Sei sulla pagina 1di 3

libretul: Théophile Gautier, Jules Henri Saint-George

Dansator:
Giselle - Kokoro Umemoto, Oana Popescu, Cristina Opincaru, Corina Dumitrescu
Albert - Vlad Toader, Valentin Stoica, Cristian Tarcea, Ovidiu Iancu, Eugen Dobrescu
Myrtha - Adina Tudor, Noellie Coutisson, Laura Blică-Toader, Gabriela Popovici
Bathilde - Beatrice Şerbănescu
Hillarion - Tiberiu Almosnino
Hans - Virgil Ciocoiu, Tiberiu Almosnino, Narcis Niculaie
Pas de deux - Oana Popescu, Silvia Rotaru, Liliana Nică, Mihai Mezei
Albert - Mihai Mezei
Pas de deux - Florica Stănescu, Bianca Fota, Adela Crăciun
Contele - Antonel Oprescu
Bathilde - Rodica Fiastru
Mama - Irinel Manolovici
Wilfrid - Cătălin Caracaş
Pas de deux - Mihaela Soare

Scenograf: Ion Clapan


Conducere muzicală: Koichi Inoue, Iurie Florea, Vlad Conta
Muzica: Adolphe Adam
Pianist: Ciprian Teodoraşcu
Regizor: Vasile Marcu
Scurtă prezentare:

Balet în 2 acte, muzica lui Adolphe Adam, libretul Theophile Gautier şi J.H. Saint-Georges.
Premiera- Paris, Academie Royale de Musique, 1841.

Actul I.

În satul din preajma castelului se află căsuţa Gisellei. Îndrăgostită de Albert, ea ignoră că el
este de fapt tânărul duce travestit. Iubirea lor este urmărită cu gelozie de pădurarul Hans care,
cu prilejul unei vânători, va releva, în faţa suitei ducale şi a sătenilor, adevărul. Giselle,
bolnavă de inimă, pierzându-şi raţiunea, dansează nebuneşte, până cade neînsufleţită.

Actul II.

Sub razele lunii, în cimitir, Myrtha, crăiasa ielelor urmată de suita ei se pregăteşte să o
primească pe Giselle. Albert, urmărit de Hans, intră în cimitir, pentru a aşeza flori pe
mormântul proaspăt. Are impresia că vede imaginea fetei, care apare şi dispare fantomatic.
Ca şi Hans va fi condamnat de crăiasa ielelor să moară pentru îndrăzneala sa. Neînduplecată,
Myrtha îi porunceşte Gisellei să danseze cu el până va muri. Dansul dramatic al celor doi, de
fapt uniţi din lumi diferite, îmbină iubirea cu deznădejdea. Giselle încearcă să-l ajute,
amânând clipa fatală până la ivirea zorilor, când ielele dispar. După ce imaginea iubitei s-a
topit, pentru Albert nu mai rămâne decât regretul unei fericiri pierdute.

1
"Giselle", dansul ca o sărbătoare mortală

Să dansezi rolul Giselle, în baletul în două acte, creat de Adolphe Charles Adam, reunind trei
nume mari ale coregrafiei, Jean Coralli, Jules Perrot şi genialul Marius Petipa, e visul marilor
balerine, dar şi marele test pe care poţi să-l treci, eventual, doar onorabil. „Giselle" e un balet
ca o capcană (a ielelor) ce te scufundă în moarte. În „Orientales" de Victor Hugo, au
descoperit autorii libretului, Vernoy de Saint-Georges şi Théophile Gautier, povestea unui bal
unde dansatorii sunt condamnaţi să danseze la nesfârşit, iar în Heinrich Heine, povestea
ielelor, fiinţe supranaturale care îi ucid pe bărbaţi atrăgându-i în dans şi, prin dans, în
ghearele morţii. S-a vorbit despre nebunia dansului şi despre dans ca o sărbătoare mortală.
Dar ce poate deveni mai ucigător decât dansul topindu-se în iubire până la ultima răsuflare.
Din acest elixir şi din această otravă a dansului şi a iubirii e născut baletul „Giselle".

Pe scena Operei Naţionale din Bucureşti, seara din 30 mai 2010 va rămâne amintirea unui
triumf, o pagină din istoria unui balet unic, din istoria unei geniale balerine, Alina Cojocaru,
care sfidează prin dans legile gravitaţiei şi ale dinamicii. Pur şi simplu ele nu mai există.
Mignonă, fragilă, uşoară ca o pană în zbor, ea împlineşte dansând visul lui Brâncuşi care-şi
sculptează „păsările în spaţiu", subţiind la infinit punctul de sprijin al statuilor pe un
postament pământesc. Şi, astfel, crezi că statuile păsărilor chiar zboară. Sunt străfulgerări ale
zborului. Aşa dansează şi a dansat Alina Cojocaru în „Giselle".

