1“.
Mă-sa din casă, plângând,
O alungă blăstămând:
„Du-te ’n foc şi ’n câte rele,
„N’amărî zilele mele,
„Du te ’n foc te du d’aci
„Şi nu mă batjocori!“
„Trei feciori eu am auut,
„Pe toţi trei i-am pus sub lut,
„Pe toţi trei l-am pus sub glie,
„Sfântul Dumnezeu să-t ştie!
„Iar Denuţa, scumpa-mi fată,
„Măritată-i, măritată,
„într’o ţară depărtată:
„N’oi uedea-o nici odată!
„însă fie blăstămat
„Cine o a ’ndepărtat!“
Dar Demită nu ’neeta,
Tot bătea şi se ruga
„Dasă-mă să întru, la să !“
Şi, mă-sa eu greu o lasă,
Şi pe scaun o punea
Şt la dânsa cum priula,
Pe Demită-o cunoştea.
„Draga mea şi-a mamii floare,
„Nu mă ’nered că tu eşti oare?
„Oh, că niee n’am ulsat,
„Căte-oiumaiuedea ur'odat’!“
Şl plângând, Dena spunea
Câte-a mai suferit e a :
„A. dat sfântul Dumnezeu
„Multe boale şi mult rău
„Şi-au murit feciorii mei
„Şi-am rămas fără de ei!
„Măcar tu, scumpa mea fată,
.De nu erai măritată
„într’o ţară ’ndepărtatăl...
„Mi-ar fi traiul mai uşor
„Şl mi-aş mai uita de dor;
„Tu m’ai ajuta pe mine,
„Du m’aş bucura de tine 1
„Dar să fie blăştămat
„Cine mi te-a 'ndepărtat:
„Pământul să nu-l primească,
„Ţărâna să nu-l mai uoeaseă,
„Dutu-afară să-l izbească!“
Lenuţa se ’nfiora,
Reci fiori o ’mpresura
Şi eu glas rupt euuânta:
„Dezi, măieuţă-at blăştămat
„Şi blăstămul s’a legaţi —
„Constantine, Constantine
„Cum m’ai amăgit pe mine
„Ca să plec pe drum eu tin e !“
Şi spunea măleuţit sale
Cum a uenit ea pe cale,
Cum Constantin o aduse
Şi câte mai eâte-i spuse.
Lena atunci se ’nfiora
Şi cum sta, cum asculta,
Laerămile-o înneca,
Trupu ’ntreg îl tremura,
Minţile-1 se tulbura,
Fruntea t se înnora,
Pe Lenuţa săruta
Şi i-a zis eu glas înfrânt
„Haid', Lenuţâ la mormânt
„Haid', Lenufă, să grăbim
„La morminte ’n eintirim...“

Vil.
La mormânt dacă sosiră,
] o S pe el se prăuăliră
Şi 'neepură-a lăcrima
Şi din gură-a euuânta:
„Constantine, ieşi afară,
„Vină, Constantine iară;
„Mai ieşi, dragă Consianiine,
„Că ni-e dor, ni-e dor de tine“!

Pământul însă râdea,


Groapa de râs hohotia;
Constantin amar gemea.
„Ieşi din groapă şi uorbeşte,
„Spune şi ne pouesteşte
„Cum trăeşti în groapă, eum?
„Vină şt ne spune-acum 1
„Vină să ne uezl măcar,
„Vină, Constantine, iar“ 1

Pământul nebun râdea,


Groapa de râs hohotia,
Lutul glumind răspundea:

„Nu te mal ruga de mine,


„Blastemă, Lenă, mai bine,
„Nu te tot ruga mereu:
„Ce-l al nostru, nu-i al tău“!

Pământul mereu râdea,


Groapa de râs hohotia,
Lutul ne’neetat glumia.

„Morminte, nu fi păgân,
„Slobozi-mi pe Constantin;
„Oh, nu fi morminte rău,
„Slobozi-mi copilul meu,
„Ori maear dă-i glas, morminte,
„Pentru eâteua euuinte“!
Pământul atunci tăcea,
Groapa nimic nu uorbia,
Gonstanttn din greu z icea:

„Oh, mamă, tu eşti de Dină,


„Că n’am pace şi odihnă,1)
„Că n’am loc nici în mormânt,
„Gă n’am stare sub pământ.
„Niet sânt mort, nici eu uiaţă,
„Nici sânt foc şi niee ghiată,
„Nici în groapă nu pot fi,
„Nici afar' nu pot ieşi,
„Căci m’ai blăstămat, măicuţă,
„Pentru scumpa ta Eenuţă:
„Pământul nu mă primească,
„Ţărna să nu mă iubească,
„Eiutu-afar' să mă izbească!
„Eiutu-afară m’a izbit,
„Ţărna m’a batjocorit,
„Pământul m’a prigonit!...
„Mamă, daeă-mi urei tu bine,
„Fâ-l anima pentru mine
„Şi-mi desleagă blăstămul,
„Că-ml apasă sufletul“!
Mai b ine-ar f i : h o d in ă .
Lena din suflet ofta,
Gânduri grele o mustra
Şt ea biata euuânta:
„Dragul meu, âă fit iertat
„Şl de blâ'stăm deslegat.
„Insă... fter blăstămat
„Pământul, eă nu m’aseultă,
„Bată-l jalea mea eea multă,
„Şi nu te mai lasă-afară,
„Bată-l jalea mea amară“!

Ţărna^ atuneia tremura,


Lutul mânios urla:
Pământul se despica:

„Nu-i destul e’at blăstămat


„Pe-un copil neuinouat,
„Acum mă blastemi pe mine,
„Blăstămu-te eu pe tine 1
„Căci n’ai inimă de mamă,
„Nu ţi-e sufletul de samă,
„Nici eşti urednieă sub soare
„Să mori cum tot omul moare,
„Ci pământul prin urgie
„Să te înghită de uie“!
22

Ţărna ’n laturi se ’mproşea,


Pământul se deschidea;
Lena din mormânt zicea:
„Blăstămată să fiu eu,
„Vai, pentru blăstămul meul
„Şi ea mine pe ueeie
„Fie blăstămată, fie
„Orice mamă s'ar afla
„Pe copil a-şi blăstămal
„Fie dânsa blăstămată,
„N’aibă pace niciodată,
„N'aibă prapori la ’ngropare,
„Nici popă la eomândare 1
„Dai, de-aeeea mamă, care
„Blastămă fără mustrare
„Pe copilul ei, căci ea
„Blastămă pe fiul său,
„Dar pe dânsa Dumnezeul“...1)

‘) Tribuna, 11 — 1885. Nr. 170,


p. 678; Nr. 171, p. 082; Nr. 172,
p. 686; Nr. 173. p. 690; Nr. 174, p. 694.
Fata Graiului din cetini.
Un colţ întreg de lume s'a fost înspăimântat
De spada şi curajul lut Tabără-’mpărat,
Domn mare şi puternic din ţara eu ne-norit,
El trece ’n şir de taberi cum trec seeerătortt
Prin holdele răscoapte; cu braţul său robust
Deschide-o cale lată pe unde-i drum îngust
Şt sboară furtunatee prin rândurile dese
Şl 'n ueel eu biruinţă din grele taberi iese.
Deci dusu-mi-s’a ueste prin lume şt prin ţărt
Şi s ’a pierdut în umbră de-albastre ’ndepărtărt
Că, de-ai cerea prin lume de-alungul şl de-
[alatul,
Voinţe nu poţi să afli ea Tabără- ’mpăratul 1
Dar totodată ueste şi uorbă s’a pornit,
Că Tabără-t om dosnic şt-i trist necontenit,
Şi cât e ziua dânsul eu nimeni nu uorbeşte,
Cât par’eă eeua-l doare şi nu ştiu ee-t lipseşte;
24

Că-i tot mereu pe gânduri şt ueşnie supărat.


Dar pentru ee ? De-aeeea, eă bietul împărat
Auea trei fii răsboinlei, ea nimeni pe sub stele,
Frumoşi în zi de paee şi tari în zile grele,
Şi demni de-un tată care e demn de-ai săi
[feciori:
Era Voinic-Zorilâ, copil născut în zori.
Braţ greu la bătălie şi trăznet la izbândă;
Era mezinul Grangur, om bun, inimă blândă,
Milos; şi era fiul din urmă, Trandafir,
Frumos ea o poueste, isteţ ea un Arghir!
Aşa erau feciorii; iar Tabără-'mpăratul,
Din intmă iubtndu-i pe unul ea pe altul,
Sta 'n cumpănă şi’n gânduri şi mult îmi ehibzuia,
Şl mult îşi bătea capul, căci dânsul nu ştia,
Ea care dintre principi să lase 'mpărăţia?
Dtn ei eare-i mai urednie ? în eare-i uitejia
Mai mult tnoţelită? Un suflet creştinesc,
Menit pentru mărirea de tron împărătesc
Şi-o inimă domoală, în care fiu trăieşte ?
0 minte mai uieleană pe eare-l fericeşte?
Din ei eare-i mai urednie? — lubindu-i pe
[tustrei,
El nu putea s’aleagă pe nici unul din ei,
Iar neputând s'aleagă, era tot trist, sărmanul,
Şi tot pe gânduri grele eu lunile şi anul 1
25

Dar lată, ueste mare prin lumi s ’a strecurat,


Că’n Meştera-Cetate, la Graiu-îneetinat,
Vorbesc stelele noaptea eu florile’n grădină
Şt dorul şt-l desmeardă pe-un fir de roeotnă,
Pe-un snop de uâzdogele, pe-o creangă de
[bujor :
Căet are Craiul fată frumoasă ea un dor
Din zile eu speranţă, eu-obrajt ea trandafirii
Şi-aşa de drăgălaşă ea patima iubirii!
Ba poartă haină-albastră şi poartă păr de aur
Şi-i albă ea zăpada din zilele lui Faur,
Şi-o fată mat plăcută, prin şepte ţări erăeştl
Ca dalba Viorieă nu i modru să’ntâlneştil
Ba şede ’ntr’o fereastră 'n a turnului zăbrele,
Purtând pe cap cunună de-albastre ulorele —
Şi-aşa mi-s’a prins fata, şi-aşa mi-s’a jurat,
Că dintre toţi uoinicii primi-ua de bărbat,
Pe-aeel ee ua fi ’n stare
S ’ajungă la fereastra zăbrelei din călare,
Buându-t de pe frunte cununa cea de flori!...
Şi ’n dar mi-se ’neereară uitejii peţitori,
Căci nici unul nu poate să facă uitejte,
S ă capete pe fata crăiasă de soţie 1
Pe loc ee uestea fetei lui Craiu îneetinat
Ajunse pan’ la curtea lui Tabără-’mpărat,
Acesta prinde suflet şi iar înueseleşte,
26

Şi plin de bucurie feciorilor uorbeşte:


,0 , dragii tatii ţ Astăzi eu-s uesel mult, căci eu
„Voiu şti din uoi, pe care să-l las în locul
. [meu!
„Qrăbifi tustrei la Craiul din Meştera-Cetate
„Şi-aeel ee-aduce fata, acela ua domnii“...
Aşa uorbl ’mpăratul şi dulee-apoi zimbi.

Atunci Voinie-Zorilă, ieşind, merge la staur


Alege-un roib sălbatic, eu frânele de aur,
Şi ’nealeeă şi pleacă, se duce fulgerat,
Cu gândul să-mi alerge la Craiu-îneetinat
Şi-acolo să câştige pe fată de soţie :
Pe fată de-o câştigă, câştigă-o ’mpărăţiel
S ’a dus, s’a dus uoinieul, pierdut în negre zări,
Lăsând în urmă-i dungă de-albastre ’nde-
[părtări
Şi nori de praf; şi mers-a trei luni şi jumătate
Ş i’n urmă el ajunse la Meştera Cetate,
Cu turnul de mărgele şi’n jur eu bărbănoe.
La capătul cetăţii, Zorilă stă pe loc
Şi caută ’n jur, căci roibul eu spaimă sforăieşte
Şt-asuârle din copite şi’n laturi se izbeşte.
Pe cale mal departe nu pleacă nici deeum.
Desealeeă Voinicul şi uede lângă drum
') în părţile năsăudene nu se r.iee staul, ei staur.
27

Pe-o babă răzimată de eârja-i noduroasă,


Gu oehi intraţi sub frunte, eu trup p’a cărui
[oase
Topttu-s’a fost carnea de ani şi de necaz.
2 oriiă, cât ee-o uede, întoaree-al său obraz
Şi scuipă ’n sân eu scârbă, iar baba z ic e :
[„Bine,
Dar pentru ce te tulburi şl te fereşti de
[mine ?...
Căci măcar eu-s bătrână, dar sfatu-mi e
[frumos;
Pe mulţi uitejl eu sfatul din pacoste i-am scos
Şi poate-acum şi ţie ur’un sfat să-ţi dau!
[Răspunde,
Din care parte-a lumii grăbeşti şi până
[unde?...“
Voinic Zorilă însă n'aseultă-al ei euuânt,
Gi ’nealeeă-şi-aleargă precum aleargă’n uânt
0 frunză; rotbul tânăr de spaimă beat aleargă,
Lăsând un nor de aburi pe narea sa cea largă
Şi nu s’opreşte până la poartă la palat.
Pe loc înalţii sfetnici şi domni s ’au adunat
Să uadă pe uoinieul uenit din depărtare,
De eumua-l dânsul urednie de fapte mari
[şi’n stare
Să facă-o uitejte, precum nu s’a mai dat.
28

A doua zi uoinieul norocul şi-a încercat:


Copila sta ’n fereastră, frumoasă cum e luna,
Pe buze purtând zâmbet, pe cap purtând
[cununa
De flori; fălos Zorilă împintenă-al său cal
Şi-aleargă, dar — deodată grăbitul animal
Se ’mpiedeeă şl cade şi trei pieioare-şi
[fr â n g e ,
Iar domnu-i se răstoarnă eu trupu-t plin
[de sânge.
Pe loc craiul se duce la el; l a ridicat
Şi dusu-l-a ’n palută; Zorilă ruşinat
N'aşteaptă zorii zilei; în miez de noapte lasă
Ăst loc fără noroeuri şi trist întoarnă-aeasă.
Şi Tabără-l Dorbeşte: „Isprauă nu-i nimic?
De geaba tu, Zorilă, porţi nume de uoiniel...“

Acuma Grangur iese, la staule grăbeşte


Şi-alege-un şoim, a cărui copită străluceşte
De-argintul din poteoauă; apoi blândul fecior
încalecă şl pleacă eu gânduri şi eu dor
Să capete pe fata crăiască de soţie:
Pe fată de-o câştigă, eâştig’o ’mpărăţlel
Trecut-a munţi şi dealuri şi culmi a străbătut,
Prin şapte ţări de-arândul, ea uântul a trecut
Şt-a mers şi zi, şi noapte, prin ţări nenumărate
29

