PERSONALITATEA

Factorii fundamentali ai dezvoltării psihice şi ai formării personalităţii sunt:

EREDITATEA, MEDIUL și EDUCAŢIA.
Ereditatea este proprietatea fiinţelor vii de a transmite urmașilor caractere dobândite de-
a lungul filogenezei. Mecanismul transmiterii este codul genetic = ansamblul genelor proprii specie
umane, organizate în mod specific la fiecare fiinţă, deci fiecare individ are propriul lui genom.
Ereditatea este un factor necesar pentru dezvoltarea personalităţii, ea asigură premisele organice ale
vieţii psihice în general şi implicit şi ale personalităţii. Ereditatea nu este suficientă, ea asigură
premisele care sunt potenţiale şi polivalente şi abia intervenţia celorlalţi factori conduce la definirea
şi formarea anumitor componente ale personalităţii.
Totalitatea influenţelor natural şi sociale, fizice şi spirituale, directe şi indirecte, spontane şi
organizate, intenţionate şi neintenţionate, care constituie ambientul în care se naşte, trăieşte şi se
dezvoltă omul se numeşte mediu. Mediile cu care interacţionează omul de-a lungul vieţii sale sunt:
familial, al instituţiilor educative, al grupului de prieteni, al grupului de muncă, al comunităţii urbane
sau rurale, al celei regionale sau continentale, care au un anumit specific socio-cultural.
Dacă influenţele mediului se exercită la timp în concordanţă cu desfăşurarea programului
ereditar, atunci dezvoltarea se realizează la niveluri înalte. Cea mai bună perioadă în desfăşurarea
acestor influenţe este între 2 şi 8 ani, când au loc procese importante de maturizare somatică şi
funcţionare generală a organismuluişi mai ales a sistemuluinervos ;
mediulexercităinfluenţeputerniceasupraformăriicaracterului, s-a demonstratcăfamiliareprezintă un
puternic factor de dezvoltareîncopilărie.
Educaţia este ansamblul de acţiunişiactivităţi care integreazăfiinţaumană ca pe un factor
activ, se desfăşoarăsistematic, unitarşiorganizat, peduratelungi de timp,
avândconţinuturidefiniteînraportcucerinţelesocietăţii,
utilizândmetodeşistrategiifundamentateştiinţificşifiindconduse de persoanecompetente,
specialcalificate.
Personalitateaeste un sistem bio-psiho-socio-cultural.Personalitateaeste
alcatuitadintreielemente: dimensiuneadinamico-energetică – temperamentul,dimensiunearelaţional-
valorică – caracterulşilatura instrumental-operațională (aptitudini).
ETAPE ÎN DEZVOLTAREA PERSONALITĂŢII
1. Copilăriaşiformareabazelorpersonalităţii : personalitatea nu se
manifestăimediatdupănaştere, chiardacăuneleparticularităţitemperamentale pot fi dejaconstatate ;
dupătreiani se contureazăcomponentele de bazăalepersonalităţii
2. Preadolescenţaşiadolescenţa – acum se dezvoltăcapacităţileşiaptitudinileşi se
manifestătalentulpentrunoidomenii ; se consolideazătrăsăturile de personalitate formate încopilărie,
alteleevolueazăşi se schimbă
3. Stadiultinereţiişi al adultului - angajăriletinerilorînprofesie, înviaţasocială, încea de
familieconsolideazăşiîmbogăţesc structura personalităţii ; componenteletemperamental-
caracterialesuntstabilizateşiconsolidatefără a fi rigide şiexprimă un nivelnou al
maturizăriipersonalităţii
4. Bătrâneţea - susţineriipersoanelor de vârstaatreiapentru ca elesăparcurgăoptimaceastă
parte a vieţiişisăîşirezolvesingurecât mai multtimpproblemele de existenţă.
1
 Temperamentul se referă la însuşiriereditarealeindividului.
Celepatrutipologiitemperamentele: coleric, sangvinic,
flegmaticșimelancolic.Oricepersoanăîmbinăînsușirialetuturortipurilor de temperament, dar
predominăunul, celmultdouă.
Temperamentul este înnăscut, însăcaracterul este dobânditprinmodelare socio – culturală.
Caracterulresprezintăansamblulînsuşirilorpsihice care se referă la
relaţiiledintresubiectşilumeşi la valoriledupă care el se conduce.Caracterul se referă la
aceletrăsături care descriumodul de a fi, de a se comporta, atitudinile, convingerile, profilul moral al
uneipersoane. Caracterul este deci un subsistem relaţional-valoric şi de autoreglaj al personalităţii
care se exprimă printr-un ansamblu de atitudini-valori.
Caracterul este alcătuit din trăsături care se desfăşoară pe un continuum, de la pozitiv la
negativ; toţi oamenii au caracter, dar orientat valoric într-o manieră diferită. Trăsăturile de caracter
sunt constante, predictibile. Puterea caracterului este dată de forţa convingerilor, de tăria cu care le
apărăm şisusţinem, de constanţaşipersistenţa lor în timp şi în împrejurări variate, şi nu de încărcătura
lui valorică.Caracterul este schimbător, el se poate modifica în timp – sub influenţa unor factori de
mediu, socio – culturali.
Formarea caracterului:Geneza caracterului debutează în copilărie.
1. Imediat după naştere începe formarea caracterului prin procesul învăţării sociale (familia, părinţii
vor încuraja comportamentele dezirabile şi le vor sancţiona pe cele indezirabile ; copilul va învăţa
foarte repede ce comportamente îi aduc laudă, recompense şipe cele care îi aduc reproşuri sau
sancţiuni) – mecanismul condiţionării.
2. Mecanismul autorităţii – este sursa principală de formare a caracterului ; autoritatea adultului se
impune de la sine.
3. Mecanismulimităriişi al modelului – copilul va imita şi va adopta modelele de conduitădinmediul
lui familial (părinţi, bunici, fraţi etc.). Modelulpoate fi oricepersoanădinanturajulnostru( familie,
şcoală, viaţasocială, artistică, de pestradă, anumiţicolegidintr-un grup);
înadolescenţăsuntemfoartepermiabilila un model, mai târziu
(odatăcumaturizareaintelectualăşisocială, morală) suntem mai selectivişi mai
criticiînalegereamodelului.
Atitudinea exprimă o modalitate de raportare faţă de anumite aspecte ale realităţiişi implică
reacţii afective, cognitive şi comportamentale.În structura caracterului se disting trei grupe
fundamentale de atitudini:
- atitudinea faţă de sine însuşi: modestie, orgoliu, îngâmfare, aroganță, sentiment de inferioritate,
culpabilitate,încredere în sine, optimism, stăpânire de sine , modestie, demnitate, spirit autocritic
- atitudinea faţă de ceilalţi, faţă de societate: umanism, patriotism, atitudini politice, altruism,
toleranță, corectitudine, bunătate, minciună, individualism, egoism, laşitate, linguşeală
- atitudinea faţă de muncă: hărnicie, conştiinciozitate, exigenţă, autoexigenţă, disciplină,
punctualitate, responsabilitate, asumarea erorilor, iniţiativă, lene, neglijență

