Amintiri despre printele Dumitru Stniloae

Diac. George Aniculoaie, 16 Noiembrie 2008

Pe 16 noiembrie, anul acesta, se mplinesc 105 ani de la naterea celui mai mare teolog
ortodox pe care neamul romnesc l-a dat n secolul al XX-lea. Opera i gndirea sa, de
mare nlime duhovniceasc, au rmas repere fundamentale n cercetarea teologic
contemporan. Dar studiul teologic aprofundat al printelui Stniloae s-a reflectat
puternic i n viaa sfiniei sale. O mrturisesc cei care i treceau pragul casei pentru a afla
un cuvnt de folos sau pentru a primi o lmurire la ntrebrile care i frmntau, ntr-o
vreme neprielnic pentru preocupri duhovniceti. Am stat de vorb cu o parte dintre
ucenicii printelui, pentru a ti de ce l cutau, ce era att de special n persoana lui, cum
reuea el s creeze acel duh de comuniune. Rspunsurile lor ne descoper imaginea unui
preot i om cu totul deosebit.
N-am simit vreodat la printele vreo umbr de superficialitate
Printele Gheorghe Holbea este doctor n Teologie Ortodox i lector la Catedra de
Teologie sistematic a Facultii de Teologie Ortodox din Bucureti. Teza de doctorat
susinut n anul 2000 la Facultatea de Teologie Ortodox din Thessalonic, Grecia, s-a
intitulat Teologia Printelui Dumitru Stniloae i legtura ei cu teologia contemporan
rsritean i apusean. Printele Gheorghe Holbea a fost i el unul dintre ucenicii
printelui Stniloae.
n ce moment al vieii dumneavoastr l-ai cunoscut pe printele Dumitru Stniloae?
Pe printele profesor Dumitru Stniloae l-am cunoscut n perioada studeniei. Am descoperit
sprijinul de care aveam nevoie, pomul statornic nrdcinat n pmntul roditor al Bisericii.
ntr-o vreme a confuziei, am simit n acel spaiu, n apropierea printelui, atmosfera inspirat
de Dumnezeu a Sfinilor, unde firii i naturii li se deschid cu totul alte perspective nnoitoare,
n ciuda formelor efemere prin care trecem. ntr-o vreme n care se urmrea depersonalizarea
prin transformarea individului ntr-o roti a unui mecanism care era numit marea mas,
printele vorbea despre marea tain a persoanei descoperit nou prin Mntuitorul Iisus Hristos.
mi amintesc ct bucurie am avut cnd mi-a druit manuscrisul dactilografiat al lucrrii
Chipul nemuritor al lui Dumnezeu. Citeam doar cteva pagini pe zi i simeam o bucurie care
dospea n mine gnduri creatoare, pentru ca apoi, cu entuziasmul debordant al adolescentului,
s mprtesc i altora din bucuria mea.
Putei s ne descriei, n cteva cuvinte, cum percepeai statura duhovniceasc a printelui
Stniloae?
Printele unea n personalitatea sa, ntr-un chip armonios, pe preotul ortodox cu teologul de
mare iubire i cuprindere, pe preotul cstorit preocupat de Filocalie, pe omul naintat n zile,
dar cu duhul tnr, plin de iubire.
Fiecare sfnt printe fcea s izvorasc n sufletul printelui Dumitru o bucurie aparte
Dei pentru muli era numai un riguros pstrtor al dogmei i al adevratei noastre credine,
printele demonstra c, tocmai de aceea, e plin de cldur i cu inima deschis tuturor. n
perioada aceea, tocmai terminase de tradus cteva lucrri ale Sfntului Atanasie cel Mare i era
entuziasmat de personalitatea Sfntului Atanasie, pe care l simea inspirndu-l i ajutndu-l n
truda sa zilnic. Fiecare sfnt printe fcea s izvorasc n sufletul Printelui Dumitru o bucurie
aparte. Observnd aceasta, mi-am dat seama de diferena dintre Printele Dumitru i ceilali
traductori ai operelor Sfinilor Prini. La printele Dumitru, esenial era comuniunea cu
sfinii pe care i traducea i care l inspirau n aceast munc de tlmcire. Simeai n preajma
sa, cnd i vorbea, cum se hrnete de la Prini, cum pune n valoare i asimileaz mesajul lor,
cum ntrupeaz ntr-un mod firesc viaa i nvtura lor.
S mergem ctre Iisus din adncurile inimii!
Ce efecte v-a produs n suflet ntlnirea cu printele Dumitru Stniloae i cum s-au conturat
aceste efecte n viaa dumneavoastr?
Faptul de a-l fi cunoscut pe printele Dumitru mi-a creat sentimentul ncrederii i siguranei n