Şl 'n urmă el ajunse la Meştera-Cetate,


Cu turnul de mărgele şi’n jur eu bărbănoe.
La capătul Cetăţii fugarul stă pe loc
Şi sforăe şi bate în ţărnă eu piciorul
Şi nu mai urea să plece. Desealeeă feciorul
Şi ’n jur priueşte: Dede-o babă, care sta
De cârje răzimată şi eare-apol era
Mai slabă decât moartea eu faţă sehimosâtă,
Cu mâni ca răşehitoare şi-aşa de mult urâtă,
încât de groază Grangur priuirea ş i-a ’nturnat;
Iar baba ’nhoalbă ochit şl-i zice aşezat:
„De ce te tulburi oare şt te fereşti de mine,
Căci eu din moarte scos am pe mulţi uiteji
[ea tine
Şi-am fost sfătuitoare la multe uitejii...
Dar unde mergi copile? Dtn care ţară oii? “
Ci Grangur nu răspunde. înealeeă şi pleacă
Şi-aleargă ’neât în fugă nici uânt să nu-l
[întreacă;
Fugarul plin de spaimă se duce ea turbat
Şi nu ş’opreşte până la poartă, la palat,
îndată .prin Cetate euuântul se lăţeşte,
Că alt uoinie uenit-a din lume şi uoeşte
Să ia cununa fetei lui Craiu-îneetinat.
Â. doua zi toţi domnii din curţi s ’au adunat;
Copila ştă ’n fereastră, frumoasă cum e luna
30

Purtând surâs pe buze, pe cap purtând cununa


De flori; Voinicul Grangur e ’n şea şi plin
[de foc
Aleargă roibul tânăr săltând, dar la un loc
Se ’mpiedeeă fugarul grăbit şi gâtu-şi frânge,
Iar Grangur se răstoarnă eu trupul plin de
[sânge.
îndată sărind Craiul, de jos Pa ridicat
Şi dusu-l-a ’n palută, dar Grangur ruşinat
N’aşteaptă zorii zilei, nu-i trebuie mireasă,
în cap de noapte pleacă pe neştiute-aeasă.
Şi Tabără i uorbeşte : „Nimic? Ştiut-am eu
„Că nici tu nu eşti urednie să fii copilul mieu!“

Atunci Trandafir plânge şl din palută iese,


Da staule grăbit-a şi dintre cal alese
Pe cel eu şea de-aramă; încalecă pe el
Şi pleacă şi se duce şi sboară rândunel
Şi lasă ’n urmă codrii şi munţi în urmă lasă
Şi-aleargă, cum aleargă dorinţa ce-1 apasă,
S ’ajungă mai degrabă la Graiu-îneetinat,
S ’arete că la ’nuingeri de mult el s’a dedat,
Să capete pe fata crăiască de so ţie:
Pe fată de-o câştigă, eâştig’o ’mpărăţie 1
Şi mers-a erăişorul eu gândul ce şi-a pus
Ţări multe şi străine; o lună s’a tot dus
31

Prin locuri fără nume, pe căi ne mai călcate


Şi ’n urmă el ajunse la Meştera-Cetate,
Cu turnul de mărgele şi ’n jur eu bărbănoe.
Ea capătul Cetăţii fugarul stă pe loc
Şi sforăe eu spaimă şi coama şi-o sbârleşte.
Desealeeă uoinieul şi lângă drum zăreşte
Pe baba cea urâtă, pe care mi-o ’ntâlnir’
Şi fraţii săi. 0 uede uoinieul Trandafir,
Ci nu-şi întoarce faţa, nu face semn eu mâna
Să-l piară din uedere. Atunci a zis bătrâna:
„O scumpe, Trandafirel De urei să birueşti,
„întoarnă-acasă iară la curţi împărăteşti
„Şi-ţi ia un cal mai harnic, ia-ţi cal mai în
[putere!
„întoarnă-aeas’, întoarnă la tatăl-tău şi cere
„Vestitul Cal-din-Spumă eu păr într’aurit,
„Căci e năsdrauăn calul şi-i roib nedumerit.
„Bl singurul pe lume e calul, eare-aleargă
„Prin nori şi prin uăzduhuri şl bate lumea
[largă
„De-alungul şi de-alatul, pe ţară şi pe mări;
„El suârle foc pe gură şi flacără pe nări,
„Şi poate să uorbeaseă eu stele şi furtunel
„încalecă pe dânsul, căci dânsul îţi ua spune
„Prin uorbe tot aceea ce nu-ţi pot spune eu“h..
Atunci încet se lasă prin aer un nor greu
Şl-aeopere pe babă; iar Trandafir s’aruneă
Pe calul său şi trece un deal, un şes, o luncă,
Şi tot mereu se duce pe drum îndelungat,
Şi-ajunge iar în ţara lui Tabără ’mpărat.
A râs Voinie-Zorilă şi Grangur încă râs-a:
Când l-au uăzut în curte, iar împăratul zis-a:
„Şi tu te’ntorei acasă eu braţul gol? Mă mir“!...
Atunci în genunchi cade uiteazul Trandafir:
„Întorc, et iar m’oiu duce, căci nu doresc
[nimieă
„Decât să ’nuing, părinte, pe dalba Viorieă,
„Bujor de primăuară eu ochi de brebenei;
„S’arăt, că eu-s pe lume mai mult ea fraţii mei!
„Dar n’am un cal de samă, preeum aş urea
[să fie; —
„Oh, dâ-mi, înalte tată, un cal năsdrauăn mie,
„Dă-mi eal uestit din spumă, eu păr într’aurit“!
„Atunci Tabără plânse din greu şi i-a uorbit,
„Cu inima sfărmată de dor şi de durere:

„Ţi-aş da, ţi-aş da din suflet, de-ai cere ori


[ee-ai cere,
„Dar eal uestit din spumă nu pot, iubitul meu,
„Căci nu ştiu unde i calul, nu ştiu nici singur eu!
„Eu nu-ţi pot da de samă şi nu-ţl pot da de ştire
„In ce loc mai trăieşte! Ci eată-l Trandafire,
33

„Prin staule, eăei poale să dai de urma Iul:


„Şt dacă nu-1 în staul, atunci în lume nu-l“!

Pe loc Trandafir pune pe-o lespede jăratec


Şt-apol pe rând el scoate câte un fugar
[sălbatec
Din staul şi-l îndeamnă mereu să mânee foc.
Dar care cum atinge jărateeul, pe loc
Neehează şi se ’ntoaree la staule. De geaba
Vrea Trandafir să facă precum îl spuse baba,
Căci toată herghelia de foc mi s a ferit.
Era ’ntr'un fund de staul un cal îmbătrânit,
Rău, care n’aoea preţul, nici măcar de-un
[iernatee:
Pe el nu-l încercase uoinieul la jăratec
Căci cine oare ’n lume l-ar fi ’neereat, uâsând
Gă-i slab, de stă pe moarte.Mezil’ însă, râzând
Şi urând el joc să- şi bată de frate-său grăbeşte,
Şi seoate-afară ealul şi-apoi în râs uorbeşte :
„Ei, frate Trandaflre, pe-acesta l-ai uitat! —
„Inealeeă-l şi-aleargă la Cratu-îneetinat
„G’aeesta-i Cal-din-Spumă“!
Aşa mi-a zis Voinicul şi-a pus apoi în glumă
Jărateeul sub barba fugarului... Minuni 1
Fânul, care îl consumă uitele în timpul iernii,
e iernatee.
3
34

Căci iată ealu ’neepe să mânee din cărbuni


Cu poftă fără margini, cât nesăturat pare;
Şi ’n ureme ce mănâncă, se ’ngraşă tot mai
[tare
Şi tot mai mult, şi ’n urmă, când el şi-a isprăutt
Ciudatul prânz, neehează şi ’njur mi-s’a rotit
De zece ori şi-atuneia se ’nsehimbă ’n rotb,
|a cărui
Frumseţă n’auea seamăn pe-aeest pământ,
[căci păru-l
Era pâr dalb de aur. Se miră Trandafir,
Şi Grangur şi Mezilă şi Tabără se mir’.
Iar Cal-Vestit-din-Spumă uorbeşte cu glas
[ta re:
„Atât amar de ureme am fost uitat, de-mi pare
„Gă-s ueacuril Dar acuma stăpân mi-am
[căpătat!
„încalecă, stăpâne, eă-i uremea de plecaţi
„Dar bagă numai samă, stăpâne, mult iubite,
„Căci dalba Uiorieă nu urea să se mărite
„Decât după Viteazul Ostrouului eu flori,
„Gămulti-e drag feciorul, că-i fală ’ntre feciori!
„Ea numai de râs poartă pe toţi, cari ureau
[să'i placă,
„Căci dânsa ştie bine, că ei nu pot să facă
„Atâta uitejie, încât pe cal în sbor
35

„S’ajungă la cunună; în dar e truda lor!


„Dar tine minte, Doamne, aceste uorbe- a m ele:
„Când noi uom sta în faţa ziditelor zăbrele.
„Şi când din mână Craiul un semn încet ua da,
„Aproape de fereastra copilei uoiu sbura,
„Şi ’n timp ce Ueroniea*) ua sta ’n nedumerire
„Prtuind la tine galeş eu ochi plini de uimire,
„Tu-i ia cununa, însă te poartă totodat’
„Şi fără ueste lasă-i pe frunte-un sărutat“...
Aşa uorbeşte calul şi ueselos neehează;
Iar Trandafir pe tată, pe fraţi îmbrăţişează,
Şi ’n uremea ce aceştia poftitu-i-au noroc,
Bl spada şi-o încinge şi ’nealeeă pe loc,
Şi sboară ea furtuna, ea fulgerul, ea gândul,
Străbate 'n o clipită erăimlle de-a-rândul.
Şi ’ndată se trezeşte la Craiu-lneetinat.
Şi uestea despre dânsul pe loc s ’a stră curat
Prin oamenii cetăţii, şi sfetnici s ’adunară
Şi domn şi lume multă : eu drag ei aşteptară
Să uadă pe uoinieul din lume rătăcit,
Să uadă, dacă dânsul ua fi mai fericit,
Ori nu, cum au fost alţii. Frumoasă ea şi luna,
Stă fata ’ntr’o fereastră, purtând pe cap
[cununa
Şi râsuri pe guriţă, şi craiul semn a dat:
!) Poate g reşală, în loe de „Viorica“, uezi mai su s
3*
35

Destitui Cal-din-Spumă se pune pe-alergat


Şi fuge nebunatee şi sboară porumbeşte
Şi trece ca săgeata, cât aerul plesneşte
Şi uâjăe sălbatec. Un semn de nou se dă.
Atunci pe sub fereastră fugarul fulgeră:
Voinic Trandafir prinde cununa cea măeastră;
Strângând la piept, sărută pe fata din fe-
|reastră.
Apoi se pierde ’n aer cât nu s’a mai zărit!
Un ţipet lung atuneia din turn a răsărit;
Era ţipetul fetei înuinse, era graiul
Copilei înneeate de dragoste. Iar Craiul
Se miră, se cruceşte şi ’ntreabă ’nmărmurit,
Că cine-a fost uoinieul, din ce ţări a uentt
Şi unde-a mers? Răspuns-au acei ee-au
[prins de ueste,
Că Trandafir se cheamă şi-un Făt-frumos
fel este
Şi-i un uoinie, feciorul lui Tabără-’mpărat 1

Atunci Craiul se ’ntoaree şi mari porunci


[a dat
Şi ’n clipă toţi curtenii de nuntă se gătară,
Pe cai fără de splină eu toţi îneăleeară,
Şi ’n carul de mireasă pe fată mi-o puneau,
Şi-apoî eu ueselie plecând, ei se duceau.
37

Trecând prin tot oraşul din ţară, prin tot


[satul,
Şl-ajuns-au toţi în pace la Tabără-lmpăratul!
* * *
Apoi o lume ’ntreagă trezitu-s’a ’n cântări
Şi dusu-mi's'a ueste prin nouă-zeci de ţări,
Gâ Trandafir, uoinieul fecior, mi-se cunună
Gu dalba Viorleă. Atunci în uoie bună
Curgea uinu 'n păhare de aur, iar la mese
Şedeau, în zi de praznic, uestite 'mpărătese
Şi erai eu stele ’n frunte şi harnici împăraţi
Şi sfetnici luminaţi.
Iar când era sărbarea mal dulce şi mai
|bună,
Mireasa la paharul şi mirelui închină
Şi-t zice : „Trandafire, în ueei să fii al meu
Şi 'n ueei eu ueselie, a ta să rămân e u !“
Şi ea se pleacă dulce, sărută p’al ei mire
Şi râde şi iar zice: „Viteze-Trandafire,
„Primeşte-ţi iar sărutul, pe care mi-1 ai dat
„Preeând eram eu fată: ei dă-mi un sărutat,
„Acum pe drept, căci astăzi de lume nu ne
|p a să 1“
Şi 'n ureme ce Voinicul sărută pe mireasă,
Stă Tabără-’mpăratul râzând şi ’nueselit,
Apoi el ia păharul să 'nchine şi-a uorbit:
38

„Voinice Trandafire, născut ai fost pe lume


„Să-ţi faci un uestit nume, s’adaugi la re-
[nume
0 mare-’mpărăţie !... Mulţi ani tu să trăeşti
Şi ’n pace ’mpărăţia eu har s ’o stăpâneştii“...
De-atunei uăzut-a lumea pe Craiu-Ineetinatul
Strângându mi-se ’n braţe eu Tabără-’mpă-
[ratulJ).
G l u j, Februarie 1886.

