Zazen este un fel special de meditaţie, specifică numai lui
Zen, care constituie însăşi inima practicării. Budiştii zen sunt cunoscuţi în general ca „budişti meditatori”. În principiu, zazen este studiul lui tine însuţi.
Marele maestru Dogen a spus, „A studia Calea lui Buddha
este a te studia pe tine însuţi, a te studia pe tine însuţi este să uiţi eu-l, şi să uiţi eu-l este să fii iluminat de cele zece mii de lucruri.” A fi iluminat de cele zece mii de lucruri înseamnă să recunoşti unitatea ta însuţi cu cele zece mii de lucruri. De la iluminarea sa, Buddha s-a aflat în poziţia şezând pentru meditaţie; practica zen se întoarce iar şi iar la aceeaşi meditaţie şezând. Această meditaţie a continuat din generaţie în generaţie, timp de două mii cinci sute de ani; este cel mai important lucru care a fost transmis. S-a răspândit din India în China, Japonia, în alte părţi ale Asiei, şi apoi, în sfârşit, în Vest. Este o practică foarte simplă. Este foarte uşor de descris şi de practicat. Dar, ca alte practici, este nevoie să o faci pentru ca să se întâmple. Tindem să vedem corpul, respiraţia şi mintea separat, dar în zazen ele vin împreună ca o singură realitate. Primul lucru căruia trebuie să i se acorde atenţie în zazen este poziţia corpului. Corpul are o cale de comunicaţie în afară către lume şi în interior către tine însuţi. Modul în care îţi aşezi corpul are legătură cu ceea ce se întâmplă cu mintea şi respiraţia ta. De-a lungul anilor de evoluţie a budismului, cea mai eficientă poziţie a corpului pentru practicarea zazen a fost structura piramidală a lui Buddha şezând. Aşezarea pe podea este recomandată deoarece este foarte stabilă. Folosim o zafu - o mică pernă - pentru a ne ridica doar puţin posteriorul, astfel încât genunchii să poată atinge pământul. Cu şezutul vostru pe pernă şi cei doi genunchi atingând pământul, formaţi un tripod care dă o stabilitate pe trei sute şaizeci de grade. Când staţi aşezaţi astfel, sunt posibile diferite poziţii ale picioarelor. Prima şi cea mai simplă este poziţia Burmese, în care picioarele sunt încrucişate şi întinse drept pe podea. Genunchii trebuie de asemenea să fie pe podea, deşi uneori trebuie un pic de antrenament pentru a fi în stare să întindeţi atât de mult picioarele. După un timp muşchii se vor destinde şi genunchii vor începe să se lase. Pentru a ajuta la aceasta, staţi pe prima treime a zafu, deplasându-vă puţin corpul în faţă. Îmaginându-vă cum vârful capului că se întinde în sus spre plafon şi întinzându-vă corpul, coloana devine dreaptă - apoi lăsaţi muşchii să se destindă şi relaxaţi-vă. Cu şezutul pe pernă şi stomacul scos puţin în afară, va exista u uşoară curbă în partea de jos a spatelui. În această poziţie, efortul este mic pentru a ţine corpul drept.
O altă poziţie este jumătate lotus, în care piciorul stâng
este pus pe coapsa dreaptă şi piciorul drept este pus dedesubt. Această poziţie este uşor asimetrică şi uneori partea de sus a corpului trebuie să compenseze pentru a păstra poziţia dreaptă.
De departe, cea mai stabilă
poziţie din toate este lotus complet, unde fiecare picior este pus pe coapsa opusă. Această poziţie este perfect simetrică şi foarte solidă. Stabilitatea şi eficienţa sunt motive importante pentru a sta cu picioarele încrucişate pe podea. Nu există nici o semnificaţie esoterică în diferite poziţii. Ceea ce este cel mai important în zazen este ceea ce faci cu mintea ta, nu ce faci cu picioarele tale. Există de asemenea poziţia seiza. Puteţi sta seiza fără pernă, în genunchi, cu posteriorul stând pe piciorul îndoit, formând astfel o pernă anatomică. Sau puteţi folosi o pernă pentru a nu ţine greutatea pe glezne. Un al treilea mod de a sta seiza este de a folosi băncuţa siza. Ea preia greutatea de pe picioare şi ajută să vă păstraţi coloana dreaptă.