lucrarea lui Dumnezeu n istorie, chiar i n acea perioad a studeniei, plin de molozul
bisericilor drmate, a fricii i terorii c eti urmrit n fiecare clip de nite fore diabolice, care
cutau s se insinueze chiar i n cutele cele mai profunde ale sufletului tu, cnd printele
ndemna s mergem ctre Iisus din adncurile inimii. Chiar i n acea perioad a laitii i
compromisului grosolan, n numele unor pretinse interese ale familiei sau ale copiilor, prezena
sa, ncrederea sa profund n Ortodoxie, n valorile rsritene, n neamul su, preschimba, prin
Hristos, patima oarb a istoriei n calea nvierii. Ceea ce m ntrea n prezena sfiniei sale era
atitudinea cu care trata orice problem. N-am simit vreodat la printele vreo umbr de
superficialitate; nimic din dragostea superficial, efemer, sau din asprimea steril care
pustiete. Prezena sa rspndea o limpezime i o stare de linite ce se nfia liturgic, dincolo
de istoria imediat.
Printelui Stniloae tia cum s creeze comuniune ntre oameni diferii
Doamn profesoar Elena Solunca Moise, care a fost primul contact cu printele Stniloae?
M-am ntlnit cu printele Stniloae mai nti n scris. nainte de Revoluie, cine a vrut s
citeasc, putea s citeasc. Aa am ajuns s citesc i crile printelui Stniloae, iar eu, ca
absolvent a unei faculti de filosofie, cu multe ntrebri rmase deschise, ale unei filosofii la
mod atunci, nu-mi gseam rspunsul la multe ntrebri. ntlnirea cu printele Stniloae n
crile sale m-a luminat, mi-a artat unde trebuia s caut i ce puteam s aflu i, indirect, am
devenit ntr-un fel ucenica dumnealui, eu de fapt fiind pe vremea aceea fiica duhovniceasc a
printelui Galeriu.
n prezena lui simeam c Dumnezeu este Iubire
Cu mare timiditate m-am dus la printele Stniloae dup ce a fost ales membru al Academiei
Romne, mai nti corespondent i apoi titular. i a fost o ntlnire mirabil. Am discutat cu
printele i am simit c toate rezervele mele de a m apropia de el, considerndu-l mult prea
mare pentru prea modesta mea fiin, erau inutile; i asta pentru c n prezena lui simeam c
Dumnezeu este Iubire, iar aceast iubire care cretea cu fiecare nou venit n casa printelui era
capabil s te nale, aproape fr ca tu s i dai seama, la nlimea gndirii i simirii sale
cretine.
Am devenit treptat eu i soul meu un fel de obinuii ai casei. Ne duceam frecvent. Mergnd
ctre Biserica Sfntul Silvestru, treceam mai nti pe la printele Stniloae, dup aceea
ajungeam la printele Galeriu, i-i duceam veti. Se crea astfel o comunitate. Era foarte frumos
la printele Stniloae, acea stare a lui Dumnezeu-Iubire, pe care trebuie s spun c nu am mai
trit-o n preajma nimnui, dar pe care o triesc i acum doar citind crile sau privindu-i pur i
simplu portretul.
Printele avea harul de a scoate din tine credina
Care erau temele pe care le discutai mpreun cu printele?
Subiectele porneau ndeobte toate pe de o parte de la crile sale, iar pe de alt parte de la
pregtirea mea filosofic. Era extraordinar la printele faptul c, n termeni socratici vorbind,
avea o maieutic, harul de a scoate din tine, de a face vizibil i perceptibil credina pe care tu
o ai n tine, lumina dumnezeiasc pe care o ai n suflet. sta cred c a fost marele har
duhovnicesc; n preajma lui simeai cum poi s-L vezi, aproape s-L nati tu pe Dumnezeu,
din sinele tu profund acoperit cu aluviuni ale vieii cotidiene, ale lecturilor noastre, ale
educaiei pe care fiecare dintre noi am primit-o. Din cauza aceasta apropierea dintre noi a fost
una pe care nu o pot descrie n cuvinte.
Era uimitor c citea n tine, i, uneori, cnd ne ddea un canon, nu l ddea ca pe o sentin. Ei
bine, plecai de acolo i mergeai i mestecai gndurile, dndu-i seama c absolut tot ce i-a spus
era exact ce trebuia s-i spun i simeai lucrul acesta.
Printele era un om spectaculos, impresionant, ca manifestare?
Nu. Era bun i blnd. Eram puin geloas pe soul meu pentru c la fiecare ntlnire printele i