') Tribnnn, ill — 1830, Nr. 73, p. 289; Nr. 74, p. 293;
tir. 75, p. 297.
Fulger.
Feciorul lui Gralu-Negru eu drag ascultă sfatul
Tătâne-său şi pleacă la Volbură-'mpăratul,
Să ceară de sofie pe Salba. —„Dragul mieu, —
Blând Volbură uorbeşte— „cunosc în tine eu
„Pe omul bun şt uredniel Gi-ţi dau trei lu-
[erurl fie,
„Pe cart de le uei face. tu uei primi soţie
„Pe Salba şi. ea zestre, deplină ţara meal
„Te cugetă dar, Fulger, şi daeă-ţl ua plăcea
„Copila, dă-ml euuântul, că stal la toate gata T
E.a fată merge Fulger în turn; şi-i place fata,
Căci n’a uăzut pe lume nimica mai frumos
Ca Salba. Ea roşeşte şi pleacă ochit ’n jos,
Când Fulger îi dă uorbă că dânsul o peţeşte ;
Şl tot mat mult obrazul copilei se ’nroşeşte
Pre când zicea: „Tot pasul, p’al casei noastre
[prag,
„Să-ţi fie pas de aur! Tu-mi- eşti atât de drag
40

„Şt-a ta uoiu fi eu, Fulger, căci mult de


|ttne-m1 place!
„Tu mergi acum la tata şi-i spune eă uei face
„Trei lucruri uitejeşte, precum le ua dori.
„Să nu te temi de uorba lui Volbură: uor fi
„Trei lucruri mari, pe care le caută ’mpăratul,
„Dar ui no tu la mine, eăei da-ţi-uoiu fie sfatul,
„Cum ai să faci acele trei lucruri 1“ A ’nturnat
La Volbură-apoi Fulger şi-a spus eă-i aplecat
Să faeă-aeele lucruri. Cu drag atunci se duee
La masă-i împăratul; din masa, ce străluee
De-arginturl şi-adamante, păhar de aur ia
Şi-l dă uorbind lui Fulger : „Din ueei dorinţa
|mea
„A fost măcar odată să-mi fac uoios palatul
„Cu apă diri fântâna lui Negură-’mpăratul!
„Aşa 'nţeleg din oameni, că ’n Ţara-lui-Amurg
„Sunt şepte fântânele şi toate şeple curg
„La Negură 'n palaturi; aceste fântânele
„Port apă fermecată, eăei cel ce bea din ele
„E sănătos de-a-pururi şl uesel e mereu.
„Demult doresc din apa lut Negură să beu>
„Dar n’a fost nici un modru, eăei la fântâni
[stau pază
„Trei taberi pânditoare, şi rar uoinie cutează
„Să fure strop de apă, prin uorbe uieleneşti.
„Dar tu, iubite Fulger, pe Salba de-o doreşti,
41

„Găteşte-te şi-aleargă 1 Inealecă-ţi fugarul


„Şi-mi fă dară pe uoel“ — Blând Flilger !a
|păharul
Şi iese din palută; când nlme n'a zărit,
Se sue 'n turn la Salba şi tot i-a pouesttt,
Cum Volbură departe la Negură-1 trimite.
Şi când aude fata, din lăzi într’aurlte
A seos năframa dalbă, pe margine eu flori,
Şi dându-o lui Fhlger l a zis: „Pentru feciori
„Ţin fetele de-a-pururi inel şi năfrămuţă 1
„Dar fii cuminte, Fulger, căci Negură nu erută
„Pe nici un om ce trece pe graniţele lui.
„Tu însă năfrămuţă pe inimă s'o pui
„Şi s’o săruţi pe margini, eu drag în patru
[rânduri,
„Şi-atunei uei putea face tot ceea ce-ţi stă ‘n
[gânduri,
„Căci neuăzut eşti, Fulger, de ochi lumeşti
[atunci.“ —
Cu-acest sfat sboară Fulger trei coaste şi
[trei lunci,
Trei ţări în tot de-a-lungul, tret ţări în tot
[de-a-latuC
Şi ajunge ’n pace ţara lui Negură-'mpăratul.
Iar când a fost aproape de curţi, îneetinel
Pe sân a pus odorul şl ’n patru colţuri el
42

Sărută năfrămuţa, şi-atunci simţi pe tâmple


Foc nobil: la fântână se duce şi, cum umple
Păharul său de apă, trei taberl îl pândea,
Dar niet un om din taberi eu ochii nu-l uedea.
El fură şi se ’ntoaree; fugia fugaru ’n fugă,
Cât pare că dtn frâe urea suflet să mal sugă
Şl n sori de zi s’opreşte la Volbură ’n palat.
Şi s ’au mirat curtenii şi lumea s’a mirat
De Fulger, care aduce păhar eu stropi de apă,
Căci toţi ziceau că dânsul nici mort măcar
[nu scapă
De Negură, de Domnul din Ţara-lui-Amurg,
Iar Volbură surâde, din genele lui curg
Doi pleuri; el pe Fulger eu drag îl ia de
|mână
Şi-apoi l-a dus la Salba şl-a zis: „Nădejde
['ngână
„Slăbită mea putere şi-s plin de fericiri,
„Gând Domnul logodeşte speranţele de mirii“
Şi strânge ’n braţ pe Rilger pe Salba ’n braţ
[o strânge.
Pre când de bucurie duios copila plânge
Şi-aruncă ochi de dragosti la Fulger pe furiş.
Au mers apoi în casă şi toţi au fost deschişi
Şt ueseli, ea la nuntă, a fost o ueselle,
Cum datina-i de-a-pururi pe la 'mpăraţi să fie.
43

Iar când, în zi de-a patra, zori dalbi se re ­


vărsară,
Ea Uolbură-’mpăratul grăbeşte Fulger iară
Şi eere-al doilea lucru. Cu drag atunci se duce
Ea masă-t împăratul; din masa ce străluee
D'arginturi şi-adamante, un frâu de aur ia
Şt-l dă uorbind lui Fhlger: „Din ueet do-
[rlnţa mea
„Şi ’ntreaga nerăbdare ce ’n suflet ml* s'antnă
„A fost, să uăd ur'odată cal galbin fără splină
„Din Ţărmurtle-Mărit. Spun oameni ce*au
[umblat
„Prin alte lumi, că 'n fara lui Pajură 'mpărat
„Sunt şapte-zeei de staue de cal eu păr
[de aur;
„Şi spun eă*t păstoreşte pe eâmpurl un
[bălaur
„Ce uarsă dlntr’o nară grea flacără de foc,
„Găei om şi sblciu nu poate să ţină caii ’n loc
„Atâta’s de sălbaticii Şi nime nu-i în stare
„Să-i prindă, nime ’n lume, afar' de-aeela eare
„li pune ’n frâu de aur, de zine făurit.
„Şi-acum, auând eu frâul, aşa m’am socotit,
„Să-ţi pun la încercare erăeasea urednicie
„Toiagul mieu te-aşteaptă: te du, şi-al tău
[să fie!“
44

Şi-l dă lui Fulger frâul; iar el de nou s'a dus


La Salba, pre când nimenu l-a zărit, şi-a spus
Gă Volbură departe la Pajură-1 trimite,
S'adueă eal de aur din staue ’ntr’aurite.
Şi când aude Salba, surâde graţios
Şi blând ea de pe deget inelul şi l-a seos
Şi-l dă apoi lui Fulger, şoptind eu ’neetinelul,
„Albi griji şl bagă seama, eă-i fermecat inelul,
„Precum a fost năframa: din deget când
[îl scoţi
„Şi cruce faci cu dânsul, te-aseultâ câmpii toţi
„Şi uăi şi căi şi oameni te-aseultă; în trei
|rânduri
„Poţi fermeca prin dânsul tot ceea ee-ţt stă
[’n gânduri !u
Volnicul pune ’n deget inelul şi pe loc
încalecă, se duce, ea flacără de foc,
Trei ţări în tot de-a-lungul şi ţări în tot de-
[a-latul,
Şi-ajunge pe hotarul lui Pajură ’mpăratul.
Oh, Doamne, nu-i pe lume uoinie aşa fieros,
încât el să nu cadă de greu cutremur jos.
Uăzând pe câmpuri staua de caii In herghelie
Nebuni şi sâlhuetiei săltau fugari o mlie,
Toţi galbeni, cum e galbăn un soare ’n răsărit,
Bălaurul pe gură suârlia necontenit
45

Pojar şl jar pe-o sută de zări îndepărtare,


Grozau suna pământul sub clocot de-alergare
Şt joc turbat. Pe pajişti mereu s ’apropta
Bălaurul şt staua; tot câmpul înnegria
De spaimă şi de temeri, dar Fîilger simte p a ce:
Râzând inelul trage şt cruce eu el face
Şl ’n ellpă toată staua, ea marmura, stă ’n loc
Şl nici nu se mai mişcă. Purtat de-acest
[noroc,
Feciorul prinde frâul şi-un cal din stauă ’nfrână
Şi ’n cap de noapte pleaeă, dar n'a fost
[încă ziuă.
Când bate la palatul lui Volbură-’mpărat.
Şi s’au mirat curtenii şi lumea s ’a mirat
De Fiilger, eare-aduce cal galbăn fără splină
Căci toţi ştiau că ţara lui Pajură e plină
De spaimă şi primejdii. Iar Volbură cu drag
S ’aproprie de F\ilger şi ueehiul său toiag
l-l pune ’n mâni şi zice : „Toiagul de domnie
„Ţi-l dau, tubite[Fulger, al tău de-aeum să fie 1“
Au mers apoi în casă şi prânzuri au întins;
Şt-au fost boierii ueseli, iar Salba din adins
Zimbia pe-obraz eu laerămi, şl răsuna palatul
De cânt şl ueselie. A patra zi ’mpăratul
Chiemă eu drag pâ Fulger şi-a zis: „Eu te
[’nţeleg
„Că eşti uoinie în fire, că eşti fecior întreg,
46

„Dar timp e pentru fapta de-a treia“, şl se duce


Ga masă-1 împăratul; din masa ee străluee
De-argtnturi şi-adamante, fuior de aur ia
Şt-l dă uorbind lui Fulger: „Când Gia, Doamna
[mea,
„Sta ehiar pe prag de moarte, mi-a dat
[aceste plete
„Şi-a zis, că ’n Ţara-Dalbă sunt treispre-
[zece fete
„FVumoaşe şi bălaie, şi aceste fete port
„In sân mărgele scumpe; de-atingt pe omul
[mort,
„Cu-aeeste mărgeluţe, tot omul mort înuie,
„Dai, cât mi-a stat de-atuneia mereu în
[gânduri mie
„S’adue din Ţara Dalbă mărgele şi s ’ating
„Pe Gia, să-i dau zile! Dar iată, zile ning
„Pe fruntea mea ’ncreţită şi 'n groapă-s eu
[piciorul —
„De geaba mi-a fost însă la inimă tot dorul
„Frumoasei mele Doamne, căci nobila mărgea
„Eu n’am putut aduce! Mi-a spus-o Doamna
[mea
„Că numai oameni tineri, feciori numai pot
[merge
„Ea Cetină-’mpăratul, dar n'au uoit s’alerge
47

„Feciorii miei niei unul, căci mult e drumul


[greu. —
„Oh Doamne, de-aş fi tânăr, de mult aş fi
[mers eul
„Dar eşti uoinic tu, Fulger; eşti desigur
[feciorul
„Menit s’aduci mărgeaua dorită 1 Ia fuiorul
„Şi mergi spre Răsărituri la Cetină-’mpărat
„Şi ’n sort de si tu bate la poartă, la palat,
„Căci fetele ueni-uor şi ’odată-ţl uor deschide:
„Dar nu glumi eu ele, că stau a te ucide
„Ou glume pentru glumă 1 Ca schimb pentru
[fuior,
„Tu cere, scumpe Fulger, mărgea din sânul lor,
„Şi ’nurmă eu mărgeaua la Volbură grăbeşte“.
Blând Fulger ia fuiorul, eu drag la el priueşte
Şl iese din palută. Când nimeni n'a sărit,
La Salba el se duce şi tot i a pouestit,
Cum Volbură departe la Cetină-l trimite
S ’adueă mărgelufe. Cu gemete ’ntreite:
„Vai, Doamne!“, — strigă Salba şl dulce ’n
[braţ a strâns
Pe Fulger, — „astă noapte utsatu-te-am în
[plâns,
„Iubitul meu! Ş i plânsul eu dor se tălmă­
c e ş te l
48

„Oh, ce să-ţi dau? Năframa nimic nu ţi


[foloseşte,
„Nimic acum inelul, tot farmecul nimici
„Eşti brâu, iubite Fulger, eşti uerde şi uoinie
„Şi poţi să mergi eu zâmbet la Cetină-’m-
[păratul.
„Tu nu mai ceri şi ’n urmă eu nu-ţi mai pot
[da sfatul:
„Dar cugetă la mine, căci ai să ’nuingi mereu.
„Tu eşti frumos şi tânăr, aeesta-i chinul mieu;
„Mă tem să nu te ’nşele copilele din ţara
„E.ul Cetină, căci ele ard greu, cum arde para,
„Şt-un singur al lor zâmbet te poate fermeca I
„Unfarmec pentrufarmee din suflet eu ţi-aş da,
„Dar n’am aeuml Păstrează-mi inelul şi
|năframa
„Şi cugetă, nu eumua, uoind să ’nuii pe mama,
„Tuşă m’omori pe minei Oh, tot poţi face tu,
„Din câte cere tata, dar asta numai nul
„Ci du-te, du-te Fulger, dar cugetă la mine,
„Căet eu plângând uoiu face mătănii pentru tine
„Şi ’n fle-ee clipită genunchii uoiu pleca:
„Şi pentru ’ntoareeri bune, eu dragoste uoiu da
„Prescuri şi sărindare, să cânte glas de clerici
„Treimii de slujbe sfinte la trei mii de biserici“.
Aşa uorbi copila, iar Fhlger a uărsat
0 lacrimă de milă, apoi a ’mbrăţlşat
49

Pe Salba lut şt pleacă. Urmat de-a Salbei


[şoapte,
Aleargă şl se pierde sub nori, la Miază-
{Noapte.
*
* *
Treeut-au luni de-atuneia şi luni tot tree mereu
Lut Volbură ’mpăratul îi trece timpul greu,
Iar Salba ’n toată ziua mătănii multe face
Şt ’n zări ţinteşte ochii, să uină elne-i place.
De geaba 1Ba’n biserici trei mii de slujbe-a dat,
Dar dus e, dus feciorul şl ’n ueei n’a re’nturnat.1)
23 Septemurie 1886.*4

*) Tribune, IV — 1887, Nr. b, p. 17; Nr. 6, p. 21.


