Sei sulla pagina 1di 6

Persoanele condamnate pentru

corupție cu pedepse de maxim 5


ani de închisoare vor beneficia
de detenție la domiciliu sau în
weekend - amendamente PSD
adoptate marți / Se revine și la
reducerea pedepsei cu 20 de zile
pentru fiecare carte scrisă în
penitenciar
Majoritatea PSD-ALDE-UDMR din comisia juridică de la Camera
Deputaților a votat marți mai multe amendamente ale PSD depuse
la o serie de proiecte de lege privind măsurile de executare a
pedepselor privative de libertate prin care și persoanele
condamnate pentru fapte de corupție, cu pedepse de până la 5 ani
de închisoare, să poată beneficia de măsuri alternative de
executare a pedepselor, precum executarea pedepsei la domiciliu,
executarea fracţionată a pedepsei în zilele de sâmbătă şi duminică
într-un centru special înfiinţat sau în regim mixt, cu echivalent în
zile de muncă în folosul comunității. aceste amendamente. Ședința
a durat aproape trei ore, însă votul pe raportul final pe aceste
modificări a fost amânat pentru miercuri după-amiază, când are
loc o nouă ședință.

De asemenea, deputaţii juriști au votat mai multe prevederi dintr-un proiect


al UDMR, adoptat tacit de Senat anul trecut, care se referă în special la cine
poate benefica de regimul deschis și semideschis de detenţie, dar și
revenirea la reducerea pedepsei cu cate 20 de zile pentru fiecare
carte scrisa in inchisoare.

***

18.54 Votul pe raportul final pe aceste modificări a fost amânat pentru


miercuri după-amiază, când are loc o nouă ședinţă.

18.17 Majoritatea PSD-ALDE-UDMR din comisia juridică a votat


amendamentele propuse de PSD. Ședința comisiei juridice este
încă în desfășurare.

18.10 Președintele comisie juridice, deputatul PSD Eugen Nicolicea, s-a


răzgândit și afirmă că cei de la PNL de fapt nu au voie să propuna scoaterea
de pe ordinea de zi proiectul. "Nu aveţi de gând să contestaţi la Curtea
Constituţională". Cei de la PNL și USR contestă procedura. Ulterior, cei de la
PNL au anunţat că vor ataca într-adevăr aceste modificări la Curtea
Constituţională.

UPDATE 17.00 PNL a anunțat că se opune să fie discutat proiectul


lor la pachet cu celelalte și să fie modificată, astfel că s-a decis să
se discute altă dată, separat. Se lucrează acum pe proiectul de lege
al UDMR, însă PSD își păstrează amendamentele.

Consultă aici toate amendamentele depuse pâna la 2 aprilie

***

Amendamentele depuse de grupul PSD: - și votate marţi de comisia juridică:

Art.1 (1) Măsurile alternative de executare a pedepsei privative de libertate


sunt măsuri de natură judiciară, dispuse de judecătorul de supraveghere a
executarii pedepsei conform Legii 254/2013, constând în înlocuirea măsurii
executării pedepsei principale cu închisoarea în regim de detenţie cu măsura
executării acesteia la domiciliu, în libertate sau în regim special penitenciar.

(2) Judecatorul de supraveghere a executarii pedepsei va dispune aceste


masuri pentru persoanele condamnate la o pedeapsa de pana la 5 ani, care au
efectuat fractia de 1/5 necesara pentru luarea in discutie a regimului de
detentie.

(3) Măsurile alternative nu pot fi dispuse in cazul detinutilor care au savarsit


abateri disciplinare.

Art.2.- Măsurile alternative de executare a pedepsei privative de libertate


sunt:
a) măsura de executare la domiciliu a pedepsei privative de libertate;
b) măsura de executare fracţionată a pedepsei privative de libertate în zilele
de sâmbătă şi duminică într-un centru special înfiinţat pentru această măsură
de executare;
c) - abrogat
d) măsura de executare a pedepsei privative de libertate în regim mixt, de
echivalent zile de muncă în folosul comunităţii şi de zile de executare sâmbătă
şi duminică într-un centru special înfiinţat.