lua capul n mini aa, ca pe o cup, l sruta pe frunte i i ddea binecuvntarea. Pe mine nu
m sruta dect de trei ori pe an.
Darul printelui Stniloae era acela c tia cum s creeze o comuniune ntre oameni diferii.
Noi, cei care veneam n casa din strada Cernica proveneam din diverse domenii, felurite
profesii. El reuea s fac un tip de comuniune, apoi ne apropia, trimindu-ne pe unul la altul,
n funcie de nevoile fiecruia. Era ca un dirijor de orchestr. Trimitea pe fiecare i aa se crea
comuniunea pe care o simeam toi n jurul lui, dar mpreun, parc inndu-ne toi de mn.
Fiecare din noi i aducea aportul n acest cerc, dar era un aport pe care dumnealui l stimula.
Asta era formidabil la printele Stniloae, cum tia s creeze acea comuniune n care toi ne
simeam n dragostea lui Hristos. Iar acest lucru nu se poate spune n cuvinte.
Majoritatea timpului printele scria i traducea
Lcaul unde printele Dumitru Stniloae a slujit ca preot n ultimii 10 ani din via a fost
Biserica Sfntul Nicolae - Negustori din Bucureti. Parohul acestei biserici, printele
Dinu Mihalcea i duhovnicul printelui Stniloae, a fost unul dintre apropiaii marelui
teolog. Ne-a povestit cteva din amintirile pstrate n legtur cu pesoana printelui.
Printe Dinu Mihalcea, cum ai ajuns s slujii la altar mpreun cu printele Stniloae?
Eu am venit ca preot n Biserica Sfntul Nicolae - Negustori n anul 1980. Printele Stniloae
a nceput s slujeasc aici din 1981. Familia Stniloae sttea foarte aproape de biseric, la nici
300 de metri de casa noastr. Dup ce printele a venit la biserica unde slujeam am nceput i
noi s ne ducem la dumnealui acas i acolo l-am cunoscut pe actualul Patriarh, Preafericitul
Printe Daniel, pe printele Ioanichie Blan, pe printele Galeriu, pe profesorul Ioan Bria, Sorin
Dumitrescu, pe Horia Patina, pe Leonida Lari, pe psihiatrul Enchescu, pe Costion Nicolescu.
Printele Stniloae venea la noi n biseric n fiecare duminic. Slujea, se mprtea i predica.
Avea o voce domoal, calm, dar care ddea n acelai timp un efect deosebit. Predica sa,
cuvntul lui simplu, captiva pe toi. Era foarte prietenos, cu dragoste printeasc fa de toi.
Oamenii veneau la sfritul slujbei s i srute mna, iar el i binecuvnta cu rbdare pe toi.
Dac cineva ntreba un anumit lucru era ntotdeauna dispus la a da un rspuns, o explicaie, o
lmurire oricui dorea. Era stimat, apreciat i respectat de toi. Nu se grbea niciodat, nici la
vorb, nici ca s plece din biseric mai repede.
Dorea ca fiecare om s plece cu folos de la el
Care era atmosfera din casa Printelui Stniloae?
Printele tria ntr-o modestie nespus. n acelai timp avea un suflet larg. Faptul c era deschis
fa de toi era un lucru admirat de toi. Cnd ne duceam la dumnealui acas nu repezea pe
nimeni sau cumva s motiveze nu mai pot s stau, trebuie s plecai, ori altceva. Rmnea i
dac erau lucruri de lmurit nu se ddea napoi niciodat. Dorea ca fiecare om s plece cu folos
de la el. Pentru aceasta lumea l iubea aa de mult. Predicile lui erau ascultate cu atenie pentru
c nu erau nite predici savante, ci pe nelesul tuturor.
Am asistat la multe convorbiri de-ale dnsului cu cei care veneau pentru a-i pune tot felul de
ntrebri. Oricine venea la printele, indiferent de or, era bine primit. Majoritatea timpului
printele scria i traducea. n camera lui erau maldre ntregi de manuscrise. Printelui i-au
rmas multe articole i manuscrise netiprite pentru c atunci Tipografia Institului Biblic nu
putea din cauza cenzurii comuniste s publice materialele sale. Muncea foarte mult, iar lucrrile
lui erau de nalt valoare, dar foarte puini apreciau n acel timp osteneala printelui. Ar fi vrut
ca multe din articole s i apar, dar atunci nu s-a putut mai mult.
Cnd vorbea despre Dumnezeu, vorbea ca despre Tatl lui
Domnul Costion Nicolescu, cercettor tiinific principal la Muzeul ranului Romn,
doctor n teologie ortodox, scriitor i om de media, ne-a mprtit i el din clipele pline