4
Izuor de apă-uie.
„Când Prier alb, feciorul lui Tulnic împărat,
„Din casa părintească la Taberi a plecat
„In alte lumi, să caute pierduta lui drăguţă,
„A dat lui Prier-negru atunci o năfrămuţă
„Şi-a zis : „In toată ziua poţi şti de soartea mea 1
„Priceşte-mi năfrămuţă, şi tu când uet uedea
„Pe mijlocul ei dungă de sânge, dungă lată,
„Să ştii, iubite Prier, eă-s mort!“ Şi zilnic cată
„Năframa-i Prier-negru, iar când a opta zi
„De sânge lata dungă pe mijloc o zări,
„E mort! a zis şi ’n clipă a ’neălieat feciorul
„Pe Vânteş, cal sălbatec, să-şi caute frăţiorul,
„Găsindu-l într’o silhă de fagi, în stan schimbat,
„Ea sfânta Euni se duce, şi sfânta Euni i-a dai
„înuăţ, să ude stanul eu stropi de apă-uie...“
Aşa spun din poueste bătrânii. Din ueeie
Aşa le-a rămas rostul în basme şi poueşti,
Gă mulţi uiteji năsdraueni şi fii împărăteşti
Cătau, ort eu touarăşi iubiţi, ori numai singuri,
IzDor de-apă-uie Şi spun, eă era ’n crânguri
Acel izuor, în codrii ueehi, fără de cărări,
Şt-un monstru sta la pază, bălaur ce pe nări
Şi gură uărsa flăcări, de foe auea plumânii,
Iar dacă urei legenda, frumos o spun bătrânii,
Cum palidul bălaur ajunse păzitor
Pădurii, cum izuorul ajunse-a fi izuor
De leac. Legenda asta eu ureau să ţi-o
[spun ţie
Să uezi ce mândru-i rostul din basm eu
[apă-ule 1
* * *
Pe uremea când bălauri şi sarbede-arătări
Aueau culcuş în peşteri de munţi, şi pe
[sub mări
De ghiaţă trăiau monştrii eu forme fioroase,
Gând smei sălbatici, spaima copilelor fru-
[moase,
Cereau în largi palute molatec adăpost:
P'aeele uremuri, basmul uorbeşte, eume’afost,
Un eratu eu nume mare, dar crunt acela nume,
Cum n’aueau crunt atâta toţi monştrii de pe
[lume 1
Tiran de tot, eu moartea mai mult era dedat
Ca uârful gol de munte eu cer înnegurat,
4*
Şi orb în judecată, sălbatec în mânie ;
Ziceau oamenii ţării, că nu-i ereeat din glie
Şi n’are suflet, n’are nici inimă, că ’n loc
De inimă el poartă un foc, demonic foc,
Ce-l arde şi-l sdrobeşte şi ’n ueci nu-1 poate
[stânge,
Decât numai beţia de laerămt şt de sânge 1
Craiu-Sânger 1 Toată lumea Cratu-Sânger
[l-a numit,
Tot omul, eare-odată pe Sânger l-a zărit,
Dădea ’n lângori şi friguri, sâlhui trăia eu anii,
Căei Sânger numai sângiuri prin lume răsădla,
Dl nu iubia pe nimeni şi nimeni nu-l iubea.
Mereu înereţia gene, eătând la spăzi tăişul,
Cu toată lumea largă sta Sânger de-a poneişul,
Chiar soră, fraţi şi doamnă, părinţii i-au fugit
De groaza lui pe lume. Căci nu s ’a pomenit
Alt om ea e l; nici fiară n'a fost aşa ea dânsul,
Căci el a fost Craiu-Sânger ee n’a cunoscut
[plânsul,

Ci spun că Sânger totuşi iubiri mai cunoştea,


Căci el auea o fată, pe Dina, şi-o iubia
Cu patimă. Dar Dina de fel n’a fost ea Sânger :
Frumoasă era, blândă, eu sufletul de înger.
Şi n a fost decât roabă! Căci Sânger a zidit
Un turn cu temelia din peatră de granit,
53

Gu porţi de aur gemeni, ş i’n turn a pus pe Lina :


Ba n’auea nici un umblet afară din grădina
Tâtâne-său, nici oameni la dânsa nu s’au dus,
Gâei dusul era moartea. Şi crudul eraiu a pus
In preabătul grădinei pândaş, iară pândaşul
Nici somn n’auea nici pace, căci Sânger,
[pătimaşul
A prins dela o urerae pe-argat a-l bănui.
A prins apoi a-l bate, mereu a-l chinui,
Să-i spună ce om are cărări de turn aproape.
Şi spun că, mai la eapăt, argatul ea să scape
De-atâta bănuire, i-a spus neadeuăr,
Gă ’n toată noaptea uine la fată Calapăr.
Şi-atunei, cum a fost Sânger om negru de
[furtună,
Om eare-şi făcea lege din cea mai grea
[minciună,
Roşi până la creştet şi, negru de turbat.
A ’nftpt recele paloş în palidul argat,
Sfărmându-l bucăţele eu spada şi toporul:
„Aşa! Pe rând eu toate! Să prind acum
[feciorul!“
A zis şl-a dat poruncă şi seruii din adins
Umblau din casă ’n casă, pe Calapăr l-au prins
Şi l-au tăiat din spade şi l-au străpuns eu suliţi
Şt l-au legat de coama fugarilor, pe uliţi
54

Trăgându-i mişeleşte eadaurul ţăndurit,


Pan’ oasele pe drumuri de-abrust s’au fărimtt,
Căci astfel era Sânger; spun basmele de
|dânsul,
Că ’n toată-a lui uiaţă el n'a cunoscut plânsul 1

De-atunci s’a trezit lumea în alt amar de


|munci.
în preabătul grădinii lui Sânger- Craiu de-atunel
La pază n’a stat nimeni, dar serui au stat
|de pază
Prin tot cuprinsul ţării, să prinză şi să uază
Feciori uorbind eu fete; cum basmele ne spun,
Nici nu ştia, ce face, Craiu-Sânger de nebun!
Şi, cât a fost erătmea de ’ntinsă şi de lată,
N'a mal rămas un singur fecior, măcar o fată
N’a mairămas, căci seruii, nebuni într’adeuăr,
In tot feciorul ţării uedeau un Calapăr
Şi ’n ori şi care fată de erime-aueau oglindă :
Acesta le-a fost numai tot dreptul ea să-i
|prindă.
Apoi a dat Craiu-Sânger porunci, de-au
[năruit
întregul turn eu zidul din peatră de granit.
A spart chilii frumoase şi-a rupt porţile
[ gemeni,
Făcând zidirea toată pământului asemeni,
55

Şi ’n loc de turn, aeolo el a durat prinsorl;


A pus la lucruri grele pe fete şi feciori.
Siliţi au fost să luere, muncind din greu eu anii,
Şirea g întins de temniţi, tot pentru ei, sărmanii ţ
Iar Elinei, ea la fete, cari poartă într’aseuns
Amoruri criminale, tiranul eraiu i-a tuns
Cosiţele, ea astfel mai tare să o doară,
Dând semne, biata fată, că nu-i mai mult
[fecioară.
Şi-aşa batjoeurind'O, cum n'a putut mai laş,
Tiranul a purtat-o de-alungul prin oraş
Cu sgomote şi chiot de-o lume păgâneaseă!
Dar n’a ucis-o craiul, ei, ea să-i amăreaseă
Mai greu sfârşitul uieţii, la serui porunci a dat
S'o ducă ’n silhe negre, s’o peardă ’n codru lat,
Căci astfel era Sânger; mai monstru decât
[dânsul
N'a fost ur’un om; pe lume el n’a cunoscut
[plânsul.

Trei zile lungi în codru noaptea s’a luptat


Cu temere şi tremur copila, i-au legat
Picioarele eu lanţuri, să nu-şi strămute locul;
Zăcea pe glii, aprinsă de sete, cum e focul
De-aprins, căci setea numai, grea setea ucidea
Pe fata lui Craiu-Sânger. Şi biata, cum
|plângea
56

Vărsând din oehi albaştri de lacrămi mare oale


Ueni pe gând să bee din laerămile sale,
Şi-a zis eu gemet aspru: „Dai, Doamne, uăd
[eă-t scris,
„Să mor eum nu mai moare alt oml Căci
|arse-mi-s
„De largi uăpăi plumânti şi buzele-mi albastre 1
„Să fiu de-aeuma hrană pădurilor sihastre
„Şt uremurtlor grelei Să n’am eu nici sălaş,
„Nici preoţi; numai lupii, de sângiuri pătimaşi,
„Să-mi sfârtiee eadaurul, şi eorbti duşi de
|uânturi
„Să ’mpartă a mele oase pe-o miie de pă-
[mânturi 1
„Oh, Doamnei Tu eşti mare, eşti bun şi
[’ndurător,
„Oh, nu mă lăsa ’n umbra pădurilor să mor,
„De fiare sfâşiată — Şi plânge; precum
[plânge,
Pe pălmi adună lacrămi şi ea ’n păhar le
[strânge
Mai multe, tot mai multe; al ochilor potop
Se uarsă nebunatee în stropi, dar nici un strop
Nu pierde eărăruşa spre pălmile ueeine.
Când pălmile ’mbinate de lacrămi au fost
[pline,
57

Copila blând se ’ndoae, din greu a suspinat,


Apoi beu din laerămi. De-abia i-a lunecat
In piept ultimul picur, de-abia se prăuăleşte
Cel strop rămas pe palmă, când Lina şi
[simţeşte
Că lumea ei s e ’ntoaree, că genele-t s’attng:
Pe palidele obrazuri lini picuri se preling,
Pe frunte-ai cade bură; din braţe-i curg
|şiroaie,
Şi pieptul rourează, din păr îi cade ploaie
Ş i hainele-i se ’ngreun’, tot trupul e pârău,
Căci membrele sub apă toplndu-se mereu
Fac trupul să tot scadă în şipot, în părae;
Şi ’n două, trei clipite copila cea bălae
Rămase numai urmă de* un limpede izuor
Cu ape dulci, cu murmur etern şopotitor.
Un şopof lin, ce pare că spune tot de
[dânsul,
De Sânger-Cratu, tiranul, ce n’a cunoscut
[plânsul.

Dar Sânger-Craiu, tiranul, din ce era nebun


Mai mult înnebunise. Aşa uorbese şi spun
Poueştile că ’n urmă mustrarea eonştiinţtt
S ’a prins de el; sălbatec erâşea din dinţi,
[cât dinţit
58

Sudori storceau din sânge, dar nu-i părea


[lui rău
De-atâtea mari ucideri, de ’ntreg trecutul său,
Gi numai pentru fată simţia mustrare dânsul,
Dar nu plângea, că 'n Diafă el n’a ştiut ee-i
[plânsul.
Şi ea să-şi amăgească mustrările din piept
El a ehiemat la curte pe cel mai înţelept
Din câţi ştiau să-ţi afle pe stele soartea toată —
Şi-aeela, prin uăzduhuri trecându-şi ochii
]roată,
Prin zece nopţi de-a rândul mari taine le-a
[pătruns,
Şi 'n urmă lui Craiu-Sânger aşa i-a dat
[răspuns:
„0 stea uăd eu pe ceruri, eu semnul de
răpaos...
„In pieptu-ţi furtunatee lipseşte un larg adaos
„De linişte şi pace, Craiu- Sângeri Şi din stea
„Cetesc acel adaos. Gând nu uei mai auea
„In tot euprinsul ţării nici măcar o săgeată,
„Gând orice fel de armă prin ţara ta cea lată
„Nu ua mai fi nici paloş, nici spadă şi topor;
„Gând liber ua fi ’n drumuri oricare călător
„Şi nu se ua mai teme de nopţi şi căi înguste,
„Gând zece sărindare şi zece sărăeuste
59

„Plinl-uei pentru Lina: scăpat uei ft atunci


„De chinul tău, o parte tu pierde-uei din
|munci 1
„Atâta-l tot; fă toate, Graiu-Sânger, bagă
[seamă
„Şt fă; când net fi gata, atuneia tu mă ehiamă
„De nou, să cat uoinţa puterilor de sus.“|—
Aşa t-a zis. Iar Sânger pe cugete s ’a pus,
Şt nu-t uenea să facă, la cruci de drum sta
[dânsul,
Căci Sânger era craiul ce n’a ştiut ee-t plânsul.

Dar a făcut el totuşi. Din fie-ce palat


Şi fie-ee colibă, a pus de-au adunat
Săgeţi şl lănci şi suliţi şi spăzi înueninate
Şi paloşe, topoare de-oţel, şi le-au pus toate
Pe zece mii de care, ia fiecare car
Păreehi tot câte patru de biuoli înjugar’
Şi, două luni de-arândul mergând, în de­
părtare
Le-au dus la mări afunde şl le-au suârltt
[în mare.
Apot au prins să sune mari clopote întins
Şi jalnic, prin biserici pii preoţi au aprins
Făcliile de ceară din sfeşnice aurite,
Din turn răsuna toaca, prin tinzi împodobite
60

Treceau în rând eădelniţi eu fumul lor


|domol,
Iar sfânta rugăciune curgea dela pristol :
Erau pentru copila lui Sânger sărindare.
A dat apoi drum liber drumaşilor, cărare
Ea toţi din tot cuprinsul hotarelor a dat —
Şi ’n urmă pe eeteful de stele l-a chemat.
Acela, dae'aude că simte încă grele
Mustrări în suflet Sânger, de nou priui la stele,
Şi, plin de murmur aspru, clătind mereu
[din cap,
A zis : „Stăpânei Iartă, dar nu pot să te scap
„De chinul tău sălbatic, pe câtă oreme ’n fără
„Mai este îne’un paloş 1 — Gând seruii tăi
[legară
„Pe Lina şi o duser' în eodru, au pierdut
„Un paloş ei pe eale. Gi nu-mi e cunoscut,
„în ce loc e ; dar pleacă, stăpâne, însufi
[pleacă
„Şi eaută-aeela paloş şi dă porunci să l facă
„Bucăţi, a lui eenuşe s ’o uolbure pe uânt,
„Aşa să-ţl piară chinul, cum piere pe pământ
„Cenuşa ’nuolburatăl Ea paloş darl prln-
|tr'însul
„Un leac uel afla, Doamne, şi-aeela leac e:
[plânsul 1“
61

în zori de zi Craiu-Sânger spre crânguri a


[plecat,
Să caute paloş. Chinul atât a măcinat
Puterile-i, cât sarbed d’abta-şi trăgăna traiul,
Aşa de mult slăbise în scurtă ureme craiul.
Din zori de zi, pe drumul îngust a mers mereu.
Prin silhe mart, eu ochii bătând suişul greu
Al codrilor sălbatici, pe căi şt sub căruntul
Desimilor un paloş, căutând eu deamăruntul.
Şi, cum păşia eu silă, el tot părea scăldat,
Şi ’n alb de ochi un purpur de sânge-i s'a
[lăsat,
Şi-un purpur de stropi roşii s ’a pus pe-a
[sale ginginl,
Iar fata lui primise color’ ea de funingini:
Un monstru părea, fiară, un tip întunecos
Cum nu-i pe lumea noastră nimica mai hâdos!
Mergând aşa, pe uremea când soarele se
[’ngână
Cu noaptea, a dat Sânger eu ochii de-o
[fântână
Şi, căci l-au ars plumânil de sete, a beut
Din apele-i curate, ei Doamne! N’a ştiut,
Că bea schimbate lacrăml a Linei şi bea
[sânge
Din fată-sa,şi tatăl Bl bea şi neepe-a plânge!
62