În sfârşit, puteţi sta pe un
scaun, deşi este important să folosiţi şi o pernă, decât să staţi pe suprafaţa tare a scaunului, şi să ţineţi picioarele pe podea. Folosiţi perna, sau zafu, în acelaşi mod în care aţi folosi-o pe podea - stând pe treimea anterioară a ei. Este foarte important să păstraţi coloana dreaptă cu partea de jos a spatelui curbată. Toate aspectele posturii care sunt importante când staţi pe podea sau în poziţia seiza sunt la fel de importante când staţi pe scaun.
Importanţa păstrării spatelui drept este dată de faptul că
trebuie ca diafregmei să i se permită să se mişte liber. Respiraţia pe care o veţi face în zazen devine foarte, foarte adâncă. Abdomenul se va ridica şi coborî mult, la fel cum se ridică şi coboară burta unui sugar. În general, pe măsură ce ne maturizăm, respiraţia noastră devine restricţionată, din ce în ce mai puţin completă. Tindem să avem inspiraţie oşoară în partea superioară a pieptului. De obicei, ţinem cureaua foarte strânsă sau avem haine strâmte în jurul pieptului. Ca urmare, respiraţia adâncă, completă, are loc rareori. În zazen este important să ne eliberăm de orice este strâns în jurul pieptului şi să purtăm haine care nu ne obligă. De exemplu, materialul nu trebuie să se adune în spatele genunchiului atunci când încrucişaţi picioarele, inhibând circulaţia. Permiteţi diafragmei să se mişte liber astfel încât respiraţia să poată fi adâncă, uşoară şi naturală. Nu trebuie ca voi să o controlaţi. Nu trebuie să fie necesar aşa ceva. Se va întâmpla de la sine dacă luaţi postura corectă şi vă poziţionaţi cum trebuie corpul.
O dată ce v-aţi poziţionat, există câteva alte lucruri pe care
le puteţi verifica. Gura o ţineţi închisă. Cu excepţia cazului în care aveţi vreun fel de blocaj al nasului, respiraţi pe nas. Limba este uşor apăsată în sus pe palatin. Acest lucru reduce nevoia de a saliva şi înghiţi. Ochii rămân în jos, cu privirea în pământ, la 60 - 100 cm în faţa voastră. Ochii vor fi mai mult acoperiţi de pleoape, ceea ce elimină necesitatea de a clipi repetat. Bărbia este trasă puţin înăuntru. Deşi zazen pare foarte disciplinat, muşchii trebuie să fie destinşi. Nu trebuie să existe nicio tensiune în corp. Nu-i nevoie de forţă pentru a păstra corpul drept. Nasul este pe aceeaşi linie cu ombilicul, fără ca partea de sus a torsului să fie înclinată în faţă sau în spate. Mâinile sunt împreunate în mudra cosmică. Mâna dominantă este ţinută cu palma în sus ţinând cealaltă mână, de asemenea cu palma în sus, astfel încât încât articulaţiile ambelor mâini se suprapun. Dacă sunteţi dreptaci, mâna dreaptă ţine mâna stângă; dacă sunteţi stângaci, mâna stângă ţine mâna dreaptă. Degetele se ating uşor, aşa încât mâinile formează un oval, care poate sta pe tălpile picioarelor dacă staţi aşezat în lotus complet (full lotus). Dacă staţi în poziţia Burmese, mudra poate sta pe coapse. Mudra cosmică tinde să vă dirijeze atenţia spre interior. Există multe căi diferite de a vă concentra mintea. Există imagini vizuale numite mandala, care sunt folosite în unele tradiţii ca punct de concentrare. Există mantre, sau imagini vocale. Există diferite tipuri de mudra folosite în religiile estice. În zazen, ne concentrăm pe respiraţie. Respiraţia este viaţă. Cuvântul „spirit” înseamnă respiraţie. Cuvintele „ki” în japoneză şi „chi” în chineză, însemnând putere sau energie, ambele derivă din respiraţie. Respiraţia este forţă vitală; este activitatea centrală a corpurilor noastre. Mintea şi respiraţia sunr o singură realitate: când mintea voastră este agitată, respiraţia este agitată; când sunteţi nervos respiraţia se înteţeşte şi devine superficială; când mintea este în repaos, respiraţia este adâncă, uşoară, fără efort. Este important să vă centraţi atenţia în hara. Hara este un loc în corp, localizat la 6 cm sub buric. Este centrul fizic şi spiritual al corpului. Puneţi-vă atenţia acolo; puneţi mintea acolo. Pe măsură ce vă dezvoltaţi zazen-ul, veţi deveni mai conştienţi de hara ca centru al atenţiei. Începeţi să vă basculaţi corpul înainte şi înapoi, încet, în arcuri descrescătoare, până vă centraţi în centrul vostru de greutate. Mintea este în hara, mâinile sunt împreunate în mudra cosmică, gura este închisă, limba apasă pe palatin. Respiraţi pe nas şi gustaţi respiraţia. Păstraţi-vă atenţia asupra hara şi asupra respiraţiei. Imaginaţi-vă cum respiraţia coboară în hara, în viscere şi se întoarce de acolo. Faceţi asta să fie parte a întregului ciclu al respiraţiei. Începem să lucrăm asupra noastră numărând respiraţiile, fircare inspiraţie şi fiecare expiraţie, începând cu una şi numărând până la zece. Când ajungeţi la zece, întoarceţi-vă la una şi începeţi din nou. Singurul acord pe care îl faceţi cu voi înşivă în acest proces este acela că ceea ce faceţi alungă gândurile - veţi privi gândul, veţi lua cunoştinţă de el şi apoi, în mod deliberat şi conştient îl lăsaţi să se ducă şi începeţi din nou să număraţi de la unul. Număratul este un reper care vă ajută să ştiţi când s-a deplasat mintea voastră. De fiecare dată când vă întoarceţi la numărat, vă daţi puterea şi abilitatea de a vă pune mintea acolo unde vreţi, când o vreţi acolo, cât de mult timp o vreţi acolo. Acest simplu fapt este extrem de important. Numim această putere de concentrare: joriki. Joriki se manifestă în multe feluri. Este centrul artelor marţiale şi artelor vizuale în zen. De fapt, este sursa întrgii activităţi a vieţilor noastre. După ce aţi practicat un timp acest proces, atenţia voastră se va „ascuţi”. Veţi începe să observaţi lucruri care erau întotdeauna acolo dar au scăpat atenţiei voastre. Datorită preocupării cu dialogul intern, eraţi prea plin pentru a fi în stare să vedeţi ce se întâmplă în jurul vostru. Procesul zazen începe să se deschidă. Când sunteţi în măsură să continuaţi nimărarea şi să ajungeţi în mod repetat la zece fără efort şi fără gânduri care să interfereze, este timpul să începeţi să număraţi fiecare ciclu al respiraţiei. Inspiraţia şi expiraţia vor fi numărate ca fiind una, următoarea inspiraţie şi expiraţie, doi. Acest mod asigură mai puţină reacţie, dar cu timpul veţi avea nevoie de mai puţină reacţie. La un moment dat, veţi vroi doar să urmaţi respiraţia şi să abandonaţi număratul. Rămâneţi doar cu respiratul. Lăsaţi respiraţia să respire de la sine. Acesta este începutul „ieşirii” din corp şi minte. Ia ceva timp dar nu trebuie să vă grăbiţi; nu trebuie să treceţi prea repede de la a număra fiecare respiraţie la a număra fiecare ciclu de respiraţie şi la a urma