De altfel, povestea lui „Giselle" despre dragoste şi ură, de la Royal Opera House din Londra,
s-a clasat în acest an pe locul 10 în topul celor mai bune balete ale deceniului. „Giselle" a
făcut istorie încă de la premiera sa de pe scena Operei din Paris în 1841, cucerind definitiv
celebritatea internaţională, datorită Baletelor Ruse ale lui Diaghilev, cu Tamara Karsavina şi
Vaslav Nijinsky. Dansul, de un dramatism tulburător, în care stările emoţionale se succed cu o
rapiditate uimitoare, în care Giselle trece de la romantism la ură, de la extaz la agonie, de la
melancolie la nebunie, se împleteşte cu dansul plin de vivacitate de la serbarea culesului
viilor de la marginea unei păduri, de undeva de pe valea Rhinului. Dansul apare ca un ritual
campestru al prieteniei cu lucrătorii şi culegătorii recoltei, cărora tânăra le dăruieşte vraja
graţiei şi inocenţa pasiunii. Este dansul unei vieţi domestice şi ţărăneşti, cu obiceiurile ei care
nu ies din matcă. Încet-încet, tânărul deghizat în ţăran, de fapt, ducele Albrecht al Sileziei, o
cucereşte şi Alina Cojocaru dansează cu virtuozitate baletul seducţiei şi iubirii de nevindecat.
În viaţa campestră se strecoară rafinamentul irezistibil al manierelor de curte. Ceea ce devine
însă absolut incredibil şi fascinant este însăşi calea aceasta a baletului care, în „Giselle", este
chiar imnul sufletului feminin, dinspre linişte şi joc nevinovat spre o damnatică şi romantică,
mortală iubire. Alina Cojocaru dansează în primul act alături de Hans, tânărul simplu,
îndrăgostit de ea, dar şi de nobilul deghizat, Albert, dansul sfâşierii, dansul pierderii
simplităţii şi armoniei. Giselle nu se teme de nimic, este prea fericită, ca apoi, printre hohote
de plâns şi râs, să-şi piardă minţile de durere. Acest dans al sufletului se arată a fi la fel de
mortal ca dansul ielelor din actul II.

Balerina care sfidează legile gravitaţiei

„Giselle", balet romantic şi fantast, ne pune şi azi faţă în faţă cu „ziua" şi „noaptea" vieţii, cu
timpul „diurn" şi cel „nocturn". Acesta este marele pariu pe care trebuie să-l învingă
balerinul. Să ne sugereze o lume a dansului la lumina realităţii şi alta a nopţii, distrugerii şi
pierderii de sine, o lume maladivă, fantastică, bântuită de demonismul ielelor, de setea de a-l

2
pierde şi distruge pe celălalt. Seara a fost un regal prin prezenţa pe scenă a Alinei Cojocaru şi
a partenerului ei Johan Kobborg, ale cărui piruete îţi tăiau răsuflarea.

În acelaşi timp, Hans (Virgil Ciocoiu), Myrtha (Adina Tudor), Bathilde (Rodica Fiastru),
Wilfred (Cătălin Caracaş), scutierul, prietenii Gisellei, Zulma, Mona (Adela Crăciun),
supusele Myrthei, întreg Baletul Operei Naţionale din Bucureşti (coordonator, Simona
Şomăcescu) au împlinit cu acurateţe şi dramatism povestea ţesută din ciocnirea vieţii
oamenilor simpli şi a lumii aristocrate cu universul fantasmelor, a dansului ucigaş al ielelor
cu cel al culegătorilor de struguri, cu dansul vânătorilor plin de riscuri şi capcane. De multe
ori, Alina Cojocaru a reuşit să ridice întreaga distribuţie a acestui balet, în regia şi adaptarea
lui Mihai Babuşka, cu o palmă sau două mai sus decât e ştacheta din alte spectacole. Să mai
adăugăm la reuşita spectacolului şi calitatea dirijorală a lui Ciprian Teodoraşcu.

La moartea Gisellei ucisă din iubire şi la aflarea adevărului necruţător, baletul devine fantast.
Povestea libretului este, ca şi muzica, generoasă pentru balerini, indiferent de ierarhie. Cu cât
eşti mai stăpân pe tehnica baletului, cu atât succesul e mai apropiat. Dar trebuie să stăpâneşti
două lumi: „realitatea" şi „suprarealitatea" lor, iar Alina Cojocaru reuşeşte să ne sugereze nu
doar „dansul timpului", ci şi al „sufletului".

Alina Cojocaru sugerează prin dans toate metaforele care au descris iubirea comparând-o cu
mişcarea florilor, a brizei, a valului de mare sau a clipocitului izvorului, cu zborul şi cântatul
ciocârliei, cu strălucirea aştrilor. Picioarele ei par imponderabile, asemenea fusului vrăjit ce
toarce singur.

Alina Cojocaru respiră ca aerul, ca saltul licuricilor şi plutirea păpădiilor, ca fulgerul razelor
şi încrucişarea săbiilor, ca spiriduşii. O priveşti dansând dumnezeiesc, căci numai la ea nu se
văd efortul, lupta cu metronomul halucinant al paşilor, cu marile ecaté-uri şi salturile cu
înşurubările şi planurile înclinate ce transformă trupul omenesc într-o cumpănă de fântână,
într-o rază. Alina Cojocaru are ceva din toate balerinele celebre ce au dansat în „Giselle", de
la Carlota Grisi, Anna Pavlovna, Alicia Alonso, Natalia Markova, Natalia Bessmertnova,
Carla Fracci la Magdalena Popa, Alexa Mezincescu, Elena Dacian, Simona Şomăcescu. Şi
atâtea alte nume sonore.

Dar, în plus, Alina Cojocaru, alături de partenerul ei de la Royal Opera House Covent
Garden, danezul Johan Kobborg, cu care formează un cuplu şi în viaţă, are uluitorul dar de a
dansa precum mătasea, natural, cosmic, imponderabil, dincolo de orice lege a gravitaţiei, de
parcă îşi ia zborul de pe scenă spre înaltul cerului. De parcă ar dansa un vis în faţa noastră.