Bl, crudul şi tiranul, ee-atâtea uieţi a stâns


Şi-a fost născut pe lume să nu cunoască
[plâns
Şi milă, el acuma în ochii săi simţeşte
Potop întreg, sub plângeri gândeai că se
[topeşte,
Atât era de gemet înfrânt şi abătut,
Că orice om atuneea, de eumua-ar fi uăzut
Pe eraiu, putea să joare, că nu-i acela dânsul,
Nu el e Sânger, craiul ce n’a eunoseut plânsul 1

Oh 1 N’auea ce să caute mai mult în codru des


Pierdutul paloş 1 Craiul atunci a înţeles
De prima oară 'n uiaţă, că ’n plânset stă
[balsamul
Durerii, şi deaeeea tiran lucră tiranul,
Căei nu eunoaşte laerămi; iar cei care nu plâng
Sânt tot acelaşi suflet ea fiarele din crâng 1
Atunci de prima oară, eu sfânta limpezime,
In ochi i se desfăşur’ întregite lui crime :
Bl uede morţi, cari sbiară şi braţe reci întind;
Feciori ucişi se nalţă şi-l blastămă murind,
Iar dintre ei mai palid şi plin de răni s ’arată
Acel ucis pe uliţi de cai sumeţi; o ceată
De mame uln eu pruncii străpunşi pe|sânul drag
Şi fete uin şireaguri, ei ’n ultimul şireag
63

Mai mult răzbunătoare şi cruntă dintre fete


Apare-un trup cu lanţuri, uu cap orfan de plete
Şi — Doamne! Craiu ’nehide eu groază
[ochii s ă i;
Cunoaşte ce nemernic a fost, şi de uăpăi
Cuprins, mai tare plânge şi-l arde ’n suflet uina
Când ştie, că izuorul e Dina! Şi pe Dina
Ar urea s ’o mai cuprindă, s ’o strângă ’n al
[său braţl
Şt-atunci, ea niciodată, din ochii lăcrimaţi
Încep a porni flăcări, pe nări şi de pe gură
Şiroiu curgea de pară, sehintei o mie cură
Din barba lui, şi dinţii de jar i se prefae,
Se ’ntind ale lui membre, eu solzi i se îmbrac’
Şi ghiare-i cresc la mâni şi la picioare
[ghiare,
Dimbl mari acum înuârte şi colţi are de fiare!
Crud monstru între oameni, pedepse l-au ajuns
Şi acela tip sălbatic a fost numai răspuns
Pornirii lui de monstru! Să-l ştie toţi că
[dânsul
A fost un craiu sălbatec, ce n’a cunoscut
[plânsul 1
* * *
A fost demult odată, spun oameni, un izuor
Cu ape dulci, eu murmur etern şopotitort
64

Şi spun că toţi uitejii cereau acele ape,


Găei cine bea din ele oricând putea să scape
Din ori ce rău: bătrânii pe loc întinereau,
Bolnauii totdeauna se însăaătoşiau.
Durerea trecea ’n uisuri, plânsoarea ’n bucurie
Şi moartea trecea ’n uiaţă, căci apa era uie,
Mai spun că sta bălaur acolo şi păzia
Mereu acele ape, şt nimeni nu-l putea
Cu braţul său înuinge, eu arma omenească
Era preste putinţă ur’un om să-l biruiască,
Ci numai eu mătănii şi sfinte rugăciuni
Şi numai eu-ajutorul şi sfatul sfintei Luni...
Azi nu mai ştie nimeni de-acel izuor; se pare
Că-i sec de tot: şi totuşi în piept tot omul are
Acel isuor, de eumua uoeşte a-l auea:
B lacrimal Căci poartă un cer întreg în ea
Şi ’n ea stau toate acele puteri mari ale firii,
Izuoarele credinţii, nădejdii şi-a iubirii.*)
A p r i l i e 1886 .)i

i) Tribuna, IV — 1887, Nr. 145, p. 6 7 7 - 578; Nr. 146,


p. 681—582,
Tulnic şi k io ara.
De când e lumea lume şi rostul uorbei rost,
Domn bun, eum a fost Stâlpeş, nici nu-i şi
[nici n’a fost,
Şi, de-ar trăi pământul ori eât să mai trăiască,
Alt Domn aşa ea dânsul nu cred să se mat
[nască.
Era ’mpărat puternic şi mare nume-auea,
0 fără, eât o lume, toiagu-i stăpânia,
Şi oşti auea din plinul, şi-a gurei sale graiuri
Treceau poruncitoare pe sece mii de plaiuri,
Căci mejdele lui Stâlpeş băteau hotar rotund :
Din graniţa lui Codru, ce ’n preabătul afund
Al Ostului domneşte mulţimi ascultătoare,
Trec mejdele trei sute de eâmpi şi uăi uioare
Spre munţi până ’n mouile, pe cari le-aurtdieat
Bătrânii lui Craiu-Verde şi Vultur-împărat,
De-aiei apoi ţin aţă pe-a muntelui cunună
Şi dau hotar lui Ţinteş şi craiului Furtună,
5
66

Şl trec pe la Graiu-Sânger, se pierd apoi


[mai sus
La Trăznet-împăratul, în margine de-Apus.
Aşa era! Şi lumea de-alungul şi de-alatul
Mirat-a fost de uestea lui Stâlpeş-împăratul
Căci el nu numai taberi a ’nuins de multe dăfi,
Dar plin era de-auere şi plin de bunătăţi
Şi-auea comori ascunse şi turme mari o mie
Şi nouăzeci şi nouă de cai în herghelie,
Pe câmpuri păcurarii purtau în grija lor
Trei stâni de oi lânoase şi toate eu amprorl
Dar salba cea mai scumpă şi-odorul din
[comoara
Lui Stâlpeş era înger, tip blond, era Lioara,
Căci Stâlpeş auea Doamnă pe Lia şi auea
0 fată, numai una, iar fata se numia
Lioară, după gândul frumoasei Doamne Lia,
Cum tot doria să poarte un nume ea eu fiica.

De-a fost împărăteasă, femeie ’ntre femei.


Şi-a fost fără pereche pe uremurile ei
De blândă şi frumoasă şi ’n uorbă ea uioara,
De trei ori, ba de şese, de zece ori Lioara
Gu multa ei frumseţe pe mamă-sa ’ntreeea!
Auea doi ochi albaştri, ea ceriul, şi auea
Obraz rotund şi rumen, şi plete-auea bălae —
Pe umeri doi luceferi de-o nobilă uăpae
67

Aruncă uăl de aur pe-al umerilor gol,


Şi sânul ei, ea marmor cioplit de zei, pe care
Zări sfinte se răsfaţă din luna ce răsare! —
Ohl las’ că fost-au fete destule de ’mpăraţi,
A căror ochi umplură toţi ochii de nesaţ
Şi dor al mai oederii, pe-atunci ea ş’altădată
Mai fost-au doară fete, dar n’a fost încă fată
Frumoasă, ea Lioara, şi nobilă, cât ea:
Un înger din icoana bisericii părea.*
Şt-atât auea copila mişcări de fermecate,
Cât soarele, că-i soare şi-i trup fără păcate,
Mirat stetea eu totul pe cerul său cel sfânt,
Şt nu-i uenia eu modru să-şi afle erezământ
Prioirilor, sta ’n eumpeni de poate să se nască
Din om aşa făptură pe-o lume pământească 1

11*.
Dar Destea despre fata lui Stâlpeş a trecut
Din ţări în ţări; departe prin lumi a străbătut,
Şi-ajunse preste râuri şi late mări albastre
La cele mai de margini şi cele mai sihastre
Pământuri, unde luna şi soarele se par
De ghiaţâ, căci odată pe an numai răsar.
Acolo, pe hotarul apusurilor pale,
Prin locuri, unde-i uântul fricos a face cale
5*
Şi iarba primăuerii frieoas’a răsări,
Trăia un stol sălbatic de smei, ce rătăci,
Din alte lumi mai negre ea lumea care este,
Şi smeii toţi de-a-rândulau prins de fată ueste,
Şi atunci ca nici odată, pământul din adlns
Gemu de groază multă şi greu fior cuprins,
Căci smeii, duşi de patimi, din peşteri alergară,
Spre munţi, de uuet aspru toţi codrii se
[mişcară,
Şi glasul lor de dealuri aşa greu s’a izbit,
Gât munţii din adâncuri ea frunza s’au clătit
Sbierat-au ei sălbatici, cât negurile zării,
S ’au strâns un punct de spaimă, iar râurile
[ţării,
Din curgeri întoreându-şi întreagă matca lor,
Năual au dat s’alerge spre munţi către izuor.
„De ce să stau pe gânduri, eu lunile şi anul?
„Voiu pune pantă nouă, uoiu trage buzduganul
„In fler, şi uoiu adauge uenin de şerpi ucişi
,,Şi-oţel de-un lat de mână pe-al spadelor tăiş,
„Să pot tăia eu ele cum ureau de ’ndemâ-
[naţie,
„Un cal apoi uoiu prinde, pe cel mai furtu'
[naţie,
„Şi uoiu sbura ea uântul, ea gândul de turbat,
„Şi uoiu răpi pe fata lui Stâlpeş împărat! —
„Trei zile numait Vreme destulă-i doară asta!
„Trei zile, şi ’n palaturi aduce-mi uolu ne­
fa s ta ...“
Aşa strigau, şi ’n clipă tot smeul se grăbia
Mai mult oţel să pună pe paloş ce lucia,
Şi caută cai, eu aripi de spaimă şi ’ntuneree,
Şi*otrăuuri pun pe spade şi 'n pante se
[înferee.

Dar smeul cel mai mare, al căruia palat


Pe şeptezeci şi şepte de munţi era durat
De-abia primi euuântul de fata ’mpărăteaseă,
Gând el a fost de-aeuma gătit ea să por-
|neaseă
Din alte lumi în lumea eu sori pe cerul sfânt,
Gu zine prin uăzduhuri şi fete pe pământ —
Gătit, ea totdeauna mai mult fiind el gata,
S ’alerge din palaturi să fure dânsul fata.
Atunci, ea niciodată, un cal din stauă prinse,
Grei nori a pus pe umeri, lat paloş el în-
[einse
Şi greu, eare-i la eumpeni de nouăzeci de
Im ăji;
Pe doi bălauri negri i-a pus apoi de străji
Palatului, eu Duet elătindu-şi ale sale
Mari capete de spaimă, a zis : „Mi-oiu faee
[cale
70

Pe uânturi şi furtune şi uolbure, ea uânt


Uoiu treee ţări o miie şi-o lume de pământ,
lzbi-mă-uoiu ea fulger, ea trăznetul de uară.
Şi uoiu răpi lui Stâlpeş frumseţile din ţară!
Am paloş şi-al mieu paloş de trei ori e ’nnădit
Cu tot oţelul eare trei munţi l-au tăinuit
In sânul lor, am calul eu strana din ostroaue
Şi-i eal, ee nu cunoaşte nici frâe, nici pot-
[eoaue,
Ci uânt numai şi zare deschisă de-alergat! —
Aşteaptă dar, aşteaptă tu, Stâlpeş împărat,
Să uezi a mea putere, să simţi tu din tot
|greul
Mânia mea...“ Sălbatec aşa uorbit-a smeul;
Şi-abia muri euuântul pe buza lui de fier,
Gând aripi el întinse de a-una şi, sub eer
Albit de faptul zilei, s’a pus în alergare.
Creştea mereu mai negru, mereu creştea
[mai tare
Şi tot mai mult: de patimi şi negru dor
[înuins,
El dat era cărării ea fulger din adins,
O sută de pământuri eu nouă mii de sate
Şi munţi şi uăi şi silhe şi plaiuri, aburate
De plângerile nopţii, şi râuri a trecut
Qrozauul smeu, pe aripi de ceaţă, s ’a pierdut
71

la zări; turbai se elătin' a cerului rolundurl.


Greu zările se mişcă, şi sarbedele-afunduri
Cu ceaţă pe-a lui urmă şi neguri se ’nuălese.
Iar când trei mii de mile eu sboru-i se
[’mplinese,
Bl stă pe loc, se trage sub neguri şi s ’aseunde
Sub norul greu, eu ochii departe ’n zări
[pătrunde
Şt ţintă ţine ochii la Stâlpeş-împărat,
Pândeşte pe Bioara, s’o uadă prin palat,
Şi, când ua fi copila mal ueselă, de odată
S ’o fure şi s’alerge prin zarea depărtată.

III.
Prtn dalba grădiniţă eu strat de toporaşi
Şi crini, ce poartă rouă pe sânul drăgălaş,
In zorii zilei dalbe când cerul rumeneşte
Noptatecele piscuri şi ’n aur le ’nuăleşte,
S e plimbă râzitoare eu pasul legănat
Eiioara, mândră fata lut Stâlpeş-împărat.
Mat des de dimineaţă ea alte dăţi, ea lasă
Chilia şi-aşternutu i eu cergă de mătasă
Şi perini moi, seoboară pe prag într’aurit
Şi trece prin priduorul de marmoră, cioplit
Cu barda, şi se duce de-a dreptul la portiţa
Grădinii, şi-apoi întră eu zâmbet eopiliţa
72

Pe-o aripă de uşă, eă-i uşa eu zăuor


Şi două aripi are de-argint strălucitor,
Cioplit ciudate ’n formă de aripi de bălaur.
Pe moale iarbă calcă papucul ei de aur,
Şi stropii mari de rouă, sub paşii ce se
[plimb’
In mari mărgăritare şi salbe mari se schimb'.
Pe largi cărări, ce 'n umbră de pomi cruciş
[se tae,
Copila trece blândă şi pletele-i bălae
Le-alunecă pe uântul frumoasei dimineţi,
Iar uântul le resfiră mai late şi mai creţ,
Şi 'n taină el sărută tot părul dalbei fete,
Când tremură de dragul frumoaselor ei
[plete.
Pe cap Lioara poartă cununi de bărbânoe
Şi frunze de smaralde şi flori de siminoe
Ba poartă; pe uestmântu-i, ţesut eu măestrie
Din fire lungi de aur, eu drag sclipesc o mile
De stele, şi pe mâneci ea poartă porumbei
De-argint, cusuţi eu sârmă pe fir de mâna ei.
Un brâu îi strânge trupul la mijloc, de mă-
(tasă,
Şi plin de flori e brâul şi-aşa de strâns
|s’apasă
Pe trup, încât să eugeţi, că dânsul a crescut
Cu mijlocul de-odata, şi-apoi mai e ţesut
73

Din fir de diamante, şi-atât îi stă de bine,


Şi unde se ’neopeiază, stau copcii de rubine.
Şi, cum se duce fata mereu prioind la stra­
iu ri,
In urmă dă spre stânga şi-apucă drum în
[laturi
Şi merge la izuorul ce ’n murmurul alin
Prelinge clarii picuri pe lespezi de rubin.
S ’apleaeă preste faţa izuorului, uoioasă
In ape clari se cată copila de frumoasă
Şi râde, când zăreşte doi ochi sărini şi mari
0lătindu-se, ea faţa izuorului mai clari,
Obrazul ei s'aprinde d’o nobilă uăpae - -
Ş i’n ureme ee-şi admiră frumseţile-i bălae,
Ba pleacă dalba-i frunte şi-o razimă eu drag
De-o creangă, aplecată din codrul unui fag,
Şi tot mai uisătoare prioind a ei talie,
Se pierde lin în uisuri şi dulce reuerie.
Ba nici nu mai aude cum murmură de lin
Doioşii stropi de apă pe lespezi de rubin,
Ea nu înţelege boarea ee-i clatină uest-
[mântul;
Şi granguri cântă jalnic, dar nu-o răpeşte
|cântul
0 a alte dăţi: în apă doi ochi i s ’oglindia,
Şi 'n ochii ei distrasă alţi ochi îi surâdea,
74

Ochi nobili, ai lui Codru, frumoşi ea lampa


|zilei,
Căci el era de Stâlpeş logodnic dat copilei;
In apă dar părându-i, că uede surâzând
P’alesul ei, Lloara şopteşte-un nume blând
Şi arde, cum ard fagii eu foc când îi îm­
presuri.