respiraţia. Dacă treceţi prematur, nu veţi ajunge să dezvoltaţi un joriki puternic. Şi acea putere de concentrare duce până la urmă la ceea ce numim samadhi, sau minte unilaterală. În procesul lucrului cu respiraţia, gândurile care apar, în majoritate, vor fi doar zgomot, doar gânduri răzleţe. Totuşi uneori, când sunteţi în criză sau implicat în ceva important în viaţa voastră, veţi constata că gândul, când îl lăsaţi să treacă, va reveni. Îl lăsaţi din nou să treacă, dar revine, îl lăsaţi şi el totuşi revine. Uneori, aşa trebuie să se întâmple. Nu consideraţi asta un eşec, ci ca un alt mod de a practica. Acesta este momentul să lăsaţi gândul să se întâmple, antrenaţi-vă în el, lăsaţi-l să-şi facă întregul ciclu. Dar vegheaţi-l, fiţi conştient de el. Permiteţi-i să facă ceea ce trebuie, lăsaţi-l să se epuizeze de la sine. Apoi, lăsaţi-l să treacă. Reveniţi la respiraţie. Începeţi cu unu şi continuaţi procesul. Nu folosiţi zazen pentru a suprima gânduri sau probleme care trebuie să apară. Activitatea mentală şi energia dezordonate ne ţin separaţi unul de altul, de mediul nostru şi de noi înşine. În procesul şederii, activitare de suprafaţă a minţii noastre începe să încetinească. Mintea este ca suprafaţa unui eleşteu - când vântul bate, suprafaţa este tulburată şi apar ondulaţii. Din cauza acestora nu poate fi văzut nimic clar; imaginea reflectată a soarelui sau lunii este spartă în multe fragmente. Din această linişte, răsare întreaga noastră viaţă. Dacă nu luăm contact cu ea la un moment dat în viaţa noastră, nu vom avea niciodată ocazia să ajungem la un punct de odihnă. În zazenul adânc, samadhi adânc, o persoană respiră într-un ritm de numai două sau trei respiraţii pe minut. În mod normal, în repaus, o persoană respiră de cincisprezece ori pe minut - chiar şi când ne relaxăm, nu suntem tocmai relaxaţi. Cu cât mai complet mintea voastră este în odihnă, cu atât mai mult corpul vostru se odihneşte. Întregul corp ajunge într-un punct de linişte pe care nu-l atinge nici în somnul adânc. Acesta este un aspect foarte important şi foarte natural al fiinţei umane. Nu este ceva deosebit în mod special. Toate creaturile pământului au învăţat asta şi practică asta. Este o parte importantă în a fi viu şi a rămâne viu: capacitatea de a fi complet treaz. Odată numărătoarea respiraţiei a fost învăţată cu adevărat şi concentrarea cu adevărat unilaterală a minţii s-a dezvoltat, de obicei ne îndreptăm către alte practici, cum sunt koan sau shikantaza („doar şezând”). Nu trebuie să ne gândim la această progresie în termeni de „câştig” sau „promovare”; asta ar însemna că numărarea respiraţiilor a fost doar o pregătire pentru lucrul „real”. Fiecare pas este lucrul real. Indiferent ce practică este, lucrul important este să ne introducem complet în el. Când numărăm respiraţiile, doar numărăm respiraţiile.
Este de asemenea important să fim răbdători şi
perseverenţi, să nu ne gândim permanent la un scop, despre cum ne poate ajuta practica şederii. Pur şi simplu ne angrenăm în practică şi lăsăm să treacă gândurile, opiniile, poziţiile noastre - orice la care mintea noastră se opreşte. Mintea umană este liberă prin natură, nu se agaţă de nimic. În zazen învăţăm să descoperim mintea, să vedem cine suntem cu adevărat.