Sei sulla pagina 1di 174

SERIA SALTUL CUANTIC

MATERIALELE LUI TOBIAS


Seria Saltului Cuantic:
SHOUD 1: "Demonii va apartin" realizat de Tobias, transmis prin Geoffrey
Hoppe
Prezentat de Crimson Circle
4 august 2007
www.crimsoncircle.com

Si asa este! Este o mare bucurie sa fiu aici, cu fiecare dintre voi, la inceputul acestei serii
noi! Iau un moment ca sa intru, cu adevarat, in acest spatiu, sa vin cat mai aproape de
fiecare dintre voi, in timp ce imi permiteti acest lucru, in acest moment. Este posibil sa
stau langa voi, in spatele vostru, chiar sa fiu in corpul vostru fizic.

Am trecut impreuna prin multi, multi ani lungi, prin multe, multe vieti! Stam impreuna ca
Familia Stancii. Este familia stabilitatii, a echilibrului iar acum, e familia inspirarii
constiintei, pe Pamant. Iau acest moment, ca sa va simt si sa va miros, pe fiecare dintre
voi. Fie ca stati aici astazi, pe varful acestui munte, fie ca va aflati in alta parte a lumii,
noi putem aduna toate energiile noastre, la un loc.

Vom atinge astazi unele subiecte reale. Vom trece de la un nivel, care a determinat unele
blocaje, la alt nivel, care va permite constiintei sa continuie sa se extina. Asa cum am
spus inainte, voi sunteti Pionierii Contiintei Noi. Nu spun asta ca sa va flatez, va spun
asta deoarece sta scris peste voi. Sta scris pe fruntea voastra, este aproape tatuat acolo
Pionierii Constiintei Noi. Astazi vom trece de un nivel de constiinta, care este foarte,
foarte greoi, foarte, foarte dificil. Unii dintre voi il acceptati. O mare parte din aceasta
este reprezentata de constiinta de masa, de constiinta umana, insa aceasta este pregatita sa
elibereze acest nivel.

Pregatiri pentru invitatul de astazi

In timp ce incepem shoudul de astazi, incetisor, vom aduce aici energiile invitatului
nostru. Va cerem sa simtiti energiile, insa nu incercati sa-l ghiciti! Doar simtiti-le! Exista
o mare diferenta! A ghici este un proces ce provine din minte si reprezinta incearcarea de
a interpreta rolul unui detectiv psihic. Mintea nu are capacitatea de a fi psihica. Ea doar
pretinde ca este psihica. Este vorba despre esenta voastra, despre divinitatea voastra, care
este psihica, cu adevarat toate acestea insemana ca voi puteti simti si percepe. Puteti fi
constienti de energii, la multe nivele, nu doar in dimensiunea 3D liniara, in care va aflati.

In timp ce ne pregatim pentru ziua de azi, va voi invita ca din nou, sa respirati profund, sa
respirati cu acea respiratie, care vi-i aduce pe toti Tu, impreuna. Noi am vorbit despre
tu in Shoudul anterior despre toate aspectele diferite, despre toate partile si
fragmentele, despre cele pe care le cunoasteti si despre multe altele, de care ati uitat
toate sunt parti ale lui Tu. Toate au un numitor comun, un component care este
asemanator fiecaruia dintre ele. In fiecare dintre ele numitorul comun esti Tu, esenta ta,

1
fiinta ta.

Tu

Este interesant ca fiinta voastra, esenta voastra nu se afla inafara, stand pe un nor, in
prezent, cantand la harpa. (unii rad) Nu este dusa de curent la intamplare, in eter, desi ati
facut asta in trecut. Nu sta intr-o pozitie de guru, in varful unui munte, meditand la ce va
urma. Ea se afla aici ei bine, da, pe munte caci voi va aflati aici, in Acum. Voi sunteti
Voi! Ce afirmatie simpla, profunda, dar care poate suna chiar putin stupid, daca ati
impartasi-o cu altii. Voi sunteti Voi! Pare evident, insa chiar in aceasta, exista multe
nivele.

Cine esti Tu? Cine sunteti Voi? Totul se intoarce inapoi, pornind de la aceasta intrebare
esentiala. Cine sunteti Voi? Ati explorat aceasta intrebare, dupa ce ati plecat de Acasa.
St. Germain acopera acest subiect in Scoala DreamWalker despre Ascensiune urmarea
intrebarii Cine sunt Eu? Dar acum, acum este momentul intelegerii. Voi sunteti voi
Voi sunteti voi. Voi sunteti toate aceste componente, toate aceste aspecte, toate vietile
trecute. Toate imaginatiile avute, toate calatoriile si toate visele cu ochii deschisi, toate
sunteti Voi.

Unii dintre voi va luptati, intrebandu-va, Dar cine sunt eu? Care este adevarul meu?
Mai intai de toate, este dincolo de toate acestea. Dincolo de toate acestea! Voi sunteti
fiecare dintre aceste aspecte, fiecare dintre aceste creatii. Sunteti un creator atat de mare,
incat puteti sta aici, in acest moment si va puteti imagina doar pentru o clipa, doar
jucandu-va va puteti imagina ca sunteti rau, cu adevarat, ca sunteti o fiinta vrednica de
dispret, necinstita si corupta? Pentru unii dintre voi, nu este prea dificil sa va
imaginati!(rasete) Insa, imaginati-va asta pentru un moment! Nu va temeti, imaginati-va
si cum vedeti voi ca se creaza acest lucru, deoarece este o parte din voi. Este vorba despre
o intrebare din interior, care spune, Ma intreb, cum este sa fiu total demn de dispret,
total rau? Cum este?

Pot juca acest rol cu voi, deoarece toti l-ati jucat inainte. La un moment dat sau altul, v-ati
intrebat acest lucru, in multe vieti. Unii l-ati jucat cu adevarat, in realitatea fizica, altii l-
ati jucat in alte taramuri. Unii dintre voi va duceti pe marea scena din universul fizic,
numita Arcturienii. Este un fel de grupare planetara. Este foarte interesant sa ajungi
acolo! Este o scena eterica ceea ce ati numi o scena angelica, pentru a derula lucrurile
cu mare intensitate si cu drama. Exista un punct energetic, un fel de portal magnetic, care
va permite sa ajungeti pe acea scena eterica si sa le activati, fie cu altii, fie de unul singur.

Unii dintre voi va puteti juca oriunde, oricand. Va gasiti un loc in taramuri non-fizice si
va jucati cu gandurile, cu dorintele, in acele nivele. Multi dintre voi le activati aici, in
corp uman, in aceasta realitate. Activandu-le in alta parte au consecinte diferite, au
diferite implicatii si desigur, au energii diferite. Este un fel de energie, care se simte ca
fiind foarte reala, care poate avea tendinta de a pune stapanire pe voi. Acea influenta,
acea creatie poate veni aici si poate pune stapanire pe cine sunteti voi. Dar, toate aceste
parti si fragmente sunteti Voi. Toate sunt parti ale adevarului vostru. Niciuna nu este

2
ireala.

Este posibil ca unele dintre ele, sa nu va placa, in comparatie cu altele. Unele dintre
acestea sunt deplorabile pentru Voi cel Uman, care este doar un aspect din Voi. Voi
Umanul nu va iubiti unele aspecte, deoarece acestea calca pe fericirea, pe bucuria si pe
abundenta voastra, a Umanului. Astfel, unul dintre aceste aspecte ale voastre pe care l-ati
creat, pare sa-l scoata in evidenta pe voi, Micul sine Uman, care vrea doar siguranta si
confort, ce naiba! Micul sine Uman vrea doar oh, noi auzim asta mereu, Vrea ca doar
sa fiu fericit! Auzim acestea tot timpul si impartasesc un secret cu voi: Eu nu rad, insa
St. Germain rade atunci cand va aude spunand asta!(unii rad) Acesta este Micul Voi.

Iata ce face Micul Voi, Ma tem de toata aceasta lume rea. Sunt victima realitatii 3D.
Sunt un om slab. Totul se afla dincolo de controlul meu. Eu doresc doar fericirea. Asa
este tot. Draga Doamne, vreau doar fericire! Acesta este Micul aspect Uman, care striga.
Fiinta Divina, mareata, care sunteti nu are nevoie de fericire. O arunca pe fereastra! Este
un concept fals, intr-un fel. Este un concept impovarat.

Fericirea daca observati si simtiti energia umana ce inconjoara acest concept


aceasta este foarte impovarata, deoarece este conditionata, este foarte conditionata. Voi
fi fericit cand Si apoi incepeti sa treceti in revista o lista de lucruri, care v-ar face
fericiti. Acele lucruri sunt de neatins, in principiu. Lista nici macar nu este realizabila,
nici chiar pentru Micul sine Uman. In acel moment, fericirea tinde sa aiba atat de multe
conditii, incat nu se va implini niciodata.
Omul Divin care sunteti iar Micul sine Uman este o parte din acesta Omul Divin nu
are nevoie de fericire. Omul Divin care sta pe scaune, in prezent, doar este! Doar este!
Micul sine Uman spune, Dar ce este? Defineste-l! Segmenteaza-l! El doar este! Este
ceea ce ati numi multumit. El permite in totalitate. Amintiti-va, in unul din primele
channel-uri s-a spus: Accept toate lucrurile, asa cum sunt!

Omul Divin intelege starea de este, de acceptare. Micul sine Uman ii spune celui Divin,
Dar acest lucru suna plictisitor. Pare ca si cum ai ramane acolo. Omul Divin il priveste
pe Micul sine Uman si spune, Tu nu intelegi, cu adevarat. Esti atat de prins in drama, in
dualitate, esti atat de prins in luptele si eforturile tale, incat gandesti ca ai nevoie de
acestea, ca sa supravietuiesti! Omul Divin, Tu, intelege ca El este. Intelege ca El este
implinire, El este completarea. El este toate lucrurile. El isi asuma responsabilitatea totala
fata de sine.

Din nou, ne-am putea juca cu semantica si cu cuvintele, iar Micul sine Uman va continua,
incercand sa reziste, sa nege, ca si un copilas care isi plictiseste parintii cu intrebari
nesfarsite. Pana la urma este vorba doar despre: Ai putea ca doar sa experimentezi starea
ta de Este? Voi toti, fiecare parte din voi, reveniti la aceasta reuniune, numita
momentul Acum. Prin integrarea divina, fiecare parte este acceptata, insa niciuna nu va
va controla, nu va va conduce sau nu va va abate de la adevarul vostru.

Chiar acum, in aceste momente de declin ale Energie Vechi, ceea ce se va intampla intai
cu voi Shaumbra, este ca veti privi adevarul vostru. Care este adevarul vostru? Toti ati

3
privit in fata chestiunea adevarului, timp de multi ani, insa mai ales in ultimele treizeci de
zile. Cine sunteti? Nu sunteti cine credeti ca sunteti, deoarece sunteti mult mai mult,
decat atat. Atunci, cine sunteti voi?

Ati cautat un adevar de baza, ceva pe care sa va puteti odihni, ceva pe care sa puteti
conta, cum ar fi, Acesta este adevarul meu. Acesta sunt eu. De pe aceasta fundatie voi
pasi inainte, in Energia Noua. Si, ghiciti ce se intampla? Nu puteti gasi acea fundatie.
Ati cautat adevarul vostru, pe durata ultimelor cateva luni. Cine esti Tu? Unde te gasesti
tu? Care este conceptia ta despre bine si rau? Nu-l puteti gasi. Si nu-l veti gasi, deoarece,
in parte, voi il priviti prin ochii Energiei Vechi si prin judecatile Energiei Vechi. Pe de
alta parte, ati ajuns la intelegerea ca nu exista un singur Adevar. Nu exista o singura
filozofie, nu exista nici o religie si nici vreun grup spiritual, care sa reprezinte Adevarul.
Nu exista doar un Adevar despre Voi. Voi sunteti multe, multe, multe adevaruri! Si chiar
si deceptiile voastre legate de voi si prin ele-insele, reprezinta adevarul.

Daca ar fi existat un singur adevar, acesta ar merge inapoi la Este, la EU SUNT. Ar


merge inapoi la ceva foarte important, la ceva ce ati auzit timp de mii de ani. Acesta este
dj in voi. Orice aveti nevoie se afla dj in voi! Vindecarea este dj in voi.
Cunoasterea infinita, dincolo mult de minte; discernamantul, reprezinta o parte integrala a
intuitiei voastre. Se afla acolo. Doar trebuie sa le folositi. Abilitatea de a lucra cu energia
este un lucru natural pentru voi. Ati facut asta, din momentul in care ati parasit taramul
de Acasa. Sunteti un adept al lucrului si al miscarii energiei, insa uneori, va place sa
negati aceste lucruri. Va place sa stati pe loc. Totul si Yeshua a spus asta, de foarte
multe ori totul dj exista in voi!

Prin urmare, in timp ce inaintam in Energia Noua, acestea reprezinta chestiuni, care vor
iesi la suprafata, din nou, cat timp le veti permite sa va tina pe loc. Le aveti in interior.
Acestea dj exista acolo.

In aceasta zi, sa respiram profund impreuna!

Multe Fatete

Exista o dinamica interesanta, in energia de astazi. Nu este fascinanta, in special, din


punct de vedere numerologic, (unii rad) desi noi incepem noua noastra Serie. Astazi este
un inceput. Vom utiliza un titlu pentru aceasta serie il vom explica mai tarziu evident,
este Seria Saltului Cuantic. Avem si o alta sugestie, insa vom ajunge la asta, mai tarziu.
Titlul: Seria Saltului Cuantic.

Asa ca, astazi este un inceput. Este foarte interesant, foarte potrivit faptul ca acest Shoud,
care este inceputul noii Serii, este si ultimul din Energia Veche. Este un inceput si un
sfarsit, in acelasi timp. Este un punct de plecare si unul de sosire. Este foarte evident,
pentru ceea ce veti continua sa vedeti, dupa data de 18 Septembrie, care va veni curand.

Am dori sa-l folosim ca prim exemplu, la unul dintre punctele noastre principale de
astazi, din acest Shoud: Totul este multi-fatetat! Din nou, pare foarte simplu, insa este un

4
lucru foarte important, pe care sa vi-l reamintiti, in timp ce vom intra in Energia Noua,
deoarece exista iluzia pe Pamant, in acest moment, ca lucrurile au doar o fateta.

Voi priviti un copac. Este un copac. Aceasta este o fateta a sa. Imaginati-va pentru o
clipa, un pom peren sau un pin! Acolo, exista multe, multe fatete. Majoritatea oamenilor
iau de bun, ceea ce vad cu proprii ochi. Ei vad un copac ce iese din pamant. Ceea ce nu
vad insa, care reprezinta o parte integrala a acestui obiect multi-fatetat, este ceea ce se
afla dedesubt radacinile. Nu vad radacinile care hranesc si potolesc setea, a ceea ce
exista la suprafata. Ceea ce nu vad ochii este interiorul copacului, prin scoarta catre lemn,
interiorul acelor(frunzelor) pinului.

Totul exista acolo. El este multifatetat. Exista si alte parti: acelasi copac exista si inafara
realitatii fizice. Ati putea spune ca exista mii de subcomponente ale acelui copac, care nu
sunt de atins, de vazut sau de simtit, deoarece acestea exista intr-un fel de coridor sau ou
energetic, care inconjoara acel copac. Acestea sunt reale, toate sunt componente, insa
majoritatea oamenilor nu vor trece niciodata, dincolo de a privi copacul si rareori, il vor
atinge sau il vor mirosi.

Acesta este un lucru foarte important, in timp ce patrundem in Energia Noua. Totul este
multi-fatetat. Va vom incuraja pe toti, sa incepeti sa observati, nu doar ce se petrece la
suprafata, ci si orice altceva. Kryon are un mod de a spune asta: Lucrurile nu sunt
intotdeauna, asa cum par sa fie! Acest lucru inseamna ca aceasta aschie/tandara de
realitate, pe care o percepeti, nu reprezinta povestea intreaga. Asa cum va asumati ca stati
aici in scaune, picotind de somn, intrebandu-va cand voi ajunge la esenta, gandind ce cald
este aici si acesta este chiar Cauldre! Nici macar nu este vorba despre voi! (hohote de
ras, Tobias zambeste) Voi percepeti doar un aspect si este posibil ca acesta sa fie Micul
sine Uman, care este o parte integrala din Voi, insa nu este Tot ceea ce sunteti Voi.

In timp ce Energia Noua intra pe scena, veti fi capabili sa percepeti parti din aceasta si
manifestari ale partilor sale, cu ajutorul perceptiilor omului vechi cu ochii, cu urechile,
cu creierul cu mijloacele pe care le-ati utilizat, ca sa aduceti informatii, sa miscati
lucrurile si sa le interpretati. Dar, ceea ce se schimba in Energia Noua, este dimensiunea
multi-fatetata, in special, a lucrurilor care vor veni in realitate, dupa data de 18
Septembrie.

Copii nascuti dupa aceasta data, un copac nou ce va creste dupa aceasta data, ceva ce va
fi creat si va creste dupa acea data, va incepe sa poarte componentele Energiei Noi. In
timp ce majoritatea oamenilor vor percepe fatetele Energiei Vechi sau doar unul dintre
atributele sale dimensionale, voi ca Shaumbra, puteti incepe sa observati fatetele multi-
dimensionale. Puteti incepe sa vedeti dincolo, de ce se afla la suprafata si puteti incepe sa
vedeti si dedesubt, sa priviti de deasupra, din locuri si directii diferite.

Puteti face asta, in mod simplu, prin alegere si prin recunoasterea faptului ca totul este
multi-fatetat. Totul are multe, multe nivele sau fatete. Aceste fatete diferite va vor oferi o
imagine mai complete, a naturii tuturor realitatilor si veti capata, in special, o mai buna
intelegere despre Voi, despre toate fatetele voastre.

5
In timp ce veti explora natura multi-fatetata a oricarui lucru, permiteti-va ca sa nu priviti
podeaua doar ca podea! Exista ceva dedesubtul ei. Exista ceva alaturi de podea. Podeaua
exista in 3D, insa nu ar putea exista aici, daca nu ar exista simultan, in alte noua sute de
dimensiuni. Apropo, dimensiunile nu sunt linare. Ele nu trec de la 1 la 2, la 3, la 4, la 5.
Dimensiunile se spiraleaza, se misca si se transforma, tot timpul. Ele se intersecteaza, una
cu alta. Uneori ele pot fi identice, una cu alta, desi erau diferite inainte; ele se despart si
merg pe calea lor.

In timp ce deveniti foarte, foarte buni observatori al naturii multidimensionale nu


vorbim despre lucruri fara substanta, ci vorbim despre fizica Energie Noi! Cand faceti o
alegere, fiti constienti de fatetele multidimensionale, pentru a trece dincolo, unde veti
incepe sa va vedeti aspectele proprii, despre care am vorbit in ultimul Shoud, care se
intorc acum acasa. Nu va veti mai percepe ca fiind Micul sine Uman, cu nevoile, dramele
si nevoia lui de a fi fericit ceea ce inseamna a supravietui fara dureri. (rasete)

Veti incepe sa vedeti cine sunteti, cu adevarat si in Energia Noua veti fi ca o floare
magnifica, care infloreste, se deschide, realizand, cum ar spune Kuthumi, cat de prostuti
ati fost in privinta unor lucruri, deoarece Micul sine Uman a fost singura fateta, caruia i s-
a acordat atentie, care a avut abilitatea de a crea realitatea, pe care o percepeti. Veti
incepe sa vedeti cat de magnifici sunteti, prin creatiile voastre, ca nu mai trebuie sa va
luptati cu acestea, ca nu mai trebuie sa suferiti datorita creatiilor voastre. Nu va mai
trebui sa fiti atat de plictisiti de ele. Pot fi realizate foarte usor si mult mai elocvent.

Insa veti ajunge la o intrebare foarte interesanta, in interiorul vostru si acesta este
momentul in care veti aduna la un loc, consiliul lui Voi intregului Voi. Nu doar Micul
sine Uman, caci este un consiliu slab.(rasete) Veti aduna toate aspectele voastre, care
includ si aspectele vietilor voastre trecute. Ele detin o imensa intelepciune, asa cum bine
stiti. Este momentul sa le readuceti inapoi, ca sa observati: Ce este important pentru voi,
acum?

Micul sine Uman v-a carat nevoile, dorintele, listele voastre, legate de ceea ce v-ar face
fericiti, insa nu realizati voi, ca ceea ce l-ar face pe Micul sine Uman fericit, n-ar face
Sufletul fericit? Vedeti, adesea, Micul sine Uman isi face planurile sale si isi alege
telurile, isi intocmeste hartile si determina cum ar trebui sa arate fiecare zi a Micului sine
Uman. Si apoi, acestea nu au loc. Atunci, Micul sine Uman ajunge total stresat si se
intreaba ce a gresit.

In acel moment, Micul sine Uman revine la, Ei bine, sunt doar Micul sine Uman. Ma voi
ruga la Dumnezeul cu D mare, care exista undeva, insa nu face parte din mine. Micul
sine Uman incepe sa negocieze cu Dumnezeu si nici asta nu functioneaza, cu adevarat.
Apoi, Micul Om se deprima. Nu se simte ca fiind un suflet. Sufletul nu pare sa-l auda. Nu
mai stie daca sa creada in Dumnezeu, insa este al naibi de infricosat, asa ca va crede putin
in Dumnezeu. De fapt, Micul sine Uman este dezamagit de Dumnezeu. Dumnezeu nu-l
asculta. Dumnezeu nu ii acorda favoruri, astazi. Poate ca Micul sine Uman va incerca
maine, din nou. Dupa un timp, Micul sine Uman oboseste, din cauza acestui joc. Micul

6
sine Uman va incepe sa faca unele lucruri rele si distorsionate, pentru a-i atrage atentia lui
Dumnezeu sau altcuiva, ca sa-l asculte parintilor, prietenilor, sefilor, guvernelor,
ofiterilor de politie, militarilor (rasete) va face orice pentru a atrage atentia cuiva,
deoarece Micul sine Uman nu se simte in siguranta. Micul sine Uman nu este fericit.

Cu siguranta, Sufletul Total al Micului sine Uman este perturbat si distras de manipularile
si controlul exercitat de Micul sine Uman. Dumnezeul cu D mare nu exista, prin urmare
cum sa-i pese lui Dumnezeu, in termenii in care va ganditi voi la Dumnezeu.
Dumnezeu cu D mare este Sufletul Total. El dj este acolo, este dj o parte din voi.
Insa Micul sine Umana a cheltuit atat de mult imp si a cerut multa atentie! El a cerut ca
totul sa fie acordat, pentru a atrage atentia catre fateta sa, insa el este doar o fateta. Nu
este Voi este o parte din Voi, insa nu este Voi.

In timp ce intrati in Energia Noua, veti incepe sa observati ce este important pentru Voi,
nu pentru Micul voi. Va veti simti iritat, cu adevarat, atunci cand veti realiza cat stress si
cate probleme V-a creat.

Incepeti sa realizati, Shaumbra, in timp ce intrati in Energia Noua, ca totul are multe
fatete, inclusiv Voi. Incepeti sa va deschideti spre celelalte fatete ale voastre, in timp ce
acestea incep sa vina acasa, in Acum, in acest moment al noii constiinte. Incepeti sa va
observati Sufletul vostru, pe voi din vietile trecute, pe voi cel spiritual, pe voi
nespiritualul! Toate acestea sunt parti din Voi si cand incepeti sa va distrati si sa va jucati
cu acestea, cand veti incepe sa realizati ca sunteti mult mai mult, decat Micul sine Uman,
veti realiza cat sunteti de magnifici, cu adevarat! Veti realiza ca nu am stat cu voi in
ultimii opt ani, doar ca sa va hranim cu vorbe, ca sa va facem fericiti, timp de cateva ore.
Am privit in Voi, la nestemata, la diamantul, care are atat de multe fatete, atat de multe
aspecte!

Voi ajungeti la aceasta inteebare, din Noua Energie, in special: Acum, ce este important?
Apropo, Micul Voi cand intra in Energia Noua, face doua lucruri. Pe de o parte se
revolta. Nu ii place asta, deoarece aceasta implica schimbarea si el uraste schimbarea,
deoarece Miciul Voi intelege ca orice schimbare, va face ca Micul Voi sa nu mai poata fi
acel pusti scancitor, (unii rad), acel dictator din Vechea Energie
.
Asa ca Micul Voi este cel care opune rezistenta la schimbare, deoarece este ca un copilas,
care da din picioare, facand o criza. Micului Voi nu-i place schimbarea care apare cate
putin, insa in timp ce va dezvaluiti in Energia Noua, incepeti sa observati , Ce este
important? Si asa cum dj ati experimentat, primul lucru care se intampla, este ca nimic
nu mai pare important. Nimic! Voi vorbiti despre pierderea pasiunii, deoarece pasiunea a
constant din dorintele Micului Voi. Ele nu erau pasiuni de loc; era doar Micul Voi, care
dorea sa-si mentina micutul sau imperiu. Este foarte greu sa fii pasionat, cu adevarat, in
mod constient, atunci cand esti limitat la lista cu caracteristicile fericirii Micului Voi.Veti
observa ca atunci cand urmati intrebarea Ce vreau sa fac? Ce aleg? Veti simti un gol
pentru un timp, pana veti incepe sa realizati cine sunteti, sa constientizati potentialele pe
care le aveti, faptul ca nu este nevoie sa incercati sa va protejati sau ca nu trebuie sa
ascultati la ce va spune Micul Voi. Telurile voastre primare, in aceasta viata, nu vor mai

7
fi hrana, imbracamintea si acoperisul. Se poate patrunde in zone mult, mult mai
grandioase.

In plus alaturi de hrana, imbracaminte si acoperis stiti ca exista acel lucru, pe care l-a
uitat, exista constiinta. Constiinta! Oamenii nu o privesc ca pe un element de
supravietuire, insa constiinta este asta, in mod absolut. Constiinta este ca respiratia. Daca
nu respirati, daca incetati sa respirati, incetati sa existati. Cand opriti constiinta
curgerea, fluxul natural al constiintei acest fapt opreste viata. Se opreste curgerea
naturala a energiilor Voastre, prin acest coridor, pe care il numiti a trai pe Pamant, in
forma umana.

Insa revenind totul este multi-fatetat, inclusiv voi. Cand recunoasteti asta, cand priviti
prin Energia Noua la ceea ce ar trebui sa faceti, la ceea ce este important, primul lucru pe
care il veti realiza, este ca nimic nu este important. Stim ca multi dintre voi ati trecut prin
asta, in ultimul timp. Lucrurile din viata voastra, tiparele pe care continuati sa le activati
mereu, le tot repetati.

Nu vi s-a parut ca daca continuati sa repetati un tipar, de mai multe ori, acesta nu devine
mai bun? Daca continuati sa repetati tiparele vechi, ce va face sa credeti ca va apare ceva
bun? Este ca si intr-un carusel. Continuati sa va invartiti intr-una. Este momentul in care
faceti alegerea sa coborati din carusel, sa iesiti din taramul constiintei Micului Voi, sa
faceti o schimbare, sa simtiti o noua pasiune, este momentul in care totul incepe sa se
miste.

Noi stim Shaumbra, voi ati facut asta! Acest mesaj, in parte este pentru voi; pe de alta
parte acest mesaj, care vorbeste despre voi, cei care treceti pe calea noii constiinte, pe usa
spre Energia Noua, este pentru toti cei care vor veni pe aceasta cale si se vor intreba, cum
naiba au ajuns acolo. O parte din Shoud-ul de astazi furnizeaza acest mesaj minunat
pentru ei, pentru cei care sunt pierduti in Mica lor stare Umana; pentru cei care sufera;
pentru cei care cauta; pentru cei care au un picior al dorintei de a merge inaint,e in noua
constiinta, in aceasta viata, insa celalalt picior se afla in Vechea Energie, simtind frica
avand teama de a merge inainte.

Astazi, voi Shaumbra, scrieti o nota pentru ei. Ar putea sa ajunga aici, ar putea sa se
blocheze aici, ceea ce multi fac multi dintre voi ati experimentat cum este iar nota
spune, Totul este multi-fatetat! Ceea ce percepti in acest moment, nu este tot ce exista,
in prezent. Exista mult mai mult. Ceea ce vedeti in mod liniar, sunt fricile voastre, care
nu sunt, cu adevarat, ceea ce par sa fie. Voi sunteti Dumnezeu, de asemeni. Puteti alege
si crea tot ce doriti. Nu va spunem ca sunteti Micul sine Uman. Va spunem ca sunteti
Dumnezeu. Voi sunteti Voi.

In Vizita la Centrul Service Shaumbra

Acestea fiind spuse, Shaumbra, sa mergem ca grup, in Centrul Service Shaumbra! Toti
cei care sunteti aici, toti cei care va adunati impreuna, din lumea intreaga, toti cei care
veti citi aceste randuri mai tarziu, tot cei care ajungeti in acest moment, pe calea voastra

8
spirituala care ajungeti in acest punct - alaturati-va noua! Poate ca va veti alatura peste
un an sau doi. Poate va fi peste 50 de ani, peste inca cinci vieti, inainte de a a junge aici,
insa veniti cu noi, astazi! Vom iesi ca sa exploram unele taramuri noi, astazi!

Centrul Service Shuambra este un loc care a fost creat, este un loc multidimensional,
creat de originalii Shaumbra. Ei l-au construit. Ei au pus la un loc energie, iubire si
pasiune adevarata. Este un loc, in care au stat inainte de Energia Noua, atunci cand erau
raniti, cand sufereau, cand aveau nevoie de refacere si de vindecare. Acest grup curajos
de pionieri, au creat acest loc numit Centrul Service Shaumbra, unde va invitam, sa va
alaturati noua, acum!

Unii ati mai fost aici, inainte. Unii ati ajutat la crearea acestui spatiu incredibil,
multidimensional. Poate observati ca in timp ce ne indreptam spre acel loc si apropo,
ajungeti acolo prin alegere constienta. Respirati profund, faceti o alegere constienta este
atat de simplu! Nu faceti sa fie ceva dificil! Nu va alcatuti o lista intreaga de indrumari si
reguli, pentru a ajunge acolo. Nu trebuie sa fie realizat intr-o anumita zi sau dupa ce ati
trecut prin diete speciale sau prin zile de post. Doar faceti o alegere. Energia Noua este
atat de simpla!

Prin urmare, ne adunam impreuna cu cei din trecut, din prezent si cu cei care vor veni
in viitorul potential in acest loc, numit Centrul Service Shaumbra. Este ceea ce ati ales
voi sa fie. Ar putea fi mare, ar putea fi mic. Ar putea fi in aer liber si in urmatorul
moment sa fie inconjurat de cele mai minunate ferestre, pe care le-ati vazut vreodata,
ajutand la mentinerea energiei in interior, cel putin pe durata timpului petrecut de noi,
impreuna. Ar putea avea elementul apa si elementul transmutational al focului, elementul
pamant si elementul eter. Ar putea avea toate aceste lucruri, orice ati alege voi.

Centrul Service Shaumbra este magic, deoarece este locul vostru. Este un loc si pentru
alti Shaumbra, insa aici nu avem reguli. Nu trebuie sa va scoateti pantofii la usa. Puteti
fuma, daca doriti, nu va deranja pe nimeni. Puteti manca, medita. Va vom lasa chiar sa va
rugati aici, daca doriti! Este orice alegeti voi sa fie.
Veti observa un aspect interesant, in Centrul Service Shaumbra: nu va trebuie sa va
ingrijorati ca incalcati drepturile celorlalti. Puteti fi aici impreuna cu multi altii, cum
suntem noi si in Energia Noua, in special, nu veti afecta creatiile sau alegerile nimanui,
din jur. Este uimitor cum se deruleaza asta! Este diferit de ceea ce se intampla pe Pamant.
Acolo trebuie sa fiti constienti mereu, deoarece, fie voi le incalcati drepturile, probabil
mai evident, fie ei va incalca drepturile. Fie ei fac zgomote nostime, eliberand unele
mirosuri din corp sau altceva. Exista toate aceste chestiuni de incalcare a drepturilor, insa
acestea nu exista aici, in Centrul Service Shaumbra.

Prin urmare, ne adunam in Centrul Service Shaumbra, in acest Acum minunat, ca grup.
Ar fi foarte potrivit ca noi, sa alegem sa respiram profund si sa simtim energiile sigure si
sacre.

Aici in Centrul Service Shaumbra puteti fi voi. Micul aspect Uman nu trebuie sa va mai
dicteze ce are nevoie ca ii este foame, ca trebuie sa mearga la toaleta, ca ii este somn

9
sau are nevoie de mai multi bani sau oricare alte lucruri suparatoare din partea lui. Aici
in Centrul Service Shaumbra puteti fi Voi, in totalitate. Iata de ce acest loc este atat de
uimitor! El are energii de refacere. De aceea, petrecand cateva momente in Centrul
Service Shaumbra, v-ar putea schimba cateva vieti.

Invitatul de Astazi

In Centrul Service Shaumbra vom introduce acum pe invitatul nostru. Va vom cere
fiecaruia dintre voi, sa simtiti energiile, in timp ce noi introducem invitatul nostru, pe
Lucifer! (audienta murmura) Acum, simtiti-i energia! Chiar cand rostim numele de
Lucifer, nu o facem ca sa va socam, ci ca este momentul sa miscam unele energii!

Simtiti energia acestei fiinte, pe care multi dintre voi ati cunoscut-o, din zilele de inceput.
Lucifer; Diavolul; baiatul rau; ingerul decazut. Interesant! Ingerul decazut! Hmm, ma
intreb daca multi dintre voi va puteti identifica cu energia lui Lucifer, deoarece, la un
moment dat sau altul, v-ati simtit ca un inger decazut.

Exista foarte multe mituri despre Lucifer. Sa incepem cu numele sau. Numele de
Lucifer deriva din latina - pe care nu-l voi spune termenul latin inseamna purtatorul
sau aducatorul de lumina. In Biblie aproape ca nu exista referiri la Lucifer. Pentru voi
scolarii, daca veti cauta si veti numara, aproape nu exista. Cu toate acestea, energia lui
Lucifer, a Diavolului, a baiatului rau a tradatorului, este foarte puternica in constiinta
umana, in prezent. Este o reprezentare simbolica a demonului.

Una dintre familiile Ordinului de Arc este Ordinul Luceffa. El inseamna din lumina,
adusa sub multe aspecte. Cu alte cuvinte, este lumina, intelepciunea care umbla acum pe
Pamant, ca voi. Si acesta a fost creat sa fie rau, negativ sau decazut. Foarte multi dintre
voi ati cazut in aceasta capacana, ca exista aceasta fiinta umbland prin preajma, incercand
sa va ia sufletul, sa va fure energia. Insa, in esenta sa, Lucifer inseamna Purtatorul
Luminii sau in Noua Energie, inseamna Expansiunea Constiintei! A fost o parte integrala
a fiecaruia dintre voi si nu exista nimic de care sa va temeti!

Voi adauga ceva interesant: eu Tobias, concurand indeosebi cu St. Germain, cu Kuthumi
si cu Kwan Yin, am vrut sa numesc aceasta serie, Seria Lucifer. (audienta rade) Am stat
impreuna cu Cauldre mai devreme el a dat vina pe Linda, desigur, spunand ca ea nu ar
merge niciodata atat de departe, insa noi stim cine era ingrijorat, cu adevarat. El a adus la
suprafata un punct de vedere uman, bun si interesant, pe care nu l-am luat in considerare,
deoarece, nu luam prea mult in considerare punctele de vedere umane! (hohote de ras,
Tobias chicoteste) Faptul de a fi numita Seria lui Lucifer, Seria Purtatorului de Lumina,
ar fi putut cauza pagube pproprietatilor materiale fizice, corpului fizic, prin asocierea cu
ei, personal si cu Cercul Crimson. Asa ca am renuntat si o vom numi (vorbind cu o voce
prietenoasa, in mod exagerat) Seria Saltului Cuantic. (Linda spune, Multumesc! si
Tobias chicoteste)

Insa punctul nostru de vedere este ca era momentul sa ii scuturam pe unii oameni, care
sunt blocati, cu adevarat si aceasta este o modalitate de a o face! Ei sunt blocati pe

10
unele dintre caile lor, prin fricile lor, prin demonii lor. Ei isi iubesc demonii, de fapt. Oh,
asa si voi si de aceea ne aflam astazi, aici. (rasete) Isi iubesc demonii. Demonii lor sunt
dumnezeii lor, deoarece acestia ii conduc. Ei ii conduc pe oameni. Asa ca, am crezut ca ar
fi interesant cum sa spun ar fi dinamic sa numim aceasta serie, Seria Lucifer,
deoarece ar fi putut sa-i determine pe unii oameni sa se opreasca, sa observe. Cei care vor
veni pe cale si vor ajunge in acest punct si noi observam un anunt mare care spune,
Intrarea in Seria lui Lucifer, pentru Cercul Crimson, acesta ii va scoate din transa, cel
putin. Ii va face sa se opreasca, pentru un moment.

Dar, ce insemana asta Purtatorul de Lumina, Cel Ce Expansioneaza Constiinta? Nu


exista Lucifer. Acolo nu exista un Lucifer, cel putin ca cel descris de biserici si pe care
ele il folosesc ca pe un instrument impotriva oamenilor. Singurul Lucifer sau Satana este
cel care a fost creat in constiinta, de catre organizatii, de catre biserici sau de cei care vor
sa creada in el. Da, ei au creat ceea ce numim un aspect-grup, ca si energia lui
Yeshua. Apropo, cu mult timp in urma vorbind despre Iisus sau Yeshua despre
Lucifer si Yeshua, erau termeni care se schimbau intre ei. Simtiti, pentru o clipa! Voi
rosti ambele cuvinte si simtiti-le energia:

Christ!

Lucifer!

Prin urmare, noi o numim Seria Saltului Cuantic. Toti stim ca ceea ce incercam sa
spunem, Este momentul sa treceti peste demonii vostri. Este momentul. De aceea ne
aflam in Centrul Service Shaumbra, cu Lucifer, ca invitat. Este momentul sa treceti peste
demonii vostri!

Sa vorbim despre asta, pentru un moment! Energia pe care o numiti Lucifer nu exista, cu
adevarat. Este un aspect al constiintei de grup, al celor care aleg sa creada in aceasta
fiinta atotputernica, care le va consuma sufletul, insa nu exista, cu adevarat. Nu exista
acolo. Satana Satana este derivat dintr-un cuvant ebraic vechi, care inseamna
adversar, cel care se opune. Nu exista Satana care traieste in iad sau in alt loc, insa
exista toti demonii cu care ati fost de acord. Multi dintre voi i-ati eliberat, insa, inca aveti
demoni in voi, de un fel sau altul.

Astazi, in Centrul Service Shaumbra, sa observam demonii! Sa observam ce fac ei, de ce


se afla acolo, de ce i-ati purtat cu voi.

Demonii

Desigur, exista o mare varietate de demoni. Le-ati dat diferite nume sau ati creat diferite
relatii, prin aspectele sau fatetele voastre, insa acestia sunt demonii vostri. Va cerem sa-i
confruntati, insemanand sa-i recunoasteti astazi si sa intelegeti de ce i-ati transformat in
demoni, sa intelegeti ca va apartin!

Unul dintre lucrurile pe care il fac oamenii, consta in faptul ca tind sa-si nege proprii

11
demoni. Vor spune ca apartin altcuiva. Vor afirma, Acesta nu este demonul meu. Acesta
este Lucifer, ingerul cazut! Lucifer are propriul club; Lucifer, Satana, oricum ati dori sa-
l numiti. Asa ca, oamenii dau nume demonilor, ii plaseaza inafara lor, insa realitatea este
ca va apartin. Ei va apartin! Acesta este primul aspect din demonologie (rasete): sa
intelegeti ca va apartin. Sa intelgeti ca exista si alte denumiri. Am vorbit despre Lucifer si
despre Satana, insa exista si alte denumiri. In ultima instanta, ei sunt ai vostri. Ei sunt
demonii vostri.

Momentul in care incercati sa spuneti, Dar, ei provin din locul numit iad, unde demonii
sunt niste fiinte dezincarnate, care s-au atasat de voi si va dreneaza energia, din momentul
in care spuneti ca exista demoni extraterestri, din momentul in care le acordati credit,
facandu-i mai mari si le acordati mai multa stare de este, in comparatie cu voi, este
momentul in care demonii vor avea control asupra voastra. Ei sunt parti din voi, insa ei va
controleaza. Chiar merg dincolo de aspectul Micului sine Uman. Ei nu ii mai permit
Micului aspect Uman sa mai atraga intreaga atentie. Ei atrag atentia.

Demonii sunt ai vostri si va vom cere, in acest moment, in fata acestei usi deschise spre
Energia Noua, sa recunoasteti ca ei va apartin ! Nu apartin altcuiva.

Nu exista vreun spirit imens vreun spirit negativ, rau care sa se ataseze de voi. Nu
exista grupuri, care sa aiba control demonic asupra voastra. Nu exista vreun guvern care
sa manipuleze frecventele radio sau ale luminii si nici vreun demon exterior in viata
voastra, care sa va faca sa consumati apa de la robinet. (unii rad) Fiecare demon va
apartine. Nu exista sisteme financiare care sa va controleze. Fiecare demon va apartine.

Vedeti, in momentul in care ii plasati inafara voastra, le acordati o putere imensa . Ei se


afla, cu adevarat, in interiorul vostru, insa voi i-ati plasat inafara, deoarece Micul Voi
tinde sa creada, ca exteriorul este mai mare decat interiorul, ca exteriorul este mult mai
puternic. Fiecare demon este al vostru.

Sa privim la unii dintre cei, pe care i-ati creat! Demonul mortii , acesta este unul
important. Este unul dintre cei mai frecventi si infricosatori, deoarece exista foarte putina
informatie despre moarte. Moartea rerpezinta o gaura intunecata imensa, in care demonii
devin foarte infricosatori. Cati ani din viata ati pierdut fugind de moarte de demonul
mortii? Ati incercat sa evadati, sa o pacaliti, incercand sa va ascundeti de moartea
nemiloasa, incercand sa nu aveti suferinte fizice, incercand sa nu ajungeti, sa fiti calcati
de o masina. Cate ore din viata voastra ati petrecut, incercand sa pacaliti demonul mortii?
Acest demon este al vostru. Este frica legata de ceea ce se afla dincolo. Este vorba de
Micul sine Uman, care nu vrea nici o schimbare, Micul sine Uman care vrea sa traiasca
etern.

Voi ati creat acest demon al mortii, care este mai mare decat viata. Este momentul sa il
priviti. Va apartine. Nu exista moarte. Exista doar tranzitie si evolutie, insa nu exista
moarte. Asa ca, de ce va temeti? Stiu de ce va temeti. Voi bea putina apa, inainte de a va
spune (rasete, in timp ce Tobias/Cauldre ia o inghititura de apa) exact, de ce ati creat
acest demon al mortii si de ce va temeti de el. Va este teama de judecata . V-ati lasat

12
influentati sa credeti, ca atunci cand muriti, veti fi judecati de Dumnezeul cu D mare si de
Marele Iisus (unii rad) si aveti si o frica de voi-insiva. Dar, va veti judeca voi, intr-un fel
sau altul. A fost creat acest demon al mortii si el va apartine. Este momentul sa treceti
dincolo de acesta.

Ati creat demonul lipsei . Am mai vorbit despre acesta inainte despre lipsa abundentei,
despre lipsa relatiilor, despre lipsa a orice. Ati incercat sa manipulati demonul lipsei. Ati
incercat si sa-l negati. Ati incercat sa lucrati din greu, ca sa fiti cu jumatate de pas
inaintea demonului lipsei. Este un monstru. El stie ca este astfel.

Va temeti de acesta, noaptea, cand incercati sa adormiti. El apare ca o factura neplatita.


El apare ca un incasator de taxe. El apare ca o institutie financiara importanta, care va lua
totul de la voi. Si l-ati plasat inafara voastra, pretinzand ca nu este al vostru si i-ati
acordat o putere incredibila, pana in punctul, in care va controleaza viata. A devenit o
lupta continua, o vanatoare nesfarsita dintre Micul Voi si demonul lipsei. Cat timp ati
cheltuit, ati risipit cu acest demon?

Aveti demonul singuratatii , al frici de a fi singuri, temandu-va ca acest demon va va lua


cu sine si veti fi pierduti intr-un abis profund si intunecat, doar voi singuri, pentru
eternitate. Suna foarte infricosator, insa este doar un demon, pe care l-ati plasat inafara,
deoarece gasiti ca este foarte dificil sa ramaneti cu voi-insiva. Sunteti singuri. Sunteti
singuri, nu datorita oamenilor din exterior, ci pentru ca sunteti singuri cu voi, in interior.

Micul sine Uman pribegeste singur, incercand sa-si gaseasca prieteni, incercand sa
gaseasca pe cineva care sa-l iubeasca. Iese in exterior, incercand sa se hraneasca din
ceilalti oameni. Micul sine Uman nu ar fi avut acest demon, daca el s-ar fi reunit cu toti
Voi, daca ati fi venit acasa impreuna, in Acum.

Aveti demonul nebuniei multi demoni ai nebuniei temandu-va ca veti innebuni si va


pot spune ca sunteti nebuni (rasete), deoarece nebunia este raportata la modul in care
functioneaza mintea. Asa ca, a fost creat acest demon, intr-un sens, ca o contraparte a
mintii, chiar ca o extensie a mintii. Va intrebati daca innebuniti si petreceti ore
nenumarate, incercand sa va spuneti ca nu sunteti nebuni, fugind de acest demon. Mai
devreme sau mai tarziu, va trebui sa iesiti din minte, deoarece mintea nu-l poate cuprinde
pe Dumnezeul, care sunteti. Mintea nu poate intelege magnificul, care sunteti. Prin
urmare, da, mai devreme sau mai tarziu, veti elibera controlul, va veti permite sa
innebuniti.

Demonul nebuniei este cel care tine adevarul departe de voi. El il separa pe Micul sine
Uman, de adevaratul Voi. Demonul nebuniei, face asta, ca voi sa nu aveti incredere in
cine sunteti. Va face sa va indoiti de voi. Va face sa va intrebati daca luati decizii corecte,
decizii gresite, decizii bune, sau nu luati nici o decizie. El va impiedica sa aveti incredere
totala, in voi-insiva.

Aveti demoni in privinta a orice. Exista demonul ca alti oameni va vor critica . Asa ca il
creati si-l plasati inafara, dand putere acestor oameni sa-i foloseasca energiile, deoarece

13
va temeti ca veti fi ridiculizati. Este asa, deoarece Micul Voi isi creaza identitatea de sine,
prin fiintele exterioare, prin ceilalti oameni. Astfel, Micul sine Uman incearca sa-si
dezvolte constiinta de sine prin lumea exterioara prin reactiile celorlalti oameni, prin
relatiile cu ceilalti oameni. Ei creaza demonul de a fi ridiculizat, de a fi de ras, dispretuit,
batjocorit. Este un demon, insa el va apartine. Incetati sa dati vina pe ceva dinafara
voastra!
Lista demonilor continua, insa ei va apartin. Nu exista vreo fiinta dinafara, care sa va
poata rani, cu adevarat. Nu exista demoni inafara voastra. Si ceilalti oameni isi au
demonii lor, insa demonii lor nu ii vor devora pe ai vostri. Demonii va apartin !

Priviti-va in Fata Demonii

Este momentul sa ii priviti. Este momentul sa le simtiti energia. Este momentul sa ii


invitati acum in Centrul Service Shaumbra, in care ne aflam. Care sunt demonii vostri?
De ce va este teama? Va temeti de durerile fizice? De demonul durerii ? Voi credeti ca
durerea vine din exterior, ca ea va poate fi impusa de cineva, asa ca fugiti de ea. Dar cate
ore, zile si ani nenumarati ati petrecut, fugind de dureri? Si durerea, apropo, este o iluzie.
Durerea in sine este iluzie.
Care sunt demonii vostri? In timp ce stati aici, in acest spatiu sigur, puteti sa-i invitati, asa
cum l-am invitat noi, pe Lucifer?

Este nostim, ca in viata mea trecuta, acest spirit negative, avea un alt nume: Beelzebub.
Cat de credibil este acesta, ca spirit deplorabil, primejdios? Bub! (audienta rade)
Beelzebub! Ce nume! Evident, trebuia sa fie schimbat, poate ca Lucifer este un nume mai
potrivit Satana insa cel putin nu mai este Beelzebub. Nu era necesar un nume de
incepator, pentru cel ce se presupunea a fi un demon teribil!
Care sunt demonii vostri, Shaumbra? Care sunt ei? Luati-i in considerare, acum! Toti se
afla aici, puteti sa-i simtiti. Este vorba despre sanatate? De ce va este frica?
Majoritatea aveti un demon nedefinibil , ca ceva va va inghiti ceva dinafara ca va veni
si va va devora. Bisericile l-au identificat cu Satana sau Lucifer, cu o fiinta care va va lua
sufletul pentru eternitate.

Nici un suflet nu poate lua alt suflet. Nu merge. Pur si simplu, nu functioneaza asa! Da,
pentru un timp, puteti crea iluzia, insa in ultima instanta, nimeni nu va poate detine
sufletul, pentru eternitate. Nimeni nu vrea asta pentru eternitate! (rasete) Ce vor face cu
toate aceste suflete? Sa faca o petrece stupida, cu suflete? (hohote de ras, Tobias
chicoteste)

Vestea buna, Shaumbra, este ca putem sta aici, in Centrul Service sa vorbim despre
diavol, despre demoni, despre Lucifer, despre Satana si sa radem. Va dati seama cat de
departe am ajuns? Va dati seama ca, nu cu multi ani in urma, inca fugeati de aceste fiinte,
fugeati de acesti demoni, risipindu-va viata? Putem sta aici si spune, Hei, aceia sunt
demonii mei! Ce creatii marete erau!

Dar, voi stiti, este asemanator cu a scoate aerul dintr-o papusa urata, mare, gonflabila si
asta facem noi, acum. Acei demoni care par atat de mari, atat de infricosatori, atat de

14
teribili, care par ca ar putea sa ia sufletul pentru eternitate, nu sunt decat baloane mari, cu
aer cald. Si, putem scoate aerul, acum. Ca sa facem asta, este important sa recunoasteti
ca sunt ai vostri . Cand intrati in acele lucruri, conspiratii, extraterestri cand imi
spuneti ca aveti o fiinta rea atasata de voi, care se hraneste prin voi, va urmareste peste
tot va trebui sa dau din cap si sa spun, Dar, esti chiar tu! Esti chiar tu o parte din
tine, pe care nu o iubesti, o parte din tine, careia i-ai dat putere asupra ta insa esti chiar
tu.

Cand incepi sa spui, Trebuie ca exista vreun grup din trecut, care imi controleaza viata,
care face sa fie imposibil ca sa devin cretiv sau sa am success. Eu va trebui sa-ti spun,
Dar, este vorba despre demonul tau. Esti tu. Oh, acesta poate fi dintr-o alta viata, poate
ca ai avut o experienta proasta candva, de-a lungul timpului ti-ai pierdut banii sau ai
facut ceva stupid cu ei, i-ai pierdut la carti, i-ai facut cadou sau i-ai investit in ceva total
nepotrivit insa el iti apartine.
Momentul in care dai putere si controlul altei entitati dinafara, numita demon, vei ajunge
sub controlul ei. In momentul in care Micul sine Uman, simtind frica si avand dorite de
supravietuire, ii permite demonului din exterior sa fie real in viata sa, acesta chiar devine
real. Vei fi urmarit. Ti se vor intampla toate acele lucruri dramatice, conspirative in viata.

Insa, in momentul in care va opriti, acum, in Centrul Service Shaumbra, fiind inconjurat
de mine, de Kwan Yin si de Shaumbra si de Lucifer recunoscand ca demonii va
apartin, fiecare din cei care au mai ramas, recunoasteti ca nu exista influente exterioare,
nu are importanta cat de mult vreti sa credeti asta, nu exista influente exterioare, care sa
aiba control asupra voastra. Exista perceptia controlului asupra Micului sine Uman, insa
aceasta este doar o perceptie.

Acceptarea si Eliberarea Demonilor

Am sa va rog, sa faceti un pas mare, astazi, daca alegeti sa-l faceti totul are de-a face cu
alegerea, desigur! Recunoasteti acei demoni si eliberati-i ! Lasati-i sa plece! Lasati-i sa
plece! Ei sunt doar fatete ale voastre, participand la un joc incredibil de complex sau la o
creatie, o creatie care a ajuns atat de mare, atat de complexa si de reala, incat credeti in
ea. Voi credeti ca este o fateta, insa reamintiit-va totul este multi-fatetat! Intoarceti sfera
multifatetata a realitatii, pentru o clipa! Incetati sa mai priviti doar o fateta, intoarceti-o!
Priviti-o din fiecare perspectiva! Apoi, veti intelege ceea ce spunea Kryon, Lucrurile nu
sunt intotdeuna, asa cum par sa fie.

Nu exista demoni. Nu exista conspiratii demonice, care sa va inghita, decat daca vreti ca
asta sa se intample. Acei demoni sunt ai vostri. Inainte de a intra in Energia Noua, este
important sa recunoasteti acest lucru. Recunoasteti, nu doar putini, nu doar multi, ci pe
toti! Fiecare demon va apartine!

Acum, va pot auzi argumentele. Dar, Tobias dar Tobias Cine vorbeste? Micul sine
Uman. Este Micul Voi care vrea sa creada in aceste lucruri. Este Micul sine Uman, care
simte o mare bucurie si o mare satisfactie prin existenta demonilor si a mostrilor. Stiti,
conceptul de demoni, acorda credibilitate Micului sine Uman. Ii face viata mult mai reala,

15
mai intoxicata, mai dramatica si extrage multa energie. Micul sine Uman extrage energie,
demonii ma vor gasi. Toti trebuie sa-l ajute pe Micul sine Uman; el incearca sa atraga
celelalte fatete si aspecte ale sale, sa creada in calatoria sa, in toata povestea sa.

Povestile voastre, majoritatea dintre ele, sunt si demonii vostri. Toti aveti povesti. Nimeni
nu este la fel de maret ca St. Germain (rasete), insa toti aveti povesti: Povesti din vietile
trecute, povesti dinainte de a veni pe Pamant, povesti din aceasta viata. Povestile
reprezinta parti ale experientei de baza. Nu numai voi, Micul sine Uman, are povesti, ci si
fiecare fateta si fiecare aspect are povesti.

Micul sine Uman est foarte priceput in a prelua povesti a prelua experiente trecute si a
le transforma in demoni, lasand acea poveste necontrolabila, lasand acel aspect sa devina
atat de dominator, incat acesta va prigoneste sau ceea ce ati numi va sufoca pe Voi,
din aceasta viata. Sunteti atata de urmariti de povestile vostre, incat ati putea sa le numiti
demonii vostri. Sunt povesti care au ajuns atat de mari, inafara controlului, atat de
seductive, atat de blocate in Energia Veche, incat credeti ca trebuie sa traiti acele povesti.
Povestea este un demon. Poate ca este momentul sa-l lasati si pe acesta sa plece.

In timp ce pasim prin usa Energiei Noi, este momentul sa aruncam toate aceste lucruri.
Veti descoperi, dupa ce veti faca asta, ca este asemanator cu a saruta o broasca (unii rad).
Veti descoperi ca nu era un lucru atat de urat, de fapt. Nu a avut putere sau control, decat
cat i-ati permis voi. Veti descoperi ca fiecare demon al vostru, fiecare poveste contine, de
fapt, o perla a Energiei Noi in ea, are o binecuvantare continuta in interior, pe care nu veti
reusi sa o descoperiti, decat in momentul in care va veti confrunta demonii, ca fiind ai
vostri.

Tot ce ati fost, apare noaptea in viesele voastre, pe durata noptii, in intuneric, in timp ce
sunteti total constienti; fricile avute despre cineva care va vaneaza, care va urmareste;
demonii pe care i-ati avut, este momentul ca acum, Voi nu Micul sine Uman ci Voi,
Divinul Uman, care sta pe scaune sa respire adanc! Metaforic, daca alegeti, imaginati-
va deblocand aceste energii! Sunt energii vechi blocate. Nu demonul avea cheia, ci voi,
tot timpul. Ati fi putut sa le deblocati in orice moment, ati fi ales. O parte din voi, Micul
sine Uman, s-a distrat de minune cu acest joc!

Pentru a trece prin aceasta usa, in Energia Noua, este important sa lasati acel joc sa plece,
sa lasati energia blocata a demonilor vostri sa plece! Cand veti debloca acea energie a
demonilor, cand veti elibera povestile, nu vor mai fi demonii mari, nu vor mai fi povestile
importante. Vor reveni la Voi, la energia voastra pura, intr-un mod care nu va va diminua
energia, nu va vor mai infricosa, nu va vor mai controla, ci vor reveni in energie pura,
care va fi prezenta aici, ca sa va serveasca. Va va servi in modul Energiei Noi.

Am mentionat mai devreme, in acest Shoud lung, ca lucrurile care se vor naste, vor fi
create, imaginate sau dezvoltate, dupa 18 Septembrie 2007, vor avea un component sau
un potential al Energiei Noi. Acest fapt include tot ce veti face si voi. Fiecare gand,
fiecare vis din noapte, tot ce veti crea cu mainile sau prin vocea voastra, chiar si ceea ce
veti crea prin mintea voastra, toate vor avea componente ale Energiei Noi.

16
Cand va veti elibera de demonii vostri, cand ii veti recunoaste, cand ii veti confrunta si
apoi ii veti elibera, veti deveni stapanul lor. Cand veti intelege ca voi i-ati creat, ii puteti
si de-crea. Acest lucru elibereaza imense cantitati de energie, pentru a fi folosita pe cai
creative, superioare. Ati putea incepe azi si veti vedea cum va incepe sa functioneze, in
doar cateva saptamani.

Cu acestea, Shaumbra, aici in Centrul Service, sa respiram profund, impreuna! Tineti-va


respiratia pentru o clipa iar cand eliberati acea respiratie, sa fie ca si cum ati dezumfla
baloanele acelor demoni, pe care i-ati creat! Eliberati-i! Eliberati energia! Nu exista
demoni; existati doar Voi, toate partile din Voi

Sa stam aici, doar pentru un scurt moment, in acest Centru Service!

(Pauza)

Voi, Shaumbra, ati ajutat la crearea lui. Vor veni multi, multi altii pe aceasta cale. Poate
ca nu il vor numi Centrul Service Shaumbra, insa vor sti ca este un spatiu sigur. Este un
spatiu foarte sigur. Este un spatiu in care pot fi ei-insisi. Este un spatiu sigur, pe aceasta
cale foarte lunga si foarte provocatoare a noii constiinte.
Sa respiram adanc

(Pauza)

... eliberati demonii

(Pauza)

...si cand sunteti pregatiti, spuneti-le lor si lui Lucifer, la revedere!

Iar noi, sa ne readucem energia aici, de oriunde ati inceput! Sa revenim in scaune, inapoi,
in acest moment Acum! Si da, puteti aduce cu voi, aici, energie din Centrul Service
Shaumbra!

Si asa este, prin primul Shoud din Seria Saltului Cuantic !


Seria Saltului Cuantic:

17
SHOUD 1: "Demonii sunt ai vostri" realizat de Tobias, transmis prin Geoffrey
Hoppe
Intrebari si Raspunsuri

Prezentat de Crimson Circle


4 august 2007

Si asa este, Shaumbra, revenim la aceasta adunare plina de bucurie, aflata in miscare si
curgere. Observam ca este ultima posibilitate pentru intrebari si raspunsuri, din Energia
Veche. (audienta rade, Tobias chicoteste)

Multi dintre voi ati intrebat dj, cativa dintre voi ati putea intreba, Ce se va intampla
acum, in aceste momente de reorientare a Energiei Vechi? Veti descoperi in propria
viata ca va apare o transformare, o reorientare a energiei. Vedeti, voi aveti tipare in viata
si apar ocazii in care lucrurile ajung sa-si schimbe si sa-si transforme acele tipare. Acest
lucru poate fi realizat usor, bland, alteori dificil si cu hopuri si asa cum multi dintre voi
stiti, de multe ori a fost foarte, foarte, foarte dificil, pe durata celor opt ani.

Insa in saptamanile care vor urma, dinainte de Saltul Cuantic, vor apare multe schimbari,
la multe nivele ale vietii voastre. Unii dintre voi nu le veti observa, ca fiind aparente. Nu
vor fi notabile. Altele se vor derula la un nivel diferit de constiinta. Acest fapt consta in
realinierea si retransformarea energiilor, pregatindu-va pentru alegerea de a trece in
Energia Noua.

Vor fi momente, in urmatoarele saptamani, in care va veti simti foarte departe, foarte
deosebit de vechiul sine, deoarece energiile se vor transforma, pentru a crea o cale pentru
Voi din Energia Noua, pentru un Voi mult mai constient.

In loc de a intra in panica, in loc de a va intreba daca ati gresit ceva, respirati cu procesul
si intelegeti ca faceti parte din facilitarea unei schimbari majore si foarte importante.
Intelegeti ca va schimbati la fiecare nivel biologic, mental, spiritual. Constiinta voastra
se schimba. Nu trebuie sa fie dificil. Nu trebuie sa fie traumatic. Poate fi realizat cu gratie
si usurinta, in special, prin respiratie
Acestea fiind spuse, sa incepem intrebarile!

INTREBARE SHAUMBRA 1 (citita de Linda, de pe internet) Iti multumesc pentru ca


impartasesti cu noi minunatele tale invataturi, in special, Scoala Energiei Sexuale!
Intrebarea este: Aveam un corp sanatos si puternic, insa de doi ani pierd mult sange si
corpul nu poate tine pasul cu asta iar eu abia am puterea sa-mi rezolv treburile curente.
Stiind de virusul energiei sexuale si stiind ca aceasta este ultima mea viata, deoarece asa
am ales eu, aleg sa ma bucur de aceasta viata. De ce a ales un aspect al meu situatia in
care abia supravietuiesc? Te rog, imparaseste cu mine opiniile tale, despre acest lucru!

TOBIAS: Desigur! Este vorba despre o parte foarte profunda a procesului de refacere si
de purificare. Uneori corpul tau va trece prin propriile ajustari si va parea ca ceva este in

18
neregula, insa corpul tau stie cum sa se purifice. Aici avem un caz, in care are loc o
purificare foarte profunda a energiilor dintr-o viata trecuta, intr-un fel care nu trebuie sa
fie catastrofal, nu trebuie sa distruga aceasta viata . El face acest lucru intr-un anumit
mod, deoarece stie cum sa colecteze acele energii dezechilibrate, nepotrivite si sa le
elibereze.

Asa ca, binecuvanteaza-ti corpul in acest moment, in loc de a te intreba ce este gresit sau
ce se intampla, ci binecuvanteaza procesul! Cand faci asta, desigur - tu dj ai afirmat ca
alegi viata - cand alegi viata, se schimba toate dinamicile corpului, mintii si spiritului. Se
permite eliberarea acelor lucruri, care nu te mai servesc si asta se va termina, rezultand o
biologie reechilibrata.
Acest lucru nu are legatura cu virusul energie sexuale. Este vorba despre o acumulare
revenind la Shoudul de astazi o acumulare de demoni, de frici si de intuneric ceea ce
ai numi intuneric sau acumularea de energii nepotrivite, care trebuie sa fie eliberate
acum. Asa ca, binecuvanteaza-ti corpul, in loc de a-l blestema!

INTREBARE SHAUMBRA 2 (un barbat la microfon) Salut Tobias! Am avut o intrebare


scrisa pentru tine, insa am pierdut-o, asa ca va trebui sa improvizez. Poate pentru ca m-
am nascut la nord de paralela 45, nu sunt sub influenta energiei religiilor, care ii
influenteaza pe cei de aici, asa ca iarta-mi intrebarea! Imi place numele Seria Lucifer.
Chiar imi place! Este clar ca are multe nume ascunse in el.

TOBIAS: Desigur, Seria Luminii.

SHAUMBRA 2: In al doilea rand, el poarta multe poveri, daca privim inainte la ceea ce
va urma in urmatorii doi ani. In al treilea rand: stii, Satana nu exista. Intrebarea mea este,
nu-i asa ca Cercul Crimson se autocompromite? Si daca da, de ce se teme? (rasete)
Multumesc!

TOBIAS: Intr-adevar. Luc Lumina (referindu-se la intrebare), nu are importanta pentru


noi. Energia exista dj in Serie, chiar daca vibrational, seria este cunoscuta ca Seria
Saltului Cuantic sau Seria Lucifer. Acestea sunt doar cateva nume, dar exista ocazii in
care trebuie sa tinem cont de acei Shaumbra, care conduc aceasta organizatie. Stim ca
exista unii care ar actiona fanatic, privitor la utilizarea acestui nume, unii care s-ar opune
foarte mult. Desigur, ceea ce fac, consta in hranirea dramei si nu asta intentionam noi.
Intentia este sa aratam binecuvantarile luminii, sa eliberam demonii si energiile vechi.

Insa avandu-i in vedere pe Cauldre, Linda, Norma, Garret si pe cei care ies in fata,
intelegem ca poate nu este potrivit. Din nou, in ce ne priveste pe noi, de cealalta parte, nu
are importanta. Nu avem grupuri religioase fanatice, adepti fanatici, care sa interfereze cu
noi, insa voi va aflati in forma umana si voi trebuie sa va luptati cu acestea.

LINDA: Multumesc!

SHAUMBRA 2: Nu credeam ca ii pasa Consiliului Crimson, totusi am intrebat.


Multumesc!

19
TOBIAS: Multumesc!

INTREBARE SHAUMBRA 3: (citita de Linda, de pe internet) In timp ce imi integram


energia masculina cu cea feminina, am descoperit ca am o energie feminina foarte
puternica. Am ales sa fiu barbat in aceasta incarnare si stiu ca in viata mea anterioara, am
fost o femeie puternica, de succes si mi-am iubit viata. De asemeni, am descoeprit ca desi
nu sunt homosexual, sunt un individ transexual si caut sa-mi fuzionez si sa-mi integrez
aspectele mele masculine si feminine. Simt, poate doresc sa traiesc reamintirea acelei
vieti ca femeie. Este ceva in neregula cu asta? Voi aprecia foarte mult, orice comentarii
sau sugestii. Multumesc!

TOBIAS: Intra-devar. Totul depinde de echilibrul energiei. Vor fi multi care vor trece
prin ceea ce numesti schimbarea de sex sau procesul de transformare a sexului, pentru a
se focaliza pe atributele fizice ale fiintei biologie, fie barbat, fie femeie. Cei care fac
alegerea, o fac in mare confuzie, uneori din frica si uneori foarte nepotrivit oh, dintr-o
dorinta nepotrivita. Ea se bazeaza pe un dezechilibru, decat pe a fi, cu adevarat, in
echilibru.

Exista altii, poate este cazul tau si doar tu poti face alegerea, pe baza unei dorinte reale de
a echilibra masculinul si femininul; iti putem spune ca, operatia de schimbare a sexului
nu va readuce inapoi echilibrul. Echilibrul se realizeaza in interior, fara a tine cont de
biologie. Poti fi intr-o biologie masculina si poti avea o imensa cantitate de energie
feminina. In ultima instanta, nu este vorba despre aspectele biologice. Nu este vorba
despre a fi barbat sau femeie, ci este vorba despre integrarea masculinului si a
femininului.

Sfatul nostru este sa permiti integrarea aspectelor tale masculine si feminine, care apare
prin alegere si in mod natural. Acestea doresc sa revina impreuna. Nu trebuie sa
indepartezi ceva sau sa adaugi ceva, ca sa se intample. Poti permite masculinului si
femininului sa revina impreuna, prin respiratie, prin alegere si simplu, permitand
casatoria tuturor aspectelor tale. Dupa ce s-a realizat, atunci cand te vei simti confortabil
cu faptul ca ai permis procesul, in loc de a-l forta, atunci va fi momentul sa reconsideri
intrebarea, daca sa mai faci operatia. Insa acum, permite procesului natural al integrarii,
sa lucreze pentru tine. Multumesc!

LINDA: Multumesc!

INTREBARE SHAUMBRA 4 (o femeie la microfon): Buna Tobias! Stiu ca tu cunosti


situatia. Avem trei baieti minunati Tyler, Kirby si Jared si in urma cu zece zile cel
mai mic, Jared de 15 ani, a ales sa paraseasca acest taram, ca sa fie cu voi, de partea
voastra. El era plin de compasiune, era un spirit minunat si desi inteleg conceptele de
moarte si viata, este foarte greu ca energia si esenta sa sa fie plecate. Si inca ma intreb de
ce, chiar daca stiu de ce. Mereu ii spuneam mamei, cand eram tanara ca n-ar trebui sa-si
faca griji pentru mine, cand plecam afara pe viscol, ca sa merg la dans si ii spuneam,
Mami, daca acesta este timpul meu, atunci este timpul meu! si stiu ca a fost timpul sau

20
si daca poti, spune-mi unde este si ce face.

TOBIAS: Desigur. Dai dovada de mult curaj stand aici, in special acum, dupa toate
provocarile si dificultatile, dinainte chiar ca Jared sa-si fi parasit corpul si in special, dupa
ultimele zece zile de la plecarea sa, fiind capabila sa impartasesti atat de deschis si cu
iubire, cu toti Shaumbra! Mai mult decat orice, sa fii aici, in Acum cu Jared. Energia sa
este la fel de prezenta ca a celorlalti. El s-a gandit la acest moment.

Stiind ca ultima saptamana si jumatate a fost plina cu emotii profunde, cu tristete, cu


sentimentul de pierdere, cu manie, pentru amandoi, pentru tine si partenerul tau,
intrebandu-va ce ati mai fi putut face. Inainte de orice, intelegeti ca noi si Jared vrem sa
va multumim, pentru onestitatea si curajul vostru!

Este cel mai dificil lucru, dintre toate experientele umane, aceea de a pierde propriul
copil. Voi aveti sentimente de iubire, de grija si compasiune! Este foarte dificil sa-ti
pierzi un copil, decat sa-ti pierzi partenerul, un parinte sau un alt membru din familie. Voi
treceti prin cea mai dificila, traumatica si provocatoare experienta umana. Mintea si ceea
ce-ati invatat din punct de vedere spiritual, va spune ca este potrivit, va spune ca a fost o
alegere. Dar, inima voastra sufera, ii duceti dorul, vreti sa-i simtiti prezenta acestei fiinte,
pe care ati simtit-o timp de 15 ani. Vreti sa stiti ca Jared este bine si vreti sa stiti ca ati
facut tot ce era posibil si corect.

Nu vrem sa intram in multe din ceea ce numiti platitudini, in aceasta privinta. Nu vrem sa
va spunem ca Jared este bine. El este. Nu vrem sa intram intr-o poveste lunga despre
modul in care calea spirituala pe care ati faurit-o pentru voi si pentru familie, a facut ca
tranzitia sa sa fie foarte, foarte usoara, ceea ce s-a si intamplat. A facut sa fie o alegere
constienta, ceea ce a si fost. Nu a fost nici un accident in asta, nu are importanta cat de
mult analizati secventa evenimentelor, care a avut loc, ducand in aceasta directie. Nu a
fost vreun accident, de loc. A fost o alegere. Poate ca a fost o alegere care va face pe voi,
care face ca familia sa fie suparata, intrebandu-va de ce s-a intamplat asa. Insa, acesta
este momentul in care trebuie sa aveti compasiune absoluta.

Ati studiat spiritualitatea, religia, metafizica, timp de duzini si duzini de vieti. Insa acum
confruntandu-va cu cea mai dificila dintre toate situatiile, va provoaca la un alt nivel. Va
provoaca nu doar in privinta a ceea ce ati invatat prin mintea voastra, din carti, ci va
provoaca cu unul dintre cele mai dificile lucruri, pe care a trebuit sa-l intalniti vreodata.

Nu este vorba doar despre tranzitie, despre trecerea lui Jared dincolo, care acum este
bine, ci este vorba despre compasiune. Este vorba despre a-i onora alegerea sa. Onorati-i
alegerea sa, deoarece stiind ca Energia Noua era aproape, stiind ca a adus multe probleme
din vietile trecute, multe probleme, pe care ar fi vrut sa le resolve si a facut asta in multe
moduri, insa a simtit ca ii va fi mai usor, trebuind sa se adreseze acelor probleme
simtind rezolvari in interior a simtit ca-i va fi mai usor sa revina, din nou, in Energia
Noua, ca un copil al Energiei Noi. Ca cel care este eliberat de toate poverile vechi, de
toata karma veche, avand un inceput curat, facand alegerea pe care dj a facut-o, sa
revina in familia voastra, el stie ca va va vedea ca va fi cu fiecare dintre voi, din nou.

21
Este o provocare imensa pentru amandoi pentru voi trei! Puteti avea compasiune acum,
intelegand ca a fost o alegere, ca nu a fost o greseala, ca Jared a ales sa plece, incat v-a
dat semnale dinainte? Toate au fost acolo. Au fost proiectate. A incercat cat de bine a
putut el, cat de bine a putut sufletul sau, ca sa va faca sa aflati ca va pleca.

Adevarata intrebare acum este, in mijlocul acestei suferinte, puteti avea compasiune? Nu
va cer sa eliberati suferinta, ea este o parte importanta din proces, ci sa aveti compasiune,
sa aflati ca alegerea a fost facuta de Jared, la nivel de suflet.
El sta aproape de voi, acum. Energia sa este total prezenta. I-ar place ca in fata acestui
grup, Shaumbra, sa-l recunoasteti ca fiind viu, ca fiind un suflet viu, o fiinta vie. Poate ca
nu este in corp uman, poate ca nu ii veti auzi vocea, insa ii puteti auzi spiritul. I-ar face
placere sa aveti compasiune si acceptare. Astfel, in urma acestui exemplu minunat, el ar
putea sa plece, ceea ce ar dori sa faca acum. Are multe lucruri de facut. Puteti lua acest
moment pretios, pe care il impartasim, ca sa-l imbratisati si sa-l sarutati!

PARTENERUL SHAUMBREI 4: Singurul lucru care ar fi potrivit, ar fi sa-i dati lui Jared
un sandwich, ceea ce noi faceam mereu sa-l puneti intre noi si sa ne stam impreuna.
Si vrem sa va multumim Shaumbra, pentru iubirea si sustinerea voastra! Ne-ati sustinut si
ne-ati ridicat moralul. Si stim ca Jared va fi acolo, pentur a ne duce in Energia Noua.

TOBIAS: El este chiar aici, in acest moment.

PARTENERUL SHAUMBREI 4: Te iubim fiule!

TOBIAS: Ar dori sa-si impartaseasca energia foarte, foarte profund cu voi, sa va faca sa
intelegeti ca este foarte bine, Insa el are planuri de a reveni aici, asa cum multi dintre noi
avem.

SHAUMBRA 4: Multumesc!

INTREBARE SHAUMBRA 5 (citita de Linda, de pe internet): Am fost diagnosticata cu


cancer, dupa workshopul despre Tehnologia Standard. M-am simtit bine la workshop si
dupa el, nu m-am gandit la mine, cand ai spus ca cineva are potentialul unui cancer. Ce
surpriza! Sufletul meu a ales asta? Acum sunt suparata si sunt gata sa arunc orice alegere
a sufletului. Sunt destul de mare sa fac asta si chiar aleg din perspectiva umana, pe care
toti o numiti limitata, in timp ce simt ca restul corpului este sanatos, deoarece sinele meu
uman a ales asta. Singurul moment in care ma simt limitata ca om, este atunci cand imi
spui tu ca sunt limitata. A iesit St. Germain din cristal fara vreun ajutor din partea sinelui
suflet sau a fost iluminat de sinele sau uman, care a facut asta? Multumesc!

TOBIAS: Saint-Germain a iesit din cristal dupa o frustrare pura si dupa manie, trimitand
scrisori Consiliului Crimson (rasete) afirmand ca nu a fost limitat cu adevarat si lucruri de
acest gen. Vorbind serios, exista in corpul tau un dezechilibru profund, dinainte de
TehnologiaStandard si incepuse sa actioneze. Incepuse sa actioneze ca o varietate de
tulburari, toate ca diferite tipuri de cancer. Vestea buna este ca daca observi, ai avut sansa

22
sa fie detectat intr-un stadiu incipient. Daca nu ti-ai fi permis sa treci prin aceasta energie
si prin purificarea corpului, n-ar fi fost detectat, sfarsind prin a deveni fatal pentru tine.

Este un moment interesant pentru tine, in care sa conteze binecuvantarile, deoarece ele
actioneaza pentru tine. Vechiul dezechilirbu iese la suprafata. Nu trebuie sa semnifice
finalul. Nu trebuie sa insemne ca esti pedepsita sau ca ai facut ceva gresit. Totul este
multifatetat. Tu privesti cancerul ca ceva rau. Eu observ din alta parte aceasta minunata
fateta si iti spun, Dar, acesta vine la suprafata. A fost detectat si acum poate fi vindecat.

Se poate vindeca, permitand corpului sa faca ceea ce stie sa faca el stie sa se vindece.
Daca ai nevoie daca iti asumi responsabilitatea videcarii tale daca vei merge la medic,
daca vei fi operata, acestea vor accelera vindecarea, pe care o faci pentru tine.

Va vom invita pe toti, pe toti cei care aveti vreo suferinta, care aveti vreo situatie in viata,
fie ca este fizica, financiara, emotionala sau orice altceva, va rog, priviti si celelalte fatete
ale acelei experiente, din viata voastra. Este ca si un diamant stralucitor multi-, multi-,
multifatetat. Cercetati si celelate parti! Poate ca acest cancer este ceea ce te-ar salva, in
loc de a te omori. Multumesc!

INTREBARE SHAUMBRA 6 (o femeie la microfon): Eu sunt ceea ce sunt, sunt Kerri,


magnifica!

TOBIAS: Inainte ca tu te oprim acum. Dragut! Dragut!

SHAUMBRA 6: Multumesc! Multumesc!

TOBIAS: Poti sa repeti acum si sa spui ce inseamna?

SHAUMBRA 6: (rar) Eu sunt ceea ce sunt, Kerri magnifica!!! Uuau!!! (audienta


aplauda)

TOBIAS: Reconfortant, apropo!

SHAUMBRA 6: Multumesc, multumesc! Multumesc, multumesc! In lumina finalului


intrebarilor din Energia Veche, iti voi pune doua intrebari legate de dualitate. Candva te-
am rugat sa ma ajuti in vindecarea surorii mele, prin miscarea energiei si ai spus ca vrei
sa revin cu un raport.

TOBIAS: Da.

SHAUMBRA 6: Ea a primit F si inca se lupta cu acea rana a ei. Intrebarea mea pentru
tine, are legatura cu miscarea energiei, stii, cand sunt in preajma cuiva si cand simt ceva,
doar gandesc asa, Ei bine, doar voi respira. Nu trebuie sa spun nimic. Pot doar sa respir
si sa misc energia. Problema este ca nu o fortez nimic in directia lor, dar obtin ei ceva,
cand sunt eu in preajma? Or

23
TOBIAS: Ei primesc un potential. Nu exista nimic de impus. Nu ii determini sa faca ceva
si asta este una dintre falsitatile vindecarii in Energia Veche. Tu, in mod simplu, le
furnizezi un potential. Acestia il pot alege sau nu. Este ca si cum l-ai plasa inaintea lor.
Acum, ce vor face cu el, este in functie de ei. Gradul F' pe care l-ai dat, este gradul pe
care ti l-ai dat tie, deoarece simti ca vindecarea nu a fost eficienta. Insa tu ai oferit
potentialul si este in functie de ei, daca il aleg.

Chiar daca exista momente de fapt, multe momente cand un om spune, Aleg sa ma
vindec. Aleg sa ma fac mai bine. Si, in pofida acestor lucruri, Micul sine Uman, din
diverse motive, nu alege sa faca asta. El poate rosti cuvintele, deoarece nu vrea sa simta
discomfort sau durere, insa o parte din el, inca nu permite sa aiba loc adevarata vindecare.
Poate ca nu crede ca se poate vindeca. Poate ca a scos un contract vechi plin cu Semintele
Destinului, caruia inca i-a ramas fidel. Am vorbit despre Semintele Destinului cu mult
timp in urma. Le puteti elibera, oricand. In ultima instanta, este in functie de acea
persoana, daca vrea sa se vindece.
SHAUMBRA 6: Numarul doi: Apoi ai spus, Fii atenta ca exista oportunitatea unei
afaceri pe calea ta! Nu o pierde!

TOBIAS: Da

SHAUMBRA 6: Am pierdut-o.

TOBIAS: Ai pierdut-o.

SHAUMBRA 6: Ce a fost? (hohote de ras, Tobias chicoteste)

TOBIAS: Bine de stiut, de fapt au fost cateva.

SHAUMBRA 6: Oh! Le-am pierdut pe toate? Cum am facut asta?

LINDA: Asta a fost a doua intrebare1(rasete)

SHAUMBRA 6: Este mai mult ca a treia.

TOBIAS: Sunt cateva lucruri. Oportunitatile au fost prezente. Nu vrem sa intram in


detalii, insa vei discuta cu Cauldre mai tarziu, iti va explica mai multe. Ai fost preocupata
cu alte lucruri, in acel moment.

SHAUMBRA 6: Cand nu sunt eu preocupata cu alte lucruri!?