de har petrecute alturi de printele Dumitru Stniloae.
Cum l-ai cunoscut pe printele Dumitru Stniloae?
nainte de a-l cunoate personal pe printele Dumitru Stniloae, am auzit despre el prin anul
1975, de la un student la Facultatea de Teologie. Ulterior, am cumprat cartea printelui despre
viaa Sfntul Grigorie Palama. Bineneles c nu am priceput nimic - mi s-a prut foarte
complicat - dar cu toate acestea mi-a trezit un respect extraordinar. Apoi a venit i momentul
ntlnirii, fa ctre fa, cu printele Stniloae.
M fceau s m simt ca acas, ca un copil al lor
Am plecat ctre casa printelui cu o mare sfial; am nimerit adresa - era un bloc mic cu
apartamente micue pe strada Cernica - am sunat la u i mi-a deschis doamna preoteas. Am
intrat sfios. Dar printele m-a ntrebat cine sunt, ce fac, aa cum se intereseaz orice om atunci
cnd i calci pragul. Eram prea emoionat ca s realizez ceva, i parc de abia ateptam s plec.
Ceva minunat s-a ntmplat la plecare: doamna preoteas mi-a zis, cu o lumin n ochi i foarte
serios: S mai vii! S mai vii pe la noi! A fost aa de imperativ - dar n felul frumos - nct
am simit nevoia s m ntorc, mai ales dup ce am scpat de poticnirea de prima dat,
cunoscndu-l mai bine pe printele cu chipul su de o lumin extraordinar. Maica preoteas
era braul lui, vocea lui i prima care l nelegea. Cnd erau mpreun m fceau s m simt ca
acas, ca un copil al lor.
Casa printelui - un loc de validare duhovniceasc
Descriei, v rog, biroul printelui.
Camera n care locuia avea aspectul de chilie, ceva minuscul, cu bibliotec i un birou absolut
modest - aa, de ultimul student, mobil obinuit i un televizor pe care nu-l deschidea dect
doamna preoteas ca s asculte vremea, dup care l nchidea. Printre crile acelea care
stteau s se prbueasc, erau i icoane vechi, pe sticl. Toate acestea ddeau aspectul unei
chilii mai deosebit dect una obinuit deoarece era nsufleit de prezena printelui. Pentru
mine, casa printelui era un loc de odihn i de validare duhovniceasc. De ce zic validare?
Ajungnd din cnd n cnd n preajma unui astfel de om, n care asemnarea lui Dumnezeu este
lucrat, adic nu este lsat n paragin, puteam i eu s am acces la o anumit pace i linite,
un fel de isihie care te vindeca de orice tulburare.
Cnd vorbea despre Dumnezeu vorbea ca despre Tatl lui
Ce v-a fcut s v legai sufletete de el?
Ceea ce m-a atras foarte mult la el a fost faptul c tia s te asculte, participa la cele ale tale, l
vedeai cum comptimete sincer mpreun cu tine, atunci cnd te ntreba de necazurile tale,
apoi le punea n legtur cu Dumnezeu. Nu puteai s zici c te-ai dus la el i ai stat un sfert sau
o jumtate de or i totul s-a discutat pe chestii lumeti, banale. ntotdeauna, dup ce etapa
aceasta pmnteasc despre viaa noastr o derulam ntr-un fel sau altul, deodat, i de obicei
destul de rapid, decola spre teologie.
Cnd vorbea despre Dumnezeu vorbea ca despre Tatl lui, ca despre un prieten apropiat, iar
lucrul acesta era molipsitor. Cnd erai acolo uitai cine eti, ca atunci cnd te duci cu un vreasc
prpdit la foc, i lemnul acela se aprinde i devine la fel cu focul. Dumnezeu era Persoan
apropiat. Iubirea, Persoana, Treimea erau cteva constante ale lui pe care i le apropia. Deodat
simeai c Dumnezeu este cu tine, alturi, acolo, dar nu ntr-un fel naiv, copilresc i nici savant,
ci firesc, natural. Pentru printele Dumitru comunicarea nu era teorie, ci act asumat n fiecare
clip, cu tot omul. Era o comunicare cu totul personal. El tia s te asculte atent i s-i
rspund exact la ceea ce aveai nevoie. Cuvntul lui te ajungea i te nsoea. l simeai totdeauna
aproape, aproape Cu tine! l simt i acum Iar n ntlnirea cu el nu lipsea niciodat
Dumnezeu, prezen mngietoare i ncurajatoare. Chipul su, att n partea vdit, ct i n
cea luntric, naintase pn departe pe drumul asemnrii cu Dumnezeu.
Despre Parintele Dumitru Staniloae

