Adrian Punescu

Poetul

A sta, aa cu faa-n sus,

Lovit piezi de vreme
i-ncet ca un izvor supus
i-a murmura poeme.

i patul de sub ira mea,

Podeaua care-l ine,
Cu timpul s-ar drpna
i-n cas-ar fi ruine

i peste molcomul prpd

Peste privirea-mi oarb
Cu gura ncepnd s vad
Eu, npdit de iarb,

Din somnul ca un trist magnet

Ce tie doar s cheme,
i-a mai ncredina ncet
Mistere i poeme.

Albitul firii mele os,

Schiloada chiproas,
Lovit de pietre dureros
i mrunit de-o coas.

Ar face gura i-ar sopti

Despre ce e i nu mi-i
n veacul de schizofrenii
Pn-la sfrsitul lumii

i dac varul cel nestins,

Ce-i una cu folosul,
Cu cinic urlet dinadins
Mi-ar nghii i osul,

Eu, tainic, blnd i tutelar,

Clcnd tceri postume,
Din toi pereii dai cu var
M-a rentoarce-n lume,
 Ctre o cas, unde-acum
i moartea mai ateapt,
Pn s-nceap tristul drum
De dincolo de oapt.

S-i spun c nc nu-i trziu.

Ruina e departe,
Iar eu cu inima te tiu
Pe via i pe moarte.

A sta aici, pe-acest prundi

Pe care-mi este bine,
Ca vremii, pus hotar piezi,
S-mbtrnesc de tine.

S-mi sug oasele-n pmnt

De parc oase-a plnge,
S fiu doar calcar i cuvnt
i-un ultim strop de snge.