Pe când stătea cuprinsă de-atâte ne’nţelesuri.


Un nor porni pe eeriuri, greu nor dela Apus,
Crescând mai greu, mai tare, mai sus şi tot
[mai sus
Prin larg uăzduh, străbate trei câmpuri în
[trei clipe;
Un smeu uenta eu norul, pe-un cal eu largi
[aripe,
Venia ea o săgeată, ea fulger de turbat,
Şi cade spre grădina lui Stâlpeş-împărat —
Văzut-au tofi curtenii de-afară şi din casă,
Uăzut-a împăratul, şi 'nalta împărăteasă
Din turn uăzut-a bine, cum smeuleel din nor
De-adreptul în grădină ţinti către izuor.
Şi când a uăzut Lia, frumoasa împărăteasă,
Că norul greu din zarea uăzduhului se lasă
De-a-dreptul în grădină, şi când a uăzut ea
Că smeul prinde 'n braţe făptura supţirea
75

A fetei, şi eu fata se duce şi s ’afundă


Prin negre zări în negre palaturi să-i as-
[eundă
Tesaorul, atuneea de-abia s’a stăpânit
Frumoasa ’mpărăteasă şi repede-a fugit
Prin largi chilii eu ţipet plângând, eu toată
[mila,
S ’a dus sărmana Lia să-şi apere copila.

Nebună de durere pe scări a alergat;


Dar eând a fost aproape de fagul rourat
Şi eând uăzu departe că ’n nori ajunge
[norul
0u fata, desperată loui ea eu piciorul
în glii, şi de mânie foe greu auea 'n priuirt:
„Oh, draga mamei, dragă! Tu nu eşti nieătrtl
Te-ai dusl Lioara mamei, te-au dus pentru
[ueeîe“ —
Şt fără simţuri cade pe glii frumoasa Lle.

IV.
O lume de pământuri atunci s'a deşteptat
In plângere; pe-o mie de plaiuri a sunat
Ouuântul greu eă-i moartă copila 'mpărăteaseă
Şl cât a fost în larguri hotar ea să primească
76

Acest euuânt, hotarul întreg a fost cuprins


De jele fără margini şl gemet din adins.
Mari erai, din ţări ueeine şi ţări de-a zecea
[ţară,
Primind această ueste, din capete mişcară
Cu drag şi milă multă, iar câţi aueau mai drag
Pe Stâlpeş, deslipit-au piciorul lor de prag
Şi ’njseări au pus piciorul, mai repede s’ajungă,
Să mângăe pe Stâlpeş în jelea lui cea lungă.
Şi trist stetea 'mpăratu! de-o masă răzimat,
Departe-auând toiagul prin colţuri aruncat
Şi spada lui departe şi coiful la picioare -
Mai galben era Stâlpeş ea omul care moare,
Şi slab de-atâta jele şi negru de sdrobit.
Când el pe nalţii prietini în easă i a zărit,
Roşi fără de uoe şi capul ridicat-a
Şi-a zis: „Ori poate-adueeţi uoi fata? Poate
[fata
Lui Stâlpeş pătimaşul din nou ua fi a mea?
Vai, Doamne, spuneţi iute : Trăeşte oare ea ?
Trăeşte ? De trăeşte, pe ce loc poartă pasul ?
Vai, spuneţi... Doamne, Doamne, târzii sân-
! teţi eu glasul l
Şi cum eerea s’audâ, de dorul său înuins,
Graiu-Galben eu tot dragul de mân'atunet
|a prins
77

Pe Stâlpeş şi eu milă făţiş în ochi eătându-1,


A zis: „O scumpe prietini Impaeă-te eu
[gândul,
Şijuezi, eă tocmai trebe1) târzii să fim la glas 1
Intreabă-mă ce gânduri am eu, de n’am
[rămas
La uatra mea? Şi ’ntreabă: de ee-am plecat
[eu oare ?
Puteam să şed aeasă; dar nu ştiu cum mă
[doare
De dorul tău, mă doare durerea ta, şi ştiu
Că-aşa numai se poate şi-i bine-aşa să fiu!
Copila ta-i pierdută: atâta ştim noi bine,
Iar ce ştim mai departe? Nimic nu ştim, ea
[tine 1“
Şi-au prins atuneea craii să-l mângăe, eătând
Să-i facă dorul aspru din inimă mai blând,
Încât le-a fost puterea cuuântului mişcară
Pe Stâlpeş, a lui jele pe ’neet o alinară
Cu uorbe şi eu sfaturi de milă şi de drag —
Şi-atunci ieşi ’mpăratul pe prag şi de pe prag
Chiemâ pe cel mai harnic din argintari în casă
Şi-a zis plângând: „Durerea aşa de greu
[m’apasă,

!) Form ă năsăudeneaseă.
78

Cât nu mat şttu de mine ntmle şi nu mat pot


Ntmte, când şttu pe lume eă-s singur! Când
(şocat
t a pierderea Ltoarei, mă 'nnee în noapte
[amară
Şl n’am nici gând, că uesel pot fi ureo-dată
|tară 1
Oh, draga tatei, dragă, de ce te am prăpădit
Atunci când eu mal tare ea oricând te-am
[iubit!“
Şi plânge Stâlpeş, plânge, şi zice iarăşi: „Serie
Prin ţări şi lumi, ea lumea şi ţările să ştie
De-alungul şi de alatul, că Stâlpeş a pierdut
Odorul cel mat nobil din câte le-a auut!
Tu serie şi dă ueste să uadă fiecare
Guuântul s c r is : tu serie, aşa cum ţi-se pare
Mai drept şi mai cuminte să serii, în orice sat
Să sune glas de clopot trei zile necurmat
Şi oamenii să lase de-o parte bucuria,
Şi popii toţi să ţină priueghiuri pentru Lia,
Să faeă sărăeuste, cum datini au rămas,
Prohoade să citească eu stări şi parastas,
Şi ’n patruzeci de Vineri eu slujbe prin altare
Să faeă lumea toată copilei sărindare!
Aşa să serii, iubite, că doar pe rând, pe rând,
Voiu pierde dorul negru şi flacăra din gând.
79

Şi nu uolu fi pe lume silit de'atâta jele


Să-mi pierd a mea domnie prin patimile
[grele“.
Aşa uorbi ’mpăratul şl stropi au lăcrimat
Din ochii lui pe haina cea dalbă de ’mpărat,
Iar argintarul scrise, precum i-a fost cuuăntul,
O carte, cum să poată pricepe tot pământul
Întreagă sloua cărţii: cu sfaturi mari şi lungi,
Da mijloc eu pecete, pe margine eu dungi
De aur, căci o lume auea să o cetească
Şi-o lume-auea porunca din carte s'o ’m-
[plineaseă.

De-a fost pe lumea toată ureun suflet înnorat


De patimi, acel suflet în sân era ’ngropat
De mamă, căci nebună ea uolbura de toamnă
Părea de jale Lia, frumoasa ţării Doamnă.
A plâns cât era ziua, pierdută într’adeuăr,
A rupt găteala-i toată şi-a smuls din al ei păr
Frumosul ac de aur şi primele ee-i leagă
Un stol de plete negre, cari noapte par în­
treag ă ;
In haină de mătasă cernită şi-a ’nuelit
Frumosul trup: şi astfel, eu părul despletit
Cu ochii roşi şi umezi de plângerea cea
(deasă
Din loc în loc aleargă frumoasa ’mpărăteasă
80

Şl strig' un nume dulce şi geme eu fior —


Tot cată mama, cată pierdutul ei odor.
Şi cum fugia de-a-lungul priduoarelor ea
|trece
Cu paş grăbit şi lânged prin cele treisprezece
Chilii şi la chilia din capăt a stătut:
Aici era războiul în carele-a ţesut
Frumoasa ei copilă eu drag şi cu 'ndemână,
Aici erau tălpigii şi eaerul de lână
Şi ghemele şi tortul, precum le-a rânduit
Lioara; gol sta patul, cel mândru şi gătit
Anume pentru fata lui Stâlpeş-împăratul,
Căci tot lucea 'n mătăsuri şi 'n scumpe haine
(patul,
Şi, cum stătea eu ochii la haine ţintiţi drept,
Şl-a pus mânile dalbe de-a crucea peste
|piept
Şi-a stat înmărmurită frumoasa 'mpărăteasă:
„O, draga mamei, dragă 1 De ce te-ai dus
de-acasă ?
De ce te-ai dus ? Acasă de eumua ai fi stat,
Eu aş fi dat să facă pe seama ta un pat
Din aur şi mărgele cioplit şi din smaralde,
Să dormi un înger nobil pe paturile calde,
Mai blând decât în leagăn un fiu născut
|de-o zi!
Iar când în zorii zilei din somn te-ai pomeni
81

Şi-ai urea să eaţl o haină mai scumpă


[decât toate,
Atunci din lăzi de aur o haină tu ţi-ai scoate
De purpur mai frumoasă ea orişice frumos,
Ţesută de pe umeri şi până ’n poală jos
Din fir de diamante, pe margine tiuită
Cu flori de-argint, la mijloc frumos împodobită
Cu stele miei de sârmă şi fluturi de rubin,
O lucitoare haină ea soarele deplin,
Şi, ea să nu mai fie, pe ’ntreg rotundul fată
Mai mult şi mai de-a dragul ea tine des-
[merdată,
Eu aş fi pus pe-un meşter, din alte lumi uenit,
Din paltin să cioplească războiu într’aurit
Pe seama ta, eu suluri ea grindina de a lb e ;
Suueieă făurită din mândru lanţ de salbe
Eu ţi-aş fi dat, şi brâgla din aur şi fuştei
Ciopliţi în strug şi patru tălpigi mai uşurel
Ca fulgii de zăpadă: făceam pe-această cale
Să nu mai fie statiui ea statiuile tale!...
Puteai tu, draga mamei, la tors de te-ai fi pus,
Să toréi fuior din furca de aur, şi eu fus
De-argint să toréi, şi pânză să ţeşi în patru iţe
Să coşi a ta eămaşe din flori şi din erueiţe
Pe margini eu mătasă, eu sârmă la prinsori,
Pe piepţi apoi să preseri un stol de puişori
Ö
82

Albaştri, cum (i-s ochii, ori galbini, cum ţi-C


|părul,
Ori roşii cum ţi-e faţa, când arde adeuărul
Pe faţa ta... Dioara eu moartea ta mă-omoril
Puteai să fii tu farmec, şi dragă la feciori
Să fii; trei ţări să râdă eu râsetele tale
Şi Feţi-frumoşii lumii nebuni să bată cale
De dragul tău, şi oameni din alte lumi,
[trecând
Prin lata noastră ţară şi chipul tău uăzând,
Să zică : Mai sânt fete frumoase, cum e luna,
Dar fată ea Dioara mai dalbă nu-i nici una,
Nici trup, ea trupul dânsei, nici ochi aşa
[dalbi ochi.
Atâta-i de frumoasă, nu-i fie de deochi“. —

Aşa uorbeşte Dia, frumoasa 'mpărăteasă,


Pricind eu ochi de patimi tot colţul de prin casă,
Căci dulce suuenire găsia ’n fiece colţ
Iar Codru, sub rotundul chiliilor eu bolţi,
Trecea ’n această ureme eătând ea să ’n-
[tâlneaseă
Pe Lia, căci un cuget auea să-i tălmăcească
Şi un dor auea să-i spună, dor tainic, care
[’n piept,
Ardea, dar auea lipsă de-un sfat mai înţelept
83


’ Şi, când ajunge Codru de numără ehilia
! De-a treisprezecea, află la furcă stând pe Lia,
•Sdrobttăde durere, plângând de-al fetei drag,
•S ’opreşte dar feciorul şi stă pe-al casei prag,
iDa Doâftină eu mirare şi lung fior priueşte,
>S ’apropie d e 1dânsa şi ’n patimă uorbeşte:
„Oh, mi trial plânge Doamnă, te rog să nu mai
[plângi.
Atâta eşti de slabă şi pală, că te stângi
Şi pieri lăsând eu ochii! Te uşti pe zi ce uine
Şi, cui işltiu cum de milă, mi-t greu să cat
[la tinel
(Căci, ual, eşti numai umbră eu nume şi eu glas
•'Şi te-ai topit, stăpână, topit, de n’ai răm as!
iOe ce să plângi? Cu plânsul omori numai
[uiaţa!
iDe-ai merge, oh, de-ai merge, să-ţi uezt
[odată faţa
In ape clari: de tine tu însăţi te-al mira
Ce mult este topită şl slabă faţa ta !;
Dă-ţi, fire, şit mai; curmă din plângerea cea
[deasă,
Găeii em gândesc — oh, iartă-mi durerea ce
[m’apasă,
Gândesc, să las în lume o lume de femei
Ş.ă merg după Lioara să caut urmele ei!
84

S'adue, s’aduc odorul, acesta gând mă poartă:


Să mor eu ea alături de eumua-l dânsa
[moartă,
Oh, ce-mi e bun deaeuma frumosul eomănae
Ou penele de uultur? 0, Doamne, ce să fac
De astăzi eu săgeata-mi atât de mult deprinsă
Da ţel şi-a cărei pană de trei ori e prelinsă
Cu palid colb de aur? Cu straiele ce port
Şi care sânt ţesute din cel mai nobil tort,
Eu ce să fac ? Cu lancea-mi dedată ’n
[alergare
Eu ce să fac? Şi 'n urmă eu paloşul,
[la care
Trei meşteri din trei colţuri de lume-au
[asudat,
Eu ce să fac ? 0, Doamne, să mor eu blă-
[stămat
De ţară şi de oameni, şi ueşti de rău să-mi iasă
Că n’am atâta suflet să cat a mea mireasă ?
De-aş şti, e’alerg o lume, eu totuş am s’alerg
Dar îasă-mă, stăpână, uai, lasă-mă să m erg!“.
El zise. Şi ’mpăratul aude suspinând
Pe Tulnic, îi ascultă euuintele pe rând
Şi-atunci, mişcat de uorbă-i, la Tulnic el
[s’a dus
Şi braţul drept eu dragoste pe umerii l-a pus
85

Şi ’n ochi priDîndu-1 z ic e : „Fă, Tulnic, cum


|îţi place!
Dar' fă^eum ştii eă-i bine, cum ştii eă-i drept
|a face!
Noi nute-oprim!“ Şi Tulnic aşa i-a dat răspuns:
„O Stâlpeş-împărate! Mă simt eu în de-ajuns
De urednic să bat lumea 1 S ’o bat din dungă
|’n dungă,
Cruciş eât e de lată şi ’n larg cât e de lungă,
Să trec din Răsărituri spre margini de Apus,
Să cat în care lume şi 'n care părţi s’a dus
Lloara mea! M'aşteaptă, aşteaptă-mă'mpărate
Cu post şi eu mătănii, trei luni şi jumătate,
Trei luni m’aşteaptă, Doamnă, căci în trei
|luni, soeot,
Să 'ntorn acasă iară eu dorul meu eu tot
Dar când, înaltă Doamnă, tu uei uedea pe eer,
Că zorii zilei dalbe tot uin şi tree şi pier,
Gă uremea re’nturnării din ceas pe ceas
|s’amână,
Gă luni mereu s’adaug din zi şi săptămână,
Atunci tu ia-ţi tot gândul şi nu mai aştepta,
Căci mort uoiu fi eu, Lie, şi moartă fiica ta.
Prin ţări înstrăinate, tu nu ne duce dorul,
Şi nu ne plânge; pleacă eu dragoste piciorul
Şi-ai tăi genunchi la masa bisericii plângând,
Tu pentru noi te roagă eu inimă şi gând;
Dă slujbe ’n zece Miercuri şi 'n zece mari
[Dumineci,
Gândeşte la Dioara când mergi să te cumineci:
Şi n'o uita! De-apururi în minte să ne ţii,
Căci tu, tu ne-ai fost mamă şi noi ţi-am fost'
[copii!:
O dee, dee Domnul, să ’ntorn acasă iarăşi;
Speranfei tale prietin şi amorului touarăş!...*
Aşa uorbi feciorul, de 'nalte patimi dus,
Şi fără de zăbauă pe capul său a pus,
Un coif ornat cu pene de pajură de munte;.
Cu creasta de aramă şl dungi d’oţeluri
[crunte ;
Pe piept a pus pieptarul, cum poartă la răz-
[boiu
Vitejii toţi de-a-rândul, şi s’a 'mbrăeat apoi
Cu cele mai frumoase şi mai uestite straie,
A 'neins apoi la mijloc un paloş de bătae,
Frumos şi eu mănunchiul de zeee ori lucrat
In piatra de mărgele; în urmă, a 'mbrăeat
Pe dalbele picioare păpueii săi de aur
Cusuţi pe din lăuntru eu piele de bălaur.
Şi-atuneia împăratul i-a strâns mâna eu drag,
Iar dalba 'mpărăteasă, stând palidă pe prag
Şiuorbele 'nneeându-şiînlaerămi fără număr,
l-a sărutat eu milă uestmântul de pe umăr
8?

Şi-a prins să plângă mai jalnic ea oricând,


De nu i uenia nici suflet, aşa gemea plângând,
Iar Stâlpeş, bietul Stâlpeş, plângea eu drag
[şt dânsul,
Văzând cum Doamna Lla topeşte-se eu
[plânsul,
In urmă Tulnic face trei cruci lui Dumnezeu,
La mijloc îneopeează mai strâns paloşul său,
Şi-apoi pe 'nalte trepte la scări de-argint
[seoboară
Şi seruit-adue îndată fugarul roib la seară,
Greu calul uarsă aburi pe narea sa de foc
Şt tropotă 'n picioare şi nu-şt găseşte loc,
Iar Tulnic îl adie şi-l bate 'neet pe coamă,
Când roibul se izbeşte uşor ea o fantomă,
Şi 'nealeeă feciorul, dă frâu calului 'nalt
Şi calul prinde aripi, s ’aruneă şi 'n asalt
Izbeşte trupul nobil în toată a lui putere
Şi fulgeră pe faţa pământului şi piere
Prin zări, cum stele sfinte din cerul nopţii pier.
Nebun răsună pietri sub pas de rece fier
Al iuţilor poteoaue, sehintei răsar în zare
Şi calul pe câmpie mereu, mereu dispare,
S e pierde 'n Răsărituri eu 'naltul său stăpân.
La seărt, eu inimi triste, sdrobiţi şi pali
Irămân
88

Părinţii irişti, din piepturi mereu uărsând


[şiroaie
De gemete scăldate în larg potop de ploae
A ochilor, cari umezi de plânsul mult şi des
Închid priuirea tristă şi plină de ’nţeles.
S ’ar duce ei, s'ar duce eu Tulnic într’ojeale,
Să bată eâmpi şi codri, să bată deal şi uale,
S ’alerge tot pământul şi ’n negre depărtări
Să cate până ’n margini de margine de ţări
Comoara lor pierdută, s’ar duce, duee-i dorul,
Şi totuşi ei stau marmur, legat le e piciorul.
De-abia numai eu ochii mai pot să urmărească
Pe Tulnic, care ’neepe să nu se mai zărească
Prin zări luate ’n fugă de-un roib aşa păgân :
Albaştri codri ’n urmă — se 'nşiră şi rămân
Departe, mai de parte, mai miei din clipe
|’n clipe,
Şi calul înteţeşte turbat a lui aripe
Şi sboară dând în uânturi o coamă de păr creţ
Pân zarea prinde ’n noapte şi cal şi călăreţ.

VI.
S'a dus! Atâta jele s’a dus eu el pe-un pas
Şi ’a urma lui acasă cât dor a mai rămas!
Şi Stâlpeş, doamna Die, tot plâng şi zi de zile
Aşteaptă trişti întorsul iubitei lor copile
89

înalta Lie face mătănii la pristol


Şi şoapte uit rosteşte din pieptul slab şi gol
De ori şi ee nădejde, eăei ceas de ceas
[s’amână,
Şi uremea troenită lung şir de ani a tors
De când s’a dus feciorul şi nu s ’a mai întors.
Ge ueşted era Stâlpeş şl cât de slabă Lial
Din pieptul lor perise eu totul ueselta
Şi zâmbetul; de-atuneia dureri i-au frământat
Gât nu puteai cunoaşte pe ueselu ’mpărat
Şi nu puteai pe Lia, eăei ea-şi schimbase
|portul
Şi slab păşia, ca grija, ş’obraz auea ea mortul
Şi nu-i mai era trupul frumos şi plin şl drept,
Umbla eu ochi tot umezi, eu fruntea tot
[în piept.
Dar Stâlpeş îneă, Stâlpeş 1 Ce mult şi-a
[schimbat statul.
Să nu-1 mai poţi cunoaşte, că el e împăratul.
Şi ei, furaţi de gândul nădejdii, ne ’neetat
Aşteaptă ceasul zilii şi-al uremii de ’nturnat,
Visează, cât e noaptea de lungă şi de mare,
De-o zi, când au s ’audă pe drum în depărtare
Un uiu nechez şi-un tropot de cal, carele ’n
[sbor
Venind o să s’opreaseă la poarta curţii lor.
9u

Râzând fugi-ua Lla mari porţi sâ le deschidă:


Dai, Doamne, bucuria ua sta să o ucidă,
Când biata mamă 'n toiul sositei bucurii
Va strânge ’n braţ copila-i, pe ambii săi eopii!
Şi cât ua plânge Lia şi Stâlpeş cât ua plânge
Şi ’n braţ unii pe alţii eu drag cum se uor
[strânge
Şi iarăşi uor fi ueseli, cum poate n’au mai fost
Şi iar uor ţinea dânşii, eu rostul lumii, rost.
De nou ua zâmbi Lia, făloasă de-a ei fală,
Şi fata ua fi iarăşi de-o lume lăudată,
Când ea prin grădinuţa eu strat de toporaşi
Plimba-ua iar piciorul cel mie şi drăgălaş
Şi-i uor luci pe haina ţesută ’n măestrie
Din fire lungi de aur, miei stele uii, o mie
De stele, şi pe mâneci luei-uor porumbei
De-argint, cusuţi eu sârmă pe fir de mâna ei,
Căci haina ua fi mândră ea ori şi ce frumos:
Ţesută de pe umeri şi până ’n poală jos
Din pietri şl mărgele, pe margine tiuită
Cu flori de-argint, la mijloc frumos îm­
podobită
Cu stele mici albastre şi fluturi de rubin,
O haină, ea un soare, ea soarele deplin
Dar nul Să ’ntoarne numai Lioara. De-ar uenil
Căci mamă-sa ua face şl tot ua rândul
31

Din nou pe seama dânsei; să nu tttai fie fată


Aşa de mult frumoasă şl-atât de desmerdată
Ca eal Da chema Lia pe cel mai pouestit
Din meşteri, să eiopleaseă răsboiu într’aurit
Copilei ei şi suluri ea grindina de albe,
Şi nobilă suueieă din lanţ frumos de salbe,
Şi brâglă de rubine, şi iţe şi fuştei
De-argint, şl ’n urmă patru tălpigi mai uşurei
Ca fulgii de zăpadă; aşa ua face Lia,
De-ar fi numai să fie să-şi uadă iară fiica....
Şi tot uisează Doamna, şi lacrimi o înnee*
Iar anii trec: trec zece şi einsprezeee trec!
Vil.
In colţul lumii, zarea de Mează-noapte poartă
Pe câmpii mari o umbră eu tip de fată moartă,
Cu ochii stânşi, eu faţa de eeară şi zăpezi,
Ce când o uezi, îţi pare că 'n uls numai o uezi.
Şi umbra pe câmpie s’aleargă ea nebună,
De ţipetul ei jalnic uiu uăile răsună;
Ea pleacă, stă, priueşte, se ’ntoaree, pleacă iar
Şi măsură tot largul întinsului hotar
A einsprezeeea oară, se ’nuârte zodiacul
Pe cerul ’nalt, se ’ntoaree de nou în eale ueaeul
A cincisprezecea oară, de când s’a pomenit
Prin zări aeeastă umbră uenind din Răsărit.
92

Era o fată blândă, eu ochi ea uiorele,


Gu plete lungi şi primă de-argint purta prin ele,
Gu haina de mătasă ea îngerii din raiu,
Aşa eum poartă numai copilele de eraiu,
Aşa era, dar anii de-atunei au trecut d e şi;
E pal acum obrazul şl 'udată ee-1 apeşi
Rămâne locul uânăt, şi pletele-i sânt rupte
Şi buzele-i albastre ea patima de suble.
Şi ochii strânşi de-ţi pare eă ’n uis numai
|zăreşti
Un tip creat din ceară şl doruri sufleteşti.
Nici ea nu se cunoaşte, nici ea nu se mai ştie,
Aleargă 'n hohot numai nebună pe câmpie
Şi râde cât e ziua şi rupe din uestmânt
Bucăţi ce cad în urmă-i ea frunze duse 'n uânt.
Iar când îşi uine ’n fire arare-ori, ea plânge
Şi petecite hainei pe trupu-i şi-le strânge
Şi 'n cap adună gânduri, mii doruri i s ’adun’,
Şi-adueerile-aminte eu drag atunci îi spun
Gă ’n alte lumi, odată, de mult, de mult odată
Trăia ’mpăratul Stâlpeş şi Stâlpeş auea fată
Iar fata auea mamă pe E ia ; eăei auea
Frumoasa Eia fată şi fata era — eal
Gândirea troenită sub doruri uriaşe
11 dă, redă pe ’neetul, ea pruncului din faşe,
Simfiri să recunoască, să-şi uină iar în firi,
Să cheme din trecuturi duloasele-amintiri
93

A silelor utetii, şi-atunci oftând dtn greul,


Ea uede grădinufa de flori, ea uede smeul,
Se simte prin uăzduhuri, plutind pe negru nor,
Ea întră în palatul înalt şi lucitor
Al smeului, trăeşte mereu în dor şi plângeri,
Simţind rumperea minţii şi-a sufletului
[frângeri.
Ea tremură când uede în gând acel palat
Pe nouăzeci şi nouă de dealuri ridicat,
Dar, cât o prinde groază şi tremur eând
[zăreşte
Pe smeu murind în sânge şi foc ce 1 înuăleşte
Din capetele ’nalte jos până la genunchii...
Hah 1 lată'l, uine Tulnic 1 E Tulnic 1 Un mă-
[nunehiu
De pietri şi mărgele străluee ’n brâu mai tare
Ca paloşul 1 Uezi coiful frumos şi aurit,
Şi coiful străluceşte mai palid ca obrazul
Eui Tulnic 1 Uite strae de cel mai nobil tort,
E dânsul — el e 1 Doamne 1 e mort, e Tulnic
[mort ?
Tu n’ai ascultat, Tulnic, de sfatul sfintei
[Miercuri
Eşti peatră, tu! eşti peatră, în negură de
[bereuri,
Afund în codri 1... Râde, lung râde câmpul tot,
Şt ochii pali ai fetii uăpăi duioase scot,
04