TOBIAS: O parte a procesului consta in ati permite sa fii constienta. Energiile nu au


plecat, doar ca au parasit orbita, pentru un timp si tind sa revina. Nu sunt pierdute, insa
data viitoare trebuie sa fii mult mai constienta, atunci cand vor reveni. Au de-a face cu
afacerile privitoare la ospitalitate si aceste oportunitati isi vor gasi calea inapoi.

SHAUMBRA 6: Okay. Multumesc!

24
TOBIAS: Multumesc!

LINDA: Multumesc! Ultima intrebare.

TOBIAS: Nu. Trei sau patru.

LINDA: Vor veni si ne vor da afara!

TOBIAS: Va vor da afara, oricum! (Tobias chicoteste si audienta rade) Seria Lucifer! Ce
credeati! (hohote de ras)

INTREBARE SHAUMBRA 7 (o femeie la microfon) Hello! Provocarile mele par mici in


comparatie cu tot ce se intampla astazi! Imi place sa fiu aici, in Denver. Ne-am mutat aici
a doua oara, insa a fost dificil. Micul meu sine uman se lupta sa continuie sa traiasca in
Denver. Lucrurile au inceput sa ne traga sa revenim in Chicago si cred ca as

TOBIAS: Si problemele tale nu vor veni cu tine la Chicago?

SHAUMBRA 7: Nu stiu. Nu, problema mea

TOBIAS: Nu vor sari in valiza ta?

SHAUMBRA 7: Eeh! Ei bine, dup ace am auzit astazi, cred ca este vorba despre o
adunatura a demonilor mei, alergand in jur, luptandu-se pentru a vedea cine va castiga in
fiecare zi.

TOBIAS: Tu te afli intr-o situatie foarte interesanta, daca nu te superi ca iti intrerupem
intrebarea. Da, ai putea spune ca este vorba despre demonii tai. Este o situatie pe care ai
plasat-o in viata ta, ca sa te impiedice sa ajungi exact unde vrei sa te duci. Este un mod
ciudat de a te provoca singura, ceea ce nu iti mai serveste, de loc. Exista o dinamiza
contradictorie intre tine si sotul tau. Tindeti sa vorbiti aceeasi limba, insa mergeti pe cai
foarte diferite. Si acest lucru este ca o confruntare permanenta a energiilor, chiar daca nu
va certati unul cu altul, insa exista o diferenta constanta intre energii, incat va face sa
ramaneti neimpliniti. Niciunul dintre voi nu poate ajunge undeva, in acest mod. Fie ca
sunteti aici, fie ca veti fi in Chicago, in LA, oriunde, veti avea aceeasi diferenta esentiala
a valorilor.

Exista multe moduri de a manui aceste lucruri. A ramane separati unul de altul, acesta
este un mod. Deja putem auzii, uuh si ooh in audienta, insa uneori, trebuie sa faceti asta,
ca in mod energetic sa plecati de langa o persoana, pe o perioada extinsa de timp nu
doar o zi sau doua. Alt lucru consta in a explora ce este important, cu adevarat. Acum,
voi ati explorat ce este important la suprafata. Ati explorat care sunt dorintele micului
sine uman. Insa, patrundeti in dorintele mari si veti descoperi ca exista multe blocaje
acolo!

25
De asemeni, voi adauga la aceasta recomandare, ca trebuie ca altcineva o persoana din
Energia Noua sa te ajute, facilitand aceasta discutie dintre voi, deoarece uneori este
ei bine, voi aveti o poveste unul cu altul, din care va fi dificil sa iesiti pe caile vechi. Un
moderator, echilibrat al Energiei Noi, va va ajuta sa patrundeti in unele dintre aceste
probleme. Vezi, nu are importanta unde vei merge, deoarece vei avea acelasi set de
circumstante si blocaje. Prin urmare adreseaza-te acelor persoane, inainte de ati face
bagajele si a pleca!

Restul intrebarii tale care ar fi? (Tobias zambeste)

SHAUMBRA 7: Era vorba despre a incepe instruirea ca invatator privind Ascensiunea si


cred ca voiam sa fac asta aici, insa simteam ca era necesar si exista posibilitatea de a
incepe in Chicago sau nu are importanta, cu adevarat? Vom merge acolo.
TOBIAS: Multumesc! Trebuie sa mai adaug altceva. Ceva a fost pronuntat gresit, lucru
de care sunt mai ingrijort eu, decat Cauldre, insa

LINDA: Beelzebub?

TOBIAS: (chicotind) I-a fost greu sa transmita si sa pronunte Be-elzebub. (in timpul
Shoudului a pronuntat Be lee-zebub) Cand vei transcribe, transcrie asa, nu vrem sa le
creem confuzii: Be-elzebub!

LINDA: M-am intrebat despre asta. Da, m-am intrebat.

TOBIAS: Uneori avem un channeler dislexic! (rasete)

INTREBARE SHAUMBRA 8 (citita de Linda, de pe internet) Tobias si prietenii, ce


reprezinta insectele? Ce scop au ele pe Pamant si daca exista ceva benefic la o capusa?
(rasete)

LINDA: Nu as putea rezista.

TOBIAS: Fiecare fiinta de pe Pamant, fiecare insecta, toate sunt interconectate si fac
parte din functionarea Geiei. Ati observant ca multi dintre acesti creatori ai Pamantului au
de-a face cu un proces continuu de reinnoire? Cand ceva este invechit si depasit, apar
insectele, care se vor hrani din acesta, ii vor reinnoi energia, ca sa se poata naste din nou.
Este o cale ca toti sa spuneti, Nu ramane prea blocat sau prea invechit! (unii rad)

LINDA: Dragut!

INTREBARE SHAUMBRA 9 (o femeie la microfon) Buna Tobias! Iti multumesc pentru


ca mi-ai permis sa dezumflu unele dintre baloanele demonice! Ti-am pus o intrebare in
San Diego si dupa ce primul soc a trecut, nu-mi mai reamintesc mare parte din raspuns.
Ai putea sa-mi oferi alte puncte de vedere, deoarece si alti oameni depind de asta?

TOBIAS: Intrebarea.

26
LINDA: Care a fost intrebarea?

SHAUMBRA 9: Intrebarea a fost legata de afacerea mea cu ciocolata. Am intrebatimi


place sa fac ciocolata si vreau sa fac cea mai buna ciocolata din lume si cred ca o fac.
Insa sunt falita. Nu castig nimic. Te-am intrebat de unde sa iau banii pentru asta.
Multumesc!

TOBIAS: Desigur. Din nou, avem o situatie pe care am numi-o un fel de dorinta
contradictorie sau atunci cand intri in energie, apare un fel de frica de nereusita. De
fiecare data cand aveti o pasiune ca asta, care este ceva ce doriti sa faceti, cu adevarat si
cand apar blocaje, cercetati de ce sunt prezente acele blocaje. Ele nu sunt de
nezdruncinat. Cu alte cuvinte, ele pot fi rezolvate, insa exista acolo o problema legata de
a reusi, cu adevarat de a avea susces ca si creator de ciocolata.

Am vorbit inainte si ti-am spus ca nu era cea mai potrivita cale pentru tine, in acel
moment. Existau alte lucruri care necesitau atentie, desi ciocolata era pasiunea ta. Exista
o bariera pe care ti-ai pus-o. Exista ceva ce nu permitea acestui lucru sa se realizeze, pana
nu te adresai altor probleme din viata ta. Stii despre ce este vorba, te-ai miscat in jurul lor.
Le-ai privit, dar erai plina de speranta si ai spus, Da, dar daca voi face ciocolata, toate
aceste lucruri vor disparea si voi fi fericita. Asa ca, la alt nivel, ai ales aceasta bariera
legata de bani.

Mergi inapoi si observa unele dintre acele chestiuni esentiale, care sunt prezente in viata
ta, lucruri pe care le-ai avut de cand erai foarte tanara, demonii care te-au vanat. Nu poti
cum sa spun sa indulcesti demoni cu ciocolata ta. Nu-i poti pacali, pretinzand ca faci
dulciuri. Esti foarte talentata in abilitatea de a integra energie in ciocolata, insa opreste-te
pentru un moment! Inceteaza sa mai presezi evenimentele! Revin-o si petrece ceva timp
cu tine! Exista doua probleme esentiale, pe care le cunosti. Poti pretinde ca nu le stii.
Adreseaza-te lor, mai intai! Ciocolata, pasiunea, banii vor avea grija de ei-insisi.

Acesta este un exemplu bun pentru voi toti, in privinta vietii voastre. Aveti unele pasiuni
sau dorinte, insa par sa nu se implineasca. Ramaneti in spatele zidului scund, pentru un
moment! Care sunt demonii? Care sunt chestiunile care va impiedica sa le realizati?
Cercetati fatetele multiple ale problemei! Nu cercetati doar una, care se afla in fata
voastra, in acel moment, ci priviti-le pe toate celelalte probleme si fatete! Adreseaza-te
unor lucruri fundamentale, mai profunde, dupa care vei observa ca banii pentru
magazinul de ciocolata sau pentru afacerea ta prin posta, vor avea grija de ele.
Multumesc!

SHAUMBRA 9: Multumesc!

INTREBARE SHAUMBRA 10 (citita de Linda, de pe internet) Am o intrebare urgenta.


Sunt o femeie orientata spiritual si traiesc in Colorado. Desi sunt aici de mai putin de un
an, am simtit ca Dumnezeu m-a trimis aici, ca sa descoper un gen de viata cu un tel
maret, acela de a-i ajuta pe altii. Am lucrat in viata sociala si am facut multe lucruri

27
pentru altii. In acel timp am fost sub tutela unui om sfant iar chakra celui de-al treilea
ochi mi s-a deschis pentru un timp. Apoi, am avut o perioada neagra si acum revin la
lumina.

Sunt intr-o relatie cu un prieten vechi cu probleme, care m-a luat cu el in casa sa din
Georgetown, Colorado. Acum nu mai pot locui acolo si nu am unde sa ma duc. Lucrez
din greu, in orice fac, am absolvit doua facultati, sunt o bucatareasa foarte buna la
domiciliu, insa nu am masina si nici carnet. Am nevoie de un loc unde sa traiesc, iar daca
cineva ma va lua in casa sa, va fi multumit. Stiu asta. Poti sa-mi spui ceva, indruma-ma!
Sunt foarte serioasa, oricat de aiurea suna asta. Exista cineva din grupul vostru, cineva
care sa-mi simta bunatatea, vibratia iubirii si a purei intentii si sa-mi ofere un loc unde sa
stau si sa lucrez pentru un timp faceti un salt de credinta, pentru un lucrator al luminii!

Am studiat si am trait metafizica toata viata mea, inca din din copilarie, insa am ajuns sa
ma simt pierduta intr-o casnicie nepotrivita si in alte probleme, insa acum o iau de la
capat. Au fost momente cand am ajutat multi oameni, in mare parte din viata mea,
personala si professionala iar acum eu am nevoie.

LINDA: Tu esti cel care ai vrut mai multe intrebari! iubire si lumina.
TOBIAS: Un ego spiritual umflat! Este tot ce pot sa spun. Ai o dinamica foarte
interesanta, nu neobisnuita, insa vom fi foarte directi cu tine, in aceasta privinta. Micul
tau sine Uman, sinele tau uman limitat, a iesit in fata si a pus stapanire pe conceptul de
spiritualitate. Te-ai umflat in pene privitor la cat de spirituala esti, cum faci tu toate acele
lucruri bune. Ai permis starii tale umane sa preia conducerea asupra spiritualitatii, sa o
distorsioneze, ca sa incerci sa-l potolesti pe Micul sine Uman.

Micul sine Uman se ridica in picioare cu acest lucru, afirmand ca Dumnezeu i-a spus sa
se mute intr-un anumit loc. Lui Dumnezeu nu-i pasa unde locuiesti! Poti trai oriunde!
(unii rad) Tu esti Dumnezeu. Tu faci alegeri si iei decizii. Ai pomenit toate lucrurile pe
care le-ai facut pentru ceilalti. Acesta este Micul tau sine Uman, care tipa dupa atentie. Ai
vorbit despre toate abilitatile, talentele si licentele tale. Acesta este Micul sine Uman,
limitat, strigand cat de bun este.

Ai ajuns sa ai acest ego spiritual umflat, cu care Micul sine Uman se lauda si iti creaza
probleme extreme. Te-ai ascuns dupa un colt, slava Domnului, (rasete) deoarece, cel
putin la nivelul Sufletului sau la nivelul intregului al tuturor aspectelor exista
intelegerea ca acest sine nebun spiritual, pe care l-ai creat, ar putea cauza suferinta si
prejudicii importante intregului Tu. Toata atentia este concentrata asupra ta, insa doar
asupra unui mic aspect al tau, nu asupra intregului tu.

Prin urmare, ai creat o situatie. Ai atins partea cea mai de jos: nu ai unde sta, unde merge,
nu ai pe nimeni care sa te ia acasa. Ce spun toate acestea? Acestea spun, Nu. Acestea ii
spun nu acestui copil uman, limitat, spiritual, rasfatat, al tau. O parte din tine spune, Nu
vom mai tolera asta, nicicand. Trebuie sa te privest pe tine-insati! Incepe sa te observi!

Lasa deoparte licentele tale! Elibereaza studiul efectuat alaturi de acel om sfant! El nu

28
este atat de sfant; as putea sa-ti spun povesti despre el! (hohote de ras) Ar trebui sa
mearga la Scoala despre Energiile Sexuale, fara dubii! (hohote de ras) Elibereaza toate
acele lucruri bune, pe care le-ai facut pentru altii; te-ai hranit din ei, in acele momente.
Elibereaza inaltimea ta spirituala, deoarece nu iti mai serveste! Elibereaza totul, deoarece
vei fi fortata sa o faci. In cateva saptamani vor exploda asupra ta, in loc de a te elibera,
vor exploda. Vom avea o discutie diferita si tu vei scrie acea scrisoare, ca intr-o intrebare
anterioara, intreband de ce nimeni nu te asculta, de ce Cercul Crimson nu vine sa-ti
acorde toate darurile grandorii?

Ai ajuns in punctul in care adevarul spiritual este sufocat, manipulat si distorsionat de


Micul sine Uman. Ai nevoie de ajutor serios, profesional, spiritual din Energia Noua.
Acesta este disponibil. Iti sugeram ca in loc de a scrie aceste intrebari lungi, sa ridici
telefonul si sa ceri ajutorul de care ai nevoie. Multumesc!

LINDA: Ei bine, nu esti tu in forma!? Ultima intrebare, draga domnule?

TOBIAS:Ultima intrebare.

LINDA: Multumesc!

INTREBARE SHAUMBRA 11 (o femeie la microfon) Buna Tobias! Nepotul meu


locuieste intr-o casa haotica, violenta si foarte nefericita. Cum sa inteleg si sa simt
compasiune? Cum sa influentez situatia, intr-un mod pozitiv? Cum sa indepartez iadul de
acolo, daca nu pot sa fac nimic?

TOBIAS: Desigur. Sunt situatii dificile situatiile de familie pot fi cele mai dificile
dintre toate. Mai intai, cel mai important lucru pentru tine - pentru oricine este confruntat
cu astfel de situatii sa va echilibrati pe voi, mai intai. Reactia ta imediata este sa
incercerci sa-ti ajuti nepotul, sa mentii pacea si echilibrul, incerci sa fii cum sa spun
un mediator energetic, insa asa cum stii, iti sug energia, secatuindu-te. Este important
acum, inainte de toate, sa te echilibrezi. Daca acest lucru inseamna sa faci ceva pentru
tine sa faci lucrurile pe care ai vrut sa le faci si nu le-ai facut, ia-ti ceva timp pentru tine,
fa ceva pentru tine, chiar mai mult decat ai facut vreodata.

Cand vei simti ca te gasesti in acel spatiu al propriului echilibru, cand energiile tale vor fi
adunate la un loc, in acel moment stai in spatele acelui zid scund, degradant/infam!
Observa dinamica din familie, cu nepotul, cu ceilalti membri de familie si ai familiei
extinse! Priveste alegerile care au fost luate la nivel de suflet, privitor la a reveni si a fi
impreuna! Observa si ceea ce ai numi contracte sau acorduri de a fi impreuna! Intelege ca
poate tu nu ai fi ales ceva asemanator pentru tine, insa ei au ales.

De indata ce vei simti alegerile lor, vei intelege faptul ca nimeni nu este prins in capcana,
cu adevarat, ca nimeni nu este inchis in aceste lucruri, ca sa spun asa, doar ca au fost
alegerile lor. Cand ajungi la acel nivel de intelegere si de compasiune, acest lucru in sine
va incepe sa schimbe multe dinamici. Vei observa o transformare a energiei, care se va
face natural.

29
Apoi, in acel moment, observa atent ce se va intampla! Poate ca unii dintre ei vor parasi
situatia. Este posibil ca, in mod neasteptat, sa ti se ceara sa ai grija de nepot. Sau poate ca
vei realiza ca sunt implicati foarte profunde in propria lor experienta, asa disfunctionala
cum pare, incat trebuie ca tu sa pleci.

Daca vei veni dintr-un loc al puterii si al echilibrului din interior si vei avea compasiune
pentru ei, atunci toate energiile vor incepe sa se miste foarte natural. Insa acum, ei sunt
foarte blocati. Prin urmare, mai intai, fa acele lucruri! Observa cum curg energiile!
Multumesc!

SHAUMBRA 11: Multumesc!

TOBIAS: Si cu acestea, dragi Shaumbra, a fost o zi minunata si o experienta minunata,


aceea de a fi impreuna! Priviti-va demonii, observati cum i-ati plasat inafara voastra,
dandu-le multa putere! Mergeti in Centrul Service Shaumbra! Refrisati-va de vechii
demoni!

Si asa este!
MATERIALELE LUI TOBIAS
Celebrarea Saltului Cuantic - Taos, New Mexico,
17 Septembrie 2007 realizat de Tobias (Channel 1),
transmis prin Geoffrey Hoppe

Si asa este, dragi Shaumbra! Si asa este! (audienta se bucura si aplauda)


Atentiune, va rog! (rasete) Atentiune, va rog! Aceasta este vocea conductorilor vostri
Tobias, Adamus St. Germain si Kuthumi va anuntam acum, ca trenul Energie Vechi va
sosi in statia Energiei Noi, dupa noua ore. Va rog, treziti-va Shaumbra, trenul va sosi in
statie in aproximativ noua ore!
Calatoria noastra
Calatoria cu acest tren a fost lunga, pornind din Ordinul de Arc, calatorind cu acest tren
lent uneori, foarte demodat si greoi, alteori. Pare ca a durat eoni, pana sa ajungem in
ultima statie impreuna, alegand sa plecam intr-o calatorie fara tinta. Am ales sa mergem
impreuna, sa ne asociem, sa facem parte din aceasta experienta incredibila, de a ne
expansiona constiinta angelica, prin coborarea energiei noastre in acest loc numit
Pamantul, prin coborarea in materia fizica; pornind din statia Ordinului de Arc; mergand
alaturi in aceasta calatorie, care a durat atat de mult. Dar acum, in timp ce ne apropiem de
statie, sa privim inapoi, la multele vieti pe care le-am impartasit! Sa privim inapoi, la
incercarile si provocarile, care ne-au adus in acest punct!
Va reamintiti unii puteti de vremurile in care am trecut prin Atlantis? Amintiti-va
aventurile incredibile, prin care am invatat cum este sa traim impreuna, sa impartasim
impreuna, sa standardizam corpurile si mintea noastra, sa ne deschidem si sa descoperim
mai multe lucruri despre cine eram, mai multe despre a fi om.
Chiar inainte de asta, unii va puteti reaminti momentul in care acest tren a trecut prin
timpurile Lemuriei. Cat de interesant a fost sa privim prin geamurile acestui tren, aflat in

30
trecere, observand specii incredibile de fiinte biologice; imaginandu-ne cum ar fi sa fim o
fiinta biologica; apoi afland cum a fost sa fim in unele dintre acele corpuri. Poate ca multi
nu va reamintiti acea parte a calatoriei voastre, deoarece au trecut eoni de atunci.
Lucrurile pe care le avem la bordul trenului multidimensional, care este unic, sunt timpul
si spatiul. In compartimentele din acest tren, in care ne aflam, care merge pe un drum
foarte liniar, exista dinamica lenta a timpului si acest element foarte stanjenitor, numit
spatiul. Dar, impreuna am invatat sa traim in acestea. Am invatat sa descoperim mai
multe despre noi si unii despre altii. Am trecut prin Lemuria. Acest tren a trecut prin
Atlantis. Impreuna am facut o oprire, care a fost un moment de schimbare a constiintei,
aproximativ in anul 630 inainte de Cristos.

Vedeti, pe parcursul calatoriei noastre cu trenul, au avut loc schimbari, au fost


transformari. Uneori am mers pe drumuri laterale, alteori in jos. In anul 630 inainte de
Cristos a avut loc o schimbare in constiinta, la care am luat parte cu toti, in acest tren
numit Omul Energiei Vechi. Aceasta schimbare in constiinta ne-a adus in urma cu 2000
de ani, in timpul lui Yeshua. O alta schimbare, o alta transformare, una pe care o puteti
simti sau v-o puteti reaminti chiar acum, ca si cum ar fi fost ieri, deoarece energia lui
Yeshua, din Ordinul lui Sananda, constituie o parte o parte importanta din acest pas
final al calatoriei noastre.
Cand am trecut prin peisajul constiintei, am experimentat impreuna alte schimbari si
transformari; in jurul anilor 1500, apoi 1800 prin Revolutia Industriala. Multi dintre voi
ati fost prezenti si acolo. Apoi am observant o alta transformare in constiinta, la scurt
timp dupa cel de-Al Doilea Razboi Mondial. Cand oamenii au ales sa mearga inainte, au
ales sa descopere pacea. Ei au ales sa traisca, sa munceasca si sa coopereze unul cu altul,
in loc sa se distruga unul pe altul, in loc de a incerca sa cucereasca lumea. Ati observant
ca acum ar fi imposibil ca o tara , un conducator sau un grup de oameni, sa stapaneasca
lumea? Nu mai este posibil, datorita transformarii constiintei, dupa cel de-Al Doilea
Razboi Mondial.
Au avut loc si alte transformari. Ne pregatim sa sosim in Statia Saltului Cuantic, in timp
ce voi ati inceput sa va strangeti lucrurile, iar voi va puteti reaminti si alte schimbari.
Schimbarile din anii 60 si '70, in care multi dintre voi ati ales un rol activ: schimbarea
constiintei la nivelul ei de esenta! V-ati opus razboiului. V-ati deschis constiinta fata de
metode de vindecare alternative, fata de meditatie cativa catre droguri dar de fapt, v-
ati deschis constiinta! Uneori acestea au facut ca drumul cu trenul sa fie mai putin
confortabil, (rasete), insa mai devreme sau mai tarziu, (Tobias chicoteste) acesta a ajuns
la echilibru, in mod natural.
Transformarea care a aparut la sfarsitul mileniului in 1999 a fost interesanta,
Shaumbra! A fost interesant faptul ca in 1999, in luna august, Shaumbra a inceput sa se
adune impreuna. Ne-am adunat impreuna, pentru ceea ce a fost una dintre cele mai mari
transformari ale constiintei, care a aparut in acesti ultimi sapte sau opt ani, pe care i-am
petrecut impreuna.
Acum, cand ne apropiem si mai mult de statia Saltului Cuanitc, cand mai sunt doar cateva
ore, sa privim aceasta calatorie pe care am impartasit-o impreuna, in special, cand ne-am
adunat sub stindardul Shaumbrei. Au fost dificultati, desigur, insa ultimul pas al
calatoriei, intotdeauna, este cel mai greu, vedeti.

31
Cand ati ales sa participati la aceasta calatorie, cand ati pus piciorul in trenul ce parasea
Ordinul de Arc si venea pe Pamant, ah, ce emotii ati avut! Aspiratii, vise, cum ar fi sa fiti
in corpuri fizice! Dar, in ultimul segment al traseului, cand motorul a obosit, cand
masinile care calatoreau de-a lungul linie de tren, erau vechi si uzate, scartaiau, dar voi
stiati ca nu va mai servesc, voi stiati ca exista ceva mai important ca exista o noua
tehnologie spirituala! Ati stiu ca este acolo. Aceasta este partea cea mai dificila. De
aceea, acesti ultimi zece ani care sunt ca o clipire din ochi, ca un flash/scanteiere, in
comparatie cu toata calatoria, in acest vehicul in care am fost toti au fost cei mai
dificili.
Ati participat la ajungerea din urma a constiintei. Ati stiut ca va aflati in ultimele ore ale
acestei calatorii. Ati incercat sa invatati cat de mult ati putut, fiind inca in constiinta
Energiei Vechi. Ati ales sa participati la cele mai mari provocari, cand inca va aflati in
Energia Veche. Unii dintre voi, care ati indragit foarte mult aspecte ale Energiei Vechi,
ati incercat sa adunati cat de multe, in aceste ultime ore, stiind ca lucrurile nu vor mai fi
la fel.
Unii dintre voi ati trecut prin provocari si dificultati in viata, doar pentru a afla cum este
sa mergeti pana la limita, cum este sa va aflati la limitele vechii constiintei din voi. Altii
ati preluat rolurile constiintei Noii Energii pentru altii, simtind schimbarile lor,
dezvoltarea sinelui lor, schimbarea constiintei lor, pur si simplu, preluand energia lor. Dar
acum, ne aflam aici, Shaumbra, in orele finale ale constiintei Vechii Energii, de pe
Pamant.
Starea de Constiinta
Sa intelegem ce reprezinta constiinta, cu adevarat! Constiinta este
cunoastere/constientizare. Nu doar cunoastere prin minte, ci prin fiecare parte a voastra.
Cati ati simtit-o direct in stomac? Chiar acolo. Aceasta este constiinta. Constiinta
afecteaza corpul vostru fizic, caci voi simtiti ceva acolo. Cati ati resimtit-o in umeri? In
spate? Cati ati simtit-o in vise? In imaginatia voastra? Toate sunt parti ale constiintei
ale cunoasterii. Cunoasterea! Este vorba despre cunoasterea mediului exterior,
cunoasterea celorlalti oameni, iar in stadiul final, cunoasterea sinelui vostru pur!
In ultimii ani, in special, ati ajuns la limitele importante, invatand despre voi, invatand
despre sinele pur, despre sinele uman, despre sinele intunecat, despre potentialul sinelui,
despre iubirea sinelui si despre dezgustul sinelui. Toate aceste lucruri pentru a obtine
aceasta cunoastere, pentru aceasta constiinta.
Ati invatat atat de multe despre voi, in mare viteza, in acesti ultimi ani! Stim ca a fost
greu si stim ca uneori v-ati suparat rau pe noi, pe conductorii acestui tren, gandind ca ar fi
trebuit sa manuim acele lucruri, in locul vostru. Dar, reamintiti-va, v-am spus cand am
plecat din statie, ca nu putem face lucrurile in locul vostru. Ne aflam aici pentru a va
indruma; sa va confirmam; sa va cumparam biletele; sa va asiguram ca ne indreptam spre
statia Saltului Cuantic din Noua Energie. Dar a fost in functie de voi, sa le realizati.
Mecanicul Nostru
Oh, apropo, mecanicul acestui tren, din momentul in care am parasit Ordinul de Arc, a
fost Metatron seful, mecanicul sef al acestui tren al constiintei. El a fost vocea voastra in
spirit. A fost voi. El a fost Shoud-ul vostru, prin aceasta fiinta numita Metatron, care v-a
ajutat, conducand acest tren. El a fost cel care a fost prezent mereu, deoarece el este voi.
In doar cateva ore, vom sosi in statia Saltului Cuantic. Metatron nu va merge mai departe.
Nu va merge mai departe, deoarece Metatron, vocea voastra in spirit, se va transforma.

32
Vom avea un nou mecanic, care va fi voi, mai mult decat inainte. Si numele acestui
mecanic, numit inainte Metatron, este Yo-ham!
Yo-ham sunteti voi, Dumnezeu! Yo-ham este Omul Divin. Nu veti mai spune, Ei bine,
ceea ce este, este!, care pentru conductorii acestui tren este ca unghia pe tabla! (rasete)
Ei bine, ceea ce este, este. Acest lucru Este o afirmatie din Energia Veche, deoarece in
Noua Energie se spune, Ceea ce eu creez, sunt eu. Ceea ce aleg eu, experimentez. Eu
sunt tot ceea ce sunt Nu se mai poate cu afirmatia,Ei bine, ceea ce este, este. Aceasta
afirmatie este pentru cei care merg de-a lungul traseului constiintei vechi, doar lasand
lucrurile sa se intample. Ei permit constiintei vechi sa-i darame, sa-i calauzeasca, sa le
determine calea, insa fara a fi constienti, fara alegeri, fara a fi creatori.
Noile Potentiale
Cand vom ajunge in statie, in foarte putin timp, ce se va intmpla? Ei bine, permiteti-ne sa
va dam unele informatii! Restul omenirii, nu se va afla in mod necesar, in acest tren. Nu
va asteptati ca ei sa se schimbe! Ei se afla in propriul lor tren, ei merg in propriul ritm, ei
raman in energia dualitatii. Acestia aleg acest lucru si este important sa-i onoram! Este
important sa intelegem ca ei aleg acele lucruri, ca parte a experientei lor. Sa nu aveti
aspetari privind lumea Energiei Vechi, din trenul lor! Nu este vorba despre a incerca sa-i
schimbam, ci este vorba despre transformarea prin care veti trece voi. Cand vom ajunge
in statia Energiei Noi, intelgeti ca potentialele voastre, potentialele voastre vor spori in
mod semnificativ!
Ne face placere sa le privim ca potentiale, in timp ce toate aceste baloane, toate aceste
aspecte va sunt disponibile. Nu sunt create de altcineva, ci de voi. Ele sunt viitorul vostru.
Ele sunt urmatorul vostru moment. Nu sunt lucruri care va vor crea inhibitii, care va vor
pune la pamant sau va vor trage inapoi. Ele sunt potentialele voastre. In trenul Vechii
Energii ati lucrat cu un grup limitat de potentiale, cu un grup foarte limitat si definit, legat
de cum vor arata urmatoarele voastre moment, zile si urmatorii vostri ani. Dar in Energia
Noua potentialele voastre sunt sporite in mod exponential, interdimensional si minunat!
La inceput, ati putea sa nu le recunoasteti. Poate veti spune, Despre ce vorbesc ei, ce
sunt toate aceste potetniale? Totul imi pare la fel. Dar opriti-va in acest moment, va rog!
Opriti-va acum! Respira adanc, Yo-ham, Tu, Dumnezeule! Reamintiti-va ca va puteti
extinde inafara sferei potentialelor vechi duale, 3D! Noul set de potentiale, nu poate fi
definit. Ele sunt atat de noi! Sunt atat de pretioase! Nu vom incerca sa asociem cuvinte
umane, cu acestea nici un cuvand liniar!
Va reamintiti ca in calatoria cu acest tren am vorbit despre fara definitii? Despre:
inchide gura si a asculta? (Tobias si audienta rad) Permiteti, expansionati-va, treceti
dincolo de cuvinte! Cand va veti simti blocati, limitati si marunti, opriti-va, atunci si
acolo! Yo-ham respira profund! Reaminteste-ti ca potentialele sunt grandioase, ca
potentialele ies de pe scara evaluarii modului de a trai ca om! Este vorba despre
potentialul constiintei voastre.
Sosirea Noastra
In doar cateva ore, vom sosi in statia Saltului Cuantic. Verificati cutiile cu lucruri, pe care
le-ati pus sus! Fiti atenti cand deschideti cutiile, deoarece lucrurile ar fi putut sa fie
inlocuite! (rasete, in timp ce Tobias parafrazeaza instructiunile facute pasagerilor) iar
unele dintre el ar putea sa se rostogoleasca peste voi! Verificati-va locurile, verificati
toate cutiile si compartimentele din jur! Si, va rog, luati doar bagajele voastre! Vedeti,
toate bagajele umane tind sa semene(rasete) si mare parte din ele nu va apartin. Ati putea

33
nega experientele altcuiva, privind schimbarea constiintei sale, daca ii veti lua gentile
sale. Si credeti-ma, nu aveti nevoie de ele! (rasete) Ati avut destule.
Luati doar ce va apartine si doar cele cu care alegeti sa maergeti inainte! Unele dintre
acestea ar putea sa aiba amprenta voastra, dar au fost ale voastre, cu adevarat? Ele va
apartin sau apartin unui aspect, care actiona prin voi? N-a fost vorba doar despre o viata
trecuta, care inca incerca sa va atraga atentia? N-a fost cumva doar o parte din voi, care a
fost ranita profund, de un alt om sau de un grup de oameni, pe care se pare ca nu vreti sa
o lasati sa plece? Shaumbra, luati doar ceea ce alegeti! Nu trebuie sa luati ranile,
limitarile! Ele nu mai functioneaza foarte bine, in Expresul numit Saltul Cauntic. Nu mai
luati lucrurile care sunt grele, invechite si care nu va mai servesc, de loc! Sa nu credeti ca
trebuie sa le luati cu voi!
Vedeti, unii dintre voi v-ati programat pentru urmatorul pas in Expresul Saltului Cuantic,
car v-a pleca din statie la mijlocul noptii, la ora de munte, dinTaos, New Mehico! Luati
cu voi doar ceea ce va tebuie, in aceasta calatorie!
Unii dintre voi ganditi, Ei bine, voi avea nevoie de toate aceste accesorii. Voi avea
nevoie de farduri(rasete) Voi avea nevoie de toate aceste haine de schimb. Voi avea
nevoie de toate darurile oferite de prieteni si voi avea nevoie de foarte multi bani pe card,
deoarece seful de ceremonii mi-a spus ca am nevoie de cardul de credit! (hohote de ras,
cand Tobias se refera la Seful de Ceremonii din Taos , care le-a spus bun venit, la
deschiderea ceremoniei).
Voi credeti ca aveti nevoie de facturi, de creditul vostru, de sotii de care ati divortat, de
copiii vostri si de alte astfel de lucruri. Dar, inainte de a le lua, opriti-va acum! Yo-ham!
Sa respiram profund, impreuna! De ce aveti nevoie, cu adevarat? Nu de prea multe
lucruri! Nu de prea multe lucruri! Ceea ce ati invatat, da! De intelepciunea voastra, da!
De noul vostru costum, pe care l-ati croit in ultimul timp, cel pe care il numim Energia
Noua, poate! Este bine sa-l luati nu vrem sa va vedem dezbracat,i in Expresul Saltului
Cauntic! (rasete)
Dar, priviti acum, in timp ce ne apropiem foarte mult de oprirea finala, a trenului omului
Energiei vechi! De ce ati avea nevoie, cu adevarat? Este foarte dificil sa decideti,
deoarece, ei bine, inca va aflati intr-o oarecare masura, in creierul uman al Vechii
Energii. Inca ganditi in termenii Vechii Energii. Va ganditi cum a fost calatoria pana a
ajunge in acest punct, insa nu stiti cum va fi sa mergeti inainte. Luati doar ceea ce va
trebuie!
Atunci cand trenul va sosi in statie, in aceasta noapte, nu vi se va cere sa mergeti in
Expresul Salutului Cuantic. Puteti raamane in statie, cat de mult doriti. Nu va mai puteti
intoarce nici un tren nu se mai intoarce! (rasete) Toate trenurile merg inainte. Puteti
ramane in statie, atat cat doriti. Poate ca un alt grup de oameni va sosi, mai devreme sau
mai tarziu si va va permite sa va alaturati lor. Sau, ati putea sa luati Expresul Saltului
Cuantic, cu noi, in aceasta noapte!
Oh, noi nu urcam intr-un tren. Nu ne urcam intr-un avion. Nu stim in ce ne vom urca. Nu
avem nici o ide! (raste) N-am avut cel mai cetos punct de reper? (rasete si apaluze) Dar,
acest fapt nu l-a facut sa fie special? Nu a preluat plictiseala din el? Nu v-a oferit un
motiv sa mergeti la culcare, la noapte si sa va treziti maine dimineata, ca sa vedeti in ce
naiba ati ajuns, de aceasta data?!(hohote de ras)
Stim ca acolo vor fi mii si mii de Shaumbra, care se vor urca la bord. Vor fi mii de
Shaumbra cu emotii: Ce este Energia Noua? Ce este Saltul Cuantic? Unde vom merge

34
cu acestea? Nu stim, dar va pot spune acum, ca Adamus, St. Germain, Kuthumi, Tobias,
Quan Yin si multi altii, vor merge cu voi, in aceasta noapte!
Nu sunteti singuri, niciodata, Shaumbra!
Si asa este!

MATERIALELE LUI TOBIAS


Celebrarea Saltului Cuantic - Taos , New Mexico ,
17 Septembrie 2007 realizat de Tobias (Channel 2),
transmis prin Geoffrey Hoppe

Si asa este, doamnelor si domnilor, tineri si varstnici Shaumbra, noi ajungem in partea
finala a acestei calatorii! Ne-a adus din Ordinul de Arc, pana in acest loc numit Statia
Saltului Cuantic. Vom ajunge in curand, asa ca, faceti-va ultimele pregatiri!

Respirati profund si savurati fiecare moment si fiecare amintire din fiecare viata trecuta,
fiecare persoana, fiecare experienta, fiecare zi si fiecare noapte, fiecare vis pe care l-ati
avut vreodata!

Respirati profund si permiteti-va sa intelegeti frumusetea a ceea ce ati creat, atat pentru
voi, cat si pentru intreaga omenire, pentru copiii de cristal, care vor veni dupa voi, pentru
ingerii din toate taramurile, care vor veni dupa ei, pentru energia a Tot Ce A Fost, care
vine dupa voi si devine noul Tot Ce Este cu toate potentialele sale!

Puneti-va centurile, in timp ce ne apropiem de Statia Saltului Cuantic. Ne cerem scuze


pentru orice turbulenta, care a aparut de-a lungul caii (audienta si Tobias rad), pentru
orice accident de tren, pentru partile, care au lipsit din drum, pentru orice alte obstacole,
care au existat pe calea voastra! Vedeti, acest drum era in constructie. Nimeni nu a mai
venit pe aceasta cale. Ati fost doar voi, Shaumbra, care ati netezirt calea, pentru toti cei
care vor veni dupa voi.

Puneti-va centurile, deoarece, in timp ce intram in Energia Noua, in timp ce permitem ca


Saltul Cuantic sa devina realitate in viata noastra, veti prelua rolul de invatatori, de lideri
si de ghizi pentru ceilalti. Veti fi Standardele Energiei Noi, Standardele omenirii. Poate fi
dificil sa acceptati acest fapt, uneori, deoarece sunteti inclinati sa priviti lucrurile pe care
le-ati gresit, in loc de a privi lucrurile corect facute. Tindeti sa va priviti si sa va intrebati,
cum ati putea fi un astfel de exemplu pentru ceilalti, cand atat de multe lucruri par sa fi
mers prost pentru voi. Dar, din nou, voi ati invatat in numele tuturor. Ati fost cei care ati
trasat cai noi. Voi ati fost cei care au testat caile, ca sa vada cata presiune puteti manui
si voi v-ati facut treaba bine! (rasete) Foarte, foarte bine!

Celebrarea prin Sunete a Saltului Cuantic.

In timp ce inaintam in aceste moment finale, ale Energiei voastre Vechi, sa marcam acest
moment! Permiteti-ne sa va onoram pe fiecare dintre voi, prin sunete de clopotel
simbolice nu avem un fluier, asa ca vom folosi clopotei prin sunete de clopotei, care
se vor auzi de 22 de ori, urmand traditia de anul trecut, trasata de St. Germain.

35
Il putem invita pe Maestrul Sunetelor (rasete, in timp ce Tobias se refera la David
McMaster) pentru a suna de 22 de ori. In timp ce veti simti rezonanta fiecarui sunet de
clopotel Fecioarelor, va rog, nu trebuie sa numarati, va numara cineva pentru voi
(hohote de ras) intelegeti semnificatia numerelor 2 este prezent in dualitate, 4 este
trecerea in Energia Noua. Permiteti fiecarui aspect, fiecarei parti, pe care alegeti sa o
duceti inainte in Saltul Cuantic, sa se alature noua, cu fiecare sunet de clopotel!

Cu fiecare sunet de clopotel, permiteti-va sa eliberati tot ce nu va apartine! Ceea ce nu va


apartine este tot ceea ce alegeti sa nu mai existe in viata voastra. Puteti face aceasta
alegere. Nu trebuie sa luati ceea ce nu vreti sa luati in Energia Noua. Eu, Tobias, in acest
ultim moment va atentionez de un singur lucru: Daca alegeti sa nu luati ceva, acel lucru
nu va veni la voi. Nu va fi cu voi. Va pleca din viata voastra. Va fi indepartat. Onorati
acel lucru si eliberati-l!

Prin urmare, Maestre, te rog suna din clopotei, pentru a anunta sosirea noastra finala!

(pauza lunga in care suna clopoteii de 22 de ori)

Speram ca v-a placut programul nostru antrenant (unii rad), din acest ultim pas al
calatoriei! Speram ca v-au placut dansatorii azteci cu ritmul, cu mostenirea lor ancestrala
cu amintirile primei natiuni de oameni, de pe Pamant; Taiko drummer-ii cu sunetele, cu
miscarea si cu ritmul lor. Totusi trebuie sa spunem ca v-am pregatit o mica surpriza, eu,
Kuthumi si St. Germain si speram ca nu v-ati suparat dar speram ca va veti aminti de
reprezentatia focului de artificii. Vedeti, focul de artificii va fi o amintire importanta, in
timp ce vom merge mai departe, ca sa observam focurile de artificii din spatele zidului
scund, Shaumbra!(hohote de ras si aplauze, Tobias rade) V-am facut sa alergati acolo!
(Tobias rade si mai tare)

(Nota: In orele dinaintea channelului, a avut loc reprezentatia grupului Taiko drummer-
i, cat si a unui grup de dansatori azteci, urmate de focurile de artificii. Datorita vremii
audienta a privit focurile de artificii din parcarea hotelului, in locul parcului invecinat,
unde a fost planificat initial. Parcarea hotelului era inconjurata de un zid scund)

Da, focul de artificii va apare zilnic in lumea Energiei Vechi. Vor fi prezente
pretutindeni. Uneori, acestea vor fi minunate, asa cum au fost in aceasta noapte. Uneori,
var marca o celebrare. Alteori, focurile vor fi drame si hranirea virusului energie sexuale,
care va incerca sa va traga inapoi, desi nu va reusi. Veti simti tentaculele sale, incercand
sa se agate de voi, din cand in cand, incercand sa va atraga in drame, in dualitate si in
hranire.

In acel moment, opriti-va! Yo-ham, amintiti-va sa respirati profund! Sunteti Dumnezeu.


Sunteti Tot Ce Este. Sunteti inceputul, sfarsitul si totul dintre acestea. Respirati profund,
atunci cand veti observa acele focuri de artificii, de jur imprejurul vostru la membrii de
familie, la colaboratori, sotii, chiar si la unele animale de companie! Respirati profund si
reamintiti-va de experienta simbolica, minunata, pe care am avut-o in aceasta noapte!

36
Puteti ramane in spatele zidului scund, va puteti bucura de experienta si nu veti fi
niciodata arsi!

Inceperea Celebrarii

In acest moment al pregatirii finale, va cerem sa ascultam putina muzica, pentru distractia
voastra. Muzica poate sa cante oricat veti dori, toata noaptea, daca asta alegeti.

Chiar in acest moment, in lumea intreaga, majoritatea oamenilor dorm (se aude o muzica
blanda in fundal) fara sa stie ca are loc Saltul Cuantic in constiinta, a carui viteza si rata
de dezvoltare a constiintei a ajuns intr-un punct de saturatie, incat nu mai poate ramane
pe calea veche. Constiinta se schimba. Explodeaza! Devine non-liniara!

In timp ce multi oameni dorm acum, chiar daca nu sunt constienti ca are loc Saltul
Cuantic, potentialele sale exista acolo, daca ei le aleg. Multi altii experimenteaza ceea ce
considera a fi o noua zi, in alte parti ale lumii. Energia Saltului Cuantic inca nu i-a atins,
dar ii va atinge foarte curand. Ceva va inceta, ceva se va intampla in viata lor,
determinandu-i sa se opreasca pentru un moment, intrebandu-se ce a fost ceea ce au
simtit. Este Energia Noua, este Saltul Cuantic.

Prin constiinta lor obisnuita s-ar putea sa nu recunoasca ca au la dispozitie un nou set de
potentiale nedefinite, inexplicabile. Lumea va continua sa se miste ca inainte, insa de
acum va exista un nou ingredient, care se va adauga: Energia Noua, constiinta total noua!

Lumea ar putea sa nu inteleaga ce s-a intamplat pe 18 Septembrie 2007, provenind din


acest loc numit Taos, New Mehico. Poate nu vor intelege ca samantele au fost plantate si
au germinat aici, chiar in acest moment. Poate vor trece zece ani, cincizeci de ani sau o
suta de ani, inainte ca ei sa inceapa sa priveasca in urma si sa spuna, Ceva s-a intamplat.
Fizica s-a schimbat. Spiritualitatea s-a schimbat si s-a expansionat. S-ar putea sa se scrie
dupa multi, multi ani, de acum incolo, Ceva s-a intamplat undeva, pe data de 18
Septembrie, 2007 Dar, Shaumbra, noi stim, noi stim exact despre ce este vorba. Este
vorba despre Saltul Cuantic, despre o noua constiinta si despre potentialele noi!

In timp ce trenul Energiei Vechi soseste in statie, va vom cere sa respirati profund, din
nou!

Somnul vostru din aceasta noapte va fi diferit, decat ianinte. Unii dintre voi veti merge
foarte departe. Unii veti simti o neliniste, veti fi incapabili sa aveti parte de ceea ce
considerati a fi un somn bun. Opriti-va in acel moment, inainte de a va nelinisti, ca nu
puteti adormi. Reamintiti-va, ceva se intampla, chiar acum! Este ceva la care ati
participat, ingrijijdu-l si dezvoltandu-l. Este ceva ce ati adus in acest loc, numit Pamantul.

Respirati profund!

Permiteti-va sa simtiti plinatatea muzicii, care se aude acum! Nu este muzica voastra
obisnuita. Nu este muzica voastra de dans. Nu este pop, nici jazz. Este muzica Energiei

37
Noi!

Prin mine, Tobias, prin Amir, prin Gerhard (muzicienii), prin Linda, Norma si Garret,
prin fiecare dintre voi, care sunteti prezenti aici, acum, vom aduce energia Saltului
Cuantic, transmisa prin muzica, inapoi la fiecare dintre voi si ii vom permite sa radieze pe
intreg Pamantul!

Prin urmare, respirati profund!

(pauza)

Spuneti bun ramas Energiei Vechi!

(pauza)

Si permiteti muzicii sa curga, acum!

Ramaneti pe locuri, cat de mult alegeti! Cauldre si Linda vor pleca de pe scena, imediat.
Muzica, transmisia energiei se va intensifica, cat timp veti alege voi sa cante!

Acesta este ultimul nostru channel vorbit, din Energia Veche.

Va iubim foarte mult! Trenul soseste in statie!

Si asa este!
MATERIALELE LUI TOBIAS
Celebrarea Saltului Cuantic - Taos , New Mexico ,
18 Septembrie, 2007 realizat de Kuthumi lal Singh,
transmis prin Geoffrey Hoppe

Namaste! (audienta raspunde Namaste!)

Namaste! (audienta raspunde, din nou Namaste!)

Namaste in Saltul Cuantic! (audienta raspunde mai tare, Namaste!

E o mare incantare sa fiu aici, la Celebrarea Saltului Cuantic! Nu mai am nevoie de


glume, de umor, deoarece le-ati ales voi, pana aa ajungeti aici caci energia pe care o
experimentam acum, privind imaginile cu Shaumbra din lumea intreaga spune totul!
Este vorba despre stralucire! Este vorba despre profunzimea vietii. Este povestea Energiei
Vechi si a celei Noi. Este vorba despre voi, prezenti aici, pe ecran, ca exemple pentru toti
oamenii.

Potentialele Energiei Noi

38
As dori sa-mi modific prezentarea, doar putin, deoarece petrecem un moment foarte
pretios impreuna! Simtiti energia pe care ati creat-o, in aceasta camera! Este placuta. Este
profunda. Este noua. Contine multe potentiale a cine sunteti, a tot ce puteti deveni. Este
vorba despre potentialele voastre de vindecare, despre potentialele bucuriei voastre. Este
vorba despre potentialul pasiunii voastre ceea ce aduceti voi in aceasta viata, ceea ce va
face intreg si complet. Aceste potentiale se afla aici, chiar acum.

Permiteti-mi sa fiu primul care lucreaza cu voi, pentru a simti Energia Noua, in acest
moment! Dar, cum faceti asta? Doar alegeti! Alegeti, permiteti-va sa va expansionati, in
maretia potentialelor Energiei Noi!

Respirati profund! Inchideti ochii, pentru o clipa! Permiteti imaginatiei sa acceseze toate
potentialele care exista aici, chiar acum! Ele sunt prezente. Poate ca mintea voastra nu
stie asta. Poate ca va veti spune, Nu pot sa-mi imaginez, nu pot sa vizualizez., insa
acestea sunt aici. Sunt reale. Voi le-ati creat. Acum, permiteti-va sa va expansionati in
ele! Deschideti-va dincolo de orice bariere, pe care poate le aveti! Deschideti-va dincolo
de orice limitari, de orice comprimare si doar permiteti-va sa simtiti toate potentialele!
Nu incercati sa le definiti! Nu incercati sa puneti mana pe ele! Nu incercati sa le
controlati! Nu mai este necesar, deoarece va apartin.

Doar simtiti-le, pentru un moment! Simtiti visele, deschiderea, pasiunea! Simtiti-va


trecand dincolo, asa cum in ultimele zile, multi dintre voi ati sperat sa ajungeti in acele
baloane uriase, cu care sa va avantati spre cer. Nu m-ati fi prins pe mine, niciodata, sa fac
asta! (audienta rade) Imaginati-va permitandu-va sa va avantati in toate aceste potentiale!
Simtiti ce se afla in ele si intelegeti ca fiecare dintre ele va apartine! Nu au fost create de
alti oameni, nici de alte fiinte angelice; nici de vreun dumnezeu indepartat si necunoscut,
ci de voi.

Luati un moment, simtiti si respirati in realitatea voastra, din prezent! Nu trebuie sa o


definiti. Am mai vorbit despre asta inainte fara definitii. In Energia Noua potentialele
sunt mult mai grandioase, decat ar putea mintea sa-si imagineze! Cu trecerea timpului,
mintea voastra va intelege ce va vapare. Mintea voastra se va extinde ca sa intalneasca
noile potentiale din Energia Noua. Dar acum, este vorba despre a accepta aceste lucruri
pe care le-ati creat ca sunt atat de diferite, caci sunt din Energia Noua!

Fiti in acest ocean de potentiale, ca o reamintire a orelor petrecute aici impreuna si chiar
ca o amintire a urmatoarelor zile! Si da, vorbesc despre fiecare dintre voi fie ca stati
aici, fie ca ascultati prin internet sau ascultati mai tarziu - da, acestea sunt pentru voi!
Deschideti acea usa ! Deschideti-va! Aceste potentiale sunt pentru voi!

Expresul Saltului Cuantic

Trenul Energiei Vechi a sosit in statie, aici in Taos noaptea trecuta, cu majoritatea dintre
voi la bord, plin de viata si de stralucire, stiind ca era ultima parte din calatoria veche,
insa cu emotii: Cum va fi calatoria noua? Unde vom merge, de aici incolo? Dupa o
scurta oprire, aici in Taos, Expresul Saltului Cuantic a plecat din statie, la ora 2 si 22 min.

39
in aceasta dimineata (audienta rade) printre bubuiturile si penele de current, din acest
oras. Iata ce ati creat, Shaumbra! Priviti ce ati creat!

Ne avantam acum spre locuri noi, nu in alte galaxii, nu in alte dimensiuni indepartate, ci
in locuri noi, de aici si acum. Asa cum a spus Tobias, vehiculul acestui Expres al Saltului
Cuantic este nedefinit. Nu stim cum arata. Nu stim cum functioenaza. Nu stim unde
merge, dar are vreo importanta? Ne aflam aici! Suntem impreuna!

Cand o persoana trece de spatiul Energiei Vechi si ajunge in exprimarea Energiei Noi,
putem vorbi despre incredere. Este vorba de a va permite sa aveti incredere in voi, sa fiti
aici, in acest moment, sa fiti in Energia Noua. Energia Noua este diferita de cea Veche.
Nu exista demonii celei Vechi, despre care am vorbit recent. Nu exista dualitatea Vechii
Energii. Aceasta poate exista in oamenii din jur, insa ea nu exista, in mod necesar, in voi.
Este vorba despre incredere, asa cum mentioneaza atat de elocvent, Adamus St. Germain.
Este vorba despre a avea incredere ca acum impreuna, in mod individual, ne avantam in
potentialul Energiei Noi.

Daca cineva intreaba, Ce este Energia Noua?, va spunem ca este foarte dificil de
descris. Nu seamana cu nimic din Energia Veche. Nu poate fi masurata, nu poate fi
cuantificata. Este foarte dificil sa o punem in cuvinte umane, asa ca reveniti la incredere.
Puteti avea incredere in voi, fiind in aceasta Energie Noua, chiar acum? Puteti avea
incredere ca dj v-ati creat raspunsuri si ca raspunsurile sunt multiple, nu doar unul?
Exista un camp de raspusnuri potentiale acolo. Raspusnurile vor veni la voi destul de
usor. Ne aflam acum, in acest camp de potentiale, cu toate aceste raspunsuri variate.

Raspunsurile Energiei Noi

Puteti-va o intrebare despre potentialele Energiei Noi! Puneti orice intrebare aveti, orice
va vine in minte! Intrebati si apoi, lasati acea intrebare sa patrunda in potentiale si apoi
ascultati. Ascultati nu cu urechile, in mod necesar, ci cu inima! Ascultati cu intreaga
voastra fiinta!

Puteti-va o intrebare acum, ceva ce v-a trecut prin minte mai inainte, ceva ce v-a necajit!
Continuati! Respirati profund! Puteti-va acea intrebare!

(pauza)

Vedeti, reactia este putin diferita, fata de ati experimentat inainte, in Energia Veche.
Intrebarea in sine, in Energia Veche era limitata si astfel si raspunsul era limitat. Inainte,
cand va puneati o intrebare, in general, era insotita de putina neincredere. Intrebarea se
baza foarte mult pe ceea ce s-a intamplat inainte, asa ca intrebarea avea un fel de istorie.

Dar, in timp ce va puneti intrebarea in Energia Noua, poate ca va simtiti putin diferit. Ati
simtit o deschidere? O exapnsiune? Daca ati asteptat sa auziti vreun raspuns, nu l-ati
primit. Va intrebati daca ati formulat corect intrebarea. Eliberati-va, deoarece esenta a
ceea ce intrebati se afla, dj, in intrebare. Nu are importanta cum ati formulat-o. Unii v-

40
ati lasat prinsi, incercand sa fiti foarte specifici privind formularea intrebarii. Credeti ca
sunteti o persoana stupida, care nu intelege ce intrebare pune? (unii rad) Ati ametit prin
aceste lucruri mentale.
Puneti-va acum o alta intrebare! Respirati profund, Yo-ham! Puneti o intrebare
importanta de aceasta data, una foarte importanta!

(pauza)

Da, poate fi despre voi. Nu va temeti sa puneti intrebari despre voi!

In Energia Veche poate l-ati intrebat pe Dumnezeu. L-ati intrebat pe St. Germain si cu
siguranta, nu ati primit raspunsuri. (unii rad) Poate l-ati intrebat pe Tobias si el v-a dat
raspunsuri pline de iubire, superficiale. Poate l-ati intrebat pe Kuthumi, iar eu am ras de
voi. (hohote de ras) Dumnezeule, intreaba-te pe tine acum! Intreaba-te! Si nu-l intreba pe
vechiul tu, pe care l-ai lasat in statia de tren, noaptea trecuta. Intreaba-Te pe Tine!
Puneti o intrebare!

Oh da, aud cum intrebati, Unde naiba este pasiunea mea? Cand voi intalni pe
cineva?(Kuthumi rade) Trebuie sa fiti rabdatori cu asta. (audienta si Kuthumi rad)
Acum, simtiti ca acel raspuns este prezent, ca vine dintr-un loc diferit, din locul Energiei
Noi, dar nu vine neaparat, in cuvinte.

Punteti-va a treia intrebare, una diferita, o intrebare importanta despre viata! Respirati
profund, Yo-ham! Puneti-va acea intrebare!

(pauza)

Cativa dintre voi cauta, incercand sa prindeti ceva, anticipand ca ceva se va intampla.
Dar, ghiciti ce se intampla? Nimic, cel putin ce se intampla pe calea asteptarilor Energiei
Vechi. In acele potentiale se afla claritatea in acea supa din care trebuie sa alegeti.
Acolo este doar claritate. Voi asteptati reactii. Asteptati sa apara vreo forta, ceva miscare,
ceva cuvinte, muzica, dans. Asteptati ceva. Dar, in potentialele Energiei Noi este tacere.

Nu inseamna ca nu sunt raspunsuri acolo. Inseamna ca acolo este claritate si voi nu


sunteti obisnuiti sa fie claritate. Ati fost obisnuti cu neclaritatea. Erati obisnuiti ca
lucrurile sa fie dure si dificile. Insa acolo, in aceste potentiale exista claritate.

Respirati profund si simtiti claritatea!

(pauza)

In potentialele Energiei Noi exista si usurinta. A trecut mult timp de cand lucrurile erau
usoare. Butonul (Linda apasa butonul unei jucarii, care spune, A fost usor! si
Kuthumi rade) A trecut mult timp de cand (Linda apasa butonul usurintei, din nou, spre
distractia lui Kuthumi si a audientei, care rad) Dorinta lui Cauldre este sa iasa de pe
scena, acum!(rasete)

41
A trecut mult timp de cand lucrurile erau clare si usoare, iar voi va asteptati ca pentru a
obtine raspunsuri, trebuie sa fie dificil si sa fie confuz. Dar, acum este vorba despre
Energia Noua. Acolo exista limpezime, insa este plina cu raspunsuri, cu potentiale, cu tot
ce cautati voi.

Provocarea noastra cu Shaumbra este: puteti sa percepeti si sa primiti potentiale, din


campul de potentiale clare si usoare? O parte din voi obisnuia sa defineasca lucrurile prin
rezistenta sau forta pe care v-o opuneau Aceasta este fizica vibrationala din Energia
Veche.

Aici in Energia Noua este limpede, nu se opune rezistenta, asa ca nu exista nimic care sa
va atraga pe voi sau atentia voastra. Voi spuneti, Atunci de unde voi sti ce exista acolo?
Este atat de limpede. Este ca in spatiu dinafara Pamantului. Nu exista nimic. Nu exista
atractia gravitationala, nu exista aer, nu exista nimic. In acel moment, respirati profund,
din nou. Va reamintiti de cuvintele lui Tobias, Yo-ham, Eu Sunt si permiteti ca
raspunsurile voastre sa vina la voi din campul de potentiale. Nu veti simti vreo forta, vreo
presiune sau cuvinte. Raspunsurile doar ies de acolo.

Cand raspunsurile la intrebarile voastre ies la iveala, sunt putin diferite, fata de cum le-ati
perceput si cum le-ati primit inainte. In acel balon de potentiale, din care iese raspunsul,
exista multe, multe nivele de raspunsuri, la aceeasi intrebare.

Va reamintiti focul de artificii din noaptea trecuta? Ele se aprind, apoi apare o explozie,
apoi o expansiune, apoi o alta explozie, o alta expansiune, apoi o alta explozie, toate
dintr-un singur foc de artificii. Este asemanator si cu potentialele Energiei Noi, cu
raspunsurile Energiei Noi. Ele vin la voi si au multe, multe nivele.
Respirati profund! Puneti-va acum, o noua intrebare, o intrebare importanta, una de al
carui raspuns va temeati. Va temeati de raspuns, asa ca ati ezitat sa puneti intrebarea.
Respirati profund si puneti acea intrebare, in campul de potentiale limpezi si usoare!

(pauza)

Daca simtiti ca va luptati prin minte, ca faceti scandenberg cu propiul cap, doar eliberati!
Nu mai trebuie sa faceti asta! Apartine Vechiului. Exista Inteligenta Divina, Eu Sunt, Yo-
ham oricum ati vrea sa il numiti - acesta este raspunsul, nu din cap, nu din creier. Este
gnostul, solutia. Dar, acum se realizeaza in Energia Noua.

Acum, aveti rabdare, dupa ce puneti intrebarea! Aveti rabdare!

(pauza)

Fiti in acum!

(pauza)

42
Prin fizica Energiei Noi, mai mult chiar, prin natura a cine sunteti, acel raspuns va veni.
Solutia va veni. Este prezenta. Exista in voi, in acest moment, in aceasta realitate. Dupa
cateva minute, ore sau saptamani, oricat va fi necesar, raspunsurile se vor dezvalui, in
viata voastra: raspunsul perfect, raspunsul din Energia Noua. Nu va fi oferit de altcineva,
ci va fi al vostru. In timp ce veti lucra cu acest proces, in timp ce veti continua, fara a va
lupta mental, veti fi uimiti cat de usor si de clar va fi.

Asa cum a spus Tobias, veti descoperi ca va fi extrem de eficient. Veti realiza cata
energie ati cheltuit in trecut luptandu-va cu probleme, incercand sa gasiti raspunsuri.
Acum, in Energia Noua, raspunsurile sunt prezente.

Lucrand cu Energia Noua

Asa cum am vorbit inainte, Energia Noua nu functioneaza ca cea Veche. Este plina de
surprize. Nu este liniara. Nu merge doar in sus si in jos. Merge in toate directiile, in
acelasi timp. Prin urmare, deschideti-va! Deschideti-va inspre solutii, raspunsuri, pe care
poate ca mintea voastra nu le asteapta pe care nici voi nu le asteptati care va pot lua
prin surprindere, in totalitate.

Energia Noua functioneaza atat de diferit, fata de cea Veche! Nu este liniara, nu este
limitata si nu este neclara. Sunteti primul grup din toti oamenii, cu care am lucrat in
aceasta privinta. Este in functie de voi, daca alegeti, sa continuati sa lucrati cu ea, sa o
dezvoltati si sa o impartasiti unii cu altii prin carti, prin mail, la intalniri ca aceasta, cum
experimentati aceasta Energie Noua, aflata in actiune, in viata voastra.

Acum, dj stiti ca nu este vorba despre a o defini. Nu incercati sa o puneti intr-o ecuatie
cum functioneaza Energia Noua. Este vorba de a impartasi, in mod simplu, experienta
voastra ca ceilalti sa poata vedea diversitatea, expansiunea si miracolul Energiei Noi, ca
altii sa observe cum a functionat la voi, intr-o situatie data.

Asa cum dj am vorbit inainte, Energia Veche actioneaza in tipare, in tipare limitate si
foarte definite. Daca ceva apare astazi, intr-un anumit mod, in general, apare intr-un mod
asemanator si maine sau cu variatii similare. Dar, tiparul inca va fi prezent. Puteti observa
asta prin tiparele numerelor, modul in care atomii, subatomii sau alte particule se
aliniaza; tiparele definite ale magnetismului. Astfel, totul devine aproape predictibil in
Energia Veche.

In Energia Noua acele tipare pot fi prezente, insa nu sunt dominate. Nu sunt tipare care sa
determine efecte si sa creeze manifestarea a ceea ce creati si alegeti.
Ce inseamna toate acestea? Sa nu aveti asteptari, sa observati cum intra si ies lucrurile din
realitatea voastra! Cel mult puteti spune, pe baza a ceea ce am facut in una sau doua zile,
caci veti vedea ca acest oras, Taos, va apare si va dispare din realitate. Cu siguranta! O zi
este aici, a doua zi dispare. Poate ca pare straniu, insa observati cum functioneaza
Energia Noua! Este foarte diferita fata de Energia Veche.

Observati cum intrati si iesiti din ceea ce percepeti ca realitatea umana! Inca va aflati aici,

43
intotdeauna sunteti prezenti in Acum, insa observati cum va schimbati, inauntru si
inafara, trecand foarte fluid, foarte curgator. Nu mai sunteti ca si cum ati fi blocati intr-un
anumit loc, lucrurile nu va mai tin in loc, ci intrati si iesiti din sfera realitatii.

Jucandu-va cu Energia Noua

Energia Noua este absolut uimitoare, absolut diferita! Sunteti pionieri in ea. Nu stati pe
loc! Noi il numim Expresul Saltului Cuantic, deoarece este vorba despre a va exprima pe
voi. Este vorba de a va juca cu Energia Noua. Oh, in aceasta noapte, cand veti fi afara,
sub stele, bucurandu-va de muzica, jucati-va putin cu Energia Noua! Nu va ingrijorati de
ceeea ce veti crea sau nu veti crea! Jucati-va si observati cum se va juca cu voi.

Un lucru pe care l-am observat este ca Energia Noua este foarte responsiva. Unii ati
observant ca Energia Veche este lenta, foarte vascoasa. Energia Noua devine foarte
responsiva, dar intr-un mod neobisnuit si dificil in mod diferit, scuze! (rasete) V-am
prins! (Kuthumi rade) Intr-un mod foarte diferit. Oh, nu, sa revenim la Energia Veche!
(rasete in timp ce Kuthumi glumeste in legatura cu exprimarea gresita)

Energia Noua este foarte jucausa cum ati spune voi, este foarte neastamparata,
responsiva. Prin urmare, jucati-va cu ea! Observati cum functioneaza! Apoi, dupa ce
experimentati, intelegeti ca maine sau in urmatoarea saptamana, nu va actiona la fel.
Mereu va fi foarte diferita, foarte dinamica. La inceput ar putea sa va creeze confuzie in
mintea Energiei Vechi, insa asa cum am spus, mintea o va ajunge din urma. Mintea
invata cum sa se extinda, de asemeni.

Stiti, mintea dispune de o programare interesanta. Programarea este denumita, Nu. Nu!
Este foarte clar si foarte simplu, insa nu usureaza lucrurile. Uneori ne place sa observam
oamenii si cum raspunsul lor natural la orice, este Nu. Nu pot sa fac asta. (Kuthumi
rade) In Energia Noua lasati-l pe nu sa plece! Nu exista nu-uri cunoscute in Energia
Noua. (rasete) Nu exista nu.. nu exista nu-uri, nu este vorba despre nas (no's se pronunta
asemanator cu nose, care inseamna nas) (hohote de ras), ci nu-uri in Energia Noua (Linda
spune, Spune pe litere!) (hohote de ras, audienta aplauda si Kuthumi rade) Fara nu-uri!
Nu! (hohote de ras) Uneori, cuvintele umane sunt limitate!

Este vorba despre nu este vorba despre da, doardespre este Doar este! Poate fi!
Puteti arata imagini din aceasta audienta (referindu-se la transmsia in direct), puteti fi. Va
puteti conecta pretutindeni in lume. Puteti fi bogati. Puteti fi fericiti. Puteti avea pasiune.
Puteti fi Energie Noua. Vedeti, mintea are modul ei nostim de a spune, Dar nu, nu! Nu,
dar tuturor lucrurilor, punand restrictii, limitari. Aceasta este Energia Veche. Ea este
continuta in minte.

Fiti expansivi! Fiti curajosi! Fiti putin nebuni! Eu am fost. Uneori este necesara o cadere
mentala, pentru a va abandona si a va deschide. Fiti expresivi! Nu mai fiti limitati,
niciodata!

Noul Proiect al lui Kuthumi

44
Shaumbra, as dori sa va vorbesc despre un proiect, la care as dori sa lucrez. As dori sa-l
realizez cu voi. Vedeti, anul trecut cand v-am vorbit, aveam cateva proiecte. A fost vorba
despre cateva carti, care au aparut, fiind transmise si redactate foarte frumos, acum fiind
disponibile pentru omenire. Este placut sa vad cum noi cocream impreuna. Dar acum,
as dori sa trecem la urmatorul pas. As dori sa realizam un film. (hohote de ras si aplauze)

Kuthumi Productions prezinta ... (Kuthumi si audienta rad) Am observant ca unele


grupuri si alte persoane care fac channel, au propriile lor filme. What the bleep?
(rasete) Ramta n-ar trebui sa fie singurul care are un film. Si ce reprezinta bleep, de
fapt? Am incercat sa inteleg, ce inseamna de fapt? Bleep? Bleep? (rasete, iar Linda spune
este un cuvant urat.) Oh!! (Kuthumi si audienta rad) Ce naiba!
Exista si un alt film numit Secretul, dar care a aparut. Cum ar mai putea fi un secret?
(hohote de ras si apaluze) Majoritatea l-ati vizionat. Le-ati vorbit de el altor oameni? Da!
Prin urmare, nu mai poate fi un secret. (hohote de ras)

Si apoi, favoritul meu, A plange cu Dumnezeu uh Conversatii cu Dumnezeu!


(hohote de ras) Cred ca channnelerul nostru se va pensiona dupa asta. (hohote de ras)
Asa cum stiti, acestea sunt proiecte excelente despre constiinta. Acestea au ajutat, cu
adevarat, la schimbarea constiintei pe Pamant. Au deschis oamenii spre noi potentiale,
dar tot in Vechea Energie. Prin urmare, as dori sa creez un film cu Shaumbra, pentru cei
care vor sa iasa in fata. Va fi un film numit, Ce lipseste? (unii rad) Ce lipseste? Sau
Wuz Missing. (rasete) Acest film va fi pentru cei care au ridicat mana, care s-au urcat
in trenul constiintei, care inca sunt in Energia Veche, insa cauta unele raspunsuri.

In parte glumesc, insa parte sunt serios, deoarece este important faptul ca ingredientul
lipsa sunteti voi, fiecare care vizioneaza filmul nostru. S-a spus sa mentionam faptul ca,
ceea ce lipseste in viata oamenilor, sunt ei. Nu voi, ci ei! (rasete) Ei lipsesc. Voi sunteti
aici. Ei lipsesc din viata lor. Ceea ce lipseste nu sunteti voi, ci ei, da (hohote de ras in
timp ce Kuthumi face gesturi nostime si rade)

Imaginati-va, de exemplu, ca exista o minunata bucatarie, care este dotata cu tot ce


trebuie, cu frigider in care sunt stocate bucate fine, insa ce lipseste? Voi, bucatarul. Voi
lipsiti. Lipseste persoana. Oamenii au tendinta sa lipseasca din viata lor, in parte deoarece
sufera, in parte deoarece viata lor este confuza, in parte deoarece ei sunt fragmentati in
multe aspecte, care se afla in alte dimensiuni, cu foarte putin din esenta lor prezenti aici,
pe Pamant. Draga Shaumbra, fiecare dintre voi stiti despre ce vorbesc, deoarece ati trecut
prin acesta experienta: de a nu fi prezent, a nu fi aici.

Cand ati atras energia Shaumbrei si a Cercului Crimson spre voi, unul dintre cele mai
provocatoare lucruri, a fost energia care v-a facut sa fiti prezenti si uneori acest lucru a
fost dureros. Uneori a fost dificil, deoarece ca o constanta reamintire, va spuneam, Stati
aici! Fiti prezenti! Traiti in aceasta realitate! Adesea, cand doreati sa evadati, cand
incercati sa va ascundeti sau sa pretindeti ca nu era asa, energia Shaumbrei va aducea
inapoi, in momentul Acum si va spunea Avem nevoie de tine. Tu ai nevoie de tine.

45
O parte din acest proces, din trenul Energiei Vechi care a ajuns in ultimele ore, la ultimul
segment, a constat din a fi prezenti pe acele locuri. Ati fost prezenti in acele locuri,
noaptea trecuta, cand am sosit in statie in Statia Saltului Cuantic. Daca trenul sosea si
nu era nimeni la bord, nu ar fi fost interesant. Daca nu ati fi aparut in Taos, New Mexico,
nu ar fi fost la fel. Ce lipseste in viata majoritatii oamenilor, sunt ei-insisi. Ce lipseste,
sunt ei.

Va puteti imagina o casa minunata, confortabila, cu camere mari, luminoase, cu podele


din lemn si cu carpete de plus, cu opere de arta pe pereti, cu mirosuri nemaipomenite si
balega de vaca in jurul casei? (audienta si Kuthumi rad). adunata in gramezi, in jurul
casei? Ce lipseste din acea casa? Pentru majoritatea oamenilor, ce lipseste? Ei. Tu.

Imaginati-va o minunata padure cu pasari care zboara, animale care se joaca, cu briza
usoara si cu raze de soare printre pomi! Ce lipseste din peisaj? Omul. Tu. Ce s-ar fi
intamplat noaptea trecuta, cand Amir si Gerhard cantau, radicand vibratia si energia,
anuntand sosirea trenului Energiei Vechi, la ultima statie, ce s-ar fi intamplat daca nu ati
fi fost aici? Voi ati facut ca acesta sa aiba loc! Voi ati creat acest eveniment! Voi ati pus
focul de artificii, fiind aici, fiind prezenti.
Ce s-ar intampla in actul de iubire dintre doi oameni, daca ei ar lipsi? Nu ar mai fi
minunatul act de a face dragoste. Ar fi doar o reactie fizica. Tu esti cel care face
diferenta, in aceasta realitate.

Voi Shaumbra de aici, stiti exact despre ce vorbesc. Ati trecut prin experienta de a fi
rechemat in viata voastra. Da, ati fost absenti, multa vreme. Ati fost plecati, jucandu-va
cu vietile trecute. V-ati ingrijorat de viitor, care oricum nu urma sa aiba loc. Erati plecati,
practic, amortiti. Erati in alte nivele, in unele taramuri ascunse, ca si cum nu va gaseati.

Cand reveniti si sunteti prezenti in viata voastra, in aceasta realitate, atunci lucrurile incep
sa se miste. Acum sunteti aici. Unii dintre voi inca aveti resentimente, in aceasta privinta.
Unii inca treceti prin unele lucruri reziduale sau prin ultimele eliberari de rani, insa ati
aflat cat de important este sa fiti aici. Ce lipseste din viata, este omul.

Cum va puteti afla pasiunea, daca nu sunteti prezenti? Cm pot oamenii afla bucuria
iubirii, daca nu sunt prezenti in viata lor? Cum pot oamenii experimenta bucuria de a trai
si exista bucuria de a trai daca se afla altundeva, negand, pretinzand?
Cu toata seriozitatea, Shaumbra, as dori sa fac un film cu voi Ce lipseste prin care
sa exploram energia, fizica si dinamica spirituala, de a fi prezenti in viata voastra. Acest
fapt va constitui un potential imens pentru ceilalti oameni, cei care sunt absenti, sunt
plecati. Ei sunt in concediu medical, in propria viata. Exista un potentialul imens pentru
Shaumbra, pentru Cercul Crimson, pentru toti cei care aleg sa lucreze in acest proiect. Pot
vedea cum pasiunea iese la suprafata. Pot observa cumva sa va jucati cu Energia Noua.
Unii dinte voi aveti scenariul in minte. Unii va imaginati inregistrarea video.

Da, desigur, acesta este darul meu pentru voi, Shaumbra, in acest moment! Este vorba
despre explorarea potentialelor Energiei Noi. Cu acestea, sa respiram profund!

46
(pauza)

Puneti-va o noua intrebare ca grup, ca sa observati cum functioenaza energia de grup,


in Energia Noua despre ce este vorba in acest film? Sa raspundem impreuna la aceasta
intrebare! (Kuthumi rade si audienta spune, Despre ce este vorba in film? Care film?
(rasete in timp ce Kuthumi glumeste) Ce lipseste!
Lasati potentialele Energiei Noi sa treaca la lucru! Sa le lasam sa se expansioneze in toate
directiile, simultan si sa observam ce se intampla, in urmatoarea perioada de timp!

Folositi asta in viata voastra, puneti-va o intrebare! Permiteti potentialelor sa apara si apoi
jucati-va cu ele! Reamintiti-va mereu, fiti prezenti in viata voastra! Fiti voi! Fiti total
prezenti, in special, in aceasta Energie Noua!
Namaste!

(aplauze si Namaste din audienta)

MATERIALELE LUI TOBIAS


Celebrarea Saltului Cuantic - Taos, New Mexico,
19 Septembrie 2007 realizat de Adamus Saint-Germain,
transmis prin Geoffrey Hoppe

Eu sunt cel ce sunt, micul sclav, transformat in maestrul ascensiont Adamus St. Germain
(Adamus isi ridica bratele, fiind aplaudat si aclamat) Kuthumi este gelos din aceasta
cauza! (rasete)

Cuvintele, cu greu par potrivite, pentru aceasta celebrare grandioasa, la care participa
Shaumbra. Ceea ce poate fi perceput de unii ca liniste/tacere, dar care este plina cu
Energia Noua, spune totul. Zambetele de pe fetele voastre, din ultimele zile, spun totul.
Cuvintele celorlalti prezentatori si vorbitori spun totul. Tonurile, sunetele provenite de la
muzicieni, transmit intreg mesajul. Ne aflam aici, in Energia Noua, in constiinta noua si
acesta este doar inceputul. Este doar inceputul!

Transformarile, de care inca nu sunteti constienti, dj au aparut in voi. Transformarile au


loc pretutindeni in lume. Chiar daca nu au fost prezentate in titlurile de astazi, ele vor fi
in zilele ce vor urma.

Potentialele Energiei Noi

Undeva in lume, intr-un laborator, un tehnician, un om de stiinta lucreaza pe cont propriu,


privind prin microscop si observand ceva, ce nu a mai vazut inainte. Nu intelege despre
ce este vorba. Mintea sa se grabeste sa cunatifice si sa masoare, sa compare cu ceva din
trecut, ca sa poata fi de inteles. Dar, nimic nu functioneaza si se simte frustrat. Simte
anxietate. Nu mai este sigur pe el. El priveste la microscop acum, iar voi puteti sa va
alaturati lui. Ce este ceea ce observa el, ce nu a mai fost observat inainte? Este o particula
de Energie Noua, care a trecut din alte taramuri, in acest taram al omenirii. Energia Noua

47
detine cheia multor sperante, aspiratii si vise ale omenirii.

Undeva, un doctor sta pe un camp, intr-o zi insorita ca aceasta; el a lucrat cu provocarile


cancerului de ani si ani de zile, are frustrari din cauza acestei boli, care este atat de
raspandita in prezent. El este tulburat pentru ca a vazut mii de pacienti cu cancer, carora
le-a luat fericirea si bucuria din viata. In acest moment, in care noi vorbim, in starea lui
de tristete, de frustrare si de fara speranta, el se elibereaza si spune, Pana aici!

Si in acea permitere si deschidere, apare o explozie de energie in imaginatia sa. El intra


intr-o stare de claritate, asa cum multi dintre voi ati intrat inainte si in acea claritate el isi
imagineaza adevarata cauza a cancerului si tratamentul potrivit impotriva cancerului. In
lunile si anii ce vor veni, acest doctor cercetator isi va impartasi visele si imaginatia cu
altii, care vor fi dispusi sa-l asculte. Ei isi vor incepe cercetarile si vor ajunge la
intelegerea cauzei cancerului.

Intr-o camera de spital, undeva, o mama a dat nastere unui copil unui copil prin alegere.
Nu mai este vorba despre un act anonim sau intamplator al unei finnite-suflet, care a venit
pe Pamant, ci mama a ales in inima ei, cu mult timp in urma. Dar, datorita transformarii
energetice care a avut loc, aceasta alegere a devenit realitate, iar in acest moment doctorul
asista nasterea unui copil foarte pretios, un copil care a ales sa fie cu acea mama, de
asemeni. Acest fapt marcheaza inceputul, incat nu va mai fi o intamplare. Nu va mai fi
ceea ce numiti un accident. Este vorba despre nastere prin alegere.

Undeva, in alte taramuri, nu pe Pamant, ci in taramurile invecinate Pamantului, in


taramurile non-fizice, chiar in acest moment, cineva pe care il cunoasteti multi dintre voi
sau multi altii pe care ii cunoasteti voi care au fost prinsi in capcana taramurilor
invecinate, pribegind fara tinta, plini de suferinta si intuneric, de angoase, au observant
deodata fetele ingerilor care erau prezenti acolo dintotdeauna, dispusi sa-i conduca spre
Podul de Flori. Nu au fost capabili sa-i observe pana acum. Ceva s-a schimbat si le-a
permis lor sa elibereze lanturile Pamantului, karma, suferinta si sa treaca acum peste
Podul de Flori. Unii dintre voi ati avut persoane, care au plecat si stiati ca ele pribegesc si
parea ca nu le puteti ajuta deloc, dar acum, simtiti ca prezenta lor pleaca, ca este eliberata
din vechile cicluri.

Undeva pe Pamant, in acest moment, exista doi conducatori de tari, care s-au luptat unul
cu altul, de foarte mult timp de mult, mult timp si au adus tristete si intuneric, nu doar
in tarile lor, ci in intreaga lume. Datorita faptului ca acesti doi lideri au legaturi prin
familiile lor angelice, ei realizeaza simultan, ca nu pot merge inainte prin razboi. Prin
razboi nu puteti cuceri nimic! Prin gloante, rachete, cutite si bombe doar va
autotdistrugeti. Va mentineti intr-un fel de inchisoare si sclavie.

