Solvency 2: prezentarea noului sistem de control prudenţial

aplicabil în Uniunea Europeană

Primele reguli referitoare la necesitatea cerinţelor de capital minim al

societăţilor de asigurare din Uniunea Europeană, au apărut în anii 70 din
secolul XX. Ele au fost reglementate în Directiva 74/239/CE referitoare la
asigurările non - viaţă şi în Directiva 79/267/CE privind asigurările de viaţă.
Schimbările care au intervenit în următoarele decenii au dus la necesitatetea
reevaluării acestor cerinţe de capital.
Aşa a pornit programul Solvency I, care în primă fază a reevaluat şi a
reactualizat cerinţele de solvabilitate ale societăţilor de asigurări. Aceste
schimbări însă nu au modificat în esenţă sistemul de solvabilitate. Ca
rezultat a Solvency I a fost elaborarea Directivei 12/2002/CE şi
13/2002/CE, intrate în vigoare în 2004.
Bazându – se pe experienţa Solvency I, organele Comisiei Europene,
conlucrând cu statele membre au pornit proiectul Solvency II. Scopul
proiectului a fost stabilirea unei cerinţe de capital minim mai sensibil la risc
prin revizuirea reglementărilor prudenţiale şi studierea necesităţii de
revizuire a sistemului de solvabilitate în vigoare în Uniunea Europeană.
Proiectul Solvency II se împarte în două etape. În prima parte a
proiectului Comisia Europeană şi statele membre au examinat un anumit
număr de probleme (utilizarea sistemelor întemeiate pe metoda de calcul
risk – based capital, concluziile din evoluţiile Basel angajate în sectorul
bancar, utilizarea modelelor interne, evoluţia stimulată de abordarea
Lamfalussy, legăturile dintre conturile financiare şi conturile prudenţiale) cu
scopul stabilirii limitelor generale şi a elementelor principale ale sistem
european de solvabilitate.
Scopul celei de a doua etape este mai tehnică, presupune clarificarea
elementelor definite în prima fază şi gestionarea amănunţită a riscurilor
identificate. În baza hotărârii 2004/6/CE din 5 noi. 2003 referitor la
modalitatea de gestiune a riscurilor identificate s – a înfiinţat CEOIPS
(Committee of European Insurance Occupational Pension Supervisors), care
coordonează etapa a doua a Solvency II.
Noul sistem trebuie să doteze autorităţile de control cu instrumente
necesare pentru evaluarea corectă a solvabilităţii globale a unei societăţi de
asigurare. Acest sistem nu trebuie să prevadă numai indicatorii şi raţiile
cantitative, dar trebuie să acopere şi aspectele calitative, influenţând
expunerea la risc a societăţilor de asigurare.
Un sistem de solvabilitate definit astfel, ar putea să se bazeze în mod
1
util pe o structură de 3 piloni „tip”, propusă de Comitetul Basel, cu ajustări
pe care le cere controlul de asigurări. Adoptarea unei astfel de structuri
presupune să se ţină cont în special, de interacţiunea dintre controlul
cantitativ şi calitativ cu privire la diferiţi piloni, rolul de publicare a
informaţiilor, precum şi sublinierea importanţei procedurilor de
supraveghere prudenţială .
Sistemul de solvabilitate trebuie să încurajeze şi să incite societăţile
de asigurare la măsurarea şi generarea riscurilor lor. Există astfel necesitatea
de elaborare a principiilor Europene comune de gestiune a riscurilor şi de
supraveghere prudenţială. Exigenţele cantitative ale marjei de solvabilitate
trebuie să acopere riscurile mai importante la care societăţile de asigurare
sunt expuse.
Această abordare axată asupra riscurilor ar trebui să ajute la
recunoaşterea (totală sau parţială) modelelor interne, care ar permite
societăţilor de asigurare, ameliorarea gestiunii lor de riscuri şi reflectă cel
mai bine profilul lor veritabil de risc ca o formulă standard.
O abordare la două nivele de cerinţe de fonduri proprii, ar oferi
avantajul să acorde autorităţilor de control şi societăţilor de asigurare în
timpul necesar luarea măsurilor de corectare care pot să se impună. Pentru
garantarea coerenţei impuse între sectoarele financiare, sistemul Solvency II
trebuie să fie compatibilă cu abordarea şi regulile aplicabile în sectorul
bancar. Produsele prezentate de riscuri trebuie, în principiu, să fie supuse la
acelaşi tip de control şi să facă obiectul aceloraşi cerinţe de marjă de
solvabilitate sau potrivire a fondurilor proprii.
Noul sistem de solvabilitate trebuie să vizeze un control mai eficace a
grupurilor de asigurare şi conglomeratelor financiare. Se va reflecta mai
întai repartizarea sarcinilor prudenţiale la nivelul societăţii individuale şi în
grup. Mai mult, se va urmări convocarea Conferinţei autorităţilor de control
european la intensificarea eforturilor în vederea consolidării eficacităţii
controlului exersat asupra grupului. Recunoaşterea posibilă a modelelor
interne utilizate la nivelul grupului ridică de asemenea întrebări acestor
cooperaţii de autorităţi de control.
Sistemul viitor trebuie să conducă la o armonizare crescătoare a
metodelor de control cantitativ şi calitativ şi să contribuie la instaurarea
condiţiilor de concurenţă egale în sectorul de asigurare ca şi între sectoarele
financiare. Prin consecinţă, trebuie în măsura în care este posibil să fie
înfiinţată o armonizare maxima asupra principiului .
Viitorul regim reglementar şi prudenţial trebuie să fie pe cât posibil
de eficace. El trebuie să fie adaptabil naturii schimbătoare operaţiilor de

