Sei sulla pagina 1di 2

Modernismul.

Eugen Lovinescu
Modernismul. Eugen Lovinescu
Personalitate marcanta a culturii romane interbelice, Eugen Lovinescu
joaca in epoca dintre cele doua razboaie mondiale rolul pe care l-a detinut Titu
Maiorescu in cea de-a doua jumatate a secolului al XIX-lea. El readuce critica
literara pe terenul autonomiei esteticului, introducand criterii inovatoarea si un
limbaj modern in acest domeniu, preluand, pe de o parte, rigorile criticii
maioresciene, iar pe de alta parte, desprinzandu-se de modelul sau spriritual
prin promovarea criticii impresioniste.

Numele acestui critic de valoare este legat de teoretizarea doctrinei estetice moderniste. Odata
cu infiintarea publicatiei Sburatorul, in anul imediat ce a urmat incheierii Primului Razboi
Mondial (1919, la 19 aprilie aparand primul numar), s-au pus bazele celei mai ample grupari
literare interbelice, care si-a desfasurat activitatea si intr-un cenaclu purtand acelasi nume. La
inceput, intentia marturisita a criticului a fost aceea de a atrage talente nedescoperite, care sa
compuna o noua generatie literara. Treptat, gruparea se consolideaza revista apare intre 1919 si
1922, 1926 si 1927, iar cenaclul dureaza pana in 1947 , iar contactul cu diversele opere a dus la
cristalizarea sistemului critic lovinescian si la aparitia unor concepte inovatoare, care au imprimat
o directie noua in literatura romana interbelica. Astfel, Eugen Lovinescu devine creatorul si
teoreticianul conceptului de modernism, care se dovedeste a fi destul de generos pentru a desemna
si proza realista a lui Liviu Rebreanu, si poezia ermetica a lui Ion Barbu, dar si epica de analiza
psihologica a lui Camil Petrescu, respectiv a Hortensiei Papadat-Bengescu.

De altfel, succesul activitatii lovinesciene rezida in lansarea numerosilor scriitori de marca ai


literaturii romane: H. P. Bengescu, Ion Barbu, Camil Petrescu, Anton Holban, George Calinescu,
Lucian Blaga, Tudor Arghezi s.a.

Teoria lovinesciana, purtand denumirea de sincronism, este expusa in doua dintre cele mai
importante lucrari ale sale, si anume Istoria civilizatiei romane moderne, respectiv Istoria
literaturii romane contemporane. n viziunea criticului, sincronismul inseamna actiunea
uniformizatoare a timpului asupra vietii sociale si culturale a diferitelor popoare legate intre ele
printr-o interdependenta materiala si morala. Acesta sustine ca exista un spirit al veacului, care
determina evolutia unitara a civilizatiilor europene, prin sincronizarea lor. Astfel, culturile
europene mai putin dezvoltate sufera influenta pozitiva a celor superioare, avansate, realizandu-se
asadar o uniformizare prin sincronizare. Considerand ca formele imprumutate prin imitatie vor fi
adaptate la fondul propriu culturii minore care le adopta, Eugen Lovinescu ajunge sa polemizeze
cu etalonul sau spiritual, Titu Maiorescu, ce afirmase cu circa jumatate de secol
inainte stricaciunea formelor fara fond, ce nu duc la progresul unei civilizatii.

Or, teoria lovinesciana tocmai pe ideea de imitatie respinsa cu vehementa de criticul Junimii
se bazeaza. Liderul Sburatorului este de parere ca sincronizarea culturilor se realizaza in doi
pasi: simularea si stimularea. Cea dintai se refera la adoptarea prin imitatie a formelor de
civilizatie superioare si are ca punct de plecare teoria psihologului si sociologului francez Gabriel
Tarde, conform caruia, asa cum copilul il imita pe adult, taranul pe orasean, omul necivilizat pe
cel civilizat, tot astfel culturile inapoiate le imita pe cele superioare. Pentru Eugen Lovinescu,
modernitatea echivaleaza cu occidentalizarea, puternicele influente orientale nereprezentand
pentru poporul roman altceva decat prilejul stagnarii si cauza decalajului fata de Apusul
civilizat. Stimularea consta in crearea unui fond propriu, generat de imprumutul formelor din
exterior.

Desi militeaza pentru sincronizarea cu valorile culturale apartinand civilizatiilor avansate,


Eugen Lovinescu nu promoveaza nimicirea specificului national, anularea traditiei. Criticul
pledeaza pentru depasirea spiritului provincial, pentru adaptarea literaturii la cerintele veacului
modern, fapt posibil printr-o serie de mutatii esentiale de la nivel tematic si estetic. Aceste mutatii
constau in trecerea de la o literatura cu tematica preponderent rurala, la una de inspiratie citadina;
cultivarea prozei obiective si a poeziei lirice, in detrimentul celei epice; dezvoltarea unor noi
formule narative, precum romanul analitic, in care locul evenimentelor exterioare il ia fluxul
constiintei, generand impresia de autenticitate. Nu in ultimul rand, criticul interbelic militeaza, la
nivel actantial, pentru tipologia intelectualului, iar in domeniul liricii saluta inovatiile ce vizeaza
mijloacele de exprimare poetica.

Impunerea unei noi retete literare, dar si formarea la aceasta scoala a valorilor literare majore
din perioada interbelica sunt cele doua merite majore ale gruparii Sburatorul si ale mentorului sau,
Eugen Lovinescu, demn continuator al demersului maiorescian.