Acesti doi lederi se scarpina pe cap, intrebandu-se de unde le-a venit acest gand. Ei il
simt. Il cunoasc, nu doar il gandesc. Pot observa imaginea armoniei si a pacii. In acest
moment, ambii lideri se gandesc la ei, Voi parea ca fiind un fricos, daca voi impartasi
acestea, cu colaboratorii mei? Voi parea ca sunt slab, daca il voi chema pe dusman si ii
voi spune, Draga Dumnezeule, am uitat sa te iubesc pe tine si pe toti oamenii tai? Si

48
ambii conducatori, contempla aceste lucruri, in timp ce vorbim, deoarece ei inteleg
valoarea compasiunii, iubirii si onorarii fiecarei fiinte umane.

Undeva in lume, exista un om de stiinta, femeie, care lucreaza la computerul sau. Ea a


incercat sa gaseasca raspunsuri la criza de energie de pe Pamant exista o criza a
furnizarii de combustibili, la care v-ati raportat, care devin insuficiente. Ea cunoaste acest
lucru. Nu trebuie sa poarte discutii despre Efectul Casei Verzi. Nu trebuie sa-si puna
intrebari legate de statisticile disponibilitatii petrolului, pentru urmatorii 20 sau 30 de ani,
pe Pamant. Stie ca acestea sunt pe sfarsite. A lucrat la aceasta chestiune de ceva timp si
are frustrari, simtind ca nu exista speranta.

Dar, in timp ce stam aici, pare ca ceva mijeste pe ecranul computerului sau, ceva ce nu a
observat inainte. Raspunsul era acolo, inaintea ei, in tot acest timp. Imediat realizeaza
potentialul apei de pe Pamant, de a alimenta nevoile omenirii. Ea isi da seama in acest
moment, rade, spunand ca nu poate fi adevarat. Este atat de simplu! Nu poate fi adevarat!
In orele si zilele ce vor urma, isi va desfasura modelele sale experimentale si numerele,
din nou. Va avea frustrari, deoarece inca va utiliza formulele Energiei Vechi, incercand
sa descifreze, insa semintele au fost dj plantate. Ea stie ca raspunsul era acolo si ca va
reveni. Poate ca vor trece ani, pana va deveni realitate, inainte ca oamenii de pe Pamant
sa descopere aceasta sursa noua de energie, care sa le alimenteze motoarele, masinile, sa
le lumineze locuintele, insa raspunsul este prezent.

Undeva pe Pamant, exista un psiholog, femeie, care este foarte deprimata, asa cum pot
ajunge psihologii. (rasete) Scuze! Este asa, deoarece ei lucreaza cu partea intunecata a
omenirii. Acestia au de-a face cu confuzia si ea se revarsa asupra lor. O simt si si-au
pierdut speranta, gandind ca singura cale de a trata aceste suferinte de pe Pamant este sa
li se administreze medicamente pacientilor, pentru a-i scoate din depresie. Acest psiholog
a considerat ca ramane fara slujba.

Dar, in starea de vis din timpul zilei, din acest moment, i-a aprut ceva inainte. Ea
realizeaza ca raspunsul este, Ar putea fi atat de simplu! Ea priveste cartile aliniate pe
rafturile din biroul sau. Sute si sute de volume ale celor mai priceputi autori, vorbind
despre natura si echilibrul mental al omenirii. Ar putea fi raspunsul primit de ea, atat de
simplu profund de simplu incat sa-i ajute pe cei care aleg sa se reechilibreze?

Energia Noua Soseste

Pretutindeni in lume exista in acest moment, mici scantei de constiinta, care plutesc
asemanator unor ingerasi, coborand la cei care au lucrat asupra unor astfel de probleme.
Ele coboara in constiinta lor, ca baloane de potentiale, care nu par sa fi fost prezente in
urma cu cateva zile, dar isi fac simtita prezenta acum. Semintele Energiei Noi, semintele
noii constiinte au fost plantate. Veti observa marturii ale acestora, in zilele, saptamanile si
anii ce vor urma.

Asa cum a spus Tobias intr-o alta noapte, este posibil ca nimeni sa nu fi inteles ce s-a
intamplat pe 18 Septembrie. Nimeni nu a vazut primul tren al Energiei Vechi sosind in

49
statie, ca apoi, un grup de oameni sa urce la bordul Expresului Saltului Cauntic, insa acest
lucru a avut loc. Acum, peste tot in lume au loc schimbari si exista toate potentialele
schimbarilor. Saltul Cuantic, Noua Constiinta sunt aici!

Va reamintesc, daca nu ati simtit dj, au fost forte ale dualitatii sa nu le numim ale
luminii sau ale intunericului sa le numim Energie Veche care nu au dorit ca acest
lucru sa aiba loc. Au creat o presiune continua, un baraj energetic continuu asupra
fiecaruia dintre voi, timp de cativa ani, pana in prezent. Ei au exercitat o si mai mare
presiune si au creat un momentum, de cateva luni. Voi stiti ca incercand sa ajungeti aici,
ati intampinat dificultati. V-ati spus, Ce incearca Spiritul sa-mi comunice? Poate ca n-ar
trebui sa fiu acolo. A fost vorba doar despre rezistenta opusa rezistenta Energie Vechi
a fost rezistenta opusa la schimbare. Rezistenta Energiei Vechi stia ca a sosit timpul si,
ca si alte energii, nu vrea sa dispara. Dar, ca si alta energie, ea se renaste intotdeauna,
intr-un mod nou.

S-a creat o imensa presiune, s-a opus o imensa rezistenta fata de acest eveniment, dar, cu
toate acestea el a avut loc. Daca ati dori, ca doar sa inchideti ochii pentru o clipa, sa
respirati profund, ati fi capabili sa vedeti, sa simtiti sau doar sa intuiti aceste scantei ale
noii constiinte, care plutesc din alte taramuri si coboara spre fiecare din cei care au vreo
problema, o intrebare, la cei care incearca sa stabileasca pacea in aceasta lume; la cei care
incearca sa gaseasca solutii la criza energetica; la cei care incearca sa vindece corpul si
mintea.

Acele scantei ale noii constiinte vor ajunge la cei care au fost preoti, calugarite si rabini,
timp de mult ani, daca nu chiar multe vieti, care s-au luptat cu conceptual de Dumnezeu
si cu relatia lor cu Dumnezeu. Vor ajunge la cei care au fost deprimati si tulburati, care au
fost afectati de virusul energiei sexuale, care este prolific in comunitatile religioase.
Scanteile constiintei Noii Energii se revarsa spre ei, inconjuradu-i acum, pregatite si
disponibile sa actioneze in vietile lor, daca ei vor alege sa aiba o noua intelegere a lui
Dumnezeu. A unui Dumnezeu, care nu doreste sa mentina o sursa de putere pe Pamant. A
unui Dumnezeu, care sa nu fie manipulat de barbati sau de femeile de pe Pamant. A unui
Dumnezeu, care nu este doar filozofie. A unui Dumnezeu care nu reprezinta controlul. Si
mai mult decat orice, a unui Dumnezeu care nu este separat si nu sta undeva departe, de
oamenii care traiesc pe suprafata Pamantului, ci care ESTE omul, care umbla pe
suprafata Pamantului.

Respirati profund si permiteti-va sa simtiti scanteile constiintei Energiei Noi, care ajung
la cei care lucreaza cu programele de software, pe care le veti gasi intr-un an sau in cinci
ani, de acum inainte, care vor face ca modul de viata al oamenilor sa fie mai usor si mai
efficient! Simtiti scanteile Energiei Noi, care vor ajunge la culturi, la pomi, la plante! Ele
au avut parte de devasi si de elementele naturii, care au ajutat la mentinerea echilibrului
acestor energii de pe Pamant. Acestea pot elibera munca pe care au facut-o, deoarece
acum exista constiinta noua, care lucreaza direct cu Gaia, fara intermediari. Si albinele
vor pleca, in acelasi timp.

Respirati profund, oh si deschideti-va acea imaginatie, care a fost inchisa, ca in

50
inchisoarea cristalului meu si prin imaginatie simtiti scanteile constiintei Energiei Noi,
care plutesc in lumea intreaga in prezent, care vor schimba dupa un timp unele lucruri,
precum magnetismul Pamantului. Forta gravitationala a Pamantului se ajusteaza la noua
constiinta.

Schimbarile din Energia Noua

Va puteti imagina existenta gravitatiei, care mentine lucrurile la un loc, insa ca sa nu


creeze vreo neplacere corpului vostru fizic? Acest lucru va avea loc. Gravitatia se va
schimba. Nu inseamna ca imediat lucrurile vor incepe sa pluteasca (unii rad), ci inseamna
o noua cale de a va integra voi-insiva cu gravitatia si electromagnetismul Pamantului.

Observati titlurile mari, urmariti stirile! Unii dintre voi v-ati indepartat de acestea, insa
reveniti la ele, acum! Priviti-le! Cititi printre randuri! Observati ce se intampla! Cititi
revistele stiintifice, ziarele, chiar si cronicile mondene, deoarece vor apare marturii
zilnice, despre schimbarile care vor apare pe Pamant. Nu deveniti nerabdatori!
Schimbarile vor apare la momentul potrivit. Dar, cu siguranta, schimbarile vor apare.

Fiecare dintre voi ati fost exemple vii, legate de cum vor arata schimbarile pe Pamant:
este vorba despre schimbrile din constiinta voastra si luptele pe care le-ati avut, pentru a
ajunge aici. Pamantul va trece prin lucruri asemanatoare, deoarece schimbarea prin natura
ei, a fost dificila pana in prezent. Vor exista forte, grupuri, guverne, companii, care se vor
opune schimbarii, deoarece aceasta inseamna renuntarea la calea veche, inseamna
renuntarea la putere sau bani, inseamna renuntarea la confort. Astfel, multi se vor opune
schimbarilor.

Va puteti imagina ce se va intampla, cand vor apare aceste surse ale Energiei Noi si
vor fi cateva? Va fi vorba despre apa. Va fi vorba despre un tip de, ceea ce am numi
energia luminii, dar nu de la Soare. Va exista un fel de energie gravitationala, care va fi
disponibila. Cand aceste surse ale Energiei Noi isi vor croi calea inafara R&D (Cercetare
si Dezvoltare), in reteaua constiintei umane, acestea vor impune schimbari. Reutilarea
fabricilor, schimbarea modului in care oamenii realizeaza lucruri, schimbarea metodelor
de distribuire si mai mult decat orice, schimbarea echilibrului puterii si al finantelor de pe
Pamant, ca acestea sa fie mult mai egal distribuite, in loc de a fi pastrate, doar in cateva
locuri. Sa nu va surprinda, atunci cand veti citi titlurile, caci veti afla despre conflicte,
despre lupta dusa de o parte, pentru asi mentine pozitia. Dar, in Noua Energie ei nu o mai
pot pastra. Nu mai pot.

Energia Noua se misca acum. Ea are o constiinta, care corespunde direct lui Eu. Nu
este vorba despre mine St. Germain, ci despre Eu, despre care voi vorbi intr-un
moment. Energia va continua sa se miste, sa curga si oamenii din lumea intreaga trebuie
sa auda aceste cuvinte simple, Energia Noua functioneaza! Ea functioneaza.
Vedeti, va fi tendinta ca multi sa intre in drama, in panica, deoarece de indata ce
schimbarile incep sa apara, majoritatea se agata si mai strans. Si cu cat se tin mai strans,
cu atat schimbarea va trage de ei. Multi se vor supara, multi vor afirma ca este sfarsitul
lumii, insa este doar inceputul. Multi nu vor putea manui constiinta noua si vor alege sa

51
plece de pe Pamant, acum, trecand de cealalta parte, dar dorind sa revina din nou, refrisati
si reinnoiti, cu intelegerea ca este vorba despre o noua era a omenirii.

Oh, este o noua era, dar nu doar pentru omenire. Este o noua era si pentru celelalte
taramuri. Vedeti, asa cum merge Pamantul, asa merge si cerul. Cand ati atins Saltul
Cuantic, nu a fost vorba doar despre un grup de Shaumbra, din Taos, New Mexico si doar
despre alte zone din lume, in care s-a celebrat acest eveniment, acest eveniment istoric,
fara precedent. In alte taramuri au dansat si au celebrat ingerii, bucurandu-se, caci s-au
eliberat de energiile care ii tineau inchisi, ii tineau in robie, de foarte mult timp.

A avut loc o transformare si in familiile voastre spirituale familiile voastre de origine


deoarece si ele au simtit acest Salt Cuantic. Au simtit si de un timp au simtit ca si-au
pierdut unii membri de familie pe voi, cei care ati venit pe Pamant, ca sa lucrati asupra
impasului energetic. Cand ati trecut prin acest coridor, intrand in Saltul Cauntic, familiile
au simtit asta. A fost ca si cum s-ar fi restabilit comunicarea cu ei, au stiut ca voi ati
realizat asta si s-au bucurat, de asemeni.

Au existat dimensiuni care au fost blocate, dimensiuni care s-au prabusit in ele-insele, ele
si fiintele angelice care au existat in acele dimensiuni. Cu cateva zile in urma, in
momentul Saltului Cuantic, energia a inceput sa se miste, din nou. Si in acest moment,
undeva in alte taramuri, sunt fiinte angelice, care sunt libere, din nou.

Acest fapt este fara precedent. Este un fapt ale carei proportii nu vi le puteti imagina
acum. Dar, acest lucru a inceput. Nu este un gen de eveniment fortat. Este vorba despre
potentialele ce se revarsa in lume. Sunt potentiale care nu au fost disponibile, niciodata
pana acum, insa acum sunt. Dar, pe Pamant, exista suficienti oameni cu suficienta
constiinta superioara, care accepta potentialele, accepta schimbarea si noua era a
omenirii, asa ca schimbarea se produce, chiar acum.

Prin urmare, Shaumbra, voi sunteti cei curajosi. Voi sunteti lideri. Voi ati facut un
legamant cu voi-insiva fie ca a fost in ultima viata, fie cu zece vieti sau o suta de vieti
in urma un legamant in care sinele Eu, va fi aici, pentru Saltul Cuantic. Voi fi aici
pentru a alege aceasta scanteie a noii constiinte, pe Pamant. Eu voi fi aici pe Pamant, voi
sta in spatele zidului scund, fara sa ma implic in drame si conflicte, ci sa ma bucur si sa
celebrez schimbarile, care vor aparea in cadrul omenirii. Aceste vor fi multe, foarte
multe.

Eu

Am de spus cateva cuvinte la nivel personal. Schimbarile sunt prezente. Intelegeti asta!
Nu trebuie sa mai sperati ca vor veni, candva. Nu trebuie sa mai visati la ele. Ele sunt
aici!

Pentru multi, vor insemna schimbare si stress. Nu va lasati prinsi in drame! Nu va lasati
prinsi in conspiratii! Nu va lasati prinsi in scenariul sfarsituli lumii, deoarece voi stiti
foarte bine ca este vorba despre un inceput. Ei vor cauta ca voi sa fiti liderii constiintei,

52
fie ca va fi prin cartile pe care le veti scrie, prin companiile pe care le veti crea, prin
centrele de consiliere sau vindecare, pe care le veti deschide, ei va vor cauta. Acestia nu
doresc ca voi sa fiti prinsi in drame, chiar daca vor incerca sa va traga in ele. Ei nu doresc
sa fiti prinsi in Energia Veche. Ei vor ca voi sa-i indrumati sa iasa din Energia Veche.

In aceasta Energie Noua in care va aflati, in aceasta constiinta noua, Eu devine cel mai
important aspect. Kuthumi a vorbit despre asta ieri. La inceput a fost constiinta lui Eu,
ceea ce Tobias numeste Primul Cerc, in taramul de Acasa. Era constiinta lui Eu. La
mijloc, in special in timpurile voastre, aici pe Pamant, a fost vorba despre constiinta lui
Noi despre grupuri, familii, tari, companii. Priviti in jurul vostru! Totul are legatura
cu grupurile biserici, fratii, grupuri. Totul a constat in descoperirea lui Noi a
colectivului deoarece prin asta puteati trece la urmatoare era a lui Eu Este vorba
despre Tu.

Kuthumi v-a vorbit despre Ce lipseste. Tu. Ce lipseste? Lipseste omul din viata sa. Este
importanta sacra a lui Tu din constiinta lui Noi. Ati fost invatati sa nu va ganditi la
Sine, ci sa va ganditi la Intreg. A facut parte din procesul de invatare al ingerilor si al
oamenilor. Vi s-a spus ca nu este potrivit sa vorbiti de bine despre voi, sa va ganditi mai
intai la voi, sa va puneti pe primul loc si in centrul a orice.

Dar acum, voi treceti din postura de copii ai lui Dumnezeu, in adulti ai lui Dumnezeu. Ca
adulti, voi intelegeti importanta sacra a lui Eu. Fara Eu lucrurile nu se schimba si nu
se transforma. Fara Eu nu ati avea descoperiri si progrese. Fara Eu nu ati avea
resursele Vechii si Noii Energii pentru a crea cu voi, pentru a va ajuta sa va manifestati
visele de cel mai inalt nivel.

Ajungeti in era lui Eu, in care este vorba despre a avea grija de voi, de a simti; de a va
cunoaste; despre a va pune in centru. Atunci cand va aflati in centrul a orice incluzand
vidul cand va aflati in centrul acestei fizici noi, chiar daca pare sa nu fie nimic, decat
vacuum, in momentul in care va plasati acolo, creatia incepe.

In prezent, va aflati intr-un fel de gol, desi aceasta camera este plina cu energie. Pare sa
nu fie nimic, dar este totul. In momentul in care va plasati aici, in momentul Eu, totul
incepe sa se intample.

Ne aflam in era lui Eu si este momentul sa ne eliberam de unele din vechile sisteme
hipnotice, care au legatura cu orice altceva: Renuntarea la sine, a fi in serviciul altcuiva,
a face totul pentru altcineva, pentru a va castiga drumul spre rai. Ne aflam dincolo de
asta. Este vorba despre voi! Plasati-va in centrul realitatii voastre!

Este vorba despre energia lui Yo-ham, a lui Eu, despre prezenta lui Dumnezeu, nu doar in
prezent, in acum, ci si in realitate, in spatiu si in constiinta. Atunci cand prezenta Eu Sunt
Isi permite sa fie in prezenta acestei constiinte, in acest moment constient, orice se poate
intampla. Acesta este momentul in care au loc, ceea ce altii numesc miracole. Dar, voi
veti intelege ca nu exista un astfel de lucru numit miracol. Este vorba despre Eu in
momentul prezent, constient: Eu Sunt!

53
A Lasa Sa Plece Ce Nu Va Apartine

Shaumbra, va invit sa faceti ceva. Ar putea fi putin dificil, putin provocator, insa ceva
plin de recompense. Inainte de a parasi aceasta camera, astazi desigur, va invit va invit
sa fiti Eu, sa fiti constiinta lui Eu! Acum, ce inseamna asta? Asta inseamna a elibera
ceva, ce v-a fost apropiat si drag de multa vreme, ceva ce v-a devenit atat de apropriat si
de personal, incat nici nu va mai dati seama. Dar eu privesc acest grup incredibil de
Maestri si observ ceva, caruia i-a sosit timpul. Este momentul sa-l eliberati.

Datorita iubirii si serviciului in care ati fost, voi ati purtat problemele omenirii, adanc in
voi, in corpurile si in mintile voastre, cat si in viata voastra de fiecare zi. Voi ati jucat in
drama altora, ati preluat problemele altora. Ati incercat sa le rezolvati. Ati incercat sa
lucrati asupra problemelor lor, ca sa ii ajutati, sa-i serviti si intr-o masura, le-a fost de
folos.

Dar, in energia lui Eu, in care ne aflam acum, este momentul sa le eliberati. Acea boala
nu va apartine. Acel conflict din capul vostru nu este al vostru. Acea tristete nu va
apartine. Depresia nu va apartine. Acea lipsa a abundentei nu este a voastra si voi
afirmati ca va apartine. Afirmati ca va apartine, ca este o pedeapsa, ca este un
dezechilibru, ca este o imperfectiune si nu este. V-ati imbracat in hainele suferintei
umane, ca sa o intelegeti si ca sa aveti compasiune pentru ea. Ati preluat aceste probleme,
ca niste ingeri maestri, grandiosi, ca sa va familiarizati complet cu ele, ca sa ii puteti
ajuta, in acest proces de evolutie a constiintei. Dar, acestea nu va apartin!

Cum le veti elibera? Ati auzit asta o data, de doua ori, de patru ori, in ultimele cateva zile
faceti o alegere, chiar acum! Nu mai serviti pe nimeni nici pe cei dragi, nici pe
dusmani, nici omenirea, nici delfinii, nici copacii, pe nimeni agatandu-va de ele! Ati
ales aceste lucruri inainte, puteti renunta la ele acum.
Lasati-ma sa repet: Ati ales, ca in serviciu si in iubire, sa preluati aceste probleme ale
omenirii, ca sa ii ajutati pe altii sa treaca prin ele. Voi ati ales. Ati ales aceste lucruri
pentru a fi ca serviciu, ca pasiunea voastra si acum le puteti elibera. Puteti renunta la toate
lucrurile. Nu doar la unele, nu la doar suficiente din ele, ci la toate. Le puteti elibera
acum, deoarece nu mai serviti omenirea prin acel rol sau prin acea abilitate.

Nu va mai serviti familiile angelice, prin preluarea problemelor lor. Nu il mai serviti pe
Dumnezeu, prin preluarea dificultatilor oamenirii. Destul inseamna destul! Ati fost
chemati sa fiti liderii Energiei Noi, sa va fie clare lucrurile si sa indepliniti acest rol, cu
usurinta. Eliberati-le! Nu va apartin!

Acum, voi imi opuneti rezistenta! Eu incerc sa le trag de la voi, iar voi incercati sa le
trageti inapoi si cine va castiga aceasta batalie? (rasete, si audienta raspunde Eu!) Eu!

Shaumbra, le-ati preluat cand nu mai trebuia, insa le-ati preluat in serviciu pentru altii.
Voi sunteti precum cel care a intrat in cea mai adanca, intunecata si infernala energie,
pentru a incerca sa salveze pe cineva si ati facut o treaba minunata, o treaba grandioasa!

54
Toti ati obtinut A (nota maxima) pentru preluarea durerilor umanitatii, direct pe umerii
vostri.

Dar, nu va amintiti? Ati absolvit! Ati absolvit! Nu mai trebuie sa ramaneti asa. Trebuie sa
aveti claritate. Treebuie sa fiti lideri. Trebuie sa eliberati lucruri, precum confuzia,
indoiala si hipnoza. Trebuie sa eliberati boala. Ele nu va apartin. Eliberati-le chiar acum,
in aceasta camera! Lasati acea energie sa plece! Cu adevarat, nu ajutati pe nimeni,
niciand, ramand astfel.

Vreti sa fiti cel ce inspira constiinta? Vreti sa fiti omida, care se va transforma in future?
Faceti asta acum! Nu mai trebuie sa aveti buzunarele pline cu boli si cu probleme, ca sa
fiti in serviciu pentru Tot Ce Este!

Eu Schimba Lumea

Cel mai maret lucru pe care il puteti face acum, in Energia Noua, este realizarea lui Eu.
Plasati-va pe voi, pe Sinele vostru Divin, pur, in prezenta constiintei, chiar acum! Acest
fapt va schimba lumea. Acest fapt il va ajuta pe un altul sau poate ca voi veti crea o noua
sursa de energie. Il va ajuta pe un doctor sa descopere tratamentul cancerului. Il va ajuta
pe muzician sa inteleaga cum sa impleteasca Energia Noua in cantece, care vor aduce
sanatatea oamenilor, celor care aleg sanatatea pentru ei. Acest fapt ii va ajuta pe demonii
Energiei Vechi, de pe acest Pamant pe demonii constiintei de grup sa fie eliberati din
capcanele in care se afla. Este vorba despre a va afla in propriul Sine Eu, chiar acum.
Poate ca suna putin egoist. Poate ca suna ca si cum v-ati afla pe propria insula, undeva
departe. Dar, respirati profund si simtiti iubirea si compasiunea lui Eu!

Eu creaza o fizica noua.

Sinele Eu creaza energia vindecarii.

Sinele Eu ii inspira pe ceilalti oamen,i sa-si continuie calatoria mai departe.

Sinele Eu permite ca schimbarea si transformarea sa aiba loc, pe intreg Pamantul si in


toate taramurile angelice.

Cand deveniti Eu Eu acest fapt schimba totul! Cand va eliberati de nevoia de a


prelua poverile familiilor, companiilor, tarilor voastre si ale altor lucruri si cand va veti
permite sa fiti Eu Yo-ham in acel moment, acest fapt va permite Energiei Noi sa
radieze in lumea intreaga!

Acest fapt va face ca schimbarea sa nu mai fie atat de dificila, ca ea sa fie mai blanda si
mai usoara. Va crea o reverberatie a constiintei in lume, care va inspira cercetatorii si
oamenii de stiinta, artistii si pe multi altii. Eu face diferenta! Eu sunt ceea Ce Sunt!

Acesta este un moment profund, pentru fiecare Tu individual. Acesta este un moment
al lui Yo-ham Eu sunt Dumenzeu. Eu sunt aici. Eu sunt intreg si complet. Eu pot face

55
o alegere.

Observati si simtiti efectul acestui lucru, pe Pamant! Va fi bucuria voastra! Va fi pasiunea


voastra! Va fi lucrul pe care il veti impartasi cu alti Shaumbra, din lumea intreaga. A
inceput aici si s-a raspandit si se raspandeste, chiar acum!
Undeva in lume s-a scrsi un cantec nou.

Undeva in lume, cineva care avea depresie de cativa ani, s-a trezit intr-o noua dimineata
si se intreaba de ce acea tristete veche, intunecata, nu mai este prezenta. Se ascunde timp
de cateva ore? Va reveni? Sau depresia sa va disparea, deoarece o scanteie din Energia
Noua a intrat in viata sa?

Exista o persoana in varsta, care sta pe un scaun cu rotile, undeva in lume chiar acum si
ajunge in momentul, in care realizeaza ca poate sa se elibereze. Frica sa de moarte a fost
eliberata si acum isi poate continua calatoria, de cealalta parte de val.

Undeva in lume, a aparut o noua inventie. A luat nastere si in anii care vor veni, va
patrunde in aceasta lume, ca un fel de instrument, care va diminua poate chiar va
elimina ceea ce numiti munca fizica.

Undeva in lume, chiar acum, in constiinta colectiv a omenirii, au intrat aceste scantei ale
noii constiinte, iar o boala care a fost larg raspandita si dificila, tocmai s-a transformat si
va iesi din existenta, in urmatorii ani.

Undeva in lume, chiar acum, un doctor care a cercetat problema SIDEI, tocmai a fost
inspirat sa priveasca intr-un nou loc, in care va gasi raspunsul la intrebarea privitoare la
ce determina aceast boala. Si, prin aceasta inspiratie, alti doctori vor continua cercetarea,
pana cand tratamentul pentru SIDA va fi descoperit, pe durata vietii voastre.

Undeva in lume, chiar acum, intr-un spital de boli mentale, cineva care a fost prins in
propria inchisoare, din mintea sa, chinuit de cel mai negru intuneric, tocmai a zarit
lumina. Si, urmand acea lumina, inafara intunericului din propria existenta, acesta va
intra in ceva, ce nu a cunoscut de sute de vieti: ceva numit bucurie, ceva numit iubirea de
sine!

Shaumbra, undeva, nu stiu unde, undeva, energia originara a lui Eu Sunt, a lui
Dumnezeu, a Spiritului si a lui Tot Ceea Ce Era, celebreaza, chiar acum!

(cu emotie)

Eu sunt cel ce sunt!

(aplauze necontenite)
Materialele Tobias
Seria Saltul Cuantic
Shoud 2 : Voi, Voi, Voi- realizat de Kuthumi lal Singh,

56
canalizat prin Geoffrey Hoppe Prezentat la Cercul Crimson
6 octombrie 2007

Namaste! (audienta aplauda) Namaste! (audienta raspunde Namaste!) (rasete) Oh,


draga Shaumbra, e o placere pentru acest mare maestro magar (ass(magar)-ended)
Kuthumi la-la-lal Singh (rasete) sa fie aici cu voi azi. Ce onoare este pentru mine sa fiu
primul care face Shoud-ul regulat in Noua Energie, in acest Salt Cuantic.Dar de fapt , Eu
am fost a treia alegere.(rasete) Tobias este pedepsit saptamana asta. Sam al lui Tobias
intampina ceva dificultati la clasa lui in aceste zile.El ia lectii de istorie, si acum la scoala
ei studiaza istoria Orientului Mijlociu (rasete) si Tobias si profesorul nu prea cad de
accord cu realitatea (si mai multe rasete) despre ce s-a intamplat in cea mai sacra regiune
pentru mult timp. Profesorul fiind inclinat spre Crestinism, cum ati spune voi, si Tobias
avand mai multe inclinatii, nu cad de accord. Deci profesorul de istorie i-a chemat
parintii, care fiind si ei tot profesori, au fost putin rusinati de iesirea lui Sam din clasa si l-
au pedepsit pe Sam- cunoscut si ca Tobias- de acum inainte, pana poate intelege istoria
correct. Deci va puteti imagina chinul, incercarea prin care trece Sam.
Deci, energia lui Tobias este de fapt foarte foarte aproape de Sam in acest sfarsit de
saptamana, cum sta suparat in camera lui, stiind adanc in interior care e reala poveste, dar
trebuind intr-un fel sa se hotarasca daca isi va compromite intuitia, asa cum ati facut voi
toti atat de bine in trecut, sau isi va spune adevarulsau isi va spune adevarul.
Si apoi este Saint Germain. Este octombrie, e Parisul si iubirea este in aer (rasete
multiple) El chiar acum se bucura decateva sticle de vin fin cu o persoana draga care
aspira sa devina un lider dar care tot timpul va fi regal- daca ati inteles aluzia, cam cu
cine e acum. (rasete) Hmm, ati inteles! Ah da, ganditi-va la asta pentru un moment, o
mica ghicitoare de la Kuthumi. Deci e ocupat, asa cum e de obicei in aceasta perioada a
anului, cu frumusetea si iubirea si romantismul Parisului. Deci Eu am onoarea de a lucra
cu voi astazi.

ALEGETI SA EXPERIMENTATI
Imi voi incepeoh aici nu va fi o dizertatie, ci va fid oar o discutie amuzanta intre noi.
Voi incepe prin a va oferi una dintre expresiile mele favorite, Eu le numesc la-la-la-uri :
Cand sunteti in indoiala, alegeti sa experimentati. Hmm. Hmm. Hmm. Ce naiba vrea sa
spuna cu asta? spuneti voi.E chiar simplu. Sunteti confruntati cu situatii in viata
cotidiana- Sa o fac? Sa nuo fac? (Kuthumi rade) Frica are tendinta de a intervene.
Voi visati sau contemplate potentialul rezultatului si, in general, dupa cum stiti, aveti
tendinta sa va inclinati spre cel mai infricosator, cel mai dramatic sic el mai rau rezultat
posibil si astfel nu mai faceti nimic. Nu sunteti siguri pe rezultat si stationati.
Eu am invatat acum mult timp ca cel mai important lucru pe care l-ati putea face ar fi sa
alegeti sa experimentati. Oricum, ce aveti de pierdut-viata voastra? O pierdeti sigur. Oh,
asta e umor! (cateva rasete)

A PIERDE TOTUL
Apropo, ati dori sa auziti o gluma spiritual ape care noi o spunem in partea cealalta de
voal, una dintre cele mai rostite care circula acum? (Linda intreaba E una amuzanta?)
(audienta rade) Sa-I auziti cum rad intr-un moment! Ascultati- Un lucru amuzant s-a
intamplat pe calea catre ascensiune nu e asta inca(rasete) Am pierdut totul

57
(nici un raspuns din audienta) Vedeti? Ei rad! (Kuthumi arata catre cer) Voi sunteti prea
aproape. Nu intelegeti umorul angelic pentru ca sunteti prea aproape. Dar de fapt e un
lucru foarte amuzant care se intampla pe calea catre ascensiune.Pierdeti totul.
Eu vin dintr-o familie cu o bogatie modesta in timpul meu ca si Kuthumi. Am mers la o
universitate buna, am purtat haine frumoase, am avut o minte foarte buna. Totul se
presupunea a fi foarte bine.Si totusi, in realitate nimic nu era bine. Torul era gresit. Totul
era pe dos de la ceea ce era real. Am muncit pentru tot, sau asa am crezut ca trebuie. Am
crezut ca trebuie sa muncesc la lucrurile din mintea mea, sa studies din greu acest lucru
numit psihologie-pe care am studiat-o si in alte vieti anterioare-pana am atins un punct
cand am pierdut totul. Am pierdut legatura cu familia mea, pentru ca ei nu erau de accord
cu calea mea-cum spuneti voi-mai occidental ape care Eu o adoptasem.Financiar nu
aveam nimic. A trebuit sa ma bazez pe altii-sau asa credeam. Mi-am pierdut mintea, cum
si majoritatea dintre voi ati facut-o.Voi stiti intr-un fel cum e acest sentiment.
Am pierdut ceea ce Eu consideram ca am cel mai de pret-capacitatea mea mentala
patrunzatoare. Capacitatea mea de a fi rational, capacitatea mea de a analiza-am pierdut
asta, literalmente.Intr-o zi m-am trezit sin u mai aveam capacitate rationale analitice si
lumea mea s-a prabusit. Am pierdut totul. Sau asa am crezut. De fapt, in a pierde totul, in
pierderea acestui lucru pe care il numiti centrul concentrarii voastre, pierderea unor
lucruri ca relatii, pierderea identitatii, in realitate chiar e o pierdere? Sau e de fapt un
castig? Si de aceea, cand noi spunem aceste glume foarte amuzante in taramurile
angelice- Un lucru amuzant s-a intamplat pe calea catre ascensiune; am pierdut totul- ei
rad in hohote in cealalta parte. Voi Shaumbra va veti prinde foarte curand. Nu credeti ca e
amuzant sa pierdeti totul (rasete) dar chiar este (Kuthumi rade).
Noi radem cateodatanu ar fi trebuit sa va spun asta Dar, draga Shaumbra, voi ati
pierdut totul. Va pierdeti acea concentrare a ceea ce voi numiti analiza astfel incat sa va
deschideti intuitia.Va pierdeti relatiile pentru ca atat de des, cum incepeti sa intelegeti, ele
nu va imputerniceau. Ele erau despre legaturi si poate chiar si despre hranirea cu energie
a altora. Ele erau despre voisi Shaumbra, acesta e cel mai valoros lucru dar e sic ea mai
mare responsabilitatedorinta voastra de a lua responsabilitatea pentru tot. Pentru toata
lumea. Reveniti-va- fiti voi! Asta e foarte important.
VOI
Ce lipseste? Ce lipseste, Shaumbra? (audienta spune Noi) Ce lipseste, Shaumbra?
(audienta spune Eu) Nimic. Nimic. Nu! Voi sunteti aici! Voi sunteti aici. Voi sunteti
total aici, deci nimic nu lipseste. V-ati permis sa veniti aici, sa stati in aceste scaune sau
sa priviti la monitoarele voastre de acasa. V-ati lasat sa fiti aici astazi. Nimic nu lipseste.
Nu cu voi azi, sau cu mine. Ci cu multi din restul oamenilor din lume. Ei chiar nu sunt in
viata lor. Ei nu sunt creatorii vietii lor. Ei chiar isi permit sa fie marionette. Dar ale cui?
Ale nimanui. Vedeti voi, ei isi imagineaza si creaza acest manuitor de marionette, cel
care manuieste toate sforile. Dar de fapt nu e nimeni acolo. Lor le place sa creada ca
acesti manuitori sunt parintii lor sau seful sau guvernul sau altcineva.Ei nu sunt in viata
lor. Ei sunt incetiniti de altceva si ei nici macar nu stiu ce e.
Dar voi invatati ca cel mai important lucru sunteti voi. Nimic nu lipseste. Cand va treziti
dimineata si respirati prima data, fie ca e o zi ploioasa sau o zi senina si voi recunoasteti
prezenta voastra in viata voastra in acest moment, atunci toate lucrurile se rezolva de la
sine.Fara ca voi sa va cunoasteti, asa cum multi oameni fac, nimic nu poate veni de la
sinein afara de ceea ce apare ca fiind haos, destin, alegerea altora, soarta, karma rea sau

58
doar un noroc de cacat (rasete) in acea zi in special.Dar cand sunteti prezenti, fiinta
voastra totala, fiecare parte a voastra- trecutul vostru, momentul vostru de acum,
potentialele voastre- toate aici, atunci toate lucrurile, toate lucrurile functioneaza. E un
principiu simplu.
Spiritualitateaapropos, e foarte depasita. E de ieri. Atat de ieri(rasete) Eu stiu si voi
stiti. Nu mai trebuie sa pastram acest secret intre noi. Spiritualitatea e o activitate
mentala. Ea cauta si cerceteaza. Cauta raspunsuri in alta parte. Il cauta pe Dumnezeu
pentru ca acesta sa incerce sa rezolve totul pentru voi. Oh, Dumnezeule! aceste
rugaciuni pe care le fac oamenii! Oh, Dumnezeule! Oh, Dumnezeule! Oh, Dumnezeule!
(rasete) Cunoasteti ca asta e o gluma foarte buna in taramul angelic! Nu ingerii au
inventat rugaciunea. Umanii au inventat rugaciunea. Umanii au inventat-o pentru ca sa
scape de a face ceva ei insisi, vedeti voi. Rugaciunea e o cale de a ruga pe altcineva sa o
faca pentru voi, si ingerii nu pot in final. Chiar si fiintele angelice din partea noastra, noi
nu o putem face pentru voi. Voi o puteti face. E un punct foarte important.
Cand vom face filmul meu, vom face si niste experimente. Vom lucra cu Shaumbra si
apoi vom lucra si cu altii, nu atat de Shaumbra. Vom privi caile vietii. Ne vom uita la
sociologia care e asociata cu acestea. Si vom privi la ce se intampla cand sunteti total
prezenti, cand sunteti acasa, ca sa zicem asa-acasa fiind momentul vostru de acum- in
contrast cu cineva care amana totul-amana un Dumnezeu necunoscut, se roaga la
asemeneaCauldre intervine aici in scenariul meu!(rasete, Kuthumi chicoteste) Vom
privi, vom face o comparative; ce se intampla cand sunteti prezenti?

FIZICA SUFLETULUI
E o fizica implicate in asta si Saint Germain va vorbi mai mult despre asta in videoclipul
meu-dar numele meu va fi primul!(rasete) E o fizica implicate. E acest lucru pe care il
aveti, pe care noi cei de dincolo de voal il numimei bine voi l-ati numi sufletul vostru.
Dar voi stiti ca acest cuvant a fost prea uzat, foarte neanteles. A fost chiar desemnat un
loc la baza picioarelor voastre care a fost foarte neanteles (rasete, Kuthumi chicoteste) (
in engleza baza picioarelor se numeste talpa) Deci avem un cuvant pe care noi il
folosim aici in artea noastra. E un cuvant diferit, dar poate e mai cuprinzator.Inseamna
esenta voastra-fiecare parte a voastra, fiecare aspect al vostru, fiecare viata trecuta,
fiecaretotalitatea voastra.Totalitatea voastra inclusive potentialele care niciodata nu au
fost manifestate, vedeti voi.Asta e o parte foarte importanta a voastra.
Intr-adevar, ati facut foarte multe alegeri in viata voastra. V-ati intalnit cu multe situatii si
aveti tendinta de a gandi despre voi doar ca si alegerile pe care le-ati facut si
experimentat. Dar esenta voastra de fapt consta in toate alegerile pe care nu le-ati
manifestat pe Pamant.Dar ele au fost manifestate sau jucate in alta parte. Vedeti voi,
sunteti foarte mareti.Sunteti mult mai mult decat doar cateva experiente lineare pe care
le-ati avut. Sunteti mult mai mult. Acum, in partea noastra, noi numim aceasta energie
pran sau cateodata prantay, ceea ce e foarte similar cu cuvantul pe care-l cunoasteti, cu
prana. Deci esenta voastra, tu-ul vostru, acest pran sau prantay, de fapt are o caracteristica
fizica. Sa spunem ca esenta voastra, ceea ce noi numim prantay, sunteti voi. Apoi voi
oferiti un gen de energie esenta numita prana.Sunteti familiarizati cu asta. Prana e
curgerea constiintei in energie in aceasta realitate. Prana curge chiar acum peste tot in
aceasta camera. Prana emanadin fiecare dintre voi si poate fi masurata. Si acesta e unul
dintre lucrurile pe care il vom face in videoclipul meu in curand.

59
Ne vom uita la felul cum energia emana din prantay sau pran in manifestarea sa sau
radiaza in toate lucrurile din jurul sau si are un efect profound, mai profound decat orice
altceva.Vom privi cum aceasta energie din pran poate fi deasemenea transferata sau
capturata intr-un asemenea fel incat sa o vedeti ca o sursa de energie in realitatea voastra
din 3D.Prana emana din fiecare dintre voi-datorita voua, voi sunteti aici, voi participati
activ prin alegere in aceasta realitate, in aceasta camera chiar acum- energia prana e
foarte , cum ati numi-o voi, puternica. Dar noi nu vrem sa-i asociem un factor, asa ca
puterea. Noi nu vrem sa spunem ca e puternica sau ca e slaba. Poate ca o considerati mai
degraba cu termenii de implinire, maretie a pranei pe care o create acum. Voi amestecati
energia voastra pranica cu energia care vine din insusi Pamant, prana ei; cu energia care
vine de la fiintele angelice care literalmente incercuiesc camera chiar acum si sunt multi,
foarte multi. Si pentru ca sunteti impamantati in aceasta realitate, voi sunteti cei care
sunteti acasa cu voi si asta creaza un fel de energie substantiala-dar nu e o energie care
poate fi masurata deloc cu vechile voastre masuratori. Sunteti obisnuiti cu energia cea
electrica care are o anumita dinamica dualistica si astfel poate fi usor masurabila, usor
inhamata si aplicabila in acele tipuri similare de surse energetice. Dar in Noua Energie, la
care voi, Shaumbra participate acum, radiati si activati alte energii deasemenea.
Dar nu o puteti face daca nu sunteti acasa, daca nu participati in corpul vostru in viata
voastra zilnica.Daca nu sunteti prezenti, daca sunteti intr-un fel de vacanta psihotica din
propria realitate(unii rad si Kuthumi chicoteste). Daca luati aceste medicamente, nu
sunteti acasa. Nu, Nu, Nu. Este un semn pe usa: Plecat la pescuit in iad (unii rad si
Linda spune: Foarte amuzant). Dar este un efect, un efect literal, care se intampla chiar
acum, cu prantay, esenta voastra, deci permiteti sa fiti aici acum. Vedeti voi, nu trebuie sa
impingeti sau sa fortati.Pur si simplu este aici.In sfarsit deveniti confortabili cu faptul de
a fi umani, dupa atata timp. Nu este uimitor? Si apoi, e ultima voastra viata! (rasete din
audienta si de la Kuthumi) Dar asa se intampla, stiti. Andra ar numi-o predare. Predati-va
in voi! Ahhhh! Vedeti voi. Predati-va in incredere, cum ar spune Saint Germain. Predarea
in cine sunteti cu adevarat. Sa nu va mai ingrijorati ca cineva v-ar subjuga. Acesta este un
imens gen de frica, a celor care au trecut prin taramul angelic catre taramurile terestre, ei
au o frica ca cineva ar putea sa-I subjuge. Vedeti voi, ingerii nu se pot omori intre ei cu o
arma, cum fac umanii. Dar in cealalta parte e acest joc vechi, numit subjugare, numit
te voi absorbi. Te voi scoate din comisie. Iti voi lua energia. Iti voi lua constiinta. Deci,
vedeti voi, veniti pe Pamant cu acea frica si o traiti si ea se amplifica, pentru ca cineva
iti poate lua viata, ca puteti avea un accident si sa muriti. Si deci, e acea frica constanta,
care in final creaza o asemenea coliziune de energii in voi, ca nu mai vreti sa mai fiti aici.
Si corpul vostru-cum e si al lui Sam-e acolo hoinarind, darn u cu adevarat ocupat, nu cu
adevarat prezent, nu mai face alegeri, nu mai are incredere. In final, in partile rele ale
cartierelor angelice, cand un inger subjuga alta fiinta, asta nu dureaza. Nu poate dura.
Fiecare fiinta angelica, fiecare fiinta umana este o fiinta divina suverana, prin dreptul
nasterii. Nu e ceva ce trebuie sa castigati. Nu este o insigna pe care o castigati dupa multi
eoni de vieti. Ati inceput cu ea. Ati inceput cu un Sine Divin Suveran. Voi intr-un fel ati
cam fugit de el, cum am facut toti. Intr-un fel, ati vrut sa experimentati-cum a fost sa
scapati de suveranitate? Cum a fost sa fugiti de a fi singular si sa fiti foarte foarte
multipli, foarte foarte imprastiati in atat de multe feluri diferite. Dar e un drept divin, pe
care intotdeauna l-ati pastrat. De aceea, intorcandu-ne in istoria ingerilor, cand o fiinta ar
subjuga-o pe alta, mai devreme sau mai tarziu, amandoi ar trebui sa se separe. Cel care a

60
subjugate s-ar intoarce in final la propria constiinta. Oh, ar dura ceva timp, dar in final ar
face-o. Si e un lucru interesant aici, sa notatiimaginati-va aici, pentru un moment, o
fiinta angelica incercand sa o consume pe alta, incercand sa-I fure energia, incercand sa o
subjuge, incercand sa o infulece, incercand sa o ia pentru el. Deci, o fiinta angelica,
incearca sa fure de la alta. Asta nu functioneaza, in final. Nu poate functiona. Fizica, cum
ati numit-o voi, nu i-ar permite sa functioneze, deci in final, fiinta care subjuga, trebuie sa
se intoarca in propria constiinta. Si momentul cand ei se intorc la constiinta lor, se opresc
in a mai lupta cu ea, cand ei nu mai rezista. Cand ei nu se mai supara pe ea. Cand
inceteaza sa mai incerce sa mai resolve. Cand se predau. Acum, asta este putin
infricosator, chiar si pentru ingeri, dar in special pentru umani, pentru ca rezistenta la
toate aceste energii exterioare, e ceea ce credeti ca v-a tinut intreg. Dar de fapt, v-a pus
intr-o gaura. Chiar v-a pus.Rezistenta voastra la undele radio, care trec acum prin cladire
de la guvernul secret zzzzt! (rasete) Rezistenta voastra la lectiile parintilor vostri;
rezistenta voastra la schimbare la serviciu; rezistenta voastra chiar la a va misca in Noua
Energie- aceste lucruri sunt cele care v-au pastrat foarte limitati, foarte mici, fara
capacitatea de a va expanda cu adevarat.

PREDAREA
Acum, vom face ceva astazi. Ne vom distra! Ne vom preda. Ne vom preda. Oh, acel
cuvant, acel cuvant poate este ca unghiile pe o tabla. Ati fost invatati Niciodata san u va
predati, tot timpul sa va luptati pentru drepturile voastre. De fapt pentru ce luptati cu
adevarat? De ce va agatati cu adevarat? De vechiul sine uman? Vreti asta inapoi? De,
cateodata ceea ce Eu numesc trista si depresiva viata cotidiana? Incercati sa mentineti
acel salariu minim pe care il aveti din cauza fricii ca nu veti avea destul sa mancati sau
din cauza fricii ca colectorii de facturi vor veni la usa voastra?Sa predam toate astea
acum si sa privim ce se intampla. Ok, acum nu ma pacaliti. Ori faceti asta, ori nu. Nu
spuneti ca veti incerca intr-un fel sa o faceti, pentru ca asa nu merge. Voi prin asta doar
rezistati inca odata, deci fie stati in afara jocului de aici Ne von juca putin cu energiile.
Ne vom juca cu efectele pran, esenta voastra. Deci, daca doriti sa va alaturati MieEu
deja am predat. Nu voi avea nimic de pierdut, vedeti voi (rasete) si tot ce am castigat
daca sunteti dornici. Acum nici o retragere aici. Daca aveti de gand sa va retrageti,
energetic mergeti si stati in bucatarie sau in baie (cateva rasete) pentru ca ne vom juca cu
energia aici acum. Nu va forteaza nimeni sa faceti asta. E absolute printr-o alegere
constienta, foarte constienta.
Acum, o vom rug ape Andra (Norma) sa vina pe scena pentru un moment, si ea si cu
Mine, vom face acest lucru, unde ea respire si Eu vorbesc. Deci, Andra, vino in fata. Tu
esti minunata in a preda, desi Eu a trbuit s ascot cateva lucruri din tine si tu stii asta
(rasete) Ok. Acum, Andra, sa incepem cu o respiratie.
Andra: Si deci, in acest moment, va invit sa inspirati prin nasul vostru. Respirati. Doar
primiti. Primiti. Caci aceasta primire permite predarii sa se intample. Dati drumul
deschizand un spatiu mai mare. Respirati. Respirati profund in voi. Darul pe care il
impartaseste cu noi acum, respirati. Respirati profund, adanc, adanc in voi. Da.
Kuthumi: Predarea scoate la iveala cateva probleme. Probleme care sunt ca si cainii de
paza, garduri, pereti si toate acele lucruri pe care le puneti in jurul vostru pentru a va
proteja ceea ce ati crezut ca era esenta voastra. Dar acum, in respiratiile pe care le facem
cu Andra, predati-va. Predati-va chiar si mintea. Mintea care trancaneste aici, analizeaza

61
fiecare cuvant, analizeaza fiecare viziune care trece prin creierul vostru. Mintea
analizeaza chiar acum Camera asta e sigura? Va analizeaza pe voi V-ati pierdut
mintea aia nebuna? Predati chiar si asta. Lasati-o sa plece si respirati inca odata cu
Andra.
Andra: Respirati, respirati in acest dulce moment. Adanc, adanc, permitand mintii sa
danseze inauntrul esentei. Da.
Kuthumi: Si mintea mica spune Dar eu nu stiu sa ma predau. Nu stiu daca pot sa ma
predau. Fac asta correct? Poate ar trebui sa mai astept. De ce fac asta? Unde sunt acum?
Si asta e ok. Ascultati asta, simtiti-o, dar continuati sa respirati cu Andra. Predati-va. De
ce anume v-ati agatat? Ce ati stocat si ati adunat?Ce ati atras in jurul vostru? Acum e un
timp minunat pentru a da drumul cu cateva respiratii. Andra: Respirati
ritmicobservatiRespirati ritmicGentiletea Respirati ritmic Mult mai usor,
foarte dragut. Respirati si dati drumul. Da. Respirati toti odatadin ce in ce mai profund.
Da.
Kuthumi: Exista tot timpul frica de abis. Ati mers pe acea linie atat de mult timp-linia
dintre ceea ce ati crezut ca era realitate, ceea ce ati crezut ca era echilibru- mergand chiar
pe linia abisului. Oh, a fostintr-un fel a fost foarte dramatic, angrenant, foarte
infricosator, care e doar o forma a dramei. Ati mers atat de aproape pe acea linie fina, la
limita tarmului, intre echilibru si abis, acel abis intunecat profund pe care il auziti
chemandu-va numele. Opriti-va pentru un moment. A fost o voce, a fost un demon, a fost
o voce dintr-o alta lume din abis? Ascultati pentru un moment. Sau a fost doar Yo-ham,
voi? Chemand, spunand ca e timpul sa predati, sa renuntati la vechiul joc, a sosit timpul
sa va predati voua. Opriti-va pentru un moment si in urmatoarele respiratii ascultati acea
voce care venea din abis, de care va era frica. Ati simtit cum va tragea, va tachina, va
sfidaDar vreau ca voi sa ascultati inca odata cu cateva respiratii .
Andra: Ascultati. Ascultati linistea cand respirati. Profund, din ce in ce mai profund.
Profund in acea liniste a voastra. Adanc, adanc. Lasand sa plece. Lasand sa plece.
Topindu-se. Topindu-se. Respirati. Respirati. Adanc, adanc in acest moment al vostru.
Kuthumi (vorbind foarte suav):Nu exista iad. Nu exista finite care va pot consuma sau
subjuga pentru eternitate. Nu exista asa ceva. Sunteti doar voi. Yo-ham. Voi. Doar asta
exista, deci in predare, in aceasta minunata predare, este doar eliberarea acelor lucruri de
care v-ati agatat atat de disperat-dar deasemenea si injurand in acelasi timp. Abisul nu a
fost un abis, deloc. Nu a fost. Niciodata. Nu a fost abisul altcuiva. Nu a fost un fel de
infern. Nu a fost pierdut. Va pot spune de la Yo-ham-ul meu catre al vostru, un suflet, o
fiinta, o esenta, nu poate fi in final pierduta. Tot timpul exista o parte, adanc ingropata
poate, dar tot timpul este o parte a voastra care va cheama inapoi la voi, vedeti voi. E o
perceptie ca v-ati pierdut, hoinarind in una dintre aceste cai ale unei vieti, al unui aspect
sau personalitate pe care ati creat-o. A fost frica de-a lungul timpului ca poate veti deveni
atat de pierdut in una dintre aceste creatii ale voastre, incat nu va veti mai putea intoarce.
Dar in final, in final, o fiinta insufletita nu se poate pierde. Intotdeauna exista vocea.
Exista intotdeauna semnele care va vor chema inapoi la voi. Acum intrebare este: veti
asculta? Veti allege sa experimentati? Veti merge in dulcea predare doar pentru a cadea
in bratele voastre? Multumesc Andra. Multumesc foarte mult.

SI ACUM?

62
Au fost indoieli despre Ce se intampla cand predau? Ce se intampla cand nu mai imping
si fortez si manipulez si muncesc la lucruri si ma stresez? Ce se intampla cand nu fac
asta? Incetez sa mai exist? In vechiul fel, da. Ati inceta sa mai existati. In noua
calenici nu o voi numi nastere. In noua cale ati reveni la voi. Un lucru amuzant s-a
intamplat in drum catre ascensiune (cateva rasete) Vedeti, acum radeti! (Kuthumi rade)
Noi radem de asta tot timpul aici. Oamenii o iau foarte in serios. Va pierdeti slujba si
credeti ca e sfarsitul lumii. A fost sfarsitul unei ere poate. A fost sfarsitul unui timp scurt,
cateodata dragut, cateodata mizerabil. Ati pierdut un partener, ei v-au parasit sau voi i-ati
parasit pe ei. Si ce? Ii veti vedea inca odata mai devreme sau mai tarziu. In taramurile
angelice, poate inca odata in taramurile terestre dar intr-o complet noua cale. V-ati
pierdut casa, dar ati trait cu adevarat in ea? Va intreb. V-ati pierdut casa, apartamentul. A
trebuit sa va mutati. Proprietarii l-au revendicat- indifferent ce s-a intamplat. Cand v-ati
rugat la noi si noi am ras(cateva rasete) Nu de voiei bine, doar intr-un fel. (rasete)
De fapt, total(si mai multe rasete)pentru ca nu intelegeati. In primul rand nu erati
acolo. Casa voastra, apropos, este poate unul dintre cele mai simple simboluri-un symbol
al vostru, un simbol al relatiei voastre cu voi. Cum traiti in casa voastra? Cum traiti in
realitatea voastra, in creatia voastra aici pe Pamant? Cum multi dintre voi ati observat, ati
pierdut ceva la Saltul Cuantic. Ati pierdut un mod de gandire. Ati pierdut o credinta. Ati
pierdut o conectie cu o veche identitate a voastra. Poate v-ati pierdut literalmente, in timp
ce erati in calatoria voastra. Si multi dintre voi v-ati simtit pierduti de la insusi Saltul
Cuantic-nu prea sunteti siguri pet imp, spatiu sau pe voi insiva-pentru ca pierdeti lucruri
chiar acum. Gentilcel mai adesea. Gratios cateodata. Dar pierdeti acele lucruri pe care
cu adevarat va permiteti sa le dati drumul sin u vreau sa va spun ce se va intampla pentru
ca deja voi stiti. Cum va pierdeti pe voi, cum pierdeti acele lucruri vechi, voi deja
stitipoate nu puse in cuvinte, dar voi stiti ce se va intampla, Yo-ham. Voi va castigati
inapoi pe voi, relatia cu acea parte divina, Dumnezeu a voastra, care creaza realitatea intr-
un fel atat de gratios si gentil, incat voi nu trebuie sa lucrati la ea. Nu trebuie sa o
batatoriti. Nu trebuie sa o fortati.

TRAIND IN NOUA ENERIE


Sa vorbim pentru un moment aici despre aceasta frumoasa energie a pran-ului, a voastra,
a esentei voastre. Are substanta, dar nu neaparat doar din punct de vedere a dimensiunii a
3-a. Are dinamica, dar nu dualitate. Are capacitate, dar nu cea pe care mintea o poate
manipula sau controla. Esteaceasta frumoasa energie a prantay, a voastra, care
inainteaza, are capacitatea, are capacitatea de a va intelege in sfarsit pe voi si efectul
vostru asupra energiei si cum sa o folositi efficient si corespunzator. Este masurabila si
dupa cum am spus e masurabila cel mai bine cand participate in viata voastra, cand
sunteti total prezenti. Are o dinamica care e foarte diferita de cea cu care ati fost obisnuiti
sa o folositi in trecut, asadar, pare intr-un fel evaziva. Dardaca doar ati elibera vechile
cai umaneoh, mi-a placea ca acesta sa fie un cantec! (Kuthumi incepe sa cante) Daca
doar ati elibera vechile cai umane El are nevoie de cateva lectii pentru voce (vorbeste
despre Cauldre) dar(rasete) Veti vedea cum functioneaza, cat de usor. Cum patrundeti
in predare, veti descoperi cat de usor este totul. Si apoi veti veni la noi, va veti supara si
veti spune Cum de nu ne-ati spus mai devreme? Cum de nu ati inceput sa spuneti asta cu
prima lectie? Si noi va vom invita sa mergeti inapoi sis a cititi si sa vedeti ca asta a fost

63
prima lectie. Dar, in aceasta lasare, sa va lasati sa fiti voi si veti fi uimiti de cat de usor se
vor rezolva lucrurile si la asta va puteti astepta de la Saltul Cuantic.
In aceasta energie in care sunteti acum, va puteti astepta ca lucrurile sa fie mult mai clare.
Va puteti astepta ca lucrurile sa fie mai usoare, dar nu daca voi asteptati ca noi sa le
facem pentru voi, sau Dumnezeu sau alt uman sau altcineva. Intelegeti si luati-va intreaga
responsabilitate ca voi sunteti cel care o faceti, ca prana voastra merge si rezolva toate
acele lucruri. E dorinta voastra, alegerea voastra, sunt cele care permit ca un nou nivel al
creatiei sa aiba loc in viata voastra. Nu o masurati cu vechile voastre creatii umane pentru
ca acelea au fost impovaratoare. Acelea au fost incetinite, au fost grele. Deci, nu incercati
sa o masurati sau sa comparati acest fel de a trai in energia cuantica-in Energia Noua-cu
cel din vechea energie. In Noua Energie e foarte simplu, foarte repede si foarte gratios
DACA sunteti prezenti, voi sunteti voi si v-ati predat.Voi ati fost foarte aclimatizati, ati
fostde fapt antrenati in cateva dintre vechile concentrari umane si asta ar fi doar pe
nevoile de baza, nevoile umane. Nevoile mintii, nevoile corpului. In aceasta Noua
Energie in care suntem noi, nu trebuie sa va mai ingrijorati de acestea. Ele vor fi
rezolvate de catre voi. Voi. Intreaga problema a banilor este una despre care am putea
avea o discutie foarte lunga. A fost o lupta pentru foarte multi dintre voi sin u trebuie sa
fie asa. E foarte usor. Si voi va spuneti acum in mintea voastra Ei bine Kuthumi, cum ar
trebui sa fac asta? E o schema? E un plan? Nu e nimic din toate astea. Nu trebuie sa va
mai ingrijorati despre asta, pentru ca concentrarea nu este pe nevoile mici. Cand sunteti in
aceasta Noua Energie, v-ati predate si voi sunteti in voi, si totul pur si simplu se intampla
sa se resolve de la sine. Chiar se rezolva. Multi dintre voi nu pot accepta asta. Nu puteti
accepta ca pur si simplu se intampla. Voi inca mai credeti ca trebuie sa complotati, sa
planuiti, sa luptati si sa va agatati de ea. Si ca trebuie sa fie un grad de suferinta, ca
trebuie sa fie un grad de limitare. Nu trebuie sa fie deloc. Va rog sa predati asta. Ea retine
acea curgere. Prana este peste tot. Ea emana din fiintele insufletite. Periodic. Ea nu vine
de la un Dumnezeu aflat undeva foarte departe. Prana emana din fiintele insufletite si
merge in acest vast lucru numit Omnivers. Ea radiaza in fiecare moment, in fiecare zi, de
catre fiecare uman. Prana e o curgere a potentialelor care pot fi transformate in energies
au ceea ce voi ati numi miscare sau manifestare.
Dar acum, vasta, vasta, vasta majoritate din toata prana care pluteste in jur, radiate din
fiintele umane este nefolosita. Potentialele ei nu au fost experimentate. E un vis caruia nu
I s-a permis sa fie implinit. Vine din noi, vine din altii. Adesea se amesteca in piscine
vasta a energiei. E adesea folosita de catre Pamantul insusi si de fiintele care ajuta la
ingrijirea Pamantului. Poate fi folosita de catre voi. E a voastra in primul rand. Voi
radiate aceasta energie prana chiar acum. Nu o comparati cu alta energie care exista, in
special acum. Se impleteste cu aceasta noua prana, Energia Noua. E atat de potenta- darn
u e puternica, vedeti voi. Nu trebuie sa fie puternica. Doar este. Functioneaza foarte
foarte repede. Viata voastra in Noua Energie asa ar trebui sa fie. Ar trebui sa fie atat de
simpla. Ar trebui sa fie atat de simpla, cum voi in casa sau templul vostru, va recunoasteti
si va iubiti. Cand este o recunoastere completa, iubirea si predarea voastra in voi, toate
lucrurile trebuie sa functioneze.Nu trebuie sa va plasati concentrarea zilnica in a fabrica
bani sau a repara relatii, sau lucrand cu corpul vostru fizic reparandu-l. Nu trebuie sa va
angajati in toate aceste lucruri ale jocurilor mintii care sunt etalate-jocurile, campurile de
bataie ale voastre care sunt jucate in mintea voastra. Atat de multi dintre voi pierd o
cantitate enorma de energie incercand sa se analizeze. Voi aveti aceste mici batalii

64
dualistice care se petrec in mintea voastra. Cateodata asta conduce la lucruri ca terapia si
medicatia-o puternica pierdere de energie. E despre voi.
Spiritualitatea, religia, filosofia, psihologia, toate aceste lucruri sunt atat de depasite.
Astazi e vorba despre voi.Ati inteles? Ati inteles? (audienta raspunde Da) Puteti minti
daca doriti! (rasete) E despre voi. Voi, banuiesc ca pot spune, sunteti noua religie. Voi
sunteti noua psihologie. Voi sunteti Noua Energie. Acum asta nu trebuie sa sune egoist.
Daca mergeti la restaurant la sfarsitul zilei si ii spuneti chelneritei Viata este despre
mine (rasete) Hmmmm, ea ar gandi Sper ca acest nebun sad ea un bacsis mare (rasete)
Si intr-adevar asa este, pentru ca nu va ingrijorati pentru energie. Nu va ingrijorati, fie ca
e 7% sau 10 % din cei 5% europeni negative ai vostri. (rasete) Voi nu va
ingrijoratiTrebuie sa luati ceva de pe masa (mai multe rasete, Kuthumi chicoteste)

VOI
Noua Energie e energia VOI. Cum v-ar placea asta ca un baner adeziv. Noua Energie e
energia Voi si de ce nu ar fi? Pentru ca atunci cand sunteti divini si actionati in
concordanta, create in concordanta, asta schimba lumea. Cand sunteti atat de integrati si
indragostiti de voi, total indragostiti de voi, energia voastra, prana voastra, pran se
schimba. E o fizica care are loc, care creaza un asemenea nou potential pentru o lume
care e atat de flamanda pentru noi raspunsiri. Un dintre cele mai mari probleme in lume
acum, e ca nu au fost noi raspunsuri de ere. Au fost noi tehnologii. Au fost noi avansari in
medicina. Nu a fost nici un gand nou pe aceasta planeta Pamant de zeci de mii de ani.A
fost un gand nou in perioada Atlantidei si apoi a plecat. A revenit in aceasta era a
umanitatii, dar a fost doar, la acel punct, un gand vechi imbracat putin cam prea
extravagant, ca pentru o petrecere, dar era foarte vechi. Nu a fost un gand nou pe aceasta
planeta Pamant de ere, pana acum. Si acel gand nou este gandul Voi. Probabil veti
deveni putin obositi decat ne vom antrena cu asta.Il vom repeta, dar noi vrem sa intelegeti
ca este despre voi. Si in primul rand era si timpul.Una dintre cele mai mari bariere pe care
o aveti acum este ca inca mai luati responsabilitatea pentru altii.Cum v-ar spune si
Tobias, sunteti foarte buni asistenti sociali.
Inca mai luati multa responsabilitate pentru alti umani si asta chiar va impiedica. Voi
credeti ca trebuie sa fiti acolo pentru fiica voastra sau pentru fiul vostru sau pentru acel
sot lenes al vostru sau pentru prietenii vostri. Nu, nu, nu,nu. (rasete) Prost joc. Proasta
decizie. Iesiti afara. Aceasta luare a responsabilitatii pentru altii e mecanismul evitarii,
stiti. Doar asta este. Acum, va spuneti voua, asa cum va spuneti chiar acum dar Eu chiar
pot patrunde prin acea minte si citi gandurile voastre, voi spuneti Dar ei au nevoie de
mine. Nu, nu au. Nu, chiar nu au. Ei au nevoie de ei insisi. Doar de asta au nevoie. Ei au
nevoie de ei insisi. Ei nu au nevoie de un sef la serviciu. Nu au nevoie de umarul cuiva pe
care sa planga. Ei au nevoie de ei insisi si au nevoie sa inceapa sa traiasca acasa. Ceea ce
lipseste in viata lor sunt ei. Ei aseaza asta asupra voastra-sau de fapt voi vi-o asezati
asupra voastra cand spuneti Dar au nevoie de mine. Nu ati facut niste decizii
importante in viata voastra pentru ca dati vina pe altii Nu-mi pot parasi slujba pe care o
urasc pentru ca Umpleti voi randurile goale. La, la, la. De fapt nu le faceti nici un
bine, nefiind cu adevarat voi, vedeti. Cand va permiteti iubirea completa a voastra, veti fi
atat de intreg, integrat, divin, uman, miraculous, o fiinta Standard care va avea un effect
uimitor asupra lor. Asta ar fi ca o oglinda uriasa pentru ei. Asta le va oferi motivatia si
potentialul de a schimba lucrurile in viata lor daca asta aleg-si trebuie sa subliniez asta. Si

65
motivul pentru care Tobias, Saint Germain si Eu si Quan Yin va vorbesc despre ce se
intampla in lume, e o foame, e o dorinta. Daca nu ar fi fost aceasta chemare din partea
umanilor, noi nu am fi vorbit asa. Dar este o imensa foame. Ei cheama Cineva sa-mi
arate o cale Ei cauta pe Moise al Noii Energii (Kuthumi chicoteste) pentru a-I conduce,
pentru a-I ghida. Dar voi nu trebuie sa va pierdeti in desert. Voi nu trebuie sa hoinariti
aiurea fara vreun tel. Ei cauta noi raspunsuri chiar acum si raspunsul este (Kuthumi
face o pauza, unii din audienta spun Eu ; unii spun Voi) Oh, asta nu a mers foarte
bine. Ei cauta un raspuns chiar acum. Ei cauta noi raspunsuri chiar acum. Ei
cauta(Kuthumi face pauza din nou, audienta spune Voi) Voi. Voi. Voi. Asta inca nu
a fost foarte entuziast (rasete) Lumea e infometata chiar acum (multe rasete cum Kuthumi
se repeta inca odata) Ei au nevoie de un mare platou cu (audienta tipa entuziasta
VOI) Ahh! Intr-adevar. Intr-adevar. Asa este. Ei chiar cauta raspunsuri. Ei hoinaresc
aiurea. Ei sunt pierduti. Ei cauta ceva nou. Noul sunteti voi! Noul sunteti voi, pentru ca v-
ati permis sa va predati, sa fiti total cine sunteti, san u va ingrijorati de ceea ce altii
gandesc, sa nu-I lasati pe altii sa se hraneasca din voi, sa fiti total integrati, vindecatori
proprii, echilibrati, finite creative. Sic and ei vad asta il vor numi un miracol. Il vor numi
nou. Vor dori sa aiba si ei si voi le veti spune NU! (rasete) Nu ma poti avea, dar poti
avea(putina pauza si audienta tipa TU) Tu! Intr-adevar!Intr-adevar, intr-adevar. Un
lucru amuzant s-a intamplat pe calea catre ascensiune(rasete din audienta si de la
Kuthumi) Am pierdut totul (si mai mult ras de la toti) Vedeti, ingerii rad. De fiecare data
cand spun aceasta gluma, ei rad sir ad si acum o fac chiar sin umanii. Saltul Cuantic-
aceasta energie in care suntem acum- incetati sa mai incercati. Incetati sa mai incercati.
Oh! Va pierdeti timpul incercand. Chiar asa este. Va stresati, faceti planuri si din pacate,
cateodata furati energie de la altii cand sunteti atat de jos si nu stiti ce sa faceti. Predati.
Nu altei finite, ci voua. Chiar acum. Aceasta va schimba o fizica spirituala. Va schimba o
fizica dimensionala.Va schimba felul in care creati in viata voastra. Nu trebuie sa va
ganditi la ce vorbim noi aici. Nu trebuie sa citi carti despre asta. Doar trebuie sa predati.
Acum, unii dintre voi, cand inca mai ganditiEu pot simti energia voastra cand spun
aceste cuvinteva ganditi sa predati cateva dintre aceste autoritati exterioare inalte. Nu!
Nu este nici una. Nu este nici una. Nu este un Dumnezeu asa cum v-ar placea sa credeti.
Este o Iubire Pretutindeni Prezenta si asta sunteti voi. Va vine greu sa acceptati asta nu-I
asa? Ca ati fi acea sursa, ati putea fi acea lunga cautare dupa raspunsuri. Si sunteti.
Predati si priviti cat de usor functioneaza Noua Energie. Usor, usor, usor, usor. Doar asta
pot spune. Daca nu e usor, inseamna ca nu e facuta corect(cateva rasete) decat daca va
doriti incercari, si unii dintre voi, le vor. Unora dintre voi le plac incercarile, dar
intelegeti ca este prin alegere constienta. In aceasta Noua Energie in care suntem acum,
este o dinamica a voastra pe care niciodata, niciodata nu ati vazut-o sau experimentat-o
pana acum. In nici o viata anterioara, in nici o identitate angelica pe care ati purtat-o. Este
aici. Este acum. E pregatita sa lucreze pentru voi. Voi merge atat de departe incat sa spun,
sa va asteptati la ceea ce in trecut ati numit miracole, pentru ca energia functioneaza
foarte usor. Foarte, foarte usor. Daca nu este usor, opriti-va pentru un moment. Intrebati-
va intrebati-va De ce ingreunati, de ce alegeti calea cea mai grea? Daca dati vina pe
alti oameni, opriti-va pentru un moment- de ce va asociati cu acei oameni? De ce sunt ei
in viata voastra? Noua Energie are o curgere gratioasa care are loc foarte foarte rapid si
usor. Va voi intreba, ca parte a temei pentru acasa-caci am auzit ca Tobias si Saint
Germain tot timpul o dau si Eu voi face la fel- lasati sa fie usor, lin.

66
Nu va concentrate deloc pe acele nevoi umane ale voastre. Predati-va. Sanatatea voastra,
bogatia, fericirea-toate astea. Fericirea- nevoie umana. Marile finite ascensionate, noi nu
avem nevoie sa fim fericiti, stiti. Nici macar nu e in vocabularul nostru. Fericirea e ceva
ce nici macar nu luam in considerare. Nu trebuie san e gandim Azi ne simtim fericiti?
Suntem atat de complete in noi insine si voi puteti fi la fel.

DE CE SUNTEM AICI?
As dori sa raspund la o intrebare importanta care apare acum foarte foarte des din
Shaumbra inca de la Saltul Cuantic din 18 septembrie De ce sunt aici pe Pamant? De ce
sunt aici pe Pamant? Doua lucruri. Doua raspunsuri. Foarte simplu, foarte usor. Primul:
Pentru ca ati auzit aceasta chemare a altor umani spunand Dati-ne o noua cale. Si v-ati
oferit voluntari pentru a fi primul grup, pentru a merge prin acest process si apoi sa-l
pasati altora. E nou si trebuie experimentat. Cum am spus mai devreme, cand sunteti in
indoiala, alegeti sa experimentati. Experimentati ceea ce voi ati numi, cea mai ofertanta
viata de pe Pamant. Viata ofertanta de pe Pamant. Toate energiile vor fi aici pentru a va
servi, pentru a lucra cu voi, pentru a va invalui, pentru ca voi sunteti Maestrul, cum spune
Adamus. Voi sunteti Creatorul. Faceti-o usor. Voi sunteti aici, prin alegere la un anume
nivel, pentru a fi cei care arata celor care cauta raspunsuri ca ei deja le au in ei. Dar
trebuie sa treceti prin experienta; trebuie sa fiti incarnati, trebuie sa fiti demonstrabili
pentru ei astfel incat ei sa poata vedea ca nu sunt doar cuvinte- nu e doar o alta religie sau
un alt cult sau o alta carte-ca e real. Ei va pot privi in ochi. Ei va pot atinge. Ei pot vedea
ca voi sunteti cu adevarat voi. Al doilea motiv pentru care sunteti aici pe Pamant, chiar
acum dupa Saltul Cuantic, in loc sa veniti pe partea noastra: Ei bine, noi am inchiriat
camera voastra de aici (rasete) Cer scuze! (Kuthumi chicoteste) Trebuie sa mai stati acolo
ceva vreme. Motivul pentru care sunteti aici pe Pamant acum este pentru ca va create
ceea ce noua ne place sa numim Capodopera voastra, Lucrarea voastra de Maestru.

CAPODOPERA VOASTRA
Ati fost vreodata in tabara, cand ati fost copil si in ultima zi a taberei v-au dat cateva parti
de plastic ieftin ca un fel de fibra si cateva pietre ieftine si v-au pus sa le teseti impreuna?
A fost ultima zi a taberei. Ei au vrut ca voi sa luati aceste lucruri speciale acasa pentru a
le arata parintilor vostri ca banii lor au fost foarte bine cheltuiti si ca acum sunteti un
mestesugar. Dar de fapt asta era pentru voi. Unii dintre voi ati pastrat asta, si de fiecare
data cand va uitati la ea, stand intr-un sertar de dulap, poate intr-un raft de biblioteca sau
ascunse undeva intr-o cutie si dati peste ea. Ce se intampla cand o vedeti? Aduce inapoi
toate amintirile, nu doar a acelor momente in care frunzareati acest roman de plastic, dar
adduce intreaga experienta de a merge in tabara. Lacul, joaca, frica de ursi si de monstrii
noaptea, focul in aer liber, bezelele. Si adduce inapoi experientele prietenilor vostri, cei
pe care i-ati cunoscut, tineretea voastra.
Si foarte curand va gasiti mergand inapoi pe acest lung, lung fir al memoriilor regasite,
toate astea datorita acestui minunat lucru pe care l-ati tesut. Chiar acum sunteti aici in
aceste experiente finale ale timpului vostru pe Pamant, creandu-va capodopera. Acum, e
ceva ce va fi foarte pretios pentru voi cand va veti muta dincolo de taramurile
Pamantului. Nu va fi neaparat un obiect fizic. Nu va fi ceva pe care s ail puteti pune in
buzunar aici pe Pamant, dar voi va teseti o frumoasa piesa de bijuterie cosmica- sa-I
spunem-o frumoasa creatie, o picture celesta, orice se intampla sa fie. Dar va fi cel mai

67
pretios obiect pe care il aveti cand va despartiti de acest loc numit Pamant. In Cercul al
Treilea il veti purta cu mandrie si va va aminti tot timpul de dificultatile pe care le-ati
intalnit ca fiind pe taramurile umane. Va va aminti de iubiri si pierderi. Va va aminti de
propria transformare din ceea ce a fost o fiinta angelica intr-o fiinta umana si acum in
fiinta voastra. In aceste zile pe care le aveti acum, fie ca stiti asta constient, voi va creati
capodopera. Si ati visat la asta noaptea in aceste doua saptamani aproximativ. Ati mers in
niste locuri interesante care sunt ale voastre si doar ale voastre, lucrand la aceasta
sculptura care e construita din constiinta propriei conditii umane, astfel incat sa aveti tot
timpul amintirile acestor zile placute pe care le-ati trait pe Pamant.

BUCURANDU-VA DE VIATA
Va incurajez pe fiecare dintre voi sa va bucurati absolut de fiecare moment, de fiecare zi,
de fiecare experienta a vietii pe care o aveti acum. E alegerea voastra sa fiti aici. Ar putea
la fel de bines a fie alegerea voastra, sa fie foarte simplu, frumos, recompensator. Nu
aveti nici o nevoie sa va mai luptati. Nu aveti nevoie de asta ca parte a constiintei voastre
realizata. Nu aveti nevoie de asta ca parte a finite voastre insufletite. Nu aveti nevoie de
asta pentru a arata ca sunteti umani. Poate fi atat de usor. Dar voi spuneti Da, dar ce se
intampla cu ceilalti oameni care imi fac dificultati? Nu ei fac asta, chiar nu o fac.
Energia lor, prana lor, nu va retine lumina voastra. Colectiv, daca toti non-Shaumbra
umani de pe Pamant acum s-ar aduna si si-ar concentra energiile lor asupra voastra
incercand sa va atace sau sa va subjuge, nici macar nu s-ar putea apropia. Intelegeti ca voi
radiate-o combinatie a esentei voastre si a Noii Energii acum-e atat de(pauza) nici
macar nu exista un cuvant uman pentru asta. Pentru ca puternica nu e adecvat.
Dinamic implica forta si noi suntem dincolo de forta acum. Voi sunteti dincolo de forta
acum. Toti oamenii de pe Pamant ar putea sa se adune si sa adune si sa incerce sa faca un
fel de atac fizic asupra voastra, si pentru ca nu exista nici o rezistenta, pentru ca v-ati
predate si ati pierdut totul pentru a deveni ceea ce sunteti, nu ar avea nici un efect. Nu
exista nici un uman, un grup de umani sau un grup de ingeri acum care va poate distruge,
care poate lua ceva de la voi. Calea creatiei voaste este larg deschisa. Alegeti orice doriti.
Namaste!

Materialele lui Tobias


Seria Saltul Cuantic
Shoud 2: Voi, Voi, Voi- realizat de Kuthumi lal Singh Canalizat de Geoffrey Hoppe
Intrebari si raspunsuri
Prezentat la Cercul Crimson
6 octombrie 2007

Ii multumim Alexandrei !!!