Despre Parintele Dumitru Staniloae - Olivier Clement

Parintele Dumitru Staniloae este cu siguranta cel mai mare teolog ortodox contemporan. Pe
masura ce va fi tradusa in limbile occidentale, opera sa se va afirma ca una din creatiile majore
ale gandirii crestine din a doua jumatate a secolului nostru.

Dumitru Staniloae s-a nascut in Transilvania, la 16 noiembrie 1903. Inca din copilarie el s-a
patruns de spiritualitatea poporului roman, cu atat mai intensa in aceasta regiune cu cat ea a fost
mult timp contestata de o dominatie straina. Pentru a schita pe scurt aceasta evlavie originala,
trebuie mentionata dragostea profunda de viata hranita de sarbatorile Bisericii si de intreg ciclul
liturgic, astfel ca gesturile cele mai cotidiene devin liturgice; un echilibru destul de rar in lumea
ortodoxa intre simtul contemplatiei (dat de o traditie isihasta neintrerupta) si ocupatiile
concrete, practice ale oamenilor; familiaritatea cu misterul: multe legende populare il arata pe
Dumnezeu si pe Sfantul Petru strabatand pamantul pentru a-i ajuta pe cei care sufera si a-i
pedepsi pe cei rai, iar micile biserici, nu doar cele rurale, dar chiar si cele urbane, sunt pline de
caldura, strabatute de viata si afectiune; in fine, unirea acestei intuitii a persoanei cu perceptia,
inca strabatuta in intregime de un miraculos arhaic, a lumii ca teofanie (nu e poate o intamplare
faptul ca Mircea Eliade e roman).

Pe de alta parte, nu trebuie uitat faptul ca Tarile Romane au fost si raman o minunata raspantie
a culturilor, la contactul intre Rasaritul si Apusul Europei (pentru ca Romania e in acelasi timp
tara ortodoxa si latina), intre Ortodoxia greaca, slava, araba si caucaziana, in Romania, Bizantul
a supravietuit inca multa vreme caderii Constantinopolului ca un veritabil "Bizant dupa Bizant"
(spre a relua titlul unei lucrari a lui Nicolae Iorga) si s-a dezvoltat o arta (si uneori si o politica)
ortodoxa in acelasi timp traditionala si novatoare, mai cu seama in arhitectura si frescele
exterioare ale manastirilor din Moldova, in Romania la sfarsitul secolului XVIII si inceputul
secolului XIX traditia isihasta a cunoscut o minunata innoire ce s-a raspandit in intreaga lume
ortodoxa. Integrata pana in 1918 in Imperiul habsburgic, Transilvania indeosebi a fost locul
unei intalniri dificile dar fecunde intre geniul Ortodoxiei romanesti, pe de o parte, si cultura si
confesiunile crestine ale Occidentului, pe de alta parte...in aceasta perspectiva este izbitor faptul
ca teza de doctorat a lui Dumitru Staniloae, sustinuta in 1928 la sfarsitul studiilor sale de
teologie la Cernauti, a fost consacrata Vietii si activitatii Patriarhului Dositei al Ierusalimului si
legaturilor lui cu Tarile Romane. In secolul XVII, Dositei a jucat un rol considerabil in
precizarea pozitiei Ortodoxiei in fata Reformei si Contrareformei, si el nu si-a putut realiza
opera teologica si sinodala decat cu sprijinul Tarilor Romane: aparandu-si eroic autonomia
impotriva turcilor, ele au luat in grija lor si multe institutii ortodoxe din Tara Sfanta si asigurau
tiparirea de carte ortodoxa, imposibila atunci in regiunile integrate direct in Imperiul
otoman.

Venit la Sibiu, centrul bisericesc si cultural al Transilvaniei de atunci, Dumitru Staniloae a fost
remarcat de mitropolitul Balan care i-a facilitat continuarea studiilor in Grecia, apoi in
Germania: ucenicia pe langa cele doua Europe, descoperirea radacinilor bizantine, pe de o parte,
si, respectiv, experienta provocarii occidentale ce nu inceteaza sa obsedeze gandirea ortodoxa
contemporana. Provocare care nu genereaza la tanarul teolog nici o capitulare relativista, nici
un complex de inferioritate prost compensat prin dispret, ci dorinta de a pune inteligenta
occidentala in serviciul credintei proprii, pentru a-i trezi si dezvolta latentele. De acum el
stapaneste greaca moderna (ca si greaca patristica si bizantina), germana, franceza; curand va
invata si rusa pentru a descifra mesajul novator al teologilor si filozofilor rusi din emigratie.