Art.3 – (1) Măsura alternativă de executare a pedepsei privative de libertate a


executării la domiciliu constă în executarea la domiciliu a pedepsei privative
de libertate, cu supraveghere din partea Comisiei de Probatiune cu brăţară
electronică."

(2) Măsura se poate aplica pentru condamnarea la pedeapsa de până la 5 ani


închisoare cu executarea acesteia în regim de detenţie.

(3) Măsura nu se aplică pentru condamnările privative de libertate aplicate


pentru săvârșirea de către condamnat a unei infracţiuni cu violenţă sau
profiţând de starea de neputinţă fizică sau psihică a victimei. *S-a eliminat
din forma inițială continuarea: "infracțiuni de serviciu, pentru
infracțiuni de corupție sau cele conexe infracțiunilor de corupție
cât și persoanelor aflate în stare de recidivă."

Art.4 –(1) Măsura alternativă de executare fracţionată a unei pedepse


privative de libertate constă în executarea pedepsei în regim deschis de
detenţie numai în zilele de sâmbătă și duminică, în penitenciarul in care a
executat restul pedepsei sau într-un centru de detenţie special înfiinţat în
acest scop.

(2) Măsura se poate aplica pentru condamnarea la pedeapsa de până la 5 ani


închisoare cu executarea acesteia în regim de detenţie.

(3) Măsura nu se aplică pentru condamnările privative de libertate aplicate


pentru săvârșirea de către condamnat a unei infracţiuni cu violenţă sau
profitând de starea de neputinţă fizică sau psihică a victimei, *Se elimină
continuarea: "infracţiuni de serviciu, pentru infracţiuni de corupţie sau cele
conexe infracţiunilor de corupţie, cât și persoanelor aflate în stare de
recidivă."

Deputaţii PSD - amendamentele sunt semnate de "grup PSD" - au depus


aceste amendamente la proiectul de lege depus anul trecut de parlamentari
de la PNL, așa încât persoanele condamnate pentru fapte de corupţie,
infracţiuni de serviciu sau cele aflate în recidivă să nu mai fie exceptate de la
aplicarea acestor măsuri, iar durata maximă a pedepsei să crească de la 4 la 5
ani.

Cel de-ai doilea proiect discutat marţi a fost cel al UDMR, care conţinea și o
serie de prevederi de modificare a Codului penal și codului de procedură
penală, elemente care vor fi trimise separat la comisia speciala condusă de
Florin Iordache și nu vor fi discutate în pachetul privind masurile de
executare a pedepselor.

Printre altele, proiectul celor de la UDMR prevede revenirea la


reducerea pedepsei cu cate 20 de zile pentru fiecare carte scrisa in
inchisoare: "în cazul elaborării de lucrări ştiinţifice publicate sau
invenţii şi inovaţii brevetate, se consideră 20 de zile executate,
pentru fiecare lucrare ştiinţifică sau invenţie şi inovaţie
brevetate."

Cum se modifică prevederile privind regimul deschis și semideschis ca


urmare a amendamentelor UDMR adoptate:

Regimul închis se aplică iniţial persoanelor condamnate pentru fapte


comise cu violenţă la pedeapsa închisorii mai mare de 3 ani, dar care nu
depășește 13 ani."
Regimul semideschis se aplică iniţial persoanelor condamnate pentr
fapte comise fără violenţă la pedeapsa închisorii mai mare de 3 ani, dar
care nu depășește 13 ani, respectiv persoanelor condamnate la pedeapsa
închisorii mai mare de un an, dar care nu depășește 3 ani în cazul unor
fapte comise cu violenţă.
Regimul deschis se aplucă iniţial persoaenlor condamnate pentru fapte
comise cu violenţă la pedeapsa închisorii de cel mult un an, respectiv
pentru fapte comise fără violenţă la pedeapsa închisorii mai mare de un
an, dar care nu depășește 3 ani.
În cazul persoanelor condamnate la pedeapsa închisorii de până la un an
executarea pedepsei se realizează în arest la domiciliu cu excepţia
persoanelor condamnate pentru fapte comise cu violenţă.

Pentru proiectele discutate marţi, Camera Deputaţilor este decizională,


Senatul deja adoptându-le tacit anul trecut.

Acestea vor opera modificări la Legea 254/2013 privind executarea


pedepselor.

Potrebbero piacerti anche