2
asigurare precum şi evoluţiei rapide a produselor, tehnicilor şi modelelor. Ar
admite deci recurgerea la abordarea Lamfalussy pentru a elabora un cadru
prudenţial, permiţând utilizarea metodelor mai complexe, păstrând o
anumită flexibilitate.
Pentru promovarea unei mai mari convergenţe de eforturi de
standardizare prudenţială, viitorul sistem trebuie de asemenea să ţină cont
de proiectele conduse la nivel internaţional şi în special lucrările realizate de
organizaţiile: Asociaţia internaţională de controlori de asigurare (AICA),
Asociaţia actuarială internaţională (AAI) şi International Accouting
Standards Board (IASB). O contribuţie importantă a Uniunii Europene la
acest proiect este la fel de hotărâtor, pentru garantarea unui schimb bilateral
de idei.
Orientările, normele şi principiile de solvabilitate definite de AICA
trebuie să fie luate în considerare în a doua fază a proiectului Solvency II.
Serviciile Comisiei estimează că angajamentul AAI şi lucrările pe care le
realizează vor fi importante pentru urmărirea proiectului Solvency II. AAI
va constitui un grup de lucru pentru determinarea structurii de solvabilitate
şi capital bazat pe risc, grup care va elabora un raport. Raportul împreună cu
contribuţia specialiştilor AAI ar putea să fie util pentru definirea unui nivel
de capital dorit ca şi pentru elaborarea criteriilor de validare a modelelor
interne.
Regulile contabile elaborate de IASB vor contribui la convergenţa
conturilor financiare şi prudenţiale. Proiectul IASB asupra contabilităţii de
asigurări va influenţa proiectul Solvency II. IASB a divizat lucrul său în 2
faze. Prima fază pune în vedere soluţionarea temporară începând din
2006,iar a doua, aplicarea unui cadru complet specific al domeniului de
asigurări, care va fi început în 2007 şi 2008.

Obiectivele primului pilon

Rezervele tehnice de asigurare non – viaţă

Armonizarea rezervelor de daune trebuie să constituie o cale esenţială

a noului sistem european de solvabilitate. Se recomandă fixarea unui prag
cantitativ de referinţă pentru nivelul de prudenţă al provizioanelor tehnice şi
elaborarea unei norme privitoare la provizioanele tehnice care conţin
elemente relevante atât pentru primul cât şi pentru al doilea pilon. Prin
această abordare s-ar putea favoriza un proces de rezerve structurat,
stimularea procesului de supraveghere prudenţială şi încurajarea dezvoltării

3
modelelelor interne. Tehnicile şi metodele prescrise de normă vor trebui să
fie compatibile cu cele utilizate pentru stabilirea conturilor conform
regulilor enunţate de IASB. Actuala utilizare a rezervelor de egalizare ar
putea să se schimbe – IASB fiind susceptibil de la clasarea lor în fondurile
proprii. Comisia Uniunii Europene consideră că în cadrul viitorului sistem
european de solvabilitate, societăţile de asigurare vor putea păstra
posibilitatea de constituire a rezervelor din scutirea de impozit şi vor putea
lua în cont rezervele statutare pentru satisfacerea cerinţelor marjei de
solvabilitate. Această problemă ar trebui să fie tratată într-un stadiu ulterior
al proiectului, atunci când structura generală a cerinţelor de fonduri proprii
şi legătura lor cu informaţia financiară va fi definită.