Namaste! (audienta raspunde Namaste) Ne continuam frumoasa adunare cu acest grup
Shaumbra in aceasta zi minunata. As dori sa raspund la o intrebare inainte de a fi pusa:
Nu! (audienta si Kuthumi rad). Si urmatoarea intrebare este : Detaliaza-ne putin despre
ce se intampla cu Noul Pamant si Vechiul Pamant(Linda loveste teancul cu intrebari si
spune Asta-I buna) Vechiul Pamant (Kuthumi rade si Linda repeat Asta-I chiar
foarte bine. Sunt foarte impresionata) Pe asta poti sa o arunci! (Linda spune Oh, uau)
Voi incerca sa o fac foarte simplu. E foarte mare energia in spatele tuturor acestor lucruri,

68
dar sa spunem ca Noul Pamant si Vechiul Pamant isi dau intalnire (cateva rasete) si au
intrat intr-o mica disputa despre directia pe care o vor lua, cum vor aborda relatia lor. Si
Vechiul Pamant a spus Noului Pamant : Misca-ti fundul de aici! (rasete) asa cum se
spune adesea in relatii Nu mai am nevoie de tine si nici nu te mai vreau. Si deci, din
compasiune si din respect, Noul Pamant a spus Da, ne vom retrage. Tu alegi sa faci ceea
ce alegi sa faci si noi vom onora asta. Nu suntem de accord cu asta, dar o vom onora.
Deci Vechiul Pamant si Noul Pamant s-au despartit. Dar Vechiul Pamant s-a simtit foarte
trist si singur, nu a simtit ca are acea alta energie pentru a-l ajuta sa se echilibreze si sa-l
ghideze.
Si Vechiul Pamant s-a dus si a facut niste prostioare- a stat prea tarziu in oras, a petrecut
prea mult, a intrat intr-un grup dubios de prieteni, cateva crime, cateva alte acte violente
si la sfarsitul zilei, Vechiul Pamant a spus: Era ceva ce iubeam la Noul Pamant. Avea un
fel de usurinta. Noul Pamant era manifestarea bucuriei. Noul Pamant parea in pace cu el
insusi si aici Eu nici macar nu ma plac pe mine insumi. Poate ca e timpul san e
impacam. Deci pe 18 septembrie, Vechiul Pamant a venit tarandu-se in genunchi la
Noul Pamant si a spus: Iti cer iertare (in acel moment ceva cade pe podea cu mult
zgomot cauzand mult ras de la audienta si de la Kuthumi). Si Noul Pamant a spus Nu
este nimic de iertat.Si vechiul Pamant a spus Hai sa ne impacam. Si Noul Pamant a
spus Nu in felul in care ai vrea tu , pentru ca vezi tu, pe cale veche, tu luai de la mine. Pe
calea veche tu te foloseai de mine pentru a te neglija pe tine. Si deci, daca ne impacam,
Vechiule Pamant, trebuie sa privesti inauntrul tau. Trebuie sa inveti sa te iubesti pentru
cine esti. Trebuie sa fii intreg si complet, pentru ca eu nu te pot completa. Eu nu te pot
face fericit. Eu nu-ti pot rezolva problemele si nu pot raspunde la toate intrebarile tale
prostate, prostate, insistente si nonstop. Tu trebuie sa faci asta pentu tine.Si daca doresti
sa faci asta, ne putem intalni din nou.Dar sa nu vorbim inca despre casatorie. (rasete)
Deci asta este povestea Vechilui Pamant si a Noului Pamant. Ei dezvolta o noua relatie
intre ei. Si din perspective noastra, noi am vazut ca Vechiul Pamant devenise foarte,
foarte dependent de Noul Pamant. Vechiul Pamant, deasemenea incerca sa-l determine pe
Noul Pamant sa devina ca el. A fost dificil sa accepte acest gen de echilibru , acest gen de
stralucire pe care il are Noul Pamant, si a dorit sa ia controlul asupra Noului Pamant. Dar
Noul Pamant , cunoscandu-se pe sine si cunoscandu-si propria fiinta si plinatatea fiinte,
nu a permis ca asta sa se intample. Si acum se intalnesc din nou. Se simt bine din nou. Ei
discuta lucruri cu interese mutuale. Energiile se reunesc. Dar Noul Pamant are grija sa-I
spuna Vechiului Pamant Tu trebuie sa o faci. Intr-un fel sau altul, Noul Pamant va
evolua sau cum ati spune voi, va ascensiona. Noul Pamant va fi acest exemplu magnific
sau standard, nu doar pentru umanii care raman pe Vechiul Pamant , ci si pentru fiintele
angelice a tuturor taramurilor care intreaba Cum este sa te intorci la suveranitate, dar
intr-o noua cale? Cum e sa treci prin incarnarea de pe Pamant, cu toate dificultatile si
incercarile si totusi sa iesiti intotdeauna invingator cu Eu sunt? Sa luam cateva
intrebari, acum ca toate astea s-au terminat.
Linda: Deasemenea am observat ca exista o caracteristica care a fost asociata cu vocea ta
care a fost proiectata prin Cauldre. Caracteristica a disparut.
Kuthumi: Integrare.
Linda: Ah-h-h. Foarte bine. Foarte bine.
Kuthumi: Integrare. Oricand e un fel de voi l-ati numi rezistenta- amplifica cateva
caracteristice. De exemplu, daca ai incepe sa faci channel cu o entitate- sa spunem,

69
Cleopatra- initial caracteristicile acelei entitati vor fi mai exaggerate cum vor veni la tine,
dar cum vei deveni din ce in ce mai increzator si mai confortabil cu acea energie, asta
literalmente se va incorpora in voi. Se topeste cu voi si asadar diferentele nu mai sunt atat
de pronuntate asa cum au fost la inceput. La fel ca si la Cauldre, cand a inceput sa lucreze
cu Tobias sau Saint Germain, diferentele au fost foarte exaggerate. Dar as putea sa ma
intorc asa cum eram inainte! (rasete)
Intrebare de la Shaumbra 1 (o femeie la microfon): Ok, nu am o intrebare. Am crezut ca
am o declaratie, dar realizez ca e o exclamatie. De la Saltul Cuantic, pentru prima data in
viataam fost aproape de moarte de cateva ori, dar pentru prima data in viata mea chiar
am vrut sa mor pentru ca am crezut ca nu mai pot continua si am crezut ca s-a terminat.
Si ieri, pentru prima data am avut o sclipire a vechiului meu sine si a noului meu
magnific sine si astazi doar vreau sa exclam ca Eu Sunt atat de bucuroasa ca am gasit mai
mult decat Voi care sunt eu. Si doar doream sa spun multumesc pentru asta. (audienta
aplauda)
Kuthumi: Aduce un punct excellent pentru toata Shaumbra si unul dintre motivele pentru
care in acest Shoud am vorbit despre Deci de ce sa fim aici pe Pamant acum? Ati trecut
un punct foarte important pe 18 septembrie . Unii dintre voi, literalmente s-au tinut de un
fir de ata de viata lor pentru a ajunge pana la acel punct. Ati facut tot ce a fost necesar
doar ca sa ajungeti la acel punct. Si ati trecut. Acum intrebarea devine Ce fac? De ce
sunt aici pe Pamant? De ce sa trec prin toate astea? Raspunsul nostrum estede fapt,
moartea e foarte rapida. Va intoarceti pe partea noastra, unde nu mai e toata drama si
trauma pe care o asociaza oamenii cu asta. E foarte usor sa va intoarceti aici. Draga de
Paula- Paula Sunray (o Shaumbra care a trecut dincolo pe 18 septembrie) e aici cu noi azi
si ea va va spune ca e ca si cum ati merge peste o linie de nisip. Dar am mai vorbit despre
De ce sunteti aici? Pentru ca oamenii va cheama. Si am spus ca nu au fost raspunsuri
noi, ganduri noi, constiinte noi pe Pamant de foarte foarte foarte mult timp. Deci, voi ati
auzit acea chemare si ati fost de accord sa stati aici. Poateacum ganditi-va la asta.
Deasemenea am vorbit ca voi sunteti aici pe Pamant acum, in loc sa veniti pe partea
noastra, pentru ca sa va create propria Capodopera, lucrul de care va veti aminti tot
timpul, cum ascensionati dincolo de planurile Pamantesti. Acum, ar putea fi posibila o
colaborare intre aceasta chemare pentru noi raspunsuri, pentru noi ganduri pe Pamant si
crearea Capodoperei voastre? E doar posibila.
Intrebare de la Shaumbra 2 (rostita de Linda): Sunt mai multe intrebari ce au legatura cu
somnul si stiu ca s-a mai raspuns ca e un simtom Shaumbra, dar acestia sunt oameni care
sunt constienti de simptoamele Shaumbra dar inca mai gasesc un nou nivel de iritare in
capacitatea de a dormi. Poti detalia?
Kuthumi: Corpul vostrusa reluam. Mintea voastra e cea care are nevoie de somn, nu
corpul vostru. Mintea voastra se schimba foarte repede chiar acum si voi sunteti din ce in
ce mai putin dependenti de ea. Va simtiti incomfortabil pentru ca, ei bine, nu e in mintea
voastra, dar voi stiti ca altceva se intampla acolo- o inteligenta divina, plinatatea voastra-
unde nu va mai taxati mintea. Deci nu trebuie sa dormiti asa cum ati facut-o pana acum.
De fapt, acum corpul vostru e cel care are nevoie de ceva somn, dar mintea voastra nu are
nevoie de cantitatea excesiva de care avea odata nevoie. Voi invatati sa echilibrati asta,
dar o parte din voi inca mai crede ca trebuie sa aveti un anumit regim de somn. Dar nu
trebuie. E o schimbare initiala. De exemplu, daca ati dormit doua sau trei ore intr-o
noapte, corpul/mintea/spiritual va face sa credeti ca veti fi oboist in ziua urmatoare si

70
chiar asa se intampla.Dar in curand asta dispare si realizati ca cerintele voastre pentru
somn sunt foarte diferite. Acum, poate sunt alte puncte unde dormiti zile intregi si de
aceea noi spunem ca e important eventual pentru voi sa lucrati pentru voi!(rasete) sau
pentru un angajator care intelege cu adevarat ca flexibilitatea e importanta. Dar tiparele
voastre de somn in mod sigur se vor schimba . E una dintre masuratorile despre care vom
vorbi in Ce lipseste?. Videoclipul.
Intrebare de la Shaumbra 3 (o femeie la microfon): Buna Kuthumi.Sunt eu si intrebarea
asta e pentru mine.
Kuthumi:Tu? (in engleza Voi si Tu se scriu la fel)
Shaumbra 3 :Da, sunt eu.
Kuthumi: Tu.
Shaumbra 3: Da. (cativa din audienta striga Magnificul tu!) Sigur ca sunt magnifica!
(rasete) De ceva vreme am avut o problema cu respiratia si e doar, stii, incerc sa respire
asa cum spune Norma
Kuthumi: O problema de viata?
Shaumbra 3 : Stiam ca vei spune asta!
Kuthumi: Problema de viata?
Shaumbra 3 : Nu! O problema cu respiratia. Am Tehnologia Standard si incep sa o
folosesc. Deci as dori o foarte rapida vindecare de 15 secunde (rasete) astfel incat sa-mi
continui viata.
Kuthumi: Hmm! Voi reveni la declaratia mea: O problema de viata. Si e direct asociata
cu respiratia, intrebandu-te daca intr-adevar ai vrut sa fii aici, de ce esti aici. Asadar, se
manifesta in respiratie si cu cat mai repede vei face o alegere constienta ca vei fi aici in
fericire si usurinta, ei bine, respiratia ta va fi in fericire si usurinta. Si dispare.
Shaumbra 3: Am facut asta si nu a disparut. Ha ha! (rasete) Uita-te priveste aceasta
privire!
Kuthumi: Te-as contrazice. (rasete) Tie iti este mult mai frica de moarte decat de a alege
sa traiesti. Cu alte cuvinte, nu esti sigura ce se va intampla cu adevarat, dar nu esti sigura
daca chiar iti doresti sa fii aici. E o energie foarte simpla. Eu ma uit si masor nivelul
pasiunii tale. A fost foarte putina in viata ta. Te-ai straduit sa creezi o pasiune sau un
motiv pentru bucurie, dar sincer acul care arata nivelul pasiunii tale se apropie de gol.
Exista pasiune in jurul tau, o vad in campurile energetice ale tale exterioare. Pasiunea de
a face multe alte lucruri diferite, unele care ar fi ceea ce ati numi Veche Energie, dar
unele ies chiar acum sau se nasc acum ca si pasiune a Noii Energii, nu neaparat asociata
cu o activitate umana specifica. Dar tu nu ai permis ca asta sa se intample.Inca odata, e o
anumita limitare sau impotrivire, o anumita veche paradigma pe care o ai si care nu-ti
permite sa inaintezi exploziv. Aceasta pasiune e acolo si e a voastra si o poti invita in
viata ta, fara rezervare, fara sa stii ce este. Vedeti voi- asta e valabil pentru toti- pasiunea
Noii energii nu e neaparat legata de activitatile umane. De exemplu, sa spunem, o pasiune
ar fi pictura sau dansul sau calatoriile. Pasiunea Noii Energii merge dincolo de nevoile
umane si chiar de intelegerea umana. Deci v-as invita sa simtiti cu adevarat aceasta
pasiune. Sta aici- nedefinita la acest timp- dar dar puteti lasa acea curgere sa aiba loc in
viata voastra? Veti descoperi ca respiratia, asa cum vi s-a spus dar voi nu vreti sa
ascultati, e pur si simplu manifestarea altor lucruri. Numiti-o viata, numiti-o pasiune, dar
cand mergeti dincolo de mintea si ratiunea voastra, de ce mai vreti sa stati aici pe Pamant

71
si permiteti acelui ac de masurat pasiunea sa se umple inca odata, respiratia nu va mai fi o
problema.Multumesc.
Shaumbra 3: Multumesc.
Intrebare de la Shaumbra 4 (de pe internet, citita de Linda): Salutari. Te rog explica ce
este Samanta Christica si Constiinta Christica. In cartea lui Saint Germain, el a mentionat
ca energia Samantei Christice infloreste pe Pamant chiar acum. Sunt prinsa in ceea ce
religia preda despre Christ si as vrea sa stiu care este definitia ta despre Samanta
Christica si Constiinta Christica.
P.S.: Eu ma joc astazi in loc sa particip la acest Shoud si as dori sa stiu daca imi simtiti
lipsa. (rasete)
Kuthumi: Fizic, tu nu esti aici. Energetic ai fost foarte, foarte prezent. Deci, nu, nu ne-a
fost dor de tine. Tu nu lipsesti! Cat despre Constiinta Christica/Samanta Christica, inca
odata, avem de-a face cu aceste definitii diferite, dar vine din radacina energetica
cristal sau Christos, clar sau nou. Nu ca ar avea vreo legatura cu Isus Hristos, asa
cum a fost, sau cu Christul despre care cititi in scripturile voastre sfinte. E despre claritate
si noutate.Si deci cand s-a referit la faptul ca Semintele Christice au fost plantate,
Constiinta Christica e aici, se refera la nou. In principiu, Noua Energie. Acum doua mii
de ani multi dintre voi ati fost aici pe Pamant in era aceea pentru a planta semintele noii
constiinte care acum incep sa iasa. V-ati intors pentru a fi cei care culegeti recolta a ceea
ce vine ca noua constiinta astfel incat sa o impartasiti cu altii din lume. Am vorbit despre
asta mai devreme.
Intrebare de la Shaumbra 5(un barbat la microfon): Buna Kuthumi. In ultimul timp, a fost
o mare accentuare cu voi cei din Crimson Circle despre aducerea energiei feminine mai
mult si chiar parea ca asta e important, in special in Noua Energie. Si nu e neobisnuit
pentru altii, de exemplu, pentru femeile care fac channel sa aduca entitati masculine, dar
mie mi se pare ca Cercul Crimson cantareste mai mult catre masculinitate. E vreun motiv
pentru care nu aducem oricarece-I drept, avem contributii din partea energiilor
feminine, dar nici un channel efectiv al entitatilor feminine.
Linda: Nu simti asta de la Kuthumi? (audienta si Kuthumi rad)
Kuthumi: Noi am testat asta mai devreme si noi toti am simtit, de partea noastra de voal,
ca ar suna foarte neobisnuit ca Cauldre sa faca channel cu Fecioara Maria, de exemplu.
Nu ar avea vreo credibilitate cu aceasta voce, care a fost acordata pentru a purta anumite
energii, sa canalizeze femininul. Dar nu e vorba despre o entitate anume de pe partea
noastra care sa fie chemata cu un nume feminine. Entitatea Tobias, Saint Germain si in
special Eu, Kuthumi, ne-am integrat energiile masculine/feminine. Deci sa nu va
pacaleasca numele pe care le asociati la nivelul uman ca am fi doar masculini, caci noi
suntem foarte, foarte echilibrati in ambele energii.
Shaumbra 5: Multumesc.
Kuthumi: Si tu ne intrebi de fapt despre propriul echilibru al masculinului/femininului si
unde te situezi tu cu asta. Decitu te straduesti prea mult cu asta. Tu il analizezi prea
mult. E o invitatie oferita de catre voi catre fiecare aspect al vostru, masculine sau
feminine.Nu il puteti controla.Nu puteti-si nici nu vreti- sa il reglati.E vorba despre a va
invita masculinul/femininul sa se topeasca impreuna. Invintandu-va lumina si intunericul,
cu care v-ati jucat in trecut si v-ati-cum sa spun- ars si ati stat departe de asta. Mergeti
acasa astazi si invitati-va lumina si intunericul sa se impace. Invitati toate aceste parti

72
duale ale voastre insiva. Te vad straduindu-te cu asta chiar acum, ca nu esti sigur cum
faci. Ia o respiratie adanca si invita-ti acele parti sa se impace. Multumesc.
Shaumbra 5: Multumesc.
Intrebare de la Shaumbra 6( de pe internet, citita de catre Linda): Este o pagina de web
numita A doua Viata, care e o realitate intr-o lume virtuala. In ea, o persoana creaza o
persoana electronica numita Avatar care poate fi si poate avea caracteristicile pe care le
doreste creatorul. In aceasta lume, creatorul controleaza Avatarul, ce sa faca, sa cumpere,
sa vanda, sa creeze, sa devina ceea ce isi poate imagina. Eu pot vedea cum un astfel de
joc poate fi la fel de constructiv cat si de distructiv pentru persoana care il joaca. Daca un
creator devine foarte implicat in aceasta lume virtuala si Avatarul ei/lui, e persoana care
cu adevarat creaza un aspect al lui sau al ei insasi, atunci merge in lumea reala si
colecteaza experiente pentru scopul pentru care a fost creat Avatarul? Daca e asa, cum il
afecteaza pe acest creator/persoana?
Kuthumi:Ceea ce faci aici cu crearea acestor jocuri e in principal mimarea a ceea ce tu
faci la un nivel mai inalt al creatiei. Te poti imagina ca jucatorul, la un nivel foarte inalt,
creand toate aceste aspecte ale tale numite vieti. Creand diferite tipuri de caracteristici si
identitati, cateva sunt bune si cateva rele, dar toate de dragul de a descoperi mai mult
despre tine. Si deci acum, cu aceste jocuri electronice, tu mimezi aceasi activitate. Are
valoarea ei, apoi ii ajuta pe altiiajuta umanii sa inteleaga ca tu intr-adevar creezi
aspecte si aceste aspecte au propria lor viata, intr-un fel. Fie ca ei doar joaca in contextu
Lumii a Doua sau ca ei chiar merg in dimensiuni, ei sunt reali si exista. Exista o imensa
cantitate de constiinta si energie care e introdusa in acesti Avatari pana la punctual in
care, cu cel care este foarte competent, ar putea face ca Avatarul sa ia viata, nu ca o fiinta
insufletita, ci ca o fiinta biologica. Sunt unii care chiar au fost foarte aproape de asta si
multi care au creat asemenea dcor dynamic, Avatarii lor sunt priviti de catre alti oameni
cu ochii lor umani. Chiar daca acestia sunt un fel de aparitii sau chiar daca nu sunt in
forma fizica, pentru o perioada scurta ei pot aparea intr-o forma fizica. Frumusetea
acestui fapt e ca eventual umanii vor intelege ce creatori incredibili sunt. Ei vor intelege
cum pot crea aspecte dinamice sau Avatari ale lor insisi. Dar ei vor intelege si ca asta e o
cale prin care ei se fragmenteaza, prin care se pot pierde temporar in aceste aspecte
variate si mai devreme sau mai tarziu ei vor dori sa cheme toti Avatarii inapoi acasa.
Intrebare de la Shaumbra 7 (un barbat la microfon): Hello Kuthumi. In primul rand,
multumesc ca ai fost cu mine acum cateva zile. Intrebarea ,mea este despre tatal meu, el a
trecut dincolo acum 10 luni.Si a doua intrebare e despre aceasta ciudata calatorie pe care
am facut-o. Acum cateva zile, am zburat catre America, la locul meu de munca a trebuit
sa merg la Ierusalem, la vechiul oras, si am fost acolo. Am vazut aceste vechi tipare si noi
traim intr-o tara foarte, foarte nervoasa. Uimitor. Foarte nervoasa. Si privesc la asta acum,
Eu vad aceasta diferenta de aici, dupa claritatea si eliberarea mea sit u ce poti spune
despre asta? Multumesc.
Kuthumi: Prima intrebare, referitoare la tatal tau: el este intr-un chibut (in Israel) pe
partea cealalta, pentru ca el s-a simtit foarte confortabil cu acea energie foarte, foarte mult
timp. A fost casa lui, a fost securitatea lui. Si, dupa cum stiti din scolile lui Saint
Germain, ca pe partea cealalta sunt multe, multe nivele, multe dimensiuni, si adesea cei
care se despart de lumea umana sunt foarte atrasi de ceea ce au facut pe Pamant. Acum ei
o fac fara corpul fizic dar totusi cu calitatile fizice sau cu anumite tipuri de constiinta.
Deci, el este in acest chibut aproape de taramurile Pamantesti, ajutandu-I pe altii, lucrand

73
foarte, foarte mult pentru ca el intotdeauna a crezut ca muncind din greu va veni si
recompense, calea catre cer. Ii face placere sa predea altor oameni si sa le spun ace sa
faca, (cateva rasete) si ati spune ca acesta e propriul lui chibut intr-un fel, dar el
deasemenea s-a topit cu altii care au aceleasi nevoi. Intrebarea ta este, este fericit? Nu,
dar oricum nu a fost nici inainte. (rasete) Si asta ee confortabil pentru el, sa spunem. El
se simte confortabil. El continua sa astepte- asteapta o anume chemare sau un timp
anume cand este eternitatea sufletului sau, cand este chemat la inceput. Si asta asteapta el,
dar acum este foarte bine. Foarte confortabil.
Pamanturile Israelului sunt(pauza) trebuie sa ma consult aiciVoi trece de aceasta
intrebare si va fi raspunsa mai detaliat in februarie, dar este o ingrijorare ca prin raspunsul
data cum vom cauza-cum sa spunem-putina nervozitate, si deci vom astepta.
Linda: Nervozitate cui?
Kuthumi: Voua. Voi! (rasete)
Linda: Inca doua intrebari.
Kuthumi: Patru.
Linda: Oh, Doamne! In regula.
Intrebare de la Shaumbra 8(de pe internet, citita de Linda):Intrebarea mea principala a
fost si inca mai este asta: Eu fac parte din familia Shaumbra? Am citit si am ascultat toate
Shoud-urile ultimilor ani, dar inca nu simt nici o schimbare in mine sau in mediul meu
inconjurator care sa-mi dea o sugestie daca ar trebui sa particip la Satul Cuantic in
aceasta viata sau nu. Asta ma cam ingrijoreaza un pic in ultimele luni si ma intreb daca
pot avea unele raspunsuri din partea voastra?
Kuthumi: Cu adevarat e o alegere personala. Depinde de tine.Alege-o; n-o alege. Noi nu
putem preciza nimic aici. Noi nu parcurgem o lista si alegem cine e Shaumbra si cine nu.
Shaumbra este constiinta. Nu e un club sau o fraternitatesau o comunitate, multumesc.
Shaumbra este o constiinta si e energie cu care va simtiti compatibili sau nu.Deci este un
dar pe care ti-l oferi. Nimeni altcineva, de la Tobias pana la Cauldre sau Andra sau An,
nu pot sa ti-l dea. Tu ti-l dau tie.
Intrebare de la Shaumbra 9 (un barbat la microfon):Buna Kuthumi, ce faci? In primul
rand vreau sa intreb de ce simt ca si cum am un infarct chiar acum? (rasete de la audienta
si de la Kuthumi) Si deasemenea, asta e una dintre intrebarile mele pe care le pun de ani
de zile, ultima intrebare care a fost rostita. Dar eu alegcand stateam in scaun am vrut
intr-un fel sa ma ascund in scaun pentru ca am atat de multe emotii datorita faptului ca
ma aflu aici. Am vrut sa fiu aici de sase ani, mi-a fost frica sa vin aici.
Linda: Intalnirea?
Shaumbra 9: Da,si eu doareu stiu
Kuthumi: Mancarea de aici e rea-dar nu chiar atat de rea! (multe rasete)
Shaumbra 9: Am fost aici in mai si am condus-o pe Lindaam pus intrebari si ma
balbaiam, si sotia mea e acolo si ea a spus Iti voi face fituici cu intrebarile stii. Eu nu
vreau sa fiu tolerant cu mine si pun intrebarea despre, stii, cine sunt eu? De ce sunt aici?
Dar
Linda: De ce nu?
Kuthumi: Dardar
Shaumbra 9: Am vrut sa intreb
Kuthumi: Alege-o (Kuthumi chicoteste)

74
Shaumbra 9: Imi este frica cateodata, pentru ca simt ca am o istorie cu Shaumbra si nu
intotdeauna simt ca a fost pozitiva. Si imi este putin frica, pentru ca Vreti sa stiti
adevarul? Ajung direct la intrebarea mea
Kuthumi: Oh, Eu stiu adevarul! (si mai multe rasete)
Shaumbra: Imi este frica ca nu voi fi primit bine aici si stiu ca asta are legatura cu mine.
M-am simtit atat de bine primit de catre toti aici, dar in mintea mea simt ca Linda nu imi
va inmana microfonul, de exemplu, sau va spune stiti voi Am terminat cu intrebarile
(audienta rade si Linda in fundal spune Aaaaaaaaaaa si Nu) Dar ma voi opri pentru
ca ma balbai si Maureen e aici si tocmai spune, stiti voi
Kuthumi: Ei bine sa incepem cu asta. Asa cum deja stiti, sunteti ultra, ultra sensibili, in
special la emotii si sentimentele altora. Si invatati sa deveniti si mai constienti sau
acordati la emotiile voastre, care au fost cele mai mari incercari ale vietii voastre- cum sa
va manevrati propriile sentimente si emotii. Si o faceti prin a aduna lucruri de la alte
personae, din exterior, dar sunteti intr-un stadium se tranzitie si invatati sa deveniti mult
mai confortabili cu propriile sentimente si emotii. Cea mai buna cale e sa spunem ca voi
deja stiti propriul adevar si acum incepeti sa va lasati sa aveti asta. Unul dintre lucrurile
careapropos, in trecut cu Shaumbra: shaumbra vin din familii celeste diferite-familii
angelice- si Shaumbra au petrecut multe, multe vieti pe Pamant, mai mult decat alt grup.
Shaumbra s-a omorat intre ei si a furat unul de la altul si s-a razboit unul cu altul- si astea
sunt vestile bune!(multe rasete) Pentru ca ei vin din asemenea diferite linii ale varstelor ai
au avut atatea conflicte in trecut, si ei si-au spus Asta nu merge nicaieri. Sa ne adunam
impreuna in aceasta energie a acestui lucru pe care noi il numim Cercul Crimson sis a
lucram intr-un fel pentru a ajuta evolutia constiintei, nu doar pentru noi si printer noi, dar
pentru umanitate daca ei aleg sa accepte. Sa gasim o cale sa venim din diferite domenii si
sa fim impreuna.Si Shaumbra a gasit ca cea mai buna cale de a fi impreuna e sa fiti
voi in primul rand, vedeti voi. Stiu ca am tot revenit la asta azi, dar cand sunteti voi
total complete in voi insiva, fara nici o nevoie de nimic de la nimeni altcineva, ei bine,
atunci e usor sa va intelegeti cu toata lumea. Deci prin tot acest process al familiilor si al
liniilor varstelor si grupurilor, ati invatat sa deveniti indivizi.
Deci, tu,care ai fost-oh, tu ai fost putin razboinic dupa cum stii, un puc razbunator- ai
facut o angajare cu tine insuti sa participi la acest grup, si nu doar o parte a acestui grup,
dar din pacate un conducator al acestui grup! (rasete) Si asta cauzeaza faptul ca inima ta
sa se scuture, sa ezite si sa vibreze si ceea ce cauzeaza o asemenea transpiratie si toate
acele lucruri, e faptul ca tu le-ai chemat; tu te-ai antrenat pentru ele; stii ca e imminent;
stii ca nu o poti ascunde; si stii chiar acum, vorbind asa cum facem acum, noi doi, ca e
chiar foarte simplu. Deja o faci. Deja esti aici si nu e nimic de care sa-ti fie frica din
partea Shaumbrei, din partea lui Tobias si doar putin din partea lui Saint Germain (multe
rasete). Deci e timpul sa inaintezi
Shaumbra 9: Multumesc
Kuthumi: si apoi inima se va linisti.
Intrebare de la Shaumbra 10 (de pe internet, citita de Linda): Vreau sa stiu daca si cand
fuziunea rece va fi o sursa de putere.
Kuthumi:Asta e o intrebare mai buna pentru Saint Germain, dar Eu voi face un efort in
absenta lui. E o piatra de incercare, nu va fi rezultatul final. Are potential, dar va conduce
de fapt la descoperirea unei forme de energie mult mai sigure si mai eficiente. Voi adauga
la ce s-a spus in timpul Saltului Cuantic. Vor fi cateva noi surse de energie care vor veni

75
in fata. Asa cum se intamnpla asta, va zdruncina lumea-in sens bun si intr-un sens
provocator- pentru ca institutiile Pamantului chiar acum literalmente sunt construite pe
Vechea Energies au surse pentru combustibil fosile. Totul de la economie, stiluri de viata,
sistemele de distrubutie, toate aceste lucruri sunt construite pe calea Vechii Energii. Si
deci va fi o rezistenta la schimbare, dar schimbarea vine.
Vom discutasi Eu incerc sa verific aicivor fi si mai multe discutii despre sursele de
energie, posibil intr-o alta sesiune Intrebati-l pe Tobias dar sa spunem ca fuziunea rece
e o piatra de incercare. Noi vom mai face o observatie aici, are indirect legatura cu
aceasta intrebare, dar inapoi la discutia despre Vechiul Pamant si Noul Pamant. Va voi
impartasi ceva cu voi despre care vom vorbi mai mult, dar unul dintre cele mai mari
conectii si unul dintre cele mai mariil voi numi portal.Voi sunteti familiarizati cu
portalurile. Portalurile sunt deschideri, portalurile sunt cai de a misca si de a schimba
energii. Si voi spune ca e modesta mea opinie ca portalul care va permite Vechiului
Pamant si Noului Pamant sa se reconecteze in cel ma imaret fel posibil, vor fi afacerile.
Afacerile pe Pamant-Vechea Energie/Pamant.
Prin acest portal multe concepte ale constiintei inalte venind de pe Noul Pamant si venind
din voi se vor manifest ape Vechiul Pamant. Am vazut cum energiile religiei, de
exemplu, vor bloca schimbarea-intentionat. Religiile au o energie foarte serioasa sau o
energie care nu se misca. Guvernele, energia lor se invarte in interiorul lor. Nu se
expandeaza in afara si astfel e un portal foarte dificil de schimbat. Acum noi am putea
privi pe lista noastra la toate aceste lucruri variate. Portalul alegerii intre Vechiul Pamant
sic el Nou pentru a adduce concepte ale constiintei inalte si eventual principiul Eu Sunt
umanilor de pe Pamant, e prin intermediul afacerilor. Acum multi dintre voi au o
strangere in spate cand Eu spun asta si voi va ganditi la afaceri ca fiind ceva foarte a
lua, afaceri ca fiind ceva foarte concentrate doar pee le insisi. Voi blamati afacerile
pentru ca acestea distrug Pamantul si aceste alte lucruri, si pana la un punct asta e foarte
adevarat. Totusi, sunt destul de multe finite illuminate pe Pamant acum care au
recunoscut ca in afaceri energia se misca. In afaceri exista dorinta continua de a creste si
de dezvoltare-cateodata obsesiva-dar cel putin dorinta de crestere si expandare e tot
timpul acolo. Cateodata acea dorinta e amplasata doar pe profitul companiei, dar cel putin
exista miscare in afaceri.
Fiintele illuminate de pe intreg Pamantul acum sunt angajate in lumea afacerilor si ei o
folosesc ca un portal pentru a adduce conceptele constiintei inalte a tuturor acestor lucruri
despre care am vorbit in acesti ani, pentru ca intr-adevar pot fi implementate prin
intermediul afacerilor.Ati putea lua un grup ca Greenpeace, care are un anumit grad de
eficacitate in a adduce constientizarea mediului inconjurator si toate lucrurile care se fac
acum. Nici macar nu e vorba despre Pamant, ci despre cum interrelationeaza mediul
inconjurator cu umanii. Dar chiar si o organizatie ca Greenpeace ar putea sa mearga atat
de departe si Eu va voi revela ceva ce poate nu ar trebui revelat, dar ei au intrat in
afaceri.Calm-foarte calm- ei incep sa se angajeze sau sa cumpere afaceri in lume. Si
acestea vor fi afaceri constiente si afaceri verzi si afaceri care respecta alti umani si
respecta Pamantul. Sunt indivizi care intra in afaceri stiind ca se vor folosi de profitul
acestor afaceri pentru a sustine lucruri care vor adduce constiinta, vor adduce pace, vor
adduce noi scoli. Afacerile vor adduce noi scoli pe Pamant, nu guvernele.
Deci, draga Shaumbra, respirati profound. Priviti la vechile voastre credinte despre
afaceri.Sunt un portal pentru a misca energii si de fapt pentru a adduce Vechiul Pamant si

76
Noul Pamant impreuna. Afacerile nu vor mai permite mari razboaie. A facut-o la un
anumit punct, a incurajat razboaiele. Dar acum, afacerile au interese vaste in toata lumea
si nu isi mai permit razboaie.Deci prin acest lucru numit afaceri, Noul Pamant si Vechiul
Pamant se pot impaca. Multumesc.
Linda: Asta a fost opinia ta modesta. Cum e opinia ta mareata? (rasete)
Kuthumi (chicotind): Deja e spusa!
Linda: O-o-o-h, Imi place asta! Ultima intrebare.
Intrebare de la Shaumbra 11 (o femeie la microfon): Eu inteleg ca respiratia e o alegere
de a trai si materialele despre nasterea spirituala m-au ajutat sa inteleg de ce anumiti
oameni s-au nascut cu boli. Intrebarea mea este, este ca am o tanara nepoata care a fost
nascuta cu o problema de respiratie si as dori sa aud opinia ta despre masinaria spitalelor
pentru a o tine in viata.
Kuthumi: Privind la energieas dori ca tu si Cauldre sa vorbiti dupa, daca nu te superi.
Ar fi mult mai potrivit pentru aceasta problema personala.
Deci tuturor celor care v-ati adunat astazi si pentru Tobias care e inca captive in casa,
(rasete)inca pedepsit si inca foarte suparattrebuie sa spun ca e foarte amuzant sa vezi o
fiinta iluminata ca Tobias, care exista in starea sa energetica la nivelul nostrum, sa
trebuiasca sa se confrunte cu umanitatea lui ca Sam si frustrarea si furia pe care Sam le
simte chiar acum despre toate astea. Si pentru Saint Germain si pentru toti ceilalti, va
multumim ca v-ati adunat pentru acest Shoud si mi-ati permis sa-l moderez in aceasta
Noua Energie.
Namaste.

MATERIALELE LUI TOBIAS


Seria Saltului Cuantic:
SHOUD 3: "Eu Sunt Sam" realizat de Tobias, transmis prin Geoffrey Hoppe
Intrebari si Raspunsuri (ii multumim Gratiei)
Prezentat de Crimson Circle
3 noiembrie, 2007

Si asa este, am ajuns la momentul intrebarilor si va raspundem la intrebari. Cateva


comentarii inainte de a incepe: in timp ce ma integram cu Cauldre, cand ascultam muzica,
ceva il necajea pe Sam. Privind, se intreba de ce oamenii mentin o astfel de separare intre
ei, chiar si atunci cand asculta muzica. Muzica este o parte din vibratie si din energia
fiecarui moment al zilei! Ei asculta muzica, doar in anumite momente. De fapt, se separa
de momentele cu muzica. Dar, imaginati-va o lume in care oamenii nu s-ar teme sa cante,
sa se salute intre ei; sa-si cante un cantec in fiecare dimineata; sa asculte in mod regulat
acea muzica ce alina sufletul, care invita Sinele Superior in aceasta realitate! Lui Sam ii
place muzica o diversitate de muzica el asculta mereu si ii permite muzicii sa-i
extinda constiinta, asa cum puteti face, cei mai multi dintre voi.

Un mic rezumat al Shoud-ului de azi, pe care l-am realizat impreuna: Nu este vorba sa
asteptati pana veti parasi planeta si corpul fizic, pentru a avea raspunsuri si a va reuni cu
sinele divin. Sinele divin vine in realitatea umana. Daca ii spuneti bun venit, daca
permiteti un spatiu sigur, daca alegeti sa fiti tot ce sunteti, si nu doar un aspect,
divinitatea se va revarsa in viata voastra si va deschide parti uimitoare din voi, pe care

77
nici nu stiati ca le aveti. Unele dintre aceste parti vor fi absolut neasteptate, foarte diferite,
comparativ cu tot ce-ati crezut voi ca ar putea fi; insa divinitatea se revarsa acum. Ea vine
la voi.
Acestea fiind spuse, sa incepem cu intrebarile! INTREBARE SHAUMBRA 1 (citita de
Linda, de pe internet) Am avut un atac de cord miercuri dimineata, care s-a repetat de
cinci ori. Medicii cred ca s-au ocupat suficient de bine, incat sa nu existe probleme. Timp
de doua zile prognoza nu a fost buna. Acum ma confrunt cu aspecte psihologice. Nu mai
merg in Indianapolis la Conferinta Comunitatilor de Studiu, nici in Turcia. Imi trebuie o
saptamana ca sa-mi pun viata in ordine. M-am speriat rau si n-am permis nici o
comunicare; de aceea te rog sa-mi oferi o perspectiva asupra problemei. Noaptea trecuta
m-a lovit ceva, ca o tona de caramizi vechiul eu a murit miercuri si noul eu a fost
creat. Fir'ar sa fie, de ce nu exista o cale usoara de a realiza acest lucru!!!!!!! (Linda
spune, O multime de semne de exclamatie!) Este tot ce am permis sa aud si poate este
tot ce vreau acum sa aud. Iti multumesc pentru orice vrei sa impartasesti!

TOBIAS: Minunat, iti multumesc! Exista si calea usoara, insa tu nu crezi in ea, prin
urmare de ce sa mai discutam despre asta? Calea usoara este sa respiri; sa eliberezi toate
lucrurile care nu-ti mai servesc; sa eliberezi limitarile avute; doar sa le lasi sa plece! In
cazul tau, e vorba despre o serie de iubiri dificile, despre modul in care te-ai iubit tu
insati. Daca vrei sa observi,1 doar in aceasta viata ai avut un gen de iubire manipulativa
cu parintii tai. Ai gandit ca nu esti demna de iubire si astfel ai descoperit ca este foarte
greu sa exprimi iubirea. Fiecare emotie si fiecare fragment de constiinta sau intelegere,
care sunt pastrate in interior, sunt stocate in corpul tau fizic. Emotiile, precum iubirea,
sunt legate direct de inima si tu le-ai stocat in inima. Nu are importanta cat de mult ai
gandit si asta este o problema importanta, gandirea ca eliberezi, tu tot te agatai de
ele. Respiratia, adevarata respiratie, te deschide, insa te si schimba, iar majoritatea
oamenilor se tem de schimbare.

Ai creat acest eveniment, datorita alegerilor tale aflate in actiune. Acestea au fost auzite
de spiritul si corpul tau. Ai facut alegerea sa traiesti, dar intr-un mod nou. Ai facut
alegerea sa te deschizi, cum n-ai mai fost inainte. Astfel, prin experienta avuta, prin
atacul de cord, te-ai deschis lucru exprimat foarte clar in intrebarea ta. A murit vechiul
tu insa este umitor ca poti trece la urmatoarea viata, fara ca sa moara corpul fizic.
Constiinta ta veche constiinta iubirii limitate, a unei iubiri dureroase a murit. Acum,
prin alegeri, vei trai ani fericiti si impliniti. Uita de lucrurile pe termen scurt
participarea la un curs, o calatorie, deoarece abia te-ai reenergizat, sau ti-ai schimbat
polaritatea spirituala, in care aceste lucruri nu mai sunt importante, iar tu ai deschis usi
noi pentru lucruri noi, care vor fi mult mai importante.
Respira profund, binecuvanteaza- te si multumeste-ti ca ti-ai oferit aceasta experienta! Nu
a fost o greseala, nu ai facut nimic nepotrivit. Ai facut alegerea sa traiesti, intr-un mod
nou. Asa sa fie!
INTREBARE SHAUMBRA 2 (o femeie la microfon) Hello Tobias! Ma numesc
Elizabeth . Am trecut prin multiple schimbari in ultimii doi ani, inclusiv faptul ca m-am
mutat la distanta de 1500 de mile. Simt ca imi integrez divinitatea si ca ar trebui sa fiu in
serviciu; as vrea sa stiu ce anume si cum va face muzica mea parte din asta. Multumesc!

78
TOBIAS: Desigur, multumesc! Ce intrebari minunate avem astazi! Nu e uimitor ca,
atunci cand te schimbi in interior, se schimba si mediul exterior? Te-ai mutat. Lucrurile
sunt diferite. Tu simti acum energia de a fi in serviciu, insa am sa te rog sa respiri
profund! Tu simti aceasta energie de jur imprejur si aceasta provine de la spiritul tau, sau
de la constiinta ta extinsa. Ea iti cere ca, mai intai, sa fii in serviciul tau. Ai petrecut multe
vieti in serviciu altora de la organizatii religioase, pana la organizatii caritabile asa ca
e ceva natural pentru tine sa faci asta, sa simti ca este momentul sa servesti din nou. Dar,
daca vei asculta cu atentie acest sentiment, el iti cere sa te servesti pe tine, mai intai. Ai
grija de fiinta ta interioara, ai grija de un spatiu care va permite totalitatii divinitatii tale
sa vina.
Si asa cum deja stii, se pot face multe lucruri prin muzica intai pentru tine sa te
conectezi cu unele aspecte ale constiintei superioare. Exista fiinte angelice in alte
taramuri, care inteleg energia din spatele muzicii chiar si matematica sau fizica din
spatele muzicii iar acestea sunt pregatite sa lucreze cu oameni ca tine, care le permit sa
vina aici.
Vei fuziona vibratiile muzicii multidimensionale, cu vibratiile muzicii de pe Pamant. Iti
va permite sa treci prin schimbari interioare, pentru care esti foarte pregatita. Cand vei
intelege profund si cu compasiune cum actioneaza muzica, ca muzica nu consta doar
din note scrise pe hartie, ci vei intelege cum lucreaza la nivel vibrational atunci muzica
iti va permite sa-i servesti pe ceilalti, pe cai cum ar fi: vindecare prin muzica, deschiderea
constiintei prin muzica si alte lucruri, pentru care esti pregatita.
SHAUMBRA 2: In regula! Multumesc!
TOBIAS: Multumesc!
INTREBARE SHAUMBRA 3 (citita de Linda de pe internet) Ma intreb daca ai putea sa
pui urmatoarele intrebari, unuia sau tuturor celor trei intelepti spiritul din trecut, din
prezent si din viitor, adunate in spiritul din Acum? Experienta mea de a pierde tot ce am
avut, mi-a luat aproape 18 ani. Reactia umana naturala fata de a pierde totul este sa te
opui acestui proces nenatural de detasare. Opunand rezistenta, am inteles ca o astfel de
intransigenta serveste doar
ca sa legi mintea si corpul cuiva, cu noduri dureroase. Aceste noduri datorate tensiunii
musculare, m-au facut sa fiu neputiincios timp de ani de zile, incat acum sunt fortat sa
duc un stil de viata anormal, retras ca un calugar. Ma intreb daca ghizii tai spirituali au
ceva sfaturi pentru noi, cei care avem asemenea noduri invalidante, care, odata formate,
ar mai putea fi deznodate? Am inteles ca se spune: adevarul ne va elibera. Experienta
mea a fost, de departe, opusul acestei eliberari.
TOBIAS: 18 ani este un timp foarte scurt, orice-ai zice! (rasete) Considera-te norocos!
(hohote de ras) Noi observam ca oamenilor, in general, le-au trebuit zeci si zeci de vieti,
ca sa inceapa acest proces de eliberare. Acest proces de eliberare este o provocare,
deoarece micul sine uman face tot ce poate pentru
a se proteja. El are nevoie de voi, de voi cel intreg, ca sa-l reasigurati ca face parte din voi
cel intreg: ca nu va fi distrus, ca nu va fi infometat, ca nu va fi pedepsit. Este vorba
despre a integra in voi acest aspect uman. El este cel care va tine in loc. El este cel ce se
agata atat de strans, incat s-a innodat. El va intreaba, ca pe propriul parinte, ca pe fiinta
atotcuprinzatoare: Ma vei proteja cu adevarat? Ma vei hrani si ma vei imbraca? Imi vei
da vreun motiv real ca sa am incredere in tine?

79
Evident, tu te afli intr-un conflict interior. Te-ai dus pana la limita, ca sa vezi cum este sa
eliberezi, trecand prin dureri fizice si, mai mult decat atat, prin traume emotionale.
Prescriptia este foarte simpla; ea este compusa din doua parti. Fa o alegere adevarata! Tu
te-ai gandit la alegeri si ai dorit inaltarea sau piritualitatea, insa nu ai facut alegeri
profunde si nu te-ai angajat profund. Fii atenta la ce vrei sa faci, ce vrei sa pierzi, ca sa
poti castiga totul inapoi, dar intr-un mod nou! Si desigur, nu uita respiratia! Daca ai
noduri fie emotionale, mentale sau spirituale respiratia va mangaia acele noduri, le va
dezlega si le va rezolva.
Ai tendinta sa intelectualizezi acest proces. Este un proces natural, daca ii permiti sa se
dezvaluie. Evolutia constiintei sau expansiunea sufletului tau este un proces natural. Noi
stim, si tu stii, ca fizica spirtiuala consta in evolutia constanta a constiintei. Daca tu si
sinele uman veti iesi de pe calea veche, te vei dezlega, te vei ilumina si te vei extinde.
Multumesc iar tu le iei mult prea in serios!
INTREBARE SHAUMBRA 4: (un barbat la microfon) Salut Tobias! Ce faci? Mai intai,
as dori sa trimit un mesaj din inima, celor care vor citi sau vor asculta aceste informatii
alta data, care vor face primul pas si nu vor astepta ca altcineva sa le recunoasca maretia,
deoarece trebuie sa v-o recunoasteti singuri. Poate ca mintea se ingrijoreaza de ego-ul
spiritual, de alte lucruri, intrucat, daca veti face acel pas si veti fi scuturati si veti
transpira, aceasta este a doua mea camasa din aceasta seara (rasete) Iti spun cinstit, sa
faceti fata propriilor demoni si sa observati cat de puternici sunteti, uitand ceea ce ati
facut in alte grupuri spirituale din trecut, este o experienta eliberatoare si terifianta. As
dori sa va trimit condoleantele mele si sa va spun, sa faceti acel prim pas si el va fi
uimitor.
Tobias, uneori simt ca este a doua oara cand sunt prezent aici, poate ca n-ar trebui sa pun
intrebari, deoarece se misca multa energie, sunt multe potetiale si eu sunt atat de
mi-am descoperit pasiunea la workshopul de saptamana trecuta. Am spus, va fi vorba de
a preda informatiile Intreaba-l pe Tobias (se refera la sesiunea Intreba-l pe Tobias
despre Educatia in Energia Noua) si impreuna cu sotia mea am simtit multa iubire nu
avem copii. Poate de
acum incolo! As fi dorit sa am doua milioane de dolari ca sa-mi fi implinit pasiunea si
aleg asta. Acestea fiind spuse, ceva m-a necajit multa vreme si tu probabil cunosti
intrebarea mea, pe care mi-am pus-o intr-o zi a fost vorba despre un aspect sau aspecte
care au fost intr-un grup, care au stat aici si si-a asumat riscul, ca Geoff si Linda, ca
oricine altcineva si putea sa fie ucis pentru asta, persecutat sau doar sa-si piarda memoria.
A doua parte a intrebarii este poti sa ma indrumi in ce directie sa ma indrept, pentru a-
mi prelua pasiunea si a o materializa in aceasta realitate?
LINDA: Care este intrebarea?( rasete)
SHAUMBRA 4: Intrebarea este stii, din nou, am sperat sa fiu scurt. (hohote de ras)
Gura mi s-a uscat, oh, Doamne!
TOBIAS: Apa?
SHAUMBRA 4: Nu, e in regula! Ma simt bine. In privinta aspectele vietilor trecute am
lucrat inainte cu grupuri de oameni si eram intr-un loc, posibil, nu stiu daca nu i-am
indrumat gresit, nu i-am silit sau ceva de acest gen? Este acesta principalul meu blocaj,
care ma impiedica sa vin in Cercul Crimson?
TOBIAS: Daca te consideri un fost preot, care statea in fata unor grupuri de oameni,
silindu-i e posibil! (rasete) Sa-i indrumi gresit? Nu, in mod intentionat, ci datorita

80
constiintei din acea vreme. Ai ceva remuscari recente, legate de a-i invata pe ceilalti,
cand stiai ca nu erau invataturi potrivite, dar asta scria in carti, sau asta ti-au spus sa faci
cei din conducerea organizatiei respective. Exista o parte din tine care vrea sa fie sigur ca
vorbesti prin tine si nu imitandu-i pe Tobias sau pe St. Germain. Vrea sa fii sigur ca nu
vei prezenta o lista de reguli dogmatice, ci ca vorbesti din interior. Asa, ca, venind aici in
fata grupului si trebuind sa vorbesti din inima, prin adevaratul tu , in loc de a te ascunde
in spatele cuvintelor cuiva, te inspaimanta. Dar, in acelasi timp, asa cum tu si cu mine
discutam energetic, este amuzant. Exista o parte din tine careia ii place sa faca asta, careia
ii place sa impartaseasca, sa fie atat de deschisa, de vulnerabila si de autentica, intrucat tu
stii ca iti exprimi pasiunea.

Acum, observa energia din fata grupului inaintea caruia te gasesti observa frica,
teroarea insa stii ca atunci cand apari in fata unui grup si vorbesti cu onestitate, din
inima, este vorba despre pasiune. Nu te ingrijora de detalii, in aceasta privinta. Nu te
ingrijora cum vor veni inapoi partile si fragmentele individuale. Doar reaminteste- ti de
energia de aici, de aceasta combinatie: pasiune, frica, amuzament si groaza (rasete),
dar, mai mult decat orice, de a fi autentic! Multumesc!

SHAUMBRA 4: Multumesc!

LINDA: Apropo, nu prea pari speriat! (rasete) Multumesc!

INTREBARE SHAUMBRA 5 (citita de Linda de pe internet) Cu ceva timp in urma,


dupa ce am ascultat Sistemul Eleuthera SynchrotizeTM, am facut alegerea constienta sa
fiu sanatos. Dupa ce am ascultat si Tehnologia Standard, am aflat ca exista reguli si
proceduri de 30 de minute, zilnic, pentru sanatate. Pot sa las deoparte intrebarea, de ce
celelalte alegeri constiente nu s-au manifestat. Mi se pare ca esenta noastea, cu care nu
ne-am integrat, face alegeri si ne creeaza realitatea in aceasta iluzie. Nu simt ca sinele
uman este adevaratul creator, prin
urmare, mi se pare ca ne chelutim energia, crezand ca noi cream. Vrei sa ne spui cand va
fi momentul sa lasam deoparte toate aceste lucruri, ce par sa nu functioneze pentru
Shaumbra exceptandu-i pe cei care sunt inca in negare? Cred ca vorbesc in numele
multor Shaumbra, atunci cand intreb: cand se vor sfarsi toate aceste tehnici? Acestea
functioneaza ca si rugaciunea din trecut. Imi pare rau, dar sunt frustrat. Aleg sa traiesc
dincolo de acestea.

TOBIAS: Desigur. Exista principii de baza legate de functionarea energiilor, de a fi o


fiinta a constiintei si nu una energetica, exista principii de baza despre sistemele de
credinta foarte limitante. Despre astea vorbim in materialele Tehnologiei Standard si
SynchrotizeTM. Intelegeti ca nu sunt reguli, sunt doar sugestii. Intelegeti ca oamenii vor
definitii si este o provocare pentru fiintele angelice si pentru Consiliul Crimson, sa gasim
echilibrul definitiei, inainte de a intra in amanunte, insa sa fie destul de definit, pentru a
va oferi o indrumare
generala. Dupa asta, totul e in functie de voi. In SynchrotizeTM, premiza de baza este:
Faceti o alegere! Eu vad prin ochii lui Sam, ca oamenii au multe dorinte, insa nu fac

81
decat cateva alegeri. Ei fac doar foarte putine alegeri in viata, legate de creatiile lor.
Alegerea este foarte diferita de dorinta sau nevoie. Astfel,
SynchrotizeTM este un sistem de baza pentru A reveni la obisnuinta de a face alegeri.

Tehnologia Standard , va reaminteste, in principiu desi trebuie sa ascultati 7 CD-uri


ca mintea, corpul si spiritul vostru stiu deja cum sa se refaca. Prin urmare, puteti renunta
la toate celelalte metode? Puteti renunta la toate medicamentele? Puteti opri regimurile
zilnice? Este vorba despre o reamintire, ca voi stiti cum se face acest lucru. Veti permite
corpului sa se vindece si veti avea incredere ca stie cum s-o faca? Despre asta este vorba
in Tehnologia Standard.
Definim unele lucruri, spunandu-va: Practicati 30 de min, timp de 21 zile!, deoarece
oamenilor le place sa aiba definitii. Realitatea este ca, din cei care au participat la curs,
doar cativa fac asta. Ei au inteles. Nu au nevoie ca procedurile sa fie urmate pas cu pas.
Au inteles ca pot fi sub dus, pot sta noaptea in pat si sa spuna: Draga corpule, tu esti cu
adevarat magnific. Fa-ti treaba, deoarece maine este o noua zi. Maine vom avea de lucru
si exista unele energii prin care vom trece, asa ca, refa-te! Prin urmare, este foarte, foarte
simplu.

De asemeni, toti Shaumbra puneti bazele acestor energii si acestor cursuri, dar nu doar
pentru voi. Aici va incurcati voi: credeti ca este vorba despre voi si nu este asa! Voi
furnizati aceste informatii pentru cei care vor urma, pentru cei care cauta o cale noua, o
constiinta superioara. Voi alcatuiti materiale pentru ei. Este important sa le pastrati
simple. Permiteti-i corpului sa se vindece! Intelegeti ca sunteti o fiinta a constiintei si
permiteti-va sa va jucati cu energiile!
Lasati lucrurile sa fie foarte simple! Multumesc!

INTREBARE SHAUMBRA 6 (o femeie la micorfon) Hello Tobias! Am vorbit cu mine,


punandu-mi intrebarea de multe ori, dar este un fel de a ma lega de subiectele zilei. Stau
departe de copii, la o distanta de 1200 de mile, pentru ca asa am ales. Acest fapt a adus
emotii amestecate. Cel in varsta de 24 de ani are o depresie de multi ani. Cel de 12 ani
vine rar. Mai exista si cel de 5 ani si imi este foarte dor de fiecare. Am compasiune pentru
mine, cat si pentru ei, in legatura cu toate aceste lucruri. Stii, sunt ingrijorata la nivel
uman ca le creez probleme, datorita faptului ca stau atat de departe.
TOBIAS: De fapt, este un mod egoist
SHAUMBRA 6: (rade) Okay...
TOBIAS: ...si noi nu vrem sa te necajim, ci il folosim ca exemplu a crede ca esti direct
raspunzatoare pentru nenorocirile acestei lumi, este un mod foarte egoist de a vedea
lucrurile si nu vorbim de tine, ci de faptul ca exista oameni care se tem sa dechida TV,
de exemplu si sa priveasca stirile, deoarece cred ca ei sunt cei care creeaza toate
problemele. Este vorba despre cei care cred ca din cauza lor, cei din familie au probleme.
Ei bine, acei membri de familie au avut probleme cu mult timp in urma, in vietile
anterioare; ei vin acum cu acest mod de a fi. Prin urmare ne folosim de asta pentru a
comunica tuturor Shaumbra NU ESTE VORBA DESPRE VOI! Fie ca este vorba
despre depresia copiilor vostri sau orice altceva, nu e vorba despre voi.
Este un exemplu bun, legat de ceea ce am discutat ieri. Voi sunteti pionierii constiintei.
Absorbiti sentimentele si gandurile celorlalti si le puneti intr-un sistem de evolutie al

82
constiintei in voi, pentru a incerca sa obtineti un raspuns superior. Dar voi preluati
problemele lor, gandind ca sunt ale voastre. Nu sunt. Depresia nu va apartine si nu este
determinata de voi. Lipsa abilitatii de a fi total prezenti in aceasta realitate nu are legatura
cu voi. Interesant e faptul ca jocul la care participa oamenii percepe ca exista ceva in voi,
care se simte vinovat, asa ca mergeti alaturi de acest sentiment. Apoi, devine o scuza
foarte convenabila: Mama mea nu este aici. Dar, reamintiti-va ca parintele nu este
stapanul copilului. Parintele accepta un gen de responsabilitate de a-l aduce in lume,
pentru o scurta perioada de timp nu 24, nu 40 de ani ci o scurta perioada, apoi ii ofera
libertatea. Parintele isi asuma responsabilitatea sa-l hraneasca, sa-l imbrace si sa-l educe
in primele etape, apoi ii preda responsabilitatea. Regret ca ti-am intrerupt intrebarea, insa
era important.

SHAUMBRA 6: Da. Daca ar fi sa redefinesc intrebarea: ar exista ceva special, de care ar


avea nevoie copiii mei si daca ar exista

TOBIAS: Oh, da!

SHAUMBRA 6: ... da, compasiune.. . Imi poti da cateva sfaturi?

TOBIAS: Oh, absolut! (rasete) Ii poti elibera imediat pe toti copiii, mici sau mai putin
mici!Taie cordonul! Respira profund! Elibereaza-i, deoarece te agati de ei. Tu extragi
energia lor si ei pe a ta. Instinctul tau matern spune dar, sunt copiii mei; ii iubesc. Nu
sunt copii tai. Sunt deghizati in copiii tai, dar de fapt sunt fiinte suflet. Sunt ingeri
deghizati. Prin urmare, elibereaza-i! Ai facut un acord sa-i aduci pe Pamant si nu sa fii
responsabila pentru ei. Stim ca unii oameni de aici sunt socati. Cum sa-mi las copiii?
Nu spunem sa-i negi, sa nu vorbesti cu ei, ci sa nu-ti asumi responsabilitatea. Sunt ingeri
maturi, chiar daca sunt copii. Elibereaza-i! Este calea prin care se pot dezvolta liber si
tu la fel. Cand eliberati pe cineva apropiat din viata un membru de familie, un iubit, un
prieten bun acest fapt le permite energiilor individuale sa evolueze, cu gratie si pe cont
propriu. Apoi apare un lucru nostim. La un anumit moment sau altul, energiile revin la un
loc, clare si proaspete, neimpovarate de karma, de asteptari si responsabilitati si puteti
dezvolta o noua relatie cu ei. Prin urmare, elibereaza-i! Daca vei fi atenta, si ei vor dori
asta. Este vorba despre un joc vechi.

SHAUMBRA 6: Multumesc foarte mult!

TOBIAS: Multumesc asta se intampla mereu, cu toti parintii.


LINDA: Inca trei intrebari. (Tobias ridica patru degete) Trei! El da din cap, in semn de
Nu si audienta rade))

INTREBARE SHAUMBRA 7 (o femeie la microfon) Ar putea fi un raspuns foarte


prompt, deoarece deja ai raspuns celor care au fost inaintea mea, insa am sa intreb
oricum. Mama se afla intr-un sanatoriu, bolnava de Alzheimer si eu ma simt responsabila
de asta.

83
TOBIAS: In acest caz, esti!(hohote de ras) Nu. Cauldre este putin incurcat prea multa
energie s-a acumulat aici, datorita acestor intrebari si datorita intregii zile, a fost un mod
minunat de a elibera. (rasete)

SHAUMBRA 7: Ei bine, multumesc! Sunt responsabila si prin urmare pare ca se simte


mai bine cand sunt acolo. Ma intreb daca o ajut sau o perturb, atunci cand sunt acolo si
daca ar trebui sa fiu acolo mai des?

TOBIAS: Ma intai de toate, este interesant putem avea o discutie lunga despre
Alzheimer. Sunt multe motive de la motive naturale la cele fizice totul pornind de la
aluminiu, pana la elementele care se gasesc in apa, si la alte substante chimice care exista
in viata voastra de zi cu zi, insa nu ele determina Alzheimerul. Doar se intampla ca
acestea sunt mult mai prezente la cei bolnavi de Alzheimer.

Alzheimerul are de-a face cu interdimensionalita tea, cu mersul printre lumi, printr-o
dorinta de expansiune, pentru a explora celelalte taramuri, insa uneori - asa cum intelegeti
voi le cauzeaza suferinta celor de pe Pamant. Majoritatea timpului, cei care traiesc
experienta Alzheimer, cand pare ca sunt in procesul de uitare, calatoresc
interdimensional. Si se distreaza! Nu este foarte bine pentru corpul si mintea lor de aici,
insa merg in afara si testeaza alte dimensiuni. Adesea, revin in taramurile invecinate
Pamantului, pentru a explora cum va fi cand vor face tranzitia.

Nu este o conditie necesara, dar din nou, este un gen de constiinta nu vrem sa-l
denumim virus, nu este cuvantul potrivit, Cauldre ci o afectare a constiintei. Ei sunt si
pionierii care se aventureaza multidimensional, cand inca sunt in corp. Asa ca, nu o
priviti ca pe ceva negativ, cu toate ca atunci cand vedem un parinte sau un prieten bolnav
de Alzheimer, este foarte dificil de acceptat.

Cand esti prezenta cu ea, cand mergi sa o vizitezi, de exemplu, se intampla ceva nostim,
cum ar spune Kuthumi. Te alaturi ei, in starea de constiinta interdimensionala sau extinsa.
Este ca si cum ar avea un prieten cu care sa calatoreasca. Asa ca, este benefic sa faci asta,
insa nu o lua ca o necesitate zilnica sau saptamanala. Du-te doar atunci cand simti in
inima ta!
Cand vorbiti cu cel bolnav de Alzheimer, nu vorbiti ca unui idiot. Nu-i vorbiti ca si cum
ar fi prost. Ei exista multidimensional. Alaturati-va lor in experienta multidimensionala,
insa putin Diferit. Fiti foarte prezenti in corpul vostru, respirati, fiti in Acum si apoi
extindeti-va energia, pentru a va intalni cu a lor! Mergeti intr-o calatorie cu ei! In general,
ei ies din corp. Ei parasesc momentul de Acum si pleaca in calatoria lor. Va puteti alatura
lor, insa ramaneti in momentul Acum .
Ca Standard, ii vei trimite un semnal. Astfel va sti ca te poti extinde, ca poti fi
multidimensionala si inca sa fiti in momentul Acum . Iti multumesc pentru intrebarea
incantatoare si, nu este vina ta! (rasete)

SHAUMBRA 7: Multumesc!

84
INTREBARE SHAUMBRA 8 ( o femeie la microfon) Hello! E bine sa fiu aici! Am o
intrebare despre tatal meu. El sufera de dureri de ceafa si de umeri de 15 ani si pare ca
nimic nu-l ajuta. Ma intreb cum as putea sa-l ajut? Numarul doi: Am incercat sa-l vindec,
vad toate motivele pentru care are dureri, dar nu stiu cum sa merg mai departe.
Multumesc!

TOBIAS: Da, in general, cand tu atunci cand apar dureri in zona unerilor si a cefei,
acestea sunt datorate restrictionarii curgerii naturale a energiei. Este vorba despre cineva
care nu-si permite sa se deschida, ca sa lase energia sa curga prin intreaga sa fiinta. El
mentine energia in chakrele de jos, in extremitatile inferioare. Este vorba despre frica de
necunoscut sau de psihic. Este vorba despre o alegere.

Primul lucru vorbim doar despre acest caz primul lucru de facut, in mod clar si
intentionat, este sa-l intrebi: Alegi sa eliberezi aceasta durere, indiferent de orice? Faci o
alegere? Vor apare multe intrebari Ei bine, ce vrei sa spui cu fa o alegere Eu nu
vreau sa am aceste dureri. Eu sufar. Continua sa-l intrebi, Alegi sa treci dincolo de
durere?La un anumit moment, va simti frustrari si nu-ti va raspunde, deoarece, in
profunzime, se teme sa faca asta. Nu vrea sa faca acea schimbare in viata sa. Daca ar face
alegerea si ar spune: Da, sunt pregatit sa las durerea sa plece si sa eliberez tot trecutul
care a cauzat boala, atunci lucrul important de facut este respiratia. Stim ca revenim
mereu la asta, insa e simplu.

Nu aveti nevoie de prescriptii pentru ea si e gratis. Respiratia profunda, constienta, face


ca toate energiile sa se miste. Va rog pe toti sa respirati!
(pauza)
Respirati profund
Aveti imense cantitati de energie stocate in fiecare celula si molecula din corp, cat si in
centrii non-fizici ai corpului. Este stocata acolo este blocata acolo, in mare parte.
Respiratia face ca energia sa se miste din nou si respiratia permite sa fie realizata fara a fi
ceva coplesitor pentru corp. Se realizeaza in mod natural. Prin respiratie, energia incepe
sa se miste.
In cazul despre care discutam, ce se va intampla daca va alege sa elibereze durerea si
energia va incepe sa se miste? Va apare faza a doua. Vor incepe sa apara schimbarile. In
timp ce energia curge, ea scoate la iveala amintiri si sentimente legate de ceea ce a
determinat blocajul la inceput. Va aparea frica, ceea ce il va face sa se inchida din nou.
Cand se va inchide din nou, durerea va fi mai severa. Si atunci, cel in cauza va fi si mai
furios. Nu functioneaza! Ti-am spus eu! Va fi din vina ta si, datorita a cine esti, vei
accepta responsabilitatea asta si te vei simti foarte vinovata, energia iti va scadea si vei
prelua durerile lui. Ele nu sunt ale tale. Dar, asa se intampla, adesea.
Observam ca atunci cand energia incepe sa se miste, apar schimbarile. Amintirile revin.
Demonii ies la suprafata, din locul in care erau ascunsi ies demonii personali. Este un
moment important. Este important sa-l intrebi din nou: Faci acea alegere alegerea de a
trece dincolo, alegerea de a trai din nou, alegerea de a permite energiei creative sa
curga? Exista daca nu te simti confortabil sa faci asta singura exista specialisti ca
Andra, care lucreaza cu cei care au energii blocate.

85
In acest caz, iti sugeram foarte clar sa nu incerci sa utilizezi Reiki, vindecarea prin
folosirea mainilor, cu cristale, etc. Acestea se vor adauga blocajului. Aceasta fiinta,
aceasta fiintasuflet, despre care vorbim, este blocata, vrea ajutor, insa acum opune
rezistenta. Nu incerca cu medicamente, cu ierburi sau cu orice altceva! Pe scurt, vrea sa
elibereze ceea ce il blocheaza? Multumesc!
INTREBARE SHAUMBRA 9 (citita de Linda de pe internet) Cum arata planul afacerii,
in Energia Noua?
TOBIAS: Este o intrebare buna, cu un raspuns foarte lung. Planul afacerii din Energia
Noua este foarte flexibil. Vorbim doar pentru Shaumbra si nu despre ceva cu care veti
merge la banca.
LINDA: De fapt, ei intreaba despre ceva ce ar putea duce la banca.
TOBIAS: Stiu. Planul afacerii din Energia Noua este foarte flexibil. El tine cont de
potentiale. Nu se limiteaza la cateva domenii, ci la toate potentialele. Este o carte despre
potentiale. Ea vorbeste despre a face alegeri privind anumite potentiale si cum sa mentii
mereu curgerea energiei. Este ceea ce veti face pentru voi. Stati jos si puneti pe hartie
toate visele, toate lucrurile pe care v-ar placea sa le faceti! Puneti pe hartie pasiunea
voastra si ceea ce ar face ca energiile sa curga in lumea 3D, practica. Nu deveniti mentali!
Planul afacerii in 3D provine din pasiune.
De indata ce ati facut asta si de indata ce simtiti ca exista esenta, integritatea si Voi/Tu in
acel plan, puneti-l deoparte! Stati jos si puneti pe hartie planul afacerii 3D, planul vostru
tactic, cu care veti ajunge in banca. Veti fi uimiti cum chiar daca este foarte structurat
si in Energie Veche, cum va veti tese/impleti in el planul esentei, planului afacerii voastre
din Energia Noua, pe care il veti duce la banca.
Astfel puteti manui cea ce numiti constiinta 3D, care necesita anumite formate,
planuri de afaceri, planuri financiare. Dar, intre paginile de hartie, este inserata pasiunea
reala. Prin urmare, bacherul, consilierii vostri vor simti ceva, cand vor citi planul, chiar
daca sunt cuvinte obisnuite, vor simti planul afaceriii Energiei Noi. Multumesc!
LINDA: A patra si ultima intrebare.
INTREBARE SHAUMBRA 10 (un barbat la microfon) Am avut doi prieteni in viata
mea, care aveau abilitatea de a comunica cu cei de dincolo. Unul dintre ei se pare ca s-a
nascut cu aceasta capacitate. Cealalta persoana a trecut printr-o perioada de criza in viata,
cand era dactilografa si a abservat ca degetele ei scriau cuvinte, ca si cum descoperea
coduri si obtinea propozitii care ii ofereau perspective in anumite situatii si la fel se
intampla si cu celalalt. Eram invidios pe ei. Edgar Cayce a sugerat ca nimeni sa nu
incerce sa-si dezvolte calitatile psihice, ci abilitatile spirituale si asta am incercat eu sa
fac. Am ajuns in punctul, in care pot obtine un raspuns prin testare musculara in mintea
mea, cu da sau nu , insa este o cale lunga, fata de ce erau ceilalti capabili sa obtina stii,
pregatirea pe care o aveau, faptul ca auzeau propozitiile, revelatiile lor. Aceasta Energie
Noua imi va permite sa obtin asa ceva? Ce ar trebui sa fac, ca sa reusesc? In general, nu
este vorba ca doar sa comunic cu cealalta parte, ci daca as putea sa comunic cu Sinele
meu Superior in acest mod, ar fi mult mai bine, decat sa astept sincornizarile si toate
prostiile astea! (hohote de ras)
TOBIAS: Desigur. Din nou va prezint asta prin ochii lui Sam. Sam este aici, are 8 ani,
este foarte, foarte introvertit, ceea ce inseamna foarte deschis spre sinele din interior;
poate vedea energia, poate simti energia, cu multa siguranta. Un alt lucru care il uimeste
pe Sam, deoarece vede entitati in jur le vede ca si culori sau forme, cateodata ca iluzii,

86
care iau forma unui corp fizic este uimitor pentru Sam ca oamenii pot vorbi unii cu
altii; pot face unele lucruri, cum ar fi sa asculte la radio, desi nu pot vedea undele radio
sau undele sonore. Ei fac tot felul de lucruri, insa considera ca fiind nenatural sa
vorbeasca cu entitatile non-fizice. De fapt, este cel mai natural lucru. Toti aveti nici nu
este vorba despre abilitate - ci doar exista posibilitatea de a vorbi cu orice!
A trebuit sa-i acordam un an lui Cauldre ca sa se deschida, desi a fost channeler in
celelalte vieti. Densitatea Pamantului este atat de mare, incat uneori voi uitati. A trebuit
sa-l trecem prin perioada de invatare, cum sa vorbeasca cu un semn de pe drum, sa
vorbeasca cu podeaua, cu scaunul. Am facut asta in privat, ca ceilalti sa nu vada (rasete)
si sa se intrebe despre sanatatea lui mentala, dar era vorba despre a intelege ca orice are
constiinta si ca se poate comunica cu acestea. Daca te astepti sa auzi cuvinte, va fi foarte
dificil. Probabil ca nu vei auzi cuvinte. Probabil ca nu vei avea vreun spirit care sa-ti
miste degetele pe tastatura.
Comunicarea vine prin simtire.
Sa facem asta acum! Sub fiecare dintre voi se afla podeaua. Sub voi, cei de aici din Coal
Creek, exista podeaua, care e facuta din lemn, din copaci. Permiteti-va sa simtiti energia
podelei! Daca veti spune: Este doar o podea, respirati profund! Extindeti-va constiinta.
Este mai mult decat o podea. Este un copac. Este energia Gaiei, care a curs prin copac.
Este energia celor care au manuit lemnul, au construit podeaua si au umblat pe ea. Exista
energii de multi, multi ani, la diferite nivele. Nu incercati sa descoperiti sau sa comunicati
la toate nivelele. Simtiti un nivel, simtiti intr-un nivel! Acest lucru este uneori prea va
copleseste. Voi incercati sa simtiti prea multe deodata. Simtiti un nivelul din podea si veti
comunica cu el. Nu prin cuvinte englezesti, nu cu voce tare, nu in limbajul Morse, ci
energetic, ca sentiment. Nu urmariti vreo senzatie fizica!
Nu cautati vreo definitie! Chiar acum, voi incercati sa definiti. Eliberati nevoia de
definitii si doar simtiti!
Cand faceti asta cu obiectele, apoi cu oamenii, cu fiintele angelice sau cu fiintele non-
fizice, va apare un simtamant. Poate ca nu il veti intelege prin minte, imediat, dar veti sti
ca a aparut un sentiment, un simtamant. Mai tarziu, mintea va fi capabila sa-si plaseze
conceptele in jurul acelui sentiment si apoi veti fi capabili sa le atribuiti cuvinte, asa cum
face Cauldre, care atribuie cuvinte, sentimentelor pe care i le transmitem noi. Noi nu ii
tramsitem cuvinte, ci sentimente. Ii trimitem esente constiinta si voi veti invata sa
faceti la fel. Faceti ca totul sa fie simplu deoarece asa este. E absolut natural sa
comunicati cu orice fara cuvinte, fara minte, fara asteptari ca ar trebui sa aveti vreo
senzatie sau reactie fizica. Acestea fiind spuse, incercati cu obiecte diferite!
Un alt lucru pentru voi toti: aveti incredere in ceea ce obtineti! Poate ca nu vor fi toate
raspunsurile. Cu alte cuvinte, cand veti comunica cu podeaua de sub picioare, poate ca
veti obtine doar o parte din raspuns. Prin podea, poate veti simti ca cineva a avut o zi
proasta, ca era furios si poate veti accesa acel nivel de constiinta al podelei. Insa aveti
incredere! Daca veti obtine un sentiment de furie, intelegeti ca exista ceva in constiinta
acelui lucru, care v-a oferit asta.
Este la fel cu a avea de-a face cu fiintele non-fizice. Exista multe nivele si in privinta lor.
Eu, Tobias, am nivelul lui Sam. Am nivelul lui Muir din Atlantis. Am miliarde Am
nivelul lui Agost din ultima viata de pe Pamant, al lui Tobias si a celorlalti. Cand imi
simtiti energia si doriti vreun tip de comunicare, intelegeti ca ar putea avea loc la multe
nivele.

87
Acum eu comunic cu voi din patru sau cinci nivele si, uneori, acest fapt copleseste
mintea. Atunci, va inchideti si spuneti: Ei bine, nu stiu cum sa fac asta. De fapt, stiti
cum sa faceti acel lucru si invatati sa treceti prin diversele nivele ale comunicarii care au
loc. In tot acest timp, sa aveti incredere in ceea ce obtineti prin comunicare. Intelegeti ca
ar putea fi doar un nivel, insa nu lasati mintea sa-l filtreze sau sa-l distorsioneze, sau chiar
sa incerce sa-l defineasca!
Comunicarea prin ceea ce numim constiinta sau esenta, este foarte naturala. Folosirea
limbajului vorbit, cu un numar limitat de cuvinte din alfabet sau din dictionar, este ceva
foarte nenatural. E foarte greu pentru fiintele angelice sa comunice cu voi, cand asteptati
cuvinte, deoarece este atat de limitat! Ne prinde in capcane. Prin urmare, noi comunicam
cu voi dincolo de cuvinte! Fara definitii! Multumesc!

SHAUMBRA 10: Multumesc foarte mult!


Desigur. Shaumbra, sa respiram profund!Sam s-a trezit, este pregatit sa manace, ii este
foarte foame si nu stie de ce. Este coplesit ca ne-a intalnit. Trebuie sa intelegeti ca, pentru
esenta sa de copil, este foarte mult ca sa ajunga intr-un grup atat de dinamic. Ceva s-a
intamplat cu Sam. El si-a reamintit de ce se afla pe Pamant. Si-a reamintit ca nu este
vorba despre un baiat de 8 ani, cu doi parinti care il irita (rasete) si care este bolnav in cea
mai mare parte a timpului. El si-a reaminti ca a venit pe Pamant dintr-un motiv. Exista o
pasiune si astazi, el este un Sam nou. Astazi, el este incantat de a fi prezent, aici, pe
Pamant.

MATERIALELE LUI TOBIAS


Seria Saltului Cuantic:
SHOUD 4: "Zece Credinte de la Spirit" - realizat de Tobias, transmis prin Geoffrey
Hoppe
Prezentat de Crimson Circle
15 decembrie 2007

Si asa este, draga Shaumbra, ne aducem energiile la aceasta intalnire, inca o intalnire a
Cercului Crimson, alt Shoud, unde ne aducem toate energiile la un loc, intr-un spatiu
sigur si magnific. Ce incantare pentru mine, Tobias si pentru oaspetii nostri speciali de
astazi, sa ne plimbam printre voi, in timp ce canta muzica, o muzica minunata , a acestui
minunat moment al anului. Cand ne
plimbam printre voi, stiam ca ati descarcat tot ceea ce vom discuta astazi, pe durata celor
45 de minute o ora vom scurta Shoud-ul de astazi Sau poate l-ati gasit descarcat. Poate
ca ati dori sa-l lasati asa, sa ascultati o alta piesa muzicala, sa plecati, sa va bucurati si sa
celebrati viata! Sau am putea trece de partea vorbita, insa energia este deja prezenta. A
fost receptionata. Va rog sa luati un moment si doar sa simtiti. Deja am realizat Shoud-ul
impreuna. A mers repede. Este vorba despre o incredibila energie cristalina, plina de
iubire, pe care voi ati primit-o. Ati primit-o intai de la voi, apoi de la ceilalti Shaumbra
din lume, care s-au adunat in templul nostru sigur si sacru. De asemeni, ati primit-o de la
cei, care vor citi sau vor asculta aceste materiale, candva, in viitor. Va fi interesant pentru
ei cand vor asculta, deoarece aceasta este o cale, pe care voi o trasati, chiar acum. Voi va
faceti loc prin constiinta veche si ei va vor urma.

88
Prin urmare, experienta lor va fi diferita, fata de a voastra. Oh, da, va fi mai usoara decat
a voastra, deoarece voi ati facut brese prin constiinta. Ca si un spargator de gheata, ati
spart gheata, ca si alte nave sa poata trece; ati facut brese in constiinta.Un lucru interesant
, de care trebuie sa fiti foarte mandri, este ca atunci cand vor veni dupa voi, cand isi vor
continua acea parte a calatoriei lor, vor simti energia voastra de-a lungul caii, vor simti
incurajarea voastra. Va fi ca si o lumina calauzitoare, cand ei vor trece prin propriile
dificultati si provocari, insa le va fi mult mai usor. Dar, vor sti ca voi ati trecut primii.
Vor sti cine a deschis aceasta cale. Vor recunoaste energia Shaumbrei.
Prin urmare, iata-ne astazi, din nou impreuna, in cadrul Shoud-ului nostru! Uneori este
dificil de pus acestea in cuvinte, deoarece sunt lucruri multidimensionale. Ceea ce s-a
primit in timp ce muzica va distragea atentia, este dincolo de cuvinte, este dincolo de
constiinta Energiei Vechi. Asa ca, luati un moment, ca doar sa simtiti! (pauza)
In timp ce faceti asta, simtiti-i pe invitatii nostri de astazi, care vin aici!
Despre Shaumbra Vreau sa va anunt ca seara trecuta am realizat un channel, la ora 7 pm,
timpul acestei zone montane si a fost ceva interesant, un channel care a fost filmat cu
camere, pentru a poata fi vizionat de multi, multi altii, la un moment dat, in curand.
(Tobias se refera la crearea si filmarea unui documentar despre channeling) A fost foarte
interesant se poate spune ca eu, Tobias, m-am
simtit foarte insufletit, am fost foarte direct si foarte energizat, pe durata acelui interviu,
pe care l-am realizat. Ce a fost insa interesant, este ca aproape nu a fost vorba despre
mine. A fost energia Shaumbrei care a realizat asta. Oh, da, mi-l vor atribui mie. Vor
vorbi despre Channelul lui Tobias, insa trebuie sa aflati, ca v-am chemat in acel moment,
in noaptea trecuta si v-am spus, Lumea vrea
sa afle despre Shaumbra. Vrea sa afle despre Energia Noua. Vrea sa afle despre constiinta
noua.