Şl ultlmlle lacrimi îi cad şl l s’adună


Pe-obras; ea pierde firea şi-aleargă iar ne-
[bună
Pe câmpi, până ce noaptea o prinde ’n
[braţul său
Şi-adoarme n uăi, scutită de cer şi Dumnezeu.
VIU
In zori, când doamna Lia din somnu-i se
[trezeşte,
Un plâns în ochi şi-un tremur în suflet ea
[simţeşte
Şl lumea ei se 'nuârte, ea cade jos plângând:
In mintea ei murise chiar cel din urmă gând
Al ueştedei speranţe, nimic ea numai crede
Pe fată n'o mal are, şi ’n ueci nu o mai uede.
Îndată ea-şi îmbracă uestmântul ei cernit,
Deschide uşa, trece pe prag într’aurit
Ş i lese pe priduorul cel larg, eu stâlpi de aur
Ciopliţi în patru feţe de cel mai meşter faur,
Seoboar’ apoi pe trepte, pe nouă trepte lungi,
Cari au păreană lată de-argint cioplit în dungi.
Aeolo-i stă eu bobii bătrâna urăjitoare;
B a murmură euuinte şi caută ’n sus la soare,
Desface din năframă boseoanele pe rând
Ş l numără ’n şrj»ptire pe degete, zicând:
95

„E Tulnic stan de peatră şi doarme n des


[de bercuri,.
„0ăel n’a tinut euuântul şi sfatul sfintei
[Miercuri,
„Iar fata — fata fuge pe eâtnpl din Răsărit;
„Trei luni, şi-atunei blăstemul lui Tulnic e
[’mpllnlt,
„Trei luni ua fi el peatră, dar luna cea de-a
[patra
„Va faee om eu suflet, căci glas ua primi
[peatra.
„Atunci uedea-uei soare, ce nou ua răsări,
„Atunci a ta copilă din neguri ua ueni
„Şi iar uor merge toate pe calea lor cea
[dreaptă
„Aşteaptă, Doamnă Lie, trei luni numai
[aşteaptă.. . “
*
Trei lunii Ziua de mâne, tret luni se 'ntorn
[eu ea.
Aşteaptă, Doamno E»ie, căci mâne uei uedeal1)

’) Tribunei, .IVt- 1887, Mr, p. 85.?—858; Nr. 241,


p. 961-062,
Patru Portărei.
i.
Dtn larguri de palută ies patru portărei:
Au coifuri, au eeaprazuri, au suliţa la ei.
Nebun s ’aruneă roibul, ea uiforul pe luncă,
Trei cai la el alături p’aeelaşi pas s’aruneă.
Şi zice portărelul, al cărui cal e corb :
,Ca pajură pe Surgă, sdrobit am eu să-l sorb,
„Ţt'l strâng, până ce-mi urlă că nu-i mai
[trebe fete“,
Uorbeşte eel-ee fuge pe cal stropit eu pete.
Şi cel pe calul muced răsteşte uulturel:
„Aşa să trăeseî Astăzi îngrop suliţa ’n el!“
„De nu-l fac eu cenuşă, să n’am de mama
[parte!“,
Se joară cel cu roibul frumos ea scris în
(carte.
97

ll.

Un smeu a dus pe Ueta lui Trăsnet-împărat.


Veta 8 0 găsească el patru s'au jurat.
t cine-o ua aduce din Ţările-măiestre,
O ta pe Ueta doamnă şi nouă ţări ia zestre,
S ă pleci orbiş la moarte, când zestrea-i
[lumi de loc,
Gând ai pe Vela Doamnă, să prinzi eu gura foc,
B tara toată şesuri, ea ploaia- i de mănoasă
Şi n are 'n lume seamăn Saueta de frumoasă.
Ga mălura de negri sânt ochii el duioşi,
Obrajii el molateci ea smeura de roşi.
B ruptă din sori palizi, căzută e din soare,
Căci glia, eât de stearpă, pe urma el dă
[jloare.

111.

Şi patru cal aleargă eu patru portărei,


Topeşte-se pământul cum tremură sub ei.
Ajung la mănăstirea din crângul de jragl
[tineri,
Cer sfat, şi le dă sfaturi urăjite sfânta Vineri.
Be spune că departe pe râu de mărgări nt
Sânt poduri cu părcane cioplite din argint.
7
98

Sub nalt grlndiş de-aramă stau eâşiţe de


|aur,
Şt-aeolo străjueşte mereu eâte-un bălaur.
De scapi de dânşii teafăr, ajungi să poţi
[uedea
Palatele de glajă pe-un munte de mărgea.
Şi eine-t om, să lupte eu smeu, ea să-l
[omoare,
Stăpân ua fi pe Veta, pe ehei şi pe zăuoare.

IV.

Hei, Trăznet-împărate! Mulţi ani eu har de


[Domni
Peeiorii tăi deşteaptă tot iadul azi din somnl
De-ar da spre eer năuală şi 'n eer ar face
[strungă
Uointel, eât să-ţi răstoarne pământul într’o
[dungă.
El pier în răsărituri, ea şoimii sboară, sbor,
S e due eum nu se duce nici dragoste nici
[dor.
Ei trec în Eumea-neagră, trec rânduri de
f [mouile
Şi trece-o zi, trec două, trec cinei şi şepte
I zile.
99

V.

Dar eând a fost în ziua de-a opta pe ’nsărat,


In zări departe 'n funduri un eal s ’a arătat.
Cu tarniţa pe şolduri, eu frânele ’n picioare
Şi galbln călăreţul ea prinsul de lângoare.
Trei cai aleargă ’n urmă- i sălbatici de merei;
Să-i uezifşi să-ţi faci cruce de bieţit portărel!
Ei fug mâncând pământul, ar soarbe n gură
[marea,
Căci nu-l încape şesul şt nu-i cuprinde zarea,
Şi geme portărelul, al cărui eal e co rb :
„E ’nalt, cât e ’nalt cerul,, cât iadul e de o rb ! “
„Hu, hui,tot îs cutremur, şi ghlaţă simt în
[spete.r,
Suspină cel ce fuge pe eal stropit eu pete.
Şi cel pe calul muced oftează tulburel:
„Să-mi dai pe Gosinteana, eu tot nu lupt eu e l! “
„Nu, da să-mi dai tot cerul şl şi din raiu o
[parte“,
Uorbeşte cel eu roibul frumos ea scris în
[carte.
Şi cum izbesc ei fuga răsleţl într’un şireag,
îi uede maiea Vineri din tindă de pe prag.
Din cârjă ea ridică bătrânele sprâncene.
Şi dă din cap, prtutndu-i la margini depoene:
7*
100

„Sânt tari feciori la spusuri, dar slabi la


[făptuit!
Vitejii lumii noastre de mult s ’au prlstăuit.
Gând n’au curaj în suflet, de ce se bat nebuni?
Nici Dumnezeu nu face eu cei fricoşi minuni.
De nu te- a născut cerul uointe să lupji eu smeii,
De geaba măsuri câmpii, căci paji ea portăreii.
Nu-s toji uiteji de luptă câţi stau în şeauă puşi,
Viteaz e numai unul, şi-l ehiamă Pipăruşî“.1)

CUPRINSUL:
P ag.
Blăstăm de m a m ă ....................................................................3
Fata Craiului din c e t i n i.......................................................23
F u l g e r ......................................................................................39
Isuor de a p ă - u i e ................................................................. 50
Tulnic şi Bipara .......................................................................65
Patru portărei . 96

i) Tribuna. V—1888, Nr. 97.


Catalogul
Bibliotecii Poporale a Asociaţiunii.
lirele 1—152 uăndute cu lotul.
Nr. 153. Victor Bazar : R ă sb o iu l p en tru în t r e ­
g ir e a n ea m u lu i r o m â n e s c . (1916—
1918.) Preţul 6 Lei.
Flecare român trebuie să cunoască
ce lupte s’au dat şi prin ce împre­
jurări măreţe s’a putut înfăptui unirea
tuturor românilor.
Nr. 154. Victor B azar: Cultivaţi le g u m e în
g r ă d in ile v o a stre . Preţul 2 Lei.
Sfaturi practice, cum să se cultiue
legumele şi ca grădinile să aducă
folos mult.
Nr. 155. Victor Viad-Delamarina: P o ezii b ă ­
n ă ţen eşti. Preţul 3 Lei. Prea frumoase
poezti ale unui suflet gingaş, ofiţer
la marina românească
Nr. 156. R ă s b o iu l r o m â n o -ru s o -tu rc , in 1877 —
1878 Preţul 4 Lei.
Istorisirea răsboiului, care a adus
neatârnarea României. O pouestire
interesantă de N. G ane: Andrei
Florea Curcanul, sau cum e ro ­
mânul la răsboiu, poezii şi altele.
Nr. 157. în g rijire a co p ilu lu i m ie p â n ă d u p ă
în ţă rc a re . Preţul 3 Lei.
Cele mai multe mame nu-şi ştiu
îngriji copilul mte şl dtn această
102

cauză copilul sau moare sau rămâne


bolnau pe toată uiaţa. Cine urmează
sfaturile practice, ce se cuprind în
broşura aceasta, ua auea copiii să­
nătoşi, cari îi uor aduce bucurie în
uiaţă.
Nr. 158. Constantin Negruzzi: C ârlanii, sa u
D o i ţă ra n i ş i c i n c i câ rla n i. Preţui
3 Lei.
Piesă de teatru într’un act. Cu lă­
muriri asupra felului cum trebuie să
se joace, date de dl Nieolae Băilă,
directorul artistic al „Astrei“. Piesa
e foarte potrtuită pentru teatrul
sătesc.
Nr. 159. Victor bazar: C o p ii c u re n u m e .
Preţul 4 Lei.
Istoria uieţtl a eâtoroa copiii, po-
uestlte tinerimii noastre spre a-i
serul de pildă şi înuăţătură.
Nr. 160. Alexandru Ciura: p ă r. V a sile L u -
c a c iu . Preţul 5 Lei.
Viaţa marelui român şl luptător
naţional, care a fost păr. Vasile Lu-
eaeiu, trebuie să serueaseă de în­
demn fiecărui bun român, să-şi iu­
bească ţara şi poporul pentru li­
bertatea căruia păr. Lueaeiu n’a
stat la îndoială să înfrunte ori-când
urgia asupritorilor.
Nr. 161. Ana Victor L azăr: B u că tă ria g o s ­
p o d in e i d e la sa te. Preţul 4 Lei.
Atâtea ţărance au din belşug dtn
ce să pregătească mâncări şi eu
toate acestea sunt prea puţine care
să ştie să fiarbă gustos şi nutritor,
ea hrana să fie plăcută şt folosi­
toare bărbatului, care uine acasă
ostenit de lucru. In această cărticică
se dau sfaturi practice cum se pot
pregăti eu uşurinţă mâncări bune
şi gustoase.
Nr. 162. C a le n d a ru l pe 1 9 2 9 (uândut de tot).
Nr. 163. Elena şi C. Sporea: Z iu a Unirii.
1 Deeetnurie 1918. Piesă poporală
în 3 acte. O frumoasă pţesă pentru
teatrul sătesc, în care ni se arată
sbuciumul zilelor unirii neamului.
Preţul 5 Eei.
Nr. 164. Sabin G. Truţia: Traista b u n icu lu i.
S e poate spune că traista moşului
e plină. Ce mai poueşti şi legende
încântătoare, găsim în această bro­
şură de 100 pag.! Preţuţ 5 Eei.
Nr. 165. M. 1. Dumitraşcu: V o r b e d e dem ult.
Eegende şi pouestiri. Un pouestitor
de dincolo de Carpaţi ne înueseleşte
eu atâtea legende şi basme minu­
nate. Nu laşi broşura până ce nu
ai citit „Finul lui Sân-Petru“ sau
„Cămaşa lui Fât-Frumos“ şi alte
multe pouestiri. Preţul 5 Eei.
104

Nr. 166. Di*. 1. Lupaş: În cep u tu l n ea m u lu i r o ­


m â n e s c . Plecare român ştie că ne
tragem din uita lut Traian. Dar cum
a uenit împăratul Traian pe aceste
plaiuri, ce răsboaie a purtat eu
cruntul Decebal, aceasta numai pu­
tini o ştiu. Cine se ţine însă bun
român, din casa aeeluia nu ua lipsi
eărtiea aceasta, care are şi u
mulţime de ilustraţii. Preţul 5 Lei.
Nr. 167. Dr. 1. Beu: C ră ticica sănătăţii. Ediţie
nouă (a treia), reuăzulă, eu 2 ilu-
straţiuni. Preţul 5 Lei.
Nr. 168. F lo r i d e p e C â m p ie, poezii poporale
culese de T. Podariu. Preţul 5 Lei.
Nr. 170. Dr. Vaier Moldouan: D e s p r e testa ­
m ent. Explicarea articolelor de lege.
Preţul 5 Lei.
Comenzile: O ficiul d e d e s f a c e r e al pu
b lica tiilo r ,.4 s t r e i “ Cluj. str. M em o ra u
dului nr. 83.

i.
Cel mai bun îngrăşământ agricol
pt. guriotrea pământului eu efect sigur şt de durată
e s te ;
„Guatto -»Fosfatul * Natural“
din peştera „ O I O a X a O T T I ^ ^ . “ .
Îndoieşte cantitatea şt îmbunătăţeşte
ealltatea'tuturor'produetelor agrieole.
Conţine 16% până 16% aetd fosforie, mai Con-
ţine carbonat de calciu, nitrogen, substanţe
organice ete., ca hrană a plantelor.
Nimiceşte buruiana, fereşte de îngheţ.
Este eu mult mat ieftin ea îngrăşămtntele arti­
ficiale fabricate în fabrtei. — A se adresa:
„Societatea pentru exploatarea de Ingră-
şeminte agricole
’ PUI, {ud. Hunedoara“.

„ECONOMUL“
institut de credit şi economii, societate anonimă
eapttalul «od ăi deplin uărsat:
L e i 5 ,0 0 0 .0 0 0 - —
C L U J, C a le a Reg. Ferdinand fir. 2 6
Telefon: 415 •
Filiala: LUDUŞ, Judeţul Turda
Cel mat ueehlu Institut d e cred it ro m ân esc tn Cluj
Fondat la anal 1886

Primeşte: Depuneri spre fructificare în eondi»


puni fauorabtle,
Incuuiinţeasă: Tot Jelui de îtnprumuturi.
.Mijloceşte: Trimiterea de bani dtn America.
PRIMA ARDELEANĂ
SOC. ANONIMĂ DE ASIGURĂRI GENERALE
CLUJ
F c n d a t ă îaa. i © l l ele a so cia ţia . *b&.aa.cll©r
roa=dSL3e.eşti <3JLsa. -A-xâ.ea.1 „ S o li c la rita tea “-

Încheie In eondiţiunile^cele mai auantagioase :


A C IfllID Â D I
W I
ramurile: incendiu,
grindină şi transport.
Asigurări contra furtului şi jafului. Asigurări
de geamuri. Asigurări contra accidentelor. Asi­
gurări de răspundere civilă. Asigurări asupra
vieţii după combinaţiile cele mai fauorabile,
precum şi asigurări populare, eu tragere la sorji,
------------------------- fi!---------------------------
: Avem reprezentanţe in. toate localităţile nai nari.