Rezervele tehnice de asigurare de viaţă

Actualele reguli de stabilire a rezervelor tehnice de asigurare de viaţă

vor fi revizuite într-un nou sistem de solvabilitate prin punerea în aplicare a
soluţiilor contabile concepute de IASB. Acest organism va utiliza un preţ al
pieţei, în afară de risc, pentru actualizarea fluxurilor de trezorerie şi va
instaura reguli de evaluare aplicabile opţiunilor integrate şi garanţiilor
incluse în produsele asigurării de viaţă. Se consideră că ar putea fi necesară
elaborarea unei norme prudenţiale aferente rezervelor tehnice de asigurare
de viaţă, care va cere de asemenea o marjă prudenţială precum şi o rezervă
de rezistenţă. Se va discuta şi dacă noul sistem va trebui să prevadă un
număr restrâns de limite cantitative (sau filă de securitate) pentru reducerea
riscului inerent portofoliului foarte dezechilibrat şi dacă aceste limite
cantitative vor trebui să se supună principiului de armonizare minimă sau
maximă. Trebuie menţionat că nu numai rezervele tehnice, dar şi cerinţele
fondurilor proprii corespunzătoare cu nivelul de capital trebuie să fie
acoperite de active sigure, diversificate şi adecvat dispersate.

Regulile fondurilor proprii

Noul sistem va fixa cerinţele reglementare de fonduri proprii la două

nivele: un nivel de capital dorit şi un nivel de capital minim. Ambele ar fi
obligatorii pentru societăţi, sistemul reglementar prevăzând intervenţiile
prudenţiale şi sancţiunile declanşate prin nerespectarea lor. Ar mai putea să
fie necesară definirea acţiunilor prudenţiale gradate în cazul în care
capitalizarea unei societăţi de asigurări se situează între cele două nivele.
Nivelul de capital dorit ar trebui să corespundă cu fondurile proprii

4
economice ale unei societăţi, necesare pentru funcţionarea cu o mică
probabilitate de faliment, care ar fi cuantificată. Calculul cerinţei de fonduri
proprii corespunzătoare, ar trebui să fie luat în considerare şi să cuantifice
majoritatea riscurilor la care o societate de asigurare este expusă. În cazul
societăţilor operante în condiţii normale, nivelul capitalului dorit ar trebui să
constituie principalul instrument de control prudenţial. Conform noului
sistem se va permite ţărilor dispunătoare de statistici suficiente, posibilitatea
de a utiliza coeficienţii lor proprii pentru cuantificarea capitalului dorit, se
va ţine cont de acoperirile de reasigurare şi tratarea problemelor de pagube
mai puţin frecvente, dar de forţă intensă şi se va avea în vedere şi orizontul
de timp şi nivelul de încredere.
Noul sistem european va trebui să autorizeze societăţile de asigurări
la recurgerea utilizării de modele interne de risc pentru calcularea nivelului
dorit al fondului propriu. Opţiunea modelului intern a riscurilor utilizate va
trebui să fie supusă validării, de o autoritate de control. Criteriile de validare
vor fi definite la nivelul AAI şi AICA, precum şi bazându-se pe experienţa
sectorului bancar.
Nivelul de capital minim ar trebui să fie stabilit de prag declanşator
de o intervenţie prudenţială de ultimă instanţă şi să fie calculată simplu şi
obiectiv, din moment ce intervenţia prudenţială la un asemenea nivel poate
să implice o decizie de justiţie în anumite ţări. Acest calcul ar putea fi
efectuat independent sau ar putea să reţină o parte din nivelul de capital
dorit. Cel mai bine ar fi adoptarea primei opţiuni. Nivelul de capital minim
ar putea să fie calculat într-un fel similar cu actualele cerinţe de marjă de
solvabilitate, cu adăugarea unor elemente vizând adaptarea acestei cerinţe
mai eficace în efectele sale. O soluţie ar consta în expunerea unei cerinţe de
procentaj a rezervelor tehnice. Capitalul minim absolut ar putea fi fixat la
acelaşi nivel ca şi cel prevăzut pentru sistemul actual aplicabil în asigurările
non – viaţă. În asigurarea de viaţă ar putea fi necesare alte consideraţii
pentru fixarea acestui nivel.