Asa ca, ati simtit ceva pe la ora 7 pm, a acestei zone, in timp ce adunam energia
Shaumbrei din lumea intreaga, in livingul Lindei si al lui Cauldre. A fost o noapte de
iarna minunata, in fata semineului, cu o lumina de la zapada de afara ce constiinta,
pentru a oferi acest mesaj oamenilor, care cauta o cale!
Am fost intrebati, Ce reprezinta Shaumbra? Ce este Shaumbra? Aceasta in sine, ar
putea lua mult timp, pentru a o explica. Desigur, exista o semnificatie a cuvantului. Exista
o semnificatie a termenului Shaumbra familia care a mai fost impreuna inainte, sunt
cei care se afla intr-o calatorie spirituala, cei care fac brese in constiinta. Dar Shaumbra
exista si o semnificatie mai profunda. Shaumbra sunt cei care sunt lideri ai constiintei. Ei
sunt lideri ai constiintei!
Pe Pamant exista lideri in industrie. Ei realizeaza produse si le scot pe piata, pentru a-i
servi pe oameni, pentru a le face viata mai usoara si mai placuta sau lucruri din acestea.
Prin urmare, exista lideri in industrie. Exista lideri posibil, doar putini in guverne,
pentru a crea legi, ca sa mentina un echilibru, pacea si armonia, intre oamenii de
pretutindeni. Exista lideri ai creativitatii, cei care compun muzica, care creaza lucrari
literare noi. Desigur, exista lideri de drept. Exista lideri in finante. Vedeti, exista diferite
tipuri de lideri si foarte multi sunt recunoscuti pentru activitatea lor.
Numele lor apare in presa sau in carti, se vorbeste despre ei, sunt luati drept exemple in
universitati. Exista un alt grup de lideri, care dupa parerea noastra, sunt cu adevarat,
deasupra tuturor! Ei indeplinesc o activitate linistita, insa realizeaza o munca foarte

89
importanta, care permite celorlalti lideri de pe Pamant, sa si-o indeplineasca pe a lor.
Aceia sunteti voi, Shaumbra! Voi sunteti lideri
ai constiintei. Voi sunteti cei care patrundeti in taramuri noi. Voi sunteti cei care
patrundeti profund in voi, ca sa deschideti coridoare noi, ca si altii sa patrunda intr-o
constiinta superioara. Munca pe care o realizati, nu are legatura cu voi. Voi o preluati, o
interiorizati in voi, insa ceea ce faceti, cu adevarat, este ca preluati constiinta in voi si ii
permiteti sa se extinda. Deschideti usi si ferestre noi, deschideti cai noi si potentiale noi,
pentru a fi folosite de restul omenirii.
Este foarte dificil si provocator, uneori, deoarece ati uitat ce faceti, cu adevarat. Este
dificil, pentru ca acestia nu traverseaza strada pentru voi, facandu-va cu mana,
multumindu-va pentru munca pe care o faceti. Adesea, ei va critica. Considera unele
dintre caile voastre neobisnuite sau bizare. Trebuie sa stiti, ca in aceste taramuri, in
taramurile angelice, noi intelegem munca pe care o faceti.
Noi intelegem ca o faceti fara a obosi. O faceti cu pasiune si compasiune. Nu o faceti
pentru voi, ea exista, pentru ca voi o puteti face. Este un fel de provocare. Dar, adevaratul
motiv, este ca voi o faceti pentru omenire si pentru toti cei din taramurile angelice.
Prin urmare, cand am fost intrebati noapte trecuta, Ce este Shaumbra?, noi incercam
de dragul lui Cauldre si al celor care realizau filmarea sa fie un raspuns scurt. Dar, am
interpus in raspuns, absoluta onorare pentru ceea ce faceti. Va rog, respirati profund si
acceptati aceasta onorare, din
partea celor care inteleg, cu adevarat, ceea ce faceti! Nu Este Vorba Despre Voi
V-am spus mereu si trebuie sa afirm din nou, deoarece este important: roblemele cu care
aveti de-a face, majoritatea dintre ele, nu au legatura cu voi. Cu adevarat, nu au. Unele au
legatura cu oamenii din viata vostra , care va sunt apropriati. Voi le preluati problemele si
actionati asupra lor. Le echilibrati problemele. Le rezolvati in interior si apoi radiati
potentialul spre ei, pentru a-i ajuta sa-si curete calea.
Voi preluati si problemele lumii, in general sentimente, emotii, provocari si probleme
le preluati in interior. Lucrati asupra lor, ca si cum ar fi ale voastre, ca si cum era ceva in
neregula cu voi, ceva ce trebuia sa fie corectat. Insa, nu sunt problemele voastre. Voi
faceti asta, in numele constiintei umane.
Este un punct atat de important, incat vom continua sa-l scoatem in evidenta, mereu. Nu
este vorba despre voi! Acelea nu sunt problemele voastre. De indata ce veti incepe sa
intelegeti asta cu adevarat, cand va veti privi sinele propriu, in acel moment veti intelege
ca exista foarte putine lucruri sau nici unul, care sa necesite corectare. De exemplu,
problema saraciei, o preluati in numele celor care au foarte putine lucruri; problemele de
boala pe care le preluati, in numele
oamenilor care sunt cu adevarat bolnavi , chiar si problema de a se simti pierduti sau
singuri. Va apartin acestea, cu adevarat? Sau le preluati in numele oamenilor, care
incearca sa gaseasca o cale, care striga dupa cineva, de undeva, pentru ajutor?
Este un lucru de admirat, ca faceti asta, apoi si voi evoluati , ca toate energiile. Evoluati
pana in punctul in care recunoasteti ca nu sunt problemele voastre. Veti fi surprinsi sa
descoperiti, ca ale voastre sunt foarte, foarte putine. Probabil, veti fi surprinsi sa
descoperiti ca multe dintre problemele cu care aveti de-a face, nu sunt cu adevarat ale
voastre. Apartin altor oameni. Sunt ale planetei. Sunt ale familiei voastre spirituale,
preluate de mult timp si lucrati asupra lor faceti

90
brese in aceste vechi probleme. In acest moment, pe care il impartasim cu voi, in acest
spatiu sigur si sacru, luati un moment ca sa le simtiti! Care sunt cu adevarat ale voastre.
Care sunt provocarile voastre reale? Cand veti incepe
sa observati lista si sa realizati ca multe din lucrurile care va tulbura, care va tin treji
noaptea, care va irita, nu au legatura cu voi ? Acestea apartin altor oameni si sunt
problemele lor. De asemeni, au legatura cu aspecte din vietile voastre trecute. Acestea
cuprind si lucrurile pe care le absorbiti, atunci cand cititi titlurile din ziare, cand cititi o
poveste trista despre cineva fara casa; voi absorbiti
acele energii.
Prin urmare, in timp ce stati aici, in acest saptiu sigur, care sunt intradevar problemele
voastre ? Care sunt ale voastre? Raspunsul este foarte simplu: Doar cele pe care le
alegeti! Asta este! Asa cum am spus in ultimul Shoud, adevarata libertate, apare cand
eliberati trecutul. Lasati-l sa plece! Nu va mai apartine. Eliberati acele energii si vor
reveni sa va serveasca, intr-un mod nou!
Adevarata libertate, apare atunci cand puteti elibera problemele pe care le-ati purtat
pentru ceilalti, pentru lume, pentru cei dragi. Eliberati-le! Eliberati-le, ca sa fiti liberi si
curati, ca sa-i ajutrati dintr-un nou loc al compasiunii. Nu mai duceti cu voi problemele si
poverile lor, ci fiti intr-un loc al compasiunii, ca Standarde al Energiei Noi. Este foarte
eliberator, atunci cand lasati toate acele lucruri vechi sa plece.
Sa respiram profund, impreuna! Ce spatiu magnific, in care sa va eliberati de toate
lucrurile care nu va mai servesc! Este atat de usor! Eliberati! Cand veti trece prin fiecare
zi, recunoasteti, care sunt ale voastre si care nu! Recunoasteti ca nu mai trebuie sa duceti
in spate poverile lumii, pentru a ajuta lumea! Nu trebuie sa preluati durerile, traumele si
dezechilibrele lor, pentru a fi un gen de
lider un lider al constiintei pe care omenirea il cauta!
Constiinta va fi a unei lumi zumzaitoare, despre care veti auzi din ce in ce mai des, prin
mijloacele de informare in masa, din discutii si din unele carti. Vor avea loc mai multe
discutii si intrebari stiintifice despre constiinta ce este aceasta? deoarece societatea ca
intreg, va incepe sa recunoasca faptul ca exista diferente intre minte si constiinta. Veti
auzi mai multe lucruri realizate in acest domeniu. Va puteti relaxa si puteti zambi, stiind
ca sunteti adevaratii lideri ai constiintei. Stiti ce este constiinta. Stiti ca inseamna a
accepta fiecare parte a ta.
Oaspetii de AstaziNoaptea trecuta am realizat acest video. Ce lucru uimitor am facut
impreuna, cu o energie uimitoare in spatele lui, pe care o veti recunoaste, cand il veti
viziona! A fost energia Shaumbrei, insa asa cum probabil puteti ghici, sunt cativa care
simt ca au ramas inafara. Asa ca, ii aducem astazi aici, ca fiind invitatii nostri (rasete) -
Kuthumi, Saint-Germain si eu, Tobias (raste in
audienta) Este ca si cum am avea trei barbati intelepti aici!(rasete) Luati un moment sa
spunem bun venit lui Kuthumi si lui St. Germain! Respiratii, aplaudati-i, salutati-i, daca
alegeti sau pe cativa dintre voi va vedem mergand pe aici! (Tobias rade) Ei au lucrat cu
noi, cu sarguinta, in ultimii doi ani.
In timp ce ne apropiem de finalul anului vostru calendaristic, va spunem ca exista mai
mult, decat un an calendaristic. Este sfarsitul unei ere energetice, sfarsitul unui an si un
moment de renastere.
Invitatii au venit pentru a incheia anul, anul Saltului Cuantic, anul coliziunilor. Pentru
multe dintre voi a fost anul unor schimbari majore, in viata voastra. Uneori, a fost anul

91
unor mari indoieli, alteori a fost anul unei bucurii extraordinare! Astfel, ei vin pentru a
ajuta la celebrarea sfarsitului de an si curand, inceputul unui an nou. Sa respiram
impreuna, cu totii! Sa aducem aici energiile lui Kuthumi si ale lui St. Germain! Vor lucra
cu voi mai intens, dupa ce eu voi reveni pe Pamant, ca sa lucrez prin Sam. Ei ii vor aduce
si pe altii sa lucreze cu Shaumbra si cu Cercul Crimson, insa este uimitor faptul ca voi
veti pasi inainte. Oh, veti avea sustinerea si prietenia acestor fiinte angelice, insa voi veti
pasi in fata, voi care veti vorbi cu ceilalti oameni, ii veti indruma, ii veti ajuta sa inteleaga
ca puteti vorbi usor cu fiintele non-fizice, ca puteti face cu usurinta alegeri in viata si
puteti crea ceea ce alegeti.
Asa ca, aducem toate aceste energii, in acest Shoud extraordinar, cu putin inainte de
Craciun.
Barometrele Echilibrului
Ne-ar face placere sa luam un moment, ca sa vorbim despre barometrele echilibrului, din
viata voastra. Sa vorbim despre Barometrele echilibrului. Vedeti, le-ati avut mereu. Ele
sunt semne exterioare, prezente acolo pentru voi voi le-ati creat ca sa va ajute sa va
intelegeti propriul echilibru.
Echilibrul este un cuvant atat de interesant. Este un cuvant interesant din Energia Noua.
Vedeti,foarte multi oameni se afla in dezechilibru. Ce vrem sa spunem cu asta? Ei bine, ei
sunt in dezechilibru in privinta energiilor lor masculine si feminine, a luminii si
intunericului lor. Sunt in dezechilibru in privinta abundentei si a lipsei ei. Sunt foarte
multe lucruri prin care pot ajunge in
dezechilibru iar cand puneti destule din aceste lucruri la un loc, acestea creaza coliziuni,
confuzie si un fel de paralizie spirituala.
Acestea sunt semne din viata zilnica barometrele propriului echilibru si ar fi bine sa le
acordati atentie. Va vor ajuta sa intelegeti daca sunteti in echilibru sau daca ceva din viata
voastra va dezechilibreaza daca sunteti dezechilibrati din cauza unor oameni si
evenimente , a procesul de purificare si procesare prin care treceti acestea sunt
indicatori care va arata ca e necesar sa va
observati echilibrul propriu. Barometrele echilibrului includ masina voastra. Masina
voastra este o extensie a voastra. Ea reprezinta, asa cum v-ar spune Andra, un aspect al
vostru. Este un metal in principiu insa este un aspect, care functioneaza in modul
Energiei Vechi, prin felul prin care este alimentata. Dar, ea este o extensie a voastra. Va
iubiti masina? I-ati dat un nume straniu? Ati dori sa aveti o masina mai buna? Se mentine
masina aproape curata, desi nu o duceti la spalatorie, ca sa o spalati frecvent? Masina
voastra functioneaza bine cand o conduceti sau se ineaca si face zgomote?
(rasete)
Daca masina voastra scoate zgomote ciudate, daca masina voastra are probleme ciudate
la sistemul electric si aparent nu se poate gasi cauza , daca masina consuma mai mult
decat ar trebui, daca indicatorul de benzina deviaza brusc; daca masina trage la stanga sau
la dreapta; daca stergatoarele
de parbriz nu functioneaza, daca luminile clipesc ciudat; daca astfel de fenomene se
petrec cu masina voastra, este momentul sa va priviti propriul echilibru! Masina
reprezinta un indicator minunat, in special al biologiei voastre dar si al mintii si spiritului.
Daca v-ati blestemat masina mai inainte, intrebandu-va de ce pare ca functioneaza cu
dificultati, observati-va echilibrul. Vom ajunge intr-un minut la modul in care va puteti
echilibra. Masina va da un semnal, ca exista ceva ce trebuie avut in vedere. Este vorba

92
despre semnale de la motor? Este vorba despre semnale legate de frana? Toate aceste
lucruri sunt foarte simbolice si va spun ceva despre voi. Masina este unul din barometrele
echilibrului. Daca nu aveti masina, nu va faceti griji in aceasta privinta. (rasete)
Este de asemenea foarte important, daca este timpul sa va luati o masina noua cu alte
cuvinte, daca este prea uzata de altii, daca ati mostenit-o sau ati cumparat-o dupa ce a fost
folosita de multi altii observati-va Cand veti deveni proprii stapani? Cumparati-va
propria masina. Cumparati-o noua, nu folosita, deoarece este vorba despre un aspect de-al
vostru.
Iata un alt barometru al echilibrului mici semnale care va spun ca aveti nevoie sa stati
un timp, sa va acordati atentie este vorba despre computerul vostru. Computerul vostru.
Voi petreceti enorm de mult timp in fata computerelor. Va dati seama stau langa voi,
uneori va dati seama imi spuneti ca nu stiti sa calatoriti inter-dimensional, insa va
vad stand in fata computerului si incepeti.
Incepeti sa operati prin Internet. Sunteti atat de absorbiti de acel ecran, incat energia
voastra serevarsa in el.
Observati ce se petrece cu computerul vostru. Incepe sa aibe mici probleme? Se aprinde
si se stinge? Nu mai raspunde? Merge foarte incet la deschiderea aplicatiilor? Va joaca
mici feste, incat trebuie sa-l injurati sau sa-l blestemati? Computerul vostru este un
barometru in special pentru minte dar intr-o anumita masura si pentru inteligenta divina
va spune ca ceva este in dezechilibru.
Ati incercat sa utilizati unele programe de redresare. Ati incercat sa-l goliti de materialele
de pe hard. Ati incercat sa faceti tot felul de modificari. Poate ca este momentul sa va
observati. Exista ceva in interior voi duceti prea multe lucruri prin minte. Inca va
ingrijorati de toate fisierele. Cu alte cuvinte, este vorba despre trecutul vostru. Actionati
prea mult prin mental. Acesta este, probabil cel mai specific lucru. Cand computerul
vostru incetineste, inseamna ca deveniti prea
mentali. Computerul este un aspect de-al vostru. Este o parte din voi.
Sunt cateva lucruri de facut. Mai intai de toate, reveniti la echilibru, in cadrul corpului
mintii si spiritului vostru. Alt lucru: este important ca in Energia Noua legat de
tehnologia despre care v-am vorbit inainte este important sa-i imbunatatiti performanta
(update) In mod simbolic, este vorba despre a va creste performanta constiintei voastre.
Ar putea sa insemne ca este momentul sa
va luati un nou computer, un nou program software. Cand faceti asta, nu transferati toate
fleacurile de pe vechiul computer, in cel nou. Preluati doar fisirele, doar acea parte din
trecut, de care aveti nevoie. Nu va ingrijorati prea tare de dar daca daca veti avea
nevoie de unul dintre aceste fisiere probabil ca nu veti mai avea nevoie. Le puteti pune
pe CD-uri, pe care sa le depozitati intro magazie, astfel incat nu va mai trebui sa va
ingrijorati de acestea si nu veti mai avea nevoie vreodata de ele. Computerul este un
aspect al vostru. Daca nu functioneaza bine, observati-va!
Un alt lucru, care este un aspect de-al vostru si un barometru al echilibrului, este
reprezentat de hainele voastre. Hainele voastre sunt un barometru interesant, legat de
valoarea de sine si cum va simtiti voi. Ati avut vreo zi in care v-ati imbracat cu ceva si nu
v-ati simtit bine? Deci v-ati schimbat. V-ati imbracat cu altceva si nici acestea nu se
potriveau. Apoi ati inceput sa va criticati
corpul sau greutatea. Ati devenit critici cu ce este bine si ce nu. Stateati frustrati in fata
oglinzii si incercati opt seturi de haine. Apoi, reveneati la prima alegere si inca nu va

93
simteati bine. Treceati prin zi. (Tobias trage de gulerul lui Cauldre) Nu se simte foarte
bine.
Acesta este un barometru sau un indicator hainele voastre sunt un aspect al vostru, la
care trebuie sa va uitati, pentru echilibrarea valorii de sine, echilibrand acea parte din voi,
care va respecta. Oh, hainele voastre va raspund. Iubiti-va, onorati-va si hainele se vor
potrivi, ca un costum intalienesc.
(unii rad) Hainele, modul in care vi se potrivesc sunt gauri in ele, fermoarul nu
functioneaza corect sau le cad nasturii? Toate constituie barometre ale echilibrului din
viata voastra. Nu este vorba despre Spirit, care se afla acolo, incearcand sa va spuna sa le
puneti la un loc, este vorba despre voi si aspectele voastre, acele lucruri apropiate voua.
Apropo, este momentul sa va cumparati unele haine noi! Stim ca unii va opuneti,
spunand, Voi trece prin schimbari, asa ca ma voi imbraca un timp, cu cele vechi. Cand
plecati si va cumparati haine noi, un voi nou, se face o declaratie. Oh, nu fata de alti
oameni. Are loc o declaratie cu voi, ca va schimbati, ca va iubiti, ca sunteti dornici sa
investiti in voi.
Un alt barometru al echilibrului vostru este casa voastra. Exista partea fizica sau partea
mecanica acasei. Aveti sistemul de instalatii, de incalzire si sistemul electric. Cum
functioneaza acestea?
Acestea sunt acolo ca sa va serveasca. Ele sunt prezente ca sa va incalzeasca, sa va
mentina in forma. Functioneaza bine sau nu? Le puteti blestema, spunand ca este o casa
veche, insa energiile se vor echilibra, ca sa va serveasca, daca si voi va veti echilibra.
Casa este casa voastra, apartamentul vostru, oriunde traiti este un aspect foarte
important. Respirati profund! Imaginati-va casa voastra! Plimbati-va putin prin ea! Ce
simtiti in privinta casei voastre? Ganditi ca este un loc temporar, din care asteptati sa
plecati? Este o harababura? Aveti farfurii peste tot, lucruri sparte, lucruri de care nu aveti
grija? Este intunecoasa sau luminoasa?
Cum este casa voastra? Casa voastra este o reflectare a voastra. Este poate, cel mai
apropiat aspect al vostru, chiar mai mult decat aspectele din vietile trecute. Casa voastra
este voi si incearca sa va spuna cand sunt lucrurile in dezechilbru.
Fiecare lucru care functioenaza sau ar putea sa functioneze prost in casa, va spune ceva.
Daca exista probleme cu instalatia, aceasta are legatura cu propria curgere. Este vorba
despre instalatia voastra spirituala este ea contractata? Este sparta ? Are scurgeri? Toate
aceste lucruri reprezinta barometrele propriului echilibru. Ascultati si observati! Fiti
constienti!
Un alt barometru al echilibrului, poate cel mai intim dintre toate, este reprezentat de
animalele voastre de companie pisicile, cainii, pestisorii aurii toate animalele voastre
de casa. Observati cum actioneaza! Se tem sau sunt capricioase? Sunt incete sau lenese?
Nu manaca? Sunt prietenoase? Sunt fericite? Fac multa miscare? Sunt jucause?
Animalele voastre sunt extensii ale
voastre. Ele reprezinta un aspect al vostru. Sunt fiinte biologice, desigur, insa ele preiau
mare parte din energia voastra, prin acord. Ele sunt aici ca sa va serveasca. Priviti-le in
ochi! Tineti-le in brate, atingeti-le, simtiti-le si observati-le, deoarece va spun ceva despre
voi, despre propriul echilibru.
Echilibrarea in Energia Noua

94
Fiind constienti de aceste lucruri simple, acestea va spun unde va aflati, cum va simtiti.
Va spun daca aveti nevoie sa va luati un moment, pentru o echilibrare din Energia Noua,
in interior. Sa facem asta impreuna, ca sa intelegeti cum se face!
Nu este foarte dificil. Nu exista multe reguli in aceasta privinta. Functioneaza prin
premiza ca toate energiile cauta rezolutie. Chiar si voi cautati rezolutie, chiar daca nu
sunteti fiinte energetice; voi sunteti constiinta. Dar, totul din viata voastra, din corpul,
mintea voastra, tot ce exista in viata voastra, se afla acolo, ca sa va serveasca.
Pentru echilibrarea Energiei Noi, cunoscuta ca si Centrul de Service Shaumbra, sa luati
un moment, ca sa fiti in Acum! Respirati profund de cateva ori aduceti un flux de
energie in voi Si apoi, lasati-va pe spate si nu faceti nimic, decat sa va permiteti ca
reechilibrarea sa aiba loc! Este ca si cum ati merge intr-un centru de relaxare pentru
masaj. Nu vreti sa va masati, nu-i asa? Nu trebuie sa va lucrati picioarele, bratele sau
spatele. Nu. Energia, maseuza va serveste.
Dar, in echilibrarea Energiei Noi exista recunoasterea ca da, poate fi dificil inafara, in
viata de zi cu zi, poate fi dificil sa interactionezi cu alti oameni, ca va provocati corpul.
Corpul vostru trece prin atat de multe cum sa spun provocari intr-o singura zi! Este
vorba despre orice, de la ceea ce mancati, pana la modul in care sa manuiasca asaltul
energetic, de orice fel. Luati un moment si
spuneti, Draga corpule, draga minunatule, tu stii cum sa te reechilibrezi, asa ca fa asta!
Intelegeti ca mintea lucreaza cu atat de multe lucruri, in special, in era informatiilor in
care va aflati acum, incat preia multe dintre problemele altor oameni. Luati un moment ca
sa spuneti, Minte draga, este momentul sa te purifici! Este la fel cu programul de
utilitati din hardul vostru, pe care trebuie sa-l curatati. Nu trebuie sa faceti nimic, decat sa
apasati un buton si sa permiteti sa se faca. Emotiile si spiritul vostru pentru fiecare parte
din voi este momentul ca din cand in cand, sa va opriti si sa permiteti reechilibrarea.
Dar, in reechilibrarea din Energia Noua nu trebuie sa fortati nimic. Nu veti scoate
surubenita si ciocanul. Nu veti face nimic altceva, decat permiterea
momentului acum.
Luati-va cinci minute, zece minute! Respirati! Ascultati cateva piese muzicale
extraordinare! Apoi, permiteti procesului sa se desfasoare! Sa facem asta impreuna,
pentru un scurt moment! Intelegeti ca nu va face asta pentru voi nici o fiinta angelica, nici
un ghid spiritual. Ele faciliteaza intr-un mod diferit, intr-un alt taram. Luati acest moment
sacru, pentru a va reechilibra! Respirtati profund si permiteti-va sa va realiniati, sa va
reechilibrati si sa va refaceti, apoi lasati sa
se intample!
(pauza)
Acum este un moment potrivit, ca doar sa respirati. Oh, nu patrundeti in vreo disciplina a
mintii!
Nu trebuie sa recitati vreo mantra. Nu trebuie sa nici n-ar trebui sa incercati sa
manipulati grilele energetice. Grilele voastre energetice, oricum le numiti, stiu dj ce sa
faca. Ele stiu ce reprezinta echilibrul. ADN-ul vostru stie cum sa se refaca. El stie. Daca
il lasati in pace, stie cum sa aduca Energia Noua!
Va aflati acolo, ca lideri ai constiintei, deschizand coridoare noi. Este o munca dificila, in
special, atunci cand rivalizati cu realitatea 3D din jur, in timp ce majoritatea oamenilor
traiesc inca, in constiinta veche. Este dificil!

95
Dar, cand ajungeti in spatiul sigur al permiterii propriei reechilibrari fara trucuri, tehnici
sau scamatorii, cand doar va permiteti sa va reechilibrati veti fi uimiti, ca fiecare parte
dj stie asta, veti fi uimiti de modul in care ati utilizat energia pe calea Energiei Vechi,
insa acum invatati incetisor, sa folositi calea Energiei Noi.
Respirati profund! Permiteti biologiei voastre sa se reechilibreze!
(pauza)
Respirati profund si permiteti tuturor circuitelor din creier sa se reseteze, sa se
reechilibreze!
(pauza)
Va aflati acolo, intr-un fel, ca asasinii dragonului(dragon slayers). Plecati zilnic, gandind
ca mergeti la slujba voastra, insa de fapt, voi faceti brese in constiinta, iesiti si creati
potentiale noi. Este o munca provocatoare, in special, atunci cand nu realizati ce faceti, la
un nivel foarte profund. Respirati profund! Emotiile voastre sunt la limita. Emotiile
voastre sunt confuse, in cel mai bun caz, daca nu cumva in declin. Respirati profund si
permiteti si propiilor emotii sa se reechilibreze!
Nu trebuie sa fortati nimic, este vorba despre doar a permite! Este atat de simplu, este
usor! Iar spiritul vostru, sufletul vostru, oricum vreti sa-l numiti, va fi integrat. Va fi
implicat mai mult in viata voastra, insa si el are dificultatile sale, in privinta ajustarii
deschiderii sale, in acest taram. Sa luati un moment, sa respirati si sa-i permiteti
propriului spirit, propriului sine suflet sa se reechilibreze!
Ceea ce este important, atunci cand faceti asta o puteti face oricand este sa nu fortati
nimic! Nu incercati sa rezolvati ceva! Nu incercati sa descifrati sau sa analizati! Nu va
judecati si nu va criticati! Doar permiteti fiecarei parti sa se reechilibreze! Puteti face
asta, timp de cinci minute. Poate doriti sa va luati douazeci sau treizeci de minute, oricat
va fi confortabil. Este vorba despre a cunoaste ca permiteti tuturor acestor energii, sa va
serveasca, intr-un mod foartee chilibrat.
Respirati profund
(pauza)
...permiteti si lasati sa se intample!
Va veti simti mult mai clari, mult mai usori si veti fi mult mai intuitivi, cand veti face
asta! Este foarte, foarte simplu, Shaumbra! Da, exista oameni care au nevoie de exercitii
complexe. Nu inteleg energia si nici constiinta. Nu
inteleg nici o fractiune din ceea ce intelegeti voi, despre spiritualitate si despre omenire.
Asa ca, au nevoie de cursuri foarte complexe. Au nevoie sa simta ca si cum s-ar lupta, sa
simta ca si cum ar realiza ceva. Insa voi, ati ajuns in punctul, in care nu aveti nevoie sa
faceti nimic din toate acestea.
Trecem la urmatorul subiect. Respirati profund!
(pauza)
Vreau sa va intreb: Puteti simti ca noi curatam, reechilibram? Noi putem simti. Kuthumi,
St. Germain si eu, toti putem simti asta. Este la fel de real, ca focul din semineu.
Respirati profund!

Legea Atractiei
Am dori sa vorbim pentru un moment, inainte de a intra in ultimul subiect al zilei, am
dori sa vorbim despre Legea Atractiei. Am fost intrebati la interviu la interviul meu
din noaptea trecuta multumesc! (rasete) Am fost intrebati despre aceasta, noaptea

96
trecuta si am dori sa o clarificam pentru Shaumbra. S-au purtat multe discutii despre
Legea Atractiei. Ce este? Functioneaza? Cum as putea sa o fac sa functioneze mai bine
pentru mine, in viata mea? Acestea
sunt intrebarile principale.
Da, exsita o lege spirituala, care este si o lege a fizicii, numita Legea Atractiei.
Sunteti un magnet si atrageti orice in viata voastra, pentru a sustine ceea ce alegeti, fie ca
alegeti constient sau inconstient. Tot ce vi se intampla zilnic, se bazeaza pe Legea
Atractiei. Este frustrant, deoarece voi nu realizati ca voi le creati. Mai rau chiar, spuneti
ca le-au creat altii. Voi spuneti, Nu eu creez aceste lucruri. Acestea vin din afara. In
realitate, este propria Lege a Atractiei in actiune.
Voi sunteti putin ingrijorati, in timp ce aveti de-a face cu aceasta atractie, cu proriile
creatii. Oamenii inteleg partial principiului atractiei , intra in minte si devin mici umani.
Apoi spun, Daca aceasta Lege a Atractiei functioneaza, voi atrage la mine 100$. Voi
atrage spre mine un aspect tineresc. Voi atrage o slujba mai buna. Voi atrage un partener
foarte senzual, in viata mea.
Lista continua si noi avem frustrari, de partea noastra, observand ca acest concept al Legii
Atractiei este foarte limitat, deoarece sinele uman spune, Nevoile mele, mai intai!
Sinele uman da la o parte spiritul sau sinele suflet, spunand, Trebuie sa am toate aceste
lucrusoare. Trebuie sa le atrag
in viata mea. Asa cum ati observat, nu functioneaza foarte bine. Apare frustrarea si
credeti ca ceilati sunt experti in privinta Legii Atractiei, insa sunteti doar stupizi! (rasete)
Ajungeti sa fiti foarte confuzi si credeti ca trebuie sa mergeti la mai multe cursuri, sa
faceti mai multa terapie,sa mergeti la mai multi clarvazatori, incercand sa descifrati de ce
nu atrageti lucruri dorite in viata voastra. Este simplu: deoarece legea este mentala si este
limitata prin sinele uman.
Principiul de baza al Legii Atractiei este ca nu trebuie sa va ingrijorati de lucrurile
marunte. Ele isi poarta singure de grija. Acum, revenim la principiul reechilibarii. Nu
aveti nevoie sa atrageti 100$.
Voi deja ii aveti, doar ca nu va dati seama de asta. Nu trebuie sa faceti exercitii mentale,
pentru a atrage partenerul potrivit sau orice altceva, ce se afla pe lista voastra lunga de
Craciun, lucruri marunte umane, pe care incercati sa le atrageti.
Shaumbra, nu vrem sa va necajim! De fapt, noi vorbim mai mult cu ceilalti oameni, decat
cu voi.
Da, exista cate un element din St. Germain si din Kuthumi, care ies la iveala. (Tobias si
audienta rad) Eu, Tobias, nu as vorbi niciodata asa de nereverentios!
Legea Atractiei se refera, de fapt la atractia sufletului, a sinelui suflet sau a spiritului,
oricum il numiti voi. Ea consta din atractia nevoilor, dorintelor sau mai mult decat orice,
exprimarea constiintei. A constiintei! Aceasta are prioritate, inainte de orice altceva.
Constiintei voastra, intr-un sens, nu-i pasa de nevoile micului sine uman. Nu ii pasa de
micul sine uman, deoarece ea intelege ca acesta este temporar. Micul sine uman nu a fost
desemnat sa conduca regatul. Insa, micul sine uman a iesit putin de sub control, am spune
si a dat la o parte nevoile sufletului, nevoile constiintei.
Nevoile constiintei sunt mai degraba, simple sau dorintele sale, am spune noi sunt
foarte simple. Astfel este vorba despre a se extinde si a se exprima, printr-o stare
constanta de exprimare. Asta ii place constiintei sa faca, deoarece prin exprimare, ea

97
celebreaza viata, fie ca este viata in corp uman, fie viata in taramurile non-fizice. Insa,
exista o continua dorinta de exprimare. Este
cantecul creatiei!
Constiinta spiritul are dorinta continua de a se extinde, a simti mai mult, cum ati
spune voi, sau a cunoaste mai mult, nu prin cunoasterea intelectuala. Este o cunoastere
prin starea de a cunoaste prin Eu sunt cel ce sunt. Acestea sunt nevoile . Acestea sunt
lucrurile care atrag alte lucruri la ele. Atunci cand micul sine uman le descopera si le
inlocuieste cu micile sale nevoi, ca cei 100$
sau orice altceva, se creaza acest tip de confuzie sau acest sentiment de a fi pierdut sau
incapabil.
Observati-va, pentru un moment sinele suflet, observati-va constiinta! Ce ii place
constiintei voastre sa faca, cu adevarat? Ce ar dori sa atraga constiinta voastra? Iesiti din
mintea umana si din limitarile ei! Patrundeti in constiinta! Voi spuneti, Dar eu nu stiu ce
este constiinta mea. Oh, stiti, cu siguranta! Simtiti! Constiinta esti tu. Constiinta este
exprimarea voastra. Ce cauta ea sa atraga?
Ce atrage ea, in prezent?
Alaturati-va constiintei, spiritului vostru! Veti incepe sa atrageti un tip diferit de energie,
in viata voastra. Veti realiza ca nu trebuie sa fortati sau sa o manipulati. Nu trebui sa va
alegeti cuvintele sau cum sa exprimati ceea ce alegeti sa atrageti. Uneori va incurcati in
aceste lucruri, spuandu-va ca nu este calea potrivita Poate ca spiritul vostru nu a auzit
foarte bine. De indata ce ajungeti la acest nivel de cunoastere sau la starea de a alege; sa
o numim starea de a
alege! De indata ce veti atinge acel nivel, nu va mai trebui sa va mai ingrijorati de
detaliile micului sine uman, deoarece totul deja exista acolo. Banii nu vor fi doar 100$.
Vor fi 1000 sau 10000 sau 100 000 si deja vor fi acolo.
Vor veni din ceea ce ati considera o sursa necunoscuta. Vor fi acolo, in acel moment. Asa
lucreaza Energia Noua. Oamenii, prieteniile, mica cunoastere vi s-a intamplat asta
uneori Shaumbra, atunci cand ati cunoascut ceva si ati fost uimiti de cuvintele care va
ieseau din gura, deoarece voi nu v-ati acordat atat de multa incredere. Insa cunoasterea,
cuvintele vin, prin chiar faptul ca s-a
intamplat sa fiti acolo, in acel moment.
Cand intelegeti cu adevarat Legea Atractiei sufletului sau atractia constiintei, nu va veti
mai extinde energia dupa lucrurile marunte, dupa micile detalii suparatoare. Acestea deja
vor fi acolo. Maestrii inteleg asta si voi, Shaumbra, incepeti sa intelegeti si incepeti sa
aplicati acest principiu in viata voastra. Permiteti-i sa vina in viata voastra, ca sa le puteti
arata celorlalti, cat de usor
functioneaza. Legea Atractiei nu este un exercitiu mental. Nu consta din vizualizare sau
afirmatii. Acelea sunt exercitii mentale si va vor face sa aveti frustrari si sa credeti ca nu
sunteti creatori. Simtiti si alegeti care sunt alegerile sufletului sau ale constiintei voastre,
pentru a le atrage!
Cu acestea, sa respiram profund, din nou si sa trecem la urmatorul nivel, din aceasta zi!
(pauza)
Va vom cere suntem uimiti de cat de repede se poate schimba energia, prin cat de
multe lucruri trecem impreuna, astazi ...asa ca va cerem sa simtiti asta pentru un
moment!
(pauza)

98
Cele Zece Cerinte
Sa vorbim despre Moise! Sfantul Moise. (rasete) Am fost intrebati de un grup Shaumbra,
de fapt, St. Germain a fost intrebat despre Moise si cele Zece Porunci. St. Germain a ales
sa astepte, pana sa raspunda la intrebare, ca sa impartaseasca acest raspuns, cu mai multi
Shaumbra.
Vom vorbi despre dragul de Moise, pe care l-am cunoscut in alte taramuri. El a mai fost
invitat aici, inainte. Moise s-a incarnat apoi, ca Mohammad. Moise este un exemplu, este
cel care preia problemele altor oameni, fie ca sunt sclavi, fie ca erau saraci; el era foarte
bun pentru asta: sa intre in unele grupuri dintre cele mai sarace si sa le preia problemele.
I-as spune lui Moise i-am spus in unele dintre discutiile noastre ca de fapt, nu a fost
un lider. El a dus prea multe pe umerii sai. A juns sa fie furios datorita unor lucruri. Avea
un temperament urat un temeperament foarte urat! Dar, a fost si un martir pe cont
propriu (Tobias rade). S-a trezit Cauldre si asculta channelul! (hohote de ras) Iata ce ai
descoperit Cauldre, dupa motaiala! (rasete)
Noi l-am strecurat printre voi. Da, Cauldre, noi vorbim despre cele Zece Porunci! (hohote
de ras) Sa rezumam! In anul 1300 inainte de Christos, cu mult timp in urma, s-a urcat pe
munte pe Muntele Sinai si a dat peste un rug aprins. El a crezut ca el l-a aprins. A fost
un fel de iluzie, insa era propria furie si frustrare, in privinta poporului si a lui, ca lider. El
simtea: Ce fel de lider ar petrece 40 de ani pribegind prin desert?(rasete) Ce fel de lider
ar putea sa ofere raspunsuri oamenilor? Ce fel de lider sunt eu? asta gandea, in timp ce
urca pe munte. Era si foarte suparat pe oamenii sai. Simtea ca erau incapabili. El simtea
ca erau suficient de stupizi, ca sa urmeze un lider ineficient, erau stupizi, cu
adevarat!(rasete)
Prin urmare, s-a urcat pe munte si a dat de un rug aprins, care era simbolul propriei furii
si frustrari. Era si un simbol al transformarii, deoarece el si oamenii sai alesesera ca era
timpul era necesar sa fie pentru unele schimbari. In acel moment de constiinta
inspirata, Moise a auzit vocea lui Dumnezeu, dar era propria voce, constiinta sa
superioara si vocea poporului. El a realizat un shoud
acolo, in varful muntelui, in prezenta rugului aprins. El i l-a atribuit lui Dumnezeu,
deoarece nu stia cui altcuiva sa-l atribuie.
Dar, in acel moment de inspiratie, el a primit Zece Cerinte din partea Spiritului a
spiritului vostru care le-a creat pentru voi. Cerinte pe care ceea ce ati numi Sinele
Divin, sinele vostru divin, le-a scris pe table, in acel moment. Tablele erau foarte grele de
dus pe munte. Dar, el a coborat de pe munte dupa aceasta experienta sacra, incredibil de
transformatoare, inconjurat de lumina, avand o
constiinta noua, incantat sa-si adune poporul la un loc si sa-i vorbeasca despre cele Zece
Cerinte ale Spiritului sau ale lui Dumnezeu, ca sa impartaseasca cu ei vointa lui
Dumnezeu de a co-crea, sa impartaseasca faptul ca Spiritul era deja acolo si el era chiar
ei.
In timp ce cobora de pe munte, inapoi in sate, si-a vazut oamenii luptandu-se unii cu altii.
A vazut comercianti, care ii inselau pe clieni. A vazut oameni furand mancare si bunuri,
unii de la altii. A vazut oameni care se blestemau intre ei. A vazut cupluri facand dragoste
pe alei, desi nu erau
casatoriti. V-ati prins!. El a spus, Draga Doamne, cum as putea sa impartasesc aceste
Cerinte pe care ni le-ai dat, cu acesti oameni decazuti, care inca ma urmeaza? Cum sa le

99
dau aceste Cerinte, caci le vor profana? Vor face si mai rau. Draga Doamne, trebuie sa
vorbim, din nou!
S-a invartit prin prejur si a urcat pe munte fara ruguri aprinse, de aceasta data furios si
suparat pe oameni si a spus, Ei nu trebuie sa stie de Cerintele Spiritului; ei au nevoie de
porunci. Au nevoie de reguli si de legi. Asa ca, a azvarlit inspiratia primita. A coborat de
pe munte si a gasit pe cineva, care putea sa inregistreze si a stat cu el, ca sa-i inregistreze
gandurile, asa ca el a revenit cu
12 Porunci.
Dupa un timp, acestea au fost schimbate, revizuite si transformate, in ceea ce cunoasteti
ca cele Zece Porunci, care timp de 3300 de ani au alcatuit baza constiintei din societatea
voastra, deoarece mare parte din lume urmeaza acest tip de religie sau filozofie. Acestea
sunt foarte profunde in constiinta, iar astazi dorim ca, prin Energia Lui St. Germain, a lui
Kuthumi, a Shaumbrei, sa
vorbim despre cele Zece Legaminte din Noua Energiei, despre cele Zece Legaminte ale
Spiritului.
Voi rosti cu glas tare Porunca veche si am dori ca voi sa deveniti un grup interactiv si
sa spuneti, Sfinte Moise! (hohote de ras), ca o lovitura, ca si cum ar fi daltuite pe table.
Noi va vom explica Cerintele Spiritului din Energia Noua.
Porunca numarul unu: Eu sunt Domnul, Dumnezeul tau. Sa nu pui niciodata pe un altul,
inaintea mea!
SHAUMBRA: Sfinte Moise! (Tobias si audienta rad in hohote)
TOBIAS: Cerinta Energiei Noi este chiar simpla voi sunteti Dumnezeu, de asemeni!
Voi sunteti Dumnezeu, de asemeni. Voi sunteti el. Nu exista vreun tata in rai sau altceva.
Voi sunteti creatorul.
Voi sunteti Dumnezeu, de asemeni. Este atat de simplu si este o cerinta a Spiritului care
este aici si se afla in interiorul vostru.
A doua porunca: Sa nu te rogi la idoli falsi!
SHAUMBRA: Sfinte Moise! (Tobias si audienta rad in hohote)
TOBIAS: Cerinta din Energia Noua este ca voi aveti toate uneltele in voi. Nu trebuie sa
le cautati altundeva aveti toate uneltele. Nu trebuie sa venerati cristalele si nu trebuie sa
ciopliti statui ale lui Dumnezeu. Puteti admira frumusetea lucrurilor de pe Pamant, insa
deja aveti toate uneltele in interior. Nu cautati inafara, deoarece ele exista in voi!
Porunca numarul trei: Sa nu iei numele lui Dumnezeu in deradere!
SHAUMBRA: Sfinte Moise!
TOBIAS: In Noua Energie iubeste-te si respecta-te! Iubeste-te! Nu va simtiti vinovati,
iubindu-va, pentru cine sunteti! In constiinta de masa apare ca este o greseala sa va iubiti.
Astfel, oameni au tentinta de a se blestema. Este vorba despre a va iubi, fara judecata, in
mod deschis si liber!
Porunca numarul patru: Nu lucra in Zilele de Odihna!
SHAUMBRA: Sfinte Moise!
TOBIAS: Aceasta este precum Spectacolul lui Rocky, Personificarile Groazei! (Tobias si
audienta rad in hohote)
Luati-va timp pentru voi insiva! Gasiti-va timp ca sa respirati, ca sa va reechilibrati! Sunt
multe solicitari legate de timpul si energiile voastre, incat va simtiti trasi in toate
directiile. Noaptea cadeti in pat epuizati, insa incapabili sa dormiti, deoarece va
ingrijorati de toate lucrurile. Gasiti-va timp pentru voi!

100
Urmatoarea porunca: Onoreaza-ti mama si tatal!
SHAUMBRA: Sfinte Moise!
TOBIAS: Asa cum am spus inainte, daca spiritul si-ar fi cunoscut mama si tatal, nu ar
mai fi scris aceasta porunca! (rasete) In Energia Noua este vorba despre a onora
masculinul si femininul, a onora copilul si parintele, a onora fiecare parte proprie, fiecare
aspect, permitandu-le sa revina acasa la tine, in acest Acum, in aceasta realitate! Onorati
totul despre voi!
Urmatoarea porunca: Sa nu ucizi!
SHAUMBRA: Sfinte Moise!
TOBIAS: Aceasta este foarte clara, in Energia veche! In Energia Noua bucurati-va de
viata!
Bucurati-va de viata! Este atat de simplu!
Va aflati pe Pamant. Ati preluat activitati si sarcini dificile, ca lideri ai constiintei asa
ca, bucurati-va de viata! Aveti foarte multe reguli, care au fost create de oameni, ca
Moise (Tobias rade) ce puteti face si ce nu puteti face, incat simtiti ca este un pacat
sa va bucurati de viata si acest concept a fost perpetuat de aproape toti. Dar ce mare
bucurie, sa te poti bucura de viata! Bucurati-va de mancarea pe care o mancati! Ea nu se
va transforma in grasime, in corpul vostru! Corpul o va procesa foarte natural si va
indeparta ce nu va mai trebuie. Bucurati-va, gasind timp, chiar pentru a citi o carte, a
privi la televizor! Bucurati-va de viata, din clipa in care va treziti, pana mergeti la
culcare, cat si pe durata viselor! Bucurati-va de viata! Asa cum am spus inainte, a va afla
aici, nu este o pedeapsa. Nu este o o condamnare la inchisoare. Nu este din cauza unei
karme grele, asupra careia trebuie sa lucrati. Va rog, bucurati-va de viata!
Respirati profund, continuu!
(pauza)
Desigur!
Urmaroarea porunca: Sa nu furi!
SHAUMBRA: Sfinte Moise!
16
TOBIAS: Draga Shaumbra, aveti in interior toata energia de care aveti nevoie! Nu trebuie
sa luati de la nimeni si nici sa o dati cuiva pe-a voastra. De prea mult timp oamenii va
fura energia si voi ati furat-o pe a lor. Acum, ajungeti in momentul suveranitatii si
realizati ca aveti totul in interior. Intelegeti, nu aveti nevoie sa furati si nici nu lasati pe
nimeni sa fure de la voi! Mergeti in interior
de fiecare data, pentru fiecare raspuns, pentru fiecare rezolvare, pentru orice din viata
voastra! Nu aveti nevoie sa o furati si nu-i lasati pe ceilalti sa v-o fure!
Respirati din nou, cate o respiratie, dupa alta!
(pauza)
Urmatoarea poruncauna interesanta: Sa nu comiti adulter!
SHAUMBRA: Sfinte Moise!
TOBIAS: (razand) Cativa dintre voi v-ati simtit vinovati, in timp ce o rosteam pe aceasta.
(rasete)
Eliberati vinovatia, va rog! Este o energie karmica foarte dificila, daca va agatati de ea.
Este vorba despre a va iubi, cu adevarat! Este vorba despre a fi sinceri cu voi, fata de cel
ce sunteti.

101
Nu trebuie sa mergeti nicaieri pentru raspunsuri, este vorba despre a fi autentici cu voi.
Nu trebuie sa va amagiti. Nu trebuie sa va mintiti, in legatura cu viata. Este vorba despre
a accepta fiecare parte din voi. Este vorba despre a va iubi! Aceasta este calea Energiei
noi!
Respirati profund
(pauza)
... si simtiti cum se schimba energiile!
Urmatoarea porunca: Sa nu depui marturie falsa, impotriva vecinului tau!
SHAUMBRA: Sfinte Moise!
TOBIAS: Shaumbra, in Energia Noua este vorba despre a avea incredere in voi! Aveti
incredere totala in voi! Ce lucru maret, sa ai incredere in cine esti! Sa aveti incredere in
voi, in asa masura incat sa nu trebuiasca sa mintiti, sa nu va pacaliti, sa nu trebuiasca sa
furati!
Sunteti cine sunteti si fiti mandri sa declarati asta! Stiti ca sunteti Dumnezeu, care se
manifesta pe Pamant. Voi stiti ca sunteiti capabili sa va reechilibrati, in orice clipa.
Sunteti capabili sa creati o noua constiinta!
Si ultima porunca: Sa nu ravnesti la bunurile aproapelui!
SHAUMBRA: Sfinte Moise!
TOBIAS: Si astfel, am indepartat cele zece porunci vechi.
Ultima, are legatura cu a va observa viata, chiar acum! Nu trebuie sa invidiati pe nimeni.
Nu trebuie sa va doriti sa fi facut aceste lucruri, in alt fel. Este vorba despre a va onora si
a va respecta, pentru calea pe care ati ales-o, in trecut. Este vorba despre a prelua ceea ce
considerati a fi o greseala, a patrunde in acea energie si a realiza ca a fost doar o
experienta. A fost o alegere, pe care
ati facut-o, care v-a adus in acest loc. Nu a fost nimic gresit, ci ceva care v-a adus o
experienta extraordinara, in spiritul vietii voastre.
Cerintele Spiritului din Energia Noua se afla aici, ca sa va sustina si sa va echilibreze, sa
fiti in interiorul vostru, sa va refaceti, sa va cunoasteti si sa va iubiti. Nu este vorba despre
un Spirit care exista undeva, intr-un loc indepartat. Este vorba despre Spiritul vostru.
Acestea sunt Cerintele Spiritului din Energia Noua!
Cu acestea, Shaumbra, sa respiram profund, sa ne echilibram prin respiratie
(pauza)
... si eliberati toate poruncile! Fie ca provin de la Moise, fie de la cei care le-au creat,
lasati-le sa plece! Voi sunteti, in acest Acum, in prezent. Va aflati in aceasta energie.
Faceti o intelegere cu voi-insiva, sa fiti, sa va iubiti, sa experimentati si sa va exprimati!
Eu sunt, Namaste,!

MATERIALELE LUI TOBIAS


Seria Saltului Cuantic:
SHOUD 5: "Descoperirea Triumfala" - realizat de Tobias, transmis prin Geoffrey
Hoppe
Prezentat de Crimson Circle
5 ianuarie, 2008

102
Si asa este! Shaumbra, nu e nici o indoiala, ca noi ne adunam din nou, in aceasta energie
magnifica, magnifica, pe care o creem impreuna!

Unele dintre cele mai importante momente, sunt ca acestea, in care canta muzica, fara
cuvinte rostite de noi sau de voi, cand doar simtim, in totalitate. Aici, ne simtim gloriosi,
in timp ce stam impreuna cei care sunteti aici in fizic, stand impreuna, avand un
semineu in fundal, alaturi de un caine bland, care ajuta la miscarea si transformarea unor
energii impreuna cu toti Shaumbra de aici, acordandu-va un moment, doar pentru a va
relaxa.

Oh, voi ati anticipat anul nou, intrebandu-va, ce vor spune Tobias, St. Germain sau
Kuthumi, ce predictii ar putea fi facute intrebandu-va ce se va intampla in viata
voastra intrebandu-va daca veti face in asa fel, incat sa vedeti finalul acestui an sper
ca da!... intrebandu-va ce fel de experiente veti avea anul acesta. Ei bine, va voi spune
chiar acum, oferindu-va un mesaj de atentionare. Cei care alegeti sa ramaneti si marea
majoritate alegeti, acesta va fi anul descoperirii triumfale! Subliniati cuvintele mele
anul descoperirii triumfale noi alegem cuvintele cu grija cu mare grija! Exista o
energie in spatele cuvantului triumfal. Vom intra in acest subiect, putin mai tarziu si
desigur, exista o energie in cuvantul descoperire.

Este anul, este momentul pentru voi Shaumbra, ca aceasta descoperire triumfala sa vina
in viata voastra. Ea poate fi realizata foarte, foarte simplu. Nu trebuie sa va fortati. Cu
siguranta, nu mai trebuie sa studiem. Este vorba doar despre perceptia sau alegerea
voastra: cum veti experimenta acest an, al descoperirii triumfale!

Energii Recente

Inainte de a intra in Shoud-ul de astazi, trebuie sa ne cerem scuze ei, nu chiar asa!
Trebuie sa subliniem ceva. Ne-am jucat cu unii dintre voi, cu cei de aici, in special astazi;
cu altii, in urma cu una, doua zile. Eu, Tobias, (vorbind cu pasiune) din partea sufletului
meu, catre al vostru, as dori sa intelegeti ceva ce faceti voi, mereu. Sunteti experti in
aceasta privinta, insa nici macar nu realizati asta. Ati putea sa-l faceti sa lucreze pentru
voi, insa adesea, acel lucru lucreaza impotriva voastra.

Voi ati simtit ceva. La majoritatea a inceput cand v-ati trezit in aceasta dimineata era un
sentiment confuz, un sentiment de nu sunt sigur. Acel sentiment ca alt pantof va cadea,
insa nu stiati cand, unde sau pe cine, dar va imaginati ca probabil, va cadea peste voi si ca
s-ar putea sa fie foarte curand. Era un sentiment prezent, foarte nesigur, foarte vag. Unii
ati simtit asta de doua zile si trebuie sa va spunem, ca noi v-am facut asta, cu scopul ca sa
intelegeti esenta lucrurilor despre care vom vorbi astazi si sa preluati acea energie, in
acest an nou; ca voi sa intelegeti acest joc sau aceste jocuri minunate, pe care le jucati, iar
acum, sa le folositi in alegerile voastre! Folositi-le in orice mod vreti, insa nu mai creati
un joc mai profund si mai complex!

Respirati profund, absorbiti acum, simtiti acea energie, pe care multi ati preluat-o ieri sau
astazi, absorbiti acel sentiment neplacut! Unii dintre voi simtiti o senzatie de greata in

103
stomac. Altii simtiti confuzie si dezorientare. Altii aveti dureri de cap. Pentru cei care
cred ca dorm acum mai bine v-ati trezi va face sa fiti jumatate in zona sau cu alte
cuvinte, jumatate in alta dimensiune si jumatate aici. Nu voi explica acum, ce este aceasta
energie, insa veti ajunge sa o intelegeti, la sfarsitul acestui Shoud scurt si simplu.

Invitatul de Astazi

In timp ce incepem cu energia acestei zile, il voi invita pe musafirul nostru de astazi! Din
nou, voi ati simtit aceasta energie. Luam o mica pauza si ne asiguram ca intelegeti, ca
orice constiinta nu este, in mod necesar, energie, insa ea foloseste energia, ca pe un
instrument ca orice constiinta are multe, multe nivele. In locuinta Tatalui meu, exista
multe case. Ati mai auzit asta inainte si acest fapt se aplica oricarui sentiment sau
oricarei constiinte, care are multe nivele. Ceea ce ati simtit in ultimele doua zile, are
multe nivele, de asemeni. Depinde unde va plasati atentia si ce veti alege sa
experimentati!

Unul dintre nivelele pe care l-ati simtit, consta din energia invitatului de astazi. Invitatul
nostru este Yo-ham adica voi metamorfozarea lui Metatron, in fizic si in personal.
Metatron, vocea voastra in spirit, a fost un gen de intermediar, intre voi si taramurile
multidimensionale, intre voi si esenta voastra. Metatron a fost un intermediar, pornind de
la starea pamanteana a fiintei, la starea angelica a fiintei, ajutand ca energiile sa curga in
ambele sensuri. Metatron a fost un purtator de cuvant pentru voi toti, deoarece in timp ce
energiile voastre erau atat de strans legate de Pamant, era dificil ca voi sa aveti
cunoasterea constienta, a modul in care va influentati pe voi si Spiritul din alte taramuri.

In pragul Saltului Cuantic, energia lui Metatron s-a transformat intr-o stare mult mai
personala si mai combinata, luand o noua vibratie sau un nou nume: Yo-ham. Tu esti.
Tu esti Tot Ce Este. Tu esti ceea ce esti. Metatron s-a transformat din ceva impersonal
unii ati avut un sentiment de energie metalica sau electrica, ati asociat numele lui
Metatron cu un gen de stiinta sau de fizica care s-a transformat in Yo-ham, in voi din
aceasta realitate. Yo-ham, esenta voastra vine astazi mai aproape, decat vreodata inainte,
ca sa faca parte din realitatea voastra. Nu vine ca sa va mantuiasca. Nu vine ca sa va
salveze, ci se alatura voua in aceasta energie triumfala a vietii, a scopului si a expresiei
numita planeta Pamant!

Au trecut eoni de timp, de cand ati parasit taramurile angelice, de cand ati venit pe
Pamant iar reprezentantul vostru din alte taramuri, era Metatron. Dar acum, prin
schimbarea constiintei, prin alegerea vietii si a suveranitatii proprii, energia lui Yo-ham,
energia voastra, poate fi prezenta aici. Nu mai este la mare distanta si nu mai este
necunoscuta.

Respirati profund si permiteti sinelui vostru uman, un moment incantator, pentru a-l
experimenta pe Yo-ham, pe voi! Respirati profund si simtiti aceasta energie!

(pauza)

104
A Simti

In trecut, foarte multi Shaumbra ne-au spus, Am dori sa putem simti. Okay, alegeti si
veti simti! Apoi, a inceput sa apara un sentiment, care v-a creat confuzie. El a sfidat
mintea, a sfidat toate structurile pe care vi le-ati oferit si intreg controlul. Sentimentului
adevaratului sentiment, perceptiei senzoriale nu-i place controlul. Controlul ucide
sentimentul.

Sentimentul a aparut si voi v-ati luptat cu el. V-ati dorit un gen de perceptie
extrasenzoriala, psihica, in sensul uman al cuvantului, dar, ceea ce ati obtinut a fost
sentimentul sentimentul profund, adevarat, autentic si nu v-a placut prea mult. Ati
incercat sa inchideti amploarea sentimentului. Ati incercat sa-l temperati. Nu a functionat.
Ati incercat sa va luptati prin intermediul mintii, insa acesta va urmat, oricum. Ati
incercat sa va ascundeti de el, dar ati stiut intotdeauna, ca exista acolo, dincolo de usa
constiintei limitate, a micului om. Era chiar acolo.

Ati preluat sentimentul, adevarata constiinta unii chiar ati incercat sa transformati
sentimentul intr-un demon, un monstru sau ati incercat sa dati vina pe ceilalti sau pe
lume. Nu are legatura cu acestea Este doar un sentiment. Poate ca seamana cu un val
energetic de flux sau de constiinta, care s-ar putea revarsa peste voi si sa va ia in
stapanire. Dar voi stiti, dj exista cativa Shaumbra care s-au deschis spre a simti, si-au
permis sa simta, cu adevarat, cu curaj. Ei au ajuns la descoperirea triumfala, despre ce
inseamna a simti. La inceput, este coplesitor. A indepartat vechile sisteme, dintr-o
lovitura. Pare ca si cum v-ati pierdut controlul, insa in acest vartej, in acest vortex de
energie a sentimentului, parand ca v-ati pierdut controlul, ati descoperit, cu adevarat, ca
puteti incepe sa simtiti, din nou.

Este un lucru uimitor, deoarece nu veti mai folosi, din greu, energia mintii, pentru a simti.
Nu va mai trebui sa folositi energia de control, pentru a permite sentimentului sa existe in
viata voastra. El este neprelucrat. Este intuitiv. Este deschis. Este minunat. Este ca si cum
ati porni intr-o cursa uimitoare, cu un vehicul rapid, in care n-ati mai fost niciodata,
inainte. Este antrenant si poate putin infricosator. Insa, este un sentiment.

Ah, stiti, a simti, inseamna a trai!

Omenirea, in general, are tendinta sa blocheze sentimentele. Noi vorbim despre abilitatea
de a simti orice atat fizic cat si non-fizic insa oamenii incearca sa opreasca
sentimentul. Stiti, voi traiti intr-o societate bazata foarte mult pe mental. Totul trebuie sa
fie alcatuit din fapte, statistici si sa poate fi luat in calcul, daca acesta este cuvantul.
Trebuie sa se fie cuprins in parametri foarte rigizi. Matematica, de exemplu, este o stiinta
minunata, insa modul in care este folosita astazi, este foarte limitat. Exista matematici
care patrund in sentimente. Nu le puteti calcula, prin intermediul vreunui aparat
electronic.

Oamenii au tendinta sa-si blocheze sentimentele si, pur si simplu, inceteaza sa traiasca.
Astfel obtineti toate celelalte produse secundare, atunci cand nu simtiti si nu traiti.

105
Produsele secundare sunt: afectari mentale, depresii, anxietate, probleme legate de
supraponderalitate. Apoi, stiti ce se intampla? Ciudat este, ca atunci cand oamenii
insearca sa-si blocheze sentimentele, in mod deliberat, au nevoie de unele excitante in
viata, deoarece se simt morti. Ei isi limiteaza sentimentele, incat abia isi indeplinesc
functiile uzuale, zilnice si viata devine atat de plictisitoare, incat trebuie sa-si gaseasca
unele drame. Fie le creaza, fie merg inafara si platesc pentru ele. Acestea creaza un fel de
criza, care sa le reaminteasca pentru un moment, ca sunt in viata si apoi, revin la a nu mai
simti, de loc.

Pleaca si platesc pentru drama. Merg sa vizioneze un film de groaza. Merg intr-un parc
de distractii si fac unele lucruri, pe care niciodata nu s-au gandit sa le faca. Cheltuiesc
bani pe un roman politist, insa este ceva temporar si apoi se prabusesc. Apoi, cand
sentimentele revin si bat la usa, din nou, spunand Dar, exista ceva mult mai autentic,
exista ceva foarte real, exista ceva plin de viata, de spirit si de iubire, oamenii inchid
usa, o blocheaza de fapt o pironesc pentru a tine sentimentele inafara. Se tem de
sentimente. Se tem sa simta viata, sa-i simta pe ceilalti oameni. Se tem sa simta ingerii,
de asemeni. Asa ca, tin viata inafara. Ei tin sentimentele inafara.

Ei bine, Shaumbra, nu si voi! Si voi ati incercat, insa nu a functionat. Ati inceput sa va
deschideti fata de sentimente. Ah, ca si astazi, mai devreme, ca si ieri, ca si noaptea
trecuta. De unde au aparut acele sentimente? Ati observat cum ati incercat sa fugiti de
ele? Cei care nu ati fugit, ati incercat sa le descifrati, sa le gasiti vreo logica. Va
innebunesc, deoarece nu puteti. Sentimentele sunt sentimente senzatii pulsatii ale
vietii. Ele exista pentru a fi experimentate.

Sentimentele nu va pot domina, niciodata. Unii dintre voi va temeti ca va apare un


sentiment, de care nu veti mai scapa niciodata; va temeti ca va pune stapanire pe voi. Nu
se poate. Nu se poate, deoarece voi sunteti cei care creati sentimentele sau le acceptati,
permitandu-va sa le simtiti.

In acest an, prin descoperirea triumfala, veti simti multe lucruri despre voi. Ah, da,
Annie, lucruri pe care le-ai tinut in spate; lucruri pe care le-ai ascuns, Bonnie; lucruri la
care n-ai vrut sa te uiti, Vince; lucruri de care te-ai temut, deoarece nu stiai, daca vei
supravietui, dupa ce le-ai fi privit, Mary! Acestea sunt lucruri, care vor fi descoperiri
triumfale in interiorul vostru, in acest an.

Oh, da, Jean, vor fi necesare multe sentimente! Va fi necesara o deschidere curajoasa a
sentimentelor, ca niciodata inainte! Oh, voi credeti ca ati simtit, insa nu este adevarat. Ti-
ai cheltuit energiile,John, fugind de sentimente, analizandu-le, devenind furios pe acestea,
Bob si voi toti Shaumbra! Nu avem in vedere pe cineva, in particular. Este anul unei
deschideri incredibile a sentimentelor! Este anul descoperirii triumfale!

Oh, eu cred ca v-ati putea folosi de fraza, Voi veti misca o imensa cantitate de enrgie.
Dar, sa nu va fie frica, nu va fi necesar sa fie ca inainte! Vom intra in acest subiect, intr-o
clipa, ca sa va ajutam sa intelegeti, de ce nu trebuie sa fie ca inainte.

106
(pauza)

Sa respirati in sentimente! Nu, nu le opuneti rezistenta! Nu va luptati cu ele!


Unii dintre voi ati avut unele experiente, nu tocmai placute cu sentimentele, cu
perceptiile, cu senzatiile. Unele dintre experiente v-au dus in abisul propriului iad. Aici,
voi ati fost nevoiti sa experimentati sa re-experimentati- unele dintre energiile foarte
dificile si foarte blocate, din trecut. Sa nu-l numim totusi trecutul vostru, este trecutul
unui aspect al vostru. Insa, acele aspecte, nu au fost voi, cu adevarat.

Unii ati simtit ca daca nu veti rezista sentimentelor, acestea va vor innebuni. Ati creat
acest mic scenariu nostim Dar daca voi sfarsi intr-un azil, intr-un spital de nebuni, intr-
un sanatoriu? Daca nu voi bloca usa, daca le voi lasa inauntru, este ca si cum as lasa un
lup mare si rau sa intre. Ele ma vor domina. Voi fi pierdut. Nu ma voi mai restabili. Asa
ca, ati tinut sentimentele inafara, insa nu mai puteti face asta.

Era lui Tu

Ne aflam in energia Saltului Cuantic. Ne aflam in era lui tu. Reamintiti-va, Kuthumi a
vorbit despre: ce lipseste? Tu lipsesti. Este era lui tu! Nu mai este vorba despre era
comunitatii, a intregii omeniri. Este era lui tu, a deschiderii catre tine!
Acum, apar unele intrebari interesante! In timp ce va deschideti fata de sentimente, apare
intrebarea: care sunt ale voastre si care nu? O parte a confuziei, tine de faptul ca voi
simtiti toate energiile din jur. Dar daca acestea apartin celorlalti? Daca este vorba despre
sentimentele lor, constiinta lor, punctele lor slabe sau de iadul lor? Daca vor intra pe usa,
cat si in viata voastra? Ce se va intampla apoi? Nu va vor coplesi?

Shaumbra, am avut o suta de intalniri cu voi! De o suta de ori v-am spus, Voi sunteti
Dumnezeu, de asemeni! Voi alegeti ce va apartine! Orice altceva nu va apartine. Voi
alegeti ce doriti in viata voastra. Orice altceva, zboara ca vantul si pleaca altundeva. Voi
alegeti! Nici o energie, nici o constiinta nu este mai grandioasa, decat a voastra si este
momentul sa realizati acest lucru! Incetati sa va mai indoiti de asta!

Oh da, cu adevarat, energia este perfecta fie ca este anul unu, fie Pluto revine dupa
238 de ani, fie structurile cristaline ale Atlantisului se ridica de pe fundul oceanului nu
are importanta Shaumbra, acesta este anul vostru! El este Saltul Cuantic. Este momentul
de dincolo. Este Energia Noua si totul are legatura cu voi.

Respirati profund in acesta!

(pauza)

Da, este vorba, cu adevarat, despre o descoperirea triumfala despre voi despre voi! Este
vorba despre lucruri pe care, ei bine, le stiati, dar nu stiati ca le stiati! Este vorba despre
lucruri, de care ati uitat, cu mult timp in urma. Este vorba despre lucruri, de care ati fugit,
de care v-ati ascuns. Veti descoperi ca sunteti extraordinari extraordinari!

107
Toate acestea pot veni foarte usor, deoarece sunteti pregatiti pentru ele. Noi stam aici si
privim, nu doar sinele uman din aceasta camera sau care ne asculta. Observam ca toti
sunteti pregatiti pentru asta. Exista o nerabdare, din partea divinitatii voastre, de fapt, din
partea lui Yo-ham, din partea voastra, de a veni ca sa va alaturati voua, in aceasta viata
incitanta, expresiva si dinamica. Divinitatea vrea sa vina. Nu o mai puteti impiedica,
nicicand. Puteti incerca, insa nu veti reusi. Energiile sunt de asa natura, incat voi doriti sa
experimentati intregul voi. Vreti sa experimentati sentimentul. Vreti sa experimentati
viata. Vreti sa depasiti lucrurile, care v-au tinut in loc, care v-au limitat.
Sa respiram in aceasta!

(pauza)

Noul An

Ce aduce anul 2008 si ce urmaza dupa, pentru restul omenirii? Noi il vom numi anul
ping-pongului. (unii rad) Este anul ping-pongului. Asa cum stiti majoritatea, ping-pongul
este un joc. Este un joc care necesita tarie deosebita si abilitate atletica. El necesita putina
finete. Este greu sa te ranesti la ping-pong, decat daca esti tampit, cu adevarat. (rasete)
Mingea este usoara. Paletele nu sunt foarte mari sau grele. Se sta la o distanta mare de
celalalt jucator, asa ca el nu va poate atinge sau lovi. Este un joc fara probleme, dar dar
este un joc al finetii. Este un joc intens. Acest lucru ar trebui sa va dea o ide, despre ce
se afla in fata omenirii, in 2008.

Noi aducem aceste lucruri la suprafata, ca voi sa intelegeti perspectiva noastra, sa


intelegeti ce vedem noi de pe Piscul Angelic, cand privim unde se afla omenirea.
Omenirea se afla intr-o stare de flux si de schimbare importanta, insa nu are nici o ide,
despre ce se va schimba. Cel putin, voi intelegeti unde va duce schimbarea voastra. In
general, omenirea nu stie. Nici nu vrea sa stie, cu adevarat. Ii place jocul de ping-pong
inainte si inapoi, inainte si inapoi!

Veti vedea energia acestui ping-pong, peste tot, in 2008. Va aparea pe pietele finaciare.
Acestea vor fluctua inainte si inapoi. Intr-o zi cea mai mare pierdere la bursa de valori din
istorie, in urmatoarea zi, cel mai mare castig. Intr-una din zile, o companie va deveni
foarte bogata, in ziua urmatoare, isi va pierde banii.

Veti observa noi trebuie sa mentionam bursa de valori: ce barometru minunat am


vorbit despre barometre in sesiunea trecuta ce barometru minunat al constiintei umane!
Stiti, in ce priveste bursele de valori, de oriunde din lume, ati observant vreodata ce
sensibile sunt? Daca un fluture da din aripi in China, bursa de valori creste sau scade, in
SUA. Daca un cuvintel este rostit de vreun lider, care pare sa nu respecte ceea ce a spus,
bursele reactioneaza. Oh, este observati bursele!

Apoi, observati sectoarele individuale, in cadrul bursei! Observati cum difera tehnologia,
de exemplu, fata de lucruri ca substantele biochimice, cum difera de agricultura! Simtiti
esenta in fiecare dintre aceste sectoare! Ce este tehnologia? Ce este acea energie? Care
este sentimentul fata de tehnologie? Care este sentimentul fata de agricultura?

108
Bursa de valori este un minunat barometru! Observati ce se intampla cu companiile verzi,
cele care au constiinta mediului. Valorile lor depasesc pe departe, reputatia actuala a
companiei, deoarece exista o speranta, exista un vis si o constiinta, care sunt puse in acele
companii, deoarece oamenii incep sa realizeze asta. Ei devin Administratori ai
Pamantului. Gaia este vie, oamenii o iau in primire. Acest lucru va face ca bursa sa cada
imediat! (Tobias rade) Dar, exista suficienti oameni, care accepta acea responsabilitate,
care va avea un impact.

Va fi anul ping-pongului pe Pamant, deoarece, de exemplu, puteti observa politica. Aici


in America, veti vedea un candidat care va pierde si apoi, va castiga si tot asa, inainte si
inapoi. Un moment se va afla in partea de sus a sondajelor si in urmatorul moment, in
partea de jos a sondajelor. Inainte si inapoi, inainte si inapoi!

Shaumbra, ramaneti in spatele zidului scund, in acest an! Nu intrati in panica! Nu intrati
in nici un gen de haos, deoarece in momentul in care haosul loveste paleta, veti afla
imediat, ca mingea va trece de cealalta parte. Majoritatea oamenilor se vor bloca si vor
spune, O Doamne, mingea este acum de cealalta parte, prin urmare, totul se va prabusi.
Nu se va prabusi; doar ca mingea este de partea B, apoi va reveni, de aceasta parte.

Ce este asta, cu adevarat? Este un gen de este ceva determinat de un numar de facori.
Unul, o nesiguranta in constiinta umana, privitor la directia in care se indreapta. Ea nu
stie. Intr-un moment constiinta se simte foarte puternica, intr-o anumita privinta, se simte
foarte sa spunem, ca o energie conservatoare. Dar, in urmatorul moment oscileaza sau
joaca ping-pong si trece la o atitudine liberala. Aceeasi oameni, aceeasi constiinta, care
doar merg, inainte si inapoi. Nu au ide unde vor sa fie.

Veti observa multe astfel de lucruri, in 2008. Nu va mai prindeti in drama privind pretul
petrolului, care a crescut, deoarece va apare ceva, care il va face sa scada. Nu va mai
prindeti in drama, ca va izbucni razboiul si ca toate se vor duce naibii, deoarece este
destul de sigur, ca mingea de ping-pong, va trece de partea cealalta. Va apare imediat o
miscare pentru pace, vedeti! Nu va prindeti in nimic, din toate acestea! Oamenii
constiinta umana participa la un joc, inainte si inapoi, inainte si inapoi!

Ea ajuta la atingerea unui momentum(din fizica) si a unei energii, la care va puteti raporta
cu totii. Nu au trecut nici macar opt ani, de cand jucati ping-pong cu voi-insiva, cand nu
stiati cine vreti sa fiti, unde sa va indreptati, asa ca doar loveati mingea, inainte si inapoi,
sperand ca va apare ceva, ca veti lua o decizie sau cel putin, veti castiga naibii jocul! Dar,
intre timp, reamintiti-va cum ati mers inainte si inapoi! A necesitat multa finete, insa nu
multa directionare. Iata unde se afla astazi, constiinta umana! Nu va lasati prinsi in ea!

In acest an al descoperirii triumfale, a ceva din interiorul vostru si nu este doar o


promisiune vaga, desarta, Shaumbra! Iata unde se afla energia voastra, in prezent! Nu noi
incercam sa va spunem, ca dorim sa fiti acolo, ci voi ne spuneti, noua si lui Yo-ham, ca
sunteti acolo!

109
Reamintiri pentru Noul An

Pentru acest nou an, va oferim cateva lucruri de reamintit. Nu sunt porunci si nici macar
legaminte, ci doar reamintiri! In timp ce veti trece prin a simti, cu adevarat, in acest an
prin sentimente deschise, nealterate, larg deschise, libere reamintiti-va aceste lucruri: a)
Nu este vorba despre voi, decat daca voi vreti sa fie! Veti simti lucruri, de la multe nivele
si trepte din constiinta de masa, din jurul vostru. Le veti simti si nu vorbesc doar despre a
va gandi la ele sau de a putea fi constienti de acestea, de la distanta, eu vorbesc despre a
le simti, chiar acum. Acest joc de ping-pong care are loc acum, pe Pamant il veti simti!
Veti simti ca si cum voi ati fi mingea, in unele zile sau paletele, insa nu este vorba despre
voi.

Intelegeti conceptul? Cum ati putea de fapt, sa simtiti ceva, sa aveti senzatia vreunui
lucru? Nu-l veti gandi doar, ci il veti trai si il veti experimenta, intr-un fel, insa nu este
vorba despre voi. Pare ca o contradictie in termeni, insa nu este asa. Se numeste traire
traire!

Veti simti tensiunea din Pamant. O veti simti in corpul vostru si va veti intreba ce este in
neregula cu corpul; veti trage concluzia ca imbatraniti, ca ati gresit ceva in privinta dietei
si vedeti cum functioneaza? Nu este vorba despre voi! Voi doar o simtiti pe Gaia si
simtiti tensiunea din Pamant, care va fi eliberata.
Veti simti energia lipsei de speranta de pe Pamant, in acest an. Daca veti juca prea mult
ping-pong, veti simti deznadejdea, de asemeni! (Tobias rade). Insa energia deznadejdii
nu vorbesc de a fi constienti de ea, asa cum am vorbit aici. Vorbesc despre a o simti.
Huooo Tobias! Da de unde, nu vreau asta! Nu vreau sa simt deznadejdea. Insa, o veti
simti!!

Vedeti, iata ce inseamna a simti. A simti inseamna a trai! A simti consta in a fi constient
de acestea, la orice nivel. Dar, acestea nu va apartin! Acest lucru face diferenta:
intelegerea ca nu va apartin! In ziua in care veti fi coplesiti de vreun sentiment intunecat,
rece, fara speranta, ce veti face, in mod normal? Va veti intreba ce se intampla cu voi. Va
veti intreba de ce treceti prin asta, din nou. Va veti intreba oh, deveniti furiosi pe noi;
voi spuneti, Dar ne-ai spus ca vom trece de aceste lucruri! Va veti intreba cu ce-ati
gresit, de simtiti deznadejdea aceea afurisita. Nimic! Doar simtiti deznadejdea ea este a
altcuiva. Este uimitor, nu-i asa?

Ce se intampla, cand simtiti acea deznadejde? Ah, voi o inspirati! Ei bine nu, de fapt voi
incercati sa fugiti de ea! Insa, va trebui sa o inspirati. Simtiti profunzimea deznadejdii!
Pare a fi foarte incitant, nu-i asa? Simtiti golul rece al lipsei de speranta din omenire
simtiti unul dintre nivele; exista multe alte nivele placute - acesta este un Maestru! Daca
simtiti o energie atat de intim, inseamna ca o traiti. Dar, Yo-ham, Spirite, ea nu iti
apartine! Nu va apartin acele sentimente. Aceasta este vestea buna! Ele apartin
omenirii.

Acum, va puteti prinde in capcana sentimentului de deznadejde intens, care s-a revarsat
asupra voastra si spuneti, Dar, cum sa stiu ca nu-mi apartin? Poate ca a fost in trecutul

110
meu. Poate ca este copilaria mea. Poate este destinul meu. Poate chiar sunt o persoana
fara speranta. Am mai simtit asta, cu ani in urma a fost iadul, am simtit deznadejdea si
ieri asa ca, probabil, imi apartine. Si va imbracati cu acel costum si il purtati tot restul
zilei. Nu va apartine, decat daca alegeti sa fie asa, decat daca il acceptati!

Aici este un punct subtil, un punct important: Nu va apartin, dar, puteti fi un astfel de
Maestru, puteti fi atat de curajosi, incat sa le simtiti, sa le puteti trai, sa le puteti inspira,
sa le puteti incorpora si sa intelegeti ca nu va apartin? Acesta este un Maestru!

Eu va simt. Va simt durerea. Va simt si bucuria. Eu le simt, cu adevarat si de aceea, pot


sta cu voi aici, a o suta oara si putem impartasi calatoriile, povestile, lacrimile si rasetele,
impreuna, cat si putine sforaituri. Imi permit sa va simt, atat de intim, incat va cunosc,
insa nu sunt voi. Ele nu sunt sentimentele mele. Nu sunt eu, vedeti! Aceasta este
diferenta.

In acest an, in timp ce acest meci de ping-pong se joaca pe Pamant, simtiti-l, inspirati-l,
insa fiti constienti ca nu va apartine! Intelegeti ca va apartin, doar lucrurile pe care le
alegeti! De fapt, daca ma uit la energia Yo-ham-ului vostru, voi sunteti foarte simpli. Voi
sunteti foarte puri. Sunteti cum sa spun intregi. Nu aveti nevoie de acele lucruri. Nu
trebuie sa va agatati sau sa preluati nimic, din toate acele energii!

In anul acestui mare meci de ping-pong, de pe Pamant, trebuie sa intelegeti un alt lucru
foarte important: b) Deja v-ati dat orice instrument, pentru a manui orice situatie! Pentru
orice ar veni in acest an, veti avea instrumentele necesare, pentru a-l manui. Nu apelati la
noi! Nu mergeti la altii! Opriti-va pentru un moment! Deja v-ati pus toate instrumentele,
de-a lungul caii. Unele ar putea fi ingropate sau asezate in spatele pomilor. Unele dintre
acestea ar putea fi intr-o stare multidimensionala, incat ar putea sa nu fie atat de evidente,
pentru privirea sau simturile umane, insa sunt acolo. Orice instrument, se afla acolo, in
acest an. Pentru a va activa propriile instrumente, pe care le-ati lasat acolo pentru voi, in
mod simplu, chemati-le! Care este instrumentul pentru aceasta experienta?

Daca veti solicita vreun instrument, pentru a fugi de vreo experietna, acela nu va aparea.
Daca veti solicita vreun instrument, pentru a va lupta cu vreo experienta, acela nu va
aparea. Daca veti cere vreun instrument al intelepciunii, pentru a va ajuta sa intelegeti
experienta si ce va aduce in viata, acela va aparea. Il veti recunoaste. Va fi acolo.
Multumiti-va pentru ca ati avut intelepciunea, de a le pune de-a lungul caii, cu un timp
inainte. Shaumbra, acestea functioneaza! Functioneaza!

Un alt lucru important de reamintit, in acest an: c) Acesta este anul, in care conceptul de
divinitate, de Yo-ham, trece dincolo de a fi doar concept si devine o experienta vie si
reala! Energia lui Tu alege sa vina, vrea sa fie aici, caci voi ati chemat-o sa fie prezenta,
asa ca ea vine, acum! S-ar putea ca uneori, sa va simtiti stingheriti, sa va simtiti inafara
controlului, alteori sa va simtiti atat de grandiosi si de coplesiti, incat sa nu fiti siguri,
daca sunteti demni de aceasta sau daca ati putea s-o pastrati in aceasta realitate.

111
Dar, ea este prezenta. Nu sunt doar cuvinte, nu este doar filozofie! Este ca si ceea ce
vedeti ca fiind realitatea voastra. Dar, intelegeti, cand va veni, nu va avea caracteristicile
umane, pe care le aveti voi. Nu merge, nu vorbeste, nu miroase ca un om. Nu gandeste ca
un om. De fapt, este mult mai simpla, decat v-ati putea imagina acum, deoarece voi v-ati
dorit ca divinitatea voastra sa fie acea energie complexa si superioara.

Atunci cand sinele uman este confuz, lucrurile sunt complexe. Inspirati simplitatea lui
Yo-ham in viata voastra, deoarece in simplitate si in puritate, exista adevaratele
raspunsuri; nu raspunsurile mentale vechi, nu oh, cum sa spun nu podurile pe care ati
incercat sa le construiti, pentru a trece de la o provocare la alta. Acele poduri era
construite fara o fundatie potrivita. Poate ca v-au trecut peste vreo cale instabila, insa Yo-
ham vine intr-un mod diferit. El este simplu, Nu este o evadare. Nu este o reparatie
temporara. El nu va traverseaza doar printr-un moment. Este ceea ce este si este voi, in
intregime.

Prin urmare, respirati profund si simtiti simplitatea lui Yo-ham!

(pauza)

In energia acestui an al descoperiri triumfale, este vorba si despre: d) A simti. V-am


vorbit despre sentimente inainte, de diferenta dintre emotii si sentimente. Emotiile
reprezinta reactii. Voi aveti emotii, ca raspuns la ceva. Un sentiment este profund este
simtire este viata. Un sentiment este plin. Emotiile sunt temporare si superficiale.
Sentimentele sunt atat de reale!

