Eseu despre romanitatea romnilor in viziunea istoricilor..

avnd n vedere urmtoarea

structur de idei:
1.numirea a 2 istorici care au abordat tema romanitatii romanilor

2. mentionarea a 2 argumente utilizate de istorici pt a sustine romanitatea romanilor.

3. prezenatre unui motiv al preocuparii istoricilor pentru studierea romanitatii romanilor.

4.mentionarea unei consecinte a abordarii temei romanitatii romanilor de catre istorici.

5. formularea unui punct de vedere referitor la semnificatia studierii romanitatii romanilor pt. istorici si
sustinerea acestuia printr-un argument istoric.

Rezolvare:
Romanitatea este considerata trasatura esentiala a identitatii lingvistice si culturale a
(introducere)
poporului nostru, putem vorbi de o prima abordare a acesteia inca din secolul VII . Atunci s-a
materializat primul "atestat" al romnilor, ca locuitori la Nord de Dunare in tratatul militar al
imparatului Mauricius, Strategikon.
Pe parcursul istoriei noastre, tema latinitatii noastre a fost abordata fie direct, fie indirect, atat
de surse interne, cat si de surse externe. Daca la incepul predominau izvoarele externe despre locuitorii
acestui spatiu si orinea lor (marturiile unor calatori, carturari, eruditi, istorici, etc), incepand cu secolul
al XVIII-lea, ideea originii noastre latine a devenit o preocupare a invatatilor romni, dornici in a-si
afirma identitatea. Doi dintre acestia au fost A. D. Xenopol si Gheorghe. I Bratianu. A. D. Xenopol a
adus argumente referitoare atat la vechile populatii geto-dace din spatiul carpato-danubian cat si la
continuitatea populatiei romanizate pe teritoriul fostelor provincii Dacia si Moesia. Iar Gheorghe. I.
Bratianu a lasat in urma cartea intitulata O enigma si un miracol istoric: poporul roman, artnd,
prin argumente, cum a rezistat poporul romn de-a lungul timpului, cum i-a pstrat latinitattea dei a
fost nconjurat de popoare slave sau de alte etnii.
Latinitatea romnilor poate fi demonstrata atat prin argumente lingvistice cat si prin argumente
arheologice. Cele arheologice sunt reprezentate de monumentele lasate in urma de catre romani si
geto-daci. Donariul de bronz de la Biertan si inelul de la Micia, care dateaza inca din secolul al IV-
leasunt dou doveyi ce vin n sprijinul argumentului continuitii prezentat mai sus. Apoi, cel mai
important argument lingvistic este ca in prezent declinam si conjugam ca in latina, alcatuim propozitii
si fraze asemenea latinilor. In acelasi timp alfabetul nostru este latin, iar in 1860 a reinceput sa fie
folosit, dupa ce s-a renuntat la cel chirilic.
Cel mai util motiv al preocuparii istoricilor pentru studierea romanitatii romnilor ar fi cel de
contestare a teoriei roesleriene. Primele idei ale teoriei ce va capata numele de imigrationista au
apartinut lui C. Eder si Fr. J. Shulter in secolul al XVIII-lea, iar mai tarziu, in secolul al XIX-
lea, istoricul austriac, Robert Roesler a definitivat-o (dezvoltat-o). Teoria imigrationista spune despre
romni ca sunt un popor format la Sud de Dunare, care in secolul al XIII-lea a imigrat la Nord de
Dunare. Aceasta teorie a fost combatuta prima data pe teritoriul tarii nostre de catre membrii Scolii
Ardelene, care a reprezentat o miscare culturala din Transilvania. Dupa ce in secolul al XIX-lea,
Robert Roesler a dezvoltat teoria in lucrarea sa Studii romanesti, publicata in anul 1871, atat Bogdan
Petriceicu Hasdeu cat si A. D. Xenopol, au luat pozitie pentru a contesta spusele lui Roesler, in secolul
al XIX-lea. Fiecare dintre cei doi istorici romani a combatut teoria lui Roesler iar in urma eforturilor
celor doi romni, s-a demonstrat faptul ca poporul romn nu a fost deloc format la Sud de Dunare ci la
Nord si sud de Dunare (dovada fiind dialectele vorbitoare de limba romna si prezenta vlahilor,
aromnilor, in multe tari balcanice) , totodata fiind un popor neolatin. Evident, cea mai importanta
componanta etnolingvistica, s-a format la N de Dunare.
Incepand cu secolul al XVIII-lea, si pana in secolul XX , problema originii popoarelor devine
si o problema politica, care afecteaza la noi in tara terioriul din interiorul arcului carpatic, si anume
Transilvania. Asta deoarece se crease tensiune intre problema dominatiei austriace si revendicarea
nationala a maghiarilor din zona. O alta cauza a tensiunii a fost faptul ca desi romnii erau locuitori ai
Transilvaniei in proportie de peste 60% ei erau perceputi ca alcatuind o natiune tolerata, natiunile
privilegiate fiind maghiarii, sasii si secuii. Cu acest scop, carturarii romni au cautat sa demonstreze
latinitatea transilvanenilor, faptul ca ei sunt urmasi directi ai romanilor dar si continuitatea lor ca popor
pe acele meleaguri. In epoca moderna, la sfarsitul secolului al XVIII-lea miscarea culturala din
Transilvania, numita Scoala Ardeleana, urmarste sa-i emancipeze din punct de vedere cultural pe
romnii din zona si sa-i scape pe acestia de sintagma de popor tolerat. Reprezentantii de seama a
Scolii Ardelene: Gheorghe Sincai, Samuil Mincu, Petru Maior si Ion Budai Deleanu au elaborat
documentul Supplex Libellus Valachorum adresat imparatului Leopold al II-lea prin care cereau
egalitate in drepturi pentru toti romnii din interiorul arcului carpatic, trimis Curtii din Viena in anul
1791.
O consecinta importanta a a abordarii temei romanitatii romnilor de catre istoricii romni ar
putea fi nasterea unei constiinte nationale puternice. Devenind problema sensibila, ca parte a disputei
politice, romnul de rand a simtit nevoia identificarii sale cu acele elemente mostenite: limba,
obiceiurile, cultura, etc
(punctul de vedere) Prin urmare studierea apartenentei noastre la marea familie de ginta latina, este
fundamentala,deoarece este cea mai buna cale in a ne crea o identitate nationala, iar identitatea
nationala produce o asumare constienta a valorilor trecutului. In acelasi timp originea este temelia ce
sta la baza viitorului oricarui, popor care se respect.