Obiectivele celui de - al doilea pilon

Control intern şi gestiunea de riscuri

Conform noului sistem de solvabilitate se vor elabora principii

relative dezvoltate ale controlului intern ale societăţilor de asigurări şi
principii referitoare la activităţile de subscripţie şi de instrucţiuni generale
aferente gestiunii poliţelor, pagubelor şi rezervelor tehnice. Societăţile de

5
asigurare vor trebui să aplice principii corecte de gestiune ale riscurilor şi
să aibă obligaţia de a reprezenta un plan referitor la politica de investire,
care consolidează gestiunea lor financiară. În proiectul Solvency II s-a mai
convenit să se acorde o importanţă particulară adecvării activelor şi
pasivelor şi gestiunii de activ – pasiv, precum şi structurii programelor de
reasigurare subscrise de societăţile de asigurare. De asemenea, societăţile de
asigurări ar putea să facă dovadă de o atitudine loială şi echitabilă faţă de
asiguraţi, care s–ar referi la politica lor de împărţire a beneficiilor şi
divulgare a informaţiilor.

Procesul de supraveghere prudenţială

Acest proces este esenţial pentru buna funcţionare a noului sistem

european de solvabilitate. Mai multe aspecte importante ale unui astfel de
proces ar putea fi util să fie armonizate la nivel european, fără să fie
pierdută din vizor necesitatea unui control adaptat necesităţilor diferitelor
societăţi.
Autorităţile de control au nevoie de un cadru comun pentru evaluarea
practicilor de conducere a societăţilor. Indicatorii de alertă precoce şi
scenariile de referinţă privind testele de rezistenţă ar putea de asemenea să
fie armonizate la nivel European, cu adaptări posibile în funcţie de
caracteristicile fiecărei pieţe. Procesul de supraveghere prudenţială ar trebui
să mai cuprindă o analiză de evoluţie pe termen lung a firmelor de asigurare,
având în vedere aprecierea situaţiei lor financiare în mod continuu şi ar
trebui să fixeze criterii minime pentru controale la faţa locului, căci acestea
riscă să devină obligatorii procedurii de validare a modelelor interne. În al
doilea pilon mai sunt definite posibilităţile şi măsurile prudenţiale,
posibilităţile de intervenţie şi responsabilităţile autorităţilor de control.
Obiectivul de consolidare a procesului de supraveghere prudenţială este cea
mai bună ajustare a sistemului prudenţial în privinţa riscului fiecărei
societăţi de asigurare. Se va conveni să se fixeze principii garantând
tranparenţa acţiunilor prudenţiale vis – a – vis de piaţă. Criteriile generale şi
metodele de evaluare utilizate de autorităţile de control vor trebui redate
publicului. Marea complexitate a viitorului sistem de solvabilitate, în
general, şi importanţa crescută a acţiunilor prudenţiale, în particular, ar
putea face necesară instaurarea unui proces de control al metodelor de lucru
utilizate de către autorităţile de control, control care ar trebui să se realizeze
în funcţie de aceleaşi criterii.

6
Obiectivele celui de - al treilea pilon

Al treilea pilon sprijină disciplina pieţei prin creşterea transparenţei

din domeniul de asigurări prin raportările publice. Publicarea informaţiilor
ar însemna prima deschidere spre sistemul de control prudenţial aplicabil
asigurărilor în Uniunea Europeană. Tansparenţa şi publicitatea ar putea să
contribuie la întărirea mecanismelor de piaţă, precum şi supravegherea
asupra riscurilor. În vederea coordonării cerinţelor de informaţie pentru
reducerea cheltuielilor administrative impuse societăţilor, noul sistem
trebuie să urmeze promovările lucrărilor conduse de IASB, AICA, precum
şi Basel II. Trebuie de asemenea să se pună întrebarea, dacă anumite
informaţii trebuie sau nu să fie făcute publice. Este vorba mai ales de
societăţile de asigurare care au completat incorect obligaţiile fiscale, iar
simpla publicare a acestora ar putea agrava situaţia acestor societăţi.

În concluzie, noul sistem trebuie să încurajeze societăţile de asigurare să

identifice, să cuantifice şi să adopte diferite tehnici de gestionare a
riscurilor. În această perspectivă este necesar ca organele Uniunii Europene
din domeniul asigurărilor să coopereze şi să întocmească principii de
supraveghere şi gestiune a riscurilor. O altă necesitate ar fi armonizarea
proiectului Solvency II cu regulile sistemului bancar în vederea consolidării
întregului sistem financiar. Produsele cu acelaşi risc, teoretic, ar trebui
supravegheate în acelaşi fel şi ar trebui supuse cerinţelor asemănătoare de
capital sau solvabilitate. Astfel, proiectul Solvency este un proiect pe
termen lung care presupune că varietatea regulilor ar putea să fie introduse
în diferite momente. O perioadă de timp vor coexista regulile prudenţiale
vechi cu cele noi.

Bibliogradfie