Profesor, apoi rector al Institutului teologic din Sibiu, se angajeaza in marile dezbateri filozofice
dintre cele doua razboaie: elucidarea temeiurilor metafizice ale Ortodoxiei, problema relatiilor
intre Biserica si cultura, cautarea identitatii romanesti, in 1938, parintele profesor Dumitru
Staniloae publica Viata si invatatura Sfantului Grigorie Palama (cu traducerea unor tratate
inedite); alaturi de Preasfintitul Vasili Krivosein, apare ca initiatorul renasterii studiilor
palamite in Ortodoxia secolului nostru. Stransa unire intre dogma si experienta spirituala,
"distinctia-identitate" in Dumnezeu intre fiinta si energii, aceste teme ale marii sinteze teologice
a veacului XIV nu vor inceta sa fecundeze opera parintelui Dumitru. Total inaccesibil in "fiinta"
Lui, Dumnezeu se face total participabil in "energiile" Sale: e aici intreaga taina a iubirii, o
uimitoare teologie a comuniunii. Iar viziunea energiilor divine, ce strabat toate lucrurile iradiind
din Hristos Cel inviat spre a indumnezei realmente omul, permite sa se confere cosmosului si
culturii intreaga lor semnificatie spirituala. In 1943, parintele Dumitru Staniloae publica Iisus
Hristos sau restaurarea omului, carte magistrala care, in inima celui mai infricosator conflict al
istoriei contemporane, aduce aminte de faptul ca Hristos este adevarul omului: mantuirea are o
semnificatie deopotriva ontologica si personala, optiunile se precizeaza intre dezintegrarea
omului (si a tuturor umanismelor inchise) si chemarea la un divino-umanism.

Tragediile care au marcat in Romania sfarsitul razboiului au adus cu sine in randurile tineretului
intelectual o remarcabila adancire spirituala si o innoire a vietii monahale. Parintele Staniloae,
preot casatorit, tata de familie, dar a carui gandire si viata se inradacineaza din ce in ce mai mult
in traditia filocalica, devine animatorul acestei innoiri. Din 1945 pana in 1948, data de la care
partidul comunist a preluat puterea totala, el a publicat patru volume al unei mari Filocalii
romanesti, mai ampla decat Filocalia greaca si rusa. Pentru a face fata evenimentelor si a
raspunde unei ideologii care se voia totalizante, el intrerupe ordinea cronologica a textelor in
favoarea unei magistrale prezentari a lui Maxim Marturisitorul, a carui mare sinteza hristologica
va inspira de acum inainte toate elaborarile personale ale parintelui Dumitru.

Publica in acelasi timp un Curs de teologie ascetica si mistica in care citatele din Sfintii Parinti
stau alaturi cu cele din Blondel si Heidegger... Locul considerabil acordat "contemplatiei
naturii", etapa a drumului spiritual uitata in Occident, declanseaza cercetarile actuale ale
parintelui asupra semnificatiei stiintei si culturii. In 1949, parintele Dumitru Staniloae este
chemat in capitala unde va preda teologia mistica iar apoi, dupa punerea la index a misticii de
catre regim, teologia dogmatica pana la pensionarea sa in 1978. Influenta sa asupra
intelectualilor si a mediilor monahale este imensa. Dar trebuie sa intrerupa publicarea Filocaliei
si sa se limiteze la articole sau capitole, de altfel remarcabile, de manuale dogmatice. In 1958,
intr-o epoca in care Romania nu-si redobandise inca independenta si va servi drept poligon de
incercare pentru politica antireligioasa a lui Hrusciov, miscarea monastica si filocalica este
decapitata iar parintele Staniloae arestat. Va petrece mai mult de cinci ani in inchisori si lagare.
"O experienta ca atatea altele - spune el surazand - , putin mai dificila pentru familia mea." Si
adauga apoi ca aceasta a fost singura perioada din viata sa in care a putut practica, "tine", intr-
un mod aproape permanent, invocarea Numelui lui Iisus...

In 1964 parintele Staniloae este eliberat si isi recapata rapid catedra la Institutul de teologie din
Bucuresti. La marginea imperiului sovietic, Romania se distanteaza de acesta asa cum a stiut sa
o faca si alta data la marginea Imperiului otoman.