Aptitudinile sunt un ansamblu de însuşirifizice și psihice care asigură posibilitatea învăţării

anumitor cunoştinţe, priceperi şi deprinderi. Există o componentă înnăscută a aptitudinilor, mai puţin
evidentă decât în cazul temperamentului, însă şiinfluenţele mediului au consecinţe privind
2
cristalizarea aptitudinilor în forma în care se prezintă acestea la copil. Fiecare persoană are aptitudini
mai mult sau mai puţin dezvoltate în toate domeniile. Aptitudinile permit realizarea unor diferenţieri
între indivizi. Despre persoana care posedă o aptitudine la un nivel mai înalt de dezvoltare decît
majoritatea celorlalţi indivizi putem spune că este talentată.
Aptitudinea se situează numai la nivelul potenţialităţii, ca premisă a dezvoltării ulterioare.
Capacitatea reprezintă aptitudinea activată, consolidată prin exerciţiuşiîmbogăţită prin cunoştinţe
adecvate. Talentul reprezintă forma calitativ superioară de manifestare a aptitudinilor astfel încât să
asigure crearea de valori noi şi originale. Geniul presupune o activitate creatoare de însemnătate
istorică pentru viaţasocietăţiişi progresul cunoaşterii.
A.Cosmoviciclasificăaptitudinileîn:
- aptitudini simple, cele care favorizeazărealizarea a numeroaseactivităţi ;
- aptitudinicomplexe, aceleaptitudini care permit realizareauneiactivităţimai ample, de tip profesional
( aptitudineatehnică, aptitudineamuzicală etc.).
Aptitudinile simple pot fi împărţiteîn :
- aptitudinigenerale-prezenteînaproapetoatedomeniile = INTELIGENTA;
- aptitudini de grup-permit realizareacusucces a unuigrup de activităţi;
- aptitudinispecifice-caracteristiceunuidomeniurestrânsde activitate.
Putemdefiniinteligenţa ca fiindcapacitatea de a rezolvarapidşieficient o anumităsarcină,
problemă, care încea mai mare măsură are un caracterinedit.Pentrumăsurareaacesteiaptitudini este
utilizatconceptul de coeficient de inteligenţă, calculatdupă formula: QI = Vârstamentală /
Vârstacronologică × 100 ,ambelevârstefiindexprimateînluni.
Structura aptitudinilor complexe o urmeazăpecea a domeniilor de activitate , se pot diferenţia :
- aptitudinitehnice, cele care se referă la posibilitatea de a utilizainstrumentele, maşinileşiaparatele,
de a înţelegemodul de alcătuireşi de a le construi;
- aptitudinileştiinţificereprezintă o categorie mai complexăde aptitudini,
datorităcomplexităţiişivarietăţiiştiinţelor. Înacestcaz este absolutnecesarăexistenţauneiinteligenţe de
un niveldeasupramedieisaucelpuţinnormală, ca şiexistenţacreativităţii.
- aptitudinileartistice

* Numiţicelpuţintreiaptitudiniimplicateînactivitateaşcolarăşianalizaţi-le pefiecare.
* Credeţicăexistăaptitudinispecificepentrufeteşiaptitudinispecificepentrubăieţi ? Susţineţi-
văpunctulvostru de vedere!
* În ce felsuntinfluenţateaptitudinile de cătrevoinţă?
* Analizaţirolulsocietăţii (al familieişi al şcoliiîn principal) înmodelareaaptitudinilor.
3
* Argumentaţimodulîncare influenţeazăvârstadobândirea, deţinereaşipierdereaunoraptitudini.
* Care suntcele mai importante treiaptitudinipe care artrebuisă le dovedească un lider? Construiţi
lista lorşiverficaţidacăelesuntprezente la lideriicunoscuţi de voi.