Ele reprezinta o provcare. Aceasta este o realitate foarte interesanta, in care traiti! O
numiti realitate, ca in real, dar de fapt, este o iluzie. Este un lucru foarte interesant,
deoarece sentimentele sunt atat de reale, ele sunt atat de raspandite, iar voi le veti simti
anul acesta, intr-un mod foarte intens.
Sa respiram profund in acestea, inainte de a patrunde in urmatorul segment din aceasta
sesiune!

Ah, da, sentimentele! Nu va temeti de ele! Nu fugiti de ele! Nu incercati sa le analizati!


Inspirati-le si experimentati-le!

O Poveste Scurta

Sa vorbim acum, despre una dintre cele mai recalcitrante energii o energie foarte
recalcitranta care se afla pe calea voastra! Dar inainte, permiteti-ne sa va spunem o
poveste una scurta! (rasete, deoarece Tobias este cunoscut petru povesti lungi) Este
scurta este o poveste scurta!

Era un preot, un diplomat si un rabin. (rasete) ei au intrat intr-un bar si oh, am gresit
povestea! (rasete) Ne-au dat un alt text scris, aici. Scuze! Era pentru un alt grup. (hohote
de ras)

112
Au fost doi exploratori, care au dorit sa plece si sa descopere lumea noua. Erau plini de
ambitii si erau dornici de aventura. Au plecat din acelasi port, in aceeasi zi, astfel nu avea
importanta numerologia zilei, deoarece a fost aceeasi. Nu are importanta cum erau
aliniate planetele, deoarece erau la fel.
Numele primului explorator era Cris, iar al celui de-al doilea, era Mark. Cris si Mark au
pornit cu acelasi tip de corabie, cu un echipaj avand acelasi numar de membri, cu aceleasi
provizii la bord. Nimeni nu stia exact unde se indreaptau, deoarece era lumea noua,
nimeni nu mai fusese acolo, inainte. Dar, ei stiau ca pornisera sa gaseasca noi taramuri, sa
aiba aventuri noi si descoperiri truimfale proprii.

Au pornit in exact acelasi moment. Singura diferenta a constat dintr-un obiect din
incarcatura corabiei lui Cris, insa nu si din a lui Mark. Era o cutie in magazia corabiei lui
Cris. Era o cutie, una simpla, insa obiectele continute erau foarte puternice. Continutul a
fost scos si a fost folosit in calatoria lui Cris. Continutul din acea cutie, consta din
indoieli. Indoieli.

Au parasit portul in acelasi moment, al aceleeasi zile si desigurva puteti imagina,


probabil, povestea, insa am sa v-o spun, oricum.Mark a plecat in aventura sa, impreuna
cu echipajul sau. La scurt timp dupa ce au plecat, au fost loviti de o furtuna. Dar, in loc
de a se intreba, de ce a aparut acea furtuna, ce anume incerca Spiritul sa le spuna, in loc
sa intre in panica si sa se intrebe de ce au pornit in acea calatorie, Mark a spus, Vine o
furtuna! O simt. Corabia o simte. Echipajul o simte. Toti se simt rau. Vine o furtuna, iar
furtuna nu este decat energie. Nu voi lua in stapanire furtuna. Nu sunt furtuna, insa o
simt, o traiesc, ma ridic deasupra valurilor. Si aceasta furtuna ma va duce acolo, unde
aleg eu sa merg. Desi credeam ca voi merge pe o cale, stiu ca energia acestei furtuni va
lucra pentru mine si ma va purta spre cea mai mare dintre posibilitati.

Si asa a pornit Mark in calatoria sa, cu echipajul sau, intalnind tot felul de lucruri
furtuni, momente fara vant insa ei nu au avut nici o indoiala. Au experimentat totul de-a
lungul calatoriei si au descoperit teritorii noi. Au descoperit mirodenii si plante exotice,
chiar oameni si animale, pe care nu le-au mai vazut inainte; a fost o experienta
extraordinara si au simtit fiecare pas al drumului. S-au intors acasa, dupa doi ani de
calatorii si experiente, mai bogati, mai fericiti, mai impliniti si cu sentimentul ca au trait,
cu adevarat.

Chris a pornit cu corabia lui in corabie avand o incarcatura de indoieli si in momentul


in care au patruns in furtuna, s-a intrebat de ce a plecat. S-a indepartat de experienta,
deoarece valurile erau niste demoni, care incercau sa ia ceva de la el, incercau sa-l
omoare, cand de fapt, valurile si furtuna constituiau o parte din experienta. Si-a schimbat
cursul, deoarece a simtit imediat, ca a facut ceva gresit. Cine altcineva l-ar fi dus pe el si
pe echipajul sau, direct in furtuna? Asa ca si-a schimbat directia.

In tot acest timp a fost ingrijorat de aceste lucruri, de faptul ca simtea ca l-ar putea
observa si simti echipajul si ca puteau sa se imbolnaveasca, nu doar pentru putin timp. Ei
s-au imbolnavit foarte rau si au inceput sa moara.

113
Corabia lui Cris a pornit pe o cale, care a fost foarte, foarte dificila si n-a descoperit
teritorii noi. Nu a descoperit mirodenii si nici aur. De fiecare data cand a acostat undeva,
a descoperit ca indigenii, locuitorii insulelor si ai uscatului, erau ostili si furiosi si au dus
lupte cu el. Ei l-au alungat. Mare parte din echipaj a suferit de foame si s-a imbolnavit;
dupa doar un an, Cris s-a reintors acasa fara succes, trist, fara vreun gen de stralucire sau
de expresie. A fost ridiculizat de unii; multi altii erau furiosi, deoarece i-au pierdut pe cei
dragi, pe vasul sau.
Aceasta, dragi perieteni este diferenta dintre indoiala si descoperirea triumfala! Indoiala!

Voi toti sunteti exploratorii constiintei noi. Toti ati pornit din port, avand acelasi nivel de
energie si de constiinta. Niciunul dintre voi, nu avea nici mai mult, nici mai putin, atunci
cand se gasea in taramurile angelice. Toti ati avut experienta vietii. Pe multi dintre voi,
indoiala v-a indepartat de esenta reala a calatoriei.

In acest moment, voi sunteti pionierii noii constiinte. Voi sunteti cei care ati pornit, nu pe
mari si oceane, ci printre dimensiuni. Dimensiunile sunt oceanele Energiei Noi. Voi
mergeti acolo, mereu. Mergeti acolo noaptea, pe durata gandurilor voastre, in timpul
zilei, in starea voastra de vis. Voi, in mod constant, porniti spre noi frontiere existente ale
constiintei, asa cum au existat mereu, oceane si teritorii nedescoperite si necartografiate.
Voi sunteti cei care ridicati panzele, ca sa descoperiti ceva nou. Nu stiti ce anume si nici
nu stiti unde. Voi ati ales asta, deoarece puteti alege. Este o expresie. Este ceva real.

Dar, voi sunteti si cei, care ati lasat acea indoiala sa se furiseze, sa va indeparteze de
adevarata simtire, de abilitatea de a trai, pe durata calatoriei voastre. Indoiala urma sa va
dreneze energia, sa va puna la pamant, sa va faca sa va simtiti nedemni, sa va faca sa va
ascundeti intr-un tunel, din care sa nu mai iesiti si sa nu mai calatoriti, niciodata.

Voi sunteti capitanii corabiei constiintei, care porneste la drum, expansionandu-se si


explorand, chiar si acolo, unde nici ingerii nu au mai fost. Voi credeti ca ingerii au schitat
si au cartografiat toate dimensiunile? Nu au facut asta. Ei nu pot face asta. Exista unele
dimensiuni, in care nu pot sa se aventureze, decat oamenii si constiinta umana, sa
patrunda in acele teritorii noi ale constiintei si iata ce faceti pentru voi, pentru intreaga
omenire! Dar, atunci cand indoiala se furiseaza, va tine la distanta de adevarata calatorie.

Indoiala

Indoiala este un joc si voi participati la el. Toti oamenii il joaca. Nu fiti duri cu voi! Eu
sunt aici cu Yo-ham, cu voi, ca sa va intreb, Sunteti pregatiti sa incetati jocul indoielii?
Oh, este un joc. Este prea distractiv! El va distrage atentia. V-ati prin in acesta. Voi
aduceti indoiala in viata voastra, incat pretindeti ca nu stiti, voi aduceti indoiala, ca sa
continuati acea cautare inutila. O parte din voi se intreaba: ce se va intampla, daca va
inceta cautarea, pentru totdeauna? O parte din voi iubeste acest joc de pionierat, incat nu
vreti sa-l opriti niciodata. Asa ca voi aduceti indoiala, ca sa-l continuati si pretindeti ca
sunteti pierduti, ca nu stiti, ca ati revenit din calatoriile voastre, fara succes. Asa ca,
porniti si incercati, din nou. Indoiala creaza dependente. Indoiala este lipicioasa. Indoiala
este un joc.

114
Cat de des va indoiti pe zi in luarea deciziilor, prin actiunile voastre, prin gandurile
voastre? Cat de des ii permiteti sa se joace cu voi, sa va conduca sau sa pretindeti ca va
conduce corabia, in loc sa preluati conducerea si responsabilitatea, fata de calatoria
voastra, fata de constiinta noua? Indoiala este un joc al carui timp a sosit, deoarece cu
indoiala la bord, va fi foarte greu sa aveti o descoperire triumfala. Va fi foarte dificil sa
porniti spre noi taramuri ale constiintei si sa le experimentati, cu adevarat, intr-un mod
total, fara a forta. Prin indoiala si prin acest joc al indoielii la care participati, puteti
continua sa alergati in cercuri, puteti continua sa va simtit fara putere, sa fiti o victima.

Indoiala este un virus, nu ca cel al energiei sexuale. Nu este transmisibil, in mod necesar.
El va apartine. Este un virus din interiorul vostru. Este un cancer, este un cancer energetic
in voi, care va face sa participati la joc, mereu si mereu. Indoiala este un mod de a va
ascunde, este o cale de a va preface.

Indoialaaceasta energie a indoielii apare a aparut cand v-ati coborat prima oara
energia, pe Pamant. Indoiala nu era cunoscuta in taramurile angelice. Nu v-ati indoit
niciodata ca inger, doar ati experimentat. Uneori experienta a fost intensa. Uneori nu a
avut rezultatul dorit, insa cel putin a fost o experienta.

Indoiala a fost nascocita printr-o transformare interesanta a constiintei, trecand de la


spirit, la om. Ea a patruns in realitatea umana sau in constiinta umana, atunci cand primii
ingeri au venit pe Pamant, cand au pretins ca nu mai sunt ingeri, ci ca sunt oameni.
Indoiala a aparut atunci cand fiintele angelice au ales sa uite cine erau, atunci cand ati
venit pe Pamant. A avut loc o dinamica interesanta, atunci cand ati spus, Voi uita ca sunt
inger, asa ca voi pretinde ca sunt om. Acesta este momentul in care a patruns indoiala.

Indoiala a facut parte din alcatuirea constiintei umane de atunci, iar acum, este foarte,
foarte puternica foarte puternica aici, pe Pamant. Este atat de puternica, incat atunci
cand oamenii mor si fac tranzitia in celelalte taramuri, in taramurile invecinate, ei duc
indoiala cu ei. Indoiala pe care o duc cu ei, intr-un sens, se transfera si in taramurile
angelice. Acum, exista multi ingeri care se indoiesc, deoarece oamenii au dus indoiala cu
ei.

Din nou, nu era transmisibila, insa un inger isi permite sa simta omul si sa observe, cu
adevarat, energia umana, apoi incep sa se joace cu acea energie. Ma intreb, cum arata
indoiala?, isi spun. Ei s-au jucat cu indoiala. Acum exista indoiala in toate taramurile.
Insa, exista niste pionieri pe Pamant, care vor arunca indoiala peste bord. Acest lucru va
deschide o noua granita, o noua frontiera a constiintei noi si va avea implicatii in cer si pe
Pamant, dincolo de indoiala.

Indoiala este un joc, Shaumbra, iar voi il jucati zilnic. Voi pretindeti ca nu stiti ce sa
alegeti. Pretindeti ca faceti judecati necorespunzatoare. Nu puteti. Nu puteti decat sa
experimentati. Puteti experimenta caile superioare, caile de jos sau caile invizibile, dar,
voi doar experimentati. Indoiala va face sa credeti ca puteti face o alegere gresita si nu se
poate. Doar experimentati. Indoiala va faca sa ramaneti in mica voastra capcana umana,

115
sa ramaneti mici, sa continuati jocul, Eu sunt mic Va distrati bine cu indoiala, in
comparatie cu oricare alta energie. Va place. Sunteti dependenti de ea.

Va intreb pe fiecare dintre voi, cei de aici, pe cei care ascultati astazi sau care veti citi sau
asculta, mai tarziu: Sunteti pregatiti sa renuntati la jocul de a va indoi de voi-insiva, ca sa
puteti simti, cu adevarat? Indoiala si sentimentul abilitatea de a simti merg mana in
mana: cand va indoiti, va retineti sentimentele. Cand va indoiti, va temeti sa simtiti,
deoarece sentimentele va vor face mareti.
Sentimentele va vor face sa fiti reali, din nou!

Sunteti pregatiti sa incetati jocul indoielii si sa descoperiti, cum este sa experimentati


descoperirea triumfala a noii constiinte?

Si asa este!

MATERIALELE LUI TOBIAS


Seria Saltului Cuantic:
SHOUD 6: "A lucra cu Energia " - realizat de Tobias, transmis prin Geoffrey
Hoppe
Prezentat de Crimson Circle
2 februarie 2008
www.crimsoncircle.com

Si asa este, dragi Shaumbra si dragi invatatori ai constiintei noi de pe Pamant, noi ne
adunam din nou, in acest minunat goblen numit Shaumbra, familia noastra, care
reprezinta toate familiile spirituale oh, nu pe cele de aici de pe Pamant, ci familiile
spirituale angelice care v-au observant; au observat progresele voastre din momentul in
care ati venit pe Pamant. Asa cum merg lucrurile pe Pamant, asa merg si in celelalte
regate, in toate dimensiunile, in toate familiile spirituale.

Voi sunteti pionieri, toti oamenii de pe Pamant, din prezent sunt pionierii noilor taramuri.
Desigur, voi Shaumbra sunteti pionierii constiintei de pe Pamant, din prezent. Voi va
aventurati in taramurile si dimensiunile noi, in timp ce ramaneti in corpul fizic. Va aflati
aic,i nu ca sa explorati continente noi, oceane noi, ci sa explorati constiinta. Voi ajutati la
deschiderea unor usi si la indepartatrea unor structuri, care v-au tinut contiinta in
aceleeasi tipare, pentru zeci, sute, chiar milioane de ani.
Sunteti cei care iesiti din cutie, in timp ce ramaneti in forma umana. Voi sunteti cei care
va deschideti spre anumite lucruri, precum sentimentele, constiinta noua; voi sunteti cei
care treceti dincolo de limitarile mintii, in timp ce va imbratisati si va iubiti mintea.
Sunteti cei care, in timpul somnului, va conectati cu voi insiva din trecut, cu cei din
familiile angelice, cu cei pe care i-ati cunoscut cu mult timp in urma, informandu-i ca
sunteti in regula. Ii instiintati ca desi uneori caile si calatoriile voastre pot fi singuratice,

116
dificile si chiar inspaimantatoare, totusi lucrurile sunt in regula. Va aflati aici, sunteti in
viata si va expansionati.
Ce incantatre sa fim din nou, cu acest grup de fiinte angelice! Din nou, ce este
extraordinar, este faptul ca nu proveniti din aceeasi familie angelica. Voi proveniti din
toate familiile. Aveti diverse pregatiri si diverse experiente angelice. Veniti impreuna
acum, pe Pamant, in ceea ce noi numim energia Shaumbra, aducand Energia Noua.
Centrul Angelic de Sanatate si Reconfortare
Astazi am dori sa facem lucrurile intr-un mod diferit, decat de obicei. Ah, da, Cauldre ne
spune ca am cheltuit foarte mult timp, tinand prelegeri si vorbind intr-o maniera
dogmatica. Vom face acest lucru si astazi. (audienta rade) Aproape ca l-am inebunit pe
Cauldre, dar (hohote de ras) dar in loc de a veni la voi, asa cum am facut in mod
normal cand am deschis un anumit portal energetic iar voi ne-ati permis sa venim in
spatiul vostru, astazi noi ne aflam in alt loc. Noi realizam un gen de transmisie din alta
locatie, in acest moment. Astazi, va vom cere sa veniti voi, la noi.
Astazi este o zi speciala. Este o zi aleasa pentru fiecare dintre voi, fie ca va aflati aici in
persoana, fie ca ascultati - transmisia in direct fie cititi sau ascultati aceste material mai
tarziu. Dar, acest timp si spatiu a fost ales pentru voi. Astazi noi deschidem Centrul
Service Shaumbra. Il numim Centrul de Sanatate si Refacere. Acesta este un loc este un
fel de dimensiune sau un punct al constiintei unde puteti veni pentru refacere. Dragi
Shaumbra, astazi voi aveti nevoie de acest lucru.
In trecut noi am venit sa va luam. V-am trimis ceea ce numiti Autocarele Angelice, ca
sa vina si sa va aduca in Centrul Service Shaumbra. Astazi va cerem sa veniti acolo, prin
intuitie. Unii va panicati si spuneti, Nu stiu cum sa ajung acolo. Sa o iau la stanga sau la
dreapta? Cat de repede sa merg? Ce trebuie sa-mi imaginez, pentru a ajunge acolo?
Nimic din toate acestea. Pentru a ajunge acolo, unde ne vom aduna cu totii intr-o cliapa,
este encesar ca doar sa respirati profund si sa va simtiti calea pana acolo. Da, simtiti-va
calea pana acolo!
Si iainte de a face asta, inainte de a va alatura noua in Centrul Service Shaumbra, respirati
profund si relaxati-va! Nu va folositi mintea pentru a vedea cum arata sau cum se simte!
Centrul Service Shaumbra, nu trebuie sa fie pe o alta planeta, departe in alta galaxie. El
poate exista la distanta de o respiratie de voi, aproape ca se afla in acelasi loc, in care va
aflati si voi, dar, doar putin diferit. Centrul Service Shaumbra poate fi acolo unde mergeti
noaptea uneori, in starea voastra de vis. Poate fi acolo unde mergeti uneori, atunci cand
lucrurileva coplesesc, ca sa va gasiti refugiu si sa va refaceti acolo. Permiteti-va sa simtiti
si sa va intuiti drumul pana acolo!
Va cer sa nu veniti in grup, ci sa veniti individual. Va cer sa nu va imaginati nimic prin
minte; nu incercati sa faceti afirmatii sau vizualizari! Va cerem sa va deschideti, sa aveti
incredere in voi si sa va alaturati noua, intr-o clipa, in Centrul Service Shaumbra!
Unii va intrebati, Acest lucru este adevarat? Ei bine, dj cunoasteti raspunsul: da, daca
algeti sa fie! Altii va intrebati daca veti gasi drumul pana acolo. Da, daca veti indeparta
indoiala si va veti permite sa fiti acolo. Unii veti incerca sa va imaginati calea prin minte,
ca un labirint complex de coridoare dimensionale. De ce? De ce? Este asa de simplu sa
alegeti si sa permiteti simturilor naturale si intuitiei, sa va duca acolo!
Noi va vom astepta. Vom aduna toate energiile din nou, in doar un moment. Acum,
respirati profund!
(pauza)

117
intutiti-va si simtiti-va drumul!
Simtiti-va liberi sa va alaturati noua, in Centrul Service Shaumbra, in Centrul Angelic de
Refacere, in care am pregatit o intreaga zi pentru voi.
Respirati profund!
(pauza)
Aahhh...
Vedeti? Ce schimbare draguta! Ce schimbare draguta! Ii cerem Maestrului Kuderka
(John Kuderka, tehnicianul de sunet) sa puna putina muzica, gen Refacere Angelica. Asta
faceti voi cand mergeti in centrele de refacere. Pentru cei care nu sunteti siguri daca va
aflati aici, muzica va poate indruma. Doar putina muzica in fundal. (se aude muzica)
A ajunge din urma
Ce s-a intamplat recent, Shaumbra? Ce s-a intamplat? Uimitor! Voi v-ati deschis
constiinta si ati extins-o foarte rapid, incat mintea trebuie sa o ajunga din urma. Ati iesiti
in celelalte taramuri. V-ati jucat cu Energia Noua atat de repede, ca mintea voastra a fost
coplesita. Unii ati simtit ca a incetat sa mai functioneze, nemastiind ce sa faca. Este
consecinta noii constiinte si a Energiei Noi.
Respirati profund!
(pauza)
Ce s-a intamplat recent? Oh, nu este vorba despre alinierea stelelor, cu toate ca acestea
intensifica expansiunea constiintei. Nu este vorba despre numerologie, desi se va schimba
si se va reajusta, pentru a va oferi un plan, prin care voi dj treceti. Ea intareste lucrurile
prin care treceti voi. Prin urmare, nu urmariti stelele, numerologia sau directia din care
bate vantul! Acestea sustin si confirma ceea ce se petrece in viata voastra.
Respirati profund!
(pauza)
Ei bine, Shaumbra, voi ati intrat in constiinta noua si corpul trebuie sa o ajunga din urma.
Corpul vostru este destinat sa existe pe Pamant, este dependent de animale, de viata
plantelor si de Gaia, oh, cat si de apa si de aer. In timp ce constiinta s-a extins
constiinta voastra este reprezentata de cunoasterea voastra, de sentimentele si de
sensibilitatea voastra. Ea s-a extins atat de rapid, incat corpul are nevoie de un timp, de o
sansa pentru a o ajunge din urma.
Corpul a incercat sa afle ce se intampla. Apoi a reactionat. Reactia a aparut la un moment
dat in stomac, la nivelul capului, apoi la nivelul genunchilor si picioarelor si la cativa
dintre voi, la nivelul sezutului vostru, Linda! Acestea strigau spunand, Ce se intampla?
De ce apar toate aceste senzatii ciudate, la nivel fizic? Corpul vostru cumva este
coplesit, prea multe senzatii. Corpul vostru a retinut foarte multe senzatii si le-a purtat
pana cand corpul n-a mai stiut ce sa faca. Ei bine, corpul este con - (Tobias
chicoteste) corpul vostru este confuz si incearca sa va ajunga din urma, insa nu stie ce sa
faca.
V-ati expansionat constiinta, asa cum face un copil cu jucaria noua, jucandu-va in
dimensiunile pe care mintea nu le poate cuprinde, in care senzatiile, cunoasterea si
sentimentele vechi nu pot sa le descifreze. Acest lucru va afecteaza spiritul, mda, spiritul!
Vedeti spiritul vostru participa la jocul de-a ajunge din urma. Spiritul era foarte obisnuit
sa coexiste intr-o anumita frecventa sau un anumit echilibru cu voi. El a ramas intr-un
loc, voi va aflati in altul. Ati ramas separati in doua camere, desi acestea se afla in aceeasi
casa. Acum, cu noua voastra constiinta si cunoastere aflate in expansiune, chiar si spiritul

118
vostru a fost parasit, nestiind ce se intampla. El nu este ca voi. Nu este ca vechiul voi,
care a intentionat sa ramana cumva blocat, ramanand in camera sa. Acum voi cautati,
explorati si va jucati. Astfel, chiar si spiritul vostru cauta sa va ajunga din urma.
Oh, urmeaza gnostul vostru, cu siguranta. Gnostul vostru este solutia creativa. Este calea
prin care voi manuiti situatiile, dilemele, problemele sau provocarile. Este solutia creativa
pentru lucrurile care apar in viata voastra umana. Datorita faptului ca va deschideti in
taramurile noi ale constiintei, unde nu ati mai fost inainte, unde nu a mai fost nimeni
inainte, chiar si gnostul vostru trebuie sa va ajumga din urma. Gnostul a avut un set
limitat de solutii, prin care simtea ca ar putea manui situatiile, pe baza constiintei voastre
vechi. Dar acum, in timp ce va schimbati si va expansionati, chiar si gnostul trebuie sa va
ajunga din urma cu solutii potentiale si creative. De aceea noi va chemam pe fiecare
aici, in Centrul Service Shaumbra!
(pauza)
Astazi am chemat aici diferite fiinte angelice. Cel mai important invitat si facilitator este
energia Quan Yin, care vine aici cu toata compasiunea sa. Oh, Quan Yin nu va vindeca.
Quan Yin va ajuta la crearea spatiului sacru, in care puteti permite ca reechilibrarea
naturala a energiilor sa aiba loc.
Unii va intrebati cum ar putea arata Centrul Service Shaumbra, insa se intampla ceva
interesant! Poate ca s-a schimbat si se simte diferit, fata de ultima data cand ati fost aici.
El poate evolua si se poate schimba cu fiecare clipa, in timp ce voi va aflati aici. V-am
sugera si in special Quan Yin va sugereaza, sa nu mai incercati sa definiti acest loc.
Permiteti-i sa fie spatiul de refacere, de odihna si spatiul in care sa primiti!
Respirati profund, Shaumbra!
Energia lui Quan Yin se afla aici. Este insotita de multi, multi altii de fiinte angelice,
care sunt prezente aici, pentru voi. Este o zi de odihna si de refacere minunata! Ati putea
spune ca este momentul sa vi se faca masajul, un masaj spiritual.
Unii dintre voi ati putea alege energia terapeutica a apei Exista o dinamica foarte
interesanta a apei: ea este cea mai reprezentata substanta de pe Pamant; este vitala pentru
Pamant. Dar, spre deosebire de Pamant, care exista doar pe aceasta planeta, apa este o
energie care predomina si care este foarte folosita si in celelalte taramuri. In celelalte
taramuri apa nu creaza senzatia de lichid, de umed, pe care voi o asociati apei, aici pe
Pamant. Nu ploua in celelalte taramuri, insa exista un element energetic foarte
asemanator, chiar si in taramurile non-fizice, care se raporteaza direct, la apa de pe
Pamant.
Daca indepartati moleculele de hidrogen si oxigen, care alcatuiesc elementele fizice ale
apei de pe Pamant si observati energia esentiala sau esenta, aceasta este aceeasi cu cea
din celelalte taramuri. Nu inseamna ca ingerii trebuie sa bea apa, insa acest element este
folositi pentru reimprospatare, pentru refacere. Majoritatea dintre voi visati apa noaptea,
ca ploaie sau rauri, deoarece ea este folosita in taramurile angelice.
Apa este o parte esentiala a Centrului Service Shaumbra. Datorita faptului ca voi aveti
experienta de a exista pe Pamant si de a fi in apa a bea apa, a avea apa in preajma si
avand-o in cantitate foarte mare in corpul vostru puteti folosi aceasta energie aici, in
Centrul Service Shaumbra. Scaldati-va in apa! Lasati-va stropiti de apa! Lasati apa sa va
inconjoare si sa intre in voi! Simultan, va beneficia si corpul fizic de pe Pamant, cat si
corpul vostru angelic.

119
In timp ce vom trece prin discutiile noastre, permiteti-le ingerilor participanti sa lucreze
pentru voi. Voi stiti ca nu va vor repara. Ei nu vor incerca sa carpeasca grilele voastre
energetice. Ei nu vor incepe sa reajusteze undele creierului vostru, nu se vor juca cu
nimic. Ei se afla aici ca sa faciliteze, poate ca va ofera un masaj bland spiritual.
Vedeti, voi aveti ceea ce ati numi Corpul de Lumina sau Corpul Energetic, similar cu
corpul vostru fizic, de pe Pamant. Aveti o minte energetica, insa nu este ca si creierul
vostru. Dar, exista o corelatie, chiar si intaramurile angelice, intre mintea umana si un gen
de sa-i spunem rationament/judecata angelica.
In timp ce vom intra in discutiile noastre, respirati profund relaxati-va! Oh, este
momentul ca mintea, corpul, gnostul si spiritul vostru sa ajunga din urma constiinta
voastra.
Respirati profund!
(pauza)
Sentimentele
Am vorbit in ultimul Shoud despre sentimente si as dori sa vorbim mai multe lucruri.
Sentimentele reprezinta constientizari si sensibilitati. Este posibil sa fie cel mai important
lucru pe care il veti experimenta in acest an sentimentul. Este momentul ca sa
indrazniti, sa va permiteti, sa simtiti. Asta nu inseamna a percepe doar sentimentele
placute. Nu inseamna a va simti confortabil sau a simti doar bucurie. Este vorba despre
toate sentimentele. In timp ce va deschideti in noile nivele de constiinta, in mod natural,
se deschid si caile constientei, ale sentimentelor.
Respirati profund!
Unele dintre aceste intelegeri si senzatii apar in ceea ce ati numi, un nivel inalt de
constiinta. Acestea sunt foarte rafinate, foarte, foarte clare. Le-ati putea numi cristaline.
Una dintre provocari, a constat in existenta unei modalitati de a le aduce in viata de zi cu
zi, de pe Pamant. Pare sa existe o bariera naturala sau o rezistenta, pare ca exista o
provocare in a permite acestor energii atat de pure, sa migreze sau sa se prelinga in aceste
nivele de constiinta, in care existati voi in special, in nivelul de existenta umana.
Uneori, pare ca exista o sovaiala in a aduce aici unele perspective/intelegeri minunate, pe
care le primiti la alte nivele. O parte din voi, spiritul care exista aici pe Pamant, doreste
cu disperare sa intalneasca aceste energii, doreste ca acestea sa vina aici. Ce este acea
bariera, care le impiedica sa vina aici?
Partial, este vorba despre constiinta umana, care creaza un fel de zid, un fel de bariera,
incat este foarte, foarte dificil ca aceste intelegeri si aceasta stare de constiinta pura, sa
intre aici.
Dar, o parte din aceasta bariera o alcatuiti voi, este o retinere din partea voastra in a
permite sa intre ceva atat de minunat, in aceasta lume, care pare atat de cruda si de
dificila, uneori. Ar fi ca si cum ati duce un trandafir intr-o groapa de gunoi. Si n-ar fi
foarte bine, pentru ceva atat de delicat si de parfumat, sa fie dus in energia lucrurilor
parasite si nefolositoare. Dar, dragi prieteni, nu este vorba despre intelepciune, in a duce
trandafirul intr-un loc, in care este depozitat gunoiul? Nu este vorba despre intelepciune,
in a duce un element de o astfel de frumusete, cu un astfel de parfum, intr-un loc, care are
nevoie de o astfel de energie? Nu este potrivit ca voi sa permiteti energia constiintei noi,
in aceasta realitate?
Constiinta noua, inspiratia, acea claritate si acea energie cristalina nu vor fi distruse in
aceasta realitate a Pamantului.Acestea nu vor fi distruse. Nu se vor ofili, vor inflori aici,

120
deoarece vechea constiinta umana de pe Pamant, tipa dupa ele, le asteapta. Voi, aspectele
umane care sunteti pe Pamant, tipati dupa ele. Le doriti. Prin urmare, poate ca este
momentul sa le lasati sa intre!
Ce va apartine si ce nu
Acesta este anul sentimentelor a sentimentelor deschise, neprelucrate, cutezatoare si
cumplite. Este ceva la care ati aspirat. Este ceva spre care v-ati expansionat este vorba
despre abilitatea de a simti la multe, multe nivele si trepte. Este vorba despre a simti
bucuria si tristetea celorlalti oameni. Cati dintre voi sunteti consilieri si invatatori? Stiti
cum este sa va deschideti si sa simtiti energia clientului vostru. De asemeni, stiti cum este
sa v-o protejati pe a voastra, sa va asigurati ca sunteti blindati, sa va asigurati ca le filtrati,
ca nu le preluati sentimentele, deoarece sentimentele lor sunt confuse, uneori, sunt
pertubate, nebunesti, mortale tot felul de lucruri dezechilibrate in cea mai mare
masura. De aceea vin ei la voi!
Rad uneori, cand aud ca psihologii se intreaba, de ce vin la ei toti acei oameni nebuni. Ei
bine, de aceea va aflati acolo. (Tobias rade) Deci, draga Shaumbra, este vorba despre
sentimente! Ah, da!
Voi care sunteti consilieri si invatatori v-ati blidat, ati filtrat si v-ati protejat. Inlaturati-le
acum! Permiteti-va sa simtiti total este valabil pentru toti Shaumbra, fie ca sunteti
facilitatori, invatatori, consilieri, nu are importanta ce faceti respirati profund, in timp
ce ne adunam in Centrul Service Shaumbra! Permiteti-va sa percepeti sentimente
cumplite/imorale! Simtiti profunzimea si iadul omenirii, cat si sentimentul de bucurie al
omenirii!
Permiteti-va sa simtiti ce se intampla acum, in dimensiunile din jurul vostru simtiti
entitatile din preajma pamantului, fantomele, simtiti-i pe cei care n-au putut sa se
elibereze! Acestea vin tot timpul in preajma voastra, deoarece voi radiati un tip diferit de
constiinta. Le simtiti, insa mintea si corpul nu stiu cum sa le catalogheze. Simtiti frica, va
simtiti pierduti, uneori, aveti sentimentul de rece. Permiteti sa simtiti aceste lucruri! Nu
puneti bariere! Nu opuneti rezistenta!
Am mai vorbit inainte despre acest principiu simplu voi sunteti doar ceea ce alegeti!
Sunteti doar ceea ce alegeti sa fiti si in aceasta consta echilibrul vostru natural. In acest
spatiu minunat, puteti simti orice. Oh, da, puteti avea sentimentul de ingretosare, va puteti
simti ingroziti, epuizati, puteti simti fericirea toate aceste lucruri si nu trebuie sa le
considerati ca fiind ale voastre.
Vedeti, voi va deschideti. Va deschideti fata de voi, fata de aspectele voastre, fata de
ceilalti oameni. Puteti fi constienti si puteti observa iar acestea nu ar trebui sa va scoata
din echilibru. Nu trebuie sa preluati acele energii in corpul vostru si sa le procesati pentru
ceilalti. Nu trebuie sa va luptati in mintea voastra cu probleme, in numele celorlalti. Oh,
cand spun ceilalti ma refer si la faptul ca pot fi aspectele voastre din trecut; nu doar
vieti trecute, ci parti din trecutul vostru.
Frumusetea vietii reprezinta abilitatea de a simti total si a le experimenta fara a le absorbi,
fara a le procesa sau repara. Oh, da, o auziti pe Quan Yin : Nu le reparati! Iubiti-le,
pretuiti-le, insa nu le reparati! Nu veti putea. Doar ele pot accepta aceasta
responsabilitate. Abilitatea de a simti, necenzurat si nefiltrat, poate fi cumva
infricosatoare, coplesitoare, in special, daca mintea, corpul, spiritul si gnostul nu au ajuns
din urma constiinta. Ele nu inteleg ce sa faca, cu ceea ce pare a fi coplesitor, prin

121
sentimente. Astfel ajung sa fie coplesite, se inchid sau le preiau pe ambele. Dragi prieteni,
nu este vorba despre voi, decat daca vreti sa fie!
Uneori ma uit la voi, in timp ce stam aici, in Centrul Service Shaumbra si zambesc. Stiu
cine sunteti, stiu de unde veniti, va cunosc maretia si gratia. Cat de repede uitati, cand
ajungeti pe Pamant! Va privesc acum pe voi, pionierii constiintei infulecand
constiinta, deschizandu-va fata de ea, ca apoi, sa vad ca uneori va scoate din echilibru. Sa
petrecem aceste momente in Centrul Service Shaumbra, permitand procesului natural de
refacere din voi sa aiba loc, permitand fiintelor angelice care se afla aici, sa aiba grija de
voi.
Da, in timp ce incepeti sa simtiti, se aude o alta muzica, nu cea pe care o auziti cu
urechile fizice, ci de la alte nivele. Vom vorbi foarte curand despre muzica, intr-una din
sesiunile noastre si de abilitatile extraordinare de refacere prin muzica. Dar pentru
moment, doar relaxati-va, simtiti energia apei, permiteti corpului, mintii, spiritului si
gnostului sa ajunga din urma constiinta, care se expansioneaza mereu!
(pauza)
Mai multe Sentimente
Sa revenim la sentimente, pentru cateva momente! Uneori, cand un nou val de sentimente
apare, ca cel dinainte, in special in ultimele 12 zile, poate fi coplesitor. Va poate crea
anxietate. Din nou, reamintiti-va, ele sunt doar sentimente! Este vorba despre
constientizare. Acestea provin de la ceilalti oameni. Ele provin de la realitatea de tip
ping-pong de pe Pamant, din prezent. Ele provin din dezechilibre din economie, din
detinerea puterii, din relatii, cu siguranta din dezechilibrul energiei masculine de pe
Pamant, care alege sa revina la echilibru.
Dar voi stiti cum este uneori, atunci cand reveniti la echilibru in voi insiva, inca exista
unele moment de reajustare, care pot fi dificile, provocatoare. Totul are legatura cu
energiile de pe Pamant, care vor sa ajunga la o solutie, insa uneori se tem de asta. Cand
energiile cauta sa ajunga la o solutie si la un echilibru, uneori elementele individuale ale
acelor energii se tem sa nu-si piarda identitatea. Se tem sa ajunga la o solutie, se tem ca
aceasta le va cauza un gen de moarte energetica, asa ca tind sa se agate de vechi, in timp
ce incearca sa se reechilibreze si sa ajunga la o rezolutie, in ce privesc noul.
Unele dintre aceste lucruri vi se intampla voua, insa mare parte din ceea ce simtiti
provine de la lucrurile din jurul vostru. Voi simtiti energia Gaiei, care paraseste
Pamantul. Fiinta angelica se retrage cu blandete, incetisor si apare tristetea; ea a fost
prezenta aici, de foarte mult timp. Apare o nesiguranta. Sunt oamenii pregatiti sa-si
asume responsabilitatea fata de aceasta planeta minunata? Sunt ei pregatiti sa aiba grija
de aer, de apa si de pamant, de animale si de paduri? Apare sentimentul, Daca Gaia
pleaca, poate voi pleca si eu; poate ca ea stie ceva, ce eu nu stiu. Apare sentimentul ca
energia Mamei Pamant isi paraseste copilul. Voi simtiti asta si simtiti ce simt si ceilalti
oameni. Cat este de coplesitor?
Acum voi ii simtiti pe copiii de cristal, care sosesc aici. Ei incep sa vina cativa au venit
inainte de Saltul Cuantic, insa acum vin in numar mai mare ei vin aici, pe Pamant. Ei
vin pentru prima oara. Sunt ingeri minunati, intelepti, care isi coboara energia, care
coboara treptele, pentru a ajunge pe Pamant si le simtiti emotia, inocenta, anxietatea. Voi
simtiti stiu ca unii dintre voi ati avut sentimentul, in special, in ultima saptamana de
soc sau confuzie, in timp ce ei isi deschideau ochi pentru prima oara, ca fiinte umane si
spuneau, Oh, Doamne ce am facut? (Tobias rade)

122
Oh, este un soc! Unii inca purtati rana de a va afla aici. Unii ati simtit ceva coplesitor a
sosit un grup mare pe Pamant, in ultimele 12 zile. Observati recordurile atinse de numarul
de nasteri! A venit un grup mare cativa in Europa, cat si in taramul Ah Tarrah, din
Australia. Unii dintre voi ati simtit socul lor, sentimentul lor de indoiala, pentru prima
oara, in acest fel. Vedeti, va deschideti fata de sentimente. Nu asta ati cerut? Doar
reamintiti-va ca nu va apartin! Experimentati-le! Simtiti-le! Dar, reamintiti-va, nu le
preluati ca fiind ale voastre decat daca vreti!
Voi treceti prin aceste incredibile sentimente, descoperind ca uneori este dificil sa le
manuiti. Prin urmare, ce este de facut? Respirati profund; puteti veni in Centrul Service
Shuambra, ori de cate ori doriti. El este deschis pentru voi tot timpul.
Aveti incredere in voi si veti discerne in curand, ce va apartine si ce nu. Veti discerne
care sunt sentimentele voastre, care este starea voastra de constiinta. Uneori, voi preluati
acele ganduri foarte tulburi, acele ganduri ce plutesc prin preajma, care provin de la alti
oameni, care provin si de la fiinte non-fizice, care se intersecteaza cu dimensiunea
voastra. Ele sunt ca mici legaturi de energie, care plutesc in jur. Voi le preluati preluati
ganduri dezechilibrate, perturbate, confuze si ratacitoare ele intra direct in voi. Oh, voi
le simtiti, le experimentati. Uneori par ca niste demoni sau fantome.
Apoi, le confundati. Credeti ca va apartin. Apoi, incercati sa le procesati sau sa va luptati
cu ele. Nu faceti asta, Shaumbra, doar simtiti-le! Uneori va intrebati, De ce simt asta in
interior? Ce parte din mine face asta? Nu este vorba despre voi. Cu adevarat, nu este. Un
om intelept este cel care intelege ca doar ceea ce alege in Acum, ii apartine!
Voi v-ati prins in acestea, gandind ca acestea provin din aceasta viata, de cand aveati
cinci ani sau optsprezece ani si acum va creaza aceste perturbari. Asa ca va spuneti, ca
desigur, este vorba despre voi. De fapt, nu este vorba despre voi. Acela a fost doar un
aspect. A fost doar o mica parte dintr-o experienta, dar nu ati fost voi. Voi sunteti fiinta
umana angelica, care va aflati aici, in acest moment.
Noi subliniem concluzia acestei sectiuni, a discutiei noastre, spunandu-va sa va
deschideti fata de aceste sentimente incredibile, fata de constientizari, sensibilitati!
Respirati in acestea! Simtiti-le in voi si apoi eliberati-le! Oh, da, uneori energiile
pribegesc si voi continuati sa aveti unele senzatii pentru un timp, insa reamintiti-va, ele
nu va apartin! Nu sunt ale voastre. Voi doar le simtiti. Vom vorbi mai mult despre acest
subiect, in acest an. Vom vorbi mai multe despre aceasta descoperire triumfala, in
legatura cu sentimentele. Vom vorbi despre acestea la sfarsitul anului si vom celebra,
cum este sa simtiti si sa traiti!
Energia Noua
Prin urmare, Shaumbra, sa vorbim despre Energia Noua, in timp ce ne aflam in Centrul
Service Shaumbra, permitand ca totul sa va ajunga din urma, sa vorbim despre modul de
functionare al Energiei Noi! Energia Noua, asa cum am vorbit inainte, nu este
vibrationala, ca cea Veche. Ea este expansionala; se extinde simultan, in toate directiile si
in toate dimensiunile. Aproape ca este imposibil sa comparati Energia Noua, cu Energia
Veche. Sunt total diferite, in aproape toate privintele.
Energia Noua poate fi integrata in realitatea Energiei Vechi. Nu trebuie sa fie
independente sau separate. Dar, Energia Veche este suspicioasa, fata de Eneegia Noua.
Ea va incerca sa o tina inafara, in cel mai bun caz, va incerca sa o testeze ca sa afle din ce
este alcatuita, cu adevarat. Constiinta Energiei Vechi, desi se afla in voi, nu intelege ceea
ce apare ca a fi o prezenta nedorita, straina. Este aproape ca o mica nava spatiala, care

123
coboara pe Pamant sa ia probe, incercand sa simta si asa cum stiti, de fiecare data cand
coboara pe Pamant nave spatiale, se creaza foarte multa panica. Energia Noua este ca
aceste nave. Ea vine in realitatea voastra. Nu prin farfuriute zburatoare, ci ca un gen de
baloane energetice. Aceste baloane se afla peste tot, in jurul vostru. Noi, pur si simplu, le
putem vedea. Adesea, voi nu sunteti constienti ca aceste baloane sunt aici, insa le simtiti.
Simtiti ca exista ceva diferit si straniu. Nu sunteti siguri despre ce este vorba. Este vorba
despre constiinta noua! Este vorba despre Energia Noua!
Energia Noua actioneaza trebuie sa intelegeti, ca suntem limitati de cuvintele umane.
De fapt, ea nu actioneaza, ci doar este! Energia Noua intra in actiune in viata voastra,
in prezent. Vom discuta despre unele diferente dintre Energia Veche si cea Noua.
Sa respiram profund, in timp ce ne aflam in Centrul Service Shaumbra si daca alegeti,
permiteti-va acum sa simtiti, sa experimentati si sa folositi Energia Noua! Mintea nu prea
stie ce sa faca, deoarece Energia Noua este atat de diferita!
In Energia Veche oamenii vor sa aiba raspunsuri. Constiinta umana vrea raspunsuri.
Energia Noua nu consta din raspunsuri. Nu exista raspunsuri, deoarece Energia Noua
consta din potentiale. Potentialul nu trebuie sa se defineasca ca un raspuns unic, ca un
singur adevar, ci ca multe nivele si potentiale. In timp ce omul vechi cauta un raspuns la
o problema, uneori intr-un mod disperat sau avand mari frustrari, Energia Noua vine la
voi, uneori nevazuta si necunoscuta, ca potentiale. Puteti indeparta din vocabular
cuvantul raspuns cand veti alege, desigur si puteti permite constiintei potentialelor
sa inceapa sa vina!
Constiinta umana vrea definitii. Mintea, in special, vrea sa defineasca lucrurile. Ea vrea
sa inteleaga si sa analizeze. In Energia Noua nu exista definitii. Ea este libera, este
deschisa, este fara definitii. Definitia prin natura sa din Vechea Energie, este un mod de
limitare, in timp ce Energia Noua nu are definitii. Ea este libertatea.
Psihicul uman nu poate face fata foarte bine, lucrurilor care nu sunt definite. Astfel, una
dintre provocarile din centrul nostru de refacere consta in: ati putea fi voi atat de liberi,
incat sa nu definiti? Ati putea fi atat de liberi, incat sa nu trebuiasca sa aveti mici
compartimente ordonate, pentru unele lucruri ca: sentimentele, gandurile si energia? Ati
putea fi atat de liberi? Ati putea fi atat de liberi fata de voi, in interior, incat sa nu doriti
acea definire?
Constiinta Energiei Vechi, constiinta umana, vrea ca doi plus doi vrea ca numerele 2
plus 2 sa faca 4 si vrea sa fie la fel, de fiecare data. Voi socotiti pe calculator sau
adunati in minte, dorind ca intotdeauna 2 + 2 sa faca 4. In Energia Noua in care va aflati
acum, 2 plus 2 nu fac 4, sau cel putin nu doar 4. Cand puneti impreuna aceste elemente
energetice, ele pot adauga o imensa varietate de numere, chiar si numere inverse sau
numere alaturate pe care matematicienii, nici nu le-au descoperit. Numerele dintre
sunt necunoscute in constiinta prezenta.
Mintea vrea sa fie egale si stabile, de fiecare data, insa in Energia Noua, nu sunt. De fapt,
in Energia Noua suma a oricaror doua parti, revine intotdeauna la unu. Puteti adauga zeci
si mii de elemente sau numere sau orice alegeti biti de energie si in loc de a ajunge la
o suma noua, acestea intotdeauna vor ajunge in Energia Noua, sa fie tot 1.
Putem sa intram intr-o lunga discutie despre fizica Energiei Noi, insa va vom salva
mintea si corpul. Intelegeti ca in Energia Noua nu mai functioneaza asa, cum au funtionat
inainte. Exista unii care vor sa se agate si trebuie sa afle trebuie sa afle ca pentru a fi

124
ancorat, pentru a fi echilibrat 2 + 2 = 4, insa eliberati asta, acum! Exista multe alte
lucruri, care au loc, in prezent!
Oamenii vor sa stie ca exista aceste evaluari: corect si gresit. El doreste sa puna o
judecata de valoare pe aproape orice din viata. In constiinta noua, in Energia Noua, nu
exista corect sau gresit. Lucrurile nu mai pot fi definite in acesti termeni. Cel mai bine s-
ar putea exprima astfel, Doar este, fara evaluari. Poate ca exista doar experienta,
energia, constiinta. Mintea umana incearca in mod disperat, sa ramana in acesti parametri
morali ai binelui si raului, ca un mod de a se mentine pe cale. Dar, in Energia Noua, nu
este necesara o cale. Nu mai trebuie sa va puneti aceste limitari. Acestea sunt doar
judecati. Sunt un fel de inchisoare.
Sa respiram profund!
(pauza)
Mai Multa Refacere
Simtiti esenta apei, atat a apei fizice, cat si a celei energetice, care va ajuta sa va aline si
sa va calmeze, sa va refaca si in mod natural, sa va aduca in echilibru! Permiteti corpului,
minti, spiritului si gnostului, sa ajunga din urma constiinta voastra foarte dinamica!
Da, puteti chema pe oricare dintre participantii angelici, sa vina langa voi, sa va maseze
picioarele! Cei care va masati picioarele, nu sunteti prea multi. Lucrati asupra umerilor
putin, in jurul fruntii si a tamplelor! Continuati sa respirati, continuati sa permiteti
energiilor sa tina pasul cu constiinta voastra!
De curand, voi ati trecut prin sentimente, prin deschideri importante, iar scopul sesiunii
de astazi, este sa va refaceti. Fara presiuni, fara filtrarea energiilor, fara provocari majore,
astazi!
Respirati profund!
( pauza lunga)
In constiinta umana veche exista dorinta pentru rezolutii. Oamenii vor sa resolve
problemele, avand legatura cu chestiunea raspunsurilor. Ei vor ca problemele sa aiba
rezolvari, insa in Energia Noua nu este vorba despre rezolutii, ci despre evolutie si
expansiune continua. Nu exista final. Uneori va intrebati, Ce este raspunsul? Ce este
rezolutia? Este vorba despre evolutie si deschidere continua.
Exista momente, ca cele de acum, in care este important sa ne odihnim, sa realiniem
energiile. Apoi, totul continua sa se deschida, sa se dezvaluie si sa se extinda. Cand veti
avea mai mult discernamant in privinta voastra, va fi mult mai usor. Va fi placut sa
continuati sa va extindeti energiile. Trebuie sa ne gasim timp, ca acum, sa aducem
lucrurile la un loc.
A Primi
In constiinta umana veche exista acea dinamica, prin care oamenii credeau ca trebuie
sa castige totul prin munca. Ei credeau ca trebuiau sa se lupte, ca trebuiau sa treaca printr-
un gen de suferinta, fie mentala, fie fizica. Ei credeau ca era necesar sa utilizeze o
anumita cantitate de energie, ca sa evolueze, sa creasca sau sa prospere si ca trebuiau sa
asocieze la acestea, un gen de lupta. Daca nu exista o provocare, atunci energia sau
rezultatul nu era valoros. In acea constiinta umana veche, oamenii au trecut prin
dificultati majore, pentru unele lucruri care erau chiar foarte simple.
In constiinta noua, in Energia Noua este vorba despre a primi. Nu exista legea
cauza/efect, nu exista o energie de intrare, asociata cu energia primita. A Primi in Energia
Noua, poate fi ca un drum cu sens unic. Nu trebuie sa fie raport de reciprocitate. Cu alte

125
cuvinte, Energia Noua, spiritul nou va veni la voi, fara ca voi sa faceti ceva, fara ca sa va
sacrificati, fara ore de rugaciuni, de meditatii sau ceva de acest gen.
Acest lucru este foarte simplu, dar cumva este vorba despre o dinamica ciudata. Ati fost
instruiti, iar fizica si sistemele de credinta de pe Pamant au fost astfel alcatuite, incat
mereu exista o negociere a energiilor. Pentru a primi ceva, trebuia sa dati ceva sau daca
primeati mai intai, trebuia sa dati mai tarziu. Acea dinamica nu se mai aplica in Energia
Noua. A primi este o deschidere, este un proces neconditionat, este disponibil si nimic nu
vi se cere in schimb.
A primi provine din diferite surse. Mai intai, provine de la voi, de la Sinele vostru total,
nu doar de la cel uman. Intregul voi alege sa va serveasca, atunci cand ii permiteti. A
primi provine de la animalele voastre de companie, de la ceilalti oameni, uneori, de la
corespondentii vostri angelici, care exista pretutindeni. A primi provinde din diverse
locuri si dimensiuni. Este vorba despre energie energie neprelucrata care vine la voi,
ca sa va sustina constiinta. Reamintiti-va, constiinta nu este energie! Energia se afla aici,
ca sa ajute starea de constiinta sa-si manifeste dorintele sale grandioase.
Voi ati redus fluxul de energie prin constiinta umana veche, datorita unui sistem de
credinta, care a fost ales cu mult timp in urma: pentru a primi trebuia sa fiti demni,
trebuia sa suferiti, trebuia sa castigati prin munca. A primi in Energia Noua este la fel de
simplu, cu a respira, cu a permite si nu trebuie sa dati nimic in schimb. Aceasta pare a fi o
paradigma stranie. Sinele uman vechi spune, Trebuie sa dau ceva in schimb. Nu, nu
trebuie. Credeti sau nu, nu trebuie. Nu trebuie sa impartasiti nici macar intelepciunea
voastra, nici abundenta voastra. Daca alegeti puteti, insa nu este o necesitate in Energia
Noua.
Exista imense energii interdimensionale, energii din constiinta superioara, care ar dori sa
fie prezente in viata voastra, care ar dori sa va sustina, care ar dori sa va incurajeze, care
ar dori sa fie cu voi aici care provin de la voi, de la spirit, de la devasii naturii, din apa,
de la Quan Yin, de oriunde. Draga Shaumbra va intreb astazi, in timp ce stam aici, in
Centrul Service Shaumbra, puteti sa permiteti sa primiti, cu adevarat? Puteti primi
energie pura, energie neconditionata, fara agenda, energie care se afla in stare naturala
pura, care astepta sa vina in realitatea voastra? O puteti voi primi?
Ii cer energiei lui Quan Yin, incorporata in Aandrah, sa vina pe scena, pentru un moment,
ca sa lucreze cu cei care alegeti, sa o respirati acum, in realitatea voastra, in viata voastra,
in voi! Primiti fara conditii, fara sa filtrati, primiti darurile vietii! Aandrah
AANDRAH: In acest moment va invit: Vreti voi sa primiti un dar de Valentines Day si
un dar extraordinar prin respiratie? Aceasta respiratie in energia acestei respiratii exista
o iubire atat de profunda, pe care multi ati uitat-o, insa ea este aici. Inspirati-o profund in
esenta voastra!
El v-a vorbit despre aceasta iubire ca se plimba intr-un balon. Ce ziceti daca ar fi un
balon plin cu sampanie, un balon care vrea sa danseze, sa se joace si sa scanteieze cu voi?
Vreti sa-l primiti? Vreti sa-l inspirati?
Respirati! Ca si muzica pe care dragii nostri prieteni ne-au adus-o, ea vine sa va atinga.
Respirati! Inspirati muzica lor, inspirati cuvintele lui Tobias, inspirati aceasta vibratie, pe
care o respir cu voi, acum! Inspirati-o profund, atat de profund, caci in timp ce ea
danseaza, scanteiaza si se revarsa in voi, dorind sa se joace, eu va spun: Veniti si va
jucati! Indrazniti sa traiti cu mine, in acest mod nou! Respirati acum! Respirati si primiti!
Va provoc sa primiti foarte mult! Vreti? Va invit sa primiti!

126
Respirati cu mine, acum! Permiteti-mi sa va iubesc atat de profund, sa radiez suflul meu
in fiecare fibra a voastra! Respirati cu mine, acum!
Repirati si primiti! Respirati si primiti! Da da!
(pauza)
TOBIAS: Ce zi minunata impartasim impreuna, in acest centru de relaxare, permitand
restului partilor voastre, sa tina pasul cu constiinta voastra!
Cum Functioneaza Energia Noua
Sa vorbim putin mai mult, despre energia umana, versus Energia Noua! Constiinta umana
a dorit sa valideze identitatea sinelui uman. Constiinta umana a dorit sa se autovalideze.
In Energia Noua nu exista nici un motiv pentru a valida sinele uman, nu exista nici un
motiv! Este vorba despre a fi intregul voi, in momentul Acum, prin voi. Sinele uman nu
are nevoie de validare. Nu trebuie sa stie ca exista, deoarece in Energia Noua el doar este.
S-a cheltuit foarte multa energie pentru validare, pentru identitate si acum ati descoperit
ca a fost doar un fel de iluzie.
In constiinta Energiei Vechi a existat o predilectie in a face lucrurile foarte dificile si
complexe. Acest fapt a servit unui scop, deoarece i-a permis constiintei voastre sa
descopere cat de profund poate merge, cat de confuza poate ajunge, cat de pierduta se
poate simti. In Energia Noua exista o simplitate eleganta, pentru orice. In Energia Noua
nu mai trebuie sa descoperiti profunzimea, deoarece se stie ca totul are o profunzime
infinita, insa si o simplitate infinita. Pare o contradictie in termeni, dar in Energia Noua,
majoritatea lucrurilor din Energia Veche sunt, cu siguranta, contradictii in termeni.
Energia Noua! Simtiti-o! Doar simtiti-o! Incetati sa o mai definiti, aceasta nu mai
functioneaza foarte bine! Doar simtiti-o! Ea este o sursa de potentiale nelimitate. Este o
sursa de energie nelimitata si libera. Constiinta umana veche a dorit sa structureze
lucrurile. A crea structuri este distractiv sa puneti lucrurile la un loc, sa alcaturiti
lucruri. Constiinta veche a vrut sa structureze totul, sa-i acorde o valoare, astfel a fost mai
usor sa inteleaga cum se poate potrivi totul. Insa s-a ajuns in punctul, in care nu mai
puteti descifra cum au functionat toate piesele. Totusi oamenii continua sa structureze, sa
analizeze totul.
Energia Noua nu are structura. Ea este energie, insa nu este structurata. Astfel, oamenii
de stiinta vor descoperi ca le va fi foarte greu sa o identifice. Vom reveni, incercand sa
identificam totul, deoarece daca nu poate fi identificat, evident nu este adevarat. Ei bine,
era asa, cel putin pe calea Energiei Vechi de gandire.
Energia Noua nu are structura, insa se poate aplica formelor curente, constiintei curente si
poate sa o fortifice. In timp ce Energia Noua patrunde in conceptele actuale, chiar si in
realitatea fizica, in structurile fizice, ar putea parea ca Noua Energie distruge vechile
concepte sau vechile structuri. Ar parea ca le anihileaza. Dar, cand veti privi din nou sau
cand veti simti, veti intelege ca nu a fost asa, de loc. A fost o iluzie.
Ea a redefinit constiinta Energiei Vechi. I-a permis sa se extinda, sa se elibereze de
structurile si limitarile vechi, sa se alature prin expresia sa noua. Cand veti vedea ca unele
lucruri din viata voastra se vor prabusi, chiar inaintea ochilor vostri, pur si simplu, nu va
fi asa. Ele se redefinesc intr-un mod nedefinibil si liber. Din nou, pare sa fie o
contradictie, dar nu este asa.
Acest fapt va va provoca sa iesiti de pe calea veche de a gandi, sa iesiti din vechile tipare
avute, din vechie tipare confortabile. Exista si un alt lucru constiinta umana, Energia
Veche, a dorit sa se simta confortabil confortabil. Energia Noua nu are nevoie de

127
confort. Este vorba despre expansiune, evolutie si joc, deoarece nu exista bine sau rau,
corect sau gresit, suferinta sau confort. Ea este doar starea de constiinta.
Respirati profund, Shaumbra!
(pauza)
Voi incepeti, cu adevarat, sa simtiti. Incepeti sa simtiti. In ultima luna ati inceput sa
integrati Energia Noua in viata voastra si uneori, pare sa fie haotica, deoarece nu mai
urmeaza tiparele cunoscute de voi. Niciodata nu v-am spus ca veti deveni Energie Veche
supraincarcata, Energie Veche mai puternica. V-am spus ca va fi ceva Nou, voi ati
incuviintat din cap si ati fost de acord! (unii rad, Tobias chicoteste). Vom avea un
exemplu minunat pentru voi toti, in luna urmatoare. Oricum este o luna ciudata, dupa
calendarul vostru. Asa ca
Folosirea
Luati o situatie, simtiti o situatie din viata voastra, care este o problema care implica o
alta persoana si noi stim ca toti aveti probleme. (Tobias chicoteste). Simtiti acea
persoana! Nu v-o imaginati doar, ci simtiti-o! Voi aveti unele dificultati sau provocari cu
acea persoana, fie ca este sotia sau o fosta sotie, fie ca este cineva cu care lucrati sau
cineva inrudit sau oricine altcineva, cu care ati avut unele provocari. Ca doua oi care se
lovesc cap in cap, ati incercat sa descifrati lucrurile. Ati incercat sa rezolvati lucrurile
dintre voi, pe calea Energiei Vechi. Evident, cand se lovesc doua lucruri, unul de altul, ce
se intampla? Ele se amplifica, devin mai recalcitrante si mult mai sensibile.
Luati acea situatie, avuta cu acea persoana doar una, va rog, nu ati vrea sa va simtiti
coplesiti in aceasta luna! Luati acea situatie si intelegeti ca pentru noi, este vorba putin de
trecut. Noi v-am cerut intotdeauna, ca prin temele pentru acasa si prin sarcinile de
indeplinit, sa faceti lucruri doar pentru voi. V-am cerut sa nu atrageti alte energii, insa
acum noi suntem pregatiti, voi sunteti pregatiti: simtiti energia situatiei! Poate ca nu este
un sentiment confortabil, insa permiteti-va sa-l simtiti! Simtiti ce se intampla in minte, in
emotii si in corp!
Acum, permiteti Energiei Noi sa intre in acea situatie! Cativa dintre voi va inecati,
deoarece pare sa fie ceva de genul Dar daca ii voi permite Energiei Noi sa intre in acea
situatie veche, dificila, ce se va intampla? Voi obtine un avantaj nemeritat? Se va rezolva
problema? Poate ca v-ati distrat, jucandu-va cu aceasta, de mult vreme. Va invinge
cealalta persoana? Va beneficia ea, in locul vostru?
Ei bine, permiteti-va sa experimentati, acum! Urmatoarea luna va aduce Energia Noua in
ea. Va aduce Energia Noua in voi, in situatie. Nu incercati sa va imaginati ceva! Nu o
manipulati! Noi vom sublinia asta: nu incercati sa manipulati energia! Doar inspirati-o!
Acum, observati din spatele zidului scund, ce se intampla! Observati ce se va intampla,
cand veti ajunge astazi acasa, mai tarziu! Observati ce se va intampla in urmatoarele
cateva zile, in special, cu acea persoana! Stati in spatele zidului scund si intelegeti ca
Energia Noua intra acum, deoarece voi ati chemat-o! Voi i-ati permis sa vina. Observati
cum functioneaza!
Eliberati asteptarile privind modul in care ati gandit ca ar trebui sa fie rezultatul! Nu va
lasati prinsi de haos, de drama sau de frica! Doar observati! Veti avea o descoperire
triumfala in acest an, despre modul in care Energia Noua, constiinta din Energia Noua
intra in joc. Din nou, fiti fara asteptari privind modul in care ar trebui sa fie rezultatul!
Doar observati!

128
Acestea fiind spuse, draga Shaumbra, sunteti bineveniti sa zaboviti energetic aici, in
Centrul Service Shaumbra, in acest Centru de Refacere, cat de mult alegeti voi! Intelegeti
ca el va ofera sansa de a va aduce corpul, mintea, spiritul si gnostul, de a le permite sa
tina pasul cu voi, cu constiinta voastra aflata in expansiune continua. Intelegeti ca puteti
veni aici, oricand!
Acum, pe Pamant, este dificil si provocator, in special, cand sunteti pionierii noii
constiinte. Intelegeti ca ne aflam aici, ca sa va servim! Intelegeti ca Energia Noua va este
disponibila, in orice moment!
Va multumim fiecaruia dintre voi, pentru ceea ce faceti! Noi doar speram, ca in curand,
va veti aminti de ce faceti toate aceste lucruri!
Si asa este!

Seria Saltului Cuantic:


SHOUD 7: "Nhahyu" - realizat de Adamus Saint-Germain, transmis prin Geoffrey
Hoppe
Intrebari si Raspunsuri
Prezentat de Cercul Crimson
1 martie2008
Eu Sunt Ceea Ce Sunt, Adamus Saint-Germain, iar voi nu sunteti! (rasete) Totusi, voi
sunteti cine sunteti un Maestru suveran, care a ales sa fie aici pe Pamant, in aceasta
etapa foarte importanta de ridicare a constiintei. Ati ales sa fiti aici ca Standarde ale
Energiei Noi, ca pionieri ai noii constiinte, cei care, pur si simplu, sunteti oamenii de
stiinta ai energiei. Iata ce sunteti oameni de stiinta ai energiei avand de-a face cu
lucrurile ca trec dincolo de minte, avand de-a face cu constiinta!
Astazi, pentru cei care ati pierdut Shoud-ul, ar fi trebuit sa prindeti mesajul si sa va
permiteti sa-l simtiti. Voi ati simtit ceva. Ceva nu a fost in regula. Ati simtit ca era putina
nerabdare a mea, desigur. Ati simtit ca ati putea pierde ceva si ati pierdut! (unii rad).
Ati pierdut Shoud-ul. Am sa va rog sa acordati o atentie speciala, sentimentelor voastre!
Despre asta a fost vorba in Shoud despre constiinta, constienta, sensibilitate, sentimente
ceva ce noi numim nhahyu, este un termen vechi lemurian, care s-a folosit pentru a va
plasa constiinta in lucrurile de pe Pamant, sa va permiteti sa va scufundati in constiinta,
in realitate, ca sa va permiteti sa existati in acestea.
Prin termenii contemporani ai Energiei Noi, acest lucru inseamna ca puteti permite
constiintei voastre sa patrunda in orice altceva, fara frica si sa simtiti, in totalitate. Nu
doar prin minte, ci prin fiecare parte a voastra, in asa fel, incat constiinta voastra sa fie
scufundata total, in starea de constiinta a ceea ce ati ales. Asa ca, veti putea sa o simtiti
prin fiecare celula a corpului, prin fiecare parte a mintii si prin fiecare parte a spiritului
vostru. Prin urmare, nu stati inafara, nu ramaneti in spate. Va puteti permite sa va
scufundati in interiorul a orice.

129
De indata ce veti intelege acest principiu al Energiei Noi, va veti permite sa intelegeti ce
se petrece in lumea din jurul vostru. Este o noua forma din ceea ce numiti voi, a fi psihic.
Este vorba despre a fi constient. Va va permite sa discerneti intre ceea ce va apartine si
ceea ce provine de la altcineva, de la fiintele nonfizice, de cealalta parte de val. Va va
permite sa discerneti intre constiinta de grup si constiinta individuala si in ultima instanta,
toate aceste lucruri va vor ascuti capacitatea de a intelege, ce reprezinta constiinta voastra
cine sunteti!
Prin ceea ce am trecut astazi, este ceva ce ar trebui sa studiati, cu care ar trebui sa lucrati
mereu, pentru a deveni mastrii experti ai contopirii contiintei. Reveniti intotdeauna la
adevaratul sine, printr-un simplu gand sau sentiment Eu Sunt Ceea Ce Sunt reveniti la
voi, neimpovarati de sentimente si de celelalte energii, cu care ati fost infasurati atat de
intim! Voi acum, ati invatat ceva foarte valoros, prin experienta de a va pune constiinta si
sentimentele in orice altceva.
Prin urmare, inlaturati zidurile si permiteti-va sa va aventurati, sa va deschideti, sa va
scufundati in toate lucrurile din jurul vostru! Veti avea nevoie de acest instrument simplu,
in timp ce vom merge mai departe.
In prezent, pe Pamant si in ceruri, au loc o multitudine de activitati. Familiile voastre
spirituale adevaratele voastre familii spiritual, de foarte departe incep sa se trezeasca
din nou, in felul lor propriu. Ceea ce a fost odata aceasta oprire sau absenta expansiunii
energiei lor, incepe acum sa se trezeasca si sa se miste, din nou. Iar voi o simtiti. Sunteti
foarte atasati de aceasta, incat o preluati ca fiind a voastra si nu va apartine. Aceasta a
fost doar familia spirituala.
Acum pe Pamant au loc numeroase schimbari, miscari de energie, schimbari in
constiinta. Oamenii nu sunt siguri care este constiinta lor, nu mai sunt siguri de loc, de
ceea ce este real si ce nu, de ceea ce este bine si de ceeea ce este rau. Totul se schimba si
voi ar trebui sa intelegeti asta. Ati trecut prin aceste lucruri, timp de opt, noua sau zece
ani.
Constiinta umana este foarte dezechilibrata, in acest moment. Ea incearca sa se
descopere, uneori intr-un mod disperat, Constiinta, fie ca este a unui individ sau a unui
grup, incearca sa se descopere, avand sentimentul ca s-a pierdut si are tendinta de a
reveni la ceea ce stia odata. Ea vrea sa revina la caile vechi. Se simte pierduta sau
nesigura, atunci cand patrunde in nou, asa ca acest fapt creaza un conflict imens. Aceste
conflicte apar peste tot in lume, in orice tip de incercare in afaceri, in religie, intre tari,
in indivizi. Daca nu veti fi constienti de ceea ce se afla in interior si ceea ce exista in
exterior, daca nu veti fi constienti cum sa patrundeti in energii si apoi, cum sa reveniti la
voi, veti descoperi ca va fi foarte dificil. Veti afla ca este foarte usor sa va pierdeti.
Astazi am trecut prin unele exemple, de a ne scufunda profund in energiile altora ale
altor oameni, ale Pamantului, ale animalelor. Este ceva ce ati mai facut inainte, in trecut,
intr-un mod diferit, insa voi stiti cum sa faceti asta. V-ati temut, in special, in aceasta
viata, in aceasta realitate, ca va veti pierde in unele dintre aceste constiinte exterioare. Sa
nu va mai temeti! Va aflati in Energia Noua. Sunteti o fiinta a constiintei suverane si
independente. Sunteti cine sunteti.
Respirati profund si primiti tot ce se afla aici, pentru voi!
Sa incepem cu intrebarile!
INTREBARE SHAUMBRA 1 (citita de Linda de pe Internet): Draga Adamus, dupa ce
m-am intrebat recent, daca sa aleg ascensiunea in aceasta viata sau intr-o alta incarnare,

130
am decis sa ascensionez in aceasta viata. De fapt, nu a fost in intrebare, caci am simtit
foarte intens ca n-as mai putea fi o parte din lumea veche, asa cum spui si tu, despre a fi
cu un picior in vechi si cu unul in Energia Noua. Astfel exista doar o singura directie, in
timp ce drumul inapoi, nu mai este posibil. Acum este vorba despre a alege si a crea: cum
sa-mi petrec ultima viata pe Pamant si sa fac ceea ce imi aduce cea mai mare bucurie.
Aici nu pot vedea clar: care este dorinta mea, care este a sufletului sau a aspectelor mele?
Mi-ar place sa-mi realizez dorinta mea de a deveni cantaret profesionist, dar pare ca nu
pot face nici un pas inainte, la fel se intampla si cu alte proiecte de-ale mele. Daca
motivul este ca nu pun multa pasiune in acestea sau ca nu colaborez cu energia veche,
atunci cum sa creez sau cel putin, cum sa fiu un corsar norocos, cand doar decizia luata
nu pare sa fie suficienta?
ADAMUS SAINT-GERMAIN: Desigur, sunt cateva lucruri aici. Asa cum ai mentionat,
intr-un mod competent, mai intai, este vorba despre a face o alegere. A face o alegere! Ai
facut alegerea de a te bucura de viata, Aceasta este o alegere importanta. Ai facut
alegerea de a permite procesului natural al ascensiunii sa aiba loc si in anii ramasi, ce
alegi sa faci? Nu trebuie sa intri in detalii. Alegerile trebuie sa fie de nivel inalt. Unii
dintre voi ati ales ca, in mod simplu, sa va bucurati de viata, sa va descoperiti pacea, sa va
aduceti toate partile la un loc, sa aveti o mare reuniune cu aspectelor voastre.
Apoi, este o chestiune de a respira cele despre care am vorbit mai devreme si de a primi.
Toate energiile vor veni sa sustina alegerile de cel mai inalt nivel. Veti afla ca uneltele,
resursele si oportunitatile vor apare, pur si simplu.
Dar, atunci cand patrunzi profund in minte, atunci permiti celor ce sunt un numar de
aspecte umane, diferite, proprii, care n-au avut succes in trecut si tu le permiti sa intre si
sa actioneze prin minte, ca sa te opreasca, sa te sufoce. In acel moment trebuie sa respiri,
sa-ti reamintesti, Eu Sunt Ceea Ce Sunt, alegerile mele sunt acele lucruri, pe care
doresc sa le realizez, sa le materializez aici, pe Pamant si apoi, sa permiti propriilor
procese naturale sa aiba loc.
Nu trebuie sa te lupti cu nimic. Daca te lupti, probabil ca nu e in regula. De exemplu,
daca alegi sa fii cantaret, inspira acea energie si primeste-o! Observa cum toate
oportunitatile incep sa vina la tine! Cand vei auzi acea mica voce, din partea cantaretului
frustrat, a omului care n-a reusit, a aspectului uman confuz, care te va inghionti,
reaminteste-ti cine este seful! Multumesc!
INTREBARE SHAUMBRA 2 (o femeie la microfon) Salut! As vrea sa stiu ce ar trebui
sa fac, in privinta Cercului Crimson. Simt o mare dorinta de a face mai mult, de a fi mai
mult, de a ma exprima mai mult si am un sentiment de anxietate, deoarece simt ca nu este
destul. Simt ca intru din nou in acel sentiment, deoarece cand am acest sentiment merg sa
ma distrez sau sa fac ceva cum ar fi sa trisez sau sa trag chiulul. Apoi, de obicei, revin din
nou si aproape ca este infricosator cum incep lucrurile sa se intample. Asa ca, nu stiu.
Doar vreau sa stiu cred ca vreau sa am un fel de sentiment ca totul este in regula, sa am
incredere mai mare in mine.
ADAMUS SAINT-GERMAIN: Acesta ar putea fi un raspuns potrivit. (rasete)
SHAUMBRA 2: (razand) Cum sa ajung sa simt asta?!?
ADAMUS SAINT-GERMAIN: Mai intai de toate, nu este nimic ce ar trebui sa faci. Ceea
ce simti este o mare emotie, insa nu stii cum sa o exprimi. O parte din tine crede ca exista
anumite lucruri, probleme de rezolvat. Doar simplu fapt de a fi acum, aici pe Pamant este
o pasiune si reprezinta o implinire. Tu adaugi foarte mult la potentialul constiintei pentru

131
ceilalti oameni. Cand dansezi tu, luminezi camera. Ii faci pe oameni sa zambeasca. Tu
extinzi potentialul bucuriei, fericirii si acesta fapt in sine, inseamna atat de mult! Dar,
exista acea parte din tine, care crede ca trebuie sa indeplinesti niste sarcini, ca trebuie sa
faci ceva. Discuta cu tine insati!
Mai intai de toate, trebuie sa-ti reamintesc ca Cercul Crimson este asa cum spuneti voi
o afiliere globala de invatatori. Nu este ceva ce ar trebui sa faci tu. Este un loc de
intalnire, atat in forma fizica, cat si in forma constiintei. Este un gen de oaza pentru
spiritele inrudite din lumea intreaga. Nu trebuie sa servesti Cercul Crimson. Energia sa
cum sa spun se sustine prin ea insasi.
Acum, sa revenim, la adevarata problema! Ce alegi tu sa faci pentru tine? O parte din tine
o mare parte din tine inca se opune acestui lucru, de a face ceva pentru tine. Vei avea
unele oportunitiati extraordinare de a observa, ce ai vrea sa faci pentru tine, fara sa te
simti egoista, fara cum ti-au spus adesea ceilalti oameni si tu ai ajuns sa crezi asta, caci
ei ti-au spus, De ce faci aceste lucruri egoiste pentru tine? Deoarece poti sa le faci!
(rasete) Deoarece este placut! Deoarece te implineste! Deoarece cand faci lucruri pentru
tine, tu ii servesti si pe altii. Prin urmare, respira profund pentru asta! Intelege ca nu
exista nimic, ce ar trebui sa faci! Tu deja faci!
Ce te-ar bucura? Care ar fi pasiunea ta? Indeparteaza aceasta energie grea de pe tine, ca
trebuie sa faci ceva si doar fa ceva! Multumesc!
SHAUMBRA 2: Multumesc!
INTREBARE SHAUMBRA 3 (citita de Linda, de pe Internet): Draga Tobias sau St.
Germain, este vreo coincidenta faptul ca dupa Saltul Cuantic, Oprah conduce un curs
online de 10 saptamani cu Eckhart Tolle pe baza ultimei lui carti, Un Pamant Nou:
Trezirea pentru Scopul Vietii Tale Sute de mii d eoameni s-au inscris dj. Ai
comentatii in legatura cu rolul lui Oprah in transformarea constiintei, al lui Eckhart Tolle,
al lui Dalai Lama? Lucreaza Consiliul Crimson cu unii dintre acestia sau ei se afla pe cai
diferite, fata de Shaumbra?
ADAMUS SAINT-GERMAIN: Ati putea spune ca toate aceste fiinte, ca si Shaumbra,
lucreaza pentru deschiderea contiintei, asupra miscarii energiei a energiei blocate
pentru a trece la ceea ce numim Energia Noua.Unii se identifica cu Shaumbra. Altii
desfasoara o activitate foarte apropiata, ca cei pe care i-ai mentionat tu, dar, toti fac parte
din acelasi lucru.
Modul de a intelege asta, este sa patrundeti in acestea, sa observati cuvintele pe care le
folosesc si care sunt similare. Observati lucruri ca, Noul Pamant, un concept despre
care am vorbit de ani de zile. Acum acesta devine disponibil pentru majoritatea
oamenilor. Nu este o coincidenta. Este o munca de pionierat, pe care toti ati indeplinit-o.
In curand, veti vedea ca vor avea loc mai multe discutii despre constiinta noua, despre
cunoasterea noua si pentru voi va fi ceva vechi, deoarece voi lucrati cu acestea, de ceva
vreme. Veti auzi de termenul Aspectologie, termen nou si pentru Shaumbra, nu cu mult
timp in urma. In cativa ani, isi va croi calea in comunitatea psihologica, in lumea
consilierii si in ceea ce ati numi un curent prevalent de gandire.
Observati atent ce ati facut voi in ultimii cativa ani si apoi observati cum acest lucru se
extinde si cum devine disponibil. Voi ati preluat un rol unic. Ati devenit varful sagetii, ca
sa ma exprim asa, voi deschideti teritorii noi. Unii, ca Oprah si altii, preiau potentialul
constiintei si continua sa-l extinda pentru ceilalti si acesta evolueaza.

132
Nu se poate spune ca cei de aici n-ati putea fi Oprah, ca n-ati putea fi vreun autor vestit
din lume, ca n-ati putea realiza aceste activitati. Voi puteti realiza munca de pionierat si
munca uzuala, in acelasi timp. Dar, ca sa raspund intrebarii, este vorba despre o afiliere
globala a fiintelor spirituale si ale constiintei, care lucreaza impreuna. Multumesc!
LINDA: Multumesc.
INTREBARE SHAUMBRA 4 (o femeie la microfon): Salut Adamus! Eu Sunt Ceea Ce
Sunt si cred ca ai vorbit de mine, astazi. Eu reprezint procentul de 1%, caruia ii place sa
actioneze pe calea grea. (rasete) Inca nu am incredere ca aceste doua sau patru cuvinte,
imi vor indeparta corpul de dorinta de a rani ceva sau pe cineva. Si pentru ca sunt
singura, poate ai vrea sa mi te adresezi! Multumesc!
ADAMUS SAINT-GERMAIN: Esti o fata rea! (rasete, iar Adamus chicoteste) Permite-
mi sa-ti spun ca in trecut, ai fost cea care ai avut de-a face cu energii intunecate si cu tot
felul de astfel de lucruri, iar acum inca joci rolul de a te simti vinovata, rolul lipsei de
valoare de sine si mai mult decat orice, iti este frica de ce s-ar intampla, daca ai reveni la
energiile psihice, din nou, tu fiind capabila sa-ti plasezi energiile in orice altceva. Esti
foarte priceputa, insa ai avut de-a face cu asta inainte, intr-un mod foarte intunecat sau
manipulativ.
Tu simti asta, stii asta, si ai facut multe lucruri in viata ta, ca sa stai in spate. Nu iti vei
permite sa mergi pe cale ausoara, deoarece, cinstit vorbind, tu participi la un joc jocul
de-a pedeapsa si de-a abuzul de sine si nu doar cu tine ci si cu ceilalti cu care ai lucrat.
Tu simti ca n-au lucrat suficient asupra karmei lor, ca n-au suferit destul in urma
actiunilor lor intunecate, asa ca tu le preiei si energiile lor. Este un lucru minunat, este un
lucru frumos. Tu realizezi o munca fenomenala suferind, insa intrebarea este, cand te vei
opri? Cand te vei indeparta de asta?
Iti voi spune ceva: acest lucru nu te va face o persoana mai buna, mai inteligenta, mai
inteleapata sau altceva. Nu exista nici o valoare in asta, decat ca participi la acel joc. Nu
castigi nimic. Lui Dumnezeu nu-i pasa daca alegi sa suferi si sa te biciuesti sau daca alegi
sa mergi intr-un loc al constiintei noi. Ti-am spus inainte, noi doi am discutat si ti-am
spus ca nu este nici un pericol de a repeta greselile din trecut sau ceea ce consideri tu a
fi greseli deoarece energia din tine, din lume si din orice, este diferita. Cu adevarat, nu
mai poti merge inapoi. Nu ai mai putea sa blestemi pe cineva, daca ai vrea, acum. Nu ar
mai functiona. Nu ai mai face asta si nici nu ar mai functiona.
Prin urmare, elibereaza toate acestea! Permite-ti sa fii libera! Te afli intr-un gen d
einchisoare si eu inteleg ce este o inchisoare. Am fost intr-una un timp indelungat, intr-un
cristal. Insa tu te afli in propria inchisoare, o inchisoare mentala, fizica. Cand vei iesi de
acolo? Tu intelegi conceptele. Intelegi constiinta noua, insa nu iti permiti sa traiesti, din
nou. Alegerea iti apartine! Multumesc!
fata rea! (hohote de ras)
LINDA: De ce n-au fost aduse informatii la zi, pe Noul Pamant?
ADAMUS SAINT-GERMAIN: Vor veni. Nu este momentul potrivit, in prezent.
LINDA: De ce? (rasete)
ADAMUS SAINT-GERMAIN: (ofteaza din greu) Tobias va vorbi despre asta, pe scurt.
LINDA: Buna amanare!
INTEBARE SHAUMBRA 5 (o femeie la microfon): Sunt interesata sa-mi refac glanda
tiroida si vreau sa stiu daca ai unele sugestii utile.