Accentul este pus acum pe patriotism, pe unitatea nationala, iar in acest efort de reunificare
Biserica primeste un loc foarte controlat, dar important. Parintele Staniloae se pune pe treaba si
lucrul sau isi da in sfarsit roadele: din 1976 pana in 1980 apar cinci volume noi din Filocalie cu
introduceri si note care degaja permanenta si actualitatea acestui drum. In 1978 apare o vasta
Dogmatica in trei volume care nu-i repeta pe Parinti, ci regaseste inspiratia lor in contextul
culturii contemporane: o opera puternica, capabila sa deschida crestinismului caile secolului
XXI. In acelasi timp parintele Staniloae participa in strainatate la numeroase intalniri inter-
ortodoxe si ecumenice; gandirea sa incepe sa marcheze teologia ortodoxa mai ales in Grecia si
in Franta, teologia protestanta din Germania, anumite curente anglicane si mediile catolice care
in Austria si in Belgia se consacra dialogului cu Ortodoxia. In ultima sa etapa, gandirea
parintelui Staniloae pare fundamental preocupata de dialogul cu umanitatea de astazi, atat in
suferinta, cat si in cercetarile, sperantele si realizarile sale. El dezvolta astfel o teologie a iubirii,
singura capabila sa-l smulga pe om din singuratatea sa angoasanta, si a iubirii creatoare, singura
capabila sa dea un sens cercetarii stiintifice si puterii tehnologice contemporane.

Teologia ortodoxa este apofatica pentru ca ea celebreaza plenitudinea inepuizabila a Per-

soanelor divine, a diferentei lor, a unitatii si a iubirii lor. Aceasta respiratie a iubirii, acest dialog
in Dumnezeu insusi intemeiaza dialogul iubitor al lui Dumnezeu cu persoanele create, si al
acestora intre ele, face din timp o istorie a iubirii, din spatiu o deschidere catre celalalt in
alteritatea sa, caci umanitatea si lumea de care ea este responsabila sunt chemate sa intre in
infinitul Comuniunii trinitare. "Kenoza" ("desertarea de sine"; Filp 2, 7) a Logosului rastignit
transfigureaza ontologic umanitatea chemata de acum sa devina ceea ce ea este in mod
sacramental in Hristos, sa se inscrie in imensa miscare de jertfa prin care Hristos distruge orice
separatie si integreaza universul in Dumnezeu. Totusi Dumnezeu nu Se impune, discretia Sa
infinita intemeiaza libertatea omului pe care Hristos il insoteste chiar in revolta si disperarea sa.
Astfel in Dumnezeul Cel Viu coexista bucuria iubirii trinitare, care sporeste in comuniunea
sfintilor, si patimirea continuata de fiecare data cand oamenii refuza iubirea. Parintele Staniloae
asuma dar si echilibreaza, gratie distinctiei palamite dintre fiinta si energiile divine,
kenotismul extrem al teologiei occidentale contemporane. Biserica Trup al lui Hristos poarta
in ea si revarsa comuniunea Persoanelor divine. Alcatuirea sa divino-umana asigura in istorie
innoirea constanta a intruparii lui Dumnezeu si a indumnezeirii omului, ea este "locul in care
inaintam spre inviere, laboratorul invierii" (Dogmatica, vol. II, p. 226).

Astfel se precizeaza o conceptie crestina despre om, despre devenirea sa personala si colectiva,
despre devenirea cosmica insasi. Raspuns iubitor si senin la exigentele modernitatii, mai cu
seama ale marxismului, desi acesta nu este niciodata numit. Lumea aparent fara Dumnezeu nu
este condamnata, ea este in realitate o lume in cautarea lui Dumnezeu. Cum subliniaza cei mai
multi dintre Parinti, caderea raneste dar nu distruge natura creata, orice om ramane o persoana
infinit nobila, creata dupa chipul lui Dumnezeu, iar universul, chiar strabatut de moarte,
constituie totusi un limbaj misterios al carui sens omul are vocatia de a-l descifra. Logoi-i
lucrurilor iradiaza din Logosul divin, iar acest subiect divin al universului se reflecta in
subiectul uman a carui ratiune este capabila sa inteleaga aceste "ratiuni" ale creaturilor.
Intruparea si invierea Logosului in tot ceea ce a fost creat magnetizeaza devenirea cosmica si
istoria umana. De acum inainte omenirea poate afla in Hristos un dinamism innoit, energiile
divine trezind in omul creat dupa chipul lui Dumnezeu energiile corespunzatoare, virtutile sunt
divino-umane si parintele Staniloae poate arata pe buna dreptate:

1. Ca omul este o persoana ireductibila pentru ca este o existenta in comuniune;

2. Ca Dumnezeu nu-l alieneaza pe om, pentru ca intruparea intemeiaza totala umanizare a
acestuia, indumnezeirea sa intr-o perspectiva nu monofizita, ci chalcedoniana;
3. Ca mistica, atata vreme denuntata ca o evaziune, suscita o creativitate sociala, etica, culturala
de neinlocuit (Prin acest fapt se da o lectie unei anumite Ortodoxii crispate in frica sa si in
denuntarea Occidentului si a lumii contemporane.)
Stiinta presimte "ratiunile" divine care structureaza o "materie" in ea insasi fara constiinta, dar
aceste "ratiuni" nu devin pe deplin inteligibile decat in contemplarea Sensului. Lumea este un
discurs mut, la limita absurd, al carui ultim sens omul nu-l poate decela decat recunoscandu-l
drept cuvant si dar al Logosului, Ratiune si Sens veritabil al tuturor lucrurilor. Departe de a
respinge sau de a subrezi (diminua) rationalitatea, mistica o salveaza si ii deschide orizonturi
infinite. Munca isi gaseste semnificatia in acest mare ritm al schimbului, al ofrandei mutuale
dintre om si om si dintre om si Dumnezeu, fiecare persoana, fiecare cultura marcand cu geniul
sau propriu natura "plasticizabila", natura care nu exista de fapt decat in "iubirea constienta"
inter-umana si divino-umana.

Omul-in-Hristos este un om eclezial iar prin aceasta un om-umanitate: asa cum ipostasa lui
Hristos ii include pe toti oamenii, tot asa in unitatea Trupului lui Hristos, fiecare poate sa-i
includa pe ceilalti. Pornind de la Biserica, o iubire creatoare trebuie sa germineze fundamentele
culturii si ale societatii.

Parintele Staniloae cheama Biserica la un imens si multiplu dialog: cu oamenii de stiinta, cu

tehnicienii, artistii, chiar si cu responsabilii politici. Perspectiva sa este cea a "unei sfintenii care
sa aiba geniu", cum spunea Simone Weil, si care sa fie capabila sa lumineze intreg complexul
existentei sociale si antropo-cosmice. Apel care nu se adreseaza numai ortodocsilor ci tuturor
crestinilor. Fara cel mai mic relativism, dar stiind sa distinga fundamentalul de secundar, pa-
rintele Staniloae concepe catolicitatea ortodoxa ca pe o "sobornicitate deschisa" in care celelalte
confesiuni, carora el nu le pune sub semnul intrebarii eclezialitatea, vor putea sa-si gaseasca la
ele acasa, in diversitatea lor, elaborari pozitive, eliberandu-se in acelasi timp de limitatiile
proprii.

Nu vom conteni evocand bogatiile acestei opere generoase, dificil de altfel de tradus din cauza
compozitiei sale in spirala si a limbii sale romanesti foarte curate, limba cu radacini adanci,
cvasi-poetica... Opera ce presupune de altfel o intreaga teologie a limbajului plecand de la
exegeza celor doua texte din cartea Facerii in care; pe de o parte, Dumnezeu ii cere omului sa
dea nume vietuitoarelor iar, pe de alta parte, cuvintele de uimire, schita a unui prim dialog, se
nasc pe buzele lui Adam in fata aparitiei Evei. Parintele Dumitru este pentru mine in primul
rand o prezenta, as spune aproape o mijlocire.

Cand l-am intalnit pe parintele Dumitru, nu m-am putut impiedica sa nu ma gandesc la Sfantul
Ioan Evanghelistul, care la adanci batraneti, repeta mereu ca "Dumnezeu este iubire" si "Cel ce
iubeste pe fratele sau se afla in lumina". Trebuie sa adaug aici si o impresie de forta. Oamenii
din Transilvania sunt recunoscuti pentru vigoarea lor infaptuitoare, in lucrarea mintii ca si in
cea a mainilor. Parintele Dumitru intrupeaza virtutile neamului sau: inalt, viguros iar
imensitatea operei sale marturiseste o putere de munca putin obisnuita. Cand il incearca vreuna
din neputintele varstei inaintate, el se vindeca asternandu-se la lucru. L-am vazut in mijlocul
intelectualilor romani cu o inteligenta ascutita, ironica, pentru care este un martor al
intelepciunii si al sensului. L-am vazut in mijlocul monahilor si monahiilor care traiesc din
Filocalia sa. L-am ascultat improvizand fara nici o notita si vorbind pe larg despre gingasia lui
Dumnezeu in fata unor ascultatori occidentali care au ramas impresionati de pacea si lumina
sa.

Olivier Clement
"Rugaciunea lui Iisus si experienta Duhului Sfant"