Megiesi cu-mprtia, cnd a fost si ei s moar, Cu trei zile mai-nainte de, prohod si de sicriu, Fiecare, cu iubire si-a chemat Unicul fiu, S-i dea binecuvntare pentru cea din urm oar. Si-amndoi, cu ochii-n lacrimi si cu grai ntretiat: Fiilor ce-aveau sub soare le-au lsat cte-o comoar:
- Fiule, a zis Lumin, eu m sting si plec departe...
Tu rmi pe lume singur...Toate-n lume sunt desarte... Mostenire, pentru tine, n-am s las dect o carte... Iat-o!...Toat fericirea vei putea prin ea s sorbi, Dac ochii ti, citind-o pururea, nu vor fi orbi! Sunt n ea comori de veacuri: vorbe-adnci, vorbe-ntelepte; Fiecare, la tot pasul, doar spre bine s te-ndrepte, Fiindc vorbele-ntelepte, niciodat nu te mint Si-s ca merele de aur, n panere de argint!
- Ah, odorul tatii, zise mpratul ntuneric;
Azi, cnd mor, cu fericirea, vreau, pe veci, s mi te feric... Iat-ti las, ca mostenire, un fr sfrsit tezaur: n aceast racl neagr, numai galbeni mari de aur... E comoar fermecat Prin iubirea mea de tat... Galbenul cel de pe urm, s-l azvrli mereu n foc Si, mereu, spre-al tu folos, nmiit, au s rsar, grl, galbenii la loc, Pe cnd racla fermecat, cum pmntul alta n-are, S cuprind-a ta comoar, se va face tot mai mare!...
Vorbele acestea zise, firul vietii astfel tors,
Cei doi mprati plecar, Fiecare plns de-o tar, Dincolo, de unde nimeni, pn azi, nu mai s-a-ntors, Iar n ziua urmtoare, chiar din zorii diminetii, Cei doi fii pornir si ei ca s-si toarc firul vietii: Pe stpnul raclei negre, cu nsetri n pumnul humii, La fost smuls ca o furtun, aurul, n largul lumii: Bolta cerului albastru i-a-nhorito-n mii de sori; I-a pus vrji n toat clipa; sub tot pasul, colb de flori; L-a purtat pe tot pmntul: pe ci largi, pe ci nguste Si i-a dat, n fr seamn pn-atunci olocauste, Tot ce-ar fi putut s guste!...
Dar cu anii, mergnd astfel pe crrile ce mint,
Cu, pe tmple, tot mai mult promoroac de argint, nsetatul, dintr-o dat, rtcit pe-al vietii drum Se simti mhnit...Pe fire parc se lsa un fum; Nu mai era primvar, nu mai era cer senin; Fericirea de-alt dat ncepu s fie chin: Cntecul i pru urlet; strvuri, florile de crin; Simti frigul tot mai tare: sorii se stingeau ntr-una; Muri cel din urm soare, apoi stelele si luna; ntunericul se-ntinse tot mai negru si, curnd, Noapte grea veni s-i cad si pe suflet, si pe gnd, Cel care viata o sorbise cu-nsetare, Otravit de-a ei dulceat, s-azvrli, plngnd, n mare! Dar, n clipa-ntunecat, cea mai neagr dintre toate, El simti, din valul mrii cum un brat pe mal l scoate Si-n clipita urmtoare cnd n fire-a fost s-si vin Vzu-n fata lui pe fiul mpratului Lumin: Cu, pe cap un sfert de soare ca un sfnt din Paradis, Zmbitor tinzndu-i cartea, cel ce l-a scpat i-a zis: - Nu e vina ta...E vina celui care, drept tezaur, Nu ti-a dat o asa carte, ci izvorul su de aur!... Ia-o si citeste, frate: pentru toate-ti va fi leac, Precum leac mi-a fost si mie; si-o fi tuturor, n veac... Ia-o si citeste-ntru-na: azi vei fi mai bun ca ieri; Vei simti cum prinzi n suflet boarea dulcei primveri, Cu miros din lcrmioare si din florile de meri!... Vei simti, din ntuneric cum pe toata clipa iesi; Cum ti nfloresc n Suflet milioane de ciresi; n a cror fiecare ramur omt de floare, Cnt, o privighetoare! Cartea mea e carte plin De miresme, de lumin, Si mai mult mbttoare dect oricare grdin! Ia-o si citeste, frate...Adevr grieste-mi gura!
Si-nchinndu-se, Lumin, surznd, i-a dat
Scriptura. ....................................................................... Iar Sufletul-ruin, adevr zic si eu vou: Prin puterea crtii sfinte, s-a trezit la viat nou!