133
ADAMUS SAINT-GERMAIN: Am. Nu-ti fa griji de partea ei fizica! Nu incerca sa o
recreezi prin minte, prin imaginatie sau ceva de acest gen! Ii poti permite foarte, foarte
usor corpului sa se autorefaca si uneori el exista intr-o stare fizica iar alteori, poate fi un
centru energetic. Acesta este motivul pentru care tiroida s-a oprit prin operatie sau a
incetat sa fie o parte din tine, deoarece tu ca fiinta a Energiei Noi, ai creat un gen de
functie energetica a tiroidei, insa ea actioneaza la un nivel superior. Nu incerca sa o
recreezi pe cea veche, asta vreau sa-ti spun! Permite sa fie recreata una noua!
Doar spune-i corpului, spune-i constiintei si esentei tale, ca esti pregatita! Permite-i acelui
principiu, pe care il numim Tehnologia Standard, sa treaca la lucru! Corpul, mintea,
spiritul si gnostul tau stiu ce sa faca, daca faci o alegere, daca le informezi ce ai ales.
Apoi, fii fara asteptari, deoarece o parte din tine va astepta sa creasca un organ fizic. Dar
asa cum stii si cum si alti Shuambra vor afla, nu trebuie sa fie o refacere fizica. Va apare
un gen de functionalitate energetica, mult mai dinamica. Aceasta nu este o chakra. Noi o
numim o tiroida nonfizica din Energia Noua, care va fi mult mai eficienta. Permite-i
corpului sa faca, ceea ce deja stie sa faca!
SHAUMBRA 5: Multumesc!
ADAMUS SAINT-GERMAIN: Multumesc!
INTREBARE SHAUMBRA 6 (citita de Linda, de pe internet): Draga Shaumbra si dragi
intelepti ai Cercului Crimson, stiti cat de mult va apreciem si ca inspiratia si invataturile
voastre m-au ajutat sa merg mai departe, in special, in ultimul timp. Va multumesc pentru
asta! Dar (rasete)
ADAMUS SAINT-GERMAIN (razand) Ai putea sa te opresti aici! (hohote de ras)
SHAUMBRA 6 (Linda continua): Africa de Sud si Africa ca intreg, pare sa alunece
inapoi in 3D, in loc sa se inalte in Energia Noua. Pare ca promisiunea unor cai noi de
rezolvare a conflictelor rasiale si politice, a inegalitatile, asa cum le incorporase Nelson
Mandela, s-au risipit. Coruptia, violenta, criminalitatea, intoleranta etnica si rasiala par sa
sporeasca. Este vorba doar despre ping-pong? De ce a ales si a creat asta, poporul din
aceasta zona? Incerc cat pot sa nu o preiau, ca fiind problema mea si sa raman in spatele
zidului scund. Uneori este mai usor de spus, decat de facut. Perspectiva ta ar putea fi
foarte mult apreciata!
ADAMUS SAINT-GERMAIN: Desigur. Este o intrebare excelenta si este momentul sa
te invitam satu observi si simti doar un nivel al constiintei. Ca oameni, adesea, sunteti
atrasi de ceea ce ar fi energiile cele mai intunecate sau mai dificile energiile suferintei
deoarece din punct de vedere energetic, acestea tipa. Ele sunt cele mai vizibile. Dar,
atunci cand te scufunzi in energia Africii, descoperi faptul ca la un nivel minunat, insa
profund, are loc o reinoire spirituala si nu doar pentru Africa.
Exista unii care sustin ca Africa este locul nasterii omenirii. Are loc un alt gen de nastere
o nastere spirituala care se desfasoara dedesubt. Ea are un potential extraordinar, insa
ce exista acum la suprafata ce atrage atentia este inechitatea, saracia, boala si suferinta.
Mergi la un nivel mai profund! Se intampla ceva extraordinar acolo! Unul dintre lucrurile
legate de nhahyu prin deschiderea constiintei voastre, devenind astfel constienti este
sa fiti lipsiti de judecati si sa nu mergeti doar la un singur nivel. Este usor sa fiti prinsi in
acel nivel, insa patrundeti in toate nivelele, deoarece se intampla unele lucruri
extraordinare, in zona Africii.
Africa a absorbit, timp indelungat, multe dintre energiile intunecate ale Pamantului si ale
omenirii, insa dedesubt are loc o incredibila transformare. Reintoarceti-va si vizitati-o!

134
Veti vedea si veti simti exact, despre ce vorbesc. Observati ce se intampla in acea zona!
Multumesc!
INTREBARE SHAUMBRA 7 (o femeie la microfon): Salut Adamus! Asa cum probabil
stii, bunica mea a facut tranzitia, nu cu mult timp in urma iar intr-unul din Shoud-uri, ei
au spus ca dansa pe o masa si juca, carti. Jocul de carti i-a placut foarte mult. Intrebarea
mea este legata de faptul ca de cand a plecat, m-a contactat in mod repetat, privitor la
testamentul sau si-a facut un testament. Stii, se intampla cam ora 2, dimineata. Eu
dorm, chiar foarte bine si Bum! imi deschid ochii si primul lucru care imi vine in
minte, este testamentul bunicii. Ai putea sa-mi spui, te rog, ce ar vrea ea sa fac? Ea imi
vorbeste mai mult acum, decat atunci cand era vie.
ADAMUS SAINT-GERMAIN: Se intampla aceste lcururi din cateva motive: mai intai,
ea este singura si tu dormi. Ce oportunitate buna de a sta de vorba! (unii rad) Tu esti
constienta, iar majoritatea membrilor familiei tale nu sunt constienti, regret ca trebuie sa
spun asta! Ea doar bantuie prin preajma. I-ar place sa stea de vorba. Inainte de a discuta
despre testament, doar palavrageste cu ea, despre orice. Ar dori sa fie recunoscuta. Acele
fiinte cu care a jucat carti initial si cu care a dansat, au plecat. Asa ca, ea bantuie prin
preajma. Vorbeste cu ea, de ce bantuie, de ce sta prin preajma? La un moment dat, va fi
fericita sa-ti spuna mai multe despre testament. Nu cred ca ar fi potrivit ca eu sa intru in
asta. Cred ca ar fi mai bine ca voi doua sa discutati. Dar, mai mult decat orice, intelege ca
are nevoie de cineva care sa-i spuna ca este in regula, sa mearga mai departe.
SHAUMBRA 7: Multumesc!
ADAMUS SAINT-GERMAIN: Multumesc!
INTREBARE SHAUMBRA 8 (citita de Linda, de pe Internet): Tobias as dori sa te intreb
despre moarte. De aceasta parte de val, moartea este insotita de tristete si are un efect
devastator asupra vietilor oamenilor, in specia, asupra celor care nu inteleg alegerile
sufletului si chiar si pentru cei care inteleg acest lucru. Atunci cand ne planificam viata pe
Pamant, alegem si experienta pierderii celor dragi? Unii oameni par sa experimenteze
multe pierderi, chiar cand tabloul intreg poate fi inteles, inca poate ramane o urma
profunda a pierderii si tristetii, de-a lungul intregi vieti umane. Stiu ca de partea voastra
de val, moartea este experimentata si privita in mod diferit, insa nu pot sa-mi imaginez
momentul in care oamenii vor celebra, cu adevarat, din inima, tranzitia celor dragi.
Referitor la propria experienta de a pierde pe cineva, atunci cand s-a intamplat am inteles
experienta din perspectiva sufletului, am stiut ca a fost o alegere a persoanei care a plecat
si totusi, inca simt impactul dupa un an de zile. Inteleg ca pot comunica energetic cu acea
persoana, insa nu pare sa fie acelasi lucru. Inca ma intreb de ce am ales experienta unei
conexiuni atat de puternice si atat de scurte. In aceasta privinta, ce pot face cei care inca
nu s-au trezit? Ma intreb cum poate Energia Noua sa-i ajute pe oameni, sa treaca prin
suferinta lor?
ADAMUS SAINT-GERMAIN: Pierderea si suferinta constituie un lucru foarte real si ar
fi vorba despre o negare, sa se afirme ca nu ar exista sau sa se incerce sa fie blocate.
Exista o conexiune de la sulfet la suflet, cat si de la om la om si este vorba despre faptul
ca noi ii incurajam pe toti Shaumbra, pe toti oamenii, sa-si permita sa simta pierderea. In
general, atunci cand continua sentimentul de suferinta, ca in cazul tau, voi nu va permiteti
sa simtiti pierderea, in totalitate. O parte din voi spune ca trebuie sa fiti tari, trebuie sa va
eliberati, trebuie sa fiti spirituali; voi aveti aceasta instruire ca Shaumbra, asa ca de ce ati
simti pierderea. Permiteti-va sa va scufundati in acea pierdere!

135
Acesta ar putea sa fie unul dintre cele mai dificile lucruri, deoarece atunci cand va
scufundati in pierdere, va veti simti mistuiti de aceasta. Veti simti ca va absoarbe total si
uneori, veti simti ca pierderea este mai mare decat voi. Dar, permitandu-va sa va
scufundati in ea si sa o experimentati, veti descoperi binecuvantarea din relatii,
binecuvantarea din pierderea insasi si o intelegere adevarata, prin inima, ca acea fiinta
draga nu s-a pierdut, de loc.
In cazul tau este un lucru dificil, deoarece tu ai o conexiune foarte timpurie, cu foarte
mult timp in urma, de la inceput, din preajma Zidului de Foc, cand v-ati intalnit si ati fost
foarte apropiati. Acum este vorba mai mult despre un sentiment, decat despre o pierdere a
unui om gandesti ca l-ai pierdut insa de indata ce patrunzi in nivelele mai inalte ale
constiintei si in potentialul real de a ascensiona dupa aceasta viata, vei simti ca nu ai
vazut niciodata acel inger, aceasta fiinta spirit. Vei simti ca va continua sa existe in
taramurile fizice sau ale Pamantului, pentru mai mult timp, ceea ce probabil va face. El
are in fata o alta incarnare, iar tu intri in propria ascensiune, asa ca simti o mare frica si o
simti la un nivel foarte profund. Intelege ca nu vei fi mistuita de aceasta, insa exista ceva
minunat pentru tine, aici. Daca te simti coplesita de pierdere, de suferinta si de frica de a
patrunde in propria ascensiune, fara acea persoana, reaminteste-ti: Eu Sunt Ceea Ce Sunt!
Multumesc!
INTREBARE SHAUMBRA 9 (o femeie la microfon): Salut Saint-Germain! Am o
intrebare, la care te-ai referit, mai devreme.
ADAMUS SAINT-GERMAIN: Tu ai vreo patru intrebari. Continua! (Saint-Germain
rade)
SHAUMBRA 9: Ma voi ridica in fiecare luna, ca sa vorbesc cu tine. Stii cum se spune,
viata ta e arta ta. Am avut o experienta cu cativa ani in urma si am lucrat cu ea. Nu pot
spune ca am inteles-o total. Astazi cand ai vorbit despre a patrunde in energie si a aduce
potentialul pentru pace, am putut sa inteleg ce pot face cu aceasta experienta particulara.
Poate ca asta este, insa voi pune o intrebare pentru mine si pentru toti Shaumbra. Situatia
pe care am experimentat-o cu cativa ani in urma, s-a petrecut intr-un avion, cu un
presupus terorist, fiind in acea situatie cu copii mei. A fost o oportunitate extraordinara sa
observ hmmm! ce se intampla in lumea actuala! Ce putem face in astfel de situatii?
Evident, putem patrunde in acestea si sa expandam acel potential. Ma poti ajuta sa
privesc acea experienta, dintr-o perspectiva mai inalta? Ce-am putea face mai mult?
Apoi, pentru toti Shaumbra care au avut sau vor avea astfel de experiente ce sa facem
in astfel de situatii? Cum sa ne ajutam copiii, cand ajung in aceste situatii, fiind mici si
foarte deschisi?
ADAMUS SAINT-GERMAIN: Asa cum am afirmat, sunt patru intrebari toate
continute intr-una. (rasete) Desigur, eu ma distrez! Voi prezenta situatia foarte simplu.
Situatia ta este valabil pentru toti Shuambra, insa ma folosesc de situatia ta, ca de o
poveste reala prezenta ta in acea situatie a schimbat finalului situatiei. V-ati putea afla
intr-un avion cu un terorist potential si doar fiind acolo, doar prezenta voastra, ar putea
schimba rezultatul. Nu este vorba ca ati incerca sa va impuneti vointa asupra situatiei,
insa cum sa spun este un mod rudimentar de a exprima asta prezenta voastra radiaza
o lumina intr-o situatie, altfel intunecata. Ea deschide cai noi ale constiintei, care nu s-ar
deschide, daca n-ati fi acolo.
De exemplu, voi Shaumbra, va aflati pe sosea conducand masina, v-ati ratacit si nu
sunteti prea siguri de ce va aflati acolo. Poate ca prezenta voastra fizica sau energetica

136
este necesara acolo. Va aflati uneori, in situatii neobisnuite si va intrebati cum de-ati
ajuns acolo. Ati fost condusi in acea situatie, stiind ca veti adauga elementul Energiei
Noi, la o situatie din Energia Veche, conflictuala si potential, periculoasa. In prezent, asa
cum am spus, exista Shaumbra din Israel si din Orientul Mijlociu, care adesea se afla in
locuri, in care nu stiu de ce au ajuns acolo. Ei isi adauga constiinta noua, la situatie foarte
dificila. Ati fost de acord sa faceti asta voi toti sa fiti acolo. Ati fost de acord sa fiti
acolo, ca un fel de inger uman, ca sa aduceti o lumina noua, in situatii dificile.
Ati fost chemati acolo, la un anumit nivel de un om sau uneori, de un grup de oameni,
care tipau dupa rezolutii, care chemau ingerii ceea ce ati numi ingerii ceresti pentru
indrumare, iar voi ati raspuns, prin a fi doar prezenti acolo. Unora dintre voi le este greu
sa inteleaga ca doar prin prezenta voastra, se poate schimba o intreaga situatie. Voi
credeti ca ar trebui sa faceti ceva, sa fiti activi, sa negociati sau sa faceti altceva. Doar
fiind acolo, este atat de important iar prezenta voastra ofera un potential foarte mare!
Este posibil sa fiti acolo ca prezenta fizica, dar Shaumbra, in general, puteti fi in unele
locuri, la nivelul constiintei, asemanator prin ceea ce am vorbit astazi, prin nhahyu
abilitatea de a intra si a simti energiile. Avand aceasta abilitate de a patrunde in situatii,
veti fi chemati in situatii de constiinta, in care sa nu fiti prezenti fizic, in mod necesar,
insa constiinta voastra va fi chemata acolo. Nu trebuie sa faceti nimic. Nu trebuie sa
imbunatatiti relatiile. Nu trebuie sa impuneti energia pacii sau altceva. Doar fiind acolo
cu constiinta voastra si cu Energia Noua, vor fi schimbate elementele Energiei Vechi, iar
vibratia Energiei Vechi va fi prelucrata si va raspunde.
In privinta copiilor vostri doar fiti acolo1 Este vorba despre ceea ce noi numim un
Standard: doar sa fiti prezenti, doar asumnadu-va Eu Sunt Prezenta si stiind ca toate
lucrurile sunt in perfecta ordine. Multumesc!
SHAUMBRA 10: Multumesc foarte mult! As mai putea sa mai pun inca una?
ADAMUS SAINT-GERMAIN: Da!
SHAUMBRA 9: Nu este o intrebare si cer scuze daca va fi. Pentru Shaumbra care aleg sa
aiba acest gen de experiente, deoarece discutam subiectul sentimentelor, pe baza
experientei mele, as dori sa sublinez ceva. Atunci cand am avut acea experienta, a fost
vorba despre ceva si mai profund, decat experienta insasi: sa observ cat de disociati erau
oamenii de sentimentele lor si negarea sentimentelor lor legate de situatie. De fapt, am
intrat intr-un fel de soc postraumatic, pentru vreo trei zile, deoarece toti din jur spuneau,
Eh, nu am fost maturati de explozie. Ce mare lucru! Esti in regula! Si am continuat, Ei,
stati o clipa! Aah! Insa nimeni intelegea. Daca treci prin asta si oamenii din jur nu inteleg,
nu este vorba despre tine. Cu adevarat, tu esti in regula! Esti o fiinta care simte si poate ca
oamenii din jur nu sunt conectati la acel nivel. Daca ai acea experienta, esti in regula si
am vrut sa afli si tu asta.
ADAMUS SAINT-GERMAIN: Absolut! Acest lucru imi aduce aminte, ca trebuie sa va
reamintesc: va puteti afla in situatii dure si dramatice, puteti simti ca si cum le-ati
experimenta, insa nu trebuie sa le luati ca fiind ale voastre. Nu va apartin si va puteti
reintoarce la esenta voastra, la prezenta voastra, in mod simplu, prin Eu Sunt! Eu Sunt
Cel Ce Sunt! Veti simti totul, il veti experimenta, insa nu trebuie sa devina o parte a
povestii voastre. Nu trebuie sa devina un alt capitol din viata voastra. Vedeti, exista o
frumusete in asta abilitatea de a simti ceva, insa sa nu-l luati ca fiind al vostru.
Unii Shaumbra au crezut ca acest lucru inseamna sa nu simtiti nimic, din punct de vedere
fizic; mental sa simtiti confuzie sau la un nivel profund, sa simtiti spirala spirituala. Nu,

137
veti simti, insa va veti reaminti, ca nu va apartin. Ele sunt experiente, insa nu sunt ale
voastre. Excelent! Multumesc!
INTREBARE SHAUMBRA 10 (citita de Linda, de pe internet): Tobias/Saint-Germain,
sunt Dora din Ungaria si va asteptam sa veniti in mai! Ungaria este un loc straniu si
contradictoriu, imi place acest lucru, dar il si urasc. As vrea sa plec, dar sa si raman, in
acelasi timp. Ai putea sa-mi spui ceva despre situatia din aceasta tara, din punctul tau de
vedere si daca poti sa-mi spui ceva despre situatia mea personala, in acest proces al
Energiei Noi; ti-as fi recunoscatoare, deoarece ma simt atat de pierduta, in acest moment?
Va iubim foarte mult pe toti! Dora
ADAMUS SAINT-GERMAIN: Ei draga Dora, vom veni sa va vizitam si amandoi, eu si
Tobias, vom fi acolo cu voi. Iti pot spune putin acum: Ungaria este o tara ranita, poporul
este ranit. Oamenii sunt foarte mandri, insa foarte raniti. Ungaria este, ceea ce as numi, o
tara victima, totusi foarte puternica, pe cont propriu. Ea simte ca si cum mainile si
picioarele i-au fost indepartate si ca este momentul acum, ca cineva sa le dea inapoi.
Ungaria are un potential imens cum sa spun sa sara peste tiparele traditionale sau
istorice, ca tara care iese la lumina, care se trezeste. Vom veni acolo, pentru a ne adresa,
in special, acestor probleme.
Am ales sa fim in aceasta tara, functie de munca voastra. Ati ales sa fiti Standarde si
Shaumbra, insa, voi inca preluati prea multe din energiile oamenilor care sunt blocati,
furiosi si se simt victime. Va epuizeaza si va plictisesc, deoarece voi ati preluat acele
sentimente ca fiind ale voastre si acestea nu va apartin. Prin urmare, respira profund,
reaminteste-ti ca nu esti flamandaeh, intelegi? (rasete si St. Germain chicoteste)
LINDA (mai degraba pe un ton sec): Este foarte amuzant! Foarte amuzant!
ADAMUS SAINT-GERMAIN (razand): Voi preda umorul lui Kuthumi! Reaminteste-ti
ca nu esti din Ungaria, cu adevarat! Tu esti tu! Ti-ai permis, ti-a dat permisiunea sa mergi
acolo ca sa fii Standard, insa inceteaza sa preiei toate problemele! Ele te upuizeaza. Voi fi
acolo, in curand. Multumesc!
LINDA: Foarte istet!
INTREBARE SHAUMBRA 11 (o femeie la microfon): Apreciez foarte mult activitatea
practica de astazi! Inca am o intrebare si daca pot, voi folosi un exemplu din ultimele
doua saptamani. Revenind la sentimente, ma trezesc cu un sentiment profund de gol/de
pustiu si cu anxietate, imi permit sa le simt, alegand sau incercand sa trec prin ele, uneori
pare ca reusesc. Dar exista o dorinta de a onora acele sentimente si expresia exterioara, a
mea cea din trecut, onorarea acelor sentimente insemnand probabil, ca trebuie sa-mi
acord o pauza de o zi. Cand continua timp de cateva saptamani, nu este o ide prea buna
sa-ti iei o pauza de doua saptamani. Am lucrat astazi pentru a le elibera si cred ca asta
este intrebarea sau indrumarea cum sa le eliberez, cu adevarat sau cand expresia sau
ideea de a avea grija de tine, stii, cand este vorba despre o expresie exterioara si cand ai
nevoie ca doar sa eliberezi, sa treci prin acestea si cum sa faci asta?
ADAMUS SAINT-GERMAIN: Este o observatie excelenta si este foarte important
pentru toti Shaumbra! Maestrul este cel care, in mod absolut, poate simti ceva, chiar
unele lucruri precum tristetea, golul, depresia. Acestea sunt energii foarte dificile si foarte
puternice. Ele contin depresia si tristetea, chiar si golul, destul de ciudat, contin
cantitati imense de sentimente sau de energie senzoriala, atat de coplesitoare, incat va pot
face sa va simtiti ca si cum ati fi goi si deprimati. Este ceva fenomenal!

138
Tu, in special, te joci cu aspectele proprii, cu sinele proprii, cu parti din tine de care nu
esti prea bucuroasa, parti din tine care raman vii, doar fiindca participa la acel joc cu tine.
Ele se tem ca vor muri, ca isi vor pierde identitatea, daca nu iti vor mai atrage atentia.
Acestea au o frica profunda, ca si tine, incat atunci cand tu te bazezi pe Eu Sunt Prezenta
cand iti proclami maestria proprie ele simt ca vor disparea si intr-un fel, asa va fi. Ele
nu vor disparea, se vor integra in tine. Ele nu vor cum sa spun nu vor disparea din
memorie. Doar vor inceta sa te controleze. Tu iti vei aminti cum ai simtit intunericul,
tristetea si depresia, insa nu le vei lua in stapanire. Poti vedea diferenta dintre a simti ceea
ce am discutat astazi, fara a le permite sa te controleze? Tu revii la tine. Tu te intorci la
maestria proprie.
Astfel, tu esti provocata, din nou, sa stabilesti cine esti, sa-ti stabilesti esenta Eu Sunt. Vei
permite aspectelor proprii sa continue, incercand sa-ti fure sufletul sau iti vei proclama
maestria?
Este un joc extraordinar! Este un joc uimitor, insa, este momentul sa ia sfarsit! Tu le iei in
serios, esti coplesita de ele, insa tu stii ca sunt doar sentimente. A fi serioasa este un
sentiment intens. Este un sentiment foarte serios! (St. Germain rade) Dar, este doar un
sentiment. Lucrul important asupra caruia lucram cu Shaumbra este reprezentat de
maestria legata de sentimente, de maestria de a fi constienti, cu adevarat, fara a le permite
sa va dirijeze viata. Observati ce minunata pare ca este o linie fina intre acestea, dar
maestria in Energia Noua este extraordinara! Sa simti totul; sa fii propriul tau stapan!
Multumesc!
INTREBARE SHAUMBRA 12 (citita de Linda, de pe internet): Acolo unde traiesc eu
totul pare a fi experimentarea unei cresteri a crimelor oribile din familii si impotriva
copiilor. Ne poti spune despre ce este vorba?
ADAMUS SAINT-GERMAIN: Desigur! Este vorba doar de conditia umana actuala. In
general, oamenii nu stiu cum sa manuiasca intreaga schimbare care are loc, la nivele atat
de profunde. Lucrurile ies la suprafata. Este dificil sa ascunzi ceva, inclusiv pe voi insiva,
aspectele, conflictele, suferintele si durerile voastre. Totul se ridica la suprafata
constiinta se inalta totul iese la suprafata, ca sa poata fi privit. Acestea ies la suprafata,
ca oamenii sa devina constienti de ele, insa acestea determina o multime de conflicte.
Vom cere Shaumbrei sa simta aceste lucruri, sa fie constienti de ele, insa sa nu le ia ca
fiind ale lor. Este un exemplu minunat, de a sta in spatele zidului scund. Aveti
compasiune, indiferent de cat de dificil pare! Din nou, cel mai important lucru pe care il
puteti face, consta in a va face prezenta disponibila. Ea adauga un potential nou, la o
situatie care altfel, este dificila si dureroasa.
LINDA: Maestre Adamus, cate intrebari ai mai dori? (St. Germain ridica doar un deget)
INTREBARE SHAUMBRA 13 (o femeie la microfon): Multumesc! A fost minunat
faptul ca la o parte din intrebarea mea ai raspuns, la cea a femeiei cu experienta din
avion. Cu un an si jumatate in urma, poate cu doi ani, am aflat despre o initiativa care
consta din a fi impreuna in Orientul Mijlociu, mergand pe jos 600 de mile si de a aduce
pacea si unirea in acea zona. In ultimele doua saptamani am fost atrasa sa explorez acel
lucru si nu am putut sa ajung la un raspuns clar, daca este o idee buna. Ce-ai spune
Shaumbrei care se afla acolo, in Orientul Mijociu, celor care ar fi interesati sa faca asta?
ADAMUS SAINT-GERMAIN: Ei bine, tu ai trecut prin partea importanta. Ai spus ca ai
fost atrasa sa faci asta. Voi folosi exemplul acesta am trimis un mesaj Shaumbrei astazi,

139
spunandu-va ca vom sari peste acele diapozitive plictisitoare (rasete) eu cred ca
diapozitivele sunt lucrarea lui Satana (hohote de ras)
LINDA: Ooooh Geoff le acorda mult timp si este o o munca facuta din iubire!
ADAMUS SAINT-GERMAIN: ca vom intra in probleme, deoarece eu sunt grabit;
multi Shaumbra au simtit, insa au ignorant mesajul. Tu ai simtit ceva, ai simtit ca esti
atrasa de acel lucru. Nu-l ignora! Simte-l! Iesi din cap! Tu ai tot felul de motivatii
mentale, ca sa nu faci acel lucru. Urmeaza-ti sentimentele! Eu afirm asta, insa cu o
obiectie: Intra in sentimentele tale pentru a simti ce se afla acolo, cu adevarat! Vei
descoperi diferite nivele ale sentimentelor. Ai fost atrasa de acel proiect. Exista ceva mai
mult, legat de acesta. Cand te scufunzi in sentimentele tale, acolo se intampla si altceva.
Nu este vorba doar despre a face acea calatorie foarte lunga. Acolo au loc si alte dinamici
legate de oamenii pe care ii vei intalni, de oportunitati noi, care vor veni in viata ta si de
prezenta ta in viata celorlalti este vorba despre toate aceste lucruri. Urmeaza-ti
sentimentele!
Acestea fiind spuse, Shaumbra, ma uit la ziua, care sper sa vina curand in care veti fi
invatatori ai experimentarii sentimentelor; cand ii veti invata pe ceilalti oameni cum sa
intre total in nhahyu, in sentimente, in experiente, fara sa le blocheze, fara sa le filtreze,
fara sa fuga de ele; sa fie capabili sa experimenteze totul, de la bucuria totala, pana la
deprimarea totala ca este vorba doar despre sentimente, despre constiinta dar sa
patrundeti in aceste sentimente, in aceasta constiinta si intotdeauna sa intelegeti cine
sunteti! Nu le luati ca fiind ale voastre, nu le lasati sa va dirijeze viata, insa experimentati
nhahyu si fiti intotdeauna constienti de voi!
Sa rostim impreuna cu voce tare, cea mai importanta fraza, care proclama esenta voastra:
Eu Sunt Cel Ce Sunt!
Si asa este.

MATERIALELE LUI TOBIAS


Seria Saltului Cuantic:
SHOUD 8: "Afirmati Cine Sunteti!"
5 aprilie 2008

Si asa este, draga Shumbra, ne intalnim din nou, in acest spatiu sacru si sigur! Ma
folosesc de acest moment. pentru a fi cu voi ca grup Shaumbra si a fi cu voi individual si
la nivel foarte personal. Este o onoarea, ca intotdeauna, ca eu Tobias sa ma adresez
acestui grup de lucratori stimati, ai Constiintei Noi! Este o onoarea si chiar, cumva este
comic, ca sa fiu aici, sa va invat pe voi, deoarece, cu adevarat, voi sunteti invatatori!
Candva, de-a lungul caii, mi-ati cerut sa va ajut sa intelegeti si sa va reamintiti, ceea ce
deja stiati. Mi-ati cerut sa raman de cealalta parte, cat de mult posibil, ca sa pot face
aceasta calatorie cu voi. As putea sa va ajut, sa intelegeti lucrurile prin care treceti,
deoarece ati putea sa nu fiti constienti de lucrurile prin care treceti. Mi-ati cerut sa fiu
observatorul vostru. Mi-ati cerut sa fiu cel care va inregistreaza starea de constiinta,
calatoria voastra si care va reaminteste, din timp in timp, asa cum fac, lucrurile prin care
treceti, de ce va aflati aici si ce potentiale retineti voi, in prezent.
Nimeni, nici Saint-Germain, nici Kuthumi, nici eu, Tobias si nici chiar Quan Yin nu sunt
mai mareti decat voi. Noi nu ne-am scufundat in acestea, asa cum ati facut voi. Voi
sunteti total scufundati in acestea. Le simtiti si le experimentati, la fiecare nivel si doar

140
ne-ati cerut noua, sa va reamintim, din timp in timp, ca nu sunteti, cel ce credeti ca
sunteti. Nu sunteti un om limitat. Nu aveti vreun fel de destin prestabilit si nici nu faceti
greseli. Voi adunati experiente, ca niciodata inainte, insa nu faceti greseli.
Sa incepem acest Shoud si trebuie sa spun, inainte de a incepe acest Shoud, noi am
lucrat impreuna de foarte multa vreme, inca din timpurile Templelor din Tien, in
timpurile dinaintea lui Yeshua si in timpul lui Yeshua, de-a lungul istoriei istoriilor. Am
ajuns sa fiu atat de apropiat si de atasat de voi, in foarte multe moduri! Ne adunam
impreuna noaptea, lucram impreuna pe Noul Pamant, mergem in Centrul Service
Shaumbra, uneori individual si alteori ca grup.
Este putin ciudat sa fiu acum, in aceasta situatie, a reintoarcerii mele stanjenitoare pe
Pamant, prin Sam, in momentul in care lucram impreuna, atat de strans. Acest lucru se va
schimba. Va mai trece in jur de un an, de acum inainte, dar daca luati in consideratie
secolele, anii si experientele, in care am lucrat impreuna, pare ca si cum se va intampla
foarte rapid.
Trebuie sa spun ca am resimtit putina sovaiala din partea mea si trebuie sa impartasesc cu
voi nu am impartasit nici cu Cauldre au existat momente in care compasiunea mea
pentru voi si grija mea pentru fiecare dintre voi, m-a facut sa reconsider alegerea de a
reveni pe Pamant, de a veni prin Sam. Au existat momente in care, in timp ce stateam
singur in vila mea, mi-am spus, Poate ar fi mai bine sa stau aici. Poate ar fi mai bine sa
continui sa lucrez cu voi, asa cum fac, din alte taramuri, in loc de a fi acolo, cu voi, ca
Sam. Si au fost momente, in care am gandit ca probabil, as putea sa fiu in serviciul vostru
mai mult, de aici.
Apoi apoi m-am oprit si m-am gandit la frumusetea, la bucuria si, credeti sau nu, la
libertatea de a fi un inger in forma umana. M-am gandit la binele ce poate fi realizat
pentru sinele meu suflet, cat si a celor care sunt dornici sa se alature mie si Shaumbrei.
M-am gandit la frumusetea de a fi om, la abilitatea de a atinge alta persoana, la abilitatea
de a fi impreuna cu Shaumbra, pentru a canta cateva cantece sau a spune cateva povesti,
la abilitatea de a ne bucura de un pahar de vin si de multe, multe hohote de ras si atunci,
totul devine irezistibil. Trebuie sa revin! (rasete)
Exista si alte motive, pe care le cunoasteti si voi, ca si mine dar nu voi vorbi despre ele
prin gura lui Cauldre dar sunt anumite motive, pentru care am dorit cu infocare sa fiu pe
Pamant, din nou.(hohote de ras) Am vrut sa stiti, ca m-am gandit la aceste lucruri. M-am
gandit la aceasta alegere. Avem o calatorie atat de placuta, de impartasit impreuna!
Va voi cere astazi, ca sa faceti doua teme pentru acasa. Va voi vorbi de una acum si
despre cealalta in cateva minute, dar cea de acum va fi la noapte, nu are importanta ce
faceti sau unde va aflati, fie ca este noapte, fie ca va fi dimineata devreme, dupa ce-ati
terminat-o, luati un moment pentru a va celebra si a celebra ceea ce ati facut. Stiu ca
uneori va scapa maretia muncii cu constiinta, deoarce nu are o manifestare fizica
particulara. Este greu ca sa masurati constiinta, prin termenii cunoscuti, in prezent. Este
greu, din pozitia in care va aflati, sa vedeti efectele pe care munca voastra le are asupra
omenirii, in general, cat si asupra ingerilor, din toate taramurile.
Celebrati-va in aceasta noapte, intr-un anumit fel! Plangeti sau radeti cu pofta, lucru de
care unii dintre voi aveti nevoie! Faceti ceva pentru voi, ceva ce n-ati face in mod
normal! Doar respirati pentru un timp, insa celebrati!
Spatiul sigur

141
Exista doua lucruri pe care am dori sa le facem, in timp ce intram in acest Shoud. Primul
este sa ne permiteti sa-l cream si sa onoram acest spatiu sigur. Spatiul sigur este poate cea
mai importanta inventie ei bine, clar ca este cea mai importanta de cand religia si
psihanaliza s-au unit si apoi si altele. Spatiul sigur, la crearea caruia toti ati ajutat, este un
concept atat de simplu! Nu trebuie sa fie dificil. Poate fi atat de simplu ah (rasete in
timp ce Tobias face o plecaciune spre Linda) St. Germain mi-a cerut sa va creez,
momente dificile, astazi! (Linda spune, Am auzit asta, multumesc!)
Spatiul sigur este un concept din constiinta, atat de simplu, minunat de simplu! Cand
permiteti spatiul sigur, cand il creati pentru voi insiva sau il creeaza un grup, el diminua
tensiunea. Va impiedica sa stati in garda, sa aveti griji, sa va puneti intrebari sau sa aveti
indoieli. In spatiul sigur puteti permite reechilibrarea naturala a energiilor. Il puteti crea
oriunde, oricand. Nu trebuie sa va straduiti cu el. Nu trebuie sa il fortati. Doar il alegeti!
Apoi, il aduceti in realitatea voastra, printr-o respiratie profunda.
Sa alegem impreuna spatiul sigur, insa astazi alegeti-l pentru starea voastra de constiinta,
spatiul sigur pentru constiinta voastra, pentru voi!
In timp ce respirati profund si alegeti spatiul sigur, noi facem asta ca grup, permiteti-va sa
va alaturati cu totul! Nu vom dezvalui prea multe aici, dar este un concept gen Kuthumi,
simplu si minunat intregul voi sa fie aici! Nu doar partea Shaumbra din voi; stim ca
unii dintre voi ati invitat doar aspectul vostru Shaumbra, sa vina la aceasta intalnire, de
astazi. Ce-ati zice sa va invitati intregul voi aici partea care nu este prea sfanta, partea
care este foarte umana si foarte frustrata, privitor la a fi om, toate aspectele voastre, din
trecut si toate cele potentiale, din care trebuie sa alegeti maine, in ziua urmatoare si in
ziua urmatoare respirati profund si invitati intregul voi, in acest spatiu sigur!
(pauza)
In acest spatiu sigur, sa chemam cel mai grozav lucru, dupa chirurgia laser! Il numim
Tehnologia Standard. Vedeti, ati fost acolo, infaptuind aceasta munca legata de
constiinta, cat si munca de a fi fiinta umana, interactionand cu ceilalti oameni. Dar, voi
interactionati si cu energii non-umane, interactionati cu fiinte angelice, dar si cu fiinte
care sunt prinse, blocate in Taramurile Invecinate Pamantului.
Aveti de-a face cu emotiile si sentimentele celorlalti oameni, intr-un fel sau altul. Asta
faceti voi. Asta ati preluat voi, ca fiind treaba voastra. Treaba voastra nu este sa faceti
ceea ce credeti ca faceti, fiind un sef de birou la serviciu, o asistenta sau un vindicator.
Munca voastra din prezent este sa fiti cei care ajuta la evolutia starii de constiinta si
facand asta, voi interactionati cu energii, la diferite nivele.
Acele energii si acele stari de constiinta ajung in campul vostru sau in spatiul vostru, ca
sa spun asa. Acestea ajung in corpul, in mintea in constiinta voastra deoarece sunteti
deschisi, deoarece voi simtiti. Chiar daca respirati si le eliberati, inca ramane putin
reziduu, putin din praful de constructie sau energetic, care se agata de voi. Acum, in acest
spatiu, puteti folosi esenta Tehnologiei Standard pentru a-l elibera sa va cu
Corpul, mintea, spiritul si gnostul vostru stiu cum sa se reechilibreze si sa se refaca.
Dar, eu observ aici, in special, ca multi dintre voi le-ati preluat in corp, in ultima luna.
Voi invatati acum, cum sa va descurcati cu constiinta; este mult mai bine, insa corpul
vostru inca are tendinta de a prelua acele energii exterioare si acele dezechilibre, de a le
retine si a le stoca.
Sa respiram profund acum si sa permitem refacerea naturala a corpului vostru!
(pauza)

142
Respirati profund!
(pauza)
Vedeti, nu trebuie sa puneti in miscare jocurile mintii, trebuie doar sa-i dati permisiunea
corpului vostru. Voi stiti cum sa va purificati, sa va echilibrati. Unii dintre voi aveti
putine impuritati energetice in interior, as putea spune precum dintele ar capata o carie.
Este momentul sa le eliberam. Unii le stocati in oase, majoritatea in organelle voastre
vitale. Nu va coplesesc, nu trebuie sa va temeti de ele! Nu au ajuns la un nivel toxic.
Respirati profund si lasati corpul sa elibereze toate aceste dezechilibre, usor si natural!
(pauza)
Multi dintre voi preluati lucruri ca raceli, stari gripale sau chiar alergii si va ingrijorati, va
intrebati ce este in neregula cu corpul. Poate ca el stie ca o raceala, o gripa sau orice alte
lucruri reprezinta cai naturale de a elibera impuritatile, pe care le aduceti in corp. Dar, voi
va indoiti. Va intrebati de ce voi, o fiinta spirituala, va imbolnaviti. Nu sunteti bolnavi.
Voi va purificati.
Ce va ajuta, cu adevarat, in procesul de purificare alaturi de respiratie, este consumul de
apa pura. Apa pura va ajuta sa indepartati acele impuritati care se afla in pielea voastra,
de exemplu. Multi dintre voi ati avut mancarimi, eruptii usoare in ultima vreme. Apa va
ajuta sa le indepartati, dar, mai mult decat orice, este vorba despre a-i da permisiunea
corpului sa se refaca.
Sa facem asta, acum! Respirati profund!
(pauza)
Sa lasam ca acele dezechilibre, impuritati sa fie spalate!
(pauza)
Unele dintre ele vor fi spalate energetic, asta inseamna intr-un mod non-fizic si vor trece
inapoi, in nivele eterice. Unele dintre ele vor fi curatate din corp si stiti ca el tinde sa se
curete, asa ca nu incercati sa opriti procesul! Nu incercati sa va luptati cu el! Este un
proces natural natural!
In acest spatiu, ii puteti permite corpului sa se refaca. Meritati asta si faceti asta
ocazional, cand va relaxati profund, intr-un spatiu sigur, oprindu-va pentru un moment,
permitand tuturor aspectelor fizice si ale constiintei proprii sa se reechilibreze.
Va aflati acolo, indeplinind o munca foarte dificila, o munca plina de provocari, care
trece dincolo de punctul, in care se afla astazi oamenii, in general. Nu este surprinzator
faptul, ca preluati cateva rani, obtineti cateva cicatrici, preluati cateva energii reziduale.
Este momentul sa va scuturati de ele.
Respirati profund!
(pauza)
Invitatii de Astazi
Avem cativa invitati astazi, pe care am dori sa-i introducem aici. Primul este reprezentat
de un grup mic sapte, ca sa fiu mai clar de Copii de Cristal. Ei sunt cei care vor veni
foarte curand. Vor lua corpuri fizice. Au studiat pe Noul Pamant cu voi si acest grup mic
care ii reprezinta pe multi, multi altii care vor veni acest grup mic vine acum, ca sa
impartaseasca o experienta foarte directa cu voi, in aceasta realitate fizica. Ei vin ca sa va
simta energia, sa simta cum este sa fii in corp, cum este sa ai minte si mai mult decat
orice, sa simta cum este sa ai indoiala.
Ei vor sa inteleaga acest tip de virus din constiinta, foarte ciudat si distinct, numit

143
indoiala. Ei vin si va observa. Nu trebuie sa ascundeti nimic fata de ei. Indoiala
predomina la oameni nu este ceva natural, dar este ceva predominant.
Ei vin sa observe, sa fie cu voi si ar dori sa fie in preajma voastra, pentru cateva zile. Ei
vor sa duca inapoi ceea ce vor observa si vor simti, la ceilalti care studiaza pe Noul
Pamant si in monatrie (un fel tub energetic dinainte de nastere, despre care St. Germain
vorbeste in DreamWAlker despre Nastere), inainte de a veni aici si a prelua corpuri pe
Pamant. Ei nu va vor deranja, nu va vor pune multe intrebari, ei doar vor sa simta.
Exista un alt invitat, pe care l-am adus astazi. Respirati profund si nu incercati sa ghiciti
doar simtiti aceasta energie!
(pauza)
Invitatul pe care il aducem astazi, a cerut sa vina, de ceva timp. A trait multe vieti pe
Pamant. El este incarnat pe Pamant, din nou, insa unul dintre aspectele sale proieminente
vrea sa vina astazi, ca sa impartaseasca acest moment, sa invete ceva de la Shaumbra, sa
invete ceva ce il va elibera, in mod potential si ii va elibera si pe altii.
Invitatul de astazi poate ca unii dintre voi ati simtit sau ati mirosit ceva din mireasma
particulara, ati simtit mirosul particular de tigarete Dr. Sigmund Freud. Dr. Freud
acest aspect vine ca sa observe, in special, ceea ce numim Contiinta Noua.
Dr. Freud, asa cum multi dintre voi stiti, s-a nascut in mijlocul anului 1800 si s-a sinucis,
la scurt timp, dupa cel de-Al Doilea Razboi Mondial. Dr. Freud venise ca sa deschida
usile spre psihanaliza. Dr. Freud traise mult in minte, in acea viata traise in minte si nu
prea mult in sentimente si acest aspect al Dr. Freud era foarte tulburat si chinuit, din
multe motive. Mai intai, a simtit ca nu se putea vindeca singur. Cand era pe Pamant avea
acele concepte stralucitoare in acel moment avea concepte si idei despre analiza si
despre studierea copilariei, a relatiei dintre copil, mama, tata, alti membri ai familei si s-a
concentrat pe analizarea a ceea ce s-a petrecut, in special, in copilarie si modul in care
copilul a interrelationat cu ceilalti. A desfasurat o munca de pionierat in psihanaliza, care
este practicata si astazi, aici pe Pamant.
Cand Dr. Freud n-a reusit sa se vindece mental pentru ca, da, si-a oferit o educatie
dificila, ca sa capete empatie, pentru ce urma sa faca cu ceilalti, psihanaliza de pe
canapea de mai tarziu insa nu a reusit sa-si vindece corpul fizic si a simtit ca din aceasta
cauza, a avut esec. In final si-a luat viata; s-a sinucis. Nu a iesit din corp, avand
sentimente de bucurie si de implinire, ci fiind deprimat, avand suferinte fizice, simtind ca
erau mai puternice decat el si simtind ca mare parte din ce predase, ca multe dintre
principiile psihologiei moderne, probabil, erau false.
Cand a trecut de cealalta parte, dupa cum va puteti imagina, a ajuns in taramurile
invecinate. In taramurile invecinate exista multe, din ceea ce ati numi sectii de psihopati.
Acolo sunt cei care nu doar ca sunt tulburati mental, ci si spiritual. El a descoperit ca a
ajuns in taramurile invecinate, in sectiile iluzorii de psihopati - spitale de boli mentale
pline de suflete care au facut tranzitia, care agonizasera, se chinuisera, care erau inca in
minte.
Dr. Freud a ajuns acolo si a simtit ca isi privea propria viata in oglinda, ca avusese esec,
deoarece multi dintre cei pe care ii intalnise, erau pe canapea. Cand i-a vazut de cealalta
parte, a intrat in proriul iad. A simtit ca le induse si lor esecul si a simtit ca daca munca sa
va continua pe Pamant ,prin tipurile de psihanaliza pe care le concepuse el, va face ca
mult mai multi oameni, sa sfarseasca in sectiile de psihopati din taramul Invecinat
Pamantului.

144
El a bantuit Pamantul, epuizat si tulburat, ca o stafie, pana cand in final, nu cu mult timp
in urma, a cerut ajutor. Apropo, orice spirit dezincarnat poate face asta orice spirit
pierdut poate cere ajutor. Cand a facut asta si-a abandonat o mare parte din el partea
mentala, partea analitica, partea care se focalizase pe ego, pe propria identitate pe
identitatea prinsa in capcana ca Dr. Sigmund Freud. Abandonarea i-a permis sa vada ca
era inconjurat de fiinte ale spiritului, de fiinte angelice si fiinte care l-au iubit, pentru
munca desfasurata pe Pamant, deoarece ajutase la schimbarea constiintei.
El s-a aflat intr-un loc al indoielii de sine, incat si-a consumat pana la ultima farama din
propria energie. El s-a aflat intr-un loc al remuscarii, legata de limitarile pe care le
plasase asupra propriei munci. La un anumit nivel, stia ca daca ar fi trecut dincolo de
regresia efectuata in copilarie si focalizarea pe parinti; daca ar fi dus asta la un alt nivel si
ar fi inteles parintele, chiar mama, tatal, sinele copil, ca aspecte aspecte ce transcend
conditia umana si mentala; daca ar fi trecut dincolo de copilarie si ar fi ajuns la discutia
despre vietile trecute, lucruri pe care le cunoasteti ca Aspectololgie, vietile trecute, partile
creative ale voastre din aceasta viata; daca ar fi ajuns acolo, poate ca ar fi transformat si
schimbat natura constiintei de astazi.
Dr. Sigmund Freud s-a indoit de sine. Il aducem acum la Cercul Crimson ca sa vada
oameni, care inteleg conceptul. El il stia la nivel profund, il simtise, insa s-a temut sa
discute despre, el in mod deschis. Dr. Freud a vorbit despre chestiunea Aspectologiei,
despre chestiunea vietilor trecute si a realitatilor non-fizice, despre chestiunea naturii
multidimensional a Sinelui. El a discutat acestea, din cand in cand, cu cateva persoane,
insa nu a mers printre nobilii sai. Nu a intervenit in universitatile in care preda si nici in
munca cu clientii, pentru a trece dincolo de limitarile psihanalizei, pe care o profesa.
Acea parte a sa este foarte trista, foarte deprimata. Acea parte a sa s-a pierdut si bantuie.
Acum, o alta parte din el s-a incarnat,, din nou, pe Pamant. Va puteti imagina conflictul
care l-a creat acea entitate fizica, acum pe Pamant! El simte tristetea si deprimarea. El
simte indoiala si pericolul de a se implica in orice lucru, care ar avea de-a face cu
constiinta.
Identitatea prezenta a Dr. Freud este un barbat tanar, care lucreaza intr-o fabrica,
indeplinind o munca de servitor. El simte o dorinta extraordinara de a se deschide. De
fiecare data cand isi aude colegii vorbind despre situatiile din viata lor, vrea sa intervina
si sa impartaseasca cu ei, ca exista mult mai multe lucruri. Este vorba despre ceea ce ati
numi principiile spirituale de baza principiile simple, usoare care pot propulsa o fiinta
pe un nou nivel de constiinta, insa el se indoieste. El simte indoiala aspectului sau numit
Sigmund Freud, asa ca nu v-a vorbi; nu v-a vorbi despre asta.
El se limiteaza si prin acea limitare, traieste in propriul iad. Va puteti imagina ca la un
nivel mai profund ei da, va puteti imagina, nu-i asa ca la un nivel mai profund sa stii
ceva ce este adevarat, insa sa nu impartasesti sa nu exprimi acel lucru? Sa stii ceva atat de
profund si de adevarat, insa sa stai in spate, din caua fricii si a indoielii? Asta inseamna sa
traiesti iadul. Ar trebui sa creati tot felul de bariere. Ar trebuie sa va pacaliti, ca sa va
limitati. Asta este exact, ceea ce face Dr. Freud si entitatea sa, din prezent, care se afla pe
Pamant.
Dr. Freud se afla aici ca invitat, ca sa vada un grup de oameni care nu au diplome pe
pereti, Si poate spune el acum, poate ca asta este un lucru bun. Ei sunt acei
oameni care nu au ajuns la universitate, pentru a studia mecanismul mintii sau al

145
constiintei, deoarece nici o universitate din prezent, nu face asta nici o universitate
acreditata.
Dr. Freud este aici ca sa observe, sa invete de la voi si poate sa se elibereze, sa nu mai
poarte indoiala si suferinta, niciodata. El vede in voi, ceea ce simte in el. Exista acele
lucruri numite aspecte. Exista ceva numit sufletul. Aspectele mama/tata nu trebuie sa fie
mama si tatal biologic adevarati. Lucrurile care s-au intamplat in tinerete, in special, acele
lucruri legate de sex, sunt un virus, nu o greseala. Acel virus poate fi indepartat, prin
simplul act de a va iubi.
Sa luam un moment, va cer fiecaruia sa va deschideti inimile si constiinta, fata de Dr.
Freud! Sa nu va para rau pentru el, sa nu faceti nimic altceva, decat sa-i aratati cine
sunteti, deoarece atunci cand ii aratati inimile voastre, il va ajuta sa inteleaga ca exista
ca exista o noua constiinta! Exista un grup de oameni care lucreaza cu constiinta iar
psihanaliza de astazi nu mai trebuie sa fie limitata de principiile, pe care le-a stabilit el.
Ea se poate extinde.
Poate ca aceasta eliberare a Dr. Freud va ajuta la eliberarea acelei incarnari umane, care
s-a inchis fata de viata, care lucreaza intr-o fabrica, in timp ce are multe de oferit, insa
care se indoieste foarte mult. Poate ca va elibera acel muncitor din fabrica, care nu este
fericit de loc, cu ceea ce face, ca sa se alature Shaumbrei din lumea intreaga. Poate ca
aceasta incarnare a Dr. Freud se va alatura Shaumbrei si va deveni invataor si se va
deschide fata de adevarul sau, in timp ce il va impartasi cu ceilalti.
Dr. Freud ar putea sta prin preajma pentru un timp, ar putea veni in preajma voastra. El
este acompaniat de cativa ingeri, de partea noastra, ca in povestea lui Charles Dickens
Harpagon. El vrea sa observe, sa vada ce faceti voi, cum faceti voi si vrea sa vada cum
va faceti tema de acasa. Va vom da tema curand si va voi reaminti-o mai tarziu.
Tema de astazi, pentru acasa
Draga Shaumbra, respirati profund!
Tema pentru acasa este foarte simpla. Simpla nu inseamna ca nu contine provocari.
Simpla inseamna ca daca veti iesi din minte si doar o veti face, este chiar foarte simpla.
In simplitate poate fi continuta complexitatea, daca sunteti acel gen de persoana. Simplu
poate fi usor si cu blandete si poate face ca lucrurile sa fie foarte, foarte eficiente.
Simplu simplu poate insemna pasul final al unui proces indelungat, complex, dureros,
dificil si provocator. Voi ajungeti la finalul acelui proces si spuneti, Dar, raspunsul a fost
atat de simplu! (Tobias rade)
Tema pentru acasa este foarte simpla. In urmatoarele 30 de zile spuneti, cel putin, la patru
persoane, spuneti-le cine sunteti! Spuneti-le ca sunteti Invatator al Constiintei Noi.
Spuneti-le ca sunteti o fiinta a constiintei superioare, care se afla aici, pe Pamant, pentru a
ajuta la deschiderea si expansionarea potentialelor, pentru ceilalti, care sunt dornici sa
evolueze. Spuneti-le asta la patru oameni! Nu spuneti asta intr-un mod
nedeslusit/mormait! (rasete) Nu o ascundeti intr-o discutie prosteasca! (Linda intreaba,
Trebuie sa fie treziti? dupa care se aud hohote de ras din partea lui Tobias si a
audientei) Spuneti asta cand sunteti foarte limpezi si foarte constienti de ceea ce spuneti,
deoarece, draga Shaumbra, este momentul sa nu va mai ascundeti. Este momentul sa
incetati sa mai pretindeti. Folositi-va de exemplul Dr. Freud, care regreta ca n- mers mai
departe, ca nu s-a deschis. A fost atat de prins in ce-ar fi putut spune ceilalti, despre el! A
fost atat de prins de diplomele sale, de functia sa, de statutul sau si de altele, incat nu s-a
deschis si asta i-a chinuit sufletul, foarte mult.

146
Spuneti cine sunteti la patru oameni, in urmatoarea luna! Nu va cereti scuze! Nu incercati
sa definiti asta! Daca deveniti mentali, opriti-va si respirati profund! Fiti foarte clari!
Spuneti-le ca sunteti invatator al constiintei noi. Cand ei va vor intreba, Ce scoala ai
urmat? spuneti-le ca faceti parte din Shaumbra . Asta, in sine, este scoala constiintei noi.
Spuneti-le ca aveti experienta si ca scrisorile de recomandare sunt multe, multe vieti
trecute, pline de greseli si de succese.
Spuneti-le sa sunteti un invatator al constiintei noi, deoarece voi ati ales asta. Titlul nu
trebuia sa va fie conferit de un altul, ci voi l-ati ales. Spuneti-le ca va aflati pe planeta,
acum, ca sa va bucurati si sa iubiti si ca sunteti aici pentru fiecare om, care ar dori sa auda
mai multe. Este atat de simplu! Asta este tema pentru acasa! (Tobias rade)
Daca nu veti intalni patru oameni, in urmatoarea luna, probabil ca va ascundeti mult mai
mult, decat stiti. Spuneti asta unui vanzator din magazin, in timp ce va informeaza la
telefon, despre cumparaturile voastre. (rasete) Spuneti cuiva, care asteapta la rand, la
aeroport. Spuneti la un copil, in parc. Cainii si animalele voastre de companie, nu se pun
la socoteala. (rasete)
Spuneti acest lucru la patru oameni, in urmatoarea luna, Dragi Shaumbra, va aflati aici
dintr-un motiv deoarece voi ati ales. Va aflati aici ca sa faceti exact, ceea ce faceti, insa
acum este momentul sa iesiti din umbra. Voi puteti simti acea frustrare in interior. Stiti
despre ce este vorba. Voi stiti unde ne indreptam cu totii. Stiti ce reprezinta constiinta.
Voi stiti toate acestea, insa stati in spate.
Vom vorbi despre aceast,a intr-un moment, insa sa mergem mai departe cu discutia de
astazi si cu invitatul nostru, Dr. Freud.
Masurarea Constiintei
Luna trecuta a fost un moment al masurarii constiintei de pe Pamant. Ea se face in mod
regulat si este condusa de un grup, numit Kryon. Majoritatea entitatilor care transmit
mesaje prin oameni, participa la proces, de asemeni. Este dificil de definit modul in care
s-a facut masuratoarea, insa exista un sentiment in ea sau cum ar spune St. Germain, o
scufundare profunda in constiinta omenirii. In timp ce fiecare dintre entitati se scufunda
profund si permit ca descoperirile lor sa fie colectate la nivel de constiinta, acest lucru
creaza un fel de masuratoare.
Masuratoarea nu se efectueaza de partea noastra prin numere, nu folosim instrumente sau
aparate electronice. Ea se face prin ceea ce ati numi o scala spectrala. Este un fel de scala
a luminii, dar nu este scala luminii pe care o stiti voi. Prin acest spectru, masuratoarea ne
ajuta sa intelegem unde se afla constiinta omenirii, ca noi, cei de cealalata parte, sa
intelegem ce este necesar, ca sa servim constiinta.
Masurarea constiintei este realizata, ca energii potrivite sa poata fi miscate pentru
sustinerea constiintei sau ca in unele cazuri din istorie, sa nu fie miscate. Exista fiinte
angelice care ajuta la aducerea energiei, la transportarea acesteia, la introducerea ei prin
portaluri foarte, foarte noi, pe Pamant, ca raspuns la nevoile si dorintele oamenilor.
Aceasta masuratoare a constiintei este facuta in mod obiectiv, regulat, in acest moment.
Ea este urmarita cu atentie de ordinele angelice, de cealalta parte si apoi, energia se
misca, in mod potrivit.
Masurarea constiintei de pe Pamant are un efect in taramurile angelice si in miscarea
constiintei si a energiei, in taramurile non-fizice. Prin urmare, ea este foarte importanta.
Este ca si cum pe Pamant voi alcatuiti rapoarte economice, a statelor din uniune. Si noi
facem asta, de partea noastra.

147
Putina foarte putina istorie: Masurarea constiintei are un punct de referinta, care s-a
efectuat in timpul Yeshua, nu datorita lui, ci datorita momentului potrivit. In timpul lui
Yeshua, in urma cu aproximativ 2000 de ani, existau pe Pamant, aproximativ 200 de
milioane de oameni. Punctul de referinta care a fost creat atunci, a fost unu numarul 1.
Eu folosesc termeni umani aici. Inainte de acest moment, a fost o fractie a numarului 1.
De exemplu, in urma cu 600 de ani, inainte de Christos, masurarea constiintei era ,81.
Semnificatia numarului 1 este, in mod simplu, intelegerea ca la nivel de constiinta exista
trinitatea, existau aspecte diferite ale sinelui constiinta de sine, mai intai, a aspectului
uman, in al doilea rand a naturii divine a omului si in al treilea rand, natura divina din
toate lucrurile. Cu aproximativ 2008 ani in urma, constiinta omenirii ajunsese la acea
constiinta, in care exista omul, exista spiritul tuturor lucrurilor si exista o parte divina,
desi se credea ca partea divina a sinelui a fost indepartata din om. Acestea au ajutat la
crearea punctului de referinta 1.
Este interesant de remarcat ca, in timp ce efectuam masuratorile, pe durata celor 2008 de
ani, exista o corelatie directa intre masurarea constiintei si ceea ce ati numi anul
calendaristic. Astfel, in anul 1000 masuratoarea constiintei era proximativ 1,000. In anul
2007 masurarea constiintei omenirii arata 2,007. Este semnificativ, deoarece, ar trebui sa
aiba acest tip de evolutie sau tipar. Au fost momente cand a ajuns putin mai jos sau a
crescut putin mai mult, dar, in general, a urmat anii calendaristici si asta nu este nici o
coincidenta.
Punctul de saturatie a constiintei, cunoscut si inainte, a fost aproximativ 2,000 numarul
masuratorii 2. In 2007, constiinta umana a atins un punct extrem, care a creat un salt
cuantic, ceea ce insemna un nou potential, din 2007. Desigur, voi stiti asta de la
evenimentul nostru, de la Saltul Cuantic.
De-a lungul timpului, populatia a crescut mai rapid, decat constiinta. In 2008, masurarea
constiintei efectuata recent a fost 2.008. Populatia a crescut mult mai rapid decat
constiinta. Cu doua mii de ani in urma, existau 200 de miliane aproximativ de oameni
pe Pamant. In prezent, exista aproximativ 6,5 miliarde de oameni, pe Pamant.
Acest lucru creaza o dinamica interesanta, in constiinta si acum este important sa aducem
potentialul, sa aducem expansiunea constiintei, ca sa intalneasca populatia extinsa, care
se afla pe Pamant. Ce vrem sa spunem, este ca,in loc de a avea o masuratoare a
constiintei de 2,008, este necesar sa creasca mai rapid, deoarece populatia creste mai
rapid.
Pamantul, asa cum stiti voi acum Pamantul fizic, cat si electromagnetismul,
magnetismul, portalurile de pe Pamant si alte structuri asociate, care ajuta la crearea
Pamantului pot sustine aproximativ 10 miliarde de oameni, prin sistemele curente, pe
care le are Pamantul. Voi sunteti acum 6,5 miliarde. Cele 10 miliarde vor exista in 2033,
pe baza ratei actuale de crestere si pe baza potentialelor. Prin urmare, au ramas, dragi
Shaumbra puteti face calcule matematice au mai ramas 25 de ani. Dar 25 de ani
constituie o perioada, in care aproape toti veti vedea asta, in timpul vietii voastre.
Pentru ca Pamantul sa fie capabil sa se autosustina acum, prin responsabilitatea preluata
de la Gaia, de catre oameni, constiinta trebuie sa continue sa se extinda, cu o viteza
crescuta. Tehnologia trebuie sa sustina o populatie mai mare sau, in sensul in care
lucrurile se autoregleaza, nu i se va permite populatiei sa treaca de un anumit punct. Asa
cum va puteti imagina, se poate deschide potentialul pentru alte lucruri ca: boli,
destrugeri naturale extinse si alte astfel de lucruri, care ar aduce populatia inapoi, la un

148
nivel mult mai rezonabil. Nu vreau sa devin dramatic. Nu vreau sa trag nici un semnal de
alarma. Incerc sa spun ca starea constiintei de pe Pamant, din prezent constiinta trebuie
sa creasca mai rapid.
In general, oamenii sunt pregatiti pentru aceste lucruri. Ei sunt foarte, foarte pregatiti.
Cand am facut masuratoarea, am masurat si potentialele. Nu sunt intr-o aliniere directa,
cu realitatea prezenta, insa am masurat potentialele si exista mult mai multe abilitati
potentiale, ce incojoara Pamantul acum insa exista o problema. Ele inconjoara nu
numai Pamantul fizic ci si constiinta lui. Acestea nu au fost aduse in realitate. Sunt tinute
in sah.
In general, acum oamenii cauta raspunsuri noi. Ei cauta ceva nou, in ei insisi, insa nu stiu
unde sa mearga pentru acele raspunsuri. Oamenii sunt blocati, frustrati si mai mult decat
orice, se indoiesc de ei insisi. Astfel, stau in spate, iar cand stau in spate ei impiedica
aparitia noilor potentiale in lucruri ca: tehnologia, ca medicina si vindecarea, ca
alimentatia de pe Pamant. Indoiala impiedica aceste lucruri sa devina realitate. In fapt,
impiedica expansiunea constiintei, ca in prezent si ar putea aduce unele provocari in anii
ce vin, pe acest Pamant. Reamintiti-va, in prezent Pamantul pe baza tehnologiei actuale,
a combustibilului folosit, pe baza constiintei insasi, pe baza tuturor acestor factori poate
sustine aproximativ 10 miliarde!
Chiar acum, este momentul unei deschideri a acestor potentiale, care deja exista, care
ratacesc. Este ca si cum ati primi o cantitate imensa de bunuri, insa le tineti blocate intr-o
magazie, tintuite in lazi si ignorand faptul ca ele se afla acolo. Exista potentiale imense
pentru energia noua, in prezent si nu este vorba despre o conspiratie de pe Pamant, care
sa le tina departe de mainile umane. Nu este vorba despre companiile petroliere.
Companiilor petroliere le-ar placea sa obtina energia noua, deoarece ar invata imediat,
cum sa profite de ea. Nu se tem de ea. I-ar spune bun venit, insa ele sunt blocate datorita
constiintei, care intr-un fel, este blocata.
Toate aceste bunuri, ati putea spune, stau in depozite. Ele s-au distribuit in potentialul
realitatii generale a Pamantului, insa nu sunt utilizate. La nivel profund, oamenii vor sa
inteleaga ce ati inteles voi. Ei vor sa invete lucrurile pe care le-ati invatat voi. Vor sa stie
ca exista ceva mai maret, decat existenta acestei vieti de pe Pamant, dupa care raiul sau
iadul. Ei vor sa inteleaga lucrurile simple, pe care le-ati invatat pentru voi lucruri ca
alegerile, ca respiratia profunda, ca iubirea de sine concepte foarte, foarte simple. Dar,
cine se afla acolo, ca sa le vorbeasca despre acestea? Cine se afla acolo, gata sa se
deschida? Ei bine, ar trebui sa fie Shaumbra.
Cand am masurat constiinta Shaumbrei, in ultima luna, aceasta constiinta a trecut peste
ceea ce ati calcula, ca fiind 3,000. Shaumbra are o constiinta mult mai inalta, decat
oamenii obisnuiti, deoarce ei realizeaza ca exista sinele uman ei sunt constienti de
sinele uman, care este foarte rudimentar. Shaumbra, voi sunteti constienti de ceea ce ati
numi o putere superioara, mai mare, care exista in lucruri. Voi realizati ca exista un
Dumnezeu, ca exista iubire, exista o curgere si o constiinta unificata. Exista ceva dincolo
de conditia umana.
Voi realizati ca exista divinul. Realizati ca exista o parte divina in voi si mai mult decat
orice, realizati ca este vorba despre voi. Nu este vreun inger auriu, pe care il veti intalni
dupa ce muriti. Nu este o parte din voi pe care ati ascuns-o undeva, ca sa va fie greu sa o
descoperiti. Este o parte, despre care realizati ca vrea sa fie cu voi si poate fi cu voi, in

149
prezent, in aceasta realitate. Acest lucru in sine si toate celelalte lucruri magnifice, pe
care le intelegeti, plaseaza constiinta voastra deasupra valorii de 3,000.
Vrem sa ne asiguram ca nu interpretati gresit aceste numere, pentru ca, din nou, de partea
noastra nu exista numere. Evaluarea se face intr-un spectr al luminii sau al constiintei.
Dar, am incercat sa va aratam ca aveti o constiinta extraordinara constiinta de a fi
constienti perceptia si constienta, mai mult decat orice, a voastra si a relatiei voastre
apoi cu celelalte parti ale voastre; a relatiei acelor parti ale sinelui in relatie cu omenirea
si taramurilor angelice. Constiinta este un lucru extraordinar si cu totul superior.
Voi spuneti, Draga Tobias, este minunat! Suna bine, dar Sa revenim un moment!
Pentru cei care vor sa inteleaga cum sa masoare constiinta, este chiar simplu. Va vom
iinvita pe cativa dintre voi, care aveti o pregatire buna in constiinta si tehnologie. Este
foarte simplu. Daca vreti sa masurati constiinta omenirii, folositi o combinatie de apa
pura, cu alte cuvinte, apa care n-a fost distilata mecanic sau in alt mod, folositi apa de
izvor, de exemplu, care iese direct din pamant sau provine de la ploaie. Folositi
aproximativ un litru sau doua din aceasta apa, luati internetul si luati exista unele
vibratii, unele energii care ies din internet si in combinatie cu unele dintre instrumentele
voastre electrice, cu putina intuitie, puteti ajunge rapid, la o cale de a masura constiinta.
Internetul este o reprezentare a constiintei umane, din prezent. Desi exista multi oameni
care nu-l folosesc, se tinde sa fie o sursa colectiva. Puteti intra pe orice pagina de web de
pe Internet nu e vorba despre email, ci pe orice pagina de web si instantaneu, accesati
constiinta omenirii si toate nivelele ei. Folosind cateva instrumente electrice, o puteti
masura.
Va puteti masura propria constiinta, in acelasi mod. Din nou, combinatia dintre apa pura
si propria esenta, tinand un aparat potrivit nu vreau sa intru in multe detalii - insa va
puteti conecta si va puteti masura, unde se situeaza constiinta. Asa cum cunosc eu
Shaumbra nu veti iesi in fuga,ca sa faceti asta, deoarece voi stiti asta, in interiorul vostru.
Indoiala
Shaumbra, aveti aceasta constiinta extraordinara, aceasta constienta extraordinara, prin
urmare, ce se intampla acum? Ce se intampla este ca apare indoiala, care este un lucru
dificil si provocator. Indoiala este ceea ce l-a distrus pe dragul Profesor Freud. Este lucrul
care v-a blocat.
Este interersant ca acum, exista cei care sunt mult mai receptivi si discuta despre lucruri
ca negativitatea. S-au scris multe carti despre gandurile negative. Ati fost instruiti, ati fost
invatati sa va blocati partea negativa, sa nu spuneti lucruri negative, sa nu ganditi negativ.
Acest fapt creaza mai multe probleme. Va negati o parte din voi, care este foarte, foarte
reala. Lucrurile negative sunt foarte reale. Negativitatea se armonizeaza, in mod minunat,
cu pozitivul si a incerca sa creati un pozitiv fals, induce un flux anormal al energiei. Acel
flux anormal de energy,e va face ca energia voastra sa se retraga iar voi sa stagnati, sa
fugiti in minte, incercand sa va salvati. Ea devine si mai stagnanta si apar: depresia, lipsa
bucuriei, absenta pasiunii, toate felul de simptome.
In loc de a incerca sa ganditi pozitiv sa nu aveti ganduri negative priviti indoiala!
Indoiala apare cand va puneti intrebari despre voi, lucru care este foarte diferit, de a fi
negativi. Puteti fi foarte negativi si sa nu va indoiti niciodata de voi, lucru in care unii
dintre voi ati devenit experti.
Indoiala consta din a privi intr-o oglinda foarte distorsionata, afumata si intunecata. Cand
va permiteti sa va indoiti de cine sunteti si de ce va aflati aici, cand nu va urmati adevarul

150
din interior, va vedeti ca pe ceva ce nu sunteti si oglinda in care priviti, devine foarte
sensibila la indoiala. Atunci ea ofera o reflectare a parti din voi care se indoieste, in locul
adevaratei parti.
Indoiala vine in viata voastra si imedia, se restrange fluxul natural de energie si va face sa
va comprimati energetic. Indoiala in sine este un virus care patrunde in interior si incepe
sa va roada. Va farama in bucati, asa cum a descoperit Aandra,h in munca ei cu
Aspectologia. Indoiala creaza bariere si ziduri, in diferite locuri din voi. Singura cale de a
indeparta indoiala sausa reformulam cea mai buna cale de a indeparta indoiala este
sa reveniti la ceea ce simtiti, cu adevarat, la ce stiti despre voi si apoi sa exprimati acele
lucruri.
Shaumbra, v-ati indoit de voi si asta v-a creat un gen de restrictie interesanta sau o
distorsiune interesanta, intre nivelele superioare ale constiintei in care va aflati si ceea ce
manifestati sau aduceti in vietile voastre. Indoiala reprezinta acum, ceea ce noi numim
bariera. Indoiala este valul. Indoiala, pur si simplu, fortifica si intareste ceea ce numiti val
valul fiind acel gen de bariera iluzorie, dintre voi si divin, dintre fizic si non-fizic.
Indoiala il intensifica.
Pentru a indeparta indoiala, trebuie sa va exprimati adevarul!De aceea v-am spus ca tema
pentru acasa, pentru luna asta, este sa spuneti la patru persoane cine sunteti, sa impartasiti
asta si sa fiti constienti de ceea ce se intampla, atunci cand le spuneti! Treceti dincolo de
aspectul straniu, daca exista vreunul! Treceti dincolo de indoiala, pe care o aveti in
interior, in timp ce impartasiti cuvintele. Observati reactia! Observati ce se intampla,
cand le spuneti cine sunteti!
La majoritatea dintre ei, se va aprinde ceva in interior! Vor dori sa stie mai multe. Poate
ca unii vor pleca, in acel moment, insa vor reveni mai tarziu. O parte din ei se vor indoi.
O alta parte se va intreba daca vreti sa le vindeti ceva sau sa ii convertiti la ceva. Dar
adevarata esenta din ei, va dori sa afle mai multe. Ei vor dori sa auda ceea ce aveti de
spus nu ceea ce eu, Tobias am de spus, asta sigur le va aduce indoiala in minte ei vor
dori sa afle ceea ce vreti voi sa le spuneti. Vor sa stie ce se afla in inima voastra. Vor sa
afle ce se intampla in interiorul vostru.
In timp ce exprimati prin cuvinte cine sunteti, in timp ce treceti dincolo de propria
indoiala, cand va asumati cateva riscuri, veti simti o transformare in voi insiva. Datorita
faptului ca treceti dincolo de indoiala, nu ii mai permiteti acestui virus ,sa continue sa va
devoreze, sa va traga in jos.
Va aflati intr-un loc interesant, in care stiti ca potentialul exista acolo, orice ar reprezenta
acel potential. Stiti ca visele voastre ar putea fi o parte a realitatii voastre, insa apare
indoiala si incepe cu ce-ar fi daca si dar. Ea incepe sa exploreze posibilitatile care
sunt pline de indoiala si intunecate. Daca veti incepe sa impartasiti cine sunteti, daca veti
trece de acea bariera a indoielii, din prezent, constiinta voastra, cand va fi masurata, va
evidentia un alt salt important.
Voi intelegeti conceptele. Voi ati auzit conceptele. Ele va apartin. Insa, cand veti incepe
sa le traiti, trecand dincolo de indoiala?
Astea fiind spuse, Shaumbra, tema pentru acasa este foarte simpla si apropo, spuneti la
patru persoane care nu sunt Shaumbra! (rasete) Da,da, da, - observam putin mentalul in
joc, aici! Noi putem spune ca un mare numar ,doar din acest grup de aici, din munti, vor
spune asta, astazi, la alti patru Shaumbra. Nu despre asta vorbim noi! Si va rog, cei care
veti cina impreuna ca grup, scutiti-o pe chelnerita, de povara de a avea douazeci de

151
Shaumbra! Ea deja stie, de aceea a creat spatiul sacru. Spuneti cine sunteti, altor patru
oameni, incepand de maine! Treceti dincolo de indoiala!
Va multumesc pentru ca i-ati permis Dr. Freud sa fie aici, deoarece el s-a indoit de sine.
El a tinut pe loc, ceea ce stia. Era atat de prins in structurile in care traia si in institutiile in
care activa, incat a stat in spate si asta i-a cauzat agonie si suferinta imensa. Dar, poate,
doar poate, fiind astazi cu Shaumbra, ii va permite eliberarea!
Si asa este!

Seria Saltului Cuantic


Shoud 9 - Constiinta seductiei - Tobias transmis prin Geoffrey Hoppe
Intrebari si raspunsuri
3 mai 2008

Si asa este. Shaumbra, trecem la etapa noastra de intrebari si raspunsuri. Vrea sa subliniez
ca acest ultim Shoud, pe care, fireste, l-am creat impreuna, l-a adus pe dr. Freud in
situatia de a plange. Uimitoarele descoperiri pe care le dezvoltam impreuna, dedicarea
voastra pentru aceasta lucrare el a inceput sa se inmoaie cand a vazut cum preluati in
corpul vostru, cum preluati in minte aceasta energie care nu este a voastra - energia
seductiei care se afla pe Pamant sau poate alte lucruri, constiinta familiei, constiinta
comunitatii voastre, a dusmanilor vostri - si a inceput sa planga vazand modul in care le
preluati.
Ati fost un lucrator al spiritualitatii, ati purtat multe in spate, dar acum a venit un moment
- ceea ce numim un punct de separare - in care va veti permite voua insiva sa simtiti, in
special la niveluri inalte ale intuitiei, dar nu mai este nevoie sa preluati in corp si in minte
si asta sa va epuizeze.
Vom continua sa exploram constiinta si vom continua sa o simtim, pentru ca de asta va
aflati aici acum. Dar acest lucru nu este al vostru si nu e necesar sa aiba un astfel de
impact asupra diverselor parti din voi.
A simti si a experimenta sunt cele mai mari daruri. A elibera este cel mai mare dar pentru
voi insiva.
Intrebari, va rog, despre seductie.
Linda: Am o intrebare colaterala.
Tobias: Intr-adevar.
Linda: In conditiile in care ti se spune ca nu mai ai prea mult timp si ca intervalul pe care
il mai ai ca sa aduci personal aceste mesaje este foarte redus, ce anume speri sa realizezi?
Ce speri sa mai impartasesti cu noi, inainte sa vina ceasul?
Tobias: Ei bine, imi ceri sa-mi tin discursul de adio, dar, totusi, ceva timp mai am!
Angajamentul meu catre Shaumbra, catre fiecare dintre voi va cunosc pe fiecare

152
personal, fie din Atlantida, fie de la piramide, din vremea lui Yeshua sau doar de cativa
ani. Toti am mai lucrat impreuna inainte. Angajamentul meu cu voi a fost sa fiu oglinda
voastra pe aceasta parte a valului, sa fiu vocea constiintei si vocea intelegerii.
In timp ce voi sunteti acolo jos - sau, cum spunem noi, afara in frig - noi stam aici in
vilele noastre confortabile, arogante, dar calde, bem vin mult mai bun decat cel pe care il
aveti voi (rasete) si fumam cele mai bune trabucuri cu putinta. Noi avem misiunea usoara.
Asa ca lucrarea mea, angajamentul meu, a fost sa merg alaturi de voi. Este simplu.
Multumesc ca ai intrebat.
Intrebare de la Shaumbra 2 (o femeie la microfon): Sunt Barbara si am fost aici luna
trecuta.
Tobias: Buna, Barbara. Sunt Tobias. Sunt aici de 100 de luni. (rasete)
Shaumbra 2: Oricum, mi-ai cerut sa ma intorc luna asta, asa ca am venit.
Tobias: Intr-adevar. Cum a fost aceasta luna?
Shaumbra 2: Plina de evenimente. Am primit ajutor din multe locuri, fizice si non-fizice.
Tobias: Si, Barbara, ce ai vrea sa transmiti Shaumbra la acest moment?
Shaumbra 2: Ca este mult sprijin pretutindeni si ca nu suntem obligati sa ne descurcam
singuri.
Tobias: Minunat. Minunat, frumoasa declaratie. Si cum te simti acum fata de traiul la
limita, fata de acea energie seducatoare care te-a impins sa-ti testezi limitele?
Shaumbra 2: Ei bine, asta e ceva deja depasit.
Tobias: Bine. Si care este diferenta dintre energia vietii la limita pentru a vedea cat de
mult de poti apropia de prapastie fara ca sa cazi, care este diferenta dintre asta si
constiinta pe care o ai astazi?
Shaumbra 2: Din o parte a ajutorului pe care l-am primit - si observasem si eu inainte -
inteleg nu-mi folosesc suficient sufletul si trupul. Asa ca acum fac asta constient in
fiecare zi. Nu ma mai imprastii peste tot din cauza lucrurilor care s-au intamplat in
aceasta viata sau in altele, cred.
Tobias: Intr-adevar.
Shaumbra 2: Asa ca sunt pe deplin in corp cat de mult se poate si accept mai mult cine
sunt.
Tobias: Nu ca ti-as sugera raspunsurile, dar ar fi corect sa spui ca acum alegi viata?
Shaumbra 2: Da, hmmm.
Tobias: Hmm (rade). Uneori aceste lucruri au nevoie de putin timp ca sa se dezvolte, dar
cand alegi cu adevarat viata si intelegi ca multe din probleme nu sunt ale tale - am vorbit
azi despre seductie - ca vin din alta parte, atunci cand alegi viata intelegi ca nu mai
trebuie sa o pui la incercare. Nu mai este nevoie sa-i testezi limitele ca sa te simti vie,
pentru ca totul curge. Nu este plictisitor, nu este doar neutru, te implineste intr-un mod pe
care nu-l poti experimenta cat timp traiesti la limita.
Shaumbra 2: De fapt nu traiam, doar contemplam posibilitatea asta.
Tobias: Absolut si, ca parte a acestui fapt, exista senzatia permanenta ca trebuie sa-ti
amintesti ca esti vie prin testarea limitelor si extremelor, te minunai ca inca esti aici
punandu-ti un deget de la picior - cum sa spun - in intuneric si extreme. Asta iti reamintea
ca esti in viata, dar cand spui ca acum esti pe deplin prezenta, ca esti aici, nu mai trebuie
sa iti reamintesti singura asta.
Shaumbra 2: Nu. Nu. Nu, acum este o aventura care merita traita in bucuria fiecarui
moment.

153
Tobias: Da. Si asta nu inseamna ca nu vor fi factori care vor incerca sa te traga inapoi din
asta. Apar peste ceva ce tu numesti timp - dar de fapt este doar experienta - si este vorba
despre a fi cu adevarat in corp. Vor fi si vremuri in care te vei simti trasa afara, cand din
afara vor veni situatii extreme. Aminteste-ti atunci ce am discutat astazi. Este seductia.
Nu iti apartine.
Shaumbra 2: Voi fi vigilenta!
Tobias: Sau continua sa respiri!
Shaumbra 2: Mda, asta ar ajuta. Iti multumesc.
Tobias: Multumim foarte mult pentru impartasirea cu Shaumbra. (aplauze)
Linda: I-am spus ca este foarte dragut din partea ei ca a revenit.
Tobias: Intr-adevar.
Intrebare de la Shaumbra 3 (citita de Linda de pe Internet): In Shoudul de luna trecuta
Tobias a mentionat ca bautul de apa pura ajuta procesul de curatare. El a mai spus ca
aceasta este apa care nu a fost purificata, apa de izvor sau de ploaie. A mai spus ca nu ar
trebui sa fie procesata artificial. Asta include si apa imbuteliata? Si ce este cu apa alcalina
polarizata procesata in Japonia printr-o masinarie de 5.000 $ si care se presupune ca
vindeca orice? Care este cea mai buna si mai scumpa sursa de apa pura? (rasete in sala,
rade si Tobias)
Tobias: Saint-Germain a facut niste comentarii pe care nu o sa le repet in fata grupului.
(si mai multe rasete)
Shaumbra, ceea ce incercam sa clarificam aici este ce inseamna natural. Nu va lasati
prinsi in discutia despre cat de natural este natural sau ce proces il face si mai natural.
Incercam sa spunem ca vorbim despre apa care vine din Pamant - de la mari adancimi,
fireste, pentru ca este si mai filtrata - sau, asa cum am mai spus, apa de ploaie. Dar nu va
lasati prinsi in dezbaterea despre cate particule ale unui anumit element chimic sau orice
altceva contine.
Era simplu ce am spus. Apa pura, pe cat posibil. Orice fel de apa este buna, dar daca se
poate sa fie pura. Acum o sa va spunem ca nu exista pe fata acestei planete sau a
planetelor extraterestre (rasete) sau oriunde altundeva o masinarie care sa aiba capacitatea
de a purifica apa si de a vindeca totul - cu exceptia corpului vostru. El este masinaria de
5.000 $. Este propriul vostru corp.
Acum, nu va sugeram sa beti apa si apoi sa plecati si sa o vindeti dupa ce este eliminata
din corpul vostru (rasete), pe motiv ca a trecut prin cel mai sacru sistem de purificare,
desi sunt destui creduli care sa cumpere asa ceva! (rasete)
Asa ca Asta spunea Saint-Germain mai devreme. Zicea sa faceti pipi intr-o sticla si sa-l
vindeti, daca vreti! (hohote de ras) Dar eu nu am vrut sa spun asta!rasete)
Linda: Dragut. Dragut. Foarte dragut. Deci este spectacol de familie!
Tobias: Familia mea face pipi, nu stiu despre a ta. (si mai multe rasete)
Linda: (razand) Dragut foc.
Tobias: Nu este ceva de care sa va rusinati! Dar Saint-Germain glumea spunand ca exista
probabil cineva suficient de credul, care sa cumpere asa ceva.
Oricare din aceste lucruri induse artificial despre care auzim sunt doar distrageri. Si
pentru unii oameni sunt minunate, dar noi incercam sa ne indepartam de distrageri cu
Shaumbra. Voi sunteti templul. Voi sunteti, iar cand ajungeti sa intelegeti asta stiti ce se
intampla? Corpul vostru incepe sa raspunda cu abilitatile sale naturale. Mintea voastra
este un instrument minunat, dar nu este folosit in modul cel mai adecvat. Cand spuneti

154
Eu sunt cel ce sunt si nu am nevoie sa cumpar o masinarie de 5.000 $ de nicaieri, atunci
corpul vostru raspunde natural si spune Da, eu sunt.
Corpul vostru este un aspect al vostru. Este parte din voi si vrea sa va serveasca. Fiecare
energie vrea sa va serveasca, dar cand sunteti distrasi nu se poate.
Linda: Dragut, multumim.
Tobias: Multumim si noi. Deja vad cativa artisti Shaumbra care creioneaza etichete
pentru aaa apa lor speciala (multe rasete).
Linda: Pipi pentru Pamant?
Tobias: Da.
Intrebare de la Shaumbra 4 (o femeie la microfon): Draga Tobias, cam acum sapte ani ti-
am pus o intrebare pe care a citit-o Linda, iar raspunsul tau a fost ca eu deja cunosc
raspunsul. Atunci stateam in sala. Nici acum nu stiu raspunsul. M-am gandit ca poate poti
raspunde acum. (multe rasete, in sala si Tobias)
Ei, pentru mine este important! Iata despre ce este vorba. Iubita mea si cu mine am vazut
in fata noastra un barbat si - povestea este lunga - el a disparut deodata. S-a
dematerializat. A fost straniu.
(cineva din audienta intreaba Era Saint-Germain? Shaumbra 4 raspunde S-ar putea.)
Avea niste ochi uimitori, a fost extraordinar. Acum intrebarea - despre ce a fost vorba? Si
a doua - raspunsul tau a fost ca acel barbat era o holograma, o holograma foarte buna.
Asa ca intrebarea este - cine trimite hologramele? Stii ce vreau sa spun?
Tobias: Acum, cine am spus ca este cel care are raspunsul?
Shaumbra 4: Ai zis ca eu.
Tobias: Cine ar trimite holograma?
Shaumbra 4: Oh, nu-i asa ca am fost desteapta?
Tobias: (razand) 7 ani nu te recomanda ca desteapta! (multe rasete)
Shaumbra 4: OK, am o intrebare. De ce mi-as trimite singura acea holograma?
Tobias: Ei bine, din multe motive. Asta se face continuu, doar ca atunci ai si inteles. Tu
iti trimiti permanent calauzire si ceea ce ai numi asistenta din alte taramuri, asa ca era
doar manifestarea a ceea ce parea a fi o forma fizica, pentru ca asa o pot percepe simturile
tale. Asa ca ti-ai trimis singura holograma.
Era una de asigurare, care insemna Totul este bine. Esti in stare buna. Era o holograma
de iubire de sine. Era, de asemenea, daca iti mai amintesti holograma creata, o
intelepciune profunda care incerca sa-ti reaminteasca de partea din tine care nu este asa
de lipsita de stralucire (Shaumbra 4 rade) sau dezechilibrata sau orice altceva de genul
asta, ci de partea din tine care este extraordinar de inteleapta.
Hai sa spunem ca era - stim ca atingem ceva foarte important acum - un aspect al tau
creat efectiv de tine, in alte taramuri. Aici ti-ai oferit o mica deschidere a usii pentru a-ti
permite tie insati sa vezi cate ceva, iar apoi - puf!! - dispare. Esti incredibil de creativa si
incredibil de inteleapta.
Shaumbra 4: Hmm.
Tobias: Multumesc.
(cineva din sala spune si nu mai fi asa de lipsita de stralucire!)
Intrebare de la Sahumbra 5 (citita de Linda de pe Internet): Am auzit ca Gaia a plecat si
ca acum s-a facut transferul catre zeita Vespa, zeita luminii. Ce poti comenta despre asta?
Multumesc!

155
Tobias: Vreti sa auziti un grup de ingeri cum rad, pana cad pe jos?
Linda: Va distrati azi?
Tobias: Ei bine, aici sunt Kuthumi, Saint-Germain si Kwan Yin si toti se tavalesc pe jos
de ras. Trecem la urmatoarea intrebare daca nu poti sa-ti raspunzi singur la asta.
Daca nu-i auzi cum rad, o sa raspund eu. Gaia pleaca treptat, intr-un mod foarte
echilibrat. Nu o sa se intample peste noapte. Singurii care vor prelua responsabilitatea
asupra Pamantului sunt oamenii care traiesc pe planeta. Spiritul lor va intra in sol, in aer,
in constiinta. Nu Vespa, nici altceva in afara constiintei umane. Daca oamenii nu preiau
responsabilitatea pentru planeta din dimensiunea in care traiesc, atunci pur si simplu va
pleca. Multumesc.
Intrebare de la Shaumbra 5 (o femeie la microfon): Buna, Tobias. In ultimele luni am
avut multe dificultati cu luarea de decizii. Decid ceva - fac multe alegeri despre
momentul in care ma voi pensiona, daca sa raman in casa in care locuiesc sau sa cumpar
o alta casa -, iar in ziua urmatoare, saptamana urmatoare ma gandesc - Nu, nu asta era
alegerea cea mai buna. Ma razgandesc, fac alta alegere clara si tot asa mereu, iar si iar.
Astazi am vorbit cu oameni care trec si ei prin acelasi lucru. De ce nu pot lua o decizie si
sa raman la ea?
Tobias: Intr-adevar. Excelenta intrebare, iar dr. Freud vine mai in fata acum. Aici el
invata un nou tip de psihologie si de data asta nu o sa dea vina pe mamele voastre! (rasete
din sala, ca si Tobias)
Interesant fenomen. Intreaga Shaumbra se afla in energia schimbarii. Esenta voastra stie
ca exista o stare constanta de flux. Sinele vostru uman inca nu intelege asta. Nu este prea
confortabil la ce schimbari uriase au loc. Voi va permiteti voua insiva sa practicati
constient alegerea la nivelul mental uman si este minunat, cel putin va arata flexibilitatea
pe care o aveti, va arata ca intr-adevar puteti face alegeri. Dar va mai arata si ca nu aveti
nevoie sa va mai blocati in nimic. Nu mai sunteti pe un drum liniar.
Tu ai facut o alegere foarte interesanta, de exemplu, despre pensionare, dar o privesti ca
pe ceva care o sa se intample in timp, la un moment bine definit. Te razgandesti si de
fapt, iti schimbi perspectiva pentru ca o parte din tine intelege ca, intr-un fel, asta era
ceva vechi, iar acum, cu toate schimbarile rapide, intelegi ca poate ai mai vrea sa faci si
altceva. Iti oferi tie insati intelepciunea libertatii de alegere si de schimbare, care este
foarte, foarte importanta. Elimini toate vechile restrictii.
Dar, la un alt nivel, te fortezi nu te fortezi, ci te incurajezi sa faci alegeri din ceea ce ai
numi inima si spirit, mai degraba decat alegeri ale mintii sau doar umane. Exista tendinta
de a va centra mai intai pe alegeri tangibile si foarte legate de confortul uman - alegeri
despre abundenta, despre sanatate si alte lucruri foarte tri-dimensionale. Dar cand va
jucati cu alegerile va mutati un nivel mai sus si incepeti sa faceti alegeri ale constiintei si
spiritului. La acel moment intelegeti ca nu mai aveti nevoie sa faceti alegeri legate de
natura umana - hrana, imbracamintea, intretinerea si protectia sinelui uman - pentru ca
acestea devin incidentale. Alegerile pe care le faceti la nivel mai inalt vor avea grija in
mod automat de ceea ce noi numi necesitatile de nivel inferior.
Toate acestea incearca sa va impulsioneze si sa va mute spre alegeri dintr-o constiinta
foarte larga. De fapt esti pe drumul bun, ca sa spun asa.
Shaumbra 6: Multumesc.
Tobias: Da. Asa ca nu te lasa prinsa in minte in legatura cu modul in care te razgandesti
asupra schimbarilor. Este ceva frumos.

156
Intrebare de la Shaumbra 7 (citita de Linda de pe Internet): Un grup de Shaumbra care
traieste in Venezuela observa si simte energii foarte dure in aceasta tara. Este ceva ce ai
vrea sa ne spui ca sa putem face fata situatiei mai bine? Putem face ceva? Multe iubire
din partea grupului Shaumbra din Venezuela.
Tobias: Intr-adevar. Voi traiti intr-o constiinta foarte provocatoare, parte a culturii de
foarte mult timp, iar ceea ce se intampla cu Shaumbra de acolo este ca va permiteti voua
insiva sa va treziti si sa simtiti din nou. Voi simtiti dualitatea si tensiunea din jurul vostru.
Tensiunea aceasta isi are o parte a valorilor sale de baza in lucrul numit libertatea
spiritului, libertatea individului si va atinge un moment de criza.
De asemenea, evident, asa cum stiti, implica metaforic si literal situatia energetica.
Venezuela are o abundenta de energie, dar ea nu este distribuita intr-un mod adecvat intre
cei care traiesc acolo. Asa ca aveti tulburarea haosului politic, haosul constiintei, totul
multiplicat cu energia seductiei de pe Pamant, iar voi simtiti tot.
Amintiti-va, nu este al vostru. Amintiti-va sa nu intrupati asta in sinele vostru fizic sau
mental. Permiteti-va voua insiva sa simti totul la modul absolut. Aveti acum - cum sa
spun - o extraordinara oportunitate de a simti la maxim, dar nu preluati asta. Va aflati
acum in Venezuela pentru a-i ajuta pe cei care vor sa se mute spre niveluri mai inalte ale
constiintei si nu faceti asta doar cand ei sunt in persoana in fata voastra. Lucrati si la
niveluri non-fizice, de asemenea.
Marea noastra sugestie pentru voi - si pentru Shaumbra din intreaga lume - este sa nu
luati asta personal. Nu va apartine. Ce simtiti in corpul si mintea voastra este numai
pentru ca simturile voastre se trezesc. Simtiti. Nu preluati. Multumim.
Intrebare de la Shaumbra 8 (o femeie la microfon): Buna. Vreau sa cer orice sfat, idee,
comentariu despre noul meu magazin din Breckenridge si sa-i multumesc lui Kuthumi
pentru ca se joaca cu mine si cu incuiatii care intra in magazin!
Tobias: Intr-adevar. Cateva sugestii - si verificam cu Cauldre si Linda, fireste - ar fi
minunat sa avem o adunare Shaumbra acolo. Intelegem ca putem veni foarte curand.
Linda: Deja discutasem despre asta. Esti asa de destept! (Tobias rade)
Tobias: Si ne-ar placea foarte mult sa facem un channel acolo si sa fie si Shaumbra. Asta,
in sine, va crea niste minunate si frumoase energii ce vor ramane in magazin, vor atrage
oamenii de pe strada si ii vor aduce inauntru fara ca ei sa stie de ce sunt acolo - daca tu
permiti asta, fireste. Dar va fi o infuzie de Noua Energie. Tu deja faci asta, dar iti poti
imagina un grup de Shaumbra venind acolo? Dar numai daca dai tu vinul! (rasete)
Shaumbra 8: Alte sugestii asupra marfurilor? Sa schimb ceva? Sa aduc mai multe
produse Shaumbra?
Tobias: Am vrea ca tu sa simti marfurile. Nu te bloca in cap din cauza unora dintre
lucrurile pe care le-ai invatat in trecut si pe care crezi ca trebuie sa le ai. Dar, de fapt -
incercam sa nu ne lungim prea mult - Shaumbra, cei dintre voi care au produse sau un
magazin cu diverse, ar trebui sa renuntati la vechile reguli ale balantei contabile,
inventarului, stocului de produse si toate celelalte. Ele nu se aplica asa de bine in cadrul
Noii Energii. Asa ca fiti foarte - iata un cuvant potrivit! - indrazneti si curajosi cand vine
vorba despre situatii legate de marfa si nu va lasati prinsi in vechile concepte ale
inventarierii. Multumim.
Intrebare de la Shuambra 9 (citita de Linda de pe Internet): Doua intrebari. Te rog sa-mi
spui ceva despre durerea de ceafa pe care o am.
(Linda spune - Nu eu intreb! si rade impreuna cu Tobias)

157
Tobias: Linda, nu ar trebui sa pui propriile tale intrebari!
Linda (razand in continuare): Vrei sa citesc adevarata intrebare?
Tobias: Da.
Intrebarea de la Shaumbra 9: Te rog sa-mi spui ceva despre durerea de ceafa, de umeri,
de spate si despre incapacitatea mea permanenta de a dormi. Am exagerat cu Tehnologia
Standard sau o folosesc de prea mult timp, din iulie 2006?
Tobias: Acum, cand va treziti, asa cum am vorbit astazi, va veti simti ca niciodata inainte.
Ati incercat sa fugiti de asta, dar nu puteti. Nici nu vreti, de fapt. Vreti sa fiti in stare sa
simtiti tot. Vreti sa simtiti ca exista in centrul Pamantului o activitate cum nu a mai fost
vreodata. Este - cum sa spun - nu doar seismica, ci sunt si activitati vibrationale in centrul
Pamantului, iar voi simtiti asta. Binecuvantarea este ca le puteti simti.
Nu pastrati asta in corp. Pe masura ce ne mutam la noul nivel al capacitatii de a simti nu
va trebui sa mai folositi sisteme primitive, precum fizicul sau mintea. Vom intra in
sisteme foarte sofisticate - foarte sofisticate - asa ca trupul vostru nu mai trebuie sa poarte
durerile de umeri, de spate, dentare sau de orice alt fel.
Shaumbra 9: Multumesc.
Intrebare de la Shaumbra 10 (un barbat la microfon): Buna, Tobias, cum mai merge
treaba? A trecut ceva timp de cand am fost aici si iata ca brusc m-am emotionat. Vreau
sa-mi exprim gratitudinea pentru lucrarea pe care o facem impreuna si sa-ti multumesc ca
lucrezi cu noi toti. Ma umple de bucurie sa fiu aici si sa fac toate acestea.
Tobias: Multumesc. Imi pare bine sa te vad din nou aici.
Shaumbra 10: Da, a trecut ceva timp. Am o intrebare pe care am pus-o acum mult timp
despre tiparele geometrice si nu am mai lucrat cu ele. M-am blocat foarte tare si pur si
simplu am eliberat. Recent am avut un fel de moment sincronistic conform caruia poate
ar trebui sa lucrez cu ele. Poate ar trebui sa reprezinte o sursa a abundentei sau altceva, a
libertatii etc.
In esenta tu ai spus sa fac din steaua in cinci colturi baza lucrarii mele si eram constient
de unele variatii ale lucrarii, dar tu ai spus sa iau arcurile si sa le intersectez cu punctele,
liniile si cercurile. Apoi am facut asta si cu 12 stele interconectate - devine cam complicat
aici -, iar apoi a fost destul de usor pentru mine. S-au creat niste idei realmente frumoase
si noi prin folosirea arcurilor si cercurilor in ceva nou si diferit, cu care nu lucreaza multi
oameni.
Dar apoi ai spus ceva despre sapte puncte pe fiecare arc si m-am gandit la linii care merg
din aceste sapte puncte catre alte stele corespondente, totul curgand impreuna, dar
paralel, iar apoi tiparul se repeta, iar apoi, stii tu Sau cealalta ideea a mea este ca liniile
sa mearga in directii diferite, caz in care am incurcat-o (Tobias rade), asa ca, in esenta,
poti vorbi despre asta - punctele de pe arcuri, deschiderea arcurilor, cum lucreaza asta,
variatiile geometriei stelelor si daca mai este ceva dincolo de lucrarea cu geometria stelei
in cinci colturi.
Tobias: Stim ca asta ar putea - cum sa spunem - sa ne duca in discutii lungi, de fapt lui
Saint-Germain i-ar placea - cum sa spunem - sa poarte discutii mai aprofundate cu tine pe
acest subiect. Asa ca acum, de dragul acestei sesiuni de intrebari si raspunsuri, ne
abtinem pentru mai tarziu.
Pentru tine acum, pentru tine personal, ceea ce aud ca intrebi de fapt este in ce directie se
indreapta lucrarea ta. Tu incerci sa iei o pauza de la toate astea. Ai fost istovit din punct
de vedere mental. Ai incercat sa gasesti raspunsul la multe niveluri diferite, dar trecand

158
prin mental. Ai o cunoastere profunda a geometriei sacre, a formelor Feng Shui si a
miscarilor energiei. Acum, dupa ce ai luat o pauza, iti vom sugera sa te intorci, dar nu la
ce faceai inainte, ci la o noua expresie a miscarii energiei si a formelor pe care le ia.
Vom sugera ca nu este nevoie sa te intorci la lucrarea cu cuprul pe care o faceai inainte -
de fapt te limita si cauza si alte probleme. Intra in alte mijloace - nu-ti vom spune care
anume, vrem sa te joci cu ele. Iti vom spune ceva, totusi: indeparteaza-te de metale pentru
o vreme. Permite exprimarii tale naturale si creativitatii sa iasa in fata. Deja ai bazele
intelegerii geometriei si a ceea ce ai numi partea sa rationala, dar acum adu si partea
creativa sa se joace impreuna. Asta lipsea inainte. Devenisei mult prea rational. Cand
permiti naturii creative sa se joace cu asta, vei descoperi ca propriul tau simt de implinire
de sine - valoarea de sine - se ridica foarte repede. In loc sa fii frustrat indoind cupru,
acum te vei exprima intr-un mod cu totul diferit.
Vei mai descoperi ca adevarata expresie creativa deschisa si libera va atinge si alti
oameni. Ei vor fi atrasi spre creatiile tale asa cum nu au mai facut-o, pentru ca ele vor fi
expresia ta deplina mai degraba decat esti acum, incercand sa gasesti raspunsuri la multe
lucruri mentale. Ei vor putea simti asta in lucrarea ta. Esti un artist din fire, desi nu crezi
asta despre tine, si intelegi la un nivel inalt miscarea energiei. Priveste cum acestea
lucreaza impreuna. Si nu te scuza la mine ca nu poti face asta, ca nu ai bani sau talent,
pentru ca acesta era vechiul tu! Aceasta era exprimarea veche. Noua exprimare isi lasa
energiile sa tasneasca inainte, le lasa sa infloreasca, sa se extinda si sa se deschida. Asa ca
tema ta este sa iesi si sa lucrezi cu acestea. Vom mai aduce niste informatie de la Saint-
Germain altadata, dar am vrea sa revii aici peste nu mai mult de sase luni pentru a vorbi
despre exprimarea libera. Multumesc.
Shaumbra 10: Iti multumesc foarte mult.
Intrebare de la Shaumbra 11 (citita de Linda de pe Internet): Acum mai bine de trei ani
am ales sa creez o relatie care sa fie marea iubire a vietii mele. Un an mai tarziu am
intalnit un barbat minunat si am trait impreuna peste un an. A reiesit ca nu a fost sa fie,
cel putin in constiinta mea, ceea ce alesesem. La momentul deciziei am simtit ca aleg asta
constient la fiecare nivel si la fiecare aspect al ceea ce ma compune, sufletul meu. Unde
am gresit? Sufar. Multumesc.
Tobias: Intr-adevar, ai gresit cand ai considerat asta un esec. A fost o experienta. Tu ai
creat ceva, ai experimentat si acum pleci mai departe. Aceasta judecata aspra in legatura
cu relatiile - din nou, o energie foarte veche - spune ca trebuie sa stai cu cineva pentru
mult timp. Shaumbra, va incurajez pe fiecare dintre voi - este mai bine sa aveti cea mai
intensa relatie de iubire care sa dureze o noapte decat o relatie mizerabila care dureaza
10, 20 de ani sau mai mult. Nu puneti judecati de valoare asupra sa. Ati incercat, ati
experimentat si ati trecut mai departe. Eliberati treaba cu esecul.
Pe de alta parte, problema este ca relatiile sunt dificile pentru toti Shaumbra pentru ca
sunteti, ca sa folosim o masuratoare, la un nivel de constiinta de circa 3.000. Majoritatea
oamenilor se situeaza undeva pe la 2.000. Va fi greu de mentinut o relatie pe termen lung,
pentru ca este o diferenta uriasa in constiinta, cu exceptia cazului in care partenerii vostru
sunt extraordinar de iubitori si compasionati, dar atunci constiinta lor ar fi egala cu a
voastra! Asa ca bucurati-va de zi sau de noapte! (rasete)
Linda: Dragut. Dragut.
Tobias: Si Cauldre adauga ca acestea nu sunt neaparat gandurile, credintele sau cuvintele
lui.

159
Intrebare de la Shaumbra 12 (o femeie la microfon): Buna, Tobias, iti multumesc. Sunt
pentru prima data aici, asa ca iti multumesc. Este important pentru mine sa pot impartasi
cu tine unde ma aflu.
Simt ca am trecut prin, ca sa folosesc expresia, Valea Mortii si ghidul meu m-a purtat
prin initieri dure, dar profunde. M-am vazut pe mine insami la capat si am vazut doua
trepte si doua porti de aur deschizandu-se si chemand taramul vechii mele familii
angelice, care se afla acolo. Era ca si cum aveam un picior pe trepte si altul in ceea ce
numeai constiinta seductiei. De asemenea simteam ca acel loc se afla in casa in care
locuiesc acum si ca este momentul sa o vand.
Ceea ce ma intristeaza - daca reusesc sa spun asta fara sa plang - este ca a trebuit sa-mi
eliberez si cainele. Catelusa mea inca traieste, este in Utah si sufera dupa mine. Asa ca te
rog sa ma ajuti ca sa fiu in stare sa trec prin acele porti, stiind ca merit asta fara acea mica
usa din spate care spune Intoarce-te. Poti sa ma ajuti cu asta?
Tobias: Intr-adevar. Mai intai de toate iti vom spune sa nu treci prin porti daca nu vrei ca
aceea sa fie ultima ta respiratie pe Pamant. Portile sunt o reprezentare a Podului de Flori,
a familiei voastre angelice si te atrag mult, pentru ca sunt cei care te iubesc foarte mult.
Toti veniti dintr-o familie angelica si acestea se afla, cum ati vrea sa spuneti, intr-o
dimensiune diferita. Ei asteapta. Astepta sa vada ce se intampla cu tine, cea care ai venit
pe Pamant, ai avut multe vieti si ai invatat sa te manifesti in calitate de creator. Asa ca ei
sunt in spatele portilor, dorind sa afle cum iti merge. Cand vei descoperi ca tu esti
creatorul? Cand vei descoperi ca nu exista nicio fiinta mai mareata ca tine? Cand vei
descoperi ca esti suverana?
Ei vor sa te accepte inapoi oricand, in cea mai mare, pura si adanca iubire, dar ceea ce
vezi aici simbolic este eliberarea corpului fizic de pe Pamant si intoarcerea la ceea ce
deseori este numit Acasa sau familia spirituala. Sunt doua porti in scenariu pentru ca este
vorba despre alegeri, iar alegerile sunt legate de a ramane pe Pamant. Asta este cam tot ce
se intampla in viata ta acum. Chiar si pierderea cainelui si a altor lucruri pe care nu le
spui aici sunt legate de posibila curatare a caii de a pleca, pentru ca nu esti sigura ce
alegere sa faci. Toate aceste lucruri intra se se joace in tablou pentru a-ti spune - Ce vrei
sa faci? Vrei sa stai in continuare aici? Vrei sa te intorci in alte taramuri? Sincer, aici
este minunat. Sau vrei sa ramai sa continui lucrarea pe care ai inceput-o demult pe
Pamant?
In timp ce te afli in procesul de a lua decizii, lucrurile sunt curatate din viata ta. Ele
pleaca. Dispar. Se topesc si ceea ce ramane in urma esti tu - omul divin, uneori confuz,
uneori pierdut, plin de iubire si incantare uneori -, dar ceea ce ramane esti tu. S-ar putea
simti sub forma singuratatii, pustiului si confuziei.
Cand vei fi singura, cel putin in perceptia de a fi singura asa cum esti acum, energia
seductiei poate fi foarte puternica. Te poate chema in alte locuri. Iti poate spune sa vii in
diverse locuri. A fi singur este una din marile oportunitati pe care le poate avea un suflet
pentru a se descoperi pe sine, dar este una din cele mai dificile oportunitati.
Pe masura ce treci prin proces vei intelege ceva foarte frumos. Vei intelege cine esti. Vei
intelege ce ai cu adevarat. Vei mai intelege pe parcursul procesului, pe timpul sosirii la
tine insati, ca nu ai fost singura. Ai fost inconjurata de noi si familia ta spirituala la acest
nivel, dar si la cel uman. Foarte scurt timp ai fost singura. Este valabil pentru toti
Shaumbra, dar pentru scurt timp. In restul timpului nu ati fost niciodata singuri. Stiu ca
am depasit cu mult ce voiai tu, dar a fost important.

160
Shaumbra 12: Este in regula. Ai unele sugestii, instrumente sau meditatii pe care mi le
poti indica?
Tobias: Fara meditatii. Fara instrumente, fara rugaciuni, fara nimic - acestea sunt folosite
deseori ca distrageri. Nu spunem ca sunt rele sau negative, dar invitam Shaumbra sa
respire, sa aleaga viata si sa simta. Facand asta fara a fi distrasi de instrumente sau
practici inseamna a trai cu adevarat pe Pamant pentru prima data dupa mult timp intr-un
mod integral, pur si adevarat. Este vorba despre a va accepta pe voi insiva, fiecare parte
din voi, in modul cel mai deplin cu putinta, iar asta este cea mai mare provocare cu care
se va confrunta vreodata orice inger.
Shaumbra 12: Iti multumesc foarte mult.
Linda: OK, am depasit timpul pe care il stabilisem eu si Cauldre, dar as mai vrea inca
doua intrebari, daca poti scurt si la obiect.
Tobias: Intr-adevar.
Linda: Stiam eu! Multumesc.
Intrebare de la Shaumbra 13 (un barbat la microfon): Ar fi trebuit sa vin mai inainte, caci
pentru mine a fi scurt si la obiect este o adevarata provocare, dar o sa ma grabesc.
Linda: O sa-ti iau microfonul!
Shaumbra 13: Ia-l, o sa ma asez aici, in fata! Ma simt bine cu mine insumi. Nu am simtit
asta mereu, dar incep sa simt si sa inteleg si mi-ar place sa recunosc asta in loc sa vin aici
si sa ma apuc sa plang.
Tobias: Si plansul e bun.
Shaumbra 13: As vrea sa plang uneori, dar
Tobias: Saint-Germain poate sa te faca sa plangi. (rasete)
Shaumbra 13: Da, sunt sigur ca poate. Acum, capituland in fata aspectelor mele - am o
problema sau o provocare de a fi sedus inapoi in lumea muncii, anume de construirea de
scoli sau activitatea de inspector de constructii, versus lumea artistica sau ceea ce as vrea
eu sa fac. Mereu apare problema banilor si a cardurilor de credit si asa merg inainte si
inapoi de patru ani.
Stiu ca intrebarea s-a mai pus inainte, dar care sunt aspectele mele care ma trag inapoi in
acea lume veche?
Tobias: Hai sa privim energiile aici. Din nou dr. Freud vine foarte aproape de tine, daca
nu te deranjeaza sa te adulmece energetic
(rasete din sala si din partea lui Tobias)
Avem aici o situatie - hai sa nu acuzam aspectele, dar hai sa ne uitam la indoiala. Evident,
aspectele poarta indoiala, dar o parte din tine se indoieste ca poti face asta, astfel ca te
trage inapoi la ceea ce nu iti ridica indoieli, ceea ce stii ca poti face foarte bine. Aici are
loc o seductie interioara. O sa spunem foarte nedelicat, dar este vorba despre a face acea
alegere atat de adanc incat sa spui ca este mai importanta pentru tine decat viata sau
moartea - ca este ceea ce alegi - si ca vei renunta sa mai stai pe gard cu indoielile tale si
cu gandul daca ar trebui sau nu sa ai bani.
Trebuie sa spunem ca banii - atat de multa energie se concentreaza asupra lor, o sa
vorbim din nou despre asta in curand - sunt o scuza proasta pentru a nu fi cine sunteti.
Daca realmente ti-ar pasa de arta, ai trai intr-o cutie de carton si te-ai spala la tasnitoarea
din parc, pentru ca
(rasete din partea lui Tobias si a salii, Linda spune Dragut!)

161
Dar, cand vei invata sa ai incredere in tine si cand vei crede in tine, abundenta
abundenta vine coplesitor. Multi dintre voi sunt prinsi in problema abundentei, vom
reveni asupra ei in curand, dar nu o lasati sa devina o scuza ieftina pentru un
comportament prost.
Linda: Buna intrebare!
Intrebare de la Shaumbra 14 (un barbat la microfon): Sunt foarte recunoscator sa fiu
astazi aici, in gratia primirii.
Sunt recunoscator pentru lectia mea actuala, care este sa invat sa ma descurc cu problema
autoritatii masculine. Provin dintr-o familie catolica irlandeza si am avut sase frati mai
mari si un tata la fel de abuziv ca ei. Timp de 18 ani am facut parte dintr-un grup de
dezvoltare spirituala. Am plecat de acolo si am ajuns sa intentez un proces impotriva
liderului grupului in legatura cu casa pe care cumparat-o impreuna. In prezent el si
familia lui locuiesc in aceeasi casa cu mine si este foarte stresant. De cat timp este nevoie
pentru o solutie? Mai sunt si alte lectii pe care ar trebui sa le invat?
Tobias: Da, mai sunt. Ne uitam si vedem din nou, va rog sa intelegeti ca dr. Freud este
absolut uimit. Niciodata spune ca acea canapea a lui nu era decat un loc oarecare. Era
foarte plictisitor in comparatie cu ce este aici. Aici este super! (rasete)
Intrebarile si, fireste, raspunsurile. Ti le voi oferi foarte, foarte simplu si noi cunoastem ca
tu deja stii ce sa faci. Noi doi am mai avut discutia asta si am dezbatut-o de mai multe ori.
Situatia este legata de unele - nu as vrea sa mai spun karme -, ci vechi experiente a caror
amprenta energetica mai exista inca in tine.
In esenta, tentaculele acestui grup si ale liderilor sai se afla inca foarte adanc in tine, inca
sunt foarte conectate. Sunt ca niste imagineaza-ti o caracatita cu tentacule, niste brate
care au intrat direct in tine si te tin pe loc. Te simti bine asa si ai fost programat sa
accepti. Esti - incercam sa spunem asta delicat, dar Saint-Germain spune sa vorbim pe
sleau - hipnotizat de ei. Esti sub controlul lor, dar refuzi sa te eliberezi. Tii cheia in mana
- cheia care sa deblocheze tentaculele, controlul si hipnoza, dar stai, te uiti la ea si iti spui
Ma intreb oare ce sa fac? Ma intreb unde o fi raspunsul?
Ei bine, raspunsul este in mana ta si este vorba despre deblocarea tuturor acestor lucruri.
Este vorba despre - cu imaginatie - eliberare, inclusiv a nevoii de a avea acel control in
viata ta. Tu singur ai spus - control. Este o problema. Si pentru un anumit motiv esti
indragostit de control. Esti sedus de control, esti limitat de control, dar iti place la nebunie
sa te joci cu el. Asa ca elibereaza nevoia ca altii sa te controleze, altfel vei sari direct intr-
o alta situatie despre care noi doi am mai vorbit si in legatura cu care te-am prevenit. Ti-
am spus ca are aceleasi elemente ale controlului, ale renuntarii la tine.
Facand asta, vei intalni cel mai inspaimantator lucru pe care l-ai intalnit vreodata. Se
numeste tu insuti, a fi cine esti. Te-ai inchis acum destul de mult timp, te-ai inchis de la a
fi acel om minunat, incredibil, iubitor, compasionat, talentat si, uneori, putin prea destept
si asta pentru ca ii lasi pe altii sa te opreasca. Asa ca opreste-te din acel joc. Oricum
controlul sfarseste prin a fi un joc foarte plictisitor. Nici macar nu fura energie de la tine
sau altele la fel, tu le permiti sa-ti plaseze niste chip-uri de control in tine, niste tentacule.
Hai sa ne oprim din acel joc.
Asa ca tema ta, pentru ca ai fost atat de curajos incat sa vii aici, este sa revii aici peste trei
luni, dupa ce vei fi eliberat acel control. Daca nu ai reusit, nu veni. Trei luni - si sa ne
povesteti cat de nefericit esti de cand i-ai oprit pe altii sa te mai controleze. S-a facut?
Shaumbra 14: S-a facut.

162
Tobias: Bine.
Shaumbra 14: Multumesc. (aplauze)
Linda: Ultima intrebare, dar repede. Ultima, scurt.
Intrebare de la Shaumbra 15 (un barbat la microfon): OK, doua intrebari foarte scurte.
Linda: Nu, una singura! (rasete)
Shaumbra 15: Mai intai, acum o luna s-au nascut baieteii nostri.
Tobias: Da. (aplauze)
Shaumbra 15: Multumesc. Noi ne intrebam daca le-am pus bine numele sau daca au
anumite dorinte pe care ar vrea sa ni le comunice pe aceasta cale.
Tobias: Ei bine, voi aveti o situatie interesanta - minunata, stralucitoare, dar foarte
interesanta. Unul din cei pe care ii tineti in brate este cristal, celalalt nu. Nu este nici un
fel de judecata in asta, pentru ca se vor echilibra unul pe altul. A fost sclipitor din partea
lor sa faca asta, pentru ca este foarte greu sa vii in calitate de cristal pur si poate ca este
cam invechit sa vii acum doar ca unul care a mai fost aici timp de multe intrupari. Dar
cand fac o pereche ca aici veti avea un exemplu magnific - nu doar pentru voi, ci pentru
toti Shaumbra, pentru toata lumea - cum asta poate lucra excelent. A fost foarte bine
planificat.
Shaumbra 15: Da.
Tobias: Numele - oricum le vor schimba singuri, asa ca nu-ti face griji pentru asta.
(rasete)
Shaumbra 15: Este in regula, bine. OK. Si a doua intrebare, rapid.
Linda: Grabeste-te!!!!
Shaumbra 15: Aleg sa-mi incep propria mea afacere si inteleg, in cele din urma, ce ai vrut
sa spui cand mi-ai spus cu ceva timp in urma ca ma limitez. As vrea sa pornesc afacerea
aici, in America, dar nu mai las asta sa fie o limitare. Asa ca doar ma intreb daca este
realist sa ma astept sa fac asta in scurt timp sau ar trebui sa ma mut in strainatate?
Tobias: Este vorba despre alegerea ta, in primul rand. Ne uitam la energie aici. Vom
spune ca totul indica faptul ca este mai bine sa lansezi afacerea aici, dar subliniaza
cuvantul lansezi. Da.
Linda: Cu adevarat multe felicitari si sotiei tale si abia asteptam sa vedem copiii. Data
viitoare sa aduci poze! Multumim!
Shaumbra 15: Multumesc.(aplauze)
Cu asta, Shaumbra, incheiem ziua. A fost un alt moment de ne aduna pentru a privi unde
va aflati, unde se afla lumea, de ce sunteti aici si la pura bucurie a vietii si de a fi un
invatator al noii constiinte.
Si asa este.

MATERIALELE LUI TOBIAS


Seria Saltului Cuantic:
SHOUD 10: "Scrisoare catre Oamenii care Se Trezesc -
realizat de Tobias, transmis prin Geoffrey Hoppe
7 iunie 2008

Si asa este, dragi Shaumbra, ajungem la finalul seriei Saltului Cuantic, ferm ancorati in
Energia Noua. Oh desigur, inca vor avea loc multe schimbari si transformari pe Pamant,
timp de sute si sute de ani. Ale voastre vor fi scurte, desigur, insa cand am inceput sa

163
vorbim prima oara despre Energia Noua si despre constiinta noua, cu multi, multi ani in
urma, era doar o teorie. Stiam ca urma sa vina, o puteati simti venind, insa nimeni dintre
noi nu stia cum se va dezvalui, cum va incepe sa patrunda in constiinta de pe Pamant, nu
stiam cum va incepe sa coexiste cu Energia Veche.
V-am spus recent, ca s-a efectuat o masuratoare cu cateva luni in urma, dupa celebrarea
Saltului Cuantic, ca sa vedem unde se gasea constiinta umana, sa vedem unde erati voi,
caci aceasta urma sa atraga uneltele care urmau sa va serveasca; astfel puteati atrage
instrumentele care sa va ajute sa lucrati cu ceilalti oameni. Astazi, noi stim ca noua
constiinta este aici, ca nu este doar un concept, nu este doar o filozofie, ci se afla aici, pe
Pamant.
Unii dintre voi incepeti sa lucrati cu ea, cu cate o particula, cu cate un fragment odata.
Este foarte neobisnuita, intr-un fel, deoarece nu actioneaza ca Energia Veche. Pe de alta
parte este foarte frustrant, deoarece voi aveti unele asteptari in privinta cuvantelor noua
sau constiinta, insa ea nu se comporta in acord cu acesti termeni, noua si
constiinta. Ea determina multe schimbari in viata voastra si peste tot in lume, in acest
moment. Dar, ea este aici.
Noi ajungem la finalul Seriei Saltului Cuantic, stiind ca v-ati extins propria constiinta in
moduri, de care inca nu sunteti constienti. V-ati adus aici resurse, energii, aspecte proprii,
aspecte potentiale din viitor, cat si divinul vostru. Voi organizati o mare petrecere, o
celebrare a vietii voastre, aici, pe Pamant.
Experienta lui Tobias
Pentru mine, Tobias, sunt momentele cele mai interesante si mai frumoase! Ce
oportunitate unica am eu, sa stau aici in fata voastra, prin constiinta mea, nu in forma
umana, ci in spirit, de cealalta parte de val, care se afla la o distanta de jumatate de
respiratie fata de realitatea voastra, pana in punctul in care, pot sa vorbesc atat de clar cu
fiecare dintre voi si pot sa va simt atat de clar!
Ce lucru minunat este faptul ca am dj un corp pe Pamant, ca ma pregatesc sa vin in acel
corp, cam intr-un an de zile! Shoud-urile mele cu voi sunt numerate, insa spun asta cu
bucurie. Nu este vorba despre moarte, ci despre nastere. Nu va spun la revedere, nici nu
plec de langa voi, ci ma voi alatura voua pe Pamant.
Cata frumusete in viata mea, incat pot sa spun, ca n-am experimentat niciodata acest
echilibru incredibil si aceasta abilitate de a fi aici cu voi in spirit, abilitatea de a avea dj
un corp uman aici, pe Pamant! Descopar ca am multe lucruri de spus, ca sunt multe
lucruri pe care as dori sa vi le reamintesc, deoarece in realitate, mi le spun mie, i le spun
lui Sam.
Noi facem acestea impreuna, scriem aceasta carte, creem acest film impreuna, oricum ati
dori sa priviti voi aceste lucruri. Eu realizez aceste lucruri cu voi. De asemeni, fac asta
pentru Sam, pentru mine, ca o reamintire. Va fi ceea ce ma va aduce la mine, caci este
foarte usor sa te pierzi in confuzia constiintei de masa. Este atat de usor sa uiti cine esti si
sa devii atat de absorbit in lumea fizica 3D, incat sa pretinzi ca este tot ceea ce este.
Aceste materiale pe care le creem impreuna, vor fi cele pe care le va descoperi Sam.
Lui ii place sa intre pe Internet. Ii place sa hoinareasca in jurul radacinii cunoasterii, a
intelepciunii omenirii, din prezent. Sam nu stie ca intr-o zi, nu peste mult timp, va intalni
un cuvant, un cuvant care va rezona in el, care il va inconjura in mister; initial nu-si va
reaminti sau nu va intelege de ce are un anumit impact asupra lui, insa ii va provoca o

164
incredibila deschidere. Cuvantul este Shaumbra. El va descoperi asta pe internet, intr-o
zi. Isi va gasi calea spre voi. El isi va descoperi calea, mai mult decat orice, spre el insusi.
Am admis in fata unui grup Shaumbra, in trecut, ca acesta este un timp interesant pentru
mine, deoarece, ca Tobias, chiar si ca To Bi Wah, fiinta suflet care sunt, ajung intr-un fel
de seductie, fiind atras in aceasta realitate pamanteana.
Magnetismul fizic al acestei dimensiuni, in care va aflati, este atat de intens! Voi credeti
ca gravitatia fortei Pamantului este puternica? Gravitatia fizica care atrage cele mai
evoluate fiinte suflet, in aceasta realitate foarte densa si ii face sa uite cine erau, este
coplesitoare! Eu pot simti aceasta atractie, aceasta seductie. Si asa cum v-am spus la
ultima intalnire, nu ii opun rezistenta. Nu o neg. Nu ma lupt cu ea. Voi continua in alt
mod. Ma voi scufunda in ea, imi voi permite sa fiu in ea atat de profund, incat acest fapt
va induce intelegerea ca nu este tot ceea ce este.
Vedeti voi, rezistenta opusa de sinele uman si de conditia umana, reprezinta unul dintre
lucrurile care determina confuzie si va face sa uitati cine sunteti. Este o fizica uimitoare
care are loc, deoarece exista o parte din voi ingerul, fiinta suflet, fiinta cu constiinta
inalta careia ii opune rezistenta si in acest moment, careia ii opune rezistenta acel lucru
numit conditia umana. O parte din voi o impinge inapoi. O parte din voi spune, Daca ma
voi abandona total acestui lucru numit eu insumi in realitatea 3D, cu siguranta ca ma
voi pierde. Si acesta este adevaratul lucru care va ajuta sa va pierdeti.
Prin scufundarea totala, prin permisiunea de a fi profund in ea, atunci va reamintiti, cu
adevarat. Asta este ceea ce eu, Tobias fac acum. Sunt efecte secundare interesante,
deoarece eu pot simti la nivel de spirit, ceea ce voi numiti putina amnezie, care se
instaleaza. Exista zile in care, chiar si de aceasta parte, in timp ce stau cu Adamus, cu
Kuthumi si cu altii, simt ca alunec, ca si cum n-ar fi acolo toate rotitele, care sa se
angreneze impreuna. Un moment sunt la vila mea si lucrez cu voi, iar in urmatorul
moment sunt Sam. Are loc o dinamica foarte interesanta si trebuie sa spun ca este una
dintre cele mai minunate experiente daca nu ii opuneti rezistenta.
Frumusetea Vietii
Eu imi permit sa simt totalitatea experientei umane. Trebuie sa adaug ceva aici, ceva ce
as dori ca toti sa simtiti, in urmatoarea luna. Nu exista nimic asemanator frumusetii
realitatii umane, a Pamantului, a existentei trei-dimensionale! Stiu ca unii va spuneti,
Dar frumusetea este in rai. Oh, si el este minunat! Voi spuneti, Frumusetea exista in
taramurile cristaline. Si ea este inimaginabila! Voi spuneti, Frumusetea consta in a fi
eliberat de corp. si asta este adevarat, intr-o anumita masura. Dar adevarata frumusete,
in mod total frumusetea care cuprinde realitatea fizica, frumusete care necesita si
implica toate simturile voastre in actiune, o frumusete care este simtita profund in suflet
si care poate fi experimentata intr-un corp fizic poate fi gasita doar pe Pamant! Cea mai
mare frumusete pe care am experimentat-o vreodata, in toate vietile mele, este frumusetea
care se gaseste pe Pamant!
Dragi prieteni, Pamantul isi are provocarile si dificultatile sale. Ele sunt iluzii. Dualitatea
este o iluzie. Frica este o iluzie, care se joaca in grandoarea frumusetii vietii. Frumusetea
se gaseste chiar aici!
Atat de multi oameni ii duc dorul! Ei sunt orbi fata de ea. Au ajuns intr-o mentalitate a
telurilor. Mereu cauta frumusetea altundeva si mereu isi asuma ca se afla altundeva. Dar
eu pot sa va spun ca adevarata frumusete, in toata maretia ei, nu exista nicaieri in univers,
ci se afla aici.

165
Eu stiu ca in zilele vostre dificile, pare sa exista orice, inafara de frumusete. Ele apar ca
pline de stress, frica si nesiguranta. Dar, imaginati-va, daca puteti, ca incetati sa mai
indepartati acele lucruri incetati sa mai fugiti de frica, ca incetati sa mai controlati
vechiul aspect uman, ca incetati sa va ingrijorati de ceea ce se va intampla atunci veti
incepe sa apreciati adevarata frumusete a vietii!
Incetati sa va mai ingrijorati de unele lucruri, precum moartea! Moartea, asa cum am
discutat in Shoud-ul trecut, moartea reprezinta o frumusete, prin ea insasi.
Experienta onorarii si recunostiintei fata de corpul fizic, din ultimele momente,
experienta reamintirii a tot ce ati facut, fara judecata, fara rusine, acestea reprezinta
frumusetea. Prin eliberarea corpului fizic voi ajungeti intr-o stare mult mai spirituala
cata frumusete!
Dar, ce anume este irezistibil, incat spiritul continua sa revina aici, pe Pamant? Ce lucru
irezistibil il face sa aiba viata dupa viata? Unii ar dori sa spuna ca este karma. Unii ar
dori sa creada ca este vorba despre chestiuni nerezolvate. Unii ar dori sa va faca sa
credeti, ca trebuie sa va indreptati greselile din trecut. Dar daca n-au existat greseli? Dar
daca a fost doar frumusete? Acest lucru determina sufletul sa creeze o alta incarnare si o
alta experienta! Doar asta si numai asta!
Este momentul sa eliberati vechile concepte despre pacat, karma si pedeapsa! Este
momentul sa acceptati, din nou, frumusetea totala a vietii! Mi-ar placea sa realizez un
Shoud separat doar despre frumusete. Eu vad lucrurile din ambele perspective din cea a
spiritului si din cea a omului. Eu percep prin ochi, prin urechi, prin atingerea omului, dar
simt si prin intregul eu, ca spirit. Ce dar extraordinar v-ati dat, sa fiti pe Pamant, in
prezent! Ce timpuri traim impreuna!
Invitatii de Astazi
Shoud-ul de astazi este putin diferit. Voi invita aici musafirii nostri, in doar un moment si
vom aduce energiile la un loc, la cererea voastra. Sa incepem cu invitatii nostri si sa
permitem ca intreaga lor energie, sa fie prezenta in acest spatiu sacru, sigur, in aceasta
mini-dimensiune pe care am creat-o noi. V-am spus inainte ca puteti crea dimensiuni,
doar prin imaginatie. Unele sunt temporare, unele sunt eterne, altele isi preiau viata pe
cont propriu. De fiecare daca cand realizam un Shoud impreuna, noi cream o dimensiune
iar ce facem cu aceasta, este in totalitate, in functie de noi.
Am avut sute si sute de intalniri ale Shaumbrei, in lumea intreaga. Fiecare dintre ele
continua sa existe intr-o dimensiune. Unele sunt inafara, plutind prin preajma, altele sunt
foarte ancorate si impamantate aici. Aceste dimensiuni preiau atributele potrivite, fie ca
ca este vorba despre timp si spatiu, fie ca este intelepciune sau constiinta si multe alte
atribute, care pot fi desemnate unei dimensiuni, pentru a servi unui scop. Am creat o
dimensiune chiar aici, cu un scop minunat.
Sa invitam energia lui Albert Einstein, care ni se va alatura mai tarziu si la sesiunea de
intrebari si raspunsuri, insa el constiutie o mare parte din acest Shoud, de astazi. Einstein
a fost cunoscut pentru inteligenta sa, insa nu asa de bine cunoscut pentru intuitia sa
incredibila, pentru intelepciunea sa, care a trecut dincolo de minte si de fizica de pe
Pamant, din prezent. Einstein a fost cunoscut pentru formula sa brilianta, insa nu a fost
prea cunoscut pentru abilitatea sa de a calatori dincolo de dincolo.
Cand Einstein calatorea, nu o facea cu corpul sau, ci cu constiinta sa. Nu-si lua mintea cu
el. El a permis constiintei sale sa calatoreasca in celelalte taramuri, in taramurile care inca
nu erau create, in fizica si in frumusetea necunoscutului, a taramurilor multidimensionale.

166
Cand revenea din incredibilele sale calatorii ale constiintei, retinea mai putin de 0.001%
din tot ce simtise sau invatase acolo. Dar, a fost suficient. A retinut suficiente informatii
si intelepciune, incat sa inspire constiinta si astfel a inspirat cunoasterea pentru omenire,
in general.
Asa ca, el vine aici el este foarte, foarte activ pe Pamant, in prezent el vine aici ca sa
impartaseasca acest moment special si un mesaj special. Asa ca, va rog, prin respiratia
acceptarii, spuneti-i bun venit dragului de Einstein!
De asemeni, spunem bun venit energiei lui Yoham! Yoham a fost cunoscut inainte ca
Metatron. Yoham a evoluat dincolo de energia lui Metatron, dincolo de ce-ati considera a
fi metalic sau posibil chiar mental, deoarece constiinta oamenilor de pe Pamant s-a
expansionat si a acceptat lucruri precum: intuitia, sentimentele si energia inimii. Metatron
era cunoscut ca vocea voastra in spirit si acum Yoham este cunoscut ca spiritul vostru din
aceasta realitate, ca spiritul vostru prezent in practica materiala, ca spiritul vostru prezent
in viata voastra zilnica.
Yoham poate fi considerat una dintre cele mai pure si mai inalte energii, dar si una dintre
cele mai personale. Energia lui Yoham este esenta anterioara a lui Metatron, care a fost
intermediarul dintre voi si ceea ce ati numi Sinele Superior, dintre voi si Spirit, dintre voi
si fiintele celeste. Dar voi nu mai aveti nevoie de vreun intermediar. Nu mai aveti nevoie
de vreun reprezentant. Astfel, esenta reala a lui Metatron s-a schimbat si a devenit
Yoham, care reprezinta instrumentul vostru de folosit ca proprietate personala, in folosul
lui Eu Sunt.
Yoham este foarte, foarte prezent astazi, stralucind in culori aurii, scaldandu-va pe fiecare
dintre voi in iubire, compasiune si in ceea ce ati numi un fel de putere. Dar aceasta putere
nu este nimic mai mult, decat cunoastere. Puterea este intelegerea a cine sunteti si a
faptului ca nici o fiinta nu o poate indeparta vreodata de la voi niciodata, niciunde.
O nota personala: noi vom invita in aceasta zi, pentru unii dintre voi, in special, energia,
spiritele animalelor voastre de companie pe care le-ati avut, le-ati iubit si care au trecut
dincolo. Unii le-ati pierdut recent. Altii le-ati pierdut cu mult timp in urma. Stim ca acesta
este un mesaj personal, pentru unii dintre voi. Ele nu mor si nici nu dispar. Voi stiti ca cel
mai mare serviciu pentru un animal, care a fost mult iubit si acceptat, cel mai mare
serviciu, este sa fie acolo sa va salute, atunci cand faceti trecerea, sa va spuna bun venit
acasa. Voi stiti cum este sa aveti un animal, ah, care in momentul in care intrati pe usa, nu
are importanta ce zi ati avut, da din codita, este atat de pregatit sa fie cu voi, este atat de
fericit sa va vada, nu-i asa? Nu este nimic asemanator! Ah, cainiicainii in existenta mea
ca Tobias, au existat mereu. Intotdeauna a existat un caine in povestea mea si nu vorbesc
despre sotia mea. Eu vorbesc despre (hohote de ras, Tobias chicoteste)
Rad acum, Shaumbra! Adesea aud am de gand sa clarific acest lucru, chiar aici adesea
le aud pe cele care afirma ca au fost sotia mea, in acea viata in care am fost Tobias.
Trebuie sa spun ca ea nu este pe Pamant Multumesc Doamne, in numele Pamantului!
(rasete) Acum St. Germain spune ca acesta este motivul, pentru care alerg inapoi pe
Pamant, deoarece ea hoinareste inafara, in alte taramuri (rasete) si prefer sa fiu pe Pamant
(Tobias rade) in corpul lui Sam, in loc sa alerg la ea, de cealalta parte. Dar asta este doar
o speculatie! (audienta si Tobias rad)
Prin urmare, unde eramoh, cainii din viata mea!(hohote de ras) Animalele de
companie, cainii, joaca un rol atat de important si asa cum ti-am spus, draga Michelle
ieri, ele sunt cele care vor fi acolo sa ne salute, cand com reveni de cealalta parte de val.

167
Uneori, nu are importanta despre ce poate fi vorba, poate fi putin socant atunci cand revii
minunat da, dar uneori este putin deconcertant insa in momentul in care simti sau vezi
animalul tau de casa asteptandu-te asta fac ele, doar asteapta; oh, ele sunt rabdatoare,
se distreaza de cealalta parte, insa ele va asteapta.
Am dori sa aducem la intalnirea noastra, pentru prima oara, animalele de companie, ca
invitati. Daca aveti animale pe care le-ati pierdut, daca nu va puteti gasi un animal, chiar
daca a fost unul din perioada copilariei, le invitam sa fie cu noi astazi, in timp ce realizam
acest Shoud impreuna!
Mesajul de Astazi
Am dori sa realizam acest Shoud in trei parti. Prima parte este discutia de deschidere
avuta intre noi, ca Shaumbra. In partea a doua am dori sa reincepem, sa reinitiem ceva.
Dupa ce adunam energiile Shaumbrei ale celor care sunt aici in persoana, ale celor care
poate ca asculta si a celor care vor citi sau vor asculta mai tarziu, a celor care se cunosc
astazi cu numele de Shaumbra vom cere sa adunam toate energiile impreuna, pentru un
moment, pentru un mesaj special! Acest mesaj va fi pentru fiecare dintre voi, personal
de la tine si de la tine si de la tine (Tobias ii arata pe cei din audienta), de la voi toti, cei
care ascultati!
Reamintiti-va, intr-un Shoud recent, St. Germain a vorbit despre proclamarea a cine
sunteti Eu sunt invatator al Energiei Noi, Sunt aici prin alegere. Sunt aici alegand
viata, sunt aici ca ghid, ca invatator, pentru cei care sunt pregatiti. Datorita prezentei
unui raspuns covarsitor numeric, dupa acel Shoud si datorita acceptarii de sine ca
invatatori, am dori sa adunam la un loc toate energiile Shaumbrei, a fiecaruia dintre voi si
sa alcatuim o scrisoare pentru oamenii care se trezesc.
Mare parte din aceste informatii, in mod evident, sunt lucruri pe care dj le cunoasteti si
pe care dj le-ati experimentat. Dar, realizati voi Shaumbra, cat de multi oameni din
afara, trec acum prin procesul de trezire si nu stiu despre ce este vorba? Intr-o zi au
piciorul pe acceleratie, ziua urmatoare au piciorul pe frana. Sunt foarte multi oameni care
sunt acolo si care cer zilnic indrumare, cer ajutor, dar datorita dualitatii in care se afla, nu
ne pot auzi. Ei vor crede ca innebunesc, daca vor auzi voci in cap. Nici macar nu ar
indrazni sa asculte unele dintre Shoud-urile noastre, avute in trecut, deoarece energia
insasi le-ar crea mari dificulati. Noi am evoluat cu fiecare dintre voi, pana la ceea ce ati
numi un nivel superior. Energia poate fi coplesitoare pentru cei noi.
In a doua faza a Shoud-ului de astazi, am dori sa va aducem impreuna adaca doriti pe
fiecare dintre voi, ca sa ne punem la un loc energiile iubirii, compasiunii si indrumarii,
pentru oamenii care asteapta. Acest mesaj special, de la inceput, pana la sfarsit, va trebui
sa poata fi pus sub forma de text si sa-i dam drumul pe aripile vantului; poate fi pus sub
forma audio si eliberat in vant; poate fi pus intr-un pachet al constiintei si eliberat in vant.
Vantul poate fi Internetul. Vantul poate fi o copie sau o transmisie prin media. Vantul
poate fi o discutie. Voi ati spus ca sunteti pregatiti sa fiti invatatorii Energiei Noi, asa ca
sa punem la dispozitie mesajul!
Ei sunt in asteptare. Sunt confuzi. Ei trec printr-un proces, pe care voi l-ati inceput cu
vieti in urma, iar ei abia acum ajung la el. Cei care vor trece prin trezire pot fi si Cristalii,
care abia vin pe Pamant, pentru prima data si pot fi foarte confuzi, coplesiti. Prin
intermediul vantului, prin mesajul pe care il trimitem, ei pot descoperi acest lucru numit
constiinta si Energia Noua. Ei pot descoperi acest mesaj, care ii va ajuta, ca propria lor
trezire sa capete un sens.

168
Noi continuam sa fim cei din Consiliul Crimson foarte ocupati, lucrand cu Shaumbra.
Auzim chemarea celorlalti oameni, insa ei nici nu stiu pe cine sa cheme. Multi dintre ei
trec prin tulburari psihice, dezechilibre fizice, prin haos spiritual. Prin urmare, sa ne
adunam energiile la un loc, insotiti de Yoham, insotiti de toti cei din Consiliul Crimson,
de Einstein si de animalele voastre, care au trecut dincolo! Sa luam esenta Shaumbrei,
esenta voastra, esenta acestei calatorii si sa scriem impreuna aceasta scrisoare, pentru
oamenii care se trezesc!
O vom ruga pe Aandrah (Dr. Norma Delaney) sa vina aici sus, vom reincepe cu Si asa
este si acesta va fi mesajul.
Va rog, sa ne adunam impreuna, pentru acest mesaj!
AANDRAH: Asa ca, in acest moment, in timp ce va scufundati profund in voi, sa stiti ca
primiti: primiti, adaugati si imputerniciti acest moment uimitor!
Respirati atat de profund aceasta respiratie, care este respiratia noastra respiratia
noastra respiratia Shaumbrei!
Inspirati-o profund acum... acum cand spuneti dada aceasta respiratie extraordinara!
Este respiratia lui Unu un moment, o iubire Unu!
Respirati atat de profund in jos in jos! Da, caci fara voi si respiratia voastra, Unu nu
ar fi complet! Voi voi sunteti o comoara atat de pretioasa!
Respirati profund acum! Respirati profundda dada!
Scrisoare catre Oamenii care Se Trezesc
TOBIAS: Si asa este, dragi prieteni, noi am auzit chemarea voastra! Am auzit
rugaciunile voastre, v-am simtit suferinta si va cunoastem confuzia. De aceea, va aducem
acest mesaj. El si-a gasit calea spre voi, prin intermediul vantului. Si-a gasit calea spre
voi prin tehnologia voastra il puteti numi Internet printr-un prieten care vi l-a oferit
sau poate prin ceea ce pare o intamplare, insa noi v-am auzit chemarea, rugaciunea
voastra. Am venit sa va raspundem.
Eu sunt Tobias din Consiliul Crimson, un ordin angelic, care se afla aici, ca sa lucreze cu
invatatorii constiintei, de aici de pe Pamant si din alte taramuri. Vin astazi cu alte fiinte
angelice, care provin dintr-un loc al iubirii si al compasiunii, ca sa va sustina si sa va
ofere iubire.
De asemeni, aducem acest mesaj din partea unui grup de ingeri umani. Ei se afla in forma
umana pe Pamant, in prezent, dar ei sunt ingeri, cu siguranta. Ei au explorat constiinta,
Spiritul si pe Dumnezeu, de eoni de timp. Ei sunt in corp fizic pe Pamant, in acest
moment. Ei pot fi vecinii vostri, membrii de familie, prietenii sau pot fi chiar oamenii, pe
care inca nu i-ati cunoscut inca. Dar, ei se afla pe Pamant in acest moment, servind ca un
tip nou de invatatori si de indrumatori. Ei au explorat taramurile constiintei noi, ale
Energiei Noi si conceptul Eu sunt, care inseamna Spirit, Dumnezeu, integrat cu sinele
pe Pamant, chiar acum.
Adunam impreuna energiile ingerilor, ale Spiritului si ale acestui grup de pe Pamant,
numit Shaumbra, ca sa aducem acest mesaj, ca raspuns la chemarea voastra.
Voi treceti printr-un proces de trezire acum si de aceea ati primit aceasta scrisoare.
Procesul de trezire poate fi provocator, poate fi inselator, dar poate fi si minunat, in
acelasi timp.
Voi stiti ca treceti printr-un proces de trezire, atunci cand incepeti sa puneti intrebari
despre unele lucruri, intrebari pe care nu le-ati pus niciodata inainte, lucruri precum

169
autoritatea si structura; cand incepeti sa va intrebati de ce va aflati pe Pamant, care este
semnificatia vietii, ce-ar trebui sa faceti acum.
Voi stiti ca treceti printr-un proces de trezire, atunci cand calea veche de a rezolva
problemele din trecut, pare sa nu mai functioneze. Voi treceti printr-un proces de trezire,
atunci cand stiti ca exista multe alte lucruri acolo, inafara, insa nu puteti sa puneti degetul
pe ele. Voi stiti ca exista o cale mai grozava, insa nu stiti ce reprezinta ea. Voi stiti ca
sunteti pregatiti sa treceti la un nivel, total nou, de a trai si de a intelege, dar nu stiti cum
sa ajungeti acolo.
Voi stiti ca treceti printr-un proces de trezire, cand va simtiti atrasi in interior, cand
simtiti ca incepeti sa nu mai doriti prea multe activitati exterioare, cand nu mai aveti
nevoie de stimuli si de drama, cum ati avut in trecut.
Voi stiti ca treceti printr-un proces de trezire, atunci cand, in momentele de liniste, poate
tarziu in noapte, il chemati pe Dumnezeu, nestiind nici daca exista Dumnezeu, cel putin
in modul vechi. Voi chemati o fiinta superioara sau o putere superioara, de altundeva,
dinafara. Si, voi trimiteti un mesaj din inima voastra, din cea mai reala parte a fiintei
voastre Draga Spirite, draga Dumnezeule, sunt pregatit! El provine din adevarul
fiintei voastre, atunci cand spuneti, Draga Spirite, Draga Eternule Unu, sunt dornic sa
fac orice, insa nu stiu ce este, ceea ce ar trebui sa fac.
Voi stiti ca treceti printr-un proces de trezire, atunci cand toate sistemele vechi de
credinta par sa nu mai fie adevarate si cand lucrurile care va erau dragi si apropiate, va
apar acum ca amintiri din trecut, ca si cai ale trecutului. Voi stiti ca treceti printr-un
proces de trezire, cand lucrurile care erau visuri si teluri, dorinte ale sinelui uman, nu mai
sunt importante, cu adevarat, insa nici nu stiti ce mai este important.
Daca ascultati acest mesaj, daca il cititi sau daca v-a atins in vreun fel, noi suntem aici, ca
sa va spunem ca nu sunteti singuri! Exista fiinte angelice langa voi, chiar acum nu
candva in viitor, nu in trecutul pe care nici nu v-il mai amintiti ci chiar acum. Si, printr-
o simpla respiratie, prin simpla voastra respiratie, deschideti o usa pentru noi, ca sa fim
langa voi, sa va oferim iubire, sa va reamintim de originile voastre angelice, sa va
spunem ca avem cea mai mare compasiune si iubire pentru voi. Nu sunteti singuri!
Prin simpla respiratie, din acest moment, voi permiteti sa intre iubirea si compasiunea a
zeci, a mii si mii de oameni de pe Pamant, de la cei care au trecut prin ceea ce treceti voi,
printr-un proces foarte similar prin trezirea Spiritului!
Ei stiu cum este sa pierdeti acele lucruri, care va erau dragi. Ei stiu cum este sa fie
provocate sistemele de credinta, la fiecare nivel. Ei stiu cum este ca lucrurile ce
proveneau din lumea materiala si care erau importante odata, sa inceapa sa se estompeze.
Ei stiu cum este sa pierzi o relatie sau cel putin sa aveti iluzia pierderii ei, asa ca ei, iar
acum si voi, va puteti deschide si va puteti permite sa nu mai fiti singuri, nicicand.
Stim ca a fost dificil, provocator si stim ca multe lucruri prin care ati trecut, au fost foarte
emotionale si uneori foarte dramatice. Stim ca ati incercat sa le analizati prin mintea
voastra. Ati folosit sisteme, structuri si metode, insa nu ati gasit raspunsuri. Ati incercat
sa le analizati si ele sunt lucruri ce nu poate fi analizate. Ele pot fi doar simtite si
experimentate.
Multi dintre voi ati ajuns la consilieri profesionisti sau doar prieteni si ati stiut in
inima voastra, ca metodele si cuvintele pe care vi le spuneau, nu va implineau acea
dorinta interioara de a va cunoaste, de a cunoaste Spiritul din voi.

170
Stim ca au fost momente in care, doar doreati sa dispareti. Doreati ca sa nu mai fiti. Nici
nu era vorba despre a muri, ci de a iesi din existenta. Provocarile, transformarile,
schimbarile pot fi coplesitoare pentru om, pentru minte, pentru acel aspect al vostru, care
este cumva orb, care nu vede cine sunteti, cu adevarat. Acest lucru poate fi coplesitor si
va poate provoca o atat de mare presiune, incat sa alegeti, ca doar sa iesiti din existenta.
Dar ingerii care sunt cu voi, acum si ingerii oameni care stau langa voi, inteleg calatoria
voastra. Ei au cateva mesaje pentru voi, dar cel mai important este faptul ca nu sunteti
singuri. In al doilea rand, procesul prin care treceti este foarte natural. Poate sa para ca
fiind confuz si va puteti simti pierduti, insa prin ceea ce treceti este ceva foarte natural.
Voi permiteti fatadei umane vechi si iluziei a cine gandeati ca erati, sa se estompeze. In
timp ce se estompeaza, ceea ce veti incepe sa cunoasteti, la cel mai profund, mai iubitor
nivel, sunteti voi ca Dumnezeu, de asemeni; voi ca Spirit; voi ca divin, fara sa mai fiti
limitati de identitatea veche umana, ci sa intelegeti ca sunteti eterni, ca sunteti mareti si
ca va puteti alege propria realitate, chiar modul in care sa traiti pe Pamant, in acest
moment.
Cei dintre noi, care ne-au adunat in jurul vostru, impartasim cu voi faptul ca toate
intrebarile se afla in interior. Ele nu vor fi descoperite prin vreun guru. Nu vor fi
descoperite printr-o fiinta angelica, ci raspunsurile se afla in interiorul vostru. Traind in
lumea dualitatii in care traiti, traind cu conceptele de lumina si intuneric, de bine si rau,
de masculin si feminin, voi va prindeti si in sistemul de credinta, care spune ca
raspunsurile exista altundeva. Dar, cu siguranta, ele exista in interiorul vostru. Ele provin
din cel mai adevarat si pretios loc din interior si acesta poate fi descoperit intr-un moment
de liniste, in momentul respiratiei, in momentul acceptarii de sine.
Impartasim cu voi si faptul ca nu exista teluri, ca nu exista scopuri, ca nu exista vreun
Dumnezeu intr-un paradis indepartat, care va plaseaza pe voi in vreun labirint sau intr-o
cursa cu obstacole. Realitatea este ca totul din viata voastra are legatura cu creatia
voastra, cu descoperirea frumusetii, cu descoperirea profunzimilor realitatii. Tot ce
experimentati acum in viata, se datoreaza alegerilor voastre. Nu exista puteri sau fiinte
inafara, care va fac sa traiti acele lucruri. Nimeni nu dicteaza destinul vietii voastre. Veti
descoperi ca totul exista prin alegerea voastra.
Poate ca este o parte din voi foarte profunda sau indepartata, care a dorit sa aveti
experienta trecerii prin viata, asa cum ati cunoscut-o voi pana acum, dar intelegeti, voi o
creati! Cand intelegeti asta si cand preluati dreptul de stapanire asupra voastra, veti
incepe sa intelegeti frumusetea calatoriei voastre. Veti intelege ca nu sunteti pierduti, de
loc! Doar v-ati scufundat profund in experienta, v-ati simtit atat de plini de bogatia ei,
chiar daca ea a fost dureroasa uneori, insa ea a adus o noua profunzime si o noua
semnificatie sufletului vostru.
Asa ca, in aceasta zi, in acest moment al trezirii la devaratul sine, este momentul sa va
luati ramas bun de la vechiul sine uman. Ati incercat sa va agatati de el, sa-l reparati, sa-l
reinviati si acum este momentul sa spuneti la revedere identitatii umane, credintelor
limitate, vechilor cai ale karmei, vechilor progresii a vietilor, care v-a mentinut in vechiul
carusel. Este momentul sa va luati ramas bun, de la aceste lucruri.
O parte din voi va simti tristete in aceasta privinta. Este doar o moarte a constiintei, nu o
moarte a corpului fizic, ci o moarte a constiintei. Dar, cand spuneti la revedere sinelui
vechi, voi eliberati si energiile blocate sau ranite, energiile care nu va mai servesc si nici
nu v-au servit timp de multe, multe vieti.

171
Cand va luati ramas bun de la vechiul sine uman, descoperiti o noua libertate. Este ca si
cum v-ati scoate un costum sau o armura, care nu va mai este necesara. Cand eliberati
vechiul aspect uman, cand ii spuneti la revedere, voi creati un spatiu in interior, pentru a-i
permite grandiosului sine, sinelui divin, sinelui vostru angelic, care a asteptat cu rabdare,
care a asteptat ca voi sa incetati sa mai participati la acest joc sau experienta minunata, a
asteptat sa faceti o alegere, ca sa-l invitati pe adevaratul voi, divinul voi, acum, in aceasta
realitate.
Cand spuneti la revedere sinelui uman, ies la suprafata unele probleme legate de frica, de
moarte si de pierderea controlului. Dar dragi prieteni, acelea sunt iluzii. Cand il eliberati
pe cel care credeati ca erati, voi creati un spatiu pentru a fi tot ce sunteti, cu adevarat.
Exista sentimentul ca daca veti elibera, va veti prabusi intr-un abis intunecat perpetuu,
din care nu veti mai reveni, nu veti mai fi gasit, poate ca doar veti pribegi pierduti printre
dimensiuni si universuri. Dar cei din acest grup de ingeri care se afla cu voi acum, din
grupul de oameni care se afla cu voi, cu totii au trecut prin experienta si toti inteleg faptul
ca atunci cand il eliberati pe cel ce credeati ca erati, cand aveti incredere in voi insiva, la
un nivel foarte intim, la un nivel extraordinar, veti descoperi cine sunteti, cu adevarat.
Aceasta va fi alegerea voastra, desigur! Depinde de voi. Dar, voi ne-ati chemat, v-ati
rugat noua, ati cerut raspunsuri la intrebari si de aceea, am venit noi, astazi.
In procesul trezirii la adevaratul sine, voi spuneti la revedere si Pamantului, asa cum l-ati
cunoscut voi. Multi numesc Pamantul Gaia: pamantul, apa, cerul. Gaia este un spirit
care a avut grija de Pamant, a hranit Pamantul, toate elementele sale, toate animalele sale
si toate padurile, chiar de la inceputul Pamantului. In procesul de trezire, de eliberare sau
de a va lua ramas bun de la Gaia, voi intelegeti ca responsabilitatea nu revine altui spirit,
ca sa aiba grija de aceasta planeta. Este responsabilitatea voastra de a fi o parte din ea.
Spiritul Gaiei pleaca incet, asa incat voi si toti ceilalti oameni sa puteti prelua
responsabilitatea fata de apa pe care o consumati, fata de pamantul pe care mergeti, fata
de cerul pe care il priviti, fata de viata plantelor si a animalelor. Ce experienta minunata
si binecuvantata este aceasta, de a multumi Gaiei pentru tot ce a facut, sa-i spuneti adio
iar acum, sa acceptati responsabilitatea fata de aceasta planeta!
In procesul de trezire prin care treceti, este momentul sa va luati ramas bun de la
constiinta umana, asa cum ati cunoscut-o voi. Nu veti mai fi niciodata la fel.
Recent, Pamantul a trecut intr-o noua era si intr-un nou taram. In aceasta noua constiinta,
toate lucrurile se schimba. Pamantul, constiinta umana si oamenii evolueaza, in prezent.
Schimbarea pe care o vedeti in exteriorul vostru, poate parea haotica. Poate parea ca
lucrurile se destrama, ca totul se prabuseste. Poate parea ca exista o criza de bunuri. Poate
parea ca lucrurile sunt, in mod constant, pe muchie.
Este momentul sa eliberati si aceste lucruri, deoarece omenirea trece printr-un proces de
transformare extraordinara! Oamenii trec prin schimbari importante si ceea ce pare a fi o
lipsa de combustibil, de benzina, are legatura mai mult cu noi descoperiri in tehnologie,
cu noi surse de energie. In loc de a folosi combustibilul vechi, este vorba despre
descoperirea unui noi tip de combustibil. Ceea ce pare a fi o criza de bunuri, consta din a
observa cum sa aveti grija de biologie, intr-un mod nou, cum sa o hraniti intr-un mod
nou, cum sa cultivati cereale intr-un mod nou, mult mai natural si mai eficient.
Schimbarile din guverne, schimbarile din politica, toate fac parte din proces. Este usor sa
patrundeti in frica, sa va faceti griji fata de ce se intampla in lume, in prezent, dar aceste
grupuri de ingeri si de oameni stiu ca este vorba doar despre evolutie. Ei stiu ca

172
schimbarea poate parea haotica, insa legea naturala a evolutiei si expansiunii sunt in
actiune acum si voi participati la aceasta!
Este vorba despre a va lua ramas bun de la lume, asa cum ati cunoscut-o voi, chiar si in
termeni de finante, de prosperitate si bogatie. De foarte mult timp bogatia, puterea, banii
de pe Pamant au fost concentrati in doar cateva locuri, pastrati doar de cativa oameni sau
manifestati in doar cateva tari. In noua constiinta acest dezechilibru nu mai functioneaza.
Astfel, bogatia, chiar si echilibrul a ceea ce ati numi putere, vor fi redistribuite. Asta nu
inseamna ca cineva va detine mai putin, ci doar ca cei care au ramas in urma ii vor
ajunge.
Lumea nu se prabuseste, lumea doar evolueaza! Lumea se reimparte. Lumea devine mai
echilibrata si mai echitabila.
In procesul de trezire, lucrurile pot parea ca sunt in intuneric. Lucrurile pot parea ca sunt
jalnice. Lucrurile pot parea ca sunt foarte confuze, insa ne aflam aici, ca sa va spunem ca
este vorba doar despre evolutie. Lumea va merge inainte. Energia Noua va veni aici. Este
vorba despre noi intelegeri in stiinta, in matematica, intelegeri in tehnologie si in
educatie; toate acestea sosesc acum.
Procesul trezirii poate fi unul singuratic, deoarece este vorba despre a redescoperi cine
sunteti, fara ca altii sa va spuna, fara ca sistemele de credinta ale celorlalti sa va modeleze
sau sa va creeze viata. Noi stim ca ati trecut prin unele etape foarte intunecate, singuratice
si uneori, foarte triste ale vietii voastre, in care v-ati simtit atat de pierduti si de confuzi,
simtind ca nimeni nu va asculta. Dar, aceste fiinte angelice si acesti oameni doresc sa
aflati, ca noi v-am auzit. Noi stim cine sunteti. Noi stim prin ce ati trecut. Si, am dori sa
stiti ca niciodata nu sunteti singuri!
Procesul vostru de trezire va continua sa se dezvaluie si astfel veti observa frumusetea in
acesta. Veti vedea cum voi, ca fiinta divina, l-ati planificat pentru voi insiva. Veti observa
ca frica va disparea. Iluziile dualitatii vor disparea si vor fi inlocuite de cunoasterea
unimii!
Va aducem acest mesaj astazi, din partea ingerilor, a oamenilor si a tuturor celor care trec
prin procesul de trezire, caci nu sunteti singuri!
Si asa este!
Dragi Shaumbra, eu Tobias, revin cu ultima parte. Vom continua sa adunam si sa
colectam toate energiile din mesajul nostru, de trimis catre cei care se trezesc. Oh, nu vor
fi doar cuvinte tiparite sau in format audio. Cei care au cerut acest mesaj, va vor simti. Ei
vor simti iubirea, compasiunea si impartasirea voastra. Este voba despre a-i ajuta sa iasa
din minte, sa se deschida fata de acea parte din ei, cu care s-au luptat, careia i-au opus
rezistenta.
Vedeti voi, asa cum stiti din propria trezire, exista o parte care o doreste foarte mult si o
alta parte care se opune foarte mult. Ati cerut trezirea, insa va temeti de trezire si aceasta
dilema, acest conflict este cel care creaza atat de multa suferinta si nesiguranta. El va
face, asa cum va reamintiti din trecut, sa va blocati. Unii numiti asta a fi indecisi. Eu
numesc asta blocare in taramul nimanui, undeva intre constiinta Energiei Vechi si trezire.
Impreuna, ne-am impletit in toate experientele voastre, in toata intelepciunea voastra, in
toata compasiunea si iubirea voastra, iar acum sa le lansam in vant! Sa le lansam ca un
potential sau ca zeci de mii de potentiale! Sa le lansam sa radieze spre fiecare om acum,
care le cheama! Sa le lansam fara agenda, fara asteptari! Nu incercam sa convertim pe
nimeni, la ceva anume. Nu incercam sa recrutam membri. Ceea ce facem consta din a

173
impartasi iubirea si experienta noastra, a impartasi acea parte a noastra, cea de invatator,
reamintindu-le ca nu sunt singuri.
Unii vor accepta mesajul, este posibil ca multi sa-l respinga. Dar, cei care il vor accepta,
vor merge in profunzime. Vor ajunge la clarificare. Le va oferi o noua speranta.
Ah, voi spuneti, Tobias, cum de n-a existat acest mesaj pentru mine? (rasete) Cum de n-
am ajuns la el? Ei bine, am putea intra intr-o fizica interesanta, pe care poate Einstein ar
dori sa o explice putin, dar dj ati scris acest mesaj pentru voi insiva.
Si asa este!

174

Potrebbero piacerti anche